Efectele Economice Ale Formarii Si Functionarii Monopolurilor

Universitatea Universitatea “Oviudius” Constanta Administrarea Administrarea Afacerilor Afacerilor Internationale

Efectele economice ale formarii si functionarii monopolurilor

1

CUPRINS

...................................................................... .............................................. ...........................................3 ....................3 INTRODUCERE............................................... Cap.

1

Concurenta

si

tipurile

de

piete.

Abordare

teoretica..............................................4

1.1 Concurenta si formele ei........................................ ei............................................................... .............................................. ....................................4 .............4 1.2 Piata cu concurenta perfecta.................................. perfecta......................................................... .............................................. ....................................5 .............5 1.3 Piata cu concurenta imperfecta.................................................. imperfecta......................................................................... .......................................5 ................5 1.3.1 1.3.1 Piata cu concurent concurentaa monopolis monopolistica. tica...... .......... .......... .......... .......... .......... .......... .......... .......... .......... .......... .......... .......... .......7 ..7 1.3.2 1.3.2 Piata cu concurent concurentaa oligopolis oligopolistica. tica...... .......... .......... ......... ......... .......... .......... .......... .......... .......... .......... .......... .......... .........8 ....8 1.3.3 1.3.3 Piata cu concurent concurentaa de monopol.. monopol....... .......... .......... .......... .......... .......... .......... .......... ......... ......... .......... .......... .......... .......... ......9 .9 1.3.4 1.3.4 Monopson Monopsonul ul si duopolul. duopolul...... .......... .......... .......... .......... .......... .......... .......... ......... ......... .......... .......... .......... .......... .......... .......... .........9 ....9 ............................................................10 ..............10 Cap. 2 Formarea si functionarea monopolurilor .............................................. 2.1 Clasificarea monopolurilor............................... monopolurilor...................................................... .............................................. ......................................10 ...............10 2.2 Monopul versus concurenta perfecta.................................................... perfecta........................................................................... .........................12 ..12 2.3 Stabilirea si controlul preturilor in conditii de monopol................................................17 monopol................................................17 2.4 Mecanismul de functionare a monopulului............................ monopulului................................................... ........................................19 .................19 .................................................................. .............................................2 ......................244 Cap. 3 Monopolul in Romania. ........................................... 3.1 Monopolurile in economia Romaniei.................................................. Romaniei......................................................................... ..........................24 ...24 3.2 Piata gazelor naturale in Romania................................ Romania....................................................... .............................................. ..........................26 ...26 .................................................................. .............................................. .............................................. .............................29 ......29 CONCLUZII........................................... .................................................................... .............................................. ...........................................30 ....................30 BIBLIOGRAFIE.............................................

2

CUPRINS

...................................................................... .............................................. ...........................................3 ....................3 INTRODUCERE............................................... Cap.

1

Concurenta

si

tipurile

de

piete.

Abordare

teoretica..............................................4

1.1 Concurenta si formele ei........................................ ei............................................................... .............................................. ....................................4 .............4 1.2 Piata cu concurenta perfecta.................................. perfecta......................................................... .............................................. ....................................5 .............5 1.3 Piata cu concurenta imperfecta.................................................. imperfecta......................................................................... .......................................5 ................5 1.3.1 1.3.1 Piata cu concurent concurentaa monopolis monopolistica. tica...... .......... .......... .......... .......... .......... .......... .......... .......... .......... .......... .......... .......... .......7 ..7 1.3.2 1.3.2 Piata cu concurent concurentaa oligopolis oligopolistica. tica...... .......... .......... ......... ......... .......... .......... .......... .......... .......... .......... .......... .......... .........8 ....8 1.3.3 1.3.3 Piata cu concurent concurentaa de monopol.. monopol....... .......... .......... .......... .......... .......... .......... .......... ......... ......... .......... .......... .......... .......... ......9 .9 1.3.4 1.3.4 Monopson Monopsonul ul si duopolul. duopolul...... .......... .......... .......... .......... .......... .......... .......... ......... ......... .......... .......... .......... .......... .......... .......... .........9 ....9 ............................................................10 ..............10 Cap. 2 Formarea si functionarea monopolurilor .............................................. 2.1 Clasificarea monopolurilor............................... monopolurilor...................................................... .............................................. ......................................10 ...............10 2.2 Monopul versus concurenta perfecta.................................................... perfecta........................................................................... .........................12 ..12 2.3 Stabilirea si controlul preturilor in conditii de monopol................................................17 monopol................................................17 2.4 Mecanismul de functionare a monopulului............................ monopulului................................................... ........................................19 .................19 .................................................................. .............................................2 ......................244 Cap. 3 Monopolul in Romania. ........................................... 3.1 Monopolurile in economia Romaniei.................................................. Romaniei......................................................................... ..........................24 ...24 3.2 Piata gazelor naturale in Romania................................ Romania....................................................... .............................................. ..........................26 ...26 .................................................................. .............................................. .............................................. .............................29 ......29 CONCLUZII........................................... .................................................................... .............................................. ...........................................30 ....................30 BIBLIOGRAFIE.............................................

2

INTRODUCERE

In economia de piata, toate procesele economice, respectiv, toate actiunile agentilor  economici, se desfasoara in conditii de concurenta. Aceasta este regulatorul mecanismului  pietei, motorul dezvoltarii vietii economice, care pune in miscare tot sistemul de legaturi dintre agentii economici si care transmite acestora cerintele legilor economice obiective, sanctionand mai mult sau mai putin sever nerespectarea sau incalcarea acestora. Piaţa cu concurenţă perfectă este un tip ideal de piaţă. Este greu, dacă nu imposibil, de găsit în realitate. Metodologia de analiză ştiinţifică este însă astfel construită încât stud studia iază ză mai mai întâ întâii situ situaţ aţii iile le perf perfec ecte te din din punc punctt de vede vedere re al cond condiţ iţii iilo lorr care care le caracterizează, trage concluziile ce se impun, după care trece la analiza situaţiilor din realitate şi compară cu ce se deosebesc acestea de cazul ideal. Concurenta imperfecta desemneaza o situatie de piata când agentii economici,

ofertanti sau cumparatori sunt capabili prin actiunile lor sa influenteze pretul produselor. În cazul ei, una sau mai multe premise ale concurentei perfecte sunt încalcate. Concurenta de monopol este o forma a concurentei imperfecte in care piata unei

industrii este dominata de un singur producator, care in relatiile cu consumatorii isi impune cond condit itii iile le de pret pret sau sau de cali calita tate te.. Conc Concur uren enta ta de mono monopo poll este este im impr prop opriu riu numi numita ta concurenta, deoarece monopolul, ca singur producator – vanzator in ramura, elibera libera concurenta, instaurand dominatia absoluta a producatorului asupra cumparatorului. Dacă în economia de piaţă nu se poate vorbi de un sistem monopolist, ci mai degrabă de elemente monopoliste care iau naştere şi se dezvoltă pe un fond general de concurenţă, în România inainte de 1989, în condiţiile economiei centralizate, se formase un sistem monopolist atotcuprinzător, din care au fost eliminate aproape toate elementele generatoare de concurenţă. De abia odată cu apariţia şi dezvoltarea proprieţăţii private a început, pe fondul general al sistemului monopolist, să apară şi să se dezvolte sistemul concurenţial.

