UNIVERSITATEA UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA IAŞI IAŞI FACULTATEA DE ECONOMIE ŞI ADMINISTRAREA AFACERILOR
Asigurări agricole
Îndrumător ştiinţific: Lect.dr. Fîrţescu Bogdan Narcis Masterandă: Master FA, Anul I, grupa 3
IAŞI 2011
Cuprins Cap 1. Asigurări Asigurări agricole: concept şi evoluţie……………………………………………...…3 1.1. Istoria naţională a asigurărilor agricole…………………………………………….....5 1.2. Asigurările agricole pe plan p lan internaţional……… i nternaţional……………………… ……………………………… ………………...7 ...7 Cap 2 . Asigurările la culturile vegetale şi la animale…………………………… animale………………………………………..10 …………..10 2.1. Asigurarea culturilor agricole, pomicole şi viticole…………………………… viticole………………………………....10 …....10 2.2. Asigurarea animalelor.................................... animalelor.......................................................... ............................................ ..................................15 ............15 Cap 3. Studiu de caz………………………………………………………………………….18 caz ………………………………………………………………………….18
Concluzii……………………………………………………………………………………...22 Concluzii……………………………………………………………………………………...22 Bibliografie…………………………………………………………………………………...23 Bibliografie…………………………………………………………………………………...23
2
Cap 1. Asigurări agricole: concept şi evoluţie Având în vedere că iniţial, activitatea de bază era comerţul iar agricultura nu reprezenta un mijloc de îmbogăţire, nu exista necesitatea practicării unor asigurări agricole. De asemenea, persoanele care făceau parte din clasa socială superioară nu erau foarte afectate de pagubele produse – ţinând cont de faptul că domeniile care le posedau erau o de o întindere semnificativă – şi astfel nu se considera necesară existenţa unor asigurări care să nu creeze o plus-valoare. În acelaşi timp, calamităţile naturale erau considerate de indivizi ca fiind pedepse ale zeilor, fapt ce a îngreunat constituirea şi adaptarea unor metode de protecţie împotriva calamităţilor naturale. Înainte de constituirea unor societăţi care să întrunească caracteristicile specifice unei societăţi de asigurare, a luat naştere ideea de întrajutorare a persoanelor care deţineau o porţiune mai mică de pământ în urma repartizării proprietăţilor rurale. Cu toate că nu erau încă puse bazele asigurării, agricultorii păstrau o parte din recoltă astfel încât să poată veni în ajutorul celor asupra cărora s-a produs paguba. În aceste condiţii, proprietarii afectaţi de diferite fenomene atmosferice (ex: grindina) beneficiau de ajutor sub formă de seminţe sau hrană care acopereau, parţial, pagubele suferite. Astfel, proprietarii ar fi trebuit să manifeste un interes mult mai mare în ceea ce priveşte asigurarea contra unor fenomene atmosferice (cum ar fi grindina), mai ales că acestea nu pot fi provocate în mod intenţionat ca în cazul altor tipuri de asigurări (cum ar fi asigurările de viaţă). Cu toate acestea, potenţialii asiguraţi au dat dovadă de o atitudine mai rezervată deoarece:
era aproape imposibil să se stabilească mărimea pagubei imediat după ce evenimentul a avut loc;
era foarte greu să se determine primele de asigurare prin intermediul calculelor matematice şi a probabilităţilor. Cu toate acestea, mutualitatea ţărănească a rămas singura modalitate de întrajutorare
în Evul Mediu având în vedere că nu a fost posibilă formarea unei companii de asigurare care să acopere aceste riscuri. Primele indicii cu privire a constituirea unor asigurări de animale au apărut în Spania, în anul 1556, însă acestea se realizau în strânsă legătură cu asigurarea sclavilor pe de o parte, şi cu asigurarea transportului de animale pe mare, pe de altă parte. Ulterior, în anul 1710, a 3
fost înfiinţată o asigurare pentru cai la Londra, care acoperea furtul, moartea naturală şi invaliditatea animalului asigurat. „Aproximativ în aceeaşi perioadă datează şi primele poliţe formale privind asigurarea animalelor pentru cazuri de moarte, boală, furt şi accidente. Mai precis, acestea au fost încheiate în Hamburg, în jurul anilor 1720”1. Între anii 1740-1750 se înregistrează o creştere semnificativă a necesităţii asigurărilor de animale din regiunile locale, fapt datorat a pariţiei pestei care s-a manifestat în cadrul ţărilor din Europa şi care a condus la moartea a milioane de vite. Din lipsa resurselor financiare, cele mai multe dintre state au lăsat această problemă pe seama instituţiilor private, care, la rândul lor au fost depăşite de situaţie. De altfel, bazele primei societăţi de asigurări agricole au fost puse de Frederic cel Mare (în anul 1765) care obliga toţi deţinătorii de vite să achiziţioneze o astfel de poliţă de asigurare. Astfel, dauna pentru care se acorda despăgubirea era stabilită pe fiecare vită în parte după cum urmează: un bou - 10 taleri, o vacă - 6 taleri. Datorită înregistrării unor rezultate foarte bune, această modalitate a condus la constituirea unei societăţi asemănătoare în Frizele Orientale. Ulterior au fost constituite asemenea instituţii şi în Danemarca (1774) şi în Austria (1782). Având în vedere că acestea erau obligatorii, necesitatea asigurărilor agricole a devenit mai accentuată odată cu reforma agrară şi cu sporirea culturii agricole. În Scoţia au luat formă primele asigurări împotriva grindinei şi erau practicate de către proprietarii de terenuri. Concomitent, au fost înfiinţate în Franţa două societăţi de asigurare împotriva grindinei, una pentru grâne şi alta pentru vite. Iniţiatorul societăţii de asigurare a grânelor a fost Barrau Toulouse şi a impus utilizarea unei prime fixe de 3%.
