Ecoturismul Ecoturismul si dezvoltarea durabila
Cap. I Ecoturismul şi dezvoltarea durabilă d urabilă 1.1.Consideraţii generale asupra ecoturism e coturismului ului 1.2.Conceptul de ecoturism 1.3.Principiile ecoturismului Cap. II Amenajarea resurselor turistice prin prisma ecoturismului 2.1.Resursele turistice- accesul liber şi eficienţa lor economică
2.2.Factori de susţinere a ecoturismului e coturismului 2.3.Factorii de de gradare a mediului înconjurător şi a potenţialului turistic 2.4. Tipuri de poluare produse prin turism
Cap.III Studiu de caz Zărneşti – Destinaţie – Destinaţie ecoturistică 3.1. Prezentarea oraşului Zărneşti – localizare, localizare, acces, cadru natural 3.2. Zărneşti, cale principală de acces în Parcul Naţional Piatra Craiului 3.3.1. Resurse turistice naturale 3.3.2. Resurse turistice antropice
3.4. Structuri de primire cu funcţiune de cazare turistică. 3.5. Programe existente în zona de turism în n atură şi ecoturism 3.6. Propuneri privind activitatea ecoturistică viitoare
Concluzii şi propuneri Bibliografie
Cuvînt înainte
Patrimoniul turistic actual al Romîniei se poate dezvolta şi moderniza şi prin activitaţile de valorificare şi promovare a zonelor turistice şi contextul adoptării de dezvoltare durabilă şi a globalizarii serviciilor turistice. Cu cît aceste resurse sunt mai variate si mai complexe, dar mai ales nealterate de activitatile antropice, cu atat interesul turistic pentru ele este mai mare, iar activitatile turistice pe car le gnereaza sunt mai valoroase si mai atractive, raspunzand multor motivatii turistice.
Lucrarea de faţa şi-a propus sa prezinte relaţia care exista între resursele naturale şi culturale şi industria turistica. Aplicarea principiilor actuale de dezvoltare a turismului durabil in zonele turistice a condus la apariţia ecoturismului ca forma deosebita de turism, menită să respecte integritatea peisajelor naturale, a biodiversitatii ecologice, a identitaţilor culturale in concordanţă cu cerinţele anumitor segmente de turiş ti, amator i de natura si cultură autentică. Valorificarea prin turism si promovarea celor mai originale şi pitoreşti zone turistice au în vedere arm onizarea formelor de turism şi a tuturor activitaţilor turistice în contextul dezvoltării economice regionale si locale.
Lucrarea arată preocupările specialiştilor din turism în exploatarea durabilă a resurselor turstice şi devanseaza, prin conţinutul său, modul de prezentare, prezentare, preocupările din domeniul economiei turismului, protecţiei mediului si al amenajării teritoriului, unde, în ciuda unor începuturi de analiza şi iniţiative legislative, se remarcă lipsa unui suport legislativ, mai deschis spre problemele de factura administrativă, financiară, care sunt elemente de maxima importantă pentru investiţiile directe. În acest context sunt abordate probleme legate de managementul si marketingul turistic, în strînsă corelatie cu aspectel e majore de protecţie a mediului inconjurător pentru a se asigura o mai buna calitate a serviciilor turistice oferite, fapt care sporeşte competitivitatea lor pe pieţele turistice externe.
Cuvînt înainte
Patrimoniul turistic actual al Romîniei se poate dezvolta şi moderniza şi prin activitaţile de valorificare şi promovare a zonelor turistice şi contextul adoptării de dezvoltare durabilă şi a globalizarii serviciilor turistice. Cu cît aceste resurse sunt mai variate si mai complexe, dar mai ales nealterate de activitatile antropice, cu atat interesul turistic pentru ele este mai mare, iar activitatile turistice pe car le gnereaza sunt mai valoroase si mai atractive, raspunzand multor motivatii turistice.
Lucrarea de faţa şi-a propus sa prezinte relaţia care exista între resursele naturale şi culturale şi industria turistica. Aplicarea principiilor actuale de dezvoltare a turismului durabil in zonele turistice a condus la apariţia ecoturismului ca forma deosebita de turism, menită să respecte integritatea peisajelor naturale, a biodiversitatii ecologice, a identitaţilor culturale in concordanţă cu cerinţele anumitor segmente de turiş ti, amator i de natura si cultură autentică. Valorificarea prin turism si promovarea celor mai originale şi pitoreşti zone turistice au în vedere arm onizarea formelor de turism şi a tuturor activitaţilor turistice în contextul dezvoltării economice regionale si locale.
Lucrarea arată preocupările specialiştilor din turism în exploatarea durabilă a resurselor turstice şi devanseaza, prin conţinutul său, modul de prezentare, prezentare, preocupările din domeniul economiei turismului, protecţiei mediului si al amenajării teritoriului, unde, în ciuda unor începuturi de analiza şi iniţiative legislative, se remarcă lipsa unui suport legislativ, mai deschis spre problemele de factura administrativă, financiară, care sunt elemente de maxima importantă pentru investiţiile directe. În acest context sunt abordate probleme legate de managementul si marketingul turistic, în strînsă corelatie cu aspectel e majore de protecţie a mediului inconjurător pentru a se asigura o mai buna calitate a serviciilor turistice oferite, fapt care sporeşte competitivitatea lor pe pieţele turistice externe.
Realizarea unor amenajări şi dotări turistice adecvate va determina, în timp şi spaţiu, o diversificare a turismului ro mînesc şi insuşirea acestuia în circuitul turismului european si internaţional.
Capitolul I : Ecoturismul şi dezvoltarea durabilă
În ultimele decenii ale secolului XX, ecotusirmul incepe sa se manifeste tot mai mult ca o noua stiinta menita sa arate noile coordonate de dezvoltare a industriei turistice la nivel global.Desi la inceputurile sale a fost aplicat numai pentru turismul turismul practicat practicat in zonele naturale naturale protejate, protejate, treptat aria aria sa de actiune sa extins si asupra celorlalte forme majore de turism existente. 1.1.
Consideratii generale asupra ecoturismului
Prin caracteristicile proprii ş i prin cele propagate, turismul se evidentiaza în to ate ţările ca o activitate care inregistr ează un grad mai ridicat de eficienţă economică, in compa raţie cu celelalte sectoare ale unei economii naţionale.
În decursul ultimelor decenii,activităţile turistice au avut un mers ascendent, iar formele de turism s-au multiplicat, fapt ce a permis o mai bună valorificare a resurselor turistice
Intre turism si mediul inconjurător exista o relaţie complexă, legăturile dintre ele manifestându- se în ambele direcţii(mediul natural, prin ocmponentele sale:apa,aer,sol,flora,fauna etc.).Mediul natural reprezintă resursele de baza ale turismului, iar pe de altă parte activitatea turistică are influenţă asupra mediului ecologic, modificandu-i elementele componente.
Dezvoltarea activităţii turistice presupune acordarea unei atenţii deosebite calitatii mediului, prin masuri de conservare si dezvoltare acalitatii sale in zonele intrare in circuitul turistic sau in perspectiva de a intra, precum si de controlul consecintelor activitatii turistice, in vederea utlizarii rationale a resurselor turistice. De asemenea, avand in vedere implicaţiile importante pe care le exercita procesul de dezvoltare socio-economica si progresul tehnic asupra mediului, măsurile pentru protejarea acestuita devin din ce in ce mai complexe. Ideea de ocrotire a naturii s-a nascut in SUA, unde a fost promulgata prima lege din lume ce punea un teritoriu federal sub ocrotire, pentru a se pastra cat mai nealterat de agresiunea continua a civilizatiei, fiind creat de Parcul National Yellowstone. Ulterior, urmarind acest exemplu, tot mai mlte tari si-au creat propriile retele de rezervatii naturale si parcuri nationale, pentru a preintampina disparitia unor specii de flora si fauna sau pentru a conserva forme inedite de peisaj-Parcul Serengenti-Kenya,Parcul Tatra-Cehia,Parcul Cevennes-Franta etc. Notiunea de ecoturism a fost definita cu ocazia seminarului national privind ecoturismul, organizat de Consiliul de experti pentru Mediul Inconjurator din Canada (CEAC), in anul 1991. Asa cum se cunoaste de altfel, ecoturismul presupune-in practicarea sa desfasurarea atat a activitatilor turistice, cat si a celor economice intr-un mediu agreabil, nepoluat, cu privelisti reconfortante si nealterate.Practicarea ecoturismului impune protejarea zonelor sau resurselor turistice, ce sunt destinate studierii, administratiei,recrearii si refacerii fizice si psihice,si nu distrugerii. Pe de alta parte, activitatea ecoturistica, pe langa ancorarea sa in zona durabilului, se gaseste in pas cu intefrarea economica si genereaza strategii de dezvoltare necesare sustinerii tranzitiei.Aceasta intrucat, in sensul real al ecoturismului, se regasesc modernizarea infrastructurii, dezvoltarea rural-urbana durabila, utilizarea de forme de energie neconventionala si de tehnologii nepoluante.Mai mult, trebuie bine inteles faptul ca pentru conservarea ecosistemelor fragile sunt necesare si masuri legislative. In acceptiunea unui numar tot mai mare de specialisti,teoreticienii sau practicieni ai domeniului,principiile ecoturismului sunt:
Exploatare rationala, astfel industria-de orice natura si o data in plus
cea turistica-nu trebuie sa degradeze resursele, ci sa fie dezvoltata de o asemenea maniera incat sa protejeze mediul; Sanse egale de dezvoltare, unde activitatile economice se cuvin sa asigure beneficii pe termen lung pentru resurse, comunitatile locale si industrie.
Dintre formele cu aport de beneficii sunt considerate importante:conservarea,beneficiile stiintifice,sociale,culturale sau economice:
Necesitatea asigurarii unor experiente la nivelul tuturor categoriilor, participarea si culturalizarea turistilor; Implicarea educatiei ecologice la nivelul tuturor categoriilor, comunitatilor locale, organizatiilor guvernamentale si neguvernamentale, agenti economici si turisti (inaintea, in timpul si dupa consumarea serviciilor turistice); Incurajarea recunoasterii unanime a valorii intrinsece a resurselor; Angajarea fara rezerve in lupta pentru recunoasterea ideii ca resursele sunt, totusi,limitate si necesitatea acceptarii unui management orientat spre inlocuitori; Promovarea ideii asocierii si conlucrarii intre mai multi „actori”,care pot fi:organizatii guvernamentale,O.N.G,agenti economici,oameni de stiinta si localnici; Nevoia sustinerii si promovarii responsabilitatilor morale si etice, precum si a atitudinii indreptate spre conservarea si protejarea mediului natural si cultural de catre toti agentii,de toate preocuparile si orientarile.
Relatia turism-mediu este una irevocabil nedistructibila si, drept urmare, practicarea ecoturismului poate asigura valorificarea si utilizarea adecvata a resurselor turistice.In aceste conditii, dezvoltarea unei zone turistice se realizeaza concomitent cu pastrarea integritatii ecologice a acesteia. Nu intamplator, cercuri de interes-din randul carora amintim:Uniunea Internationala de Conservare a Naturii(UICN),Federatia Mondiala pentru Ocrotirea Naturii(WNF),Federatia Europeana a Parcurilor Nationale si Naturale(PNABE)-au definit conceptul de „turism durabil” drept „dezvoltarea tuturor formelor de turism, managementul si marketingul turistic care sa respecte integritatea naturala, sociala si economica a mediului, cu asigurarea exploatarii resur selor naturale si culturale si pentru generatiile viitoare”.Mai mult, au fost stabilite componentele unei strategii a realizarii turismului durabil, cerintele acestei activitati fiind:
Respect si grija fata de modul de viata al comunitatilor umane; Cresterea nivelului de viata al habitatelor umane; Conservarea ecosistemului Terrei,a biodiversitatii acesteia; Reducerea exploatarii resurselor epuizabile si pastrarea capacitatii de sustinere a planetei; Schimbarea atitutidinii individuale in favoarea dezvoltarii durabile; Crearea posibilitatilor de a-si pastra propriul mediu ambiant, paralel cu realizarea cadrului national pentru dezvoltare si conservare integratoare.
Practicarea ecoturismului poate conduce in consecinte la efecte ecologice pozitive, din randul carora se anticipeaza:diminuarea efectelor distructive rezultate din activitatea economica sau circulatia turistica necontrolata asupra potentialului turistic;limitarea accesului turistic de masa in zonele ecologice sensibile. Prima enuntare oficiala a relatiei dintre turism si mediu, prin ecoturism, s-a facut la Congresul O.M.T. de pe insula Bali(Indonezia),din 28-31 aprilie 1994.In aprilie 1995,la Lanzarotte (Insulele Canare-Spania), s-a desfasurat prima Conferinta Mondiala privind turismul durabil.Cu aceasta ocazie, la finalul lucrarilor a fost elaborata si adoptata o carta a turismului durabil, in 18 puncte, care ulterior au devenit repere importante in afirmarea si dezvoltarea turismului.
