Fundamentele pedagogiei
Tema: Statutul științelor educației 1. Statutul pedagogiei ca științe socio-umane 2. Evoluția (etape) 3. Sistemul științelor pedagogice Mnemotehnia – prezentarea cunoștințelor PEDAGOGIA EDUCAȚIA
ÎNVĂȚĂMÂNT
INSTRUIREA
Pedagogia derivă de la limba greacă, paes, aives (copil, tânăr), agoge – creștere, conducere, educație Pedagogia – conducerea copilului. Paideia – înseamnă educație, învățământ Peidagogos – pedagog, îndrumător, educator Obiectul de studiu a pedagogiei: Știința care studiază legile educației tinerei generații în special, și al omului, în general. (I. Bontaș) Studiază esența, idealul, conținutul, metodele, mijloacele, și formele educației formând personalitatea.(I. Bontaș) Obiect de studiu educația abordată metodologic din perspectiva finalităților – dezvoltarea personalității prin corelarea – subiect – educator - obiect –educat, conform unor principii, legități, specifice care reglează fenomenul educațional, la nivel de sistem și proces. (S. Cristea) Pedagogia are statut de știință deoarece: Are teorii și legi proprii. Pedagogia ca știință este compusă din teorii și legi proprii cu valoare explicativă. Pedagogia ca știință trebuie să urmărească următoarele condiții: 1. Să aibă un domeniu propriu de cercetare, respectiv de obiect de studiu – educație. 2. Să dispună de metodologiiși mijloace specifice domeniului de studiu(învățământ 3. Să pună în circulație limbajul specific(educat, educator, instruire 4. Să aibă legități să stabilească cu privire la realizarea fenomenului educațional Despre pedagogie ca știință putem să facem următoarele constatări: 1. Pedagogia ca știință a apărut în baza colectării și prelucrării științifice a unor date impirice și experimentale, are un obiect de investigație aceasta este educația, fenomenul educațional și implicațiile acestuia asupra ființei umane. 2. Fenomenul educațional se întemeiază pe o serie de norme și legi care poartă denumirea de principiile didactice. Legea este un fenomen care există indiferent de voința omului pe care omul o descoperă și o folosește. Legea – consemnată prin document, fenomen, normă. Principiul este o afirmație, o expresie după care ne conducem și o stabilim ca normă, ca un reper. Pedagogia are 2 domenii fundamentale Domeniile pedagogiei Teoria educației
Teoria instruirii
Vechile educației(5 ed. fundamentale)
Didactica aplicată
Noile educații
Metodica predării pe disciplini sau pe domenii
Categoriile pedagogiei: Educația Instruirea Învățământ 1
Educația
Instruirea
Dobândirea cunoștințelor generale
Dobândirea cunoștințelor generale
Formarea priceperilor, deprinderilor intelectuale, aptitudinilor generale și de specialitate. (educația intelectuală este fundamentală) Formarea concepției despre lume (și despre lumea lăuntrică). Socrat – cunoaște-te pe tine ca să ajungi să-i cunoști pe ceilalți. Educația – este o valoare spirituală Forma conștiinței moral-civice, a comportamentului civilizat
Formarea priceperilor, deprinderilor intelectuale, aptitudinilor generale și de specialitate. (educația intelectuală este fundamentală) Formarea concepției despre lume (și despre lumea lăuntrică). Socrat – cunoaște-te pe tine ca să ajungi să-i cunoști pe ceilalți. Educația – este o valoare spirituală
Învățământ Învățământul ca sistem și proces. Sistem – totalitatea instituțiilor de învățământ. În toate aceste instituții există corelații și se desfățoară procesul de învățământ. În sistemul de învățământ există interdependență și corelări reciproce. Învățământul ca proces – predare – învățare – evaluare. Transmiterea cunoștințelor, formarea priceperilor și deprinderilor și dezvoltarea capacităților Formarea concepției despre lume prin intermediul disciplinilor școlare Formarea conduitei moral-civice și trăsăturilor de voință și de caracter
Formarea trăsăturilor de voință și de caracter Evoluția. Pedagogia cunoaște 4 etape de dezvoltare ca știință 1. Etapa desprinderii pedagogiei de filosofie – elaborarea unui discurs autonom Etapa în termeni de filosofie a educației. Discurs – proces de transmitere a informației de la emițător la receptor atât oral cât și în scris. Perioada filosofică – Socrate, filosofică Platon vorbeau despre educație cu aspect filosofic. 2. Etapa raportării pedagogiei la progresele înregistrate în științele socio-umaniste. Etapa Primele încercări de realizare a educației în științe socio-umane. Experimentul – psihicul individului. Experimentală 3. Etapa extinderii – interdisciplinară și transdisciplinară. Din perspectiva istorică, economică, managerială etc. Caracterul interdisciplinar și transdisciplinar al pedagogiei. 4. Etapa aprofundării discursului pedagogic – include elaborarea unor demersuri epistimologice proprii științelor educaționale idei, concepții, principii etc. cu referire la educație care stimulează stabilirea conceptelor fundamentale ale educației. Evoluția primelor elemente de gândire pedagogică: I. Etapa filosofică Socrate – a utilizat metoda maeutica în discursul cu discipolii săi – să descopere singuri. Acum conversație euristică. Platon – el inițiază ideea de educație preșcolară: - educația trebuie să înceapă de la 3 ani în instituții de stat conducându-se de doici – cu folosirea jocurilor, cânecelor, povețtilor. Aristotel – el este autorul principiului conformității educației cu natura copilului, elaborând un sistem de educație bazat pe educație în diferte instituții educaționale. II. Etapa medievală – CREȘTINISMUL – promovează ideia morală-creștină (dogmele creștine, normele, legile bisericești). III. Etapa modernă COMENIUS – părintele pedagogiei – a pus bazele pedagogiei ca știință. În lucrarea sa DIFACTICA MAGNA el a întrodus: Sistemul de învățământ 2
