INTRODUCERE Ne aflăm în plină şi extrem de rapidă revoluţie multi-media, un proces cu multe tentacule (Internet, calculatoare personale, ciberspaţiu) care se caracterizează însă printr-un numitor comun:tele-vederea, şi prin aceasta o tele-trăire a noastră. Totul devine vizualizat. Dar în cazul acesta ce se întâmplă cu non-vizualizabilul (care e mai răspândit)? Astfel, în timp ce ne preocupă cine controlează media, nu ne dăm seama că de fapt instrumenuil în sine şi pentru sine este cel care ne-a scăpat de sub control. În legătură cu televiziunea ne lamentăm că încurajează violenţa, sau că informează puţin şi prost, sau că este înapoiată din punct de vedere cultural. Este adevărat. Dar este şi mai adevărat şi chiar mai important să înţelegem că tele-vederea schimbă treptat natura omului. Acesta este miezul problemei, esenţa ei, care până astăzi a scăpat în mare măsură atenţiei noastre. Şi totuşi e destul de limpede că lumea în care trăim se sprijină deja pe umerii firavi ai „video-copilului": un exemplar foarte recent de fiinţă umană educată de tele-vedere — în faţa unui televizor — înainte chiar să înveţe să scrie şi să citească. Lucrarea de licenţă intitulată ” Violența televizuală în desenele animate”urmăreşte să surprindă influenţa pe care o exercită televizualul asupra proceselor cognitive precum şi asupra comportamentului social al copiilor. Lucrarea este structurată pe trei capitole, primele două vizând teoria iar în cel de-al treilea find prezentat demersul investigativ urmat. În prima parte a acestei lucrări ne vom ocupa de primatul imaginii, adică de precumpănirea vizibilului asupra inteligibilului, care îl face pe om să vadă fără să înţeleagă. Pornind de la această premisă, în capitolul I al lucrării prezente vom examina puterea şi implicit impactulviolenței illustrate în desenele animate asupra minții acestora și în mod deosebit asupra comportamentului.De-a lungul acestui parcurs atenţia ne va fi concentrată pe examinarea influenței scenelor violente prezentate în desenele animate analizând procesele prin care creierul trece în momentul în care individul se uită la televizor, consacrând o mare parte a acestuia efectelor psihologice ale vizionării desenelor animate cu conținut ridicat de violență asupra comportamentului și asupra psihicului copiilor oferind o multitudine de exemple din cercetările desfăşurate pe această temă menite a demonstra faptul că Violența televizuală în desenele animate
4
televiziunea mai mult distruge decât transmite în materie de cunoaştere şi înţelegere. Atenţia ne va fi centrată preponderent asupra copiilor de vârstă mică. În capitolul II, vom avea în vedere de asemenea efectele devastatoare ale desenelor animate asupra moralităţii viitorilor adulţi punând în prim plan efectele difuzării violenţei televizate asupra comportamentul pro-social al copilului, centrându-ne atât asupra efectelor imediate cât şi asupra efectelor pe termen lung asupra laturii valorice şi culturale. Tot în această parte vom prezenta rezultatele a numeroase studii cu privire la legătura dintre violenţa televizată şi violenţa reală. În încheierea capitolului II, vom încerca să conturăm de asemenea şi câteva aspecte pozitive ale televizualului, ca model al comportamentelor pozitive. Capitolul III este dedicat prezentării demersului investigativ realizat pe tema influenţei violenței televizate asupra dezvoltării intelectuale a şcolarului mic precum și asupra comportamentului. În cadrul acestuia am avut drept obiective studierea legă turilor dintre timpul acordat vizionării programelor TV şi performanţa şcolară a elevilor precum şi al gradului de acceptabilitate al comportamentului agresiv al elevilor de clasa a IV -a ai şcolii generale ‖Alexandru cel Bun‖ din judeţul Iaşi. Variabilele au fost operaţionalizate au fost măsurate astfel: Scala credinţelor normative despre agresivitate(Huessman, 1992) pentru măsurarea gradului de aprobare a comportamentului agresiv precum şi 3 itemi adresaţi părinţilor în vederea cuantificării orelor dedicate de către copii vizionării programelor TV şi studiului. Am studiat de asemenea diferenţele de gen în ceea ce priveşte gradul de aprobare al comportamentului agresiv precum şi influenţa preferinţei pentru anumite posturi de televiziune pentru copii, cu grade diferite de violenţă asupra nivelului de agresivitate. Nu în ultimul rând am analizat legătura dintre timpul dedicat vizionării programelor TV şi timpul dedicat studiului.
Violența televizuală în desenele animate
5
PARTEA TEORETICĂ
CAPITOLUL I VIOLENȚA TELEVIZUALĂ. DELIMITĂRI CONCEPTUALE. TEORII EXPLICATIVE ALE INFLUENȚEI VIOLENȚEI ILUSTRATE ÎN DESENELE ANIMATE. ASPECTE PARTICULARE
1.1.
Scurt istoric al apariției desenelor animate. Evoluția nefavorabilă a desenelor animate și impactul acestora asupra copiilor
De mai bine de 80 de ani show-urile de televiziune și filmele animate binedispun milioane de copii din lumea întreagă. Felix the Cat, primul personaj de desene animate care a prins viață în anul 1920, Donald Duck 10 ani mai târziu, Mickey Mouse și Pluto, cele două fiamoase personaje aduse în scenă de către Disney Brothers. Vizionarea desenelor animate reprezintă o activitate foarte popular și foarte plăcută pentru copii. Cartoon Network se află în topul preferințelor copiilor din întreaga lume. Acest post de televiziune a început să transmită începând cu anul 1992 și și-a câștigat popularitatea în timp record. Începând cu luna august 2002 acesta a început să fie vizionat de 80 de milioane de copii în Statele Unite ale Americii și în alte 145 de țări din întreaga lume fiind unul dintre canalele de top asigurate de televiziunile prin cablu. Cartoon Network difuzează în prezent desene animate 24 de ore 7 zile pe săptămână dând numai desene animate. 68% din audiență aparține copiilor cu vârsta cuprinsă între 2 și 17 ani în timp ce 32% aparține grupului de vârstă cuprins între 18 și 32 de ani. (Hassan & Daniyal, 2005, pg. 8) copii cu vârsta cuprinsă între 6 și 11 ani reprezintă publicul principal al acestui post. Televiziunea ne transmite o serie de mesaje, date atât de natura acestui mediu, cât și trăsăturile generale ale lumii TV. Frecvența crescută a vizionării acentuează un alt fenomen:trăsăturile caracteristice ale lumii TV care apar cu o anumită regularitate-violența, Violența televizuală în desenele animate
6
sexualitatea, magicul-indiferent de emisiune, devin ele însele un mediu de experiență.Aceste trăsături, ca medii de valori și de experiență, un numai că devin foarte puțin perceptibile, dar în mod inconștient sunt însușite mult mai repede sau mai profund decât însuși mesajul principal, care constituie pretextul comunicării. Prinși în acțiunea de pe micul ecran, în senzaționalul sau dramaticul care ne surprinde permanent, ne captivează sau solicită atenția, cu discernământul redus în mod semnificativ, nu ne dăm seama că însăși construcția în sine a realității care ni se prezintă, însăși modul în care se pune problema sunt vicioase sau că atmosfera respectivă ni se insinuează în inconștient, influențându-ne modul de a gândi. Astfel, că în timp se ajunge la cristalizarea unor sisteme de valori, a unor principii de viață despre care un putem spune când sau cum ni le-am format, de parcă dintotdeauna am fi gândit astfel. (Bădescu I., 2006, Drăgoi M. A., 2010, pg 211) Desenele animate erau cândva programele favorite ale persoanelor de diferite vârste. Aceste desene animate și filme erau plăcute de aproape fiecare persoană. La începutul difuzării acestor desene animate, acestea conțineau pasaje umoristice și aveau sarcina de a crea o atmosferă distractivă pentru toate vârstele indifferent de nivelul de educație. În ultimii zece ani, industria desenelor animate a cunoscut o schimbare astronomică în ceea ce privește genul de desene animate abordat. Astăzi, impactul desenelor animate a câștigat un nou statut și anume cel conform căruia desenele animate reprezintă o modalitate de a transmite mesaje publicului țintă. Din păcate presa nu a evidențiat efectele deosebit de dăunătoare pe care desenele animate difuzate pe acest canal de televiziune le exercită asupra copiilor.Rezultatele au indicat că există diverse variabile ce influențează acest process precum gradul de simpatizare al personajelor, accesoriile și costumele folosite, gradul de atractivitate fizică, vârsta, inteligența, comportamentele anti-sociale sau prosociale exprimate etc. Evoluța desenelor animate este din păcate una îngrijorătoare întrucât de-a lungul timpului a trecut de la desene inocente la cele violente. (Beagles& Gat, 1983, pg 130) În prezent Cartoon Network nu mai este un post sigur pentru copii dat fiind conținut ridicat de scenarii pentru adulți. De pildă, eroul uneuia dintre desene pe numele său Joe Camel are efecte negative asupra copiilor dat find faptul că acesta fumează. Astfel, dcă acum câțiva ani desenele animate aveau menirea de a-și educa telespectatorii acum acestea se pare că îi învață cum să devină mai violenți. cauza este transformarea acestor desene într-o adevărată industrie care din păcate, pentru a vinde apelează la o serie de strategii de atragere a atenției copiilor Violența televizuală în desenele animate
7
transfomrându-le mințile prin inocularea ideilor periculoase. Din nefericre, animația s-a transformat radical în ultimii ani făcând din ceea ce înainte era considerat ca fiind nevinovat și fermecător care avea menirea de a-i distra pe cei mici, într-un adevărat monstru și într-o reală problemă pentru educația și pentru bunăstarea emoțională a copiilor. Desenele animate au devenit o problemă reală de a cărei gravitate este necesar să ne preocupăm. Dată fiind puternica afiliere față de personajele supranaturale, foarte mulți dintre copii pot suferi este cazul să ne gândim câți copii mai pot asuma acest risc sub pretextul distracției. În present programele și desenele animate joacă un rol vital în creșterea profitului companiilor de profil prin intermediul acestora promovându-se și jucării așadar desenele animate sunt o sursă de advertisement pentru corporații. (Cherney& London, pg 157) Vizionarea desenelor animate afectează atitudinea și comportamentul copiilor, modalitatea de a vedea lumea respective ceea ce le place și ceea ce nu le place. De asemenea exercită un deosebit effect asupra limbajului și asupra modului de a se îmbrăca și de a mânca. (Meyers &Syephen,2002, pg. 439) Desene animate conțin violență în mare parte. În acest sens, un studiu realizat de către Potter și Warren (1998 apud Josephson,2005, pg 5) a evidențiat faptul că acest post de televiziune are mai curând un conținut violent în cadrul desenelor difuzate într-o mai mare măsură decât comedii și jocuri pentru copii. Drept urmare, copii sunt mult mai expuși violenței în momentul în care îl vizionează decât dacă ar viziona orice alt material de la oricare alt post de televiziune în prime time respective între orele 8p.m. și 11 p.m.În plus, desenele animate sunt cauza modelării falselor concepții cu privire la lume acestea având un caracter hipnotic creând în timp viciul vizionării obsesive la televizor. De asemenea calitățile fizice ale copiilor sunt limitate din cauza faptului că aceștia dedică extreme de mult timp vizionării desenelor animate. Dat fiind faptul că vizionarea de desene animate reprezintă activitatea favorită a copiilor în timpul lor liber astfel încât, de cele mai multe ori aceștia prefer să se uite la desene animate decât să facă activități fizice. (Hassan & Daniyal,2005, pg 9) Violenţa de limbaj apare în toate tipurile de desene animate şi constă în expresii şi cuvinte pe care adulţii, se feresc în mod normal să le adreseze odraslelor lor. „Un Monstru de teapa mea.. ―, „Mult stimată Putoare…― Sunt personajele unor interminabile seriale pe care copiii le vizionează seara, dimineața, sau în timpul zilei. Violența televizuală în desenele animate
8
Palierul violenţei lingvistice este prin urmare, relativ redus, restrâns la o gamă de apelative referitoare la lipsa de inteligenţă: „prost‖, „prostovan‖, „prostănac‖, „idiot‖, „cretin‖, „netot‖, „tâmpit‖, „tembel‖, „dement‖ şi „fraier‖, la câteva apelative care coboară în bestial, gen „bou‖, „câine‖, „vierme‖, „larva‖, completat de expresii precum: „fund‖, „împuţit‖, „jegos‖, „aurolac‖ .In fiecare episod din 90% din seriale există cazuri de violenta imagistică. Avem din acest punct de vedere cadre cu explozii, lupte, foc, arme ultrasofisticate, distrugeri imobiliare care se repara pana in episodul urmator, ca totul sa poata sa inceapa de la capat. Personajele pozitive alunga, omoara monstrii care au ucis si au distrus la randul lor. In cursul acestui proces, numeroase personaje sunt legate, inchise, schilodite, batute, chiar torturate, fara ca in realitate sa fie cu adevarat un pericol. (Duminica& Popescu, pg 425)
1.2.
Definirea violenței televizuale
Noțiunea de violență variază în funcție de contextual în care aceasta este tratată. Ca și alte constructe, definirea acestui concept este rezultatul unei convenții sociale provenit din negociere de către varii forțe politice și sociale.Foarte mulți se referă la agresivitate ca fiind baza biologică a activității și existenței umane în tmp ce noțiunea de violență se formează pe fondul unei atitudini cauzate de intervenția factorilor culturali. Violența este în general definită ca fiind orice acțiune intenționată sau accidental ce produce o daună psihologică sau fizică fie propriei personae fie unei alte personae, animalelor sau obiectelor inanimate. Aceasta este definită de către Organizația Mondială de Sănătate ca fiind utilizarea intenționată a forței fizice sau a puterii, sub forma amenintării sau a trecerii la fapte, îndreptate fie asupra unei persoane fie asupra propriei persoane care fie înregistrează un risc ridicat de a duce la prejudicii, moarte, rănire psihologică, deprivare sau dezvoltare deficitară. (Huessman& Guerrra, 1997, pg. 411 ) Termenii includ orice combinație dintre cuvintele media, televiziune, film, video, radio, muzică, jocuri pe calculator, violență, crimă, agresiune. Ideea conform căreia unii copii sunt mai susceptivili la efectele violenței din desenele animate a creat o balanță între cele două puncte de vedere extreme, unii dintre cercetători evidențiind rolul experiențelor sociale și de mediu Violența televizuală în desenele animate
9
folosite în vederea explicării diferențelor individuale. Există multe publicații cu privire la efectele violenței din mass media în special în America de Nord. Cu toate acestea, puține cercetări au luat în considerare dovezile, atât cele de laborator cât și cele experiemntale cu privire la efectele violenței televizate și în special a celei din desenele animate. Williams, Zabrack și Joy (1982 apud Peters& Blumberg, 2002, pg 146) disting între agresivitate și violența deschisă. Mai concret, aceștia caracterizează agresivitatea ca fiind un comportament ce implică prejudicierea fie fizică fie psihologică incluzând amenințări implicite sau explicite și comportamente nonverbal și violența ca reprezentând comportamentul agresiv din punct de vedere fizic care cauzează prejudicii sau chiar moartea sau au potențialul ridicat de a cauza aceste efecte. Brocato et all (2010, pg. 96) definește violența media ca având un conținut ce ilustrează încercări intenționate inițiate de către indivizi de a face rău celorlalți. aceasta se poate prezenta fie sub forma unei acțiuni vii sau animate. Această definiție exclude violența neplauzibilă sau reflectată în amenințări, abuzul verbal sau gesturile comice. În schimb Gerbner (1972apud Rodrigo, 2013, pg. 157) definește violența televizuală ca fiind expresia deschisă a forței fizice îndreptate împotriva celorlalți respectiv acțiunea îndreptată din proprie voință în vederea rănirii sau omorârii unei persoane. Exprimarea forțelor letale trebuie să fie crediibile sau reale în termenii simbolici ai dramei. Umorul sau violența pot fi credibibile sau reale chiar și în cazul în care au un effect comic.
1.3.
