perimetrul de acţiune (de regulă chiar în “echipamentul”) al acestuia (şi foarte rar în mediul casnic al consumatorului). Consumul turistic se realizează în cadrul bazinului ofertei turistice în mai multe etape desfăşurate în timp şi spaţiu: a) înainte de începerea deplasării efective către locul de destinaţie turistică, dar legat de aceasta (de exemplu, cumpărarea de articole de îmbrăcăminte, de voiaj, de toaletă, echipament sportiv necesar pe circuit sau la destinaţie); de asemenea, sunt solicitate unele servicii legate de pregătirea călătoriei (de exemplu, reparaţiile şi serviciile tehnice pentru autoturismele proprii folosite ca mijloace de transport); b) în timpul deplasării spre locul de destinaţie (de exemplu, transport, alimentaţie, cumpărări de bunuri); în timpul sejurului, la locul de destinaţie (cazare, alimentaţie, agrement, tratament, suveniruri, întreţinerea unor obiecte de uz personal, închirierea de diferite obiecte, asistenţă sanitară şi cosmetică, reţinerea de bilete de voiaj şi la spectacole culturale şi sportive etc.). Astfel, remarcăm că în acest fel se înregistrează o deplasare a consumului, caracterizată prin concentrarea cererii în zonele (staţiunile) de interes turistic şi diminuarea corespunzătoare a cererii în localităţile de reşedinţă, părăsite temporar de participanţii la acţiunile turistice. Având în vedere că turismul este o activitate de prestări de servicii, o particularitate a acestui sector este faptul că “volumul consumului echivalează cu volumul producţiei, ceea ce înseamnă că nu se poate produce decât ceea ce va fi consumat”. Ca urmare, serviciile turistice nu pot fi produse pe stoc pentru a fi vândute ulterior. Volumul consumului turistic este dimensionat în funcţie de nivelul preţurilor produselor turistice şi al venitului disponibil al consumatorilor. Sub influenţa factorilor economici şi noneconomici are loc şi o modificare structurală a consumului turistic. Aceasta are loc printr-o adaptare a diferitelor componente ale consumului turistic, ceea ce-i conferă particularitatea de stabilitate. Evident că, la rândul lor, cele două variabile: nivelul tarifelor şi serviciilor turistice şi nivelul veniturilor consumatorilor sunt determinate de o serie de factori ce variază atât în timp, cât şi în spaţiu. Astfel, au avut
loc reduceri ale consumului turistic în perioadele de recesiune economică, de creştere a ratei inflaţiei (însoţită de scăderea veniturilor disponibile), de criză valutară, energetică, de creştere a preţului petrolului. Aceste fenomene au determinat redirecţionarea fluxurilor turistice spre acele ţări în care creşterea preţurilor este mai lentă şi valuta naţională a turiştilor are cea mai mare putere de cumpărare, sporirea ponderii turismului naţional în raport cu cel internaţional şi adoptarea unor forme de turism mai ieftin. Orice defecţiune sau dereglare a uneia din componentele turistice (reţeaua resurselor naturale, reţeaua bazei materiale turistice, reţeaua infrastructurii şi suprastructurii) antrenează efecte în lanţ cu consecinţe nefavorabile asupra consumului turistic.65 Ca urmare, este necesară respectarea principiului funcţionalităţii optime a întregului sistem turistic. Accesibilitatea la consumul turistic al populaţiei din cadrul unei regiuni, uniformizarea consumului turistic în spaţiul acesteia prin dispersarea sa teritorială, uniformizarea consumului în timp prin etalarea sa într-un interval de timp cât mai lung sunt probleme a căror rezolvare este posibilă prin elaborarea unei strategii de amenajare turistică a teritoriului. Consumul de servicii turistice satisface exigenţele unor nevoi şi dorinţe foarte eterogene şi complexe, în majoritatea lor personalizate la nivelul fiecărui turist potenţial. Gradul general de satisfacţie obţinut în urma consumului turistic nu rezultă din simpla însumare a mulţumirii generate secvenţial de consumurile parţiale de servicii componente ale unui produs turistic. Astfel, eventuala calitate inferioară a unei singure componente a pachetului de servicii turistice are o influenţă negativă puternică a aprecierii globale a calităţii consumului efectuat. Gradul de satisfacţie resimţit de un turist în urma unei consumaţii turistice depinde de următoarele elemente: abilitatea organizatorilor de a oferi la locul şi la momentul oportun serviciile cerute de un turist; priceperea profesională a personalului de servire de a diferenţia prestaţiile turistice;
65
C. Cristureanu – Op. cit ., pag. 233
existenţa unor condiţii adecvate pentru prestarea serviciilor solicitate (condiţii naturale, bază tehnico-materială, dotări şi echipamente necesare etc.); participarea activă a turiştilor la consumul de servicii; modul în care voiajul corespunde aşteptărilor turiştilor, respectiv imaginii pe care aceştia şi-au format-o asuprea ofertei turistice (orice neconcordanţă între cele două elemente determină o diminuare a consumului turistic). Ponderea participării active a turistului la realizarea consumului turistic variază în funcţie de natura şi conţinutul diferitelor forme de turism, respectiv ale diferitelor categorii de servicii turistice. În cazul serviciilor de bază (cazare, alimentaţie), majoritatea prestaţiilor presupune cheltuirea unui volum important de muncă din partea personalului de servire, turistul beneficiar având, de regulă, un rol de consumator pasiv al acestor servicii. În cazul serviciilor complementare de agrement, participarea activă la realizarea consumului turistic este o condiţie sine qua non şi a sporirii gradului de satisfacţie resimţit de turist în urma unor asemenea prestaţii. În special în ţările dezvoltate europene şi nord-americane, consumul turistic manifestă o puternică concentrare66: în timp: consumul turistic coincide, în majoritatea formelor sale, cu perioadele de timp liber stabilite prin reglementările sociale ale muncii şi legile în materie de muncă şi şcolarizare. Sfârşiturile de săptămână, mini-vacanţele de Paşti, Crăciun şi vacanţele anuale marchează timpul unui consum turistic maximal, în ciuda unei căutări de eşalonare a vacanţelor. Astfel, consumul turistic are un pronunţat caracter sezonier, datorită concentrării solicitărilor de servicii în diferite perioade de timp în decursul unui an. Condiţiile de ambianţă în care se desfăşoară călătoriile turistice stimulează şi un consum temporar sporit de bunuri şi servicii pentru fiecare turist. Astfel s-a constatat că volumul mediu valoric al consumului turistic pe fiecare zi de sejur este, de regulă, mai ridicat decât valoarea medie a consumului zilnic al populaţiei din localităţile de reşedinţă permanentă. Această situaţie o putem explica în felul următor: în cursul sejurului unui turist apar, inerent, manifestările specifice ale cererii de consum, prin modificarea structurii cheltuielilor alocabile consumului cotidian (de exemplu, pentru cazare, pentru consumaţia din unităţile de alimentaţie, pentru agrement şi distracţii etc.), care prin natura 66
I. Cosmescu – Op. cit., pag. 101
şi spontaneitatea lor sunt diferite de consumul uzual al populaţiei. Constatările de mai sus remarcăm că sunt valabile şi pentru categoriile de populaţie cu venituri modeste, care, înaintea călătoriilor turistice, fac eforturi financiare pentru economisirea unor sume destinate cheltuirii (uneori integral) în cursul sejurului turistic. În acest context putem menţiona şi serviciile de facilitare a călătoriilor vândute pe credit de unele agenţii puternice de voiaj, companii de transporturi aeriene, asociaţii de tipul “fly now and pay tomorrow”(zboară azi şi plăteşte mâine) şi parafrazarea ei ulterioară în “travel now and pay tomorrow”(călătoreşte azi şi plăteşte mâine), de unde decurg inerent şi reducerile consumului zilnic la domiciliu în perioadele de achitare a ratelor scadente, după terminarea sejurului turistic. 2. în spaţiu: la nivelul destinaţiilor turistice, ceea ce antrenează utilizarea intensivă, dacă nu chiar saturarea spaţiului turistic. În acest fel se înregistrează şi o deplasare a consumului, caracterizată prin concentrarea cererii în zonele turistice şi diminuarea corespunzătoare a consumului în localităţile de reşedinţă părăsite temporar de turişti. Concentrarea spaţială a consumului turistic este mai puţin rigidă decât cea temporală, deoarece poate fi schimbată prin diversificare destinaţiilor turistice (proces favorizat şi de progresul înregistrat în domeniul transporturilor). 3. în motivaţie: consumul turistic are ca motivaţie predominantă: “odihna”, “recreerea”, “vacanţa”, mai puţin “afacerile”, “sănătatea”, “religia” etc. Această particularitate a concentrării consumului turistic nu este tot atât de evidentă în cazul ţărilor mai puţin dezvoltate din punct de vedere turistic având o cerere turistică relativ redusă. În aceste ţări domină consumul de turism de afaceri. Concentrarea în timp a consumului turistic se diferenţiază nu numai de la o ţară la alta, ci şi în interiorul aceleiaşi ţări sau de la o componentă la alta a consumului turistic. Astfel, în centrele urbane, sezonalitatea consumului turistic în restaurante este compensată de clientela formată din rezidenţi. În plus, structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare din marile oraşe înregistrează un consum turistic relativ uniform distribuit pe parcursul unui an, datorită turismului de afaceri şi de întruniri, care reprezintă consumuri neafectate de sezonalitate.
2.5. Sezonalitatea cererii şi consumului con sumului turistic Sezonal Sezonalita itatea tea cererii cererii şi consum consumulu uluii turist turistic ic reprezi reprezintă ntă trăsăt trăsătura ura domina dominantă ntă a activităţii turistice având implicaţii deosebite în activitatea prestatorilor de servicii din acest domeniu. Aşa cum am amintit anterior, una din particularităţile pieţei turistice o constituie concentrarea în timp a cererii şi consumului turistic. Distribuirea inegală în timp a acestora conduce la identificarea a trei perioade de-a lungul anului calendaristic: I – sezonul plin (de vară sau de iarnă) caracterizat printr-o intensitate maximă a activităţii turistice în vârful de sezon; II – sezonul intermediar (perioada de început/presezon sau de sfârşit de sezon turistic/ postsezon) când volumul activităţii creşte, respectiv descreşte treptat în funcţie de creşterea sau reducerea intensităţii circulaţiei turistice; III – extrasezonul – perioadă în care scade gradul de exploatare a obiectivelor turistice sau are loc chiar sistarea prestărilor de servicii turistice. Majoritatea cererii turistice anuale este, aşadar, concentrată în sezonul de vârf, atunci când se înregistrează un volum ridicat al circulaţiei turistice. Formarea cererii turistice este influenţată în primul rând de concediile şi vacanţele anuale, care reprezintă perioade mai lungi şi neîntrerupte de timp liber. Astfel, un prim factor de influenţă îl constituie durata concediilor şi vacanţelor: cu cât acestea sunt de mai lung lungăă durat durată, ă, permi permitt frag fragme ment ntare areaa lor lor în mai mai mare mare măsu măsură ră şi, şi, ca atar atare, e, atenu atenuea ează ză caracterul sezonier al cererii. Un alt factor este reprezentat de limitele caracteristice impuse acestora, cunoscând că, pentru anumite categorii de populaţie activă, concediile pot fi utilizate în scopuri turistice numai în anumite perioade ale anului (de exemplu în agricultură). În acest context remarcăm influenţa mai pronunţată pe care o au timpul liber săptămânal asupra periodicităţii cererii turistice, din cauza frecvenţei mai constante de utilizare pentru turism a sfârşitului de săptămână în cursul unui an. În funcţie de condiţiile naturale, poziţia geografică a zonei receptive faţă de circuitele turistice, gradul de atractivitate şi diversitatea ofertei de servicii , distingem trei variante ale curbei sezonalităţii turistice67: turism, Academia Română de Management, Bucureşti, 1994, pp. O. Snak – Managementul – Managementul serviciilor în turism, 136-137 67
1) concentrarea cererii şi consumului turistic într-un singur sezon important, limitat ca durată (de exemplu, sezonul turistic estival în zona litoralului românesc al Mării Negre este în perioada iunie-septembrie); 2) concentrarea activităţii turistice în două perioade de sezon, vara şi iarna, diferenţiate atât ca durată cât şi ca frecvenţă a solicitărilor (de exemplu, staţiunile de munte destinate atât sporturilor de iarnă cât şi turismului de vară); 3) etalarea relativ lineară a frecvenţei sosirilor de turişti de-a lungul întregului an calendaristi calendaristicc (este cazul staţiunilo staţiunilorr turistice turistice balneoclima balneoclimaterice terice,, unde tratamentel tratamentelee se desfăşoară în decursul întregului an, şi al centrelor urbane unde se înregistrează o circulaţie turistică permanentă datorată congreselor, târgurilor, expoziţiilor, călătoriilor în tranzit). Adesea, debutul vârfului de sezon şi amploarea variaţiei volumului de activitate se dovedes dovedescc fluctu fluctuant ante. e. Acesto Acestorr variaţi variaţiii sezoni sezoniere ere ale cererii cererii li se adaugă adaugă fluctu fluctuaţi aţiile ile săptămânale, zilnice şi chiar orare. 2.5.1. Cauzele sezonalităţii Identi Identific ficarea area cauzel cauzelor or sezonal sezonalită ităţii ţii activi activităţ tăţii ii turist turistice ice prezint prezintăă o deosebi deosebită tă importanţă pentru a înţelege specificul pieţei turistice şi pentru a putea concepe strategii de atenuare a efectelor negative legate de această particularitate a cererii şi consumului turistic. Analiştii turismului prezintă două categorii de cauze care determină sezonalitatea: naturale şi sociale.68 Cauzele naturale se referă la condiţiile de climă care influenţează volumul cererii turistice în funcţie de temperatura aerului şi a apei în zona ofertei turistice. Astfel o destinaţie turistică care este atractivă în special datorită plajelor şi verilor însorite şi calde prezintă o cerere sezonieră. 69 Similar este cazul staţiunilor de iarnă care oferă condiţii pentru practicarea schiului numai într-o anumită perioadă a anului. 68
Recreation , Peter Lang, New York, 1990,pp. Mieczkowski Zbigniew – World Trends in Tourism and Recreation, 193-195 69 Principles&Practice,, Longman, London, 1996, C. Cooper, J. Fletcher, D. Gilbert. S. Wanhil – Tourism. Principles&Practice pag. 68
Pe parcursul unui an calendaristic pot fi identificate patru sezoane turistice în funcţie de influenţa factorilor naturali70: 1) sezonul de recreaţie generală, care coincide cu perioada de vegetaţie din natură (ca timp, perioada dintre înflorire şi căderea frunzelor); 2) sezonul de baie, când temperatura apei este peste 18° C sau media zilnică a temperaturii aerului este peste 15° C; 3) sezonul de iarnă, când media zilnică a temperaturii este sub 0° C; 4) sezonul de vânătoare şi pescuit, de obicei respectând ciclurile reproductive ale animalelor (acesta este frecvent stabilit de autoritatea publică centrală). Durata sezoanelor turistice variază de la o zonă geografică la alta în funcţie de condi condiţi ţiil ilee clim climat atic icee şi mete meteoro orolo logi gice ce spec specif ific ice. e. Astf Astfel el de exemp exemplu lu,, în timp timp ce în Singapore Singapore aceste aceste condiţii condiţii rămân aproape aceleaşi pe parcursul parcursul întregului întregului an, în regiunea Caraibelor sezonul turistic este numai iarna, când e uscat, însorit şi cald. Resursele naturale existente într-o zonă turistică pot satisface turiştii numai în anumite perioade determinate ale anului (de exemplu, vara – pentru formele turismului estival, iarna – pentru formele de turism din staţiunile de sporturi de iarnă). Astfel, în turismul turismul de vacanţă vacanţă plecările plecările simultane simultane masive masive se înregistrează înregistrează numai în acele perioade dintr-un dintr-un an care întrunesc condiţiile condiţiile naturale naturale cele mai puţin favorabile favorabile pentru petrecerea petrecerea concediilor concediilor în zona de reşedinţă reşedinţă a turistului turistului şi condiţiile condiţiile naturale naturale cele mai atrăgătoare în zonele alese ca destinaţie pentru petrecerea vacanţelor. Cauzele sociale ale sezonalităţii turistice îşi au originea în bazinul cererii turistice şi se referă referă la fixare fixareaa de către către anumite anumite insti instituţ tuţii ii a perioad perioadelo elorr vacanţe vacanţelor lor şcolar şcolare, e, concediilor plătite, sărbătorilor tradiţionale, desfăşurarea anumitor evenimente periodice etc. etc. Comp Compara arati tivv cu cauz cauzel elee natu natura rale le ale ale sezon sezonal alit ităţ ăţii ii care care repre reprezi zint ntăă varia variabi bile le independente de acţiunea oamenilor, cauzele sociale pot fi influenţate astfel încât să se atenueze curba sezonalităţii în turism. Concentrarea sezonieră în turism este o consecinţă a concentrării sezoniere a ti timp mpul ului ui li liber ber anual anual.. Acest Acestaa infl influe uenţ nţeaz eazăă etal etalar area ea sezo sezoni nieră eră în timp timp a cerer cererii ii şi consumului turistic prin:
70
contemporan , Ed. Economică, Bucureşti, 1998, pag. 108 I. Cosmescu – Turismul, – Turismul, fenomen complex contemporan,
a) lungimea vacanţelor şcolare şi a concediilor plătite: cu cât timpul liber disponibil este mai lung, cu atât concentrarea sezonieră turistică este mai mică (cu condiţia ca timpul liber să depăşească un anumit minim ca durată); b) limitele calendaristice ale vacanţelor şi concediilor: dacă formarea timpului liber este impusă în limitele anumitor perioade ale anului, vârfurile de solicitări turistice se manifestă în aceste perioade. Trebuie să remarcăm faptul că fenomenul sezonalităţii turistice nu influenţează în aceeaşi măsură diferitele forme de turism. Astfel, călătoriile de afaceri şi turismul de congrese nu sunt legate de o anumită sezonalitate determinată, majoritatea acestor manifestaţii având loc în perioade sezoniere nespecifice pentru turismul de masă. Cererea pentru aceste două forme de turism scade în timpul perioadelor de vacanţă instituţionalizate şi de sfârşit de săptămână. Comparativ cu această situaţie, momentul efectuării voiajelor turistice de plăcere este determinat în foarte mare măsură de sezon. 2.5.2. Consecinţele negative ale sezonalităţii Concentrarea sezonieră a cererii şi consumului turistic generează o serie de inconveniente pentru prestatorii de servicii turistice, pentru turişti şi pentru alte sectoare economice. I. Implicaţiile sezonalităţii asupra activităţii operatorilor din turism În perioadele de extrasezon se înregistrează o subutilizare a capacităţilor prestatorilor de servicii turistice, cu consecinţe economice negative (reducerea încasărilor, scăderea productivităţii capitalului şi forţei de muncă, profituri scăzute sau chiar pierderi, prelungirea perioadelor de amortizare a investiţiilor etc.). Deoarece adaptarea ofertei se face prin ajustarea numărului de personal în funcţie de nivelul de activitate, în extrasezon se recurge la concedieri temporare, inclusiv a personalului calificat. În schimb, în perioada sezonului plin este angajat personal sezonier necalificat, ceea ce conduce la realizarea unui nivel scăzut al calităţii serviciilor oferite turiştilor. Masa mare de cadre din turism este formată din lucrători sezonieri care au un nivel relativ redus de calificare profesională.