3

Cap. 1 Concurenta si tipurile de piete. Abordare teoretica. 1.1Concurenta si formele ei

In economia de piata, toate procesele economice, respectiv, toate actiunile agentilor  economici, se desfasoara in conditii de concurenta. Aceasta este regulatorul mecanismului  pietei, motorul dezvoltarii vietii economice, care pune in miscare tot sistemul de legaturi dintre agentii economici si care transmite acestora cerintele legilor economice obiective, sanctionand mai mult sau mai putin sever nerespectarea sau incalcarea acestora. Conceptual, concurenta este o confruntare specifica dintre agentii economici, in vederea obtinerii unor conditii mai bune de productie si desfacere, de efectuare a operatiilor banesti sau a altor activitati economice, in scopul obtinerii de cat mai multe avantaje. Concurenta are loc intre agentii economici pentru atragerea de partea lor a clientelei, si pentru a avea acces in conditii avantajoase la factorii de productie. Concurenta este de fapt o lupta, o competitie intre agentii economici, din care ies invingatori cei mai  buni. Concurenta, prin efectele pe care le declanseaza, se poate situa printre legile cele mai importante ale reglarii vietii economice si ale progresului tehnico-economic al societatii. Concurenta desemneaza o anumita situatie a pietei in functie de o serie de variabile: -

numarul si puterea economica a vanzatorilor si cumparatorilor;

-

gradul de diferentiere a bunurilor care satisfac o nevoie umana;

-

gradul de transparenta a pietei;

-

gradul de mobilitate a factorilor de productie;

-

facilitati sau restrictii la intrarea in ramura;

-

gradul de libertate al formarii preturilor;

-

raportul dintre cerere si oferta etc. In functie de continutul si modul de manifestare a acestor elemente, se diferentiaza si

mecanismele concurentiale de la o etapa la alta, de la o tara la alta. Astfel, se disting, din acest punct de vedere, doua tipuri de concurenta: concurenta perfecta si concurenta imperfecta . (Ploae, V., “Economie politica”, Editura EX PONTO, Constanta, 1999)

4

1.2 Piata cu concurenta perfecta Piaţa cu concurenţă perfectă este un tip ideal de piaţă. Este greu, dacă nu imposibil, de găsit în realitate. Metodologia de analiză ştiinţifică este însă astfel construită încât studiază mai întâi situaţiile perfecte din punct de vedere al condiţiilor care le caracterizează, trage concluziile ce se impun, după care trece la analiza situaţiilor din realitate şi compară cu ce se deosebesc acestea de cazul ideal. Pe piaţa cu structură de concurenţă perfectă există un numar mare de firme (ceea ce le face să fie de mici dimensiuni), nici una dintre ele nedeţinînd o cotă semnificativă de  piaţă. O firmă deţine o cotă semnificativă de piaţă atunci când, prin acţiunile ei, poate să influenţeze preţul pieţei. Produsele sunt omogene şi firmele pot să intre sau să iasă cu uşurinţă din ramura respectivă. Concurenta perfecta presupune un asemenea raport de piata, in care toate firmele pot sa vanda intreaga productie pe care o au la pretul pietei, fara a-l influenta impreuna sau fiecare in parte, iar toti cumparatorii sa poata cumpara la pretul pietei, ceea ce doresc si au nevoie dintr-un bun, fara a-l putea modifica. Concurenta perfecta se defineste prin urmatoarele conditii: -

atomicitatea participantilor la tranzactii;

-

omogenitatea bunurilor apartinand aceleiasi ramuri;

-

libera intrare pe piata a producatorilor care doresc acest lucru;

-

perfecta transparenta a pietei;

-

adaptarea fara restrictii a ofertei la cerere si invers;

-

perfecta mobilitate a factorilor de productie. 1.3 Piata cu concurenta imperfecta Pentru economia moderna, pietele perfect concurentiale reprezinta idealul: foarte

mult dorite, dar foarte greu de gasit. Multe piete sunt dominate de grupuri restrânse de câteva întreprinderi care influenteaza pretul. Piata contemporana se caracterizeaza prin asanumita concurenta imperfecta, care, conform definirii ei de catre Joan Robinson, este o combinatie “reiesita din îmbinarea caracterelor celor doua situatii pe piata, concurenta si monopol” (J. Robinson,  Economics of Imperfect Competition , London, Mac Millan, 1933, 5

 p.3.). Dupa Fr.Perroux, “pietele acestui secol sunt foarte impure si foarte imperfecte, indiferent ca sunt piete de marfuri, de servicii sau de capitaluri. Ele comporta combinatiile cele mai variate de monopoluri si de monopsonuri, de oligopoluri si de oligopsonuri, de concurente eterogene, de concurenta imperfecta, însotita de cheltuieli de vânzare. Ceva mai mult, toate aceste forme monopoliste sunt influentate de catre puterile publice, în cazul unei economii mixte în care sectoarele publice si sectoarele particulare se combina si se influenteaza reciproc.” (François Perroux, Tehnicile cantitative ale planificarii , Ed. Academiei, Bucuresti, 1969, p.14) Concurenta imperfecta desemneaza o situatie de piata când agentii economici,

ofertanti sau cumparatori sunt capabili prin actiunile lor sa influenteze pretul produselor. În cazul ei, una sau mai multe premise ale concurentei perfecte sunt încalcate. Astfel, numarul de participanti la actele de vânzare-cumparare, (vânzatori sau cumparatori) este variabil (mare, mic, unul), se manifesta diferentierea reala sau imaginara a produsului, sunt conditii  pentru ca unii agenti economici sa exercite un control efectiv asupra preturilor, piata nu este transparenta, sunt dificultati la intrarea în piata, se manifesta rivalitati între vânzatori, între cumparatori, între vânzatori si cumparatori etc. Concurenta imperfecta nu exclude rivalitatea de pe piata. Concurentii se lupta pentru a-si mari cotele de piata. Rivalitatea se manifesta în diverse moduri începând cu actiuni publicitare pentru a atrage cumparatorii si modifica curba cererii, pâna la îmbunatatirea calitatii bunurilor oferite. În raport cu piata cu concurenta pura si perfecta, piata cu concurenta imperfecta se distinge prin mai multe trasaturi (Aurel Iancu, Tratat de economie , vol. 3, Ed. Expert, Bucuresti, 1992, p. 52-53): 1. – existenta unui numar restrâns de firme producatoare sau cumparatoare 2. –   produsele sunt diferentiate prin caracteristici intrinseci sau extrinseci 3.–    se manifesta bariere de intrare de natura tehnologica, comerciala, economica, financiara sau legislativa. 4.–  piata este mai mult opaca decât transparenta 5. –  factorii de productie se caracterizeaza printr-o rigiditate mai mare sau mai mica , ceea ce contravine fluiditatii cererii si ofertei de bunuri economice.

6

Diverselor situatii de piata cu concurenta imperfecta le este comuna o caracteristica deosebita:  pretul nu mai este determinat de un “crainic” al pietei . Firma are posibilitatea de a fixa sau influenta substantial fixarea pretului si a cantitatilor. Într-o economie moderna analiza structurii pietei sub aspectul numarului si cotei de  piata a principalilor ofertanti, pune în evidenta diverse “specii” de concurenta imperfecta. Cele mai reprezentative forme de piata, pornind de la situatiile cererii si ofertei în raport cu numarul de agenti economici sunt prezentate in Tabelul 1.3.1. Tabelul 1.3.1 Structura pietelor în raport cu numarul agentilor economici participanti

Oferta Numarul mare

Numarul mic

Unicitate

Cererea Numarul mare Numarul mic Unicitate

Concurenta perfecta Oligopson

Oligopol Oligopol bilateral

Monopson

Monopson-oligopol

Monopol Monopol-oligopol Monopol-bilateral

1.3.1 Piata cu concurenta monopolistica Piata cu concurenta monopolistica , care nu apare în tabelul de mai sus, este un tip

de piata care, prin elementele pe care le contine, se “înrudeste” cu doua forme opuse de  piata – concurenta perfecta si monopolul. Elementele definitorii ale pietei cu concurenta monopolistica sunt multitudinea subiectilor economici si diferentierea produselor. Multitudinea de agenti economici . O trasatura caracteristica a situatiei de concurenta

monopolistica, care o apropie de concurenta perfecta, este numarul mare de competitori. Subiectii economici nu sunt omogeni, nu au aceeasi marime, nici aceeasi stare de   fluiditate sau vâscozitate.

