CUPRINS CAPITOLUL I. PIAŢA FINANCIARĂ. DEFINIŢII. COMPONENTE. COMPONENTE. FUNCŢII..................................................................3 1.1. Piaţa financiară – Definiţii ...............................................................3 1.2. Cadrul legislativ al pieţei de valori mobiliare după anul 1989 în România.....................................................................................10 CAPITOLUL II. TITLURI FINANCIARE PE PIATA DE CAPITAL .............................................................................................13 2.1. Definiţie.......................................................................................... 13 2.2. Titlurile financiare cu venit variabil. Acţiunile ..............................14 2.2. 2.2.1. 1. Fina Finanţa nţare reaa prin prin capit capital al prop propri riu..... u.......... .......... .......... .......... .......... ........... ........... ......... ....... ...... ...... ...... .....14 ..14 2.2.2.Clasificarea acţiunilor....................................................................16 2.3. Forme de exprimare a valorii unei acţiuni......................................21 2.4. Metode de evaluare a acţiunilor......................................................22 2.5. Tipuri de obligaţiuni .......................................................................29 2.5.1. Definiţii.....................................................................................29 2.5.2. Randamentul obligaţiunilor .........................................................32 CAPITOLUL III. EVALUAREA PLASAMENTELOR BURSIERE 3.1. Analiza fundamentală......................................................................38 CAPITOLUL IV.GESTIUNEA PORTOFOLIULUI. RASDAQ ...42 4.1. Definiţii ............................................................................................42 4.2. Volatilitatea acţiunilor ....................................................................43 4.3. Gestiunea portofoliului de acţiuni ..................................................53 4.4. Riscul acţiunilor ..............................................................................54 4.4.1. Riscul sistematic şi riscul nesistematic .......................................54 4.4.2. Aplicaţii .......................................................................................56 CAPITOLUL V. BURSA DE VALORI MOBILIARE ...................64 5.1. Definiţia bursei de valori. Caracteristici ........................................64 5.2. Scurt istoric privind evoluţia burselor burselor de valori ............................66 5.3. Structura organizatorică organizatorică a Bursei Bursei de Valori Bucureşti ..................68 ............... ...68 5.4. Funcţiile şi rolul bursei ..................................................................80 CAPITOLUL VI. TRANZACŢII BURSIERE ................................82 6.1. Reguli generale ...............................................................................82 6.2. Tranzacţii bursiere ..........................................................................85 1
6.2.1. Tranzacţii la vedere .....................................................................85 6.2.2. Tranzacţii în marjă .......................................................................85 6.2.3. Vânzările scurte ...........................................................................86 6.2.4. Tranzacţiile cu lichidare imediată ...............................................87 6.3. Despre opţiuni .................................................................................93 6.4. Tipuri principale de pieţe .............................................................101 6.5. Cotarea bursei ...............................................................................111
CAPITOLUL VII. ORDINELE DE BURSĂ .................................114 CAPITOLUL VIII. INDICATORII ŞI INDICII BURSIERI ......122 8.1. Indicatorii pieţei de capital ...........................................................122 8.2. Indicii bursieri pe piaţa românească. Indicele BET .....................127 BIBLIOGRAFIE ...............................................................................153
2
6.2.1. Tranzacţii la vedere .....................................................................85 6.2.2. Tranzacţii în marjă .......................................................................85 6.2.3. Vânzările scurte ...........................................................................86 6.2.4. Tranzacţiile cu lichidare imediată ...............................................87 6.3. Despre opţiuni .................................................................................93 6.4. Tipuri principale de pieţe .............................................................101 6.5. Cotarea bursei ...............................................................................111
