CUPRINS Introducere
3
CAPITOLUL I: Modalităţi de evaluare a performanţei economice
5
1.1 Conceptul de performanţa economică – Situaţii financiare
5
1.2 Indicatori de exprimare ai performanţei economice
11
1.3 Profitul –scopul activităţii economice
19
CAPITOLUL II: Factori care influenţează eficienţa economică 2.1 Factorii de influenţă ai eficienţei economice în societăţile multinaţionale 2.2 Factorii care conduc la îmbunatăţirea eficienţei economice în industria alimentară
20 20 22
CAPITOLUL III Prezentarea modalităţilor de evaluare a performanţei economice la S.C. “M.F.S.” S.R.L.
24
3.1 Descrierea societăţii
24
3.1.1 Obiectul de activitate
24
3.1.2 Capitalul social
24
3.1.3 Furnizori, clienţi, concurenţi
25
3.1.4 Specificul meniurilor internaţionale
27
3.2 Analiza indicatorilor de rezultate şi eficienţa economică
27
3.3 Căi de creştere a performanţei economice adoptate de societate
30
3.3.1 Prognoza dezvoltării
31
3.3.2 Căile de creştere a performanţei economice
31
3.3.3 Efectele metodelor de creştere a performanţei economice adoptate de societate
36
Concluzii
41
Bibliografie
42
Anexe
43
2
INTRODUCERE Performanţa economică reprezintă o modalitate superioară de exprimare a eficienţei economice a unei activităţi. Prin eficienţa economică se poate inţelege maximizarea efectelor prin minimizarea eforturilor, reprezentănd unul dintre scopurile oricărei activitaţi. Atingerea performanţei economice situeaza societatea respectivă deasupra concurenţilor săi, prin rezultatele superioare obţinute său prin tehnologiile de producţie practicate. Pentru evidenţierea eficienţei economice şi implicit a performanţei economice atinse, trebuie calculaţi indicatorii de eficienţa economică pe baza carora pot fi observate rezultatele activităţii respective. Aceste rezultate pot fi obţinute şi în urma analizei activităţii de marketing, a activităţii financiare, a încadrării cu personal şi a relaţiilor societăţii cu clienţii, furnizorii şi diferiţii concurenţi pe care aceasta îi are. Mediul extern în care societăţile îşi desfasoară activitatea este, pe baza ce trece timpul, tot mai nesigur, generator de riscuri şi totodată, din ce în ce mai complex. În economia de piaţă, clienţii, furnizorii, firmele şi concurenţii lor acţionează ca un sistem dinamic, în permanentă mişcare, la care societatea trebuie să se adapteze continuu. În acest caz, o societate modernă trebuie să ofere atât produse, cât şi servicii de calitate superioară, care să-i confere o poziţie superioară în sectorul său de activitate. Atingerea performanţei economice de către o societate modernă presupune stabilirea de la bun început a unei strategii referitoare la structura, cantitatea şi calitatea producţiei ce urmează a fi obţinută, procesele tehnologice ce vor fi aplicate, modul şi nivelul de utilizare al progresului tehnic, nivelul productivităţii şi al costurilor de producţie, al gradului de eficienţă al folosirii mijloacelor fixe, cu precizarea exactă a nivelurilor acestora în bugetul de venituri şi cheltuieli. Un sector relativ nou introdus în Romania îl reprezintă activităţile de catering care pot fi introduse în categoria “alimente-servicii”, la fel ca şi restaurantele. O firmă de catering este practic, un restaurant mobil. Activităţile de catering reprezintă un serviciu relativ recent introdus în economia de piaţa din România. Ele presupun realizarea şi transportul preparatelor alimentare la sediul beneficiarilor. Cateringul poate fi de două categorii: - cateringul industrial - cateringul pentru evenimente (festiv)
3
Serviciile de catering includ livrarea la domiciliu a meniului comandat, eventual a băuturilor, asigurarea prânzului la serviciu (cateringul industrial) şi organizarea meselor festive sau doar prepararea mâncărurilor (cateringul festiv). Multe firme nu practică livrarea la domiciliu, mai ales când comanda este mică, din două motive: nu asigură un profit mare imediat şi nu există suficiente cereri pentru a justifica deplasările. Sistemul de comandă clasic este simplu: un telefon, o intâlnire pentru stabilirea condiţiilor contractuale (doar pentru cateringul industrial şi festiv) şi livrarea produselor. Societatea analizată în capitolele urmatoare, S.C. “M.F.S.” S.R.L. desfasoară ambele categorii de catering, accentul punandu-se pe cel industrial, realizând meniurile pentru cursele aeriene, interne şi internaţionale. În capitolele urmatoare mi-am propus să analizez performanţa economică la S.C. “M.F.S.” S.R.L., evidenţiată prin intermediul indicatorilor de exprimare a performanţei economice, dar şi prin evaluarea utilizării resurselor umane şi a activităţii economicofinanciare. În finalul lucrării sunt prezentate metodele de creştere a performanţei economice, precum şi efectele aplicării acestora. Primul capitol prezintă pe larg conceptul de performanţa economică şi indicatorii de măsurare a acesteia, precum şi funcţiile profitului. Capitolul al doilea vă aduce la cunoştinţă factorii care influenţează creşterea eficienţei economice în societăţile multinaţionale, în general şi în cele din industria alimentară, în special. În capitolul al treilea sunt prezentate datele societăţii precum şi încadrarea cu forţa de muncă şi cunoaşterea partenerilor săi de afaceri precum şi produsele pe care societatea le realizează. De asemenea se realizează şi o analiză-diagnostic a societăţii pe baza căreia se vor prezenta căile de creştere a performanţei economice, precum şi rezultatele obţinute pe baza acestor căi aplicate la nivelul societăţii. Căile de creştere au caracter intuitiv, ele nefiind puse în practică în momentul actual.
4
Capitolul I Modalităţi de evaluare a performanţei economice 1.1. Conceptul de performanţa economică Eficienţa economică reprezintă caracteristica activităţii economice la nivel micro şi macroeconomic aflată pe orice punct de pe frontiera posibilităţilor de producţie, când este imposibil să se măreasca volumul producţiei unui bun fără a se micşora cantitatea produsă dintr-un alt bun. Eficienţa economică reflectă o stare a activităţii economice determinată de un anumit consum de resurse pentru obţinerea unui anumit bun economic, când o producţie suplimentară dintr-un anumit bun, în condiţiile unor resurse limitate, nu se poate obţine decât dacă se scade producţia, pentru un alt bun economic. Folosirea resurselor economice pentru producerea bunurilor economice este considerată o activitate eficientă dacă producţia se obţine cu cel mai redus cost de producţie, în condiţiile unui cost de oportunitate minim pentru fiecare bun obţinut. La nivel microeconomic, eficienţa economică are ca formă principală de apreciere rentabilitatea firmei, iar la nivel macroeconomic, productivitatea muncii naţionale. În condiţiile unor resurse limitate şi a unor nevoi nelimitate, toate modalităţile prin care o firmă îşi poate mări productivitatea factorilor de producţie, scădea costurile sau îşi poate imbunatăţi calitatea bunurilor sunt căi concrete de creştere a eficienţei economice. Compararea efectelor cu eforturile, pentru determinarea eficienţei economice, reprezintă însă numai o formulă de principiu. Conceptul de eficienţă economică asociază şi alte elemente de judecată, fără de care eficienţa ar fi definită incomplet, iar uneori chiar eronat: -
structura resurselor consumate şi structura rezultatelor obţinute pot da
indicii de o importanţă esenţială în adoptarea deciziilor cu caracter economic. -
timpul acţionează asupra eficienţei ca un factor care pune în valoare o
variantă cercetată. Este normal ca un procedeu tehnologic să fie preferat altuia dacă procesul de producţie se petrece intr-un interval mai scurt, ceea ce inseamnă că societatea va beneficia mai devreme de efectele sale utile. -
cea mai semnificativă faţetă a eficienţei economice o constituie calitatea
efectelor. O activitate eficienţa se caracterizează prin rezultate dintre cele mai bune,
5
produsele obţinute trebuind să fie de performanţe ridicate, de o deosebită utilitate pentru societate la momentul considerat. Accepţiunea noţiunii de eficienţa se intâlneşte în practică, precum şi în studiile de specialitate, în două sensuri: • performante, rezultate dintre cele mai mari • efecte cât mai mari în raport cu resursele alocate sau consumate. Performanţele ridicate în producţie echivalează cu eficienţa atunci când sunt obţinute în condiţiile unei utilizări raţionale, într-un regim economic, a utilajelor şi echipamentelor. Astfel, sporirea producţiei este insoţită de costuri reduse şi profituri mari, în creştere. Dacă, dimpotrivă, performanţele ridicate sunt obţinute prin suprasolicitarea utilajelor şi echipamentelor, având consecinţe negative (uzura accelerată şi ivirea unor dereglări în funcţionare) nu avem de-a face cu eficienţa. Câştigul obţinut sub forma sporului de produse este anihilat prin pierderile uzurii accentuate premature. Mai exact costurile urcă vertiginos şi profiturile scad. Performanţa reprezintă modalitatea superioară de exprimare a competitivităţii unei activitaţi. Performanţa economică a societăţii are o sferă largă de cuprindere, în esenţă reflectând raportul dintre efecte şi eforturi. Performanţa economică depinde de gradul de înzestrare cu resurse ale societăţii, cât şi de performanţa managementului în toate sferele activităţii acesteia şi în special în plan economico-financiar. Performanţa se află în stransă legatură cu profesionalismul societăţii, cu timpul, cu mijloacele materiale şi financiare investite pentru o anumită afacere pe fondul progresului stiintifico-tehnic şi ecologic. Un set de situaţii financiare, inclusiv situaţii financiare consolidate cuprinde: un bilanţ, un cont de profit şi pierdere, o situaţie a modificărilor poziţiei financiare, (situaţia fluxurilor de trezorerie sau situaţia fluxurilor de fonduri), politici contabile şi note explicative. Cadrul general se aplică tuturor întreprinderilor, indiferent de forma juridică, forma de proprietate sau obiectul de activitate. Obiectivul situaţiilor financiare este furnizarea de informaţii referitoare la poziţia financiară, performanţa şi modificările poziţiei financiare, rezultatul administrării întreprinderii şi modul de gestionare a resurselor.