Ulterior, in noiembrie 1995, la Djakarta (Indonezia), s-a pus problema relatiilor dintre turism si pastrarea biodiversitatii,prin elaborarea unor reglementari internationale care sa permita compatibilizarea activitatilor turistice cu cerintele de protectie a mediului.Aceste preocupari au fost continuate si cu alte manifestari internationale axate pe aceeasi problematica-Seminarul „Turismul si Protectia mediului”,de la Heidelberg, Germania, din 16-18 mai 1996, sub egida O.M.T, si Forumul european pentru circulatia turistica durabila de la Salzburg, Austria, din 9-11 decembrie 1998. Acest interes s-a tradus prin organizarea unei conferinte internationale pe tema raportului dintre biodiversitate si turism, la Berlin, intre 6-8 martie 1997.La incheierea durabil si protectia mediului,prin cateva principii de actiune:
Turismul durabil, mai ales prin ecoturism,permite folosirea rationala a diversitatii biologice si contribuie la conservarea sa; Dezvoltarea activitatilor turistice trebuie sa se realizeze intr-o maniera de echilibru si eficienta durabila si sa poata fi controlata; Acordarea unei atentii speciale pentru formele de turism practicate in zone ecologice si culturale fragile, unde se cere evitat turismul de masa; Toti partenerii interesati, atat din sectorul privat sau de stat, trebuie sa se implice in sustinerea unui turism durabil, prin realizarea unor produse turistice de marca si a unor coduri de comportament pentru toti participantii(turisti,personal angajat,localnici); Atragerea populatiei locale si a institutiilor locale, in aplicarea acestor principii de actiune ecoturistica pentru a fi principalii beneficiari ai turismului ecologic.
1.2. Conceptul de ecoturism
Există multe trăsături asociate cu ideea de ecoturism, printre care: durabilitate, responsabilitate, protejare, conservare, atitudine prietenoasă faţă de mediu şi nu în ultimul rând „verde”, un cuvânt la modă pentru această nouă industrie. De aici şi numeroase confuzii între ecoturism şi termeni ca: turism durabil, turism responsabil, turism alternativ, turism verde, geoturism. Dacă termenul de turism durabil a fost clarificat pe larg în capitolul precedent, vom încerca în continuare să aducem lumină şi în cazul celorlalţi termeni menţionaţi. Termenul de „turism responsabil ” atrage atenţia asupra faptului că cea mai mare parte a activităţilor turistice nu sunt responsabile: populaţia locală este exploatată, resursele naturale şi culturale nu sunt respectate şi ocrotite. Termenul este folosit adesea ca echivalent a l turismului durabil şi sugerează faptul că toţi cei implicaţi într -o activitate turistică, turişti sau prestatori, trebuie să adopte o atitudine responsabilă faţă de destinaţia turistică. O variantă asemănătoare este „ turismul conştient ”, care încurajează o înţelegere mai profundă a naturii, oamenilor şi locurilor. Un alt termen întâlnit adesea este cel de „turism alternativ ”. Problema în acest caz este că termenul se defineşte prin ceea ce nu este, adică turismul tradiţional. Turiştii nu îşi d escriu interesele ca fiind alternative, iar serviciile sau destinaţiile pe care le aleg sunt tot cele care îi motivează de obicei: natura, religia, educaţia, aventura, etc. Intenţia şi în acest caz nu este de a desemna o nouă formă de turism ci de a sugera un alt fel de comportament, o mentalitate alternativă celei predominante în turismul clasic. Termenul „turism verde ” este folosit de obicei ca o versiune neacademică a turismului durabil. Societatea „National Geografic” a lansat termenul de „geoturism ”, ca fiind: „forma de turism care sprijină sau îmbunătăţeşte caracteristicile geofizice ale unui spaţiu – mediul înconjurător, cultura, estetica, patrimoniul şi bunăstarea locuitoril or.” Definirea ecoturismului
Pe măsură ce ecoturismul se dezvoltă şi câştigă popularitate, apar diferite obstacole care vor trebui surmontate. Problema unei definiţii specifice este unul dintre ele. Dificultatea provine din faptul că ecoturismul nu poate fi descris doar prin activitatea desfăşurată, aşa cum se întâmplă cu alte forme de turism (turism de aventură, turism balnear, turism de afaceri, etc.). Ecoturismul incorporează
întotdeauna activităţi diverse în mijlocul naturii (drumeţii, ascensi uni montane, observarea vieţuitoarelor în habitatul lor natural, etc.), dar poate include şi activităţi culturale. Ecoturismul are şi o importantă componentă educaţională, este o şansă de a învăţa respectul pentru natură şi pentru cultura locală, iar pentru unii o şansă de auto-reflecţie inspirată de frumuseţea împrejurimilor. Un alt aspect caracteristic ecoturismului este obţinerea beneficiilor pentru comunitatea locală. Aceasta înseamnă angajarea personalului de pe plan local, aprovizionarea cu produse locale, implicarea localnicilor în luarea deciziilor şi organizarea activităţilor turistice. Una dintre primele definiţii ale ecoturismului întâlnite în literatura de specialitate este cea dată în anul 1988, în cadrul Programului din Belize iniţiat de Rio Bravo Conservation &Management Area: „ecoturismul este o forma de turism cu impact scăzut asupra mediului, bazat pe aprecierea acestuia şi unde se depune un efort conştient în vederea reinvestirii unei părţi adecvate din venituri pentru conserv area resurselor pe care se bazează. Este o formă de turism durabil şi care asigură beneficii populaţiei locale.” Societatea Internaţională de Ecoturism (TIES) a elaborat în 1991 o definiţie mai succintă:„călătoria responsabilă în arii naturale, care conservă mediul şi susţine bunăstarea populaţiei locale .” În 1996, Uniunea Mondială pentru Conservare formulează propria definiţie astfel: „ Ecoturismul este călătoria responsabilă faţă de mediu în zone naturale relativ nealterate, cu scopul aprecierii naturii (şi a oricăror atracţii culturale trecute şi prezente), care promovează conservarea, are un impact negativ scăzut şi asigură o implicare socio -economică activă şi aducătoare de beneficii pentru populaţia locală.” Lista definiţiilor ar putea continua, pentru că fiecare organizaţie sau autor a încercat să impună o variantă proprie. Deşi anumite detalii variază, majoritatea definiţiilor ecoturismului reflectă o formă distinctă de turism, care întruneşte patru criterii de bază. Dacă un proiect sau produs turistic îndeplineşte toate aceste criterii, atunci ne aflăm cu siguranţă în faţa unui produs ecoturistic autentic, însă acest lucru se întâmplă destul de rar în practică. Multitudinea definiţiilor şi lipsa unui sistem unitar de acreditare duc la diferite interpretări din partea celor implicaţi. Chiar dacă ei sunt de acord asupra criteriilor de bază, ponderea acestora în produsul turistic este diferită. Spre exemplu, proiectele întreprinse de unele grupuri de conservare pot avea strategii de protejare a mediului foarte eficiente, dar tind să înlăture participarea locală,
neglijează acţiunile de marketing şi dau dovadă de o slabă cunoaştere a industriei turistice. Pe de altă parte, mari firme de turism oferă vacanţe în natură care sunt foarte profitabile, dar fără a întreprinde acţiuni de conservare şi fără a implica populaţia locală în organizarea produsului turistic. Desigur, nu putem spune că serviciile turistice care nu includ toate cele patru componente au întotdeauna o calitate scăzută, spunem doar că nu reprezintă o activitate ecoturistică. Ca o concluzie şi, totodată, reprezentând punctul de vedere al autorilor, vom spune că “ecoturismul este o formă de turism desfăşurată în arii naturale, al cărui scop îl reprezintă cunoaşterea şi aprecierea naturii şi culturii locale, care presupune măsuri de conservare şi asigură o implicare activă, generatoare de beneficii pentru populaţia locală”.
1.3. Principiile ecoturismului
• Minimizarea impactului negativ asupra naturii şi culturii, impact ce ar putea distruge destinaţia turistică. • Educarea turistului cu privire la importanţa conservării. • Cooperarea cu populaţia şi cu autorităţile locale, în vederea satisfacerii nevoilor comunităţii. • Furnizarea de fonduri pentru conservare şi pentru managementul ariilor naturale protejate. • Accentuarea necesităţii unei zonări turistice regionale şi a planificării fluxurilor de
turişti pentru regiunile sau ariile naturale ce vor deveni destinaţii ecoturistice. • Necesitatea utilizării studiilor sociale şi de mediu, precum şi a unor programe de monitorizare pe termen lung, pentru evaluarea şi minimizarea impactului. • Asigurarea unei dezvoltări a turismului care nu depăşeşte o anumită limită a schimbării din punct de vedere social şi al mediului, limită determinată de cercetători în colaborare cu rezidenţii. • Utilizarea unei infrastructuri dezvoltate în armonie cu mediul natural şi cultural, minimizând utilizarea combustibililor fosili şi conservând vegetaţia şi fauna locală. Principiile ecoturismului
• Aceste principii sunt agreate si promovate de către Asociatia de Ecoturism din România (AER) si au la baza doua modele internaţionale: – Nature and Ecoturism Accreditation Program dezvoltat de către Asociatia de Ecoturism din Australia – Nature’s Best, sistemul de acreditare promovat de catre Asociatia de Ecoturism din Suedia. • Aceste principii trebuie sa fie puse in practica de: – Cei ce dezvolta produse ecoturistice, – Cei ce planifica dezvoltarea unei zone pe baza de ecoturism – Cei ce practică această formă de turism 1. Focalizare pe zone naturale • Ecoturismul se axeaza pe experienta directa si personala in natura (în sensul cel mai larg),
• se desfasoara in cadrul naturii si se bazeaza pe utilizarea ei, respectiv a caracteristicilor geomorfologice, biologice, fizice si culturale ale acesteia. • Prin urmare accentul pe zona naturala (protejată sau nu) este esential in planificarea, dezvoltarea si managementul ecoturismului. 2. Interpretarea produsului ecoturistic
• Produsele de ecoturism atrag acei turisti ce doresc sa intre in interactiune cu mediul natural si, in grade variate,
doresc largirea nivelului de cunoastere, intelegere, apreciere si placere. • Cei ce dezvolta sau coordoneaza activitati ecoturistice trebuie sa ofere un nivel corespunzator de intelegere a valorilor naturale si culturale ale zonelor vizitate , – de obicei prin utilizarea ghizilor calificati in mod corespunzator si oferirea informatiilor corecte atat anterior cat si in cursul experientei. • La nivelul destinatiei si al produselor ecoturistice, este important sa se creeze oportunitatea ca membrii comunitatilor locale sa aiba acces la informatiile si interpretarea oferite in cadrul programului ecoturistic dezvoltat in zona 3. Principiul durabilităţii în relaţia cu mediul natural
• Activitatile de ecoturism şi planificarea lor trebuie să ofere cele mai bune practici de turism şi planificare din punct de vedere a l conservării naturii si dezvoltarii durabile. • Activitatea de turism trebuie sa fie planificata si derulata astfel incat sa reduca impactul produs asupra naturii. • Produsul ecoturistic se desfasoara si este condus astfel incat sa conserve si sa puna in valoare mediul natural si cultural in care se desfasoara, prin recunoasterea si aplicarea practicilor caracteristice turismului durabil. 4. Contribuţie la conservarea naturii • Ecoturismul contribuie in mod pozitiv la conservarea ariilor naturale. • Ecoturismul implica participarea la conservarea ariilor naturale vizitate, oferind modalitati constructive pentru bunul management si conservarea acestor arii naturale • (ex: oferirea ajutorului financiar in actiunile de reabilitare a ariilor naturale, strangerea deseurilor lasate de turisti sau contributia catre organizatiile de conservare). 5. Contribuţie constructivă la dezvoltarea comunităţilor locale
• Comunitatea locala de multe ori este parte integranta a produsului ecoturistic. • Beneficiile ecoturismului trebuie sa revina in mare parte si comunitatilor locale. • Beneficiile locale pot proveni din folosirea ghizilor locali, cumpararea de bunuri si servicii locale si folosirea facilitatilor locale. • In consecinta, ecoturismul trebuie sa puna in evidenta si componenta culturala a ariei vizitate si sa contribuie la conservarea acestei componente. • Evitarea conflictelor în relaţia cu comunitatea locală (fenomenul de suprasaturare) • Segment beneficiar / segment care nu participă 6. Gradul de sa tisfacere a turiştilor
• Ecoturismul raspunde asteptarilor turistilor. • In dezvoltarea produselor ecoturistice trebuie avut in vedere faptul ca, in general, potentialii turisti din acest domeniu au un nivel ridicat de educatie si de asteptari. • Astfel, gradul de satisfacere legat de produsul ecoturistic este esential, experienta oferita indeplinind sau chiar depasind gradul de asteptare al turistilor. 7. Marketing corect
• Se urmareste realizarea unui marketing corect, ce duce la asteptari realiste. • Marketingul pentru ecoturism ofera clientilor informatii complete si responsabile care conduc la cresterea respectului pentru mediul natural si cultural al zonelor vizitate si a gradului de satisfacere a turistilor.
