FINANTELE INSTITUTIILOR PUBLICE P1

FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DEPARTAMENTUL DE PERFECŢIONARE A CADRELOR DIDACTICE

LUCRARE METODICO - ŞTIINŢIFICĂ PENTRU OBŢINEREA GRADULUI DIDACTIC I

CONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC, PROF.UNIV.DR. TATIANA MOŞTEANU

AUTOR, PROF.EC. LUCHIAN ADELINE DANIELA

BUCUREŞTI 2009


CUPRINS

CAPITOLUL 1 ROLUL DISCIPLINEI ,,FINANŢE ŞI FISCALITATE’’ ÎN PROCESUL INSTRUCTIV EDUCATIV………………………………………………………………….5 1.1 Rolul disciplinelor de specialitate in procesul instructiv – educativ; aspecte interdisciplinare…………………………………………………………………..........5 1.2 Rolul disciplinei ,,Finanţe şi fiscalitate’’ în pregătirea de specialitate..................10 specialitate..................10

CAPITOLUL 2 FINANŢAREA INSTITUŢIILOR PUBLICE …………………………………………….13 2.1 Scurtă prezentare a instituţiilor publice………………………………………..…13 2.2 Finanţarea instituţiilor publice…………………………………………………… 16 2.3 Bugetul de venituri venituri şi cheltuieli- instrument de organizare organizare şi previziune……….21 previziune……….21

CAPITOLUL 3 BUGETUL INSTITUŢIILOR PUBLICE – COMPONENTĂ A SISTEMULUI BUGETAR CONSOLIDAT ………………………………………………………………..25 3.1 Veniturile bugetare……………………………………………………………….2 bugetare……………………………………………………………….255 3.2 Cheltuielile bugetare……………………………………………………………..3 bugetare……………………………………………………………..366 3.3 Elaborarea proiectului de buget …………………………………………………49 3.4 Aprobarea proiectului de buget…………………………………………………..52 3.5 Execuţia bugetelor instituţiilor publice…………………………………………..54 3.6 Încheierea Încheierea execuţiei bugetare……………………………………………………57

CAPITOLUL 4 SISTEMUL SANITAR ÎN ROMÂNIA ŞI FINANŢAREA ACESTUIA ……………......62 4.1 Evoluţia serviciilor de sănătate in România.................................... România..........................................................6 ......................622 4.2 Finanţarea sectorului sanitar……………………………………………………...75 4.3 Finanţarea spitalelor……………………………………………………………...84 4.4 Finanţarea Spitalului de Pneumoftiziologie Pneumoftiziologie Galaţi……………………………...89 4.4.1 Prezentarea generală a Spitalului de Pneumoftiziologie Galaţi………………..89 4.4.2 Finanţarea Spitalului de Pneumoftiziologie Galaţi în anul 2008........................96 2008........................96


CUPRINS

CAPITOLUL 1 ROLUL DISCIPLINEI ,,FINANŢE ŞI FISCALITATE’’ ÎN PROCESUL INSTRUCTIV EDUCATIV………………………………………………………………….5 1.1 Rolul disciplinelor de specialitate in procesul instructiv – educativ; aspecte interdisciplinare…………………………………………………………………..........5 1.2 Rolul disciplinei ,,Finanţe şi fiscalitate’’ în pregătirea de specialitate..................10 specialitate..................10

CAPITOLUL 2 FINANŢAREA INSTITUŢIILOR PUBLICE …………………………………………….13 2.1 Scurtă prezentare a instituţiilor publice………………………………………..…13 2.2 Finanţarea instituţiilor publice…………………………………………………… 16 2.3 Bugetul de venituri venituri şi cheltuieli- instrument de organizare organizare şi previziune……….21 previziune……….21

CAPITOLUL 3 BUGETUL INSTITUŢIILOR PUBLICE – COMPONENTĂ A SISTEMULUI BUGETAR CONSOLIDAT ………………………………………………………………..25 3.1 Veniturile bugetare……………………………………………………………….2 bugetare……………………………………………………………….255 3.2 Cheltuielile bugetare……………………………………………………………..3 bugetare……………………………………………………………..366 3.3 Elaborarea proiectului de buget …………………………………………………49 3.4 Aprobarea proiectului de buget…………………………………………………..52 3.5 Execuţia bugetelor instituţiilor publice…………………………………………..54 3.6 Încheierea Încheierea execuţiei bugetare……………………………………………………57

CAPITOLUL 4 SISTEMUL SANITAR ÎN ROMÂNIA ŞI FINANŢAREA ACESTUIA ……………......62 4.1 Evoluţia serviciilor de sănătate in România.................................... România..........................................................6 ......................622 4.2 Finanţarea sectorului sanitar……………………………………………………...75 4.3 Finanţarea spitalelor……………………………………………………………...84 4.4 Finanţarea Spitalului de Pneumoftiziologie Pneumoftiziologie Galaţi……………………………...89 4.4.1 Prezentarea generală a Spitalului de Pneumoftiziologie Galaţi………………..89 4.4.2 Finanţarea Spitalului de Pneumoftiziologie Galaţi în anul 2008........................96 2008........................96


CAPITOLUL 5 METO ME TODI DICA CA DESF DESFĂŞ ĂŞUR URĂR ĂRII II ACTI ACTIVIT VITĂŢ ĂŢII II DIDA DIDACT CTICE ICE PRIVI PRIVIND ND TE TEMA MA „FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE” …...……………………………………...102 PARTEA I - METODE METODE ŞI MIJLOACE DIDACTICE, PRINCIPII DIDACTICE 5.1. Procesul de învăţământ ca proces de predare, învăţare şi evaluare ……………102 5.1.1 Proiectarea activităţii instructiv – educative…………………………………..104 5.1.2 Lecţia şi rolul acesteia în procesul de învăţământ………………………….....107 5.1.3 Proiectarea didactică…………………………………………………………..1 didactică…………………………………………………………..115 15 5.1.4 Alte forme de organizare a procesului de învăţământ………………………..125 învăţământ………………………..125 5.1.5 Metodologia predării untăţii de învăţare ’’Impozite ’ ’Impozite directe’’………………...125 5.1.5 Metode de învăţare……………………………………………………………161 5.1.7 Evaluarea…………………………… Evaluarea…………………………………………………………………..….175 ……………………………………..….175 5.1.8 Mijloace de învăţământ……………………………………………………….1 învăţământ……………………………………………………….195 95 5.1.9 Principiile didacticii…………………………………………………………...197

PARTEA A II-A - CERCETAREA METODICO DIDACTICĂ 5.2. Organizarea experimentului pedagogic ………………………………………..218 5.2.1. Stabilirea ipotezei ………………........................................... ……………….................................................................. .........................218 ..218 5.2.2. Colectarea datelor experimentului.....................…….………………………..218 experimentului.....................…….………………………..218 5.2.3. Aplicarea planului experimental ……………………………………………..219

CONCLUZII……………………………………………………………………………….232 BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………..234 ANEXE……………………………………………………………………………………..238


CAPITOLUL 1 ROLUL DISCIPLINELOR DE SPECIALITATE ÎN PROCESUL INSTRUCTIV-EDUCATIV 1.1. Rolul disciplinelor tehnice în procesul instructiv-educativ; aspecte interdisciplinare Reforma curriculară a învăţământului preuniversitar a produs o serie de schimbări în structura şi conţinutul acestui segment important în formarea şi educarea tineretului. Astfel, proiectarea curriculară se realizează la ora actuală pe următoarele direcţii: - centrarea actului didactic pe achiziţiile finale ale învăţării, astfel încât absolventul de liceu – spre exemplu - să fie în măsură să decidă asupra propriei cariere, integrându-se activ în viaţa socială; - trecerea de la enciclopedismul cunoaşterii (elevul să ştie, la finele şcolarităţii, câte ceva din fiecare domeniu) la cultura acţiunii contextualizate (formarea unui ansamblu structurat de competenţe funcţionale de bază); - reconsiderarea statutului liceului şi a misiunii sale generale: furnizor de servicii educaţionale, elevul fiind direct şi permanent implicat în configurarea propriului traseu de învăţare şi formare. În contextul reformei învăţământului, liceul nu mai face parte din învăţământul obligatoriu; - procesul de învăţare şi interesele elevului devin prioritare (în condiţiile în care liceul are statut neobligatoriu); - diversificarea ofertei curriculare a învăţământului secundar superior şi, implicit, multiplicarea posibilităţilor elevului de a alege (prin structurarea şi funcţionarea liceului pe mai multe filiere, profiluri şi specializări); - centrarea profesorului pe comportamente specifice rolurilor de organizator şi mediator al experienţelor de învăţare; - introducerea disciplinelor opţionale în cadrul modulelor de studii, etc.

FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE Scopurile generale urmărite sunt îmbogăţirea şi aprofundarea cunoştinţelor de specialitate şi de cultură generală, competenţă axiologică, dezvoltarea capacităţilor intelectuale şi conturarea unor dimensiuni practice ale cunoştinţelor dobândite. Într-o altă ordine de idei, prin actuala reformă curriculară este reconsiderat, parţial sau total, locul şi rolul disciplinelor socioumane (inclusiv a disciplinelor economice) în dezvoltarea personalităţii elevilor, implicit în formarea capacităţii acestora de a valoriza realitatea şi de aşi afirma interesul şi atitudinile pozitive faţă de valorile fundamentale, instituţii, societate, cultură etc. Întregul proces instructiv-educativ este astfel conceput şi desfăşurat, la ora actuală, încât tinerii să ajungă la capacitatea de a desfăşura o activitate profesională, şi de a se integra în societate. În cadrul acestuia, un loc şi rol bine definit deţin disciplinele economice, al căror studiu are reale valenţe formative, contribuind esenţial la dezvoltarea personalităţii elevilor. Edgar Faure afirma că „nu este suficient să ridicăm nivelul de calificare a producătorilor, fiecare trebuie ajutat să devină agent conştient al dezvoltării, un consumator luminat, datorită cunoaşterii reale a legilor, mecanismelor şi angrenajelor vieţii economice”. Programele de educaţie instituţionalizată actualizează rolul acelor discipline socio-umane care îl ajută pe tânărul aflat în formare să dobândească conştiinţa locului său în societate, să înţeleagă că poate şi trebuie să participe la viaţa economico-socială a colectivităţii. Ne putem întreba: de ce trebuie să studieze elevii aceste discipline? Învăţarea lor este pedagogic motivată? Ponderea pe care o au în cadrul curriculum-ului este corespunzătoare interesului elevilor şi valenţelor lor formative? Prezenţa disciplinelor economice în planul de învăţământ este impusă de însăşi idealul educaţional urmărit, ce exprimă, în esenţa sa, modelul de personalitate pe care şcoala trebuie să-l formeze. Recunoaşterea individualităţii umane, a libertăţii şi demnităţii sale au impact în şcoala contemporană, cu atât mai mult cu cât adolescenţa este vârsta la care încep să se evidenţieze interesele complexe de cunoaştere şi acţiune, vârsta la care omul se pregăteşte pentru viaţa socială activă, respectiv integrarea pe piaţa muncii. Raportarea la individ şi societate reprezintă cadre de referinţă în care se înscriu disciplinele economice. Cunoaşterea cadrelor existenţei umane, a fenomenelor şi legităţilor economice, „articularea” interdisciplinară a ştiinţelor economice cu alte ştiinţe socio-umane oferă posibilitatea înţelegerii în profunzime a realităţii economice şi, implicit, posibilitatea unei acţiuni eficiente asupra ei.

FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE Modul în care o persoană reacţionează într-o situaţie dată depinde de educaţia pe care a primit-o, de deprinderile formate, care o ajută să-şi joace rolul social. În context, aportul adus de disciplinele economice la formare şi dezvoltarea elevilor este direct sesizabil dacă ne raportăm la obiectivele generale şi competenţele specifice, explicitate în programele şcolare. Însuşirea unui sistem de cunoştinţe cu privire la activitatea umană, necesitatea asocierii trebuinţelor cu resurselor în cadrul activităţii umane în scopul satisfacerii eficiente a nevoilor personale, proiectarea unui comportament economic raţional, adecvat la cerinţele unui mediu concurenţial, formarea unor priceperi, deprinderi, capacităţi şi atitudini corespunzătoare unei existenţe pro-active (agent economic activ, consumator avizat, investitor prudent, cetăţean responsabil) – toate acestea îi permit elevului să-şi construiască o imagine de ansamblu asupra vieţii economico-sociale şi să poată răspunde cerinţelor fundamentale ale existenţei şi integrării sociale. Elevul va fi pregătit – şi prin predarea-învăţarea disciplinelor economice – să gândească liber şi creativ, să manifeste capacităţi de analiză şi apreciere a propriului comportament şi al semenilor săi, fiind capabil de opinii personale, dialog, comportament dezirabil, acţiune, reacţii pozitive la schimbare. Educaţia economică precum şi cea antreprenorială se constituie în dimensiuni moderne ale educaţiei, prezente în viaţa socială şi a şcolii în forme explicite (discipline de învăţământ ) sau implicite (programe nonformale, module, companii-persoane). Vizează formarea şi cultivarea capacităţilor de adaptare rapidă şi responsabilă a personalităţii umane la condiţiile economiei de piaţă şi a mediului concurenţial şi de afaceri. Ţintele strategice ale educaţiei economice sunt, în principal, următoarele: ♦

familiarizarea cu noţiunile, conceptele, legităţile, mecanismele şi practicile asociate producţiei, desfacerii şi consumului în contextul competiţiei libere;

♦

asimilarea noţiunilor de bază ale economiei concurentiale ;

♦

înţelegerea modului de funcţionare a economiei de piaţă;

♦

formarea şi susţinerea acelor deprinderi şi abilităţi specifice unui mediu economic concurenţial;

♦

cunoaşterea şi folosirea eficientă a mecanismelor şi instituţiilor specifice economiei de piaţă;

♦

conştientizarea oportunităţilor de adaptare a deciziilor în calitate de

FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE de responsabilităţi ; ♦

întărirea motivaţiei muncii şi a celei economice ;

♦

dezvoltarea spiritului de iniţiativă privată şi a disponibilităţii de a iniţia şi dezvolta afaceri ;

♦

promovarea şi susţinerea spiritului de lucru în echipă;creşterea proprietăţii individuale şi ameliorarea standardului de viaţă ;

♦

formarea unui nou mod economic de gândire şi acţiune. Educaţia economică şi antreprenorială acţionează inclusiv la nivelul şi convingerilor

omului modern, pe care le compatibilizează, pe cât posibil cu mutaţiile produse pe piaţa muncii şi în sfera activităţilor economice. Ca urmare, educaţia în domeniul economic şi a spiritului întreprinzător apare sub forma unui sistem cu variate componente ce solicită abordări specifice, asigurând celor care dispun de reale aptitudini antreprenoriale cunoştinţele necesare parcurgerii drumului spre reuşită şi succes. Educaţia economică şi antreprenorială sunt ipostaze educaţionale centrate pe individ şi disponibilităţile acestuia atrăgând şi cointeresând şi colectivitatea umană în ansamblul său (familia, şcoala, comunitatea locală, angajatorii, statul). Solicită abordări interdisciplinare deoarece vizează aspecte de natură economică, psihologică, pedagogică, etică, sociologică, culturală, ca şi consecinţă a plasării individului în miezul tare al unui astfel de demers educaţional cu efecte multiple. Educarea oamenilor în general, a tinerilor în special, în spiritul economiei de piaţă are efecte benefice şi pentru viaţa cotidiană, dar şi pentru evoluţia profesională a tinerilor, fiind practic o pregătire indirectă pentru muncă şi pentru iniţiativă privată, participând activ la dezvoltarea personală şi socială. În context contemporan, sistemele educaţionale din ţările dezvoltate acordă o importanţă deosebită acestei noi dimensiuni a educaţiei, ceea ce echivalează cu recunoaşterea valorii pe care o are pregătirea economică şi pentru mediul de afaceri în înţelegerea corectă a lumii de azi, ca şi pentru adoptarea deciziilor majore care influenţează viitorul oamenilor. Studiul economiei şi a activităţilor specifice domeniului, într-un mediu educaţional formal sau nonformal, contribuie şi la dezvoltarea unor deprinderi importante cum ar fi: ♦

identificarea corectă şi în timp util a unor dificultăţi economice, alternative de acţiune, beneficii şi / sau costuri ale demersurilor de natură economică;

FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE de situaţie – economică sau politică – în plan personal şi social; ♦

argumentarea şi compararea beneficiilor / costurilor oricărei acţiuni economice, de genul tranzacţiilor, a schimburilor, etc.