Structura anului școlar Disciplinele din programa de studiu Manualul Durata lecției J.J.Rousso – autorul curentului educația liberă. În romanul „Emil” sau despre educație – spune copilul trebuie să învețe la aer liber izolat de societate prin contact direct cu fenomenele și obiectele naturii. Pestalozzi – el a pus bazele învățământului primar. Herbart – a conceput pedagogia ca știință pe 2 concepte: etica și psihologia. Etica – determină scopurile educației. Psihologia – arată calea și mijloacele prin care se realizează scopul educației. Dezvoltarea pedagogiei ca știință se dezvoltă în 4 etape: ultima etapă este etapa experimentală: cu începutul sec. XX și pune accent pe cunoașterea obiectivă a proceselor educației pornind de la cunoașterea copilului și dezvoltării psihice ale acestuia, în rezultat formând normele educative. În România termenul de pedagogie s-a impus începând în sec. XVIII când Iosif Maesiodax a scris lucrarea „Tratat despre educația copiilor sau pedagogia”, unde afirmă că pedagogia este o metodă care îndrumează moravurile copiilor spre virtuți și care le pregătește sufletul spre dragoste față de însușirea învățăturilor. Menționând în acelaș timp faptul că pedagogia este una din cele mai grele îndeletniciri de care societatea are mare nevoie. Pedagogia ocupă locul întâi în grupul științelor și are menirea de a duce lumina dascălului ca să înțeleagă mai bine ce are de făcut. Din această perspectivă putem defini PEDAGOGIA ca știință care studiază fenomenul educațional și implicațiile educației ființei umane la nivel cognitiv, afectiv-motivațional și comportamental. Atitudinea – este raportarea față de sine în raport cu ceilalți. Atitudinea se manifestă prin următoarele sfere: Sfera cognitivă Sfera afectivă (emoții, stări) Sfera evaluării se manifestă prin opinii și păreri referitor la persoană Sfera comportamentală (comportamentul) Analizând fenomenul educațional destingem 4 elemente fundamentale: 1. Finalitățile educației – sunt niște deziderate (așteptări, necesități), care urmează să fie atinse în cadrul procesului educațional: Idealul educațional Scopurile Obiectivele educaționale 2. Conținutul învățământului – ansmblul informațional vehiculat 3. Polii educației – educabil și educatorul 4. Mijloacele și strategiile puse la dispoziția profesorului și elevului pentru a atinge scopurile și obiectivele educaționale propuse. Pedagogia ca știință a fenomenului educațional îi revine următoarelor sarcini: pentru 1. Studierea activității și comportamentului educațional al profesorului ca agent profesor al acțiunii educaționale (personalitatea, cunoștințe, aptitudini și deprinderi necesare întreprinderii activităților intensiv-educative.) 2. Studierea tehnologiilor educaționale, a strategiilor didactice de predare a mijloacelor de învățământ și a formelor de organizare a procesului de învățământ(frontal, în grup) 3. Cercetarea comportamentului elevului în activitatea de învățare copil 4. Studierea sistemului de învățământ și a comportamentelor sale din punct de vedere a eficienței pedagogice a fiecărui component și a relațiilor dintre ele. Sistemul științelor pedagogice Apariția sistemului științelor pedagogice se datorează anumitor factori: 1. Complexitatea fenomenului educațional – a determinat diversificarea pedagogiei ca știință ajungând la un sistem de științe ale educației (istoria pedagogiei, ped. Generală, ped. Dezvoltării etc). 2. Deosebirile dintre diferitele instituții de învățământ și educații(educația preșcolară, școlară, universitară). 3
3. Necesitatea studierii cât mai aprofundată a dimensiunilor, laturile și formele educaționale – educația intelectuală, ped. familiei, socială și educația adulților. 4. Necesitatea racordării pedagogiei la aspectele studiate: Pedagogia prospectivă – anticipiază cunoștințele și competențele pe care societatea le va solicita de la absolvenți în viitor. Pedagogia comparată – analizează comparativ sistemele educaționale din diferite țări. Pedagogia experimentală – pune accent pe realizarea experimentală a posibilităților de optimizare a procesului de învățământ. Caracterul științific al pedagogiei: Definim în general ca fiind un corpus de teorii și legi cu valoare explicativă. Pedagogia trebuie să întrunească următoarele condiții: Să aibi un domeniu propriu de cercetare și investigație, respectiv un obiect de studiu specific Să dispună de o metodologie adecvată și mijloace științifice specifice de studiere a domeniului său. Să pună în circulație și să utilizeze un limbaj științific suficient de conștient pentru a descrie domeniul de realitate studiat Să identifice și să clarifice legitățile ce guvernează domeniul de realitate pe care îl investighează Să dovedească relativ constant capacitatea de a formula, în temeiul legilor descoperite și pe baza constatărilor reoretico-explicative, predicții valide cu privire la evoluția fenomenelor supuse cercetării.
