FEMINITATE INHIBATĂ
*
O contribuţie psihanalitică la problema frigidităţii
În mod curios, uriaşa răspândire a rigidității eminine a generat două perspective diametral opuse în rândul medicilor şi al sexologilor. Un grup compară rigiditatea, din punctul de vedere al însemnătății sale pentru individ, cu tulburările de potență ale bărbatului. Prin urmare, ei susțin că primul enomen este o boală în aceeaşi măsură în care este şi cel de-al doilea. Această poziție subliniază cât de important este ca etiologia şi terapia rigidității să e tratate cu o seriozitate chiar mai mare, în special din cauza rec venței apariției apariției sale. Pe de altă parte, tocmai această recvență a dus la ideea că nu poți numi boală un enomen atât de comun, iar rigiditatea, cu toate nuanțele sale, ar trebui considerată mai degrabă atitudinea sexuală normală a emeii civilizate. Fiecare ipoteză ştiințică care a ost ormulată „Gehemmte Weiblichkeit: Psychoanalytischer Beitrag zum Problem Zeitschr. f.f. Sexualwissenschaft Sexualwissenschaft , vol. 13 (1926-27), pp. 67-77. der Frigidität“, Zeitschr. Tradus în limba engleză cu acordul Karen Horney Estate. *
81
pentru a susține acest concept* a ajuns la concluzia că medicul nu are nici temei pentru intervenția sa terapeutică şi nici vreo şansă de reuşită prin aceasta. Ai impresia că argumentele obişnuite, atât cele pro, cât şi cele contra, indierent dacă pun accentul pe actorii sociali sau pe cei constituționali, sunt bazate pe convingeri subiective puternice, neind, prin urmare, utile pentru a aduce o claricare generală şi reală a problemei în cauză. De la începuturile sale, ştiința psihanalizei a urmat o direcție dierită pe care, prin însăşi natura sa, trebuia să o urmeze. Aceasta este observarea medicală şi psihologică a individului şi a dezvoltării sale. Dacă ne gândim cât de mult ne poate apropia această cale de o soluție a problemelor, pare că, în sârşit, am putea aştepta răspunsuri la următoarele două întrebări: 1. Ce procese de dezvoltare, potrivit experienței noastre, duc la ormarea simptomului rigidității la o anumită emeie? 2. Ce semnicație trebuie atribuită acestui enomen în economia libidinală a emeii? Aceleaşi întrebări pot exprimate mai puțin teoretic, în următorul mod: este doar un simptom izolat şi, prin urmare, mai degrabă insigniant? Sau este strâns asociat cu tulburări reale ale sănătății psihice sau zice? Permiteți-mi să ilustrez semnicația sau posibila valoare a acestor întrebări printr-o comparație grosolană – şi, prin urmare, în multe privințe sărăcăcioasă. Dacă ar să ne imaginăm că nu ştim nimic despre procesele patologice care produc simptomul tusei, am Pentru reerințe pe marginea acestui subiect, consultați „Neuropathia Sexualis“ de Max Marcuse, în volumul lui Moll, Handbook of Sexual Sciences, ediția a treia, vol. II, 1926. *
82
Psihologia femeii
putea întrevedea cu siguranță posibilitatea unei dispute între cei care susțin că tusea este întotdeauna un semn de boală şi cei care o consideră doar o neplăcere subiectivă, de vreme ce este evident că mulți oameni tuşesc ără a cu adevărat bolnavi. Totuşi, dierențele de opinie în această privință ar putea exista numai atâta timp cât nu cunoaştem legătura dintre tuse şi tulburările mai prounde existente. Am recurs la o astel de comparație, în ciuda evidentelor sale neajunsuri, întrucât ne deschide o anumită perspectivă. Este posibil ca rigiditatea – la el ca tusea – să e doar un semnal, indicând aptul că adânc, în interior, ceva este în neregulă? Totuşi, imediat apare o îndoială. Cunoaştem multe emei care, deşi rigide, sunt sănătoase şi eciente. Însă această obiecție nu este la el de convingătoare precum pare la prima privire, din două motive. Mai întâi, numai o cercetare detaliată şi atentă a unui caz individual poate dovedi că nu există tulburări care să e dicil de recunoscut sau de asociat cu rigiditatea. Mă gândesc aici, de exemplu, la tulburările de caracter sau la eşecul planicării propriei vieți, care sunt în mod greşit atribuite actorilor externi. În al doilea rând, nu trebuie uitat că structura noastră psihologică nu este rigidă ca o maşină, care cedează complet dacă există o greşeală sau o slăbiciune intrinsecă doar a unui singur aspect. Din contră, noi avem o abilitate considerabilă de a transorma orțele sexuale în unele nonsexuale, sublimându-le probabil cu succes, pe o cale valoroasă din punct de vedere cultural. Înainte de a trece la originea individuală a rigidității, aş vrea să arunc o privire asupra enomenelor pe care, în realitate, i le asociem recvent. Doresc să mă limitez la enomenele care se aă mai mult sau mai puțin între granițele normalității.