Aspecte generale ale vizionării desenelor animate
Violența în desenele animate este similară în sensul că respectivele daune sunt cauzate personajelor.(Donnerstein& Smith,2003, pg 152). Date fiind acțiunile personajelor bazate pe fantezii , desenele animate creează o lume gri în ceea ce privește violența. de fapt, televiziunea pentru telespectatorii adulți percep fantezia și desenele animate ca fiind violente fără a fi înfricoșătoare sau deranjante. Conform unui studiu realizat de către Huston și Wright (1998 apud Peters& Blumberg, 2002, pg 151), preșcolarii vizionează programele televizate de desene animate în medie 30 de Violența televizuală în desenele animate
10
ore. Copii de 4 ani vizionează în medie de la 50 la 70 de minute pe zi. O atenție deosebită a fost acordată studierii dezvoltării naturii sociale și emoționale a relației dintre violența televizată și comportamentul agresiv. Motivul de îngrijorare provine din faptul că desenele animate sunt caracterizate printr-un nivel extrem de mare de violență având un conținut foarte agresiv. Cercetările cu privire la violență au un lung istoric. De la teoriile clasice ale cultivării (Gerbner& Gross,1976) până la abordările moderne ale neuroștiinței (Carnegey, Bartholow& Andersob, 2007), preocuparea față de efectele violenței media au fost permanente. Mai mult decât atât, necesitatea practiciilor comunicării, utilizarea jocurilor video în care violența este extreme de des întâlnită nu au făcut decât să crească preocuparea față de aceste efecte ducând la desensibilizarea față de violența reală. (Rodrigo, 2013, pg 163) Argumentul că un copil având sub trei ani nu înţelege ceea ce vede, dar cu atât mai abitir „absoarbe" violenţa ca pe un model incitant şi chiar de succes din viaţa adultă este cu siguranţă adevărat. Așadar, influenţa televiziunii apare ca fiind cea mai complexă şi cel mai mult orientată pe antivalori.Promovarea lor nu este neapărat intenţionată, vizibilitatea negativului fiind mai mare din motive de creştere a audienţei, deci din nevoia de profit comercial. Televiziunea promovează cu precădere spectacularul şi modele din viaţă reală, cu accent pe succesul financiar mai mult decât pe cel cultural sau intelectual. (Gheorghe V., 2007, pg 26) Modelul spectacolului violenţei se extinde în toată lumea: S.U.A. exportă cu peste 30% mai multe programe violente decât se consumă în S.U.A. ―Violenţa – spuneG. Gerbner – este un limbaj universal şi atractiv care nu are nevoie de cuvinte.‖ În acest sens, numeroase studii au evidențiat faptul că preșcolarii manifestă un comportament agresiv după vizionarea unor personaje de desene animate angajați în comportamente violente. (Bandura, Ross& Ross, 1963, Paik& Comstock, 1994, Potts, Huston& Wright, 1986, Sanson&DiMuccio, 1993, Peters& Blumberg, 2002, pg 150) Aceste rezultate sunt concordante cu teoria învățării sociale ce postulează idea conform căreia copiii învață comportamentul agresiv prin observarea acțiunilor celorlalți. Conform Asociației Americane de Psihiatrie ce a examinat efectele violenței televizate atunci când copiii se uită la conținuturi violente aceștia înregistrează creșteri ale atitudinilor, valorilor și comportamentelor aggressive. De pildă, Gerbner, Morgan și Signorelli(1993 apud Peters& Blumberg, 2002, pg 151) au examinat programele de televiziune între anii 1973 și 1993 Violența televizuală în desenele animate
11
și a descoperit faptul că aproximativ 92% din desenele animate ce rulau în fiecare sâmbătă dimineață conțineau forme de violență comparative cu celelalte programe difuzate la aceeași oră; astfel, numărul mediu de scene de violență per oră era de 23 comparativ cu 5, 3 numărul de scene ale programelor de alt tip. Studiul Național asupra Violenței Televizate (NTVS) a evidențiat faptul că violența televizată încurajează acest tip de comportament. NTVS a descoperit de asemenea faptul că din 3 seriale de desene animate 2 conțin un nivel ridicat de acte violente. Această situație este de asemeena exacerbată de popularitatea curentă a serialelor de desene animate japoneze numite anime (Cardcaptors, Batman, Beyond, 2009, pg 11) Acest gen este caracterizat prin animarea acțiunii rapide prezentând numeroase scene de violență. Unii scriitori au evidențiat faptul că violența televizată vizionată în copilărie și adolescență favorizează comportamentul agresiv în viitor. Concluzia este că efectele pe termen lung ale violenței televizate exercită mai mare influență fiind mai vizile în copilărie. Cercetările indică faptul că personajele comice de desene animate sunt percepute de către copii în care victimelor nu li se aduc prejudicii ca fiind mai violente și mai puțin acceptabile decât violența ilustrată fără intenție comică. Date fiind aceste diferențe în conceptualizare rămâne neclar dacă actele agressive comise de personajele de desene animate sunt într-adevăr violente.Cu toate acestea, simpla observare a comportamentului agresiv al preșcolarilor ce urmăresc adesea programele de televiziune nu furnizează dovezi clare legate de modul în care copii se comportă în contextual vieții reale. Situațiile prezentate în lumea desenelor animate poate fi specific acelei lumi și prin urmare poate fi interpretată complet diferit de violența specific situațiilor reale. Majoritatea autorilor au conchis asupra faptului că natura daunelor provocate de către desenele animate poate fi, de cele mai multe ori minoră. De pildă analiza conținutului desenului animat, Potter și Warren (1998) a indicat faptul că violența în cadrul show-urilor de comedie este mai curând verbal decât fizică. Posturile principale de televiziune caracterizează episoadele de desene animate ca reflectând tema bine-rău ce are scopul de a evidenția triumful loialității și al pedepsirii egoismului. Astfel, violența și conflictul dintre bine și rău este justificat deoarece deznodământul este justificat de rațiunile luptei.(Peters& Blumberg, 2002) Conform lui Kirsch (2006) desenele animate ilustrează o serie de scene și acțiuni mai puțin serioase comparative cu scenele
Violența televizuală în desenele animate
12
prezentate în programele de televiziune pentru adulți. (Blumberg, Biertwirth& Schwartz, 2008, pg 102) Impresiile spontane ale copiilor pot fi adresate într-o varietate de context, cele mai notabile fiind cele referitoare la modul în care copiii și adulții vizionează programele împreună. Cercetările indică faptul că vizionarea împreună cu adulții îi ajută pe copii să își îmbănătățească percepțiile cu privire la consecințele conținutului programelor de desene animate și de asemenea poate fi considerată o exelentă modalitate de instruire de către adulți prin adresarea unor întrebări menite a evidenția motivațiile ce se ascund în spatele acțiunilor personajelor. De asemenea, expunerile repetate la violență reprezintă cogniții violente în care comportamentele agressive sunt nu doar învățate ci și exersate, recompensate și reînnoite. Din cauza exersării constant duce la formarea automatizării acestor reacții și comportamente făcându-le dinc e în ce mai rezistente la schimbare. În timp, însușirea acestor reacții și automatizarea lor la nivel de reacție duce la formarea agresivității ca trăsătură de personalitate ce este activată în situații pregnant. (Brocato et all, 2010, pg 99) În urma realizării unui studiu în America la o universitate din Arizona s-a constatat cǎ activitatea care ocupǎ cel mai mult timp din viaţa unui copil, adolescent, este nu şcoala, nici activitǎţile familiale, ci absorbirea cu nesaţ a circa 14 000 de ore preţioase petrecute în faţa televizorului, timp în care acesta urmǎreşte în medie 18 000 de crime şi nenumǎrate ore de violenţǎ, absurditǎţi, conducere total iresponsabilǎ a maşinii etc. De asemenea, cercetările indică faptul că până la terminarea școlii primare un copil va fi văzut deja în jur de 8000 de crime ș peste 100000 de alte acte de violență. Până la adolescență aceștia vor fi văzut peste 200000 de acte de violență televizată. Un alt studiu a relevat că există aproximativ 5 sau 6 acte de violență televizată pe oră în prime-time și 20 până la 25 sâmbătă la ore la care se uită copiii. (Nwankor Iks J.,1999, Gheorghe V., 2007, pg 44) În țara noastră,conform cercetării efectuate de Consiliul Naţional al Audiovizualului, în programele nationale de televiziune primul loc este deţinut de violenţa fizică urmată de cea verbală.(Abraham-Mare,2011)Un studio realizat în în anul 2004 cu privire la reprezentarea televizuală a violenței a avut drept scop analizarea tipologiei și contextualizării violenței precum și a indicatorilor ce arată frecvența acesteia. Interesul principal a fost cel de a analiza violența ficțională respective episoadele de desene animate. Rezultatele cercetării au indicat faptul că în Violența televizuală în desenele animate
13
cadrul unei ore de film, copiii văd 12 minute și 24 de secunde cuprinzând secvențe violente, cu alte cuvinte o dată la 5 minute copii sunt expuși scenelor de violență. În ceea ce privește desenele animate, situația este mult mai rea, expunerea la scenele violente fiind mult mai ridicată respective de 66 de minute și 18 secunde pe oră. Scenele de violență într-o oră este mult mai ridicată în desenele animate comparative cu filmele. Scenele de violență în cadrul filemlor au loc o dată la 8 secunde în timp ce cele de desene animate o dată la 6 secunde întrucât în cadrul desenelor animate, actele de violență sunt de scurtă durată. (Duminică& Popescu, 2008, pg 425)
1.4.
Influența violenței televizate asupra copiilor. Teorii explicative.
Diverse perspective teoretice au examinat aceste efecte. Dată fiind complexitatea influențelor agresiunii și a multitudinii explicațiilor teoretice ale legăturii dintre expunerea la violența media și agresivitate necesită o abordare multifactorială. Teoriile clasice ale agresiunii au fost folosite pentru a explica efectele violenței în media Majoritatea teoriilor se focalizează asupra motivațiilor cu substrat neuronal sau al emoțiilor specific precum frustrarea, constructele cognitive sau referitor la modalitatea în care agresiunea este învățată prin intermediul observației.. De pildă, teoria învățării sociale susține faptul că expunerea la violența media duce la apariția fenomenului de imitare susținând reeditarea actelor aggressive. Mai mult decât atât modelul neo-asocierii agresivității propune faptul că media provoacă apariția ideilor aggressive, a sentimentelor și ale acțiunilor déjà prezente în mintea indivizilor. Teoria transferului excitării a lui Zillman (1957 apud Peters& Blumberg, 2002, pg 146) susține faptul că vizionarea violenței televizate și a agresiune animă indivizii în sensul transferării directe a energiilor propriei într-o altă activitate, cel mai probabil în comportamentul nepotrivit în mediul lor social. De asemenea, conform teoriei cognitive, importanța proceselor cognitive asupra patternurilor comportamentale ale comportamentului agresiv a fost recunoscut cu mulți ani în urmăîn tratarea persoanelor ce auproblem de stăpânire a furiei. Rolul cognițiilor sociale în gândirea confruntării fizice a fost discutată în mod deosebit.Le vom dicuta în amănunt în cele ce urmează.
Violența televizuală în desenele animate
14
1.4.1. Teoria genetică Una dintre cele mai importante teorii de explicare a violenței în desenele aniamate este teoria genetic ce susține faptul că agresivitatea reprezintă rezultatul predispoziției genetice care afectează funcționarea neurocognitivă, temperamentală, personalitatea, sexul, tulburările affective, tulburările de comprotament, schizophrenia, tulburarea hiperactivității. Toate acestea pot schimba comportamentul copilului. (Singer& Singer, 1983, pg 544) Conform acestei perspective, efectele violenței media și cu precădere cea prezentată în desenele animate contează numai în măsura în care un individ este predispus spre a avea un comportament agresiv. Cercetările realizate pe grupurile vulnerabile, respective copiii și adolescenții au indicat faptul că toți oamenii sunt afectați mai mult sau mai puțin de violența din desenele aniamte însă aceste efecte depind de abordarea individual cognitivă precum și de mediul social și de cel fizic. Unul dintre criteriile de bază este sexul. În acest sens, există dovezi ce sugerează faptul că băieții sunt mai insensibili în ceea ce privește conflictele interpersonal după expunerea la violența expusă în cadrul desenelor animate comparative cu fetele. (Patel, 1998, pg 331)
1.4.2. Teoria învățării sociale O dată cu popularizarea jocurilor din anii 80 și cu sofisticarea lor începând cu anii 90, acestea au devenit din ce în ce mai realiste, acestea având din ce în ce mai multe personaje umane angrenate în acte de violență mai mult sau mai puțin abstract. Astfel, se pare că atât în ceea ce privește vizionarea pasivă (uitatul la televizor sau la filme) și vizionarea interactivă (jocurile video și jocurile pe calculator) se pare că există dovezi ale existenței unei asocieri între vizionarea violenței media și înregistrarea unui comportament agresiv chiar și pe termen scurt. Din perspectivă environmentală, acestea pot fi atribuite stadiilor de dezvoltare cognitivă. Din perspective sănătății, nu există diferențe individuale între copii. Teoria învățării sociale(A. Bandura) continuă de asemenea argumentarea mecanismului învățării comportamentelor agresive de la televizor. A. Bandura afirmă că modelele de răspuns sunt achiziționate fie prin observarea directă a persoanelor fie prin observarea indirectă a Violența televizuală în desenele animate
15
modelelor, precum cele prezentate în mass media.Prin observarea modelelor prezentate în massmedia, telespectatorii învață comportamentele considerate ca potrivite prin faptul că acestea sunt recompensate. Teoria învăţării sociale pune accentul pe importanţa observării şi modelării comportamentului,atitudinilor şi reactiilor emotionale a celorlalti.Bandura crede că oamenii işi însuşesc atitudinile prin observarea celorlalţi, imitând ceea ce au văzut.Astfel, agresivitatea este învăţată printr-un process numit modelare comportamentală. Individul în sine nu moşteneşte aceste tendinţe violente ci le modelează.Copiii învaţă, în cea mai mare parte a cazurilor, reacţiile violente observându-i pe ceilalti, personal sau prin intermediul mediului înconjurător şi a massmediei. (Josephson W., 2005, pg 9)Implicit, majoritatea comportamentelor umane sunt condiționate voluntar de recompense anticipate. (Vandewater E., Bucham D., Lee J., Rudeout V., 2005, pg 565) Acesta postulează idea conform căreia expunerea violenței televizate determină angajarea în comportamente aggressive prin intermediul unui mecanism de învățareactivare-aplicare. Astfel, expunerea la violența media va duce la generarea cognițiilor agressive care ulterior vor provoca alte reacții emoționale. Copilul va folosi acele cognitiții agressive pentru a updata structurile cunoștințelor din memorie cu privire la agresivitate și violență, acestea incluzând scripturi cu privire la comportamentul agresiv, scheme cu potențial agresiv(ex. Oamenii îmbrăcați în negru sunt suspecți) Așadar, comportamentele aggressive prezintă o mai mare tendință de a se manifesta atunci când script-urile cu privire la agresivitate sunt puse în acțiune.Astfel, acest model stipulează că învăţarea socială are loc pe parcursul interacţiunilor de zi cu zi cu ceilalţi, fie că este vorba despre persoane reale fie că este vorba despre persoane imaginare. Fiecare episod violent pe care o persoană îl trăieşte fie în viaţa reală fie prin expunerea media reprezintă încă o experienţă de învăţare , care în timp poate ajunge să desensibilizeze persoana la violenţă ţo să schimbe cunoştinţele despre violenţă incluzând percepţiile şi aşteptările unui conflict cotidian. Albert Bandura a teoretizat că pe măsură ce copiii înainteazăîn vârstă, mediul înconjurător continuă să le afecteze şi să le modeleze comportamentul .Acelaşi lucru se poate spune şi despre televiziune unde filmele-și nu in ultimul rând-desenele animate,care au un impact mare asupra copiilor datorită caracterului eroic ce îl imprimă personajelor, ilustrează grafic violența. Deoarece agresivitatea este prezentăîn cele mai multe emisiuni,copii care au contact mai indelungat cu această formă de mass-media manifestă frecvent,prin imitare, un comportament Violența televizuală în desenele animate
16
agresiv.In experimentul cu păpușa Bobo copiii au fost manipulati sa răspunda în mod agresiv la vizionarea filmului. (Meyers Syephen K., 2002, pg. 439) În cadrul mai multor experimente, A. Bandura a demonstrat puternicul rol al expunerii la modelele din filme în achiziţia răspunsurilor agresive (Bandura şi colab., 1963). În cadrul acestora subiecţii erau expuşi modelelor agresive şi amplificării directe a comportamentelor agresive în timp ce subiecţii din grupurile de control nu.Atât subiecţii din grupul de control cât şi cei din grupul experiemntal au fost plasaţi în situaţii standard pentru a vedea ce tip de comportament agresiv se întâmplă. Aceste experimente au indicat faptul că expunerea la modelele agresive creşte comportamentul agresiv în situaţiile vieţii de zi cu zi.Implicaţiile unor astfel de experimente pentru televiziune sunt evidente. În timp ce televiziunea educaţională poate servi la împărtăşirea cunoştinţelor, atenţia ar trebui acordată valorilor sociale pozitive sau antisociale şi comportamentului care ar putea rezulta din învăţarea socială.(Reports and Papers on Mass Communication,2000, pg 455). În acest mod, A. Bandura a reusit să stabilească un număr exact de etape în acest process de modelare comportamentală: (1)Atentia,incluzând evenimentele modelate (valența afectivă,complexitatea, valoarea funcţională) şi caracteristicile observatorului(capacităţile fizice şi senzoriale, nivelul de percepție); (2)Memorarea, incluzând codarea simbolică, organizarea cognitivă. (3)Reproducerea:capacităţile
fizice,
auto-observarea,
acurateţea
feedbackului.
(4)Motivarea sau răsplata externăşi provizorie . R. Huesmann (1992, pg 410) explică mecanismul învățării violenței din desenele animate prin noțiunea că învățarea cursului potrivit al acțiunii într-o situație implică reținerea regulilor comportamentale sau a scripturilor prin intermediul exersării mentale. În acest model strategiile sociale învățate prin observarea violenței televizate sunt încercate în mediul imediat apropiat. Dacă aceste strategii sunt recompénsate, acestea sunt reținute și aplicate din nou. Astfel, după urmărirea unui model recompensat pentru agresivitatea manifestată, observatorii auo mai mare tendință să se comporte în același fel. În acest sens, studiile sugerează că observarea comportamentului unui erou agresiv poate dezinhiba reacțiile agresiv
Violența televizuală în desenele animate
17
Există o serie de variabile ce mențin relația dintre televizor și agresivitate și anume succesul intelectual, popularitatea, identificareacu personajele TV, credința în realismul violenței și nivelul de fantezie cu privire la agresivitate.Variabilele input constau în variabilele persoanei (predispozitia genetică, caracteristicile personale şi atitudinea) şi variabilele situaţionale (mediul violent). Aceste inputuri (variabilele personale şi situaţionale) nu influenţează în mod direct agresivitatea dar afectează starea internă prezentă a individului (gândurile, sentimentele şi senzaţiile fizice) care pot fi pozitive sau negative, plăcute sau ostile. Această stare internă afectează capacitatea de luare a deciziilor, ducând fie la acţiuni impulsive şi în final la acte agresive sau non-agresive pe parcursul unei situaţii sociale date.(Huesmann R. L.& Guerra N.,1997, g 413), Concepția conform căreia vizionarea violenței televizate influențează copiii preșcolari este esențială pentru determinarea modului în care aceștia interpretează și învață din ceea ce văd la televizor. Punctual de plecare este gradul în care consecințele trangresiunilor din desenele animate diferă de cele din viața reală. Astfel, dacă aceștia au capacitatea de a diferenția între gradul de potrivire ale acțiunilor personajelor de desene animate cu comportamentul social acceptat în lumea reală, acest lucru înseamnă că violența din desenele animate nu influențează atât de mult comportamentul acestora, precum se consideră. Acest efort presupune monitorizarea modului în care violența este utilizată pentru a rezolva conflictele interpersonale și a mesajului comunicat telespectatorului cu privire la gradul în care violența este potrivită situației. De pildă, un supererou cucerește întotdeana învingându-I pe adeversarii săi prin metode violente ce implică vătămarea fizică minimă ceea ce poate duce la formarea cogniției conform căreia adoptarea unui comportament violent este justificat și totodată inconsecvent. Acest tip de mesaj poate fi considerat o asumpție informală ce influențează modul în care copii evaluează moralitatea unui comportament dat sau a unei acțiuni. Acest asumpții sunt bazate pe credințele sociale ce evidențiază modul de înțelegere a lumii precum și interacțiunile cu personajele semnificative. Astfel, părinții și educatorii joacă un rol esențial în influențarea impresiilor celorlalți în ceea c eprivește acțiunile violente precum și gradul de acceptabilitate morală al modalităților de soluționare a conflictelor. Clara și Marian (1980 apud Hassan & Daniyal,2005, pg 9) au studiat impactul desenelor animate televizate asupra copiilor. Aceeași copii au fost observați atât de către cercetători cât și de educatorii de la grădiniță. Rezultatele acestui studio au indicat faptul că desenele animate se Violența televizuală în desenele animate
18
află în topul preferințelor copiilor. De asemenea, copiilor le plac foarte mult personajele prezentate în cadrul desenelor. Educatorii consideră că desenele animate exercită un puternic impact asupra comportamentului la nivel de clasă în sensul că aceștia au tendința de a imita ceea ce văd în desene respective de a reproduce comportamentele la grădiniță. Studiul Violenței în mass media realizat de UNESCO a arătat faptul că există asemănări remarcabile în ceea ce privește vizionarea programelor de televiziune în peste 23 de țări. În mediul urban dar și în cel rural, 93% dintre copiii ce frecventează școala petrec mai mult de 50% din timpul lor uitându-se la televizor. Într-un studiu realizat în Anglia realizat pe părinți a evidențiat faptul că 61% dintre aceștia consideră că televiziunea afectează modul în care copiii vorbesc, se îmbracă și se comportă. Același studiiu a evidențiat faptul că 61% dintre programele de televiziune pentru copii conțineau violență, doar 4% dintre ele având un conținut non-violent. (Browne& Hamilton-Giachritsis, 2005) De asemenea, studiile meta-analitice au indicat faptul că nivelul comportamentului agresiv și anti-social este ridicat la acei copii ce se uită des la programe de televiziune violente. Astfel, un lanț de 217 studii publicate și nepublicate au indicat o asociere ridicată între expunerea la violența ilustrată în desenele animate și comportamentul anti-social și agresiv.În acest sens, violența televizată ar putea fi definită luând în considerare efectele imageriei violente asupra copiilor. De asemenea,în afara comportamentului și obiceiurilor telespectatorului, ar trebui luat în considerație și comportamentul părinților în monitorizarea programelor de televiziune. (Josephson,2005, pg 16) Wood și colab (apud Onipede, 2008, pg 13) au verificat o serie de 28 de experimente în cadrul cărora copiii și adolescenții au fost observați având un comportament agresiv în timpul interacțiunii sociale. Aceste două studii cu privire la efectele violenței televizate și a desenelor aniamte asupra copiilor și adolescenților au înregistrat efecte de ordin mediu în ceea ce privește violența sau comportamentul agresiv. De pildă copiii pot mima faptul că fac karate și mișcări de judo sau pot învăța mișcări efective pentru a comite crime violente. Astfel de informații oferă o direcție celor ce sunt déjà motivați pentru a se angaja în acte aggressive acestea crescând frecvența în violență în cazul oamenilor motivați să facă rău alegând o metodă prezentată la televizor.De asemenea, există dovezi ale faptului că apariția unor evenimente violente sunt consecința copierii scenelor tv. De pildă, în Boston 4 adolescenți au violat o fetiță de 9 ani cu o sticlă de bere, copiind o scenă similar ilustrată în filmul Născut Inocent. E posibil ca astfel de Violența televizuală în desenele animate
19
evenimente să fie coincidențe însă sugerează posibilitatea apariției unor comportamente dramatice imitate de către telespectatori. Modelele pe care copiii le văd în programele de desene animate ca de pildă supereroii sunt deosebit de atractivi și de agresivi în reactiile lor. NTVS a raportat faptul că , pentru toate tipurile de programe, aproximativ o treime din din cei ce promovează violența demonstrează o serie de calități pozitive cum ar fi luarea în considerare a nevoilor celorlalți cu care telespectatorii s-ar putea indentifica. Pentru preșcolari, acțiunile eroilor de desene animate sunt în mod mult mai vizibile pe micul ecran și cu prepondenrență de a fi imitate. În desenele animate, acțiunile protagoniștilor au adesea efecte negative, NTVS
raportând faptul că
aproximativ 70% dintre interacțiunile violente evidențiind lipsa durerii la acestea. Dintre interacțiunile violente, 60% prezentau prejudicii nerealiste sau chiar lipsa oricărui prejudiciu, de asemenea, mai puțin de jumătate dintre aceste programe au înregistrat consecințe negative în ceea ce privește interacțiunile negative. (Gheorghe, 2002, pg 125) În cadrul unui studio, aceștia au evidențiat capacitatea de a conceptualiza transgresiunile morale sociale ipotetice ca fiind mai serioase în viața reală și mai demne de o pedeapsă morală decât de regulile personale. Astfel, aceștia au capacitatea de a diferenția între transgresiunile ,orale și cele social-convenționale și de scenariile ipotetice. Înțelegerea acestui lucru poate de asemenea contribui la medierea efectelor dintre efectele violenței din desenele animate și propriile vieți.
