CURSUL 2 ECONOMIA DE PIAŢĂ. PIATA, CONCURENTA SI PRETUL Economia de piaţă este o modalitate eficientă şi complexă, restructurată şi dezvoltată de mai bine de două secole, prin p rin care se realizează activitatea economică. Economia de piaţă este forma economiei de schimb care are la bază mecanismul generaliza generalizatt al pieţei. În contextul contextul acestuia, acestuia, raportul raportul dintre cerere cerere şi ofertă determină determină principiile principiile de prioritate prioritate în alocarea alocarea şi utilizare utilizareaa resurselor, resurselor, iar iar accesul accesul diferitelor diferitelor categorii categorii de persoane persoane la bunurile bunurile econom economice ice este este reglat reglat prin prin preţ. preţ. În plan istoric, acţiunile oamenilor pentru acoperirea cerinţelor de viaţă au creat diferite forme de realizare a activităţilor economice. Astfel, de la economia naturală caracterizată prin autosatisfacerea nevoilor personale ale producătorilor şi ale familiilor f amiliilor lor s-a trecut la economia de schimb, în care crearea şi adâncirea diviziunii sociale a muncii a transformat produsele in mărfuri, adică destinate pieţei. Această transformare a favorizat evoluţia economiei de la forma de schimb nonmonetar (marfă contra marfă) marf ă) către economia modernă de schimb monetar. În esenţă, aceasta reprezintă economia de piaţă actuală, unde se realizează produse desti destinat natee pieţe pieţeii şi moneda moneda are funcţiil funcţiilee de mijloc mijloc de schimb schimb,, de plată plată şi de evalua evaluare re a rezultatelor. Înţelegerea esenţei şi trăsăturilor economiei de piaţă, ca şi cunoaşterea ei atât teoretică, cât şi prin prisma unor experienţe naţionale, sunt neîndoielnic necesare şi utile într-o perioadă în care se caută modalităţi şi soluţii adecvate pentru transformarea economiei româneşti într-o economie capabilă să răspundă unor exigenţe deopotrivă economice şi social-umane. Se ştie că statele occidentale avansate se bazează pe o economie de piaţă concurenţială şi de aceea dezvoltarea unei societăţi civilizate şi democratice este tot mai frecvent legată de existenţa acestui sistem economic. Reali Realităţ tăţile ile conte contempo mporan ranee demon demonstr streaz eazăă însă însă că econo economii miile le occide occidenta ntale le nu pot fi apreciate ca economii de piaţă „pure” şi că mecanismele pieţei nu sunt întotdeauna şi în mod absolut benefice, costurile sociale putând contrazice chiar şi cele mai generoase structuri şi strategii. O abordare lucidă şi pătrunzătoare a „realului”, a „concretului”, faţă în faţă cu „idealul”, cu „modelul teoretic ” apare oportună.
2.1. Trăsăturile economiei de piaţă Încercând să definim economia de piaţă contemporană am putea să o considerăm ca o economie a cărei organizare şi funcţionare se realizează prin mecanismele pieţei în cadrul unui regim liberal (legislativ, instituţional, politic, etc.) bazat pe proprietatea privată şi fără acţiuni restrictive ale statului.
Ca urmare, producţia, repartiţia, schimbul, consumul se pot realiza pe baza liberei iniţiative. Fiecare individ/persoană este liber: să întreprindă, organizeze, gestioneze şi să conducă o activitate economică; să producă şi să obţină un venit pe care să-l cheltuiască după propria voinţă / dorinţă; să economisească o parte din disponibilităţile de venit; să-şi urmărească propriile interese economice ţinând însă cont de necesitatea armonizării acestora cu interesele generale ale societăţii. Desigur există anumite limitări din punct de vedere legislativ, dar acestea reprezintă mai degrabă reguli generale, organizaţional-funcţionale, de respectare a ordinii publice, norme sanitare etc. →
→
→
→
definiţ iţie ie ma maii restr restrân ânsă: să: econ econom omia ia de piaţă piaţă dese desemn mnea ează ză sist sistem emul ul Folosind o defin economic economic în care piaţa reprezintă reprezintă dimensiune dimensiunea a cardinală cardinală a acestuia, acestuia, cantităţile produse şi preţurile depinzând de confruntarea dintre cerere şi ofertă şi nu de o planificare centralizată.
Ca sinteză a ceea ce există în prezent în ţările occidentale, economia de piaţă se defineşte prin următoarele trăsături : 1. Este o economie multipolară, în sensul că este constituită din numeroase centre distincte de iniţiativă, decizie, organizare, gestiune şi conducere a unei activităţi economice. Aceste centre reprezintă agenţi de producţie, de ofertă de factori, de consum, legaţi între ei prin numero num eroase ase reţele reţele de schim schimb, b, respec respectiv tiv operaţ operaţiun iunii de vânzar vânzare-c e-cum umpăra părare. re. Fieca Fiecare re agent agent economic are un comportament propriu, diferenţiindu-se de ceilalţi prin raţionalitate, orizont, forţă şi influenţă economică. economie descentralizată descentralizată – întrucât deciziile sunt luate de către agenţii 2. Este o economie econo economic micii indepe independe ndenţi nţi,, acţiun acţiunile ile acesto acestora ra fiind fiind coordo coordonat natee prin interm intermedi ediul ul pieţe pieţei,i, al fluxurilor monetare, unităţile din economie fiind legate între ele, prin schimburile de activităţi, respectiv bunuri şi servicii. Deşi fiecare agent economic are autonomie în domeniul său, funcţionarea economiei descentralizate nu este consecinţa doar a iniţiativelor şi acţiunilor micro, ci şi a unor macrodecizii referitoare la legăturile dintre agenţii economici, a cadrului juridic juridic şi institu instituţiona ţionall al activit activităţii ăţii econom economice ice şi a cerinţelo cerinţelorr de vocaţie vocaţie naţiona naţională lă şi globală globală care care depăşesc orizontul şi posibilităţile fiecărei unităţi. Din acest punct de vedere economia de piaţă este opusă economiei centralizate care este organizată, gestionată şi condusă de stat. Şi în economia de piaţă se iau decizii la nivelul economiei naţionale, dar acestea nu lezează, anulează şi nu introduc restricţii, r estricţii, ci reprezintă acţiuni de importanţă naţională. economie ie de întrep întreprin rindere dere – deoar 3. Este Este o econom deoarec ecee spaţiu spaţiull micro-e micro-econ conomi omicc este este fundamental pentru desfăşurarea activităţii, întreprinderea asigurând legătura între diferitele categorii de pieţe, între oferta şi cererea finală. De aici, rezultă rolul central al întreprinzătorului care, prin intermediul mecanismului de piaţă combină factorii de producţie separaţi din punct de vedere juridic şi economic şi compară preţurile acestora, ghidându-se în activitatea sa de raportul dintre cost şi preţ de vânzare. calcul în expresia monetară – căci moneda, numitor comun al 4. Este o economie de calcul activităţii agenţilor economici, satisface cerinţa de estimare şi cuantificare a costurilor şi a rezultatelor. Prin intermediul monedei, monedei, agenţii economici au posibilitatea posibilitatea să efectueze multiple şi diver diverse se calcul calculee econom economice ice,, eşalon eşalonate ate în timp, timp, care care stau stau la baza baza propri propriilo ilorr strate strategii gii,, raţionalit raţionalităţi, ăţi, decizii decizii şi comportam comportamente ente.. Preţurile, Preţurile, ca expresii expresii monetare monetare ale relaţiilor relaţiilor dintre bunuri bunuri indică şi măsoară măsoară resursel resurselee şi necesităţil necesităţilee economice economice între între care se tinde tinde să instaureze instaureze un echilibru. 5. Este o economie în care profitul este mobilul agenţilor economici şi obiectivul central central la întrep întreprin rinderi derii, i, mo motiva tivaţia ţia întreg întregii ii activită activităţi ţi la nivel nivel microe microecon conomi omic. c. Pentru realizarea lui, agenţii economici nu sunt limitaţi decât de propriile lor capacităţi şi competenţe şi de respectarea drepturilor celorlalţi agenţi. Exprimând diferenţa dintre încasări şi cheltuieli, profitul profitul depinde depinde esenţial esenţial de condiţiile condiţiile de piaţă. piaţă. Justificat Justificat adesea adesea ca fiind remunerarea remunerarea spiritului spiritului de iniţiativă şi de inovaţie, a capacităţii de întreprindere şi de risc, profitul apare ca un venit rezidual al întreprinzătorului, ce îndeplineşte un rol de recompensă şi sancţiune a acestuia pentru pentru calităţile calităţile activităţi activităţiii sale. sale. Întrucât Întrucât profitul ocupă locul central în raţionamentul întreprinzătorului , concret obiectivul de maximizare a acestuia este permanent şi pe termen lung, alte obiective putând avea prioritate pe termen scurt. 6. Este o economie în care rolul statului ca agent distinct cu funcţii specifice se manifestă indirect şi global, adică statul prin acţiunile sale nu se substituie mecanismelor pieţei, pieţei, nu îndepline îndeplineşte şte funcţiile funcţiile acesteia acesteia şi intervine intervine pentru pentru a susţine, susţine, completa completa şi înlătura înlătura consecinţele negative ale funcţionării ei. Intervenţia statului este indirectă, întrucât respectă
libertatea agenţilor economici şi cea de formare a preţurilor, dar orientează totuşi economia, influenţând-o prin politica financiară, monetară sau socială; acţionează asupra „direcţiilor majore” ale activităţii economice ca repartiţia veniturilor, nivelul cererii globale, ocuparea forţei de muncă, regulile concurenţei ş.a. Respectân Respectândd logica internă internă a pieţei şi a mişcării mişcării agenţilor economici, intervenţia statului vine deci, în sprijinul economiei de piaţă private şi nu poate subzista subzista decât decât prin prin ea. derivă vă şi îşi îşi găse găsesc sc supo suport rtul ul în 7. Aceste trăsături ale ale econ econom omie ieii de piaţ piaţăă deri predominanţa proprietăţii private (asu (asupr praa bunu bunuril rilor, or, facto factoril rilor or de produ producţ cţie ie ş.a. ş.a.)) şi în respectarea drepturilor de proprietate. Aceasta Aceasta trasatură trasatură fiind fiind esenţială esenţială în existenţa unui sistem bazat bazat pe mecani mecanismu smull pieţei. pieţei. Inviol Inviolabi abilit litate ateaa propri proprietă etăţii ţii private private şi respec respectar tarea ea libert libertăţi ăţiii individului sunt consfinţite prin lege, proprietatea privată fiind recunoscută drept sacrosantă. În pofida unor mutaţii mutaţii privind privind formele formele de proprietat proprietatee şi funcţionare funcţionareaa mecanismu mecanismului lui economic economic,, economia de piaţă a fost şi rămâne în fond o economie a intereselor private. Iar faptul că proprietat proprietatea ea privată privată este dom dominant inantăă nu exclude exclude existenţa existenţa proprietăţi proprietăţiii publice, publice, înţeleasă înţeleasă şi proprietate mixtă mixtă rezultată acceptată ca o proprietate în interesul tuturor. Evident există şi o proprietate din combinarea celor două tipuri de proprietate care rămân fundamentale din punct de vedere economic. Definind astfel economia de piaţă trebuie însă să avem în vedere şi relaţia dintre structurile economice şi cele sociale, mentale, politice, culturale, întrucât economia de piaţă se integrează într-un sistem (respectiv într-un ansamblu coerent şi specific) relativ stabil , de diverse componente ce formează societatea modernă. Este evident că supremaţia în acest sistem revine structurilor economice. De aceea sistemul economiei de piaţă care se
bazează bazează şi generează generează libertate libertateaa economic economicăă a individul individului ui favorizeaz favorizeazăă libertate libertateaa politică politică şi implic implicăă separa separarea rea relati relativă vă a puteri puteriii econo economic micee de putere putereaa politi politică. că. Du După pă opinii opiniile le multor multor econo economiş mişti, ti, econo economia mia de piaţă piaţă s-a dezvo dezvolta ltatt în strâns strânsăă legăt legătură ură cu instit instituţi uţiile ile politi politice ce democratice, reflectând modalitatea de a gândi prin prisma valorii şi independenţei fiecărui individ. Economia de piaţă difuzează puterea economică, deşi această difuziune a puterii nu este egalitară, concentrarea bogăţiilor conferind o anumită influenţă politică şi socială. Deci, deşi se separă puterea economică de puterea politică şi de alte forme de putere, această separare nu este completă. Sistemul de piaţă rămâne însă cel ce fundamentează sistemul politic democratic şi pentru realizarea unor corective economice la injustiţiile din societate. Fără îndoială că relaţiile de determinare dintre liberalismul economic şi cel politic au un caracter relativ, dovedit şi de faptul că au existat şi mai există, îndeosebi în ţările lumii a treia, situaţii în care economia de piaţă subzistă în regimuri mai puţin democratice.
