Ghidul Tuturor Femeilor
Bine te-am regăsit, minune dragă! Înainte de a începe să parcurgem aceste scrieri împreună, aș vrea să-ţi fac câteva mărturisiri. “Aș vrea să afli (și nu atât de mult să înţelegi) că acest ghid ţ i se adresează în mod principal ţie, ca și femeie, pentru că este o creaţie creată în această mare existenţă pentru femeile ce au nevoie să pătrundă mai adânc în profunzimile lor, pentru a -și regăsi adevăratul puls din care își trăiește această trăire, ca să se readune în acest cadru și să-și găsească curajul, forţa și puterea de a vedea mai clar cine sunt ele cu adevărat și care este rostul lor pe acest pământ. Aș vrea să - ţi spun faptul că acest proiect nu discriminează pe nimeni. Nu urăşte bărbaţii şi nici nu vrea să îi îndepărteze din calea ta. Din contră, el există pentru a te asista să vezi că între tine şi bărbatul tău nu există separare. Că între tine şi Dzeu nu are cum să existe altceva decât o legătură divină din care toţi suntem creaţi. Din tot acest complex ansamblu existenţial, m-am hotărât să mă adresez femeilor, pentru a putea cuprinde o paletă mai largă de oameni care să se alinieze la o trăire autentică, atât cât se poate trăi ea aici, pe pământ. Ghidul Tuturor Femeilor este
un ghid care te va ajuta în procesul tău
către îndumnezeire. Este instrumentul femeii ce îşi doreşte ceva mai mult decât lucruri materiale, motivaţionale şi inspirationale. Este ghidul tău către iluminare, către găsirea adevărului absolut în sufletul tău. Pentru că a venit momentul să ne debarasăm de tot ce înseamnă convingeri vechi care ne ţin în insuficienţa de sine, de suferinţă şi de un trecut nebulos care nu ne dă pace. Pentru că putem simţ i energia 1
Tania Tiţa
noului val din care se va compune viaţa de acum înainte. Vor urma schimbări radicale, majore şi totodată contrastante. Vom trăi vremuri nemaitrăite până acum. Vom fi şocate, uluite, uimite şi tulburate. Vor fi dezvăluite informaţii revelatoare despre viaţă şi despre noi înşine. Vom trăi o altă viaţă în acelaşi trup şi în aceeaşi formă. Va fi înfricoşător la prima vedere, însă acest lucru ne va apropria de căldur a supremă şi de adevărata noastră esenţă . Va fi greu pentru cine nu va fi pregătit, pentru că nu va putea înţelege. Se va zbate în
convingeri învechite, în programări mentale şi în proiecţii ireale. Se va dezgoli în faţa vieţii şi nu va ştii că viaţa îl/o iubeşte pentru că nu a cunoscut niciodată adevărata iubire până acum. Ai încredere în tot ce va urma în acest nou an. Pregăteşte -te să faci faţă valului de iubire şi de emoţie ce îţi va inunda inima. Într -un final, va fi mirific, splendid, prea măreţ pentru a fi redat în cuvinte. Te vei extazia când adevărul îţi va fi relevant în faţa ta. Te vei recunoaşte instantaneu. Vei simţi fiorul dumnezeiesc şi divin. Vei deveni una cu toate aspiraţiile şi visurile tale. Vei deveni acea femeie care ţi -ai dorit întotdeauna să fii, însă n -ai îndrăznit până acum. Vreau să ai încredere în ceea ce îţi dictează vocea interioară şi să porneşti alături de mine în acest nou an plină de speranţă, de iubire profundă şi de binecuvântare pentru tot ce înseamnă viaţă. Pentru că aceeaşi viaţă te va binecuvânta mai curând decât îţi poţi imagina. Şi n-aş vrea să identifici vocea mea cu vocea eroului tău. Eu nu sunt un erou, nu sunt ceva mai presus de tine, care cunoaşte mai multe sau vrea î ţi e superior. Sunt doar o voce pe care ai nevoie să o auzi, o 2
Ghidul Tuturor Femeilor
voce ce îţi spune lucrurile pe care ai nevoie să le auzi, pentru a putea face trecerea de la suferinţă la ceva mai presus de atât. Sunt o voce şi nimic mai mult. Nu pune asupra ei proiecţii, manifestări, analize. Inspiră-te din ea, vezi cine îţi şopteşte aceste lucruri şi mergi mai departe bucurându-te de viaţă.
