STIMULAREA COMUNICĂRII LA COPIII CU DIZABILITĂŢI ŞI TULBURĂRI DE LIMBAJ Motto:,, Sa nu-i educăm pe copiii noştrii pentru lumea de azi. Aceasta lume nu va ma exista cand ei vor fi mari, si nimic nu ne permite sa stim cum va fi lumea lor. Atunci sa-i invatam cum sa se adapteze. `` (Maria Montessori) Comunicarea şi limbajul ca procese de învăţare Mijloc specific de comunicare umană, vorbirea nu apare spontan la copii, ci constituie un lung şi dificil proces de învăţare, presupunând un efort îndelungat al individului, în decursul dezvoltarii sale ontogenetice. Daca la adult articularea sunetelor, respectarea formei gramaticale au devenit acte automatizate, în cazul copilului, pâna la învaţarea si formarea tuturor mecanismelor vorbirii, a automatizarii acestui act extrem de complex, vorbirea se impune permanent supravegheata de constiinta. Experienta de viata a copilului se dezvolta si se îmbogateste pe baza comunicarii verbale cu adultii, fapt ce duce la perfectionare si la însusirea unor modalitati de gândire si de activitate deoarece exista o insertie subtila a limbajului în personalitatea umana si în totalitatea comportamentelor dobândite ale copilului. Caracteristicile diferentiate din conduita verbala sunt determinate de dezvoltarea ontogenetica a capacitatii de verbalizare, dar si de procesul instructiv-educativ si de experienta practica. Modul în care copilul se realizeaza în planul vorbirii si al dezvoltarii psihice este influentat de o serie de factori precum mediul de viata si de activitate, preocuparea adultilor pentru stimularea vorbirii sale, eficienta demersului didactic, capacitatile intelectuale, afectivitatea si personalitatea acestuia. Limbajul nu este singurul mod de exprimare al ideilor,dar prin intermediul sau se transmite o cantitate de informatii, o anumita atitudine,continutul gandurilor, sentimente. Ceea ce distinge limbajul de alte mijloace de expresie este faptul ca el exista ca o activitate preponderant intersubiectiva, de aprehensiune, dar si de seductie in fata ideii de cunoastere, precum si de manifestare primara a socializarii. Copilul inventează oarecum limbajul, sau mai curand il reinventează, pe măsură ce aude vorbindu-se în jurul lui, asimiland propria substanta a gandirii: un sistem coerent de reguli, un cod ce determina in toata interpretarea sa semantica un ansamblu de fraze reale, exprimate sau intelese. Pentru realizarea limbajului este necesara atat existenta unui potential care reprezinta echipamentul de baza, cat si de un angrenaj social. Toti copiii indiferent de mediul carora apartin si de limba pe care o vorbesc prezinta o succesiune identica a etapelor dezvoltarii limbajului. Faptul ca o anumita stadialitate este prezenta la toate culturile demonstreaza faptul ca acele componente innascute ale limbajului sunt foarte specifice , astfel incat copiii parcurg traseul normal al achizitiei limbajului chiar si in conditiile in care mediul in care traiesc nu le ofera cele mai dezirabile modele. Toti copiii normali care se dezvolta in medii normale invata sa vorbeasca. Acest fapt reflecta fara indoiala capacitatile ereditare ale speciei noastre care duc atat la posibilitatea cat si la inevitabilitatea invatarii unei limbi. Exista dovezi care sugereaza faptul ca mediul social influenteaza insusirea unei limbi prin furnizarea oportunitatilor privind experienta de comunicare, care aduc o motivatie procesului de invare al unei limbi si un model lingvistic, care serveste ca baza de date pentru mecanismul de invatare al acelei limbi. Diferite medii ambientale actioneaza insa diferit asupra diferitelor stadii de invatare, producand in consecinta diferente individuale sau de grup in cadrul dezvoltarii lingvistice. Contributii remarcabile in acest domeniu il au o serie de cercetatori preocupati atat de investigarea achizitiei lingvistice, cat si de fenomenul de socializarea a copiilor.Comunicarea constituie o preconditie bazala pentru toate corespondentele si legaturile sociale. Nici un sistem social, organizat dupa legitatile unei societati nu se poate stabili si mentine ori schimba fara relatii de tipul comunicarii interumane. Numai participand la activitati de comunicare omul poate deveni fiinta sociala. Sistemele sociale proxime sunt sursa interactiunilor directe ale copilului cu lumea si aceste interactiuni sunt motoare ale dezvoltarii limbajului.
