Cuprins Introducere..........................................................................................................................2 Capitolul I Obiectul și Metoda Analizei Economico-Financiare...................................5 1.1.Definirea obiectului analizei economico-financiare…………………………………...5 1.2.Necesitatea analizei ca metodă a cunoaşterii şi utilizatorii rezultatelor acesteia……...6 1.3.Tipologia analizei economico-financiar……………………………………………….9 Capitolul II Analiza indicatorului “Profit”…………………………………………..13 2.1. Noțiunea de profit și importanța acestuia..................................................................13 2.2. Analiza structurală a profitului……………………………………………………..15 2.3. Analiza factorială a profitului (pierderii)…………………………………………...19
Capitolul III Analiza Indicatorului “Stocurile de Marfuri si Materiale"………….22 3.1. Componenţa, caracteristica şi clasificarea stocurilor de mărfuri şi materiale……...22 3.2. Analiza structurală a stocurilor ................................................................................25 3.3. Analiza factorială a stocurilor de mărfuri și materiale..............................................27 Concluzie.........................................................................................................................29 Bibliografie.....................................................................................................................30
1
INTRODUCERE Activitatea intensă a oricărei întreprinderi, buna cunoaştere a evoluţiei şi performanţelor acesteia, ca rezultat al activităţii, a scopurilor şi obiectivelor urmărite de manageri transformă analiza economico-financiară într-o disciplină de importanţă hotărîtoare atît pentru formarea unor economişti bine pregătiţi, cît şi pentru specialiştii din domeniul financiar-bancar. Analiza economico-financiară, ca disciplină de specialitate este destul de actuală, deoarece presupune studiul permanent al performanţelor economico-financiare, însuşirea unui ansamblu de metode şi tehnici de analiză, cunoaşterea procesului de formare şi, mai ales, identificarea măsurilor în evoluţia fenomenelor şi proceselor economice şi financiare. În economia de piaţă, analiza economico-financiară este instrument de bază al managerilor în abordarea deciziilor şi supravegherea activităţii desfăşurate în scopul creşterii eficienţei. Activitatea de analiză economico-financiară se aplică pe larg atît în RepublicaMoldova, cît şi în străinătate şi valorifică experienţă activităţii de peste o jumatate de secol. Piaţa ca mecanism de reglare a funcţionării economiei are un impact complex şi permanent asupra deciziilor libere şi autonome ale agenţilor economici privind opţiunile în alocarea resurselor, dimensiunea alocării, respectiv investirii, eficienţa utilizării lor în vederea asigurării marjei concurenţiale, a viabilităţii. În acest context s-a definit ca necesitate şi utilitate analiza economico-financiară ca instrument operational de urmarire si verificare a functionarii sistemului economic, in scopul descoperirii disfunctionalotatilor aparute in subsistemele acestuia, al cauzelor acestora si a posibilitatilor de eliminare a lor. Analizei economico-financiare revine un rol important atât în activitatea de fundamentare şi aplicare a deciziilor curente şi de perspectivă, cât şi în etapa de control a realizării deciziilor adoptate. Practica economică a confirmat pe deplin faptul că în condiţiile economiei moderne, a complexităţii şi caracterului ei dinamic, conducerea activităţii economicofinanciare nu poate fi concepută decât prin adoptarea unor decizii fundamentate pe o analiză amplă şi obiectivă a fenomenelor şi proceselor din economie. Aparitia unor semnale de dereglare a functionarii sistemului intreprinderii pe baza unor informatii de stare din sistem impune adoptarea unor decizii de corectie, pornind de la cauze. Astfel intervin mai multe functii a analizei-diagnostic: Depistarea cauzelor perturbatoare ale starii de normalitate; 2
Diagnoza si reglare a functionarii intreprinderii; Evaluarea performantelor intreprinderii; Verificarea realizarii obiectivelor prestabilite in planul de afaceri; Crearea bazei pentru elaborarea strategiilor pe termen scurt, mediu si lung; Oferirea informatiei pentru fundamentarea deciziilor pe criterii de eficienta; Oferirea bazei de date si informatii pentru efectuarea controlului de gestiune si auditului periodic si sitematic; Actualitatea analizei economico-financiare rezultă din posibilitatea gestiunii eficiente a patrimoniului şi capitalurilor prin care are loc concentrarea eforturilor pentru îmbunătăţirea continuă a activităţii economico-financiare, creşterea performanţelor financiare, întărirea sistemului de evidenţă, expertizare şi audit financiar intern. Importanţa analizei economico-financiare pentru fundamentarea procesului decizional al conducerii la toate nivelurile organizatorice ale vieţii economice, sporeşte odată cu creşterea complexităţii proceselor economice şi a rolului factorilor de tip intensiv, sub incidenţa generală a legilor economice obiective care guvernează economia de piaţă. Scopul lucrării date este însuşirea aspectelor teoretice conceptuale legate de analiza economico-financiară, cât şi a particularităţilor diagnosticului economic şi a celui financiar; de asemenea analiza indicatorilor economici in vederea ameliorarii situatiei economice a unei intreprinderi. Printre obiectivele de bază a lucrării putem enumera: Sinteza bibliografiei sub aspect teoretic Dezvoltarea deprinderii de a culege şi sistematiza informaţia Însuşirea componentelor de bază a diagnosticului financiar şi economic Studiul unei întreprinderi concrete Obiectul investigaţiei este întreprinderea SRL”Apa Dobrogea”. În lucrare sunt analizate rezultatele financiare şi fluxul capitalului propriu, pentru 3 perioade consecutive de gestiune: 2006, 2007, 2008. Diagnosticul activităţii economico-financiare a SRL “Apa Dobrogea” , a relevat faptul că întreprinderea se află în stare de criză şi este ameninţată de insolvabilitatea, ca urmare a crizei construciilor. Lucrarea este structurată pe 3 capitole: În capitolul I sunt prezentate aspecte conceptuale privind analiza economicofinanciară. In capitolul II se analizeaza indicatorul „Profit”, din punct de vedere structural si factorial. 3
In capitolul III se analizeaza indicatorul „Stocuri de mărfuri și materiale”, din punct de vedere structural si factorial.