Aş mai vrea să- ţi mai spun că ai oportunitatea de a trăi nişte vremuri extraordinare, pentru că poţi fi încă în viaţă atunci când realizezi cine eşti cu adevărat. Nu trebuie să mori pentru a înţelege acest adevăr măreţ. În acelaşi timp, aş vrea să înţelegi că nu ştiu cât de mult contează să cunoşti toate aceste lucruri şi nu ştiu cât de mult contează orice există pe lumea asta. Aş vrea să priveşti detaşat viaţa, fără să rămâi angrenată într-o idee şi să ţii cu dinţii de ea. Pentru că această idee poate să reprezinte adevărul din acest moment, însă ea poate să nu mai reprezinte adevărul din secunda următoare. Ceea ce vreau să- ţi transmit prin asta e faptul că lumea în care trăim e atât de reală şi atât de iluzorie totodată, încât nu poţi crede în niciun adevăr posibil. Poţi crede în tot şi în acelaşi timp în nimic. Asta n-ar trebui să te sperie, ci din contră, să te bucure şi să te
încânte la gândul cât de spontan poţi trăi într -o lume atât de “probabilă” în care ai crezut până acum. Ei bine, prin m ine s-a mai cerut a se crea încă o creaţie. La fel de adevărată în acest mo ment, însă la fel de neadevărată pentru un altul. Nu vreau să te încurc, să te tulbur sau să- ţi creez credinţe false. Nici n -aş avea cum.
3
Tania Tiţa
Vreau doar să- ţi vorbesc deschis şi să - ţi spun că vor urma clipe de maximă confuzie, de maxim entuziasm, de maximă iubire şi de maximă trăire. Pe unele le vei înţelege, pe alte nu. Nu e nimic rău în a înţelege sau în a nu înţelege aceste lucruri. Cum ţi -am spus mai sus, nu ştiu dacă au sau dacă vor avea vreo relevan ţă. Rolul meu aici, din acest moment este de a- mi împărtăşi iubirea
şi sentimentele ce le trăiesc în această clipă. Nu vreau să le crezi ca fiind adevărate sau să pui amprenta numelui meu peste ele. Sunt doar vorbe create în existenţă. Nu ştiu ale cui şi nici nu contează. Vezi doar dacă te ajută să trăieşti mai bine şi mai frumos. Atâta timp cât încă mai eşti pe aici sau în această formă. Vor urma lucruri grandioase, care te vor tulbura maxim. Ia-le ca
atare şi trăieşte-te frumos. Vei ajunge într-un moment în care să - ţi dai seama că totul este o iluzie, aşadar de ce să nu trăieşti o iluzie frumoasă? Nu mai lungesc vorba, ci îţi urez de acum înainte lectură plăcută.
Pentru că ador atât de mult profunzimile vieţii şi iubesc pe zi ce trece spontaneitatea cu care mă alintă, m-am lăsat purtată şi de data asta spre înălţarea supremă, acolo unde sunt ţinută în braţe, iar sufletul meu e mângâiat. Şi pentru că cineva mi-a şoptit că nu sunt singura norocoasă, ci că fiecare femeie poate trăi acest extaz profund, pur şi inocent al inimii sale, am vrut să creez acest material pentru voi.
