Proiect la disciplina marketing:
,,Analiza pieţei laptop-urilor ”
Elaborat de: Gangal Natalia Anul I, seria E,grupa 1521 FABBV
2012
Cuprins:
1. Descrierea produsului 2. Analiza ofertei 3. Analiza cererii 4. Distribuţia produsului 5. Preţ 6. Promovarea produsului 7. Bibliografie
1. Descrierea produsului a) Scurt istoric al produsului Când spui portabilitate, în domeniul IT, te gândeşti imediat la laptop-uri sau notebookuri, depinde cum îţi place să le spui. Unii şi le cumpără pentru că au cu adevărat nevoie de ele. Alţii doar pentru că aşa e trend -ul . Acum la modă e ca în orice emisiune TV, talkshow, ştiri sau de sport, prezentatorul sau reali zatorul să aibă cu el şi un notebook. Nu ştiu cât îl foloseşte, dar dă bine ca element decorativ. Însă laptopul nu a fost întotdeauna aşa portabil şi performant cum este acum. Ba chiar primele versiuni erau atât de grele şi de mari, încât puteau fi transportate cu mare dificultate. Aceasta este ironia tehnologiei: ne aduce avantaje la care nici nu ne- am fi gândit, pentru ca noi să râdem când privim în urmă la primele prototipuri. Primul concept care s- a apropiat de ceea ce avea să devină laptopul pe care îl cunoaştem azi a fost Dynabook. Conceput de Alan Kay şi dezvoltat de Xerox PARC la începutul anilor '70, Dynabook a constituit baza de plecare a laptopurilor. Un deceniu mai târziu şi -a făcut apariţia primul model comercial. Lansat în1981, Osborne 1 avea la bază sistemul de operare CP/M şi era mult mai mare şi mai greu decât laptopurile moderne. Din poză, se poate observa că ecranul CRT de care beneficia era minuscul. În ciuda dimensiunilor şi a greutăţii mari, Osborne 1 a avut un impact major asu pra industriei, fiindprimul computer pe care oamenii îl puteau lua cu ei. Însă Osborne 1nu funcţiona pe baterii, trebuia alimentat la priză.
Un alt model notabil a fost Compaq Portable, lansat în 1983. La vremea aceea, IBM Personal Comper devenea platforma standard pe piaţa PC -urilor. Compaq Portable care avea la bază MS DOS era într-adevăr mai uşor de transportat decât Osborne 1, însă nici acesta nu funcţiona pe baterii. 1982 este anul în care Bill Moggridge, un designer industrial britanic, a lansat GRiD Compass 1101. Acesta este primul model care a beneficiat de designul de tip clamshell, în care laptopul se închide prin suprapunerea ecranului cu tastatura. GRiD Compass 1101 costa la acea vreme între 8.000$ şi 10.000$. Vremea laptopurilor cu baterii avea să vină în 1983, când Epson a început să comercializeze pe scară largă modelul HX -20 (anunţat iniţial în 1981). Acesta se alimenta cu baterii reîncărcabile nickel-cadmium şi dispunea de o tastatură cu numai 84 de taste. HX-20 avea un LCD mic, cu rezoluţie de numai 120 X 32 pixeli, 4 linii de text şi maxim 20 de caractere pe o linie.
b) Sortimentele existente pe piata produsului : În acest moment pe piaţ a mondiala a laptopurilor sunt diverse sortimente care acoperă int reaga piaţă cât şi cerererea mondială. Voi face o serie de cl asificari in care voi incerca să clasific majoritatea sortimentelor existente.