Capitolul II: Amenajarea resurselor turistice prin prisma ecoturismului
Pe baza acumulării de tot mai multe informaţii referitoare la experienţa ţarilor europene cu tradiţie în turism, interesate în ultimii ani ai secolului nostru de problematica ecoturismului, se constată ca acesta este privit tot mai mult ca un proces economic prin care se încearcă un alt mod de gestionare a resurselor naturale şi antropice dintr -un teritoriu. În multe situatii distrugerile care s-au produs asupra mediului ambiant, mai ales în zonele turistice, sunt cauzate de accesul liber la resursele existente.Încă din anul 1968 economistul italian Garret Mardi arată în revista „Ştiinţa” că dacă o resursă naturală sau un bun cultural este pus la dispoziţia tuturor utilizatorilor, acesta va fi supraexploatat, ajungând la distrugerea sa. Ecoturismul din perspectiva componentelor industriei turistice poate fi privit ca un sistem cibernetic deschis, care influenţeaza şi care, la rândul său, este influenţat de către mediul inconjurător. Privit ca o activitate pract ică, ecoturismul are un caracter complex şi include valorificarea şi amenajarea resurselor turistice, structurile turistice de cazare, alimentaţie, agrement,tratament, la care se mai adaugă şi serviciile turistice complementare. 2.1. Resursele turistice- accesul liber şi eficienţa lor economică
Importanţa tot mai evidentă a resurselor în dezvoltare societaţii umane a făcut ca acestea să fie mai atent studiate.El,în ciuda unei repartiţii neuniforme, au stat la baza evoluţiei istorice a naţiunilor .Resursele utilizate aparţin principalelor învelişuri ale planetei (atmosfera,hidrosfera,litosfera,biosfera), precum şi omului. Industria turistică, prin relaţia ei cu alte ramuri industriale şi agricole, beneficiaza de pe urma extragerii şi valoricării unei foarte largi game de resurse. Dar, în principal, întreaga industria turistică, prin relaţia ei cu alte ramuri industriale şi agricole, beneficiază de pe urma extragerii şi valorificării unei foarte largi game de resurse. Principalele resurse naturale cu valenţe turistice sunt:
Zonele montane cu altitudini cuprinse între 1200-2500 m, sunt cele mai prestabile pentru diferite forme de turism practicate pe tot parcursul anului.Ele se caracterizează prin componente naturale
valoroase,care formează peisaje deosebit de atractive,unele cu caracter de unicat; Zonele deluroase şi de podiş se remarca prin marea varietate a structurilor litologice care conferă varietate şi pitoresc peisajelor componente. Zonele depresionare şi culoarele de vale din spaţiul montan şi colinar dispun de forme diferite de prezentare, poziţie, valoare, suprafaţa, resurse; Zonele de câmpie care au o mai mica atractivitate turistică,elementele interesante fiind reprezentate de lacuri,unele sectoare de râuri,ariile forestiere prezente, fon dul cinegetic şi piscicol Zonele de lunci şi delte au componente axate pe domnanţa elementelor acvatice, a unor forme de vegetaţie specifice şi unde se remarcă o mare diversitate a speciilor floristice şi faunistice, multe având statut de monumente ale naturii Zonele de litoral se prezintă sub forme diferite, fie ca plaje întine, plane, cu unele lacuri litorale, cu importante localităţi şi staţiuni turistice Tipurile de climă-temperată, mediteraneană, tropicală cu subtipurile caracteristice, în funcţie de pozitia geografică pe glob şi continent, circulaţia maselor de aer, formele de relief, tipurile de vegetaţie; Reţeaua hidrografică,cu toate formele ei-ape de suprafaţă, izvoare şi ape subterane,lacuri,mări şi oceane, prin particularităţile cantitative şi calitative, ne dau măsura valorificării şi amenajării acestora pentru turism. Etajele de vegetaţie, prin dispunerea l or altitudinală, şi in suprafaţă, bogăţia speciilor componente,au o mare valoare estetică şi recreativă; Fauna deşi este reprezentată de un număr impresionant de specii, dintre acestea esenţiale sunt pentru turism numai cele cu valoare cinegetică şi piscicolă care permit desfaşurarea unor forme de turism specifice; Ariile protejate care includ mai multe categorii- parcuri naţionale, parcuri naturale, rezervaţii de mai multe tipuri, monumente ale naturii, pe baza carora se pot organiza diverse activităţi turistice. Pe măsura evoluţiei şi dezvoltării culturii, a formelor sale de manifestare , la ora actuală se pot detaşa o mare va rietate de resurse culturale, multe de o foarte mare atractivitate turistică: Monumente şi situri arheologice, care reprezintă mărturii ale primelor forme de organizare şi dezvoltare a omenirii şi care, multe sunt vizitate de milioane de turiştidintre ele, Grecia,Turcia,Franţa,Italia,China,etc;
Monumente şi ansambluri de ahitectură, care includ o mare diversitate de imobile,construite în perioade diferite, cu stiluri deosebite.În această categorie sunt cuprinse imobile cu funcţionalitaţi diferite mănăstiri,biserici,case memoriale,muzee,clădiri publice cu diverse utilităţi,case private etc; Rezervaţii de arhitectură şi urbanism, care se referă la centrele şi nucleele istorice din aşezările urbane şi rurale Monumente de artă unde se integrează acele bunuri cu valoare plastica şi comemorativă Clădiri, monumente şi ansambluri memoriale, care sunt expresia modului de viaţă şi de creaţie a unor importante personalităţi de ştiinţă, artă şi cultură; Monumente tehnice, care se referă la acele creaţii tehnice realizate de-a lungul timpului, dar care sunt mărturii ale unei anume civilizaţii tehnico- ştiinţifice Locuri istorice- reprezintă acele spaţii care poartă amprenta unor evenimente istorice, politice deosebite, şi care sunt mărturii concludente privind evoluţia unor state sau a unor popoare; Parcuri şi grădini-cuprind arii speciale amenajate care pot aparţine domeniului public al statului sau unor persoane particulare.Ele pot fi opera unor peisagişti renumiţi, reprezentand un anume stil, a unor specialişti; Bunur i şi valori etnografice care cuprind o arie largă de meşteşuguri tradiţionale, manifestări etnofolclorice, obiceiuri; Gastronomia tradiţională prin care elementele valoroase legate de un anume mod de preparare a produselor alimentare s- au păstrat de-a lungul secolelor, fiind cunoscute şi apreciate dincolo de graniţele ţării. Prezentarea structurii patrimoniului turistic, unde multe dintre componente au echilibru deosebit de fragil sau sunt uşor destructibile, arată că multe dintre acestea nu sunt val orificate potrivit potenţialului pe care le deţin.Unele dintre aceste resurse turistice au fost în decursul timpului supraexploatate, fapt ce a condus la epuizare sau degradarea lor.În funcţie de modul de valorificare şi amenajare turistică a resurselor turistice rezultă şi formele de turism care pot fi practicate şi gama de produse turistice care pot fi promovate pe plan intern si internaţional.
2.2. Factorii de susţinere a ecoturismului
Noua formă de turism presupune derularea tuturor activităţilor turistice, presupune existenţa unui mediu ambiant nealterat, mai ales în condiţiile în care mediul a devenit o prioritate importantă pentru toate ţările planetei.Ecoturismul presupune trei direcţii dinamice: Păstrarea calităţii mediului ambiant; Restructurarea economică şi tehnologică pe baza remodelării managementului resurselor; Practicarea unor tipuri de turis individual sau de grup care să conştientizeze problemele de poluare şi formele de manifestare a acestora În manifestarea reală a ecoturismului se remarcă influenţa unor factori care acţionează la diferite niveluri sau pe multiple planuri, şi care va determina aplicarea lui pentru toate formele de turism. În ultimele două decenii ale secolului nostru multe din organismele economice şi politice internaţionale au început să acorde o mai mare atenţie problemelor de protecţie a mediului inconjurător.Astfel Organizaţia Mondiala de Turism, care număra peste 130 de membri, având personalitate juridică, a participat prin nume roase misiuni şi proiecte (511 misiuni şi 126 de proiecte) la dezvoltarea turismului pe toate continentele globului- cea mai mare susţinere având-o Asia şi Africa. Acţiunile acestei organizaţii internaţionale se deruleaza prin organisme regionale şi în plus ea cooperează cu alte organizaţii mondiale precum:Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică-O.C.D.E, Uniunea Europeana,Organizaţia de Cooperare Economică Asia Pacific-A.P.E.C. Dintre principalele obiective strategice de dezvoltare a turismului pot fi menţionate: Dezvoltarea produsului turistic; Continuarea activitaţilor turistice reformei structurale şi organizatorice in scopul optimizării activităţilor turistice la cerinţele economiei d e piaţă; Dezvoltarea şi perfecţionarea forţei de muncă din turism; Îmbunătăţirea şi dezvoltarea activităţii de marketing şi promovare; Asigurarea şi creşterea securităţii şi siguranţei turiştilor;
Factori psihoculturali
Aceşti factori au la bază specificul tradiţiilor, mentalităţiilor şi al nivelului cultural care poate caracteriza ţara gazdă, dar şi pe vizitatori.Pentru ca
ecoturismul să se dezvolte este necesar să se formeze pentru ambii parteneri gazde,oaspeţi. Dezvoltarea tipurilor de vacanţe are la bază următoarele elemente definitorii: Asigurarea prin Organizaţia Mondială a Muncii a obligaţiei de acordare a unui concediu de odihnă plătit pentru persoanele angajate cu contract de muncă; Evoluţia istorică a timpului liber care s -a mărit considerabil; Creşterea nivelului educaţional şi cultural şi a şanselor de afirmare a potenţialilor turişti; Dorinţa ca, prin turism,turistul să facă parte dintr -un anume grup sau colectivitate cu realizări profesionale sau materiale mai bune; Recunoaşterea succesului şi a valorii personale de către societate, faţă de persoanele care pot fi vizita mai multe ţări şi continente; Împlinirea propriei personalităţi şi creşterea propriei experienţe de viaţă şi in plan profesional. Turiştii au posibilitatea de a vizita locuri d eosebite, axate pe existenţa unor bunuri naturale şi culturale de excepţie, care să le ofere satisfacţii şi bucurii personale.Prin turism, clienţii vin în contact cu multe elemente componente ale mediului ambiant, unele dintre acestea având un echilibru ecologic deosebit de fragil. Astfel, în plan psihosocial, satisfacţia turistică depinde mai mult ca oricând de calitatea mediului şi de acţiunile noastre comune, iar protecţia lui va fi determinată de modul de organizare şi dezvoltare actuala industriei turistice
2.3. Factorii de degradare a mediului înconjurător şi a potenţialului turistic
Dezvoltarea societăţii supune mediul înconjurător la două tipuri principale de presiuni: una, care este urmărirea directă a exploziei demografice şi a expansiunii oraselor, ritmul rapid şi creşterea considerabilă înregistrată în industrie, agricultură şi altor domenii de activitate, amplificării circulaţiei şi sistemelor de transport şi comunicaţii exploatări intense şi excensive a resurselor naturale, şi alta, mult mai puţin agresivă şi cu caracter predominant sezonier, care decurge din folosirea mediu lui înconjurător pentru activităţi de turism şi agrement. Calamităţile naurale (vulcanismul, uraganele, alunecările de teren, viiturile etc) şi războaiele, cu toate că sunt episodice contribuie si ele la poluarea si degradarea mediului, distrugere a zestrei culturale a popoarelor, provocând şi intense pagube economice. De aceea se admite în general, că degradarea mediului înconjurător şi a resurselor turistice provine de la două mari grupe de factori: 1.Factori care sunt urmarea directă a dezvoltării economice 2.Factori naturali Prima grupă de factori rezultaţi în principal din intensificarea activităţilor industriale, agricole şi de transport afectează atât mediul, cât şi cadrul general de desfăşurare a activităţilor turistice, componentele potenţalului turistic luate ca activitaţi aparte,respectiv aerul, apa, solul, vegetaţia, fauna, peisajele, monumentele naturii si de arhitectură etc. Poluarea apei are, efecte negative asupra turismului, contribuind la degradarea
unora dintre resursele turistice cu cea mai largă utilizare. Aceasta se produce prin devarsări directe ale apelor uzate provenite din activitaţile industriale, agricole, depozite petroliere, transporturi pe ape şi din aşezari umane. In principal avem de a face cu doua surse de poluare a apei:
Surse de poluare cu ape uzate menajere
Surse de poluare industrială
Alte cauze sunt datorate numarului mic de staţii de epurare moderne, cu mai multe trepte de epurare – mecanică, chimică, biologică, sau puterii mici de epurare a unei cantitaţi prea mari de ape uzate. Implicaţii grave se creaza în cazul poluării apelor mării, lacurilor, râurilor si Deltei, la care, pe lânga reducerea efectelor relaxante, se produc şi o scădere a efectelor biost imulatorii sau terapeutice ale acestora. Exemple de această natură le constitue lacurile Techirghiol, Amara, Balta Alba, poluarea episodică a Marii Negre sau a apelor freatice dulci sau minerale etc. Pe marile fluvii ale continentelor şi în deosebi în Europa se transportă mari cantităţi de deşeuri cu consum biologic ridicat de oxigen, nutrienţi care afecteaza direct calitatea apelor, reducând gradul de portabilitate şi utilizare pentru îmbăierea turiştilor. Efectele poluarii se fac simţite mai ales la nivelul mărilor inchise – Marea Neagră, Marea Mediterană, Marea Caspica etc. - unde, în prezenţa nutrienţilor organici, se produce fenomenul de hipereutrofizare care are rol nociv asupra florei şi faunei marine. cu diferiţi poluanţi proveniţi din apa ploilor contaminate cu agenţi poluanţi, fie direct, din devărsări de deşeuri, pesticide, îngraşaminte chimice etc., are, pe lângă urmaririle de ordin economic si socio – sanitar şi consecinte pentru turism prin degradarea apelor freatice şi a oglinzelor de apă utilizate în balneoturism şi agrement. Un aspect particular este dat de durata mare de regenerare astfel pentru doar 3 cmc de sol sunt necesari 300 – 1000 ani, în funcţie de calitatea acestora. Poluarea solului,
Polurea vegetaţiei şi faunei În Europa veg etaţia naturală şi în deosebit pădurea ocupă suprafeţe diferite – Slovenia 31%, Spania 51%, Elveţia 30%, România 27%,. Spaţiile forestiere deţin mai multe funcţii:
Protejarea şi conservarea solurilor; Menţinerea parametrilor microclimatici constanţi, a calităţii aerului; Retenţia apelor din scurgerile de suprafaţa, cu atenuarea viiturilor, inundaţiilor; Protejarea izvoarelor şi pânzelor freatice; Reducerea fenomenelor de eroziune şi alunecari; Pastrarea biodiversitatii speciilor floristice si faunistice;
Degradarea pădurilor reprezintă un alt exemplu de afectare a potenţialului turistic. La procesul de distrugere a pădurilor participa activitaţile industriale, extinderea terenurilor agricole, a centrelor rurale şi urbane, turismul, formele de poluare transfrontieră.
