Cercetare Stiintifica

CAPITOLUL 6 CERCETAREA ŞTIINŢIFICĂ, DEZVOLTAREA TEHNOLOGICĂ ŞI PROGRESUL TEHNIC CUPRINS

-

Rolul, locul şi conţinutul cercetării ştiinţifice-dezvoltării tehnologice Structura activit ăţii de cercetare ştiinţifică Riscul în activitatea de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologic ă Selectarea temelor de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologic ă Determinarea eficienţei activităţii de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică Probleme economice privind introducerea elementelor de progres tehnic în sistemele productive industriale Exprimarea fizică a efectelor Exprimarea valorică a efectelor Proprietatea intelectual ă, industrială şi invenţia Achiziţionarea de licenţe Fundamentarea deciziei de achizi ţionare a unei licenţe de pe piaţa externă OBIECTIVE

După ce veţi studia acest capitol, ar trebui s ă fiţi capabili: 1. Să prezentaţi structura activit ăţii de cercetare ştiinţifică 2. Să definiţi noţiunea de risc şi să explicaţi formele de manifestare a acestuia 3. Să descrieţi metodele de selectare a temelor de cercetare 4. Să prezentaţi indicatorii cu ajutorul c ărora se exprimă eficienţa profesională a unei soluţii obţinute în sectorul de cercetare ştiinţificădezvoltare tehnologică 5. S ă enumeraţi şi s ă comentaţi modalităţile de introducere a elementelor de progres tehnic în sistemele productive existente 6. Să calculaţi efectele economice în expresie fizic ă şi valorică pentru un element de progres tehnic

Trusted by over 1 million members

Try Scribd FREE for 30 days to access over 125 million titles without ads or interruptions! Start Free Trial Cancel Anytime.







MOD DE LUCRU

Recomandăm studenţilor de la I.D.D. s ă urmeze următoarele 3 etape pentru însu şirea noţiunilor din acest capitol: 1. Lectura capitolului şi “scoaterea” unor “cuvinte cheie” pe care nu le-au mai întâlnit în capitolele anterioare. 2. Să încerce să compare “cuvintele cheie” găsite cu cele precizate la sfâr şitul capitolului. 3. Încercarea de a r ăspunde în scris la cele 12 întrebări precizate în finalul capitolului.







CAPITOLUL 6 CERCETAREA ŞTIINŢ TIINŢIFICĂ IFICĂ, DEZVOLTAREA TEHNOLOGICĂ TEHNOLOGICĂ ŞI PROGRESUL TEHNIC 6.1. Conţ Conţinutul activităţ activităţiiii de cercetare Cercetarea ştiinţ tiinţifică ifică şi dezvoltarea tehnologică tehnologică reprezintă pârghie esenţială pentru ridicarea nivelului economic al fiecărei naţiuni şi influenţează hotărâtor adaptarea organizaţiilor dintr-o ţar ă la modificările care au loc pe plan mondial. Ea lărgirii limitelor cunoaş cunoaşterii, reprezintă efortul social depus în vederea lă descoperirii de noi legi, legităţi şi principii, precum şi de procedee, mijloace, metode etc. prin care noutăţile ştiinţifice şi tehnice se transformă în fapte de progres economico-social. Din definiţia dată reiese că cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică se concretizează de fapt prin două elemente: producţie şi a) descoperirea de tehnici noi, introducerea de noi metode de producţ de noi echipamente, maş maşini etc. Acest tip de descoperire permite creşterea productivităţii factorilor de producţie şi reducerea costului de producţie al bunurilor, paralel cu îmbunătăţirea caracteristicilor lor. perfecţionarea celor existente. b) realizarea de noi produse şi dezvoltarea, perfecţ Acest tip de dezvoltare este direct legat de schimbarea caracteristicilor bunurilor oferite pe piaţă şi de modificarea calităţii lor. Importanţa sistemului de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică se materializează în următoarele: • contribuie decisiv la creşterea PIB al fiecărei ţări; • constituie un argument al participării la cooperarea ştiinţifico-tehnică internaţională; • este un amplificator al stocului de soluţii tehnico-economice al fiecărei naţiuni sau organizaţii economice. În fiecare organizaţie cu activitate productivă se manifestă dependenţe şi influenţe reciproce între: sistemul de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică, reţeaua de pregătire a resursei umane calificate şi sistemul productiv, aşa cum reiese din figura nr. 6.1.







