STATUTUL FEMEII IN SECOLUL XX De-a lungul istoriei, femeilor li s-a rezervat un rol secundar în viaţa socială. Femeile au primit ca principale sarcini procreerea şi educarea copiilor. Aceste roluri s-au menţinut pe toată perioada istoriei cunoscute, din Antichitate, până la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea. La sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, femeile încep să capete drepturi politice şi civile. În aceeaşi perioadă femeile încep să aibă acces la educaţie. Femeile se vor remarca în creaţia artistică, în viaţa socială şi chiar în lumea ştiinţifică. Aceste drepturi politice şi civile, s-au generalizat pe tot cuprinsul secolului al XX-lea, ajungând să cuprindă majoritatea covârşitoare a statelor lumii. Incepând din 1914 si femeile au dreptul sa pledeze. Feminismul s-a dezvoltat în mare măsură ca o mişcare atât defensivă cât şi ofensivă împotriva misoginismului şi a sexismului, pornind de la ideea că femeile au fost şi sunt constant dominate şi oprimate de către bărbaţi în virtutea faptului că s-au născut femei, relaţiile lor cu bărbaţii fiind mai ales relaţii de supunere care se dezvoltă în cadrul societăţiilor şi familiilor patriarhale. Mişcările feministe s-au împărţit în trei etape (valuri). Feminismul valului I a fost caracterizat ca “feminism al egalităţii”, primele mişcări feministe reuşind să obţină un statut juridic egal pentru ambele sexe. Valul al II-lea al feminismului a adus noi câştiguri în favoarea femeilor, precum: o serie de drepturi familiale, acces la anumite profesii considerate “masculine” şi, de asemenea, plată egală la muncă egală. Valul al III-lea atrage pentru prima oară atenţia asupra diferenţelor dintre femeile aflate în diferite contexte sociale şi politice, insistand asupra relevanţei pluralităţii experienţelor feminine. Celor trei valuri li se alătură de asemenea şi postfeminismul, văzut ca o etapă între feminismul valului al II-lea şi cel al valului III. Asociat ideii de postmodernitate, postfeminismul este un termen creat şi introdus începând cu anii ’90 de către mass-media, care reuşeşte astfel să-şi impună viziunea despre cum au evoluat mişcările feministe după cel de-al doilea val. Totodata, televizunea, prin producţiile sale mediatice, nu face decât să transmită, să perpetueze şi uneori chiar să întărească şi amplifice prejudecăţi şi stereotipii de gen, prezentând femeile în roluri tradiţionale sau degradante şi construind o identitate feminină care tinde să devină model pentru fetiţe şi fete. Surse : Heliade Radulescu – „Curierul de ambe sexe” (1837) Mihaela Miroiu – „Drumul catre autonomie. Teorii politice feministe (Iasi 2004, ed. Polirom)