Tema: Educația – obiect de studiu specific al științelor pedagogice 1. Educația din perspectiva istorică 2. Educația din perspeciva axiomatică Termenul de educație a apărut în comuna primitivă, și a fost realizat prin muncă. Educația se începe de la conceperea copilului și se termină la sfârșitul vieții. Kant: Educația este activitatea de disciplinare, cultivare, civilizare și moralizare a omului, iar scopul educațieie este de a dezvolta în individ toată perfecțiunea de care este susceptibil. Herbart: Educația este acțiunea de formare a individului pentru el însuși, dezvoltându-se o multitudine de interese. Dewey: Educația este acea reconstrucție sau reorganizare a experienței care se adaugă la interesul experienței precedente și care mărește capacitatea de a dirija evoluția celei care urmează. Experiența dobândită de la generație precedentă și adăugată de la tineri Activitatea disciplinară
Schimbarea ființei umane Are caracter axiologic
Acțiunea de formare a individului
EDUCAȚIA este:
Formarea și dezvoltarea tinerei generații în special și a omului în general Educația în instituție socială
Transmiterea cunoțtințelor de la o generație la alta
Termen științific – semnificația de dezvoltare a personalității, formare a omului (se educă generația tânără).
4
Educația ca instituție socială – presupune un sitem de instituții ce funcționează în una sau mai multe țări fiind destinate pentru pregătirea membrilor societății vitorilor cetățeni(educația în evul mediu) Educația este destinată transmiterii experiențelor sociale tinerei generații (cunoștințelor, sistemul de valori) orientată spre dezvoltarea capacităților fizice și intelectuale ale copilului, formarea sfereivolitive. Prin educație – se schimbă atitudinea subiectului față de lume. Educația – este proces care prevede transmiterea experienței un sistem de valori cu scop. Educația este o producție a omului ca om, o creație continuă a omului de către om, o producție a omului social prin societate. Educația a apărut datorită necesităților societății în transmiterea experienței acumulate și generalizate de membrii săi, să păstreze experiența și să o perfecționeze, completeze. Educația este schimbare – lumea contemporană este în schimbare permanentă: „ Educația este schimbarea în pozitiv a ființei umane”. (pr. Pozitiv al educației) Omul este o ființă biologică (proces de shimbare permanentă), intelectuală (funcționarea perpetuă a creerului uman), ființă spirituală (este permanent activ). Trinitatea ființei umane – din punct de vedere biologic, intelectual, spiritual. Educația este omniprezentă – omul spiritualizează spațiul în care locuiește (creează, scimbă, umanizare). Spiritualizarea spațiului provoacă schimbarea ființei umane. Educația este axiologic universală – afectează toți oamenii, caracterul universal al valorilor antrenate. Educația este o valoare și se realizează prin valori. Sistem de valori – valori fundamentale (adevăr, bine, libertate, frumos, *), valori spirituale (proprii) și valori materiale. Analiza conceptului educației: Perspectivă etimologică Perspectivă acțională Perspectiva procesuală Perspectiva relațională Etimologic înseamnă – proviniență, originea. Perspectiva etimologică – latinescul „educo-educare”(a alimenta, a crește, a îngriji), și latinescul „educe – educere”(a duce, a conduce, a scoate). Perspectiva acțională – educația este un ansamblu de acțiuni desfășurate deliberat în cadrul unei societăți pentru transformarea și formarea la tinerele generații a comportamentelor și valorilor acumulate dea lungul timpului. Perspectiva procesuală – educația este un proces implicând acțiunea de transformare în sens pozitiv și pe termen lung a ființei umane, în perspectiva unor finalități explicit formulate. Perspectiva relațională – educația este deopotrivă, o relație umană și socială între educator și educat, relație în interiorul căreia primul urmărește schimbarea intenționată a celui de-al doilea, în conformitate cu un scop bine definit. În concluzie: Educația este în esență o acțiune socială, o acțiune de transformare a individului spre stadiul de personalitate. Educația prin acțiunile sale contribuie la formarea omului ca om, respectiv acțiunea de modelare a naturii umane . Educația este categoria fundamentală a pedagogiei. Diferența de nuanță decât de sens. Educația este interpretată din perspectiva societății și cea individuală, respectiv deosebim concepția sociocentrică și antropocentrică. Concepția sociocentrică – educația interpretată prin prisma pregătirii treptată a omului pentru viața în societate. Concepția antropocentrică – accent pe educația ce stimulează natura individului, dezvoltarea sa biopsihic, calitățile de personalitate proprii speciei umane. Deci: 5
Educația reprezintă un proces ce se desfășoară în societate (socium), rezultat al interacțiunii două laturi complementare: socializarea și individualizarea. Odată cu societatea umană, fiind implicată în procesul muncii, astfel educația implică un element impiric.
Tema: Epistemologia și teliologia educației permanente 1. Conceptul de educație permanentă, etimologia Etimologie trage origine din antichitate. Platon în „Legile” spunea că „Omul trebuie să realizeze educație pe tot parcursul vieții”. Aristotel – sunt anumite științe, care sunt învățate la anumite perioade de vârstă. Comenius - întreaga viață este școală. (Scola vita).
