ANALIZA ECONOMICO - FINANCIARA

UNIVERSITATEA “DANUBIUS” GALAŢI DEPARTAMENTUL DE STUDII PENTRU ÎNVÃŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ

CARMEN GABRIELA SIRBU

C ANALIZA ECONOMICO - FINANCIARA

S I

EDITURA FUNDAŢIEI ACADEMICE “DANUBIUS” GALATI 2008

1

D

2

CUPRINS Cuvânt înainte................................................................................................................................... Modulul 1: Aspecte teoretico-metodologice ale analizei economico-financiare.......................... 1. Importanţa analizei economico-financiareîn cadrul mecanismului conducerii firmei.................... 2. Tipurile de analiză economico-financiară....................................................................................... 3. Conţinutul analizei economico-financiare. Etape........................................................................... 4. Factorii care explică rezultatele activităţii economice.................................................................... 5. Metode şi tehnici de analiză economico-financiară........................................................................ 6. Sistemul de informaţii – premisă a realizării analizei economico-financiare................................. Modulul 2: Analiza activităţii de producţie şi comercializare...................................................... 1. Analiza activităţilor de producţie şi comercializare pe baza indicatorilor valorici......................... 2. Analiza dinamicii activităţii pe baza indicatorilor valorici............................................................. 3. Analiza raportului static şi dinamic dintre indicatorii valorici....................................................... 4. Analiza producţiei fizice................................................................................................................. 5. Analiza cifrei de afaceri.................................................................................................................. 6. Analiza valorii adăugate................................................................................................................. Modulul 3: Analiza cheltuielilor întreprinderii............................................................................. 1. Tipologia cheltuielilor..................................................................................................................... 2. Analiza cheltuielilor aferente veniturilor totale ale firmei.............................................................. 3. Analiza cheltuielilor de exploatare................................................................................................. 4. Analiza cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri............................................................................. 5. Analiza cheltuielilor fixe................................................................................................................. 6. Analiza cheltuielilor variabile......................................................................................................... 7. Analiza cheltuielilor pe tipuri de cheltuieli..................................................................................... 8. Analiza cheltuielilor cu dobânzile................................................................................................... Modulul 4: Analiza rentabilităţii.................................................................................................... 1. Analiza structurală a rezultatului exerciţiului................................................................................. 2. Analiza soldurilor intermediare de gestiune................................................................................... 3. Analiza factorială a rezultatului exploatării.................................................................................... 4. Analiza factorială a profitului aferent cifrei de afaceri................................................................... 5. Analiza rentabilităţii prin metoda ratelor........................................................................................ 6. Analiza rentabilităţii pe baza punctului critic................................................................................. Modulul 5: Analiza situaţiei financiar-patrimoniale a întreprinderii.......................................... 1. Bilanţul – principala sursă de informaţii pentru analiza economico-financiară............................. 2. Analiza corelaţiei dintre fondul de rulment, necesarul de fond de rulment şi trezoreria netă........ 3. Analiza solvabilităţii şi lichidităţii.................................................................................................. 4. Analiza structurii patrimoniale a firmei.......................................................................................... 5. Analiza echilibrului economico-financiar....................................................................................... 6. Analiza vitezei de rotaţie a activelor şi pasivelor........................................................................... Modulul 6: Analiza gestiunii resurselor umane............................................................................. 1. Analiza dimensiunii şi structurii resurselor umane......................................................................... 2. Analiza comportamentului personalului......................................................................................... 3. Analiza eficienţei utilizării potenţialului uman............................................................................... Modulul 7: Analiza gestiunii resurselor materiale......................................................................... 1. Analiza gestiunii mijloacelor fixe................................................................................................... 2. Analiza gestiunii stocurilor.............................................................................................................

3

4 5 5 6 7 8 9 11 16 16 17 18 18 20 21 29 29 30 30 31 31 32 33 36 45 45 46 47 48 48 51 60 60 62 69 71 73 74 86 86 89 91 103 103 106

CUVÂNT ÎNAINTE Lucrarea de faţă pune la dispoziţia studenţilor şi a specialiştilor un ansamblu de metode şi instrumente care permit identificarea punctelor tari şi a punctelor slabe ale întreprinderilor. În acest context sunt abordate probleme care vizează activitatea de producţie şi comercializare, rentabilitatea, situaţia financiar-patrimonială, precum şi potenţialul intern al firmei. De asemenea, în ultimul capitol sunt prezentate metodele de diagnostic global strategic utilizate în vederea determinării situaţiei financiare a firmelor la un moment dat. Lucrarea are un scop didactic, formativ şi instructiv, iar prin aplicaţiile prezentate este, în acelaşi timp, şi un ghid practic la îndemâna celor interesaţi, care fac cunoştinţă cu elementele teoretice fundamentale ale obiectului, cu principiile, procedeele şi instrumentele specifice utilizate în modelarea realităţilor lumii economice. Studiile de caz prezentate prin formule sau tabele au menirea să faciliteze modul de înţelegere şi aplicare a metodelor şi procedeelor expuse. Cursul este structurat pe module de studiu, fiecare având un număr de lecţii, iar cunoştinţele sunt asimilate prin parcurgerea paşilor de învăţare. Ritmul mediu recomandat de studiu individual este, conform programei analitice, de 2 ore săptămânal, dar pentru parcurgerea fiecărui modul se recomandă un timp de învăţare propriu acestuia. Fiecare modul are precizat încă de la început: ¾

obiectivele specifice;

¾

rezultatele aşteptate;

¾

competenţe dobandite ca urmare a parcurgerii modulului;

¾

timpul mediu necesar pentru asimilarea modulului,

iar în final: ¾

rezumate;

¾

concluzii;

¾

exemple ilustrative;

¾

recomandări bibliografice;

¾

teste de autoevaluare;

¾

teme de control (conform cu calendarul disciplinei).

Astfel structutată, materia se parcurge uşor, asigurând pregătirea graduală a studenţilor.

4

MODULUL 1 ASPECTE TEORETICO-METODOLOGICE ALE ANALIZEI ECONOMICO-FINANCIARE Obiectivele specifice modulului: ¾ Familiarizarea studenţilor cu noţiunea de analiză economico-financiara ¾ Evidentierea necesităţii şi obiectivelor analizei-economico-financiare ¾ Cunoasterea etapelor ce trebuiesc parcurse pentru fundamentarea analizei economico-financiare ¾ Identificarea metodelor si tehnicilor de analiza economico-financiara ¾ Punerea în evidenţă şi familiarizarea cu conţinutul situaţiilor financiare - ca bază informaţională a efectuării analizei economico – financiare. Rezultatele aşteptate: ¾ Însuşirea etapelor de realizare a analizei economico-financiare; ¾ Insusirea metodelor si tehnicilor de analiza economico-financiara; ¾ Familiarizarea cu conţinutul situaţiilor financiare. Competenţe dobandite ca urmare a parcurgerii modulului: ¾ Deprinderea folosirii metodelor şi tehnicilor de analiză economico-financiară ¾ Realizarea de referate aplicative legate de problematica modulului ¾ Discuţii cu specialişti în domeniu Timpul mediu necesar pentru asimilarea modulului : 2 ore

LECŢIA 1 IMPORTANŢA ANALIZEI ECONOMICO-FINANCIARE ÎN CADRUL MECANISMULUI CONDUCERII FIRMEI Pasul 1 - Noţiuni introductive Activitatea oricărei firme, se desfăşoară într-un mediu dinamic şi agresiv. Problemele fundamentale cu care se confruntă fiecare firmă sunt, în principal, stabilirea şi consolidarea locului pe care aceasta îl ocupă în spaţiul economic concret în care activează, obiectivul major spre care se îndreaptă, costurile implicate şi şansele de izbândă. Astfel, firma este determinată să se raporteze permanent la cererea de piaţă, trebuie să anticipeze mişcările concurenţei, să-şi autoevalueze resursele de care dispune şi să acţioneze în direcţia creşterii eficienţei utilizării acestora etc. În spaţiul socio-economic în care activează, întreprinderea trebuie săşi probeze permanent viabilitatea, capacitatea de concurenţă şi adaptare, performanţa economico-financiară. Un rol deosebit în acest sens revine analizei economico-financiare, aceasta fiind un instrument de supraveghere a activităţii şi performanţelor firmei. Analiza economico-financiară s-a impus în teoria şi practica economică drept un instrument indispensabil pentru realizarea obiectivelor pe care le urmăresc atât cei care gestionează firme, cât şi toţi agenţii externi (investitori, bănci, stat, clienţi, furnizori, agenţi de asigurare, etc.) care sunt interesaţi de mersul afacerilor firmei. Etimologic abordând problema, cuvântul analiză provine din grecescul analisi, care semnifică desfacerea unui obiect sau unui fenomen, faptică sau mentală, în părţile sale componente, în elementele sale simple1. Prin metodologia, procedeele şi tehnicile specifice de care dispune, analiza economico-financiară concură la diagnosticarea stării diferitelor procese şi fenomene, le descoperă structura, stabileşte relaţiile de cauzalitate, factorii care le guvernează, descoperă legile formării şi dezvoltării lor, iar pe această bază oferă conducerii posibilitatea adoptării deciziilor privind îmbunătăţirea activităţii în viitor. Prin metodologia, procedeele şi tehnicile specifice de care dispune, analiza economico-financiară concură la diagnosticarea stării diferitelor procese şi fenomene, le descoperă structura, stabileşte relaţiile de cauzalitate, 1 Gheorghiu Al., Analiza economico-financiară la nivel microeconomic, Ed. Economică, Bucureşti, 2004, p. 18 5

factorii care le guvernează, descoperă legile formării şi dezvoltării lor, iar pe această bază oferă conducerii posibilitatea adoptării deciziilor privind îmbunătăţirea activităţii în viitor.

LECŢIA 2 TIPURILE DE ANALIZĂ ECONOMICO-FINANCIARĂ Pasul 1 - Noţiuni introductive Analiza cercetează lucrurile şi fenomenele, descoperă structura lor internă, stabileşte relaţiile de cauzalitate, fapt ce permite nu numai evaluarea la un moment dat, dar şi mişcarea în viitor ca urmare a tendinţei, condiţiilor noi, acţiunii umane. Analiza privită ca metodă generală de cercetare reprezintă descompunerea unui fenomen sau obiect în părţile sale componente, respectiv elementele sale simple. Obiectul descompunerii pe părţi sau elemente îl constituie un rezultat sau o modificare a rezultatului faţă de o bază de comparaţie. În primul caz, rezultatul se poate exprima prin relaţia: n

Y=

∑ Xi ,

unde:

i =1

Y = rezultatul exerciţiului Xi = elementele constitutive ale rezultatului În cazul al doilea, modificarea rezultatului se poate exprima prin relaţia: ∆ Y = Y1 – Y0 În teoria şi practica economică, analiza se corelează cu sinteza care permite realizarea reunirii elementelor unui obiect sau fenomen într-un tot realizându-se cercetarea lor sub aspectul unităţii. În activitatea de cercetarea fenomenelor şi proceselor economice trebuie să se ţină cont de complexitatea lor care vizează anumite aspecte, ca de exemplu: - acelaşi efect poate fi produs de cauze diferite; - aceeaşi cauză poate produce efecte diferite - efecte diferite prin combinare pot da o rezultantă a unui complex de acţiuni sau forţe; - în fenomenul ce se analizează pot apărea însuşiri sau caracteristici pe care nu le-au avut nici un element al fenomenului. Pasul 2 – Metode de analiză economică În funcţie de diferite criterii se pot distinge mai multe tipuri de analiză economică 2 : A. După raportul între momentul în care se realizează analiza şi cel al desfăşurării fenomenului: a. Analiza postfactum (postoperatorie) sau analiza activităţii (realizării obiectivelor); b. Analiza previzională sau prospectivă. Analiza postfactum vizează trecutul şi prezentul în timp ce analiza previzională vizează viitorul unui obiectiv. Analiza previzională presupune determinarea evoluţiei viitoare a unui fenomen economic având la bază cercetarea factorilor precum şi a relaţiei de cauzalitate. Analiza postfactum se bazează pe variabile cunoscute şi certe, cea previzională se bazează pe variabile presupuse şi incerte. B. După urmărirea însuşirilor esenţiale sau a determinării cantitative a unui fenomen: a. Analiza cantitativă; b. Analiza calitativă. Analiza cantitativă presupune cercetarea fenomenului prin determinări cantitative exprimate prin greutate, volum, număr, durată, etc. Analiza calitativă urmăreşte esenţa fenomenului, astfel încât, în procesul de analiză se trece de la o esenţă mai puţin profundă la una mai profundă. C. După nivelul la care se desfăşoară: a. analiza microeconomică; b. analiza macroeconomică. Analiza microeconomică se desfăşoară la nivelul întreprinderii şi a elementelor ei ca sistem şi studiază comportamentul individual sau cel al întreprinderii în activitatea economică şi rezultatele obţinute. 2

Gheorghiu Al. (coordonator), Analiza activităţii economice a întreprinderilor, EDP, 1982, p. 23 6

Analiza macroeconomică studiază fenomenele la nivelul ramurii economice, la nivelul economiei naţionale sau mondiale apelând la mărimi globale sau agregate. D. După modul de urmărire în timp a fenomenelor: a. analiza statică; b. analiza dinamică. Analiza statică studiază fenomenele la un moment dat evidenţiind relaţiile dintre elementele şi factorii care determină o anumită poziţie a fenomenului cercetat. Analiza dinamică cercetează fenomenele economice în schimbarea lor, evidenţiind poziţia acestora într-un şir de momente. E. După criteriile de studiere a fenomenelor: a. analiza tehnico-economică; b. analiza economico-financiară; c. analiza financiară. Analiza tehnico-economică îmbină abordarea tehnică cu cea economică. Analiza economico-financiară combină rezultatele activităţii economice cu cele ale activităţii financiare. Analiza financiară vizează fluxurile financiare care se formează la nivelul firmei. F. În funcţie de delimitarea obiectului analizat: a. analiza pe ramuri, pe unităţi organizatorice(întreprinderi, grupuri de întreprinderi, holdinguri): b. analiza pe probleme (CA, rentabilitate).

LECŢIA 3 CONŢINUTUL ANALIZEI ECONOMICO-FINANCIARE. ETAPE Procesul de analiză economico-financiară reprezintă inversul evoluţiei reale a fenomenului. Conţinutul procesului de analiză poate fi redat în următoarele etape 3 : 1. delimitarea obiectului analizei sau, altfel spus, constatarea faptelor, fenomenelor, rezultatelor efectuate prin metode de evaluare şi calcul, în timp şi spaţiu, cantitativ şi calitativ; 2. determinarea elementelor, factorilor şi cauzelor fenomenului studiat; Elementele reprezintă părţi componente ale fenomenului analizat (ex: costul produsului pe articole de calculaţie). Factorii reprezintă forţe motrice care determină un fenomen (ex: productivitatea muncii faţă de producţia exerciţiului). Cauzele reprezintă modalităţile care explică apariţia unui fenomen ex: o măsură tehnico-organizatorică duce la reducerea pierderilor tehnologice. 3. stabilirea factorilor presupune determinarea corelaţiei dintre fiecare factor şi fenomenul analizat cât şi a corelaţiei dintre diferiţii factori care acţionează; 4. măsurarea influenţelor diferitelor elemente sau factori; În această etapă intervine analiza cantitativă cu scopul măsurării influenţelor, al rezervelor interne, al stabilirii cât mai exacte a rezultatelor. 5. sintetizarea rezultatelor, stabilirea concluziilor şi aprecierilor asupra activităţii de analiză efectuată; 6. elaborarea măsurilor ce constituie decizia menită să asigure folosirea optimă a resurselor. Parcurgerea acestor etape asigură caracterul complet şi ştiinţific al analizei.

3

Mărgulescu D., Vâlceanu Gh., Cişmaşu I., Şerban C., Analiza economico-financiară, Ed. Fundaţiei „România de mâine”, Bucureşti, 1999, p. 19 7

LECŢIA 4 FACTORII CARE EXPLICĂ REZULTATELE ACTIVITĂŢII ECONOMICE Pasul 1 - Noţiuni introductive Orice firmă, indiferent de profilul ei, în desfăşurarea procesului economic se confruntă cu o multitudine de factori. Aceştia nu acţionează izolat, ci în interdependenţă, într-un sistem de legături închegate. Identificarea lor necesită cunoaşterea exactă a căii de formare a rezultatului, a legăturilor cauzale interne a fenomenului analizat. Pasul 2 – Clasificarea factorilor Factorii care determină rezultatul activităţii unui agent economic pot fi grupaţi în funcţie de mai multe criterii, şi anume 4 : I. după natura lor: - factori tehnici; - factori tehnologici; - factori organizatorici; - factori economici; - factori social-politici; - factori demografici; - factori psihologici; - factori biologici; - factori naturali. II. după caracterul lor în cadrul unei relaţii cauzale: - factori calitativi; - factori cantitativi; - factori de structură. III. după modul cum acţionează: - factori cu acţiune directă; - factori cu acţiune indirectă. IV. după efortul propriu al întreprinderii: - factori dependenţi de efortul propriu; - factori independenţi de efortul propriu. V. după gradul de sintetizare: - factori simpli; - factori complecşi. VI. după izvorul acţiunii lor: - factori interni sau endogeni; - factori externi sau exogeni(de ex. inflaţia). VII. după stadiul circuitului economic: - factori specifici aprovizionării; - factori specifici producţiei; - factori specifici vânzării producţiei. VIII. după posibilităţile de previziune: - factori previzibili(cerţi sau determinabili); - factori imprevizibili(aleatori). IX. după intensitatea acţiunilor: - factori dominanţi(cheie); - factori secundari.

4

Dalotă M., Dalotă S., Analiza şi evaluarea firmei, Ed. Orizonturi universitare, Timişoara, 2000, p. 14 8

LECŢIA 5 METODE ŞI TEHNICI DE ANALIZĂ ECONOMICO-FINANCIARĂ Pasul 1 - Generalităţi În procesul său de derulare, analiza economico-financiară utilizează mai multe procedee şi metode specifice sau împrumutate din alte ştiinţe. Acestea se pot grupa în două categorii, şi anume: metode ale analizei calitative şi metode ale analizei cantitative. Pasul 2 – Metode de analiză calitativă Analiza calitativă are ca obiect de bază stabilirea elementelor şi a relaţiilor lor structurale, a factorilor şi cauzelor care explică fenomenul, a relaţiilor de condiţionare dintre fiecare factor şi fenomenul studiat, precum şi dintre factorii care acţionează 5 , sau altfel spus, aceasta vizează esenţa fenomenului, depistarea legăturilor cauzale. Metodele şi procedeele de analiză calitativă sunt 6 : 1. Comparaţia; 2. Diviziunea şi descompunerea rezultatelor; 3. Gruparea; 4. Generalizarea rezultatelor. 1. Comparaţia Orice rezultat al activităţii firmei nu se apreciază ca o mărime în sine ci, în raport de anumite criterii sau baze de comparaţie. Acestea pot fi de mai multe feluri, şi anume: - comparaţii în timp; - comparaţii în spaţiu; - comparaţii în funcţie de un criteriu prestabilit (plan, standard, etalon, statistici, etc); - comparaţii cu caracter special. Pentru a se putea asigura comparabilitatea datelor, acestea trebuie să aibă un caracter omogen, să fie exprimate într-un etalon unic şi să fie determinate după o metodologie unitară. 2. Diviziunea şi descompunerea rezultatelor Rezultatele reflectate prin diferiţi indicatori se divid, se descompun, pentru a asigura profunzimea studierii faptelor. Diviziunea şi descompunerea factorilor se poate face în mai multe criterii: - în timp; - după locul de formare; - pe părţi componente. 3. Gruparea Prin grupare, colectivitatea cercetată este despărţită în grupe omogene de unităţi, după variaţia uneia sau mai multor caracteristici. 4. Generalizarea rezultatelor. Generalizarea reprezintă o metodă calitativă de reunire într-un ansamblu coerent, a concluziilor studiului factorial 7 . El se realizează în cadrul studiilor de fezabilitate şi de evaluare. Pasul 3 – Metode de analiză cantitativă Analiza cantitativă are rolul de a cuantifica influenţele elementelor sau factorilor care explică fenomenul. Pentru separarea influenţelor factorilor se pot folosi diferite metode: 1. Indicatorii economico-financiari; 2. Indicii; 3. Coeficienţii (ratele) de structură, echilibru şi eficienţă; 4. Ratele; 5. Tehnicile scorurilor; 6. Metoda substituirilor în lanţ; 7. Metoda calculului matricial; 8. Metoda ABC; 9. Metoda cercetării operaţionale; 10. Metoda analizei regresionale; 5

Gheorghiu Al., Analiza activităţii întreprinderilor industriale, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1967, p. 25 Dalotă M., Dalotă S., op.cit., p. 17 7 Mărgulescu D. (coordonator), Gheorghiu Al., Analiza economico-financiară a societăţilor comercialemetode şi tehnici, Ed. Tribuna economică, Bucureşti, 1994, p. 30 9 6

11. Metode sociologice. 1. Indicatorii economico-financiari reprezintă o modalitate de măsurare a fenomenului prin care acesta capătă o dimensiune cantitativă sau calitativă. De exemplu: CA = M + Σqv*p, unde: CA = cifra de afaceri M = mărfurile vândute qv = produsele vândute p = preţul de vânzare, exclusiv TVA În acelaşi timp, pentru a măsura diverse laturi ale activităţii economice, se utilizează zeci de indicatori care la rândul lor pot fi comparaţi, descompuşi, grupaţi în concordanţă cu scopul analizei. 2. Indicii reprezintă o metoda frecvent utilizată în analiza fenomenelor economico-financiare, cu ajutorul căreia se stabileşte dinamica faţă de o bază fixă sau o bază în lanţ, se construiesc ritmuri, se fac aprecieri asupra performanţelor unei firme. 3. Coeficienţii de structură, echilibru şi eficienţă se obţin prin raportarea unei componente la ansamblul fenomenului cercetat 8 :

ei , ∑ ei

Ki =

unde:

Ki = coeficientul de structură Coeficienţii de eficienţă rezultă din compararea eforturilor depuse cu rezultatele obţinute sau invers: Ke =

Efect Efort sau Ke = , Efort Efect

unde:

Ke = coeficient de eficienţă Coeficienţii de echilibru se determină ca raport între două mărimi comparabile, cu semnificaţie în termeni de echilibru economic sau financiar. De exemplu: K=

Kp , Kp + I

unde:

K = coeficientul autonomiei financiare; Kp = capitalul propriu I = împrumuturile pe termen mediu şi lung 4. Ratele reprezintă un raport între două mărimi comparabile. De exemplu: Rc =

P *100 , unde: CA

Rc = rata rentabilităţii resurselor consumate P = profitul CA = cifra de afaceri În cazul ratelor se disting patru categorii operaţionale de bază, şi anume: - rate de structură; - rate de gestiune; - rate de echilibru; - rate de eficienţă. 5. Tehnica scorurilor reprezintă o metodă de analiză discriminantă cu care se operează în mediul extern al firmei, de regulă în bănci. În teoria economică au fost elaborate o serie de modele bazate pe metoda scorurilor, dintre care cele mai cunoscute sunt: modelul Altman, modelul Conan şi Holder, Loeb şi Partier, etc. 6. Metoda substituirilor în lanţ permite cuantificarea contribuţiei diferitelor elemente sau factori la formarea şi modificarea rezultatului faţă de un nivel de comparaţie. Metoda presupune respectarea următoarelor principii 9 :

8

Mărgulescu D., Vâlceanu Gh., Cişmaşu I., Şerban C., op.cit., p. 47 Iosif Gh. N., Analiza economico-financiară a firmei în domeniul agroalimentar, Ed. Tribuna Economică, Bucureşti, 2000, p. 30 10 9

a. substituirea factorilor se face obligatoriu în ordinea: factorul de ordin cantitativ, factorul structural şi factorul calitativ. b. operaţiile de substituire se efectuează în mod succesiv, nu simultan; c. un factor substituit rămâne în această poziţie şi în operaţiile ulterioare. 7. Metoda calculului matricial se aplică în cazul existenţei unor relaţii deterministe de produs sau raport între fenomenul analizat şi factorii de influenţă. Separarea influenţei factorilor prin metoda calculului matricial ţine seama de ordinea de intercondiţionare a factorilor 10 . 8. Metoda ABC se foloseşte frecvent în analiza stocurilor, a costurilor, a puterii de negociere a întreprinderii cu furnizorii şi clienţii, a cifrei de afaceri, etc. Ea presupune studierea unui fenomen prin acordarea de importanţe identice tuturor componentelor sale care nu au un grad de utilitate echivalent efortului de investigare depus. 9. Metoda cercetării operaţionale se utilizează în adoptarea deciziilor în cazul în care intervin numeroşi factori care trebuie avuţi în vedere. Modelele cele mai des utilizate sunt: programarea liniară, programarea dinamică, metoda PERT, lanţurile Markov, procesele Poisson, metoda Monte Carlo, etc. -

10. Metoda analizei regresionale se utilizează atunci când între variabilele dependente şi cele independente ale unui fenomen există o dependenţă probabilistică. Formulele matematice utilizate de această metodă poartă denumirea de funcţii de regresie. 11. Metodele sociologice pun în evidenţă factorii indirecţi sau cauzele prezumtive, care conduc la obţinerea de informaţii esenţiale pentru realizarea unui diagnostic corect şi eficient. Cele mai des utilizate metode sunt chestionarul şi interviul.

LECŢIA 6 SISTEMUL DE INFORMAŢII – PREMISĂ A REALIZĂRII ANALIZEI ECONOMICO-FINANCIARE Analiza economico-financiară nu se poate realiza în lipsa informaţiilor din cadrul şi din afara societăţii analizate. În funcţie de locul de unde provin acestea se clasifică în: 1. Informaţii din interiorul societăţii, obţinute în special din documentele financiare de sinteză: bilanţ, contul de rezultat, anexe, precum şi din contabilitatea de gestiune, norme de fabricaţie, legislaţie fiscală şi economică, etc.; 2. Informaţii din exteriorul societăţii, cum ar fi: a. din reviste, cotidiene, magazine, periodice; b. colocvii, conferinţe, congrese; c. relaţii cu clienţii, furnizorii; d. cumpărarea şi analiza de eşantioane; e. organisme furnizoare de informaţii de sinteză, etc. Cerinţele care trebuie respectate de informaţii sunt: utilitatea, exactitatea, profunzimea, valoarea şi costul.

REZUMAT Prin metodologia, procedeele şi tehnicile specifice de care dispune, analiza economico-financiară concură la diagnosticarea stării diferitelor procese şi fenomene, le descoperă structura, stabileşte relaţiile de cauzalitate, factorii care le guvernează, descoperă legile formării şi dezvoltării lor, iar pe această bază oferă conducerii posibilitatea adoptării deciziilor privind îmbunătăţirea activităţii în viitor. În funcţie de diferite criterii se pot distinge mai multe tipuri de analiză economică: A. După raportul între momentul în care se realizează analiza şi cel al desfăşurării fenomenului: a. Analiza postfactum (postoperatorie) sau analiza activităţii (realizării obiectivelor); b. Analiza previzională sau prospectivă. B. După urmărirea însuşirilor esenţiale sau a determinării cantitative a unui fenomen: a. Analiza cantitativă; b. Analiza calitativă. C. După nivelul la care se desfăşoară: 10

Niculescu M., Diagnostic economic, vol. 1, Ed. Economică, Bucureşti, 2003, p. 70 11

a. analiza microeconomică; b. analiza macroeconomică. D. După modul de urmărire în timp a fenomenelor: a. analiza statică; b. analiza dinamică. E. După criteriile de studiere a fenomenelor: a. analiza tehnico-economică; b. analiza economico-financiară; c. analiza financiară. F. În funcţie de delimitarea obiectului analizat: a. analiza pe ramuri, pe unităţi organizatorice (întreprinderi, grupuri de întreprinderi, holdinguri): b. analiza pe probleme (CA, rentabilitate). Conţinutul procesului de analiză poate fi redat în următoarele etape: 1. delimitarea obiectului analizei; 2. determinarea elementelor, factorilor şi cauzelor fenomenului studiat; 3. stabilirea factorilor; 4. măsurarea influenţelor diferitelor elemente sau factori; 5. sintetizarea rezultatelor, stabilirea concluziilor şi aprecierilor asupra activităţii de analiză efectuată; 6. elaborarea măsurilor ce constituie decizia menită să asigure folosirea optimă a resurselor.

CONCLUZII Studiind acest modul aţi dobândit cunoştinţe referitoare la noţiunea de analiză economico-financiară, împreună cu cele cum ar fi: analiză cantitativă, analiză calitativă.

EXEMPLE ILUSTRATIVE Metoda substituirilor în lanţ A. ÎN CAZUL UNUI PRODUS DE FACTORI: Presupunem o funcţie de forma: F = a*b*c*d Ne propunem, de exemplu, să analizăm cărui fapt se datorează variaţia fenomenului „F” în raport cu o bază de comparaţie (ΔF=F1-F0) prin prisma acţiunii celor 4 factori direcţi mai sus menţionaţi. Vom avea următoarele relaţii: F0 = a0*b0*c0*d0 F1 = a1*b1*c1*d1 În ansamblu, variaţia fenomenului economico-financiar analizat se determină ca urmare a diferenţei: ΔF= F1-F0 = a1*b1*c1*d1 - a0*b0*c0*d0 În acest moment avem mai multe situaţii: 1. când exprimarea variaţiei este în mărimi absolute: - influenţa factorului „a”: ΔF(a) = a1*b0*c0*d0 - a0*b0*c0*d0 = (a1-a0) *b0*c0*d0 - influenţa factorului „b”: ΔF(b) = a1*b1*c0*d0 – a1*b0*c0*d0 = a1* (b1-b0) *c0*d0 - influenţa factorului „c”: ΔF(c) = a1*b1*c1*d0 – a1*b1*c0*d0 = a1* b1* (c1-c0)*d0 - influenţa factorului „d”: ΔF(d) = a1*b1*c1*d1 – a1*b1*c1*d0 = a1* b1* c1 *(d1-d0) Aşadar, ΔF = ΔF(a) + ΔF(b) + ΔF(c) + ΔF(d) 2. când rezultatul supus analizei este exprimat în procente, ΔF este de forma: ΔF =

F1 − F0 F • 100 = 1 • 100 − 100 F0 F0

- influenţa factorului „a”: 12

a1 • b0 • c0 • d 0 − a 0 • b0 • c 0 • d 0 *100 a 0 • b0 • c 0 • d 0

ΔF %(a ) = - influenţa factorului „b”:

a1 • b1 • c0 • d 0 − a1 • b0 • c0 • d 0 *100 a0 • b0 • c0 • d 0

ΔF %(b) = - influenţa factorului „c”:

ΔF %(c) =

a1 • b1 • c1 • d 0 − a1 • b1 • c0 • d 0 *100 a0 • b0 • c0 • d 0

- influenţa factorului „d”:

ΔF %(d ) =

a1 • b1 • c1 • d1 − a1 • b1 • c1 • d 0 *100 a 0 • b0 • c0 • d 0

Aşadar, ΔF% = ΔF%(a) + ΔF%(b) + ΔF%(c) + ΔF%(d) B. ÎN CAZUL UNUI RAPORT DE FACTORI Presupunem o funcţie de forma: F=

a b

Vom avea următoarele relaţii: F0 =

a0 b0

F1 =

a1 b1

În ansamblu, variaţia fenomenului economico-financiar analizat se determină ca urmare a diferenţei:

a1 a 0 a1b0 − a 0 b1 = b1 b0 b0 b1 F − F0 F ΔF = 1 • 100 = 1 • 100 − 100 F0 F0 ΔF= F1-F0 =

I. Când exprimarea se face în mărimi absolute la numărător: - influenţa factorului „a”:

ΔF (a ) =

a1 a 0 a1 − a 0 − = b0 b0 b0

- influenţa factorului „b”:

ΔF (b) =

a1 a1 a1b0 − a1b1 a1 (b0 − b1 ) − = = b1 b0 b0 b1 b1b0

Aşadar, ΔF = ΔF(a) + ΔF(b) II. Când exprimarea se face în mărimi absolute la numitor: - influenţa factorului „b”: ΔF(b)=

a 0 a 0 a 0 b0 − a 0 b1 = b1 b0 b0 b1

- influenţa factorului „a”:

ΔF (a ) =

a1 a 0 a1 − a 0 − = b1 b1 b1

Aşadar, ΔF = ΔF(a) + ΔF(b)

13

RECOMANDĂRI BIBLIOGRAFICE 1. Gheorghiu Al., Analiza economico-financiară la nivel microeconomic, Ed. Economică, Bucureşti, 2004, p. 8-33 2. Dalotă M., Dalotă S., Analiza şi evaluarea firmei, Ed. Orizonturi universitare, Timişoara, 2000, p. 8-45 3. Hornet (Sirbu) C., Analiza economico-financiară, Ed. Didactică şi Pedagogică, RA, Bucureşti, 2004, p. 11-31 4. Iosif Gh. N., Analiza economico-financiară a firmei în domeniul agroalimentar, Ed. Tribuna Economică, Bucureşti, 2000, p. 5-40

5. Işfănescu A., Robu V., Hristea A., Vasilescu C., Analiză economico-financiară, Ed. ASE, Bucureşti, 2002, p. 11-30

6. Niculescu M., Diagnostic economic, vol. 1, Ed. Economică, Bucureşti, 2003, p. 21-80 7. Petrescu S., Diagnostic economic-financiar, Ed. Sedcom Libris, Iasi, 2004, p. 277-293 8. Sirbu C., Analiza economico-financiară, EDP, Bucureşti, 2008, p. 11-31

TESTE DE AUTOEVALUARE 1. După raportul între momentul în care se realizează analiza şi cel al desfăşurării fenomenului, analiza poate fi: a) analiză microeconomică; b) analiză postfactum ( postoperatorie); c) analiză statică; d) analiză previzională sau prospectivă; e) analiză cantitativă. 2. După modul de urmărire în timp a fenomenelor analiza poate fi: a) analiză statică; b) analiză dinamică; c) analiză microeconomică; d) analiză macroeconomică; e) analiză previzională. 3. Factorii care explică rezultatele activităţii economice, după caracterul lor în cadrul unei relaţii cauzale pot fi: a) calitativi, cantitativi şi cu acţiune directă ; b) calitativi, cantitativi şi cu acţiune indirectă; c) calitativi, cantitativi şi de structură; d) simpli, complecşi şi dominanţi (cheie); e) cantitativi, interni şi externi. 4. După criteriile de studiere a fenomenelor analiza poate fi: a) analiza pe ramuri, pe unităţi organizatorice; b) analiza pe probleme; c) analiza tehnico-economică şi economico-financiară; d) analiza financiară; e) analiza dinamică. 5. Metodele şi procedeele de analiză calitativă sunt: a) comparaţia; b) gruparea; c) ratele; d) coeficienţii de structură; e) diviziunea şi descompunerea rezultatelor. 6. Metodele şi procedeele de analiză cantitativă sunt: a) b) c) d) e)

comparaţia; gruparea; ratele; coeficienţii de structură, echilibru şi eficienţă; diviziunea şi descompunerea rezultatelor.

14

7. Metodele şi procedeele de analiză cantitativă sunt: a) metoda ABC; b) gruparea; c) tehnicile scorurilor; d) coeficienţii de structură, echilibru şi eficienţă; e) diviziunea şi descompunerea rezultatelor. 8. Metoda calculului matricial se aplică în cazul când: a) între variabilele dependente şi cele independente ale unui fenomen există o dependenţă probabilistică; b) se presupune studierea unui fenomen prin acordarea de importanţe identice tuturor componentelor sale care nu au un grad de utilitate echivalent efortului de investigare depus; c) se pun în evidenţă factorii indirecţi sau cauzele prezumtive, care conduc la obţinerea de informaţii esenţiale pentru realizarea unui diagnostic corect şi eficient; d) existenţei unor relaţii deterministe de produs sau raport între fenomenul analizat şi factorii de influenţă.; e) adoptarea deciziilor se iau în cazul în care intervin numeroşi factori care trebuie avuţi în vedere. 9. Metoda ABC se aplică în cazul când: a) între variabilele dependente şi cele independente ale unui fenomen există o dependenţă probabilistică.; b) se presupune studierea unui fenomen prin acordarea de importanţe identice tuturor componentelor sale care nu au un grad de utilitate echivalent efortului de investigare depus.; c) se pun în evidenţă factorii indirecţi sau cauzele prezumtive, care conduc la obţinerea de informaţii esenţiale pentru realizarea unui diagnostic corect şi eficient.; d) existenţei unor relaţii deterministe de produs sau raport între fenomenul analizat şi factorii de influenţă.; e) adoptarea deciziilor se iau în cazul în care intervin numeroşi factori care trebuie avuţi în vedere. 10. Metoda substituirilor în lanţ se foloseşte: a) în cazul în care evoluţia fenomenului analizat este crescătoare; b) în cazul legăturilor de tip determinist de tip raport; c) în cazul legăturilor de tip determinist de tip produs; d) în cazul legăturilor de tip determinist puse în evidenţă de modele aditive; e) în cazul legăturilor de tip determinist puse în evidenţă de modele substractive.