Vânzatorii de dimensiune mare sunt alaturi de vânzatorii de

dimensiune mica. Nu exista interdependenta directa între deciziile acestora, efectele asupra lor se manifesta indirect ca si în cazul concurentei pure. Fiecare firma actioneaza

7

independent, decizia sa nu are o influenta sensibila asupra celorlalte, dar suporta consecintele deciziilor celorlalti vânzatori si a tuturor cumparatorilor. Diferentierea bunurilor. Bunurile nu sunt omogene, dar se adreseaza totusi aceleiasi

nevoi de satisfacut: automobil, pantofi, camasi, pâine etc. Bunurile sunt similare, dar nu sunt întru total comparabile, nu sunt identice.  –  diferentiere reala , legata de utilitatea bunurilor care se poate manifesta   prin nivelul calitativ dat si prin design, ambalare deosebita, facilitati la cumparare, asigurare de service. Promovarea vânzarii se asigura prin reclama informativa;  – –  diferentiere imaginara pentru bunuri identice realizata prin reclama concurentiala ce are ca obiectiv convingerea consumatorilor ca bunurile oferite de o anumita firma sunt superioare celor alte firme. Diferentierea produselor face ca fiecare producator sa aiba o anumita clientela  statornica

datorita unor conditii specifice (calitate, traditie) si, la preturi egale,

cumparatorii se adreseaza de regula vânzatorului cunoscut, care se bucura astfel de o situatie monopol. Curba cererii nu este infinit elastica în raport cu pretul. Datorita faptului ca volumul productiei firmelor nu este neglijabil în raport cu piata totala, cresterea cantitatii vândute de o firma actioneaza asupra pretului: o cantitate mai mare produsa nu va gasi cumparator decât la preturi mai joase. 1.3.2 Piata cu concurenta oligopolistica Oligopolul este o situatie ce exista pe piata unei ramuri sau subramuri, in care un numar redus de intreprinderi controleaza producerea si comercializarea unui bun oarecare. O piata este considerata oligopolista daca in ea activeaza mai mult de 2 intreprinderi si mai  putin de 20. Concurenta oligopolista se caracterizeaza in principal prin urmatoarele: existenta unui numar redus de producatori-vanzatori, care detin o parte insemnata din oferta; diferentierea produselor, dificultati la intrarea in ramura, un anumit grad de control al  preturilor.

8

1.3.3 Piata cu concurenta de monopol

Concurenta de monopol este o forma a concurentei imperfecte in care piata unei industrii este dominata de un singur producator, care in relatiile cu consumatorii isi impune conditiile de pret sau de calitate. Existenta monopolului se explica prin prezenta urmatoarelor premise: 1. raritatea unor resurse care pot fi exploatate numai dintr-un singur loc. Nimeni nu  poate avea acces la ele decat o singura firma. 2. existenta unor patente (licente) care pentru anumite produse sunt detinute de catre o singura firma. 3. in anumite domenii, existenta mai multor firme ar insemna risipa. 4. concentrarea si centralizarea capitalului si deci si a productiei, care are ca efect eliminarea de catre o firma a celorlalti concurenti din industrie. Concurenta de monopol este impropriu numita concurenta, deoarece monopolul, ca singur producator – vanzator in ramura, elibera libera concurenta, instaurand dominatia absoluta a producatorului asupra cumparatorului. Acest subiect va fi dezbatut pe larg in capitolul 2. 1.3.4 Monopsonul si duopolul

In afara acestor forme de concurenta imperfecta, in realitate se intalnesc si alte situatii. De pilda, cand numai doua firme domina piata unei industrii, situatia pietei este de duopol; cand exista un singur cumparator pentru produsele unei industrii, situatia pietei

este de monopson; cand exista un numar redus de cumparatori (cativa), situatia pietei este de oligopson, etc.

9

Cap. 2 Formarea si functionarea monopolurilor 2.1 Clasificarea monopolurilor

In structura oricarei economii de piata, dupa cum s-a putut constata, pe langa concurenta, apare si monopolul, fie ca o replica la concurenta, fie ca o forma a acesteia. In intelesul luat ca o replica la concurenta, o intreprindere are situatia de monopol atunci cand ea este unicul producator al unui produs omogen din ramura, in prezenta unui numar mare de cumparatori. Consecinta fundamentala este urmatoarea: pretul nu mai este stabilit, in mod exogen, prin jocul liber al fortelor pietei, ca in cazul concurentei perfecte, ci este fixat, impreuna cu volumul productiei, de insasi firma producatoare. Prin urmare, o firma pusa in situatia de a fi monopolista trebuie sa fie singura care ofera produse pe piata fara alti  producatori concurenti (nationali sau straini), iar produsul sa nu fie substituibil. Aparitia monopolurilor are la baza mai multe cauze. Totodata, ele imbraca mai multe forme si au diferite roluri si functii intr-o economie nationala. De aceea apare necesitatea ca inca de la inceput sa se faca o clasificare a acestora, luand ca si criterii  principale formele monopolurilor si cauzele care le dau nastere si care contribuie la dezvoltatea lor. Punerea in evidenta a principalelor cauze ale aparitiei si mentinerii monopolurilor intr-o economie de piata poate consitui de altfel si o prima explicatie a aparitiei acestora, domeniilor in care ele se dezvolta, precum si formele pe care le imbraca. In economiile de piata monopolurile imbraca diferite forme, printre care mentionam:

a. Intelegerile secrete intre marile firme. Concentrarea productiei si capitalului  prin acumulari si prin cumparari si fuziuni de intreprinderi si firme pe linie orizontala si pe linie verticala are ca rezultat reducerea numarului de firme concurente. Intre acestea se realizeaza cu mai multa usurinta intelegeri secrete  pentru impartirea pietelor, stabilirea cotelor de productie si a marimii pretului de vanzare a produselor pe piata.  b. Monopolul natural. Economia de scara realizata in anumite domenii contribuie la scaderea costurilor de productie intr-o masura atat de mare incat alte firme cu un volum mai redus de activitate nu ar putea ajunge la o atare performanta. In acelasi timp, in anumite domenii nici tehnologic si nici economic nu ar fi posibila existenta mai multor intreprinderi concurente deoarece ar insemna cheltuile prea mari de investitii. Sunt exemplele clasice privind retelele de distributie a 10

electricitatii, gazelor si apei, retelele de termoficare, sistemele de irigatii, reteaua de cai ferate. Dublarea sau triplarea acestor retele numai din dorinta de a exista intreprinderi concurente ar fi irational din punct de vedere economic, intrucat pe de o parte, ar necesita o dublare sau triplare a volumului de investitii, iar pe de alta parte, intre aceste intreprinderi s-ar putea realiza intelegeri secrete, pentru fixarea preturilor si, in fond, problema restaurarii concurentei tot nu s-ar rezolva. c. Monopolul legal. Exista anumite produse sau sectoare de interes strategic (apararea nationala) si de interes public care trebuie sa intre sub incidenta controlului public. In aceasta privinta pot fi mentionate cele apartinand sectorului sanatatii sau celor care trebuie supuse controlului public, cum sunt, de exemplu, fabricarea si distributia unor medicamente sau substante farmaceutice (morfina)  productia si comercializarea tutunului si alcoolui, precum si productia si utilizarea uranului, a izotopilor radioactivi, productia banilor, timbrelor etc. d. Monopolul tehnologic. Generat in special de proprietatea asupra patentului de inventie si a dreptului de autor, ceea ce confera inventatorului sau autorului controlul exclusiv asupra noului produs sau asupra noii tehnologii intreaga  perioada prevazuta de lege (15-17 ani pentru patente) De altfel orice producator  de produs nou vandut pe piata dispune, o perioada, de pozitia de monopol,  perioada care va dura pana cand alte firme vor veni pe piata cu produse similare sau substitubile. In conditiile contemporane, monopolul tehnologic este foarte raspandit datorita, pe de o parte, sistemului in care se desfasoara cercetarile si inovarile, iar pe de alta parte, preocuparilor de a stimula si extinde activitatea de cercetare-dezvoltare, generatorul principal al procesului de inovare. e. Monopolul asupra marcii comerciale. Cuprinde astazi un mare numar de   produse ale industriei moderne. Imaginea produsului creata de originalitatea modelelor reinnoite la anumite intervale de timp, si garantia calitatii produselor  sunt legate de marca comerciala care este unica, irepetanbila si recunoscuta prin investitia facuta in reclama insistenta, prin seriozitatea si promptitudinea cu care sunt serviti clientii. f. Monopolul exercitat prin controlul asupra unor inputuri. Cum sunt energia, unele minerale ca bauxita, cuprul, staniul etc. datorita in special raritatii acestora si proprietatii asupra unor zacaminte importane.

