COMERŢUL INTERNAŢIONAL CU SERVICII INTRODUCERE Comerţul internaţional reprezintă totalitatea schimburilor de bunuri şi servicii dintre două sau mai multe state, pe zone geografice. Nu se poate vorbi de o determinare strictă între comerţul internaţional şi comerţul mondial. În general se foloseşte termenul de comerţ internaţional si nu cel de comerţ mondial, termen ce există de mai mult timp. Când se are în vedere comerţul unei ţari atunci se vorbeşte de comerţ exterior. Comerţul exterior este parte integrantă a comerţului internaţional şi include exportul, importul, reexportul şi tranzitul. Exportul reprezintă activitatea desfăşurată de persoanele autorizate de a vinde bunuri şi servicii în alte ţări. Importul este reprezentat de activitatea desfăşurată de persoanele autorizate pentru cumpărarea de bunuri şi servicii din diverse ţări pentru ţara căreia îi aparţin importatorii. Reexportul este activitatea desfăşurata de persoanele autorizate de a cumpăra mărfuri din unele ţări şi a le revinde în altele. Când această activitate se practică raţional şi pe scară largă, ea poate fi o sursă importantă de profit şi constituie un mijloc de dezvoltare a comerţului internaţional. Tranzitul reprezintă activitatea desfăşurată de persoanele autorizate pentru transportarea mărfurilor străine pe teritoriul naţional, dar şi în activitatea de depozitare temporară a acestor mărfuri în condiţii de securitate, fiind considerat un comerţ invizibil. Pentru dezvoltarea comerţului exterior este importantă dezvoltarea de bunuri şi servicii şi, deci, politica economică a unui stat prin care se urmăreşte liberalizarea şi sprijinirea tranzacţiilor comerciale externe.
POLITICA IMPORTULUI 1
Dezvoltarea unei politici de import este necesară pentru dezvoltarea economică a unei ţări. Argumentele ce susţin acest lucru sunt următoarele: Asigură completarea unei economii naţionale cu bunuri şi servicii externe de care are nevoie. Producţia oricărui stat, indiferent de gradul de dezvoltare şi dotare cu resurse, nu poate să satisfacă integral cu bunuri şi servicii necesităţile de consum ale economiei respective, necesităţi care să corespundă nivelului progresului etapei respective. O condiţie esenţială pentru dezvoltarea economică a unei ţări este şi aceea de a completa necesităţile de producţie şi servicii ale economiei ţării respective cu bunuri şi servicii din afară graniţelor. Din prima categorie de bunuri fac parte: materiile prime, materialele, maşinile, echipamentele industriale, produsele finite şi semifinite necesare unor sectoare ale economiei naţionale. În cea de-a doua categorie se încadrează bunurile produse în capacităţi foarte reduse sau cele pentru care nu există condiţii de producţie. Specific pentru ţara noastră, ce are resurse variate şi destule, dar nu suficiente, în această categorie de bunuri intră: cărbunii, gazele naturale, petrolul, grâul, porumbul. Bunurile din cea de-a treia categorie sunt bunurile ce dau importului un caracter pozitiv pentru că în ţara importatoare se realizează o concurenţă ce-i stimulează pe producătorii interni. În a patra categorie intră serviciile ce dau naştere la importul invizibil: transferurile valutare, consumurile diferitelor delegaţii sportive, economice, culturale. În ultima categorie se înscriu: serviciile de transport, serviciile bancare, cele poştale, de telecomunicaţii, de asistenţă tehnică, juridică, serviciile medicale, de şcolarizare, lucrările în diverse sectoare.
1. DEFINIREA SERVICIILOR
2
Serviciile au fost mult timp considerate ca activități ce fac parte din sfera neproductivă, motiv pentru care au fost ignorate de către economiști. Lipsa unei abordări teoretice a serviciilor a avut drept consecință lipsa unei teorii economice despre servicii. Dar dezvoltarea foarte rapidă a serviciilor în ultimele decenii i-a determinat pe specialiștii din domeniu să acorde o mai mare atenție studiului activității și definirii conceptului de servicii.1 Definiția termenului de serviciu este remarcată de eterogenitatea de opinii emise de economiștii din intreaga lume, care au incercat sa definească servciile. Majoritatea definițiior pun in evidență caracterul nematerial al serviciilor, dar intr-o abordare reală, din care reiese că serviciul, ca și bunul material, satisface o necesitate umană, producând efecte economice.2 Câteva definiții atribuite serviciilor, din literatura economică internațională: -
Activități care reprezintă o valoare economic fără a coresăpunde unei producții de bunuri materilale
-
Activități economice – transportul, activitățiile bancare, asigurările, turismul, telecomunicațiile, publicitatea
-
Serviciile reprezintă activități, beneficii sau utilități care sunt oferite pe piață.