Nevoia de educaţia economică şi antreprenorială este o realitate a zilelor noastre deoarece în societate încă se manifestă o mentalitate egalitarist-colectivistă care generează atitudini reprobabile faţă de economia de piaţă şi iniţiativa privată, de ostilitate faţă de investitorii străini (xenofobism economic), de pasivitate şi expectativă şi , nu în ultimul rând de diluare a responsabilităţii faţă de actul economic. Toate acestea sunt consecinţa lipsei de educaţie şi de cultură economică solidă sau a unei pregătiri superficiale. Concluzionând, disciplinele economice - prin conţinutul lor profund social – au valoare utilitară şi paxiologică deosebită (în ciuda gradului ridicat de abstractizare şi generalizare a noţiunilor economice). Contribuie într-o măsură apreciabilă la dezvoltarea gândirii critice şi divergentă, a spiritului de observaţie, a atenţiei distributive etc., elevii având ocazia să abordeze coerent şi sistematic probleme de natură economică, socială, politică. Desigur, însă, fiecare disciplină economică vizează o anumită categorie de fenomene şi procese economice, pe care le sistematizează şi le explică, determinându-l pe elev să îşi formeze un mod de gândire economic şi o imagine comprehensivă despre el însuşi şi despre societatea de consum, putând să înţeleagă legăturile dintre gândire şi acţiuni (teorie şi practică)1. Cunoştinţele şi deprinderile necesare practicării unei meserii nu se obţin de la sine. Pentru acestea este necesară însuşirea prealabilă a unui fond de cunoştinţe şi concepte de bază tehnice generale şi a unor cunoştinţe ce asigură pregătirea generală în domeniile matematicii, fizicii, chimiei, logicii, economiei, etc. Interdisciplinaritatea şi pluridisciplinaritatea sunt caracteristici esenţiale ale procesului de predare-învăţare a disciplinelor tehnice. În organizarea programelor de studii există un raport şi între disciplinele tehnice şi instruirea practică. Acesta este experimentat pe de o parte în timpul afectat pentru practică la diferite nivele de specializare şi în scopul instruirii, de consolidarea cunoştinţelor tehnice specifice fiecărei meserii şi formarea deprinderilor practice în domeniul respectiv.

FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE Formarea competenţei profesionale, în condiţiile restrângerii numărului de locuri de muncă în economia de piaţă, a fluctuaţiei meseriilor căutate la un moment dat, se poate construi pe fondul solid al unei culturi tehnice generale. Condiţiile producţiei contemporane, a sistematizării şi robotizării proceselor cer, pe de o parte specializarea accentuată pe diferite profile şi specializări, dar pe de altă parte un grad ridicat de mobilitate profesională. În acest sens, însuşirea informaţiilor tehnologice, formarea priceperilor, deprinderilor intelectuale şi tehnico-productive trebuie să aibă motivaţia ocupării prin concurenţă a unui loc de muncă. Informaţia şi acţiunea, alcătuiesc din punct de vedere psihologic, un tandem ce nu poate fi dezmembrat. Componenta acţională şi participativă în procesul învăţării este mai bine conturată la disciplinele tehnice. Elevul ia parte la activităţi tehnico-productive, aplică în practică informaţiile tehnologice primite, exersează continuu diferite strategii de cunoaştere, al cărui rezultat este consolidarea capacităţilor de înţelegere, aplicare, analiză, sinteză şi evaluare a diferitelor situaţii. Prin complexitatea activitătilor la care participă activ elevii în vederea însuşirii unei meserii, disciplinele tehnice, alături de celelalte discipline, contribuie la formarea personalităţii lor.

1.2. Rolul disciplinei ,,Finanţe şi fiscalitate’’ în pregătirea de specialitate Curriculum-ul „Finanţe şi fiscalitate” pentru clasa a XII-a la specializarea ,,Tehnician în activităţi economice’’, respectiv clasa a XI –a la specializarea ,,Tehnician în administraţie’’ îşi propune formarea gândirii economice la elevi şi determinarea acţiunii lor în concordanţă cu mecanismele şi legislaţia din domeniul financiar. Disciplina se studiază pe parcursul unui an de studiu, o oră respectiv două ore, pe săptămână. Pentru fiecare competenţă se propune un set de unităţi de conţinut în măsură să conducă la atingerea competenţei specifice respective. Competenţele specifice se referă la descrierea esenţei economice, a funcţiei de repartiţie şi a funcţiei de control a finanţelor, prezentarea rolului finanţelor în economia de piaţă, identificarea elementelor impozitelor, prezentarea principiilor impunerii, prezentarea rolului şi formelor controlului financiar, programarea, desfăşurarea, întocmirea şi perfectarea

FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE agenţilor economici şi instituţiilor publice, prezentarea criteriilor de clasificare a cheltuielilor publice, identificarea diferitelor cheltuieli publice. Curriculum-ul este astfel conceput încât să permită profesorilor libertatea de a alege ordinea şi modul de organizare a activităţii de învăţare în raport cu experienţa, tactul pedagogic şi mijloacele de învăţământ de care dispun. Alegerea tehnicilor de instruire revine profesorului, care are sarcina de a individualiza şi de a adapta procesul didactic la particularităţile elevilor. În curriculum-ul la decizia şcolii, conţinuturile disciplinei „Finanţe şi fiscalitate” pot fi dezvoltate prin aprofundarea şi extinderea lor. Finalitatea învăţării acestei discipline este aceea de a permite elevilor orientarea în domeniile de pregătire profesional-tehnologică oferite de curriculum-ul şcolar şi de a-i iniţia în ramurile de cunoaştere socio-economică. Prin predarea acestei discipline se cultivă responsabilităţile pentru activităţile desfăşurate şi se formează elevilor capacităţi de analiză şi control al fenomenelor şi proceselor economice. Complexitatea disciplinei permite utilizarea metodelor de învăţământ considerate formative, creative, acţionale, care pun accent pe participarea elevilor la lecţie, redistribuind pe cât posibil activitatea profesorului. Dintre aceste metode amintim:

Exerciţiul metoda principală pentru formarea de priceperi şi deprinderi – constă în executarea repetată a unor acţiuni care ajută la dezvoltarea aptitudinilor. Exerciţiul dirijat se poate face la lecţiile despre „Impozitele directe” şi „Impozitele indirecte” profesorul prezintă date despre venituri, urmând ca elevii individual să stabilească impozitele de virat la Bugetul de stat. Priceperile şi deprinderile formate la această lecţie îl vor ajuta pe viitorul absolvent să calculeze impozitele directe şi indirecte. Problematizarea, modalitatea de influenţare în crearea unor situaţii – problemă ce determină elevii să restructureze şi să completeze unele cunoştinţe anterioare în vederea soluţionării noilor situaţii pe baza experienţei şi a efortului personal, creându-şi în gândire o situaţie conflictuală. Se poate utiliza la lecţia „Dubla impunere” prezentându-le elevilor datele privind veniturile persoanelor fizice realizate în străinătate şi în ţara de origine să stabilească impozitul, utilizând diverse metode de impunere şi să precizeze care este cea mai eficientă. Învăţarea prin descoperire ipotetic deductivă , metodă de dobândire a cunoştinţelor prin efortul propriu al elevului, acesta având sarcina de a emite ipoteze pe care apoi să le

FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE publice şi private” elevii pot, pe baza cunoştinţelor generale pe care le deţin până acum să stabilească aceste deosebiri şi asemănări.

Instruirea prin mijloace audio-vizuale poate fi folosită la teme cum sunt „Veniturile fiscale şi nefiscale”, „Cheltuielile publice”, această metodă are avantajul de a stimula gradul de participare a elevului şi de a intensifica activitatea mintală. Pentru realizarea competenţelor stabilite de curriculum şcolar ca mijloace de învăţământ sunt recomandate mijloacele de exersare şi formare a deprinderilor. Fişele de lucru vor fi folosite în diverse secvenţe ale orelor de finanţe şi control, antrenând elevii în rezolvarea unor situaţii de lucru, în investigarea şi descoperirea unor soluţii viabile. Modalităţile de organizare a elevilor sunt adaptate la specificul disciplinei, promovându-se munca în grup, în echipe, individuală, punându-se accent pe deprinderile de cooperare şi comunicare.


CAPITOLUL II FINANŢAREA INSTITUŢIILOR PUBLICE 2.1 Scurtă prezentare a instituţiilor publice Instituţiile publice au un rol important in cadrul statului deoarece prin intermediul acestora acesta isi indeplineste functiile sale. De asemenea, procesele economice in economia de piata, precum si in alte tipuri de economii, sunt influentate de stat prin intermediul sectorului public. Sfera de cuprindere a institutiilor publice este vasta, statul actionand practic in toate domeniile vietii economice sau sociale. Statul, prin intermediul institutiilor de care dispune sau prin intermediul intreprinderilor a actionat,in functie de politica urmata in diferite perioade, asupra redistribuirii produsului intern brut in economie si a influentat pozitiv sau negativ desfasurarea anumitor activitati. In Romania exista in jur de 10.000 de institutii publice, majoritatea fiind institutii publice locale (aproape 3.000 de consilii locale municipale, orasenesti, comunale si ale sectoarelor municipiului Bucuresti, la care se adauga un numar important de institutii publice de invatamant si altele). In sfera de cuprindere a institutiilor publice se afla:”Parlamentul, Administratia Prezidentiala, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administratiei publice, alte autoritati publice, institutii publice autonome, precum si institutiile din subordinea acestora, indiferent de modul de finantare a acestora.” 2 La nivel local, conform Legii privind finantele publice locale, in sfera de cuprindere a institutiilor publice includem “autoritatile unitatilor administrativ-teritoriale, institutiile publice si serviciile publice de interes local, cu personalitate juridica, indiferent de modul de finantare a activitatii acestora”. 3 Gruparea institutiilor publice dupa modul de prezentare de mai sus se face in functie de nivelul la care se manifesta. Astfel avem institutii publice la nivel central si institutii publice la nivel local.


Institutii publice la nivel central

Institutii publice la nivel local

- Parlamentul - Presedinţia - Guvernul - ministerele - alte organe de specialitate ale administratiei publice centrale - consiliile judetene - consiliile locale - primariile - alte institutii de interes local.

Alte criterii de clasificare a institutiilor publice sunt: domeniul in care isi manifesta autoritatea (legislativ, executiv, judecatoresc), obiectul activitatii (institutii administrative si institutii de specialitate) 4 si modul de finantare, despre care vom vorbi ulterior. Numărul mare de instituţii publice a condus la crearea unei ierarhii pe criteriul sectorial sau geografic. Astfel, institutiile publice sunt conduse de ordonatori de credite principali, secundari sau terţiari.

Ordonatorii principali de credite pentru institutiile finantate din bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat si bugetelor fondurilor speciale sunt conducatorii autoritatilor publice, ministrii si conducatorii celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale. Ordonatorii principali de credite repartizeaza creditele bugetare, aprobate prin bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat si bugetele fondurilor speciale, pe unitatile ierarhic inferioare, in raport sarcinile acestora cuprinse, potrivit legii, in bugetele respective si aproba efectuarea cheltuielilor din bugetul propriu, cu respectarea dispozitiilor legale. Ordonatorii secundari si tertiari de credite sunt conducatorii celorlalte institutii publice care se afla direct in subordonarea ordonatorilor principali sau in subordonarea ordonatorilor secundari (in acest caz este vorba despre ordonatorii tertiari de credite). Ordonatorii secundari de credite aproba efectuarea cheltuielilor din bugetele proprii si a celor din bugetele fondurilor speciale, cu respectarea dispozitiilor legale, si repartizeaza creditele bugetare aprobate pe unitatile ierarhic inferioare, ai caror conducatori sunt ordonatori tertiari de credite. De asemenea, ordonatorii tertiari de credite utilizeaza creditele bugetare ce le-au fost repartizate numai pentru nevoile unitatilor pe care le conduc, potrivit prevederilor din

FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE bugetele aprobate si in conditiile stabilite prin dispozitiile legale. Ordonatorii tertiari de credite nu mai au alte institutii publice in subordine. Ordonatorii de credite au obligatia de a angaja si utiliza creditele bugetare numai in limita prevederilor si destinatiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea institutiilor publice respective si cu respectarea dispozitiilor legale. Caracteristica de baza a institutiilor publice este faptul ca ele produc bunurile publice care sunt distribuite in cea mai mare parte gratuit sau la preturi care se regasesc sub nivelul costurilor. Prin serviciile oferite de catre institutiile publice se urmareste asigurarea unor servicii catre contribuabili care ar necesita costuri ridicate daca ar fi produse de sectorul privat, precum si asigurarea satisfacerii nevoilor sociale ale contribuabililor. Deoarece sunt axate pe furnizarea unor anumite bunuri publice, institutiilor publice le este caracteristică specializarea, ele urmărind scopul pentru care funcţionează. Domeniile în care acţionează instituţiile statului producătoare de bunuri publice sunt următoarele: domeniul social-cultural:

♦

•

invatamant: prescolar, primar si gimnazial, complementar, profesional, liceal, postliceal, invatamant pentru copii cu deficiente, case de copii, universitati, academii, case de cultura, biblioteci, etc.;

•

sanatate: dispensare medicale, policlinici, spitale, sanatorii, crese, leagane de copii, centre de recoltare si conservare a sangelui, statii de salvare, etc.;

•

asistenta sociala: camine de batrani si pensionari, camine-spital pentru invalizi si bolnavi cronici, camine pentru copii infirmi si camine-atelier, cantine de ajutor social, centre de primire a minorilor, institutii de plasament familial;

•

sport si tineret.

domeniul apărării nationale:- unităţi militare, unităţi de învăţământ

♦

specializate.

FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE Serviciul Român de Informaţii. domeniul autorităţii publice:- Preşedinţia, Senatul, Camera Deputaţilor,

♦

Guvernul, ministerele, alte organe ale administraţiei publice centrale, consiliile locale, primăriile, prefecturile, organe ale administraţiei de stat pe plan local, autorităţile judecătoresti, Curtea de Conturi, etc.; domeniul economic: - institutii specializate in cercetarea stiintifica,

♦

unităţii de cercetare pentru descoperiri de zăcăminte noi, institutii de protecţie a mediului şi de gospodărire a apelor.

2.2 Finanţarea instituţiilor publice Finantarea institutiilor publice se realizeaza de la buget (de stat, asigurarilor sociale de stat sau locale, fonduri speciale), de la buget si din venituri proprii, din venituri proprii sau din credite externe si fonduri nerambursabile. In cazul institutiilor publice finantate integral de la bugetul de stat, local sau

fondurile speciale, creditele bugetare ale acestor institutii publice ( si ale celor din subordinea acestora, daca este cazul) sunt stabilite de ordonatorul de credite ierarhic superior ori de comun acord cu Ministerul Finantelor Publice in cazul ordonatorilor principali de credite (conform prevederilor Legii finantelor publice). La partea de venituri intalnim „ alocatii de la bugetul”, iar la cheltuieli, sumele alocate sunt defalcate dupa criteriul economic al clasificatiei bugetare. In cazul in care aceste institutii incaseaza venituri, acestea vor fi virate integral la bugetul de la care sunt finantate. Majoritatea institutiilor publice se incadreaza in categoria institutii publice finantate din venituri proprii si subventii (alocatii) de la bugetul de stat, local sau fondurile speciale.

FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE servicii, etc.). Ordonatorul de credite superior stabileste cuantumul subventiei, dar nu si destinatia acesteia (cheltuieli materiale, cheltuieli salariale, etc.). Conducatorul institutiei face defalcarea tuturor veniturilor (venituri proprii plus subventii) pe categorii de cheltuieli, urmand ca bugetul sa fie vizat de ordonatorul superior. Institutiile publice mai pot folosi pentru desfasurarea si largirea activitatii lor mijloace materiale si banesti primite de la persoane juridice si fizice, prin transmitere gratuita, cu respectarea dispozitiilor legale. Acestea se gestioneaza potrivit normelor privind finantele publice si cu respectarea destinatiilor stabilite de transmitator. Veniturile proprii ale institutiilor publice, finantate partial sau integral din fonduri proprii, se incaseaza, se administreaza, se contabilizeaza si se utilizeaza de institutiile publice in cauza, potrivit normelor privind finantele publice , daca legea nu prevede altfel. Excedentele rezultate din executia bugetelor institutiilor publice, finantate din fondurile speciale, se regularizeaza la sfarsitul anului cu bugetul de stat, bugetele locale sau bugetele fondurilor speciale, dupa caz, in limita sumelor primite de la acestea, daca legea nu prevede altfel.