4
Ghidul Tuturor Femeilor
Nu ştiu dacă aţi apucat cu toatele să vă descarcaţi gratuit cartea “Ghidul Tuturor Femeilor” în format electronic, însă vă mai las încă o dată link-ul, pentru a mă asigura. Aşadar, intraţi pe http://www.ghidultuturorfemeilor.ro/cartea şi lăsaţi-vă purtate pe valsul inimii voastre, care vă conduce către pace autentică, linişte sufletească, iubire şi multă, multă fericire. Iar când aceast ă scurtă călătorie se va încheia (zic scurtă, pentru că este o carte ce se citeşte extrem de repede, însă are profunzimi mari), reîntorceţ i-vă pe acelaşi link de unde aţi descărcat cartea şi împărtăşiţi cu noi trăiri, simţiri, gânduri şi tot ceea ce simţiţ i că merită dat mai departe. Acum, să revenim în cuibuşorul nostru de rai şi să ne deschidem inima către fericirea absolută. Vreau să pornesc acest material cu acest îndemn, pentru că atunci când inima ta e deschisă, nimic nu mai poate sta în calea fericirii tale. Atunci poate pătrunde adevărul adânc în sufletul tău şi te poate mângâia suav şi plăpând, aşa cum face Iubirea Divină cu fiecare dintre noi. Aşadar, haide să ne lăsăm purtate de graţia divină şi înălţătoare şi să ne construim împreună acest lăcaş sfânt şi primitor al sufletului nostru. Îmi doresc atât de mult să te văd fericită, încât inima mea zâmbeşte larg şi necontenit la gândul că acest material poate fi încă 5
Tania Tiţa
un instrument minunat de aliniere profundă cu tot ceea ce poţi trăi tu mai bun şi mai frumos. Eu îţi fac acum o invitaţie la fericire, la dragoste nemărginită şi la adevăr reconectat la iubire, acolo unde nicio suferinţă şi nicio durere nu poate pătrunde. Pentru că în împărăţia iubirii, nu poate sălăşlui decâ t iubirea sinceră şi nealterată, iar acum a venit momentul ca şi tu să o regăseşti în profunzimea inimii tale. Şi pentru că iubesc muzica şi simt cum aceasta mă readuce pe ritmul visării şi al trăirii profunde, din inimă, te invit acum să copiezi link-ul de mai jos în browser-ul tău şi să mergi mai departe cu mine în această călătorie făcută cu sufletul şi niciodată cu mintea. http://youtu.be/zZrJoTowdrg - Musical Rapture - The voice of the heart Pentru a pătrunde în universul feeric al împlinirii femeii, te invit mai întâi să parcurgi această frumoasă povestioară de mai jos: “Unei femei frumoase, armonioase şi vitale care se plângea de destinul ei, MAESTRUL SPIRITUAL i-a spus:
- Ar trebui să îţi dai seama că în realitate prin tot ceea ce gândeşti şi
faci clipă de clipă aici şi acum, în prezent tu şi numai tu eşti cea care îţi croieşti destinul pe care îl ai. Exact ceea ce semeni acum aceea vei culege ulterior. Femeia i-a răspuns atunci:
6
Ghidul Tuturor Femeilor
- Eu deja mi-am dat seama că nu sunt responsabilă pentru faptul că în
această existenţă m-am născut femeie.
Maestrul i-a răspuns: - Faptul că în această existenţă te -ai născut femeie nu reprezintă pentru tine un destin. Este o fatalitate. Fi i însă conştientă că aceasta
nu este o întâmplare, ci o tainică necesitate. Totodată tu ar trebui să îţi dai seama că atât forma trupului tău precum şi trăsăturile feţei cu care ai fost înzestrată indică fără îndoială în cazul tău existenţa anumitor necesităţi tainice pe care trebuie să le trezeşti şi să le
manifeşti. În cazul fiecărui trup al unei fiinţe umane, forma acestuia este de fapt o expresie a necesităţii. Destinul se referă la modul în care îţi înţelegi şi îţi accepţi condiţia de femeie şi la tot ceea ce faci clipă de clipă pentru a fi cât mai împlinită, fericită şi armonioasă dăruind mereu iubire şi urmărind să -l descoperi cât mai repede pe Dumnezeu care este ascuns în fiinţa ta. “ 7
Tania Tiţa
Vezi tu, până de curând femeia nu a ştiut să se privească cu adevărat, să se lase privită şi admirată în profunzime. Şi-a ascuns eleganţa şi rafinamentul în munca habotnică de zi cu zi. Şi-a ascuns trăirile de ochii curioşi ai lumii, renunţând la o viaţă trăită frumos din cauza convingerilor şi a suferinţei în care s-a angrenat de ani de zile. Femeia
are un farmec pur şi inocent, ce o face femeie. Are un
mister misterios şi plăpând, dulce şi cald, ce te face să doreşti să o ai în preajmă mereu. Femeia are înţelepciunea necesară de a asculta atunci când i se
vorbeşte, de a interveni atunci când simte că are ceva de spus, de a lua măsuri atunci când este pusă în situaţia de a rezolva o anumită provocare. Femeia
ştie să se adapteze lumii. Ştie să fie curtezană, să fie
femeie de casă, mamă, soţie, prietenă şi femeie de afaceri. Ador diversitatea femeii şi o admir în toată complexitatea ei. Mă fascinează pur şi simplu atunci când o privesc ca pe o femeie care ştie să-şi poarte pruncul în braţe şi să-i ofere căldură şi siguranţă, atunci când se înverşunează când îşi doreşte un lucru şi chiar şi atunci când se alintă în braţele iubitului. Femeia, în mod clar, este o capodoperă de artă. Este întreagă şi diversă şi completează la rândul ei întreaga încăpere în care este prezent ă.
