Contabilitatea stocurilor. I.A.S. 2 . Aplicaţie la S.C. ARAD SUPPLY SRL
1
Cuprins
Capitolul I : STOCURILE STOCURILE
1.1- Noţiunea de stoc ........................................................... ......................................................................................... ......................................................pag.4 ........................pag.4 1.2- Clasificarea stocurilor…………........................................ stocurilor…………........................................................................ ..................................................pag.6 ..................pag.6 1.3- Obiectivele şi factorii organizării contabilităţii stocurilor……………..............................pag.7 stocurilor……………..............................pag.7
Capitolul II: EVALUAREA SI CONTABILITATEA STOCURILOR
2.1- Valoarea de intrare în patrimoniu şi valoarea la ieşirea bunurilor din stoc ...........................pag.9 2.2- Reguli de evaluare a stocurilor…………..…………………… stocurilor…………..……………………………………………… …………………………...pag.11 ...pag.11 2.3- Metode utilizate în contabilitatea contabilitatea stocurilor…............................................... stocurilor…............................................................…....pag.18 .............…....pag.18
Capitolul III: STUDIU DE CAZ PRIVIND GESTIUNEA STOCURILOR LA S.C. ARAD SUPPLY SRL
3.1- Prezentarea societăţii .......................................................... ........................................................................................ ....................................................pag.22 ......................pag.22 3.2 - Determinarea stocului optim, curent curent şi de de siguranţă la S.C. ARAD SUPPLY SRL ..........pag.22 ..........pag.22 3.3- Determinarea necesarului de finanţat pentru activele circulante a SC ARAD SUPPLY SRL S RL ………………………………………………………………… …………………………………………………………………....pag ....pag 27 3.4 - Metode anlitice bazate pe cifra de afaceri.................................................................. afaceri..............................................................................pag.28 ............pag.28 3.5 - Determinarea surselor de finanţare a ciclului de exploatare.............................................. exploatare...................................................pag.31 .....pag.31
....................................................................................... ............................................................ ........................................pag.33 ..........pag.33 Bibliografie.........................................................
2
Capitolul I Stocurile 1.1. Noţiunea 1.1. Noţiunea de stoc stoc
În procesul de producţie, forţa de muncă prin intermediul mijloacelor de muncă, transformă obiectele muncii în produse finite. Aceste obiecte ale muncii - materii prime, materiale auxiliare - se constituie ca intrări ale proceselor de fabricaţie în vederea obţinerii mărimilor de ieşire stabilite în conformitate cu cererea. Ele se găsesc sub forma stocurilor pentru producţie sau sub forma stocurilor pentru desfacere desfacere şi în curs de încasare încasare (adică în circulaţie circulaţie). ). Aceste Aceste valori valori sunt expresia expresia materială materială a unor fonduri şi a capitalului circulant care împreună formează mijloacele circulante ale întreprinderii, ca element al structurii economice a acestuia. Mărimea mijloacelor circulante este influenţată de o serie de factori, interni şi externi ai întreprinderii, obiectivi sau subiectivi, cu influenţă pozitivă sau negativă. Astfel, având în vedere că mijloacele circulante se găsesc sub formă de stocuri în diferite stadii ale ciclului de fonduri, putem admite că ele reprezintă staţionări ale fondurilor băneşti în formă transformată. transformată. Pentru gestiunea financiară a intreprinderii o însemnătate deosebită are stabilirea unui raport optim între capitalurile proprii şi cele împrumutate, pentru a se realiza un cost cât mai redus al acestora, o structură financiară f inanciară adecvată şi un grad de îndatorare care să nu diminueze autonomia şi independenţa financiară a acesteia. Aceast Aceastăă secţiu secţiune ne de gestiu gestiune ne finan financia ciară ră (pe termen termen scurt) scurt) contin continuă uă planif planifica icarea rea financiară. Între planificarea economică şi planificarea financiară există o strânsă legătură. Cea econom economică ică determ determină ină mărime mărimeaa stocur stocurilo ilorr optime optime cu ajutor ajutorul ul uno unorr mod modele ele adecv adecvate ate,, iar planificarea financiară stabileşte necesarul de capitaluri pentru ciclul de exploatare şi finanţ finanţare areaa acest acestui ui necesa necesarr inclus inclusiv iv costur costurile ile şi riscur riscurile ile aferen aferente. te. Tot Tot prin prin planif planifica icarea rea financ financiar iarăă se repart repartize izeaz azăă neces necesaru arull de fondur fondurii pe surse surse de acope acoperire rire,, determ determinâ inând nd şi indicatorii de caracterizare a utilizării mijloacelor circulante şi fondurilor băneşti destinate acoperirii necesarului de mijloace circulante. 3
Se fundamentează astfel un bilanţ previzional (în partea de jos a acestuia) privind echilibrul financiar planificat pe termen scurt, între activele şi pasivele circulante şi de trezorerie ale întreprinderii. Mărimea şi structura mijloacelor circulante depinde de domeniul de activitate al întreprinderii, de necesităţile reale ale producţiei, de caracterul producţiei, de optimizarea transportului (aprovizionare - desfacere), de modul de fundamentare a stocurilor, de consumurile specifice, de îmbunătăţirea aprovizionării tehnico- materiale, a organizării producţiei, de durata ciclului de fabricaţie, de durata termenelor de decontare. Stocurile reprezintă, materiale, lucrări şi servicii destinate să fie consumate la prima lor utilizare, să fie vândute în situaţia când au starea de marfă sau produse rezultate din prelucrare, precum şi producţia în curs de execuţie.
Stocurile, sub aspectul gestionării, se pot grupa în stocuri şi producţia în curs de execuţie, ambele fiind considerate active circulante materiale. Comisia Internaţionala a Standardelor Contabile (I.A.S.C.), în norma de contabilitate IAS 2 „Stocurile” aplicată începând cu 1.01.1976 şi revizuită în anul 1993 defineşte stocurile ca fiind un element de activ, iar costul de achiziţie al acestora cuprinde preţul de cumpărare, taxele vamale şi alte
taxe nerecuperabile, cheltuieli de transport-aprovizionare. Obiectivul IAS 2 este stabilirea si tratarea la maxim de acurateţe a tuturor stocurilor care
sunt active. În acest sens stocurile trebuie evaluate la valoarea cea mai mică dintre costul istoric şi valoarea netă realizabilă, problema fundamentală fiind legată de calcularea costului stocurilor, care vor trebui recunoscute ca active şi reportate până când veniturile aferente sunt recunoscute(conceptul
conectării
veniturilor
cu
cheltuielile).
Standardul tratează toate stocurile care sunt active cum sunt cele deţinute pentru a fi vândute pe parcursul desfăşurării normale a activităţii, cum sunt cele în curs de producţie in vederea vânzării, cum sunt cele sub formă de materii prime, materiale şi alte consumabile ce urmează a fi folosite în procesul de producţie sau cum sunt cele pentru prestarea de servicii. În cazul prestării de servicii, stocurile includ costul serviciilor pentru care întreprinderea nu a recunoscut înca venitul aferent (de exemplu, în activităţile în curs de execuţie desfăşurate de auditori, arhitecţi şi avocaţi) .
).