6
Poziţia financiară, performanţa şi modificările poziţiei financiare, generează informaţii privind capacitatea întreprinderii de a genera numerar sau echivalente ale numerarului. Poziţia financiară a întreprinderii este influenţată de: •
Resursele economice pe care le controlează
•
Structura sa financiară
•
Lichiditatea si solvabilitatea
•
Capacitatea de adaptare la mediu
Aceste informaţii sunt utile pentru: •
Anticiparea capacităţii întreprinderii de a genera numerar
•
Anticiparea nevoilor de creditare, a şanselor de a primi finanţări în viitor
•
Evaluarea modificărilor potenţiale ale resurselor pe care întreprinderea le va controla în viitor
•
Posibilitatea întreprinderi de a genera fluxuri de trezorerie
Informaţii privind modificările poziţiei financiare a întreprinderii sunt utilizate în evaluarea activităţii sale de exploatare, finanţare şi investiţie în perioada de raportare. Poziţia financiară se determină pe baza informaţiilor din bilanţ, şi performanţa pe baza contului profit şi pierdere. Structurile situaţiilor financiare: •
Structurile bilanţului sunt:
Activele Datoriile şi capitalul propriu •
Structura contului Profit şi Pierdere, legată în mod direct de evaluarea performanţei, sunt cheltuielile şi veniturile
7
Elemente legate direct de evaluarea poziţiei financiare sunt : activele, datoriile şi capitalul propriu. Activele sunt definite astfel: •
Un activ reprezintă o resursă controlată de întreprindere, rezultat al unor evenimente trecute şi de la care se aşteaptă să genereze profituri economice viitoare pentru întreprindere
•
O datorie reprezintă o obligaţie actuală a întreprinderii ce decurge din evenimente prezente şi prin decontarea căreia rezultă o ieşire de resurse care încorporează beneficii economice.
•
Capitalul propriu reprezinta interesul rezidual al acţionarilor în activele unei întreprinderi dupa deducerea tuturor datoriilor sale.
Definirea elementelor de venituri şi cheltuieli •
Veniturile constitiuie creşteri ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei contabile sub formă de intrări sau creşteri ale activelor ori descreşteri ale datoriilor, şi care se concretizează în creşteri ale capitalului propriu, altele decât cele rezultate din contribuţii ale acţionarilor.
•
Cheltuielile constituie diminuări ale beneficiilor economice, pe parcursul perioadei contabile sub formă de ieşiri sau scăderi ale valorii activelor ori creşteri ale datoriilor şi care se concretizează în reduceri ale capitalului propriu, altele decât cele rezultate din distribuirea acestora către acţionari.
Venituri Definiţia veniturilor include atât venituri din activitatea curentă cât şi câştiguri din orice alte surse: vânzări, comisioane, dobânzi, dividende, redevenţe, chirii, etc.
8
Câştigurile reprezintă creşteri de beneficii economice şi ca urmare prin natura lor nu diferă de venituri. Definiţia cheltuielilor include pierderile precum şi acele cheltuieli generate de activitatea curentă a întreprinderii Recunoaşterea structurilor financiare Recunoaşterea semnifică încorporarea în bilanţ sau în contul Profit şi Pierdere a unui element care îndeplineşte criteriile de recunoaştere; nerecunoaşterea acelui element nu poate fi corectată nici prin prezentarea politicilor contabile folosite, nici prin note sau informaţii suplimentare. Un element care corespunde definiţiei unei structuri a situaţiilor financiare trebuie recunoscut, în cazul în care: •
Este probabil ca orice beneficiu economic viitor să fie asociat să intre sau să iasă din întreprindere
•
Elementul are un cost sau o valoare care poate fi evaluată în mod credibil; când nu poate fi realizată o estimare rezonabilă; elementul nu va fi recunoscut în bilanţ sau în contul Profit şi Pierdere.
Evaluarea structurilor situaţiilor financiare este procesul prin care se determină valorile la care structurile financiare vor fi recunoscute în bilanţ şi în contul Profit şi Pierdere. Bazele de evaluare utilizate în situaţiile financiare: Costul istoric – activele se înregistrează la suma plătită în numerar sau în echivalente de numerar sau la valoarea justă din momentul cumpărării; datoriile se înregistrează la valoarea ce se aşteaptă a fi plătită pentru a stinge datoriile (impozitul pe profit) Costul curent – activele se înregistrează la valoarea în numerar sau în echivalente ale numerarului, care ar trebui plătită daca acelaşi activ sau unul asemănător ar fi achiziţionat în prezent, datoriile se înregistrează la valoare neactualizată în numerar sau în echivalente de numerar, necesară pentru a deconta obligaţiile în prezent Valoarea realizabilă (de decontare a obligaţiei)
9
Activele se înregistrează la valoarea în numerar sau în echivalente ale numerarului care poate fi obţinută în prezent prin vânzarea normală a activelor. Datoriile se înregistrează la valoarea lor de decontare – aceasta reprezentând valoarea neactualizată, care trebuie plătită pentru a achita datoriile potrivit cursului normal al afacerilor
Valoarea actualizată Activele se înregistrează la valoarea actualizată a intrărilor de numerar, care urmează a fi generata de derularea normală a activităţii întreprinderii. Datoriile se înregistrează la valoarea actualizată a intrarilor şi ieşirilor de numerar, care se aşteaptă să fie recunoscute pentru a deconta datoriile, potrivit cursului normal al afacerilor. Conceptul de capital şi de menţinere a nivelului capitalului
Conceptul de capital •
Conform conceptului financiar capitalul este sinonim cu activele nete sau cu capitalul propriu al întreprinderii
•
Conform conceptului fizic capitalul reprezintă capacitatea de producţie a întreprinderii exprimată în unităţi naturale (cantitative)
•
Conceptul de capital fizic se adoptă dacă principala preocupare a utilizatorului situaţiilor financiare este capacitatea de exploatare a întreprinderii
•
Dacă se urmăreşte menţiunea capitalului investit, se foloseşte noţiunea de capital financiar.
•
Aceste concepte conduc la: a) Menţinerea capitalului financiar – conform acestui concept, se obţine profit dacă valoarea financiară (monetară) a activelor nete la sfârşitul perioadei este mai mare decât valoarea financiară a activelor la 10
începutul perioadei, după excluderea oricăror contribuţii din partea proprietarilor în timpul perioadei analizate. b) Menţinerea capitalului fizic – se obţine profit când capacitatea fizică productivă (de exploatare) a întreprinderii la sfârşitul perioadei depăşeşte capacitatea fizică productivă de la începutul perioadei, după ce s-a exclus orice distribuire către proprietari şi orice contribuţie din partea lor, în timpul perioadei analizate. Pentru evaluarea capitalului fizic se utilizează costul curent. În termeni generali, o întreprindere şi-a menţinut capitalul daca la sfârşitul perioadei are un capital egal cu cel de la începutul perioadei; orice valoare în plus este considerată profit.
1.2. Indicatori de exprimare ai performanţei economice Teoria şi practica managerială demonstrează că principalul obiectiv al oricărei organizaţii îl constituie creşterea eficienţei. Concept viu disputat şi deosebit de complex în semnificaţii, eficienţa economică este privită în general ca raportul dintre rezultatele obţinute şi consumul de factori de producţie. În prezent, accepţiunea largă a eficienţei economice se referă la maximizarea efectelor obţinute în condiţiile minimizării eforturilor, ceea ce nu presupune o simplă minimizare aritmetică a cheltuielilor, cât mai ales o creştere a rezultatelor, în aşa fel încât să fie evitate contradicţiile între optimul total şi optimurile parţiale, între optimul economic şi social. Motivul acestei atitudini manageriale este unul strict pragmatic - perspectiva falimentului devine un factor care determină analizarea resurselor pentru asigurarea unei dezvoltari raţionale, gradul de rezistenţă la faliment fiind dependent de mobilizarea potenţialului financiar, uman şi material în acest scop. În condiţiile trecerii la economia concurenţială, factorul financiar are un rol dominant în procesul de înscriere a eficienţei societăţii pe o traiectorie pulsatorie, iar rentabilitatea devine un adevarat barometru pentru aprecierea stării de sănătate financiară a societăţii. În fapt, indică nivelul de fructificare economică şi financiară a capitalului utilizat.