8
Ghidul Tuturor Femeilor
Dar totuşi, n-am putut să nu mă întreb de ce femeia a suferit dintotdeauna atât de mult. Şi până de curând, eram una dintre ele. Mă angrenasem atât de mult într-o realitate ce o credeam reală încât uitasem să-mi privesc sufletul cu sinceritate şi să mă descopăr cu adevărat. Dar am văzut. Într-un final am văzut. Şi-am realizat cât de frumoasă sunt, cât de plină mi-e inima de bogăţie, inspiraţie şi frumuseţe. O frumuseţe divină, ce nu se poate explica în cuvinte. Şiam realizat că acest lucru merita să îl cunoască toate femeile din toată lumea, pentru a-şi putea deschide sufletul şi a pătrunde în profunzimile acestuia. Pentru a se desfăta din plin de această măreţie supremă pe care ne-o oferă viaţa prin simplul, dar inegalabilul fapt că existăm. Şi mi-am promis într-o seară, cu lacrimi în ochi, că lumea asta va fi mai bună şi mai frumoasă datorită faptului că eu am trecut pe aici. Şi de atunci nu m-a mai interesat nimic, decât iubirea din sufletul meu să crească şi să prindă aripi pe zi ce trece. Şi asta, fără să mă tem. Ci doar să mă bucur d in plin, de tot cemi oferă viaţa. Şi să dau mai departe trăirile mele. Fără nici o aşteptare. Doar să simt. Să simt inima femeilor şi inima întregului Univers cum bat în acelaşi ritm ca al meu. Şi să mă bucur nespus, văzând cum această lume se crează şi se vindecă de ceva ce nu a fost niciodată bolnavă. 9
Tania Tiţa
Şi daaa, iubirea vindecă vieţi şi vindecă răni. Răni născute din lipsa iubirii şi a înţelegerii complete a vieţii. Şi aş vrea să simţi şi tu ce simt şi eu acum. Să simţi cum îţi pulsează inima până la cer ş i înapoi şi să zâmbeşti plină de bucurie că exişti. Da, da... că exişti. Te ai gândit vreodată că dar mai mare ca acesta nu există?
De ce nu te opreşti puţin draga mea, din vuietul atât de crud al vieţii tale? Unde crezi că ajungi? Şi când vei ajunge acolo, crezi că va fi mai bine? Aş vrea doar să te trezeşti, să vezi ce-ţi doreşti cu adevărat şi să-ţi satisfaci toate poftele. Aş vrea să renască artistul din tine. Să-ţi permiţi o oră pe zi pentru tine. Să râzi, să pictezi, să te plimbi, să înoţi, să citeşti o carte şi să te bucuri de tine. Aşa cum eşti, perfectă cum eşti, aflându-te în acest cadru minunat în care ai venit. Fără să te mai critici, fără să te mai analizezi, fără să-i mai ceri vieţii nimic. 10
Ghidul Tuturor Femeilor
Doar să pluteşti iubito, să pluteşti pe aripi de iubire şi de împlinire sufletească. Şi să nu-mi spui că n-ai cum să faci asta. De cât timp n-ai mai văzut un film bun, drag inimii tale, care să te facă să plângi până la lacrimi şi să te facă să reflectezi un pic la viaţa ta? De cât timp nu te-ai mai plimbat cu căştile în urechi, seara în parc, gândindu-te la nimic? Da, da … aşa cum auzi. Gândindu-te la nimic şi în acelaşi timp la tot. Văzând completul complet şi întregul întreg. Poate nu sunt cea mai în măsură să-ţi dau lecţii şi nici nu-mi doresc asta. Nu mai am cum să te mai privesc incompletă sau imperfect ă când ţi-am descoperit adevărata identitate, însă iubirii nu te poţi opune. Eu ştiu că n-ai inima de gheaţă şi ştiu că îţi doreşti din plin să fii fericită, să simţi prin toţi porii cum iubeşti şi cum eşti iubită. Nu te-ai săturat de tactici, rutine, tehnici care îţi sufocă sufletul, care nu te lasă să respiri, făcându-te întotdeauna să crezi că orice ai face, nu vei ajunge niciodată destul de perfectă? De ce nu te opreşti puţin? De ce nu te priveşti în profunzimea inimii tale? De cine fugi, de cine vrei să scapi? Viaţa este mult prea simplă şi mult prea frumoasă pentru a te mai compromite în felul în care o faci. Mi-eşti dragă, şi mi-eşti mai dragă decât crezi. 11