Un rol foarte important în comerțul internațional îl are politica comercială.
POLITICA COMERCIALĂ - ISTRUMENTE ŞI MĂSURI FOLOSITE PE PLAN INTERNAŢIONAL 1 2
Economia serviciilor poștale – Caius Lăzărescu Economia serviciilor poștale – Caius Lăzarescu 3
Economia politică, politica economică şi politica comercială sunt confundabile, din punct de vedere etimologic, pentru neiniţiaţi, dar sunt foarte diferite din punctul de vedere al conţinutului lor. Economia politică a fost titulatura ştiintei economice cunoscută pe plan internaţional ca “economics”, termen care, deşi e înţeles, pentru români este intraductibil. Economia politică este, de fapt, un studiu ştiinţific care încearcă să construiască legi economice cu valabilitate generală, analizând date, formulând şi testând diverse teorii asupra relaţiilor dintre diferite fenomene ale vieţii social-economice. Politica economică, spre deosebire de “economics”, reprezintă, de fapt, totalitatea mijloacelor prin care un guvern încearcă să reglementeze sau să modifice situaţia economică a unei naţiuni, să stabilească obiectivele urmărite prin acea politică economică. Scopul principal al unei politici economice depinde de grupul de persoane în beneficiul căruia este promovată politica economică respectivă. Politica economică, în ţările democratice, este orientată, în general, pentru: • menţinerea unui grad cât mai mare şi mai stabil de ocupare a forţei de muncă; • asigurarea unei creşteri a standardului de viaţă naţional; • evitarea inflaţiei şi ţinerea acesteia sub control; • urmărirea stabilităţii balanţei de plăţi; • urmărirea realizării unei cât mai corecte redistribuiri a venitului naţional real, prin sistemul de taxare - subvenţionare; • reducerea situaţiilor de monopol pe care diverşi agenţi economici le deţin într-o economie. Politica comercială este o parte componentă a politicii economice a unui stat, care vizează sfera relaţiilor economice externe ale acestuia. Ca şi politica economică, este atributul fiecărui stat. Politica comercială reprezintă totalitatea reglementărilor adoptate de un stat cu caracter administrativ, juridic, fiscal, bugetar, financiar, valutar etc., în scopul promovării 4
sau restrângerii schimburilor comerciale externe şi a protejării economiei naţionale de concurenţa străină. Pentru că relaţiile economice externe sunt un factor important al creşterii economice, principalul obiectiv, pe termen lung, pe care statele îl urmaresc cu ajutorul instrumentelor şi măsurilor de politică comercială este stimularea dezvoltării economiei naţionale şi protejarea acesteia de concurenţa străină. Drept urmare, politica comercială a fiecărui stat trebuie să îndeplineasca trei funcţii principale: 1. promovarea relaţiilor economice externe, adică impulsionarea exporturilor; 2. protejarea economiei naţionale de concurenţa străină, ceea ce presupune reglementări şi controlul asupra importurilor; 3. urmărirea pentru a realiza un echilibru dinamic în balanţa comercială şi balanţa de plăţi, concomitent cu sporirea rezervei valutare a statului. Din aceste obiective pe termen lung se desprind mai multe obiective pe termen scurt şi mediu: • perfecţionarea structurii schimburilor comerciale externe; • fie restrângerea, fie stimularea comerţului cu anumite produse sau grupe de produse; • orientarea geografică a fluxurilor comerciale internaţionale: restrângerea acestor fluxuri cu unele ţări şi dezvoltarea lor cu altele; • îmbunătăţirea raportului de schimb prin sporirea puterii de cumpărare a exportului. Toate aceste obiective sunt diferite de la stat la stat, în funcţie de condiţiile interne şi internaţionale. În perioada postbelică, în condiţiile în care interdependenţele economice internaţionale s-au adâncit, o reglementare a relaţiilor economice între state a devenit obiectivă, reglementare prin care s-a urmărit coordonarea modului de acţiune a statelor în domeniul politicii comerciale. Ca urmare, în afara unor reglementări a relaţiilor 5
economice dintre state, în cadru bilateral, regional sau subregional, apare tendinţa de multilateralizare a relaţiilor economice externe prin intermediul unor acorduri ce au încercat să codifice anumite principii şi reguli, în ceea ce priveşte folosirea diferitelor instrumente şi măsuri de politică comercială în relaţiile reciproce. În acest domeniu, pentru sistemul comercial mondial, o activitate specifică a dezvoltat Acordului General pentru Tarife si Comerţ (GATT) care, de la 1 ianuarie 1995, a devenit Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC). Până la apariţia OMC, în practica relaţiilor comerciale externe s-a arătat că multe state au elaborat şi aplicat diverse instrumente de politică comercială tot mai variate, prin care au încălcat chiar diverse reglementări şi statuări, urmare a anumitor acorduri privind folosirea acestor instrumente în relaţiile economice reciproce, în acelaşi timp cu promovarea unor puternice tendinţe de regionalizare a schimburilor. În domeniul politicii comerciale, în general, se acţionează cu ajutorul a trei categorii principale de instrumente şi masuri: 1)
măsuri de natură tarifară (vamală);
2)
măsuri de natură netarifară, inclusiv paratarifară;
3)
măsuri de natură promoţională (de promovare şi stimulare).