11
În acest context, funcţiile managementului financiar impun construirea unui sistem de rate ale rentabilităţii care, prin structură şi conţinut, să reprezinte un instrument util şi performant. Pentru a raspunde dezideratelor sale, utilizarea ratelor de rentabilitate (construite după modelul indicatorilor de eficienţă raportând efectul la efort) presupune respectarea unor condiţii de bază: formularea unor rate cât mai caracteristice pentru fenomenul studiat, asigurarea comparabilităţii ratelor şi interpretarea prudentă a ratelor. Activitatea financiară a societăţii poate fi evaluată prin intermediul a trei categorii de rate ale rentabilităţii: rată rentabilităţii comerciale, rată rentabilităţii economice şi rată rentabilităţii financiare. Dintre toate, rentabilitatea financiară prezintă un interes deosebit, fiind apreciată ca o adevarată productivitate a capitalului. Posesorii de capital sunt direct interesaţi de acest indicator deoarece cu ajutorul ratei rentabilităţii financiare se măsoară eficienţa investiţiilor efectuate. Astfel, elementele de calcul ale rentabilităţii financiare vor fi rezultatele obţinute (profit net, brut, etc.) şi capitalul propriu. Măsurarea rezultatelor economice necesită informaţii şi, pe baza acestora, calculul unor indicatori parţiali şi finali, fizici şi valorici, cantitativi şi calitativi. Eficienţa economică a oricărei societăţi comerciale poate fi masurată pe baza unor indicatori economico-financiari. Aceştia pot fi grupaţi în mai multe categorii, dintre care cele mai importante sunt: A. Indicatori ce reflectă efectele economice (indicatori ai rezultatelor) 1. - producţia finită 2. - cifra de afaceri; 3. - valoarea adăugată; 4. - rezultatul (profitul din exploatare, profitul din activitatea financiară, profitul curent al exerciţiului, profitul din activitatea excepţională, profitul exerciţiului); 5. - profitul net; 6. - profitul fiscal. 7. - pragul de rentabilitate Pragul de rentabilitate : O firmă desfasoară activitate rentabilă atunci când creează profit, adică obţine incasări mai mari decât costul total de producţie. Rentabilitatea este o formă a 12
eficienţei ce se concretizează în capacitatea firmei de a utiliza frontiera posibilităţilor de producţie în interes propriu. Frontiera posibilităţilor de producţie permite formularea unor concluzii importante referitoare la problema alegerii în economie şi cea a costului de oportunitate. Întreprinzătorii sunt preocupaţi să cunoască pragul de rentabilitate. Un asemenea prag reprezintă punctul dincolo de care nu se mai obţine profit, iar rentabilitatea se transformă în pierdere. Cunoaşterea acestui prag minim permite întreprinzătorului să stabilească volumul de producţie (dar şi cel de încasări) de la care firma devine rentabilă . Pragul de rentabilitate este dat de egalitatea dintre volumul incasărilor firmei din activitatea depusă şi volumul cheltuielilor efectuate pentru obţinerea încasărilor respective : Venituri=Cheltuieli De la o asemenea egalitate trebuie să pornească activitatea firmei, iar întreprinzătorul trebuie să urmarească schimbarile care intervin în cei 2 termeni, deoarece : -
Creşterea primului termen este profitabilă
-
Creşterea volumlui cheltuielilor constituie un semnal că rentabilitatea
încetează, facându-şi loc pierderea, ceea ce obligă întreprinzătorul să intervină pentru a ameliora starea respectivă Pentru exemplificare, se poate considera: Tabelul 1.1
Pragul de rentabilitate Nr. Crt
Q
CF
CT
VT
1 2 3 4 5 6
100 200 300 400 500 600
40 40 40 40 40 40
78 73 70 69 60 54
32 40 55 69 75 85
Pornind de la tabelul 1.1, se poate observa că la nivelul producţiei de 400 de bucăţi, cheltuielile totale sunt egale cu veniturile totale, acesta fiind pragul de rentabilitate. Sub 400 de bucăţi, cheltuielile sunt mai mari decât veniturile 13
înregistrându-se pierdere. La un nivel al producţiei de peste 400 de bucăţi, respectiv 500, 600, veniturile sunt mai mari decât cheltuielile, înregistrându-se profit pentru societate. În figura 1.1 este prezentat nivelul pragului de rentabilitate : 900 800 700 600 500 400 300 200 100 0 Q CF
CT
VT
Pragul de rentabilitate în raport de volumul producţiei şi preţul său are caracter dinamic de la o perioadă la alta, pe diferite tipuri de firme, din diverse domenii, reflectând schimbarile ce au loc în costurile şi în volumul, sortimentul, calitatea producţiei. B. Indicatori ce reflectă eforturile economice (indicatori ai cheltuielilor) 1. -cheltuieli de exploatare, financiare, excepţionale, variabile, fixe, directe, indirecte, materiale, salariale, investiţionale etc.; 2.- costurile de producţie pe unitatea de produs. C. Indicatori ai eficienţei producţiei (indicatori ai utilizării potenţialului) 1.- rată de eficienţă a mijloacelor fixe (cifră de afaceri, valoare adăugată, profit la 1000 lei mijloace fixe); 2.- cota de eficienţă a activelor circulante de exploatare (cifră de afaceri, valoare adăugată, profit la 1000 lei active circulante de exploatare); 3.- viteza de rotaţie a activelor circulante; 4. - productivitatea muncii; 5. - rată de eficienţă a cheltuielilor (cheltuieli totale său grupări la 1000 lei venituri, respectiv cifra de afaceri;
14
6.-rată rentabilităţii sau a profitabilităţii (economică, financiară, comercială, a capitalurilor etc.). D.
Indicatori financiari Aceşti indicatori se utilizează în analiza financiară şi permit stabilirea bonităţii
societăţii (firmei). Bonitarea exprimă performanţa financiară a agenţilor economici. Printre cei mai semnificativi indicatori financiari (de bonitate) sunt: 1) Indicatori de lichiditate care arată dacă societatea are sau nu disponibilităţi pentru plata la termen a datoriilor. 1. Rată lichidităţii curente (Lc): Lc =
Active curente Pasive curente
Atunci când coeficientul este mai mare decât 2, el arată o bună lichiditate pentru societate. 2. Rată lichidităţii imediate (Li): Li =
Active curente - Stocuri Pasive curente
Acest coeficient trebuie să fie superior indicelui 1. 2) Indicatori de solvabilitate: 1. Rată datoriilor (Rd), exprimă capacitatea unei societăţi de a-şi onora obligaţiile faţă de terţi pe seama activelor sale. Rd=
Total datorii x100 Total active
Nivelul indicatorului cuprins între 35% şi 40% este satisfacator pentru societate. 2. Solvabilitatea generală (Sg), indică ponderea datoriilor în total active fixe şi circulante. Sg=
Active total Pasive total
3. Rată de solvabilitate (Rs), indică ponderea datoriilor pe termen mediu şi lung în capitalurile proprii. Rs=
Credite pe term mediu si lung Capital propriu
O rată de solvabilitate de 35-50% este un indiciu al efortului depus de societate pentru utilizarea corespunzatoare a capitalului propriu. 4. Solvabilitatea financiară (Sf) :
15
Sf=
Capital propriu Cifra de afaceri
Solvabilitatea
cuprinsă
între
limitele
0,35-0,50%
arată
o
pondere
corespunzătoare a capitalului propriu în cifra de afaceri. 3) Indicatori ai echilibrului financiar 1. Rata autonomiei financiare (Af) : Capital propriu
Af= Capital permanent Nivelul normal se află între 50-75%. 2. Rata de finanţare a activelor circulante (Rfac) : Rfac=
Fond de rulment Active circulante
Fondul de rulment rezultă din scăderea activelor fixe (imobilizări corporale) din capitalul permanent (capital propriu plus credite pe termen mediu şi lung). 3. Gradul de îndatorare (Gi) : Pasive total (datorii) Capital propriu
Gi=
Valoarea subunitară a indicatorului arată că societatea are independenţă financiară. 4) Indicatori de gestiune, reflectă modul în care s-a realizat gestiunea activelor fixe şi circulante, a producţiei, a mărfurilor, a resurselor materiale şi financiare etc. 1. Viteza de rotaţie a stocurilor (Vrs): Vrs=
Cifra de afaceri Stocuri
2. Durata medie de stocare (Sz) : Sz=
Stocuri Vanzari zilnice
3. Rotaţia activelor fixe în cifra de afaceri(Rafca): Rafca=
Cifra de afaceri Active fixe
4. Durata medie de recuperare a creanţelor (Dmrc) : Dmrc=
Decontari totale Vanzari zilnice
5.Rotaţia activului total în cifra de afaceri (Ratcca) :
16
Ratcca=
Cifra de afaceri Activ total
6.Rotaţia activelor circulante în cifra de afaceri (Racca) : Racca=
Cifra de afaceri Active circulante
5) Ratele (indicatorii) de rentabilitate 1. Marja de profit (Mp) ; Profit net x100 Cifra de afaceri
Mp=
2. Rata rentabilităţii financiare (Rrf) : Profit net
Rrf= Capital propriu x100 3. Rata rentabilităţii economice (Rre) : Profit net
Rre= Capital permanent x100 4. Rata rentabilităţii activelor totale (Rrat) : Rrat=
Profit brut x100 Active totale
5. Rata rentabilităţii resurselor consumate (Rrrc) : Rrrc=
Profit brut/net x100 Ch aferente cifrei de afaceri
6. Rata rentabilităţii generale (Rrg) : Rrg=
Profit net x100 Cheltuieli totale
Importanţa ratei rentabilităţii1 : Importanţa ratei rentabilităţii pentru societate este deosebit de mare şi se manifesta pe diverse planuri : 1) Rata rentabilităţii favorizează orientarea structurii producţiei pe produse, ramuri şi subramuri în scopul găsirii celor ce oferă cel mai mare avantaj. În acest scop, unii întreprinzători îşi restrâng sau chiar abandonează unele activităţi cu profit mai mic şi amplifică sau chiar iniţiază alte activitaţi cu profit mai mare.