83
Indierent dacă o considerăm de natură organică sau psihologică, rigiditatea este o inhibiție a uncționării sexualității eminine. Prin urmare, nu este surprinzător să descoperim că rigiditatea este asociată cu tulburarea altor uncții specic eminine. În multe cazuri, observăm tulburări uncționale ale menstruației.* Printre acestea se numără ciclul neregulat, dismenoreea sau – rămânând complet în sera psihologică – stări de tensiune, iritabilitate sau slăbiciune, instalându-se, adesea, cu opt până la paisprezece zile înainte de menstruație şi aectând destul de grav, de ecare dată, echilibrul psihic. În alte cazuri, dicultatea rezidă în atitudinea emeii ață de maternitate. În anumite exemple sarcina este respinsă deschis – oerindu-se o oarecare ormă de raționalizare. În altele, au loc pierderi de sarcină în lipsa unor condiții organice demonstrabile. Iar în altele întâlnim acele numeroase bine cunoscute acuze de sarcină.** Tulburări precum angoasa nevrotică sau slăbiciunea uncțională a travaliului se pot instala pe parcursul naşterii. La alte emei devine dicilă perioada imediat următoare, mergând de la extrema eşecului deplin al alăptării până la aceea a unei epuizări nervoase. Ori putem să nu găsim atitudinea maternă potrivită ață de copil. În schimb, putem vedea acele mame iritate sau excesiv de anxioase, incapabile să-i oere copilului o căldură adevărată şi care sunt tentate să-l lase în grija unei guvernante. Ceva similar se întâmplă adesea şi în privința treburilor casnice ale emeii. Fie activitățile gospodăreşti sunt supraestimate şi devin o tortură pentru amilie, e Exclud aici, ca şi în următoarele aprecieri, tulburările cauzate evident de unele cauze organice. ** În mod clar, nu putem învinui modicările zico-chimice ale metabolismului pentru aceste tulburări întrucât, atunci când există o atitudine psihică bună, ele singure nu pot declanşa aceste dicultăți. *
84
Psihologia femeii
o obosesc excesiv, aşa cum ecare treabă realizată ără tragere de inimă devine o sorțare. Totuşi, chiar şi acolo unde toate aceste tulburări ale uncțiilor eminine sunt absente, o relație va , de regulă, deteriorată sau incompletă – mă reer la atitudinea ață de sexul masculin. Voi reveni la natura acestor tulburări cu altă ocazie. Aici, doresc să spun numai atât: e că se maniestă prin indierență sau gelozie morbidă, prin neîncredere sau iritabilitate, prin pretenții sau sentimente de inerioritate, printr-o nevoie de amanți sau de prietenii intime cu emeile, ele au un singur lucru în comun – incapacitatea unei relații de iubire complete (adică, trup şi suet) cu un obiect heterosexual al iubirii. Dacă, pe parcursul analizei, căpătăm o înțelegere mai proundă a vieții psihice inconştiente a acestor emei, ne întâlnim, ără excepție, cu o respingere oarte hotărâtă a rolului eminin. Este cu atât mai remarcabilă, cu cât Eul conştient al acestor emei nu pare să poarte dovada unei astel de respingeri active a eminității. Din contră, aparența generală, ca şi atitudinea conştientă, pot întru totul eminine. S-a atras în mod corect atenția că emeile rigide pot chiar responsive din punct de vedere erotic şi solicitante sexual, o observație care ne împiedică să identicăm rigiditatea cu respingerea sexualității. De apt, la niveluri mai prounde, nu avem de-a ace cu o respingere a sexualității în general, ci, mai degrabă, cu o împotrivire de a-şi asuma rolul specic eminin. Dacă această aversiune atinge conştiința, de obicei este raționalizată prin actori precum discriminarea socială a emeilor sau prin acuzații la adresa soțului sau a bărbaților în general. Totuşi, la un nivel mai pround se aă o altă motivație uşor de recunoscut – o dorință mai mult sau mai puțin intensă de masculinitate sau antasme în ceea ce o priveşte. Doresc să subliniez că aici ne aăm
