Cuprins
1. Dispozitii generale aferente accidentelor de munca si a bolilor profesionale 2. Cercetarea accidentelor accidentelor de munca si a bolilor profesionale 3. Indemnizatiile pentru accidentele de munca si boli profesionale 4. Prevenirea accidentelor accidentelor de munca si a bolilor profesionale
1
Introducere
Accidentele de munca si bolile profesionale au reprezentat si reprezinta si in prezent tragedia umana cea mai dura a tuturor activitatilor umane, care se repercuteaza indiferent de nivelul de dezvoltare al unei tari si în pierderi economice importante. Organizatia internationala a Muncii estimeaza ca aproximativ 2.2 milioane de oameni mor anual în accidente de munca sau din cauza unor boli profesionale. Asta inseamna ca zilnic mor in jur de 5.000 de oameni. Uniunea Europeana (EU15) a facut un raport anterior extinderii de acum 2 ani si a estimat 120.000 de decese profesionale iar Statele Unite estimeaza 103.000 de decese anuale atribuite locului de munca. Obiectivele specifice stabilite in diferitele programe de actiune referitoare la sanatatea si protectia muncii sunt: - imbunatatirea conditiilor de lucru prin cresterea sigurantei si protectia sanatatii angajatilor; - cunoasterea cauzelor accidentelor de munca si a bolilor profesionale, identificarea si evaluarea riscurilor si implementarea de metode eficiente de urmarire si prevenire a acestora; - promovarea si dezvoltarea unei culturi privind sanatatea si siguranta in munca.
1. Dispozitii generale aferente accidentelor de munca si a bolilor profesionale
Accidentele de munca si bolile profesionale sunt reglementate de
Legea asigurării pentru
accidente de muncă şi boli profesionale Nr.756 -XIV din 24.12.99: Articolul 1. Garantarea dreptului la asigurare pentru accidente de muncă şi
boli profesionale
Dreptul la asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale este garantat de stat. Articolul 2. Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale (1) Asigurarea
pentru accidente de muncă şi boli profesionale constă în stabilirea unor raporturi
specifice, prin care se asigură protecţia socială împotriva următoarelor categorii de riscuri profesionale: diminuarea capacităţii de muncă, pierderea capacităţii de muncă, deces ca urmare a accidentului de muncă sau a bolii profesionale. (2) Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale face parte integrantă din sistemul public de asigurări sociale obligatorii. 2
(3) Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale garantează persoanelor asigurate un ansamblu de prestaţii şi indemnizaţii pentru: a) diminuarea şi compensarea consecinţelor accidentelor de muncă şi bolilor profesionale; b) promovarea securităţii muncii şi a prevenirii accidentelor de muncă şi bolilor profesionale. (4) Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale se fundamentează pe principiul asumării riscului profesional de către persoanele ce beneficiază de rezultatul muncii prestate, pe principiul contributivităţii obligatorii şi pe alte principii ale sistemului public de asigurări sociale obligatorii.
(5) Asigurător pentru accidente de muncă şi boli profesionale este Casa Naţională de Asigurări Sociale şi structurile teritoriale ale acesteia. Articolul 3. Persoanele asigurate
În conformitate cu prezenta lege, în mod obligatoriu, sînt asiguraţi pentru accidente de muncă şi boli profesionale şi se denumesc asiguraţi: a) cetăţenii Republicii Moldova, cetăţenii străini şi apatrizii care desfăşoară activitate pe teritoriul Republicii Moldova, în bază de contract individual de muncă, încheiat cu un angajator din Republica Moldova;
b) cetăţenii Republicii Moldova care desfăşoară activitate în străinătate, în baza dispoziţiei legale a unui angajator din Republica Moldova;
c) persoanele care desfăşoară activitate în funcţii elective sau sînt numite în autorităţile publice, pe durata mandatului, ale căror drepturi şi obligaţii sînt asimilate cu cele ale persoanelor prevăzute la lit.a). Articolul 4. Raporturi de asigurare
(1) Raporturile de asigurare se stabilesc între angajator şi asigurător. Angajatori sînt denumite persoanele juridice şi fizice care folosesc munca salariată. (2) Angajatorul are obligaţia
să realizeze fiecărui salariat asigurarea pentru accidente de muncă şi
boli profesionale din momentul încheierii contractului individual de muncă. Articolul 5. Încheierea asigurării Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesional e se încheie în modul stabilit de Casa Naţională de Asigurări Sociale. Articolul 6. Calitatea de asigurat
(1) Calitatea de asigurat pentru accidente de muncă şi boli profesionale se menţine pe durata acţiunii raporturilor de asigurare şi decade din momentul încetării acestora. (2) În cazul bolii profesionale, calitatea de asigurat se menţine şi după încetarea raporturilor de asigurare dacă fostul asigurat dovedeşte, cu acte medicale eliberate în mod legal, că boala a fost cauzată de factori de risc specifici locului de muncă. 3
Articolul 7. Cazul asigurat
Cazurile asigurate sînt accidentele de muncă şi bolile profesionale. Articolul 8. Obiectivele asigurării (1) Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale are următoarele obiective: a) prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor
profesionale;
b) reabilitarea medicală şi profesională a asiguraţilor, victime ale accidentelor de muncă şi bolilor profesionale, precum şi recuperarea capacităţii de muncă a acestora; c) acordarea de prestaţii şi indemnizaţii în bani, în condiţiile prezentei legi. (2) Asigurătorul are obligaţia să -şi organizeze activitatea pentru realizarea obiectivelor prevăzute în prezentul articol, precum şi să păstreze confidenţialitatea asupra tuturor informaţiilor la care are acces în realizarea acestor obiective.
