disertatie

Cuprins

Introducere / 5 Capitolul 1  Noua comunicare / 8 1.1 Lumea în care trăim / 8 1.2 Mass-media Mass-media şi charisma charisma / 11 11 1.3 Efectele Efectele mass-media mass-media / 14 Capitolul 2 Charisma la graniţa dintre discipline /17 2.1 Carismă sau charismă? / 17 2.2 Rude, prieteni, prieteni, cunoştinţe / 18 2.3 Teorii Teorii ale charismei / 19 2.4 Liderul charismatic / 22 Capitolul 3 Charisma bună versus charisma ne-bună / 29 3.1 Charisma bună. Iisus / 29 3.2 Charisma ne-bună / 32 3.3 „Mulţimea este ca o nevastă proastă” / 34 Capitolul 4 Caracteristicile unei persoane charismatice sau cum recunoaştem o persoană charismatică / 39 4.1 Mustaţa, Pălăria, Pălăria, Papionul, Pipa şi Barba / 39

3 4.2 Gesturi, atitudini, abilităţi abilităţi / 43 4.3 Exerciţiul suprem al charismei – a vorbi în public / 45 Studiu de caz – Charisma mărcii mărcii / 48 Concluzii / 53 Lista bibliografică / 54 Anexe Anexa A – Prima dezbatere televizată dintre Nixon şi Kennedy Anexa B – Elemente ale aspectului fizic definitorii pentru persoane charismatice Anexa C – Logo dincolo de marcă - adidas Anexa D – Lista profesiunilor păpuşilor Barbie vândute până în acest moment

Introducere

Ideea de a realiza o lucrare de disertaţie cu acest subiect nu mi-a venit doar  datori datorită tă fapt faptul ului ui că am regăs regăsit it aceas această tă temă temă pe list listaa de propun propuneri eri a profe profeso sorul rului ui coordonator, dar şi pentru că este o veche dragoste de-a mea: am vrut să fac şi teza de licenţă pe aceeaşi temă, dar avântul caracteristic acelor ani m-a ghidat către alte domenii, deoarece era un moment în care mă fascina creaţia publicitară, pe care am ales-o în detrimentul acestui subiect. Dar, mai bine mai târziu decât de cât niciodată. Se vorbeşte prea mult despre charismă. Prea mult sau insuficient? Conform teoriilor formei fără fond, a vorbi mult despre un subiect nu înseamnă a vorbi cu substanţă. Nu am pretenţia, şi vreau să clarific acest lucru de la început, de a putea lămuri în aceste pagini toate problemele legate de charismă. De fapt scopul meu este să ridic noi întrebări, astfel încât izvorul cercetării să nu sece niciodată. Din păcate, majoritatea cazurilor în care se foloseşte termenul sunt legate de violenţe brutale şi de personaje nefaste precum Hitler. Iată un singur exemplu, al celui mai de temut criminal american, Charlie Manson. Mans Manson on şi aşaaşa-nu numi mita ta sa „familie" au crea creatt valu valuri ri de groa groază ză în într întrea eaga ga Californie, stat care nu este tocmai neobişnuit cu crimele bizare şi criminalii în serie 1. Acele valuri de groază aveau să se răspândească, curând după aceea, în toată lumea. Fost puşcăriaş fără nici o perspectivă, Manson îşi domina discipolii de aceeaşi calitate cu un amestec de filosofie biblică denaturată şi texte ale formaţiei Beatles, tendenţios interpretate. Acestea, combinate cu atracţia sexuală şi magnetismul pe care îl 1

www.wikipedia.org,, accesat la 27.10.2007 www.wikipedia.org

6 exercita asupra membrilor de sex femeiesc ai „familiei" sale, au asigurat controlul fizic şi spiritual complet al lui Manson asupra grupului. Primel Primelee crime crime despre care s-a aflat în mass-m mass-medi ediaa au avut loc în vara vara anului anului 1969, pe când „familia" ocupa o fermă părăsită, utilizată pentru filmări cinematografice. Aici, Manson şi-a organizat „Armada de uscat", o flotă de transportoare blindate pentru teren nisipos, nisipos, care urmau să-i protejeze pe membrii gospodăriei gospodăriei sale pe durata a ceea ce el numea „Helter Skelter"2. Este caracteristic pentru educaţia lacunară a lui Manson, faptul că, pentru el, „Helter Skelter" era o simplă interpretare eronată a cuvintelor unui cântec scris de Beatles – nu ştia că denumirea se referea la căluşeii din iarmaroc. Charlie hotărâse deja că un alt cântec, mai vechi, al celor patru celebrităţi,  Blackbird - „Mierla" - (literal „pasărea neagră") - reprezintă o chemare pentru toţi negrii din America la răscoală împotriva albilor, albilor, iar acum era de părere că sosise sosise momentul să înceapă Holocaustul, Holocaustul, ceea ce ar fi dus la anihilarea reciprocă a raselor şi ar fi permis „familiei” să preia controlul total. Prin 1969, acest bărbat charismatic şi schimbător ca un cameleon era punctul central al unui grup de admiratori; cât despre noul Mesia pe care îl reprezenta Charlie pentru ea, „familia” ar fi făcut orice - chiar şi o serie de crime. De-a lungul întregului an care a urmat, ei aveau să acţioneze la îndemnul furiei oarbe şi sociopatice a lui Manson, împotriva autorităţilor şi a întregii omeniri. Charles Manson ar fi putut fi eliberat condiţionat de destulă vreme: încarcerat la San Quentin, el face câte o cerere de eliberare ori de câte ori are această posibilitate, folosindu-şi sinistra forţă de persuasiune psihologică, pentru a convinge autorităţile care răspund de eliberarea condiţionată că e perfect normal şi că nu au de ce să se teamă. Este, totuşi, puţin probabil ca bărbatul definit cândva drept cel mai periculos om din America să fie eliberat vreodată. Este evident, din cele povestite mai sus, că forţa persuasivă a unor persoane îşi lasă amprenta definitiv în caracterul şi acţiunile discipolilor. Iată una din ideile de la care   pleacă acest studiu şi anume aceea că există şi charismă care poate fi folosită în influenţarea oamenilor în mod pozitiv – de aceea am ales exemplul lui Iisus – dar şi 2

Cântecul compus de Lennon/McCartney a fost la momentul respectiv o schimbare în muzica celor de la Beatles, considerată de unii, dulceagă. Cântecul este zgomotos, iar titlul simbolizează ascensiunea de la  bază la vârf, termenul fiind folosit în engleza britanică şi cu sensul de confuz, derutat. (n.a.)

7 aceea că, deşi este considerat un har, o calitate cu care omul se naşte, poate fi „învăţată”. Iată de ce am considerat că este bine să se depăşească graniţele cercetărilor în acest domeniu realizate până acum şi am propus descoperirea puterii charismatice a anumitor  mărci. Drumul este lung şi anevoios, dar orice potecă bătută este un pas înainte.

Capitolul 1 Noua comunicare

1.1. Lumea în în care care trăim

Secolul XXI va fi al comunicării sau nu va fi deloc este deja o afirmaţie depăşită. Acum câţiva ani, în momentul în care se vorbea despre comunicare, lucrurile erau stabilite, frumos ordonate, în anumite graniţe, modele, scheme. Iar în privinţa mijloacelor  de comunicare, diversitatea nici nu gândea nivelul la care s-a ajuns în zilele noastre. Deja radioul este piesă de muzeu, iar televiziunea aspiră puternic la acest statut. Vorbim de media care se nasc pe măsură ce scriu aceste rânduri, de viteze ce nu  pot fi atinse şi de cantităţi impresionante de informaţie. Se speculează deja apariţia unei noi specii: robosapiens, astfel încât ne întrebăm nu de puţine ori: „Încotro?” şi „oare va face faţă structura noastră mentală valului de schimbări?” Din păcate, de cele mai multe ori, evoluţia pare să capete conturul unei in-voluţii. Lupul îşi schmbă părul, dar năravul ba, aşa că avem de-a face cu noi mijloace pe vechi structuri. Neschimbată rămâne setea cu care oamenii consumă spectacolele morţii oferite de circuitele de viteză, umplând paginile ziarelor şi revistelor cu prim-planuri de trupuri zdrobite, ascunse timid de televiziune prin imagini din care totuşi curg şuvoaie de sânge.

9 Marshall McLuhan spunea ca există „o foame metafizică de a experimenta totul prin  prisma sexualităţii, de a smulge inima misterului, ca să te bucuri de un superfior.”3 Pentru a susţine afirmaţia conform căreia, deşi mijloacele se schimbă, subiectele şi scopurile rămân de cele mai multe ori aceleaşi, iată un exemplu citat din acelaşi autor, al unui fapt care s-a petrecut în secolul trecut. La 5 ianuarie 1948, Life a prezentat o fotografie de dimensiuni mari, cu textul explicativ „Zece secunde înaintea morţii”. O femeie din Chicago a chemat ziariştii şi le-a spus că are de gând să se sinucidă. Un fotograf s-a grăbit să ajungă în apartamentul ei şi a făcut un instantaneu. Imediat după ce a reuşit să imortalizeze acel chip torturat, femeia s-a strecurat pe lângă fotograf şi a sărit  pe geam.4 De fapt este vorba de a oferi emoţii din ce în ce mai puternice, situaţii în care este evident rolul tehnologiei moderne. Chiar şi persoanele charismatice îşi măresc această calitate datorită mass media. Să nu uităm în acest sens, rolul jucat de radio BBC în discursurile lui Winston Churchill din timpul celui de-al doilea Război Mondial, subiect de care vom mai aminti pe parcurs. Este aproape imposibil să trasăm graniţa între mass media pentru informare şi mass media pentru senzaţional. Capitularea Capitularea Japoniei din august 1945, care a pus capăt luptelor luptelor celui de-al de-al doilea Război Mondial, a folosit ca mijloc de comunicare tot radioul. Pe 10 august 1945, 1945, după invadarea Manciuriei de către Uniunea Sovietică şi   bombardamentele atomice de la Hiroşima şi Nagasaki, Nagasaki, liderii japonezi au decis în timpul unei conferinţe imperiale să accepte în principiu termenii capitulării necondiţionate aşa cum fuseseră ei stabiliţi de Aliaţi prin aşa numita „Declaraţie „Declaraţie de la Potsdam”. Potsdam”. Au trebuit să mai treacă însă câteva zile cu lupte în spatele uşilor închise, inclusiv cu o tentativă de lovitură de stat, până când împăratul Hirohito s-a adresat naţiunii prin intermediul radioului, anunţând pe 15 august acceptarea condiţiilor impuse de Aliaţi. Ceea ce este lamentabil este faptul că mass media îşi folosesc de foarte multe ori   puterea charismatică pentru a dezinforma, funcţia de informare definită în raportul UNESCO5 şi care ocupa primul loc între cele cinci fiind, după părerea mea, istorie.

3

Marshall McLuhan, Mass-media sau mediul invizibil , p. 33 ibidem 5 Apud Ioan Drăgan, Paradigme ale comunicării de masă, ed Şansa, Bucureşti, 1996, pag. 170 4

10 Consumul zilnic de informatie cu diferenţele cantitative şi calitative de la un individ la altul, de la o comunitate naţională la alta, reprezintă o obişnuinţă, o necesitate de la sine înţeleasă şi a cărei ignorare generează inevitabil frustrare, nemulţumire. Presa, radioul, televiziunea şi mai nou Internetul sunt canale prin care se influenţează, orientează şi dirijează opinia publică, interesele, motivaţiile oamenilor, conştiinţele lor, independent de graniţele propriilor voinţe şi simţuri, iar oamenii sunt tot mai dependenţi de această reţea globală pentru a fi la curent cu ceea ce se întâmplă în lume. De aceea ne  bazăm pe credibilitatea mijloacelor de comunicare în masă. Avantajele pe care le oferă mass-media înseamnă, din păcate, tot atâtea puncte slabe, iar dependenţa tot mai mare a omului de ceea ce îi oferă acestea reprezintă o ocazie  propice şi pentru dezinformare. dezinformare. Iar prin aceasta este posibil să fie schimbate atitudinile atitudinile,, convingerile, trăirile şi comportamentul oamenilor fără a apela la mijloace violente; în acest sens putem vorbi de charisma mass-media, căci dacă ar fi să analizăm studiile, sondajele, am putea observa că fiecare mijloc de comunicare are proprii disciploi. Din  păcate, de multe ori, metodele prin care mass-media aleg să îşi perpetueze şi, de ce nu, legitimeze, puterea de influenţare, nu sunt cele mai ortodoxe.  Noţiunea de dezinformare poate fi echivalată cu „minciuna” sau orice “informaţie falsă”, dacă analizăm termenul în sens larg, sau poate fi delimitată mai strict. În măsura în care ideea de influenţare a opiniei publice îi este inerentă, dezinformarea se apropie de alte trei tehnici de manipulare a informaţiei – intoxicarea, propaganda şi publicitatea –  dar păstrează faţă de acestea diferenţe, având un domeniu specific. Spre deosebire de publicitate publicitate,, care încearcă atragerea opiniei publice, în vederea declanşării unei acţiuni de achiziţie, a unui schimb de părţi, dezinformarea ascunde sub o fals falsăă apar aparen enţă ţă de obie obiect ctiv ivit itat atee dori dorinţ nţaa sa de a obţi obţine ne un prof profit it unil unilat ater eral al.. Principala deosebire între dezinformare şi propagandă este aceea că aceasta din urmă se   prezintă cu faţa descoperită, fără a avea intenţii ascunse. Chiar şi în cazul în care foloseşte ca mijloace neadevărurile, o face în slujba unui scop asupra căruia nu are nimic de ascuns – scopul scuză, la urma urmei mijloacele - în timp ce dezinformarea este mult mai discretă, scopul ei final fiind foarte greu perceptibil, cel puţin în timpul desfăşurării campaniei de dezinformare.