În perioadele de vârf de sezon, infrastructura turistică şi cea tehnică generală (reţele feroviare, rutiere, maritime, aeriene, comerciale etc.) sunt suprasolicitate. Aceasta generează probleme în desfăşurarea normală a circulaţiei pe traseele ce leagă bazinele cererii cu cele ale ofertei turistice, putându-se ajunge chiar la creşterea numărului de accidente. La locurile de destinaţie turistică se poate constata insuficienţa serviciilor publice care nu sunt proporţionate pentru nivelul şi intensitatea solicitărilor din perioadele de concentrare turistică maximă. Resursele naturale care constituie atracţia turiştilor pot fi afectate datorită supraîncărcăturii turistice, care are efecte negative asupra mediului (poluarea aerului, apei , vegetaţiei). II. Implicaţiile sezonalităţii asupra turiştilor Concentrarea sezonieră a circulaţiei turistice determină ca deplasările turiştilor spre destinaţiile turistice să se desfăşoare în condiţii incomode, adeseori stresante, cauzate de congestionarea traficului. La locul de sejur, turiştii se confruntă în perioadele vârfurilor de sezon cu aglomeraţia din cadrul structurilor de primire turistice, ceea ce afectează posibilitatea obţinerii relaxării şi odihnei căutate. Caracteristice acestor perioade de sezon plin sunt suprarezervarea şi tarifele ridicate practicate de prestatorii de servicii turistice. Datorită suprasolicitărilor în perioadele de vârf de sezon, posibilităţile turiştilor de a putea alege nivelul de confort dorit se diminuează foarte mult.71 În special turiştii sosiţi la destinaţie pe cont propriu, care nu şi-au rezervat în prealabil serviciile turistice, sunt obligaţi să accepte condiţiile oferite, indiferent dacă acestea se situează sub sau peste posibilităţile lor financiare. Solicitările maxime ale unităţilor turistice determină o scădere a nivelului calitativ al serviciilor oferite ceea ce produce insatisfacţii clienţilor acestora. Toate aceste inconveniente generează o stare de tensiune în relaţiile dintre solicitanţii de servicii şi unităţile prestatoare de servicii turistice. Sezonalitatea are consecinţe negative şi asupra agenţilor economici din afara industriei turistice, care sunt afectaţi de reducerea temporară a numărului de personal ca Gh. Postelnicu – Economia turismului, Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir”, Cluj-Napoca, 1999, pag. 26 71
urmare a plecării masive a angajaţilor în concediu aproximativ în aceeaşi perioadă a anului.
2.5.3. Strategii de atenuare a efectelor sezonalităţii Influenţele sezonalităţii impun căutarea unor soluţii pentru atenuarea intensităţii vârfurilor cererii sezoniere şi asigurarea unei activităţi turistice eşalonate cât mai raţional în tot cursul anului. Operatorii din turism trebuie să rezolve contradicţia între oferta turistică secundară rigidă (baza tehnico-materială şi infrastructura turistică) care nu este condiţionată de factorul timp/sezon şi cererea elastică care este condiţionată de gradul de urgenţă a cererii, de posibilităţile de substituire a necesităţilor turistice cu alte necesităţi, de competitivitatea preţurilor, de influenţa factorilor de sezonalitate etc. În turism, raportul cerere-ofertă se află într-un permanent dezechilibru. Posibilităţile de a răspunde variaţiilor cererii turistice prin adaptarea ofertei sunt limitate datorită caracteristicei acesteia din urmă de a fi relativ inflexibilă. Astfel, o structură de primire turistică se caracterizează printr-un anumit volum al prestaţiilor pe care le poate asigura într-o zi (de exemplu, un număr fix de spaţii de cazare, locuri într-un restaurant sau proceduri terapeutice) şi care nu poate fi modificat pe termen scurt fără a diminua calitatea serviciilor prestate. În plus, produsele turistice nu pot fi stocate, ci trebuie consumate imediat ce sunt produse. Ca urmare, o cameră de hotel, un loc la restaurant sau într-un avion nevândute la un moment dat au valoare economică egală cu zero. Cerinţele de eliminare sau atenuare a efectelor generate de concentrarea sezonieră a cererii trebuie avute în vedere în cadrul studiilor de amenajare turistică. Structurile de primire turistice vor fi concepute şi dotate diferenţiat în funcţie de tipul de activitate desfăşurată – permanentă sau sezonieră. Caracterul fluctuant al cererii de servicii turistice poate fi modificat, după unele opinii, prin acordarea de facilităţi, prin practicarea de preţuri diferenţiate în anumite perioade (ale anului, săptămânii, zilei), prin implicarea consumatorului în prestaţie (de exemplu, restaurantele Mc Donald’s şi Benihana din Tokyo au eliminat servirea consumatorilor la mese, înlocuind-o cu autoservirea), aplicarea sistemului de rezervare în vederea ajustării din timp a ofertei la cerinţele turiştilor (de exemplu, rezervarea locurilor la restaurant, transporturi aeriene etc.). În vederea atenuării consecinţelor negative ale unei concentrări sezoniere pronunţate trebuie elaborate strategii de marketing adecvate particularităţilor pieţei
turistice. Obiectivul general al acestora îl constituie creşterea încasărilor din turism în perioada de extrasezon. În ceea ce priveşte unităţile de cazare, se va urmări creşterea gradului de ocupare a capacităţilor de cazare, obiectiv realizat prin creşterea numărului de turişti şi prin extindere duratei medii a sejurului. Similar, în cazul unităţilor de alimentaţie, obiectivul urmărit îl va constitui creşterea încasărilor pe loc la masă, realizat prin creşterea atât a numărului de consumatori, cât şi a încasărilor medii pe zi-turist. În turismul de litoral se urmăreşte creşterea încasărilor în perioadele de la capetele sezonului turistic. În cazul turismului montan obiectivul îl constituie creşterea gradului de ocupare şi a încasărilor în sezonul de iarnă şi prelungirea celor două sezoane caracteristice. Strategiile de marketing specifice industriei turismului sunt strategiile sezonalităţii care urmăresc echilibrarea cererii cu oferta turistică. Sincromarketingul72 este o strategie tipică turismului, care vizează eliminarea variaţiei cererii şi dimensionarea acesteia în funcţie de volumul şi structura ofertei prin practicarea unor preţuri şi tarife flexibile. Specialiştii în domeniu recomandă aplicarea strategiei de stimulare a cererii pentru perioadele de extrasezon, iar în sezon strategia demarketing. În cazul pieţei turistice această ultimă strategie are drept obiectiv orientarea consumului de servicii turistice spre perioadele de extrasezon în care oferta depăşeşte cererea turistică. În acest sens se recurge la creşterea tarifelor serviciilor turistice şi reducerea eforturilor de promovare în perioada sezonului plin, concomitent cu intensificarea promovării practicării turismului în extrasezon. În cazul existenţei unei cereri excedentare se poate apela la crearea unui sistem de rezervări care va orienta cererea suplimentară către perioadele de extrasezon.73 De asemenea, pot fi create produse complementare care să absoarbă supracererea (de exemplu, un restaurant poate să deschidă un bar care să reţină clienţii până la eliberarea unor locuri la mese). Analiştii turismului recomandă operatorilor turistici utilizarea strategiilor de creştere a cererii în extrasezon: strategii de penetrare a pieţei, abordarea de noi pieţe şi reducerea costurilor .74 Aplicarea strategiei de penetrare a pieţei turistice în extrasezon se referă la atragerea consumatorilor potenţiali: persoanele de vârsta a III-a, populaţia cu venituri 72
J.G. Udell, G. Laczniak – Marketing in an Age of Change, Willey, New York, 1981, pag. 561 F. Buttle – Hotel and Food Service Marketing, Cassell, London, 1993, pag. 30 74 A. Meidan, B. Lee – Marketing Strategies for Hotels, în “Journal of Travel Research”, spring 1983, pp. 20-25 73
modeste, persoanele al căror timp de odihnă este plasat în extrasezon (de exemplu, populaţia rurală, lucrătorii din domeniul construcţiilor), participanţii la anumite congrese ( pot fi atraşi de unităţile de pe litoral în timpul iernii prin oferirea unor facilităţi pentru desfăşurarea întrunirilor). Căile de realizare a acestui obiectiv strategic presupun elaborarea unor programe speciale de marketing pentru fiecare din segmentele ţintă prezentate şi care să vizeze toate componentele mixului de marketing. Strategia de extindere a pieţei turistice presupune abordarea de noi segmente de piaţă. De exemplu se poate avea în vedere pătrunderea cu produsele turistice proprii în alte zone geografice. Astfel, specialiştii consideră că o zonă cu şanse de reuşită pentru turismul românesc o reprezintă ţările nordice, a căror populaţie se află în căutare de climă “mai caldă” pentru efectuarea concediilor.75 De asemenea, populaţia rurală, în extrasezon, constituie o potenţială piaţă turistică pentru turismul intern. Strategia reducerii costurilor în turism presupune utilizarea personalului sezonier (inclusiv a lucrătorilor cu jumătate de normă) şi închiderea temporară a unor structuri de primire turistice. Aceste două măsuri permit continuarea activităţii turistice şi în perioadele cu cerere redusă, în condiţiile obţinerii unor beneficii mai scăzute. Conform opiniei profesorului Ioan Cosmescu există două categorii de strategii pentru echilibrarea cererii cu oferta turistică: strategii de răspuns primare şi secundare.76 Strategiile primare vizează acţiunea asupra cauzelor sociale ale sezonalităţii turistice: structura anului şcolar, preferinţa oamenilor de a-şi lua concediu în perioada estivală. În vederea extinderii sezonului turistic pot fi luate hotărâri administrative de eşalonare a vacanţelor şcolare şi a concediilor plătite ale angajaţilor, însă mai ales acestea din urmă nu sunt agreate de către populaţia activă. De asemenea, pot fi intensificate acţiunile de promovare a turismului în perioada de extrasezon de către autoritatea publică centrală în domeniu (în România – Oficiul pentru Promovarea Turismului) sau pot fi adoptate acte normative care să stabilească reducerea fiscalităţii în turism în perioadele din afara sezonului plin. Strategiile secundare de creştere a cererii turistice în extrasezon se referă la adoptarea unei politici de diferenţiere a preţurilor şi tarifelor practicate în turism. Aceasta presupune oferirea unor preţuri atractive (reduse) şi facilităţi de tarife pentru serviciile 75 76
V. Olteanu, I. Cetină – Op. cit ., pag. 133 I. Cosmescu – Op. cit ., pag. 109
turistice prestate în afara perioadei de sezon. Aceste reduceri ale încasărilor agenţilor economici din turism sunt compensate prin obţinerea unor venituri sporite în perioadele de vârf de sezon. Un exemplu de astfel de politică aplicată cu succes este întâlnit în marile oraşe europene şi nord-americane, care oferă în perioada de iarnă facilităţi de preţ turiştilor interesaţi de atracţiile culturale din interior (muzee, spectacole de teatru, operă etc.). În vederea atenuării sezonalităţii este indicat să se urmărească diversificarea ofertei turistice în perioadele de sezon intermediar şi extrasezon prin oferirea unor sejururi combinate, folosind ca elemente de atracţie potenţialul turistic al unor destinaţii diferite (munte – litoral, staţiuni balneoclimaterice – litoral, tururi în circuit cu sejur în diferite staţiuni turistice etc.). De asemenea, structurile de primire turistice pot organiza congrese, festivaluri, întruniri profesionale etc. în perioadele din afara sezonului plin. Asigurarea unei oferte diversificate de servicii de agrement contribuie la prelungirea sezonului turistic prin faptul că turiştii vor găsi astfel posibilităţi de petrecere agreabilă a timpului liber inclusiv în zilele ploioase, fără soare, fără zăpadă etc. Pentru a atrage un număr sporit de turişti în extrasezon, operatorii din domeniu trebuie să desfăşoare o intensă activitate de promovare a turismului prin care să prezinte avantajele practicării acestuia în afara sezonului estival. Specialiştii77 apreciază că aceste strategii de marketing sezoniere au determinat o modificare a comportamentului consumatorilor turistici, şi anume, obiceiul de a practica turismul de două ori pe an – vara şi iarna. La aceasta a contribuit şi îmbunătăţirea condiţiilor financiare ale populaţiei în perioada postbelică. De asemenea, s-a constatat că în majoritatea ţărilor dezvoltate ponderea vacanţelor turistice corespunzătoare lui iulie şi august a scăzut. Totuşi, nu există nici o posibilitate şi, probabil, nici dorinţa ca “problema sezonalităţii” să fie eliminată complet, deoarece unele dintre motivele sezonalităţii cererii în turism sunt subiectiv legate de nevoile biologice şi psihologice ale individului. 2.6. Cuantificarea cererii şi consumului turistic
77
M. Zbigniew – World Trends in Tourism and Recreation, Peter Lang, New York, 1990, pag. 197