1
Cercetari recente manifesta tendinta de a considera folosirea limbajului ca o consecinta sociala mai mult decat un proces de invatare al unei limbi. Limbajul este opera comuna a societatii, a familiei, a gradinitei si a copilului. Este o “intalnire” a mentalitatii infantile cu societatea, cu rigorile si deschiderile acesteia, in limbajul verbal. Limbajul este de asemenea un indicator sensibil al dificultatilor pe care copilul le are in dezvoltare, permitand o corecta identificare a problemelor acestuia. Atat anumite intarzieri cat si diferente in patternul achizitionarii limbajului au fost constant privite ca indicatori ai unor problem de dezvoltare. Limbajul este un indicator sensibil al deteriorarii neuromotorii, al pierderii de auz, al incapacitatilor de invatare generala si al dificultatilor specifice de comunicare. Esecul de a urma traiectorii tipice de limbaj si comunicare constituie factori de risc pentru aparitia de dificultati de limbaj viitoare, pentru dificultatile ulterioare de invatare, precum si deteriorarii comportamentului social. O identificare si o evaluare corecta si la timp a problemelor de limbaj devine o preocupare centrala pentru interventie, pentru planificarea plasarilor demersurilor educative si pentru sprijinirea copiilor si familiilor lor pentru o buna integrare sociala. Intr-o lume in schimbare accelerata copilul este tot mai mult solicitat sa manifeste flexibilitate, organizare rapida, exprimare clara, pentru a fi cu adevarat stapan al exprimarii juste a gandului.dar si stapan al lui insusi in relatiile sociale. Limbajul este principalul mijloc prin care copilul isi comunica gandurile,prin care socializeaza cu ceilalti,iar daca acesta este deficitar… Intarzierile in dezvoltarea generala a vorbirii se recunosc dupa saracia vocabularului si dupa neputinta de a se exprima coerent. Cauzele care pot determina asemenea fenomene pot fi cautate in carentele sistemului nervos central, boli grave ale primei copilarii, carente de mediu nefavorabil si de ordin educativ. De aceea limbajul necesita o permanenta stimulare, copilul necesitand o antrenare insistenta in activitatile scolare. Climatul afectiv, incurajarile si crearea unui tonus psihic ridicat constituie factori deosebit de importanti pentru recuperarea copiilor cu handicap de limbaj (Verza, E. 1981). Intre scolarii din clasele I-IV exista diferente importante in consistenta vocabularului, bogatia si varietatea lui, in ceea ce priveste stilul vorbirii, caracteristicile exprimarii, bogatia si plenitudinea structurii gramaticale a propozitiilor, existenta sau neexistenta fenomenelor parazitare in vorbire, a repetitiilor, a defectelor de pronuntie etc. Toate aceste particularitati ale limbajului se oglindesc sintetic in debitul oral si scris. De-a lungul anilor de scoala debitul verbal oral creste; debitul scris creste mult mai lent, dar se constata numeroase progrese calitative datorate contactului cu vorbirea literara si cu rigorile impuse de scoala in legatura cu exprimarea verbala. In aceasta perioada scrierea devine un nou potential al sistemului verbal, cu foarte multe diferente individuale. Cunoasterea handicapurilor de limbaj prezinta o importanta deosebita deoarece au o frecventa relativ mare; ele influenteaza negativ randamentul scolar si in general integrarea in colectiv si activitate. Limbajul contribuie in buna parte la realizarea progresului in intreaga viata spirituala. In cazurile cand se produc deteriorari ale limbajului evolutia este ingreunata sau stopata in functie de gravitatea tulburarii. Implicatiile ce urmeaza se fac simtite in intreaga activitate psihica, si ca atare modifica comportamentul subiectului. În categoria tulburarilor de limbaj sunt cuprinse toate deficientele de întelegere si exprimare orala, de scriere, citire, de mimica si articulare. Prin tulburare de limbaj întelegem - toate abaterile de la limbajul normal, standardizat, de la manifestarile verbale tipizate, unanim acceptate în limba uzuala, atât sub aspectul reproducerii cât si al perceperii, începând de la dereglarea componentelor cuvântului si pâna la imposibilitatea de comunicare totala sau scrisa.(M. Gutu, 1975) Categoriile de persoane care prezintă tulburări de limbaj reclama cerinte educationale speciale deoarece, oricât de slaba ar fi deficienta, ea influenteaza negativ întregul comportament uman, datorita atât 2