85
deja pe tărâmul inconştientului. Deşi astel de dorințe pot parțial conştiente, emeia este, în general, inconştientă de amploarea şi de motivația lor instinctuală mai proundă. Întregul complex de sentimente şi antasme ce au drept conținut sentimentul emeii că este discriminată, invidia sa ață de bărbat, dorința sa de a bărbat şi de a renunța la rolul eminin, îl numim complex de masculinitate al femeii. Eectele sale asupra vieții emeii mai mult sau mai puțin sănătoase, ca şi a celei nevrotice, sunt atât de extraordinar de dierite, încât trebuie să mă mulțumesc cu schițarea principalelor direcții într-o manieră mai degrabă schematică.* Când invidierea bărbatului se aă în prim-plan, aceste dorințe se exprimă prin resentimentul ață de bărbat, printr-o amărăciune interioară stârnită de rolul privilegiat al bărbatului – similară ostilității tainice a muncitorului ață de patronul său şi eorturilor sale de a-şi înrânge patronul sau de a-l epuiza psihologic, prin cele o mie de mijloace ale războiului de gherilă zilnic. Pe scurt, recunoaştem tabloul dintr-o singură privire, întrucât apare în nenumărate căsnicii. În acelaşi timp, totuşi, observăm cum aceeaşi emeie, care disprețuieşte toți bărbații, îi consideră, într-o oarte mare măsură, superiori ei înseşi. Ea nu are încredere în capacitatea emeilor de a obține un succes real şi este înclinată, mai degrabă, să se identice cu disprețul masculin ață de emei. Deşi ea nu este bărbat, aspiră cel puțin să împărtăşească părerea acestuia despre emei. Adesea, această atitudine alternează cu tendințe evident depreciative la adresa bărbatului, care amintesc de povestea vulpii şi a strugurilor acri. Abraham, „Maniestations o the Female Castration Complex“, Int. J. Psycho-Anal., vol. 4 (1921), Freud, „Tabuul virginității“, Opere Esenţiale, vol. 5, Editura Trei, Bucureşti, 2010. *
86
Psihologia femeii
Mai mult, cultivând o astel de atitudine invidioasă inconştientă, emeia devine oarbă ață de propriile ei merite. Chiar şi maternitatea îi apare numai ca o povară. Totul este evaluat prin prisma masculinității – adică, printr-un instrument de măsură ce-i este străin interior – şi, prin urmare, îi este oarte uşor să se considere inadecvată. Astel, descoperim astăzi un nivel considerabil de nesiguranță, chiar şi la emeile talentate, ale căror realizări sunt certe şi recunoscute. Aceasta provine din prounzimea complexului lor de masculinitate şi se poate exprima printr-o sensibilitate excesivă la critică sau prin timiditate. Pe de altă parte, sentimentul de-a ost undamental vătămată şi discriminată de soartă poate duce, de asemenea, la pretenții inconştiente ca viața să-i compenseze neajunsurile ăcute. Prin însăşi originea lor, aceste pretenții nu pot niciodată satisăcute cu adevărat. Se obişnuieşte ca imaginea emeii permanent solicitante, permanent nemulțumite, să e explicată pe baza unei insatisacții sexuale generale. Însă o privire mai proundă spre interior demonstrează clar că insatisacția poate deja o consecință a complexului de masculinitate. Este uşor de înțeles şi, de asemenea, de dovedit de către experiență, că pretențiile inconştiente puternice de masculinitate sunt neavorabile unei atitudini eminine. Dacă bărbatul nu este total respins ca partener sexual, din cauza logicii lor interioare aceste pretenții trebuie să ducă la rigiditate. La rândul său, rigiditatea este în măsură să intensice sentimentele de inerioritate mai sus-menționate de vreme ce, la un nivel mai pround, este trăită inailibil ca o incapacitate de a iubi. Adesea, aceasta se aă în totală contradicție cu valorizarea morală conştientă a rigidității, ca maniestare a decenței sau a castității. În schimb, inailibilul sentiment inconştient de lipsă în