11 Avantajele vantajele televiziunii televiziunii sunt rapiditatea rapiditatea cu care poate reacţiona reacţiona la situaţii noi sau schimbătoare, faptul că nu este necesar ca cei care o urmăresc să aibă un nivel ridicat de cultură şi faptul că orice societate este capabilă să asimileze mesajul transmis printr-un  program de televiziune. Dar, odată cu extinderea impactului televiziunii asupra opiniei   publ public icee şi a creş creşte teri riii rolu rolulu luii său său în soci societ etat ate, e, au luat luat propo proporţ rţii ii şi posi posibi bili lită tăţi ţile le de denaturare şi de trucare a imaginilor, de folosire a lor în alte scopuri decât cele cunoscute   până acum. Iată de ce puterea de seducţie a unor personalităţi poate fi mărită prin intermediul acestui mijloc de comunicare, sau, mai bine spus, poate fi chiar creată uneori. Vorbim încă de televiziune ca principal mijloc de comunicare şi în acest secol, supremaţia acesteia neputând fi depăşită de noile media, cel puţin nu în curând. Puterea argumentului oferit de televiziune – “am văzut cu ochii mei” – subjugă masele şi le transformă transformă foarte repede în sclavi ai imaginii imaginii pentru care conţinutul nu are atât de multă importanţă – ca să nu spunem că nu are deloc! Vina este a lumii în care trăim. Un secol de haos şi de neîncredere, în care zilnic sunt lansate semnale de alarmă, din care nu înţelegem că trebuie să salvăm ce a mai rămas din acest petec de civilizaţie. O lume aflată la sfârşitul unei crize şi la începutul uneia noi. O lume tocmai bună pentru apariţia unor noi lideri charismatici. 1.2. Mass media media şi charisma charisma

Dacă trebuie să analizăm relaţia dintre mass media şi charismă, cele mai puternice figuri sunt cele ale oamenilor politici, dat fiind faptul că sunt şi cele mai dese prezenţe în viaţa noastră zilnică. Iar dacă vorbim de charismă politică, America ocupă un loc de frunte în acest sens, nume ca Franklin Roosevelt, Ronald Reagan, Bill Clinton sau John Kennedy transmiţându-ne multe din acest punct de vedere. Succe Succesu sull pe care care John John Kenn Kennedy edy l-a l-a obţi obţinut nut în aleg alegeri erile le din din 1960 1960,, în faţa faţa adversarului său, Richard Nixon, a pornit, în mare parte, chiar de la prima dezbatere televizată a celor doi doi6, din data de 26 septembrie 1960. Multe aspecte ale acestei dezbateri se bazează pe puterea de seducţie şi pe imaginea de erou de film a lui Kennedy, care degaja optimism şi personalitate. Nixon a 6

Textul Textul original al dezbaterii se află în Anexa A

12  pierdut bătălia nu numai din aceste cauze, dar şi datorită faptului că discursul său era lipsit de umor, de relatări amuzante, de lucruri care să dovedească afecţiune de vreun fel. Era un discurs plin de forţă şi încredere, fără a stipula şi latura sensibilă a populaţiei, fără a le oferi iluzia unei apropieri. De altfel, diferenţa dintre cei doi a fost foarte mică7, tocmai de aceea charisma lui Kennedy a fost hotărâtoare. Afirmaţia care încheie prima intervenţie a lui Kennedy din acea zi - vezi anexa A – este „Cred că a venit momentul ca America să se pună din nou în mişcare”, spre deosebire de afirmaţia lui Nixon „Ştiu că senatorul Kennedy se preocupă de aceleaşi probleme de care mă preocup şi eu, dar  dezacordul nostru nu se bazează pe scopurile Americii, ci pe mijloacele folosite pentru a atinge aceste scopuri.” Diferenţă de discurs clară: Kennedy se adresează direct poporului, vorbind pe limba lui, vânzând speranţă, nu certitudini, în timp ce Nixon este mai rezervat, lucru care îl face să piardă din voturile alegătorilor. Cu toate acestea, charisma nu este întotdeauna o condiţie suficientă şi necesară în procesul electoral, dovadă stă faptul că  Nixon a câştigat ulterior alegerile din 1968 şi din 1972, la diferenţe mai mari faţă de cea cu care pireduse în faţa lui Kennedy. Cuvintele sunt un element important al abilităţilor de comunicare, dar în era televiziunii nu poţi fi charismatic decât dacă „îţi pui faţa în slujba publicului”. Charisma nu este doar un produs al aparenţei, al alegerii cuvintelor, nici măcar al stabilirii unor  obiective îndrăzneţe. A capta atenţia presei, a televiziunii în special, deci a fi charismatic în zona comunicării şi a comunicaţiei comunicaţiei,, depinde depinde de „politicil „politicilee politice politice ale politicianu politicianului”. lui”. Aşa cum se va vedea şi în capitolele următoare, dacă ne referim la puterea de fidelizare a mass media, charisma nu este întotdeauna un lucru bun. Doar a fi bun în mobilizarea discipolilor nu spune nimic despre nobleţea scopurilor. Hilter este un bun exemplu al  părţii negre a charismei: dacă valorile unei persoane sunt distructive, bolnave, efectul lor  negativ creşte odată cu puterea charismei. Alt exemplu în acest sens, mai aproape de timpurile noastre, este Osama bin Laden. Astfel de lideri ştiu cum să îşi câştige publicul, cum să şi-i apropie pe indivizi: felul în care vorbesc este foarte încrezător, promiţător, articulat. Aşadar, la bine sau la rău, charisma are aceleaşi efecte, cărora televiziunea le oferă credibilitate neîndoielnică. 7

Conform wikipedia.org, wikipedia.org, Kennedy a câştigat alegerile din 8 nov 1960 cu 49,7% faţă de 49,5% cât a obţinut  Nixon. http://en.w http://en.wikipedia.org/w ikipedia.org/wiki/United_Sta iki/United_States_presidential_el tes_presidential_election,_1960 ection,_1960,, accesat la 16 ianuarie 2008

13 Sociologii după Weber au sugerat, aşa cum vom mai afirma pe parcursul lucrării, că oportunitatea apariţiei unui lider charismatic creşte în momentul declanşării unei crize. Într-un articol din aprilie 20048, cercetătorii au descoperit în urma unei analize, că discursurile preşedintelui Bush au devenit mai charismatice după 11 septembrie, în acelaşi timp în care portretul său, reflectat de mass media, şi-a schimbat liniile de până atunci, câştigând popularitate. Rolul jucat de ruda mai bătrână a televiziunii, radioul, în amplificarea puterii de seducţie a unor personalităţi, este şi el de necontestat pentru timpul respectiv. Părerea mea este că valoarea unei charisme este cu atât mai mare cu cât persoana respectivă nu  beneficiază de avantajele oferite de televiziune – imagine – sau nu îşi creionează puterea de atracţie pe aspectul fizic. „Nu am nimic să vă ofer decât sânge, noroi, lacrimi şi sudoare. Avem în faţa noastră un chin din cele mai dureroase. Ne aşteaptă multe luni de luptă şi suferinţă. Mă întrebaţi care este politica noastră? Nu pot spune decât că este aceea de a ataca războiul   pe mare, în aer, pe pământ, cu toată forţa şi puterea pe care ni le-a Dumnezeu. Să câştigăm câştigăm războiul războiul cu această tiranie tiranie monstruoasă, monstruoasă, catalog lamentabil lamentabil al crimelor crimelor umane. Aceasta este politica noastră. Vă întrebaţi care este scopul nostru? Pot răspunde cu un singur cuvânt: victoria, victoria cu orice preţ, victoria în ciuda terorii, victoria, indiferent de cât de lung şi de greu ar fi drumul; pentru că fără victorie nu există supravieţuire.”

9

Este un fragment din primul discurs al lui Winston Churchill, ca prim ministru, din 13 mai 1940, 1940, prezent prezentat at în faţa faţa Camerei Camerei Comunel Comunelor or,, ulteri ulterior or fiind fiind transm transmis is radiofo radiofonic nic.. Discursurile sale au fost unul din elementele cheie ale mobilizării armatei britanice în timpul tim pul celui celui de-al de-al doilea doilea Război Război Mondial Mondial.. Put Puterea erea cuvint cuvintelo elorr a fost fost combin combinată ată cu rezonanţa glasului sobru al lui Churchill, cu inflexiunile vocii şi pauzele care ofereau întotdeauna timpul necesar pentru a analiza cele spuse până atunci. Din păcate, dat fiind faptul că avem de-a face cu o lucrare scrisă, nu am mijloacele necesare recreării stării de spirit pe care aceste discursuri o ofereau şi, de ce nu, încă o oferă. Michelle C. Bligh, Jeffrey C. Kohles, James R. Meindl , Charisma under crisis: Presidential leadership, rhetoric, and media responses before and after the September 11th terrorist attacks  , în The leadership quarterly, volumul 15, numărul 2, aprilie 2004, ediţia electronică, www.sciencedirect.com , accesat la 14 decembrie 2007 8

9

http://winstonchurchill.org/i http://winst onchurchill.org/i4a/pages/index.c 4a/pages/index.cfm?pageid=391 fm?pageid=391,, accesat la 16 ianuarie 2008

14

1.3. Efectele mass media Peste 1.000 de titluri de cercetări ştiinţifice, validate epistemic, relevă relaţia dintre programele mass-media (îndeosebi televiziunea) şi comportament. De asemenea, multiple cazuri reale de comportament deviant (mai ales la minori şi mai ales în şcoli) scot în evidenţă această relaţie. Multe studii pun accentul pe numărul de scene violente vizionate de tineri în raport cu timpul de vizionare sau vârstă, iar guvernele au intrat în   posesia unor multiple rapoarte pe această temă. În acest context, charismatice pentru tineri devin vedetele, al căror comportament îl imită şi care nu le oferă decât modele superf superfici iciale ale,, lucru lucru de care nu îşi dau seama seama deloc deloc sau mult mult prea târziu. târziu. Promove Promovează ază televiziunea un "cult al violenţei"? Multiplică ea e a riscul de violenţă? Studiile efectuate asupra atenţiei relevă că aceasta este captată cu precădere de către către scen scenel elee de viol violenţ enţă, ă, mai mai ales ales la băie băieţi ţi,, şi că aceas această tă capt captare are poat poatee orien orienta ta unidi unidirec recţi ţion onal al compor comporta tame ment ntul ul lor lor. Subî Subînţ nţel eleg egere ereaa mesa mesaje jelo lorr duce duce la credi credinţ nţaa şi convingerea că ceea ce se vede este şi real. Televiziunea influenţează, în mod inevitabil, prin limbajul utilizat, prin scăderea abili abilită tăţi ţiii de a citi citi,, precum precum şi a învăţ învăţăr ării ii acade academi mice. ce. Uzul Uzul şi abuzu abuzull de tele televi vizo zor  r  interferează negativ cu achiziţiile şcolare deoarece cantitatea de efort mental investită în  programele de televiziune este mai mică decât cea depusă în şcoală. Privitor la emoţii şi comportament, s-a constatat că televiziunea creşte agresivitatea şi scade comportamentul  prosocial, consecutiv provocării şi frustrării, mai mai ales la copii şi şi mai ales pe termen termen scurt, dar chiar şi pe termen lung. Televiziunea dezvoltă imitaţia şi trecerea la acte ce devin voluntare, voluntare, ca adevărate adevărate modele de comportament, comportament, astfel astfel că imaginile imaginile văzute, mai ales la copii, le formează acestora sensibilitatea şi spiritul într-o anumită direcţie nocivă. 10  Nu sunt deloc neglijabile noile mijloace de comunicare, cum ar fi Internetul sau   blogu blogul. l. Avanta vantaje jele le şi dezava dezavant ntaj ajel elee aces acesto tora ra sunt sunt simi simila lare re cu cele cele ale ale alto altorr medi mediaa  prezentate,  prezentate, însă răspunsuri categorice sunt greu de dat în acest moment. moment. Cercetările Cercetările sunt încă în curs de realizare, iar efectele imediate ale noilor media sunt mai degrabă pozitive. 10

Gh. SCRIPCARU, “Virusul interiorităţii”, http://www.vmr.ro/pg1-1106.htm , accesat la 13 noiembrie 2007

15 Dacă vom putea vorbi despre charisma Internetului rămâne de văzut. Ceea ce este sigur este că Internetul devine, destul de rapid, principalul mijloc de informare.

Capitolul 2 Charisma11 la graniţa dintre discipline

2.1.Carismă sau charismă?

Multe discipline discipline ar fi mândre să îşi asume paternitatea paternitatea acestui termen, împreună cu implicaţiile sale. Adevărul, ca întotdeauna, este la mijloc. Ceea ce este cert este că vehicularea cuvântului în spaţiul public se face din ce în ce mai des. Se merge atât de departe încât s-a ajuns şi la denumirea unui centru comercial, a unui soft, a unei pensiuni, a unui model de maşină ş.a.m.d. Ba chiar în anul 1979, pe albumul „Dinasty” al formaţiei Kiss, apare un câtec intitulat „Carisma”. Este cuvântul charismă un cuvânt charismatic? Să încercăm mai întâi să îl înţelegem. înţelegem. Cuvântul charismă, charismă, din grecescul grecescul χάρισμα χάρισμα (kharisma) , s-ar traduce prin “dar” sau “favor divin” şi se referă la o calitate destul de rar 

întâln întâlnită ită la anumit anumitee personal personalită ităţi, ţi, aceea aceea de a exercit exercitaa asupra asupra celorl celorlalţ alţii un puterni puternicc magnetism, combinat de cele mai multe ori cu tehnici de persuasiune şi cu abilităţi de comunicare sofisticate. Încercarea de a da o definiţie exactă termenului probabil că ar  eşua eşua lament lamentabi abil, l, mai mai ales ales datori datorită tă li lips psei ei unui unui set set de crite criteri riii refe referi rito toare are la aceas această tă   probl problem emă; ă; iată iată de ce, ce, de mult multee ori, ori, term termen enul ul este este folo folosi sitt pent pentru ru a descri descriee puteri puteri 11

În ediţia din 2005 a DOOM (Dicţionarul Ortografic, Ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române), editată de Univers Enciclopedic, apare ca formă corectă „charismă”. Datorită acestui fapt, pe parcursul demersului meu ştiinţific voi folosi acest termen (n.a.)

18 supranaturale de a-i conduce, inspira sau influenţa pe ceilalţi. Se referă mai ales la acele   per perso soan anee care care reus reuseş eşcc cu uşur uşurin inţă ţă să atra atragă gă aten atenţi ţiaa şi admi admira raţi ţiaa celo celorr din din jur jur, determinându-i uneori să facă lucruri în numele acestui magnetism. Iată de ce uneori charisma are conotaţii negative. În ciuda emoţiilor profunde pe care le produc celorlaţi,  persoanele charismatice creează o atmosferă de calm, încredere, dominanţă, autenticitate şi concentrare, şi aproape întotdeauna sunt dotaţi cu abilităţi oratorice excelente. Iată unul din argumentele ideei că această calitate, dacă nu este un har înnăscut, ar putea fi “învăţată”, chiar dacă originea cuvântului duce clar la ideea de divinitate, unde mâna omenească nu prea are cum să intervină. Unii sunt de părere că poate fi predată sau învăţată, dar numai cu ajutorul hipnozei. Alţii cred că este un har înnăscut şi nimic mai mult, aşadar nu poate fi dobândită prin intermediul unei pregătiri teoretice şi practice.