CAPITOLUL VII. ORDINELE DE BURSĂ .................................114 CAPITOLUL VIII. INDICATORII ŞI INDICII BURSIERI ......122 8.1. Indicatorii pieţei de capital ...........................................................122 8.2. Indicii bursieri pe piaţa românească. Indicele BET .....................127 BIBLIOGRAFIE ...............................................................................153
2
CAPITOLUL I. PIAŢA FINANCIARĂ. DEFINIŢII. COMPONENTE. FUNCŢII. Scopul urmărit: prezentarea definiţilor definiţilor la piaţa piaţa financiară; financiară; prezentarea definireaa compone componente ntelor lor pieţei pieţei financi financiare are (segmn (segmntul tul primar, primar, definire segmentul secundar) clasificarea pieţelor financiare; cadrul legislativ al pieţei de valori mobiliare după anul 1989 în România; Competenţe dobândite prin însuşirea conţinutului După ce vor studia acest capitol studenţii vor putea să: definească piaţa financiară, componentele pieţei financiare; să stabilească criteriile după care se face clasificarea pieţelor financiare îşă însuşească componenta principală a ăieţei de capital, adică crearea de capital social şi creşterea prin emisiuni de capital; îşi definească segmentul secundar (sistemul bancar); cuno noas asccă prin princcipal ipaleela regl reglem emeenta ntare dup upăă care care are loc loc cu tranzacţionarea pe bursa de valori- Codul Bursei actualizat. 1.1. Piaţa financiară – Definiţii În cadrul economiei de piaţă au loc procese reale în care se creează bunuri şi servicii şi procese financiare, a banilor şi activelor finan financi ciar are. e. Piaţ Piaţaa funcţ funcţion ionea ează ză pe ba baza za uno unorr legi legi între între care care un rol important îl au legea cererii şi a ofertei, legea concurenţei şi legea valorii. Piaţa reală corespunzătoare proceselor reale şi piaţa financiară formează componentele economiei de piaţă. Piaţa financiară este definită1 „un ansamblu de pieţe organizate unde se confruntă cererea cu oferta de resurse financiare, respectiv 1
Ovidiu Stoica, Mecanisme Mecanisme şi instituţii instituţii ale pieţei de capital capital , Editura Economică, Bucureşti, 2003, p. 16
3
entităţile deficitare, cu cele excedentare, prin intermediul unei multitudini de relaţii, instituţii şi mecanisme specifice”. Dicţionarul complet al economiei de piaţă2 arată că „piaţa financiară, componentă a economiei de piaţă constituită din mecanisme specifice, a căror funcţionalitate se realizează prin instrumente financiare, instituţii financiare şi printr-un regim juridic adecvat care asigură circulaţia resurselor băneşti în condiţii competiţionale. Piaţa financiară constituie un mediu extrem de dinamic, reînnoit şi dezvoltat rapid în ultimele decenii”. Gabriela Anghelescu în Piaţa de capital , Editura Economică, 2004, defineşte piaţa de capital astfel: „piaţa de capital reprezintă ansamblul relaţiilor şi mecanismelor prin intermediul cărora capitalurile disponibile şi dispersate din economie sunt dirijate către orice entităţi publice şi private solicitatoare de fonduri”. Dacă în ceea ce priveşte definiţia pieţei financiare în literatura de specialitate elementele de bază sunt: componentă a economiei de piaţă, funcţionează prin mecanisme şi relaţii specifice, prin instituţii financiare şi cu instrumente specifice, structura pieţei financiare a cunoscut în literatura de specialitate abordări diferite, întâlnindu-se două abordări, cea anglo-americană şi cea continental-europeană. Concepţia anglo-americană arată că piaţa financiară este structurată pe două componente şi anume piaţa de capital şi piaţa monetară. Piaţa de capital cuprinde emisiunea şi negocierea valorilor mobiliare pe termen lung, iar piaţa monetară instrumentele financiare pe termen scurt. Tot ca o componentă a pieţei financiare, concepţia angloamericană include şi piaţa asigurărilor. Abordarea continental-europeană arată că structura pieţei de capital cuprinde piaţa financiară (piaţa valorilor mobiliare pe termen lung) şi piaţa monetară. Ceea ce le deosebeşte pe aceste abordări se observă că acestea sunt numai de denumire şi nu de substanţă, adică se înlocuiesc termenii de capital şi financiar între ei. În România abordările în ceea ce priveşte piaţa financiară nu sunt unitare nici în prezent. Astfel profesorul Ion Stancu 3 alături de cei mai mulţi specialişti consideră că aceasta „cuprinde acele instituţii şi proceduri care facilitează toate transferurile de economii în schimbul 2
Georgeta Buşe (coordonator), Dicţionar complet al economiei de piaţă , Informaţia Business Books, 1994, p. 254. 3 Ion Stancu, Finanţe, Editura Economică,Bucureşti, 2003, p. 74.