În vederea elaborării strategiei de construire a unei oferte turistice adaptate la piaţă este necesar să se definească din punct de vedere cantitativ cererea turistică. Aceasta presupune măsurarea circulaţiei turistice ca formă de manifestare efectivă a cererii turistice. Cuantificarea mişcării turistice presupune rezolvarea problemelor referitoare la orientarea, intensitatea şi repartiţia teritorială şi în timp a formelor de desfăşurare a circulaţiei turistice. Cererea şi consumul turistic sunt dificil de cuantificat cu exactitate, deoarece acestea se referă la segmente de populaţie a căror caracteristică este mobilitatea. În plus, pronunţatul caracter sezonier al turismului îngreunează foarte mult urmărirea şi stabilirea cu precizie a dimensiunilor cantitative reale ale cererii şi consumului turistic. Creşterea proporţiilor fenomenului turistic pe plan mondial a impus necesitatea creării unui sistem unitar internaţional de cuantificare a circulaţiei turistice. La realizarea acestuia au contribuit normele şi recomandările elaborate de Organizaţia Mondială a Turismului şi reglementările Oficiului pentru Statistică al Uniunii Europene (EUROSTAT). Deşi statisticile internaţionale ale ultimului deceniu nominalizează un procent de 90% al consumului turistic mondial ca fiind naţional, dispunem, în schimb, de mult mai multe informaţii privind turismul internaţional. În acest sens, Organizaţia Mondială a Turismului atrage atenţia asupra faptului că relativ puţine state dispun de serii statistice complete privind turismul intern. Aceasta se datorează inexistenţei unor metode eficiente de măsurare corectă a cererii, respectiv circulaţiei turistice interne. Dificultatea cuantificării exacte a numărului turiştilor interni decurge din faptul că o parte a acestora înnoptează la rude, prieteni sau cunoştinţe şi, deci, nu sunt înregistraţi la unităţile de cazare. O altă problemă apare în procesul măsurării consumului turistic datorită interpretărilor diferite ce poate să le aibă, de exemplu, servirea mesei la restaurant. Aceasta poate fi încadrată atât în activitatea alimentaţiei publice din sfera comerţului, cât şi în cea de turism. De asemenea, vizitarea unui muzeu poate fi considerată atât ca o activitate cultural-educativă, cât şi una turistică. În vederea realizării unei cuantificări cât mai corecte a cererii turistice, pe plan internaţional s-a impus necesitatea definirii exacte a subiecţilor acesteia: vizitatorii,
turiştii şi excursioniştii. Astfel, cercetările asupra pieţei turistice internaţionale trebuie să ţină cont de definiţiile stabilite la Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Turism şi Călătorii Internaţionale ce a avut loc la Roma în 1963.78 Noţiunea de “vizitatori” semnifică persoanele care vizitează o ţară (diferită de cea în care îşi au locul de reşedinţă) pentru orice scop, cu excepţia aceluia de a exercita o activitate remunerată în cadrul ţării vizitate. Cu termenul de “turiştii” se desemnează vizitatorii care rămân cel puţin 24 de ore sau o noapte în ţara vizitată şi al căror motiv al călătoriei este: petrecerea timpului liber (agrement, sănătate, studii, motive religioase şi sport) sau afacerile, scopurile familiale, interesul de serviciu, întâlnirile. “Excursioniştii” sunt vizitatorii temporari al căror sejur nu depăşeşte 24 de ore în ţara vizitată (aici sunt incluşi şi cei ce efectuează croaziere). În vederea cuantificării cererii şi consumului turistic vor trebui înregistrate din punct de vedere statistic următoarele date79: volumul circulaţiei turistice, respectiv numărul total de turişti interni şi internaţionali; naţionalitatea, respectiv ţările de rezidenţă şi ţările de destinaţie; informaţii referitoare la vârstă, distribuţia pe sexe, pregătirea profesională, ocupaţia, nivelul veniturilor anuale, compoziţia familiei, sezonul în care are loc deplasarea, durata medie a călătoriei sau a sejurului, distanţa parcursă, motivele voiajului, mijloacele de transport folosite şi formele de cazare la care au recurs; veniturile totale (încasările din turism) realizate de diferiţi agenţi economici de profil; cheltuielile totale efectuate de turişti, eventual pe forme de servicii turistice consumate; încasările medii per zi/turist; coeficientul mediu de ocupare a capacităţilor de cazare turistică; numărul total al înnoptărilor (zile/turist) pe diferite categorii de turişti.
78
R. Lanquar – Le tourisme international , Presses Universitaires de France, Paris, 1995, pag. 13 Gh. Postelnicu – Turismul internaţional. Realităţi şi perspective , Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 1998, p. 12 79
Datorită numărului mare de informaţii şi caracterului eterogen al acestora este necesară utilizarea unor modalităţi variate de obţinere a lor, raţionalizarea şi sistematizarea surselor informaţionale, precum şi selectarea celor mai expresivi indicatori care să permită evaluarea cât mai corectă a dinamicii cererii şi consumului turistic. Un aspect important al acestui proces de cuantificare îl reprezintă stabilirea locului unde se culeg informaţiile privind circulaţia turiştilor: în localitatea de reşedinţă a acestora (la plecare), în diferite puncte de trecere de pe itinerarele turiştilor (de exemplu, în cazul formelor de turism automobilistic şi itinerant), la frontierele naţionale ale ţărilor de destinaţie sau în localităţile de sejur (în cadrul unităţilor de cazare sau numai la anumite structuri de primire turistică reprezentative). Cererea turistică a populaţiei unei ţări se obţine însumând cererea pentru servicii turistice în interiorul ţării şi cererea pentru turism internaţional. Intensitatea plecărilor în vacanţă a diferitelor categorii socio-profesionale din populaţia unei ţări, corelată cu ponderea în populaţia totală a respectivelor categorii, precum şi cu dimensiunea medie a familiilor din structura selecţionată, ne oferă cu aproximaţie dimensiunile cererii turistice la un moment dat. În România, circulaţia turistică este cuantificată prin patru categorii de unităţi de observare80: a) punctele de frontieră; b) unităţile cu activitate de cazare turistică; c) agenţiile de turism interne sau externe rezidente pe teritoriul naţional; d) bugetele de familie (anchetă cu privire la acţiunile turistice la care participă membrii familiei). Pe plan internaţional se utilizează şi alte surse ale datelor statistice din turism precum: firmele de transport rutiere, aeriene, maritime sau fluviale, interviurile personale, sondajele, evidenţa punctelor de schimb valutar, înregistrările bancare. 1. Metoda de înregistrare a turiştilor la frontieră este utilizată exclusiv pentru evaluarea circulaţiei turistice internaţionale (numărul de “sosiri” şi “plecări” de turişti) şi prezintă avantajul că numărul persoanelor care trec frontiera legal (indiferent de mijlocul de transport folosit) poate fi stabilit cu exactitate. În plus, pot fi obţinute informaţii referitoare la ţara de origine sau de rezidenţă a turistului, durata şederii, perioada în care a efectuat călătoria, motivele deplasării, mijloacele de transport folosite şi eventual sumele de bani în valută cu care intră şi iese. Sursa de culegere a datelor o constituie declaraţia 80
I. Cosmescu – Op. cit ., pag. 74
călătorului la punctul de frontieră sau documentele vamale legate de trecerea frontierei. Inconvenientul major al acestei metode este faptul că înregistrează toţi străinii care trec frontiera, inclusiv pe cei care, conform definiţiilor prezentate anterior, nu pot fi consideraţi turişti (participanţii la micul trafic de frontieră, vizitatorii care rămân mai puţin de 24 de ore în ţara respectivă). În plus, acest sistem de evidenţă, pe lângă unele aspecte negative de ordin psihologic pentru turişti, nu permite aprecieri despre traficul turistic din interiorul ţării. Cuantificarea circulaţiei turistice este denaturată de faptul că vizitatorul care trece de mai multe ori graniţa va fi înregistrat de tot atâtea ori, chiar dacă este vorba de una şi aceeaşi persoană.81 În plus, înregistrarea la frontieră poate fi făcută corect atât timp cât traficul turistic nu este prea aglomerat, deoarece atunci când circulaţia turistică atinge valori mari apar greutăţi din punct de vedere tehnic. În acest caz, în unele ţări turiştii sunt rugaţi să completeze aşa-numitele “taloane de intrare-ieşire” sau “fişe de aterizare” la intrarea în ţară pe un aeroport.82 Simplificarea formalităţilor de frontieră, renunţarea la viza de intrare-ieşire şi la înregistrarea sosirilor-plecărilor (de exemplu, în cadrul Uniunii Europene pentru turiştii care aparţin statelor membre) exclud posibilitatea folosirii acestei metode. 2. Înregistrarea turiştilor de către recepţiile diferitelor unităţi de cazare (hoteluri, moteluri, campinguri, vile, cabane etc.) permite evidenţa circulaţiei turiştilor după categoriile de structuri de primire cu funcţiune de cazare folosite şi după formele de turism practicate, pe baza grupării clienţilor în funcţie de numărul înnoptărilor, după sex, vârstă, ţara de reşedinţă, scopul vizitei, mijlocul de transport utilizat etc. Conform uzanţelor, oricine primeşte cazare în schimbul unei plăţi într-o unitate amenajată în scop turistic trebuie să fie înregistrat, indiferent de durata sejurului în registrul de evidenţă a persoanelor cazate. Dintre inconvenientele acestei metode menţionăm faptul că surprinde parţial circulaţia turistică, deoarece omite cazarea la rude, prieteni, cunoştinţe sau în propriile mijloace (corturi, rulote, caravane etc.) şi nu poate furniza informaţii riguroase în privinţa numărului turiştilor (una şi aceeaşi persoană fiind înregistrată de fiecare dată când apelează la serviciile hoteliere). 81 82
C. Cooper, J. Fletcher – Op. cit., pag. 45 Gh. Postelnicu – Introducere în teoria şi practica turismului, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1997, pag. 33
3. Metoda bugetelor de familie presupune colectarea unor informaţii despre consumul de servicii turistice, pe baza unor chestionare completate benevol de un număr determinat de familii alese din toate categoriile sociale şi zonele geografice. Aplicând această metodă de cuantificare a consumului turistic se constată faptul că acesta este cu atât mai mare cu cât veniturile familiei sunt mai mari. Dezavantajul acestei metode decurge din faptul că ea se referă la un comportament trecut cu privire la consumul turistic, nefurnizând informaţii cu privire la intenţiile de viitor în acest sens. Informaţii mai apropiate de realitate s-ar putea obţine în condiţiile existenţei unor bugete de vacanţă, care să includă ansamblul cheltuielilor, respectiv atât cele legate de pregătirea voiajului, cât şi cele de realizare efectivă a acestuia. 4. Metoda înregistrărilor bancare constă în înregistrarea de către bănci sau sucursalele acestora a tuturor operaţiunilor de schimb valutar efectuate. Există mai multe cauze care pot denatura exactitatea informaţiilor cu privire la posibilul consum turistic pe care îl presupune efectuarea acestor operaţiuni. Astfel, unele persoane recurg la schimburile de valută pe piaţa neagră sau pentru a-şi păstra economiile într-o monedă sigură. În plus, rezidenţii străini pot schimba o cantitate considerabilă de valută cu alte scopuri decât cele legate de turism. Atunci când se aplică un control forţat al schimbului valutar al străinilor, evidenţa băncilor arată clar cheltuielile care au loc prin intermediul contrabandei valutare. Ca urmare, nu există garanţia unei identităţi absolute între suma schimbată şi volumul consumului turistic. 5. Metoda sondajului se bazează pe tehnica eşantioanelor şi pe metode probabilistice de prelucrare a datelor şi deci oferă doar posibilitatea unor estimări ale circulaţiei şi consumului turistic. Aceasta însă rămâne singura modalitate pentru obţinerea unor date detaliate asupra structurii consumului turiştilor. În medie pe plan internaţional, consumul turistic are următoarele componente83: cheltuieli de cazare, alimentaţie şi transport (40-50%), cheltuieli cu agrementul şi alte consumuri specifice (aprox. 30%), alte cheltuieli (cca. 20-30%). Ponderile elementelor consumului turistic variază în funcţie de specificul naţional al consumului, locul acestuia, motivaţia de consum sau tipul de turism practicat, categoria social-economică a consumatorului, unii factori psihologici conjuncturali etc. 83
R. Lanquar – L’Economie du tourisme, Presses Universitaires de France, Paris, 1987, pag. 34
6. Metoda balanţei de plăţi poate fi utilizată în vederea analizei consumului turistic prin urmărirea structurii cheltuielilor turiştilor străini (cazare, alimentaţie, transport, tururi pentru vizitarea obiectivelor turistice, servicii de ghizi şi interpreţi, agrement, cumpărături efectuate, comisioanele agenţiilor de turism etc.).84 Evident că între volumul circulaţiei turistice şi cel al consumului turistic există o relaţie de interdependenţă. În anul 1960, Fondul Monetar Internaţional făcea recomandări pentru calculul veniturilor şi plăţilor din călătorii (pentru estimarea elementelor din balanţa de plăţi), astfel85: a) vor fi luate în calcul sumele provenite de la cinci categorii de persoane: turişti, călători în scop de afaceri, studenţi, oficialităţi guvernamentale şi diverse; b) vor fi excluse cheltuielile grupurilor de cărăuşi internaţionali, ale personalului militar, ale muncitorilor migratori, diplomaţilor, guvernamentalilor străini sau altui gen de astfel de personal; c) vor fi luate în calcul sumele provenind de la vizitatorii străini, precum şi cele care provin din afară, de la rezidenţi care vizitează alte ţări; d) nu vor fi incluse, aici, sumele provenite din călătorii (transport) cu caracter accidental. 7. Metoda coeficientului de elasticitate a cererii în raport cu variaţia veniturilor sau preţurilor constă în determinarea cantitativă a cererii turistice conform relaţiei: ∆y =
∆y
E x ⋅ ∆x ⋅ y x
, în care:
= variaţia cererii turistice;
y = volumul cererii turistice; ∆x
= variaţia veniturilor/preţurilor;
x = nivelul veniturilor/preţurilor; Ex = coeficientul de elasticitate a cererii turistice în raport cu variaţia veniturilor/preţurilor.
84
Gh. Postelnicu – Economia turismului, Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir”, Cluj-Napoca, 1999, pag.32 85 D. Foster – Op. cit., pag. 10
Valoarea coeficientului de elasticitate a cererii turistice diferă de la un tip de cerere la altul, de la o perioadă la alta şi de la o ţară la alta.
