UNIVERSITATEA DIN PETROŞ PETROŞANI – FACULTATEA DE ŞTIINŢ TIINŢE CENTRUL DE ÎNVĂŢĂ ÎNVĂŢĂMÂNT MÂNT DESCHIS LA DISTANŢĂ DISTANŢĂ
Lector univ. dr. ec. MIRELA MONEA
ASIGUR ĂRI COMERCIALE
PETROŞ PETROŞANI 2008
CUPRINS
Capitolul I: Introducere în asigură asigurări
3
1.1. For ţele distructive ale naturii şi accidentele – pericole permanente pentru via ţa şi
3
integritatea corporal ă şi bunurile omului 1.2. Necesitatea constituirii unor fonduri de protec ţie împotriva riscurilor
5
1.3. Conceptul de asigurare
7
1.4. Func ţiile asigur ării
12
1.5. Elementele tehnice ale asigur ărilor
13
1.6. Clasificarea asigur ărilor
18
Capitolul II: Piaţ Piaţa asigură asigurărilor
22
2.1. Caracteristicile pie ţei asigur ărilor
22
Capitolul III: Asigură Asigurări de bunuri
27
3.1. Particularităţi ale asigur ărilor de bunuri
27
3.2. Asigurarea clădirilor şi a conţinutului acestora pentru pagube produse de
30
incendii şi alte calamit ăţi. 3.3. Asigurarea complex ă a gospodăriilor persoanelor fizice
34
3.4. Asigurarea autocasco a autovehiculelor
35
3.5. Asigurarea bunurilor pe timpul transportului terestru (cargo)
38
3.6. Asigurarea aeronavelor
39
3.7. Asigurarea maritimă
42
3.7.1. Conceptul de avarie
42
3.7.2. Asigurarea bunurilor care fac obiectul transportului maritim
44
3.7.3. Asigurarea navelor maritime şi fluviale
45
3.8. Asigurarea animalelor şi a culturilor agricole
47
3.8.1. Asigurarea animalelor
47
3.8.2. Asigurarea culturilor agricole
50
1
Capitolul IV: Asigură Asigurări de persoane
52
4.1. Conceptul şi caracteristicile asigur ărilor de persoane
52
4.2. Tipuri de asigur ări de viaţă
55
4.3. Asigur ări de persoane altele decât cele de via ţă
59
Capitolul V: Asigură Asigurări de ră răspundere civilă civilă
62
5.1. Caracteristici ale asigur ărilor de r ăspundere civil ă
62
5.2. Tipuri de asigur ări de r ăspundere
64
Capitolul VI: Forme şi metode de reasigurare
68
6.1. Considera ţii generale
68
6.2. Contractul de reasigurare şi principiile ce stau la baza acestuia
69
6.3. Forme de reasigurare
71
6.3.1. Reasigurarea propor ţională
71
6.3.2 . Reasigurarea nepropor ţională
74
6.4. Metode de reasigurare
77
Capitolul VII: Eficienţ Eficienţa activităţ activităţiiii de asigurare
80
7.1. Conceptul de eficien ţă a activităţii de asigurare
80
7.2. Indicatori de apreciere a eficien ţei activităţii de asigurare
82
Capitolul VIII: Teste grilă grilă şi aplicaţ aplicaţii practice
89
Bibliografie
104
2
CAPITOLUL I
INTRODUCERE ÎN ASIGUR ĂRI
1.1. Forţ Forţele distructive ale naturii şi accidentele – pericole permanente pentru viaţ viaţa şi integritatea corporală corporal ă şi bunurile omului Pericolele la care omul este supus sunt multiple şi variate, cauzate de for ţele naturii, de folosirea tehnicii sau de anumi ţi factori speciali şi sociali – economici. Aceste pericole sunt generatoare de pagube şi de aceea omul trebuie s ă le cunoasc ă pentru a se pune la ad ă post de efectele lor, pentru a putea ac ţiona împotriva lor. ţ ele For ele naturii declanşează
calamităţi cu efecte distructive puternice, printre care se
număr ă: seceta, înghe ţul, ploile toren ţiale, grindina, uraganele, inunda ţiile, cutremurele de pământ, tr ăsnetul, incendiile, pr ă buşirile şi alunecările de teren, avalan şele de z ă padă, etc. O serie (multitudine) de cauze naturale provoac ă decese, boli şi îmbătrânire la oameni, afectează evoluţia plantelor ori pun în pericol viaţa animalelor. Dezvoltarea ştiin ţ ei ei şi tehnicii face
posibil ă creşterea rapidă a producţiei, uşurarea
muncii, progresul social, dar în anumite împrejur ări, ea poate provoca accidente care sa avarieze sau sa distrug ă complet anumite mijloace de produc ţie şi bunuri de consum ori sa afecteze capacitatea de munc ă şi chiar viaţa oamenilor. Astfel, defec ţiunile ivite în func ţionarea maşinilor, instalaţiilor şi aparatelor pot provoca explozii, incendii, electrocutări, asfixieri, arsuri, etc.; dezvoltarea traficului rutier, feroviar aerian şi maritim măreşte pericolele circula ţiei, etc. Omul ,
prin modul necorespunz ător (neglijenţă, nepricepere) în care î şi îndeplineşte
uneori atribuţiile de serviciu sau prin comportarea sa reprobabil ă în societate (ac ţiuni delictuale: jaf, furt, crimă) poate sa provoace pierderi semenilor s ăi. Anumiţi factori sociali-economici pot, de asemenea provoca fenomene cu efecte negative asupra desf ăş activităţii economice. Din aceste categorii ăşur ării normale neîntrerupte a activit fac parte: crizele economice, şomajul şi inflaţia, conjunctura economic ă nefavorabilă, etc.
3
Din simpla enumerare a cauzelor care genereaz ă pericole rezult ă că unele sunt independente de voin ţa omului, adic ă au caracter obiectiv, în timp ce altele, legate de comportarea omului, poart ă un caracter subiectiv. Cauze obiective: pozi ţia terenului faţă de sursa de ap ă, ceea ce îl face s ă fie supus inundaţiilor sau să fie ferit de acestea; sensibilitatea unor culturi agricole la grindin ă, caracteristicile unor materiale de construc ţii de a fi inflamabile sau neinflamabile, etc. Cauze subiective: atitudinea iresponsabil ă şi inconştientă a unor oameni, poate s ă provoace sau s ă favorizeze înregistrarea de accidente cu efecte grave umane şi materiale. Cunoa şterea împrejur ărilor în care se pot produce diverse fenomene perturbatoare şi păgubitoare, permite omului s ă ia măsurile de rigoare pentru a evita şi preveni asemenea fenomene sau pentru a limita ac ţiunea lor distructiv ă. Calamităţile naturale cele mai p ăgubitoare şi cele mai de temut, dar şi cu arie largă de r ăspândire pe glob sunt: seceta, cicloanele (uraganele), inunda ţiile cutremurele de p ământ, incendiile şi accidentele. Seceta ,
indiferent de forma pe care o îmbrac ă - diminuarea umidit ăţii din atmosfer ă,
uscarea progresiv ă a p ământului, imposibilitatea plantelor de a- şi asigura apa necesar ă, chiar dacă aceasta exist ă în sol – afecteaz ă puternic activitatea economică şi, prin aceasta, periclitează însăşi viaţa oamenilor, pe întinse zone geografice. Pe un plan mai general, seceta influenţează negativ produsul intern brut, balan ţa comercial ă şi balanţa de pl ăţi a ţării. Pe glob exist ă întinse zone frecvent bântuite de secet ă: nordul continentului african, S.U.A. – centrul şi vestul, Asia – China, Mongolia, India, Europa – sudul continentului. În ţara noastr ă: Dobrogea, estul Moldovei, Muntenia şi Oltenia.
Cicloanele (denumite în unele regiuni uragane, uragane, iar în altele taifunuri) sunt deplas ări de mase de aer având un diametru de la câteva zeci de km pân ă la 1500-2000 km, care se mi şcă în spirale, dup ă caz în direcţia acelor de ceasornic sau în direc ţia opusă acestora, timp de 4-7 zile şi chiar mai mult. Cicloanele se formeaz ă atât în emisfera nordic ă, cât şi în cea sudic ă, în zona tropical ă, ca şi în cea temperat ă. Cicloanele tropicale sunt înso ţite de mari căderi de precipita ţii provocând inunda ţii catastrofale. Inunda ţ iile iile
se produc, de regul ă, primăvara în regiunile temperate sau reci, ca urmare
a topirii bruşte a ză pezii ori a gheţii, şi vara in regiunile cu climat tropical ori musonic. Şi acestea au provocat de-a lungul anilor, în anumite zone ale globului, importante pagube materiale şi victime.
4
Cutremurele de pământ constituie unele din fenomenele cele mai de temut ale
naturii,
deoarece ele pot provoca imense pagube materiale, la suprafa ţa pământului, precum şi modificări profunde ale structurii subsolului şi ale regimului de scurgere a apelor. Anual, se produc, pe glob, 100.000 de cutremure, dintre care pu ţine la număr sunt percepute de oameni, şi
mai puţine provoacă mari pierderi materiale şi umane (sub 100). Cutremurele pot fi: de
pr ă buşire – sunt cele cele mai violente, dar nu afecteaz ă decât zone restrânse; vulcanice - înso ţesc erupţiile vulcanice şi se simt pe arii relativ limitate; tectonice – cele mai importante. În general, cutremurele de mic ă adâncime (câteva zeci de km) sunt mult mai violente decât cele la mare adâncime (300-600 km hipocentrul). For ţa de distrugere a cutremurelor este catastrofal ă. În România, cele dou ă mari cutremure cu epicentrul epicentrul în munţii Vrancei au fost cele din noiembrie 1940 şi 4 martie 1977. În afara for ţelor oarbe ale naturii, vie ţile oamenilor, integritatea lor corporala, agoniseala lor, inclusiv bunurile apar ţinând colectivit ăţii, sunt primejduite şi de felurite alte fenomene neprev ăzute, denumite generic accidente. În aceast ă categorie de fenomene aleatorii intr ă pericolele la care sunt expu şi oamenii: acas ă, la serviciu, pe ogoare, pe strad ă, în timpul deplas ării cu diverse mijloace, etc. Un loc important între acestea îl ocup ă accidentele de munc ă, cât şi cele rutiere sau de circula ţie, acestea din urm ă netrebuind s ă crească odată cu extinderea parcului de autovehicule. Incendiile
au provocat şi continuă să provoace importante pagube materiale.
Declanşate de tr ăsnete, cre şterea temperaturii peste anumite limite, explozii, scurtcircuite, neglijenţă sau acţiuni criminale, incendiile constituie un factor perturbant al vie ţii economice, al vieţii oamenilor, al echilibrului ecologic. Rezultă deci, că pericolele la care sunt supu şi oamenii şi bunurile sunt multiple şi variate iar oamenii apar în postura de “victime” ale for ţelor naturii, de “actori” con ştienţi sau inconştienţi ai semenilor lor, ai naturii, ai mediului ambiant.
1.2. Necesitatea constituirii unor fonduri de protecţ protec ţie împotriva riscurilor Împotriva riscurilor, a pericolelor, care-i afecteaz ă viaţa, integritatea corporal ă sau îi prejudiciază bunurile (cum sunt calamit ăţile naturale ori accidentele), omul caut ă în permanenţă să se protejeze. De-a lungul existen ţei sale, eforturile de a preveni unele evenimente nedorite, de a limita pagubele pe care acestea le genereaz ă şi de a înl ătura efectele
5
lor au fost variate. Cu toate acestea, în fa ţa unor evenimente mari generatoare de pagube, omul a r ămas f ăr ă apărare. Astfel, societatea uman ă este în permanen ţă obligată să găseasc ă metode eficiente de apărare, prevenire şi compensare a pagubelor pricinuite de riscuri. Aceste metode, chiar dac ă au cunoscut o mare varietate, pot fi sistematizate în trei categorii, şi anume: -
măsuri de prevenire;
-
măsuri de asisten ţă;
-
măsuri de prevedere.
Prevenirea este cel dintâi mijloc de protec ţie, permiţând par ţial suprimarea riscurilor,
dar având rareori un efect radical, mai ales în cazul riscurilor de catastrof ă sau de for ţă ţă major ă. Asisten ţ a este acţiunea întreprinsă de o organizaţie autorizat ă, având ca efect repararea
daunelor, atunci când riscul s-a produs deja. Efectele asisten ţei sunt adesea par ţiale şi de scurtă durată, oferind, din acest punct de vedere, o protec ţie limitată. Prevederea este proprie persoanelor amenin ţate, implicând crearea în prezent a unor
resurse care s ă fie utilizate pentru nevoi viitoare. Este cea mai eficient ă formă de protecţie şi poate fi realizat ă în mai multe variante. Prima dintre ele are în vedere constituirea unui fond de protec ţie sau asigurare la nivel individual. Acesta asigur ă o protecţie reală împotriva diverselor riscuri numai dac ă este suficient de mare, lucru foarte greu de realizat. În plus, pentru a putea fi folosit la nevoie (riscul având un caracter imprevizibil) el trebuie s ă aibă un grad de lichiditate ridicat, pe care i-l poate conferi p ăstrarea sa în conturi de disponibilit ăţi băneşti la vedere. Impedimentul care apare în aceast ă situaţie este legat de costul de oportunitate ridicat, care este asociat constituirii şi utilizării fondului de autoasigurare. Fonduri de protec ţie cu astfel de utilizare se pot constitui şi la nivel departamental sau la nivel centralizat prin includerea lor ca destina ţii de cheltuieli în cadrul bugetului de stat sau în cadrul bugetelor locale. Întrucât aceste fonduri sunt constituite pe seama resurselor bugetare, mărimea lor nu va fi niciodat ă suficientă pentru realizarea unei protec ţii reale împotriva riscurilor. O altă metodă de constituire a unor fonduri de protec ţie împotriva unor riscuri care afectează viaţa şi bunurile persoanelor, se realizeaz ă prin participarea tuturor celor afecta ţi de posibilele riscuri şi care consimt s ă contribuie cu o anumit ă sumă, calculată în funcţie de frecvenţa şi intensitatea riscului împotriva c ăruia se solicit ă protecţie, la formarea unor 6
fonduri de asigurare din care urmeaz ă să se indemnizeze acei membrii care au fost afecta ţi în vreun fel de producerea riscurilor pentru care fondul s-a constituit. Fondurile de acest fel se constituie la nivelul unor unit ăţi specializate, denumite asigur ători, au un cost dat tocmai de mărimea sumei de bani stabilit ă drept contribuţie pentru fiecare membru la formarea fondurilor respective, asigur ă un real scut împotriva efectelor producerii riscurilor şi reprezintă fonduri de asigurare propriu-zise. Participarea persoanelor la constituirea fondurilor de asigurare propriu-zise nu se face dezinteresat. Întotdeauna exist ă un interes al acestora legat, fie de protec ţia sănătăţii şi a vieţii, fie împotriva prejudiciilor care le-ar putea afecta proprietatea, fie de r ăspunderea pe care persoanele interesate o poartă faţă de prejudicierea prin faptele lor, a vie ţii, inte4grităţii corporale sau bunurilor altor persoane. Cei interesaţi de constituirea şi apoi de utilizarea fondurilor de protec ţie alcătuiesc comunitatea de risc. Membrii comunit ăţii de risc au în comun faptul c ă sunt afecta ţi în egal ă măsur ă de producerea unor riscuri şi au un interes în a se proteja împotriva efectelor acestora.
1.3. Conceptul de asigurare Asigurarea exprim ă în principal o protec ţie financiar ă pentru pierderile suferite de persoanele fizice sau juridice datorit ă unor diverse riscuri. Acordul de voin ţă este primul principiu de baz ă care permite realizarea unui contract între asigurat şi asigur ător, prin care asiguratul beneficiaz ă de protecţie pentru riscurile pe care şi le-a asumat asigur ătorul. Asigur ătorul prin contractul de asigurare se oblig ă să plătească contravaloarea daunelor în cazul producerii unuia dintre riscurile asumate. Un alt principiu care st ă la baza asigur ării este principiul mutualit ăţii prin care fiecare asigurat contribuie cu o sum ă de bani, numit ă primă de asigurare, la crearea fondului de asigurare, din care asigur ătorul acoper ă daunele suferite de asigura ţi. Contractul încheiat între un asigurat şi asigur ător, denumit contract de asigurare sau poliţă de asigurare. Sub aspect juridic acesta prezint ă caracteristicile unui contract. Asigurarea transfer ă riscurile şi totodată daunele unei persoane c ătre o societate de asigur ări oferind securitate financiar ă. Transferul riscului prin distribuţie a fost determinat în antichitate de c ătre navigatorii şi transportatorii bunurilor pe ap ă prin împăr ţirea mărfurilor pe mai multe nave, acesta fiind un mod de protec ţie.
7
Metodele de asigurare s-au dezvoltat odat ă cu nevoile de protec ţie existente la un moment dat pentru oameni şi afacerile lor. Astfel, oamenii de afaceri au în ţeles să folosească asigurarea pentru a mic şora riscurile ce pot ap ărea în tranzac ţiile comerciale şi cele legate de protecţia patrimoniului. Asigurarea compenseaz compenseaz ă financiar efectele unui eveniment nefavorabil. Problemele asigur ării sunt abordate, dup ă caz, sub aspect juridic, economic şi financiar. Asigurarea sub aspect juridic
Abordarea juridică este frecvent ă şi justificată, întrucât asigurarea, pentru a fi operantă, trebuie să capete formă juridică, iar aceast ă formă este cea dintâi sesizabil ă. O asemenea formă i-o confer ă „contractul”, care constituie “legea p ăr ţilor” precum şi legea propriu-zisă, care emană de la puterea legislativ ă. Contractul de asigurare şi legea cu privire la activitatea de asigurare, în calitate de izvoare de drepturi şi obligaţii în materie de asigur ări, se completează reciproc. În Codul civil român, defini ţia dată contractului de asigurare a suferit îmbun ătăţiri succesive. Astfel, în conformitate cu reglementarea adoptat ă în 1930, „prin contractul de asigurare, întreprinderea de asigurare se oblig ă, ca în schimbul unei prime s ă ia asupra sa un risc”. Potrivit reglementării adoptate în 1971 (Decretul Consiliului de Stat nr. 471/1971 cu privire la asigur ările de stat), prin contractul de asigurare, asiguratul se oblig ă să plătească o primă Administraţiei Asigur ărilor de Stat, iar aceasta ia asupra sa riscul producerii unui anumit eveniment, obligându-se ca, la producerea evenimentului s ă plătească asiguratului sau unei ter ţe persoane, denumit ă beneficiar o indemniza ţie, respectiv desp ăgubire sau sum ă asigurată, în limitele convenite. În prezent, prin renun ţarea la monopolul statului şi în domeniul asigur ărilor, contractele de asigurare pot fi încheiate de c ătre toate societ ăţile de asigurare, constituite în conformitate cu legisla ţia română în materie. (Legea nr. 136/1995 – privind asigur ările şi reasigur ările în România; Legea nr. 32/2000 – privind societ ăţile de asigurare şi supravegherea asigur ărilor). Potrivit legii din 1995, „prin contractul de asigurare, asiguratul se oblig ă să plătească o primă asigur ătorului, iar acesta se oblig ă ca la producerea unui anume risc s ă plătească asiguratului sau beneficiarului desp ăgubirea sau suma asigurat ă, denumit ă în continuare indemnizaţie, în limita şi la termenele convenite”.
8
Contractul de asigurare prezint ă anumite tr ăsături caracteristice. Astfel contractul de asigurare este: -
un contract consensual; consensual;
-
un contract sinalagmatic;
-
un contract aleatoriu;
-
un contract cu titlu oneros;
-
un contract de adeziune;
-
un contract succesiv;
-
un contract de bun ă credinţă.
