Imaginaţie, Cogniţie şi Personalitate, vol. 22(1) 3-12, 2002-2003
Hipnoză şi iluzii ale memoriei: O cercetare utilizând paradigma Deese / Roediger şi McDermott
Jeffrey S. Neuschatz University of Alabama in Huntsville Steven Jay Lynn Greg I. Benoit Rachael Fite Binghamton University
Abstract
Cercetarea noastră a utilizat paradigma Deese / Roediger şi McDermott pentru a evalu evaluaa efecte efectele le hipnoz hipnozei ei asupr asupraa mem memor oriei iei.. Paradi Paradigma gma a eviden evidenţia ţiatt o rată rată mare mare de recunoaşteri false (>.70), indiferent dacă subiecţii erau sau nu hipnotizaţi. Participanţii hipnotizaţi (N=21) şi nehipnotizaţi (N=20) au obţinut o rată mare a recunoaşterilor false şi erau foarte siguri de amintirile lor, independent de acurateţea amintirilor lor şi de nivelul lor de sugestibilitate hipnotică ( mediu versus ridicat). Cu toate că rezultatele noastre nu constituie un suport pentru afirmaţia conform căreia hipnoza este o procedură viabilă de întărire a memoriei, aceasta nici nu a modificat capacitatea de recunoaştere mai presus şi dincolo dincolo de condiţia condiţia nonhipnotică. nonhipnotică. În pofida a mai mult de două decenii de cercetări, utilizarea hipnozei ca procedură de întări întărire re a reactu reactuali alizăr zării ii rămîn rămînee contro controver versat sată. ă. Pe de-o de-o parte, parte, poate poate majori majoritat tatea ea cercetătorilor din domeniul hipnozei şi memoriei şi-au exprimat îngrijorarea în ceea ce priveşte posibilitatea posibilitatea ca hipnoza să crească rata amintirilor amintirilor false şi încrederea nejustificată în aceste amintiri. După cum nota Kihlstrom, grijile privind inacurateţea
memoriei au condus atât instituţiile medicale cât şi justiţia să-şi exprime indoielile în ceea ce priveşte hipnoza în domeniul criminalisticii şi solicită o grijă extremă în utilizarea ei. Pe de altă parte, un mic dar entuziast grup de profesionişti au apărat vehement utilizarea hipnozei ca instrument de întărire a memoriei. Apărătorii hipnozei ca instrument în redobândirea memoriei au subliniat potenţialul procedurilor hipnotice în creşterea acurateţii reactualizării şi au indicat studiile controlate care au descoperit un număr comparabil de participanţi în stare hipnotică şi nonhipnotică ce au raportat pseudoamintiri sugerate. Ca şi un contraargument la această evaluare pozitivă este necesar să menţionăm că creşterile în acurateţe ale memoriei provocate de proceduri hipnotice sunt în general însoţite de creşterea amintirilor inexacte. În plus, studiile care au concluzionat că nu există diferenţe între participanţii hipnotizaţi şi cei nehipnotizaţi au folosit de regulă proceduri care sunt destul de sugestive şi de natură înşelătoare şi conţin comenzi explicite în formarea pseudomemoriei, ceea ce duce la o rată ridicată de amintiri false. Ca atare, influenţa contextului situaţional poate depăşi orice efecte specifice ale hipnozei de (uitare), ştergere asupra memoriei. Cercetarea de faţă a studiat efectele hipnozei asupra memoriei, utilizând o metodă larg folosită în psihologia cognitivă pentru studierea memoriei iluzorii, dar care nu a fost încă aplicată în studiul hipnozei şi memoriei false. În paradigma Deese /Roediger şi McDermott, participanţilor li se citeşte o listă de cuvinte relaţionate tematic, cum ar fi: pat, odihnă, treaz, aţipeală, vis, pernă, şi aşa mai departe, toate relaţionate tematic cu cuvinte neprezentate, precum somn. Apoi participanţilor li se administreză un test de recunoaştere verbal, constând din cuvintele prezentate în experiment, cuvinte critice neprezentate, care sunt relaţionate tematic cu cuvintele prezentate (ex: somn), şi o serie de cuvinte neprezentate şi nerelaţionate tematic cu cele prezentate iniţial. Utilizând această paradigmă mulţi participanţi (aprox. 