IAS 2 dă indicaţii în ceea ce priveşte normele de bază cu privire la modul de determinare a costului stocurilor ce urmeză a fi reportat în bilanţ precum şi de recunoaştere ulterioara ca o cheltuială, incluzând orice reducere a valorii contabile la valoarea netă realizabilă. Aceasta nu se aplică stocurilor de animale vii, produselor agricole şi forestiere, minereurilor în cazul în care acestea sunt evaluate la valoarea netă realizabilă (conform practicii în domeniu). Această 4
excludere se aplică numai producătorilor de stocuri; prelucrătorii sau alte unităţi de procesare sau transformare nefiind excluşi de la prevederile IAS 2. Stocurile pot fi: •
Bunuri achiziţionate în scopul revânzării ( marfa cumpărată de un comerciant cu
amănuntul şi destinată revânzării) sau orice altă achiziţie având acest scop; •
Bunuri finite sau în curs de execuţie fabricate de întreprindere;
•
Materii prime, materiale, utilităţi ce urmează a fi folosite în procesul de producţie; Costul serviciului pentru care întreprinderea nu a recunoscut încă venitul aferent, în
cazul prestărilor de servicii 1.2. Clasificarea stocurilor
În contabilitatea financiară a întreprinderii stocurile sunt clasificate şi delimitate în funcţie de patru criterii: fizic, destinaţie, faza ciclului de exploatare şi locul de creare a gestiunilor. Corespunzător acestor criterii sunt individualizate următoarele stocuri: •
Materii prime, care participă direct la fabricarea produselor, regăsindu-se în
componenţa lor integral sau parţial, în stare iniţială sau transformată; •
Materialele consumabile sau furniturile cuprind materialele auxiliare,
combustibili, piesele de schimb, seminţele şi materialul de plantat, furajele şi alte materiale consumabile care participă indirect sau ajută activitatea de exploatare fără a se regăsi, de regulă, în produsul rezultat; •
Produsele sub forma semifabricatelor, produselor finite şi produselor
reziduale; •
Animale care nu au îndeplinit condiţiile de a fi trecute la animale adulte,
animale de îngrăşat, pasările şi coloniile de albine; •
Producţia în curs de fabricaţie reprezintă materii prime care nu au trecut
prin toate stadiile de fabricaţie, produse nesupuse probelor şi recepţiei tehnice, precum şi lucrările şi serviciile în curs de execuţie sau neterminate; •
Mărfuri, respectiv bunuri pe care întreprinderea le cumpăra în vederea
revânzării ; •
Ambalajele, cuprind bunurile necesare pentru protecţia mărfurilor pe timpul
transporturilor şi depozitării sau pentru prezentarea lor comercială. Categorii distincte în cadrul stocurilor constituie obiectele de inventar, baracamentele şi amenajările provizorii. 5
În România, prin Regulamentul de aplicare a Legii Contabilităţii nr. 82/1991 este dată următoarea definiţie acestei clase de active patrimoniale: „Contabilitatea stocurilor şi comenzilor în curs de execuţie cuprinde ansamblul bunurilor şi serviciilor din cadrul unităţii patrimoniale, destinate: fie a fi vândute în aceeaşi stare sau după prelucrarea lor în procesul de producţie; fie a fi consumate la prima lor utilizare •
•
1.3. Obiectivele şi factorii organizării contabilităţii stocurilor Obiectivele contabilităţii stocurilor şi a producţiei în curs de execuţie sunt, în principal legate de realizarea funcţiilor comerciale ale întreprinderii. Principalele obiective ce revin contabilităţii în acest domeniu sunt: A. Urmărirea şi controlul realizării programului de aprovizionare. Prin organizarea evidenţei pe grupe şi feluri de stocuri, precum şi a cheltuielilor de transport-aprovizionare pe feluri de cheltuieli, comparate permanent cu prevederile programelor, se asigura informaţii utile cu privire la stadiul aprovizionării. B. Asigurarea integrităţii patrimoniale a stocurilor la locurile de depozitare şi urmărirea permanentă a mişcării lor. Se asigură prin organizarea contabilităţii mijloacelor circulante materiale pe gestiuni, şi în cadrul acestora pe feluri de stocuri, cantitativ şi valoric, înregistrarea exactă şi la timp a cuantumului mişcărilor şi a diferenţelor constatate la inventariere, sesizarea existenţei stocurilor fără utilitate sau cu mişcare lentă, pentru luarea măsurilor necesare lichidării lor. C. Urmărirea utilizării raţionale a mijloacelor materiale aprovizionate impune un asemenea mod de organizare care să permită respectarea normelor de consum specific la eliberarea lor din depozit, evidenţa economiilor sau a materialelor neutilizate, precum şi a materialelor recuperabile rezultate din prelucrarea în secţiile de fabricaţie. D. Asigurarea delimitării cheltuielilor de transport-aprovizionare faţă de valoarea materialelor aprovizionate, impune organizarea contabilităţii astfel încât acestea să poată furniza informaţii cu privire la nivelul şi structura cheltuielilor de transport - aprovizionare. E. Înregistrarea şi controlul valorificării stocurilor de mărfuri şi a celorlalte categorii de stocuri destinate a fi livrate terţilor. F. Evidenţa şi urmărirea stocurilor de produse în procesul obţinerii şi livrării la preţuri competitive. G. Evaluarea realistă a stocurilor şi determinarea influenţelor asupra patrimoniului şi rezultatelor, prin aplicarea corectă a regulilor de evaluare.
6
H. Promovarea principiului prudenţei şi principiului continuităţii activităţii la evaluarea şi înregistrarea în contabilitate a stocurilor. Realizarea acestor obiective este condiţionată de studierea şi luarea în considerare a factorilor specifici care influenţează organizarea contabilităţii activelor circulante materiale printre care: A.
mărimea întreprinderii, ca factor care determină alegerea metodei de
contabilitate sintetică a stocurilor, fie metoda inventarului permanent, fie metoda inventarului intermitent. B.
structura organizatorică şi funcţională a gestiunilor de stocuri, determină
circuitul documentelor primare şi evidenţa analitică pe gestiuni. Modul de organizare a activităţii de aprovizionare şi livrare, depozitare şi mişcare a stocurilor de materiale constituie premise de bază a contabilităţii, întrucât operaţiile specifice lor generează o mare diversitate de documente primare de a căror corectă întocmire şi completare depinde gradul de exactitate a informaţiilor furnizate. C.
caracteristicile tehnico-productive ale activelor circulante materiale, în funcţie
de care se face clasificarea acestora; se stabilesc principalele categorii şi conturile sintetice corespunzătoare lor; se elaborează nomenclatorul stocurilor şi pe această bază se organizează evidenta operativă şi contabilitatea analitică. D.
decalajul ce poate apărea, uneori, în vânzarea şi livrarea stocurilor.
E.
sursele de provenienţă a activelor circulante materiale aprovizionate
( furnizori, din producţie proprie, din prelucrare la terţi ) influenţează, în principal, conturile sintetice utilizate şi preţurile de evaluare. F.
modul de evaluare a activelor circulante materiale influenţează, în special,
modul de înregistrare a acestora în contabilitatea sintetică, dar şi alegerea metodelor de determinare a preţurilor de ieşire la stocurile intersarjabile. G.
sistemul de indicatori privind gestiunea de valori materiale influenţează
organizarea contabilităţii stocurilor în vederea calculării mărimii cantitative şi valorice a intrărilor, ieşirilor şi stocurilor, precum şi a cheltuielilor efective de transport - aprovizionare, în funcţie de care se aleg metodele de contabilitate analitica a stocurilor. De asemenea la organizarea contabilităţii activelor circulante materiale trebuie consideraţi şi alţi factori, ca: documentele însoţitoare la intrarea stocurilor; amplasarea depozitelor; separarea mijloacelor circulante proprii de cele ce aparţin terţilor; fazele procesului de aprovizionare, precum şi mijloacele folosite pentru executarea lucrărilor de evidenţă şi calcul.
7
IAS 2 se aplică tuturor stocurilor, cu excepţia: producţiei în curs de execuţie în cadrul contractelor de construcţie (IAS 11); instrumentelor financiare (IAS 32); activelor biologice legate de activitatea şi de producţia agricolă în momentul recoltării (IAS 41).