15

MODULUL 2 ANALIZA ACTIVITĂŢII DE PRODUCŢIE ŞI COMERCIALIZARE Obiectivele specifice modulului: ¾ Familiarizarea studenţilor cu noţiunile de analiză a activităţii de producţie şi comercializare; ¾ Constientizarea importanţei analizei acestora; ¾ Cunoaşterea şi înţelegerea metodelor de analiză a producţiei fizice; ¾ Cunoaşterea şi înţelegerea metodelor de analiză a cifrei de afaceri; ¾ Cunoaşterea şi înţelegerea metodelor de analiză a valorii adăugate; ¾ Cunoaşterea şi înţelegerea corelaţiilor dintre principalii indicatori ai activităţilor de producţie şi comercializare. Rezultatele aşteptate: ¾ Utilizarea cu uşurinţă a metodelor şi tehnicilor de analiză a activităţii de producţie; ¾ Interpretarea corectă a rezultatelor obţinute în urma analizei activităţii de producţie; ¾ Utilizarea cu uşurinţă a metodelor şi tehnicilor de analiză a activităţii de comercializare; ¾ Interpretarea corectă a rezultatelor obţinute în urma analizei activităţii de comercializare. Competenţe dobandite ca urmare a parcurgerii modulului: ¾ Deprinderea folosirii noţiunilor privind analiza economico-financiară a activităţilor de producţie şi comercializare cum ar fi: indicatori valorici, indicii indicatorilor valorici, producţia fizică, valoarea adaugată, cifra de afaceri. Timpul mediu necesar pentru asimilarea modulului : 6 ore

LECŢIA 1 ANALIZA ACTIVITĂŢILOR DE PRODUCŢIE ŞI COMERCIALIZARE PE BAZA INDICATORILOR VALORICI Activitatea de producţie şi comercializare desfăşurată de o unitate economică, utilizează un sistem de indicatori valorici necesari în efectuarea analizei economico-financiare. Printre aceştia, cei mai semnificativi sunt: 1. Cifra de afaceri (CA) care reprezintă suma totală a veniturilor obţinute din vânzarea mărfurilor şi produselor într-o perioadă determinată, prestarea de servicii şi executarea de lucrări. Indicatorul face parte din categoria indicatorilor de rezultate economico-financiare, contribuind la diagnosticarea şi evaluarea economică a întreprinderii. 2. Producţia marfă fabricată (Qf) care reprezintă valoarea produselor fabricate, lucrărilor executate şi serviciilor prestate în cursul unei perioade de timp şi destinate vânzării. Pentru calcularea acestui indicator se utilizează informaţiile din contabilitatea întreprinderii, şi anume rulajele debitoare ale conturilor 345 „Produse finite” şi 341 „Semifabricate” şi rulajele creditoare ale conturilor 704 „Venituri din lucrări executate şi servicii prestate”, 705 „Venituri din studii şi cercetări” şi 708 „Venituri din activităţi diverse”. Producţia marfă fabricată se poate determina pe baza următoarei relaţii 11 : Qf = Vpf + Vle + Vsp Vpf = Qv + (Sf - Si), unde: Qf = producţia marfă fabricată; Vpf = valoarea produselor fabricate; Vle = valoarea lucrărilor executate; 11

Robu V., Analiza eficienţei utilizării capitalului societăţilor comerciale industriale, Tipografia şi Editura Secorex, Bucureşti, 1998, p. 67 16

Vsp = valoarea serviciilor prestate; (Sf - Si) = variaţia producţiei stocate. 3. Producţia exerciţiului (Qe) care reprezintă indicatorul valoric ce caracterizează întreaga activitate a unităţii economice. Ea cuprinde: ™ Valoarea producţiei vândute; ™ Creşterea sau descreşterea producţiei stocate (stocuri de produse finite, semifabricate, producţie neterminată); ™ Producţia imobilizată (imobilizări necorporale şi corporale altele decât cele realizate în regie proprie). Formula de calcul a acestui indicator este următoarea: Qe = Qv + ΔQs + Qi, unde: Qv = producţia vândută; ΔQs = variaţia producţiei stocate; Qi = producţia imobilizată. Orice modificare a elementelor componente duce la modificarea producţiei exerciţiului, atât din punct de vedere structural cât şi din punct de vedere al dinamicii. 4. Valoarea adăugată (Qa sau VA) care reprezintă capacitatea unei unităţi economice de a realiza bogăţie şi se determină ca diferenţă între producţia exerciţiului şi consumurile intermediare, adică totalul consumurilor (cheltuielilor) de bunuri şi servicii furnizate de terţe persoane fizice sau juridice. Matematic, se poate scrie astfel: VA = Qe – Ci, unde Ci = consumuri intermediare

LECŢIA 2 ANALIZA DINAMICII ACTIVITĂŢII PE BAZA INDICATORILOR VALORICI Analiza dinamicii activităţilor de producţie şi comercializare urmăreşte în principal: ™ Obiectivele stabilite în raport cu realizările perioadei precedente; ™ Gradul de realizare a obiectivelor; ™ Cauzele care determină anumite abateri; ™ Măsurile necesare eliminării aspectelor negative, nefavorabile; Corelaţiile ce trebuie să existe între indicii indicatorilor valorici ca fiind situaţii normale sunt următoarele 12 : -

12

ICA ≥ IQf (când ICA=IQf se menţine proporţionalitatea între dinamica stocurilor şi dinamica livrărilor). Dacă ICA>IQf atunci se înregistrează o reducere a stocurilor de produse finite în perioada analizată faţă de perioada anterioară. IVA ≥ IQe, inegalitatea rezultă din reducerea ponderii cheltuielilor cu materialele şi serviciile prestate de terţi cu influenţe directe asupra costurilor şi profitului unităţii economice; Practic, situaţia în cauză denotă creşterea gradului de valorificare a resurselor materiale. IQf ≥ IQe, inegalitatea reliefează reducerea stocurilor de producţie neterminată şi a consumului intern (până la limita la care se asigură desfăşurarea normală a activităţii).

Dalotă M., Dalotă S., op.cit., p. 141 17

LECŢIA 3 ANALIZA RAPORTULUI STATIC ŞI DINAMIC DINTRE INDICATORII VALORICI Raportul static dintre indicatorii valorici caracterizează evoluţia elementelor ce-i diferenţiază. Acesta se determină pe baza mărimilor absolute ale indicatorilor valorici. Astfel 13 : 1.

raportul dintre cifra de afaceri şi producţia fabricată

CA exprimă modificarea intervenită în stocul Qf

de produse finite şi alte venituri exclusiv cele financiare şi extraordinare; Situaţia se consideră favorabilă când

CA ≥ 1. Qf

Qf caracterizează Qe Qf evoluţia stocurilor şi a consumului intern. Situaţia se apreciază ca favorabilă pentru ≥ 1. Qe VA 3. raportul dintre valoarea adăugată şi producţia exerciţiului exprimă creşterea ponderii Qe VA cheltuielilor privind cumpărările sau achiziţionările. Situaţia se prezintă favorabilă când ≥ 1. Qe

2.

raportul dintre valoarea producţiei fabricate şi valoarea producţiei exerciţiului

LECŢIA 4 ANALIZA PRODUCŢIEI FIZICE Pasul 1 – Noţiuni introductive Producţia fizică reprezintă totalitatea valorilor de întrebuinţare obţinute în activitatea productivă a unei unităţi economice şi care sunt puse în circuitul economic. În contextul analizei economico-financiare producţia fizică este necesară pentru: ™ urmărirea modului în care unitatea economică îşi îndeplineşte obligaţiile contractuale; ™ realizarea concordanţei dintre cerere şi ofertă; ™ stabilirea gradului de valorificare a diverselor categorii de resurse materiale; ™ calcularea tuturor indicatorilor valorici precum şi recalcularea anumitor indicatori valorici. Analiza operativă a producţiei fizice urmăreşte în principal realizarea programului de fabricaţie pe secţii, pe echipe sau pe subdiviziuni organizatorice. Pasul 2 - Analiza realizării programului de producţie pe total sau sortimente (produs) Îndeplinirea programului de producţie are în vedere următoarele modalităţi sau procedee 14 : 1. indicii individuali de îndeplinire a programului; 2. coeficientul mediu de sortiment Ks ; 3. coeficientul de nomenclatură Kn . Indicii individuali dau răspunsuri privitoare la: - realizarea programului de producţie la toate sortimentele; - proporţia de realizare (sortiment sau produs). Coeficientul mediu de sortiment ( K s ) are ca principiu de bază necompensarea unor nerealizări la unele sortimente cu depăşirile realizate la alte sortimente. Mărimea maximă a coeficientului mediu de sortiment este 1(unu). Se pot întâlni următoarele cazuri: a). când K s = 1: o programul de fabricaţie a fost realizat la toate sortimentele în proporţie de 100%;

13 14

Işfănescu A., Robu V., Hristea A., Vasilescu C., op.cit., p. 37 ibidem, p. 39 18

o

programul de fabricaţie a fost realizat şi depăşit la toate sortimentele indiferent de proporţia de realizare.

b). când K s < 1 atunci: - programul de fabricaţie NU a fost realizat atât pe total cât şi pe sortimente indiferent de proporţia de nerealizare; - programul de fabricaţie a fost realizat şi depăşit pe total, dar cel puţin la un sortiment nu s-a realizat nivelul prevăzut. Coeficientul mediu de sortiment se poate determina prin următoarele formule:

Ks =

∑q ∑q

min

• p0

• p0

0

, unde:

∑ qmin. • p0 = valoarea producţiei recalculate în limita prevederilor (determinată prin cumpărarea valorii realizate pe produs cu valoarea prevăzută în program şi luarea în calcul a nivelului minim conform principiului neadmiterii necompensărilor).

Ks =

∑g

Ks = 1 -

, 0

• iq

100 2

+

∑g

,, 0

100

∑ (Δq • p ) , unde: ∑q • p 0

0

, 0

g = ponderea prevăzută a sortimentelor la care nu s-au realizat prevederile; iq =

indicele de realizare a prevederilor respective;

,, 0

g = ponderea prevăzută a sortimentelor la care s-a realizat sau depăşit programul de fabricaţie; ∑ (∆q • p) = suma abaterilor negative pe sortimente. Analiza programului de fabricaţie pe total şi pe sortimente are ca obiective: 1. gradul de realizare a programului producţiei fizice şi pe total; 2. localizarea (depistarea) cauzelor ce determină obiectivul principal pe sector de activitate; 3. luarea măsurilor pentru realizarea programului de producţie şi fabricaţie. Pasul 3 - Analiza structurii producţiei Structura producţiei exprimă ponderea valorii fiecărui sortiment în valoarea totală a producţiei, ceea ce face ca ori de câte ori se creează situaţia să apară realizări în proporţii diferite ale programului de producţie, faţă de proporţiile stabilite, să aibă loc influenţe asupra indicatorilor economico-financiari. Procedeele specifice de analiză a structurii producţiei sunt: a) ponderile (greutăţile specifice); b) coeficientul mediu de structură (asortiment). Compararea ponderilor efective cu cele programate ale fiecărui sortiment arată măsura în care s-a respectat structura programului de producţie. Caracterizarea intensităţii modificării structurii producţiei se realizează pe baza coeficientului mediu de structură, determinat prin relaţiile: 1) Kst =100-

∑ Δg , unde:

Δg = modificarea ponderii fiecărui sortiment. Qsp

2) Kst =

Qre

, unde:

Qsp = producţia realizată conform prevederilor din program; Qre = producţia efectivă recalculată. Pasul 4 - Corelaţii posibile între coeficientul mediu de sortiment şi coeficientul mediu de structură Studierea corelată a coeficienţilor de sortiment, de structură şi a indicelui volumului producţiei poate duce la următoarele corelaţii posibile: a. Ks < 1, Kst< 1, Iq ≥ 100 În această situaţie, programul de producţie nu a fost îndeplinit la cel puţin un sortiment, iar proporţiile de realizare sunt diferite de la un produs la altul. 19

b. Ks = 1, Kst< 1, Iq > 100 În această situaţie programul de producţie a fost şi/sau depăşit la toate sortimentele dar în proporţii diferite. c. Ks = 1, Kst=1, Iq ≥ 100 Această situaţie denotă faptul că programul de producţie a fost realizat în aceeaşi proporţie la toate produsele, caz de fapt teoretic. d.

Ks < 1, Kst= 1, Iq < 100

LECŢIA 5 ANALIZA CIFREI DE AFACERI Pasul 1 - Analiza evoluţiei în timp a cifrei de afaceri Cifra de afaceri totală (CA) reprezentă însumarea veniturilor rezultate din livrările de bunuri, executarea de lucrări şi prestările de servicii şi din alte venituri din exploatare, exclusiv rabaturile, remizele şi alte reduceri acordate clienţilor; Pentru definirea cadrului general în care se înscrie societatea analizat, se folosesc mărimile absolute şi ritmurile de creştere (cu bază fixă, cu baza în lanţ sau cu bază medie) 15 . Mărimile absolute caracterizează evoluţia cifrei de afaceri la modul cel mai general. Mărimile relative arată proporţia de creştere a cifrei de afaceri faţă de o anumită bază de comparaţie. În perioada unei creşteri puternice a preţurilor, dacă acestea nu se corectează cu inflaţia, informaţiile 0

0 ) îşi pierd din valoare, ele fiind deformate. Se calculează astfel, rata reală de creştere a cifrei de afaceri( rreala

considerând şi influenţa inflaţiei:

⎛ 1 + rCA ⎞ 0 0 rreala = ⎜⎜ − 1⎟⎟ • 100 ⎝ 1 + rinfl ⎠ rCA = rinfl. =

rata de creştere a cifrei de afaceri; rata inflaţiei.

Pasul 2 - Analiza structurii cifrei de afaceri Analiza structurii cifrei de afaceri are ca obiectiv identificarea variaţiilor înregistrate pe diverse trepte structurale, explicarea acestor variaţii şi a implicaţiilor lor asupra rezultatelor. Metodologic, analiza se bazează pe mărimile relative de structură. Pentru a caracteriza evoluţia structurii cifrei de afaceri se pot utiliza cu precădere următoarele procedee de analiză: a) coeficientul de concentrare (Gini - Struck):

n∑ g i − 1 2

G=

n −1

,

[

unde n ≥ 2, G ∈ 0,1)

în care n = numărul de termeni ai seriei luate în studiu. Apropierea coeficientului de valoarea 1 arată că în structura activităţii sunt câteva produse care dau cea mai mare parte a cifrei de afaceri. Apropierea coeficientului de valoarea 0 semnifică o distribuţie relativ uniformă a vânzărilor pe structurile implicate în calcul. b) indicele Herfindhal (H) permite măsurarea gradului de diversificare a activităţii pe diverse structuri utile analizei şi deciziei:

H = ∑ gi

2

Valoarea acestui coeficient este unitară dacă firma vinde un singur produs sau prestează un singur serviciu sau este egală cu 1/n dacă vânzările sunt repartizate în proporţii egale. Pasul 3 - Analiza cifrei de afaceri pe pieţe şi pe clienţi Orice diagnostic al cifrei de afaceri presupune şi examinarea volumului şi dinamicii pe pieţe şi pe clienţi. Analiza cifrei de afaceri pe piete presupune studierea vanzărilor pe diverse yone geografice de desfacere (zone, judete, tari, regiuni, continente, etc). Pe clienţi, în analiza cifrei de afaceri se recomandă a se opera cu ponderile acesteia pe următoarele grupări ale clienţilor 16 : 15

Niculescu M., Diagnostic global strategic, Ed. Economica, Bucureşti, 1997, p. 231 20

-

tradiţionali (relaţii de afaceri peste 5 ani); în curs de stabilizare a afacerilor (cu relaţii de afaceri între 1 an şi 5 ani); clienţi noi (antrenaţi în afaceri în cursul anului de gestiune).

Pasul 4 - Analiza cifrei de afaceri pe stadii ale ciclului de viaţă al produselor Un asemenea diagnostic are o deosebită importanţă pentru asigurarea corelaţiei cost-profit pe fiecare produs şi sincronizarea cu politica reînnoirii, ca garanţie a capacităţii concurenţiale, viabilităţii agentului economic 17 . Pasul 5 – Analiza factorială a cifrei de afaceri Modelele care stau la baza analizei CA: 1. CA = ∑q • p în care: q - cantitatea vândută p - preţul mediu de vânzare(exclusiv TVA) 2. CA = N s •

Qf CA • , N Qf

în care:

N s = nr. mediu de salariaţi Qf = producţia marfă fabricată 3. CA = N s •

Mf Mf ' Qf CA • • • , în care: N Mf Mf ' Qf

Mf = valoarea medie a mijloacelor fixe(active fixe) Mf’ = valoarea medie a mijloacelor fixe productive. 4.CA = T • CAh, în care: T = fondul total de timp (ore/om) CAh = CA medie orară. 5. CA = Ae •

CA . Ae

în care:

Ae = valoarea medie a activelor de exploatare. 6. CA = Ae •

Ac Mf Mf CA • • • , Ae Ac Mf Mf

în care:

Ac = valoarea medie a activelor corporale

LECŢIA 6 ANALIZA VALORII ADĂUGATE Pasul 1 – Noţiuni introductive Valoarea adăugată(VA) este unul dintre indicatorii cei mai reprezentativi ai activităţii unui agent economic. Ea exprimă creşterea de bogăţie care se obţine prin activitatea tehnico-productivă 18 . Altfel spus, valoarea adăugată reprezintă surplusul de încasări peste valoarea consumurilor provenite de la terţi, creată prin valorificarea resurselor tehnice, umane şi financiare ale întreprinderii. Valoarea adăugată se poate determina prin două metode: 1. metoda sintetică; 2. metoda de repartiţie(aditivă). 1. Metoda sintetică presupune determinarea valorii adăugate ca diferenţă între producţia exerciţiului şi consumurile intermediare, conform relaţiei: VA = Qe - C In cazul în care firma analizată desfăşoară şi activităţi de comerţ, formula este următoarea: Mărgulescu D., Vâlceanu Gh., Cişmaşu I., Şerban C., op.cit., p. 75 ibidem, p. 76 18 Işfănescu A., Robu V., Hristea A., Vasilescu C., op.cit., p. 65 21 16

17

VA = (Qe + M ) -C, Qe = producţia exerciţiului; M= marja comercială; C = consumurile intermediare.

unde:

2. Metoda aditivă are în vedere însumarea următoarelor elemente: ¾ salariile şi cheltuielile sociale; ¾ impozitele şi taxele; ¾ amortizările; ¾ dobânzile; ¾ dividendele; ¾ rezultatul net al exerciţiului. Pasul 2 - Analiza dinamicii şi structurii valorii adăugate Analiza dinamicii valorii adăugate costă în evaluarea evoluţiei pe anumite perioade de timp a acasteia(trimestru, semestru, ani). Analiza structurii valorii adăugate se face luând in calcul elementele valorii adăugate descrise mai sus în cadrul metodei aditive. Pasul 3 - Analiza valorii adăugate pe baza ratelor Dintre ratele valorii adăugate, cele mai frecvent utilizate în teoria şi practica economică sunt: a) Rata variaţiei valorii adăugate, denumită şi rata de creştere a întreprinderii, se calculează conform formulei:

Rv =

VA1 − VA0 • 100 VA0

b) Rata valorii adăugate este o expresie a productivităţii globale, a bogăţiei create la un anumit nivel de activitate. Aceasta este dependentă de natura activităţii şi de durata ciclului de exploatare şi se calculează conform formulei:

RVA =

VA • 100 CA

În industrie, valoarea medie a ratei valorii adăugate este de 50-60% din cifra de afaceri, pe când în distribuţie este de 15-20%. c) Ratele de remunerare ale valorii adăugate reprezintă ponderile pe care le deţin fiecare element component în valoarea adăugată. Acestea sunt prezentate schematic în figura de mai jos 19 : Salarii Cp/VA 100 PERSONAL Participaţii It/VA 100 STAT Impozite, taxe Valoarea CREDITORI Dobânzi Cd/VA 100 adăugată ACŢIONARI

Dividende

Dv/VA 100

ÎNTREPRINDERI

Autofinanţare curentă

A/VA 100

Fig. nr. 1 Repartiţia valorii adăugate între partenerii sociali Ratele valorii adăugate permit comparaţii sectoriale şi inter exerciţii şi oferă informaţii asupra împărţirii valorii adăugate între factorii muncă şi capital.

19

ibidem, p. 273 22

Pasul 4 - Analiza factorială a valorii adăugate Din punct de vedere factorial, valoarea adăugată se poate analiza pe baza modelelor 20 :

⎛ M ⎞ VA = Qe⎜⎜1 − at ⎟⎟ = Qe • va ; Qe ⎠ ⎝ Qe VA b) VA = N s • , unde: • N s Qe a)

Qe Mat

va

= = =

valoarea producţiei exerciţiului; cheltuielile cu materialele aferente valorii adăugate; valoarea medie adăugată ce revine la 1 leu producţia exerciţiului.

Conform modelului a) se stabileşte următorul sistem factorial:

Ns T

Qe

t

VA

Wh gi

va

γai unde: T

= fondul total de timp de muncă (ore);

Wh N t

= productivitatea medie orară;

gi γai

= nr. mediu de salariaţi; = nr. mediu de ore pe salariat; = structura producţiei exerciţiului; = valoarea adăugată la 1 leu producţie pe produs.

REZUMAT Activitatea de producţie şi comercializare desfăşurată de o unitate economică, utilizează un sistem de indicatori valorici necesari în efectuarea analizei economico-financiare. Printre aceştia, cei mai semnificativi sunt: cifra de afaceri, producţia marfă fabricată, producţia exerciţiului, valoarea adăugată. Corelaţiile ce trebuie să existe între indicii indicatorilor valorici ca fiind situaţii normale sunt următoarele: - ICA ≥ IQf - IVA ≥ IQe - IQf ≥ IQe Raportul static dintre indicatorii valorici caracterizează evoluţia elementelor ce-i diferenţiază. Acesta se determină pe baza mărimilor absolute ale indicatorilor valorici. Raportul dinamic se realizează pe baza indicilor indicatorilor valorici (cu bază fixă) şi caracterizează evoluţia acestora faţă de o anumită bază de comparaţie (de regulă perioada precedentă). Îndeplinirea programului de producţie are în vedere următoarele modalităţi sau procedee: 1. indicii individuali de îndeplinire a programului; 2. coeficientul mediu de sortiment Ks ; 3. coeficientul de nomenclatură Kn ; 4. coeficientul mediu de structură Kst. Pentru a caracteriza evoluţia structurii cifrei de afaceri se pot utiliza cu precădere următoarele procedee de analiză: 20

Robu V., Georgescu N., Analiza economico-financiară, Ed. ASE, Bucureşti, 2001, p. 38

23

a. coeficientul de concentrare (Gini - Struck):

n∑ g i − 1 2

G=

n −1

[

unde n ≥ 2, G ∈ 0,1)

,

b. indicele Herfindhal (H) permite măsurarea gradului de diversificare a activităţii pe diverse structuri utile analizei şi deciziei:

H = ∑ gi

2

c. ponderile componentelor cifrei de afaceri:

gi =

CAi • 100 CA

Analiza factorială a cifrei de afaceri are la bază următoarele modele: 1. CA = ∑q • p

Qf CA • N Qf Mf Mf ' Qf CA 3. CA = N s • • • • N Mf Mf ' Qf 2. CA = N s •

4.CA = T • CAh

CA Ae Ac Mf Mf CA 6. CA = Ae • • • • Ae Ac Mf Mf 5. CA = Ae •

Valoarea adăugată se poate determina prin două metode: 1. metoda sintetică; 2. metoda de repartiţie(aditivă). Dintre ratele valorii adăugate, cele mai frecvent utilizate în teoria şi practica economică sunt: a) Rata variaţiei valorii adăugate care se calculează conform formulei:

Rv =

VA1 − VA0 • 100 VA0

b) Rata valorii adăugate care se calculează conform formulei:

RVA =

VA • 100 CA

Din punct de vedere factorial, valoarea adăugată se poate analiza pe baza modelelor:

⎛ M ⎞ VA = Qe⎜⎜1 − at ⎟⎟ = Qe • va ; Qe ⎠ ⎝ Qe VA b) VA = N s • • . N s Qe a)

CONCLUZII Studiind acest modul aţi dobândit cunoştinţe referitoare la noţiunile de analiza producţiei fizice a cifrei de afaceri si a valorii adăugate. De asemenea, ati invăţat să faceti corelaţii între diverşii indicatori ai activităţii de producţie şi comercializare, astfel încât să puteţi să evaluaţi o firmă din acest punct de vedere.

24

EXEMPLE ILUSTRATIVE 1. Se consideră următoarea situaţie conform tabelului de mai jos: Evoluţia în dinamică a indicatorilor valorici

lei Nr. crt.

Indicatori Per. preced.

0 1 1 Ca 2 Qf 3 Qe 4 VA Observaţie: În cazul variaţiei de preţuri, conform relaţiei:

2 15000 16200 17000 8160

Per. curentă prevăzut realizat 3 4 15750 15824 16928 17172 17680 18008 8552 8568

3/2 5 105,00 104,49 104,00 104,80

Indici(%) 4/2 6 105,49 106,00 105,92 105,00

4/3 7 100,46 101,44 101,85 100,18

comparabilitatea datelor se va realiza cu ajutorul indicelui preţurilor, calculat

Ip =

∑q p ∑q p 1

1

1

0

x 100

Analizând datele din tabelul nr.1 se poate concluziona: faţă de realizările perioadei precedente, unitatea economică şi-a propus o creştere a tuturor indicatorilor, fapt ce în contextul evoluţiei normale a preţurilor presupune dezvoltarea activităţii de producţie şi comercializare avându-se în vedere: ™ Reducerea producţiei stocate şi diminuarea imobilizărilor în producţia neterminată precum şi a consumurilor interne; ™ Scăderea ponderii cu cheltuieli materiale şi a serviciilor prestate de terţi. 2. din analiza indicatorilor se constată nerealizarea în totalitate a obiectivelor prevăzute, adică unitatea economică a mobilizat rezerve peste cele prevăzute în programul de fabricaţie. 3. deşi s-a prevăzut o reducere a stocurilor de produse finite, acestea totuşi au crescut, adică s-a fabricat fără asigurarea desfacerii. În ceea ce priveşte analiza indicatorilor valorici pe baza indicilor se observă, conform datelor din tabelul nr. 1, că deşi s-a previzionat o creştere a cifrei de afaceri într-un ritm superior producţiei fabricate (105% > 104,49%) , efectiv, producţia fabricată a devansat în dinamică cifra de afaceri (106%>105,49%) rezultând o creştere a stocurilor de produse finite. Producţia exerciţiului a devansat ca ritm producţia fabricată, deci au crescut consumurile interne şi stocurile de producţie neterminată (101,85% >101,44%). Ritmul de creştere previzionat pentru valoarea adăugată a fost inferior celui previzionat pentru producţia exerciţiului (104,8%>104%) probabil datorită anticipării unor consumuri materiale mai mari. 1.

2. Se presupune că o firmă are ca obiect de activitate producţia de lapte şi produse lactate. Se cere să se determine gradul de realizare a programului de fabricaţie şi să se interpreteze rezultatele obţinute. Tabel nr. 2 Prod. Structura Δg Abateri Nr Den. Val. producţiei iq (%) recalc producţiei crt produs negative Prev Real Prev. Real 1 lapte 3840 4032 105,0 3840 32,0 32,0 2 iaurt 3000 2520 84,0 -480 2520 25,0 20,0 5,0 3 unt 2760 4158 150,7 2760 23,0 33,0 4 brânză 2400 1890 78,8 -510 1890 20,0 15,0 5,0 TOTAL 12000 12600 105 -990 11010 100 100 10,0 Observaţii:

Prod .realiz. • 100 Prod.prev.

1.

Iq =

2.

Producţia recalculată = valoarea cea mai mică dintre val producţiei prevăzute şi valoarea producţiei realizate. 25

∑ q • p = 11.010 = 0,9175 sau 91,75% ∑ q • p 12.000 ∑ g • i + ∑ g = (25 • 84) + (20 • 78,8) + 32 + 23 = b) Ks = a)

Ks =

min

0

0

, 0

c)

0

q

,, 0

100 2 100 2 100 100 2100 + 1575 55 + = 0,3675+0,55 = 0,9175 sau 91,75% = 10.000 100 ∑ (Δqp ) = 1 - − 990 = 0,9175 sau 91,75%. Ks = 1 − 12.000 ∑ q0p0

CONCLUZII: În urma analizei datelor din tabel nr.4 se constată că deşi programul de producţie a fost realizat şi depăşit pe total, pe sortimente (105%), proporţia de realizare a fost de 91,75%,fapt ce semnifică faptul că în cazul inexistenţei stocurilor, unitatea economică nu-şi poate onora o parte din obligaţiile contractuale faţă de beneficiari. Interpretarea rezultatelor se face diferit. Astfel, cu cât abaterile sunt mai mici cu atât se poate aprecia corectitudinea previziunilor efectuată de unitatea economică. Însă, dacă abaterile la unele sortimente sunt mari, atunci trebuie subliniat faptul că societatea analizată nu se află în programul de producţie stabilit. La nivelul unui an (exerciţiu financiar) programul de fabricaţie trebuie adaptat permanent solicitărilor. Pentru a delimita aceste aspecte, analiza este completată cu determinarea coeficientului de nomenclatură conform relaţiei Kn = 1 -

n , unde: N

n= numărul de produse la care nu s-a realizat programul de producţie; N = numărul total al produselor din programul de producţie. În exemplul de mai sus, Kn = 1-

2 = 0,5 sau 50% 4

Conform datelor coeficientul de nomenclatură determinat arată că producţia nu a fost realizată la 50% din produse, fapt ce impune analiza detaliată a sortimentelor din nomenclator şi luarea măsurilor adecvate menite să regleze activitatea respectivă. În acest caz se poate concluziona că programul de fabricaţie nu s-a îndeplinit la cel puţin un sortiment, iar proporţiile de realizare diferă de la un sortiment la altul. 3. Se consideră următoarele date conform tabelului de mai jos: Tabel nr. 3 lei Nr. crt.

Indicatori

Anul 3 2343 135,8

1 2 4 5 CA 1725 1993 2762 2900 Ritm de creştere cu 115,5 160,1 168,1 baza fixă 3 Ritm de creştere cu 115,5 117,6 117,9 105,0 baza în lanţ Se constată o creştere absolută a cifrei de afaceri în anul 5 faţă de anul 1 de la 1725 lei la 2900 lei, cu 1 2

1175 lei. Dacă se face abstracţie de rata inflaţiei, se poate concluziona că firma a reuşit să realizeze o cifră de afaceri în creştere de la an la an.

26

RECOMANDĂRI BIBLIOGRAFICE 1. Gheorghiu Al., Analiza economico-financiară la nivel microeconomic, Ed. Economică, Bucureşti, 2004, p. 34-60 2. Hornet (Sirbu) C., Analiza economico-financiară, Ed. Didactică şi Pedagogică, RA, Bucureşti, 2004, p. 35-69 3. Işfănescu A., Robu V., Hristea A., Vasilescu C., Analiză economico-financiară, Ed. ASE, Bucureşti, 2002, p. 33-68 4. Niculescu M., Diagnostic financiar, vol. 2, Ed. Economică, Bucureşti, 2005, p. 67-172 5. Petrescu S., Diagnostic economic-financiar, Ed. Sedcom Libris, Iasi, 2004, p. 22-65 6. Robu V., Georgescu N., Analiza economico-financiară, Ed. ASE, Bucureşti, 2001, p. 39-87 7. Sirbu C., Analiza economico-financiară, EDP, Bucureşti, 2008, p. 31-56

TESTE DE AUTOEVALUARE 1. Coeficientul mediu de sortiment are ca principiu de bază: a) compensarea unor nerealizări la unele sortimente cu depăşirile realizate la alte sortimente; b) necompensarea unor nerealizări la unele sortimente cu depăşirile realizate la alte sortimente; c) realizarea programului de fabricaţie atât pe total cât şi pe sortimente; d) realizarea şi depăşirea programului de fabricaţie la toate sortimentele; e) nerealizarea programului de fabricaţie la unele sortimente. 2. Cifra de afaceri se calculează prin însumarea: a) Veniturilor din activitatea de exploatare, financiară şi extraordinară; b) Tuturor veniturilor obţinute de o firmă; c) Veniturilor obţinute din livrările de bunuri, executarea de lucrări şi prestarea de servicii, mai puţin rabaturile şi risturnurile; d) Veniturilor din activitatea de exploatare şi financiară; e) Cifrei de afaceri minime şi a cifrei de afaceri medii. 3. Cifra de afaceri recalculată se determină astfel : a)

CA = ∑ q × p ;

b)

CA = ∑ g × p ;

c)

CA = q1 × p 0 ;

d) e)

CA = ∑ q1 × p 0 ;

CA = ∑ q 0 × p1 .

4. Influenţa structurii producţiei asupra variaţiei producţiei fizice se calculează astfel: a) ΔQf(q) = Σq1p0 - Σq1p1; b) ΔQf(q) = Σq0p0 - Σq1p0; c) ΔQf(q) = Σq1p1 - Σq1p0; d) ΔQf(q) = Σq1p0 - Σq1p0; e) ΔQf(q) = Σq1p0 - Σq0p0;. 5. Rata valorii adăugate calculată conform formulei de mai jos exprimă:

RVA =

VA *100 Qe

a) nivelul de activitate realizat de o firmă; b) capacitatea unei firme de a genera un plus de valoare pe seama activităţii productive pe care o desfăşoară; c) capacitatea unei firme de a-şi onora obligaţiile faţă de terţi; d) nivelul de profitabilitate al unei firme; e) modul de distribuţie a valorii adăugate. 27

6. Analiza dinamicii activităţii de producţie şi comercializare, urmăreşte în principal: a) obiectivele stabilite în raport cu realizările perioadei curente; b) gradul de nerealizare a obiectivelor; c) gradul de realizare a obiectivelor; d) obiectivele stabilite în raport cu realizările perioadei precedente; e) cauzele care determină abaterile pozitive. 7. Corelaţiile ce trebuie să existe între indicatorii valorici ca fiind situaţii normale sunt următoarele: a) ICA ≥ IQf ; IQf < IQe ; IVA > IQe ; b) ICA ≤ IQf ; IQf > IQe ; IVA > IQe ; c) ICA > IQf ; IQf > IQe ; IVA > IQe ; d) ICA ≥ IQf ; IQf ≥ IQe ; IVA ≥IQe ; e) ICA ≥ IQf ; IQf > IQe ; IVA < IQe .

TEME DE CONTROL 1. Pe baza indicatorilor: lei Nr. 1 2 3 a)

INDICATORI Numărul mediu de salariaţi Producţia fabricată Cifra de afaceri

P0 450 30.000 52.000

Utilizând modelul de analiză factorială CA = N s •

P1 425 38.000 55.000

Qf CA , să se efectueze şi să se • N s Qf

interpreteze analiza factorială. 2. Se cunosc următoarele date privind analiza factorială a valorii adăugate: Nr.crt. 1 2 3 4 5

Indicatori

( )

Nr. mediu de salariaţi Ns Fond total de timp de muncă(T)

()

Nr. mediu ore salariat t

( )

Productivitate medie orară Wh Valoare medie adăugată la 1 leu producţie a exerciţiului va

Utilizând modelul de analiză factorială analiza factorială.: Nr. crt.

Prevăzut (0) 250

Realizat(1) 248

454.533 1.818

448.562 1.809

2.500

2.725

0.440

0.450

VA = N s • t • W h • va ă se efectueze şi să se interpreteze

3. Se cunosc următoarele date privind analiza producţiei fizice, conform tabelului : Denumire Valoare iq (%) Abateri produs negative producţie (sortiment) Prevăzut Realizat(1) (0) 1 A 1.280 1.344 * 2 B 1.000 840 * 3 C 920 1.386 * 4 D 800 630 * Calculaţi coeficientul mediu de sortiment.

28

Producţie recalculată în limite prevăzute * * * *

MODULUL 3 ANALIZA CHELTUIELILOR ÎNTREPRINDERII Obiectivele specifice modulului: ¾ Introducerea noţiunilor de analiză a cheltuielilor pe tipuri de cheltuieli; ¾ Studiul analizei cheltuelilor în concordanţă cu veniturile. ¾ Studiul indicatorilor specifici cheltuielilor aferente veniturilor. ¾ Determinarea corelaţiilor între eficienţa cheltuielilor şi productivitatea muncii. Rezultatele aşteptate: ¾ Înţelegerea noţiunilor de bază ale teoriei analizei cheltuielilor; ¾ Determinarea şi interpretarea corectă a indicatorilor specifici analizeo cheltuielilor, ¾ Corelarea analizei cheltuielilor cu cea a veniturilor; Competenţe dobandite ca urmare a parcurgerii modulului: ¾ Deprinderea folosirii metodelor şi tehnicilor de analiză a cheltuielilor. ¾ Folosirea corectă a modelelor de analiză factorială. ¾ Evaluarea unei firme din punct de vedere a eficienţei cheltuielilor aferente veniturilor. Timpul mediu necesar pentru asimilarea modulului : 4 ore

LECŢIA 1 TIPOLOGIA CHELTUIELILOR Desfăşurarea oricărei activităţi economice este condiţionată de un consum de resurse, indiferent de natura acestora (materiale, umane sau financiare). În baza acestora se obţin valorile materiale. Potrivit Legii Contabilităţii nr. 82/1991, completată şi modificată, cheltuielile reprezintă sume sau valori plătite sau de plătit pentru consumurile, lucrările executate şi serviciile prestate de terţi, remunerarea personalului, executarea unor obligaţii legale sau contractuale de către unitatea patrimonială, constituirea amortizărilor şi provizioanelor, consumuri excepţionale. Cheltuielile, în contabilitatea financiară sunt structurate astfel: A. cheltuieli de exploatare; B. cheltuieli financiare; C. cheltuieli extraordinare; D. cheltuieli cu amortizările şi provizioanele; E. cheltuieli cu impozitul pe profit şi alte impozite. Trebuie avută însă în vedere atunci când se realizează analiza economico-financiară a cheltuielilor şi de corelaţia între acestea şi venituri, prin aceea că realizarea unui venit presupune efectuarea unei cheltuieli sau invers. Excepţii de la această regulă se întâlnesc în cazul cheltuielilor financiare şi extraordinare. Veniturile reprezintă sumele sau valorile încasate sau de încasat în cursul exerciţiului. Acestea se pot clasifica astfel: A. venituri din exploatare; B. venituri financiare; C. venituri extraordinare; D. venituri din provizioane.

29

LECŢIA 2 ANALIZA CHELTUIELILOR AFERENTE VENITURILOR TOTALE ALE FIRMEI Orice analiză a cheltuielilor, pe total sau pe categorii de activităţi, nu se efectuează prin sine însăşi, ci în strânsă corelare cu categoriile de venituri la a căror realizare concură 21 . Analiza cheltuielilor aferente veniturilor totale urmăreşte evoluţia lor precum şi factorii care o determină în scopul depistării căilor de diminuare a cheltuielilor şi sporirii rentabilităţii unităţii economice. Indicatorul care se utilizează pentru analiza acestora este „rata de eficienţă a cheltuielilor totale” acesta calculându-se astfel 22 : C=

∑ Ch ∑V

i

x 1000 =

i

∑g

• ci , unde: 100 i

Chi = suma cheltuielilor pe cele trei grupări (exploatare, financiare, extraordinare); Vi = suma veniturilor pe grupările similare cheltuielilor; gi = structura veniturilor pe categorii; ci = cheltuieli la 1000 lei venituri pe categorii. Reducerea nivelului acestei rate semnifică faptul că a avut loc o creştere a eficienţei cu care au fost consumate resursele materiale, umane şi financiare ale întreprinderii. Faţă de o bază de referinţă, modificarea cheltuielilor la 1000 lei venituri se datorează următorilor factori: - structura veniturilor pe categorii ( g i ) - cheltuieli la 1000 lei venituri pe categorii( ci ). În scopul separării celor două influenţe este necesar să se recalculeze cheltuielile la 1000 lei venituri în funcţie de structura nivelului comparat şi a ratelor pe categorii de venituri din baza de referinţă.