Capitolul I Obiectul și Metoda Analizei Economico-Financiare Activitatea oricărei firme, în contextul reformei şi al tranziţiei la economia de piaţă, se desfăşoară într-un mediu dinamic şi agresiv. În general, tranziţia, reprezintă o perioadă de aşezare a lucrurilor şi conceptelor în ordinea lor firească, deci o schimbare, cu grija firească privind adaptarea noilor structuri la cerinţele economiei de piaţă în condiţii concurenţiale tot mai aspre şi mai bine definite (legiferate). Problemele 4
fundamentale cu care se confruntă fiecare firmă vizează, în principal, stabilirea
şi
consolidarea locului pe care aceasta îl ocupă în spaţiul economic concret în care activează, obiectivul major spre care se îndreaptă, costurile implicate şi şansele de izbândă. În acest context, firma este determinată să se raporteze permanent la cererea de piaţă, trebuie să anticipeze mişcările concurenţei, să-şi autoevalueze resursele de care dispune şi să acţioneze în direcţia creşterii eficienţei utilizării acestora etc. În abordarea sistemică a problematicii firmei un rol deosebit revine analizei economico-financiare, ca instrument de supraveghere a activităţii şi performanţelor acesteia. Analiza economico-financiară prin metodologia, procedeele şi tehnicile specifice de care dispune, concureaza la diagnosticarea stării diferitelor procese şi fenomene, le descoperă structura, stabileşte relaţiile de cauzalitate, factorii care le guvernează, descoperă legile formării
şi dezvoltării lor, iar pe această bază oferă conducerii
posibilitatea adoptării deciziilor privind îmbunătăţirea activităţii în viitor. 1.1.Definirea obiectului analizei economico-financiare Stabilirea obiectului de studiu al oricărei ştiinţe este o problemă componentă a clasificării
ştiinţelor. Potrivit clasificării
ştiinţelor, analiza activităţii economico-
financiare, funcţie de obiectul său, face parte din grupa ştiinţelor sociale. Ca disciplină ştiinţifică, analiza s-a afirmat în viaţa socială şi economică, unde a contribuit şi contribuie la progresul societăţii, inspirând prin metoda sa încredere în acţiunile viitoare. De-a lungul timpului ca şi alte ştiinţe, analiza şi-a revizuit conceptele şi terminologia, modalităţile de calcul şi tehnicile aplicative, dar şi-a păstrat nealterată construcţia teoretică închegată raţional, având orizontul descis spre orice prefacere şi înnoire. În întregul ei conţinut, analiza îmbină armonios, teoria abstractă cu realitatea fenomenelor
studiate
şi
furnizează
informaţii
multiple
asupra
activităţii
economicofinanciare la nivel micro şi macroeconomic. Analizei îi revine sarcina, ca prin metodele, procedeele şi tehnicile pe care le utilizează, să concure la descoperirea mecanismelor factoriale, a intimităţilor cauzale ale fenomenelor cercetate şi pe această bază să permită diagnosticarea stării acestora în scopul fundamentării acţiunilor de reglare şi funcţionare stabilă şi eficientă a întreprinderii în sistemul economiei de piaţă. Întreprinderea îşi desfăşoară activitatea fiind influenţată de o serie de factori externi (economici, sociali, politici, tehnologici, ecologici etc.), asupra cărora nu poate avea o influenţă directă, deoarece evoluţia acestora nu este controlabilă la nivel 5
microeconomic. În schimb, ea poate acţiona şi influenţa asupra elementelor discreţionare ale mediului economic (clienţi, furnizori, competitori etc.), amortizându-le într-o anumită măsură efectele. Analiza activităţii societăţilor comerciale cu caracter industrial, este o disciplină ştiinţifică al cărui obiect de studiu îl constituie procesele
şi fenomenele
economicofinanciare legate de activitatea industrial-productivă a acestora. Scopul analizei financiare îl constituie întocmirea diagnosticului financiar al întreprinderii, în vederea evidenţierii punctelor forte şi a punctelor slabe, adică a stării de sănătate sau de slăbiciune financiară a întreprinderii, precum
şi a potenţialului
managementului financiar. Activitatea oricărei întreprinderi trebuie apreciată atât din punct de vedere social cât şi din punct de vedere economic prin gradul de asigurare a unei oferte de produse şi servicii adecvate care să asigure satisfacerea cerinţelor clienţilor. Raţiunea întreprinderii de a exista, este condiţionată de capacitatea acesteia de a răspunde în mod stabil nevoilor pieţei şi de a desfăşura o activitate rentabilă care să reflecte sintetic eficienţa întregii activităţi economice. 1.2.Necesitatea analizei ca metodă a cunoaşterii şi utilizatorii rezultatelor acesteia Cunoaşterea mecanismului de formare şi manifestare a fenomenelor şi proceselor economico-financiare, precum
şi a legăturilor cauzale dintre acestea, constituie in
contextul economico-social dat o necesitate de prim rang. Realizarea practică a acestor deziderate reclamă analiza, care constituie o metodă de cercetare bazată pe descompunerea sau desfacerea unui întreg (fenomen sau proces) în părţile sale componente, în elementele sale simple. Stabilirea locului analizei economico-financiare în ansamblul ştiinţelor economice se face în funcţie de particularităţile acesteia în raport cu fenomenele din natură. Dacă fenomenele din natură se manifestă în afara activităţii oamenilor, în domeniul socioeconomic însă, procesele şi fenomenele nu pot avea loc decât ca urmare a acţiunii factorului uman. În ceea ce priveşte fenomenele din natură, graţie posibilităţilor oferite de cercetarea ştiinţifică în domeniu (metode, tehnici, tehnologii, instrumentar, aparatură etc.), sunt create premisele pătrunderii în structura internă a acestora prin microanaliză. În aceste condiţii, obiectul analizei poate fi redus la dimensiuni de laborator, dar fără ca astfel să fie afectate concluziile analizei. Caracterul particular al experimentului în domeniul fenomenelor din natură, nu are relevanţă atunci când este vorba de analiza fenomenelor socio-economice. 6
Cercetarea fenomenelor socio-economice, având în vedere caracterul complex al acestora, face imposibilă utilizarea în aceast scop a instrumentarului de laborator şi nici nu permite depăşirea dificultăţilor legate de generalizarea concluziilor. În analiza fenomenelor economice, un rol însemnat revine puterii de abstracţie, ceea ce exclude posibilitatea experienţelor pure în scopul desprinderii acţiunii izolate a unui factor, aşa cum este posibil în domeniul ştiinţelor naturii. Meritul revine logicii, al cărei demers este hotărâtor în asigurarea unei gândiri coerente în procesul analizei economice. Analiza economică, presupune cercetarea unui fenomen sau proces din punct de vedere economic, ceea ce implică corelativ, evidenţierea eforturilor dimensionate prin consumul de resurse materiale, umane şi financiare, cât şi a efectelor, circumscrise rezultatelor ca valori sociale utile. Determinativul “economică” fixează caracterul analizei, care poate avea ca obiect nu numai o activitate economică, ci şi una medicală, politică, socială etc. Putem asocia cuvântului “analiză”, fie termeni care să indice caracterul analizei (analiză economică, analiză contabilă, analiză statistică, analiză statică, analiză dinamică, analiză matematică etc.), fie obiectul analizei (analiza activităţii de producţie
