Analiza Financiara

Specializarea: Finanţe și bănci

ANALIZĂ FINANCIARĂ ANUL III Semestrul 5

CUPRINS I. INFORMAŢII GENERALE....................................................................................... 3 Date de identificare a cursului ........................................................................................... 3 Condiţionări şi cunoştinţe prerechizite .............................................................................. 3 Descrierea cursului.............................................................................................................4 Formatul şi tipul activităţilor implicate de curs..................................................................5 Materiale bibliografice obligatorii..................................................................................... 5 Materiale şi instrumente necesare pentru curs....................................................................6 Calendar al cursului............................................................................................................6 Politica de evaluare şi notare ............................................................................................. 7 Elemente de deontologie academică.................................................................................. 8 Studenţi cu dizabilităţi ....................................................................................................... 9 Strategii de studiu recomandate......................................................................................... 9

II. SUPORTUL DE CURS............................................................................................ 10 Modulul I: Fundamentele teoretico-metodologice ale analizei financiare..............11 Unitatea de curs 1:Aspecte teoretico-conceptuale ale analizei economico-financiare.....11 Unitatea de curs 2: Metodologia analizei economico-financiare ……….……………...16 Unitatea de curs 3: Funcţiile analizei stării economico-financiare. Utilizatorii rapoartelor de analiză economico-financiară………………………..................................................35 Sarcini de învăţare............................................................................................................39 Modulul II: Analiza stării financiare a entităţii economice ………….......................41 Unitatea de curs 1:Analiza poziţiei financiare …………….…………...41 Unitatea de curs 2:Analiza performanţelor financiare ………………………………….74 Unitatea de curs 3: Analiza fluxurilor de trezorerie….…………………………..……..85 Unitatea de curs 4: Analiza riscului de faliment………………………………………..87 Sarcini de învăţare............................................................................................................91 III. ANEXE .................................................................................................................... 93 Bibliografie...................................................................................................................... 93 Glosar de termeni............................................................................................................. 94 Scurtă biografie a titularilor de curs ................................................................................ 95

2

I. INFORMAŢII GENERALE Date de identificare a cursului Date de contact ale titularului de curs:

Date de identificare curs şi contact tutori:

Nume: Achim Monica Violeta

Numele cursului: : Analiză financiară

Birou: str. T. Mihali, nr 58-60, cam. 505

Codul cursului: EBF 0046

Telefon: 40 + 0264-41.86.52 int. 5859

Anul, Semestrul: anul III, sem 5

Fax: 40 + 0264-41.25.70

Tipul cursului: obligatoriu

E-mail: [email protected] ,

Pagina web a cursului:

[email protected]

Tutori:

Consultaţii: se vor afişa la momentul

Adresa e-mail tutori:

respectiv. Condiţionări şi cunoştinţe prerechizite Prin însuşirea conceptelor teoretico-metodologice şi abordarea aspectelor practice incluse în disciplina Analiza financiară, studenţii vor dobândi următoarele competenţe: crearea deprinderilor în vederea construirii unor modele de analiză performante care să surprindă cât mai bine realitatea economică; însuşirea metodelor şi procedeelor analizei economico-financiare; însuşirea modalităţilor de interpretare a rezultatelor obţinute în urma cuantificării influenţelor factorilor asupra fenomenelor; formularea şi propunerea de soluţii necesare îmbunătăţirii eficienţei economice a domeniului cercetat; familiarizarea cu forma şi conţinutul raportărilor financiare conforme cu reglementările în vigoare; însuşirea metodologiei de analiză a fiecărei componente a situaţiilor financiare (indicatori, indici, rate de structură, modele de risc şi faliment etc.) precum şi fundamentarea unor cunoştinţe necesare creării/dezvoltării abilităţilor de a exprima

3

concluzii pertinente privind starea financiară a unei entităţi economice. Pentru asimilarea cu succes a cursului sunt necesare

cunoştinţe din sfera contabilităţii, finanţelor,

statisticii şi a legislaţiei financiar- contabile în vigoare. Descrierea cursului Conţinutul disciplinei constă în delimitarea următoarelor secţiuni definitorii ale Analizei financiare: o secţiune teoretico-conceptuală; o secţiune privind metodologia analizei economice; o secţiune privind prezentarea Situaţiilor financiare ale entităţilor economice; o secţiune privind analiza situaţiei finaciare a entităţii care presupune examinarea amănunţită a componentelor raportărilor financiare în scopul exprimării unei opinii privind starea de sănătate financiară a unei entităţi economice, având la bază metodologia de analiză specifică fiecărei componente;

o secţiune privind sinteza

analizei efectuate prin centralizarea concluziilor desprinse din investigările anterioare şi propunerea unor soluţii pertinente de îmbunătăţire a eficienţei economico-financiare a entităţii. Obiectivele cursului constau în următoarele:  Familiarizarea cu conceptele fundamentale ale analizei economico-financiare;  Evidenţierea comportamentul fenomenelor şi proceselor ce se derulează în mediul economic, prin utilizarea unor metode de investigare generale sau specifice acesteia;  Crearea deprinderilor de a utiliza instrumentele statistico-matematice în practica analizei financiare;  Învăţarea, înţelegerea şi stăpânirea instrumentelor (procedeeelor) utile elaborării unor modele de analiză performantă a fenomenelor ce se derulează în mediul microeconomic;  Interpretarea influenţelor factorilor care acţionează asupra fenomenelor economice şi propunerea unor soluţii pertinente de creştere a eficienţei economice;  Localizarea rolului analizei financiare pentru fiecare decident-utilizator al situaţiilor financiare;  Formarea deprinderilor de a “citi” Situaţiile financiare;

4

 Familiarizarea cu componentele Situaţiilor financiare şi a informaţiilor pe care le furnizează fiecare, în vederea unei analize financiare globale cât mai pertinente;  Însuşirea metodologiei de analiză a Situaţiilor financiare şi dezvoltarea capacităţii studenţilor de a calcula şi mai ales de a interpreta indicatorii specifici analizei financiare. Formatul şi tipul activităţilor implicate de curs Cursul Analiza financiară îmbină două modalităţi de învăţare pentru a asigura o mai bună pregătire a studenţilor. Pe de o parte, studenţii au posibilitatea să ia parte la audierea unor prelegeri pe o tematică specifică cursului de Analiză financiară în cadrul orelor de pregătire alocate disciplinei, urmate de discuţii cu titularul de curs, menite să exemplifice şi să clarifice conceptele şi noţiunile teoretice prezentate a priori. În al doilea rând, studenţii vor fi implicaţi şi stimulaţi să ia parte la un proces de învăţare activă, prin implicarea lor în realizarea unor proiecte de cercetare realizate asupra unor entităţi care acţionează în mediul economic românesc. Materiale bibliografice obligatorii Bibliografie modul 1.

Achim M.V. V., Borlea N.S. ,Analiză financiară a entităţii economice, Ed.Risoprint,Cluj-Napoca, 2012; Mod de accesare: Biblioteca Centrală Universitara, Biblioteca FSEGA

2.

Anghel I., Falimentul. Radiografie şi predicţie, Ed. Economica, Bucuresti, 2002, Mod de accesare: Biblioteca Centrală Universitara, Biblioteca FSEGA

3.

Buglea Al., Analiză Economico-Financiară, Ed. Mirton Timişoara, 2011; Mod de accesare: Biblioteca Centrală Universitara, Biblioteca FSEGA

4.

Bătrancea L-M, Moscoviciov A., Batrancea I., Analiza financiară a întreprinderilor româneşti, Ed. Risoprint , Cluj-Napoca, 2012

5.

Bătrancea L-M, Moscoviciov A., Batrancea I., Metode si tehnici de analiza financiara, Ed. Risoprint , Cluj-Napoca, 2012 Mod de accesare: Biblioteca Centrală Universitara, Biblioteca FSEGA

6.

Bătrâncea I., Bătrâncea L.M., Borlea N.S., Analiza Financiară a Entităţii Economice, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca, 2008;

5

Mod de accesare: Biblioteca Centrală Universitara, Biblioteca FSEGA

6

Materiale şi instrumente necesare pentru curs Realizarea în condiţii optime a cursului de Analiză financiară va fi asigurată prin punerea la dispoziţia titularului de disciplină a următoarelor echipamente: video proiector, laptop, acces la internet. De asemenea, studenţii vor avea la dispoziţie Situaţiile financiare ale unor entităţi economice pe baza cărora să se poată efectua calcule şi interpretări ale indicatorilor specifici analizei financiare.

Calendar al cursului Activităţi

Tematica abordată

Întâlnire I: Activităţi didactice

Întâlnire II: Activităţi didactice

Abordări teoreticoconceptuale privind analiza financiară Metodologia analizei financiare Analiza situaţiilor financiare ale entităţii financiare. analiza poziţiei financiare, analiza performanţei financiare, analiza fluxurilor de trezorerie, analiza riscului de faliment

Examen final

Responsabilităţile

Locul

de

studenţilor

desfăşurare

Parcurgerea bibliografiei

Va fi comunicat ulterior

Parcurgerea bibliografiei

Va fi comu-

Realizarea unui proiect nicat ultede cercetare asupra unei rior firme

Parcurgerea bibliografiei

Va fi comu-

precizate în vederea

nicat ulte-

susţinerii examenului

rior

Calendarul activităţilor este unul orientativ, fiind susceptibil unor modificări ulterioare, acestea urmând să fie comunicate studenţilor. Politica de evaluare şi notare Modalitatea de notare a studenţilor pentru disciplina Analiza financiară are în vederea următoarele aspecte: -

susţinerea unui examen scris a cărui pondere este de 50% în nota finală. Examenul va fi structurat pe două părţi: prima va fi alcătuită din întrebări

7

grilă, iar cea de a doua din întrebări deschise care vor acoperi întreaga materie predată studenţilor. -

elaborarea unui proiect de cercetare asupra unei teme stabilite de titularul de disciplină, ponderea proiectului de cercetare va fi de 30% din nota finală. Tematica şi rigorile de redactare a proiectului de cercetare vor fi aduse la cunoştinţa studenţilor în cadrul primei întâlniri stabilite să aibă loc cu aceştia.

-

Activitatea studenţilor în cadrul pregătirilor, 20 %

Studenţii trebuie să ştie că suportul de curs de faţă reprezintă un suport minimal, a cărui simplă parcurgere nu este suficientă pentru promovarea examenului la disciplina Analiză financiară. În vederea promovării examenului cu o notă satisfăcătoare, studenţii vor trebui să parcurgă bibliografie indicată în cadrul acestui suport de curs. Elemente de deontologie academică Plagiatul este o problemă serioasă şi este pedepsită cu asprime. Orice student care este prins că plagiază se poate aştepta să îi fie anulată munca şi să se întreprindă măsuri disciplinare din partea conducerii facultăţii. Exemple de plagiat: -

realizarea proiectului de cercetare de către o altă persoană;

-

copierea parţială sau totală a unui proiect de cercetare;

-

copierea unui proiect de cercetare de pe internet şi răspândirea acestuia şi în rândul altor studenţi;

-

conspectarea unor surse bibliografice fără citirea prealabilă a acestora (copierea unor conspecte făcute de alţii).

Studenţii pot să citeze surse bibliografice alcătuite din reviste sau cărţi cu condiţia ca respectivele surse să fie identificate şi prezentate în cadrul proiectului de cercetare. Un proiect care se constituie în mare parte din compilarea unor idei ale unor autori, neavând o contribuţie proprie din partea studentului va fi notat cu un calificativ inferior.

8

Studenţi cu dizabilităţi În vederea oferirii de şanse egale studenţilor afectaţi de dizabilităţi motorii sau intelectuale, titularul de curs îşi manifestă disponibilitatea de a comunica cu studenţii prin intermediul poştei electronice. Astfel, studenţii cu dizabilităţi vor putea adresa întrebările lor legate de tematica cursului Analiză financiară pe adresa de e-mail a titularului de curs, menţionată la începutul acestui suport de curs, putând primi lămuririle necesare în maxim 48 de ore de la primirea mesajului. Strategii de studiu recomandate Pentru a obţine performanţa maximă, studenţii trebuie să ţină cont de următoarele recomandări în ceea ce priveşte studiul individual, precum şi activităţile colective realizate în cadrul cursului: 1. Este recomandat ca studiul acestor probleme să se facă în ordinea numerotării unităţilor de curs. 2. Este recomandat ca studiul să se bazeze pe o bibliografie minimală, indicată în suportul de curs şi pe alte surse bibliografice indicate de tutori. 3. Se recomandă participarea la discuţii şi analize împreună cu tutorii, pe marginea temelor indicate spre studiu.

9

II. SUPORTUL DE CURS Modulul I: Fundamentele teoretico-metodologice ale analizei economico-financiare Unitatea de curs 1: Aspecte teoretico-conceptuale ale analizei economicofinanciare Unitatea de curs 2: Metodologia analizei economico-financiare Unitatea de curs 3: Funcţiile analizei economico-financiare. Utilizatorii rapoartelor de analiză economico-financiară

Modulul II: Analiza situaţiilor financiare a entităţii economice Unitatea de curs 1: Analiza poziţiei financiare Unitatea de curs 2:Analiza performanţelor financiare Unitatea de curs 3: Analiza fluxurilkor de trezorerie Unitatea de curs 4: Analiza riscului de faliment

10

MODULUL I Fundamentele teoretico-metodologice ale analizei economico-financiare Obiective 1. Familiarizarea studenţilor cu noţiunile de eficienţă economică, analiză economică, analiză de gestiune, analiză financiară, factori de influenţă (factori cantitativi, factori calitativi), modele de analiză, descompunerea fenomenelor în factori,

ordine

de

intercondiţionaare

(de

analiză),

relaţia

cauză-efect,

evidenţierea, evaluarea şi valorificarea rezervelor interne 2. Punerea în evidenţă a necesităţii, obiectului de studiu şi obiectivelor analizei economico-financiare 3. Cunoaşterea etapelor şi conţinutului procesului de analiză şi a tipurilor de analiză 4. Delimitarea metodologiei analizei (metodologia de analiză calitativă şi metodologia de analiză cantitativă) 5. Creearea deprinderilor privind construirea unor modele performante de analiză a fenomenelor care se derulează în interiorul unei entităţi economice: 6. Dezvoltarea abilităţilor de a interpreta rezultatele obţinute în urma cuantificării influenţelor asupra factorilor, precum şi a capacităţii de a desprinde concluzii pertinente privind fenomenele cercetate

Unitatea de curs 1: Aspecte teoretico-conceptuale ale analizei economico-financiare 1.1. Necesitatea analizei economico-financiare Necesitatea analizei economico-financiare a entităţii reiese cel puţin din următoarele considerente:  în primul rând, sporirea eficienţei întregii activităţi a entităţii constituie un obiectiv central al analizei economico-financiare. Acest obiectiv se realizează prin cunoaşterea postfaptică, curentă şi previzională a evoluţiei sistemului cibernetic al firmei, a rezervelor sale interne, precum şi a cauzelor care determină apariţia şi amplificarea acestora.

11

 în al doilea rând, scopul analizei economico-financiare este de cunoaştere a esenţei fenomenelor şi proceselor ce se derulează în mediul microeconomic, în scopul descoperirii legităţilor care guvernează portofoliul de afaceri al entităţii economice.  în al treilea rând, analiza economico-financiară, prin metodele şi procedeele sale, constituie un instrument indispensabil activităţii manageriale a firmelor, întrucât oferă soluţii practice în vederea prevenirii şi înlăturării factorilor cu acţiune distructivă, şi crearea, pe această bază, a condiţiilor manifestării neîngrădite a factorilor cu influenţă pozitivă.

1.2. Obiectul analizei economico-financiare. Definirea conceptului de analiză În Dicţionarul explicativ al limbii române, termenul analiză provine din limba franceză şi are un dublu înţeles. În primul rând, prin verbul a analiza (fr. analyser) se înţelege „ a cerceta un întreg, un fenomen etc. examinând fiecare element în parte”. În al doilea rând, substantivul analiză (fr. analyse) înseamnă „o metodă ştiinţifică de cercetare care se bazează pe studiul sistematic al fiecărui element în parte”. În literatura economică de specialitate, există numeroase opinii în legătură cu definirea termenului de analiză. Într-o accepţiune mai largă, efectuând o sinteză a acestor opinii putem spune că analiza, în general, reprezintă o cale de cercetare ştiinţifică a comportamentului fenomenelor şi proceselor ce se derulează în natură şi societate. Cercetarea analitică presupune descompunerea fenomenului sau procesului în componentele sale, stabilirea relaţiilor de coordonare şi subordonare dintre acestea, precum şi a împrejurărilor care le generează, le întreţin sau le anihilează apariţia. Prin generalizarea concluziilor, analiza se completează cu sinteza, care este o metodă ştiinţifică de cercetare a fenomenelor, bazată pe trecerea de la esenţă la aparenţă de la particular la general, de la simplu la complex. Analiza economică evidenţiază comportamentul fenomenelor şi al proceselor ce se derulează în mediul economic, prin utilizarea unor metode de investigare generale sau specifice acesteia. Analiza economică are două componente şi anume: analiza stării economice (de gestiune) şi analiza stării financiare.

12

Analiza stării economice (de gestiune) pune în evidenţă gradul de utilizare intensivă şi extensivă a resurselor în procesul combinării şi substituţiei tehnicoeconomice a factorilor. Este vorba despre: analiza ofertei ca volum, structură, sortiment, ritmicitate, nivel al calităţii, analiza asigurării şi eficienţa utilizării factorilor de producţie (stocuri, capital fix, capital uman), analiza costurilor. Analiza stării financiare reliefează rezervele nevalorificate ale profitabilităţii, lichidităţii, solvabilităţii, echilibrului financiar, comportamentului la bursa de valori a firmei şi aprecierea stării de faliment a firmelor. În ultimii 20-25 de ani, analiza financiară a avut un dinamism accentuat datorită mutaţiilor mediului financiar şi creşterii riscului odată cu accentuarea turbulenţelor economico-financiare şi cu internaţionalizarea schimburilor de bunuri şi capital. Şcoala românească de analiză are o viziune integratoare care permite abordarea problematicii complexe a activităţii unei întreprinderi atât din punct de vedere economic cât şi financiar. De altfel, indicatorii financiari care fac, în esenţă, obiectul de studiu al analizei financiare nu sunt altceva decât expresia monetară a finalităţii activităţii economice. O analiză pertinentă a situaţiei financiare obligă, fără îndoială, la implicarea unor aspecte nefinanciare, cum sunt: timpul de lucru, gradul de utilizare a capacităţilor de producţie etc. precum şi a unor aspecte calitative: calificarea salariaţilor, calitatea produselor şi serviciilor, calitatea comunicării interne şi externe. Cauzele dificultăţilor unei întreprinderi nu sunt numai cauze de natură financiară, ci pot fi generate de orice tip sau segment de activitate al întreprinderii.

1.3. Obiectivele analizei economico-financiare În concordanţă cu consideraţiile teoretice ale conceptului, considerăm, în primul rând, că analiza trebuie şi poate să ofere soluţii de descompunere a fenomenului şi procesului economic în părţi componente, să studieze comportamentul acestora, independent şi intercorelat cu alte componente, să ofere soluţii practice de combinare şi substituţie a factorilor care au un rol relevant în mecanismul de funcţionare al firmei, în scopul maximizării performanţelor acesteia.

13

În al doilea rând, analiza stării economice şi financiare trebuie să studieze mişcarea, transformarea fenomenelor şi a proceselor economice din interiorul firmei sub aspect calitativ şi cantitativ, static şi dinamic, să evidenţieze factorii endogeni şi exogeni, cauzele şi consecinţele influenţei acestora asupra mecanismului de funcţionare al firmei. În al treilea rând, analiza economico-financiară trebuie să ofere soluţii practice cuantificării, pe de-o parte, a eforturilor firmei, iar pe de altă parte, a efectului pe care aceasta îl va înregistra în economia competiţională. Nu în ultimul rând, analiza economico-financiară studiază realitatea obiectivă prezentă sub forma stării fenomenelor şi a proceselor din mediul microeconomic, prin prisma corelaţiei cauză-efect. Astfel, factorul care într-o ecuaţie de cercetare (model de analiză) constituie cauza modificării stării unui fenomen, într-o altă ecuaţie poate să se transforme în fenomen de investigat.

1.4. Conţinutul şi etapele procesului de analiză a activităţii economice Activitatea practică de analiză economico-financiară este strâns legată de activitatea de control şi conducere a întreprinderilor. Fără o analiză economică şi financiară este de neconceput realizarea obiectivelor organelor de control. Realizarea obiectivelor conducerii întreprinderii, fundamentarea deciziilor privind planificarea, urmărirea şi reglarea activităţii economice a întreprinderii se bazează pe concluziile analizei economico-financiare, legate de factorii şi cauzele modificării rezultatelor economice şi financiare, de soluţiile oferite de analiză, pentru prevenirea şi înlăturarea lor. Nivelul eficienţei economice a activităţii de analiză – decizie – control depinde de: metodele de cercetare, de calităţile, experienţa, pregătirea profesională a persoanelor, dar mai ales de modul de a gândi al acestora.Principalele etape ale desfăşurării muncii practice de analiză sunt: Întocmirea planului de analiză; Culegerea şi selectarea informaţiilor necesare analizei; Verificarea informaţiilor culese; Analiza propriu-zisă a informaţiilor culese; Întocmirea referatului de analiză. a). Întocmirea planului de analiză presupune precizarea scopului analizei economicofinanciare, obiectivele principale ce trebuie atinse, problemele cheie de cercetat pentru

14

realizarea scopului, ordinea executării lor, locul desfăşurării analizei, perioada de timp analizată, perioada cât se desfăşoară analiza, baza informaţională a analizei, stabilirea echipei de analiză, eventualele colective mixte pentru probleme şi repartizarea sarcinilor pe personal. Tot cu ocazia definitivării planului de analiză, echipa se informează asupra situaţiei economico-financiare a întreprinderii, asupra obiectului activităţii acesteia, asupra particularităţilor tehnologice şi organizatorice. b). Culegerea şi selectarea informaţiilor asigură baza de date necesare analizei. Purtătorii de informaţii economice ale evidenţei economice sau alte informaţii constituie principalele surse informaţionale care pot fi folosite de analiză. Constatările directe, sesizările clienţilor, materialele de profil economic din presă, procesele verbale ale organelor de control, actele normative, instrucţiunile elaborate de ministerul Finanţelor, corespondenţa cu ministerul de resort şi subunităţile întreprinderii pot oferi informaţii care ajută la atingerea obiectivelor analizei. Selectarea informaţiilor economice în funcţie de scopul urmărit, utilizarea informaţiilor economice reprezentative, apelarea la mai multe surse de culegere a informaţiilor economice, gruparea şi clasificarea informaţiilor culese uşurează desfăşurarea analizei economico-financiare. c). Verificarea informaţiilor culese are menirea de a asigura baza informaţională în concordanţă cu realităţile din economia întreprinderii şi se referă la: Verificarea formei de prezentare a purtătorilor de informaţie;

Verificarea

calculelor

indicatorilor

economico-financiari comparativ cu normele legale evidenţiază eventualele erori de calcul şi anomalii între diferiţi indicatori economico-financiari; Verificarea de fond a informaţiilor economice se referă la urmărirea veridicităţiia acestora, la concordanţa evidenţei economice cu realitatea practică din întreprindere. d). Analiza propriu-zisă a informaţiilor economico-financiare Prelucrarea informaţiilor economico-financiare cu ajutorul procedeelor analizei economico-financiare presupune efectuarea unei analize postfaptice, curente şi prospective. Prin analiza postfaptică şi curentă se urmăresc posibilităţile de reale ale întreprinderii faţă de rezultatele efective obţinute, evidenţiind şi valorificând rezervele interne din economia întreprinderii.