2. Cercetarea accidentelor de munca si a bolilor profesionale
În conformitate cu art.8 din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr.186 -XVI din 10 iulie 2008, controlul aplicării de către angajatori a acesteia şi a altor acte normative de securitate şi sănătate în muncă este exercitat de Inspecţia Muncii. Activităţile de control se desfăşoară cu respectarea dispoziţiilor Legii nr.140 -XV din 10 mai 2001 privind Inspecţia Muncii. Potrivit legii, Inspecţia Muncii este organ al administraţiei publice centrale care se află în subordinea Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei şi are drept obiective controlul de stat asupra respectării actelor legislative şi a altor acte normative în domeniul muncii la întreprinderi, instituţii şi organizaţii, cu orice tip de proprietate şi formă juridică de organizare, la persoane fizice care angajează salariaţi, precum şi în
autorităţile administraţiei publice centrale şi
locale.
Cele mai frecvent întîlnite deficienţe de securitate şi sănătate în muncă şi abateri de la prevederile legale din domeniu sînt: - lipsa unor strategii de protecţie şi prevenire la nivel de unitate; -
admiterea la lucru a persoanelor fără pregătire profesională şi fără instruire în materie de
securitate şi sănătate în muncă; - prestarea muncii în condiţii de risc sporit fără a aplica măsuri de protecţie
şi prevenire;
- aplicarea tehnologiilor depăşite şi periculoase; - neasigurarea cu echipament de protecţie; - amplasarea proceselor tehnologice în - exploatarea echipamentelor de
încăperi neadecvate;
muncă improvizate fără dispozitive de protecţie; 4
- neef ectuarea atestării locurilor de muncă.
Datele statistice de securitate şi sănătate în muncă se colectează de la agenţi economici anual, conform metodelor stabilite de Biroul Naţional de Statistică, pe eşantioane reprezentative teritorial şi pe domenii de activitate. Potrivit datelor statistice, circa 4 la sută din numărul total de salariaţi muncesc în condiţii de muncă necorespunzătoare cerinţelor de securitate şi sănătate în muncă. Cele mai pronunţate condiţii necorespunzătoare sînt: - zgomot de nivel sporit; - vibraţii de nivel sporit; - iluminatul cu devieri de -
la cerinţele normative;
gaze, pulberi şi alte impurităţi din mediul de muncă cu un grad de concentrare ce depăşeşte
limitele admisibile; - temperaturi cu deviere de la valorile acceptabile; - umiditate sporită a aerului; - efortul fizic. Conform art.222 din Codul muncii,
(1) Direcţiile principale ale politicii de stat în domeniul
protecţiei muncii sînt: a) asigurarea priorităţii privind păstrarea vieţii şi sănătăţii salariaţilor; b) emiterea şi aplicarea actelor normative privind
protecţia muncii;
c) coordonarea activităţilor în domeniul protecţiei muncii şi al mediului; d) supravegherea şi controlul de stat asupra respectării actelor normative în domeniul protecţiei muncii; e)
sprijinirea controlului obştesc asupra respectării drepturilor şi intereselor legitime ale