Institutiile publice finantate integral din venituri proprii sunt similare institutiilor publice prezentate anterior, cu diferenta ca acestea nu beneficiaza de nici o subventie de la ordonatorul superior de credite. Acest lucru nu inseamna ca institutia este autonoma (nu este in subordinea unui ordonator de credite superior) si nici bugetul propriu nu trebuie vizat de ordonatorul superior. Soldurile anuale rezultate din executia bugetelor institutiilor publice finantate integral din venituri proprii raman la dispozitia acestora, urmand a fi folosite in anul urmator cu aceeasi destinatie. Bugetele institutiilor publice finantate din venituri proprii se prezinta distinct ca anexa la bugetul centralizat al ordonatorului principal de credite. Institutii publice finantate din credite externe sau fonduri nerambursabile sunt caracterizate prin faptul ca fondurile externe rambursabile sau nerambursabile de care beneficiaza institutiile publice din Romania vin, cel mai adesea, in completarea alocatiilor de la bugetul de stat si a veniturilor proprii ale institutiilor respective. Platile pentru investitiile institutiilor publice se efectueaza prin unitatile teritoriale ale trezoreriei statului, pe baza listei de investitii, a documentatiei tehnice prevazute de lege, a fondurilor aprobate pentru cheltuieli de capital si cu respectarea dispozitiilor legale privind investitiile si decontarea acestora.

FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE asigurarea sănătăţii populaţiei şi acţionează pentru prevenirea şi combaterea practicilor care dăunează sănătăţii. Direcţiile de sănătate publică judeţene sunt servicii publice descentralizate, cu personalitate juridică, ale Ministerului Sănătăţii, în subordinea cărora funcţionează alte unităţi cu sau fără personalitate juridică, conform prevederilor legale. Unităţile din sistemul sanitar se grupează astfel :

DISPENSARE POLICLINICE

SPITALE

SANATORII

PREVENTORII

Dispensarul este

unitatea medico-sanitară care asigură

Spitalul este unitatea sanitară cu paturi, de utilitate publică, cu personalitate juridică care asigură servicii medicale.

Sanatoriul este unitatea sanitară cu paturi care asigură asistenţa medicală utilizând factori curative naturali asociaţi cu celelalte procedee, tehnici şi mijloace terapeutice.

Preventoriul este unitatea sanitară cu paturi care asigură prevenirea şi combaterea tuberculozei la copii şi tineri, precum şi la bolnavii de tuberculoză stabilizaţi clinic şi necontagioşi.


CENTRE DE SĂNĂTATE

ALTE INSTITUŢII

Centrele de sănătate sunt unităţi sanitare cu sau fără paturi, care asigură asistenţă medicală de specialitate pentru populaţia din mai multe localităţi apropiate, în cel putin două specialităţi.

Leagăne de copii Centre de transfuzie sanguine Servicii de ambulanţă

Din punct de vedere al subordonării, nu toate unităţile sanitare sunt în subordinea Ministerului Sănătăţii sau a Direcţiilor de Sănătate Publică judeţene, ci şi în subordinea unor ministere sau autorităţi publice centrale, denumite generic ministere de resort •

Ministerul de Justiţie are în subordine: 

Spitalul ,,Prof. Dr. Constantin Angelescu’’



Centrul Medical de Diagnostic şi Tratament Ambulatoriu al Ministerului de Justiţie



•

6 spitale – penitenciar

Ministerul Administraţiei şi Internelor are în subordine: 

Institutul National de Medicină Aeronautică şi Spaţială ,,General doctor aviator Victor Anastasiu’’

•

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii are în subordine: 

Spitale CFR

Entităţile publice din domeniul sănătăţii, care nu au personalitate juridică(unele creşe, cabinete medicale din cadrul unităţilor militare, laboratoare, cabinete de medicină sportivă, cabinete de logopedie, cabinete medicale din grădiniţe şi şcoli etc.), primesc finanţare prin instituţiile publice de care aparţin la capitolul de sănătate.


FINANŢAREA SĂNĂTĂŢII

BUGET DE STAT

De la bugetul de stat se finanţează Ministerul Sănătăţii şi serviciile publice descentralizate, institutele de sănătate publică, Academia de Stiinţe Medicale. De la bugetul de stat se mai asigură : desfăşurarea activităţilor cuprinse în programele naţionale de sănătate dotarea cu echipamente medicale de înaltă performanţă a unităţilor medicale investiţii legate de construirea / finalizarea unor obiective sanitare Sumele acordate de la bugetul de stat sunt cuprinse în bugetul Ministerului Sănătăţii sau a ministerelor de resort.

BUGETELE LOCALE

Bugetele locale pot participa la finanţarea unor cheltuieli pentru finalizarea construcţiilo noi şi la realizarea de reparaţii curente şi capitale, precum şi la dotarea cu aparatură medicală.

VENITURI PROPRII

Veniturile proprii, din care se finanţează majoritatea instituţiilor sanitare publice, sunt reprezentate de sumele încasate de la Casa de Asigurări de Sănătate în urma serviciilor medicale furnizate pe baza contrectelor încheiate cu aceasta. Unităţile sanitare au posibilitatea de a semna contracte de prestări sevicii şi cu casele de asigurări private. La acestea se adaugăveniturile obţinute din servicii medicale acordate la cererea persoanelr fizice sau juridice, venituri din chirii, asocieri investiţionale în profil medical, precum şi alte venituri dobândite în condiţiile legii.

FONDURI EXTERNE

Fondurile externe sunt contractate pentru completarea finanţării unor proiecte de interes naţional care nu pot fi susţinute din resurse interne.


2.3 Bugetul de venituri şi cheltuieli- instrument de organizare şi previziune La baza desfasurarii incăsarilor si platilor efectuate de catre o institutie publica sta bugetul de venituri si cheltuieli. Bugetul, in acceptiunea Legii finantelor publice reprezinta „documentul prin care sunt prevazute si aprobate in fiecare an veniturile si cheltuielile sau, dupa caz, numai cheltuielile, in functie de sistemul de finantare a institutiilor publice”54. Stabilirea veniturilor si cheltuielilor care se inscriu in buget se face in functie de gradul de subordonare a institutiei respective, precum si de specificul acesteia. Bugetele de venituri si cheltuieli ale institutiilor publice sunt cuprinse (in totalitate sau sub forma de sold) in bugetul de stat sau in bugetele locale. Bugetul reprezinta legatura dintre programare si actiune; este o declaratie care exprima planurile de viitor in termeni financiari iar aceste planuri devin angajamente pentru care se aloca fonduri. Bugetul este un punct de plecare in evaluarea performantelor. Bugetul constituie un instrument de baza de organizare si previzionare, deci un instrument de management, fiind rezultanta unei decizii importante. Este reglementat printr-o decizie speciala, care ii confera putere executorie si de constrangere. Valoarea unui buget depinde de precizia evaluarii, de valoarea informatiilor economice utilizate pentru conceperea lui. Bugetarea oricarei activitati, indiferent de modul de calcul si de nivelul la care se efectueaza trebuie sa tina cont de reglementarile legale in vigoare. Bugetul este mecanismul ideal prin care se asigura limitarea cheltuielilor la sumele si proiectele prevazute; problema centrala a elaborarii bugetului este satisfacerea cerintelor cu resurse limitate, armonizarea nevoilor cu posibilitatile de acoperire. In conformitate cu semnificatia dictonului ``a guverna inseamna a prevedea”6, conducerea moderna a institutiilor publice are ca prima atributie previziunea ,iar previziunea financiara este, poate, cea mai importanta activitate de planificare.

5 6

Legea nr. 500 din 11 iulie 2002 privind finantele publice publicate in M.O. nr. 597/2002 P. Garnier – La technique comptable aprofondie. Editura Dunod, Paris,1972

FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE Actiunea financiara precede orice actiune tehnica, economica si organizatorica. Astfel, mai intai se procura resursele financiare necesare si apoi are loc fluxul real de bunuri si servicii catre institutie prin compensarea acestuia cu un flux financiar, in sens invers. Putem spune ca decizia financiara este apriorica oricarei decizii economice, ceea ce este de natura sa releve importanta elaborarii si fundamentarii bugetului de venituri si cheltuieli. Aceasta cuprinde indicatori financiari care releva volumul si circuitul activelor imobilizate si al activelor circulante, necesarul de finantat, sursele de finantare, volumul acumularilor si destinatia rezultatelor, varsamintele catre organul ierarhic superior si la bugetul statului, precum si subventiile primite de la acesta. Bugetul unei institutii publice trebuie sa contina: •

Documentul de politica, strategie si performanta (aferente anului pentru care se previzioneaza bugetul si pentru urmatorii ani)

•

Veniturile si cheltuielile (globale si defalcate pe parti, capitole, subcapitole, articole, si alineate după caz)

• •

Cheltuielile cu salariile Numarul maxim de posturi si fondul aferent salariilor de baza

•

Bugetul institutiilor publice aflate in subordine

•

Sume alocate din credite externe

•

Sume alocate din fonduri externe nerambursabile

•

Proiecte de finantare internationala (sinteze si fise)

•

Bugetul de programe (sineze si fise)

•

Cheltuieli de capital (sinteza listelor de investitii si fisele obiectivelor de investitii).

Bugetul institutiilor publice finantate integral de la buget Institutiile publice finantate integral de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurarilor sociale, de stat sau bugetele fondurilor speciale intocmesc doar bugete de cheltuieli.Acoperirea cheltuielilor se realizeaza in exclusivitate din alocatii de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurarilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale, dupa caz.

FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE Orice venit realizat de aceste institutiii se face venit de la bugetul din care se finanteaza institutia respectiva, cu exceptia veniturilor proprii care sunt prevazute in anexele bugetelor aprobate si care sunt aferente activitatilor finantate integral din venituri proprii. Veniturile se pot obtine din activitatea curenta a institutiei (taxa de autorizare a concentrarile economice perceputa de Consiliul Concurentei) sau din venituri ocazionale (spre exemplu venituri din donatii sau sponsorizari). Donatiile si sponsorizarile in bani acordate institutiilor publice finantate de la buget se varsa integral la bugetul din care se finanteaza acestea. Cu aceste sume se majoreaza creditele bugetare repartizxate institutiei publice. Utilizarea acestor sume se face cu respectarea prevederilor legale si cu respectarea destinatiilor stabilite de transmitator. Bugetul de cheltuieli al institutiilor publice finantate integral de la buget respecta clasificatia cheltuielilor stabilita de Ministerul Finantelor Publice. Astfel, cheltuielile sunt detaliate dupa clasificatia functionala (pe parti, capitole si subcapitole),, iar fiecare nivel al clasificatiei functionale se subdivide dupa clasificatia economic (pe titluri, articole, si alineate). In cazul in care acestea au organizate si activitati finantate integral din venituri proprii, pentru aceste activitati se vor intocmi bugete de venituri si cheltuieli.

Bugetul institutiilor finantate integral sau partial din venituri proprii Institutiile publice finantate integral sau partial din venituri proprii alcatuiesc bugetul de venituri si cheltuieli. Pe partea de venituri se refasesc toate veniturile, indiferent de provenienta lor. Astfel, veniturile curente se compun din diferite categorii de taxe percepute de institutie pentru serviciile prestate. Veniturile din capital cuprind veniturile din valorificarea unor bunuri ale institutiilor publice. Subventiile primite de institutie se concretizeaza sub forma alocatiilor de la bugetul de stat sau local. Donatiile si sponsorizarile sunt cuprinse separat, tot pe partea de venit.

Pe

partea

de

cheltuieli, se fundamenteaza un buget aferent veniturilor totale.

Bugetul institutiilor publice finantate integral din venituri proprii Institutiile publice finantate integral din venituri proprii realizeaza buget de venituri si cheltuieli asemanator institutiilor publice finatate integral sau partial din

FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE venituri proprii, deosebirea fiind ca nu primesc sume de la bugetul de stat sau bugetele locale. Pe baza fundamentarii veniturilor si cheltuielilor unei institutii publice are loc elaborarea proiectului de buget, care, in urma aprobarii va deveni functional, limitele cheltuielilor stabilite in acest buget fiind limite maxime, iar limitele veniturilor prevazute in buget fiind limite minime de realizare. Bugetul de venituri si cheltuieli se aproba de catre consiliul de administratie si se avizeaza de ordonatorul de credite ierarhic superior. Pe parcursul anului, in timpul executiei bugetare, pot apare modificari in bugetul de venituri si cheltuieli al unei institutii publice, aceasta situatie ducand la rectificarea bugetului in masura posibilitatilor existente. Motivul aparitiei acestor modificari este dat de unele cresteri neprevazute la capitolul de cheltuieli datorita majorarii peste limitele prevazute ale preturilor sau tarifelor unor furnizori sau a imposibilitatii realizarii veniturilor prevazute (situatia negativa pentru buget) sau de realizarea unor venituri superioare sau economii (justificate) de cheltuieli (situaţie favorabilă).


CAPITOLUL III BUGETUL INSTITUŢIILOR PUBLICE – COMPONENTĂ A SISTEMULUI BUGETAR CONSOLIDAT 3.1 Veniturile bugetare Economia modernă este caracterizată de fenomenul creşterii mai rapide a necesarului de resurse decât a posiblităţilor de procurare a acestora. Resursele au caracter limitat, în timp ce cererea de resurse o prezintă o accentuată tendinţă de creştere. Resursele sunt elemente ale bogăţiei unei naţiuni. Resursele, provenind din produsul intern brut, la care se adaugă importul, sunt folosite pentru: consum, formare brută de capital şi export. Alături de resursele materiale, umane, valutare şi informaţionale, un rol deosebit îl au resursele financiare. Resursele financiare reprezintă totalitatea mijloacelor băneşti necesare realizării obiectivelor economice şi sociale într-un interval de timp determinat.

FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE În categoria resurselor financiare se include resursele autorităţilor şi instituţiilor publice, resursele întreprinderilor publice şi private, resursele organismelor fără scop lucrative, precum şi resursele populaţiei. Volumul resurselor financiare ale unei societăţi depinde de mărimea produsului intern brut, precum şi de posiblitatea apelării la resursele financiare externe( împrumuturi, transferuri cu caracter definitiv etc.). Având în vedere distincţia dintre finanţele publice şi cele private, se pune problema raportului dintre resursele financiare ale societătii şi resursele financiare publice. Acesta este un raport ca de la întreg la parte, deoarece resursele financiare ale societăţii au o sfera de cuprindere mult mai largă. Resursele financiare publice includ resursele administraţiei de stat central şi locale, resursele necesare protecţiei şi asigurărilor sociale de stat, precum şi resursele instituţiilor şi autorităţilor publice cu caracter autonom. Resursele financiare publice împreună cu resursele financiare private constituie, aşadar, resursele financiare ale societăţii. Dat fiind caracterul limitat al resurselor financiare, se pune problema alocării resurselor necesare producerii tuturor categoriilor de bunuri: publice, private şi mixte. Producţia de bunuri publice şi raportul dintre acestea şi bunurile private7 sunt determinate de decizia privind alocarea resurselor între sectorul public si cel privat. În condiţiile pieţei imperfect ce caracterizează economia modernă, statul, prin intermediul guvernului, acţionează fie direct în calitate de producător sau consumator de bunuri, fie ca partener al vieţii publice care reglementează şi intervine pentru a asigura funcţionarea normală a pietei. Rolul alocativ al guvernului vizează tocmai utilizarea resurselor pentru producerea şi distribuirea de bunuri şi servicii publice. În teoria finanţelor publice, se consideră că alocarea efectivă a resurselor între sectorul public şi cel privat determină o anumită proporţie între acestea, putându-se accepta că alocarea resurselor este optimă dacă cerinţele consumatorilor sunt satisfăcute la nivel maxim, prin intermediul sectorului privat şi al celui public 8. Producţia de bunuri şi servicii publice este finanţata din resurse bugetare, adică, în principal, din impozitele şi taxele plătite de toţi contribuabilii, persoane fizice şi juridice. 7

David N Hyman, Public Finance second Edition, The Dryden Press, New York, 1987 Richard A Musgrave, Peggy B. Musgrave, Public Finance in Theory and Practice fifth Edition, McGrawHill Book Company, New York,1989 ,

8

,

FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE Plata impozitelor şi taxelor reduce capacitatea contribuabiliilor de a-şi procura bunuri şi servicii de pe piaţă, pentru folosinţa lor exclusivă. La un moment dat, cetăţenii unei tări pot manifesta anumite preferinţe determinate de o anumită distribuţie a veniturilor şi averii. Din ce în ce mai frecvent, se manifestă cererea sporită de resurse financiare, generată de creşterea nevoilor sociale într-un ritm mai rapid decât cel al evoluţiei produsului intern brut. Cererea de resurse financiare publice este determinată de nivelul şi evoluţia cheltuielilor publice. Posibilitatea acoperirii cererii de resurse, la un moment dat, este influenţată de un ansamblu de factori, printre care pot fi menţionaţi: -factori economici, care imprima o anumită evoluţie a produsului intern brut, ceea ce poate să determine sporirea veniturilor impozabile. - factori monetari (dobânda , credit, masă monetară), care îşi transmit influenţa prin preţ. Creşterea preţurilor, accentuarea fenomenelor inflaţioniste generează sporirea resurselor din impozite şi taxe; -factori sociali, care presupun redistribuirea resurselor în scopul asigurării nevoilor de educaţie, protective şi asigurări sociale, sănătate etc. -factori demografici, care în anumite condiţii pot influenţa numărul populaţiei active şi sporirea numărului contribuabiliilor; -factori politici şi militari, care, prin măsurile de politică economică, socială sau financiară pe care le implică, pot avea ca efect sporirea producţiei şi a veniturilor, creşterea contribuţilor pentru asigurările sociale, sporirea fiscalităţii, presiuni asupra bugetului general consolidate, influenţând, în acelaşi timp, nivelul resurselor financiare publice; -factori de natură financiară, ce sintetizează influenţa celorlalţi factori prin dimensiunea cheltuielilor publice. Totodata, volumul cheltuielilor influenţează marimea deificitului bugetar, a cărui acoperire necesită resurse publice suplimentare. Factorii menţionaţi mai sus pot fi structuraţi astfel:

Factori de influenţă a resurselor financiare publice


Factori de influenţă

Conţinut

Factori economici

Creşterea economica are ca efect creşterea bazei de impozitare şi sporirea veniturilor fiscale.