4
tuturor titlurilor (valorilor mobiliare) care atestă dreptul de creanţă asupra acestor economii, transferurile fiind pe termen lung, mediu şi scurt, cu structura pieţei financiare formate din: piaţa monetară şi piaţa valutară (mai mică de 1 an) şi piaţa de capital, de asigurări şi cea imobiliară (mai mare de 1 an)”. Alexandru Olteanu şi Mădălina Antoaneta Olteanu în cartea Piaţa de capital , pag. 17 arată că „Pieţele financiare sunt specializate în tranzacţionarea de active financiare cu scadenţă pe termene medii şi lungi spre deosebire de piaţa monetară care tranzacţionează active monetare pe termen scurt”. În ceea ce priveşte practica din ţara noastră aici nu există dubii, aceasta fiind după varianta anglo-americană. Titlurile care se negociază pe piaţa monetară poartă denumirea de titluri monetare şi cuprind bonurile de tezaur, biletele de trezorerie, certificatele de depozit şi efectele comerciale (cambii, bilete la ordin, cecuri). Titlurile financiare sunt titlurile care se negociază pe piaţa de capital şi cuprind: acţiunile, obligaţiunile de stat, obligaţiunile private, precum şi contractele de credit pe termen lung şi cele de leasing şi înscrisurile de pe piaţa asigurărilor şi de pe cea imobiliară (poliţe de asigurare, ipoteci etc.). În România, Legea 297 / 2004, legea pieţei de capital în România, care reglementează înfiinţarea şi funcţionarea pieţelor de instrumente financiare arată că instrumentele financiare, Titlul I, articolul 11, sunt: a) valori mobiliare; b) titluri de participare ale organismelor de plasament colectiv; c) instrumente ale pieţei monetare, inclusiv titluri de stat cu scadenţă mai mică de un an şi certificate de depozit; d) contracte futures, inclusiv contracte care implică decontarea finală a unor fonduri băneşti; e) contracte forward pe rata dobânzii; f) swap-uri pe rata dobânzii, pe cursul de schimb şi pe acţiuni; g) opţiuni pe orice instrument financiar prevăzut la lit. a) – d), inclusiv contracte care implică decontarea finală a unor fonduri băneşti. Această categorie include şi opţiuni pe cursul de schimb şi pe rata dobânzii; h) instrumente financiare derivate pe mărfuri;
5
i) orice alt instrument admis la tranzacţionarea pe o piaţă reglementată într-un stat membru sau pentru care s-a făcut o cerere de admitere la tranzacţionare pe o astfel de piaţă. Tot în această lege instrumentele financiare derivate cuprind instrumentele de la lit. d), g), h), combinaţii ale acestora, precum şi alte instrumente calificate astfel prin reglementări C.N.V.M.. Piaţa financiară mai cuprinde în componenţa sa alături de piaţa monetară şi piaţa valutară, piaţa de capital de asigurări şi cea imobiliară, titlurile financiare, segmentele primare şi segmentul secundar. Segmentul primar asigură emisiunea şi prima vânzare a titlurilor noi, iar segmentul secundar asigură revânzarea titlurilor după emisiunea şi prima lor vânzare. După ce am stabilit componentele pieţei financiare din definiţia dată pieţei financiare rezultă că aceasta „asigură circulaţia resurselor băneşti în condiţii competiţionale printr-un regim juridic adecvat”. De aici rezultă că pieţele financiare au rolul de a dirija disponibilităţile de capitaluri pe piaţa internă către consumatorii de capitaluri adică agenţii economici. Ca o consecinţă a modului de funcţionare a pieţelor financiare vom pune în evidenţă şi funcţiile pieţelor financiare. Funcţia se defineşte drept sarcină, rol, destinaţie (Dicţionarul limbii române moderne, Editura Academiei, 1959) iar rolul, drept menire sau sarcină (Micul dicţionar enciclopedic, Editura enciclopedică română, Bucureşti, 1972, pag. 813). Dicţionarul de filosofie (Editura Politică, 1978) arată că funcţia unui element (activitate) într-un sistem dat, o prezintă drept consecinţa pe care acesta o are, satisfăcând necesităţile sau cerinţele sale structurale, contribuţia sa specifică la realizarea sau împiedicarea realizării finalităţilor sistemului din care face parte. Deci funcţiile pieţelor financiare reprezintă mijloace de înfăptuire a menirii lor, modalităţi prin care aceasta îşi dezvăluie esenţa lor.4 Pornind de la aceasta am identificat că pieţele financiare au funcţia de5: „emisiune şi plasare de titluri de valori mobiliare” şi cea „de
4
Adaptare după Constantin Tulai, Finanţe şi fiscalitate, Editura Cărţii de ştiinţă, Cluj – Napoca, 2003, p. 24. 5 Alex, Olteanu, Mădălina Olteanu, Piaţa de capital , Editura Economică, Bucureşti, p. 17.