87
sera sexuală duce cu uşurință la o gelozie ață de alte emei, reîntărită nevrotic. Alte consecințe ale complexului de masculinitate sunt mai adânc înrădăcinate în inconştient şi nu pot înțelese ără o cunoaştere exactă a mecanismelor inconştientului. Visele şi simptomele multor emei demonstrează cu certitudine că, în ond, ele nu s-au împăcat cu propria eminitate. Din contră, în viețile lor antasmate inconştiente şi-au păstrat iluzia de a ost, de apt, create bărbați. Ele cred că au ost mutilate, rănite sau vătămate prin intermediul anumitor orțe. Menținându-ne în limitele unor asemenea antasme, organul genital eminin este conceput ca un organ bolnav şi deteriorat, o idee care poate conrmată mai târziu şi activată iar şi iar prin realitatea menstruației – în poda cunoştințelor conştiente adecvate. Asocierea cu antasme inconştiente de asemenea natură poate duce, cu uşurință, la dicultățile menstruale menționate mai sus, ca şi la dureri în timpul actului sexual şi la probleme ginecologice.* În alte cazuri, aceste idei, precum şi acuzele şi spaimele ipohondre asociate lor, nu sunt ataşate organului genital în sine, ci transerate asupra tuturor celorlalte organe. Numai examinarea amănunțită a materialului psihanalitic, într-o manieră care ar depăşi cadrul unei lucrări introductive, ne-ar putea ajuta să înțelegem procesele care au loc în cazul individual. Doar prin analiză îți poți ace o imagine despre perseverența acestor dorințe masculine inconştiente. Dacă încercăm să găsim originile acestui curios complex în dezvoltarea psihologică a unor astel de emei, putem identica adesea şi observa în mod nemijlocit un stadiu al copilăriei pe parcursul căruia etițele Chiar şi atunci când există modicări organice reale, cum este ectopia, acuzele subiective derivă recvent din astel de actori psihici. *
88
Psihologia femeii
chiar invidiază băieții pentru organele lor genitale. Este o descoperire inerentă, care poate uşor vericată prin observare directă. Interpretările analitice, care până la urmă sunt subiective, nu au adăugat nimic nou acestor observații, dar chiar şi în ața unei conrmări directe ne conruntăm cu o neîncredere de nestrămutat. Ori de câte ori criticilor le este imposibil să conteste aptul că astel de idei pot nutrite de către copii, ei încearcă, cel puțin, să nege semnicația lor în procesul dezvoltării. Ei armă că o astel de dorință sau chiar invidie poate observată la anumite ete, dar nu este cu nimic dierită de sentimentul similar maniestat în ața jucăriilor sau dulciurilor unui alt copil. Permiteți-mi, prin urmare, să vorbesc despre un actor care ne va stârni, probabil, uimirea – şi anume, rolul mai important pe care semnicația trupului o joacă în viața copiilor mici, înainte de a avea loc dierențierea psihologică. O astel de atitudine primitivă ață de ceea ce este zic ni se pare ciudată nouă, europenilor adulți. Observăm, totuşi, că alte grupuri culturale, care gândesc mai naiv, reulând mai puțin problemele sexuale, practică destul de ără înconjur ritualuri prin care se venerează simbolurile zice ale sexualității, în special alusul, căruia îi atribuie un rang divin şi o putere miraculoasă. Modelul de gândire subiacent acestor culturi alice este, de apt, atât de apropiat unui copil, încât este oarte uşor de înțeles de către oricine cunoaşte elul de a al copilului. Şi invers, el ne poate ajuta să înțelegem mai bine lumea copilului. Dacă acceptăm acum stadiul invidiei de penis ca pe un apt empiric, apare cu uşurință o obiecție care poate cu greu respinsă prin prisma gândirii raționale; conorm acesteia, ata nu are niciun motiv să invidieze băiatul. Prin potențialul său pentru maternitate, ata are asemenea avantaje biologice indubitabile, încât