Factori monetari

Cresterea dobanzii atrage creşterea preţurilor care duce la creşterea nominala a încasarilor fiscale.

Factori sociali

Creşterea necesităţilor cu caracter social (mai multi bani pentru educaţie,sănătate,cultura,protecţie socială) atrage creşterea fiscalităţii ;(fără a duce la o evaziune fiscala de aceeasi marime, pentru că cetaţenii vor plăti mai multe impozite pentru a beneficia de aceste măsuri sociale) şi,astfel,rezultă şi creşterea resurselor financiare publice. O anumită structura a populaţiei( creşterea populaţiei active) poate duce la creşterea încasarilor fiscale. Creşterea anumitor necesităţii militare (datorate integrarii în NATO, spre exemplu) sau luarea anumitor decizii de politică economică , populiste, trebuiesc susţinute de societate prin impozite si taxe ridicate. Sintetizeaza influenţa celorlalţi factori prin dimensiunea cheltuielilor publice.Comparată cu nivelul resurselor posibil de mobilizat, rezultă marimea deficitului bugetar.Acoperirea acestuia necesita resurse financiare publice suplimentare.

Factori demografici Factori politici si militari

Factori de natura financiară

Existenţa unei multitudini de factori de influenţa a condus la apariţia unor noi tipuri de resurse publice, având drept efect diversificarea structurii resurselor financiare.

Criteriu de clasificare 1. Conţinut economic

2. Structura organizatorică a statelor

Continut • prelavari cu caracter obligatoriu; resurse de trezorerie; • • împrumuturi publice; • finanţarea prin emisiune monetara fără acoperire. -in state de tip federal: • resurse ale bugetului federal; • resurse ale bugetelor statelor,regiunilor sau


3. Sistem de bugete

4. Ritmicitatea încăsărilor

5. Provenienţă

provinciilor. - resurse ale bugetelor locale; -in stare de tip unitar: resurse ale bugetului central; • • resurse ale bugetelor locale. • resurse financiare ale bugetului de stat; • resurse financiare ale bugetului asigurarilor sociale de stat; • resurse financiare ale bugetelor locale; • resurse financiare ale fondurilor speciale; • resurse financiare ale trezoreriei statului; • resurse financiare ale institutiilor publice autonome; • resurse financiare ale institutiilor publice finantate integral din venituri proprii; resurse financiare ale fondurilor externe • rambursabile sau nerambursabile; 1. resurse ordinare(permanente si obligatorii): -venituri curente; • venituri fiscale; • venituri nefiscale; • alte venituri. -venituri din capital. 2. resurse extraordinare: • imprumuturi interne si externe; • emisiune monetara; • ajutoare,donatii,sponsorizari si alte transferuri nerambursabile. 1. interne • impozite,taxe,contributii de asigura si sociale,de sănătate; • venituri nefiscale; • împrumuturi interne; • emisiune monetară; 2. externe: • imprumuturi externe; • ajutoare,donatii,sponsorizari si alte transferuri nerambursabile.

Privite din punctul de vedere al conţinutului lor economic, principalele categorii de resurse financiare publice sunt: prelevările cu caracter obligatoriu ( impozitele, taxele, contribuţiile) , resursele de trezorerie, resursele provenind din imprumuturi publice şi finanţarea prin emisiune monetară fără acoperire.

FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE Cea mai mare parte a resurselor financiare publice o constituie veniturile cu caracter fiscal, al căror nivel este insă limitat şi de cele mai multe ori insuficient.Este bine cunoscut faptul că încasările din impozite nu pot spori rapid. Măsurile de creştere a nivelului resurselor fiscal se bazează pe modificari ale sistemului fiscal, fie în ceea ce priveşte nivelul cotelor de impunere folosite, fie vizitând introducerea unor noi impozite. Introducerea unor astfel de măsuri, care trebuie să primească girul puterii legislativie, nu se poate realiza rapid şi ca urmare se apelează la alte categorii de resurse pentru a acoperi nevoia la un moment dat. Resursele de trezorerie intervin pentru acoperirea temporară a deficitului curent al bugetului de stat, al bugetului asigurărilor sociale şi de sănătate, pentru acoperirea golurilor de casă înregistrate la bugetele locale şi a deficitelor temporare ale bugetelor fondurilor speciale. Trezoreria generală a statului este un organism specializat prin intermediul căruia se efectueaza operaţiuni de incasări si plăti în contul tuturor categoriilor de bugete ce intră în alcătuirea bugetului general consolidate, precum şi în contul instituţiilor publice , care, potrivit reglementărilor legale, se administrează în regim extrabugetar . Asigurarea concordanţei între nivelul cheltuielilor şi cel al veniturilor determină apelarea la resursele de trezorerie care constau în împrumuturi pe termen de până la un an contractate pe piaţa de capital, prin emisiunea şi vânzarea unor titluri de stat (certificate de depozit, bonuri de tezaur etc. ). Resursele de trezorerie au caracter temporar şi rambursabil, comportând un cost determinat de dobânda aferentă titlurilor de stat pe termen scurt, precum şi de cheltuielile ocazionate de punerea şi retragerea din circulaţie a înscrisurilor respective. Resursele financiare provenind din împrumuturi publice se gestionează tot prin sistemul trezoreriei publice.Imprumuturile publice interne şi externe reprezintă un mojloc frecvent de procurare a resurselor financiare şi, implicit, de acoperire a deficitului bugetar.. Emisiunea bănească fără acoperire, ca mijloc de finanţare a deficitului bugetar, generează efecte negative pe termen mediu şi lung. Un nivel ridicat al inflaţiei antrenează o sporire a resurselor fiscale: cresc încasările din impozitele pe venit şi din impozitele indirect, în special cele aferente taxei pe valoarea adaugată şi accizelor.Inflaţia determină totodata, diminuarea relativă a obligaţiilor de plată ale statului, îndeosebi în ceea ce priveşte datoria publică, în situaţia în care rata dobânzii la împrumuturile de stat este sub

FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE nivelul creşterii anuale a preţurilor exprimată în procente. Astfel de avantaje sunt, însă, contracarate de gravele inconveniente pe care le presupune inflaţia, pe plan economic şi social. Structura organizatorică a statelor reprezintă un alt criteriu de grupare a resurselor publice. Astfel, în statele de tip federal, resursele publice se structurează pe trei niveluri: resurse ale bugetului federal, resurse ale bugetelor statelor, regiunilor sau provinciilor membre ale federaţiei şi resurse ale bugetelor locale. In statele de tip unitar, se deosebesc resurse publice ale bugetului central şi resurse ale bugetelor locale. Resursele mobilizate pe linia asigurărilor sociale, reprezentate în principal de contribuţiile pentru asigurări sociale, figurează în bugetul general (central), care se întocmeşte ca un buget consolidat prin cumularea tuturor categoriilor de resurse pe structura sistemului bugetar, eliminându-se transferurile dintre diferitele verigi ale bugetului. In statele de tip federal, resursele asigurărilor sociale se regăsesc ca venit atâta în bugetul general consolidate, cât şi in bugetele statelor, regiunilor sau pronvinciilor. Privită prin prismă bugetului general consolidate- ansamblul bugetelor, component ale sistemului bugetar, agregate şi consolidate pentru a forma un întreg- structura resurselor financiare publice include: a. resursele financiare ale bugetului de stat, din care fac parte veniturile curente de tipul impozitelor, taxelor, veniturilor nefiscale, veniturilor din capital , donaţii şi sponsorizări, precum şi incasări din rambursarea împrumuturilor acordate; b. resursele financiare ale asigurărilor sociale de stat, provenind din contribuţiile pentru asigurările sociale, diverse venituri şi subvenţii; c.resursele financiare cu destinaţie specială, constând, în principal, din contribuţii ce alimentează fondurile special constituite la nivel central; d. resursele financiare ale bugetelor locale aparţinând unităţilor administrativteritoriale, cum sunt : impozitele, taxele şi veniturile nefiscale cu caracter local, veniturile din capital, veniturile cu destinaţie specială, prelevările din bugetul de stat, de tipul cotelor defalcate din impozitul pe salarii, subvenţiile, donaţiile şi sponsorizările, împrumuturile contractate şi incasările din împrumuturile acordate. Structura resurselor financiare publice diferă, aşadar, de la un stat. Ceea ce caracterizează, însă, sistemul de resurse al oricărui stat, indiferent de nivelul de

FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE dezvoltare al acestuia, este posibilitatea identificării resurselor publice în raport cu regularitatea şi provenienţa acestora. Veniturile fiscale au ponderea cea mai insemnata in resursele financiare publice. În ţările dezvoltate, în cadrul veniturilor fiscale, cele mai importante sunt impozitele si contributiile pentru asigurările sociale. In ţările in curs de dezvoltare, care se confruntă cu deficit de resurse financiare, se apelează deseori la împrumuturi externe sau emisiune de bani de hârtie, ceea ce genereaza , în timp, efecte negative în majoritatea cazurilor.

În funcţie de ritmicitatea încasării lor la buget, resursele financiare publice formează două categorii, şi anume: resurse ordinare sau curente şi resurse extraordinare, incidentale sau întâmplătoare. Resursele ordinare sunt acelea la care statul apelează în mod obişnuit, în condiţii considerate normale şi care se încasează la buget cu o anumită regularitate. În această categorie se includ: veniturile fiscale, contribuţiile pentru asigurările sociale de stat, contribuţiile ce alimentează fondurile speciale şi veniturile nefiscale. Resursele extraordinare sunt cele la care statul recurge în situaţii excepţionale, când practic resursele curente nu acoperă cheltuielile publice. Resursele extraordinare cuprind: împrumuturile de stat interne şi externe, transferurile, ajutoarele, sumele rezultate din lichidarea participatiilor de capital în străinătate şi din valorificarea peste graniţe a bunurilor statului. În funcţie de provenienţa, resursele financiare publice se grupează în resurse interne şi resurse externe. În ansamblul resurselor financiare ale un stat, resursele externe sunt în principal, împrumuturile de stat externe contractate la instituţii financiare internationale, la guvernele altor ţări, la bănci cu sediul în alte state, la orice deţinători străini de capitaluri băneşti. La aceastea se adaugă diferitele transferuri externe primate sub forma ajutoarelor nerambursabile de la organismele internationale sau din partea altor state. Toate celelalte resurse, de tipul impozitelor, taxelor, contribuţiilor, veniturilor nefiscale, împrumuturilor contractate la persoanele fizice şi juridice din propria ţară, altor venituri excepţionale, sunt considerate a fi resurse de provenienţa internă. În România, resursele financiare publice sunt structurate pe criterii economice, în conformitate cu structura sistemului bugetar. Resursele financiare publice se constituie şi

FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE se gestionează printr-un sistem unitar de bugete, şi anume: bugetul trezoreriei statului, bugetele instituţiilor publice autonome, bugetele instituţiilor publice finanţare integral sau parţial din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetul fondurilor speciale, bugetele instituţiilor publice finanţate intergral din venituri proprii, bugetul fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat şi ale caror rambursare, dobânzi şi alte costuri se asigură din fonduri publice şi bugetul fondurilor externe nerambursabile, în condiţiile asigurării echilibrului financiar.9 Principalele categorii de resurse publice sunt: I. Resursele bugetului de stat: •

Venituri curente A. Venituri fiscale A.1.Impozite directe A.1.Impozite indirecte B. Venituri nefiscale •

Venituri din capital

•

Încasări din rambursarea împrumuturilor acordate

II. Resursele bugetului asigurărilor sociale de stat: A. Venituri fiscale A.1.Contribuţia angajatorilor şi a angajaţilor A.2.Alte contribuţii B. Venituri nefiscale III. Resursele bugetelor locale10 1. Venituri proprii(fiscale si nefiscale) 2. Cote şi sume defalcate din venituri ale bugetului de stat 3. Cote adiţionale la unele venituri ale bugetului de stat şi ale bugetelor locale 4. Transferuri cu destinaţie specială de la bugetul de stat IV. Resursele fondurilor speciale

9

Legea privind finanţele publice nr. 500 din 11 iulie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, partea 1, nr. 597 din 13 august 2002, cu modificările şi completările ulterioare. 10 Legea privind finanţele publice locale nr. 273 din 29 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 627 din 20 iulie 2006, cu modificările şi completările ulterioare

FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE Fondurile speciale se constituie pe seama unor venituri fiscale de tipul contribuiţilor si impozitelor indirecte cu afectaţie specială, precum şi din venituri nefiscale stabilite în raport cu destinaţia fiecărui fond. Fondurile speciale răspund unor nevoi temporare, specifice fiecărui program de guvernare şi, de aceea, ele diferă ca număr si destinaţie de la o perioadă la alta.

Resursele financiare reprezintă totalitatea mijloacelor băneşti dintr-o economie, necesare realizării obiectivelor economice şi sociale, intr-un interval de timp determinat. Resursele financiare = resursele financiare publice+ resursele financiare private Resursele financiare = resursele financiare interne+ resursele financiare externe

Resursele financiare publice reprezinta mijloace banesti aflate la dispozitia administratiilor publice. Resursele bugetare reprezinta aceea parte a resurselor financiare publice cuprinsa in bugetele entitatilor publice. Dat fiind caracterul limitat al resurselor financiare,se pune problema alocarii optime a acestora,mecesara producerii tuturor categoriilor de bunuri (publice,private si mixte).

