Capitolul 1
Cercetarea calitativă versus cercetarea cantitativă
Specificul cercetării calitative
Cercetarea calitativă îşi are rădăcinile în sociologie, antropologie şi filozofie. De la apari apariţia ţia termen termenulu uluii “qual “qualita itativ tivee resea research rch”, ”, în spaţi spaţiul ul angloanglo-sax saxon on la sfârşi sfârşitul tul anilor anilor ’60, ’60, cercetare cercetareaa calitativă calitativă a început început să castifge castifge teren teren față de cerceta cercetarea rea cantitati cantitativă. vă. Mulți cercetători cercetători sau orientat spre utilizarea cercetării calitative în probleme în care cercetarea cantitativă nu oferea suficiente informaţii, ca de exemplu, motivele emigrării românilor. O defin definiţi iţie, e, care care surpr surprind indee aspec aspecte te import important antee ale cerce cercetăr tării ii calit calitati ative, ve, este este dată dată de cercetătorul francez, Alex Mucchielli, în cartea sa, Dicţionar al metodelor calitative. Acesta defineşte cercetarea calitativă ca fiind „orice studiu empiric în ştiinţele umane şi sociale care are următoarele cinci caracateristici: 1)cercetarea este concepută în mare parte dintr-o perspectivă comprehensivă, 2) îşi abordează obiectul de studiu într-un mod deschis şi amplu, 3) include o culegere de date efectuată cu ajutorul metodelor calitative, adică a metodelor care nu implică, în momentul culegerii, nicio cuantificare, nici preluare chiar, cum ar fi, de exemplu, interviul, observaţia liberă şi culegerea de documente documente 4) dă prilejul unei analize calitative a datelor în care cuvintele, fără să fie trecute printr-o operaţie numerică, şi 5) se termină cu o povestire sau o teorie (şi nu cu o demonstraţie)( A.Mucchielli, 2002). Voi analiza pe larg această definiţie, începând cu prima caracteristică, “cercetarea este concepută în mare parte dintr-o perspectivă comprehensivă”, comprehensivă”, care se referă la faptul că cercetarea calitativă pune accentul pe înţelegerea informaţiilor dobândite în cadrul anchetei. În cadrul cercetării calitative, cercetătorul trebuie să interpreteze informaţia, să vadă dincolo de cuvinte, pentru a putea înţelege ideile, atitudinile, dorinţele şi nevoile persoanelor investigate. A doua caracteristică face referie la faptul că, în cadrul cercetării calitative, oamenii nu sunt constrânşi să răspundă la întrebări cu răspunsuri prestabilite şi că orice informaţie, inclusiv elemente ale comunicării non-verbale, observate pe parcursul cercetării sunt supuse interpretării şi analizei. A treia caracteristică sugerează faptul că, cercetarea calitativă foloseşte o serie de metode empirice
în colectarea datelor, ca de exemplu, studiul de caz, interviul în profunzime, introspecţia, povestea de viaţă, şi analiza unor texte şi producţii culturale ori unor texte observaţionale, istorice, interacţionale sau vizuale, care descriu întâmplări zilnice şi momente semnificative din viaţa indivizilor(N.K. Denzin, Y.S. Lincoln, 2005). În ceea ce priveşte a patra caractersitică, Juliet Corbin şi Anselm Strauss identifică mai multe trăsături ale analizei datelor obţinute în cadrul cercetării calitative (J.Corbin, A.Strauss, 2008): 1)Analiza este o artă şi o ştiinţă; 2)Analiza este un act interpretativ; 3)Cel puţin o poveste poate fii creată din date; 4) Conceptele stau la baza analizei; 5) Conceptele variază în funcţie de nivelul abstractului; 6) Există mai multe niveluri de analiză; 7) Analiza poate avea diverse obiective; 8) Delimitarea contextului este un aspect important al analizei; 9) Analiza este un proces; 10) Analiza începe cu colectarea primelor date; 11) Cercetătorul poate realiza o analiză în amănunt sau o analiză mai generală în funcţie de situaţie. Voi analiza pe scurt cele unsprezece trăsături identificate de Juliet Corbin şi Anselm Strauss. Prima caracteristică se referă la faptul că, în analiza datelor obţinute în cadrul cercetării calitative, termenul “artă” face referire la creativitate, în aplicarea metodelor şi abilitatea de a realiza o povestire coerenta din datele obţinute, iar termenul “ştiinţă” se referă la utilizarea unor concepte existente. Pentru că, în cadrul cercetărilor calitative, analiza presupune o interpretare subiectivă a informaţiilor dobândite, putem spune că analiza este un act interpretativ. A treia trăsătură sugerează faptul că, datele obţinute în urma unei cercetări calitative sunt foarte bogate, lăsând loc, interpretării concentrate asupra unor aspecte diferite sau interpretării diferite a datelor. ”Conceptele stau la baza analizei” se referă la faptul că, utilizând concepte, cercetătorul poate să grupeze sau să îşi organizeze datele cu care lucrează. Conceptele derivă din informaţie şi reprezintă înţelesurile atribuite de cercetător, lucrurilor descrise de cuvintele, experienţele, acţiunile, interacţiunile şi problemelor exprimate de respondenţi(J.Corbin, A.Strauss,2008). A şasea caracteristică punctează faptul că există concepte care indică, fac legătura şi oferă detalii despre alte concepte. Primele sunt concepte aflate la un nivel inferior, de exemplu, suc, apă minerală, bere şi concepte aflate la un nivel superior, de exemplu conceptul de “sete”(setea putând fii satisfăcută cu suc, apă minerală sau bere). Faptul că există mai multe niveluri de analiză, sugerează că analiza datelor se poate face printr-o descriere superficială, la o extremă, respectiv, printr-o interpretare teoretică, la cealaltă extremă. Prima nu presupune o gândire analitică şi nu prezintă noi semnificaţii sau ne spune ceva diferit de ceea ce ştiam deja. În ceea ce priveşte a opta caracteristică, scopurile cercetării pot varia de la descrieri la teoretizare. Scopul derivă din obiectivele cercetătorului, în funcţie de pregătirea sa şi tipul metodelor utilizate. Delimitarea contextului este un aspect important al analizei, deoarece minimizează riscul de a
interpreta greşit un fenomen sau de a distorsiona semnificaţiile unor cuvinte. A noua caracteristică se referă la faptul că analiza este un proces care generează, verifică şi dezvoltă concepte, un proces care se contruieste în timp şi odată cu obţinerea de date(J.Corbin, A.Strauss,2008). Analiza începe cu strângerea primelor date, astfel cercetătorul poate urmării, de-a lungul realizării cercetării, doar anumite concepte, care apar tot mai des. Ultima trăsătură se referă la faptul, ca cercetătorul poate apela la o analiză amănunţită, de obicei, aceasta este folosită la începutul cercetării, pentru a genera idei şi pentru a-l face pe cercetător să sape mai adânc în date, pentru a pune accentul pe acele date care par relevante, dar care sunt vagi, abstracte. Analiza mai generală, este făcută de cercetătorii, care sunt interesaţi de identificarea problemelor şi mai puţin interesaţi de detaliile acestor probleme. Ultima caracteristică identificată de Mucchielli(2002) face referire la faptul că rolul cercetării calitative este acela de a pune bazele unei teorii, prin informaţiile acumulate de-a lungul cercetării, prin concluziile la care ajunge cercetătorul în urma analizării acelor informaţii, concluzii ce pot deveni teorii. Cu alte cuvinte, cercetarea calitativă are scopul de a înţelege anumite idei, atitudini, dorinţe, necesităţi în legătură cu problema care stă la baza cercetării. Scopul este atins prin obţinerea de răspunsuri libere, care pot fi interpretate în mai multe moduri, fără să pună accent pe statistică, ci doar pe semnificaţia datelor colectate oferind posibilitatea ca această informaţie să fie analizată într-un mod în care rolul principal îl au cuvintele şi frazele. Cercetarea calitativă se sfârşeşte, nu prin demonstrarea unei teorii, ci prin enunţarea uneia. O altă definiţie se referă la cercetarea calitativă ca fiind “o abordare multidisciplinară şi transdisciplinară, pluriparadigmatică şi multimodală, ce implică studierea subiectului, fenomenului