LECŢIA 3 ANALIZA CHELTUIELILOR DE EXPLOATARE Cheltuielile de exploatare deţin ponderea cea mai mare în totalul cheltuielilor unei firme. Ele cuprind următoarele elemente conform Legii contabilităţii 23 : ƒ cheltuieli privind consumurile de materii prime, materiale, combustibili, energie şi alte elemente; ƒ cheltuieli cu impozitele şi taxele suportate de firmă; ƒ cheltuieli cu lucrările şi serviciile prestate de terţi, chirii, locaţii de gestiune, etc; ƒ cheltuieli cu personalul; ƒ alte cheltuieli de exploatare. Pentru dimensionarea şi urmărirea evoluţiei cheltuielilor de exploatare se foloseşte indicatorul „cheltuieli la 1000 lei venituri din exploatare”, care se calculează conform următoarelor formule: Ch expli • 1000 sau a) R ce = Vexpl i b) R ce

gi ri1000

21

∑ ∑ g =∑

• ri1000 , unde: 100 i

Chexpl i

= structura veniturilor din exploatare; = ratele de eficienţă ale cheltuielilor de exploatare; = cheltuieli de exploatare pe tipuri;

Vexpli

= venituri din exploatare pe tipuri.

Robu V, Georgescu N, op.cit., p. 215 Mărgulescu D., Vâlceanu Gh., Cişmaşu I., Şerban C., op.cit., p. 124 23 Dalotă M., Dalotă S., op.cit., p. 95 30 22

gi =

Vexp l i

∑V

• 100 şi ri1000 =

exp l i

Ch exp l i Vexp l i

• 1000

Utilizarea modelelor de mai sus permite atât analiza în dinamică precum şi din punct de vedere structural a acestora. În dinamică, analiza nivelului ratei de eficienţă a cheltuielilor de exploatare vizează în principal, evidenţierea modificărilor intervenite de la o perioadă la alta, pe total, dar şi pe categorii de cheltuieli, ceea ce permite identificarea acelor categorii de cheltuieli care influenţează nefavorabil asupra acesteia 24 . Din punct de vedere structural, se poate aprecia ponderea deţinută de fiecare tip de cheltuială de exploatare în total cheltuieli de exploatare. Analiza factorială a cheltuielilor la 1000 lei venituri din exploatare se face având în vedere influenţa următoarelor elemente: - structura veniturilor din exploatare pe tipuri de activităţi (gi); - rata de eficienţă a cheltuielilor de exploatare la 1000 lei venituri pe tipuri de activităţi 1000

( ri

).

LECŢIA 4 ANALIZA CHELTUIELILOR LA 1000 LEI CIFRĂ DE AFACERI Cifra de afaceri se calculează prin însumarea veniturilor rezultate din livrările (vânzările) de bunuri, executarea de lucrări şi prestarea de servicii, mai puţin rabaturile, remizele şi alte reduceri comerciale acordate clienţilor. Indicatorul „cheltuieli la 1000 lei cifră de afaceri” reprezintă componenta principală a cheltuielilor la 1000 lei venituri din exploatare şi se determină conform modelelor: a) Ch* =

∑q •c ∑q • p i

i

i

i

• 1000, în care:

q - cantitatea vândută; c - costul produselor sau bunurilor p - preţul mediu de vânzare (exclusiv TVA ) sau *

b) Ch

∑g =

1000

i

• ci

100

, în care:

gi = structura producţiei vândute stabilită valoric(

q• p ); ∑q • p

1000

ci

= nivelul cheltuielilor la 1000 lei CA pe produse. Factorii care influenţează „cheltuielile la 1000 lei cifră de afaceri” sunt următorii: 1. structura producţiei (gi); 2. preţul mediu de vânzare (p); 3. costul produselor(c).

LECŢIA 5 ANALIZA CHELTUIELILOR FIXE Pasul 1 – Noţiuni introductive Cheltuielile fixe reprezintă cheltuielile care nu sunt în dependenţă proporţională sau neproporţională cu producţia sau vânzările şi care în anumite limite rămân fixe sau independente, ca de exemplu: cheltuielile cu amortizarea, cheltuielile generale de administraţie etc. Aceste cheltuieli sunt ocazionate de simpla existenţă a unei firme, ele fiind inevitabile chiar şi atunci când producţia este oprită temporar. În general, aceste cheltuieli sunt determinate de capacitatea de producţie a întreprinderii, iar structura lor diferă de la o întreprindere la alta în funcţie de factorii care-i determină capacitatea şi respectiv apartenenţa la o anumită ramură cu activitate industrială 25 . 24

Robu V., Georgescu N., op.cit., p. 196 31

Analiza cheltuielilor fixe nu este un scop în sine, ci vizează creşterea eficienţei acestora. Problemele principale ale analizei cheltuielilor fixe sunt următoarele: a. analiza dinamicii şi structurii cheltuielilor fixe; b. analiza factorială a cheltuielilor fixe; Pasul 2 – Analiza dinamicii şi structurii cheltuielilor fixe Analiza dinamicii şi structurii cheltuielilor fixe este necesară pentru cunoaşterea evoluţiei în raport cu cifra de afaceri sau cu producţia fabricată. Structura de exploatare se analizează pe categorii de cheltuieli fixe, pe spaţii de localizare, pe funcţiuni, etc. Cerinţele de bază pentru ca aceste cheltuieli să fie eficiente sunt: IVexpl > ICF respectiv ICA > ICF’, unde: IVexpl = indicele veniturilor din exploatare; = indicele cheltuielilor fixe; ICF ICA = indicele cifrei de afaceri; ICF’ = indicele sumei cheltuielilor fixe aferente cifrei de afaceri. Pasul 3 – Analiza factorială a cheltuielilor fixe Modelele utilizate în analiza factorială sunt următoarele: a) Cf =

F CA

F • 1000 , unde. CA

= suma absolută a cheltuielilor fixe q i • pi = cifra de afaceri =

∑

sau b) Cf = Vexp l

F Vexp l

• 1000 , unde:

= venituri din exploatare = T • wh

LECŢIA 6 ANALIZA CHELTUIELILOR VARIABILE Pasul 1 – Noţiuni introductive Cheltuielile variabile reprezintă cheltuielile dependente de volumul de activitate a unităţii economice. În categoria acestora se includ: - cheltuieli cu materii prime şi materiale directe; - cheltuieli cu manopera directă; - alte categorii de cheltuieli care variază relativ proporţional cu volumul de activitate. Analiza cheltuielilor variabile presupune abordarea următoarelor aspecte, acestea fiind considerate cele mai importante: a. analiza dinamicii şi structurii cheltuielilor variabile; b. analiza factorială a cheltuielilor variabile. Pasul 2 – Analiza dinamicii şi structurii cheltuielilor variabile Structura de exploatare se analizează pe categorii de cheltuieli variabile, pe spaţii de localizare, pe funcţiuni, etc. Cerinţele de bază pentru ca aceste cheltuieli să fie eficiente sunt: IVexpl > ICV respectiv ICA > ICV’, unde: = indicele veniturilor din exploatare; IVexpl ICV = indicele cheltuielilor variabile; = indicele cifrei de afaceri; ICA ICV’ = indicele sumei cheltuielilor variabile aferente cifrei de afaceri. Pasul 3 – Analiza factorială a cheltuielilor variabile Analiza factorială a cheltuielilor variabile are ca obiect următoarele: a) nivelul cheltuielilor variabile la 1000 lei venituri din exploatare; b) nivelul cheltuielilor variabile la 1000 lei CA; 25

ibidem, p. 207 32

c) suma absolută a cheltuielilor variabile aferente producţiei. Modelele care se utilizează sunt următoarele: a) Cve1000 =

C ve • 1000 Vexpl

∑g

i

• C vi

100

, unde:

Cve Vexpl gi Cvi

= cheltuieli variabile aferente exploatării; = venituri din exploatare; = structura veniturilor; = cheltuieli variabile la 1000 lei venituri din exploatare. q • cv C b) Cv1000 = v • 1000 = • 1000 , unde: CA q•p

cv =

cheltuieli variabile unitare. c) CV = ∑ q• cv. unde cheltuieli variabile totale

CV =

∑ ∑

LECŢIA 7 ANALIZA CHELTUIELILOR PE TIPURI DE CHELTUIELI Indiferent de tipul de cheltuială analizat, analiza economico-financiară va avea în vedere următoarele: - analiza în dinamică; - analiza structurală; - analiza factorială. Pasul 1 – Analiza cheltuielilor materiale Cheltuielile materiale joacă un rol determinant în procesul de producţie deoarece ele constituie “substanţa principală” a produsului finit. Acestea, în funcţie de profilul întreprinderii au, de regulă, o pondere însemnată în totalul cheltuielilor de exploatare. Cheltuielile materiale sunt formate din cheltuieli cu materii prime şi materiale consumabile, cheltuieli cu energia electrică şi apă, amortizarea mijloacelor fixe şi alte cheltuieli materiale. În analiza diagnostic, cheltuielile materiale se examinează atât pe total, cât şi pe grupări (variabile şi fixe) sau pe cheltuieli componente (materii prime, materiale, energie şi apă, amortizări şi provizioane) 26 . Analiza acestora vizează relevarea tendinţei de scădere a acestora ca efect al progresului tehnic, materializat în scăderea consumurilor fizice, utilizarea, acolo unde este posibil, a înlocuitorilor mai ieftini dar fiabili, în scopul creşterii competitivităţii produselor şi pe această cale a eficienţei întregii activităţi a întreprinderii 27 . Scopul oricărui agent economic este de a economisi resursele materiale, acest lucru reprezentând un imperativ major al politicii privind gestionarea eficientă a resurselor, indiferent de natura acestora. În totalul cheltuielilor materiale, ponderea hotărâtoare o deţin cheltuielile cu materiile prime şi materialele, domenii în care, dat fiind caracterul lor, pot fi întreprinse multiple măsuri privind economisirea consumului de resurse, ca premisă a creşterii eficienţei activităţii întreprinderii. Analiza cheltuielilor cu materialele se efectuează cu ajutorul indicatorului sintetic „cheltuieli cu materialele la 1000 lei cifră de afaceri” sau „cheltuieli cu materialele la 1000 lei venituri din exploatare”. Modelele de analiză sun următoarele:

∑ q • cm • 1000 sau ∑q • p q • cm =∑ • 1000 , unde:

Cm1000 = Cm1000

Vexpl

cm = cheltuielile cu materialele pe unitatea de produs; q = producţia vândută; p = preţul mediu de aprovizionare; Vexpl = venituri din exploatare. Factorii care influenţează nivelul cheltuielilor cu materialele la 1000 lei cifră de afaceri sunt: 26 27

Mărgulescu D., Vâlceanu Gh., Cişmaşu I., Şerban C., op.cit., p. 171 Robu V., Georgescu N., op.cit., p. 225 33

q cv p

= = =

structura producţiei vândute; cheltuielile materiale unitare; preţul mediu de aprovizionare.

Pasul 2 – Analiza cheltuielilor cu amortizarea imobilizărilor Amortizarea este expresia valorică a uzurii fizice a mijloacelor fixe, inclusă în costul produselor. Deoarece cheltuielile cu amortizarea fac parte din categoria cheltuielilor fixe, având caracter convenţional constant şi luând în considerare faptul că într-o întreprindere ansamblul mijloacelor fixe concură la realizarea performanţelor economico-financiare rezultă că analiza cheltuielilor cu amortizarea se justifică a fi efectuată ca nivel la 1000 lei venituri din exploatare, producţie a exerciţiului sau cifră de afaceri 28 . Indicatorii pe baza cărora se realizează analiza economico-financiară a cheltuielilor cu amortizarea mijloacelor fixe sunt următorii: 1) Cheltuieli cu amortizarea la 1000 lei venituri din exploatare:

Ca 1000 =

A Vma • c • 1000 = • 1000 T • wh Vexpl.

Factorii care influenţează cheltuielile cu amortizarea la 1000 lei venituri din exploatare sunt: - valoarea medie anuală a mijloacelor fixe (Vma): - cota medie de amortizare ( c ); - timpul total de muncă (T); - productivitatea medie orară ( w h ); Utilizarea completă a timpului de muncă şi creşterea productivităţii medii orare conduc la creşterea veniturilor din exploatare, constituind astfel premisa reducerii nivelului mediu al cheltuielilor la 1000 lei venituri din exploatare. 2) Cheltuieli cu amortizarea la 1000 lei cifră de afaceri:

Ca 1000 =

A Vma • c • 1000 = • 1000 CA ∑q • p

Sistemul de factori care influenţează asupra fenomenului analizat, se prezintă astfel: - valoarea medie anuală a mijloacelor fixe (Vma): - cota medie de amortizare ( c ); - structura producţiei vândute (q); - preţul mediu de vânzare (p). Pasul 3 – Analiza cheltuielilor cu salariile Analiza cheltuielilor cu salariile presupune analiza dinamicii, structurii şi a tendinţelor acestora. Cheltuielile cu salariile cuprind cheltuielile cu remuneraţia personalului precum şi cheltuielile privind asigurările şi protecţia socială. Problemele cele mai semnificative abordate în analiza cheltuielilor salariale sunt 29 : - caracterizarea situaţiei generale a cheltuielilor fondului de salarii; - analiza factorială a cheltuielilor cu salariile; - analiza corelaţiei dintre dinamica salariului mediu şi a productivităţii muncii. Analiza în dinamică a cheltuielilor cu salariile, permite evidenţierea evoluţiei în timp a acestora sub impactul creşterii volumului de activitate şi a salariului mediu tarifar pe unitatea de timp de muncă. Caracterizarea situaţiei generale a cheltuielilor cu salariile se poate face în mărimi absolute şi/sau în mărimi relative. Analiza factorială a cheltuielilor cu salariile se poate face pe baza următorilor indicatori: a) cheltuieli cu salariile la 1000 lei venituri din exploatare; b) cheltuieli cu salariile la 1000 lei cifră de afaceri; c) cheltuieli cu salariile la 1000 lei valoare adăugată; d) suma absolută a cheltuielilor cu salariile. Modelele de analiză factorială sunt următoarele: a) pentru cheltuieli cu salariile la 1000 lei venituri din exploatare: 1.

28 29

Cs 1000 =

⎛ Ns Cs ⎞ Cs ⎟ • 1000 , unde: • 1000 = ⎜ • ⎜V ⎟ Vexpl N s ⎝ expl ⎠

ibidem, p. 235 Dalotă M., Dalotă S., op.cit., p. 110 34

Ns = numărul mediu de salariaţi; Vexpl.= venituri din exploatare; Cs = cheltuieli cu salariile (exclusiv protecţia socială). b) pentru cheltuieli cu salariile la 1000 lei cifră de afaceri: Cs 1000 =

c)

⎛ Ns Cs ⎞ Cs • 1000 = ⎜⎜ • ⎟⎟ • 1000 , unde: CA ⎝ CA Ns ⎠

Ns = numărul mediu de salariaţi; CA = cifra de afaceri; Cs = cheltuieli cu salariile (exclusiv protecţia socială). pentru cheltuieli cu salariile la 1000 lei valoare adăugată: Cs 1000 =

⎛ Ns Cs ⎞ Cs • 1000 = ⎜⎜ • ⎟⎟ • 1000 , unde: VA ⎝ VA Ns ⎠

Ns

= numărul mediu de salariaţi; VA = valoarea adăugată; Cs = cheltuieli cu salariile (exclusiv protecţia socială). d) pentru suma absolută a cheltuielilor cu salariile:

Cs 1000 = Ns •

T Cs • , unde: Ns T

T = numărul mediu de ore lucrate de un salariat într-un an; Ns Cs = salariul mediu orar ( csh ). T Analiza corelaţiei dintre creşterea productivităţii muncii şi cea a salariului mediu, constituie o parte integrantă a politicii salariale a întreprinderii. Devansarea creşterii salariului mediu de către productivitatea medie a muncii, conduce la realizarea de economii privind cheltuielile cu salariile, reflectându-se pozitiv în nivelul acestor cheltuieli la 1000 lei cifră de afaceri şi implicit în creşterea ratei de eficienţă a cheltuielilor totale 30 . Teoria şi practica economică recomandă pentru caracterizarea situaţiei corelaţiei dintre dinamica productivităţii şi a salariului mediu, coeficientul corelaţiei (Kr), exprimat prin relaţiile 31 :

Is − 100 sau Iw − 100 Is Kr = Iw

Kr =

Prima formulă se aplică de regulă când ambii indici sunt mai mari ca 100. Corelaţia este respectată dacă Kr < 1. Necesitatea respectării corelaţiei decurge din aceea că la creşterea productivităţii muncii concură şi ceilalţi factori ai producţiei.

30 31

Robu V., Georgescu N., op.cit., p. 255 Işfănescu A., Robu V., Hristea A., Vasilescu C., op.cit., p. 119 35

LECŢIA 8 ANALIZA CHELTUIELILOR CU DOBÂNZILE Dobânzile intră în categoria cheltuielilor financiare şi, de regulă, nu se includ în costul producţiei. Ele reprezintă costuri ale capitalului împrumutat, iar eficienţa lor prezintă importanţă în analiza economică. În analiza cheltuielilor cu dobânzile se urmăreşte evoluţia acestora comparativ cu perioada precedentă, precum şi faţă de prevederi, explicându-se modificarea lor prin prisma factorilor care le determină. Eficienţa cheltuielilor cu dobânzile poate fi analizată pe baza următoarelor modele 32 :

Sd • 1000 ; CA ⎛ Cr Sd ⎞ 1000 b) Cd =⎜ • ⎟ • 1000 ; ⎝ CA Cr ⎠ ⎛ AC Cr Sd ⎞ 1000 c) Cd = ⎜⎜ • • ⎟⎟ • 1000 . ⎝ CA AC Cr ⎠ a)

în care:

Cd1000 =

Cd1000 = cheltuielile cu dobânzile la 1000 lei cifră de afaceri; Sd = suma cheltuielilor cu dobânzile; AC = soldul mediu al activelor circulante; K = cota de participare a creditului la acoperirea activelor circulante;

K=

Cr • 100 AC

Cr = soldul mediu al creditelor pe termen scurt; Pd = procentul mediu de dobândă;

Pd =

Sd • 100 Cr

Condiţia de bază a reducerii cheltuielilor cu dobânzile la 1000 lei cifră de afaceri este ca indicele sumei cheltuielilor cu dobânzile să fie inferior indicelui cifrei de afaceri (Isd < ICA).

REZUMAT Problemele de bază ale analizei cheltuielilor sunt: - analiza nivelului cheltuielilor la 1000 lei venituri totale; - analiza cheltuielilor de exploatare; - analiza nivelului cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri; - analiza diagnostic a cheltuielilor fixe; - analiza diagnostic a cheltuielilor variabile; - analiza cheltuielilor pe tipuri de cheltuieli. Indicatorul care se utilizează pentru analiza cheltuielilor la 1000 lei venituri este „rata de eficienţă a cheltuielilor totale” acesta calculându-se astfel: C=

∑ Ch ∑V

i

x 1000 =

i

∑g

• ci 100 i

Pentru dimensionarea şi urmărirea evoluţiei cheltuielilor de exploatare se foloseşte indicatorul „cheltuieli la 1000 lei venituri din exploatare”, care se calculează conform următoarelor formule: Ch expl i a) R ce = • 1000 Vexpl i b)

32

R ce

∑ ∑ g =∑

• ri1000 100

Robu V., Georgescu N., op.cit., p. 263 36

i

Utilizarea modelelor de mai sus permite atât analiza în dinamică precum şi din punct de vedere structural a acestora. Indicatorul „cheltuieli la 1000 lei cifră de afaceri” reprezintă componenta principală a cheltuielilor la 1000 lei venituri din exploatare şi se determină conform modelelor: a) Ch* =

sau *

b) Ch

∑q •c ∑q • p

∑g =

i

i

i

i

• 1000

1000

i

• ci

100

Analiza cheltuielilor fixe nu este un scop în sine, ci vizează creşterea eficienţei acestora. Problemele principale ale analizei cheltuielilor fixe sunt următoarele: a. analiza dinamicii şi structurii cheltuielilor fixe; b. analiza factorială a cheltuielilor fixe; Cerinţele de bază pentru ca cheltuielile fixe să fie eficiente sunt: IVexpl > ICF respectiv ICA > ICF’ Analiza factorială a cheltuielilor fixe se face utilizând următoarele modele: a) Cf =

F • 1000 CA

sau F b) Cf = • 1000 Vexp l Analiza cheltuielilor variabile presupune abordarea următoarelor aspecte, acestea fiind considerate cele mai importante: a. analiza dinamicii şi structurii cheltuielilor variabile; b. analiza factorială a cheltuielilor variabile. Cerinţele de bază pentru ca aceste cheltuieli să fie eficiente sunt: IVexpl > ICV respectiv ICA > ICV’ Analiza factorială a cheltuielilor variabile are ca obiect următoarele: a) nivelul cheltuielilor variabile la 1000 lei venituri din exploatare; b) nivelul cheltuielilor variabile la 1000 lei CA; c) suma absolută a cheltuielilor variabile aferente producţiei. Modelele care se utilizează sunt următoarele: a) Cve1000 = b) Cv1000 =

C ve • 1000 Vexpl

Cv • 1000 = CA

∑g

i

• C vi

100

∑ q • cv • 1000 ∑q • p

Analiza cheltuielilor cu materialele se efectuează cu ajutorul indicatorului sintetic „cheltuieli cu materialele la 1000 lei cifră de afaceri” sau „cheltuieli cu materialele la 1000 lei venituri din exploatare”. Modelele de analiză sunt următoarele:

∑ q • cm • 1000 ∑q • p q • cm =∑ • 1000

Cm1000 = Cm1000

Vexpl

Indicatorii pe baza cărora se realizează analiza economico-financiară a cheltuielilor cu amortizarea mijloacelor fixe sunt următorii: 1) Cheltuieli cu amortizarea la 1000 lei venituri din exploatare:

Ca 1000 = 2)

A Vma • c • 1000 = • 1000 T • wh Vexpl.

Cheltuieli cu amortizarea la 1000 lei cifră de afaceri:

Ca 1000 =

A Vma • c • 1000 = • 1000 CA ∑q • p 37

Analiza cheltuielilor cu salariile presupune analiza dinamicii, structurii şi a tendinţelor acestora. Problemele cele mai semnificative abordate în analiza cheltuielilor salariale sunt: - caracterizarea situaţiei generale a cheltuielilor fondului de salarii; - analiza factorială a cheltuielilor cu salariile; - analiza corelaţiei dintre dinamica salariului mediu şi a productivităţii muncii. Analiza factorială a cheltuielilor cu salariile se poate face pe baza următorilor indicatori: a) cheltuieli cu salariile la 1000 lei venituri din exploatare; b) cheltuieli cu salariile la 1000 lei cifră de afaceri; c) cheltuieli cu salariile la 1000 lei valoare adăugată; d) suma absolută a cheltuielilor cu salariile. Modelele de analiză factorială sunt următoarele: a) pentru cheltuieli cu salariile la 1000 lei venituri din exploatare:

Cs 1000 =

⎛ Ns Cs ⎞ Cs ⎟ • 1000 • 1000 = ⎜ • ⎟ ⎜V Vexpl N s ⎠ ⎝ expl

b) pentru cheltuieli cu salariile la 1000 lei cifră de afaceri:

Cs 1000 = c)

⎛ Ns Cs ⎞ Cs • 1000 = ⎜⎜ • ⎟⎟ • 1000 CA ⎝ CA Ns ⎠

pentru cheltuieli cu salariile la 1000 lei valoare adăugată:

Cs 1000 =

⎛ Ns Cs ⎞ Cs • 1000 = ⎜⎜ • ⎟⎟ • 1000 VA ⎝ VA Ns ⎠

d) pentru suma absolută a cheltuielilor cu salariile:

Cs 1000 = Ns •

T Cs • Ns T

Teoria şi practica economică recomandă pentru caracterizarea situaţiei corelaţiei dintre dinamica productivităţii şi a salariului mediu, coeficientul corelaţiei (Kr), exprimat prin relaţiile:

Is − 100 sau Iw − 100 Is Kr = Iw

Kr =

Corelaţia este respectată dacă Kr < 1. Eficienţa cheltuielilor cu dobânzile poate fi analizată pe baza următoarelor modele:

Sd • 1000 ; CA ⎛ Cr Sd ⎞ 1000 =⎜ • ⎟ • 1000 ; b) Cd ⎝ CA Cr ⎠ ⎛ AC Cr Sd ⎞ 1000 c) Cd = ⎜⎜ • • ⎟⎟ • 1000 . ⎝ CA AC Cr ⎠ a)

Cd1000 =

Condiţia de bază a reducerii cheltuielilor cu dobânzile la 1000 lei cifră de afaceri este ca indicele sumei cheltuielilor cu dobânzile să fie inferior indicelui cifrei de afaceri (Isd < ICA).

CONCLUZII Studiind acest modul aţi dobândit cunoştinţe referitoare la noţiunile de eficienţă, cheltuieli fixe, cheltuieli variabile, corelaţia intre venituri şi cheltuieli. De asemenea, au fost studiate metodele şi tehnicile specifice de analiză a cheltuielilor aferente veniturilor, pe tipuri de cheltuieli.

38

EXEMPLE ILUSTRATIVE 1. Se cunosc următoarele date conform tabelului următor. Se cere: A. Să se calculeze cheltuielile la 1000 lei venituri pe total şi pe tipuri de venituri şi cheltuieli; B. Să se analizeze modificarea ratei medii de eficienţă a cheltuielilor prin prisma factorilor care o influenţează. Tabel nr. 1 mii. lei Nr. Crt. 1

Cheltuieli de exploatare

2

Cheltuieli financiare

3

Perioada precedentă Pn-1 6000

Specificaţie

Perioada curentă Prevăzut (0)

500

Realizat (1)

7000

7600

600

560

Cheltuieli extraordinare

300

340

360

TOTAL CHELTUIELI

6800

7940

8520

7360 (92%)

8436 (90%)

9260 (94%)

320 (4%)

656 (7%)

392 (4%)

4

Venituri din exploatare

5

Venituri financiare

6

Venituri extraordinare

320 (4%)

282 (3%)

198 (2%)

8000 (100%)

9374 (100%)

9850(100%)

a).ch. de exploatare

815,22

829,78

820,73

b).ch. financiare

1562,5

914,63

1428,57

937,5

1205,67

1818,18

850,00

847,02

864,97

TOTAL VENITURI 7

Chelt. la 1000 lei venituri

c).ch. extraordinare TOTAL

A. Cheltuielile la 1000 lei venituri se calculează conform formulei: Ch i • 1.000 C= Vi

∑ ∑

- pentru cheltuieli la 1000 lei venituri - total: - pentru Pn-1: Cn-1= -

-

CT 6800 • 1000 = • 1000 = 850,00 lei VT 8000

pentru P0: C0 =

7940 • 1000 = 847,02 lei 9374

C1 =

8520 • 1000 = 864,97 lei 9850

pentru P1:

- pentru cheltuieli de exploatare la 1000 lei venituri din exploatare: Ch.expl. Ch.expl. = • 1000 V.expl. -

pentru Pn-1: Ch.expl.n-1 =

-

pentru P0: C0 =

-

6000 • 1000 = 815,22 lei 7360

7000 • 1000 = 829,78 lei 8436

pentru P1: 39

C1 =

7600 • 1000 = 820,73 lei 9260

Idem pentru cele financiare şi extraordinare. B. Pentru rezolvarea acestei cerinţe trebuie efectuată analiza factorială. Modificarea cheltuielilor aferente veniturilor s-a datorat următorilor factori: 1- structura veniturilor pe categorii (gi); 2- cheltuieli la 1000 lei venituri (ci). Observaţie: Se poate analiza variaţia indicatorului pe diverse perioade şi anume: - între Po şi P1; - între Pn-1 şi P0; - între Pn-1 şi P1. Cele mai semnificative sunt (P0 şi P1) şi (Pn-1 şi P1). Vom efectua analiza factorială pentru perioada P0 şi P1. Formula de calcul utilizată este: Ci =

∑g

• ci 100 i

Astfel:

C0 =

∑g

0

• c0

=

1 (90 • 829,78 + 7 • 914,63 + 3 • 1205,67 ) = +846,996 lei 100

100 ∑g •c 1 1 = 1 (94 • 820,73 + 4 • 1428,57 + 2 • 1818,18) = +864,993 lei C1 = 100 100 ΔCi = C1 − C0 = 864,993 − 846,996 = + 17,997 lei din care, datorită modificării: ¾ structurii veniturilor pe categorii (gi): ∆C (gi) = ¾

1 (∑ g1 • c0 − ∑ g 0 • c0 100

) = - 6,33 lei

cheltuielilor la 1000 lei venituri pe categorii(ci):

∆C(ci) =

1 (∑ g1 • c1 − ∑ g1 • c0 100

ICh =

8500 •100= 107,05% 7940

IV =

9850 • 100 = 105,08% 9374

) = + 24,32 lei

Concluzii: Din analiza datelor rezultă faptul că deşi s-a avut în vedere creşterea eficienţei cheltuielilor pe seama reducerii acestora pe categorii de venituri s-a înregistrat o evoluţie inversă deoarece indicele cheltuielilor totale devansează indicele veniturilor totale, respectiv ICh > IV (107,05>105,08). Astfel, dacă în perioada curentă s-a prevăzut o reducere a cheltuielilor la 1000 lei venituri de la 850 lei la 845,02 lei, în fapt acestea au crescut ajungând la 864,95 lei. Această situaţie se va reflecta negativ în profitul brut al firmei analizate, în profitul net şi alţi indicatori de performanţă economico-financiară a acesteia. Pentru a explica modificarea nivelului ratei de eficienţă a cheltuielilor totale s-a utilizat analiza de tip factorial pentru perioada (P0, P1). Creşterea ratei de eficienţă în P1 faţă de P0 cu 17,997 lei s-a datorat influenţei următorilor factori: • cheltuieli la 1000 lei venituri pe categorii, care au determinat o creştere a ratei de eficienţă cu + 24,32 lei. Astfel: ¾ cheltuielile la 1000 lei venituri financiare au înregistrat o evoluţie diferită faţă de cea prevăzută. Deşi s-a propus scăderea lor de la 1562,5 lei la 914,63 lei, în fond acestea au fost de 1428,57 lei. Se poate afirma că, deşi s-a dorit o rentabilizare a activelor financiare, acest lucru nu s-a realizat, valorile fiind în ambele cazuri › 1000, societatea

40

înregistrând pierderi din operaţiuni financiare. Această situaţie denotă faptul că firma analizată are un grad mare de îndatorare, se află în dificultate din punct de vedere financiar şi nu dispune de un portofoliu important de imobilizări financiare. ¾ cheltuielile la 1000 lei venituri extraordinare au fost mai mari în perioada curentă faţă de perioada precedentă, cu toate că s-a estimat o scădere a acestora de la 850 lei la 1000 lei venituri din exploatare la 847,02 lei. Situaţia se poate întâlni atunci când: ƒ activele fixe au fost vândute la o valoare mai mică decât cea prevăzută; ƒ amenzile şi penalităţile plătite de societate au fost mai mari decât cele încasate. Având în vedere cele de mai sus se propun următoarele: - realizarea produselor, serviciilor, lucrărilor cu respectarea criteriului eficienţei economice, respectiv preţurile să acopere costurile şi să permită obţinerea unui profit; - adoptarea unei structuri financiare optime care să permită realizarea obiectivelor pe termen lung şi scurt; - valorificarea activelor la valori cât mai mari. 2. Se cunosc datele din tabelul de mai jos: Nr.crt. 1

INDICATORI Cifra de afaceri

Simbol

2

Cheltuieli aferente cifrei de afaceri

3

Cifra de afaceri recalculată

4

Cheltuieli aferente recalculate

∑q• p ∑q • c ∑q • p ∑q • c 1

Prevăzut (0) 8014

0

1

0

Tabel nr. 2 mii lei Realizat (1) 8750

6578

7092

X

9000

X

7344

5 Cheltuieli la 1.000 lei CA 820,81 810,51 Se cere să se analizeze din punct de vedere factorial cheltuielile la 1000 lei cifră de afaceri. Potrivit primului model, modalitatea de analiză factorială şi cuantificare a influenţei factorilor se prezintă astfel:

6578 x 1000= 820,81 lei 8014 7092 x 1000= 810,51 lei Ch*1 = 8750 Ch*0 =

ΔCh* = C1-C0= 810,51-820,81 = - 10,3 lei Această scădere este datorată următorilor factori: 1. structurii producţiei vândute: ΔCh*(q)=

∑q • c ∑q • p 1

0

1

0

x 1000 -

∑q ∑q

0

• c0

0

• p0

x 1000

=

7344 6578 • 1.000 − • 1.000 = – 4,81 lei 9000 8014

Rezultatul de –4,81 lei reprezintă o reducere a cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri, respectiv un aspect economic pozitiv ca urmare a modificării structurii producţiei vândute în contextul creşterii ponderii produselor cu o rentabilitate prevăzută mai mare. Situaţia de fapt se datorează scăderii ponderii acelor produse al căror nivel al cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri pe produs este superior nivelului mediu programat la nivel de întreprindere. 2. preţului mediu de vânzare: ΔCh*(p) =

∑q •c ∑q • p 1

0

1

1

• 1000 −

∑q •c ∑q • p 1

0

1

0

• 100 =

7344 7344 • 1000 − • 1000 = +23,31 lei 8750 9000

Rezultatul de +23,31 lei reprezintă creşterea cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri ca urmare a scăderii preţului mediu de vânzare faţă de cel prevăzut. Se impune luarea unor decizii privind politica de preţuri în sensul determinării cauzelor care au dus la micşorarea preţului de vânzare. Modificarea preţului de vânzare este schimbată de raportul cerere/ofertă. În cazul unui producător pot fi evidenţiate cauze următoarele: ƒ Calitatea produselor; ƒ Marca de fabrică sau de comerţ; ƒ Schimbarea destinaţiei produselor; ƒ Acordarea unor bonificaţii sau remize; 41

ƒ Intervenţia statului la unele produse de importanţă strategică. Se impune a se determina care au fost factorii care au condus la modificarea preţurilor de vânzare, condiţiile concrete care le-au influenţat, dacă este o cauză dependentă sau nu de activitatea întreprinderii. 3. costului produselor:

ΔCh*(c)=

∑q •c ∑q • p 1

1

1

1

• 1000 −

∑q •c ∑q • p 1

0

1

1

• 1000 =

7092 7344 • 1000 − • 1000 = –28,80 lei. 8750 8014

Rezultă o reducere a costului pe produs fapt ce se răsfrânge pozitiv asupra eficienţei cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri. Această situaţie a condus la creşterea profitului aferent cifrei de afaceri. Influenţa în cauză se poate considera însă nejustificată dacă, pentru scăderea costurilor pe unitatea de produs s-au folosit materii prime şi materiale de o calitate mai inferioară decât cele prevăzute, aceasta reflectându-se direct în calitatea produselor şi putând duce la o scădere a preţului de vânzare. Se propune analiza în detaliu a costurilor unitare deoarece acesta reprezintă un obiectiv prioritar pentru managementul oricărui agent economic în vederea fundamentării politicii de preţuri.

RECOMANDĂRI BIBLIOGRAFICE 1. Gheorghiu Al., Analiza economico-financiară la nivel microeconomic, Ed. Economică, Bucureşti, 2004, p. 79-115 2. Hornet (Sirbu) C., Analiza economico-financiară, Ed. Didactică şi Pedagogică, RA, Bucureşti, 2004, p. 81-117 3. Işfănescu A., Robu V., Hristea A., Vasilescu C., Analiză economico-financiară, Ed. ASE, Bucureşti,

2002, p. 73-136 4. Niculescu M., Diagnostic economic, vol. 1, Ed. Economică, Bucureşti, 2003, p. 203-283 5. Petrescu S., Diagnostic economic-financiar, Ed. Sedcom Libris, Iasi, 2004, p. 104-148 6. Sirbu C., Analiza economico-financiară, EDP, Bucureşti, 2008, p. 75-102

TESTE DE AUTOEVALUARE 1. Factorii care influenţează „cheltuielile la 1.000 lei CA” sunt următorii: a) structura producţiei, cantitatea vândută şi costul produselor; b) structura producţiei, preţul mediu de vânzare şi costul produselor; c) structura producţiei, preţul unic de vânzare şi costul produselor; d) calitatea producţiei, preţul mediu de vânzare şi costul produselor. 2. Care din următoarele tipuri de cheltuieli sunt variabile? a) cheltuielile cu salariile în acord; b) cheltuielile cu amortizarea; c) cheltuielile cu chiriile; d) cheltuielile cu salariile în regie; e) cheltuielile cu materiile prime. 3. Dacă în total costuri creşte ponderea costurilor fixe totale, atunci: a) scade cifra de afaceri critică; b) cifra de afaceri critică rămâne neschimbată; c) cifra de afaceri critică se modifică în funcţie de structura costurilor totale fixe; d) cifra de afaceri critică creşte; e) cifra de afaceri critică se modifică în funcţie de tipul de amortizare practicat. 4. Influenţa cu semnul plus a modificării costului pe produs asupra profitului aferent cifrei de afaceri semnifică: a) reducerea costului pe produs; b) creşterea ponderii produselor cu costuri mai mari; c) scăderea ponderii produselor cu costuri mai mari; d) scăderea rentabilităţii economice; e) scăderea productivităţii muncii.

42

5. Influenţa cu semnul minus a modificării structurii producţiei asupra cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri, semnifică: a) creşterea ponderii produselor al cărui nivel al cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri pe produs este superior nivelului mediu programat pe întreprindere; b) creşterea preţului mediu de vânzare a produselor pe categorii; c) scăderea ponderii produselor al cărui nivel al cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri pe produs este superior nivelului mediu programat pe întreprindere; d) creşterea profitului aferent cifrei de afaceri; e) scăderea producţiei exerciţiului. 6. Influenţa modificării costurilor unitare asupra cheltuielilor la 1000 lei cifra de afaceri faţă de nivelul prevăzut este de – 18 lei. Aceasta reprezintă o : a) b) c) d) e)

situaţie pozitivă, datorită creşterii preţurilor produselor faţă de nivelul prevăzut; situaţie negativă, datorită modificării costurilor unitare în funcţie de oferta de pe piaţă a materiilor prime; situaţie pozitivă, datorită scăderii costurilor unitare faţă de nivelul prevăzut; situaţie negativă, datorită scăderii costurilor unitare la majoritatea produselor faţă de nivelul prevăzut; situaţie pozitivă, datorită creşterii costurilor unitare faţă de nivelul prevăzut.

