Strategii si politici

STRATEGII ŞI POLITICI REGIONALE. CAZUL ROMÂNIEI Scopul strategiilor şi politicilor regionale îl constituie stoparea adâncirii disparităţilor între între regiuni regiunile le ţării, ţării, în ce priveş priveşte te dezvol dezvoltar tarea ea şi diminu diminuarea area acesto acestorr dispar disparită ităţi ţi prin prin crearea crearea condiţiilor pentru stimularea creşterii mai accelerate a regiunilor rămase în urmă. Concretizarea acestei acestei priorităţi are în vedere diminuarea diminuarea impactului impactului teritorial teritorial diferenţiat diferenţiat al proceselor proceselor de creştere creştere economică, conduse de forţele pieţei.

Măsuri şi instrumente pentru realizarea politicii de dezvoltare regională În sensul cel mai larg, strategia reprezintă "arta de a combina diferitele operaţii în regionale, vederea atingerii unui obiectiv" obiectiv"1. La rândul lor, strategiile se reflectă în politicile regionale considerate considerate instrumente instrumente specifice, specifice, operaţionale operaţionale de realizare realizare a obiectivelor obiectivelor strategice, strategice, respectiv respectiv modalităţi de a pune pârghiile de intervenţie ale statului în serviciul soluţionării problemelor dezvoltării economice regionale. Politica regională se transpune în practica economico – socială cu ajutorul planificării regionale . Prin intermediul acesteia se realizează activarea instrumentelor politicii regionale, se organizează obiectivele şi mijloacele acesteia pe un număr de ani în viitor. Planificarea regională este definită de două componente principale: - componenta economico - socială , care se referă la obiectivele şi măsurile de ordin economic şi social menite să asigure o dezvoltare regională echilibrată, în măsură să amelioreze disparităţile existente în cadrul fiecărei regiuni pe de o parte şi cele existente între regiunile sistemului naţional pe de altă parte; - componenta fizică , ce se referă la problemele amplasării în teritoriu a edificiilor economice şi social - culturale, rezultând din realizarea unei părţi însemnate a măsurilor preconizate de prima componentă. Activi Activitat tatea ea de planif planifica icare re regional regionalăă se concret concretize izează ază în planuri planurile/ le/progr programel amelee de dezvoltare dezvoltare economico - socială socială regională la cele două niveluri: niveluri: nivelul naţional , incluzând profilul regional şi la nivelul fiecărei regiuni în parte. Planurile regionale se circumscriu strategiilor economico - sociale naţionale care, în ţările cu economie de piaţă, au ca funcţii principale, pe de o parte, să semnaleze agenţilor economici anumite disproporţii, dezechilibre dintre cererea şi oferta agregate (şi, în măsura posibilului, să le înlăture), iar pe de altă parte, să releve tendinţele şi cerinţele majore ale progresului economico social, transpuse în limbajul unor indicatori cantitativi şi calitativi, al priorităţilor, al posibilelor variante de soluţionare. Odată clarificată clarificată latura latura predominant predominant teoretică, teoretică, referitoare referitoare la conţinutul, conţinutul, obiectivele, obiectivele, fundamentarea strategiei şi politicii regionale, se poate trece la abordarea laturii predominant practice, de aplicare a politicii regionale, latură ce vizează, în principal, măsuri şi instrumente pentru înfaptuirea politicii regionale. regionale. Pentru ca factorii abilitaţi cu atribuţii în domeniul dezvoltării regionale să poată alege căile cele mai potrivite de acţiune, este necesară, ca un prim pas, studierea conduce ce la cont contura urare reaa unor unor vari varian ante te diver diverse se de solu soluţi ţiii şi tipologiei tipologiei politicilor politicilor regionale, regionale, ce condu instrumente corespunzătoare. Plaja acestora poate deveni foarte largă, ele diferenţiindu-se în funcţie de amploarea intervenţiei puterilor publice, contextul centralizat sau descentralizat de aplicare a politicii regionale, orientarea macroeconomică sau microeconomică a măsurilor preconizate, având un câmp de acţiune interregional sau inter şi intraregional, accentul pe redistribuirea forţei de muncă Daniela Daniela Luminiţa Luminiţa Constantin Constantin – Elemente fundamentale de economie regională , ASE Bucureşti, Biblioteca digitală, 2006 1 1

Titles you can't find anywhere else

Try Scribd FREE for 30 days to access over 125 million titles without ads or interruptions! Start Free Trial Cancel Anytime.









sau pe redistribuirea capitalului, atunci când se optează pentru măsuri de orientare microeconomică, acce accent ntul ul pe surs sursel elee exog exogene ene sau sau endog endogen enee ale ale dezvo dezvolt ltări ăriii regio regiona nale le,, nivel nivelul ul de dezvo dezvolt ltare are tehnologică ce urmează a fi introdus, gradul de extindere la sectorul terţiar a măsurilor sectoriale tradiţionale ş.a.m.d.. Măsurile macroeconomice macroeconomice se referă la: politica bugetară, politica monetară şi alte măsuri cum ar fi, de exemplu, contigentarea importurilor, asistenţa temporară acordată unor regiuni sau primele aplicate producţiei locale. Dacă măsurile macroeconomice urmăresc să acţioneze asupra veniturilor şi cheltuielilor globale, măsurile microeconomice vizează în mod esenţial repartizarea resurselor, ele fiind capabile să influe influenţe nţeze ze comport comportame amentul ntul agenţi agenţilor lor economi economici. ci. Scopul Scopul lor primord primordial ial este este soluţi soluţionar onarea ea aspectelor pe care le ridică şomajul structural. Spre deosebire de măsurile macroeconomice, cu caracter generalizator şi orientate către cerere, măsurile microeconomice îşi propun să regleze direct oferta de factori de producţie, interesând deci, mai curând, elementele structurale (întreprinderi, gospodării, persoane) decât economia în general. În raport cu opţiunea asupra modului de restructurare, vor rezulta politici şi măsuri microeconomice corespunzătoare unei ajustări interne sau uneia externe întreprinderilor. Ajustarea internă constă în introducerea de noi produse, noi tehnologii sau alte măsuri care să conducă la o mai bună utilizare a resurselor materiale şi umane din punctul de vedere al intereselor statului, în general general,, sau al regiunil regiunilor, or, luate luate separa separat.t. Cealal Cealaltă tă soluţi soluţie, e, ajustarea ajustarea externă externă , se traduce prin redistribuirea capitalului şi a forţei de muncă între întreprinderi sau chiar între sectoare de activitate. Rezultă că, pe ansamblu, politica microeconomică prezintă patru posibilităţi: să fie axată pe forţa de muncă sau pe capital şi să se orienteze de preferinţă către ajustarea internă sau cea externă. Restructurarea forţei de muncă este o soluţie de ajustare aflată în legătură directă cu mecanismele pieţei. Astfel, în perioadele de recesiune, în regiunile defavorizate se creează un excedent masiv de forţă de muncă, în faţa căruia se ridică diverse obstacole ce frânează mobilitatea teritorială. În condiţiile în care lucrătorii excedentari nu se pot deplasa către regiuni oferind condiţii mai bune de muncă şi viaţă, intervenţia este posibilă prin cele două modalităţi preconizate de măsurile microeconomice. Prima se referă la redistribuirea forţei de muncă în cadrul întreprinderilor în care activează, prin lansarea unor programe de reciclare – publice sau private, a unor programe în domeniul educaţiei sau a unora comportând diverse activităţi subvenţionate. Dacă, din diferite motive, aceste măsuri rămân fără un efect semnificativ, se va apela la cea de-a doua soluţie redistribuirea geografică a forţei de muncă, în scopul încurajării restructurării externe. Măsurile Măsurile microec microecono onomice mice referi referitoa toare re la capital capital pot fi orientate spre restructurarea internă sau spre cea externă după cum scopul urmărit este menţinerea viabilităţii întreprinderii sau dezvoltarea regională. aprecia iată tă drept drept mai mai puţin puţin cost costis isit itoar oaree recu recurge rge în princi principa pall la Prima Prima modalita modalitate te, aprec mijloacele mijloacele de mai jos, de natură să faciliteze faciliteze restructurare restructurareaa (înainte (înainte ca statul să angajeze angajeze cheltuieli cheltuieli importante pentru dezvoltarea regională). Mai întâi, se disting măsuri pentru modificarea structurii costurilor costurilor întreprinderii, întreprinderii, cu scopul scopul declarat de a menţine menţine viabilitat viabilitatea ea acesteia. acesteia. O practică practică la care se recurge tot mai des (în special în ţările dezvoltate) este reducerea salariilor şi a avantajelor complementare, în schimbul evitării reducerii efectivelor de angajaţi. S-a constatat, în general, că lucrătorii acceptă reducerile mai uşor decât închiderea întreprinderii. Următoarea tehnică de ajustare