Contractul de asigurare este un contract consensual , adică se încheie valabil prin simplu consimţământ al p ăr ţilor. Legea prevede în mod expres obligativitatea încheieri în scris a contractului şi cuprinderea anumitor elemente , ins ă acest fapt nu înseamn ă o abdicare de la principiul consensualismului. Contractul este valabil din momentul în care asigur ătorul şi
asiguratul şi-au exprimat acordul de voin ţă cu privire la con ţinut, iar forma scrisă este
cerută de legiuitor din dorin ţa de a proteja interesele asigura ţilor şi ale ter ţilor. Contractul de asigurare este un contract sinalagmatic, adică păr ţile contractante î şi asumă obligaţii reciproce şi interdependente. Astfel, asiguratul se oblig ă să facă declaraţii de risc exacte, în aten ţia asigur ătorului, atât la încheierea contractului, cât şi la producerea evenimentului; totodat ă, asiguratul se oblig ă să achite primele de asigurare datorate. La rândul său asigur ătorul se obligă să acopere riscul asiguratului, în cazul producerii acestuia, acordând indemnizaţia cuvenită. Trebuie men ţionat faptul, c ă asigur ătorul este ţinut să-şi respecte obligaţia contractual ă numai în măsura în care asiguratul şi-a onorat obliga ţiile sale contractuale. În caz contrar, asiguratul decade din drepturi. Contractul de asigurare este un contract aleatoriu adică la încheierea acestuia p ăr ţile nu cunosc existen ţa sau întinderea exact ă a avantajelor patrimoniale ce vor rezulta pentru ele din contract, aceasta deoarece obliga ţiile asumate de asigurat şi asigur ător depind de un eveniment viitor şi incert. Caracterul aleator este esen ţial la contractul de asigurare: dac ă evenimentul pentru care se solicit ă încheierea contractului ar fi cert, iar momentul producerii lui ar fi cunoscut de păr ţi, asigurarea nu ar mai avea sens, riscul respectiv urmând s ă fie acoperit cu certitudine de către asigur ător. Contractul de asigurare este un contract cu titlu oneros, adică fiecare parte urm ăreşte să obţină un folos, o contrapresta ţie în schimbul obliga ţiei pe care şi-o asumă. Astfel,
9
asiguratul, beneficiaz ă de protecţia pe care i-o ofer ă asigur ătorul, când preia asupra sa riscul asigurat, în schimbul unei pl ăţi sub forma primei de asigurare sau a cotiza ţiei, după caz. Contractul de asigurare este un contract de adeziune, adică deşi este redactat şi imprimat de asigur ător, la el a aderat asiguratul. Într-o serie întreag ă de cazuri, asigur ătorul întocmeşte poliţe de asigurare tip, în care toate condi ţiile contractuale sunt standard, iar solicitanţilor (potenţiali asiguraţi), nu le r ămâne decât s ă le accepte sau s ă le refuze. Evident însă, la asigur ările care prezint ă o importanţă deosebită (mai ales la asigur ările de bunuri de valori mari), asigur ătorul elaboreaz ă un proiect de contract (o ofert ă) pe care o negociaz ă cu viitorul asigurat. Contractul de asigurare este un contract succesiv adică se eşalonează în timp. Asigur ătorul se angajeaz ă să acopere un anumit risc (sau un complex de riscuri), o perioad ă foarte lungă de timp, cu plata anual ă sau subanual ă a primei sau o perioad ă foarte scurtă (zbor aerian, călătorie pe o nav ă fluvială, maritimă, etc.) cu plata integral ă a primei la încheierea contractului. Contractul de asigurare este un contract de bun ă credinţă, adică presupune ca executarea acestuia s ă se facă cu bună credinţă de către păr ţi. Întrucât asigur ătorul accept ă preluarea unui risc, bazându-se pe informaţiile furnizate de solicitantul unei asigur ări sau determină cuantumul desp ăgubirii pe care urmeaz ă să o acorde asiguratului tot pe baza informaţiilor provenite de la acesta, f ăr ă putinţa de a le verifica de fiecare dat ă, atunci când se constată că informaţiile puse la dispozi ţia asigur ătorului nu au fost corecte, reaua credin ţă a asiguratului se sanc ţionează de o manier ă foarte sever ă. Asigurarea sub aspect economic
Fondul de asigurare constituit la dispozi ţia unei organiza ţii speciale, prin metode adecvate şi care este destinat acoperirii pagubelor produse de anumite fenomene (evenimente), îmbrac ă în mod necesar forma b ănească. Constituirea în natur ă a fondului de asigurare nu este de conceput, deoarece ar ridica probleme complexe, legate de stabilirea structurii materiale a acestuia corespunz ător nevoilor refacerii bunurilor asigurate, distruse sau avariate, de crearea unor depozite pentru p ăstrarea materialelor, de evitarea pierderilor inerente şi conservării îndelungate a acestora. Fondul de asigurare se formeaz ă în mod descentralizat pe seama sumelor de bani (prime de asigurare sau contribu ţii) pe care le achit ă persoanele fizice şi juridice interesate în înlăturarea pagubelor pe care ar urma s ă le suporte, dac ă s-ar produce anumite fenomene (evenimente). Cei interesa ţi apelează la asigurare, numai dac ă prima de asigurare pe care ar trebui să o achite este îndeajuns de redus r edus ă, comparativ cu m ărimea pagubei pe care ar urma s ă 10
o suporte dac ă s-ar produce fenomenul (evenimentul) respectiv. În caz contrar, asigurarea nu este convenabil ă pentru poten ţialul asigurat. Fondul de asigurare se constituie în vederea acoperirii unor pagube provocate de fenomene (evenimente) viitoare şi nesigure. A şadar, în principiu, din acest fond nu se suport ă pierderile determinate de folosirea normal ă a unor bunuri, de consumarea acestora în procesul de producţie, de diminuarea valorii lor din diverse motive. Asigurarea presupune existenta unei comunit ăţi de risc (pericole). Persoanele fizice sau juridice amenin ţate de acelea şi pericole, acţionează pentru apărarea intereselor lor comune. Comunitatea se formeaz ă în mod spontan, prin simpla participare la constituirea fondului de asigurare la dispozi ţia unei organiza ţii specializate (societate comercial ă de asigurare sau organiza ţie de asigurare mutual ă). Membrii comunit ăţii de risc (asigura ţii) consimt să contribuie la suportarea în comun a pagubelor pe care le va pricinui producerea fenomenelor (evenimentelor) respective. Împăr ţirea pagubei între membrii comunit ăţii se întemeiaz ă pe faptul c ă posibilitatea producerii riscului vizeaz ă pe fiecare membru al acestuia. Asigurarea ofer ă aşadar avantajul c ă, membrii comunit ăţii afectaţi de producerea riscului asigurat, primesc de la fondul de asigurare, cu titlu de indemniza ţii (despăgubire) de asigurare, sume care pot întrece de câteva ori cuantumul contribu ţiei acestora la fondul respectiv. Acest lucru este posibil în virtutea faptului c ă paguba provocat ă de producerea riscului asigurat se împarte între membrii comunit ăţii de risc dup ă “principiul mutualităţii”, adică la constituirea fondului de asigurare particip ă toţi asiguraţii, dar aceste se repartizeaz ă numai acelor asigura ţi care au suferit prejudicii de pe urma producerii riscului asigurat. Fondul de asigurare se utilizeaz ă în mod centralizat pentru: - acoperirea pagubelor provocate de fenomenele (evenimentele) asigurate la asigur ările de bunuri, respectiv plata sumelor asigurate la asigur ările de persoane; - finanţarea unor ac ţiuni legate de prevenirea pagubelor; - constituirea unor fonduri de rezerv ă la dispozi ţia societ ăţii comerciale sau a organizaţiei mutuale de asigurare etc. În procesul formării şi utilizării fondului de asigurare se nasc anumite rela ţii economice între participan ţii la asigurare. Astfel, în prima etap ă, fluxuri băneşti sub forma primelor de asigurare pornesc de la persoane fizice şi juridice asigurate (care alc ătuiesc comunitatea de risc) c ătre organizaţia de asigurare.
11
În etapa următoare, fluxuri b ăneşti sub forma indemniza ţiilor de asigurare (desp ăgubiri sau sume asigurate) pornesc de la fondul de asigurare, constituit la dispozi ţia organizaţiei de asigurare, c ătre persoanele fizice şi juridice afectate de producerea fenomenului (evenimentului) asigurat. Prin urmare, asigurarea exprim ă relaţii de distribuire şi redistribuire a valorii brute, relaţii care apar în procesul constituirii şi utilizării fondului de asigurare în vederea desf ăş ăşur ării neîntrerupte a activit ăţii economice, p ăstr ării integrităţii bunurilor asigurate, protejării persoanelor fizice împotriva anumitor evenimente care le-ar putea afecta via ţa, integritatea corporal ă, precum şi onor ării obligaţiilor de r ăspundere civil ă ce revin persoanelor fizice şi juridice faţă de ter ţi. Fondul de asigurare se formeaz ă pe seama contribu ţiei membrilor comunit ăţii de risc iar utilizarea lui pentru acoperirea desp ăgubirilor se face în conformitate cu principiul mutualităţii Formarea şi existenţa comunităţii de risc constituie cel dintâi principiu al existen ţei asigur ărilor. Din fondurile de asigurare constituite prin consim ţământul tuturor membrilor comunităţii de risc la nivelul asigur ătorului urmează a fi indemnizaţi sau desp ăgubiţi numai acei membrii care au fost afecta ţi de riscul care s-a produs.
1.4. Funcţ Funcţiile asigură asigurării De-a lungul timpului, func ţiile asigur ării au cunoscut o evolu ţia aparte. Putem identifica următoarele func ţii ale asigur ării: - func ţ ia ia de compensare financiar ă a pierderilor cauzate de producerea riscului asigurat: realizarea acestei func ţii este posibil ă datorită existenţei fondului de asigurare care se formează din contribuţiile, respectiv primele de asigurare pl ătite de asigura ţi. Prin intermediul acestei funcţii, asigurarea contribuie la refacerea bunurilor distruse sau avariate, la plata unor sume de bani în cazul producerii unor evenimente ce afecteaz ă viaţa sau integritatea corporal ă a persoanelor, precum şi la repararea unor prejudicii de care asigura ţii r ăspund potrivit legii. - func ţ ia ia de prevenire a pagubelor posibilă tot datorită existenţei fondului de asigurare din care pot fi finan ţate activităţi de prevenire a producerii riscurilor. De asemenea practicarea fran şizei (care reprezint ă partea din pagub ă ce cade în sarcina asiguratului) are un dublu scop: pe de o parte îl determin ă pe asigurat s ă manifeste o grij ă sporită pentru întreţinerea bunurilor în vederea prevenirea pagubelor (aceasta întrucât o parte dintre ele le va 12
suporta singur); pe de alt ă parte pentru pagubele mici, cheltuielile de administrare a daunei pot fi superioare nivelului desp ăgubirii şi atunci nu se justific ă. - func ţ ia ia financiar ă, determinată de faptul că nu toate poli ţele de asigurare au ca rezultat producerea riscului, pe de o parte, iar pe de alta exist ă decalaj între momentul încasării primelor de asigurare şi momentul pl ăţii despăgubirilor – ceea ce face posibil ă investirea de c ătre societ ăţile de asigurare a sumelor încasate sub forma primelor, sporind disponibilităţile existente. - func ţ ia ia de economisire, reprezentativ ă mai ales pentru asigur ările de viaţă, întrucât există posibilitatea ca prin poli ţele de asigurare de via ţă, asiguraţii, la expirarea contractului de asigurare s ă beneficieze, pe lâng ă protecţie, şi de suma asigurat ă şi participarea la profitul obţinut din sumele investite. - func ţ ia ia de reducere a costurilor statului întrucât, societ ăţile de asigurare sprijin ă statul în domenii de asisten ţă socială şi medicală, pensii, compens ări pentru accidente de muncă, etc.
1.5. Elementele tehnice ale asigură asigur ărilor În vederea cunoa şterii modului şi condiţiilor în care se înf ă ptuieşte asigurarea se impune o prezentare a elementelor (no ţiunilor) care intervin în activitatea curent ă din acest domeniu şi anume: asigur ătorul, asiguratul, contractul de asigurare, beneficiarul asigur ării, contractantul asigur ării, riscul asigurat, valoarea de asigurare, norma de asigurare, suma asigurată, dauna sau paguba, desp ăgubirea de asigurare, prima de asigurare, durata asigur ării. Asigur ătorul este persoana juridic ă
(societatea de asigurare) , care în schimbul primei
de asigurare încasate de la asigura ţi îşi asumă r ăspunderea de a acoperi pagubele produse bunurilor asigurate de anumite calamităţi naturale sau accidente, de a pl ăti o desp ăgubire pentru prejudiciul de care r ăspunde în baza legii - fa ţă de ter ţe persoane. Asiguratul este
persoana fizic ă sau juridică care, în schimbul primei de asigurare
plătite asigur ătorului, îşi asigur ă bunurile împotriva anumitor calamit ăţi naturale sau accidente, ori persoana fizic ă ce se asigur ă împotriva unor evenimente ce pot ap ărea în viaţa sa, precum şi persoana fizic ă sau juridică care se asigur ă pentru prejudiciul pe care îl poate produce unor ter ţe persoane (cazul asigur ărilor de bunuri şi r ăspundere civil ă). Contractul de asigurare
este actul juridic care se încheie între asigurat şi asigur ător în
cazul asigur ărilor facultative. Prin acest act, asiguratul se oblig ă să plătească prima de 13
asigurare, iar asigur ătorul se oblig ă ca, la producerea riscului asigurat, sa achite, asiguratului sau beneficiarului asigur ării, despăgubirea sau suma asigurat ă. Totodat ă, în contractul de asigurare sunt prev ăzute şi alte drepturi şi obligaţii ale păr ţilor contractante, precum şi data începerii şi încetării r ăspunderii asigur ătorului. De asemenea în contractul de asigurare sunt menţionate de fiecare dat ă: interesul asigur ării, riscul asigurat, suma asigurat ă şi prima de asigurare. Beneficiarul asigur ării reprezintă
persoana care are dreptul s ă încaseze desp ăgubirea
sau suma asigurat ă f ăr ă însă ca acesta s ă fie parte la contractul de asigurare. Uneori ter ţa persoana care devine beneficiarul asigur ării este indicat ă în mod expres, de c ătre asigurat, în contractul (poliţa) de asigurare. Alteori, desemnarea beneficiarului asigur ării se face în cursul execut ării contractului de asigurare prin declara ţie scrisă, prin testament, prin condi ţiile de asigurare (soţ, soţie, moştenitori legali, etc.). Când sunt mai mul ţi beneficiari desemna ţi sau moştenitori, ei au drepturi egale asupra sumei asigurate, cu condi ţia ca asiguratul s ă nu fi dispus altfel. Contractantul asigur ării
este persoana fizic ă sau juridică care poate încheia o
asigurare, f ăr ă însă ca acesta s ă obţină calitatea de asigurat. Exemplu. Un agent economic poate încheia o asigurare de accidente pentru salaria ţii săi care sunt transporta ţi la şi de la locul de munc ă cu autovehicule apar ţinând acestuia. În acest caz, salaria ţii sunt asigura ţi, iar agentul economic este contractantul asigur ării). Între noţiunile de contractant şi beneficiar al asigur ării nu există în toate cazurile o delimitare rigidă. Astfel, contractantul asigur ării poate fi în acela şi timp şi beneficiarul acesteia. Riscul asigurat este
acel fenomen (eveniment) care odat ă produs, datorit ă efectelor
sale îl obligă pe asigur ător să plătească asiguratului sau beneficiarului asigur ării, despăgubirea sau suma asigurat ă. Risc asigurat poate fi considerat acel fenomen generator de pagube care îndepline şte cumulativ următoarele condi ţii: - producerea fenomenului (evenimentului) pentru care se încheie asigurarea s ă fie posibilă, întrucât dac ă un bun nu este amenin ţat de nici un risc, asigurarea acestuia e inutil ă; - producerea fenomenului (evenimentului) trebuie s ă aibă în toate situaţiile un caracter întâmplător; există o singur ă excepţie şi anume riscul de deces, care de şi se ştie că se va produce în mod cert, face parte din categoria riscurilor probabile din considerentul c ă nu se cunoaşte dinainte momentul producerii lui, nici de asigurat, nici de asigur ător;
14
- ac ţiunea fenomenului este necesar s ă se poat ă înregistra în eviden ţa statistică. Datele înregistrate în eviden ţa statistică cu privire la un anumit fenomen permit stabilirea pe o perioadă cât mai îndelungat ă a frecvenţei şi intensităţii acestuia; - producerea fenomenului s ă nu depindă de voinţa nici uneia dintre p ăr ţile participante la o asigurare. Dac ă asiguratul sau beneficiarul asigur ării influenţează în mod direct sau indirect producerea riscului asigurat, el va pierde toate drepturile conferite de asigurare şi va suporta rigorile legii. Valoarea de asigurare
a bunurilor se stabile şte prin operaţiunea de evaluare în
vederea asigur ării. Operaţiunea este necesar ă întrucât în func ţie de valoarea bunurilor asigurate se stabile şte despăgubirea pe care o va pl ăti asigur ătorul în cazul producerii riscului asigurat. Valoarea de asigurare poate fi mai mic ă sau cel mult egal ă cu valoarea bunului respectiv înregistrat ă în eviden ţele contabile sau stabilit ă în funcţie de preţul de vânzarecumpărare practicat pentru acel bun pe pia ţă în momentul încheierii asigur ării. Acest element se întâlneşte numai în cadrul asigur ărilor de bunuri. La asigur ările de persoane, aceast ă noţiune nu se întâlne şte întrucât, capacitatea de munc ă şi viaţa nu pot fi supuse evalu ării, iar în cazul asigur ărilor de r ăspundere civil ă, prejudiciul cauzat unei persoane nu este susceptibil de evaluare. Suma asigurat ă
este partea din valoarea de asigurare pentru care asigur ătorul îşi
asumă r ăspunderea în momentul producerii fenomenului (evenimentului) pentru care s-a încheiat asigurarea. Aceasta reprezint ă întotdeauna e limita maxim ă a r ăspunderii asigur ătorului şi stă la baza calcul ării primei de asigurare. La asigur ările de bunuri, suma asigurată poate fi egal ă sau mai mica decât valoarea bunului asigurat, îns ă în nici un caz mai mare decât aceasta. La asigur ările de persoane şi de r ăspundere civil ă, neexistând valoare de asigurare, suma asigurat ă se stabileşte fie ca şi cuantum precis determinat prin lege (cazul asigur ării obligatorii), fie pe baza propunerii asiguratului şi în limita prevederilor din actele normative (cazul asigur ării facultative). Norma de asigurare
reprezintă suma asigurat ă, stabilită prin lege, pe unitatea de
obiect asigurat, fiind întâlnit întâlnit ă doar în cazul asigur ărilor obligatorii de bunuri. Prima de asigurare
reprezintă suma de bani, prestabilit ă, pe care asiguratul o pl ăteşte
asigur ătorului, în baza contractului de asigurare, în î n schimbul prelu ării de către acesta din urm ă a riscului asigurat şi a consecin ţelor acestuia. Pe baza primelor de asigurare încasate de la asiguraţi, asigur ătorii îşi constituie fondul de asigurare necesar achit ării despăgubirilor sau a
15
sumelor asigurate, î şi constituie alte fonduri prev ăzute prin dispozi ţiile legale şi îşi acoper ă cheltuielile de administrare. În strânsă legătur ă cu prima de asigurare se g ăsesc câteva no ţiuni utilizate în domeniul asigur ărilor şi anume: a) cota tarifar ă; b)tariful b) tariful de asigurare; c) prima c) prima brut ă; d) prima d) prima net ă; e) adaosul de prim ă Prima de asigurare pentru un contract de asigurare se determin ă pe baza formulei:
P a = S a × C t ,
unde: P a − prima de asigurare;
S a − suma asigurat ă; C t − cota tarifar ă (cota de primă). Cota tarifar ă ă reprezintă prima de asigurare stabilit ă pentru o unitate monetar ă sumă
asigurată, pe o perioad ă de un an sau pentru sau pentru subperioade anuale (trimestrial, semestrial, lunar). Uneori cota tarifar ă poate fi exprimat ă în sumă fixă pe o unitate de bun aigurat. Tariful de asigurare este compus din sistemul cotelor tarifare, fiind diferen ţiat în cazul
asigur ărilor prin efectul legii faţă de cele facultative, sau în cazul asigur ărilor de bunuri fa ţă de cele de persoane sau r ăspundere civil ă. Prima brut ă reprezintă obligaţia efectivă de plată a asiguratului fa ţă de asigur ător,
costul protecţiei prin asigurare şi se compune din dou ă elemente: prima net ă şi adaosul de primă. Prima net ă este destinat ă constituirii fondului de asigurare din care se pl ătesc
desp ăgubirile sau sumele asigurate atunci când se produce evenimentul asigurat. Constituie baza pl ăţii despăgubirilor. Adaosul de primă este destinat acoperirii diverselor cheltuieli administrative,
constituirii unor fonduri de rezerv ă şi pentru asigurarea profitului asigur ătorului. Durata asigur ării reprezintă
perioada de timp în care r ămân valabile raporturile de
asigurare între asigur ător şi asigurat, aşa cum au fost ele stabilite prin contractul de asigurare. În cazul asigur ărilor de bunuri, durata asigur ării poate fi de 1 an sau chiar mai pu ţin (3 –6 luni), în schimb la asigur ările de viaţă, durata asigur ării poate fi mult mai îndelungat ă,
16
contractul încheindu-se pe o perioad ă de 5, 10, 15 ani. Aceasta este important ă, ea influen ţând mărimea primei de asigurare ce cade in sarcina asiguratului. Paguba
sau dauna reprezintă expresia băneasc ă a pierderii, intervenit ă la un bun
asigurat ca urmare a producerii evenimentului contra c ăruia s-a încheiat asigurarea. În cazul în care bunul asigurat a fost distrus în întregime întâlnim no ţiunea de pagub ă totală, iar dacă pierderea intervenit ă este inferioar ă valorii bunului, întâlnim no ţiunea de pagub ă par ţială. Despă gubirea de asigurare
reprezintă suma de bani acordat ă de către asigur ător
asiguratului la producerea riscului asigurat, în vederea acoperirii pagubei. Despăgubirea de asigurare nu poate s ă depăşească valoarea pagubei. În practica asigur ărilor se întâlnesc dou ă situaţii şi anume: -
cazul pagubei totale;
-
cazul pagubei par ţiale.