Pădurea formează unul din plamâni de oxigen ai planetei cu rol esenţial în reducerea concentraţiei de dioxid de carbon şi deci a efectului de seră şi fenomenului de încălzire globală. Defrişările realizate pentru exploatarea şi valorificarea lemnului în construcţii şi industrie, pentru extinderea terenurilor agricole, a durumurilor au redus biotopurile naturale. În plus s- au accentuat fenomenele de inundaţii; alunecări de teren, eroziunea solurilor, aridizarea climei cu producerea unor incendii foriestere cu caracter catastrofal.
Prin taierea pădurilor se produce declanşarea unor procese de degradare a solului ce au drept ca urmare afectarea peisajului respectiv, dispariţia unor monumente ale naturii de interes turistic şi ştinţific ( Munţii Călimani, Munţii Retezat, Munţii Rodnei, Munţii Gutâi ); în cazul taierii pădurilor de lânga staţiunile balneoclimaterice şi, în general, a localitaţilor se diminueaza cu mult posibilitatea de autopurificare a admosferi din jurul acestora, iar în cazul staţiunilor balneare, se pun îi prericol şi zăcămintele hidrominerale, diminuându –le potenţialul de debitare pâna la dispariţie. Degradarea rezervaţiilor naturle şi a monumentelor naturii prejudiciaza de asemenea potenţialul turistic pe care-l lipseste de aportul ştinţific,cognitiveducativ, estetic, al unor obiective cu caracter de unicitate sau de rară spectaculozitate sau a unor habitate naturale care au păstrat un echilibru biologic virgin. Degradarea obiectivelor cultural – istorice
Aspecte ne favorabile se întâlnesc şi in cazul degradării obiectivelor turistice antropice, atât prin substanţele poluante ce atacă degradează şi scurteaza : „viaţa” celor mai rezistente şi mai durabile materiale, urmare fiind şi dispariţia unor monumente de rezonan ţă istorică, artistică sau culturală durate de oameni cu veacuri in urma cât şi prin alţi factori antropici sau naturali. 2.4. Tipuri de poluare produsă prin turism
Amplificarea activitaţilor de turism în forme tot mai variate şi dinamice a condus in timp şi spatiu la apariţia unor forme de populare pe care le produc acestea, fara însă a avea gravitatea celor declanşate de activităţile industriale şi din transporturi. Poluarea fizica si chimică
Sezonalitatea in timp şi spaţiu a con sumului turistic constituie un factor de poluare fizica de foarte mare însemnatate. Efectele poluării ale supraaglomerarii, din cauza sezonalităţii activităţii turistice, pot fi datorate fie consumatorilor de turism, fie prestatorilor. Prin efectele ce au ca sursă consumatorii, putem aminti degradarea peisajului prin agresarea naturii, monumentelor de arta si apariţia fenomenului inflaţionist al preţurilor, datorită cercetarii excesive. Oferirea de servicii turistice de poasta calitate, di n pricina suprasolicitării fizice si psihice ale
personalului, a comprimării timpului aferent fiecărui serviciu turistic, concomitent cu supradimensionarea numarului de serii la masă şi tratament, îi detrimentul timpului liber, constitue efecte de poluare majoră cauzată de prestatori Amenajarea turistică necorespunzătoare a teritoriului reprezintă un factor de poluare, atât fizică, dar şi economică, constituind cea mai gravă formă de degradate a resurselor turistice de către turismul însuşi. Neconcordanţa calitativă si cantitativă dintre resursele turistice şi dotările aferente duce la disfuncţionalităţi în exploatare, cu repercusiuni în eficienţa economică şi starea fizică, corporală a dotărilor şi resurselor.
Excesul de amenajare are două consecinţe, pe de o parte puternica degradare a mediului ambiant, iar pe de altă parte scăderea atracţiei zonei prin supradimensionarea factorului antropic, în detrimentul factorului natural, prin sufocarea acestuia. Poluarea aerului
Activităţile turistice grupate pe forme de turism sau luate independent pot conduce la reducerea calităţii aerului. Astfel, în sezonul turistic, când circulaţia turistică se află la cote maxime, se poate produce poluarea aerului prin gazele de eşapament produse de autoturismele turiştilor, numărul mare de autocare, frecvenţa ridicată a avioanelor de tip charter. Derularea activităţilor la nivelul structurilor de cazare si alimentaţie publică presupune un consum de energie mai ridicat şi ca urmare există o poluare produsă de centralele termice care deservesc staţiunile turistice. În plus, lipsa unor amenajări adecvate privind depozitarea deşeurilor menajere, a gunoaielor, poate produce o poluare olfactivă a aerului din localităţile turistice. Faţă de activităţile industriale, cele turistice au un impact mai redus asupra alterării calităţii aerului. Poluarea solului
Această formă de poluare afectează mai ales prin extinderea amenajărilor tuistice şi de transporturi care determină scoaterea din circuitul forestier şi agricol a unor importante suprafeţe. Solurile sunt afectate în deosebi de cantităţile de deşeuri solide, care prin anumite procese fizice sau chimice, pot afecta calitatea acestora. Modul de colectare si depozitare a deseurilor solide provenit e din activităţile turistice va asigura si menţinerea curată a solurilor.
Poluarea apei
Faţă de poluarea aerului, poluarea apei este mult mai prezentă deoarece foarte multe activităţi turistice nu se pot derula în lipsa unor resurse de apă, mai ales când este vorba de starea de igienă şi calitatea serviciilor turistice oferite. Consumul de apă calculat pentru fiecare turist este unul destul de ridicat, atât în structurile de cazare cât şi în cele de alimentaţie publică, ca urmare înregistrându-se un volum mai mare de ape uzate evacuate pe lângă cele provenite din partea localităţii urbane sau rurale. Poluarea apelor mai este produsă şi prin turismul neorganizat prin campare în locuri situate pe malurile apelor, lacurilor sau în perimetru apelor fre atice cu caracter mineral, unde turişti, prin gunoaiele lăsate, pot contribui la scăderea calităţii apelor de suprafaţă sau subterane. În hotelurile moderne ca de exemplu cele din Franţa, Japonia, Hong Kong există un control riguros al cantităţilor de apă folosite, deoarece preţul acestei resurse este relativ ridicat. Poluarea apelor mai poate fi produsă şi de apele menajere evacu ate de structurile turistice care nu deţin microstaţii de epurare sau dacă sunt deversate la reţeaua de canalizare şi epurare a localităţii staţiile de epurare nu au capacitatea de prelucrare a unor volume mai mari sau nu deţin sisteme de filtrare performa nte şi ca atare apei cu diferite grade de poluare ajung în apele naturale.
Poluarea culturală şi morală
Turismul contemporan este un fapt în continuă evoluţie şi nu un proces social. A devenit pur si simplu un mod de viaţă al omului contemporan. Până în
secolul XX, relaţiile sociale erau la baza apropierilor spaţiale. De -a lungul secolelor, în cadrul comunităţilor locale care aveau aproximativ aceleaşi valori culturale, era mai uşor pentru indivizi să -şi definească personalitatea şi să aibă pr opriul loc în ierarhia socială. Relaţiile sociale erau în general stabile. Urbanizarea a determinat un proces de schimbarea rapidă, iar migrarea căre oraşe şi dezvoltarea ascendentă a acestora a dus la dezmembrarea treptată a comunităţilor locale şi la distrugerea relaţiilor sociale existente. Într -un oraş mare, staţiune turistică, distanţa dintre familii şi comunitate, societate sau religie este oarte mare şi doar uneori e umplută de relaţiile profesionale sau de simpla asociere. Dar prin posibili tăţile de a călători mai mult şi mai des a avut loc fenomenul de turistizare a lumii. Acest proces include mai multe zone ale lumii, în primul rând cele din ţările dezvoltate, dar cu extinderea rapidă şi în celelalte regiuni ale globului. Turismul este în primul rând un mod de viaţă al individului şi omul este principalul subiect şi principalul obiect al turismului. Ca urmare, turismul nu poate fi înţeles dacă nu înţelegem mai întâi omul şi natura umană, cu toate implicaţiile sale. Turismul este la ora actuală un mod de viaţă, un mod de materializare a diferitelor valori. Nu este numai un mod de petrecere a timpului liber ci şi un mod de rezolvare a problemei. Pe lângă turismul orientat pe recreere, există şi alte forme de turism, afaceri, congrese, cultural. De aceea turismul este o formă de descoperire si exploatare a lumii, devenind o formă de viaţă pentru omul contemporan.
Prezenţa turiştilor poate duce (în anumite cazuri) la conflicte sociale între comunităţi, la declinul culturii naţionale. Uneori, penru comportamentul turismului, exprimaea libertăţii în timpul călătoriei poate genera un consum excesiv de alcool, droguri, distrugerea mediului, atacuri sexuale etc.