70% în medie, cu cuvinte tematic relaţionate), au recunscut în mod fals cuvintele neprezentate, dar tematic relaţionate cu cele prezentate, cu o mare doză de încredere. Se crede că hipnoza determină atât atenuarea analizei sau a examinării critice a evenimentelor care sunt amintite, cât şi amintiri false mai frecvente, sau o încredere fără bază în evenimentele amintite ca rezultat al hipnozei. Efectele de ştergere ale hipnozei
asupra reamintirii au fost atribuite în mod variat: a) cererilor de reactualizare implicite şi explicite, inerente procedurilor de reactualizare; b) expectanţelor culturale prevalente şi credinţelor conform cărora hipnoza îmbunătăţeşte reactualizarea; c) sugestiilor de închidere a ochilor şi tendinţelor asociate de a imagina şi confabula şi d) criteriilor scăzute în acceptarea evenimentelor imaginate ca fapte petrecute, în timpul hipnozei. Ca atare, reducerea amintirilor false solicitate prin hipnoză este o prioritate pentru cei care lucrează în domeniu şi care încearcă să exploateze hipnoza în scopuri clinice, dar în acelaşi timp să evite riscul ca la indivizi să apară pseudoamintirile solicitate prin hipnoză. De aceea, cercetarea noastră a încorporat informaţiile prehipnotice derivate din îndrumările oferite de Societatea Americană de Hipnoză Clinică (A.S.C.H.), în vederea reducerii riscului de apariţie a pseudoamintirilor în situaţiile clinice. Cercetarea noastră a fost limitată la indivizi care aveau o sugestibilitate medie şi ridicată, fiind capabili prin urmare să trăiască efectele unei inducţii hipnotice în vederea îmbunătăţirii rememorării. În plus, este puţin probabil ca hipnoza să fie angajată în întărirea memoriei indivizilor nonsugestibili într-un context clinic sau criminalistic. În final frecvenţa pseudoamintirilor este, în general, considerabil mai redusă la indivizii nonsugestibili, comparativ cu indivizii al căror grad de sugestibilitate este mediu sau ridicat. Ca atare, compararea indivizilor cu o sugestibilitate ridicată, cu indivizii cu o sugestibilitate medie ( ale căror scoruri la sugestibilitate sunt reprezentative pentru populaţie în general), este mult mai interesantă decât compararea indivizilor nonsugestibili, care experienţiază puţine fenomene hipnotice. În studiul de faţă, dacă hipnoza ar degrada recunoaşterea, ar fi validată ideea conform căreia hipnoza poate deteriora memoria chiar şi atunci când contextul situaţional produce o rată crescută de amintiri false în absenţa hipnozei. Pe de altă parte, dacă hipnoza ar reduce amintirile false, ar oferi un suport puternic noţiunii conform căreia hipnoza este o tehnică valoroasă în întărirea memoriei. În final ideea că procedurile hipnotice şi nonhipnotice ar determina o rată echivalentă de amintiri false, s-ar potrivi cu descoperirile anterioare, care indică faptul că diferenţele dintre starea hipnotică şi cea nonhipnotică sunt puţin probabil să iasă la suprafaţă atunci când există un context situaţional favorabil erorilor de reactualizare în general.