11

2.2 Monopol versus concurenta perfecta

Pentru a-si putea desfasura activitatea agentii economici au nevoie de un spatiu economic care se mai numeste si piata. Aceasta reprezinta toata gama de actiuni prin care cumparatorii si vanzatorii intra in contact si schimba bunuri si servicii. In cadrul ei se formeaza  pretul iar prin intermediul agentilor economici, cererea de bunuri se intalneste cu oferta.

Regulatorul pietei se numeste concurenta si reprezinta confruntarea deschisa, rivalitatea dintre agentii economici vanzatori-ofertanti pentru a atrage de partea lor clientela, formata din cumparatori-solicitanti. Este o permanenta in economia de piata si se desfasuara dupa anumite reguli stabilite in mod democratic, pentru a asigura libertatea de actiune a tuturor. In cadrul sistemului de concurenta agentii economici au libertatea sa produca si sa vanda in conditiile pe care acestia le considera cele mai favorizante. Orientand agentii economici sa produca ceea ce este dorit si cerut de consumatori, la costuri cat mai reduse in conditiile date, concurenta asigura producatorilor profiturile asteptate, iar consumatorilor satisfacerea nevoilor. In functie de instrumentele luptei de concurenta, acestea fiind de natura economica si extraeconomica, concurenta poate fi: loiala sau corecta (bazata pe respectarea regulilor  stabilite si caracterizata prin folosirea fara discriminare de catre vanzatori a instrumentelor   permise, fiind interzise acele intelegeri care pot impiedica, restrange jocul concurentei; de exemplu obstructionarea scaderii pretului), neloiala sau incorecta (bazata pe utilizarea unor    practici si metode de vanzare aflate aflate in discordanta cu normele si reglementarile in vigoare), perfecta (cand se exercita de regula intre un numar teoretic de nelimitat de  producatori si consumatori, cumparatorul avand o libertate de alegere) si imperfecta (cand fie  producatorii, fie consumatorii sunt in numar foarte mic, ceea ce reduce posibilitatea satisfacerii intereselor lor). Cu toate ca sistemul economic real de piata este unul mixt, in teoria microeconomica, exista totusi piete pur teoretice precum piata de monopol si piata cu concurenta perfecta; acestea reprezintand situatii-reper, prin analiza carora se faciliteaza intelegerea anumitor aspecte concrete de piata. Multi specialisti sustin ca monopolul este doar o simpla abstractie stiintifica, un model teoretic de analiza. John K. Galbraith a definit acest tip de piata in cateva cuvinte spunand ca „(...)datorita monopolului si suprematiei lui preturile sunt mai ridicate, iar productia este mai 12

scazuta decat in cazul in care vanzatorii ar fi mai numerosi. Prin urmare consumatorii platesc mai mult si dispun de resurse sau servicii mai putine decat ar avea nevoie sau ar fi dorit”. Monopolul este antipodul concurentei, intrucat libera concurenta este eliminata

iar oferta pentru un produs este data de un singur producator, prin urmare gradul de satisfacere al cererii este unul mic, dar facut cu un pret mare, stabilit de vanzator. Piata de monopol este definita prin faptul ca oferta unui bun este asigurata de un singur vanzator (producator), respectiv cererea este exprimata de un singur cumparator. Deci, dupa caz, pe o astfel de piata se manifesta fie dominanta producatorului (monopol) fie cea a consumatorului (monopson). Monopolul poate fi caracterizat ca fiind acea situatie de piata pe care se ofera, se vinde un bun, care nu poate fi substituit rapid si in mare masura. Altfel spus, monopolul aduce la piata un bun a carui cerere are o elasticitate incrucisata foarte slaba in raport cu preturile celorlalte bunuri. Asa ca, in timp ce pe o perioada scurta de timp , productia este optima cand Vmg=Cmg, insotit de un pret egal sau mai mare decat costul mediu variabil, pe o  perioada mai larga

de timp optimizarea productiei presupune respectarea principiului Vmg=Cmg, insotit de

existenta unui pret mai mare sau egal cu costul total mediu. Cu toate acestea specialistii au concluzionat ca dominanta absoluta a unei firme, a unui producator asupra unei piete este o situatie vremelnica. Spre deosebire de piata cu concurenta perfecta, in conditiile pietei de monopol, firma are posibilitatea de a alege atat pretul cat si cantitatea de bunuri ce urmeaza a fi produse si vandute. Pe piata cu concurenta perfecta, pretul este un factor exogen, firma cautand doar  cantitatea optima, insa monopolul fiind singurul furnizor, analiza formarii pretului se face doar  la nivelul ramurii. Deci, cererea pentru bunul unei firme monopoliste este egala cu cererea pietei. Acest aspect are si o importanta principala: controland atat oferta cat si cererea monopolul actioneaza in interesul sau egoistic si deci, in detrimentul consumatorului. Monopolul fixeaza pretul in functie de venitul marginal. Ca urmare firma stabileste mai intai, nivelul optim al productiei, nivelul care ii asigura fie maximum de profit, fie minimum de pierdere. Totusi exista anumiti factori ce limiteaza tendinta monopolului spre absolut: 

Existenta monopolului absolut nu poate fi sustinuta deoarece exercitarea dictatului

 prin fixarea pretului de monopol, determina modificarea dimensiunilor cererii pietei pentru  bunul oferit, in sensul scaderii acesteia. 13



Firmele care produc bunuri inlocuitoare sunt, virtuale-concurente ale monopolului;

nici un monopol nu poate opri inlocuirea in consum a bunului sau cu alte bunuri 

Oricat de consolidata ar fi pozitia unui monopolist pe piata nationala, o asemenea

 pozitie poate fi zdruncinata de schimbarile ce intervin pe pietele regionale si internationale 

Existenta masurilor antiminopolistice (antitrust) impuse de guvern, spre exmplu

fixarea unui anumit pret de catre stat pentru bunurile elementare. De cealalta parte a frontierei se afla piata cu concurenta pura ce are ca si caracteristici: atomicitate perfecta , adica existenta unui numar mare de participanti de talie sau  putere economica mica, egala sau apropiata care actioneaza independent, astfel incat nici unul dintre ei neputand influenta volumul productiei sau pretul in favoarea sa, omogenitatea  produsului,

motiv pentru care agentilor economici le este indiferent de la care vanzotori vor 

cumpara bunurile necesare, accesibilitate in ramura , libera intrarea pe piata a noilor vanzatori si cumparatori,  fluiditatea, respectiv adapatarea ofertei la cerere si invers fara piedici de natura monopolistica, transparenta deplina a informatiilor in ceeea ce priveste preturile si dinamica lor, mobilitatea libera a resurselor  si a factorilor de productie. Daca una dintre aceste conditii nu este indeplinita vom vorbi despre piata cu concurenta imperfecta. Consumatorii si producatorii, luati separat sunt primitori de preturi (price takers), iar comportamentele specifice ale cumparatorilor si ale vanzatorilor in raport de modificarea   pretului exprima principiul rationalitatii economce, conform caruia consumatorul tinde sa maximizeze rezultatele actiunilor sale si sa minimizeze costul acestor actiuni. Pretul de echilibru pe piata cu concurenta perfecta este legat totodata si de situatia  pietelor interdependente si apare spontan ca rezultat al jocului liber al fortelor pietei, in acel  punct in care cantitatile cerute dintr-un bun se egalizeaza cu cele oferite. Astfel ca  pe perioade foarte scurte cererea este cea care deterrmina formarea  pretului, situatia optima fiind reprezentata de egalitatea Cmg=Vmg=Pret. Pe de alta parte pe termen lung  oferta reprezinta factorul determinant in evolutia  pretului, conditia de echilibru fiind: Cmg=P=CM (cost minim). Pe termen scurt: producatorii pot modifica dimensiunile ofertei prin schimbarea volumului de munca, iar pe termen lung pot modifica oferta si prin schimbarea capitalului fix. Deoarece in practica nu se pot intruni simultan toate conditiile ce o definesc, la fel ca si monopolului, esenta pietei cu concurenta perfecta este exclusiv teoretica de analiza iar  cunoasterea sa prezinta o mare importanta teoretica si metodologica. Studiul acesteia ne ajuta