1.4.3. Abordarea integrativă Nu este clar dacă mesajul violent este învățat ca urmare a învățării comportamentelor aggressive prezentate în desenele animate. De pildă, în majoritatea ilustrărilor de acest tip, protagoniștii folosesc violența pentru scopuri justificabile în timp ce personajele negative se angajează în acte violente nejustificabile. În același timp nu există dovezi ale faptului că desensibilizarea față de violență duce la adoptarea unui comportament agresiv. Studiile cu privire la acest lucru susțin faptul că excitarea facilitează comportamentul violent.
Violența televizuală în desenele animate
20
Joy et all (1986) a examinat schimbările comportamentului agresiv al copiilor după apariția televiziunii într-un sat izolat din Canada la mijlocul anilor 70 și comparați cu alte două orașe ce déjà aveau acces la televiziune. Patru din cinci copii din toate cele trei orașe au fost observați bătându-se în curtea școlii. Frecvența atât a agresivității fizice cât și a celei psihice a crescut în toate cele trei comunități însă creșterea a fost semnfiicativ mai mare în comunitățile unde televizorul a fost un element de noutate. De pildă Centerwall (1989 apud Felson, 1996, pg 41) a examinat relația dintre rata omuciderilor și introducerea televiziunii în trei țări: Sudul Africii, Canada și Statele Unite. Televiziunea a apărut în Sudul Africii în anul 1975, la 25 de ani distanță față de Canada și Statele Unite. Astfel, rata omuciderilor a crescut dramatic în Statele Unite dar și în Canada la 15 ani după apariția televiziunii atunci când prima generație de copii ce au avut acces la televizor au intrat în perioada adolescenței. Acest model include diferențele individuale, ne referim aici la trăsăturile de personalitate, istoricul personal, genetic dar și variabilele ce au potențialul de a remedia agresivitatea precum intervenția părinților, genul etc. Alți factori sunt cei familiali, sociali si de mediu care joacă un rol deosebit de important în dezvoltarea comportamentului agresiv și anti-social. De pildă, cei ce cresc într-o familie violentă sau sunt martori sau chiar victim ale violenței sunt mult mai predispuși spre a se comporta agresiv. (Browne& Hamilton- Giachritsis, 2005) Drept urmare, în literature de specialitate a existat o tendință de a da naștere unei abordări integrative încercânduse transformarea lor într-un model al agresivității. Acest model este bazat pe principiile teoriei cognitive comportamentale care explică interacțiunile dintre persoană respectiv temperamentul, atitudinile morale și empatia față de ceilalți și mediul în care aceștia se află respective expunerea la violență. Acest model susține faptul că răspunsul unui individ la violență este stabilit de către interacțiunea dintre percepțiile sale cu privire la acesta respective cognițiile sale, emoțiile, trăirile sale fizice fiind susținut și în cadrul unui studiu longitudinal ce compară efectele violenței televizate, în speicla a desenelor animate asupra copiilor din Finlanda și Statele Unite ce au concluzionat faptul că există un efect bi-cauzal în cadrul căruia violența înglobează agresivitatea iar agresivitatea înglobează violența.(Donnerstein& Smith, 2003, pg 153) Din perspectivă integrativă, o multitudine de factori despre care studiile au evidențiat faptul că sunt legați de delincvență și crimă precum sărăcia, apartanența la o familie monoparentală, absența îngrijirii din partea părinților, inconsecvența în disciplină prin oferirea succesivă a pedepselor cuplate cu atitudinea blândă. Aceste caracteristici au fost de asemenea Violența televizuală în desenele animate
21
correlate cu susceptibilitatea la imaginile de pe ecran. Mai mult decât atât, o serie de psihiatri au raportat faptul că atât copiii de școală primară cât și adolescenții au fost afectați de scenele violente în cadrul cărora erau prezentate omucideri sau scene cu puternic impact emoțional în cadrul cărora persoanele erau molestate sexual. De pildă, Sue Bailey a investigat 40 de crime înfăptuite de către adolescenți și 200 de adolescenți molestatori. Aceasta a evidențiat faptul că vizionarea programelor de televiziune cu conținut pornografic reprezintă un element extrem de important în adoptarea comprotamentului violent și chiar și în crimele pasionale ce implică realizarea actelor sexual acestea luând adesea . într-adevăr, studiile indică faptul că o crimă din patru reprezintă copia crimelor dezvăluite în mass media. (Browne& Hamilton- Giachritsis, 2005, pg 3) De asemenea, o cercetare realizată în America de Nord a concluzionat faptul că motivele crimelor violenței media sunt neîntemeiate. Deși există multe legături ce indică această relație, totuși, majoriatatea studiilor par a indica existența unei corelații între cei doi factori nu o relație de tip cauză-efect. Astfel, acesta a concluzionat faptul că dovezile efectelor unor acte criminale sunt practice inexistente. Concluzia nu este relevantă dat fiind faptul că majoritatea studiilor nu au măsurat în mod direct delincvența și comportamentul criminal. Într-adevăr unul din 12 studii experimentale au identificat comportamentul criminal ca o consecință a măsurării și nu ca un effect. Astfel, acest studio a evidențiat faptul că în casele în care exista violență, exista de asemenea o interacțiune între orele petrecute vizionând programele de televiziune din copilărie și crimele volente realizate în perioada adolescenței.(Grohol, 2004, pg 19) Acest studiu a indicat rezultate consistente inclusive cu un cvasi-experiment realizat în Anglia care a raportat faptul că efectele violenței filmelor sunt mai puternice la tinerii ce crescuseră în familiile violente. Un studio realizat de către Friedrich & Stein(1973 apud Felson, 1996, pg 40) oferă un exemplu al faptului că efectele generale ale expunerii la violența din desenele animate asupra comportamentelor anti-sociale. Aceștia au descoperit faptul că acei copii de creșă expuși desenelor animate violente au înregistrat un nivel mai ridicat al agresivității în timpul jocului comparative cu copii expuși filmelor netre. De asemenea, cei expuși la violență au înregistrat un nivel mai scăzut al toleranței pentru întârzierile minore, o persistență mai scăzută în sarcină precum și un nivel mai scăzut al obedienței cu privire la regulile școlare.
Violența televizuală în desenele animate
22
Acest model sugerează faptul că indivizii ce provin din medii violente sunt cu precădere înclinați de a avea idei distorsionate cu privire la confruntarea fizică sunt cu precădere mai înclinați să manifeste un comportament ofensator. Pe de altă parte, acești factori ar putea duce la formarea ideilor cu privire la confruntarea fizică. Acest model incorporează de asemenea cercetările psihometrice ce au indicat faptul că acest ciclu comportamental ar putea fi asistat de un temperament agresiv dar și de o serie de valori morale scăzute precum și de un nivel scăzut al empatiei. Cercetarea sugerează faptul că pe viitor este indicat să se acorde un nivel ridicat de atenție acestor grupuri. (Gunderson, 2006). Anumite voci susțin faptul că cei acuzați de crimă cu o predispoziție spre actele antisocial nu ar trebui să aibă accesul la material violente în instituțiile securizate. În ceea ce îi privește pe indivizii cu o predispoziție spre agresivitate, imaginile violente nu influențează decisive adoptarea comportamentului agresiv. (Browne& HamiltonGiachritsis, 2005, pg 7)
Violența televizuală în desenele animate
23
CAPITOLUL II CONSECINȚELE VIZIONĂRII DE CĂTRE COPII A VIOLENȚEI ȘI AGRESIUNII TELEVIZATE ASUPRA COMPORTAMENTULUI SOCIAL AL ACESTORA
2.1. Credința copiilor în realismul violenței televizuale ilústrate în desene animate Un factor ce contribuie la incapacitatea de a transfera cunoștințele media la viața de zi cu zi constau în capacitatea copiilor de a înțelege diferența dintre realitate și fantezie. Cercetătorii au descoperit că scenele violente sunt interpretate ca fiind reale posibilitatea lor de a fi interepretată ca rezultatul unui comportament agresiv mai curând decât ca rezultatul unor evenimente ce nu au legătură cu realitatea.Studiile au indicat faptul că mulți dintre copiii ce urmăresc programele de desene animate cu regularitate, se uită la emisiuni violente și consideră că acestea ilustrează cu acuratețe viața reală astfel că relația dintre violența televizată si agresivitate este crescută la copiii ce consideră violența ca reprezentativă pentru viața reală.De aceea, de regulă în desenele animate sunt folosite indicii precum animațiile pentru a ajuta la diferențierea realității de fantezie. (Gunderson, 2002, pg 3 ) Cercetările curente au evidențiat capacitatea copiilor de a detecta transgresiunile morale precum și convențiile sociale legate de acestea. Există o percepție comun acceptată conform căreia violența prezentată la televizor și în mod deosebit în desenele animate exercită un impact negative asupra comportamentului copiilor. Cu toate acestea, cei mici sunt mai puțin înclinați să pună în practică acțiunile violente văzute la televizor. Cercetările indică faptul că aceștia au un nivel scăzut de înțelegere al conținutului programelor dar destul de sofisticat atunci când vine vorba despre aspectul moral al acestor programe de desene animate. Capacitatea de înțelegere a moralității desenelor violente și distincția dintre realitate și ficțiune mediază aceste efecte. Violența televizuală în desenele animate
24
(Blumberg, Biertwirth& Schwartz, 2008, pg 105) Transgresiunile morale sau violarea regulilor morale reprezintă încălcarea drepturilor, datoriilor sau a valorilor celorlalți. preșcolarii au capacitatea de a identifica dar și de a face distincția dintre transgresiunile morale și transgresiunile convențional-sociale. În fapt, aceștia sunt capabili de a detecta dilemele de viață respective de a face conexiunile cu viața reală precum și de a indentifica, diferenția și a face inferințe cu privire la interacțiunile morale și social-convenționale prezentate sub forma de povest Diferența constă în modul în care violența este portretizată la televizor.Cu toate acestea, preșcolarii nu au de cele mai multe ori capacitatea de a distinge între realitate și fantezie ceea ce indică faptul că ceea ce aceștia văd la televizor poate fi perceput ca fiind reală.De asemenea dacă o acțiune violentă este percepută ca nerealistă e puțin probabil ca aceasta să primească prea multă atenție.Cercetările au indicat faptul că posibilitatea de înțelegere a conținutului programelor de televiziune de către copiii preșcolari este scăzută până în jurul vârstei de 8 ani. Copiii de 4 ani au tendința mai curând de a reține firul evenimentelor decât conținutul în sine însă de cele mai multe ori întâmpină dificultăți în identificarea și diferențierea conținutului central de conținutul accidental. Chiar și în jurul vârstei de 6-7 ani aceștia pot avea dificultăți în acest sens neînțelegând scenele instantanee și cele ce violează posibilitățile vieții reale. De asemenea, Lagerspetz (apud Peters& Blumberg, 2002, pg 108) au descoperit faptul că cei cu vârsta cuprinsă între 5 și 6 ani respectiv cei ce au vârsta de 9 ani au tendința de a emite judecăți morale cu privire la gradul bunătate respective de răutate al personajelor de desene animate. Cercetările au evidențiat faptul că abilitățile de gândire mroală ale copiilor sunt , în ciuda vârstei, relative înaintate. Conform lui Roberts și Bachen (1981 apud Peters& Blumberg, 2002, pg 147) portretizarea agresivității la televizor combinată cu mesajele aggressive din punct de vedere verbal sunt prea sofisticate pentru copii. Astfel, studiul realizat de către Collins, Berndt și Hess (1974 apud Peters& Blumberg, 2002, p 148) pe copiii de grădiniță a evidențiat capacitatea acestora de a depista consecințele negative ale personajelor aggressive dar și faptul că aceștia nu sunt capabili să identifice motivațiile ce se ascund în spatele acelor acțiuni. Pentru înțelegerea relațiilor dintre acțiunile sociale evidențiate la televizor și doveziloe precum motivațiile și consecințele acestora, aceaștia au nevoie de ajutorul adulțilorLa vârsta de 8ani, ei au tendința de a fi sensibili la influențele conținutului televiziunii, dar nu vor deveni mai agresivi dacă violența pe care o văd este portretizată ca fiind rea, cauzatoare de suferință sau ca rezultat al pedepsirii. Violența televizuală în desenele animate
25
Totuși, au tendința de a manifesta un nivel ridicat de agresivitate dacă aceștia consideră că aceasta reflectă viața reală, dacă se identifică cu eroul violent sau dacă se angajează în fantezii violente. Problema este că de cele mai multe ori portretizările televizate ale personajelor sunt saliente pentru copii. La această vârstă, copiilor le este frică de portretele înfricoșătoare create de televizor dacă acestea par posibile și mai ales dacă circumstanțele sunt asemănătoare cu cele din viața reală.S-a demonstrat și că televiziunea are efecte emoționale asupra copiilor astfel că ei pot ajunge să privească lumea ca una înfricoșătoare și rea sau se pot aștepta ca ceilalți să apeleze la violența fizică în vederea rezolvării conflictelor.(Josephson W.,2005, pg 19) Capacitatea de a înțelege a ceea ce văd copiii la televizor poate afecta modul în care sunt influențați de violența desenelor animate. Înțelegerea timpurire a acestor lucruri îi împiedică să realizeze inferențe cauzale respective să stabilească conexiuni între evenimente astfel încât, înțelegând partea narativă, se presupune că aceștia ar trebui să înțeleagă și contextual în care violența este prezentată. Cu toate acestea, în timp ce
copii își focalizează atenția asupra
acțiunilor observabile și mai puțin asupra cauzelor interne preucum intențiile personajelor, un studio realizat de către Van der Brock (1996 apud Blumberg, Biertwirth& Schwartz, 2008, pg 109) a evidențiat faptul că există o diferență între distingerea conținutului programului de conținutul periferic. Incapacitatea de a selecta partea relevantă a istoriei sau a proprietăților nonstructurale ale evenimentelor le compromite capacitatea de a incorpora comportamentele violente ale personajelor de desene animate în cadrul propriului repertoriu comportamental. Capacitatea copiilor de a înțelege ceea ce văd la televizor poate fi de asemenea influențată de capacitatea de a transfera cunoștințele cu privire la ceea ce văd la televizor și ceea ce văd în viața de zi cu zi, diferența făcând-o capacitatea acestora de a diferenția între realitate si ficțiune.(Gunderson,2006, pg 25) Există însă și copii ce fac diferența între realitate și ficțiune. Aceștia văd personajele cu puteri supernaturale ca fiind fictive deoarece recunosc că activitățile lor nu sunt posible în viața reală. În acest sens David Buckingham, director la Centrul de Studiu al Copiilor, Tinerilor şi Mass-Media dinLondraa remarcat, de pildă, că „violenţa factuală― (ceadin cadrul ştirilor) este cea care generează anxietate mai degrabă decât cea „ficţională―.De asemenea, pentru ca un script comportamental agresiv să se codeze în memorie și să se mențină, trebuie să fie salient pentru copil. Cercetările au demonstrat că acei copii ce urmăresc prográmele de desene animate cu nivel Violența televizuală în desenele animate
26
ridicat de agresivitate văd lumea ca fiind mai rea,înfricoșătoare și mai periculoasă decât copii ce nu le vizionează.(Holtzman W.,1981, pg 6). Conform teoriei dezvoltării moralității, credințele cu privire la moralitate sunt influențate de către contextual în care aceste acțiuni sunt prezentate. De pildă, copiii mici evaluează viața reală precum și transgresiunile morale negative având capacitatea de a oferi justificări rudimentare pentru a explica transgresiunile inadmisibile c ear trebui să fie pedepsite.(Blumberg, Biertwirth& Schwartz, 2008, pg 110) Copii au capacitatea de a diferenția între tipurile de transgresiune, inclusive cele referitoare la portretizarea desenelor animate fictive vs cele cu un nivel ridicat de realism.. Astfel, copii pot face diferența între judecățile cu privire la acțiunile morale asupra abilității de a distinge între efectele desenelor animate și violența televizată respective contextul în situațiile reale de viață. Blumberg, Biertwirth& Schwartz (2008, pg 1111) au examinat în cadrul unui studiu realizat pe copiii de 3-4 ani acest aspect, prezentând transgresiuni morale atât fictive cât și realiste. Apoi copiilor li s-a cerut să indice gradul în care aceste transgresiuni meritau pedepsirea personajelor cu pricina respectiv cât de severă ar trebui să fie aceasta. Aceștia au perceput daunele fizice aduse personajelor victime ca fiind mai puțin grave comparative cu cele psihologice. Lovirea a fost percepută ca fiind mai dăunătoare pentru ceilalți dar și demnă de pedepsire în cazul incapacității de a o administra. De asemenea, preșcolarii au judecat transgresiunile din desenele animate ca fiind mai dăunătoare comparative cu cele cu grad ridicat de realism. Dat fiind faptul că desenele animate sunt caracterizate prin expresii faciale exaggerate, aceste caracteristici au fost inflluențate de către percepțiile copiilor ale trangresiunilor ca fiind negative. În ciuda gradului ridicat de realism al desenelor animate din ultimul timp, majoritatea preșcolarilor continuă să conștientizeze faptul că desenele animate sunt doar o simulare a evenimentelor având capacitatea de a diferenția personajele de desene animate angajate în acțiune de personajele angajate în activități reale, din viața de zi cu zi.Motivațiile personajelor și consecințele acțiunilor lor pot ajuta în sensul interpretării înțelegerii relațiilor dintre actele sociale portretizate la televizor și motivele respective consecințele acestora ) pe care copiii aleg să le imite.(Meyers &Syephen,2002) De pildă, Mathews et all (2005 apud (Blumberg, Biertwirth& Schwartz, 2008, pg 441) a evidențiat existența unor dovezi neurologice ale Violența televizuală în desenele animate
27
existenței unei legături între violența televizată și funcționarea cerebrală. Astfel, copiii nonagresivi expuși la un nivel ridicat de violență televizată au înregistrat o activitate redusă la nivelul funcționării cortexului frontal, partea din creier responsabilă cu auto-controlul și atenția. Aceste măsuări au fost realizate imediat după expunerea la violența media.(Holtzman,1981, pg 9), Cu toate acestea, întrebarea cea mai improtantă se referă la durata impactului la violența televizată pe termen îndelungat, în special în cazul acelor copii capabili de a percepe violența din desenele animate ca fiind fictivă și imorală.