salariaţilor în domeniul protecţiei muncii; f) cercetarea şi evidenţa accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale; g) apărarea intereselor legitime ale salariaţilor care au avut de suferit în urma accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, precum şi ale membrilor familiilor lor, prin asigurarea socială obligatorie contra accidentelor de muncă şi bolilor profesionale; h) stabilirea compensaţiilor pentru munca în condiţii grele, vătămătoare şi/sau periculoase ce nu pot fi înlăturate în condiţiile nivelului tehnic actual al producţiei şi al organizării muncii; i) propagarea experienţei avansate în domeniul protecţiei muncii; j) participarea autorităţilor publice la realizarea măsurilor de protecţie a muncii;
k) pregătirea şi reciclarea specialiştilor în domeniul protecţiei muncii; l) organizarea
evidenţei statistice de stat privind condiţiile de muncă, accidentele de muncă,
bolile profesionale şi consecinţele materiale ale acestora; 5
m) asigurarea funcţionării sistemului informaţional unic în domeniul protecţiei muncii; n) colaborarea int ernaţională în domeniul protecţiei muncii;
o) contribuirea la crearea condiţiilor de muncă nepericuloase, la elaborarea şi utilizarea tehnicii şi a tehnologiilor nepericuloase, la producerea mijloacelor de protecţie individuală şi colectivă a salariaţ ilor; p) reglementarea asigurării salariaţilor cu echipament de protecţie individuală şi colectivă, cu încăperi şi instalaţii sanitar -socialĺ, cu mijloace curativ -profilactice din contul angajatorului. (2) Realizarea direcţiilor principale ale politicii de stat în domeniul protecţiei muncii se asigură prin acţiuni coordonate ale autorităţilor publice centrale şi locale, ale patronatelor, sindicatelor, angajatorilor, reprezentanţilor salariaţilor. printre direcţiile principale ale politicii de stat
în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă se numără şi cercetarea şi evidenţa accidentelor
de muncă şi a bolilor profesionale. Articolul 225. din Codul Muncii , obl igaţiile angajatorului privind asigurarea protecţiei muncii
Angajatorul răspunde de asigurarea protecţiei muncii în unitate şi are următoarele obligaţii în acest domeniu:
a) să aprobe, în etapa de cercetare, proiectare, executare şi exploatare a construcţiilor şi echipamentelor tehnice, de elaborare a proce selor
tehnologice, soluţii conforme normelor de
protecţie a muncii, aplicarea cărora ar elimina riscurile de accidentare a salariaţilor şi de contractare a bolilor profesionale;
b) să obţină, în cazul lansării în producţie a echipamentelor tehnice, a echipamentului de protecţie şi de lucru, conform cerinţelor şi procedurii stabilite în lege, documentele eliberate de organele abilitate, precum şi să menţină condiţiile pentru care s -au obţinut acestea şi să solicite revizuirea documentelor respective în c azul schimbării condiţiilor iniţiale;
c) să stabilească împuternicirile şi obligaţiile managerilor privind realizarea măsurilor de protecţie a muncii şi să asigure supravegherea şi controlul desfăşurării activităţii în condiţii de securitate.