Alocarea optima este determinată prin raportul alocării resurselor între sectorul public şi cel privat. Alocarea optimă a resurselor între sectorul public şi cel privat(alocarea intersectoriala optimă) are loc în condiţii de: •

utilizare deplină a resurselor;

•

asigurare a utilităţii maxime pentru consumatorii de bunuri si servicii. În categoria resurselor financiare publice se includ şi veniturile instituţiilor şi

autorităţilor publice cu caracter de venituri curente. În conformitate cu Legea privind finanţele publice „Instituţiile publice includ Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice, alte autorităţi publice, instituţiile publice autonome, precum si instituţiile din subordinea acestora, indiferent de modul de finanţare a activităţii acestora”. Se consideră că instituţiile publice produc bunuri publice11 pe care le distribuie în mod gratuit, sau contra unei plăţi care nu totdeauna constituie echivalentul serviciului prestat, al cărui consum este, de regulă, nonconcurenţial. 11

Tatiana Moşteanu, Buget şi trezorerie publică Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1997 ,

FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE Instituţiile publice desfăşoară acţiuni în domenii cum sunt: învăţământul, sănătatea, asistenţa socială, apărarea naţională, ordinea publică etc. Resursele instituţiilor publice se structurează în venituri proprii, venituri primite ca alocaţii de la buget şi subvenţii pentru activităţi autofinanţate. Finanţarea de bază este asigurată prin resursele de la buget. Veniturile proprii ale instituţiilor publice sunt venituri extrabugetare. Acestea sunt prezentate de taxe, încasări din vânzarea unor publicaţii, chirii, valorificarea unor produse din activităţi proprii sau anexe, venituri din prestaţii editoriale, încasări din prestarea unor servicii medicale, de învăţământ, formare profesională şi orice alte servicii în conformitate cu specificul activităţii. Instituţiile publice pot beneficia si de resurse externe rambursabile, de tipul finanţărilor prin intermediul unor programe internaţionale ori ca urmare a unor acorduri şi protocoale bilaterale încheiate cu instituţiile similare din alte ţari. În România, în perioada 1990-2006, veniturile bugetului general consolidat au variat între 38,7% din produsul intern brut în anul 1990 şi 30,2% în 2005, pentru ca în anul 2006 să reprezinte 32,6% , în condiţiile unui deficit bugetar de 2,5% din produsul intern brut după cum rezultă din următoarele date: Veniturile bugetului general consolidat şi deficitul financiar public ca pondere în produsul intern al României. -în procente faţa de PIB-

Anul 1990 2000 2005 2006

Veniturile bugetului Din care: Venituri fiscale general consolidat 38,7 31,5 30,2 32.6

35,5 29,5 27,2 28,8

Excedent/Deficit +1,0 - 3,7 - 0,8 - 2,5

Sursa: 1. Ministerul Economiei şi Finanţelor 2. Anuarul Statistic al României, 2002 – 2005, Institutul Naţional de Statistică, România: Summary of Consolidated General Government Accounting to the New Classification.

Gradul de fiscalitate, măsurat prin raportul dintre prelevările obligatorii la fondurile publice şi produsul intern brut s-a menţinut sub 30% in perioada 2000 – 2006. Dacă se consideră principala componentă a bugetului general consolidat, respectiv bugetul de stat, se desprinde o tendinţă importantă şi anume mutarea accentului pe fiscalitatea indirectă. Astfel, aportul impozitelor directe la formarea resurselor bugetului

FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE de stat a scăzut cu aproape o treime în anul 2005, faţă de cel din anul 1995conform următoarelor date: Structura veniturilor fiscale în totalul veniturilor bugetului de stat al României, în perioada 1995-2005 - în procente

Impozite Anul 1995 2000 2001 2002 2003 2004 2005

directe 49,20 35,50 39,60 37,07 33,75 36,62 36,57

Din care: Impozit Impozit pe profit pe salarii 21,66 25,56 14,46 18,87 12,41 20,96 13,73 19,07 14,31 17,53 16,59 18,34 17,67 15,65

Impozite indirecte 47,44 60,19 54,23 57,68 60,87 58,38 58,68

TVA 29,32 36,61 29,22 32,28 31,27 29,03 29,89

Din care: Accize 8,18 14,98 16,39 15,86 19,79 20,51 20,84

Taxe vamale 8,09 6,32 5,10 4,29 4,22 4,18 4,68

Sursa: Calcule proprii după Anuarul Statistic al României, 2002 – 2005, Institutul Naţional de Statistică.

Impozitul pe salarii a reprezentat în perioada analizată cea mai importantă sursă în cadrul impozitelor directe. Măsurile de reducere a fiscalităţii directe concretizate în cota unică de impunere a veniturilor din impozitele directe în totalul veniturilor fiscale. Corespunzător, a crescut ponderea impozitelor indirecte, iar in structura acestora s-a înregistrat creşterea însemnată a ponderii taxei pe valoarea adăugată şi a accizelor. Demn de menţionat este faptul că, in perioada 1995 – 2000, în cadrul impozitelor indirecte, accizele şi taxa pe valoarea adăugată au crescut într-un ritm mult mai rapid, comparativ cu taxele vamale. Începând din anul 2003, prin modificările de conţinut aduse Codului fiscal, mai ales cu privire la aşezarea accizelor, se remarcă scăderea ponderii veniturilor din taxa pe valoarea adăugată în favoarea celor provenind din accize, pe fondul unei stabilităţi a ponderii încasărilor din taxele vamale. Trebuie subliniat şi faptul că modificarea structurii impozitelor în totalul veniturilor bugetului de stat vizează indirect protecţia socială. Astfel, accizele au crescut într-un ritm mult mai rapid decât taxa pe valoarea adăugată, unele dintre accize fiind considerate impozite pe produse de lux sau dăunătoare sănătăţii. Acelaşi obiectiv este pus în evidenţă şi în cazul impozitelor directe, în cadrul cărora impozitul pe salarii, a scăzut semnificativ în totalul veniturilor bugetului de stat.

FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE Din analiza întreprinsă se observă o mutaţie importantă în structura resurselor fiscale, constatând în tendinţa de devansare a impozitelor directe de către cele indirecte. Această tendinţă s-a accentuat, astfel încât analiza structurală a resurselor bugetului consolidat pe anul 2007 relevă importanţa impozitelor indirecte, de tipul taxei pe valoarea adăugată şi a accizelor, în totalul veniturilor fiscale a căror pondere depăşeşte 60%. Dacă accentul cade pe procurarea resurselor din impozite indirecte, fiscalitatea directă s-a diminuat considerabil. Ponderea impozitului pe profit reprezintă aproximativ 13%, iar cea a impozitului pe salarii 17% în totalul veniturilor fiscale ale bugetului consolidat. Bugetul pe anul 200712 este constituit la partea de venituri în proporţie de 99% din venituri curente, în cadrul cărora veniturile fiscale reprezintă 94%, veniturile nefiscale 5%, restul de 1% fiind reprezentat de contribuţiile pentru asigurările sociale. Construcţia bugetului consolidat al României pe anul 2007 este expresia modului în care politica fiscală a României a fost amortizată cu principalele tendinţe şi orientări bugetare din ţările Uniunii Europene.

3.2 Cheltuielile bugetare Cheltuielile publice reprezintă forma de manifestare a funcţiei de repartiţie a finanţelor publice în faza redistributivă. Prin aceasta, are loc o realocare a fondurilor băneşti pe diverse destinaţii, în funcţie de necesităţile sociale(nevoile colective) şi in funcţie de politica financiară promovată de stat. Cheltuielile publice exprimă relatii economico-sociale în forma bănească, ce se manifestă între stat, pe de o parte şi persoane fizice sau juridice, pe de alta parte, cu ocazia repartizarii şi utilizării resurselor financiare ale statului, în scopul indeplinirii funcţiilor sale. cheltuielile publice concretizeaza cea de-a doua faza a funcţiei de repartiţie a finanţelor publice, şi anume aceea a repartizarii resurselor financiare publice pe diverse destinaţii. Utilizarea propriu-zisă a acestor resurse pentru înfăptuirea obiectivelor cuprinse in programele guvernamentale privind activitatea socială, economică, adminstrativă şi de alta natură, desfaşurată pentru realizarea acestora se reflectă în cheltuielile publice. Prin 12

Legea bugetului de stat pe anul 2007 nr.486 din 27 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr.1043 din 29 decembrie 2006

FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE cheltuieli publice, statul acoperă necesitaţile publice de bunuri si servicii considerate prioritare in fiecare perioadă. Obiectivele finanţate de către guvern in cadrul sectorului public se regăsesc atât in sfera nematerială, cat şi in sfera producţiei materiale.Indeplinirea funcţiilor -internă si externă- de către statele contemporane se realizeaza printr-un complex de organe şi instituţii, pentru care şi prin care se fac cheltuieli cu multiple destinaţii. Cheltuielile publice exprima relaţii economico-sociale in forma băneasca, care se manifestă intre stat, pe de o parte, si persoane fizice si juridice, pe de altă parte cu ocazia repartizarii şi utilizarii resurselor financiare ale statului in scopul indepliniri functiilor acestora. Cheltuielile publice se finalizeaza in plaţi efectuate de stat din resurse mobilizate pe diferite căi, pentru achiziţii de bunuri sau prestari de servicii necesare pentru indeplinirea diferitelor obiective ale politicii statului; servicii publice generale, acţiuni socio-culturale, intreţinerea armatei si a intregii activităti desfăsurate in domeniul militar, ordinea publică internă, securitatea sociăla, actiuni economice etc. Cheltuielile publice sunt indicatori care se aprobă prin lege sub forma creditelor bugetare, care exprimă limita maximă aprobată a nivelului de finanţare a diferitelor nevoi colective. Creditele bugetare nu pot fi depăşite, dar existenţa lor implică mecanisme de finanţare, prin alimentarea conturilor consumatorilor de resurse financiare publice, la nivelul instituţiilor publice. Utilizarea propriu-zisă a creditelor bugetare reprezintă un proces complex care antrenează competenţa si responsabilitatea conducătorilor instituţiei publice, în calitate de ordonatori de credite.Acest proces are la bază principii si norme specifice, in general foarte riguroase,referitoare le buna şi corecta gestionare a bunurilor publice, pentru care ordonatori de credite, pe de o parte, sunt avertizaţi să pună in aplicare prevederile bugetare,iar pe de altă parte, la sfarşitul fiecărui an, sunt descărcaţi de gestiune , pe baza unui raport public al Curţii de Conturi. Conţinutul economic al cheltuielilor publice se află în stransă legatură cu efectul produs de acestea pe destinaţiile lor. Astfel,unele cheltueli exprimă un consum definitiv de produs intern brut, reprezentând valoarea plăţilor pe care le efectuează instituţiile publice in formele specifice ale cheltuelilor curente, iar alte cheltueli publice exprimă o

FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE avansare de produs intern brut, reprezentând participarea statului la finanţarea formării brute a capitalului atât in sfera producţiei materiale , cât şi în sfera nematerială. În prezent, cheltuelile publice sunt extrem de diversificate. Unele se manifestă direct, prin finanţarea de către stat a instituţiilor publice pentru a putea funcţiona. Altele influenţează direct mediul economic şi social şi constitue astfel instrumente ale unei politici de transformare a mediului respectiv pentru a-l ameliora. Fiind folosite ca instrument de intervenţie, cheltuelile publice trebue analizate nu numai prin prisma domeniului în care sunt efectuate, ci şi din punct de vedere al influenţei pe care o pot avea asupra procesului general al reparatiei sociale. Cheltuelile publice înglobează: a) Cheltuelile efectuate din fondurile constituite la nivelul bugetelor administraţiilor publice centrale (bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de sănătate, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul fondului pentru ajutorul de şomaj, bugetele instituţiilor publice autonome si altele). La statele cu structură federală, se cuprind si cheltuielile autorităţilor publice ale statelor membre ale federaţiei. b) Cheltuielile efectuate din fondurile constituite în bugetele administraţiilor publice locale, pe trepte,ale acestora; c) Cheltuielile efectuate din intrările anuale de credite externe; d) Cheltuielile efectuate din fonduri externe nerambursabile constituite la nivelul organismelor internaţionale si distribuite, pe programe, statelor beneficiare.

Cheltuieli publice-cheltuieli bugetare Cheltuiele publice •

Cheltuieli bugetare Sferă de cuprindere • cheltuieli efectuate din fondurile cheltuieli efectuate din constituite la nivelul bugetelor financiare constituite la administratiilor publice centrale bugetului de stat; (buget de stat,bugetul asigurariilor cheltuieli efectuate din • sociale de stat,bugetele intitutiilor financiare constituite la

resurse nivelul resurse nivelul

FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE publice autonome); • cheltuieli efectuate din fondurile constituite la nivelul bugetelor admninistratiei locale; • cheltuieli acoperite din fonduri cu destinatie speciala; • cheltuiele acoperite exclusiv din resurse financiare publice constituite in afara bugetului,prevazute in bugetele de venituri si cheltuieli ale institutiilor publice autonome; • cheltuieli efectuate din bugetul trezorierei statului; • cheltuieli finantate in alte surse decat cele bugetare(cheltuieli efectuate din intrarile anuale de credite externe,cheltuieli efectuate din fonduri externe nerambursabile) Modul de efectuare • pe baza fondurilor constituite în afara bugetului;

•

•

•

Modul de aprobare • de către ordonatorii de credite.

•

bugetului asigurarilor sociale de stat; cheltuieli efectuate din resurse financiare constituite la nivelul institutiilor publice autonome;

condiţionat de prevederea expresa in buget; determinat de indeplinirea conditiilor legale, nu numai de existenţa fondurilor baneşti. De către Parlament sau consiliile locale.

La nivelul bugetului general consolidat al statului se calculează cheltuielile publice totale consolidate, care comportă următoarele operaţii: cheltuielile publice totale ale fiecărui buget component, minus transferurile între bugete, plus intrările anuale de credite externe, minus rambursările anuale de credite externe, mai puţin dobânzile aferente. Trebuie

făcuta

distincţie între noţiunile de cheltuieli publice şi cheltuieli

bugetare. Cheltuielile publice se referă la totalitatea cheltuielilor efectuate in sectorul public, prin intermediul instituţiilor publice (aparat de stat, instituţii social-culturale, armată, ordine internă şi siguranţa naţională, cercetare stiinţifică s.a.) care se acoperă fie de la buget (pe plan central sau local) , fie din veniturile proprii ale instituţiilor, obţinute de acestea. Cheltuielile bugetare se referă numai la acele cheltuieli care se acoperă de la bugetul de stat, din bugetele locale , din bugetul asigurărilor sociale de stat. Cheltuielile

FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE bugetare sunt cuprinse în bugetele din cadrul sistemului public de bugete , definit conform legii finanţelor publice. Deci, cheltuielile bugetare au o sferă mai restrânsă decât cheltuielile publice.Cheltuielile bugetare sunt cheltuieli publice, dar nu toate cheltuielile publice sunt cheltuieli bugetare conform schemei de mai jos. Cheltuielile bugetare sunt cuprinse în bugetele definite in cadrul sistemelor de bugete, aprobate de sistemul legislativ sub forma creditelor bugetare. Delimitarea cheltuielilor publice în raport cu cele bugetare

Cheltuieli publice

→ Cheltuieli bugetare acoperite din resursele financiare , constituite în: - bugetul de stat; - bugetul asigurărilor sociale; - bugetul local ; - celelalte bugete componente ale sistemuui bugetar ; → Cheltuieli acoperite exclusiv de resursele financiare publice constituite în afara bugetului , prevazute în bugetele de venituri şi cheltuieli ale intituţiilor publice autonome sau alte insituţii publice autofinanţate. → Cheltuieli efectuate din bugetul trezoreriei statului → Cheltuieli finanţate din credite externe → Cheltuieli finanţate din fonduri externe nerambursabile

Delimitarea cheluielilor bugetare in cadrul celor publice se bazează pe câteva principii: - efectuarea cheltuielilor bugetare este condiţionată de prevederea expresă si aprobarea nivelului acestora de către parlament sau de consiliile locale, dupa caz, in conformitate cu lgile in vigoare; - nerambursarea sumelor alocate si cheltuite conform destinaţiilor care s-au aprobat aceste sume; - efectuarea cheltuielilor este determinată de îndeplinirea condiţiilor legale şi nu numai de constituirea (existenţa)resurselor băneşti; finanţarea se efectuează în funcţie de gradul de subordonare a instituţiilor sau activităţilor cu caracter bugetar ; din bugetul de stat, din bugetul asigurărilor sociale de stat , din

FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE bugetul local, din bugetul fondurilor speciale , din bugetul creditelor externe , din bugetul fondurilor externe nebursabile şi alte bugete ; exercitarea controlului financiar cu caracter preventiv şi acodarea vizei cu ocazia operaţiunilor de deschidere a finanţarii , de alocare şi utilizare a resurselor financiare publice; Dimensionarea cheltuielilor publice totale şi repartizarea acestora pe destinaţii şi beneficiari rezulta direct din necesitatea satisfacerii nevoilor pubilice, prezentându-se din acest punct de vedere mai întai ca o chestiune politică de maximă importanţă şi apoi ca o chestiune economică , de colectare a resurselor băneşti necesare pentru acoperirea lor. Volumul cheltuielilor publice reflecta cererea de bunuri publice acoperite prin finanţarea din resurse financiare publice . Acest proces presupune identificarea, selectarea şi ierarhizarea cheltuielilor în funcţie de criterii, de natura politică, economică, socială şi financiară. Înţelegerea conţinutului şi a întregului proces de delimitare a nivelului cheltuielilor corespunzătoare destinaţiilor, a nivelului resurselor şi a desemnării beneficiarilor de avantajele create de stat pe seama acestor eforturi financiare presupune cunoaşterea criteriilor de clasificare a cheltuieilor publice pe diferite grupe. Necesitatea cunoaşterii structurii cheltuielilor publice derivează din faptul că aceasta ilustrează modul în care sunt orientate resursele băneşti ale statului spre anumite obiective : economice, sociale şi cele culturale cu caracter social, militar, politice, financiare etc. Totodată, analiza în dinamica a cheltuielilor publice trebuie efectuată atât pe total, cât şi pe componente, delimitate pe baza diferitelor criterii(economice, funcţional, administrative, politice , financiare ş.a). Asemenea criterii se folosesc de către autoritatea finanţelor publice din fiecare stat la elaborarea clasificaţiilor indicatorilor bugetari pe baza cărora se întocmeşte şi se execută bugetul. Aceste criterii sunt grupate astfel:


Criteriu de clasificare Continut 1. Administrativ(al institutiilor) • cheltuieli ale ministerelor; • cheltuieli ale institutiilor publice autonome sau subordonate; • cheltuieli ale unitatilor administrative-teritoriale; 2. Economic*-temporal • cheltuieli curente(de functionare): cheltuieli materiale, cheltuieli de personal, prime, subventii, transferuri, cheltuieli cu dobanzile, rezerve; • cheltuieli de capital(investitii); • imprumuturi acordate; • rambursari de credite si plati de dobanzi si comisione la credite. 3. Economic*-distributiv • cheltuieli privind plata bunurilor si serviciilor; • cheltuieli de transfer cu caracter economic(subventii)sau social(burse,pensiii,ajutoare,indemnizatii etc); 4. Functional*-pe baza • cheltuieli pentru servicii publice domeniilor,ramurilor,sectoare generale:Autoritati publice; lor de activitate spre care sunt • cheltuieli pentru aparare,ordine publica si dirijate resursele financiare siguranta nationala: Aparare, Ordine publica; publice,pentru indeplinirea • cheltuieli social-culturale: Invatamant, Sanatate, functiilor statului Asistenta sociala; • cheltuieli pentru servicii si dezvoltare publica,locuinte.mediu si ape; • cheltuieli pentru actiuni economice: Industrie,Agricultura si silvicultura, Transporturi si comunicatii; • alte actiuni:Cercetare stiintifica; • transferuri; • imprumuturi allocate; • plati de dobanzi si alte cheltuieli aferente datoriei publice. 5. Financiar-in functie de • cheltuieli definitive: se finalizeaza cu plati la momentul in care se scadente certe si atesta lichidarea completa a efectueaza cheltuielile angajarii statului;

7.In functie de rolul cheltuielilor publice in procesul reproductiei sociale

cheltuieli reale:consum definitive de produs intern brut; • cheltuieli economice: cheltuieli care FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE reprezinta un avans de produs intern si au ca effect crearea de valoare adaugata; publice cheltuieli temporare si/sau operatiuni de • 8. Clasificatia ONU - functionala • cheltuieli pentru serviciiprin publice trezorerie;urmate de finalizare plati la generale; scadente certe; • cheltuieli aparare; • cheltuieli virtuale:pentru cheltuieli pe care statul le angajeaza sa le efectueze in anumite conditii. • cheltuieli pentru educatie; 6. Financiar- in functie de • cheltuieli cu/farapentru contraprestatie; cheltuieli sanatate; • forma de manifetare • cheltuieli definitive/provizorii; • cheltuieli pentru securitate sociala si bunastare; • cheltuielispeciale/globale. cheltuieli pentru locuinte si servicii • comunale; • cheltuieli pentru recreatie,cultura,religie; • cheltuieli pentru actiuni economice; • alte cheltuieli; 9. Clasificatia ONU - economica • cheltuieli care reprezinta consum final de produs intern brut; cheltuieli cu dobanzile aferente • datoriei publice; • subventii de exploatare; • alte transferuri curente; • formarea bruta de capital(investitii brute si cresterea stocurilor materiale); • achizitii de terenuri si active necorporale; • transferuri de capital; • imprumuturi minus rambursari: intrari de credite externe minus rate anuale de rambursat. •

*Prin Ordinul Ministerului Finantelor Publice nr.1025/2005,pentru anul 2006 s-a aprobat in noua clasificare a indicatorilor bugetari. Abordarea structurii cheltuielilor publice necesită utilizarea mai multor criterii de grupare. În literatura şi în practica financiară şi statistică a statelor şi a organismelor internaţionale, se folosesc următoarele tipuri de clasificaţii: a) administrativă; b) economică; c) funcţională;

FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE d) financiară; e) în funcţie de rolul lor in procesul reproducţiei sociale; f) gruparea folosită de organismele O.N.U. si clasificaţii mixte sau combinate. a) Clasificatia administrativă. Aceasta clasificatie are la baza criteriul instituţiilor prin care se efectuează cheltuielile publice: ministere ( departamente, agentii guvernamentale) instituţii publice autonome, unitaţi administrativ-teritoriale etc.Gruparea cheltuielilor pe criterii administrative este utilă, deoarece alocaţiile bugetare se stabilesc pe beneficiari: ministere şi alte instituţii centrale, judeţe, oraşe, comune etc. Ea suferă prin faptul că un minister, departament, agenţie guvernamentală, judeţ, municipiu sau oraş reuşeşte cheltuieli cu destinaţii variate şi, in plus, structura ministerelor şi, respectiv, subordonarea instituţiilor publice se modifică periodic, ceea ce face cheltuielile publice necomparabile in timp. Acest criteriu este folosit la repartizarea cheltuielilor publice de ordonatori de credite bugetare. b) Clasificatia economică. În cazul acesteia se folosesc doua criterii de grupare: primul, conform căruia cheltuielile se impart in: cheltuieli curente ( de functionare), şi cheltuieli de capital (cu caracter de investitii); al doilea, care imparte cheltuielile în cheltuieli cu bunuri şi servicii şi cheltuieli de transfer (de redistribuire). Cheltuielile curente asigură întreţinerea şi buna funcţionare a instituţiilor publice, finanţarea satisfacerii acţiunilor bublice, transferarea unor sume de bani anumitor categorii de persoane, lipsite de remuneratie ori având venituri insuficiente sau pentru onorarea unor angajamente speciale ale statului (împrumuturi). Ele reprezintă un consum definitiv de produs intern brut si trebuie să se reînnoiască anual. În cea mai mare parte a lor, cheltuielile publice sunt cheltuieli curente.Cheltuielile curente cuprind cheltuieli privind plata de bunuri şi de servicii de către instituţiile publice (inclusiv drepturile de personal), plata dobânzilor, subvenţiile şi transferurile. Cheltuielile de capital (de investiţii) se concretizează in achiziţionarea de bunuri de folosinţă îndelungată, destinate sferei producţiei materiale sau sferei nemateriale (şcoli, spitale, aşezaminte de cultură, administratie etc.) după caz. Ele duc la dezvoltarea si modernizarea patrimoniului public.

FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE Cheltuielile privind bunurile şi serviciile ce deosebesc de cheltuielile de transfer, după cum au sau nu la bază o contraprestaţie, în momentul şi în măsura în care, acestea se efectuează de către stat. Astfel, cheltuielile privind plata bunurilor şi serviciilor cuprind, în general remunerarea serviciilor, a prestaţiilor şi a furniturilor necesare bunei funcţionări a instituţiilor publice sau achiziţionării de mobilier, aparatură şi echipamente. Cheltuielile de transfer reprezintă trecerea unor sume de bani de la buget la dispoziţia unor persoane juridice (instituţii cu activităţi autofinanţate, întreprinderi productive), unor persoane fizice(pensionari,şomeri,studenţi, elevi,etc.)sau a unor bugete ale administraţiilor locale. Ele pot avea, deci, caracter economic (subvenţii acordate agenţilor economici pentru acoperirea unor cheltuieli de producţie, stimularea exportului, redresarea financiară, restrângerea unor activitaţi economice etc) sau sociale (burse,pensii, ajutoare şi alte indemnizaţii definitive şi fară contraprestaţie), finantarea unor acţiuni de importanţa majoră efectuate prin intermediul administraţiilor publice locale. În buget, transferurile sunt consolidabile şi neconsolidabile, în funcţie de conţinutul lor şi de legăturile pe care le implică între diferenţele verigi ale sistemului bugetar Transferurile consolidabile sunt, prin esenţa lor, cheltuieli de transfer. Combinarea grupării cheltuielilor publice în cheltuieli de capital(investiţii şi cheltuieli curente de funcţionare) , cu gruparea lor, în cheltuieli privind bunurile şi serviciile plătite şi cheltuieli de transfer permite definirea unei alte grupări: a) cheltuieli privind bunuri , care cuprind cheltuieli curente şi cheltuieli de capital ; cheltuieli de transfer,care cuprind cheltuieli privind crearea de venituri în bani( alocaţii, asistenţă socială) şi subvenţii acordate intreprinderilor productive sau instituţiilor pentru activitaţile autofinanţate în vederea acoperiri cheltuielilor care devansează veniturile obţinute pe seama preţurilor sau tarifelor, şi transferuri de capital. c) Clasificaţia funcţională foloseşte drept criteriu domeniile, ramurile, sectoarele de activitate, spre care sunt dirijate resursele financiare publice sau alte destinaţii ale cheltuielilor legate de efectuarea unor transferuri între diferite niveluri ale administraţiilor publice, plata dobânzilor la datoria publică sau constituirea de rezerve la dispoziţia autorităţii executive. Ele reflectă obiectivele politici bugetare a statului.

FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE Acest criteriu este important pentru repartizarea resurselor financiare publice pe domenii de activitate şi obiective care definesc nevoile publice şi reprezintă obiectivul principal urmărit la examinarea şi aprobarea prevederilor bugetare de către parlament.Instituţiile care funcţionează în diferite domenii de activitate constituie consumatori de resurse bugetare iar conducatorii lor sunt desemnaţi coordonatori de credite bugetare. În România, cheltuielile din aceste domenii sunt stabilite avându-se în vedere politica financiară a statului, numărul de salariaţi, reţeaua de instituţii publice în funcţiune, cele care urmează a se infiinţa în noul exerciţiu bugetar, folosirea bazei tehnice existente cu maximă eficacitate, precum şi următoarele: în domeniul social – utilizarea resurselor financiare ale statului pentru învăţământ sănătate, ocrotiri sociale, cultură, artă, tineret şi sport, refacerea şi ocrotirea a mediului înconjurător, menţinerea echilibrului ecologic şi altele, în condiţiile stabilite de lege susţinerea unor programe prioritare de cercetare, îndeosebi fundamentală; în domeniul economic – realizarea unor investiţii şi a altor acţiuni economice de interes public, acordarea de subvenţii, facilitaţi şi alte mijloace stabilite potrivit legii asigurarea cerinţelor de apărare a ţarii, ordinii publice şi siguranţa naţională; finanţarea administraţiei publice centrale şi locale şi a altor cheltuieli prevăzute de lege; dobânzile aferente datoriei publice şi cheltuielile determinate de emisiunea şi plasarea valorilor mobiliare necesare finanţarii acestei datorii, precum şi de riscul garanţiilor de stat în condiţiile legii. d) Clasificaţia financiară . În funcţie de momentul în care se efectuează şi de modul în care afectează resusele financiare publice , cheltuielile publice se grupează în : cheltuieli definitive; cheltuieli temporare şi / sau operaţiuni de trezorerie şi cheltuielile virtuale sau posibile. Cheltuielile definitive finalizează distribuirea resurselor financiare.Ele cuprind atât cheltuieli curente cât şi cheltuieli de capital.Majoritatea cheltuielilor publice efectuate au caracter definitiv finalizându-se cu plăţi la scadenţe certe şi atesta lichidarea a angajării statului pentru a efectua cheltuieli prevăzute in buget.Cheltuielile definitive sunt cuprinse, deci, ca posturi distincte în bugetele politice.

FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE Cheltuielile temporare sunt urmate de finalizarea prin plăţi cu scandeţe certe.Majoritatea dintre acestea reprezintă operaţiuni de trezorerie şi sunt evidenţiate în conturile speciale ale trezoreriei (de exemplu finanţarea rambursării împrumuturilor şi avansurile anterior consimţite).Cheltuielile temporare nu figurează în bugetele publice , ci se gestionează separat prin tezoreria publica. Cheltuieli virtuale sau posibile reprezintă cheltuielile pe care statul se angajează să le efectueze în anumite condiţii.De exemplu , garanţiile acordate de stat pentru împrumuturi pot conduce la cheltuieli publice numai daca rambursarea lor din resursele speciale constituite sau de catre debitorii giranţi nu poate fi infaptuită; cheltuilile ce se vor efectua pentru acţiuni sau obiective neprevăzute, pe seama rezervelor la dispoziţia guvernului, aprobate în legea bugetară anuală. După forma de manifestare cheltuielile publice pot fi : cu sau fară contraprestaţie; definitive şi provizorii; speciale şi globale. Cheltuielile fară contraprestaţie au caracter de alocaţii bugetare, reprezentând finanţare definitivă fară un contraserviciu din partea colectivităţii beneficiare de resurse publice ( alocaţii familiale , imdemnizaţii de şomaj , burse s.a). Cheltuielile cu contraprestaţie se referă la încasarea unor sume de bani de către stat, conform condiţiilor în care se efectuează aceste cheltuieli : dobânzi la împrumuturi acordate , comisioane la garanţiile guvernamentale ale împrumuturilor şi altele. Cheltuieli definitive nu presupun restituirea sumelor băneşti alocate de stat în timp ce cheltuilile provizorii ( împrumuturi şi avansuri) sunt urmate de rambursarea sau lichidarea obligaţiei de furnizare de produse sau servicii instituţiilor satului. e) Clasificarea dupa rolul cheltuielilor publice în procesul reproducţiei sociale. În cadrul acesteia, cheltuielile publice se împart în: cheltuieli reale ( negative) şi cheltuieli economice ( pozitive). În categoria cheltuielilor reale întra cheltuielile cu întretinerea aparatului de stat, întretinerea şi dotarea armatei cu armament şi tehnică militară etc. Aceasta reprezintă un consum definitiv de produse intern brut. În categoria cheltuielor economice se cuprind investiţiile efectuate de stat pentru înfiinţare de unitaţi economice , dezvoltarea şi modernizarea celor existente, construirea

FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE de drumuri , poduri etc . Aceste cheltuieli au ca efect crearea de valoare adăugată şi reprezintă o avansare de produs intern brut. f) Clasificaţia folosită de instituţiile specializate ale O.N.U. Aceasta are la bază două criterii principale: clasificaţia funcţională şi clasificaţia economica. Clasificaţia funcţională O.N.U a cheltuielilor publice cuprinde cheltuielile pentru: .

servicii publice generale; apărare; ordine internă şi securitate civila; educaţie; sănătate; securitate sociala; locuinţe şi servicii comunale; recreere, cultura şi religie; acţiuni economice; alte acţiuni. În plus, clasificaţia funcţională acoperă toate componentele cheltuielilor, unele având destinaţie diferită in clasificaţia economica: împrumuturile acordate; transferurile, dobânzile, rezervele. Clasificaţia economica O.N.U. a cheltuielilor publice cuprinde: cheltuieli care reprezintă consum final: bunuri şi servicii; dobânzi aferente datorii publice; subvenţii de exploatare şi alte transferuri curente; formarea bruta de capital (investiţii brute şi creşterea stocurilor materiale); achiziţii de terenuri şi active necorporale; transferuri de capital. În România, cuprinderea în buget a cheltuilor publice se analizează la criteriile utilizate în clasificarea O.N.U , folosindu-se următoarele grupări: a) Clasificaţia economică b) Clasificarea funcţională c) Clasificarea pe surse de finanţare. Începand cu 1 ianuarie 2006 , în România , clasificaţia bugetară a cheltuielilor publice se prezintă astfel :

Principalele titluri de cheltuieli prevăzute in clasificaţia economica Cod/ titlu Denumirea indicatorilor A CHELTUIELI CURENTE (COD 01) 10 Titluri I – cheltuieli de personal 20 Titluri II – bunuri şi servicii 30 Titluri III - dobânzi 40 Titluri IV - subvenţii 50 Titlu V – fonduri de rezervă 51 Ttitlu VI – transferuri între unităţi ale administraţiei publice 55 Titlu VII - alte transferuri 57 Titlu VIII – asistenţă socială 59 Titlu IX – alte cheltuieli


B 71 72 75 C 80 81 D 90

CHELTUIELI DE CAPITAL (Cod 70) Titlu X – active nefinanciare Titlu XI – active financiare Titlu XII – Fondul Naţional de Dezvoltare OPERATIUNI FINANCIARE ( Cod 79) Titlu XIII – împrumuturi Titlu XIV – rambursări de credite REZERVE EXCENDENT / DEFICIT Titlu XV – rezerve , excendente / deficit Clasificarea economica arată natura cheltuielilor finanţate pe seama

resurselor financiare publice. În acest fel , se poate stabili : ce ponderi deţin cheltuielile curente, incluzând şi subvenţii, transferurile , dobânzile la datoria publică şi rezervele, în totalul cheltuielilor publice ; ce ponderi deţin cheltuielile de capital ; care este ponderea împrumuturilor acordate; cât reprezintă rambursările de credite, dobânzile şi comisioanele

aferente.

