RODICA GHERGHINA
FINANŢE PUBLICE SINTEZE ŞI APLICAŢII
2
CUPRINS Cuvânt înainte…………………………………………………………………………..
5
Capitolul I – FINANŢELE: NOŢIUNI GENERALE……………………………….. 1.1. CONŢINUTUL ECONOMIC ŞI FUNCŢIILE FINANŢELOR PUBLICE.... 1.2. MECANISMUL FINANCIAR……………………………………………… 1.3. POLITICA FINANCIARĂ………………………………………………….. 1.4. TESTE GRILĂ………………………………………………………………. 1.5. CUVINTE ŞI RELAŢII CHEIE…………………………………………….. 1.6. ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE………………………………………….
6 6 13 17 21 28 29
Capitolul II – CHELTUIELILE PUBLICE…………………………………………. 2.1. CONŢINUTUL CHELTUIELILOR PUBLICE……….................................. 2.2. CLASIFICAREA CHELTUIELILOR PUBLICE…………………………... 2.3. NIVELUL, STRUCTURA ŞI DINAMICA CHELTUIELILOR PUBLICE .. 2.3.1. Nivelul cheltuielilor publice ............................................................. 2.3.2. Structura cheltuielilor publice ........................................................... 2.3.3. Dinamica cheltuielilor publice .......................................................... 2.4. APLICAŢII REZOLVATE………………………………………………….. 2.5. APLICAŢII DE REZOLVAT……………………………………………….. 2.6. TESTE GRILĂ………………………………………………………………. 2.7. DEZVOLTAREA UMANĂ: CONCEPT, INDICATORI ŞI METODOLOGIE DE DETERMINARE……………………………………..….. 2.7.1. Conceptul de dezvoltare umană……………………………………. 2.7.2. Indicatorii ai dezvoltării umane şi metodologia de determinare ….. 2.8. APLICAŢIE REZOLVATĂ...………………………………………………. 2.9. APLICAŢII DE REZOLVAT……………………………………………….. 2.10. CUVINTE ŞI RELAŢII CHEIE……………………………………………. 2.11. ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE…………………………………………
30 30 31 36 36 36 37 39 46 49
Capitolul III – SISTEMUL RESURSELOR FINANCIARE PUBLICE…………... 3.1. CONŢINUTUL RESURSELOR FINANCIARE PUBLICE………………... 3.2. STRUCTURA RESURSELOR FINANCIARE PUBLICE………………..... 3.3. CONŢINUTUL IMPOZITELOR .................................................................... 3.3.1. Conţinutul şi elementele impozitului………………………………. 3.3.2. Clasificarea impozitelor……………………………………………. 3.3.3. Impozitele directe .............................................................................. 3.3.4. Impozitele indirecte ........................................................................... 3.3.5. Calculareea impozitelor ..................................................................... 3.3.6. Aplicaţii rezolvate ............................................................................. 3.4. DUBLA IMPUNERE JURIDICĂ INTERNAŢIONALĂ ………………….. 3.5. APLICAŢII REZOLVATE - DUBLA IMPUNERE JURIDICĂ
79 79 79 82 82 83 86 88 93 94 104
3
54 54 58 73 75 77 77
INTERNAŢIONALĂ ……………………………………………………………. 3.6. APLICAŢII REZOLVATE - RESURSELE FINANCIARE PUBLICE …… 3.7. APLICAŢII DE REZOLVAT……………………………………………….. 3.8. TESTE GRILĂ………………………………………………………………. 3.9. CUVINTE ŞI RELAŢII CHEIE……………………………………………... 3.10. ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE……………………………………….... Capitolul IV – ÎMPRUMUTURILE DE STAT. DATORIA PUBLICĂ. DATORIA EXTERNĂ ……………............................................................................... 4.1. ÎMPRUMUTURILE DE STAT – caracterizare generală…………………… 4.2. ELEMENTELE TEHNICE ALE ÎMPRUMUTURILOR DE STAT .............. 4.3. OPERAŢIUNI PRILEJUITE DE ÎMPRUMUTURI DE STAT ..................... 4.4. DATORIA PUBLICĂ. INDICATORII DATORIEI PUBLICE…………...... 4.5. DATORIA EXTERNĂ. INDICATORI PRIVIND DATORIA EXTERNĂ……………………………………………………….......................... 4.6. APLICAŢII REZOLVATE…………………………………………………. 4.7. APLICAŢII DE REZOLVAT……………………………………………….. 4.8. TESTE GRILĂ………………………………………………………………. 4.9. CUVINTE ŞI RELAŢII CHEIE……………………………………………... 4.10. ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE………………………………………...
105 115 119 126 131 131
132 132 133 138 140 143 145 153 157 161 162
Capitolul V –BUGETUL DE STAT………………………………………………....... 5.1. CONŢINUTUL BUGETULUI DE STAT…………………………………... 5.2. PRINCIPII BUGETARE…………………………………………………….. 5.3. DIFERENŢIERI ÎNTRE BUGETUL DE MIJLOACE ŞI BUGETUL PE PROGRAME .......................................................................................................... 5.4. PROCESUL BUGETAR ................................................................................. 5.5. APLICAŢII REZOLVATE………………………………………………….. 5.6. APLICAŢII DE REZOLVAT……………………………………………….. 5.7. TESTE GRILĂ………………………………………………………………. 5.8. CUVINTE ŞI RELAŢII CHEIE……………………………………………... 5.9. ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE…………………………………………..
169 170 172 174 176 181 181
Capitolul VI –BUGETUL UNIUNII EUROPENE ...................................................... 6.1. RESURSELE BUGETULUI UNIUNII EUROPENE………………………. 6.2. CHELTUIELILE BUGETULUI UNIUNII EUROPENE…………………… 6.3. RELAŢIILE ROMÂNIEI CU BUGETUL UNIUNII EUROPENE ...............
182 182 183 184
Bibliografie ……………………………………………………………………………..
186
4
163 163 166
CUVÂNT ÎNAINTE
Lucrarea “Finanţe publice” aduce în discuţie concepte despre problematica resurselor şi a cheltuielilor publice în strânsă legătură cu noţiunile şi teoriile legate de relaţiile financiare, trăsăturile acestora, mecanismul economico-financiar şi elementele componente ale acestuia. Problematica impozitelor, împrumuturile de stat, datoria publică, echilibrul financiar am apreciat că este necesar a fi tratată complex: concepte, clasificări, aplicaţii practice. Testele grilă se bazează pe legislaţia actuală în domeniu, iar aplicaţiile practice conţin date recente preluate din anuarele statistice şi din bugetele ultimilor ani. Fondul de idei circumscris în conţinutul lucrării se adresează tuturor studenţilor de la învăţământul economic, cu deosebire celor de la distanţă, iar aplicaţiile practice sunt un instrument util de lucru, în concordanţă cu necesităţile de pregătire pentru examenele prevăzute în programele universitare cât şi pentru pregătirea examenului de licenţă. Lucrarea nu este lipsită de limite şi critici, de aceea autoarea este recunoscătoare pentru orice sugestie şi propunere cu privire la îmbunătăţirea conţinutului ei şi exprimă totodată mulţumiri celor care au ajutat la publicarea acesteia. Bucureşti, 2008
Autoarea
5
Capitolul I FINANŢELE: NOŢIUNI GENERALE 1.1 . CONŢINUTUL ECONOMIC ŞI FUNCŢIILE FINANŢELOR PUBLICE Finanţele reprezintă relaţii economice, exprimate valoric, apărute în procesul repartiţiei produsului social şi, mai ales, venitului naţional, în legătură cu satisfacerea nevoilor colective ale societăţii. Finanţele publice reprezintă acea categorie a relaţiilor financiare care este asociată statului, unităţilor administrativteritoriale; ele urmăresc satisfacerea necesităţilor publice şi se bazează pe normele de drept public. La nivelul societăţii se disting următoarele categorii de nevoi: • nevoi individuale; • nevoi colective (sociale); • nevoi intermediare. Nevoi individuale: - sunt nevoile care depind de preferinţele fiecărui om şi diferă în funcţie de vârstă, ocupaţie, zonă etc.; - pot fi satisfăcute pe seama bunurilor private (alimente, haine, locuinţă, transport etc.) prin mecanismul pieţii. Nevoi colective sau sociale: - presupun existenţa unor instituţii publice capabile să ofere cetăţenilor utilităţile publice de care au nevoie; - apar în domeniile: învăţământ, sănătate, armată, ordine publică, asigurări sociale ş.a.
6
Nevoi intermediare (cvasipublice, semipublice): - întrunesc trăsături specifice atât nevoilor intermediare, cât şi nevoilor sociale; - pot fi satisfăcute pe seama bunurilor private, fie pe seama utilităţilor publice (educaţie şi instrucţie, cultură, ocrotirea sănătăţii ş.a.). Având în vedere nevoile, bunurile sau serviciile care asigură satisfacerea lor se clasifică în: • bunuri sau servicii private; • bunuri sau servicii publice (sociale); • bunuri sau servicii cvasipublice, respectiv cvasiprivate. Bunurile sau serviciile private se caracterizează prin: - rivalitate: un bun (serviciu) consumat de un individ nu mai este disponibil pentru alt individ; - excludere prin preţ: cine nu plăteşte un bun (sau serviciu) nu-l poate consuma; Bunurile sau serviciile publice (sociale) se caracterizează prin: - non rivalitate: consumarea de către un individ nu împiedică cu nimic consumarea lui de către alt individ; - non excludere: bunurile sau serviciile publice nu se cumpără; - obligativitatea utilizării bunului sau serviciului public respectiv: nimeni nu se poate sustrage de la bunurile sau serviciile respective. Bunurile sau serviciile cvasipublice: ele nu respectă decât unul din principiile de mai sus: ori rivalitatea (dar nu se exclud prin preţ) sau excluderea prin preţ (dar atunci nu mai există rivalitatea consumatorilor). Statul, autoritatea publică satisface nevoile colective sau sociale deoarece ele corespund unor interese naţionale, de natură socială, culturală, economică, apărare etc. În economia de piaţă, prin intermediul finanţelor publice, statul pune la dispoziţia 7
indivizilor o gamă largă şi variată de utilităţi publice; aceasta presupune un amplu proces de redistribuire a veniturilor şi averii persoanelor fizice şi juridice, după criterii stabilite de organele de decizie politică. Finanţele presupun transferuri de valoare, de putere de cumpărare, de la: persoane fizice persoane → stat juridice sau de la persoane fizice stat → instituţii publice agenţi economici Relaţiile financiare (finanţele) reprezintă o parte a relaţiilor băneşti. relaţii financiare -TRANSFER DE VALOARE Relaţii băneşti
– în formă bănească –cu titlu rambursabil sau nerambursabil – satisfac o nevoie colectivă.
relaţii băneşti în afara relaţiilor financiare -SCHIMBAREA FORMELOR VALORII (schimb de valori echivalente) Fig. 1.1 Raportul dintre relaţii băneşti şi relaţii financiare
8
Clasificarea finanţelor: – propriu-zise (clasice)
exprimă un transfer de valori cu titlu nerambursabil, fără echivalent
– de credit
exprimă un transfer cu caracter rambursabil şi pentru care se percepe dobândă
– de asigurări
exprimă un transfer obligatoriu sau facultativ în schimbul unei contraprestaţii care depinde de un fenomen aleatoriu
Relaţii financiare
Fig. 1.2 Clasificarea finanţelor Funcţiile finanţelor publice Finanţele publice îndeplinesc două funcţii: - funcţia de repartiţie; - funcţia de control. Funcţia de repartiţie se manifestă în două etape distincte: constituirea fondurilor financiare şi distribuirea acestora. • constituirea fondurilor de resurse financiare publice – de repartiţie • distribuirea, (utilizarea, repartizarea) resurselor financiare publice
Funcţiile finanţelor publice – de control 9
În prima etapă se constituie fondurile de resurse financiare publice prin prelevări:
- sub formă de
- de la:
● impozite ● taxe ● contribuţii pentru asigurările sociale ● vărsăminte din venitul instituţiilor publice ● venituri din valorificarea unor bunuri ale statului ● împrumuturi de stat ● dobânzi încasate ● alte venituri ● sectorul public ● sectorul privat ● sectorul mixt ● populaţie
În cadrul celei de-a doua etape a funcţiei de repartiţie se distribuie fondurile financiare constituite către diferiţi beneficiari: - persoane fizice - persoane juridice Fazele premergătoare distribuirii sunt: - inventarierea nevoilor sociale ale perioadei; - cuantificarea nevoilor sociale existente; - ierarhizarea nevoilor sociale în funcţie de politica economică, socială, financiară, bugetară a statului respectiv şi stabilirea de priorităţi. Destinaţiile resurselor financiare publice sunt cele prevăzute conform clasificaţiei funcţionale a cheltuielilor în legile bugetare anuale. 10
Distribuirea resurselor financiare, reprezintă dimensionarea volumului cheltuielilor publice pe destinaţii şi anume: a) învăţământ, sănătate, cultură; b) asigurări sociale şi protecţie socială; c) dezvoltări colective şi locuinţe; d) apărare naţională; e) ordine publică; f) acţiuni economice; g) alte acţiuni; h) datorie publică. Resursele sunt împărţite pe beneficiari, obiective şi acţiuni pentru fiecare destinaţie. Prioritate la finanţarea acţiunilor din fonduri publice în ţările dezvoltate, au acţiunile cu caracter social–cultural, cele privind ordinea internă şi apărarea ţării. În acelaşi timp, în ţările în curs de dezvoltare, prioritate au acţiunile cu caracter economic în raport cu cele sociale. Practic fluxurile de resurse financiare îmbracă forma cheltuielilor pentru: a) plata salariilor şi a altor drepturi de personal; b) procurări de materiale şi plata serviciilor; c) subvenţii acordate unor instituţii publice şi unor întreprinderi; d) transferuri către diverse persoane fizice; e) investiţii şi rezerve materiale. Constituirea şi dirijarea fondurilor publice de resurse financiare, prin urmare, constituie un proces unitar şi neîntrerupt, ce se realizează cu ajutorul funcţiei de repartiţie a finanţelor având un rol important în înfăptuirea reproducţiei sociale lărgite. Procesul de constituire şi dirijare a fondurilor de resurse financiare publice dă naştere la multiple fluxuri, dintre care unele pornesc de la locurile de creare a resurselor financiare, către cele 11
în care se constituie fondurile publice, iar altele pornesc de la aceste fonduri către beneficiarii resurselor respective. De altfel, fondurile de resurse financiare publice sunt în continuă modificare ca dimensiune, provenienţă şi destinaţie. Dimensiunea fondurilor publice este influenţată de mărimea produsului intern brut, de rata acumularii şi, respectiv a consumului, de raportul între consumul individual şi cel social, de regimul amortizării capitalului fix, precum şi de alţi factori. Însă, importanţa funcţiei de repartiţie a finanţelor publice trebuie apreciată prin prisma transferurilor de valoare operate de la diverse persoane juridice şi fizice la fondurile publice şi de la aceştia către diverşi beneficiari. Funcţia de control a finanţelor publice este în strânsă legătură cu funcţia de repartiţie, dar are o arie de manifestare mai largă, pentru că are în vedere nu numai constituirea şi repartizarea fondurilor din economie, dar şi modul de utilizare a resurselor. Controlul financiar se exercită nu numai în faza de repartiţie, ci şi în fazele de producţie, schimb şi consum. Însă, între cele două funcţii ale finanţelor publice există raporturi de intercondiţionare şi anume: funcţia de repartiţie oferă câmp de manifestare funcţiei, iar funcţia de control la rândul său, generează de multe ori forme de manifestare a funcţiei de repartiţie. Funcţia de control se realizează prin activitatea de control financiar, iar acest control este efectuat sub formă banească. Formele pe care le imbracă controlul financiar sunt: preventiv, concomitent şi ulterior. Dintre acestea, cel mai important este controlul preventiv, întrucât prin acesta se opreşte efectuarea de operaţiuni ilegale, ineficiente care aduc atingere banului public. Controlul financiar se efectuează de către: a) organe nespecializate în activitatea de control; b) organe specializate în activitatea de control. Organele, care alături de atribuţiile lor specifice (legislative sau executive), exercită şi atribuţii de control, sunt: 12
Parlamentul, Guvernul – ca organe centrale, precum şi organele corespunzătoare lor în plan local. Organele specializate de control sunt: Curtea de Conturi, Ministerul Economiei şi Finanţelor, organele specializate de control ale ministerelor, departamentelor şi instituţiilor publice. De asemenea, la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale, există direcţii generale ale finanţelor publice şi ale controlului financiar. În domeniul finanţelor publice se desfăşoară activitate de audit de performanţă (inter şi extern). 1.2 . MECANISMUL FINANCIAR Mecanismul finanţelor publice sau, pe scurt, mecanismul financiar este parte integrantă a mecanismului de funcţionare al economiei naţionale. Mecanismul de funcţionare al economiei naţionale cuprinde o serie de componente de natură financiară, care alcătuiesc împreună mecanismul financiar. Mecanismul financiar este acela care asigură constituirea şi utilizarea eficientă a fondurilor financiare publice şi private în concordanţă cu obiectivele dezvoltării la nivelul tuturor structurilor organizatorice şi în profil teritorial şi cuprinde toate fluxurile financiar-monetare şi de credit din economie. În fiecare ţară există un mecanism de funcţionare al economiei naţionale care cuprinde structuri proprii de ramură, forme specifice de organizare a activităţii, principii şi metode de conducere, instrumente diverse de intervenţie. Mecanismul economic reprezintă ansamblul metodelor şi instrumentelor de reglare şi conducere a economiei naţionale şi obiectivele ce guvernează această conducere precum şi sistemul organizaţional prin care se efectuează conducerea economiei. Mecanismul economic conţine elemente de natură financiară sau care produc efecte financiare, care împreună alcătuiesc mecanismul financiar. 13
Mecanismul financiar cuprinde: 1. sistemul financiar; 2. pârghiile financiare utilizate de stat pentru influenţarea activităţii economiei; 3. metodele administrative de conducere folosite în domeniul finanţelor; 4. cadrul instituţional (organe şi instituţii cu activitate în domeniul finanţelor); 5. planificarea financiară; 6. cadrul juridic format din legi, hotărâri şi alte reglementări cu caracter normativ în domeniul finanţelor. Pârghiile financiare
Sistemul financiar
Planificarea financiară
MECANISMUL FINANCIAR
Cadrul juridic
Cadrul instituţional
Fig. 1.3 Componentele mecanismului financiar Cu ajutorul mecanismului financiar se exercită şi un control riguros asupra întregii activităţi economico-sociale.
14
Sistemul financiar reprezintă o componentă de bază a mecanismului financiar: - cuprinde relaţii financiare reflectate în: - bugetul de stat - bugetele locale - cuprinde relaţii financiare reflectate în: a) PUBLIC - bugetul asigurărilor sociale de stat - bugetul asigurărilor sociale de sănătate - cuprinde relaţii financiare reflectate în constituirea şi repartizarea fondurilor speciale
SISTEM FINANCIAR
b) PRIVAT
- relaţii de credit bancar - relaţii de asigurare şi reasigurare - relaţii generate de constituirea şi repartizarea fondurilor la dispoziţia agenţilor economici
Fig. 1.4 Sistemul financiar În sistemul financiar public există relaţii financiare legate în mare parte de sectorul public al economiei, deoarece prin intermediul acestuia, statul influenţează direct viaţa socialeconomică. Dimesiunile şi eficienţa intervenţiei statului depind de ponderea sectorului public, de dimensiunile pieţei de stat, care diferă de la ţară la ţară; de exemplu, în state ca Elveţia, SUA, Japonia, Suedia şi Danemarca, sectorul public ocupă un loc modest în economie, în timp ce în state ca Franţa, Italia, Germania şi Marea Britanie, ponderea sectorului public este mai importantă. În România, ca urmare a desfaşurării procesului de privatizare, ponderea sectorului public este în scădere. Componentele structurale ale sistemului financiar public din România se individualizează în funcţie de participanţii la procesul de repartizare a resurselor băneşti şi de formare a fondurilor financiare publice, de metodele folosite la crearea şi repartizarea fondurilor respective, de locul de constituire şi 15
destinaţia fondurilor, alcătuind astfel, categorii distincte de relaţii financiare, care în acelaşi timp se leagă între ele, se intercondiţionează, formând un sistem unitar de relaţii financiare. Pârghiile economico-financiare constituie instrumente cu ajutorul cărora statul acţionează pentru stimularea interesului economic al unei colectivităţi determinate (ramura sau subramura economică, grup socio-profesional, zona geografică etc.) sau al membrilor acesteia luaţi în mod individual (producători, consumatori, salariaţi, locuitori ai unei anumite zone geografice) pentru realizarea unui anumit obiectiv. Pârghiile economico-financiare: reprezintă categorii valorice folosite în procesul de constituire şi repartizare a fondurilor de resurse financiare care: a) îndeplinesc funcţii economice; b) se angrenează organic în mecanismul de funcţionare a economiei; c) contribuie la soluţionarea pe baze economice a diferitelor probleme, în condiţii mai bune decât s-ar putea face prin metode administrative. ele sunt: - impozite; - taxe; - împrumuturi; - subvenţii; - majorări, penalităţi ş.a. Acţiunea pârghiilor economico-financiare, constă nu numai în trezirea interesului economic al participanţilor la procesele economice în realizarea anumitor obiective dar şi în sancţionarea materială a acestora, în cazul nerespectării unor obligaţii legale sau contractuale. În schimb, dacă valorificarea interesului economic provocat de acţiunea unei pârghii economico-financiare conduce la realizarea unor avantaje suplimentare materiale, sancţiunea economică determină o anumită diminuare a avantajelor la care 16
ar fi avut dreptul în cazul în care nu s-ar fi produs fenomenul generator de sancţiuni. Folosirea pârghiilor economico-financiare nu exclude necesitatea utilizării, în completare, a unor metode administrative. Perfecţionarea pârghiilor economico-financiare, nu presupune renunţarea la folosirea anumitor măsuri de natură administrativă în conducerea economiei, ci o îmbinare judicioasă a metodelor economice cu cele administrative, care se completează reciproc. 1.3 . POLITICA FINANCIARĂ Politica financiară reprezintă activitatea desfăşurată de autorităţile publice în domeniul economic, social şi în alte domenii pentru a pune în practică programul de guvernare. Politica financiară actionează în sfera repartiţiei, asupra relaţiilor ce iau naştere în procesul de formare şi de dirijare a fondurilor publice de resurse financiare în vederea satisfacerii nevoilor sociale. Ca parte integrantă a politicii generale a statului, politica financiară este chemată să contribuie la creşterea potenţialului economic al ţării şi, pe această bază, la satisfacerea cât mai deplină a nevoilor sociale ale populaţiei. Pentru îndeplinirea în condiţii cât mai bune a rolului ce revine finanţelor publice, politica financiară a statului trebuie adoptată la cerinţele fiecărei etape istoriceşte determinate. Politica financiară diferă în funcţie de interesele categoriilor sau grupurilor sociale pe care le exprimă partidul (partidele) aflate la putere şi de condiţiile interne şi internaţionale specifice fiecărei perioade. Politica financiară diferă şi de la o ţară la alta în funcţie de potenţialul economic, de gradul de dezvoltare economică, de resursele naturale de care dispune, de orânduirea socială, de metoda de conducere a economiei şi de alţi factori. 17
Metodele şi mijloacele concrete privind procurarea şi dirijarea resurselor financiare precum şi instrumentele, instituţiile şi reglementările financiare utilizate de stat pentru influenţarea proceselor economice şi a relaţiilor sociale constituie componente ale politicii financiare. Repartizarea din produsul intern brut a unei importante părţi, prin intermediul finanţelor publice, creează efecte utile atât pentru societate, dar şi pentru unele grupuri sociale sau pentru anumite persoane luate individual. De aceea, intervenţia statului în economie, cu ajutorul finanţelor, nu are un caracter neutru, ci îndeplineşte un rol activ. Însă, redistribuirea de finanţe are un impact favorabil asupra economiei numai în măsura în care acţiunile publice se fac cu luarea în considerare a priorităţilor din fiecare etapă determinată, asigură efecte economice, sociale sau de altă natură corespunzator efortului financiar cerut de realizarea lor, îmbină armonios avantaje imediate (raţionalizate pe termen scurt) cu cele de perspectivă (raţionalizate pe termen mijlociu şi lung). Dar, efectele utile ale acţiunilor sociale, economice şi de altă natură, finanţate din fondurile publice nu sunt direct proporţionale cu efortul reclamat de acestea. Mai mult, deciziile luate de autorităţile publice cu privire la volumul şi structura bunurilor sociale (colective) oferite membrilor societăţii şi agenţilor economici nu sunt întotdeauna cele mai pertinente. De altfel, acest lucru se explică prin necunoaşterea dimensiunii reale a nevoilor sociale a acestora dar şi prin contradicţiile existente între interesele participanţilor la formarea fondurilor publice, de a ceda o parte cât mai mică din puterea lor de cumpărare şi cele ale beneficiarilor acestor fonduri, de a primi prestaţii în natură (bunuri publice) sau transferuri în bani. Întrucât în economia de piaţă nu există o concurenţă perfectă, nici deciziile luate de agenţii economici, în calitate de producători autonomi, nu asigură dimensionarea corectă a producţiei de bunuri private (ofertă) în raport cu necesarul pentru consum (cererea) de asemenea produse. 18
În scopul influenţării proceselor economice, al corectării ciclului economic, al înlăturării dezechilibrelor economice, autorităţile publice folosesc instrumente financiare. Redistribuirea unei părţi din produsul intern brut se realizează nu prin măsuri birocratice, ci prin pârghii financiare, folosindu-se fie mijloace specifice ale politicii de impunere, fie mijloace care au la bază tehnica cheltuielilor bugetare. Prin urmare, când analizăm rolul finanţelor publice trebuie să avem în vedere: - satisfacerea unor nevoi de ordin social şi nevoi intermediare; - modificarea raporturilor sociale; - asigurarea efectelor economico-sociale, corespunzător efortului financiar necesar realizării lor; - asigurarea redistribuirii veniturilor şi averii în rândurile populaţiei, întreprinzătorilor, prin intermediul impozitelor şi taxelor; - realizarea în mod judicios, privind repartizarea unor părţi din PIB, în mod corect; - realizarea unei dezvoltări economico-sociale a ţării întrun cadru echilibrat; - realizarea unor acţiuni, activităţi cu caracter economic; - asigurarea bunei funcţionări a instituţiilor statului; - dezvoltarea relaţiilor internaţionale. Aşadar, finanţele publice sunt utilizate în scopul realizării unei dezvoltări economice şi sociale a ţării pe cât posibil într-un cadru echilibrat. Domeniile de manifestare a politicii financiare a statului sunt: - domeniul cheltuielilor publice; - domeniul resurselor financiare publice; - domeniul creditului bancar; - domeniul asigurărilor de bunuri, persoane şi răspundere civilă.
19
Obiectivele politicii financiare în domeniul cheltuielilor publice sunt: a) dimensionarea mărimii optime a cheltuielilor publice; b) stabilirea destinaţiei optime a cheltuielilor publice; c) stabilirea structurii optime a cheltuielilor publice; d) utilizarea resurselor financiare în condiţii de maximă eficienţă şi creşterea sistematică a eficienţei cheltuielilor publice; e) stimularea beneficiarilor de cheltuieli publice prin metode de finanţare şi gestionare ori prin alte instrumente specifice. Obiectivele politicii financiare în domeniul resurselor publice sunt: a) stabilirea volumului resurselor financiare publice; b) provenienţa resurselor financiare publice: satisfacerea nevoilor sociale trebuie să se bazeze în primul rând pe resurse financiare interne şi în subsidiar pe resurse financiare externe; c) numărul şi tipul modalităţilor de prelevare a resurselor financiare la fondurile publice; d) folosirea resurselor financiare publice, şi în special, impozitele şi taxele, ca instrumente de influenţare a proceselor economico-sociale. Aceste domenii sunt strâns legate între ele, se întrepătrund şi se completează reciproc. Limitată la finanţele publice, politica financiară are înţeles restrâns, se interferează cu politica monetară, cu politica de credite şi cu cea de asigurări. Totodată, în politica financiară nu se poate face abstracţie de existenţa finanţelor private, alături de cele publice, de complementaritatea dintre sectoarele public şi privat, dintre stat şi întreprindere şi bănci.
20
domeniul cheltuielilor publice POLITICA FINANCIARĂ
domeniul veniturilor publice
● mărimea absolută şi relativă (% din PIB) ● destinaţia lor conformă cu nevoile sociale prioritare ● utilizarea eficientă ● stimularea beneficiarilor cheltuielilor publice
● volumul absolut şi relativ (% din PIB) ● provenienţa - resurse interne, resurse externe ● metodele de prelevare: impozite directe, indirecte, taxe, contribuţii ● obiectivele urmărite în prelevarea veniturilor publice
Fig. 1.5 Politica financiară 1.4 . TESTE GRILĂ 1.
Relaţiile financiare (finanţele) nu pot fi definite astfel: a) relaţii economice exprimate valoric care apar în procesul repartiţiei PIB în legătură cu satisfacerea nevoilor colective ale societăţii; b) totalitatea relaţiilor băneşti din societate; c) transferuri de valoare, în formă bănească cu caracter rambursabil sau fără contraprestaţie directă; d) o parte a relaţiilor băneşti din societate; e) transfer de putere de cumpărare, de la persoane fizice şi juridice către stat şi invers.
21
2.
Care din afirmaţiile de mai jos nu sunt corecte : a) funcţia de repartiţie şi funcţia de control a finanţelor acţionează concomitent; b) controlul financiar constituie o manifestare a funcţiei de control a finanţelor; c) prin funcţia de repartiţie a finanţelor se acţionează în domeniul stabilizării activităţii economice, atenuării dezechilibrelor, favorizării dezvoltării economice; d) atribuţii de control în domeniul finanţelor au numai organele specializate de control; e) acţiunea de repartiţie a finanţelor presupune parcurgerea a două etape.
3.
Dintre următoarele caracteristici una nu corespunde finanţelor clasice: a) existenţa echilibrului bugetar ca regulă de bază a finanţelor publice; b) o diversificare largă a resurselor financiare publice; c) un caracter constant, limitat al cheltuielilor publice; d) caracter neutru al finanţelor publice; e) resursele financiare provin, în majoritate, din impozite.
4.
Sistemul financiar public cuprinde următoarele componente: 1) relaţii economice băneşti care se reflectă în bugetul de stat; 2) relaţii economice băneşti care se reflectă în bugetele locale; 3) relaţii economice băneşti care se reflectă în bugetele asigurărilor sociale; 4) relaţii de asigurări şi reasigurări de bunuri, persoane şi răspundere civilă; 5) relaţii de credit bancar; 6) relaţii economice băneşti de constituire a fondurilor la dispoziţia agenţilor 22
economici; 7) relaţii economice băneşti care se reflectă în fondurile speciale extrabugetare; 8) relaţii economice băneşti care se reflectă în bugetul asigurărilor sociale de sănătate. a) 1,2,5,6; b) 1,2,5,6,7; c) 1,2,3,7,8; d) 3,4,5,7,8; e) 1,3,4,5,7. 5.
Politica financiară în domeniul cheltuielilor publice nu este direcţionată pentru: a) stabilirea şi urmărirea eficienţei cheltuielilor publice; b) dimensionarea cheltuielilor publice; c) stabilirea destinaţiei cheltuielilor publice conform cu priorităţile fiecărei etape; d) stabilirea de modalităţi (canale) de prelevare a resurselor financiare la dispoziţia statului; e) stimularea beneficiarilor de cheltuieli publice prin metode de finanţare şi gestionare.