CAPITOLUL II
EVALUAREA ŞI CONTABILITATEA STOCURILOR
2.1 . Valoarea de intrare în patrimoniu şi valoarea la ieşire a bunurilor din stoc
La intrarea în patrimoniu stocurile şi producţia în curs de execuţie se evaluează astfel:
materiile prime, materialele consumabile, materialele de natura obiectelor de inventar, animalele, mărfurile şi alte bunuri procurate cu titlu oneros la costul de achiziţie.
producţia în curs de execuţie, semifabricatele şi produsele finite, materialele de natura obiectelor de inventar şi alte bunuri produse de către unitatea patrimonială la costul de producţie.
animalele şi păsările la costul de achiziţie sau costul de producţie după caz. bunurile reprezentând aport la capitalul social la valoarea de aport stabilită în urma evaluării efectuate potrivit legii, în funcţie de preţul de pe piaţă, valoarea de utilitate, starea şi amplasarea bunurilor.
bunurile procurate cu titlu gratuit la preţul de pe piaţă, în funcţie de valoarea de utilitate, starea şi amplasarea bunurilor.
În cadrul activelor circulante se disting bunuri identificabile, adică bunuri ce sunt individualizate pentru fiecare articol sau categorie de bunuri, atât în momentul intrării în patrimoniu cât şi cel al gestionării, stocării şi ieşirii din stoc, şi bunuri interschimbabile, adică bunuri fungibile care în interiorul fiecărei categorii nu pot fi în mod unitar identificabile după intrarea lor în depozit. Pot fi socotite drept bunuri interschimbabile speţele ce aparţin aceluiaşi sort de bun cum ar fi, de exemplu, acelaşi sort de făină aprovizionat la preţuri diferite de la furnizori diverşi.
8
Din noţiunile legate de gestionarea stocurilor şi de cele impuse de evaluarea bunurilor la ieşirea din stoc se face o distincţie dintre bunuri de natura stocurilor identificabile şi stocuri de bunuri interschimbabile. Astfel în normalizarea contabilă din România s-au introdus două metode de utilizare generală a evaluării bunurilor materiale la ieşirea din stoc şi anume fie metoda “costului mediu ponderat” (CMP), fie metoda “primei intrări - primei ieşiri” (FIFO). Costul unitar mediu ponderat (CUMP) se calculează fie după fiecare intrare, fie lunar, ca raport între valoarea totală a stocului iniţial plus valoarea intrărilor şi cantitatea existentă în stocul iniţial plus cantităţile intrate, adică : n
∑ Q I pi CUMP =
i =1 n
∑ Qi i =1
unde : Qi - cantitatea aferentă stocului i Pi - preţul unitar aferent stocului i Din punct de vedere al standardelor internaţionale de contabilitate metoda costului unitar mediu ponderat este agreată fiind considerată un tratament de bază. Metoda CUMP reprezintă o „valoare de mijloc” între metoda LIFO şi metoda FIFO Evaluarea ieşirilor din stoc după metoda costului unitar mediu ponderat (CUMP) este calculat lunar, la finele perioadei de gestiune Evaluarea ieşirilor din stoc după metoda “primei intrări - primei ieşiri” (FIFO) Această metodă constă în evaluarea ieşirilor din stoc în ordinea în care unităţile din stoc au intrat în patrimoniu înregistrate la valorile lor de intrare. Pe măsură ce se epuizează lotul bunurilor care ies din gestiune, se evaluează la costul de achiziţie al lotului următor, în ordine cronologică. Din punct de vedere al standardelor internaţionale de contabilitate metoda FIFO este agreată fiind considerată un tratament de bază. Metoda este uşor de aplicat, ca urmare a aplicării ei stocurile sunt evidenţiate în bilanţ şi în situaţiile financiare ale întreprinderii la valoarea cea mai mare cu influenţe pozitive asupra profitului. Este preferată în condiţiile unei economii stabile, neinflaţioniste. În cazul metodei “ultimul intrat - primul ieşit” (LIFO) unităţile de stoc cele mai recente ies primele, la preţurile aferente lor. 9
Conform acestei metode în bilanţ vom avea un stoc de valori mai mici, iar în Contul de Profit şi Pierderi influenţa va fi negativă. Din punct de vedere al standardelor internaţionale de contabilitate această metodă este considerată a fi un tratament alternativ fiind în schimb agreată de către societăţile care-şi desfăşoară activitatea într-un mediu economic inflaţionist. IAS 2 paragraful 19 solicită utilizarea unei “identificări specifice” pentru alocarea costurilor pe stocuri a elementelor ce nu sunt în mod obişnuit fungibile şi a bunurilor şi a serviciilor produse şi separate pentru anumite proiecte . Pentru producţia pe bază de comandă sau contract, unităţile sau loturile de stoc sunt adesea identificabile şi specifice. Costurile sunt alocate pe anumite activităţi şi loturi, iar cea mai corespunzătoare metodă de corelare a costurilor cu veniturile rezultă din identificarea costurilor asociate în mod specific cu fiecare activitate sau lot.
………
.Identificarea specifică a costului presupune atribuirea costurilor specifice elementelor identificabile ale stocurilor. Acest tratament contabil este adecvat pentru acele elemente ce fac obiectul unei comenzi distincte, indiferent dacă au fost cumpărate sau produse. Identificarea specifică nu poate fi folosită în cazurile în care stocurile cuprind un număr mare de elemente care sunt de regulă fungibile (nu se pot distinge în mod substanţial unele de altele). În aceste cazuri, metoda care permite selectarea acelor elemente ce rămân în stoc ar putea fi folosită pentru obţinerea unor efecte dorite asupra rezultatului net al perioadei. În pofida acestei caracteristici de dorit, utilizarea metodei identificării specifice, în această circumstanţă, nu este cerută de standardele naţionale din unele ţări, atunci când o altă metodă este considerată a fi mai corespunzătoare. IAS 2 nu permite o astfel de alegere şi solicită utilizarea metodei identificării specifice în condiţiile descrise. Evaluarea ieşirilor din stoc după metoda LIFO În România în practica contabilă sunt admise 2 metode de evaluări : - metoda costului unitar mediu ponderat - metoda “primei intrări - primei ieşiri” În afară de aceste metode existente în practica contabilă, întreprinderile din ţara noastră au posibilitatea de a evalua şi înregistra în contabilitate stocurile după metoda preţurilor standard. Aceste preţuri sunt stabilite pe baza preţurilor medii ale bunurilor respective, denumite preţuri de înregistrare.
10
2.2. Reguli de evaluare a stocurilor
La evaluarea stocurilor se disting patru momente principale, corespunzătoare stării lor patrimoniale:
A.
Evaluarea la intrarea în patrimoniul întreprinderi;
B.
Evaluarea la inventariere;
C.
Evaluarea la bilanţ;
D.
Evaluarea la ieşirea din patrimoniu. A. Evaluarea stocurilor la intrarea în patrimoniu
Regula generală de evaluare şi înregistrare a stocurilor , la intrarea în patrimoniu, este evaluarea la cost istoric, care poate fi identificată, prin: 1.
Costul de achiziţie, în cazul bunurilor achiziţionate de la terţi, în structura
căruia se cuprind următoarele elemente: •
Preţul de cumpărare a bunurilor, din care sunt deduse taxele recuperabile (TVA),
precum şi rabaturile, remizele, risturnuri etc. •
Taxe vamale aferente bunurilor importate.
