Învatam simplu simplu prin expunerea expunerea la viata. viata. O mare parte petrecuta pentru educatie nu este educatie, ci ritual. Adevarul este ca suntem educati atunci când ne dam seama mai putin". David David P . Gardner
ARGUMENT:
Conceptul de curriculum, definirea şi analiza sa, ridică numeroase probleme de ordin teoretic şi metodologic reflectate, de altfel, în literatura de specialitate şi în practica educativă curentă. Din perspectiva ştiinţelor educaţiei este necesară delimitarea riguroasă a câmpului de referinţă al conceptului, plecând de la etimologia termenului şi de la originile/fundamenele sale reflectate în evoluţia sa istorică, până la semnificaţiile pedagogice actuale, cu implicaţii sociale extinse în timp şi spaţiu, instituţionalizate la nivel de politică a educaţiei. Între aceste coordonate, conceptul de curriculum poate fi aproximat într-o într-o expresie de maximă generalitate care evidenţiază, pe de o parte, apariţia unei noi modalităţi de abordare a educaţiei şi instruirii, relevantă, îndeosebi, la nivelul proiectării şi al dezvoltării acestora; pe de altă parte, curriculumul “atrage atenţia asupra relaţiilor structurale care asigură modul de existenţă al evenimentelor educaţionale”, în general, al situaţiilor didactice, în mod special, în contextul unei adevărate teorii a schimbărilor sociale , bazată pe inevitabile angajări filozofice, reflexe politico-ideologice, politico-ideologice, condiţionări economice, reproduceri culturale etc. (curs S.Cristea) (vezi Popkewitz, Thomas, T homas, S., 1991, pag.22; vezi şi Ungureanu, Dorel, 1999, pag.87).
1
OBIECTIVE:
Am ales aceasta lucrare deoarece termenul de “psihologic” ma duce mereu cu gandul la ceva interesant legat de om, de personalitatea sa ca unitate comportamentală dotată cu percepț ie, ie, intelectivitate
și
afectivitate. Psihicul este fundamentul
personalităț ii, ii, este încă marea necunoscută care ne creează ca indivizi distinc ț i,i, ne pune în contact unii cu al ț iiii și realizează socializarea, dar prin stări informa ț ionale ionale încă neînț elese elese procesual. Adaugand cuvintele “fundamente” si “curriculum” langa acest termen, nu pot decat sa ma gandesc ca educatia tine cont de aspectul psihologic al elevului, folosind resursele interne ale acestuia, specifice varstei scolare, concentrand relatiile existente la nivelul procesului de invatare. Fundamentul psihologic reprezentand adaptarea la particularitatile individuale si la caracteristicile dezvoltarii psihice, la valorizarea potentialului. Ca functie a educatiei, functia de dezvoltare constienta a potentialului biopsihic al omului este cea in care educatia urmareste sa produca modificari pozitive si de durata asupra omului care este vazut ca un tot unitar, ca fiinta bio-psiho-sociala. Realizarea acestei functii este conditionata de valorificarea descoperirilor psihologice si fundamentarea actiunii educationale pe aceste descoperiri. CUPRINS:
"Istoria ar trebui sa ne înzestreze cu un sens al identitatii si constiintei colective" ( Daniel si Laurel Tanner, 1990, p. 25). Studiului istoriei curriculumului este unul dintre cele mai importante sectoare ale cunoasterii în domeniul educatiei si al instruirii. Pe plan international interesul în studierea domeniului istoriei curriculum-ului a fost remarcat de la începutul secolului XX. Acest fapt s-a intensificat la începutul secolului XXI, îndeosebi prin contributiile multor pedagogi de seama în domeniul teoriei si metodologiei curriculumului.