Promovau educația permanentă ca idee, nu a fost formulată ca concept, nu a fost fundamentată științific
Conceptul educației permanente a apărut în 1919 în Anglia. Ideea educațâiei permanente în sistemul științiințelor educației a apărut *** Educația permanentă este definită ca: Educația adulților Un ansamblu de mijloace pusă la dispoziția oamenilor, deoarece vârsta, gen sau situație socială pentru ei nu încetează, se formează de-a lungul vieții cu scopul de a-și continua dezvoltarea personalității(I.Ginga). Un concept fundamental al educației care înglobează formele, dimensiunile educației și stadiile educației pentru a-și forma o viziune integratoare asupra lumii. 2. Necesitatea educației permanente Educația permanentă a apărut în rezultatul exploziei informaționale care a condus la apariția diversrlor profesii. Principalele argumente care susțin necesitatea educației permanente (trebuie eforturi interne, omul conștientizează că trebuie să învețe) este completare la educația copiilor. Instruirea și educația nu se limitează de anii școlarității și trebuie să dureze viața întreagă (cunoștințele obținute în anii învățării nu sunt acum suficiente și este necesară autoinstruirea). Educația este un fenomen care modelează personalitatea umană, care este completată de propriile noastre contribuții la pripria formare. Educația permanentă facilitează adaptarea socială, profesională a fiecărui individ. 3. Corelația dintre formele educației și educația permanentă După 15 ani se conștientizează necesitatea anumitor lucruri de la vârsta adolescentă) – se începe educația permanentă. Scopul – să completăm cultura generală cu cea profesională. 4. Formele de realizare a educației permanente Formele organizate de școală( participarea elevilor la rezolvarea exercițiilor, proiecte). Educația în familie Educația prin mass-media Educația prin biserică Lucrările de laborator Formele organizate de sistem de educație permanentă: seminare, mese rotunde, Forme spontane (libere) – autoeducație. 5. Caracteristicile educației permanente Are caracter continuu – se realizează pe tot parcursul vieții. Caracter global – educația permanentă este preocupare globală (universală) Caracter integru (unitar) – unește toate formele educației, toate dimensiunile (estetică, intelectuală, tehnologică...),stadiile. Caracter parcipativ dezvoltativ. Participarea și dezvoltarea proprie personalitățipe cont proprii. 6. Dimensiunile educației permanente Educația permanentă are următoarele dimensiuni: 6
Longitudinală Transversală (învățăm de la oricine și oricând) 7. Principiile educației permanente Expansiune - informația și sistemul se extind pe tot parcursul vieții Inovația pune accent pe creativitate Integrativ – educația permanentă integrează valorile esența tuturor dimensiunilor 8. Teliologia educației permanente Scopul educației permanente este pregătirea oamenilor pentru viitor prin înzestrarea acestora anumite tehnici, metode, cu ajutorul căruia se realizează autoinstruirea și autoinstruirea și autoeducația cu scopul adaptării optime la schimbările educației în societate. Educația permanentă are 3 grupe mari de obiective> 1. Obiective tradiționale (fundamentale) – sunt finalități ale educației care prevăd înzestrarea individului cu capacități fundamentale. (putem scrie, citi – cognitiv-intelectuale): Formarea unei calități pozitive față de progresul personal Dezvoltarea capacităților de exprimare, comunicare Îmbogățirea permanentă a culturii generale, profesionale Înzestrarea cu tehnici și metode de autoinstruire 2. Obiective de importanță centrală și majoră Avânt tineresc – manifestarea curiozității, permanent descoperă ceva nou. Capacitatea de responsabilitate Tendința de depășire a propriei realizări Obținerea stabilității intrapsihice Vigoarea emoțională Capacitatea de a rezista situației de stres 3. Obiective instrumentale – sunt finalități largi care se realizează pe durata timpului Învățarea de învăța Interânvățarea – învîțarea de la ceilalți Învățarea autodirijată – prevede capacitatea individului de planificare, de dirijare a procesului de învățare.
Tema: Direcții de dezvoltare contemporană a educației Dinamica accelerată a schimbărilor lumii contemporane ridică în permanență noi sarcini fașă de educație: tendința stabilirii corelației calitatea demersului educațional și progresul social-economic, cultural al omenirii, fapt ce impune adecvarea cât mai bună a activităților instructiveducative, atât la solicitările de moment, cât și la cele de perspectivă ale societății. Direcții de restructurare a realității educaționale: Asigurarea la nivelul demersurilor instructiv-educative a unui echilibru optim între dimensiunea informativă (cunoștințele și informațiile transmise în cadrul procesului educațional) și dimensiunea formativă, centrată pe construcția și dezvoltarea anumitor atitudini, valori sau comportamente; Întroducerea unor noi tipuri de educație (noile educații); noi discipline centrate pe un anume tip de educație (educație ecologică); crearea unor module educaționale specifice, respectiv a unor capitole speciale, în cadrul disciplinilor tradiționale; Infuzarea disciplinilor clasice cu mesage educaționale înglobând conținuturi informaționale specifice „noilor educații”. Impunerea progresivă a principiilor noii paradigme educaționale. Principiile paradignei educaționale clasice Accentul este pus pe conținut, pe însuțirea de informații punctualeîn mod definitiv. A învăța este un rezultat
Principiile paradigmei educaționale moderne Accentul pus pe conexiunile dintre informațiireceptivitatea conceptelor noi, subliniindu-se necesitatea învățării permanente A învăța este un proces 7
Există o structură ierarhică și autoritară unde conformismul este recompensat, iar rebeliunea gândirii diferite este descurajată.
Există principii antiierarhice, profesorii și elevii privindu-se reciproc ca oameni și nu ca roluri
Structură a învățământului rigidă, programe analitice obligatorii.