7. Indicele producţiei fizice (cantităţii) = 90% Indicele consumului specific = 92% Indicele cheltuielilor cu materialele = 80% a) s-a redus cantitatea fabricată şi preţul materialelor; b) s-a redus cantitatea fabricată, consumul specific şi a crescut preţul materialelor; c) a crescut cantitatea fabricată şi consumul specific; d) s-a redus consumul specific şi preţul materialelor; e) s-a redus cantitatea fabricată, consumul specific şi preţul materialelor. 8. Se cunosc următoarele date privind analiza factorială a cheltuielilor materiale conform tabelului : Nr. Indicatori Previzionat Realizat crt. 1 Cheltuieli materiale aferente CA 1.562 1.697 2 Cheltuieli materiale aferente CA * 1.633 recalculate 3 Cifra de afaceri 2.671 2.916 4 CA recalculată * 3.000 Modificarea globală a cheltuielilor materiale la 1.000 lei cifră de afaceri şi influenţa asupra

modificării respective a preţului, utilizând modelul de analiză factorială Cm a) b) c) d) e)

1000

=

∑ q • cm • 1000 este: ∑q• p

– 2,84; + 15,00 : – 2,81; + 15,30; – 2,68 ; + 15,18; – 2,84; + 15,68; + 2,84; + 15,81.

9. Se cunosc următoarele date privind analiza factorială a cheltuielilor fixe la 1.000 lei cifră de afaceri, conform tabelului: Nr.crt. Indicatori Prevăzut (0) Realizat (1) 1 Cheltuieli fixe 643 760 2 Cifră de afaceri 2.671 2.916 3 CA recalculată * 3.018 Influenţele cantităţii de produse vândute şi a preţului mediu de vânzare asupra modificării cheltuielilor fixe la 1.000 lei cifră de afaceri măsurate cu ajutorul modelului de analiză factorială

Cf = a) b) c) d) e)

F • 1000 sunt următoarele CA - 27,68; + 7,45; - 25,68 ; + 7,32; - 24,68; + 7,45 ; - 25,30; + 9,56; + 27,68; + 8,13;

43

10. Dacă indicele consumului specific de materiale ( ICS = 94% ) şi indicele preţului de aprovizionare (Ipa = 97% ), efectul va fi: a) reducerea costului unitar cu materialele; b) creşterea cheltuielilor de aprovizionare; c) sporirea valorii stocurilor de materiale; d) creşterea costului unitar cu materialele; e) reducerea stocurilor de materii prime.

TEME DE CONTROL 1. Să se rezolve exemplul ilustrativ 1 pentru perioadele : între Pn-1 şi P0 şi Pn-1 şi P1. 2. Se cunosc următoarele date: Nr. crt.

Indicatori

Simbol

1

Cheltuieli fixe

2

Cifra de afaceri

3

Cifra de afaceri recalculată

4

Cheltuieli la 1000 lei cifră de afaceri

Prevăzut (0)

F

∑q • p ∑q • p 1

1930

2280

8014

8750

X

9000

240,83

260,57

0

Cf

Realizat (1)

Se cere să se realizeze analiza factorială a cheltuielilor fixe la 1000 lei cifră de afaceri. 3. Se cunosc următoarele date conform tabelului următor: Nr. Indicatori Pn (%) Simbol Pn-1 crt. P1/P0 P0 P1 1 2 3 4 5 6

a. b.

Cheltuieli variabile totale Cv aferente CA Cv aferente CA recalculate Venituri din exploatare Cifra de afaceri CA recalculată

CV C’v C’vrec Vexpl CA q1 • p 0

(∑

)

3974 3792 3808 7360 6770 6600

4772 4648 X 8436 8014 X

5092 5032 4990 9260 8750 9000

106,71 108,26 X 109,77 109,18 X

7 Cv la 1000 lei CA 560 580 575 99,14 Cv 8 Cv la 1000 lei Vexpl. Cve 540 566 550 97,17 Se cere: să se analizeze din punct de vedere factorial cheltuielile variabile la 1000 lei venituri din exploatare; să se analizeze din punct de vedere factorial cheltuielile variabile aferente la 1000 lei cifră de afaceri. 4.

Se cunosc următoarele date conform tabelului de mai jos:

Nr. crt.

1

2

4

Indicatori

Simbol

Volumul fizic al producţiei vândute exprimat în: - preţuri medii de vânzare unitare - costuri cu materialele pe unitatea de produs Volumul fizic efectiv al producţiei vândute, exprimat în: - preţuri medii de vânzare unitare programate - costuri cu materialele unitare programate Cheltuieli materiale la 1000 lei cifră de afaceri

Prevăzut

∑q • p ∑q • c ∑q • p ∑q • c 1

0

1

0

Cm1000

Realizat

31250 20625

34375 22550

-

33985 22480

1650

1640

Să se analizeze din punct de vedere factorial cheltuielile cu materialele la 1000 lei cifră de afaceri.

44

MODULUL 4 ANALIZA RENTABILITĂŢII Obiectivele specifice modulului: ¾ Introducerea noţiunii de rentabilitate. ¾ Studiul tabloului SIG. ¾ Studiul analizei factoriale a rezultatelor. ¾ Studiul problemei punctului critic. Rezultatele aşteptate: ¾ Calculul şi exemplificarea indicatorilor ce reflectă evoluţia şi structura performanţelor financiare pe cele trei nivele de activitate:nivelul exploatare, nivelul financiar, nivelul extraordinar, nivelul global ¾ Calculul, exemplificarea şi interpretarea indicilor şi a ratelor de structură precum şi a ratelor de rentabilitate, cunoaşterea intervalelor de siguranţă şi a mediilor din industrie, în funcţie de care se stabilesc punctele forte şi punctelor slabe ale aspectelor analizate şi se acordă punctaje. ¾ Determinarea şi interpretarea punctului critic. Competenţe dobândite ca urmare a parcurgerii modulului: ¾ Deprinderea folosirii corecte metodelor şi tehnicilor specifice de analiză a rentabilităţii. ¾ Interpretarea evoluţiei indicatorilor de rentabilitate. ¾ Determinarea punctului critic. Timpul mediu necesar pentru asimilarea modulului : 4 ore

LECŢIA 1 ANALIZA STRUCTURALĂ A REZULTATULUI EXERCIŢIULUI Analiza structurală a rezultatului exerciţiului presupune evidenţierea contribuţiei fiecărui tip de rezultate la formarea rezultatului total, profit sau pierdere, precum şi punerea în evidenţă a schimbărilor intervenite pe elemente componente. Analiza structurală a rezultatului brut al exerciţiului în funcţie de gruparea veniturilor şi cheltuielilor Venituri din după natura lor se poate efectua după următoarea schemă 33 : exploatare

Marja brută faţă de cheltuielile variabile

Rezultatul exploatării

+

Cheltuieli fixe de exploatare

Venituri financiare Rezultatul brut al exerciţiului

Rezultatul financiar

Cheltuieli financiare

+ Venituri extraordinare 33

Işfănescu A., Robu V., Hristea A., Vasilescu C., op.cit., p. 144 Rezultatul extraordinar 45 Cheltuieli extraordinare U

Cheltuieli variabile de exploatare

Fig. nr. 2 Schema de analiză structurală a rezultatului brut Practic, analiza structurală a rezultatului exerciţiului presupune: ƒ prezentarea configuraţiei rezultatului exploatării; ƒ măsurarea incidenţei fiecărui rezultat intermediar asupra rezultatului total.

LECŢIA 2 ANALIZA SOLDURILOR INTERMEDIARE DE GESTIUNE Prin solduri intermediare ale gestiunii înţelegem principalii indicatori economico-financiari stabiliţi pe baza datelor din „Contul de profit şi pierdere”, cu ajutorul cărora se caracterizează modul de folosire a resurselor materiale, financiare şi umane ale firmei 34 . Acestea se prezintă într-un tablou care, în esenţă este o altă modalitate de prezentare a contului de rezultate. Tabloul soldurilor intermediare de gestiune constituie o sursă suplimentară de informaţii care ajută la determinarea indicatorilor parţiali ai rentabilităţii. Schematic, acesta se prezintă astfel 35 : Tabel nr. 1 VENITURI CHELTUIELI SIG 1 2 3 = 2-1 Vânzări de mărfuri Costul de cumpărarea MARJA mărfurilor vândute COMERCIALĂ (MC) Producţia vândută +Producţia imobilizată PRODUCŢIA +Producţia stocată EXERCIŢIULUI (Pex) TOTAL Producţia exerciţiului Consumuri provenind de la VALOAREA terţi +Marja comercială ADĂUGATĂ (VA) TOTAL Valoarea adăugată Impozite, taxe, vărsăminte EXCEDENTUL BRUT +Subvenţii +Cheltuieli cu personalul AL EXPLOATĂRII TOTAL TOTAL (EBE) EBE Amortizări şi provizioane +Venituri din provizioane aferente exploatării aferente exploatării +Alte cheltuieli aferente REZULTATUL +Alte venituri din exploatării EXPLOATĂRII (Rexpl.) exploatare TOTAL TOTAL Rezultatul exploatării Cheltuieli financiare REZULTATUL +Venituri financiare CURENT (RC) TOTAL Venituri extraordinare Cheltuieli extraordinare REZULTATUL EXTRAORDINAR (Rextr.) Rezultatul curent Participarea salariaţilor la rezultat +Rezultatul extraordinar REZULTATUL +Impozit pe profit EXERCIŢIULUI (RE) TOTAL TOTAL Analiza soldurilor intermediare de gestiune se poate realiza pe baza: ƒ modificărilor absolute; ƒ indicilor cu bază fixă, cu bază în lanţ şi medii; ƒ ritmurilor cu bază fixă, în lanţ şi medii; ƒ metodei ratelor; ƒ metodei substituţiilor în lanţ, etc. Robu V., Georgescu N., op.cit., p. 68 Mărgulescu D. (coordonator), Gheorghiu Al., Analiza economică-financiară a întreprinderii-metode şi tehnici, Ed. Tribuna Economică, Bucureşti, 1994, p. 194-195 şi Niculescu M., Diagnostic global strategic, Ed. Economică, Bucureşti, 1997, p. 286 46 34

35

Marja comercială este un indicator utilizat de firmele de comerţ. Excedentul brut al exploatării (EBE) evidenţiază contribuţia exploatării la formarea rezultatelor. Acesta nu depinde de politica fiscală a firmei, el fiind sensibil numai la activităţile desfăşurate în cadrul întreprinderii, la competitivitatea acestora. Rolul excedentului brut de exploatare este să acopere mai multe nevoi de finanţare, şi anume 36 : ƒ remunerarea capitalurilor investite (a acţionarilor, a băncilor, etc.); ƒ menţinerea echipamentului tehnic (amortizarea); ƒ plata impozitului pe profit.

LECŢIA 3 ANALIZA FACTORIALĂ A REZULTATULUI EXPLOATĂRII Analiza factorială a rezultatului exploatării are ca scop stabilirea sistemului de factori care determină modificarea acestuia în vederea alegerii criteriilor principale de estimare a evoluţiei viitoare. Se pot utiliza unul din următoarele modele: 1)

n

n

i =1

i =1

R exp l. = ∑ q i • p i − ∑ q i •c i ,

unde:

qi = volumul fizic al vânzărilor; pi = preţul unitar de vânzare ci = costul unitar Factorii care influenţează rezultatul exploatării conform acestui model de analiză factorială sunt: - structura producţiei (qi); - preţul mediu unitar (pi); - costul mediu unitar (ci). Acest model se poate aplica pentru orice tip de societate, în măsura în care există posibilitatea identificării costurilor şi a veniturilor pe unitatea de produs sau serviciu. −−− ⎛ ChE ⎞ R expl. = VE⎜1 − ⎟ = VE • pre , unde: VE ⎠ ⎝ N s • t • w h = venituri din exploatare;

2)

VE =

N s = numărul mediu de salariaţi; t = numărul mediu de ore pe salariat; w h = productivitatea medie orară; ChE = cheltuieli de exploatare; −−−

pre = profitul sau pierderea la 1 leu venituri din exploatare. Modificarea rezultatului exploatării poate fi influenţat de următorii factori: - veniturile din exploatare (VE); -

cheltuieli la 1 leu venituri din exploatare (

ChE ). VE

Şi acesta este un model cu aplicabilitate generală, recomandat îndeosebi pentru firmele cu profil comercial, de turism sau prestări servicii. 3)

Rexpl. = N s •

Mf Q V P • • • , unde: N Mf Q V

N s = număr mediu de personal; Mf = valoarea medie anuală de inventar a mijloacelor fixe; Q= producţia exerciţiului; Potrivit acestui model, factorii de influenţă sunt:

36

-

numărul mediu de personal ( N s );

-

gradul de înzestrare tehnică ⎜

⎛ Mf ⎞ ⎟; ⎝ N ⎠

ibidem, p. 287 47

⎛ Q ⎞ ⎟; ⎝ Mf ⎠

-

randamentul mijloacelor fixe ⎜

-

gradul de valorificare a producţiei exerciţiului ⎜

-

rentabilitatea veniturilor ⎜

⎛V⎞ ⎟; ⎝Q⎠

⎛P⎞ ⎟. ⎝V⎠

Acest model este recomandat pentru întreprinderile industriale, care dispun de o bază materială proprie cu o pondere însemnată în patrimoniul acestora.

LECŢIA 4 ANALIZA FACTORIALĂ A PROFITULUI AFERENT CIFREI DE AFACERI Pentru analiza factorială a profitului aferent cifrei de afaceri se recomandă a se utiliza următoarele modele factoriale 37 : a.

Pr = ∑ qi • pi − ∑ qi • c i ;

−− ⎛ ∑ qi • c i ⎞ ⎟ = CA • pr Pr = ∑ qi • pi ⎜1 − ⎜ ∑ qi • pi ⎟ ⎠ ⎝ Mf CA Pr c. Pr = T • . • • T Mf CA

b.

LECŢIA 5 ANALIZA RENTABILITĂŢII PRIN METODA RATELOR Pasul 1 - Introducere

În elaborarea diagnosticului firmei, ratele de rentabilitate permit efectuarea de comparaţii în spaţiu, precum şi faţă de anumite norme sau standarde elaborate şi acceptate de organisme de specialitate. Acestea fac parte din categoria indicatorilor de eficienţă de tipul efect/efort. Efectul se poate exprima sub forma unui rezultat, iar efortul, sub forma capitalurilor, resurselor consumate, veniturilor, etc. Ratele de rentabilitate ce le mai des utilizate sunt: a) Rata rentabilităţii economice a activului; b) Rata rentabilităţii financiare; c) Rata rentabilităţii resurselor consumate (costurilor); d) Rata rentabilităţii comerciale. Pasul 2 - Rata rentabilităţii economice a activului Rata rentabilităţii economice a activului măsoară performanţele activului total al întreprinderii pornind de la un rezultat economic (EBE; Rexpl.) şi ansamblul mijloacelor utilizate 38 : Se poate calcula cu ajutorul următoarelor formule:

EBE • 100 sau At R exp l b) Re = • 100 sau A exp l a) Re =

c) Re =

R exp l At

• 100 , unde:

Işfănescu A., Robu V., Hristea A., Vasilescu C., op.cit., p. 154 Niculescu M., op.cit, p. 310 48

37 38

EBE = excedentul brut din exploatare; Rexpl.= rezultatul exploatării; Aexpl = activ de exploatare; At = activ total. Rata rentabilităţii economice a activului este independentă de structura financiară (gradul de îndatorare), politica fiscală de impozitare a profitului, precum şi de elementele extraordinare 39 . Analiza factorială a ratei rentabilităţii economice a activului se poate realiza cu ajutorul unuia din următoarele modele:

Re =

a.

Vt P • • 100 , unde: At Vt

Vt = viteza de rotaţie a activului total; At P • 100 = rata rentabilităţii veniturilor; Vt Vt = venituri totale; At = activ total; P = profit. În vederea creşterii ratei rentabilităţii economice se impun luarea de măsuri de creştere a vitezei de rotaţie a activelor totale, cum sunt: - lichidarea stocurilor de produse finite fără desfacere asigurată; - scăderea creanţelor; - scăderea stocului de producţie neterminată. b.

CA At R expl CA

Re =

CA R exp l • • 100 , unde: At CA

= viteza de rotaţie a activului total;

• 100 = rata rentabilităţii comerciale.

c.

Re =

P Vt

1 1 + Vt Vt Ai Ac

, unde:

Vt = viteza de rotaţie a activelor imobilizate; Ai Vt = viteza de rotaţie a activelor circulante. Ac Pasul 3 - Rata rentabilităţii financiare Rata rentabilităţii financiare apreciază eficienţa capitalului investit, sau altfel spus, reflectă corelaţia dintre profit, ca venit al acţionarilor şi capitalurile întreprinderii. a) Rata rentabilităţii financiare a capitalurilor proprii Rata rentabilităţii financiare a capitalurilor proprii evidenţiază, în mărime relativă, corelaţia dintre capitalul propriu şi profitul net şi se determină conform relaţiei 40 :

Rf =

Pn • 100 , unde: Kp

Pn = profitul net; Kp = capitalurile proprii. Analiza factorială a rentabilităţii financiare se poate realiza utilizând unul din următoarele modele: 39

40

Robu V., Georgescu Nop.cit, p. 115 ibidem, p. 116 49

Vt At Pn • • • 100 ; At Kp Vt Vt Pb Pn b. Rf = • • • 100 . unde: Kp Vt Pb a.

Rf =

Vt = viteza de rotaţie a activului total; At At = viteza de rotaţie a capitalului propriu; Kp Pn = rentabilitatea netă a veniturilor totale; Vt Vt = venitul mediu la 1 leu capital propriu; Kp Pb = profitul mediu brut la 1 leu venituri; Vt Pn = ponderea profitului net în profitul brut. Pb Pentru creşterea ratei rentabilităţii financiare a capitalului propriu se va căuta întotdeauna să se îndeplinească următoarele condiţii: - accelerarea vitezei de rotaţie a activului total; - accelerarea vitezei de rotaţie a capitalului propriu; - sporirea rentabilităţii nete a veniturilor totale; - sporirea venitului mediu la 1 leu capital propriu; - sporirea profitului mediu brut la 1 leu venituri totale. b) Rata rentabilităţii financiare a capitalului permanent Rata rentabilităţii financiare a capitalului permanent are rolul de a evidenţia corelaţia dintre capitalul permanent şi profitul brut înaintea deducerii cheltuielilor financiare cu dobânzile şi a impozitului pe profit 41 . Modelul de calcul este următorul:

Rf =

Pb • 100 , unde: Kpr

Pb = profit brut; Kpr = capitalul permanent (format din capitalurile proprii, provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli şi datoriile pe termen mediu şi lung). Analiza factorială a rentabilităţii financiare a capitalului permanent se poate realiza cu ajutorul următorului model:

Rfp =

CA Pb • • 100 , unde: Kpr CA

CA = cifra de afaceri medie la 1 leu capital permanent; Kpr Pb = profitul mediu brut la 1 leu cifră de afaceri. CA Rata rentabilităţii financiare depinde de politica comercială adoptată, de eficienţa capitalului investit şi de politica financiară a firmei.

41

Işfănescu A., Robu V., Hristea A., Vasilescu C., op.cit., p. 171 50

Pasul 4 - Rata rentabilităţii resurselor consumate Rata rentabilităţii resurselor consumate sau rentabilitatea costurilor se calculează prin raportarea unui rezultat parţial la consumul de resurse implicat în obţinerea lui. Modelele de calcul şi analiză sunt următoarele:

Rrc =

Pr = ∑ qi • ci

∑ q • p − ∑ q •c ∑q • c i

i

i

i

i

• 100 , unde:

i

Pr = profitul; q = producţia vândută; p = preţul mediu de vânzare, exclusiv TVA; c = costul mediu. sau

Rrc =

R expl

• 100 , unde:

ChE

Rexpl. = rezultatul exploatării; ChE = cheltuieli privind exploatarea. În literatura de specialitate se apreciază că această rată ar trebui să aibă valori cuprinse între 9-15%. Pasul 5 - Rata rentabilităţii comerciale Rata rentabilităţii comerciale caracterizează eficienţa politicii comerciale (a procesului de aprovizionare, stocare, desfacere) şi politica de preţuri. Ea se determină prin raportarea efectului activităţii firmei (EBE, Rexpl., RE) la cifra de afaceri totală, astfel:

Rc =

R EBE RE • 100 , unde: • 100 sau Rc = expl • 100 sau Rc = CA CA CA

EBE = excedentul brut din exploatare; Rexpl.= rezultatul exploatării; RE = rezultatul exerciţiului; CA = cifra de afaceri. Rentabilitatea comercială se poate descompune astfel:

Rc =

RE • 100 = CA

∑q • p − ∑q • c ∑q • p i

i

i

i

i

• 100

i

Factorii care influenţează rentabilitatea comercială sunt următorii: - structura producţiei vândute (q); - preţul mediu de vânzare, exclusiv TVA (p); - costul mediu (c).

LECŢIA 6 ANALIZA RENTABILITĂŢII PE BAZA PUNCTULUI CRITIC Punctul critic reprezintă acel prag al rentabilităţii în care veniturile sun egale cu cheltuielile. Aceasta semnifică faptul că, în acest punct profitul este egal cu 0. Cu „pragul rentabilităţii” se poate opera atât la nivelul produsului cât şi la nivelul cifrei de afaceri totale. La nivelul produsului, pragul rentabilităţii se stabileşte cu ajutorul următoarei relaţii:

K=

cf , unde: p − cv

cf = cheltuieli fixe pe unitatea de produs; cv = cheltuieli variabile pe unitatea de produs; p = preţul mediu de vânzare.

51

REZUMAT Problemele de bază ale analizei rentabilităţii sunt: ƒ Analiza structurală a rezultatului exerciţiului; ƒ Analiza tabloului soldurilor intermediare de gestiune; ƒ Analiza factorială a rezultatului exploatării; ƒ Analiza factorială a profitului aferent cifrei de afaceri; ƒ Analiza rentabilităţii prin metoda ratelor; ƒ Analiza rentabilităţii pe baza punctului critic. Schematic, soldurile intermediare de gestiune se prezintă astfel: VENITURI 1 Vânzări de mărfuri

Producţia vândută +Producţia imobilizată +Producţia stocată TOTAL Producţia exerciţiului +Marja comercială TOTAL Valoarea adăugată +Subvenţii TOTAL EBE +Venituri din provizioane aferente exploatării +Alte venituri din exploatare TOTAL Rezultatul exploatării +Venituri financiare TOTAL Venituri extraordinare Rezultatul curent +Rezultatul extraordinar TOTAL

Tabel nr. 2 SIG 3 = 2-1 MARJA COMERCIALĂ (MC)

CHELTUIELI 2 Costul de cumpărarea mărfurilor vândute

PRODUCŢIA EXERCIŢIULUI (Pex)

Consumuri provenind de la terţi Impozite, taxe, vărsăminte +Cheltuieli cu personalul TOTAL Amortizări şi provizioane aferente exploatării +Alte cheltuieli aferente exploatării

VALOAREA ADĂUGATĂ (VA) EXCEDENTUL BRUT AL EXPLOATĂRII (EBE) REZULTATUL EXPLOATĂRII (Rexpl.)

TOTAL Cheltuieli financiare

REZULTATUL CURENT (RC)

Cheltuieli extraordinare Participarea salariaţilor la rezultat +Impozit pe profit TOTAL

REZULTATUL EXTRAORDINAR (Rextr.) REZULTATUL EXERCIŢIULUI (RE)

Analiza factorială a rezultatului se poate realiza cu ajutorul unuia din următoarele modele: 1. R exp l. =

n

n

i =1

i =1

∑ q i • pi − ∑ q i •ci ⎛ ⎝

2. R expl. = VE⎜1 − 3. Rexpl. = N s •

−−− ChE ⎞ ⎟ = VE • pre VE ⎠

Mf Q V P • • • N Mf Q V

Pentru analiza factorială a profitului aferent cifrei de afaceri se recomandă a se utiliza următoarele modele factoriale: a.

Pr = ∑ qi • pi − ∑ qi • c i ;

52

b.

−− ⎛ ∑ qi • c i ⎞ ⎟ = CA • pr Pr = ∑ qi • pi ⎜1 − ⎜ ∑q • p ⎟ i i ⎠ ⎝ Mf CA Pr . c. Pr = T • • • T Mf CA

În elaborarea diagnosticului firmei, ratele de rentabilitate permit efectuarea de comparaţii în spaţiu, precum şi faţă de anumite norme sau standarde elaborate şi acceptate de organisme de specialitate. Ratele de rentabilitate ce le mai des utilizate sunt: e) Rata rentabilităţii economice a activului; f) Rata rentabilităţii financiare; g) Rata rentabilităţii resurselor consumate (costurilor); h) Rata rentabilităţii comerciale. Rata rentabilităţii economice se poate calcula cu ajutorul următoarelor formule:

EBE • 100 At R exp l b) Re = • 100 A exp l a) Re =

c) Re =

R exp l At

• 100

Analiza factorială a ratei rentabilităţii economice a activului se poate realiza cu ajutorul unuia din următoarele modele:

Re =

a.

b.

Vt P • • 100 At Vt

CA R exp l • • 100 At CA P Vt Re = 1 1 + Vt Vt Ai Ac

Re =

c.

Rata rentabilităţii financiare a capitalurilor proprii evidenţiază, în mărime relativă, corelaţia dintre capitalul propriu şi profitul net şi se determină conform relaţiei:

Rf =

Pn • 100 Kp

Analiza factorială a rentabilităţii financiare a capitalurilor proprii se poate realiza utilizând unul din următoarele modele:

Vt At Pn • • • 100 ; At Kp Vt Vt Pb Pn b. Rf = • • • 100 . Kp Vt Pb a.

Rf =

Rata rentabilităţii financiare a capitalului permanent se calculează conform formulei:

Rf =

Pb • 100 Kpr

Analiza factorială a rentabilităţii financiare a capitalului permanent se poate realiza cu ajutorul următorului model:

Rfp =

CA Pb • • 100 Kpr CA

Rata rentabilităţii resurselor consumate sau rentabilitatea costurilor se calculează conform formulelor:

53

Rrc =

Pr = ∑ qi • ci

∑ q • p − ∑ q •c ∑q • c i

i

i

i

i

• 100

i

sau

Rrc =

R expl ChE

• 100

Rata rentabilităţii comerciale se determină prin raportarea efectului activităţii firmei (EBE, Rexpl., RE) la cifra de afaceri totală, astfel:

EBE • 100 sau CA R Rc = expl • 100 sau CA RE Rc = • 100 CA

Rc =

Punctul critic reprezintă acel prag al rentabilităţii în care veniturile sun egale cu cheltuielile. La nivelul produsului, pragul rentabilităţii se stabileşte cu ajutorul următoarei relaţii:

K=

cf p − cv

La nivelul cifrei de afaceri totale pragul rentabilităţii se stabileşte astfel:

K=

Cf sau (1 − cv ) • Q max Cf . CA ' = 1 − cv

CONCLUZII Studiind acest modul aţi dobândit cunoştinţe referitoare rentabilitatea firmei. Aţi învăţat aindicatorii specifici rentabilităţii, cuprinşi sintetic în cadrul tabloului soldurilor intermediare de gestiune. De asemenea ati învaţat despre modalitatea de calcul a ratelor de rentabilitate şi despre determinarea punctului critic.

EXEMPLE ILUSTRATIVE 1. Se cunosc următoarele date, conform tabelului de mai jos: Nr. crt. 1 2 3

Indicatori

Simbol

Venituri din exploatare Cheltuieli de exploatare Numărul mediu de salariaţi

VE ChE

Prevăzut

86610 77560 1600

Tabel nr. 3 mii lei Realizat

103355 91738 1885

N s (sal.) Rezultatul exploatării (1-2) Rexpl. 9050 11617 Timpul total de muncă T (ore) 3000000 3800000 1875 2016 Numărul mediu de ore pe t salariat 7 Productivitatea medie orară 28870 27199 wh 8 Profitul mediu din 0,1045 0,1124 exploatare la 1 leu venituri pre din exploatare Pentru analiza factorială a rezultatului exploatării se va folosi modelul 2, astfel: Δ Rexpl.= Rexpl.1- Rexpl.0 = 11617 – 9050 = + 2567 mii lei 4 5 6

Această variaţie se datorează influenţei următorilor factori: 54

a.

influenţa modificării veniturilor din exploatare:

(

ΔRexpl.(VE) = VE1

)

− VE 0 • pre 0 = + 1749,85 mii lei

a1) influenţa modificării fondului total de timp de muncă: ΔRexpl.(T) = (T1 − T0 ) • wh 0 • pre 0 = + 2413,53 mil lei 1) influenţa modificării numărului mediu de salariaţi: ΔRexpl.( N s ) =

(N s

1

− N s0 ) • t0 • w h0 • pre0 = + 1612,16 mii lei

2) influenţa modificării timpului mediu pe salariat: ΔRexpl.( t ) =

N s1 • (t1 − t0 ) • w h0 • pre0 = + 801,37 mii lei

a2) influenţa modificării productivităţii medii orare: ΔRexpl.( w h ) = T1 • (w h1 − w h0 ) • pre0 ≅ - 663,68 mii lei b. influenţa modificării profitului mediu la 1 leu venituri din exploatare: ΔRexpl.(pre) = VE1 • (pre1 − pre 0 ) ≅ + 817,2 mii lei

Concluzii Se constată că rezultatul exploatării a crescut în perioada curentă faţă de perioada precedentă cu + 2567 mii lei. Această creştere s-a datorat în principal creşterii veniturilor din exploatare, acestea generând o creştere a rezultatului exploatării cu + 1749,85 mii lei. De asemenea, creşterea fondului total de muncă de la 3000000 ore la 3800000 ore a influenţat pozitiv rezultatul exploatării, acesta crescând cu + 2413,53 mii lei. O influenţă pozitivă a avut-o şi creşterea numărului mediu de salariaţi precum şi creşterea timpului mediu pe salariat, acestea generând o creştere a rezultatului exploatării cu +1612,16 mii lei, respectiv, + 801,37 mii lei. În schimb, productivitatea medie orară a scăzut de la 28870 la 27199, ceea ce o determinat o scădere a rezultatului exploatării cu – 663,68 mii lei. Profitul mediu la 1 leu venituri din exploatare a influenţat pozitiv rezultatul exploatării, acesta crescând cu + 817,2 mii lei. Se recomandă remedierea problemelor în ceea ce priveşte productivitatea muncii, prin: - specializarea personalului; - eliminarea timpilor morţi datoraţi defecţiunii utilajelor, lipsei de materii prime, etc; - organizarea cât mai minuţioasă a ciclului de exploatare, etc. 2.

Se consideră următoarele date conform tabelului de mai jos: Nr. crt. 1

Indicatori

Simbol

Prevăzut

Tabel nr. 4 mii lei Realizat

∑

106250 127500 Cifra de afaceri în qi • p i preţuri de vânzare exclusiv TVA 97750 118448 2 Cheltuieli aferente cifrei qi • ci de afaceri 3 Producţia vândută în 115813 q1 • p 0 preţuri medii prevăzute 4 Producţia vândută în 113135 q1 • c 0 costuri medii prevăzute 5 Profitul aferent cifrei de Pr 8500 9052 afaceri 6 Profitul mediu la 1 leu --0,079 0,070 CA Pr Pentru analiza factorială a profitului aferent cifrei de afaceri se va folosi modelul 1, astfel: Δ Pr.= Pr1- Pr0 = 9052-8500 = + 552 mii lei Factorii care-l influenţează sunt următorii: a. volumul fizic al producţiei:

∑ ∑ ∑

Δ Pr (q ) = (∑ q1p 0 − ∑ q1c0 ) − (∑ q 0 p 0 − ∑ q 0c0 ) = (115813-113135) –(106250-97750)= - 5822 mii lei b. preţul mediu de vânzare:

55

Δ Pr (p ) = (∑ q1p1 − ∑ q1c 0 ) − (∑ q1p 0 − ∑ q1c 0 ) = (127500-113135) –(115813-113135)= + 11687 mii lei c.

costul mediu de producţie:

Δ Pr (c ) = (∑ q1p1 − ∑ q1c1 ) − (∑ q1p1 − ∑ q1c0 ) = (127500-118448) –(127500-113135)= - 5313 mii lei Concluzii: Analizând influenţa factorilor de mai sus se pot concluziona următoarele: - preţurile de vânzare au fost mai mari decât s-a prevăzut, fapt care a influenţat pozitiv profitul aferent cifrei de afaceri, acesta crescând cu + 11687 mii lei; - costurile de producţie au influenţat negativ profitul aferent cifrei de afaceri, determinând o reducere a acestuia cu – 5313 mii lei; - volumul producţiei fizice vândute a avut un efect negativ asupra profitului, acesta suferind o diminuare cu – 5822 mii lei. - profitul aferent cifrei de afaceri a avut însă o creştere cu + 552 mii lei. Se recomandă studierea în amănunt a costurilor producţiei în vederea eficientizării acestora, precum şi analizarea structurii producţiei în vederea identificării produselor greu vandabile şi a celor foarte căutate pentru stabilirea unui program de producţie optim în viitor.

3. Se presupun următoarele date: Nr. crt. 1 2 3 4 5 6

7

Indicatori

Simbol

Active imobilizate Active circulante TOTAL ACTIV VENITURI TOTALE Profit brut Viteza de rotaţie a activului

Ai Ac At=Ai+Ac Vt Pb

Rata rentabilităţii veniturilor(%)

Vt At Pb Vt

Prevăzut

Tabel nr. 5 mii lei Realizat

2933 1967 4900 7638 673 1,559

2493 3900 6393 8435 853 1,319

8,81

10,11

Pentru calculul şi analiza factorială a rentabilităţii economice a activului utilizăm următoarea formulă:

Re =

Vt P • • 100 At Vt

Astfel:

Vt 0 P0 • • 100 =(1,559•0,0881)100= 13,74% At 0 Vt 0 Vt P Re1 = 1 • 1 • 100 =(1,319•0,1011)100= 13,34% At 1 Vt 1 Δ Re = Re1 − Re 0 = 13,34 − 13,74 = −0,4 % Re 0 =

din care, datorită modificării: ¾ vitezei de rotaţie a activului:

P Vt P ⎛ Vt ⎞ Vt Δ Re⎜ ⎟ = 1 • 0 • 100 − 0 • 0 • 100 = (11,62 − 13,73) • 100 = −2,32% At0 Vt0 ⎝ At ⎠ At1 Vt0 ¾

rentabilităţii veniturilor:

Vt P ⎛ Pb ⎞ Vt1 P1 Δ Re⎜ • • 100 − 1 • 0 • 100 = (13,34 − 11,62 ) • 100 = +1,72% ⎟= At1 Vt0 ⎝ Vt ⎠ At1 Vt1 Concluzii:

56

Se observă că rata rentabilităţii economice a activului a scăzut în perioada curentă faţă de perioada anterioară cu – 0,4%. Acest fapt se datorează influenţei negative a vitezei de rotaţie a activului care a diminuat această rată cu –2,32%. Pe de altă parte, rentabilitatea veniturilor a influenţat-o pozitiv determinând o creştere a acesteia cu +1,72%. În aceste condiţii se impune analiza structurii activului în vederea depistării elementelor care au contribuit la încetinirea vitezei de rotaţie. Acestea ar putea fi: - activele imobilizate care lucrează sub parametrii de funcţionare proiectaţi; - creşterea activelor imobilizate în curs de execuţie; - creşterea stocurilor de producţie neterminată; - creşterea creanţelor; - etc. 4. Se presupun următoarele date: cf = 60000 lei cv = 130000 lei p = 250000 lei qmax = 50000 bucăţi, respectiv 12500 mil. lei Pragul rentabilităţii este următorul:

K=

60000 = 0,5 250000 − 130000

Acestei valori a pragului îi corespunde ca cifră de afaceri critică (fizic): qmax*K = 50000*0,5 = 25000 bucăţi, iar valoric: (qmax* p )*K=(50000*250000)*0,5= 6250 mil. lei Deci, pentru a-şi putea acoperi cheltuielile, fără însă a obţine profit, firma trebuie să producă minim 25000 bucăţi, în valoare de 6250 mil. lei. La nivelul cifrei de afaceri totale pragul rentabilităţii se stabileşte astfel:

K=

Cf Cf ' sau CA = , unde: (1 − cv ) • Q max 1 − cv

Cf = suma cheltuielilor fixe; cv = cheltuielile variabile la 1 leu cifră de afaceri; Qmax = cifra de afaceri maximă; CA’ = cifra de afaceri critică.

RECOMANDĂRI BIBLIOGRAFICE 1. Gheorghiu Al., Analiza economico-financiară la nivel microeconomic, Ed. Economică, Bucureşti, 2004, p. 147-204 2. Hornet (Sirbu) C., Analiza economico-financiară, Ed. Didactică şi Pedagogică, RA, Bucureşti, 2004, p. 125-148 3. Işfănescu A., Robu V., Hristea A., Vasilescu C., Analiză economico-financiară, Ed. ASE, Bucureşti, 2002, p. 143-174

4. Petrescu S., Diagnostic economic-financiar, Ed. Sedcom Libris, Iasi, 2004, p. 154-191 5. Mărgulescu D. (coordonator), Gheorghiu Al., Analiza economică-financiară a întreprinderii-metode şi tehnici, Ed. Tribuna Economică, Bucureşti, 1994, p. 184-205 6. Niculescu M., Diagnostic financiar, vol. 2, Ed. Economică, Bucureşti, 2005, p. 173-242 7. Sirbu C., Analiza economico-financiară, EDP, Bucureşti, 2008, p. 111-129

TESTE DE AUTOEVALUARE 1. Factorii care influenţează modificarea rezultatului exploatării (RE) în cadrul analizei factoriale conform

modelului, RE = a) b) c) d) e)

∑q

i

× pi − ∑ qi × ci sunt:

cantitatea de produse vândute; costul mediu unitar şi preţul mediu de vânzare; producţia exerciţiului; veniturile din exploatare; cheltuielile la 1 leu venituri din exploatare.