15

e). Sinteza în referatul de analiză oferă posibilitatea stabilirii concluziilor de ansamblu privind laturile pozitive şi negative ale rezultatelor economice şi financiare ale întreprinderii. Pe baza cunoaşterii factorilor şi cauzelor abaterilor rezultatelor economico-financiare de la nivelul planificat sau faţă de o perioadă luată ca bază de calcul, se elaborează măsurile pentru îmbunătăţirea situaţiei. În acest mod se oferă conducerii firmei variante multiple de îmbunătăţire a situaţiei, pentru a se lua o decizie optimă. În funcţie de decizia adoptată şi de condiţiile perioadelor viitoare, se elaborează previziunea situaţiei economico-financiare a firmei. Unitatea de curs 2: Metodologia analizei economico-financiare Cercetarea fenomenelor economice, realizarea obiectivelor analizei economicofinanciare implică operarea cu o serie de metode şi instrumente fie specifice, fie împrumutate din alte ştiinţe. Metoda constă, practic, în reunirea unor procedee specifice sau comune altor ştiinţe. Metodologia este „o metodă de cunoaştere cu maximum de generalitate” care cuprinde „totalitatea metodelor de cercetare folosite de o ştiinţă”.În cercetarea economică, metodologia analizei cuprinde două grupe de metode, şi anume: metoda analizei calitative şi metoda analizei cantitative. 2.1. Metodologia de analiză calitativă a stării firmelor Metoda analizei calitative stabileşte pe baza abstractizării ştiinţifice elementele componente şi factorii care compun şi influenţează un fenomen economic, evidenţiind relaţiile de cauzalitate, funcţionalitate şi conexiune inversă dintre fiecare factor şi fenomenul studiat, precum şi relaţiile dintre diferiţi factori. Unele procedee specifice acestei metode au fost formulate pentru prima dată în sec. al XIX-lea de cercetătorul englez John Stuart Mill în lucrarea „Sistem de logică inductivă şi deductivă”, publicată în anul 1843, şi care sunt următoarele. Procedeul concordanţei,

procedeul

diferenţei,

procedeul

concomitente, procedeul soldului sau rămăşiţei.

16

combinat,

procedeul

variaţiilor

Procedeul concordanţei

a fost enunţat astfel: Dacă în toate cazurile observate se

constată printre antecedentele fenomenului aceeaşi împrejurare comună, atunci această împrejurare este cauza apariţiei fenomenului. Procedeul diferenţei are următorul conţinut: Dacă împrejurările în care apare un fenomen şi împrejurările în care acesta lipseşte se aseamănă între ele prin toate condiţiile, afară de una singură, atunci aceasta este cauza sau una din condiţiile necesare fenomenului dat. Procedeul combinat al concordanţei şi al diferenţei:Dacă două sau mai multe cazuri de apariţie a fenomenului se aseamănă prin prezenţa aceleiaşi împrejurări, iar două sau mai multe cazuri se aseamănă prin absenţa aceleiaşi cauze, împrejurările în care ambele serii de cazuri se deosebesc reprezintă o parte din cauza fenomenului. Procedeul variaţiilor concomitente precizează faptul că în cazul unei variaţii a unui fenomen îi urmează întotdeauna o anumită variaţie a altui fenomen, primul fenomen fiind cauza celui de-al doilea. Procedeul soldului sau rămăşiţei menţionează faptul că dacă scădem dintr-un fenomen acea parte care este cunoscută ca fiind consecinţa unei părţi din împrejurările în care apare, rămăşiţa e consecinţa împrejurărilor rămase. 2.2. Metodologia de analiză cantitativă a stării firmelor Datorită marii varietăţii şi complexităţi a fenomenelor şi proceselor economicofinanciare cercetate, a ţesăturii dense a corelaţiilor dintre acestea şi factorii lor de influenţă, analiza economico-financiară utilizează o varietate mare de procedee în realizarea scopului său. Pentru cunoaşterea sistemică a acestor procedee considerăm utilă gruparea lor după următoarea clasificare care include mai multe criterii (tipul legăturii, tipul relaţiei şi mărimile în care se cuantifică influenţa factorilor). 1. Procedeele analizei stării concurenţiale a firmelor procedeul indicatorului sintetic procedeul matricei comparaţiilor (procedeul aprecierii comparative multicriteriale)

17

procedeul distanţei (firma etalon) procedeul ierarhizării finale a firmelor 2. Procedeele analizei stării interne a firmelor Legătura deterministă, certă, funcţională Relaţia de produs, raport procedeul descompunerii fenomenelor în fracţii procedeul determinării izolate a influenţei factorilor Mărimi absolute

(cazul teoretico-matematic) procedeul substituţiei înlănţuite (cazul aplicativ-economic) procedeul coeficienţilor de repartiţie procedeul calculului matriceal Relaţia de sumă şi diferenţă procedeul balanţier Relaţia de produs, raport procedeul determinării izolate relative

Mărimi relative

procedeul substituţiilor înlănţuite relative procedeul indicilor Relaţia de sumă şi diferenţă procedeul balanţier relativ Legătura nedeterministă, incertă, statistică procedeul analizei regresionale procedeul funcţiilor de producţie

2.2.1. Metodologia de analiză a stării concurenţiale a firmelor 1. Procedeul indicatorului sintetic Este o modalitate de ierarhizare a firmelor, în care mărimea indicatorului se determină fie ca o medie geometrică, fie ca o medie aritmetică ponderată a indicilor criteriilor (indicatorilor) de performanţă a firmelor.

18

a). În primul caz, calculul indicatorului sintetic nu ţine cont de importanţa economică a indicatorilor economico-financiari selectaţi, în funcţie de care se face ierarhizarea, şi atunci avem de-a face cu un indicator sintetic global. Calculul indicatorului se poate realiza în două modalităţi, şi anume: - dacă toate criteriile de performanţă se optimizează în acelaşi sens (fie de max., fie de min.) relaţia de calcul a indicatorului sintetic global este următoarea: n

S gk 

n



I ik

i 1

Sgk – reprezintă valoarea indicatorului sintetic global al firmei „k” Ijk – reprezintă valoarea indicelui indicatorului (criteriului) de performanţă „i” al firmei „k” n – reprezintă numărul indicatorilor (criteriilor) de performanţă selectate - dacă toate criteriile de performanţă se optimizează în sensuri diferite (şi de max., şi de min.) relaţia de calcul a indicatorului sintetic global este următoarea: m

S gk 

 n

I i (max)

k

i 1 p



unde: m+p=n

I

j (min) k

j 1

Ii(max)k – reprezintă valoarea indicelui indicatorului (criteriului) de performanţă „i” al firmei „k”, iar acest indicator (criteriu) se optimizează prin maxim Ij(min)k – reprezintă valoarea indicelui indicatorului (criteriului) de performanţă „j” a firmei „k”, iar acest indicator se optimizează prin minim m – reprezintă numărul indicatorilor (criteriilor) de performanţă care se optimizează prin maxim p – reprezintă numărul indicatorilor (criteriilor) de performanţă care se optimizează prin minim. b). În al doilea caz, calculul indicatorului sintetic ţine cont de importanţa economică a indicatorilor economico-financiari selectaţi, iar indicatorul calculat ca o medie aritmetică ponderată se numeşte indicator sintetic complex.

19

Calculul indicatorului se poate realiza în două modalităţi, şi anume: - dacă toate criteriile de performanţă se optimizează în acelaşi sens (fie de max., fie de min.) relaţia de calcul a indicatorului sintetic complex este următoarea: n

n

S ck   I ik  pi

,

i 1

cu condiţia:

p i 1

i

1

Sck – reprezintă valoarea indicatorului sintetic complex al firmei „k” Ijk – reprezintă valoarea indicelui indicatorului (criteriului) de performanţă „i” al firmei „k” n – reprezintă numărul indicatorilor (criteriilor) de performanţă selectate pi – reprezintă punctajul acordat indicatorului (criteriului) de performanţă „i” al firmei „k” - dacă toate criteriile de performanţă se optimizează în sensuri diferite (şi de max., şi de min.) relaţia de calcul a indicatorului sintetic complex este următoarea:

S ck 

m

I

i (max) k

m

p

i 1

cu condiţia

 pi 

p  p i1

i

j 1

j

1

p

I j 1

j (min) k

 pj

iar m + p = n

Ii(max)k – reprezintă valoarea indicelui indicatorului (criteriului) de performanţă „i” al firmei „k”, iar acest indicator (criteriu) se optimizează prin maxim Ij(min)k – reprezintă valoarea indicelui indicatorului (criteriului) de performanţă „j” al firmei „k”, iar acest indicator se optimizează prin minim Pi – reprezintă punctajul acordat indicatorilor (criteriilor) de performanţă care se optimizează prin maxim Pj – reprezintă punctajul acordat indicatorilor (criteriilor) de performanţă care se optimizează prin minim. m – reprezintă numărul indicatorilor (criteriilor) de performanţă care se optimizează prin maxim

20

p – reprezintă numărul indicatorilor (criteriilor) de performanţă care se optimizează prin minim. Ierarhizarea firmelor se realizează în ordinea descrescătoare a valorii indicatorului sintetic astfel determinat. 2. Procedeul matricei comparaţiilor (procedeul aprecierii comparative multicriteriale) constă în evaluarea performanţelor firmelor cu ajutorul unei matrici în care liniile reprezintă criteriile de performanţă selectate, iar coloanele reprezintă locul ocupat de fiecare firmă „k”, în ordinea descrescătoare/crescătoare, în funcţie de nivelul realizat al indicatorului (criteriului) de performanţă selectat şi de modul de optimizare al acestuia. Şi în acest caz se calculează doi indicatori: a). În cazul în care nu se ţine cont de importanţa economică a criteriilor selectate, se procedează astfel: -

fiecărui loc „j” i se atribuie în ordine descrescătoare un punctaj 1 1 1 1 l j { , , , ,......} 2 4 8 16

-

starea economico-financiară globală a firmei se determină ca o sumă ponderată a numărului de apariţii pe locul „j” a firmei „k” şi punctajul l j acordat acelui loc, astfel obţinându-se un indicator de stare global. m

n

j 1

i 1

S gk   l j   nij( k ) Sgk – reprezintă valoarea indicatorului de stare global al firmei „k” lj – reprezintă punctajul acordat locului ocupat de firma „k”

nij(k ) - reprezintă numărul de apariţii a firmei „k” pe fiecare din cele j = 1, m locuri m – numărul locurilor (nr. coloanelor matricei) n – numărul indicatorilor de performanţă selectaţi (nr. liniilor matricei) b). În cazul în care se ia în considerare importanţa economică a criteriilor selectate, valoarea indicatorului de stare se determină ca o sumă ponderată numărului de apariţii pe fiecare din cele i = 1, n linii şi cele două punctaje (mărime şi importanţă), obţinându-se astfel, un indicator de stare complex.

21

m

n

j 1

i 1

S ck   l j   n (jik )  pi Sck – reprezintă valoarea indicatorului de stare complex al firmei „k” lj – reprezintă punctajul acordat locului ocupat de firma „k”

n (kji ) - reprezintă numărul de apariţii a firmei „k” pe fiecare din cele i = 1, n linii iar n (kji ) = 1 pi – reprezintă punctajele acordate importanţei economice a criteriilor

de

performanţă

selectate Ierarhizarea firmelor se efectuează în ordinea descrescătoare a valorii indicatorilor de stare, astfel calculaţi. 3. Procedeul distanţei (firma etalon) În acest caz, pentru fiecare indicator (criteriu) de performanţă, se alege drept etalon valoarea maximă/minimă a indicelui indicatorului analizat, considerându-se baza de comparaţie egală cu 1 sau cu 100%. Distanţa dintre firma analizată şi firma etalon va permite ierarhizarea firmelor. Această distanţă se va calcula astfel: a). În cazul în care nu se ţine cont de criteriile de performanţă selectate, se va calcula un indicator global al distanţei.

D gk 

I ik ( 1  )  I ei

2

n

i 1

Dgk – reprezintă valoarea indicatorului distanţei globale a firmei „k” Ijk – reprezintă valoarea indicelui indicatorului (criteriului) de performanţă „i” al firmei „k” Iei – reprezintă valoarea (maximă sau minimă) indicelui indicatorului ales drept etalon din şirul „i” al indicatorului analizat b). În cazul în care se ţine cont de importanţa economică a criteriilor de performanţă selectate, se va calcula un indicator complex al distanţei.

22

Dck 

I ik  (1 ) I ei n

i 1

2

 pi

Dck – reprezintă valoarea indicatorului distanţei complexe a firmei „k” pi – reprezintă punctajele acordate importanţei economice a criteriilor

de

performanţă

selectate Ierarhizarea firmelor se efectuează în ordinea crescătoare a valorii indicatorului astfel calculat. 4. Procedeul ierarhizării finale a firmelor constă în atribuirea de puncte în ordine descrescătoare pentru locurile stabilite prin cele trei procedee prezentate anterior. Locul final al fiecărei firme „k” se determină prin însumarea acestor puncte, iar ierarhizarea se realizează în ordinea descrescătoare a scorului obţinut. 3

L fk   Pik i 1

Lfk – reprezintă locul final ocupat de firma „k” Pik – reprezintă punctajul aferent locului „i” al firmei „k”, punctaj stabilit printr-un procedeu prezentat anterior i – reprezintă numărul procedeelor utilizate în ierarhizare 2.2.2. Metodologia de analiză a stării interne a firmelor Reflectarea stării economico-financiare a firmelor poate fi realizată prin aplicarea principiilor şi regulilor matematice în procesul de construcţie a unor modele de analiză competitivă. În cadrul acestui proces, un rol decisiv revine stabilirii modalităţilor de intercondiţionare a factorilor de influenţă a fenomenelor care determină ordinea de analiză a acestora. Ordinea de analiză este ordinea inversă evoluţiei reale a fenomenului analizat. Pentru a justifica această afirmaţie aducem câteva argumente: 1.analiza studiază fenomenele de la general la particular, de la aparenţă la esenţă, de la complex la simplu; 2.atunci când dorim să obţinem factori agregaţi, aplicând proprietăţile înmulţirii de asociativitate şi comutativitate, dacă se păstrează ordinea de analiză, se păstrează şi conţinutul economic al factorilor, dacă nu se ţine cont de ea, atunci se pierde şi

23

conţinutul economic al factorilor agregaţi; 3.în cadrul ordinii de analiză, întotdeauna prima dată se analizează factorii cantitativi şi apoi factorii calitativi. Factorii cantitativi sunt purtătorii materiali ai fenomenului analizat, se exprimă în unităţi de măsură fizice, naturale şi sunt factori extensivi, practic limitaţi în timp şi spaţiu. Factorii calitativi sunt de aceeaşi natură u fenomenul analizat, ei dau esenţa fenomenului, se exprimă aproximativ în aceleaşi unităţi de măsură ca şi fenomenul analizat şi sunt factori intensivi, dar numai teoretic nelimitaţi în timp şi spaţiu. Metodologia de analiză a stării interne a firmelor are în vedere două categorii de procedee: a). procedee aplicabile în cazul legăturilor deterministe; b). procedee aplicabile în cazul legăturilor nedeterministe.

2.2.2.1. Procedee aplicabile în cazul legăturilor deterministe La rândul lor, aceste procedee se împart în procedee de evaluare a influenţei factorilor în mărimi absolute şi în mărimi relative (a se vedea schema de la paragraful 2.2.). A). Procedee de evaluare a influenţei factorilor în mărimi absolute 1. Procedeul descompunerii fenomenelor în fracţii Premise de aplicare: a). Procedeul se aplică în cazul relaţiilor de produs şi raport b). Se stabileşte relaţia dintre fenomen şi factorii de influenţă ai acestuia c). Procedeul constă în descompunerea fenomenului în fracţii cu conţinut economic, astfel încât numărătorul primei fracţii să fie identic cu numitorul celei de-a doua fracţii, sau numitorul primei fracţii sa fie identic cu numărătorul celei de-a doua fracţii, şi aşa mai departe, excepţie făcând prima şi ultima fracţie. Avantajele aplicării acestui procedeu sunt următoarele: fenomenul se poate descompune până la aflarea cauzelor finale care determină, în esenţă, variaţia acestuia; în procesul evaluării eficienţei finale procedeul permite măsurarea influenţelor concomitente a tuturor categoriilor de resurse implicate; permite evidenţierea mai simplă

24

a combinării ţi substituţiei economice a factorilor; este un instrument util de investigare operativă a performanţelor sistemului supus cercetării 2.Procedeul determinării izolate a influenţei factorilor (cazul teoretico –matematic) Premise de aplicare: a). Procedeul se aplică în cazul relaţiilor de produs, raport şi relaţii complexe b). Determinarea legăturii certe dintre fenomen şi factorii săi de influenţă. Procedeul nu ţine cont de ordinea de analiză c). Modificarea absolută a fenomenului se descompune în influenţele izolate a fiecărui factor de influenţă şi în influenţele comune a câte doi, trei,....n factori d). Stabilirea influenţelor parţiale a fiecărui factor presupune determinarea mărimii acestuia faţă de starea de bază, restul factorilor rămânând la starea iniţială e). Influenţele comune înseamnă, în cazul relaţiilor de produs, variaţia concomitentă a câte doi, trei,....n factori, restul factorilor rămânând la starea iniţială. Privind influenţele comune (sporurile nedescompuse) s-au ridicat două probleme: Ce sunt? Cum se repartizează ele asupra influenţelor parţiale ale factorilor? La întrebarea: Ce sunt?, desigur că părerile specialiştilor (în special a statisticienilor) au fost diferite: unii au spus că reprezintă influenţa unui factor din model, alţii că ar fi influenţa unui factor din exterior, altul decât cei care compun modelul, dar majoritatea au ajuns la concluzia că acestea sunt interacţiuni între factorii de influenţă. La cea de-a doua întrebare: Cum se repartizează?, din nou părerile şi răspunsurile au fost împărţite: unii au fost de părere că acestea trebuie atribuite în totalitate unui singur factor, alţii au spus să se acorde în părţi egale influenţe comune fiecărui factor, dar acest lucru nu este just deoarece şi factorii influenţează în proporţii şi în sensuri diferite şi atunci s-a ajuns la concluzia că fiecarui factor trebuie să i se acorde o cotă parte din influenţele comune, proporţional cu influenţa lor. Etape de aplicare: 1).Determinarea abaterii absolute a fenomenului analizat faţă de baza de comparaţie 2).Stabilirea succesivă a influenţei parţiale a fiecărui factor. Factorul analizat, în relaţia următoare de analiză revine la starea (0)

25

3).Stabilirea influenţelor comune (sporurilor nedescompuse). Numărul influenţelor comune se determină potrivit relaţiei: N  2 n  n  1 , unde N reprezintă numărul influenţelor comune, iar n reprezintă numărul factorilor de analiză. De fapt, această formulă reprezintă suma combinaţiilor posibile a câte doi, trei, ....n factori, şi anume: - combinaţia a câte doi factori C n2 

n! 2!n  2 !

- combinaţia a câte trei factori C n3 

n! 3!n  3!

- ..................................................................... - combinaţia a câte k factori C nk 

n! k!n  k !

- ................................................................................. - combinaţia a câte n factori C nn 

n! 1 n!n  n ! + N  2n  n  1

4). Stabilirea relaţiei de adevăr Dezavantajele aplicării acestui procedeu sunt următoarele: nerespectarea ordinii de analiză pune în imposibilitate analistul să stabilească toate cauzele finale care contribuie la modificarea fenomenului analizat; determinarea unui număr mare de influenţe comune care sunt tratate ca factori agregaţi, al căror conţinut economic nu poate fi precizat cu exactitate (a se vedea cazul relaţiilor complexe, unde influenţele comune se determină prin diferenţă, fiind imposibilă determinarea lor altfel, din cauza combinaţiei de operaţii matematice utilizate pentru modelarea fenomenului); obţinerea unor factori fără conţinut economic, din cauza faptului că nu se ţine cont de ordinea de analiză; calculul analitic foarte laborios în cazul unui număr mare de factori Toate aceste inconveniente pot fi eliminate prin aplicarea altor procedee cum ar fi: procedeul substituţiilor înlănţuite şi procedeul coeficienţilor de repartiţie. 3.Procedeul substituţiilor înlănţuite (cazul aplicativ – economic) Premise de aplicare:

26

a).Procedeul se aplică în cazul relaţiilor de produs, raport şi relaţii complexe b).În procesul de separare a influenţei factorilor, un factor substituit rămâne în această stare până la finele procesului de substituţie Etape de aplicare: 1).Determinarea modificării absolute a fenomenului analizat 2).Determinarea succesivă a influenţei factorilor potrivit ordinii de analiză 3).Stabilirea relaţiei de adevăr pin compunerea valorii influenţei factorilor simpli, rezultând în acest mod influenţe agregate Dezavantajele aplicării acestui procedeu sunt următoarele:primul factor analizat (factorul cantitativ) are o influenţă izolată, în ea neîncorporându-se influenţe comune; influenţele comune se repartizează asupra influenţelor celorlalţi factori (excepţie făcând primul factor), dar repartizarea se face nerespectând principiul proporţionalităţii, unele influenţe comune compensându-se cu altele, din cauza semnelor algebrice diferite pe care le au. Procedeul care elimină aceste neajunsuri este procedeul coeficienţilor de repartiţie, care repartizează influenţele comune ale factorilor, proporţional cu influenţele parţiale ale acestora. 4. Procedeul balanţier Premise de aplicare a). Procedeul permite separarea influenţei factorilor în cazul relaţiilor de sumă şi diferenţă, atunci când influenţele sunt exprimate în mărimi absolute b). Factorul a cărui influenţă a fost măsurată, rămâne în această stare până la finele procedurii de separare a influenţei factorilor Etape de aplicare 1).Determinarea abaterii absolute a fenomenului analizat 2).Determinarea influenţelor factorilor ţinând cont de ordinea de analiză 3).Stabilirea relaţiei de adevăr B). Procedee de evaluare a influenţei factorilor în mărimi relative Evaluarea stării economice şi financiare a firmelor se poate face şi în mărimi relative, abaterea fenomenului şi influenţa factorilor stabilindu-se în procente.

27

1. Procedeul substituţiilor înlănţuite relative Acest procedeu se bazează pe aceleaşi premise şi parcurge aceleaşi etape de realizare ca şi în cazul procedeului substituţiilor înlănţuite, cu precizarea faptului că mărimile obţinute se exprimă în procente. 2. Procedeul indicilor Procedeul permite evaluarea în mărimi relative a influenţei factorilor, asupra abaterii fenomenului analizat. Rezultatele obţinute prin acest procedeu şi procedeul substituţiilor înlănţuite relative sunt identice. Are aceleaşi premise şi respectă aceleaşi etape de realizare ca şi procedeul substituţiilor înlănţuite relative. 3. Procedeul balanţier relativ Premise de aplicare a). Cu ajutorul acestui procedeu se evaluează influenţele relative ale factorilor în cazul în care între fenomen şi factorii săi de influenţă se stabileşte o relaţie de sumă şi diferenţă. b). Influenţa relativă a unui factor se determină ca raport procentual între valoarea influenţei în mărimi absolute a factorului şi nivelul de bază al fenomenului.