1
Iosif, Gh- Analiza economico-financiară a firmei, Tribuna Economică,
Bucureşti, 2000
17
2) Rata rentabilităţii stimulează gestiunea prin utilizarea raţională a resurselor. Intreprinzatorii îşi intăresc autoritatea în privinţa deciziilor referitoare la cantitatea de produse ce o creeaza. 3) Rata rentabilităţii contribuie la intărirea interesului întreprinzătorului pentru diferenţierea produselor, având în centrul acesteia modernizarea conceptului de calitate. Se trece la o noua civilizaţie a produselor manifestată în sensul perfecţionării parametrilor tehnico-economici şi ecologici, modernizării design-ului, îmbunătăţirii metodelor de vânzare, dezvoltării service-ului, iar în industria alimentară prin introducerea "alimentelor-servicii". 4) Rata rentabilităţii favorizează segmentarea pieţei şi diferenţierea strategiilor concurenţiale. În lupta de concurenţă îşi fac loc tot mai mult mijloace moderne cum ar fi: motivaţia, informaţia, calitatea, etc pe lângă mijloacele tradiţionale. Rentabilitatea este deosebit de importanta, ea se poate obţine printr-o gestiune corespunzătoare a activităţii economice, prin realizarea unor anticipări ştiinţifice, realiste, prin evoluţia propriei activităţi a întreprinzătorilor, conjuncturii pieţelor pe care ei acţioneaza. Altfel, se poate ajunge la faliment. Falimentul este situaţia prin care sunt indepărtaţi din câmpul acţiunii economice subiecţii necompetitivi, incapabili să se adapteze stărilor mereu schimbatoare ale realităţii economice. Când măsurile de asanare, de rentabilizare nu dau rezultatele scontate, se procedează la lichidarea societăţii falimentare. Orice relaţie comercială a societăţii implică un risc. Riscul poate proveni din cauza unor factori endogeni (evaluări greşite, necunoaşterea corectă a potenţialului real propriu etc.) sau din cauze exogene (exterioare), în primul rând din cauza unor reacţii neprevăzute şi necunoscute legate de partenerii de afaceri sau de piaţă. Cunoaşterea performanţei economice a societăţii, ca şi analiza unor informaţii despre bonitatea partenerilor de afaceri, stă la baza elaborării programelor de producţie, a organizării şi functionalităţii fluxurilor materiale şi financiare. Informaţiile despre performanţa economică şi bonitatea societăţilor pot asigura evitarea riscului şi permit luarea unor decizii corecte. Planul de afaceri sintetizează numeroase decizii privind activităţile de producţie, comercializare şi financiare ale firmei. Pe baza unui numar mare de indicatori financiari pot fi apreciate laturi diferite ale bonităţii societăţii (performanţa financiară). În final se poate aprecia capacitatea beneficiara a societăţii, respectiv capacitatea acesteia de a produce un anumit profit. 18
1.3. Profitul – scopul activităţii economice Obţinerea profitului reprezintă scopul oricarui agent economic. El propune o strategie prin care activitatea societăţii pe care o conduce să fie profitabilă. Managerii societăţilor agroalimentare stabilesc, în funcţie de strategia adoptată, repartizarea profitului net pentru fondurile de dezvoltare a societăţii din partea destinată cointeresării salariaţilor societăţii şi acţionarilor (dividende). O parte din profitul net stă la baza formării fondurilor principale ale societăţii agricole: fondul de dezvoltare, fondul de rezervă, fondul pentru activitaţi social-culturale, fondul pentru perfecţionarea salariaţilor, fondul de premiere şi altele. Modul de utilizare a profitului net reprezintă una din deciziile foarte importante ale conducerii strategice a societăţii, care diferă de la o perioadă la alta, dar reflectă previziunea managerului. În condiţiile unui management performant, profitul este rezultatul2: Inovaţiei, reflectată prin ideile managerului său ale specialiştilor, idei pe care
cel care conduce societatea le asimilează şi le pune în practică; Managementului, respectiv efortul de conducere care imbină cunoştinţele
ştiinţifice cu talent, artă, pricepere; Speculaţiei comerciale, care se referă la capacitatea compartimentului de
marketing de a organiza şi desfaşura o vânzare de succes a produselor şi serviciilor. Căile de maximizare a profitului în managementul performant sunt stabilite de manageri în funcţie de perioada urmarită, scurtă sau lungă, şi se referă la:
Căile de creştere a veniturilor prin creşterea producţiei şi a preţurilor de
vânzare, mai ales pe seama calităţii;
Căile de reducere a costurilor care permit reducerea preţului de vânzare pe
piaţă la aceeaşi calitate faţă de alţi producători. Principalele funcţii ale profitului3 sunt:
2
Nicolescu O, Lung I.-Abordari moderne în managementul şi economia
organizatorica, Editura Economică, Bucureşti, 2003 3
Gheorghe, Ana– Profitul, Editura Economică, Bucureşti, 1999
19
a)
Funcţia de motivare, profitul stimulând iniţiativa economică a proprietarilor şi
a managerilor şi contribuind astfel la stimularea producţiei de bunuri agroalimentare şi servicii; b)
Funcţia de creştere, care pune astfel în evidenţă că profitul net stă la baza
creşterii producţiei, a dezvoltării societăţii, a apariţiei de noi societăţi, pentru ca investiţiile au la baza acumulările; c)
Funcţia de control asupra activităţii economice a societăţii agricole: profitul
reprezintă un barometru, indicând nu doar eficienţa, ci şi nivelul acesteia permiţând efectuarea de comparaţii şi analize cu perioade precedente ale societăţii; el generează şi imprimă tuturor participanţilor un spirit de economisire care se transmite de la nivelul conducerii pana la ultimul angajat al societăţii.
Cap.II Factorii care influenţează eficienţa economică 2.1 Factori de influenţă ai eficienţei economice în societăţile multinaţionale Experienţa economică arată că incasările iniţiale înregistrate din desfacerea bunurilor produse de o firmă nu se ridică la nivelul costurilor totale de producţie, firma desfaşurând o activitate nerentabilă până la un anumit punct al volumului de producţie. Astfel, se confirmă faptul că rentabilitatea este o mărime variabilă în timp şi spaţiu, în funcţie de un sistem de factori ce o influenţează şi de care managerul trebuie să ţină seama. Eficienţa economică este influenţată de o serie de factori care pot fi clasificaţi după anumite criterii4, şi anume : I. După modul cum acţionează în vederea asigurării creşterii eficienţei economice : 1)
Factori cu acţiune directă : Ridicarea nivelului de pregătire profesională a forţei de
muncă 4
Rusu, C. - Management, Editura Expert, Bucureşti, 1993
20
Îmbunătăţirea structurală în sensul creşterii calităţii, a
capitalului fix utilizat în procesul de producţie Perfecţionarea metodelor de conducere, organizare şi
programare a producţiei
Promovarea progresului tehnic
Perfecţionarea structurală a activităţii de comerţ
2) Factori cu acţiune indirectă :
Modernizarea activităţii societăţilor situate în ramurile conexe
Ridicarea calitaţii materiilor prime
Creşterea performanţelor utilajelor realizate de ramurile furnizoare
Reorientarea exigenţelor consumatorilor
Creşterea gradului de confort şi de civilizaţie a populaţiei II. După caracterul lor :
1. Factori tehnici – includ măsurile care vizează promovarea progresului tehnic în direcţia creşterii randamentului utilajelor, a productivităţii muncii şi a gradului de prelucrare a materiilor prime 2. Factori economici – includ principalele pârghii economice şi modul de repartizarea a acestora ( preţul, creditul, dobânda ) 3. Factori naturali – includ condiţiile de climă, fertilitatea, bagăţia zăcămintelor care prezintă o importanţă deosebită în domeniul
agriculturii, industriei exctractive,
forestiere 4. Factori sociali – constituie elemente dinamice de stimulare a creşterii eficienţei economice (cointeresarea materială, crearea unor condiţii favorabile de muncă şi viaţă, etc.)