EUROPA ȘI COMERȚUL INTERNAȚIONAL Deşi SUA domină economia mondială, în comerţul internaţional nu deţine supremaţia. Parţial, datorită faptului că este independentă din punct de vedere comercial, cu o piaţă internă imensă. Europa de Vest are mult mai puţine resurse interne şi este divizată în mai multe state dar este centrul comerţului mondial. Între 1918-1945 comerţul vest-europeaan se desfăşura între ţări şi coloniile lor. Cu timpul s-a intensificat comerţul între ţările dezvoltate în deosebi în domeniul echipamentelor de utilaj greu ( utilizat pentru prelucrarea altor produse). Această tendinţă a continuat după 1945 şi combinată cu independenţa crescândă a fostelor colonii europene , a dus la crearea alianţelor
6
comerciale- Comunitatea Economică Europeana (Uniunea Europeană sau UE) sau a Asociaţiei de Liber Schimb( EFTA). 3.1.
COMERȚ ȘI DEZVOLTARE
Pentru a micşora decalajul dintre săraci bogaţi, standardele de viaţă din ţările în curs de dezvolare, cele mai sărace ar trebui să crească cu o viteză mult mai mare decât cea a ţărilor dezvoltate sau a majorităţii celor în curs de dezvoltare. Comerţul este un factor important în dezvoltarea economiilor ţărilor în curs de dezvoltare. Uneori , atunci când economia mondială este în declin , aceste ţări suferă din cauză că veniturile obţinute de pe urma exporturilor sunt considerabil mai reduse. 3.2.
SERVICIILE PE PIAȚA INTERNAȚIONALĂ
Caracteristicile serviciilor apar intr-un alt mod atunci când se desfășoară cu afaceri între țări (peste granițe). Capitalul și persoanele implicate trec granița pentru realizarea serviciilor internaționale. Tranzacțiile peste graniță se referă la schimburile dintre rezidenți și nerezidenți, fie firme sau personae. Interpretarea dată de balanțele de plăți comerțului cu servicii în acest fel, nu cuprinde numai tranzacțiile peste graniță ci și transportul , deoarece adesea aceste activități cer deplasare. În concluzie putem spune că, comerțul internațional cu servicii curinde: comerțul cu servicii separate, transportul, prestațiile de servicii bazate pe deplasarea peste graniță a persoanelor și tranzacțiile asociate cu investițiile străine directe.3 Particularitățiile serviciilor și modalitățile specifice de înregistrare a fluxurilor internaționale constituie limite care au făcut ca internaționalizarea acestor activități să fie mai redusă în raport cu comerțul internațional cu bunuri.
3
Economia serviciilor – Alexandru Jivanș; Ioan Fruja 7
În cazul bunurilor materiale, prestațiile intrenaționale se realizează prin trecerea fizică a frontirelor. Faptul se datorează posibilității separării, în timp și spațiu, a producției de consum. În cazul serviciilor nu este posibilă această disociere, nici chiar în condițiile tehnicilor moderne de transporturi și telecomunicații. Unitățiile de produs rezultate ale prestației de servicii, cel mai adesea cu grad maxim de imaterialitate, nu pot fi înregistrate și cuantificate în unități fizice. De exemplu, intervenții chirurgicale, pentru prestațiile clasice de sănătate și învățământ, pentru prestațiile hoteliere etc, este necesară coparticiparea clientului și consumul serviciului se face în același moment și același loc cu producerea lui. Comerțul cu servicii este definit în cadrul GATS (Acordul General privind Comerțul cu Servicii) , drept prestare a serviciului în patru forme: 1. din teritoriul unei țări în teritoriul alteia 2. din teritoriul unei țări, consumatorilor altei țări 3.
