CUPRINS
Capitolul 1. Actorii pieţelor internaţionale ale asigurǎrilor şi reasigurǎrilor............ ..............1 1.1.Companiile captive de asigurǎri şi reasigurǎri..................... ............................................ .............................................. .................................... ............. 2
Capitolul Capitol ul 2. Carac Caracteristi teristici ci ale compan companiilor iilor de asigur asigurare are captive.......... ..................... ..................... .......... 5 Capitolul 3. Avantajele şi dezavantajele generale ale societăţilor captive de asigurări ... 8 Bibliografie............ ......................... ......................... ......................... .......................... .......................... ....................................... .................................. ........ 10
Capitolul 1. Actorii pieţelor internaţionale ale asigurǎrilor şi reasigurǎrilor Cele mai reprezentative pieţe de asigurări si reasigurări sunt concentrate in cele mai mari centre centre comerc comercial ialee si financ financiar iaree ale lumii lumii unde unde se desfas desfasoar oaraa majori majoritat tatea ea covars covarsito itoare are a acesto acestor r tranzacţii. Unele dintre acestea sunt pieţele care altă data serveau numai asiguratorilor directi locali si care , in urma extinderii activitatii unor companii de asigurare ce si-au deschis filiale, au devenit treptat internationale. Este cazul Londrei, Europei continentale, S.U.A., Japoniei. Fiecare dintre acestea este o piata internationala deoarece o mare parte sau chiar cea mai mare parte din afacerile incheiate provin de la societati de asigurari si reasigurari din alte tari si pentru ca influenteaza in mare masura uzantele si practicile altor piete.
Ele difera din punct de vedere al dimensiunii,al preponderentei unor anumite categorii de afaceri, al stilului, al uzantelor si al modalitatii de incheiere a tranzactiilor, capatand astfel unicitate 1. Pionii care actioneaza pe aceste piete sunt: societatile de asigurare, societatile de reasigurare si agentiile de intermediere(brokeri). In general, contractele de asigurare de valori mari, dar si cele de reasigurare sunt rareori incheiate in mod direct; pozitia cea mai semnificativa o detin brokerii pentru stabilirea celor mai bune legaturi intre partile doritoare sa incheie contracte de asigurari si reasigurari.
1.1.Companiile captive de asigurǎri şi reasigurǎri Tipurile de companii pe care le intalnim pe piata in calitate de asiguratori si reasiguratori
sunt:companii de asigurari, companii captive de asigurari si reasigurari, asociatii mutuale, companii de reasigurari, sindicate Lloyd’s, pool-uri de subscriitori. Companiile captive de asigurari si reasigurari constituie o categorie aparte a asiguratorilor si, in acelasi timp, a reasiguratorilor, cunoscand o dezvoltare deosebita in perioada postbelica, strâns legata de formarea marilor companii industriale şi comerciale. Dictionarul Webster le defineste astfel:”companie detinuta sau controlata de o alta intreprindere al carei obiect de activitate, este, in primul rand acoperirea
necesarului de asigurari si ,
in al doilea rand, efectuare de operatiuni pe piata”. Alţi autori le considera ca o forma de „autoasigurare oficializată” sau „companii de asigurari sau reasigurari detinute sau controlate de o
1
2
societate, cu alta activitate decat de asigurari, create in principal pentru a asigura sau reasigura
riscurile sociietatii mama sau ale filialelor acesteia. Ele au aparut in perioada anilor 1920-1930 din necesitatea contracararii unor dificultati ivite in plasarea riscurilor mari de pe pietele conventionale de asigurari directe.Ulterior, companiile industriale si comerciale, devenind tot mai interesate in controlare costurilor cu asigurarile, au solicitat si alte forme de asigurari partiale si cu scheme de plata a primelor mai flexibile. În acelasi timp, deoarece un asigurat nu are acces direct si in mod normalal la reasigurare, companiile captive devin un mijloc, o modalitate eficienta pentru societatea fondatoare de a profita de resursele, preturile si competentele tehnice disponibile pe piata reasigurarilor. Inafara acestora considerente, la baza extinderii companiilor captive se afla si motivatii de altă natură , precum: controlul direct al pragului