Personal de înaltă pregătire Pune la dispoziţia reţelei de învăţământ bazele teoretice ale noilor descoperiri

REŢEUA DE ÎNVĂŢĂMÂNT

SISTEMUL DE CERCETARE ŞTIINŢIFICĂDEZVOLTARE TEHNOLOGIC Ă

Asigur ă personal calificat pentru toate meseriile i rofesiile

Soluţii tehnice cu aplicabilitate imediată Asigur ă bază materială şi lansează contracte de cercetare

SISTEMUL PRODUCTIV

Asigur ă bază materială şi cazuistică

Fig. nr. 6.1. Legă Legăturile cercetă cercetării cu alte domenii Structura activităţii de cercetare ştiinţifică include trei segmente şi anume: 1. activitatea de cercetare; 2. activitatea de dezvoltare experimentală; 3. activitatea conexă. 1. Activitatea de cercetare constă într-un efort sistematic îndreptat spre lărgirea limitelor cunoaşterii cu sau f ăr ă aplicabilitate practică, adică este vorba de cercetare fundamentală fundamentală, sau având în vedere o aplicabilitate practică în perspectivă, fundamentală orientată orientată, sau având în vedere o aplicaţie practică adică cercetare fundamentală aplicativă. imediată şi în acest ultim caz este o cercetare aplicativă 2. Activitatea de dezvoltare experimentală experimentală constă în utilizarea sistematică a rezultatelor cercetării aplicative, precum şi a cunoştinţelor practice în vederea obţinerii de noi elemente materiale sau ameliorarea celor existente în diferite sisteme productive. ăşurarea activităţii de cercetare, 3. Activitatea conexă conexă facilitează desf ăş asigurând bunuri sau servicii acesteia (activităţi de informare ştiinţifică, organizarea de manifestări ştiinţifice, realizarea de aparatur ă unicat).

6.2. Riscul în activitatea de cercetare ştiinţ tiinţifică ifică şi dezvoltare tehnologică tehnologică Ritmurile de dezvoltare ale sistemului de cercetare ştiinţifică-dezvoltare tehnologică sunt în prezent extrem de accentuate, fapt care face necesar ă o prognozare a resurselor materiale, umane şi financiare implicate în proces. În acela







Conform DEX, riscul reprezintă o pierdere conştient asumată, în cazul nostru de resurse: financiare, timp şi creativitate. Problema identificării riscului, a prevenirii sau cel puţin a diminuării acestuia îşi găseşte justificarea pe măsura creşterii exigenţelor faţă de eficienţa economică ce ar fi necesar să se înregistreze în această activitate. Se consider ă că riscul se manifestă pe întreaga durată a ciclului de cercetare ştiinţifică-dezvoltare tehnologică şi în special în faza de aplicare în practica industrială a rezultatelor obţinute. În baza unor cercetări selective recente, se apreciază că: cheltuielile în sistemul de cercetare ştiinţifică-dezvoltare tehnologică şi în mod propor ţional şi apariţia riscului evoluează astfel: - în faza cercetării fundamental-orientate 1 - în faza cercetării aplicative 10 - în faza de asimilare productivă 100 În figura nr. 6.2. sunt prezentate principalele forme de risc.

RISCURI ÎN ACTIVITATEA DE CERCETARE TIINŢIFICĂ IFICĂŞTIINŢ DEZVOLTARE TEHNOLOGICĂ TEHNOLOGICĂ

RISCUL ŞTIINŢIFIC

- tema nu se pretează la o rezolvare ştiinţifică; - soluţia oferită nu corespunde exigenţelor.