89
ne-am putea gândi mai degrabă la contrariul, o invidie a băiatului ață de condiția maternității. Doresc să arăt, în câteva cuvinte, că există cu adevărat un astel de enomen şi că el dă naştere unui puternic îndemn de a deveni productiv în domeniul cultural, adresat băiatului.* Pe de altă parte, în acel stadiu timpuriu etița nu înțelesese încă avantajul său viitor ață de băiat şi, prin urmare, nimic nu o împiedica să se simtă dezavantajată. Cu toate acestea, există un oarecare sâmbure de adevăr reeritor la criticile ce ne-au ost adresate în ceea ce priveşte supraevaluarea invidiei de penis. Aceasta, întrucât complexul de masculinitate de mai târziu, cu consecințele sale recvent catastroce, nu este de apt un rezultat direct al respectivei perioade de dezvoltare timpurii, ci apare numai după un ocol complicat. Pentru a înțelege aceste condiții, trebuie realizat că atitudinea de invidiere a penisului este una narcisică, ind îndreptată către propriul eu şi nu către obiect. În cazul unei dezvoltări eminine avorabile, această invidie de penis narcisică se subsumează aproape complet dorinței libidinal-obiectale de a avea un bărbat şi un copil.** Această experiență corelează cu observația potrivit căreia, la emeile sigure pe eminitatea lor, pretențiile de masculinitate nu se maniestă într-un mod semnicativ. Cu toate acestea, psihanaliza a descoperit că trebuie îndeplinite multe condiții pentru a garanta o astel de dezvoltare normală şi că există tot atâtea posibilități de blocaje şi tulburări pe parcursul dezvoltării. Faza decisivă pentru dezvoltarea psihosexuală viitoare este Vezi echivalența lingvistică a unor cuvinte precum „copil“ şi „muncă“ (în limba germană, Werk producție), „a crea“ şi „a da naştere“ etc. ** Presupun că se cunosc cercetările psihanalitice asupra acestui stadiu, pe care îl rezumăm sub termenul de situație oedipiană. În privința relației sale cu complexul masculinității, a se vedea Horney, „Despre originea complexului de castrare la emei“. *
90
Psihologia femeii
aceea în care au loc primele relații de obiect în cadrul amiliei.* Pe parcursul acestei etape, al cărei apogeu este atins între al treilea şi al cincilea an de viață, pot apărea diverşi actori care o vor determina pe ată să se retragă din rolul ei eminin. Favoritismul vădit ață de un rate, de exemplu, poate contribui adesea, într-o mare măsură, la instaurarea unor puternice dorințe de masculinitate la etiță. Observațiile sexuale timpurii au o inuență şi mai durabilă în acest sens. Aceasta se întâmplă cu deosebire într-un mediu în care problemele sexuale sunt de obicei ascunse de copil, astel încât ele preiau, tocmai prin acest contrast, reputația misterului şi a ructului oprit. Actul sexual dintre părinți, atât de des observat în primii ani ai copilăriei, este interpretat, de obicei, de copil, ca o violare, rănire, vătămare sau îmbolnăvire a mamei. Observarea urmelor lăsate de sângele menstrual al mamei întăreşte opinia copilului. Inuența unor evenimente ocazionale, precum brutalitatea reală a tatălui şi boala mamei pot accentua ideea copilului că poziția emeii este una precară şi periculoasă. Toate acestea o aectează pe etiță, în special deoarece apar în stadiul primului val al