Parlamentul

poate

interpreta

raţionalitatea

deciziilor

guvernamentale privind repartizarea resurselor financiare publice pe destinaţiile economice. Clasificarea economică este primul criteriu folosit în prezentarea generală a cheltuielilor publice. Ea este folosită apoi în formă încrucişată în structura specifică a clasificaţie funcţionale pe care o detaliază cu scopul de a evidenţia conţinutul economic al fiecărei subdiviziuni definite din punct de vedere funcţional. Astfel fiecare parte a cheltuielilor funcţionale cuprinde repartizarea acestora pe criterii economice ( cheltuieli curente cu subdiviziunile lor, cheltuieli de capital cu subdiviziunile lor , rambursări de credit extern , cu dobânzile şi comisioanele aferente). De asemenea clasificaţia economică serveşte la detalierea cheltuielilor pe capitole, subcapitole , articole de cheltuieli şi alineate. Pe structura clasificaţiei economice se definesc şi conturile în contabilitatea publică, care reflectă rezultatele execuţiei bugetare. In cadrul clasificaţiei funcţionale a cheltuielilor publice din legea bugetului de stat pe 2007, acestea se grupează astfel:

Principalele capitole ale cheltuielilor publice prevăzute în clasificarea funcţională Cod/titlu Denumirea indicatorilor PARTEA I – SERVICII PUBLICE GENERALE (cod 50) 5 Autorităţi publice si acţiuni externe 1


3 4 5 6

5 Cercetare fundamentală şi cercetare dezvoltată 5 Alte servicii publice generale 5 Dobânzi 5 Transferuri şi caractere generale între diferite niveluri ale administraţiei

PART PARTEA EA A II A – APĂR APĂRA ARE , ORDIN RDINE E PUBL PUBLIC ICĂ Ă ŞI SIGU SIGURA RANŢ NŢĂ Ă NAŢIONALĂ (cod 59) 6 Apărare 0 6 Ordine publică şi sigurantă naţională 1 PARTEA A III A CHELTUIELI SOCIAL – CULTURALE (cod 64) 6 Învăţământ 5 6 Sănătate 6 6 Cultură , recreare şi religie 7 6 Asigurări şi asistenţă socială 8 PARTEA A IV A- SERVICII ŞI DEZVOLRARE PUBLICĂ, LOCUINŢE, MEDIU SI APE (cod69) 7 Locuinţe, servicii şi dezvoltare publică 0 7 Protecţia mediului 4 PARTEA A V A – ACŢIUNI ECONOMICE ( cod 79) 8 Acţiuni generale , economice, comerciale şi de muncă 0 8 Combustibili şi energie 1 8 Industria externă, prelucrare şi construcţii 2 8 Agricultură , silvicultură , piscicultură şi vânătorie 3 8 Transport 4 8 Comunicaţii 5 8 Cercetarea şi dezvoltarea în domeniul economic 6 8 Alte acţiuni economice 7


PARTEA A VI A – REZERVE , EXCEDENT/DEFICIT (cod 96) 9 Rezerve 7 9 Excedent 8 9 Deficit 9 Clasificarea funcţională reflectă gruparea cheltuielilor publice în funcţie de categoriile de bunuri, servicii, activităţi, obiective ale politicilor statui, prin care acesta îsi îndepl îndepline ineşte şte funcţi funcţiile ile în cadrul cadrul societ societăţi ăţii.i. Clasif Clasifica icarea rea funcţi funcţiona onală lă este este detali detaliată ată cu clasificaţia economica, ce redă conţinutul economic al fiecărei subdiviziuni funcţionale.

3.3 Elaborarea proiectului de buget

Proiectul de buget este elaborat de guvern, prin subsistemul instituţiilor publice aflate in structura acestuia. Deosebit de importanta pentru armonizarea alocării si utilizarea eficienta a resurselor bugetare este elaborarea proiectului de buget in raport cu rezultatele obţinute in domeniile economico-sociale finanţate de la buget. In acest scop, este obiectiv necesara structurarea cheltuielilor fiecărui minister si agenţii guvernamentale pe programe specifice atribuţiilor si competentelor acestora, precum si formularea de criterii concrete de performanta, adaptate la particularităţile sectoriale de activitate, pentru evaluarea eficientei, eficacităţii si economicităţii programelor cu finanţare bugetara si pe ansamblul bugetului. Elaborarea unor criterii de performanta concrete, in raport cu specificul fiecarui sector guvernamental, este un proces extrem de laborios, dar care, odata parcurs, permite factorilor de decizie atat eliminarea, in cea mai mare masura, a subiectivismului si arbitra arbitraliu liului lui in alocare alocareaa resurse resurselor lor bugetar bugetare, e, cat si aprecie aprecierea rea concret concretaa a eficie eficiente ntei,i, eficacitatii si economicitatii, cu care sunt utilizate fondurile publice. Revenind la mecanismul elaborarii proiectului de buget, trebuie subliniat ca atributiile de coordonare, finalizare si prezentare catre govern a acestuia le are Ministerul

FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE Economiei si Finantelor (MEF). Acest minister, impreuna cu institutiile de prognoza, autoritatea centrala, ministerele si agentiile guvernamentale imputernicite prin lege cu calitatea calitatea de ordonator ordonator principal principal de credite, credite, stabilest stabileste, e, pe baza programului programului de guvernare aprobat de parlament, premisele de la care se porneste in elaborarea proiectului de buget. Aceste premise se refera la principalii parametric macroeconomici care conditioneaza fundamentarea proiectului de buget in corelatie cu evolutiile din economie, pentru a se asigura, in mod durabil, atat echilibrul financiar, cat sic el economic general. Concret, este vorba de indicatori sintetici, cum ar fi evolutia produsului intern brut (crestere sau recesiu recesiune ne econom economica ica); ); rata rata inflat inflatiei iei;; gradul gradul de fiscal fiscalita itate; te; evolut evolutia ia creditu creditului lui intern intern (expansiune sau contractie in raport cu obiectivele politicii monetare); cresterea sau reducerea soldului rezervei internationale nete (activele externe din care se scad pasivele externe, ambele exprimate in valute convertibile); volumul finantarii externe (credite contractate de la organismele financiare internationale, de la guvernele altor tari si/sau de pe piata piata privat privataa de capita capital). l). Acesti Acesti paramet parametric ric macroec macroeconom onomici ici permit permit determ determina inarea rea limitei pana la care se pot dimensiona cheltuielile bugetare in raport cu posibilitatile de finantare (interna si externa) a unui anumit deficit bugetar, care trebuie sa se afle, la randul sau, in concordanta cu obiectivul de asigurare a echilibrului financiar, monetary si general economic. Datorita complexitatii deciziei bugetare, elaborarea proiectului de buget reprezinta un process iterative care presupune un flux informational dublu, respective de la MEF catre institutiile bugetare cu atributii in furnizarea bunurilor si serviciilor publice si apoi in sens invers. In tara noastra, derulare procesului bugetar se realizeaza, in concordanta cu prin princi cipi piil ilee teor teoret etic icee si pract practic icee spec specif ific icee aces acestu tuii dome domeni niuu de acti activi vita tate te,, potr potriv ivit it prevederilor Constitutiei Romaniei si Legii privind finantele publice. Prin aceasta lege se stabileste un calendar bugetar precis, care contine termene exacte pentru finalizarea fiecarei etape a elaborarii bugetului, precum si obligatii stricte in sarcina entitatilor publice cu competente pe linia intocmirii bugetului. Astfel, prognoza indicatorilor macroeconomici pentru anul bugetar caruia ii corespunde proiectul de buget, precum si pentru urmatorii trei ani, va fi elaborate pana la

FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE data de 31 martie a anului current, cu mentiunea ca, in masura in care realitatea o impune, indicatorii respective vor fi actualizati pe parcursul derularii procesului bugetar. Pana la data de 1 mai a anului current, MEF este obligat sa inainteze guvernului obiectivele politicii fiscale si bugetare pentru anul corespunzator caruia se elaboreaza proiectul de buget, precum si pentru urmatorii trei ani, impreuna cu limitele de cheltuieli stabilite pe ordonatorii principali de credite. Guvernul aproba obiectivele financiare si limitele de cheltuieli pana la data de 15 mai a anului curent, iar apoi informeaza comisiile pentru buget, finante si banci ale parlamentului asupra principalelor orientari ale politicii sale macroeconomice si ale politicii in domeniul finantelor publice. Pana la data de 1 iunie a fiecarui an, ministerul finantelor publice va transmite fiecarui ordonator principal de credite, o scrisoare-cadru prin care se va mentiona contextual macroeconomic pe baza caruia va fi intocmit proiectul de buget, metodologia de elaborare a acestuia, precum si limitele de cheltuieli aprobate de guvern pentru entitatea publica respective. In cazul in care se schimba premisele macoeconomice, MEF supune guvernului propunerile de modificare a limitelor de cheltuieli initial stabilite, care, dupa aprobare de executiv, vor fi communicate de catre MEF, pana la data de 15 iunie, ordonatorilor principali de credite in scopul definitivarii, de catre acestia, a proiectelor de buget propriu. La randul lor, ordonatorii principali de credite au obligatia ca pana la data de 15 iulie a anului respectiv sa depuna la MEF propunerile pentru proiectul de buget si anexele la acesta, cu incadrarea in limitele cu cheltuieli stabilite, precum si estimarile pentru urmatorii trei ani, insotite de documentatii si fundamentari detaliate. Camera Deputatilor si Senatului, cu consultarea guvernului, isi aproba bugetele proprii si le inainteaza executivului in vederea includerii in proiectul bugetului de stat. Autoritatile publice locale au ca termen aceeasi data - 15 iulie – pentru a depune la MEF propunerile de transferuri nete si de sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pe care le solicita. MEF examineaza proiectele de buget primate si poarta discutii cu ordonatorii principali de credite asupra acestora. In cazuri de divergente, hotaraste guvernul. Ca o finalitate a acestor fluxuri informationale si decizii financiare, ordonatorii principali de credite depun, la MEF, proiectele de buget si anexele la acesta, pana la data

FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE de 1 august a fiecarui an. Apoi, MEF intocmeste si depune la guvern proiectul legii bugetare si al bugetului pana la data de 30 septembrie a fiecarui an. Proiectul legii bugetului de stat este insotit de un raport privind situatia macroeconomica pentru anul bugetar de referinta, precum si proiectia acestuia pe urmatorii trei ani. Dupa insusirea de catre guvern a proiectului legii bugetare si al bugetului, acesta le supune spre adoptare parlamentului cel mai tarziu pentru data de 15 octombrie a fiecarui an. Aceste proiecte reprezinta concretizarea uneia dintre cele mai importante decizii ale puterii executive si este asumat de guvern in ansamblul sau, precum si de catre fiecare membru component al Cabinetului. Ca urmare, in spiritul solidaritatii guvernamentale, membrii executivului au obligatia ca, alaturi de ministrul economiei si finantelor, sa sustina, in cadrul dezbaterilor parlamentare, proiectul de buget in forma insusita de guvern.

3.4 Aprobarea proiectului de buget Institutia publica imputernicita prin Constitutie sa aprobe proiectul de buget este parlamentul. Caracterul preponderent politic, democratic si de larg impact economicasocial al ansamblului deciziilor financiare, reflectate in proiectul de buget, determina, in mod obiectiv, ca aprobarea prevederilor bugetare sa o faca forul legislative, in care sunt reprezentate, prin partidele politice ce detin locuri in cadrul parlamentului, interesele tuturor cetatenilor. Constituind prelevari la fondurile publice effectuate din veniturile persoanelor fizice si juridice, impozitele, taxele si alte contributii sunt reglementate prin legi aprobate de parlament. Regimul fiscal astfel reglementat anterior bugetului de referinta si, uneori, chiar prin prevederi de amendare, in general temporara, a cadrului juridic existent, regaseste in proiectul legii bugetului, isi gaseste reflectarea in partea de venituri a proiectului de buget, supus de guvern aprobarii parlamentului. La fel de importanta ca decizia fiscala, care vizeaza veniturile bugetare, este decizia de alocare a veniturilor bugetare pe diferite destinatii sociale si economice,

FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE materializarea acesteia localizandu-se in partea de cheltuieli a proiectului de buget transmis forului legislativ spre aprobare. In parlament proiectul de buget parcurge urmatoarele etape: prezentarea de catre primul-minsitru (sau ministrul economiei si finantelor) a raportului de marginea proiectului de buget in plenul forului legislativ; examinarea proiectului de buget in comisiile permanente ale parlamentului (structurate, de obicei, pe domenii de activitate, cum ar fi: educatie, cultura, ocrotirea sanatatii, amenajarea teritoriului si protectia mediului, apararea si siguranta nationala, agricultura, industrie si transporturi etc.). Apoi analiza si aprobarea acestuia in comisia de specialitate a legislativului, adica cea de buget, finante si banci. Cu acest prilej, se adopta si decizia privind aprobarea sau respingerea amendamentelor respective urmand a fi luata in plenul parlamentului; dezbaterea si aprobarea proiectului de buget in parlament; promulgarea de catre Presedintele Republicii a legii bugetului, aprobate de parlament. Derularea etapei privind aprobarea proiectului de buget este determinată de modul de organizare a parlamentului (unicameral sau bicameral). Se pot intâlni situatii in care cele doua camere ale parlamentului dispun de drepturi diferenţiate privind formularea de amendamente la proiectul de buget. Pe parcursul dezbaterilor de parlament, membrii acestuia, grupati in cadrul diferitelor formatiuni politice, propun amendamente la proiectul de buget. Prin acestea parlamentarii incearca sa satisfaca cat mai multe din solicitarile cetatenilor pe care-I reprezinta si care le-au acordat votul in baza unor anumite platforme politice electorale, in care alegatorii si-au regasit, intr-o mai mare masura decat in alte programe, optiunile de natura economica, sociala, culturala, spirituala etc. Fundamentarea, ierarhizarea, selectarea si aprobarea amendamentelor la proiectul de buget este un process extreme de complex si laborios, deoarece, pe de o parte, resursele bugetului sunt limitate in raport cu cerintele societatii, iar, pe de alta parte, chiar in cadrul aceluiasi partid politic, amendamentele unor parlamentari pot intra in contradictie cu amendamentele formulate de alti parlamentari. De aceea, se procedeaza in trepte, si anume mai intai se stabilesc in interiorul fiecarui partid amendamentele care se doresc a fi sustinute si apoi se incearca aprobarea lor in planul parlamentului. In interiorul partidului, optiunea pentru un anumit pachet de amendamente se face pornind de la

FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE concordanta care trebuie sa existe intre propunerile respective si politica economica a guvernului in cazul formatiunilor politice aflate la putere, partidele aflate in opozitie, prin amendamentele formulate, incercand sa modifice tocmai politica economica a executivului, pe care o considera inadecvata pentru tara . Totodata, partidele trebuie sa urmareasca theoretic , in selectarea amendamentelor, oiectivul ca propunerile de modificare a proiectului de buget sa raspunda solicitarilor pentru bunuri si servicii publice ale cat mai multor cetateni (alegatori). Aceasta distribuire echitabila din punct de vedere social si economic a efectelor favorabile ale bugetului trebuie asigurata in pofida faptului ca unele grupuri de cetateni dispun, prin pozitia in societate, de o capacitate sporita de lobby (influentare a parlamentarilor), cum ar fi cazul cercurilor oamenilor de afaceri, reprezentantilor diferitelor sectoare publice, ai mass-media etc. Odata adoptat, in raport cu criteriile mentionate, pachetul de amendamente al unui partid trebuie sustinut de toti parlamentarii acestuia – indifferent daca amendamentele unora nu se regasesc in setul de propuneri stabilit de formatiunea politica respectiva pentru a fi dezbatut in plenul parlamentului, aceasta atitudine inscriindu-se in principiul disciplinei de partid, fara de care o formatiune politica nu poate functiona. In faza urmatoare, fiecare partid incearca sa-si impuna, in cadrul dezbaterilor din Parlament, propriile amendamente. Si in acest caz are loc un process de selectie a amendamentelor ce pot fi aprobate, deoarece, pe de o parte, de obicei, prin influentele lor financiare ele depasesc resursele bugetare disponibile, iar, pe de alta parte, unele din amendamente pot fi in contradictie cu politica guvernului, care a elaborate proiectul de buget. Transarea setului de amendamente care sunt aprobate de parlament se face prin negocieri politice intre partidele parlamentare, cu respectarea principiului majoritatii. Astfel, partidul sau coalitia de partide care formeaza majoritatea politica parlamentara isi poate impune propriile amendamente in mai mare masura decat partidele aflate in opozitie. In concordanta cu obiectivele Uniunii Economice si Monetare, Romania ca tara membra a Uniunii Europene, este obligata sa respecte reglementarile referitoare la prevenirea deficitului public excesiv. Consiliul Uniunii Europene are importante atributii pentru supravegherea avolutiei aconomice in fiecare stat si la nivelul Comunitatii, in

FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE materie bugetara, urmarindu-se prevenirea si descurajarea deficitului public excesiv si incheierea executiei bugetului general consolidate cu rezultate apropiate de echilibru sau chiar cu excedente in raport cu specificul fiecarei perioade a ciclurilor de dezvoltare. Deficitul maxim admis al bugetului general consolidate la nivelul intregului sector al administratiei publice nu poate depasi 3% din produsul intern brut.