2.2. Mecanismul de funcţionare Economia de piaţă se particularizează prin faptul că funcţionează prin mecanismele pieţei concurenţiale. Respectiv relaţiile dintre cei ce se implică în economie, care reflectă şi legăturile dintre diversele sfere ale activităţii oamenilor, se realizează prin piaţă. Acest sistem are la bază concurenţa considerată drept o transpunere în plan economic a principiului libertăţii individuale şi al „liberei iniţiative”. Concurenţa apare ca un model de comportament al agenţilor economici în sistemul de piaţă care implică o rivalitate între participanţii la schimb exprimând însă şi o situaţie de piaţă.
Funcţionarea pieţei depinde esenţial de preţuri. Acestea, ca semnale recepţionate de agenţii economici în funcţie de care îşi stabilesc deciziile şi îşi modelează comportamentele şi reacţiile, asigură în ultimă instanţă coerenţa deciziilor din economie prin ajustarea preţurilor în funcţie de modificarea raportului dintre cerere şi ofertă.
Aşadar într-o economie de piaţă, prin variaţiile cantitative ale ofertei şi cererii şi ajustarea permanentă a preţurilor, producătorii şi cumpărătorii, ofertanţii şi solicitanţii de produse produse şi resurse resurse economi economice ce pot acţio acţiona na fără a fi influe influenţaţi, nţaţi, dinco dincolo lo de interese interese,, de alţi factori factori şi, cel puţin în principiu, de acţiunile statului. În consecinţă, structurile şi evoluţia economiei şi funcţionarea acesteia au la bază mecanismul pieţei, al preţurilor rezultate din confruntarea deciziilor şi a comportamentelor comportamentelor subiecţilor economici. Dominaţia mecanismelor concurenţiale nu semnifică absenţa factorului raţional la nivel micro şi macroeconomic, dimpotrivă acesta se manifestă atât prin strategiile şi programele firmelor şi ale consumatorilor elaborate pe baza informaţiilor pieţei, restricţiilor economice, anticipaţiilor riscului, etc., cât şi prin acţiunile statului (autorităţilor publice) pentru bunul mers al economiei. În mod frecvent se apreciază, că economiile occidentale nu prezintă trăsăturile „pieţei perfect perfect concurenţi concurenţiale” ale” din gândirea gândirea clasică şi neoclasi neoclasică, că, caracteriz caracterizându-s ându-see prin „concurenţă imperfectă”. Această situaţie se reflectă în dominaţia unui număr redus de producători şi cumpărători. De aceea mecanismele pieţei se interpenetrează cu unele acţiuni concepute în afara acesteia de către agenţii economici şi în care statul, devenit el însuşi un agent economic independent, apare ca un element al evoluţiei economiei. Schimbările din raportul public - privat în funcţionarea economiei, a generat aprecierea unor economii occidentale drept „economii mixte”. Rămâne totuşi faptul că într-o economie de acest tip mecanismele pieţei determină şi arbitrează în principal deciziile economice, fiind în accepţiunea clasică acea „mână invizibilă” care influenţează viaţa economică. Pentru că, în fond, fond, prin prin concu concuren renţă, ţă, preţur preţurii şi oscila oscilaţii ţiile le raport raportulu uluii cerer cerere-of e-ofert ertă, ă, piaţa piaţa determ determină ină şi influenţează deciziile şi comportamentul agenţilor economici (menaje, firme, stat) şi asigură funcţionarea şi reglarea r eglarea activităţii economice. „Lib „Liber eraa iniţ iniţia iati tivă vă”” a într întrep epri rinz nzăt ător orul ului ui,, ca şi „suv „suver eran anit itat atea ea cump cumpără ărăto toru rulu lui”, i”, caracteristice acestui tip de economie, sunt privite în strânsă legătură cu piaţa, semnificând atât libertatea întreprinzătorului de a decide ce şi cum să producă în virtutea consideraţiilor de preţ şi rentabilitate, de profituri şi pierderi, cât şi libertatea consumatorului de a decide cât să cheltuiască şi ce să cumpere din veniturile sale pentru a-şi procura cea mai mare satisfacţie. Piaţa permite deci atât libertatea de acţiune a participanţilor la schimb, respectiv a vânzătorilor (producători de bunuri şi servicii sau deţinători de factori de producţie) şi cumpărătorilor, cât şi principiul principiul maximizări maximizăriii profitului profitului şi a satisfacţie satisfacţieii utilizării utilizării bunu bunurilor rilor şi serviciilo serviciilorr ca mob mobil il 1 esenţial al acţiunilor din economie, inclusiv din punctul de vedere al asigurării echilibrului . Ca mecanism de reglare a funcţionării economiei, piaţa are şi funcţia de a determina alocarea alocarea şi utilizare utilizareaa eficientă eficientă a resurselor resurselor economic economicee (materiale (materiale,, umane, umane, financiare financiare)) prin deciziile cu privire la producţie, repartiţie r epartiţie şi consum. După natura şi obiectului tranzacţiilor, multitudinea operaţiunilor se grupează pe mai multe pieţe: piaţa bunurilor bunurilor şi serviciilor, serviciilor, piaţa factorilor factorilor de producţie, producţie, piaţa acţiunilor acţiunilor şi piaţa moneta monetară ră. Piaţa înglobează practic, cele trei mari categorii de mărfuri: bunurile şi serviciile, factorii de producţie (forţa de muncă, capitalul şi resursele naturale) şi moneda, aceasta din urmă fiind o marfă stocabilă, care înlesneşte activitatea agenţilor economici. Se creează astfel un flux de bunuri de la producători către consumatori, compensat de un flux monetar de la consumatori la producători şi un flux de servicii oferite de posesorii factorilor de producţie, compensat şi acesta de un flux monetar de la utilizatorii factorilor de producţie către cei care îi deţin. Astfel Astfel,, prin prin funcţio funcţionar narea ea econo economie mieii se const constitu ituie ie circui circuite tele le econo economic mice: e: produc producţia ţia creează venituri, veniturile dau naştere la cheltuieli, cheltuielile suscită producţia ş.a.m.d. Analizele evoluţiei economiilor de piaţă occidentale din ultimele decenii au scos în evidenţă 1
Bulborea Ion, coord., coord., Microeconom Microeconomie ie si Macroecono Macroeconomie, mie, Partea Partea I, Ed.Pro Universitaria, Universitaria, p.212 p.212
unele slăbiciuni şi eşecuri ale mecanismelor autoreglatoare ale pieţei, de a asigura în orice condiţii şi în mod durabil echilibrul economic, alocarea şi utilizarea eficientă a resurselor, cât şi incapacitatea acestora de a acoperi unele cerinţe noi ale vieţii contemporane. Astfel, datorită, complexităţii crescânde a vieţii economice şi sociale, au apărut unele fluctuaţii şi dezechilibre (şomaj (şomaj,, inflaţ inflaţie ie,, încet încetini inirea rea sau stagna stagnarea rea creşte creşterii, rii, subuti subutiliz lizare areaa şi irosir irosirea ea uno unorr resurse resurse,, poluarea poluarea mediul mediului ui ş.a.), disfuncţi disfuncţional onalităţi ităţi şi distors distorsiuni iuni sectori sectoriale, ale, regional regionale, e, pe plan plan social, social, etc, etc, care duc la concluzia că sistemul economiei de piaţă nu este unul perfect, ci doar cel mai eficient.