d) să organizeze serviciul pentru protecţia muncii şi serviciul medical; e) să achite instituţiilor medicale cheltuielile pentru acordarea ajutorului medical de urgenţă în caz de accidente de muncă şi acutizare a bolilor profesionale; f) să contribuie la constituirea în unitate a comitetului pentru protecţia muncii; g) să asigure evaluarea factorilor de risc la locurile de muncă; h) să asigure elaborarea şi realizarea planului anual privind măsurile de protecţie a muncii în unitate;
i) să nu atragă mijloacele salariaţilor în acoperirea cheltuielilor legate de realizarea măsurilor de protecţie a muncii în unitate; 6
j) să admită la lucru numai persoane care, în urma controlului (examenului) medical, corespund sarcinilor de muncă ce urmează să le execute; să asigure periodicitatea acestor controale (examene);
k) să asigure informarea fiecărui salariat asupra riscurilor la care acesta este expus în desfăşurarea activităţii sale la locul de muncă, precum şi asupra măsurilor preventive neces are; l) să asigure instruirea salariaţilor în materie de protecţie a muncii, inclusiv instruirea împuterniciţilor pentru protecţia muncii; m) să elaboreze şi să aprobe, de comun acord cu reprezentanţii salariaţilor, instrucţiuni cu privire la protecţia muncii, corespunzătoare condiţiilor în care se
desfăşoară activitatea la locurile
de muncă; n) să asigure dotarea salariaţilor cu echipament individual de protecţie şi de lucru, precum şi păstrarea, întreţinerea, repararea, curăţarea şi dezintoxic area acestuia; o) să acorde materiale igienico -sanitare salariaţilor care lucrează la locuri de muncă cu condiţii de murdărire excesivă a pielii sau unde este posibilă acţiunea substanţelor nocive asupra mîinilor;
p) să acorde alimentaţie de protecţie salariaţilor care lucrează în condiţii de muncă vătămătoare; r) să asigure buna funcţionare a sistemelor şi dispozitivelor de protecţie, a aparaturii de măsură şi control, precum şi a instalaţiilor de captare, reţinere şi neutralizare a substanţelo r nocive degajate în desfăşurarea proceselor tehnologice; s) să nu ceară salariatului îndeplinirea unor sarcini de muncă cu pericol iminent de accidentare;
t) să asigure fiecare salariat contra accidentelor de muncă şi bolilor profesionale; u)
să asigure comunicarea, cercetarea, evidenţa şi raportarea corectă şi în termenele stabilite a
accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale produse în unitate, elaborarea şi realizarea măsurilor de prevenire a acestora; v) să asigure, în caz de accidentare sau de îmbolnăvire la locul de muncă, acordarea primului ajutor şi transportarea salariaţilor în instituţii medicale; x) să efectueze, în modul stabilit de prezentul cod, transferul la o muncă mai uşoară a salariaţilor care au nevoie de aceasta din motive de sănătate. Potrivit art.225 lit. u) din Codul muncii şi art.13 lit. p) din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr.186-XVI din 10 iulie 2008, angajatorul este obligat să asigure comunicarea, cercetarea, evidenţa şi raportarea corectă şi în termenele stabilite a accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale produse în unitate, elaborarea şi realizarea măsurilor de prevenire a acestora. 7
Cercetarea accidentelor de muncă se efectuează în conformitate cu Regul amentul privind modul de cercetare a accidentelor de muncă, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1361 din 22 decembrie 2005.
Regulamentul în cauză obligă angajatorul să comunice imediat la Inspecţia Muncii despre producerea accidentelor de muncă şi să asigure cercetarea acestora. Acest Regulament stabileşte că accidentele cu incapacitate temporară de muncă pot fi cercetate de angajator, iar accidentele de muncă grave şi mortale se cercetează de inspectorii de muncă. În temeiul acestui Regulament angaj atorului
îi revine obligaţiunea să raporteze anual organelor de statistică despre accidentele
de muncă produse la unitate. Din cauza deficienţilor de securitate, anual, potrivit statisticilor, se înregistrează un număr mai mare de 550 accidentaţi proveniţi din accidente de muncă. Anual inspectorii de muncă cercetează mai mult de 130 accidente de muncă. Astfel pe parcursul anului 2010 şi în lunile ianuarie -septembrie 2011, la Inspecţia Muncii au fost comunicate 653 accidente, (inclusiv 13
accidente suferite în anii precedenţi). Din numărul
accidentelor de muncă comunicate 2 s -au produs cu persoane care nu aveau o relaţie de muncă legalizată în modul stabilit de legislaţie. Prin Dispoziţia Inspectorului General de Stat al Muncii au fos t dispuse spre cercetare inspectorilor de muncă 269 de accidente, în urma cărora au suferit 294 persoane. De către comisiile de cercetare a întreprinderilor au fost cercetate 384 accidente cu incapacitate temporară de muncă. Din numărul total de accidente cercetate de inspectorii de muncă, 159 au fost clasificate ca accidente de muncă, din care 67 mortale – în rezultatul cărora au avut de suferit mortal 73 persoane, 92 grave – în care au suferit