6.
Fac parte din categoria pârghiilor economicofinaciare utilizate de stat: 1) subvenţiile; 2) impozite pe venitul persoanelor fizice; 3) perceperea de majorări de întârziere în cazul nerespectării termenelor de plată; 4) împrumuturi de stat; 5) credite bancare; 6) pensiile de asigurări sociale; 7) pensiile alimentare; 8) dividendele; 9) emisiunea monetară; 10) cheltuielile bugetare pentru învăţământ. a) 1,2,3,5,7,8,9; b) 1,2,3,4,5,6,10; c) 2,3,5,6,7,8,10; d) 4,5,6,7,9,10; e) 1,3,7,8,9,10.
7.
Care dintre economiştii enumeraţi mai jos au prezentat astfel rolul de pârghie financiară a impozitului: “În neocapitalismul modern, impozitul capătă o semnificaţie mai largă: el încetează de a mai constitui grăuntele de nisip care jenează angrenajele 23
pentru a deveni unul din regulatoarele şi motoarele maşinii. Prelevările fiscale asupra preţurilor şi veniturilor nu au numai scopul de a acoperi cheltuielile aparatului de stat ci şi de a asigura o anumită corectare şi o anumită orientare a mecanismelor pieţei”: a) Gabriel Ardant; b) Milton Friedman; c) Maurice Duverger; d) Paul Samuelson; e) Adam Smith. 8.
Care din afirmaţiile privind rolul finanţelor publice în economia de piaţă nu este adevărată: a) finanţele publice sunt utilizate în scopul realizării unei dezvoltări economice şi sociale a ţării, pe cât posibil într-un cadru echilibrat; b) intervenţia statului în economie cu ajutorul finanţelor publice are un caracter neutru, deoarece nu produce nici o modificare a raporturilor sociale, nu influenţează procesul reproducţiei sociale, nivelul de trai al populaţiei; c) impactul finanţelor publice asupra economiei se manifestă atât prin utilităţile publice oferite membrilor societăţii, cât şi sub forma redistribuirii veniturilor şi averii; d) intervenţia statului în economie este de tip alocativ, de redistribuire a venitului şi averii şi de realizare a unor reglementări indispensabile bunei funcţionări a economiei; e) intervenţia statului în economie, prin finanţele publice, are un rol activ şi un impact favorabil asigurând producerea de efecte economice, sociale şi de altă natură. 24
9.
Prin finanţele publice statul pune la dispoziţia membrilor societăţii o gamă variată de utilităţi publice care au următoarele caracteristici: 1. presupun înfăptuirea unui amplu proces de redistribuire a veniturilor şi averii persoanelor fizice şi a resurselor financiare ale agenţilor economici; 2. ele se realizează prin intermdiul unor acţiuni cu caracter economic şi social dar nu şi prin acţiuni de menţinere a ordinii interne, a apărării naţionale, a dezvoltării relaţiilor internaţionale; 3. utilităţile publice sunt produse de sectorul public şi costul lor este acoperit din fondurile de resurse financiare publice; 4. utilităţile publice sunt produse de sectorul public şi costul lor este recuperat prin preţuri sau tarife plătite de fiecare beneficiar în parte; 5. prin utilităţile publice se satisfac necesităţi cu caracter colectiv pentru toţi indivizii şi necesităţi cvasipublice (în care caz, beneficiarii sunt aleşi după anumite criterii); 6. utilităţile publice se folosesc în comun, sunt indivizibile şi nu sunt concurenţiale. a) 1,4,5,6; b) 1,3,5,6; c) 3,4,5; d) 1,2,5,6; e) 2,4,6.
10. Finanţele nu se caracterizează prin: a) sunt relaţii economice exprimate în formă bănească; b)reprezintă schimburi de valori echivalente; c) satisfac necesităţi cu caracter colectiv; d) reprezintă transfer de valoare cu caracter nerambursabil; e) sunt o parte a relaţiilor băneşti din societate.
25
11. Pârghiile economico-financiare nu au drept caracteristici următoarele: a) contribuie la soluţionarea pe baze economice a unor probleme în condiţii mai bune decât s-ar rezolva prin aceste metode administrative; b) reprezintă simple canale colectoare pentru alimentarea fondurilor de resurse financiare; c) trezesc interesul economic al participanţilor la procesele economice prin care se realizează anumite obiective dar şi sancţionează material în cazul nerespectării unor obligaţii legale sau contractuale; d) reprezintă categorii valorice folosite în procesul de constituire şi repartizare a fondurilor de resurse financiare şi îndeplinesc anumite funcţii economice şi sociale; e) reprezintă instrumente cu ajutorul cărora statul stimulează interesul economic al unor indivizi sau agenţi economici pentru realizarea unui anumit obiectiv. 12. În cadrul componentelor mecanismului de conducere a economiei naţionale există şi o multitudine de instrumente financiare. Care sunt acestea? 1) metode şi tehnici de prelevare a resurselor băneşti la fonduri publice; 2) bugete de stat, bugete locale, prognoze şi previziuni financiare care oferă informaţiile necesare organelor componente pentru luarea deciziilor; 3) metode şi instrumente de conducere a economiei; 4) sisteme de retribuire a muncii; 5) metode de dirijare a fondurilor publice de resurse financiare către diverşi beneficiari; 6) sisteme de impunere care urmăresc încurajarea întreprinderilor, protejarea investitorilor prin acordarea de facilităţi fiscale. 26
a) 1,2,3,6; b) 1,2,4,5; c) 1,2,5,6; d) 3,4,5,6; e) 1,2,3,5. 13. Care dintre următoarele caracteristici ale finanţelor publice nu sunt valabile pentru conceptele clasice: a) impozitele constituie un rău necesar şi ele reprezintă principala formă a resurselor financiare; b) cheltuielile publice trebuie să fie reduse şi doar să acopere costul serviciilor publice strict necesare societăţii şi pe care piaţa nu le poate furniza; c) impozitul cel mai bun este cel care reclamă cel mai mic efort din partea contribuabilului, ţine seama de posibilităţile acestuia, este dinainte cunoscut şi nu stabilit în mod arbitrar; d) cheltuielile publice pot fi mai mari decât resursele financiare publice pentru a acoperi toate necesităţile membrilor comunităţii; e) apelul la împrumuturi de stat este nedorit, pentru că, conduce la o povară pentru generaţiile viitoare. 14. Despre conţinutul economic al finanţelor nu se poate afirma: a) finanţele reprezintă doar o parte a relaţiilor băneşti; b) finanţele publice sunt legate de constituirea şi repartizarea fondului de resurse financiare la dispoziţia autorităţilor publice; c) finanţele exprimă un transfer de valoare în formă bănească fără contraprestaţie directă sau cu titlu rambursabil efectuat pentru satisfacerea unor nevoi colective; d) finanţele reprezintă totalitatea relaţiilor băneşti; e) finanţele sunt relaţii economice exprimate valoric care apar în procesul repartiţiei produsului intern brut în legătură cu satisfacerea nevoilor colective ale societăţii. 27
15. Care afirmaţie nu este corectă: a) prin funcţia de repartiţie a finanţelor publice se realizează o redistribuire în plan teritorial a resurselor financiare publice; b) la formarea fondurilor financiare publice participă: întreprinderi, indiferent de forma de proprietate, instituţii publice şi persoane fizice; c) funcţia de repartiţie se desfăşoară în două faze distincte, dar legate organic între ele; d) prin funcţia de repartiţie a finanţelor publice se realizează o largă redistribuire a veniturilor între membrii societăţii; e) funcţia de repartiţie se realizează în trei faze distincte şi anume: constituirea fondurilor, distribuirea acestora şi controlul utilizării fondurilor financiare. 1.5 . CUVINTE ŞI RELAŢII CHEIE • mecanism financiar; • componentele mecanismului financiar; • sistem financiar; • sistemul fondurilor de resurse financiare; • politica financiară; • componentele politicii financiare; • dimensiunea cheltuielilor publice; • dimensionarea resurselor financiare publice.
• relaţii financiare sau finanţe; • finanţe publice; • nevoi individuale; • nevoi sociale; • nevoi sociale; • utilităţi publice; • bunuri publice; • bunuri private; • funcţia de repartiţie; • funcţia de control; • călăreţul liber (“free rider”); • structura finanţelor; 28
1.6 . ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE 1. Prezentaţi concepţiile despre finanţele publice. 2. Ce reprezintă bunurile publice? 3. Explicaţi raportul între sfera finanţelor şi sfera relaţiilor băneşti. 4. Ce reprezintă finanţele privite în sens larg? Dar în sens restrâns? 5. În ce constă funcţia de control a finanţelor publice? 6. Ce reprezintă mecanismul financiar? 7. Care sunt domeniile de manifestare ale politicii financiare a statului? 8. În ce constă politica financiară în domeniul resurselor financiare publice? 9. Ce instituţii au atribuţii în domeniul finanţelor publice? 10. Care sunt componentele sistemului financiar?
29
Capitolul II SISTEMUL CHELTUIELILOR PUBLICE 2.1. CONŢINUTUL CHELTUIELILOR PUBLICE Cheltuielile publice, reprezintă practic, relaţii de repartizare a fondurilor financiare către instituţii publice, populaţie şi agenţi economici. Cheltuielile publice se caracterizează în diferite plăţi pe care statul le efectuează din resurse mobilizate pentru cumpărări de bunuri, executări de lucrări şi prestări de servicii necesare pentru îndeplinirea diverselor obiective ale statului. Totodată, ele sunt un instrument de alocare a resurselor financiare şi în acelaşi timp şi un instrument de intervenţie în activitatea economică şi socială. În acest context, cheltuielile publice exprimă relaţii economico-sociale în forma bănească, relaţii care se manifestă între stat, pe de o parte şi persoane fizice şi juridice, pe de altă parte cu ocazia repatizării şi utilizării resurselor financiare ale statului în scopul îndeplinirii funcţiilor acestuia. Cheltuielile publice formează un sistem, cu diferite componente interdependente. Sistemul cheltuielilor publice cuprinde: - cheltuieli ale administratiei publice centrale efectuate prin: bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, fonduri speciale; - cheltuieli ale administraţiei publice locale efectuate prin bugetele locale; - cheltuieli extrabugetare; - cheltuieli efectuate din credite externe; - cheltuieli efectuate din fonduri externe nerambursabile.
30
Primele două componente constituie cheltuielile bugetare care se caracterizează prin: - caracter nerambursabil; - efectuarea lor se realizează cu îndeplinirea condiţiilor legale; - sunt influenţate de condiţii economice, politice, istorice; - finanţarea lor se realizează în raport cu gradul de subordonare al beneficiarului; - presupune exercitarea permanenetă a unui riguros control preventiv; - manifestă tendinţe de creştere datorită unor factori demografici, economici, sociali, financiari. Cheltuielile publice pot fi: - neconsolidate, compuse din suma cheltuielilor din toate componentele sistemului cheltuielilor publice; - consolidate, calculate ca suma a tuturor componentelor din care se scad transferurile de resurse financiare între diferitele categorii de bugete. 2.2. CLASIFICAREA CHELTUIELILOR PUBLICE În literatura şi practica financiară, există mai multe criterii de clasificare a cheltuielilor publice şi anume: clasificarea administrativă, economică, functională, financiară, în funcţie de rolul lor în procesul producţiei sociale, după conţinutul de consum de produs intern brut sau avans de produs intern brut, clasificarea folosită de instituţiile specializate ale ONU. Clasificarea administrativă, are la bază criteriul instituţiilor prin care se efectuează cheltuielile publice: ministere, unităţi administrativ-teritoriale etc. Dar acest criteriu are un dezavantaj esenţial prin faptul că, un minister, judeţ sau oraş reuneşte cheltuieli cu destinaţii variate, iar structura ministerelor şi subordonarea instituţiilor 31
publice se modifică periodic, ceea ce nu permite comparabilitatea cheltuielilor publice în timp. Clasificarea economică a cheltuielilor publice are în vedere influenţa pe care o exercită asupra economiei, diferitele categorii de cheltuieli şi distingem: a) cheltuieli curente (de funcţionare) care cuprind: cheltuieli de personal, cheltuieli materiale destinate achiziţionării de bunuri şi servicii, cheltuieli cu subvenţii, transferuri şi altele. Sunt cheltuieli care reprezintă un consum definitiv de produs intern brut şi trebuie să se reînnoiască anual. De aceea, în cea mai mare parte a lor cheltuielile publice sunt cheltuieli curente. b) cheltuielile de capital (de investiţii) cuprind sumele alocate din buget pentru construirea de şcoli, spitale, modernizări, informatizare. Clasificarea economică este folosită în toate ţările. Clasificarea funcţională Această clasificare foloseşte drept criteriu, domeniile, ramurile, sectoarele de activitate, spre care sunt îndreptate resursele financiare publice. Ele reflectă obiectivele politicii bugetare ale statului şi se referă la: apărarea naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, educaţie, sănătate, cultură, securitate socială şi bunăstare, acţiuni economice, protecţia mediului, cercetare ştiinţifică, plăţi de dobânzi etc. Clasificarea financiară Potrivit acestei clasificări cheltuielile publice se grupează în: cheltuieli definitive (cele care deţin ponderea cea mai mare în totalul cheltuielilor publice, deoarece se repetă în fiecare exerciţiu financiar); cheltuieli temporare (sunt evidenţiate în conturile speciale ale trezoreriei şi sunt denumite operaţiuni de trezorerie, de exemplu rambursarea împrumuturilor); cheltuieli virtuale (se mai numesc şi cheltuieli posibile, sunt cheltuieli pe 32
care se angajează să le efectueze în anumite condiţii, de exemplu, garantarea de către stat a unor credite externe). Clasificarea după rolul lor în procesul reproducţiei sociale Această clasificare împarte cheltuielile în: reale (negative) care cuprind: cheltuieli cu întreţinerea aparatului de stat, întreţinerea şi dotarea armatei etc. Ele reprezintă un consum definitiv de produs intern brut; economice (pozitive) care se referă la: investiţiile efectuate de stat productive sau neproductive, modernizări etc. Cheltuieli economice au ca efect crearea de valoare adaugată şi reprezintă o avansare de produs intern brut. Clasificarea folosită de instituţiile specializate ale ONU La baza acestei clasificări stau două criterii principale: clasificaţia funcţională şi clasificaţia economică. Clasificaţia funcţională a cheltuielilor publice cuprinde cheltuielile pentru: servicii publice generale, aparare, ordine internă şi securitate civilă, educaţie, sănătate, securitate socială, locuinţe şi servicii comunale, recreere, cultură şi religie, acţiuni economice, alte acţiuni. Clasificaţia economică a cheltuielilor publice cuprinde cheltuieli care reprezintă consum final, grupate astfel: bunuri şi servicii, dobânzi aferente datoriei publice, subvenţii de exploatare şi alte transferuri curente, formarea brută de capital (investiţii brute şi creşterea stocurilor materiale). În România, în legea bugetului de stat, cheltuielile sunt grupate în funcţie de patru tipuri de clasificare: clasificarea economică, clasificarea funcţională, clasificarea administrativă, clasificarea pe surse de finanţare. Începând cu 1 ianuarie 2006, clasificaţia bugetară a cheltuielilor publice în România, se prezintă astfel: - clasificaţia economică (vezi tabelul 2.1); - clasificaţia funcţională (vezi tabelul 2.2). 33
Tabel 2.1. Principalele titluri de cheltuieli prevăzute în clasificaţia economică Cod/Titlu Denumirea indicatorilor A. CHELTUIELI CURENTE (Cod 01) 10 Titlu I – cheltuieli de personal 20 Titlu II – bunuri şi servicii 30 Titlu III – dobânzi 40 Titlu IV – subvenţii 50 Titlu V – fonduri de rezervă 51 Titlu VI – transferuri între unităţi ale administraţiei publice 55 Titlu VII – alte transferuri 57 Titlu VIII – asistenţă socială 59 Titlu IX – alte cheltuieli B. CHELTUIELI DE CAPITAL (Cod 70) 71 Titlu X – active nefinanciare 72 Titlu XI – active financiare 75 Titlu XII – Fondul Naţional de Dezvoltare C. OPERAŢIUNI FINANCIARE (Cod 79) 80 Titlu XIII – împrumuturi 81 Titlu XIV – rambursări de credite D. REZERVE, EXCEDENT/DEFICIT (Cod 89) 90 Titlu XV – rezerve, excedente/deficit Sursa : I. Văcărel (coordonator), Finanţe publice, Ediţia a VI-a, EDP, Bucureşti, 2007, p.136
Tabel 2.2. Principalele capitole ale cheltuielilor publice prevăzute în clasificaţia funcţională Cod/Titlu Denumirea indicatorilor PARTEA I – SERVICII PUBLICE GENERALE (Cod 50) 51 Autorităţi publice şî acţiuni externe 53 Cercetare fundamentală şi cercetare dezvoltare 54 Alte servicii publice generale 55 Dobânzi 56 Transferuri cu caracter general între diferite niveluri ale administraţiei 34
PARTEA a II-a – APĂRARE, ORDINE PUBLICĂ ŞI SIGURANŢĂ NAŢIONALĂ (Cod 59) 60 Apărare 61 Ordine publică şi siguranţă naţională PARTEA a III-a – CHELTUIELI SOCIAL-CULTURALE (Cod 64) 65 Învăţământ 66 Sănătate 67 Cultură, recreere şi religie 68 Asigurări şi asistenţă socială PARTEA a IV-a – SERVICII DE DEZVOLTARE PUBLICĂ, LOCUINŢE, MEDIU ŞI APE (Cod 69) 70 Locuinţe, servicii şi dezvoltare publică 74 Protecţia mediului PARTEA a V-a – ACŢIUNI ECONOMICE (Cod 79) 80 Acţiuni generale economice, comerciale şi de muncă 81 Combustibili şi energie 82 Industria extractivă, prelucrare şi construcţii 83 Agricultură, silvicultură, piscicultură şi vânătoare 84 Transporturi 85 Comunicaţii 86 Cercetare şi dezvoltare în domeniul economic 87 Alte acţiuni economice PARTEA a VI-a – REZERVE, EXCEDENT/DEFICIT (Cod 96) 97 Rezerve 98 Excendent 99 Deficit Sursa : I. Văcărel (coordonator), Finanţe publice, Ediţia a VI-a, EDP, Bucureşti, 2007, p.137
Înscrierea cheltuielilor publice în buget se efectuează potrivit principiului “ cheltuielile sunt limite maxime“, iar nivelul cheltuielilor aprobate de Parlament, ca limită maximă, poartă denumirea de credite bugetare.
35
2.3. NIVELUL, STRUCTURA ŞI DINAMICA CHELTUIELILOR PUBLICE 2.3.1. Nivelul cheltuielilor publice O analiză atentă a cheltuielilor publice contribuie la caracterizarea politicii financiare şi bugetare a fiecărui stat în diferite perioade de timp. Nivelul cheltuielilor publice se poate exprima prin intermediul următorilor indicatori: a) volumul cheltuielilor publice anuale în monedă naţională, se poate exprima în preţuri curente ale anului respectiv sau în preţuri constante, folosind indicele PIB deflator 1 sau indicele preturilor de consum. b) ponderea cheltuielilor publice în produsul intern brut este indicatorul care ajută la caracterizarea nivelului cheltuielilor publice în fiecare stat într-o perioadă de timp şi se exprimă cu ajutorul relaţiei: Ch publ totale *100 PIB
c) cheltuielile publice medii pe locuitor exprimate în dolari SUA (pentru comparabilitate internaţională) sau euro (pentru comparabilitate europeană), se calculează pe baza relaţiei: Ch publ totale nr. populatie * curs schimb u.m. nationale / dolari SUA
2.3.2. Structura cheltuielilor publice Din punct de vedere al structurii cheltuielilor publice se pot calcula atât indicatori ai structurii economice (reflectă ponderea cheltuielilor curente şi a cheltuielilor publice), cât şi indicatori ai structurii funcţionale (reprezintă ponderea fiecărei 1
Transformarea valorilor din preturi curente în preţuri constante se efectuează cu ajutorul indicelui PIB deflator, care măsoară modificarea nivelului general al preţurilor în anul considerat 0 sau 1, faţă de anul de bază. 36
categorii de cheltuieli din punct de vedere al structurii functionale). a) Indicatorii structurii economice se calculează cu ajutorul relaţiilor: Ch curente *100 Ch publ totale Ch de capital * 100 Ch publ totale
b) Indicatorii structurii funcţionale se pot calcula astfel (de exemplu): Ch pt aparare * 100 Ch publ totale Ch pt educatie * 100 Ch publ totale Ch cu actiuni economice * 100 Ch publ totale
Cu ajutorul ponderilor diferitelor categorii de cheltuieli publice, în totalul cheltuielilor publice se poate stabili în ce proporţie au fost orientate resursele financiare ale statului spre anumite obiective : sociale, administrative, militare, economice. De asemenea, determinarea structurii cheltuielilor publice serveşte la urmărirea în dinamică a modificării opţiunilor bugetare sau extrabugetare ale statelor. Mai mult, pe seama structurii cheltuielilor, se pot efectua comparaţii între statele cu niveluri diferite de dezvoltare. 2.3.3. Dinamica cheltuielilor publice Dinamica cheltuielilor publice poate fi exprimată cu ajutorul anumitor indicatori care reflectă modificările care intervin într-o anumită perioadă de timp. Indicatorii dinamicii cheltuielilor publice sunt:
37
a) creşterea absolută a cheltuielilor publice (arată cu cât au crescut cheltuielile publice de la o perioadă la alta în mărime absolută). Creşterea absolută se calculează (în perioada 0…1) atât în preţuri curente (nominale): Ch publ1 − Ch publ 0
cât şi în preţuri constante (reale): Ch publ1 Ch publ 0 − I1 I0
unde : I0 si I1 = indicii de creştere a preţurilor din perioada respectivă b) creşterea relativă a cheltuielilor publice (arată nivelul creşterii cheltuielilor publice în mărimi relative de la o perioadă la alta (%). Există doi indicatori ai creşterii relative: • Indicele creşterii relative - în preţuri curente (nominale): Ch publ1 * 100 − 100 Ch publ 0
- în preţuri constante (reale): Ch publ1 I1 *100 − 100 Ch publ 0 I0
• Creşterea în mărime relativă: - în preţuri curente (nominale): Ch publ1 − Ch publ 0 *100 Ch publ 0
38
- în preţuri constante (reale): Ch publ1 Ch publ 0 − I1 I0 *100 Ch publ 0 I0
Pentru o perioadă considerată, mai pot fi calculaţi următorii indicatori: - modificarea ponderii cheltuielilor publice în produsul intern brut; - modificarea nivelului mediu al cheltuielilor publice pe locuitor; - modificarea structurii cheltuielilor publice (atât a structurii economice cât şi funcţionale); - indicatorul privind corespondenţa dintre creşterea cheltuielilor publice şi creşterea produsului intern brut (K) Ch publ1 Ch publ 0 k= PIB1 PIB0
- elasticitatea cheltuielilor publice faţă de produsul intern brut. Ch publ1 − Ch publ 0 Ch publ 0 ecp = PIB1 − PIB0 PIB0
Când ecp>1, aceasta exprimă tendinţa de utilizare într-o mai mare masură a PIB pentru finanţarea cheltuielilor publice (cheltuielile publice sunt elastice faţă de creşterea PIB).
39
Când epc<1, aceasta exprimă tendinţa de reducere a cheltuielilor publice în PIB (cheltuielile publice sunt inelastice faţă de creşterea PIB). 2.4. APLICAŢII REZOLVATE Aplicaţia 1 Se cunosc următoarele date referitoare la Luxemburg: INDICATORI 2000 2002 Cheltuieli publice totale (mil. euro, preţuri 7871 9419 curente) Indicele preţurilor de consum (1995=100) 104,8 111,0 Cursul de schimb (euro/$) 0,99 1,13 Produsul Intern Brut (mil. euro, preţuri 18.400 21.200 curente) Populaţia (mil. locuitori) 0,430 0,437 Pe baza acestor date să se calculeze: a) creşterea absolută în preţuri nominale şi reale; b) creşterea relativă în preţuri nominale şi reale; c) ponderea cheltuielilor publice în PIB; d) cheltuiala publică medie pe locuitor în dolari SUA; e) indicatorul privind corespondenţa dintre creşterea cheltuielilor publice totale şi creşterea PIB; f) elasticitatea cheltuielilor publice totale faţă de PIB. Rezolvare: a) creşterea absolută în: - preţuri nominale: Ch publ1 − Ch publ 0 = 9.419 – 7.871 = 1.548 mil euro
- preţuri reale: Ch publ1 Ch publ 0 9.419 7.871 − = − = 985,09 mil euro I1 I0 1,11 1,048 40
b) creşterea relativă: ● indicele creşterii relative: - preţuri nominale: Ch publ1 9.419 * 100 − 100 = * 100 − 100 = 19,66% Ch publ 0 7.871
- preţuri reale: Ch publ1 I1 * 100 − 100 = Ch publ 0 I0
9.419 111,0 * 100 − 100 = 12,98% 7.871 104,8
sau ● creşterea în mărime relativă - preturi nominale: Ch publ1 − Ch publ 0 9.419 − 7.871 * 100 = * 100 = 19,66% 7.871 Ch publ 0
- preţuri reale: Ch publ1 Ch publ 0 9.419 7.871 − − I1 I0 111 104,8 * 100 = = 12,98% 7.871 Ch publ 0 104,8 I0
c) ponderea cheltuielilor publice în PIB Ch publ 0 7.871 * 100 = * 100 = 42,77% 18.400 PIB0 Ch publ1 9.419 2002: * 100 = * 100 = 44,42% 21.200 PIB1
2000:
d) cheltuiala publică medie pe locuitor: 2000:
Ch publ 0 7.871 = = 18.489$ / loc Populatie0 * Curs de schimb0 0,430 * 0,99 41
2002:
Ch publ1 9.419 = = 19.074$ / loc Populatie1 * Curs de schimb1 0,437 * 1,13
e) indicatorul privind corespondenţa dintre creşterea cheltuielilor publice totale şi creşterea PIB: Ch publ1 9.419 Ch publ 0 = 7.871 = 1,03 K= 21.200 PIB1 18.400 PIB0
f) elasticitatea cheltuielilor publice totale faţă de PIB: ecp =
Ch publ1 − Ch publ 0 PIB1 − PIB0
Ch publ 0 9.419 − 7.871 7.871 = = 1,27 21.200 − 18.400 18.400 PIB0
Când ecp>1 Î cheltuielile publice sunt elastice faţă de PIB; exprimă tendinţa de utilizare într-o mai mare măsură a PIB pentru finanţarea cheltuielilor publice. Aplicaţia 2 Să se calculeze creşterea absolută şi relativă în preţuri curente (nominale) şi constante (reale) ponderea lor în PIB şi cheltuiala publică medie pe locuitor în dolari SUA în perioada 2000-2002 pentru Ungaria cunoscând datele: INDICATORI 2000 2002 Cheltuieli publice totale (mld. forinţi, preţuri curente) 5.887,9 7.988,1 Indicele preţurilor de consum (1995=100) 183,5 219,8 Cursul de schimb (forinţi/$ SUA) 252,52 279,03 PIB (mld. forinţi, preţuri curente) 11.393 14.876 Populaţia (mil. locuitori) 10,07 9,92
42
Rezolvare: 1. creşterea absolută: – preţuri nominale: 7988,1 − 5887,9 = 2100,2 mld. forinţi – preţuri reale:
5887,9 7988,1 *100 − * 100 = 425,59 mld. Forinţi 219,8 183,5
2. creşterea relativă: • indicele creşterii relative:
7988,1 *100 − 100 = 35,66% 5887,9 7988,1 – preţuri reale: 219,8 *100 − 100 = 13,27% 5887,9 183,5
– preţuri nominale:
sau • creşterea în mărime relativă:
7988,1 − 5887,9 *100 = 35,66% 5887,9 7988,1 5887,9 − 219,8 183,5 – preţuri reale: * 100 = 13,27% 5887,9 183,5
– preţuri nominale:
3. ponderea cheltuielilor publice în PIB: 2000:
5.887,9 *100 = 51,67% 11.393
2002:
7.988,1 *100 = 53,69% 14.876
4. cheltuiala publică medie pe locuitor în $ SUA: 2000:
5887,9 = 1.698$ / locuitor 10,07 * 252,52
43
2002:
7988,1 = 2.885$ / locuitor 9,92 * 279,03
Aplicaţia 3 II. Să se calculeze structura economică a cheltuielilor publice ale României şi să se evidenţieze mutaţiile produse în perioada 2001-2003 cunoscând următoarele date: INDICATORI
2001 Sumă absolută %
2003 Sumă absolută %
+%
Total cheltuieli publice, din care: 194.398,2 100 291.045,1 100 A. Cheltuieli curente 166.832,1 85,82 231.656,9 79,60 -6,22 a) cumpărări de bunuri si servicii 46.202,3 27,7 81.510,5 35,18 +7,48 b) dobânzi 50.617,1 30,34 49.988,2 21,58 -8,76 c) subvenţii şi transferuri 70.012,7 42,0 100.158,2 43,23 +1,23 B. Cheltuieli de capital 27.566,1 14,18 59.388,2 20,40 +6,22
II. Să se calculeze structura funcţională a cheltuielilor publice ale României şi să se evidenţieze mutaţiile produse în perioada 2001-2003 cunoscând datele: Nr. crt. 1 2 3
INDICATORI
2001 Sumă absolută %
2003 Sumă absolută %
Total cheltuieli publice, din care: 194.398,2 100 291.045,1 Servicii publice generale 19.853,7 10,21 21.037,6 Aparare naţională 17.748,8 9,13 31.754,8 Ordine publică şi siguranţă naţională 19.166,6 9,85 30.395,3 44
+%
100
-
7,22
-2,99
10,9 +1,77 10,4 +0,55
4 5 6 7
8
9 10
Învăţământ Sănătate Securitate socială Servcii, dezvoltare publică şi locuinţe Cultură, religie şi activităţi privind activitatea sportivă şi de tineret Acţiuni şi obiective economice Alte cheltuieli
10.098,0 8.042,4 71.853,7
5,19 4,13 37,0
3.174,5
1,63
5.818,9
2,00 +0,37
3.296,6
1,7
4.855,5
1,67
36.875,6 18,96 4.288,3 2,20
15.335,6 5,26 +0,07 12.242,4 4,20 +0,07 90.848,5 31,21 -5,79
-0,03
63.496,0 21,81 +2,85 15.260,5 5,24 +3,04
III. Ordonarea diferitelor categorii de cheltuieli publice ale României după ponderea lor în structura funcţională în anii 20012003. 2001 Poz CATEGORIE CHELTUIELI 1 Securitate socială 2 Acţiuni şi obiective economice 3 Servicii publice generale 4 Ordine publică şi siguranţă naţională 5 Apărare naţională
2003 Poz CATEGORIE % CHELTUIELI % 37,0 1 Securitate socială 31,21 2 Acţiuni şi obiective 18,96 economice 21,81 3 Apărare naţională 10,9 10,21 4 Ordine publică şi 9,85 siguranţă naţională 10,4 9,13 5 Servicii publice generale 7,22
45
2.5. APLICAŢII DE REZOLVAT Aplicaţia 1 Pentru România calculaţi următorii indicatori pe baza datelor prezentate în tabelul de mai jos: a) creşterea absolută în preţuri curente; b) creşterea absolută în preţuri constante; c) creşterea relativă în preţuri nominale şi reale; d) ponderea cheltuielilor publice în PIB; e) cheltuiala publică medie pe locuitor în $ SUA. INDICATORI Cheltuieli publice totale Indicele preţurilor de consum Cursul de schimb PIB Populaţia
u.m. mld.lei, pr.crt.