57

2. Rata rentabilităţii financiare evidenţiază: a) gradul de acoperire a investiţiilor de către acţionari; b) corelaţia dintre capitalul permanent şi profitul brut; c) capacitatea întreprinderii de a degaja profit; d) profitul brut obţinut la 1000 lei capitaluri investite; e) randamentul capitalurilor investite. 3. Rata de rentabilitate economică exprimă: a) profitul brut din exploatare obţinut la 100 lei capitaluri investite; b) capacitatea unei societăţi de a degaja profit brut prin capitalul social; c) eficienţa activităţii de exploatare a firmei; d) profitul brut din exploatare obţinut la 1 leu capitaluri investite; e) randamentul capitalului social. 4. Influenţa cu semnul plus a modificării costului pe produs asupra profitului aferent cifrei de afaceri semnifică: f) reducerea costului pe produs; g) creşterea ponderii produselor cu costuri mai mari; h) scăderea ponderii produselor cu costuri mai mari; i) scăderea rentabilităţii economice; j) scăderea productivităţii muncii. 5. Pe baza relaţiei

∑q p −∑q c − ∑q p −∑q c ∑q p ∑q p 1 1

1 0

1 1

a) b) c) d) e)

1

0

1 0

1

se determină:

0

influenţa structurii producţiei asupra ratei rentabilităţii comerciale; influenţa preţului mediu de vânzare asupra ratei rentabilităţii financiare; influenţa costului pe produs asupra ratei rentabilităţii resurselor consumate; influenţa preţului mediu de vânzare asupra ratei rentabilităţii comerciale; influenţa structurii producţiei asupra ratei rentabilităţii resurselor consumate.

6. Semnificaţia indicilor de mai jos este: IProfitului=110% IVeniturilor=104% a) au crescut veniturile şi cheltuielile; b) au crescut veniturile şi au scăzut cheltuielile; c) au scăzut veniturile şi au crescut cheltuielile; d) au crescut cheltuielile şi a crescut profitul; e) au crescut veniturile şi a scăzut profitul. 7. Pe baza relaţiei

a) b) c) d) e)

∑q p − ∑q c 1 1

1 1

se determină:

influenţa modificării structurii producţiei vândute asupra profitului aferent cifrei de afaceri; influenţa modificării preţului mediu de vânzare asupra profitului aferent cifrei de afaceri; influenţa modificării costului de producţie asupra profitului aferent cifrei de afaceri; profitul aferent cifrei de afaceri din perioada curentă; profitul aferent cifrei de afaceri din perioada precedentă.

8. Indicele activelor circulante = 110% Indicele cifrei de afaceri = 112% Indicele profitului aferent cifrei de afaceri = 120% a) s-a accelerat viteza de rotatie a activelor circulante si a crescut rentabilitatea costurilor; b) a crescut cifra de afaceri si s-a incetinit viteza de rotatie a activelor circulante; c) s-a accelerat viteza de rotatie a activelor circulante si s-a redus rentabilitatea costurilor; d) s-a incetinit viteza de rotatie a activelor circulante si s-a redus costul; e) s-a incetinit viteza de rotatie a activelor circulante si a crescut costul.

58

TEMĂ DE CONTROL 1. Se cunosc următoarele date privind analiza factorială a rezultatului exploatării conform tabelului : Nr.crt. Indicatori Simbol P0 P1

1

Venituri din exploatare

2

Cheltuieli din exploatare

3

Venituri recalculate

4

Cheltuieli recalculate

∑q× p ∑q×c ∑q × p ∑q ×c 1

0

1

0

1.009

1.071

918

963

*

892

*

823

Calculaţi şi interpretaţi influenţa asupra rezultatului exploatării a cantităţii de produse vândute şi a

Re xpl = ∑ q • p − ∑ q • c .

preţului de vânzare, utilizând modelul de analiză factorială

2. Se cunosc următoarele date privind analiza factorială a rezultatului exploatării conform tabelului: Nr.crt. Indicatori Simbol P0 P1 1 Venituri din exploatare 9.087 q× p

2

Cheltuieli din exploatare

3

Venituri recalculate

4

Cheltuieli recalculate

5

∑ ∑q×c ∑q × p ∑q ×c 1

0

1

0

9.639

8.268

8.673

*

8.031

*

7.413

Profitul aferent exploatării RE 819 966 Calculaţi şi interpretaţi influenţele preţului mediu de vânzare şi a costului asupra rezultatului

exploatării măsurată cu ajutorul modelului de analiză factorială

(RE = ∑ q • p − ∑ q • c ) .

3. Se cunosc următoarele date: stocuri iniţiale de materii prime 3.000 lei, cumpărări de materii prime 7.000 lei, stocuri finale de materii prime 4.600 lei, stocuri iniţiale de produse finite 32.000 lei, produse finite obţinute 25.000 lei, produse finite vândute la un preţ de vânzare de 38.000 lei, reducere comercială acordată 4.000 lei, stoc final de produse finite 27.000 lei, salarii plătite 10.500 lei, subvenţii de exploatare aferente cifrei de afaceri 12.800 lei. Calculaţi valoarea E.B.E. 4. Se cunosc următoarele date: cumpărări de materii prime 10.000 lei, cheltuieli privind energia electrică şi apa 3.000 lei, produse finite obţinute 10.000 lei, venituri din vânzarea produselor finite 10.500 lei, venituri din producţia de imobilizări corporale 4.000 lei, sold iniţial de materii prime 3.000 lei, sold final la materii prime 5.000 lei, sold iniţial la produse finite 7.000 lei, sold final la produse finite 6.000 lei. Calculaţi valoarea adăugată.

59

MODULUL 5 ANALIZA SITUAŢIEI FINANCIAR-PATRIMONIALE A ÎNTREPRINDERII Obiectivele specifice modulului: ¾ Cunoaşterea informaţiilor furnizate de Bilanţ-componentă a situaţiilor financiare, ¾ însuşirea metodologiilor de analiză diagnostic a acestuia, ¾ Stabilirea punctelor forte şi a punctelor slabe în ce priveşte stabilitatea financiară. modalităţile de finanţare a activităţii, gestiunea patrimoniului, a evoluţiei şi structurii elementelor de active,datorii, capitaluri proprii Rezultatele aşteptate: ¾ înţelegerea necesităţii fiecărui aspect analizat pentru conturarea unei analize a poziţiei financiare cât mai pertinente. ¾ Calculul şi interpretarea ratelor de structură ale activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, compararea rezultatelor cu valorile medii pe ramuri de activitate şi cu intervalele de siguranţă. ¾ Calculul şi interpretarea indicatorilor de lichiditate, solvabilitate, echilibru financiar, a ratelor de rotaţie, compararea rezultatelor cu valorile medii pe ramuri de activitate şi cu intervalele de siguranţă. Competenţe dobândite ca urmare a parcurgerii modulului: ¾ Deprinderea folosirii corecte a metodelor şi tehnicilor de analiză a situaţiei financiar-patrimoniale. ¾ Stabilirea corectă a situaţiei financiare a unei firme. ¾ Determinarea punctelor forte şi a punctelor slabe în urma analizei situaţiei financiare. Timpul mediu necesar pentru asimilarea modulului : 6 ore

LECŢIA 1 BILANŢUL – PRINCIPALA SURSĂ DE INFORMAŢII PENTRU ANALIZA ECONOMICO-FINANCIARĂ

Pasul 1 – Noţiuni introductive Calcul de sinteză de primă importanţă al contabilităţii, creat pentru satisfacerea necesităţilor informaţionale ale conducerii unităţilor patrimoniale, bilanţul reprezintă un instrument de control al înregistrărilor contabilităţii şi de cunoaştere complexă a situaţiei mijloacelor economice şi a resurselor financiare ale perioadei pe care o reflectă. Bilanţul este oglinda situaţiei economico-financiare a unei unităţi patrimoniale. Din acest motiv, majoritatea analiştilor financiari consideră că se impune operarea cu un aşa zis „bilanţ suport al analizei”. Prin valoarea teoretică şi utilitatea practică se disting 42 : - bilanţul funcţional; - bilanţul financiar (lichiditate - exigibilitate). Pasul 2 - Bilanţul funcţional

În cadrul opticii financiare asistăm la o concepţie funcţională referitoare la bilanţ, concepţie care porneşte de la premisa că, elementele de activ şi pasiv reflectă valori tranzitorii, structuri trecătoare în

42

Niculescu M., Diagnostic financiar, Ed, Economica, Bucureşti, 2005, p. 272 60

procesualitatea patrimoniului 43 . În cadrul concepţiei funcţionale cu privire la bilanţ, utilizările şi resursele acestuia sunt grupate în “stocuri de utilizări” şi “stocuri de resurse”. Bilanţul funcţional stă la baza echilibrului financiar şi a “solidităţii structurale” a întreprinderii. Din punct de vedere structural, resursele respectiv nevoile (utilizările) cuprind: • resurse - stabile (durabile peste un an); - datorii ale ciclului de exploatare (pasiv circulant pe termen scurt, sub un an); • utilizări (nevoi): - active stabile (durabile, investiţii peste un an); - active circulante (bunuri şi creanţe legate de ciclul de exploatare, sub un an). Se evidenţiază astfel două categorii de utilizări în activ (una independentă de ciclul de exploatare, iar cealaltă legată direct de acesta) şi două categorii de resurse în pasiv (una fără legătură cu exploatarea, iar cealaltă generată de aceasta). Corelaţia dintre active şi stocurile de utilizări şi între pasive şi stocurile de resurse este următoarea: • imobilizările necorporale, corporale şi financiare sunt “utilizări stabile”; • activele circulante ale exploatării (stocuri, clienţi, alte creanţe) reprezintă “utilizări” sau “nevoi temporare de exploatare”; • activele circulante care nu aparţin exploatării sunt “utilizări temporare” în afara exploatării; • activele circulante foarte lichide (titluri de plasament) şi trezoreria sunt “utilizări temporare” ce aparţin trezoreriei; • capitalurile proprii, datoriile pe termen mediu şi lung precum şi provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli sunt “resurse stabile”; • pasivele circulante ale exploatării (datorii faţă de furnizori, datorii sociale şi alte datorii), reprezintă “resurse temporare” de exploatare; • pasivele circulante în afara exploatării sunt “resurse” în afara exploatării; • creditele pe termen scurt şi soldurile creditoare ale conturilor curente la bănci sunt “resurse temporare” ale trezoreriei. Concepţia funcţională a bilanţului are meritul de a oferi o imagine asupra modului de funcţionare economică a unei întreprinderi, punându-se astfel în evidenţă stocurile şi resursele corespunzătoare fiecărui ciclu de funcţionare. Analiza funcţională a acestuia permite investigarea activităţii întreprinderii, pe cicluri de operaţiuni şi urmăreşte evidenţierea modalităţilor de finanţare a întreprinderii în vederea orientării acesteia în direcţia unei structuri optime de finanţare, reflectată prin evoluţia trezoreriei nete. Conform concepţiei funcţionale întreprinderea este o entitate economică şi financiară care îndeplineşte anumite funcţii: de producţie sau exploatare, de repartiţie, de investire sau dezinvestire, de finanţare etc. Aşadar, în cadrul bilanţului funcţional operaţiile vor fi grupate pe cicluri şi anume 44 : • Ciclul de investiţii; • Ciclul de finanţare; • Ciclul de exploatare; • Ciclul de trezorerie. • Ciclul de investiţii – cuprinde ansamblul deciziilor luate pe linia achiziţionării unor active care rămân la dispoziţia întreprinderii o perioadă îndelungată de timp şi a cărui durată depinde de caracteristicile tehnologice ale activităţii, performanţele tehnice şi de politica de investiţii a întreprinderii. Denumit şi ciclul lung sau de acumulare, el reprezintă operaţiile de cumpărare şi vânzare a imobilizărilor care reprezintă mijloacele de producţie ale întreprinderii. Ciclul de investiţii începe cu cumpărarea investiţiei (crearea ei) şi se termină când este vândută sau scoasă din funcţiune. • Ciclul de finanţare – cuprinde ansamblul operaţiunilor dintre întreprindere şi proprietarii de capital (acţionari şi creditori). El permite ca întreprinderea să facă faţă decalajului dintre fluxul de lichiditate (monetar) de intrare şi ieşire, provocat de ciclul de exploatare. • Ciclul de exploatare – (de producţie) reprezintă pivotul analizei funcţionale şi cuprinde un flux fizic (produse şi mărfuri) şi un flux financiar (intrare şi ieşire de monedă). El regrupează operaţiile aferente activităţii ciclice (curente) a producţiei cu cele ale schimburilor comerciale şi se referă la utilizările şi resursele temporare generate de activitatea de exploatare a agentului economic. Altfel spus, ciclul aprovizionare – stocare – producţie - vânzare este cunoscut sub denumirea de ciclul de exploatare. Datoriile faţă de furnizori şi creanţele faţă de clienţi apar ca urmare a decalajelor dintre 43 44

ibidem, p. 377 Chebac N., Informaţiile contabilităţii în procesul de analiză şi decizie, Ed. Alma, Galaţi, 2002, p. 88 61

operaţiile de cumpărare, de producţie şi de vânzare şi respectiv încasările şi plăţile ocazionate de aceste operaţii. • Ciclul de trezorerie, grupează încasările şi plăţile în care se materializează celelalte operaţii şi cuprinde inclusiv creditele pe termen scurt obţinute de la bănci precum şi soldurile conturilor curente ale întreprinderii. Pornind de la bilanţul contabil, în construirea bilanţului funcţional se au în vedere regrupări ale componentelor celui dintâi, după o anumită logică, urmând ca ulterior să se studieze relaţiile existente între ele, pe verticală şi orizontală. Retratarea bilanţului are în vedere următoarele 45 : • eliminarea incidenţelor aspectelor juridice, incidenţelor aplicării legislaţiei fiscale, anumitor principii şi reguli de înregistrare contabilă care împiedică reflectarea situaţiei economice şi financiare reale a agentului economic; • aplicarea principiului adecvării resurselor la nevoile specifice; • urmărirea naturii elementelor de activ şi pasiv şi nu a lichidităţii şi exigibilităţii; • urmărirea pasivelor sub aspectul resursei de finanţare şi nu de elemente rectificative ale unor active. Construirea bilanţului funcţional este rezultatul retratării diferitelor posturi ale bilanţului în funcţie de apartenenţa lor la diferite cicluri (de investiţii, exploatare, financiare şi trezorerie) în scopul obţinerii unor mărimi care să fie utilizate în analiza financiară adecvată, conform figurii nr.1. ACTIV Active aciclice Sau active stabile (AS) Active ciclice Din exploatare (ACE) Active ciclice din Afara exploatării (ACAE) Trezoreria de activ (TA)

PASIV Resurse aciclice Sau resurse stabile (RS) Resurse ciclice din exploatare (RCE) Resurse ciclice din afara exploatării (RCAE) Trezoreria de pasiv (TP)

Fig. nr.1 Construirea bilanţului funcţional

Principiile care stau la baza construirii acestuia sunt următoarele: • conceptul de “activ fictiv” folosit în concepţia patrimonială, nu mai este operaţional; • la valoarea reală a activelor se adaugă amortizările şi provizioanele contabilizate, fapt ce presupune că activele sunt luate în calcul, la valoarea lor brută; • imobilizările deţinute în leasing sunt integrate în bilanţul funcţional, şi ca atare sunt reintegrate în activ, precum şi în pasiv la „Împrumuturi şi datorii asimilate”; • cheltuielile efectuate în avans sunt considerate active ciclice de exploatare sau în afara exploatării după caz; • cheltuielile care privesc exerciţiile următoare se asimilează active imobilizate; • efectele scontate neajunse la scadenţă, sunt incluse în activ în categoria creanţelor, iar în pasiv la creditele curente de trezorerie; • primele de rambursare a obligaţiunilor sunt deduse din activ iar în pasiv are loc o diminuare în mod corespunzător a valorii datoriilor financiare; • diferenţele de conversie activ şi pasiv, nu se mai înregistrează ca atare, în cazul diferenţelor de conversie activ se majorează creanţele sau se diminuează obligaţiile cu valoarea respectivă, în vederea reconstituirii valorii de regim. În cazul diferenţelor de conversie pasiv se micşorează creanţele sau se majorează pentru suma respectivă. Conform principiilor enumerate reconstituirea ciclurilor funcţionale ale unei întreprinderi sunt redate în tabelele de mai jos 46 :

45 46

Deaconu A., op. cit., p. 74 Chebac N., op.cit., p. 91 62

Tabel nr. 1 ACTIV Active imobilizate (la valoare brută) + Imobilizările în leasing (la valoarea de origine) + Cheltuielile de repartizat

PASIV Capitalurile proprii (minus dividendele de plată) Provizioanele de orice natură Amortizările (inclusiv amortizarea imobilizărilor în leasing) Datoriile financiare ± diferenţele de conversie aferente - primele de rambursare a obligaţiunilor

Total active aciclice (stabile) AS

Total resurse aciclice (stabile) RS Tabelul nr.2 PASIV

ACTIV

• •

•

Stocuri şi producţia în curs de execuţie Creanţele privind exploatarea + Efectele scontate neajunse la scadenţă + Cheltuielile înregistrate în avans privind exploatarea Diferenţele de conversie aferente creanţelor din exploatare

•

Datorii aferente exploatării: - Furnizori - Datorii fiscale - Diferenţele de conversie

•

Venituri înregistrate în avans, aferente exploatării

Total active ciclice din exploatare ACE

Total resurse ciclice din exploatare RCE

ACTIV

PASIV

Tabelul nr.3

• • •

• •

Creanţe în afara exploatării - creanţe din vânzările de active - alţi debitori Titluri de plasament Cheltuieli înregistrate în avans în afara exploatării

Total active ciclice din afara exploatării (ACAE) ACTIV Disponibilităţi (în bancă şi în casă)

Datorii din afara exploatării Venituri înregistrate în avans din afara exploatării

Total resurse ciclice din afara exploatării (RCAE) Tabelul nr.4 PASIV

• • •

Credite curente Soldul creditor la bancă Efecte scontate neajunse la scadenţă (integrate în creanţele de exploatare)

Trezoreria de activ Trezoreria de pasiv Reprelucrarea posturilor de activ şi pasiv aferente bilanţului contabil pentru a-l transforma în bilanţ funcţional au dat naştere unor controverse în rândul analiştilor. Astfel privitor la primele de rambursare a obligaţiunilor conform unor opinii sunt incluse în pasivul funcţional, diminuând astfel împrumuturile din emisiune de obligaţiuni luându-se în calcul faptul că, după natura lor, sunt legate de acestea şi reflectă suma reală de care a dispus, până la sfârşitul duratei creditului, emitentul obligaţiunilor. De asemenea, titlurile de plasament prezentate ca aparţinând trezoreriei active (utilizărilor temporare lichide) pentru a fi considerate elemente de trezorerie, vor fi trecute la nevoi (utilizări) temporare în afara exploatării. În sfârşit, referitor la dobânzile datorate şi nescadente aferente împrumuturilor pe termen (scurt, mediu, lung) care au fost incluse la trezoreria pasivă se trec la resurse în afara exploatării ca fiind datorii nu atât de lichide ca trezoreria. Schematic, bilanţul funcţional va arăta astfel 47 :

47

Robu N., Georgescu N.,op.cit., p. 229 63

Tabel nr. 5 ACTIV I. Active ciclice (stabile) II. Active ciclice aferente exploatării - stocuri - creanţe aferente III. Active ciclice în afara exploatării: - creanţe în afara exploatării IV. Trezoreria de activ: - disponibilităţi

PASIV Surse aciclice (stabile) - capitaluri proprii - amortizare - provizioane de orice natură - datorii financiare > 1 an II. Surse ciclice de exploatare (datorii faţă de furnizori, salariaţi, bugetul de stat, etc.) III. Surse ciclice în afara exploatării (furnizoti de imobilizări, dividende de plată, etc.) IV. Trezoreria de pasiv: - credite pe termen scurt I.

Pasul 2 - Bilanţul financiar Denumit şi bilanţ lichiditate-exigibilitate, bilanţul financiar reflectă solvabilitatea întreprinderii pe termen scurt (lichiditate) şi pe termen lung şi în acelaşi timp riscul de neplată sau faliment al acesteia. De asemenea, bilanţul lichiditate-exigibilitate verifică lichiditatea, prin care se înţelege proprietatea unui activ de a fi transformat în monedă în scopul de a face faţă pasivului exigibil. Studiind riscul nerambursării datoriilor de către întreprindere precum şi structura financiară a patrimoniului său, bilanţul lichiditate-exigibilitate răspunde mai ales cerinţelor creditorilor acesteia cert fiind că băncile au fost primele care au elaborat acest tip de bilanţ. Având în vedere rolul de măsurare a solvabilităţii pe termen scurt şi lung, bilanţul lichiditateexigibilitate trebuie să urmărească o delimitare strictă şi concretă a exigibilităţii şi lichidităţii. Solvabilitatea pe termen scurt mai este denumită şi “lichiditate”, adică întreprinderea deţine resurse financiare pentru a face faţă datoriilor sale exigibile. Plecând de la bilanţul patrimonial, bilanţul financiar, grupează posturile de activ în ordinea crescătoare a lichidităţii iar posturile de pasiv în ordinea crescătoare a exigibilităţii. Lichiditatea şi exigibilitatea trebuie să respecte anumite reguli stricte respectiv o delimitare clară a lor şi anume: • pragul de lichiditate sau de exigibilitate s-a considerat a fi anul calendaristic; • structura activelor şi a pasivelor mai mari sau mai mici de un an a caracterizat şi Planul contabil francez, elaborat în 1957 şi a caracterizat şi Planul contabil anglo-saxon. • odată cu împărţirea activelor şi pasivelor funcţie de lichiditatea respectiv exigibilitatea mai mică sau mai mare de un an, este necesară reprelucrarea bilanţului conform opticii financiare în general şi a celei lichiditate în special. Bilanţul lichiditate - exigibilitate prezintă şi anumite limite sau dezavantaje: • nu respectă principiul unităţii de casă prin alocarea resurselor stabile şi utilizările stabile, ceea ce duce la apariţia fondului de rulment lichiditate. • este elaborat în ipoteza încetării activităţii întreprinderii, aceasta fiind o ipoteză pesimistă având în vedere rolul acordat analizei pe bază de bilanţ ca anticipare şi previzionare a viitorului. • se bazează pe clasificarea arbitrară a activelor şi pasivelor în active cu lichiditate mai mare sau mai mică de un an , şi pasive cu exigibilitate mai mare sau mai mică de un an. • trezoreria deţine un rol rezidual fiind considerată ca o rezultantă a alocării resurselor la nevoi. • nu este indicată valoarea optimă a fondului de rulment lichid comparativ cu fondul de rulment funcţional care trebuie să acopere cel puţin nevoia de fond de rulment Măsurând solvabilitatea şi lichiditatea întreprinderii, bilanţul financiar este construit pe baza unei delimitări stricte a activelor şi pasivelor după lichiditatea, respectiv exigibilitatea lor. Astfel, bilanţul financiar pune pe plan secundar principiul naturii activelor şi al originii pasivelor luat în considerare la bilanţul contabil. În construirea bilanţului lichiditate-exigibilitate se au în vedere operaţiunile de reprelucrare (corecţie) precum şi de reclasare, operaţiuni ce vizează atât posturile de activ cât şi posturile de pasiv. Astfel, în cadrul posturilor de activ se fac următoarele corecţii: Activul imobilizat trebuie corectat în aşa fel încât elementele care în cel puţin un an se transformă în lichidităţi să apară în cadrul acestuia, utilizându-se astfel informaţiile din bilanţ; are loc deducerea

64

imobilizărilor financiare sub un an şi înglobarea lor în activele pe termen scurt şi implicit includerea în imobilizări a creanţelor mai mari de un an. De asemenea, are loc, includerea în cadrul imobilizărilor necorporale a primelor de rambursare a obligaţiunilor, a cheltuielilor de repartizat pe mai multe exerciţii şi a diferenţelor de conversie activ, în cazul în care sunt definitive. O altă variantă a reprelucrării activelor imobilizate constă în considerarea primelor de rambursare a obligaţiunilor, a cheltuielilor de repartizat pe mai multe exerciţii şi a diferenţelor de conversie activ ca activ fictiv sau nonvalori şi ca atare scăderea lor din activul bilanţului reprelucrat, iar în contrapartidă diminuarea capitalurilor proprii. Activul circulant reprelucrat rezultă ca diferenţă între totalul bilanţului şi valoarea activului imobilizat corectat. Folosindu-se metoda de calcul aditivă 48 activul circulant corectat se determină prin însumarea elementelor: stocuri, creanţe, imobilizări financiare sub un an (+), creanţe mai mari de un an (-), valori mobiliare, disponibilităţi, cheltuieli înregistrate în avans. Active de regularizare sunt eliminate din bilanţul lichiditate-exigibilitate ca fiind nonvalori, concomitent diminuându-se capitalurile proprii, datoriile şi creanţele. Ele sunt reprezentate de cheltuielile înregistrate în avans, diferenţele de conversie activ precum şi decontările din operaţii în curs de clarificare. În cadrul posturilor de pasiv se fac următoarele corecţii: • sumele din conturile curente ale asociaţilor care rămân la dispoziţia întreprinderii o perioadă mai mare de timp se consideră capitaluri proprii sau datorii. • impozitele latente aferente provizioanelor reglementate şi subvenţiilor pentru investiţii sunt trecute la datorii pe termen lung (în cazul provizioanelor reglementate) respectiv la datorii pe termen scurt (în cazul subvenţiilor pentru investiţii). • provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli considerate capitaluri proprii se trec în bilanţul lichiditate– exigibilitate în această categorie fără impozitul latent conţinut, care reprezintă o datorie pe termen scurt în afara exploatării. • bunurile finanţate prin leasing se vor adăuga imobilizărilor corporale pentru valoarea anuităţilor rămase de acoperit, iar în pasiv vor fi integrate fie în capitalurile proprii (pentru anuităţile mai mari de un an) fie în datorii pe termen scurt (pentru anuităţile mai mici de un an). • efectele scontate neajunse la scadenţă vor majora suma creanţelor din activ, iar în pasiv se va proceda la includerea lor în suma datoriilor cu scadenţe mai mici de un an. • pasivele de regularizare (venituri înregistrate în avans, diferenţele de conversie-pasiv) se elimină din bilanţul lichiditate-exigibilitate (considerându-se nonvalori) şi implicit sunt influenţate capitalurile proprii, datoriile sau creanţele. • dividendele de plată sunt clasate (trecute) la datorii mai mici de un an. Dacă în bilanţul propriu-zis şi cel funcţional se prezintă pasivul bilanţului înainte de repartizarea definitivă a rezultatului, în bilanţul lichiditate-exigibilitate, care se întocmeşte după repartizarea profitului exerciţiului, trebuie luate în considerare dividendele de plată la sfârşitul exerciţiului. Cât priveşte reclasarea elementelor componente ale bilanţului lichiditate–exigibilitate, aceasta constă în delimitarea în active şi pasive mai mari sau mai mici de un an, funcţie de lichiditatea sau exigibilitatea lor. Astfel, în cadrul reclasării posturilor de activ se au în vedere următoarele: • activele imobilizate (nefinanciare) şi circulante se clasifică în bilanţ conform caracterului circulatoriu, care nu se suprapune cu cel financiar şi ca atare sunt integrate la active mai mari de un an (stocuri sau creanţe) în timp ce activele corporale rămân nemodificate (aparţinând activelor mai mari de un an). • imobilizările financiare, cuprind titlurile imobilizate cu lichiditate mai mică de un an sau, parte a creanţelor rambursabile în cursul anului, trecându-se astfel, la activele mai mici de un an. În privinţa reclasării posturilor de pasiv: • provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli sunt reclasate în datorii mai mari sau mai mici de un an, funcţie de probabilitatea scadenţei. • datoriile financiare cuprind o fracţiune care este scadentă în timpul anului, fiind reclasată la datorii mai mici de un an. Astfel se procedează la construcţia bilanţului prin eliminarea non-valorilor (cheltuieli înregistrate în avans, diferenţe de conversie) şi împărţirea activelor şi pasivelor în 2 categorii: • cu lichiditate > 1 an • cu lichiditate < 1 an În urma corecţiilor efectuate, bilanţul patrimonial va avea următoarea formă 49 : 48

Georgescu N., op. cit., p. 91 Robu V., Georgescu N., op.cit., p. 225

49

65

Tabel nr. 6 ACTIV Active imobilizate, din care: - necorporale - corporale - financiare II. Active circulante, din care: - stocuri - creanţe - disponibilităţi

PASIV I. Capitaluri proprii II. Datorii pe termen mediu şi lung III. Datorii pe termen scurt

I.

LECŢIA 2 ANALIZA CORELAŢIEI DINTRE FONDUL DE RULMENT, NECESARUL DE FOND DE RULMENT ŞI TREZORERIA NETĂ

Pasul 1 - Analiza fondului de rulment funcţional Fondul de rulment reprezintă un indicator clasic, frecvent utilizat în analiza financiară, al cărui conţinut şi interpretare au evoluat în timp şi variază încă în prezent, funcţie de utilizator 50 . În virtutea varietăţii de calificative atribuite noţiunii de fond de rulment (brut, economic, total, propriu sau străin), în teorie economică, s-au impus conceptele de fond de rulment net (sau fond de rulment patrimonial) şi fond de rulment net global. Fondul de rulment patrimonial se calculează pe baza bilanţului patrimonial, conform relaţiei: Fond de rulment patrimonial = Capital permanent – Active imobilizate sau Fond de rulment patrimonial = Activ circulant – Datorii pe termen scurt Acesta se calculează fără a face distincţia legată de factorul timp, înlocuind-o prin cea de resurse durabile şi utilizări stabile. La începerea activităţii sale, întreprinderea achiziţionează bunuri stabile sub forma mijloacelor de producţie necesare activităţii sale şi care sunt finanţate din capitalurile proprii sau din credite pe termen mediu şi lung. Dar aceste bunuri stabile uneori nu sunt suficiente pentru ca întreprinderea să funcţioneze. Fondul de rulment reflectă “echilibrul financiar parţial” al întreprinderii respectiv echilibrarea funcţiei de investiţii din finanţări stabile sau din credite pe termen scurt. Când resursele depăşesc utilizările stabile, se poate vorbi de “un fond de rulment pozitiv” sau de un “excedent de fond de rulment”. În acest caz imobilizările pot fi acoperite din resurse stabile, oferind astfel posibilitatea acoperirii unei părţi din ciclul de exploatare. Dar, afectarea unei părţi din fondul de rulment ciclului de exploatare reflectă anumite resurse nerentabilizate, fapt ce supune întreprinderea unui cost de oportunitate, diminuându-i performanţele financiare. Când resursele stabile nu sunt suficiente pentru a acoperi utilizările stabile, se poate vorbi de “un fond de rulment negativ”. În acest caz apare ca indiciu, riscul de insolvabilitate al întreprinderii făcând-o dependentă de bănci care îi pot sau nu reînnoi creditele pe termen scurt, la care va trebui să apeleze întreprinderea în vederea finanţării complete a utilizării stabile. Fondul de rulment se modifică ca urmare a variaţiei posturilor de activ, respectiv de pasiv implicate în determinarea lui. Aşadar, studiul acestor variaţii reprezintă interes în analiză, permiţând astfel cunoaşterea politicii economice a întreprinderii şi în special cea financiară. Sporirea resurselor stabile are loc 51 pe baza: • creşterii aportului acţionarilor şi asociaţilor (în natură sau în numerar); • creşterii rezultatului exerciţiului, respectiv a rezultatului afectat rezervelor şi rezultatului reportat; • obţinerii de subvenţii; • creşterii provizioanelor (în situaţii justificate); • creşterii datoriilor financiare (prin emisiuni de obligaţiuni, prin contractare de noi credite pe termen lung etc.). 50 51

Niculescu M., op. cit., p. 382 Niculescu M., op. cit. p. 384 66

Reducerea activelor durabile (activelor imobilizate) nu reprezintă un scop în sine, deoarece ea are implicaţii directe asupra capacităţii productive şi a volumului de activitate a întreprinderii. Reducerea în mod justificat a activelor de natura vânzărilor de active, încasării unor titluri, diminuării unor active fără valoare, conduc la sporirea fondului de rulment. Asistăm la reducerea fondului de rulment fie prin scăderea resurselor stabile fie prin creşterea activelor imobilizate brute. Scăderea resurselor stabile se poate efectua prin 52 : • distribuirea dividendelor; • reintegrarea subvenţiilor pentru investiţii; • înregistrări de pierderi; • anularea provizioanelor reglementate; • scăderea amortizărilor; • rambursarea datoriilor; • reducerea sau anularea diferenţelor de conversie pasiv. Pasul 2 - Analiza nevoii de fond de rulment funcţional Diferenţa dintre nevoile şi resursele de exploatare şi cele în afara exploatării poartă denumirea de “nevoi de fond de rulment” sau “necesar de fond de rulment”. O primă reprezentare a acestuia este concretizată conform relaţiei 53 : NFR = (Ne + Nae) – (Re + Rae) sau EFR = (Re + Rae) – (Ne + Nae) în care : NFR = nevoie de fond de rulment; EFR = excedent de fond de rulment; = nevoie sau utilizări de exploatare; Ne Nae = nevoie sau utilizări în afara exploatării; = resurse de exploatare; Re = resurse în afara exploatării. Rae O altă reprezentare a NFR sau EFR ar fi 54 : Necesarul de fond de rulment mai poate fi definit ca fiind suma necesară finanţării decalajelor în timp între fluxurile reale şi fluxurile de trezorerie legate de active de exploatare. Necesarul de fond de rulment are două componente şi anume: • necesarul de fond de rulment pentru exploatare (NFRE) • necesarul de fond de rulment din afara exploatării (NFRAE) Diferenţa dintre utilizările şi resursele de exploatare formează o nevoie de fond de rulment sau un excedent de fond de rulment de exploatare (NFRe sau EFRe). Diferenţa dintre resursele şi utilizările în afara exploatării reprezintă o nevoie sau un excedent de fond de rulment în afara exploatării (NFRae sau EFRae). • În cazul în care activele circulante de exploatare depăşesc datoriile corespunzătoare, nevoia de fond de rulment pentru exploatare evidenţiază capitalul investit de întreprindere peste nivelul celui atras din pasivele circulante. În situaţia aceasta, nevoia de fond de rulment din exploatare apare sub forma unei investiţii cu acelaşi titlu ca şi imobilizările de exploatare. Aşadar, ecuaţia echilibrului funcţional se bazează pe egalitatea capitalului angajat din activul cu cel din pasivul bilanţului funcţional astfel: Analiza nevoii de fond de rulment din exploatare (NFRe) trebuie să fie corelată cu obiectul activităţii al întreprinderii, modul de organizare a activităţii (flux tehnologic, tehnologie de fabricaţie, specificul produselor şi al duratei de fabricaţie, evoluţia cifrei de afaceri precum şi contextul economic). Determinarea nevoii de fond de rulment din exploatare se face conform relaţiei: NFRe = (S + Ce + ACe) – (F + ADe) în care: S = stocuri; = creanţe clienţi; Ce ACe = alte creanţe de exploatare, inclusiv cheltuieli înregistrate în avans; F = datorii furnizori; = alte datorii de exploatare, inclusiv venituri înregistrate în avans. ADe

52

Chebac N., op.cit., p. 99 Sirbu C., Analiza economico-financiara, EDP, 2008, p. 78 54 Niculescu M., op.cit., p. 386 67 53

Nevoia de fond de rulment în afara exploatării se determină ca diferenţă între nevoile brute în afara exploatării şi resursele ei aferente exploatării conform relaţiei: NFRae = (Cae + CIAae) – (Dae + VIAae) în care: Cae = creanţe în afara exploatării; exploatării; CIAae = cheltuieli înregistrate în avans în afara = datorii în afara exploatării; Dae VIAae = venituri înregistrate în avans în afara exploatării. Analiza nevoii de fond de rulment în afara exploatării (NFRae) are în vedere faptul că marja de intervenţie a întreprinderii în ceea ce priveşte mărimea componentelor acestuia este redusă. Pasul 3 - Analiza trezoreriei Trezoreria, reprezintă al treilea ansamblu utilizat în analiza orizontală a bilanţului funcţional şi este strâns legată de operaţiunile financiare pe termen scurt realizate de întreprindere. În scopul satisfacerii nevoilor financiare pe termen scurt întreprinderea trebuie să dispună de resurse financiare, respectiv resurse de trezorerie, care sunt furnizate de partenerii furnizori şi care reflectă gestiunea financiară pe termen scurt a întreprinderii. Privită sub aspectul concepţiei funcţionale, trezoreria este definită în raport cu fondul de rulment şi nevoia de fond de rulment, regrupând tot ceea ce nu cuprind primele două componente ale bilanţului funcţional. Trezoreria include bunuri care nu sunt stabile sau care nu fac parte din bunurile circulante şi finanţările care nu sunt stabile sau care nu rezultă în mod natural din ciclul de exploatare. În cadrul bilanţului funcţional, trezoreria este evidenţiată ca fiind un sold rezultat prin compararea utilizărilor temporare lichide cu resursele temporare lichide. Trezoreria cuprinde două componente, activă şi pasivă, iar diferenţa dintre ele reprezintă tocmai trezoreria netă. În trezoreria activă, sunt incluse disponibilităţile la bănci şi numerarul din casierie. Aceste opinii sunt contestate, arătându-se că titlurile de plasament în cauză nu sunt lichidităţi imediate, iar includerea lor la trezoreria activă ar împiedica adevărata gestiune a trezoreriei. În ceea ce priveşte trezoreria “pasivă” aceasta include creditele pe termen scurt, soldurile creditoare ale conturilor bancare şi creditele primite de la bănci pentru efectele scontate şi nescontate. Schematic, trezoreria netă poate fi redată ca în fig. nr.2 55 : Credite pe termen scurt Solduri creditoare ale conturilor curente Disponibilităţi la bănci la bănci Casa Credite pentru efecte scontate şi nescadente Trezorerie netă Trezorerie netă Fig. nr. 2 Trezoreria netă Expresia elocventă a desfăşurării unei activităţi rentabile pentru întreprindere, trezoreria netă (TN) rezultă prin deducerea din nevoile de trezorerie a resurselor aferente 56 , conform relaţiei: TN = Nevoi de trezorerie – Resurse de trezorerie

Altă reprezentare a trezoreriei (T) ar fi diferenţa dintre fondul de rulment şi nevoia de fond de rulment, conform relaţiei: T = FR - NFR Funcţie de modul de acoperire a nevoilor de finanţare, trezoreria netă (TN) îmbracă următoarele aspecte: • Trezorerie nulă, când FR = NFR, • Trezorerie pozitivă, când FR > NFR, • Trezorerie negativă, când FR < NFR. Având în vedere aspectele prezentate putem concluziona: • Trezoreria nulă este mai rar întâlnită, manifestându-se doar tendinţa ca fondul de rulment să fie egal cu nevoia de fond de rulment. • Trezoreria pozitivă, demonstrează că întreprinderea, dispune de suficiente resurse stabile pentru finanţarea utilizărilor stabile inclusiv pentru obţinerea de lichidităţi excedentare, iar resursa suplimentară poate fi folosită pentru investiţii pe termen scurt sau păstrată ca marjă de siguranţă.