de asigurare, extinderea protectie prin asigurare, imbunatatirea miscarii fondurilor si a eficientei investitiilor(in special pentru companiile captive din strainatate), posibilitatea cresterii investitiilor, evitarea restrictiilor monetare, plata unor impozite mai mici si altele. Societatile de leasing captive, apartinand producatorilor si dealerilor auto, si subsidiarele bancilor vor domina piata de leasing auto in urmatorii ani, apreciaza specialistii din domeniu. Societăţile captive, împreună cu cele subsidiare bancare, vor deţine aproximativ 80% din piaţa de leasing. Reprezentanţii firmelor de leasing spun ca piaţa se va împărţi strategic pe cele trei categorii de societăţi (captive, independente si subsidiare bancare), avand tendinte clare
de concentrare. Cea mai
mare parte a volumului de leasing pentru autovehicule va tinde sa se concentreze catre societăţile captive, a căror dezvoltare este strans legata de volumele de vanzari ale societatilor-mama, si catre societatile subsidiare bancilor, capabile sa ofere soliditate si conditii financiare atractive. In literatura de specialitate, se apreciaza ca adevaratul motor al actualei dezvoltari a companiilor captive de asigurari l-a constituit complexitatea crescanda a tehnicilor de management al riscului. Ele reprezinta o metoda frecventa in cazul societatilor care au un management al riscului adecvat, istoricul daunelor s-a dovedit a fi bun, iar capacitatea financiara proprie a detinatorului companiei captive este ridicata. Practic, termenul de „captiv” a inceput sa fie folosit de abia acum patruzeci de ani, odata cu cresterea numarului companiilor create in mod expres pentru furnizarea serviciilor de gestiune societatilor captive implantate in insulele Bermude.Acestea permiteau economii considerabile, motiv pentru care numeroase societati transnationale si-au creat propriile lor companii captive pentru a beneficia de reglementari mai suple si de concesii fiscale.
3
Se estimeaza ca, in prezent, in lume functioneaza circa 2000 de astfel de companii apartinand firmelor din tari dezvoltate( mai ales din S.U.A. si Marea Britanie) a caror activitate se desfasoara in principal, in tarile ce atrag investitori straini prin „paradisul” fiscal. În optica nord-americană, „raţiunea de a fi” a companiilor captive este „folosirea lor ca un canal de reasigurare”. Totuşi, cea mai mare parte a operaţiunilor se concentrează în ţările dezvoltate. Recurgerea la companii de asigurari captive este mai frecvent intalnita in sectoare ca:petrochimie, siderurgie, energetice, industrie farmaceutica, materiale de constructii, industrie alimentara, industrie extractiva, transporturi, si mai putin in domeniul bunurilor de consum si industriale, constructii.Obiectul lor de activitate se rezuma , mai ales, la saigurarile si reasigurarile de bunuri. Companiile captive au configuratii si dimensiuni diferite.Unele sunt organizate sub forma asociatiilor mutuale (reciproce), altele sub forma societatilor pe actiuni.Cele mai multe companii captive au toate caracteristicile unei companii clasice de asigurari, dar sunt administrate independent de societate mama. 1.2. Funcţiile unei societǎţi captive de asigurǎri
O companie captiva indeplineste toate functiile unei companii de asigurari traditionale: subscriere, documentatie, functii juridice, comercializare, investitii, administrarea daunelor, dar in practica, unele dintre acestea sunt transferate unor experti sau consilieri externi. 1.3. Clasificarea societǎţilor de asigurare captive
In prezent, dupa sfera de cuprindere a activitatii pe care o desfasoara, intalnim pe piata doua categorii mari de companii captive, si anume : 1.companii captive private , care asigura numai riscurile proprietarului lor.
La randul lor, acestea pot fi: 1.a. exclusiviste , cand asigura numai riscurile societatii de care apartin; 1.b. de interes comun (interintreprinderi) in situatia in care apartin si asigura sau reasigura
mai multe societati(entitati).Ele au fost create de catre asociatii comerciale sau profesionale pentru a raspunde necesitatilor membrilor lor in materie de asigurari, si ,din acest punct de vedere, ele se apropie de sistemul asigurarilor mutuale; 2. companii captive mixte , care, alaturi de asigurarea riscurilor proprietarului sau, efectueaza
asigurari si pentru terte parti.