1999 152.388
2000 389.320
1995=100 Lei/$ mld.lei, pr.crt. mil.loc.
820,4 1.607,0 18.255 31.597 545.730 1.154.126 22,46 22,40
Aplicaţia 2 Se dau următoarele date pentru Venezuela conform anuarului de Statistică Financiară Internaţională a F.M.I. pentru perioada 2000-2002: INDICATORI 2000 1.Cheltuieli publice totale(în mld. bolivari, preţuri curente) 17.236,4 2. Indicele preţurilor constante (1995=100) 503,2 3. Cursul de schimb (bolivari/$ SUA) 648,2 4. PIB (mld. bolivari, preţuri curente) 65.577 5. Populaţia (mil. locuitori) 23,71
2002 26.288,9 658,0 763,0 82.451 24,63
Să se calculeze: – creşterea absolută şi relativă a cheltuielilor publice totale, în preţuri curente şi preţuri constante; 46
– ponderea cheltuielilor publice în PIB, în cei doi ani consideraţi; – cheltuiala publică medie pe locuitor, în $ SUA; – elasticitatea cheltuielilor publice faţă de PIB. Analizaţi evoluţia acestor indicatori. Aplicaţia 3 Pe baza datelor din tabelul de mai jos referitoare la cheltuielile publice ale Franţei să se calculeze: 1) Creşterea absolută a cheltuielilor publice în preţuri nominale; 2) Creşterea relativă a cheltuielilor publice în preţuri reale; 3) Ponderea cheltuielilor publice în PIB; 4) Cheltuiala publică medie pe locuitor în $ SUA; 5) Indicatorul privind corespondenţa dintre creşterea cheltuielilor publice şi creşterea PIB; 6) Elasticitatea cheltuielilor publice faţă de PIB. INDICATORI Cheltuieli publice totale (mld. euro, preţuri curente) Indicele preţurilor de consum (euro/$) Cursul de schimb (euro/$ SUA) PIB (mld. euro, preţuri curente) Populaţia (mil. locuitori)
2000
2002
730,126 104,5 0,99 1.349,0 59,10
796,669 108,0 1,13 1.405,0 59,19
Aplicaţia 4 Se consideră următoarele date referitoare la statul „G”: INDICATORI Cheltuielile bugetului federal Cheltuielile fondurilor securităţii sociale Cheltuielile fondurilor speciale extrabugetare
U.M. mld.u.m.pr.crt
N–1 1.230
N 1.590
mld.u.m.pr.crt
907
1.203
mld.u.m.pr.crt
63
79
47
Cheltuielile bugetelor landurilor Cheltuielile bugetelor locale Transferuri între bugete Indicele preţurilor constante Cursul de schimb PIB Populaţia
mld.u.m.pr.crt mld.u.m.pr.crt mld.u.m.pr.crt % u.m.nat/$ SUA mld.u.m.pr.crt mil. loc.
723 1.188 858 1.026 704 858 112 144 9,92 8,96 7.436 12.006 63,3 66,56
Cheltuielile publice totale consolidate = cheltuieli publice totale – transferuri
Să se calculeze cheltuielile publice în anii N-1 şi N, creşterea absolută şi relativă în preţuri nominale şi reale a cheltuielilor publice consolidate, ponderea cheltuielilor publice consolidate în PIB şi cheltuiala publică medie consolidată pe locuitor în $ SUA. Aplicaţia 5 Să se calculeze structura economică a cheltuielilor publice ale Marii Britanii în perioada 1998-2002, cunoscând următoarele date: Indicatori Total cheltuieli publice în milioane £ preţuri curente, din care: A. Cheltuieli curente a) cumpărări de bunuri şi servicii b) dobânzi c) subvenţii, transferuri B. Cheltuieli de capital
1998
2002
334,12 286,37 75,83 54,00 156,54 47,75
473,56 452,23 94,82 68,00 289,41 21,33
Aplicaţia 6 Să se calculeze structura funcţională a cheltuielilor publice ale Marii Britanii în perioada 1998-2002, cunoscând următoarele date: 48
INDICATORI Total cheltuieli publice în milioane £ preţuri curente, din care: – Servicii publice generale – Apărare – Ordine publică – Educaţie – Sănătate – Securitate socială şi bunăstare – Locuinţe – Cultură şi religie – Acţiuni şi obiective economice –Alte cheltuieli
1998
2002
334,12 12,13 35,70 10,20 9,40 38,10 98,00 7,80 1,60 42,50 –
473,56 18,21 48,15 13,60 19,30 52,80 155,00 8,20 2,40 38,90 –
2.6. TESTE GRILĂ 1.
Care dintre afirmaţiile referitoare la caracteristicile cheltuielilor publice nu este adevărată? a) se stabilesc între stat şi persoane fizice şi juridice; b) exprimă relaţii economico-sociale; c) apar cu ocazia utilizării resurselor financiare publice; d) se exprimă şi în formă bănească şi sub forma prestaţiilor în muncă; e) cheltuirea resurselor financiare publice are drept scop îndeplinirea funcţiilor statului.
2.
Care din următoarele cheltuieli nu se includ în cheltuielile publice: a) cheltuielile publice efectuate de administraţiile centrale de stat; b) cheltuielile publice efectuate de administraţiile de stat locale; 49
c) cheltuielile finanţate din fondurile asigurărilor sociale de stat; d) cheltuielile organismelor internaţionale; e) cheltuielile societăţilor comerciale. 3.
Care dintre cheltuielile enumerate nu se regăsesc în structura economică a cheltuielilor publice? a) prime acordate producătorilor agricoli; b) subvenţii şi transferuri; c) dobânzi aferente datoriei publice; d) contribuţii şi cotizaţii la organismele internaţionale; e) cheltuieli materiale şi servicii de personal.
4.
Nivelul cheltuielilor publice nu depinde de: a) mărimea şi structura populaţiei; b) creşterea rolului intervenţionist al statului; c) gradul de dezvoltare economică şi socială a statului; d) factori militari, politici; e) nivelul cantităţii de bani în circulaţie.
5.
Care dintre următoarele cheltuieli nu se regăsesc în cheltuielile curente ale activităţii de învăţământ: a) cheltuieli pentru întreţinere; b) cheltuieli pentru gospodărire; c) cheltuieli pentru procurare de echipamente electronice de calcul; d) cheltuieli pentru reparaţii curente; e) cheltuieli de personal.
6.
Care din următoarele fonduri nu sunt cuprinse în cadrul cheltuielilor bugetului de stat: a) fondul de asigurări sociale de sănătate; b) fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului; 50
c) fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului; d) fonduri din care se vor acorda unele categorii de împrumuturi pentru finalizarea unor obiective aprobate prin conveţii bilaterale. e) acorduri guvernamentale pentru persoanele cu statutul de refugiat şi lipsite de mijloace de existenţă. 7.
8.
9.
Care din clasificările cheltuielilor publice se foloseşte în legea bugetară din România: 1. clasificarea economică; 2. clasificarea funcţională; 3. clasificarea administrativă; 4. clasificarea financiară; 5. clasificarea în cheltuieli cu sau fără contraprestaţie; 6. clasificarea în cheltuieli definitive şi provizorii. a) 1,2,3; b) 2,3,6; c) 1,3,5; d) 4,5,6; e) 1,4,6. În structura cheltuielilor cu asistenţă socială nu intră: a) indemnizaţii de naştere; b) alocaţii pentru plasament familial; c) alocaţia de stat pentru copii; d) indemnizaţii pentru maternitate; e) ajutor social. Care din trăsăturile de mai jos nu caracterizează cheltuielile publice? a) alocarea lor se bazează pe norme legale; b) au caracter nerambursabil; c) au în mare măsură o destinaţie neproductivă; d) au caracter rambursabil; e) în prezent, în toate ţările se manifestă tendinţe de creştere.
51
10. Instituţiile de cultură, artă, cultele, precum şi acţiuni din domeniul sportului, tineretului nu se pot finanţa prin unul din următoarele sisteme de finanţare: a) finanţare din venituri extrabugetare şi credite bancare; b) finanţare bugetară; c) finanţare din fonduri extrabugetare; d) finanţare din venituri extrabugetare şi alocaţii de la buget; e) autofinanţare (finanţare integral din venituri extrabugetare). 11. Care din clasificările cheltuielilor publice reprezintă clasificarea folosită de instituţiile specializate ale ONU? 1. clasificarea financiară; 2. clasificarea economică; 3. clasificarea funcţională; 4. clasificarea după rolul cheltuielilor în procesul reproducţiei sociale; 5. clasificarea administrativă sau instituţională. a) 2,4; b) 1,3; c) 2,5; d) 2,3; e) 3,4. 12. Indicatorul dezvoltării umane (IDU) reprezintă: a) un indicator calculat numai în cazul ţărilor dezvoltate; b) un indicator care reflectă numărul şi structura resurselor umane ale unui stat; c) un indicator care exprimă nivelul produsului intern brut pe locuitor; d) un indicator care reflectă nivelul dezvoltării economice a statelor cu un pronunţat accent asupra componentelor de natură socială şi umană;
52
e) un indicator calculat de fiecare ţară după o metodologie proprie stabilită în funcţie de numărul populaţiei şi standardul de viaţă. 13. Investiţiile în resurse umane nu au una din caracteristicile următoare: a) sunt suple şi au efecte multiple în domeniul economic, social, uman; b) reprezintă totalitatea cheltuielilor care conduc la creşterea aptitudinilor fizice şi intelectuale ale indivizilor luaţi ca agenţi productivi actuali sau viitori; c) în structura lor se cuprind investiţia intelectuală, investiţia în sănătate, investiţia în cultură; d) se realizează pe perioade scurte de timp spre deosebire de investiţiile materiale care sunt investiţii pe termen lung; e) reprezintă un avans de venit naţional, ele conduc la crearea de venit naţional şi contribuie la dezvoltarea economico-socială. 14. Cheltuieli pentru ajutorul de şomaj sunt destinate: a) persoanelor care nu au lucrat şi nu au nici un venit; b) persoanelor rămase temporar fără loc de muncă în urma restructurărilor sau altor măsuri de reducere a activităţii agenţilor economici; c) persoanelor rămase temporar fără loc de muncă, datorită nerespectării disciplinei la locul de muncă; d) persoanelor incapabile de a munci din cauza invalidităţii în urma unui accident de muncă; e) persoanelor disponibilizate (şomerilor) pentru toată perioada până reuşesc să-şi găsească un loc de muncă.
53
15. Care dintre indicatorii de analiză a cheltuielilor publice sunt cel mai puţin semnificativi pentru a caracteriza cheltuielile publice: a) indicatorii structurii funcţionale a cheltuielilor publice; b) ponderea cheltuielilor publice în PIB; c) indicatorii structurii economice a cheltuielilor publice; d) mărimea absolută a cheltuielilor publice în monedă naţională; e) cheltuiala publică medie pe locuitor în $ SUA. 2.7. DEZVOLTAREA UMANĂ: CONCEPT,
INDICATORI ŞI METODOLOGIE DE DETERMINARE 2.7.1. Conceptul de dezvoltare umană Dezvoltarea umană nu trebuie privită neapărat ca un concept nou. Dacă acum câteva decenii conceptul a fost folosit doar pentru a explica investiţiile în capitalul uman, în timp, literatura a început să evidenţieze tendinţa de a atribui acestei sintagme semnul de dezvoltare a resurselor umane. În ultimii ani, rezultat al progresului pe planul ştiinţei şi al experienţei sociale, conceptul a câştigat în conţinut şi sferă de cuprindere, tratarea sa devenind mult mai profundă. Aşadar, venise momentul de a găsi o viziune globală pentru a ameliora bunăstarea oamenilor, care să acopere toate aspectele vieţii
54
omeneşti, pentru toţi indivizii, în ţările bogate şi în cele în curs de dezvoltare pentru prezent şi pentru viitor. Această viziune sublinia necesitatea plasării individului, a nevoilor, aspiraţiilor şi capacităţilor sale, în centrul efortului de dezvoltare a tuturor ţărilor. Totodată, accentul era pus pe necesitatea afirmării caracterului inacceptabil al oricărei prejudecăţi sau discriminări din punctul de vedere al clasei sociale, al sexului, rasei, naţionalităţii, religiei, comunităţii sau vârstei. Aşa cum se arată în Raportul Mondial al Dezvoltării Umane elaborat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) pentru anul 1995 „dezvoltarea umană reprezintă un proces care vizează lărgirea posibilităţilor oferite indivizilor” 2 . Indiferent de gradul dezvoltării atins de o ţară, cetăţenii acesteia sunt interesaţi să aibă o viaţă lungă şi sănătoasă, să acumuleze cunoştinţe şi să aibă acces la resursele de care au nevoie pentru a duce o viaţă decentă. Aceste trei aspecte considerate importante, nu epuizează în totalitate sfera dezvoltării umane. Ea mai cuprinde drepturile politice, economice, sociale şi de altă natură ale oamenilor, dar şi posibilitatea acestora de a beneficia de ele, de a crea, de a produce, de a-şi pune în valoare cunoştinţele, opţiunile şi experienţa moştenită sau dobândită. 2
Rapport mondial sur le développement humain 1995, publié par le Programme des Nation Unites pour le Développement (PNUD) par Economica, Paris, 1995, p. 13. 55
De aceea, trebuie să existe un echilibru între dorinţa oamenilor de a se bucura de o viaţă demnă, de a-şi completa continuu cunoştinţele şi de a le valorifica în modul dorit. Conceptul de dezvoltare umană tratează în mod coerent producţia şi distribuirea bunurilor şi serviciilor, pe de o parte, şi amplificarea şi utilizarea potenţialului uman, pe de altă parte. El analizează toate aspectele referitoare la societate – creşterea economică, schimburile, ocuparea forţei de muncă, libertăţile politice, valorile culturale, de pe poziţiile indivizilor, urmărind căile de lărgire a posibilităţilor opţionale. 3 Dezvoltarea umană poate fi definită, în sens larg, drept „... procesul prin care oamenii au şansa alegerii dintre mai multe alternative, care să le permită nu numai atingerea unei mai mari longevităţi, dar şi a unui grad cât mai înalt de cunoaştere şi respectiv, a unui standard de viaţă cât mai decent...” 4 . Conceptul dezvoltării umane este menţionat şi în Raportul Mondial asupra Dezvoltării Umane din anul 1998 unde se precizează: „dezvoltarea umană este fundamentată pe principiul universalităţii drepturilor esenţiale ale tuturor persoanelor, femei, bărbaţi, copii, fără nici o discriminare. Astfel, dezvoltarea umană presupune o lume în care consumul să fie repartizat încât toţi oamenii să aibă mâncare suficientă, copiii să nu fie privaţi 3
I. Văcărel, Politici fiscale şi bugetare în România 1990-2000, Editura Expert, 2001, p. 408. 4 Humain Development Report, UNDP, 1990, p. 10. 56
de dreptul de a primi educaţie, să nu-i fie refuzat dreptul de a primi îngrijiri medicale nici unui om, pentru ca toţi oamenii să poată să-şi dezvolte potenţialităţile lor” 5 . Conceptul de dezvoltare umană reuneşte valenţele legate de investiţia în capital uman (încrederea dezvoltării capacităţilor, aptitudinilor, atitudinilor şi cunoştinţelor oamenilor) cu cele vizând utilizarea productivă a oamenilor, care permit evaluarea contribuţiei oamenilor şi implicit a educaţiei, la creşterea produsului naţional brut pe locuitor. Deşi preocupările legate de aspectele macroeconomice rămân o condiţie importantă pentru politicile de dezvoltare umană, preocupările oamenilor sunt acum la fel de importante pentru a fi luate în considerare în procesul formulării acestor politici. Dezvoltarea umană trebuie să garanteze că generaţiile viitoare vor beneficia de condiţii mult mai bune decât cele de azi. Dacă din perspectivă istorică, condiţiile economice au avut un rol covârşitor asupra evoluţiei speciei umane, toate celelalte condiţii menţionate anterior nu mai pot fi privite astăzi decât făcând parte din procesul de dezvoltare. Astfel, s-a demonstrat că dezvoltarea economică nu este un scop în sine, ci mai degrabă un mijloc în slujba oamenilor, iar abordarea dezvoltării umane beneficiază de un enorm potenţial 5
Rapport mondial sur le développement humain 1998, PNUD, Economica, Paris, 1998, p. 22. 57
pentru analizarea situaţiilor şi politicilor la nivel naţional. După cum am afirmat, rapoartele dezvoltării umane au introdus noi concepte şi abordări după 1990 însă preocuparea lor principală au reprezentat-o întotdeauna oamenii, ca fiind beneficiarii finali ai dezvoltării prin implicarea acestora însă şi ca participanţi la procesul de dezvoltare. În esenţă, „dezvoltarea umană reprezintă evoluţia oamenilor pentru oameni şi prin oameni” 6 . 2.7.2. Indicatorii dezvoltării umane şi metodologia de determinare Ca dezvoltarea umană să poată fi realizată, la baza acesteia trebuie să existe trei condiţii considerate esenţiale 7 : • viaţă îndelungată şi în acelaşi timp sănătoasă; • acumularea unui volum cât mai mare de cunoştinţe; • acces la resursele necesare pentru atingerea unui nivel de viaţă decent pentru fiecare individ. Dar, accesul la aceste condiţii trebuie să fie asigurat nu numai pentru generaţiile prezente, ci şi pentru cele viitoare pentru a asigura în timp durabilitate dezvoltării umane. Însă, nu putem vorbi despre dezvoltarea umană fără a preciza principalii indicatori care o caracterizează: indicele dezvoltării umane (IDU), indicele disparităţii între sexe (IDS), indicele participării 6
Raportul naţional al dezvoltării umane în România 2001-2002, PNUD, p. 12. I. Văcărel, Politici fiscale şi bugetare în România 1990-2000, Învăţământul – factor important al dezvoltării umane, Editura Expert, Bucureşti, 2001, p. 408. 58 7
femeilor la activitatea economică şi socială (IPF), indicele sărăciei umane (IPH). 2.7.2.1. IDU – indicator important al dezvoltării umane Indicele dezvoltării umane s-a dovedit o măsură de succes, o alternativă la măsurarea dezvoltării prin indicatori economici 8 după cum se menţiona şi în Raportul Naţional al Dezvoltării Umane 2003-2005. Astfel, măsurarea progresului unei ţări prin luarea în calcul a unor indici ai durabilităţii sociale şi economice a fost realizată cu ajutorul unui indice compozit, şi anume indicatorul dezvoltării umane. Acest indicator arată drumul pe care îl are de parcurs o ţară pentru a atinge cele mai mari performanţe cunoscute la nivel mondial. Prin urmare, ar fi corect să privim acest indicator ca fiind una dintre componentele care furnizează datele de plecare pentru analiza oportunităţilor şi obstacolelor pentru politicile dezvoltării umane 9 . Calcularea indicatorului dezvoltării umane este posibilă prin introducerea a trei variabile 10 : • speranţa de viaţă la naştere (numărul de ani pe care i-ar trăi un nou născut dacă rata curentă a mortalităţii ar rămâne aceeaşi); 8
Raportul Naţional al Dezvoltării Umane 2003-2005, PNUD, România 2005, p. 21. Ibidem. 10 Rapport mondial sur le développement 1999, De Boeck Université, p. 23. 59 9
• nivelul
instruirii
(nivelul
educaţional)
compus
din
alfabetizarea adulţilor, reflectat de ponderea persoanelor de 15 ani şi peste această vârstă care au frecventat sau au absolvit o şcoală, sau care ştiu să scrie şi să citească fără a avea o şcoală absolvită în totalul populaţiei de 15 ani şi peste această vârstă şi rata brută de cuprindere în învăţământul de toate gradele care reprezintă numărul de elevi înscrişi într-un nivel de învăţământ, ca procent din totalul populaţiei din grupa de vârstă respectivă; • cel de-al treilea indicator folosit ca măsură a standardului de viaţă este PIB pe locuitor calculat la paritatea puterii de cumpărare în dolari SUA. 11 În opinia noastră, indicatorul dezvoltării umane acţionează ca un barometru pentru schimbările ce au loc în creşterea bunăstării oamenilor şi pentru a compara progresele obţinute. Aşa cum afirma laureatul premiului Nobel pentru Economie (1998) Amartya Sen, indicatorul dezvoltării umane „nu trebuie considerat altceva decât ca o incitare la cercetarea bogăţiei informaţiilor conţinute în raportul mondial al dezvoltării” 12 .
11
Un dolar exprimat la paritatea puterii de cumpărare într-o ţară dată, permite procurarea aceleiaşi cantităţi de bunuri şi servicii care se cumpără cu un dolar SUA în economia din Statele Unite ale Americii. Conversia monedei naţionale în PPA permite o comparaţie generală a nivelului preţurilor reale între ţări, în acelaşi fel în care indicele preţurilor permite să se compare valoarea reală a unei norme de timp. Rapport Mondial sur le Développement Humain, 1999. 12 Rapport mondial sur le développement 1999, De Boeck Université, p.23. 60
Indicatorul dezvoltării umane este calculat printr-o metodă simplă care permite ca toate cele trei componente să fie convertite în indici. Pentru a calcula indicatorii celor trei dimensiuni, sunt alese valori minime si maxime pentru fiecare indicator. Acesta rezultă din împărţirea sumei celor trei indici la 3, şi se măsoară pe o scală de la 0 la 1. Valoarea indicelui dezvoltării umane a unei ţări arată distanţa până la valoarea maximă posibilă 1, sau opusul acesteia şi permite comparaţia între ţări. Ca orice indicator, indicele dezvoltării umane este departe de a fi perfect, iar metodologia sa de calcul a fost perfecţionată de-a lungul ultimului deceniu. Potrivit metodologiei de calcul sabilită de PNUD, sunt fixate valori minime şi maxime pentru fiecare indicator luat în calculul IDU, astfel: • speranţa de viaţă la naştere: 25-85 ani; • gradul de alfabetizare a populaţiei adulte: 0%-100%; • rata brută de cuprindere în învăţământ: 0%-100%; • PIB/locuitor la paritatea puterii de cumpărare: 100-40.000 dolari SUA.
61
Pe baza valorilor reale ale indicatorilor şi a celor stabilite de PNUD, se calculează indici specifici corespunzători fiecăreia dintre cele trei dimensiuni ale dezvoltării umane după relaţia 13 : Indicator =
Valoarea reală − Valoarea minimă Valoarea maximă − Valoarea minimă
Indicele nivelului de educaţie se calculează ca medie aritmetică ponderată între gradul de alfabetizare a populaţiei şi rata brută de cuprindere în învăţământ astfel:
Indice =
2 × ind grad de alfabetizare + 1 × ind grad de cuprindere în învatamant 3
Calcularea standardului de viaţă exprimat prin indicatorul PIB pe locuitor se face pornind de la nivelul real al PIB pe locuitor din ţara respectivă, calculat la paritatea puterii de cumpărare. Nivelul respectiv se ajustează în cazul în care el depăşeşte un nivel mediu mondial al PIB pe locuitor, stabilit pentru anul respectiv. Se foloseşte pentru calcularea acestui indicator formula lui Atkinson de utilitate marginală a venitului care constă din diferenţa aceloraşi valori logaritmate: Indice =
13
log. valoare reală − log. valoare minimă log. valoare maximă − log. valoare minimă
Raportul mondial asupra dezvoltării umane 2003-2005, PNUD, p. 134. 62
Indicatorul dezvoltării umane (IDU) se calculează ca medie aritmetică a celor trei indici 14 : IDU =
ind sp viaţi + ind niv de educaţdu+ ind PIB / locuitor la PPC 3
Elementele, indicatorii şi dimensiunea indicilor sunt cele trei componente care participă la determinarea indicatorului dezvoltării umane după cum se observă şi în figura 2.1.
Elemente:
Indicatori:
Dimensiunea indicilor:
O viaţă cât mai lungă şi sănătoasă
Speranţa de viaţă la naştere
Acumularea unui volum cât mai mare de cunoştinţe Grad de alfabetizare
Rata brută de cuprindere în învăţământ
Indicele nivelului de instruire (educaţie)
Indicele speranţei de viaţă
Standard de viaţă decent
P.I.B. pe locuitor la PPC
Indicele P.I.B. pe locuitor
INDICATORUL DEZVOLTĂRII UMANE
Fig. 2.1 Determinarea indicatorului dezvoltării umane Sursa: Human Development Report, 2004, UNDP, p. 258.
14
I. Văcărel (coordonator), Finanţe publice, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 63
Prin urmare, indicatorul dezvoltării umane este cel care stabileşte locul ocupat de fiecare ţară la nivel mondial, oferind în acelaşi timp posibilitatea de a se interveni direct asupra acelei componente care influenţează în mod negativ evoluţia lui la nivel naţional. În raport de acest indicator, ţările lumii se împart în trei grupe: • ţări cu nivel ridicat al dezvoltării umane (IDU peste 0,800); • ţări cu nivel mediu al dezvoltării umane (IDU între 0,5000,799); • ţări cu nivel scăzut al dezvoltării umane (IDU sub 0,500). În Raportul Mondial al Dezvoltării Umane pe 2005 sunt cuprinse 177 de ţări grupate după nivelul dezvoltării umane, în anul 2003, astfel: 55 de ţări sunt considerate cu un nivel al dezvoltării umane ridicat, 86 de ţări cu un nivel mediu şi 36 de ţări cu nivel scăzut al dezvoltării umane. Primul loc îl ocupă în continuare Norvegia (0,963). Poziţia a II-a este ocupată, în anul 2003, de Islanda (0,956) spre deosebire de anul 2002 când acest loc era ocupat de Suedia. Acestă poziţie se explică prin creşterea valorii celor trei indicatori luaţi în calculul IDU, ai Islandei, în comparaţie cu ai
2003, p. 230. 64
Suediei în anul 2003 15 . Remarcăm, ocuparea locului 4 de către Luxemburg (2003), ca urmare a creşterii standardului de viaţă (62.298 PIB pe locuitor la PPC), spre deosebire de anul 2002, când acesta ocupa locul 15. Alte ţări dezvoltate ocupă primele 10 locuri ale clasamentului16 . În categoria ţărilor cu un indice al dezvoltării umane scăzut (IDU inferior lui 0,500) se află: Nigeria (0,453), Mali (0,333), Burkina Faso (0,317), Sierra-Leone (0,298), Niger (0,281 – locul 177). România, potrivit datelor cuprinse în raportul menţionat, ocupă poziţia 64 cu un IDU de 0,786. Indicatorul dezvoltării umane poate veni în completarea indicatorilor economici sau poate fi corelat cu alţi indicatori pentru a asigura o imagine de ansamblu a schimbărilor în dezvoltarea societăţii. Pe lângă acest indicator important, mai pot fi calculaţi indicatori privind sănătatea, educaţia, cultura şi comunicarea, violenţa şi criminalitatea, şomajul, indicatori privind structura veniturilor şi cheltuielilor gospodăriilor, alţi indicatori care reflectă urbanizarea, disparităţile dintre urban şi rural, indicatori de mediu. O parte din aceşti indicatori reflectă aspecte ale
15
Speranţa de viaţă Islanda (2003) – 80,7; Suedia – 80,2; nivelul instruirii Islanda – 96%; Suedia – 94%; standardul de viaţă (PIB pe locuitor la PPC) Islanda – 31.243; Suedia – 26.750. 16 Australia locul 3 (0,955); Canada locul 5 (0,949); Suedia locul 6 (0,949); Elveţia locul 7 (0,947); Irlanda locul 8 (0,946); Belgia locul 9 (0,945); SUA locul 10 (0,944). 65
coeziuniii sociale ca o nouă dimensiune a dezvoltării umane şi evidenţiază contribuţia acestor factori la dezvoltarea umană. 2.7.2.2. Alţi indicatori: indicele disparităţii între sexe (IDS), indicele participării femeilor la activitatea economică şi socială (IPF),
indicele sărăciei umane
(IPH) În Raportul Mondial al Dezvoltării Umane pe 1995 s-a introdus indicele disparităţii între sexe în dezvoltarea umană şi indicele participării femeilor la activitatea economică şi socială. În timp ce indicele disparităţii între sexe evaluează progresele
dezvoltării
umane
de
bază
prin
cercetarea
inegalităţilor dintre bărbaţi şi femei, indicele de participare a femeilor măsoară inagalităţile dintre bărbaţi şi femei pe planul oportunităţilor economice, sociale şi politice. Mai târziu, în anul 1997, Raportul Mondial al Dezvoltării Umane a lansat conceptul de sărăcie umană, exprimat prin indicele sărăciei umane. Dacă indicele dezvoltării umane arată progresele medii din compartimentele elementare ale dezvoltării umane, indicele sărăciei umane se concentrează asupra lipsurilor, pe care le resimt indivizii. Toţi cei patru indicatori oferă informaţiile de bază asupra dezvoltării umane într-o ţară dată.
66
Indicatorul disparităţii între sexe măsoară
aceleaşi
capacităţi şi are aceleaşi variabile ca IDU, doar că exprimă în plus disparităţile sociologice între bărbaţi şi femei în cele trei domenii menţionate ale indicatorului dezvoltării umane (speranţă de viaţă, nivelul de educaţie şi standardul de viaţă). Cu cât aceste disparităţi sunt mai puternice în termenii de bază ai dezvoltării umane, cu atât distanţa care separă indicatorul disparităţii între sexe de indicatorul dezvoltării umane al unei ţări, luată la valoare absolută, este mai mare, relevând inegalităţile dintre sexe. Pentru ajustarea în funcţie de disparităţile între sexe se utilizează o formulă ponderată care utilizează un parametru de ponderare a cărui valoare este egală cu 2. Fiecare variabilă este indexată cu valori minime şi maxime pe care le poate atinge,
stabilite de PNUD. Valorile minime şi
maxime ale variabilei – speranţa de viaţă la naştere sunt pentru femei 27,5 ani şi respectiv 87,5 ani, iar pentru bărbaţi valori minime de 22,5 ani şi respectiv 82,5 ani. Pentru gradul de alfabetizare şi rata brută de cuprindere în învăţământ, valorile minime şi maxime sunt de 0% şi 100%. Calculul indicelui părţilor veniturilor din muncă, diferenţiat pe sexe ca şi în cazul indicelui dezvoltării umane, este PIB pe locuitor estimat la paritatea puterii de cumpărare. În afară de aceste variabile se mai pot utiliza şi altele, cum sunt: populaţia totală şi pe sexe, proporţia sexelor în populaţia 67
totală şi în cadrul populaţiei active civile, raportul între salariul mediu realizat de femeile din sectorul neagricol şi cel al bărbaţilor din acelaşi sector. Relaţia finală de calcul al acestui indicator este dată de media aritmetică a indicilor egal repartizaţi 17 :
IDS =
indicele speranţei de viaţă egal repartizat
+
indicele educaţiei indicele venitului + egal repartizat egal repartizat 3
De exemplu, pentru România indicele disparităţii între sexe în dezvoltarea umană în perioada 1996-2003 a avut următoarea evoluţie 18 : Tabelul 2.3 Indicele disparităţii între sexe în dezvoltarea umană Speranţa de viaţă la naştere (ani) – femei – bărbaţi Gradul de alfabetizare al adulţilor (%) – femei – bărbaţi Rata brută de cuprindere şcolară în toate nivelurile de învăţământ (%) 17 18
1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 69,1 69,0 69,2 69,7 70,5 71,2 71,2 71,0 73,1 65,3 97,0
73,0 65,2 97,0
73,3 65,5 97,1
73,7 66,1 97,0
74,2 67,0 97,0
74,8 67,7 97,2
74,9 67,6 97,3
74,8 67,4 97,3
95,5 98,7
95,6 98,7
95,6 98,7
95,6 98,7
95,5 98,6
96,0 98,5
96,3 98,4
96,3 98,4
62,0
62,9
63,9
64,9
66,5
68,3
70,2
71,6
Raportul naţional al dezvoltării umane 2003-2005, PNUD, Bucureşti, p. 135. Ibidem, p. 111-112. 68
– femei – bărbaţi Produsul intern brut (PIB) pe locuitor în dolari la paritatea puterii de cumpărare – femei – bărbaţi Indicele disparităţii între sexe
62,5 61,6
63,5 62,3
64,8 63,1
65,9 64,0
67,8 65,3
69,8 66,8
72,0 68,5
5399 4946 4975 4586 4890 5235 5883 6195 7839 7959 7382 6334 6649 7276 8205 8959 0,762 0,760 0,761 0,758 0,765 0,778 0,787 0,791
Sursa: Datele provin din Ancheta forţei de muncă în gospodării (AMIGO), trimestrele IV 1996-2003. Începând cu 2002 datele au fost estimate pe baza Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor (RPL 2002).