55 56

Sirbu C., op.cit., p. 113 Georgescu N., op.cit. p. 122 68

•

Trezoreria negativă, reprezintă un indiciu al dezechilibrului întreprinderii respective, care a apelat la credite pe termen scurt (credite de trezorerie) în scopul acoperirii nevoilor rămase neacoperite. Deşi la prima vedere trezoreria negativă indică un dezechilibru financiar, întreprinderea nu are o situaţie financiară foarte critică. Atunci când trezoreria este constantă pe mai multe perioade, ea nu exprimă neapărat insolvabilitatea agentului economic. Dezechilibrul menţionat trebuie analizat în strânsă legătură cu ciclurile de investiţii şi exploatare, eliminându-se nevoia de fond de rulment în afara exploatării, deoarece reprezintă o resursă netă tranzitorie. Dificultăţile de trezorerie constatate, reprezintă doar partea vizibilă a unor probleme mult mai profunde care au fost descoperite prea târziu. Trezoreria trebuie gestionată în permanenţă prin plasarea lichidităţii excedentare funcţie de rata de remunerare şi durata previzibilă a disponibilului resurselor.

LECŢIA 3 ANALIZA SOLVABILITĂŢII ŞI LICHIDITĂŢI Pasul 1 - Analiza solvabilităţii Solvabilitatea 57 este capacitatea întreprinderii de a-şi onora obligaţiile de plată la scadenţă. În analiza solvabilităţii se porneşte de la un indicator autonom al echilibrului financiar şi anume “fondul de rulment financiar”. Fondul de rulment este un concept cu profunde semnificaţii care păstrează trăsătura originilor sale în practica afacerilor fiind definit ca, ansamblul resurselor necesare pentru finanţarea activităţii de producţie a întreprinderii. Când resursele permanente sunt mai mari faţă de utilizările permanente – necesarul de finanţat întreprinderea dispune de o “marjă de securitate”, adică de fond de rulment care permite întreprinderii să facă faţă unor situaţii neprevăzute pe termen scurt, constituind premisa menţinerii solvabilităţii ei, adică o independenţă financiară faţă de creanţierii săi. Având la bază informaţiile furnizate de bilanţul lichiditate-exigibilitate, legat de solvabilitatea întreprinderii pot fi evidenţiaţi ca indicatori care servesc în reflectarea stabilităţii pe termen lung şi structurii financiare a întreprinderii, următorii 58 : 1) Solvabilitatea generală (Sg), conform relaţiei de calcul: Sg =

TA , în care: TD

TA = total activ; TD = total datorii. Acest indicator măsoară 59 securitatea de care se bucură creditorii întreprinderii pe termen lung şi scurt şi marja de creditare a acesteia. Cu cât valoarea ratei solvabilităţii este mai mare decât 1, cu atât situaţia financiară de ansamblu a firmei este mai bună. 2) Solvabilitatea patrimonială(Sp), conform relaţiei de mai jos:

Sp = Cappr Tcr

Cap pr Cap pr + Tcr

, în care:

= capital propriu; = total credite.

Valoarea minimă a ratei solvabilităţii patrimoniale se apreciază că trebuie să fie în limitele 0,3-0,5, iar peste 0,5 situaţia se apreciază ca fiind favorabilă. 3) Activul net contabil (ANC), conform relaţiei de calcul: ANC = TA – TD, în care: TA = total activ; TD = total datorii. Acest indicator reprezintă echivalentul capitalurilor proprii din pasivul bilanţului financiar, şi constituie garanţia creditorilor în variaţia evoluţiei nefavorabile a activităţii întreprinderii. 4) Activul net contabil corectat (ANCC) În determinarea acestui indicator se porneşte de la reevaluarea activelor patrimoniale precum şi a datoriilor, făcându-se apoi diferenţa între ele. Aşadar, are ca punct de pornire, activul net contabil urmând a se efectua anumite corecţii, numai în legătură cu actualizarea preţurilor şi a raportului de schimb. 57

Işfănescu A., Robu V., Hristea A., Vasilescu C., op.cit., p. 202 Chebac N., op.cit., p. 132 59 Sirbu C., op. cit., p. 140 69 58

5) Ponderea activului net contabil corectat în totalul pasivului, conform relaţiei:

ANCC , în care: TP ANCC = activ net contabil corectat; TP = total pasiv. 6) Situaţie netă, în accepţiune globală 60 reprezintă activul neangajat în datorii şi se determină astfel: Situaţia netă = Activ total – Datorii totale or opinii 61 , din valoarea capitalurilor proprii se scad subvenţiile pentru investiţii şi provizioanele Situaţia netă = Capitaluri proprii - (Subvenţii pentru investiţii + Provizioane reglementate) reglementate, relaţia de calcul fiind: După Jobard, relaţia de calcul ar fi următoarea: Situaţia netă = Capital social + Prime legate de capital + Diferenţe din reevaluări + Rezerve + Rezultatul raportat 6) Resurse proprii sau suprafaţa financiară lărgită 62 (Rs): Rs = Capital social + Prime legate de capital + Diferenţe de reevaluare + Rezerve ± Rezultatul reportat ± Rezultatul exerciţiului - Dividende de plată + Subvenţii pentru investiţii şi provizioane reglementate nete de impozit - Cheltuieli de constituire - Cheltuieli de repartizat pe mai multe exerciţii - Prime de rambursare a obligaţiunilor + Diferenţe de conversie - pasiv - Diferenţe de conversie – activ + Titluri de participare + Conturi curente ale asociaţilor + Obligaţiuni convertibile în acţiuni + Împrumuturi legate de participaţii Pasul 2 - Analiza lichidităţii Lichiditatea reprezintă proprietatea elementelor patrimoniale de a se transforma în bani. Lichiditatea mai poartă denumirea şi de solvabilitate pe termen scurt şi arată că, întreprinderea dispune de resurse financiare pentru a face faţă datoriilor sale exigibile 63 . Măsurarea lichidităţii are în vedere următorii indicatori: 1) Lichiditate generală (Lg), conform relaţiei: Lg =

AC , în care: TD c

AC = active circulante; TDc = total datorii curente. Semnifică gradul în care activele cu lichiditate mai mare pot să facă faţă totalului datoriilor existente la un moment dat. Datoriile curente sunt formate din obligaţiile faţă de furnizori, cele fiscale şi salariale, creditele pe termen scurt precum şi partea din împrumuturile pe termen mediu şi lung a căror scadenţă este în cadrul exerciţiului financiar curent. 2) Lichiditate relativă (Lr) sau “lichiditate curentă”, se determină conform relaţiei:

LS =

AC − S ,în care TD c

60

Georgescu N., op.cit., p. 96 Sirbu C. Op. Cit., p. 116 62 Ibidem, p. 141 63 ibidem, p. 147 61

70

AC = active circulante; S = stocuri; TDc = Datorii pe termen scurt. Poate lua valori cuprinse între 1,8 şi 2 şi evidenţiază capitalul de exploatare al întreprinderii. 3) Lichiditate imediată (Lr) 64 :

LS =

Disponibilitati si plasamente , în care : TDc

TDc = Datorii pe termen scurt. Conform concepţiei franceze, din activele circulante se exclud stocurile şi alte active cu o lichiditate redusă (ex. cheltuielile înregistrate în avans). Are ca valoare optimă intervalul 0,8-1 În situaţia în care valoarea este mai mică de 1, acest indicator avertizează dificultăţile în plată, iar când valoarea este mai mare decât 1 se vorbeşte de o gestiune de trezorerie nulă.

LECŢIA 4 ANALIZA STRUCTURII PATRIMONIALE A FIRMEI Analiza structurii patrimoniale a firmei se face având la bază bilanţul funcţional. În acest scop se analizează două categorii de indicatori şi anume, cei ai structurii activului (utilizărilor) şi cei ai structurii pasivului (resurselor). Pasul 1 - Indicatorii structurii activului (utilizărilor Aceşti indicatori se exprimă în procente din totalul activului şi reflectă ponderea activelor imobilizate sau activelor circulante folosite de întreprindere şi nu sunt semnificativi în realizarea echilibrului financiar dar, constituie un reper de plecare în prezentarea caracteristicilor economice ale întreprinderii. Din această categorie de indicatori fac parte: 1. Raportul dintre activele imobilizate şi totalul activelor care se determină conform relaţiei:

AI (%), în care: TA 2.

AI = active imobilizate; TA = total active. Raportul dintre activele circulante şi totalul activului care se determină conform relaţiei:

AC (%), în care: TA AC = active circulante; TA = total active. Acest raport evidenţiază creşterea stocurilor corelată cu creşterea producţiei sau disponibilităţilor care reflectă posibilitatea de plată a întreprinderii. Pasul 2 - Indicatorii structurii pasivului (resurselor) Aceşti indicatori ne arată ponderea diferitelor elemente din structura pasivului, fapt ce permite specificarea originii resurselor întreprinderii, precum şi structura financiară a acesteia. Din această categorie fac parte: 1. Independenţa financiară, denumită şi “solvabilitatea patrimonială” care se determină conform relaţiei: If =

Cp TP

(%), în care:

If = independenţa financiară; Cp = capital propriu; TP = total pasiv. Mărimea optimă a acestui indicator este de 50% şi creşterea valorii lui arată independenţa financiară a întreprinderii. 64

Ibidem,p. 71 71

2. Contribuţia creditelor la formarea resurselor totale (Cc) denumită şi “rata globală de îndatorare”, care se determină conform relaţiei: CC =

Cr (%), în care: TP

Cc = contribuţia creditelor; Cr = creditele bancare; TP = total pasiv. Interpretarea acestui indicator se efectuează corelată cu cea referitoare la independenţa financiară şi reflectă gradul de îndatorare al întreprinderii faţă de bănci. 3. Contribuţia acţionarilor la formarea resurselor totale se determină conform relaţiei: Ca =

Cs (%), în care: Cp

Ca = contribuţia acţionarilor; Cs = capital social; Cp = capital propriu. 4. Rata de îndatorare se determină conform relaţiei: Rd =

D f + D ga Cp

(%), în care:

= rata de îndatorare; Rd = datorii financiare; Df Dga = datorii faţă de grup şi acţionari; = capital propriu. Cp Rata de îndatorare reflectă capacitatea întreprinderii de a rezista influenţelor externe care pot genera pierderi precum şi gradul de dependenţă faţă de unitatea împrumutătoare de fonduri şi influenţează în mod direct rentabilitatea financiară a întreprinderii prin intermediul efectului de levier. Ca indicatori parţiali se pot exemplifica: a) Contribuţia creditelor în totalul datoriilor, conform relaţiei:

Cr (%), în care: TD Cr. = credite bancare; TD = total datorii. Acest indicator evidenţiază ponderea resurselor primite la bănci şi costul cel mai ridicat din totalul resurselor respective. b) Contribuţia creditelor pe termen scurt în totalul datoriilor, conform relaţiei:

C ts TD

(%), în care:

Cts = credite pe termen scurt; TD = total datorii. Acest indicator evidenţiază arbitrajul dintre finanţarea prin credite pe termen lung şi credite pe termen scurt, iar ponderea mai mare a celor pe termen scurt reprezintă un semn vulnerabil fiind nesigure şi costisitoare. c) Gradul de îndatorare la termen, conform relaţiei:

Dt l Cp

(%), în care:

Dtl = datorii pe termen mediu şi lung; Cp = capitaluri proprii. În cazul valorii mai mari de 100%, acest indicator, atenţionează asupra creşterii capacităţii de îndatorare(exemplu pe unitatea de referinţă).

72

LECŢIA 5 ANALIZA ECHILIBRULUI ECONOMICO-FINANCIAR Indicatorii echilibrului economico-financiari sunt reprezentaţi de: gradul de acoperire a capitalurilor investite, gradul de acoperire internă a capitalului investit (marja autofinanţării), finanţarea curentă a nevoii de fond de rulment şi finanţarea nevoii de fond de rulment de exploatare prin fond de rulment. Gradul de acoperire a capitalurilor investite, utilizat în analiza efectuată de Centrala Bilanţurilor Băncii Franţei se determină conform relaţiei:

RS (%), în care: Ci

Aci=

•

Aci = gradul de acoperire a capitalurilor investite; RS = resurse stabile; Ci = capitaluri investite. Resursele stabile şi capitalurile investite: RS = Cp + Df Ci = AIe + NFRe

în care: = capitaluri proprii; Cp Df = datorii financiare pe termen mediu şi lung; = active imobilizate de exploatare (valori brute); AIe NFRe = nevoie de fond de rulment de exploatare (valoare brută). Acest indicator al echilibrului financiar trebuie să aibă valoare apropiată de 1, iar în cazul în care este inferior lui 1, atunci el corespunde finanţării unei părţi a utilizărilor stabile, şi nevoii de fond de rulment de exploatare prin credite pe termen scurt. Gradul de acoperire internă a capitalurilor investite (marja autofinanţării) se determină conform relaţiei: Aici =

CAF Ci

CAF (%), în care: Ci

= capacitatea de autofinanţare; = capitaluri investite.

Acest indicator arată autonomia întreprinderii faţă de partenerii săi financiari şi reprezintă un indiciu asupra gradului de recuperare a capitalurilor investite. Finanţarea curentă a nevoii de fond de rulment, se determină conform relaţiei: FCNFR =

Cts NFR

C ts NFR

(%), în care:

= credite pe termen scurt; = nevoia de fond de rulment.

Acest indicator arată partea din finanţare pe termen scurt alocată întreprinderii nevoii de fond de rulment de exploatare şi în afara exploatării. Finanţarea nevoii de fond de rulment de exploatare prin fond de rulment se determină astfel: FFRNFRe=

FR NFRe

FR (%), în care: NFRe

= fond de rulment; = nevoi de fond de rulment de exploatare.

73

LECŢIA 6 ANALIZA VITEZEI DE ROTAŢIE A ACTIVELOR ŞI PASIVELOR Viteza de rotaţie a activelor şi pasivelor reprezintă un indicator de eficienţă care reflectă schimbările intervenite în activitatea întreprinderii (în special în activitatea de exploatare: modificarea procesului de aprovizionare şi producţie, reducerea costurilor, scurtarea ciclului de producţie şi a perioadei de desfacere şi încasare a producţiei, etc.) 65 . Aceasta poate fi exprimată în număr de rotaţii sau durata în zile. Grupajul de indicatori care reflectă viteza de rotaţie a activelor şi pasivelor conduce la aprecierea lichidităţii zilnice a întreprinderii, lichiditate dependentă de mijloacele băneşti generate de activităţile normale desfăşurate şi obţinute prin convertirea stocurilor în vânzări pe creanţe ulterior a creanţelor în încasări. Este reprezentat de următoarele relaţii de calcul: 1) Rotaţia nevoii de fond de rulment de exploatare, se determină conform relaţiei:

R NFRe =

NFRe × 360 (zile), în care: CATVA

NFRe = nevoia de fond de rulment de exploatare; CATVA = cifra de afaceri cu TVA inclusă. 2) Rotaţia stocurilor (interval mediu de stocaj), reflectă gradul de lichiditate al activelor circulante materiale şi se determină pe elemente ale stocurilor, astfel: • rotaţia stocurilor de mărfuri:

Rmf =

SM mf C mf

× 360 (zile), în care:

stoc anual mediu de marfă; SMmf = = cost de achiziţie al mărfurilor vândute în cursul anului. Cmf El reflectă viteza (în zile rotaţie) cu care mărfurile sunt transformate în lichiditate. • rotaţia stocului de materii prime şi materiale, exprimată în număr de zile de consumuri materiale:

Rm =

SM m × 360 (zile), în care: Cm

= stoc anual mediu de materii prime şi materiale; SMm Cm = consumul anual de materii prime şi materiale; El reflectă ritmul de reînnoire a stocului de materiale. • rotaţia stocului de produse în curs de execuţie şi semifabricate:

RS = SMs Cs

= =

SM s × 360 (zile), în care: Cs

stoc anual mediu de produse în curs de costul produselor în curs de exploatare

execuţie; obţinute în timpul anului.

Reflectă intervalul de timp (mediu) în care produsele în curs de execuţie şi semifabricatele parcurg etapele procesului tehnologic în vederea transformării în produse finite. • rotaţia stocului de produse finite:

R pf =

SM pf C pf

× 360 (zile), în care:

= stoc anual mediu de produse finite; SMpf = costul produselor finite obţinute în timpul anului. Cpf Reflectă perioada medie în care stocurile de produse finite se transformă în fluxuri de trezorerie. 3) Rotaţia creanţelor clienţi, conform relaţiei:

Rce = Cem ESns Ces CATVA 65

C em + ES ns − C es × 360 (zile), în care: CATVA

= creanţe clienţi medii anuale; = efecte scontate nescadente; = clienţi creditori sau avansuri de la clienţi; = cifra de afaceri cu TVA inclusă.

Işfănescu A., Robu V., Hristea A., Vasilescu C., op.cit., p. 206 74

Indicatorul respectiv reflectă intervalul mediu de timp în care are loc încadrarea creanţelor faţă de clienţi. 4) Rotaţia datoriilor, se determină conform relaţiei:

Rf =

Fm − Fd × 360 (zile), în care: C bTVA + S eTVA

= datorii furnizori medii anuale Fm Fd = furnizori debitori (sau avansuri acordate furnizorilor) = cumpărări de bunuri în cursul anului (cu TVA) CbTVA = servicii externe primite în cursul anului (cu TVA) SeTVA Acest indicator se exprimă în număr de zile de cumpărări (achiziţionări) şi prestări de servicii şi evidenţiază durata medie de timp în care întreprinderea beneficiază de creditul comercial acordat furnizorilor. 5) Rotaţia capitalurilor proprii, se determină conform relaţiei:

Rf =

Cap propriu × 360 (zile), în care: CA

Cap propriu = capitalul propriu; CA = cifra de afaceri. 6) Rotaţia datoriilor comerciale, se determină conform relaţiei:

Rf =

Furnizori × 360 (zile), în care: Consum terti

Consumterţi = costul de achiziţie al materiilor prime şi materialelor, plus costul de cumpărare al mărfurilor vândute.

REZUMAT Principalele obiective ale analizei financiar-patrimoniale sunt sintetizate astfel: - stabilirea patrimoniului net, ca formă de evaluare contabilă a averii acţionarilor; - detectarea unor eventuale situaţii ale dezechilibrului financiar, care ar putea constitui o ameninţare pentru continuitatea exploatării; - stabilirea lichidităţii şi solvabilităţii, care interesează, în principal, instituţiile financiare şi de credit; - determinarea stării financiare; - caracterizarea eficienţei elementelor patrimoniale, etc. Bilanţul funcţional stă la baza echilibrului financiar şi a “solidităţii structurale” a întreprinderii. Schematic, bilanţul funcţional va arăta astfel: ACTIV I. Active ciclice (stabile) II. Active ciclice aferente exploatării - stocuri - creanţe aferente III. Active ciclice în afara exploatării: - creanţe în afara exploatării IV. Trezoreria de activ: - disponibilităţi

PASIV I. Surse aciclice (stabile) - capitaluri proprii - amortizare - provizioane de orice natură - datorii financiare > 1 an II. Surse ciclice de exploatare (datorii faţă de furnizori, salariaţi, bugetul de stat, etc.) III. Surse ciclice în afara exploatării (furnizoti de imobilizări, dividende de plată, etc.) IV. Trezoreria de pasiv: - credite pe termen scurt

Denumit şi bilanţ lichiditate-exigibilitate, bilanţul financiar reflectă solvabilitatea întreprinderii pe termen scurt (lichiditate) şi pe termen lung şi în acelaşi timp riscul de neplată sau faliment al acesteia. În urma corecţiilor efectuate, bilanţul patrimonial va avea următoarea formă:

75

ACTIV PASIV III. Active imobilizate, din care: IV. Capitaluri proprii - necorporale V. Datorii pe termen mediu şi lung - corporale VI. Datorii pe termen scurt - financiare IV. Active circulante, din care: - stocuri - creanţe - disponibilităţi Fondul de rulment patrimonial se calculează pe baza bilanţului patrimonial, conform relaţiei: Fond de rulment patrimonial = Capital permanent – Active imobilizate sau Fond de rulment patrimonial = Activ circulant – Datorii pe termen scurt Nevoia de fond de rulment sau necesarul de fond de rulment se calculează conform relaţiilor: NFR = (Ne + Nae) – (Re + Rae) sau EFR = (Re + Rae) – (Ne + Nae) Determinarea nevoii de fond de rulment din exploatare se face conform relaţiei: NFRe = (S + Ce + ACe) – (F + ADe) Nevoia de fond de rulment în afara exploatării se determină ca diferenţă între nevoile brute în afara exploatării şi resursele ei aferente exploatării conform relaţiei: NFRae = (Cae + CIAae) – (Dae + VIAae) Trezoreria netă (TN) rezultă prin deducerea din nevoile de trezorerie a resurselor aferente, conform relaţiei: TN = Nevoi de trezorerie – Resurse de trezorerie Altă reprezentare a trezoreriei (T) ar fi diferenţa dintre fondul de rulment şi nevoia de fond de rulment, conform relaţiei: T = FR - NFR Funcţie de modul de acoperire a nevoilor de finanţare, trezoreria netă (TN) îmbracă următoarele aspecte: • Trezorerie nulă, când FR = NFR, • Trezorerie pozitivă, când FR > NFR, • Trezorerie negativă, când FR < NFR. Solvabilitatea este capacitatea întreprinderii de a-şi onora obligaţiile de plată la scadenţă. Având la bază informaţiile furnizate de bilanţul lichiditate-exigibilitate pot fi evidenţiaţi ca indicatori care servesc în reflectarea stabilităţii pe termen lung şi structurii financiare a întreprinderii, următorii: 1) Solvabilitatea generală (Sg): Sg = 2) Solvabilitatea patrimonială(Sp):

Sp =

TA TD

Cap pr Cap pr + Tcr

3) Activul net contabil (ANC): ANC = TA – TD 4) Activul net contabil corectat (ANCC) În determinarea acestui indicator se porneşte de la reevaluarea activelor patrimoniale precum şi a datoriilor, făcându-se apoi diferenţa între ele. Aşadar, are ca punct de pornire, activul net contabil urmând a se efectua anumite corecţii, numai în legătură cu actualizarea preţurilor şi a raportului de schimb. 5) Ponderea activului net contabil corectat în totalul pasivului:

ANCC : TP 6) Situaţie netă reprezintă activul neangajat în datorii şi se determină astfel: Situaţia netă = Activ total – Datorii totale Lichiditatea reprezintă proprietatea elementelor patrimoniale de a se transforma în bani. Măsurarea lichidităţii are în vedere următorii indicatori: 1) Lichiditate generală (Lg): 76

AC TD c

Lg =

2) Lichiditate relativă (Lr:

AC − S TD c

LS = 3) Lichiditate imediată (Lr):

LS =

Disponibilitati si plasamente TDc

Din categoria de indicatori ai structurii activului fac parte: 1. Raportul dintre activele imobilizate şi totalul activelor:

AI (%) TA 2.

Raportul dintre activele circulante şi totalul activului:

AC (%) TA Din categoria indicatorilor structurii pasivului fac parte: 1. Independenţa financiară, denumită şi “solvabilitatea patrimonială”: If =

Cp

(%)

TP

2. Contribuţia creditelor la formarea resurselor totale (Cc) denumită şi “rata globală de îndatorare”: CC =

Cr (%) TP

3. Contribuţia acţionarilor la formarea resurselor totale: Ca =

4. Rata de îndatorare: Rd =

Cs (%) Cp

D f + D ga Cp

(%)

Ca indicatori parţiali se pot exemplifica: a) Contribuţia creditelor în totalul datoriilor:

Cr (%) TD b) Contribuţia creditelor pe termen scurt în totalul datoriilor:

C ts TD

(%)

c) Gradul de îndatorare la termen:

Dt l Cp

(%)

Indicatorii echilibrului economico-financiar sunt reprezentaţi de: gradul de acoperire a capitalurilor investite, gradul de acoperire internă a capitalului investit (marja autofinanţării), finanţarea curentă a nevoii de fond de rulment şi finanţarea nevoii de fond de rulment de exploatare prin fond de rulment. 1. Gradul de acoperire a capitalurilor investite se determină conform relaţiei: Aci=

RS (%) Ci 77

2. Gradul de acoperire internă a capitalurilor investite (marja autofinanţării) se determină conform relaţiei: Aici =

CAF (%) Ci

3. Finanţarea curentă a nevoii de fond de rulment, se determină conform relaţiei:

C ts

FCNFR =

NFR

(%)

4. Finanţarea nevoii de fond de rulment de exploatare prin fond de rulment se determină astfel:

FR (%) NFRe

FFRNFRe=

Grupajul de indicatori care reflectă viteza de rotaţie a activelor şi pasivelor este reprezentat de următoarele relaţii de calcul: 1) Rotaţia nevoii de fond de rulment de exploatare:

R NFRe =

NFRe × 360 (zile) CATVA

2) Rotaţia stocurilor: • rotaţia stocurilor de mărfuri:

Rmf = •

SM m × 360 (zile) Cm

rotaţia stocului de produse în curs de execuţie şi semifabricate:

RS = •

× 360 (zile)

C mf

rotaţia stocului de materii prime şi materiale,:

Rm = •

SM mf

SM s × 360 (zile) Cs

rotaţia stocului de produse finite:

R pf =

SM pf C pf

× 360 (zile)

3) Rotaţia creanţelor clienţi:

Rce =

C em + ES ns − C es × 360 (zile) CATVA

Rf =

Fm − Fd × 360 (zile) C bTVA + S eTVA

4) Rotaţia datoriilor:

servicii externe primite în cursul anului (cu TVA) SeTVA = 5) Rotaţia capitalurilor proprii:

Rf =

Cap propriu CA

× 360 (zile)

6) Rotaţia datoriilor comerciale:

Rf =

Furnizori × 360 (zile) Consum terti

78

CONCLUZII În cadrul acestui modul au fost prezentate aspecte poziţia financiară, recunoaştere active, punctaje, indici cu baza în lanţ, rate de structură, punctaje, intervale de siguranţă financiara, situaţiile financiare, Bilanţ, indici cu baza în lanţ/fixă, poziţia financiară, elementele poziţiei financiare (active, datorii, capitaluri proprii), corelaţii, criterii de recunoaştere. După parcurgerea acestui modul studenţii trebuie să fie în măsură să aprecieze poziţia financiară a unei entităţi prin realizarea unei analize la acest nivel.

EXEMPLE ILUSTRATIVE 1. Se cunoaşte următoarea situaţie a patrimoniului unui agent economic la data de 31 dec. anul N şi anul N+1 conform tabelului următor. Să se calculeze FRNG, NFR şi Tn. Tabel nr. 7 lei Elemente patrimoniale Pn Pn+1 ACTIV (total) 201600 210000 I. Active imobilizate: 120200 126000 1. necorporale 200 2. corporale 120000 126000 II. Active circulante 1. stocuri 2. clienţi 3. Alte creanţe pe termen scurt 4. Disponibilităţi băneşti III. Conturi de regularizare şi asimilate 1. Cheltuieli înregistrate în avans PASIV (total) I. Capitaluri proprii 1. Capital social 2. Rezerve 3. Rezultatul exerciţiului II. Datorii 1. Împrumuturi şi datorii asimilate 2. Furnizori 3. Alte datorii de exploatare pe termen scurt

77900 59000 15000 1000 2900

84000 63000 16000 1000 4000

3500 3500

-

201600 160000 150000 2000 8000

210000 170000 150000 4000 16000

41600 1500 12000 28100

40000 1900 19000 19100

Observaţii: - clienţi, din care > 1 an: în Pn, 3000 lei, în Pn+1, 3500 lei; - rezultatul exerciţiului, din care: o în Pn: repartizat pentru majorarea rezervelor: 2000 lei, iar diferenţa pentru plata dividendelor; o în Pn+1: repartizat pentru majorarea dividendelor. - cheltuielile înregistrate în avans au termen de lichiditate <1an; - datoriile către furnizori sunt <1an; Primul pas în calcularea indicatorilor ceruţi este construirea bilanţului funcţional. Acesta va arăta astfel:

79

Activ Utilizări stabile - imob. necorporale

Pn 120200 200

- imob. corporale Utilizări de exploatare - Stocuri

120000 74000

- Creanţe clienţi Utilizări în afara exploatării - Alte creanţe

59000 15000 4500

1000

Pn+1 Pasiv 126000 Resurse stabile - Capitaluri permanente 126000 - Capital social 79000 - Rezerve+Rezultat

63000 - Datorii pe termen mediu şi lung 16000 Resurse de exploatare 1000 - Furnizori 1000 - Alte datorii de exploatare pe termen scurt - - Dividende

Tabel nr. 8 lei Pn Pn+1 155500 155900 155500 1559000

150000 4000

150000 4000

1500

1900

46100

54100

12000

19000

28100

19100

- Cheltuieli înreg. în 3500 6000 16000 avans Trezoreria activă 2900 4000 Trezoreria pasivă - Disponibilităţi 2900 4000 băneşti TOTAL 201600 210000 TOTAL 201600 210000 Al doilea pas îl constituie calculul efectiv al indicatorilor pe baza datelor din bilanţul funcţional. Astfel, vom avea: FRNG = RS - US - pentru Pn: FRNGn = 155500-120200 = 35300 lei - pentru Pn+1: FRNGn+1 = 155900-126000 = 29900 lei NFRE = Utilizări de exploatare – Resurse de exploatare - pentru Pn: NFREn = 74000-46100 = 27900 lei - pentru Pn+1: NFREn+1 = 79000-54100 = 24900 lei NFRÎE = Utilizări în afara exploatării – Resurse în afara exploatării - pentru Pn: NFRÎEn = 4500-0 = 4500 lei - pentru Pn+1: NFREn+1 = 1000-0 = 1000 lei T = FRNG – NFR - pentru Pn: Tn = 35300-(27900+4500) = 2900 lei - pentru Pn+1: Tn+1 = 29900-(24900+1000) = 4000 lei CONCLUZII: Fondul de rulment (FRNG) a scăzut în Pn+1 faţă de Pn de la +35300 lei la +29900 lei. Acest lucru semnifică faptul că resursele stabile au avut o linie descendentă, reuşind totuşi să acopere utilizările stabile. Însă, scăderea fondului de rulment a avut drept consecinţă finanţarea activelor circulante ale firmei. Nevoia de fond de rulment de exploatare a scăzut în Pn+1 faţă de Pn. Astfel, pentru anul Pn, nevoile ciclului de exploatare au fost de 74000 lei, iar resursele de 46100 lei, degajându-se o nevoie de finanţat de + 27900 lei. Pentru anul Pn+1, nevoile ciclului de exploatare au fost de +79000 lei, iar resursele de 54100 lei, degajându-se o nevoie de finanţare de +24900 lei. Aceste nevoi de finanţare au putut fi acoperite din excedentul resurselor stabile. Nevoia de fond de rulment în afara exploatării a avut un ritm descrescător de la un an la altul. Astfel, pentru anul Pn se constată o nevoie de finanţare de +4500 lei, rezultată din diferenţa dintre utilizările în afara exploatării de +4500 lei şi resursele în afara exploatării care au fost nule.

80

Pentru anul Pn+1 utilizările în afara exploatării au scăzut la 1000 lei, resursele rămânând neschimbate, acest lucru generând o nevoie de finanţat de +1000 lei. Trezoreria netă a cunoscut o creştere de la un an la altul, de la +2900 lei la 4000 lei, ceea ce ne face să ajungem la concluzia că situaţia firmei analizate s-a îmbunătăţit. Ea poate dispune acum de suficiente resurse stabile pentru a finanţa utilizările stabile şi chiar pe cele de exploatare, precum şi de a dispune de lichidităţi. Propuneri: Având în vedere evoluţiile de mai sus se propun următoarele: - evitarea acoperirii nevoii de exploatare în totalitate din resursele stabile; - contractarea datoriilor pe termen lung doar pentru acoperirea imobilizărilor, pentru că numai astfel un agent economic îşi poate asigura dezvoltarea; - utilizarea resurselor stabile pentru investiţii, nu pentru nevoi curente; - nevoia de fond de rulment privind exploatarea (parţial) şi nevoia de fond de rulment în afara exploatării trebuie finanţate din credite pe termen scurt; - mărimea creditelor pe termen scurt contractate trebuie determinată în funcţie de mărimea creanţelor clienţi, care reprezintă cea mai importantă componentă a nevoilor de exploatare. Acestea nu trebuie să depăşească 15-30% din creanţele clienţi.

2. Pe baza datelor din tabelul nr. 7 se obţin următoarele valori ale ratelor de lichiditate şi solvabilitate: Tabel nr. 9 lei Pn Pn+1 Valori conform normelor Indicatori Rata lichidităţii generale Rata lichidităţii curente Rata lichidităţii imediate Rata solvabilităţii patrimoniale

1,87 0,47 0,07 1

2,1 0,55 0,10 1

2 1,8-2 0,8-1

Rata solvabilităţii generale

4,85

5,25

>1

Lichiditatea generală se calculează conform formulei: Lg =

AC TD c

- pentru Pn: Lg =

77900 = 1,87 40100

- pentru Pn+1: Lg =

84000 = 2,1 48100

Notă: Se consideră că împrumuturile şi datoriile asimilate nu sunt scadente în anul de bază. Lichiditatea curentă se calculează conform formulei: Lr =

AC − S TD c

- pentru Pn: Lr =

77900 − 59000 = 0,47 40100

- pentru Pn+1: Lr =

84000 − 63000 = 0,55 38100

Lichiditatea imediată se calculează conform formulei:

LS =

Disponibilitati si plasamente , în care : TD c

- pentru Pn: 81

>0,5

Ls =

2900 = 0,07 40100

- pentru Pn+1: Ls =

4000 = 0,10 38100

Solvabilitatea patrimonială se calculează conform formulei:

Sp =

Cap pr Cap pr + Tcr

- pentru Pn: Sp =

160000 =1 160000

- pentru Pn+1: Sp =

170000 =1 170000

Solvabilitatea generală se calculează conform formulei: Sg =

TA TD

- pentru Pn: Sg =

201600 = 4,85 41600

- pentru Pn+1: Sg =

210000 = 5,25 40000

CONCLUZII : În ceea ce priveşte comparaţia cu normele, indicatorii lichidităţii imediate şi curente sunt sub valoarea optimă. Însă, lichiditatea generală se încadrează în limitele normale în anul Pn+1. Acest lucru se datorează faptului că majoritatea activelor circulante sunt reprezentate de stocuri, acestea nefiind considerate cu o lichiditate rapidă. În ceea ce priveşte solvabilitatea, aceasta se consideră ca fiind foarte bună, depăşind normele, activele având de 5 ori valoarea datoriilor pe care sunt destinate să le acopere. Se recomandă analiza amănunţită a stocurilor în vederea optimizării acestora.

3. Pe baza datelor din tabelul nr. 8 se obţin următoarele valori ale indicatorilor de structură ai activului şi pasivului: Tabel nr. 10 lei INDICATORI Pn(%) Pn+1(%) A. INDICATORII STRUCTURII ACTIVULUI 60 1. Raportul dintre activele imobilizate şi totalul activelor = 59,62

AI • 100 TA 2.

Raportul dintre activele circulante şi totalul activelor =

38,64

40

79,37

80,95

93,75

88,24

AC • 100 TA B. 3.

INDICATORII STRUCTURII PASIVULUI

4.

Contribuţia acţionarilor la formarea resurselor totale =

Independenţa financiară =

CP • 100 TP

Cs • 100 CP 82

1

2

3

4

120200 • 100 = 59,62% 201600 126000 pentru Pn+1 = • 100 = 60% 210000 77900 pentru Pn = • 100 = 38,64% 201600 84000 pentru Pn+1 = • 100 = 40% 210000 160000 pentru Pn = • 100 = 79,37% 201600 170000 pentru Pn+1 = • 100 = 80,95% 210000 150000 pentru Pn = • 100 = 93.75% 160000 150000 pentru Pn+1 = • 100 = 88,24% 170000 pentru Pn =

Studiul structurii activelor relevă orientarea societăţii spre operaţia de investiţie şi mai puţin spre operaţiile curente de exploatare. Legat de structura financiară se poate spune că societatea se bucură de independenţă financiară crescândă în cele două exerciţii financiare. Contribuţia acţionarilor la capitalurile proprii a scăzut datorită faptului că acestei s-au majorat prin profitul obţinut la sfârşitul exerciţiului.

RECOMANDĂRI BIBLIOGRAFICE 1. Chebac N., Informaţiile contabilităţii în procesul de analiză şi decizie, Ed. Alma, Galaţi, 2002 2. Gheorghiu Al., Analiza economico-financiară la nivel microeconomic, Ed. Economică, Bucureşti, 2004 2. Hornet (Sirbu) C., Analiza economico-financiară, Ed. Didactică şi Pedagogică, RA, Bucureşti, 2004 3. Işfănescu A., Robu V., Hristea A., Vasilescu C., Analiză economico-financiară, Ed. ASE, Bucureşti,

2002 5. Niculescu M., Diagnostic financiar, vol. 2, Ed. Economică, Bucureşti, 2005 6. Sirbu C., Analiza economico-financiară, EDP, Bucureşti, 2008

TESTE DE AUTOEVALUARE 1. Creşterea fondului de rulment poate avea loc prin: a) Reducerea stocurilor de produse finite; b) Creşterea capitalurilor proprii; c) Contractarea unui credit pe termen lung; d) Achiziţionarea unor active imobilizate; e) Trecerea profitului din anii anteriori la alte rezerve. 2. Fondul de rulment (FR) se poate calcula pe baza următoarelor relaţii: a) diferenţa între capitalul propriu şi activele imobilizate nete; b) necesar de fond de rulment minus trezorerie netă; c) diferenţa între activele circulante şi datoriile pe termen scurt; d) diferenţa între activele circulante şi creditele bancare pe termen scurt; e) diferenţa între stocuri plus creanţe şi datorii pe termen scurt fără credite de trezorerie ( credite pe termen scurt, soldul creditor al contului la bănci, credite de scont).