1
Constantinescu Dan Anghel – “Tratat de asigurări. Vol. 1 ”, Editura Economică, Bucureşti, 2004, pag. 28. 4
1.1.
Istoria naţională a asigurărilor agricole
Asigurările au apărut pe teritoriul României încă din secolul al XIV- lea (în forme incipiente), adică acum peste 125 de ani în urmă. Forma iniţială întâlnită în România este cea a animalelor (purta denumirea de „hopşa”) şi avea rolul de a facilitat întrajutorarea cetăţenilor din aceeaşi localitate în cazul în care era necesară sacrificarea animalelor . În aceste condiţii, fiecare cetăţean primea o bucată de carne, iar pentru aceasta plăteau o anumită sumă, astfel încât să acopere total sau parţial paguba suferită de proprietarul animalului sacrificat. Ulterior au apărut în Transilvania organizaţii cu caracter de întrajutorare şi mutualitate, concomitent cu apariţia breslelor de meseriaşi. Astfel, membrii acestor bresle participau (prin plata unor sume de bani) la crearea unor fonduri necesare pentru a acoperi cheltuielile de înmormântare, precum şi alte ajutoare necesare copiilor decedaţilor sau văduvelor. În aceste condiţii, s-au înfiinţat un număr considerabil de asociaţii pentru asigurarea vitelor ,
care însă s-au dizolvat rapid deoarece nu exista un organ central de conducere care să
susţină aceste societăţi mutuale. Concomitent, s-au dezvoltat şi asociaţii pentru stingerea incendiilor . Aşa se face că, în anul 1744, a fost înfiinţată Casa de incendiu – în Braşov, prin unificarea mai multor asociaţii de acest gen. Un alt moment important în evoluţia acestor asociaţii a fost iniţiativa magistraturii oraşului Sibiu, în anul 1823, de a înfiinţa o instituţie de asigurare contra incendiilor, a cărei statut a fost finalizat în 1848. De altfel, evoluţia societăţilor civile şi complexitatea activităţii economice au condus atât la acumularea de avere, cât şi la multiplicarea pericolelor care ameninţau viaţa şi bunurile fiecărui individ. Drept urmare, spre sfârşitul secolului XX, a fost necesară dezvoltarea cât mai rapidă a mecanismului asigurării şi pe teritoriul României. Institutul General de Pensii
a fost prima societate de asigurare modernă din România
şi a fost constituită de Asociaţia Meseriaşilor din oraşul Braşov, în anul 1844. Această instituţie avea ca obiect de activitate asigurările de viaţă care se bazau pe cotizaţiile membrilor săi – sub forma unor prime de asigurare - pentru un anumit număr de ani, astfel încât, la finalul perioadei de asigurare să primească o rentă viageră pe parcursul fiecărui an . Ulterior au fost înfiinţate societ ăţi anonime de asigurare pe teritoriul românesc, mai exact în porturile dunărene, de către comercianţii de cereale care doreau să asigure depozitele cu cereale care se regăseau în porturi.
5
Durata de viaţă a acestor societăţi a fost însă scurtă din cauza concurenţei care venea din partea societăţilor străine de asigurare, dar şi din partea societăţilor existente în Bucureşti. Începând cu anul 1850 au fost înfiinţate numeroase agenţii ale societăţilor străine, care însă trebuiau să îndeplinească câteva criterii pentru a-şi putea desfăşura activitatea:
să primească o autorizaţie de funcţionare, prin decret legal;
să păstreze o anumită sumă care să servească drept garanţie legală şi care să fie în procent de 20% din primele obţinute;
să depună un raport (cu privire la activitatea desfăşurată) periodic – o dată la trei luni – la Ministerul de Interne;
să păstreze registrele legale care au fost verificate de Ministerul de Interne şi de Ministerul Agriculturii. Mult mai târziu, în anul 1952, a fost înfiinţată Administraţia Asigurărilor de Stat
(ADAS)
care beneficia de un capital integral român, fiind o societate bazată pe operaţiuni de
asigurări, reasigurări şi comisariat de avarie. Crearea acestei instituţii a determinat înfiinţarea monopolului de stat în ceea ce priveşte domeniul asigurărilor, având în vedere că exista un singur asigurător care ţinea locul numeroaselor instituţii private de asigurare. Începând cu anul 1990 s-au înregistrat numeroase modificări astfel:
în luna septembrie a aceluiaşi an a fost instituită prima societate cu capital integral privat de pe teritoriul românesc (UNITA S.R.L.);
în 1992 au luat fiinţă următoarele societăţi de asigurare:
AGRAS , Asigurare
Reasigurări ARDAF ;
în 1993 au luat fiinţă următoarele societăţi de asigurare: Asigurarea Anglo- Română, Generala Asigurări;
în 1994 au fost create instituţiile Asitrans, Asigurări Ion Ţiriac care şi-au schimbat denumirea în 2000 astfel: Allianz Ţiriac Asigurări;
în 1999 a fost creat brokerul de asigurări Romasig Invest S.R.L ., tot în acelaşi an a fost înfiinţată şi societatea AIG Life Asigurări România S.A. (care avea ca obiect de activitate asigurările de viaţă şi pensia privată);
în 2001 a luat fiinţă Comisia de Supraveghere a Asigurărilor ;
în 2005, Romasig Invest S.R.L. (unul din cei mai de renume broker de asigurări) şi-a înlocuit vechea denumire cu cea de Romasig Broker de Asigurări S.R.L. În prezent, putem afirma că, societăţile de asigurare joacă un rol important în protecţia
animalelor dar şi a culturilor agricole.