4
O alta clasificare a companiilor captive are la baza relatia dintre acestea si societatea mama si locul de implantare a acestora in raport cu nationalitatea si sediul societatii de care apartin.Distingem sub acest aspect, doua categorii: 1. Companiile „onshore” , care sunt societati de de drept din tara gazda ce isi desfasoara
activitatea in aceasta tara si sunt supuse regimului fiscal local.Ele reprezinta circa 15% din totalul companiilor captive si sunt situate in S.U.A., Germania, Australia, Belgia, Canada, Danemarca, Finlanda, Hong-Kong, Norvegia, Marea Britanie si Suedia. 2. Companiile „offshore”, care sunt societati de drept straine ce isi desfasoara activitatea in
alte tari in conformitate cu legislatia din tara gazda.Ele constituie majoritatea covarsitoare a companiilor captive, respectiv 85% din total, si sunt situate in tarile ce ofera facilitati fiscale, impozite reduse sau chiar scutiri si alte avantaje. Cele mai multe companii captive offshore isi au sediul in Insulele Bermude, Insulele Cayman, Guernsey, Bahamas, Seychelles care detin inpreuna circa 75% din totalul companiilor captive din toata lumea.Celelalte sunt situate in alte tari din Caraibe, Gibraltar, Insula Man, Channel Islands, Insulele Virgine Britanice, Nauru, Singapore, Vanatu, Barbados, precum si in anumite tari asiatice si latino-americane.
Capitolul 2. Caracteristici ale companiilor de asigurare captive 2.1 Formele îmbracate de societăţile de asigurare captive
Cele mai cunoscute forme îmbracate de aceste societati sunt: - companie holding, care administreaza resursele financiare ale companiilor de baza (în special profiturile). O corporatie holding detine actiuni în companiile lucrative din teritoriul cu
5
fiscalitate ridicata (eventual poate deveni „investitor strain“, cu toate avantajele acestui statut) si poate închiria acestora echipamente sau chiar capital, cu o dobânda convenabila; - firma de consultanta si servicii , care asigura diferite prestatii (consultanta, proiectare,
servicii de marketing), încasând onorarii offshore; - casa de clearing/factoring , care primeşte comisioane pentru facturarea
plăţilor,
lichidarea, preluarea şi urmărirea (chiar în justiţie) a creanţelor externe, executarea garanţiilor contractuale etc.; - trust. Multă lume îl cunoaste pe miliardul George Soros ca cel mai bogat speculant din lume,
dar putini stiu ca majoritatea actiunilor sale comerciale se desfasoara prin intermediul unor trusturi sau societati offshore plasate în Antilele Olandeze, unde veniturile sale sunt scutite de taxe. Trusturile sunt o inventie a cutumei britanice, prin care o persoana îsi transfera o parte din bunurile sau valorile sale catre o alta persoana, care le va pastra, administra si controla. Aceasta entitate juridica administreaza drepturi de autor, brevete de inventii si inovatii, marci si patente, alte redevente rezultate din drepturi de proprietate intelectuala si industriala, acumulând offshore veniturile rezultate din acestea; - agentie sau reprezentanta comerciala , care intermediaza offshore importuri si exporturi,
contra unui comision rezonabil sau înregistreaza profituri din diferentele de pret; - societate de asigurare captiva;
În doctrina, societatile captive sunt definite astfel: întreprinderi de autoasigurare oficializate sau societati de asigurare sau reasigurare controlate de o întreprindere, care nu are ca obiect de activitate asigurarea sau reasigurarea, create special pentru a asigura sau reasigura riscurile firmei mama; - banca, pentru oportunitatea unor „afaceri pe picior mare“;
Pentru a releva într-o maniera edificatoare modul de functionare al unei entitati offshore, ne vom
raporta
la
una
dintre
caracterizarile
realizate
in
doctrina:
„Firmele si corporatiile occidentale folosesc din plin avantajele pe care le ofera aceste paradisuri financiare. De exemplu, o firma multinationala dintr-un stat exporta marfuri în alt stat, utilizând în acest scop serviciul a doua filiale ale sale: cea din Bahamas si cea din statul importator. Societateamama exporta initial filialei din Bahamas, stabilind în mod artificial un pret de transfer scazut, astfel încât profiturile operatiunii apar nu în statul exportator, ci la filiala din Bahamas. La rândul ei, filiala din Bahamas exporta marfurile filialei din statul importator la un pret de transfer artificial ridicat, astfel încât si de aceasta data profiturile apar în bilanturile firmei din Bahamas.
6
Scopul acestor operatiuni este transferarea celei mai mari parti din profit în Bahamas. Totul este efectuat în scripte si, desi perceptorii de impozite din statul exportator cunosc situatia, nu au ce face. Ei trebuie sa impoziteze profiturile, ce apar în bilanturi, iar, daca acestea sunt întocmite cu documente în regula, mecanismul de evaziune fiscala este perfect“. Care contribuabil ar putea ramâne impasibil la un asemenea artificiu fiscal, ce-i poate conferi oportunitatea
de
a
minimaliza
considerabil
obligatiile
sale
fiscale?