În caz de pagubă total ă ă despăgubirea acordat ă asiguratului de c ătre asigur ător nu
poate să depăşească valoarea bunului respectiv din momentul producerii evenimentului asigurat. Suma asigurat ă trebuie să fie egală sau mai mare cu valoarea bunului din momentul producerii evenimentului. Aceasta poate fi exprimat ă cu relaţia:
D = P ≤ S a ≤ V b , unde:
D – desp ăgubirea; P – paguba; S a – suma asigurat ă, V b – valoarea bunului în momentul producerii evenimentului asigurat. În caz de paguba par ial ă ţ ial ă desp ăgubirea se stabile şte în func ţie de sistemul de
acoperire a pagubei, adoptat. În acest sens exist ă mai multe principii ce se aplic ă în calculul desp ăgubirii şi anume: a) principiul acoperirii (r ăspunderii) propor ţionale; b) principiul primului risc; c) principiul acoperirii (r ăspunderii) limitate Principiul acoperirii propor ţ ionale ionale, conform căruia despăgubirea de asigurare fa ţă de
pagubă se stabile şte în aceea şi propor ţie în care se afl ă suma asigurat ă, faţă de valoarea bunului asigurat, adic ă:
S D S a = ⇒ D = P ⋅ a P V b V b Astfel, nivelul desp ăgubirii va fi cu atât mai apropiat de cuantumul pagubei, cu cât mărimea sumei asigurate este mai apropiat ă de valoarea bunului asigurat. Conform acestui sistem de acoperire, desp ăgubirea este egal ă cu paguba numai dac ă suma asigurat ă este egal ă cu valoarea bunului asigurat. 17
Principiul primului risc, conform căruia despăgubirea acordat ă este egal ă cu paguba,
f ăr ă a putea îns ă depăşi suma asigurat ă, adică: D = P = S a Astfel, raportul dintre suma asigurat ă şi valoarea bunului nu mai influen ţează mărimea desp ăgubirii, aceasta depinzând doar de m ărimea pagubei şi a sumei asigurate. Principiul acoperirii limitate are caracteristic faptul c ă despăgubirea se acord ă numai
dacă paguba produs ă de declanşarea riscului asigurat dep ăşeşte un anumit nivel prestabilit, denumit fran şiz ă. Astfel, o parte din pagub ă cade în sarcina asiguratului, m ărimea acesteia fiind stipulat ă în contractul de asigurare. Franşiza poate fi de dou ă feluri: -
franşiză atinsă (simplă)
-
franşiză deductibilă (absolută)
În cazul fran şizei atinse, asigur ătorul suportă în întregime paguba pân ă la nivelul
sumei asigurate, dac ă aceasta dep ăşeşte nivelul fran şizei (F), adică D = P cu condi ţia P > F. În cazul fran şizei deductibile, asigur ătorul suport ă acea parte din pagub ă care depăşeşte franşiza : D = P – F Nici în cazul franşizei atinse, nici cel al fran şizei deductibile nu se acord ă desp ăgubiri pentru pagubele care se încadrează în limitele franşizei (deci paguba produs ă în limita franşizei e suportat ă de asigurat). Datorită gradului mai scăzut de compensare a pagubelor în cazul asigur ărilor la care se aplică principiul r ăspunderii limitate, şi cota tarifar ă este mai mic ă. De asemenea, existen ţa franşizei îl determină pe asigurat s ă manifeste o grij ă sporită pentru prevenirea pagubelor, întrucât o parte din ele le va suporta singur.
1.6. Clasificarea asigură asigur ărilor Asigur ările reprezintă un domeniu vast, acestea de la începuturi şi până în prezent cunoscând o mare diversitate şi dezvoltare, fapt ce face necesar ă şi posibilă cunoaşterea şi clasificarea lor. În literatura de specialitate se întâlnesc tipuri şi categorii variate de asigur ări, determinate de utilizarea unor diverse criterii, cele mai des întâlnite fiind: a) regimul juridic; b) domeniul sau ramura la care se refer ă; 18
c) tipul şi natura riscurilor asigurate; d) riscul asigurat; e) natura raporturilor care se stabilesc între asigurat şi asigur ător; f) sfera de cuprindere în profil teritorial
a) După După regimul juridic se disting dou ă grupe de asigur ări: -
asigur ări prin efectul legii (obligatorii);
-
asigur ări facultative (contractuale);
Asigur ările prin efectul legii sau obligatorii se
caracterizeaz ă prin faptul c ă relaţiile
dintre păr ţi, drepturile şi obligaţiile lor sunt reglementate prin lege şi nu necesit ă acordul de voinţă al persoanelor fizice sau juridice vizate. În ţara noastr ă, asigur ările prin efectul legii au avut o sfer ă largă de cuprindere pân ă în 1996 când a intrat în vigoare noua lege a asigur ărilor. Acestea cuprindeau: asigurarea de r ăspundere civil ă auto; asigurarea cl ădirilor şi construcţiilor apar ţinând persoanelor fizice; asigurarea animalelor şi culturilor agricole apar ţinând sectoarelor cooperatiste; asigurarea pentru accidente a c ălătorilor din traficul interurban cu mijloace de transport ale firmelor de profil. În prezent, în România, forma de asigurare obligatorie este asigurarea de r ăspundere civilă pentru pagube produse din accidente de autovehicule. În alte ţări întâlnim şi alte tipuri de asigur ări obligatorii, cum ar fi asigur ările de r ăspundere profesional ă. Asigur ările facultative
sau contractuale se caracterizeaz ă prin faptul că au la baz ă un
contract între asigurat şi asigur ător, stabilit pe baza acordului de voin ţă al păr ţilor. Principalele tr ăsături se refer ă la faptul că nu pot îngloba cvasitotalitatea bunurilor sau persoanelor asigurabile, favorizeaz ă selecţia riscurilor, primele de asigurare sunt mai mari, iar realizarea acestor asigur ări implică eforturi şi cheltuieli mai mari.
b) După După domeniul sau ramura la care se refer ă distingem următoarele categorii: -
asigur ări de bunuri;
-
asigur ări de persoane;
-
asigur ări de r ăspundere civil ă;
-
asigur ări de interes financiar.
Asigur ările de bunuri
au ca obiect diferite valori materiale, bunuri de tot felul,
apar ţinând persoanelor fizice sau juridice, susceptibile de a fi distruse sau avariate de calamităţi naturale sau accidente. Astfel, principalele forme de asigurare în cadrul acestei ramuri sunt: asigur ările de clădiri, construcţii, maşini, utilaje şi instalaţii, aparatur ă electronică; asigurarea complex ă a gospod ăriilor persoanelor fizice; asigurarea animalelor, culturilor agricole; asigurarea m ărfurilor, banilor sau altor valori. 19
Asigur ările de persoane
au ca obiect persoana fizic ă în sine, urmărind protecţia
economică a acestora pentru cazuri de deces, invaliditate permanent ă din accidente, boal ă sau atingerea unei anumite vârste de c ătre asigurat. În cadrul acestora se disting dou ă drupe: asigur ări de via ţă, care sunt în egal ă măsur ă asigur ări de risc şi forme de economisire pe perioade îndelungate cu diverse variante de asigurare şi asigur ări de persoane altele decât cele de viaţă (pentru accidente, c ălătorie, sănătate), care sunt numai asigur ări de risc. Asigur ările de r ă spundere civil ă
au ca obiect r ăspunderea unei persoane fizice sau
juridice, pentru pagubele cauzate şi/sau vătămarea corporal ă produsă unor ter ţe persoane. Se disting în cadrul acestora: asigurarea de r ăspundere civil ă pentru pagubele produse din accidente de autovehicule; asigurarea de r ăspundere profesional ă; asigurarea de r ăspundere a transportatorului pentru pasageri, bagajele acestora sau m ărfurile transportate; asigurarea de r ăspundere a constructorului; asigurarea de r ăspundere a chiria şului, etc. Asigur ările de interes financiar au
ca scop protec ţia pentru asigurarea de pierdere a
profitului, asigurarea de credite, asigurarea pentru riscul de neplat ă, asigurarea de fidelitate, etc.
c) După După tipul şi natura riscurilor asigurate distingem dou ă tipuri principale: -
asigur ări de viaţă;
-
asigur ări non-viaţă:
Deosebirile între acestea rezid ă din natura relaţiilor contractuale, durata şi tipul de risc. În principal, în cazul asigur ărilor de viaţă riscul care se asigur ă este decesul, iar în cazul celor non-viaţă, se asigur ă alte riscuri cu excep ţia riscului de deces. În ceea ce prive şte durata contractului, asigurarea de3 via ţă este un contract pe o durat ă mare (minimum 5 ani), iar contractele de asigur ări non-viaţă sunt încheiate pe terme scurt (de regul ă 1 an).
d) după după riscul asigurat , asigur ările sunt: -
asigur ări pentru riscuri cu caracter natural: inunda ţii, tr ăsnete, cutremure de pământ, ploi toren ţiale, furtuni, grindin ă, alunecări sau pr ă buşiri de teren, explozii, etc.
-
asigur ări pentru secet ă, grindină şi inundaţii la culturile agricole;
-
asigur ări pentru boli, epizotii şi accidente la animale;
-
asigur ări contra accidentelor şi avariilor la mijloacele de transport (derapări, r ăsturnări, coliziuni, pr ă buşiri de poduri şi tunele);
-
asigur ări de deces;
-
asigur ări de r ăspundere civil ă.
20
e) După După natura raporturilor care se stabilesc între asigurat şi asigură asigurător, asigur ările pot fi grupate în: -
asigur ări directe;
-
asigur ări indirecte.
Asigur ările directe
se încheie în mod direct între asigurat şi asigur ător, fie prin
intermediul contractului de asigurare, fie în baza legii. O form ă de asigurare direct ă este coasigurarea, în care asiguratul încheie contractul de asigurare cu mai multe societ ăţi de asigurare concomitent, dar în cot ă parte, deoarece riscurile vizate sunt greu de asumat de c ătre o singur ă societate de asigurare. Asigur ările indirecte
sau reasigur ările apar ca formă de asigurare a asigur ătorului.
Prin reasigurare, asigur ătorul cedeaz ă unui reasigur ător o parte din r ăspunderile pe care şi le-a asumat prin contractul de asigurare, inclusiv primele de asigurare aferente. La producerea riscului asigurat, reasigur ătorul participă la plata desp ăgubirii cu cota parte corespunz ătoare riscului asumat.
f) După După sfera de cuprindere în profil teritorial t eritorial , asigur ările pot fi grupate în: -
asigur ări interne;
-
asigur ări externe (internaţionale).
Asigur ările interne
operează pe plan naţional, promovate de societ ăţi de asigurare ce
acţionează pe piaţa internă şi protejează bunuri, persoane şi r ăspunderea împotriva unor riscuri produse în interiorul ţării. Asigur ările externe
apar în leg ătur ă cu persoane, bunuri şi r ăspundere care ies din
afara limitelor teritoriale ale ţării în care se încheie contractul de asigurare. În cazul acestor asigur ări, una din p ăr ţile contractante ori beneficiarul asigur ării domiciliază în altă ţar ă, sau, obiectul asigur ării ori riscul asigurat se afl ă, respectiv se poate produce pe teritoriul altei ţări.
21
CAPITOLUL II PIAŢ PIAŢA ASIGUR ĂRILOR
2.1. Caracteristicile pieţ pie ţei asigură asigurărilor Operaţiile de asigurare, realizate pe baze contractuale, se desf ăşoar ă într-un cadru pe care-l numim pia ţă a asigur ărilor . Aici se întâlnesc cererea de asigurare, care vine din partea persoanelor fizice şi juridice asigurabile, dornice s ă încheie diverse tipuri de asigur ări şi oferta de asigurare, susţinută de organiza ţii specializate, autorizate s ă funcţioneze în acest domeniu şi capabile, sub raport financiar, s ă desf ăş ăşoare o astfel de activitate. Cererea de asigurare
se concretizeaz ă în contracte de asigurare, dup ă confruntarea ei
cu oferta. Cererea de asigur ări de persoane, bunuri şi r ăspundere civil ă vine din partea persoanelor fizice, care vor s ă încheie contracte de asigurare pentru protec ţia lor şi a familiilor lor, precum şi din partea unit ăţilor economice preocupate s ă ofere securitate salaria ţilor lor în caz de accidente sau boli profesionale. Cererea de asigur ări de bunuri şi r ăspundere civil ă vine din partea persoanelor juridice (întreprinderi de tot felul, institu ţii publice, organiza ţii f ăr ă scop lucrativ), interesate în protejarea activelor de care dispun împotriva pericolelor care le ameninţă şi a r ăspunderilor civile fa ţă de ter ţi. Oferta de asigurare
este prezentat ă de societ ăţile comerciale de asigurare cu capital
privat, de stat sau mixt, de organiza ţiile mutuale de asigurare şi de tontine. ăşoar ă Societ ăţ ăţ ile ile comerciale de asigurare, indiferent de forma de proprietate î şi desf ăş
activitatea potrivit legii, urm ărind realizarea de profit. Aceste societ ăţi sunt obligate s ă se încadreze în prevederile legale referitoare la: m ărimea capitalului social minim subscris şi vărsat; mărimea obligaţiilor pe care şi le pot asuma; rezervele de prime şi/sau de daune pe care trebuie s ă le constituie; modul de ţinere a eviden ţei activităţii desf ăş ăşurate; forma bilanţului şi a contului de profit şi pierdere care trebuie întocmite şi publicate. Societ ăţile de asigurare în cauz ă trebuie să respecte, avizele şi normele instituţiilor de stat îns ărcinate cu supravegherea asigur ărilor.
22
Organiza ţ iile iile de asigurare de tip mutual efectuează operaţiuni de asigurare pentru
membrii lor, potrivit statutelor acestora, având la baz ă principiul mutualităţii, Ele nu urmăresc obţinerea de profit ci întrajutorarea membrilor lor. Fiecare membru al unei organiza ţii mutuale are o dubl ă calitate: de asigurat şi de asigur ător. În calitate de asigurat fiecare membru al grupului participă la formarea fondului comun de asigurare, cu contribu ţia ce i-a fost stabilit ă. Din acest fond se acoper ă daunele suferite la asigur ările de bunuri şi r ăspundere civil ă şi se achită sumele asigurate la asigur ările de persoane. La finele anului, se procedeaz ă la regularizarea contribu ţiilor în funcţie de mărimea reală a daunelor şi, respectiv a sumelor asigurate, achitate ori r ămase de plat ă, majorându-se sau diminuându-se, dup ă caz. Tontinele sunt asocia ţiile constituite pentru o perioad ă determinată de timp, în decursul
căreia membrii asocia ţiei varsă la fondul comun o cotiza ţie anual ă, care variaz ă în funcţie de vârstă. La expirarea termenului pentru care a fost constituit ă asociaţia, suma rezultat ă din capitalizarea cotiza ţiilor de-a lungul anilor se împarte între membrii supravie ţuitori. Asociaţii asemănătoare se organizeaz ă şi în cazurile de deces. Alături de acestea pe pia ţa asigur ărilor mai întâlnim: societ ăţi cooperatiste, organiza ţii fr ăţ ăţeşti, pool-uri şi asociaţii sau alte tipuri de societ ăţi de asigurare care nu se pot încadra în nici una din categoriile amintite. Uneori asigur ătorii sunt pu şi în situaţia de a accepta expuneri pe care nu pot s ă le asigure, deoarece daunele au o frecven ţă prea mare sau sunt prea mari. Pool-urile şi asocia ţ iile iile sunt constituite pentru a solu ţiona astfel de situa ţii, preluând aceste expuneri fie
facultativ, fie pentru a satisface anumite cerin ţe statutare. Acestea sunt constituite din câ ţiva asigur ători independen ţi, care coopereaz ă astfel pentru a asigura riscuri pe care membrii nu sunt dispuşi să le acopere singuri. Pool-urile pot func ţiona ca sindicat sau prin intermediul reasigur ării. Un pool sindical emite o poli ţă mixtă, care include to ţi membrii pool-ului şi specifică partea din asigurare pentru care este responsabil fiecare membru (asiguratul are, în acest caz, o rela ţie contractual ă cu fiecare membru al pool-ului). În cazul în care pool-ul funcţionează pe baza reasigur ării, un membru al pool-ului emite poli ţa, iar ceilal ţi membrii reasigur ă o anumită parte din riscul asigurat (asiguratul are, în acest caz, o rela ţie contractual ă directă numai cu societatea care a emis poli ţa). Pe piaţa asigur ărilor, legătura dintre asigur ători şi asiguraţi se realizeaz ă fie direct prin personalul de specialitate al societăţii de asigurare, fie prin mijlocirea unor intermediari, respectiv: agen ţii de asigur ări, brokerii de asigur ări şi consultanţii. Agentul de asigurare este persoana fizic ă sau juridică abilitată, în baza autoriz ării unui
asigur ător, să negocieze sau s ă încheie în numele şi în contul asigur ătorului contracte de 23
asigurare cu ter ţii, conform condi ţiilor stipulate în contractul de mandat încheiat, f ăr ă să aibă calitatea de asigur ător sau broker de asigurare. Agen ţii reprezintă interesele societ ăţii de asigurare primind în schimb un comision sau salariu. Sunt anumite cazuri când ace ştia sunt plătiţi în funcţie de un plan de realiz ări dinainte stabilit de c ătre societatea de asigur ări. Brokerul de asigurare este persoana juridic ă română sau str ăină ori societatea mutual ă
autorizată în condi ţiile legii, care, pentru clien ţii săi, negociaz ă sau încheie contracte de asigurare şi acordă alte servicii în leg ătur ă cu protec ţia împotriva riscurilor sau cu regularizarea daunelor. Rela ţia pe care o are un broker de asigur ări cu un client al s ău este o relaţie de parteneriat, brokerul reprezentând interesele asiguratului în fa ţa societăţii de asigur ări. Brokerul de asigurare asist ă clientul în rela ţia cu societatea de asigur ări pentru cumpărarea unei poli ţe de asigurare sau pentru conceperea unui program special adaptat analizei de management al riscului. Pentru un program de asigurare deja existent al unui asigur ător, brokerul poate verifica sau chiar negocia condi ţiile contractuale şi prima de asigurare pe care o pl ăteşte clientul său. Consultan ţ iiii de asigurare reprezintă un mod de distribu ţie al societ ăţilor de asigurare şi
al brokerilor de asigur ări pentru atragerea de noi clien ţii. Consultanţii de asigurare
efectuează o analiză financiar ă a fiecărui potenţial client în func ţie de necesitatea acestuia. Aceştia pot intermedia poli ţe de asigurare ale unui asigur ător sau, în anumite situa ţii, pot să vândă poliţe ale mai multor asigur ători dar numai pentru un singur tip de asigurare de la fiecare asigur ător. Există şi consultanţi care lucreaz ă în cadrul unui broker de asigur ări, fapt ce exprim ă mult mai adevărat termenul de consultant. Consultan ţii angajaţi ai unor societ ăţi de asigur ări reprezintă interesele societ ăţii de asigurare primind în schimb un comision sau salariu. O altă formă de organizare a consultan ţilor de asigurare este ca persoan ă fizică autorizată care poate lucra pentru societatea de asigur ări sau brokerul de asigur ări pe care îi reprezintă. În ultimii ani, denumirea de consultant de asigur ări este destul de des folosit ă şi în varianta de consultant financiar sau inspector de asigur ări. La activitatea de asigurare mai particip ă societăţile de intermediere, care negociaz ă şi încheie contracte de asigurare şi reasigurare ori presteaz ă alte servicii de specialitate pentru societ ăţile menţionate mai sus. O altă problemă referitoare la caracterul pie ţei asigur ărilor, care preocup ă specialiştii în materie este aceea de a r ăspunde la întrebarea „este pia ţa asigur ărilor o piaţă concurenţială perfectă sau una imperfect ă ?” 24
Pentru a putea r ăspunde la aceast ă întrebare este necesar ă prezentarea caracteristicilor unei pieţe considerate perfecte şi anume: - omogenitatea produsului; - transparenţa şi atomizarea pieţei; - libertatea de intrare – ie şire a participaţiilor pe şi de pe pia ţă; - descentralizarea deciziilor; Omogenitatea produsului .