6
realizare a echilibrului dintre cererea şi oferta de titluri la un preţ de piaţă cât mai aproape de valoarea reală”.6
1.2. Clasificarea pieţelor financiare Pieţele financiare se pot clasifica după mai multe criterii, cum ar fi: felul titlurilor tranzacţionate, procedurile de tranzacţionare utilizate, localizarea fizică a pieţei, teritoriul în care funcţionează. Astfel după teritoriul în care funcţionează avem pieţe financiare naţionale şi pieţe financiare internaţionale. După felul titlurilor tranzacţionate avem piaţa monetară şi piaţa valutară pe care se tranzacţionează titluri monetare şi piaţa de capital, de asigurări şi cea imobiliară pe care se tranzacţionează titluri financiare. După modalitatea în care are loc emisiunea avem piaţa financiară primară pe care emisiunile de titluri au loc pentru prima dată şi piaţa secundară, piaţă pe care sunt tranzacţionate titluri aflate deja în circulaţie. Un alt criteriu de clasificare îl reprezintă procedurile de tranzacţionare după care avem piaţa financiară de licitaţie şi piaţa financiară de negocieri. După localizarea fizică avem piaţa organizată cu reguli de tranzacţionare fixate, piaţa la ghişeu, adică piaţa localizată la birourile brokerilor, dealerilor şi emitenţilor de titluri şi piaţa la vedere pe care titlurile sunt tranzacţionate pentru livrare şi plata imediată. După felul instrumentelor financiare avem piaţa de valori mobiliare, piaţa monetară, piaţa instrumentelor financiare derivate, piaţa contractelor forward, swap-uri etc.
1.3. Segmentele pieţei de capital Finanţarea pe termen lung şi mediu se referă la constituirea acelor surse de finanţare care rămân la dispoziţia întreprinderii o perioadă mai mare de un an şi care finanţează activele imobilizate, sau, cu alte cuvinte, sursele permanente finanţează nevoile permanente. Despărţim finanţarea globală pe termen lung şi mediu în două componente: finanţarea cu surse interne şi finanţarea cu surse externe.
6
Ion Stancu (coordonator), Vol. I., Pieţe financiare şi gestiunea portofoliului, Editura Economică, Bucureşti, 2002, p 12.
7
Componenta principală a finanţării externe o constituie crearea de capital social şi creşterea prin emisiunea de acţiuni7. Deci, în această etapă a finanţării are loc crearea capitalului prin piaţa primară. Piaţa primară este definită8 „segmentul primar al pieţelor de capital şi serveşte la prima plasare a emisiunii de valori mobiliare pentru atragerea capitalurilor financiare disponibile pe termen mediu şi lung, atât de pe pieţele interne de capital, cât şi de pe piaţa internaţională.” Ca orice piaţă, piaţa primară este locul de întâlnire a ofertei şi cererii de capitaluri pentru finanţarea activităţilor din economie. Concret, pe acest segment al pieţei de capital are loc emisiunea şi plasarea titlurilor nou emise (pe termen lung), respectiv acţiuni şi obligaţiuni. Emisiunea de acţiuni are loc iniţial prin crearea capitalului social şi ulterior prin emisiunea suplimentară pentru majorarea acestuia, pe când emisiunea de obligaţiuni are loc în momentul împrumutului. Plasarea pe piaţa primară a valorilor mobiliare se realizează prin ofertă publică, care este definită conform Legii nr. 297/2004, privind piaţa de capital, articolul 2 alineatul 18: „comunicarea adresată unor persoane, făcută sub orice formă şi prin orice mijloace, care prezintă informaţii suficiente despre termenii ofertei şi despre valorile mobiliare oferite, astfel încât să permită investitorului să adopte o decizie cu privire la vânzare, cumpărare sau subscrierea respectivelor valori mobiliare.” Această definiţie se aplică, de asemenea şi în situaţia plasamentului de valori mobiliare prin intermediari financiari. Oferta publică de vânzare are două segmente şi anume: oferta publică primară, când au loc emisiuni de valori mobiliare emise iniţial şi oferta publică secundară, când valorile mobiliare au mai fost emise o dată. Oferta publică făcută de orice persoană va fi aprobată de C.N.V.M. pe baza unei cereri de aprobare a prospectului, în cazul ofertei publice de vânzare, sau a documentului de ofertă, în cazul ofertei publice de cumpărare, însoţită de un anunţ (articolul 173, alineatul 1 din Legea 297/2004). Oferta publică de vânzare se realizează prin intermediari sau prin sindicat de intermediere. 7
Teodor Hada, Finanţarea agenţilor economici din România, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2004, p. 11. 8 G. Buşe Coord., Op. cit., p. 256.