2.7 Tendinţe ale cererii şi consumului turistic Analiştii turismului, urmărind evoluţia industriei ospitalităţii pe plan internaţional până în prezent, au identificat o serie de tendinţe generale ale cererii şi consumului turistic86: dezvoltarea continuu ascendentă a fluxurilor turistice va fi de lungă durată; diversificarea continuă a cererii turistice ca o consecinţă a motivaţiei turiştilor, modificărilor intervenite în structura pe categorii de vârstă şi a transformării turismului într-un fenomen de masă; înregistrarea unor diferenţe apreciabile în circulaţia turistică de la o ţară la alta; creşterea cheltuielilor pentru serviciile turistice în totalul bugetelor de familie, pe măsură ce cresc veniturile populaţiei, produsul intern brut pe locuitor şi nivelul de dezvoltare economică a unei ţări; creşterea duratei şi distanţei pentru care se efectuează o călătorie (inclusiv vizitarea a două-trei ţări în timpul unei singure vacanţe) ca urmare a dezvoltării transporturilor aeriene şi a celorlalte mijloace tehnice de deplasare; deplasarea cererii turistice de la cantitate spre calitate pe măsura creşterii veniturilor şi gradului de instruire, care influenţează în mod direct exigenţele manifestate în legătură cu petrecerea vacanţelor utilizarea tot mai largă a tehnologiei electronice (site-uri specializate pe Internet, selectarea unităţilor de cazare şi a altor facilităţi din paginile de pe Internet, recurgerea la e-mail sau rezervarea on-line, atlasuri turistice pe CD-ROM) pentru a influenţa alegerea destinaţiilor de vacanţă . Factorii determinanţi ai transformărilor cererii şi consumului turistic pe plan mondial sunt legaţi de caracteristicile societăţii contemporane, care oferă posibilităţi multiple de creştere a productivităţii muncii, cu efecte pozitive asupra populaţiei, precum: 86
Gh. Postelnicu – Introducere în teoria şi practica turismului, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1993, pag. 28
creşterea veniturilor şi a puterii de cumpărare, sporirea duratei timpului liber prin reducerea zilei de lucru şi prin mărirea concediilor, creşterea speranţei medii de viaţă (la aprox. 80 ani), dezvoltarea şi modernizarea mijloacelor de informare. O influenţă pozitivă asupra cererii turistice o vor avea tendinţa de creştere a populaţiei globului, dezvoltarea şi diversificarea mijloacelor de transport, creşterea continuă a nivelului de cultură a populaţiei şi a gradului de urbanizare a acesteia. În legătură cu trendul demografic, specialiştii în prognoza turistică apreciază că, în majoritatea ţărilor generatoare de turişti, va avea loc un proces de îmbătrânire a populaţiei, care va determina producerea unor schimbări ale structurii pe vârste a turiştilor internaţionali (prin scăderea ponderii tinerilor). Ca urmare, se vor înregistra o serie de transformări în comportamentul consumatorului turistic legate de exigenţele sale faţă de calitatea serviciilor, aria de deplasare, formele de turism practicate etc. Mărirea ponderii populaţiei de vârsta a treia în majoritatea statelor dezvoltate şi interesul crescând al celorlalte grupe de vârstă a populaţiei pentru utilizarea factorilor naturali în scopul menţinerii sănătăţii şi vigorii fizice vor determina sporirea cererii pentru turismul balnear. În acest sens va acţiona, de asemenea, tendinţa evidentă la un număr mare de oameni – de a recurge la soluţiile oferite de medicina naturistă. Din punctul de vedere al cererii turistice asistăm în prezent la două tendinţe distincte de solicitări din partea turiştilor pentru formulele de vacanţă: pe de o parte, menţinerea cererii “clasice” din partea unei categorii de turişti care îşi menţin opţiunile pentru petrecerea vacanţelor tradiţionale; iar pe de altă parte apar forme noi ale cererii turistice pentru variantele de vacanţe active, care, în contrast cu vacanţele tradiţionale devin cunoscute sub denumirea de “vacanţe autentice”. Cererile consumatorilor îndeosebi ale celor tineri tind să se orienteze spre formulele dinamice de turism: descoperire, aventură dirijată, performanţe fizice şi autodepăşire sportivă (de exemplu, drumeţie, alpinism, jocuri sportive, sporturi nautice, concursuri şi întreceri pe cele mai diverse teme, organizate de ghizi sau de animatori profesionişti etc). Pe măsură ce produsul turistic forfetar de tip clasic începe să-şi piardă atractivitatea, noile motivaţii turistice pentru vacanţele active vor trebui să fie satisfăcute de ofertele prestatorilor de servicii turistice. Creşterea continuă a tensiunii fizice şi psihice a omului din societatea contemporană va continua să determine populaţia oraşelor
să mani manife fest stee o cerere cerere spori sporită tă pent pentru ru form formel elee de turi turism sm ce permi permitt decon deconec ecta tarea rea,, descărcarea nervoasă într-un mediu nepoluat (turismul rural). Studiile de specialitate ale experţilor de la Organizaţia Mondială a Turismului au relevat tendinţa de creştere a cererii pentru turismul legat de practicarea sporturilor de iarnă în paralel cu scăderea cererii pentru staţiunile de litoral.87 Una din cauzele cauzele pierderii pierderii din atracţie atracţie a turismului turismului de litoral o constituie opinia potrivit căreia expunerea prelungită a organismului uman la soare poate avea efecte negative asupra sănătăţii. O altă tendinţă înregistrată în ceea ce priveşte formele de turism este creşterea ponderii ponderii turismului turismului de plăcere plăcere şi a celui de întruniri întruniri (convenţii, (convenţii, conferinţe, conferinţe, congrese), în paralel cu scăderea relativă a călătoriilor de afaceri (10-20%) şi a turismului de vizitare a rudelor şi a prietenilor prietenilor..88 Dezvoltările din domeniul telecomunicaţiilor şi informaticii au permis firmelor să-şi diminueze numărul întâlnirilor de afaceri directe. Totuşi fenomenul globalizării economiei mondiale acţionează în sens invers, determinând o creştere a numărului de contacte între oameni de afaceri. Creşterea cererii pentru turismul de întruniri poate fi explicată prin faptul că majoritatea costurilor nu sunt suportate de către participanţi, dar şi prin atractivitatea locurilor de întâlnire. Tendinţa înregistrată în turismul intern de diminuare a numărului vizitelor la rude şi prieteni se datorează scăderii coeziunii familiale precum şi dorinţei de a avea libertate personală. În schimb, în cazul turismului internaţional se remarcă o dezvoltare a turismului etnic (foştii emigranţi fac vizite în ţările de origine) şi a vizitelor la prieteni şi rude realizate de cei din ţara natală celor ce au emigrat în ţara de imigraţie. Cercetătorii Cercetătorii în domeniul domeniul turismului turismului au identifica identificatt o serie de tendinţe tendinţe majore care în opinia lor vor domina consumul turistic în viitor:89 căutarea rădăcinilor culturale, a specificului local autentic: arhitectura, obiceiurile, arta, tradiţiile; căutarea căutarea echilibrulu echilibruluii personal, personal, fizic fizic şi mental, mental, prin practicarea practicarea activităţ activităţilor ilor fizice fizice care nu presupun spiritul de competiţie: jogging, plimbări cu bicicleta etc. prac practi tica carea rea de cătr cătree o anum anumit ităă categ categori oriee de turi turişt ştii a sport sporturi urilo lorr extr extrem eme: e: paraşutism, deltaplanorism, excursii pe jos în ţinuturi sălbatice; 87
WTO News – Tourism – Tourism Market Trends, Trends , 1999 Z. Mieczkowski – Op. – Op. cit., pag. 199 89 tourisme, Université de Poitiers, 1998 C. Marcon – Marketing – Marketing du tourisme, 88
întoarcerea la natură în zonele rurale: agroturismul, turismul “verde”. Comportament Comportamentul ul de consum turistic turistic cunoaşte cunoaşte o permanentă permanentă modificare modificare o dată cu creşterea experienţei turistice.Turiştii sunt din ce în ce mai mobili şi călătoresc mai des şi mai departe de zona de reşedinţă. Astfel, odată cu creşterea veniturilor şi a timpului liber, turiştii turiştii îşi fracţionează fracţionează tot mai mult vacanţele vacanţele încercând să util utilizeze izeze cât mai diversificat diversificat posibilităţile materiale şi bugetul de timp de care dispun. De asemenea, se remarcă tendinţa de a opta pentru mai multe vacanţe în timpul unui an, de a transforma weekendurile lungi în “mini-vacanţe” şi de a staţiona o perioadă mai scurtă la destinaţiile turistice. În timp ce numărul acestora din urmă creşte, turiştii tind să cheltuie tot mai puţin şi să manifeste o exigenţă sporită faţă de oferta turistică. Turiştii de astăzi şi de mâine sunt sensib sensibil iliza izaţi ţi faţă faţă de valori valorile le natural naturalee şi cultur culturale ale,, au preferi preferinţe nţe indivi individua dualiz lizate ate,, nu agreează gruparea “în turmă”, producţia de serie, regiunile supraaglomerate şi kitsch-ul turistic. De asemenea, ei nu mai sunt dispuşi să plătească sume disproporţionate faţă de ceea ce li se oferă ca valoare reală a consumului şi nu mai pot fi influenţaţi prin mesaje publicitare naive. Dorinţele lor legate de oferta turistică sunt tot mai sofisticate (cu un accent deosebit pe calitatea serviciilor serviciilor turistice), turistice), ceea ce conduce la o segmentare segmentare din ce în ce mai accentuată a pieţei turistice şi o specializare a produselor turistice oferite. Tendinţa turiştilor este ca voiajul efectuat să se caracterizeze prin obiective şi forme de turism turism multiple, multiple, ponderea turismului turismului organizat scăzând în favoarea favoarea turismului turismului pe cont propriu. Celebrul viitorolog J. Naisbitt, în lucrarea sa “Megatendinţe 2000”, identifică şi o serie de tendinţe turistice 90: puternică creştere a circulaţiei turistice dinspre est spre vest; segm segment entar aree pronu pronunţ nţat atăă a pieţ pieţei ei turi turist stic icee după după crit criter eriul iul stil stilul ului ui de viaţ viaţăă al turiştilor/indivizilor; creştere a cererii şi consumului de turism religios şi cultural. Specialiştii de la Institutul BAT de Cercetare a Timpului Liber au scos în evidenţă existenţa următoarelor tendinţe ale cererii şi consumului turistic 91: petrecerea concediului într-un mediu natural nepoluat; individualizarea formelor de turism; 90 91
2000, Avon Books, New York, 1990, pag. 62 J. Naisbitt – Megatrends – Megatrends 2000, Jahre , BAT, Berlin, 1997, pag. 9 H. Opaschowski – Trendziele – Trendziele und Trendsetter im Tourismus der 90er Jahre,
dorinţa de a avea o a doua reşedinţă; preferinţa pentru zone turistice însorite; oscilaţia comportamentului turistic între dorinţa de relaxare şi cea de odihnă activă; efectuarea unor călătorii turistice scurte; adoptarea unor decizii spontane cu privire la călătorii; Principala caracteristică a fluxurilor turistice internaţionale constă în distribuţia lor inegală între diferite zone ale Terrei. Astfel, circulaţia turistică se orientează în mod majoritar spre Europa Occidentală şi America de Nord, destinaţii care se situează pe primele primele locuri în ceea ce priveşte priveşte numărul de sosiri sosiri şi volumul volumul încasărilor încasărilor din turism. În acest timp ţările aflate în curs de dezvoltare înregistrează o treime din numărul total al turiştilor internaţionali. Datele cuprinse în tabelul nr.1.1. ne relevă care sunt tendinţele înregistrate de cererea cererea turist turistică ică în cele cele şase şase regiuni regiuni geograf geografice ice mai import important antee ale lumii: lumii: Africa Africa,, America, Asia de Est-Pacific, Asia de sud, Europa, Orientul Mijlociu. Poziţia de lider al Europei Occidentale se explică prin acţiunea unei serii de factori favorabili cum ar fi: existenţa unei clase de mijloc cu venituri relativ mari; atenţia pe care o acordă populaţia unor state mari precum Germania, Franţa, Marea Britanie efectuării unor vacanţe anuale în străinătate, chiar şi în perioadele de recesiune economică; potenţialul turistic antropic existent; prezenţa unei puternice industrii a turismului şi a infrastructurii necesare; călătoriile nu implică acoperirea unor distanţe prea mari, de cele mai multe ori în cadrul aceluiaşi circuit putând fi vizitate mai multe ţări. Tabelul nr.1.5. Tendinţele înregistrate de cererea turistică pe plan mondial Regiunea Africa America Asia de Est Asia de Sud
Numărul so sosiri ttuurişti (m (milioane) 2000 2010 20 20 27 46 75 134 195 28 5 11 231 43 8 6 11 19
Rata me medie an anuală de de cr creştere (% (%) 1995-2000 2000-2010 2010-2020 6,0 5,6 5,1 3,9 3,8 3,8 7,7 7,2 6,5 6,4 6,2 5,8
Europa Orientul
390 19
527 37
717 69
3,1 6,9
3,1 6,7
3,1 6,5
Mijlociu Total mondial 692 1047 1603 4,2 4,2 4,4 Sursa: L’annuario del Turismo, Touring Club Italiano, Milano, 1998, pag. 134 În ceea ce priveşte cererea turistică în Europa au fost identificate următoarele tendinţe specifice acestei zone92: Cererea turistică va înregistra ritmuri de creştere aproape constante (3,1%); Consumul turistic total (în special cheltuielile cu transportul) va creşte într-o măsură mai mare decât celelalte componente ale bugetului datorită creşterii numărului de voiaje turistice. În schimb, deşi cheltuielile zilnice se vor menţine în general la acelaşi nivel, cheltuielile pe excursie vor înregistra o scădere datorită reducerii duratei călătoriei. Numărul călătoriilor lungi spre şi din Europa vor creşte mai rapid decât între statele din interiorul continentului; Turismul urban se va dezvolta mai rapid decât turismul de litoral datorită creşterii numărului de “mini-vacanţe” şi a extinderii turismului de întruniri (practic cu ocazia conferinţelor, congreselor, expoziţiilor); Numărul deplasărilor turistice pe axele sud-nord, est-vest şi vest-est va creşte mai rapid decât cel al voiajelor tradiţionale dinspre ţările nordice (caracterizate printr-o climă mai rece) spre cele sudice; Concurenţa între marii receptori turistici ai Europei (Franţa, Spania, Italia, Grecia, Croaţia, Ungaria, Cehia, Turcia) va creşte; Circulaţia turistică între ţările europene va înregistra o creştere mai rapidă decât turismul intern; Traficul aerian va creşte mai rapid decât cel al celorlalte mijloace de transport turistic; Sistemele de rezervare computerizată îşi vor extinde aria de utilizare în industria turistică; Cererea pentru turismul cultural şi pentru vacanţe active (de vară/iarnă) va creşte mai rapid decât cea pentru celelalte forme de turism; 92
European Travel Comision – Megatrends of tourism in Europe, Paris, 1999
Turismul pentru tineret înregistrează o tendinţă de scădere, în timp ce ponderea turismului individual (pe cont propriu) creşte (chiar în anii de recesiune economică când turismul organizat scade); Grupurile turistice vor tinde să fie mai mici şi mai flexibile; Raportul calitate/preţ va juca un rol din ce în ce mai important în procesul alegerii distanţei turistice şi tipului de cazare în cadrul acesteia. Calitatea mediului va deveni un factor determinant în atragerea turiştilor, în special în zonele de coastă şi rurale. Acestea din urmă vor ajunge atracţii majore pentru cererea turistică. Ţările din estul Europei vor constitui un generator semnificativ pentru turismul internaţional al anilor imediat următori. În paralel, vor creşte şi fluxurile turistice dinspre statele occidentale spre zonele turistice est - europene care atrag prin specificul culturii, artei, vestigiilor istorice, tradiţiilor şi obiceiurilor. Prognozele cu privire la fluxurile turistice pe plan mondial relevă faptul că, în perioada următoare, vor avea loc schimbări în ceea ce priveşte orientarea circulaţiei turistice, aşa cum reiese din datele cuprinse în tabelul nr. 1.2.: Tabelul nr. 1.6. Principalele destinaţii ale turiştilor internaţionali Ţara
1. Franţa 2. SUA 3.Spania 4. Italia 5.Marea
Numărul
Ponderea în
Ţara
Nr. turiştilor ce Ponderea
turiştilor sosiţi în totalul
vor sosi în
în totalul
1997
pieţei
2020
pieţei
(în milioane)
mondiale a
mondiale a
turismului
turismului
în 1997 (%)
în 2020
10,5 7,8 6,9 5,5 4,3
137,1 102,4 93,3 71,0 59,3
(%) 8,6 6,4 5,8 4,4 3,7
66,8 49,0 50,6 34,1 26,1
1. China 2. SUA 3. Franţa 4. Spania 5. Hong
Britanie
Kong
6. China 7. Mexic
3,8 3,6
(SAR) 6. Italia 7.Marea
52,9 52,8
3,3 3,3
3,5
Britanie 8. Mexic
48,9
3,1
23,8 22,7
8. Ungaria 19,5
9. Polonia 19,4 3,3 9. F. Rusă 47,1 2,9 10.Canada 17,6 2,9 10. R. Cehă 44,0 2,7 Sursa: L’annuario del turismo 1998, Touring Club Italiano, Milano, 1998, pp. 127 - 128, 133, 136 Analizând datele redate în tabelul de mai sus remarcă faptul că ţara care va atrage cel mai mare număr de turişti va fi China, iar Federaţia Rusă şi Republica Cehă vor înregistra creşteri mari în ceea ce priveşte receptarea cererii turistice internaţionale. De altfel, tendinţa generală este de creştere a circulaţiei turistice pe plan mondial până în anul 2020. În ceea ce priveşte consumul turistic care se prognozează a fi realizat în anul 2020, clasamentul principalelor ţări generatoare de turişti se preconizează a arăta ca în tabelul nr. 1.3.:
Tabelul nr. 1.7. Principalele ţări generatoare de turişti în anul 2020 Ţara de origine a
Sosiri în lume
Ponderea pe piaţa
turiştilor
(milioane)
turistică mondială
(%) 1. Germania 163,5 10,2 2. Japonia 141,5 8,8 3. SUA 123,3 7,7 4. China 100,0 6,2 5. Marea Britanie 96,1 6,0 6. Franţa 37,6 2,3 7. Olanda 35,4 2,2 8. Canada 31,3 2,0 9. F. Rusă 30,5 1,9 10. Italia 29,7 1,9 Sursa: L’annuario del turismo 1998, Touring Club Italiano, Milano, 1998, pag. 133 Germania şi Japonia constituie în prezent şi viitor principalele state generatoare de turism datorită standardului ridicat de trai şi înclinaţiei spre călătorie a locuitorilor acestor ţări.93 Poziţia Chinei se explică prin faptul că populaţia acestui stat va depăşi 1,5 miliarde locuitori, ale căror venituri vor creşte în perspectiva următoarelor două decenii.