Pe piaţa mărfurilor se comercializeaz ă o gamă largă de
produse, dar fiecare sau aproape fiecare dintre ele are unul sau mai mul ţi înlocuitori. Astfel, ţesăturile,
confecţiile şi tricotajele din bumbac, lân ă şi mătase au înlocuitori realiza ţi din alte
fibre naturale sau sintetice, înc ălţămintea din piele natural ă are înlocuitori produ şi din piele artificială, cauciuc sau textile, metalele, lemnul, petrolul şi alte produse primare au şi ele înlocuitorii lor. Nici pe piaţa asigur ărilor nu se comercializeaz ă un singur produs, “asigurarea“, ci o altă paletă largă de produse (servicii), constând în asigur ări împotriva diferitelor riscuri. Aici, elementul de noutate const ă în faptul că un produs (un tip de asigurare) nu poate fi înlocuit cu un altul (alt tip de asigurare). Spre exemplu, produsul “asigurarea autovehiculelor împotriva avariilor” nu poate fi înlocuit cu produsul “asigurarea de r ăspundere civil ă auto“ şi cu atât mai puţin cu “asigurarea bunurilor gospod ăreşti“ ori cu “asigurarea de via ţă“. Aceast ă constatare conduce la concluzia c ă pe piaţa asigur ărilor nu se concureaz ă societ ăţile de asigurare în general, ci societ ăţile având acela şi profil, cele care vând acela şi produs, adică încheie asigur ări împotriva aceluia şi risc. Altfel spus, pia ţa asigur ărilor este alcătuită din atâtea componente, câte subramuri ale asigur ării se practică. De asemenea, nici măcar în cadrul unei subramuri a asigur ărilor nu întâlnim produse perfect omogene. Spre exemplu, asigurarea de accidente individual ă se deosebe şte de cea de grup, asigurarea locuinţelor se deosebe şte de asigurarea bunurilor imobile şi mobile împotriva incendiului si altor riscuri. În concluzie, se poate spune c ă, cu excep ţia câtorva produse, printre care asigurarea autovehiculelor si asigurarea locuin ţelor, celelalte sunt lipsite de omogenitate. Transparen ţ a pie ţ ei ei .
Persoanele fizice si juridice, nefamiliarizate cu problemele
asigur ării, nu realizeaz ă ce avantaje le poate oferi un contract de asigurare, ce raport exist ă între prima datorat ă si indemnizaţia obtenabil ă în caz de sinistru. Pe piaţa de mărfuri, fiecare produs poart ă o etichetă cu preţul de vânzare; în domeniul asigur ărilor o asemenea etichet ă care ar preciza cota de prim ă, nu ar fi suficient ă pentru convingerea unui solicitant despre utilitatea si oportunitatea contract ării unei asigur ări. Pentru 25
a obţine informaţiile necesare în vederea lu ării unei decizii, persoanele interesate trebuie s ă se adreseze unui agent de asigurare. A şadar, o pia ţă a asigur ărilor este aproape opac ă pentru cei neavizaţi. Atomizarea pie ţ ei ei .
O piaţă este considerat ă atomizată, atunci când reune şte un număr
atât de mare de ofertan ţi şi de solicitan ţi în astfel de condi ţii încât nici unul dintre participan ţi nu poate influen ţa de o manier ă sensibilă funcţionarea acesteia. În majoritatea ţărilor care ocupă locuri importante în domeniul asigur ărilor pe plan mondial, exist ă un număr însemnat de organiza ţii de asigurare, dar acestea sunt eterogene ca mărime, importanţă şi potenţial. Alături de marile societ ăţi pe ac ţiuni, fiinţează societ ăţi cu r ăspundere limitat ă, de dimensiuni mai mici, precum şi organizaţii de tip mutual, care reunesc grupuri mici de asocia ţii. Această stare de lucruri, denot ă că piaţa asigur ărilor este încă departe de a fi atomizat ă. Libertatea de intrare-ie şire a participan ţ ilor ilor pe şi de pe pia ţă.
Piaţa este locul unde
poate să vină oricine doreşte să vândă sau să cumpere şi să r ămână acolo atât timp cât are interes să o facă. Această interpretare este confirmat ă si de faptul c ă în orice ţar ă cu economie de piaţă, numărul ofertanţilor si cel al solicitanţilor este în continu ă modificare. La fel se petrec lucrurile şi pe piaţa asigur ărilor. Creşterea sau sc ăderea numărului organizaţiilor de asigurare este rezultatul apari ţiei pe piaţă a noi societ ăţi, asociaţii mutuale ori a altor tipuri de organizaţii, concomitent cu plecarea (lichidarea, fuzionarea) altora. Aceste fluctua ţii demonstrează că piaţa asigur ărilor nu este o pia ţa închisă, ci una în continu ă mişcare. Descentralizarea Descentralizarea deciziilor .
În principiu, fiecare organiza ţie de asigurare ia decizii în
limitele capacităţii sale financiare. La luarea deciziilor care produc efecte asupra ter ţilor, organizaţiile de asigurare sunt obligate s ă ţină seama şi de prevederile legale în materie, pentru a nu- şi prejudicia nici propriile lor interese şi nici pe cele ale ter ţilor. Deciziile organizaţiilor de asigurare sunt descentralizate, dar ele trebuie s ă respecte prevederile legale în materie si avizele organului de supraveghere. În caz contrar, deciziile respective pot fi anulate sau suspendate provizoriu de adun ările generale sau de consiliile de administraţie ale societ ăţilor respective, la cererea Comisiei de Supraveghere a Asigur ărilor. Comparativ cu întreprinderile din alte domenii de activitate societ ăţile comerciale de asigurare sunt mult mai încorsetate de control public, datorit ă faptului că fac parte din categoria instituţiilor financiare, care î şi întemeiază relaţiile cu ter ţii pe încredere . De aceea, societ ăţile de asigurare trebuie s ă manifeste o pruden ţă deosebită în tot ceea ce întreprind pentru a nu ajunge în stare de încetare de pl ăţi. O asemenea stare ar crea serioase dificult ăţi serioase, nu numai societ ăţii în cauz ă, ci şi clienţilor acesteia - asigura ţii. 26
CAPITOLUL III
ASIGUR ĂRI DE BUNURI
În ţara noastr ă se practică o mare varietate de asigur ări de bunuri, în func ţie de natura acestora, de riscurile la care sunt expuse bunurile, de natura propriet ăţii bunurilor şi de obiectul societ ăţilor de asigurare. Conform criteriilor men ţionate, pot fi identificate mai multe forme de asigurare a bunurilor, incluse în obiectul de activitate al unor asigur ători, cum sunt: - asigurarea cl ădirilor, a altor construc ţii şi a conţinutului acestora pentru cazurile de pagube produse de incendiu şi alte calamit ăţi; - asigurarea lucr ărilor de construc ţii-montaj şi a r ăspunderii constructorului; - asigurarea mijloacelor de transport auto; - asigurarea ma şinilor, utilajelor şi instalaţiilor pentru cazuri de avarii accidentale; - asigurarea bunurilor sau valorilor pentru cazurile de furt prin efrac ţie sau prin acte de tâlhărie; - asigurarea complex ă a gospod ăriilor persoanelor fizice; - asigurarea aeronavelor; - asigurarea maritimă; - asigurarea animalelor şi a culturilor agricole.
3.1. Particularităţ Particularit ăţii ale asigură asigur ărilor de bunuri În cazul asigur ării de bunuri, societatea de asigur ări se obligă ca la producerea riscului asigurat să plătească asiguratului sau beneficiarului asigur ării, o desp ăgubire. Astfel, contractul de asigurare de bunuri este un contract de desp ăgubire, având deci la baz ă principiul despăgubirii – un principiu fundamental al asigur ării. Dovada încheierii contractului de asigurare rezult ă din: -
emiterea şi transmiterea unui document de asigurare (poli ţă);
27
-
emiterea şi transmiterea unei cereri de plat ă a primei de asigurare;
-
înscrisul prin care se manifest ă voinţa asigur ătorului de a încheia contractul.
Asigur ă ătorul torul este persoana juridic ă care se oblig ă să plătească asiguratului o anumit ă
sumă de bani la producerea evenimentului prev ăzut ca risc asigurat în contractul de asigurare. Asiguratul este persoana fizic ă sau juridică ce are un interes patrimonial fa ţă de bunul
asigurat şi care, prin intermediul contractului de asigurare, cedeaz ă riscul asigur ătorului. Interesul asigurabil este o cerin ţă de bază pentru existen ţa oricărui contract de
asigurare. În cazul asigur ării de bunuri, prin interes asigurabil se în î n ţelege valoarea pecuniar ă a bunului expusă pierderii sau valoarea patrimonial ă ce poate fi pierdut ă pentru asigurat sau beneficiar, ca urmare a producerii evenimentului asigurat. Obiectul asigur ă r ii îl reprezintă bunurile menţionate în contractul de asigurare, fie prin ării
determinarea lor individual ă, fie prin indicarea unui grup de bunuri (este cazul asigur ării complexe a gospod ăriilor populaţiei). Astfel pot fi asigurate: - bunurile care apar ţin persoanelor fizice sau juridice; - bunurile primite în folosin ţă sau aflate spre p ăstrare, reparare, vânzare sau expuse în muzee şi expoziţii; - bunurile sau activele ce fac obiectul unor contracte de cesionare, închiriere sau locaţie de gestiune, leasing. Bunurile şi riscurile ce pot fi asigurate, precum şi situaţiile în care se acord ă desp ăgubiri sunt prev ăzute în condi ţii speciale stabilite de asigur ător pe categorii de asigur ări. Perioada asigurat ă este perioada pentru care asigur ătorul este obligat s ă acopere
daunele în baza poli ţei. Asigur ările de bunuri se încheie pe o perioad ă de 1 an, dar la cererea asiguratului se pot încheia şi pe perioade mai scurte. Suma asigurat ă ă. La asigur ările obligatorii de bunuri, suma asigurat ă se stabileşte pe
baza normelor de asigurare, iar la cele facultative în func ţie de propunerea asiguratului, f ăr ă însă a depăşi valoarea bunului în momentul încheierii asigur ării, sau pentru unele bunuri, sumele stabilite de asigur ător. Prin valoarea bunurilor la data asigur ării se înţelege: a) la clădiri şi construcţii – valoarea de înlocuire (costul construirii sau achizi ţionării construcţiilor/clădirilor respective), din care se scade uzura în raport cu vechimea, gradul de întrebuinţare şi starea de între ţinere a cl ădirii; b) la mijloacele fixe şi obiectele de inventar – valoarea din a acestora (valoarea de înlocuire), din care s-a sc ăzut uzura în raport cu vechimea, întrebuin ţarea şi starea de întreţinere; 28
c) la materii prime, materiale, produsele finite, m ărfuri, - preţul de cost sau pre ţul de achiziţie al acestora; d) pentru bani în numerar, timbre şi librete de economii – valoarea nominal ă; e) pentru hârtii de valoare – pre ţul pieţei; f) pentru metale nobile neprelucrate, bunuri din metale nobile, bijuterii, perle, pietre preţioase – pre ţul pieţei; g) pentru colec ţii şi obiecte de art ă – valoarea de circula ţie (de piaţă) determinată pe bază de cataloage sau expertize. Prima de asigurare se stabileşte aplicându-se cota de prim ă la suma asigurat ă şi se
plăteşte anticipat, integral sau în rate. Cota de prim ă este diferen ţiată pe categorii de riscuri, în funcţie de felul bunului asigurat, precum şi de frecven ţa şi intensitatea producerii riscurilor asigurate. Societ ăţile de asigurare diferen ţiază bunurile pe clase de risc, iar pentru fiecare clasă stabileşte cota de prim ă tarifar ă specifică. Ră spunderea asigur ă ătorului t orului începe de regul ă după 24 de ore de la expirarea zilei în
care s-au pl ătit primele de asigurare şi s-a întocmit contractul de asigurare şi înceteaz ă la ora 24 a ultimei zile din perioada pentru care s-a încheiat asigurarea. Obliga ţ iile iile asiguratului. În baza contractului de asigurare, asiguratul trebuie s ă
îndeplinească o serie de obliga ţii specificate în condi ţiile de asigurare, a c ăror neîndeplinire poate conduce la rezilierea contractului. Exist ă obligaţii corespunz ătoare perioadei anterioare producerii unei daune şi obligaţii referitoare la procedura ce trebuie urmat ă de asigurat la producerea unei daune. Constatarea şi evaluarea daunei. Stabilirea desp ă gubirii. Mecanismul desp ăgubirii se
declanşează automat la producerea riscului asigurat. Desp ăgubirea se face în raport cu starea bunului din momentul producerii evenimentului asigurat, iar valoarea acestuia nu poate dep ăşi cuantumul pagubei, suma asigurat ă şi nici valoarea bunurilor în momentul producerii evenimentului asigurat. La asigurarea de bunuri se aplic ă unul din cele trei principii de acoperire a pagubelor: - principiul r ăspunderii propor ţionale D = P ⋅
S (cu cât suma asigurat ă este mai V
apropiată de valoarea bunului asigurat, cu atât nivelul desp ăgubirii este mai apropiat de cuantumul pagubei); - principiul primului risc D=P, în limita sumei asigurate (se aplică atunci când pagubele totale se produc mai greu)
29
- principiul r ăspunderii limitate – desp ăgubirea se acord ă numai dacă paguba depăşeşte o anumită limită, stabilită în contract şi numită franşiză, ce poate fi deductibil ă şi atinsă. În limita sumei asigurate: societatea de asigur ări acordă despăgubiri şi pentru: -
cheltuieli f ăcute în scopul limit ării daunei;
-
cheltuieli legate de îndep ărtarea resturilor de la locul producerii evenimentului
asigurat; -
daunelor provocate bunurilor men ţionate în contractul de asigurare, prin distrugeri
sau avarii datorit ă măsurilor de salvare luate de asigurat pentru împiedicarea şi/sau limitarea consecinţelor producerii riscului. Sunt situaţii în care asigur ătorul poate refuza plata desp ăgubirii şi anume: -
dacă dauna a fost provocat ă în mod intenţionat de către una din p ăr ţi (asigurat,
beneficiar, un membru din conducere, persoane juridice asigurate, persoane fizice majore care locuiesc şi gospod ăresc (în mod statornic) cu asiguratul, persoana asiguratului sau beneficiarului; -
dacă persoanele specificate mai sus nu au luat m ăsuri necesare împiedic ării
sinistrului sau limit ării acestuia, de şi puteau face acest lucru. După fiecare daun ă, suma asigurat ă se diminueaz ă cu valoarea desp ăgubirii acordate, cu începere de la data producerii evenimentului asigurat. Pentru restul perioadei de asigurare, asigurarea continu ă pentru suma r ămasă. Revenirea la suma asigurat ă iniţial se poate face la cererea asiguratului, printr-o asigurare suplimentar ă, contra plăţii diferenţei de primă corespunzătoare.
3.2. Asigurarea clă cl ădirilor şi a conţ conţinutului acestora pentru pagube produse de incendii şi alte calamităţ calamit ăţi.i. Prin acest tip de asigurare, asigur ătorul asigur ă facultativ, următoarele: - clădiri şi alte construc ţii (inclusiv instalaţiile aferente acestora – sanitare, electrice, ascensoare) care servesc pentru: locuin ţe, birouri, magazine, restaurante, depozite, ateliere, cluburi, cinematografe, teatre, muzee, dependin ţe, clădiri în curs de construc ţie; - maşini, utilaje, instalaţii, unelte, motoare, inventar gospod ăresc şi alte mijloace fixe; - obiecte de inventar;
30
- mărfuri, materii prime, materiale, produse finite, semifabricate şi alte mijloace circulante materiale. Excepţie de la cuprinderea în aceast ă asigurare fac urm ătoarele categorii de bunuri: - bunuri degradate, bar ăci, porturi, diguri, - bunuri din gospod ăriile persoanelor fizice, autovehicule cu trac ţiune mecanic ă, navele şi animalele – care se asigur ă în alte condi ţii speciale de asigurare. - bani, hârtii de valoare, documente, obiecte pre ţioase (cu excep ţia bunurilor de acest fel care constituie obiecte de muzeu sau expozi ţii, sau a celor care se asigur ă conform altor condiţii speciale de asigurare). Bunurile cuprinse în asigurare trebuie nominalizate în poli ţă, şi s ă se găseasc ă la locul şi adresa men ţionate în aceasta.
Suma asigurat ă se stabileşte pa baza declara ţiei asiguratului referitoare la valoarea clădirilor în momentul încheierii contractului de asigurare, iar aceasta nu trebuie s ă depăşeasc ă valoarea lor la data asigur ării. Sumele la care se face asigurarea se pot stabili conform cererii asiguratului, astfel: a) separat a) separat pentru fiecare cl ădire sau alt ă construcţie, precum şi pentru fiecare obiect de
muzeu sau expozi ţie, etc. b) pentru b) pentru con ţ inut inut (mijloace fixe şi mijloace circulante materiale):
- global pentru toate bunurile din aceea şi grupă prevăzută în tariful de prime anexat, care se afl ă în clădire sau în alte construc ţii. - separat pentru fiecare bun sau pentru unele bunuri, din aceea şi grupă prevăzută în tariful de prime anexat, care se afl ă în clădire sau în alte construc ţii. Bunurile se asigur ă la valori declarate de asigurat astfel: o
pentru mijloace fixe – valoarea de înlocuire;
o
pentru mijloace circulante – costul ori pre ţul de achizi ţie;
o
pentru obiectele de art ă – valoarea de catalog (valoarea de circula ţie);
o
pentru alte valori – valoarea nominal ă sau preţul pieţei;
o
pentru bunurile casnice – costul procur ării din nou a acestora.