•
Cheltuieli accesorii de achiziţionare – acestea fiind cheltuielile directe sau indirecte
legate de aprovizionare până la intrarea bunurilor intrate în gestiune, ele pot fi: •
Costuri externe: comisioane, transport extern, asigurare;
•
Costuri interne: de transport intern, cheltuieli de manipulare. Nu se includ în costul de achiziţie cheltuielile financiare aferente finanţării
necesare constituirii stocurilor şi nici sconturile financiare acordate pentru plata înainte de scadenţă. 2.
Costul de producţie , în cazul bunurilor şi serviciilor obţinute din activitatea
proprie de exploatare, format din:
3.
•
Preţul de achiziţie a materialelor consumate;
•
Cheltuielile directe de fabricaţie;
•
Cheltuieli indirecte de fabricaţie. Valoarea de utilitate, în cazul bunurilor aduse ca: •
Aport la capital; 11
•
Obţinute cu titlu gratuit;
•
Din donaţii.
Costul de intrare în patrimoniu este denumit şi valoare de intrare sau valoare contabilă.
B. Evaluarea stocurilor cu ocazia inventarierii
Regula generală de evaluare şi înregistrare a stocurilor, la inventar, este evaluarea la valoarea actuală sau de utilitate denumită şi valoare de inventar. Aceste valori se stabilesc în funcţie de utilitatea bunului în întreprindere sau preţul pieţei şi se identifică, în funcţie de destinaţia lor, astfel: •
Stocurile destinate vânzării, li se stabilesc valoarea de inventar sub forma
valorii nete de realizare, care este dată de preţul de vânzare previzionat, din care se scad cheltuielile cu transport, comisioane etc. •
Semifabricatele şi producţia în curs de execuţie se evaluează la valoarea
componentelor materiale încorporate la care se adaugă costurile stadiilor de prelucrare. •
Materiile prime şi materiale consumabile destinate utilizării în exploatare se
evaluează la costul lor de înlocuire. La stabilirea valorii de inventar se va aplica principiul prudenţei, potrivit căruia nu este admisă supraevaluarea elementelor de activ şi a veniturilor, respectiv subevaluarea elementelor de pasiv şi a cheltuielilor. În acest sens: •
În cazul în care se constată că valoarea de inventar, stabilită în funcţie de utilitatea
bunului pentru unitate şi preţul pieţei, este mai mare decât valoarea cu care sunt acestea înregistrate în contabilitate, în listele de inventariere vor fi înscrise valorile din contabilitate. •
În cazul în care valoarea de inventar este mai mică decât valoarea din contabilitate,
în listele de inventariere se vor scrie valorile de inventar. •
Pentru asigurarea imaginii fidele a patrimoniului, în cazul constatării unor deprecieri
relative(nedefinitive) trebuie constituit provizion pentru deprecieri, care să reflecte situaţia reală existentă, chiar şi în cazul în care aceste cheltuieli nu sunt recunoscute din punct de vedere fiscal. Provizioanele constituite cu ocazia inventarierii, pentru deprecierile constatate, nu sunt deductibile fiscal. •
În cazul constatării unor lipsuri în gestiune, imputabile, administratorii vor lua
măsura imputării acestora la valoarea lor de înlocuire. Prin valoarea de înlocuire se înţelege
12
costul de achiziţie, în care sunt incluse costul de cumpărare practicat pe piaţă, taxele nedeductibile, inclusiv TVA, cheltuieli de transport aprovizionare. C. Evaluarea stocurilor la închiderea exerciţiului prin bilanţ contabil
Se face la valoarea de intrare, respectiv la valoarea contabilă pusă de acord cu rezultatele evaluărilor la inventariere, astfel pot fi posibile următoarele cazuri: •
Pentru stocurile la care au rezultat diferenţe în plus între valoarea de inventar şi
valoarea de intrare, în bilanţ acestea sunt evaluate la valoarea lor de intrare, deci plusul de valoare nu se înregistrează în contabilitate. •
Pentru stocurile la care s-au constatat diferenţe în minus între valoarea de
inventar şi valoarea lor de intrare, acestea se evaluează în bilanţ la valoarea de inventar. În contabilitate aceste stocuri vor continua să fie înregistrate la valoarea lor de intrare, iar minusul de valoare datorat unor deprecieri se înregistrează prin intermediul conturilor de provizioane. Dacă din valoarea de intrare a stocurilor se deduce valoarea deprecierilor pentru care au fost calculate şi înregistrate provizioane, se obţine valoarea de inventar ca valoare netă ce se înscrie în bilanţ. Pe baza celor arătate mai sus se desprinde regula generală de evaluare şi înregistrare a stocurilor, şi anume: înregistrarea lor în contabilitate la valoarea de intrare, stabilită la nivelul costului de achiziţie sau a costului de producţie, după caz, ca forme a costului istoric. Prin aceasta se asigură aplicarea principiului realităţii, costurile efective de achiziţie şi de producţie fiind parametrii reali ai valorii stocurilor. D. Evaluarea stocurilor la ieşirea din patrimoniu
La ieşirea din patrimoniu sau la darea în consum, stocurile sunt evaluate şi se înregistrează scoaterea lor din gestiune la valoarea lor de intrare. Problema fundamentală a înregistrărilor la ieşirea stocurilor cumpărate sau fabricate este cea a preţului utilizat pentru evaluarea stocurilor ieşite. În condiţiile în care pe parcursul desfăşurării activităţii, aceleaşi feluri de bunuri se procură la preţuri diferite, pentru evaluarea cantităţilor de stocuri ieşite sau consumate, având la bază valoarea de intrare a acestora, reglementările şi standardele internaţionale recomandă următoarele metode de evaluare: •
Metoda costului mediu ponderat (CMP);
•
Metoda prima intrare- prima ieşire (FIFO); 13
•
Metoda ultima intrare- prima ieşire (LIFO);
•
Metoda costului standard.