posibilitatilor reduse de exprimare, cât si existentei unei anumite temeri si retineri care le împiedica sa se desfasoare la nivelul posibilitatilor reale, producând o stagnare în dezvoltarea personalitatii copilului, modificând relatiile lui cu semenii, singularizându-l si împiedicându-l în mare masura sa participe la joc sau la celelalte activitati comune celor mici. Identificarea precoce a copiilor cu tulburari de limbaj este extrem de importanta deoarece orice interventie corectiv-recuperatorie necesita cu atat mai mult efort si timp cu cat prezentarea la logoped se amana pentru o perioada mai lunga. Nu trebuie sa cadem nici in extrema cealalta si sa vedem la prima mica greseala de pronuntie o tulburare de limbaj,mai ales in perioada de schimbare a dentitiei.Este ,de asemenea, hazardat sa etichetam drept balbaiala orice nesiguranta verbala a copilului mai ales cand acesta fie doreste sa spuna mai multe decat reuseste sa formuleze oral,fie are trac in situatia de comunicare respectiva. In categoria tulburarilor de limbaj se cuprind toate deficientele de intelegere si exprimare orala, de scriere si citire, de mimica si articulare. Sau: orice tulburare, indiferent de forma sa, care se rasfrange negativ asupra emisiei ori a perceptiei limbajului face parte din categoria tulburarilor de limbaj. “Prin tulburarile limbajului intelegem toate abaterile de la limbajul normal, standardizat, de la manifestarile verbale tipizate, unanim acceptate in limba uzuala, atat sub aspectul reproducerii cat si al perceperii, incepand de la dereglarea diferitelor componente ale cuvantului si pana la imposibilitatea totala de comunicare orala sau scrisa” (M. Gutu, 1975) . Principalele tulburări de vorbire : dislaliile şi bâlbâiala. Dislalia este o tulburare de vorbire care se manifestă prin omiterea, substituirea sau denaturarea pronunţiei unuia sau mai multor sunete. La dislalici sunt afectate consoanele şi foarte rar vocalele, deoarece acestea au un mod de articulare mai simplu. Consoanele cele mai frecvent denaturate, având un mod de articulare mai complex, sunt cele care apar mai târziu în vorbirea copilului: s, z, c, g, t, ş, j, r. Dislalia ca tulburare de pronuntie are frecventa cea mai mare intre handicapurile de limbaj atat la subiectii normali din punct de vedere psihic, cat si la cei cu deficiente de intelect si senzoriale. Multe dintre tulburarile de pronuntie dispar odata cu inaintarea in varsta a persoanei. Este o tulburare de articulatie-pronuntie ce se manifesta prin deformarea, omiterea, substituirea, inlocuirea si inversarea sunetelor. Astfel, Sheridan (1946) este de parere ca la varsta de 8 ani dislaliile sunt in proportie de 15% la fete si 16% la baieti; la scolarii mici cel mai des sunt intalnite omisiunile si deformarile. Disartria sau dislalia centrala se manifesta printr-o vorbire confuza, disritmica, disfonica, cu o pronuntata rezonanta nazala in care monotonia vorbirii se imbina cu pronuntarea neclara; est mai frecventa la subiectii cu debilitate mintala. Disgrafia ca tulburare a limbajului scris si dislexia ca handicap al cititului influenteaza pregnant dezvoltarea psihica a copilului si mai cu seama, rezultatele la invatatura. Insusirea scrisului presupune existenta unei anumite dezvoltari intelective a copilului care sa-i permita sa stabileasca anumite corelatii intre emisia orala a sunetelor si imaginile lor grafice. Si formarea deprinderilor de citit se realizeaza prin dezvoltarea unui cod lingvistic ce ii permite copilului sa perceapa grafemele ca unitati cu valoare de simbol. Tulburarea citit-scrisului deregleaza integrarea sociala datorita unor esecuri si conflicte permanente in viata scolara cat si a instalarii unor trasaturi caracteriale negative ca: negativismul, descurajarea, inertia, nepasarea, teama de insucces, izolarea. Disgrafia si dislexia se manifesta la scolar prin incapacitatea sa paradoxala de a invata citirea si scrierea. Bâlbâiala afectează ritmul şi fluenţa vorbirii; este mai mult decât un defect de vorbire, este o tulburare de comunicare. Balbaiala constituie o forma a tulburarii limbajului oral; se prezinta ca un handicap mai grav comparativ ci dislalia. Deficienta este deosebit de vizibila si afecteaza profund intelegerea vorbirii de catre cei 3
din jur, ceea ce determina un complex de inferioritate accentuat. Fenomenul consta in repetarea unor silabe la inceputul si mijlocul cuvantului, cu prezentarea unor pauze intre acestea sau prin aparitia spasmelor la nivelul aparatului fonoarticulator care impiedica desfasurarea vorbirii ritmice si cursive. În unele cazuri, bâlbâiala copilului poate să dispară de la sine, dar de obicei, copilul devine conştient de defectul său, aceasta agravându-se, putând deveni chiar o boală a întregii personalităţi (logo-nevroză). Pe lângă munca depusă pentru dezvoltarea limbajului copiilor trebuie să ne implicam şi în acţiunea de înlăturare a tulburărilor de vorbire la aceştia, realizarea acestui obiectiv presupunând respectarea următoarelor etape: -constatarea abaterilor de la vorbirea corectă şi a eventualelor tulburări de vorbire; -depistarea cauzelor care au generat tulburările de vorbire constatate; -prevenirea şi corectarea tulburărilor de vorbire. Pentru descoperirea eventualelor defecte de vorbire, copiii trebuie să fie examinaţi individual, invatatorul recurgând la următoarele activităţi: ~să denumească diferite imagini familiare tuturor copiilor, cu toate sunetele limbii române, în fiecare din cele trei poziţii de aşezare în cuvânt: iniţială, mediană, finală; ~să