CAP.III. STUDIU DE CAZ ZĂRNEŞTI – DESTINAŢIE
ECOTURISTICĂ
Ţara noastră are trei destinaţii ecoturistice avizate de către Comisia Europeană. Acestea sunt: zona Zărneşti - Piatra Craiului din judeţul Braşov, Mara - Creasta Cocoşului din Maramureş şi Munţii Apuseni. Ca urmare a proiectului - pilot „Destinaţiile Ecoturistice ale României“, derulat de ANT pentru promovarea ecoturismului, Primăria Zărnești a parcurs procedura de obținere a statutului de „Destinație Ecoturistică“. Îndeplinind astfel condițiile necesare primirii acestui statut, este acum una dintre cele trei destinații ecoturistice din România. Zărneşti şi Mara-Creasta Cocoşului au primit la începutul lunii octombrie a anului trecut certificatele în cadrul Adunării Generale a Comisiei Europene pentru Turism, care a avut loc la Braşov. Gazdele din aceste două zone declarate oficial destinaţii ecoturistice sunt apreciate ca fiind oameni harnici care oferă turiştilor tradiţii locale bine conservate într -un peisaj natural impresionant. Zărneştiul a dovedit că orice aşezare se poate reinventa ca destinaţie ecoturistică, atât timp cât ştie să profite de avantajul unei ariii naturale protejate, cum este frumoasa zonă a Pietrei Craiului. Primele pensiuni au apărut în anul 2000, iar vizitatorii au fost fascinaţi de peisaj şi facilităţi. Pentru ca o destinaţie să fie declarată ecoturistică trebuie să respecte câteva reguli de bază adică, cel puţin două treimi din activităţile oferite oaspeţilor trebuie să aibă legătură cu natura, mai mult de jumătate dintre locurile de cazare să fie unităţi mici, cu doar câteva camere şi construite din materiale tradiţionale iar meniul să se bazeze pe produse locale de preferinţă bio. 3.1. Prezentarea oraşului Zărneşti – localizare, acces, cadru natural
Oraşul Zărneşti este situat în judeţul Braşov, la 725 m altitudine, în partea de sud-vest a depresiunii “Ţara Bârsei” la poalele masivului Piatra Craiului şi este străbătut de râul Bârsa (foto Anexa 1). Se află la 25 de km faţă de municipiul Braşov şi 11 km faţă de oraşul Râşnov. Zona de influenţă a oraşului Zărneşti se suprapune aproape în întregime pe relief montan. Oraşul Zărneşti face pare din zona etnografică a Ţării Bârsei, apropiată şi foarte asemănătoare cu cea a Branului. Dintre ocupaţiile tradiţionale amintim păstoritul care a fost practicat neîntrerupt de către înaintaşi. Agricultura a devenit o ocupaţie predominantă a locuitorilor din zonă, asigurându-le acestora un trai decent. Potrivit atestărilor documentare, vechimea aşezării datează din secolele XIII – XIV, din perioada colonizărilor săseşti în
Transilvania, Banat şi respectiv “Ţara Bârsei”. A fost declarat oraş în anul 1956 şi are în prezent aproximativ 26700 locuitori. Oraşul a cunoscut o dezvoltare accentuată mai ales în a doua jumătate a secolului XX. Datorită diversităţii formelor de relief existente pe teritoriul şi în jurul localităţii, practicarea meseriilor legate de agricultură şi creşterea animalelor au fost principalele ocupaţii ale locuitorilor. Procesul de industrializare a localităţii a început în jurul anilor 1800, odată cu înfiinţarea manufacturilor, apoi a fabricii de hârtie în 1852, ulterior Celuloza (Celohart – EcoPaper în 1889), fabrica de armament 6 Martie în anul 1936 şi apoi cu marea industrializare de dupa anii 1950. Acest lucru a făcut ca tipul localităţii să treacă de la unul preponderent rural la unul urban. În prezent are o importanţă turistică deosebită deoarece este principalul punct de pornire spre Munţii Piatra Craiului una dintre cele mai frumoase zone montane din România. Tot timpul anului, în special vara, gara din Zărneşti primeşte sutele de turişti veniţi să se relaxeze în această minunată şi pitorească zonă. Infrastructura turistică este adaptată satisfacerii nevoilor turiştilor, existând o serie de pensiuni şi restaurante dar şi deja renumitele cabane de la Plaiul Foii, Curmătura sau Gura Râului. Localităţile componente sunt: Tohan Blocuri Tohanul Nou Tohanul Vechi Tohăniţă Oraşul Zărneşti se învecinează cu: N - Comunele Şinca şi Poiana Marului; NE - Comuna Vulcan; E - Oraşul Râşnov; S - Comunele Bran şi Moieciu; SV - Judeţul Argeş; V - Comuna Hârseni. Cum se ajunge în Zărneşti Cu autoturismul - din Braşov pe DN 73 până în Râşnov şi de acolo pe DN 73A până în Zărneşti. Din Sibiu pe DN 1 până în comuna Şercaia şi de acolo pe DN 73A până în Zărneşti. Cu trenul - prin gara Zărneşti de pe linia secundară Braşov - Zărneşti. 3.2. Zărneşti, cale principală de acces în Parcul Naţional Piatra Craiului
De la Zărneşti sunt două rute principale de acces în parc şi anume: una este spre Plaiul Foii (pentru partea de nord- vest) iar cealaltă prin Prăpăstiile Zărneştiului - Cabana Curmătura - La Table (pentru partea de nord - est). Între poala muntelui şi zona sa înaltă există o reţea densă de drumuri forestiere. Ca urmare a utilizării crescânde în scopuri turistice este necesară modernizarea
celor mai reprezentative între care se remarcă Zărneşti - Plaiul Foii (12 km) şi Zărneşti - Măgura - Peştera (6 km). Masivul Piatra Craiului este singurul de pe teritoriul administrativ al oraşului Zărneşti care dispune de poteci turistice. Chiar dacă Friederich Deubel a fost primul care a marcat un traseu turistic în masiv (1886 cabana Plaiul Foii - vârful Piscul Baciului), cea mai mare parte a traseelor au fost marcate de către Carol Lehman, unul dintre iubitorii muntelui. În prezent în masiv există peste 30 de trasee turistice dintre care cele mai importante sunt: Zărneşti-cabana Plaiul Foii- refugiul Şpirlea-“La Lanţuri”-vârful La Omrefugiul Grind-La Table- satul Peştera-Zărneşti; marcaj: bandă roşie Zărneşti-Fântâna lui Botorog- cabana Curmătura-Şaua Crăpăturii-Zărneşti; marcaj: bandă galbenă Zărneşti-Prăpăstii-cabana Curmătura-vârful Ascuţit-refugiul Diana- Colţii Chiliilor- Zărneşti; marcaj: bandă albastră cabana Curmătura-vârful Piatra Mică- poiana Zănoaga-cabana Curmătura; marcaj: punct albastru cabana Curmătura - vârful Turnu - vârful Ascuţit-zona Ţimbalelor -zona Clăilor -vârful Piscul Baciului-vârful Grind-Coama L ungă-Şaua Funduri poiana Funduri; marcaj: punct roşu Acesta este traseul de creastă şi oferă nenumărate puncte de belvedere spre masivele montane vecine. cabana Plaiul Foii-Umerii Pietrei Craiului- Marele Grohotiş-Cerdacul Stanciulu- Şaua Funduri-poiana Funduri; marcaj: triunghi albastru Prin poziţia sa şi prin diversele posibilităţi de transport, oraşul Zărneşti rămâne cel mai bun punct de pornire către masivul Piatra Craiului (foto Anexa 2). Parcul Naţional Piatra Craiului Scopul desemnării Masivului Piatra Craiului parc naţional este acela de a asigura conservarea biodiversităţii şi a peisajului, a speciilor valoroase, promovarea şi încurajarea turismului, conştientizarea şi educarea publicului în spiritul protejării naturii şi a valorilor sale. Masivul Piatra Craiului a devenit rezervaţie naturală în 28 martie 1938 (Jurnalul Consiliului de Miniştri nr. 645). Consiliul de Miniştri a luat această decizie datorită caracterului unic al masivului unde se gasesc specii rare cum sunt Gar ofiţa Pitrei Craiului (foto Anexa 3) şi Floarea Reginei sau Floarea de Colţ (foto Anexa 4). În anul 1990 Piatra Craiului este declarat parc naţional prin Ordinul 7 al Ministerului Agriculturii de la acea vreme, alături de alte 12 parcuri din România. Începând din anul anul 1999, odată cu demararea Proiectului Managementul Conservării Biodiversităţii se constituie şi administraţia parcului. Teritor iul acestui Parc dispune de un fond bogat şi foarte variat de resurse naturale, componente ale peisajului său geografic care prin valorile originare reprezintă principalele elemente de atragere şi reţinere a turiştilor. Principalul element atractiv îl cons tituie relieful, valoarea sa turistică fiind amplificată şi de
particularităţile celorlalţi factori geografici: floră, faună, vegetaţie, climă, reţea hidrografică. Fauna - fauna de nevertebrate este deosebit de bogată prezentând un deosebit interes ştiinţific. Este de remarcat prezenţa a 35 de specii endemice şi a 91 de specii descrise aici ca fiind noi pentru ştiinţă. Piatra Craiului adăposteşte un număr mare de specii de fluturi, până în prezent fiind identificate peste 216 specii unele rare sau endemice. Fauna de peşti, amfibieni şi reptile este ceva mai săracă, comparativ cu celelalte grupe de vertebrate. Parcul Naţional Piatra Craiului deţine o ornitofaună bogată, reprezentată prin cele 111 specii identificate până în prezent pe acest teritoriu, din acest punct de vedere fiind o zonă ideală pentru observarea păsărilor. Din cele aproximativ 100 specii de mamifere din fauna întregii ţări, peste 40% trăiesc în masivul Piatra Craiului. Până în prezent au fost identificate 21 de specii de lilieci, care se adăpostesc în peşterile sau scorburile arborilor bătrâni de pe teritoriul parcului. Parcul Naţional Piatra Craiului găzduieşte o populaţie bogată de carnivore mari: urs Ursus arctos; lup - Canis lupus; râs - Lynx lynx. Studiile realizate au arătat existenţa a trei culoare de circulaţie ale acestor specii între masivele Piatra Craiului şi Bucegi, culoare care vor avea un regim special de protecţie. Flora - bogaţia în specii a Parcului Naţional Piatra Craiului este rezultatul condiţiilor deosebit de variate pe care le oferă acesta dezvoltării lumii vegetale. Existenţa pădurilor, stâncăriilor, grohotişurilor pajiştilor şi a ochiurilor de mlaştină favorizează menţinerea unei diversităţi botanice deosebite. Dintre speciile cele mai cunoscute care încântă ochii iubitorilor naturii, ce vizitează Piatra Craiului în lunile de vară şi sunt supuse unui regim strict de protecţie amintim: garofiţa Pietrei Craiului simbolul floristic al Pietrei Craiului, acest munte fiind unicul loc din lume care o găzduieşte (este o specie endemică pentru Piatra Craiului); tisa; angelica; sângele voinicului; macul galben; linariţa; floarea de colţ sau floarea Reginei; bulbucii; bujorul de munte, gladiola sălbatică, ghinţura galbenă, iedera albă, tulichina etc. Parcul Naţional Piatra Craiului adăposteşte un număr impresionant de specii de orhidee de munte - 41 specii din 58 de specii existente pe teritoriul României. Satele de munte cu gospodăriile risipite pe dealuri, unde localnicii au păstrat încă tradiţiile seculare, în armonie cu natura, se alătură obiectivelor turistice care nu trebuie ratate la vizitarea Parcului Naţional Piatra Craiului. 3.3. Resurse turistice
Oraşul Zărneşti are mari posibilităţi de dezvoltare în domeniul turistic, în special cel montan datorită poziţiei geografice. Baza turistică a oraşului nu este una foarte dezvoltată dar se poate practica turismul în condiţii bune. Prezenţa pensiunilor agro-turistice şi a cabanelor face ca în Zărneşti să se practice turismul de recreere şi turismul verde sau ecologic.