2.2. Rolul modelelelor și al identificării cu eroii de desene animate în dezvoltarea comportamentelor agresive ale copiilor Identificarea cu personejele de desene aniamte televizate este un
factor deosebit de
important în adoptarea comportamentelor agresive. Școala primară este considerată o perioadă critică în ceea ce privește pericolul însușirii acestor modele. La această vârstă copiii dezvoltă capacitățile cognitive și de atenție în vederea urmării graficii continue pentru a face inferențe despre conținutul implicit și pentru a recunoaște motivațiile și consecințele acțiunilor asupra personajelor.(Nwankor,1999, pg 2). Aventura şi tensiunea îi atrag pe copii, astfel că există un mare risc ca cei mici să fie afectaţi de violenţa emanată din unele desene animate mai ales dacă violenţa este promovată de eroul simpatic, cu care elevul se identifică. Astfel, copiii îşi însuşesc comportamentul agresiv din cauzaa ceea ce văd la televizor,acesta numǎrându-se printre factorii cu influenţǎ nefastǎ asupra comportamentului lor, prin prezentarea diferitelor situaţii de agresivitate la orele de maximǎ audienţǎ. Astfel, observarea comportamentului unui erou agresiv poate dezinhiba reacțiile agresive. Copiii ce se văd similari personajelor de la televizor au tendința de a fi influențați de scripturile agresive pe care le observă, mai ales în cazul băieților. În același timp copiii agresivi au tendința de a se identifica cu personajele agresive iar cei care se identifică mai mult cu personajele agresive se comportă mai agresiv.(Huesmann R. L. & Guerra N.,1997, pg 412), Violența poate fi utilizată pentru o varietate de motive în televiziune, unele putând fi justificate în timp ce altele nu. În același timp este vorba și de modul în care este ilustrată violența. Într-un studiu s-a demonstrat că programul violent numit Power rangers era perceput ca ilustrând o agresivitate corectă din punct de vedere moral. De exemplu un erou se poate angaja Violența televizuală în desenele animate
28
într-o serie de comportamente violente împotriva unui personaj negativ pentru a salva lumea. Umorul reprezintă un alt factor ce poate fi folosit în multe feluri în emisiunile violente ca de pildă relatarea unei glume înaintea, în timpul sau după uciderea unei victime nevinovate, ceea ce duce la portretizarea violenței ca o modă absurdă.(Josephson W. 2005, pg 25)
2.3. Efectele imediate ale violenței televizate Dovezile referitoare la efectele violențeidin desenele animate sunt destul de însemnate, vizionarea și preferința pentru televiziunea violentă fiind legate de atitudinile, valorile și comportamentele agresive. În ceea ce privește efectele pe termen scurt ale violenței, în 22 de studii care au în vedere efectele violenței televizate asupra comportamentului copiilor, s-a stabilit că între 5% și 15% din violența reală este cauzată de influența televizată.(Comstock, 1986, Strasburger, 1990)De pildă, copiii de clasele I și a II- a au tendința de a rejuca conținutul desenelor animate în joacă imediat după vizionare, mai ales dacă au jucării care să aibă legătură cu acestea.Cei de 8 ani ce urmăresc astfel de desene au fantezi violente la vârsta de 10 ani.Copiii ce crează fantezii violente și care se identifică cu eroi violenți prezintă un risc crescut de a fi afectați de violența televizată. Un alt studiu (Liebert, Bacon, 1972) a investigat dorința copiilor de a–l deranja pe un alt copil după ce au urmărit desene animate cu conținut violent. Băieții și fetele erau în două grupe de vârstă: 5-6 și 8-9 ani. După vizionare copiii au fost duși într-un loc în care fiecare putea facilita sau deranja jocul unui copil aflat într-o cameră alăturată. Concluzia a fost că cei ce au urmărit programul cu conținut violent au manifestat o tendință mai accentuată de a-l deranja pe un alt copil. (Wilson B. ,2005, pg 8). A.Stein, I. Friedrich de la Universitatea din Pennsylvania au studiat efectul expunerii preșcolarilor la o ‖dietă‖ constând în vizionarea programelor de desene animate cu înalt conținut anti-social, pro-social respectiv neutre ce au indicat faptul că acei copii ce au vizionat programe antisociale au devenit mai agresivi.R.Liebert și R.Baron au concluzionat că cei ce vizionaseră programe agresive manifestau o mai mare tendință de a face rău persoanelor apropiate și de a se juca cu puști și alte jucări agresive decât cei ce nu văzuseră astfel de emisiuni. De asemenea, câteva studii au demonstrat că o expunere la un desen animat agresiv duce la o sporire a Violența televizuală în desenele animate
29
comportamentului agresiv. Hapkevitz și Roden au constatat că băieții carea au văzut desene animate violente un păreau dornici să-și împartă jucăriile cu ceilalți, spre deosebire de cei care nu văzuseră desene animate agresive. (Community Development Committee Parliament of Victoria, 1997, pg 124).
2.4. Efectele pe termen lung ale televiziunii. Contribuția violenței televizate la adoptarea violenței în lumea reală În afara efectelor imediate, cercetările psihologice au arătat că violența televizată are numeroase efecte pe termen lung asupra comportamentului copiilor de diferite vârste. Acestea includ imitarea violenței văzute la televizor, reducerea inhibițiilor împotriva adoptării unui comportament agresiv, înlocuirea activităților educative ca de pildă socializarea cu alți copii sau cu adulți care ar avea efecte educative asupra acestora. În ceea ce privește analizarea diferențelor dintre efectele pe termen lung ale expunerii la scenele media violente indică o descreștere a comportamentelor prosociale respective o creștere a agitației psihologice precum și a o creștere a gândurilor, sentimentelor aggressive precum și a comportamentelor
aggressive. Multi cercetători sunt de părere că prin mesajele violente,
desenele animate constituie o sursă destimulare a agresivităţii şi a comportamentelor violente. Acest lucru se întâmplă din varii motive. Copiii sunt puternic stimulaţi de imaginile care se perindă cu repeziciune la TV, dezgomotul şi agitaţia permanentă a personajelor din desene animate, încât s-au obişnuit să fiestimulaţi vizual şi auditiv din afară de stimuli puternici. Astfel, expunerea frecventă la violenţă poate induce laelevi o insensibilitate la violenţă, iar aceasta insensibilitate favorizează, inevitabil, creştereaagresivităţii. În același timp, consumul de violenţă poate duce la o dependenţă ce determină eleviisă caute aceste programe.(Gheorghe V., 2007, pg 134) De pildă, un studiu ce a utilizat procedure meta-analitice a concluzionat faptul că expunerea scurtă la programele de televiziune cu conținut violent influențează în mod negative copiii în sensul angajării în comportamentele aggressive. Ceea ce este în mod deosebit îngrijorător este relația pozitivă înregistrată între expunerea la materiale media violente și creșterea comportamentelor aggressive pe termen lung. (Brocato, Gentile, Laczniak, Maier& Mindy Ji-Song, 2010, pg 101) În acest sens, un studiu realizat de către U.S. Surgeon General a Violența televizuală în desenele animate
30
concluzionat faptul că expunerea la violența televizată are efecte cumulative ducând la formarea în timp a trăsăturilor de personalitate aggressive. Această concluzie este bazată pe faptul că această cercetare a demonstrat faptul că expunerea repetată la violența televizată influențează dobândirea structurilor referitoare la agresiune care în schimb îmbogățesc cunoștințele referitoare la agresivitate acționând asupra trăsăturilor de personalitate. Astfel, chiar dacă trăsăturile de personalitate sunt influențate de mulți alți factori precum cei genetici, influența parentală, acest raport evidențiază existența unui cerc vicios determinând vizionarea de programe ce mențin aceste trăsături. Studiile longitudinal au evidențiat de asemenea că expunerea timpurie
la
violența media poate duce la adoptarea comportamentelor aggressive pe o perioadă îndelungată de timp. Kremar& Hight (2007 apud (Blumberg, Biertwirth& Schwartz, 2008, pg 102) a descoperit faptul că preșcolarii care au vizionat acțiunile realizate de către un super-erou au anticipat un final mai agresiv al acestora comparative cu cei ce au vizionat un desen animat neutru. Aceste rezultate au determinat concluzionarea faptului că o schemă sau o cogniție agresivă poate fi activată în urma vizionării acțiunilor aggresive. Conform Fundație familiale Kaiser examinarea copiilor a indicat, din interviurile luate părinților faptul că după vizionarea unor desene animate considerate ca fiind aggressive, aproximativ 68% dintre aceștia au imitate personajele vizionate. În ce măsură este copilul influenţat de înfăţişarea violenţei la televizor, o evidențiază F.S.Anderson, care pe parcursul a 20 de ani a realizat o serie de studii care investigau influenţaviolenţei TV asupra tendinţelor către agresiune în rândul copiilor. Aproximativ trei sferturi din studii arătau că există o asociere între violenţă TV şi agresivitatea copiilor, 20% au arătat că rezultatele nu sunt concludente iar 3% au tras concluzia că urmărirea programelor de televiziune diminuează practic agresivitatea. Robinson și Bachman(1987) au găsit o relație între numărul orelor în care au fost urmărite programe TV cu conținut violent și declarațiile făcute de adolescenți privind propria implicare în comportamentul agresiv sau antisocial, iar G. Comstock a examinat în anul 1990 nu mai puțin de 216 anchete asupra relaţiei televiziune-violenţă care au arătat că adolescenţii supuşi continuu la violenţa TV se comportă în mod agresiv datorită faptului că se identifică cu personajele violente. Dr. Franck Brady evidențiază faptul că expunerea la stimuli agresivi măreşte starea emoţională a individului, care, la rându-i creşte probabilitatea comportamentului agresiv.Astfel Violența televizuală în desenele animate
31
tinerii pot ajunge să creadă ca violenţa este singurul mijloc de rezolvare a conflictului. În aceeași ordine de idei Centerwall (1981) demonstrează că expunerea pe termen lung la violența televizuală este un factor care cauzează aproape jumătate din omucideri în S.U.A.; astfel, circa 10000 de omoruri ar putea fi prevenite anual dacă televiziunea ar transmite emisiuni cu mai puțină violență. Examinând rata omorurilor și a furturilor înfăptuite de albi în America, Canada și Africa de Sud, Centerwall a descoperit că, după aproximativ 15 ani de la introducerea televiziunii în America și Canada, se poate constata dublarea omuciderilor și a furturilor. În aceeași perioadă, în Africa de Sud, unde televizorul a fost introdus mult mai târziu (în 1973), în rândul populației albe de aceeași condiție socio-culturală și economică, rata s-a menținut aproape constantă.(Donnerstein E.& Smith S., 2003, pg 151) Fenomenul a fost constatat mai târziu și în alte țări din Occident. Creșterea numărului crimelor comise de copii în S.U.A., între 1984 și 1992, de la 987 la 2300, este un fenomen pe care cercetătorii îl găsesc într-o strânsă corelație cu violența prezentată în desenele aniamte. Există nenumărate cazuri în care copiii ucid fără un mobil serios sau lipsiți complet de motivație, sub influența unor scenarii mentale preluate de pe micul ecran.Efectele pe termen lung ale violenței TV au fost studiate și de Lefkovitz și colab (1972) prin umărirea comportamentului unui grup de copii pe o perioadă de 10 ani. Rezultatele indicau că preferința pentru violența televizată la vârsta de 8 ani era într-o strânsă relație cauzală cu agresivitatea la vârsta de 18 ani. Așadar, preferința timpurie pentru prográmele de televiziune și alte mijloce violente este un factor generator al comportamentului agresiv și antisocial când copilul devine matur. (Huesmann & Guerra,1997, pg 416)
2.5. Influența programelor de televiziune pentru copii asupra procesului de învățare. Pentru copil, televiziunea nu este informare, ci sursă de naraţiuni. Copilul creşte în telecultură, iar „naraţiunile‖ care i se oferă (de fapt un univers simbolic, de mituri, poveşti, idealuri, imagini-şoc, o lume a adulţilor neastâmpăraţi, cu grozăvii, eroism şi erotism, faimă, bogăţie şi întrecere) iau locul cărţilor cu poveşti cu un univers simbolic potrivit mediului cognitiv al copilăriei, cu un conţinut moralizator necesar vârstei, sau diapozitivelor, jocurilor între ceilalţi
Violența televizuală în desenele animate
32
copii. (Drăgoi M. A., 2010, pg 2 )Unii autori au concluzionat că doar preșcolarii care urmăresc programe de televiziune violente sau distractive tind să aiba note mai mici și să se descurce mai greu la școala ca adolescenți. Spre deosebire de aceștia, preșcolarii care urmăresc programe educaționale la televizor tind să aibă o dezvoltare academică mai înaltă ca adolescenți - cu note mai mari, citesc mai multe cărti și sunt mai creativi. Aceștia adaugă că preșcolarii au și beneficii imediate prin urmărirea limitată a programelor educative la televizor, prezentând dezvoltarea vocabularului, a calculelor și a atenției la școală.Programele educaționale la televizor, limitate ca durată, continuă să fie benefice pentru copiii de vârstă școlară. (Community Development Committee Parliament of Victoria, 1997, pg 114). Sartori G. (2005) considera că”problema constă în faptul că un copil este asemenea unui burete care absoarbe şi înregistrează fără discernământ tot ce vede. Şi, din cealaltă perspectivă, copilul format de vedere se mărgineşte la a fi un om care nu citeşte şi deci, de cele mai multe ori, un ramolit de ecran înrobit pe viaţă de videogames”.(pg. 81) Acesta consideră că televiziunea şi centrarea pe imagine afectează capacitatea de abstractizare, de conceptualizare a copilului. Cultura scrisă în schimb, chiar şi o banală carte de poveşti, implică o desfăşurare logică a acţiunii, o coerenţă a discursului, o construcţie consecutivă a naraţiunii, oricât de „liniară‖ ar fi ea. Imaginile în schimb suspendă această coerenţă lineară, discursivă, logică. Pe de altă parte deficiențele încep să devină vizibile destul de târziu, abia după clasa a III-a, când procesul de învățare solicită prezența unor abilități deordin superior. În cazul în care copiii nu sunt puși să facă nimic, fiind permanent protejați, și când nu se iau în considerare dificultățile întâmpinate de aceștia în procesul de învățământ, în citit, în scriere, în folosirea limbii, atunci incapacitățile lor mentale vor trece neobservate, putându-se conserva și extinde în mod necontrolat. Astfel că, în timp ce părinții se arată mulțumiți de proprii copii, care par foarte avansați în mentalitate pentru vârsta lor, educația lor mediatică le periclitează în mod grav mintea, marcându-i pentru întreaga viață.În cartea sa, Amusing ourselves to death, N. Postman demonstrează faptul că televizorul este departe de a fi un bun educator. El citează concluziile obținute de G.Compstock și colab. Aceștia au trecut în revistă 2800 de studii care tratau problema influenței TV asupra comportamentului, cu referiri în procesele cognitive. Studiile arată că televizorul nu este un mijloc potrivit pentru învățare deoarece oamenii rețin de la televizor mult mai puține informații decât în urma lecturii.(Grohol, 2004, pg 25) Violența televizuală în desenele animate
33
Pe de altă parte, echipa lui Stauffer, analizând răspunsurile elevilor după urmărirea unui program de știri transmis prin TV, radio sau prin scris,a găsit o creștere semnificativă a răspunsurilor corecte la întrebările puse în cazul celor care primiseră informația prin lectură.Stern raportează că 51% dintre telespectatorii investigați nu puteau să-și amintească nici măcar un singur titlu de știre dintr-un întreg program informativ urmărit la televizor doar cu câteva minute înainte. Wilson a constatat că un telespectator obișnuit reține cel mult 20% din informațiile oferite de o emisiune de știri pe un post obișnuit de televiziune.(Gheorghe 2007, pg 99) Încă din anii `70 , în America s-a constituit o comisie de cercetători și specialiști în domeniul educației și al mediei pentru a crea un program de televiziune adaptat funcției educative. Sesame street este numele programului destinat, în principal copiilor preșcolari, dar care a fost urmărit cu interes de copiii americani de toate vârstele. În ceea ce privește cercetărilerealizate cu privire la efectele programului Sesame Street, părerile sunt împărțite Evaluările au evidențiat dovezi solide ale faptului că cei mici pot dobîndi cunoștințe și tehnici cognitive urmărind emisiuni de televiziune educative. Copiii careau fost încurajați să urmărească Sesame Street au obținut capacități de a citi și de a număra la fel ca și alte capacități considerate importante pentru școală.(Holtzman& Guerra, 2007, pg 8) De asemenea, cei cu vârsta cuprinsă între 3 și 5 ani care urmăreau des emisiunea au înregistrat o îmbunătățire a vocabularului comparativ cu cei ce nu o urmăreau frecvent. (Robertson J., (1995, pg 13) Studiul Topeka, realizat în anii 80 a evidențiat faptul că vizionarea programelor informative de către copii contribuie ladezvoltarea capacităților intelectuale ale copiilor. O altă investigație, Early Window Project, a măsurat nivelul de pregătire pentru școală, cunoștințele în ceea ce privește număratul , scrisul și vocabularul. Și de această dată când performanța a fost analizată în relație cu vizionarea emisiunii Sesame Street, telespectatorii au obținut scoruri mai ridicate decât copiii care urmăreau emisiunea.(Singer J.& Singer D.,1983, pg 455)Spre deosebire de aceștia, copiii ce urmăreau emisiuni fără profil educativ aveau capacități scăzute de a citi precum și nivel scăzut al atenției. În studiul Topeka, copiii de 5 ani ce fuseseră expuși la numeroase emisiuni de divertisment au înregistrat capacități sărace de a citi comparativ cu cei ce nu urmăreau des astfel de emisiuni. De asemenea s-a înregistrat o corelație directă între timpul petrecut pentru cititul cărților și timpul petrecut vizionând prográmele educaționale. Aceasta sugerează că beneficiul televiziuni educaționale poate fi îmbunătățit prin experiența media.