2
Pe plan national, termenul de curriculum se introduce dupa anul 1990, perioada de tranzitie în care se încearca o adecvare la standardele internationale. Multi pedagogi români au afirmat ca, pe fundalul acestei perioade, se constata o adevarata confuzie, relationându-se termenul de curriculum cu reforma educationala; în multe cazuri realizându-se chiar o echivalare între cei doi termeni. În scurt timp se ajunge la o folosire abuziva a acestui termen. Dupa 1990 în pedagogia româneasca exceleaza termenul de curriculum, în general, si proiectarea curriculara, în special. De remarcat este faptul ca nu putem vorbi despre o încercare de a induce o cultura în acest sens, se preiau termeni fara o întelegere a substratului, a esentei. Dorel Ungureanu, (1999, 28-45) 28-45) considera că se poate vorbi, în mod legitim, de multiple fundamente teoretice ale curriculum-ului, curriculum- ului, între care esenţiale rămân cele filosofice, epistemologice, sociologice, psihologice şi pedagogice. Istoria pedagogiei a arătat că tot ceea ce se făcea în şcoală se hotăra în afara şcolii ca instituţie şi se impunea în afara sferei propriu -zise de educaţie. De fapt, se reflecta distribuţia puterii şi a atribuţiilor între diferite sectoare şi nivele ale societăţii, şcoala concentrându-se concentrându-se exclusiv exclusiv pe ,, cum se face’’ (metode, mijloace, forme de organizare, strategii-didactica). Prin urmare, pilonii educaţiei ca finalităţile educaţiei şi conţinuturile de învăţare , incluse la un moment dat într-o didactică generală , nu au fost
pasibile de vreo contribuţie din partea educatorilor, fiind date aparent de la un nivel macroeducaţional, dar de fapt din afara educaţiei. Încrederea în curriculum s-a produs atunci când (D. Ungureanu, Op. cit. p. 28-47):
s-a s-a concluzionat că fiecare situaţie educativă presupune pre supune luarea unor decizii în permanenţă (chiar dacă există o normativitate);
J. Bruner a Bruner a precizat că orice poate fi predat şi învăţat efectiv, într într -o formă rezonabilă în raport cu c u un educabil, ed ucabil, indiferent de vârsta acestuia, dacă se respectă un program de studiu riguros şi adecvat.
Fundamentele teoretice ale curriculum-ului sunt reprezentate de: a) Bazele filosofice; b) Bazele epistemologice c) Bazele sociologice 3
d) Bazele psihologice e) Bazele pedagogice a. Bazele filosofice au fost precizate prin: -raportul cunoaşterecunoaştere-înţelepciune -triada libertate/ autonomie/ calitate a vieţii -balansul moştenire/actualitate în educaţie
Se constată că şi în prezent educaţia are tendinţa în ceea cece -l priveşte pe educabil să ,,educe’’ mai întâi intelectul, apoi tot intelectul, în cele din urmă tot ... intelectul, de unde considerarea procesului de învăţământ ca un proces de cunoaştere şi gândire aproape exclusiv. Astăzi, se menţioneză că în plan teoretic cunoaşterea nu mai trebiue să reprezinte un scop în sine, ci doar o trecere necesară spre transformare, devenire, formare. b. Bazele epistemologice
Bazele filosofice sunt conectate la curriculum prin finalităţile educaţiei, iar bazele epistemice sunt conectate prin conţinuturile învăţării şi prin metodologia folosită pentru a se recurge la învăţare. Perspectiva epistemologică a educaţiei a fost concretizată în abordarea curriculară prin: -tipurile de cunoaştere -timpul de cunoaştere -translaţia cunoaşterii educabilului pe verticală -translaţia cunoaşterii ,,pe orizontală’’ , -distribuţia cunoaşterii în educaţie -localizarea sediului cunoaşterii pe creierul uman şi mai ales în profunzimea lui,
în zonele adânc subcorticale -ritmul
cunoaşterii
în
şcoală
iniţial domol, apoi moderat este astăzi
ultraaccelerat, exasperant. exasperant. Educaţia de astăzi, administrează timpul didactic într -un într -un mod uniform standardizat, normativ, prescriptiv cu o mare pretenţie absurdă de echitate pentru toţi elevii în spiritul iluzorii egalităţi a şanselor. c. Bazele sociologice
4
Bazele sociologice ale curriculum- ului pot fi înţelese doar într într -o permanentă legătură dintre şcoală şi societate/comunitate. d. Bazele psihologice ale curriculum-ului