în cadrul natural, cu scopul înţelegerii şi interpretării lui pe baza semnificaţiilor pe care persoanele le aduc cu ele”(A. Băban, 2002, apud Denzin şi Lincoln,1994). Cercetarea calitativă nu aparţine unei singure discipline. Aceasta este folosită în domenii ca antropologie, sociologie, psihologie, literatură sau istorie, utilizând, de exemplu, în acelaşi timp, ştiinţele fizice şi ştiinţele sociale. De asemenea, cercetările calitative se înscriu sub mai multe paradigme, ca de exemplu, paradigma constructivistă, paradigma feministă sau paradigma marxistă. Cercetarea calitativă foloseşte mai multe metode şi practici, printre care observaţia participativă, analiza documentelor şi studiile etnografice. Scopul cercetării calitative este de a înţelege semnificaţiile anumitor aspecte din viaţa respondenţilor şi de a interpreta percepţiile acestora în legătură cu un eveniment. “O metodă calitativă de cercetare este o strategie de cercetare care utilizează diverse
tehnici de culegere şi de analiză calitative cu scopul de a explica, prin comprehensiune, un fenomen uman sau social”( A.Mucchielli, 2002). Printre cele mai importante metode şi tehnici de cercetare calitativă se numără: interviul, focus-grupul şi analiza de conţinut calitativă. În ceea ce priveşte planificarea cercetării calitative, aceasta este alcătuită din mai multe etape: 1) Documentarea asupra temei. În cadrul primei etape au loc interviuri cu specialişti, analize de conţinut calitative despre tema cercetării şi identificarea documentelor care conţin informaţii referitoare la temă. 2) Stabilirea obiectivelor cercetării. În această etapă, pe baza informaţiilor acumulate în prima etapă, se stabilesc atât obiectivele generale ale cercetării, cât şi importanța acestora. 3) Planificarea cercetării. În cea de-a treia etapă au loc: analiza globală a documentelor identificate în prima etapă, interviuri focalizate cu specialişti din domeniu şi stabilirea clară a temei, a obiectivelor şi a metodelor folosite în cadrul cercetării. 4)Eşantionarea. În această etapă se identifica trăsăturile participanţilor la cercetare, în funcţie de caracteristicile temei. De exemplu, dacă se realizează o cercetare având ca temă “fumatul”, eşantionul va fi construit din persoane fumătoare. 5) Culegerea datelor. Aici are loc, culegerea propriu-zisă a datelor, prin aplicarea metodelor de colectare a datelor, stabilite la punctul 3. 6) Analiza datelor. În această etapă are loc analiza datelor colectate în etapa anterioară. 7) Evaluarea datelor. A şaptea etapă presupune revenirea asupra punctelor cheie ale cercetării şi verificarea informaţiilor obţinute pe teren. 8) Redactarea raportului. Acesta va conţine concluziile investigaţiei, şi eventual, întrebări la care nu s-a răspuns, sugerând necesitatea unei cercetări viitoare. Specificul cercetării cantitative
Victor Jupp defineşte cercetarea cantitativă ca fiind “cercetarea ce presupune culegerea unor date în formă numerică în vederea analizei cantitative”(V.Jupp, 2010). Din această definiţie reiese faptul că cercetarea cantitativă este definită prin intermediul a două elemente: date numerice şi analiză cantitativă. Conform lui Jupp(2010) aceste date numerice pot fi “durate, scoruri, calcule ale incidentelor, ratinguri sau scale şi pot fi culese atât în medii controlate cât şi naturale, în laboratoare sau studii de teren, de la populaţii speciale sau din eşantioane ale populaţiei generale”. Metodele asociate de cele mai multe ori cu cercetarea cantitativă sunt: ancheta sociologică şi sondajul de opinie. Cele mai folosite tehnici de colectare de date în cadrul acestor metode sunt chestionarul şi analiza de conţinut cantitativă, după cum afirma şi Septimiu Chelcea(2001): “indiferent dacă este vorba de un sondaj de opinie publică, de o anchetă sociologică sau de o cercetare de teren, chestionarul se dovedeşte a fi una din tehnicile cele mai frecvent utilizate în ştiinţele socioumane.”