RISCUL ECONOMIC

- soluţia reclamă cheltuieli mai mari faţă de cele preconizate; - efectul economic este mai mic faţă de cel estimat.

RISCUL TEHNIC

- tema cercetată nu permite soluţionarea tehnică sau include nesiguranţă în exploatare.

RISCUL RISCUL DE PRODUC PRODUCŢIE

-apar avarii deosebite ca urmare a unor solu ţii nefinisate.

RISCUL DE BREVETARE

- soluţia este viabilă dar nu este competitivă, deoarece o soluţie similar ă a fost deja brevetată.

Fig. nr. 6.2. Forme de risc în activitatea de cercetare ştiinţ tiinţifică ifică-dezvoltare tehnologică tehnologică În literatura de specialitate s-a conturat ideea c







• dinamica preţurilor la produsele sau serviciile obţinute în urma aplicării soluţiilor sistemului de cercetare ştiinţifică-dezvoltare tehnologică, adică cu cât scad aceste preţuri pe piaţa externă cu atât creşte şi dimensiunea riscului (adică o recuperare mai lentă şi redusă a cheltuielilor efectuate); • nivelul dezvoltării tehnice, al condiţiilor organizatorice şi de vânzare ale partenerilor care cercetează şi produc (cooperare internaţională) în acelaşi domeniu.

6.3. Metode de selectare a temelor de cercetare ştiinţ tiinţifică ifică-dezvoltare tehnologică tehnologică Un rol important în creşterea eficienţei economice a cercetării are activitatea de selectare a temelor de cercetare ştiinţifică. Această selecţie se poate face prin mai multe metode cum sunt: 1. metoda listelor de evaluare; 2. metoda numerelor de index sau a cifrei de merit. Ambele metode sunt de tip probabilistic. 1. Metoda listelor de evaluare. Conform acestei metode fiecare temă de cercetare ştiinţifică-dezvoltare tehnologică este evaluată de către un grup de exper ţi care vor lua în considerare şi vor acorda calificative pentru: • posibilitatea de finalizare a temei de cercetare; • posibilitatea de aplicare a soluţiei obţinute; • posibilitatea de desfacere a produselor şi serviciilor rezultate din aplicarea soluţiei; • aprecierea unor efecte economice directe şi indirecte etc. Deoarece calificativele (insuficient – foarte bine) nu pot fi însumate se va apela utilităţilor ilor (interval 0-1) şi în funcţie de punctajul cumulat cel mai mare se la Teoria utilităţ vor selecta şi introduce în programul de activitate al organizaţiei de cercetare un anumit număr de teme de cercetare pentru care se vor încheia contractele economice necesare. 2. Metoda cifrei de merit – conform acestei metode, temele de cercetare vor fi selectate în funcţie de mărimea cifrei de merit a fiecărei teme, calculată cu relaţia: C Mtema

=

B × P (c % ) × P ( a %) C 0

+ C a

, în care:

B = beneficiul suplimentar net preconizat a se obţine prin apelarea la soluţia oferită de sistemul de cercetare ştiinţifică-dezvoltare tehnologică; P(c%) = probabilitatea obţinerii prin cercetare a unei soluţii viabile; P(a%)= probabilitatea aplicării soluţiei obţinute într-un sistem productiv;









