„Nimic nu este mai potrivit pentru îngrijirea sufletului decît familia deoarece experienţa familiei include atît de multe din aspectele specifice vieţii. Sufletul prosperă într-un mediu înconjurător care este bine determinat, particular şi matern. Familia este cuibul în care sufletul este născut, hrănit si apoi eliberat spre viaţă, familia este izvorul din care se revarsă personalitatea”. Weihs Т.J., 1998
MISIUNEA de a oferi o specializare temeinică in evaluarea şi tratarea problemelor psihologice grupate in jurul copiilor şi adolescenţilor cu dizabilităţi, in mod special pentru familiile acestora. de a oferi un mic echipament cu metode care pot fi folosite intr-o varietate de situaţii şi care vor avea succes datorită flexibilităţii cognitive şi afective a consilierului ce va lucra cu familia
Obiectivele Dezvoltarea competenţelor profesionale de consilier în lucru cu familiile copiilor cu dizabilităţi, inclusiv cu copiii, în vederea asigurării serviciilor de calitate adaptate nevoilor beneficiarilor. Achiziţionarea unor strategii de dezvoltare a conştiinţei adulţilor şi a comportamentelor adaptative pentru menţinerea unor relaţii sanogene părinţi-copii. Facilitarea schimbului de experienţă, însuşirea bunelor practici metodologice de susţinere a familiilor şi a persoanelor cu dizabilităţi. Promovarea unei atitudini tolerante, deschise, de acceptare şi înţelegere firească a familiilor şi persoanelor cu dizabilităţi, a raporturilor sociale dintre copiii cu dizabilităţi şi ceilalţi.
Sistem este mai mult decît suma părţilor lui Familia este mai mult decît suma membrilor ei componenţi Ceea ce contează in abordarea familiei este şi interacţiunea dintre aceşti membri, care se realizează după anumite reguli, avind anumite funcţii şi căutind să işi meţină un anumit echilibru.
Din perspectiva teoriei sistemice, familia poate fi caracterizată prin faptul că:
Sistemele familiale au un scop; Sistemele sînt formate din subsisteme şi sînt incluse la rîndul lor în macrosisteme; Fiecare sistem are o graniţă, ale cărei proprietăţi sînt importante în înţelegerea funcţionării sistemului; Sistemele familiale tind spre o stare relativ stabilă; creşterea şi evoluţia este posibilă şi deseori se produce; In funcţionarea familiei sunt de o mare importanţă mecanismele de comunicare şi feedback-ul între părţile sistemului; Pentru a înţelege comportamentul indivizilor în familie se foloseşte mai des conceptul de cauzalitate circulară decît cel de cauzalitate liniară; Sistemul familial, asemănător altor sisteme deschise este caracterizat de echifinalitate (acelaşi final poate fi atins pornind pe căi diferite).
Aspecte generale ale consilierii psihologice
Consilierea psihologică: definiţii, obiective, principii. -Atingerea unui nivel optim al dezvoltăţii personale -Dobindirea independenţei subiectului Direcţii teoretice fundamentale ale consilierii. -Consiliere de orientare psihodinamică -Consiliere de orientare cognitiv-comportamentală -Consiliere de orientare umanistă Relaţia consilier-client. Personalitatea consilierului. Etapele procesului de consiliere. Abilităţi de consiliere psihologică. -Ascultarea activă -Abilităţi empatice -Autodezvăluirea -Gestionarea tăcerii -Sumarizarea Tehnici de consiliere.
Aspecte ale consilierii copiilor şi adolescenţilor cu dizabilităţi
Clasificarea tipurilor de psihoterapie. Activităţi de corecţie şi dezvoltare. Un set de exerciţii al căror conţinut poate fi modificat în funcţie de preferinţe, tinînd cont de structura şi mărimea progresivă a nivelului de dificultate a exerciţiilor. Prin conţinutul lor, acestea se referă predominant la aria de dezvoltare personală şi socială, avînd ca scop final independenţa copilului/ adolescentuluii cu dizabilităţi, precum şi integrarea lui intr-un mediu în continuă schimbare. Finalităţile acestor programe au un caracter practic şi urmăresc formarea unor deprinderi de autonomie personală şi socială, sporind gradul de adaptabilitate al copiilor cu dizabilităţi.
Aspecte ale consilierii copiilor şi adolescenţilor cu dizabilităţi
Consilierea copiilor şi adolescenţilor : cu deficienţe senzoriale cu tulburări ale limbajului oral şi scris cu dizabilităţi motorii cu deficienţă mintală cu autism cu ADHD Dezvoltarea compensatorie(formele compensării,principiile adaptării compensatorii, legităţi ale dezvoltării compensatorii )
Particularităţi specifice familiei persoanelor cu dizabilităţi.