În ceea ce priveşte metodele cantitative, Alfred Bulai(2000) afirmă că acestea “au o serie de avantaje cu totul deosebite, în special în privinţa posibilităţilor de prelucrare şi de oferire a unor date sintetice care să caracaterizeze un anume proces sau fenomen social”. Mai mult, acesta considera că, în situaţiile caracterizate de „un grad înalt al comunicării publice”, şi în care definiţiile date problematicii semnifica acelaşi lucru pentru majoritatea subiecţilor, este oportun să folosim metodele cantitative. Cercetarea cantitativă reflectă filosofia potrivit căreia toate aspectele lumii sociale pot fi descrise conform unui fel de sistem numeric(...), iar toate formele de comportament pot fi cuantificate în mod similar(R.A.McQueen, C.Knussen, 2006). Această abordare încadrează cercetarea cantitativă în paradigma pozitivistă, care are la baza doctrina filozofică a lui Comte, potrivit căreia cunoaşterea ştiinţifică este singura cunoaștere autentică. Auguste Comte a fost un sociolog şi un filosof francez, care a pus bazele filosofiei pozitiviste. În opinia sa, oamenii, în dezvoltarea lor de la copilărie la maturitate, treceau prin trei etape: etapa teologică, etapa metafizică şi etapa pozitivă. În filosofia pozitivistă cunoaşterea este confundată cu ştiinţa, iar adevărata ştiinţă este ştiinţa concretă, experimentală. Auguste Comte cauta, prin pozitivism, să renunţe la explicarea cauzelor insignifiante ale fenomenelor, şi să folosească, doar studierea datelor experienţei. Relaţia dintre cercetarea cantitativă şi cercetarea calitativă
În ceea ce priveşte folosirea celor două tipuri de cercetări, părerile sunt împărţite. Sunt cercetători care utilizează predominant cercetarea cantitativă, întrucât oferă date concrete, şi cercetători care utilizează predominant, cercetarea calitativă, deoarece aceasta oferă informaţii, la care instrumentele cercetării cantitative nu pot ajunge, cum ar fi atitudini, percepţii sau semnificaţii ale respondenţilor în legătură cu un fenomen, însă după cum afirma şi Adriana Băban(2002), “cercetarea calitativă nu trebuie şi nu poate să înlocuiască pe cea cantitativă, după cum este adevărat că cercetarea cantitativă nu poate avea o atitudine imperialistă de dominare şi dictare de principii şi reguli după care trebuie condusă orice investigaţie.” O abordare comparativă a celor două cercetări, este o metodă foarte bună de a identifica asemănările şi deosebirile dintre cele două, având în vedere că, şi în literatura de specialitate caracteristicile cercetării calitative sunt prezentate în opoziţie cu caracteristicile cercetării cantitative. Citându-l pe Howard S. Becker(1993), Septimiu Chelcea(2007) numeşte cinci caractersitici prin care cercetarea calitativă diferă de cercetarea cantitativă: 1) Raportarea la pozitivism; 2) Acceptarea punctelor de vedere post moderne; 3) Surprinderea punctului de vedere al individului; 4) Investigarea constrângerilor vieţii cotidiene; 5) Asigurarea descrierilor ample constituite
În ceea ce priveşte prima diferenţa, cercetarea cantitativă are la baza abordarea pozitivistă, în cadrul căreia cunoaşterea realităţi sociale se face, prin reducerea evenimentelor, acţiunilor sau interacţiunilor la numere, clasificări şi ierarhii, ca şi în cazul ştiinţelor exacte, desprinzând datele de context, pe când cercetarea calitativă are la bază o abordare interpretativă, în cadrul căreia cunoaşterea socială se realizează prin înţelegerea semnificaţiilor atribuite de respondenţi, unor evenimente, acţiuni sau interacţiuni, punând accentul pe subiectivitate. În cazul celei de-a două diferenţe, “cercetători calitativiști