6.4. Determinarea eficienţ eficienţei activităţ activităţiiii de cercetare ştiinţ tiinţifică ifică şi dezvoltare tehnologică tehnologică Indiferent de domeniul de cercetare şi de ce instrumentar se va aplica, exigenţe: metodologia aprecierii efectelor economice este necesar să r ăspundă la trei exigenţ - să constituie un instrument de fundamentare a activităţii în cadrul sistemului care să permită luarea deciziei privind finanţarea şi organizarea activităţii în domeniu; ăşur ării procesului de - să acţioneze ca un mijloc de control pe parcursul desf ăş cercetare (pentru eventuale corecţii); - să fie utilizată ca un element final de apreciere a contribuţiei sectorului ŞTIINŢĂ la dezvoltarea economico-socială. Eficienţ Eficienţa economică economică a unei teme (soluţii) a sistemului de cercetare ştiinţificădezvoltare tehnologică este recomandat să se calculeze în cel puţin trei momente şi anume:  În momentul introducerii în programul de cercetare a unei organizaţii, ocazie eficienţă ESTIMATIVĂ ESTIMATIVĂ. În mod curent acest tip de cu care se va calcula o eficienţă eficienţă utilizează informaţiile deja existente ca urmare a selectării temelor de cercetare.  În momentul finalizării cercetării, adică în momentul ob ţinerii unei soluţii eficienţa POTENŢ POTENŢIALĂ IALĂ. viabile, când se calculează eficienţ Acest tip de eficienţă se exprimă cel mai sugestiv prin calculul indicatorilor: 1. Coeficientul eficienţ eficienţei economice: U a K e = , în care: C 0

+ C a

Ua = efecte economice însumabile ca acumulări suplimentare pe durata de viaţă economică a soluţiei obţinute. 2. Termenul de recuperare a cheltuielilor cu cercetarea, care va exprima timpul în care se vor restitui ini ţiatorului cercetării (bancă, buget, veniturile unei organizaţii etc.) sub formă de acumulări mijloacele financiare avansate sectorului de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică







Acest tip de eficienţă se poate calcula în funcţie de beneficiile posibile de obţinut ca urmare a creşterii volumului fizic al producţiei, a major ării preţurilor de vânzare ca urmare a înregistr ării unor calităţi superioare sau ca urmare a posibilităţii reducerii cheltuielilor de producţie unitare: b1 = (q1 − q0) (pv0 – cp0) b2 = q1 (pv1 – pv0) b3 = q1 (cp0 – cp1) ________________________ BTOTAL = b1 + b2 + b3 B NET = BTOTAL – Pierderi (RISCURI), în care: q0 şi q1 = volumele de producţie fizică înregistrate înainte şi după introdcerea în sistem a soluţiei la nivelul aceluiaşi an calendaristic; pv0, pv1 = preţurile de vânzare înainte şi după introducerea în sistem a soluţiei; cp0, cp1 = costurile unitare înainte şi după introducerea soluţiei în sistem. În situaţiile în care se doreşte determinarea efectelor economice la nivel de organizaţie se vor însuma cheltuielile şi acumulările suplimentare vizând întreaga activitate, adică: n ∑ , în care n = numărul de teme finalizate (soluţii) şi i =1 m

∑

, în care m = numărul de soluţii aplicate în sisteme productive.

j =1

Pentru a exprima calitatea activităţilor cercetătorilor din sistemul de cercetare ştiinţifică-dezvoltare tehnologică se utilizează curent indicatorii: 1. Cheltuieli anuale/cercetă anuale/cercetător: n

∑ C

0i

c

=

l =1

ni

, în care:







6.5. Probleme economice privind introducerea elementelor de progres tehnic în sisteme productive industriale În bogăţia şi varietatea abordărilor se impune un demers de clarificare a unor termeni frecvent utilizaţi, cum ar fi tehnica, tehnica nouă (retehnologizarea), tehnologia, progresul tehnic etc. Tehnica poate fi definită ca fiind totalitatea echipamentelor şi metodelor practice de lucru care sunt folosite în procesele productive existente. Tehnica nouă nouă (retehnologizarea) este acea tehnică ce corespunde unui nivel maximal într-un anumit domeniu implicit şi ca performanţă economică. Tehnologia se defineşte ca fiind un ansamblu de procese, metode şi procedee ştiinţifice aplicate în scopul obţinerii unui produs sau serviciu. Ca şi tehnica, tehnologia are un caracter dinamic. Sub influenţa cuceririlor ştiinţei, ea se înnoieşte şi se perfecţionează continuu. Progresul tehnic este un proces de ameliorare a tehnicii şi tehnologiilor de fabricaţie existente în varii sisteme productive într-un spaţiu teritorial bine precizat.