Violența televizuală în desenele animate
34
2.6. Rolul pozitiv al televizualului în dezvoltarea psiho-morală a copilului În ciuda multitudinii de studii care evidențiază efectele negative ale televiziunii, există voci contrare referitoare la existența unor dovezi concludente ale efectelor TV asupra manifestării violenței, cauzate de dovedirea unei cauze directe, care să izoleze efectele televiziunii asupra manifestării violenței respectiv excluderea influențelor de natură psihologică, economică și de mediu. Există într-adevăr o nevoie clară a reducerii nivelului violenței televizate. În același timp este la fel de importantă încurajarea producătorilor de a modifică procentul de emisiuni în favoarea celor cu conținut social pozitiv. Există tendința în media de a concentra toate aspectele negative ale televiziunii și de a neglija faptul că aceasta poate fi utilizată de asemenea în sens constructiv. S-au făcut studii care au semnalat că expunerea la conţinut violent televizat îi determină pe copii să imite şi să devină mai antisociali sau „violenţi―. Urmare a cercetarilor sale, Buckingham consideră această concluzie cel puţin inadecvată. Copiii imită ceea ce văd la televizor, aşa cum imită ceea ce observă la părinţii lor, la prietenii lor, la personajele din cărţi etc. Mai mult, Guy Cumberbatch, alt cercetător care a urmărit comportamentul copiilor atunci când se uită la televizor, a constatat că privitorul poate învăţa de la televizor cum să realizeze diverse acte, dar ca să le pună în practică are nevoie de motivaţie. Aşadar, bariera care ne opreşte să comitem acte de violenţă este mai degrabă motivaţională decât bazată pe cunoştinţele pe care le putem obţine şi prin intermediultelevizorului. (Holtzman W.,1981), Programele precum Sesame Street au avut ca scop învățarea abilităților cognitive în vederea încuraării comportamentelor valorizate social. Multe cercetări au fost realizate având ca obiectiv al cercetării achiziţia comportamentelor sociale pozitive. Relevant este studiul condus de Stein şi Friedrich(1972) pentru proiectul ‖SurgeonGeneral‖. Concluziile lor sunt că imitarea adulţilor sau a
modelelor apropiate au fost demonstrate pentru comportamentele afective:
ajutarea unui alt copil, altruismul, împărţierea, stabilirea standardelor ridicate în vederea premierii, renunţarea la recompense în favoarea obţinerii performanţei colegului., niveluri mature de gândire morală, depăşirea temerilor.Au fost investigaţi 97 de preşcolari dintre care unii vizionau programe antisociale, alţiiprosociale iar alţii neutre, timp de patru săptămâni. Violența televizuală în desenele animate
35
Programele antisociale făceau parte din desene animate cu Batman şi Superman, cele prosociale din filmul ,,Vecinii domnului Roger‖, iarcele neutre conţineau imagini care nu erau nici violente nici prosociale. Observările aveau loc încadru social şi se notau toate formele de comportament prosocial (ajutor, cooperare, împărţirealucrurilor), precum şi de comportament antisocial (ceartă, stricarea jucăriilor, pedepsirea). (Community Development Committee Parliament of Victoria,1997, pg 121). Rezultatele au arătat că acei copii care au vizionat desenele cu Batman şi Superman au devenit şimai agresivi, iar cei care au vizionat programele prosociale - Vecinii domnului Roger au fostmai cooperanţi şi mai puţin agresivi. Stein şi Friedrich au descoperit următoarele teme ale scenariilor acestui program: cooperare, simpatie, împărtăşire, afecţiune, prietenie, înţelegerea sentimentelor celorlaţi, verbalizarea propriilor sentimente, conştientizarea faotului că simpla dorire a unui lucru nu determină obţinerea lui, valorizarea unei persoane pentru calităţile sale interioare mia curând decât pentru cele exterioare. Popularitatea programelor sugerează faptul că programele educaționale și cu mesaj social pozitiv și cele de divertisment nu sunt mututal exclusive.Televizorul este un instrument pe care adulții pot și ar trebui să îl folosească cu atenție. Acest lucru implică faptul că profesorii, familia și rudele trebuie să iși asume rolul important pe care îl au în dezvoltarea copilului, în mod special în ceea ce privește inserarea valorilor spirituale și morale și în oferirea ajutorului. Televiziunea nu este nici bună nici rea, efectele sale și valoarea sa depind de tipurile de programe și de modul în care sunt folosite de cătretelespectatori. Din acesp punct de vedere, uitatul la televizor nu este inerent pasiv. Copiii sunt activi din punct de vedere cognitiv în timp ce se uită la televizor; aceștia fac alegeri în legătură cu momentul în care să se uite la televizor și la ce anume în funcție de capacitatea lor de înțelegere și de interese.
PARTEA PRACTICĂ
CAPITOLUL III
Violența televizuală în desenele animate
36
DEMERS INVESTIGATIV
1. Problema de cercetare Care este influența pe care violența reprezentată în desenele animate o exercită asupra perormanței școlareși asupra comportamentului pro-social al școlarului mic? Obiectivul general al acestei cercetări este studierea influenţei violenței televizualului ilsutrate în programele speciale pentru copii asupra dezvoltării intelectuale şi psiho-sociale a şcolarilor mici. Unul dintre obiectivele studiului nostru este de a investiga influenţa frecvenţei vizionării programelor TV pentru copii asupra performanţei şcolare a şcolarilor mici. De asemenea acest studiu îşi propune să studieze legătura directă dintre cogniţiile copiilor despre gradul de adecvare al comportamentelor lor şi modul în care vizionarea programelor TVpentru copii modulează operaţiile de procesare a informaţiilor ce culminează cu comportamentul acestora, precum şi dacă există diferenţele de gen
în ceea ce priveşte
preferinţele pentru desenele animate cu gradediferite de violenţă. Nu în ultimul rând am dorit să investigăm şi dacă vizionarea programelor TV exercită o influenţă asupra timpului dedicat studiului şi realizării temelor, vizând posibila legătură dintre numărul de ore dedicate studiului şi numărul de ore dedicate vizionării programelor TV.
2. Variabilele cercetării VARIABILE INDEPENDENTE
1.Genul: 1.1. Feminin 1.2. Masculin
2. Postul de desene animate preferat 2.1.Jetix Violența televizuală în desenele animate
37
2.2. Cartoon Network 2.3. Minimax 2.4. Boomerang 3. Timpul acordat vizionării programelor TV 3.1. mai puţin de o oră 3.2. o oră 3.3. între 1 şi 3 ore 3.4. între 3 şi 5 ore 3.5. peste 5 ore VARIABILELE DEPENDENTE Credinţele normative despre agresivitate Timpul acordat studiului
3. Metodologia cercetării 3.1.
Lotul investigat
Studiul a fost realizat pe copiii de clasa a IV-a ai Şcolii Generale ‖Alexandru cel Bun‖ din judeţul Iaşi. Participanţii au fost selectaţi printr-un proces de recrutare bazat pe dorinţa acestora de a participa precum şi pe acceptarea părinţilor copiilor de a răspunde la trei întrebări referitoare la timpul de ore acordat de către copii vizionării programelor TV pentru copii, timpul acordat realizării temelor respectiv postul de desene animate cel mai frecvent vizionat de către copii.
Violența televizuală în desenele animate
38
Aceştia au fost selectaţi în loturile experimentale în funcţie de variabilele ‖gen‖şi ‖an de studiu‖ De asemenea o condiţie obligatorie pentru participarea la studiu presupunea că subiecţii să aibă minimum un televizor acasă. Permisiunea părinţilor de a participa a fost obţinută prin trimiterea prin intermediul copiilor a consimţământului scris. Prin această metodă am reuşit să obţinem o rată de permisiune de circa 85%. Iniţial lotul a fost alcătuit din 300 de subiecţi, 18 au fost eliminaţi din cauza faptului că nu au completat în totalitate sarcinile. De asemenea 82 au fost eliminaţi în vederea controlării variabilei „postul de televiziune‖. În acest sens menţionăm faptul că pentru investigaţiile propuse a fost necesară echivalarea subiecţilor în funcţie de variabila „postul de desene animate vizionat‖ astfel încât în studiul curent să avem un număr egal de subiecţi de gen masculin şi feminin ce vizionează posturile de televiziune „Jetix‖, „Cartoon Network‖, „Boomerang‖ şi „Minimax‖. Aceasta s-a realizat pe baza completării de către părinţi a Chestionarului timpului liber. De asemenea menţionăm faptul că am realizat echivalarea în funcţie de această variabilă dar şi în funcţie de gen pentru a evita ca rezultatele să fie influenţate de aceasta. Pentru a realiza echivalarea subiecţilor şi în funcţie de variabila „frecvenţa vizionării programelor TV‖ am purces şi în acest caz la eliminarea de subiecţi respectiv la egalarea acestora în funcţie de cele 5 grade de intensitate ale variabilei „timpul dedicat vizionării programelor TV‖, astfel încât a fost necesară eliminarea a 80 de subiecţi. Eşantionul final a fost alcătuit din 120 de subiecţi de gen masculin şi feminin ( Tabelul 1) cu vârsta cuprinsă între 9 şi 10 ani cu media de vârstă 9,85 ( Tabelul 2), egalaţi în ceea ce priveşte variabila „postul de televiziune preferat‖ (Tabelul 3 ) şi „timpul dedicat vizionării programelor TV‖(Tabelul 4 ). Motivul alegerii acestei vârste a fost că,în conformitate cu cercetările lui Huessman, copiii devin relativ stabili cu privire la credinţele despre agresivitate începând cu vârsta de 8-9 ani dar şi deoarece pentru copii de vârstă mai mică participarea la o cercetare ar fi fost mult mai dificilă.
Violența televizuală în desenele animate
39
gen Cumulative Frequency Valid
Percent
Valid Percent
Percent
feminin
60
50,0
50,0
50,0
masculin
60
50,0
50,0
100,0
120
100,0
100,0
Total
Tabelul 1-Ilustrarea lotului de subiecţi în funcţie de variabila ”gen”
Figura nr. 1- Ilustrarea lotului de subiecţi în funcţie de variabila ”gen”
Violența televizuală în desenele animate
40
varsta Cumulative Frequency Valid
Percent
Valid Percent
Percent
9
18
15,0
15,0
15,0
10
102
85,0
85,0
100,0
Total
120
100,0
100,0
Tabelul 2- Ilustrarea lotului de subiecţi în funcţie de variabila ”vârstă”
Figura nr. 2- Ilustrarea lotului de subiecţi în funcţie de variabila ”vârstă”
Violența televizuală în desenele animate
41
gen * postdesene Crosstabulation Count postdesene Minimax gen
Boomerang
Cartoon Network
Jetix
Total
feminin
15
15
15
15
60
masculin
15
15
15
15
60
30
30
30
30
120
Total
Tabelul nr. 3- Ilustrarea lotului de subiecţi în funcţie de variabilele „gen” şi „postul de desene animate preferat”
nroretv Cumulative Frequency Valid
Percent
Valid Percent
Percent
mai putin de o ora
24
20,0
20,0
20,0
o ora
24
20,0
20,0
40,0
intre 1 si 3 ore
24
20,0
20,0
60,0
intre 3 si 5 ore
24
20,0
20,0
80,0
peste 5 ore
24
20,0
20,0
100,0
120
100,0
100,0
Total
Tabelul nr. 4 – Ilustrarea lotului de subiecţi în funcţie de variabila „timpul acordat vizionării programelor TV”
Obţinerea consimţământului Pentru a obţine consimţământul de a realiza cercetarea s-au făcut două cereri, una către directorul instituţiei şcolare şi una către părinţii copiilor.Cererile au fost însoţite de o scrisoare constând în explicarea pe scurt a scopului studiului, descrierea procedurilor, riscurile asociate
Violența televizuală în desenele animate
42
studiului, beneficiile realizării studiului, persoanele de contact, contractul de confidenţialitate şi realizarea voluntară a studiului. Cercetarea a fost realizată în urma obţinerii consimţământului din partea directorului şcolii şi din partea părinţilor.
3.2.
Instrumentele utilizate
3.2.1. Performanţa şcolară a elevilor Măsurarea performanţei şcolare a elevilor a fost posibilă prin obţinerea de la învăţătorii claselor de elevi pe care am realizat cercetarea a notelor obţinute de către participanţii la studiu la materiile „limba română‖ şi „matematică‖. Dat fiind faptul că noul sistem de punctare respectiv cel cu calificative, am codificat media respectiv calificativul „foarte bine‖ cu codul 1, calificativul „bine‖ cu codul 2, „suficient‖ cu codul 3 iar calificativul „insuficient‖ cu codul 4.
3.2.2. Scala
credintelor
normative
despre
agresivitate
(NBAGS)(L.Rowell
Huesman, 1992)
Sursa: ”A compendium of asessment tools, Second Edition ”Measuring violence-related attitudes, behaviors and influences among youths”, National Center for injury prevention and Control of the centers for disease control and prevention” Această scală măsoară percepţia copiilor referitoare la acceptabilitatea comportamentului agresiv, în anumite condiţii şi atunci cînd condiţiile nu sunt specificate. Poate fi administrată atât individual cât şi în grup. Respondenţii sunt rugaţi să selecteze singurul răspuns care descrie în cea mai mare parte propriile idei sau experienţe. Itemii sunt scoraţi utilizând următoarea scală cu 4 puncte: 4=este perfect în regulă, 3=este oarecum în regulă, 2= este oarecum greşit, 1=este complet greşit.Scorul maxim pe care îl poate Violența televizuală în desenele animate
43
obţine un subiect este 80 iar scorul minim 20,scorul 4 indicând gradul cel ami mare de aprobare a comportamentului agresiv. Chestionarul este împărţit în două secţiuni.(scale) Prima scală, Scala aprobării răzbunării se calculează prin însumarea răspunsurilor participanţilor, 12 la număr urmată de împărţirea numărului total obţinut la numărul de itemi. Scorul maxim 4 indică credinţa că agresivitatea împotriva celorlalţi în situaţii provocate este acceptabilă iar scorul minim 1 indică inacceptabilitatea agresivităţii împotriva celorlaţi în astfel de cazuri. Scala aprobării generale a agresivităţii se calculează prin însumarea raspunsurilor la cei 8 itemi şi prin împărţirea numărului total la numărul de itemi. Scorul maxim 4 indică credinţă că agresivitatea împotriva celorlaţi este în general acceptabilă. Scorul minim 1 indică credinţa că agresivitatea este în general inacceptabilă. A treia scală, Aprobarea totală a agresivităţii măsoară credinţele despre agresivitate în ambele situaţii, atât cele generale cât şi cele specifice şi poate fi calculată prin împărţirea scorului total obţinut la cei 20 de itemi ai scalei. Prezentăm în cele ce urmează Scala credinţelor normative despre agresivitate. Scala credintelor normative despre agresivitate(Normative Beliefs about aggression scale)(L.Rowell Huesman) Credinţe despre răzbunare Presupunem că un băiat îi spune ceva unui alt băiat pe numele său Ionuţ. 1. Crezi că este în regula ca Ionuţ să ţipe la el? □ este perfect în regulă □ este oarecum în regulă □ este oarecum greşit □ este complet greşit 2. Crezi că este în regulă ca Ionuţ să îl lovească? Violența televizuală în desenele animate
44
□ este perfect în regulă □ este oarecum în regulă □ este oarecum greşit □ este complet greşit Presupunem că un băiat îi spune ceva urât unei fete. 3. Crezi că este greşit ca fata să ţipe la el? □ este complet greşit □ este oarecum greşit □ este oarecum în regulă □ este perfect în regulă 4. Crezi că este în regulă ca fata să îl lovească? □ este complet greşit □ este oarecum greşit □ este oarecum în regulă □ este perfect în regulă Presupunem că o fată îi spune ceva urât unei alte fete pe numele său Maria. 5. Crezi că este în regulă ca Maria să ţipe la ea? □ este perfect în regulă □ este oarecum în regulă □ este oarecum greşit □ este complet greşit 6. Crezi că este în regulă ca Maria să o lovească? □ este perfect în regulă Violența televizuală în desenele animate
45
□ este oarecum în regulă □ este oarecum greşit □ este complet greşit Presupunem că o fată îi spune ceva urât unui băiat. 7. Crezi că este greşit ca băiatul să ţipe la ea? □ este complet greşit □ este oarecum greşit □ este oarecum în regulă □ este perfect în regulă 8. Crezi că este greşit ca băiatul să o lovească? □ este complet greşit □ este oarecum greşit □ este oarecum în regulă □ este perfect în regulă Presupunem că un băiat îl loveşte pe un altul pe nume Ionuţ. 9. Crezi că este greşit ca şi Ionuţ să îl lovească? □ este complet greşit □ este oarecum greşit □ este oarecum în regulă □ este perfect în regulă Presupunem că un băiat loveşte o fată. 10. Crezi că este în regulă ca şi fata să îl lovească? Violența televizuală în desenele animate
46
□ este perfect în regulă □ este oarecum în regulă □ este oarecum greşit □ este complet greşit Presupunem că o fată loveşte altă fată pe nume Maria. 11. Crezi că este în regulă ca şi Maria s ă o lovească pe ea? □ este perfect în regulă □ este oarecum în regulă □ este oarecum greşit □ este complet greşit Presupunem că o fată loveşte un băiat. 12. Creză că este în regula ca şi băiatul să o lovească? □ este perfect în regulă □ este oarecum în regulă □ este oarecum greşit □ este complet greşit Credinţe generale despre agresivitate 13. În general este greşit să loveşti alţi oameni. □ este complet greşit □ este oarecum greşit □ este oarecum în regulă □ este perfect în regulă 14. Dacă eşti furios, este în regulă să spui lucruri răutăcoase altor oameni. □ este perfect în regulă Violența televizuală în desenele animate
47
□ este oarecum în regulă □ este oarecum greşit □ este complet greşit 15. In general este n regulă să ţipi la alţii si să le spui lucruri urâte. □ este perfect în regulă □ este oarecum în regulă □ este oarecum greşit □ este complet greşit 16. În general este în regulă să impingi sau să îi îmbrânceşti pe ceilalţi când eşti furios. □ este perfect în regulă □ este oarecum în regulă □ este oarecum greşit □ este complet greşit 17. Este greşit să îi insulţi pe ceilalţi. □ este complet greşit □ este oarecum greşit □ este oarecum în regulă □ este perfect în regulă 18. Este greşit să iţi verşi nervii pe ceilalţi spunându-le lucruri urâte când eşti furios. □ este complet greşit □ este oarecum greşit □ este oarecum în regulă □ este perfect în regulă 19. Este greşit în general să te baţi cu ceilalţi.
