Management al carierei individuale de succes Pregătirea profesională şi perfecţionarea acesteia stau la baza formării şi dezvoltării carierei individului. Aceasta nu poate aspira la o carieră de succes, mai ales în condiţiile contemporane, contemporane, decât apelând la pregătire, consolidând-o şi desăvârşind-o permanent. Dar ce este cariera? Într-o accepţiune mai largă şi fără pretenţii ştiinţifice, cariera poate fi înţeleasă în mai multe sensuri, respectiv ca: • •
• •
o formă pentru individ de a-şi asigura venituri în continuă creştere; o modalitate sau cale de a deţine putere în organizaţie şi de a obţine posturi de muncă tot mai înalte care să-i confere diverse avantaje; o posibilitate de avansare; un anumit prestigiu legat de profesie, de calităţile lui şi de funcţia ocupată ş.a.
Cariera nu se rezumă numai la viaţa individului în cadrul organizaţiei ci şi la cea extraprofesională. Întreaga existenţă a unui om îşi pune amprenta asupra carierei sale, de aceea se şi stabileşte frecvent o prioritate între cele două componente majore ale vieţii individului: familia şi profesia. Nu de puţine ori se afirmă despre bărbaţi că se dedică, în special, carierei, şi doar într-o măsură scăzută, vieţii de familie, sau despre femei că aleg îndatoririle familiale în detrimentul celor profesionale. Realitatea însă, a demonstrat că această afirmaţie nu poate fi o axiomă. Literatura de specialitate nu prezintă o definiţie unanim acceptată pentru conceptul de carieră. Se pune semnul egal între carieră şi alte noţiuni cum ar fi: • • •
•
avansare, profesie, înşiruire de posturi de-a lungul vieţii; succesiune de roluri dependente de experienţe serie de experienţe individuale dobândite în î n munca percepere individuală.
Întotdeauna cariera apare ca un compromis între ceea ce poate oferi organizaţia şi ceea ceşi doreşte angajatul, reprezentând un fenomen economic şi psihosocial ce trebuie observat şi analizat în dinamica sa. În general, se vorbeşte despre „formarea carierei“ atunci când se urmăreşte ocuparea unei succesiuni de posturi de muncă într-un anumit domeniu sau în sectoare înrudite. Când se menţionează „dezvoltarea carierei“ se înţelege că în această înşiruire a posturilor a existat un proces cu caracteristici calitative, în sensul unei creşteri nu doar numerice, ci şi din punct de vede acumulate, în baza pregătirii profesionale şi aptitudinilor demonstrate la locul de muncă. Se mai poate ridica problema spaţiului. Temporar, cariera vizează trecutul, prezentul şi viitorul, însă în raport de teritoriu, graniţele sunt stabilite fie la nivel de firmă (adesea), fie la nivel naţional (arareori). Astfel, există cariere obişnuite, în interiorul unei organizaţii sau în mai multe, dar într-o singură ţară, şi cariere excepţionale, formate în instituţii internaţionale.
Aşadar, ansamblul activităţilor presupuse de poziţiile profesionale ce definesc o carieră se caracterizează printr-o dinamică evolutivă şi sunt însoţite de acumulări individuale impuse de posturile şi funcţiile deţinute. Din punct de vedere al analizei psihosociologice cariera are două componente: una externă şi una internă. Prima se referă la avansări şi promovări în cadrul unei firme sau schimbări ale locurilor de muncă în organizaţii diferite. Ordinea în cadrul aceleaşi ierarhii, ori integrarea într-un colectiv dintr-o altă firmă, reprezintă aspectele vizibile ale carierei. Ceea ce nu se vede, dar se percepe numai de către subiectul care-şi formează şi dezvoltă cariera este latura sa interioară. Cariera internă se trăieşte de către individ şi se explică prin senzaţiile subiective ale experienţelor profesionale obiective. Durata unei cariere se întinde pe întreaga existenţă profesională a unei persoane. Sunt şi interpretări care stabilesc câteva cariere în viaţa unui individ, mai lungi sau mai scurte ca dimensiune temporală, fiecare total diferită de anterioara sau viitoarele. Pentru a înlătura eventualele neînţelegeri, trebuie re al experienţei menţionat că şi organizaţia are o carieră proprie. La fel cum se urmăreşte formarea carierei individuale într-o firmă, se stabileşte şi cariera acesteia. Fiecare om îşi propune să se cunoască, să-şi definească interesele, să-şi verifice potenţialele comparativ cu scopurile profesionale şi ţelurile din viaţa personală, să-şi planifice evoluţia la locul de muncă, să aştepte şi / sau să caute oportunităţile unor acumulări substanţiale şi rapide, să-şi creeze şi promoveze o imagine atractivă care să inspire încredere în succesul inevitabil, să poată avea prieteni sinceri, buni sfătuitori etc. Fiecare organizaţie îşi stabileşte nevoile şi obiectivele, căutând să-şi atragă resursele necesare, să-şi ridice continuu nivelul calitativ al produselor şi să stabilească segmente de viaţă tot mai extinse, să-şi motiveze angajaţii încurajându-le fidelitatea faţă de obiectivele firmei, să-şi urmărească permanent propria carieră, să o îmbunătăţească prin adaptare la variaţiile mediului economic etc. În cultura formării şi dezvoltării carierei, de-a lungul anilor au apărut o multitudine de povestiri, eroi, reguli nescrise din rândul cărora actuale sunt zece mituri • • • •