6
1.2. Riscul
Asigurările agricole pe plan internaţional
este un element inevitabil dar care poate fi gestionat în ceea ce priveşte
activitatea agricolă. Producţia agricolă poate varia foarte mult de la an la an din cauza condiţiilor meteorologice neprevăzute, boală, infestarea cu dăunători, iar la nivelul pieţei cauzează fluctuaţii ale preţului materiilor prime şi recoltelor. În tabelul următor putem observa o serie de riscuri comune întâlnite în agricultură: Tabel nr.1 – Riscuri agricole Riscuri Agricole îngheţ, secetă, inundaţii, vânt, foc, zăpadă, gheaţă Climatice plăgi şi boli controlabil Sanitare necontrolabil cutremure, erupţii vulcanice Geologice fluctuarea preţurilor şi modificări în standardele de Piaţa calitate controlabil Realizate de intervenţia oamenilor război, criza financiară necontrolabil Sursa: http://www.basis.wisc.edu/live/rfc/cs_03b.pdf
Aceste modificări ale randamentelor şi preţurilor producţiei generează mari variaţii ale veniturilor încasate de agricultor. Astfel, incertitudinea cu privire la veniturile viitoare îngreunează atât producţia realizată pe termen scurt dar şi planificarea pe termen mai lung de a extinde sau de a reduce producţia, de a investii în achiziţionarea de bunuri fixe sau mobile sau de a rămâne în domeniul agricol sau de a se reorienta spre alt domeniu. În condiţiile în care aceste modificări reduc în mod considerabil veniturile încasate pe termen scurt, pot exista repercursiuni grave în absenţa unor instrumente eficiente de gestionare a riscurilor, în special atunci când aceste modificări sunt şocuri sistemice ale întregului sector. De exemplu, aceste şocuri negative pot afecta capacitatea agricultorului de a-şi rambursa datoriile şi astfel să apeleze la noi împrumuturi. Instituţiile de credit ar putea fi însă mai puţin de acord să extindă împrumutul iniţial în cadrul acestui sector datorită incapacităţii agricultorului de a rambursa creditul obţinut.
7
Pentru a diminua riscurile comune din agricultură, proprietarii fermelor trebuie să utilizeze o serie de strategii şi tehnici de gestionare a acestora, cum ar fi:
diversificarea culturilor;
menţinerea rezervelor financiare;
angajarea producţiei;
cumpărarea unor contracte futures sau opţiuni;
încheierea unui contract de leasing cu caracteristici specifice; achiziţionarea de asigur ări a culturilor. Din punct de vedere istoric, asigurarea privată a culturilor agricole din ţările dezvoltate
a fost limitată la un singur pericol, şi anume: ploaie/grindina, pentru care primele erau stabilite actuarial şi erau mai uşor de verificat daunele şi pierderile produse. Ţinând cont de faptul că societăţile private de asigurare nu puteau oferi produse la preţuri accesibile mai ales în cazul unor pericole multiple şi a unor pierderi uriaşe, Guvernul s-a bazat pe acest aspect pentru a pătrunde pe segmentul de piaţă al asigurărilor în calitate de asigurător direct sau indirect. Experinţa Guvernului în ceea ce priveşte domeniul asigurărilor nu a fost pozitivă raportat la rezistenţa economică, dar în ceea ce priveşte aria de acoperire, ace sta a avut rezultate bune2. Programele guvernamentale au fost astfel caracterizate de pierderi mari în urma calculelor dar şi de cheltuieli ridicate cu subvenţiile. Modelul de asigurare a culturilor a fost aplicat în câteva ţări cu venituri ridicate, cum ar fi: S.U.A., Spania, Franţa, şi Italia, fapt ce presupunea ca guvernul central să ofere:
subvenţiile pentru primele plătite de agricultori;
subvenţii operaţionale pentru asigurătorii privaţi asfel încât să acopere o parte din costurile administrative mult prea ridicate;
subvenţii pentru reasigurare. Mai mult decât atât, din moment ce existau programele guvernamentale de asigurare,
era dificil pentru societăţile de asigurare private să introducă noi modalităţi de gestionare a riscurilor. Pe de altă parte, programele guvernamentale de asigurare au servit drept intermediare al transferului plăţilor către agricultori şi menţineau nivelurile veniturilor agricole în cadrul regimului politicii Negocieri Comerciale în care toţi semnatarii acestei înţelegeri sunt de 2
Procentul asigurat din suprafaţa totală cultivată, în ţările dezvoltate este: S.U.A.- 45.89%, Canada-54.73%, Spania - 42.52%, iar Japonia - 79.31% în anul 2000.
8
acord să reducă şi să elimine treptat plăţile directe către agricultori. În consecinţă, programele tradiţionale de asigurare agricolă sunt eşecuri financiare din cauza nerezolvării unor costuri administrative mult prea mari, a problemelor de selecţie adversă şi a hazardului moral. După cum se poate observa în Tabelul nr.2, până acum, nici un program de asigurări agricole din lume nu a putut acoperii în totalitate plata despăgubirilor (D) şi costurile administrative (C) pe baza primelor încasate (P). Tabel nr.2 - Programe de asigurări agricole: Cost vs. Prime Programe de asigurări agricole: Cost vs. Prime Ţara
Perioada de timp
(D+C)/P
Brazilia
1975-81
4,57
Costa Rica
1970-89
2,80
Japonia
1947-77
2,60
1985-89
4,56
Mexic
1980-89
3,65
Filipine
1981-89
5,74
S.U.A.