1. Metoda costului mediu ponderat (CMP)
Metoda de evaluare la ieşire a bunurilor fungibile prin metoda costului mediu ponderat (CMP) are cea mai mare utilitate în cadrul stocurilor cumpărate la preţuri diferite, care în contabilitate nu sunt individualizate în funcţie de costul de achiziţie sau costul de producţie al fiecărui lot. Costul unitar mediu ponderat se calculează după fiecare intrare sau lunar, ca raport între valoarea totală a stocului iniţial (Vsi) plus valoarea intrărilor (Vi) şi cantitatea existentă din stocul iniţial (Qsi) plus cantităţile intrate (Qi): CMP =
Vsi + Vi Q si + Q i
Astfel se obţine un cost mediu ponderat pe unitate de produs, care înmulţit cu numărul de unităţi ieşite dă valoarea totală a ieşirilor, iar înmulţit cu numărul de unităţi din stoc dă valoarea totală a stocului final (stocul final se poate calcula şi ca diferenţă între stocul iniţial, de la începutul perioadei, plus intrările din cursul perioadei, diminuat cu ieşirile din cursul perioadei). Această metodă prezintă două variante: varianta calculului costului mediu ponderat lunar, şi varianta calculului costului mediu ponderat după fiecare intrare. Ca şi avantaje ale metodei costului mediu ponderat sunt: - metoda presupune uşurinţă în aplicare, mai ales în cadrul variantei costului mediu ponderat calculat lunar (în condiţiile introduceri informaticii nici cealaltă variantă, a calculului după fiecare intrare nu mai prezintă o problemă din punct de vedere al calculului); - aplicarea acestei metode tinde să anuleze efectele creşterii sau descreşterii preţurilor, deoarece costul stocului final şi a vânzărilor calculate conform acestei metode este influenţat de toate preţurile plătite pe parcursul anului şi de preţul stocului iniţial. Ca şi dezavantaje ale metodei costului mediu ponderat sunt: - aplicarea metodei, în cazul variantei calculului costului mediu ponderat lunar, nu permite evaluarea exactă a ieşirilor în cursul lunii, acestea fiind urmărite doar cantitativ, sau la costul mediu ponderat al lunii precedente; - unii critică metoda costului mediu, deoarece ei cred că pentru determinarea venitului şi luarea deciziilor sunt mult mai relevante preţurile recente. 14
2. Metoda prima intrare- prima ieşire (FIFO)
Evaluarea la ieşire a bunurilor fungibile prin metoda „prima intrare prima ieşire” (FIFO first-in, first-out) este recomandată unităţilor cu o gamă sortimentală diversificată şi în perioade în care există o relativă stabilitate a preţurilor. Potrivit metodei „primei intrări-primei ieşiri” (FIFO), bunurile ieşite din gestiune se evaluează la costul de achiziţie al primei intrări (lot). Pe măsura epuizării lotului, bunurile ieşite din gestiune se evaluează la costul de achiziţie al lotului următor, în ordine cronologică. În aplicarea acestei metode se porneşte de la ipoteza conform careia costurile bunurilor existente în patrimoniu la sfârşitul perioadei provin din ultimele cumpărări, iar costurile atribuite bunurilor vândute provin din cumpărările anterioare. IAS 2 afirmă că “stocurile trebuie evaluate la valoarea cea mai mică dintre cost şi valoarea realizabilă netă” . Costul stocului cuprinde costul tuturor materialelor care intră direct în procesul de producţie a acestuia, precum şi costurile de transformare a acelor materiale în produsul ce urmează a fi vândut. Costurile de achiziţie a stocurilor cuprind: -preţul de cumpărare -taxe de import şi alte taxe, cu excepţia acelora pe care întreprinderea le poate recupera de la autorităţile fiscale - costuri de transport -costuri de asigurare -costuri de depozitare şi de manipulare -reducerile făcute pentru discount-urile comerciale, rabaturile şi alte elemente similare -alte costuri care pot fi atribuite direct achiziţiei de produse finite, materiale şi servicii IAS 2, paragraful 8, recomandă: “toate discount-urile de care a beneficiat întreprinderea ca urmare a plăţii imediate a facturilor pentru stocuri trebuie considerate ca “alte elemente similare” şi deduse din costurile stocului, dar câteodată acestea sunt reflectate ca venit financiar, în cazul în care sunt nesemnificative” .
15
De asemenea, IAS 2 permite ca, în anumite condiţii, diferenţele rezultate din schimbul valutar să fie incluse în costul de achiziţionare a stocului, aşa cum este descris ca fiind tratament contabil alternativ permis în IAS 21 Efectele variaţiei cursurilor de schimb valutar, atunci când au rezultat dintr-o depreciere monetară accentuată împotriva căreia nu există nici un mijloc practic de acoperire şi privesc datorii rezultate din achiziţii recente de stocuri, datorii care nu pot fi achitate. Este de asemenea necesar să se facă referire la SIC-11 Schimb valutar – Capitalizarea pierderilor rezultate din devalorizări severe ale monedei. Din punct de vedere practic, condiţiile solicitate sunt rar îndeplinite şi, prin urmare, acest tratament alternativ este de aşteptat să fie corespunzător pentru stabilirea costurilor stocului numai în cazuri foarte rare.
3. Metoda ultima intrare- prima ieşire (LIFO)
Evaluarea la ieşire a bunurilor fungibile prin metoda „ultima intrare-prima ieşire” (LIFO) se aplică în cadrul unităţilor cu o gamă sortimentală diversificată, în perioada de mari fluctuaţii a preţurilor. Potrivit metodei „ultimei intrări-primei ieşiri” (LIFO), bunurile ieşite din gestiune se evaluează la costul de achiziţie al ultimei intrări (lot). Pe măsura epuizării lotului, bunurile ieşite din gestiune se evaluează la costul de achiziţie al lotului anterior, în ordine cronologică. Efectul metodei LIFO constă în evaluarea stocului la cel mai vechi preţ şi includerea în costul bunurilor vândute a costului celor mai recente bunuri cumpărate. Această estimare, bineînţeles nu corespunde cu fluxul real al bunurilor în majoritatea întreprinderilor. Totuşi, există un argument logic puternic de susţinere a acestei metode, bazat pe faptul că o anumită mărime a stocului este necesară pentru a asigura continuitatea activităţii. Dezavantajele aplicării metodei LIFO se concretizează în : - nerespectarea principiului prudenţei în evaluarea bilanţieră prin subevaluarea stocurilor în bilanţ (stocurile finale sunt evaluate sub nivelul valorilor curente de la închiderea exerciţiului); - direct legat de dezavantajul menţionat anterior deoarece evaluarea stocurilor din bilanţ reflectă preţuri vechi, anumiţi indicatori bilanţieri, cum ar fi fondul de rulment sau trezoreria netă, pot fi distorsionaţi şi trebuie interpretaţi cu atenţie. Avantajele metodei LIFO constă în: - atunci când este permisă, metoda LIFO conduce, în condiţii de creştere a preţurilor, la reducerea profitului brut supus impozitării, la scăderea impozitului pe profit de achitat deci la creşterea disponibilităţilor de trezorerie; 16
- într-o perioadă caracterizată prin creşterea preţurilor, metoda LIFO reuşeşte o mai bună corespondenţă între venituri şi cheltuielile cele mai recente evidenţiind eroarea de desincronizare privind stocurile consumate prin introducerea unui consum mai apropiat de nivelul cheltuielilor perioadei; - de asemenea în perioadele caracterizate prin scăderea preţurilor, metoda LIFO determină o creştere a profitului, fapt ce determină nivelarea perioadelor de avânt şi declin economic. În afară de metodele de evaluare a stocurilor la ieşire prezentate, practica de contabilitate cunoaşte şi alte metode cum ar fi: „următoarea intrare-prima ieşire” (NIFO next in-first out). 4. Metoda costului standard
Potrivit acestei metode, întreprinderile în cadrul contabilităţii interne de gestiune, pot să determine costurile şi preţurile prestabilite pentru a evalua stocurile folosind costurile standard. În cazul folosirii acestei metode de evaluare, bunurilor li se stabilesc, anticipat, costurile fixe de înregistrare, cu ajutorul cărora se evaluează şi înregistrează intrările şi ieşirile. Diferenţele dintre costul de înregistrare şi costurile efective de achiziţie sau de producţie se evidenţiază în conturi distincte. Între costurile de achiziţie şi costul standard au fost înregistrate diferenţe care au fost evidenţiate distinct. Aceste diferenţe se repartizează la sfârşitul lunii asupra valorii bunurilor ieşite şi asupra stocului existent cu ajutorul coeficientului de repartizare al diferenţelor de preţ, aceasta calculându-se prin înmulţirea valorii bunurilor ieşite cu coeficientul calculat. Indiferent de metoda de contabilitate adoptată pentru evidenţa stocurilor, evaluarea lor reprezintă o problemă a cărei rezolvare depinde de complexitatea structurii stocurilor.
2.3. Metode utilizate în contabilitatea stocurilor Unităţile patrimoniale pot să-şi organizeze contabilitatea stocurilor utilizând: fie metoda inventarului permanent, fie metoda inventarului intermitent. Metoda inventarului permanent
În cazul utilizării inventarului permanent în contabilitate, în conturile de stocuri se înregistrează toate operaţiile de intrare a stocurilor (cantitativ şi valoric) evaluate la preţul de achiziţie, cost de producţie, preţ standard (prestabilit) sau preţ de facturare, după caz.