Tendinţ Tendinţele progresului tehnic contemporan La început de mileniu se pot aprecia ca principale tendinţe ale progresului tehnic în activităţile industriale următoarele: - creşterea vitezelor de prelucrare a echipamentelor şi de transmitere a informaţiilor; - creşterea puterii instalate în echipamente de tip complex; - ridicarea nivelului de calitate şi a siguranţei în funcţionarea (fiabilitatea) produselor şi serviciilor industriale (prin notificarea duratelor de funcţionare, a termenelor de garanţie etc.); - extensia activităţilor de standardizare, ca premise ale existenţei organizaţiilor productive de mici dimensiuni şi ale lărgirii relaţiilor de cooperare; - persistenţa conservării şi valorificării resurselor secundare emise de agenţii







Exprimarea efectelor se face în două modalităţi: o exprimare fizică şi o exprimare valorică a acestora. Exprimarea fizică fizică a efectelor Se vor calcula efecte economice ca urmare a creşterii capacităţii de producţie (∆CP), a sporirii producţiei fizice (∆Qf ), ), a sporului de productivitatea muncii fizice (∆Wmf ), ), a economiei de timp de muncă (ETm), a economiei relative de personal (ERP) şi a economiei de resursă materială prelucrabilă (ERM). Astfel:  ∆CP = [(C 1 ⋅ T 1 ⋅ I 1 ) − (C 0 ⋅ T 0 ⋅ I 0 )] , în care: C0,1 = dimensiunea (mărimea) caracteristicii echipamentului; T0,1 = timpul maxim disponibil de la 1.01 pâna la data introducerii elementului de progres tehnic, respectiv din acest moment şi până la 31.12; I0,1 = normele intensive maxime în cele două ipostaze de timp.  ∆Q f = T 1 ⋅ (q1 − q 0 ) , în care: T1 = număr de zile efectiv lucrate din momentul introducerii elementului de progres tehnic şi până la 31.12; q0,1 = producţia fizică zilnică în cele două ipostaze de timp.  ∆W mf = W mf − W mf , în condiţiile în care: 1

W mf

=

Q f Ns

0

, în care:

Qf – producţia fizică în unităţi naturale; Ns – număr salariaţi.  E Tm

= Q1 ⋅ (n0 − n1 ) , în care:

Q1 = producţia fizică totală realizată după aplicarea elementului de progres tehnic (în unităţi naturale); n0,1 = volumul de timp de muncă consumat pentru o unitate de producţie fizică. Economia relativă de personal se calculează ca o diferenţă între numărul de angajaţi care au lucrat efectiv după introducerea elementului de progres tehnic şi numărul de angajaţi care ar fi fost necesar pentru realizarea aceleiaşi producţii fizice







Exprimarea valorică valorică a efectelor În expresie valorică se determină: sporul de cifr ă de afaceri (∆CA), sporul de productivitatea muncii valorice (∆Wmv), economia de manoper ă (EM) şi economia de resursă materială (ERm).  ∆CA = ∆Q f ⋅ p v , în care: pv = preţ de vânzare unitar.  ∆W mv = W mv − W mv , în care: 1

W mv

=

CA Ns

0

, în care:

CA – cifra de afaceri; Ns – număr salariaţi. Termenul de manoper ă provine din “manus” – mân ă şi “opus” – lucrare şi exprimă valoric timpul de muncă unitar lucrat (lei/h).  E M = Q1 ⋅ (n0 − n1 ) ⋅ s , în care: s = salariul mediu orar.  E Rm = Q1 ⋅ (c0 − c1 ) ⋅ p a , în care: pa = preţul de achiziţie unitar pentru o anumită resursă materială.