planuri/programe care să permită menţinerea întreprinderii în activitate. Ele urmăresc prospectarea pieţei în vederea găsirii unor noi activităţi comerciale rentabile şi chiar operarea unei reconversii. În acest scop se poate conta pe un capital suplimentar rezultat din profituri redistribuite sau cei interesaţi se adresează instituţiilor financiare şi de credit. Cealaltă formă importantă a politicii microeconomice referitoare la capital o reprezintă măsurile de ajustare externă a întreprinderilor . Ele sunt mijloacele prin care, în special, sectorul public se implică în soluţionarea declinului localizat şi a dezechilibrului regional. Această politică se bazează pe ipoteza că o activitate anume se poate instala în diverse locuri sau că, ţinând seama de costul instalării iniţiale, acea activitate poate deveni rentabilă în mai multe variante de localizare. Programele de redistribuire a capitalului îmbracă diferite forme: reglementări, impozite, crearea infrastructurilor, subvenţii, indemnizaţii. Reglementările sunt acele măsuri destinate în mod obişnuit descurajării investiţiilor în unele regiuni, în vederea orientării lor către altele, în care se simte acut nevoia lor. Ele prezintă un dublu avantaj: costul lor direct pentru bugetul statului este practic nul şi sunt foarte eficace în perioadele de avânt economic. Impozitele aplicate la nivel microeconomic pot fi utilizate într-o manieră pozitivă (sub formă de exonerări) sau negativă (sub formă de restricţii) pentru a influenţa implantarea industriilor. În timp ce exonerările funcţionează în acelaşi mod ca o subvenţie, aplicarea impozitelor ca restricţie acţionează în sensul frânării activităţilor nedorite. Crearea infrastructurilor este o măsură de dezvoltare regională aplicată cu precădere în ţările ţările în care se urmăreş urmăreşte te lim limita itarea rea interfe interferenţ renţei ei statu statului lui în gestiu gestiunea nea întrepr întreprind inderil erilor or privat private. e. Aceast Aceastăă măsură măsură poate poate înglob înglobaa formare formareaa forţei forţei de muncă, muncă, asigura asigurarea rea căilor căilor de transp transport ort şi a mijloacelor mijloacelor de telecomunic telecomunicaţii. aţii. În alte ţări crearea infrastructuri infrastructurilor lor este extinsă extinsă la amenajarea unor zone industriale publice sau a terenurilor, iar clădirile construite în acest cadru sunt oferite la preţuri avantajoase. Aplicând această formulă, statul joacă rolul de investitor al capitalului de risc; legat de aceasta, se va proceda la o selecţie riguroasă a întreprinderilor beneficiare, astfel încât să existe garanţia atingerii obiectivelor sectoriale propuse şi a edificării unor complexe comerciale stabile. Între Între măsuri măsurile le microe microecono conomic micee bazate bazate pe redistr redistribu ibuirea irea capital capitalulu uluii se apreci apreciază ază că caracteriz rizat at printr-o printr-o mare mare diversi diversitat tatee de forme forme şi categor categorii, ii, consti constitui tuiee un sistemul ajutoarelor , caracte adevărat pilon al politicii regionale. În cadrul acestui sistem, măsurile cele mai populare, aplicate în cel mai mare număr de ţări şi reprezentând cea mai mare cheltuială cheltuială publică, sunt împrumuturile împrumuturile în condiţii avantajoase sau garanţiile pentru împrumuturile contractate, subvenţiile şi primele. Împrumuturile în condiţii avantajoase sau cu rate ale dobânzii ameliorate pot fi propuse direct de către stat sau prin intermediary intermediary financiari finanţaţi finanţaţi de stat sau cărora statul le este garant. garant. Aceste împrumuturi sunt acordate în condiţii favorabile prin reducerea taxei dobânzii sau prin acordarea unei amânări a amortizării capitalului. Ele pot finanţa o proporţie variabilă a costului proiectului de investiţii, de regulă însă nu mai mult de 70%. Un avantaj al acestui tip de ajutor este acela că evaluarea costului proiectului se realizează de către o instituţie de credit publică sau privată, ceea ce oferă autorităţilor regionale garanţii mai solide în legătură cu utilizarea respectivelor împrumuturi de către agenţii economici. aplică de regulă regulă factori factorilor lor de producţ producţie ie sau producţiei producţiei însăşi însăşi,, fiind fiind Subvenţiile se aplică considerate instrumente apte să favorizeze şi să susţină noile întreprinderi. Ele pot fi acordate o singură dată, cu titlu temporar sau permanent.