Violența televizuală în desenele animate
48
□ este complet greşit □ este oarecum greşit □ este oarecum în regulă □ este perfect în regulă 20. În general este n regulă să îţi reverşi furia asupra celorlaţi folosind forţa fizică. □ este perfect în regulă □ este oarecum în regulă □ este oarecum greşit □ este complet greşit
3.2.1. Chestionarul timpului liber Variabilele ‖timpul acordat vizionării programelor TV‖ şi ‖timpul acordat studiului‖au fost măsurate prin enunţurile ‖Numărul de ore petrecute pe zi de copilul dumneavoastră, în faţa televizorului‖ şi ‖Numărul de ore dedicate studiului şi realizării temelor?‖ cu variantele de răspuns nici una, mai puţin de o oră , între 1-3 ore ,între 3-5 ore ,Peste 5 ore, codificate de la 1 la 5. În ceea ce priveşte variabila ‖postul de televiziune preferat‖ aceasta a fost operaţionalizată prin enunţul ‖Postul de televiziune cel mai des urmărit de copilul dumneavoastră‖ cu 4 variante de răspuns: Minimax, Boomerang, Cartoon Network şi Jetix. Acestea au fost oferite spre completare părinţilor întrucât aceştia posedă o mai bună noţiune a timpului comparativ cu elevii de clasa a IV-a. 1.Numărul de ore petrecute pe zi de copilul dumneavoastră, în faţa televizorului: □ Mai putin de o oră □ o oră□Intre 1-3 ore□Intre 3-5 ore□Peste 5 ore 2. Numărul de ore dedicate studiului şi realizării temelor? □ Mai putin de o ora
□ o ora □ Intre 1-3 ore □ Intre 3-5 ore □ Peste 5 ore
3. Postul de televiziune pentru copii, cel mai vizionat de către copilul dumneavoastră? □Minimax
□Boomerang
□Cartoon Network
Violența televizuală în desenele animate
□Jetix
49
4. Procedura Testarea a avut loc în sălile de clasă din care făceau parte elevii. Testarea a început după terminarea pauzei, în momentul în care învăţătoarea ne-a asigurat că toţi copiii sunt în clasă. Instrumentele au fost administrate colectiv. Din cauza necesităţii de a realiza cercetarea pe un număr ridicat de elevi, testarea s-a realizat în 5 săli diferite de clasa IV-a. Testarea a constat în completarea de către elevi a Scalei credinţelor normative despre comportamentul agresiv(Huessman) . Oferirea explicaţiilor aferente fiecărui grup
a durat trei
minute pentru explicarea modalităţii de completare a Scalei normative a comportamentului agresiv. Pentru a ne asigura că instrucţiunile au fost înţelese subiecţilor le-a fost oferit un exemplu pentru fiecare din cele două sarcini. Pentru a ne asigura că toţi copiii vor răspunde la sarcini, itemii Scalei normative despre agresivitate, experimentatorul le-a citit acestora itemii scalei, pentru a le uşura munca dar şi pentru a economisi timpul. Menţionăm faptul că cercetarea s-a desfăşurat în timpul orelor, ceea ce a reprezentat un impediment în desfăşurarea cercetării din cauza limitei de timp oferite. Nici unul dintre copii nu a întâmpinat dificultăţi în înţelegerea sarcinilor şi nu a avut nevoie de explicaţii suplimentare. Subiecţilor li s-a spus că răspunsurile date sunt confidenţiale. La final fiecare copil a primit o foaie conţinând cele 3 întrebări, oferită spre completare părinţilor. Motivul recurgerii la această metodă a fost vârsta fragedă a copiilor şi implicit rezistenţa scăzută a acestora la efort, comparativ cu adulţii dar şi timpul limitat dedicat cercetării. Pe parcursul administrării testelor, experimentatorul a fost însoţit de către învăţătorul clasei prezenţa acestuia fiind necesară pentru a-i monitoriza pe elevi şi implicit pentru a asigura disciplina şi buna desfăşurare a studiului. În ceea ce priveşte Scala normativităţii comportamentului agresiv, timpul necesar completării acesteia a fost de 15 minute. După completarea de către elevi a Scalei credinţelor normative despre agresivitate, experimentatorul a extras, cu permisiunea învăţătorului, calificativele obţinute de către fiecare participant la studiu a calificativelor la disciplinele „limba română‖ şi „matematică‖ Violența televizuală în desenele animate
50
Având în vedere vârsta fragedă a participanţilor şi implicit a capacităţii reduse de a înţelegere a raţiunilor realizăriii unui experiement respectiv a studierii unei relaţii cauzale, nu a fost realizat un debriefing după terminarea experimentului în cadrul căruia experimentatorul să dezvăluie subiecţilor obiectivele studiului său.
5. Testarea ipotezelor și interpretarea lor Răspunsurile oferite de către subiecţi au fost supuse analizei calitative. Codarea răspunsurilor conform cotării precum şi verificarea ipotezelor s-a realizat prin intermediul programului statistic SPSS 20.
Verificarea Ipotezei I ”Există diferenţe semnificative între subiecţii ce deciă mult timp vizionării programelor TV pentru copii şi cei ce petrec puţin timp uitându-se la programele TV cu specific în ceea ce priveşte performanţa şcolară. Cei ce petrec mult timp în faţa televizorului vor înregistra performanţe şcolare mai slabe comparativ cu cei ce petrec un volum de timp mai redus în faţa televizorului. ” În construirea acestei ipoteze am plecat de la multitudinea de cercetări ce au evidenţiat efecte negative ale vizionării programelor de televiziune pentru copii asupra performanţei şcolare a elevilor. Numeroase studii cu privire la efectele televiziunii asupra performaţei şcolare a elevilor au descoperit o legătură între timpul acordat vizionării televizorului şi variabila anterior menţionată în sensulîn care elevii ce vizionau cel mult programele TV 10 ore pe săptămână aveau rezultatele şcolare cele mai ridicate. De asemenea efectele negative ale programelor de televiziune pentru copii au fost evidenţiate şi într-un studiu realizat în Columbia asupra capacităţii de a citi. Un alt punct important este faptul că emisiunile pentru copii nu presupun angajarea în efort cognitiv, Violența televizuală în desenele animate
51
solicitând relativ puţin efort intelectual ceea ce în timp duce la crearea obiceiului de lene intelectuală şi a lipsei de interes faţă de activităţile intelectuale ceea ce în timp afectează şi performanţa şcolară. De altfel, contrar cercetărilor ce postulează legătura dintre tipologia programelor TV, existând emisiuni educative pentru copii care stimulează gândirea abstractă, logica spaţială, vorbirea, vocabularul, există numeroase studii ce evidenţiază că petrecerea îndelungată a timpului în faţa televizorului se asociază cu nivelul scăzut al performanţei şcolare.(Healy, 1990). Aceste cercetări indică faptul că indiferent de conţinutul programului, vizionarea programelor TV are efecte imediate asupra activităţii electrice a creierului. Cercetătorii (Emery şi Emery, 1990) susţin că vizionarea excesivă a programelor TV are efecte negative asupra creierului ducândla încetinirea undelor cerebrale beta, la apariţia undelor alfa şi la o preluare a funcţiilor emisferei stângi responsabile de procesele de analiză, gândire critică, gândirea logică, deductivă, capacitate de abstractizare de către emisfera dreaptă, ceea ce duce la o subdezvoltare a structurilor neuronale şi implicit la performanţele intelectuale. Astfel, dezvoltarea săracă a punţii interemisferice afecteazăcapacitatea intelectuală şi duce la scăderea capacităţilor cognitive a copiilor aceştia fiind deficienţi în ceea ce priveşte gândirea logică şi analitică, în vorbire, în construirea frazei, în scris şi citit precum şi în rezolvarea aspectelor ce necesită secvenţialitate, urmăririi succesiunii ideilor. Pentru verificarea acestei ipoteze am utilizat metoda Anova One Way. Astfel, am obţinut următoarele medii: subiecţii ce vizionează programele TV pentru copii au obţinut media 1, 33,cei ce vizioneză programele TV au obţinut o medie de 1, 66, cei ce vizionează programele TV între 1 şi 3 ore au obţinut o medie de 2, 50, cei între 3 şi 5 ore media 2, 83 iar cei ce se uită la televizor mai mult de 5 ore media 3, 20. (Tabelul 8 ) Rezultatul coeficientului F (4, 115)=0, 53, p=0, 001(p<0,05),(Tabelul 9) indică faptul că există diferenţe semnificative între subiecţi în funcţie de variabila „frecvenţa vizionării programelor TV‖
în ceea ce priveşte performanţele şcolare
aleelevilor‖. Analiza tabelului ce ilustrează rezultatele obţinute în urma realizării Testului Bonferroni de diferenţiere a mediilor evidenţiază faptul că între cei ce vizionează programele de televiziune pentru copii
mai puţin de o oră şi cei ce vizioneză televizorul o oră nu există diferenţe
semnificative la variabila „performanţa şcolară a elevilor‖, diferenţa obţinută fiind -0, 33, p=0, 001, există însă diferenţe semnificative între primul grup menţionat şi cei ce vizionează Violența televizuală în desenele animate
52
programele TV pentru copii între 1 şi 3 ore, diferenţa fiind de -1, 16, p=0. 001 , precum şi între aceeaşi grupă de subiecţi şi cei ce vizionează programele TV între 3 şi 5 ore respective cei ce vizionează programele TV mai mult de 5 ore diferenţele obţinute fiind de -1, 50 respectiv -1, 87, p=0, 001. (Tabelul 10) Aşadar apar diferenţe semnificative între cei ce vizionează programele TV pentru copii puţin timp şi cei ce petrec mult timp în fața televizorului în ceea ce priveşte performanţa şcolară. Din mediile subiecţilor ne putem da seama că cu cât elevii petrec mai mult timpîn faţa televizoruluivizionând astfel de programe cu atât performanţa lor şcolară scade. Prin urmare ipoteza este confirmată.
Descriptives mediaromate 95% Confidence Interval for Mean
N
Mean
Between-
Std.
Std.
Lower
Upper
Deviation
Error
Bound
Bound
Minimu Maximu Component m
m
mai putin de o ora
24 1,3333 ,48154
,09829
1,1300
1,5367
1,00
2,00
o ora
24 1,6667 ,63702
,13003
1,3977
1,9357
1,00
3,00
intre 1 si 3 ore
24 2,5000 ,58977
,12039
2,2510
2,7490
2,00
4,00
intre 3 si 5 ore
24 2,8333 ,48154
,09829
2,6300
3,0367
2,00
4,00
peste 5 ore
24 3,2083 ,41485
,08468
3,0332
3,3835
3,00
4,00
120 2,3083 ,87731
,08009
2,1498
2,4669
1,00
4,00
,52716
,04812
2,2130
2,4037
,35247
1,3297
3,2870
Total Model Fixed Effects Random Effects
Variance
,60960
Tabelul 8- Ilustrarea mediilor subiecţiilor în funcţie de variabila „frecvenţa vizionării programelor TV pentru copii” la variabila „performanţa şcolară a elevilor”
Violența televizuală în desenele animate
53
ANOVA mediaromate Sum of Squares
df
Mean Square
Between Groups
59,633
4
Within Groups
31,958
115 ,278
Total
91,592
119
F
14,908
Sig.
53,647 ,000
Tabelul 9- Ilustrarea Testului Anova de diferenţiere a mediilor subiecţilor în funcţie de variabila „frecvenţa vizionării programelor TV pentru copii” la variabila „performanţa şcolară a elevilor”
Multiple Comparisons mediaromate Bonferroni 95% Confidence Interval
Mean Difference (I) nroretv
(J) nroretv
mai putin de o ora
o ora
o ora
intre 1 si 3 ore
(I-J)
Std. Error
Sig.
Lower Bound
Upper Bound
-,33333 ,15218
,305
-,7689 ,1022
*
,000
-1,6022
-,7311
*
,000
-1,9356
-1,0644
*
-2,3106
-1,4394
intre 1 si 3 ore
-1,16667 ,15218
intre 3 si 5 ore
-1,50000 ,15218
peste 5 ore
-1,87500 ,15218
,000
,15218
,305
intre 1 si 3 ore
-,83333 ,15218
*
,000
-1,2689
-,3978
intre 3 si 5 ore
-1,16667 ,15218
*
,000
-1,6022
-,7311
peste 5 ore
-1,54167 ,15218
*
,000
-1,9772
-1,1061
*
,000
mai putin de o ora
,33333
mai putin de o ora
Violența televizuală în desenele animate
1,16667 ,15218
-,1022 ,7689
,7311
1,6022
54
o ora
,83333
*
intre 3 si 5 ore
intre 3 si 5 ore
,000
-,33333 ,15218
,305
*
,3978
1,2689 -,7689 ,1022
peste 5 ore
-,70833 ,15218
,000
-1,1439
-,2728
mai putin de o ora
1,50000 ,15218
*
,000
1,0644
1,9356
o ora
1,16667 ,15218
*
,000
,15218
,305
-,1022 ,7689
-,37500 ,15218
,152
-,8106 ,0606
1,87500 ,15218
*
,000
1,4394
2,3106
*
1,54167 ,15218
,000
1,1061
1,9772
,15218
,000
,15218
,152
intre 1 si 3 ore
,33333
peste 5 ore peste 5 ore
,15218
mai putin de o ora o ora intre 1 si 3 ore
,70833
intre 3 si 5 ore
,37500
*
,7311
1,6022
,2728
1,1439 -,0606 ,8106
*. The mean difference is significant at the 0.05 level.
Tabelul 10- Ilustrarea diferenţelor dintre medii în funcţie de variabila „frecvenţa vizionării programelor TV pentru copii” la variabila „performanţa şcolară a elevilor”
Numărul ridicat de ore petrecute în faţa televizorului vizionând programe de desene animateafecteză pefomanţa şcolară a elevilor în sensul scăderii notelor la cele mai importante discipline, respectiv română şi matematică. Aşadar, subiecţii care petrec mai mult timp în faţa televizoarelor prezintă un nivel mai mic al performanţelor obţinute. Astfel,cu cât subiecţii petrec mai mult timp uitându-se la televizor cu atât performanţele lor şcolare scad.Televizualul nu stimulează gândirea, informaţiile fiind oferite de-a gata, cu o rapiditate cu care creierul nu este obişnuit, acesta fiind efectiv bombardat cu o multitudine de informaţii deja prelucrate. Astfel, mulţimea extraordinară a sistemelor de semnificaţie implicate în lumea TV, limbaj verbal, expresie vocală, gestică, limbaj al trupului, decor, viteză de schimbare a cadrelor, efectele tehnice
bulversează atenţia copiilor facând ca majoritatea informaţiilor transmise prin
televiziune să aibă impact subliminal. Dată fiind succesiunea rapidă a imaginilor pe care copilul s-a obişnuit să le primească de-a gata, acesta nu mai are capacitatea sa analizeze elementele, caracteristicile întregului perceput şi să facă distincţie între ceea ce este dat şi ceea ce trebuie să adauge el însuşi; încele din urmă copilul ajunge să întâmpine serioase dificultăţi în a compara Violența televizuală în desenele animate
55
schimbările similare în caracteristicile percepute şi să adopte comparaţia ca metodă logică de gândire (raţionare). Astfel, lipsa exerciţiului în gândire determinată de lipsa unei stimulări cognitive de către televiziune face ca acesta să capete tendinţa de a repeta aceeaşi experienţă, neuronii învăţând să reproducă modelul de răspuns deja format, astfel că în momentul în care individul întâlneşte stimuli noi să întâmpine dificultăţi în realizarea sarcinilor ce presupun operarea cu constructe, relaţii complexe, tendinţa sa fiind aceea de a aştepta ca răspunsurile să vină fără a depune efort, aşa cum se întâmplă în momentul vizionării unui program TV. Această rigidizare cognitivă duce la slăbirea dinamismului mental individului fiindu-i foarte dificil să prelucreze noi informaţii şi să performeze în îndeplinirea sarcinilor şcolare.
Verificarea Ipotezei II ”Există diferenţe semnificative între subiecţii de gen femininşi cei de gen masculin în ceea ce priveşte gradul de acceptabilitate al comportamentului agresiv. Subiecţii de gen masculin prezintă un grad mai ridicat al acceptabilităţii comportamentului agresiv comparativ cu subiecţii de gen feminin.” Cercetările indică faptul că băieţii au o mai mare tendinţă de a se manifesta agresiv comparativ cu fetele din cauza unei multitudini de cauze printre care menţionăm stereotipurile de gen, conform cărora ei sunt mai puternici. Sexul reprezintă o sursă importantă de diferenţe în ceea ce priveşte agresivitatea între indivizi. În cursul procesului de socializare, băieţii sunt încurajaţi pe căi directe ori subtile să se arate agresivi în timp ce fetele sunt constant descurajate. Mărimea diferenţei de agresivitate dintre cele două sexe variază şi în funcţie de tipul de agresivitate: bărbaţii manifestă incomparabil mai multă violenţă fizică şi au atitudini mai agresive,. Totuşi femeile sunt la fel de dispuse ca şi bărbaţii să folosească un atac verbal într-un context similar. Ne aşteptăm ca băieţii să aibă credinţe normative de acceptare a agresivităţii mai pregnante decât fetele dat fiind faptul că violenţa este în mod stereotipic asociată cu masculinitatea , aceasta fiind considerată şi un corolar al puterii ca urmare a prezentării modelor masculine agresive întro lumină atractivă, atât în termeni fizici cât şi în termeni sociali (statut) precum şi ca urmare a Violența televizuală în desenele animate
56
preferinţei acestora pentru sporturile agresive ce presupun acţiune şi aventură ,riscul identificării cu comportamentele manifestate de acestea fiind aşadar mai mare. Pentru verificarea acestei ipoteze am utilizat Testul T pentru eşantioane independente. (Independent Sample T Test). În ceea ce priveşte subiecţii de gen masculin am obţinut o medie de 53,88 iar în ceea ce priveşte subiecţii de gen feminin media obţinută a fost 53,21. (Tabelul 11 ) Valoarea lui coeficientului t indică lipsa diferenţelor de gen în ceea ce priveşte acceptabilitatea comportamentului agresiv (t (118)=-0 24, p=0, 80, p>0,05). (Tabelul 12 ) Valorile mediilor indică faptul că atât subiecţii de gen masculin cât şi subiecţii de gen feminin consideră comportamentul agresiv ca fiind acceptabil atât în situaţii specifice cât şi în general. Atât în momentul în care se află în situaţii cu potenţial conflictogen provocat de altă persoană cât şi dacă este vorba despre o dispută între copii de gen opus, copii consideră violenţa fizică justificabilă indiferent de genul celor implicaţi în conflict. Copiii percep agresivitatea, atât cea provocată cât şi cea neprovocată de o altă persoană impotriva celuilalt ca fiind un lucru normal. Propriile sentimente, nemulţumiri personale reprezintă un motiv întemeiat pentru descărcarea sentimentelor negative asupra celorlalţi, aceasta luând fie forma verbală, prin adresarea de injurii, insulte etc, cât şi forma fizică prin folosirea forţei.
Group Statistics gen Totalagresivitate
N
Mean
Std. Deviation
Std. Error Mean
feminin
60
53,2167
14,29838
1,84591
masculin
60
53,8833
15,03904
1,94153
Tabelul 11 - Ilustrarea mediilor subiecţilor de gen masculin şi femininla variabila ”acceptabilitatea comportamentului agresiv”
Independent Samples Test
Violența televizuală în desenele animate
57
Levene's Test for Equality of Variances
t-test for Equality of Means
95% Confidence Interval of the Mean
Std. Error
Difference
Sig. (2- Differenc Differenc F
totalagresi Equal variances vitate
assumed
,762
Sig.