1980-89
2,42
1999
3,67
Sursa: Skees, 2003
În condiţiile în care guvernele şi comunitatea internaţională a donatorilor, decid de cele mai multe ori să intervină în gestiunea riscurilor printr-o grupare creată ad-hoc atunci când sectorul agricol neasigurat primeşte un şoc sistemic brusc, aceştia complică şi mai mult problema. Teoretic, un astfel de ajutor ar trebui să-i sprijine mai ales pe cei săraci şi neasiguraţi prin transferul direct de resurse în cadrul gospodăriei care a fost afectată de producerea riscului. Cu toate acestea, în practică, acest lucru nu se întâmplă, întrucât asistenţa în caz dezastru, vine de obicei, sub formă de iertare a datoriei săracilor din mediul rural care nici nu au putut obţine un împrumut în primă fază. Un alt factor care împiedică dezvoltarea asigurării produselor agricole este determinat de faptul că asistenţa acordată după ce s-a produs paguba este gratuită. 9
Cap 2 . Asigurările la culturile vegetale şi la animale
2.1. Asigurarea culturilor agricole, pomicole şi viticole
Referitor la culturile agricole, cei care pot încheia contracte de asigurare pentru culturi agricole, viticole şi pomicole sunt persoanele fizice, asociaţiile agricole dar şi societăţile comerciale din agricultură. „Pentru riscuri generale, pot fi asigurate: culturile de cereale; plante tehnice; culturi de legume şi cartofi; plante medicinale şi aromatice; culturi furajere; rodul viilor, pomilor fructiferi şi hameiului”3. Câteva dintre riscurile acoperite prin poliţa de asigurare sunt:
incendiu, produs ca urmare a unui trăsnet;
dezvelirea seminţelor în urma spălării solului, ruperea plantelor;
furtună, uragan care conduc la ruperea florilor, scuturarea seminţelor;
alunecare de teren;
îngheţ înainte de 1 noiembrie sau mai târziu de 20 aprilie. Astfel, societatea despăgubeşte asiguratul în următoarele cazuri:
acordă cheltuielile de producţie - în caz de daună totală;
acordă o parte din cheltuielile de producţie angajate – în caz de daună parţială; De asemenea, societatea nu despăgubeşte asiguratul pentru pagube produse de:
secetă, brumă;
dăunători agricoli;
nerăsărirea sau rărirea plantelor;
inundaţii determinate de: topirea zăpezilor, ploi de durată;
operaţiuni militare în timp de război. Acest tip de asigurare se poate încheia în orice moment al anului, fiind valabilă pentru
anul agricol curent sau calendaristic în funcţie de alegerea părţilor. Durata contractelor este de un an dar se pot încheia şi pe trei ani. De obicei, asigurarea se încheie pe trei ani - în cazul asigurării pauşale,
dar se poate încheia şi pe o perioadă de la un an la trei ani – în cazul
asigurării obişnuite a culturilor agricole, viticole şi pomicole.
În cazul asigurării pauşale, suma asigurată se stabileşte pe hectar, însă, în condiţiile în care în urma producerii riscului se observă că aceasta este mai mare decât valoarea reală a culturii, despăgubirea se acordă la nivelul pagubei reale. 3
Negru Titel – „ Asigurări – Ghid practic ”, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2006, pag. 167. 10
În cazul asigurărilor obişnuite, suma asigurată se stabileşte în funcţie de cererea asiguratului însă în limitele impuse de asigurător. De altfel, în condiţiile în care suma asigurată este mai mică decât valoarea reală a culturii, asigurătorul este obligat să acorde despăgubiri numai pentru acea parte din pierderea înregistrată. Referitor la prima tarifară, aceasta se stabileşte de asigurător pe anumite grupe tarifare, pe judeţe, pe felul culturii şi sensibilitatea acesteia. În cazul asigurării pauşale, prima este stabilită pe zone (fără să ţină cont de culturile agricole) şi în sume fixe, pe fiecare hectar de teren arabil cuprins în contractul de asigurare. Spre deosebire de acestea, în cazul asigurărilor obişnuite ale culturilor, primele sunt determinate pe baza principiului Bonus-Malus , conform căruia prima se stabileşte la valoarea totală a culturii şi a zonei respective pentru primul an de asigurare. Astfel că, pentru perioada în care asiguratul a plătit o primă mai mică a beneficiat de un
, iar bonus
pentru perioada în
care plătit prime mai mari a înr egistrat malus . În condiţiile în care la asigurarea pauşală a terenului, nu s-a produs riscul asigurat şi astfel asiguratul nu a încasat despăgubiri, societatea de asigurare îi acordă o sumă de 10% din prima de bază pentru primul an în care nu s-a produs paguba, respectiv de 20% pentru cel deal doilea an şi 30% pentru al treilea an şi pentru următorii ani în care nu s -a produs riscul asigurat. În ceea ce priveşte despăgubirea, aceasta se stabileşte în funcţie de condiţiile în care se găsesc culturile agricole dar şi fructele pomilor, respectiv viilor în perioada în care s-a produs riscul asigurat şi valoarea aproximativă a daunei. Contractul de asigurare este considerat încheiat odată cu plata primei şi cu întocmirea acestuia de către asigurător. Astfel, răspunderea asigurătorului începe la diferite date şi în raport cu perioada de timp în care se poate produce paguba: a) la culturile agricole însămânţate – caz în care paguba se produce în urma unei ploi torenţiale sau a unei alunecări de teren, răspunderea începe în momentul însămânţării lor; b) la culturile agricole deja plantate – caz în care paguba se produce în urma tuturor riscurilor cuprinse în contractul de asigurare, răspunderea începe din momentul răsădirii lor; c) pentru fructele pomilor, viilor şi rodul hameiului - caz în care paguba se produce în urma tuturor riscurilor cuprinse în contractul de asigurare, răspunderea începe din momentul înfloririi. 11