2.2. Rude, prieteni, cunoştinţe

Darshana sau Darshan este un termen sanscrit derivat de la „drs” – a vedea – cu sensul de revelaţie divină. Darshana se primeşte de obicei prin intermediul unei persoane sfinte, cum ar fi un guru. În sensul de a vedea cu reverenţă şi devoţiune, termenul s-ar  traduce prin epifanie epifanie,, şi se poate referi fie la viziunea viziunea unui sfânt sfânt fie la a fi în prezenţa unuia. Aşa cum am afirmat, literal el înseamnă „a vedea”. Derivă din rădăcina verbală drs-„a vedea”, şi este legat de drasta-„vizionar”. Darshana este procesul vederii. Prin urmare, Yoga Darshana înseamnă „procesul vederii prin yoga”, dar nu în sensul vederii cu ochii sau cu orice alt simţ destinat lumii exterioare. Înseamnă a vedea ceva dincolo de simţuri şi dincolo de minte. Este procesul vederii când ochii şi celelalte simţuri sunt închise şi mintea se află sub un control absolut. Yoga Darshana este o metodă de  percepţie superioară; astfel este un mijloc de „a vedea invizibilul” sau „de a vedea prin intuiţie spirituală”, similar puterii pe care o conferă charisma. Scrierea Scrierea e privită privită ca fiind cel mai precis şi ştiinţific text despre yoga care a fost alcătuit vreodată.  Noţiunea se regăseşte şi sub alte forme, derivând din sanscrită, şi având sensul de „viziune”. „viziune”. Conform Conform   Dicţion Dicţionarul arului ui de teosofie teosofie,, esoteris esoterism, m, metafizi metafizică că şi masoner masonerie ie,

19 noţiunea semnifică: o demonstraţie sau o învăţătură sau un sistem sau un punct de vedere al filosofiei hinduse. Darshana este numele generic al celor „Şase sisteme” filosofice, denumite şi Shad-Darshana.12 Barakah sau Baraka, este un termen arab care înseamnă binecuvântare sau înţelepciune spirituală transmisă de Allah oricărei creaturi doreşte. Pentru a aduce cât mai multă Baraka în viaţa lui, un musulman trebuie să rămână aproape de Allah prin îndeplinirea obligaţiilor faţă de Acesta (într-ajutorare, rugăciune, ascultarea poruncilor  etc). De asemenea ar trebuie să dezvolte o relaţie strânsă cu Dumnezeu, prin cunoaşterea Lui, amintirea sau chemarea Lui ori de câte ori are nevoie, prin invocaţii şi rugăciune. Musulmanii cred că prin sincera invocare a lui Dumnezeu, Barakah poate fi adus în vieţile vieţile lor de către Acesta, Acesta, ceea ce presupune o viaţă mai uşoară, mai veselă şi mai plină de binecuvântare. Pentru musulmani, acest termen de fapt reprezintă a face imposibilul   posibil şi se referă la rezultatele favorabile ale oricărei acţiuni cu binecuvântarea lui Allah. În franceza contemporană cuvântul este sinonim pentru noroc, o persoană dotată cu Barakah se spune că poate ieşi cu succes din situaţii limită13.

2.3. Teorii ale charismei

Aşa cum s-a putut observa din subcapitolele de mai sus, termenul a fost preluat ulterior de biserică. Aplicarea lui la contextul de conducere a survenit mult mai târziu, datorită sociologului german Max Weber, principalul ei teoretician, care a dezvoltat trei tipuri ideale pentru a descrie forţele autorităţii într-o societate: dominaţia tradiţională, dominaţia raţional-legală şi cea charismatică, de care ne vom ocupa în subcapitolele următoare. Prin termenul de charismă, charismă, Weber Weber înţelege înţelege calitatea aparent extraordinară a unei  persoane, în virtutea căreia este considerat posesor de forţe supranaturale sau supraumane  – cel puţin, în afara normalului şi neaccesibile oricui – sau ca trimişi ai lui Dumnezeu şi, 12 13

 Dicţionar de teosofie, esoterism, metafizică şi masonerie , p.71

www.wikipedia.org

20 în consecinţă, şefi, căpetenii, lideri14. Validitatea charismei se decide prin recunoaşterea, ivită din dăruirea revelaţiei, din reverenţa în faţa eroului, din încrederea în şef de către subalterni sau de către cei dominaţi, deşi acest termen mi se pare destul de radical. Ce este interesant este faptul că adevărata charismă se recunoaşte prin faptul că acele  persoane chemate îşi urmează liderul din datorie, bazată pe o dăruire personală născută din entuziasm, sărăcie sau deznădejde. Cadrul administrativ al dominaţiei charismatice nu este de factură birocratică. Nu există carieră, ascensiune ascensiune sau ierarhie, ierarhie, precum nu se pune problema vreunei retribuţii retribuţii de ordin material. Nu există vreun regulament, nici precepte juridice abstracte, nici aplicarea raţională a dreptului orientat de către aceştia; decisive sunt creaţiile de drept, după caz. Conform lui Weber, charisma pură este străină economiei, ceea ce nu implică renunţarea la proprietate, la câştig, cum se întâmplă cu profeţii. Liderul charismatic, aşa cum se va vedea vedea şi din modelul modelul Conger-Ka Conger-Kanugo nugo,, dispreţ dispreţuie uieşte şte formel formelee cotidi cotidiene ene,, obişn obişnui uite te,, de obţin obţinere ere a mijl mijloa oacel celor or econo economi mice, ce, căutâ căutând nd,, în perma permanen nenţă ţă,, meto metode de neconvenţionale pentru a reuşi. În forma sa neprihănită, dominaţia charismatică are un caracter extraordinar, convertindu-se într-o relaţie durabilă, precum grupările de credincioşi, de adepţi, de discip discipoli oli,, şi schimb schimbând ându-ş u-şii caracte caracterul, rul, fiind fiind necesar necesaree legali legalizare zareaa şi tradiţ tradiţion ionali alizare zareaa acesteia. Interesele care duc la aceste transformări determină momentul culminant când apare problema succesiunii: deoarece charisma este o însuşire de neimitat şi nu se moşteneşte, moşteneşte, presiunile presiunile celor interesaţi interesaţi sunt tensionate tensionate şi este nevoie de metode speciale, speciale, cum ar fi desemnarea unui lider charismatic prin existenţa anumitor semnale care îi asigură infailibilul, tragerea la sorţi sau revelaţia, desemnarea de către liderul charismatic original sau de către discipoli, ideea care consideră charisma drept o calitate a sângelui, aşa-numita charismă ereditară ş.a.15 Aşa cum afirmă R.Bendix, „diferitele metode conservă unicul element care îl distinge pe liderul charismatic de toate celelalte tipuri de dominare: exerciţiul autorităţii este esenţial legat de o persoană concretă şi de calităţile care îl deosebesc”. deosebesc”.16

14

Apud Cătălin Bordeianu (2003),  Introducere în sociologia clasică , p. 101-107 Idem, pag.103 16 Ibidem 15

21 În concepţia lui Weber, cele trei tipuri ale dominaţiilor mai sus menţionate apar  foarte foarte rar ca tipuri tipuri pure. pure. Domina Dominaţii ţiile le absolu absolutt charism charismati atice ce sunt sunt aşadar aşadar neobiş neobişnui nuite, te, existând totuşi în istorie şi astfel de exemple (Napoleon I), ceea ce întăreşte ideea majorităţii sociologilor care consideră că tiparele weberiene de dominaţie au statut ideal. Mai târziu, sociologii care au studiat fenomenul nu au fost de acord cu Weber în două aspecte importante ale studiului său. În primul rând, ei nu considerau că liderul charismatic este neapărat o personalitate extraordinară. În al doilea rând, ei nu considerau charisma ca o simplă calitate, ci, mai degrabă, ca un efect al unei multitudini de cauze, care combinau abilităţile, comportamentul, reprezentaţiile ş.a. Plecând de la această a doua afirmaţie, afirmaţie, unii cercetători cercetători defineau charisma în termenii reali ai comportament comportamentului ului liderului. Weber însuşi explica atribuirea charismei la anumite personalităţi politice şi religioase ca o derivată a anumitor abilităţi şi calităţi anterior demonstrate de acestea, calităţi denumite mai târziu categorii ale abilităţilor charismatice 17. Conform unor autori, o abilitate charismatică este de fapt o demonstraţie a unui nivel înalt al persoanei de a  juca după regulile arenei. O astfel de abilitate îi ajută pe politicieni, Weber scoate în evidenţă de asemenea un alt tip de charismă: cea instituţională sau rutinizată, care se traduce prin distanţa instituţiei faţă de nucleul simbolic al naţiunii, reprezen reprezentat tat de valori valorile le centrale centrale ale acestei acesteia. a. Charis Charisma ma instit instituţi uţiona onală lă este este atribu atribuită ită şi membrilor instituţiilor, iar puterea sa este o funcţie a poziţiei ierarhice în instituţie. Aceasta înseamnă că nivelul charismei instituţionale atribuit actorului este o sumă a centralităţii politice a instituţiei la care acesta este conectat şi locul politic al său în instituţie. Ca abilităţi charismatice, centralitatea şi locul politic sunt resurse, respectiv resurse politice, care îi ajută pe actori în procesul de obţinere a legitimităţii în arenă. Aşadar, în competiţia pentru legitimitate, actorii se bazează pe două seturi generale de resurse, resursele politice mai sus menţionate. Abilităţile charismatice sunt acele abilităţi, talente, performanţe demonstrate care sunt pertinente în arena principală în care activează actorul; fiecare arenă are cerinţe proprii, reguli diferite ale jocului, astfel compoziţia abilităţilor charismatice se schimbă de la o scenă la alta18. 17

Apud Tamir Sheafer Sheafer,, Charisma Charismatic tic Skil Skilll and Media Legitimacy Legitimacy.. An Actor-C Actor-Center entered ed Approach Approach to Understanding the Political Communication Competition , în Communication Research, decembrie 2001, ediţia electronică, www.politics.huj www.politics.huji.ac.il/T i.ac.il/TamirSheafer/skil amirSheafer/skills.pdf, ls.pdf, accesat la 16 ianuarie 2007 18 ibidem

22

2.4. Liderul charismatic

Prezenţa liderilor charismatici se face remarcată în mai multe domenii ale vieţii sociale. De pildă, în cultura organizaţională, Williams, Dobson şi Walter 19, sintetizând munca altor autori, stabilesc patru categorii de astfel de culturi: cultura orientată spre putere, cultura orientată spre rol, cultura orientată spre sarcină şi cultura orientată spre oameni. Prima dintre cele patru, având drept simbol pânza de păianjen, are ca surse ale puterii charisma, controlul resurselor şi adepţii. Perspectivele angajaţilor sunt limitate, ca şi securitatea acestora, datorită faptului că aveam de-a face cu un mediu instabil marcat puternic de lupta pentru putere.

Trecând în alt domeniu, în Occident, charisma în politică este un lucru mai degrabă suspect, suscitând îngrijorare şi ducând mai degrabă cu gândul la personalităţile charismatice nefaste ale Europei naziste şi fasciste. În schimb, în România, liderii politici îşi doresc să fie percepuţi drept „charismatici“, chiar şi atunci când nu posedă această trăsătură. trăsătură. Limba română, română, aşa cum am arătat în subcapitolul subcapitolul precedent, precedent, acordă o nuanţă religioasă difuză acestui termen, de coloratură bizantină, ceea ce sporeşte confuzia. Decriptarea Decriptarea mecanismelor mecanismelor autorităţii autorităţii şi a punerii ei în practică constituie constituie una dintre cele mai vechi preocupări ale sociologiei. E. Durkheim şi G. Simmel s-au numărat printre  primii sociologi interesaţi de problema autorităţii, considerând-o un veritabil centru al vieţii sociale, cu un rol esenţial în formarea caracterului şi personalităţii. Nici unul dintre cei doi nu foloseşte însă în mod explicit cuvîntul „charismă“. Marea schimbare va fi adusă de Max Weber, aşa cum am văzut deja. Nu insist asupra definiţei weberiene a termenului, termenului, deoarece am abordat deja subiectul. subiectul. Voi Voi nuanţa numai acele particularităţi particularităţi care definesc liderul charismatic, în viziunea sociologului german. Max Weber atrage atenţia asupra faptului că dominaţia exercitată de un lider charismatic este dificil de înţeles şi de analizat cu mijloace obiective, din punct de vedere etic, politic, estetic etc. Datorită Datorită formării formării sale, Weber Weber pune accent pe consecinţele consecinţele psihologice psihologice ale acestui acestui tip de autoritate. 19

Michael Armstrong [1977] (2003),  Human Resource Management Practice , p. 203 – 215

23 Lider Liderul ul chari charism smat atic ic îşi îşi arată arată adev adevăra ărate tele le cali calită tăţi ţi în mani maniera era de aborda abordare re a celorla celorlalţi lţi,, în vederea vederea exerci exercitări tăriii procesu procesului lui de „domin „dominaţi aţiee charism charismati atică“ că“:: obţinere obţinerea, a, recunoaşterea şi validarea socială a charismei. Nu este vorba doar de certe calităţi de actor, ci şi de spontaneitatea necesară pentru a fi orientat şi deschis către ceilalţi. De exemplu, un lider politic aflat într-o vizită îşi găseşte timp pentru a schimba câteva cuvinte cu un simplu trecător – unul din aspectele acelei “spontaneităţi calculate”, care dă atât de bine bine în ochii ochii publicu publicului lui larg, larg, necunos necunoscăt cător or şi uşor uşor manipul manipulabi abil.l. Paradoxa Paradoxal,l, inteligenţa emoţională de care dă dovadă liderul charismatic permite o lectură clară a unor situaţii complexe, luciditate în demistificarea realităţilor sociale. Liderul charismatic degajă un dinamism contagios, având drept consecinţă o mare atracţie asupra publicului. Prin el însuşi „umple scena“ cu o energie particulară, în faţa căreia nimeni nu poate rămâne indiferent. Persoana „atinsă“ de charismă ştie instinctiv acest lucru şi mai ştie că cei care îl urmăresc fascinaţi cum evolueză liber, fie îl adoptă ca model, fie resimt o puternică opoziţie sau chiar dezgust. Ambele atitudini contribuie însă la formarea acelei comunităţi „emoţionale“ la care face referinţă Weber, rezultatul fiind imediat: unanimitatea nu este atinsă niciodată, dar se poate ajunge la o majoritate importantă. În sfârşit, o ultimă trăsătură din registrul emoţional este legată de faptul că liderul charismatic rămâne un „furnizor“ de optimism într-un context socio-politic dificil. Prin discursuri simple şi imaginea de „salvator mesianic“ pe care o poartă aproape natural, aduce speranţă şi încredere unor oameni atinşi de sărăcie extremă, catastrofe naturale sau  pur şi simplu mult prea derutaţi de complexitatea situaţiei actuale, copii orfani rezultaţi din moartea unui sistem paternalist. „Tonusul“ optimist ce rezultă astfel este un fenomen greu de interpretat din punct de vedere sociologic, iar rezultatul întâlnirii conjuncturale dintre „omul situaţiei“ şi „omul aşteptat“este întotdeauna imprevizibil. Una dintre cele mai bune intrepretări date populismului a fost furnizată de sociologul italo-argentinian Gino Germani20. În centrul acesteia se găseşte o constatare fundamentală: populismul „charismatic“ derivă dintr-o dublă tensiune socială – pe de o  parte, contrastul existent între sectoarele dezvoltate şi cele periferice ale unei societăţi, iar   pe de altă parte, hiatul produs de trecerea de la o societate societate tradiţională tradiţională spre modernitate. modernitate. 20