şi
comercializare a întreprinderii, analiza asigurării şi utilizării potenţialului uman, analiza productivităţii marginale, analiza costurilor de producţie, analiza rentabilităţii etc.). Se utilizează şi formulări în care apar atât caracterul, cât şi obiectul analizei, în cazul în care caracterul analizei este diferit de obiectul acesteia (analiza statică a unor fenomene chimice, analiza dinamică a unor fenomene sociale etc). Sunt şi situaţii când caracterul analizei se suprapune cu obiectul ei (se utilizează de exemplu denumirea de analiză chimică sau analiză biologică, ceea ce presupune, pe de o parte analiza fenomenelor chimice, iar pe de altă parte analiza fenomenelor biologice utilizând o metodologie corespunzătoare). Ca metodă a cunoaşterii, analiza este proprie oricărei ştiinţe. Ca activitate practică, analiza utilizează, în scopul realizării obiectivelor sale, un ansamblu de concepte, metode, tehnici şi procedee care asigură culegerea, verificarea şi prelucrarea informaţiilor în vederea formulării unor aprecieri pertinente referitoare la situaţia unui agent economic (nivelul şi calitatea performanţelor, competitivitatea produselor, poziţia pe piaţă, gradul de risc etc.). Relevarea specificului cercetării fenomenelor economico-financiare la nivelul întreprinderii este de natură să sublinieze primatul analizei calitative în raport cu studiul cantitativ. Corelativul analizei îl reprezintă sinteza, care defineşte procesul prin care are loc reunirea într-un tot unitar a părţilor şi a elementelor disparate ale unui obiect sau fenomen 7
cercetat. Dacă analiza presupune descompunerea unui fenomen în elementele sale simple (inclusiv determinarea relaţiilor structural-funcţionale şi a celor cauză-efect), sinteza constă în examinarea acestora în unitatea lor. Cunoaşterea deplină a proceselor sau fenomenelor economico-financiare necesită îmbinarea într-o unitate a analizei şi sintezei, ca mijloace ale cunoaşterii. Tendinţele actuale din economia românească, vizează realizarea programului complex de reforme menit să conducă la desăvârşirea privatizării întreprinderilor, restructurarea economiei în ansamblul său, lărgirea cadrului concurenţial, dinamizarea activităţii pieţei financiare, reducerea rolului statului în economie, toate acestea având ca scop creşterea flexibilităţii şi deschiderea către realizările altor ţări. Procesul continuu de perfecţionare a ştiinţelor în general şi al analizei economicofinanciare, în special, are loc pe principii de finaliate. Rolul analizei economico-financiare, poate fi considerat ca fiind esenţial, deoarece prin rezultatele sale permite satisfacerea cerinţelor diferiţilor utilizatori. Orice analiză strategică şi financiară constituie o sursă privilegiată de informaţii care concură la fundamentarea deciziilor cu caracter economic ale utilizatorilor. Dar cum activitatea din domeniul economic are repercusiuni asupra domeniului financiar, tot aşa în contextul deciziilor de natură economică, informaţia financiară serveşte susţinerii deciziilor legate de anagajarea unor proiecte investiţionale sau contractarea unui credit bancar. Informaţia financiară, reprezintă potrivit opiniei exprimate de Lauzon, numai un mijloc care permite utilizatorilor luarea celor mai bune decizii şi de a ajunge la cea mai bună alocare a resurselor. Informaţiile de ordin general privind cunoaşterea pieţelor, tehnologiilor, mediului politic şi social, climatul existent în întreprindere, vin să întregească imaginea asupra contextului în care s-a efectuat analiza. 1.3. Tipologia analizei economico-financiar Diversitatea activităţilor desfăşurate de către o întreprindere şi varietatea situaţiilor întâlnite privind conţinutul, nivelul
şi caracteristicile performanţelor
economico-financiare ale acesteia, reclamă necesitatea utilizării mai multor tipuri de analiză, care pot fi structurate după mai multe criterii: a) În funcţie de raportul dintre momentul în care se efectuează analiza
şi
momentul desfăşurării fenomenului, distingem: • Analiza post-factum, post-operativă sau analiza activităţii, constituie un instrument de “supraveghere şi reglare” a modului de funcţionare a unei întreprinderi, ceea ce presupune cercetarea rezultatelor acesteia potrivit relaţiilor cauzal-funcţionale şi 8
implicit relevarea gradului de realizare a obiectivelor programate (încadradrea în limitele stabilite de managementul firmei). Post-factum, ca sens noţional, defineşte o activitate, proces sau eveniment care a avut loc sau care s-a încheiat, analiza acestuia efectuându-se ulterior producerii lui. Analiza post-factum îşi dovedeşte utilitatea în activitatea practică a întreprinderii prin aceea că furnizează informaţii privind încadrarea sau neîncadrarea rezultatului obţinut în limitele estimate ca fiind normale (inclusiv în nivelurile programate). Aprecierea în sine nu poate fi considerată ca fiind şi suficientă, dacă nu sunt luate în considerare şi măsurile menite a contribui la remedierea unor situaţii nefavorabile pentru întreprindere. Analiza activităţii priveşte prezentul
şi trecutul, în timp ce analiza
previzională priveşte viitorul. Dacă separăm prezentul de trecut, se poate crea o nouă categorie şi anume analiza concomitentă sau curentă. Acest tip de analiză constă în secţionarea unui fenomen şi presupune urmărirea sa pe fragmente, cu condiţia menţinerii unităţii fenomenului. Raportarea analizei la fiecare fragment urmărit, indiferent de fracţiunea de timp considerată, readuce în actualitate tipul de analiză post-factum. Ca tip de analiză post-factum care se poate îmbina şi cu analiza prospective menţionăm
analiza
diagnostic,
care
permite
aprecieri
asupra
performanţelor
economicofinanciare ale unei întreprinderi, asupra unei structuri de tipul funcţiilor acesteia, asupra centrelor de responsabilitate sau a unui segment al activităţii întreprinderii. • Analiza previzională sau prospectivă, presupune determinarea evoluţiei viitoare a unui fenomen economic pe baza cercetării factorilor (a relaţiilor de cauzalitate), a acţiunii lor în perspectivă (inclusiv cu luarea în considerare şi a altor factori decât cei cunoscuţi). Analiza previzională constituie o etapă premergătoare în elaborarea strategiei activităţii economico-financiare a întreprinderii. Ea este utilizată de către centrele de decizie pentru stabilirea obiectivelor ce trebuie atinse în perioada viitoare. În condiţiile economiei de piaţă angajarea unei investiţii solicită în mod obligatoriu elaborarea de scenarii prin care se prefigurează rezultatele viitoare ale realizării acesteia. Între cele două tipuri de analiză, analiza post-factum şi analiza previzională, există o serie de particularităţi generate de faptul că analiza activităţii se bazează pe variabile certe, cunoscute, în timp ce analiza previzională se bazează pe variabile incerte, presupuse. De aici rezultă deosebiri de ordin metodologic datorate faptului că analiza activităţii economico-financiare studiază o singură variantă a fenomenului şi anume cea de execuţie, prevalând legăturile de tip determinist, în timp ce analiza prospectivă studiază mai multe variante şi apar frecvent legături de tip stohastic. 9