Tania Tiţa
Nu sunt aici să te învăţ ceva. Sunt aici pentru că sunt, iar acest lucru îl consider de ajuns. Mă uit în ochii tăi şi văd lumina, lumina cerească şi dumnezeiască. Eşti mai frumoasă decât ai crezut vreodată că eşti. Şi te văd râzând până la lacrimi. Şi te văd îmbrăţişând viaţa cu toată puterea sufletului tău. Plângi iubito, plângi cât poţi de mult, pentru că lacrimile de fericire îţi vor salva viaţa. De când ai renunţat la sensibilitatea inimii tale? De când a început să-ţi fie frică de viaţă şi de cei din jurul tău? De când viaţ a ta nu a mai fost a ta? De când? Eu te privesc aşa de minunată precum eşti şi văd forţa divină de a crea tot ceea ce îţi doreşti să creezi şi să trăieşti. Nu o fă pentru tine, nu o fă pentru mine şi nu o fă pentru Dumnezeu. Fă-o pentru copilul din tine care nu a murit niciodată şi care încă speră la o viaţă de poveste şi la basm frumos în care el e personajul principal. Vezi tu, viaţa nu-ţi oferă nicio garanţie, şi tocmai în asta constau toate frumuseţile ei. Lasă-te purtată de incertitudinile ei şi lasă-te surprinsă de surprizele fastuoase pe care aceasta ţi le poate oferi. Te-ai putea trezi dintr-un coşmar în cel mai frumos vis real pe care îl poţi trăi. Nu-ţi fie frică să visezi, pentru că visătorii sunt salvatorii lumii. Numai un visător îşi poate realiza visul, ceilalţi... 12
Ghidul Tuturor Femeilor
rămân încă în iluzia unei lumi probabil reale, dar fără nicio certitudine că aşa e cu adevărat. Ce-ai putea să pierzi? Te întrebi oare că viaţa? Viaţa ţi-a fost dată şi îţi va fi luată fără să-ţi dai seama. Cum ai putea să te temi de cea mai mare binecuvântare a acestei lumi? Eu te îndemn să faci doar ceea ce îţi place cu adevărat să faci. Să nu te compromiţi niciodată. Să nu te îndoieşti niciodată de tine şi să zâmbeşti mult, iubind de fiecare dată cu patos tot ceea ce îţi vine în cale. Şi nu te uita niciodată înapoi. Iubeşte pentru că vrei să iubeşti şi atât. Iubirea nu are alt scop decât acela de a fi iubit ă şi de împrăştia iubirea. Eu cred că tu meriţi mult mai mult decât supravieţuirea. Meriţi o viaţă fastuoasă, trăită din plin, în belşug şi în diamantele cele mai preţioase ale lumii: iubire, înţelepciune şi viaţă vie. Iubirea e simplă. N-o complica punându-i etichete sau aşteptări asupra-i. Niciodată nu ţi se vor revela adevărurile vieţ ii când inima ta e închisă şi tristă. Ştiu că poţi vedea şi simţi adevărul dumnezeiesc din inima ta. Şi nu încerca să mă judeci acum prin prisma vechilor tale convingeri despre Dumnezeu şi viaţă. Chiar atât de înghesuită de greutăţi să fii încât să crezi că Dzeu îţi vrea răul? El te iubeşte şi te adoră. Doar deschide-ţi draga mea inima şi primeşte-l acolo, adânc în profunzimile sufletului tău. Ai 13
Tania Tiţa
încredere în ceea ce ţi-a fost dat şi mergi mai departe plină de dragoste şi înţelegere. Dacă vreodată ai crezut că lumea lumească îţi va fi de ajuns, teai înşelat amarnic. Dacă vreodată ai crezut că lupta, ambiţia şi furia îţi vor fi unelte favorabile în această viaţă, ţin să te anunţ că nu vei face nimic altceva decât să te adânceşti şi mai mult în suferinţă şi singurătate. A venit vremea adevărului. A venit vremea iubirii şi trăirii din inimă. A venit vremea recunoaşterii adevăratului Dzeu în interiorul tău. A venit vremea ta. Vremea în care să crezi în tine şi să mergi conform propriilor simţiri. Vor fi mulţi maeştri care îţi vor spune ce şi cum să faci, te poţi inspira de la fiecare, dar nimeni nu-ţi va ştii adevărata cale. Pentru că ea e doar în inima ta. Eşti binecuvântată. Faci parte din puterea infinită ce crează lumi şi împlineşte visuri. Nu uita niciodată acest lucru. În momentul în care îţi vei regăsi sensibilitatea, trăirea şi puritatea într-o floare, piatră sau orice alt obiect din jurul tău, vei şti şi vei simţi că această viaţă este mai mult decât ai crezut că este până acum. Nu vei mai putea crede în adevărurile trecutului pentru că nu vei mai ştii ce este sau nu adevărat. În schimb, vei găsi o siguranţă şi o pace divină şi dumnezeiască. 14