2.3. Modele teoretice şi tipuri concrete de economie de piaţă În ştiinţa economică se conturează câteva fundamentări doctrinare ale economiei de piaţă care particularize particularizează ază marile orientări orientări din gândirea gândirea economică economică actuală. actuală. Există Există deci câteva siste sisteme me conce conceptu ptuale ale de aborda abordare, re, explic explicare are şi interp interpret retare are a econo economie mieii de piaţă piaţă care care se sinte sintetiz tizeaz eazăă în următo următoare arele le modele: neoclasic, neoclasic, keynesis keynesist,t, instituţio instituţionalis nalist,t, libertaria libertarian, n, al economiei reglate şi al dezechilibrelor inerente. Modelul neoclasic are la bază teza că prin respectarea strictă a proprietăţii private şi a liberei iniţiative mecanismul pieţei (preţurile, jocul cererii şi al ofertei, concurenţa) reprezintă forţa obiectivă de coordonare a opţiunilor şi activităţilor agenţilor economici. Astfel este posibilă posibilă autoregla autoreglarea rea şi funcţionare funcţionareaa echilibrat echilibratăă a economiei economiei.. Fără a se exclude exclude orice rol al statului în economie se acceptă o intervenţie selectivă a acestuia mai ales prin politici monetare, fiscale, bugetare. Se acord acordăă o import importanţ anţăă deose deosebit bităă oferte oferteii (produc (producţie ţiei) i) şi eficie eficienti ntizăr zării ii activi activităţ tăţilo ilor r economice prin alternative de utilizare a resurselor bazate pe perfecţionare. Modelul keynesist se particularizează prin aprecierea că mecanismele clasice ale pieţei nu pot asigura singure funcţionarea echilibrată a economiei cu folosirea deplină a resurselor. De aceea este necesară intervenţia statului în mod permanent ca centru de decizie şi agent economic, în calitate de autoritate publică şi nu neapărat prin intermediul proprietăţii. Se acordă o importanţă deosebită problemelor cererii şi rezolvării unor probleme sociale (şomaj, sărăcie, ş.a.). În acest sens se atribuie prioritate reglării conjuncturale a pieţei paralel cu elaborarea unor politici pe termen mediu şi de dezvoltare pe termen lung. Pe această linie sunt luate în consideraţie şi bunurile şi serviciile oferite de stat ce nu îmbracă forma de marfă (educaţie, asistenţă sanitară şi socială, unele utilităţi publice etc.). Modelul instituţionalist aparţine grupului de economişti care consideră că ipotezele clasic clasice, e, concu concuren renţa ţa pură pură şi perfec perfectă, tă, hegemo hegemonia nia consu consumat matoru orului lui,, legea legea randam randament entelo elor r descrescânde ş.a. nu se verifică în realitate. Actualmente economiile de piaţă occidentale se caracterizează prin concurenţă imperfectă, dominarea organizării şi gestiunii de către manageri ce nu sunt sunt propri propriet etari ari şi alcătu alcătuies iescc o tehno tehnostr struct uctură ură,, deschi deschide derea rea fronti frontiere erelor lor econo economic micee naţionale prin mondializare şi regionalizare, generalizarea rolului informaţiei ş.a. În consecinţă a devenit necesară o intervenţie instituţională în economie pe linia controlului preţurilor şi a repart repartiţie iţieii venitu venituril rilor, or, o planifi planificar caree orienta orientativ tivă, ă, stabil stabilire ireaa uno unorr strate strategii gii de dezvo dezvolta ltare, re, coordonarea unor activităţi şi ş i domenii economice strategice. Modelul libertarian de economie de piaţă este un model neoliberal american care absolutizează libertatea în economie considerând dăunătoare orice încercare de implicare a statului în economie. Acest model teoretic se caracterizează prin susţinerea eficienţei şi a capacităţii mecanismelor pieţei libere de a îndeplini perfect funcţiile de reglare automată a economiei, de alocare şi utilizare eficientă a resurselor şi de a realiza totul în economie. Se preconizează extinderea proprietăţii private şi în domenii cum ar fi serviciile publice şi generalize generalizează ază liberaliz liberalizarea area vieţii vieţii economic economicee şi sociale. sociale. Orice Orice intervenţie intervenţie a statului statului este
consid considera erată tă o reduce reducere re a libert libertăţi ăţiii – de iniţia iniţiativ tivă, ă, deciz decizie ie şi acţiun acţiunee – fiind fiind necesa necesară ră o dezetatizare totală a economiilor occidentale. Modelul economiei reglate apropiat de abordarea instituţionalistă se fundamentează pe teza că piaţa este doar o formă printre altele de coordonare şi reglare a activităţii, întrucât nefiind atotcuprinzătoare piaţa nu poate include întregul în tregul spaţiu economic. De pildă în interiorul firmelor nu există relaţii de piaţă, organizarea şi gestiunea activităţii nefiind realizate conform principiil principiilor or de piaţă. piaţă. Porn Pornin indu du-se -se de la fapt faptul ul că ajus ajustă tări rile le dint dintre re dive diverse rsele le proc proces esee econ econom omic icee prin prin intermediul mecanismelor pieţei sunt din ce în ce mai puţin instantanee şi mult mai complicate şi de durată, se fundamentează necesitatea implementării unor mecanisme de corectare şi ajustare a soluţiilor la nivel micro, mezo şi macroeconomic. Elaborate pe baza unor evaluări ex-ante ale efectelor economice şi sociale, acestea răspund necesităţii de informare şi orientare a comportamentului agenţilor economici creând cadrul asigurării unei coerenţe a deciziilor la toate nivelele în faţa incertitudinii şi a riscurilor din viitor. Rezultă deci că aceste mecanisme de ajusta ajustare re şi corec corectar taree nu se substi substitui tuiee me meca canis nismel melor or pieţe pieţei,i, ci sunt sunt me menit nitee să favori favorize zeze ze realizarea funcţiilor acestora. Piaţa rămâne unul din elementele principale de echilibru global alături de care mecanismele determinate şi regulile, mai ales cele „colective”, joacă un rol important în domeniile cu impact asupra funcţionării economiei cum ar fi: forma şi intensitatea concurenţei, raporturile salariale, reglementările utilizării forţei de muncă, gestiunea monetară, etc. Modelul dezechilibrelor inerente. În acest model teoretic economia este abordată nu numai prin ipoteza concurenţei şi a eficienţei directe a mecanismelor pieţei, ci şi prin existenţa unor distorsiuni şi dezechilibre inerente. Se consideră că ceea ce caracterizează economia conte contempo mporan ranăă este este instab instabili ilita tatea tea şi divers diversele ele dezech dezechili ilibre bre.. Aceast Aceastăă stare stare şi tendi tendinţe nţe sunt sunt explicate prin accentuarea rigidităţii preţurilor, mai ales către creşterea lor continuă. De aici teza rigidităţii preţurilor – mai ales a salariului şi a dobânzii – şi a incapacităţii lor de a asigura adaptarea ofertei la cerere pe diversele pieţe. Abdicându-se de la teza flexibilităţii şi în consecinţă admiţându-se dezechilibrele ca inerente funcţionării economiei de piaţă, în „teoria deze dezech chil ilib ibre relo lor” r” care care fund fundam amen ente teaz azăă aces acestt mo mode del, l, ipot ipotez ezaa conc concur uren enţe ţeii şi efic eficie ienţe nţeii mecanismelor pieţei este înlocuită cu cea a distorsiunilor şi dezechilibrelor în economie. Astfel, ajusta ajustarea rea dezec dezechil hilibr ibrelo elorr în econo economia mia de piaţă piaţă presup presupune une anumit anumitee „costu „costuri ri de ajusta ajustare” re” concretizate în accentuarea rigidităţii preţurilor. Ajustările economiei pentru micşorarea dezechilibrelor implică anumite costuri care influenţează negativ economia. Din această cauză se susţine necesitatea unor măsuri economice la toate nivelele pentru micşorarea efectelor negative ale dezechilibrelor, pentru ca acestea să nu se amplifice şi când este posibil să fie prevenite. concrete” Din multitudinea de experienţe naţionale am putea desprinde unele „ tipuri concrete” de economie de piaţă pe care le-am putea denumi: tipul anglo-saxon, tipul vest-european, econo economia mia social socialăă de piaţă, piaţă, tipul tipul nordic nordic şi econo economia mia patern paternali alistă stă.. Aceste Aceste tipuri tipuri care care sunt sunt expresie şi a condiţiilor concrete şi caracteristicilor de dezvoltare din perioada modernă reflectă fără îndoială o distanţă mai mare sau mai mică între teorie şi practică 2. Tipul Tipul anglo-saxon anglo-saxon cuprinde economiile de piaţă cele mai liberale şi cel mai puţin înclinate spre dirijism, cele mai reticente la intervenţia economică a statului – în special sub forma întreprinderilor publice – adepte ale ideii de superioritate a întreprinderilor private şi a liberei iniţiative. Aceste caracteristici pot fi întâlnite în S.U.A., Anglia, Canada ş.a. Economiile din acest tip sunt economii concurenţiale, mecanismele pieţei fiind cele care reglemente reglementează ază deciziil deciziilee agenţilor agenţilor economic economici,i, promovând promovându-se u-se chiar chiar şi prin intervenţi intervenţiaa statului concurenţa drept condiţie a funcţionării eficiente a economiei. În aceste economii predomină predomină sectorul sectorul privat. privat. Marile companii companii sunt cele ce deţin deţin o poziţie dominantă, dominantă, având cea 2
op.cit.p.219
mai mare pondere inclusiv în ramurile cheie şi strategice, în cercetarea ştiinţifică, în fluxurile investiţionale şi în comerţul exterior; acestea au un rol important şi în relaţiile economice internaţionale, numărându-se printre cele mai mari companii din lume. necesar menţinerii În acest tip de economie de piaţă, statul este abordat „ ca un agent necesar coerenţei logice a ansamblului”, în condiţiile imperfecţiunilor pieţei. La nivelul administraţiei centr centrale ale sau sau region regionale ale statul statul iniţia iniţiază ză şi aplică aplică o politi politică că econo economic micăă caract caracteri eristi stică că unu unuii „intervenţionism suplu şi liberal” menit să influenţeze pozitiv mediul economic privat. Statul sprijină activitatea economică privată atât prin corijarea anumitor deficienţe ale acestuia în domeniul producţiei şi repartiţiei, cât şi prin favorizarea derulării acestei activităţi într-un cadru monetar stabil şi cu o ofertă de servicii colective indispensabile colectivităţii şi dezvoltării iniţiativelor private. Sectorul public – întreprinderi productive şi de servicii – ocupă un loc neglijabil în economie, deţinând cea mai mică pondere în comparaţie cu celelalte state occidentale. Din acest punct de vedere, oscilaţiile între naţionalizări, reprivatizări, concesionări ale unor servicii publice, publice, dereglementă dereglementări ri pe unele pieţe evidenţiaz evidenţiazăă subordonar subordonarea ea acţiunilor acţiunilor statului statului interesel intereselor or private private în aspiraţia aspiraţia consolidă consolidării rii economiei economiei de piaţă. piaţă. Intervenţia Intervenţia statului statului se realizeaz realizeazăă în mod prioritar prioritar prin instrumente instrumentele le fiscal-buget fiscal-bugetare, are, monetare monetare şi de credit (în S.U.A., la nivelul nivelul statelor statelor se manipulează 40% din finanţele publice americane). Dar aceste modalităţi de intervenţie nu exclu excludd elabor elaborare areaa de către către adm admini inistr straţi aţiile ile guv guvern ername amenta ntale le a uno unorr progra programe me de politi politică că economică, ca şi a unor prognoze economice pe termen mediu şi lung cu privire la evoluţia economică. Reflectând o aplicare în practică a concepţiilor neoliberalismului, monetarismului şi „economiei ofertei”, economiile de piaţă incluse în acest tip pot fi apreciate drept „patria neoliberalismului”. Tipul Tipul vest-european vest-european cuprinde economiile de piaţă adepte ale intervenţiei statului în economie atât prin diferite politici economice cât şi prin sectorul public şi planificare – ca instrument de reglementare ex-ante a funcţionării economiei, ceea ce le conferă într-o proporţie mai mare sau mai mică trăsătura de economii economii mixte. Aceste caracteri caracteristici stici care variază variază după coloratura politică a guvernului se întâlnesc într-o serie de ţări vest-europene ca de exemplu Italia, Franţa, acestă din urmă ţară având o contribuţie