După fiecare pagub ă, asigurarea continu ă pentru suma r ămasă (calculată ca diferenţă între suma asigurat ă şi suma cuvenit ă drept despăgubire), f ăr ă modificarea primei. Pentru reîntregirea sumei asigurate, asiguratul trebuie s ă plătească o primă adiţională corespunzătoare. În general, societ ăţile de asigurare iau în asigurare bunurile de natura construc ţiilor şi a conţinutului acestora, în cadrul a trei categorii de poli ţe (poliţa „standard”, poliţa „ standard 31
extinsă ”, poliţa „toate riscurile”), prin care realizeaz ă o anumită selecţie a riscurilor, tarifele
crescând în func ţie de complexitatea şi creşterea incidenţei de risc. Astfel: ei standard, standard, cu tarife mai mici, se desp ăgubesc pagubele produse • În cazul poli ţ ei
bunurilor de următoarele riscuri: incendiu, inclusiv pagube materiale directe produse bunurilor asigurate, prin carbonizare total ă sau par ţială şi topire cu şi f ăr ă flacăr ă, avarii accidentale produse de incendiu instala ţiilor de gaze, ap ă, canal sau înc ălzire centrală; tr ăznet; explozie urmat ă sau nu de incendiu, chiar dacă a avut loc în afara cl ădirii (f ăr ă a fi cauzat ă de dispozitive explozive); căderea pe cl ădire sau construc ţie , inclusiv pe cele în care se afl ă bunurile asigurate a unor corpuri cu excep ţia dispozitivelor explozive. • Poli ţ a standard extinsă, cu tarife mai ridicate, comparativ cu prima categorie,
cuprinde riscurile prev ăzute la poliţa anterioar ă la care se adaug ă riscul de cutremur şi/sau, inunda ţie şi/sau, furtună şi grindină şi/sau, riscuri politice (grevă, tulbur ări civile, acţiuni ale unor grupuri r ăuvoitoare), vandalism, terorism. • Poli ţ a toate riscurile, cu cele mai mari tarife, cuprinde toate riscurile cu
excepţia cazurilor de riscuri grave cum sunt: r ăzboiul civil, revolu ţia, conspiraţia, explozia atomic ă, radiaţiile, poluarea din orice cauz ă. De asemenea fac excepţie cazurile de uzur ă, fermentaţie, pătare din surse normale de căldur ă, pagube provocate bunurilor mobile aflate sub cerul liber, pagube produse inten ţionat de asigurat sau de prepu şii acestuia. R ăspunderea asigur ătorului începe dup ă 24 de ore de la expirarea zilei în care s-au plătit primele de asigurare şi încetează la ora 24 a ultimei zile, din perioada pentru care s-a încheiat asigurarea. La asigurarea construc ţiilor şi a conţinutului acestora primele de asigurare se stabilesc în mod diferen ţiat pe grupe de bunuri, destina ţia acestora, mediul în care se afl ă (urban sau rural), şi separat pentru construc ţie şi pentru con ţinutul acesteia. La asigur ătorii care practică cele trei tipuri de asigur ări amintite anterior, tarifele sunt diferen ţiate în general dup ă aceleaşi criterii, dar pentru riscurile asigurate în plus peste poli ţa standard se stabilesc prime adiţionale, pe categorii de riscuri, astfel încât pentru o asigurare tariful total poate s ă difere de la un asigurat la altul în funcţie de întinderea protec ţiei. În cazul în care se solicit ă încheierea unei asigur ări cu franşiză, se aplică coeficienţi de ajustare a primelor de asigurare.
32
De asemenea, unii asigur ători acordă bonusuri de prim ă dacă poliţele se reînnoiesc de la un an la altul, aceasta în scopul de a- şi menţine în portofoliu clien ţii fideli. Pentru plata integral ă a primei de asigurare la data încheierii contractului de asigurare se aplică o reducere a primei datorate, de regul ă de 10%. Constatarea şi evaluarea pagubelor ca urmare a producerii riscurilor asigurate se face de către asigur ător şi exper ţii acestuia împreun ă cu asiguratul. În limita sumei asigurate, în cuantumul desp ăgubirii se includ şi cheltuieli de natura celor f ăcute în scopul limit ării daunelor, precum şi cele legate de cur ăţ ăţirea locului. În cazul producerii riscului asigurat, societatea de asigur ări acordă desp ăgubiri astfel: a) pentru dauna total ă ă: -
la clădiri, mijloace fixe şi obiecte de inventar, sumele asigurate men ţionate în poliţă;
-
la celelalte bunuri, valoarea la data producerii riscurilor asigurate a cantit ăţii distruse în întregime, determinat ă în funcţie de preţurile la care s-a încheiat asigurarea, respectiv costul repara ţiilor sau restaur ărilor în cazul obiectelor de art ă, ori preţul pieţei pentru hârtii de valoare, metale nobile şi alte bunuri asem ănătoare.
ial ă b) pentru dauna par ţ ial ă:
-
la clădiri, mijloace fixe şi obiecte de inventar asigurate la valoarea din nou: costul refacerii, reparaţiei, reconstrucţiei, restaur ării sau înlocuirii păr ţilor avariate ori distruse; iar pentru cele asigurate la valoarea r ămasă, costurile de mai sus diminuate cu coeficientul de uzur ă;
-
la celelalte bunuri, valoarea pierderii de calitate la data producerii riscului asigurat determinată în funcţie de preţurile la care s-a încheiat asigurarea, respectiv costul reparaţiilor, restaur ărilor în cazul colec ţiilor de artă, ori preţul pieţei pentru hârtii de valoare, metale nobile şi alte bunuri asem ănătoare.
Din cuantumul desp ăgubirilor se scad: -
franşiza prevăzută în poliţă;
-
valoarea resturilor care pot fi întrebuin ţate sau valorificate;
-
orice prime datorate pân ă la sfâr şitul perioadei de asigurare.
În cazul furtului, dac ă bunurile nu au fost g ăsite, desp ăgubirile se acord ă numai dac ă la data înştiinţării f ăcute la asigur ător, au trecut 30 de zile calendaristice, iar plata desp ăgubirilor se face numai dac ă există confirmarea scrisă de la poliţie că bunul a fost g ăsit. Dacă după plata despăgubirii bunurile sunt g ăsite, asiguratul este obligat s ă restituie suma încasat ă cu titlu de desp ăgubire, sau partea din aceasta, reprezentând valoarea bunurilor g ăsite. 33
3.3. Asigurarea complexă complex ă a gospodă gospodăriilor persoanelor fizice Pentru protec ţia bunurilor aflate în gospod ăria persoanelor fizice, societ ăţile de asigurare propun încheierea unei poli ţe complexe care include trei asigur ări distincte: de bunuri, de accidente şi r ăspundere civil ă. a) Asigurarea bunurilor
Prin poliţa complexă sunt asigurate bunuri, precum: mobilier şi obiecte casnice, obiecte de buc ătărie, veselă, frigidere, congelatoare, aparate de uz casnic, aparate audio-video, căr ţi, îmbr ăcăminte, covoare, tablouri, obiecte de art ă, unelte, etc. Bunurile care fac obiectul asigur ării pot fi proprietatea asiguratului sau a altor persoane fizice care locuiesc în mod statornic cu asiguratul. Despăgubirile sunt acordate pentru cazurile de distrugere par ţială sau totală a bunurilor, cauzate de: incendiu, explozie, tr ăsnet, căderi de corpuri, grindin ă, furtună, inundaţie, cutremur, infiltrarea apei provenite de la un apartament învecinat. Asigurarea ofer ă şi posibilitatea desp ăgubirii în cazul furtului prin efrac ţie sau a tâlhăriei. De asemenea, desp ăgubiri se acord ă şi pentru pagubele cauzate bunurilor cu ocazia măsurilor de salvare în timpul producerii daunelor sau pentru cheltuielile f ăcute cu măsurile de salvare a bunurilor asigurate. b) Asigurarea de accidente
În asigurare este cuprins asiguratul precum şi persoanele care locuiesc în mod statornic cu asiguratul, fiind acoperite consecin ţele unor evenimente cu caracter întâmpl ător, f ăr ă voinţa asiguratului, cum sunt: explozia, arsurile, ac ţiunea curentului electric, lovirea, c ăderea, intoxicaţia, asfixierea, atacul din partea altei persoane. Despăgubirile se acord ă pentru cazurile în care, în urma producerii riscului asigurat se constată decesul ori invaliditatea permanent ă totală sau par ţială. c) Asigurarea de r ă civil ă ă spundere ă
În baza acesteia se acord ă despăgubiri pentru sumele pe care asiguratul sau persoanele aflate în întreţinerea acestuia, sunt obligate s ă le plătească pentru prejudiciile de care r ăspund în faţa legii, faţă de ter ţe persoane aflate la domiciliul asiguratului. Asigurarea complex ă se încheie în baza declara ţiei de asigurare completat ă de către solicitant, pentru o perioad ă de un an (la cerere se poate încheia şi pe perioade mai scurte, de cel puţin 3 luni). Asigurarea este considerat ă încheiată odată cu perfectarea contractului de asigurare şi plata primelor.
34
Bunurile se asigur ă pentru sumele declarate de asigurat, acestea neputând dep ăşi valoarea lor, apreciat ă pe baza pre ţului de vânzare practicat de societ ăţile comerciale din care se scade uzura. Pentru încheierea asigur ării complexe, se întâlnesc dou ă posibilităţi: 1. global, pentru toate bunurile din aceea şi locuinţă la o sumă asigurată propusă de asigurat şi agreată de asigur ător; 2. separat pentru unele bunuri, caz în care pentru acestea se întocme şte un inventar care se anexeaz ă declaraţiei de asigurare. Sumele asigurate pentru asigur ările de accidente şi r ăspundere civil ă se stabilesc în limitele maxime stabilite pe eveniment asigurat prin normativele fiec ărei societăţi care practică asigurarea complex ă, sau în unele cazuri poate fi egal ă cu suma asigurat ă la bunuri. Prima de asigurare este unic ă pentru toate felurile de bunuri aflate în locuin ţă şi în funcţie de cota ţiile de primă practicate de societ ăţile de asigurare, aceasta putând fi achitat ă anticipat şi integral sau se poate conveni ca plata s ă se facă în rate. R ăspunderea asigur ătorului începe dup ă 5 zile de la ora 24 a zilei în care s-a încheiat asigurarea, respectiv în care s-au pl ătit primele de asigurare şi încetează la orele 24 ale ultimei zile din perioada pentru care s-a încheiat asigurarea. În caz de daun ă produsă după încheierea asigur ării, însă înaintea trecerii a 5 zile, primele de asigurare se restituie. Pentru o ai bun ă protecţie unele societ ăţi de asigurare ofer ă posibilitatea încheierii odat ă cu asigurarea complex ă a bunurilor şi o asigurare a cl ădirii în care se afl ă bunurile asigurate, percepându-se o prim ă suplimentar ă în acest scop, dar eliberându-se o poli ţă unică. d irilor şi În aceast ă situaţie se poate vorbi de o poli ţă ţă global ă ă de asigurare a cl ă ădirilor bunurilor persoanelor fizice. Includerea cl ădirilor în asigurarea complex ă îşi demonstrează
necesitate în practic ă, întrucât evenimentele asigurate care produc pagube bunurilor din locuinţă, au ca şi consecinţă şi avarierea cl ădirii provocând prejudicii importante.
3.4. Asigurarea autocasco a autovehiculelor autovehiculelor Obiectul asigur ării în cazul poli ţei autocasco îl reprezint ă autovehiculele înmatriculate în România, apar ţinând persoanelor fizice sau juridice, inclusiv remorcile tractate de acestea. În asigurare pot fi cuprinse şi unele păr ţi componente ale acestora (accesorii suplimentare, echipamente auxiliare, dot ări ulterioare) în condi ţiile plăţii unor prime suplimentare fa ţă de prima de baz ă. 35
Asigurarea se poate încheia cu valabilitate atât pe teritoriul României cât şi în str ăinătate, împotriva urm ătoarelor riscuri: incendiu, calamit ăţi naturale, cutremur, alunec ări de teren, inunda ţii, coliziuni cu animale, furt, pagube produse în timpul sta ţionării, precum şi pagube cauzate de implicarea autovehiculului asigurat în accidente de circula ţie. Se mai acordă despăgubiri şi pentru: -
cheltuielile de transport ale autovehiculului la atelierul de repara ţii;
-
cheltuieli efectuate legate de m ăsurile de reducere şi limitare a pagubelor;
- pagube produse autovehiculului cu ocazia unor măsuri de salvare a bunului asigurat sau a construc ţiei în care se afl ă în timpul producerii riscului asigurat; În general sunt exceptate de la desp ăgubire următoarele pagube şi cheltuieli: - pagube cauzate de întrebuin ţare, uzare, trepida ţii, defecte de fabrica ţie a materialelor; - pagube produse autovehiculului prin influen ţa temperaturii motorului; - pagube provocate cu inten ţie de asigurat; - neluarea m ăsurilor de limitare a pagubelor; - săvâr şirea accidentului de c ătre o persoan ă f ăr ă permis de conducere; - conducerea autovehiculului în stare de ebrietate; - producerea unor pagube obiectului asigurat în timpul comiterii unei infrac ţiuni; - pagube produse de opera ţiuni militare în timp de r ăzboi, revolu ţie, acte de terorism, greve, tulbur ări civile; Autovehiculele se asigur ă la sumele declarate de asigurat, dar s ă nu depăşească valoarea real ă la data încheierii asigur ării: S a ≤ V r , unde S a – suma asigurată, iar V r r – valoarea real ă. Valoarea real ă se stabileşte ca diferen ţă între valoarea din nou a autovehiculului şi uzura autovehiculului: V r r = V n – U z, unde: V n – valoarea din nou; U z – uzura autovehiculului; Uzura autovehiculului se stabile şte conform procentului de uzur ă stabilit în func ţie de anumite criterii (starea de între ţinere, capacitatea cilindric ă, vechimea în ani, kilometrii parcur şi, etc) şi care, difer ă de la o societate de asigur ări la alta. Astfel, U z = V n × cuz %, unde: cuz% - procentul de uzur ă. Asigurarea autocasco se încheie pe o perioad ă de 1 an sau 6 luni pe baza unei cereri tip completate de solicitant şi în concordan ţă cu caracteristicile tehnice reie şite din certificatul de înmatriculare al autovehiculului. Prima de asigurare se stabile şte în funcţie de suma asigurat ă şi cota tarifar ă de primă şi poate fi plătită integral sau în rate. Cota procentual ă de primă este stabilită conform anexelor
36
la condiţiile generale ale societ ăţii de asigur ări respective. Majoritatea asigur ătorilor, în momentul încheierii poli ţei procedeaz ă la selecţia subiecţilor asigur ării şi a riscurilor cuprinse în asigurare, acordând diferite avantaje sau dimpotriv ă, penalizându-i pe acei asigura ţi care, prin comportamentul lor generează o probabilitate de risc mai ridicat ă decât media avut ă în vedere la determinarea primei de baz ă. Procedura este preluat ă din practica interna ţională şi este cunoscut ă sub denumirea de clauza „bonus – mallus” şi constă în următoarele:
a) clauza „bonus” se refer ă la reducerea primei de asigurare pentru contractele de asigur ări cu durata de 1 an, care se reînnoiesc consecutiv în urm ătorii ani. Reducerea este aplicată începând cu cel de-al doilea an consecutiv de asigurare şi continuă până în cel de-al şaselea an şi următorii. Aceasta va duce pân ă la o reducere de 40%sau 45%, dup ă care, din al
cincilea an şi următorii, se păstrează la acest nivel, dac ă asiguraţii nu au produs avarii şi nu solicită despăgubiri. b) partea „mallus” a clauzei const ă în majorarea primei de baz ă începând cu anul următor de asigurare (de regul ă cu 10%) celui în care se constat ă că asiguraţii au produs avarii şi au solicitat desp ăgubiri.
Constatarea şi evaluarea pagubelor se face de c ătre inspectorii de daune. Cuantumul pagubei se consemnează în devizul de repara ţii, şi este egal cu costul repara ţiilor păr ţilor avariate (piese înlocuite, materiale şi manopera aferent ă), la care se calculeaz ă şi TVA-ul aferent. Despăgubirea trebuie s ă acopere paguba astfel determinat ă, dar s ă nu depăşească suma asigurată şi valoarea real ă: D < S a < V r r sau D = S a = V r r Din despăgubire se scade fran şiza (dacă asigurarea fost încheiat ă cu franşiză), precum şi
ratele restante de prim ă şi scadente la termenul de plat ă următor datei la care se face plata
desp ăgubirii. Dacă asigurarea s-a încheiat la o sum ă asigurată mai mică decât valoarea real ă, atunci desp ăgubirea se reduce corespunz ător raportului în care se afl ă suma asigurat ă faţă de valoarea real ă. După plata daunei, suma asigurat ă se micşorează cu valoarea desp ăgubirii şi poate fi reîntregită pentru perioada r ămasă până la expirarea asigur ării, printr-o primă suplimentar ă. Asiguraţii au obligaţia să acţioneze în scopul între ţinerii în bune condi ţii a obiectului asigurat şi să comunice în scris asigur ătorului orice modificare a circumstan ţelor de risc iniţiale, imediat ce acestea apar. Toate aceste elemente prezentate sunt parte integrant ă a condiţiilor generale de asigurare şi pot să difere sensibil de la un asigur ător la altul.
37
3.5. Asigurarea bunurilor pe timpul transportului terestru (cargo) Contractele de asigurare a bunurilor pe timpul transportului terestru cuprind doar mărfurile obişnuite care sunt transportate pe c ăile ferate, cu vehicule sau prin po ştă. În condiţii speciale pot fi acceptate şi mărfuri perisabile, periculoase (u şor combustibile, inflamabile sau explozive, lichide acide), bunurile de valoare mare (bani, hârtii de valoare, documente, obiecte pre ţioase, colec ţii, tablouri), precum şi animalele vii. În cadrul asigur ării bunurilor pe timpul transportului terestru sunt acoperite următoarele riscuri: -
incendiu, tr ăsnet, explozie, furtun ă, ploaie, grindin ă, inundaţie, cutremur, pr ă buşire sau alunecare de teren, contaminare, avalan şă de ză padă;
-
accidente ale mijlocului de transport: ciocniri, loviri, izbiri, c ăderi, derap ări, r ăsturnări, împotmoliri.
-
acte de tâlh ărie;
-
spargere, scurgere, risipire, dispari ţie sau furt al bunurilor asigurate, ca urmare a unui accident al mijlocului de transport;
-
accidente în timpul înc ărcării, aşezării sau descărcării bunurilor.
Nu se acord ă desp ăgubiri pentru: - pagubele produse din cauza unor însu şiri proprii naturii bunurilor transportate; t ransportate; - pagubele produse ca urmare a relei conserv ări de către asigurat a bunurilor transportate, a ambal ării şi a transportării bunurilor în stare deteriorat ă; - pagubele produse bunurilor transportate, provocate de viermi, roz ătoare, insecte, ger sau căldur ă atmosferică; - pagubele produse bunurilor transportate, ca urmare a pred ării spre expediere a unor bunuri excluse de la transport, sub denumire fals ă, inexactă sau incomplet ă. La asigur ările cargo, suma asigurat ă poate fi format ă din: a) valoarea bunurilor conform facturii; b) costul transportului şi costul asigur ării, dacă acestea nu sunt incluse în valoarea facturii; c) cheltuieli şi taxe vamale; d) o supraasigurare de 10% din valoarea bunului pentru acoperirea acelor cheltuieli care nu pot fi prev ăzute la încheierea asigur ării. Prima de asigurare se determin ă prin înmulţirea sumei asigurate cu cota de prim ă. Cotele de primă variază în funcţie de felul transportului. 38
În cazul transportului pe c ăile ferate, r ăspunderea asigur ătorului începe în momentul primirii bunurilor de către transportator şi încetează în momentul eliber ării bunurilor către destinatar. În cazul transporturilor efectuate cu autovehicule, r ăspunderea asigur ătorului începe în momentul încărcării bunurilor în vehicule şi încetează în momentul desc ărcării bunurilor la destinaţie.
3.6. Asigurarea aeronavelor În cadrul acesteia, obiectul asigur ării îl reprezintă navele aeriene apar ţinând companiilor aeriene de transport şi asociaţiilor sportive, care sunt asigurate pentru: - pierderea sau avarierea navei; -
r ăspunderea fa ţă de pasageri şi pentru bagajele acestora, precum şi pentru mărfurile transportate;
-
r ăspunderea civil ă legală faţă de ter ţi.
În baza contractului de asigurare, pentru pierderea sau avarierea aeronavei se acord ă desp ăgubiri pentru: - pierderea fizic ă directă sau pierderea total ă constructivă, ori avarierea aeronavei, în timpul zborului, rul ării la sol şi a staţionării la sol; -
dispariţia aeronavei;
-
avariile pricinuite aeronavei de m ăsurile de salvare;
-
cheltuielile f ăcute pentru salvarea şi conservarea aeronavei;
-
cheltuielile de judecat ă, arbitraj f ăcute de asigurat, cu acordul asigur ătorului, în scopul formul ării pretenţiilor faţă de ter ţi.