Structura flexibilă a derulării procesului instructiveducativ, discipline opționale și metode alternative de lucru Acceptarea faptului că din punctul de vedere al potențialităților elevii sunt diferiți, fapt ce reclamă admiterea unor ritmuri diferite de înaintare în materie Accentul este pus pe dezvoltarea personalității celui care învață Se promovează potențarea și activarea imaginației, a potențialităților experienței lăuntrice a elevului Îmbinarea strategiilor strict raționale cu cele neliniare, bazate pe intuiție Etichetarea este limitată la un rol auxiliar,dscriptiv, nefiind necesr ca aceasta să devină valorizare fixă, sentință definitivă ce stigmatizează biografia celui care se educă Raportarea performanțelor elevului la posibilitățile și nivelul de aspirație al acestuia Este promovată completarea cunoașterii teoretice cu experiențe practice realizate în clasă și în afara clasei Sălile de clasă respectă criteriile de ordin ergonomic (condiții de iluminat, de cromatică, de aerisire și de comoditate fizică etc.) Educația are un caracter prospectiv, aceasta realizându-se pentru viitor, reciclarea informațională, acceptând progresul științific Este promovată reciprocitatea învățării în relația profesor-elevi
Cunoștințele se însușesc într-un ritm obligaoriu pentru toți. Accentul cade pe randament, pe reușită. Se acordă preponderent importanța lumii exterioare Accentul pus pe dezvoltarea gândirii liniare, analitice Aprecierea elevilor pe etichetări stricte, fapt ce poate conduce uneori la la stigmatizare Preocupare față de norme și standarde ce de cele mai multe ori sunt exterioare elevului Accentual pus pe cunoștințele teoretice Sălile de clasă sunt concepute și proiectate după criteria strict funcționale Învățarea se realizează pentru momentul present, reciclarea informațională fiind consecutive progresului științific Fluxul informațional este conceput ca având un sens unic, de la professor la elevi
Extinderea actului educativ la nivelul întregii vieți a individului- necesitatea permanentizării educației a fost intuită începând cu clasicii pedagogiei universale, însă condițiile socio-economice ale secolului în care trăim impun prin însăâi esența lor realizarea acestui tip de educație. Educația permanentă presupune expansiunea cantitativă și calitativă a educației prin multiplicarea situațiilor de învățare, dincolo de granițele spațio-temporale ale școlii, pe tot parcursul vieții individului. Educația permanentă desemnează un proces integrator al tuturor actelor și modalităților educaționale într-un continuum spațio-temporal și definește un proces omogen de instrucție și educație, extins pe întreaga viață a individului, de la tinerețe până la bătrânețe, fără nici o sectorizare artificială Formele de realizare a educației permanente: Autoeducația Educația adulților Autoeducația se definește ca fiind activitatea conștiență și complexă a ființei umane desfășurată în scopul desăvârșirii propriei personalități. Dezvoltarea capacității de autoeducație a elevilor: Dezvoltarea curiozității și instinctului de explorare al elevului prin utilizarea unor strategii didactice acti-participative, asigurarea unei proporții corecte între informațiile de factură declarativă (cunoștințe „gata făcute”, prezentate în forma lor finită) și informațiile de factură procedurală (care solicită în vederea elaborării și achiziționării efort propriu din partea elevului); Dezvoltarea unor strategii și abilități de muncă intelectuală capabile să conducă la autonomia 8
cognitivă a elevului, recomandându-se în acest sens a se evita trasarea unor sarcini de tip strict reproductiv sau algoritmic; Cultivarea independenței și intereselor elevilor, încurajarea acestora în a explora domeniile de cunoaștere resimțite ca fiind în acord cu aptitudinile și aspirațiile lor; Educarea voinței elevilor și a capacității acestora de a depune un efort constant în vederea realizării sarcinilor impuse; Ajutorarea elevilor atât în ceea ce privește organizarea judicioasă a bugetului de timp cât și în conștientizarea exigenților ce decurg din idealul de viață pentru care elevul a optat; Cultivarea capacității de autoevaluare de reflecție personală a elevului, de estimarea corectă atât a posibilităților și limitelor proprii cât și a modalităților de surmontare a acestora. Or, dezvoltarea capacității de autoeducație a elevilor este importantă deoarece, dacă până la vârsta preadolescenței educația ocupă o pondere mai mare decât autoeducația, moment în care pentru un timp ecestea devin egale ca importanță și extensie, după adolescență, autoeducația începe să dețină, treptat, o pondere semnificativ mai mare decât educația, permanentizându-se în timp. Educația adulților: Condorcet spunea, în 1792, că educația trebuie să cuprindă toți cetățenii, indiferent de vârstă, asigurând pentru aceștea atât facultatea de a-și păstra cunoștințele, cât și pe aceea de a dobândi altele noi, iar mai târziu; În anul 1798, la Nottingham a luat ființă prima școală pentru adulți; Educației adulților se dovedește a fi în practică o activitate complexă, dificilă și prietenoasă, iar considerarea adultului drept un elev la scară mai mare și transpunerea pedagogiei de tip strict școlar la nivelul adultului este sortită eșecului din următoarele motive: Curiozitatea universală, specifică copilăriei, scade, motiv pentru care este necesar ca informațiile transmise să fie axate cât mai mult posibil pe domeniile de interes ale adultului; Puterea de memorare a adultului este mai redusă, ceea ce impune o structurare logică și psihopedagogică optimă a volumului de informații; Plasticitatea eu-lui este și ea în scădere, acțiunea de modelare a personalității dovedindu-se, adesea, extrem de dificilă, deoarece adultul se caracterizează uneori prin conservatism, rigiditate și rezistență crescută la shimbare; Informația din școală este aproape inutilă în plan profesional, manifestându-se o anumită rezistență față de sitemul școlar clasic și discursul de tip academic; Teoria nu mai poate fi, la acest nivel, disociată de practică, fapt ce imounenecesitatea unei permanente dublări a discursului teoretic cu exemple prezentând o relevanță practică autentică; Puterea autoritară a profesorului scade, pe de o parte datorită diferenței de vârstă adeseori mică între educator și educat și, pe de altă parte, datorită faptului că rolurile sociale marchează profund personalitatea adulților. Recomandăm ca soluții posibile pentru desfășurarea optimă a educației adulților: Tactul pedagogic Diplomația, trezirea și captarea interesului adultului prin modul de prezentare și natura informațiilor transmise Demersul instructiv-educativ conceput de o manieră în care relația ierarhică de tip profesorelev să nu devină foarte evidentă, fiind necesar ca profesorul să fie perceput de către adult drept consilier pentru anumite teme sau probleme practice și nu ca profesor în sensul strict al cuvântului.