determinantă pe plan conceptual şi al implementării acestui tip de economie. Economiile din acest tip sunt economii concurenţiale, dar flexibilitatea mecanismelor de piaţă piaţă poate poate fi influe influenţa nţată tă de interv intervenţ enţia ia statul statului. ui. Pe planul planul struct structuri urilor lor econo economic micoo – organizatorice, alături de sectorul privat există şi un sector public şi un sector mixt. În sectorul privat, privat, numeroase numeroase întreprin întreprinderi deri mici mici şi mijlocii mijlocii coexistă coexistă cu marile marile companii companii şi benefici beneficiază ază de o protecţie protecţie din din partea partea statu statului. lui. Semnificaţia sectorului public în aceste economii se remarcă atât prin dimensiunea şi structura lui sectorială cât şi prin rolul pe care-l joacă în funcţionarea şi dezvoltarea economiei. Astfel au o poziţie importantă în sectoare determinante prin efectul lor de antrenare („poli ai creşte creşterii rii”), ”), în cele cele depend dependent entee de aprovi aprovizio zionar narea ea din exter exterior, ior, sau de intere interess gener general al;; de exemplu, în Franţa şi Italia în energetică, informatică, electronică, industria farmaceutică, băncile băncile de depozit, depozit, unele unele bănci bănci comercial comercialee etc. etc. Intervenţia statului se distinge prin caracterul ei de concertare, acesta intervenind ca un partener partener de partea partea cererii cererii şi a ofertei ofertei factorilo factorilorr de producţie, producţie, în promova promovarea rea creşterii creşterii econom economice ice şi în orientarea dezvoltării în general. În acest scop, un loc deosebit se acordă creditului, în ideea necesităţii ajungerii din urmă a economiilor partenere din punctul de vedere al nivelului economic general, al standardului industrial, al competitivităţii, al stăpânirii pieţei interne. Interferenţa dintre agenţii privaţi şi stat în procesele de decizie şi reglare a economiei, inclus inclusiv iv prin prin planif planifica icare re şi progno prognoză ză la nivel nivel macroe macroecon conomi omic, c, reprez reprezint intăă o încerc încercare are de diminuare a insuficienţelor mecanismelor pieţei ca şi a gravităţii repercusiunilor pe care acestea
le-ar putea avea asupra economiei şi a vieţii sociale în general. Această interferenţă reflectă, după opinia unor autori occidentali, crearea unui sistem de funcţionare în care vin în contact o economie administrată cu o economie de opţiune. Acea Aceast stăă coex coexis iste tenţ nţăă şi comb combin inar aree a elem elemen ente telo lorr priva private te şi etat etatis iste te în stru struct ctur uraa economică şi în funcţionarea unei economii în care forţele pieţei reprezintă fundamentul, constituie o aplicare mai mult sau mai puţin ortodoxă a teoriilor de inspiraţie keynesistă. Economia socială de piaţă reprezintă un tip de economie de piaţă care tinde spre reunirea libertăţii pieţei cu armonia socială. Funcţionarea acestui tip de economie de piaţă nu presupune presupune doar o expansiun expansiunee liberă liberă a producţie producţieii şi schimbulu schimbuluii de mărfuri, mărfuri, ci şi găsirea găsirea unor soluţi soluţiii de ordin ordin social social,, econo economic mic şi chiar chiar politi politic. c. Atribu Atributul tul „socia „social” l” exprim exprimăă obiect obiectivu ivull realizării, în condiţiile funcţionării libere a pieţei, a unei armonii între interesele, opţiunile şi acţiunile diverselor categorii sociale ca suport şi impuls al dezvoltării societăţii. Înfăptuirea acestui obiectiv neputând avea loc spontan, prin simplu joc al forţelor pieţei, presupune intervenţia activă a statului în vedera concertării şi a controlului activităţii membrilor societăţii pentru pentru obţinerea unui consens consens social; prin aceasta aceasta nu este diminuat diminuat rolul predominat predominat al pieţei, pieţei, economia funcţionând pe baza mecanismelor pieţei libere nereglementate. nereglementate. Trăsăturile de bază ale acestei economii de piaţă se regăsesc în Germania, ca prototip al acestui model şi, pe jumatăte şi în Austria şi Olanda. Se încearcă încearcă realizare realizareaa unei convergenţe convergenţe între economie economie şi societate societate,, prin corelarea structurilor (ordinii) economice cu cele din afara acestora. În practică, ordinea economică include piaţa, mecanismul preţurilor şi concurenţa, formele de organizare a întreprinderilor, instrumentele monetare şi financiare şi are menirea de a face convergente deciziile agenţilor economici individuali independenţi. În acest context, statul intervine pentru a elimina abuzurile şi a corija disfuncţiile inevitabile generate de jocul pieţei în domeniul concurenţei şi al protecţie protecţieii sociale. sociale. Şi aceasta aceasta se realizeaz realizeazăă printr-o printr-o cooperare cooperare între puterea puterea publică publică şi întreprinderile private, printr-un contact permanent între administraţia publică şi firme şi dintre patronat patronat şi şi sindicat sindicate. e. Specificitatea intervenţiei statului constă în accentul deosebit pus pe: îmbunătăţirea formelor de organizare şi conducere la nivel micro-economic; introducerea generalizată a sistemului „co-deciziei” şi „co-gestiunii”; folosirea cu predilecţie a pârghiilor financiare prin intermediul instituţiei bancare centrale. Acceptându-se un anumit gen de implicare a statului în economie, aceasta este în principal emanaţia puterii legislative şi mai puţin a puterii executive. În cazul tipic de economie socială de piaţă, respectiv Germania, opţiunea pentru acest tip tip de econ econom omie ie expl explic icăă mo modi dici cita tate teaa sect sectoru orulu luii publ public ic şi pond ponder erea ea cea cea ma maii redu redusă să a întreprinderilor mici şi mijlocii din economie comparativ cu celelalte state occidentale. Privită în relaţie cu teoria economică, economia socială de piaţă se situează între neoliberalism şi neokeynesism. Tipul nordic de economie de piaţă reprezintă o economie de piaţă contractuală în sensul sensul unei unei coope cooperări rări între între sector sectorul ul privat privat şi stat stat cu angaja angajamen mente te recipr reciproce oce în veder vederea ea satisfa satisface cerii rii prin prin soluţi soluţiii accept acceptabi abile le a uno unorr cerinţ cerinţee de ordin ordin econo economic mico-s o-soci ocial al cum ar fi combinarea creşterii şi a eficienţei economice cu promovarea unor valori social-umane şi de bază pentru toţi membrii membrii societăţii, societăţii, în care pragul pragul este satisfacerea satisfacerea nevoii medii medii şi respectare respectareaa limitei de sus a echităţii sociale. În acest sens se acţionează pentru realizarea unei repartiţii echitabile a veniturilor, asigurarea asistenţei sociale pentru toţi membrii societăţii, accesul echitabil la toate serviciile sociale. Acest tip de economie de piaţă este specific Suediei, Norvegiei, Danemarcei, Finlandei. În aceste economii, care în esenţă sunt economii de piaţă şi de iniţiativă privată, statul desfaşoară o intervenţie care este înainte de toate pe plan social, îndeplinind astfel un rol de „stat protector”.
Acţionând mai puţin prin intermediul sectorului public propriu zis, statul intervine în mecanismele de repartiţie şi în relaţiile sindicate – uniuni patronale favorizând o limitare a concentrării bogăţiei şi respectiv a polarizării societăţii. Astfel intervenţia este deosebit de pronunţată pronunţată în economie economie şi are un caracter caracter „negativ” „negativ” apelând apelând în special special la instrume instrumente nte fiscale fiscale (impozite progresive mari) şi bugetare, promovând multiplicarea serviciilor sociale. În aceste ţări nordice ce se situează printre cele mai bogate ţări din lume performanţele economice şi sociale obţinute au fost favorizate de un tip de economie în care s-a atins un echilibru între egalitatea condiţiilor şi eficienţa economică, ceea ce a permis să se concilieze economia de piaţă cu justiţia socială bazată pe o fiscalitate puternică şi un nivel înalt al bunăstării bunăstării colective colective.. Acest Acest sistem sistem de funcţionare funcţionare a economie economieii caracteriz caracterizează ează modelul modelul nordic nordic drept unul de compromis şi consens între capital şi muncă care a făcut posibilă apariţia unor societăţi unde nu se mai întâlneşte sărăcia de mari proporţii. Dacă din punct de vedere politic aceste economii sunt o reflectare a reformismului social promovat de îndelungatele guvernări social – democratice, din punctul de vedre al doctrinei economice ele reprezintă o implementare a celei mai radicale orientări keynesiste. Economia de piaţă paternalistă este o economie cu puternice elemente tradiţionale şi naţionale care favorizează dezvoltarea competenţei şi a spiritului de liberă iniţiativă şi de concurenţă al agenţilor economici, în care rolul statului de catalizator în economie şi societate se înfăptuieşte prin modalităţi ce reflectă o transpunere la nivel macro a sistemului paternalist de la nivel microsocial. Japonia este un exemplu tipic al economiei specifice, paternalismul având rădăcini adânci în condiţionări şi tradiţii istorice, politice, instituţionale, economice, (inclusiv resurse naturale naturale limitate limitate şi presiune presiune demografic demografică), ă), morale, morale, culturale culturale,, generând generând originali originalitate tateaa vieţii vieţii economice. Performanţele pe planul eficienţei, flexibilităţii şi competitivităţii ale acestei economii sunt în mare măsură legate de aplicarea principiilor respectării activităţii libere a agenţilor econo economic micii şi a concur concurenţ enţei ei com combin binat atee cu capac capacita itate teaa de adapta adaptare re la med mediu. iu. Interv Intervenţ enţia ia guvername guvernamentală ntală care vegheaz vegheazăă asupra asupra dezvoltări dezvoltăriii economic economicee pentru pentru îmbinarea îmbinarea coerentă coerentă a iniţiativei locale cu conducerea centrală competentă, calitatea instrucţiei generale şi gradul ridicat de pregătire profesională, importanţa acordată informaţiei şi cunoaşterii considerate resurse fundamentale constituie factori determinanţi de evoluţie. Economia predominant privată are un caracter dual: marile companii şi puternicele grupuri financiare (adesea cu o bază familială), alături de care coexistă numeroase firme mici inte integr grat atee ca subf subfurn urniz izor orii chia chiarr şi în ramu ramuri rile le mo mode derne rne.. Maril Marilee comp compan anii ii,, ca şi mici micile le întreprinderi grupate fie pe orizontală (cele specializate într-un domeniu), fie pe verticală (diverse domenii), fie axial (în jurul unei bănci) dovedesc dezvoltarea a ceea se numeşte „spiritul de grup” alături de „spiritul de firmă”. De remarcat că politica marilor companii reflectă o dublă mişcare: o expansiune continuă pe baza unei severe concurenţe în exterior şi un proces proces de raţionaliz raţionalizare are şi consolida consolidare re a fiecărui fiecărui grup în interior. interior. Sectorul Sectorul public public sub forma întreprinderilor cu capital de stat este foarte puţin dezvoltat. Statul însă are o funcţie deosebită în economie veghind asupra echilibrului economic şi favorizând o creştere economică fără distorsiuni în funcţionarea tuturor pieţelor, stimulând capaciatea firmelor de cucerire a pieţelor interne şi externe, susţinând cercetarea şi punând rezultate rezultatele le ei la dispoziţia dispoziţia firmelor, promovând promovând profesionalism profesionalismul ul şi meritocraţ meritocraţia, ia, ghidând ghidând agenţii economici prin estimări asupra potenţialului şi evoluţiei economice. În acest scop organismele de stat folosesc intens alături de pârghii clasice bancare (privilegiate), bugetare şi financi financiare are şi planul planul-pro -progra gram. m. Plani Planific ficare areaa japone japoneză ză are unele unele trăsăt trăsături uri specif specifice ice,, ea fiind fiind neautoritară şi indirectă, flexibilă şi de perspectivă, dar mai ales glisantă şi mobilizatoare prin promovare promovareaa unui pronunţat pronunţat optimism optimism econom economic. ic.