14

la intelegerea mobilitatii relatiei dintre cerere si oferta, respectiv face mai usoara explicarea dependentei pretului de legea cererii si a ofertei. Astfel asa cum remarca si Paul A. Samuelson „studiul acestora nu se face nici doar pentru frumusetea subiectului, si nici pentru realismul acestuia. Acest studiu se face   pentru lumina pe care o arunca asupra organizarii folosirii eficiente a resurselor unei economii”. In Tabelul 2.2.1 sunt prezentate conditiile comparative in care sunt puse sa functioneze cele doua tipuri de modele – piata concurentiala pura si perfecta si monopolul. Tabelul 2.2.1 Concurenta pura si perfecta 1. Atomicitatea :

Monopolul

un numar mare de firme

1. Unicitate si gigantism:

existenta unei

identice care participa in calitate de

firme sau a unui numar redus de firme

ofertanti si de cumparatori de bunuri si

mari si foarte mari care ocupa in

servicii,

avand

exclusivitate sau o parte importanta a

dimensiuni neglijabile in raport cu

cantitatii productiei si vanzarii unui

dimensiunea pietei, ceea ce face ca nici

 produs, fapt ce face posibila controlarea

una din firme sa nu poata controla sau

sau influentarea pietei (pretului si

influenta piata (oferta si pretul).

cantitatii produselor) ori impunerea

fiecare

2. Omogenitatea

din

ele

produselor :

toate

unor conditii de vanzare.

firmele produc acelasi produs, fara a

2. Produse diferentiate:

desi intr-o ramura

exista diferente de calitate sau alte

(produs) pot exista un numar mare de

caracteristici.

firme, fiecare produce insa un anumit

3. Libertatea intrarii in ramura :

nu

tip, dimensiune sau calitate de produs

exista nici o bariera tehnologica,

 pentru a deosebi de celelalte firme.

economica, financiara, juridica etc. de

3. Bariere de intrare:

in special de natura

intrare in ramura a noilor firme. De

tehnologica, comerciala, economica si

asemenea, sunt excluse restrictiile de a

financiara. O noua firma nu poate sa

intra in ramura pentru profesii. Este

 produca un produs competitiv daca in

exclusa existenta unor legislatii privind

ramura exista intreprinderi monopoliste

 proprietatea industriala si drepturile de

foarte mari ce realizeaza produsul

autor care sa interzica transferul

respectiv cu costuri reduse, datorita

acestora altor firme.

avantajului oferit de economia de scara

4. Transparenta perfecta a pietei :

toti

si de aplicarea stocului de cunostiinte 15

agentii

economici

(ofertantii

si

acumulat de cercetarile proprii. Bariere

cumparatorii) sunt perfect informati in

constituie

legatura cu natura, calitatea si pretul

 proprietatea industriala.

produsului.

Pretul

constituie

si

legislatia

privind

4. Incompletitudinea informatiei asupra

instrumentul de informare asupra

  pretului, costului organizarii pietelor:

  penuriei sau abundentei de resurse si

fapt ce nu poate satisface toate cerintele

 produse.

curente si de viitor ale agentilor  economici. Pretul nu constituie singura sursa

5. Mobilitatea perfecta a factorilor  de  productie:

munca si capitalul se

de

informatie.

incertitudinea

afecteaza

Riscul

si

deciziile

deplaseaza rapid si fara restrictii sau

firmelor atat in domeniul cererii, cat si,

frictiuni catre acele folosiri unde se pot

mai ales, in cel al dezvoltarii sau al

obtine

ofertei viitoare.

cele

mai

mari

avantaje.

Capitalul paraseste ramura unde se

5. Prezenta fenomenului de inertie si de

inregistreaza pierderi si se muta in

  frictiune in domeniul factorilor de

ramurile unde se realizeaza profitul

 productie:

maxim sau alte avantaje, iar forta de

discrepanta fata de fluiditatea cererii si

munca paraseste locurile de munca si

ofertei din domeniul produselor si

ramurile cu salariile cele mai mari si cu

serviciilor. Caracterul specializat al

conditiile cele mai bune de munca.

capitalului fizic si al fortei de munca da

aceasta

constituind

o

rigiditate factorilor de productie. De exemplu, un laminor din siderurgie nu  poate fi transferat in industria usoara sau in alta ramura, iau un otelar nu poate fi transferat direct pentru a face munca de tesator decat in urma reconversiei  profesionale.

16

2.3 Stabilirea si controlul preturilor in conditii de monopol

Atat in fata monopolurilor, cat si a organelor publice menite sa reglementeze si sa controleze activitatea firmelor monopoliste apar multe probleme economice contradictorii. In raport cu acesta varietate de probleme, practica si teoria economica ofera o gama destul de larga de solutii cu obiective ce difera intre ele in mod radical in functie de natura monopolului si de politicile economice guvernamentale din diferite tari. Unele din aceste   politici se refera la desfiintarea tuturor acelor monopoluri formate legal sau ilegal, in scopul de a proteja consumatorul; altele se refera la introducerea controlului direct sau indirect al statului asupra pretului, indeosebi la monopolurile naturale publice. In literatura economica din tarile cu economie de piata se intalnesc multe referiri la experienta unor  firme monopoliste si la politicile unor guverne ori ale unor agentii economice guvernamentale de fixare a preturilor pe baza unor principii cum sunt: realizarea eficientei sociale maxime avand ca fundament costul marginal (asemanator sistemului concurential), maximizarea cifrei de afaceri, costul mediu sau gestiunea economica cu echilibru etc. In ce constau aceste variante adoptate in practica, fie de organe guvernamentale, fie de insasi firmele monopoliste sub presiunea unor forte exogene? Continutul acestora si al altor variante ar putea fi descifrat cu mai multa usurinta daca am recurge la reprezentarea grafica a curbelor fundamentale. In grafic sunt consemnate patru variante care au la baza stabilirii preturilor urmatoarele obiective: maximizarea profitului monopolist (Q 1 si p0); maximizarea beneficiului social pe baza costului marginal (Q 1 si p1); maximizarea cifrei de afaceri (Q2 si p2); realizarea gestiunii economice cu echilibru (Q 3 si p3). Vom reda, pe scurt,  principalele caracteristici ale fiecareia din cele patru variante, cu recomandarea de a urmari si continutul graficului din figura alaturata. Varianta bazata pe maximizarea profitului monopolist , unde cantitatea s-a notat

cu Q0

Cm

P

si

Fig. 7.9

P0

 pretul

P1

cu p0. P2

E

0

Q0

Pretul P3 C

de D=V

Vm

Q1

Q2 Q3

Q

17

echilibru p0 fixat de monopol, caruia ii corespunde o productie Q 0, asigura profitul maxim cand se realizeaza egalitatea venitului marginal cu costul marginal. Din punctul de vedere al monopolistului varianta este optima, insa din punctul de vedere al societatii varianta este dezavantajoasa intrucat se inregistreaza pierderi de productie si o redistribuire a venitului in favoarea monopolului si in detrimentul consumatorului. Varianta bazata pe costul marginal (in scopul maximizarii beneficiului social),