3.3.1. Resurse turistice naturale
Principala atracţie o constituie creasta calcaroasă (foto Anexa 5), cu o lungime de 25 km, orientată pe direcţia NE - SV, care atinge altitudin ea maximă la Vf. La Om (Piscul Baciului) 2238m. Ea reprezintă cea mai lungă şi mai înaltă creastă calcaroasă din ţară. Dintre formele de relief carstic, cele mai cunoscute sunt: Acul Crăpăturii şi Orga Mare în partea nordică, Turnurile Dianei şi arcadele de la Zăplaz în partea centrală şi Marele Grohotiş şi Ceardacul Stanciului în partea sudică. Baza versanţilor este acoperită de o întinsă pătură de grohotişuri fixate, iar mai sus de acestea se găsesc suspendate trene lungi de grohotişuri semifixate. Structura calcaroasă a masivului în interacţiune cu vitregiile naturii a dat naştere unei game diverse de forme carstice cum sunt: chei, hornuri, doline, lapiezuri, ponoare, izbucuri, peşteri etc. Multiplele văi torenţiale ce brăzdează abrupturile care străjuiesc creasta se numesc padine. Pajiştea alpină lipseşte, dar sub altitudinea de 1800 m pădurea de molid şi cea amestecată este bine dezvoltată. Toate acestea conferă peisajului o aură pitorească. O altă atracţie, în special pentru alpinişti, sunt Prăpăstiile Zărneştilor, în partea nordică a masivului, şi Cheile Dâmboviţei, Dâmbovicioarei şi ale Brustureţului, în partea sudică, cu trasee de căţărare cu diferite grade de dificultate. Prăpăstiile Zărneştilor
Parcurgerea pasajelor spectaculoase oferite de Prăpăstiile Zărneştilor se face în 45 de minute mergând la pas. Este o rezervaţie (monument al n aturii) cu o suprafaţă de 109,80 ha. Drumul din Zărneşti până la capătul cheilor se întinde pe o distanţă de 4 km (foto Anexa 6). Prăpăstiile Zărneştilor sunt sculptate în pereţi spectaculoşi de stâncă pe o lungime de aproximativ 2 km. Acestea se remarcă printr-un aspect monumental datorită pereţilor verticali sau chiar aplecaţi peste albie, având înălţimi ce depăşesc în unele locuri 200 m. În zona aceasta temperatura scade cu câteva grade pentru că soarele pătrunde destul de greu în chei, doar câteva ore pe zi. Acest lucru oferă prilej de relaxare şi odihnă la răcoare pe timp de vară. Accesul aici se face din localităţile Zărneşti şi Peştera. În apropierea cheilor se găseşte cabana Curmătura, o importantă bază de plecare în traseele din Piatra Craiului. T uriştii ajunşi aici vor fi impresionaţi de atracţiile turistice ale defileului cum sunt: peşterile (Peştera Mare din Prăpăstii, Peştera Mică din Prăpăstii) precum şi cele câteva izbucuri (Fântâna lui Botorog şi Fântânile Domnilor). Cheile Dâmboviţei
Se găsesc în Rucăr, județul Argeş, săpate de râul Dâmboviţa. Acestea sunt o adevărată minunăţie a naturii şi se găsesc cam la 150 km de Bucureşti şi 100
km de Piteşti, fiind şi drumul de acces către Cabana Cascoe (14 Km). În ţinuturile Muscelului, Dâmboviţa a săpat aceste chei pe care orice turist adevărat şi-ar dori să le măsoare cu privirea sau cu piciorul. Traseul începe din Podu Dâmboviţei, localitate aşezată într -o uriaşă depresiune carstică. Podu Dâmboviţei se găseşte la intersecţia cheilor săpate în calcar de către râurile Dâmboviţa şi Dâmbovicioara. Un drum forestier urmăreşte Dâmboviţa în amonte, spre izvoare, şi străbate cheile de la Plaiul Mare (Cheile Mari ale Dâmboviţei). Se opreşte, după 40 de km, pe barajul de la Pecineagu. Un altul urcă pe Dâmbovicioara şi trece pe lângă peştera Dâmbovicioara, sub creasta Pietrei Craiului. Râul Dâmboviţa este mărginit de pereţi enormi de piatră şi din loc în loc albia râului este pigmentată de insule de nisip pe care cresc brusturi de mari dimensiuni. La ju mătatea distanţei dintre Podu Dâmboviţei şi Rucăr, pereţii cheilor devin tot mai apropiaţi şi mai întunecoşi. În acest loc apa poate atinge nivelul brâului unui om de înălţime medie. După 2 km la confluenţa cu râul Ghimbavul, albia râului se lărgeşte. Cheile Dâmbovicioarei
Sunt o componentă importantă a celui mai mare complex de chei din ţara noastră, ce însumează peste 20 de chei cu o lungime totală de peste 30 km. Adâncirea pârâului Dâmbovicioara în calcarele jurasice ale Pietrei Craiului a dat naştere unui sector de chei lung de peste 8 km. Au aspectul unui adevărat canion, tăiat în stiva de roci a podurilor calcaroase din partea terminală a masivului. Pe suprafaţa pereţilor se poate observa stratificaţia calcarelor jurasice cenuşii-albe-lucioase, dispu se în bancuri groase, la partea inferioară, şi calcarele albe (cretice inferioare), în plăci, de la partea superioară. Apele râului, prin acțiunea de eroziune au dat naştere unor forme bizare de turnuri sau creste ascuțite, având în subteran goluri carstice. Aşadar, în această zonă se pot număra peste 50 de peșteri cum ar fi Peștera Dâmbovicioara, Peștera de la Gura Defileului , Peștera Labirintului. Mai în amonte, la confluenţa cu Valea Muierii, se taie o cheie îngustă şi aproape inaccesibilă, în care elementul predominant este succesiunea de cascade. După aceasta urmează un pasaj deosebit, numit L a Gâlgoaie, unde apa iese cu mare viteză din munte şi se varsă imediat în Dâmbovicioara. Cheile Brustureţului sunt un complex carstic mai puţin spectaculos. Ele sunt formate din trei sectoare şi anume: Cheia Lungă, Cheia Strâmtă şi Cheiţa. De aici se poate ajunge la marginea Poienii Brustureţului aflată la 990 m altitudine, la confluenţa dintre Valea cu Apă şi Valea Seacă a Pietrelor. De la Cheile Brustureţului se parcurg 2 km până la punctul Brustureţ. Cheile Brustureţului sunt unul dintre cele mai importante obiective turistice din Piatra Craiului şi nu ar trebui ratat. Peştera Dâmbovicioara
Se află în partea sudică a Masivului Piatra Craiului, în judeţul Argeş, la aproximativ 1 km distanţă de satul Dâmbovicioara, în partea stângă a pârâului cu acelaşi nume, afluent al râului Dâmboviţa. Comparativ cu alte peşteri din România, Peştera Dâmbovicioara are o lungime mică, fiind însă cea mai lungă din zona Rucăr - Bran. Are o lungime de 555 m dintre care numai 245 m sunt accesibili turiştilor. Lăţimea peşterii variază între 3 şi 4 m iar înălţimea între 4 şi 5 m. Temperatura medie din peşteră este una ridicată, având valori cuprinse între 10 şi 12°C, cu o umiditate temperată şi un curent de aer slab. Peştera este cunoscută din anul 1579, când era folosită de către localnici ca ascunzătoare împotriva invadatorilor, ulterior devenind lăcaşul unui pustnic, ascunzătoarea unor tâlhari şi mai apoi bârlogul unui urs. Turiştii care ajung în zonă pot să admire formaţiunile geologice spectaculoase, care ilustrează aproape perfect o labă de urs, un cap de şarpe, o aripă de acvilă sau pielea tigrului. În drumul spre peşteră, turiştii pot admira numeroasele cascade şi repezişuri ale Dâmbovicioarei, dar şi limbile de grohotiş care coboară prin stâncile masivului. Peştera Colţul Chiliilor
Se află în Masivul Piatra Craiului şi este situată pe drumul ce leagă oraşul Zărneşti de Plaiul Foii. Această peşteră a fost folosită de -a lungul vremii de locuitorii acestei zone ca loc de refugiu în timpul atacurilor turceşti din anul 1421, dar şi ca loc de rugăciune. Galeria Peşterii Colţul Chiliilor are o lungime de aproximativ 20 m. Aici s e ţineau slujbe religioase şi avem ca mărturie zonele de pereţi afumaţi de lumânări şi torţe ce au ars aici în trecut. Localnicii credeau că această peşteră are o putere neobişnuită asupra apelor. Cei care veneau la peşteră se rugau fie să se oprească inundaţiile, fie să înceteze perioada de secetă. Cei care săpau fântâni se rugau aici pentru a găsi apă. În prezent nu se mai ţin aici slujbe religioase, dar unii localnici mai vin încă pentru a aprinde o lumânare în Peştera Colţul Chiliilor (foto Anexa 7). 3.3.2. Resurse turistice antropice Rezervaţia de urşi de la Zărneşti
În pădurea de pe dealul de la intrarea în Zărneşti dinspre Braşov, se întinde pe o suprafaţă de 69 de hectare prima rezervaţie naturală pentru urşi captivi din România, Rezervaţia LiBEARty Zărneşti. Rezervaţia a fost realizată în memoria ursoaicei Maya şi a salvat un număr de aproximativ 70 de urşi de la o viaţă cruntă, crescuţi ca obiecte de distracţie pe ntru restaurante, circuri, benzinării sau fabrici. Aflat la poalele Carpaţilor , oraşul Zărneşti oferă urşilor aflaţi în rezervaţie hectare de pădure, numeroare iazuri şi pâraie. În perimetrul adăpostului există locuri de adăpost, locuri pentru hrănire, bazine cu apă şi copaci, realizându- se astfel un mediu ideal pentru vieţuirea acestor animale. Pentru cei care doresc să viziteze Rezervaţia LiBEARty a fost amenajată Căsuţa
Vizitatorilor, de unde pot fi procurate suveniruri, bilete de intrare sau miere. Tot aici se prezintă un documentar în care principalele roluri sunt ale urşilor din rezervaţie. Urmărind acest documentar se vor afla poveştile dramatice ale animalelor salvate şi aduse aici. O parte din animale au ajuns în Rezervaţia de urşi din Zărneşti în urma aderării României la Uniunea Europeană, când au fost închise numeroase grădini zoologice din cauza condiţiilor deplorabile în care animalele erau crescute.Toţi urşii din rezervaţie sunt deja ajunşi la vârsta adultă. Cu excepţia unui urs negru asiatic, restul de peste 70 sunt urşi bruni europeni. Ursul brun european este o specie protejată prin Convenţia de la Berna. Cel mai impunător urs din întreaga rezervaţie este ursul Max, urs care a trecut prin grave traume resimţite până în prezent. Vedeta rezervaţiei a servit drept atracţie turistică în oraşul Sinaia încă din anul 1997, fiind exploatat în scopuri turistice. După salvarea ursului de la îngrozitoarele chinuri s -a constatat că acesta era orb, în urma torturii la care l -a supus persoana care avea st ăpânire asupra acestuia. Ursul cu vârsta cea mai înaintată din rezervaţie a atins vârsta de 42 de ani. În condiţii normale de viaţă în sălbăticie, un urs trăieşte aproximativ 25 de ani, însă, condiţiile oferite în rezervaţii pot prelungi viaţa acestora chiar şi până la 50 de ani. O poveste impresionantă este cea a ursoaicei Jacksie. La prima vedere pare jucăuşă şi plină de energie. Însă, acestea sunt de fapt urme ale unor traume adânci, aceasta fiind dresată şi forţată în repetate rânduri să distreze public ul. Este recunoscută de către mai mulţi specialişti de urşi captivi ca fiind probabil cea mai bună Rezervaţie de Urşi bruni din lume. Din anul 2013 există un trenuleţ care transportă turiştii prin Rezervaţia de urşi "Libearty" de la Zărneşti pentru ca aceştia să poată observa comportamentul urşilor în habitatul lor natural. În prezent în rezervaţie sunt 79 de urşi. Sanctuarul are două programe de vizitare şi anume programul de vară din 1 mai pană în 30 octombrie şi programul de iarnă din 1 noiembrie până în 30 aprilie. Circuitul de motocross Breghină