107 persoane şi 21 accidente cu incapacitate temporară d e
muncă. Repartizarea accidentelor de muncă după genul de activitate denotă, că ponderea cea mai mare, ca şi în perioada respectivă,revine agriculturii şi silviculturii – 18 accidente de muncă grave şi 14 mortale, urmată de construcţii unde sau produs 7 accidente grave şi 7 mortale. Un obstacol în cercetarea obiectivă a circumstanţelor şi cauzelor în care se produc accidentele de muncă, şi prin urmare un obstacol în determinarea măsurilor de prevenire a unor evenimente similare este comunicarea cu înt îrziere
sau necomunicarea de către angajator către
Inspecţia Muncii despre producerea acestor evenimente. O dificultate aparte în procesul de cercetare o constituie accidentele produse cu persoanele aflate într- o
relaţie de muncă
nelegalizată. În asemenea situaţii se impune dovedirea în instanţa de judecată a existenţei relaţiilor de muncă, după care devine posibilă cercetarea accidentului. Accidentele de muncă implică şi anumite pierderi materiale şi financiare. Numărul de accidente de muncă produse între anii 2006-2010 determină un indice de frecvenţă cuprins între 8
0,88 -
1,07 (numărul de accidentaţi care revine la o mie de salariaţi) şi un indice de durată medie
a incapacităţii temporare de muncă pentru accidente de muncă cuprins între 22,19 – 33,6 (numărul de zile-om incapacitate temporară de muncă ce revine unui accidentat). Ponderea cea mai mare a numărului de accidentaţi în muncă între anii 2006 -2010 revine industriei prelucrătoare cu 763 accidentaţi, urmată de administraţia publică şi apăr are – 477 accidentaţi, transporturi, depozitare şi comunicaţi – 254 accidentaţi, activităţile din agricultură şi silvicultură – 206 accidentaţi, din domeniul energetic, gaze şi ape – 199 accidentaţi, după care vin activităţile din domeniul construcţiilor – 190 accidentaţi. Repartizarea accidentelor de muncă produse în anii 2006 – 2010 după genul de activitate denotă, că ponderea cea mai mare revine activităţilor din ramura construcţiilor – 34 accidentaţi mortal, urmată de agricultură şi silvicultură – 29 accidentaţi mortal, după care vine industria prelucrătoare cu 25 accidentaţi mortal, comerţ cu ridicata şi amănuntul – 19 accidentaţi mortal, transporturi, depozitare şi comunicaţii – 18 accidentaţi mortal şi energetica, gaze şi ape cu 14 accidentaţi mortal. Datele statistice demonstrează că cel mai frecvent accidentele de muncă se produc în împrejurări ce ţin: - de cădere de la înălţime şi la acelaşi nivel; - de prindere, lovire sau strivire cu maşini, unelte, unităţi de transport, diferite obiecte; - de cădere, prăbuşire sau proiectare de obiecte. Cauzele care duc la accidentare de cele mai multe ori depind de: - executant – de la 50% la 80% de cazuri de accidentare; - sarcina de muncă – de la 6% la 38% de cazuri de accidentare; - mijloacele de producţie – de la 6% la 12% de cazuri de accidentare; - mediul de muncă – de la 5% la 6% de cazuri de accidentare.
Cauzele şi circumstanţele în care s -au produs accidentele de muncă sînt determinate de deficienţe de cunoştinţe şi abilităţi de a organiza procese de muncă, de a stabili, formula şi executa în condiţii nepericuloase sarcinile de muncă. Analiza morbidităţii profesionale, efectuată de Ministerul Sănătăţii, arată că în anii 2000 -2009 în Republica Moldova au fost înregistrate 296 de cazuri de b oală profesională, cu 335 de persoane
afectate. Astfel, indice de morbiditate profesională a constituit în medie 2,4 la 100 mii de angajaţi. Din numărul total de boli profesionale înregistrate în această perioadă: - 36,1% - au fost provocate de acţiunea vibraţiei; - 22,1% - au fost provocate de acţiunea substanţelor chimice toxice; - 13,7% - au fost provocate de acţiunea germenilor patogeni; 9
- 11,3% - au fost
provocate de acţiunea agrochimicatelor;
- 7,8% - au fost provocate de acţiunea pulberilor; - 3,3% - au fost provocate de acţiunea zgomotului; - 5,7% - au fost provocate de acţiunea altor factori.
După profesii, morbiditatea profesională în perioada raportată se repartizează după cum urmează: - mecanizatorii – 38,5%; - muncitorii de la întreprinderile industriale – 18,8%; - lucrătorii medicali – 17,0%; - lucrătorii cu agrochimicatele – 5,4%; - alte profesii – în sumă 20,3%.
O importanţă deosebită în apariţia bolilor profesionale cronice o are durata muncii în condiţii nocive şi nefavorabile. S-a constatat că cu cît e mai mare vechimea în muncă, cu atît e mai înaltă incidenţa bolilor profesionale şi invers. Cota afectaţilor cu un stajiu de muncă de peste 25 ani constituie 39,1%; de la 20 pînă la 25 ani – 21,5%; de la 15 pînă la 20 a ni – 15,8% şi pînă la 15 ani – 23,6%.