proveni într-o proporţie însemnată din surse exterioare regiunii asistate, nu ar genera decât un efect limitat de difuziune interregională. De Asemenea, întreprinderile bazate pe o puternică intensitate a capitalului au nevoie, de regulă, de efective de lucrători mai puţin numeroase. De aceea, soluţia inversă la care s-ar putea recurge este subvenţionarea locurilor de muncă existente sau a celor noi, în scopul scopul încuraj încurajării ării unei unei redistr redistribui ibuiri ri a capital capitalulu uluii în favoare favoareaa întrepr întreprind inderil erilor or cu o intens intensita itate te puternică a forţei de muncă; menirea ei ar fi şi de a menţine efectivele de lucrători şi susţine (temporar) întreprinderile nerentabile. De aici, ar rezulta un transfer al veniturilor din regiunile prospere către cele în declin, o diminuare a costurilor locale de producţie; pentru aceasta însă trebuie să existe o legătură strânsă între politica regională şi politica forţei de muncă, autoritatea publică responsabilă cu problemele ocupării având mai multă experienţă în acest domeniu decât partenerul însărcinat cu dezvoltarea regională. Problema de bază care se pune în cazul acestor subvenţii este destinaţia lor, deoarece există riscul ca, sub presiunea revendicărilor sindicale, să se înregistreze doar o creştere a salariilor, fără să se creeze şi noi locuri de muncă. O altă opţiune în cadrul tipologic al politicii regionale, legată şi de opţiunea asupra strategiei regionale, se referă la măsura în care dezvoltarea unei regiuni va fi susţinută cu resurse în afara celor oferite de potenţialul economic al regiunii respective sau, altfel spus, la gradul de control exogen (extraregional) al economiei unei regiuni. Vor rezulta de aici diverse versiuni de politici regionale vizând o dezvoltare exogenă (susţinută prin diverse forme de intervenţie a puterilor puterilor publice la nivel macro sau microeconomi microeconomic) c) sau una endogenă endogenă (prin valorificarea valorificarea de către economia unei regiuni în primul rând a resurselor proprii). Strategiile Strategiile şi politicile politicile corespunzăt corespunzătoare oare de dezvoltare urmărescc în specia speciall dezvoltare exogenă exogenă urmăres soluţionarea problemei ocupării forţei de muncă şi pe cea a susţinerii noilor întreprinderi, implantate în regiunile periferice. Potenţialul de dezvoltare endogenă înglobează, în sensul cel mai larg, factorii care pot contribui la dezvoltarea economiei unei regiuni: resursele materiale, inclusiv cele oferite de mediul înconjurător, infrastructurile de transport şi telecomunicaţiile, structurile urbane, capitalul fizic şi uman. Trebuie făcută distincţie între dezvoltarea spontană şi dezvoltarea stimulată de către put puter eril ilee publ public icee pe baza baza pote potenţ nţia ialu lulu luii endo endoge gen, n, ca şi cea cea într întree dezv dezvol olta tare reaa endo endoge genă nă şi autodezvoltare. De asemenea, trebuie să se aibă în vedere că politicile de dezvoltare endogenă nu se limitează numei la sectorul secundar, putându-se extinde şi la cel primar (în special la agricultură) şi terţiar, în funcţie de specificul regiunii. În lucrările consacrate acestei probleme s-a întreprins şi o tipologizare a regiunilor după potenţialul lor de dezvoltare endogenă. Ea se referă, în special, la regiunile cu activitate tradiţională, puternic puternic urbanizate, dar aflate într-o perioadă de declin, declin, la regiunile izolate izolate ca urmare a situării situării lor geografice, geografice, la cele aflate într-o situaţie diferită diferită din punct de vedere al posibilităţ posibilităţilor ilor de asimilare asimilare a unor noi tehnologii, de cucerire a noi pieţe, precum şi la regiunile agricole lipsite de bază industrială, cărora li se propun drept domenii noi, cu şanse de reuşită, turismul şi activităţile industriale de transformare a producţiei alimentare locale. Fiecărei categorii de regiuni îi corespund, desigur, măsuri înglobate în politici regionale proprii, dar se disting şi câteva direcţii de acţiune cu caracter mai general. O primă direcţie relevă importanţa transformareaa proceselor proceselor de importanţa inovării inovării tehnologice tehnologice în transformare producţie precum şi în crearea de noi produse şi, deci, noi locuri de muncă, progresul tehnologic









creditele şi piaţa capitalului de risc, punându-se la punct un mecanism specific de finanţare a investiţi investiţiilor ilor în firmele firmele mici, în cercetare-dezvol cercetare-dezvoltare, tare, la care ar trebui să contribuie contribuie şi instituţi instituţiile ile de finanţare a investiţiilor şi credit de interes naţional. O altă direcţie de acţiune de acţiune în contextul dezvoltării endogene este legată de transformarea pieţelor şi de trecerea de la o economie bazată pe ciclul produsului şi producţia de serie la o economie bazată pe crearea continuă de noi produse, prin utilizarea tuturor posibilităţilor oferite de tehnologiile moderne şi de crearea de activităţi în domenii adesea neglijate sau insuficient valorificate, legate de resursele climatice (turism, sănătate), resursele naturale (industria lemnului, a marmurei), resursele agricole şi artizanale. În sfârşit, fără să fie ultima ca importanţă, este acea direcţie care priveşte rolul jucat de întreprinderile mici şi mijlocii (IMM) în menţinerea şi crearea de locuri de muncă, în difuzarea şi utilizarea utili zarea noilor tehnologii. tehnologii. Ele au apărut ca o pârghie de legătură între politica de ocupare a forţei de muncă şi politica de dezvoltare regională. În multe ţări ale lumii cea mai mare parte a noilor întreprinderi sînt întreprinderi mici şi au fost create în general de antreprenorii locali; capacitatea lor de adaptare la noile tehnologii şi la variaţiile cererii le-a conferit anumite atu-uri. Deşi marile întreprinderi rămân un factor determinant în restructurarea sistemului de producţie, din punct de vedere regional activitatea IMM apare ca strategică pentru reconstrucţia economiei lor, cu condiţia ca ele să se înscrie într-un mediu organizat, într-o reţea teritorială de legături, relaţii, schimburi, atât între ele cît şi cu agenţi economici (institute de învăţământ superior, bănci, centre de formare profesională etc.). În conexiune directă cu crearea şi dezvoltarea IMM se află o altă problemă, ce priveşte crearea unor locuri de muncă prin iniţiative locale . Ea se bazează pe o diversitate de acţiuni, între care: iniţiativele unor grupuri de persoane ce s-au hotărât să-şi schimbe profesia sau să iniţieze acţi acţiuni uni pe cont cont propri propriu, u, tran transf sform ormar area ea unor unor într întrepr eprin inde deri, ri, tota totall sau sau parţi parţial al,, în într întrepr eprin inder derii cooperatiste, declanşarea unor programe guvernamentale de sprijinire a iniţiativei locale, asocierea unor grupuri de specialişti care propun soluţii în domeniul energetic, ecologic ş.a.m.d. Rezultatul acestor acţiuni se concretizează, de regulă, în apariţia unor întreprinderi mici, având ca trăsătură specifică de bază faptul că nu urmăresc întotdeauna maximizarea profitului ci îmbinarea scopurilor economice cu cele sociale, iar forma de organizare cea mai frecventă este cea a societăţilor mixte cu participare publică sau privată. Această incursiune în sfera tipologiei politicilor regionale, a măsurilor şi instrumentelor pe care le implică acestea, nu poate fi încheiată fără a sublinia că programele de dezvoltare care izvorăsc din diferitele politici regionale trebuie să aibă la bază criterii economice şi geografice clare şi să recurgă la o selecţie riguroasă a instrumentelor , în special a ajutoarelor potenţiale. Pornind de la imperat imperativu ivull esenţi esenţial al al polit politici iciii region regionale ale - realiz realizarea area unui relati relativv echili echilibru bru între între condiţ condiţiil iilee economice şi sociale existente în diferitele regiuni ale ţării - se poate aprecia că, între măsurile preconizate în cadrul tipologiei prezentate anterior, măsurilor de stimulare (incitative, de încurajare, ajutoare) le revine unrol deosebit în îndeplinirea acestui deziderat. Pe plan internaţional se manifestă tendinţa ca măsurile de încurajare să devină tot mai selective, în loc să fie aplicate de o manieră automată (aşa cum ar susţine concepţia ajustării pozitive). Potrivit studiilor asupra instrumentelor politicii regionale aplicate în ţările cu experienţă în domeniu, acestea derivă din instrumentele fiscale, bugetare şi monetare ale politicii economice, putând fi grupate în două categorii: intervenţii directe şi măsuri de stimulare a localizării activităţilor şi a dezvoltării locale.









investiţii, prime de transfer, acordarea unor împrumuturi în condiţii avantajoase, acordarea unor facili facilităţ tăţii pentru pentru achizi achiziţio ţionare nareaa sau închiri închirierea erea terenur terenurilo ilor, r, scutir scutirea ea de la plate plate taxelo taxelorr vamale vamale,, scutirea sau reducerea unor taxe si impozite, acordarea de tratamente preferenţiale în adjudecarea unor segmente ale pieţei publice, acordarea unor autorizaţii speciale privind regimul de amortizare. Măsurile Măsurile de compens compensare are se referă referă la elim elimin inare areaa sau sau dimi diminua nuarea rea unor unor cost costuri uri supl suplim iment entare are determinate de localizarea activităţilor într-un anumit spaţiu. Din această grupă de măsuri fac parte: ajutoarele acordate pentru reducerea cheltuielilor de exploatare, subvenţii pentru cheltuielile cu mâna de lucru, acordarea unor îndemnizaţii suplimentare lucrătorilor din anumite zone, prime pentru fiecare loc de muncă direct creat, subvenţii pentru sustinerea unor măsuri de protecţie socială, ajutore acordate pentru sprijinirea mobilităţii şi a reinstalării fortei de muncă, ajutoare pentru formarea profesională a lucrătorilor, subvenţii pentru transport şi alte servicii publice.