III. După sfera de cuprindere: a. Factori generali – aplicaţi oricărui domeniu de activitate, de exemplu, promovarea progresului tehnic 21
b. Factori specifici – pentru anumite activitaţi ( îmbunătăţirea structurii progresului tehnic) Fiecare factor de influenţă trebuie analizat şi dimensionat încă în faza de proiectare a activităţii economice pentru a se cunoaşte din acest moment gradul de rentabilitate care să fie urmarit pe toata durata activităţii respective. Diagnosticarea activităţii tehnico-productive şi economico-financiare se poate face prin măsurarea performanţelor activităţilor şi pe ansamblul societăţii pentru a gasi soluţii ca aceasta să devina competitivă. Se urmareşte cât va costa pregătirea şi demararea unei activităţi creatoare de bunuri, care sunt resursele disponibile şi cele ce pot fi atrase, felul de utilizare al lor, cunoaşterea şanselor societăţii de a deveni competitivă pe piaţă, care va fi profitul estimat a se obţine şi pragul minim al rentabilităţii, asanarea activităţilor nerentabile, şansele de a-şi relansa şi stabiliza activitatea economică sau de a intra în faliment. În cazul unor şanse reale de redresare economică se elaborează un plan de afaceri detaliat. Informaţiile necesare în vederea măsurării performanţei economice prezente şi previzibile se obţin din contabilitatea analitică, din bilanţul contabil şi anexele acestuia, din analiza realizării prevederilor bugetului de venituri şi cheltuieli, din investigarea şi evaluarea stării tehnice a societăţii şi a desfasurarii proceselor tehnologice, din studii de marketing, din analiza bonităţii şi a previziunilor financiare.
2.2. Factorii care conduc la îmbunatăţirea eficienţei economice în industria alimentara Sporirea performanţei în societăţile alimentare poate fi asigurată atât prin maximizarea efectelor economice, cât şi prin minimizarea efortului depus. La realizarea acestora participă numeroşi factori, printre care: A. Măsuri care participă la maximizarea efectelor economice: 1) Eficienţa utiliării fondurilor fixe:
Creşterea fiabilităţii fondurilor fixe
Creşterea ponderii fondurilor fixe active
Folosirea intensivă şi extensivă a fondurilor fixe
Modernizarea şi automatizarea unor procese tehnologice 22
2) Măsuri ce influenţează folosirea obiectelor muncii: o
Reducerea consumurilor specifice
o
Creşterea gradului de prelucrare a materiilor prime
o
Aprovizionarea ritmică cu materii prime şi materiale
o
Reducerea deşeurilor şi eliminarea rebuturilor
o
Optimizarea mărimii stocurilor
o
Modernizarea structurii producţiei
3) Măsuri ce influenţează folosirea forţei de muncă: •
Creşterea numărului muncitorilor direct productivi
•
Creşterea nivelului de calificare a personalului
•
Creşterea timpului disponibil de muncă
•
Cointeresarea morală şi materială a lucratorilor
B. Măsuri care participă la minimizarea efortului necesar creşterii eficienţei: 1. Măsuri ce influenţează organizarea conducerii:
Perfecţionarea conducerii la toate nivelurile ierhice ale societăţii
Introducerea
metodelor
moderne de conducere
Perfecţionarea sistemului informaţional şi a celui decizional
Perfecţionarea
relaţiilor
cu mediul exterior 2. Măsuri ce influenţează organizarea producţiei: Introducerea
metodelor moderne de pregătire, programare, lansare şi urmărire a producţiei Perfecţionarea
tehnologiilor de calitate şi introducerea de tehnologii moderne Modernizarea
transportului intern
23
Perfecţionarea
organizării şi desfaşurării controlului tehnic de calitate
Capitolul III Prezentarea modalităţilor de evaluare a performanţelor la
S.C. “M.F.S.” S.R.L. 3.1 Descrierea societăţii 3.1.1 Obiectul de activitate Conform actului constitutiv al S.C. “M.F.S.” S.R.L., activitatea principală a societăţii este realizarea de produse din carne. Societatea are intocmit un statut propriu, potrivit căruia are ca obiect de activitate: Activitaţi de catering; Prepararea de produse de catering specifice şi vanzarea acestora la bordul mijloacelor de transport aeriene române şi străine; Producerea şi vânzarea de produse de panificaţie şi pentru alimentaţia publică; Producerea, comercializarea de produse alimentare în restaurante şi alte unităţi comerciale; Producerea, comercializarea en-gross şi en-detail de legume-fructe şi produse alimentare; Producţia industriala specifica obiectului de activitate; Aprovizionarea şi comercializarea echipamentelor de catering. Administrator şi director general al Societăţii este Dan Minulescu. În subordinea sa, la data de 31.12.2009 avea 150 salariaţi, împărţiţi în sectorul direct productiv şi în cel administrativ. Partea productivă se împarte în bucătărie rece, bucătărie caldă şi patiserie-cofetărie.
3.1.2 Capitalul social
24
Capitalul social subscris de acţionari este de 3.350 mii lei, reprezentat de 33.500 acţiuni egale şi indivizibile, fiecare cu o valoare nominală de 100 lei, în întregime subscrise de acţionari. Societatea comerciala este mixtă, cu capital româno-olandez. După cum se poate observa in tabelul 3.1, capitalul majoritar aparţine holdingului olandez, Wakom Holding, cu 63.65% din numărul total de acţiuni, TAROM detinând doar 30.84% din numărul acestora. Tabelul 3.1
Capitalul social subscris şi varsat
Nr.crt 1 2 3 4 5
Societatea Wakom Holding Aeroportul International Henri Coandă Bucureşti Albert Abela Holding Abela Enterprises Limited TAROM TOTAL
Nr.
Valoarea
acţiuni
(mii lei)
Ponderea
21324
2132400
63.65%
1668
166800
5%
1 177 10330 33500
100 17700 1033000 3350000
0.01% 0.5% 30.84% 100.00%
3.1.3 Furnizorii, clienţii şi concurenţii
S.C. “M.F.S.” S.R.L. având ca obiect principal de activitate activităţile de catering, se ocupă cu realizarea meniurilor pentru cursele companiilor aeriene interne şi internaţionale. Pentru realizarea acestor meniuri, se foloseşte o gamă diversă de produse alimentare dar şi băuturi alcoolice şi nealcoolice, furnizate de o multitudine de firme din industria alimentară. Pe langă furnizorii de produse alimentare, ca principal furnizor de servicii (apa, energie electrica, spatiu, etc.), este Aeroportul Internaţional Henri Coandă. Cei mai importanti furnizori ai societatii pot fi analizaţi în anexa numarul 1. Datorită unui numar destul de redus de clienţi pe care îi are în prezent firma, se urmareşte atragerea altor categorii de potenţiali clienţi printr-o politică de promovare intensă şi prin introducerea de noi servicii. 25
Desfacerea produselor alimentare prin intermediul pieţei reprezintă actul final al activităţii societăţii. De modul de organizare al desfacerii depinde satisfacerea necesităţilor clienţilor cu produsele de care au nevoie, nivelul cheltuielilor ocazionate de procesul circulaţiei produselor de la producător la consumator, refacerea fondurilor economice consumate, ducând ulterior la creşterea performanţei economice şi, implicit, a profitului. În domeniul desfacerii produselor, sarcinile societăţii cuprind şi probleme legate de formarea lotului de livrarea către beneficiari, de asortarea lor, de ambalare şi de expedierea lor către clienţi. În contractele economice încheiate sunt stabilite: destinatarii, termenele de livrare, produsele şi cantităţile respective, modul de ambalare şi formele necesare pentru expedierea produselor alimentare. Clientii S.C. “M.F.S.” S.R.L. pot fi urmariţi în anexa numarul 2. Pentru perioada urmatoare se urmareşte implementarea activitaţilor de catering industrial în cadrul unor societăţi importante, institutii, gradinite, şcoli şi chiar în spitale, acolo unde este posibil. În spitale, pentru pacienţi, se pot asigura servicii de catering prin consumabile, care ulterior sunt aruncate, sau servicii tip restaurant desfasurate în interiorul spitalelor. Presiunea concurenţiala asupra S.C. “M.F.S.” S.R.L. este practic inexistentă pentru companiile aeriene. În ceea ce priveşte cateringul industrial, concurenţă există şi este destul de puternică. Dintre concurenţii ce desfaşoară activităţi de catering de acest fel pot fi amintiţi: o Bucharest Marriott Grand Hotel o
Bumerang Pizza
o
Casa Ţărănească
o
Restaurant Cramă Pui de Urs
o
Stefany’s Pizza
o
Trocadero
o
Yin – Yang Societăţi de catering există în România, dar le lipsesc utilajele, maşinile
necesare urcării meniurilor până la nivelul avioanelor. În cazul achiziţionării de astfel de maşini, aceste societăţi ar constitui un adevarat pericol.