Bazele psihologice sunt cele mai pregnante şi mai omniprezente, psihologia a determinat determinat rigoarea pedagogiei, întărinduîntărindu -i caracterul de ştiinţă a educaţiei. Psihologia a permis o mai bună înţelegere a educaţiei. Bazele psihologice ale curriculum-ului curriculum-ului iau în considerare stadializarea personalităţii educabilului, de unde conceperea, derularea, ierarhizarea ciclurilor de învăţământ, compatibilizarea, delimitarea profilelor de formare, conceperea de sarcini, solicitări, experienţe, situaţii de învăţare de o anumită natură etc. Tot între bazele psihologice ale curriculum- ului se înscriu co ntribuţiile privind teoriile învăţării, condiţionarea învăţării, învăţarea deplină, învăţarea acţională etc. Întotdeauna bazele psihologice ale educaţiei au a u fost f ost firave, f irave, deficitare în ceea ce ea ce priveşte motivarea şcolară a educabililor, a mecanismelor aspiraţionale. Această problemă nu a fost rezolvată nici de constructivismul piajetian, nici de behaviorismul american, nici de psihologia cognitivă contemporană. Impactul fundamentelor psihologice asupra educaţiei şi curriculum-ului curriculum -ului nu trebuie exagerat (în sensul transformării educaţiei într -o psihologie educaţională aplicată), dar o serie de aspecte trebuie luate în considerare în permanenţă: a) Luarea în considerare a evoluţiei evoluţiei stadiale a personalităţii educabilului, ceea ce are ca effect conceperea, derularea şi ierarhizarea ciclurilor de învăţământ pornind de la cunoaşterea specificului acestor stadii; b) Integrarea în abordarea curriculum-ului curriculum-ului a progreselor psihologiei educaţiei şi învăţării (de exemplu: condiţionarea învăţării; mecanismele acesteia; “învăţarea deplină”; tipologia inteligenţei umane, aprofundarea fenomenului corelativ gândire-limbaj etc.); c) Dezvoltarea unor noi abordări în educaţia contemporană (cum ar fi: instruirea pe grupe mici; învăţarea modulară; evaluarea flexibilă şi continuă; atenţia timpurie şi stimularea precoce etc.) pornind de la fundamente psihologice mai vechi sau mai noi.
5
Fundamentele psihologice ale curriculumului concentrează relaţiile existente la
nivelul procesului de învăţare (dimensiunea internă a educaţiei care angajează activitatea de formare-dezvoltare a elevului) între resursele interne ale elevului (cognitive, afective, motivaţionale, caracteriale etc.), specifice vârstelor psihologice şi şcolare şi
cadrul curricular adoptat situat între anumite repere orientative ( de ce
învaţă?; ce şi când învaţă?; învaţă?; cum învaţă? …). Aceste fundamente fundamen te evidenţiază legăturile existente cu originile epistemologice ale curriculumului curricul umului ( vezi logica internă a disciplinelor şcolare), pe de o parte, şi originile pedagogice ale acestuia psihopedagogice ale vârstelor şcolar e, implicaţiile practicii pedagogice),
(vezi caracteristice
pe de altă parte (vezi Diseno,
Curricular Base. Educacion Secundaria Obligatoria I , 1989).
e. Bazele pedagogice ale curriculum-ului Pedagogia şi didactica tradiţională au stat mult timp în umbra unor ştiinţe precum psihologia şi sociologia şi ss -au epuizat căutând un domeniu şi un obiect de studiu specific pentru a accede la statutul de ştiinţă. Preţul a fost necunoaşterea propriilor fundamente, revendicate permanent de alte ştiinţe.
REFERINTE BIBLIOGRAFICE:
Prof.univ. Prof.univ. dr. dr. SORIN CRISTEA CRISTE A - CURRICULUM - INSTRUIRE, EVALUARE
(Curs Masterat Universitatea Valahia)
Iacob, L., (1998) - Repere psihogenetice. Caracterizarea vârstelor scolare , în Cosmovici, A. Cosmovici, A. și Iacob, L., Psihologie scolară, Editura Polirom, Iasi
Nicola, I., (1996) - Tratat de pedagogie scolară, Bucuresti, E.D.P. Cosmovici, A., Iacob, L. (coord) - Psihologie şcolară.Iaşi: Polirom, 1998; Jinga I., Istrate E. - Manual de pedagogie Ungureanu, D., (1999), Teoria curriculumului, Editura Mitron, Timişoara. Păun, E. şi Potolea, D. (coord.) (2002). Pedagogie. Fundamente teoretice şi demersuri aplicative, Iaşi: Editura Polirom. 6
Ungureanu, D. (1999). Educaţie şi curriculum. Timişoara: Editura Eurostampa. Univ “ Petru Maior” Maior”)) - Fundamentele pedagogiei si Alexandra Silvas ( lector univ., Univ Teoria si metodologia curriculumului , DPPD, curs pentru uzul studentilor 2008
WEBOGRAFIE
http://www.regielive.ro http://dexonline.ro http://www.scritube.com/profe http://www.scri tube.com/profesor-scoala/Funda sor-scoala/Fundamente-istoric mente-istorice-si-teor e-si-teoreti72922.php eti72922.php http://www.forum.portal.edu.ro
7