Apud Mirel BĂNICĂ “George Becali: charisma populistă”, articol publicat în  Dilema Veche , Anul IV, nr.167 - 23 aprilie 2007

24 Germani crede că, în aceste condiţii specifice, liderii populist-charismatici îşi asumă rolul de „administratori“ ai schimbărilor sociale produse, în special la oamenii cu un grad scăzut de inserţie socială în noile forme de societate, în lipsa unei elite guvernamentale capabile să răspundă aşteptărilor generale. Populismul charismatic prezintă totuşi un mare mare avan avanta tajj demo democr crati atic, c, în vizi viziune uneaa lui lui Gino Gino Germa Germani ni:: dinco dincolo lo de mani manipu pula larea rea demagogică, sectoare marginalizate de alegători ajung să aibă astfel o reprezentare  publică, precum şi o mai bună conştientizare din partea celorlalţi actori politici a unor  teme ignorate sau ocolite cu bună ştiinţă (cum ar fi – repetăm – referinţele la religia ortodoxă în care se regăsesc totuşi mulţi alegători). Liderul charismatic-populist lasă impresia că şi-a făcut apariţia de „nicăieri“ în spaţiul public, un adevărat auto-făcător. El nu are un discurs bine pus la punct, nici o doctrină elaborată. Revenind la analiza weberiană, sociologul introduce în final ideea că, în evoluţia firească a personalităţilor charismatice, intervine un moment în care acestea trebuie să construiască ceva în relaţia cu societatea şi cu cei care îl sprijină – procesul de rutinizare a charismei. Personalitatea charismatică este „străină economiei“ – scrie Max Weber  21 –  nu pentru că nu ar utiliza pârghiile economice ca sursă proprie de venit, ci pentru că-i lipsesc ideile şi programul necesar pentru a realiza o „acţiune economică continuă,“ durabilă şi de mare anvergură. În fine, dominaţia charismatică este obligată cu timpul să-şi schimbe caracterul: fie devine „tradiţională“, fiind din ce în ce mai rigidă şi mai antimodernă, fie se „raţionalizează“ (un alt termen weberian ambivalent), în sensul adaptării la exigenţele şi conjunctura modernităţii „În perioade pre-raţionaliste, tradiţia şi charisma îşi împart aproape toate orientările de acţiune“ – scria Max Weber acum aproape 100 de ani. Mai ales datorită conceptelor lui Weber, cercetările organizaţionale din anii 19801990 1990 s-au s-au conc concen entr trat at pe rolu rolull li lide deri rilo lorr char charis isma mati tici ci în schi schimb mbar area ea şi inov inovaţ aţia ia organizaţională. În mare parte, interesul pentru liderii charimatici a reflectat anumite tendinţe, mai ales în lumea afacerilor. Creşterea competiţiei la nivel global exercita, la acel moment o presiune puternică în America de Nord şi a determinat corporaţiile să se reinventeze, prin schimbări profunde, în scopul de a-şi menţine poziţiile. Atunci s-a 21

Ibidem

25 descoperit faptul că un rol fundamental în procesul schimbării organizaţionale îl avea conducerea, şi că printre modelele exemplare de agenţi de schimbare se aflau liderii charismatici. Viziunea acestora, inovaţiile lor, dar mai ales resursele motivaţionale păreau ideale pentru a uşura schimbarea la scală largă precum şi procesul de adaptare la aceasta. Din aceste motive, conducerea charismatică a fost şi continuă să fie un subiect de larg interes pentru cercetările organizaţionale. În timp ce mai multe modele teoretice erau propuse începând cu 1975 – Bass, House, Roberts, Zaeznick şi de Vries, doar câteva din acestea erau studiate în mod empiric şi validate. De exemplu, în modelul Bass, charisma este doar o parte a unităţii numite numite „conduc „conducere ereaa de transf transform ormare” are” (trans (transfor format mation ional al leaders leadership hip). ). Aşadar Aşadar,, exista exista necesitatea cercetării pe două fronturi: identificarea dimesiunilor liderilor charismatici   precum şi dezvoltarea unor măsurători valide ale acestui tip de comportament pentru folosirea în cercetările ulterioare. Unul din cele mai celebre modele este cel elaborat de cercetătorii Conger şi Kanugo (1987, 1988, 1992 şi 1994)22. Acest model se concentrează pe diferite dimensiuni comportamentale ale liderilor charismatici, percepute de către „discipoli” în trei stagii ale  procesului de conducere. Mai exact, în prima etapă, rolul liderilor charismatici de deosebeşte de rolul celorlalţi lideri, deoarece aceştia sunt foarte sensibili la constrângerile şi oportunităţile mediului, precum şi la nevoile „discipolilor”. Aceste calităţi se regăsesc în cea de-a doua etapă, cea a formulării viziunii, deoarece liderii charismatici vor fi percepuţi drept vizionari şi plin de sens. Tot în etapa a doua se creionează şi direcţia viitorului organizaţional. Scopurile formulate de liderii charismatici vor fi futuriste şi inovatoare. Vor fi implementate în etapa a treia, în care principala îndatorire a liderului va fi aceea de a cultiva încredere, dar  şi de a dezvolta tacticile necesare atingerii scopurilor. Liderii care sunt percepuţi drept charismatici vor fi văzuţi implicându-se în acţiuni exemplare, care presupun riscuri şi sacrificii personale. Prin aceste acţiuni, acest tip de lider este capabil să îşi construiască un model de conducere bazat numai pe încredere. Ideea pe care se bazează este aceea că, 22

Jay Conger, Rabindra Kanugo, Sanjay Menon, Purnima Mathur „Measuring charisma: dimensionality and validity of the Conger-Kanugo Conger-Kanugo scale of charismatic leadership” în  Revue Canadienne des Sciences de l`Administration, sept. 1997, varianta electronică.

26 dacă liderul este în stare să facă sacrificii mari şi să îşi asume riscuri personale, atunci înseamnă că acesta crede în potenţialul strategiei şi va fi puternic implicat. Riscurile devin simboluri ale investiţiei personale a liderului. În plus, managerii din conducerile charismatice charismatice dezvoltă metode inovatoare inovatoare şi neconvenţionale neconvenţionale pentru a-şi aplica viziunea, ceea ce îi dezarmează pe reprezentanţii concurenţei, care sunt obişnuiţi cu metode convenţionale de răspuns, lucru care creşte şansele de reuşită a iniţiativei. Având la bază acest model, Conger şi Kanugo au aplicat în 1994 un chestionar de 25 de itemi pe 485 respondenţi. Scala denumită C-K se bazează pe şase dimensiuni comportamental comportamentalee ale liderilor liderilor charismatic charismatici: i: sensibilit sensibilitatea atea mediului, mediului, sensibilit sensibilitatea atea la nevoile membrilor, nepăstrarea status-quo-ului, viziune şi articulare, risc personal şi comportament neconvenţional. Modelul a fost aplicat în SUA şi în Canada, ulterior în India. Princi Principal palele ele conclu concluzii zii ale studiul studiului ui celor celor doi se pot sintet sintetiza iza astfel astfel.. Liderii Liderii charismatici: 1. Au o viziune puternică şi limpede şi şi ştiu cum să o prezinte către publicul ţintă. 2. Ştiu cum să îşi expună viziunea astfel încât problemele să devină aparente iar  soluţiile propuse nu sunt doar justificate, ci şi dezirabile. 3. Au credibi credibilit litate atea, a, profesi profesional onalism ismul ul şi viziun viziunea ea necesar necesaree pentru pentru a propune propune schimbări faţă de vechile tradiţii. 4. Conduc prin puterea exemplului motivând astfel publicul să îi urmeze. În esenţă, liderul charismatic are o viziune pe care o comunică eficient şi are competenţă pe care o transmite celorlalţi. Deşi Deşi a fost fost îndel îndelung ung anali analiza zatt ulte ulteri rior or,, model modelul ul rămân rămânee unul unul de refer referin inţă ţă în dezvoltarea empirică a noţiunilor avansate de Weber. În viitor scala C-K va putea fi folo folosi sită tă nu doar doar ca o uneal unealtă tă de diag diagnos nosti ticar care, e, ci şi pentr pentruu a evid eviden enţi ţiaa efect efectel elee comportamentului charismatic asupra atitudinilor şi comportamentului „ucenicilor”.

Capitolul 3 Charisma bună versus charisma ne-bună

3.1 Charisma bună. Iisus

Iisus este o personalitate unică, fără egal în istoria omenirii. Asupra vieţii Lui sau scris şi se scriu numeroase lucrări şi studii, autorii interpretând viaţa şi opera Sa în funcţie de ideile lor istorice, filosofice, sociale, politice şi economice. De aceea El este  prezentat rând pe rând ca un gânditor, un filosof, um moralist, un idealist visător, un reformator, un vizionar. v izionar. Pentru creştini însă, Iisus Hristos este o persoană divino-umană, este Fiul lui Dumnezeu, care s-a întrupat din Fecioara Maria şi a vieţuit ca persoană istorică în timpul împăraţilor romani August şi Tiberiu. Iisus Hristos s-a născut în zilele lui Irod, regele Iudeii, şi ale procuratorului procuratorului roman Quirinius, guvernator guvernator al Siriei, Siriei, în timpul Împăratului Augustus, cu câţiva ani înaintea erei creştine, al cărui început a fost stabilit de Dionisie cel Mic 753. În genere, istoricii acceptă că Iisus Hristos s-a născut cu 4 sau 5 ani mai înainte de 753, şi nu cum greşit a stabilit Dionisie cel Mic. Mai târziu, tradiţia creştină a fixat şi ziua naşterii Mântuitorului Hristos la 25 decembrie dec embrie în fiecare an. Din Sfintele Evanghelii, cunoaştem că Iisus Hristos s-a născut în Iudeea, la Bethl Bethleem eem,, cu prile prileju jull unui unui recens recensăm ămân ântt făcut făcut sub sub Împart Împartul ul Augu August stus us,, în timp timpul ul  procuratorului Quirinius, cum am mai spus. Din cauza poruncii regelui Irod de a ucide  pruncii din Iudea “de doi ani şi mai jos”, Fecioara Maria şi Iosif au plecat cu pruncul Iisus în Egipt, de unde s-au întors după moartea lui Irod şi s-au stabilit la Nazaret, în

29 Galileea, în timpul regelui Arhelau, fiul lui Irod cel Mare. La vârsta de 12 ani, mergând la templul din Ierusalim, cu prilejul sărbătorii Paştelui, s-a rătăcit de părinţii săi şi a fost găsit după trei zile în templul din Ierusalim, în mijlocul învăţătorilor. De la Ierusalim, s-a întors cu părinţii Săi la Nazaret, unde a trăit până la vârsta de 30 de ani. Iisus Hristos şi-a înce începu putt misi misiun unea ea la vârs vârsta ta de 30 de ani, ani, pe malu maluri rile le Iord Iordan anul ului ui,, nu depa depart rtee de comunităţile esenienilor, printre ucenicii lui Ioan Botezătorul. Este un lucru cunoscut acela că o persoană charismatică va avea întotdeauna un grup, ce se măreşte măreşte pe măsură ce puterea de seducţie a persoanei creşte, creşte, de discipoli. discipoli. De ce am intitulat acest subcapitol “charisma bună”? Deoarece am vrut să dovedesc faptul că un lider charismatic poate să îşi folosească influneţa în a-i determina pe ceilalţi să facă fapt bune. Primii Săi discipoli au fost discipolii lui Ioan Botezătorul, ca Ioan I oan şi Andrei. Când Iisus află de arestarea, de către Irod Antipa, şi moartea ulterioară a Sfântului Ioan Botezătorul, se retrage în Galileea, unde începe să înveţe în oraşele din jurul lacului Ghenizaret, numit şi Marea Galileei sau Marea Tiberiadei şi în ţinutul Decapolis, adică ţinutul celor zece cetăţi, unde pe lângă iudei, se aflau şi greci. El şi-a ales doisprezece Apost Apostol olii şi înva învaţă ţă în zile zilele le Sabat Sabatul ului ui în sina sinagog gogil ilee iudei iudeilo lorr. Iisu Iisuss se adres adreseaz eazăă de   preferinţă oamenilor simpli, celor umili şi bolnavi: orbi, paralitici, leproşi, îndrăciţi,  precum şi vameşilor, cărturarilor şi farseilor în sinagogi, pe drumuri, în satele şi oraşele din Galileea, Iudeea şi Samaria. Durata activităţii publice a Mântuitorului nu este sigur  cunoscută cunoscută din cauza deosebirii deosebirii dintre Evangheliştii Evangheliştii sinoptici Matei, Marcu şi Luca, care vorbesc de un singur Paşte, şi Evanghelistul Ioan care vorbeşte de trei Paşte la care a   participat El, ceea ce arată că activitatea Sa a durat peste trei ani. Din activitatea mesianică mesianică a lui Iisus Hristos, Hristos, Evangheliştii Evangheliştii au reţinut: reţinut: botezul Lui de către Ioan în apele Iordanului, chemarea Apostolilor, propovăduirea Sa însoţită de minuni în Galileea, Iudeea şi Ierusal Ierusalim im,, intrare intrareaa Sa triumf triumfală ală în Ierusal Ierusalim, im, prinder prinderea, ea, judeca judecarea, rea, condamn condamnarea area,, răstignirea pe cruce, moartea, învierea şi înălţarea. În aproximativ trei ani de misiune  publică, Iisus Hristos a desfăşurat o activitate extraordinară ca învăţător, profet şi făcător  de minuni, care, pe de o parte a făcut o impresie puternică asupra poporului, iar pe de alta a stârnit ura conducătorilor religioşi ai iudeilor. În cele din urmă, Iisus Hristos a fost arestat din ordinul procuratorului roman Pontiu Pilat, la instigaţiile conducătorilor iudei şi