Datează din anul 1954, fiind iniţiativa Uzinei Mecanice Tohan şi a Clubului Sportiv Tor pedo. În anul 1996 a avut loc prima etapă de campionat motocross european din România, iar în anul 2002 circuitul a primit omologarea Uniunii Europene de Motociclism. În anul 2004 pe acest circuit s- a desfăşurat Trofeul Naţiunilor Europene. Acest circuit, este considerat circuitul cu viteza medie pe tur cea mai mică din România datorită arhitecturii sale şi a elementelor tehnice. Recordul este de 38 km/h, iar riderii, ca în cazul oricărui circuit de motocross care se respectă, sunt răsfăţaţi cu toată gama de elemente şi anume: step ups, step downs, valuri, trambuline – de la table tops la duble, viraje lente/rapide, etc. Referitor la dotări, circuitul Breghină oferă un paddock iluminat de 10.000 de m 2 şi o clădire cu două etaje cu o suprafaţă de 150 m2/ etaj ce include press room, centru de conferinţe, conexiune internet şi un turn de control. Vizibilitatea spectatorilor
este foarte bună, pasionaţii având acces şi în zona centrală a circuitului pentru a fi mai aproape de acţiune. Biserica ortodoxă Sf. Nicolae a Zărneştilor
Este numită astfel pentru a se face deosebirea de sora puţin mai vârstnică din Şcheii Braşovului. Această biserică a fost construită ca o replică a celei din urmă. Biserica veche, care astăzi este paraclisul bisericii Sf. Nicolae, a fost înălţată în anul 1515, de către Neagoe Basarab. Atât paraclisul cât şi biserica, figurează pe lista monumentelor Academiei Române şi face parte din lucrările de artă veche monumentală medievală, fiind a treia biserică din piatră construită în Ţara Bârsei. În Tohanu Nou, localitate componentă a oraşului Zărneşti, se găseşte o biserică monument istoric şi de arhitectură , al cărei hram este “Intrarea Maicii Domnului în Biserică”. Ea a fost construită în anul 1779, la 10 ani după înfiinţarea satului, de un negustor român din Braşov pe nume Ioniţă Boghici. Biserica păstrează şi astăzi picturile murale originale. Muzeul din cadrul bisericii Sf. Nicolae din Zărneşti
A fost înfiinţat în anul 1995 prin truda unor iubitori ai locului şi ai istoriei locale. Acesta este amenajat în paraclisul bisericii şi găzduieşte un număr mare de piese: cărţi (o cazanie din 1811, un ceaslov din 1851, o carte de învăţături din 1806, Noul Testament din secolele XVIII şi XIX şi Sf. Evanghelie a Mitropolitului I. Meţianu), manuscrise, icoane pe sticlă, costume şi ţesături populare (mai multe epitrahire ţesute de femeile din Zărneşti în sec. XVII), obiecte de cult (cruci din sec. XVIII, vase, etc.), obiecte de inventar casnic şi gospodăresc. În cadrul muzeului se găsesc şi două obiecte care aparţin patrimoniului naţional: o icoană din lemn din secolul XVI, acoperită cu o foiţă de aur, despre care se spune că este făcătoare de minuni şi că ar fi vărsat lacrimi în momentele de încercare pentru localnici; un chistolnic (o ştampilă care se aplică pe prescuri). Alături de acest chistolnic se mai găsesc şi altele ce datează din sec.XVII- XX, astfel că prin colecţia expusă, acest muzeu poate fi considerat singurul muzeu de chistolnice din Ardeal. Muzeul Ioan Lepădatu din Zărneşti
Este amenajat în casa natală a scriitorului şi prezintă documente, fotografii şi alte obiecte care au aparţinut autorului primei monografii publicate despre Zărneşti. A fost deschis în anul 1998. Crucea de pe Vârful Piatra Craiului Mică
Legenda spune că într -o perioadă de secetă ce a pârjolit toată vegetaţia, oamenii şi animalele având foarte mult de suferit, o femeie sărmană, numită Stanca, a urcat până pe Vârful Piatra Craiului Mică. Ea s -a rugat lui Dumnezeu să dea ploaie, repetând acest traseu timp de mai multe zile, până când, într -o zi, nu s-a mai întors în sat. Atunci s- a întâmplat o minune şi timp de trei zile şi trei nopţi a plouat fără încetare, natura revenind la viaţă. După un timp de căutare, Stanca a fost găsită de către localnici pe Vârful Piatra Craiului Mică, în
genunchi şi cu ochii spre cer, dar fără viaţă. Aceştia au îngropat -o creştineşte acolo şi la cap i-au aşezat o cruce (foto Anexa 8). Crucea de la Morminte
A fost poziţionată în locul unde s-a dat prima parte a bătăliei din anul 1690 dintre Emeric Thököly (comandantul militar al curuților şi pretendent la tronul Transilvaniei), împotriva trupelor imperiale conduse de generalul Donat Heissler, cu participarea domnitorului Ţării Româneşti, Constantin Brâncoveanu de partea transilvănenilor. Crucea Moşului
A fost poziţionată pe locul celei de-a doua părţi a bătăliei din anul 1690. Crucea Brâncoveanului
Se zice că această cruce a fost ridicată pentru a celebra victoria coaliţiei anti-imperiale de la Zărneşti – Tohan din anul 1690. Crucea lui Botorog (F ântâna lui Botorog)
A fost construită în anul 1965 de către Paraschiv Botorog. Este amplasată lângă un izvor (de unde şi denumirea de Fântâna lui Botorog), la despărţirea şoselei ce urcă în satul Măgura de drumul ce duce către Prăpăstiile Zărneştiului şi de poteca ce urcă la Poiana Zănoaga. Hora cu Brazi
Situată la 770 m altitudine, a fost declarată monument istoric în cinstea Marii Uniri de la 1 decembrie 1918. Monumentul s-a degradat de-a lungul timpului deoarece a apărut o spărtură în centura de ar bori, s-au făcut tăieri ilicite, s- a păşunat neraţional în zonă şi au fost distruse o mare parte din muşuroaiele de furnici (foto Anexa 9). 3.4. Structuri de primire cu funcţiune de cazare turistică
Atractiv prin prezenţa în apropiere a Masivului Piatra Craiului, Zărneşti este un excelent punct pe harta turistică în ceea ce priveşte frumuseţea locurilor, ospitalitatea oamenilor şi a locurilor de cazare. În prezent reţeaua de pensiuni turistice sau cas e de vacanţă este în expansiune. În oraşul Zărneşti se poate înnopta la una dintre cele peste 20 de pensiuni, la cabanele din zona Zărneştiului sau din Masivul Piatra Craiului sau se poate merge cu cortul sau cu rulota. Cele mai cunoscute cabane sunt: Cabana Gura Râului (48 locuri cazare)
Deschisă din anul 1940 cu denumirea de Cabana lu’ Mănăila. Situată în oraşul Zărneşti, la poalele Masivului Piatra Craiului, chiar la intrarea în Parcul Naţional Piatra Craiului, Cabana Gura Râului este un punct de plecare spre Cabana Curmătura, Prăpăstiile Zărneştiului, Sat Măgura, Creasta Pietrei Craiului. Cabana Plaiul F oii
În anul 1881 apare prima casă de adăpost într -un fost pichet grăniceresc aflat pe malul drept al râului Bârsa. Cabana datează din 1938 şi a fost construită de către Asociaţia Carpatină Transilvană, secţia Braşov. Ea reprezenta un loc de întâlnire şi adăpost pentru vânători. În 1998-1999 clădirea principală a fost reparată şi modernizată, moment în care intră şi în circuitul turistic. Cabana Plaiul Foii reprezintă punctul istoric de întâlnire al traseelor tuturor turiștilor, alpiniștilor și vânătorilor, fie aceștia temerari sau simpli vizitatori, dornici de aventuri pe crestele montane sau de o plăcută relaxare în mijlocul unor priveliști deosebite (foto Anexa 10). Cabana Plaiul Foii se află la poalele Masivului Piatra Craiului, în apropierea unor importante şi cunoscute monumente ale naturii din România: Cerdacul Stanciului, Grota Stanciului, Peştera Dâmbovicioara, Prăpăstiile Zărneştilor sau Marele Grohotiş. Cabana poate găzdui un număr de 40 de turişti. Împărţită pe două etaje şi având 15 camere şi un apartament, cabana mai dispune şi de un restaurant cu o capacitate de 70 de locuri şi meniu tradiţional românesc sau vânătoresc. De asemenea, cabana poate găzdui întâlniri de afaceri, dispunând la etajul unu de o sală de conferinţă cu o capacitate de 25-30 de locuri şi dotări standard, însemnând: TV, video, retroproiector şi flipchart. Cabana Curmătura
Are un număr de 44 locuri (în cabană şi anexă). Cabana are camere cu 2, 3, 11, 12 locuri iar anexa are 2 camere cu 4 locuri şi o cameră cu 8 locuri. Este localizată pe versantul sudic al Pietrei Mici, în Poiana Curmăturii, sub curmătura dintre Piatra Mică şi Vârful Turnul Pietrei Mari, reprezentând o bază de plecare pe traseele din zonă. Accesul se face pe traseul turistic prin Prăpăstiile Zărneştiului, marcat cu bandă albastră; traseul turistic marcat cu bandă galbenă de la Fântana lui Botorog; sau bandă albastră+bandă galbenă prin Valea Crăpăturii. Cabana se află la 1470 m altitudine (foto Anexa 11). Atât în Zărneşti, cât şi în zona Parcului Naţional Piatra Craiului, sunt numeroase unităţi de cazare dar nu am ales să nu mai scriu despre ele deoarece nu se încadrează în standardele eco. 3.5. Programe existente în zona de turism în natură şi ecoturism Excursii cu ghid
Primul pas în realizarea acestei idei a fost iniţierea unui curs de ghizi montani, curs organizat de Asociaţia Ghizilor Montani din România în perioada Septembrie 2002 - Mai 2003 şi a fost sponsorizat în proporţie de 70% de către PNPC pentru a putea benefi cia mai mulţi tineri. Un număr de participanţi au absolvit cursul, au devenit ghizi autorizaţi de către Ministerul Turismului şi au primit un permis gratuit de a efectua excursii organizate în PNPC. Ghizii au la dispoziţie materiale promoţionale şi sunt ajutaţi prin toate mijloacele posibile pentru desfăşurarea excursiilor.
Servicii oferite: drumeţie pe traseele turistice montane ale Parcului Naţional Piatra Craiului, cu diferite grade de dificultate; vizitarea pădurilor virgine din PNPC; parcurgerea tr aseului educativ al Parcului Naţional Piatra Craiului; excursii dedicate observării ursului brun la observator închis, din martie până în noiembrie; excursii cu ghid pe munte pentru observarea faunei sălbatice (cerb, capra neagră, cocoş de munte) şi identificarea în teren a urmelor diferitelor specii din fauna sălbatică; vizitarea satelor montane Măgura şi Peştera, a stânilor tradiţionale, degustare de produse locale; facilitatea observării ursului pe fondurile cinegetice învecinate Parcului Naţional Piatra Craiului.