unde cantitatea s-a notat cu Q 1 si pretul p1. Pretul bazat pe costul marginal, stabilit de organele guvernamentale, priveste de obicei, monopolurile publice. Pretul e aliniat la nivelul costului marginal, aliniere data de intersectia curbei costului marginal c m cu dreapta venitului mediu V ce consemneaza cererea. Odata cu pretul fondat pe costul marginal se stabileste si cantitatea de productie la nivelul la care se poate asigura echilibrul necesar  dintre cererea si oferta. Este evident ca acest model de formare a pretului reprezinta o simulare a modelului concurentei perfecte. Spre deosebire de celelalte variante, aplicarea acestui model asigura un volum maxim de productie la preturi ce se inscriu la nivelul costului marginal, ceea ce asigura maximizarea beneficiului social. Formarea pretului dupa acest principiu se practica in mai multe tari cu economie de piata in cazul monopolurilor   publice. Varianta bazata pe maximizarea cifrei de afaceri unde cantitatea s-a notat cu Q 2

si pretul cu p 2. In dorinta de a-si mentine dominatia absoluta pe piata unor produse si servicii, monopolurile renunta adeseori la realizarea unor profituri maxime, adoptand o  politica de reducere a pretului de vanzare si a ratei profitului si de augmentare maxima a volumului vanzarilor. Se stie ca obtinerea unor venituri ridicate pe o durata mai indelungata se poate realiza nu numai pe calea unor preturi ridicate, ci si pe calea sporirii volumului desfacerii la preturi mai scazute. Actionand in acest fel, firma monopolista cauta, pe aceasta cale, sa bareze intrarea in concurenta a altor firme si, eventual, eliminarea celor existente in ramura, care au o putere economica mai redusa sau nesemnificativa. Unele monopoluri accepta situatia de a renunta la supraprofit sau chiar de a avea, temporar,  pierderi in dorinta de a preintampina aparitia unor concurenti, de a-si mentine dominatia pe  piata produsului. Varianta bazata pe costul mediu (denumita si varianta de gestiune cu echilibru),

unde cantitatea s-a notat cu Q 3 si pretul cu p3. Varianta anterioara nu ofera monopolistului nici o garantie din punct de vedere metodologic, ca maximizarea cifrei de afaceri nu poate fi soldata cu pierderi. Monopolul poate realiza un volum foarte mare de vanzari (deci o cifra de afaceri foarte ridicata), insa aceasta poate sa-i aduca pagube daca curba costului 18

mediu este superioara curbei venitului mediu din vanzari. Adoptarea principiului de formare a pretului pe baza costului mediu sau a gestiunii cu echilibru ofera monopolistului mijlocul de control necesar din acest punct de vedere. In ce consta acest principiu? Este vorba ca agentia guvernamentala sa fixeze pretul la un nivel la care curba costului mediu se intersecteaza cu cea a venitului mediu (a cererii). Cantitatea de productie este cea   proiectata pe axa cantitatilor (abscisa). Vorbind in termeni economici, pretul bazat pe costul mediu implica fixarea unui pret care va acoperi costul mediu in care sunt incluse si elementele costului de oportunitate privind utilizarea capitalului. Deci, pretul de vanzare reglementat de guvern sau de agentia guvernamentala acopera costurile medii si exclude  profitul monopolist. In acest fel se urmareste, pe de o parte, pastrarea unui nivel al pretului suficient de scazut pentru a preveni intrarea in ramura a unor virtuali concurenti, iar pe de alta parte, practicarea unor preturi suficient de ridicate care sa asigure firmei un anumit  profit pentru a o mentine in activitate. Varianta este acceptata si practicata frecvent de autoritatile guvernamentale, mai ales pentru monopolurile publice. Uneori, ea se aplica si de monopolurile private, mai ales atunci cand sunt interesate in preintampinarea intrarii altor firme. Este greu pentru o noua firma, care trebuie sa faca un mare effort investitional, sa intre in concurenta cu un monopol puternic care are avantajul economiei de scara si  practica un pret relativ scazut.

2.4 Mecanismul de functionare a monopolului

Situatia de monopol apare atunci cand exista o singura firma ofertanta in prezenta unei multitudini de cumparatori ai unui produs care, de regula, nu poate fi substituit cu alte  produse.  Pentru a realiza un profit maxim firma monopolista este pusa in situatia de a alege (fixa) atat pretul, cat si cantitatea de produse,

alegere compatibila cu conditiile

cererii pentru produsul respectiv si cu curbele costului. Aceasta se deosebeste de situatia concurentei perfecte cand firma putea alege numai cantitatea. Firma monopolista este singurul producator si furnizor al unui produs. De aceea, analiza nu se mai face pe cele doua planuri – firma si ramura – ,ci numai la nivelul ramurii. Acest lucru are importanta principala deoarece firma este aceea care controleaza atat cererea, cat si oferta in interesul sau si in detrimentul consumatorului. In conditiile concurentei perfecte firma putea sa produca si sa vanda fara restrictii   pentru a-si maximiza profitul la pretul impus de piata. Curba cererii la nivelul firmei individuale concurente este orizontala. Ea coincide cu curba venitului marginal V m si este

19

egala cu pretul  p. Cu alte cuvinte, venitul suplimentar (aditional), care rezulta din productia unei unitati aditionale si vanduta pe piata, reprezinta venitul marginal. Acesta coincide cu curba cererii si este egal cu pretul de vanzare al produsului impus de piata. Pentru firma, curba cererii este infinit elastica sau perfect elastica (fig. 2.4.1). p, Vm

p p0 Δp

D, Vm, p

p1

D

p

0

Q

0

Q0

Fig. 2.4.1

Q

Q1 ΔQ

Fig. 2.4.2

In conditii de monopol, firma in calitatea ei de unic producator se confunda cu ramura. In acest caz, elasticitatea cererii in raport cu pretul este imperfecta, iar curba cererii normale are panta negativa (fig 2.4.2). Am aratat ca la nivelul firmei studiul cererii necesita introducerea notiunilor de venit marginal, venit mediu si venit total. In cazul monopolului (cand firma se confunda cu ramura) venitul marginal are o conditie speciala si anume el este mai mic decat pretul de vanzare fixat de monopol. Pentru a explica aceasta conditie speciala vom recurge la o reprezentare grafica (fig. 2.4.2) a unei curbe a cererii agregat (D) cu panta negativa. Pentru a-si spori venitul, firma monopolista este nevoita sa vanda mai multe  produse. Aceasta implica sporirea productiei de la Q 0 la Q1, deci ΔQ. Pentru a se incadra in limitele cererii agregat, firma micsoreaza pretul de la p 0 la p1 cu Δp. Cum se reprercuteaza aceasta schimbare asupra venitului marginal al firmei monopoliste? Pentru a obtine raspunsul vom adopta urmatorul rationament sugerat de reprezentarea grafica din fig. 2.4.2. Venitul aditional ΔV al firmei monopoliste obtinut din sporirea vanzarii cantitatii de produse de la Q 0 la Q1 rezulta din urmatoarele componente: ΔV = Q0 x Δp + ΔQ(p0 + Δp)

[2.4.1]

Intrucat Δp reprezinta o scadere a pretului, aceasta se ia cu semnul negativ: ΔV = Q0 x (-Δp) + ΔQ(p0 + (-Δp))

rezultand:

20

[2.4.2]

ΔV = -Q0Δp + ΔQp1

Daca vom consemna ca ΔQ reprezinta o crestere egala cu o unitate de produs (ΔQ=1), atunci ΔV semnifica venitul marginal: Vm = 1 x p1 – Q0Δp Vm = p1 – Q0Δp