reproducă unele consoane izolate: s,ş,c,g,t,j,z,r, asociaţii de două consoane: sc, st, şt, şn, sd, sg, br, cr, gr, tr, fr, grupuri de litere: ce, ci, che, chi, ge, gi, ghe, ghi; ~să recite scurte poezii; ~să formuleze propoziţii pe baza unor ilustraţii; discuţii libere; ~jocuri şi exerciţii care să contribuie la diferenţierea auditivă a sunetelor vorbirii, adică la dezvoltarea auzului fonematic pe de o parte, şi la exersarea motricităţii generale şi a organelor fono-articulatorii, pe de altă parte. Măsuri de prevenţie şi corectare a defectelor de vorbire Măsurile indicate a fi luate în prevenirea şi corectarea defectelor de vorbire la copiii preşcolari în vederea şcolarizării sunt: ~îmbunătăţirea condiţiilor de mediu ale acestor copii, în direcţia exercitării unor influenţe pozitive care să contribuie la dispariţia bâlbâielii; ~colaborarea cu părinţii, căreia trebuie să i se acorde o atenţie deosebită, fiindcă nu este foarte uşoară şi nu e întotdeauna eficientă; ~optimizarea condiţiilor de viaţă a copiilor prin organizarea unui regim zilnic adecvat de igienă, hrană, activitate, odihnă şi joc; ~crearea unui climat afectiv stimulator pentru exprimarea verbală;
4
~evitarea situaţiilor în care copiii se bâlbâie şi încurajarea exprimării verbale în cânt sau activităţi însoţite de mişcare şi ritm; ~corectarea indirectă prin exerciţii colective realizate cu întreaga grupă sau pe subgrupe (nu individual); ~exerciţii colective de respiraţie în vederea creşterii capacităţii respiratorii, precum şi pentru sporirea duratei fazei expiratorii la aceşti copii. Categoriile de persoane care prezinta tulburari de limbaj reclama cerinte educationale speciale deoarece, oricât de slaba ar fi deficienta, ea influenteaza negativ întregul comportament uman, datorita atât posibilitatilor reduse de exprimare, cât si existentei unei anumite temeri si retineri care le împiedica sa se desfasoare la nivelul posibilitatilor reale, producând o stagnare în dezvoltarea personalitatii copilului, modificând relatiile lui cu semenii, singularizându-l si împiedicându-l în mare masura sa participe la joc sau la celelalte activitati comune celor mici. Intarzierile in dezvoltarea generala a vorbirii se recunosc dupa saracia vocabularului si dupa neputinta de a se exprima coerent. Cauzele care pot determina asemenea fenomene pot fi cautate in carentele sistemului nervos central, boli grave ale primei copilarii, carente de mediu nefavorabil si de ordin educativ. De aceea limbajul necesita o permanenta stimulare, copilul necesitand o antrenare insistenta in activitatile scolare. Climatul afectiv, incurajarile si crearea unui tonus psihic ridicat constituie factori deosebit de importanti pentru recuperarea copiilor cu handicap de limbaj (Verza, E. 1981). Intre scolarii din clasele I-IV exista diferente importante in consistenta vocabularului, bogatia si varietatea lui, in ceea ce priveste stilul vorbirii, caracteristicile exprimarii, bogatia si plenitudinea structurii gramaticale a propozitiilor, existenta sau neexistenta fenomenelor parazitare in vorbire, a repetitiilor, a defectelor de pronuntie etc. Toate aceste particularitati ale limbajului se oglindesc sintetic in debitul oral si scris. De-a lungul anilor de scoala debitul verbal oral creste; debitul scris creste mult mai lent, dar se constata numeroase progrese calitative datorate contactului cu vorbirea literara si cu rigorile impuse de scoala in legatura cu exprimarea verbala. In aceasta perioada scrierea devine un nou potential al sistemului verbal, cu foarte multe diferente individuale. Cunoasterea handicapurilor de limbaj prezinta o importanta deosebita deoarece au o frecventa relativ mare; ele influenteaza negativ randamentul scolar si in general integrarea in colectiv si activitate. Limbajul contribuie in buna parte la realizarea progresului in intreaga viata spirituala. In cazurile cand se produc deteriorari ale limbajului evolutia este ingreunata sau stopata in functie de gravitatea tulburarii. Implicatiile ce urmeaza se fac simtite in intreaga activitate psihica, si ca atare modifica comportamentul subiectului. Prevenirea şi corectarea deficienţelor de vorbire ale copiilor prezintă o importanţă deosebită, atât pentru integrarea cu succes în viata scolara a copiilor, cât şi pentru dezvoltarea ulterioară a întregii lor personalităţi. Formarea şi dezvoltarea la elevi a unei exprimări verbale corecte şi expresive constituie unul din factorii importanţi ai evitării insuccesului şcolar. Necorectarea unor tulburări de vorbire, mai ales a bâlbâielii poate duce la tulburări grave ale personalităţii acestor copii. Este necesar să existe o permanentă stimulare lingvistică, să se ofere modele corecte de pronunţie, cuvintele, noţiunile să fie selectate şi adaptate nivelului de înţelegere al copilului, să se evite suprasolicitarea, să se stimuleze limbajul sub toate aspectele (înţelegere, vocabular, structură gramaticală, organizarea comunicării ).