• •
•
• • •
Este întotdeauna loc în top sau la un nivel superior pentru o persoană în plus; Cheia succesului este să fii la locul potrivit şi la momentul potrivit; Subordonaţii capabili sunt promovaţi; Planificarea şi dezvoltarea carierei sunt activităţi sau funcţii ale departamentului de resurse umane; Toate avantajele revin acelora care muncesc mult şi în condiţii dificile; Avansarea rapidă de-a lungul unei cariere depinde în mare măsură de tipul de manager pe care îl are fiecare; Calea de a merge înainte este de a-ţi determina slăbiciunile şi, apoi, de a munci din greu şi în condiţii dificile pentru corectarea lor; Întotdeauna să acţionezi cât mai bine posibil, indiferent dacă eşti pus la grea încercare; Este înţelept să menţii separate viaţa de familie şi viaţa profesională; Iarba întotdeauna este verde de cealaltă parte a gardului.
Fără a detalia planificarea carierei, nu se poate explica evoluţia acesteia prin toate stadiile, decât cu stabilirea determinanţilor în alegerea carierei: autoidentitatea, interesele, personalitatea mediul social. În formarea oricărei cariere un rol decisiv îl are mentorul, adesea o persoană mai în vârstă decât discipolul, aflată pe o poziţie superioară în organizaţie, care acordă tânărului atenţie deosebită şi susţinere, prin explicaţii clare, oportunităţi create expres să-i dezvolte calităţile profesionale şi să-i înlesnească feedback-ului. Stadiile carierei, în general, ţin de vârsta biologică, dar nu este o regulă ca toţi indivizii de o vârstă să parcurgă aceeaşi fază din evoluţia carierei. Cam până la 25 de ani se delimitează explorarea sau începutul carierei, perioadă în care tânărul angajat se acomodează cu exigenţele postului, se familiarizează cu dobândirea noilor cunoştinţe, îşi dezvoltă deprinderile, îşi înţelege nevoile şi-şi promovează o imagine avantajoasă, se obişnuieşte cu iniţiativele şi responsabilitatea deciziilor sau faptelor proprii; într-o singură idee ia primul contact cu realitatea. Fixarea sau stabilirea se desfăşoară în următorii 10-15 ani, când individul manifestă afinităţi faţă de o anumită organizaţie sau un anumit post şi conştientizează relaţia de independenţă - dependentă de firmă. Procesul de acumulare înregistrează cele mai bune rezultate, de aceea ascensiunea individuală este continuă. Peste această fază se mai suprapune una şi anume, cea corespunzătoare avansării şi menţinerii, care durează aproximativ până la 54-55 ani. Retragerea sau declinul corespunde perioadei înaintea eliberării din activitate ori pensionării şi provoacă, pentru majoritatea indivizilor, dezechilibre psihologice, stare de introvertire şi angoasă, dezinteres faţă de oameni şi probleme cotidiene, răutate şi invidie faţă de generaţii tinere aflate la maturitatea carierei. Desigur că există şi oameni care ştiu să îmbătrânească frumos la locul de muncă, nu numai în familie. Aceştia sunt cei ce-şi oferă cu generozitate cunoştinţele, fiind valoroşi consilieri, iar unii dintre ei continuă să rămână activi profesional sub vreo formă de colaborare, chiar şi după vârsta de pensionare. Putem concluziona că, în termeni generali, cariera constituie un fenomen complex şi prin excelenţă subiectiv, în ciuda tiparelor clasice de evoluţie şi interpretare. Dezvoltarea unei cariere de succes se bazează pe performanţe, devotament, dorinţă de schimbare, autocontrol, educaţie continuă şi poate, în primul rând, sprijin din partea unui mentor. Managementul carierei poate veni să favorizeze dezvoltarea acesteia cu ajutorul câtorva sfaturi: • • • • • •
Cunoaşte-te pe tine însuţi. Cunoaşte-ţi mediul profesional. Îngrijeste-ţi reputaţia profesională. Rămâi mobil, vandabil şi mereu în evoluţie. Fii atât specialist cât şi generalist. Documentează reuşitele proprii.
•
Pregăteşte întotdeauna un plan de rezervă şi fii gata să acţionezi.