26
3.1.4. Specificul meniurilor internaţionale
Este un lucru pretutindeni cunoscut că diferitele popoare au specificul lor culinar, de care nu se despart, oriunde ar fie. De accea şi societăţile de catering trebuie să se adapteze la cultura diferitelor popoare, respectând tradiţiile culinare ale acestora. Aşa se face că la cumpărarea biletelor de avion se ataşează un formular în care pasagerul este întrebat de preferinţele sale în domeniul culinar. Astfel, la companiile aeriene arabe nu se servesc meniuri pe bază de carne de porc şi nici băuturi alcoolice, la companiile indiene nu se servesc meniurile pe bază de carne de vită. Trebuie respectate toate dorinţele pasagerilor, în ceea ce priveşte meniul, pentru a nu se ivi probleme neplacute datorită tradiţiilor interculturale. Tot referitor la meniuri, pe cursele care durează mai puţin de 60 minute, meniurile au fost înlocuite cu simple sandwich-uri pentru a se elimina costul realizării meniurilor pentru o perioadă scurtă de timp. În ceea ce priveşte preţurile meniurilor, acestea au scăzut, în special după anul 2008. După această dată, numărul pasagerilor s-a redus semnificativ, scăzând totodată şi numărul comenzilor din partea companiilor aeriene, pentru toate societăţile de catering din întreaga lume. Astfel, incasările acestor societăţi au fost reduse considerabil pentru o bună perioadă de timp.
3.2
Analiza indicatorilor de rezultate şi de eficienţa economică
Din indicatorii rezultatelor fac parte:
Cifra de afaceri
Rezultatul
Profitul net
Pragul de rentabilitate
27
În continuare se analizează evoluţia acestora de-a lungul celor 4 ani, după cum se poate observa în tabelul 3.2. Cifra de afaceri reprezintă veniturile încasate de societate în urma vânzării produselor sau prestării serviciilor. Aceasta se obţine prin îmulţirea preţului de vânzare cu cantitatea vândută, în cazul societăţii analizate, cu numărul de meniuri. Cifra de afaceri a avut o variaţie oscilantă; în anul 2007, a scăzut cu 7% faţă de 2006, iar în 2008 a scăzut cu doar 0,1%, însă în 2009 a crescut cu 15%. Această modificare s-a datorat, în mare masură evenimentelor din 2008, numărul pasagerilor diminuânduse şi totodată şi volumul producţiei realizate. Tabelul 3.2
Evolutia indicatorilor rezultatelor - mii lei -
Nr. Crt
Denumire
2006
2007
2008
2009
24.443
22.764
24.428
28.128
6.331
4.768
5.399
6.013
0
48
91
102
6.227
4.816
5.491
6.114
0
0
0
0
1
Cifra de afaceri
2
Rezultatul din exploatare
3
Rezultatul financiar
4
Rezultatul curent
5
Rezultatul excepţional
6
Rezultatul brut
5.972
4.475
5.491
6.114
7
Rezultatul net
4.716
3.414
4.345
4.586
Rezultatul din exploatare, obţinut ca diferenţă între veniturile din exploatare şi cheltuielile din exploatare, este reprezentat de profit, drept dovadă că societatea desfasoară o activitate profitabilă. Cu toate că s-au înregistrat fluctuaţii se poate observa că veniturile din exploatare sunt mai mari decât cheltuielile. Rezultatul curent obţinut din însumarea celui din exploatare cu cel financiar, a fost în anul 2006 acelaşi cu cel din exploatare, datorită inexistenţei rezultatului financiar. În 2007 faţă de 2006, rezultatul curent a scăzut cu 21%, iar în 2008 cu 12%, faţă de acelaşi an 2006. În 2009 a scăzut cu 2% faţă de 2006. În ultimii trei ani nu s-au înregistrat nici venituri excepţionale şi nici cheltuieli excepţionale, ca atare rezultatul excepţional este 0.
28
Rezultatele de exploatare, financiare, excepţionale sunt prezentate grafic, astfel: 7000 6000 5000 4000 3000 2000
o
1000 0
2007
2006
Ani
2008
2009
Rezultat din exploatare Rezultat financiar Rezultat excepţional
Fig. 3.1 Evoluţia rezultatelor societăţii Rezultatul brut, obţinut ca diferenţa între veniturile totale şi cheltuielile totale, este reprezentat de profit, în 2007 şi 2008 mai mic decât cel din primul an, însă în 2009 a cunoscut o evoluţie ascendentă. În 2007 a scăzut cu 1.497 mii lei, iar în 2008 cu 481 mii lei. În 2009 a crescut cu 142 mii lei faţă de 2006.
Rezultat brut
Rezultat net 6.115
7000
VA L O R I
6000
5.972
5000
4.716
5.491 4.475
4000
3.414
3000
4.345
4.586
2008
2009
2000 1000 0
2006
2007
29
Ani
Fig. 3.2 Dinamica rezultatului brut şi a celui net La sfarşitul exerciţiului financiar se calculează profitul net în urma plăţii impozitului pe profit. Acesta s-a diminuat în anul 2007 cu 28% faţă de 2006, iar în anul 2008 cu 8% faţă de acelaşi an. Creşterea faţă de anul 2007 s-a datorat în principal redresării numarului curselor şi creşterii numărului de pasageri. În anul 2009 a scăzut cu 3% faţă de 2006. Dinamica profitului brut şi a celui net se poate observa în figura 3.2, în care sunt reprezentati cei doi indicatori ai efectelor. Pragul de rentabilitate este dat de egalitatea dintre volumul incasărilor firmei din activitatea depusă şi volumul cheltuielilor efectuate pentru obţinerea încasărilor respective. Tot ceea ce depăşeşte pragul de rentabilitate reprezintă profit pentru societate, iar ceea ce este sub acest prag este reprezentat de pierdere. În situatia societăţii analizate, în toţi cei 4 ani, veniturile au fost mai mari decât cheltuielile, societatea înregistrând profit. Acest lucru poate fi observat în tabelul 3.3. Tabelul 3.3
Analiza cheltuielilor şi a veniturilor - mii lei -
Cheltuieli totale Venituri totale
3.3
2006
2007
2008
2009
18.818
18.411
19.944
20.215
24.790
22.885
25.435
25.012
Căi de creştere a performanţei economice adoptate de societate
Societatea îşi desfaşoară activitatea în principal din urma serviciilor furnizate pentru companiile aeriene. Deţine, de asemenea şi restaurantele din cadrul Aeroportului Internaţional Henri Coanda. În cadrul aeroportului societatea deţine monopol în ceea ce priveşte furnizarea platourilor cu mâncare. Însă, unele dintre companiile aeriene, în dorinţa diminuării costurilor, au renunţat la serviciile furnizate de societatea de catering si anume cele care efectuează
30
curse pe durate mai mici de 2 ore. Drept urmare, veniturile societăţii vor urma un trend descendent, dacă nu se iau măsurile necesare de creştere.
3.3.1
Prognoza dezvoltarii
Stabilirea raţională şi din timp a viitorului societăţii, fundamentarea acestuia pe elemente realiste, interpretate şi prelucrate prin metode ştiinţifice, pe care desfaşurarea viitoare a evenimentelor să o confirme în mare parte, reprezintă o condiţie principală a reuşitelor ulterioare. Aspectele principale ale activităţii de prognoza sunt:
Evaluarea cererii de consum în viitor la produsele alimentare şi modul în care se
cere asigurarea acestora (cantităţi, sortimente, perioade de livrare, condiţii de transport şi păstrare, etc), care reprezintă prognoza desfacerii;
Tendinţe privind posibilitatea de asigurare cu materii prime şi materiale
agroalimentare, care reprezintă prognoza aprovizionării;
Perspectiva de perfecţionare a procedeelor tehnologice, a metodelor şi
echipamentelor de fabricare a produselor, a gradului de valorificare a materiilor prime, etc, reprezentând prognoza dezvoltării şi a cercetării industriei alimentare;
Modificările ce decurg din schimbarile ce vor interveni pe diferite planuri asupra
indicatorilor economici ai producţiei alimentare (niveluri de productivitate, nivelul cheltuielilor, randamente, consumuri, preţuri de vânzare, etc) care formează prognoza economică a industriei alimentare.
3.3.2
Căile de creştere a performanţei economice
În vederea creşterii veniturilor, societatea poate acţiona prin urmatoarele modalităţi: Diversificarea domeniului de activitate prin pătrunderea pe noi pieţe. De exemplu, ar putea presta activităţi de catering industrial, însemnând realizarea de meniuri pentru diferite firme, institutii, şcoli, gradiniţe sau chiar spitale.