17
De asemenea se înregistrează în conturile de stocuri fiecare ieşire din stoc, atât valoric cât şi cantitativ, ceea ce permite stabilirea şi cunoaşterea în orice moment a stocurilor, atât cantitativ cât şi valoric. Conform normelor contabile din ţara noastră, în condiţiile utilizării inventarului permanent, unităţile patrimoniale îşi pot organiza contabilitatea analitică a stocurilor după următoarele metode în funcţie de specificul activităţii şi de necesităţile proprii: a)
metoda operativ-contabilă (pe solduri)
În acest caz la locul de depozitare se ţine evidenţa cantitativă a bunurilor materiale pe categorii, iar la contabilitate se ţine evidenţa valorică pe gestiuni, iar in cadrul gestiunilor pe grupe sau subgrupe de bunuri. Verificarea exactităţii şi concordanţei înregistrărilor din evidenţa depozitelor cu cele din contabilitate se face lunar prin evaluarea stocurilor cantitative transcrise din fişele de magazie în registrul stocurilor. b)
metoda cantitativ-valorică (pe fişe de cont analitic)
În cazul utilizării acestei metode la locul de depozitare se ţine evidenţa cantitativă pe categorii de bunuri, iar la contabilitate se ţine o evidenţă cantitativ-valorică. Verificarea exactităţii şi concordanţei înregistrărilor din evidenţa depozitelor cu cele din contabilitate se face prin punctajul periodic dintre cantităţile înregistrate în fişele de magazie cu cele din fişele de cont analitic de la contabilitate . c)
metoda global-valorică
Aceasta constă în ţinerea evidenţei numai valoric atât la nivelul gestiunii, cât şi în contabilitate. Şi în acest caz, periodic, se face controlul concordanţei înregistrărilor din evidenţa gestiunii cu cele din contabilitate. Prezentarea detaliată a acestor metode de evidenţă operativă şi analitică a stocurilor se va face în cadrul contabilităţii de gestiune. În cazul utilizării inventarului permanent, conturile de stocuri se debitează în cursul exerciţiului financiar cu intrările de bunuri prin creditul conturilor care indică sursa de procurare a bunurilor şi se creditează cu ieşirile din stoc aferente perioadei de gestiune respective. La sfârşitul exerciţiului financiar soldurile conturilor de stocuri sunt comparate cu stocurile faptice stabilite prin inventariere. Dacă existe diferenţe (plusuri sau minusuri de inventar), acestea se vor regulariza aducându-se stocurile scriptice la nivelul lor real. Metoda inventarului intermitent
Normele contabile din ţara noastră permit unităţilor patrimoniale mici şi mijlocii să utilizeze metoda inventarului intermitent. Această metodă presupune stabilirea ieşirilor şi, 18
deci înregistrarea lor în contabilitate pe baza inventarierii stocurilor la finele fiecărei perioade de gestiune. În acest caz, ieşirile se determină ca diferenţă între valoarea stocurilor iniţiale plus valoarea intrărilor, pe de o parte, şi valoarea stocurilor finale stabilite prin inventariere, pe de altă parte. Relaţia de calcul a ieşirilor ar putea fi următoarea: E= Si + I – Sf
unde: E= valoarea ieşirilor; Si= valoarea stocurilor iniţiale; I= valoarea intrărilor din cursul perioadei; Sf= valoarea stocurilor finale stabilite prin inventariere. În cazul utilizării acestei metode s-a renunţat la utilizarea în cursul perioadei de gestiune a conturilor de stocuri pentru evidenţa stocurilor şi, respectiv , a recalculării stocurilor scriptice după fiecare intrare. Prin urmare, conturile de stocuri se utilizează numai la începutul şi la sfârşitul perioadei de gestiune. În cursul perioadei de gestiune, intrările de stocuri de materii prime şi materiale, obiecte de inventar, animale şi mărfuri sunt contabilizate direct în conturile de cheltuieli corespunzătoare, la cost de achiziţie, preţ de facturare sau preţ prestabilit, după caz. La sfârşitul fiecărei periode de gestiune se stabilesc stocurile finale prin inventariere şi se înregistrează în conturile de stocuri concomitent cu micşorarea cheltuielilor. Aceste stocuri finale vor deveni stocuri iniţiale ale perioadei de gestiune următoare şi ele se vor anula prin includerea lor pe cheltuieli la începutul perioadei de gestiune următoare. În cazul utilizării inventarului intermitent pentru stocurile provenite din producţie proprie la începutul fiecărei perioade de gestiune se anulează stocul iniţial concomitent cu micşorarea veniturilor din producţia stocată. Produsele obţinute din producţie proprie în cursul perioadei de gestiune nu se înregistrează în conturile de stocuri, înregistrându-se numai vânzarea lor. La sfârşitul perioadei de gestiune se determină prin inventariere stocul de produse din producţie proprie existent şi acest stoc se înregistrează în conturile de stocuri corespunzătoare, concomitent cu creşterea veniturilor din producţia stocată. Contabilitatea stocurilor şi a producţiei în curs de execuţie se realizează cu ajutorul conturilor din clasa 3 din Planul de conturi general, denumită “Conturi de stocuri şi producţie în curs de execuţie”. Aceste conturi au funcţia contabilă de active, sunt conturi de
bilanţ şi au rolul de a furniza informaţii de reflectare şi control gestionar privind situaţia şi
19
mişcarea stocurilor şi a producţiei în curs de execuţie. Soldul lor debitor se preia în activul bilanţului.
Dezavantajele metodei inventarului permanent
Astfel, dintre imperfecţiunile metodei inventarului permanent, putem aminti gradul înalt de complexitate şi multitudinea de operaţii pe care această metodă o presupune, şi, care
mai ales în condiţiile evidenţei manuale a stocurilor, presupune costuri mari, un mare volum de muncă, şi operativitate scăzută. În condiţiile informatizării contabilităţii stocurilor această deficienţă a metodei inventarului permanent a fost parţial corectată. Un alt inconvenient cu repercursiuni asupra reflectării exacte a mărimii rezultatului perioadei, este că acest rezultat nu este influenţat de variaţia stocurilor, fie că este vorba de un stocaj (stocul iniţial < stocul final) ceea ce presupune o cheltuială. Acest inconvenient rezultă prin nerespectarea conceptului de contabilitate de angajament, şi implicit a principiului independenţei exerciţiilor, conform căruia angajarea cheltuielilor cu stocurile o reprezintă cumpărarea stocurilor, indiferent de data plăţii furnizorului sau a consumului stocului. Doctrina contabilă franceză rezolvă această problemă prin utilizarea unui cont de „Variaţia stocurilor”. Conform OMF 94/2001 contul 711 „Venituri din producţia stocată” devine 711 „Variaţia stocurilor”. Dezavantajele metodei inventarului intermitent
În cazul metodei inventarului intermitent putem vorbi de două mari deficienţe. În primul rând importanţa deosebită a modului de efectuare a inventarierii fizice pentru determinarea stocului final, orice eroare în această operaţie putând duce la deformarea tuturor datelor din contabilitatea stocurilor. În al doilea rând, direct legat de prima, posibilitatea de evaziune fiscală prin subevaluarea stocurilor, deci supraevaluarea consumurilor pentru creşterea cheltuielilor, şi pe această bază a rezultatului impozabil, deci a impozitului pe profit datorat.