2.2.2.2. Procedee aplicabile în cazul legăturilor nedeterministe În evaluarea performanţelor firmelor, înafara legăturilor deterministe, de mai multe ori este necesară stabilirea, pe baza analizei postfaptice, a influenţei factorilor care se află în legătură nedeterministă (incertă, statistică) cu fenomenul studiat. În acest sens, avem în vedere legătura dintre profitul lunar, pe de o parte, şi gradul de utilizare a capacităţilor de producţie, calificarea muncitorilor, calitatea produselor sau serviciilor oferite, pe de altă parte etc. Iată, de ce în analiza stării firmei se utilizează unele procedee care, pe baza datelor precedente, pot stabili cu aproximaţie forma legăturii dintre fenomen şi factorii săi de influenţă. Între aceste procedee amintim: procedeul analizei regresionale; procedeul funcţiilor de producţie. 1. Procedeul analizei regresionale

28

Procedeul permite stabilirea cu aproximaţie a sensului şi mărimii influenţei factorilor asupra modificării fenomenului în cazul legăturilor nedeterministe (incerte, statistice). Etape de aplicare a. Stabilirea conţinutului economic al fenomenului analizat şi al factorului (factorilor) de influenţă: Y – fenomenul analizat , x – factor (factori) de influenţă b. Stabilirea formei legăturii dintre fenomen şi factorul (factorii) de influenţă, utilizând gruparea, tabelul de corelaţie, reprezentarea grafică, norul statistic. Forma legăturii poate fi o funcţie liniară, o funcţie de gradul II, funcţie exponenţială. În cazul legăturii liniare, cu un singur factor de influenţă, ecuaţia de regresie va avea următoarea formă: y x   a  b  xi unde: y  x  - reprezintă media teoretică a lui y; x i – reprezintă factorul de influenţă; a, b – reprezintă parametrii ecuaţiei de regresie a reprezintă, din punct de vedere matematic, intersecţia cu axa oy, iar din punct de vedere economic nu are conţinut deoarece x i = 0, deci factorul este indiferent, adică nuinfluenţează. b reprezintă, din punct de vedere matematic, panta (înclinaţia) dreptei şi prezintă interes şi din punct de vedere economic, el reprezentând coeficientul de regresie. Coeficientul de regresie (b) arată cu câte unităţi (procente) se modifică fenomenul y la modificarea cu o unitate (un procent) a factorului x. c. Determinarea parametrilor ecuaţiei de regresie cu ajutorul metodei celor mai mici pătrate n





n

S   Y  Yi → minim S   a  bxi  yi  → minim i 1

2

2

i 1

Minimul unei funcţii se află prin derivare, cu condiţia ca prima derivată să fie egală cu 0. Derivăm funcţia în raport cu a şi apoi în raport cu b şi obţinem: n S  2 a  b  xi  yi   1  0 : 2 a i 1

29

n S  2 a  b  xi  yi   1  0 : 2 a i 1

Astfel, obţinem un sistem de două ecuaţii cu două necunoscute, a şi b. n n  na  b x  yi   i   i 1 i 1  n n n a x  b x 2  xi  yi   i i   i 1 i 1 i 1

Rezolvăm sistemul aplicând regula lui Cramer (metoda cu determinanţi). Coeficientul de regresie b, arată prin semnul său, sensul legăturii dintre fenomen şi factorul de influenţă, astfel: - dacă b ≠ 0 şi are semnul (+), este cazul corelaţiei directe (la o modificare cu o unitate sau cu 1% a factorului de influenţă, fenomenul se modifică în acelaşi sens cu b unităţi sau cu b%). - dacă b ≠ 0 şi are semnul (-), este cazul corelaţiei indirecte (la o creştere/scădere cu o unitate sau cu 1% a factorului de influenţă, fenomenul scade/creşte cu b unităţi sau cu b%). - dacă b = 0 nu există relaţii de cauzalitate între fenomenul analizat şi factorul de influenţă considerat şi atunci nu mai are rost să continuăm demersul. d.Determinarea

proportiei

influenţei

factorului

(factorilor)

asupra

modificării

fenomenului analizat. Aceasta se realizează cu ajutorul coeficientului de determinaţie.

d y / xi n

x

n

x i 1

n

1 n  b  xi  yi  x  y  n    i 1 2 y

i

,

y

y i 1

n

i

n



2

,  y2  y 2  y ,

y2 

y i 1

2 i

n

e.Pentru generalizarea rezultatelor este necesară verificarea semnificaţiei coeficientului de regresie, precum şi stabilirea intervalului de garantare a rezultatelor. Semnificaţia coeficientului de regresie b se verifică folosind criteriul t Student, astfel:

30

t

b Sb

Sb – reprezintă eroarea de selecţie a coeficientului de regresie

 y n

Sb 

i 1

i

y



2

n  2 xi  x  n

2

i 1

n – numărul gradelor de libertate Coeficientul de regresie b este semnificativ dacă t calculat pe baza datelor anterioare este superior valorii teoretice, tabelare, pentru n-2 grade de libertate. Din cele prezentate rezultă că regresia oferă analizei stării generale a firmei posibilitatea stabilirii cu aproximaţie a influenţei factorilor asupra fenomenelor economice, garantând rezultatele obţinute cu o anumită probabilitate. În acest sens evidenţiem faptul că analiza regresională: permite lărgirea posibilităţilor de măsurare a rezultatelor economice a influenţelor factorilor; facilitează modalităţile de investigare a fenomenelor; evidenţiază relaţiile cauzale şi garantează probabilistic rezultatele obţinute Deficienţele aplicării acestui procedeu constau în: aproximarea formei legăturii dintre fenomen şi factor (factori) de influenţă; modelele stabilite nu surprind întotdeauna dinamicitatea şi complexitatea fenomenelor supuse cercetării. 2. Procedeul funcţiilor de producţie În cadrul procesului productiv are loc transformarea unor factori primari (inputuri) într-un rezultat al producţiei (output). Aceasta înseamnă de fapt o combinare a factorilor primari, la care se suprapune combinarea factorilor dispozitivi: programarea, organizarea, conducerea producţiei etc.La baza combinării diferite a factorilor se află, pe de o parte, proprietatea de substituţie tehnică a procesului productiv, iar pe de altă parte, substituţia economică (preţul factorilor) a acestui proces. În literatura economică de specialitate, variaţia independentă a factorilor în cadrul procesului productiv e cunoscută sub denumirea de „legea producţiei”, fiind formulată pentru prima dată de J. Turgot, pentru definirea legii randamentelor descrescătoare din producţia agricolă.

31

Cu ajutorul acesteia, producţia se poate obţine utilizând diferite variante de combinare a factorilor. Alegerea variantei optime se face în condiţii de eficienţă maximă. Între criteriile care se au în vedere menţionăm: maximizarea volumului producţiei, maximizarea profitului, minimizarea costului etc.O altă modalitate de combinare a factorilor de producţie o reprezintă funcţia COBB-DOUGLAS. Cobb şi Douglas au efectuat studii asupra producţiei din industria prelucrătoare a S.U.A. în perioada 1899-1921, încercând să pună în legătură volumul producţiei cu principalii factori de producţie (capitalul uman şi capitalul fix). Astfel, forma funcţiei producţiei de tip Cobb-Douglas este:

Q  A  L  K  ,

A  0,   0,   1

unde: A – reprezintă consatanta altor influenţe asupra producţiei (progresul tehnic, abilitatea antreprenorială); L – timpul de muncă a personalului exprimat în ore; K – timpul de funcţionare a utilajelor exprimat în ore; α,β – reprezintă coeficienţii de elasticitate. Măsurarea variaţiei volumului de producţie se poate face în condiţiile: - modificării timpului de muncă a personalului (L), în condiţiile menţinerii constante a celuilalt factor (K); - modificării timpului de funcţionare a utilajelor (K), în condiţiile menţinerii constante a celuilalt factor (L); - modificării simultane a celor doi factori a). Măsurarea influenţei factorului L asupra modificării volumului producţiei, se poate determina din prima condiţie de maximizare a unei funcţii astfel: Q    A  L 1  K  L

Q A  L  K   L L

;

Q Q   L L

;

Q L  Q L

Producţia se modifică cu α% dacă timpul de lucru al muncitorilor se modifică cu 1%, în condiţiile în care factorul K rămâne constant. b). Măsurarea influenţei factorului K asupra modificării volumului producţiei, se poate determina din prima condiţie de maximizare a unei funcţii astfel:

32

Q A  L  K   K K

Q    A  L  K  1 ; K Q Q  ; K K

Q K  Q K

Producţia se modifică cu β% dacă timpul de funcţionare a utilajelor se modifică cu 1%, în condiţiile în care factorul L rămâne constant. c).Influenţa modificării simultane a factorilor asupra modificării volumului de producţie poate avea loc în următoarele situaţii: c1). Eficienţa constantă a sumei factorilor utilizaţi α+β=1 Sporul de producţie obţinut este proporţional cu totalul creşterii timpului de muncă al personalului şi cu cel de funcţionare al utilajelor. c2). Eficienţa crescătoare a sumei factorilor utilizaţi α+β>1 La o creştere simultană cu 1% a factorilor utilizaţi, sporul de producţie obţinut este mai mare de 1%. c3). Eficienţa descrescătoare a sumei factorilor utilizaţi α+β<1 La o creştere simultană cu 1% a factorilor utilizaţi, sporul de producţie obţinut este mai mic de 1%. Funcţiile de producţie Cobb-Douglas au fost adaptate necesităţii muncii practice de analiză, adică aceea de a stabilii (cuantifica) influenţa factorilor asupra modificării fenomenelor, când între fenomene şi factori se stabileşte o legătură sub forma unei funcţii exponenţiale, astfel: n

Y  A   X i y / xi 

i 1

unde: Y – reprezintă fenomenul analizat; Xi – reprezintă factorii de influenţă εy / x – reprezintă coeficientul de elasticitate a fenomenului Y în raport cu factorul X Din demonstraţile anterioare şi interpretările date relaţiilor obţinute, observăm că influenţa factorilor asupra modificării fenomenului a fost determinată prin intermediul

33

coeficientului de elasticitate, adică în cazul nostru, prin ε y

/ x.

Potrivit acestor relaţii

specifice funcţiei de producţie cobb-Douglas, putem scrie că: Y / X i 

Y X i : Y Xi

sau  Y / X i 

Y Y : X i X i

Y  r  reprez inta randamentul diferential X i Y  c  reprez int a coeficientul de utilizare a factorului Xi

Astfel, rezultă că:  y / xI

 1 r   1 c  1

Coeficientul de elasticitate (  y / xI ), pentru întreg intervalul analizat, se poate scrie ca o ecuaţie diferenţială cu două variabile separabile. Valoarea ecuaţiei se află prin integrare luând ca limite valorile extreme ale intervalului [0 ; t].  y / xI 

dy dx : y x

t



dy dx   y / xI  y x

t

1 1 0 y dy   y / xI  0 x dx ln y 0   y / x I  ln x 0 t

ln

t

yt x   y / x I  ln t y0 x0 yt y0  x ln t x0 ln

 y / xI

 1   1  1 

- dacă  y / xI >1, atunci r>c, adică ritmul de creştere a producţiei este mai accelerat decât ritmul de creştere a factorul alocat şi este eficientă suplimentarea cheltuielilor pentru acel factor. - dacă  y / xI <1, atunci r
34

cheltuielilor suplimentare cu factorul alocat, lucru care determină scăderea costului unitar şi creşterea profitului. b).Valoarea absolută a sporului fenomenului este mai mică decât mărimea cheltuielilor suplimentare cu factorul alocat, lucru care duce la nerecuperarea integrală a cheltuielilor suplimentare, dar se urmăreşte obţinerea producţiei maxime. Deşi se pot utiliza cu succes şi în analiza factorială, funcţiile de producţie prezintă unele limite: legătura dintre producţie şi factorii săi de influenţă nu are numai formă exponenţială, fapt ce duce uneori la denaturarea realităţii economice; legăturile economice sunt foarte complexe, dinamice, neputându-se reflecta într-o simplă funcţie exponenţială; calculele influenţelor factorilor după o funcţie exponenţială pot să nu reflecte fidel realitatea economică, datorită acestor limite. De aceea se impune ca înaintea prezentării concluziilor să se compare calculele cu realitatea economică. Unitatea de curs 3: Funcţiile analizei stării economico-financiare. Utilizatorii rapoartelor de analiză economico-financiară 3.1. Funcţiile analizei stării economice şi financiare Analiza, ca metodă generală de cunoaştere, presupune descompunerea fenomenelor şi proceselor în părţile lor componente, evaluarea corelaţiei dintre acestea, evidenţierea structurii acestora, a factorilor şi cauzelor care determină geneza şi evoluţia lor, evidenţierea legităţii dezvoltării lor, fundamentează deciziile strategice viitoare. Iată de ce analiza economico-financiară are o serie de sarcini, şi anume: furnizarea unor informaţii utile şi operative în vederea evaluării deciziei de a investi şi de a apela la credite bancare; prezentarea unor informaţii utile legate de perspectivele funcţionării fluxurilor financiare; să furnizeze informaţii veridice despre resursele investite în afaceri, posesorii resurselor şi modificările care intervin în mărimea şi dinamica alocării resurselor. În scopul realizării acestor ţinte, analiza economico-financiară se bazează pe următoarele funcţii, şi anume: I. În primul rând, analiza trebuie să stabilească „diagnosticul” stării economice şi financiare a unei firme într-un timp şi spaţiu particular. Stabilirea unui diagnostic corect va deschide astfel, calea administrării „terapiei” impuse de starea economică şi

35

financiară a firmei. Această „terapie” va mări credibilitatea pe care o acorda firmei investitorii actuali şi potenţiali. II. Principiul descoperirii totale a rezervelor interne de care dispune o firmă este o altă funcţie a analizei care are un impact favorabil asupra evaluării corecte a stării firmelor. Pe această bază se va asigura protecţia economică a actualilor investitori, atragerea unor investitori precum şi protejarea stocului de acţiuni ale firmei la bursă. III. O altă funcţie a analizei stării firmelor este aceea de sporire a eficienţei economice a întregii activităţi. În acest sens, analiza are în vedere faptul că orice acţiune sau activitate ce se derulează atât în interiorul cât şi în afara firmei trebuie să fie evaluată prin prisma principiului costului minim şi al profitului maxim. IV. Funcţia de conservare a rezultatelor presupune ca în perioada următoare firma să atingă cel puţin nivelul performanţelor exerciţiilor financiare precedente.

3.2.Utilizatorii rapoartelor de analiză economico- financiară Utilizatorii informaţiilor furnizate de analiză se împart în două categorii, şi anume: utilizatorii interni, adică managerii firmei; utilizatorii externi, adică creditorii, investitorii, partenerii comerciali (furnizorii, clienţii) ai firmei şi statul. Managerii firmei, indiferent de nivelul lor ierarhic, monitorizează în permanenţă activitatea firmei. Informaţiile furnizate de analiza economico-financiară trebuie să stea la baza fundamentării deciziilor operative, curente şi strategice viitoare privind traiectoriile de urmat: expansiunea sau restrîngerea portofoliului de afaceri, gestionarea serviciului datoriei în parametrii proiectaţi etc. Creditorii firmei acordă împrumuturi pentru investiţii şi pentru activitatea curentă. Fundamentarea deciziei de creditare se face în mod diferit în funcţie de tipul împrumutului, astfel: pentru împrumuturile pe termen scurt, creditorul este interesat de lichiditatea firmei, adică de capacitatea acesteia de a face faţă plăţilor pe termen scurt; pentru împrumuturile pe termen lung, creditorul este interesat de starea de solvabilitate financiară şi rentabilitate economică. Investitorii achiziţionează acţiuni ale firmei având un scop dublu: să încaseze un dividend mai mare decât rata dobânzii pe piaţa financiară; să speculeze valoarea

36

titlurilor la Bursă. În acest sens ei sunt interesaţi de rentabilitatea financiară şi de cotaţia titlurilor la Bursă. Partenerii comerciali ai firmei (furnizorii şi clienţii) urmăresc scopuri diferite în utilizarea informaţiilor furnizate de analiză, astfel: - furnizorii sunt interesaţi, pe de o parte, de măsura în care firma îşi poate achita datoriile conform clauzelor contractuale, iar, pe de altă parte, de menţinerea ca un clien fidel. - clienţii sunt interesaţi de vandabilitatea firmei, adică de măsura în care aceasta poate să-şi

onoreze

obligaţiile

contractuale

în

ceea

ce

priveşte

livrarea/prestarea

produselor/serviciile, şi dacă firma va rămâne un potenţial furnizor în viitor. Statul, prin organele sale financiare specializate, este interesat de analiza corectă a activităţii firmei în vederea încasării impozitelor şi taxelor în conformitate cu legislaţia financiar-fiscală în vigoare. Statul îşi asumă riscul neîncasării la termen a obligaţiilor financiar-fiscale ale agentului economic. Toţi utilizatorii prezentaţi anterior, folosesc atât informaţiile furnizate de analiza postfaptică, cât şi de cea curentă. De aceea, orice partener al firmei este interesat să cunoască trendul vânzărilor precedente, a cheltuielilor, a profitului, a cash-flow-ului şi a duratei de recuperare a investiţiei. În plus, o analiză a poziţiei curente a firmei evidenţiază ce active sunt utilizate în afaceri, ce datorii trebuie achitate, care este starea monetară a firmei, care este raportul între creanţe şi obligaţii şi cât de actualizat este patrimoniul firmei. Potenţialul viitor al unei firme poate fi evaluat cu ajutorul unor metode şi instrumente de predicţie a comportamentului în afaceri a firmei. În acest sens, cu ajutorul metodelor de actualizare la inflaţie a rezultatelor, a metodelor de analiză a cursurilor viitoare, a metodelor de predicţie a stării de creştere şi a stării de faliment se evaluează următoarele ţinte: dacă creşterea economică a firmei poate fi susţinută, pe baza evoluţiei criteriilor de performanţă; evoluţia cotaţiei la Bursă a acţiunilor firmei cu ajutorul următorilor indicatori: cursul acţiunii, câştigul pe acţiune; riscul de faliment, care poate fi prognozat cu ajutorul ratelor îndatorării sau modelelor specifice. Sumar Modulul „Fundamentele teoretico-metodologice ale analizei economicofinanciare” are rolul de ajuta studenţii să se familiarizeze cu noţiunile utilizate în cadrul

37

unui demers de analiză economico-financiară a entităţii economice

Astfel, după

parcurgerea modulului studenţii vor putea să definească analiza economică, putând efectua distincţia între cele două componente: analiza stării economice (de gestiune) şi analiza stării financiare, să cunoască rolul, importanţa, obiectivele şi funcţiile analizei economice în cadrul mecanismului de funcţionare a entităţii, precum şi necesitatea acesteia pentru diverse categorii de utilizatori. Un loc important în cadrul modulului îl ocupă descrierea procedeelor care, prin reunirea lor, formează metodologia analizei, şi sunt foarte importante în ceea ce priveşte construirea modelelor de analiza şi cuantificarea influenţelor factorilor asupra fenomenelor, constituind în acelaşi timp instrumente indispensabile managementului entităţii în scopul luării unor decizii privind creşterea eficienţei economice.

Bibliografie modul 1. Achim Monica, Borlea Sorin, Analiza financiară a entitatii economice, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2012 2. Bătrâncea Ioan (coord.), Analiza-financiară a entităţii economice, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2007, pag.7-149 ; 3. Buşe Lucian, Analiză economico-financiară, Editura Economică, Bucureşti, 2005, pag. 11-44; 4. Mironiuc Marilena., Analiza economico-financiară. Elemente teoreticometodologice şi Aplicaţii, Editura SedcomLibris, Iaşi, 2006, pag. 11-33; 5. Niculescu Maria, Diagnostic global strategic, Editura Economică, Bucureşti, 1997, pag.21-91, 6. Păvăloaia Willi, Păvăloaia Daniel, Analiza economico-financiară. Concepte, Studii de caz, Aplicaţii, Editura Moldavia, Bacău, 2003, pag. 13-85; 7. Vâlceanu

Gheorghe

(coord.),

Analiza

Economică, Bucureşti, 2004, pag. 13-45

38

economico-financiară, Editura

Sarcini de invatare Teste de evaluare a cunoştinţelor 1. Sistemul analizei financiare vizează: a) previzionarea câştigurilor viitoare şi a dividendelor; b) reperarea punctelor slabe şi a punctelor forte din activitatea financiară numai în scopul de a planifica noile strategii; c) analiza cash-flow-ului. 2. Necesitatea analizei financiare rezidă din : a) maximizarea activelor entităţii; b) reducerea riscului de faliment al entităţilor; c) asigurarea unui echilibru optim permanent al activităţii. 3. Pot constitui rezerve interne în economia entităţii următoarele: a) creşterea productivităţii muncii; b) reducerea costurilor de producţie; c) o marjă a profitului brut sub media pe ramură. 4. Printre funcţiile analizei financiare se numără; a) păstrarea în viitor a performanţelor firmei la acelaşi nivel; b) exercitarea deciziilor manageriale pentru bunul mers al întregii activităţi; c) maximizarea raportului efect/efort în activitatea economică. 5. Referitor la ordinea de analiză a factorilor din modelul de analiză al fenomenului, putem aprecia că: a) aceasta corespunde ordinii de intercondiţionare al fenomenului; b) aceasta este inversul ordinii de intercondiţionare al fenomenului; c) parcurge drumul de la complex la simplu, de la aparenţă la esenţă. 6. Referitor la raportul analiză calitativă/analiză cantitativă, putem afirma următoarele: a) analiza calitativă presupune stabilirea factorilor din modelul de analiză; b) analiza cantitativă precede analiza calitativă, deoarece pentru a putea aprecia esenţa trebuie să existe elementul măsurabil; c) analiza calitativă precede analiza cantitativă, deoarece mai întâi se identifică însuşirile esenţiale ale fenomenelor şi apoi acestea sunt supuse cuantificării. 7. Sistemul informaţional contabil este considerat componenta principală a sistemului informaţional al unei entităţi deoarece: a) contabilitatea asigură o raportare omogenă, comparabilă a tuturor fenomenelor desfăşurate într-o entitate; b) contabilitatea ţine seama atât de elemente monetare cât şi nemonetare; c) contabilitatea oferă o imagine de ansamblu a fluxurilor de trezorerie a entităţii. 8. Analiza financiară, în condiţiile actualului sistem contabil din România, este focalizată pe furnizarea următoarelor categorii de informaţii prin situaţiile financiare: a) un rol important este acordat politicii de exploatare; b) facilitează calculul unor indicatori de echilibru financiar în dinamică; c) furnizează informaţii în principal pentru investitori.

39

9. În accepţiunea IFRS, situaţiile financiare sunt destinate să satisfacă cu precădere necesităţile informaţionale ale: a) creditorilor financiari; b) investitorilor; c) angajaţilor. 10. Informaţii privind amortizarea imobilizărilor le putem obţine din: a) Bilanţ propriu-zis; b) Cont de Profit şi Pierdere; c) Note explicative.