Cauzele care au contribuit, direct sau indirect, la formarea indicilor morbidităţii profesionale sînt: - lipsa sistemelor de încălzire în
încăperile de producere şi auxiliare în perioada rece a anului;
- parametrii microclimatici nefavorabili; - prezenţa curenţilor de aer rece; - lipsa sau funcţionarea neefectivă a sistemelor de ventilaţie; - prezenţa
unor substanţe chimice toxice în aerul zonei de muncă, a factorilor fizici şi biologici,
nivelul cărora deseori depăşeşt e limitele maxime admise; - locuri de muncă imperfecte; -
nerespectarea regimului de muncă şi odihnă, a cerinţelor sănătăţii şi securităţii la locul de
muncă. Cele expuse mai sus confirmă faptul existenţei unei corelaţii exprimate dintre starea reală a condiţiilor de muncă la majoritatea obiectivelor în funcţiune, impactul factorilor de risc de origine chimică, fizică, biologică, psiho -emoţională din mediul de producere asupra organismului lucrătorilor, asigurarea insuficientă a angajaţilor cu echipament special şi mijloace individuale de protecţie, lipsa asistenţei medicale la locul de muncă şi nivelul sporit al indicilor morbidităţii cu incapacitate temporară de muncă a salariaţilor din ramurile de bază ale economiei naţionale. 10
Prezintă o dificultate în aplicarea cadrului legal de securitate şi sănătate în muncă şi anumite divergenţe ce se conţin în Codul muncii şi Legea securităţii şi sănătăţii în muncă şi în alte acte normative ce reglementează în acest domeniu. De asemenea constituie o dificul tate în aplicarea legii şi lipsa unei subdiviziuni structurale cu atribuţii de sănătate în muncă în cadrul Inspecţiei Muncii.
Datele statistice demonstrează că, în vederea prevenirii accidentelor de muncă şi asigurării condiţiilor inofensive de muncă, angajatorii, în ansamblu pe ţară, cheltuiesc anual mijloace financiare care constituie sume ce depăşesc 18 mil. lei. În vederea sensibilizării celor interesaţi în asigurarea condiţiilor de securitate şi sănătate în muncă Inspecţia Muncii informează prin diferite surse mass- media despre prevederile legislaţiei din acest domeniu, precum şi despre căile de respectare a acesteia. În procesele de informare sînt apelate organele de presă centrale şi locale, diferite posturi de radio şi televiziune. În această ordine de idei se înscrie participarea frecventă a conducerii Inspecţiei Muncii în cadrul emisiunilor radiofonice şi televizate cu comentarii privind aplicarea legislaţiei securităţii şi sănătăţii în muncă. Pe parcursul mai multor ani Inspecţia Muncii organizează, realizează şi participă în diverse întruniri cu reprezentanţii autorităţilor administraţiei publice locale, cu reprezentanţii mediului de afaceri. La aceste întruniri se pun în dezbatere diverse situaţii care ţin de aplicarea Legii securi tăţii şi sănătăţii în
muncă, de asigurarea condiţiilor de muncă nepericuloase şi inofensive şi
de prevenirea accidentelor de muncă. Eforturile depuse de inspectorii de muncă în activităţile de control şi în procesul de monitorizare a aplicării cadrului legal din domeniul securităţii şi sănătăţi în muncă contribuie la stabilirea unei tendinţe uşor sesizabile de conformare a angajatorilor la prevederile legale din domeniu, fapt care conduce şi la îmbunătăţirea securităţii şi sănătăţii în muncă. Pentru
sporirea continuă a securităţii şi sănătăţii în muncă se fac necesare anumite acţiuni
printre care se înscriu: -
Aducerea prevederilor Codului muncii şi a altor acte normative în concordanţă cu prevederile Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr.186 -XVI din 10 iulie 2008.
-
Elaborarea şi promovarea spre adoptare a actelor normative prevăzute de Planul naţional de armonizare a legislaţiei pentru anul 2010 şi Planului naţional de armonizare a legislaţiei pentru anul 2011.
-
Transpunerea în legislaţia naţională a Directivelor UE în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, prevăzute de viitorul Acord de asociere RM -UE.