30  judecat de marele arhiereu Caiafa şi de Sinedriul iudeilor. Vina care s-a adus lui Iisus Hristo Hristoss de conducăt conducători oriii iudei iudei este este religio religioasă asă şi politi politică. că. El este este acuzat acuzat de blasfe blasfemi mie, e,  pentru că S-a declarat pe Sine Fiu al lui Dumnezeu. Totodată a fost acuzat că s-a facut pe Sinee regele Sin regele iudeil iudeilor, or, ceea ceea ce în ochii ochii conducăt conducători orilor lor iudei iudei consti constitui tuiaa o mare mare teamă teamă   poli politi tică. că. Iisu Iisuss Hris Hristo toss a vorbi vorbitt şi a lucra lucratt în nume numele le,, cu auto autori rita tate teaa şi putere putereaa lui lui Dumnez Dumnezeu eu Tatăl atăl,, a mărt mărturi urisi sitt înai înaint ntea ea Apos Aposto toli lilo lorr şi a oame oameni nilo lorr misi misiune uneaa Lui dumnezeiască, a avut o viaţă morală de o curăţie şi înălţime unice şi incomparabile. El a dat învăţă învăţături turi sublim sublimee în cuvinte cuvinte,, parabol parabolee şi imagini imagini de o simpli simplitat tate, e, sincer sincerita itate, te, adâncime, frumuseţe şi înţelepciune supranaturale. Evanghelia, adică Vestea cea bună,   propovăduită de Iisus Hristos este un mesaj religios şi moral, nu social, politic sau economic. economic. Prin învăţătura Sa urmăreşte urmăreşte mântuirea mântuirea omului, care înseamnă înseamnă curăţirea curăţirea şi eliberarea lui de păcate, restaurarea firii umane, reînnoirea, sfinţirea şi îndumnezeirea omului. Ideea centrală a propovăduirii Mântuitorului este Împărăţia lui Dumnezeu sau Împărăţia cerurilor. Această împărăţie este înţeleasă ca o nouă ordine religioasă şi morală a lumii. Prin credinţa într-un singur Dumnezeu spiritual şi nevăzut, prin respectarea virtuţiilor morale şi a poruncilor divine, omul poate dobândi mulţumirea şi fericirea, chiar  din timpul vieţuirii pamânteşti, iar în viaţa de dincolo, mântuirea şi fericirea veşnică. Iisus Hristos Şi-a afirmat dumnezeirea nu numai prin cuvintele şi învăţătura Sa, ci mai ales prin faptele, minunile şi profeţiile Sale. In morală, Evanghelia lui Iisus Hristos aduce o înnoire şi un progres tot atât de mare. Principiul şi temeiul raporturilor dintre oameni este iubirea, iar semenii noştri devin prin iubire fraţii noştri. Iubirea este cea mai mare poruncă dată de Iisus Hristos şi cea mai mare realizare a vieţii creştine: iubirea faţă de Dumnezeu, ca Tatăl ceresc al tuturor oamenilor, şi iubirea de oameni ca fii ai lui Dumnezeu şi fraţi ai noştri. Iisus Hristos a adus nu numai ideea de iubire a aproapelui nostru, ci a şi dat pilda dumnezeiască a unei vieţi de iubire, bunătate, iertare şi curăţie sufletească, la care fiecare trebuie să năzuiască, spre desăvârşirea sa. Astfel, Iisus Hristos a unit strâns credinţa şi fapta, religia şi morala. Prin concepţia Sa spiritualistă, prin accentuarea nemuririi omului şi a răspunderii lui înaintea lui Dumnezeu, prin curăţirea şi intensificarea sentimentului religios şi moral, prin concepţia despre Dumnezeu şi om,

31 Iisus Hristos a ridicat considerabil sensul şi valoarea religiei şi a lărgit orizontul ei ca religie revelată, dumnezeiască23.  Napoleon Bonaparte spunea despre Iisus: "Eu cunosc oamenii şi vă spun că Iisus Hristos nu este un simplu om. Între El şi oricare altă persoană din lume nu există nici un termen de comparaţie. Alexandru, Cezar, Carol cel Mare şi eu, am fondat imperii. Dar pe ce am bazat noi creaţiile geniilor noastre? Pe forţă. Iisus Hristos şi-a întemeiat imperiul  pe dragoste; şi la această oră, milioane de oameni ar muri pentru El." La sfârşitul vieţii,  Napoleon, care a cucerit jumătate din Europa prin război, a scris în jurnalul său: "Cu toată armata şi generalii mei nu am reuşit să domnesc măcar un sfert de secol pe un singur  continent. Iar acest Iisus cucereşte fără violenţă popoarele şi culturile de mii de ani.”24

3.2.Charisma ne-bună

Intrat în jocul puterii, omul poate fie să piardă totul din cauza unor erori fatale, fie să meargă prea departe. Ca şi în alte situaţii, ideal este să găsim calea de mijloc şi, dacă ne luăm după tratatele de manipulare, „să stoarcem” cât mai mult din ea. De ce am numit acest subcapitol charisma „ne-bună”? Aşa cum am menţionat încă din introdu introducere cere,, majori majoritat tatea ea cazuril cazurilor or în care ne sunt sunt prezent prezentate ate persoan persoanee charism charismati atice ce sunt sunt asociate, de fapt, cu un control total asupra individului, asupra modului său de gândire, asupra comportamentului şi asupra sentimentelor sale. Vrând-nevrând, toate acestea ne duc cu gândul la sistemele totalitare, la reducerea individului, la debusolarea acestuia, la transformarea lui într-un tip de cetăţean incapabil să ia decizii de unul singur. Este vorba de o supunere necondiţionată, instinctivă. „Stăpânul” unor astfel de mase este o persoană charismatică:  pentru a-i atrage pe indivizi trebuie să aibă, în primul rând, acel magnetism caracteristic tipologiilor charismatice. Dar cum se ajunge de la conducerea maselor la dezumanizarea totală a lor? Prin însuşirea şi aplicarea constantă a tehnicilor de manipulare şi a persuasiunii. 23

Rămureanu Ioan (1992), Istoria Bisericeasca Universală , p. 19-23.

24

http://www.bcbluncailvei.net/articole/afirmatii.htm, accesat la 20 nov.2007

32 Cărţile secolului XXI, destinate noului val de „manageri” - unul din cuvintele pe care le detest pentru că este unul din acele exemple care îngroapă puterea sinonimică a limbii române – sunt considerate cu atât mai bune cu cât sunt mai amorale, mai perfide şi mai nemiloase. nemiloase. Este adevărat că nu se scrie acum istoria, pentru că majoritatea se bazează de fapt   pe rândurile scrise în secolele trecute de gânditori ca Machiavelli sau Sun-Tzî, sau pur şi simplu pe moştenirea lăsată de oameni de stat, militari, escroci sau seducători. Nu vreau să mă opresc asupra sfaturilor descurajatoare, care nu acordă nici o şansă speciei umane, cum ar fi: „Arătaţi ca un prieten, lucraţi ca un spion!”, sau „Făceţi-i pe ceilalţi să lucreze pentru dumneavoastră, dar asumaţi-vă întotdeauna meritele în locul lor”, ci voi prezenta acele legi care se bazează pe puterea de seducţie a unei persoane. „Legea 11. Învăţaţi să-i ţineţi pe oameni dependenţi de dumneavoastră! Pentru a vă păstra independenţa, trebuie să fiţi întotdeauna dorit şi indispensabil. Cu cât alţii se bazează mai mult pe dumneavoastră, cu atât aveţi mai multă libertate. Faceţi ca fericirea şi prosperitatea oamenilor să depindă de dumneavoastră, şi nu veţi mai avea de ce vă teme. Nu-i învăţaţi atât de mult, încât să se poată descurca fără dumneavoatră. (...) Legea 27. Folosiţi nevoia oamenilor de a crede în ceva, pentru a vi-i transforma în adepţi! Oamenii au o dorinţă copleşitoare de a crede în ceva. Plasaţi-vă în focarul acestei credinţe, credinţe, oferind oamenilor oamenilor o cauză, un nou crez pe care să-l urmeze. Rostiţi Rostiţi lucruri vagi, dar  încărcate cu promisiuni; cereţi oamenilor entuziasm, şi mai puţin raţionalitate şi gândire limpede. Daţi-le noilor dumneavoastră adepţi ritualuri pe care să le îndeplinească şi cereţi-le să facă sacrificii în numele dumneavoastră. În absenţa religiei organizate a unor cauze măreţe, noul dumneavoastră cult vă poate aduce o putere nebănuită.(...) Legea 31. Preluaţi controlul – faceţi-i pe ceilalţi să joace cum le cântaţi! Cel mai bine vă amăgiţi victimele dacă le daţi impresia că au de ales: oamenii respectivi sunt convinşi că deţin întregul control, când, de fapt, nu sunt decât marionetele dumneavoastră. Siliţi-i să aleagă cel mai mic dintre două rele, ambele servind scopului dumneavoastră. Agăţaţi-i în coarnele dilemei: vor fi împunşi oriunde s-ar întoarce. (...) Legea 34. Adoptaţi un stil regal: comportaţi-vă ca un rege, ca să fiţi tratat ca un rege! Conduita Conduita dumneavoastră dumneavoastră influenţează influenţează adesea felul în care sunteţi tratat. În timp, dacă le păreţi vulgar sau banal, oamenii îşi pierd respectul pentru dumneavoastră. Căci un rege se

33 respectă şi le inspiră şi celorlalţi respect. Dacă vă purtaţi ca un rege încrezător în puterea dumneavoastră, veţi părea sortit să purtaţi coroana. (...) Legea 43. Acţionaţi asupra inimilor şi minţilor celorlalţi! Forţarea produce o reacţie care, în cele din urmă, se întoarce împotriva dumneavoastră. Dacă doriţi să îi faceţi pe ceilalţi să o apuce pe calea dumneavoastră, trebuie să-i seduceţi să-şi dorească acest lucru. O persoană deja sedusă poate deveni pionul dumneavoastră loial. Iar  calea de a-i seduce pe oameni presupune a le folosi psihologia individuală, specifică, şi de a  profita de punctele lor slabe. Îmblânziţi-l pe cel care vi se opune, acţionând asupra emoţiilor  lui, folosind lucrurile la care ţine şi lucrurile de care se teme. Dacă nu luaţi seama la inimile şi minţile celorlalţi, ei vor ajunge să vă urască.”25 Charisma combinată cu manipularea poate avea şi efecte negative dacă este greşit înţeleasă şi aplicată, altfel spus, dacă anumiţi conducători fac abuz de ea şi depăşesc cu mult graniţa moralităţii. 3.3 „Mulţimea este ca o nevastă proastă” Adolf Hitler

De cele mai multe ori, când este amintit termenul charismă, personalitatea politică de care se vorbeşte este Hitler, ceea ce m-a determinat să schimb un pic macazul şi să merg înapoi pe cursul istoriei, să găsesc alte exemple de acest gen. Într-un articol din revista “Magazin istoric”, Gabriel Tudor îl caracterizează pe Alexandu cel Mare drept “vit “vitea eazul zul la a cărui cărui faim faimăă vor tânj tânjii ult ulteri erior or toţi toţi mari mariii cuceri cucerito tori ri,, de la Cezar Cezar la  Napoleon”26. Gloria ce îi revine este cu atât mai mare cu cât el a realizat uimitoarele sale fapte în doar câţiva ani, murind în floarea tinereţii, din cauze nici astăzi elucidate pe deplin. Dar cine a fost cu adevărat Alexandru? Să fi fost oare eroul împătimit să dobândească gloria lui Ahile, cel ce nu-şi ataca noaptea duşmanii, spunând cu mândrie că „nu fură biruinţa”? Sau un tiran ce vedea în jur numai comploturi, motiv pentru care i-a eliminat pe mulţi dintre generalii săi, cum va face peste veacuri Stalin ? 25

26

Robert Greene, Joost Elffers (2001) „Picătura” de putere , p. 43-180 http://www.revistamagazin. http://www.revistamagazin.ro/content/view ro/content/view/163/8/, /163/8/, accesat la 26 nov. 2007

34 Istoricii Istoricii antici au fost aproape unanimi în a-l recunoaşte recunoaşte pe Alexandru drept „cel mai viteaz dintre viteji”, un geniu militar cum altul nu mai fusese, care a reuşit, în fruntea a doar 50.000 de soldaţi, să străbată, într-un deceniu, trei continente, supunând zeci de milioane de oameni. La moartea lui, survenită când regele nu împlinise încă 33 de ani, imperiul întemeiat de Alexandru se întindea de la Balcani la Himalaia. Dar, în ciuda dorinţei sale avide de putere şi glorie, anticii l-au privit pe Alexandru ca pe un erou ideal,  posedat de ceea ce grecii numesc „pothos”, dorul de absolut. Când filosoful Anaxarchos i-a vorbit despre nenumăratele lumi ce există în Univers, se spune că tânărul suveran ar fi izbucnit în lacrimi: „Sunt atât de multe lumi şi eu n-am cucerit nici măcar una.” Acest „pothos” şi geniul său de strateg îi vor făuri o figură de erou romantic. Dacă ne referim la atributele de ordin divin ale unei persoane charismatice - reamintim faptul că termenul a fost folosit pentru prima dată de biserică – Alexandru a prevăzut şi acest aspect, astfel încât, în viziunea sa, era fiul lui Hercule, deci avea descendenţă divină. Abia mai târziu, autori precum Sfântul Augustin Augustin sau Dante îl vor prezenta prezenta ca pe un asasin. Aceste tendinţe se vor păstra de-a lungul secolelor şi, deşi despre Alexandru s-au scris peste 2000 de cărţi şi articole, nimeni nu ştie încă ce a dorit acesta cu adevărat. Unii au continuat să-l admire, privindu-l ca pe un erou civilizator, dornic să realizeze o fuziune durabilă între Est şi Vest, alţii l-au condamnat, considerându-l un megaloman crud şi labil psihic, un Hitler al antichităţii, căruia puţin îi păsa de relaţiile interumane, în schimb era ahtiat să pună stăpânire pe un teritoriu cât mai vast. În fine, există o a treia categorie de autori care, deşi nu contestă faptul că el a adus pentru prima dată în Occident noţiunile noţiunile civilizaţii civilizaţiilor lor orientale, orientale, a folosit folosit metode de-a dreptul barbare, după standardele standardele actuale. Poate că istoricii sunt atât de divizaţi intrucât însuşi Alexandru pare divizat de  porniri  porniri opuse, opuse, trecând trecând brusc brusc de la mânie oarbă la acte de generoz generozita itate te uimitoare uimitoare.. În   privinţa talentului său de comandant nu există dubii: istoricul britanic Lane Fox se exprima plastic, în acest sens: „Ar fi făcut una cu pământul cea mai puternică legiune romană care i-ar fi stat înainte. Cezar ar fi fugit cât de repede l-ar fi purtat calul din calea acestui tânăr, mai nebun, în vitejia lui, decât Ahile, iar Napoleon, care a avut şansa să lupte numai cu lideri lipsiţi de talent militar, nici n-ar fi îndrăznit să-l înfrunte.” 27 Nimeni nu poate nega bravura lui incredibilă, căci Alexandru îşi conducea mereu oastea în luptă, 27