Un alt indice este cel al participării femeilor la activitatea economică şi socială. Acest indice măsoară inegalităţile sociologice între bărbaţi şi femei din punctul de vedere al reprezentării şi al puterii de decizie. Pentru
73,4 69,8
reflectarea
participării
şi
dobândirii
puterii
decizionale în economie, se utilizează proporţii diferenţiate pe sexe în numărul total al conducătorilor şi funcţionarilor superiori din administraţia publică şi din unităţile economico-sociale, respectiv în numărul total al specialiştilor cu ocupaţii intelectuale şi ştiinţifice. Structura pe sexe a parlamentarilor este utilizată pentru a reflecta participarea la luarea deciziilor politice. Pentru a obţine valoarea propriu-zisă a indicelui de participare a femeilor se 69
calculează media aritmetică a indicilor egal repartizaţi: indicele participării la decizia politică (IDP), indicele participării la decizia economică (IDE), indicele venitului egal repartizat (IVR) 19 . IPF =
I DP + I DE + I VR 3
Fiecăreia dintre cele trei variabile i se aplică metoda mediei ponderate ( 1 − ε ) pentru a calcula o „pondere echivalentă egal repartizată” (PEER) pentru ambele sexe, după care fiecare variabilă este indexată prin împărţirea PEER la 50. Pentru realizarea acestei indexări se porneşte de la premisa că într-o societate ideală, participarea femeilor şi bărbaţilor la puterea decizională este egală. Indicatorul sărăciei umane (IPH) 20 măsoară lipsurile la nivelul a patru mari aspecte ale vieţii umane: capacitatea de a trăi mai mult şi în sănătate, educaţia (învăţământul), mijloacele economice şi participarea la viaţa socială. Acest indicator se calculează atât pentru ţările în curs de dezvoltare (IPH1) cât şi pentru ţările industrializate (IPH2). Determinarea acestui indice pentru cel de-al doilea grup, se explică prin faptul că formele sărăciei variază în funcţie de condiţile socio-economice locale. În componenţa IPH1 intră următoarele elemente şi indicatori, după cum se observă în figura 2.4. 19
Raportul naţional al dezvoltării umane 2003-2005, PNUD, Bucureşti, p. 138. 70
Elemente:
Indicatori:
O viaţă lungă şi sănătoasă
Probabilitatea la naştere de a nu atinge 40 de ani
Acumularea de cunoştinţe
Rata alfabetizării adulţilor
Standard de viaţă decent
Procentajul populaţiei fără acces preponderent la o sursă de apă potabilă
Procentul copiilor slab dezvoltaţi pentru vărsta lor
Lipsa unui trai decent Indicele sărăciei pentru ţările în curs de dezvoltare
Fig. 2.4 Determinarea indicelui sărăciei pentru ţările în curs de dezvoltare Sursa: Human Development Report, 2004, p. 258.
IPH1 – se concentrează asupra aspectelor esenţiale luate în considerare în cadrul indicelui dezvoltării umane (IDU), dar evidenţiază în special lipsurile. Acesta cuprinde mai multe variabile: procentul de persoane cu risc mare de a deceda înainte de 40 de ani; procentul de adulţi analfabeţi şi lipsa serviciilor publice şi private pe ansamblul economiei. IPH2 – reflectă aceleaşi aspecte ale sărăciei ca şi IPH1, dar mai cuprinde şi a patra formă a lipsurilor, şi anume excluderea. Elementele componente şi indicatorii sunt prezentate în figura 2.5. 20
Human Development Report 2004, UNDP, New York, USA, p. 260. 71
Elemente:
Indicatori:
O viaţă lungă şi sănătoasă
Probabilitatea la naştere de a nu atinge 60 de ani
Acumularea de cunoştinţe
Standard de viaţă decent
Excluderea socială
Procent din populaţia adultă ce nu posedă capacităţi de citire/ scriere satisfăcătoare
Procent din populaţia ce trăieşte sub pragul sărăciei
Rata şomajului pe termen lung
Indicele sărăciei pentru ţările industrializate
Fig. 2.5 Determinarea indicelui sărăciei pentru ţările industrializate Sursa: Human Development Report 2004, p. 258.
IPH2 utilizează următoarele variabile: probabilitatea de a deceda la o vârstă relativ precoce, a doua variabilă se referă la instruire (învăţământ) şi constă în excluderea din lumea lecturii şi a comunicării, cea de-a treia variabilă se referă la absenţa accesului la condiţii de viaţă decente, iar ultima variabilă, vizează absenţa participării la viaţa societăţii sau excluderea. Această ultimă formă de lipsă (excluderea) este măsurată de procentul populaţiei active în situaţie de şomaj de lungă durată, adică fără loc de muncă pe o perioadă de peste 1 an.
72
2.8. APLICAŢIE REZOLVATĂ Să se calculeze IDU pentru Norvegia, China, Senegal pe baza următoarelor date: Elemente de calcul
Valori efective 2002 Norvegia China Senegal 78,9 70,9 52,7 99,0 90,9 39,3
Speranţa de viaţă (ani) Gradul de alfabetizare (%) Rata brută de cuprindere în învăţământ (gradul de cuprindere în învăţământ %) PIB pe locuitor la paritatea puterii de cumpărare
98,0
68,0
38,0
36.600
4.580
1.580
Rezolvare: 1. Calculăm indicele speranţei de viaţă pentru cele trei ţări după formula: Indicator =
Valoarea efectivă − Valoarea minimă Valoarea maximă − Valoarea minimă
Norvegia: Indicelespv = China: Indicelespv =
78,9 − 25 = 0,898 85 − 25
70,9 − 25 = 0,765 85 − 25
Senegal: Indicelespv =
52,7 − 25 = 0,461 85 − 25
2. Calculăm indicele nivelului de educaţie. Indicele nivelului de educaţie este un indice compozit care se calculează după următoarea formulă: Indice =
2 * indicele gr. de alfabetizare + 1 * indicele gr. de cuprindere in invatamant 3 73
a) calculăm indicele gradului de alfabetizare pentru cele trei ţări: Norvegia: Indice gr .alfab. = China: Indice gr .alfab. =
99 − 0 = 0,990 100 − 0
90,9 − 0 = 0,909 100 − 0
Senegal: Indice gr .alfab. =
39,3 − 0 = 0,393 100 − 0
b) calculăm indicele gradului de cuprindere în învăţământ: Norvegia: Indicegr .c.i = China: Indice gr .c.i =
98,0 − 0 = 0,980 100 − 0
68,0 − 0 = 0,680 100 − 0
Senegal: Indice gr .c.i =
38,0 − 0 = 0,380 100 − 0
c) calculăm indicele nivelului de educaţie pentru cele trei ţări: Norvegia: Indiceniv.ed = China: Indiceniv.ed =
2 * 0,990 + 1 * 0,980 = 0,986 3
2 * 0,909 + 1 * 0,680 = 0,832 3
Senegal: Indiceniv.ed =
2 * 0,393 + 1 * 0,380 = 0,388 3
3. Calculăm indicele PIB pe locuitor la paritatea puterii de cumpărare după formula de utilitate marginală a venitului (formula lui Atkinson). 74
Indice
PIB
= loc
lg y − lg y min lg y max − lg y min
Norvegia: IndicePIB
loc
=
lg 36.600 − lg 100 = 0,985 lg 40.000 − lg 100
lg 4.580 − lg 100 = 0,637 loc lg 40.000 − lg 100 lg 1.580 − lg 100 = 0,460 Senegal: IndicePIB = loc lg 40.000 − lg 100
China: IndicePIB
=
4. calculăm indicatorul dezvoltării umane IDU pentru cele trei ţări după formula: IDU =
Ind sp.v + Ind niv.ed + Ind PIB
Norvegia: IDU = China: IDU =
loc
3
0,898 + 0,986 = 0,985 = 0,956 3
0,765 + 0,832 + 0,637 = 0,740 3
Senegal: IDU =
0,461 + 0,388 + 0,460 = 0,436 3
Norvegia se încadrează din punct de vedere al IDU în grupa ţărilor cu nivel ridicat al dezvoltării umane, China în grupa ţărilor cu nivel mediu al dezvoltării umane, iar Senegal în grupa ţărilor cu nivel scăzut al dezvoltării umane.
75
2.9. APLICAŢII DE REZOLVAT Aplicaţia 1 În anul 2002, în Suedia, valorile individuale pe baza cărora se calculează indicatorul dezvoltării umane au fost: – speranţa de viaţă la naştere (ani)………………..80 – gradul de alfabetizare (%)………………………99 – gradul de cuprindere în învăţământ (%)……......99,8 – PIB pe locuitor la paritatea puterii de cumpărare……………………………26.050 $/SUA Care este valoarea IDU? Aplicaţia 2 În anul 2002 Portugalia a avut următoarele valori pentru elementele de calcul a indicelui dezvoltării umane; calculaţi valoarea IDU. – speranţa de viaţă la naştere …….……...….76,1 ani; – gradul de alfabetizare……….………..……92,5%; – gradul de şcolarizare……….……….……..93%; – PIB pe locuitor la PPC………………18.280 $ SUA • PPC = paritatea puterii de cumpărare Aplicaţia 3 Să se calculeze IDU pentru Niger pe baza datelor prezentate în tabelul următor: Elemente de calcul Speranţa de viaţă la naştere (ani) Gradul de alfabetizare (%) Gradul de cuprindere în învăţământ (%) PIB/locPPC
Valori efective 2002 Niger 46,0 17,1 19 800
Aplicaţia 4 Să se calculeze IDU pentru România pe baza datelor prezentate mai jos pentru anul 2002: 76
– – – –
speranţa de viaţă la naştere …………………….70,5 ani; gradul de alfabetizare…………………………..97,3%; gradul de şcolarizare…………………………...68%; PIB/locuitor la paritatea puterii de cumpărare….6.560. 2.10. CUVINTE ŞI RELAŢII CHEIE • investiţiile în resurse umane; • indicele dezvoltării umane; • indicele disparităţii între sexe; • indicele sărăciei umane; • indicele de participare a femeilor la viaţa economică şi politică.
• cheltuieli publice; • cheltuieli publice consolidate; • cheltuieli publice neconsolidate; • cheltuieli bugetare; • criterii de clasificare a cheltuielilor publice; • indicatori privind nivelul, structura şi dinamica cheltuielilor publice;
2.11. ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE 1. Definiţi cheltuielile publice. 2. Prin ce se deosebesc cheltuielile publice de cele bugetare? 3. Cum se clasifică cheltuielile publice? 4. Care sunt indicatorii privind nivelul, structura şi dinamica cheltuielilor publice? 5. Care sunt factorii care influenţează creşterea cheltuielilor publice? 6. Care sunt modelele creşterii cheltuielilor publice? 7. Enumeraţi condiţiile necesare atingerii optimalităţii lui Pareto pentru o economie de piaţă. 77
8. Ce reprezintă externalităţile pozitive? Dar cele negative? 9. Definiţi investiţiile în resurse umane. 10. Ce elemente intră în componenta indicelui dezvoltării umane?
78
CAPITOLUL III SISTEMUL RESURSELOR FINANCIARE PUBLICE 3.1. CONŢINUTUL RESURSELOR FINANCIARE
PUBLICE Resursele financiare, constituie totalizarea mijloacelor băneşti necesare realizării obiectivelor economice şi sociale întrun interval de timp determinat 21 . În categoria resurselor financiare sunt cuprinse resursele autorităţilor şi instituţiilor publice, resursele întreprinderilor publice şi private, resurselor organismelor fără scop lucrativ şi resursele populaţiei. Resursele financiare publice cuprind: - resursele administraţiei de stat centrale şi locale; - resursele necesare protecţiei şi asigurărilor sociale de stat; - resursele instituţiilor şi autorităţilor publice cu caracter autonom. Resursele financiare publice împreună cu resursele financiare private alcătuiesc resursele financiare ale societăţii. 3.2. STRUCTURA RESURSELOR FINANCIARE PUBLICE Privite din punctul de principalele categorii de prelevările cu caracter contribuţiile), resursele de 21
vedere al conţinutului lor economic, resurse financiare publice sunt: obligatoriu (impozitele, taxele, trezorerie, resurse provenind din
I. Văcărel (coordonator), Finanţe publice, Editura Didactică şi Pedagogică BUCUREŞTI, 2007, p. 348. 79
împrumuturi publice şi finanţarea prin emisiune monetară fără acoperire. Structura organizatorică a statelor reprezintă un alt mod de grupare a resurselor financiare publice. În statele de tip feudal resursele financiare publice sunt structurate pe trei niveluri: - resurse ale bugetului federal; - resurse ale bugetelor statelor, regimurilor sau provinciilor membre ale federaţiei; - resurse ale bugetelor locale. În statele de tip unitar, se deosebesc: - resurse publice ale bugetului central; - resurse ale bugetelor locale. Privită prin prisma bugetului general consolidat, structura resurselor financiare publice include: - resurse financiare ale bugetului de stat; - resurse financiare ale asigurărilor sociale de stat; - resurse financiare cu destinaţie specială; - resurse financiare ale bugetelor locale aparţinând unităţilor administrativ-teritoriale. În funcţie de ritmicitatea încasării lor la buget, resursele financiare publice formează două categorii şi anume: - resurse ordinare (curente); - resurse extraordinare, incidentale sau întâmplătoare. După provenienţa lor, resursele financiare publice cuprind: - resurse interne; - resurse externe. În România, resursele financiare publice sunt structurate pe criterii economice, în conformitate cu structura sistemului bugetar. Resursele financiare publice se constituie şi se gestionează printr-un sistem unitar de bugete şi anume: bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul fondurilor speciale, bugetul trezoreriei statului, bugetele instituţiilor publice autonome, bugetele instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul de stat, bugetele instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii, bugetul fondurilor provenite din 80
credite externe contractate sau garantate de stat şi ale căror rambursare, dobânzi şi alte costuri se asigură din fonduri publice şi bugetul fondurilor externe nerambursabile, în condiţiile asigurării echilibrului financiar 22 . Principalele categorii de resurse publice sunt: I. Resursele bugetului de stat • Venituri curente A. Venituri fiscale A.1. Impozite directe A.2. Impozite indirecte B. Venituri nefiscale • Venituri din capital • Încasări din rambursarea împrumuturilor acordate II. Resursele bugetului asigurărilor sociale de stat A.Venituri fiscale A.1. Contribuţia angajatorilor şi a angajaţilor A.2. Alte contribuţii B. Venituri nefiscale III. Resursele bugetelor locale 1.Venituri proprii (fiscale şi nefiscale) 2. Cote şi sume defalcate din venituri ale bugetului de stat. 3. Cote adiţionale la unele venituri ale bugetului de stat şi ale bugetelor locale. 4. Transferuri cu destinaţie specială de la bugetul de stat. IV. Resursele fondurilor speciale În categoria resurselor financiare publice se includ şi veniturile instituţiilor şi autorităţilor publice cu caracter de venituri curente.
22
I. Văcărel (coordonator), Finanţe Publice, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2007, p.354 81
În conformitate cu legea privind finanţele publice „Instituţiile publice includ Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice, alte autorităţi publice, instituţiile publice autonome, precum si institutiile din subordinea acestora, indiferent de modul de finanţare a activităţii acestora”. 3.3. CONŢINUTUL IMPOZITELOR 3.3.1. Continutul şi elementele impozitului Impozitele, reprezintă o formă de prelevare a unei părţi din veniturile şi/sau averea persoanelor fizice sau juridice la dispozitia statului în vederea acoperirii cheltuielilor publice. Această prelevare se face în mod obligatoriu, cu titlu definitiv (nerambursabil) şi fără contraprestaţie directă din partea statului. Tot prelevări cu caracter obligatoriu sunt şi taxele şi contribuţiile. Taxele, reprezintă plăţi obligatorii către stat, efectuate de persoane fizice şi juridice pentru un serviciu efectuat, la cererea lor, de către instituţii de stat. Contribuţiile, reprezintă plăţi obligatorii efectuate către stat de persoane fizice şi juridice, care beneficiază de unele servicii ale instituţiilor statului, fără să le fi solicitat direct (exemplu: contribuţii de asigurări sociale. Printre elementele impozitului se numară: - subiectul (platitorul); - suportatorul (destinatarul); - obiectul impunerii – îl reprezintă materia supusă impunerii; - sursa impozitului – arată din ce anume se plăteşte impozitul; - unitatea de impunere (unitatea de masură: m², bucata, kg, litru etc.); 82
- cota (cotele impozitului) – impozitul poate fi stabilit în suma fixă sau în cote procentuale (proporţionale, progresive sau regresive); - asieta (modul de aşezare a impozitului); - termenul de plată – indică data până la care impozitul trebuie achitat statului. 3.3.2. Clasificarea impozitelor În practica fiscală se întâlneşte o diversitate de impozite care se deosebesc nu numai ca formă, ci şi în ceea ce priveşte conţinutul lor. După trăsăturile de fond şi formă impozitele pot fi grupate în:
83
Impozite reale
- impozitul funciar - impozitul pe clădiri - impozitul pe activităţi industriale, comerciale şi profesii libere - impozitul pe capital mobiliar sau bănesc
Impozit
Impozite
- impozit pe veniturile persoanelor fizice
pe venit
directe
- impozit pe veniturile persoanelor juridice
Impozite personale - impozit pe avere
1. Trăsături de fond şi formă
- impozitul pe venituri din salarii - impozitul pe venituri din cedarea folosinţei bunurilor - impozitul pe venituri din dividende şi dobânzi - impozitul pe venituri din pensii ce depăşesc un anumit plafon - impozitul pe profit - impozitul pe dividende - impozit pe proprietăţi imobiliare, terenuri, clădiri, mijloace de transport auto - impozit asupra activului net
- impozit pe circulaţia averii
- impozit pe succesiuni - impozit pe donaţii - impozit pe actele de vânzare-cumpărare a unor bunuri imobile - impozite pe hârtiile de valoare - impozite pe circulaţia capitalurilor, efectelor comerciale
- impozit pe creşterea averii
- impozitul pe creşterea averii imobiliare - impozitul pe sporul de avere dobândit în situaţii excepţionale
Impozit pe avere
- taxe de consumaţie Impozite indirecte
- pe produs (accize) - generale pe vânzări
-taxele vamale -veniturile provenite de la monopolurile fiscale -taxe de înregistrare şi de timbru
Fig. 3.1 Clasificarea impozitelor 84
Impozite permanente (ordinare)
- impozite pe venit - impozite pe averea propriu-zisă - impozite pe circulaţia averii - impozite pe cheltuieli
2. Frecvenţa realizării Impozite incidentale (extraordinare)
3. Obiectul impunerii
- impozite pe sporul de avere dobândit în timpul războiului - taxe vamale sezoniere - suprataxele vamale
- impozitele pe venit - impozite pe avere - impozite pe cheltuieli - impozitul pe venitul persoanelor fizice, juridice - taxa pe valoarea adăugată - taxele vamale - accizele
Impozite financiare
4. Scopul urmărit
- accize pentru băuturi alcoolice, produse din tutun - taxe vamale pentru export de materii prime, materiale - impozite pe sporul de avere dobândit în timpul războiului - taxe vamale sezoniere - suprataxele vamale
Impozite de ordine
În statele de tip unitar
- impozite ale administraţiei centrale de stat - impozite ale administraţiei locale
5. Instituţia care le administrează În statele de tip federal
- impozite federale - impozite ale statelor, provinciilor, regiunilor (membre ale federaţiei) - impozite locale
Fig. 3.2 Clasificarea impozitelor
85
3.3.3. Impozitele directe Impozitele directe, reprezintă forma cea mai veche de impunere. Acestea se împart în: - impozite reale; - impozite personale – se întâlnesc sub forma impozitelor pe venit şi respectiv a impozitelor pe avere. Impozitul pe veniturile persoanelor fizice În practica fiscală se întâlnesc două sisteme de aşezare a impozitelor pe veniturile persoanelor fizice: - sistemul impunerii separate (se impune fiecare sursă de venit separat); - sistemul impunerii globale (se cumulează toate sursele de venit şi se impune venitul cumulat cu un singur impozit). Pentru calcularea impozitului pe veniturile persoanelor fizice pot fi utilizate cote proporţionale sau progresive. Cea mai frecvent utilizată este impunerea în cote progresive pe tranşe de venit. Numărul tranşelor şi nivelul cotelor de impunere diferă de la o ţară la alta. De exemplu, în Germania se practică impunerea pe baza unor cote progresive pe tranşe de venituri al căror nivel variază între 15% şi 42%. În Italia, cotele de impozit variază între 23 % şi 43%, iar în Polonia între 19% şi 40%. În România şi Slovacia se practică sistemul cotei unice care reprezintă 16%, respectiv 19%. În SUA, se utilizează două cote de impozit, respectiv 15% pentru cei care realizează venituri între 2001 şi 30.000 de dolari şi 28% pentru cei cu venituri de peste 30.000 de dolari. Categoriile de venituri care sunt supuse impozitului pe venit sunt %: - venituri din: activităţi independente, din salarii, din cedarea folosinţei bunurilor, din investiţii, din pensii, din activităţi agricole, venituri sub forma premiilor şi din
jocurile de noroc, venituri din transferul proprietăţilor imobiliare, venituri din alte surse. Impozitul pe profit Pentru stabilirea impozitului pe profitul realizat de persoanele juridice (societăţile de capital), în unele ţări se foloseşte acelaşi sistem de impunere ca în cazul persoanelor juridice, iar în altele se practică un sistem distinct. Profitul obţinut de o societate de capital se repartizează atât acţionarilor sub formă de dividende (proporţional cu participarea lor la capital), cât şi la dispoziţia societăţii pentru constituirea unor fonduri. Această repartizare a profilului permite luarea în considerare a mai multor modalităţi de impunere a veniturilor realizate de societăţile de capital şi anume: a) se impune mai întâi profitul total obţinut de societatea de capital şi apoi separat profilul repartizat acţionarilor sub forma de dividende. În prezent, sunt puţine ţări care mai practică acest sistem. Printre ele figurează Irlanda şi România. b) se impun numai dividendele în timp ce partea din profit lăsată la dispoziţia societăţii de capital este scutită de impozit. Acest sistem se practică în prezent în majoritatea ţărilor membre ale UE. c) se impune numai partea din profit care rămâne la dispoziţia societăţii de capital, iar dividendele repartizate acţionarilor nu sunt supuse impozitării. Se practică în Grecia, Letonia, Slovenia. d) se impun separat mai întâi dividendele repartizate acţionarilor şi apoi se impune partea din profit rămasă la dispoziţia societăţii de capital. Printre cei scutiţi de impozit pe profit figurează Trezoreria Statului, Banca Naţională a României, instituţiile publice, asociaţiile de proprietari constituite ca persoane juridice,
87
fundaţiile române, culturale, religioase, instituţiile de învăţământ particular acreditate. Profilul impozabil se calculează scăzând din veniturile realizate din orice sursă cheltuielile făcute pentru realizarea acestora. În România, microintreprinderile sunt impozitate în anul 2008 cu 2,5%, iar în anul 2009, vor fi impozitate cu 3%. Calculul şi plata impozitului pe venitul microintreprinderilor se face trimestrial. Impozitul pe avere În practica fiscală din diferite ţări, impozitele pe avere se întâlnesc sub % forme: impozite asupra averii propriu-zise, impozite pe circulaţia averii, impozite pe sporul de avere sau pe creşterea valorii averii. Toate impozitele pe avere din România (cele prezentate mai sus) intră în categoria impozitelor şi taxelor care alimentează bugele locale. 3.3.4. Impozitele indirecte Pentru procurarea resurselor financiare necesare acoperirii cheltuielilor publice, statul instituie pe lângă impozitele directe şi impozitele indirecte. De regulă, în ţările dezvoltate, contribuţia impozitelor indirecte la veniturile fiscale ale statului este mai redusă decât în cazul impozitelor directe. Impozitele indirecte se manifestă sub următoarele forme: taxe de consumaţie, venituri din monopoluri fiscale, taxe vamale şi diferite alte taxe. Cel mai important impozit indirect în ţările dezvolate îl reprezintă taxele de consumaţie. Acestea sunt impozite indirecte care se includ în preţul de vânzare al mărfurilor fabricate şi realizate în interiorul ţării care percepe impozitul. 88
Printre aceste mărfuri întâlnim: zahărul, pastele făinoase, orezul, sarea, uleiul, vinul, berea, ceaiul, cafeaua, cacao, textilele, încălţăminte etc. Taxele de consumaţie îmbracă forma taxelor de consumaţie pe produs cunoscute sub denumirea de taxe speciale de consumaţie sau accize, fie sub forma unor taxe generale pe vânzări, când se percep la vânzarea tuturor mărfurilor. Accizele – sunt instituite asupra unor produse care se consumă în cantităţi mari şi care nu pot fi înlocuite de cumpărători cu altele, pentru ca impozitul să aibă un randament fiscal cât mai ridicat. Accizele se instituie asupra unor produse care au o cerere neelastică cum sunt: alcoolul, vinul, berea, tutunul, cafeaua, ceaiul, uleiurile minerale, spirtul etc. Conform Codului Fiscal, în România se practică accize armonizate şi accize nearmonizate. Accizele armonizate – au stabilite nivelurile minime prin legislaţia comunitară şi trebuie respectate de toate ţările membre. Accizele nearmonizate – pot fi practicate pentru anumite produse (altele decât cele supuse accizelor armonizate), iar stabilirea nivelului acestora este de competenţa statului român. În viitor, nivelurile accizelor nearmonizate vor putea fi reduse treptat, iar în unele cazuri vor putea fi chiar eliminate, în funcţie de înţelegerile cu autorităţile comunitare. Accizele se instituie, de regulă asupra produselor la care: - producţia şi vânzarea sunt supravegheate de stat; - elasticitatea cererii în raport cu venitul este supraunitară; - consumul lor conduce la externalităţi de ordin negativ (afectează starea de sănătate şi conduce la cheltuieli suplimentare pentru refacere, influenţeaza mediul înconjurător). În categoria acestor produse întâlnim: băuturile alcoolice, produsele din tutun şi produsele petroliere. Plata accizelor are
89
loc în statele în care produsele impozitate se consumă indiferent unde s-au fabricat. Taxa pe valoarea adaugată Obiectul taxei pe valoarea adaugată îl reprezintă livrările de mărfuri către terţi şi pentru consumul propriu, achiziţie de bunuri, prestaţiile de servicii, bunurile importate. T.V.A. – se poate calcula prin aplicarea cotei de impozit: - fie asupra valorii adăugate în fiecare stadiu, pe care îl parcurge marfă de la producător la cumpărător ; - fie asupra preţului de vânzare din stadiu respectiv, obţinându-se astfel taxa asupra preţului de vânzare, din care se deduce taxa aferentă preţului de vânzare din stadiul anterior. Diferenţa rezultată este taxa pe valoarea adaugată aferentă stadiului respectiv. În practică, se utilizează cu precădere a doua variantă de calcul. Baza de calcul a TVA o reprezintă preţul de vânzare al diferitelor mărfuri sau valoarea serviciilor prestate. Pentru calcularea taxei se stabileşte volumul total al vânzărilor sau prestărilor de servicii (cifra de afaceri/pe perioada de impunere (luna, trimestru), la care se aplică cota de impozit. TVA este vărsată la buget de către fiecare întreprindere (care apare în calitate de vânzător) şi se suportă de consumatorii mărfurilor sau servciiilor respective o dată cu cumpărarea lor. Numărul şi nivelul cotelor TVA în UE, diferă de la o ţară la altă, iar în aceeaşi ţară pot diferi de la o perioadă la alta. Din punct de vedere al regimului de impozitare privind TVA practicat în România, operaţiunile impozabile se clasifică astfel: a) operaţiuni supuse impozitării în baza cotei standard de 19%; b) operaţiuni impozabile supuse impozitării cu o cotă redusă de 9%. Se aplica pentru următoarele prestări de servicii şi/sau livrări de bunuri cum sunt:
90
- livrarea de produse ortopedice; - livrarea de proteze dentare; - livrarea de manuale şcolare, cărţi, ziare şi reviste cu excepţia celor destinate exclusiv sau în principal publicităţii; - serviciile care se referă la accesul la castele, muzee, case memoriale, monumente istorice etc. c) operatiuni scutite de TVA, care au ca obiect exportul sau alte operaţiuni similare ; d) operaţiuni din interiorul ţării scutite de TVA ; e) operaţiunile de import de bunuri şi pentru achiziţii intracomunitare scutite de plata TVA. Orice decizie cu privire la TVA în general şi la numărul cotelor de impozitare, în special, trebuie temeinic fundamentată, având în vedere multiplele implicaţii pe care le are. Monopolurile fiscale - se instituie de către stat atât asupra producţiei cât şi asupra comerţului cu ridicata ori cu amănuntul a unor mărfuri. Printre ţările în care monopolurile fiscale au adus încasări la buget, putem menţiona: Italia (asupra tutunului şi chibriturilor), Germania (asupra alcoolului sau băuturilor alcoolizate), Spania (asupra tutunului şi petrolului). Taxele vamale – Pot fi percepute de către un stat asupra importului, exportului şi tranzitului de mărfuri. În practica fiscală internaţională, taxele vamale care se utilizează cel mai frecvent sunt cele asupra importului de mărfuri. Taxele vamale de import se instituie asupra importului de bunuri şi se calculează asupra valorii acestora în momentul când trec frontiera ţării importatoare. Taxa are rolul unui impozit de egalizare, întrucât conduce la apropierea nivelului preţului mărfii importate de nivelul preţului mărfii (similare) indigene. 91
După forma lor de exprimare, taxele vamale de import pot fi ad-valorem, specifice şi compuse. Taxele vamale ad-valorem se exprimă ca procent din valoarea mărfii importate. Taxele vamale specifice sunt stabilite ca sumă fixă pe unitatea fizică de marfă importată (de exemplu pe tonă, pe bucată). Taxele vamale compuse apar ca o combinaţie a primelor două. În România, persoanele juridice plătesc taxe vamale numai pentru mărfuri importate care se calculează prin aplicarea cotei procentuale asupra valorii mărfii în vamă. Regimul taxelor vamale în ţara noastră a fost stabilit în concordanţă cu prevederile dintre acordurile adoptate în cadrul Organizaţiei Mondiale de Comerţ, organizaţie din care face parte şi România, dintre Acordul de asociere a României la Comunităţile Europene din Acordul dintre România şi statele Asociaţiei Europene a Liberului Schimb şi Acordul privind adererea Roamaniei la Acaordul central – European de Comert Liber. Din 01 ianuarie 2007, România nu mai face parte din acordul central european de Comert liber (CEFTA). Odată cu intrarea României în UE, aceasta a dobândit statutul de membru cu drepturi depline în UE, s-a aliniat la politica vamală promovată de aceasta încă din 1968, caracterizată prin eliminarea taxelor vamale din comerţul între statele membre şi practicarea unui tarif vamal unic în relaţiile comerciale cu ţările din afara uniunii. Începând cu 01 ianurie 2007 când România a intrat în UE, s-a început restrângerea încasărilor din taxele vamale, deoarece la importul intracomunitar s-a desfiinţat taxarea importurilor.