dezvoltării sale sexuale, pe parcursul căruia propriile sale cerințe instinctuale sunt identicate inconştient cu acelea ale mamei. Din aceste cerințe instinctuale inconştiente provine un alt impuls, care poate acționa în aceeaşi direcție. Cu alte cuvinte, cu cât este mai intensă această atitudine de iubire eminină timpurie ață de tată, cu atât mai mare este pericolul ca ea să eşueze din cauza dezamăgirilor provocate de acesta sau sentimentelor de culpabilitate ață de mamă. Mai mult, aceste aecte rămân inseparabil legate de rolul eminin. O astel de asociere cu sentimente de culpabilitate poate urma, în special, Sigmund Freud, „Despre transormări pulsionale mai ales în erotica anală“, Opere Esenţiale, vol. 7, Editura Trei, Bucureşti, 2010. *
91
descurajărilor legate de masturbare, care, aşa cum ştim, reprezintă maniestarea zică a excitării sexuale pe parcursul acestei perioade. Din cauza angoaselor şi sentimentelor de vinovăție, ata se poate îndepărta complet de rolul eminin, reugiindu-se într-o masculinitate ctivă, de dragul siguranței. Dorințele de masculinitate apărute inițial dintr-o invidie naivă care, prin propria sa natură, era destinată să dispară devreme, ajung acum să e suprainvestite în aceste impulsuri puternice şi pot declanşa eectele uluitoare pe care le-am menționat mai sus. Mintea neanalitică va mai înclinată să se gândească în primul rând la dezamăgiri în viața amoroasă ulterioară. Observăm uneori că un bărbat, după ce a ost dezamăgit de o emeie, se poate îndrepta spre obiecte de iubire homosexuală. Cu siguranță nu ar trebui să subestimăm evenimentele ce survin ulterior, dar experiențele noastre ne amintesc că aceste necazuri ale vieții amoroase pot rezulta, deja, dintr-o atitudine căpătată în copilărie. Pe de altă parte, toate aceste consecințe pot apărea ără să existe mai târziu astel de experiențe. Odată ce s-au instaurat aceste pretenții inconştiente de masculinitate, emeia a intrat într-un cerc vicios atal. În timp ce, inițial, ea a ugit de rolul eminin într-un rol masculin ctiv, ultimul, odată instalat, contribuie, în schimb, la respingerea şi mai accentuată a rolului eminin, acum cu o nuanță suplimentară de dispreț. O emeie care şi-a construit viața pe asemenea premise inconştiente, este, în ond, periclitată din două direcții: de către dorințele sale de masculinitate pe de o parte, de vreme ce-i zdruncină sentimentul de sine şi de către eminitatea ei reulată pe de altă parte, o experiență oarecare amintindu-i, inevitabil, de rolul ei eminin. Literatura ne descrie soarta unei emei pe care a rânt-o un astel de conict. O recunoaştem în gura
92
Psihologia femeii
Fecioarei din Orleans a lui Schiller, târâtă în destinul măreț şi impetuos al istoriei. Veşmântul romanțat al istoriei ne prezintă eroina zdrobită de sentimente de vinovăție întrucât, pentru un scurt moment, iubeşte un duşman al țării sale. Totuşi, această motivație pare insucientă pentru sentimentele de culpabilitate atât de prounde şi pentru căderea psihică atât de dură; corelația dintre greşeală şi pedeapsă este incorectă şi nedreaptă. Apare totuşi un sens cu o proundă semnicație psihologică, odată ce presupunem că intuiția poetică a înățişat un conict iscat din inconştient. Accesul la o înțelegere psihologică a dramei ar trebui căutat, atunci, în prolog. Aici, Fecioara aude vocea lui Dumnezeu, care îi interzice orice experiență eminină promițându-i, în schimb, onoruri masculine. Pentru a cita*: Iubirea pământească n-ai s-o ştii! Nu te va erici pe a vieții cale Cunună de mireasă nici copii… În schimb – vei aleasă-ntre ecioare Pe câmpul cel de luptă-nvingătoare!