cu ajutorul serviciului de aprovizionare a unei țări, prin intermediul prezenței comerciale în teritoriul altei țări
4. cu ajutorul serviciului de aprovizionare
a unei țări, prin intermediul
persoanelor fizice ale unei țări, pe teritoriul alteia Dacă luăm în considerare măsura în care aceste treceri peste graniță sunt vizibile, serviciile cele mai materiale, mai vizibile sunt serviciile de pe lângă comerțul internațional cu mărfuri. Acestea sunt serviciile transport și poștă (transport de colete și scrisori).4 În cazul altor servicii însă, realitatea care traversează frontiera are o vizibilitate mai redusă, ea fiind indisociabilă unui bun căruia îi este aplicată. O ultimă categorie este comerțul cu invizibile, contând în anumite servicii pentru populație, precum cele de turism și petrecere a timpului liber, de sănătate, alimentație publică, servicii de învățământ și alte servicii profesionale, în cazul cărora frontiera nu este trecută de nici un serviciu vizibil, decât de rezultatele prestațiilor legate de beneficiar sau care au acționat deja asupra beneficiarului. 4
Economie serviciilor – Alexandru Jivan, Ioan Fruja 8
În aceste situații, clientul se deplasează în țara ofertantului, unde beneficiază de acel serviciu, sau prestatorul serviciului se deplasează în întâmpinarea clientului, în țara acestuia.
5. LIBERALIZAREA PIEȚEI SERVICILOR LA NIVEL INTERNAȚIONAL Acordul general privind Comertul cu Servicii este parte integranta a Acordului de la Marrakech privind constituirea Organizatiei Mondiale a Comertului (OMC) si cuprinde un ansamblu de principii, reguli si discipline referitoare la reglementarea comertului international. Prin specificitatea sa si prin modul de structurare, GATS este diferit de GATT 1947, fiind un domeniu nou care este reglementat multilateral pentru prima data. Necesitatea reglementarii acestui sector de activitate a aparut ca urmare a cresterii accelerate a rolului si importantei sectorului serviciilor în economia mondiala. Menirea lui este de a elimina vidul juridic din domeniul comertului international cu servicii prin instaurarea unui cadru multilateral de principii, reguli si discipline unanim acceptate si respectate.Acordul este aplicabil serviciilor intenationale din toate sectoarele cu exceptia celor furnizate în exercitarea puterii guvernamentale. Sunt considerate servicii furnizate în exerciatrea puterii guvernamentale, acelea care nu sunt prestate pe o baza comerciala si nici în concurenta cu unul sau mai multi furnizori de servicii. Conditia de internationalitate este satisfacuta daca serviciul este livrat între doua teritorii nationale, este prestat în teritoriul national pentru un consumator strain, de catre un furnizor strain pe
teritoriul
national
sau
între
doi
agenti
straini
pe
o
piata
terta.
În negocierea GATS s-a încercat si în cea mai mare parte s-a reusit, preluarea si adaptarea la sfera serviciilor a principalelor reguli si principii aplicate comertului cu bunuri. Acestora li s-au adaugat datorita specificului domeniului reglementat, o serie de prevederi diferite în continut. Marea diversitate si continua înnoire a domeniilor carora trebuie sa le fie aplicat Acordul GATS au generat necesitatea includerii, în anexa din textul de baza, a unui numar de noua instrumente conexe, convenite la nivel ministerial, 9
care permit si asigura o interpretare uniforma si compatibila a prevederilor Acordului. Totodata, pentru a nu bloca finalizarea negocierilor Rundei Uruguay, la Conferinta Ministeriala de la Marrakech, prin decizii ministeriale s-a hotarât ca în unele domenii (servicii financiare, servicii de transport maritime, servicii de telecomunicatii de baza si miscarea persoanelor fizice prestatoare de servicii) negocierile sa poata fi continuate dupa intrarea în functiune a Organizatiei Mondiale a Comertului pentru a ajunge la angajamente de liberalizare și în aceste sectoare. În domeniul serviciilor financiare si acela al miscarii persoanelor fizice prestatoare de servicii au fost constituite doua grupuri speciale de negocieri, care si-au desfasurat activitatea în perioada 1 ianuarie 30 iunie 1995. La sfârsitul negocierilor, activitatea acestora a fost finalizata prin semnarea unor Protocoale aditionate la GATS, de catre statele negociatoare. De asemenea, pentru serviciile de telecomunicatii de baza, grupul de negocieri constituit la 1 ianuarie 1995, prin semnarea unui Protocol privind serviciile de telecomunicații de bază.
10
BIBLIOGRAFIE Alexandru Jivan; Ioan Fruja – Economia serviciilor, Ed Mirton, Tim 2006 Caius Lăzărescu – Economia serviciilor poștale Ghibutiu Agnes – Serviciile si frzvoltarea, Ed Expert, Buc 2000
11