Teoria sistemică a familiei. Modelul interacţiunilor. Rolul familiei în dezvoltarea personalităţii copilului cu dizabilităţi. Atitudinea părinţilor faţă de copilul cu dizabilităţi. Nevoile familiei copilului cu dizabilităţi. Cunoaşterea şi acceptarea copilului cu dizabilităţi. Specificul funcţionalităţii familiei cu copii cu dizabilităţi – perspectiva sistemică. Specificul relaţiilor fraterne. Provocări şi probleme cu care se confruntă familia copiilor cu dizabilităţi.
Direcţii terapeutice in lucrul cu familia
Terapia familiei versus terapia individuală. Scopuri şi obiective in consilierea familiei cu persoane cu dizabilităţi. Atitudinea consilierului in relaţie cu familia. Evaluarea familiei copiilor cu dizabilităţi. -Genograma -Test proiectiv –Desenul familiei -Modelul “Mc master” Forme de implicare a familiei in procesul corecţional Modele terapeutice de familie. -Terapia multiplă de familie -Grupul terapeutic
Standarde fundamentale pentru programele de colaborare cupărinţii (Donellan şi Mirrenda, 1994):
Toate intervenţiile ar trebui să plece de la presupunerea că nu părinţii sunt cauza dizabilităţilor copiilor lor; Cadrele didactice ar trebui să aplice criteriul celei mai puţin periculoase presupuneri; de pildă, dacă un program educaţional utilizat de un părinte a fost ineficient, aceasta s-a întîmplat nu pentru că familia a aplicat necorespunzător acest program; Oexplicaţie completă a dificultăţilor copilului la şcoală este esenţială pentru părinţi; Niciun specialist sau cadru didactic nu ar trebui să le spună părinţilor că nu mai este nimic de făcut pentru copilul lor; Programele de intervenţie şi sprijin ar trebui să implice familiile la maximum. Ele ar trebui să fie construite astfel încât să satisfacă nevoile copilului în contextual larg al nevoilor familiei. Părinţii ar trebui să fie recunoscuţi ca fiind cei mai potriviţi în relatarea istoriei, comportamentului şi nevoilor copilului. Ei ar trebui să aibă acces total la informaţiile educaţionale şi la “diagnosticele” copilului.
Comunicarea şi colaborarea eficientă dintre cadrele didactice şi părinţi se bazează pe citeva elemente:
-Respectul (reciproc) –poate fi modelat adesea de către cadrele didactice. Este important să se plece de la premisa că părinţii sunt cei mai importanţi profesori din viaţa copilului; respectul şi tactul dovedit de cadrul didactic faţă de complexitatea unor probleme poate induce respectul reciproc; Atitudinea imparţială, care solicită gîndirea pozitivă şi deschisă despre familii, evitarea judecăţilor evaluative şi dezaprobatoare. Atitudinea imparţială înseamnă încurajarea familiilor de către cadrele didactice să-şi evaluaze propriile decizii fără a influenţa cu propria lor părere; Empatiafaţă de părinte poate fi uşor sesizată de acesta prin deschiderea la dialog şi comunicare sinceră.
In activitatea de consiliere a părinţilor copiilor cu dizabilităţi, se vaurmăriobiectivele:
-Să sprijine emoţional şi social părintele in procesul de adaptare, incurajind părintele in tot ce face; Să creasca stima de sine a părinţilor, ajutindu-i să gindească pozitiv despre sine; Să-i ajute pe părinţi să exploreze situaţia in aşa fel incit să fie capabili să inteleagă sau să anticipeze unele evenimente ce ţin de dizabilitatea copilului şi de consecinţele acesteia, Să-i facă pe părinţi capabili să comunice eficient cu copilul astfel incit să-i crească starea de bine şi confortul psihologic, Să-i ajute pe părinţi să-şi dezvolte propriile strategii de coping, permiţindu-le să analizeze problemele, opţiunile şi să-şi defineasca modalităţile de a face faţă situaţiei; Să incurajeze părinţii să ia decizii singuri; Cind in familie sunt prezenţi amindoi părinţii, să-i ajute să simtă dragoste şi să-şi ofere suport unul celuilalt, să incurajeze comunicarea deschisă intre cei doi soţi; Să-i ajute pe părinţii să-şi găsească propriile sisteme de suport in familie sau in afara familiei; Să-i ajute să comunice eficient cu ceilalţi profesionişti.
Şcoala părinţilor Stiluri educative şi parentale. Specificul atitudinii materne şi paterne Ataşamentul şi dezvoltarea copilului Comunicare părinţi-copii. Formarea încrederii în sine, a stimei de sine, a respectului de sine Stresul parental şi strategii de depăşire.
PRINCIPIUL RELAŢIEI EFICIENTE Comunicarea este podul de trecere spre sufleţelul fragil al copilului. Prin comunicare formăm caracterul copilului. Prin comunicare stimulăm increderea in sine, consolodăm stima de sine, imbunătăţim imaginea de sine a copilului. Comunicare este temelia relaţiei părinte-copil.
“Copilul se naşte bun, desăvîrşit -îl strică viaţa şi metodele educaţionale... totul iese bun din mîinile Creatorului; totul degenerează în mîinile omului.”
J.J.Rousseau