3.5 Execuţia bugetului Dupa promulgarea de catre Presedinte, legea privind bugetul se publica in buletinul oficial al tarii, moment in care bugetul devine operational, trecandu-se la executia acestuia, care se realizeaza pe durata anului bugetar. Executia bugetului consta in incasarea veniturilor si efectuarea cheltuielilor aprobate de forul legislativ. Acest proces, deosebit de amplu si de complex antreneaza participarea unui numar foarte mare de operatori bugetari, si anume aparatul fiscal, cu toate structurile sale centrale si teritoriale; institutiile bugetare de la ministere si alte agentii guvernamentale si pana la institutiile publice operative (scoli, spitale, muzee, teatre, unitati militare, instante judecatoresti etc.); unitati administrative-teritoriale si alte entitati publice care primesc transferuri de la bugetul de stat; organizatii internationale care primesc de la sau transfera la buget sume de bani etc. Responsabilitatea executiei bugetare revine guvernului, care, prin institutiile sale componente, trebuie sa-si dovedeasca capacitatea de administrare atat a procesului de colectare la un nivel cât mai ridicat a veniturilor, cât si a procesului de utilizare eficientă a alocaţiilor bugetare. Prevederile bugetare privind veniturile reprezinta limite minime de realizat cu exceptia veniturilor din imprumuturi, care constituie limite maxime de atins. La randul lor, cheltuielile bugetare aprobate prin lege, reprezinta limite maxime, ce nu pot fi depasite, institutiile publice care executa bugetul fiind obligate sa respecte intocmai destinatiile stabilite pentru fiecare alocatie bugetara. In executie, existand multiple particularitati de continut si institutionale, executia veniturile bugetare este un proces distinct de executia cheltuielilor bugetare.

FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE Monitorizarea operative a executiei bugetare se realizeaza, in general, printr-un department specializat in cadrul MEF, care sintetizeaza informatiile privind incasarea venituriloe si efectuarea cheltuielior. Obiectivul principal a; acestei structuri institutionale este de a mentine, pe parcursul executiei bugetare, raportul dintre venituri si cheltuieli in limitele aprobate prin legea bugetara, asigurandu-se astfel echilibrul financiar si cel monetar. Incasarea veniturilor cuvenite bugetului si, respective, efectuarea platilor de la buget se efectueaza fie printr-o institutie specializata aflata in subordinea MEF (trezoreria statului), fie prin sistemul bancilor comerciale, pe baza de conventii privind prestarea de servicii, incheiate intre acestea si MEF. Executia veniturilor bugetelor subsectorului administratiei centrale si administratiilor sistemelor de asigurari sociale se realizeaza prin Autoritatea Nationala de Administrare Fiscala (ANAF), care functioneaza ca institutie publica in subordinea Ministerului Economiei si Finantelor, iar pentru administratiile locale prin aparatul fiscal al acestora, si consta in derularea mai multor faze procedurale successive. In cazul impozitelor directe, fazele executiei bugetare sunt urmatoarele: asezarea, lichidarea, emiterea titlului de percepere si perceperea efectiva a impozitului. Asezarea impozitului reprezinta identificarea si dimensionarea materiei impozabile a unei persoane fizice sau juridice, care, potrivit legilor fiscale, intra sub incidenta impozitarii. Lichidarea constituie determinarea cuantumului impozitului afferent materiei impozabile in raport cu cotele de impozit si alte conditii prevazute de lege. Pe baza acestor date se procedeaza la deschiderea rolului fiscal al persoanei fizice sau juridice respective, in care se inscrie suma datorata(debitul) de persoana in cauza. Emiterea titlului de percepere a impozitului consta in inscrierea cuantumului impozitului respective intr-un document (dispozitie), in baza caruia se autorizeaza perceperea unui anumit venit bugetar. In practica, asemenea documente sunt reprezentate fie de titlul de incasare (emis atunci cand contribuabilul isi achita din proprie initiative datoria), fie de ordinul de incasare (utilizat pentru anuntarea debitorului asupra obligatiei de plata, precum si in cazul executarii silite a debitorilor care nu-si achita datoriile catre buget in termenul legal).

FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE Perceperea impozitului consta in incasarea efectiva a sumei datorate de catre debitori recurge, inclusiv prin metoda executarii silite, atunci cand contribualii nu-si achita obligatiile bugetare in termenele stabilite de lege. In unele cazuri, procedura urmaririi se poate concretize si in ipotecarea bunurilor aflate in proprietatea debitorilor, MEF fiind reprezentantul statului in litigii de aceasta natura. Pentru impozitele indirecte dar si pentru celelalte venituri bugetare, exista proceduri specifice de executie. In executia practica a veniturilor bugetare, fazele de natura administrative (asezarea, lichidarea, emiterea titlului de percepere a impozitului) sunt delimitate institutional de operatiunea de percepere (incasare efectiva) a impozitelor. Primele trei faze sunt executate de organelle cu atributii fiscale, iar operatiunea de incasre de catre organele trezoreriei statului. Respectarea destinatiei si a cuantumului aprobat pentru fiecare categorie de cheltuieli bugetare impune, in executie, parcurgerea unor faze procedurale successive pentru fiecare alocatie bugetara, dupa cum urmeaza: angajarea, lichidarea, ordonantarea si plata. Instrumentul juridic in care sunt materializate asemenea obligatii poate fi: contractul, decizia ministeriala, hotararea judecatoreasca, prevederile unor legi nou aparute. Asadar, angajarea cheltuielilor bugetare este un effect al deciziilor institutiilor componente ale guvernului sau al unor decizii ale forului legislative (parlamentul), cum este cazul legilor adoptate pe parcursul exercitiului bugetar, prin care se majoreaza diferite cheltuieli bugetare (salariile functionarilor publici, pensile, alocatiile pentru agricultura etc). Atributii in ceea ce priveste angajarea cheltuielilor bugetare au conducatorii diferitelor strcuturi ale institutiilor publice (minstri, secretari de stat, directori generali, directori etc), care pot delega integral sau partial competentele unor personae din subordine, carora li se stabileste in mod precis cadrul actiunilor asupra carora pot decide. Prin continutul si consecintele sale, angajarea reprezinta faza cea mai importanta a executiei cheltuielilor bugetare, de care depend incadrarea in limitele aprobate prin buget.

FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE Lichidarea reprezinta faza in care institutia publica constata si mentioneaza furnizarea bunurilor si/sau serviciilor contractate (angajare anterior), faza in care are loc, in functie de cantitatea si calitatea livrarilor, stabilirea sumei datoare furnizorilor. Ordonantarea constituie actul de emitere, din partea unei institutii publice, a unei dispozitii sau ordin de plata a unei sume din alocatia bugetara in favoarea unui tert. Plata reprezinta achitarea efectiva de catre institutia publica a sumei datorate catre furnizori sau creditori. Guvernul poate stabili prin hotarare, la propunerea ministrului economiei si finantelor, actiunile si categoriile de cheltuieli pentru care se pot efectua plati in avans de pana la 30% din fondurile publice, criteriile si procedurile care se vor folosi in acest scop. Operatiunile specifice primelor trei faze (angajarea, lichidarea so ordonantarea) sunt effectuate, pe baza avizelor serviciilor operationale (spre exemplu, la spitale, sectiile medicale, serviciul aprovizionare etc.), de catre conducatorii institutiilor publice (sau mandatatii acestora), denumiti si ordonatori de credite bugetare. Acestia la randul lor, sunt clasificati in ordonatori de gradul I (conducatorii ministerelor si agentiilor guvernamentale din subordinea executivului), de gradul II(conducatorii structurilor de conducere si coordonare din teritoriu ale ministerelor, cum ar fi directiile sanitare judetene, inspectoratele scolare judetene etc) de gradul III (conducatorii institutiilor publice operationale: spitale, scoli, teatre, muzee etc.) Operatiunile vizand a patra faza, cea de plata, le efectueaza engajatii serviciului financiar al institutiei publice. Toti functionarii publici participanti la fazele executiei cheltuielilor unei institutii bugetare raspund solidar pentru calitatea si legaliatea gestionarii banilor publici.

3.6 Incheierea executiei bugetare Concretizarea modului de gestionare a bugetului se efectueaza prin intocmirea la finele anului bugetar, a contului de executie bugetara. Acesta reflecta finalitatea operatiunilor de executare a veniturilor si cheltuielilor bugetare si conduce la determinarea modului cum executivul, prin institutiile publice din structura si subordinea

FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE sa, a respectat incadrarea in veniturile, cheltuielile si soldul bugetar aprobat de parlament (echilibru, deficit sau excedent). Continutul contului de executie bugetara este diferit in raport cu metoda de evidenta bugetara adoptata de autoritatile guvernamentale privind durata exercitiului bugetra. In acest sens, se poate utilize sistemul de exercitiu sau sistemul de gestiune. In sistemul de exercitiu, contul de executie bugetara cuprinde totalitatea operatiunilor care privesc anul bugetar respective, chiar daca unele dintre acestea – incasarea unor venituri si/sau efectuarea unor cheltuieli – se realizeaza dupa inchderea anului bugetar. Ca effect al acestor particularitati, pentru o perioada de cateva luni, in cursul unui an bugetar se conduce o evidenta paralela, concretizata in conturi de venituri si respective de cheltuieli, corespunzatoare atat anului curent, cat si anului bugetar precedent. In sistemul de gestiune, contul de executie bugetara cuprinde numai operatiunile de incasari ale veniturilor si plati in contul cheltuielilor realizate efectiv in anul bugetar respective, indifferent de exercitiul bugetar la care se refera. Asadar, operatiunile ramasa neefectuate in cursul unui an bugetar se reflecta in contul de executie al anului urmator, ceea ce inseamna ca acest cont, in sistemul de gestiune, cuprinde operatiuni aferente atat anului curent, cat si celui precednt. Intocmirea contului de executie bugetara se face de catre MEF, pe baza darilor de seama contabile si a conturilor privind executia de casa a bugetului, elaborate de fiecare institutie publica. Aceste documente de raportare contabila se centralizeaza, pe verticala, la nivelul fiecarei entitati guvernamentale (ordonator principal de credite), care depune apoi, la MEF, situatia executiei bugetare din domeniul sau de activitate. Contul (general) de executie bugetara, intocmit de Ministerul Economiei si Finantelor, se prezinta guvernului, care, dupa discutare, hotaraste supunerea acestuia parlamentului pentru dezbatere si aprobare. Dupa primirea contului privind executia bugetara, parlamentul transmite documentul institutiei supreme de control al finantelor publice care, in cele mai multe tari, poarta denumirea de Curte de Conturi. Aceasta este o institutie publica exterioara guvernului, care actioneaza in mod autonom, conform legii proprii de organizare si functionare, pe langa forul legislative. Curtea de Conturi raporteaza parlamentului asupra

FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE rezultatelor controalelor efectuate, propunand, totodata, masuri de imbunatatire a unor dispozitii legale in vederea cresterii eficientei utilizarii fondurilor publice. In privinta contului de executie bugetara, Curtea de Conturi efectueaza la fiecare institutie publica controlul ulterior, viznad legalitatea si realitatea datelor cuprinse in acest document. Totodata, bazandu-se pe criteriile de performanta bugetara ce trebuie elaborate si aprobate de guvern, cu reflectarea specificului fiecarui domeniu de activitate economicasociala finantata de la buget, Curtea de Conturi verifica eficienta, eficacitatea si economicitatea executiei bugetare, pronuntandu-se si asupra calitatii gestiunii banilor publici la nivelul fiecarei institutii si pe ansamblul bugetului. La inchierea verificarilor effectuate prin structurile sale functionale, daca nu se constata nelegalitati si prejudicii aduse fondurilor publice, Curtea de Conturi emite actul de descarcare de gestiune a conducatorului (ordonatorului de credite) fiecarei institutii publice. Daca se constata operatiuni nelegale, generatoare de pagube materiale, acestea se recupereaza prin instantele de profil din sfera puterii judecatoresti.


Etapele procesului bugetar la nivelul autorităţilor publice centrale din România13

13

Iulian Văcărel , colectiv, Finanţe publice,EDP- Bucureşti, 2006

FINANŢELE INSTITUŢIILOR PUBLICE In final, Curtea de Conturi prezinta parlamentului raportul privind controlul contului de executie bugetara in vederea dezbaterii si aprobarii acestui cont. Organizarea si functionarea controlului financiar, in general, asupra executiei bugetare, in special, prezinta particularitati de la o tara la alta. Important este ca, prin formele concrete de organizare si functionare a controlului financiar, sa se evite manifestarea conflictului de interese si sa se realizeze controlul reciproc al puterilor in stat, in sensul ca organismul care gestioneaza bugetul (guvernul) sa fie controlat si de o entiate publica exterioara acestuia, aprobarea executiei bugetare efectuand-o o alta putere un stat, respective forul legiuitor (parlamentul). In afara controlului financiar (intern si extern, in cadrul fiecaruia din aceste categorii existand cele doua forme de exercitare: preventive si ulterior), mai functioneaza controlul politic executat de parlament. Acest tip de control se manifesta atat cu prilejul examinarii si aprobarii proiectului de buget, cat si la aprobarea contului de executie bugetara, precum sip e parcursul executiei bugetare. Pe baza raportului privind contul de executie bugetara, elaborate de institutia specializata de control al finantelor publice, parlamentul declanseaza procedura de dezbatere si aprobare a acestuia. Mai inati are loc analiza raportului in comisiile permanente reunite de buget, finante si banci ale forului legislative, iar apoi se dezbate in plenul parlamentului proiectul de Lege privind aprobarea contului de executie bugetara. Cu aceasta ocazie se prezinta de catre executiv sinteza evolutiilor economicofinanciare din anul la care se refera executia bugetara si factorii care au influentat evolutia acesteia. Apoi, are loc exprimarea punctelor de vedere ale formatiunilor politice reprezentate in forul legislative, prilej cu care se fac aprecieri privind calitatea gestiunii bugetare comparative cu prevederile bugetului aprobat. Totodata, se pot avansa propuneri privind modificarea unor legi in vederea cresterii eficientei utilizarii banilor publici. In continuare, se trece la discutarea pe articole a proiectului legii privind aprobarea contului de executie bugetara. In continutul sau, pe langa articolele privind aprobarea contului respective, se pot introduce prevederi referitoare la continuarea verificarii de catre Curtea de Conturi a anumitor aspecte ale executiei bugetare si la raportarea catre Parlament a constatarilor reziltate si a masurilor legale aplicate.

FINANTELE INSTITUTIILOR PUBLICE P1

Recommend Documents