Pierderea fizică direct ă ă reprezintă distrugerea complet ă a aeronavei, fiind imposibil ă
repunerea ei în stare de folosin ţă. Pierderea total ă constructivă reprezintă avarierea grav ă a aeronavei, astfel încât
cheltuielile implicate de opera ţiunile de salvare, de m ăsurile de limitare a pagubei, de transport, repara ţie şi repunere în stare de folosin ţă depăşesc 75% din suma asigurat ă. În baza asigur ării aeronavelor pentru r ăspunderea legal ă faţă de ter ţi, asigur ătorul acordă despăgubiri pentru sumele pe care asiguratul este obligat s ă le plătească cu titlu de desp ăgubiri şi cheltuieli de judecat ă pentru:
39
- vătămarea corporal ă sau decesul pasagerilor ca urmare a accident ării acestora la bordul aeronavei sau în cursul opera ţiunilor de îmbarcare sau de debarcare; - pierderea, avarierea sau distrugerea bagajelor şi a bunurilor aflate asupra pasagerilor; - pierderea, avarierea sau distrugerea m ărfurilor transportate; - vătămarea corporal ă sau decesul persoanelor ori avarierea sau distrugerea bunurilor din afara aeronavei, cu condi ţia ca acestea s ă fi fost cauzate în mod direct de aeronav ă sau de obiecte desprinse ori c ăzute din aceasta. La asigurarea aeronavelor nu sunt acoperite urm ătoarele situaţii: - pierderea suferit ă ca urmare a folosirii pistelor şi a terenurilor de aterizare neautorizate, cu excep ţia cazurilor de for ţă ţă major ă; - pierderile provocate de transportul de pasageri şi mărfuri peste numărul de locuri şi greutatea admis ă de capacitatea de transport a aeronavei; - pierderile provocate de ac ţiunea intenţionată sau de culpa grav ă a asiguratului sau a reprezentanţilor săi; - pierderea suferit ă în perioada în care aeronava este folosit ă în scop ilegal sau este utilizată în alt mod decât cel conform termenilor din certificatul de aeronavigabilitate; - pierderea suferit ă ca urmare a folosirii aeronavei în alt scop decât transportul de pasageri sau m ărfuri; - pierderi produse din cauza zgomotului, polu ării sau altor pericole asem ănătoare. Asiguratul nu are r ăspundere civil ă legală dacă accidentul a fost produs: -
dintr-un caz de for ţă ţă major ă;
-
din culpa exclusiv ă a persoanei p ăgubite;
-
din culpa exclusiv ă a unei ter ţe persoane.
Aeronavele se asigur ă la sumele declarate de asigurat şi agreate de asigur ător şi care nu trebuie s ă depăşească valoarea de înlocuire a aeronavei la data încheierii asigur ării. R ăspunderile se asigur ă la sumele declarate de asigurat pentru pasageri, bagaje şi pentru mărfurile transportate, precum şi pentru ter ţi, în limitele prevăzute în legisla ţia din România, în convenţiile internaţionale la care ţara noastr ă este parte sau în acordurile încheiate de asigurat cu partenerii s ăi externi. Despă gubirile. În caz de pierdere fizic ă directă sau de dispari ţie, asiguratul este
desp ăgubit cu suma asigurat ă. În caz de pierdere total ă constructivă, despăgubirile se acord ă astfel:
40
-
dacă aeronava poate fi reparat ă, despăgubirea este reprezentat ă de costul reparaţiilor necesare din care se scade valoarea reperelor ce se mai pot întrebuin ţa sau valorifica;
-
dacă aeronava nu mai poate fi reparat ă sau dacă efectuarea repara ţiei nu este justificată, despăgubirea este reprezentat ă de suma asigurat ă, din care se scade valoarea reperelor ce se mai pot întrebuin ţa sau valorifica;
Asigurarea aeronavelor se poate încheia fie pentru o perioad ă de timp, fie pentru o călătorie determinat ă. În asigurarea pentru pierderea sau avarierea aeronavei, la asigur ările încheiate pentru o perioadă de timp, r ăspunderea asigur ătorului începe şi încetează la datele prev ăzute în poliţa de asigurare. La asigur ările încheiate pentru o perioad ă determinată, r ăspunderea asigur ătorului începe: -
în momentul începerii opera ţiunilor de îmbarcare sau înc ărcare pe aeroportul de plecare;
-
în momentul pornirii motoarelor (în cazul unei c ălătorii f ăr ă pasageri sau m ărfuri);
şi încetează:
-
în momentul termin ării operaţiunilor de debarcare sau desc ărcare pe aeroportul de destinaţie;
-
în momentul opririi motoarelor (în cazul unei c ălătorii f ăr ă pasageri sau m ărfuri);
R ăspunderea civil ă a companiilor de naviga ţie aeriană este reglementat ă pe plan internaţional prin: • Convenţia de la Var şovia (1929), completat ă cu protocolul de la Haga (1955),
se aplică transporturilor internaţionale de persoane, m ărfuri sau bagaje; • Convenţia de la Chicago (1944), privind transporturile aeriene interna ţionale,
prin care ţările semnatare se oblig ă să acorde dreptul de survol în anumite cazuri expres men ţionate • Convenţia de la Roma (1953), se aplic ă în cazul daunelor provocate ter ţilor din
afara aeronavei; • Convenţia de la Tokyo (1963), se aplic ă infracţiunilor penale sau actelor care
pot compromite securitatea aeronavei, a persoanelor sau a bunurilor aflate în aeronavă;
41
3.7. Asigurarea maritimă maritim ă 3.7.1. Conceptul de avarie Asigurarea maritimă, ca ramur ă a asigur ărilor de bunuri, protejeaz ă navele maritime şi fluviale, celelalte ambarca ţiuni şi instalaţii folosite în porturi, precum şi încărcătura acestora împotriva unui complex de riscuri. Principalele riscuri asigurate sunt: uragane, furtun ă, incendiu, naufragiul navei, e şuarea navei, ciocnirea dintre dou ă nave-abordaj-, precum şi ciocnirea navei cu un corp fix plutitor altul decât o nav ă-coliziune. În afara acestor riscuri care sunt provocate de for ţe majore :i nu de voin ţa oamenilor, sunt de men ţionat şi pagubele pe care le pot suferi nava şi încărcătura din cauza neglijen ţei echipajului navei, al actelor ilegale comise f ăr ă încuviinţarea armatorului sau pagubele determinate de persoane, str ăine de nava respectivă. Prin avarie se în ţelege o pagub ă materială sau o degradare a unui obiect, indiferent de mărimea şi de cauza acestuia. Pierderea obiectului considerat poate fi: -total ă ă , ca în cazul scufund ării unei nave sau în cel al arunc ării în mare a înc ărcăturii; - par par ţ ial ial ă ă , ca în cazul deterior ării unor instala ţii de pe nav ă, al luării de valuri a unor obiecte aflate la bord, al deterior ării unor produse f ăcând parte din înc ărcătur ă, ca urmare a pătrunderii apei de mare în cal ă sau a izbucnirii unui incendiu pe vas, etc. În noţiunea de avarie se includ şi cheltuielile excep ţionale f ăcute pentru salvarea navei şi
a încărcăturii. Din punct de vedere al asigur ării se face distinc ţie între avarie particular ă ă şi
avarie comună sau general ă ă . Avaria particular ă ă se caracterizeaz ă prin aceea c ă paguba material ă adus ă unor bunuri
este consecin ţa directă a for ţei majore (furtună, incendiu, e şuare, etc), a unei gre şeli de navigaţie (abordaj, coliziune), a viciilor proprii bunurilor respective (autoaprindere, degradare în anumite condi ţii, etc). Pagubele şi cheltuielile care se încadreaz ă în avaria particular ă privesc interesul uneia dintre păr ţile care participă la expedi ţia maritimă, adică fie numai interesul navei, fie pe cel al înc ărcăturii. Avaria particular ă are un caracter accidental şi nu deliberat, şi este efectul unor riscuri produse în afara voin ţei oamenilor. Avaria comună sau general ă ă se caracterizeaz ă prin aceea c ă paguba (sacrificiul) sau
cheltuiala extraordinar ă a fost de comandant în mod inten ţionat şi ra ţional pentru salvarea de la pericolul care amenin ţa interesele tuturor celor care participau la expedi ţia maritimă. Pentru ca o pagub ă sau o cheltuial ă să fie acceptat ă ca avarie comun ă, ea trebuie s ă îndeplinească cumulativ următoarele condi ţii: - paguba (sacrificiul) sau cheltuielile extraordinare s ă fie rezultatul unei ac ţiuni întreprinse cu inten ţie de către comandant, iar m ăsura luat ă să fie raţională; 42
- ac ţiunea să aibă drept scop salvarea de la o primejdie comun ă a navei, a înc ărcăturii acesteia, precum şi a navlului (când este cazul); - sacrificiul să fie real, adică să nu fie vorba de aruncarea peste bord a unor obiecte considerate ca pierdute şi lipsite de valoare; - acţiunea să aibă loc într-o situaţie excepţională, iar nu în condi ţii normale de navigabilitate. Stabilirea caracterului avariei este important ă, deoarece regimul de decontare a pagubelor difer ă în funcţie de natura avariei. În cazul avariei particulare paguba se suport ă fie de navă, fie de înc ărcătur ă, în funcţie de bunul care a fost supus avariei sau pentru care s-au efectuat cheltuieli de salvare, adic ă acestea privesc fie nava fie înc ărcătura. În cazul avariei comune, paguba suferit ă în urma măsurilor luate în mod con ştient şi raţional se repartizeaz ă între cele trei interese, adic ă între navă, încărcătur ă şi navlu. Estimarea pagubelor (sacrificiilor) şi cheltuielilor admise în avaria comun ă precum şi repartizarea acestora între p ăr ţile interesate se efectueaz ă de exper ţi specialişti în materie denumi ţi dispaşori. Documentul de lichidare a avariei comune întocmit de ace şti exper ţi, poartă denumirea de dispa şă. În materie de asigurare maritim ă, pierderea vizeaz ă atât nava cât şi încărcătura şi poate să fie par ţială sau total ă. Pierderea par ţ ial ial ă ă – atunci când daunele produse de un risc asigurat la navă sau la înc ărcătur ă nu sunt atât de mari încât bunurile respective s ă fie considerate pierdere total ă. Pierderea total ă ă poate să fie reală sau prezumat ă. O navă este considerat ă pierdere totală reală, atunci când este complet distrus ă sau grav avariat ă, încât nu mai poate fi reparat ă sau costul repara ţiei ar depăşi valoarea comercial ă a navei. Aceast ă pierdere totală reală poate fi provocat ă de scufundarea, distrugerea prin incendiu sau dispari ţia f ăr ă urmă. Pierderea total ă prezumată sau prin interpretare se caracterizeaz ă prin aceea c ă nava există şi poate fi salvat ă şi reparată, dar ea este atât de grav avariat ă încât operaţiile de salvare şi
reparare, dac ă s-ar efectua, ar reclama cheltuieli extrem de mari, care ar dep ăşi valoarea
asigurată a navei. În practică, se folose şte o clauz ă care prevede dreptul asiguratului de a considera nava pierdere total ă prezumat ă, atunci când valoarea repara ţiilor depăşeşte trei pătrimi din valoarea reală sau din valoarea de asigurare a navei. Asiguratul are posibilitatea s ă opteze pentru una din urm ătoarele soluţii: a) să considere paguba drept avarie par ţială şi să păstreze nava, primind de la asigur ător, cu titlu de desp ăgubire, o sumă egală cu valoarea estimat ă a pagubei; 43
b) să abandoneze nava asigur ătorului, ca şi cum ar fi o pierdere total ă reală, şi să primească, drept desp ăgubire, valoarea asigurat ă.
3.7.2. Asigurarea Asigurarea bunurilor care care fac obiectul obiectul transportului maritim Acest tip de asigurare denumit „Cargo”, cuprinde bunurile care fac obiectul transportului interna ţional de mărfuri şi se încheie pentru valoarea bunurilor respective, inclusiv cheltuieli de transport, taxele vamale şi alte cheltuieli asem ănătoare. Asigurarea cargo se încheie pentru desp ăgubirea daunelor produse ca urmare direct ă a riscurilor întâmplătoare ale transportului. În practica interna ţională, riscurile transportului au fost grupate, stabilindu-se condi ţii de asigurare în care se arat ă, în mod diferen ţiat, ce pierderi se desp ăgubesc şi din ce cauze. Condi ţiile la care ne referim se numesc A, B şi C şi se deosebesc între ele prin sfera mai larg ă sau mai restrâns ă de cuprindere a riscurilor în asigurare. Sfera cea mai larg ă de cuprindere în asigurare o ofer ă condiţia „A” adic ă acoper ă, cu unele excep ţii, toate riscurile de pierdere şi avariere a bunurilor asigurate, urmat ă de condi ţia „B” şi pe ultimul loc, condi ţia „C”. Pe lângă aceste riscuri de condi ţia A, B, C, contractul de asigurare cargo poate s ă prevadă şi alte condi ţii speciale de risc: riscuri de depozitare, riscuri de furt, jaf şi nelivrare, riscuri de r ăzboi, riscuri de grev ă, etc. Asigurarea poate fi încheiat ă de organizaţii din România, societ ăţi mixte cu participare românească, organiza ţii str ăine, etc. asigurarea se încheie în lei şi sau în valut ă. Suma asigurat ă ă poate fi format ă din:
- valoarea bunului (conform facturii sau în lipsa acesteia valoarea de pia ţă a bunului la locul de expediere în momentul încheierii asigur ării); - costul transportului, al asigur ării precum şi alte costuri legate de transportul bunului şi necuprinse în valoarea facturii;
- cheltuieli şi taxe vamale; - o supra-asigurare de 10% din valoarea bunului asigurat pentru acoperirea acelor cheltuieli care nu pot fi prev ăzute la încheierea asigur ării. Durata asigur ă r ii. Asigurarea de transport a înc ărcăturii nu are o limit ă de timp, ci ării
operează potrivit clauzelor interna ţionale pe principiul duratei transportului de la depozit la depozit. De aici, rezult ă că r ăspunderea asigur ătorului începe în momentul în care bunul asigurat păr ăseşte depozitul indicat în contractul de asigurare spre a fi transportat şi încetează când bunul transportat este livrat la depozitul destinatarului.
44
Locul asigur ă ării. rii. La asigur ările de transport, locul asigur ării este oriunde se afl ă bunul
asigurat în timpul perioadei de asigurare (în timpul transportului). Asiguratul are obliga ţia s ă anunţe pe asigur ător ori de câte ori intervin elemente noi, necunoscute de asigur ător în momentul încheierii asigur ării cum ar fi: schimbarea rutei, a locului de transbordare sau de destinaţie, întârziere în expedierea înc ărcăturii. Contractul este lovit de nulitate, în cazul în care asiguratul a ascuns o serie de elemente pe care, dacă le-ar fi cunoscut, asigur ătorul nu ar fi acceptat asigurarea respectiv ă sau ar fi stabilit condiţii de asigurare limitative. Despăgubirea acordat ă însumează atât prejudiciul direct cauzat prin distrugerea sau avarierea bunurilor, cât şi cheltuielile judicios efectuate pentru salvarea bunurilor. Mărimea daunei se determin ă în funcţie de următoarele elemente, care, se adună : -
valoarea bunurilor distruse în întregime;
-
volumul cheltuielilor ocazionate de recondi ţionarea bunurilor avariate par ţial;
-
volumul cheltuielilor pentru salvarea bunurilor şi păstrarea celor r ămase,
şi se scad:
-
valoarea recuper ărilor ( care mai prezint ă o valoare şi pot fi valorificate);
-
franşiza, potrivit condi ţiilor de asigurare.
Asigurarea bunurilor în timpul transportului se încheie pe principiul propor ţionalităţii. Ca urmare între „desp ăgubire” şi „daune” poate s ă fie un raport de egalitate sau desp ăgubirea poate s ă fie mai mică decât dauna, când înc ărcătura a fost asigurat ă pentru o valoare mai mic ă decât cea real ă. Pentru acordarea desp ăgubirii, dauna trebuie s ă fie constatat ă. Constatarea daunelor se face prin „comisarii de avarie”, care sunt persoanele fizice sau juridice ce reprezint ă organizaţia de asigurare la locul unde se constat ă dauna.
3.7.3.Asigurarea 3.7.3.Asigurarea navelor maritime şi fluviale Aceast ă asigurare numit ă „casco” cuprinde navele comerciale, navele de pescuit, alte ambarcaţiuni, şalupe, şlepuri, etc. Asigurarea se poate încheia în una din urm ătoarele condi ţii: a) pierdere a) pierdere total ă, avarii şi r ăspundere pentru coliziuni; b) pierdere b) pierdere total ă, avarie comun ă şi r ăspundere pentru coliziuni; c) pierdere c) pierdere total ă şi avarii; d) pierdere d) pierdere total ă; e) pierdere e) pierdere total ă şi avarie comun ă; f) asigurarea navelor aflate în construc ţie în şantierele navale. 45
Despă gubirea. În baza asigur ării încheiate în una din condi ţiile de mai sus,
asigur ătorul acordă despăgubiri pentru: a) pagubele produse navei de urm ătoarele riscuri: - pericole ale m ărilor, fluviilor, lacurilor etc.; - incendiu, explozie; - aruncare peste bord şi luare de valuri; - piraterie; - furt comis de către persoane din afara navei; - cutremur de p ământ, erupţie vulcanică sau tr ăsnet; - coliziune cu diferite nave, obiecte etc.; - eroare de naviga ţie; b) cheltuieli necesare şi economicoase pentru prevenirea pagubei, mic şorarea pagubei produse; c) retribuţiile de salvare sau asisten ţa acordat ă navei, inclusiv cheltuielile cu exper ţii, avocaţii de judecat ă etc.; d) cheltuielile reprezentând contribu ţia navei la avaria comun ă; e) sumele ce cad în sarcina asiguratului din diverse motive. Asigur ătorul nu acord ă despăgubiri pentru: - uzura normal ă, deteriorarea treptat ă şi defectele ascunse ale corpului navei, ale motoarelor etc.; - pagubele produse de for ţarea ghe ţii, cu excep ţia navelor care au destina ţia de spărgătoare de ghea ţă; - scoaterea sau îndep ărtarea epavei; - pagube indirecte; - pierderi de vieţi omeneşti, daune corporale sau îmboln ăviri; De asemenea, nu acord ă desp ăgubiri pentru pagubele produse navei de: r ăzboi, r ăzboi civil, revoluţii, greve etc., decât dac ă acestea au fost prev ăzute expres în contract. Nava se asigur ă pentru suma declarat ă de asigurat şi agreată de asigur ător şi care nu trebuie să fie inferioar ă valorii de înlocuire sau s ă depăşească valoarea din nou a unei nave similare la data încheierii asigur ării. Asigurarea casco se poate încheia pentru o singur ă călătorie bine definit ă sau pentru toate călătoriile pe care urmeaz ă să le efectueze nava într-o anumit ă perioadă de timp. De regulă, se folose şte aceast ă din urmă soluţie, asigurându-se nava pentru toate c ălătoriile prevăzute a se realiza în î n cursul unei anumite perioade, spre exemplu un an. 46
Constatarea daunei şi determinarea mărimii acesteia se efectueaz ă prin comisarii de avarie, când nava este în str ăinătate, şi prin organe proprii la înapoierea î napoierea navei în ţar ă. R ăspunderea asigur ătorului pentru fiecare pagub ă la navă se limitează la suma asigurată. În caz de pierdere total ă reală, efectivă sau constructiv ă, sau de dispari ţie a navei, drept despăgubire se pl ăteşte suma asigurat ă a acesteia şi suma asigurat ă suplimentar. Se consider ă pierdere totală constructivă a navei atunci când costul repunerii navei în stare de folosinţă depăşeşte mai mult de ¾ din suma asigurat ă a acesteia. Nava se consider ă dispărută, în situaţia în care în timp de 180 de zile de la data ultimei ştiri primite de la aceasta, nu s-a mai reuşit a se mai ob ţine vreo informa ţie cu privire la existen ţa ei. În caz de avarie, drept desp ăgubire se pl ăteşte cuantumul pagubei, f ăr ă scăderea uzurii. Cuantumul pagubei este egal cu costul repara ţiei păr ţilor sau pieselor avariate ori cu costul de înlocuire al acestora, din care se scade valoarea eventualelor p ăr ţi sau piese recuperate. La stabilirea desp ăgubirii datorate de asigur ător, se ţine seama de fran şiză, în sensul c ă avariile navei se desp ăgubesc numai în cazul în care cuantumul pagubei dep ăşeşte franşiza deductibilă pe eveniment. Franşiza nu se aplic ă în cazurile de avarie comun ă şi de coliziune cu alte nave, instalaţii portuare ori alte obiecte fixe sau plutitoare. Asigur ătorii în ramura maritimă, pentru înc ărcături (cargo) şi nave (casco) sunt organizaţi pe plan mondial în “Uniunea Interna ţională a Asigur ărilor Maritime” ( I.U.M.I. ). Aceasta este o organiza ţie profesional ă internaţională, nonguvernamental ă, având ca scop reprezentarea, ap ărarea intereselor asigur ătorilor pe plan mondial, documentarea complex ă asupra conjuncturii pie ţelor de asigurare, etc. Aceasta a fost înfiin ţată în anul 1874, reorganizată în 1946 şi are sediul în Zürich. ADAS a devenit membru al acestei uniuni în 1965.