Multe din particularităţile acestui tip de economie de piaţă îşi găsesc explicaţii dincolo de unele condiţionări într-o serie de trăsături psihice şi mentale şi ale comportamentelor oamenilor, firmelor şi ale statului care au facilitat funcţionarea economiei într-un cadru social integrat. Coeziunea şi solidaritatea naţională ca expresie a paternalismului se manifestă pe plan economic la nivelul statului, ca şi al firmelor mari sau mai mici. Statul, care reprezintă „o elită birocratic birocraticăă ce are un puternic puternic simţ al responsabi responsabilită lităţii ţii misiunii“ misiunii“,, urmăreşte urmăreşte să păstreze păstreze şi să consolideze originalitatea societăţii japoneze. Asumându-şi solidar responsabilitatea costurilor creşterii economice fără a impune întreprinderilor restricţii şi lăsând cvasiliberă formarea preţurilor, preţurilor, autorităţil autorităţilee publice publice favorizea favorizează ză reorienta reorientarea rea resurselor resurselor în procesul procesul modernizări modernizăriii structurilor industriale şi extinderii serviciilor şi influenţează procesul redistribuirii veniturilor populaţie populaţiei,i, ş.a. Între stat şi agenţii agenţii economic economicii privaţi privaţi se creează creează o solidarita solidaritate te pentru pentru promovare promovareaa creşterii creşterii şi a cercetării cercetării ştiinţifice ştiinţifice,, pentru pentru protejarea protejarea economie economieii naţionale naţionale,, pentru pentru surmontarea dificultăţilor generate de dependenţa faţă de exterior în privinţa aprovizionării cu resurse, pentru creşterea competitivităţii economice etc. Pe plan teoretic, tipul paternalist de economie de piaţă, rezultat după părerea noastră dintr-o interacţiune originală a tradiţionalismului şi a modernismului, apare ca o împletire a unor elemente fundamentale din gândirea neoliberală şi keynesistă. Orice agent economic – firmă, menaj, administraţie, individ – îşi desfăşoară activitatea în relaţii reciproce cu ceilalţi, dar şi cu mediul natural-geografic, social-politic şi economic. Mediul economic reflectă relaţiile şi instituţiile care caracterizează viaţa economică a unei societăţi, elementele sale constitutive, modul în care funcţionează, finalităţile şi mecanismele prin care care este este reglată reglată activitat activitatea ea economi economică. că. Baza Baza me medi diul ului ui econo economi micc o repre reprezi zint ntăă sist sistem emul ul de propri propriet etat atee asup asupra ra bunu bunuri rilo lor r economice, modul de repartizare a rezultatelor şi de adoptare a soluţiilor privind problema fundamentală a economiei. Aşa cum s-a arătat într-o temă anterioară, majoritatea economiilor de schimb contemporane funcţionează ca sisteme cu piaţă concurenţială. Izvorând din filosofia proprietăţi proprietăţiii private, private, ele au doi stâlpi stâlpi de rezistenţ rezistenţă: ă: piaţa şi concurenţa. De modul în care acestea îşi îndeplinesc funcţiile de care dispun în mod potenţial, depinde calitatea mediului de afaceri concurenţial.
2.4 Piaţa şi concurenţa. Ca realitate economică şi ca mecanism de alocare a resurselor, piaţa este o creaţie socială, apărută cu multe secole în urmă, care a evoluat în timp şi spaţiu, dovedindu-se cel mai bun – deşi imperfect – mecanism de reglare economică.
2.4.1 Conţinutul pieţei În sens restrâns , piaţa desemnează ansamblul tranzacţiilor de vânzare- cumpărare dintre agenţii economici privite în corelaţie cu preţul şi alte împrejurări care le determină. Ea pune în contact contact – fizic şi/sau şi/sau virtual virtual – vânzătorii vânzătorii,, cumpărător cumpărătorii ii şi intermedi intermediarii arii care îşi confruntă intenţiile – cererea, oferta – şi negociază preţul. În sens larg, cuprinzător, piaţa este privită ca un canal de comunicaţii prin care agenţii economici obţin informaţii şi le difuzează cu privire la preţ, cerere, ofertă, raportul dintre ele ş.a.m.d. Ea este, totodată, sursa informaţiilor pe baza cărora se adoptă deciziile privind privind problem problemaa fundament fundamentală ală a economiei economiei şi a modul modului ui în care resursel resurselee (factorii (factorii de de producţi producţiee în special) sunt alocaţi şi utilizaţi în diferite domenii. Piaţa este tabloul de comandă prin care capita capitalul lul,, forţa forţa de mun muncă, că, păm pământ ântul, ul, invest investiţi iţiile ile,, inovaţ inovaţiil iilee şi tehnol tehnologi ogia, a, cunoşt cunoştinţ inţel elee şi
creativitatea, pe scurt bunurile economice sunt dirijate pe domenii în funcţie de nevoia socială solvabilă, nivelul preţurilor şi al veniturilor. Ca mijl mijloa oace ce de comu comuni nica caţi ţie, e, piaţ piaţaa şi preţu preţuril rilee pun pun în cont contac actt şi în inte intera racţ cţiu iune ne cunoştinţe, resurse şi comportamente a milioane de agenţi diferiţi; prin ele se realizează coordonarea involuntară, chiar automată a oamenilor, activităţilor şi firmelor, interacţiune mijlocită prin informaţiile şi recompensele (stimulentele) pe care le oferă. Preţurile, profiturile, drepturile drepturile de proprietat proprietate, e, salariile salariile,, datele datele statistic statistice, e, lucrările lucrările ştiinţifice ştiinţifice şi de populariza popularizare, re, panourile panourile publicita publicitare, re, mass-medi mass-mediaa ş.a.m.d. ş.a.m.d. sunt purtători purtători de informaţii informaţii care reflectă reflectă starea starea diferitelor pieţe şi domenii de activitate şi în funcţie de care sunt permanent revizuite deciziile privind: privind: ce şi cât să se consume consume,, ce, cât şi cum să se producă, producă, cât cât şi unde să se investe investească, ască, ce, cât şi pentru cine să muncească. Acesta este şi sensul în care Adam Smith aprecia că piaţa liberă, prin mecanismul preţurilor, preţurilor, reprezintă reprezintă „mâna invizibilă invizibilă”” care generează generează coerenţa coerenţa milioanel milioanelor or de decizii decizii individuale. Mecanismul de funcţionare a „mâinii invizibile” a fost aprofundat treptat prin aportul marilor şcoli şi curente de gândire economică ulterioare, pe baza unor premise şi presupoziţii, considerate ca având coerenţă logică şi care au dat naştere modelului concurenţial de bază al economiei capitaliste.
2.4.2.Elemente constitutive ale modelului concurenţial de bază: 1. cum cumpără părător torii ii sunt sunt raţion raţionali ali şi, prin decizi deciziile ile adopt adoptat ate, e, urmăre urmăresc sc max maximi imizar zarea ea satisfacţiei; 2. produ producă căto tori riii (vân (vânză zăto tori rii, i, dist distrib ribui uito torii rii,, inve invest stit itor orii ii,, spec specul ulat ator orii ii)) urmă urmăre resc sc maximizarea profiturilor; 3. pieţele pieţele sunt competit competitive; ive; competiţia este regula de bază în acţiunea acţiunea oricărei oricărei persoane, persoane, firme, firme, administra administraţii. ţii. Ea se desfăşoară desfăşoară între producători producători (vânzători (vânzători)) pentru pentru clienţi, clienţi, între cumpărători pentru a-şi apropia bunuri în cele mai bune condiţii, în funcţie de venitul cheltuit; 4. pieţele fixează preţurile care se formează liber , fiind considerate ca acceptate de către participanţii la tranzacţii. Cine nu le acceptă, se retrage de pe piaţă. Preţurile se ajustează la condiţiile pieţei (cerere, ofertă). Fiecare agent economic le judecă din perspectiva efectului de venit şi de substituţie. În acelaşi timp, preţurile sunt principalul instrument de echilibrare a cererii şi ofertei; 5. starea de ansamblu a economiei se judecă în funcţie de situaţia diferitelor pieţe, de situaţia cererii şi a ofertei care este efectul acţiunilor agenţilor economici; 6. veniturile individuale (persoane, familii, firme) depind de posesia unor active (fizice, monet mon etar-fi ar-finan nanci ciare are,, cunoş cunoştin tinţe, ţe, abilit abilităţi ăţi inovaţ inovaţion ionalal-cre creati ative, ve, tehni tehnice ce,, natura naturale) le) şi de productivit productivitatea atea (randament (randamentul) ul) acestora. acestora. Inegalităţi Inegalităţile le în deţinerea deţinerea activelo activelorr şi în randamentu randamentull acestora generează inegalităţi de venituri pe care piaţa p iaţa le poate reduce sau accentua; 7. inegalităţile de venituri generate de inegalităţi în deţinerea de active (şi de avuţie naţională) sunt considerate obiective şi necesare pentru a menţine competiţia; 8. inegalităţile generate de calitatea şi performanţele activelor ca şi de noroc sunt, în general, uşor de acceptat. Sunt greu de acceptat inegalităţile de venituri generate de: moşteniri, poziţii poziţii de mono monopol, pol, relaţii relaţii speciale speciale cu puterea puterea politică, politică, speculare speculare a unor lacune lacune ale actelor actelor normative, corupţie, poziţii de forţă etc. Economia privită ca un tot se prezintă ca un sistem de pieţe. Configuraţia lui ţine de nivelul de dezvoltare economică şi de cel al eficienţei economice, de instituţiile, tradiţiile şi mentalităţile fiecărui popor, de volumul resurselor de care dispune ş.a.m.d. Pieţele pot fi
grupate în funcţie de numeroase criterii.