Educația adulților Educația adulților a apărut ca o necesitate determinată de marile dezechilibre dintre individ și societate produse în a doua jum.a sec.XX. Specificul educației adulților este determinat de varietatea de roluri(profesie, familie, activități politice sau la nivelul comunității etc.) pe care adultul le exercită simultan. Cercetările relevă faptul că multipla angajare a adultului nu facilitează schimbarea. 9
O altă diferențiere constă în faptul că deși învățarea reprezintă o caracteristică comună atât adultului cât și copilului, mecanismele și procesele învățării sunt diferite: - la copil învățarea este similară în principal cu acumularea și structurarea informației, pe când la adult învățarea înseamnă aprofundare, restructurare și chiar creație, originalitate. Rogers considera că toți oamenii au o înclinație naturală către învățare – rolul profesorului este să faciliteze învățarea. Aceasta presupune: Crearea unui mediu pozitiv pentru învățare Clasificarea scopurilor celor care învață Organizarea și disponibilitatea resurselor care pot fi utilizate în cadrul procesului de învățare Echilibrarea componentelor intelectuale și emoționale din cadrul procesului ce învățare Împărtășirea propriilor sentimente și idei participanților, dar nu într-o manieră dominatoare. În opinia lui Rogers, procesul de educație a adulților este facilitat atunci când: Cursantul este implicat total în procesul de învățare și deține controlul asupra tipului și direcției învățării Se bazează în principal pe confruntarea directă cu probleme practice, sociale, personale sau de cercetare; Autoevaluarea este principala metodă de evaluare a progresului sau a snccesului. Rogers subliniază, de asemenea, că este important să învățăm cum să învățăm și să fim deschiși față de schimbare. El prezintă o serie de factori care duc la succesul educației pentru adulți: Învățarea este una semnificativă atunci când materia studiată răspunde intereselor personale ale elevului; Învățarea care reprezintă o amenințare pentru sine(ex. Atitudini sau perspective noi) este asimilată mai ușor atunci când amenințările externe sunt reduse la minim; Învățarea se realizează mai repede atunci când gradul de amenințare a sinelui este redus; Învățarea auto-inițiată este cea mai durabilă și convingătoare.
Educația permanentă – educația adulților Ce este educația adulților? Educația permanentă este un sistem educațional deschis care asigură întreținerea și dezvoltarea continuă a potențialului cognitiv, afectiv și acțional al personalității, al capacităților și deprinderilor de autoeducație, formarea de personalități independente și creative. Educația adulților își are bazele în educația formală Educația adulților nu are un caracter obligatoriu fiind un mediu propice înnoirilor Caracteristici: Globalitatea și continuitatea Minim indispensabil Libertatea structurală Utilitate Echitate Educația permanentă ne ferește de îmbătrânirea timpurie din punctul de vedere cerebral și psihosocial, ne menține tinerețea spirituală. Educația permanentă trebuie să răspundă snlmbărilor care se produc în societate, în știință, tehnică, cultură, etică, justiție, economie, profesiuni. Cu ajutorul educației permanente ne antrenăm un stil de gândire și un mod de lucru intelectual specific individualității noastre. Acest tip de educație și randamentul de eficacitate al acesteia depinde de motivație și voință. Autoeducația – „A deveni om este o artă” (Novalis) Conceptul de autoeducație Termenul de autoeducație provine de la grecescul „autos” – sine, însuși și latinescul ”educațio” – educația prin sine însăși. 10
Autoeducația- poate fi definită ca fiind activitatea ființei umane desfășurată cu scopul perfecționării propriei personalități. Moduri de manifestare 1. Se poate desfășura sistematic, planificat dar poate fi și nesistematică, neplanificată, sporadică. 2. Poate fi orientată spre socializare (formarea personalității potrivit exigențelor sociale) sau spre individualizare (păstrarea unicității ființei umane) 3. Poate urmări formarea trăsăturilor pozitive sau negative 4. Dezvoltarea calităților sau înlăturarea neajunsurilor 5. Formarea sub aspect moral, fizic, estetic, sau îmbogățirea cunoștințelor într-un anumit domeniu. Caracterul, orientarea și eficiența autoeducației depind de o serie de condiții: Nivelul de dezvoltare a cunoștinței de sine Calitățile necesare pentru finalizarea acțiunilor propuse Natura și complexitatea scopurilor (obiectivelor) propuse Metodele și procedeele folosite Rolul educației în pregătirea educatului pentru auto-educație Educația ca proces de modelare a personalității, realizată de familie, școală, comunitate (societate) are drept scop pregătirea educatului pentru auto-educație. Ea își îndeplinește menirea numai dacă se transformă în autoeducație. De aceea sensul educației moderne este de atransforma omul care este educat de alții în omul care se educă prin sine însuși. Autoeducația evidențiază ideea ca ființă umanănu reprezintă un produs inert al unor forșe externe sau interne. Ființa