93
Gh. Postelnicu – Op. cit ., pag. 175
3. OFERTA ŞI PRODUCŢIA TURISTICĂ 3.1 Semnificaţia şi caracteristicile ofertei turistice În literatura de specialitate se susţin puncte de vedere diferite cu privire la semnificaţia conceptului de "ofertă turistică". Astfel, se consideră că aceasta reprezintă fie "ansamblul atracţiilor care pot motiva vizitarea lor de către turişti" 94, fie “un ansamblu de bunuri şi servicii propuse consumatorului pentru a-i satisface nevoile turistice"95combinaţie în care serviciile joacă rolul principal. Oferta turistică este, de fapt, un ansamblu de oferte parţiale paralele (hotelărie, alimentaţie, transport, comerţ, diferite alte servicii adiacente etc.), care se materializează în proporţii diferite în produse turistice, cu o rigiditate mult mai accentuată decât cererea turistică supusă unor fluctuaţii permanente. V. Olteanu şi I. Cetină apreciază că în cadrul conceptului de ofertă turistică trebuie incluse atât elementele de atracţie, cât şi cele destinate sa valorifice aceste elemente. Ca urmare, oferta turistică poate fi definită prin ansamblul atracţiilor (naturale, istorice etc.) care pot determina vizitarea anumitor zone de către turişti, împreună cu capacitatea organizatorică a reţelei (baza tehnico-materială, infrastructură etc.) de a satisface în anumite condiţii cererea populaţiei.96 Legat de acest concept apare şi cel de "producţie turistică", reprezentând ansamblul de servicii care mobilizează forţa de muncă, echipament de producţie şi bunuri materiale şi care se materializează într-un consum efectiv în cadrul unei ambianţe specifice. În cazul producţiei bunurilor materiale controlul calităţii este mai simplu şi mai operativ în comparaţie cu producţia serviciilor turistice care nu se supune unui control riguros şi constant. Consumatorii apreciază deseori ca importantă participarea lor directă la sistemul de producţie al serviciilor turistice (de exemplu la serviciile de divertisment şi agrement), ceea ce nu se întâmplă în cazul producţiei bunurilor materiale.
94
O.Snak - Economia şi organizarea turismului, Editura Sport-Turism, Bucuresti, 1978, pag.352 G.Guibilato - Économie touristique , Editions Delta et Spes, Berne, 1998, pag. 53 96 V. Olteanu - Sezonalitatea activităţii turistice şi căile atenuării ei, teză de doctorat, ASE Bucureşti, 1984, pag.20 95
Între oferta turistică şi producţia turistică există o relaţie strânsă, care, comparativ cu aceeaşi relaţie de pe piaţa bunurilor fizice, este marcată de următoarele particularităţi97: - Producţia turistică poate fi cel mult egală cu oferta turistică (deoarece nu toate atracţiile având potenţial turistic sunt valorificate în cadrul unor produse turistice), în timp ce pe piaţa bunurilor materiale oferta este cel mult egală cu producţia. - Oferta turistică există şi independent de producţia turistică, în timp ce aceasta din urmă nu se poate realiza în afara ofertei. Comparativ, în sectorul producţiei bunurilor materiale, oferta acestora nu se poate detaşa de existenţa unei producţii. - Structura ofertei turistice nu coincide întotdeauna cu structura producţiei turistice, în timp ce structura ofertei de bunuri materiale reflectă structura producţiei respective. - Oferta turistică este fermă - există atâta timp cât sunt prezente elementele ce intră în structura ei, în timp ce producţia turistică este efemeră, deoarece există atât timp cât se manifestă consumul, încetând odată cu încheierea consumului. Această relaţie specifică între oferta turistică şi producţia turistică demonstrează rolul primordial al ofertei ca sursă a producţiei turistice, dar şi rolul producţiei ca mobilizator al ofertei. Existenţa ofertei turistice este condiţionată, cu excepţia patrimoniului, de existenţa cererii. Între aceste două categorii ale pieţei turistice apar relaţii de influenţare reciprocă, de intercondiţionare. Astfel, oferta acţionează asupra cererii turistice prin volumul şi structura sa, iar cererea influenţează dezvoltarea ofertei turistice prin creşterea consumului, diversificarea acestuia, ca urmare a creşterii si diversificării nevoilor turiştilor. Având în vedere specificul turismului ca activitate economică, oferta şi producţia turistică se particularizează printr-o serie de caracteristici. Complexitatea şi eterogenitatea ofertei şi producţiei turistice derivă din structura acestora cât şi a prestatorilor de servicii turistice. Astfel oferta turistică reuneşte un ansamblu de elemente materiale şi imateriale, oferite consumatorilor, în vederea satisfacerii nevoilor acestora, respectiv98: 97 98
C. Cristureanu – Economia şi politica turismului internaţional , Ed. ABEONA, Bucureşti, 1992, pag. 120 M.Bucur-Sabo - Marketing turistic, Universitatea "Spiru Haret", Bucuresti, 1994, pag.38
1. Cadrul şi potenţialul natural şi antropic; 2. Factorii generali ai existenţei şi activităţii umane (cultura, obiceiurile, folclorul, ospitalitatea, politica, economia); 3. Infrastructura generală: reţeaua de transporturi, comunicaţii, telecomunicaţii, de aprovizionare cu apă, cu electricitate, canalizarea, salubritatea, ş.a. 4. Echipamentul turistic (infrastructura specifică): unităţi de cazare, de alimentaţie, baze de tratament, căi de acces turistic, amenajări sportive şi de agrement etc.; 5. Serviciile turistice prestate de personalul care lucrează în acest sector. Primele două componente dau conţinut ofertei turistice originale fiind elementele atractive ale unei zone sau staţiuni turistice, în timp ce ultimele trei componente generează oferta turistică derivată ce reprezintă elementele funcţionale care fac posibilă desfăşurarea producţiei turistice. Primul grup de elemente din structura ofertei turistice nu are aceeaşi valoare turistică în tot cursul anului. Astfel, ansamblul atracţiilor (naturale, istorice etc.), asociindu-se cu condiţiile de climă, prezintă o anumită variabilitate în timp determinând, în ansamblu, sezonalitatea ofertei99. Oferta turistică poate să fie permanentă, folosirea ei fiind posibilă de-a lungul întregului an (de exemplu, o parte din oferta balneo-medicală) sau sezonieră, cu caracter condiţionat în principal de existenţa unor factori naturali care prezintă, la rândul lor, oscilaţii sezoniere (de exemplu, oferta pentru sporturi de iarnă, oferta pentru cure helio-marine etc.). Conform unei alte clasificări100, oferta turistică se împarte în ofertă turistică primară, care cuprinde totalitatea valorilor (resurselor) turistice naturale, şi oferta secundară sau potenţialul turistic antropic, care include ansamblul resurselor turistice create de om. Resursele turistice naturale cuprind două categorii de componente: - Elemente de geografie a locului, care cuprind la rândul lor clima (climatologia), elemente de geografie fizică, cum ar fi relieful (munte, dealuri, depresiuni, chei, peisaje pitoreşti etc.), apele (mare cu plaje, lacuri, ape curgătoare, delte etc.), elemente de 99
V. Olteanu, I.Cetină - Marketingul serviciilor , Ed. Marketer & Expert, Bucureşti,1994, pag. 120 Gh. Postelnicu - Economia turismului, Universitatea Creştină "Dimitrie Cantemir", Cluj-Napoca, 1999, pag. 56 100
biogeografie, unde avem în vedere fauna (patrimoniul cinegetic şi piscicol) şi flora (păduri, luncă), în fine alte elemente de geografie (ape minerale, nămol terapeutic, saline etc.). În funcţie de caracteristicile lor, aceste resurse generează cererea pentru diverse forme de turism (de ex. turismul de vânătoare şi pescuit, balnear etc.) - Elemente excepţionale de geografie a locului, cum ar fi: parcuri şi rezervaţii naturale, monumente ale naturii (adică elemente rare de relief, faună şi floră), peşteri, formaţiuni carstice deosebite etc. Resursele turistice antropice sunt alcătuite din monumente şi situri arheologice, monumente istorice, de artă şi de arhitectură, ansambluri memoriale, muzee, expoziţii, ateliere de producţie artizanală, elemente de folclor şi artă populară etc. Oferta turistică poate fi examinată la scări diferite - locală (de regulă periurbană, satisfăcând cererea locală în zilele de week-end), zonală, naţională şi internaţională - în toate cazurile ea cuprinzând aceleaşi elemente de structură, respectiv potenţialul turistic ce constituie atracţia zonei, la care se adaugă complexul de echipament turistic destinat să satisfacă nevoile clienţilor. Valoarea economică a acestor elemente rezultă din complementaritatea lor şi din echilibrul proporţiilor lor reciproce. În funcţie de motivaţia consumatorilor (a cărei diversitate am prezentat-o într-un capitol anterior), oferta turistică poate fi clasificată în patru mari grupe101: - oferta turistică de vacanţă: ofertă de turism balnear, turism sportiv, turism recreativ, turism familial; - oferta de turism cultural: turism de studii, stagii de iniţiere tehnică sau artistică, festivaluri, turism religios etc.; - oferta de turism de afaceri: turism itinerant, turism de congrese, turism cu titlu stimulator etc.; - oferta turistică pentru îngrijirea sănătăţii: turism de tratament, turism profilactic etc. Fiecare dintre tipurile de ofertă menţionate se individualizează, cantitativ şi calitativ, în funcţie de specificul naţional şi gradul de dezvoltare economică a ţării sau zonei căreia îi aparţine.
101
C. Cristureanu - Op. cit ., pag. 121
Caracteristic ofertei turistice este faptul că aceasta se adresează unui număr mare de consumatori potenţiali, în contextul existenţei unei pieţe turistice naţionale şi internaţionale. În cadrul acestor pieţe acţionează o multitudine de ofertanţi diferiţi de produse turistice. Oferta lor poate fi individualizată pe tipuri de ofertanţi: prestatori sau producători ai diferitelor prestaţii şi produse turistice, întreprinderi din sectorul comercial, agenţii de voiaj, agenţii de turism, tur-operatori, asociaţii şi organisme cu vocaţie socială, organizaţii teritoriale. "Producătorii" din turism sunt specializaţi pe patru categorii de activităţi: cazare şi restaurare; transport; animaţie, informare şi agrement; "proiectarea" şi organizarea derulării diverselor tipuri de voiaje turistice de către tour-operatori. Aceştia din urmă intervin la nivelul organizării şi distribuţiei, coordonând şi corelând activitatea primelor trei categorii de activităţi. Ei grupează elementele ce constituie o ofertă turistică şi o comercializează direct sau prin intermediul agenţiilor de turism detailiste către consumatorii turistici. Deşi marea majoritate a acestor ofertanţi sunt întreprinderi mici şi mijlocii, pe piaţa turistică se manifestă şi fenomene precum integrarea sectorială şi gruparea profesională. Astfel, în ultima perioadă s-a accentuat tendinţa de centralizare şi concentrare a ofertanţilor de turism pe domenii de specialitate. Noţiunea de consum, în cazul majorităţii elementelor de ofertă turistică, este diferită decât în cazul ofertei de mărfuri. Patrimoniul turistic, valorile naturale, istorice etc. nu se consumă efectiv, ci rămân ca volum şi valoare relativ constante. De altfel, odată cu trecerea timpului, unele elemente ale ofertei turistice (de exemplu vestigiile istorice) îşi sporesc valoarea atât intrinsec cât şi sub aspectul forţei de atracţie. În schimb, baza tehnico-materială şi infrastructura se uzează treptat fizic şi moral şi trebuie înnoite, total (de exemplu, mijloacele de transport) sau parţial (dotarea tehnică şi cu mobilier a capacităţilor de cazare), pentru a se asigura funcţionalitatea lor la nivelul exigenţelor turiştilor. În ceea ce priveşte serviciile turistice ce intră în componenţa ofertei, acestea se consumă integral, pe măsura prestărilor lor. Astfel, producţia turistică are un caracter efemer, existând atâta timp cât se manifestă consumul.