b) Din punct de vedere al urmăririi însuşirilor esenţiale sau al determinărilor cantitative ale fenomenelor, deosebim: • Analiza calitativă, urmăreşte esenţa fenomenului, însuşirile sale esenţiale, factorii care sunt de aceeaşi natură cu fenomenul analizat. În procesul de analiză, potrivit principiului descompunerii în trepte, se trece de la o esenţă mai puţin profundă către alta mai profundă, având, deci, loc un proces de purificare prin tercerea de la factori calitativi mai puţin puri către factori mai puri. Rolul analizei calitative constă în elaborarea modelelor de analiză în care sunt surprinse elementele esenţiale ale fenomenului. • Analiza cantitativă presupune cercetarea fenomenului prin determinări comensurative exprimate prin greutate, volum, suprafaţă, număr, durată etc. În determinarea modificării fenomenelor şi cuantificarea (măsurarea) influenţei factorilor asupra fenomenelor analizate, sunt utilizate metodele matematice. Subliniem primatul analizei calitative, care prin modelarea proceselor economice crează premisele aplicării metodelor matematice în analiza variabilelor unui fenomen economico-financiar. Viabilitatea soluţiilor oferite, urmare utilizării metodelor matematice, este condiţionată de rigurozitatea modelării proceselor economice, ca efecte ale analizei calitative. c) După nivelul la care se desfăşoară analiza, distingem: • Analiza microeconomică cercetează fenomenele economico-financiare la nivelul întreprinderii sau al compartimentelor funcţionale din cadrul structurii sale organizatorice. Acest tip de analiză centrată la scara întreprinderii, vizează relevarea comportamentului acesteia privind realizarea produselor, lucrărilor şi prestărilor de servicii, potrivit obiectului de activitate, în raport cu obligaţiile asumate prin contarctele încheiate cu beneficiarii, performanţele economico-financiare realizate etc. • Analiza mezoeconomică studiază fenomenele şi procesele la nivelul sectorului sau al ramurii de activitate în scopul evidenţierii poziţiei firmei pe piaţă, a capacităţii concurenţiale a acesteia etc. • Analiza macroeconomică presupune studierea fenomenelor la nivelul economiei naţionale sau al economiei mondiale (conjunctura internă şi internaţională, legislaţie şi reglementări, factori demografici, de cultură şi credinţă, nivel de dezvoltare, probleme sociale, factori climaterici etc.), operând preponderent cu mărimi globale sau agregate ca de exemplu produs naţional brut, produs intern brut etc. d) După modul de urmărire în timp a fenomenelor, distingem: • Analiza statică studiază fenomenele, precum şi elementele şi factorii care influenţează asupra acestora la un moment dat, relevând pe baza relaţiilor existente între 10
acestea, o anumită poziţie a fenomenului supus analizei. Noţiunea de static este legată de modul de efectuare a analizei şi nu de natura fenomenului, deoarece fenomenele, prin natura lor, nu pot fi statice. • Analiza dinamică cercetează fenomenele economice în mişcare, relevând poziţia lor într-un
şir de momente. Evidenţierea legăturii dintre diferitele poziţii
succesive ale fenomenelor economice se face pe baza cercetării factorilor care au determinat aceste schimbări. e) După orizontul de timp pe care se cercetează fenomenul, distingem: • Analiza pe termen scurt serveşte managementului întreprinderii pentru conducerea operativă a activităţii pe perioade de timp de până la un an de zile. Acest tip de analiză operează preponderent cu modele de tip determinist. • Analiza pe termen lung operează cu date care depăşesc termenul de un an, utilizând în acest scop modele de tip statistic sau stocastic. În ţările cu economie de piaţă, se operează frecvent, la nivel microeconomic cu modele în care intervalul de timp analizat este de 3-5 ani. f) După criteriile de studiere a fenomenelor, distingem: • Analiza tehnico-economică îmbină caracterul tehnic cu cel economic. Acţiunea de creştere a producţiei fizice este rezultatul unei analize tehnicoeconomice efectuate de specialişti cu cunoştinţe tehnice şi economice (în mod similar, pot fi tratate şi acţiunile care vizează la nivel de produs reducerea costului sau cele privind creşterea rentabilităţii pe produs). • Analiza economico-financiară tratează corelaţiile dintre activitatea economică (de exploatare) şi cea financiară (analiza riscului financiar trebuie corelată cu analiza riscului de exploatare). • Analiza financiară vizează cu predilecţie fluxurile financiare care se formează la nivelul întreprinderii, modul de gestionare şi plasare a capitalului etc. g) În funcţie de poziţia analistului, distingem: • Analiza internă are un caracter parctic, facilitatea efectuării acesteia rezidă din faptul că analistul are o poziţie privilegiată deoarece beneficiază de o serie de informaţii despre întreprinderea analizată. Pe baza acestor informaţii, analistul poate detecta stările de dezechilibru din diferite domenii ale activităţii întreprinderii, precum
şi cauzele
acestora, stabilind totodată măsurile care se impun în vederea remedierii. Elaborarea acestor analize servesc conducerii întreprinderii, atât pentru cunoaşterea stării de fapt reflectată prin nivelul performanţelor economico-financiare şi exercitarea pe această bază a controlului privind modul de realizare a sarcinilor programate, cât şi pentru fundamentarea activităţii viitoare. 11
Diferitele categorii de utilizatori folosesc informaţiile financiare, precum şi alte informaţii oferite de evidenţa contabilă, statistică şi operativă a întreprinderii în vederea diagnosticării activităţii acesteia, iar pe această bază să-şi poată fundamenta deciziile economice şi financiare. • Analiza externă se efectuează de partenerii externi. În fundamentarea deciziilor lor, partenerii externi ai întreprinderii se bazează pe informaţiile furnizate de analiza financiară (diagnosticul financiar extern). Exemplul clasic îl constituie procedura utilizată de bănci pentru studierea cererilor întreprinderilor privind acordarea de credite, care urmăresc capacitatea acestora de a-şi achita obligaţiile. În acelaşi mod, partenerii de afaceri (furnizori, clienţi etc.), statul reprezentat prin autorităţile locale, guvern şi organizaţiile cvasiguvernamentale, precum şi organele de urmărire penală sau instanţele de judecată, sunt interesate în a-şi forma o imagine asupra dezvoltării viitoare a afacerilor întreprinderii, situaţiei economico-financiare şi securităţii financiare a acesteia.