II. A doua modalitate de introducere a elementelor de progres tehnic în sisteme productive existente o constituie: aplicarea în sistemele respective a elementelor de CREATIVITATE TEHNICĂ TEHNICĂ ale personalului angajat. Creativitatea tehnică se concretizează fie în amelior ări tehnice, fie în INVENŢII. Proprietatea intelectuală intelectuală face parte din sfera proprietăţii şi reprezintă caracteristica imaterială izvorâtă din creaţia omului. Obiectul proprietăţii intelectuale îl constituie: proprietatea industrială şi dreptul de autor sau copyright. Schematic obiectul proprietăţii intelectuale poate fi reprezentat astfel:









Invenţ Invenţia reprezintă acea creaţie ştiinţifico-tehnică, care prezintă noutate sau progres faţă de nivelul cunoscut al tehnicii mondiale, care nu a mai fost brevetat ă sau f ăcută publică în ţar ă sau str ăinătate şi constitue o solu ţie tehnică ce poate fi aplicată pentru rezolvarea unei probleme din economie. O invenţie este brevetabilă dacă este: - nouă; - rezultă dintr-o activitate creativă; - susceptibilă de o aplicare industrială. Brevetul este un document oficial eliberat de o instituţie specializată (naţională sau internaţională)1)1 care recunoaşte unei persoane fizice sau juridice fie anumite drepturi, fie calitatea de autor sau creator al unei invenţii. Perioada de valabilitate a unui brevet este de 20 ani cu condiţia achitării anuale a texei de menţinere în vigoare a brevetului de invenţie. Brevetul de invenţie confer ă titularului dreptul: - de valorificare a invenţiei (aplicare sau vânzare); - de a interzice ter ţilor să efectueze f ăr ă autorizaţia sa următoarele acte economice: • pentru produse – fabricarea şi comercializarea lor; • pentru metode/procedee – folosirea acestora. În majoritatea firmelor industriale de renume se calculează anual un coeficient de creativitate: N K = I , în care:







- facilitează intrarea pe piaţă a unor produse deja apreciate din punct de vedere economic; - permite un transfer avantajos de experienţă în domeniul managementului fabricaţiei. Pentru fundamentarea deciziei de achiziţionare a unei licenţe în mod curent se apelează la următorii indicatori economici: Pentru vânză vânzătorul licenţ licenţei, obiectivul final îl constituie încasarea unui venit global maxim care să-l recompenseze pentru cheltuielile efectuate în timp până la oficializarea invenţiei. Pentru cumpă cumpărătorul licenţ licenţei, situaţia este mai complexă în sensul că preţ preţul de achiziţ achiziţie este necesar să se situeze între între anumite anumite limite: L ≤ C, în care: L = preţul de achiziţie a unei licenţe (în valută); C = cheltuieli proprii care ar fi necesare pentru realizarea unui produs sau procedeu similar cu cel ce face obiectul achiziţionării licenţei (tot în valută). Dacă este îndeplinită condiţia de mai sus se vor calcula următorii indicatori economici: 1. Efectul economic al achiziţ achiziţionă ionării (importului) licenţ licenţei: L ⋅ 100 , în care: E L = I ⋅ t

I = valoarea anuală a importului de produse sau componente la care se va renunţa prin achiziţionarea şi aplicarea licenţei; ărul de ani prevă i ini ial pentru efectuarea importului la care se renunţă







CUVINTE CHEIE

-

risc; risc dependent de activitatea de brevetare; cifr ă de merit; manoper ă; invenţie; proprietate industrial ă; brevet; coeficient de creativitate; licenţă. ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE

1.

Care este structura activit ăţii de cercetare ştiinţifică? 2. Ce înţelegeţi prin RISC şi care sunt formele de manifestare a riscului? 3. De cine depinde dimensiunea riscului în sistemul de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologic ă?

Cercetare Stiintifica

Recommend Documents