Metoda
Participanţii:
La studiu au participat 41 de studenţi de la psihologie introductivă din cadrul Universităţii Binghamton, ca şi parte dintr-o cercetare în cadrul unui curs. Participanţii au fost împărţiţi în 20 de participanţi cu sugestibilitate medie şi 21 de participanţi cu sugestibilitate ridicată. Cu 20 de participanţi s-a lucrat în stare de veghe, iar cu 21 de participanţi în stare de hipnoză. Sugestibilitatea hipnotică a participanţilor a fost determinată prin scorurile obţinute de aceştia la scala Harvard Group Scale of Hypnotic Suggestibility, forma A. Subiecţii care au avut un scor între 5-8 erau consideraţi mediu sugestibili, iar cei care au înregistrat un scor între 9-12 puncte, erau consideraţi puternic sugestibili. Aceşti participanţi au fost aleşi dintr-un grup mai mare de 200 de indivizi care au participat la şedinţe de hipnoză în grup descrise mai jos. Materiale :
Pentru a determina probabilitatea de a fi hipnotizaţi (sugestibilitatea) participanţilor, scala H.G.S.H.S. forma A a fost aplicată grupurilor de participanţi formate din 40-80 de studenţi. Rezultatele la scala H.G.S.H.S. au fost cotate de participanţi. Cele două liste ţintă (A şi B) ce constau din 10 subliste, fiecare cu câte 10 itemi au fost selectate dintre cele 24 de liste utilizate de Roediger şi McDermott. Fiecare sublistă conţinea cuvinte legate de itemi critici neprezentaţi. Itemii studiului din fiecare sublistă erau primii 10 cu cea mai mare asociabilitate. Ordinea cuvintelor din fiecare sublistă a fost constantă, itemii fiind prezentaţi în ordinea descrescătoare a asocierii cu itemii critici neprezentaţi. Un exemplu de cuvinte utilizate pentru subiectul critic neprezentat somn au fost: pat, odihnă treaz, obosit, vis, aţipeală, pătură, a dormita, toropeală, a sforăi ( vezi Roediger şi McD. pentru exemple din materialul de studiu). Listele secundare erau legate de temă astfel încât toate cele 10 cuvinte legate de itemul critic neprezentat, erau întotdeauna prezentate împreună. În totalitate au fost 2 liste de studiu (A şi B), în care ordinea listelor secundare la lista B era pur şi simplu reversul listei A. Dacă un participant studia lista A, atunci
cuvintele din lista B serveau ca itemi perturbatori. La fel dacă un participant studia lista B, atunci cuvintele din lista A serveau ca itemi pertubatori. Pe durata situaţiei experimentale, listele A şi B serveau adesea în egală măsură ca liste de studiu şi ca liste perturbatoare. Prezentarea itemilor de studiu presupunea înregistrarea audio a unui cercetător care citea cuvintele din studiu cu o viteză de 1 cuvânt / 2 secunde. Testul de recunoaştere consta din 80 de cuvinte şi avea 3 variante de răspuns: da; nu; nu ştiu;. Testul a fost prezentat în aceeaşi ordine pentru fiecare participant. Au existat 4 tipuri de itemi în test: itemi de studiu; itemi critici neprezentaţi; itemi perturbatori; itemi perturbatori critici neprezentaţi. Itemii studiaţi erau cei care au fost prezentaţi în faza de învăţare. Au existat 3 itemi extraşi din fiecare din cele 10 liste studiate: (primul, al patrulea; şi al optulea item) din fiecare sublistă (secundară), însumând 30 de itemi. Au existat 10 itemi critici neprezentaţi. Aceşti itemi erau itemii neprezentaţi cu care erau în legătură toate cuvintele prezentate. Cei 30 de itemi perturbatori erau câte 3 itemi din cele 10 liste ale lui Roediger şi McDermott, care nu fuseseră studiate. În cazul itemilor studiaţi, aceşti itemi erau de asemenea primul, al patrulea şi al optulea item de pe fiecare listă. În final itemii perturbatori critici neprezentaţi erau itemii critici neprezentaţi de pe listele perturbatoare nestudiate. În total au existat 80 de itemi în testul de recunoaştere. Procedură
Prima şedintă:
În timpul primei şedinţe, un absolvent de psihologie clinică a administrat scala H.G.S.H.S.. Participanţilor li s-a spus că s-ar putea să fie contactaţi telefonic pentru a participa la un studiu de urmărire ulterior (follow up). Aproximativ 90% din studenţii contactaţi s-au oferit voluntar să participe. A doua şedinţă:
Participanţii au fost testaţi individual în a doua şedinţă. Li s-a comunicat că vor auzi o casetă audio cu o listă lungă de cuvinte. Li s-a spus să fie foarte atenţi la cuvinte pentru