Capitolul II Analiza Indicatorului “Profit” 2.1.
Noțiunea de profit și importanța acestuia
Moto:„Profitul este suportul material și garanția dezvoltării proprietății private, baza a libertății economice și a liberei initiative. Este scopul nemijlocit al acțiunilor economice și a liberei initiative. Este scopul nemijlocit al acţiunilor economice și stimulentul principal al agenților economici. Are rol de pîrghie economico-financiară, hotărîtoare în mecanismul de funcționare al economiei de piață, el recompensează eforturile, talentul, abilitatea agenților economici competititvi, iar pierderile penalizează pe cei care nu pot tine cu legile pieții” (Pierre Conso) Rezultatul financiar al activității întreprinderii se caracterizează prin suma profitului (pierderilor) și a nivelului rentabilității obținute. Profitul reprezintă depășirea veniturilor castigate de întreprindere asupra consumurilor și cheltuierilor suportate de acesta din activitatea de întreprinzător. Cantitativ, profitul (pierderea) se determina astfel: Profitul (pierderea) = Venituri – Consumuri și Cheltuieli Cu cît este mai mare valoarea veniturilor cu atît va fi mai ridicată marimea profitului, și invers, creșterea valorilor consumurilor și/sau cheltuielilor duce la diminuarea mărimii profitului. 12
În practica contabilă și analitică autohtonă, în comformitate cu prevederile Standardului Național de Contabilitate sunt utilizate următoarele noțiuni ale profitului: Profit din activitatea operațională
Profitul din activitatea economico-financiară
Profit brut
Profitul din activitatea de investiții
Profitul
Profitul din activitatea financiară
Profitul net
Profitul excepțional
Profitul pînă la impozitare
Profitul brut (pierdere globală) reprezintă profitul (pierderea) obținut din vînzarea produselor, mărfurilor și serviciilor prestate și se determină ca diferența dintre veniturile de vînzări și costul vînzărilor. Profitul (pierderea) din activitatea operațională reprezintă diferența dintre veniturile și cheltuielile obținute de întreprindere din activitatea de bază, determinată de statutul acesteia. Profitul (pierderea) din activitatea de investiții este diferența dintre veniturile și cheltuielile obținute de întreprindere din operațiunile ce țin de mișcarea activelor pe termen lung. Profitul (pierderea) din activitatea financiară reprezintă diferența dintre veniturile și cheltuielile aferente operațiunilor legate de modificările în mărimea și structura capitalului propriu și mijloacelor împrumutate. Profitul (pierderea) din activitatea economico-financiară este rezultatul financiar obținut de întreprindere în cursul perioadei de gestiune din activitățile operațională, de investiții și financiară. Profitul (pierderea) exceptional este diferența dintre veniturile și cheltuielile apărute ca rezultat al evenimentelor și operațiunilor excepționale și neprevăzute. Profitul (pierderea) pînă la impozitare este profitul (pierderea) obținut de întreprindere în cursul perioadei de gestiune din toate tipurile de activități și rezultatul exceptional. Profitul (pierderea) pînă la impozitare este numit profit (pierderea) contabil. Profitul net (pierderea netă) este profitul (pierderea) care rămîne la dispoziția întreprinderii după calcularea cheltuielilor (economiilor) privind impozitul pe venit și
13
se determină ca diferența dintre profitul (pierderea) pînă la impozitare și cheltuielile (economiile) privind impozitul pe venit. Analiza profitului reprezintă un interes primordial atît pentru proprietarii cît și investitorii reali și potentțiali ai întreprinderii, cît și pentru alți utilizatori ai informației din rapoartele financiare. Astfel proprietarii și investitorii sunt interesați să maximizeze mărimea profitului creat de o anumită sumă investită. Creditorii apreziază profitul întreprinderii ca principalul criteriu de achitare a dobînzii și a rambursării sumei datoriei. Analiza profitului reprezintă interes deosebit și pentru organele fiscal, deoarece acesta constituie baza pentru calculul mărimii venitului impozabil și impozitului pe venit. Analiza profitului oferă diferitelor categorii de utilizatori ai rapoartelor finaciare posibilitatea de a aprecia următoarele aspecte: -Care este mărimea, structura și evoluția indicatorilor profitului (pierderii) în ultimii ani? -Care sunt cauzele (factorii) principale, ce au condiționat schimbările mai ales cele negative, ale indicatorilor profitului? -Care sunt principalele surse de majorare a profitului? Rezultatele analizei profitului sunt necesare atît pentru elaborarea strategiei de dezvoltare și organizare a activității curente a întreprinderii, cît și pentru prognozarea mărimii profitului pe viitor. Ca valoare pozitivă rezultă din procesele economice sau financiar-monetare care au loc în cadrul unei întreprinderi, profitul poate fi analizat, atît din punct de vedere structural, cît și factorial. 2.2.
Analiza structurală a profitului Analiza structurala a profitului urmareste stabilirea contributiei diferitelor tipuri de rezultate la modificarea totala, precum si punerea în evidenta a schimbarilor intervenite pe elemente componente. Analiza structurala a rezultatului brut al exercitiului (profit brut sau pierdere), se poate efectua pe baza gruparii veniturilor si cheltuielilor dupa natura sau a gruparii cheltuielilor dupa functia (destinatia) lor în cadrul firmei. Analiza structural a profitului are rolul de a evidenția ponderea și dinamica rezultatelor aferente celor trei categorii de activități care se desfașoara în cadrul unei întreprinderi: de exploatare, financiară și excepțională. Analiza structurală a rezultatului brut al exercițiului (profit brut sau pierdere), se poate efectua pe baza următoarei scheme: 14
Analiza începe cu aprecierea în dinamică a structurii profitului (pierderii) pînă la impozitare, care poate fi exprimat prin relatia: PPI = RAO ± RAI ± RAF ±RE Unde: PPI – profitul (pierderea) pînă la impozitare RAO – rezultatul din activitatea operațională RAI – rezultatul din activitatea de investiții RAF – rezultatul din activitatea financiară RE – rezultatul exceptional Analiza în dinamică a profitului (pierderii) pînă la impozitare permite evaluarea mărimii acestuia în comparație cu realizările anilor precedenți și/sau cu datele stabilite în Planul de afaceri și studierea modificărilor survenite în marimea profitului (pierderii) contabil în ultimii ani. Analiza structurală a profitului (pierderii) pînă la impozitare permite aprecierea aportului fiecărui tip de activitate în obținerea profitului contabil. În tabelul ce urmează vom studia dinamica și structura profitului (pierderii) pînă la impozitare in cadrul S.R.L. “Apă Dobrogea”.