8
Prospectul de ofertă conţine informaţii despre societate, astfel ca investitorul să-şi poată face o imagine cât mai completă despre aceasta. După ce prospectul de emisiune a fost aprobat de C.N.V.M. urmează publicarea anunţului de ofertă şi a prospectului de ofertă. În conformitate cu articolul 183 din Legea 297/2004, publicarea unui prospect nu este obligatorie în următoarele situaţii: o oferta adresată doar către investitorii calificaţi; o oferta adresată la mai puţin de 100 de investitori, persoane fizice sau juridice, alţii decât investitorii calificaţi; valoarea totală a ofertei, preţul de emisiune al valorilor o mobiliare şi valoarea minimă a subscrierilor realizate de un investitor în cadrul ofertei este cel puţin egală cu valorile stabilite prin regulamentele C.N.V.M.; Pentru valorile mobiliare în legătură cu o fuziune: când sunt atribuite în mod gratuit acţionarilor existenţi; în situaţia în care dividendele sunt plătite prin emiterea de noi acţiuni sau când acţiunile sunt emise pentru subscrierea altor acţiuni de aceeaşi clasă deja emise, dacă această nouă emisiune de acţiuni nu implică o majorare a capitalului social, legiuitorul la acelaşi articol 183 prevede că nu este obligatorie publicarea prospectului. Urmează apoi derularea ofertei publice de vânzare, unde are loc subscrierea efectivă a investitorilor. În final are loc etapa închiderii ofertei publice de vânzare, care are loc la data expirării menţionate în prospectul de ofertă, după care emitentul va comunica un termen de 5 zile lucrătoare la C.N.V.M. regulamentele ofertei, care va aviza prospectul care va fi depus apoi la Oficiul Registrului Comerţului pe baza căruia se face modificarea capitalului social. Segmentul secundar este definit de G. Buşe în Dicţionarul complet al economiei de piaţă la pagina 256 „se constituie din sistemul bancar şi, în principal din sursele de valori unde cercuri largi de investitori instituţionali şi particulari vând şi cumpără valori mobiliare emise şi puse în circulaţie de segmentul primar. Existenţa pieţei secundare garantează deţinătorilor că aceste valori mobiliare sunt negociabile, adică pot fi valorificate înainte de a aduce dobânzi şi dividende. Această piaţă reprezintă segmentul cel mai mobil şi în acelaşi timp, cel mai reprezentativ pentru manifestarea neîngrădită a cererii şi a ofertei de capital financiar.” Prin piaţa secundară valorile mobiliare îşi stabilesc valoarea, se anulează permanent în funcţie de cursul stabilit. Totodată investitorii pe 9
burse îşi asumă un risc investiţional care este în funcţie de factorii concreţi ai fiecărei pieţe bursiere. Între piaţa primară şi piaţa secundară există o permanentă interconexiune, ambele fiind în relaţii de dependenţă una faţă de cealaltă, astfel dacă nu ar exista piaţa secundară emitentul nu şi-ar putea asigura lichiditatea dorită la un moment dat, nu şi-ar putea stabili în timp adevărata valoare a acţiunilor sale emise iniţial.