Răspunsuri la testul preliminar de evaluare a cunoştinţelor 1. a), c) 2. b), c) 3. a), b), c) 4. c) 5. b) 6. a), c) 7. a) 8. a), b), c) 9. b) 10. c)

40

MODULUL II Analiza stării financiare a entităţii Obiective 1. Cunoaşterea informaţiilor furnizate de Bilanţ-componentă a situaţiilor financiare, 2. Însuşirea metodologiilor de analiză diagnostic a acestuia, 3. înţelegerea necesităţii fiecărui aspect analizat pentru conturarea unei analize a poziţiei financiare cât mai pertinente 4. Exemplificarea cifrică a evoluţiei poziţiei financiare pe baza indicilor cu baza în lanţ (cazul concret al unei societăţi comerciale, perioada 5 ani). 5. Calculul şi interpretarea ratelor de structură ale activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, compararea rezultatelor cu valorile medii pe ramuri de activitate şi cu intervalele de siguranţă. 6. Calculul şi interpretarea indicatorilor de lichiditate, solvabilitate, echilibru financiar, a ratelor de rotaţie, compararea rezultatelor cu valorile medii pe ramuri de activitate şi cu intervalele de siguranţă. 7. Stabilirea punctelor forte şi a punctelor slabe în ce priveşte stabilitatela financiară. modalităţile de finanţare a activităţii, gestiunea patrimoniului, a evoluţiei şi structurii elementelor de active,datorii, capitaluri proprii

Unitatea de curs 1: Analiza poziţiei financiare a entităţii 1.1 Analiza de ansamblu a poziţiei financiare Raportarea informaţiilor produse de contabilitatea financiară se face cu ajutorul situaţiilor financiare, care, potrivit Legii contabilităţii, art. 26, sunt obligatoriu a se întocmi de către toate persoanele juridice care au obligativitatea să conducă o contabilitate în partidă dublă.

41

În România, pe lângă situaţiile financiare anuale întocmite de unităţile economice, acestea au obligativitatea întocmirii unor raportări semestriale formate din: Situaţia activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii; Rezultate financiare; Date informative. Întrucât aceste raportări semestriale prezintă situaţia resurselor controlate de întreprindere şi a rezultatelor la finele primului semestru în aproximativ aceeaşi structură ca situaţiile financiare anuale vom prezenta numai structura şi componenţa situaţiilor financiare anuale. Întreprinderile din România, au obligaţia să întocmească situaţiile financiare anuale respectând prevederile O.M.F.P. nr. 3055/2009 în funcţie de îndeplinirea anumitor criterii aşa zise „de mărime”. Astfel, dacă se depăşesc limitele a două dintre următoarele criterii: total active: 3.650.000 euro; cifră de afaceri netă: 7.300.000 euro; număr mediu de salariaţi în cursul exerciţiului financiar: 50. Entităţile sunt obligate la a întocmi: Bilanţ; Cont de profit şi pierdere; Situaţia modificărilor capitalului propriu; Situaţia fluxurilor de trezorerie; Note explicative la situaţiile financiare anuale. Entităţile care la data bilanţului nu depăşesc limitele a două dintre criteriile de mărime prevăzute anterior întocmesc situaţii financiare anuale simplificate care cuprind: Bilanţul prescurtat; Contul de profit şi pierdere; Note explicative la situaţiile financiare anuale simplificate. Opţional se pot întocmi situaţia modificărilor capitalului propriu şi/sau situaţia fluxurilor de trezorerie.

Poziţia financiară a unei întreprinderi este reprezentată conform Standardelor Internaţionale de Contabilitate (în prezent Standardele Internaţionale de Raportare Financiară-IFRS) de relaţia dintre activele, datoriile şi capitalurile proprii ale sale. Informaţii despre aceste structuri financiare sunt oferite în principal de bilanţul propriuzis dar, în completare, şi celelalte elemente ale situaţiilor financiare pot furniza informaţii utile relativ la aceste elemente. Este vorba despre „Situaţia modificărilor capitalurilor proprii” precum şi o parte importantă din notele explicative ca de exemplu: „Activele imobilizate”, „Provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli”, ”Repartizarea

42

profitului”, „Situaţia creanţelor şi datoriilor”, „Principii, politici şi metode contabile”, „Exemple de calcul şi analiză a principalilor indicatori economico-financiari”. Analiza poziţiei financiare se poate defalca astfel: a). Analiza de ansamblu a poziţiei financiare b). Analiza lichidităţii şi solvabilităţii întreprinderii. Primul pas în analiza poziţiei financiare îl reprezintă analiza de ansamblu a poziţiei financiare în cadrul căreia vom pune în evidenţă evoluţia şi mutaţiile structurale produse în cadrul structurilor poziţiei financiare respectiv în cadrul activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii pe baza informaţiilor puse la dispoziţie prin situaţiile financiare. Sporirea valorii unei astfel de analize necesită investigarea situaţiilor financiare pe mai multe exerciţii financiare succesive. 1.1.1.Analiza evoluţiei poziţiei financiare Se bazează pe calculul unor indici în care posturile din bilanţ se exprimă sub forma modificărilor procentuale faţă de: valoarea aceluiaşi post dintr-un an de bază, considerat 100 % pentru indicii cu baza fixă; sau succesiv pentru perioada precedentă, în cazul indicilor cu baza în lanţ. A. Analiza dinamicii activelor Aşa cum rezultă şi din schema de bilanţ prezentată mai sus activele sunt structurate în trei mari categorii şi anume: I.Activele imobilizate;

II.Activele

circulante; III.Cheltuieli înregistrate în avans. Analiza dinamicii activelor presupune adâncirea analizei pe grupele de active şi în cadrul lor pe elemente componente. I. Activele imobilizate Activele imobilizate reprezintă acea parte a activelor pe care întreprinderea intenţionează să le deţină pe un anumit termen (de regulă mai mare de 1 an) şi care nu se consumă la prima lor utilizare. Activele imobilizate se structurează în: Imobilizări necorporale; Imobilizări corporale; Imobilizări financiare. 1. Imobilizările necorporale. O imobilizare necorporală este un activ identificabil nemonetar, fără suport material şi deţinut pentru utilizare în procesul de producţie sau furnizare de bunuri sau servicii, pentru a fi închiriat terţilor sau pentru

43

scopuri administrative. În cadrul imobilizărilor necorporale se cuprind: Cheltuielile de constituire; Cheltuielile de dezvoltare; Concesiunile, brevetele, licenţele, mărcile, drepturile şi alte valori similare; Fondul comercial; Alte imobilizări necorporale. Analiza în dinamică a imobilizărilor necorporale vizează: IIC > 100% ceea ce înseamnă un ritm superior al intrărilor de imobilizări faţă de ieşirile de imobilizări de la un an la altul. IIC = 100% ceea ce înseamnă un ritm constant al intrărilor faţă de ieşirile de imobilizări de la un an la altul. IIC < 100% ceea ce înseamnă un ritm inferior al intrărilor de imobilizări faţă de ieşirile de imobilizări de la un an la altul. În general pentru întreprinderile româneşti se constată atât o pondere redusă a imobilizărilor necorporale în totalul imobilizărilor cât şi o tendinţă de scădere a valorii acestora ca urmare a amortizării lor. 2. Imobilizările corporale sunt active imobilizate care: a). sunt deţinute de o persoană juridică pentru a fi utilizate în producţia proprie de bunuri sau prestarea de servicii, pentru a fi închiriate terţilor sau pentru a fi folosite în scopuri administrative; b). sunt utilizate pe parcursul unei perioade mai mari de un an; şi c). au valoare mai mare decât limita prevăzută de reglementările legale în vigoare. În prezent limita minimă este de 15 mil. Imobilizările corporale cuprind terenuri, construcţii, utilajele, instalaţiile, mijloacele de transport, animale şi plantaţii, mobilier, aparatură birotică etc. Caracteristica generală a imobilizărilor necorporale şi corporale (mai puţin a terenurilor) este faptul că valoarea lor se recuperează prin amortizare pe durata de viaţă utilă. Amortizarea reprezintă recuperarea treptată a valorii unei imobilizări necorporale şi/sau corporale prin includerea în cheltuielile curente a unei cote părţi din valoarea activului care se amortizează. Atât imobilizările necorporale cât şi cele corporale pot fi reprezentate la un moment dat în bilanţ ca imobilizări în curs reprezentate: pe de o parte de avansurile acordate furnizorilor de imobilizări necorporale şi/sau corporale; pe de altă parte de

44

costul imobilizărilor necorporale şi/sau corporale neterminate până la sfârşitul perioadei. Valoarea imobilizărilor corporale se poate modifica în sensul creşterii sau scăderii de la un an la altul. Creşterea valorii imobilizărilor corporale se poate explica prin: reevaluări, modernizări, noi achiziţii. Scăderea valorii imobilizărilor corporale se poate explica prin scoatere din funcţiune, vânzare, recuperare a investiţiilor prin amortizare, trecerea imobilizărilor în categoria obiectelor de inventar. Valoarea netă contabilă a IC este reprezentată de valoarea de intrare a imobilizării diminuată cu amortizarea şi provizioanele legale constituite. Analiza în dinamică a imobilizărilor corporale vizează două aspecte: a). Analiza în dinamică a valorii nete contabile (valorii rămase) şi b). Analiza corelativă a dinamicii imobilizărilor corporale şi dinamica indicatorilor de volum a) Analiza în dinamică a valorii rămase se poate prezenta la un moment dat sub trei aspecte: IIC > 100% ceea ce înseamnă un ritm superior al intrărilor de imobilizări faţă de ieşirile de imobilizări de la un an la altul. IIC = 100% ceea ce înseamnă un ritm constant al intrărilor faţă de ieşirile de imobilizări de la un an la altul. IIC < 100% ceea ce înseamnă un ritm inferior al intrărilor de imobilizări faţă de ieşirile de imobilizări de la un an la altul. b) Analiza corelativă a dinamicii imobilizărilor corporale şi dinamica indicatorilor de volum (CAN) se poate prezenta sub trei aspecte: IIC>100%, ICAN>100%, IIC
45

IIC<100%, ICAN<100%,

IIC > ICAN ceea ce înseamnă un ritm al dotărilor superior

rezultatelor. Pentru o analiză pertinentă se va adânci incursiunea pe categorii de imobilizări corporale pentru a se identifica categoriile care nu generează beneficii economice viitoare. O astfel de corelaţie între cei doi indicatori poate însemna: diminuarea eficienţei mijloacelor fixe utilizate de întreprindere; reducerea vitezei de rotaţie a mijloacelor fixe; scăderea nivelului de eficienţă al mijloacelor fixe 3. Imobilizările financiare Imobilizările financiare reprezintă titluri de valoare pe care întreprinderea intenţionează să le deţină pe un anumit termen (de regulă mai mare de 1 an) şi din deţinerea cărora întreprinderea doreşte obţinerea unor venituri de natură financiară (sub formă de dobânzi sau dividende) şi, în cazul în care sunt reprezentate de acţiuni, exercitarea unui control sau a unei influenţe notabile asupra emitentului. Ele cuprind titlurile de participare, interese de participare deţinute, alte titluri imobilizate şi creanţele imobilizate. În general o sporire a acestor imobilizări (I IF > 100) reprezintă o angajare a resurselor întreprinderii în activitatea altor firme. II. Activele circulante În categoria activelor circulante se cuprind acele active care: a).sunt achiziţionate sau produse pentru consum propriu sau în scopul comercializării şi se aşteaptă a fi realizate în termen de maxim 1 an; b). este reprezentat de creanţe aferente ciclului de exploatare; c).este reprezentat de numerar sau echivalente de numerar a căror utilizare nu este restricţionată. În categoria activelor circulante se cuprind: Stocurile; Creanţele; Investiţiile financiare pe termen scurt; Casa şi conturi la bănci 1. Stocurile Stocurile sunt active circulante: deţinute pentru a fi vândute pe parcursul desfăşurării normale a activităţii; în curs de producţie în vederea vânzării în aceleaşi condiţii ca mai sus; sub forma de materii prime, materiale şi alte consumabile ce urmează a fi folosite în procesul de producţie sau pentru prestarea de servicii. În cadrul stocurilor se cuprind:

46

Stocurile de materii prime şi materiale sunt formate din:materii prime, materialele consumabile , Materialele de natura obiectelor de inventar, Stocurile aflate la terţi. Stocurile de produse finite sunt formate din formate din: produsele, Stocuri de mărfuri şi ambalaje , Stocurile aflate la terţ. Stocuri de producţie în curs de execuţie care reprezintă producţia care nu a trecut prin toate fazele procesului tehnologic, precum şi produsele nesupuse probelor şi recepţiei tehnice sau necompletate în întregime. Totodată, în cadrul producţiei în curs de execuţie se cuprind, de asemenea, lucrările şi serviciile, precum şi studiile în curs de execuţie sau neterminate. 1.1. Analiza în dinamică a stocurilor de materii prime, materiale vizează două aspecte: ritmul modificării stocurilor şi

corelaţia între ritmul modificării

stocurilor de materii prime, materiale (I SM), ritmul modificării consumului de materiale (ICM) şi ritmul modificării indicatorilor de volum – cifra de afaceri netă (ICAN) a) Privind ritmul modificării stocurilor pot exista următoarele situaţii: ISM >100% adică o creştere a stocului final de materii prime comparativ cu perioada precedentă. Această creştere se poate datora: aprovizionării în devans sau peste necesar; modificării în structura de fabricaţie; scăderii consumului specific; creşterii costului de achiziţie a materiilor prime de la furnizori; metode diferite de evaluare a stocurilor (FIFO; LIFO; CMP); ritmul intrărilor devansează ritmul consumurilor în producţie. ISM >100% ceea ce reprezintă: aprovizionare ritmică; consum specific constant; costuri de achiziţie constante; menţinerea structurii de fabricaţie. ISM < 100% reprezentând o scădere a stocurilor de materii prime faţă de perioada precedentă care se poate datora: reducerii cantităţii de materii prime aprovizionate; reducerii preţului de achiziţie al materiilor prime sau folosirea înlocuitorilor cu preţuri reduse; creşterii consumurilor specifice; ritmul consumurilor devansează ritmul intrărilor de materii şi materiale. b) Privind analiza corelativă a celor trei indicatori se pot întâlni următoarele situaţii: b1). ISM >100, ICM >100, ICAN >100, ICAN > ICM Aceasta înseamnă o creştere a stocurilor de materii prime şi materiale pe fondul creşterii

47

gradului de valorificare a materiilor prime şi materialelor care se poate datora: reducerii consumului de materiale la unitatea valorică a cifrei de afaceri; accelerării vitezei de rotaţie a stocului de materii prime şi materiale prin:reducerea consumului specific şi/sau valoric,reducerea duratei ciclului de fabricaţie, modificarea structurii stocurilor; creşterii preţului materialelor. b2). ISM >100, ICM >100, ICAN >100, ICAN < ICM Această situaţie reflectă o creştere a stocurilor de materii prime şi materiale pe fondul scăderii gradului de valorificare a materiilor prime şi materialelor. Factorii care pot duce la o astfel de situaţie ar fi: creşterii costurilor de achiziţie în condiţiile menţinerii nemodificate a cantităţii aprovizionate; creşterii ponderii materialelor cu preţuri mari în totalul stocului; creşterii consumului specific normat de material la o unitate valorică a cifrei de afaceri. b3). ISM >100, ICM >100, ICAN >100, ICAN =ICM Situaţia presupune o creştere a stocurilor pe fondul creşterii costului de achiziţie al materiilor prime şi materialelor. b4). ISM >100, ICM > 100, ICAN < 100 Situaţia presupune o creştere a stocurilor pe fondul reducerii gradului de valorificare a materiilor prime, situaţie datorată: reducerii vânzărilor; creşterii normelor de consum; creşterii costului de achiziţie. b5). ISM < 100, ICM < 100, ICAN >100 Situaţia reflectă o situaţie favorabilă de scădere a stocurilor pe fondul creşterii gradului de valorificare a materiilor şi materialelor datorită: creşterii vânzărilor; reducerii normelor de consum; reducerii costului de achiziţie. 1.2. Analiza în dinamică a stocurilor de producţie în curs de execuţie (SPCE) Producţia în curs de execuţie este evaluată la cost de producţie. Dacă valoarea realizabilă netă a producţiei în curs de execuţie este mai mică decât costul producţiei atunci valoarea la care se raportează în bilanţ este valoarea realizabilă netă. Producţia în curs de execuţie este influenţată de următorii factori: volumul fizic al producţiei (influenţează direct nivelul producţiei neterminate); durata ciclului de fabricaţie (influenţează direct nivelul producţiei neterminate); structura sortimentală

48

influenţează nivelul şi evoluţia producţiei în curs, nivelul şi evoluţia costului de producţie astfel: 1. dacă structura sortimentală se modifică în favoarea unor produse cu un cost de producţie comparativ mai mic, are loc o scădere a valorii producţiei în curs; 2. dacă structura sortimentală se modifică în favoarea unor produse cu un cost de producţie comparativ mai mare, are loc o creştere a valorii producţiei în curs, cu consecinţe negative asupra echilibrului financiar; costul de producţie influenţează în mod direct nivelul şi dinamica producţiei în curs. 1.3. Analiza în dinamică a stocurilor de produse finite şi produse reziduale Valoarea produselor aflate în stoc este influenţată de următorii factori: volumul fizic al produselor aflate în stoc; termenele de livrare; structura produselor în stoc; costul efectiv al produselor. 1.4. Analiza în dinamică a stocurilor de mărfuri Vizează aspecte legate de latura comercială a firme. Modificarea stocurilor de mărfuri depinde de următorii factori: raportul dintre ritmul aprovizionărilor şi ritmul desfacerilor de mărfuri;structura mărfurilor vândute; adaosul comercial practicat; metodele de evaluare a stocurilor la ieşirea din patrimoniu (FIFO, LIFO, CMP). 2. Creanţele Creanţa în general reprezintă dreptul unei creditor de a solicita unui debitor o sumă de bani sau anumite bunuri sau servicii.Principalele categorii de creanţe, clasificate în raport de categoriile de terţi cu care întreprinderea întreţine relaţii economice, sunt: Creanţele comerciale care cuprind: Creanţele faţă de furnizori, Creanţele faţă de clienţi,Creanţele reprezentate de efectele comerciale (cambii, bilete la ordin) de primit. Creanţele legate de grup care includ: Sume de încasat de la societăţi din cadrul grupului, Sume de încasat din interese de participare Creanţele faţă salariaţi reprezentate de: Avansurile din salarii acordate angajaţilor (chenzina I); Imputaţiile stabilite pentru angajaţi precum şi diverse alte sume de încasat de la salariaţi. Creanţele faţă de buget reprezentate de impozite şi taxe de recuperat de la buget (impozite şi taxe plătite în plus). Creanţele faţă de acţionari/asociaţi

reprezentate de împrumuturile acordate

49

acţionarilor/asociaţilor (în acest caz pe termen scurt) şi de dobânzile de încasat aferente. Alte creanţe care includ creanţele faţă de alţi debitori reprezentate de diverse creanţe care nu pot fi încadrate în cazurile de mai sus, rezultate, de exemplu, din cedarea activelor imobilizate, din vânzarea obligaţiunilor etc. Informaţii detaliate privind creanţele faţă de grup, faţă de buget, faţă de salariaţi şi alte creanţe le găsim în Nota 5 „Situaţia creanţelor şi datoriilor” deoarece în bilanţ valorile lor sunt raportate într-un singur post bilanţier. Analiza în dinamică a volumului creanţelor trebuie apreciată prin prisma categoriilor de creanţe, ca elemente componente, astfel: 2.1. Analiza în dinamică a creanţelor comerciale: a) Creanţele comerciale sunt în directă legătură cu generarea cifrei de afaceri nete ca atare le vom acorda o atenţie specială. ICCOM > 100% indică o creştere a activităţii comerciale a întreprinderii faţă de perioada precedentă care se poate datora: creşterii volumul fizic al vânzărilor; creşterii preţului de vânzare unitar al produselor s/sau serviciilor; prevederile contractuale privind termenele de încasare; garanţiile materiale constituite în cazul insolvabilităţii clienţilor debitori; structura vânzărilor; calitatea produselor.O creştere a volumului creanţelor este justificată economic reflectând o dezvoltare a laturii comerciale a întreprinderii cu condiţia însă ca acestea să fie încadrate în termenele de încasare contractuale. În acest sens se va apela la informaţiile suplimentare cuprinse în Nota 5 „Situaţia creanţelor şi datoriilor” unde sunt urmărite creanţele după diverse criterii inclusiv cele restante. O creştere a creanţelor pe termen mediu şi lung poate crea probleme

de lichiditate

financiară. ICCOM=100% indică o menţinere în timp a laturii comerciale a întreprinderii. ICCOM<100% indică o restrângere a activităţii comerciale faţă de perioada precedentă. b) Pentru o apreciere pertinentă a modului de evoluţie a creanţelor se impune corelaraea dinamicii creanţelor comerciale cu dinamica cifrei de afaceri nete putând rezulta următoarele situaţii:

50

ICCOM > 100, ICAN > 100 şi ICCOM > ICAN situaţie ce reflectă o acumulare a volumului creanţelor generând o viteză de rotaţie a acestora în scădere faţă de anul anterior, situaţie nefavorabilă dacă se menţine în timp. ICCOM > 100, ICAN > 100 şi ICCOM < ICAN situaţie ce reflectă o dezvoltare a activităţii comerciale pe fondul creşterii în paralel a vitezei de rotaţie a creanţelor, situaţie favorabilă pentru întreprindere, dacă nivelul creanţelor comerciale se menţine în termenele contractuale. ICCOM < 100, ICAN > 100 situaţie ce reflectă o dezvoltare a activităţii comerciale cu o încasare a creanţelor într-un ritm superior timpilor de facturare, situaţie favorabilă. ICCOM > 100, ICAN < 100 situaţia indicând o acumulare a creanţelor comerciale fără realizarea unei activităţi comerciale corespunzătoare. Cauzele trebuie căutate în modul de selecţionare a clienţilor in direcţia tintirii pe viitor a categoriilor de clienţi platnici, care să prezinte garanţii rezonabile de plata altfel întreprinderea se poate confrunta cu grave probleme de ilichiditate iar în timp de insolvabilitate şi risc de faliment. 2.2. Analiza în dinamică a altor categorii de creanţe: creanţe faţă de grup, creanţe faţă de buget, creanţe faţă acţionari şi asociaţi, creanţe faţă de salariaţi şi alte creanţe. O creştere a acestor categorii de creanţe trebuie apreciată prin prisma încadrării în Graficele de recuperare. 3. Investiţii financiare pe termen scurt Investiţiile financiare pe termen scurt sunt titlurile de valoare (acţiuni, obligaţiuni etc.) achiziţionate de întreprindere în scop speculativ (pentru revânzarea lor cât mai rapidă cu un preţ mai mare decât costul de achiziţie) sau în scopul anulării lor (posibilă numai în cazul acţiunilor sau obligaţiunilor proprii). 4. Casa şi conturi la bănci În această categorie intră activele care se regăsesc în forma de „bani” sau sunt uşor transformabile în bani (mai poartă denumirea de numerar şi echivalente de numerar) astfel: Valorile de încasat; Disponibilităţile din contul curent; Numerarul şi alte valori; Acreditivele; Avansurile de trezorerie. Investiţiile financiare pe termen scurt împreună cu casa şi conturile la bănci reprezintă activele care se regăsesc în forma de numerar sau echivalente de numerar şi

51

formează trezoreria întreprinderii. (mai poartă denumirea de numerar şi echivalente de numerar). Analiza în dinamică a trezoreriei se realizează astfel: ITr>100% reflectă o creştere valorică a trezoreriei care determină consolidarea stării de lichiditate şi solvabilitate financiară cât şi menţinerea unui echilibru monetar şi pe această bază menţinerea capacităţii de autofinanţare a firmei. Această creştere a valorii trezoreriei se poate datora: accelerării vitezei de rotaţie a altor elemente de active circulante (stocuri şi creanţe); reducerii termenelor de încasare a creanţelor în raport cu termenele de achitare a datoriilor faţă de furnizori; unui volum mai ridicat al creanţelor în raport cu datoriile ITr =100% echilibru; ITr <100% indică o degradare a stării de lichiditate care, dacă se întinde pe o perioadă mai mare de timp, poate genera incapacitate de onorare a plăţilor imediate, întârzâieri în onorarea obligaţiilor care generează penalităţi suplimentare, nevoia de a apela la credite de trezorerie purtătoare de dobânzi. Potenţialii factori care ar duce la o reducere a volumului trezoreriei sunt aceiaşi, menţionaţi anterior doar că acum acţionează în sens opus. Dacă un nivel scăzut al disponibilităţilor băneşti reprezintă o situaţie nefavorabilă, la fel de nefavorabilă este şi situaţia în care firma are la dispoziţie pentru o durată mai mare de timp un volum al disponibilităţilor mai mare decât necesarul curent. Acest lucru înseamnă: imobilizări de lichidităţi şi neangajarea lor în afaceri; lipsa unei politici de plasamente care să asigure , pe de-o parte menţinerea valorii banilor iar pe de altă parte realizarea unor venituri suplimentare din dividende sau dobânzi şi/sau din vânzarea titlurilor de plasament la preţuri mai mari decât cele de achiziţie.