-
Dezvoltarea capacităţilor instituţionale ale organelor cu atribuţii în materie de securitate şi sănătate în muncă după cum urmează: 11
-
în cadrul Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei a unei subdiviziuni
crearea
interioare separate abilitate cu atribuţii distincte în domeniul de referinţă; majorarea efectivului-limită
-
acesteia
şi întărirea capacităţilor Inspecţiei Muncii, crearea în cadrul
a unei subdiviziuni interioare cu atribuţii distincte în domeniul sănătăţii în
muncă. Examinarea posibilităţii creării unei instituţii de stat cu atribuţii distincte în domeniul
-
sănătăţii în muncă, apte să ofere servicii de calitate în domeniul de referinţă. Înăsprirea sancţiunilor administrative pentru neasigurarea condiţiilor de muncă
-
nepericuloase şi inofensive. Perfecţionarea cadrului legal referitor la asigurarea pentru accidente de muncă şi boli
-
profesionale întru stabilirea cotelor de asigura re socială în raport cu riscul de accidentare
şi îmbolnăvire a salariaţilor pe care îl reprezintă unitatea economică. Propagarea, prin diferite surse mass- media,
-
a prevederilor legislaţiei în domeniul
securităţii şi sănătăţii în muncă, precum şi a căilor d e respectare a acesteia. Sporirea nivelului de sesizare şi informare a publicului larg despre pericolele ce le
-
prezintă locurile de muncă cu deficienţe de securitate şi sănătate în muncă, despre fenomenul accidentării şi îmbolnăvii la locurile de muncă, cît şi despre prejudiciile directe şi indirecte ce apar în consecinţa accidentelor de muncă şi îmbolnăvirilor la locurile de muncă. Realizarea acestor acţiuni va contribui în primul rînd la realizarea celui mai important drept al salariaţilor ce decurg din relaţiile de muncă – dreptul la un loc de muncă inofensiv şi nepericulos, fapt care asigură integritatea anatomo -funcţională şi sănătatea salariatului, ceea ce la rîndul său condiţionează realizarea unui anumit nivel al calităţii vieţii. În acelaşi timp condiţiile nepericuloase şi inofensive asigură şi sporirea productivităţii muncii, precum şi prevenirea unor pierderi materiale considerabile.
3. Indemnizatiile pentru accidentele de munca si boli profesionale
Dreptul la indemnizaţii pentru incapacitate temporară de muncă şi altor prestaţii de asigurări sociale
îl au asiguraţii sistemului public de asigurări sociale, domiciliaţi permanent în Republica
Moldova.
Indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de un accident de muncă sau de o boală profesională se stabileşte în temeiul Legii asigurării pentru accidente de muncă şi boli profesionale nr.756- XIV din 24 decembrie 1999.
12
Indemnizaţia se plăteşte pentru zilele lucrătoare din prime le 20 de zile calendaristice, calculate de la data pierderii temporare a capacităţii de muncă, de către angajator, din mijloacele proprii, iar din a 21-a zi -
din mijloacele bugetului asigurărilor sociale de stat.
Conform Legii Nr.756-XIV din 24.12.99: Articolul 9. Prestaţii şi indemnizaţii de asigurare
(1) Asiguraţii au dreptul la următoarele prestaţii şi indemnizaţii de asigurare: a) prestaţii pentru reabilitare medicală; b) prestaţii pentru recuperarea capacităţii de muncă; c) prestaţii pentru reabilitarea profesională; d) indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă; e) indemnizaţie pentru transferarea temporară la altă muncă; f) indemnizaţie de invaliditate; g) indemnizaţie de deces. (2) Prestaţiile pentru reabilitare medicală şi recuperarea capacităţii de muncă au prioritate faţă de indemnizaţii. Articolul 14. Indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă (1) Pe durata incapacităţii temporare de muncă cauzate de un accident de muncă sau de o boală profesională, asiguraţii beneficiază de indemnizaţie. (2) Cuantumul indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă constituie 100 % din salariul mediu lunar asigurat al asiguratului pe ultimele 6 luni premergătoare l unii în care s-a produs accidentul de muncă sau a fost constatată îmbolnăvirea profesională. (3) Indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă se plăteşte pentru zilele lucrătoare din primele 20 de zile calendaristice, calculate de la data pierderii
temporare a capacităţii de muncă,