Observaţii la urs Administraţia parcului a luat în considerare ideea creării unui punct de observaţii la urs în zona vestică a parcului într -un loc de trecere al urşilor prin parc. Instalarea punctului de hrănire răspunde cererii mari existente pentru observarea de carnivore în condiţii controlate care să asigure păstrarea ecosistemului neschimbat şi care să asigure de asemenea şi venituri administraţiei parcului. Observarea păsărilor Există o cerere însemnată pentru realizarea de excursii pentru observarea păsărilor în parc. A fost realizat un ghid scris cu imagini ale principalelor specii de păsări din Piatra Craiului şi se ia în considerare construcţia unor observatoare pentru păsări în parc. Turismul de iarnă Activităţi de Ski fond, ski de tur, plimbări cu rachete de zăpadă se desfăşoară deja în parc. Parcul încurajează dezvoltarea la scară mică a acestor activităţi care aduc venituri în comunităţile locale în sezonul de iarnă când celelalte activităţi turistice au un volum redus. Administraţia parcului nu doreşte însă să încurajeze schiul bazat pe instalaţii mecanice care afectează ecosistemele şi caracterul natural al zonei. Alpinism
Piatra Craiului reprezintă unul dintre munţii în care s -a dezvoltat puternic alpinismul românesc. Aici au fost deschise peste 200 de trasee de alpinism, cu diferite grade de dificultate. Majoritatea traseelor de căţărare din masivul Piatra Craiului sunt trasee ce necesită o bună pregătire teoretică, fizică şi tehnică, având în ve dere accesul şi retragerile relativ lungi şi complicate. Principalele zone de căţărare s-au format în jurul marilor pereţi sau ai versanţilor văilor din partea de vest a masivului, ori chiar în peretele vestic (Valea Crăpăturii, Padina Şindileriei, Padina Închisă, Padina Popii - Turnurile Dianei, Brâul Ciorânga
Mare, Padina lui Călineţ, Valea Podurilor, Zona Marelui Grohotiş). Multe trasee de escaladă au fost amenajate în Piatra Mică, Prăpăstiile Zărneştilor (nord -est) sau cheile Brustureţului şi c heile Dâmbovicioarei (spre sud). 3.6. Propuneri privind activitatea ecoturistică viitoare Ecoturismul este o formă de turism prin care se urmăreşte descoperirea mediului natural şi conservarea acestuia, incluzând o activitate de interpretare a componentelor naturale sau culturale ale mediului, numită componenta
educaţională care favorizează o atitudine de respect pentru mediul înconjurător, bazat pe noţiunile de dezvoltare durabilă şi care aduce beneficii socioeconomice comunităţilor locale şi regionale. Managementul Parcului Naţional Piatra Craiului urmăreşte şi menţinerea interacţiunii armonioase a omului cu natura, prin protejarea diversităţii habitatelor şi peisajului, promovând păstrarea folosinţelor tradiţionale ale terenurilor, încurajarea şi consolidarea activităţilor, practicilor şi culturii tradiţionale ale populaţiei locale. De asemenea, se oferă publicului posibilităţi de recreere şi turism şi se încurajează activităţile ştiinţifice şi educaţionale. În promovarea turismului în zonă există o serie de factori interesaţi între care se pot enunţa următorii: 1. Asociaţiile de turism rural şi proprietarii individuali de pensiuni . Un exemplu în acest sens îl reprezintă Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC) care are ca obiectiv stimularea şi promovarea turismului rural, ecologic şi cultural atât în România cât şi în străinătate. 2. Asociaţii de ecoturism apărute în zonă. 3. Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. 4. Comunităţile locale (autorităţile locale) din perspectiva posibilei dezvoltări a serviciilor în general şi a turismului în particular prin generarea de locuri de muncă şi de venituri în comunitate. 5. Agenţii şi operatori de turism regionali care urmăresc organizarea unor tururi turistice în zonă. 6. Biroul de promovare a turismului din cadrul Consiliului Judeţean Braşov; 7. Regia Naţională a Pădurilor prin intermediul Ocoalelor Silvice Zărneşti şi Rucăr; 8. Parcul Naţional Piatra Craiului; 9. Diferitele asociaţii profesionale. Un exemplu în acest sens îl reprezintă Asociaţia Ghizilor Montani; 10. Întreprinzători particulari. Dezvoltarea ecoturismului în zona Parcului Naţional Piatra Craiului se poate face printr- o serie de acţiuni cum ar fi: educarea vizitatorilor în spiritul responsabilităţii faţă de natură , în vederea reducerii cantităţilor de deşeuri din parc, rezolvării problemelor
generate de interferenţa cu viaţa sălbatică, precum şi în vederea rezolvării campărilor neautorizate; eşterea gradului de folosire a acomodărilor din comunităţile locale cr (pensiuni, cazări în case familiale); încurajarea vizitatorilor pentru folosirea ghizilor specializaţi; atragerea unui număr mai mare de vizitatori în parc , pe cât posibil şi în afara sezonului de vârf; încurajarea cât mai multor vizitatori să folosească transportul public şi descurajarea în anumite zone să se folosească autoturismul; orientarea fluxului de bani cheltuiţi de vizitatori spre comunităţile locale în vederea susţinerii produselor tradiţionale locale, atât alimentare, cât şi nealimentare; perfecţionarea activităţii parcului în lucrul cu comunităţile locale în vederea realizării unei dezvoltări durabile a zonei. Cea mai mare problemă pentru cazarea în şi în jurul parcului este generată de existenţa fenomenului de campare haotică în afara unor campinguri autorizate şi de calitatea slabă a campingurilor existente. În privinţa obiectivelor turistice din zona Pietrei Craiului, satele şi localităţile din jurul acesteia reprezintă un adevărat paradis etnografic. În această zonă se păstrează vechile obiceiuri specifice zonei de la ţară, unde amatorii de mâncăruri tradiţionale româneşti vor avea de unde alege. Pentru amatorii de excursii pe munte şi alpinişti, muntele Piatra Crai ului este o amintire de neuitat. Există mai multe trasee turistice pentru a explora acest masiv, dar atracţia principală rămâne o drumeţie pe creasta principală, unde, atenţie, nu există cabane, ci doar refugii. Reţeaua de trasee marcate este bine dezvolta tă, dar se recomandă totuşi un minim de experienţă pentru traseele mai complicate. Parcul Naţional Piatra Craiului prezintă un interes în domeniul activităţilor turistice care au în vedere ecoturismul ca singura formă de turism responsabil în natură. Ecoturismul respectă valorile parcului şi contribuie la menţinerea lui neschimbată în timp prin modul de desfăşurare al activităţilor şi prin întoarcerea unei părţi din veniturile realizate în conservare. O componentă importantă o constituie ridicarea nivelului de trai al comunităţilor locale implicate în activităţile turistice ca modalitate de reducere a presiunilor de tot felul pe care comunităţile locale le exercită asupra ariilor protejate. Conservarea biodiversităţii reprezintă un factor determinant în păst rarea mediului natural nealterat şi în realizarea unei dezvoltări durabile. Vizitatorii pot fi încurajaţi să meargă în zone care sunt fizic sănătoase, robuste şi unde pot contribui la economia locală şi la fondurile de conservare a parcului. Vizitatorii pot fi descurajaţi în vizitarea unor zone fragile şi a unor zone unde nu contribuie la fondurile de conservare şi nici la economia locală.
În ceea ce priveşte primirea şi informarea publicului, Convenţia privind conservarea habitatelor naturale şi sălbatic e din 14-15 martie 2011 de la Strasbourg , Administraţia Parcului va aplica pentru un proiect în cadrul Programului Operaţional Sectorial – Pilonul 4 (Pillar 4) întrucât ultima aplicare a fost respinsă deoarece studiile de fezabiliate au fost făcute în concordanţă cu vechea legislaţie în domeniu. Studiile au fost actualizate, iar proiectul a fost prezentat în februarie 2011. Scopul principal al acestui proiect a fost acela de a creşte numărul vizitatorilor sectoriali ai Centrului de Vizitatori Zărneşti. Prin tre obiectivele acestui proiect se pot enunţa următoarele: construcţia unui punct de informare pentru turişti în zona Curmătura; construcţia a patru puncte de informare situate în intrările principale din cadrul parcului; stabilirea a patru tematici de trasee turistice cu panouri informative; realizarea unui ghid tematic printat privind traseele turistice, cu o hartă ataşată; un ghid pentru speciile şi habitatele protejate ; realizarea a 12 tipuri de pliante privind principalele elemente ale parcului. Harta turistică editată în 3.000 de exemplare a fost deja făcută disponibilă pentru turişti. Costurile printării au fost suportate de sponsori. Parcul beneficiază de avantajul unui bun amplasament geografic, oferind numeroase posibilităţi de dezvoltare a unor activităţi ecoturistice care să ajute la ridicarea nivelului de trai şi la îmbunătăţirea activităţii de conservare. Existenţa populaţiilor de carnivore mari, a unor peisaje deosebite şi a comunităţilor tradiţionale creează premisele ca acest areal să se dezvolte ca destinaţie ecoturistică de importanţă internaţională. În acest sens trebuie avut în vedere creşterea ponderii ecoturismului în detrimentul turismului de masă, reducerea presiunii generate de vizitatori asupra zonelor de creastă şi asupra zonelor de refugiu ale animalelor sălbatice şi orientarea acestora spre alte zone de interes. În plus, având în vedere presiunile la care sunt supuse, o altă prioritate o constituie găsirea unor soluţii pentru păstrarea modului tradiţional de viaţă al comunităţilor locale. Punctele de atracţie ale turiştilor în zonă trebuie să fie atât tradiţiile locale, cât şi frumuseţea şi bogăţia naturală a arealului, iar veniturile provenite din practicarea ecoturismului trebuie să rămână în cadrul comunităţilor locale pentru a duce atât la creşterea nivelului de trai cât şi la un interes sporit pentru păstrarea valorilor naturale şi respectarea şi conservarea tradiţiilor. O altă activitate care însoţeşte ecoturismul este comercializarea de produse locale tradiţionale şi de artizanat, pentru care, odată cu apariţia turiştilor în zonă, se creează o piaţă de desfacere. Alte activităţi cu impact negativ ar fi şi colectarea de materiale de construcţie disponibile în zonă (pietre, pietriş şi nisip), precum şi recoltarea de arbuşti în scopul folosirii acestora pentru garduri
vii. Pentru a reduce efectele negative ale acestor activităţi, trebuie găsite surse alternative generatoare de venituri, care să ducă la scăderea presiunii asupra resurselor naturale. Una din aceste r esurse o reprezintă ecoturismul
CONCLUZII Ecoturismul este turismul care se practică în general în arii naturale protejate, cu grupuri mici de turişti. Este valorificat atât patrimoniul natural cât şi cel cultural aducând beneficii comunităţilor locale. În plus, ecoturismul presupune conservarea naturii. Dezvoltarea produselor ecoturistice presupune în primul rând existenţa resurselor naturale şi a biodiversităţii mediului natural, în timp ce infrastructura turistică nu presupune investiţii atât de mari ca în cazul turismului clasic. Dezvoltarea ecoturismului la nivel local trebuie să se realizeze cu sprijinul autorităţilor locale, care trebuie să conştientizeze faptul că, pe lângă efectele pozitive, turismul generează şi o serie de efecte negative. Beneficiile pot fi maximizate şi problemele minimizate printr -o planificare atentă şi un management inteligent. Astfel, poate fi realizată dezvoltarea durabilă a sectorului turistic prin protejarea mediului înconjurător şi a culturii locale . Ţara noastră are trei destinaţii ecoturistice avizate de către Comisia Europeană printre care şi zona Zărneşti - Piatra Craiului din judeţul Braşov. Zărneştiul a dovedit că orice aşezare se poate reinventa ca destinaţie ecoturistică, atât timp cât ştie să profite de avantajul unei arii naturale protejate, cum este frumoasa zonă a Pietrei Craiului. Zărneşti este un excelent punct pe harta turistică în ceea ce priveşte frumuseţea locurilor, ospitalitatea oamenilor şi a locurilor de cazare. Parcul Naţional Piatra Craiului prezintă un interes în domeniul activităţilor turistice care au în vedere ecoturismul ca singura formă de turism responsabil în natură. Ecoturismul respectă valorile parcului şi contribuie la menţinerea lui neschimbată în timp prin modul de desfăşurare al activităţilor şi prin întoarcerea unei părţi din veniturile realizate în conservare. Putem constata faptul că ascensiunea turismului oferă numeroase oportunităţi pentru conservarea şi bunăstarea comunităţilor locale. Ca un răspuns la interesul ridicat pentru cunoaşterea naturii, dar şi la semnalele de alarmă venite din cele mai îndepărtate colţuri ale lumii, a luat naştere treptat o nouă formă de turism şi anume ecoturismul. Acesta poate furniza veniturile necesare pentru protejarea parcurilor naţionale şi a altor arii naturale, venituri care greu ar putea fi obţinute din alte surse. În acelaşi timp, ecoturismul constituie o alternativă solidă pentru dezvoltarea economică a comunităţilor cu activităţi reduse generatoare de venit. În plus, eco turismul sporeşte nivelul de educaţie şi conştiinţă al turiştilor şi îi
transformă în susţinători dornici pentru conservarea mediului natural şi cultural. Ecoturismul este șansa de a învăța ce înseamnă respectul pentru natură și pentru cultura locală, respect ce ar trebui să fie impus tuturor. Desemnarea Oraşului Zărneşti ca destinaţie ecoturistică aduce beneficii multiple pentru oraş şi locuitorii acestuia. Vizibilitatea oraşului cunoaşte o îmbunătăţire prin campanii susţinute de promovare a destinaţiei la nivel naţional şi internaţional şi, prin urmare, competitivitatea oraşului creşte în rândul destinaţiilor turistice. De asemenea sunt facilitate investiţiile ce ţin de dezvoltarea infrastructurii şi a serviciilor turistice existente la nivelul oraşului. Nu în ultimul rând, dezvoltarea turismul ui la nivel local generează creştere economică. Populaţia oraşului este încurajată să îşi dezvolte afaceri prin care să fie puse în valoare produsele cu specific local. Prin obţinerea titlului de destinaţie ecoturistică, oraşul beneficiază de promovare pe site-ul Ministerului Turismului dar şi de posibilitatea participării la Târgul Naţional de Turism al României de la Romexpo, în cadrul standului Autorităţii Naţionale pentru Turism. BIBLIOGRAFIE
1.Bran Florina – “Ecoturism”,Ed.Economica,Bucuresti,2000 2.Bran Florina – “Economia turismului si mediului
inconjurator”,Ed.Economica,2000 3.Cernescu Andreea – “Economia Turismului – Studii de caz –
Reglementari”,2002 4.Istrate Ioana – “Economia turismului si mediului
inconjurator”,Ed.Economica,2000 5.Lupu Nicolae –“Lexicon de termeni turistici”,Ed.”Oscar Print”,2002 6. Strategia naţională de dezvoltare a ecoturismului în România Faza I, Bucureşti, septembrie, 2009 7.Neacsu Nicolae – “Economia Turismului – Studii de caz –
Reglementari”,2002 8.Nistoreanu Puiu –“Ecoturism si turism rural”,Ed.A.S.E.,Bucuresti,1999 9 Nistoreanu Puiu, Ţigu Gabriela, Ecoturism şi turism rural, Editura ASE, Bucureşti, 2003