III. Cheltuieli înregistrate în avans Cheltuielile înregistrate în avans sunt reprezentate de chirii, abonamente, prime de asigurare şi alte asemenea achitate în prezent, dar care se referă la perioade viitoare.În general o creştere a cheltuielilor în avans reprezintă o direcţionare a surplusului monetar

52

spre obţinerea unor beneficii viitoare. Activele circulante împreună cu cheltuielile înregistrate în avans formează activele curente ale întreprinderii şi reprezintă capacitatea întreprinderii de a face faţă datoriilor curente, capacitate exprimată în cadrul lichidităţii generale a întreprinderii denumită şi fond de rulment sau capital de lucru. Creşterea activelor curente comparativ cu exerciţiul precedent consolidează starea de lichiditate financiară generală a întreprinderii.

B. Analiza dinamicii datoriilor Obligaţiile întreprinderii faţă de terţi sunt grupate în bilanţ astfel: I. Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă mai mică de 1 an II. Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă mai mare de 1 an III. Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli IV. Venituri în avans Categoria cea mai mare a obligaţiilor întreprinderii este reprezentată de datoriile întreprinderii iar din punctul de vedere al informării utilizatorilor este foarte importantă separarea acestora în: I. Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă mai mică de 1 an (datorii pe termen scurt); II. Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă mai mare de 1 an (datorii pe termen lung). O datorie trebuie clasificată ca datorie pe termen scurt atunci când: se aşteaptă să fie decontată în cursul normal al ciclului de exploatare al persoanei juridice; sau este exigibilă în termen de 12 luni de la data recunoaşterii ei. Toate celelalte datorii trebuie clasificate ca datorii pe termen lung. La sfârşitul exerciţiului financiar întreprinderile trebuie să menţină în situaţiile financiare clasificarea datoriilor pe termen lung purtătoare de dobândă în această categorie chiar şi atunci când acestea sunt exigibile în 12 luni dacă: a). termenul iniţial a fost pentru o perioadă mai mare de 12 luni; şi b). există un acord de refinanţare sau de reeşalonare a plăţilor, care este încheiat până la data respectivă. Similar creanţelor şi datoriile sunt generate în relaţiile cu terţii şi în funcţie de natura lor în contabilitate se clasifică astfel:

53

1) Datorii financiar-bancare reprezentate de: Împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni,Creditele bancare şi dobânzile de plătit aferente. 2) Datorii comerciale reprezentate de: Datoriile faţă de, Datoriile privind efectele comerciale de plătit,Datoriile faţă de clienţi. 3) Datorii legate de grup: Împrumuturile primite de la societăţi din cadrul grupului şi de eventualele dobânzi aferente; Sume datorate privind interesele de participare 4) Datorii faţă de salariaţi reprezentate de:Salariile nete cuvenite angajaţilor; Indemnizaţiile şi ajutoarele de acordat în diverse situaţii precum şi alte datorii în legătură cu salariaţii. 5)Datoriile faţă de buget (stat) reprezentate de impozitele, taxele şi contribuţiile de plătit către buget. 6) Datoriile faţă de acţionari/asociaţi reprezentate de: Împrumuturile primite de la acţionari/asociaţi

şi

dobânzile

de

plătit

aferente;

Dividendele

de

plătit

acţionarilor/asociaţi; Sumele de plătit în cazul retragerii sau excluderii unui acţionar/asociat. 7)Alte datorii unde includem datoriile faţă de alţi creditori reprezentate de obligaţii ale întreprinderii care nu se încadrează în nici o categorie de mai sus. Analiza în dinamică a datoriilor (atât sub 1 an cât şi peste 1 an) trebuie realizată pe categoriile de datorii, existând particularităţi de interpretare a rezultatelor aferente fiecărei categorii: 1.a) Analiza dinamicii datoriilor financiar bancare IDFB > 100 % indică o creştere a datoriilor financiar bancare faţă de anul de bază prin: contractarea de noi credite într-o sumă mai mare decât rambursările din aceeaşi perioadă; creşterea nivelului dobânzilor percepute; nerespectarea termenelor de rambursare a ratelor scadente şi a dobânzilor aferente Informaţii suplimentare asupra factorilor posibili de influenţare a serviciului datoriilor financiar bancare le regăsim în Nota 5 „Situaţia creanţelor şi datoriilor”. IDFB = 100 % indică o constanţă a serviciului datoriei financiar bancare. IDFB < 100 % indică o diminuare a serviciului datoriei financiar bancare, întreprinderea apelând într-o măsură mai pronunţată la alte surse de finanţare pentru finanţarea nevoilor

54

pe termen scurt şi lung comparativ cu anul de bază. 1.b.) Analiza în dinamică a datoriilor comerciale IDC > 100 % indică o creştere a datoriilor comerciale faţă de anul anterior, creştere care se poate explica prin: creşterea volumului achiziţiilor şi/sau sau a costului de achiziţie pentru intrările provenite de la terţi constând în materii prime, materiale, servicii etc.; majorarea termenelor contractuale de achitare a datoriilor; creşterea valorică a avansurilor primite de la clienţi O creştere a datoriilor comerciale trebuie apreciată ca fiind favorabilă atâta timp cât ele se încadrează în termenul contractual deoarece ele sunt surse gratuite de finanţare a necesarului de fond de rulment Însă pentru o apreciere pertinentă a nivelului până la care pot creşte aceste datorii se impune efectuarea în mod suplimentar de comparaţii cu nivelul creanţelor aparţinând exploatării supervizând o existenţă permanentă a unui decalaj superior al nivelului plăţilor cu nivelul încasărilor IDC=100 % indică o constanţă în ce priveşte ritmul contractării de datorii comerciale. IDC<100 % reflectă o diminuare a nivelului datoriilor comerciale întreprinderea apelând într-o măsură mai pronunţată la alte surse de finanţare decât cele din activitatea comercială 1.c.) Analiza în dinamică a datoriilor legate de grup IDG > 100% indică o creştere a datoriilor legate de grup faţă de anul anterior, creştere care se poate explica prin: o creştere a sumelor contractate de la societăţi din cadrul grupului; creşterea nivelului dobânzilor percepute; nerespectării termenelor de rambursare a ratelor scadente şi a dobânzilor aferente În general, datoriile faţă de grup sunt puţin costisitoare, aplicându-se în spiritul ajutorării reciproce, un nivel al ratei dobânzii preferenţial, inferior ratei medii a dobânzii de pe piaţă. Nefiind totuşi surse gratuite de finanţate, creşterea nivelului acestor datorii trebuie apreciată prin prisma asigurării de beneficii economice viitoare rezonabile care să acopere costurile generate. IDG=100% indică o constanţă în ce priveşte ritmul contractării de datorii faţă de grup. IDG <100% reflectă o diminuare a datoriilor faţă de grup faţă de anul de bazăl în finanţarea necesarului exploatării punându-se pe alte surse.

55

1.d.) Analiza în dinamică a datoriilor faţă de salariaţi IDS >100% indică o creştere a datoriilor faţă de salariaţi care se poate datora: creşterii salariilor nete cuvenite angajaţilor; creşterii numărului de angajaţi ca urmare a extinderii activităţii întreprinderii creşterii calificării personalului; creşterii indemnizaţiilor şi ajutoarelor de acordat în diverse situaţii; creşterii ratei inflaţiei; creşterii productivităţii muncii; neachitării la termen a datoriilor faţă de salariaţii întreprinderii O creştere a datoriilor de achitat către salariaţii întreprinderii nu trebuie în nici un caz să se datoreze neachitării lor la termen deoarece această situaţie poate genera mari revolte sindicale care va duce în final la deteriorarea generală a imaginii întreprinderii pe piaţă. Altfel acest surse de finanţare sunt surse gratuite de finanţare deci creşterea lor este benefică pentru finanţarea curentă a necesarului exploatării atâta timp cât se realizează un decalaj favorabil al încasărilor cu plăţile. IDS = 100% indică o constanţă în nivelul datoriilor faţă de salariaţi de la un an la altul, aceasta neexcluzând însă modicări de ritm în cadrul structurii acestor datorii. IDS < 100% reflectă o diminuare a datoriilor faţă de salariaţi faţă de anul de bazăi de influenţă ar fi aceiaşi cu cei menţionaţi anterior doar că acum au o influenţă inversă. 1.e.) Analiza datoriilor faţă de buget (datorii fiscale) IDF >100 % reflectă o creştere a sarcinilor fiscale ale întreprinderii care se poate datora: creşterii bazei de calcul a impozitelor (creşterii profitului impozabil, creşterii nivelului salariilor, creşterii volumului de imobilizări supuse impozitării etc.); creşterii cotelor de impunere (a cotei impozitului pe profit, pe salarii, pe imobilizări, TVA, accize, etc.); renunţării la acordarea unor facilităţi fiscale ce fusese valabilă în anul de bază; nerespectării termenelor de plată. O creştere a datoriilor fiscale este inevitabilă şi trebuie apreciată ca atare atâta timp cât ea se datorează altor cauze decât cea reprezentată de neachitarea lor la scadenţă. Întreprinderea trebuie să-şi gestioneze eficient raportul creanţe/datorii astfel încât sub nici o formă să nu apeleze la surse suplimentare de finanţare neachitându-şi sarcinile fiscale. Acest lucru nu numai că va atrage penalităţi usturătoare de întârzâiere dar mai mult va genera o imagine şifonată a întreprinderii în faţa potenţialilor creditori. IDF =100 % reflectă o menţinere a sarcinilor fiscale faţă de anul de bază.

56

IDF < 100 % indică o diminuare a datoriilor fiscale factorii de influenţă fiind aceiaşi cu cei menţionaţi anterior dar de sens invers. O reducere a sarcinilor fiscale va trebui însă să surprindă cauzele generatoare având importanţă dacă ea se datorează unor eventuale facilităţi fiscale sau ea datorându-se de exemplu restrângerii activităţii. 1.f.) Analiza în dinamică a datoriilor faţă de acţionari/asociaţi IDA >100 %

reflectă o creştere a acestor datorii care se poate datora: creşterii

împrumuturior primite de la acţionari/asociaţi şi dobânzile de plătit aferente; creşterii nivelului dividendelor de plătit către acţionarilor/asociaţi; creşterii sumelor de plătit în cazul retragerii sau excluderii unui acţionar/asociat. Creşterea nivelului acestor datorii trebuie apreciată pe de-o parte favorabil atunci când ea este rezultatul implicit al unei creşteri de profit iar pe de altă parte nefavorabil dacă ea se datorează unor împrumuturi care generează cheltuieli cu dobânzile şi acestea au un nivel semnificativ. În general, pentru o bună gestionare a datoriilor întreprinderea va apela finanţarea nevoilor sale astfel: pentru finanţarea activelor imobilizate întreprinderea va utiliza capitalul propriu şi pentru necesităţi suplimentare datorii cu termen de scadenţă mai mare de 1 an, reprezentate în principal de datorii financiar-bancare; pentru finanţarea activelor curente întreprinderea va apela în general, la surse de finanţare curente (pasive curente) în ordinea directă a costurilor pe care le implică, începând cu datoriile cu costuri reduse şi continuând cu cele financiar - bancare care implică costurile cele mai mari, cu menţiunile efectuate pe parcurs care vizează menţinerea unei imagini luminoase a întreprinderii în ochii creditorilor.

III. Provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli. Provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli reprezintă pasive cu exigibilitate incertă şi se constituie pentru elemente cum sunt: litigiile, amenzile şi penalităţile, despăgubirile, daunele şi alte datorii incerte; cheltuielile legate de activitatea de service în perioada de garanţie şi alte cheltuieli privind garanţia acordată clienţilor; alte provizioane. Un provizion pentru riscuri şi cheltuieli este recunoscut dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: există o obligaţie curentă generată de un eveniment

57

anterior; este probabilă efectuarea unor plăţi pentru onorarea obligaţiei respective; şi suma poate fi estimată credibil. Valoarea constituită ca provizion trebuie să reprezinte cea mai bună estimare la data bilanţului a costurilor necesare stingerii obligaţiei curente. Aceste provizioane reprezintă în fapt surse la dispoziţia întreprinderii până în momentul producerii riscurilor pentru care s-au constituit, neavând o scadenţă determinată. Din aceste motive, în analizele financiare această categorie este asimilată categoriei capitalurilor proprii ca şi surse prin definiţie cu o scadenţă nedeterminată. Analiza în dinamică a provizioanelor pentru riscuri şi cheltuieli vizează următoarele aspecte: IPR > 100% indică o creştere a acestor tipuri de provizioane faţă de anul de bază, fie datorită constituirii de noi provizioane fie datorită majorării celor precedente IPR =100% indică o menţinere a provizioanelor pentru riscuri şi cheltuieli la acelaşi nivel IPR < 100% indică o diminuare a acestor categorii de provizioane fie datorită anulării lor ca urmare a rămânerii lor fără obiect fie datorită diminuării lor ca urmare a reconsiderării valorii activelor pentru care au fost constituite. Provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli sunt prezentate detaliat în Nota 2 „Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli” reflectând şi o detaliere a variaţiei în timp a acestor categorii de provizioane). Pentru o analiză detaliată a dinamicii acestor provizioane se impune deci exploatarea informaţiilor suplimentare reflectate prin această notă.

IV.

Veniturile în avans. În această categorie sunt cuprinse: 1. Subvenţiile

pentru investiţii; 2. Veniturile înregistrate în avans Subvenţiile pentru investiţii reprezintă sumele primite cu titlu gratuit şi care au un caracter nerambursabil pentru acordarea cărora, principala condiţie este ca întreprinderea beneficiară să cumpere, construiască sau achiziţioneze active cu ciclu lung de fabricaţie şi/sau de utilizare. Sunt asimilate subvenţiilor pentru investiţii donaţiile primite de imobilizări necorporale, corporale şi în curs precum şi plusurile constatate la inventariere pentru categoriile respective de active.

58

Veniturile înregistrate în avans sunt reprezentate de chirii, abonamente, prime de asigurare şi alte asemenea încasate în prezent, dar care se referă la perioade viitoare. Analiza în dinamică a veniturilor în avans vizează următoarele aspecte: IVav > 100% indică o creştere a veniturilor în avans faţă de anul de bază aceasta reprezentând o creştere pe viitor a capitalurilor proprii ale întreprinderii într-un ritm mai accentuat. IVav =100% indică o menţinere la acelaşi nivel a veniturilor în avans IVav < 100 % indică o diminuare a veniturilor în avans faţă de anul de bază aceasta ducând la o creştere a capitalurilor proprii într-un ritm mai redus. Pe baza informaţiilor detaliate în note această categorie de venituri în avans se va detalia pe venituri înregistrate în avans şi subvenţii pentru investiţii punând în evidenţă astfel valenţe informaţionale suplimentare, necesare utilizatorilor analizei financiare.

C. Analiza dinamicii capitalurilor proprii Capitalurile proprii reprezintă dreptul acţionarilor (interesul rezidual) în activele întreprinderii după deducerea datoriilor acestora. Dacă avem în vedere recunoaşterea capitalurilor proprii mai puţin cea a rezultatelor (despre care vom vorbi în paragraful următor) aceasta se face în momentul în care sunt generate beneficii economice pentru întreprindere dar care nu vor fi recunoscute ca venituri (în rezultat) pentru a nu putea fi distribuite acţionarilor sub formă de dividende. În categoria capitalurilor proprii sunt cuprinse: Capitalul social; Primele legate de capital; Rezervele din reevaluare; Rezervele; Rezultatul reportat; Rezultatul exerciţiului. 1. Capitalul social care reprezintă contribuţia acţionarilor/asociaţilor într-o întreprindere. Capitalul social poate fi:Capital social subscris nevărsat; Capital social subscris vărsat. Analiza în dinamică a capitalului social vizează următoarele aspecte: IKsoc>100% indică o majorare a capitalului social ca urmare a necesităţilor suplimentare de capital apărute. IKsoc = 100 % indică o menţinere la acelaşi nivel a capitalului social. IKsoc < 100% indică o diminuare a capitalului social care se poate face prin diminuarea

59

numărului de acţiuni/părţi sociale sau a valorii nominale a unei acţiuni/părţi sociale. 2. Primele legate de capital apar în cazul operaţiunilor de majorare a capitalului social şi reprezintă diferenţa dintre valoarea echivalentului primit în schimbul acţiunilor/părţilor sociale şi valoarea nominală a lor. Primele legate de capital cuprind:Primele de emisiun; Primele de fuziune; Primele de aport. Analiza în dinamică a primelor legate de capital vizează următoarele aspecte: IPK > 100% indică o creştere a primelor legate de capital ce va determina o creştere a capitalurilor proprii; IPK = 100% indică o menţinere la acelaşi nivel a primelor legate de capital; IPK < 100% indică o diminuare a primelor legate de capital şi implicit o diminuare a capitalurilor proprii. 3. Rezervele din reevaluare care reprezintă plusul de valoare obţinut în cazul reevaluării imobilizărilor corporale. Analiza în dinamică a rezervelor din reevaluare poate surprinde la un moment dat unul din următoarele aspecte: IRreev> 100% indică o creştere a rezervelor din reevaluare realizată în condiţiile prezentate anterior; IRreev =100% indică o menţinere la acelaşi nivel a rezervelor din reevaluare faţă de anul de bază; IRreev<100% indică o diminuare a rezervelor din reevaluare realizată de asemenea în condiţiile prezentate mai sus. 4. Rezervele care reprezintă acea parte din capitalurile proprii care se constituie în principal din profitul obţinut de o întreprindere pe care acţionarii/asociaţii consimt să-l lase la dispoziţia întreprinderii (să-l capitalizeze) sau, în cazuri excepţionale, din alte surse (cum ar fi primele legate de capital, rezervele din reevaluare etc.). rezervele constituite de o întreprindere pot fi: Rezervele legale; Rezervele statutare sau contractuale; Alte rezerve. Analiza în dinamică a rezervelor poate surprinde următoarele situaţii: IR >100% indică o creştere a rezervelor ce va determina o creştere a capitalurilor proprii; IR=100% indică o menţinere la acelaşi nivel a

rezervelor; IR<100% indică o diminuare a

rezervelor şi implicit o diminuare a capitalurilor proprii. Pentru o analiză în dinamică detaliată a rezervelor se exploatează informaţiile suplimentare furnizate de „Situaţia modificării capitalului propriu”. 5. Rezultatul exerciţiului care reprezintă diferenţa între veniturile unui exerciţiu

60

şi cheltuielile aceluiaşi exerciţiu. Rezultatul exerciţiului se calculează lunar, cumulat de la începutul exerciţiului, iar la sfârşitul exerciţiului el poate fi: Profit sau Pierdere.Se apreciază favorabil o obţinere de profitului net iar în dinamică o creştere a acestuia deoarece această categorie reprezintă principala cale de autofinanţare a întreprinderii. Referitor la explicarea dinamicii repartizării profitului analistul financiar va utiliza informaţiile suplimentare furnizate de Nota 3 „Repartizarea profitului” respectiv repartizarea acestuia pe principalele destinaţii: rezerve legale, acoperirea pierderii contabile sau dividende precum şi partea din profit rămasă nerepartizată. 6. Rezultatul reportat care reprezintă: Profitul care încă nu a fost repartizat pe destinaţii; sau Pierderea care încă nu a fost acoperită. 7. Patrimoniul public care reprezintă partea din patrimoniul regiei constituită din bunurile proprietate publică pe care regia le are în administrare. Se evidenţiază distinct de patrimoniul regiei. Capitalurile proprii plus patrimoniul public reprezintă totalul capitalurilor întreprinderii.