Aceasta reprezinta o marime egala cu pretul de vanzare p 1 din care se scade  pierderea venitului (-Q 0Δp), provocata de scaderea pretului de vanzare cu Δp. In cadrul relatiilor monopoliste, o importanta speciala capata divergenta dintre curba cererii si curba venitului marginal, divergenta ce provoaca o modificare a comportamentului firmei vanzatoare si o schimbare a conditiilor de maximizare a  profitului. Vom explica mai intai, foarte pe scurt, modificarea comportamentului firmei si apoi  problema maximizarii profitului si determinarea echilibrului monopolului. Din analizele anterioare ne amintim ca, in conditiile concurentei perfecte, o firma vanzatoare care avea o pondere nesemnificativa in volumul total al vanzarilor pe piata  putea sa creasca volumul marfurilor vandute, fara ca aceasta sa atraga scaderea preturilor. Stiind ca venitul total reprezinta cantitatea totala de produse vandute inmultita cu pretul de vanzare unitar (V1 = Q x p), vanzarea unei unitati suplimentare (aditionale) de produs adauga la venitul total pretul de vanzare unitar. Prin urmare, venitul marginal (aditional) este egal cu pretul de vanzare. In cazul monopolului (unde firma se confunda cu ramura) lucrurile se schimba. O augmentare a cantitatii de produse vandute antreneaza o scadere a pretului. Aceasta se repercuteaza asupra tuturor unitatilor de produse vandute in sensul ca intregul venit unitar  suplimentar (marginal) este inferior valorii medii a veniturilor precedente. Ca urmare a scaderii pretului prin sporirea vanzarii produsului, are loc o descrestere a venitului mediu V  si

a venitului marginal V m, cu urmatoarea diferentiere fundamentala: venitul marginal

descreste mai rapid decat venitul mediu (pretul de vanzare) in timp ce cantitatile vandute cresc. Prin urmare, venitul marginal nu este egal cu pretul de vanzare. El este mai mic decat acesta, iar curba venitului marginal este diferita de curba cererii, ea situandu-se sub aceasta din urma. Pentru a vedea in ce raport se afla venitul marginal fata de cerere (care, dupa cum am mai subliniat se confunda cu venitul mediu) vom porni de la urmatoarele serii de date  privind pretul si venitul de vanzarea unui produs de catre o firma (tabelul nr. 2.4.1). 21

Tabelul nr. 2.4.1 Pretul de vanzare si venitul marginal derivat din informatiile cererii Pretul de vanzare Cantitatea

(venitul mediu) (p)

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

110 100 90 80 70 60 50 40 30 20 10

Venitul total

Venitul marginal

(p x Q)

(Vm)

0 100 180 240 280 300 300 280 240 180 100

100 - 0 = 100 180 – 100 = 80 240 – 180 = 60 280 – 240 = 40 300 – 280 = 20 300 – 300 = 0 280 – 300 = -20 240 – 280 = -40 180 – 240 = -60 100 - 180 = -80

Din datele tabelului se observa ca venitul marginal este mai mic decat pretul de vanzare (care reprezinta venitul mediu). Din aceste date se pot contitui cele doua curbe: cea privind cererea (care se confunda cu venitul mediu), si cea privind venitul marginal. Atat datele din tabel, cat si graficul din fig. 2.4.3 explica relatia dintre curba venitului marginal si curba cererii, precum si pozitia in care se afla fiecare din cele doua curbe. Acum poate aparea si mai clar faptul ca firma monopolista este pusa in situatia de a alege una din alternativele: a. Sa fixeze un pret, de regula, mai mare. Firma insa nu stie sa determine cantitatea deoarece aceasta depinde de cererea globala a consumatorilor. Nu se  poate sustine ca monopolistul poate fixa un pret prea ridicat, asa cum ar fi dorinta sa. Cresterea pretului este limitata de cererea globala. O crestere a  pretului indeparteaza o anumita parte a cererii, ceea ce necesita o anumita restrangere a productiei;  b. Sa fixeze cantitatile ce ar urma sa fie produse si vandute. Aceasta este legata insa de limita cererii globale si de pret. Firma monopolista nu va putea spori dupa dorinta nici productia si nici vanzarea acesteia intrucat exista o limita a cererii. La un pret mai ridicat clientii cumpara mai putine produse. Pentru a spori vanzarea, firma va trebui sa scada pretul.

22

Cu toate dezvoltarile si explicatiile date pana acum, totusi a ramas inca neclarificat raspunsul la intrebarea: care sunt conditiile fundamentale (necesare si suficiente) de maximizare a profitului si de realizare a pretului de echilibru in cazul monopolului? Fig. 2.4.3. p, Vm,V 100

50 D = Venitul mediu = p

Q 0

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

-20 Vm (venitul marginal)

-40

-60

-80

Cap. 3 Monopolul in Romania. 3.1 Monopolurile in economia Romaniei

23

În România, ca şi în celelalte ţări vecine, inainte de 1989 monopolul se constituia într-un sistem bine închegat, pe proprietăţi socialiste şi principii generale de organizare şi conducere centralizată a economiei. Monopolul s-a extins rapid, ajungând într-un timp relativ scurt să predomine toate sferele de activitate economico-socială şi întregul mecanism economic, acţionând în următoarele direcţii mai importante: controlul asupra nivelului preţurilor, volumului producţiei şi calităţii producţiei, exercitarea dictaturii   producţiei

asupra

consumului

prin

subordonarea

consumatorului

intereselor 

 producătorului. Formarea şi dezvoltarea unui astfel de sistem are la bază mai multe explicaţii cauzale, între care menţionăm următoarele: a) generalizarea proprietăţii de stat şi a celei cooperatiste de tip colectivist, fapt ce a impus realizarea unor forme de organizare a tuturor entităţilor economice şi folosirea unui mecanism şi a unor instrumente de conducere cu caracter  eminamente monopolist;  b) subordonarea totală a elementului economic de către elementul politic, ceea ce a impus introducerea în viaţa economică a unor principii politice – volitive, de comandă administrativă şi centralistă; c) concentrarea producţiei în unităţile mari şi foarte mari pe calea investiţiilor  şi a procesului de fuzionări şi comasări ale unităţilor mici; d) urmărirea şi realizarea procesului de specializare a unităţilor întregii industrii prin eliminarea totală a paralelismelor în fabricarea produselor şi prin concentrarea fabricării lor la un producător unic, sistem ce a corespuns  principiul conducerii centralizate de tip administrativ. Dacă în economia de piaţă nu se poate vorbi de un sistem monopolist, ci mai degrabă de elemente monopoliste care iau naştere şi se dezvoltă pe un fond general de concurenţă, în România inainte de 1989, în condiţiile economiei centralizate, se formase un sistem monopolist atotcuprinzător, din care au fost eliminate aproape toate elementele generatoare de concurenţă. De abia odată cu apariţia şi dezvoltarea proprieţăţii private a început, pe fondul general al sistemului monopolist, să apară şi să se dezvolte sistemul concurenţial. Elementele sistemului monopolist din România ce continua să influenteze relaţiile concurenţiale privesc menţinerea monopolului statului în calitatea lui de administrator  asupra resurselor vitale ale economiei, prin controlul asupra sectorului extractiv (petrol, gaze, energie electrică), din industria prelucrătoare, din transporturi, prin păstrarea în 24

administraţia statului a cercetării, învăţământului, sănătăţii, deţinerea de către stat a unor   pachete de acţiuni majoritare în societăţi comerciale din diferite ramuri industriale. În acest fel se perpetuează monopolul statului asupra resurselor de bază. Problema monopolului a impus adoptarea unei politici antimonopoliste pe calea importurilor de produse similare celor fabricate de monopolurile autohtone. Printr-o   politică activă de importuri concurenţiale, poate fi anulată, în mod practic, tendinţa firmelor monopoliste de a mai impune nivelul preţurilor şi de a manipula nivelul şi calitatea producţiei. Elaborarea unor acte normative antimonopoliste si de protejare a activitatii concurentiale şi crearea unui mecanism eficient de control al aplicării sale prezintă o importanţă deosebită. Actele normative trebuie să fixeze cadrul limită al desfăşurării activităţii agenţilor economici cum sunt: adoptarea unor înţelegeri formale sau informale, formarea unor asociaţii şi a unor sisteme de organizare ş.a. De exemplu, înţelegerile dintre unităţile economice pentru a forma sistemele de organizare bazate pe principiile holdingurilor, deşi par raţionale din punct de vedere economic şi al conducerii, din punct de vedere al principiilor economiei concurenţiale ele pot fi contraproductive. Tocmai de aceea, în actele normative trebuie precizat acel cadru limită în care agenţii economici au dreptul să acţioneze şi să se asocieze pentru a nu contraveni principiilor concurenţiale.