15
Tabelul 2.2. Aprecierea dinamicii și structurii profitului (pierderii) Pînă la impozitare Indicatori
1
Anul precedent Anul de gestiune Suma, lei Pondearea, Suma, lei Ponderea,
Abaterea în Suma, Ponderea,
2
% 3
4
% 5
lei 6
% 7
11836
100
373925
100
362089
0
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
11836
100
373925
100
362089
x
1.Rezultatul din activitatea operațională: profit (pierdere) 2.Rezultatul din activitatea de investiții: profit (pierdere) 3.Rezultatul din activitatea finaciară: profit (pierdere) 4.Rezultatul exceptional: profit (pierdere) 5.Profitul (pierderea) pînă la impozitare
16
Din datele prezentate în tabelul 2.2. rezultă că S.R.L. „Apă Dobrogea” a obținut un rezultat pozitiv atît în anul de gestiune cît și în perioada precedentă. În anul de gestiune mărimea profitului pînă la impozitare a constituit 373925 lei, ceea ce reprezintă o majorare cu 362089 lei față de mărimea perioadei precedente. Această majorare se datorează majorării profitului obținut din activitatea operațională, aceasta fiind activitatea de bază a întreprinderii, din această cauză ea deține ponderea de 100 %. 2.3.
Analiza factorială a profitului (pierderii) 1. A profitului de activitate operațională Aaliza factorială a profitului (pierderii) din activitatea operațională resupune stabilirea si calculul influenței factorilor care au contribuit la modificarea în dinamică a părților component ale profitului (pierderii) din activitatea operațională. Din punct de vedere factorial, profitul (pierderea) din activitatea operațională poate fi determinat conform formulei:
Profit din activitatea operationala
=
Profit + brut
-
Alte venituri operational e
Cheltuieli comerciale
-
Cheltuieli generale si administrative
-
Alte cheltuieli operational e
Fiecare parte component a formulei factoriale influențează asupra profitului din activitatea operațională a întreprinderii. Profitul brut (pierderea globală) și alte venituri operaționale au o acțiune direct, iar cheltuielile perioadei – o acțiune inversă. Avînd în vedere legătura aditivă dintre factorii influenței și indicatorul rezultativ, în calitate de metodă cea mai convenabilă pentru analiza factorială a profitului (pierderii) din activitatea operațională se aplică metoda balanțieră. Tabelul 2.3.1. Analiza factorială a profitului (pierderii) din activitatea operațională Indicatori 1 1.Profitul brut 2.Alte venituri operaționale 3.Cheltuieli comerciale 4.cheltuieli generale și administrative
Anul percedent 2 191741 -
Anul de gestiune 3 565673 -
Abaterea absolută 4 373932 -
Rezultatul influenței 5 373932 -
50894 106230
61460 103621
10566 -2609
-10566 2609
17
5.alte cheltuieli operaționale 6.profitul din activitatea operațională
22781
2667
-20114
20114
11836
373925
362089
362089
În baza datelor prezentate în tabelul 2.2. putem afirma că profitul obținut de S.R.L “Apă Dobrogea” din activitatea operațională în anul de gestiune s-a mărit cu 362089 lei față de cel precedent. Această mărire a fost condiționată de mărirea mărimii profitului brut și micșorarea cheltuielilor generale și administrative, care au contribuit la mărirea pșrofitului din activitatea operațională cu 373932 lei și respectiv 2609 lei. Mărirea mărimii profitului brut se datorează în mare măsură creșterii volumului vînzărilor în anul de gestiune față de anul precedent. 2. Analiza factorială a profitului brut Componenta cea mai importantă a profitului (pierderii) din activitatea operațională reprezintă profitul brut (pierderea globală), de aceea în analiza formării profitului, studiul profitului brut i se acordă o atenție deosebită. Analiza începe cu aprecierea evolutiei structurii profitului brut (pierderii globale) obținut pe tipuri de activitate operațională. De regulă, mărimea profitului brut poate fi cîștigată de întreprindere din vînzarea produselor finite, comercializarea mărfurilor, prestarea serviciilor sau executarea lucrărilor de construcție. Pe lingă aprecierea evoluției și structurii, profitul brut (pierderea globală) poate fi realizat și din punct de vedere factorial, examinînd astfel cauzele ce au condiționat devierea mărimii acestuia. La efectuarea analizei factoriale a acestuia, este important să se ia în considerare tipul de activitate operațională în urma căruia a fost obținut profitul (pierderea), deoarece trăsăturile caracteristice ale tipurilor de activitate operațională generează și particularitățile tehnicii de calcul al analizei factoriale a profitului brut obținut din vînzarea produselor finite. Voi efectua analiza dinamicii și structurii mărimii profitului brut pe tipuri de activitate operațională. În baza datelor Anexei la Raportul privind rezultatele finaciare a S.R.L Apă Dobrogea voi constitui tabelul analitic și voi interpreta rezultatele obținute. Tabelul 2.3.2 Aprecierea dinamicii și structurii profitului brut pe tipurii de activitate operațională Anul precedent Anul de gestiune Indicatori 1 1.Profitul din
Suma, lei 2 990961
Pondere, % 3 99,06
Suma, lei 4 2656711 18
Pondere, % 5 99,73
Abaterea în Suma, lei 6 1665750
Pondere, % 7 0,67
vînzarea produselor finite 2.Profitul din comercializarea mărfurilor 3.Profitul din prestarea serviciilor 4.Profitul brut
9342
0,93
7142
0,27
-2200
-0,66
-
-
-
-
-
-
1000303
100,00
2663853
100,00
1663550
x
Din datele prezentate în tabelul 2.3.2. se observă că S.R.L “Apă Dobrogea”, în perioada analizată a obținut profit atît din comercializarea produselor finite cît și din comercializarea mărfurilor. Mărimea profitului brut în anul de gestiune s-a mărit cu cu 1663550 față de cel precedent, această majorare a fost determinată de majorarea profitului provenit din vînzarea produselor finite, care l-a rîndul ei a compensat micșorarea veniturilor mai putțin însemnate, provenite din comercializarea mărfurilor. E de menționat faptul că ponderea predominantă în suma totală a profitului brut revine profitului obținut din vinzarea produselor finite.