1.2.Analiza structurii poziţiei financiare

Obiectivele analizei structurilor poziţiei financiare sunt: stabilirea şi evaluarea raportului dintre elementele de activ, datorii şi capitaluri proprii; evidenţierea principalelor mutaţii calitative în starea mijloacelor şi a surselor generate de schimbările interne şi de interacţiunea cu mediul economico-social;aprecierea stării patrimonialfinanciare; fundamentarea politicilor şi strategiilor financiare. Ratele de structură se determină ca ponderi ale grupelor de active, datorii, capitaluri proprii în totalul acestora. A. Analiza structurii activelor Ratele de structură generale ale activelor se diferenţiază în: Rata generală a imobilizărilor R AI 

AI AC x100 ; Rata generală a activelor circulante R AC  x100 ; AB AB

Rata cheltuielilor în avans RCav 

Cav x100 . AB

61

O creştere a ratei imobilizărilor faţă de anul de bază semnifică o consolidare, modernizare a insfrastructurii întreprinderii care are consecinţe favorabile în direcţia creşterii credibilităţii firmei în faţa investitorilor şi ai creditorilor. De asemenea însă o imobilizare prea mare de active imobilizate poate crea pe termen scurt probleme de lichiditate financiar, dacă întreprinderea nu dispune de suficient numerar pentru finanţarea afacerilor curente. Rata activelor circulante pune în evidenţă dimensiunea propriu-zisă a afacerii derulate de întreprindere în decursul exerciţiului financiar. Această rată diferă de la o ramură la alta şi de la un sector la altul. O imobilizare consistentă în stocuri şi creanţe generează probleme de lichiditate pe termen scurt. Rata cheltuielilor în avans pune în evidenţă direcţionarea resurselor financiare ale întreprinderii în perioada curentă pentru obţinerea de beneficii în perioada următoare. În întreprinderile din România rata cheltuielilor în avans este nesemnificativă. Aflarea cauzelor finale care au generat mutaţii structurale în cadrul activelor presupune descompunerea ratelor pe elemente componente. 1. Rata generală a activelor imobilizate (R AI) se descompune pe elemente componente astfel: 1.1. Rata imobilizărilor necorporale: R IN 

IN x100 AI

1.2. Rata imobilizărilor corporale: R IC 

IC x100 AI

1.3. Rata imobilizărilor financiare: R IF 

IF x100 AI

2. Rata generală a activelor circulante (R AC)

se descompune pe elemente

componente astfel: 2.1. Rata stocurilor : R S 

S x100 AC

Rata stocurilor ia valori diferite de la un sector la altul în funcţie de natura activităţii, ea fiind mai ridicată la întreprinderile din sfera producţiei şi distribuţiei de bunuri materiale. Durata ciclului de fabricaţie se reflectă în mod direct în această rată, întreprinderile cu un ciclu lung de fabricaţie înregistrând o valoare a ratei stocurilor

62

ridicată. De asemenea o creştere a volumului activităţii generează o sporire justificată a stocurilor. Dar, totodată nivelul stocurilor poate fi afectat şi de diverşi factori conjuncturali ai pieţei, putând exista la un moment dat aprovizionări peste necesar mai ales la unele materii prime la care sunt fluctuaţii pronunţate de preţ. Ca atare, dată fiind complexitatea factorilor de influenţă nu putem determina un nivel de referinţă al ratei stocurilor dintr-o anumită ramură sau sector de activitate. 2.1.1. Rata stocurilor de materii prime şi materiale: R SMP 

SMP x100 S

O creştere a ratei stocurilor de materii prime şi materiale se poate datora fie diminuării ratelor celorlalte categorii de stocuri în condiţiile menţinerii neschimbate a volumului stocului de materii prime fie datorită creşterii volumului de stocuri de materii prime şi materiale menţinându-se neschimbate valoarea celorlalte stocuri, fie ambilor factori. Atunci când creşterea RSMP se datorează creşterii stocului de materii prime cauzele trebuie căutate printre: aprovizionări peste necesar datorită fluctuaţiilor de preţ; modificări în structura de fabricaţie în favoarea unor sortimente cu costuri de achiziţie mai mari sau care necesită un volum mai mare de materiale în producţie; încetinire a vitezei de rotaţie a acestor stocuri 2.1.2. Rata producţiei în curs de execuţie: R SPCE 

SPCE x100 S

O creştere a ratei stocurilor de producţie în curs de execuţie se poate datora fie diminuării ratelor celorlalte categorii de stocuri în condiţiile menţinerii neschimbate a volumului stocului de producţiei în curs de execuţie fie datorită creşterii producţiei în curs de execuţie menţinându-se neschimbate valoarea celorlalte stocuri, fie ambilor factori. Atunci când creşterea RSPCE se datorează creşterii volumului producţiei în curs de execuţie cauzele trebuie căutate cel puţin printre următoarele: creşteri a duratei ciclului de fabricaţie; modificări în structura producţiei în favoarea unor sortimente cu un ciclu mai lung de fabricaţie; încetinire a vitezei de rotaţie a acestor stocuri. 2.1.3. Rata stocurilor de produse finite: R SPF 

SPF x100 S

63

O creştere a ratei stocurilor de produse finite se poate datora fie diminuării ratelor celorlalte categorii de stocuri în condiţiile menţinerii neschimbate a volumului stocului de produse finite fie datorită creşterii stocurilor de produse finite menţinându-se neschimbate valoarea celorlalte stocuri, fie ambilor factori. 2.1.4. Rata avansurilor pentru cumpărări de stocuri: R AS 

AS x100 S

O creştere a ratei cheltuielilor în avans se poate datora fie diminuării ratelor celorlalte categorii de stocuri în condiţiile menţinerii neschimbate a volumului avansurilor pentru stocuri fie datorită creşterii valorice a avansurilor pentru cumpărări de stocuri menţinându-se neschimbate valoarea celorlalte stocuri, fie ambilor factori. Creşterea ratelor de stocuri semnifică imobilizări de numerar sau echivalente de numerar în diverse faze (aprovizionare, producţie, desfacere).

2.2. Rata creanţelor : R CR 

CR x100 AC

O creştere a ratei creanţelor se poate datora fie diminuării ratei stocurilor sau ratei trezorerie, în condiţiile menţinerii neschimbate a volumului creanţelor fie datorită creşterii volumului creanţelor menţinându-se neschimbate valoarea stocurilor şi a trezoreriei, fie ambilor factori. Atunci când creşterea ratei creanţelor se datorează creşterii volumului creanţelor cauzele trebuie căutate printre: extinderea relaţiilor cu partenerii externi; creşterea termenului de încasare prevăzut prin contract În ambele situaţii se realizează însă o creştere a imobilizărilor monetare cu implicaţii nefavorabile asupra echilibrului financiar pe termen scurt. În scopul identificării cauzelor finale, pentru a identifica locurile unde trebuie acţionat pentru a ameliora eventualele dezechilibre financiare pe termen scurt generate de o creştere a volumului creanţelor, este necesar a se aprofunda analiza ratei creanţelor prin calculul unor rate ale creanţelor analitice având în vedere: 1. natura creanţelor (creanţe comerciale, creanţe faţă de grup, creanţe faţă de salariaţi, creanţe faţă de stat, creanţe faţă de acţionari şi asociaţi); 2. certitudinea încasării lor (creanţe aflate în termenul de încasare şi asupra cărora există certitudinea încasării lor şi creanţe neîncasate la termen

64

şi a căror încasare este nesigură); 3. termenul de realizare (creanţe pe termen scurt – până la 10 zile, creanţe pe termen mediu – între 10 şi 30 de zile) şi creanţe pe termen lung (mai mult de 30 zile) Datele necesare calculării unor astfel de rate analitice le regăsim în Nota 5 „Situaţia creanţelor şi datoriilor”. 2.3. Rata trezoreriei ; R TR 

TR x100 AC

O creştere a ratei trezoreriei se poate datora fie diminuării ratei stocurilor sau ratei creanţelor, în condiţiile menţinerii neschimbate a volumului trezoreriei fie datorită creşterii volumului trezoreriei menţinându-se neschimbate valoarea stocurilor şi a creanţelor, fie ambilor factori. Atunci când creşterea ratei trezoreriei se datorează creşterii în mărime absolută a volumului trezoreriei cauzele trebuie căutate printre: extinderea volumului plasamentelor pe termen scurt; creşterea numerarului existent în casieria întreprinderii şi în conturi la bănci. O creştere a ratei trezoreriei semnifică o consolidare a stării de lichiditate financiară cu implicaţii favorabile asupra menţinerii unui echilibru financiar pe termen scurt. O creştere necontrolată a numerarului înseamnă însă pentru acţionarii întreprinderii că nu există o angajare a firmei în afaceri, banii fiind imobilizaţi în bănci sau titluri. În literatura de specialitate1 se apreciază acceptabil totuşi un nivel al ratei trezoreriei cuprins între (3 -5 %) din activul circulant. Conform IFRS însă o creştere a ratei trezoreriei nu este restricţionată din punct de vedere al obţinerii şi utilizării elementelor de trezorerie în procesul afacerii. 3. Rata cheltuielilor în avans RCav 

Cav x100 pune în evidenţă direcţionarea AB

resurselor financiare ale întreprinderii în perioada curentă pentru obţinerea de beneficii în perioada următoare.

1

Ioan Bătrâncea, Analiză financiară pe bază de bilanţ, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2001, pag. 41

65

B. Analiza structurii datoriilor Pune în evidenţă ponderea pe care diferitele tipuri de datorii o deţin în totalul acestora. Ca urmare se pot evidenţia următoarele rate de structură a datoriilor: 1. Rata datoriilor pe termen scurt: R DTS 

DTS x100 DT

2. Rata datoriilor pe termen mediu şi lung: R DTML 

DTML x100 DT

3. Rata provizioanelor pentru riscuri şi cheltuieli: R PV  4. Rata veniturilor în avans: R Vav 

PV x100 DT

Vav x100 DT

O creştere a acestor rate faţă de anul de bază semnifică la un moment dat o orientare a surselor de finanţare mai mult sau mai puţin pentru activitatea curentă sau cea de investiţii. Pentru o analiză detaliată se impune defalcarea categoriilor de datorii în rate analitice astfel: 1.1. Rata datoriilor pe termen scurt se poate detalia în: 1.1.1. Rata datoriilor financiar bancare pe termen scurt reprezintă ponderea pe care o deţin datoriile curente faţă de bănci şi alte instituţii financiare, precum şi ratele curente la emisiunile de obligaţiuni (DBS) în totalul datoriilor pe termen scurt (DTS). R DBS 

DBS x100 DTS

1.1.2. Rata datoriilor comerciale pe termen scurt reprezintă ponderea pe care o deţin obligaţiile pe termen scurt faţă de terţi izvorând din activitatea comercială (DCS) în totalul datoriilor pe termen scurt (DTS). R DCS 

DCS x100 DTS

1.1.3. Rata datoriilor faţă de grup pe termen scurt indică ponderea datoriilor pe termen scurt faţă de societăţi din cadrul grupului (DGS) în totalul datoriilor pe termen scurt (DTS). R DGS 

66

DGS x100 DTS

1.1.4. Rata datoriilor faţă de salariaţi pe termen scurt indică ponderea obligaţiilor pe termen scurt faţă de angajaţii întreprinderii (DSS) în totalul datoriilor pe termen scurt (DTS) R DSS 

DSS x100 DTS

1.1.5. Rata datoriilor fiscale pe termen scurt indică ponderea datoriilor faţă de buget pe termen scurt (DFS) în totalul datoriilor pe termen scurt (DTS). R DFS 

DFS x100 DTS

1.1.6. Rata datoriilor faţă de acţionari pe termen scurt indică ponderea datoriilor pe termen scurt faţă de acţionarii/asociaţii întreprinderii (DAS) în totalul datoriilor pe termen scurt (DTS). R DAS 

DAS x100 DTS

1.1.7. Rata altor datorii pe termen scurt ce nu apar în cadrul datoriilor menţionate mai sus (ADS) în totalul datoriilor pe termen scurt (DTS): R ADS 

ADS x100 DTS

Creşterea acestor rate se poate datora fie diminuării celorlalte categorii de rate din această categorie fie creşterii elementelor de datorii pe termen scurt la care se referă, fie ambilor factor. În general se apreciază favorabilă situaţia în care modificările în structura datoriilor pe termen scurt sunt în favoarea datoriilor cu costuri reduse. O creştere a ratei datoriilor financiar bancare poate fi însă benefică pentru întreprindere dacă ea nu generează penalităţi şi majorări de întârzâiere şi de asemenea costurile implicate sunt însoţite de beneficii economice viitoare superioare. 1.2. Rata datoriilor pe termen lung, se poate detalia în mod similar, de această dată vizând însă coordonatele pe termen lung. În cazul ratelor structurale ale datoriilor pe termen mediu şi lung putem spune că în majoritatea situaţiilor acestea sunt reprezentate de o valoare semnificativă a ratei datoriilor financiar-bancare, urmate eventual de rata datoriilor fiscale, celelalte rate înregistrând însă valori nesemnificative.

67

C. Analiza structurii capitalurilor Pune în evidenţă modalitatea de asigurare a întreprinderii cu diferite categorii de resurse pe termen nelimitat, reprezentate pe de-o parte de capitalul social al firmei iar pe de altă parte de dimensiunea celorlalte categorii de surse proprii. Se are în vedere însă şi dimensiunea patrimoniului public în măsura în care este vorba despre întreprinderi care posedă într-o măsură mai mare sau mai mică capital de stat. Ca urmare o primă structurare a capitalurilor întreprinderii pune în evidenţă ponderea capitalului propriu în raport cu capitalul de stat, în cadrul următoarelor rate: 1. Rata capitalului propriu: R CPR 

CPR x100 CT

2. Rata patrimoniului public: R PUB 

PUB x100 CT

În vederea sublinierii cauzelor finale care au generat la un moment dat o modificare a capitalurilor proprii se impune analiza structurii acestora, în cadrul unor rate analitice de forma: 1.1. Rata capitalului social: R CS 

CS x100 CPR

1.2. Rata primelor legate de capital: R PC 

PC x100 CPR

1.3. Rata rezervelor din reevaluare: R Rreev  1.4. Rata rezervelor: R R 

Rreev x100 CPR

R x100 CPR

1.5. Rata rezultatului reportat: R RR 

RR x100 CPR

1.6. Rata repartizării rezultatului: R RRex 

R Re x x100 CPR

Rata capitalului social va fi însă în majoritatea cazurilor semnificativă, în jurul său oscilându-se între valori diferenţiate ale celorlalte categorii de rate la diverse momente în funcţie de politica de majorare a capitalurilor proprii adoptată la un moment dat.

68

1.2. Analiza lichidităţii şi solvabilităţii entităţii În sens general lichiditatea şi solvabilitatea financiară reprezintă capacitatea întreprinderii de a face faţă plăţilor scadente. Lichiditatea vizează capacitatea de plată pe termen scurt în timp ce solvabilitatea vizează coordonatele pe termen lung. 1.2.1. Analiza lichidităţii financiare A. Abordări generale. După părerea noastră lichiditatea financiară reprezintă capacitatea elementelor de active curente de a se transforma în lichidităţi pentru a face faţă datoriilor imediat scadente. Starea de lichiditate financiară este influenţată de o serie de factori cum ar fi: o viteză de rotaţie a creanţelor care depăşeşte viteza de rotaţie a datoriilor; o viteză de rotaţie a stocurilor în creştere; fluxuri de numerar pozitive din activitatea de exploatare, investiţii şi finanţare. B. Modele de analiză a lichidităţii financiare Deşi o analiză completă a lichidităţii financiare necesită utilizarea bugetelor de numerar, analiza acestei categorii financiare se poate face în mod rapid utilizând structurile bilanţiere. Principalele forme ale lichidităţii financiare sunt: Lichiditatea generală; Lichiditatea intermediară ; Lichiditatea efectivă 1. Lichiditatea generală reprezintă capacitatea activelor curente (ACR) de a face faţă datoriilor curente ale întreprinderii (DCR). O.M.F.P. nr. 1752/2005 numeşte această rată „Lichiditatea curentă.” ACR = Ac + Cav ; DCR = DTS + Vav, unde: Ac reprezintă activele circulante; Cav reprezintă cheltuielile în avans; DTS reprezintă datoriile întreprinderii cu scadenţă sub 1 an; Vav reprezintă veniturile în avans. Lichiditatea generală se prezintă sub două forme: 1.1. Lichiditatea generală în formă absolută (LG):   0, excedent de lichiditate generala LG = ACR -DCR   0, echilibru general al lichiditatii   0, deficit de lichiditate generala

1.2. Lichiditatea generală în formă relativă (RLG):

69

RLG =

ACR x100 DCR

  100 %, acoperire excedentara a datoriilor   100 %, acoperire echilibrata a datoriilori   100 %, acoperire deficitara a datoriilor

Rata lichidităţii generale va trebui să evolueze în jurul valorii de 200 %, deci în cadrul unui interval de siguranţă financiară de RLG  150 %, 250 %. 2. Lichiditatea intermediară evidenţiază capacitatea activelor curente mai puţin stocurile (în calitate de elementul de activ cel mai puţin lichid) de a face faţă datoriilor curente ale întreprinderii. Şi aceasta se prezintă sub două forme: 2.1. Lichiditatea intermediară în formă absolută (LI):   0, excedent de lichiditate intermediara LI = (ACR-S) -DCR   0, echilibru general al lichiditatii   0, deficit de lichiditate intermediara

2.2.Lichiditatea intermediară în formă relativă (RLG): ACR - S RLI = x100 DCR

  100 %, acoperire intermediara excedentara   100 %, acoperire intermediara echilibrata   100 %, acoperire intermediara deficitara

Analiştii americani apreciază însă un interval de siguranţă mai restrâns al acestei rate şi anume de 80 %, 100 % . 3. Lichiditatea efectivă măsoară gradul în care trezoreria acoperă datoriile scadente. Se prezintă sub două forme. 3.1. Lichiditatea efectivă în formă absolută (LE):   0, trezorerie excedentara LE = TR -DCR   0, echilibru de trezorerie   0, trezorerie deficitara

3.2.Lichiditatea efectiva în formă relativă (RLE): RLE =

TR x100 DCR

  100 %, acoperire excedentara de trezorerie   100 %, acoperire integrala de trezorerie   100 % , , acoperire deficitara de trezorerie

Se apreciază un nivel favorabil al lichidităţii cuprins în intervalul de siguranţă financiară de RLE  50 %, 100 % .

70

1.2.2. Analiza solvabilităţii financiare A. Abordări generale. Conform IFRS solvabilitatea financiară se referă la disponibilităţile de numerar pe o perioadă mai lungă de timp în care urmează să se onoreze angajamentele financiare scadente. În linii generale, relativ la definirea noţiunii de solvabilitate, putem sintetiza următoarele: 1. Solvabilitatea se referă la gradul de acoperire a creditelor; 2. Reprezintă gradul în care întreprinderile fac faţă obligaţiilor de plată; 3. Solvabilitatea reprezintă o stare a echilibrului financiar care pune în evidenţă mărimea capitalurilor în raport cu mărimea creditelor B. Modele de analiză a solvabilităţii financiare Principalele modele ale solvabilităţii generale sunt: Solvabilitatea financiară generală; Solvabilitatea exprimată sub forma ratelor de dependenţă financiară; Solvabilitatea exprimată prin gradul de acoperire a dobânzilor. 1. Solvabilitatea financiară generală reprezintă capacitatea întreprinderii de a rambursa la scadenţă ratele curente pentru datoriile pe termen mediu şi lung rămase de achitat contractate faţă de bănci şi alte instituţii financiare. Se prezintă sub două forme. 1.1. Solvabilitatea financiară generală absolută (SG):   0, excedent de solvabilitate SG = ABr -RC   0, echilibru de solvabilitate , unde   0, deficit de solvabilitate

- ABr reprezintă activul bilanţier recalculat adică activul bilanţier rămas după deducerea datoriilor curente ale întreprinderii. Activul bilanţier recalculat se poate determina şi pe baza lichidităţii generale anterior determinate astfel:AB r = AI +LG unde: AI reprezintă valoarea activelor imobilizate ale întreprinderii; LG reprezintă lichiditatea generală; RC reprezintă ratele curente aferente datoriilor financiar bancare pe termen mediu şi lung rămase de achitat. 1.2. Solvabilitatea financiară generală în formă relativă (RSG)

AB r RSG = x100 RC

  100 %, excedentara de solvabilitate   100 %, , echilibru de solvabilitate   100 % insolvabilitate

71

Intervalul de siguranţă financiară în cadrul căruia se apreciază un nivel favorabil al solvabilităţii generale este RSG  80 %, 180 % . 2. Ratele de dependenţă financiară exprimă gradul de solvabilitate al întreprinderii putând fi exprimate sub diverse forme astfel: 2.1. Rata autonomiei financiare totale (RAFT) pune în evidenţă gradul în care întreprinderea poate face faţă obligaţiilor de plată şi se determină astfel: RAFT 

CPR x100 , unde: CPR reprezintă capitalul propriu al întreprinderii; PB PB

reprezintă pasivul bilanţier. Analizând în dinamică se apreciază favorabil o creştere a acestui indicator, intervalul de siguranţă financiară acceptat fiind de RAFT  30 %, 100 % . 2.2. Rata stabilităţii financiare (numită şi rata solvabilităţii patrimoniale) pune în evidenţă capacitatea investiţională a întreprinderii şi se calculează după relaţia: RSF 

CPM x100 iar CPM = CPR+PV+DTL unde: CPM reprezintă capitalurile PB

permanente ale întreprinderii; PV reprezintă provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli; DTL reprezintă datoriile pe termen mediu şi lung În dinamică este apreciată favorabil o creştere a ratei solvabilităţii patrimoniale faţă de anul precedent iar intervalul de siguranţă financiară apreciat de specialişti este RSF  80 %, 100 % . 2.3.Rata autonomiei financiare la termen (RAFTM) pune în evidenţă gradul de finanţare a întreprinderii pe seama resurselor pe termen mediu şi lung şi se calculează astfel: RAFTM 

CPR x100 CPM

Se apreciază favorabilă o evoluţie ascendentă a acestui indicator intervalul de siguranţă financiară fiind de RSF  50 %, 100 % . O legătură între rata stabilităţii financiare, rata autonomiei financiare la termen şi rata autonomiei financiare totale poate fi stabilită astfel: RAFT 

72

CPR CPR CPM RAFTM x RSF x100  x x100  PB CPM PB 100

Se poate constata din relaţia de mai sus că rata autonomiei financiare la termen şi rata stabilităţii financiare influenţează direct proporţional rata autonomiei financiare totale. 3. O altă formă de exprimare a solvabilităţii generale este cu ajutorul gradului de acoperire al dobânzilor în cadrul indicatorului Rata de acoperire a dobânzilor (TIETimes interest earning) care exprimă capacitatea întreprinderii de a-şi acoperi dobânzile bancare, determinat astfel: TIE 

EBIT x100 CHD

unde: EBIT (Earning before interest and taxes) reprezintă rezultatul brut al exerciţiului înainte de deducerea dobânzilor şi a impozitului pe profit. Se poate determina ca EBIT= RNE + IP+CHD, iar RNE reprezintă rezultatul net al exerciţiului; IP reprezintă impozitul pe profit; CHD reprezintă dobânzile bancare exigibile în anul curent.Este apreciat ca favorabil un nivel al indicatorului în creştere şi desigur o acoperire integrală a dobânzilor.

73

Unitatea de curs 2: Analiza performanţelor financiare

Într-o exprimare sintetică prin performanţe financiare se înţelege veniturile, cheltuielile şi rezultatele financiare ale unei întreprinderi. Informaţii despre aceste structuri financiare sunt oferite în principal de Contul de Profit şi Pierdere însă o parte din notele explicative vin să completeze informaţiile privind performanţele întreprinderii. Ne referim aici cel puţin la notele obligatorii de întocmit potrivit reglementărilor actuale în vigoare şi anume: „Analiza rezultatului din exploatare”, „Exemple de calcul şi analiză a principalilor indicatori economico-financiari”. Analiza performanţelor financiare se poate defalca astfel: În funcţie de obiectivele urmărite în cadrul analizei performanţei financiare acest aspect poate fi tratat astfel: a). Analiza de ansamblu a performanţei financiare; b).Analiza performanţelor financiare pe baza indicatorilor de rentabilitate financiară şi economică; c). Analiza rentabilităţii investiţiilor de capital.

2.1. Analiza de ansamblu a performanţelor financiare

În cadrul acestui capitol vizăm urmatoarele aspecte: analiza pe nivele a performanţelor financiare; analiza a evoluţiei performanţelor financiare; analiză a structurii performanţelor financiare.

2.1.1. Analiza pe nivele a performanţelor financiare

Pe baza informaţiilor furnizate de Contul de Profit şi Pierdere analiza performanţelor financiare se adânceşte pe patru niveluri, şi anume: nivelul de exploatare; nivelul financiar; nivelul extraordinar; nivelul global. A) Nivelul de exploatare. În cadrul acestei analize a performanţelor se pune în evidenţă volumul activităţii principale (de bază), adică a activităţii de exploatare

74

utilizând un sistem de indicatori specifici calculaţi

pe baza Contului de Profit şi

Pierdere. 1. Cifra de afaceri netă evidenţiază dimensiunea portofoliului de afaceri realizate de o societate comercială în relaţie cu diferiţi parteneri. Fiind un indicator de volum, cifra de afaceri netă reflectă atât latura comercială a unei firme producătoare (prin producţia vândută) (Qv), cât şi volumul activităţii desfăşurate de o firmă axată pe vânzări (prin vânzările de mărfuri) (VM) şi subvenţiile din exploatare aferente cifrei de afaceri netă (SE).