În funcţie de dimensiuni : • Netbookuri – dimensiuni mici 6 inchi -12 inchi • Notebookuri – dimnsiuni mai mari 12 inchi -21 inchi În funcţie de suprafaţa displayului ş i tipul acestuia. • Notebookuri – displayul nu este tactil •Tablete pc-ecran tactil,aplicaţiile pot fi gestionate usor direct de pe display nefiind necesare un mous sau o tastatură . În funcţie de preţ: • Notebookur i ieftine destinate unor aplicaţii “soft” • Notebookuri mai scumpe destinate apliicaţiilor ce necesită putere de procesare mare.(De la cateva sute de euro la cateva mii de euro) În funcţie de destinaţ ia lor: • Notebookuri specializate pentru grafica.(Componente special – placi video dual head – gama precision de la Dell) • Notebookuri pentru gaming-notebookuri specializate cu putere de procesare mare si placi video optimizate pentru gaming-dell Alienware-cele mai speciale sunt cele cu 2 placi video •Notebokuri pentru domeniul militar.Din aceasta categorie fac parte modelele “solide state” de la HP si Dell.Aceste modele pornesc de la 1000 de euro cu arhitecturi entry putere de procesare mica dar stabilitate mare si rezistenta la orice forma de soc,lovitura etc.
2. Analiza ofertei a)
-
Principalii producători de laptop -uri din România sunt: HP Dell Asus Lenovo(IBM) Msi Toshiba (1% din piata) Samsung(1-2% din piata) Acer Apple Sony Importatorii acestor produse sunt:
-
HP-Scop,Tornado, RHS Dell – Romsys, Genesis distributie, System Plus Asus-scop, RHS Acer-Scop Elko
-
Sony-Scop,Agis Lenovo – Scop,RHS Toshiba – Scop, RHS Msi-Skin Apple-apcom unic distribuitor Samsung-RHS,Agis, Deck Computers
Produsele oferite :
HP,Dell sunt liderii mondiali ofera orice solutie posibila si acopera cam 90% din piata. Brandurile de nisa din piata romana sunt:Lenovo,Toshiba(domeniul business se fac oferte catre client tinta – banci institutii etc), Sony brand orientat catre business preturile /pcs fiind mare.Acer(al 3 lea producator ca vanzari din piata),Msi in general sunt orientate catre piata entry. Apple este destinat end-userilor si se remarca prin soft,design diferit fata de ceilalti jucatori ai pietei.Asus este pozitionat pe pozitia a 4-a in piata din Romania si ofera solutii entry cat si medium.
Volumul producţiei, vânzărilor, importurilor şi exporturilor Laptopurile sunt soluţii integrate ce ofera mobilitate in primul rand. b)
Volumul producţiei. Piata de notebookuri si desktopuri (calculatoare obisnuite) din Taiwan ODM(Original Design Manufacturers) reprezinta in jur de 90% din productia mondiala de laptopuri.In anul 2011 au fost produse 1.64 milioane bucati.Cresterea fata de 2010 a fost de 5.1%.Din aceste notebookurile reprezinta procentual 62% iar calculatoarelele desktop 38% conform GfK Marketing Services (Taiwan). Volumul vânzărilor. Conform GfK Marketing Services (Taiwan) volumul vanzarilor a fost de 967 mil $ atat pentru notebookuri cat si pentru desktopuri, în anul 2010. Raportat la dimensiunea displayului : 31% au fost notebookuri cu display de 14-inch si 29% modele de 15-inch GfK. Volumul importurilor. La nivelul anului 2009, piata de PC-uri din România a scazut cu peste 50%, de la un volum de peste un milion de unitati inregistrat in 2008. In intervalul ianuarie-septembrie 2010, piata PCurilor portabile din Romania a atins 270.000 de unitati, conform Wall-street. Dintre PC-urile portabile aduse in Romania de Acer in primele noua luni, o pondere de 25% apartine netbookurilor. Acer are in Romania doi distribuitori directi, respectiv Scop Computers si Elko, la care se adauga partenerii locali Skin, IT&S si Asbis. Volumul exporturilor. In graficul de mai jos se poate observa cantitatea de bucati (pcs) pentru fiecare din cele 4Quri(trimestre) in 2011 cat si pentru primul Q din 2012 (ianuarie-martie). Pe verticala sunt: 1. Scara procentuala, 2 volumul exporturilor in mii bucati. Pe orizontala este reprezentat grafic valori pentru fiecare Q. In acelasi timp mai sunt facute reprezentari grafice liniare : Q/Q cat si de la an la an (Y/ Y).