Strategia şi politica regională în România În pofida pofida importa importanţe nţeii sale sale incont incontest estabi abile le pentru pentru succes succesul ul comple complett al tranzi tranziţie ţieii şi restructurării economice în România, în primii ani după 1989 nu s-a acordat atenţia corespunzătoare dimensiunii regionale a strategiei şi reformei. Abia în 1995, cu ocazia elaborării strategiei de pregătire a aderării României la Uniunea Europeană, a trebuit să se admită că luarea în considerare în mod explicit a problemelor regiunilor, a problemelor colectivităţilor locale reprezintă un element cheie pentru realismul şi coerenţa acestei strategii, numai astfel fiind posibil să se depăşească decalajul dintre vorbe şi fapte în dezbaterile despre descentralizare, autonomie administrativă locală pe de o parte şi cele despre integrarea europeană, cooperarea transfrontalieră, reţelele teritoriale etc. pe de altă parte. O altă etapă importantă a reprezentat-o derularea, în perioada 1996 – 1998, a unui program pentru politica de dezvoltare regională iniţiat de UE şi Guvernul României in in cadrul PHARE. Unul din scopurile esenţiale ale acestui program a fost pregătirea unui set de principii fundamentale pentru elaborarea politicii regionale în România, prezentat în documentul “Carta Verde. Politica de dezvoltare regională în România” în anul 1997. Obiectivele propuse aveau în vedere: pregătirea României pentru integrarea în UE şi pentru a deveni eligibilă în vederea acordării unor ajutoare din fondurile fondurile structurale structurale ale acesteia, acesteia, reducerea disparităţ disparităţilor ilor între diferitele diferitele regiuni ale României; României; integrarea activităţilor din sectorul public, pentru a realiza un nivel superior de dezvoltare a regiunilor. Ca rezultat al acţiunilor întreprinse în cadrul programului, a fost elaborată şi adoptată Legea Legea 151/1998 151/1998 privind privind dezvol dezvoltare tareaa regiona regională lă în România România , prin care s-a conturat conţinutul dezvoltării regionale, s-a creat suportul legal pentru constituirea regiunilor de dezvoltare şi s-au stabil stabilit it struct structuril urilee terito teritoria riale le şi naţion naţionale ale pentru pentru dezvolt dezvoltare areaa region regională ală.. Aceast Aceastăă lege lege a fost fost completată de o serie de alte legi, ordonanţe şi hotărâri de guvern, prin care sunt create sau reglementate mecanismele de implementare a politicii regionale. Capitolul de negociere aferent (capitolul 21) a fost deschis în 2002 şi stabileşte criteriile ce trebuie îndeplinite de România în perspectiva aderării la Uniunea Europeană şi a eligibilităţii pentru FS şi Fondul de Coeziune, respectiv acquis-ul comunitar şi modalităţile de implementare. Spre deosebire de alte capitole capitole de negociere, acquis-ul de dezvoltare dezvoltare regională nu defineşte defineşte modul











poziţie pentru capitolul 21, acesta este completat de Parteneriatul pentru Aderare – semnat în 1998 şi actualizat ultima dată în 2003, în urma desprinderii României şi Bulgariei de celelalte ţări candidate ale Europei Centrale şi de Est (ce au aderat în 2004, spre deosebire de 2007 – data stabilită pentru România), şi de Foia de parcurs pentru România (şi Bulgaria) – elaborată în acelaşi context. Monitorizarea şi evaluarea progreselor efectuate este prezentată în rapoarte anuale, atât ale României cât şi ale Comisiei Europene, iar priorităţile şi sugestiile conţinute de acestea sunt reflectate prin elaborarea Planurilor Naţionale de Dezvoltare (de către România). Începând cu 1999 a fost elaborat şi actualizat Planul Naţional de Dezvoltare (PND) pe perioadele 2000 - 2002, 2002 - 2005 şi 2004 - 2006 realizat în parteneriat cu agenţiile regionale, minist ministere erele, le, alte alte agenţii agenţii şi instit instituţi uţiii guverna guvernamen mental talee şi non-guve non-guvernam rnament entale ale a căror căror activi activitat tatee influe influenţe nţează ază dezvol dezvoltar tarea ea regional regională. ă. Pot Potrivi rivitt legisl legislaţi aţiei ei în vigoar vigoare, e, PND se elabore elaborează ază pe baza baza planurilor de dezvoltare regională (fiecare dintre cele 8 regiuni de dezvoltare are câte un plan de dezv dezvol olta tare re), ), fiin fiindd un inst instrum rument ent de coord coordon onare are,, moni monito tori rizar zaree şi eval evalua uare re a impl implem ement entări ăriii obiectivelor prioritare de dezvoltare, în conformitate cu necesitatea atingerii obiectivului complex al coeziunii economice şi sociale . necesitatea atea corelă corelării rii activită activităţilo ţilorr sector sectoriale iale şi regiona regionale le , Conţi Conţinut nutul ul PND reflec reflectă tă necesit obiectivele prioritare stabilite fiind realizate prin programe operaţionale sectoriale şi programul operaţional regional. Programul operaţional regional conţine priorităţi de dezvoltare şi măsuri specifice regiunilor de dezvoltare, în concordanţă cu priorităţile naţionale de dezvoltare regională, identificate şi agreate în cadrul celor 8 subprograme operaţionale regionale elaborate de agenţiile pentru dezvoltare regională. PND este documentul de programare prin care se fundamentează accesul României la fondurile de tip structural alocate României în perioada de pre-aderare , precum şi la fondurile structurale , după aderare , răspunzând astfel atât “necesităţii interne” cât şi “cerinţelor externe”, ceea ce evidenţiază filosofia sprijinului european prin intermediul fondurilor de tip structural, centrată pe două aspecte esenţiale: - ajut ajutoru orull fina financ ncia iarr acorda acordatt ţăril ţărilor or candi candidat datee prin prin inst instrum rument entel elee struc structu tural ralee de prepreaderare este menit să reducă decalajele ce le despart de ţările membre ale U.E.; - lucr lucrul ul cu fond fondur uril ilee de tip struc structu tura ral, l, crea creare reaa stru struct ctur uril ilor or inst instit ituţ uţio iona nale le pentr pentruu implementarea măsurilor, monitorizarea acţiunilor şi evaluarea impactului permit autorit autorităţi ăţilor lor din ţarile ţarile candida candidate te să se famili familiariz arizeze eze cu procedur procedurile ile Comisi Comisiei ei Europene, Europene, pregătindu-se pregătindu-se astfel pentru administrat administratea ea fondurilor fondurilor financiare financiare mult mai consistente după ce vor deveni membre ale U.E.