31
Creşterea producţiei în vederea acoperirii capacităţii de producţie. În prezent, capacitatea de producţie este de 5000 porţii/zi, producându-se doar 3800 porţii/zi. Pornind de la producţia totală prezentată în tabelul 3.4 se poate prognoza producţia pentru anii următori. Tabelul 3.4
Producţia totală în perioadă 2006 -2009 Anii
Producţia totala
2006
1.147.214
2007
1.030.682
2008
1.247.440
2009
1.397.779
Prognozarea producţiei pentru următorii ani se poate realiza folosind metoda sporului mediu: ∆=
y n − y0 n −1
Yn – producţia ultimului an Y0 – producţia primului an n- numărul de ani ∆=
1397779 − 1147214 250565 = = 83.521 porţii 4 −1 3
Yk = yn + (k-1) ∆ În urma calculării sporului mediu al producţiei, s-au obţinut urmatoarele valori, reprezentate grafic în figura 3.3: Y2010 = 1.397.779+ (4-1)*83.521=1.648.344 porţii Y2011 = 1.397.779+ (5-1)*83.521=1.731.866 porţii Y2012 = 1.397.779+ (6-1)*83.521=1.815.387 porţii Y2013 = 1.397.779+ (7-1)*83.521=1.898.909 porţii După cum se poate observa, în anii 2010, 2011, 2012 şi 2013 producţia va intra pe un trend crescator, cu o dinamică de 83.521 porţii de la un an la celalalt. Cu toate
32
că producţia totală a crescut, capacitatea de producţie de 5000 porţii/zi nu este valorificată la maxim: An 2009:
1397779 = 116.481 porţii/luna 12
116481 = 3.882 porţii/zi , iar in 2010: 1.648.344/365= 4.500 porţii/zi. 30
Acest spor de producţie urmează a fi realizat ca urmarea a intorucerii de noi utilaje, utilaje provenite din Olanda. Acţionarul majoritar urmeaza a investi în România in baza de mijloace fixe existenta in societatea românească. În tabelul 3.5 poate fi urmarită evoluţia viitoare a producţiei, conform valorilor de mai sus:
Tabelul 3.5
Evolutia producţiei viitoare Anii
Producţia totala
2006
1.147.214
2007
1.030.682
2008
1.247.440
2009
1.397.779
2010
1.648.344
2011
1.731.866
2012
1.815.387
2013
1.898.909
33
Producţia totală
Nr. porţii
2.000.000 1.500.000
1.648.344 1.147.214
1.247.440
1.898.909 1.731.866 1.815.387
1.397.779
1.030.682
1.000.000 500.000 0 2006
2007
2008
2009
Producţia realizată
Anii
2010
2011
2012
2013
Producţia prognozată
Fig. 3.3 : Evoluţia producţiei Dintre căile cele mai importante de creştere a productivităţii, pot fi enumerate : robotizarea, promovarea noilor tehnologii, automatizarea, pregătirea şi perfecţionarea resurselor umane, perfecţionarea organizării producţiei şi a muncii, înnoirea tehnologiilor de producţie. 1. Robotizarea, promovarea noilor tehnologii, automatizarea reprezintă coordonate ale progresului tehnic contemporan. Acestea atrag sporirea producţiei şi implicit a productivităţii, deoarece se obţin sporuri de producţie mai mari cu aceleaşi cheltuieli, creşterea rentabilităţii, realizarea de economii, în condiţiile obţinerii unor produse de calitate superioară. În aceasta privintă o mare influenţă o are introducerea de linii automatizate, robotizarea proceselor de producţie de grade diferite, realizarea de sisteme de grade diferite de complexitate şi creşterea prelucrării automate a informaţiilor. Acest lucru se poate realiza prin combinarea sistemelor informatice cu cele electronice. Prin pătrunderea ştiinţei şi a cercetării ştiinţifice în toate activităţile se poate creşte nivelul ritmului etapelor, se pot elimina timpii morţi şi se poate asigura continuitatea procesului de producţie. 2. Pregătirea şi perfecţionarea resurselor umane are efecte de lungă durată, care se resimt pe termen lung pe mai multe planuri. Formarea profesională şi perfecţionarea continuă reprezintă calea principală de autovalorificare şi dezvoltare a factorului uman, de valorificare superioară a potenţialului creativ şi anticipativ al omului. Dependente de acestea sunt viteza de adaptare la nou, cât şi receptivitatea, precum şi reintegrarea rapidă a resurselor umane în alte activităţi.
34
Efectele directe ale pregătirii personalului sunt observate în creşterea productivităţii, îmbunătăţirea calităţii produselor, creşterea disponibilităţii faţă de societate. Ca urmare a parcurgerii unui proces de pregătire, personalul mai capabil în realizarea sarcinilor primite dobandeşte noi abilităţi. În urma participării la programul de perfecţionare, se urmăreşte dacă participanţii au dobândit cunoştinţele prezentate. Pe baza activităţii de perfecţionare, randamentul în muncă al celor ce au participat ar trebui să crească, executarea sarcinilor să fie mai bună, iar ca un cuvânt definitor, acesta ar trebui să fie ″performanţa″. Studiile de economie au pus în evidenţă contribuţia importanţei pe care pregătirea şi perfecţionarea personalului o au la creşterea producţiei, ducând la o sporire a acesteia cu 15-20%. 3. Perfecţionarea organizării producţiei şi a muncii reprezintă un proces complex, cu caracter dinamic şi de continuitate realizat de managerii de producţie. Presupune adoptarea unui set de măsuri organizatorice cu privire la desfăşurarea procesului de muncă, prin care se urmăreşte utilizarea maximă a factorilor de producţie, concentrându-se şi descoperirile ştiinţei şi ale progresului tehnic în vederea sporirii calitative, cantitative şi structurale a producţiei. Asigurarea unor fluxuri continue de fabricaţie, sincronizarea efectuării în timp a diferitelor operaţiuni, folosirea raţională şi incărcarea optimă a mijloacelor de producţie, imbunătătirea activităţii de reparaţie şi întreţinere, perfecţionarea activităţii de transport intern şi depozitare reprezintă doar câteva dintre metodele de perfecţionare a producţiei. Îmbunătăţirea organizării muncii se poate realiza prin cooperarea în producţie, normarea muncii, organizarea timpului de lucru şi a locurilor de muncă, toate acestea putând conduce la reducerea volumului de muncă. 4. Înnoirea tehnologiilor de producţie urmăreşte creşterea capacităţilor de producţie existente prin îmbunătăţirea parametrilor tehnico-funcţionali, în vederea reducerii consumului de materii prime şi energie, creşterii vitezei de lucru şi ridicării gradului de siguranţă în exploatare. Modernizarea bazei tehnico-materiale porneşte de la una deja existentă, pe care o dezvoltă şi o reînnoieşte, pe când construirea de noi capacitaţi porneşte de la 0. Aceasta reclamă investiţii substanţiale pe care societatea trebuie să le facă, pe când, în cazul în care se doreşte înnoirea capacităţii de producţie, aceasta se va realiza într-o perioadă scurtă de timp cu concursul noilor cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii.
35
Modernizarea se axează în special pe parteă activă a utilajului, influenţând direct elementele care realizează direct producţia.
3.3.3 Efectele metodelor de creştere a performanţei societăţii Drept urmare a creşterii producţiei, societatea şi-a sporit atât cheltuielile cât şi veniturile. Cheltuielile se pot prognoza pe baza celor înregistrate în anii anteriori, folosind metoda ritmului mediu sau a indicelui mediu. Pe baza cheltuielilor efectuate în anii precedenţi prognozării, am ales folosirea metodei indicelui mediu. Întreaga metodologie a calculului cheltuielilor pe baza metodei indicelui mediu este prezentată mai jos. R=
Chn − Ch0 100 ∗ Ch0 n
R2009 =
20215 −18818 100 ∗ = 1.86 18818 4
Indicele mediu poate fi obţinut după formula : I = 1+
R 100
I = 1+0.018 = 1.018=1.02 Ch2010 = Ch2009 ∗ I = 20215*1.02 = 20620 Ch2011 = Ch2009 ∗ I2 = 20215*1.022=21032 Ch2012 = Ch2009 ∗ I3 = 20215*1.023=21453 Ch2013 = Ch2009 ∗ I4 = 20215*1.024= 21882 Tabelul 3.6
Prognozarea cheltuielilor de producţie -mii leiAnii
Cheltuieli totale
2010
20.620
2011
21.032
2012
21.453
2013
21.882
36
Aşa cum se poate observa din tabelul de mai sus, cheltuielile totale au avut o evoluţie crescătoare în cei 4 ani. În acest caz, costul de producţie va avea urmatoarele valori, prezentate în tabelul 3.7. Cheluielile totale vor creşte datorită modernizării bazei tehnico-materiale, modernizare ce necesită investiţii. Urmează a fi importate utilaje ce vor duce la un consum mai mic de energie, la o creştere a producţiei realizate si a vitezei de lucru, însă, ducând la diminuare a numarului de salariaţi.