92
Taxele Acestea reprezintă plăţile pe care le fac diferite persoane fizice şi/sau juridice pentru serviciile efectuate în favoarea lor de anumite instituţii publice. Taxele au un caracter obligatoriu, titlu nerambursabil, urmărirea în caz de neplată. După natura lor, taxele pot fi clasificate in: taxe judecătoreşti, taxe de notariat, taxe consulare şi taxe de administraţie. După obiectul operaţiunii care se efectuează şi urmează a fi taxată, taxele pot fi de două feluri: taxe de timbru şi taxe de înregistrare. 3.3.5. Calcularea impozitelor A. Pentru calcularea impozitelor se foloseşte formula: Impozitul = baza impozabilă x cota de impunere Baza impozabilă – presupune identificarea obiectului impozabil (venit, avere ş.a.) şi determinarea mărimii lui, în urma evaluării directe, indirecte sau prin metoda normativă. Cotele de impunere pot fi de mai multe feluri: – fixe cote de impunere – proporţionale – procentuale – progresive - cote proporţionale = sunt cote procentuale al căror nivel rămâne constant, indiferent de mărimea bazei impozabile (exemplu: 16% este cota la impozitul pe profit). - cote progresive = sunt cote procentuale care cresc pe măsura creşterii bazei impozabile; ele pot fi: a) simple (globale); b) compuse (în tranşe). 93
a) cote de impunere simple (globale) b) cote progresive compuse (în tranşe)
= cota de impunere se aplică asupra întregului venit din tranşa respectivă = cota de impunere se aplică numai asupra venitului din tranşa respectivă
3.3.6. Aplicaţii rezolvate Aplicaţia 1 Presupunem următoarele tranşe de venit: Nr. crt.
Tranşe de venit (lei)
1 2 3 4 5
până la 200.000 200.001-250.000 250.001-350.000 350.001-800.000 peste 800.000
Cote progresive 10% 12% 15% 20% 30%
Vom calcula impozitul pentru un venit de 700.000 lei: a) calcularea impozitului cu cote progresive simple: - venitul se încadrează în tranşa a 4-a; - cota de impunere corespunzătoare venitului de 700.000 lei este 20%; - impozitul = 700.000x20%=140.000 lei. b) calcularea impozitului cu cote progresive în tranşe: - venitul se încadrează în tranşa a 4-a; - cota de impunere corespunzătoare fiecărei tranşe se va aplica numai asupra venitului din tranşa respectivă, adică:
94
*pentru venitul din prima tranşă: *pentru venitul cuprins în a doua tranşă: *pentru venitul cuprins în a treia tranşă: *pentru venitul cuprins în a patra tranşă corespunzătoare lui 700.000:
200.000x10%=20.000 lei (250.000-200.000)x12%=6.000 lei (350.000-250.000)x15%=15.000 lei (700.000-350.000)x20%=70.000 lei
Impozitul total este = 20.000+6.000+15.000+70.000=111.000 lei B. Pentru calcularea impozitelor pot fi folosite şi diferite metode de impunere: - impunerea separată a fiecărui venit impozabil, cu cotele de impunere specifice; - impunerea globală a tuturor veniturilor impozabile. Aplicaţia 2 O persoană fizică realizează venituri din mai multe surse: - din salariu: 1.200.000 lei; - din închirieri: 420.000 lei; - din practicarea liberă a profesiei: 600.000 lei. Calcularea impozitului se face cu cotele progresive în tranşe din exemplul precedent. a) folosirea metodei impunerii separate: *impozit pe salariu: (pentru 1.200.000 lei) 200.000x10%=20.000 (250.000-200.000)x12%=6.000 (350.000-250.000)x15%=15.000 (800.000-350.000)x20%=90.000 (1.200.000-800.000)x30%=120.000
total=251.000lei
*impozit pentru venitul din închirieri: (pentru 420.000 lei) 200.000x20%=20.000 (250.000-200.000)x12%=6.000 total=55.000 lei (350.000-250.000)x15%=15.000 (420.000-350.000)x20%=14.000 95
*impozit pentru venitul din practicarea liberă a profesiei: (pentru 600.000 lei) 200.000x10%=20.000 (250.000-200.000)x12%=6.000 total=91.000 lei (350.000-250.000)x15%=15.000 (600.000-350.000)x20%=50.000 Impozitul total: 251.000+55.000+91.000=397.000 lei b) folosirea metodei impunerii globale: *se adună toate veniturile: 1.200.000 (venit din salarii) + 420.000 (venit din închirieri) + 600.000 (venit din exercitarea profesiei)=2.220.000 lei *se calculează impozitul corespunzător venitului global, cu cotele progresive în tranşe: 200.000x10%=20.000 (250.000-200.000)x12%=6.000 impozitul pe venitul (350.000-250.000)x15%=15.000 global = 557.000 lei (800.000-350.000)x20%=90.000 (2.220.000-800.000)x30%=426.000 Aplicaţia 3 – Metoda câtului fiscal Familia Bernard este formată din 6 persoane: părinţi şi 4 copii. Domnul Bernard are un salariu anual de 300.000 euro, iar soţia 100.000 euro. Familia mai încasează venituri din închirierea unei locuinţe de 20.000 euro şi din alte venituri financiare 18.000 euro. Ce impozit plăteşte? Tranşele şi cotele de impunere la impunerea pe veniturile persoanelor fizice sunt:
96
până la 37.380 37.381 - 39.060 39.061 - 46.300 46.301 - 73.180 73.181 - 94.060 94.061 - 118.080 peste 118.080
0% 5% 9,6% 14,4% 19,2% 24% 29%
Numărul de părţi pentru fiecare membru al familiei este: - soţ 1 parte - soţia 1 parte - 2 copii 1 parte - 2 copii 2 părţi Total 5 părţi Rezolvare : 1) Împărţim venitul global brut la numărul de părţi pentru a afla venitul pentru o parte. Venitul global brut este: 438.000 euro (300.000 + 100.000 + 20.000 + 18.000)/5 = 87.600 euro. Calculăm impozitul pentru o parte (87.600 euro) cu cotele progresive în tranşe: = (37.380 * 0%) + (1.680 * 5%) + (7.240 * 9,6%) + (26.880 * 14,4%) + (14.420 * 19,2%) = 84 +695,04 + 3.870,72 + 2.768,64 = 7.418,4 euro. Se înmulţeste impozitul calculat pentru o parte cu numărul de părţi: 7.418,4 * 5 = 37.092 euro. Impozitul total de plată (cu aplicarea câtului fiscal) = 37.092 euro. Gradul de fiscalitate =
37.092 * 100 = 8,46% . 438.000
97
2) Calculăm impozitul pentru venitul total de 438.000 euro cu cotele progresive în tranşe (fără aplicarea câtului fiscal): (37.380 * 0%) + (1.680 * 5%) + (7.240 * 9,6%) + (26.880 * 14,4%) + (20.880 * 19,2%) + (24.020 * 24%) + (319.920 * 29%) = 84 + 695,04 + 3.870,72 + 4.008,96 + 5.764,4 + 92.776,8 = 107.199,92 euro. Gradul de fiscalitate =
107.199.92 * 100 = 24,47% . 438.000
Observaţie: În cazul în care nu se aplică câtul fiscal (2) se plăteşte un impozit cu 70.107,92 euro mai mare decât prin aplicarea metodei câtului fiscal (1). Aplicaţia 4 (AVOIR FISCAL 23 *) Profitul impozabil al unei societăţi este de 100.000 euro. Pentru a determina impozitul aferent profitului realizat se aplică o cotă de 42%. Cota de impunere pe dividendele distribuite acţionarilor este de 40%. În condiţiile aplicării avoir-ului fiscal să se determine dividendele ce rămân la dispoziţia acţionarilor după plata impozitului aferent, ştiind că se repartizează acţionarilor întreg profitul net. Rezolvare : Impozit pe profit: 100.000 * 42% = 42.000 euro. Profit pentru dividende 100.000 – 42.000 = 58.000 euro. Avoir fiscal este egal cu jumătate din volumul dividendelor. 58.000 / 2 = 29.000 euro 23
Avoir fiscal = credit deschis contribuabililor (societăţi sau persoane fizice) care beneficiază de dividende distribuite de societate şi care au suportat impozitul pe societate. Tehnica creditului fiscal constă în restituirea cotei beneficiarului de dividende a unei părţi a impozitului pe societate care a afectat aceste dividende. Această restituire este egală cu 5% în Franţa din dividendele vărsate, capătă forma unei creanţe asupra statului folosită pentru a achita integral sau parţial, impozitul pe venit datorat statului de către beneficiar. Eventualul surplus al creditului fiscal faţă de impozit este restituit contribuabilului. * Bernard Colli, Vocabular economis şi financiar, Editura Humanitas, 1994, p. 149. 98
Baza impozabilă a dividendelor 58.000 + 29.000 = 87.000euro. Impozitul pe beneficiu din dividende : 87.000 * 40% = 34.800 euro Din acest impozit se scade avoir-ul fiscal. 34.800 – 29.000 = 5.800 euro. Impozit net = 5.800 euro. Profitul acţionarului din dividende: 58.000 – 5.800 = 52.200 euro. Aplicaţia 5 (Familie bivenit şi familie monovenit; impunere personală şi impunere pe familie (cămin fiscal)). Avem două familii: • prima familie formată din doi soţi fără copii sau alte persoane în întreţinere realizează venituri din salariu dupa cum urmează: - soţul 12.000.000 anual - soţia 8.000.000 anual • a doua familie compusă din doi soţi fără copii, realizează venituri numai soţul (soţia fiind casnică). Salariul anual al soţului este de 20.000.000 u.m. Cotele de impunere progresive în tranşe sunt: Până la 6.000.0000 10% 6.000.001 – 12.000.000 22% 12.000.001 – 30.000.000 26% 30.000.001 – 60.000.000 33% 60.000.001 – 150.000.000 40% 150.000.001 – 300.000.000 45% Peste 300.000.000 50%. Să se determine impozitul pe venit dacă impunerea se face: a) separat, pe fiecare plătitor; b) global, pe total venituri.
99
Rezolvare: a) Calculăm impozitul pentru venitul soţului de 12.000.000 cu cotele progresive în tranşe = (6.000.000 * 10%) + (6.000.000 * 22%) = 600.000 + 1.320.000 = 1.920.000 u.m. Calculăm impozitul pentru venitul soţiei de 8.000.000 cu cotele progresive în tranşe: =(6.000.000 * 10%) + (2.000.000 * 22%) = 600.000 + 440.000 = 1.040.000 u.m. Impozitul total plătit de ambii soţi: 1.920.000 + 1.040.000 = 2.960.000 u.m. b) Calculăm impozitul pentru venitul global de 20.000.000 cu cotele progresive în tranşe: = (6.000.000 * 10%) + (6.000.000 * 22%) + (8.000.000 * 26%) = 4.000.000 u.m. Observaţie: familia cu bivenit este avantajată la plata impozitului faţă de familia cu monovenit deoarece, impunerea se face separat şi cotele sunt mai mici în acest caz. Aplicaţia 6 La nivelul României se dau următoarele date privind impozitele şi taxele din bugetul anului 2003 (mld. lei): • Impozit pe profit 39.396,0 • Impozit pe venit 59.159,0 • Taxa pe valoare adăugată 90.221,1 • Accize 45.880,0 • Taxe vamale 8.163,0 • Impozit pe dividende la societăţile comerciale 2.300,0 • Taxe pentru jocurile de noroc 400,0 PIB-ul României în anul 2003 a fost de 1.871.000 mld. lei. Să se calculeze presiunea fiscală a celor două categorii de impozite: directe şi indirecte. 100
Rezolvare: 1) Calculăm impozitele directe pentru a observa influenţa presiunii fiscale asupra lor. Impozite directe = impozit pe profit + impozit pe venit+ impozit pe dividende la societăţile comerciale = 39.396,0 + 59.159,0 + 2.300,0 = 100.855,0 mld. lei. Presiunea fiscala a impozitelor directe =
impozite directe PIB
*100 =
100.855,0 1.871.000
*100 = 5,4%
2) Impozite indirecte = TVA + accize + taxe vamale + taxe pentru jocurile de noroc = 90.221,1 + 45.880,0 + 8.163,0 + 400,0 = 144.664,1 mld. lei Presiunea fiscala a impozitelor indirecte =
impozite indirecte PIB
*100 =
144.664,1 1.871.000
*100 = 7,73%
Aplicaţia 7 (Impunerea veniturilor persoanelor juridice) O societate comercială pe acţiuni are un volum de încasări totale de 14.800.000 u.m.; cheltuielile totale efectuate pentru obţinerea acestor venituri reprezintă 10.300.000 u.m. conducerea societăţii a stabilit că profitul se va repartiza: 40% pentru acordarea de dividende acţionarilor iar 60% reprezintă profitul impozabil al societăţii comerciale pe acţiuni. Impozitul pe profitul societăţii comerciale se impune cu cota proporţională de 34%. Patru dintre principalii acţionari deţin următoarele procente din totalul acţiunilor: acţionarul: A) B) C) D)
12% 10% 6% 4% 101
În ţara respectivă dividendele se impun cu cote progresive simple după următoarea scară de impunere: până la 50.000 10% 50.001 – 80.000 12% 80.001 – 100.000 14% 100.001 – 150.000 15% peste 150.000 18% Să se calculeze impozitul pe venitul societăţii şi impozitele pe dividende ale principalelor acţionari în următoarele cazuri: 1) se impune mai întâi profitul total obţinut de societate şi apoi, separat, profitul repartizat acţionarilor sub formă de dividende; 2) se impune numai partea din profit care rămâne la dispoziţia societăţii, dividendele repartizate acţionarilor nefiind supuse impozitării; 3) se impun numai dividendele, în timp ce partea din profit lăsată la dispoziţia societăţii este scutită de impozite; 4) se impun separat mai întăi dividendele repartizate acţionarilor şi apoi a părţii de profit rămase la dispoziţia societăţii. Rezolvare : 1) 14.800.000 – 10.300.000 = 4.500.000 profit brut. 4.500.000 * 34% = 1.530.000 impozitul pe profitul societăţii 4.500.000 – 1.530.000 = 2.970.000 – profit ce se repartizează acţionarilor proporţional cu cota de acţiuni deţinute. 2.970.000 :
(A) * 12% = 356.400 (B) * 10% = 297.000 (C) * 6% = 178.200 (D) * 4% = 118.800
102
Calculăm impozitul pe dividende cu cotele progresive simple. 356.400 * 18% = 64.152 297.000 * 18% = 53.460 178.000 * 18% = 32.076 118.800 * 15% = 17.820 2) Profitul brut 4.500.000 * 34% = 1.530.000 3) Profitul brut se repartizează tot numai pe dividende. a) se înmulţeşte profitul cu procentul deţinut de fiecare acţionar. b) se impozitează dividendele cu cotele progresive simple. a)
b)
4.500.000 * 12% = 540.000 4.500.000 * 10% = 450.000 4.500.000 * 6% = 270.000 4.500.000 * 4% = 180.000 540.000 * 18% = 97.200 450.000 * 18% = 81.000 270.000 * 18% = 48.600 180.000 * 18% = 32.400
4) Profitul brut 4.500.000 4.500.000 40% revin acţionarilor = 1.800.000 60% pentru societate = 2.700.000 1.800.000 (A) * 12% = 216.000 1.800.000 (B) * 10% = 180.000 1.800.000 (C) * 6% = 108.000 1.800.000 (D) * 4% = 72.000 Dividende : (A) 216.000 * 18% = 38.880 (B) 180.000 * 18% = 32.400 103
(C) 108.000 * 15% = 16.200 (D) 72.000 * 12% = 8.640 - se impune profitul rămas la dispoziţia societăţii 2.700.000 * 34% = 918.000 3.4. DUBLA IMPUNERE JURIDICĂ INTERNAŢIONALĂ Dubla impunere juridică internaţională, reprezintă supunerea la impozit a aceleiaşi materii impozabile şi pentru aceeaşi perioada de timp de către două autorităţi fiscale din ţări diferite. Dubla impunere apare numai în cazul impozitelor directe pe venit şi pe avere. Cauzele apariţiei dublei impuneri juridice internaţionale sunt legate de folosirea unor criterii diferite care stau la baza impunerii venitului sau averii şi anume: - criteriul rezidenţei; - criteriul nationalităţii; - criteriul originii veniturilor. Metode pentru evitarea dublei impuneri internaţionale Metodele de evitare a dublei impuneri internaţionale, se folosesc în ţara de rezidenţă pentru a degreva de impozit contribuabilii, iar în ţara de sursă a venitului, întotdeauna se calculează impozitul după legile fiscale ale acestei ţări. În practica fiscala internaţională, pentru evitarea dublei impuneri internaţionale, se folosesc metodele: a) scutirii – scutire totală – scutire progresivă b) creditării – creditare totală – creditare obişnuită
104
a) Metoda scutirii, se referă la venit şi cuprinde: 1) scutirea totală – în ţara de rezidenţă (R) se impune numai venitul realizat în această ţara şi nu se impun veniturile realizate în ţara de sursă (S). 2) scutirea progresivă – în ţara de rezidenţă (R) se adună venitul din R cu venitul din ţara de sursă S, se identifică cota corespunzatoare venitului total, dar se aplică această cotă numai asupra venitului din R. b) Metoda creditării acţionează asupra impozitului şi cuprinde: 1) creditarea totală – în ţara de rezidenţă (R) se adună venitul din R cu venitul din S, se calculează impozitul pentru venitul total, iar din acest impozit se scade în întregime impozitul plătit în ţara de sursă. 2) creditarea obisnuită – în ţara de rezidenţă R, se adună venitul din R cu venitul din ţara sursă S, se calculează impozitul corespunzător venitului total, iar din acest impozit se scade numai impozitul calculat pentru venitul din ţara S cu cotele din R, dar până la limita impozitului plătit în ţara S. 3.5. APLICAŢII REZOLVATE – DUBLA IMPUNERE JURIDICĂ INTERNAŢIONALĂ Aplicaţia 1 O persoană fizică realizează un venit de 840.000 u.m. în statul de rezidenţă (R) şi 400.000 u.m. în statul de sursă a venitului (S). În statul de rezidenţă (R) impozitul se calculează prin metoda impunerii globale şi se folosesc următoarele cote progresive în tranşe: până la 50.000 u.m. 5% 50.001 – 80.000 u.m. 8% 80.001 – 150.000 u.m. 10% 105
150.001 – 300.000 u.m. 300.001 – 500.000 u.m. 500.001 – 800.000 u.m. 800.001 – 1.000.000 u.m. peste 1.000.000 u.m.
15% 20% 30% 35% 40%
În statul de sursă a venitului (S) impozitul se calculează cu o cotă de 25%. Între aceste două state există convenţie de evitare a dublei impuneri internaţionale. Să se precizeze ce metodă de evitare a dublei impuneri internaţionale este prevăzută în convenţie dacă persoana respectivă plăteşte un impozit total de 278.400 u.m. Rezolvare: 1) metoda scutirii totale: 400.000 ∗ 25% = 100.000 u.m. IS VR=840.000 (se impune cu cotele progresive în tranşe din R) 50.000 ∗ 5% = 2.500 30.000 ∗ 8% = 2.400 70.000 ∗ 10% = 7.000 150.000 ∗ 15% = 22.500 200.000 ∗ 20% = 40.000 300.000 ∗ 30% = 90.000 40.000 ∗ 35%= 14.000
178.400 u.m. IR IT = IS + IR = 100.000 + 178.400 = 278.400 u.m.
2) metoda scutirii progresive: 400.000 ∗ 25% = 100.000 u.m. IS 400.000 + 840.000 = 1.240.000 u.m. VT 840.000 ∗ 40% = 336.000 u.m. IR
IT = IS + IR = 100.000 + 336.000 = 436.000 u.m.
106
3) metoda creditării totale: 400.000 ∗ 25% = 100.000 u.m. IS 400.000 + 840.000 = 1.240.000 u.m. VT VT = 1.240.000 (se impune cu cotele progresive în tranşe din R) 50.000 ∗ 5% = 2.500 30.000 ∗ 8% = 2.400 70.000 ∗ 10% = 7.000 150.000 ∗ 15% = 22.500 200.000 ∗ 20% = 40.000 300.000 ∗ 30% = 90.000 200.000 ∗ 35% = 70.000 240.000 ∗ 40%= 96.000
330.400 u.m. 330.400 − 100.000 = 230.000 u.m. IR IT = 100.000 + 230.000 = 330.400 u.m. 4) metoda creditării obişnuite: 400.000 ∗ 25% = 100.000 u.m. IS 400.000 + 840.000 = 1.240.000 u.m. VT Impozitul pentru venitul total de 1.240.000 = 330.400 u.m. Calculăm impozitul pentru venitul de 400.000 cu cotele din R: 50.000 ∗ 5% = 2.500 30.000 ∗ 8% = 2.400 70.000 ∗ 10% = 7.000 150.000 ∗ 15% = 22.500 100.000 ∗ 20%= 20.000
54.400 u.m. În ţara R se va plăti: 330.400 − 54.400 = 276.000 u.m. IR IT = 100.000 + 276.000 = 376.000 u.m.
107
Aplicaţia 2 Un rezident al Italiei realizează în SUA, în anul fiscal 2004, un venit de 20.000 USD. În SUA cotele de impozitare sunt progresive compuse, astfel: până la 8.000 USD 25% 8.001 – 15.000 30% 15.001 – 25.000 35% peste 25.000 40% În Italia, în acelaşi an fiscal, contribuabilul realizează un venit de 17.500 euro. Cursul de schimb mediu anual pentru anul 2004 este 1euro=0,9USD. În Italia se practică impozitarea cumulată a veniturilor, după criteriul rezidenţei. Cotele de impozitare în Italia sunt progresive compuse: până la 10.000 euro 20% 10.001 – 14.500 22% 14.501 – 18.000 25% 18.001 – 25.000 30% peste 25.000 36% Să se calculeze impozitul total plătit de contribuabil şi gradul de fiscalitate ştiind că: I. între cele două state nu există încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri internaţionale; II. între cele două state există convenţie de evitare a dublei impuneri internaţionale care prevede metoda: a) scutirii totale; b) scutirii progresive; c) creditării totale; d) creditării obişnuite.
108
Rezolvare: I. între cele două state nu există încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri internaţionale. În SUA se impozitează 20.000$ cu cotele progresive în tranşe: 8.000 ∗ 25% = 2.000 7.000 ∗ 30% = 2.100 5.000 ∗ 35% = 1.750
5.850 $ Impozitul în SUA pentru 20.000$ este de 5.850$. Transformăm în euro cei 5.850$/0,9 = 6.500 euro. În Italia, se impozitează toate veniturile (din SUA + Italia). În SUA:
20.000 = 22.222 euro 0,9
În Italia: 17.500 euro Venitul total = 22.222 + 17.500 = 39.722 euro. Calculăm impozitul pentru venitul total de 39.722 cu cotele progresive compuse din Italia: 10.000 ∗ 20% = 2.000 4.500 ∗ 22% = 990 3.500 ∗ 25% = 875 7.000 ∗ 30% = 2.100 14.722 ∗ 36% = 5.300
11.265 euro Impozitul total = 6.500 euro + 11.265 euro = 17.765 euro Gradul de fiscalitate =
17.765 ∗ 100 = 44,72% 39.722
II. între cele două state există convenţie de evitare a dublei impuneri internaţionale care prevede metoda:
109
a) scutirii totale În SUA impozitul este: 5.850$/0,9 = 6.500 euro În Italia se impune doar venitul de 17.500 euro cu cotele progresive în tranşe: 10.000 ∗ 20% = 2.000 4.500 ∗ 22% = 990 3.000 ∗ 25% = 750
3.740 euro Impozitul total = 6.500 euro + 3.740 euro = 10.240 euro Gradul de fiscalitate =
10.240 ∗ 100 = 25,77% 39.722
b) scutirii progresive În SUA impozitul = 5.850$/0,9 = 6.500 euro În Italia se adună veniturile 22.222 + 17.500 = 39.722 euro Se identifică cota pentru venitul total = 36%, se aplică această cotă doar asupra venitului din Italia de 17.500. 17.500 ∗ 36% = 6.300 euro Impozitul total = 6.500 + 6.300 = 12.800 euro Gradul de fiscalitate =
12.800 ∗ 100 = 32,22% 39.722
c) creditării totale În SUA impozitul = 5.850$/0,9 = 6.500 euro În Italia venitul total = 39.722 euro Calculăm impozitul pentru venitul total de 39.722 cu cotele progresive în tranşe: 10.000 ∗ 20% = 2.000 4.500 ∗ 22% = 990 3.500 ∗ 25% = 875 7.000 ∗ 30% = 2.100 14.722 ∗ 36% = 5.300
11.265 euro
110
Din impozitul obţinut prin impozitarea venitului total de 39.722 se scade întreg impozitul plătit în SUA: 11.265 – 6.500 = 4.765 euro (impozitul plătit în Italia). Impozitul total = 6.500 + 4.765 = 11.265 euro Gradul de fiscalitate =
11.265 ∗ 100 = 28,35% 39.722
d) creditării obişnuite În SUA impozitul = 5.850$/0,9 = 6.500 euro În Italia venitul total = 39.722 euro Impozitul pe venitul total = 11.265 euro Se scade doar impozitul pentru venitul din SUA calculat cu cotele din Italia, până la limita de 6.500 euro. Venitul din SUA = 22.222 euro 10.000 ∗ 20% = 2.000 4.500 ∗ 22% = 990 3.500 ∗ 25% = 875 4.222 ∗ 30% = 1.266,6
5.131,6 euro În Italia contribuabilul plăteşte 11.265 – 5.131,6 = 6.133,4 euro Impozitul total = 6.500 + 6.133,4 = 12.633,4 euro Aplicaţia 3 Un rezident din Germania obţine în ţara de origine (Germania) un venit de 620.000 u.m., iar în statul sursă a venitului (Austria) obţine un venit de 340.000 u.m. În statul sursă a venitului (Austria) impozitul se calculează cu o cotă proporţională de 17%. Între aceste două state există convenţie de evitare a dublei impuneri internaţionale. În statul de rezidenţă Germania impozitul se calculează prin metoda impunerii globale şi se folosesc următoarele cote progresive în tranşe:
111
până la 80.000 u.m. 10% 80.001 –120.000 u.m. 12% 120.001 – 220.000 u.m. 18% 220.001 – 380.000 u.m. 22% 380.001 – 460.000 u.m. 24% 460.001 – 600.000 u.m. 26% 600.001 – 900.000 u.m. 28% peste 900.000 u.m. 32% Ce metodă de evitare a dublei impuneri este prevăzută în convenţie dacă persoana respectivă plăteşte un impozit total de 224.800 u.m.? Rezolvaţi prin cele patru metode aplicaţia. Rezolvare: 1. Metoda scutirii totale În statul S se impozitează venitul conform legilor fiscale ale statului respectiv: 340.000 × 17% = 57.800 u.m. IS Venitul din statul R (620.000 u.m.) se impune cu cotele progresive în tranşe din R şi avem: 80.000 × 10% = 8.000 40.000 × 12% = 4.800 100.000 × 18% = 18.000
160.000 × 22% = 35.200 80.000 × 24% = 19.200 140.000 × 26% = 36.400 20.000 × 28% = 5.600
127.200 u.m.IR IT = IS + IR = 57.800 + 127.200 = 185.000 u.m. Gradul de fiscalitate =
( Impozit pla tit × 100 = 13,25% Venit realizat
2. Metoda scutirii progresive 340.000 × 17% = 57.800 u.m. IS Se adună venitul din S cu venitul din R şi se identifică cota corespunzătoare venitului total, iar cu această cotă se va impune doar venitul din R: 340.000 + 620.000 = 960.000 u.m. 620.000 × 32% = 198.400 u.m. IR IT = 57.800 + 198.400 = 256.200 u.m. 112
Gradul de fiscalitate =
256.200 × 100 = 26,68% 960.000
3. Metoda creditării totale 340.000 × 17% = 57.800 u.m. IS Se adună venitul din S cu venitul din R ( 340.000 + 620.000 = 960.000 u.m.). Se calculează impozitul pentru venitul total (960.000 u.m.) cu cotele progresive în tranşe din R: 80.000 × 10% = 8.000 40.000 × 12% = 4.800 100.000 × 18% = 18.000 160.000 × 22% = 35.200
80.000 × 24% = 19.200 140.000 × 26% = 36.400 300.000 × 28% = 84.000 60.000 × 32% = 19.200
224.800 u.m. Din impozitul de 224.800 u.m. se scade impozitul din S: 224.800 − 57.800 = 167.000 u.m. IR. IT = 57.800 + 167.000 = 224.800 u.m. Gradul de fiscalitate =
224.800 × 100 = 23,41% 960.000
4. Metoda creditării obişnuite 340.000 × 17% = 57.800 u.m. IS Se adună venitul din S cu venitul din R. Se calculează impozitul pentru venitul total cu cotele progresive în tranşe din R: VT = 960.000 u.m., impozitul = 224.800 u.m. Se calculează impozitul pentru venitul din S (340.000 u.m.) cu cotele din R (progresive în tranşe): 80.000 × 10% = 8.000 40.000 × 12% = 4.800 100.000 × 18% = 18.000 120.000 × 22% = 26.400
57.200 u.m. Din acest impozit se scade impozitul calculat pentru venitul din S cu cotele din R, dar până la limita impozitului plătit în ţara S: 224.800 − 57.200 = 167.600 u.m. IT = 57.800 + 167.600 = 225.400 u.m. 113
Gradul de fiscalitate =
225.400 × 100 = 23,47% 960.000
Aplicaţia 4 Un rezident din Olanda realizează în Finlanda un venit de 20.870 u.m. pentru care plăteşte statului finlandez un impozit calculat cu o cotă de 24%. În aceeaşi perioadă de timp în Olanda mai obţine un venit de 24.240 u.m. În statul de rezidenţă Olanda cotele de impunere sunt progresive simple: – pentru un venit de 20.870 u.m. – pentru un venit de 24.240 u.m. – pentru un venit de 45.110 u.m.