Repartiţia vânzărilor "In primele noua luni din 2010, vanzarile din piata locala catre consumatorii finali au fost destul de mici, cresterea fiind moderata fata de perioada similara din 2009", a spus directorul de vanzari al Acer Romania, Bogdan Iftemie. "Obiectivul pentru acest an este intrarea in randul primilor trei producatori pe segmentul desktop-urilor, volumul estimat fiind de circa 5.000 de unitati. Pentru cele portabile, avem ca obiectiv un volum de 100.000 de unitati. In primul trimestru din 2011, Acer va lansa in Romania tablete PC si, probabil, si bookreader", a mai spus Iftemie. Producătorul japonez, Tochiba, urmăreşte în anul 2012 o cotă de 15% pe piaţa românească. ,,Toshiba deţine în România, potrivit IDC, a patra poziţie la vânzări şi o cotă de 10%, însă reprezentantul pe România al producătorului pune la îndoială acurateţea culegerii datelor d e către IDC România, şi aminteşte că, potrivit GfK, care analizează vânzările „sell out“, cota Toshiba este de circa 13%, „mult mai aproape de adevăr“. La capitolul awareness, însă, spune Condruz, Toshiba se află în România pe poziţia a treia. Iar la preţ, doar produsele echivalente Apple şi Sony sunt mai scumpe”,anunţă business cover. c)
d) Elementele care individualizeaza cele mai importante marci
•A pple- inovatie, inventivitate( laptopuri subtiri, system de prndere magnetica al incarcatorului, soft) •HP- gama larga de produse, dar fara posibilitate de custom-izare •Dell- intreaga gama de produse poate fi modificata in functie de cererea clientului. Pe site-ul global dell firmele de distributie pot allege componentele unul laptop la fel ca ale unui calculator desktop in functie de nevoile clientilor lor, cat si de forecast-ul acestora. •Fujitsu- are în plan de câțiva ani un laptop cu senzor biometric, Fujitsu Palm Secure, iar acum acesta vine într-o formă îmbunătățită. Conform primelor informații, noua tehnologie va veni implementată pe tabletă, dar și pe lap top cel mai devreme în 2013.
3. Analiza cererii Cine utilizează produsul? Pe partea de bisness, unul dintre produsele importante este Acer TravelMate P243, noul laptop lansat cu procesor din gama Intel Ivy Bridge și placă video Nvidia GeForce GT 630M . La acest model întâlnim tehnologii la Direct X11, pentru un nivel de productivitate superior, iar la capitolul de protecție a datelor avem Acer Proshield Security care oferă mai multe tool -uri pentru gestionarea datelor printr-o singură interfață. Un alt model important este lansat de Lenovo: •Lenovo ThinkStation C30 – cel mai mic design Dual-CPU: destinat utilizatorilor din servicii financiare, proiectării asistate de calculator (CAD) şi creatorilor de conţinut digital. •Lenovo ThinkStation D30 – destinat de la designul de produs 3D şi animaţie până la calcul matematic şi statistic şi dezvoltare de software. •L35enovo ThinkStation S30 – soluţia IT esenţială de nivel profesional: destinat utilizatorilor preocupaţi de buget, dar interesaţi de soluţii hardware performante. Dell a lansat cel mai subtire si mai usor laptop din lume, avand o grosime de numai 2,54 de centimetri si o greutate de putin peste doua kilograme. Noul laptop, numit Latitude Z, este destinat oamenilor de afaceri, iar pretul este pe masura, de 1.999 de dolari. a)
Capacitatea şi dezvoltarea pieţei laptop -urilor Cel mai mare sector, IT, a inregistrat o usoara crestere în 2012 (3,2%) fata de perioada corespunzatoare din 2011, potrivit studiului realizat de GfK. In primul trimestru al lui 2012 piata de laptop-uri a ramas pe un trend crescator fata de aceeasi perioada a anului trecut. Inregistrand o valoare de 101 milioane Euro, totalul vanzarilor a fost cu 3,2% peste cel din T1 2011. b)
4. Distribuţia laptop-urilor Tornado Sistems este una dintre firmele de distribuţie care are în portofoliul său de produse notebook-ul Amilo Pro V3525, primul notebook business Fujitsu Siemens Computers, din categoria entry-level, ce integrează tehnologia 3G UMTS (Universal Mobile Telecommunications System). Red Hat, principalul furnizor mondial de programe open sour ce pentru companii, participă ca membru fondator al initiativei One Laptop per Child (OLPC - un laptop pentru fiecare copil). Proiectul OLPC vizeaza asamblarea si distributia, in scopuri educationale, de calculatoare laptop necostisitoare catre studenti din intreaga lume, mai ales celor din tarile in curs de dezvoltare. Alţi distribuitori de laptop-urisunt firmele large accounts si small accounts. Magazine mari precum Kaufland, Cora, au pe lângă gama largă de produse alimentare şi produse de uz casnic. În aceste magazine putem gasi laptop- uri performante şi brand-urile cunoscute.