20
Capitolul III Studiu de caz PRIVIND GESTIUNEA STOCURILOR LA S.C. ARAD SUPPLY SRL 3.1. Prezentarea societăţii
Informaţiile pe baza cărora am realizat aplicaţia practică mi-au fost furnizate de către S.C. ARAD SUPPLY SRL . Societatea comercială conform statutului său este o persoană juridică română având forma de organizare a societăţii cu răspundere limitată. Societatea a fost constituită la data de 07.08.1995, înregistrată în Registrul Comerţului sub numărul J 02/612/1995. Sediul social al societăţii este situat în Arad, str. Vicenţiu Babeş nr.20, jud. Arad. Obiectul de activitate al societăţii se materializează în următoarele direcţii: -
construcţii metalice şi părţi componente
-
structuri şi tâmplării metalice
-
fabricarea de recipienţi, containere şi alte produse similare din oţel
-
fabricarea altor maşini şi utilaje specifice
-
fabricarea produselor din cauciuc
-
import – export cu produse alimentare, nealimentare, industriale
-
transporturi rutiere de mărfuri intern şi internaţional
-
cercetare fundamentală în ştiinţele fizice şi naturale 21
S.C. ARAD SUPPLY SRL a fost constituită având un capital social de 18000 DEM, reprezentând contravaloarea a 2700ron, transformaţi la un curs de 0.15/DEM, asociatul unic deţinând 2700 părţi sociale a 1 ron fiecare.
3.2. Determinarea stocului optim, curent şi de siguranţă la S.C. ARAD SUPPLY SRL
În urma consultării fişelor de magazie a materiilor prime pentru confecţii metalice rezultă că necesarul anual de materii prime a societăţii este de 110400 kg. Din informaţiile furnizate de serviciul contabilitate a societăţii reiese că: costul de lansare a unei noi comenzi în vederea aprovizionării cu materii prime este de 547ron, iar costul de depozitare pentru un kilogram de materie primă pe zi este de 0.048ron Stocul optim de materii prime se determină după relaţia: S =
2 × N × ca
T × cd
unde : S - mărimea optimă a stocului N - necesarul anual (sau altă perioadă luată în calcul) din materialul, produsul sau marfa de aprovizionat; N = 110400 kg ca - costul fix unitar pentru pregătirea unei noi aprovizionări; ca = 547ron T – intervalul de timp considerat pentru reglementarea stocului; T = 360 zile cd - costul de depozitare pe unitatea de stoc în unitatea de timp; cd = 0.048ron
S =
2 ×110400 × 547 360 × 0.048
=
2643,75 kg
Numărul aprovizionărilor se determină astfel: Nr .aprov
=
Nr .aprov
=
N S 110400 2643,75
=
41,75aprovizion ari
22
iar intervalul mediu optim dintre aprovizionări se determină folosind relaţia: i
=
i
=
S ×T N 2643,75 ×360 110400
=
8,62 zile
Costul total minim pentru formarea acestui stoc este: Ct =
Ct =
N T × S × ca + × cd S 2 110400 2643,75
547 +
×
360 × 2643,75 2
×
0.048
=
45684.09ron
Pe baza fişelor de magazie se determină şi intervalul mediu între aprovizonările consecutive după relaţia: E c =
∑ q × t ∑q ai
ai
ai
unde : Ec = intervalul mediu între două aprovizionări consecutive; qai = cantitatea aprovizionată la momentul i; tai = intervalul realizat între două aprovizionări; Datele de intrare în magazie a materiilor prime, cantităţiile intrate, precum şi intervalul între aprovizionări conform fişelor de magazie sunt prezentate în tabelul 3.1. Tabel 3.1. Determinarea intervalului mediu între două aprovizionări consecutive Denumirea materialului
Data intrării Intervalul între Cantitatea în magazie aprovizionări (qa) (ta)
ta*qa
Materii prime 02.12.2009 pentru 05.12.2009 confecţii metalice 06.12.2009
4
612
2448
3
3033
9099
1
707
707
09.12.2009
3
20
60
11.12.2009
2
660
1320
23
Ec
46978:9200
19.12.2009 Total
8
X
4168
33344
9200
46978
5,1 zile
În continuare se poate determina stocul curent (Sc) în funcţie de necesarul mediu zilnic de aprovizionat (N/360) şi de intervalul mediu între aprovizionări (Ec), astfel: Sc
=
Sc
=
N 360
Ec
×
110400 360
×
5,1 = 1564 kg
Intervalul pentru stocul de siguranţă se determină matematic prin metoda abaterilor după relaţia:
E s =
∑ q ∆t ∑q a
a
unde : Es - intervalul mediu de siguranţă qa - cantităţi aprovizionate t - abaterea de timp între intervalul între aprovizionări şi intervalul mediu (t - Ec >0) În tabelul de mai jos sunt prezentate abaterile de timp dintre intervalele dintre aprovizionări şi intervalul mediu între aprovizionări necesare pentru determinarea intervalului mediu de siguranţă (Es). Tabel 3.2 Determinarea intervalului mediu de siguranţă
24
Denumirea materialului
Data Intervalul intrarii în între magazie aprovizionări (ta)
Interval Abatere Cantitat ul mediu a de ea (tc) timp intrată (qa)
qa x t
Materii prime 02.12.09 pentru 05.12.09 confecţii metalice 06.12.09
4
-1
3
-2
1
-4
09.12.09
3
11.12.09
2
-3
19.12.09
8
+3
4168
12504
X
X
X
4168
12504
Total
∑ q a × t
Es =
∑ qa
=
12504 4168
5
X
-2
= 3 zile
Pe baza intervalului mediu de siguranţă (Es) se poate determina stocul de siguranţă (Ss) astfel: Ss
=
Ss
=
N 360
Es
×
110400 360
×3 =
920 kg
Pentru a determina stocul normat maxim exprimat cantitativ şi valoric, pentru materiile prime pentru confecţii metalice utilizăm următoarele relaţii de calcul: S nic =
S nic =
consumanual 360
n zi − cantitativ
consumanual x pret unitar 360
n zi − valoric
unde: nzi = (tci + tsi + tcdi + tti + tii) nzi = 5 + 3 + 0 + 0 + 0 = 8
preţul unitar de aprovizionare = 13.076ron
25
a)
cantitativ:
S nic
=
b)
110400 360
×
( 5 + 3 + 0 + 0 + 0 ) = 2453,33kg
valoric
S nic
=
110400 ×13 .076 360
×
( 5 + 3 + 0 + 0 + 0 ) = 32079.78ron
3.3. Determinarea necesarului de finanţat pentru activele circulante a S.C. ARAD SUPPLY SRL
În tabelul 3.3. sunt prezentate datele centralizate obţinute de la societate pentru calcularea necesarului de finanţare a ciclului de exploatare.
Tabel 3.3. Nr.crt. Explicaţii
Simbol
Valoare
U.M.
0
1
2
3
4
1.
Necesarul anual cantitativ de materii prime
N
110400
Kg.
0
1
2
3
4
2.
Necesarul anual valoric de materii prime
N
144355.04
ron
3.
Preţ unitar de aprovizionare
p
1.3076
ron
4.
Intervalul mediu între aprovizionări Ec consecutive
5,1
Zile
5.
Stoc curent cantitativ
Sc
1564
Kg.
6.
Interval mediu de siguranţă
Es
3
Zile
7.
Stoc de siguranţă cantitativ
Ss
920
Kg.
8.
Cifra de afaceri în anul de bază
CA0
164500
ron
9.
Cheltuieli anuale cu materiile prime
Ch.mat
144359.04
ron
10.
Cheltuieli anuale cu materialele diverse
Ch.mat.div. 26150
11.
Producţia fabricată exprimată în cost Pcc 26
158800
ron ron
complet 12.
Durata de staţionare a produselor finite în Dst magazie
5
Zile
13.
Durata medie de încasare a produselor De finite
10
Zile
14.
Cifra de afaceri previzionată
CApl
170000
ron
15.
Soldul materialelor
Smat
2540.6
ron
16.
Soldul produselor finite
S p.fin
2101.9
ron
17.
Soldul creanţelor (clienţi)
Sclienţi
4249.5
ron
18.