sunt ataşaţi postructuralismului şi postmodernismului”(Septimiu Chelcea, 2007), pe când cercetătorii cantitativisti considera că postmodernismul se opune cunoaşterii raţionale. Cercetătorii calitatvisti sunt atatsati postmodernismului, deoarce în cadrul acestui curent cunoa șterea este legată de loc, timp, pozi ție socială sau alți factori pe baza cărora cercetătorul îşi contruieste punctele de vedere necesare interpretării. A treia diferenţa vizează nivelul de comprehensiune, în ceea ce priveşte punctul de vedere al individului. Cercetarea calitativă are un nivel de comprehensiune mai ridicat prin folosirea interviurilor individuale şi a interviurilor de grup, iar cantitativiș tii acuză cercetarea calitativă de subiectivitate. În ceea ce priveşte investigarea constrângerilor vieţii cotidiene, cercetarea calitativă se implica mai mult în cunoaşterea acestora, pe când cercetarea cantitativă face acest lucru bazându-se pe statistică şi eşantionare. În legătură cu ultima caracteristică, ”asigurarea descrierilor ample constiuite”, cercetarea calitativă abundă în descrieri, în texte detaliate, pe când cercetarea cantitativă abundă în calcule matematice şi statistice. Adriana Băban(2002) realizează o prezentare, prin punerea în antiteză, a caracteristicilor celor două tipuri cercetări: Caracteristicile cercetării calitative
Caracteristicile cercetării cantitative
Abordarea din interior
Abordarea din exterior
Abordarea naturalistă
Abordarea pozitivistă
Inductivă
Deductivă
Interpretativă
Empirică
Amplificarea Eului
Detaşarea
Abilităţi interactive
Abilităţi de experimentator
Interes pentru persoană
Interes pentru variabile
Dinamică
Stabilă
În/despre situaţii de viaţă reală
În mediu de laborator
Viziune realistică
Viziune fragmentară
Dificil de reprodus
Reproductibilă
Percepţia de schimbare şi interacţiuni
Preocupată de situaţii bine structurate
Cercetarea ideografică
Cunoaştere nomoletică
Dezvoltă ipoteze
Testarea de ipoteze
Analitică, exploratorie şi descriptivă
Analitică, predictivă şi explicativă
Tabel 1.1 caracteristicile polarizate ale cercetării calitative şi cantitative Având o abordare naturalistă, cercetarea calitativă are ca scop înţelegerea fenomenului sau evenimentului studiat, într-o situaţie contextuală specifică, pe când cercetarea cantitativă, având o abordare pozitivistă, pune accentul pe studiul ştiinţific al datelor. Cercetarea calitativă ajunge la concluzii prin interpretarea datelor obţinute, pe când, în cercetarea cantitativă rezultatele sunt obţinute prin testare şi experimentare. Cercetătorii calitativi ști se implica în mod subiectiv în cercetare, pe când cercetătorii cantitativiști se detaşează. În cercetarea calitativă se pune accentul pe persoana, pe înţelegerea punctelor de vedere, a atitudinilor şi a percep țiilor, pe când în cercetarea cantitativă, interesul este pentru variabilele cercetate. Cercetarea calitativă explorează evenimente, fenomene şi interacţiuni sociale şi le descrie, încheindu-se cu dezvoltarea unor teorii, pe când în cercetarea cantitativă se realizează predicţii, prin extrapolarea rezultatelor, încheindu-se cu demonstrarea unei teorii. O comparaţie a celor două tipuri cercetări se poate face şi prin prisma instrumentelor pe care le utilizează cercetători în vederea obţinerii de date, astfel: cercetătorii calitativi folosesc printre altele şi textul etnografic, naraţiuni istorice, interpretări la persoana întâi, fotografii, povestiri de viaţă, fapte fictive şi materiale biografice şi autobiografice. Cercetătorii cantitativi folosesc metode matematice, tabele statistice şi grafice, şi de obicei scriu despre cercetarea