18% 21% 34%
Să se calculeze: A) Impozitul total datorat de rezident dacă în statul de rezidenţă se practică impunerea globală a veniturilor contribuabililor săi, iar cele două state nu au încheiat convenţie fiscală pentru evitarea dublei impuneri. Rezolvare: IS = 20.870 * 24% = 5.008,8 u.m. Se adună veniturile: 20.870 + 24.240 = 45.110 u.m. IR = 45.110 * 34% = 15.337,4 u.m. IT = IS + IR = 5.008,8 + 15.337,4 = 20.346,2 u.m. B) Impozitul total datorat de rezident în situaţia aplicării convenţiei pentru evitarea dublei impuneri încheiate între cele două state prin utilizarea metodei scutirii progresive. Rezolvare: IS = 5.008,8 u.m. VT = 45.110 u.m. 114
Se identifică cota pentru venitul total de 45.110, iar cu această cotă de 34% se înmulţeşte venitul din Olanda (statul R): 24.240 * 34% = 8.241,6 u.m. IT = IS + IR = 5.008,8 + 8.241,6 = 13.250 u.m. C) Mărimea degrevării fiscale acordată de statul de rezidenţă contribuabilului său. Rezolvare: Degrevarea fiscală: 20.346,2 – 13.250,4 = 7.095,8 u.m. 3.6.
APLICAŢII REZOLVATE – RESURSELE FINANCIARE PUBLICE
Aplicaţia 1 Se cunosc următoarele date referitoare la veniturile bugetare ale României în anul 2002 (mld. lei): -
venituri din impozite directe venituri din impozite indirecte venituri din capital încasări din rambursarea împrumuturilor PIB
263.288,0 168.630,0 349,0 407,0 1.531.788,4
Să se calculeze: A) Veniturile curente şi veniturile totale; B) Ponderea veniturilor din capital în total venituri; C) Ponderea veniturilor totale în PIB. Rezolvare: A) Veniturile curente = venituri fiscale + venituri nefiscale Vc = 263.288,0 + 168. 630,0 = 431. 918,0 mld. lei
115
Veniturile totale = venituri curente + venituri de capital + încasări din rambursarea împrumuturilor Vt = 431.918,0 + 349,0 + 407,0 = 432.674,0 B) Poderea veniturilor curente în total venituri = 431.918,0 VC *100 = *100 = 99,82% VT 432.674,0
C) Ponderea veniturilor totale în PIB = 432.674,0 VT * 100 = *100 = 28,24% PIB 1.531,788,4
Aplicaţia 2 Se dau următoarele date din bugetul de stat al României pe 2003: -mld. lei INDICATORI Sume Impozit pe profit 39.396,0 Taxa pe valoare adăugată 90.221,1 Accize 45.880,0 Impozit pe venit 59.154,0 Taxe vamale 8.163,0 Venituri din capital 551,0 Total venituri bugetare 243.365,1 Să se calculeze: A) Veniturile din impozitele directe şi ponderea lor în totalul veniturilor bugetare; B) Veniturile fiscale; C) Structura veniturilor bugetare.
116
Rezolvare A) Veniturile din impozitele directe = impozitul pe profit + impozitul pe venit = 39.396,0 + 59.154,0 = 98.550,0 mld. lei P% =
98.550,0 *100 = 28,70% 243.365,1
B) Venituri fiscale = venituri din impozite directe + venituri din impozite indirecte Vf = 98.550,0 + 90.221,1 + 45.880,0 + 8.163,0 = 242.814,1 mld. lei C) Structura veniturilor bugetare: - ponderea veniturilor curente = 242.814,1 VC * 100 = * 100 = 99,77% VT 243.365,1
- ponderea veniturilor din capital = V capital 551,0 * 100 = *100 = 0,23% VT 243.365,1
Aplicaţia 3 Doi contribuabili realizează venituri astfel: – primul realizează un venit de 195.000 u.m. – al doilea realizează un venit de 210.000 u.m. Care este impozitul plătit de cei doi contribuabili în cazul în care impunerea este progresivă simplă şi progresivă în tranşe? Care este gradul de fiscalitate în fiecare din cele două cazuri? Scara impunerii este următoarea: până la 10.000 u.m. scutit 10.001 –30.000 u.m. 7% 30.001 – 80.000 u.m. 11% 80.001 – 120.000 u.m. 15% 120.001 – 160.000 u.m. 19% 117
160.001 – 200.000 u.m. 23% 200.001 – 230.000 u.m. 28% peste 230.000 u.m. 35% A) Impunerea în cote progresive simple. Rezolvare: - primul contribuabil: 195.000 * 23% = 44.850 u.m. - al doilea contribuabil: 210.000 * 28% = 58.800 u.m. B) Impunerea în cote progresive în tranşe. Rezolvare: – primul contribuabil: 20.000 * 7% = 1.400 50.000 * 11% = 5.500 40.000 * 15% = 6.000 40.000 *19% = 7.600 35.000 * 23% = 8.050 . Total 28.550 u.m. – al doilea contribuabil: 20.000 * 7% = 1.400 50.000 * 11% = 5.500 40.000 * 15% = 6.000 40.000 * 19% = 7.600 40.000 * 23% = 9.200 10.000 * 28% = 2.800 . Total 32.500 u.m. C) Gradul de fiscalitate. Rezolvare: – primul contribuabil (cotă progresivă simplă):
118
gradul de fiscalitate =
44.850 *100 = 23% 195.000
– al doilea contribuabil (cotă progresivă simplă): gradul de fiscalitate =
58.800 *100 = 28% 210.000
– primul contribuabil (cote progresive în tranşe): gradul de fiscalitate =
28.550 * 100 = 14,64% 195.000
– al doilea contribuabil (cote progresive în tranşe): gradul de fiscalitate =
32.500 *100 = 15,47% 210.000
3.7. APLICAŢII DE REZOLVAT Aplicaţia 1 Se cunosc următoarele date privind veniturile bugetului de stat pe anii 2002 şi 2004 (mld. lei). INDICATORI Impozit pe profit Impozit pe venit Taxa pe valoarea adăugată Accize Taxe vamale Vărsăminte din profitul net al regiilor autonome Vărsăminte ale instituţiilor publice Venituri din valorificarea unor bunuri ale statului Donaţii şi sponsorizări Încasări din rambursarea împrumuturilor PIB
Să se calculeze: 119
2002 32.905,0 43.863,0 62.163,0 38.252,0 9.506,0
2004 49.210,0 64.921,0 110.150,0 68.915,0 13.824,0
2.000,0 1.196,2
2.650,0 4.282,0
170,0 350,0 2,0 627,7 73 1.531.788,4 2.341.400,0
1) Impozitele directe, indirecte, veniturile fiscale, veniturile curente şi veniturile totale; 2) Ponderea veniturilor de capital în total venituri; 3) Ponderea veniturilor totale în PIB; 4) Presiunea fiscală a celor două categorii de impozite: directe şi indirecte. Aplicaţia 2 Se dau următoarele date ale statului „A”: INDICATORI Veniturile bugetului de stat Veniturile bugetelor locale Veniturile bugetului asigurărilor sociale Veniturile populaţiei Cursul de schimb Populaţie
U.M. mld. u.m. mld. u.m.
Sume 535 443
mld. u.m. mld. u.m. 1 USD = 30 u.m. mil. loc.
463 359 33
Să se determine: a) Veniturile totale ale statului „A”; b) Veniturile bugetului de stat în USD; c) Veniturile medii pe locuitor în USD. Aplicaţia 3 O persoană realizează un venit impozabil anual de 4.200.000 lei. Grila de impozitare cu cote progresive în tranşe este următoarea: până la 600.000 lei................................. scutit 600.001-1.400.000................................. 10% 1.400.001-2.200.000.............................. 15% 2.200.001-2.800.000.............................. 18% 2.800.001-3.600.000.............................. 20% peste 3.600.000...................................... 30% 120
Să se calculeze impozitul pe venit datorat bugetului, folosindu-se: a) cote progresive simple; b) cote progresive în tranşe. Să se compare şi să se analizeze rezultatele. Aplicaţia 4 Care este impozitul anual în sarcina contribuabilului “E” dacă acesta realizează un venit total de 215.000 u.m., iar impozitul se calculează cu următoarele cote progresive: până la 5.000 lei..................................... 0% 5.001-25.000.......................................... 10% 25.001-40.000........................................ 12% 40.001-100.000...................................... 15% 100.001-150.000.................................... 20% 150.001-180.000.................................... 30% peste 180.000......................................... 40% Să se calculeze impozitul: a) cu cote progresive în tranşe; b) cu cote progresive simple. Aplicaţia 5 Familia DUBOIS alcătuită din soţ, soţie şi trei copii realizează: venituri din salarii 350.000 euro şi venituri din comerţ 125.000 euro. Numărul de părţi pe membrii familiei este repartizat astfel : - soţul 1 parte - soţia 1 parte - I copil 0,5 părţi - II copil 0,5 părţi - III copil 1 parte Total 4 părţi
121
Tranşele de venit şi cotele corespunzătoare sunt: până la 37.380 0% 37.381 – 39.060 5% 39.061 – 43.300 9,6% 43.301 – 73.180 14,4% 73.181 – 94.060 19,2% 94.061 – 118.080 24% 118.081 – 142.900 28,8% 142.901 – 164.860 33,3% 164.861 – 274.680 38,4% 274.681 – 377.800 43,2% 377.801 – 466.900 49% 466.901 – 508.340 53,9% peste 508.340 56% Aplicând metoda câtului fiscal să se calculeze impozitul aferent veniturilor obţinute de familia DUBOIS. Aplicaţia 6 O societate comercială pe acţiuni realizează venituri de 24.500.000 u.m. Cheltuielile totale efectuate pentru obţinerea acestor venituri sunt de 20.000.000 u.m. Conducerea societăţii comerciale a stabilit ca profitul se va repartiza astfel: 60% reprezintă profitul impozabil al societăţii comerciale pe acţiuni, iar 40% pentru acordarea de dividende acţionarilor. Impozitul pe profitul societăţii comerciale se impune cu cota de 16%. Dintre acţionarii principali patru deţin următoarele procente: acţionarul: A) 14% B) 12% C) 8% D) 4% Dividendele se impun cu cote progresive simple după următoarea scară de impunere:
122
până la 70.000 12% 70.001 – 100.000 15% 100.001 – 150.000 18% 150.001 – 200.000 20% peste 200.000 22% Să se determine impozitul pe profit şi pe dividende în următoarele cazuri: 1) când se impune întregul profit impozabil şi apoi dividendele acordate acţionarilor; 2) când se impozitează numai profitul societăţii şi nu se impozitează dividendele repartizate acţionarilor; 3) cand se impun numai dividendele şi nu se impune profitul societăţii; 4) când se împarte profitul în două categorii de la început: – pentru societate; – pentru dividende, iar impunerea se face separat pentru fiecare. Aplicaţia 7 Un rezident al Franţei realizează în SUA, în anul 2002 un venit de 35.000 $. Cotele de impunere în SUA sunt: până la 10.000 $ 20% 10.001 – 15.000 25% 15.001 – 20.000 30% 20.001 – 25.000 35% peste 25.000 40% În Franţa contribuabilul realizează un venit de 22.500 euro. Cursul de schimb mediu anual pentru anul 2002 este 1euro=0,7$. În Franţa se practică impunerea cumulată a veniturilor după criteriul rezidenţei. Cotele de impunere în Franţa sunt:
123
până la 12.000 euro 12.001 – 15.500 15.501 – 17.000 17.001 – 19.000 19.001 – 24.500 peste 24.500
18% 20% 22% 25% 30% 35%
Să se calculeze impozitul total plătit de contribuabil şi gradul de fiscalitate ştiind că: 1) între cele două state nu există încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri internaţionale; 2) între cele două state există convenţie de evitare a dublei impuneri internaţionale care prevede metoda: a) scutirii totale; b) scutirii progresive; c) creditării totale; d) creditării obişnuite. Aplicaţia 8 Un rezident din Norvegia obţine în Danemarca un venit de 34.300 u.m. pentru care a plătit în statul de origine a venitului (Danemarca) un impozit calculat cu o cotă de 36%. În statul de rezidenţă Norvegia, în aceeaşi perioadă de timp, un contribuabil mai realizează un venit de 39.800 u.m. În statul de rezidenţă (Norvegia) cotele de impunere sunt: – pentru un venit de 39.800 u.m. .............41% – pentru un venit de 74.100 u.m. .............34% Să se determine: A) impozitul datorat de rezident în situaţia în care cele două state au încheiat convenţie fiscală, utilizându-se metoda scutirii totale; B) impozitul total datorat de rezident în situaţia în care statul de rezidenţă practică impunerea globală a veniturilor, iar
124
cele două state nu au încheiat convenţie fiscală pentru evitarea dublei impuneri; C) venitul net al contribuabilului în situaţia în care nu s-a încheiat convenţie fiscală; D) venitul net al contribuabilului în situaţia în care cele două state au încheiat convenţie fiscală, utilizând metoda scutirii totale. Aplicaţia 9 Un rezident din Olanda obţine în ţara de origine (Olanda) un venit de 960.000 u.m., iar în statul sursă a venitului (Suedia), obţine un venit de 520.000 u.m.. În statul sursă a venitului (Suedia) impozitul se calculează cu o cotă proporţională de 19%. Între aceste două state există convenţie de evitare a dublei impuneri juridice internaţionale. În statul de rezidenţă (Olanda) impozitul se calculează prin metoda impunerii globale şi se folosesc următoarele cote progresive în tranşe: până la 100.000 u.m. 12% 100.001 – 140.000 u.m. 16% 140.001 – 240.000 u.m. 20% 240.001 – 360.000 u.m. 22% 360.001 – 480.000 u.m. 26% 480.001 – 520.000 u.m. 28% 520.001 – 740.000 u.m. 30% 740.001 – 920.000 u.m. 34% peste 920.000 u.m. 38% Ce metodă de evitare a dublei impuneri este prevăzută în convenţie dacă persoana respectivă plăteşte un impozit total de 348.400 u.m.? a) metoda creditării totale; b) metoda scutirii progresive; c) metoda creditării obişnuite; d) metoda scutirii totale. 125
3.8. TESTE GRILĂ 1.
Resursele financiare publice provin în cea mai mare măsură din: a) resurse ale trezoreriei; b) împrumuturi de stat interne; c) emisiune bănească fără acoperire; d) prelevări obligatorii fiscale şi nefiscale; e) împrumuturi de stat externe.
2.
Principala categorie de resurse publice o constituie: a) veniturile înteprinderilor de stat; b) impozitele şi taxele; c) împrumuturile externe; d) împrumuturile interne; e) contribuţiile benevole ale agenţilor economici la formarea anumitor fonduri.
3.
Impunerea veniturilor persoanelor fizice în ţări cu economie de piaţă nu se caracterizează prin: 1) impunerea se face pe baza declaraţiei de impunere depusă de contribuabil la organul fiscal; 2) metoda de impunere este impunerea separată a fiecărui venit; 3) impunerea este anuală; 4) metoda de impunere este impunerea globală a tuturor veniturilor; 5) sunt impozite personale; 6) sunt impozite reale; 7) nu permit apariţia evaziunii fiscale; 8) sunt impozite generale. a) 1,2,4; b) 3,4,6; c) 4,7,8; d) 2,5,6; e) 2,6,7.
126
4.
În categoria resurselor financiare publice interne nu se includ: a) impozitele; b) taxele; c) salariile personalului angajat la instituţiile publice; d) donaţiile interne; e) contribuţiile sociale.
5.
Legea finanţelor publice nr. 500/2002 prevede că finanţarea instituţiilor publice se poate asigura prin următoarele metode: 1) integral din venituri proprii; 2) din venituri proprii completate cu credite bancare pe termen scurt; 3) integral din bugetul de stat sau bugetul fondurilor speciale, după caz; 4) din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat sau bugetul asigurărilor sociale de stat, după caz; 5) folosirea directă a fondurilor băneşti obţinute din activitatea proprie în cazul finanţării integrale din bugetul de stat. a) 1,3,4; b) 1,2,3; c) 1,4,5; d) 2,3,4; e) 1,3,5.
6. Referitor la cotele procentuale progresive nu putem spune: a) se modifică pe măsură ce suferă schimbări baza de calcul; b) pot fi cote progresive simple; c) pot fi cote regresive; d) pot fi cote progresive compuse (pe tranşe); e) progresivitatea simplă este mai costisitoare pentru contribuabil decât progresivitatea pe tranşe. 127
7.
Taxa pe valoare adăugată nu are următoarea caracteristică: a) este un impozit indirect cu randament fiscal ridicat; b) este o taxă de consumaţie pe produs; c) este un impozit indirect unic, cu plata fracţionată; d) reflectă principiul incidenţei directe; e) este o taxă de consumaţie generală pe vânzări.
8.
Care din principiile de mai jos nu este principiu al impunerii: a) principiu echităţii impunerii; b) principii de politică financiară; c) principii de politică socială; d) principiul unităţii impunerii; e) principii de politică economică.
9.
Un impozit este considerat stabil dacă: a) este menţinut mai mulţi ani la rând; b) randamentul său rămâne constant de-a lungul ciclului economic; c) îi creşte randamentul odată cu creşterea nivelului producţiei; d) aduce cele mai mari venituri la bugetul statului; e) nu suportă modificări legislative în cursul anului.
10. În concepţia academicianului Iulian Văcărel, preferinţa statului pentru impozite indirecte apare deoarece: a) acestea sunt impozite care nu afectează puterea de cumpărare a contribuabililor; b) reclamă cheltuieli modice cu aşezarea, perceperea şi urmărirea lor;
128
c) sunt impozite care se percep în funcţie de venitul contribuabilului; d) statul urmăreşte aducerea contribuabilulilor la aceeaşi putere contributivă; e) sunt impozitele cu un impact pozitiv asupra populaţiei. 11. Care din afirmaţiile referitoare la dubla impunere economică sunt adevărate: 1) apare ca urmare a impunerii aceleiaşi materii impozabile la două sau mai multe impozite ; 2) evitarea ei este principalul obiectiv al convenţiilor fiscale pentru eliminarea dublei impuneri între state; 3) apare în principal ca urmare a metodelor diferite în ceea ce priveşte impunerea veniturilor realizate de persoanele fizice sau juridice; 4) în anumite cazuri, dubla impunere economică poate căpăta caracter internaţional; 5) apare, în principal, ca urmare a suprapunerii a două suveranităţi fiscale. a) 1,2; b) 1,3; c) 3,5; d) 1,4; e)2,3. 12. Care din impozitele de mai jos pot intra sub incidenţa unei convenţii fiscale pentru evitarea dublei impuneri internaţionale? 1) impozitul pe profit; 2) impozitul pe clădiri; 3) TVA; 4) impozitul pe salarii; 5) impozitul asupra veniturilor realizate din activităţi agricole; 6) impozitul pe circulaţia mărfurilor; 7) taxele vamale; 129
d) 2,3,6,7; e) 1,2,4,6.
a) 1,3,4,5; b) 1,2,4,5; c) 1,3,4,6;
13. Care din prelevările fiscale reprezintă impozite directe (A) şi care reprezintă impozite indirecte (B) ? 1.taxe vamale; 2.impozit pe clădiri; 3.monopoluri fiscale; 4.impozit pe veniturile societăţilor; 5. Taxa pe valoare adăugată; 6.impozit pe dividende; 7.impozit pe produse petroliere; 8.contribuţii de asigurări sociale de sănătate; 9.impozit pe circulaţia averii; 10.accize; 11.contribuţii pentru asigurări sociale. a. A – 2,4,8,9,11 B – 1,3,4,5,7 b. A – 2,4,6,8,9,11 B – 1,3,5,7,10 c. A – 1,2,4,6,8 B – 3,5,1,6,7 d. A – 2,3,4,6,8,9 B – 1,3,5,6,7,10 e. A – 2,6,8,9,11 B – 1,3,5,7,8,10 14. Stabilirea unui venit minim neimpozabil este o condiţie cerută de respectarea principiului: a) randamentul impozitelor; b) echităţii fiscale; c) certitudinii impunerii; d) comodităţii perceperii impozitelor; e) de politică economică. 15. Care din metodele de evitare a dublei impuneri oferă cea mai mare degrevare fiscală ? a) metoda creditării totale; b) metoda scutirii progresive; c) metoda scutirii totale; d) metoda creditării obişnuite; e) metoda normativă. 130
3.9. CUVINTE ŞI RELAŢII CHEIE • clasificarea impozitelor; • cote progresive şi cote simple; • metoda separată sau globală de impunere; • dubla impunere juridică internaţională; • metode de evitare a dublei impuneri internaţionale; • dubla impunere economică;
• • • •
resurse financiare; resurse financiare publice; resurse bugetare; structura resurselor financiare publice; • factorii de influenţă ai resurselor financiare publice; • impozit, taxă, contribuţie; • rolul impozitului;
3.10. ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE 1. Ce sunt resursele financiare publice? 2. Care sunt factorii de influenţă ai creşterii resurselor financiare publice? 3. Clasificaţi resursele financiare publice. 4. Ce reprezintă impozitele şi care sunt trăsăturile lor? 5. Cum sunt clasificate impozitele? 6. Care sunt principalele impozite directe? Dar indirecte? 7. Ce reprezintă dubla impunere juridică internaţională? 8. Care sunt metodele de evitare a dublei impuneri internaţionale? 9. Care sunt formele evaziunii fiscale? 10. Care sunt metodele de prevenire şi combatere a evaziunii fiscale?
131
CAPITOLUL IV ÎMPRUMUTURILE DE STAT. DATORIA PUBLICĂ. DATORIA EXTERNĂ. 4.1. ÎMPRUMUTURILE DE STAT – caracterizare generală Împrumuturile de stat reprezintă obligaţiile generate de contractele de pe piaţa financiară internă şi/sau internaţională prin care statul, în calitate de împrumutat, obţine fonduri financiare de la o persoană fizică sau juridică creditoare şi se angajează să le ramburseze, împreună cu dobândă şi cu alte costuri, într-o perioadă specificată. Aceste obligaţii sunt rezultatul atât a împrumuturilor contractate direct de către stat, cât şi a împrumuturilor garantate de stat. Astfel, se disting următoarele forme ale împrumuturilor de stat: - împrumuturi interne sau externe contractate/garantate de către autorităţi ale administraţiei publice centrale; - împrumuturi interne sau externe, contractate/garantate de către autorităţi ale administraţiei publice locale. Împrumuturile de stat prezintă următoarele caracteristici: - au caracter contractual; exprimă acordul de voinţa al părţilor; - au caracter rambursabil; se restituie la termenul fixat, persoanelor fizice şi juridice care l-au acordat; - asigură o anumită contraprestaţie. Împrumuturile de stat generează, anumite cheltuieli suplimentare din parte a statului, cheltuieli legate de plata dobânzilor, primelor de rambursare, câştigurilor şi altor avantaje acordate creditorilor statului, precum şi cheltuieli legate de gestionarea datoriei publice.
132
4.2. ELEMENTELE TEHNICE ALE ÎMPRUMUTURILOR DE STAT În momentul lansării unui împrumut de stat este necesară stabilirea catorva elemente tehnice care îl definesc din punct de vedere juridic. Aceste elemente se referă la: denumirea împrumutului, valoarea nominală, valoarea reală şi cursul, termenul de rambursare, dobânda, prima de rambursare, alte avantaje oferite deţinătorilor de înscrisuri ale împrumuturilor de stat. Denumirea imprumutului Denumirea poate fi legată de destinaţia împrumutului (spre exemplu: ”Împrumuturi pentru înzestrarea armatei”, ”Împrumuturi pentru reconstrucţie”, iar când împrumuturile se contractează cu o oarecare regularitate, pentru acoperirea deficitelor bugetare sau pentru alte destinaţii, în denumirea lor se precizează anul contractării (spre exemplu: ”Împrumutul de stat 2001”), nivelul dobânzii (”Împrumutul de stat 71%”), forma pe care o îmbracă venitul (”Împrumutul de stat cu câstiguri”), după caz. Valoarea nominală,valoarea reală şi cursul Valoarea nominală reprezintă suma înscrisă pe titlul unui împrumut de stat. Se constituie în valoarea de referinţă în care se calculează dobânda cuvenită creditorilor. Valoarea reală reprezintă suma cu care cumpără (se vinde) un înscris. Acesta depinde de cursul de vânzare al înscrisurilor de stat şi poate fi mai mică, egală sau mai mare decât valoarea nominală a acestora. Deci, VR = VN * CP unde: VR = valoarea reală; VN = valoarea nominală; CP = cursul înscrisurilor în momentul plasării împrumutului. 133
Mărimea valorii reale depinde de cursul la care se cotează înscrisurile respective la bursă. Cursul exprimă ”preţul” cu care se cumpară şi se vând 100 de unităţi monetare valoare nominală. Acesta poate fi: - al pari (egal cu 100); - sub pari (mai mic decât 100); - supra pari (mai mare decât 100). La lansarea unui împrumut, cursul obligaţiunii unui împrumut de stat este, de regulă sub pari şi rareori al pari sau supra pari. Mărimea cursului se stabileşte fie de către stat (acesta pune în vânzare înscrisurile la cursuri pe care acesta le stabileşte), fie de către piaţa (prin bursa de valori). De altfel, mărimea cursului depinde de raportul dintre cererea şi oferta de capital de împrumut, nivelul dobânzii, de cât de urgenţă este deţinerea de resurse sau de interesul pe care îl are statul în răscumpararea propriilor înscrisuri. Termenul de ramburasare Împrumuturile de stat se pot contracta (dacă avem în vedere durata pentru care se contractează) pe termene precise de rambursare şi fără asemenea termene. Acestea pot fi contractate pe o perioada de până la un an inclusiv (pe termen scurt), pe o perioadă de peste un an până la cinci ani inclusiv (pe termen mediu) şi pe o perioadă de peste cinci ani (pe termen lung). În funcţie de termenul pentru care s-a contractat împrumutul, înscrisurile de stat poartă denumiri diferite: - bonuri de tezaur, polite de tezaur, certificate de trezorerie, certificate (bonuri) de impozite - pentru împrumuturile pe termen scurt; - înscrisuri cunoscute sub denumirea de obligaţiuni sau titluri de rentă - pentru împrumuturile pe termen mediu şi lung; - titluri de rentă perpetuă - pentru împrumuturile fără termen
134
Dobânda ”Preţul” pe care statul se obligă să-l plătească creditorilor săi pentru folosirea sumei împrumutate de către acesta. Se stabileşte ca relaţie între valoarea nominală şi rata anuală a dobânzii (rata nominală sau de emisiune a dobânzii), astfel: D = VN * Rn
unde: D = suma absolută a dobânzii anuale VN = valoarea nominală a înscrisurilor Rn = rata nominală a dobânzii Rata dobânzii este expresia procentuală a dobânzii plătite pe an pentru 100 de unităţi monetare valoare nominală şi depinde de: raportul dintre oferta şi cererea de capital de împrumut public; rata dobânzii la creditele bancare; rata inflaţiei. Atunci când împrumutul de stat este plasat pe piaţa la un curs sub pari, suma care este încasată de la subscriitori (adică valoarea reală) este mai mică decât cea pe care o datorează acestora şi la care este calculată dobândă (adică valoarea nominală). Caz în care rata reală a dobânzii este mai mare decât rata nominală. În consecinţă, rata reală a dobânzii în funcţie de mărimea cursului în momentul plasării înscrisurilor se determină cu ajutorul relaţiei: Rrc =
D *100 VR
unde: Rrc = rata reală a dobânzii influentaţă de cursul de plasare D = suma absolută a dobânzii VR = valoarea reală a împrumutului
135
Dar, rata reală a dobânzii se modifică ca urmare a influenţei ratei inflaţiei şi poate fi: - reală pozitivă (când rata nominală depăşeşte rata inflaţiei) - reală negativă (când rata nominală este mai mică decât rata inflaţiei) Determinarea ratei reale a dobânzii în funcţie de rata inflaţiei, are la bază relaţia: Rrd =
1 + Rn −1 1 + Ri
unde: Rrd = rata reală a dobânzii în funcţie de rata inflaţiei Rn = rata nominală a dobânzii Ri = rata inflaţiei Prima de rambursare Prima de rambursare se calculează ca diferenţa între suma de bani pe care statul a încasat-o în momentul plasării înscrisurilor (sub pari) şi suma de bani pe care se angajează să o restituie la rambursarea împrumutului (supra pari). Diferenţa apare când cursul de rambursare este mai mare decât cursul de plasare a înscrisurilor de stat. Se determină cu ajutorul relaţiilor: PR = VRr − VR p = (VN * C r ) − (VN n * C p ) ⇒ PR = VN * (C r − C p )
unde: PR = prima de rambursare VRr = valoarea reală a împrumutului în momentul rambursării VRp = valoarea reală a împrumutului în momentul plasării VN = valoarea nominală a împrumutului Cr = cursul înscrisurilor în momentul rambursării Cp = cursul înscrisurilor în momentul plasării
136
Dacă în momentul rambursării cursul este mai mic decat cel din momentul plasării, subscriitorii nu vor obţine o primă de rambursare ci o pierdere, întrucât VRr < VRp. Alte avantaje conferite deţinătorilor de înscrisuri ale împrumuturilor de stat Pentru a face mai atractiv un împrumut de stat sunt situaţii în care se procedează la înlocuirea dobânzii cu căştiguri. Însă, statul poate acorda si alte avantaje subsciitorilor cum 24 ar fi: - scutiri sau reduceri de impozite şi taxe ale veniturilor obţinute pentru împrumuturile subscrise, precum şi a celor provenite din eventualele tranzacţii la bursa cu înscrisurile publice negociabil; - acceptarea de către autorităţile fiscale a unor înscrisuri ale împrumuturilor de stat ca plată a unor impozite datorate de subscriitori; - neadmiterea executării silite a înscrisurilor împrumuturilor de stat, în cazul declarării stării de faliment pentru deţinătorii acestora; - garanţii împotriva deprecierii monetare (exprimarea împrumuturilor într-o valută mai stabilă, mai cu seamă în cazul împrumuturilor contractate în străinătate, indexarea împrumuturilor în funcţie de evoluţia preţurilor etc).
24
M.,A.,Ungureanu (coordonator), Finanţe publice. Sinteze şi aplicaţii, Editura Conphys, Rm.Valcea, 2005, p.106.