Elementele constitutive ale ofertei nu se bucură de aceeaşi importanţă în cadrul ordinii stabilite de către consumator pentru satisfacerea nevoii turistice 102. Această ordine variază de-a lungul anului, existând posibilitatea compensării unora pe seama celorlalte în "ocuparea" timpului afectat călătoriei sau sejurului. De modul în care întreprinderea turistică va combina elementele din structura ofertei sale, astfel încât să se găsească cele mai potrivite căi prin care să se suplinească diminuarea atractivităţii ori absenţa temporară a unor condiţii naturale favorabile satisfacerii cererii, depinde în mare măsură eficacitatea activităţii sale. Cel puţin pe termen scurt oferta de servicii turistice este rigidă fiind determinată de mărimea capacităţilor disponibile ale firmelor, simultaneitatea producţiei şi consumului transformând oferta de servicii în ofertă de capacităţi. Caracterul relativ rigid al ofertei turistice se referă la mai multe aspecte şi anume: - imobilitatea ofertei şi producţiei turistice, care, pentru a-şi dovedi utilitatea prin consum, presupune deplasarea consumatorului în bazinul acesteia, şi nu a produsului în bazinul cererii. Consumul ofertei se realizează pe loc, numai anumite elemente de ofertă mărfurile nealimentare achiziţionate de pe piaţa turistică (amintiri, articole de artizanat specifice zonelor vizitate) - fiind destinate "consumului" în zonele de origine ale turiştilor. - imposibilitatea stocării ofertei, deci a adaptării cantitative a acesteia la nivelul cererii din fiecare perioadă. Aceasta face ca, în cazul existenţei unei inegalităţi între ofertă şi cererea turistică, să se producă pierderi efective pentru operatorul turistic datorită perisabilităţii serviciilor turistice. - rigiditatea în amplasarea capacităţilor de producţie turistică, care sunt localizate "la sursă", deci în perimetrul sau în apropierea elementului de atracţie, ceea ce exclude alte posibilităţi ale localizării producţiei. Oferta de servicii este limitată în timp şi spaţiu la capacităţile de nuclee receptive de care dispune baza materială. Termenul de "nuclee receptive"103 se referă la componentele de bază materială care sunt utilizate pentru procesele de prestaţii turistice: camera single sau patul dintr-o cameră dublă a unui hotel,
102
F. Bran, V. Manole - Specificul marketingului turistic, Tribuna Economică, nr. 22/1997, pag. 32 O. Snak - Managementul serviciilor în turism, Academia Română de Management, Bucureşti, 1994, pag. 28 103
locul ocupat de client la masă într-un restaurant, locul ocupat într-un mijloc de transport (autocar, avion etc.). imposibilitatea adaptării ofertei la oscilaţiile cantitative de tip sezonier ale cererii turistice şi la restructurările calitative ale cererii generate de diversificarea motivaţiilor şi preferinţelor turiştilor. Acest ultim aspect are consecinţe importante asupra eficienţei şi riscurilor investiţiilor în oferta turistică. Inelasticitatea parţială a ofertei comparativ cu cererea este o particularitate care decurge din alte două caracteristici ale serviciilor: forma nematerială şi imposibilitatea stocării acestora. Ca urmare, remarcăm că pe termen scurt, oferta de servicii turistice nu poate fi mărită fără a se periclita calitatea lor. Rigiditatea ofertei turistice determină riscul de vânzare de pe piaţa turistică. Acesta este accentuat de concurenţa substituţională, care caracterizează piaţa turistică, ofertele putând foarte uşor să se substituie unele cu altele (de exemplu, concurenţa dintre litoralul românesc, bulgăresc, turcesc, croat, italian etc.). Punerea în valoare a ofertei turistice implică un volum important de investiţii pentru dotarea turistică destinată elementelor funcţionale (hoteluri, moteluri, restaurante, baruri, pensiuni, baze de tratament etc.) şi recreative (amenajări sportive, piscine, parcuri de distracţii, săli de spectacole etc.). În ansamblul ofertei turistice, putem distinge o ofertă efectivă, care include toate elementele ce sunt posibil de utilizat la un moment dat şi oferta potenţială, care se extinde până la limitele date de posibilităţile viitoare ale ofertei rezultate ca urmare a dezvoltării unora din elementele acesteia (baza tehnico-materială, serviciile turistice etc.). Oferta turistică potenţială (resursele naturale, atracţiile cultural-istorice şi socialeconomice) constituie, de fapt, "materia primă" pentru turism, care se materializează în diferite produse turistice prin activitatea celor ce lucrează în acest sector, activitate concretizată în prestaţii de servicii turistice. Existenţa unei oferte turistice care să corespundă cantitativ, calitativ, structural şi spaţial modului în care se manifestă cererea turistică asigură satisfacerea la un nivel ridicat a acesteia din urmă. Profilarea ofertei impune ca funcţionalitatea sa să fie adaptată particularităţilor sezonalităţii în cadrul fiecărei forme de turism.104 Astfel, va trebui ca 104
V. Olteanu, I. Cetină - Op. cit., pag. 125
oferta montană să fie în concordanţă atât cu cererea de iarnă, cât şi cu cea de vară; oferta balneară să asigure acelaşi efect terapeutic de-a lungul întregului an; baza tehnicomaterială a turismului de litoral să includă dotări care să corespundă cererii şi în perioadele de la capetele de sezon. În ceea ce priveşte dimensionarea optimă a ofertei se impune ca aceasta să fie realizată în raport cu distribuţia sezonieră a cererii. De asemenea, trebuie avut în vedere că nu toate elementele bazei tehnico-materiale sunt solicitate în aceeaşi măsură de-a lungul anului: unele sunt funcţionale numai în sezonul de iarnă sau extrasezon, în timp ce altele sunt necesare numai în sezonul de vară. În principal, spaţiile de cazare reclamă diferenţierea unităţilor, sub aspectul dotării, pentru funcţionarea lor atât în sezonul plin cât şi în extrasezon. Celelalte elemente structurale ale ofertei (spaţii pentru restaurare, dotări de agrement şi social-culturale, mijloace de transport etc.) sunt derivate în raport cu cele de cazare, dar trebuie ţinut seama de faptul că la acestea apelează, în majoritatea cazurilor, şi turişti care nu beneficiază de cazare (care vin pe cont propriu).105 O altă caracteristică a ofertei turistice, ce poate fi prezentată ca o alternativă la rigiditatea acesteia este existenţa în anumite limite a unui efect de substituire a unui tip de ofertă cu altul complementar sau înrudit care satisface motivaţii ce se pot substitui una alteia.106 De exemplu, în condiţiile în care producţia turistică antrenează numai o mică parte din oferta de turism de vacanţă, capacităţile suplimentare din perioada respectivă pot fi valorificate prin producţia de turism de afaceri, întruniri etc. În vederea facilitării utilizării acestei alternative se impune ca elemente constitutive ale ofertei în cauză să aibă un caracter polifuncţional, fiind în măsură să satisfacă mai multe variante de consum fără a fi necesare cheltuieli suplimentare. Dinamica ofertei turistice este mai puţin accentuată comparativ cu cea a ofertei de mărfuri, datorită evoluţiei foarte diferite a elementelor ei componente. Astfel, unele elemente ale ofertei turistice, ca de exemplu valorile naturale, arheologice, folclorice rămân relativ neschimbate perioade îndelungate de timp, iar altele, cum sunt baza tehnico-materială şi prestaţiile de servicii, evoluează cantitativ şi calitativ. Creşterea nivelului calitativ al ofertei este determinată de influenţele progresului tehnic şi ale exigenţelor crescânde ale turiştilor. Creşterea cantitativă a ofertei lărgeşte corespunzător 105 106
F. Bran, V. Manole - Specificul marketingului turistic, Tribuna economică, nr. 23/1897, pag. 23 I. Cristureanu - Op. cit ., pag. 122
proporţiile cererii, asigurând satisfacerea unei mase mai mari de nevoi, în timp ce creşterea calitativă se răsfrânge asupra nivelului de satisfacere a nevoilor, respectiv a cererii turistice. Turistul din zilele noastre doreşte să i se ofere posibilităţi largi de alegere, să găsească o ofertă turistică capabilă să satisfacă cele mai diferite preferinţe. El nu este dispus să facă nici o concesie la calitatea serviciilor turistice care i se oferă. În plus, având în vedere că, în prezent, pe plan mondial oferta turistică excede cererea cu 40%, turistul nemulţumit nu va mai reveni la destinaţia turistică care nu l-a satisfăcut. Standardizarea ofertei turistice este imposibilă107 datorită diversităţii şi caracterului eterogen al serviciilor turistice. Acestea sunt particularizate în funcţie de specificul mediului în care sunt prestate şi individualizate la nivelul fiecărui turist. În plus, datorită diversificării motivaţiilor turistice, lărgirea gamei sortimentale a serviciilor turistice poate să devină aproape nelimitată. Complementaritatea serviciilor turistice constituie o caracteristică a ofertei turistice ce o diferenţiază de oferta bunurilor materiale. Relaţiile de complementaritate se datorează faptului că nevoile de consum turistic nu pot fi satisfăcute de una şi aceeaşi întreprindere. Astfel, turistul consumă împreună prestaţiile diferitelor întreprinderi de cazare, transport, alimentaţie publică etc. Această interdependenţă care există între anumite servicii turistice determină ca aprecierea nivelului calitativ al întregii oferte de servicii să poată fi influenţată negativ de calitatea inferioară a unui singur element al ofertei. De exemplu, prestarea într-un mod necorespunzător a serviciilor de cazare sau restaurare poate afecta imaginea ofertei turistice globale. Atractivitatea unei destinaţii turistice poate fi sporită sau diminuată de existenţa sau absenţa complementarităţii serviciilor turistice prestate în cadrul ei. Serviciile turistice formează un lanţ, în cadrul căreia fiecare verigă trebuie să se situeze la nivelul exigenţelor şi aşteptărilor turiştilor. Această caracteristică decurge din principiul inseparabilităţii serviciilor turistice, în sensul că se presupun unele pe altele (transport cazare - masă - distracţii - odihnă). 3.2. Factorii determinanţi ai ofertei turistice 107
Gh. Postelnicu - Op. cit., pag. 68
Nivelul şi structura ofertei turistice sunt determinate de un ansamblu complex de factori naturali, antropici, servicii turistice. 3.2.1. Factorii naturali ai ofertei turistice primare sunt reprezentaţi de resursele sau potenţialul natural al destinaţiei turistice: relief, peisaj, climă, litoral, ape, faună, floră etc. Valoare relativă a acestora este dată de atractivitatea, caracterul şi accesibiliatea lor. Turiştii solicită aceste valori naturale în mod direct, cu toate că resursele naturale apar pe piaţa turistică ca o componentă particulară a unui produs turistic oferit spre comercializare.108 Ca urmare, putem aprecia că valorile naturale constituie pentru anumite categorii de turişti factorii principali în luarea deciziilor pentru alegerea unei destinaţii turistice şi, în plus, reprezintă condiţia esenţială a creării şi dezvoltării bazei tehnicomateriale a staţiunilor turistice (a ofertei turistice secundare). Resursele naturale există în tot cursul anului, dar ca mijloc de recreare devin atractive numai atunci când întâlnesc anumiţi parametri calitativi acceptaţi de turiştii potenţiali. Schimbările periodice ale condiţiilor naturale sunt provocate, în limitele unei latitudini geografice, de variaţiile climaterice, care atrag după sine modificări cantitative şi calitative ale resurselor naturale (vegetaţie, faună, regim hidrologic, temperatură etc). Variaţiile climaterice pot fi considerate ca un element component de importanţă majoră al atractivităţii resurselor naturale ale unei zone (staţiuni) turistice. În aceasta constă una din cauzele principale ale sezonalităţii ofertei turistice: calitatea resurselor naturale se modifică cu o regularitate constantă în decursul unui an calendaristic şi corespunzător acestor schimbări se înregistrează fluctuaţii pronunţate în volumul cererii turistice. În funcţie de caracteristicile resurselor naturale, acestea formează diferite tipuri de oferte turistice. Astfel, apele curgătoare, lacurile şi litoralul constituie factori determinanţi ai ofertei turismului de odihnă şi de agrement; fondul piscicol şi cinegetic reprezintă baza ofertei turismului de vânătoare şi pescuit sportiv; rezervaţiile naturale, peisajele pitoreşti, pădurile etc. generează forme de turism de odihnă sau turism itinerant; resursele de ape minerale şi termale, lacurile sărate, nămolurile cu calităţi terapeutice, mofetele etc. facilitează dezvoltarea turismului de cură şi tratament balneo-medical.
108
O. Snak - Economia şi organizarea turismului, Ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1976, pag.104
Componentele naturale, antropice, echipamentul şi capacităţile de producţie ale ofertei turistice au ca suport teritoriul.109 Acesta este definitiv în turism pe plan cantitativ, prin "capacitatea de primire a teritoriului” şi, pe plan calitativ, prin "atractivitatea" sa, sau valoarea turistică a teritoriului care poate fi naturală sau creată. Calitatea factorilor naturali care caracterizează o anumită zonă turistică poate fi afectată datorită accentuării tendinţei de concentrare a fluxurilor turistice pe suprafeţe limitate. Ca urmare a apărut conceptul de dezvoltare durabilă în turism, care promovează o serie de principii110 ce se referă la "satisfacerea trebuinţelor prezente fără a compromite capacitatea generaţiilor viitoare de a-şi realiza propriile lor nevoi”111: - mediul natural are o valoare intrinsecă pentru turism: menţinerea sa nealterată are o importanţă vitală pentru generaţiile viitoare - de aceea nu trebuie prejudiciat din considerente pe termen scurt; - turismul trebuie să se constituie într-o activitate pozitivă care să aducă beneficii atât comunităţii locale cât şi vizitatorilor; - relaţia dintre turism şi mediul natural trebuie astfel construită încât dezvoltarea durabilă să fie asigurată pe termen lung; - activitatea turistică trebuie să respecte proporţiile, natura şi caracteristicile locului în care se desfăşoară, fără a permite deteriorarea resurselor, sau a avea un impact economic şi social inacceptabil; - în orice localitate turistică trebuie să se creeze o anumită armonie între trebuinţele vizitatorilor şi interesele comunităţii gazdă. Având în vedere aceste principii şi pentru a atenua presiunea cererii turistice asupra ofertei din anumite zone turistice, specialiştii determină "capacitatea optimă de primire a teritoriului" sau "capacitatea de suport a destinaţiei"112. Aceasta reprezintă numărul maxim de turişti care pot fi primiţi pe un teritoriu fără a prejudicia mediul ambiant, organizarea vieţii în regiunea respectivă şi calitatea serviciilor turistice.