Costul de producţie : Cunoscându-se atât cheltuielile cât şi producţia totală, estimată pe baza metodei sporului mediu, am putut afla costul de producţie, prin raportarea cheltuielilor la producţia totală. Costurile de producţie s-au redus considerabil, faţă de primii patru ani, reducere datorată în mare parte creşterii producţiei mult mai rapide decât creşterea costurilor. La creşterea cheltuielior s-au adaugat investiţiile pe care societatea a trebuit să le facă, investiţii pe care acţionarul olandez le-a implementat aici, in România. La această creştere a cheltuielilor a contribuit şi angajarea unor persoane calificate pentru a lucra cu noile utilaje. Tabelul 3.7
Situaţia comparativă a costului de producţie în perioada prognozată faţă de perioadă actuală Cheltuieli
Producţia totală
Cost de producţie
(mii lei)
(nr. portii)
(lei)
2006
18.137
1.147.214
15,81
2007
17.998
1.030.682
17,46
2008
19.839
1.247.440
15,90
2009
20.434
1.397.779
14,62
2010
20.620
1.648.344
12,51
2011
21.032
1.731.866
12,14
2012
21.453
1.815.387
11,82
2013
21.882
1.898.909
11,52
Anii
37
Preţul de vânzare : Veniturile obţinute în anii următori 2010, 2011, 2012 şi 2013, nu pot fi cunoscute, datorită nivelului inflaţiei şi altor variabile care pot influenţa veniturile făcându-se doar o estimare, pe baza celor actuale. Veniturile şi preţurile de vânzare sunt prezentate în tabelul 3.8. Tabelul 3.8
Veniturile şi preţul de vanzare Anii
Venituri
Producţia totală
2006
24.790
1.147.214
21,61
2007
22.885
1.030.682
22,20
2008
25.435
1.247.440
20,39
2009
30.740
1.397.779
21,99
2010
31.689
1.648.344
19,22
2011
33.815
1.731.866
19,53
2012
34.958
1.815.387
19,26
2013
36.715
1.898.909
19,33
38
Preţ de vânzare
Preţurile de vânzare sunt diferite. Cele destinate catering-ului industrial pentru companiile aeriene sunt asemănătoare cu cele din perioada 2006-2009, iar cele pentru spitale, gradiniţe şi creşe vor avea un alt nivel. Meniurile destinate acestui segment de piaţă vor fi diferite faţă de cele destinate firmelor şi companiilor aeriene. Preţul de vânzare va înregistra evoluţii oscilante în perioada prognozată. În anul următor prognozei preţul de vânzare va scădea la 19,22 lei/porţie, urmând să scadă în următorii 3 ani la aproximativ 19,37 lei/porţie, faţă de anul 2009. Aceasta evoluţie a preţului de vânzare se datorează în mare parte creşterii veniturilor într-un ritm mai încet decât creşte producţia. Profitul unitar, obţinut ca diferenţă între preţul de vânzare şi costul de producţie poate fi urmărit în figura 3.4.
Profit unitar 9.00 8.00 7.00 6.00 5.00 4.00 3.00 2.00 1.00
7,8
7,4
7,4
7,6
5,8
6,7
4,7 4,5
0.00 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 Fig. 3.4 Profitul unitar. Profitul unitar are o evoluţie oscilantă, dată de evoluţia preţului de vânzare. În primii 3 ani a scăzut de la 5,8 lei/portie la 4,5 lei/porţie, iar în următorii ani va creşte până la 7,8lei/porţie.
Productivitatea muncii : Pentru a creşte producţia, urmează a spori atât numărul de salariaţi cât şi resursele financiare necesare investiţiilor în mijloace fixe.
39
Necesarul de personal al societăţii depinde de numeroşi factori, dintre care cei mai importanţi sunt :
Nivelul producţiei ce urmeaza a fi obţinută Cunoştintele şi, în general, calificarea personalului Organizarea raţională a proceselor de muncă, pentru a folosi potenţialul productiv al personalului, concomitent cu crearea unui regim raţional de muncă
Modul în care este folosit timpul disponibil de lucru Condiţiile tehnice în care se realizează producţia. Astfel, numarul de salariati, va ajunge de la 150 cât sunt în prezent, la 250 în 2010 şi 280 în anul 2011, 300 în 2012 şi 350 în anul 2013. În acest caz, productivitatea va fi (tabelul 3.9): Tabelul 3.9
Nivelul productivităţii muncii Anii
Producţie totala (nr
Nr salariati
Productivitate
portii)
(persoane)
(portii/pers)
2010
1.648.344
250
6593.38
2011
1.731.866
280
6185.24
2012
1.815.387
300
6051.29
2013
1.898.909
350
5425.45
Se poate observa că productivitatea muncii va creşte, datorită fluctuaţiei numărului de salariaţi. Folosind utilajele performante pe care holdingul olandez le-a dat în folosinţă anul trecut, numărul de personal direct productiv nu va mai fi atât de mare, urmând să se menţină constant în perioada 2011-2012 şi chiar să scadă în anul 2013. Însă, ca urmare a implementării unor tehnici moderne, productivitatea de 5000 porţii/zi va fi atinsă şi chiar depăşită.
40
CONCLUZII SI PROPUNERI În urma analizării activităţii S.C. “M.F.S.” S.R.L., se pot observa urmatoarele: • Societatea dispune de construcţii adecvate desfăşurării procesului de producţie, precum şi de toate utilităţile necesare, fiind în conformitate cu legislaţia în vigoare; • Organizarea structurală a conducerii este adecvata cu mărimea şi complexitatea societăţii; • Se menţine permanent legătura cu acţionarul principal, raportându-se periodic rezultatele înregistrate • Forţa de muncă are un nivel corespunzator de calificare, fiind foarte bine structurată; • Structura managerială este corespunzator organizată pe niveluri ierarhice; • Se remarcă o bună organizare a activităţii precum şi realizarea unui climat favorabil muncii în echipă, foarte important în creşterea competitivităţii societăţii; • Furnizorii societăţii sunt din domenii diverse de activitate, reuşind să asigure toate necesităţile societăţii comerciale;
41
• • Profitul net a înregistrat o evoluţie in scadere în anul 2007-2008, pentru ca apoi să urmeze un trend crescator; • Ratele rentabilităţii au înregistrat evoluţii crescătoare în anul 2009, ca urmare a creşterii profitului, exprimând performanţa pe care o realizează societatea în perioadă analizată; Referitor la măsurile pe care societatea ar trebui să le adopte în viitor, acestea pot fi: Dezvoltarea compartimentului de marketing existent; Adoptarea unei politici de marketing agresive prin reclame în revistele de specialitate şi panotaj exterior; Introducerea în producţie a unei game sortimentale care să se adreseze unei noi categorii de consumatori; Investitii noi in conformitate cu noua gama de sortimente; Creşterea nivelului de producţie la capacitatea de producţie maximă existentă.
BIBLIOGRAFIE
42
1. Ciucur D., Gavrilă I.
– Economie - manual universitar, Editura Economică, Bucureşti, 1999;
2. Gheorghe, Ana
– Profitul, Editura Economică, Bucureşti, 1999;
3. Iosif, Gh
- Analiza economico-financiară a firmei, Tribuna Economică, Bucureşti, 2000;
4. Nicolescu O, Lung I.
- Abordări moderne în managementul şi economia
organizatorică,
Editura
Economică, Bucureşti, 2003; 5. Rusu, C.
- Management, Editura Expert, Bucureşti, 1993;
6. xx
- Revista Capital, Colecţia 2005-2008;
7. xx
- www.macromex.com.
Anexa 1: Cei mai importanţi furnizori ai SC “M.F.S.” S.R.L. sunt:
⇒
Agroalim
⇒
Angst
⇒
Best
⇒
Brau-Union
⇒
Caroli
⇒
Coca-Cola
⇒
Danone
⇒
Dorna
⇒
Excelent
43
⇒
Heidi
⇒
Ifantis
⇒
Indlacto
⇒
J.T.I
⇒
Les Gastronomes
⇒
Moara Loulis
⇒
Overseas
⇒
Parma
⇒
Patiseriile Ana
⇒
Selgros
⇒
Suprem - Gourmet
⇒
Vincon
Anexa 2: Cei mai importanti clienţi ai SC “M.F.S.” S.R.L. sunt: TAROM – principalul client Majoritatea companiilor aeriene straine
LUFTANSA (Germania)
BRITISH AIRWAYS (Marea Britanie)
ALITALIA (Italia)
AIRFRANCE (Franţa)
44
TURKISH AIR (Turcia)
Companii care contracteaza mai puţine meniuri
KLM (Olanda)
SWISS AIR (Elveţia)
MALEV (Bulgaria)
CSA (Cehia)
ROMAVIA (România)
Companii accidentale - care efectueaza curse ocazionale Printre cei mai mari clienti ai diviziei de catering industrial se numără:
Orange
Ilbau
Compaq
Microsoft
Tornado Systems
45