137
4.3. OPERAŢIUNI PRILEJUITE DE ÎMPRUMUTURILE DE STAT Împrumuturile de stat prilejuiesc o seamă de operaţiuni legate de plasarea acestora pe piata, de rambursarea lor, precum şi de eventuala modificare a ratei dobânzii şi a termenelor de restituire iniţial stabilite. Plasarea împrumuturilor de stat Se poate realiza prin: - subscripţie publică realizată de către Ministerul Economiei şi Finanţelor sau a altor instituţii specializate împuternicite de organul de decizie în acest sens. Subscripţia publică şi vărsarea sumelor subscrise se efectuează fie la ghişeele statului (trezorerii publice, administraţii financiare sau direct prin funcţionarii publici). - prin intermediul consorţiilor bancare Plasarea împrumuturilor prin intermediul consorţiilor bancare se realizează prin grija unui grup de bănci, care se angajează să efectueze această operaţiune la cererea organelor competente. Consorţiul bancar fie preia în comison obligaţiunile împrumutului, fie le cumpără efectiv. Însă, sub aspect financiar plasarea împrumuturilor prin consorţii bancare este mai costisitoare pentru stat decât cea prin subscipţie publică, deoarece antrenează cheltuieli importante sub formă de comisioane sau de diferenţă de curs, în favoarea băncilor. - prin vânzare la bursă Prin această modalitate sunt plasate, de regulă, înscrisurile unui împrumut nou, atunci statul doreşte ca acesta să treacă neobservat. Această modalitate se aplică limitat, deoarece o oferta mare de înscrisuri atrage după sine reducerea cursului acestora şi implicit micşorarea randamentului financiar al împrumutului. 138
Modificarea ratei dobânzii, se poate realiza prin: - conversiune Operaţia constă în preschimbarea înscrisurilor unui împrumut vechi cu înscrisuri ale unui împrumut nou, emis cu o dobândă redusă. De altfel, în practică se cunosc trei tipuri de conversiune: forţată, facultativă şi conversiune sau rambursare anticipată. - arozare Constă în preschimbarea înscrisurilor unui împrumut vechi cu înscrisuri ale unui împrumut nou cu o rată a dobânzii mai mare. Este inversul operaţiunii de conversiune. Operaţiunea urmăreşte conservarea interesului publicului faţă de împrumutul de stat şi poate avea loc atunci când cursul titlurilor de stat este mult redus faţă de cel de emisune, situaţie în care detinătorii înscrisurilor vândute la bursă nu şi-ar recupera nici măcar suma vărsată la subscriere. Modificarea termenului de rambursare se realizează prin consolidarea împrumutului, respectiv preschimbarea înscrisurilor exigibile imediat sau pe termen scurt cu titluri ale unor împrumuturi pe termen mediu şi lung sau fără termen. Operaţiunea are loc atunci când cheltuielile aferente rambursării împrumuturilor scadente depăşesc resursele financiare ale statului. Rambursarea împrumuturilor de stat reprezintă răscumparea titlurilor de credit de la deţinătorii lor, adică restituirea sumelor împrumutate. Se realizează în practică pe calea anuităţilor (constante, progresive, regresive) prin tragere la sorţi, prin răscumparare la bursă.
139
4.4. DATORIA PUBLICĂ. INDICATORII DATORIEI PUBLICE Datoria publică reprezintă totalitatea obligaţiilor financiare interne şi externe ale statului, la un moment dat, provenind din împrumuturi contractate directe sau garantate de Guvern, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, sau de autorităţile administraţiei publice locale de la diverşi creditori, persoane fizice sau juridice rezidente sau nerezidente în România. 25 Obligaţiile reprezintă angajamentele care decurg din contractarea împrumuturilor şi anume: rambursarea împrumutului, plata dobânzilor, a comisioanelor, a unor avantaje speciale acordate creditorilor. Datoria publică se stabileşte şi se gestionează în mod distinct pe cele două forme ale ei: - datoria publică guvernamentală; - datoria publică locală. În funcţie de gradul de exigibilitate datoria publică poate fi: - datoria publică flotantă - cuprinde datoria publică exigibilă pe termen scurt; - datoria publică consolidată - cuprinde datoria publică exigibilă pe termen mediu şi lung.
25
T.,Moşteanu (coordonator), Buget şi trezorerie publică, Ediţia a III-a revizuită, Editura Universitară Bucureşti, 2008, p. 252 140
DATORIA PUBLICĂ DATORIA PUBLICĂ DATORIA PUBLICĂ GUVERNAMENTALĂ LOCALĂ * * parte din datoria publică, care parte din datoria publică care reprezintă totalitatea interne şi reprezintă totalitatea externe ale statului, la un moment obligaţiilor financiare interne dat, provenind din împrumuturile şi externe ale autorităţilor contractate direct sau garantate administraţiei publice locale, de Guvern prin Ministerul la un moment dat, provenind Economiei şi Finantelor, în din împrumuturi contractate numele României, de pe pieţele direct sau garantate de financiare. acestea de pe pieţele financiare. Fig. 4.1 Forme ale datoriei publice Sursa: T.,Moşteanu (coordonator), Buget şi trezorerie publică, Ediţia a III-a revizuită, Editura Universitară Bucureşti, 2008, pp. 253
Indicatorii datoriei publice I. Gradul de îndatorare a ţării la un moment dat se determină prin: - ponderea datoriei publice în PIB: Soldul datoriei publ ( SDP) * 100 PIB
- datoria publică medie pe locuitor exprimată în dolari: Datoria publica totala curs de schimb u.m. nationale Populatie *
* 100 dolar SUA
II. Serviciul datoriei publice reprezintă efortul financiar anual reclamat de datoria publică. 141
Serviciul datoriei publice cuprinde: - cheltuieli cu ramburasarea datoriei propriu-zise; - cheltuieli cu plata dobânzilor; - alte cheltuieli aferente. Serviciul datoriei publice poate fi exprimat cu ajutorul indicatorilor în forma absolută şi relativă. Indicatori absoluţi: - mărimea absolută a serviciului datoriei publice; - mărimea medie pe locuitor a serviciului datoriei publice; - volumul anual al dobânzii la datoria publică; - volumul mediu pe locuitor a dobânzii la datoria publică Indicatori relativi: - ponderea serviciului datoriei publice în PIB: Serviciul datoriei publ ( SDP) * 100 PIB
- ponderea serviciului datoriei publice în cheltuieli publice: Serviciul datoriei publ ( SDP) * 100 Chelt publice
- ponderea serviciului datoriei publice în cheltuielile bugetare: Serviciul datoriei publ ( SDP) * 100 Chelt bugetare
- ponderea dobanzii în PIB: Chelt cu plata dobanzilor * 100 PIB
- ponderea dobanzii în cheltuielile publice: Chelt cu plata dobanzilor * 100 Chelt publ
- ponderea dobânzii în cheltuielile bugetare: Chelt cu plata dobanzilor * 100 Chelt bugetare 142
Privită în timp, datoria publică manifestă o tendinţă de creştere continuă, ceea ce atrage după sine în mod inevitabil sporirea dobânzilor aferente, precum şi a cheltuielilor publice totale. Datoria publică contractată în interiorul ţării va fi considerată datorie internă, iar cea contractată peste graniţă, datorie externă. 4.5. DATORIA EXTERNĂ. INDICATORI PRIVIND DATORIA EXTERNĂ Datoria publică externă este parte componentă a datoriei publice totale. Însă, noţiunea de datorie externă nu se suprapune perfect aceleia de datorie publică externă. De aceea, noţiunea de datorie externă este mai largă decât aceea de datorie publică externă şi are mai multe sensuri: 1) datoria externă brută în sens larg – cuprinde sumele de bani şi alte valori pe care rezidenţii unei ţări, persoane fizice şi juridice, le datorează străinatăţii la un moment dat. 2) datoria externă brută în sens restrâns – cuprinde obligaţiile băneşti faţă de străinătate cu câteva excepţii: creditele pe termen scurt sub un an; investiţiile străine directe care nu au stabilite termene de rambursare sau de lichidare, ajutoare cu caracter nerambursabil, împrumuturile externe cu o perioadă de 10-15 ani sau mai mare; creditele contractate de persoanele fizice sau juridice negarantate de autorităţile publice competente. 3) datoria externă în interpretarea Băncii Mondiale şi a celorlalte instituţii din sistemul său. Acesta cuprinde: - sumele datorate unor creditori publici şi privaţi în valută, bunuri sau servicii cu o perioadă de rambursare mai mare de un an; - sumele datorate de persoane private, dar garantate de o autoritate publică.
143
4) datoria externă netă – cuprinde diferenţa dintre activele publice şi private ale rezidenţilor unei ţări în străinătate şi activele deţinute de rezidenţii străini în ţara considerată. Datoria externă totală Datorie pe termen scurt
Datorie pe termen lung
Credite de la F.M.I.
Din punctul de vedere al debitorului
Datorie privată negarantată
Datorie publică şi datorie garantată de stat Din punctul de vedere al creditorului
Creditori publici
Multilaterali
Creditori privaţi
Bilaterali
Bănci comerciale
Obligaţiuni
Alţii
Fig. 4.2 Datoria externă şi componentele sale Sursa: I. Văcărel (coordinator), Finanţe Publice, Ediţia a VI-a, EDP, Bucuresti 2007, pp. 502
• Indicatorii datoriei externe: I. Grad de îndatorare a unei ţări faţă de străinătate: a) volumul absolut al datoriei externe totale - în monedă naţională; - în dolari SUA; b) ponderea datoriei externe în PIB: Soldul datoriei externe x100 PIB 144
c) volumul datoriei externe medii pe locuitor în dolari SUA: Datoria externă x100 Populatie x curs de schimb u.m. nat. / $
II. Raportul între datoria externă şi încasări din export de bunuri şi servicii. III. Serviciul datoriei externe: SDE = rate scadente + dobânzi aferente în anul respectiv a) valoarea absolută a serviciului datoriei externe; b) ponderea serviciului datoriei externe în PIB: Serviciul datoriei externe x100 PIB
c) ponderea serviciului datoriei externe în exporturi; Serviciul datoriei externe x100 Încasari din exporturi
d) ponderea dobânzii la datoria externă în exporturi: Cheltuieli cu plata dobanzilor la datoria externa x100 Încasari din exporturi
4.6. APLICAŢII REZOLVATE Aplicaţia 1 La un împrumut de stat lansat cu o dobândă de 15%, valoarea nominală a unei obligaţiuni este de 10.000 u.m. Cursul obligaţiunilor în momentul plasării este al pari, iar în momentul rambursării este: A) 111% B) 94% 145
O persoană a cumpărat 5 obligaţiuni. La ce sumă totală are dreptul, la rambursarea obligaţiunilor? Rezolvare: valoarea nominală (5 obligaţiuni): 10.000*5=50.000 u.m. 111
15
A) 50.000 * 100 + 50.000 * 100 = 55.500 + 7.500 = 63.000 u.m. B) 50.000 *
94 15 + 50.000 * = 47.000 + 7.500 = 54.500 u.m. 100 100
Aplicaţia 2 Un consorţiu bancar cumpără obligaţiunile unui împrumut de stat pentru a le plasa pe piaţă. Suma totală a împrumutului stabilită pe baza valorii nominale a obligaţiunilor este de 12 milioane u.m. Consorţiul a cumpărat obligaţiunile de la stat la un curs de 85% şi reuşeşte să le plaseze pe piaţă la un curs de 89%. Se cere: A) să se calculeze suma efectiv încasată de către stat; B) să se determine care este suma ce îi revine consorţiului bancar în urma plasării împrumutului. Rezolvare: A) suma efectiv încasată de către stat: 12 mil.u.m.x85%=10,2 mil.u.m. B) suma încasată de consorţiul bancar în urma plasării: 12 mil.u.m.x89%=10,68 mil.u.m. suma care îi revine după câştig consorţiului bancar: 10,68-10,20=0,48 mil.u.m.
146
Aplicaţia 3 Care este dobânda reală în cazul unui împrumut lansat de stat cu dobândă nominală de 30% pe an, dacă rata inflaţiei este de 26% ? Rezolvare: Rd reala =
1 + Rn 1 + 0,30 1,30 −1 = −1 = − 1 = 3,17% 1 + Ri 1 + 0,26 1,26
Aplicaţia 4 Valoarea nominală a unui titlu de stat este 300 euro cu o rată de dobândă nominală de 30% pe an. Titlu are un curs de emisiune de 130% şi este vândut de către deţinătorul său după un an la un preţ de revânzare de 430 euro. La sfârşitul anului în care s-a achiziţionat titlul de stat, este încasat şi cuponul de dobândă. Să se calculeze randamentul real anual oferit de titlul respectiv. Rezolvare :
Cuponul de dobândă = valoarea nominală ∗ rata de dobândă Cuponul de dobândă = 300 ∗ 30% = 90 euro Valoarea de revânzare la VN = cursul de emisiune ∗ valoarea nominală Valoarea de revânzare la VN = 130% ∗ 300 = 390 Randamentul real al titlului =
Cuponul de dobândă + (Preţ de revânzare − Valoarea de revânzare la VN)
Randamentul real al titlului =
Valoarea de revânzare la VN
90 + (430 − 390) = 33,33% 390
Aplicaţia 5 Un împrumut obligatar are următoarele caracteristici : valoarea nominală 20.000, cursul de vânzare 90%, rata nominală a dobânzii 16%, iar rambursarea se face la paritate. Să se calculeze efortul real efectuat de stat (rata reală de dobândă).
147
Rezolvare
Cursul de vânzare = valoarea nominală ∗ cursul Cursul de vânzare = 20.000 ∗ 90% = 18.000 Dobânda = rata nominală a dobânzii ∗ valoarea nominală Dobânda = 16% ∗ 20.000 = 3.200 dobânda 3.200 ∗ 100 = ∗ 100 = 17,7% Rrd = 18.000 cursul de vânzare
Aplicaţia 6 Obligaţiunile unui împrumut de stat sunt cumpărate de un consorţiu bancar integral la un curs de 92% şi reuşeşte să le vândă pe piaţă la un curs de 95%. Valoarea nominală a unei obligaţiuni este de 3.000, iar rata nominală de dobândă este 10%, rambursarea împrumutului se face la un an la valoarea nominală, iar numărul de obligaţiuni emise este de 10.000. Din emisiune sunt plasate de către consorţiu 2/3. Să se calculeze câştigul consorţiului bancar. Rezolvare Câştigul are următoarele componente: • câştig din revânzarea obligaţiunilor (95% − 92%) ∗ 3.000 ∗ 10.000 ∗
2 = 600.000 3
• câştig din diferenţa de curs de cumpărare şi de rambursare (100% − 95%) ∗ 3.000 ∗ 10.000 ∗
1 = 500.000 3
• câştig din dobândă
1 3.000 ∗ 10.000 ∗ ∗ 10% = 1.000.000 3 Castigul consortiului bancar = 2.100.000
148
Aplicaţia 7 Se dau următoarele date: INDICATORI Datoria publică – total, din care: - internă - externă Cheltuielile cu plata dobânzilor – total, din care: - aferente datoriei publice interne - aferente datoriei publice externe Plăţi în contul ratelor scadente la împrumuturile externe Cheltuieli bugetare Încasări din exportul de mărfuri şi servicii PIB Cursul de schimb Populaţia
U.M.
2000
2003
mld. u.m. mld. u.m. mld. u.m.
7.324 4.569 2.755
9.412 5.775 3.637
mld. u.m.
724
961
mld. u.m.
612
793
mld. u.m.
112
168
mld. u.m. mld. u.m.
982 4.931
1.282 6.676
mld. u.m. 8.345 mld. u.m. 56.543 u.m. $ SUA 57,84 mil. loc. 112,35
13.667 84.444 64,43 120,07
Să se determine: A) Datoria publică exprimată în $ / locuitor; B) Ponderea în PIB a: b1 – datoriei publice b2 – datoriei publice interne C) Ponderea în cheltuieli bugetare a: c1 – cheltuielilor cu plata dobânzilor c2 – cheltuielilor cu plata dobânzilor aferente datoriei interne D) Ponderea SDE în: d1 – PIB 149
d2 – încasările din export d3 – cheltuielile bugetare E) Pondera dobânzilor aferente datoriei publice externe în: e1 – PIB e2 – încasările din export e3 – cheltuielile bugetare Rezolvare: A) Datoria publică exprimată în $ / locuitor: Anul 2000:
( ( Datoria publica totala 7.324 = = 65,189 mld .u.m.nat. / loc. 112,35 Populatie
( Datoria publica pe locuitor 65,189 = = 1.127 $ / loc 57,84 Cursul de schimb
Anul 2003:
( ( Datoria publica totala 9.412 = = 78,38 mld .u.m.nat. / loc. 120,07 Populatie ( Datoria publica pe locuitor 78,38 = = 1.217 $ / loc 64,43 Cursul de schimb
B) Ponderea în PIB a: 1) Datoriei publice: Anul 2000: ( Datoria publica totală 7.324 *100 = *100 = 12,95% PIB 56.543
Anul 2003: ( Datoria publica totală 9.412 *100 = *100 = 11,45% PIB 84.444 150
2) Datoria publică internă: Anul 2000:
( ( 4.569 Datoria publica interna *100 = *100 = 8,08% PIB 56.543
Anul 2003:
( ( 5.775 Datoria publica interna *100 = *100 = 6,84% PIB 84.444
C) Ponderea în cheltuielile bugetare a: 1) cheltuielilor cu plata dobânzilor: Anul 2000: Cheltuieli cu plata dobânzilor 724 *100 = *100 = 14,68% Cheltuieli bugetare 4.931
Anul 2003: Cheltuieli cu plata dobânzilor 961 *100 = *100 = 14,39% Cheltuieli bugetare 6.676
2) cheltuieli cu plata dobânzilor aferente datoriei interne: Anul 2000: Cheltuieli cu plata dobânzilor la datoria internă 612 *100 = *100 = 12,41% Cheltuieli bugetare 4.931
Anul 2003:
( Cheltuieli cu plata dobânzilor la datoria interna 793 ∗ 100 = ∗ 100 = 11,87% Cheltuieli bugetare 6.676
D) Ponderea serviciului datoriei externe în: 1) PIB SDE = rate scadente + dobânzi aferente în anul respectiv: Anul 2000: SDE=982 + 112 = 1.094 mld. u.m. ; 151
ponderea în PIB =
1.094 * 100 = 1,93% 56.543
Anul 2003: SDE=1.282 + 168 = 1.450 mld. u.m. ; ponderea în PIB =
1.450 * 100 = 1,71% 84.444
2) Încasările din export: Anul 2000: SDE 1.094 *100 = 13,10% *100 = ( Încasari din export 8.345
Anul 2003: SDE 1.450 *100 = *100 = 10,60% ( Încasari din export 13.667
3) Cheltuielile bugetare: Anul 2000: SDE 1.094 *100 = 22,18% *100 = Cheltuieli bugetare 4.931
Anul 2003: SDE 1.450 *100 = *100 = 21,71% Cheltuieli bugetare 6.676
E) Ponderea dobânzilor aferente datoriei publice externe în: 1.PIB Anul 2000: Dobânzi la datoria publică externă 112 *100 = *100 = 0,20% PIB 56.543
Anul 2003: 152
Dobânzi la datoria publică externă 168 *100 = *100 = 0,19% PIB 84.444
2) Încasările din export: Anul 2000: Dobânzi la datoria publică externă 112 *100 = *100 = 1,34% ( Incasari din export 8.345
Anul 2003:
( Dobânzi la datoria publica externă 168 *100 = *100 = 1,22% ( Incasari din export 13.667
3) Cheltuielile bugetare Anul 2000: Dobânzi la datoria publică externă 112 *100 = *100 = 2,51% Cheltuieli bugetare 4.931
Anul 2003: ( ( Dobânzi la datoria publica externa 168 *100 = *100 = 1,75% Cheltuieli bugetare 6.676
4.7. APLICAŢII DE REZOLVAT Aplicaţia 1 La un împrumut de stat, cu o dobândă anuală de 22%, valoarea nominală a unei obligaţiuni este de 50.000 $. Cursul obligaţiunilor în momentul plasării este al pari, iar în momentul rambursării este: a) 108% b) 95% O persoană a cumpărat 15 obligaţiuni. La ce sumă totală are dreptul la rambursarea obligaţiunilor? 153
Aplicaţia 2 Statul plasează prin intermediul unui consorţiu bancar un împrumut în valoare nominală de 300 mld. lei, cu o rată a dobânzii de emisiune de 18%. Consorţiul cumpără întregul împrumut la un curs de 90% şi reuşeşte să-l plaseze prin ghişeele proprii la un curs de 97%. La sfârşitul perioadei de plasare consorţiul rămâne cu 10% din înscrisuri nevândute. Să se calculeze: - valoarea împrumutului primit de stat; - câştigul consorţiului bancar. Aplicaţia 3 O ţară în curs de dezvoltare a contractat un împrumut dintr-o ţară dezvoltată cu o dobândă nominală de 18% pe an, iar preţurile produselor sale exportate au înregistrat în anul considerat, pe piaţa externă o reducere de 8% faţă de anul precedent. Să se calculeze: A) rata reală a dobânzii; B) la o creştere a preţurilor produselor ţării debitoare pe piaţa externă cu 3% care este rata reală a dobânzii? Aplicaţia 4 Valoarea nominală a unui titlu de stat este de 100 euro cu o rată de dobândă nominală de 20% pe an. Cursul de emisiune al acestui titlu este de 70%. Titlul este vândut de către deţinătorul său după un an la un preţ de revânzare de 110%. Cuponul de dobândă este încasat la sfârşitul anului în care a fost achiziţionat acest titlu. Determinaţi randamentul real anual care este dat de acest titlu. Aplicaţia 5 Pentru acoperirea deficitului bugetar, a fost emis un număr de 150.000 de titluri de stat, la o valoare nominală de 1.000.000 154
u.m. cu o rată a dobânzii de 12% pe an. Preţul de emisiune este de 90% iar scadenţa este la un an. Să se calculeze randamentul la emitent (rata reală a dobânzii). Dacă rata inflaţiei este de 7%, să se determine rata reală a dobânzii la subscriitor. Aplicaţia 6 Se emit obligaţiuni de stat caracterizate prin: valoarea nominală 100.000 u.m., cu o rată nominală de dobândă de 20%, rata dobânzii la termen 22%, iar cursul de vânzare este de 90%. În condiţiile în care rambursarea se face la paritate, să se calculeze rata reală de dobândă (Rrd). Aplicaţia 7 Se dau următoarele date: INDICATORI Datoria publică – total, din care: - internă - externă Cheltuielile cu plata dobânzilor – total, din care: - aferente datoriei publice interne - aferente datoriei publice externe Plăţi în contul ratelor scadente la împrumuturile externe Cheltuieli bugetare Încasări din exportul de mărfuri şi servicii PIB Cursul de schimb Populaţia 155
U.M.
2000
2002
mld. u.m. mld. u.m. mld. u.m.
3.840 3.375 615
4.184 3.616 673
mld. u.m.
354
470
mld. u.m.
256
320
mld. u.m.
28
44
mld. u.m. mld. u.m.
417 2.623
482 2.927
mld. u.m. mld. u.m. u.m. $ SUA mil. loc.
1.114 2.753 7.926 13.256 43,620 48,365 80,245 82,797
Să se determine: A) Datoria publică exprimată în $ / locuitor; B) Ponderea în PIB a: b1) datoriei publice; b2) datoriei publice interne. C) Ponderea în cheltuielile bugetare a: c1) cheltuielilor cu plata dobânzilor; c2) cheltuielilor cu plata dobânzilor aferente datoriei interne. D) Ponderea SDE în: d1) PIB; d2) încasări din export; d3) cheltuieli bugetare. E) Ponderea dobânzii aferente datoriei publice externe în: e1) PIB; e2) încasări din export; e3) cheltuieli bugetare. Aplicaţia 8 Se dau următoarele date pentru România: INDICATORI u.m. 2003 Datoria publică externă efectivă mil. dolari 12.125,8 Serviciul datoriei publice externe mil. dolari 2.048,0 Exporturi de bunuri şi servicii mil. dolari 17.545,0 Datoria externă guvernamentală mil. dolari 9.020,0 Dobânzi plătite mil. dolari 590,4 Cursul de schimb lei/$ 33.055 PIB mld. lei 1.871.000,0 Să se calculeze principalii indicatori de îndatorare externă a României pe anul 2003: 1. raportul dintre datoria publică externă efectivă şi PIB; 2. raportul dintre serviciul datoriei publice externe şi PIB; 3. raportul dintre datoria publică externă efectivă şi exportul de bunuri şi servicii; 156
4. raportul dintre serviciul datoriei publice externe şi exportul de bunuri şi servicii; 5. raportul dintre dobânzile plătite şi exporturile de bunuri şi servicii; 6. raportul dintre datoria externă guvernamentală şi PIB. 4.8. TESTE GRILĂ 1.
Statul apelează la împrumuturi din necesităţi de echilibru bugetar dacă: a) pe parcursul execuţiei bugetare nu există o concordaţă între încasarea veniturilor şi efectuarea cheltuielilor; b) în cazul existenţei excedentului bugetar; c) pentru echilibrarea bugetului, în cazul insuficienţei resurselor; d) pentru a asigura excedente bugetare pentru anii următori; e) pentru asigurarea echilibrului bugetar nu se apelează la împrumuturi.
2.
Care dintre cele enumerate mai jos nu fac parte din elementele unui împrumut? a) denumirea împrumutului; b) numele subscriitorului; c) valoarea nominală a împrumutului; d) rata dobânzii; e) termenul de rambursare.
3.
Plasarea împrumuturilor de stat nu presupune una din următoarele modalităţi: a) plasarea împrumuturilor direct prin funcţionari publici; b) vânzare la bursă; 157
c) plasarea prin intermediul unor consorţii bancare; d) plasarea prin casieriile regiilor autonome şi societăţilor comerciale cu capital de stat; e) plasarea prin ghişeele administraţiilor financiare. 4.
Pentru împrumuturile pe termen scurt nu se emit: a) bonuri de tezaur; b) obligaţiuni; c) poliţe de tezaur; d) certificate de trezorerie; e) certificate de impozite.
5.
Rambursarea (amortizarea sau stingerea) nu se efectuează prin: a) trageri la sorţi a înscrisurilor; b) depreciere monetară severă; c) pe calea anuităţilor; d) conversiunea facultativă; e) incapacitatea de plată a statului din motive politice sau economice.
6.
Datoria publică reprezintă: a) totalul datoriilor unei naţiuni în străinătate; b) totalul datoriilor unei naţiuni; c) suma totală împrumutată de entităţile publice; d) datoria statului faţă de instituţii internaţionale; e) datoria statului faţă de populaţie.
7.
Datoria publică internă nu cuprinde împrumuturile statului pentru finanţarea: a) instituţiilor publice; b) deficitul bugetului de stat; c) proiectelor de dezvoltare; d) acţiuni în cazuri excepţionale (calamităţi, război); e) nici un răspuns nu e corect. 158
8.
Indicatorii datoriei publice nu cuprind: a) ponderea serviciului datoriei publice în PIB; b) mărimea absolută a serviciului datoriei publice; c) gradul de îndatorare faţă de străinătate; d) raportul dintre datoria externă şi PIB; e) datoria publică medie pe locuitor în $ SUA.
9.
În cadrul datoriei publice interne nu se cuprind: a) împrumuturile pe termen scurt primite de la Banca Naţională; b) emisiunea de bonuri de tezaur; c) garanţii acordate de stat pentru împrumuturi interne; d) atragerea pe termen scurt a disponibilităţilor din conturile Trezoreriei Publice; e) nici unul dintre răspunsurile de la punctele a-d.
10. „Conversia datoriei externe” a unor ţări în curs de dezvoltare reprezintă o sursă de finanţare a: a) protecţiei mediului; b) industriei; c) agriculturii; d) construcţiei de locuinţe; e) cercetări ştiinţifice. 11. Care din următoarele titluri de credit nu pot fi emise de stat cu ocazia plasării unui împrumut de stat: a) certificate de trezorerie; b) obligaţiuni; c) titluri de rentă; d) cambii şi bilete la ordin; e) bonuri de tezaur şi poliţe de tezaur.
159
12. Înscrisurile unui împrumut de stat – titluri de stat – nu pot fi: a) titluri de stat cu discont; b) acţiuni; c) materializate sau dematerializate; d) titluri de stat cu dobândă; e) obligaţiuni. 13. Pentru acoperirea riscurilor financiare ce decurg din garantarea de către stat a împrumuturilor interne sau externe se constituie: a) fonduri de risc; b) fonduri suplimentare; c) fonduri financiare de rezervă; d) fonduri de rezervă; e) fonduri de intervenţie. 14. Care din afirmaţiile de mai jos caracterizează datoria publică a ţărilor în curs de dezvoltare? a) datoria publică provine în proporţie covârşitoare din surse externe; b) când ponderea datoriei externe este predominantă în datoria publică, gradul de dependenţă economică şi financiară a ţării respective faţă de străinătate este mai redus; c) ţările în curs de dezvoltare urmăresc să aibă preponderentă o datorie publică flotantă; d) datoria publică provine în proporţii covârşitoare din surse interne; e) ţările în curs de dezvoltare pot obţine resursele valutare necesare din operaţiile de comerţ exterior şi nu apelează la împrumuturi externe.
160
15. Mărimea absolută a datoriei externe are doar una din următoarele caracteristici: a) arată suma datorată străinătăţii la un moment dat; b) ia în considerare numărul populaţiei; c) se calculează în funcţie de gradul de dezvoltare economică al ţării respective; d) ţine seama de potenţialul de export al ţării respective; e) reflectă eşalonarea rambursării în timp a acestei datorii. 4.9. CUVINTE ŞI RELAŢII CHEIE • • • • • • •
• credit public; • deosebirile între creditul public şi creditul bancar • debitor şi creditor în cazul împrumuturilor de stat • acoperirea deficitului bugetar • goluri temporare de casă în execuţia trezoreriei • opţiunea între impozite şi împrumuturi de stat • împrumuturile de stat – impozite amânate • valoare nominală • curs şi valoare reală • dobândă nominală şi reală
• • • •
161
certificate de trezorerie obligaţiuni subscripţie publică conversiune arozare consolidare amortizarea împrumururilor de stat grad de îndatorare al unei ţări datorie flotantă datorie consolidată serviciul datoriei publice
4.10. ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE 1. 2. 3. 4. 5.
Enumeraţi caracteristicile împrumuturilor de stat. Explicaţi elementele tehnice ale împrumuturilor de stat. Când apar necesităţile de trezorerie? Când apar necesităţile de echilibru financiar? Care sunt modalităţile de plasare a împrumuturilor de stat? 6. Enumeraţi şi descrieţi modalităţile de rambursare a împrumuturilor. 7. Definiţi datoria publică. 8. Care sunt indicatorii datoriei publice? 9. Care sunt indicatorii datoriei externe? 10. Din ce este alimentat Fondul de Risc pentru acoperirea riscurilor financiare?
162
CAPITOLUL V BUGETUL DE STAT 5.1. CONŢINUTUL BUGETULUI DE STAT
La definirea bugetului de stat concură două abordări şi anume: - una juridică şi alta economică. Sub aspect juridic bugetul reprezintă un act prin care sunt prevazute şi autorizate veniturile şi cheltuielile anuale ale statului. Sub aspect economic bugetul subliniază corelaţiile macroeconomice şi în special legătura cu nivelul şi evoluţia produsului intern brut. Bugetul de stat exprimă relaţiile economice în formă bănească ce iau naştere în procesul repartiţiei PIB, în conformitate cu obiectivele de politică economică, socială şi de altă natură ale fiecărei perioade. Aceste relaţii se manifestă în dublu sens: pe de o parte, ca relaţii prin intermediul cărora se mobilizează resursele băneşti la dispoziţia statului, iar pe de alta parte, ca relaţii prin care se repartizează aceste resurse. În economia modernă, bugetul nu mai constituie un simplu document în care se înscriu veniturile şi cheltuielile probabile ale statului pe o perioada de 12 luni, ci este un plan financiar la nivel macroeconomic. În ţările cu economie de piaţă dezvoltată sfera de cuprindere a noţiunii de buget a fost extinsă. Pe lângă bugetul de stat în forma sa clasică, poate fi elaborat şi un alt instrument mai cuprinzător denumit buget al economiei naţionale (în Franţa) sau buget economic (în Marea Britanie şi SUA). Bugetul economiei naţionale este conceput ca un ansamblu de conturi ale naţiunii, care reflectă pentru anul în curs şi pentru 163
anul următor previziunile asupra tuturor agenţilor economici din ţara respectivă. Forma în care se întocmeşte acest instrument cuprinzător diferă de la o ţară la alta. În România, nevoile de resurse la nivelul societăţii şi posibilităţile de acoperire a acestor nevoi sunt reflectate în bugetul general consolidat. Legea privind finanţele publice precizează faptul că gestionarea resurselor financiare publice se realizează printr-un sistem unitar de bugete care cuprinde (vezi figura 5.1). În bugetul de stat, ca principală componentă a sistemului bugetar se reflectă resursele financiare mobilizate la dispoziţia statului, repartizate în principal pentru realizarea acţiunilor social-culturale, apărarea ţării, asigurarea ordinei publice, autoritatea publică, ca şi pentru finanţarea unor investiţii şi activităţi de interes strategic, asigurarea protecţiei şi refacerea mediului înconjurător, asigurarea măsurilor de protecţie socială a populaţiei, realizarea programelor naţionale de cercetare şi investiţii publice. Cheltuielile sunt structurate după destinaţia lor, pentru a reflecta alocarea fondurilor publice către activităţi sau obiective care definesc nevoile fiscale şi nefiscale (cu precizarea veniturilor provenind din impozite, taxe, contribuţii şi alte vărsăminte), precum şi venituri din capital. În afara bugetului de stat, şi ca o excepţie de la principiul clasic al unităţii bugetare, anual sunt aprobate veniturile şi cheltuielile fondurilor speciale, ce se constituie în afara bugetului de stat, şi care au destinaţii clar precizate prin legi speciale. În prezent se constituie doar două fonduri speciale ale căror venituri şi cheltuieli se înscriu în bugetul Fondului naţional unic al asigurărilor sociale de sănătate şi respectiv, în bugetul Asigurărilor pentru somaj. Rolul bugetului general consolidat este pus în evidenţă de modalităţile de exercitare a funcţiilor finanţelor publice. 164
Rolul bugetului este mult mai complex. El este considerat un intrument prin care se realizează alocarea şi redistribuirea resurselor şi care prezintă utilitate în procesul reglării activităţii economice şi sociale.