1.2. Cadrul legislativ al pieţei de valori mobiliare după anul 1989 în România Începutul formării pieţei de capital în România după anul 1989 îl constituie adoptarea Legii nr. 31 / 1990 privind societăţile comerciale unde capitalul social al societăţilor se făcea prin emisiune publică de acţiuni. Apare astfel primul instrument al pieţei de capital şi anume acţiunile şi ulterior şi obligaţiunile ca formă de finanţare a activităţii societăţilor comerciale. Următoarea etapă în evoluţia pieţei de capital o constituie adoptarea Legii nr. 58 / 1991 prin care s-a format Agenţia Naţională pentru privatizare şi prin care s-au creat primii investitori instituţionali din România, respectiv cele 5 fonduri private care deţineau conform Legii nr. 15 / 1990, 30% din capitalul social al societăţilor comerciale. F.P.S. a fost creat prin Legea nr. 55 / 1991 şi deţinea 70% din capitalul social al societăţilor comerciale. În baza acestei legi au fost emise şi distribuite gratuit către cetăţenii care aveau dreptul, certificatele de proprietate asupra cotei de 30% din capitalul social al societăţilor comerciale supuse privatizării. A apărut ca o consecinţă a începuturilor pieţei de capital şi prima instituţie care avea menirea să reglementeze şi să supraregleze tranzacţionarea valorilor mobiliare numită Agenţia Naţională pentru titluri de valoare care a fost înfiinţată conform H.G. nr. 552 / 1992 şi avea atribuţii asigurarea garantării circulaţiei instituţionalizate a titlurilor de valoare reprezentând acţiuni şi obligaţiuni şi a Certificatelor de proprietate emise de F.P.P. Prima ordonanţă care reglementează oferta publică de valori mobiliare este Ordonanţa nr. 18 / 1993. Tot această ordonanţă defineşte şi termenii cu care se operează pe piaţa de capital şi anume: valori mobiliare, emitent de valori mobiliare, investitor, acţionar semnificativ, poziţie de control, poziţie majoritară, emisiunea de valori mobiliare etc. Tot prin această ordonanţă a fost înfiinţată Agenţia de Valori Mobiliare, 10
un organism în cadrul Ministerului de Finanţe prin transformarea Agenţiei Naţionale pentru titluri de valoare. O etapă importantă în dezvoltarea pieţei de capital româneşti a fost adoptarea Legii 52 / 1994 privind valorile mobiliare şi bursele de valori prin care se reglementează crearea şi funcţionarea pieţelor de valori mobiliare şi instituţiile acestei pieţe. Prin actele normative emise (regulamente şi instrucţiuni) C.N.V.M. a instituit cadrul legal al apariţiei şi funcţionării tuturor instituţiilor pieţei de capital şi anume: Bursa de Valori Bucureşti, Piaţa Rasdaq, Asociaţia Naţională a Societăţilor de Valori Mobiliare, Societatea Naţională de Compensare, Decontare şi Depozitare, societăţi de valori mobiliare, fonduri de investiţii, registre independente. Menţionăm de asemenea faptul că în ianuarie 1995 în baza Legii nr. 21 / 1924 şi a Legii nr. 52 / 1994, 25 de societăţi de valori mobiliare au constituit A.N.S.V.M. ca o asociaţie profesională, neguvernamentală, independentă şi non-profit având ca scop promovarea şi reprezentarea intereselor brokerilor. Paralel cu A.N.S.V.M. în august 1998 s-a constituit Asociaţia Naţională a Dealerilor şi Participanţilor la Piaţa de Capital. Societatea Naţională de Compensare, Decontare şi Depozitare a fost creată de către participanţii la piaţa de capital în baza Legii nr. 31 / 1990 şi a Legii nr. 52 / 1994. Registrele independente au fost constituite ca societăţi comerciale pe acţiuni în baza Legii nr. 31 / 1990, a Legii nr. 52 / 1994 şi aveau ca obiect de activitate: monitorizarea valorilor mobiliare emise pentru a împiedica supra sau subemisiunea, înregistrarea transferului valorilor mobiliare, precum şi orice alte activităţi specifice. Începând cu 1 noiembrie 1996 F.P.P.