INSTRUMENTE DE FINANŢARE Preaderare Postaderare Instrumente de preaderare Fonduri structurale • PHARE • FEDER, FSE • ISPA •FEOGA, FP • SAPARD Fond de coeziune PRINCIPII ŞI MECANISME DE FINANŢARE Preaderare Postaderare Programarea • Strate Strategia gia Naţion Naţională ală de Dezvolt Dezvoltare are,, Program Programul ul • Planuri de dezvoltare şi reconversie Econ Econom omic ic de Prea Preade dera rare re,, Plan Planul ul Naţi Naţiona onall de •Com Communi munitty Supp Suppor ortt Fra Framewor ework, k, Sing Singlle Dezvoltare Programming Document. Comisia Europeană negociază cu statele beneficiare, stabilindu-se alocările pe tipuri de asistenţă Parteneriatul • Pe parcursul elaborării PND • Se manifestă în toate etapel pele derulă ulării programelor. Adiţionalitatea • Asistenţă financiară din partea UE şi contribuţie • UE şi contribuţie naţională. naţională pentru programele de investiţii; • Instit Instituţi uţiii financ financiar iaree intern internaţi aţiona onale le,, contri contribuţi buţiii • Contribuţii private pentru proiectele de investiţii; private. • Alte surse externe, în afara celor comunitare. Concentrarea • Pe domenii de maxim interese şi/sau pe zone • Pe domenii de maxim interese şi/sau pe zone geografice. geografice. Implementarea, Implementarea, monitorizarea, monitorizarea, evaluarea • Agenţii şi autorităţi de implementare; implementare; • Autorităţi de management; • Comitete de Coordonare. •Comitete de monitorizare. Efectuarea plăţilor • Agenţii de contractare şi plăţi. •Autorităţi de plată.

Sursa: Cornelia Pârlog, Daniela Luminiţa Constantin (coord.) – Dezvoltare regională şi integrare europeană, Editura Oscar Print, Bucureşti, 2003, p. 223 – 224.

Profilurile economice ale regiunilor









Indicele atractivităţii2 este cel mai scăzut în această regiune - 19,7 (cel mai mare grad de atra atract ctiv ivit itat atee fiin fiindd real realiz izat at conf conform orm studi studiul ului ui de 8 Regi Regiun unea ea Nord Nord -Ves -Vest, t, resp respec ecti tivv 39,8). 39,8). Atractivitatea scăzută se manifestă şi în volumul mic al investiţiilor străine directe: 300.8 mil. USD în 2003 , reprezentând 3% din totalul investiţiilor străine directe realizate în România. De asemenea, Regiunea Nord Est are cel mai mic număr de IMM-uri la 1000 de locuitori, doar 10,9%, numărul total al IMM-urilor fiind de 40.562. La nivel interregional, judeţele Iaşi (27,2%), Bacău (20,8%) şi Suceava (18,8%) au cel mai mare număr de IMM-uri, la polul apus aflându-se judeţul Vaslui cu doar (8,5%). Dacă în celelalte judeţe ale Regiunii Nord-Est au apărut indicii ale unui început de reviriment economic, situaţia economică este precară şi instabilă in judele Botoşani, Iaşi şi Vaslui, deşi aici activează numeroase întreprinderi textile care lucrează în sistem lohn; cele mai mici perturbări ale cererii internaţionale duc la reduceri de salariu, trimitere în şomaj sau chiar închiderea întreprinderilor. De asemenea există zone de declin industrial şi cu şomaj ridicat, în special areale din jurul localităţilor urbane: Roman, Suceava, Fălticeni, Rădăuţi, Vaslui, Negreşti, Huşi, Buhuşi, Dărmăn Dărmăneşt eşti,i, Moineş Moineşti, ti, Comăne Comăneşti şti,, Paşcan Paşcani,i, Hîrlău Hîrlău,, Tîrgu Tîrgu Frumos, Frumos, Tîrgu Tîrgu Neamţ, Neamţ, Botoşa Botoşani ni şi Dorohoi, cu platformele industriale adiacente. Regiunea Sud – Est, cu un PIB care reprezintă 11,3% din economia ţării, se situează pe locul 6, în timp ce pe locuitor acest indicator se situează sub media naţională. Până în 2002, productivitat productivitatea ea muncii muncii deţinea deţinea o poziţie poziţie de mijloc între regiunile ţării, cu valorile valorile cele mai ridicate ridicate în judeţul Constanţa. Specificul Regiunii Sud - Est îl reprezintă disparităţile dintre nodurile de concentrare a activităţilor industriale şi terţiare (Brăila - Galaţi; Constanţa - Năvodari), centrele industriale complexe izolate (Buzău, Focşani), areale cu specific turistic (litoralul şi Delta) şi înti întins nsel elee zone zone cu supra suprafe feţe ţe de cult culturi uri agri agricol colee şi viti viticol cole. e. Regi Regiun unii ii îi este este carac caracte teri rist stic icăă discontinuitatea în teritoriu a activităţilor industriale şi îmbinarea cu activităţi terţiare (comerţ, servicii, turism) şi agricole. Restructurările industriale care au avut loc în procesul tranziţiei la economia de piaţă, au dus la creşterea masivă a şomajului în marile centre de industrie grea (Galaţi, Brăila, Buzău) şi în micile centre urbane monoindustriale. Activitatea intensă de construcţii de locuinţe proprietate privată din jurul marilor centre urbane, litoral şi alte areale turistice din Subcarpaţi a preluat o parte din forţa de muncă disponibilizată şi astfel şocul social al disponibilizărilor a fost atenuat. Cu toată reducerea masivă de personal din zona Brăila – Galaţi ; Constanţa – Năvodari, ultimii ani marchează un oarecare reviriment al activităţilor industriale, respectiv un proces de stabilizare a întreprinderilor nou create pe platformele marilor complexe industriale restructurate. Aici pot fi menţionate atât întreprinderile (textile) care funcţionează la Brăila cât şi Combinatul de









Trăsătura esenţială a Regiunii Sud – Muntenia este reprezentată de împărţirea acesteia în două sub-arii cu caracteristici geografice şi socio-economice diferite. Partea de nord a Regiunii (judeţele (judeţele Argeş, Argeş, Dîmboviţa Dîmboviţa şi Prahova) Prahova) se caracterizează caracterizează printr-un grad ridicat ridicat de industriali industrializare zare (Prahova deţine locul 1 pe ţară în ceea ce priveşte producţia industrială). Principalele probleme cu care se confruntă acest areal sunt legate de declinul unităţilor industriale, care a generat o rată ridicată a şomajului. Închiderea unor unităţi industriale în zonele monoindustriale a determinat apariţia unor grave probleme economice şi sociale, în special în zonele urbane monoindustriale: Mizil, Moreni, Plopeni, Urlaţi, Costeşti şi Câmpilung-Muşcel. Contribuţia industriei la crearea PIB regional este de peste 30%, în special prin aportul întrepr întreprind inderil erilor or din indust industria ria chimic chimicăă şi petroch petrochimi imică că (judeţ (judeţele ele Prahova Prahova şi Argeş), Argeş), maşini maşini,, echipamente şi mijloace de transport, materiale de construcţie (Prahova, Argeş şi Dîmboviţa), textile, confecţii şi alimentară. Oraşele Ploieşti, Piteşti şi Târgovişte se manifestă ca poli de dezvoltare şi ca centre de polarizare pentru noi activităţi industriale, în afara celor tradiţionale existente, inclusiv a investiţiilor străine. Partea sudică a Regiunii (judeţele Călăraşi, Giurgiu, Ialomiţa şi Teleorman) este o zonă tradiţional subdezvoltată, reprezentând al doilea buzunar de mare sărăcie în România (primul pol fiind cel din Regiunea Nord - Est). Ea se caracterizează prin preponderenţa populaţiei ocupate în agricultură. De altfel, suprafaţa judeţelor componente este reprezentată în întregime de câmpie. În anii ‘70, întreaga zonă a cunoscut o dezvoltare industrială artificială. În prezent suportă impactul sever sever al proces procesulu uluii de tranzi tranziţie ţie spre spre econom economia ia de piaţă, piaţă, prin prin închid închiderea erea majori majorităţ tăţii ii unităţ unităţilo ilor r industriale reprezentative. Această situaţie caracterizează toate reşedinţele de judeţ, precum şi arealele adiacente ale oraşelor Turnu Măgurele, Zimnicea, Alexandria, Videle, Giurgiu, Olteniţa, Călăraşi, Slobozia şi Feteşti. Industria reprezintă cea mai importantă ramură economică a Regiunii SUD dacă se are în vedere că întreprinderile din sectorul industrial au realizat 45,9% din cifra de afaceri totală din regiune (2003). Pe judeţe, cea mai ridicată cifră de afaceri în industrie este realizată de Prahova (38,0% din cifra de afaceri în industrie la nivelul regiunii), urmată de Argeş (33,3%), pe ultimul loc situându-se situându-se Călăraşi Călăraşi (4,0%). Potenţialul Potenţialul agricol agricol al regiunii regiunii în general general şi al părţii sudice sudice în special special este deosebit de ridicat (71,1% din suprafaţa totală reprezentată de suprafeţe agricole, din care 80,2% terenuri arabile). Regiunea Sud –Est are un nivel redus de dezvoltare datorat în principal volumului scăzu de investiţii investiţii străine străine directe, regiun atrăgând atrăgând doar 360,5 milio (reprezentând (reprezentând 3,5%