umană este în foarte mare măsură rezultatul propriei sale voințe. Educația pregătește autoeducația într-un dublu sens Oferă elevului o „bază de lansare” prin sistemul sistemul de cunoștințe, priceperi și deprinderi. Stimulează nevoia continuă de educație de perfecționare Îndrumarea procesului de autoeducație Activitatea sistematică planificată și conțtientăde autoeducație poate avea loc începând cu vârsta preadolescenței. Ea este determinată de maturizarea psihologică și socială a elevului (dezvoltarea conștiinței de sine, capacitatea de autoproiectare în viitor, interiorizarea ceințelor externe ș.a.) Pregătirea și îndrumarea autoeducațieie vizează 2 aspecte: 1. Pregătierea psihologică 2. Pregătirea metodică Pregătirea psihologică are în vedere: Dezvoltarea interesului pentru cunoaștere, formarea motivației Trezirea interesului pentru cunoașterea și modelarea propriei personalități Conștientizarea importanței personale și sociale a preocupărilor de autoeducație atât pentru prezent cât și pentru viitor Formarea calităților de voință și caracter Dezvoltarea cunoștinței răspunderii fiecărui elev pentru propria lui devenire. Pregătirea metodică se referă la: Formarea priceperilor de muncă intelectuală independentă Înarmarea elevilor cu metodele și tehnicile de autocunoaștere și autoeducație Formarea stilului de muncă intelectuală Familiarizarea cu modalitățile de organizare și planificare a activității de folosire cțt mai rașională a „bugetului” de timp. Sistemul metodelor autoeducației 1. Metodele și procesele de deprecizare a conținutului autoeducației: Programul autoeducației Reguli personale Deviza Jurnal intim 2. Metode de autocontrol 11
3. 4.
Autoobservația Autoanaliza Reflecția personală Autocontrolul și autoraportul Metodele de autostimulare a preocupărilor de autoeducație: Autoconvingerea Autocomanda Autoaprecierea Autosugestia Comunicativitatea Exemplul Jocul Autoexersarea Metodele de autoconstrțngere Autodezaprobarea Autocomutarea Autorenunțare
Autocunoașterea și dezvoltarea personală Autocunoașterea și dezvoltarea personală presupune: Dezvoltarea abilitățilorde autocunoaștere și intercunoaștere Optimizarea încrederii în sine și în ceilalți Pregătirea pentru succes Achiziționarea unor competențe și atitudini necesare dezvoltării personale Creșterea interesului pentru schimbare, învățare, dezvoltare Înțelegerea schimbării ca parte a creșterii și dezvoltării Participarea activă la propria educație și la integrarea ăn viața socială Facilitarea accesului la oferta de educație, formare și dezvoltare profesională, la oportunitățile de carieră Autocunoașterea Primul pas, „borna zero” în dezvoltarea personală și profesională Autoexplorarea, cunoașterea și descoperirea propriei persoane Acceptarea de sine Formarea imaginii de sine, a „concepției despre sine” Dezvoltarea încrederii în sine și a stimei de sine Familia și școala, mediile cele mai importante Toți oamenii au calități și lucruri pe care doresc să le schimbe! Fiecare are ceva de care să se bucure! Învață din problemele cu care te confrunți Fii tu însuși! Ai încredere în tine! Fiecare persoană este unică! Este valoroasă în sine! Dezvoltarea personală – o cale sigură către reușită Dezvoltarea personală – înseamnă să devii conștient de abilitățile și competențele pe care le ai, pentru a reuși să realizezi nu doar cerințele jobului, ci și propriile obiective. Aplicarea unui plan personal de performanță te poate ajuta în carieră și în dezvoltarea personală. Formula de succes în dezvoltarea personală are 3 etape: 1. Conștientizează că îți poți depăși limitele 2. Încearcă să te cunoști mai bine 3. Treci de la scopul personal la dezvoltarea competențelor Pașii care te pot ajuta să obții o dezvoltare personală armonioasă: 12
1. Scopul personal: Cine sunt? Încotro mă îndrept? Pentru cine trăiesc? Răspunsurile pe care le dai la aceste întrebări reflectă stilul tău de viață și îți pot da indicii despre: Cum arată cariera ta, dar și viața în afara jobului; Care ai vrea să fie efectele în dezvoltarea personală Cum ai putea evolua în viață și carieră. 2. Obiectivul persdonal: Ce rezultate (măsurabile) doresc să obțin pe termen scurt? Stabilirea unui obiectiv este primul pas concret în dezvoltarea personală. Atât timp cât obiectivele stabilite sunt realizabile și te motivează, succesul nu va întțrzia să apară. 3. Performanța: cum aș putea să măsor propriile rezultate? Dacă vei reuși să-ți cântărești munca pe care o depui pentru dezvoltarea personală, îți vei da seama de rolul pe care-l joci în organizație și de potențialul pe care-l ai. 4. Acțiuni de îmbunătățire: cum pot să obțin performanțe? Ceea ce trebuie să faci se reflectă: În viața profesională – printr-o bună cunoaștere a organizației din care faci parte, a scopului acesteia și a cerințelor jobului; În viața personală – prin identificarea mediului și a pașilor pe care îi ai de parcurs până la dezvoltarea personală. 