ibidem

35 drept pentru care încasa loviturile aidoma oricărui alt soldat. Rănit în nenumărate rânduri de săgeţi, lănci, săbii sau pumnale, el avea trupul acoperit de cicatrice, dar niciodată nu dădea înapoi. La asediul fortăreţei Multan (aflată pe teritoriul actual al Pakistanului), Alexandru şi-a condus soldaţii pe scările de asalt, şi, ajuns sus, pe ziduri, s-a trezit singur  înaintea apărătorilor cetăţii. În loc să se întoarcă, a sărit direct in mijlocul lor, bătându-se ca un leu, până când soldaţii săi i s-au alăturat. Primind, în toiul luptei, o săgeată în piept, a continuat să lupte şi, după ce chirurgul său i-a extras vârful săgeţii, cu un cuţit, s-a întors în bătălie. Atras în egală măsură de ştiinţă şi de cultură, graţie dascălului său, Aristotel, Alexandru a fost o fire religioasă 28. De altfel, el era convins de realitatea spuselor mamei sale, Olympia, ce-i povestise ca tatăl lui nu fusese regele Filip al Macedoniei, ci însuşi Zeus-Amon, care venise in iatacul ei, transformat în şarpe. Toată viaţa, Alexandru va crede despre sine că este fiu de zeu şi se va comporta în consecinţă cu oamenii din jurul său, privindu-i pe toţi drept fiinţe inferioare. Cei care afirmă despre Alexandru că ar fi fost un tiran, un psihopat dornic de sânge, îşi bazează convingerile pe comportamentu comportamentull manifestat manifestat de tânărul rege încă de la începutul domniei. La 20 de ani, el urcă pe tronul lui Filip şi ucide imediat toti potenţialii rivali sau rudele care ar fi putut aspira la putere. Oraşele ce nu i se supun sunt trecute prin foc şi sabie. Teba, de pildă, este cucerită şi rasă de pe faţa pământului, în vreme ce 30.000 de locuitori sunt masacraţi sau vânduţi ca sclavi. Singura clădire care rămâne în picioare este casa poetului Pindar, mult admirat de Alexandru. Acestor metode groaznice de „pacificare” el le va rămâne fidel toată viaţa, măcelărind fără milă populaţii întregi. Ajuns conducător al uriaşului imperiu persan, va porni o acţiune de epurare a tuturor celor care se opuneau planurilor planurilor sale megalomanice. megalomanice. Execută şase guvernatori de provincii provincii şi chiar   pe unii dintre cei mai valoroşi valoroşi generali ai lui Filip, acuzându-i de imaginare comploturi. comploturi. Pe măsură ce puterea lui creşte, capacitatea de înţelegere se diminuează, Alexandru transformându-se într-un paranoic. Istoricii sunt de acord că, dacă ar mai fi trăit încă zece sau douăzeci de ani, s-ar fi transformat din „cel mai viteaz” în „cel mai odios” conducător  antic. Dar moartea îl răpune pe 10 iunie 323 î.Chr., după ce, cu câteva zile înainte, 28

Valerio Massimo Manfredi,  Alexandru cel Mare , All, 2006

36 organizase un monstruos concurs de băut vin, alături de prietenii lui. Versiunea oficială a fost că a murit de malarie, dar există voci ce susţin că ar fi fost asasinat, prin otravă turnată în vin, de către unii dintre generalii sai, căzuţi în dizgraţie, şi că însuşi Aristotel ar  fi fost implicat în această crimă. O ipoteză de ultimă oră susţine susţine că de fapt medicii l-ar fi fi ucis fără să vrea pe Alexandru, dându-i să bea un preparat pe bază de spânz (plantă foarte toxică) drept antidot la cantitatea mare de alcool consumată. Care a fost, în concluzie, sensul acestei vieţi scurte şi trăite la intensitate maximă? Ar fi greu, dacă nu imposibil de spus. Poate că Alexandru nu a dorit altceva decât să depăşească gloria lui Filip, cucerind Asia. Ori poate că, aşa cum regizorul Oliver Stone o spune, prin gura personajului Ptolemeu, în recenta superproducţie „Alexander”, macedoneanul se află sub puterea magică a blestemului de a căuta absolutul, dar de a nu-l putea atinge niciodată.

Capitolul 4 Caracteristicile unei persoane charismatice sau cum recunoaştem o persoană charismatică

4.1. Mustaţa, Pălăria, Papionul, Pipa şi Barba

Dacă ar fi să încercăm să facem o analiză a aspectului fizic al persoanelor  charismatice, am ajunge probabil la o concluzie destul de dezarmantă. Hitler, Napoleon, Churchill, Stalin, Fidel Castro, sunt cu siguranţă exemple grăitoare despre efectele charismei asupra maselor, chiar dacă natura nu s-a dovedit prea îngăduitoare în ceea ce  priveşte aspectul fizic al acestora. Să analizăm pentru început înălţimea acestora: Hitler avea 1,73m, Napoleon, conform unor cercetări recente, se pare că nu a fost atât de mic de statură pe cât se crede 1,68m, 1,68m, la fel ca Stalin Stalin,, Churchi Churchill ll – 1,70m, 1,70m, iar Fidel Castro, Castro, cel mai înalt înalt dintre toţi, toţi, 1,90m. Concluzia Concluzia pe care o putem trage din aceste date este că înălţimea înălţimea nu joacă un rol esenţial în dominaţia charismatică pe care o exercită o persoană. Pe de altă parte este adevărat că toate personalităţile menţionate mai sus aveau  părul negru sau şaten, fiind foarte rare exemplele de lideri charismatici blonzi.

39 Ce este însă caracteristic tuturor este acea trăsătură definitorie, particulară, care este legată pentru totdeauna de imaginea pe fiecare a creat-o în mentalul colectiv c olectiv.. Într-un articol din numărul din noiembrie 2007 al revistei Vanity Fair , Rich Cohen, autorul acestuia, spune că mustaţa lui Hitler este unul din cele mai puternice simboluri ale secolului XX, câţiva centimetri de păr care reprezintă răul suprem29. Mustaţa Mustaţa emblematică emblematică a dictatorului dictatorului nazist Adolf Adolf Hitler a intrat în istorie istorie din întâmplare. întâmplare. Publicaţia britanică Sunday Telegraph susţine că Führerul Germaniei şi-a dorit în tinereţe să arate altfel, dar  dar oo întâmplare din Primul Război Mondial l-a făcut să-şi tundă mustaţa. Aceeaşi sursă a dat publicităţii fragmente din memoriile inedite ale unuia dintre soldaţii care au luptat alături de Adolf Hitler în Primul Război Mondial. În memoriile sale, Alexander Moritz Frey a notat că la începutul conflagraţiei Adolf Hitler era mândrul  posesor al unei mustaţe prusace. Ba chiar a refuzat să-şi tundă regulamentar mustaţa, deşi superiorii lui i-au ordonat de mai multe ori acest lucru. Până la urmă, liderul nazist s-a conformat, dar abia după ce infanteriştii germani au primit un nou tip de măşti de gaze, sub care nu încăpea mustaţa stufoasă a lui Hitler. În pofida podoabei sacrificate, Führerul a fost totuşi gazat în timpul unui atac britanic din 1918, în urma căruia şi-a pierdut temporar vederea. Treptat însă, dictatorul nazist s-a îndrăgostit de noua sa înfăţişare şi n-a mai renunţat niciodată la ea30. Cel mai francez ne-francez al tuturor timpurilor 31, Napoleon Bonaparte, se ştie că a fost dintotdeauna complexat din cauza aspectului său fizic. Elementul definitoriu al  portretului său este pălăria neagră, cu formă ciudată, pe care împăratul francez a început să o poarte încă de pe vremea când era consul, forma ei modificându-se pe parcurs. Winston Churchill, laureat al Premiului Nobel pentru literatură în 1953, „pentru măiestria descrierii istorice şi biografice, precum şi pentru strălucita sa oratorie în apărarea înaltelor valori umane”32, rămâne în istorie nu numai datorită realizărilor sale, ci şi datorită aspectului fizic impunător, a nelipsitului papion negru cu buline albe şi a

29

Rich Cohen, Becoming Adolf, http://www.vanityfair.com/culture/features/2007/11/cohen200711

30

Sursa: Realitatea TV, luni, 7 mai 2007, www.realitatea.net Napoleon s-a născut în Insula Corsica, la un an după ce aceasta a fost vândută de către genovezi Franţei (n.a.) 32 http://ro.wikipedia.org/wiki/Winston_Churchill 31

40  jobenului care îi completează imaginea de Sir. Era cunsocut drept mare gurmand şi un mare amator de whisky cu sifon, dar îi plăceau mult şi trabucurile birmaneze. În privin privinţa ţa lui Stalin, Stalin, ficţiu ficţiunea nea a depăşit depăşit cu mult mult realita realitatea tea.. Spre Spre deoseb deosebire ire de imaginea imaginea ce se oferea poporului despre Stalin, acesta acesta avea un fizic total diferit. Legenda creată avea ca scop acreditarea ideii mistice că e un supraom. Megalomania se îmbina cu cele învaţate la seminar. Oricum, simptome evidente ale paranoiei. Stalin era mic de statură, aşa cum am arătat mai sus, şi din cauza excesului ponderal părea şi mai scund. Pântecul se revărsa, iar la ceafă cutele depăşeau gulerul cămăşii. Ciupită de vărsat, faţa i se veştejise veştejise înainte înainte de vreme, fiind brăzdată de pete roşii, ce indicau indicau o proastă proastă circulaţie circulaţie  periferică. Medicii îi recomandaseră să slăbească şi îi interziseseră fumatul. Dar, ca orice  bolnav si hipertensiv, nu-i asculta. Mai mult, îi dispreţuia. Avea în permanenţă asupra sa, într-unul din buzunare, o pipă. Pufăia din ea, chiar fără tutun. Era un obicei din timpul războiului, al nopţilor albe când stătea aplecat asupra hărţilor. Imaginea sa, cu pipa în faţa unui rastel cu cărţi, era reprodusă în milioane de exemplare. Cât despre Fidel Castro, barba este principalul principalul său atu fizic definitoriu. definitoriu. La fel de cunoscute cunoscute sunt însă şi alte note ale personalităţ personalităţii ii cum ar fi uniforma uniforma sau trabucul. trabucul. Barba l-a făcut faimos pe Fidel Castro Castro încă de pe vremea gherilei. gherilei. Igancio Ramonet, directorul  publicaţie  Le Monde Diplomatique, i-a luat liderului cubanez o serie de interviuri care au fost ulterior publicate sub titlul de “Fidel Castro - Biografie pe două voci” sau “O sută de ore cu Fidel”. Cartea, apărută în 2007, la Paris33, reuneşte în cele aporximativ 800 de  pagini, adevăratele memorii ale aşa numitului “El Comandante”. Conform celor declarate de Castro, împreună cu pletele, barba a fost semnul distinctiv al luptătorilor din Sierra Maestra34. Atât de mult s-au identificat cu barba şi pletele, Fidel Castro, Che Guevara sau Camilo Cienfuegos, încât cei din Armata Rebelă au fost numiţi de presa mondială “Barbudos”35. După Revoluţie, Raul Castro, ministrul Fortelor Armate Revoluţionare, a ordonat ca foştii luptători luptători să se tundă şi să se radă. Che Guevara l-a sunat spunându-i spunându-i că se tunde, dar că în nici un caz nu-şi rade barba. În cartea-interviu a lui Ignacio Ramonet, amintită mai sus, Fidel Castro dezvăluie cum s-a ajuns la lăsarea bărbii drept simbol al 33

Apud www.stiri.rol.ro www.stiri.rol.ro,, articol preluat din Jurnalul Naţional, 18 iunie 2007 Sierra Maestra este cel mai mare lanţ de munţi din Cuba, cu o mare semnificaţie istorică pentru poporul cubanez. Aici a fost stabilit cartierul de luptă împotriva lui Batista, de unde au fost duse la capăt importante  bătălii conduse de Fidel Castro, Raul Castro, Che Guevara sau Camilo Cienfuegos. (n.a.) 35 Bărboşi, în spaniolă în text (n.a.) 34

41 Armatei Rebele în Sierra Maestra. Totul a pornit de la absenţa lamelor de ras. De altfel, la antrenamentele din Mexic, viitorilor luptători de gherilă li s-a cerut să se familiarizeze cu minimul de igienă, date fiind condiţiile speciale ale luptei. După ce şi-au lăsat barbă şi  păr lung, luptătorii au sesizat un avantaj: până la urmă, barba şi părul lung au devenit un semn de recunoaştere. Acest lucru avea şi o latură pozitivă: pentru ca un spion să se infiltreze în gherilă avea nevoie să fie pregătit cu mult timp înainte, ca să aibă o barbă de şase luni. Barba servea de element de identificare şi protecţie până când s-a transformat în adevărat simbol. Apoi, după victoria revoluţiei, barba a rămas pentru a consolida  puterea simbolului. El Lider Maximo ajunge până la schiţarea unui tablou al avantajelor  economice ale bărbii: nu mai trebuie să te razi în fiecare zi. Dacă se multiplică cele 15 minute consacrate rasului cotidian cu 365, se constată că acestei îndatoriri îi revin, într-un an, 5.500 de minute. Cum o zi de muncă de opt ore reprezintă 480 de minute, asta înseamnă că, atunci când nu te razi, câştigi în fiecare an zece zile, ce pot fi dedicate altor  activităţi36. Fără a mai vorbi de economiile făcute cu săpunul, lamele, loţiunea sau apa caldă. Dincolo de toate aceste aspecte, barba este într-adevăr o caracteristică fizică a  persoanelor charismatice, dacă ne gândim că multe astfel de personalităţi au beneficiat de ea. Ea impune respect, şi conferă posesorului o aură de mister. La sfârşitul anului 2007, solistul solistul Led Zeppelin, Robert Robert Plant, a primit din partea organizaţi organizaţiei ei Beard Liberation Liberation Front, premiul pentru cea mai frumoasă barbă a anului 2007. Pe locul doi doi şi trei rei s-au clas clasaat manager ageruul Liverp erpool, ol, Rafael Benitez, alături de omul de afaceri Sir Richard Branson. Branson.37