că memoria lor va fi testată ulterior în cadrul experimentului. Apoi, caseta audio ce conţinea lista de studiu a fost derulată pentru participanţi. După faza de studiu participanţilor în starea de hipnoză li s-au citit următoarele instrucţiuni, care conţineau informaţii extrase din îndrumările A.S.C.H.: „ După cum aţi citit în formularul de accept, memoria este imperfectă indiferent dacă este folosită sau nu hipnoza. Memoria nu este precum un casetofon, şi rareori vor fi exacte detaliile unei amintiri. Oamenii s-au dovedit a fi mai capabili de a umple lacunele din memoria lor, de a distorsiona informaţii şi de a fi influenţaţi în ceea ce îşi amintesc de întrebări direcţionate şi sugestii. De exemplu, memoria noastră poate fi influenţată uneori de ceea ce citim, de filme, de televiziune şi conversaţii. Astfel, cercetările au demonstrat că nu există garanţia că informaţia amintită prin hipnoză este de fapt exactă. Pe de altă parte, informaţia amintită prin hipnoză poate fi exactă. Însă singura cale prin care putem afla definitiv dacă ceea ce ne amintim în stare de hipnoză este exact sau nu, este să coroborăm rezultatele independente. Astfel, orice vă amintiţi în stare de hipnoză priviţi această informaţie pur şi simplu ca pe încă o sursă de date pe care nu vă puteţi baza ca fiind mai exactă sau superioară informaţiei existente deja în stare de veghe, fără coroborare.” Participanţilor din lotul de control li s-a emis un avertisment similar cu excepţia că toate referirile la hipnoză au fost înlăturate. Urmărind aceste instrucţiuni, participanţilor din lotul de control li s-a cerut să citescă un articol despre lamantini, din Scientific American. Li s-a spus să citească articolul cu atenţie, deoarece memoria lor cu privire la articol va fi testată secvenţial. Participanţilor în stare de hipnoză li s-a administrat o inducţie din scala Stanford Hypnotic Suggestibility Scale. Ambele sarcini au durat aproximativ 10 minute. Tuturor participanţilor li s-a administrat apoi un test de recunoaştere oral. Toate cuvintele din testul de recunoaştere au fost citite cu voce tare. Participanţii răspundeau cu „da” dacă li se părea că respectivul cuvânt a fost citit în timpul fazei de studiu, „nu” dacă li se părea că respectivul cuvânt nu a fost citit în faza de studiu şi „nu ştiu” în cazul în care nu ştiau dacă cuvântul a fost citit în faza de studiu. După testul de recunoaştere, participanţii la transa hipnotică au fost readuşi la starea de veghe şi apoi li s-a cerut să îndeplinească o sarcină ce evidenţiază rata de acurateţe, care a fost îndeplinită şi de
participanţii la lotul de control, la care referirile la hipnoză au fost evitate. Mai concret, participanţilor li s-a cerut să indice cât de încrezători sunt că cuvintele pe care le-au indicat se aflau pe listele de studiu ( răspunsurile cu da indicau cuvintele aflate pe lista de studiu). Scala de confidenţă avea un punctaj între 1 şi 5 (1 extrem de nesigur, 3 nici sigur nici nesigur, 5 extrem de sigur ). După îndeplinirea sarcinii de indicare a gradului de confidenţă, tuturor participanţilor li s-a cerut să indice cât de relaxaţi au fost (1 extrem de nerelaxaţi, 5 extrem de relaxaţi), celor aflaţi în stare de transă li s-a cerut adiţional să indice cât de hipnotizaţi au fost în timpul sesiunii experimentale (1 deloc hipnotizaţi 3 hipnotizaţi într-o oarecare măsură, 5 extrem de hipnotizaţi). Rezultate :
Date referitoare la hipnoză:
După cum era de aşteptat participanţii cu o sugestibilitate hipnotică ridicată au avut tendinţa de a se aprecia ca fiind mai profund hipnotizaţi (M =3.45; SD=1.19), decât participanţii cu o sugestibilitate medie (M=2.81; SD= .98; t(20)= 1.76, p< .09). Participanţii cu sugestibilitate ridicată (M =3.71; SD= .78) şi cei cu sugestibilitate medie (M=3.50 ; SD= .61) s-au apreciat ca fiind relaxaţi. În mod similar, participanţii hipnotizaţi (M=3.77; SD= .75) şi cei nehipnotizaţi din lotul de control (M =3.42; SD= .60) s-au apreciat de asemenea ca fiind relaxaţi. Rezultatele ce urmează sunt toate semnificative la un nivel de .05 dacă nu există altă notificare. Recunoaşterea :
După cum se poate constata în tabelul 1, proporţia itemilor recunoscuţi din itemii studiaţi a fost aproape identică în starea de hipnoză şi în cea de control veghe). Testul ANOVA 2(stare de veghe versus transă) x 2( sugestibilitate hipnotică medie versus ridicată) efectuat asupra proporţiei itemilor corect recunoscuţi din itemii studiaţi a confirmat că efectul principal al stării nu a fost semnificativ. Nici efectul hipnotic nici cel al interacţiunii nu au fost semnificative F’s < .1.