Capitolul III Analiza Indicatorului “Stocurile de Marfuri si Materiale" 3.1. Componenţa, caracteristica şi clasificarea stocurilor de mărfuri şi materiale Stocurile de mărfuri şi materiale (SMM) cuprind activele aflate la dispoziţia întreprinderii:
19
- destinate vînzării în aceeaşi stare sau după prelucrarea lor în procesul de producţie; - înregistrate ca producţie neterminată; - destinate consumului în procesul de producţie şi la prestarea de servicii. Componenţa, modul de constatare, evaluarea şi evidenţa SMM sînt reglementate de prevederile S.N.C. 2 "Stocurile de mărfuri şi materiale". Luînd în consideraţie faptul că la întreprindere se utilizează diverse stocuri, este necesară clasificarea lor, care se efectuează după următoarele criterii: 1. Conţinutul economic şi destinaţie; 2. Apartenenţa la patrimoniul întreprinderii; 3. Sursa de provenienţă 4. După direcţiile de utilizare După primul criteriu stocurile se împart în : - materie primă şi materiale; - animale la creştere şi îngrăşat; - obiecte de mică valoare şi scurtă durată; - producţie în curs de execuţie; - produse; - mărfuri, inclusiv terenuri şi alte active materiale curente şi pe termen lung achiziţionate şi destinate revînzării. Materia primă şi materialele participă direct la fabricarea produsului şi constituie conţinutul substanţial al acestuia. Materii prime sînt acele bunuri care n-au parcurs nici un stadiu de prelucrare (fructele şi legumele achiziţionate pentru producerea sucurilor ş.a.) Materialele pînă la achiziţionare au parcurs deja anumite stadii de prelucrare (cimentul, stofa, materialul pentru costume ş.a.). Materialele se clasifică în: a) materiale de bază care constituie conţinutul substanţial al produsului fabricat; b) materiale auxiliare, care iau parte la fabricarea produselor, dar nu constituie conţinutul lor substanţial, atribuind produsului fabricat un oarecare aspect, gust etc. (lacul la mobilă, condimentele la conserve). După rolul pe care-l joacă în procesul economic materialele auxiliare cuprind combustibilul, ambalajele circulante, piesele de schimb. Însă, daca aceste materiale ocupă o pondere însemnată în activitatea întreprinderii, ele pot fi evidenţiate separat.
20
Obiectele de mică valoare şi scurtă durată reprezintă bunurile cu o valoare mai mică decît limita stabilită pentru a fi considerate mijloace fixe (în prezent – 3 000 lei), indiferent de durata lor de exploatare, sau cu o durată mai mică de un an, indiferent de valoarea lor unitară, precum şi bunurile similare acestora (echipament şi îmbrăcăminte de protecţie, alte obiecte similare). În componenţa obiectelor de mică valoare şi scurtă durată sînt incluse şi construcţiile speciale provizorii, cum ar fi îngrăditurile construcţiilor, alte construcţii (neprevăzute în lista de titluri). Producţia în curs de execuţie cuprinde producţia care nu a trecut prin toate fazele de prelucrare, prevăzute pentru produsele finite. Produsele reprezintă bunurile obţinute în procesul de producţie, destinate livrării terţilor, iar în unele cazuri, pentru consumul intern. De asemenea, în componenţa produselor sînt incluse semifabricatele din producţia proprie, produsele procesul tehnologic al cărora a fost terminat într-o anumită fază tehnologică, transferate în continuare altei secţii sau livrate în această stare terţilor. Mărfurile sînt bunurile pe care întreprinderea le cumpără în scopul revînzării. Conform celui de-al doilea criteriu SMM se împart în: a) stocuri care aparţin întreprinderii cu drept de proprietate şi fac parte din patrimoniul acesteia; b) stocuri care nu se află în proprietatea întreprinderii, dar care se află la dispoziţia acesteia (stocuri primite în custodie, consignaţie). Conform celei de-al treilea criteriu stocurile se împart în : a) stocuri provenite din afară întreprinderii (cumpărate, primite de la fondatori sau primite cu titlu gratuit); b) stocuri provenite din producţia proprie (ambalaje, instrumente, semifabricate ş.a.). În dependenţă de direcţiile de utilizare SMM se clasifică în felul următor : –
SMM utilizate în activitatea de comerţ (mărfurile)
–
SMM utilizate în activitatea de producţie (stocuri destinate consumului în procesul de producţie (la prestarea de servicii), stocuri în stare de prelucrare, stocuri destinate vînzării).
Pentru a organiza evidenţa analitică materialele se clasifică în afară de criteriile de clasificare examinate la întreprindere, în clase, grupe, subgrupe, sortimente. 21
În baza acestei clasificări la întreprinderile mari pot fi întocmite nomenclatoare de materiale în care se indică codul, denumirea, unitatea de măsură, costul de evidenţă (normativ), simbolul etc. Simbolul este compus din 5-7 cifre. Prima cifră simbolizează clasa, a doua – grupa, a treia-a cincia – contul sintetic, a şasea – subcontul, a şaptea – sortimentul. Nomenclatoarele de materiale servesc ca bază la întocmirea documentelor privind organizarea contabilităţii la preţuri de evidenţă (intrarea, livrarea materialelor în producţie ş.a.). Stocurile sunt bunuri deţinute de o întreprindere în vederea unei vânzări viitoare. Intr-o întreprindere industrială, eie regrupează trei categorii de bunuri: materii prime, producţie neterminată şi produse finite. în întreprinderile comerciale stocurile sunt în principal constitute din mărfuri. Deţinerea stocurilor permite unei înrreprinderi posibilitatea de a disocia operaţiile de aprovizionare, de producţie şi de vânzare. Stocajul permite, de asemenea, desfăşurarea nestânjenită a vânzărilor, neîntreruperea producţiei, reducerea costurilor comenzilor de reaprovizionare. Gestiunea stocurilor este foarte importantă în întreprindere, deoarece stocurile reprezintă în 15-30% din totalul activelor întreprinderii. Se pot distinge: –
materii prime
–
producţia neterminată- produse finite
–
Nivelul stocurilor de materii prime
El depinde: –
de previziunile producţiei întreprinderii; –
de posibilităţile de aprovizionare şi de fiabilitatea ţărilor
producătoare, atunci când e vorba de produse precum petrolul etc; –
de preţul materiilor prime. Dacă cursurile sunt scăzute,
întreprinderea va cumpăra cantităţi suplimentare. Nivelul stocurilor de productie neterminată El depinde în principal de durata proceselor de producţie. în plus, procesul de producţie este îndelungat şi, de asemenea, stocurile de producţie neterminată sunt ridicate. Nivelul stocurilor de produse finite El depinde de coordonarea între producţie şi vânzări. Este posibil să se diminueze stocurile de produse finite, pe calea supleţei condiţiilor de credit, dar această politică comportă limite 22
Obiectivul unei bune gestionări a stocurilor este de a minimiza costurile ce rezultă din deţinerea de stocuri; –
pe de o parte, o creştere a stocurilor antrenează costuri suplimentare;
chel-tuieli de antrepozit, asigurarea de stocuri, rise de deteriorare; –
pe de altă parte, o creştere a stocurilor diminuează costurile de
întrerupere a producţiei. Modele studiate au ca scop de a determina cantitatea pentru fiecare in comenzi ţinând cont: –
de costuri fixe de trimitere şi recepţie a comenzii;
–
de cifra de afaceri;
–
de costul de imobilizare unitar al stocurilor.