fost de asemenea unul dintre judeţele unde procesul restructurării industriale a avut drept consecinţă pierderi de locuri de muncă. Dar, spre deosebire de judeţul Gorj, Oltul este un judeţ puternic agricol, o mare parte a angajaţilor din industrie reorientându-se către activităţi agricole. Evoluţia negativă din centrele monoindustriale (Balş, Caracal, Tg. Cărbuneşti, Motru, Strehaia etc.) nu a putut fi compensată prin activitatea productivă din unele ramuri recent privatizate. Întreprinderile mici şi mijlocii sunt recunoscute ca reprezentând un sector cheie al creşterii economice şi al dezvoltării economice durabile. Deşi rolul lor în relansarea economică a regiunii regiunii nu poate poate fi neglij neglijat, at, contri contribuin buindd la restru restructu cturare rareaa mai rapidă rapidă a marilo marilorr întrepr întreprind inderi eri nerentabile prin absorbţia personalului disponibilizat, exploatarea activelor neutilizate din acestea şi externalizare externalizareaa unor activităţi, activităţi, regiunea regiunea Sud-Vest Sud-Vest continuă să aibă un număr redus de IMM (28.256 IMM în 2003). Ca şi în cazul celorlalte regiuni de dezvoltare, teritoriul Regiunii Vest poate fi împărţit în două două subregi subregiuni uni,, confru confruntat ntatee cu problem problemee struct structural uralee distin distincte cte şi grad diferit diferit de dezvol dezvoltar tare. e. Prima, include teritoriul judeţelor Caraş-Severin şi Hunedoara, la care se adaugă oraşul Nădrag şi aria adiacentă acestuia, localizate în jud. Timiş. Aici s-au dezvoltat timpuriu, încă din sec 19, ramuri ale ale indu indust stri riei ei extr extrac acti tive, ve, sider siderurg urgic ice, e, meta metalu lurgi rgice ce şi ale ale indu indust stri riei ei conex conexe, e, cum cum este este ind. ind. constructoare de maşini. Această mare subzonă a regiunii a intrat într-un puternic declin după 1990, iar procesul de restructurare care s-a desfăşurat lent şi cu mari dificultăţi, a generat un şomaj foarte ridicat. In acest mare areal, o particularitate aparte o are situaţia economiei bazinului carbonifer Petroşani, unde reducerea locurilor de muncă a cauzat convulsii sociale repetate, în pofida a numeroase programe de echilibrare a situaţiei. Cea Cea de a doua doua subre subregi giune une cupri cuprind ndee terit teritori oriul ul jude judeţe ţelo lorr Timi Timişş şi Arad. Arad. Acea Aceast stăă subregiune cu dezvoltare industrială timpurie, complexă şi diversificată (industrie uşoară, constructoare de maşini maşini,, electr electroteh otehnic nicăă etc) etc) este este în prezent prezent arealul arealul favorit favorit al invest investiţi iţiilo ilorr străin străinee product productive ive în România. Pe fondul creării a numeroase locuri de muncă ce necesită populaţie cu o calificare înaltă, şi a exodului masiv al forţei de muncă din ultimii ani (emigraţia populaţiei germane a accentuat aces acestt feno fenome men) n),, subz subzon onaa se conf confru runt ntăă cu o lips lipsăă tot tot mai mai acce accent ntua uată tă de forţ forţăă de munc muncăă corespunzătoare. În 2002, sectorul terţiar concentra 28,7% din numarul total de firme din regiune, şi realiza aproape 13,6% din cifra de afaceri totală. Cele mai multe firme din acest sector activează cu preponderenţă preponderenţă în turism, turism, servicii servicii generale, generale, transporturi transporturi şi servicii servicii profesional profesionale. e. Întreprinderile Întreprinderile industriale cu sediul în regiune au realizat în anul 2002 peste o treime din investiţiile brute şi au înglobat jumătate din forţa de muncă ocupată. În regi ivează ivează 32.595 32.595 IMM-uri IMM-uri (16,6/1 (16,6/1000 000 locuit locuitori) ori) fiind fiind











Stag Stagnar narea ea rela relati tivă vă a ponde ponderii rii cu care care parti partici cipă pă sect sectoru orull secu secunda ndarr se dato datorea rează ză fapt faptul ului ui că disponibilizările din industrie au fost compensate, parţial, de evoluţia construcţiilor – domeniu care a cunoscut o dinamică extraordinară în ultima perioadă. În regiune există mari discrepanţe în dezvoltarea economică a celor şase judeţe: judeţele din din sudu sudull şi vest vestul ul Regi Regiun unii ii,, respe respect ctiv iv Cluj Cluj,, Bihor Bihor şi Satu Satu Mare Mare (alim (aliment entar ară, ă, uşoa uşoară, ră, lemn lemn,, construcţii de maşini), sunt industrializate şi mai stabil dezvoltate economic decât regiunile din centru centru şi est est (Bistr (Bistriţa iţa-Nă -Năsău săud, d, Maramu Maramureş reş şi Sălaj Sălaj - lemn-mo lemn-mobil bilă, ă, metale metale neferoa neferoase se şi auroauroargentifere, uşoară), unde evoluţia din ultimii ani a dus la pierderea capacităţii concurenţiale a multor ramuri. Conform analizelor economice şi sociale efectuate, polii sărăciei se găsesc în judeţele Maramureş şi Bistriţa-Năsăud. Zonele în declin industrial sunt: zona Munţilor Apuseni şi zona montană din nordul regiunii, cuprinzând arii de pe teritoriul judeţelor însemnate Maramureş, Satu Mare şi Bistriţa-Năsăud. În 2002, Regiunea Centru avea un PIB/loc superior mediei naţionale. Judeţele care înregistrează cea mai mare valoare sunt Braşov şi Sibiu.. Celelalte patru judeţe înregistrează valori ale PIB/loc sub media naţională. Industria şi serviciile contribuie cu procente apropiate la formarea PIB, respectiv 34,8% 37,6%. Sectorul agricol contribuie în proporţie de 11,7%, iar sectorul de construcţiilor cu 5,3%. Nivelul investiţiilor străine directe, însumează 644,6 mil euro pentru anul 2003 (6,3% din totalul ISD din România). În planul dezvoltării intra-regionale, judeţele Braşov şi Sibiu se distanţează de celelalte judeţe. Lipsa de atractivitate a judeţului Covasna se datorează infrastructurii de transp transport ort şi utilit utilităţi ăţi foarte foarte slab slab dezvolt dezvoltată ată (densit (densitate ate mică mică a căilor căilor de comuni comunicaţ caţie, ie, stare stare nesatisfăcătoare a drumurilor publice). În perioada 1999-2003 numărul întreprinderilor mici a crescut cu 26,8% ca urmare a dezvoltării microîntreprinderilor şi a oportunităţilor de finanţare oferite prin intermediul diferitelor