În termenii amintirilor false, proporţia medie a itemilor critici neprezentaţi, despre care participanţii susţineau că se aflau pe listă a fost de .71 şi .73 în situaţia de control şi cea hipnotică. Testul ANOVA 2(hipnoză: veghe versus transă) x 2( sugestibilitate hipnotică: medie versus ridicată) efectuat asupra proporţiei itemilor critici neprezentaţi recunoscuţi a confirmat că nici efectul principal al stării, nici efectul interacţiunii nu au fost semnificative F’s< 1. Pentru a ne asigura că setul de răspunsuri “da” nu este operativ am comparat datele referitoare la recunoaşterea itemilor critici neprezentaţi cu cele referitoare la itemii perturbatori şi la itemii critici perturbatori neprezentaţi. Dacă participanţii spuneau “da” la fiecare item din test, fără discriminare, atunci nu ar trebui să existe nici o diferenţă între proporţia răspunsurilor “da” pentru itemii critici neprezentaţi şi cea a altor itemi perturbatori. În mod cert lucrurile nu stăteau aşa, întrucât participanţii indicau în mod semnificativ mai frecvent faptul că studiaseră itemii critici neprezentaţi decât alţi itemi perturbatori, t(57)= 21.76, sau itemii critici perturbatori neprezentaţi, t(57)=7.81. Diferenţa semnificativă indică faptul că participanţii erau capabili să diferenţieze între itemii critici neprezentaţi şi alţi itemi nestudiaţi. Note de subsol: Am analizat rezultatele în termenii ANOVA cu 2 variabile pentru
uşurinţa expunerii şi în conformitate cu multe alte studii care au utilizat această paradigmă, inclusiv studiul Roediger şi McDermott care a stabilit acestă paradigmă. Totuşi am efectuat şi un test ANOVA cu factori micşti, care a inclus şi tipul itemului în completare la factorii hipnoză şi sugestibilitate. Această analiză a relevat un pattern al rezultatelor identic cu cel din analiza originală. Interacţiunile nu au fost evidente în analiza ce includea tipul itemului. Tabelul 1: proporţia medie a răspunsurilor “da” ca funcţie a tipului de item, condiţie şi
hipnotizabilitate
Tipul itemilor Condiţie:
Studiaţi
Critici neprezentaţi
Perturbatori
Perturbatori critici
neprezentaţi Control: mediu
.66 (.16)
.63 (.17)
.06 (.04)
.16 (.13)
ridicat Hipnoză:
.67 (.13)
.78 (.15)
.15 (.16)
.27 (.21)
mediu
.63 (.19)
.70 (.21)
.07 (.09)
.14 (.08)
ridicat .65 (.13) .75 (.14) Notă : abaterile standard sunt cele din paranteze
.14 (.08)
.24 (.16)
Pe deasupra, testul ANOVA 2(hipnoză: veghe versus transă) x 2(sugestibilitate hipnotică:mediu versus ridicat) efectuat separat pe proporţia itemilor perturbatori şi a itemilor perturbatori neprezentaţi recunoscuţi a eşuat în a prezenta efecte semnificative. Toţi F’s< 1. Examinarea răspunsurilor „nesigur” a fost nesemnificativă, deoarece foarte puţini participanţi au folosit această opţiune. Numărul modal al răspunsurilor nesigur (nu ştiu) pentru itemii studiaţi şi itemii critici neprezentaţi a fost 0
Rate de certitudine:
O privire atentă asupra tabelului 2 relevă o încredere sporită a participanţilor în ceea ce priveşte acurateţea memoriei, privind itemii studiaţi şi itemii critici neprezentaţi. Ratele medii de certitudine erau mai mari de 4 pe o scală de 5 puncte, atât pentru itemii studiaţi, cât şi pentru itemii critici neprezentaţi. Pentru a investiga încrederea participanţilor în amintirile lor, atunci când era implicată hipnoza au fost efectuate 2 teste ANOVA separate 2 (hipnoză: veghe versus transă) x 2 (sugestibilitate hipnotică: medie versus ridicată), asupra ratei de încredere în ceea ce priveşte itemii studiaţi şi itemii critici neprezentaţi. Rezultatele analizelor au confirmat concluziile de mai sus, şi anume că efectul principal al condiţiei (stării) nu este
semnificativ nici pentru itemii studiaţi, nici pentru itemii critici neprezentaţi, F’s< 1. Nu au existat alte efecte principale semnificative sau interacţiuni în analizele respective. În ceea ce priveşte datele referitoare la recunoaştere, ratele de fidelitate (confidenţă) pentru itemii critici neprezentaţi au fost comparate cu ratele de certitudine pentru itemii perturbatori şi pentru itemii perturbatori neprezentaţi. Analizele au arătat faptul că participanţii au fost semnificativ mai încrezători în amintirile privind itemii critici neprezentaţi ( M = 4.02, SD = .47), decât în amintirile privind itemii pertubatori ( M = 3.05, SD = 1.06, t(35) =5.49), sau în itemii critici neprezentaţi (M =3.27, SD = .98, t(34) =4.14). Deci rapoartele de confidenţă nu păreau nediscriminante.