-urile au fost transformate în S.I.F.-urile în baza Legii nr. 133 / 1996, iar în anul 1997 în baza O.G. nr. 88 / 1997 a fost creat Ministerul Privatizării. Prin Legea nr. 55 / 1995 se face transferul efectiv al cotei de 30% din capitalul social al societăţilor comerciale. Ca rezultat al aplicării Legii nr. 52 / 1994 şi a Legii nr. 55 / 1995 societăţile comerciale supuse privatizării au fost calificate drept societăţi deschise. O componentă a pieţei de capital, piaţa fondurilor mutuale a fost reglementată prin O.G. nr. 24 / 25.08.1993 iar prin O.G. nr. 20 / 30.01.1998 s-au constituit fondurile în capital de risc. Bursele de mărfuri au fost organizate în baza Legii nr. 31 / 1990 a O.G. nr. 69 / 1997 şi prin Legea 129 / 2000. 11
Bursa Monetar Financiară şi de Mărfuri Sibiu a lansat în anul 1997 contractul de futures. Bursa de Mărfuri Bucureşti înfiinţată în 1992, tranzacţionează din noiembrie 1998 contracte futures pe cursuri valutare. Acte normative ca O.U.G. nr. 28 / aprilie 2002 publicată prin M.O. nr. 238 / 9 aprilie 2002 şi Legea nr. 525 / 17 iulie 2002 pentru aprobarea O.U.G. nr. 28 / 2002 publicată în M.O. nr. 576 / 5 august 2002 are alte reglementări noi privind funcţionarea pieţelor de instrumente financiare. În anul 2004 a fost aprobată Legea 297 din 28 Iunie 2004 privind piaţa de capital, publicată în Monitorul Oficial nr. 571 din 29 Iunie 2004 prin care se abrogă legislaţia adoptată în anul 2002. Decizia CNVM nr. 3390 din 13 noiembrie 2006 aprobă Codul Bursei de valori Bucureşti S.A. – operator de piaţă. Codul Bursei este structurat pe: - Cartea I – Piaţa reglementată la vedere; - Cartea a II-a – Piaţa reglementată la termen. Titlurile Cărţii I – sunt: - Titlul I – Participanţi; - Titlul II – Emitenţă şi instrumentele financiare; - Titlul III – Tranzacţionarea şi supravegherea; - Titlul IV – Administrarea şi diseminarea de către B.V.B. a informaţiilor publice privind emitenţii, tipurile de instrumente financiare tranzacţionate şi serviciile de acces al participanţilor.
12
CAPITOLUL II TITLURI FINANCIARE PE PIAŢA DE CAPITAL Scopul urmărit: definirea noţiunii de titluri financiare; prezentarea titlurilor financiare cu venit variabil (acţiunile); stabilirea formelor de exprimare a valorii unei acţiuni; însuşirea noţiunii de obligaţiuni; Competenţe dobândite prin însuşirea conţinutului După ce vor studia acest capitol studenţii vor putea să: însuşească definiţia noţiuni de titluri financiare; stabilească modalităţile de finanţare prin capital propriu; să înveţe criteriile clasificare a acţiunilor; să pună în evidenţă formele de exprimare a valorii unei acţiuni; să explice metodele de evaluare a acţiunilor; abordarea timpurilor de obligaţiuni; arate modul de calcul a randamentului obligaţiunilor;
2.1. Definiţie Titlurile financiare sunt definite ca9 “document legal emis de stat sau de unele unităţi economice, cu o valabilitate mai mare de un an, în scopul finanţării unor activităţi economice sociale”. Alţi autori definesc titlurile financiare ca fiind 10„titluri de proprietate sau de creanţă, care conferă deţinătorului de titluri un drept mobiliar (participaţii şi creanţă), care pot fi transmise altor entităţi juridice sau persoane fizice pe calea negociabilităţii lor pe pieţele financiare”. Din această definiţie rezultă că titlurile financiare au următoarele caracteristici: - sunt titluri de proprietate sau de creanţă; - conferă deţinătorului un drept mobiliar; - se pot transmite altor entităţi juridice sau persoane fizice pe calea negocierii pe pieţele de capital. Aşa după cum am arătat în Capitolul 1 din punct de vedere al structurii, titlurile financiare cuprind: acţiuni, obligaţiuni private sau de 9
Dicţionar complet al economiei de piaţă, p. 338. Alexandru Olteanu, Op. cit, p. 41.
10
13