5. Preţul produsului Cele mai scumpe laptopuri comercializate in Romania depasesc suma de 5.000 de euro si sunt oferite de companii de renume in domeniu, precum Alienware, Apple, Lenovo sau Sony. Produsele Alienware sunt printre cele mai apreciate de catre gameri, dispunand de configuratii de ultima generatie, de un design neconventional, dar si de un pret pe masura (24.000 lei).
ToughBook CF-31 Panasonic, cunoscut si sub denumirea de "indestructibilul", a fost greu incercat in teste derulate chiar de armata americana. Prevazut cu o carcasa de tipul clamshell, CF-31 a facut fata cu brio celor mai dure socuri (pret: 20.099 lei).
MacBook Pro 17, unul dintre cele mai performante produse Apple, este prevazut cu o carcasa din aluminiu si se remarca prin capacitatea Hard Disk-ului si viteza de rulare a aplicatiilor (pret:11.400 lei).
6. Promovarea produsului Promovarea laptop-urilor se face prin mai multe căi: - Prin mass-media: prin toate canalele, fie ca este vorba de spoturi televizate, fie ca este vorba de radiouri, cat si ziare, reviste obisnuite, reviste de specialitate (chip, pc gaming). - Prin afişaje in zonele cu densitatea populatiei ridicata (strazi, cladiri, bannere pe stadioane) - Prin bannere pe diverse site-uri - Prin oferirea de tehnologie si suport pentru diferite evenimente (diverse conferinte in care diferite firme de laptop-uri ofera produsele lor pt a fi utilizate) - Tirguri si expozitii in care sunt prezentate produsele noi si consumatorii au posibilitatea sa le testeze (CERF). - Diverse site-uri de specialitate unde sunt date spre testare si de care sunt clasificate in functie de performante, pret, tehnologii ( Tom’sHardware).
7.Bibliografie *http://www.digitimes.com/topic/taiwan_notebook_odms/a00176.html *http://www.wall-street.ro/articol/IT-C-Tehnologie/95235/Acer-Romania-a-distribuit-cu-70-mai-multePC-uri-portabile-in-primele-noua-luni-din-an.html
*http://www.businesscover.ro/16-07-2010-toshiba-tintim-top-3-la-vanzarile-de-laptopuri-inromania/ *http://laptopnews.ro/fujitsu-palm-secure-primul-laptop-cu-scanner-biometric.html *http://laptopnews.ro/acer-travelmate-p243-un-nou-laptop-cu-intel-ivy-bridge-si-nvidia-geforce630m.html *http://www.businesscover.ro/16-05-2012-lenovo-al-doilea-producator-it-care-deschide-unmagazin-exclusiv-in-romania/ *http://www.ziare.com/internet-si-tehnologie/tableta/romanii-cumpara-laptopuri-si-tablele-mai putin-electrocasnice-si-electronice-1167304 * http://www.it portal.ro/show_news.php?id=2013&titlu=Red+Hat+distribuie+laptopuri+pentru+studenti * http://www.ziare.com/internet-si-tehnologie/laptop/un-laptop-sau-un-logan-masina-este-maiieftina-1165393