Tabel 2: ratele medii de confidenţă, ca funcţie a tipului de item, condiţie şi hipnotizabilitate:
Condiţie
Studiaţi
Tipul itemilor Critici perturbatori
Perturbatori
neprezentaţi
critici neprezentaţi
Control mediu
4.50( .28)
3.97( .44)
2.58( .90)
2.48( .71)
ridicat Hipnoză
4.48( .22)
4.09( .47)
2.54( .79)
3.86( 1.06)
mediu
4.51( .43)
3.96( .51)
3.51(1.39)
3.42( .94)
3.40( .89)
3.20( .83)
ridicat 4.51( .30) 4.07( .52) Notă: abaterile standard sunt trecute în paranteze.
Discuţii:
După cum ne-am aşteptat a existat o rată mare de recunoaşteri false în rândul tuturor loturilor de participanţi. Referitor la starea hipnotică şi nonhipnotică, participanţii au
raportat că peste 70% din itemii neprezentaţi, care aveau legătură cu itemii prezentaţi se aflau de fapt pe listele studiate. În mod interesant această rată a recunoaşterilor false a fost comparabilă cu rata recunoaşterilor corecte a itemilor studiaţi. În plus indivizii au fost extrem de încrezători că itemii critici neprezentaţi au fost de fapt prezentaţi. De fapt rata lor de încredere a fost mai mare de 4 pe scala de confidenţă de 5 puncte. Dacă hipnoza ar fi conferit un avantaj memoriei în aceste condiţii, ar fi oferit un suport puternic ideii conform căreia hipnoza îmbunătăţeşta memoria. Totuşi nu a fost aşa. Indivizii hipnotizaţi şi cei nehipnotizaţi au fost egali în termenii performanţelor la recunoaştere şi a încrederii în amintirile lor. Este necesar să menţionăm că rezultatele noastre nu pot fi luate în considerare pentru operarea setului de răspunsuri „da”, sau a răspunsurilor nediscriminate. Luate împreună, descoperirile noastre corespund studiilor anterioare, care indică faptul că atunci când contextul situaţional exercită o influenţă puternică spre amintiri false, diferenţele dintre starea hipnotică şi cea nonhipnotică nu există. În fapt diferenţele dintre starea hipnotică şi cea nonhipnotică pot fi reduse la situaţiile în care există foarte puţine sau chiar deloc indicaţii înşelătoare, care să umbrească efectele hipnozei asupra memoriei. Cercetarea noastră nu a permis evaluarea directă a efectelor informaţiilor A.S.C.H., până acum, întrucât nu a exisitat o condiţie care să excludă aceste informaţii. Totuşi într-un studiu ulterior de urmărire, utilizând paradigma D.R.M., nu a existat nici o diferenţă în ceea ce priveşte primirea sau neprimirea de către participanţi a informaţiilor A.S.C.H., în măsurarea reamintirii şi recunoaşterii. Utilizarea unei sarcini de reamintire cu o rată apreciabil mai scăzută de recunoaşteri false a asigurat că descoperirile nu puteau fi atribuite efectului de plafonare. Pe scurt, studiile care au utilizat paradigma D.R.M. nu au descoperit avantaje ale procedurilor hipnotice şi nici un beneficiu al informării, care ar avea menirea de a reduce erorile de reamintire prin avertizarea participanţilor asupra efectelor de uitare ale hipnozei asupra memoriei. În acelaşi timp cercetarea noastră nu oferă un suport ideii conform căreia hipnoza este o procedură deosebit de periculoasă de sporire a reactualizării, în care procedurile utilizate produc multe amintiri false. Nu s-au notat efecte ale sugestibilităţii hipnotice în acest studiu. Este posibil ca indivizii cu o sugestibilitate ridicată şi medie să fi răspuns în mod asemănător, deoarece participanţii cu sugestibilitate ridicată doar aveau tendinţa de a se aprecia ca fiind mai