5
Diagnostic diferenţial Confuzia cu alte sindroame,ca : afazia, dizartria,mutismul electiv, autismul, retardul de limbaj este posibilă datorită absenţei limbajului. AFAZIE
ALALIE - Tulburare congenitală - Vorbirea este absentă
- Tulburare dobândită - Dezintegrare a limbajului
ALALIE - Nu există infirmităţi motorii cerebrale. - Este afectat centrul cortical al elaborării limbajului. - Nu ştie să vorbească.
DIZARTRIE - Apare la cazurile cu infirmitate motorie cerebrală. - Este afectată latura intermediară dintre organele periferice şi centrul cortical al elaborării limbajului. - Nu poate să vorbească.
MUTISM ELECTIV
ALALIE
- Dobândit. - Temporar, reversibil – în condiţii de mediu favorabile - Refuză contactul cu mediul.
- Congenitală. - Caracter permanent/dacă nu se desfăşoară terapie logopedică. - Nu refuză contactul cu mediul.
AUTISM
ALALIE
- Comportament inadecvat. - Raporturi afective absente. - Automatisme prezente.
- Comportament adecvat situaţiilor. - Raporturi afective uneori exagerate. -Automatisme absente.
ALALIE
RETARDUL DE LIMBAJ
-În etiologie nu sunt incriminaţi factorii educativi şi de mediu. -Tulburare durabilă, rezistenţă la învăţare.
-În etiologie sunt incriminaţi factorii educativi şi de mediu. -În condiţii favorabile se obţine un ritm accelerat de învăţare a limbajului.
SURDO-MUTITATE -Nu aud niciodată. -Vorbirea repetată nu e posibilă fără demutizare. -Nu există ecolalie. -Voce voalată, surdă. DEBILITATE MINTALĂ -Inerţie : greutăţi la schimbarea criteriului de activitate. -Numărul foarte mare de repetiţii.
ALALIE SENZORIALĂ -Oscilaţii în folosirea auzului. -Vorbirea repetată e posibilă fără învăţarea limbajului. -Ecolalia indică disocierea dintre percepere şi înţelegere. -Voce sonoră.
ALALIE MOTORIE - Nu există asemenea simptome.
6
Convorbirile tematice, lecturile după imagini, memorizările, jocurile didactice cu structuri gramaticale se utilizează atât la "grupa 0", cât şi la clasa I. Din literatura de specialitate, cadrele didactice au posibilitatea de a alege o multitudine de exerciţii pentru corectarea tulburărilor de pronunţie, oferind fiecărui copil posibilitatea de a exersa actul vorbirii în clasă sau acasă. Este bine să se discute cu părinţii despre tulburările de limbaj ale copiilor lor şi să li se lea acestora un program de lucru individualizat, pentru exersarea zilnică a vorbirii. Pentru educarea auzului fonematic, educatoarele şi mai apoi învăţătorii (în special în perioada preabecedară şi abecedară) folosesc: exerciţii de imitare a sunetelor din natură, de pronunţare a unor serii de silabe opuse, din cuvinte paronime, de diferenţiere a consoanelor surde de cele sonore, de diferenţiere a sunetelor cu punct de articulare apropiat, de transformare a cuvintelor prin înlocuiri de sunete sau silabe. După exerciţiile de articulare, se urmăreşte pronunţarea sunetelor în silabe şi cuvinte. Din mapa învăţătorului nu trebuie să lipsească liste de cuvinte ce conţin sunetele: s, z, ţ, r, ş, j, grupurile ce-ci, ge-gi, sunetele: c, g, t, d, h, m, b, f, l, v, n, p. Următoarea etapă o reprezintă introducerea cuvintelor în propoziţii, urmărindu-se conştientizarea şi automatizarea lor în vorbire, folosind exerciţii de memorizare a unor versuri specifice pentru anumite sunete, povestiri, repovestiri, discuţii după planşe. Cadrul didactic nu trebuie să piardă din vedere în cadrul acestor exerciţii educarea întregii personalităţi a elevilor, activizarea tuturor copiilor, crearea unui climat destins, favorabil învăţării. Optimizarea activităţilor instructiv-educative se referă la alegerea variantei celei mai bune pentru a obţine cu resurse minime o eficienţă maximă. Tratarea individualizată a elevului îi uşurează acestuia realizarea unor sarcini şcolare independent de colegii lui, ajutat mai mult sau mai puţin de învăţător. Reuşita în rezolvarea acestor sarcini are efect benefic asupra personalităţii elevului, prin creşterea încrederii în forţele proprii, prin decondiţionarea sa faţă de actul învăţării. Perioada preşcolară este perioada care se caracterizează prin cele mai profunde, şi productive insuşiri psihice ale individualitătii, este perioada unei intense receptivităţi, sensibilităţi şi flexibilităţi psihice divergente. De aici necesitatea de a exersa şi fructifica potenţialul creativ al preşcolarului, de a-i forma şi dezvolta eul cognitiv, afectiv, socio-acţional în devenire. De mic copilul este atras de poveşti. Aproape că nu există familie cu copii, care să nu aibă în bibliotecă carţi de poveşti. De aceea, în organizarea si desfaşurarea activităţilor de lectură ale educatoarei, trebuie respectate cerinţele pedagogice ce decurg din particularităţile de vârstă ale preşcolarilor si specificul lecturilor ca mijloc al comunicării. Cercetarea comunicării, inclusiv cea a copilului, a debutat cu cea mai pregnantă dintre forme: limbajul. Faptul este, oarecum paradoxal faţă de drumul firesc al dezvoltării naturale a copilului caracterizat de precocitatea manifestării competenţelor communicative fătă de cele lingvistice. Înainte de a fi o fiinţă vorbitoare, copilul este o fiinţă ,,comunicatoare’’. Limbajul în perioada preşcolară, devine un instrument activ şi deosebit