3.8. Asigurarea animalelor şi a culturilor agricole Asigur ările din agricultur ă, respectiv asigurarea animalelor şi a culturilor agricole se încheie numai pe baze contractuale cu societ ăţile de asigurare române şti.
3.8.1. Asigurarea animalelor Se pot asigura animalele apar ţinând persoanelor fizice şi juridice indiferent de forma de proprietate, cu domiciliul, sediul sau reziden ţa în România. Asigur ătorul mai asigur ă 47
animalele primite în folosinţă de persoanele juridice şi care apar ţin altor persoane juridice, precum şi animalele primite spre cre ştere sau îngr ăş ăşare de persoane fizice şi juridice, pe baz ă de contracte încheiate cu persoane juridice. Sunt primite în asigurare (obiectul asigur ării): bovinele peste 6 luni; porcinele peste 6 luni; porcinele aflate în îngr ăşă ăşătorii, apar ţinând persoanelor juridice, având o greutate de cel puţin 40 kg. indiferent de vârst ă; ovinele şi caprinele de peste 1 an; cabalinele în vârst ă de 115 ani. Nu pot fi asigurate: - animalele aflate în gospod ăriile care nu respect ă regulile sanitar-veterinare de îngrijire, hr ănire, întreţinere şi folosire a animalelor; - animalele bolnave, rahitice, schilodite, oarbe, etc; - animalele apar ţinând persoanelor fizice din localit ăţile situate în Delta Dun ării. Animalele se asigur ă pentru sumele propuse de asigurat, la stabilirea c ărora se ţine seama de urm ătoarele criterii: - la animalele apar ţinând persoanelor fizice, suma asigurat ă nu poate dep ăşi valoarea de pe pia ţa locală a animalelor respective. În caz de daun ă, din desp ăgubire asigur ătorul deduce franşiza stabilită prin contractul de asigurare. - la animalele de ras ă comună, apar ţinând persoanelor juridice, suma asigurat ă nu poate dep ăşi valoarea de pe pia ţa local ă a animalelor în cauz ă; - la porcinele din îngr ăşă ăşătorii, apar ţinând persoanelor juridice, suma asigurat ă se stabileşte pe baza greut ăţii medii a animalelor şi a preţului de achizi ţie al cărnii în viu, practicat de c ătre societăţile comerciale de industrializare a c ărnii; - la animalele de reproduc ţie, procurate din import de c ătre persoane juridice, precum şi la cele de ras ă de provenienţă indigenă, asigurarea se poate încheia la sume corespunz ătoare
valorii de procurare ori celei de inventar a animalelor respective. Animalele dintr-o gospod ărie se primesc în asigurare numai pentru o sum ă egală de fiecare animal din aceea şi grupă de vârstă şi de rasă. Despăgubirile se acord ă în cazul pieiri animalelor asigurate în urma bolilor, inclusiv sub formă de epizootii, a accidentelor, a sacrific ării (în anumite condi ţii), precum şi a scoaterii acestora din gospod ărie pentru combaterea anemiei infec ţioase. Accidente pentru care se acord ă desp ăgubiri se consider ă a fi: incendiul, explozia, tr ăsnetul, uraganul, cutremurul, grindina; atacul animalelor s ălbatice sau al altor animale muşcătura şerpilor veninoşi, intoxicarea cu ierburi sau substan ţe toxice ori medicamentoase
48
precum şi insolaţia, asfixierea, înecul, castrarea f ăcută de organele veterinare, c ăderea pe animale a unor corpuri, leziuni l eziuni interne provocate de înghi ţirea de obiecte. Nu se acord ă desp ăgubiri în cazurile în care: - animalele au pierit din cauza b ătrâneţii, au fost t ăiate din ini ţiativa asiguratului f ăr ă a fi existat o dispozi ţie de sacrificare dat ă de organele în drept; - animalele au pierit din cauza lipsei de furaje sau furaje necorespunz ătoare; - când cadavrele animalelor au fost distruse sau îngropate înainte de examinarea lor de către organele în drept; - paguba s-a produs din culpa asiguratului, a unui membru din conducerea persoanei juridice, a oricărei persoane fizice majore care locuie şte sistematic şi gospod ăreşte împreună cu asiguratul. Despăgubirea de asigurare nu poate dep ăşi suma asigurat ă, cuantumul pagubei şi nici valoarea animalului la momentul producerii riscului asigurat. Primele se asigurare anuale sunt stabilite de asigur ător în procente fa ţă de suma asigurată pe specii, rase şi grupe de vârst ă de animale. R ăspunderea asigur ătorului începe: a) în caz de accident, dac ă pieirea sau t ăierea animalului a avut loc dup ă cinci zile de la expirarea zilei în care s-au pl ătit primele de asigurare şi s-a întocmit contractul de asigurare; b) în caz de boal ă, dacă pieirea, tăierea sau scoaterea animalelor din gospod ărie pentru combaterea anemiei, infec ţii, a avut loc dup ă 60 de zile de la expirarea zilei în care s-au pl ătit primele şi s-a întocmit contractul. R ăspunderea asigur ătorului înceteaz ă la ora 2400 a ultimei zile din perioada pentru care s-a încheiat asigurarea. În afara asigur ării obişnuite a animalelor, la care ne-am referit mai exist ă asigurarea facultativă global ă ă pentru efectivele mari de animale pe care le de ţin societăţile comerciale
pentru producerea, industrializarea şi comercializarea produselor agrozootehnice, societ ăţile agricole. Aceasta se încheie f ăr ă termen şi include toate animalele din aceea şi specie, care au împlinit vârsta de cuprindere în asigurare. Primele de asigurare sunt fixe, pe specii şi grupe şi se achită trimestrial, pe cap de animal, în func ţie de numărul animalelor din specia asigurat ă, existentă la finele trimestrului precedent celui în care se face calcularea primelor. În cazul în care num ărul animalelor existente la sfâr şitul trimestrelor prezintă modificări esenţiale faţă de cel prevăzut, se procedeaz ă la regularizarea primelor. Contractul de asigurare se reziliaz ă, f ăr ă restituirea primelor, în cazul în î n care, sumele datorate de unitatea asigurată, cu titlu de prim ă, nu au fost achitate la scaden ţă şi nici în perioada de p ăsuire. 49
Despăgubirile se acord ă, în limita sumelor asigurate, ţinând seama de rasa, sexul şi vârsta animalului la data producerii evenimentului asigurat. Pentru aceea şi specie de animale nu pot fi valabile, în acela şi timp, atât asigurarea obişnuită cât şi cea global ă.
3.8.2. Asigurarea culturilor agricole. Societăţile specializate în asigur ări agricole încheie contracte de asigurare cu persoane fizice, asocia ţii agricole, societ ăţi comerciale agricole şi regii autonome, pentru culturi agricole, precum şi pentru rodul viilor, al pomilor şi al hameilor. Asigurarea acoper ă următoarele riscuri: - la culturile agricole – grindina, înghe ţul târziu de prim ăvar ă şi/sau îngheţul timpuriu de toamnă, efectele directe ale ploilor toren ţiale, pr ă buşirile sau alunec ările de terenuri cultivate, incendiul provocat de desc ărcări electrice, precum şi efectul furtunii pe terenurile nisipoase; - la rodul viilor, al pomilor şi al hameiului, fenomenele de mai sus precum şi furtuna. Nu se acord ă desp ăgubiri pentru pagubele produse de: -diminuarea produc ţiei din cauza nerespect ării regulilor agrotehnice; -revărsarea apelor Dun ării -operaţii militare în timp de r ăzboi. Asigurarea se poate încheia oricând în timpul anului şi este valabil ă pentru anul agricol în curs sau pentru anul calendaristic, dup ă cum păr ţile au convenit. În ceea ce prive şte durata asigur ării, contractele pot fi încheiate pe termen de 1 an sau pe perioade de 3 ani. În cadrul asigur ării obişnuite a culturilor agricole se pot asigura toate speciile de plante, rodul viilor, al pomilor şi hameiului, cu unele excep ţii: fâneţele şi păşunile naturale, pădurile, plantele decorative, culturile în sere şi r ăsadniţe, pepinierele de orice fel, planta ţiile de că pşuni, zmeur ă şi arbuşti fructiferi. În sistemul de asigurare pau şală a terenului arabil, se pot asigura culturile agricole de pe întreaga suprafaţă arabilă a asiguratului cu unele excep ţii: loturile hibridare, culturile semincere, tutunul, via, pomii fructiferi şi hameiul. Aceste culturi pot fi îns ă asigurate separat în cadrul asigur ării obişnuite. La asigurarea obi şnuită a culturilor, suma asigurat ă se stabile şte de asigurat, în limitele agreate de asigur ător şi care sunt diferen ţiate, în func ţie de grupa tarifar ă în care se încadrează fiecare cultur ă. La asigurarea pau şală a terenului arabil, suma asigurat ă se stabileşte pe hectar. Dacă la producerea riscului asigurat se constat ă că suma asigurat ă a fost stabilit ă la o valoare mai mare decât valoarea real ă a unei culturi, desp ăgubirea va fi stabilit ă la nivelul 50
pagubei reale, şi nu la nivelul sumei asigurate. În situa ţia în care o cultur ă este subasigurat ă, desp ăgubirea va acoperi numai acea parte a pagubei care se încadreaz ă în limita sumei asigurate. Prima tarifar ă la culturile agricole, rodul viei, al pomilor şi al hameiului stabilit ă la 100 lei sumă asigurată este calculat ă de asigur ător, pe grupe tarifare şi pe categorii de jude ţe, în funcţie de specificul culturii, gradul de sensibilitate al acesteia la factorii de risc asigurat, evoluţia daunelor provocate de respectivii factori în î n zona respectiv ă şi de tipul asigur ării. La asigurarea pau şală a terenului arabil, prima tarifar ă este stabilită pe zone (indiferent de culturile agricole), în sume fixe pe hectarul de teren arabil cuprins în asigurare. În cazul contractelor multianuale, la asigurarea obi şnuită a culturilor agricole, asigur ătorul practică un sistem de stabilire a primelor bazat pe principiul „bonus-mallus”. Astfel, o poli ţă de asigurare pentru care asigur ătorul nu a pl ătit despăgubiri o perioad ă de doi ani, beneficiaz ă începând cu cel de-al treilea an de reduceri de prim ă. Invers, în cazul în care s-au plătit sau se datoreaz ă despăgubiri, prima de asigurare pentru anul urm ător se majoreaz ă. Despăgubirea se stabile şte în funcţie de starea culturilor şi a rodului viilor în momentul producerii riscului asigurat, precum şi de valoarea estimat ă pagubei; ea nu poate depăşi valoarea produc ţiei probabile, cuantumul pagubei şi nici suma asigurat ă. Prin cuantumul pagubei se în ţelege valoarea produc ţiei probabile corespunz ătoare gradului de distrugere din riscuri asigurate. Valoarea produc ţiei probabile pe hectar se stabileşte prin înmul ţirea producţiei medii, realizate la hectar în ultimii trei ani cu recolte normale, cu suma maxim ă ce se poate asigura de fiecare kilogram. Constatarea şi evaluarea pagubelor se efectuează de către inspectorii de daune, în prezen ţa asiguraţilor sau a reprezentanţilor acestora. R ăspunderea asigur ătorului începe dup ă intrarea în vigoare a asigur ării, la date diferite în funcţie de momentul în care riscul asigurat poate începe s ă producă pagube bunului asigurat (momentul r ăsădirii, r ăsăririi, însămânţării, înfloririi, etc – în func ţie de culturi şi de riscul asigurat). R ăspunderea asigur ătorului înceteaz ă din momentul recolt ării (secerişului, culesului, scoaterii r ădăcinilor şi tuberculilor). Asiguratul este obligat s ă-şi întreţină culturile în bune condi ţii, cu respectarea regulilor agrotehnice, şi să ia măsuri de prevenire a distrugerii ori v ătămării culturilor agricole şi a rodului viilor, a pomilor precum şi pentru limitarea pagubelor, respectiv pentru salvarea culturilor r ămase, prin îngrijirea lor suplimentar ă.
51
CAPITOLUL IV
ASIGUR ĂRI DE PERSOANE
4.1. Conceptul şi caracteristicile asigură asigur ărilor de persoane În funcţie de riscul asigurat în asigurarea de baz ă, asigur ările de persoane pot fi împăr ţite în două categorii: -
asigur ări de viaţă, care acoper ă riscul de deces;
-
asigur ări de persoane altele decât cele de via ţă, care acoper ă în asigurarea principală, integritatea corporal ă sau sănătatea persoanei.
Conform contractului de asigurare, la producerea riscului asigurat, asiguratul prime şte o indemniza ţie de asigurare corespunz ătoare unei sume stabilit ă iniţial, denumită sumă asigurată, trebuind s ă plătească în schimb prima de asigurare. În schimbul unei prime suplimentare de asigurare, la ambele tipuri de asigurare se pot ad ăuga clauze adi ţionale care extind acoperirea acordat ă prin produsul principal. Acestea poart ă denumirea de asigur ări de persoane. Cele mai vechi forme ale asigur ării de viaţă au apărut în antichitate (în Grecia şi Roma antică), sub forma: indemniza ţ iilor iilor de deces, care se acordau în vederea acoperirii cheltuielilor de înmormântare şi asigur ă ărilor rilor de rent ă ă viager ă ă . Prin asigurarea de înmormântare, asigur ătorul suporta toate cheltuielile de înmormântare sau incinerare. Aristocra ţii încheiau cu supuşii lor contracte de rent ă viager ă, pentru ca ace ştia să obţină venituri pentru tot restul vieţii (acestea prevedeau aceea şi sumă anuală, indiferent de vârsta asiguratului, fapt pentru care, de multe ori oamenii declarau copii în locul adul ţilor pentru a beneficia de rente pe o perioadă mai mare). În Evul Mediu, asocia ţiile de sprijin reciproc care reuneau me şteşugarii şi lucr ătorii din acelaşi domeniu (cunoscute sun numele de „ghilde”) constituiau fonduri speciale de indemnizaţie pentru urma şii membrilor lor.
52
În Anglia, în secolele XVI – XVII se practicau asigur ări mai evoluate şi diversificate, principalele fiind: - asigur ările pe termen scurt, respectiv pe o perioad ă determinată, numai pentru acoperirea riscului de deces, folosite de comercian ţi şi de cei care voiajau pe mare. De asemenea, acestea mai erau folosite şi ca o garan ţie pentru împrumuturi, astfel încât, dac ă asiguratul deceda, creditul putea fi rambursat de c ătre asigur ător. - asociaţiile mutuale de asigur ări, unde membrii acestora participau cu o anumit ă sumă la crearea unui fond din care se pl ăteau anumite sume de bani familiilor membrilor deceda ţi; - anuităţile, care reprezentau o form ă de asigurare de pensie, prin care se oferea asiguraţilor un venit pentru o anumit ă perioadă de timp. Acestea erau de mare ajutor în special văduvelor dup ă moartea soţului. Cu timpul, nevoile care au determinat încheierea unei asigur ări de viaţă s-au schimbat, astfel că astăzi, în afara grijilor legate de cheltuielile de înmormântare, se constat ă nevoia unor asigur ări printre care: -
asigurarea unei protec ţii financiare a familiei sau a celor dependen ţi în caz de deces;
-
achitarea datoriilor unei persoane în caz de deces, în care asigurarea apare ca o garanţie pentru credite;
-
alocaţia de urmaş;
-
alocaţia de bătrâneţe;
-
economisirea pentru eventuale datorii viitoare (studiile copiilor, zestre);
-
cheltuieli de spitalizare, îngrijire medical ă, compensarea veniturilor în caz de boal ă sau invaliditate temporar ă;
-
investiţii, etc.
Asigurarea de via ţă este „o formă de protecţie financiar ă a dependen ţilor sau a altor persoane desemnate în cazul decesului asiguratului. Astfel, asigurarea de via ţă se bazeaz ă pe „încheierea unui contract de asigurare (poli ţă de asigurare), prin care asigur ătorul se obligă să plătească beneficiarului asigur ării o anumită sumă de bani la producerea riscului asigurat (suma asigurat ă), în schimbul pl ăţii de către contractantul asigur ării a unei prime de asigurare, care reprezint ă preţul protecţiei oferite asiguratului de c ătre asigur ător”. Riscul în asigurarea de via ţă este riscul de deces, care este un eveniment sigur, cert, îns ă momentul producerii acestuia este incert. Astfel, în contractul de asigurare intervin mai multe categorii de persoane, şi anume: - asigur ătorul – este societatea de asigurare; 53
- asiguratul – este persoana a c ărei viaţă se asigur ă; - contractantul asigur ării – este persoana care încheie poli ţa de asigurare şi care plăteşte prima de asigurare (în general asiguratul este şi contractant); - beneficiarul asigur ării – este persoana care va încasa suma asigurat ă în cazul decesului asiguratului. Primele de asigurare se stabilesc pe baza unor calcule actuariale şi luîndu-se în
considerare criterii generale (statistici demografice, tabele de mortalitate) şi speciale (ce ţin de individ). Din primele de asigurare încasate se creeaz ă rezervele matematice care se valorific ă prin investire şi care duc la sporirea fondului din care se vor pl ăti sumele asigurate. La produsul principal de asigurare pot fi ad ăugate clauze adi ţionale funcţie de nevoile fiecărui asigurat, prin care se extinde gama riscurilor şi implicit a protec ţiei prin asigurare. Asigur ările de viaţă clasice nu sunt foarte atractive doar prin cuprinderea în asigurare a riscului de deces, fapt pentru care societ ăţile de asigurare au dezvoltat noi tipuri de produse prin care ofer ă pe lângă protecţie şi o serie de alte avantaje, cum ar fi: economisire, investi ţii, tratament medical, cheltuieli de înmormântare, pensie pe o perioad ă determinată sau viager ă, etc. astfel asiguratul poate beneficia de sume importante pe durata vie ţii, aceste tipuri de r i mixte de via ţă ”. asigur ări purtând denumirea de „ asigur ă ”. Partea de protec ţie se refer ă la ări
faptul că, în caz de deces, beneficiarul poli ţei va încasa suma asigurat ă, iar în caz de supravieţuire asiguratul va încasa suma la expirarea contractului, dup ă cum este specificat în contract. În vederea clasifică rii rii asigur ă ărilor r ilor de persoane, se pot folosi mai multe criterii, mai importante fiind: a) funcţie de riscul care se asigur ă ă, asigur ările de persoane pot fi împ ăr ţite în următoarele categorii: -
asigur ări de supravieţuire;
-
asigur ări de deces;
-
asigur ări mixte de viaţă;
-
asigur ări de boal ă;
-
asigur ări de accidente.
r ii, asigur ările de persoane pot fi clasificate în: b) dup ă scopul asigur ă ării
-
asigur ări de viaţă pe termen limitat;
-
asigur ări de viaţă pe termen nelimitat;
-
asigur ări mixte de viaţă cu capitalizare;
-
asigur ări de pensii. 54
Indiferent de criteriile de clasificare, exist ă nenumărate variante ale tipurilor de asigur ări, pe care societ ăţile de asigur ări le ofer ă clienţilor, şi care pot fi adaptate scopurilor şi nevoilor fiecărui asigurat în parte.