CAN  VM  Qv  SE

2. Producţia exerciţiului (QE) evidenţiază dimensiunea activităţii comerciale a unei firme productive atât în relaţia cu terţii (clienţii) prin producţia vândută şi variaţia producţiei stocate (Qs), pe de-o parte, cât şi în relaţia cu sine însăşi prin producţia de imobilizări (Qi), pe de altă parte.

QE = QV + QS + Qi

3. Marja comercială (MC) reprezintă valoarea nou creată în sfera comerţului, de societăţile de profil, cât şi de societăţile comerciale care desfăşoară activitate de comerţ prin magazinele proprii. Indicatorul se determină ca diferenţă între veniturile rezultate din vânzarea mărfurilor (VM) şi cheltuielile privind mărfurile (CD) adică: MC = VM – CD Relaţia dintre marja comercială şi vânzările de mărfuri poate fi pusă în evidenţă cu ajutorul Ratei marjei comerciale (R MC) exprimă în fapt procentul de adaos comercial practicat de întreprindere după relaţia: R MC =

MC x100 .Indicatorul se poate determina VM

pe baza rubricilor distincte existente în formularul de Cont de Profit şi Pierdere. 4. Marja industrială (MI)

reprezintă valoarea nou creată în activitatea

productivă desfăşurată de o societate comercială într-o perioadă determinată de timp respectiv durata exerciţiului financiar. Marja industrială se determină ca diferenţă între producţia exerciţiului (QE) pe de-o parte, şi cheltuielile cu materiile prime, materiale, energie (CM) şi lucrările executate de terţi (Lt) pe de altă parte, astfel: MI = QE – [ CM + Lt ] 5. Valoarea adăugată (VA)

reprezintă valoarea nou creată de o societate

comercială în decursul unei perioade de timp determinate, de obicei durata exerciţiului

75

financiar. Valoarea adăugată se determină prin însumarea marjei comerciale şi a marjei industriale:VA = MC + MI Valoarea adăugată este cel mai sintetic indicator de rezultate care exprimă volumul activităţii unei întreprinderi şi spre deosebire de ceilalţi indicatori de volum prezentaţi mai sus prezintă avantajul de a reflecta doar volumul a ceea ce s-a produs efectiv în întreprindere, făcând abstracţie de intrările din afară. 6. Rezultatul din exploatare (RE) diferă de rezultatul brut al exploatării prin faptul că ţine cont de politica de amortizări şi provizioane promovată de entitate deci este un rezultat net de amortizări şi provizioane. Se calculează ca diferenţă între veniturile din exploatare (VE) şi cheltuielile de exploatare (CE) astfel: RE = VE-CE

  0 rezulta profit din activitate a de exp loatare  0 rezulta pierdere din activitate a de exp loatare 

Rezultatul de exploatare evidenţiază rentabilitatea economică a unei întreprinderi, corespunzătoare activităţii normale, curente a acesteia. Analiza indicatorilor prezentaţi care exprimă performanţele activităţii de exploatare se poate adânci utilizând procedeele deterministe punând astfel în evidenţă cauzele ce au determinat pe de-o parte sporirea/diminuarea veniturilor iar pe de altă parte sporirea/diminuarea cheltuielilor. B) Nivelul financiar evidenţiază fluxurile financiare ale unei societăţi comerciale. Se calculează ca diferenţă între veniturile financiare (VF) şi cheltuielile financiare (CF), adică:  0 rezulta profit din activitate a financiara RF = VF-CF    0 rezulta pierdere din activitate a financiara

Rezultatul financiar este un indicator care măsoară rentabilitatea unei întreprinderi la nivelul fluxurilor financiare. Printr-o analiză detaliată, în dinamică se pot explica modificările de rezultate financiare prin prisma

modificărilor diferitelor

categorii de venituri şi cheltuieli. C) Nivelul extraordinar pune în evidenţă prin indicatorii săi specifici fluxurile financiare din operaţiuni extraordinare. Aceste tip de operaţiuni are un caracter întâmplător, el neputând fi luat în calcul pentru aprecierea performanţelor viitoare ale

76

unei întreprinderi, atât datorită lipsei de regularitate în apariţii cât şi datorită sensului foarte alternant (profit/pierdere). Rezultatul extraordinar (REX) se calculează ca diferenţă între veniturile extraordinare (VEX) şi cheltuielile extraordinare (CEX), şi anume:  0 rezulta profit din activitate a extraordin ara REX = VEX-CEX    0 rezulta pierdere din activitate a extraordin ara

Rezultatul extraordinar este un indicator care evidenţiază rentabilitatea unei întreprinderi la nivelul fluxurilor extraordinare. În mod analog se poate realiza o analiză detaliată în dinamică şi pentru această categorie de rezultate. D) Nivelul global al activităţii evidenţiază cu ajutorul unui sistem de indicatori rezultatele intermediare şi finale ale activităţii agenţilor economici. În acest sens distingem: rezultatul curent; rezultatul brut total; rezultatul brut înainte de deducerea dobânzilor şi impozitului pe profit; rezultatul net al exerciţiului; capacitatea de autofinanţare; capacitatea de autofinanţare netă. 1. Rezultatul curent (RC) indică rezultatul aferent activităţilor cu caracter repetitiv şi normal care exprimă sintetic performanţele economice şi financiare ale întreprinderii. El nu include rezultatele extraordinare care au o natură neobişnuit, normale, repetitive. RC = REXP + RF 2. Rezultatul brut al exerciţiului însumează nivelul general de performanţă al celor trei paliere ale activităţii entităţii. RBE = RE + RF + REX = RC + REX, unde: RBE reprezintă rezultatul exploatării; RF reprezintă rezultatul financiar; REX reprezintă rezultatul extraordinar; RC reprezintă rezultatul curent (format din rezultatul exploatării la care se adaugă rezultatul financiar) 3. Rezultatul brut înainte de deducerea dobânzilor şi impozitului pe profit este un indicator intermediar care măsoară volumul rezultatului obţinut de o firmă şi neinfluenţat de cheltuielile cu plata dobânzilor: RBDI = RE + CHD, unde: CHD reprezintă cheltuielile privind dobânzile 4. Rezultatul net al exerciţiului (RNE) este un indicator care evidenţiază rezultatul final al activităţii unei firme după plata impozitului pe profit: RNE = RBE – IP, unde: IP reprezintă impozitul pe profit.

77

5. Capacitatea de autofinanţare (CAF) a unei societăţi comerciale reflectă potenţialul financiar de creştere economică a întreprinderii, respectiv sursa internă de finanţare generată de activitatea industrială şi comercială a acesteia. Capacitatea de autofinanţate se poate determina cel mai uşor astfel: CAF = RNE +Amp-Vpv, unde: RNE reprezintă rezultatul net al exerciţiului; Amp reprezintă cheltuieli cu amortizarea şi provizioanele calculate; Vpv reprezintă venituri din provizioane. Schema Contului de Profit şi Pierdere aprobat prin O.M.F.P. nr. 1752/2005 nu pune în evidenţă distinct veniturile şi cheltuielile calculate privind amortizările şi provizioanele ci ele apar sub formă netă, ca ajustări ale elementelor de cheltuieli (cu semnul „+” dacă valoarea cheltuielilor calculate din amortizări şi provizioane este mai mare decât veniturile din provizioane şi cu semnul „-” în situaţia inversă). În consecinţă pentru calculul capacităţii de autofinanţare se va apela la informaţiile din note.

2.1.2. Analiza evoluţiei performanţelor financiare

Şi în cazul analizei performanţelor financiare furnizate în cea mai mare parte de Contul de Profit şi Pierdere se utilizează tehnici şi instrumente a căror procedură se bazează pe faptul că rezultatul şi celelalte componente ale Contului de Contului de profit şi Pierdere sunt comparabile în timp şi spaţiu. În acest sens se vor calcula indicii cu baza în lanţ ai valorilor aferente posturilor din Contul de Profit şi Pierdere punându-se astfel în evidenţă creşterile sau scăderile de performanţe de la un an la altul. De asemenea pentru informaţii suplimentare se poate proceda la determinarea unei astfel de evoluţii luând de această dată o clasificare a cheltuielilor după funcţii aşa cum este redată ea în cadrul Notei 4 „Analiza rezultatului din exploatare” Utilizând procedeele specifice analizei economico-financiare se poate pune în evidenţă măsura în care factorii de intercondiţionare ai performanţelor financiare de la diferite nivele au influenţat valoarea respectivei performanţe financiare.

78

Pentru realizarea unei comparabilităţi a performanţelor financiare pertinente trebuie să se ţină seama de efectele inflaţiei. În acest sens IAS 29 „Ajustarea la inflaţie” precizează că situaţiile financiare bazate fie pe modelul costului istoric, fie pe cel al costului curent sunt utile doar dacă sunt exprimate în raport cu unitatea de măsură curentă, de la data bilanţului. Această operaţiune vizează de fapt evaluarea tuturor datelor din situaţiile financiare la preţurile curente la data întocmirii situaţiilor financiare. Atunci când nu se aplică însă prevederile IAS 29 se impune eliminarea din rezultate a inflaţiei astfel încât analiza să se facă pe baza unor valori comparabile. Pentru deflatarea performanţelor pot fi utilizate o serie de mărimi ce aproximează inflaţia cum ar fi:2 indicele de creştere a preţurilor la unitatea analizată (i p); rata medie a inflaţiei din sectorul de activitate al unităţii analizate (r si); rata medie a inflaţiei în economie (ri). Utilizând de exemplu indicele de creştere a preţurilor la unitatea analizată (i p) ca indice pentru deflatarea performanţelor, modalitatea concretă de deflatare ar consta în:

Rc 

R , unde: Rc reprezintă rezultatele întreprinderii exprimate în preţuri 1  ip

comparabile; R reprezintă rezultatele întreprinderii exprimate în preţuri constante; ip reprezintă indicele de creştere a preţurilor la unitatea analizată. În acest mod performanţele entităţii vor reflecta într-adevăr efortul propriu al întreprinderii iar compararea acestora pentru a evidenţia evoluţia de la un exerciţi la altul este astfel posibilă.

2.1.3. Analiza structurală a performanţelor financiare

Pentru o interpretare pertinentă însă a mutaţiilor produse în cadrul performanţelor financiare furnizate prin situaţiile financiare se impune de asemenea o analiză în dinamică a structurii performanţelor financiare. Prin analiza structurii valorii posturilor din contul de profit şi pierdere se pun în evidenţă mutaţiile structurale privind performanţele financiare pe de-o parte luând ca 2

Petru Stefea, Analiza rezultatelor întreprinderii, Ed. Mirton, Timişoara, 2002, pag. 84

79

bază de comparaţie rezultatul brut al exerciţiului ca indicator sintetic global ce reflectă performanţa întregii activităţi iar pe de altă parte nivelul veniturilor totale, ca indicator sintetic ce exprimă volumul întregii activităţi.

A. Analiza structurală a contului de profit şi pierdere pe baza rezultatului brut al exerciţiului În acest sens se va determina ponderea fiecărei categorii de rezultate în rezultatul brut al exerciţiului (RE), şi anume: ponderea rezultatului exploatării (GE):

GE 

RE RF .100 ; ponderea rezultatului financiar (GF): GF  .100 ; ponderea RBE RBE

rezultatului extraordinar (GEX): GEX 

REX .100 . RBE

Din evaluarea acestor indicatori rezultă contribuţia subactivităţii la eficienţa (sau ineficienţa) generală a societăţii comerciale, pe de-o parte, respectiv importanţa fiecărei subactivităţi în totalul activităţii desfăşurate într-un exerciţiu financiar de către societatea comercială, pe de altă parte. B. Analiza structurală a contului de profit şi pierdere pe baza veniturilor totale Un aspect esenţial al analizei contului de profit şi pierdere îl constituie analiza pe verticală a profitului pe o perioadă de 3-5 ani, care pune în evidenţă raporturile în care se află diferitele componente faţă de veniturile totale ale exerciţiului financiar. Analiza structurală a fiecărui rezultat parţial (intermediar) va evidenţia contribuţia fiecărei componente la obţinerea rezultatului economic respectiv.

2.2 Analiza performanţelor pe baza ratelor de rentabilitate Ratele de rentabilitate semnifică în mărime relativă contribuţia indicatorilor de rezultate la exprimarea performanţelor financiare ale unei entităţi În acest sens în calculul ratelor de rentabilitate trebuie să se pornească de la motivaţia pe care investitorul a avut-o în momentul plasării capitalului şi anume aceea de a recupera după o anumită perioadă de timp acest capital împreună cu un surplus care să-i justifice decizia de investire. În consecinţă se poate vorbi despre rentabilitate doar atunci când se

80

compară surplusul obţinut de investitor cu capitalul investit adică se compară „un efect” cu „un efort”.

2.2.1. Analiza rentabilităţii financiare

Rentabilitatea financiară reflectă gradul de remunerare a capitalului investit întro întreprindere de către proprietari. Se poate exprima atât ca formă absolută, ca mărime a profitului net cât şi sub formă relativă, ca rată de rentabilitate. Rentabilitatea financiară exprimată ca mărime a profitului net, reprezintă partea din profitul brut al exerciţiului ce rămâne întreprinderii după plata impozitului pe profit. RNE= RBE-Ip, Ip= PI x 16 %, PI= RBE-VNI+CHND, Unde: RNE reprezintă rezultatul net (contabil) al exerciţiului; RBE reprezintă rezultatul brut al exerciţiului; Ip reprezintă impozitul pe profit calculat; PI reprezintă profitul impozabil; VNI reprezintă veniturile neimpozabile; CHND reprezintă cheltuielile nedeductibile. Rentabilitatea financiară exprimată ca Rată a rentabilităţii capitalului propriu sau Rata rentabilităţii financiare (ROE – din engleză „return on common equity”) determinată ca raport între profitul net obţinut de întreprindere (PN) şi capitalul propriu (CPR) astfel: ROE =

PN x100 CPR

Importanţa analizării acestui indicator rezultă cel puţin din următoarele considerente: Indicatorul arată gradul de alocare a fondurilor acţionarilor în activitatea curentă, pe deo parte, precum şi eficienţa cu care firma angajează capitalul acţionarilor în afaceri, pe de altă parte; Indicatorul reflectă totodată rentabilitatea capitalului acţionarilor constituind o măsură a capacităţii întreprinderii de a plăti dividendele cuvenite acestora; Indicatorul permite estimarea câştigurilor pe o unitate de capital investit în acţiuni sau profitul care revine proprietarilor pentru investiţiile făcute în firmă.

81

2.2.2. Analiza rentabilităţii economice

Ratele rentabilităţii economice pun în evidenţă contribuţia resurselor controlate de întreprindere la generarea de rezultate. Se pot determina în forme variate astfel: 1. Rata rentabilităţii economice (RRE) pune în evidenţă contribuţia elementelor patrimoniale la obţinerea de rezultate şi se determină ca raport între rezultatul brut al exerciţiului (RBE) şi totalul activului bilanţier (AB): RRE 

RBE x100 AB

2. Rata rentabilităţii activelor (ROA-din engleză „return on assets”) măsoară gradul de rentabilitate al întregului capital investit în firmă. Se determină ca raport între rezultatul net al exerciţiului (RNE) şi totalul activelor întreprinderii (AB). ROA 

RNE x100 AB

3. Rata profitabilităţii activelor (BEP – din engleză „basic earnings power”) se determină ca raport între rezultatele obţinute de întreprindere înainte de deducerea dobânzilor şi a impozitului pe profit (RBDI) şi totalul activelor întreprinderii. BEP 

RBDI x100 AB

4. Rata profitabilităţii vânzărilor (ROS- din engleză „return on sales”) numită şi marja profitului arată profitul net obţinut la 100 de lei cifră de afaceri netă reflectând astfel contribuţia veniturilor la întărirea capacităţii de autofinanţare a întreprinderii. ROS 

RNE x100 CAN

□ Notă ! O.M.F.P. nr.3055/2009 la Nota 9 denumeşte acest indicator „ Marja brută din vânzări” cu următoarea relaţie de calcul: Marja bruta din vanzari 

Profit brut din vanzari x100 Cifra de afaceri neta

Precizăm faptul ca pentru compararea întreprinderilor aparţinând aceluiaşi sector analiştii financiari utilizează pentru calculul acestui indicator, la numărător Profitul brut

82

din vânzări pentru a elimina efectul cotelor de impozitare diferite. Din aceste motive şi O.M.F.P. nr. 1752/2005 se raliază aceleiaşi abordări. 5. Rata rentabilităţii generale (RRG) pune în evidenţă eficienţa consumului total de resurse prin raportarea rezultatului net obţinut la cheltuielile totale ale întreprinderii. RRG 

RNE x100 CT

2.2.3. Analiza rentabilităţii investiţiilor de capital

Ratele rentabilităţii investiţiilor de capital sunt cele mai cuprinzătoare măsuri ale performanţei unei firme deoarece ele reflectă influenţa coroborată a ratelor financiare de risc şi rentabilitate. Dintre aceste rate menţionăm: 1. Rezultatul pe acţiune (EPS -din englezul „earning per share”) arată cât rezultat net produce o acţiune în decursul unui exerciţiu financiar se determină ca raport între rezultatul net al exerciţiului corespunzător acţionarilor comuni (RNE) şi numărul de acţiuni comune emise şi aflate în circulaţie în exerciţiul respectiv. BEPS 

RNE NA

Rezultatul pe acţiune – diluat (DEPS - din englezul „diluate earning per share”) presupune ajustarea profitului net corespunzător acţionarilor comuni (obţinând rezultatul net ajustat - (RNEa) şi a mediei ponderate a acţiunilor în circulaţie (obţinând media ponderată ajustată –NAa) cu influenţele tuturor acţiunilor comune potenţiale diluante. DEPS 

RNEa NAa

2. Coeficientul de capitalizare bursieră (P/E- din englezul „price-to-earnings ratio”) arată cât de mult sunt dispuşi investitorii să plătească pentru o unitate monetară de profit raportat. Se determină ca raport între preţul de piaţă al unei acţiuni (PPA) şi profitul pe acţiune (EPS). P/E 

PPA EPS

Ratele P/E sunt mari pentru firmele care au perspective mai bune de dezvoltare (în condiţii economice şi de risc constante) şi sunt mici pentru firmele a căror activitate

83

este riscantă. Cu alte cuvinte indicatorul exprimă încrederea investitorilor în viitorul întreprinderii respective. 3. Raportul dintre valoarea de piaţă şi valoarea contabilă a unei acţiuni (MTBR - din englezul „market-to- book-ratio”). Reprezintă o altă rată importantă deoarece

indică valoarea pe care pieţele financiare o conferă conducerii unei

întreprinderi. MTBR 

PPA VCA

Valoarea contabilă reprezintă costul istoric al acţiunilor ordinare reprezentând părţi din capitalul social al întreprinderii. Preţul de piaţă al unei acţiuni este afişat la bursă. O întreprindere bine condusă şi cu suficiente posibilităţi de creştere ar trebui să aibă o valoare de piaţă mai mare sau cel puţin egală cu valoarea contabilă a capitalului său social. Dacă economia este în recesiune raportul este subunitar chiar dacă echipa managerială este bună. În concluzie valorile acestei rate depind atât de factorii economici generali (sau valabili pentru sectorul respectiv) cât şi de factori care aparţin numai de firma respectivă, ca entitate distinctă. 4. Randamentul dividendelor (RDIV) măsoară câştigul încasat de acţionari în urma investiţiilor în acţiunile întreprinderii. Se determină ca raport între dividendul pe acţiune (DIVA) şi preţul de piaţă al unei acţiuni (PPA). RDIV  DIVA 

DIVA x100 , unde: PPA

DIV iar: DIV reprezintă valoarea dividendelor repartizate acţionarilor într-un NA

exerciţiu financiar; NA reprezintă numărul de acţiuni comune emise aflate în circulaţie Randamentul dividendelor reprezintă o măsură a câştigului încasat de acţionari în urma investiţiilor în acţiunile întreprinderii. Dacă nu se acordă dividende atunci trendul trebuie să fie ascendent. 5. Rata de acoperire a dividendelor (RADIV) măsoară proporţia în care profitul net (RNE) este distribuit acţionarilor sub formă de dividende (DIV). RADIV  6.

84

RNE x100 DIV

Unitatea de curs 3: Analiza fluxurilor de trezorerie

A treia componentă a situaţiilor financiare pe lângă Bilanţ şi Contul de Profit şi Pierdere o reprezintă Situaţia fluxurilor de trezorerie. Conform reglementărilor actuale în vigoare acest document este obligatoriu de întocmit de către întreprinderile mari, celelalte întreprinderi puând întocmi opţional un astfel de raport A. Definire. Prin fluxuri de trezorerie sau de numerar înţelegem creşterea sau descreşterea de numerar şi echivalente de numerar pe parcursul unui exerciţiu financiar. Potrivit IAS 7 „Situaţiile fluxurilor de numerar” numerarul cuprinde disponibilităţile băneşti şi depozitele la vedere. Echivalentele de numerar sunt investiţiile financiare pe termen scurt, extrem de lichide care sunt uşor convertibile în sume cunoscute de numerar şi care sunt supuse unui risc nesemnificativ de schimbare a valorii. B. Obiective. Situaţia fluxurilor de numerar este utilă atât pentru nevoile interne, manageriale cât şi pentru nevoile utilizatorilor externi (investitori, creditori etc.) astfel: - Managementul utilizează „Situaţia fluxurilor de trezorerie” pentru a determina gradul de lichiditate al întreprinderii, pentru a stabili politica de dividende şi pentru a planifica nevoile de investiţii şi finanţare. - Pentru utilizatorii externi (în special investitori şi creditori) documentul este util pentru a determina capacitatea întreprinderii de a-şi gestiona fluxurile de trezorerie, de a genera în viitor lichidităţi, de a-şi achita datoriile, de a plăti dividende şi dobânzi etc. De asemenea acest document explică diferenţele dintre profitul net reflectat prin Contul de Profit şi Pierdere şi fluxurile nete de lichidităţi generate de activitatea de exploatare şi mai mult prezintă efectele monetare şi nemonetare ale activităţilor de investiţii şi de finanţare desfăşurate în decursul unui exerciţiu financiar. În ambele cazuri avantajele Situaţiei fluxurilor de numerar sunt majore:

85

- Informaţiile sunt necesare la stabilirea capacităţii unei întreprinderi de a genera numerar şi echivalente de numerar pe cele trei categorii de activităţi: exploatare, investiţii, finanţare - Se dă posibilitatea dezvoltării unor modele de evaluare şi comparare a valorii actualizate a fluxurilor de numerar viitoare ale diferitelor întreprinderi - Sporeşte gradul de comparabilitate al raportării rezultatelor din exploatare între diferite întreprinderi deoarece se elimină efectele utilizării unor tratamente contabile diferite pentru aceleaşi tranzacţii şi evenimente. C. Modalităţi de construire a fluxurilor de numerar. În acest sens sunt utilizate două metode: metoda directă şi metoda indirectă de calcul a fluxurilor de numerar. Diferenţa între ele constă doar în modul de construire a fluxurilor aferente activităţii de exploatare prin metoda directă realizându-se dezideratul utilizând fluxurile de încasări şi plăţi în timp ce metoda indirectă porneşte în calculul fluxurilor de la rezultatul net pe care îl ajustează corespunzător astfel: - cu modificările survenite pe parcursul perioadei în stocuri şi în creanţele şi datoriile din exploatare; - cu elementele nemonetare cum ar fi: amortizarea, provizioanele, impozitele amânate, pierderile şi câştigurile în valută nerealizate, profiturile nerepartizate ale întreprinderilor asociate şi interesele minoritare; - toate celelalte elemente pentru care efectele în numerar sunt fluxurile de numerar din investiţii şi finanţare. D. Interpretarea

Situaţiei fluxurilor de numerar vizează următoarele

proceduri şi obiective:  Examinarea fluxurilor de numerar din activităţile curente de exploatare pentru a se determina dacă acestea sunt pozitive şi pentru a stabili diferenţa dintre rezultatul exploatării şi fluxurile nete din exploatare.  Compararea fluxurilor de trezorerie din activităţile curente de exploatare cu plăţile de dividende din secţiunea activităţilor de finanţare pentru a stabili dacă aceste ieşiri importante de mijloace băneşti sunt acoperite şi nu reprezintă un efort deosebit pentru întreprindere.