de complex al relaţiilor copiilor cu cei din jurul său şi în acelaş timp, un instrument de organizare a activităţii psihice. Varietatea si dificultatea sarcinilor, ilustrează problematica limbajului, cu care se confruntă copiii. Aceştia trebuie să achiziţioneze şi să stapanească toate nivelurile limbajului, nu numai nivelul sunetelor vorbirii, ci trebuie să achizitioneze şi să stăpânească şi modul de combinare a cuvintelor in propoziţie pentru a-şi exprima gândurile. Stapanirea unui vocabular bogat ii ofera prescolarului posibibitatea de a se ,,misca`` cu usurinta in domeniul inconjurator si de a-si exprima propriile achizitii de limbaj. Pregatirea copiilor din gradinita in vederea integrarii cu success in clasa I necesita o munca staruitoare din partea educatoarelor,deoarece acestea trebuie sa insiste mai mult asupra unor procedee care pregatesc copilul pentru scoala. Ca urmare,prescolarul trebuie sa fie invatat sa vorbeasca corect.
7
Personalitatea, atitudinea, modul de a gandi si de a actiona al educatoarei va influenta in mod hotarator atmosfera si modul in care se va forma copilul. Toate tipurile de activitati din gradinita si in special cele din domeniul limbajului si al comunicarii depind de comportamentul adultului responsabil si cu educarea copilului. Educatoarea va pune la dispozitia copiilor materiale care sa se constituie intr-un mediu cultural activ si stimulativ prin alcatuirea unei biblioteci cu carti,unor stiri,informatii dintr-o oarecare carte,chiar raportarea cuvantului la imagine. Mai intai copiii sunt familiarizati cu cuvantul, apoi cu silaba, cu sunetul si cu propozitia simpla si numai dupa acestea cu propozitia dezvoltata. Cunoscand faptul ca limbajul si comunicarea se dezvolta in stransa legatura cu gandirea, ca prescolarului ii este caracteristica gandirea orientala spre activitatea concreta se pot folosi o serie de modalitati prin care sa stimulam comunicarea orala. Iata un procedeu: le-am dat copiilor cate o foaie de hartie pe care am impartit-o in doua printr-o linie verticala .In stanga am desenat: flori, obiecte de imbracaminte, legume, jucarii iar in dreapta am lasat spatiu liber in care fiecare copil va desena tot atatea linii sau cercuri sau puncte , cate cuvinte reprezinta desenul din imaginea din stanga . In acest mod copilul va intelege ca fiecare obiect, lucru are un nume care se rosteste cu ajutorul cuvantului .Au fost copii care au reusit sa rezolve sarcina data de mine , dar si copii care nu au rezolvat corect sarcina. Intr-un alt procedeu am urmarit ca ei sa pronunte clar si corect toate sunetele , grupurile de sunete, cuvintele din propozitie , astfel incat ei sa vorbeasca corect din punct de vedere gramatical . Pentru determinarea limbajului si al comunicarii trebuie sa avem in vedere pronuntia. Exemplu: prescolarilor li se cere sa asculte si sa repete ce aud: S,J,R,U,F,G, si grupurile de sunete CI,CE,GE,GI,GHE,GHI,CHE,CHI.Sunt copii care intampina greutati in rostirea sunetelor, S,R,F, si a grupurilor GHE,GHI,CHE,CHI .Pentru a stimula pronuntia se pot folosi diferite imagini care sa reprezinte obiecte, fiinte, fenomene. Intr-o alta activitate, copiii au alcătuit propozitii pe care le-au reprezentat grafic prin liniuţe, exersând cu acest prilej semnele grafice pentru redarea unei intrebării(semnul întrebării) şi a unei exclamaţii (semnul mirării) şi la sfârşitul unei comunicări (punctul). Fiecare situaţie a fost identificată după intonaţie. Pentru a-i obişnui să se exprime corect să sesizeze şi să înţeleagă diferenţa dintre singular şi plural,în funcţie de aceste categorii gramaticale , jocurile, au fost desfăşurate pe bază de fişe de lucru. Însuşirea corectă şi fluentă a unei exprimări corecte am desfaşurat-o prin efectuarea de exerciţii pentru explicarea unor cuvinte şi expresii cum ar fi: antonimele, sinonimele, omonimele. Pentru însuşirea vorbirii dialogate şi folosirea substantivelor în cazul genitiv şi dativ am desfăşurat cu copiii jocul ,,Spune al cui este acest obiect’’ , ,,Al /A cui este…?’’. In pregatirea si desfasurarea activitatilor de un real folos se dovedesc a fi si jocurile-exercitiu prin care se exerseaza aparatul fonator,in vederea obtinerii unei pronuntii corecte,clare a tuturor sunetelor limbii romane si in special a consoanelor si a grupurilor de consoane.Ex:,,Cu ce sunet incepe cuvantul?`` ,,Indreapta greseala`` , ,,Telefonul fara fir``. Pentru cunoasterea posibilitatii copiilor daca o persoana vorbeste corect, mai ales daca sesizeaza greselile de pronuntie in vorbirea altor copii , se pot desfasura jocurile ,, Spune mai departe’’, ,,Raspunde repede si bine’’.Prin aceste jocuri copiii au posibilitatea sa alcatuiasca propozitii corect formulate din punct de vedere gramatical si cu sens logic. Framantarile de limba ajuta mult la corectarea anumitor deficiente de vorbire si se pot realiza in toate etapele zilei, pe intregul parcurs al programului, sunt exercitii placute de copii, acceptate de intreaga grupa.Unele exercitii au la baza onomatopeele care impresioneaza in mod placut si vizibil pe copii: ex. Telefonul: zarrr, zarrr; zborul albinei: bazzz , bazzz; soneria: tarrr, tarrr; facem liniste: ssssst, sssst.