109
C. Cristureanu - Economia şi politica turismului internaţional , Ed. ABEONA, Bucureşti, 1992, pag. 122 English Tourist Board - Tourism and the Enviromment: Maintaining the Balance, ETB, London, 1991 111 World Commission on Enviromment and Development - Our Common Future, Brundtland Report, Oxford Universty Press, New-York, 1987 112 E. Shelby - A conceptual framework for carryng capacity determination, Leisure Sciences, vol. 6, nr.4, pag. 433 110
Valoarea teritoriului în calitate de determinant al ofertei turistice se găseşte în relaţie directă cu: - accesibilitatea şi atractivitatea sa; - frumuseţea naturală a peisajului; - configuraţia spaţială (masive muntoase, podişuri, câmpii, râuri, lacuri, litoral etc.); condiţiile meteorologice specifice: tipul climatului, nivelul şi frecvenţa precipitaţiilor, intensitatea activităţii solare ş.a; valoarea terapeutică a factorilor naturali de cură (nămol, izvoare minerale şi termale ş.a); originalitatea, frecvenţa şi diversitatea florei şi faunei; valoarea patrimoniului cultural şi istoric: artă, obiective istorice, religioase, folclor, artizanat; poziţia ofertei faţă de bazinul cererii, respectiv faţă de fluxurile circulaţiei turistice. Forma grafică a variaţiei atractivităţii unui teritoriu în funcţie de distanţa faţă de bazinul cererii este reprezentată în Figura nr. 1.3. :
Atractivitate
I II Distanţa D0 Fig. nr. 1.3. Atractivitatea unui teritoriu turistic, în funcţie de distanţa faţă de bazinul cererii Remarcăm existenţa a două zone de atracţie: zona I, în care atracţia creşte proporţional cu distanţa, şi zona II, în care atracţia este invers proporţională faţă de
distanţă113. Distanţa optimă poate fi, de exemplu, distanţa parcursă în decursul unei singure zile (ce-ar presupune un grad de oboseală acceptabil) sau distanţa exprimată prin costul transportului şi care se află într-un raport optim faţă de costul unei vacanţe. Ca urmare, atractivitatea unui teritoriu situat la distanţa "d" este în funcţie de costul transportului (c) şi de oboseala sau efortul fizic determinat de parcurgerea distanţei (x): At = A(d,c,x), unde: At = funcţia de atractivitate 3.2.2. Factorii antropici ai ofertei turistice se referă la patrimoniul istoric, artistic şi cultural, infrastructura şi superstructura turismului. Patrimoniul istoric, artistic şi cultural cuprinde resurse care motivează turiştii să întreprindă călătorii având ca destinaţii aceste elemente determinante ale ofertei turistice. Importanţa resurselor culturale şi artistice este justificată de caracterul lor original, specific care oferă posibilitatea diferenţierii producţiei turistice în relaţia cu piaţa internaţională. Existenţa unei infrastructuri adecvate este esenţială pentru ca oferta turistică potenţială să se transforme în ofertă reală (efectivă) prin facilitarea accesului turiştilor la localităţile, zonele sau ţările turistice. Aceasta se realizează prin intermediul drumurilor, şoselelor, autostrăzilor, căilor ferate, porturilor, aeroporturilor (necesare derulării transportului), al utilităţilor legate de electricitate, apă, canalizare, comunicaţii şi al altor servicii (sănătate, poştă, asigurări etc.). Superstructura turismului sau baza tehnico-materială a acestuia este formată din structurile de primire turistice care sunt construcţii şi amenajări destinate (prin proiectare şi execuţie) cazării turiştilor, servirii mesei, agrementului, transportului acestora sau tratamentului balnear. Astfel, baza tehnico-materială a turismului cuprinde114: - mijloace principale de cazare (hoteluri, moteluri, hanuri, pensiuni, vile); - mijloace complementare de cazare (popasuri turistice, tabere, cămine, sate de vacanţă); - mijloace intermediare de cazare (campinguri, locuinţe particulare etc.); - capacităţi destinate alimentaţiei publice (restaurante, cantine); 113 114
I. Cosmescu - Turismul, fenomen complex contemporan, Ed. Economică, Bucureşti, 1998, pag. 122 Gh. Postelnicu - Economia turismului, Univ. Creşstină "Dimitrie Cantemir", Cluj-Napoca, 1999, pag.61
- capacităţi destinate întreţinerii sănătăţii (sanatorii, case de odihnă, policlinici, dispensare); - construcţii şi instalaţii necesare prestării unor servicii curente şi administrative (magazine pentru comerţ, spălătorii, frizerii, oficii bancare, agenţii de voiaj etc.); - baza tehnico-materială pentru agrement şi cultură (parcuri, terenuri şi săli de sport, cinematografe, săli de concerte, cazinouri, baruri, cluburi de noapte, mijloace de transport pe cablu, alte instalaţii şi dotări specifice). Baza materială a turismului prezintă o serie de particularităţi115 ce ţin de specificul ofertei turistice: - corespondenţa dintre baza tehnico-materială şi resursele naturale turistice, atât pe plan calitativ-structural, cât şi pe plan cantitativ, ca volum al dotărilor. De exemplu, construirea unei baze de tratament balnear este condiţionată de existenţa unor resurse de ape termale; - adaptarea bazei tehnico-materiale unui anumit segment al cererii turistice este o particularitate generată de rigiditatea ofertei turistice. În general, racordarea bazei tehnico-materiale se face la cel mai apropiat segment al cererii turistice, ţinând seama de importanţa distanţei în direcţionarea cererii; - capacităţile de producţie turistică necesită echipamente de valoare ridicată. Aceasta înseamnă că resursele de capital reprezintă un factor determinant al producţiei turistice; - raportul, în general, invers proporţional între efortul investiţional şi calitatea atracţiei turistice a resurselor naturale. Astfel, lipsa resurselor naturale atractive poate fi suplinită prin realizarea unor investiţii ridicate în baza tehnico-materială, iar abundenţa resurselor naturale originale şi atractive necesită investiţii specifice cu mult mai reduse pentru echipamentul turistic. 3.2.3. Serviciile turistice constituie ponderea majoritară a ofertei turistice. Structura serviciilor oferite pe piaţa turistică cuprinde116: 1. Servicii pentru pregătirea consumului turistic, legate de organizarea voiajelor, publicitate, informarea clienţilor, elaborarea programelor de călătorie pe diferite itinerare, 115 116
I. Cosmescu - Op. cit., pag. 125 Gh. Postelnicu - Introducere în teoria şi practica turismului, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1997, pag.81
editarea editarea ghidurilor ghidurilor şi hărţilor hărţilor turistice, turistice, rezervarea serviciilo serviciilorr pe itin itinerarele erarele solicitate, solicitate, procurarea documentelor de călătorie, obţinerea vizelor turistice etc. 2. Servicii de bază în care se includ: a) servicii de transport turistic (în cazul în care turiştii solicită agenţiilor de voiaj să le asigure asemenea servicii); b) servicii de cazare, care constau în asigurarea condiţiilor pentru înnoptarea turiştilor în diferite tipuri de structuri de primire; c) servicii de alimentaţie. 3. Servicii complementare sunt prestate pentru asigurarea petrecerii agreabile a timpului liber al turiştilor (agrement, distracţii, activităţi sportive, excursii, manifestări cultural-artistice, închirieri de autoturisme şi materiale sportive ş.a). 4. Servici Serviciii cu caracte caracterr specia special: l: tratam tratamente ente balneo balneo-med -medica icale, le, servici serviciii pentru pentru turismul de întruniri, pentru acţiunile de vânătoare şi pescuit sportiv etc.; 5. Servicii Servicii nespecifi nespecifice: ce: reparaţii reparaţii şi întreţinere întreţinere,, telecomunic telecomunicaţii, aţii, poştă, schimb schimb valutar etc. Oferta Oferta turist turistică ică,, în calita calitatea tea sa de subsis subsistem tem al sistem sistemulu uluii pieţei pieţei,, cuprind cuprindee presta prestaţii ţiile le turist turistice ice sub forma forma unei unei succes succesiun iunii de servic servicii ii cu caract caracter er specif specific ic sau nespecific a căror prestare este dependentă de materializarea prin consum a cererii turistice. turistice. Combinarea acestor categorii categorii de servicii servicii turistice generează oferte turistice turistice diferite, diferite, iar clasa calitativă calitativă a fiecărui fiecărui tip de serviciu imprimă ofertei turistice turistice globale globale un anumit nivel calitativ. Pentru a reuşi să se impună pe o piaţă caracterizată printr-o concurenţă acerbă, organizatorii organizatorii de turism turism şi prestatorii prestatorii de servicii turistice turistice trebuie trebuie să desfăşoare un proces continuu de diversificare a ofertei lor turistice. Strategia diversificării serviciilor turistice trebuie concepută astfel încât, în funcţie de resursele turistice primare şi secundare ale unei zone, să răspundă la următoarele necesităţi117: - gama serviciilor oferite să stimuleze prin diversitatea şi atractivitatea lor pe fiecare turist, pentru ca acesta să solicite cât mai multe prestaţii, să-l cointereseze să-şi turism , Academia Română de Management, O. Snak - Managementul serviciilor în turism, Management, Bucureşti, Bucureşti, 1994, pag. 154
117
prelungească sejurul său şi să-l convingă să revină si în viitor la aceeaşi destinaţie turistică apelând la aceiaşi prestatori de servicii turistice; - să ofere alternative şi posibilităţi de petrecere agreabilă a timpului liber în orice împrejurare şi în orice oră din zi; - să permită substituirea neforţată, în funcţie de împrejurările dictate de condiţiile locale concrete, a unei variante de oferte de servicii cu o alta variantă de ofertă, având un conţinut la fel de atractiv, capabilă să satisfacă pe deplin preferinţele turistului; - să permită compensarea reducerii volumului de activităţi turistice provocat de trendul ce se manifestă pe plan mondial de scurtare a duratei unui sejur mediu într-o staţiune sau într-o ţară, prin intensificarea ofertelor atractive, în măsură să genereze creşterea solicitărilor de servicii turistice pe fiecare zi/turist dintr-o unitate de sejur mediu. Standa Standardi rdizare zareaa servici serviciil ilor or turist turistice ice la nivelu nivelull întregi întregiii oferte oferte este este imposi imposibil bilăă datorită diversităţii şi eterogenităţii lor. Această ultimă caracteristică este particularizată de specificul mediului in care sunt prestate serviciile turistice şi de individualizarea lor la nivelul consumatorului. Posibilităţile de lărgire a gamei serviciilor turistice se multiplică în mod proporţional cu diversificarea motivaţiilor turiştilor şi a ofertelor sectorului terţiar. Nivelul calitativ al serviciilor turistice este esenţial în procesul de apreciere a ofertei de către consumatori. Astfel, se ştie că turistul poate admite o cameră mai mică, o mâncare redusă cantitativ, dar nu trece cu vederea lipsa curăţeniei grupului sanitar şi nici lipsa de bunăvoinţă a personalului care asigură servirea turistică. 3.2.4. Forţa de muncă influenţează dimensiunea, calitatea şi localizarea ofertei turistice prin gradul de specializare şi nivelul de calificare. Între lucrătorul din turism implicat în prestarea serviciilor şi consumatorul acestora intervin raporturi directe, în care satisfacerea nevoilor de consum se face în condiţii de creştere continuă a experienţei şi exigenţelor exigenţelor personale ale turiştilo turiştilorr acumulate acumulate din călătorii călătorii anterioare. Aceasta impune o creştere creştere a nivelului nivelului profesional profesional al personalului personalului din turism, turism, o adaptare adaptare rapidă la cerinţele cerinţele pieţei mondiale. Este adevărat însă că necesarul de muncă înalt calificată în turism este mai redus decât pentru celelalte domenii de activitate ale sectorului terţiar. Astfel, deşi calitatea muncii are o importanţă deosebită, ocuparea multor funcţii, din unităţile de cazare de exemplu, solicită un nivel redus de calificare.
În prezent, pe plan mondial se remarcă tendinţa ridicării calitative a ofertei datorită unei specializări accentuate a personalului ce lucrează în cadrul firmelor de turism turism.. Divers Diversifi ificare careaa şi specia specializ lizarea area profesi profesiilo ilorr turist turistice ice asigură asigură succes succesul ul oferte oferteii turistice. 3.3. Ofertanţii de pe piaţa turismului Pe piaţa turistică activează o gamă largă de ofertanţi care pot fi clasificaţi în funcţie de mai multe criterii, în categorii diferite. În funcţie de natura activităţii desfăşurate, întreprinderile turistice se împart în două grupe distincte: I. agenţi prestatori direcţi de servicii turistice II. agenţ agenţii care care au ca obiec obiectt de acti activi vita tate te promo promova vare reaa şi come comerc rcia iali liza zarea rea de aranjamente turistice în ţară şi străinătate, cu rol de intermediar între agenţii economici prestatori direcţi de servicii turistice şi turişti. I. Agenţii prestatori direcţi de servicii turistice desfăşoară activităţi economice diverse având rolul de a satisface o cerere turistică complexă, corespunzătoare unor motivaţii turistice eterogene. Specia Specialiş liştii tii Organiz Organizaţi aţiei ei Mondial Mondialee a Turism Turismulu uluii au realiza realizatt o "Clasi "Clasific ficare are Internaţională Standard a Activităţilor din Turism”, care identifică o serie de activităţi economice care au în totalitate sau numai parţial un caracter turistic. Conform acesteia, principalii agenţi economici prestatori de servicii în totalitate turistice (prestatori direcţi) sunt: a) Agenţi Agenţi prestatori prestatori de servicii servicii de transport transport turistic pe calea ferată, rutier, aerian, naval (maritim sau fluvial), naţional sau internaţional, inclusiv transportul turistic pe cablu în zonele montane; b) Agenţi prestatori de servicii hoteliere şi servirea mesei în localităţi şi staţiuni, pe trasee turistice; c) Agenţi prestatori de servicii de tratament în cadrul staţiunilor balnear-turistice sau localităţilor cu dotări balneare;
d) Agenţi prestatori de servicii de agrement-divertisment sportiv, cultural, distractiv şi alte asemenea activităţi destinate turiştilor aflaţi în localităţile, staţiunile sau pe traseele turistice; e) Agenţi prestatori de servicii complementare pentru turişti sau agenţii de turism: unele servicii financiar - bancare, servicii de asigurări, servicii de vize, rezervări închirieri (mijloace de transport, echipamente sportive etc.) cercetare, învăţământ educaţie, informaţii, consultanţă, proiectări, construcţii turistice, protecţie, asociaţii profesionale, realizarea de materiale publicitare. În grupa agenţilor economici cu activitate turistică parţială se cuprind: întreprinderile furnizoare de gaze, electricitate, construcţii, textile, industriale, agricole, majoritatea întreprinderilor financiar - bancare, farmaceutice, transport urban, telecomunicaţii ş.a, precum şi o parte din unităţile de servire a mesei, culturale, sportive şi de divertisment care prestează servicii atât pentru turişti, cât şi pentru populaţia rezidentă. Conform legislaţiei şi uzanţelor din ţările dezvoltate, unităţile specializate în prestări servicii pentru turişti se clasifică pe stele sau categorii, în funcţie de nivelul de confort şi calitatea serviciilor oferite. Pentru alinierea la practica internaţională, în România a fost adoptată legislaţia referitoare la ierarhizarea unităţilor economice cu scop lucrativ care prestează servicii turistice de cazare şi alimentaţie.118 În cadrul acestor acte normative, termenul de "structuri de primire turistică" este definit ca fiind orice construcţii şi amenajări destinate prin proiectare şi execuţie cazării sau servirii mesei pentru turişti, inclusiv serviciile specifice aferente. Structurile de primire turistice se împart în două grupe mari: structuri de primire cu funcţiuni de cazare turistică (unităţi de cazare) şi unităţi de alimentaţie destinate servirii turiştilor. 1) Unităţile de cazare turistică cuprind localurile de utilitate publică clasificate şi amenajate astfel încât să permită cazarea turiştilor şi prestarea de servicii specifice, potrivit categoriei de încadrare. Ele se clasifică pe stele, în funcţie de caracteristicile constructive, calitatea dotărilor, a instalaţiilor şi serviciilor prestate. 118
Ordinul Ministerului Turismului nr.56/1995 pentru aprobarea Normelor metodologice şI a criteriilor privind clasificarea pe stele şi categorii a structurilor de primire turistice, M.O. Partea I, nr. 220/25 sept. 1995
Tipurile de unităţi de cazare turistică care funcţionează în România şi numărul de stele în care pot fi clasificate sunt: 1. Hoteluri 1-5 stele 2. Hoteluri-apartament de 2-5 stele 3. Moteluri de 1-3 stele 4. Vile de 1-5 stele 5. Cabane de 1-3 stele 6. Bungalouri de 1-3 stele 7. Sate de vacanţe de 2,3 stele 8. Campinguri de 1-4 stele 9. Pensiuni turistice de 1-4 stele 10. Pensiuni agroturistice de 1-3 stele 11. Camere de închiriat în locuinţe familiale de 1-3 stele 12. Nave fluviale şi maritime de 1-5 stele Clasificarea are rol de a asigura protecţia prin prezentarea codificată a nivelului de confort şi a calităţii serviciilor oferite. Unităţile de cazare, prin flexibilitatea serviciilor prestate, prin capacitatea lor de adaptare la nevoile clientelei, pot determina creşterea sau diminuarea pieţei turistice, în funcţie de creşterea sau scăderea calităţii serviciilor ce sunt oferite turiştilor. 2. Unităţile de alimentaţie destinate servirii turiştilor efectuează un ansamblu de activităţi de pregătire şi prezentare a preparatelor culinare, de cofetărie-patiserie, a băuturilor, cu serviciile specifice aferente consumului acestora, precum şi crearea unei ambianţe de destindere şi bună dispoziţie pentru consumatori: Particularitatea activităţii în sectorul de alimentaţie publică faţă de celelalte sectoare ale comerţului cu amănuntul constă în faptul că vânzarea şi consumul produselor se face, de regulă, pe loc şi se îmbină cu procesul de producţie a preparatelor culinare şi de cofetărie - patiserie119. Tipurile de unităţi de alimentaţie destinate servirii turiştilor care funcţionează în România şi categoriile de încadrare sunt: Tabel
Tipul de unitate
Categoria
M. Naghi (coordonator) - Managementul unităţilor din turism şi comerţ , vol. I, Editura Geoge Bariţiu, Cluj-Napoca, 1999, pag. 152 119
nr.1.8
Lux
I
II
III
2
3
4
5
x
x
x
x
x x x x x
x x x x x x x x
x x x x x x x x
x x x x
x x x x -
x x x x x
x x x x
x
. Tipuri de unităţi de alime ntaţie Nr. crt. 0 1. 1.1 1.2 1.2.1 1.2.2 1.2.3 1.2.4 1.3 1.4 1.5 1.6 2. 2.1 2.2 2.3 2.4 2.5 0 3. 3.1 3.2 3.3 3.4 4. 5.