86

 De o importantă valoare informaţională este examinarea activităţii de investiţii pentru a vedea dacă firma îşi extinde sau nu activitatea şi ce laturi sunt vizate în extindere sau restrângere.  Pe baza analizei activităţii de investiţii se examinează apoi secţiunea referitoare la finanţare pentru a se analiza modul în care compania îşi finanţează expansiunea sau dacă aceasta nu se extinde, modul în care îşi reduce datoriile legate de finanţare.  În final este important a se determina consecinţele operaţiunilor de investiţii şi finanţare nemonetare asupra fluxurilor de numerar. Astfel de operaţiuni nu implică ieşiri sau intrări efective de mijloace băneşti ci privesc activele imobilizate, datoriile pe termen lung sau capitalurile proprii şi pot consta în înlocuirea unui activ imobilizat cu o datorie pe termen lung sau achitarea unei datorii prin emisiunea de acţiuni. Unitatea de curs 4: Analiza riscului de faliment

Riscul, în general, reprezintă posibilitatea apariţiei unui eveniment care să prejudicieze activitatea întreprinderii. În sens restrâns, riscul de faliment constă în posibilitatea ca întreprinderea să intre în incapacitate de plată pe termen lung respectiv sa nu-şi mai poată continua activitatea. În sens general cunoaşterea anumitor rate permite detectarea riscului de faliment al unei întreprinderi. Metoda scorurilor se bazează însă pe un calup de rate (indicatori) determinaţi statistic care ponderaţi cu anumiţi coeficienţi în cadrul unui model matematic pot determina cu o anumită probabilitate starea de sănătate viitoare a întreprinderii. Astfel, se atribuie întreprinderii analizate o notă Z numită „scor”. Între modelele cele mai cunoscute amintim: modelul Altman, modelul CanonHolder, modelul Băncii Centralei Franţei. Modelul Altman Modelul „Z” de predicţie a falimentului firmelor a apărut în S.U.A. în anul 1968 fiind dezvoltat ulterior, în anul 1977, de profesorul Altman. Cu ajutorul acestui model Altman a reuşit să prevadă aproximativ 75 % din falimentele unor firme cu aproximativ

87

doi ani înainte de producerea acestora. Calculul variabile z se face pe baza următoarei ecuaţii: Z = 1,2 X1 + 1,4 X2 + 3,3 X3 +0,6 X4 +0,999 X5 Indicatorii consideraţi reprezentativi în acest model şi între care există o puternică interdependenţă sunt: 1. Flexibilitatea firmei (variabila x1) indică capacitatea firmei de a se adapta modificărilor condiţiilor mediului exterior firmei şi se determină ca raport între capitalului circulant (Cc) în total active (AB) adică: X1 

Cc FR  AB AB

Capitalul circulant (Cc) sau fondul de rulment (FR) se pot determina prin două modalităţi: 2. Rata autofinanţării activelor totale (variabila x2) determinată ca raport între profitul reinvesit (PRI) şi activul bilanţier (AB). X2 

PRI AB

Prin profit reinvestit înţelegem partea din profitul net al exerciţiului (RNE) care rămâne după repartizarea de dividende acţionarilor (DIV): PRI = RNE – DIV 3. Rata rentabilităţii economice (variabila x3) exprimă în contextul acestui model cât rezultat net de impozit şi dobânzi generează activele întreprinderii. Se determină ca raport între profitul înainte de plata dobânzilor şi a impozitelor (RBIT) şi activul bilanţier (AB): X3 

RBIT RBIT = RBE+CHDOB, unde: RBE reprezintă rezultatul AB

brut al exerciţiului; CHDOB reprezintă cheltuielile cu dobânzile bancare 4. Capacitatea de îndatorare a firmei (variabila x4) exprimă măsura în care datoriile firmei (DT) sunt acoperite de capitalul social vărsat (CSV). X4 

CSV DT

5.Randamentul activelor (variabila x5) indică măsura în care activele (AB) contribuie la obţinerea veniturilor din activitatea de bază adică a cifrei de afaceri nete (CAN). X5 

CAN AB

Ierarhizarea firmelor funcţie de variabila Z se face astfel: Dacă z > 3 atunci firma este solvabilă;

88

Dacă z  1,8,3) atunci firma are dificultăţi financiare, dar îşi poate redresa activitatea în măsura în care adoptă o strategie corespunzătoare; Dacă z < 1,8 atunci falimentul firmei este iminent. Modelul Canon Holder Modelul aparţine analiştilor francezi J. Conan şi M. Holder şi se bazează pe analiza „lichiditate-exigibilitate”. În acest caz calculul variabile Z se bazează pe următoarea ecuaţie: Z= 16 X1 +22 X2 -87 X3 -10 X4 +24 X5 Indicatorii selectaţi în acest model sunt: 1. Rata lichidităţii intermediare (X1) determinată ca raport între activele curente (ACR) diminuate cu stocurile (S) şi datoriile curente ale întreprinderii (DCR). X1 

ACR - S DCR

2. Rata stabilităţii financiare (X2) reprezintă ponderea capitalurilor permanente (CPM) în totalul pasivului bilanţier (PB). X2 

CPM PB

3. Gradul de finanţare a vânzărilor din surse externe (X5) se determină ca raport între cheltuielile financiare (CF) şi cifra de afaceri netă a întreprinderii. (CAN). X3 

CF CAN

4. Gradul de remunerare a personalului (X4) se calculează ca raport între cheltuielile cu personalul (CP) şi valoarea adăugată (VA). X4 

CP VA

5. Rata rentabilităţii valorii adăugate (X5) reprezintă gradul în care rezultatul brut al exploatării (RBEXP) produce valoare adăugată (VA) şi se determină după relaţia: X5 

RBEXP VA

Gruparea firmelor în funcţie de scorul Z prin modelul Canon-Holder se face astfel: Dacă z > 9 atunci firma este solvabilă;

89

Dacă z  4,9) atunci firma se află intr-o zonă de incertitudine cu posibilităţi de redresare; Dacă z < 4 atunci falimentul firmei este iminent. Sumar Modulul „Analiza stării financiare a entităţii” are rolul de ajuta studenţii să se familiarizeze cu componentele situaţiilor financiare şi a informaţiilor pe care le furnizează fiecare, în vederea unei analize financiare globale cât mai pertinente şi pe această cale să şi formeze deprinderile de a “ citi” un bilanţ contabil. Analiza situaţiilor financiare ale entităţilor economice presupune examinarea amănunţită a componentelor raportărilor financiare în scopul exprimării unei opinii privind starea de sănătate financiară a unei entităţi economice. Aceasta se impune ori de câte ori trebuie luată o decizie de către diverşi decidenţi: manageri, investitori potenţiali sau actuali, bănci, statul, angajaţii etc. Realizarea unei astfel de analize se face exploatând informaţiile cuprinse în documentele ce formează raportările financiare şi anume pe baza Bilanţului, Contului de Profit şi Pierdere, Situaţia modificării capitalului propriu, Situaţia fluxurilor de trezorerie, Notele explicative. În acest sens se distinge analiza următoarelor aspecte: analiza poziţiei financiare, analiza performanţelor financiare, analiza fluxurilor de numerar, analiza riscului de faliment. Bibliografie modul 1. Achim M.V. V., Borlea N.S. ,Analiză financiară a entităţii economice, Ed.Risoprint,Cluj-Napoca, 2012; Mod de accesare: Biblioteca Centrală Universitara, Biblioteca FSEGA 2. Anghel I., Falimentul. Radiografie şi predicţie, Ed. Economica, Bucuresti, 2002, Mod de accesare: Biblioteca Centrală Universitara, Biblioteca FSEGA 3. Bătrancea L-M, Moscoviciov A., Batrancea I., Analiza financiară a întreprinderilor româneşti, Ed. Risoprint , Cluj-Napoca, 2012; Mod de accesare: Biblioteca Centrală Universitara, Biblioteca FSEGA 4. Bătrancea L-M, Moscoviciov A., Batrancea I., Metode si tehnici de analiza financiara, Ed. Risoprint , Cluj-Napoca, 2012; Mod de accesare: Biblioteca Centrală Universitara, Biblioteca FSEGA 5. Buglea Al., Analiză Economico-Financiară, Ed. Mirton Timişoara, 2011; Mod de accesare: Biblioteca Centrală Universitara, Biblioteca FSEGA

90

Sarcini de învăţare Teste de evaluare a cunoştinţelor 1. Următoarele operaţii generează o creştere a activelor imobilizate ale entităţii: a) declararea şi plata de dividende băneşti; b) achiziţionarea unui bun în regim de leasing financiar; c) achiziţionarea unui bun în regim de leasing operaţional. 2. În cadrul activelor cu lichiditate parţială se includ: a) acţiuni deţinute în scop speculativ; b) avansurile de trezorerie; c) creanţele comerciale. 3. În cadrul datoriilor exigibile nedeterminate se includ: a) ajustările pentru deprecierea stocurilor; b) provizioanele pentru litigii; c) rezultatul exerciţiului. 4. În analiza prin trend (evolutivă) fiecare element este exprimat ca procent din: a) valoarea profitului net; b) valoarea din anul de bază; c) valoarea anului anterior. 5. Situaţia când. ISMP >100, ICM >100, ICAN >100, ICAN > ICM reflectă: a) o creştere a stocurilor de materii prime şi materiale pe fondul scăderii gradului de valorificare a materiilor prime şi materialelor; b) o creştere a stocurilor de materii prime şi materi-ale pe fondul creşterii gradului de valorificare a materiilor prime şi materialelor; c) o creştere a stocurilor de materii prime şi materiale pe fondul creşterii vitezei de rotaţie a acestora. 6.O gestionare optimă a raportului creanţe/datorii presupune: a) termenul de încasare a creanţelor să fie mai mare decât termenul de plată a datoriilor; b) viteza de rotaţie a creanţelor să fie mai mare decât viteza de rotaţie a datoriilor; c) viteza de rotaţie a creanţelor să fie mai mică decât viteza de rotaţie a datoriilor. 7. O creştere a ratei stocurilor producţiei în curs de execuţie se poate datora următorilor factori: a) creşterii stocului de produse finite într-un ritm mai lent decât creşterea stocurilor de producţie în curs de execuţie; b)creşterii volumului stocului de mărfuri în condiţiile în care celelalte stocuri rămân nemodificate; c) diminuării duratei ciclului de fabricaţie a produselor finite. 8. Despre starea de profitabilitate a unei entităţi putem afirma următoarele: a) reprezintă capacitatea unei entităţi de a desfăşura o activitate finalizată cu profit; b) este identică cu starea de rentabilitate; c) este o condiţie vitală pentru creşterea valorii entităţii. 9. Calitatea performanţelor unei entităţi este afectată de: a) Alegerea auditorilor independenţi; b) Ramura în care entitatea îşi desfăşoară activitatea; c) Metodele contabile utilizate de entitate. 10. Sporirea profitului net este determinată de: a) creşterea veniturilor neimpozabile b) creşterea cheltuielilor nedeductibile c) creşterea masei impozabile.

91

11.Scăderea capacităţii de autofinanţare este determinată de: a) creşterea veniturilor din vânzări de active; b) scăderea veniturilor din vânzări de produse finite; c) scăderea cheltuielilor cu amortizarea imobilizărilor. 12.. Rata rentabilităţii economice este influenţată favorabil de: a) o creştere a eficienţei utilizării activelor; b) o activitate comercială profitabilă; c) politica de dividende. 13. Referitor la valoarea adăugată putem afirma următoarele: a) reflectă sporul de valoare creat de entitate; b) în calculul său nu se ia în considerare efortul entităţii încorporat sub forma resurselor umane; c) este influenţată favorabil de creşterea costurilor materiale. 14. În Situaţia fluxurilor de trezorerie suma netă a principalelor componente a fluxurilor de trezorerie va fi egală cu creşterea sau descreşterea: a) mijloacelor băneşti şi creanţelor asupra creanţelor; b) plasamentelor pe termen foarte scurt; c) numerarului şi a echivalentului de numerar. 15. Care dintre următoarele operaţiuni vor fi declarate operaţiuni de finanţare: a) declararea şi plata dividendelor băneşti; b) emisiunea de efecte comerciale; c) achiziţionarea unui brevet. 16. Care dintre următoarele operaţiuni vor fi declarate operaţiuni de investiţii: a) declararea şi plata dividendelor băneşti; b) achiziţionarea unui brevet; c) emisiunea de efecte comerciale. 17. Care dintre următoarele operaţiuni vor fi declarate operaţiuni de exploatare: a) plata salariilor angajaţilor; b) plata impozitului pe profit; c) plata furnizorilor de imobilizări. 18. Starea de risc în activitatea unei entităţi care activează în mediul economic reprezintă: a) posibilitatea de apariţie a unor evenimente care să prejudicieze activitatea economică; b) posibilitatea ca un eveniment pozitiv sau negativ să afecteze activitatea economică; c) posibilitatea unor evenimente care să afecteze mediul socio-politic. 19. Pragul de rentabilitate reprezintă: a) nivelul vânzărilor care asigură acoperirea tuturor cheltuielilor şi obţinerea unui rezultat nul; b) nivelul cheltuielilor care asigură un profit rezonabil; c) nivelul veniturilor care asigură un profit rezonabil. 20. Starea de risc economic se accentuează în următoarele condiţii: a) abaterea medie pătratică a rezultatului exploatării faţă de media sa în ultimele exerciţii financiare să fie minimă; b) abaterea medie pătratică a rezultatului exploatării faţă de media sa în ultimele exerciţii financiare să fie maximă; c) volumul vânzărilor depăşeşte cu peste 30 % nivelul critic al acestora.

92

Răspunsuri la testul preliminar de verificare a cunoştinţelor 1. b) 2. c) 3. b), c) 4. c) 5. b), c)

6. b) 7. a), c) 8. a), c) 9. c) 10. a)

11. b) 12. a), b) 13. ), b) 14. c) 15. a)

16. b) 17. a), b) 18. a) 19. a) 20. b)

III. ANEXE Bibliografie 1. Achim M.V. V., Borlea N.S. ,Analiză financiară Ed.Risoprint,Cluj-Napoca, 2012;

a

entităţii economice,

2. Mod de accesare: Biblioteca Centrală Universitara, Biblioteca FSEGA 3. Bătrâncea I., Bătrâncea L.M., Borlea N.S., Analiza Financiară a Entităţii Economice, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca, 2008;

Mod de accesare: Biblioteca Centrală Universitara, Biblioteca FSEGA 4. Buglea Al., Analiză Economico-Financiară, Ed. Mirton Timişoara, 2011;

Mod de accesare: Biblioteca Centrală Universitara, Biblioteca FSEGA 5. Buşe Lucian, Analiză economico-financiară, Editura Economică, Bucureşti, 2005 Mod de accesare: Biblioteca Centrală Universitara, Biblioteca FSEGA 6. Mironiuc Marilena, Analiza economico-financiară. Elemente teoreticometodologice şi Aplicaţii, Editura SedcomLibris, Iaşi, 2006 Mod de accesare:Biblioteca Centrală Universitara, Biblioteca FSEGA 7. Niculescu Maria, Diagnostic global strategic, Editura Economică, Bucureşti, 1997 Mod de accesare: Biblioteca existentă la Catedra de Finanţe, FSEGA 8. Păvăloaia Willi, Analiza economico-financiară. Concepte, studii de caz, aplicaţii, Editura Moldavia, Bacău, 2003 Mod de accesare: Biblioteca Centrală Universitara, Biblioteca FSEGA 9. Popa L.I .,Miculeac E.M., Analiză Economico-Financiară, Ed. Mirton, Timişoara, 2009; Mod de accesare: Biblioteca Centrală Universitara, Biblioteca FSEGA

93

10. Vâlceanu Gh., Robu V., Georgescu N., Analiză Economico-Financiară, Ed. Economică, Bucureşti, 2004; Mod de accesare: Biblioteca Centrală Universitara, Biblioteca FSEGA 11. Şerban E.C. Riscul în activitatea agenţilor economici, Editura Tribuna Economică, Bucuresti, 2009 Mod de accesare: Biblioteca Centrală Universitara, Biblioteca FSEGA O.M.F.P. 3055/2009 privind Reglementări contabile conforme cu Directivele europene, publicat în M.O. nr. 766/2009 şi 766/bis/2009 modificat prin OMFP nr. 2.869 din 23.12.2010 pentru modificarea şi completarea unor reglementări contabile, publicat ăn M.O. partea I, nr. 882/29.XII.2010 Mod de accesare: Biblioteca Centrală Universitara, Biblioteca FSEGA *

Glosar de termeni 

Analiza economică – reprezintă o metodă de cercetare ştiinţifică a fenomenelor şi proceselor care se derulează în mediul economic.



Analiza stării economice – evidenţiază utilizarea intensivă şi extensivă a factorilor de producţie în procesul combinării şi substituţiei tehnico-economice a resurselor.



Analiza stării financiare – evidenţiază rezervele nevalorificate pe linia profitabilităţii, lichidităţii şi solvabilităţii financiare, a echilibrului financiar, performanţelor financiare, punând în evidenţă expunerea entităţii la riscul de faliment, precum şi comportamentul acesteia la Bursă.



Eficienţa economică – arată modul cum sunt utilizate resursele unei entităţi şi se exprimă prin intermediul raportului efect/efort



Factorii cantitativi- reprezintă purtătorii materiali ai fenomenului analizat, se exprimă în unităţi de măsură fizice, naturale şi sunt factori extensivi, practic limitaţi în timp şi spaţiu



Factorii calitativi - dau esenţa fenomenului analizat, sunt de aceeaşi natură cu acesta, se exprimă aproximativ în aceleaşi unităţi de măsură ca şi fenomenul analizat şi sunt factori intensivi, teoretic nelimitaţi în timp şi spaţiu



Fluxuri de trezorerie sau de numerar – reprezintă creşterea sau descreşterea de numerar şi echivalente de numerar pe parcursul unui exerciţiu financiar.

94



Metodologia analizei economice - un ansamblu de metode, tehnici şi procedee cu ajutorul cărora se cuantifică influenţele factorilor asupra fenomenului analizat în vederea fundamentării unei noi strategii de menţinere şi dezvoltare a eficienţei economice a fenomenului cercetat.



Ordinea de analiză – reprezintă ordinea inversă evoluţiei reale a fenomenului. Ea este importantă datorită faptului că ţinând cont de ea se păstrează conţinutul economic al factorilor.



Poziţia financiară a entităţii - relaţia dintre activele, datoriile şi capitalurile proprii ale sale.



Performanţe financiare- veniturile, cheltuielile şi rezultatele financiare ale unei entităţi



Ratele de profitabilitate/rentabilitate- semnifică în mărime relativă contribuţia indicatorilor de rezultate la exprimarea performanţelor financiare ale unei entităţi

Scurtă biografie a titularilorde curs Informatii Personale Nume Conf. dr. ACHIM MONICA VIOLETA Prenume: E-mail: Birou: Data nasterii: Nationalitate: Adresa: Pagina web:

[email protected],[email protected] S 506 25-01-1976 Română Str. Teodor Mihali 50-60 http://www.econ.ubbcluj.ro/cv.php?id=40

95

Activitate Profesionala- ACHIM MONICA VIOLETA Martie 2013-prezent UBB Cluj, Facultatea de Stiinte Economice si Gestiunea Afacerilor, Departamentul de Finanţe, Conferenţiar universitar Oct.2004 – martie 2013: UBB Cluj, Facultatea de Ştiinte Economice şi Gestiunea Afacerilor, Catedra de Finanţe, Lector universitar Oct.2000- Oct.2004: UBB Cluj, Facultatea de Stiinte Economice şi Gestiunea Afacerilor, Catedra de Statisticã-Matematica-Previziuni, Asistent universitar. Oct.1998- Oct.2000 - Universitatea „Babeş – Bolyai” Cluj - Napoca, Facultatea de Stiinte Economice şi Gestiunea Afacerilor, Catedra de Analiză, preparator universitar Principalele activitati si responsabilitati: - pregatirea şi ţinerea cursurilor şi seminariilor la disciplina Analiză economico-financiarã , Analiză financiară, Diagnostic financiar (2000 - 20013); - pregatirea si tinerea seminariilor la disciplinele Bazele contabilităţii şi Statistică (2005-2007) Publicaţii ştiinţifice: Cărţi, monografii, materiale de studiu Experienţa Articole în reviste cotate ISI Profesionala: Alte articole, din care - cotate B+ (indexate BDI) - în volumele unor conferinţe interne şi internaţionale - în reviste cotate CNCSIS Participări la conferinţe internaţionale Participări la conferinţe interne Membru în comitete de organizare sau ştiinţifice ale unor conferinţe

15 4 111 49 35 27 12 30 2

Profesii liberale dobandite si exercitate in profesia financiar-contabila: - Auditor financiar (stagiar), Camera Auditorilor Financiari din Romania (CAFR) - Expert contabil, membru activ al Corpului expertilor Contabili din Romania (CECCAR) - Consultant fiscal,membru activ al Camerei Cosultantilor Fiscali din Romania (CCF) -

Educatie Formare:

96

- martie 2011-ianuarie 2013, Postdoctorat: Studii Post-Doctorale în Economie: program de formare continuă a cercetătorilor de elită – SPODE”, program POSDRU/ 89/1.5/S/61755 - Oct.1999- Feb. 2004, Doctorat în economie, Domeniul Contabilitate, UBB Cluj, Facultatea de Stiinte Economice si Gestiunea Afacerilor, - 1998- 1999: Masterat, UBB Cluj, Facultatea de Stiinte Economice si

Gestiunea Afacerilor, Masterat- secţia Management Contabil şi Audit, -1994-1998: Licenţă, UBB Cluj, Facultatea de Stiinte Economice Secţia Contabilitate şi Informaticã de Gestiune, -1994-1998: Diplomă absolventă Curs organizat de departamentul pentru pregãtirea profesorilor, -1994-1998 Studii liceale, absolventă Liceul Teoretic Zalau, profilul Matematicã-fizicã. Limba Romana materna: Limbi Straine: engleza, scris, citit, vorbit; franceză, scris, citit, Aptitudini organizatorice: Aptitudini Utilizare calculator calculator:

97