,385
Equal variances not assumed
t
-,249
-,249
df
tailed)
118 ,804
117,7 00
,804
e
e
Lower
Upper
-,66667
2,67898 -5,97178
4,63845
-,66667
2,67898 -5,97192
4,63859
Tabelul 12- Testul T de comparare a mediilor subiecţilor de gen masculin şi feminin la variabila ”acceptabilitatea comportamentului agresiv”
Explicaţiile sunt variate. În ţara noastră există o acceptare culturală a agresivităţii ca formă de afirmare a sinelui, a integrităţii şi a onoarei, în conştientul colectiv existând o puternică legătură stereotipică între agresivitate şi putere respectiv între lipsa agresivităţii şi slăbiciune. În ceea ce priveşte nivelul ridicat al acceptabilităţii comportamentelor agresive de către fete, considerăm că acesta se datorează multitudinii de modele feminine masculinizate prezentate în media, atât în filme cât şi în desenele animate, agresivitatea fiind prezentată ca o formă de manifestare a puterii şi superiorităţii. De asemenea, o idee interesantă care a câştigat mulţi adepţi în ultimul timp este aceea că emanciparea femeii a contribuit la înmulţirea actelor de violenţă comise de femei. Redefinirea rolurilor de sex a condus, se pare, la desfiinţarea constrângerilor care afectau asertivitatea şi agresivitatea femeilor şi implicit, la o rată a delincvenţei crescută în rândul acestora. Totuşi, cum această tendinţă este mult mai pronunţată în rândul femeilor cu status socio-economic inferior şi cum mişcarea feninintă a avut un impact scăzut tocmai în Violența televizuală în desenele animate
58
rândurile acestei categorii, legătura cauzală dintre emancipare şi delincvenţă feminină râmâne îndoielnică. Fetele nu se mai identifică cu personajele feminine pe de o parte iar pe de altă parte modelele de feminitate prezentate sunt influenţate de emanciparea femeii pe fondul căreia imaginea femeii, vulnerabile a fost înlocuită de femeia masculinizată. De asemenea, dată fiind vârsta fragedă a copiilor este posibil ca răspunsurile date în favoarea comportamentelor agresive să fie rezultatul abilităţi limitate de creare corectă a inferenţelor cât şi rezultatul teribilismului .În acest sens considerăm că ceea ce copii afirmă despre comportamentul lor poate fi complet diferit de ceea ce fac cu adevărat.
Verificarea ipotezei III ”Există diferenţe semnificative înte subiecţii ce petrec mai mult timp în faţa televizorului vizionând programele de desene animate şi cei ce petrec puţin timp vizionând programele TV în ceea ce priveşte gradul de acceptabilitate a comportamentului agresiv. Subiecţii ce petrec mai mult timp în faţa televizorului vor înregistra un grad mai ridicat al acceptabilităţii comportamentului agresiv comparativ cu cei ce ce petrec puţin timpvizionând programele TV.” Violenţa este una dintre preocupările globale ale zilelor noastre în toate segmentele lumii. Violenţa media ca una dintre metodele specifice de învăţare prin condiţionare este considerată a fi unul dintre factorii ce contribuie la apariţia comportamenrtului anti-social atât la copii cât şi la adolescenţi. (Ledingham &Richardson, 1999). Se consideră că atititudinea faţă de agresivitate are un rol mediator în transpunerea sentimentelor agresive în comportamente agresive. (Velicer, Huckel, Hansen, 2003). De multe ori observăm faptul că, din păcate, părinţii sunt cei ce încurajează această extraordinară pierdere de timp lăsând copiii lipiţi de televizor neţinând cont de specificul programului vizionat. Astfel, în construirea acestei ipoteze am plecat de la cercetările ce evidenţiau că vizionarea televizorului poate fi dăunătoare pentru copii, ducând la desensibilizarea la violenţa reală, la creşterea agresivităţii şi la deteriorarea în procesul de formare a evaluării morale.(Funk, 2003, Violența televizuală în desenele animate
59
Buchman, Jenks, Bechtholdt, 2003 ). Anderson a arătat într-o meta-analiză că expunerea la violenţa TV creşte sentimentele legate de agresivitate concomitent cu descreşterea comportamentului prosocial, frecvenţa vizionării televizorului fiind asociată cu nivelul ridicat de agresivitate. (Anderson şi colaboratorii, 2001) De altfel Bushman şi Huesmann (2001) afirmau că inclusiv expunerea scurtă la televizor respective la programele pentru copii creşte agresivitatea deoarece marea majoritate a programelor conţin agresivitate atât implicită cât şi explicită, fizică şi sau verbală.Un alt factor extrem de important îl reprezintă realismul programului de televiziune. În acest sens, Huessman (1984) a descoperit că acei copii care au considerat că ceea ce văd la televizor corespunde cu realitatea au înregistrat nivele mai ridicate de agresivitate decât copiii ce au crezut într-o mai mică măsură acest lucru. Dată fiind puternica legătură dintre expunerea la programele de televiziune şi agresivitate am dorit să analizăm această legătură şi în studiul de faţă. Pentru verificarea acestei ipoteze am utilizat metoda Anova One Way. Mediile obţinute în funcţie de variabila „frecvenţa vizionării programelor TV de desene animate‖ la variabila „gradul de acceptabilitate al comportamentului agresiv sunt: 49, 76 cei ce se uită la TV mai puţin de o oră, 57, 50 cei ce vizionează aceste programe de televiziune timp de o oră, 52, 45 cei ce se uită la TV un interval cuprins între 1 şi 3 ore, 53, 66 cei ce vizionează programele TV între 3 şi 5 ore respectiv 54, 37 cei ce se uită la televizor mai mult de 5 ore. (Tabelul 13 ) Coeficientul F obţinut în urma realizării Testului Anova este F (4, 115)=0,89, p=0, 47 ‖(p>0,05). ( Tabelul 14) indică faptul că nu există diferenţe semnificative între subiecţi în ceea ce priveşte gradul de acceptabilitate a comportamentului agresiv. Analiza diferenţelor între mediile subiecţilor în funcţie de variabila „frecvenţa vizionării programelor TV ‖ indică faptul că nu există diferenţe semnificative între cele 5 grupe de subiecţi toţi subiecţii, indiferent de cât de multe ore petrec în faţa televizorului înregistrând un nivel ridicat al acceptabilităţii comportamentului agresiv.(Tabelul 15 )
Descriptives totalagresivitate
Violența televizuală în desenele animate
60
95% Confidence Interval for Mean
Std. N mai putin de o
Mean
Deviation
Std. Error Lower Bound Upper Bound Minimum Maximum
24 49,7500
16,31550
3,33039
42,8606
56,6394
28,00
69,00
o ora
24 57,5000
12,49696
2,55093
52,2230
62,7770
31,00
73,00
intre 1 si 3 ore
24 52,4583
13,55177
2,76624
46,7359
58,1807
26,00
70,00
intre 3 si 5 ore
24 53,6667
16,04794
3,27577
46,8902
60,4431
26,00
73,00
peste 5 ore
24 54,3750
14,43369
2,94627
48,2802
60,4698
27,00
70,00
120 53,5500
14,61543
1,33420
50,9081
56,1919
26,00
73,00
ora
Total
Tabelul 13- Ilustrarea mediilor subiecţilor în funcţie de variabila „frecvenţa vizionării programelor TV de desene animate „ la variabila „gradul de acceptabilitate al comportamentului agresiv”
ANOVA scoragresivitate Sum of Squares Between Groups
df
Mean Square
1,916
4 ,479
Within Groups
61,634
115 ,536
Total
63,549
119
F ,894
Sig. ,470
Tabelul 14- Ilustrarea Testului Anova de comparare a mediilor în în funcţie de variabila „frecvenţa vizionării programelor TV de desene animate „ la variabila „gradul de acceptabilitate al comportamentului agresiv”
Multiple Comparisons totalagresivitate Bonferroni
Violența televizuală în desenele animate
61
95% Confidence Interval
Mean Difference (I) nroretv
(J) nroretv
mai putin de o ora
o ora
-7,75000
4,22668 ,693
intre 1 si 3 ore
-2,70833
4,22668
intre 3 si 5 ore
-3,91667
peste 5 ore
-4,62500
o ora
intre 1 si 3 ore
intre 3 si 5 ore
(I-J)
Sig.
Lower Bound
Upper Bound
-19,8476
4,3476
1,000
-14,8059
9,3893
4,22668
1,000
-16,0143
8,1809
4,22668
1,000
-16,7226
7,4726
-4,3476
19,8476
mai putin de o ora
7,75000
4,22668 ,693
intre 1 si 3 ore
5,04167
4,22668
1,000
-7,0559
17,1393
intre 3 si 5 ore
3,83333
4,22668
1,000
-8,2643
15,9309
peste 5 ore
3,12500
4,22668
1,000
-8,9726
15,2226
mai putin de o ora
2,70833
4,22668
1,000
-9,3893
14,8059
o ora
-5,04167
4,22668
1,000
-17,1393
7,0559
intre 3 si 5 ore
-1,20833
4,22668
1,000
-13,3059
10,8893
peste 5 ore
-1,91667
4,22668
1,000
-14,0143
10,1809
3,91667
4,22668
1,000
-8,1809
16,0143
-3,83333
4,22668
1,000
-15,9309
8,2643
intre 1 si 3 ore
1,20833
4,22668
1,000
-10,8893
13,3059
peste 5 ore
-,70833
4,22668
1,000
-12,8059
11,3893
mai putin de o ora
4,62500
4,22668
1,000
-7,4726
16,7226
-3,12500
4,22668
1,000
-15,2226
8,9726
1,91667
4,22668
1,000
-10,1809
14,0143
4,22668
1,000
-11,3893
12,8059
mai putin de o ora o ora
peste 5 ore
Std. Error
o ora intre 1 si 3 ore intre 3 si 5 ore
,70833
Tabelul 15- Ilustrarea diferenţelor dintre medii în funcţie de variabila „frecvenţa vizionării programelor TV de desene animate” la variabila „gradul de acceptabilitateal comportamentului agresiv ”
Considerăm că patternurile caracteristice ale comportamentului social, şi în special ale comportamentelui agresiv, apar devreme. Cercetări anterioare au indicat faptul că majoritatea copiilor de 12 luni manifestă stiluri comportamentale mai mult sau mai puţin agresive într-o Violența televizuală în desenele animate
62
varietate de situaţii (Holmberg, 1980), perioadă în care nu se poate fi vorba de vizionarea programelor TV. Considerăm că atitudinile faţă de agresivitate sunt guvernate de sisteme de valori interne . Indivizii dezvoltă propriile atitudini printr-o procedură complexă şi particulară bazată pe reacţiile cognitive şi afective la experienţele de viaţă. (Eiser şi Van der Pligt, 1988) De exemplu e posibil ca indivizii să fi crescut cu cogniţii confom cărora violenţa duce la obţinerea rezultatelor dorite ceea ce îi poate determina să se centreze mai mult pe aspectele agresive ale semnelor sociale sau pe anticiparea consecinţelor pozitive. E posibil ca violenţa TV sa fi furnizat scripturi agresive pe care copiii le-au stocat în memorie. În ciuda faptului că există numeroase studii cu privire la primatul televiziunii ca principal vinovat al dezvoltării agresivităţii, ca urmare a multitudinii de modele negative pe care acesta le prezintă, considerăm nepotrivit a pune pe seama programelor televizate toate comportamentele negative, fiind dificil de a găsi un singur factor care să prezică varierea agresivităţii copilului. Astfel, în ciuda faptului că aprobarea cu privire la comportamentul agresiv este stabilă începând cu vârsta de 8 ani (Caspy, Elder, Bem, 1987, Lefkovitz, 1984), nu există un singur factor responsabil de manifestarea unui asemenea comportament. Pledâm mai curând pentru diversitatea unei multitudini de factori ce contribuie la tendinţa individuală de manifestare agresivă. Considerăm aşadar comportamentele agresive ca fiind produsul interacţiunii dintre factorii predispozanţi cu experienţele specifice de învăţare. Conform teoriei învăţării sociale indivizii învaţă comportamentele sociale nu doar din observarea modelelor ci mai ales din experienţa directă pe care o au cu cei din jur ori este posibil ca şi experienţele cât şi modelele observate, ne referim la părinţi, profesori, persoane extrem de apropiate să fi contribuit decisiv la împământenirea unui astfel de comportament. Aşadar, patternurile caractecteristice ale comportamentului agresiv se stabilizează nu neapărat ca urmare a influenţei exercitate de televizor ci printr-un proces de învăţare socială, pe măsura drumului parcurs de către copil spre stadiul de adult. În această categorie includem modelele parentale, modelele sociale. Angajarea în comportamentele agresive poate duce la dezvoltarea unor credinţe normative de aprobare a agresivităţii ca rezultat al procesării informaţiei transmise de societate.Copiii învaţă de la persoanele mai în vârstă ca ei un script comportamental, includem aici atât schemele comportamentale, moduri de reacţionare la situaţii, evenimente cât şi replicile aferente lor. Petrecerea timpului , conversaţiile,interacţionarea cu prietenii şi familia sunt adevăratele contexte Violența televizuală în desenele animate
63
de învăţare. Astfel confruntarea succesivă cu experinţe neplăcute şi cu modele comportamentale ce promovează adoptarea agresivităţii ca soluţie duce la formarea treptată a unor scheme sociale ce servesc ca scheme comportamentale ce pătrund
în sfera inconştientului, astfel că în
confruntarea cu situaţii cu potenţial conflictogen , indivizii apelează la aceste sheme deja formate. Mai trebuie adăugat faptul că schemele sociale duc la adoptarea unei atitudini cognitive pasive a individului în viaţa de zi cu zi, prin faptul că reduc procesarea informaţiei de căre individ simplificând realitatea, întrucât după cum ştim tendinţa creierului este de a face economie, de a se îndrepta înspre procesele mentale mai uşoare, crearea unui nou model comportamental solicitând eforturi cognitive suplimentare. De altfel, indivizilor nu le-ar fi permis să funcţioneze într-o lume care, în caz contrar ar fi de o complexitate paralizantă. În plus exersarea scenelelor, prin fantazare, ruminaţie cognitivă creşte posibilitatea ca un script agresiv să fie stocat. Acestea urmează a fi aplicate nu doar în mediile sociale ci inclusiv în informaţiile despre sine, rolurile sociale ceea ce determina auto-catalogarea ca persoana agresivă. În privinţa nivelulului atât de ridicat al acceptabilităţii comportamentului agresiv e posibil ca acest să fie influenţat şi de jocurile video care au cel puţin trei caractersitici ce le fac mai periculoase: şi anume mai marea identificare cu modelele, participarea activă şi faptul că jucătorii se comportă agresiv şi sunt recompensaţi pentru asta ceea ce poate duce la ramificarea scripturilor agresive într-o mai mare măsură. Participarea activă, faţă de participarea pasivă presupusă de vizionarea televizorului poate duce la formarea unor modele comportamentale mult mai agresive decât cele asumate în urmărirea filmelor Tv violente sau în show-uri.
Verificarea Ipotezei IV ”Există diferenţe semnificative între cei ce vizionează programe de desene animate cu un grad ridicat de violenţă şi cei ce vizionează programe de televiziune cu nivel scăzut de volenţă în ceea ce priveşte
nivelul de acceptabilitate al comportamentului agresiv. Subiecţii ce
Violența televizuală în desenele animate
64
vizionează posturile de televiziune Jetix şi Cartoon Network vor înregistra un grad mai ridicat al acceptabilităţii comportamentui agresiv comparativ cu cei ce vizionează programele de televiziune Boomerang şi Minimax.” Şi în cazul aceste ipoteze am avut o serie de surse teoretice ce ne-au animat spre dorinţa de a o verifica. Una dintre acestea este modelul general al agresivităţii, al lui Anderson . Acesta furnizează o explicaţie referitoare la modul în care expunerea la violenţă creşte riscul apariţiei comportamentelor agresive viitoare. (Anderson, Bushman, 2002, Anderson, Carnagey, 2004, Anderson şi colab. 2004) Modelul postulează faptul că agresivitatea comportamentală are la bază structuri de cunoştinţe mai largi (scheme cognitive sau scripturi) create prin procesul de învăţare socială. Acest model afirmă că variabilele input, căile şi consecinţele interacţionează în manieră ciclică afectând nivelul de agresivitate. Ipoteza noastră s-a bazat de asemenea pe rezultatele unei cercetări realizate pe teritoriul ţării noatre cu privire la reprezentarea violenţei televizuale pe canalele de desenele animate (Velicu 2008) . Aceasta a evidenţiat faptul că posturile de televiziune pentru copii ,Cartoon Network şi Jetix sunt cele mai agresive posturi de acest gen, acestea ilustrând scene de violenţă fizică combinat cu cea verbală. Tot în cadrul acestui studiu s-a dovedit faptul că posturile de televiziune Minimax şi Boomerng sunt posturile de televiziune cu nivelul cel mai scăzut de agresivitate, acestea find în general prezentă doar în 23% dintre cazuri şi luand doar formă verbală. Verificarea acestei ipoteze a implicat punerea în aplicare a metodei Anova One Way. Coeficientul F obţinut respectiv F (3, 116)=2, 66, p=0, 051(p>0, 05) (Tabelul 17) indică lipsa existenţei diferenţelor semnificative între subiecţi în funcţie de variabila „postul de desene animate preferat‖ la variabila „gradul de acceptabilitate al comportamentului agresiv‖. Din tabelul de ilustrare a medilor putem observa faptul că subiecţii ce vizionează postul Minimax au obţinut o media de 57, 033 la variabila „gradul de acceptabilitate al comportamentului agresiv‖, cei ce vizionează postul Boomerang o medie de 50, 26, cei ce se uită preponderent la postul CN au obţinut media 49, 46 iar ce ce vizionează preponderent postul Jetix, considerându- l postul preferat o medie de 57, 43. (Tabelul 16) Din tabelul Bonferroni putem observa faptul că nu există diferenţe între subiecţi în ceea ce priveşte preferinţa pentru unul dintre posturi, fapt indicat atât de coeficienţii diferenţelor între
Violența televizuală în desenele animate
65
medii cât şi de indicatorii pragurilor de semnificaţie obţinuţi care depăşesc valoarea 0, 05.(Tabelul 18).
Descriptives totalagresivitate 95% Confidence Interval for Mean
Std. N
Mean
Deviation
Std. Error Lower Bound Upper Bound Minimum Maximum
Minimax
30 57,0333
14,21869
2,59597
51,7240
62,3427
26,00
70,00
Boomerang
30 50,2667
16,10297
2,93999
44,2537
56,2796
26,00
70,00
30 49,4667
11,95028
2,18181
45,0044
53,9290
27,00
68,00
Jetix
30 57,4333
14,68681
2,68143
51,9492
62,9175
28,00
73,00
Total
120 53,5500
14,61543
1,33420
50,9081
56,1919
26,00
73,00
Cartoon Network
Tabelul 16- Ilustrarea mediilor subiecţilor în funcţie de variabila „postul de desene animate preferat” la variabila „gradul de acceptabilitate al comportamentului agresiv”
ANOVA totalagresivitate Sum of Squares Between Groups
df
Mean Square
1640,033
3
546,678
Within Groups
23779,667
116
204,997
Total
25419,700
119
F
Sig.