3.2 Piata gazelor naturale in Romania

25

In Uniunea Europeana se promoveaza o politica de liberatizare in domeniile  productiei si distributiei de gaze naturale si electricitate, telecomunicatii, servicii postale si transporturi. In legatura cu aceste activitati, se utilizeaza conceptul de servicii publice (utilitati publice) – activitati economice de interes general, infiintate de autoritatile publice si functionand sub responsabilitatea acestora, chiar daca gestionarea lor este delegata unui operator public sau privat. Conceptul de servicii publice se aplica intreprinderilor de retea. Statul poate acorda dreturi speciale (dreptul de a exercita o anumita activitate economica unui singur operator) si drepturi exclusive (dreptul de a exercita o anumita activitate economica numai anumitor operatori). In cazul industriei gazelor naturale din Romania, unde exista monopoluri naturale si costuri nerecuperabile ridicate, reglementarea efectuata de Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Gazelor Naturale (ANRGN) poate proteja simultan dreptul

firmei de a functiona (permitand investitii in capital si retele cu o durata de viata ridicata) si dreptul consumatorului de a fi servit. In industria gazului, costurile realizarii unei retele sunt foarte ridicate. In general, acestea sunt nerecuperabile, astfel incat poate exista un monopol natural. In conditii de monopol natural, concurenta nu este de dorit (nefiind in interes public), iar monopolul este  bun, in masura in care poate fi pastrata eficienta. În domeniul gazului, concurenta în cadrul  pietei este promovatã în domeniile producerii si vânzãrii (distributiei) cãtre clientii mari, dar rãmân semnificative monopoluri naturale. Dublarea partialã a retelei de gaze poate fi eficientã doar pentru clientii mari. Dat fiind cã presiunile pot fi modulate, în anumite limite fizice, posibilitatea concurentei între retelele de gaz (dar, din nou, pentru clientii mari) devine practicã datoritã liberalizãrii. Aceastã concurentã ar putea avea douã surse: în  primul rând, productia de gaz (extractia si prelucrarea gazului brut) poate fi efectuatã de multi producãtori cu contracte de alimentare pe termen lung cu extractorii zãcãmintelor de gaze; în al doilea rând, furnizorii de la distantã (de exemplu, Gazprom din Siberia, prin conducte transeuropene; aprovizionãri competitive cu gaz din Marea Britanie, Norvegia, Algeria). În România, liberalizarea preturilor a fost asociatã doar cu cresterea lor. Importanta strategicã a acestor servicii, reducerea „apãsãrii sãrãciei”, protectia socialã etc. au fost invocate de nenumãrate ori drept cauze ale subventionãrii serviciilor publice. Din punct de vedere practic, în ultimii ani au avut loc cresteri controlate ale pretului serviciilor de utilitate publicã. Efectele cresterii pretului gazelor naturale în România sunt diferite pentru consumatori, producãtori si stat . Consumatorii suportã mai mult sau mai putin din povara

26

cresterii preturilor la gazele naturale în funcþie de elasticitatea cererii în functie de pret; in România, subventionarea preturilor la gazele naturale este consideratã în mod gresit un mijloc de protectie socialã. Spunem asta deoarece preturile mici sunt un „beneficiu” atât  pentru cei bogati, cât si pentru cei sãraci. În conditiile liberalizãrii preturilor (o crestere   pânã la cel putin nivelul costurilor de productie), eficienta ar creste, bugetul ar fi detensionat, producãtorii ar putea face mai multe investitii. Trebuie sã cadã în sarcina  politicii sociale conceperea unor mãsuri de acompaniere a cresterii preturilor la utilitãti: tarife mai mici pentru categoriile defavorizate, indexarea salariilor, compensarea veniturilor etc.  Producãtorii vor avea venituri mai mari, vor face investitii pentru modernizarea capacitãtilor de productie si distributie de gaze naturale, vor putea pe termen mediu sã efectueze si reduceri de preturi. Statul  va câstiga prin reducerea subventiilor  acordate cãtre aceste sectoare, cresterea ratei de colectare a veniturilor la buget si reducerea arieratelor.  Piata gazelor naturale din România

este formatã din: a) segmentul concurential ,

care cuprinde comercializarea gazelor naturale între furnizori si între furnizori si consumatorii eligibili. În segmentul concurential preturile se formeazã liber, pe baza cererii si ofertei; b) segmentul reglementat , care cuprinde activitãtile cu caracter de monopol natural si furnizarea la pret reglementat si în baza contractelor-cadru. În segmentul reglementat al pietei, sistemele de preturi si tarife se stabilesc de ANRGN pe baza metodologiilor proprii. Romania are cea mai mare piata de gaze naturale din Europa Centrala si a fost  prima tara care a utilizat gazele naturale in scopuri industriale. Piata gazelor naturale a atins dimensiuni record la inceputul anilor 80, ca urmare a aplicarii unor politici guvernamentale orientate catre eliminarea dependentei de importuri. Aplicarea acestor    politici a dus la o exploatare intensiva a resurselor interne, avand ca rezultat declinul  productiei interne. In contextul reformelor radicale din domeniul structural si institutional care au caracterizat economia romaneasca dupa 1989 si care au avut drept scop descentralizarea serviciilor in vederea cresterii calitatii si eficientei acestora, piata de energie din Romania a fost deschisa gradual catre concurenta, ca parte integranta a conceptului de liberalizare a economiei nationale si de libera circulatie a bunurilor si serviciilor. Structura actuala a pietei romanesti a gazelor naturale cuprinde:

- un operator al Sistemului National de Transport SNTGN Transgaz S.A. Medias 27

- 6 producatori: Petrom, Romgaz, Amromco, Toreador, Wintershall Medias, Aurelian Oil&Gas - 3 operatori pentru depozitele de inmagazinare subterana: Romgaz, Amgaz, Depomures - 34 de societati de distributie si furnizare a gazelor naturale catre consumatorii captivi cei mai

mari

fiind

Distrigaz

Sud

si

- 76 de furnizori pe piata en-gross.

CONCLUZII

28

E.ON

Gaz

Romania

În România, ca şi în celelalte ţări vecine, inainte de 1989 monopolul se constituia într-un sistem bine închegat, pe proprietăţi socialiste şi principii generale de organizare şi conducere centralizată a economiei. Monopolul s-a extins rapid, ajungând într-un timp relativ scurt să predomine toate sferele de activitate economico-socială şi întregul mecanism economic, acţionând în următoarele direcţii mai importante: controlul asupra nivelului preţurilor, volumului producţiei şi calităţii producţiei, exercitarea dictaturii   producţiei

asupra

consumului

prin

subordonarea

consumatorului

intereselor 

 producătorului. Dacă în economia de piaţă nu se poate vorbi de un sistem monopolist, ci mai degrabă de elemente monopoliste care iau naştere şi se dezvoltă pe un fond general de concurenţă, în România inainte de 1989, în condiţiile economiei centralizate, se formase un sistem monopolist atotcuprinzător, din care au fost eliminate aproape toate elementele generatoare de concurenţă. De abia odată cu apariţia şi dezvoltarea proprieţăţii private a început, pe fondul general al sistemului monopolist, să apară şi să se dezvolte sistemul concurenţial. Elementele sistemului monopolist din România ce continua să influenteze relaţiile concurenţiale privesc menţinerea monopolului statului în calitatea lui de administrator  asupra resurselor vitale ale economiei, prin controlul asupra sectorului extractiv (petrol, gaze, energie electrică), din industria prelucrătoare, din sectoarele transporturi şi telecomunicaţii, prin păstrarea în administraţia statului a cercetării, învăţământului, sănătăţii, deţinerea de către stat a unor pachete de acţiuni majoritare în societăţi comerciale din diferite ramuri industriale.

BIBLIOGRAFIE

29