După natura bunurilor care formează obiectul tranzacţiilor, se disting: piaţa bunurilor de consum; piaţa bunurilor de capital; piaţa bunurilor cultural-artistice; piaţa muncii; piaţa monetară; piaţa activelor financiare, piaţa valutară; piaţa informaţiilor; piaţa imobiliară; piaţa resurselor naturale; piaţa turistică. În cadrul acestui criteriu, piaţa se diversifică continuu, pe măsură ce se adânceşte diviziunea socială a muncii; în sens microeconomic, se poate vorbi de atâtea pieţe câte categorii de bunuri omogene există în societate şi sunt supuse tranzacţiilor pe piaţă. Pentr Pentruu fundame fundamenta ntarea rea strate strategie gieii şi tactic tacticii, ii, pentru pentru produc producăto ători ri şi cum cumpără părător torii este este importantă delimitarea pieţei relevante. Delimitarea pieţei relevante a unui bun înseamnă a circumscrie plaja bunurilor substituibile şi complementare lui, adică acelea a căror cerere este afectată afectată de modifi modificar carea ea preţulu preţuluii bunulu bunuluii în cauză cauză. Ea poat poatee fi dete determ rmina inată tă doar doar cu aproximaţie. În analiza economică a pieţei, prezintă o mare importanţă cunoaşterea structurii pieţei. Ea se apreciază în funcţie de: a. numărul de vânzători şi compărători; b. forţa forţa (puterea (puterea)) economic economicăă a agenţil agenţilor or cererii cererii şi ofertei; ofertei; c. gradul de concentrare care se apreciază prin ponderea pe care cele mai mari 3, 4, 5, 10 firme o deţin în volumul producţiei, al desfacerilor, în totalul capitalului fix al industriei şi în totalul cheltuielilor pentru cercetarea ştiinţifică etc. Din perspect perspectiva iva structurii, pie pieţel ţele pot fi: fi: atomizate (nonconcentrate), mediu concentrate şi foarte concentrate.
După spaţiul economic de provenienţă a agenţilor cererii şi ofertei şi influenţa pe care o exercită asupra activităţii economice de ansamblu, se disting: pieţe locale; pieţe regionale; piaţa naţională; naţională; pieţe pieţe zonale; zonale; piaţa mondială; mondială; piaţa piaţa unică unică a UE. De reţinut reţinut că piaţa naţională naţională respectiv, cea mondială nu reprezintă şi nu trebuie percepute ca însumări mecanice ale celor care le preced în enumerare. După După volum volumul ul tranza tranzacţiil cţiilor or care pieţe disper dispersat satee, care se derul derulea ează ză,, se dist distin ing: g: pieţe descentralizate, numite en-detail, în care bunurile de un anumit fel se vând în partizi mici unor cumpărători atomizaţi; pieţe concentrate, centralizate, în cadrul cărora se efectuează tranzacţii în partizi mari (bursele, pieţele de en-gros) pe care au acces agenţii molecularizaţi, cu o mare forţă economică, care, prin deciziile ce le adoptă, pot să afecteze în mod sensibil volumul cererii, ofertei etc. În funcţie de gradul de informare al agenţilor economici, sunt pieţe transparente – al căror mecanism de funcţionare este bine cunoscut de către participanţi, care sunt permanent şi perfect informaţi asupra mecanismului şi variabilelor pieţei (cerere, ofertă, preţ, starea concurenţei, modul de derulare a tranzacţiilor etc.) şi pieţe opace – asupra cărora participanţii deţin informaţii reduse, superficiale şi izolate, iar mecanismul de funcţionare „nu se încadrează în regulile normalităţii”. Este cazul multor pieţe care sunt formate şi funcţionează în statele central şi est-europene. După modul de acces pe piaţă, se disting: pieţe libere – la care au acces orice vânzător şi orice cumpărător, eventual dacă plătesc o taxă (fără ca acest lucru să fie neapărat obligatoriu); pieţe reglementate, în care agenţii cererii şi ofertei (dar mai ales ultimii) au acces doar dacă îndeplinesc anumite condiţii (de exemplu: deţinerea unor diplome autorizate de către cei în drept pentru a oferi servicii medicale, vânzare de produse farmaceutice, oferta serviciilor de taximetrie ş.a.m.d.); pieţe intermediare, pe care au acces doar persoane abilitate şi expres autorizate (de exemplu: brokerii, dealerii pe pieţele bursiere etc.).
În raport de forţa economică a participanţilor există: pieţe atomizate, în care agenţii (şi ai cererii şi ai ofertei) sunt numeroşi şi de forţă economică redusă, astfel că nici unul dintre ei, prin deciziile adoptate şi acţiunile întreprinse, nu exercită influenţe asupra nivelului şi dinamicii preţului; agenţii unor asemenea pieţe sunt „primitori de preţuri” („prices toakers”); pieţe molecularizate în care agenţii sunt puţin numeroşi, fiecare dintre ei având o forţă economică ridicată, iar prin deciziile şi acţiunile întreprinse exercită influenţe notabile asupra variabilelor pieţei, în special asupra preţului. Aceşti agenţi sunt „creatori (căutători) de preţuri” („prices searchers”), fiind, după caz, agenţii cererii, ai ofertei sau aparţinând ambelor categorii. Între cele două situaţii limită, există numeroase pieţe intermediare, ca pieţe reale întâlnite în practică şi care sunt sintetizate în tabelul 2.4. Tabelul 2.4. Diversitatea pieţelor reale în funcţie de numărul şi forţa economică a participanţilor
După capacitatea pieţei de a reacţiona la schimbările din economie, se întâlnesc: pieţe fluide (dinamice, de cele mai multe ori adaptabile la schimbări), ele sunt pieţe în care agenţii cererii şi ofertei acţionează pe criterii de raţionalitate, au o bună percepţie asupra stării variabilelor pieţei şi capacitatea să facă anticipări raţionale şi pieţe rigide (cele ai căror agenţi şi variabile reacţionează lent, cu întârziere sau chiar imperceptibil la modificările care se produc în starea starea conjuncturii, conjuncturii, în cerere, cerere, în ofertă sau în preţ). Sunt pieţe atipice, atipice, asupra cărora cu greu se pot face anticipări raţionale. În raport cu respectarea legislaţiei , a cutumelor şi a normelor de derulare a tranzacţiilor şi concurenţei, pieţele pot fi: cu concurenţă loială (în care cerinţele surprinse în criteriul de clasificare sunt respectare în mare măsură de către majoritatea covârşitoare a concurenţă neloială (în cadrul cărora sunt încălcate participan participanţilo ţilorr la tranzacţii tranzacţii)) şi pieţe; pieţe; cu concurenţă normele de conduită şi reglementările juridice privind domeniul; majoritatea participanţilor sunt susceptibili de a suporta efectul punitiv al legii sau oprobriul colectivităţii). După modul în care funcţionează sunt studiate: piaţa cu concurenţă concurenţă perfectă, pură şi pieţe reale, cu concurenţă imperfectă; piaţă cu monopol (cu variantele: monopol bilateral, monopol contrat), oligopol, monopolistică etc. În raport cu factorul timp , se poate vorbi de pieţe: la vedere – (în care tranzacţia se face imediat) sau în cel mult 48 de ore de la încheierea înţelegerii, adică după ce s-a convenit asupra preţului, cantităţii şi condiţiilor de livrare şi plată; la termen – cele în care se convine la momentul To asupra termenilor tranzacţiei, dar ea se va derula ulterior, la o dată convenită (T 1), conferind certitudine asupra preţului. De cele mai multe ori acestea au şi un caracter speculativ. 2.5 Preţul. Teorii şi optici de analiză analiză a preţului preţului
Preţul şi teoria preţului ocupă un loc central în ştiinţa economică. Se pare că preţul reprezintă problema cea mai complicată şi controversată a vieţii economice . Aceasta, pentru pentru că în el sunt coagulat coagulatee toate categorii categoriile le şi componen componentele tele sistemului sistemului de interese: interese: indi indivi vidu dual alee şi de grup grup:: produ producă căto tori ri-co -cons nsum umat atori ori;; vânz vânzăt ători ori-cu -cump mpără ărăto tori ri;; naţi naţion onal aleeneoclasici siciii au conside considerat rat teoria teoria econom economică ică (cu referire la internaţio internaţionale nale etc. De altfel, altfel, neocla microeconomie) ca ştiinţă a formării şi evoluţiei preţului . Privind preţul ca fenomen economic la nivelul percepţiei directe, este unanim acceptată definiţia formulată încă din antichitate de către Aristotel şi Xenofon.
Preţul reprezintă cantitatea de monedă pe care cumpărătorul este dispus şi o poate oferi producătorului (vânzătorului) în schimbul schimbul bunului bunului pe care care acesta îl prezintă prezintă pe piaţă. Acesta este preţul absolut. Alături de preţul absolut există şi preţul relativ sau raportul de schimb, adică preţurile bunurilor a, b, c ş.a.m.d., exprimate în funcţie de cel al unui bun considerat etalon sau element de referinţă. Se utilizează relaţia: în care: = preţul relativ al bunului „i” = preţul absolut al bunului „i” = preţul absolut al bunului etalon Preţul etalon este cel al unui bun asupra căruia se convine; de cele mai multe ori se fixează asupra salariului nominal sau asupra unor bunuri reprezentative pentru caracterizarea nivelului de trai şi a calităţii vieţii oamenilor într-o etapă istorică dată. De exemplu: să considerăm că preţul pr eţul absolut pentru diferite bunuri se prezintă p rezintă astfel: 1 kg pâine = 10.000 u.m.; 1 kg carne = 100.000 u.m.; 1 autoturism = 400.000.000 u.m.; 1 oră de muncă = 20.000 u.m. Dacă se consideră preţ etalon salariul orar, preţurile relative sunt: - 1 kg pâine = 0,5 salarii medii orare; - 1 kg de carne =5 salarii orare; - 1 autoturism = 20.000 salarii orare etc. Dacă considerăm că în intervalul t 0 – t1 preţurile cresc cu 10% la pâine, cu 15% la carne, cu 20% la autoturisme, iar salariile medii orare cu 10%, constatăm că preţurile relative devin: 1 kg pâine = 0,5 salarii orare; 1 kg carne = 5,2 salarii orare; un autoturism = = 21.818 salarii orare. Rezultă că, deşi toate preţurile absolute, inclusiv al forţei de muncă, au crescut, situaţia economică a salariatului s-a deteriorat în raport cu cea a proprietarilor celorlalte bunuri economice. În practica statistică, situaţia preţurilor relative din diferite domenii se determină comparând dinamica preţurilor din respectivele domenii (ramură, zonă geografică etc.) cu indicele general al preţurilor care sintetizează evoluţia de ansamblu. Când indicele specific este mai mic decât cel general, preţurile relative scad şi invers. Din analiza dinamicii preţului relativ se obţin informaţii preţioase privind evoluţia situaţiei economice a diferiţilor producători, consumatori şi domenii de activitate. Din această perspectiv perspectivăă mod modificar ificarea ea preţurilor preţurilor relative relative este generatoa generatoare re de consecinţe consecinţe mult mai ample ample şi mai complexe decât modificarea preţurilor absolute. În funcţie de ele are loc permanenta realocare a resurselor pe domenii. Realităţile ultimului secol pun în evidenţă că, practic, în toate ţările preţurile relative ale mărfurilor agricole au scăzut şi au crescut cele ale serviciilor şi majorităţii bunurilor prelucrate industrial. În felul acesta, situaţia economică a celor care produc, vând şi exportă mărfuri
agricole s-a înrăutăţit în raport cu cea a altor agenţi economici.