Soldul disponibilului în bancă
Sdisp.
1821.5
ron
19.
Stocul mediu al activelor circulante în SAC0 anul de bază
10713.5
ron
20.
Producţia planificată a se fabrica în Ppl perioada următoare exprimată în cost complet
166000
ron
Pentru repartizarea pe trimestre a cheltuielilor anuale previzionate pentru materii prime, produse finite, produse expediate se vor utiliza următoarele proporţii: -
trimestrul I = 26 %
-
trimestrul II = 24 %
-
trimestrul III = 28 %
-
trimestrul IV = 22 % 3.4. Metode anlitice bazate pe cifra de afaceri
Necesarul de finanţat trimestrial pentru cele trei categorii de stocuri Nec TR =
CATR 90
× Rc
în care : CATR - cifra de afaceri previzionată trimestrial R c - rata cinetică, respectiv duratele rotaţiei activelor circulante, în raport cu cifra de afaceri. Rc =
Sd mat CA0
× 360
Cifra de afceri planificată este de 170000ron şi se repartizează pe trimestre astfel: 27
Trim1: 26 % = 44200 ron Trim2: 24 % = 40800 ron Trim3: 28 % = 47600 ron Trim4: 22 % = 37400 ron
Rc mat =
2540.6 164500
Rc p. fin =
Rc clienti
2101 .9 164500
=
360 = 5,56 zile
×
×
4249.5 164500
360
×
=
4,6 zile
360 = 9,3 zile
Necesarul de finanţat trimestrial pentru stocuri materiale NecmatTR1
=
NecmatTR 2
=
NecmatTR3
=
NecmatTR 4
=
44200 90
40800 90
47600 90
37400 90
×
5,56 = 2730.57ron
×
5,56 = 2520.53ron
×
5,56 = 2940.62ron
×
5,56 = 2310.48ron
Necesarul de finanţat trimestrial pentru produse finite
Nec p . finTR1
=
Nec p. finTR 2
=
44200 90
40800 90
×
4,6
=
2259.11ron
4,6
=
2085.33ron
×
28
Nec p. finTR 3
=
Nec p . finTR 4
=
47600 90
37400 90
×
4,6
=
2432.88ron
×
4,6
=
1911.55ron
Necesarul de finanţat trimestrial pentru produse facturate şi neîncasate
NecclientiTR1
=
NecclientiTR2
=
NecclientiTR3
=
NecclientiTR 4
=
44200 90 40800 90 47600 90 37400 90
×
9,3 = 4567.33ron
×
9,3 = 4216 ron
×
9,3 = 4918.66ron
×
9,3 = 3864.66ron
Tabel 3.4. Nr. Denumire Metode analitice bazate pe cifra de afaceri crt. a activelor Trim II Trim III Trim IV . circulante Trim I 1.
Stocuri materiale
2730,577
2520,533
2940,622
2310,488
2.
Produse finite
2259,111
2085,333
2438,888
1911,555
3.
Produse expediate
4567,33
4216
4918,666
3864,666
9557,021
8821,866
10298,176 8086,709
Total
Datorită complexităţii calculelor şi al costului ridicat al fundamentării necesarului financiar se recomandă utilizarea metodelor sintetice care au o putere de sinteză mai mare decât cele analitice în condiţiile unui cost mai redus. Un anumit grad de sintetizare îl prezintă şi metodele analitice bazate pe cifra de afaceri, deoarece utilizează elemente caracteristice întregii categorii de stocuri cum ar fi: cifra totală de afaceri în perioada precedentă, soldul
29
materialelor, produselor finite sau expediate, dar şi cele bazate pe costuri, deoarece utilizează elemente de tipul cheltuielilor anuale totale pentru categoriile de stocuri.
3.4.1 Metoda sintetică bazată pe rata cinetică a activelor circulante
Determinarea ratei cinetice pentru perioada de bază
Rc
=
S AC 0 CAo
×
360
în care : SAC0 - soldul mediu al activelor circulante în perioada de bază CA0- cifra de afaceri din perioada de bază
Rc
=
8892 ron 164500 ron
×
360 = 19,45 zile
Determinarea necesarului de finanţat trimestrial pe total active circulante
Cifra de afceri planificată este de 170000 ron şi se repartizează pe trimestre astfel:
Trim1: 26 % = 44200 RON Trim2: 24 % = 40800 RON Trim3: 28 % = 47600 RON Trim4: 22 % = 37400 RON Nec trim
=
CApl
Nectrim1
=
Nectrim 2
=
90
xR c
44200ron 90
40800 90
x19,45 = 9552.11ron
x19,45 = 8817.33ron
30
Nectrim 3
=
Nectrim 4
=
47600 90
37400 90
x19,45 = 10286.88ron
x19,45 = 8082.55ron
3.5. Determinarea surselor de finanţare a ciclului de exploatare
Societatea comercială ARAD SUPPLY SRL prezintă următoarea situaţie bilanţieră la sfârşitul anului 2009
Tabel 3.6. A
Bilanţ 2009 - (ron)
P
Imobilizări corporale
119353
Capital social
70366
Total Imobilizări
119353
Rezerve din reevaluare
33.35
Materii prime şi materiale
25406
Rezerve
12888
Produse finite
21019
Rezultatul exerciţiului
60620
Clienţi
42495
Total capitaluri proprii
147209
Total active circulante (stocuri)
88920
Datorii pe termen scurt
79279
Disponibilităţi băneşti
18215
Total active circulante
107135
Total Activ
226488
Total Pasiv
226488
Sursa: bilanţul contabil al S.C. ARAD SUPPLY SRL
Determinarea fondului de rulment
Fond de rulment = Capitaluri permanente – Nevoi permanente
Determinarea necesarului de fond de rulment
Necesarul de fond de rulment (NFR) = Active circulante totale – Conturi de trezorerie – Datorii pe termen scurt 31
Determinarea trezoreriei nete
Trezoreria netă (TN) = Fond de rulment – Necesarul de fond de rulment Datoriile pe termen scurt ale societăţii sunt în sumă de 7927.9 ron, sunt utilizate pentru finanţarea ciclului de exploatare. Aceste datorii din exploatare sunt formate în principal din credite bancare pe termen scurt, şi alte datorii din exploatare. Datoriile pe termen scurt reprezintă o sursă de finanţare a ciclului de exploatare, necesarul de credite de trezorerie se determină astfel: (stocuri + alte active + cheltuieli pentru realizarea producţiei) – (fond de rulment + surse atrase + încasări din vânzarea produselor).
32
Bibliografie:
1.
Burada, Corneliu. Contabilitatea stocurilor cumparate in metodele cost standard si pret cu amanuntul . In : Gestiunea si contabilitatea firmei , v.10, nr. 7, p. 15-20,2007;
2. Caloian, Florentin. Sisteme de contabilizare a stocurilor . I n : Revista finante publice si contabilitate, v. 17, nr. 5, p. 6-8, 2006;
3. Caraiani, Chirata, coord. ; Olimid, Lavinia, coord. Bazele contabilitatii . Ed. a 2-a. Bucuresti : Editura ASE, 2001;
4. Cristea, Horia, coord.; Caciuc, Leonora. Ghid pentru intelegerea si aplicarea IAS2 : Stocuri. Bucuresti : C.E.C.C.A.R., 2004;
5. Dumitru, Gheorghe. Evaluarea stocurilor . In : Tribuna Economica, v. 16, nr. 7, p. 55-58, 2005;
6. Tulvinschi, Mihaela. Contabilitatea stocurilor de marfuri in comertul cu amanuntul . In : Revista finante publice si contabilitate, v. 15, nr. 1112, p. 70-73, Noiembrie-decembrie 2004;
33