De asemenea, răspunderea societăţii de asigurare încetează în momentul în care are loc recoltarea. Asiguratul are obligaţia de a face cunoscută paguba asigurătorului în scris, în termen de maximum 5 zile de la data înregistrării riscului asigurat. În consecinţă putem spune că „indiferent de ponderea pe care asigurările agricole o deţin în portofoliul unei societăţi de asigurări, trebuie acordată importanţa cuvenită selecţiei riscurilor şi cotaţiilor care ar trebui să reflecte corect riscurile asumate” 4. În plan mondial, s-a înregistrat o creştere semnificativă a primelor plătite pentru o astfel de asigurare, aşa se face că, la nivelul S.U.A. acestea au crescut de la 8 mld. dolari (în anul 2005) la o valoare estimată la 18,5 mld. dolari (în anul 2008). Această creştere o putem observa în graficul de mai jos: Figura nr.1: Primele plătite în cazul asigurărilor agricole în perioada 2005-2008 20.00 18.00 16.00 14.00 12.00 10.00
Miliarde dolari
8.00 6.00 4.00 2.00 0.00 31.12.2005
31.12.2006
31.12.2007
31.12.2008
Sursa: author from Swiss Re, Hannover Re and Munich Re, 2009
Dintr-o perspectivă geografică, cea mai mare parte a primelor plătite este înregistrată în S.U.A. şi în Canada, cu o piaţă de aproximativ 62%. Urmate de Asia cu 18% şi de Europa cu un procent de 16%.
4
Negru Titel – „ Asigurări – Ghid practic ”, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2006, pag. 170. 12
Figura nr.2 – Primele plătite în cazul asigurărilor agricole în anul 2008
Participare pe regiune 1% 18%
S.U.A. şi Canada
1% 2%
Europa
16%
62%
America Latină Australia Asia Africa
Sursa: Swiss Re, 2009
Asigurarea culturilor este cea mai dezvoltată ramură de afaceri din cadrul asigurărilor agricole, reprezentând aproape 90% din totalul primelor plătite în întreaga lume. Asigurarea culturilor împotriva riscurilor multiple se regăsesc în principal în S.U.A. şi în Canada, înregistrând în conturi 74% din volumul total al primelor plătite pentru asigurarea agricolă, în timp ce, în ţările europene principalul risc asigurat este grindina şi reprezintă 16% din volumul total al primelor plătite în întreaga lume pentru asigurările agricole. Restul poliţelor de asigurare din cadrul asigurărilor agricole reprezintă doar 10% din totalul primelor plătite în cazul acestor tipuri de asigurare. Distribuţia la nivel mondial a primelor din cadrul asigurărilor agricole pe fiecare subramură este reprezentată astfel:
13
Figura nr.3 - Primele plătite în cazul asigurărilor agricole
Participarea pe fiecare sub-ramură a asigurărilor agricole
16% 3% 2% 5%
74%
Cultură Animale Acvacultură Seră Cultură/grindină
Sursa: Swiss Re, 2009
Este dificil de realizat o diversificare a riscurilor pentru asigurătorii agricoli. Culturile sunt plantate în regiunile geografice în care există aceeaşi probabilitate de apariţie a selecţiei adverse. Probabilitatea ca numărul mare de cereri şi chiar cereri uriaşe care rezultă în baza aceluiaşi eveniment sunt amplificate. Asimetria informaţională conduce la posibilitatea apariţiei selecţiei adverse şi chiar a hazardului moral. Fără o expertiză tehnică adecvată, asigurătorii sunt în imposibilitatea de a face diferenţa dintre un grad de risc mai ridicat şi altul mai scăzut cu care se confruntă cultivatorii şi astfel, dacă au stabilit primele pe baza rezultatelor medii, aceştia pot atrage doar asiguraţi un risc mai ridicat. Ca o consecinţă a asimetriei informaţionale, aceasta poate determina o creştere a primelor, fapt ce conduce la o evoluţie ascendentă a posibilităţii de apariţie selecţiei adverse şi astfel cultivatorii supuşi unui risc mai scăzut sunt descurajaţi de ideea încheierii unei asigurări. Problemele asociate acestei asimetrii pot fi eliminate doar prin garantarea că asigurătorii beneficiază de expertize tehnice corespunzătoare în evaluarea riscurilor. Asigurarea agricolă este o activitate complexă din punct de vedere tehnic. Producţia agricolă este reglementată prin procese biologice complexe, care trebuie înţelese de asigurătorii agricoli. 14
2.2. Asigurarea animalelor
În cazul acestui tip de asigurare sunt
animalele, primi te în asi gur are
proprietate a
persoanelor fizice sau juridice, dar şi acele animale care au fost luate în îngrijirea persoanelor menţionate anterior, pe bază de contracte încheiate. Trebuie specificat faptul că sunt asigurate doar acele animale care corespund anumitor criterii impuse de asigurător , şi anume: vârsta, greutatea şi starea de sănătate în care se află animalul. Nu fac obiectul asigurării acele
animale care nu îndeplinesc criteriile menţionate
anterior, dar şi cele care sunt subnutrite sau prezintă anumite infirmităţi, dar şi cele aflate în carantină. Suma asigurată
este stabilită în funcţie de cererea asiguratului dar şi de sumele
impuse de asigurător. În cazul animalelor deţinute de persoanele fizice, suma asigurată trebuie să fie mai mică comparativ cu valoarea de piaţă locală a animalelor respective , iar în caz de producere a riscului asigurat, despăgubirea se determină prin deducerea franşizei în raport cu suma asigurată. Asemănător animalelor deţinute de persoanele fizice, şi în cazul celor deţinute de persoanele juridice
suma asigurată trebuie să fie mai mică comparativ cu valoarea de piaţă
locală a animalelor respective. Pe lângă aceasta, se ţine cont şi de greutatea medie a animalelor şi de preţul de achiziţie a cărnii în viu, în cazul animalelor destinate sacrificării pentru consumul de carne. Se acordă d espăgubire pentru animalele care au murit din următoarele cauze:
ca urmare a unei boli generate de epizootii;
în urma unor accidente;
din cauza sacrificării fortuite.