5. Competențe specifice postului: Ce aptitudini și ce comportament trebuie să am pentru a ajunge la dezvoltarea personală? O bună autocunoaștere și înțelegerea cerințelor jobului, din punctul de vedere al carierei, te ajută să îți dai seama de ce abilități ai nevoie ca să-ți duci la îndeplinire sarcinile. Competențele postului se referă la : Nivelul de gândire Cunoștințe – ce trebuie să știi Abilități – ce trebuie să fii capabil să faci Comportament – principii, norme și valori, atitudini necesare pentru a obține dezvoltarea personală. Drumul către dezvoltarea personală și, implicit către succes este la îndemâna ta. Pe măsură ce analizezi și înțelegi ceea ce ai, ceea ce dorești și poți obține, rezultatele vor fi reale și cariera ta va urma o cale ascendentă. Dezvoltarea personală Decalogul dezvoltării personale... 1. Toți elevii au nevoie de programe de dezvoltare personală 2. Programele de dezvoltare personașăsunt centrate pe ceea ce învață elevul și pe cum învață acesta. 3. Echipa este esențială în progresul demersului axat pe dezvoltare 4. Se desfășoară după un curriculum bine proiectat 5. La baza lor se află formarea și dezvoltarea capacității de autoacceptare, autoînțelegere, autocunoaștere și autodezvoltare. 6. Elevul are nevoie pentru a se dezvolta de încurajare 7. Finalitățile sunt mai degrabă atitudini 8. Se bazează și respectă principiile legate de psihologia copilului, psihologia dezvoltării și învățare. 9. Acceptarea necondiționată și gândirea pozitivă favorizează dezvoltarea personală 10. Autocunoașterea, stima de sine sunt premise ale dezvoltării personale Stima de sine – reprezintă părerea pe care o ai despre tine. Se bazează pe atitudinea pe care o ai fașă de: Valoarea ta ca persoană Munca pe care o faci/ serviciul pe care-l ai Ceea ce ai realizat până acum Ce crezi că gândesc ceilalți despre tine Scopul tău în viață Locul tău în lume Potențialul tău pentru succes Punctele tale tari și slabe 13
Statutul tău social și modul în care te relaționezi cu ceilalți Independența / autonomia ta sau abilitatea de a sta pe propriile picioare Autoeficiența Termenul de „autoeficiență” ar putea fi explicat prin puterea de a gândi pozitiv. Autoeficiența este, de fapt, ceea ce psihologii descriu prin „încrederea în propriile forțe” și „prezența convingerii de reușită”. Sursele autocunoașterii A. Introspecția – procesul prin care persoana se centrează pe sine și examinează propriile gânduri, sentimente, motivații ale conduitei. Limite: - supralicitarea importanței sale: 1982 Figurski; problema mecanismelor de proiecție ale eului. B. Percepția propriului comportament Fraisse atrage atenția asupra dualității modului de percepție asupra propriei persoane: omul sesizează propriile gânduri, sentimente, pe de o parte, iar pe de altă parte, se cunoaște pe sine în același mod în care îi cunoaște pe ceilalți, din activitatea proprie, din analiza comportamentului. D.Bem: - teoria autopercepției A. Bandura: - self-efficacy (conștiința eficienței proprii) C. Interacțiunea socială oferă posibilitatea: Comparației cu ceilalți Situarea în repere ale grupului Sesizarea imaginii pe care ceilalți o au despre propria persoană.
Educația
Educația permanentă
Concept activitatea de disciplinare educația adulților totalitatea proceselor, care prezintă schimbarea ființei umane dezvoltatrea capacităților, îmbogățirea acțiunea de formare de invidului cunoștințelor și perfecționarea calificării formarea și dezvoltarea tinerei generațiiîn tehnică și profesională, care o realizează special, a omului în general individul prin efortul propriu. transmiterea cunoștințelor de la o generație la Fenomen care modelează alta instituție socială reorganizarea experienței are caracter axiologic Caracteristici Caracter complex Caracter continuu Caracter intensiv Caracter global Caracter dinamic Caracter integru /unitar Caracter transrațional Caracter participativ Caracter contradictoriu Caracter pragmatic Caracter axiologic Esența O acțiune socială, o acțiune de transformare a Proces care asigură posibilitatea omului să meargă individului spre stadiul de personalitate pas cu pas cu viața Scopul Formarea Dezvoltarea Educația prin acțiunile sale contribuie la Este un proces de completare a instruirii și formarea omului ca om, respectiv acțiunea de educația și educația cu noi cunoștințe modelare a naturii umane. Prezintă profilactica bolii alzgheimer Educația categoria fundamentală a Este continuă educația pedagogiei Educația permanentă este concept
14
Educația prezintă un proces ce este desfășoară în socium, rezultat al interacțiunii două laturi complementare – socializarea și individualizarea. Au ca finalitate dezvoltarea personalității umane
fundamental al educației
SWOT – educația
S (forte)
W (slabe)
-Formează personalitatea individului în studiul personalității -curriculum dezvoltării -metode moderne și tehnici variate
-nu se formează studiu pe domenii -nu se selectează obiectele de studii
O (oportunități) -transmiterea experiențelor sociale -conținutul capacităților -oproducție a omului social prin societate
T (avantage) -afectează toți oamenii are un caracter axiologic -este omniprezent
15