83

3. Formele necesarului fondului de rulment sunt: a) Imobilizat şi circulant; b) Pe termen scurt, mediu şi lung; c) De exploatare şi în afara exploatării; d) Propriu şi împrumutat; e) Stabil şi temporar. 4. Creşterea capitalului propriu se poate realiza prin: a) Virarea subvenţiilor pentru investiţii la venituri; b) Trecerea altor rezerve la rezerve legale; c) Retrageri de aporturi de către acţionari sau asociaţi; d) Aporturi în natură de către acţionari; e) Diferenţe favorabile de curs valutar. 5. Dacă rata de finanţare a necesarului de fond de rulment din fondul de rulment este supraunitară atunci: a) Necesarul de fond de rulment este finanţat integral din datorii pe termen scurt; b) Se creează o trezorerie pozitivă; c) Necesarul de fond de rulment este finanţat integral din fondul de rulment; d) Se creează un deficit de finanţat; e) Necesarul de fond de rulment este finanţat atât din fondul de rulment cât şi din datorii pe termen scurt. 6. Obţinerea unei viteze de rotaţie a stocurilor ridicată este posibilă dacă: a) Indicele de creştere a stocurilor este mai mic decât indicele de creştere a cheltuielilor materiale; b) Indicele de creştere a cifrei de afaceri este mai mic decât indicele de creştere valorii adăugate; c) Indicele de creştere a stocurilor este mai mic decât indicele de creştere cifrei de afaceri; d) Indicele de creştere a stocurilor este mai mic decât indicele de creştere a productivităţii muncii; e) Indicele de creştere a cifrei de afaceri este mai mic decât indicele de creştere a cheltuielilor materiale. 7. Sporirea vitezei de rotaţie a stocurilor determină: a) Imobilizări de stocuri de produse finite; b) Sporirea profitului şi diminuarea stocurilor; c) Creşterea cifrei de afaceri şi diminuarea profitului; d) Scăderea stocurilor şi a cifrei de afaceri; e) Creşterea stocurilor şi a cifrei de afaceri. 8. Dacă lichidităţile sunt sub limita minimă necesară pentru o durată mai mare de timp, aceasta înseamnă: a) Plata datoriilor înainte de termen; b) Imobilizări de lichidităţi; c) Incapacitatea de plată imediată; d) Diminuarea lichidităţilor ca urmare a creşterii inflaţiei; e) Diminuarea lichidităţilor ca urmare a scăderii productivităţii muncii. 9. Când trezoreria netă este pozitivă, atunci: a) fondul de rulment este inferior necesarului de fond de rulment; b) valoarea cumulată a creditelor curente şi a soldului creditor de la bănci depăşeşte valoarea cumulată a disponibilităţilor băneşti din conturi bancare şi casă şi a plasamentelor pe termen scurt; c) există posibilitatea efectuării de plasamente şi a deţinerii de disponibilităţi băneşti; d) nerealizarea echilibrului financiar; e) necesitatea contractării de credite pe termen scurt. 10. Fondul de rulment se calculează respectând următoarea formulă a) FR = Capitaluri permanente − Credite permanente ;

FR = Capitaluri c) FR = Capitaluri d) FR = Capitaluri e) FR = Capitaluri b)

proprii − Nevoi permanente ; proprii − Active circulante ; permanente − Nevoi permanente ; fixe − Datorii permanente ; 84

TEME DE CONTROL 1. Pe baza indicatorilor : lei Nr. INDICATORI Crt. 1 Capital propriu 2 Datorii pe termen mediu si lung 3 Active imobilizate Calculaţi modificarea procentuală a fondului de rulment.

P0

P1

50.000 8.500 40.000

60.000 18.000 55.000

2. Pe baza bilanţului următor să se calculeze situaţia netă şi fondul de rulment (lei): ACTIV PASIV Active imobilizate nete 1.836 Capitaluri proprii Stocuri 35 Provizioane pentru riscuri Clienţi 1.393 Împrumuturi termen lung Creanţe diverse 672 Datorii furnizori Titluri de plasament 2.509 Alte datorii pe termen scurt Disponibilităţi 701 Credite bancare termen scurt 3. Se cunosc următoarele date: ACTIV Active imobilizate nete 1.836 Stocuri 35 Clienţi 1.393 Creanţe diverse 672 Titluri de plasament 2.509 Disponibilităţi 701 Să se calculeze necesarul de fond de rulment.

PASIV Capitaluri proprii Provizioane pentru riscuri Împrumuturi termen lung Datorii furnizori Alte datorii pe termen scurt Credite bancare termen scurt

4. Pe baza bilanţului următor să se calculeze trezoreria netă (lei): ACTIV PASIV Active imobilizate nete 1.836 Capitaluri proprii Stocuri 35 Provizioane pentru riscuri Clienţi 1.393 Imprumuturi termen lung Creanţe diverse 672 Datorii furnizori Titluri de plasament 2.509 Alte datorii pe termen scurt Disponibilităţi 701 Credite bancare termen scurt

85

1.861 145 1.027 194 3.336 583

1.861 145 1.027 194 3.336 583

1.861 145 1.027 194 3.336 583

MODULUL 6 ANALIZA GESTIUNII RESURSELOR UMANE Obiectivele specifice modulului: ¾ Introducerea noţiunilor de gestiune a resurselor umane şi de eficienta a muncii. ¾ Studiul metodelor şi tehnicilor de analiză a resurselor umane; Rezultatele aşteptate: ¾ Însuşirea modului de calcul a indicatorilor specifici analizei resurselor umane. ¾ Aprofundarea modului de sintetizare a rezultatelor obţinute în urma analizei resurselor umane. ¾ Învăţarea modului de concepere a determinare a punctelor forte şi a punctelor slabe ale gestiunii resurselor umane. Competenţe dobândite ca urmare a parcurgerii modulului: ¾ Deprinderea folosirii corecte a metodelor şi tehnicilor de analiză a resurselor umane. ¾ Deprinderea formularii concluziilor cu privire la gestiunea resurselor umane. ¾ Deprinderea fdormulării de propuneri cu privire la îmbunătăţirea gestiunii resurselor umane. Timpul mediu necesar pentru asimilarea modulului : 4 ore

LECŢIA 1 ANALIZA DIMENSIUNII ŞI STRUCTURII RESURSELOR UMANE Pasul 1 – Noţiuni introductive Analiza gestiunii resurselor umane, capitalului uman constituie un segment de esenţă în analiza diagnostic a întreprinderii. Problematica analizei se circumscrie la asigurarea cantitativă cu forţă de muncă şi eficienţa utilizării forţei de muncă. Detaliat, aceste probleme se prezintă astfel: ¾ Analiza dimensiunii şi structurii resurselor umane; ¾ Analiza comportamentului personalului; ¾ Analiza eficienţei utilizării potenţialului uman; Resursele umane au un rol deosebit în asigurarea performanţelor acesteia, iar prin modificarea acestora sunt influenţate semnificativ rezultatele unui agent economic. Pasul 2 - Analiza dimensiunii resurselor umane Dimensionarea raţională a numărului de personal constituie o problemă deosebit de importantă în utilizarea eficientă şi crearea condiţiilor materiale pentru acţiunea întregului complex motivaţional. Astfel, analiza dimensiunii şi a structurii potenţialului uman se realizează prin diagnosticul privind: a) structura organizatorică a firmei; b) dinamica efectivului de personal; c) structura efectivului de personal. a) Pentru analiza structurii organizatorice a unei firme se vor avea în vedere următoarele probleme: • existenţa unui regulament de organizare şi funcţionare din care să reiasă atribuţiile, competenţele şi răspunderile fiecărui angajat al firmei; • respectarea regulamentului de organizare şi funcţionare; • posibilităţile de îmbunătăţire a acestuia. b) În ceea ce priveşte dinamica efectivului de personal se va avea în vedere atât dinamica acestuia pe total cât şi pe categorii de personal. În consecinţă, dinamica efectivului de personal pe total, se stabileşte conform următoarelor formule: ΔN = N 1 − N 0 sau

86

N1 • 100 sau N0 N − N0 IN = 1 • 100 , unde: N0 IN =

N1 = numărul total de personal din perioada curentă; N0 = numărul total de personal din perioada anterioară; Scăderea în dinamică a numărului de salariaţi se apreciază diferit, în funcţie de cauzele care au determinat-o 66 : - dacă scăderea este consecinţa modului defectuos de recrutare şi asigurare cu personal, situaţia se apreciază negativ, deoarece conduce la deteriorarea performanţelor economicofinanciare ale întreprinderii şi a poziţiei acesteia pe piaţă; - scăderea numărului de personal poate fi şi consecinţa restrângerii activităţii, atunci când firma trece printr-o perioadă dificilă datorată fie incapacităţii acesteia de a face faţă unor restricţii impuse de mediul economic în care activează, fie unor imperfecţiuni şi dezechilibre de natură macroeconomică; - modificarea raportului de echilibru dintre potenţialul uman şi potenţialul material, urmare a reînnoirii activelor corporale sau a creşterii gradului de tehnicitate al acestora, pot genera drept consecinţă scăderea numărului de salariaţi. În analiza resurse umane, se au în vedere şi indicatorii prezentaţi în anexa situaţiilor financiare anuale precum şi în situaţiile statistice şi anume: - efectivul total de salariaţi la finele perioadei de gestiune, care reprezintă totalitatea personalului existent în evidenţa întreprinderii; - număr mediu scriptic de salariaţi (lunar, trimestrial, anual), care exprimă prezenţa personalului în întreprindere în funcţie de perioada analizată; - efectivul permanent, în sensul de titular al unui contract de muncă pe durată nedeterminată de timp; - efectivul pe categorii de personal (muncitori, cercetare, administraţie tec.); - numărul maxim de salariaţi, adică limita superioară în cadrul căreia se poate înscrie o societate în funcţie de volumul său de activitate şi de productivitatea muncii, etc. Indicatorii mai sus menţionaţi, permit elaborarea diagnosticului resurselor umane din diferite puncte de vedere şi dau dimensiune factorului de producţie-muncă, inclusiv potenţialului economic al întreprinderii. Analiza poate fi adâncită prin studierea modului în care resursele umane (forţa de muncă) au fost repartizate pe locuri de muncă şi schimburi, pe profesii şi pe specialişti. Cerinţa este ca dinamica efectivului de personal să se realizeze în condiţiile corelaţiei: I N s < I W , în care:

I N s = indicele numărului mediu scriptic de salariaţi; I W = indicele productivităţii medii a muncii În cazul în care diferenţa de la o perioadă la alta a numărului mediu de personal este negativă se înregistrează o economie relativă a acestuia, determinată de creşterea productivităţii muncii. Dacă diferenţa este pozitivă se constată o depăşire relativă de personal, datorată scăderii productivităţii muncii. Încadrarea întreprinderii cu personal, conform nevoilor programate, constituie premisa realizării sarcinilor din bugetul de venituri şi cheltuieli. Realizarea şi depăşirea sarcinilor programate, depinde de structura, calitatea şi modul de utilizare a resurselor umane ale întreprinderii. Pasul 3 - Analiza structurii resurselor umane În ceea ce priveşte analiza structurii resurselor umane, acestea se pot grupa pe următoarele categorii: - după vechimea în întreprindere; - după vechimea în activitate; - pe clase de vârstă; - după sex; Pe clase de vârstă, analiza efectivului de salariaţi permite nu numai cunoaşterea fluxului normal al mobilităţii ci şi dimensiunea experienţei ca element al potenţialului economic al resurselor umane 67 .

66 67

Robu V., Georgescu N., op.cit., p. 269 Mărgulescu D., Vâlceanu Gh., Cişmaşu I., Şerban C., op.cit, p. 293 87

Structurarea personalului după vechimea în întreprindere de poate conduce la cunoaşterea stabilităţii personalului, a fidelităţii acestuia. Gruparea personalului pe sexe reflectă profilul activităţii firmei. Astfel, în industria textilă, alimentară, în comerţ, predominanţa feminină este evidentă. Pe lângă dimensiunea cantitativă a resurselor umane, prezintă importanţă şi latura calitativă, reflectată prin gradul de calificare al salariaţilor. Calitatea resurselor umane, respectiv ridicarea gradului de calificare a salariaţilor, constituie un obiectiv prioritar al analizei economice datorită creşterii complexităţii activităţii întreprinderii, diversificării gamei sortimentale a produselor şi serviciilor oferite, perfecţionării activelor corporale din punct de vedere al gradului de tehnicitate, al fiabilităţii şi performanţelor acestora, creşterii exigenţelor consumatorilor etc 68 . Îmbunătăţirea calificării salariaţilor influenţează direct producţia obţinută şi productivitatea muncii. Analiza calităţii resurselor umane se realizează pe baza următorilor indicatori: 1. Gradul de calificare medie a muncitorilor; 2. Situaţia pregătirii personalului pe nivele de studii; 3. Concordanţa dintre complexitatea lucrărilor şi calificarea personalului. Îmbunătăţirea calificării constituie o necesitate obiectivă impusă de creşterea complexităţii activităţii economice, diversificarea continuă a gamei de produse, creşterea gradului de tehnicitate a acestora, sporirea exigenţelor consumatorilor faţă de calitatea produselor, serviciilor oferite, etc 69 . Analiza asigurării întreprinderii cu personal calificat se face pe baza indicatorului coeficientul mediu al calificării ( Km), care se determină ca medie aritmetică ponderată între numărul de muncitori pe categorii de calificare ( ni ) şi categoria de calificare ( Ki ), astfel: n

∑ (K • n ) i

Km =

i

i =1

n

∑n

, unde:

i

i =1

ni = numărul de personal din categoria „i”; Ki = categoria de încadrare. Coeficientul calificării medii serveşte pentru efectuarea de comparaţii în dinamică la nivelul întreprinderii, cât şi în spaţiu comparativ cu alte întreprinderi. Cu cât mărimea lui este mai apropiată de categoria maximă de încadrare, cu atât situaţia firmei este mai bună. Pentru caracterizarea situaţiei la un moment dat a gradului de calificare a personalului se are în vedere structura personalului pe forme de pregătire şi anume: - absolvenţi ai şcolilor profesionale; - ucenici; - absolvenţi ai liceelor de specialitate; - absolvenţi cu studii superioare; - absolvenţi ai cursurilor postuniversitare, etc. Gradul de complexitate al lucrărilor executate ( Kt ) se determină ca medie aritmetică ponderată între volumul de lucrări exprimat în timp de muncă standard sau normat pe categorii de lucrări ( vi ) şi categoria de complexitate a lucrărilor ( ki ), astfel: n

∑ (k • v ) i

Kt =

i

i =1

n

∑v

i

i =1

Din compararea celor doi indici medii (al calificării şi respectiv, cel al complexităţii lucrărilor executate), se constată modul de utilizare a resurselor umane, după cum urmează: - K m = K t , reflectă existenţa unei concordanţe depline între cei doi coeficienţi; - K m > K t , denotă că muncitorii cu un grad de calificare superioară execută lucrări de complexitate inferioară, ceea ce reflectă folosirea incompletă a forţei de muncă, cu consecinţe negative asupra costurilor şi profitului întreprinderii; - K m < K t , reflectă faptul că lucrări de categorie superioară sunt efectuate de muncitori cu calificare inferioară, ceea ce afectează calitatea produselor obţinute, influenţând indirect asupra valorii produselor, profitului etc. 68 69

Robu V., Georgescu N., op.cit., p. 272 Niculescu M., Diagnostic economic, Vol. I, Ed. Economică, Bucureşti, 2003, p. 103 88

Concordanţa dintre categoria medie de calificare a muncitorilor şi categoria medie tarifară a lucrărilor se poate stabili şi cu ajutorul coeficientului mediu de concordanţă ( Kc ), potrivit relaţiei 70 : n

∑ (kc • v ) i

Kc =

i

i =1

n

∑v

, în care:

i

i =1

kci vi

= coeficientul de concordanţă al categoriei “i” de lucrări; = volumul de lucrări executat de muncitori a căror categorie de încadrare corespunde categoriei de complexitate a lucrărilor. Nivelul calificării forţei de muncă se reflectă asupra indicatorilor de performanţă economicofinanciară ale întreprinderii, şi anume: volumul producţiei, calitatea produselor, competitivitatea producţiei pe piaţă, cifra de afaceri, productivitatea muncii, costurile de producţie, utilizarea activelor fixe (randamentul acestora), profitul şi rata rentabilităţii etc.

LECŢIA 2 ANALIZA COMPORTAMENTULUI PERSONALULUI

Pasul 1 - Analiza mobilităţii personalului Utilizarea deplină şi eficientă a forţei de muncă, constituie premisa asigurării stabilităţii acesteia, ceea ce creează condiţii favorabile realizării performanţelor economico-financiare ale întreprinderii. Mobilitatea forţei de muncă apare atât sub forma intrărilor, cât şi a ieşirilor, indiferent de cauzele generatoare. Analiza comportamentului personalului se realizează pe baza circulaţiei şi fluctuaţiei, în funcţie de cauzele care le determină. Circulaţia forţei de muncă, reprezintă mişcarea salariaţilor determinată de cauze obiective, cum sunt: şomaj, pensionări, decese, plecări pentru satisfacerea stagiului militar, plecări din motive personale, plecări ca urmare a unui accident de muncă sau incapacitate de muncă 71 . Fluctuaţia forţei de muncă, constituie un fenomen anormal, care are implicaţii nefavorabile asupra volumului şi calităţii activităţii întreprinderii. În această categorie se încadrează salariaţii plecaţi din proprie iniţiativă, fără aprobarea conducerii întreprinderii, sau a celor concediaţi ca urmare a încălcării prevederilor contractului colectiv de muncă. Indicatorii folosiţi pentru caracterizarea circulaţiei şi fluctuaţiei forţei de muncă sunt următorii: - c oeficientul intrărilor (Ci), care se calculează conform formulei:

I , unde: Ns

Ci = I

= intrări de personal în cursul perioadei;

= număr mediu scriptic de personal. Ns - c oeficientul ieşirilor (Ce), care se determină conform formulei:

Ce = E

E , unde: Ns

= ieşiri de personal în cursul perioadei;

Ns = număr mediu scriptic de personal. - c oeficientul mişcării totale (Ct), care se determină conform formulei: Ct = E I

I+E , unde: Ns

= ieşiri de personal în cursul perioadei; = intrări de personal în cursul perioadei;

Ns = număr mediu scriptic de personal. - c oeficientul fluctuaţiei (Cf), care se determină conform formulei:

70 71

Robu V., Georgescu N., op.cit., p. 275 Sirbu C., op.cit., p. 199 89

Cf = En

En , unde: Ns

= ieşiri de personal anormale în cursul perioadei;

Ns = număr mediu scriptic de personal. Cunoaşterea cauzelor fluctuaţiei respectiv a cauzelor care prin natura lor nu sunt dependente de o activitate normală, trebuie să constituie o preocupare permanentă a managementului resurselor umane în luarea măsurilor ce se impun în vederea preîntâmpinării efectelor negative pe care fluctuaţia le poate genera asupra climatului psiho - social din întreprindere, dar şi asupra rezultatelor economico-financiare ale activităţii acesteia. - coeficientul stabilităţii a forţei de muncă (Cs), este utilizat pentru a caracteriza stabilitatea generală a forţei de muncă şi se determină potrivit relaţiei: Cs = Nv

Nv , unde: Ns

= numărul de personal cu vechime > 5 ani;

Ns = număr mediu scriptic de personal. Creşterea gradului de stabilitate a forţei de muncă se poate realiza ca urmare a limitării tendinţei de fluctuare şi evitarea transformării fluctuaţiei potenţiale în fluctuaţie activă. Pasul 2 - Analiza utilizării timpului de muncă Folosirea completă a timpului de muncă constituie latura extensivă a utilizării resurselor umane. Analiza utilizării timpului de muncă are rolul de a descoperi rezervele interne pe linia folosirii complete şi eficiente a forţei de muncă, precum şi a cauzelor utilizării incomplete a acesteia şi de a evidenţia efectele mobilizării rezervelor existente. 72 Economisirea timpului de muncă în cursul procesului de producţie se poate realiza pe două căi 73 : - pe cale extensivă, prin reducerea pierderilor de timp în zile sau în ore; - pe cale intensivă, prin reducerea cheltuielilor de timp de muncă pe unitate de produs(creşterea productivităţii muncii). În vederea evidenţierii aspectelor menţionate, se folosesc în analiza economică următorii indicatori 74 : - fondul de timp calendaristic (Tc); - fondul de timp maxim disponibil (Tmax); - fondul de timp efectiv lucrat (T1); - fondul de timp neutilizat (Tn). Pentru caracterizarea modului de utilizare a timpului de muncă se folosesc următoarele relaţii: a) coeficientul de utilizare a fondului de timp maxim disponibil (Cmax):

C max =

T1 • 100 Tmax

b) structura timpului de muncă maxim disponibil, pe cauze; c) structura timpului de muncă nelucrat, pe cauze.

T = N s • N z • N h , unde: Ns = numărul mediu scriptic de salariaţi (factorul dimensional ce poate înregistra o variaţie importantă);

Nz = numărul mediu de zile lucrate;

Nh = numărul mediu de ore lucrate.

Robu V., Georgescu N., op.cit., p. 280 Sirbu C., op. cit., p. 212 74 Niculescu M., op.cit., p. 105 72

73

90

LECŢIA 3 ANALIZA EFICIENŢEI UTILIZĂRII POTENŢIALULUI UMAN Pasul 1 - Generalităţi Eficienţa utilizării potenţialului uman se exprimă printr-un ansamblu de rate, constituite prin raportarea rezultatelor obţinute dintr-o acţiune la resursele umane folosite 75 . Modelul general de calcul a acestor rate are următoarele forme:

R=

Rezultate ; Resurse umane sau

Resurse umane . R= Rezultate Rezultatele pot fi exprimate prin: producţia fabricată, cifra de afaceri, valoarea adăugată, profitul brut sau net, pe când resursele umane pot fi exprimate prin: număr mediu de salariaţi, număr de om-zile sau om-ore, cheltuielile cu salariile, etc. Eficienţa utilizării potenţialului uman este caracterizată în general de productivitatea muncii şi de profitul pe salariat. Pasul 2 - Analiza productivităţii muncii Productivitatea muncii este o categorie economică complexă şi dinamică, care exprimă însuşirea muncii de a crea un anumit volum de bunuri într-o unitate de timp. Productivitatea muncii, poate fi exprimată în unităţi valorice, cât şi în unităţi fizice. Indicatorii valorici servesc pentru analiza productivităţii muncii la nivel de întreprindere, iar cei exprimaţi în unităţi fizice sunt utilizaţi în analiza productivităţii muncii pe produse. Exprimarea acesteia în unităţi fizice se face conform modelului următor:

W=

Q , unde: T

Q = producţia exprimată în unităţi fizice; T = timpul de muncă. Exprimarea acesteia în unităţi valorice se face conform modelului de mai jos:

W=

Qe , unde: T

Q = producţia exerciţiului; T = timpul de muncă Principalele probleme studiate în analiza productivităţii muncii sunt: - analiza situaţiei generale a productivităţii medii; - analiza factorială a productivităţii medii; - analiza rezervelor de creştere a productivităţii medii; Analiza situaţiei generale a productivităţii muncii are în vedere urmărirea dinamicii indicatorilor valorici ai acesteia, din punct de vedere al modului de calcul şi al perioadei la care se referă. Ca indicatori valorici ai productivităţii muncii în analiză se pot folosi: -p  roductivitatea medie anuală a muncii ( W a ), care se calculează conform formulei:

Wa = CA

CA , unde: Ns

= cifra de afaceri;

N s = număr mediu scriptic de personal. -p  roductivitatea medie zilnică ( W z ) calculată conform formulei:

Wz = CA

75

CA , unde: T

= cifra de afaceri;

ibidem, p. 108 91

T = consumul de timp exprimat în om-zile. - productivitatea medie orară ( W h ), calculată conform relaţiei:

Wh = CA T

CA , unde: T

= cifra de afaceri; = consumul de timp exprimat în om-ore.

Notă:

În loc de cifra de afaceri se mai pot utiliza indicatorii: producţia exerciţiului sau valoarea adăugată. Ritmul de creştere diferit al indicatorilor valorici ai productivităţii muncii parţiale (anuală, zilnică, orară), evidenţiază modul de folosire a timpului de muncă care constituie o rezervă deosebit de importantă a cărei mobilizare reflectă efortul propriu al întreprinderii 76 . De asemenea, caracterizarea generală a productivităţii muncii se mai face şi în urma analizei corelaţiilor dintre indicii de creştere ai acesteia, şi anume 77 : Wa ; a) I sW a = I op Wa b) I sW a ›I op ; Wa c) I sW a ‹I op ; Wa Wz d) I op ›I op ;

e) IQe›I W a . Interpretarea corelaţiilor este următoarea: a) Atunci când este egalitate între cei doi indici de creştere ai celor două categorii de salariaţi (operativi şi TESA), atunci ele s-au modificat în acelaşi ritm. b) Când ritmul de creştere al productivităţii muncii unui salariat este mai mare decât ritmul de creştere al productivităţii unui lucrător operativ, atunci numărul de salariaţi operativi a cunoscut o creştere în total personal. c) Când ritmul de creştere al productivităţii muncii unui salariat este mai mic decât ritmul de creştere al productivităţii unui lucrător operativ, atunci s-a redus numărul de personal operativ în total personal şi s-a diminuat personalul TESA. d) Când ritmul de creştere a productivităţii anuale a unui lucrător operativ este mai mare decât ritmul de creştere a productivităţii zilnice a acestuia, atunci s-a îmbunătăţit gradul de utilizare a timpului total de muncă. Analiza factorială a productivităţii muncii are drept scop identificarea rezervelor de creştere a acesteia. Analiza factorului structural (ponderea personalului pe segmente, sectoare sau pe tipuri de activităţi în total personal) poate conduce la sporirea productivităţii muncii fără o creştere a forţei productive a muncii. a) Analiza productivităţii medii anuale a muncii Modelul de analiză a productivităţii medii anuale a muncii, este următorul 78 :

W a = N h • W z = N z • (N h • W h ) = N z • N h • ( g i • whi ) ,sau W a = N z • D z • W h unde: Nh = numărul mediu de ore lucrate; Wh = productivitatea medie orară;

Nz = numărul mediu de zile lucrate; D z = durata medie a zilei de muncă;

gi

= structura producţiei marfă fabricată, stabilită pe baza timpului de muncă normat, sau prevăzut pe produse; whi = productivitatea orară pe produse. Factorii care influenţează productivitatea medie anuală sunt: - numărul mediu de ore lucrate într-o zi; - numărul mediu de zile lucrate; - productivitatea medie orară: - din care, datorită: - structurii producţiei marfă fabricată pe produse; 76 77

78

Robu V., Georgescu N., op.cit., p. 289 Niculescu M., Diagnostic economic, vol. I, Ed. Economică, Bucureşti, 2003, p. 110

Robu V., Georgescu N., op.cit., p. 312 92

- productivităţii orare pe produse. b) Analiza productivităţii medii zilnice a muncii: Modelul de analiză a productivităţii zilnice a muncii, este următorul:

W z = N h • W h = N h • ( g i • w hi ) , unde:

Nh = numărul mediu de ore lucrate; Wh = productivitatea medie orară; gi

= structura producţiei marfă fabricată, stabilită pe baza timpului de muncă normat, sau prevăzut pe produse; w hi = productivitatea orară pe produse.

Factorii care influenţează productivitatea medie orară sunt: - numărul mediu de ore lucrate într-o zi; - productivitatea medie orară: - din care, datorită: - structurii producţiei marfă fabricată pe produse; - productivităţii orare pe produse. c) Analiza productivităţii medii orare a muncii Analiza productivităţii medii orare a muncii se efectuează în funcţie de producţia marfă fabricată, pe baza următorului model:

W z = N h • w h = N h • ( g i • w h i ) , unde:

Nh = numărul mediu de ore lucrate; = structura producţiei marfă fabricată, stabilită pe baza timpului de muncă normat, sau prevăzut pe produse; w hi = productivitatea orară pe produse;

gi

Factorii care influenţează productivitatea medie orară sunt: - numărul mediu de ore lucrate într-o zi; - productivitatea medie orară: - din care, datorită: - structurii producţiei marfă fabricată pe produse; - productivităţii orare pe produse. Pasul 3 - Analiza rezervelor de creştere a productivităţii medii a muncii Rezervele de creştere a productivităţii medii a muncii sunt numeroase. Acestea sunt sintetizate în tabelul de mai jos 79 :

Rezerve de creştere a productivităţii muncii Promovarea progresului tehnic

Promovarea managementului performant

Acţiunea factorilor bio-psiho-sociologici

Figura nr. 4 Rezervele de creştere a productivităţii muncii

În ceea ce priveşte promovarea progresului tehnic, posibilităţile de creştere a productivităţii muncii constau în: - dezvoltarea şi modernizarea bazei tehnico-materiale; - dezvoltarea reţelei comerciale în corelaţie cu evoluţia cererii; - modernizarea unităţilor comerciale; - introducerea unor tehnologii avansate de producţie. Rezervele de creştere a productivităţii muncii prin promovarea managementului performant constau în 80 : - recrutarea şi folosirea raţională a resurselor umane; 79 80

Sirbu C, p. 199 Niculescu M., op.cit., p. 115 93

- creşterea calificării personalului; - perfecţionarea formelor de cointeresare; - normarea muncii. Productivitatea muncii poate fi influenţată şi prin intermediul factorilor bio-psiho-sociali, şi anume: - factori biologici: vârsta, sexul, starea de sănătate; - factori psihologici: aptitudini, voinţă de muncă, atitudine faţă de muncă, interese, motivaţie; - factori sociali: crearea condiţiilor pentru desfăşurarea activităţilor sociale, politice, spirituale. Pasul 4 -Analiza profitului aferent cifrei de afaceri pe salariat

Profitul aferent cifrei de afaceri pe salariat este un indicator semnificativ pentru aprecierea eficienţei utilizării forţei de muncă. În scopul analizei acestuia şi a relevării contribuţiei diferitelor categorii de factori asupra modificării sale se au în vedere mai multe modele multiplicative, astfel 81 :

P CA P sau W a • pr ; = • N s N s CA P T CA P 2. = • • sau t • cah • pr ; N s N s T CA P Mf Mfa CA P sau α • β • γ • pr , unde: 3. = • • • N s N s Mf Mfa CA 1.

P CA

= profitul aferent cifrei de afaceri; = cifra de afaceri;

Mf = valoarea medie a mijloacelor fixe (media aritmetică pe baza valorii de intrare); Mfa = valoarea medie a mijloacelor fixe active (stabilită similar);

α β γ

= gradul de înzestrare tehnică a muncii; = compoziţia tehnologică a mijloacelor fixe; = eficienţa utilizării mijloacelor fixe active.

REZUMAT Analiza gestiunii resurselor umane, presupune tratarea următoarelor probleme: ¾ Analiza dimensiunii şi structurii resurselor umane; ¾ Analiza comportamentului personalului; ¾ Analiza eficienţei utilizării potenţialului uman; Astfel, analiza dimensiunii şi a structurii potenţialului uman se realizează prin diagnosticul

privind: a) structura organizatorică a firmei; b) dinamica efectivului de personal; c) structura efectivului de personal. Dinamica efectivului de personal pe total, se stabileşte conform următoarelor formule: ΔN = N 1 − N 0 sau

N1 • 100 sau N0 N − N0 • 100 . IN = 1 N0 IN =

În ceea ce priveşte analiza structurii resurselor umane, acestea se pot grupa pe următoarele categorii: - după vechimea în întreprindere; - după vechimea în activitate; - pe clase de vârstă;

81

Sirbu C., p. 210 94

- după sex; Analiza calităţii resurselor umane se realizează pe baza următorilor indicatori: 1. Gradul de calificare medie a muncitorilor; 2. Situaţia pregătirii personalului pe nivele de studii; 3. Concordanţa dintre complexitatea lucrărilor şi calificarea personalului. Analiza asigurării întreprinderii cu personal calificat se face pe baza indicatorului coeficientul mediu al calificării ( Km): n

∑ (K • n ) i

Km =

i

i =1

n

∑n

i

i =1

Pentru caracterizarea situaţiei la un moment dat a gradului de calificare a personalului se are în vedere structura personalului pe forme de pregătire şi anume: - absolvenţi ai şcolilor profesionale; - ucenici; - absolvenţi ai liceelor de specialitate; - absolvenţi cu studii superioare; - absolvenţi ai cursurilor postuniversitare, etc. Gradul de complexitate al lucrărilor executate ( Kt ): n

∑ (k • v ) i

Kt =

i

i =1

n

∑v

i

i =1

Din compararea celor doi indici medii (al calificării şi respectiv, cel al complexităţii lucrărilor executate), se constată modul de utilizare a resurselor umane, după cum urmează: - K m = K t , reflectă existenţa unei concordanţe depline între cei doi coeficienţi; - K m > K t , denotă că muncitorii cu un grad de calificare superioară execută lucrări de complexitate inferioară, ceea ce reflectă folosirea incompletă a forţei de muncă, cu consecinţe negative asupra costurilor şi profitului întreprinderii; - K m < K t , reflectă faptul că lucrări de categorie superioară sunt efectuate de muncitori cu calificare inferioară, ceea ce afectează calitatea produselor obţinute, influenţând indirect asupra valorii produselor, profitului etc. Concordanţa dintre categoria medie de calificare a muncitorilor şi categoria medie tarifară a lucrărilor se poate stabili şi cu ajutorul coeficientului mediu de concordanţă ( Kc ): n

∑ (kc • v ) i

Kc =

i

i =1

n

∑v

i

i =1

Indicatorii folosiţi pentru caracterizarea circulaţiei şi fluctuaţiei forţei de muncă sunt următorii: - c oeficientul intrărilor (Ci):

Ci =

I Ns

Ce =

E Ns

- c oeficientul ieşirilor (Ce):

- c oeficientul mişcării totale (Ct):

Ct =

I+E Ns

- c oeficientul fluctuaţiei (Cf):

Cf =

En Ns

- coeficientul stabilităţii a forţei de muncă (Cs): 95

Cs =

Nv Ns

Pentru caracterizarea modului de utilizare a timpului de muncă se folosesc următoarele relaţii: a) coeficientul de utilizare a fondului de timp maxim disponibil (Cmax):

C max =

T1 • 100 Tmax

b) structura timpului de muncă maxim disponibil, pe cauze; c) structura timpului de muncă nelucrat, pe cauze:

T = Ns • Nz • Nh Ca indicatori valorici ai productivităţii muncii în analiză se pot folosi: -p  roductivitatea medie anuală a muncii:

Wa =

CA Ns

Wz =

CA T

Wh =

CA T

-p  roductivitatea medie zilnică ( W z ):

- productivitatea medie orară ( W h ):

De asemenea, caracterizarea generală a productivităţii muncii se mai face şi în urma analizei corelaţiilor dintre indicii de creştere ai acesteia, şi anume: Wa a) I sW a = I op ; Wa b) I sW a ›I op ; Wa c) I sW a ‹I op ; Wa Wz d) I op ›I op ;

e) IQe›I W a . Modelul de analiză factorială a productivităţii medii anuale a muncii, este următorul:

W a = N h • W z = N z • (N h • W h ) = N z • N h • ( g i • whi ) ,sau

Modelul de analiză factorială a productivităţii medii zilnice a muncii este:

W z = N h • W h = N h • ( g i • w hi )

Modelul de analiză factorială a productivităţii medii orare a muncii este:

W z = N h • w h = N h • (g i • w h i )

Profitul aferent cifrei de afaceri pe salariat este un indicator semnificativ pentru aprecierea eficienţei utilizării forţei de muncă. În scopul analizei acestuia şi a relevării contribuţiei diferitelor categorii de factori asupra modificării sale se au în vedere mai multe modele multiplicative, astfel:

P CA P = • sau W a • pr ; N s N s CA P T CA P = • • 2. sau t • cah • pr ; N s N s T CA P Mf Mfa CA P 3. sau α • β • γ • pr = • • • N s N s Mf Mfa CA 1.

96

CONCLUZII Studiind acest modul aţi dobândit cunoştinţe referitoare la modul de calcul al productivităţii muncii, la analiza factorială a cheltuielilor cu salariile, la dimensionarea optimă a personalului. Aţi învăţat despre analiza resurselor umane atât din punct de vedere cantitativ cât şi calitativ.

EXEMPLE ILUSTRATIVE 1. Se cunosc următoarele date conform tabelului de mai jos: Nr. Categorii de Pn-2 Pn-1 crt. personal Nr. % Nr. 1 Muncitori direct 510 78,46 577 productivi 2 Muncitori indirect 100 15,38 98 productivi 3 Personal 40 6,16 35 administrativ 4 TOTAL 650 100 710 5 Cifra de afaceri 10000 12000 (mil. lei) Se cere să se analizeze efectivul de salariaţi pe categorii, numărului mediu de personal şi indicele productivităţii muncii.

Pn Nr. % 566 79,05

% 81,27

13,8

115

16,06

4,93

35

4,89

100

716 15500

100 -

-

precum şi corelaţia dintre indicele

Politica de personal a constat în menţinerea unei ponderi ridicate în total personal a muncitorilor direct productivi, aceasta crescând de la 78,46% în anul Pn-2 la 81,27% în anul Pn-1, iar în anul Pn fiind de 79,05%. Muncitorii indirect productivi deţin de la an la an o pondere mai ridicată, crescând de la 15,38% în Pn-2 la 16,06% în Pn. Personalul administrativ a avut o scădere semnificativă din Pn-2 în Pn, ajungând de la 6,16% la 4,93%. Se impune însă şi cunoaşterea cauzelor care au dus la modificările respective, precum şi a efectelor acestor modificări. Astfel, analizând comparativ evoluţia efectivului de personal şi a cifrei de afaceri se poate constata că primul dintre indicatori a avut o creştere de 10% (66 persoane), în timp ce al doilea indicator a avut o creştere de 55% (5500 mil. lei). Această situaţie se consideră a fi una pozitivă în sensul că I Ns < I CA , ceea ce semnifică o încercare a societăţii comerciale analizate de a eficientiza activitatea economică desfăşurată. Analizând în corelaţie dinamica personalului direct productiv cu evoluţia productivităţii muncii, conform formulei N s - N s *IQ se pot constata următoarele:

12000 = - 270 persoane; 10000 15500 În Pn/Pn-1: 577-710* = - 340 persoane; 12000 15500 În Pn-2/Pn: 566-716* = - 544 persoane; 10000

În Pn-1/Pn-2: 510-650*

Deci, prin creşterea numărului de persoane direct productive a crescut şi productivitatea muncii, fapt ce se reflectă pozitiv în costul producţiei. 2. Se cunosc următoarele date conform tabelului de mai jos: Nr. crt. 1 2 3 3.1.