Particularitatea esentiala a entitatilor offshore consta în evitarea prin mijloace legale a obligatiilor fiscale. Prin urmare, aceasta sustragere nu se poate confunda cu notiunea de evaziune fiscala. Sub acest aspect, Dictionarul de economie al celebrei reviste „The Economist“ definea evaziunea fiscala astfel: neplata obligatiei fiscale a unei persoane fizice sau juridice catre stat prin metode frauduloase, ca de exemplu, nedeclararea profitului, micsorarea valorii reale a profitului prin cresterea cheltuielilor sau diminuarea venitului prin fals sau uz de fals, înregistrarea la organele fiscale a balantelor si a bilanturilor contabile false, bancruta etc. Pe de alta parte, potrivit aceluiasi dictionar, evitarea legala a sarcinilor fiscale (evaziunea fiscala legala) reprezinta structurarea activitatilor financiare în conformitate cu legea în scopul minimalizarii obligatiei fiscale. Înfiintarea si activitatea companiilor offshore sunt, prin urmare, operatiuni legale de evitare a fiscului, iar regimul fiscal de non-impozitare este garantat prin lege si nu este rezultatul unor masinatiuni frauduloase, asa cum se considera în general. De altfel, marile firme de contabilitate si-au dezvoltat propriile departamente ce se ocupa exclusiv de operatiuni în paradisurile fiscale pentru clientii lor interesati. Desi impresia generala este ca paradisurile fiscale se ocupa în primul rând de „spalarea“ banilor de orice provenienta fara a adresa întrebari stânjenitoare clientilor lor, de fapt, în centrele offshore respectabile, regulamentele sunt mai dure decât în statele dezvoltate. Sub acest aspect, trebuie relevat ca majoritatea guvernelor din statele offshore supravegheaza cu mare atentie activitatea bancilor licentiate în teritoriu si aproba cu exigenta maxima crearea de noi institutii financiare. Falimentul din anul 1991 al Bancii de Credit si Comert International, precum si momentul 11 septembrie 2001, au constituit împrejurari ce au determinat înasprirea supravegherii activitatilor offshore în vederea identificarii potentialilor escroci financiari. Totusi, cresterea interesului pentru companiile offshore a fost direct proportionala cu accelerarea ratei criminalitatii economice. Paradisurile fiscale, prin facilitatile puse la dispozitia clientilor lor, reprezinta, pentru majoritatea escrocilor financiari, adevarate „oaze de albire“ a banilor provenind din diverse activitati prohibite de lege. În acest context, companiile offshore au reprezentat un adevarat „magnet“ nu numai pentru persoanele dornice sa-si protejeze beneficiile de fiscalitatea ridicata, dar si pentru cele care sperau sa-si rotunjeasca substantial veniturile prin musamalizarea profiturilor ilegale sau pe seama naivitatii unora. 7
2.2 Motive care au dus la apariţia societăţilor captive
Societăţile captive de asigurare şi / sau reasigurare reprezintă o formă de „autoasigurare oficializată”. Acestea sunt companii (societăţi de asigurare şi/sau reasigurare) deţinute sau controlate de o societate, cu o altă activitate decât cea de asigurări. Ele sunt create în principal pentru a asigura sau a reasigura riscurile societăţii mamă sau ale filialelor acestora. Societăţile captive au apărut din cel puţin trei motive: -
necesitatea contractării unor dificultăţi ivite în plasarea riscurilor pe
pieţele convenţionale de asigurări directe; -
interesul manifestat în controlarea costurilor cu asigurările;
-
necesitatea unor forme de asigurare cu scheme de plată a primelor mai
flexibile.