2.5.1 Teoriile preţului Indiferent de optica sub care este privit , preţul măsoară ceva. La întrebarea „ce măsoară preţul?", principalele şcoli economice au dat explicaţii diferite, cunoscute ca teorii ale preţului. Răspunsurile foarte diverse pot fi grupate în trei mari teorii: teoria clasică a preţului; teoria neoclasică a preţului; teoriile mixte (moderne) ale preţului. În diferite lucrări şi în acţiunile practice ale agenţilor economici ele coexistă. În teoria clasică clasică preţul îşi are suportul suportul (substanţa) (substanţa) în valoarea economică a bunurilor supu supuse se tran tranza zacţ cţii iilo lor, r, valo valoar aree dete determ rmina inată tă de cons consum umul ul de fact factor orii de produ producţ cţie ie şi de remuneraţiile revendicate de către posesorii acestora. Situaţia concretă de pe piaţă face ca preţul preţul să se fixeze fixeze la nivelul nivelul valorii valorii economic economicee ori să oscileze oscileze în jurul său, dar, în condiţii condiţii normale, el nu se rupe de baza sa obiectivă - valoarea economică percepută prin nivelul costului unitar şi marginal (full). Teoria subiectivă a preţului. Şcoala neoclasică a fundamentat teoria conform căreia valoarea ea econom economică ică determi determinat natăă de utilita utilitatea tea margin marginală ală şi raritate raritateaa preţul preţul reflectă reflectă valoar respectivului bun, respectiv cantitatea în care el se află comparativ cu cererea solvabilă. Valoarea economică şi preţul unui bun sunt cu atât mai mari cu cât utilitatea marginală este mai mare şi el este mai rar. Cele două împrejurări care determină valoarea economică şi preţul – utilitatea marginală şi raritatea – pot acţiona în acelaşi sens sau în sensuri diferite.
Paradoxul apă-diamant Adam Smith, pornind de la faptul că orice marfă are valoare de întrebuinţare (utilitate) şi valoare (valoare de schimb), sesiza faptul că există mărfuri care au o utilitate ridicată, fiind esenţiale pentru viaţă, dar au o valoare unitară redusă (este cazul apei); sunt altele, mai puţin necesare pentru viaţă, care au o valoare de schimb foarte ridicată (este cazul diamantelor). Această contradicţie care apare pentru unele mărfuri între valoarea de întrebuinţare (utilitate) şi valoar valoarea ea de schim schimbb (preţ) (preţ) a rămas rămas cunos cunoscut cutăă în litera literatur turaa econo economic micăă sub num numel elee de „paradoxul apei şi diamantelor”. Viziunea neoclasică (subiectivă) a eliminat acest paradox: se apreciază că valoarea economică (şi preţul unitar) al bunului sunt determinate nu de utilitatea totală, ci de cea marginală a bunului, care este condiţionată şi de gradul său de raritate. Apa are utilitate totală ridicată, dar utilitate marginală redusă, pentru că este relativ abundentă; aşa se explică de ce, în mod normal, indivizii fac eforturi reduse pentru a o obţine şi, de aceea, are un preţ redus. redus. Situa Situaţia ţia este este exact exact inversă inversă în cazul cazul diama diamantel ntelor. or. Concluzie: în aprecierea preţului, la un moment dat şi în dinamică, este necesară luarea în considerare atât a utilităţii marginale, cât şi a rarităţii; orice suprasolicitare sau ignorare conduce la concluzii greşite. Din punctul de vedere al acestei lecţii, deosebirea dintre teoria clasică şi neoclasică decurge decurge din cauza cauza primar primarăă care care determi determină nă preţul. preţul. După clasic clasici,i, preţul preţul exprim exprimă, ă, în principal, condiţiile de producţie ale mărfii, modul în care ea se obţine prin combinarea şi consumarea factorilor de producţie; producătorul este „dirijorul” preţului. La neoclasici, preţul este determinat determinat de condiţiile pieţei, de modul în care sunt percepute şi se manifestă raritatea şi utilitatea marginală; rolul decisiv în formarea f ormarea şi evoluţia preţului aparţine cumpărătorilor. Teoria mixtă sau teoria contemporană a valorii economice şi a preţului a fost elaborată în prima treime a secolului al XX-lea şi aparţine, în principal, Şcolii de la Cambridge. Se pleacă de la premisa că cele două teorii anterioare nu sunt opuse (deşi ele aşa au apărut), ci
doar explicaţii incomplete şi soluţii parţiale privind valoarea economică şi preţul. În acest sens, Alfred Marshall se exprimă plastic: „A te întreba dacă valoarea şi preţul unui bun sunt date de consumul de factori de producţie ori de utilitatea marginală şi raritatea lui este sinonim cu a te întreba dacă o coală de hârtie aşezată între lamele unei foarfece este tăiată de lama de jos ori de cea de sus”. În ultimă instanţă, preţul este determinat atât de consumul de factori de producţie, cât şi de utilitatea marginală şi raritatea bunului. Privit prin prisma consumului de factori, preţul exprimă interesele producătorului şi stă la baza formării ofertei; prin prisma utilităţii marginale şi a rarităţii, el exprimă interesele şi punctul de vedere al cumpărătorului şi fundamentează nivelul şi evoluţia cererii. Producătorul este agentul ofertei, iar consumatorul al cererii, de aceea interesele lor, legătura şi confruntarea dintre ele sunt, în ultimă instanţă, expresia ofertei şi cererii.
În viziunea teoriei contemporane, raporturile dintre interesele producătorului şi cele ale consumatorului, exprimate prin raportul ofertă-cerere, reprezintă substanţa şi determină nivelul şi dinamica preţului.
Figura Figura 2.4.1 2.4.1 Factorii Factorii preţului preţului în condiţii condiţii de concuren concurenţă ţă (teoria contem contemporan poranăă a preţului) 2.5.2 Optici de abordare a preţului 1) În raport raport de situaţia pieţei şi scopului scopului analizei preţul preţul poate fi privit ca o variabilă variabilă dependentă sau independentă. În primul caz se apreciază că preţul este un rezultat al pieţei, care se impune agenţilor ei; fiecare este un „primitor de preţ”. În acest caz, agenţii cererii şi ofertei influenţează piaţa, în principal prin cantităţi sintetizate în legile cererii şi ofertei. În cel de al doilea caz, un agent sau un grup de agenţi economici reuşesc, au forţă şi mijloace specifice pentru a influenţa sau determina nivelul preţului. Într-o atare situaţie, preţul este cel care influenţează direct interesele vânzătorilor şi cumpărătorilor, oferta şi cererea: prima se modifică în acelaşi sens cu preţul, iar cererea, în sens contrar. 2) După modul în care se formează, preţurile preţurile pot pot fi: - preţuri libere, cele care se formează şi evoluează pe baza condiţiilor pieţei; teoretic, nu există voinţe şi forţe personalizate suficient de puternice pentru a-i fixa nivelul şi a-i determina evoluţia. Este situaţia ideală care se întâlneşte în modelul pieţei cu concurenţă pură şi perfectă; în economiile reale se tinde spre asemenea preţuri pe pieţele financiare secundare, la bursele de mărfuri şi pe piaţa schimburilor valutare; - preţuri administrate sunt rezultatul deciziilor şi acţiunilor statului şi ale altor centre de forţă economică (monopoluri, monopsonuri, oligopoluri, sindicate etc); - preţuri mixte sunt sunt întâ întâln lnit itee cel cel ma maii frecv frecven entt în stat statel elee cu econo economi miee de piaţ piaţăă concurenţială şi rezultă din intersectarea mecanismului pieţei, având elemente ale „mâinii invizibile invizibile”” cu mecanisme mecanisme dirijist-in dirijist-interve tervenţioni nţioniste, ste, izvorâte izvorâte din reglementăr reglementării legislat legislative ive ale administraţiilor publice (cote de taxe şi impozite care se includ în preţuri, stabilirea de plafoane
sau niveluri sub care unele preţuri nu pot coborî sau peste care nu pot creşte etc.) şi/sau din forţa de care dispun anumite centre de forţă privată. Asemene Asemeneaa preţuri preţuri mixte se întâl întâlnes nescc la toate toate catego categoriil riilee de bun bunuri uri care care parcur parcurgg mecanismele pieţei: salariu, rata dobânzii, tarife la servicii, preţuri en-gros şi en-detail pentru satisfactori şi bunuri de capital etc.
2.5.3 Funcţiile preţului Preţul are un important rol economic şi poate influenţa deciziile şi acţiunile unităţilor economice prin funcţiile sale. Prin prisma acestor funcţii, preţul este şi o pârghie economico-financiară de influenţare substanţială a vieţii economice. Principalele funcţii îndeplinite de către preţ într-o economie concurenţială: ● Funcţia de calcul, de evaluare şi măsurare a cheltuielilor, rezultatelor, veniturilor, fluxurilor care se derulează la toate nivelurile şi vizează pe toţi subiecţii acţiunii economice. Prin intermediul lor, marea diversitate a consumului de resurse economice, output-urilor şi tranzacţiilor sunt uniformizate sub formă monetară, fiind organic legate de rolul monedei de etalon general de măsură, calcul şi evidenţă. Cea mai generalizatoare formă de măsurare economică – măsurarea monetară – se realizează prin mijlocirea preţurilor. Calitatea reflectorie a acestei măsurări este condiţionată de existenţa unor preţuri corecte, formate liber, care ilustrează cât mai fidel posibil realitatea, starea şi sensurile de mişcare ale economiei. ● Preţul informează agenţii economici asupra gradului de tensiune dintre resurse şi nevoi. Creşterea preţurilor absolute şi relative semnifică creşterea tensiunii şi invers. Nivelurile de preţuri sunt în ultimă instanţă scale, trepte cu ajutorul cărora se măsoară gradul de raritate: cu cât preţul este mai ridicat, cu atât respectivul bun este potenţial mai insuficient în raport cu nevoile. ● Preţuri Preţurile le sunt sunt purtăto purtătoare are din dinam amice ice de informa informaţii ţii prin care sunt coordonat coordonatee deciziile producătorilor şi cumpărătorilor. Astfel, schimbarea preţurilor relative antrenează permanente permanente realocări realocări ale factorilor factorilor de producţie producţie pe domenii, domenii, noi modalităţ modalităţii de combinare combinare a acestora, structuri noi ale ofertei şi consumului. Creşterea preţurilor relative generează tendinţa de reducere a consumului şi de creştere a producţiei. Din contră, la mărfurile pentru care ele scad, consumul este stimulat, iar producţia descurajată. De aceea, preţurile sunt considerate pivotul economiei de piaţă . ● Pentru producător, producător, preţul este principalul principalul instrument instrument prin care îşi recuperează cheltuielile, îşi asigură profitul şi creează premisele pentru continuarea activităţii economice. Tot pe baza informaţiei furnizate de preţuri producătorul decide să restrângă sau să abandoneze anumite activităţi. În felul acesta, el este cel mai autentic sistem de informaţii pentru alocarea şi realocarea resurselor pe domenii. ● În anumite anumite condiţii, în special special când se practică preţuri administrate, administrate, preţul este un factor de redistribuire redistribuire a veniturilor veniturilor şi patrimoniul patrimoniului ui între diferite categorii categorii de agenţi, ramuri şi sectoare de activitate. Agenţii, ramurile şi sectoarele ale căror preţuri relative scad, înregistrează pierderi de venituri şi de patrimoniu; situaţia este inversă pentru cei ale căror preţuri preţuri relative relative cresc. cresc. Aşa cum este sugera sugeratt în figura figura 2.5, se produc producee fenomenul fenomenul de „ foarfece al preţurilor", când când,, faţă faţă de o situ situaţ aţie ie de echi echili libr bru, u, X, preţu preţuri rile le rela relati tive ve ale ale bunu bunulu luii (sau (sau sectorului) A scad (care pierde) şi cele ale bunului (sectorului) B cresc, redistribuirea de venit şi patrimoniu realizându-se în favoarea sectorului B.