8
Pentru a avea o mai buna comunicare cu copiii educatoarea trebuie sa fie exemplu de vorbire expresiva, clara, corecta si coerenta, de gestica corespunzatoare, sa aiba capacitatea de demonstrare logica si de argumentatie. In acelasi timp educatoarea trebuie sa foloseasca un vocabular pe intelesul copiilor, sa aiba capacitatea de a antrena copiii intr-un dialog activ. Comunicarea didactica libera care nu presupune constrangerea in granitele curriculare incluzand si discutii libere, de acomodare , implica buna cunoastere psihologica a copilului din partea educatoarei, precum si a mediului familial din care provine acesta. Calitatea relatiei de comunicare si cooperare cu copiii cu tulburari de limbaj , are la baza abilitatile educatoarei de a corela competent cele trei planuri vizate de comunicare: cum comunica , ce comunica, cui comunica. Educatoarea urmareste la copiii cu probleme de limbaj urmatoarele: - cum este fiecare ( temperamental, comportamental ); - ce stie fiecare ( baza de plecare necesara in actul educativ ,, terapeutic ’’); - ce poate face cu fiecare ( exercitii – joc ); - gradul si calitatea cooperarii lui cu ceilalti . Pasii pe care ii parcurge educatoarea in colectivitatea copiilor cu tulburari de limbaj sunt: a) elaborarea unui plan de actiune in care sunt cuprinsi si ceilalti factori educationali: familia, comunitatea locala, logoped; b) pregatirea intregului material didactic si nedidactic pentru a primi fara diferentieri pe toti copiii prescolari; c) asigurarea unui climat primitor si deschis prin organizarea mediului educational cat mai eficient si stimulator; d) asiguarea unui curriculum flexibil si deschis e) pregatirea copiilor pentru a se accepta unii pe altii; f) evaluarea fiecarui copil prin observatia directa si indirecta; g) asigurarea accesului tuturor copiilor in programul gradinitei; h) elaborarea unor fise individuale privind succesele si insuccesele referitoare la corectarea tulburarilor de limbaj; Daca prescolarul nu are cunostinte minime nu va comunica, de accea temele trebuiesc planificate cu grija in functie de experienta de viata a copilului, de trebuinte , de necesitati. Emotiile reprezinta o bariera de comunicare foarte importanta , copilul pur si simplu se blocheaza.De-aceea educatoarea trebuie sa aiba un ton plin de caldura, sa se simta ascultat , aproape de el , sa-l sustina, sa-l incurajeze, altfel se va inchide in el , nu va vorbi ( sau vorbeste foarte incet ) . De-asemenea timiditatea il face sa se simta incapabil sa se deschida , sa fie felicitat atunci cand raspunde, sa-i corectam greselile fara a rade de el, sa avem o atitudine pozitiva fata de el, pentru ai trezi interesul pentru ceea ce face. Este foarte dificil sa comunici cu un copil ale carui cunostinte sunt foarte reduse, de aceea trebuie sa-l apropiem pe copil de obiectele pe care nu le cunoaste prin folosirea unor imagini, simboluri la jocurile didactice, povesti, lectura dupa imagini , trezindu-le interesul pentru tema respectiva si implicit pentru a comunica. Activitatea cu textul literar este fundamentală în pregatirea copiilor pentru scoală, în dezvoltarea capacităţii copiilor de a se adapta la o activitate a cărei finalitate nu este imediată. Optăm pentru lectura fidelă a textului literar, deoarece, povestirea acestuia modifică limbajul autorului, îi scade valoarea textului, datorită unor fenomene ce apar inevitabil: spontaneitatea şi rapiditatea redării conţinutului textului sau acomodarea cu un limbaj mai puţin supravegheat (introducerea de expresii familiare ), iar din punct de vedere al sintaxei, la elipse. În modul acesta am efectuat experimental urmatoarele texte literare: ,,Ursul păcălit de vulpe’’,de Ion Creangă; ,,Capra cu trei iezi’’, de Ion Creangă; 9