de către angajator, din mijloacele proprii, iar din a 21 -a zi - de către structurile teritoriale ale Casei Naţionale de Asigurări Sociale, din mijloacele Fondului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale . (4) Durata de acordare a indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă este de pînă la 180 de zile, în intervalul de un an, şi se calculează din prima zi de concediu medical. (5) În situaţii temeinic motivate de posibilitatea recuperării medicale şi profesionale a asiguratului, medicul curant din instituţia medicală, stabilită conform prevederilor art.12 din prezenta lege, poate propune, conform legislaţiei, prelungirea concediului medical peste 180 de zile, dar nu mai mult decît cu 30 de zile. (6)
Medicul expert al asigurătorului decide, după caz, prelungirea concediului medical pentru
continuarea programului de recuperare, cu menţinerea dreptului la indemnizaţie pentru 13
incapacitate temporară de muncă, reluarea activităţii la acelaşi loc de muncă s au la un alt loc de muncă ori propune, în modul stabilit de legislaţie, încadrarea într -un grad de invaliditate. (7) Indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă cauzată prin accidente de muncă sau boli profesionale, se acordă pe baza certificatului medical, eliberat conform legislaţiei, şi documentelor de cercetare a accidentului de muncă sau de constatare a îmbolnăvirii profesionale, întocmite de autorităţile competente. (8) În situaţia în care asiguratul a fost încadrat într -un grad de invaliditat e pînă la expirarea termenului de 180 de zile, indemnizaţia se va acorda pînă la data în care s -a emis decizia cu privire la încadrarea într-un grad de invaliditate.
4. Prevenirea accidentelor de munca si a bolilor profesionale
Conform Legii Nr.756-XIV din 24.12.99:
Articolul 21. Responsabilităţile şi obligaţiile angajatorilor şi angajaţilor (1) Angajatorii răspund pentru crearea condiţiilor de securitate şi igienă la locurile de muncă conform legislaţiei. (2) Angajatorii au obligaţia: a) să aplice măsuri de securitate şi igienă a muncii pentru prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, pentru eliminarea factorilor de risc;
b) să asigure informarea angajaţilor, participarea acestora la elaborarea, adoptarea şi aplicarea măsurilor de prevenire a accidentelor de muncă şi bolilor profesionale; c) să furnizeze orice informaţie solicitată de asigurător ce se referă la factorii de risc de la locurile de muncă. (3) Angajaţii au obligaţia să cunoască şi să respecte măsurile luate de a ngajatori pentru prevenirea accidentelor de muncă şi bolilor profesionale. (4) Pentru realizarea măsurilor de prevenire, salariaţii nu suportă nici un fel de cheltuieli. (5) Angajaţii au dreptul să sesizeze asigurătorul asupra neluării de către angajator a unor măsuri de prevenire, fără ca acest lucru să atragă consecinţe asupra lor. Articolul 22. Promovarea şi stimularea activităţii de prevenire a accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale
Asigurătorul are sarcina să promoveze şi să stimuleze, prin ma jorarea sau reducerea contribuţiilor de asigurare şi prin alte forme legale, activitatea de prevenire a accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, în scopul: a) menţinerii integrităţii fizice şi psihice a persoanelor asigurate; b) îmbunătăţirii condiţiilor de muncă; 14
c) eliminării sau reducerii riscului survenirii cazului asigurat. Articolul 23. Cercetarea accidentelor de muncă şi a cauzelor îmbolnăvirilor profesionale Cercetarea accidentelor de muncă şi a cauzelor îmbolnăvirilor profesionale se efectuează în modul stabilit de Guvern.
Bibliografie Monitorul Oficial Nr. 159-162 29.07.2003 1. Codul Muncii al Republicii Moldova //
2.
Legea asigurării pentru accidente de muncă şi boli profesionale Nr.756-XIV din 24.12.99 Monitorul Oficial 31-33/192, 23.03.2000 //
3.
Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr.186-XVI din 10 iulie 2008
4.
Hotarirea pentru aprobarea Regulamentului cu privire la stabilirea indemnizaţiei de invaliditate pentru accidente de muncă sau boli profesionale nr. 1101 din 17.10.2 001
5. Hotarirea Guvernului RM privind
aprobarea Regulamentului cu privire la condiţiile de
stabilire, modul de calcul şi de plată a indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă şi altor prestaţii de asigurări sociale nr. 108 adoptat: 03.02.2005 // Monitorul Oficial nr 024 din: 11.02.2005 articolul: 162
15