Riscurile incluse în poliţa de asigurare a
animalelor, sunt împărţite în două categorii:
a) riscuri generale: furtună, uragan, incendiu, explozii, greutatea zăpezii, vandalism etc.; b) accidente şi boli: -
accidentarea animalelor în urma căderii, lor sau a căderii unor obiecte pe aceştia;
-
atacul unor animale sălbatice;
-
otrăvirea subită cu diferite substanţe toxice;
-
sacrificarea din deciziile impuse de autorităţile sanitar -veterinare;
-
accidente cauzate animalelor de terţe persoane etc.
15
Asiguratul este despăgubit în următoarele cazuri:
moartea sau sacrificarea animalelor fără recuperări – în caz de daună totală;
cheltuieli cu recuperarea sau reabilitarea veterinară – în caz de daună parţială. Societatea de asigurare nu acordă despăgubiri în următoarele cazuri:
moartea animalelor a survenit din cauza bătrâneţii;
asiguratul a solicitat sacrificarea animalului;
moartea animalelor a survenit din cauza lipsei de furaje sau din existenţa insuficientă a furajelor;
moartea animalelor a survenit din cauza unor operaţiuni militare desfăşurate pe timp de război. Valoarea pagubei este de fapt valoarea animalului pentru care se primeşte
despăgubirea mai puţin valoarea recuperărilor. De asemenea, valoarea pagubei include şi venitul obţinut din valorificarea pielii, cărnii. Totodată, nu se ţine cont de cheltuielile efectuate de asigurat pentru minimizarea sau evitarea pagubei. Asigurătorul stabileşte
în pri mel e de asi gur are anuale
diferite procente, care sunt
ulterior adăugate la sumele asigurate în raport cu rasa, specia şi vârsta. În aceste condiţii, asigurătorul se face răspunzător în termen de 5 zile de la data încheierii contractului de asigurare şi plata primelor aferente, iar la ora 24 a ultimei zile din perioada pentru care s-a încheiat asigurarea, răspunderea acestuia încetează. Pe lângă asigurarea obişnuită prezentată până la acest punct, mai există un alt tip de asigurare, şi anume asigurarea facultativă global care se încheie de către societăţile comerciale care deţin un număr mai mare de animale. Un exemplu pe plan mondial al asigur ărilor de animale este cel din Nepal. Astfel, rapoartele cu privire la animale, arată că, deşi în Nepal se înregistrează în fiecare an un număr mare de focare de frebă aftoasă (în medie 721 de focare în mai puţin de 4 ani), cu o medie de aproximativ 17.000 de animale infectate pe an, rata mortalităţii este extreme de mică, la doar 218 cap de animal/an, ceea ce ar echivala cu o rată a mortalităţii de mai puţin de 0,15% la bovine şi bivoli. După cum se ştie, Nepal foloseşte vaccinul pentru a trata şi pentru a preveni răspândirea febrei aftoase sau a altor boli contagioase, astfel încât să nu fie nevoie sacrificarea animalelor infectate dar şi a celor sănătoase care se regăsesc în zonele cu animale afectate.
16
De asemenea, clasa A a focarelor de boli este foarte scăzută, iar rata mortalităţii asociate acestei boli este la fel scăzută în ceea ce priveşte pesta micilor rumegătoare. Rata mortalităţii anuale la ovine şi la capre este de numai 876 animale sau mai puţin de 0,01% din efectivul naţional, iar în ceea ce priveşte pesta porcină clasică rata medie a mortalităţii anuale este de numai 0,041% din totalul animalelor. În absenţa unor rate de mortalitate exacte la animale, care să acopere toate cauzele de pierdere pentru fiecare clasă de animale determinate pe baza a diferite sisteme de gestiune, singurele informaţii diponibile sunt cele furnizate de DOLS, care indică faptul că rata naţională a mortalităţii pentru bovine este de aproximativ 2-3% pe an şi mult mai mică pentru rumegătoarele mici şi porci, şi astfel, rezultatele obţinute în urma asigurării animalelor arată o pierdere cupr insă între 0,9% şi 3%. Media de 2-3% a ratei mortalităţii bovinelor din Nepal împreună cu rata foarte mică a morţii din cauza epidemiilor, mai puţin de 0,15% pentru febra aftoasă, su nt comparabile cu ratele medii cuprinse între 6 şi 10% practicate în prezent de asigurătorii care nu respectă anumite norme.