Să ne închipuim că vocea lui Dumnezeu este psihologic echivalentă cu aceea a tatălui, presupunere care este garantată printr-o mie de experiențe. Astel, în miezul situației undamentale s-ar aa aptul că interzicerea experienței eminine este asociată cu sentimentele sale ață de tată; şi că această interdicție, proiectată asupra tatălui, o împinge într-un rol masculin. Prin urmare, prăbuşirea psihică totală nu apare din cauza aptului că iubeşte un duşman al țării, ci pentru că iubeşte, iar eminitatea reulată a ieşit la iveală şi este însoțită de sentimente de vinovăție. Întâmplător, este oarte Friedrich Schiller, Fecioara din Orleans, Editura W. Kraft, Sibiu, 1909. ( N.t.) *
93
recvent ca acest conict să ducă nu numai la o cădere emoțională, ci şi la un eşec al operei sale „masculine“. Destul de des sunt observate în psihologia medicală cazuri care, la scală redusă, sunt similare celui creat de geniul intuitiv al poetului. Acestea sunt cazuri de emei care devin nevrotice sau maniestă schimbări de caracter după prima lor experiență sexuală, indierent dacă doar aă despre sex sau au o experiență zică reală. Rezumând, se poate spune că acestea sunt cazuri în care calea către rolul specic eminin este blocată de sentimente inconştiente de vinovăție sau angoasă. Un astel de blocaj nu duce în mod necesar la rigiditate. Numai dimensiunea acestor rezistențe determină în ce măsură va blocată experiența eminină. Putem observa aici o serie continuă de simptome, de la emei care resping până şi gândul la o experiență sexuală, până la acelea la care rezistența devine vizibilă numai prin limbajul corporal al rigidității. Dacă rezistența este de un nivel relativ scăzut, de obicei rigiditatea nu este o modalitate de reacție rigidă, imuabilă. Poate abandonată în anumite condiții, în cea mai mare parte inconştiente. Pentru unele emei, experiența sexuală trebuie să aibă loc într-o atmoseră interzisă, pentru altele trebuie să e însoțită de suerință sau de violență, iar la altele este posibilă numai în cazul în care este exclusă orice implicare emoțională. În aceste ultime situații, emeile pot rigide cu un bărbat iubit şi totuşi capabile de un abandon zic complet în ața unui bărbat dorit numai senzual, dar neiubit. Din aceste maniestări dierite ale rigidității se pot deduce corect originile sale psihice. Mai mult, sondarea psihanalitică a evoluției sale ne ajută să înțelegem că apariția sau dispariția sa în anumite situații psihologice este stric determinată de istoria dezvoltării individului. Armația lui Stekel potrivit căreia „emeia anestezică
94
Psihologia femeii
este doar emeia care nu a descoperit încă acea ormă de satisacție care-i este adecvată“ este, din acest punct de vedere, o neînțelegere, în măsura în care „orma adec vată“ poate asociată unor condiții inconştiente care sunt e complet irealizabile, e inacceptabile pentru Eul conştient. Fenomenul rigidității îşi găseşte locul, astel, într-un cadru mai larg. Poate, într-adevăr, să constituie un simptom important în sine, în măsura în care, în lipsa unei descărcări reale, o acumulare de libido este slab tolerată de multe emei. Totuşi, îşi capătă adevărata semnicație numai prin tulburarea de dezvoltare care se aă la baza sa şi a cărei simplă maniestare este. Prin urmare, este uşor de înțeles de ce şi alte uncții eminine sunt aectate atât de recvent de rigiditate şi de ce arareori există o tulburare nevrotică gravă a emeii care să nu e acompaniată de rigiditate şi de inhibițiile sale subiacente. Astel, revenim la problema inițială, reeritoare la frecvenţa acestor enomene. Potrivit acestui concept reiese, ără comentarii suplimentare, că prevalența rigidității nu este un motiv sucient pentru a o considera normală, mai ales deoarece putem merge înapoi pe urmele rigidității până la blocajele de dezvoltare care au generat-o. Totuşi, în ceea ce priveşte cauza înspăimântătoarei sale recvențe, întrebarea rămâne încă deschisă. Acestei întrebări nu i se poate răspunde numai prin mijloace analitice. Psihanaliza nu poate ace mai mult decât să indice căile sau, mai curând, drumurile lăturalnice ale dezvoltării pe care apare rigiditatea. Mai mult, ne permite să realizăm oarecum cât de lesne accesibile sunt aceste căi. Însă nu ne poate da niciun răspuns la întrebarea de ce, de apt, aceste drumuri sunt atât de bătute sau, în orice caz, nu ne poate oeri nimic mai mult decât simple speculații.