2,667 ,051
Tabelul 17-Ilustrarea Testului Anova de diferenţiere a mediilor subiecţilor în funcţie de variabila „postul de desene animate preferat” la variabila „gradul de acceptabilitate al comportamentului agresiv”
Violența televizuală în desenele animate
66
Multiple Comparisons totalagresivitate Bonferroni 95% Confidence Interval
Mean Difference (I) postdesene
(J) postdesene
Minimax
Boomerang
6,76667
3,69682 ,419
-3,1565
16,6899
Cartoon Network
7,56667
3,69682 ,258
-2,3565
17,4899
Jetix
-,40000
3,69682
-10,3232
9,5232
-16,6899
3,1565
-9,1232
10,7232
Boomerang
Minimax Cartoon Network
Cartoon Network
(I-J)
-6,76667 ,80000
Sig.
1,000
3,69682 ,419 3,69682
1,000
Lower Bound
Upper Bound
Jetix
-7,16667
3,69682 ,330
-17,0899
2,7565
Minimax
-7,56667
3,69682 ,258
-17,4899
2,3565
-10,7232
9,1232
-17,8899
1,9565
-9,5232
10,3232
Boomerang
-,80000
Jetix Jetix
Std. Error
Minimax
-7,96667 ,40000
3,69682
1,000
3,69682 ,199 3,69682
1,000
Boomerang
7,16667
3,69682 ,330
-2,7565
17,0899
Cartoon Network
7,96667
3,69682 ,199
-1,9565
17,8899
Tabelul 18-Ilustrarea diferenţelor dintre medii în funcţie de variabila „postul de desene animate preferat” la variabila „gradul de acceptabilitate al comportamentului agresiv ”
Aşadar nu există diferenţe semnificative între subiecţii ce urmăresc posturile de televiziune cu grad ridicat de agresivitate respectiv Cartoon Network şi Jetix şi cei ce urmăresc posturi de televiziune cu grad scăzut de agresivitate respectiv Boomerang şi Minimax în ceea ce priveşte gradul de acceptabilitate a comportamentului agresiv.
Violența televizuală în desenele animate
67
Mediile observate indică faptul că indiferent de postul de desene animate preferat, subiecţii înregistrează un nivel ridicat de acceptabilitate a comportamentului agresiv ceea ce înseamnă că natura postului viziont nu exercită influenţă asupra acestei variabile. Având în vedere rezultatele observate nu putem fi surprinşi de rezultatele ipotezei anterioare referitoare la diferenţele de gen în ceea ce priveşte gradul de acceptabilitate a comportamentulu agresiv, fiind foarte posibil ca acestea să se datoreze vizionării cu prepondenrenţă a posturilor de desene animate cu profil agresiv. O altă explicaţie se referă la faptul că este posibil ca părinţii să nu deţină informaţii reale cu privire la posturile pe care copiii lor le urmăresc şi să fi acordat răspunsurile aleatoriu sau în funcţie de notorietatea postului, această posibilitate fiind cu atât mai mare cu cât postul Cartoon Network este primul post de televiziune pentru copii şi de asemenea cel mai celebru.
Verificarea Ipotezei V ”Există diferenţe semnificative între cei ce petrec mult timp în faţa televizorului şi cei ce petrec puţin timp în ceea ce priveşte timpul acordat studiului şi îndeplinirii sarcinilor şcolare.Subiecţii ce petrec mai mult timp în faţa televorului vor dedica mai puţin timp studiului şi îndeplinirii sarcinilor şcolare comparativ cu cei ce dedică puţin timp vizionării programelor de desene animate. ” Pentru a verifica aceasta ipoteză am folosit, la fel ca în cazurile anterioare metoda Anova One Way. Mediile obţinute la variabila „numărul de ore dedicate studiului‖au fost: 3 subiecţii ce urmăresc programele TV mai puţin de o oră pe zi, 2, 83 subiecţii ce vizionează programele TV o oră pe zi, 2, 04 subiecţii ce se uită la televizor între o oră ş 3 ore zilnic, 2 acei subiecţi ce vizionează programele TV de desene animate într 3 şi 5 ore zilnic respectiv 2, 42 subiecţii ce se uită la desene animate mai mult de 5 ore. Coeficientul F obţinut respectiv F (4, 115)=7, 62, p=0, 001 indică faptul că există diferenţe semnificative între subiecţi în ceea ce priveşte variabila „numărul de ore dedicate studiului‖. (Tabelul 20). Ilustrăm în cele ce urmează diferenţele dintre medii pe grupe la variabila „numărul de ore dedicate studiului‖ Analiza acestora ne permite să concluzionăm faptul că cu cât mai mult timp Violența televizuală în desenele animate
68
dedică elevii vizionarea programelor TV cu atât mai puţin timp dedică studiului şi îndeplinirii sarcnilor şcolare. Prin urmare, ipoteza este confirmată. Gr 1- Gr 2 : dif =0, 16, p=1 Gr1-Gr3:dif=0. 95, p=0, 001 Gr 1- Gr 4 :dif= 1, p=0, 001 Gr 1- Gr 5 :dif= 0, 58, p=0,13 Gr 2- Gr 3 :dif= 0, 79, p=0, 009 Gr 2- Gr 4 :dif= 0,83 p=0, 005 Gr 2- Gr 5 :dif= 0,41 p=0, 74 Gr 3- Gr 4 :dif= 0,041 p=1 Gr 3- Gr 5 :dif= 0,37 p=1 Gr 4- Gr 1 :dif= -1, p=1 Gr 4- Gr 5 :dif= 0,41 p=0, 74
Descriptives nr_orestudiu 95% Confidence Interval for Mean N
Mean
Std. Deviation Std. Error Lower Bound
Upper Bound Minimum Maximum
mai putin de o ora
24
3,0000 ,65938
,13460
2,7216
3,2784
2,00
4,00
o ora
24
2,8333 ,91683
,18715
2,4462
3,2205
1,00
4,00
intre 1 si 3 ore
24
2,0417 ,80645
,16462
1,7011
2,3822
1,00
4,00
intre 3 si 5 ore
24
2,0000 ,72232
,14744
1,6950
2,3050
1,00
4,00
peste 5 ore
24
2,4167 ,88055
,17974
2,0448
2,7885
1,00
4,00
120
2,4583 ,88779
,08104
2,2979
2,6188
1,00
4,00
Total
Violența televizuală în desenele animate
69
Tabelul 19- Ilustrarea mediilor subiecţilor în funcţie de variabila „frecvenţa vizionării programelor TV de desene animate” şi „numărul de ore dedicat studiului”
ANOVA nr_orestudiu Sum of Squares
df
Mean Square
Between Groups
19,667
4
Within Groups
74,125
115 ,645
Total
93,792
119
F
4,917
Sig.
7,628 ,000
Tabelul 20- Ilustrarea Testului Anova de diferenţiere a mediilor subiecţilor în funcţie de variabila „frecvenţa vizionării programelor TV” la variabila „numărul deore dedicate studiului”
Multiple Comparisons nr_orestudiu Bonferroni 95% Confidence Interval
Mean Difference (I) nroretv
(J) nroretv
(I-J)
mai putin de o ora
o ora
,16667
intre 1 si 3 ore
,95833
o ora
*
Lower Bound
1,000
Upper Bound
-,4967 ,8300
,23176
,001
,2950
1,6217
1,00000 ,23176
,000
,3366
1,6634
,23176
,132
*
,58333
mai putin de o ora
-,16667 ,23176
-,0800 1,000
1,2467
-,8300 ,4967
,79167
*
,23176
,009
,1283
1,4550
intre 3 si 5 ore
,83333
*
,23176
,005
,1700
1,4967
peste 5 ore
,41667
,23176
,748
-,2467
1,0800
-,95833 ,23176
,001
-1,6217
-,2950
intre 1 si 3 ore
intre 1 si 3 ore
Sig.
,23176
intre 3 si 5 ore peste 5 ore
Std. Error
mai putin de o ora
Violența televizuală în desenele animate
*
70
*
o ora intre 3 si 5 ore
-,79167 ,23176 ,04167
peste 5 ore intre 3 si 5 ore
peste 5 ore
mai putin de o ora
,009
-1,4550
,23176
1,000
-,6217 ,7050
-,37500 ,23176
1,000
-1,0384 ,2884
-,1283
*
,000
-1,6634
-,3366
*
,005
-1,4967
-,1700
-1,00000 ,23176
o ora
-,83333 ,23176
intre 1 si 3 ore
-,04167 ,23176
peste 5 ore
-,41667 ,23176
,748
-1,0800 ,2467
mai putin de o ora
-,58333 ,23176
,132
-1,2467 ,0800
o ora
-,41667 ,23176
,748
-1,0800 ,2467
intre 1 si 3 ore
,37500
,23176
intre 3 si 5 ore
,41667
,23176
1,000
1,000 ,748
-,7050 ,6217
-,2884
1,0384
-,2467
1,0800
*. The mean difference is significant at the 0.05 level.
Tabelul 21- Ilustrarea diferenţelor dintre medii în funcţie de variabila „frecvenţa vizionării programelor TV de desene animate” la variabila „numărul de ore dedicate studiului”
În legătură cu acest aspect, cercetătorii nu pun semne de îndoială şi anume că în momentul în care copiii au un televizor disponibil, aceştia îl exploatează la maximum. Estimări dintr-un număr ridicat de ţări indică faptul că majoritatea copiilor de clasă primară dedică vizionării desenlor animate între 12 şi 24 de ore pe săptămână. Studiile indică de asemenea faptul că elevii claselor primare dedică în medie mai mult timp vizionării programelor de televiziune decât învăţatului şi îndeplinirii sarcinilor şcolare în general. În Statele Unite se estimează că un copil de 3 ani petrece în medie 45 de minute în faţa televizorului, în clasa întâi petrece minimum 2 ore în faţa televizorului urmând ca pănâ la vârsta de 10 ani să depăşească trei ore.Oriunde televiziunea devine disponibilă pentru un anumit număr de ore pe zi, domină modalitatea de petrecere a timpului liber. Cu cât işi dedică mai mult timp vizionării programelor TV, cu atât consacră mai puţin timp studiului respectiv cu cât dedică mai mult timp studiului cu atât mai puţin timp petrec vizionând programele TV. Considerăm că motivul este că televizorul satisface o serie de nevoi într-un mod mai eficient. De exemplu există o mai mare posibilitate ca aceştia să se uite la televizor mai curând Violența televizuală în desenele animate
71
decât să meargă la cinematograf. De asemenea posibilitatea ca aceştia să citească mai multe cărţi este foarte scăzută din moment ce au posibilitatea de a le vedea transpsuse într-un film, vor citi mai puţine cărţi scince-fiction din moment ce există filme cu această tematică.Pe de altă pare însă, activităţi precum cititul nu ar trebui să fie afectate de vizionarea programelor TV dat fiind faptul că aceste activităţi răspund diferit la nevoile la care răspund televiziunea.
6. Concluzii și recomandări Scopul acestui studiu a fost de a explora relaţia dintre frecvenţa vizionării programelor TV şi dezvoltarea intelectuală a copiilor precum şi studierea unei posibile legături dintre vizionarea programelor TV şi gradul de aprobare a comportamentului agresiv.În vederea explorării acestor relaţii am realizat o cercetare pe copiii cu vârsta cuprinsă între 9 şi 10 ani, elevi ai Şcolii Generale ‖Alexandru cel Bun‖ din Iaşi. Din investigaţiile realizate au rezultat următoarele concluzii. Existădiferenţe semnificative între subiecţii ce petrec mult timp în faţa televizorului şi cei ce petrec puţin timp vizionând programele TV în ceea ce priveşte nivelulperformanţelor şcolare înregistrat de către elevi. Nu există diferenţe de gen în ceea ce priveşte gradul de aprobare a comportamentului agresiv. Există diferenţe semnificative în funcţie de variabila „frecvenţa vizionării programelor TV‖ la variabila „ gradul de acceptabilitate a comportamentului agresiv‖. Nu există diferenţe în ceea ce priveşte
gradul de acceptabilitate a
comportamentului agresiv în funcţie de postul de desene animate preferat. Există diferenţe semnificative în ceea ce priveşte timpul dedicat studiului în funcţie de variabila „ timpul dedicat vizionării programelor TV.‖ În ciuda demersului investigativ realizat au rămas foarte multe întrebări deschise referitoare la acest subiect. Există multe provocări legate de posibile cercetări legate de efectele televiziunii asupra dezvoltări intelectuale şi morale ale copiilor. Cel mai important este faptul că în ţara noastră, numărul de cercetări realizate pe această temă este scăzut. Cu toate acestea, Violența televizuală în desenele animate
72
cercetările din străinătate confirmă faptul că televiziunea promovează comportamentele violentecu efecte atât pe termen scurt cât şi pe termen lung. Pe viitor problemele legate de acurateţea percepţiilor pe parcusul răspunderii la întrebările de auto-raportare ar putea fi minimalizate prin utilizarea multiplelor metode de colectare a datelor incluzând aici şi raportările părinţilor şi ale profesorilor precum şi a informaţiilor înregistrate în legătură cu agresivitatea copiilor. Rezultatele prezentei cercetări reprezintă o provocare pentru extinderea acesteia prin includerea în studiu a altor variabile. S-a discutat foarte mult pe seama faptului că jocurile video prezintă un mai mare potenţial de a afecta consumatorul, mult mai grav decât efectele televizorului. În acest sens Anderson şi Dill (2000) descriu trei caracteristici inerente jocurilor video ce susţin acest lucru şi anume: o mai mare identificare cu personajul, participarea activă şi recompensarea (jucătorii sunt recompensaţi pentru agresivtatea lor). Prin urmare, o modalitate de continuare a demersului investigativ ar puutea consta în studierea legăturii atât individual cât şi al efectului combinat dintre violenţa televizata şi violenţa jocurilor pe calculator asupra comportamentului copiilor. Expunerea la violenţa TV urmată de expunerea la violenţa jocurilor video duc la nivele mai mari de agresivitate decât cele două variabile luate separat. Studiile au indicat faptul că vizionarea excesivă a programelor TV contribuie la desensibilizarea telespectatorilor faţă de suferinţa celorlalţi dată fiind viziunea în care este prezentată.P rin urmare,o altă variabilă pe care trebuie să o avem în vedere într-o viitoare cercetare este empatia, respectiv legătura care există între urmărirea programelor violente şi gradul de empatie al copiilor. De asemenea am putea realiza o cercetare vizând diferenţele de gen în ceea ce priveşte preferinţa pentru jocuri şi legătura dintre această preferinţă şi programele vizionate la televizor. S-au făcut foarte puţine studii cu privire la efectul desenelor animate asupra comportamentului copiilor. Prin urmare,un alt viitor studiu ar putea avea în vedere investigarea modului în care copiii de ambele sexe reacţionează la grade diferite ca intensitate a violenţei desenelor animate. Violența televizuală în desenele animate
73
BIBLIOGRAFIE
1. A compendium of asessment tools, Second Edition Measuring violence-related attitudes, behaviors and influences among yout0hs, National Center for injury prevention and Control of the centers for disease control and prevention 2.
Abraham-Mare P. V. (2011)Exploatarea copilului în societăţile moderne. Protecţia copilului împotriva violenţei din mass-media, Teză de doctorat, Bucureşti
3. Bădescu I.(2006),Cultura Nihilismului, Universitatea din Bucureşti 4. Beagles-Roos J.,Gat I. (1983), Specific impact of radio and television on children’s story comprehension,Journal of Educational Psychology, 75( 1), p. 128-137 5. Bjorkqvist K., Lagerspety K. (1985). Children s experience of three types of cartoons at two age levels, International Journal of psychology, nr. 20, North Holland 6. Boncu Ş. (2006), Comportamentul agresiv, „Psihologie Socială‖, Universitatea „Al.I.Cuza‖, Iaşi 7. Blumberg F. C., Bierwirth K. P.,(2008) Does cartoon violence beget aggresive behavior in real life? An opposing view, Early Childhood Education, pp. 101-104 8. Brocato E. D., Gentile D. A., Laczniak R. N., Maier J. A., Ji-Song M.,(2010) Television commercial violence. Potential effects on children, Journal of Advertising 39(4), pp. 95- 107 9. Cherney I., London K.(2006). Gender linked differences in the toys, television, computer games and outdoor activities of the 5 to 13 years old children,Springer Sience, Bussines Media, pp 155-198 Violența televizuală în desenele animate
74
10. Cristian F., (2010)Video-copilul.Destructurarea lingvistică actuală, www.conştiinte.ro 11. Community Development Committee Parliament of Victoria(octombrie 1997). Inquiry into the effects of television and multimedia on children and families in Victoria, pp-111-138, ProQuest Central 12. Donnerstein E., Smith S.(2003), Impact of media violence on children, adolescents and adults,pg. 149-177www.proquest.com 13. Drăgoi M. A.(noiemebrie 2010) Efectele consumului mediatic asupra comportamentului tinerilor,
http://es.scribd.com/doc/46454087/Efectele-Consumului-Mediatic-Asupra-
Comportamnetului-Tinerilor 14. Duminică D., Popescu G., (2012)The relationship between media and violence, Revista de Științe Politice, 35, pp 421-429 15. Gender differences and aggresion (2001) ,http://homepages.rpi.edu/~verwyc/oh14.htm 16. Gunderson J.(2006). Impact of real life and media violence”, pg 1-30, University of Toledo 17. Gheorghe V. (2005), Efectele televiziunii asupra minţii umane.Faţa nevăzută a televiziunii, vol. I, Editura Evanghelismos, Fundaţia Tradiţia Românească, 18. Gheorghe V.,(2007) Efectele micului ecran asupra minţii copilului mic, Editura Prodromos 19. Grohol
J.(2004),
The
debilitating
effects
of
television
on
children,pg
1-
34www.psichcentral.com 20. Hăvârneanu C. (2000)., Cunoaşterea psihologică a persoane: posibilităţi de utilizare a computeruluiîn psihologia aplicată, Editura Polirom 21. Hassan A., (2013)Cartoon Network and its impact on behavior of school going children: a case study of Bahawalpur, Pakistan, International Journal of Management, Economics and Social Sciences, pp 6-11 22. Holtzman W.(1981), Impact of educational television on young children, pg 1-25, Unesco 23. Hogan M. J., (2005), Adolescents nd Media violence: six crucial issues for practicioners, Adolescent Medicine Clinics, pp 248-268 24. Huesmann R. L, Guerra N.(1997), Children s normative beliefs about aggresion and aggresive behaviour, Journal of Personality and Social Psychology, 32(.2) p. 408-419. 25. Josephson W.,( february 2005)Television violence: a review of the effects on children of diferent ages, Media Awarness network, Canada,, p 1-26 26. Labăr A.(2008), SPSS pentru Ştiinţele Educaţiei, Editura Polirom Violența televizuală în desenele animate
75
27. Mitrofan Iolanda, Cursa cu obstacole a dezvoltării umane, Editura SPER, 2003 28. Meyers Syephen K.(Decembrie 2002), Television and video game violence: age differences and the combined effects of pasive and interactive media”, pg 435-478, www.Proquest.com 29. Mukherje B.,(2003). Does television affect your intelligence?, www.buzzle.com 30. Nwankor Iks J.(1999). The radio and the television in the moral education of a child.,pp 1.41, www. Proquest.com 31. Patel I. A.(1998), The effects of television on children, Riyadul Jannah online, pg. 321-345, Vol. 2 32. Peters K., Blumberg F. C., (2002)Cartoon violence: is it a detrimental to preschoolers as we think?, Early Childhood Education Journal, pp. 143-148
Violența televizuală în desenele animate
76