Capitolul 3. Avantajele şi dezavantajele generale ale societăţilor captive de asigurări 3.1 Avantaje generale ale societatilor captive de asigurari
Avantajele infiintarii unei societati captive de asigurari pot fi grupate in patru categorii:
8
-
Avantaje comerciale :
• Societatile captive de asigurari ofera acoperirea tuturor riscurilor prin costuri reduse, deservesc si ca instrument de coordonare si controlare a procesului de management al riscului pentru compania parinte; -
Avantaje financiare :
• Imbunatatirea cash-flowului: in conditiile in care nu intervine un risc asigurat, primele platite vor ramane ca profit pentru asiguraor (compania parinte pentru captive); Societatea captive incaseaza primele de asigurare platite de catre compania parinte pentru retinerea riscurilor; pana in momentul in care intervine o dauna (si in unele cazuri pana cand are loc plata efectiva a despagubirii), captive obtine venituri din activitatea de investitii. De asemenea primele de reasigurare se platesc de catre societatea captive de asigurari trimestrial, in timp ce de obicei acestea sunt incasate anticipat si integral pentru tot anul; • Stimulente investitionale: Majoritatea domiciliilor fiscale nu au restrictii fata de politica investitionala a unei societati captive. Astfel captive poate investi o parte din cash-flowul sau pentru a se extinde sau pentru a obtine venituri din activitatea de investitii (cu conditia sa nu fie afectata lichiditatea sa). In functie de legislatiile locale poate chiar sa imprumute fonduri societatii parinte. Astfel profitul societatii captive poate fi folosit in domeniile in care doreste sa actioneze compania parinte. -
Avantaje in activitatea de asigurare:
• Acces pe piata reasigurarilor: Deoarece o companie nu poate patrunde direct pe piata reasigurarilor, pentru a-si asigura riscurile foarte grele, va apela la societatea captive detinuta. Aceasta din urma fiind o societate de asigurari are stabilite contracte de reasigurare, reusind astfel sa disperseze riscurile companiei parinte; • Selectia riscurilor: Proprietarii societatii captive pot opta sa retina in cadrul captivei riscurile usoare, profitabile, iar pe cele neatractive sa le lase in sarcina pietei traditionale de reasigurari; • Asigurarea riscurilor neasigurabile: Societatile captive de asigurari sunt constituite si pentru a asigura acele riscuri care nu pot fi plasate pe piata traditionala de asigurari, sau se pot palsa limitat; • Reducerea costului activitatii de asigurare: Costurile asiguratorului traditional, comisioanele, cotele de profit pot ridica marimea primelor cu pana la 40%, intr-o societate captive lipsesc o parte din aceste cheltuieli, acest cost devenind mult mai ieftin. -
Avantaje fiscale :
• Evitarea diminuarii profitului: Deoarece anumite riscuri nu pot fi asigurate sau se asigura numai o parte, prin retinerea acestora in interiorul companiei devin nedeductibile; transferul lor catre societatea captiva le transforma in cheltuieli deductibile; 9
• Economie la impozit: Din profitul obtinut de societatea captive o mare parte se acorda sub forma de dividende companiei parinte, fiind impozitate cu o cota mult mai mica decat impozitul pe profit din tara companiei parinte. 3.2 Dezavantajele generale ale societăţilor captive de asigurări
Societatile captive de asigurari nu reprezinta o garantie ca doar asigurarile profitabile vor fi subscrise, in practica cel mai greu este a distinge riscurile bune de cele rele. Posibilele dezavantaje ale unei societati captive de asigurari ar putea fi: - Capital imobilizat: O parte din veniturile captivei sunt incorporate in rezerve, aceste sume neputand fi investite, si deci, negenerand profit; - Dispersia mica a riscurilor; - Absenta cooperarii pietei: Companiile parinte au nevoie de cooperare pe piata reasigurarilor, sub forma facilitatilor de fronting, sau in domeniul despagubirilor. Aceasta cooperare nu este posibila si disponibila decat la costuri foarte ridicate; - Control guvernamental: Majoritatea tarilor dezvoltate efectueaza controale stringente fata de activitatea societatiilor de asigurari, impugn conditii stricte de solvabilitate, o capitalizare ridicata, restrictii in anumite tranzactii, si realizarea unor rapoarte care sa reflecte corespondenta intre valoarea activelor si riscurilor acceptate; - Amenintari legislative pe termen lung: Gradul de incertitudine care planeaza asupra activitatii societatilor captive de asigurari pe termen lung este mult mai mare decat in cazul unui program de asigurare traditional. Acesta se reflecta indeosebi in ceea ce priveste tratamentul taxelor.
Bibliografie
1. Ciurel, Violeta – Asigurari si reasigurari: abordari teoretice si practici internationale, Editura All Beck, Bucuresti, 2000; 2. Constantinescu, D.A. şi alţii – Asigurari si reasigurari , Editura Tehnica, Bucuresti, 1998; 3. Goshay, R. C. – Captive Inssurance Companies, In Risk Management , Editura H.W. Snider, Homewood III, R.D.Irwin Inc., 1964; 10
4. Văcărel, I., Bercea, V. – Asigurari si reasigurari, Editura Marketer, Bucuresti, 2002;
11