36

Castro este recunoscut ca un om care îşi gestionează foarte bine timpul, sacrificând orele de somn nocturn pentru alte îndeletniciri, îndeletniciri, asemeni lui Eliade. (n.a) 37 www.stirilocale.ro

42

4.2. Gesturi, atitudini, abilităţi

Lunga listă a personalităţilor charismatice, printre care se regăsesc Moise, Iisus, Mohamed, Martin Luther King, Papa Ioan Paul al II-lea, Hitler, John Lennon şi mulţi alţii, dacă este analizată, se pot trage o serie de concluzii în ceea ce priveşte aspectele comune ale celor de mai sus. Am încercat în subcapitolul anterior să prezint câteva trăsături fizice, de unde am văzut că este importantă statura, dar nu întotdeauna, unele caracterisitici ale feţei (barba, ochi pătrunzători ş.a.), dar şi prezenţa unor accesorii vestimentare care să completeze tabloul personalităţii. Însă cu adevărat definitorii sunt caracteristicile psihice. În Marea Britanie, la iniţiativa unei societăţi ştiinţifice, s-a creat FameLab, o competiţie la nivel naţional, sprijinită de Channel4, Daily Telegraph, NESTA (National Endowment for Science Technology), Pfizer şi Research Councils UK, în care anual sute de oameni de ştiinţă îşi   prezintă cercetările în faţa unor personalităţi proeminente ale întregii lumi. Unul din experim experimente entele le derulat derulatee de această această societ societate ate s-a axat pe descope descoperire rireaa mecani mecanisme smelor  lor  charismei, motiv pentru care au fost aplicate o serie de chestionare şi experimente telespectatorilor Channel4, dar şi vizitatorilor paginii de Internet a acestuia.38 Dacă încercăm să definim charisma cuiva, cu uşurinţă ne vom opri asupra puterii de seducţie a ochilor, zâmbetului uşor şi încrezător, dar mai ales asupra modului în care cuvinte cuvintele le le zboară zboară din gură şi ne „gâdil „gâdilăă în mod plăcut urechea”. urechea”. Confor Conform m aceluia aceluiaşi şi studiu, psihologii au demonstrat că dacă petrecem doar două minute în linişte absolută cu o persoană charismatică, „ne molipsim” cu starea ei de spirit: au inexplicabila abilitate de a-i „infecta” pe cei din jur cu emoţiile lor, fără a fi nevoie să rostească vreun cuvânt. În studiul mai sus amintit, în unul din experimente li se cerea subiecţilor să urmărească prezentările a optsprezece aspiranţi la titlul de oameni de ştiinţă şi să le dea note de la 1 la 5 în funcţie de efectul pe care modalitatea de prezentare îl are asupra lor. 38

www.channel4.com

43 Una din întrebările la care se căuta răspuns era dacă persoanele charismatice folosesc mai mult multee gest gesturi uri într într-u -unn inte interv rval al de trei trei minut minutee decât decât cele cele mai mai puţin puţin chari charism smat atic ice. e. Confirmarea a venit în urma analizei datelor, cei mai charismatici prezentatori fiind socotiţi cei care folosesc un număr mare de gestui ale mâinilor (în medie cam 85 în trei minute39). Dar înainte de a trage o concluzie era nevoie şi de o atentă analiză a tipului de gesturi folosite. Majoritatea erau aşa-numitele gesturi iconice – care reflectă înţelesul cuvântului în timp ce acesta este pronunţat – astfel încât cuvântul este văzut şi auzit în acelaşi timp, ceea ce presupune solicitarea a două simţuri simultan, dar şi impresia auditoriului de implicare mai puternică în ceea ce se întâmplă. Dacă aceste gesturi sunt însoţite de schimbări subtile ale trăsăturilor feţei, dar şi ale intonaţiei, vor avea şi mai mult succes asupra audienţei. Max Weber, Weber, aşa cum am văzut deja în în capitolele anterioare, considera ca liderul autenti autenticc este este cel charis charismat matic, ic, capabil capabil să menţin menţinăă masele masele sub puterea puterea "fasci "fascinaţi naţiei" ei" exercitate. Din direcţia teoriei elitelor, Vilfredo Pareto 40 făcea distincţia între conducători "lei" şi conducători "vulpi", metafora fiind mai mult decât evidentă. Caracteristicile acestora erau formulate în termeni de "reziduuri", ca informaţii prezente în conştiinţa colectivă colectivă a unui grup (popor, (popor, naţiune naţiune etc.). Conducătorii Conducătorii „lei” aveau drept caracteristică caracteristică exercitarea autorităţii şi reziduurile "agregate", orientarea spre stabilitate, persistenţă, continuitate, menţinerea tradiţiiilor, în timp ce conducătorii "vulpi" deţineau reziduuri combinatorii, spirit speculativ, orientarea spre nou, inconstanţă. În momentul în care în structura elitei se acumulează prea multe reziduuri combinatorii, iar în interiorul masei indivizi cu potenţial de conducere acumulează reziduuri de tip agregate, se produc mişcările sociale, răsturnările politice şi fenomenul ce poartă numele de "circulaţie a elitelor". Dacă ar fi să sintetizez atributele psihologice ale liderului charismatic, ar trebui să fac de la început observaţia conform căreia charisma depinde atât de lideri cât şi de cei care îi urmează: un lider charismatic receptează o uriaşă componentă emoţională de devoţiune, acceptare şi credinţă oarbă din partea celor care îl urmează. În timpul unei crize sau situaţii de agonie, un lider charismatic este văzut ca un salvator. Trebuie să aibă încredere în forţele proprii pentru a putea transmite acelaşi lucru „discipolilor ”. ”. 39 40

The Charisma Experiment – How it works. www.channel4.com www.channel4.com Apud Cătălin Bordeianu, op.cit., p.153-189

44 Un lider charismatic trebuie să fie sincer cu sine însuşi şi să caute mai degrabă  puterea influenţei decât influenţa puterii. De asemenea flexibilitatea este o condiţie sine que non.

4.3. Exerciţiul suprem al charismei – a vorbi în public

Cercetările Cercetă rile derulate de FameLab au urmărit mai ales dezvoltarea dezvoltarea unor metode de îmbunătăţire a prezentărilor în public.41 Voi expune în continuare co ntinuare câteva din concluziile la care a ajuns echipa de cercetători britanici condusă de profesorul Richard Wiseman42. Se ştie deja că în orice prezentare, 55% din atenţia audienţei va fi concentrată asupra asu pra lim limbaj bajulu uluii corp corporal oral al vorb vorbito itorulu rului,i, 38% asu asupra pra voc vocii, ii, ton tonali alităţ tăţii, ii, numa numaii 7% reve re veni nind nd co conţ nţin inut utul ului ui.. Ac Aces este teaa fi fiin indd sp spus use, e, cu cum m pu pute tem m re real aliz izaa o pr prez ezen enta tare re „charismatică”? Putem fi siguri de faptul că, în momentul conceperii unui discurs, majoritatea vorbitorilor nu se concentrează pe postură sau voce, ci pe conţinut. Paradoxal, publicul reţine de cele mai multe ori cel mai puţin din acesta. Iată de ce este foarte importantă  pregătirea şi entuziasmul care preced astfel de evenimente. Cum stăm în faţa audienţei este vital pentru succesul prezentării. A se evita mişcările inutile, schimbarea greutăţii de pe un picior pe altul, dar şi atitudini prea relaxate sau prea „ţepene”. Este recomandată o postură deschisă, mâinile depărtate de faţă în timpul discursului, spatele drept, palmele îndreptate înspre exterior, mişcări largi ale  braţelor. Este bine ca cei din jur să înţeleagă că vă simţiţi bine în compania lor, să menţineţi contactul vizual, iar din când în când să vă „condimentaţi” prezentarea cu atingeri uşoare pe umăr şi un zâmbet autentic, spontan, dar bine pregătit dinainte. Mesajul trebuie să fie unul diferit şi, de ce nu, controversat, nou, simplu de înţeles şi intutitiv. Modalitatea de trimitere a lui trebuie să fie clară, fluentă, articulată, în care 41

Presenting with impact, www.channel4.com Doctorul în psihologie Richard Wiseman a fost în tinereţe scamator la circ, iar ultimii 20 de ani i-a dedicat cercetărilor psihologice în domeniile bucuriei, tristeţii, iubirii, charismei, superstiţiilor şi altor  reacţii omeneşti, dedicând ultima sa carte comportamentelor faţă de faptele bizare. Pentru mai multe informaţii www.richardwiseman.com (n.a.) 42

45  pauzele au importanţa lor. Întotdeauna audienţa trebuie să beneficieze de timpul necesar   pentru a ţine pasul cu oratoru oratorul.l. Pauzele făcute de Winston Winston Churchill în discur discursuril surilee sale din cel de-al Doilea Război Mondial au făcut o întreagă naţiune să continue lupta. Secretul constă în acţiunea de a face pauză după fiecare punct, a respira şi a verifica reacţia audienţei. Astfel aceasta are posibilitatea de a „digera” cele ce au fost expuse până în acel moment. Pregă Pr egăti tirea rea în ce ceea ea ce pri prive veşt ştee co comp mpon onenţ enţaa aud audie ienţ nţei ei es este te şi ea deo deose sebit bit de importantă, deoarece limbajul şi metodele trebuie adaptate în totalitate acesteia. Pentru ca  prezentarea să fie una de succes, mijloacele audio video bine alese trebuie introduse în scenă. În concluzie, cei trei P (pregătire, postură şi personalitate), corect combinaţi şi exploataţi la maxim, sunt pilonii unui discurs care cu siguranţă va lăsa urme asupra audienţei şi va produce efectele scontate.

Studiu de caz Charisma Mărcii

De la marcă la substantiv comun: adidas şi xerox

De la adidas la un adidas, doi adidaşi, a fost cale lungă. Compania Adidas,  producătorul german de textile şi încălţăminte, a fost denumită după fondatorul Adolf  (Adi) Dassler, care a început fabricarea de pantofi în 1920, în Herzogenaurach, lângă  Nurenberg, cu ajutorul fratelui său, Rudolf Dassler. Rudolf a fondat mai apoi propria sa companie producă producătoa toare re de încălţ încălţămi ăminte nte – rivalu rivalull PUMA. PUMA. Înregis Înregistrar trarea ea compane companeii ca “adidas” s-a petrecut pe 18 august 1949 (literă mică pentru adidas). Tipic pantofilor şi hainelor hainelor produse de adidas, adidas, este designul format din trei linii linii,, incorporat incorporat şi în logo-urile oficiale. În aprilie 2006, adidas a primit blamul unor grupări asiatice pentru lansarea unei ediţii limitate de pantofi-sport care conţineau o caricatură tipic asiatică din jurul anului 190043. Adidas a catalogat aceste critici ca fiind o interpretare greşită şi a refuzat să retragă de pe piaţă linia. Barry McGee, un artist cu origini chineze, a realizat caricatura cu scopul de a-şi face un autoportet mai tânăr. I s-a părut interesant ca fotografia lui să apară pe nişte pantofi. 43

Vezi anexa C

48 Spoturile adidas conţin întâmplări care par imposibile, precum spotul Jose + 10, în care doi băieţi adună mai multe staruri ale fotbalului internaţional, pentru un meci

ad-

hoc. Ultimul slogan adidas este „Impossible is nothing” 44. Cele trei linii sunt, fără îndoială, esenţa simbolurilor adidas. Creat de fondatorul Adi Dassler, semnul a fost utilizat pentru prima dată ca design pentru pantofi în 1949. Dassler a intenţionat să creeze un simbol care să poată fi uşor recunoscut în competiţiile sportive în care apăreau pantofii adidas. La finele anilor ’60, adidas şi-a extins producţia şi pe sectorul de îmbrăcăminte, astfel, Käte şi Adi Dassler au căutat un alt simbol care să poată fi asociat cu noile linii. În august 1971, a fost ales trifoiul din mai mult de 100 de opţiuni. Inspirat de cele trei linii, acesta este o execuţie geometrică cu o intersecţie triplă, care simbolizează diversitatea mărcii. În 1972 a fost pentru prima dată folosit, pentru ca ulterior să devină simbolul corporaţiei. Astăzi, rolul trifoiului este de a reprezenta divizia Sport Heritage. În 1997, adidas a hotărât să introducă un design de corporaţie nou, care să  păstreze esenţialul vechiului logo. Astfel s-au născut cele trei bare. Design-ul a fost realizat de directorul de creaţie Peter Moore în 1990 şi a fost folosit iniţial pentru linia de echipamente pentru produsele de performanţă. Forma celor trei bare reprezintă un munte, care indică provocarea atingerii obiectivelor. În august 1998, adidas-Salomon AG a adoptat un alt logo de corporaţie, care incorpora valorile celor două nume şi culorile acestora: albastru pentru adidas şi roşu   pentru Salomon. În fine, după divorţul de Salomon, în octombrie 2005, adidas şi-a schimbat schimbat pentru ultima ultima oară logo-ul: logotipul „adidas”, „adidas”, care a fost utilizat utilizat încă din anii ’60 în diferite variante, astăzi reprezintă grupul adidas şi diferenţiază marca de afacere. Din perspectiva design-ului, noul logo e simplu, clar, încrezător şi charismatic, fiind totodată suficient de flexibil pentru eventualele schimbări neprevăzute45. Ceea ce rămâne întotdeauna în conştiinţa consumatorului şi îl face să se identifice cu marca este logo-ul, care, de cele mai multe ori, ajunge să depăşească produsul în sine.  Nu doar marca adidas are charismă, ci şi semnul asociat acesteia46. 44

Imposibilul este un nimic (tr.a) Toate Toate informaţiile despre istoria Adidas sunt preluate de pe www.adidas.com www.adidas.com,, accesat în luna noiembrie 2007 (n.a.) 46 Anexa C conţine o serie de imagini care susţin această afirmaţie.(n.a.) 45