Bugetul de stat
Bugetul instituţiilor publice
Bugetul asigurărilor sociale de stat
-
Bugetul fondurilor speciale
Bugetul trezoreriei statului
Autonome Finanţate integral sau parţial din: Finanţate integral din venituri proprii
Bugetul fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat
Bugetul fondurilor externe nerambursabile
Bugetele locale
Fig. 5.1 Sistemul bugetar al României Sursa: I. Văcărel (coordonator), Finanţe publice, Ediţia a VI-a, EDP, Bucureşti, 2007, p.520
165
1) Rolul alocativ al bugetului decurge din însăşi natura statului, care în mod tradiţional îşi asumă sarcina finanţării serviciilor publice. 2) Rolul redistributiv al bugetului este pus în evidenţă tocmai de natura lui specifică, respectiv aceea de instrument ce reflectă relaţii de mobilizare a resurselor de repartizare a acestora pentru finanţarea unor activităţi şi acţiuni determinate expres. Bugetul este intrumentul prin care se redistribuie o parte din PIB. Redistribuirea se realizează atât prin intermediul impozitelor şi taxelor cât şi al cheltuielilor. 3) Rolul de reglare a vieţii economice decurge din importanţa bugetului de stat ca instrument cu putere de lege prin care se reflectă politica economică promovată de Guvern. Prin orientările bugetului se poate acţiona asupra economiei stimulând sau frânând o anumită activitate. 5.2. PRINCIPII BUGETARE În scopul asigurării unei gestionări corecte a resurselor financiare publice se recomandă respectarea unor reguli tehnice cunoscute sub denumirea de principii bugetare. Acestea sunt reprezentate, potrivit Legii finanţelor publice, de principiile anualităţii, universalităţii, unităţii bugetare, neafectării veniturilor bugetare, specializării bugetare, echilibrului bugetar, principiul unităţii monetare şi principiul publicităţii.
166
Principii bugetare
Anualităţii
Universalităţii
Unităţii bugetare
Neafectării veniturilor bugetare
Autorizarea dată prin lege privind efectuarea cheltuielilor şi încasarea veniturilor se referă la o perioada de 12 luni. - Veniturile şi cheltuielile sunt înscrise în buget în totalitate, în sume brute; - Veniturile bugetare nu pot fi afectate direct unei cheltuieli bugetare anume, cu exceptia donaţiilor şi sponsorizăriilor care au stabilite destinaţii distincte. - veniturile şi cheltuielile bugetare se înscriu într-un singur document, în vederea utilizării eficiente şi monitorizării fondurilor publice; - veniturile din sistemul extrabugetar se introduc în bugetul de stat, urmând regulile şi principiile acestui buget, cu excepţia veniturilor proprii ale instituţiilor şi a acelora constituite pentru stimularea personalului. Veniturile încasate la buget se depersonalizează, astfel încât veniturile în totalitatea lor se utilizează pentru acoperirea tuturor cheltuielilor.
167
Specializării bugetare
Echilibrului bugetar Unităţii monetare
Publicităţii
Veniturile şi cheltuielile bugetare se înscriu şi se aprobă în buget pe surse de provenienţă şi pe categorii de cheltuieli, după conţinutul lor economic şi destinaţia acestora, potrivit clasificaţiei bugetare. Prevede acoperirea integrală în intervalulul anului bugetar, a cheltuielilor din veniturile ordinare. Toate operaţiunile bugetare exprimă în monedă naţională.
se
Transparenţa sistemului bugetar este asigurată prin: dezbaterea publică a proiectelor de buget, a conturilor generale anuale de execuţie a bugetelor, cu ocazia aprobării acestora; publicarea în Monitorul Oficial a bugetelor şi a conturilor anuale de execuţie a acestora; mijloacele de informare în masă, pentru difuzarea informaţiilor asupra conţinutului bugetului, exceptând informaţiile şi documentele nepublicate, prevazute de lege.
Fig. 5.2 Definirea principiilor bugetare Sursa: I.,Văcărel (coordonator), Finanţe publice, Ediţia a VI-a, EDP, Bucureşti, 2007; T., Mosteanu (coordonator), Buget şi trezorerie publică, Ediţia a III-a revizuită, Editura Universitară, Bucureşti, 2008, p.43.
168
5.3. DIFERENŢIERI ÎNTRE BUGETUL DE MIJLOACE ŞI BUGETUL PE PROGRAME În timpul executării unui buget de mijloace, ordonatorii de credite sunt preocupaţi să utilizeze în totalitate creditele bugetare ce le-au fost aprobate, deoarece sumele necheltuite până la finele exerciţiului financiar nu se reporteaza în exerciţiul următor, ci se anulează. În cazul unui buget pe programe, preocuparea ordonatorilor principali participanţi la realizarea unui anumit program urmează să se deplaseze de la cheltuirea cu orice preţ a banilor prevazuţi în buget la monitorizarea mersului realizării programului, la încadrarea în termenele stabilite şi în indicatorii de eficienţă (eficacitate) aprobaţi. În caz contrar există riscul ca cei vinovaţi de eşecul programului, său de nerealizarea la termen a unor indicatori cantitativi sau calitativi, să suporte rigorile legii. Abandonarea unui program sau întreruperea temporară a executării acestuia generează pierderi nerecuperabile, imobilizări de resurse materiale şi băneşti, precum şi alte prejudicii pentru societate. În acest context, se naşte în mod firesc întreabarea: dacă bugetul pe programe prezintă avantaje incontestabile în comparaţie cu bugetul de mijloace, de ce aplicarea acestuia nu s-a generalizat, iar metodele folosite pentru raţionalizarea opţiunilor bugetare au fost supuse unor repetate ajustări şi reconsiderări în ţările în care s-au înregistrat cele mai mari realizări? Aceasta, pentru că trecea de la un tip de buget la altul se loveşte de o serie de obstacole greu de surmontat. Este vorba despre renunţarea la unele principii bugetare, acceptate de multă vreme ca indispensabile pentru promovarea disciplinei în gestionarea banului public. 26
26
I. Văcărel, Bugetul pe programe multianual, Editura Expert, Bucureşti, 2001, p. 26. 169
5.4. PROCESUL BUGETAR Procesul bugetar reprezintă ansamblul acţiunilor şi măsurilor întreprinse de instituţiile competente ale statului, în scopul concretizării politicii financiare aplicate de autoritatea guvernamentală. Etapele procesului bugetar: (1) elaborarea proiectului de buget; (2) aprobarea bugetului; (3) execuţia bugetului; (4) încheierea exerciţiului bugetar; (5) controlul execuţiei bugetului; (6) aprobarea execuţiei bugetului; Instituţii cu atribuţii în procesul bugetar: (1) Guvernul; (2) Parlamentul; (3) Ministerul Economiei şi Finanţelor; (4) Curtea de Conturi
170
Ministerul Economiei şi Finanţelor (MEF) Propune obiectivele politicii fiscale şi bugetare, împreună cu limetele de cheltuieli pe ordonatori principali de credite
Guvern
Parlament
Aprobă propunerile MEF
Este informat de guvern asupra principalelor orientări ale politicii macroeconomice şi ale finanţelor publice
Ordonatori principali de credite
MEF Transmite ordonatorilor principali de credite o scrisoarecadru conţinând contextul macroeconomic care stă la baza întocmirii bugetului, metodologiile de elaborare a acestuia şi limitele de cheltuieli aprobate de guvern
Elaborează proiectele de buget propriu cu încadrarea în limitele de cheltuieli aprobate de guvern
MEF
Guvern
Elaborează proiectul legii bugetare şi al bugetului
Aprobă proiectul legii bugetare şi al bugetului
Ordonatori principali de credite Execuţia bugetului aprobat de parlament
MEF
Curtea de Conturi
Primirea dărilor de seamă contabile şi elaborarea, pe baza acestora, a contului de execuţie bugetară
Verificarea contului de execuţie bugetară şi transmiterea la parlament a raportului privind controlul efectuat
Parlament Dezbate şi aprobă proiectul de lege privind bugetul
Guvern
Parlament
Aprobarea, pentru supunere spre adoptare de către parlament, a contului de execuţie bugetară
Analiza raportului Curţii de Conturi şi adoptarea proiectului legii de aprobare a contului de execuţie bugetară
Parlament Primirea contului si transmiterea acestuia spre verificarea Curţii de Conturi
Fig. 5.3 Etapele procesului bugetar la nivelul autorităţilor publice centrale din România Sursa: I. Văcărel (coordonator), Finanţe Publice, Ediţia a VI-a, EDP, Bucureşti, 2007, p. 575 171
5.5. APLICAŢII REZOLVATE Aplicaţia 1 Veniturile şi cheltuielile bugetelor publice ale anului 2003 în România sunt (mld. lei): VENITURI Venituri ale bugetului de stat 241.236 Venituri ale B.A.S.S. 135.823 Venituri ale fondului asigurărilor sociale de sănătate 56.742 Venituri ale fondului asigurărilor pentru şomaj 18.702 Venituri ale instituţiilor publice autonome 2.650 Venituri ale bugetelor locale 117.783 Transferuri 10.479 CHELTUIELI Cheltuieli ale bugetului de stat 291.045 Cheltuieli ale B.A.S.S. 133.506 Cheltuieli ale bugetului asigurărilor sociale de sănătate 56.342 Cheltuieli ale fondului asigurărilor pentru şomaj 16.516 Cheltuieli ale instituţiilor publice autonome 3.656 Cheltuieli ale bugetelor locale 117.583 Credite externe acordate ministerelor 36.754 Cheltuieli de natura datoriei publice 32.946 Transferuri 10.479 Determinaţi veniturile şi cheltuielile general consolidate şi deficitul bugetului general consolidat. Rezolvare: 1) Veniturile totale = 241.236 + 135.823 + 56.742 + 18.702 + 117.783 = 572.936 mld. lei Venituri totale consolidate = Venituri totale – Transferuri = 572.936 – 10.479 = 562.457 mld.lei. 2) Cheltuieli totale = 291.045 + 133.506 + 56.342 + 16.516 + 3.656 + 117.583 + 36.754 = 655.402 mld. lei. 172
Cheltuieli totale consolidate = Cheltuieli totale – Transferuri = 655.402 – 10.479 = 644.923 mld.lei. Cheltuielile general consolidate se obţin prin scăderea cheltuielilor de natura datoriei publice (ajustărilor) din cheltuielile totale consolidate. Cheltuieli general consolidate = 644.923 – 32. 946 = 611.677 mld. lei. Deoarece veniturile < cheltuielile în anul 2003 bugetul general consolidat al României se soldează cu deficit. Deficitul = 611.977 – 567.457 = 49.520 mld. lei. Aplicaţia 2 Se dau următoarele date referitoare la echilibrul bugetului federal al statului „X”: I Venituri buget federal Cheltuieli buget federal Soldul bugetului federal se acoperă cu: - resurse interne - resurse externe PIB II Venituri bugete landuri Cheltuieli bugete landuri Sold bugete landuri III Venituri bugete locale Cheltuieli bugete locale Sold bugete locale
U.M. mld. u.m. mld. u.m. mld. u.m. mld. u.m. mld. u.m. mld. u.m. mld. u.m. mld. u.m. mld. u.m. mld. u.m. mld. u.m. mld. u.m.
N 726 994 128 140 4.780 440 376 340 327 -
N–1 1.272 1.616 150 194 6.941 692 616 568 553 -
Să se determine: • mărimea absolută a soldului fiecărei componente a sistemului bugetar; 173
• ponderea soldului în total buget pe fiecare verigă; • ponderea deficitului bugetului federal în PIB şi structura resurselor de finanţare a deficitului federal. Rezolvare: 1 2 3 4 5 6
INDICATORI N N–1 Mărimea absolută a soldului bugetului federal (deficit) -268 -344 Deficitul federal se acoperă din: - resurse interne 47,76% 43,6% - resurse externe 52,24% 56,4% Ponderea deficitului în PIB 5,6% 5,0% Ponderea deficitului în cheltuielile bugetului federal (deficit/cheltuieli) 26,96% 21,28% Sold bugete landuri 64 76 Ponderea excedentului bugetelor landurilor 14,5% 10,9% Sold bugete locale 13 15 Ponderea excedentului bugetelor locale 3,82% 2,7% 5.6. APLICAŢII DE REZOLVAT Aplicaţia 1 Pe baza datelor referitoare la statul “Z” să se calculeze: 1) cheltuielile publice totale consolidate (mld.u.m.); 2) creşterea nominală relativă în anii t0 şi t1; 3) creşterea reală relativă în anii t0 şi t1; 4) ponderea cheltuielilor publice totale consolidate în PIB; 5) cheltuielile publice totale consolidate medii pe locuitor exprimate în $.
174
Indicatori Cheltuielile bugetului de stat Cheltuielile fondurilor securităţii sociale Cheltuielile fondurilor speciale extrabugetare Cheltuieli bugete landuri Cheltuieli bugete locale Transferuri între bugete PIB Indicele preţurilor constante Cursul de schimb Populaţie
u.m. mld.u.m.pr.crt.
t0 562
t1 687
mld.u.m.pr.crt.
488
566
mld.u.m.pr.crt. 33 37 mld.u.m.pr.crt. 374 485 mld.u.m.pr.crt. 477 534 mld.u.m.pr.crt. 395 443 mld.u.m.pr.crt. 5.264 6.223 1991=100 pr.crt. 113 136 u.m.naţ./$SUA 11,2 9,23 mil.loc. 60,14 62,53
Aplicaţia 2 Echilibrul bugetar al statului „I” cuprinde următoarele date: – mld. lei – Indicatori Sume 1. Veniturile bugetului federal 582 2. Cheltuielile bugetului federal 590 3. Veniturile fondurilor securităţii sociale 384 4. Cheltuielile fondurilor securităţii sociale 420 5. Veniturile fondurilor spec. extrabugetare federale 30 6. Cheltuielile fondurilor spec. extrabugetare federale 36 7. Veniturile bugetelor landurilor 273 8. Cheltuielile bugetelor landurilor 308 9. Veniturile bugetelor locale 280 10. Cheltuielile bugetelor locale 303 11. PIB 3.784 Să se determine care este nivelul următorilor indicatori:
175
1) Ponderea fiecărui sold în cheltuielile fiecărui buget; 2) Soldul ansamblului bugetelor; 3) Ponderea soldului ansamblului bugetelor în cheltuielile totale ale bugetelor; 4) Ponderea soldului ansamblului bugetelor în PIB. 5.7. TESTE GRILĂ 1.
Care din afirmaţiile de mai jos referitoare la principiul anualităţii bugetare nu este adevărată: a) în România anul bugetar corespunde cu anul calendaristic; b) în ţările dezvoltate anul bugetar coincide cu anul calendaristic (1 I – 31 XII); c) anualitatea bugetului se referă atât la perioada pentru care se întocmeşte şi aprobă bugetul de stat cât şi la perioada de execuţie a bugetului; d) anualitatea cere ca bugetul să se elaboreze, aprobe şi execute, pe perioada unui an calendaristic sau anul bugetar poate fi diferit de anul calendaristic; e) anualitatea cere ca bugetul să se elaboreze, aprobe şi execute pentru o perioadă de 12 luni.
2.
În ţările cu economie de piaţă, procesul bugetar nu reprezintă: a) un proces de decizie politică; b) un proces care se referă numai la execuţia bugetului de stat; c) un proces care cuprinde elaborarea, aprobarea, executarea şi încheierea bugetului de stat; d) un proces cu caracter ciclic; e) un proces cu un calendar stabilit prin legislaţia specifică. 176
3.
Responsabilitatea execuţiei bugetare revine: a) Parlamentului; b) ministerelor; c) Guvernului; d) Curţii de Conturi; e) Ministerului Finanţelor Publice.
4.
Măsurile fiscale aprobate prin legi bugetare se stabilesc: a) pe 5 ani; b) pe 3 ani; c) anual; d) lunar; e) pentru primele 10 luni ale anului.
5.
Proiectul de buget se depune spre aprobare Parlamentului până la: a) 1 octombrie; b) 15 octombrie; c) 10 octombrie; d) 25 septembrie; e) 20 septembrie.
6.
Bugetul de stat reprezintă: a) un act juridic care conţine volumul veniturilor şi cheltuielilor aprobate numai pentru serviciile generale ale statului; b) unicul plan financiar macroeconomic; c) un act juridic anual care prevede şi autorizează veniturile şi cheltuielile statului; d) un plan financiar elaborat, aprobat şi executat de guvern; e) actul care prevede cheltuielile şi veniturile anuale ale statului, dar nu are caracter obligatoriu. 177
7.
Calendarul precis al desfăşurării procesului bugetar din România este prevăzut în: a) legea anuală bugetară; b) constituţie; c) legea finanţelor publice locale; d) legea finanţelor publice; e) nu este prevăzut în nici o lege.
8.
Din bugetele locale sunt finanţate, de regulă, cheltuielile pentru: a) cercetare; b) desfăşurarea activităţii administraţiei publice locale; c) scopuri militare; d) datoria publică externă; e) nici una din cele de mai sus.
9.
Despre contul de execuţie bugetară nu se poate afirma că: a) contul de execuţie bugetară are un conţinut diferit în raport de sistemul de gestiune sau de exerciţiu, folosit în execuţia bugetului; b) concretizează modul de gestionare al bugetului de stat; c) este întocmit de Ministerul Finanţelor Publice, prezentat Guvernului şi supus Parlamentului pentru dezbatere şi aprobare; d) este întocmit de Ministerul Finanţelor Publice şi discutat şi aprobat de Guvern; e) reflectă finalitatea operaţiunilor de încasare a veniturilor şi efectuare a cheltuielilor bugetare.
10. Care din următoarele principii bugetare nu este prevăzut în legea finanţelor publice nr. 500/2002: 178
a) principiul specializării bugetare; b) principiul anualităţii; c) principiul echilibrului bugetar; d) principiul publicităţii; e) principiul unităţii şi universalităţii. 11. Care din următoarele categorii de venituri ale bugetului de stat nu reprezintă structura acestor venituri: a) venituri curente şi din capital; b) încasări din rambursarea împrumuturilor acordate; c) venituri din impozite directe şi indirecte; d) venituri fiscale şi nefiscale; e) rambursări de credite, plăţi de dobânzi şi comisioane la credite. 12. Dispoziţiile legii privind finanţele publice nr. 500/2002 nu se aplică în domeniul elaborării, aprobării, executării şi raportării: a) bugetelor locale; b) bugetului trezoreriei statului; c) bugetelor instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii; d) bugetul de stat, al asigurărilor sociale de stat şi al fondurilor speciale; e) bugetele instituţiilor publice autonome şi a celor finanţate integral sau parţial din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale după caz. 13. Conform principiului specializării bugetare, veniturile şi cheltuielile bugetare se aprobă şi se înscriu în bugetul de stat după:
179
1) 2) 3) 4)
conform clasificaţiei bugetare; pe plătitori, în cazul veniturilor; nivelul mărimii volumului lor; pe surse de provenienţă şi respectiv, pe categorii de cheltuieli; 5) grupate după natura lor economică şi destinaţia acestora; 6) pe ordonatori principali, secundari şi terţiari. a) 2,4,6; b) 3,5,6; c) 1,2,4; d) 2,4,5; e) 2,3,5. 14. Încheierea execuţiei bugetare presupune: a) folosirea concomitentă a sistemului de exercitare şi de gestiune pentru încheierea execuţiei bugetare; b) încheierea gestionării bugetului cu excedent; c) întocmirea la finele anului bugetar a contului de execuţie bugetară care reflectă finalitatea executării veniturilor şi cheltuielilor bugetare; d) încheierea gestionării bugetului numai cu deficit; e) întocmirea şi aprobarea de către M.F.P. a contului general de execuţie bugetară. 15. Bugetul general consolidat nu are următoarea caracteristică: a) cuprinde şi bugetele locale; b) nu este aprobat de Parlament; c) cuprinde toate resursele financiare şi toate cheltuielile dintr-o ţară; d) cuprinde ansamblul bugetelor care reflectă fluxurile de venituri şi cheltuieli ale sectorului public; e) este instrumentul care reflectă toate resursele financiare şi cheltuielile publice ale unei ţări.
180
5.8. CUVINTE ŞI RELAŢII CHEIE • Caracteristicile procesului bugetar: - decizional - democratic - preponderent politic - cu continuitate ciclică - cu larg impact public
• • • •
Buget general consolidat Buget public naţional Bugetul de stat Bugetul asigurărilor sociale de stat • Bugetele locale • Buget economic
5.9. ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE 1. Definiţi bugetul de stat. 2. Enumeraţi etapele procesului bugetar. 3. Care sunt atribuţiile şi obligaţiile fiecărei instituţii participante la procesul bugetar în România? 4. Definiţi bugetul asigurărilor sociale de stat. 5. Care este rolul bugetelor locale? 6. Care sunt sursele de formare a bugetelor locale în România? 7. Prezentaţi caracteristicile procesului bugetar. 8. Care sunt metodele clasice de dimensionare a veniturilor şi cheltuielilor bugetare? 9. Definiţi „bugetele-program”. 10. Precizaţi principalele diferenţieri între bugetul de mijloace şi bugetul de programe.
181
CAPITOLUL VI BUGETUL UNIUNII EUROPENE 6.1. RESURSELE BUGETULUI UNIUNII EUROPENE Resursele Bugetului Uniunii Europene la modul general cuprind resursele proprii (tradiţionale) şi alte tipuri de resurse. Se disting în cadrul resurselor proprii tradiţionale următoarele: A. Resursele proprii tradiţionale: - taxe, prime, sume adiţionale sau compensatorii, sume sau factori adiţionali, taxe din Tariful Vamal şi alte taxe stabilite sau care urmează a fi stabilite de către instituţiile Uniunii în legătură cu comerţul cu ţările terţe, taxe vamale la produsele care intră sub incidenţa Tratatului de instituire a CECA, expirat între timp, precum şi contribuţii şi alte taxe prevazute în cadrul organizării comune a pieţelor de zahăr. Sumele sunt încasate de către administraţiile naţionale şi vărsate direct la bugetul UE, după reţinerea unei cote de 25% corespunzătoare cheltuielilor cu colectarea veniturilor bugetare. B. Alte resurse proprii 1. resursa TVA (pentru anul 2008 este stabilită o cotă uniformă de 0,30%); 2. resursă bazată pe V.N.B. (resursă complementară) reprezintă aproape 25% din totalul resurselor proprii; 3. veniturile rezultate din toate taxele noi instituite în cadrul poliţiei comune; 4. corecţia în favoarea Marii Britanii este o derogare specială, obtinuta pentru contrabalansarea dezechilibrelor financiare majore ale Marii Britanii care acoperă 2/3 din dezechilibrul bugetar constat între vărsămintele veniturilor efectuate de Marea
182
Britanie şi cheltuielile Comunităţii referitoare la teritoriul britanic. C. Alte resurse În această categorie se cuprind diverse taxe, contribuţii ale diverselor ţări în cadrul programelor comunitare, amenzi, dobânzi penalizatoare etc. 6.2. CHELTUIELILE BUGETULUI UNIUNII EUROPENE Au fost clasificate în funcţie de momentul în care alocaţia bugetară este scadenţă. În cazul programelor multianuale, cheltuielile sunt clasificate astfel: 1) alocaţii de plată - reprezintă articolele de cheltuieli angajate pentru un an şi care vor fi efectuate în acel an. 2) alocaţii obligatorii - sunt articole de cheltuieli angajate în anul ”n”, dar care vor fi efectuate începând cu „n” şi terminând cu „n+t”, unde ”t” reprezintă durata proiectului finanţat. 3) alocaţii nediferentiate - reprezintă articole de cheltuieli pentru care nu există diferenţierea dintre alocaţii de plată şi alocaţii obligatorii. Există şi un alt tip de clasificare care împarte cheltuielile în: 1) cheltuieli obligatorii Sunt cheltuielile care au fost prevăzute în tratatele institutive, în legislaţia derivată, în convenţii internaţionale şi în tratate sau contracte cu terţe părţi. Contractul aparţine Consiliului. 2) cheltuieli neobligatorii - reprezintă cheltuieli care nu au fost prevăzute în tratate, convenţii internaţionale Controlul acestora îl deţine Parlamentul.
183
6.3. RELAŢIILE ROMÂNIEI CU BUGETUL UNIUNII EUROPENE Începând cu 1 ianuarie 2007, data aderării la Uniunea Europeană, România participă la procesul bugetar comunitar şi anume: - în mecanismul de luare a decizilor pe parcursul desfăşurării procesului bugetar comunitar la nivelul fiecărui an bugetar; - în mecanismul de stabilire şi/sau schimbare a cadrului general legal de bază prevăzut de Tratatul Uniunii Europene şi de Regulamentele comunitare din domeniul bugetar; - menţinerea de către România a poziţiei bugetare de beneficiar net raport cu UE; - îmbunătăţirea cadrului de utilizare eficientă a instrumentelor structurale. Odată cu aderarea la UE, România va beneficia de fonduri de post-aderare. În vederea implementării Politicii de Coeziune Economică şi Socială, Comisia Europeană a creat o serie de instrumente financiare destinate: - reducerii disparităţilor dintre regiuni; - promovării dezvoltării economice armonioase şi echilibrate a teritoriului Uniunii; - creşterii ocupării forţei de muncă; - protejării mediului înconjurător. Conform noului acquis comunitar în vigoare începând cu 1 ianuarie 2007, România primeşte asistenţa financiară nerambursabilă chiar din partea UE în cadrul obiectivelor „Convergenţa” şi ”Cooperare teritorială europeană”, prin: - Fondul European de Dezvoltare regională (FEDR); - Fondul Social European (FSE); - Fondul de Coeziune (FC).
184
În Tratatul de Aderare este menţionată Facilitatea Schengen şi Facilitatea pentru fluxurile de numerar, ca instrumente provizorii pentru spijinirea Bulgariei şi României în perioada dintre data aderării şi sfârsitul anului 2009 pentru: - finanţarea acţiunilor la noile frontiere externe ale Uniunii; - pentru punerea în aplicare a acquis-ului Schengen; - controlul frontierelor; - pentru a spijini îmbunatăţirea fluxurilor de numerar în cadrul bugetelor naţionale. Conform Tratului de aderare la Uniunea Europeană, aceasta va continua să acorde asistenţă financiară celor două noi state membre (România şi Bulgaria) şi prin programul „Facilitatea de tranziţie” care va sprijini implementarea activităţilor de construcţie instituţională urmând aceleaşi principii ca şi programul PHARE. Creditele de angajament pentru România, aferente anului 2008 însumează 46,5 milioane euro.
185
Bibliografie 1. Bodnar, M. – Finanţe publice I, Editura Universităţii Titu Maiorescu, Bucureşti, 2007 2. Euzèby,A., Herschtel,M.,L., – Finances publiques, Dunod, Paris, 1990; 3. Moşteanu, T. şi colectivul – Finanţe publice – Sinteze teoretice, teste grilă şi aplicaţii practice, Editura Universului Bucureşti, 2004; 4. Moşteanu, T. şi colectivul – Finanţe publice – Note de curs şi seminar, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 2002; 5. Moşteanu, T. şi colectivul – Finanţe publice – Sinteze şi aplicaţii practice, Editura Lucman, Bucureşti, 2001; 6. Moşteanu, T. şi colectivul – Bugetul şi trezorerie publică, Editura Du Style, Bucureşti, 2000; 7. Moşteanu, T. şi colectivul – Bugetul şi trezorerie publică, Editia a III-a revizuită, Editura Universitară, Bucureşti, 2008; 8. Moşteanu, T. şi colectivul – Finanţe publice, Editura Universitară, Bucureşti, 2004; 9. Roman, D., – Finanţe aplicate, Volumul I, Editura Economică, Bucureşti, 2001; 10. Percebois, J., – Economie de finances publiques, Editura Armand Collin, Paris, 1993; 11. Stroe, R., Armeanu, D., – Finanţe, Editura ASE, Bucureşti, 2004; 12. Toulouse, J.,B.,Leusse, J., F., Rolland,Y., Pillot, X., – Finances publiques et politiques, Editura Eonomică, 1987; 13. Ungureanu, M.A. (coordonator) – Sinteze şi aplicaţii, Ed. CONPHYS, Rm. Vâlcea, 2005 14. Văcărel, I. şi colectivul – Finanţe publice ediţia a VI-a, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A.,Bucureşti, 2007; 15. Văcărel, I. şi colectivul – Finanţe publice ediţia aIV-a, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A.,Bucureşti, 2002; 186
16. Văcărel, I., – Bugetul pe programe multianual – concepţii, reglementări, rezultate, perspective, Editura Expert, Bucureşti, 2002; 17. Văcarel, I., – Politici fiscale şi bugetare în România, 19902000, Editura Expert, Bucureşti, 2001; 18. Văcărel, I., – Sistemul impozitelor şi taxelor în U.E. şi în România, Academia Română, Bucureşti, 2001; 19. Văcărel, I., – Politici economice şi financiare de ieri de azi, Editura Economică, Bucureşti, 1996; 20. Anuarul Statistic al României, Institutul Naţional de Statistică, Bucureşti, 2003; 21. Government Finance Statistics, – FMI Yearbook, 2004; 22. Humain Developement Report – PNUD, 2004; 23. Ministerul Finanţelor Publice – Cartea albă, 2002; 24. Legea bugetului de stat pe 2000, 2001, 2002, 2003, 2004; 25. Lege privind finanţele publice, nr. 500/2002 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 13 august 2002; 26. Legea datoriei publice nr. 81/11 mai 1999, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 215/17 mai 1999; 27. Teste grilă pentru licenţă ASE, 2000-2006, Editura Economică; 28. Teste grilă licenţă 2005, Universitatea Titu Maiorescu.
187