17
Cap 3. Studiu de caz
A. L a nivel naţional
Când vine vorba de situaţia din România, piaţa asigurărilor agricole acoperă în prezent 0,91% din totalul poliţelor brute din asigurare. De asemenea, numărul de asigurători implicaţi în domeniul asigurărilor agricole este relativ scăzut, doar 10 companii din 42 de asigurători. În top-ul 5 al cotei de piaţă din anul 2008 sunt clasificate FATA Asigurări (31.03%), ASIROM (18.56%), ALLIANZ TIRIAC (16.46%), OMNIASIG (11.02%) si ARDAF (9.63%). În ceea ce priveşte asigurarea culturilor, aceasta acoperă o suprafaţă de 4,3 milioane de hectare pentru ani 2007-2008, ceea ce reprezintă aproximativ 45% din terenul arat, sau 30,5% din zona agricolă. Cauzele
care au determinat această situaţie sunt diverse şi ia u forma: dezintegrării
proprietăţii de terenuri, numărului mare de producătorii autonomi neperformanţi, abandonării întreprinderilor agricole şi a instalaţiilor agricole optime de producţie alimentară, factorilor de mediu nefavorabili, care au provocat în ultimii ani pierderi financiare semnificative pentru producătorii agricoli. Piaţa asigurărilor agricole, are nevoie de produse corecte şi de un echilibru între preţul poliţei plătite de asigurat şi riscul asumat de către asigurător , care a fost în creştere în ultimii ani, în special pentru culturi. Un aspect important este faptul că, la nivel mondial, prima de asigurare pentru culturi reprezintă aproximativ 4-5% din suma asigurată, ţinând cont de zonă şi de riscurile asumate în asigurare, în conformitate cu cataloagele stabilite pentru condiţiile de asigurare, care au fost scrise pe baza unor studii tehnice, economice şi statistice din ultimii 50 de ani. Dar pe piaţa asigurărilor agricole din România, din cauza concurenţei neloiale şi chiar neprofesionale, ratele de 1-1,5% care sunt practicate, nu acoperă de fapt cheltuielile de achiziţie şi administrare plătite de către asigurător . Acest lucru conduce la o situaţie în care pentru o rată a daunei de peste 70% sunt înregistrate pierderi substanţiale pentru societăţile de asigurare care oferă contracte de asigurare agricole.
18
Tabel nr.3 – Cota de piaţă a asigurărilor agricole în România Prime brute subscrise
Cereri despăgubite
Valoarea în Nr. Crt.
1.
Compania de
portofoliul de
asigurare
asigurare
2008
2007
2008
Cota de piaţă
2007
EUR
RON
EUR
RON
EUR
RON
EUR
RON
m.
m.
m.
m.
m.
m.
m.
m.
F.A.T.A.
31,03
Asigurări
39,78
6,79
25,02
6,75
22,54
4,34
15,97
4,41
14,7
2.
ASIROM
2
4,06
14,97
5,09
17
2,28
8,39
4,8
16,01
18,56
3.
ALLIANZŢIRIAC
0,96
3,6
13,27
2,4
8
1,7
6,26
0,34
1,13
16,46
4.
OMNIASIG
0,75
2,41
8,89
1,32
4,41
1,83
6,73
0,36
1,21
11,02
5.
ARDAF
2,2
2,11
7,76
1,72
5,76
0,64
2,34
0,89
2,97
9,63
6.
GENERALI
1,15
1,31
4,81
1,31
4,39
0,32
1,19
0,33
1,11
5,96
7.
ASTRA
0,44
0,78
2,89
1
3,34
0,22
0,8
3,58
8.
EUROINS
1,82
0,75
2,78
0,06
0,21
0,08
0,3
3,45
9.
CARPATICA Asig.
0,17
0,04
0,15
0,04
0,12
0,19
10.
GARANTA
0,08
0,03
0,09
0,02
0,7
0,12
11.
AGRAS
100
0
0
0
0,1
12.
ASIBAN
0,33
1,11
0,01
0,04
13.
BCR 0,24
0,82
0,06
0,22
80,63 20,28
67,78
11,2
37,4
Asigurări TOTAL
149,35
21,88
Sursa: 118 Insurance Profile, no1/2009, march 2009.