95
Mi se pare că această recvență poate pusă, mai degrabă, pe seama actorilor supraindividuali, culturali. Cultura noastră, aşa cum este bine cunoscut, este o cultură masculină şi, prin urmare, în general neavorabilă înoririi emeii şi individualității sale.* Dintre dieritele inuențe pe care acest actor le exercită asupra emeii, vreau să scot în evidență numai două. Mai întâi, indierent cât de mult ar prețuită emeia din punct de vedere individual, ca mamă sau ca iubită, bărbatul va considerat întotdeauna mai valoros din punct de vedere uman şi spiritual. Fetița creşte sub această înrâurire generală. Dacă realizăm că din primii ani ai copilăriei etița poartă cu sine un motiv pentru a invidia băiatul, atunci putem înțelege cu uşurință cât de mult trebuie să contribuie această inuență socială la justicarea dorințelor sale masculine la nivel conştient şi cât de mult împiedică armarea interioară a rolului său eminin. Un actor negativ suplimentar îl constituie o anumită particularitate a erotismului masculin contemporan. Scindarea dintre componentele senzuală şi romantică ale vieții amoroase, pe care o întâlnim doar ocazional la emei, pare a tot atât de recventă la bărbații educați ca rigiditatea în cazul emeilor **. Astel, pe de o parte, bărbatul îşi caută partenera de viață şi prietena apropiată spiritual, dar ață de care senzualitatea sa este inhibată şi din partea căreia, în adâncul suetului, aşteaptă să i se răspundă cu aceeaşi atitudine. Eectul asupra emeii este clar; poate duce oarte uşor la rigiditate, chiar dacă inhibițiile pe care le-a adus cu sine din procesul propriei dezvoltări nu sunt insurmontabile. Georg Simmel, „Philosophische Kultur“, Gesammelte Essays von Georg Simmel, ed. Dr. Werner Klinkhardt (Leipzig, 1911). ** Sigmund Freud, „Contribuții la psihologia vieții erotice; Despre un anumit tip de alegere a obiectului la bărbat“, Opere Esenţiale, vol. 5, Editura Trei, Bucureşti, 2010. *
96
Psihologia femeii
Pe de altă parte, un astel de bărbat va căuta o emeie cu care poate avea numai relații sexuale, o tendință care se maniestă cel mai clar în relațiile sale cu prostituatele. Ecoul acestei atitudini asupra emeii trebuie totuşi să ducă şi el la rigiditate. De vreme ce, în cazul emeii, viața emoțională este, de regulă, mult mai îndeaproape şi constant asociată cu sexualitatea, ea nu se poate dărui complet atunci când nu iubeşte sau nu este iubită. Să nu uităm că trebuințele subiective ale bărbatului, datorită poziției sale dominante de mascul, pot satisăcute în realitate. Să ne mai gândim şi la inuența pe care tradiția şi educația o exercită asupra apariției şi menținerii inhibițiilor eminine. Atunci, aceste scurte mențiuni vor demonstra cât de puternice sunt orțele care determină blocarea desăşurării libere a eminității unei emei. Pe de altă parte, psihanaliza arată că apar în evoluția eminină multe ocazii şi predispoziții care pot conduce, din interior, la o respingere a rolului eminin. În ce măsură eectul decisiv aparține actorilor exogeni sau endogeni va depinde de ecare caz în parte. Totuşi, din punct de vedere undamental, este vorba despre acțiunea comună a celor doi actori. Putem, probabil, să bănuim că o mai bună înțelegere a modului în care aceştia conlucrează ar putea arunca o lumină reală asupra recvenței inhibițiilor eminine.
97