Ghidul Tuturor Femeilor
Vei găsi în adâncul sufletului tău acea senzaţie pe care ai căutat o vreme îndelungată. Vei trăi un extaz covârşitor, de nedescris, pe care nu îl vei mai putea cataloga în niciun fel. Îl vei redescoperi pe Dumnezeu şi nu vei şti nimic despre el, pentru că el n-are formă, n-are nume. Nu îl vei putea descrie în cuvinte. Vei descoperi fericirea şi vei ştii că ea va putea rămâne pentru totdeauna în inima ta. Vreau să ştii un lucru: eu nu sunt genul de om care să încerce să te convingă de ceva prin tehnici şi tactici de persuasiune, motivaţie sau mai ştiu eu ce. Eu fac ce ştiu eu mai bine să fac, adică să împărtăşesc trăirea mea aşa cum ştiu eu mai bine. Nu am cum să ştiu când şi dacă o vei putea înţelege, dar ştiu că atunci când o vei recunoaşte în adâncul inimii tale, vei fi fericită şi entuziasmată şi vei regăsi cele mai mari comori ale vieţii. Viaţa pe care noi o trăim e altă viaţă pe care bunicii nostri au trăit -o. Acum avem acces foarte uşor la informaţie şi avem puterea de a decide ceea ce e mai bine pentru noi. Asta te îndemn şi eu să faci întotdeauna. Să asculţi de la toţi, şi să faci doar ce simţi şi cum simţi. Atâta timp cât simţi. Eu nu voi pretinde niciodată că îţi voi spune adevărul absolut, dar îţi promit că îţi spune întotdeauna adevărul meu din acest moment.
15
Tania Tiţa
Acest adevăr îl poţi descoperi şi tu în inima ta, iar dacă acesta îţi va face bine primeşte-l cu drag şi bucură-te de el, cât timp persist ă frumuseţea noului şi a spontaneităţii în viaţa ta. După care, va urma altceva, alt adevăr şi altă realitate. Este perfect ok. Invitaţia mea pentru totdeauna pentru tine, draga mea, este să trăieşti autentic în fiecare clipă, chiar dacă autenticitatea clipei de acum e diferită de autencitatea clipei de acum o secundă. Vreau să te priveşti în profunzime, să regăseşti în tine părţi din Dzeul absolut. Vreau să-ţ i redescoperi fericirea, eleganţa şi spontaneitatea în profunzimile tale cele mai adânci. Acolo unde simţi, trăieşti şi cugeţi cel mai adânc în această viaţă. Vreau să-ţi găseşti adevărata frumuseţe în conştiinţa profundă a sufletului tău, o conştiinţă ce corespunde minţii colective a acestui mirific Univers din care faci şi tu parte. Eu îmi închei lucrarea aici. Te iubesc şi îţi simt inima şi căldura minunată ce o emani în această lume. Să nu uiţi niciodată: “Lumea întreagă este mai frumoasă datorită prezenţei tale în ea.” Dacă simţi că acest material ţi-a fost de folos lasă-mi un comentariu aici: http://ghidultuturorfemeilor.ro/eleganta-si-profunzimile-femeii/
16
Ghidul Tuturor Femeilor
Mă poţi contacta la
[email protected] şi ne putem întâlni live la evenimentele mele. Îţi poţi Testa GRATUIT pentru 30 de zile statutul de membru în Clubul Tuturor Femeilor şi te poţi bucura de toate beneficiile pe care ţi le aduce aici: http://www.ghidultuturorfemeilor.ro/testareclub Dacă îţi doreşti să afli răspunsurile la: Top 10 întrebări pe care o femeie şi le pune, PLUS
Top 10 întrebări pe care o femeie ar trebui să şi le
pună pentru a trăi împlinirea vieţii, PLUS
3 materiale extraordinare despre Iertarea
Trecutului, Eliberarea de Frica Împlinirii şi de Suferinţa Compromisului, Atunci înregistrează-te gratuit pe link-ul de mai jos: http://ghidultuturorfemeilor.ro/inregistraregratuita
17