Figura 2.5. Foarfecele preţurilor ● În econ econom omia ia de piaţ piaţă, ă, preţu preţull este este cel cel care care,, împreu împreună nă cu venit venitul ul nom nomina inal,l, „arbitrează" accesul persoanelor şi categoriile de persoane la bunurile economice marfare. 2.6. Statul şi preţurile Ipoteza formării libere a preţurilor este o etapă necesară pentru a înţelege funcţionarea de principiu a pieţei. În orice economie sunt şi situaţii în care formarea liberă a unor preţuri, exclusiv sub incidenţa „mâinii invizibile”, nu este încă posibilă ori, probabil, nici oportună. În consecinţă, chiar şi în cele mai liberale economii au loc intervenţii ale statului în domeniul preţului: preţului: 1. Prin intermediul preţurilor, statul îşi asigură o parte substanţială din impozite şi taxe. Mărirea TVA, a accizelor vor aduce majorarea încasărilor bugetare, dar şi a preţurilor, deşi nu în aceeaşi proporţie. 2. Sunt situaţii când producătorii din anumite ramuri sunt greu afectaţi de concurenţa externă sau de anumite fenomene naturale şi, ca atare, trebuie protejaţi. 3. Alteor Alteori,i, societ societate ateaa consid consideră eră opo oportu rtună nă stimul stimulare areaa consu consumu mului lui anumit anumitor or bunur bunurii (bunurile de merit) sau, din contră, să inhibe consumul altora. 4. Sunt anumite categorii ale populaţiei, cu venituri mai scăzute, care trebuie sprijinite pentru pentru a-şi asigura asigura un minim de subziste subzistenţă, nţă, prevenind prevenind astfel astfel apariţia apariţia unor probleme probleme sociale sociale dificile ş.a.m.d. Acestea sunt doar câteva argumente pe care administraţiile publice – dar şi o parte a societăţii civile – le invocă pentru ca statul să se implice în domeniul preţurilor, care sunt, de altfel, instrumentul economic care sensibilizează la cel mai înalt grad toate categoriile de interese. Deşi Deşi există există num numero eroase ase argume argumente nte pro şi contra contra interv intervenţ enţiei iei statul statului ui în dom domen eniul iul preţurilor preţurilor este necesară necesară evaluarea evaluarea lucidă lucidă a efectelo efectelorr respective respectivelor lor măsuri; măsuri; totdeauna ele sunt contradictorii contradictorii pentru că sunt judecate din perspectiva unor interese diferite, iar alegerile private (individuale) şi cele publice arareori coincid. Intervenţia statului în domeniul preţurilor se realizează în modalităţi diverse: acţiuni de fixare a nivelului efectiv al unor preţuri sau plafoane (limite) de preţ; reglementări privind modul de formare a preţurilor, politica comercială şi a concurenţei; acţiuni de influenţare, după caz, a cererii şi ofertei etc. Pe baza experienţei mondiale, dar şi a celei recente din România, modalităţile de intervenţie a statului în domeniul preţurilor pot fi grupate în: A) intervenţie indirectă; B) intervenţii directe.
A) Intervenţia indirectă a statului în domeniul preţurilor se bazează pe ipoteza că preţurile preţurile sunt libere şi formate formate sub incidenţa incidenţa raportului raportului dintre cerere şi ofertă. ofertă. În consecinţ consecinţă, ă, statul poate influenţa evoluţia preţurilor acţionând, după caz, asupra ofertei sau cererii sau a ambelor , pe care, în funcţie de situaţie, le inhibă sau le stimulează (vezi figura 2.6 a şi 2.6 b).
Comentariu Presupunem că, faţă de o situaţie de echilibru P e0, Qe0 statul îşi propune să acţioneze asupra ofertei în sensul stimulării (vezi figura 2.6) a (pentru a preveni o creştere a preţurilor sau a reduce nivelul de echilibru venind în sprijinul consumatorilor, noul echilibru realizânduse la Pe1 < Pe0 şi Qe1> Qe0. Acţiunile care pot favoriza o asemenea situaţie sunt: facilitarea importuril importurilor, or, acordarea acordarea de avantaje avantaje economico economico-finan -financiare ciare producători producătorilor, lor, destocare destocareaa unor cantităţi de produse de la rezerva de stat, facilitarea programelor de investiţii. Invers, dacă se urmăreşte reducerea ofertei şi scumpirea unor categorii de bunuri P e2 > Pe0 şi Qe2 < Qe0 statul va adopta adopta măsuri măsuri contrare: contrare: inhibarea inhibarea importuril importurilor, or, reducerea reducerea sprijinulu sprijinuluii economico economico-financ -financiar iar acorda acordatt produc producăto ătoril rilor, or, impune impunerea rea uno unorr taxe taxe supli suplimen mentar tare, e, inhiba inhibarea rea uno unorr progra programe me de investiţii.
Figura 2.6 a Intervenţii asupra ofertei
Figura 2.6 b Intervenţii asupra cererii
În figura 2.6b s-a presupus, mai întâi, că se urmăreşte favorizarea producătorilor şi crearea unor noi locuri de muncă prin mărirea cererii. Pentru aceasta este stimulată cererea (deplasarea de la CC’ la C 1C1’, astfel că Pe2 > Pe0 si Qe1> Qe0) prin: reducerea unor impozite şi taxe percepute asupra populaţiei, majorarea veniturilor, salariaţilor din sectorul public şi a transfe transferuri rurilor lor (pensi (pensii,i, aloca alocaţii, ţii, ajuto ajutoare are famili familiale ale), ), adapta adaptarea rea uno unorr progra programe me nutriţ nutriţion ional alee („Cornul şi laptele”), sprijin financiar pentru achiziţionarea unor bunuri (subvenţii acordate elevil elevilor or şi stude studenţil nţilor or pentr pentruu achiz achiziţi iţiona onarea rea de com comput putere ere), ), mărire mărireaa achiz achiziţi iţiilo ilorr pub public lice. e. Măsurile de reducere a cererii şi frânarea creşterii preţurilor (deplasarea curbei cererii la C 2C2’ şi realizarea echilibrului la P e2 < Pe0 si Q e2 < Qe0) se bazează pe creşterea fiscalităţii, reducerea sprijinului acordat unor categorii de consumatori, promovarea unor programe de influenţare a populaţie populaţieii pentru pentru reducere reducereaa consumul consumului ui anumit anumitor or produse. produse. B) Intervenţiile directe se bazează, în principal, pe fixarea unor plafoane de preţuri, diferite de nivelul de echilibru; plafoane maxime , peste care preţurile nu pot creşte, pentru a-i favoriza pe consumatori (figura 2.7 a) şi plafoane minime, sub care preţurile nu pot să scadă, pentru a-i sprijini pe producători (figura 2.7 b). Iniţial, în ambele situaţii (figura 2.6a şi 2.6b) presupunem că piaţa funcţionează liber, echilibrul E0 realizându-se la P e Qe.
Figura 2.7a Preţ plafon maxim controlat
Figura 2.7b Preţ plafon minim controlat
În figura 2.7a am considerat considerat că guvernul guvernul decide decide protejarea protejarea unor consumatori consumatori sau a tuturora (stabileşte plafoane maxime ale chiriilor pe categorii de locuinţe şi zone urbane) sau în situaţii speciale, plafonează preţurile unor produse de bază (alimente, medicamente, anumite servicii etc.), la care accesul unor categorii ale populaţiei ar fi imposibil sau dificil la P e format în mod liber. La noul preţ P 1, o serie de producători ies de pe piaţa (P < C mg), iar cei care rămân în activi activitat tatee nu mai au intere interess să efectu efectueze eze invest investiţi iţiii (const (construc rucţii ţii de locuin locuinţe ţe noi pentru pentru închiriere) sau să amelioreze capacităţile existente. În consecinţă, oferta se reduce la OQ01; în schimb cererea creşte (la OQ c2 ), prin intrarea pe piaţă şi a unor categorii de cumpărători care nu aveau acces la vechiul preţ P e0. Pe piaţă apare penurie de produse (dimensiunea ei este OQc2 – OQ01 ), cu C > O. Soluţia de fond o reprezintă raţionalizarea – introducerea de cartele pentru pentru plafonarea plafonarea consumului consumului şi a cererii; cererii; inevitabil inevitabil apare „piaţa „piaţa neagră”, neagră”, unde vânzătorii vânzătorii fără scrupule dosesc mărfurile pe care le vând la suprapreţ: consumatorii suportă adeseori mari costuri nemonetare (pierdere de timp la cozi, stres), costuri de care nu beneficiază producătorii, transformându-se în aşa-zise „preţuri balast”. Concluzie: fixarea preţurilor cu plafon maxim nu reprezintă o soluţie care să favorizeze pe termen lung consumatorii, resursele alocate fiind insuficiente în raport cu nevoile. În figura 2.7b presupunem că guvernul fixează la unele mărfuri, din varii motive (stimularea producţiei naţionale şi reducerea şomajului, favorizarea producătorilor din anumite sectoare, asigurarea independenţei alimentare etc.), preţuri plafon minim superioare celor de echilibru (P1 > Pe). La noul preţ, cantitatea cerută devine OQ c1 – inferioară inferioară celei celei de echili echilibru, bru, iar iar oferta creşte, devenind OQ 02. Pentru că se formează surplusul de ofertă (iar preţurile nu pot scădea pentru că sunt plafonate prin lege), guvernul trebuie să achiziţioneze şi să stocheze respectivele cantităţi, ceea ce generează mari cheltuieli bugetare – cazul surplusurilor agricole din UE fiind elocvent. În alte situaţii, guvernul acordă subvenţii producătorilor pentru a nu cultiva anumite terenuri (sistemul „băncii pământului”, adoptat frecvent în SUA). Resursele concentrate în sectoarele cu preţuri plafon minim garantate devin exagerate în raport cu nevoia socială solvabilă. În toate ţările, guvernele practică şi alte acţiuni în domeniul preţurilor, inclusiv fixarea nivelului nivelului efectiv al preţului pentru anumite bunuri (transportul local şi pe calea ferată, ţigări, unele medicamente, unele prestaţii notariale). Amploarea şi modalităţile intervenţiei guvernului în domeniul preţurilor sunt influenţate în mare măsură şi de doctrina politică a guvernanţilor (social-democrată, liberală, conservatoare etc.). Dincolo de acestea, intervenţiile sunt efective în toate ţările, dar ele au o tendinţă de restrângere, mai ales pe fondul înclinaţiei spre liberalizare, de reglementare şi globalizare economică.