Mediul economic al regiunii este deosebit de atractiv datorită structurii instituţionale existente, a forţei de muncă calificate şi a sistemului de comunicaţii mai dezvoltat decât în alte regiuni ale ţării. Cu 5471,1 milioane de euro investiţii străine directe atrase în anul 2003, ceea ce reprezintă 53,9% din totalul investiţiilor străine directe la nivel naţional, Regiunea Bucureşti se detaşează clar faţă de celelalte regiuni ale ţării, pe locul secund fiind Regiunea Sud-Est cu doar 10,9% din totalul investiţiilor străine directe. De asem asemen enea ea,, dens densit itat atea ea IMMIMM-uri urilo lorr (numă (numărul rul de IMM-u IMM-uri ri/1 /100 0000 de locu locuit itori ori)) înregistrează cea mai mare valoare din ţară, în anul 2003 existând 35,8% din totalul IMM-urilor la nivel naţional, cu 7,9 ‰ mai mult decât în anul 1998. Potenţialul şi structurile economice sunt diferenţiate între judeţ şi municipiu: agricultura are o prezenţă dominantă în economia judeţului Ilfov (37,1% populaţie ocupată în 2003), iar economia capitalei este caracterizată de dezvoltarea sectoarelor de servicii (65,0%) şi industrie (25,2%).

Strategia naţională de dezvoltare regională Obiect Obiectivu ivull general general al strat strategi egiei ei naţion naţionale ale de dezvol dezvoltar taree regional regionalăă a fost fost defini definitt în concordanţă cu analizele economice şi sociale precum şi cu analiza SWOT, care au identificat problemele de dezvoltare regională cu care se confruntă România. Obiectivul general îl reprezintă creşterea economică mai accelerată a regiunilor slab dezvoltate, astfel încât raportul între cea mai dezvoltată şi cea mai slab dezvoltată Regiune, în termeni de PIB, să se diminueze până la finele perioadei de programare. Acest obiectiv se va realiza, printre altele, printr-o alocare a fondurilor diferenţiată pe regiuni, în funcţie de gradul de dezvoltare şi anume, invers proporţional cu PIB / locuitor realizat şi









nivel regional şi analize similare ale mediului socio-economic al localităţilor urbane. Acţiunile se vor concentra pe zone urbane care pot acţiona ca motoare ale creşterii economice regionale şi subregionale. Oper Operaţ aţio ional naliz izare areaa Strat Strategi egiei ei Naţi Naţion onal alee de Dezv Dezvol olta tare re Regi Region onal alăă a PND PND privi privind nd dezvoltarea echilibrată a tuturor regiunilor ţării se va realiza printr-o abordare integrată, bazată pe o combinare a investiţiilor publice în infrastructura locală, politici active de stimulare a activităţilor de afaceri şi sprijinirea valorificării resurselor locale, pe următoarele sub-priorităţi : • Îmbunătăţirea infrastructurii publice regionale şi locale; • Consolidarea mediului de afaceri regional şi local; • Dezvoltarea turismului regional şi local; • Dezvoltarea urbană durabilă. Îmbunătăţirea infrastructurii regionale şi locale Implementarea acestei sub-priorităţi urmăreşte crearea unor condiţii apropiate între regiuni, în ceea ce priveşte infrastructura de transport, infrastructura socială, şi accesul la serviciile de bază, bază, precum precum şi exploa exploatar tarea ea potenţ potenţial ialului ului local local de dezvol dezvoltar tare, e, prin prin valorif valorificar icarea ea resurs resurselo elor r materiale, umane şi de mediu existente. Infrastructura de transport Pentru mai buna conectare a regiunilor şi a diferitelor zone la drumurile naţionale şi europene şi diminuarea timpului de acces la aceste drumuri, pentru asigurarea creşterii economice şi durabilităţii din punct de vedere al protecţiei mediului, este necesară extinderea şi modernizarea reţelelor de drumuri judeţene şi locale. Dezvoltarea acestor reţele de drumuri poate asigura atât dezvoltarea relaţiilor de cooperare economică între regiuni şi/sau între localităţi, concomitent cu mobilitatea populaţiei şi a forţei de muncă, favorizând apariţia şi dezvoltarea pieţelor regionale ale









constr construir uirea ea de drumuri drumuri de import importanţ anţăă regiona regională/ lă/loc locală ală şi prin prin aceast aceastaa stimul stimularea area divers diversifi ificări căriii activităţilor economice, dezvoltării relaţiilor de cooperare economică între regiuni şi localităţi, mobili mobilităţ tăţii ii popula populaţie ţieii şi a forţei forţei de muncă, muncă, apariţ apariţiei iei pieţel pieţelor or regiona regionale, le, dezvol dezvoltări tăriii turismu turismului lui,, sprijinind, astfel, realizarea obiectivelor mai largi ale dezvoltării regionale, având în vedere sinergia puternică cu alte componente ale strategiei. Infrastructura de sănătate şi asistenţă socială O componentă importantă a infrastructurii regionale şi locale o constituie infrastructura de sănătate, alcătuită în principal din unităţi spitaliceşti, repartizată relativ uniform la nivelul terito teritoriul riului ui şi aflată aflată,, începân începândd cu 2003, 2003, în respon responsab sabil ilita itatea tea şi finanţ finanţare areaa autorit autorităţi ăţilor lor locale locale.. Sistemul Sistemul medical de urgenţă se află, de asemenea, într-o situaţie situaţie precară la nivelul nivelul fiecăreia fiecăreia dintre regiunile de dezvoltare. Este foarte importantă dezvoltarea unei reţele regionale a spitalelor de urgenţă care să poată prelua şi rezolva cazurile grave în fiecare regiune de dezvoltare, salvând astfel timp şi vieţi omeneşti. Pe lângă îmbunătăţirea calităţii şi standardelor de viaţă, investiţiile în îngrijiri medicale au efect direct asupra competitivităţii, productivităţii şi coeziunii sociale. Prin sprijinirea menţinerii şi prelungirii duratei vieţii active a forţei de muncă în economie, se maximizează contribuţia economică a cetăţenilor şi se reduce gradul de dependenţă economică a populaţiei apte de muncă. Este de aşteptat ca un bun acces al populaţiei la infrastructura de sănătate şi servicii de sănătate de calitate, chiar şi în zone marginale – atât urbane cât şi rurale – să creeze un mediu propice relansării economice a regiunilor cu un grad mai slab de dezvoltare. Prin implementarea acţiunilor indicative din domeniul sănătăţii se va urmări practic operaţionalizarea, la nivel regional, a strategiei naţionale în domeniul sănătăţii prin reabilitarea şi modernizarea infrastructurii de bază, respectiv a spitalelor şi dispensarelor, cu accent pe cele din mediul rural, unde majoritatea funcţionează în condiţii care pot periclita sănătatea pacienţilor.