Se pun anumite ipoteze: –
cererea se presupune a fi cunoscută. Ea se exprimă în volum;
–
vânzările se presupun a fi constante de-a lungul anului;
–
nu este luat în calcul în acest model un stoc minim de securitate;
–
intervalele (termenele) de livrare se presupun a fi constante.
Dacă se consideră o întreprindere care are vânzări regulate în timp, aprovizionările vor avea loc la intervale regulate. 3.2. Analiza structurală a stocurilor În cadrul analizei structurale a stocurilor de mărfuri și materiale se examinează corelațiile existente între diferite tipuri de mărfuri și materiale reflectate în activul bilanțului contabil. Pentru studierea structurii stocurilor de mărfuri și materiale a întreprinderii pe larg se folosește o astfel de metodă de xeaminare a informației din rapoarte financiare ca analiza pe verticală. Această metodă cuprinde calcularea ponderii (cotei) fiecărui tip de mărfuri și materiale in totalul stocurilor. Voi studia structura stocurilor de mărfuri și materiale la S.R.L “Apă Dobrogea” prin metoda de analiză pe vertical. În baza datelor Bilanțului contabil voi alcătui tabelul analitic și voi interpreta rezultatele obținute. Tabelul 3.2. Analiza structurii stocurilor de mărfuri și materiale Indicatori
Anul precedent
Anul de gestiune
Suma,
Cota,
Suma,
Cota,
lei
% 23
lei
%
Devierea sumei
1 1.Materii prime și Material de bază 2.Ambalaje și material
2 527585
3 97,46
4 761723
5 99,03
6 234138
100
0,02
100
0,01
0
-
-
645
0,08
-
13656 541341
2,52 100,00
6682 769150
0,87 100,00
-6974 227809
Pentru ambalaj 3.Combustbil 4.Alte materiale 5.Total Materiale
În urma efectuării analizei respective am observat că ponderea ce a mai mare în totalul de stocuri de mărfuri și materiale îl constituie materiile prime și materialul de bază, 97,46 % în anul precedent și respectiv 99,03 % în anul curent. Deasemenea observăm că atît ambalajele și materialele pentru ambalaj cît și combustibilul și alte materiale, nu dispun de o pondere prea mare, de la 0,01 la 3%.
3.3. Analiza factorială a stocurilor de mărfuri și materiale Voi efectua analiza factorială a stocurilor de mărfuri și materiale în comparație cu anul precedent, în baza datelor bilanțului contabil, raportului privind rezultatele finaciare ale S.R.L “Apă Dobrogea”. Voi colecta datele inițiale, voi calcula și voi interpreta rezultatele obținute. Tabelul 3.3. Analiza factorială a stocurilor de mărfuri și materiale Indicatori 1 1. Materii prime și Material de bază 2. Ambalaje și material Pentru ambalaj 3. Combustbil 4. Alte materiale 5.Total Materiale
Anul
Anul de
Abaterea
precedent 2 527585
gestiune 3 761723
absolută 4 234138
100
100
0
13656 541341
645 6682 769150
-6974 227809
24
În urma analizei efectuate am observat o creștere a a stocurilor de mărfuri și materiale, și anume a materiei prime și materialului de bază, cu 234138 în 2008 față de 2007. Chiar și scăderea altor materiale cu 6974 in 2008 față de 2007, este neînsemnată și nu influențează totalul de materiale care si el indică o creștere în anul de gestiune față de cel precedent.
Concluzii Activitatea de conducere economico-financiară la toate nivelurile organizatorice - la nivel macroeconomic şi microeconomic este în esenţa ei o activitate mereu de cunoaştere profundă şi complexă a stării economice şi financiare a întreprinderii. Aşa după cum se ştie, scopul analizei economico-financiare îl constituie, în general cunoaşterea rezultatelor economico-financiare a activităţii agenţilor economici, a factorilor care au influenţat aceste rezultate, descoperirea posibilităţilor practice de a interveni pentru corectarea stării negative şi implicit fundamentarea acelor soluţii care sunt viabile pentru dezvoltare şi facilitează creşterea performanţelor financiare. Analiza economico-financiară conferă procesului decizional al conducerii un conţinut profund stiinţific corespunzător situaţiei conjucturale din fiecare etapă de activitate a unităţii economice, bazat pe luarea în considerare a factorilor interni şi externi, a impactului progresului tehnico-ştiinţific asupra dezvoltării economice, a tendinţelor cantitative şi calitative asupra cererii de consum productiv şi neproductiv. Lucrarea de an este elaborată în scopul prezentării a unui model de analiză. In cadrul disciplinei “Analiza Rapoartelor financiare” s-a elaborat lucrarea de an cu tema “Analiza economico-financiara a intreprinderii”. In acesta lucrare s-au analizat Rapoartele financiare ale S.R.L. “Apă Dobrogea”, pe perioada anilor 2006-2008. In urma analizei a doi indicatori, si anume “Profit” si “Stocul de mărfuri și materiale” s-a constatat ca anul 2007 pentru intreprindere a fost un an de crestere. Indicatorii au valori mai ridicate in comparatie cu anul 2006. Anul 2008,fiind perioada cind situatia a inceput sa se amelioreze, indicatorii inregistreaza o crestere considerabila. Abaterile in comparatie cu perioadele 2006-2007 si 2007-2008 inregistreaza valori pozitive, ceea ce semnifica ameloirarea situatiei economico-financiare in cadrul intreprinderii. 25
Toate acestea impun o reorientare pe viitor a intreprinderii spre o politica financiara bine chibzuita pentru cresterea rezultatelor obtinute sit si a rentabilitatii in urma desfasurarii diverselor activitati.
Bibliografie 1. Natalia Tiriulinicova, Analiza rapoartelor financiare,“Tipograf. Centrala”,ASEM Chisinau 2004 2. Aurel Işfănescu, Evaluarea întreprinderii, Editura “Tribuna Economică”, Bucureşti 2001. 3.Nicolaie Mihăilescu, Analiza activităţii economico-financiare, Editura Victor,Bucureşti 20034. Mihai I., Analiza situaţiei financiare a agenţilor economici, Editura Mirton, Timişoara, 1997. 5.Stancu I, Analiza şi gestiunea financiară, Editura Economică, Bucureşti, 1996. 6. Bătrâncea I.,Analiza financiară, Ed. Dacia, Cluj Napoca, 2000 7. http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/pagina2.asp?id=cap1 8http://www.comarion.ro/referate/index.php?value=Proiect%20de%20specialitate %20economico-financiar&detalii=economie_htm&id=1599 9. http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/pagina2.asp?id=cap4
26