Indicatori(persoane)

Numărul mediu de personal Intrări în cursul perioadei Plecări în cursul perioadei Din care plecări din motive nejustificate 97

P0

P1

250 17 54 21

254 19 21 5

Se cere să se analizeze evoluţia stabilităţii personalului. Se calculează coeficienţii stabilităţii personalului, astfel:

I0 17 = = 0,068 N s 0 250 I 19 Ci1 = 1 = = 0,075 N s1 254 E 54 Ce 0 = 0 = = 0,22 N s 0 250 E 21 = 0,08 C e1 = 1 = N s1 254 I + E0 17 + 54 Ci +e 0 = 0 = = 0,28 Ns0 250 I + E1 19 + 21 = = 0,16 Ci + e1 = 1 N s1 254 En0 21 C fl 0 = = = 0,08 N s 0 250 En 5 = 0,02 C fl 1 = 1 = N s1 254 Ci 0 =

Centralizăm rezultatele de mai sus, astfel: Nr. Indicatori P0 P1 crt. 1 Coeficientul intrărilor 0,068 0,075 2 Coeficientul ieşirilor 0,22 0,08 3 Coeficientul mişcării totale 0,28 0,16 4 Coeficientul fluctuaţiilor 0,08 0,02 Din punct de vedere a stabilităţii personalului situaţia s-a îmbunătăţit întrucât a scăzut mişcarea totală de la 0,28 la 0,16 şi fluctuaţia de la 0,08 la 0,02. Se propune efectuarea unor studii din care să reiasă mulţumirile şi nemulţumirile personalului în vederea evitării mişcării personalului şi a conturării unei politici optime de personal.

3. Se cunosc următoarele date conform tabelului de mai jos: Nr. crt. 1 2

3 4

Indicatori

Simbol

UM

P0

P1

%

Cifra de afaceri Numărul mediu de personal Numărul mediu de zile lucrate Durata medie a zilei de lucru

CA

Ns

lei Pers.

90000 830

93000 853

103,33 102,77

Nz

zile

230

225

97,83

Dz

ore

7,8

7,2

92,31

Se cere: 1. 2. 3. 4.

Să se calculeze ritmul de creştere; Să se determine productivitatea anuală a muncii, productivitatea zilnică şi orară; Să se analizeze influenţa variaţiei timpului de muncă asupra productivităţii anuale a muncii; Să se analizeze corelaţia dintre indicii productivităţii muncii.

1. Calculul ritmului de creştere a indicatorilor:

98

CA1 93000 • 100 = • 100 = 103,33% CA0 90000 Ns1 853 I Ns = • 100 = • 100 = 102,77% Ns 0 830 ICA =

I Nz =

N z1 225 • 100 = • 100 = 97,83% 230 Nz 0

I Dz =

D z1 7,2 • 100 = • 100 = 92,31% 7,8 D z0

2. Calculul diferitelor tipuri de productivitate a muncii: a) productivitatea anuală: CA0 90000 = = 108,43 lei/sal. W a0 = 830 Ns0 W a1 =

CA1 93000 = = 109,02 lei/sal. 853 N s1

a) productivitatea zilnică: CA0 90000 Wz0 = = = 0,471 lei/sal. N z 0 • N s 0 230 • 830

W z1 =

CA1 93000 = = 0,48 lei/sal. N z1 • N s1 225 • 853

a) productivitatea orară: CA0 90000 W h0 = = = 0,06 lei/sal. D z 0 • N z 0 • N s 0 7,8 • 230 • 830

CA1 93000 = = 0,067 lei/sal. D z1 • N z1 • N s1 7,2 • 225 • 853 3. Analiza influenţei variaţiei timpului de muncă asupra productivităţii anuale a muncii: Modelul de analiză factorială a productivităţii anuale muncii ales este: W h1 =

W a = Nz • D z • W h Influenţa globală a factorilor este următoarea: W a1 = N z1 • D z1 • W h1 = 225 • 7,2 • 0,067 = 108,54

lei/pers W a0 = N z 0 • D z 0 • W h0 = 230 • 7,8 • 0,06 = 107,64 lei/pers

a)

influenţa numărului mediu de zile lucrate asupra productivităţii anuale:

ΔWa(N z ) = N z1 • D z0 • W h0 − N z0 • D z0 • W h0 = 225 • 7,8 • 0,06 − 230 • 7,8 • 0,06 = − 2,34 lei/pers influenţa duratei medii a zilei de lucru asupra productivităţii anuale: b) ΔWa D z = N z1 • D z1 • W h0 − N z1 • D z 0 • W h0 = 225 • 7,2 • 0,06 − 225 • 7,8 • 0,06 = − 8,1 lei/pers influenţa productivităţii orare asupra productivităţii anuale: c) ΔWa W h = N z1 • D z1 • W h1 − N z1 • D z1 • W h0 = 225 • 7,2 • 0,067 − 225 • 7,2 • 0,06 = + 11,34 lei/pers 4. Analiza corelaţilor dintre indicii productivităţii muncii W a1 109,2 I Wa = • 100 = • 100 = 100,71% 108,43 W a0

( )

( )

I Wz = I Wh =

W z1 0,48 • 100 = • 100 = 101,91% 0,471 Wz0

W h1 0,067 • 100 = • 100 = 111,67% 0,06 W h0 I Wa < I Wz < I Wh

99

CONCLUZII: Analizând datele din tabel s-au observat următoarele: • cifra de afaceri a crescut cu 3,33%; • numărul mediu de salariaţi a crescut cu 2,77%; • numărul mediu de zile lucrate a scăzut cu 7,69%; • durata medie a zilei de lucru a scăzut cu 7,69%. Analizând corelaţia dintre indicii productivităţii anuale, productivităţii zilnice şi orare s-au constatat următoarele: I Wa < I Wz < I Wh Acest fapt se datorează, în principal, scăderii duratei medii a zilei de lucru de la 7,8 ore la 7,2 ore şi a numărului mediu de zile lucrate de la 230 zile/an la 225 zile/an. În urma analizei factoriale a productivităţii anuale a muncii s-a constatat că, datorită acestui fapt, a fost influenţată negativ de scăderea numărului mediu de zile lucrate aceasta scăzând cu – 2,34 lei/pers precum şi datorită scăderii duratei medii a zilei de lucru, acest lucru generând o scădere a productivităţii anuale a muncii cu – 8,1 lei/pers. Un efect pozitiv asupra productivităţii anuale a avut-o creşterea productivităţii medii orare, acest fapt conducând la creşterea productivităţii anuale cu + 11,34 lei/pers. Propuneri: Se recomandă corelarea indicilor productivităţii în sensul creşterii productivităţii anuale şi a productivităţii zilnice şi creşterea duratei medii a zilei de lucru, precum şi a numărului mediu de zile lucrate pe an. De asemenea, se recomandă ca indicele de creştere a cifrei de afaceri să fie mai mare decât indicele de creştere a productivităţii muncii.

RECOMANDĂRI BIBLIOGRAFICE 1. Gheorghiu Al., Analiza economico-financiară la nivel microeconomic, Ed. Economică, Bucureşti, 2004, p. 245-289 2. Hornet (Sirbu) C., Analiza economico-financiară, Ed. Didactică şi Pedagogică, RA, Bucureşti, 2004, 213-239 3. Işfănescu A., Robu V., Hristea A., Vasilescu C., Analiză economico-financiară, Ed. ASE, Bucureşti,

2002, p, 225-241 4. Niculescu M., Diagnostic economic, vol. 1, Ed. Economică, Bucureşti, 2003, p. 99-139 5. Petrescu S., Diagnostic economic-financiar, Ed. Sedcom Libris, Iaşi, 2004, p. 74-99 6. Sirbu C., Analiza economico-financiară, EDP, Bucureşti, 2008, p. 197-217

TESTE DE AUTOEVALUARE 1. Produsul dintre numărul de personal şi numărul de zile dintr-un an reprezintă: a) fondul de timp efectiv lucrat în om-zile; b) fondul de timp maxim disponibil în om-ore; c) fondul de timp efectiv lucrat în om-ore; d) fondul de timp minim disponibil în om-zile; e) fondul de timp calendaristic în om-zile. 2. Dacă IQ > 1, INs >1, IW >1 şi IW>INs atunci: a) producţia exerciţiului a crescut pe seama creşterii productivităţii muncii; b) producţia exerciţiului a crescut pe seama creşterii numărului mediu de salariaţi; c) producţia exerciţiului a crescut pe seama creşterii ambilor factori în aceeaşi proporţie; d) producţia exerciţiului a crescut pe seama creşterii ambilor factori, dar o influenţă mai mare a avut-o creşterea numărului mediu de personal; e) producţia exerciţiului a crescut pe seama creşterii ambilor factori, dar o influenţă mai mare a avut-o creşterea productivităţii muncii. 3. Pentru reflectarea influenţei productivităţii medii orare asupra productivităţii medii anuale utilizăm formula:

a)

ΔWa (W h) = N z1 • D z1 • W h1 − N z0 • D z0 • W h0 100

b)

ΔWa (W h) = N z1 • D z1 • W h1 − N z0 • D z0 • W h1

c)

ΔWa (W h) = N z1 • D z1 • W h1 − N z1 • D z1 • W h0

d)

ΔWa (W h) = N z1 • D z1 • W h1 − N z1 • D z0 • W h0

e)

ΔWa (W h) = N z1 • D z1 • W h0 − N z1 • D z1 • W h1

4. Pentru reflectarea influenţei duratei medii a zilei de lucru asupra productivităţii medii anuale utilizăm formula:

a)

ΔWa ( D z ) = N z1 • D z1 • W h0 − N z1 • D z 0 • W h0

b)

ΔWa ( D z ) = N z1 • D z1 • W h1 − N z 0 • D z 0 • W h1

c)

ΔWa ( D z ) = N z1 • D z1 • W h1 − N z1 • D z1 • W h0

d)

ΔWa ( D z ) = N z1 • D z1 • W h1 − N z1 • D z 0 • W h0

e)

ΔWa ( D z ) = N z1 • D z1 • W h0 − N z1 • D z 0 • W h1

5. Influenţa cu semnul plus a modificării costului pe produs asupra profitului aferent cifrei de afaceri semnifică: a) reducerea costului pe produs; b) creşterea ponderii produselor cu costuri mai mari; c) scăderea ponderii produselor cu costuri mai mari; d) scăderea rentabilităţii economice; e) scăderea productivităţii muncii. 6. Corelaţiile de mai jos semnifică faptul că: ICA=110% IQe=114% INs=111% a) a crescut numărul mediu de salariaţi şi a scăzut productivitatea muncii; b) a crescut productivitatea muncii şi cifra de afaceri; c) a crescut productivitatea muncii şi stocul de produse finite; d) a crescut numărul mediu de salariaţi şi a scăzut stocul de produse finite; e) a crescut productivitatea muncii şi a scăzut cifra de afaceri. 7. Semnificaţia indicilor de mai jos este: ICA=110% IQe=104% INs=115% a) a crescut numărul mediu de salariaţi şi a scăzut producţia exerciţiului; b) a scăzut productivitatea muncii şi a crescut cifra de afaceri; c) a crescut productivitatea muncii şi stocul de produse finite; d) a crescut numărul mediu de salariaţi şi a scăzut stocul de produse finite; e) a crescut productivitatea muncii şi a scăzut cifra de afaceri. 8. Semnificaţia indicilor de mai jos este: ICA=97% IQe=103% INs=105% a) a crescut numărul mediu de salariaţi şi a scăzut productivitatea muncii; b) a crescut productivitatea muncii şi gradul de valorificare a producţiei; c) a crescut productivitatea muncii şi stocul de produse finite; d) a crescut numărul mediu de salariaţi şi a scăzut stocul de produse finite; e) a crescut productivitatea muncii şi a crescut cifra de afaceri. 9. Ce semnificaţie are corelaţia dintre următorii indicatori: Iw = 110% I s = 105% a) Creşterea costurilor cu salariile la 1000 lei venituri;

101

Creşterea ponderii cheltuielilor cu salariile în total cheltuieli; Scăderea costurilor cu salariile pe unitatea fizică şi/sau valorică de producţie; Creşterea costurilor cu salariile pe unitatea fizică şi/sau valorică de producţie; Diminuarea producţiei fabricate.

b) c) d) e)

TEME DE CONTROL 1. Se cunosc următoarele date conform tabelului de mai jos: Nr. crt. 1 2

3 4

Indicatori

Simbol

UM

P0

P1

%

Cifra de afaceri Numărul mediu de personal Numărul mediu de zile lucrate Durata medie a zilei de lucru

CA

Ns

lei Pers.

190000 30

193000 53

Nz

zile

230

225

Dz

ore

7,8

7,2

Se cere: 1. 2. 3. 4.

Să se calculeze ritmul de creştere; Să se determine productivitatea anuală a muncii, productivitatea zilnică şi orară; Să se analizeze influenţa variaţiei timpului de muncă asupra productivităţii anuale a muncii; Să se analizeze corelaţia dintre indicii productivităţii muncii.

2. Se cunosc următoarele date conform tabelului de mai jos: Nr. crt. 1 2 3 3.1.

Indicatori (persoane)

Numărul mediu de personal Intrări în cursul perioadei Plecări în cursul perioadei Din care plecări din motive nejustificate

Se cere să se analizeze evoluţia stabilităţii personalului.

102

P0

P1

254 19 21 5

250 17 54 21

MODULUL 7 ANALIZA GESTIUNII RESURSELOR MATERIALE Obiectivele specifice modulului: ¾ Introducerea noţiunilor de analiză şi de gestiune a resurselor materiale. ¾ Înţelegerea metodelor şi tehnicilor de analiză a resurselor materiale; ¾ Determinarea corecte a punctelor forte şi a punctelor slabe ale gestiunii resurselor materiale; ¾ Formularea de propuneri cu în vederea creşterii eficienţei gestiunii resurselor materiale. Rezultatele aşteptate: ¾ Deprinderea metodelor şi tehnicilor de analiză a resurselor materiale. ¾ Învăţarea modului de interpretare a rezultatelor în urma analizei resurselor materiale; ¾ Formularea de propuneri pertinente în vederea eficientizării gestiunii resurselor materiale. Competenţe dobândite ca urmare a parcurgerii modulului: ¾ Deprinderea folosirii corecte a metodelor şi tehnicilor de analiză a resurselor materiale. ¾ Deprinderea determinării corecte a punctelor forte şi a punctelor slabe ale gestiunii resurselor materiale. ¾ Deprinderea formulării de propuneri cu în vederea creşterii eficienţei gestiunii resurselor materiale. Timpul mediu necesar pentru asimilarea modulului : 4 ore

LECŢIA 1 ANALIZA GESTIUNII MIJLOACELOR FIXE

Pasul 1 – Noţiuni introductive Resursele materiale constituie o parte din ansamblul intrărilor în sistemul întreprindere, care prin combinare şi comensurare concură la realizarea ieşirilor reprezentând bunuri şi servicii destinate pieţei. În mod concret, resursele materiale formează suportul material al capitalului fix (mijloace fixe, respectiv active fixe de exploatare) şi al capitalului circulant (stocuri, ca element de bază în structura activelor circulante) 82 . Ca structuri specifice, activele fixe şi cele circulante constituie elementele definitorii, suportul realizării funcţiei productive în cadrul sistemului întreprindere. În analiza gestiunii resurselor materiale se au în vedere următoarele probleme: • Analiza gestiunii mijloacelor fixe; • Analiza stocurilor. Pasul 2 - Analiza gestiunii mijloacelor fixe Analiza gestiunii mijloacelor fixe pune în discuţie următoarele probleme 83 : - analiza dinamicii, structurii şi stării funcţionale a mijloacelor fixe; - analiza utilizării mijloacelor fixe. Analiza dinamicii mijloacelor fixe se face în baza următorilor indicatori 84 : 1. modificarea absolută a mijloacelor fixe: ΔF = F1 − F0 , unde:

F = valoarea totală a mijloacelor fixe. Sirbu C., op.cit, p. 220 Robu V., Georgescu N., op.cit., p. 319 84 Sirbu C., op.cit., p. 226 82 83

103

2.

modificarea relativă a mijloacelor fixe:

ΔF% = 3.

coeficientul intrărilor de mijloacelor fixe:

ki =

4.

I • 100 , unde: F

I = valoarea intrărilor de mijloace fixe; F = valoarea mijloacelor fixe totale. coeficientul ieşirilor de mijloacelor fixe:

kE = 5.

F1 − F0 • 100 F0

E • 100 , unde: F

E = valoarea ieşirilor de mijloace fixe. coeficientul mişcării globale a mijloacelor fixe:

kG =

I+E • 100 F

Se recomandă a se utiliza valoarea de intrare a mijloacelor fixe, precum şi valoarea medie anuală, deoarece efectele produse sunt supuse fluctuaţiilor preţurilor. Raţiunea utilizării acestora este justificată prin aceea că valoarea de intrare caracterizează dimensiunea mijloacelor fixe la un moment dat, în timp ce valoarea medie anuală ia în calcul şi timpul de funcţionare. De principiu, se recomandă ca dinamica mijloacelor fixe să fie corelată cu efectele pe care le produce, concretizate în indicatori de rezultate ai întreprinderii, ca: cifra de afaceri, valoarea adăugată, profitul brut, etc 85 . Analiza structurii mijloacelor fixe se poate realiza ţinând cont de clasificarea acestora în funcţie de diverse criterii, mai importante fiind 86 : • După modul de participare la realizarea obiectului de activitate al întreprinderii, distingem: - mijloace fixe direct productive (mijloace fixe active; - mijloace fixe care nu participă la realizarea producţiei, dar creează cadrul desfăşurării acesteia. • După modul de grupare, potrivit prevederilor legale (Legea nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale, precum şi Normele metodologice de aplicare ale prevederilor acesteia); • După apartenenţa mijloacelor fixe, deosebim: - mijloace fixe proprii; - mijloace fixe închiriate. În principal, se urmăreşte dinamica mijloacelor fixe direct productive, pentru că de modificarea acestora depinde baza tehnico-materială a întreprinderilor, suport al realizării obiectivelor propuse. Analiza structurii mijloacelor fixe, permite evidenţierea acelor categorii spre care s-a orientat programul investiţional al întreprinderii. De obicei, programul investiţional este orientat în direcţia acelor mijloace fixe care participă direct şi nemijlocit la obţinerea de produse finite, executarea de lucrări etc. Predilect obiectivului propus, se urmăreşte ponderea diferitelor categorii de mijloace fixe la începutul, dar şi la sfârşitul perioadei analizate, prioritate acordându-se mijloacelor fixe active. În analiza structurii mijloacelor fixe se utilizează următorii indicatori: a) coeficientul de structură pe categorii de mijloace fixe:

K str =

fi • 100 , unde: F

fi= valoarea mijloacelor fixe din categoria „i”; F = valoarea mijloacelor fixe totale. a) coeficientul mijloacelor fixe active:

K active =

f active • 100 , unde: F

Sunt considerate mijloace fixe active, cele care participă direct la procesul de exploatare. Starea mijloacelor fixe, poate fi caracterizată cu ajutorul următorilor indicatori: a) Gradul de reînnoire a mijloacelor fixe (Gr):

85

Işfănescu A., Robu V., Hristea A., Vasilescu C., op.cit., p. 246

86

Robu V., Georgescu N., op.cit., p. 322 104

Gr =

Investitii • 100 F

Analiza poate fi efectuată pe total mijloace fixe cât şi pe categorii de mijloace fixe. b) Gradul de uzură a mijloacelor fixe (Gu):

Gu =

Am • 100 , unde: F

Am = amortizarea cumulată. Gradul de uzură a mijloacelor fixe poate fi determinat pe total mijloace fixe, cât şi pe principalele categorii de mijloace fixe, atât la începutul cât şi la sfârşitul anului. c) Gradul de modernizare a mijloacelor fixe (Gm):

Gm =

Fmod • 100 , unde: F

Fmod = mijloace fixe modernizate. În analiza utilizării extensive a mijloacelor fixe, în principal, a maşinilor, utilajelor şi instalaţiilor de lucru, se folosesc indicatorii: • Gradul de programare a fondului de timp calendaristic (Gp):

Gp =

Tmax Tcalendaristic

, unde:

Tmax = Tcalendaristic-(Topriri legale+Topriri tehnologice +Treparaţii planificate) • Gradul de utilizare a fondului de timp maxim disponibil (Gut):

Gut =

Tmax − Tneutilizat Tmax

• Gradul de folosire a fondului de timp disponibil (Gf):

Gf =

Tmax − Tneutilizat Tcalendaristic

Condiţia ca activitatea desfăşurată să fie considerată optimă este ca gradul de folosire a timpului de lucru să fie cât mai aproape de timpul maxim disponibil. Cauzele frecvente care determină utilizarea incompletă a timpului de muncă pot fi: - defecte ale utilajelor; - lipsa de materii prime şi materiale; - lipsa de comenzi; - etc. Analiza folosirii intensive a mijloacelor fixe se face, în principal, pe baza următorilor indicatori: - gradul de utilizare a capacităţii de producţie; - indicele de utilizare intensivă; - randamentul mediu pe utilaj sau pe unitatea de timp. a) Gradul de utilizare a capacităţii de producţie, se determină conform următoarei formule:

Gcp =

Q Qmax

Se determină un grad de utilizare planificat pentru capacitatea de producţie utilizare efectiv

Q0 şi un grad de Qmax

Q1 . Qmax

b) Indicele de utilizare intensivă (Iint), reprezintă producţia medie pe unitatea de caracteristică a utilajului, pe unitatea de timp, astfel:

I int =

Q , în care: K •T

Q = capacitatea de producţie, respectiv volumul producţiei; K = caracteristica utilajului (dimensiunea); T = timpul de lucru. 105

Cu cât indicele de utilizare intensivă este mai mare, cu atât şi gradul de folosire a capacităţii de producţie este mai mare c) Randamentul mediu pe utilaj sau pe unitatea de timp (Ru) constituie o formă sintetică de reflectare a utilizării mijloacelor fixe. El se determină astfel:

Ru =

Q Q sau Ru = , unde: N T

N = numărul de utilaje; T = timpul de funcţionare a utilajelor. Indicatorii folosiţi pentru aprecierea eficienţei utilizării mijloacelor fixe sunt construiţi ca raport între efect şi efort. Efectul poate fi exprimat cu ajutorul indicatorilor: producţia obţinută (Qf), cifra de afaceri (CA), producţia exerciţiului (Qe), valoarea adăugată (VA), rezultatul (profitul) aferent cifrei de afaceri (P), rezultatul exploatării (Rexpl), etc 87 . Efortul se măsoară cu ajutorul indicatorului valoarea medie anuală a mijloacelor fixe ( Mf ). Principalii indicatori utilizaţi pentru analiza eficienţei utilizării mijloacelor fixe sunt: 1. Producţia obţinută (marfă) la 1000 lei mijloace fixe:

Qf • 1000 F 2. Valoarea adăugată la 1000 lei mijloace fixe:

VA • 1000 F 3. Cifra de afaceri la 1000 lei mijloace fixe:

CA • 1000 F 4. Rezultatul exploatării la 1000 lei cifră de afaceri:

Rexpl F

• 1000

5. Profitul aferent cifrei de afaceri la 1000 lei mijloace fixe:

P • 1000 F Analiza eficienţei utilizării mijloacelor fixe pe baza acestor indicatori, se poate realiza separat, astfel încât mărimea fiecărui indicator de eficienţă este rezultatul nerespectării corelaţiei dintre ritmul de creştere al indicatorului care exprimă efectul utilizării mijloacelor fixe şi ritmul de creştere al valorii mijloacelor fixe.

LECŢIA 2 ANALIZA GESTIUNII STOCURILOR

Pasul 1 - Generalităţi Într-o economie de piaţă concurenţială, toţi agenţii economici sunt interesaţi să producă şi pe această bază să asigure la un nivel ridicat satisfacerea cererii consumatorilor. Gestiunea stocurilor are ca scop corelarea fluxurilor de intrare şi de ieşire. Se are în vedere menţinerea în reţea a unor stocuri optime. Stocurile deţinute de o întreprindere pot fi structurate astfel 88 : a) După conţinutul lor: o stocuri de materii prime: o stocuri de produse finite; o stocuri de producţie în curs de execuţie; o stocuri de mărfuri. b) După rolul lor în procesul de exploatare: o stocuri active (regulatoare); o stocuri de securitate (siguranţă). c) După momentul înregistrării lor: 87 88

Robu V., Georgescu N., op.cit., p. 325 Niculescu M., Diagnostic economic, Ed. Economică, Bucureşti, 2003, p. 174 106

o stocuri iniţiale; o stocuri finale; o stocuri medii. d) După destinaţie: o stocuri destinate vânzării; o stocuri destinate producţiei; o ambalaje. Problematica gestiunii stocurilor priveşte investigarea următoarelor probleme: - analiza stocurilor în funcţie de rolul lor în procesul de exploatare; - analiza eficienţei utilizării activelor circulante. Sursele de date necesare analizei sunt: - contabilitatea financiară; - situaţiile financiare anuale; - statisticile privind vânzările şi stocurile; - tablourile de bord; - bugetele de aprovizionare şi producţie; - surse externe. Pasul 2 - Analiza stocurilor în funcţie de rolul lor în procesul de exploatare A. Analiza stocurilor active Stocurile active au rolul de a sincroniza procese cu ritmuri diferite, în măsură să dea continuitate şi să asigure eficienţa exploatării 89 . Formula de calcul a stocului activ este:

q (în unităţi fizice) şi 2 Δ s a = (în zile), unde: 2

sa =

s a = stocul mediu activ; Δ = intervalul între două aprovizionări. Formula de calcul pentru a determina intervalul optim între aprovizionări este: Δ=

T • Qop C

, unde:

Qop = lotul optim de aprovizionat; C = cererea (consumul) anuală; Problema principală a analizei stocului activ este însă determinarea stocului activ optim. Acesta se calculează conform formulei:

sa =

2•C • L Qop p•r = , unde: 2 2

L = costul de lansare al unei comenzi; r = rata cheltuielilor de stocare (la un leu stoc); p = preţul de achiziţie unitar. B. Analiza stocurilor de siguranţă Stocul de siguranţă este suplimentul de stoc care permite depăşirea „nivelului de serviciu” atins de stocul activ 90 . Stocul de siguranţă (α) se calculează după relaţia 91 de mai jos în condiţiile cererii variabile:

α = t • s • y , unde: t = coeficient de corecţie în funcţie de nivelul de serviciu asigurat; pentru K = 95%, t = 2. s = abaterea medie pătratică a vânzărilor efective (x) faţă de cele medii ( x );

89

ibidem, p. 178 Sirbu C.., op.cit., p. 235 91 ibidem, p. 237 90

107

( x − x )2

s=

n

y = raportul dintre termenul de reaprovizionare şi intervalul analizat. Stocul de siguranţă (α) se calculează după relaţia de mai jos în condiţiile neritmicităţii intrărilor de mărfuri:

α= s=

t•s n −1

, unde:

∑(z − Δ ) n

2

C. Analiza stocurilor medii Analiza stocurilor medii vizează investigarea analitică a structurii şi a eficienţei gestiunii acestora, prin prisma factorilor care conduc, direct sau indirect, la modificarea lor. Astfel, la nivelul produselor, analiza factorială a stocurilor medii are la bază relaţia:

S i = CAi • Drot i , unde: CAi = cifra de afaceri medie zilnică pe produse „i” ; Drot i = durata medie de rotaţie în zile a stocurilor de produse „i”. La nivel de întreprindere, unde gama sortimentelor este foarte mare, stocul mediu total va fi:

S total = ∑ CAi • Drot i

Pasul 3 - Analiza eficienţei utilizării activelor circulante În analiza eficienţei utilizării activelor circulante, se folosesc următorilor indicatori privind rotaţia stocurilor: - durata în zile a unei rotaţii:

Drot =

S • T , unde: CA

S = stocul mediu al activelor circulante T = perioada de stocare a mărfii. - numărul de rotaţii: N rot =

CA S

Modificarea duratei de rotaţie a stocurilor este dependentă de raportul dintre dinamica ieşirilor (producţiei, vânzărilor) şi dinamica stocurilor. Analiza factorială a duratei de rotaţie a stocurilor se bazează pe descompunerea cifrei de afaceri pe elemente componente.

REZUMAT În analiza gestiunii resurselor materiale se au în vedere următoarele probleme: • Analiza gestiunii mijloacelor fixe; • Analiza stocurilor. Analiza dinamicii mijloacelor fixe se face în baza următorilor indicatori: modificarea absolută a mijloacelor fixe: 1.

ΔF = F1 − F0 2.

modificarea relativă a mijloacelor fixe:

ΔF% = 3.

F1 − F0 • 100 F0

coeficientul intrărilor de mijloacelor fixe:

ki =

I • 100 F 108

4.

coeficientul ieşirilor de mijloacelor fixe:

kE = 5.

E • 100 F

coeficientul mişcării globale a mijloacelor fixe:

kG =

I+E • 100 F

În analiza structurii mijloacelor fixe se utilizează următorii indicatori: a) coeficientul de structură pe categorii de mijloace fixe:

K str =

fi • 100 F

b) coeficientul mijloacelor fixe active:

f active • 100 F

K active =

Starea mijloacelor fixe, poate fi caracterizată cu ajutorul următorilor indicatori: a) Gradul de reînnoire a mijloacelor fixe (Gr):

Gr =

Investitii • 100 F

b) Gradul de uzură a mijloacelor fixe (Gu):

Gu = c)

Am • 100 F

Gradul de modernizare a mijloacelor fixe (Gm):

Gm =

Fmod • 100 F

În analiza utilizării extensive a mijloacelor fixe, în principal, a maşinilor, utilajelor şi instalaţiilor de lucru, se folosesc indicatorii: • Gradul de programare a fondului de timp calendaristic (Gp):

Gp =

Tmax Tcalendaristic

• Gradul de utilizare a fondului de timp maxim disponibil (Gut):

Gut =

Tmax − Tneutilizat Tmax

• Gradul de folosire a fondului de timp disponibil (Gf):

Gf =

Tmax − Tneutilizat Tcalendaristic

Analiza folosirii intensive a mijloacelor fixe se face, în principal, pe baza următorilor indicatori: a) Gradul de utilizare a capacităţii de producţie:

Gcp =

Q Qmax

b) Indicele de utilizare intensivă (Iint):

I int = c)

Q K •T

Randamentul mediu pe utilaj sau pe unitatea de timp (Ru):

Ru =

Q Q sau Ru = N T

Principalii indicatori utilizaţi pentru analiza eficienţei utilizării mijloacelor fixe sunt: 1. Producţia obţinută (marfă) la 1000 lei mijloace fixe:

Qf • 1000 F 2. Valoarea adăugată la 1000 lei mijloace fixe:

109

VA • 1000 F 3. Cifra de afaceri la 1000 lei mijloace fixe:

CA • 1000 F 4. Rezultatul exploatării la 1000 lei cifră de afaceri:

Rexpl F

• 1000

5. Profitul aferent cifrei de afaceri la 1000 lei mijloace fixe:

P • 1000 F Problematica gestiunii stocurilor priveşte investigarea următoarelor probleme: - analiza stocurilor în funcţie de rolul lor în procesul de exploatare; - analiza eficienţei utilizării activelor circulante. Stocul activ se calculează astfel:

sa =

q (în unităţi fizice) şi 2 Δ s a = (în zile) 2

Formula de calcul pentru a determina intervalul optim între aprovizionări este:

Δ=

T • Qop C

Problema principală a analizei stocului activ este însă determinarea stocului activ optim. Acesta se calculează conform formulei:

2•C • L Qop p•r = 2 2

sa =

Stocul de siguranţă (α) se calculează după relaţia de mai jos în condiţiile cererii variabile:

α =t•s• y Stocul de siguranţă (α) se calculează după relaţia de mai jos în condiţiile neritmicităţii intrărilor de

mărfuri:

α= s=

t•s n −1

, unde:

∑(z − Δ ) n

2

La nivelul produselor, analiza factorială a stocurilor medii are la bază relaţia:

S i = CAi • Drot i La nivel de întreprindere, unde gama sortimentelor este foarte mare, stocul mediu total va fi:

S total = ∑ CAi • Drot i

În analiza eficienţei utilizării activelor circulante, se folosesc următorilor indicatori privind rotaţia stocurilor: - durata în zile a unei rotaţii:

Drot = -

S •T CA

numărul de rotaţii:

N rot = 110

CA S

Analiza factorială a duratei de rotaţie a stocurilor se bazează pe descompunerea cifrei de afaceri pe elemente componente.

CONCLUZII Studiind acest modul aţi dobândit cunoştinţe referitoare la modul de calcul al eficienţei utilizării activelor fixe şi circulante, la determinarea factorilor care inflenţează eficienţa acestora.

EXEMPLE ILUSTRATIVE Se cunosc următoarele date conform tabelului de mai jos: Costul de cumpărare al Durata medie de Vânzări medii zilnice mărfurilor vândute rotaţie (în zile) (lei) Produs (lei) P1 P0 P1 P0 P1 P0 Produs 1 100000 85000 12 17 389000 356000 Produs 2 30000 42000 34 28 145000 137000 Produs 3 5000 2600 58 61 9000 7000 Produs 4 125000 175000 9 7 290000 310000 Total 260000 304600 833000 810000 Perioada de analiză este pe un an calendaristic, respectiv, 360 zile. Se cere: 1 Să se calculeze stocul mediu pe fiecare produs în parte şi stocul mediu pe total; 2. Durata medie de rotaţie a stocurilor pe total; 1. Stocul mediu pe produse se calculează conform formulei, astfel:

S i = CAi • Drot i - pentru produsul 1:

S1 = CA1 • Drot 1 = 356000*17 = 6052000 lei S 0 = CA0 • Drot 0 = 389000*12 = 4668000 lei - pentru produsul 2:

S1 = CA1 • Drot 1 = 137000*28 = 3836000 lei S 0 = CA0 • Drot 0 = 145000*34 = 4930000 lei - pentru produsul 3:

S1 = CA1 • Drot 1 = 7000*61 = 427000 lei S 0 = CA0 • Drot 0 = 9000*58 = 522000 lei - pentru produsul 4:

S1 = CA1 • Drot 1 = 310000*7 = 2170000 lei S 0 = CA0 • Drot 0 = 290000*9 = 2610000 lei Aceste date se pot centraliza conform tabelului de mai jos: Stocul mediu (lei) Produs P0 Produs 1 4668000 Produs 2 4930000 Produs 3 522000 Produs 4 2610000 TOTAL 12730000

P1

6052000 3836000 427000 2170000 12485000

2. Durata medie de rotaţie a stocurilor pe total se calculează conform următoarei formule:

D=

S total CAz

- pentru P0: 111

D0 =

S total 12730000 = = 15,28 zile CAz 833000

D1 =

S total 12485000 = = 15,41 zile CAz 810000

- pentru P1:

RECOMANDĂRI BIBLIOGRAFICE 1. Gheorghiu Al., Analiza economico-financiară la nivel microeconomic, Ed. Economică, Bucureşti, 2004, p. 228-278 2. Hornet (Sirbu) C., Analiza economico-financiară, Ed. Didactică şi Pedagogică, RA, Bucureşti, 2004, p. 247-259 3. Işfănescu A., Robu V., Hristea A., Vasilescu C., Analiză economico-financiară, Ed. ASE, Bucureşti, 2002, p. 259-271

4. Niculescu M., Diagnostic economic, vol. 1, Ed. Economică, Bucureşti, 2003, p. 139-193 5. Petrescu S., Diagnostic economic-financiar, Ed. Sedcom Libris, Iaşi, 2004, p. 87-99 6. Sirbu C., Analiza economico-financiară, EDP, Bucureşti, 2008, p. 227-236

TESTE DE AUTOEVALUARE 1. Dacă indicele consumului specific de materiale ( ICS = 94% ) şi indicele preţului de aprovizionare (Ipa = 97% ), efectul va fi: a) reducerea costului unitar cu materialele; b) creşterea cheltuielilor de aprovizionare; c) sporirea valorii stocurilor de materiale; d) creşterea costului unitar cu materialele; e) reducerea stocurilor de materii prime. 2. Se cunosc următoarele date privind analiza factorială a cheltuielilor materiale conform tabelului : Nr. crt. Indicatori Previzionat Realizat 1 Cheltuieli materiale af. CA 1.562 1.697 2 Cheltuieli materiale af. CA recalculate * 1.633 3 Cifra de afaceri 2.671 2.916 4 CA recalculată * 3.000 Modificarea globală a cheltuielilor materiale la 1.000 lei cifră de afaceri şi influenţa asupra

modificării respective a preţului, utilizând modelul de analiză factorială Cm a) b) c) d) e)

1000

=

∑ q • cm • 1000 este: ∑q• p

– 2,84; + 15,00 : – 2,81; + 15,30; – 2,68 ; + 15,18; – 2,84; + 15,68; + 2,84; + 15,81.

3. Indicele producţiei fizice (cantităţii) = 90% Indicele consumului specific = 92% Indicele cheltuielilor cu materialele = 80% a) s-a redus cantitatea fabricată şi preţul materialelor; b) s-a redus cantitatea fabricată, consumul specific şi a crescut preţul materialelor; c) a crescut cantitatea fabricată şi consumul specific; d) s-a redus consumul specific şi preţul materialelor; e) s-a redus cantitatea fabricată, consumul specific şi preţul materialelor.

112

4. Se cunosc următoarele date privind analiza factorială a cheltuielilor materiale conform tabelului : Nr. Indicatori Previzionat Realizat crt. 1 Chelt. mater. af. CA 1.562 1.697 2 Chelt. mater. af. CA recalculate * 1.633 3 Cifra de afaceri 2.671 2.916 4 CA recalculată * 3.000 Influenţa modificării preţului asupra cheltuielilor materiale la 1.000 lei cifră de afaceri utilizând

modelul de analiză factorială Cm

1000

=

∑ q • cm • 1000 este: ∑q• p

a) + 15,00 : b) - 15,30; c) + 14,18; d) + 15,68; e) + 16,81. 5. Se cunosc următoarele date privind analiza factorială a cheltuielilor materiale conform tabelului : Nr. crt. Indicatori Previzionat Realizat 1 Cheltuieli materiale af. CA 1.562 1.697 2 Cheltuieli materiale af. CA recalculate * 1.633 3 Cifra de afaceri 2.671 2.916 4 CA recalculată * 3.000 Influenţa modificării cantităţii vândute asupra cheltuielilor materiale la 1.000 lei cifră de afaceri

utilizând modelul de analiză factorială Cm

1000

=

∑ q • cm • 1000 este: ∑q• p

a) + 35,00 ; b) - 18,68; c) - 40,50; d) + 18,68; e) + 40,50.

TEMĂ DE CONTROL 1. Se cunosc următoarele date privind analiza factorială a cheltuielilor materiale conform tabelului : Nr. Indicatori Previzionat Realizat crt. 1 Chelt. mater. af. CA 1.562 1.697 2 Chelt. mater. af. CA recalculate * 1.633 3 Cifra de afaceri 2.671 2.916 4 CA recalculată * 3.000 Să se calculeze şi să se interpreteze influenţa factorilor asupra cheltuielilor materiale la 1.000 lei

cifră de afaceri utilizând modelul de analiză factorială Cm

113

1000

=

∑ q • cm • 1000 ∑q• p