de calificare a elevilor. Pe termen scurt, aceste eforturi vor fi concentrate cu precădere în zonele rurale, având şi rolul de instrument de combatere a ratei abandonului şcolar, care este în creştere în aceste zone. O altă contribuţie la combaterea acestui fenomen de abandon se va realiza prin înfiinţarea campusurilor şcolare care să asigure accesul la învăţământul obligatoriu, care a fost extins de la 8 la 10 ani. Acestea vor viza investiţii la nivelul liceelor şi al şcolilor pentru învăţământul tehnic şi profesional Consolidarea mediului de afaceri regional şi local Această sub-prioritate va urmări, în principal, obiectivul specific referitor la creşterea competitivităţii regiunilor ca locaţii pentru afaceri. Acest obiectiv specific a fost stabilit pe baza analizelor economice care au condus la identificarea necesităţii dezvoltării economiilor regionale şi locale, prin sprijinirea mediului antreprenorial şi îmbunătăţirea infrastructurilor de interes regional şi local de sprijinire a afacerilor şi serviciilor. Economiile locale şi regionale în România sunt deseori slab inovative şi concentrate teritorial. Această situaţie depinde de numeroşi factori de nivel naţional, care se află în afara controlului autorităţilor locale, dar este generată şi de insuficienta corelare a instituţiilor de cercetare-dezvoltare, active la nivel regional/ local, cu noile nevoi ale comunităţilor locale de afaceri Ca urmare, autorităţile locale pot propune, în cadrul competenţelor lor de dezvoltare regională şi locală, iniţiative specifice, având ca scop impulsionarea parteneriatelor în domeniul cercetării - dezvoltării pe care să le adapteze şi să le utilizeze pentru priorităţi şi nevoi locale. Aceast Aceastăă sub-pri sub-priorit oritate ate are o pregnan pregnantă tă dimens dimensiun iunee region regională ală şi locală locală generat generatăă de necesitatea stimulării resurselor regionale/locale ale dezvoltării şi exploatării economiilor de scară la nive nivell regi region onal al,, prin prin crea creare reaa de opor oportu tuni nită tăţi ţi de anga angaja jare re în zone zone răma rămase se în urmă urmă - zone zone monoindustriale, afectate grav de restructurarea industrială, zone marginale/ dezavantajate, zone cu şomaj ridicat, zone cu grave probleme de poluare, zone cu comunităţi locale active, dinamice,











dezvoltării clusterelor va permite autorităţilor locale să dezvolte iniţiative de dezvoltare industrială locală, bazate pe promovarea industriilor concentrate geografic şi specializate local (clustere), inclusiv inclusiv a infrastructu infrastructurii rii de afaceri adecvate, adecvate, de sprijinire sprijinire a acestora, acestora, respectiv: respectiv: parcuri industriale, industriale, parcuri de afaceri, parcuri tehnologice etc. implementate pe baza unei strategii consistente de zonare, inclusiv a unei strategii de decontaminare şi reabilitare a siturilor industriale dezafectate. Dezvoltarea turismului regional şi local Aceast Aceastăă sub-pri sub-priorit oritate ate se adrese adresează ază îndeos îndeosebi ebi potenţ potenţial ialului ului turist turistic ic şi cultur cultural al al regiunilor. Prin această sub-prioritate se va urmări, în principal, obiectivul specific „valorificarea potenţialului turistic şi cultural al regiunilor şi creşterea contribuţiei acestor domenii la dezvoltarea regiunilor”, identificat în toate Planurile şi strategiile de dezvoltare ale celor opt regiuni. Turismul reprezintă un posibil „instrument” de creştere economică, întrucât creează oportunităţi de locuri de muncă, prin valorif valorifica icarea rea patrimon patrimoniul iului ui cultura culturall şi natural, natural, specifi specificc fiecăreia din cele opt regiuni de dezvoltare , îndeosebi în zonele marginale, dezavantajate economic şi social. Mai mult, turismul creează şi oportunităţi de diversificare a economiilor locale, urmare a capitalizării veniturilor obţinute la nivel local.









permit dezvoltarea dezvoltarea economiei de scară, scară, precum şi acelor iniţi iniţiative ative care nu sunt afectate afectate excesiv de problemele sezonalităţii. Pentru minimalizarea efectelor generate de sezonalitate, se are în vedere ca sezonul turistic să fie extins prin organizarea de festivaluri, seminarii, conferinţe, expoziţii dar şi prin practicarea unor reduceri, servicii de tip „low cost”, atractive pentru persoanele vârstnice, care au o disponibilitate mai mare pentru a călători în extrasezon. Dezvoltarea turismului trebuie să ţină cont de principiul dezvoltării durabile, în sensul conservării patrimoniului natural şi cultural, dar şi al reducerii presiunii antropice asupra mediului, inerentă în condiţiile practicării turismului de masă. Valorificarea atracţiilor turistice este în mare part partee li limi mita tată tă şi de cali calita tate teaa infra infrast struc ructu turi riii de medi mediu, u, care care cons consti titu tuie ie un obst obstac acol ol majo majorr în dezvoltarea turismului. Creşterea numărului de turişti, aşteptată în condiţiile dezvoltării turismului, va suprasolicita mediul înconjurător. Presiunea asupra mediului trebuie atenuată în regiunile cu un patrimoniu natural deosebit, pentru a permite valorificarea acestuia într-o manieră durabilă. Acest lucru se poate realiza prin practicarea unui turism controlat în ariile protejate, prin distribuirea echilibrată a turiştilor în toate perioadele anului (reducând astfel şi efectul indus de sezonalitate). Corelat cu obiectivul dezvoltării infrastructurii, este importantă dezvoltarea serviciilor









În privinţa acţiunilor indicative, concretizarea acestei sub-priorităţi se va baza pe o dublă abordare: pe de-o parte, vor fi sprijinite acţiuni integrate de regenerare şi revitalizare a arealelor urbane cu probleme şi a arealelor dezafectate, iar pe de altă parte, acţiuni distincte de dezvoltare şi reabilitare a infrastructurii publice urbane şi de utilităţi, a transportului şi serviciilor publice urbane. Sprijinirea acţiunilor integrate de dezvoltare a comunităţilor urmăreşte regenerarea oraşelor sau a unor areale ale acestora, prin investiţii concentrate în acele zone cu probleme economice şi sociale care le fac neatractive pentru investitori şi care necesită: renovarea clădirilor abandonate, reabili reabilitar tarea ea patrim patrimoni oniului ului istori istoric, c, cultura culturall şi indust industria rial,l, reabil reabilita itarea rea şi recupera recuperarea rea terenu terenurilo rilor r abandonate, abandonate, refacerea infrastructurii infrastructurii publice urbane, etc. Aceste Aceste tipuri de acţiuni acţiuni vor fi completate completate cu cele de extindere a zonelor de recreere şi a facilitaţilor sportive, îmbunătăţire a infrastructurii soci social ale, e, spri spriji jini nire reaa iniţ iniţia iati tive velo lorr de afac afacer erii (bus (busin ines esss start start-up -up), ), comb combat atere ereaa şoma şomaju julu lui, i, etc. etc. Implementarea acestor tipuri de proiecte va duce la regenerarea economică, creşterea gradului de ocupare, combaterea excluziunii sociale şi îmbunătăţirea calităţii vieţii în arealele urbane în care se vor realiza astfel de proiecte integrate.

Strategii si politici

Recommend Documents