,,Punguţa cu doi bani’’,de Ion Creangă; ,,Albă ca Zăpada’’, de fraţii Grim; Totodată, însuşirea textului literar corect mi-a dat posibilitatea de a dramatiza aceste poveşti, ele putand fi puse în scenă cu prilejul unor evenimente, serbări, festivaluri. Aceasta conduce la extinderea evaluării pe timp îndelungat, a receptării textului literar pentru cuprinderea tuturor copiilor grupei. Modalităţile de lucru se pot aplica cu precădere in prima parte a regimului zilei, la sectorul ,,Bibliotecă’’,cu grupuri mai mici,cu precădere în activităţile comune. Astfel, se pot introduce exerciţii iconice de acest gen si în alte activităti de comunicare (memorizări, jocuri didactice, convorbiri). Aceste poveşti au constituit un mijloc important pe lîngă obiectivele specifice – cultivarea expresivităţii limbii, folosirea mimico-gesticulaţei în exprimare, socializarea prin intercomunicare rezolvând anumite sarcini ale dezvoltării comunicării, de exemplu: -aprofundarea conţinutului poveştii; -redarea conţinutului prin mijloace de exprimare proprii; -pronunţarea corectă a cuvintelor; -înţelegerea sensului figurat al cuvintelor şi expresiilor din poveste; -dezvoltarea fluidităţii exprimării verbale suficient de expresive; Sporirea eficienţei acestor activităţi se realizează folosind permanent mijloace vizuale concomitent cu expunerea verbală. Forma specifică a comunicării în perioada preşcolară este cea a limbajului oral, prin care se realizează în primul rând comunicarea şi cunoaşterea. Vorbirea ca activitate comunicativă se însuşeşte treptat, prin numeroase exersări, experienţe ce au loc pe parcursul întregii vieţi începând din copilărie, iar cunoaşterea se realizează din aproape în aproape, bazată pe suport intuitiv, prin intermediul participării active a copiilor. Ca proces conunicaţional, limbajul transmite un conţinut informaţional şi semantic, ştiut fiind că fiecare cuvânt are o semnificaţie principală şi multe sensuri secundare atribuite de latura semantică a limbii. Comunicarea nonverbala, ca formă de socializare şi educare a copiilor cu probleme de limbaj Pe de altă parte, limbajul este cel care ajută la evaluarea majorităţii activităţilor ce se desfăşoară la nivel preşcolar. Comunicarea nu presupune neaparat folosirea exclusiva a limbajului verbal.Comunicam nonverbal cu ajutorul expresiei fetei, a gesturilor si a miscarilor corpului .Comunicam, deci si atunci cand tacem sau dam din umeri.Caile de comunicare nonverbala sunt reactii pe care de multe ori nu le constientizam, dar care sunt evidente pentru cei din jur.Alteori se poate receptiona mesajul din inflexiunile vocii interlocutorului, acesta fiind cazul unor elemente de paralimbaj.Pentru o educatoare este foarte important sa cunoasca semnificatia unor gesturi si atitudini corporale ale copiilor care pot traduce intentii, relatii trairi.In gradinita se pot practica exercitii si jocuri de comunicare nonverbala prin care se dezvolta si se extind relatiile de cooperare intre prescolari, stimulandu-se totodata atentia si creativitatea copiilor. Deosebit de relaxante si indragite de copiii de grupa pregatitoare sunt jocurile in perechi ( sahul ) sau de grup ( rummy ). Astfel de jocuri stimuleaza spiritul de competitie , contribuie la dezvoltarea flexibilitatii in gandire, cultiva atitudinea de fair- play, fiind totodata ocazie de exprimare nonverbala prin care copiii isi dezvaluie unele particularitati ale personalitatii, dar si exercitii de comunicare ,, incifrata’’, un fel de simbolizare inventata ad-hoc intre membrii unei echipe.Un alt exercitiu care favorizeaza exprimarea grafica si dezvolta responsabilitatea individuala, este realizarea unui desen in grup.Fiecare membru contribuie la realizarea temei cu cate un element, ex. la tema ,,Iarna pe ulita’’, un copil deseneaza derdelusul, altul o casa, alt copil schiteaza omul de zapada etc.Acest tip de exercitiu poate fi aplicat si in exercitii de constructie ,,Oraselul copiilor’’ sau de modelaj,, Jocurile copiilor in parc’’.
10
In concluzie, comunicarea nonverbala contribuie la procesul de cunoastere, formare si educare prin interrelationare, la adaptarea si socializarea copiilor. In vederea atingerii scopului nostru educativ cu copiii trebuie sa reusim sa realizam din toate aceste activitati o bucurie zilnica pentru ei, sa le cream necesitatea si curiozitatea parcurgerii lor , pentru a le stimula interesul si dorinta de cunoastere necontenita.
11