19
0,01
11,41
41,98
100
În România, produsele asigurărilor agricole au cunoscut o dinamică destul de importantă în ultima vreme, astfel că, pe lângă asigurarea clasică pentru culturi şi pentru animale au apărut şi produse cum ar fi: asigurarea forestieră facultativă, asigurarea facultativă a păsărilor , asigurarea facultativă a albinelor , asigurarea facultativă a peştilor , asigurarea facultativă a melcilor, etc. Astfel putem observa evoluţia cotelor de piaţă a diferitelor societăţi de asigurare în perioada 2008-2009 şi putem spune că piaţa asigurărilor agricole înregistra o creştere dinamică îndreptându-se spre o piaţă mai matură (cu o valoare de 22,56 mil. EUR a primelor brute subscrise în anul 2008). Figura nr. 4 – Cotele de piaţă în cazul asigurărilor agricole
***Cifre estimate pe baza performanţelor din primul semestru Sursa: Revista Profil Asigurări, iulie 2008
În ceea ce priveşte activitatea societăţii F.A.T.A Asigurări, aceasta şi -a menţinut strategia de piaţă şi s-a repoziţionat în cadrul asigurărilor agricole prin intermediul stabilirii unor cote mai mari comparativ cu cele ale competitorilor săi din domeniul agricol. Astfel, F.A.T.A. Asigurări a pierdut poziţia de lider în cadrul celor mai bune firme de asigurărilor agricole pentru anul 2010, având un portofoliu în valoare de 15.324.427 RON. Mai puţin cu aproximativ 33% faţă de anul precedent. 20
B. L a nivel internaţional
În ceea ce priveşte piaţa asigurărilor agricole la nivel mondial – în special în S.U.A şi Canada, putem spune că în ultimii 20 de ani aceasta a înregistrat o creştere importantă . În prezent, aceste două state înregistrează împreună prime în valoare de 8 mld. dolari, adică 69% din piaţa mondială a asigurărilor. Pentru a evidenţia acest aspect, am ales o firmă de asigurare din America care oferă o poliţă pentru protecţia animalelor şi anume - Jensen Livestock Agency. Aceasta acoperă următoarele riscuri:
Furt;
O listă opţională cu pericole specificate;
O listă extinsă - pentru animalele care sunt importate sau exportate pe calea aerului sau pe mare, sau pentru animalele adăpostite temporar în afara teritoriului inclus în poliţă. Asigurarea este utilizată pentru o acoperire completă a mortalităţii în caz de deces din
cauze naturale şi accidentale, inclusiv a leziunilor care pun viaţa în pericol. Pentru vite şi bovine: Toate statele Clasa de afaceri
Tarif pe valoarea animalelor Anual
1 lună
3 luni
6 luni
Până la 6 ani
6%
2,4%
3,6%
4%
7 ani
7%
2,8%
4,2%
4,7%
8 ani
8%
3,2%
4,8%
5,3%
Până la 7 ani
6%
2,4%
3,6%
4%
Până la 8 ani
7%
2,8%
4,2%
4,7%
Până la 9 ani
8%
3,2%
4,8%
5,3%
De la 2 până la 7 săptămâni
10%
4%
6%
6,7%
De la 7 săptămâni până la 3 luni
8%
3,2%
4,8%
5,3%
Tauri
Vârsta
Femele
Vârsta
Viţei
Prima minimă pentru poliţă este de 100.000$
21
Concluzii Înainte de constituirea unor instituţii care să întrunească caracteristicile specifice unei societăţi de asigurare, a luat naştere ideea de întrajutorare a persoanelor care deţineau o porţiune mai mică de pământ în urma repartizării proprietăţilor rurale. În aceste condiţii, proprietarii afectaţi de diferite fenomene atmosferice (ex: grindina) beneficiau de ajutor sub formă de seminţe sau hrană care acopereau, parţial, pagubele suferite. Producţia agricolă poate varia foarte mult de la an la an din cauza condiţiilor meteorologice neprevăzute, boală, infestarea cu dăunători, iar la nivelul pieţei cauzează fluctuaţii ale preţului materiilor prime şi recoltelor. Produsele asigurărilor agricole sunt supuse unor riscurilor multiple, atât în ţările dezvoltate, dar şi în ţările emergente şi astfel întâlnesc probleme ca: apariţia asimetriei informaţionale care conduce la hazard moral sau la selecţie adversă, costuri administrative ridicate, precum şi apariţia de disensiuni în stabilirea preţurilor poliţelor. În ţările în curs de dezvoltare, Guvernul nu beneficiază de aceeaşi capacitate de susţine re a unor programe de asigurare costisitoare comparativ cu numărul producătorilor de produse agricole care este relativ mare. În ultimii 12-15 ani, s-au dezvoltat sau sunt în curs de dezvoltare numeroase produse ale asigurării agricole care înregistrează un cost mult mai mic şi care conduc la eliminarea problemelor referitoare la hazardul moral. În România, produsele asigurărilor agricole au cunoscut o dinamică destul de importantă în ultima vreme, astfel că, pe lângă asigurarea clasică pentru culturi şi pentru animale au apărut şi produse cum ar fi: asigurarea forestieră facultativă, asigurarea facultativă a păsărilor , asigurarea facultativă a albinelor , asigurarea facultativă a peştilor , asigurarea facultativă a melcilor, etc. Putem spune astfel, că asigurarea agricolă este o activitate complexă din punct de vedere tehnic, iar producţia agricolă este reglementată prin procese biologice complexe, care trebuie înţelese de asigurătorii culturilor agricole. În consecinţă, putem afirma că, încă din Evul Mediu exista ideea de întrajutorare a cetăţenilor dintr -o comunitate în cazul unei pagube, fapt ce s-a concretizat ulterior în apariţia asigurărilor agricole.
22
Bibliografie 1. Constantinescu Dan Anghel – “Tratat de asigurări. Vol. 1 ”, Editura Economică, Bucureşti, 2004. 2. Decebal Manole Bogdan – „Sistemul informaţional în societăţile de asigurare”, Editura Antet, Prahova, 2005. 3. Lungu Constantin Nicolae – „Asigurări de bunuri”, Editura Univ. Al. I. Cuza, Iaşi, 2009. 4. Negru Titel – „ Asigurări – Ghid practic”, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2006. 5. http://www.lumeasatului.ro/inceputul-asigurarilor-agricole-in-romania_523.html 6. http://www.portaldeasigurari.ro/traditie/trad_ev.php 7. http://www.basis.wisc.edu/live/rfc/cs_03b.pdf 8. http://www.asigurari.ro/Ghid-asigurari/ghid-asigurari/Toate-paginile.html 9. http://www.agroinsurance.com/en/pratice/?pid=756&print=1 10. http://www.asigurari-sanatate.ro/generale/agricole.htm 11. http://www.agrisk.umn.edu/cache/ARL01536.pdf 12. http://euroins.ro/insurance-for-agricultural-cultures-vineyard-fruit-tree-and-hops-crops%28if%29-411.html 13. http://rbd.doingbusiness.ro/ro/1/articole-recente/15/474/banking-and-insurance-marketoverview-cee-and-romania 14. http://www.inkbroker.ro/RO/article--Agricole--80.html
23