hipnotizaţi decât participanţii cu sugestibilitate medie. Într-adevăr, participanţii cu o sugestibilitate ridicată nu au fost selectaţi pentru scorurile obţinute la limita superioară a sugestibilităţii hipnotice şi s-au apreciat ca doar uşor hipnotizaţi. Viitorii cercetători ar trebui să examineze efectele întregii game de sugestibilitate hipnotică în contextul paradigmei D.R.M. În concluzie, cercetarea noastră nu oferă nici un suport afirmaţiei că hipnoza este o procedură utilă de întărire a reamintirii. Cercetarea noastră nu aproximează nivelul emoţionalităţii ce acompaniază reamintirea unor stimuli în circumstanţele vieţii reale. Totuşi descoperirile noastre indică faptul că hipnoza nu are un efect salutar asupra amintirii şi recunoaşterii, indiferent dacă stimulii emoţionali sau non-emoţionali sunt integraţi în design-ul experimental. Este din ce în ce mai evident faptul că povara cade asupra susţinătorilor hipnozei ca procedură ce ajută în recuperarea memoriei, să producă rezultate experimentale care să susţină ideea că hipnoza ajută memoria mai presus de procedurile nonhipnotice. Recunoştinţă:
Autorii sunt recunoscători lui Michael R. Nash pentru comentariile asupra cercetării.
Bibliografie:
1.
H.L. Roediger si K.B. McDermott, Crearea de amintiri false: Amintirea unor cuvinte neprezentate in liste, Jurnal de Psihologie Experimentală: Invăţarea, Memoria şi Cogniţia, 21, pp. 803-814, 1995
2.
J.F. Kihlstrom, Memoria Exhumată, în Adevăr în Memorie, S.J. Lynn si K.M. McConkey, Guilford Press, New York, pp, 3-31, 1998
3.
M.T. Orne, Utilizarea corectă si defectoasă a Hipnozei în Instantă, Jurnal de hipnoză clinică şi experimentală, 27, pp. 311-340, 1979.
4.
S.J. Lynn, T. Lock, B. Myers, si D. Payne, Reamintirea a ceea ce este imposibil de reamintit: Este bine să utilizăm Hipnoza pentru recuperarea memoriei în psihoterapie? Direcţii curente în Psihologie, 6, pp. 79-83, 1977
5.
J-R. Laurence si C. Perry, Hipnoză, Voinţă si Memorie: O istorie Psiholegală, Guilford Press, New York, 1988.
6.
M.R. Nash si R.Nadon, Hipnoza, in Evidenţa Stiintifică Modernă: Legea si Ştiinţa Mărturiei Expertului, D. Fagiman, D. Kaye, M. Saks, si J. Sanders, West Publishing Co., St Paul, Minnesota, pp. 480-527, 1997.
7.
D. Brown, A.W. Scheflin, si D.C. Hammond, Memoria, Tratamentul Traumei,si Legea, Norton si Co., New York, 1998.
8.
D.C. Hammond, R.B. Garver, C.B. Mutter, H.B. Crasilneck, E. Frischholz, M.A. Gravitz, N.S. Hibler, J. Olson, A. Scheflin, H. Spiegel, şi W. Wester, Hipnoza Clinică şi Memoria: Linii de ghidare pentru clinicieni şi pentru hipnoza în criminalistică, Presa Societăţii Americane de Hipnoză Clinică, Des Plaines, Illinois, 1995.
9.
R.E. Shor şi M.T. Orne, Scala Grupului Harvard De Sugestibilitate Hipnotică, Forma A, Consulting Psychologists Press, Palo Alto, California, 1962.
10. A. Weitzenhoffer şi E.R. Hilgard, Scala de Sugestibilitate Hipnotică Stanford,
Forma C, Consulting Psychologists Press, Palo Alto, California, 1962. 11. S.J. Lynn, E. Meyer, J. MacKillop, K.L. Shindler, J. Neuschatz, şi G. Benoit,
Iluzii ale Memoriei False, Hipnoză şi Motivarea în Sarcină: Paradigma Roediger şi McDermott şi Avertismentele Prehipnotice, lucrare prezentată la întâlnirea anuală a Asociaţiei Americană de Psihologie, 2000.