lor într-un mod impersonal(N.K.Denzin, Y.S.Lincoln , 2005). În anumite circumstanţe este indicată utilizarea cercetării calitative, de exemplu motivele creşterii mortalității, iar în alte circumstanţe se pliază mai bine cercetarea cantitativă, de exemplu, cantitatea de produse utilizată în igiena personală într-o lună, un semestru, un an etc. Există, de asemenea, şi cercetători, care să utilizeze predominant cercetarea calitativă, respectiv cercetarea cantitativă, însă după cum afirma şi Adriana Baban(2002), “indiferent dacă sunt voci care se opun vehement, fie de pe poziţie pozitivistă, fie constructivistă, unui „mariaj fericit” sau măcar unei relaţii amiabile între metodologia calitativă şi cea cantitativă, tot mai sonore devin acele voci care pledează entuziast pentru strategia triumviratului în cercetarea psihologică.” Majoritatea sociologilor sunt de acord că ambele tipuri de cercetare sunt legitime şi
consideră că ar trebui să ne alegem metodele de cercetare în funcţie de tipul datelor căutate. De asemenea, este recunoscută suprapunerea celor două abordări: chiar dacă îşi descriu foarte rar concluziile în date numerice, cercetătorii calitativi contabilizează şi compară frecven ța unui eveniment observat, cu un altul. Pe de altă parte cercetătorii cantitativi interpretează datele obţinute, în funcţie de dispunerea întrebărilor şi realizează cercetări pilot calitative pentru a testa validitatea şi valoarea întrebărilor(S.Bruce, S.Yearly, 2006). În concluzie, dacă nu se iau în considerare părerile extreme ale pozitiviştilor, care susţin despre cercetarea cantitativă că este singura cercetare ştiinţifică, şi părerile extreme ale constructiviştilor, care se opun colaborării celor două tipuri de cercetare, în general, cercetătorii sunt de părere că, cercetarea calitativă şi cercetarea cantitativă, ar trebui să fie complementare. Arthur Kover(2008) prezintă, într-un articol intitulat Qual vs quant ... again!, care a apărut în Internaţional Jurnal of Advertising ,
o serie de modalităţi prin care cele două cercetări pot fii
complementare. Cercetarea calitativă este utilizată după sondajele de opinie pentru a explica concluziile la care s-a ajuns. De asemenea, studiile cantitative, mici şi rapide, pot să reprezinte teme pentru cercetării calitative viitoare. În opinia lui Kover un cercetător le poate face pe amândouă în acelaşi timp, pentru a realiza mai degrabă, o poveste completă, decât pentru a oferii o multitudine de date numerice, folosind metodele indicate, la orice nivel, în orice combinaţie. Kover consideră că acele conflicte din domeniul cercetării sociologice apar mai ales în cazul lucrărilor aflate la cele două extreme, între lucrări pur calitative şi lucrări pur cantitative. Unele interviuri intensive, clinice şi personale nu pot oferi date pentru analiză cantitativă, precum nici sondajele exploratorii vaste nu pot să pretindă că pot oferii percepţii, chiar dacă uneori experţii le prezintă sub formă de date, dar cele mai multe tipuri de metode pot fi folosite atât pentru diseminări, cât şi pentru percepţii. Kover afirmă că dacă realizezi o analiză de conţinut pe un număr decent de focus-grupuri, bine selectate, vei avea un studiu cantitativ, iar dacă pui întrebările corecte în cercetarea cantitativă vei obţine semnificații. De aceiași părere este şi Le s Carlson(2008), care concluzionează într-un articol despre tradiţiile cantitative şi calitative că se pot obţine rezultate mai bune în cadrul unei cercetări calitative, dacă rezultatele din cercetările cantitative anterioare, ar fi folosite la interpretarea datelor obţinute în cercetarea curentă.