49 Continuând afirmaţia conform căreia mărcile au charismă, să încercăm să vedem ce efect are pronunţarea unor nume cum ar fi Coca Cola, BMW sau altele asupra minţii noastre. Fiecare provoacă un efect în conştiinţa noastră şi este asociat cu o valoare, fie că e vorba de bucurie, tinereţe – Coca Cola, fie că este vorba de stabilitate şi siguranţă –  BMW. BMW. Şi din acest punct punc t de vedere îndrăznesc îndrăzn esc să afirm că mărcile au charismă. Un alt nume care a trecut de la marcă la substantiv comun este Xerox, care anul acesta şi-a schimbat logo-ul, trecând de la scrierea cu majuscule la cea cu minuscule. Compania a fost înfiinţată în anul 1906, purtând denumirea de Haloid Company, ulterior, în 1961 a primit numele de Xerox Corporation47. Este inutil să vorbim despre ce face această companie. Ce este foarte important este că la aparate ca IBM sau HP toată lumea face “copii xerox”. Pe www.lovemarks.com, www.lovemarks.com, pagină realizată realizată de Kevin Roberts, Roberts, director  Saatchi and Saatchi, site dedicat iubitorilor mărcilor, în care aceştia îşi expun părerile  personale faţă de acestea, cineva scria că aparent compania este atât de exclusivă, încât “xerox” este singurul cuvânt care nu poate fi alcătuit la un joc de scrabble.48 De la marcă la atitudine – Coca Cola şi Barbie

Aşa cum am văzut, persoanele charismatice lasă urme în conştiinţa celor din jur  şi, de cele mai multe ori, fac „istorie”. La fel se întâmplă şi cu unele mărci, care au intrat deja în vieţile oamenilor şi sunt mai presus de produsul ca atare. Îndrâznesc să afirm că forma sticlei Coca Cola, a scrisului şi culoarea roşie sunt mai mult decât băutura în sine. Pe acelaşi site menţionat mai sus, o „adeptă” a valului Coca Cola, face o declaraţie simplă şi sinceră mărcii: „ Îmi amintesc de tine din copilărie. Erai eroul   petrecerilor zilei mele de naştere, dar la şcoală de abia ne vedeam. Dacă mâncam aripioare de pui, fratele meu te aducea ca să îmi creeze o stare de comfort. Acest lucru mă răcorea instantaneu. Şi îţi mai aduci aminte cum ne întâlneam la operă când mama mă tăra după ea? În pauze stăteam în hol, mâncam prăjitură şi tu veneai la masa noastră. Purtam o rochie mov, iar tu aveai un costum negru şi ceva roşu, ca un fel de mantie. Apoi dispăreai din nou, la fel de repede cum apăruseşi. Ca adolescentă am fost dintotdeauna îndrăgostită de tine, mai ales când te vedeam în restaurante. Acum, ca adult, ştiu că nu mă 47 48

www.xerox.com , accesat la 17 noiembrie 2007 www.xerox.com, www.lovemarks.com,, accesat la 10 ianuarie 2008 www.lovemarks.com

50 voi sătura niciodată de tine. Vei fi mereu o parte din mine, centrul întâmplărilor mele memorabile. Dragă Coca Cola!”49 De-a lungul anilor Coca-Cola Coca-Cola s-a dovedit a fi un produs atipic faţă de teoriile teoriile de marketing. Se ştie că mărcile au o anumită durată de viaţă. În mod normal, o marcă se naşte, creşte, ajunge până la un anumit nivel, după care se stinge. În cazul Coca-Cola ne confruntăm cu o altfel de situaţie: după 116 ani de la apariţia sa, nu există semne de declin. Ba, dimpotrivă, marca este din ce în ce mai puternică şi creşte din ce în ce mai repede. Cea Cea mai mai vându vândută tă păpuş păpuşăă pe piaţ piaţaa jucăr jucării iilo lorr este este creaţ creaţia ia lui lui Elli Elliot ot Handl Handler er,, fondatorul fondatorul companiei companiei Mattel Mattel Inc., şi a soţiei acestui acestuia, a, Ruth. Se pare că Ruth Handler a fost inspirată de o papuşă germană cu buze senzuale şi bust proeminent, Lili, după modelul căreia a fost creată celebra papuşă Barbie. Ideea le-a venit celor doi soţi în urma călătoriei în Germania, dar mai ales datorită faptului că au observat că fiica lor prefera să se joace cu păpuşile adulte, mai degrabă decât cu cele gen bebeluş. Numele de Barbie este un diminutiv de la Barbara, numele fiicei soţilor Handler. Papuşa a fost primită de  public cu anumite reticenţe – dar iată că la aproape 50 de ani de la apariţie50, păpuşa Barbie este în continuare una dintre cele mai de succes jucării pentru fetiţe de toate vârstele. Primul târg la care a patricipat nu a fost înregistrat ca un succes, parinţii considerând papuşa prea vulgară pentru a o dărui copiilor. Celebra papuşă a cunoscut mai mult multee trans transfo formă rmări ri de-a de-a lung lungul ul ti timp mpul ului ui,, luân luândd pe rând rând chip chipul ul mai mai mult multor or vedet vedetee internaţionale: Claudia Schiffer, componentele formaţiei Spice Girls, Pamela Anderson, Elizabe Elizabeth th Taylor aylor ş.a. ş.a. Barbie Barbie a fost fost acceso accesoriz rizată ată şi transfo transforma rmată tă în toate toate profesi profesiile ile  posibile51, a fost brunetă sau negresă. În timp, mai multe păpuşi au încercat să-i devină conc concur uren enţa ţa lui lui Barb Barbie ie pe   piaţa jucăriilor, însă cine îşi mai aminteşte azi de Betty Spaghetti ? Cu siguranţă veţi da din umeri, pentru că Barbie este singura papuşă pentru care numeroşi designeri precum Yves Saint Laurent, Christian Dior, Valentino, Perry Ellis, Oscar de la Renta sau Bob Mackie au creat ţinute şi accesorii originale. Conform

49

ibidem Păpuşa a apărut în 1959 (n.a.) 51 Lista completă a meseriilor Barbie - în anexa D 50

51 statisticilor actuale, 90% din toate fetiţele americane din ultimii 40 de ani au avut cel  puţin o păpuşă Barbie. Având o înălţime de 1,83 cm şi dimensiuni de 96-46-96, silueta originală a  păpuşii Barbie a iscat numeroase controverse de-a lungul timpului, multe femei adoptând diete drastice pentru a semăna cu celebra papuşă. Cuprinsă de Barbie mania, cetăţeana americană Sidney Jackson şi-a făcut 20 de operaţii estetice pentru a se aporpia de aspectul Barbie. Femeile din întreaga lume au început să vadă în papuşa Barbie idealul femeii independente, frumoase, care se preocupă de felul în care arată. Pe de altă parte, pentru că jucăria pentru fetiţe seamănă seamănă cu un top model, părinţii sunt îngrijoraţi de modul în care acestea se percep pe sine în comparaţie cu păpuşa, lucru care poate duce la anorexie şi alte boli de nutriţie, cauzate de dorinţa fetelor de a deveni o adevarată “Barbie girl”. Alţii alătură modelul Barbie superficialităţii şi dorinţei de a reuşi în viaţă exclusiv datorită aspectului exterior. Ca orice lider charismatic, păpuşa are adepţi, dar şi critici înverşunaţi. Cert este că Barbie vinde: în fiecare săptămână Mattel vinde în medie 1,5 milioane de păpuşi - în medie două păpuşi pe secundă. De ce am inclus Barbie în lista mărcilor care au charismă ? Deoarece creează atitudini, modelează caractere, face istorie. Mai mult decât atât, de la o simplă păpuşă s-a ajuns la un adevărat curent, existând filme despre Barbie – în 2008 se va lansa cel de-al 14-lea film cu personaje din seria Barbie52 - , colecţionari, parodii (ca şi în cazul lui Hilter, ne amintim celebrul film satiric regizat de Chaplin, Marele Dictator , primul film sonor al acestuia, care a avut premiera premiera în Statele Statele Unite în 1940, fiind interzis interzis de cenzură în Germania, Spania şi Irlanda până în anii ’70), o industrie întreagă gravitează în jurul unei simple păpuşi. Aşa cum spunea Kevin Roberts “capriciul faimos al anilor 60 este acum un adevărat Lovemark, graţie dragostei nemuritoare pe care o nutresc fetiţele de  pretutindeni. Barbie pătrunde în visele şi speranţele lor. Le ia de mână şi trec împreună înspre maturitate, întotdeauna în joacă”.53

52 53

Sursa http://es.wikipedia.org/wiki/Barbie http://es.wikipedia.org/wiki/Barbie,, accesat la 11 ianuarie 2008 Kevin Roberts, Viitorul Viitorul dincolo de branduri, p.179

Concluzii

Concluziile Concluziile pe care le putem trage în urma acestei acestei succinte analize sunt că, până acum, în istorie, charisma este asociată mult mai des persoanelor nefaste, aşadar avem neovie de personalităţi pozitive dotate cu această abilitate, cu acest har, mai ales datorită faptului că lumea trece prin multiple crize, fiind, din acest motiv, uşor influenţabilă şi manevrabilă. Da, acum putem afirma fără teamă că putem învăţa anumite tehnici ale charismei, mai ales dacă ne studiem limbajul trupului şi dacă învăţăm să fim atenţi la nevoile şi la lucrurile care asigură confortul psihic al celor din jur. A folosi charisma pentru ceilalţi, nu numai în interesul propriu, deşi pare un ţel irealizabil în secolul egoismului suprem, ar   putea cel puţin să ne facă să ne gândim că lumea s-ar putea schimba. La urma urmei, speranţa moare ultima. De ce să nu descoperim puterea de seducţie a noilor prezenţe din jurul nostru, cum ar fi mărcile, pentru că lumea în care ne desfăşurăm agitata existenţă este guvernată de afişe, culori, identităţi care ne-au intrat deja în casă, pe masă sau în maşina de spălat. Discutăm de ultima performanţă a bulelor albastre din detergent, aşadar suntem slcavii lui. Îl urmăm, îl ascultăm, îl venerăm prin a-l cumpăra din raftul magazinelor aglomerate. Concluzie generală: totul în jur are charsimă. Unii afirmau faptul că abilitatea de a transmite entuziasmul se numeşte charismă. Ar fi bine să rămână aşa.

Lista bibliografică

1. Arms Armstr tron ong, g, Mich Michae aell (200 (2003) 3) [197 [1977] 7]..   Human Human Resour Resource ce Managem Management ent Practice Practice, Londra : Kogan Page Limited 2. Baylo Baylon, n, Chri Christ stia ian. n. Mign Mignot ot,, Xavi Xavier er (2000 (2000)) [1994 [1994]. ]. Comunicarea, Iaşi: Editura Universităţii Al.I.Cuza Bănică, Mirel (2007). “George “George Becali: Becali: charisma charisma populistă”, populistă”, Dilema Veche, Anul 3. Bănică, IV, IV, nr.167, varianta electronică 4.

Bligh, Michelle C. Kohles, Jeffrey C. Meindl, James R. (2004) . “Charisma under  crisis: crisis: Presidential Presidential leadership, rhetoric, and media responses before and after the Septem September ber 11th 11th terrori terrorist st attacks attacks”, ”, în The leaders leadership hip quarterl quarterlyy , volumul 15, numărul 2, aprilie 2004, ediţia electronică

5. Borde Bordeia ianu nu,, Cătăl Cătălin in (200 (2003). 3). Introducere în sociologia clasică , Bucureşti: Editura Economică 6. Chel Chelce cea, a, Sept Septim imiu iu (20 (2003) 03).. Cum să redactăm , Bucureşti: Editura comunicare.ro 7. Cohen, Cohen, Rich Rich.. “Becom “Becoming ing Adolf” Adolf”,, în Vanity Fair , varianta electronică. 8. Cong Conger er,, Jay. Jay. Kanug Kanugo, o, Rabi Rabindr ndra. a. Menon Menon,, Sanj Sanjay ay.. Math Mathur ur,, Purni Purnima ma.. (1997 (1997). ). „Measuring charisma: dimensionality and validity of the Conger-Kanugo scale of  charismatic leadership” în  Revue Canadienne des Sciences de l`Administration , varianta electronică. 9.   Dicţion Dicţionar ar de teosofie teosofie,, esoteris esoterism, m, metafizi metafizică că şi masoner masonerie ie, Bucureşti: Editura Herald 10. Drăgan, Drăgan, Ioan Ioan (1996).  Paradigme ale comunicării de masă , Bucureşti: Editura Şansa 11. 11. Greene, Greene, Robert. Robert. Elffers, Elffers, Joost (2001) (2001) „Picătura” de putere , Bucureşti: Editura Codecs

54 12. Manfredi, Valerio Valerio Massimo Massimo (2006).  Alexandru cel Mare, Bucureşti: Editura All 13. McLuhan, McLuhan, Marshall Marshall (1997) [1995]. [1995]. Mass-media sau mediul invizibil , Bucureşti: Editura Nemira 14. Popesc Popescu, u, Flo Florent rentin in (2001). (2001).   Divinităţi, simboluri şi mistere orientale, 3 volume Bucureşti: Editura Floarea Darurilor  15. „Presenting with impact”, www.channel4.com www.channel4.com 16. Rămure Rămurean anu, u, Ioan. Ioan. (1992) (1992)..   Istoria Istoria Biserice Bisericească ască Universa Universală. lă. Manual Manual pentru pentru  seminariile teologice, Bucureşti: Editura Institutul Biblic

17. Robe Robert rts, s, Kevi Kevinn (2006 (2006)) [2004 [2004]. ]. Viitor Lovemarks. s. iitorul ul dinco dincolo lo de brand brandur urii , Lovemark Bucureşti: Editura Business Media Group 18. Sheafe Sheafer, r, Tamir amir (2001) (2001) “Chari “Charisma smatic tic Ski Skill ll and Media Media Legiti Legitimacy macy.. An ActorActorCentered Approach to Understanding the Political Communication Competition” , în Communication Research , varianta electronică 19. „The Charisma Experiment – How it works”, www.channel4.com www.channel4.com 20. Turner urner,, Stev Steven en (2000 (2000). ). The Camb Cambridge ge Cambrid ridge ge Comp Compan anion ion to Weber  eber , Cambrid University Press 21. www.adidas.com 22. www.channel4.com 23. www.lovermarks.com 24. www.politics.huji.ac.il 25. www.realitatea.net 26. www.revist www.revistamagazi amagazin.ro n.ro 27. www.richardwiseman.com 28. www.scienc www.sciencedirect edirect.com .com 29. www.stirilocale.ro 30. www.stiri.rol.ro 31. www.vanity www.vanityfair fair.com .com 32. www.wikipedia.org 33. www.winst www.winstonchurchi onchurchill.or ll.orgg 34. www.xerox.com