1 RESTAURANT Clasic Specializat Pescăresc-vânătoresc Dietetic, lacto-vegetarian Rotiserie, zahana Familial, pensiune Cu specific naţional sau local Braserie Berării Grădina de vară BAR Bar de noapte Bar de zi Cafe-bar, cafenea Disco-bar (discotecă, videotecă) Bufet - bar
1 2 3 4 5 Unităţi tip FAST FOOD Restaurant autoservire x x x Bufet tip expres x x x Pizzerie x x x Snack - bar x x x COFETĂRIE x x x x Patiserie, plăcintărie, covrigărie x x x Sursa: Ordinul Ministerului Turismului nr.56/1995, publicat în M.O. Partea I, nr.
220/1995
Unităţile de alimentaţie destinate servirii turiştilor, care sunt integrate în unităţile de cazare turistică, se clasifică odată cu acestea, asigurându-se, de regulă, următoarea corelaţie: Tabel nr.1.9. Corelatia între categoria unităţii de cazare şi cea a unităţii de alimentaţie Categoria unităţii de cazare de alimentaţie publică 5 şi 4 stele Lux 3 şi 2 stele Categoria I 1 stea Categoria II şi III Sursa: Ordinul Ministerului Comerţului şi Turismului nr. 87/1992 Criteriile utilizate pentru clasificarea unităţilor de alimentaţie destinate servirii turiştilor în cele patru categorii: Lux, I, II, III sunt sintetizate în următoarele grupe referitoare la: - felul construcţiei şi instalaţiilor; - amenajările şi dotările interioare din saloane; - dotarea cu inventar de servire; - serviciile suplimentare oferite consumatorilor; - calificarea personalului unităţii. II. Agenţii de turism cu rol de intermediar între agenţii economici prestatori direcţi de servicii şi turişti se clasifică în 120: a) Agenţii tour-operatoare specializate numai în organizarea de aranjamente turistice, pe care le comercializează pe bază de contracte prin intermediul altor agenţii de turism; b) Agenţii de turism detailiste cu activitate de vânzare a aranjamentelor turistice organizate de tour-operatori (similar cu agenţiile de voiaj din străinătate); c) Agenţii cu activitate mixtă de tour-operatori şi de vânzare directă către turişti a aranjamentelor turistice proprii sau ale altor tour-operatori.
IV. TENDINŢE PE PIAŢA TURISTICĂ 120
G. Stănciulescu - Op. cit., pag. 18
În prezent, pe piaţa turistică mondială se înregistrează o concurenţă acerbă, atât între firmele de turism, cât şi între diferitele destinaţii turistice. Confruntaţi cu o libertate mai largă de alegere, cu o ofertă mai diversificată, clienţii devin mai exigenţi şi mai dificil de satisfăcut. Ei cer un nivel înalt de calitate a serviciilor, valoare ridicată şi preţuri cât mai reduse. Pentru a supravieţui şi a se dezvolta în cadrul acestei pieţe, a cumpărătorului, întreprinderile turistice trebuie să elaboreze şi să pună în practică strategii şi politici de marketing eficiente în vederea atragerii şi fidelizării clientelei turistice. Având în vedere competiţia ce există pe piaţa turistică, este relevantă prezentarea prognozei evoluţiei acesteia pentru anul 2010121: I. Asia de Est - Pacific reprezintă zona cu evoluţia cea mai rapidă, ajungând la o pondere de 22% din piaţa turistică, cu un ritm de creştere de 12% pe an; II. Asia de Sud va înregistra o stagnare; la sfârşitul perioadei analizate ponderea sa va fi de 1% în turismul mondial, cu o creştere de sub 1% pe an; III. Africa va fi caracterizată printr-o atracţie în scădere (- 1% pe an ), astfel încât ponderea acesteia pe piaţa turistică mondială va fi de 0,9% în 2010; IV. Orientul Apropiat va înregistra de asemenea un declin al cererii turistice, ajungând în anul 2010 la o pondere de 2%; V. Europa îşi va menţine poziţia dominantă pe piaţa turistică internaţională, deţinând peste 50% din aceasta în 2010. De altfel, starea de saturaţie a pieţei turistice europene persistă de mai mult timp, câteva state cum sunt Franţa, Spania, Italia, Marea Britanie ş.a., situându-se în topul clasamentelor întocmite de Organizaţia Mondială a Turismului. Ţările din Europa de Est constituie un segment de piaţă care va cunoaşte o creştere pe măsura creşterii nivelului veniturilor populaţiei şi calităţii serviciilor turistice prestate. VI. Americile vor reprezenta o zonă a pieţei turistice mondiale ce va înregistra un declin al cererii turistice, ajungând la 19% în 2010. Piaţa mondială a turismului a intrat într-o nouă fază a evoluţiei sale, prin maturizarea turistului în calitate de consumator, dar şi a industriei specifice, apreciată ca 121
World Tourism Organization - Tourism Market Trends, 1999, pag. 84
cea mai voluminoasă ramură din lume. Noul tip de turist este mai experimentat, mai sofisticat şi mai exigent. În legătura cu definirea segmentelor de piaţă turistică, merită a fi menţionate tezele centrale ale transformării valorilor stabilite de Axel Schorand122: - scăderea importanţei muncii în paralel cu creşterea importanţei timpului liber; - reducerea importanţei valorilor sociale concomitent cu creşterea importanţei valorilor individuale; - reducerea preocupării lumii contemporane cu privire la apărarea militară şi "războiul rece" şi creşterea importanţei acordate evitării distrugerii mediului natural. Segmentarea pieţei turistice va deveni din ce în ce mai detaliată, astfel încât produsele să fie strict adaptate dorinţelor specifice fiecărui segment. Deşi în prezent interesele speciale legate de călătoriile turistice (de exemplu, hobbiuri, sport, atracţii culturale) constituie segmente reduse de piaţă, în viitor se aşteaptă să cunoască o creştere rapidă. O alta tendinţă importantă în acest domeniu al sectorului terţiar o constituie accentuarea globalizării pieţei turistice. Industria ospitalităţii a cunoscut o accelerare a procesului de pătrundere a corporaţiilor multinaţionale pe întreaga piaţă turistică123. În plus, are loc un fenomen de convergenţă a gusturilor turiştilor şi a preferinţelor lor pentru un anumit standard al calităţii serviciilor turistice. Marile firme turistice au cucerit o pondere şi o influenţă crescândă pe piaţă, ajungându-se la un proces de concentrare a industriei turismului. Exemplul cel mai relevant pentru reliefarea tendinţelor de tehnologizare, globalizare şi concentrare pe piaţa turistică îl constituie dezvoltarea sistemelor de rezervare computerizate la nivel mondial. Turismul a devenit o industrie mondială prin internaţionalizarea clientelei şi mondializarea producătorilor de voiaje turistice (de exemplu, Club Méditerrannée sau Touristick Union International). În ceea ce priveşte formele de turism practicate, în completarea turismului de vacanţă s-a dezvoltat o importantă piaţă pentru turismul de afaceri. Aceasta se bucură de o atenţie deosebită, deoarece oamenii de afaceri cheltuiesc de două ori mai mult decât turiştii obişnuiţi într-o călătorie. În plus, această categorie aparte de turişti se deplasează de mai multe ori pe an, turismul de afaceri nefiind influenţat de o anumită sezonalitate. 122 123
A. Schorand - Tourismus, Roth, Munchen, 1993, pag. 4 Gh. Postelnicu - Op.cit., pag. 171
În cadrul pieţei globale, s-au dezvoltat o serie de pieţe mai mici, a organizatorilor de întâlniri, convenţii, congrese, expoziţii. Centre care organizează astfel de reuniuni pot fi găsite în aproape orice oraş important al lumii. Oraşele asiatice (de exemplu Jakarta, Hong Kong şi Singapore) şi-au dezvoltat în ultimii ani astfel de facilităţi, concurând cu succes pe cele din Europa şi America de Nord. Cu toate că oferta turistică este încă puternic standardizată, competiţia tot mai acerbă din domeniul turistic determină o utilizare tot mai frecventă a ofertei flexibile, modulare, personalizate. Acest tip de ofertă poate determina o satisfacţie sporită din partea clienţilor, care pot experimenta un pachet turistic variat şi adaptat la cerinţele lor specifice. Oferta turistică înregistrează o tendinţă de diversificare ca urmare a diversificării cererii turistice şi a formelor circulaţiei turistice. Asistăm astfel, în perioada ultimilor ani, la sporirea preocupărilor menite să asigure o gamă tot mai mare de produse turistice, capabile să satisfacă o sferă largă de preferinţe. Fenomenele care se manifestă în structura pieţei turistice mondiale pun în evidenţă, pe de o parte caracterul peren al majorităţii motivaţiilor ce stau la baza practicării turismului şi, pe de altă parte, apariţia de noi mobiluri. Cererea şi oferta de turism ieftin vor creşte şi datorită noului şi imensului segment de piaţă localizat în ţările est-europene şi în mai mică măsură, în America Latină. Între statele din centrul şi estul Europei, România este considerată ţara înzestrată cu cele mai bogate şi variate resurse turistice naturale şi antropice, fapt ce-i conferă o mare disponibilitate pentru turism. Perioada de tranziţie spre economia de piaţă prin care trece România la ora actuală face dificilă dezvoltarea turismului, care însă pe viitor ar putea cunoaşte un avânt pe măsura potenţialului disponibil. Revelatoare în acest sens este declaraţia secretarului general al Organizaţiei Mondiale a Turismului:"O ţară care are în patrimoniul său Delta Dunării, Litoralul Mării Negre, Mănăstirile din Nordul Moldovei şi numeroase staţiuni de cură balneară ar putea trăi şi prospera numai din turism". Fără excepţii notabile, atât specialiştii din România cât şi cei din străinătate sunt de acord cu faptul că potenţialul turismului românesc ar putea concura cu oferta turistică a oricărei alte ţări din lume, contribuind la creşterea veniturilor obţinute din schimburile externe.
În prezent, însă, industria ospitalităţii în România se confruntă cu probleme precum: declinul abrupt al cererii turistice interne şi externe (numărul sosirilor vizitatorilor străini în România a scăzut de la 6.401.116 turişti în 1992 la 4.938.400 în 2001, iar numărul plecărilor vizitatorilor români în străinătate a scăzut de la 10.904.505 în 1992 la 6.408.108 în 2001), un produs turistic învechit, standardul scăzut al serviciilor oferite care nu satisfac aşteptările turiştilor, tarife şi preţuri mult prea mari în comparaţie cu calitatea serviciilor oferite, o promovare insuficientă. În plus, după 1989, din cauza scăderii nivelului veniturilor reale ale populaţiei, a avut loc o restructurare a priorităţilor de consum în defavoarea turismului. Restructurarea economică, inflaţia, privatizarea, descentralizarea, noile iniţiative legislative au determinat răsturnarea sistemului de valori, reorientarea intereselor de grup şi individuale, conflictele dintre vechile mentalităţi şi noile direcţii în care s-a angajat societatea românească, toate acestea având efecte puternice şi haotice atât asupra mecanismelor socio-economice, cât şi asupra atitudinilor individuale. România are un avantaj esenţial faţă de alte ţări, prin faptul că, datorită unui potenţial turistic bogat şi variat, poate oferi, în mod practic, toate formele de turism solicitate: sejur pe litoral, în staţiunile de munte, în staţiunile balneoclimaterice, de sporturi de iarnă, vânătoare, pescuit, circuite turistice culturale. Acest potenţial turistic românesc însă este insuficient pentru a reprezenta o reală şi puternică atracţie turistică, deoarece, aşa cum relevă un studiu realizat de firma britanică de consultanţă Horwath, România se prezintă în faţa turiştilor străini cu un "produs turistic depăşit, o ofertă inadecvată pentru recreerea şi petrecerea timpului liber, cu o stare fizică a dotărilor ce reflectă lipsa întreţinerii şi investiţiei". Oferta structurilor de primire turistice se caracterizează prin rigiditate, ponderea hotelurilor de una şi două stele fiind foarte mare (85%). La acestea se adaugă absenţa din dotarea lor a elementelor tehnice impuse de standardele internaţionale, slaba afiliere la lanţurile hoteliere consacrate pe plan mondial, precum şi la sistemul computerizat de rezervare a locurilor.124 În schimb, una din particularităţile pieţei turistice interne constă în dezvoltarea turismului de sfârşit de săptămână care se concretizează în sejururi scurte în zone preorăşeneşti sau rurale, în staţiuni balneoclimaterice, în drumeţii montane. 124
Gh. Postelnicu - Op. cit ., pag. 180
Se remarcă de asemenea insuficienta diversificare a serviciilor turistice oferite pe piaţă şi calitatea slabă a acestora ca şi a infrastructurii specifice turismului. În plus, se constată carenţe în adaptabilitatea ofertei turistice româneşti la cererea turistică internă şi internaţională, valorificarea necorespunzătoare a resurselor turistice, fapt ce a contribuit la diminuarea valorii de piaţă a acestora şi la prezentarea necompetitivă a produselor turistice la nivel internaţional. Revenind la tendinţele pieţei turistice pe plan mondial, să menţionăm că Organizaţia Mondială a Turismului prognozează o creştere a circulaţiei turistice internaţionale, astfel încât, în anul 2020, aceasta va înregistra 1,6 miliarde turişti ce vor aduce încasări de peste 2000 miliarde dolari.125 Analiştii turismului consideră că piaţa turistică, incontestabil legată de dezvoltarea mijloacelor de transport, nu se va putea lărgi decât prin atragerea clienţilor ale căror venituri sunt mai modeste. Fenomenele binecunoscute ale superurbanizării, transformărilor tehnologice, influenţa tot mai mare a birocraţiei, poluării etc., vor determina ca nevoia de turism să devină din ce în ce mai acută. Piaţa industriei ospitalităţii va continua să crească, influenţând economiile în general şi pe cele ale zonelor turistice în particular. Problemele reglării fluxurilor turistice vor deveni din ce în ce mai stringente şi va fi necesar să se asigure pe perioada întregului an rentabilitatea echipamentelor turistice, dacă se va dori oferirea unor produse turistice ieftine, care să satisfacă cererea unor clienţi din ce în ce mai puţin bogaţi. Creşterea numărului de turişti implică, de asemenea, dezvoltarea unor forme diferite de turism, deoarece toţi aceşti noi clienţi nu vor putea să consume în acelaşi timp acelaşi tip de spaţiu şi divertisment. Cererea turistică va trebui orientată spre munte, mare, oraşe, zone rurale etc., astfel încât să se încerce o repartizare armonioasă a acestor consumatori în scopul evitării depăşirii capacităţii de suport a destinaţiilor. Aşa cum prefigurează Alvin Toffler, sectorul terţiar va fi caracterizat prin mutaţii cu privire la preocupările tot mai pregnante de adaptare a serviciilor la "cererile psihologice" speciale ale clienţilor, transformând cel mai banal serviciu într-un eveniment prefabricat, oferit într-o ambianţă şi un decor deosebite, menite să suscite imaginaţia consumatorului şi să satisfacă într-o măsură mai mare preferinţele acestuia. Serviciile 125
OMT - Les pérspectives du marché touristique a l'horizon de l'an 2000 et au-dela, Madrid , 1999, pag. 14