4.2. Tipuri de asigură asigur ări de viaţă viaţă Datorită nevoilor variate ale clien ţilor, asigur ările de viaţă se practică în prezent pe piaţa asigur ărilor în forme din ce în ce mai diverse. Dintre sutele de tipuri ti puri de asigur ări de viaţă existente cele mai reprezentative şi frecvente sunt urm ătoarele:
asigurarea de via ţă pe termen limitat;
asigurarea de via ţă pe termen nelimitat;
asigurarea mixt ă de viaţă;
asigurarea mixt ă redusă;
asigurarea tip student;
asigurarea tip zestre;
asigurarea tip unit-linked;
asigurarea pentru ipotec ă,
asigurarea de rent ă;
Asigurarea de via ţă pe termen limitat este
una dintre cele mai simple forme, ea
încheindu-se pe o anumit ă perioadă de timp şi acoperind doar riscul de deces. Astfel, asiguratul va pl ăti periodic o sum ă de bani, denumit ă primă de asigurare, în schimbul c ăreia o a treia persoan ă desemnat ă de asigurat, şi denumită beneficiar, va încasa suma asigurat ă la decesul asiguratului. De regul ă beneficiarul este so ţul supravieţuitor, copiii asiguratului, părinţii, sau uneori prietenii sau persoane care nu fac parte din familie. Cel care decide cine este beneficiarul care va încasa suma asigurat ă este asiguratul. Caracteristic acestei poli ţe este faptul c ă suma asigurat ă va fi plătită numai dac ă decesul asiguratului se produce în perioada de valabilitate a contractului; dac ă la expirarea poliţei asiguratul este în via ţă asigur ătorul nu are nici un fel da r ăspundere privind plata sumei asigurate, nici asiguratul, nici beneficiarul nu vor primi vreo sum ă de bani. Deci, aceast ă asigurare ofer ă protecţie doar pentru riscul de deces şi nu presupune economisire sau capitalizare. Asigurarea de via ţă pe termen nelimitat aceasta este asigurarea care
acoper ă riscul de
deces, pe o perioad ă mai lungă de timp a asiguratului, respectiv pân ă la o anumită vârstă. 55
Aceasta presupune ca asiguratul s ă plătească primele de asigurare pân ă la data pension ării, riscul de deces fiind acoperit pe toat ă perioada cuprins ă între momentul încheierii asigur ării şi atingerea vârstei respective. Dac ă asiguratul ajunge la aceast ă vârstă, el va primi suma asigurată actualizată. Asigurarea mixt ă de via ţă
este o asigurare cu capitalizare, prin intermediul c ăreia este
acoperit nu doar riscul de deces ci şi riscul de supravie ţuire. Astfel asigur ătorul va pl ăti asiguratului sau beneficiarului, în orice condi ţii, suma asigurat ă; dacă asiguratul este în via ţă la expirarea poli ţei, el va primi personal suma asigurat ă, iar dacă decedeaz ă în perioada de asigurare, suma asigurat ă va reveni beneficiarului. Contractul se încheie pe un num ăr de ani, cu condi ţia ca asiguratul s ă nu depăşeasc ă o anumită vârstă (de regulă 75 ani) la expirarea acestei perioade. Primele de asigurare se stabilesc în func ţie de suma asigurat ă, care în general poate fi nelimitat ă. Aceasta reprezint ă un produs complex, oferind o dubl ă protecţie, şi având avantajul c ă sumele de bani pl ătite de asigurat sub forma primelor de asigurare reprezint ă o formă de economisire ce va fi valorificat ă la expirarea contractului. De asemenea, dac ă contractantul acestei asigur ări doreşte retragerea banilor, el renun ţă la poliţă şi va primi de la societatea de asigurare o sum ă denumită „valoare de r ăscumpărare”, care cre şte odată cu apropierea termenului de expirare a poli ţei. Asigurarea mixt ă redusă
Acest tip de poli ţă ofer ă posibilitatea ramburs ării primelor
aferente riscului de supravie ţuire, r ămânând la dispozi ţia asigur ătorului doar prima aferent ă riscului de deces. Dac ă la expirarea poli ţei asiguratul este în via ţă el va primi suma asigurat ă, iar dacă decedeaz ă, asigur ătorul va pl ăti suma primelor de asigurare înregistrate pân ă la momentul decesului, la care se adaug ă cota corespunz ătoare participării la profit pentru partea din rezervele matematice investite de asigur ător. Asigurarea tip student are
ca scop economisirea unor fonduri pentru perioada de
studii a copiilor, chiar în condi ţiile în care intervine decesul pl ătitorului. Astfel, asiguratul poate fi părintele sau tutorele copilului, iar beneficiarul este copilul ajuns la vârsta studiilor universitare. Primele de asigurare sunt pl ătite de asigurat pân ă la începerea studiilor, urmând ca beneficiarul s ă primească rentele la vârsta specificat ă în contract (durata de plat ă a rentelor poate să fie de 4 sau 5 ani), sau suma integral la împlinirea vârstei specificate în contract (de regulă într-o propor ţie mai mică, de 90-95%). Asigurarea tip zestre
este o asigurare tip dot ă, prin care p ărinţii pot să ofere o sum ă de
bani drept zestre în momentul în care copilul se c ăsătoreşte. Este o poli ţă prin care se ofer ă protecţie faţă de riscul de deces al persoanei asigurate (p ărinte sau tutore), iar beneficiarul 56
(copilul) va primi suma asigurat ă în momentul căsătoriei sau la împlinirea unei anumite vârste (20, 25, 28 ani, etc). este asem ănătoare poliţei tip student, diferen ţa fiind aceea c ă suma asigurată se plăteşte integral şi nu eşalonat. În cazul decesului contractantului, copilul va beneficia de sumă la termenul convenit, iar în cazul în care intervine decesul beneficiarului, poliţa devine ca şi în cazul poliţei tip student, o poli ţă de asigurare mixt ă. Asigurarea tip unit-linked este
o asigurare pe baz ă de investiţii, care pe lâng ă
protecţie ofer ă şi posibilitate investirii. Astfel, prima pl ătită de asigurat este investit ă în fonduri de investi ţii puse la dispozi ţie de asigur ător din care asiguratul prime şte o cotă parte (un anumit număr de „unit”-uri). Participarea la aceste fonduri de investi ţii este condi ţionată de cumpărarea unei asigur ări de viaţă. Produsul unit linked a ap ărut ca urmare a dorin ţei de investi ţie a clienţilor, alături de nevoia de protec ţie. Acesta are în structura sa componenta de protec ţie şi componenta investiţională. Componenta de protec ţie este reprezentat ă de o asigurare de via ţă pe termen nelimitat, pentru care plata primelor se face eşalonat până la împlinirea vârstei de pensionare. Pe perioada protec ţiei, suma asigurat ă este garantat ă de asigur ător. În caz de deces a asiguratului pe durata contractului, beneficiarul va încasa maximul dintre valoarea sumei asigurate corespunzătoare asigur ării de viaţă şi valoarea contului s ău la momentul respectiv. Contul contractantului reprezint ă echivalentul valoric al unit-urilor de ţinute în fondurile financiare ale asigur ătorului. Componenta investi ţională const ă în cumpărarea de unit ăţi de cont (unit-uri) în fondurile financiare special constituite. Aceste fonduri reprezint ă un portofoliu de tipuri de active financiare diverse, administrate de asigur ător exclusiv în scopul asigur ării. Contractantul asigur ării va avea acces la aceste fonduri doar prin intermediul asigur ărilor unit linked, iar prima de asigurare pl ătită va destinat ă în întregime achizi ţionării de unit-uri în fondurile financiare. Unit-ul asigur ă dreptul clientului de participare la performan ţa fondurilor financiare. Asigurarea pentru ipotecă
În cazul cump ăr ării unei locuinţe sau a unui teren este
necesar ă încheierea unei asigur ări de viaţă prin care creditorul se asigur ă că, în caz de deces al debitorului, va încasa sumele restante nepl ătite. În funcţie de modul de rambursare a creditului există mai multe forme de ipotec ă: - ipoteca liniar ă, prin care debitorul şi creditorul stabilesc rambursarea creditului întrun anumit num ăr de ani, pe baza achit ării anuale a unei sume fixe. Debitul global care const ă în rata la care se adaug ă dobânda la suma împrumutat ă scade anual, deoarece pentru rata deja 57
plătită nu se mai pl ăteşte dobândă. În acest caz se încheie o asigurare de deces care garanteaz ă achitarea restului sumei în cazul în care debitorul decedeaz ă înainte de rambursarea integral ă a creditului. - ipoteca pe baz ă de anuitate se caracterizeaz ă prin plata dobânzii şi a ratei printr-o sumă anuală fixă, denumită anuitate. Spre deosebire de ipoteca liniar ă, suma pl ătită periodic nu se micşorează. Pentru acoperirea riscului de deces, şi în acest caz se încheie o asigurare de capital în descre ştere periodic ă pentru caz de deces, în cadrul c ăreia capitalul asigurat cunoaşte o evolu ţie paralele cu cea a debitului. În caz de deces, datoria este acoperit ă prin plata sumei asigurate de către asigur ător. Astfel, în fiecare an se pl ăteşte o sumă fixă, constituită din dobând ă şi rată, în primii ani cuantumul dobânzii fiind mai mare. - ipoteca pe baz ă de asigurare mixt ă se practic ă în două tipuri de contracte: contractul de credit şi contractul de deces. - ipoteca în combina ţie cu o asigurare de via ţă care presupune plata în fiecare an a primei de asigurare pentru asigurarea mixt ă şi a dobânzii la creditul angajat. Aceast ă asigurare ofer ă protecţia pentru riscul de deces, iar suma împrumutat ă r ămâne pe toat ă perioada derulării contractului de credit la valoarea maxim ă şi este rambursat ă integral, dintr-o dat ă, prin indemniza ţia plătită în baza poli ţei de asigurare. Asigurarea de rent ă prin
care, asigur ătorul plăteşte o indemniza ţie periodică. În
funcţie de perioada de plat ă a acesteia, se disting: - renta cu rat ă fixă, caz în care indemniza ţia de asigurare se pl ăteşte indiferent dac ă asiguratul mai tr ăieşte sau nu. Când începe plata acestei rate fixe dac ă asiguratul mai tr ăieşte, ea se pl ăteşte un anumit num ăr de ani, iar dac ă acesta nu mai este în via ţă, atunci se pl ăteşte suma asigurat ă beneficiarului. - renta viager ă, caz în care, pentru primirea indemniza ţiei de rentă viager ă, asiguratul trebuie să fie în viaţă. Asigurarea este deci încheiat ă pe „viaţa” asiguratului. O astfel de asigurare poate fi încheiat ă şi în favoarea mai multor persoane, astfel, la moartea unuia dintre asiguraţi, renta viager ă se transfer ă asupra vieţii celuilalt. La fiecare dintre produsele de asigur ări de viaţă, societ ăţile de asigur ări ofer ă şi posibilitatea unor avantaje şi protecţii suplimentare prin plata unor prime adi ţionale foarte mici. Clauzele adi ţionale se adaug ă contractului de baz ă, şi au ca scop oferirea unor avantaje în plus asigura ţilor contra unor sume foarte mici (cele mai frecvente sunt: clauza de scutire de plată a primelor, clauza de cre ştere garantat ă a sumei asigurate, asigurarea suplimentar ă de deces prin accident, asigurarea suplimentar ă de invaliditate permanent ă din accident, asigurarea suplimentar ă de invaliditate permanent ă şi deces din accident). 58
4.3. Asigură Asigurări de persoane altele decât cele de viaţă via ţă În cadrul acestor tipuri de asigur ări principalele riscuri acoperite nu se refer ă la riscul de deces, ci la acelea care creeaz ă suferinţe fizice sau de alt ă natur ă. Astfel, sunt incluse în aceast ă categorie, următoarele:
asigurarea medical ă;
asigurarea medical ă pentru boli incurabile;
asigurarea medical ă pentru interven ţii chirurgicale;
asigurarea de accidente;
asigurarea de c ălătorie.
Asigurarea medical ă
Este o formă de asigurare practicat ă în vederea acoperirii totale sau par ţiale a costurilor de spitalizare, dac ă spitalizarea dep ăşeşte un anumit num ăr de zile consecutive, a costului tratamentului medical ca rezultat al unei boli sau v ătămări corporale în perioada asigurată, ori acoperirea pentru boal ă sau compensarea veniturilor pe perioada de boal ă. Riscul de deces nu este cuprins în acest tip de asigurare, iar primele de asigurare ce trebuie plătite de către asiguraţi sunt diferite pentru b ărbaţi şi pentru femei şi funcţie de categoriile ocupa ţionale ale acestora (întrucât riscurile sunt diferite). Astfel, costurile ce pot fi acoperite prin intermediul acestui tip de asigurare sunt: de spitalizare, de convalescen ţă, de tratament la domiciliu dup ă externare, consulta ţii şi diagnostic, indemniza ţie de maternitate, interven ţii chirurgicale, servicii private de ambulan ţă, costuri de repatriere, etc. Sumele asigurate pot fi pl ătite sub următoarele forme: -sume fixe, reprezentând o indemniza ţie pe zi de spitalizare; -sumă fixă pentru interven ţii chirurgicale; -indemnizaţii pentru servicii de spitalizare private, tratament medical. Asigurarea medical ă pentru boli incurabile
Este o form ă de asigurare ce poate fi practicat ă fie ca acoperire principal ă, fie ca o clauză adiţională, în scopul compens ării cheltuielilor cu tratamentul medical, sau a oferi o protecţie în cazul apari ţiei unei boli incurabile. Asiguratul va primi suma asigurat ă la momentul diagnostic ării uneia dintre bolile incurabile incluse pe list ă. Astfel, în categoria bolilor incurabile sunt incluse: cancer, infarct miocardic, bypass arterial coronarian, insuficienţă renală cu dializă, accident vascular cerebral, transplant de organe vitale, invaliditate total ă. 59
Prima de asigurare se stabile şte în funcţie de o serie de factori , respectiv: -frecvenţa apariţiei bolilor respective, şi care difer ă între bărbaţi şi femei (bărbaţii fiind mai expuşi la atacuri de cord între 40-50 de ani, în timp ce femeile sunt mai expuse la cancer între 30-60 de ani); - vârsta maximă de intrare şi de ieşire în şi din risc; - dacă persoana este fum ătoare sau nu; - date statistice referitoare referit oare la cauzele deceselor; - sistemul internaţional de clasificare a bolilor şi incidenţa acestora, conform statisticilor Organiza ţiei Mondiale a S ănătăţii; - criterii privind definirea bolilor acoperite. Suma asigurat ă poate să fie: -o sumă plătită la momentul diagnostic ării bolii şi acestea pot fi egale diferen ţiate pe tip de diagnostic; -o sumă plătită anticipat în momentul diagnostic ării şi restul în momentul decesului. Asigurarea medical ă pentru interven ţ ii ii chirurgicale
Aceast ă formă de asigurare poate s ă apar ă ca un produs distinct sau ca o clauz ă adiţională la un produs existent, şi se încheie pentru orice interven ţie chirurgical ă efectuată de asigurat sau de copii acestuia, survenit ă în urma unei boli sau a unui accident, în perioada de valabilitate a asigur ării. Intervenţia chirurgicală este o opera ţie chirurgicală f ăcută de un medic pentru a evita o îmbolnăvire sau o agravare a st ării asiguratului şi realizată în concordan ţă cu reglement ările medicale profesionale. Persoana asigurat ă poate fi orice persoan ă fizică care se încadreaz ă în limitele de vârstă stabilite de asigur ător; în cele mai multe cazuri pot fi asigura ţi în baza aceleia şi poliţe şi copii asiguratului. Evenimentul asigurat este orice opera ţie chirurgicală efectuată de asigurat sau copii acestuia, datorit ă unor boli sau a unui accident intervenite în perioada de asigurare. Suma asigurat ă va fi pl ătită atunci când asiguratul suport ă o intervenţie chirurgicală, aceasta fiind fix ă şi stabilindu-se în func ţie de tipul interven ţiei chirurgicale. Asigurarea de accidente
este mult diferit ă de asigurarea de via ţă şi acoper ă diverse
riscuri de accidente şi nu riscul de deces, încheindu-se pe perioade mai scurte (de obicei un an sau chiar mai pu ţin). Aceasta poate fi impus ă prin lege pentru anumite categorii de activit ăţi, prin politica de protejare a angajaţilor unei firme a c ărei activitate presupune riscuri semnificative.
60
Asigurarea de accidente poate fi încheiat ă ca asigurare individual ă sau colectiv ă (de grup), aceasta din urm ă poate fi încheiat ă nominal sau pentru to ţi angajaţii (ca număr total), pe profesii, pentru to ţi angajaţii indiferent de profesie, sau pentru un num ăr mediu de angaja ţi. Asigur ătorul va plăti sumele asigurate în cazul producerii accidentului sau al decesului din accident al asiguratului şi/sau cheltuielile medicale necesare. În ceea ce prive şte riscurile acoperite, în general sunt incluse: accidente de circula ţie, accidente din practicarea sporturilor, accidente provocate de func ţionarea maşinilor, aparatelor, instala ţiilor, asfixiere prin emana ţie de gaze sau vapori, înec, pr ă buşiri de teren, fulger, tr ăsnet, explozii, curentare, lovire, t ăiere, arsuri, accidente produse ca urmare a ac ţiunii armelor, atac al unei alte persoane. Riscurile excluse sunt: accidente produse în stare de ebrietate a asiguratului, intoxica ţii ca urmare a abuzului de alcool, medicamente şi droguri, accidente produse datorit ă acţiunilor proprii delictuale, imprudente, neglijen ţă, accidente prilejuite de orice formă de r ăzboi, explozie atomic ă, contaminare, poluare, sinucidere, vătămări produse de ac ţiunile proprii ale asiguratului. Sumele asigurate se vor pl ăti de către asigur ător pe baza unor investiga ţii pe care le efectuează şi a unor documente, inclusiv medicale. Asigurarea de căl ătorie
acoper ă accidentele sau îmboln ăvirile ce pot să apar ă în
perioada unei călătorii determinate (de obicei în str ăinătate), iar unele societ ăţi de asigurare acoper ă şi riscul de deces în aceast ă perioadă. Trebuie specificat faptul c ă în contractul de asigurare îmbolnăvirea este acoperit ă numai dac ă nu este legat ă de o manifestare preexistent ă a unei boli cunoscute sau malforma ţii pentru care s-au f ăcut tratamente prescrise de medic. De regul ă, poliţa include o detaliere a tipurilor de cheltuieli medicale ce vor fi pl ătite: tratamentul prescris de medic, spitalizare şi eventuale interven ţii chirurgicale, anestezii, radiografii, consulta ţii, analize de laborator, medicamente, cheltuieli de transport pân ă la spital.
61
CAPITOLUL V
ASIGUR ĂRI DE R ĂSPUNDERE CIVILĂ CIVILĂ
5.1. Caracteristici ale asigură asigur ărilor de ră răspundere civilă civilă Asigur ările de r ăspundere civil ă au ca obiect acoperirea prejudiciului produs de un asigurat unor ter ţe persoane, în condi ţiile în care asigur ătorul este r ăspunz ător din punct de vedere legal. R ăspunderea civil ă legală reprezintă domeniul în baza c ăruia o persoan ă poate ac ţiona în instanţă o altă persoană sau o organiza ţie, care se presupune c ă este vinovat ă de producerea unor pagube, prin nerespectarea legisla ţiei în vigoare. R ăspunderea civil ă legală presupune îndeplinirea cumulativ ă a următoarelor condi ţii: -
săvâr şirea de către asigurat a unei fapte ilicite;
-
dovada existen ţei unui prejudiciu;
-
existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicit ă a asiguratului şi prejudiciul adus ter ţei persoane;
-
constatarea culpei asiguratului care a s ăvâr şit fapta ilicit ă.
Conceptul de „ r ă ă spundere civil ă legal ă ă” este foarte important, pentru c ă societ ăţile care încheie asigur ări de r ăspundere civil ă sunt obligate s ă despăgubeasc ă în numele asiguratului numai dac ă acesta este r ăspunzător legal să plătească daune unei ter ţe păr ţi. R ăspunderea civil ă legală apare doar în urma producerii unor prejudicii sanc ţionate prin lege. Astfel, asigurarea de r ăspundere civil ă este „acea asigurare prin intermediul c ăreia se acoper ă toate sumele pe care asiguratul, conform legii, este obligat s ă le plătească pentru pagubele materiale sau v ătămările corporale produse de el unui ter ţ”. Termenii esenţiali ce apar în cadrul asigur ării de r ăspundere civil ă sunt: -
asigurat – orice persoan ă fizică sau juridică;
-
– orice persoan ă fizică sau juridică alta decât asiguratul; ter ţ –
62
-
eveniment asigurat –prin care se în ţelege: avarierea sau distrugerea unor bunuri
care nu apar ţin asiguratului sau care nu sunt în sarcina ori sub controlul asiguratului, produse în perioada de valabilitate a poli ţei; precum şi vătămarea corporală sau decesul oric ărei persoane, produse în perioada de valabilitate a poliţei. Suma asigurat ă se stabileşte la valoarea solicitat ă de asigurat şi agreată de societatea de asigurare, separat pentru deces, v ătămări corporale sau pagube la bunuri. În cazul persoanelor juridice cuantumul acestei sume se determin ă în funcţie de cifra de afaceri anual ă, estimată la încheierea contractului. În cazul persoanelor fizice se poate aplica una din urm ătoarele metode: -
metoda evalu ării averii personale prezente şi viitoare;
-
metoda evalu ării averii personale prezente;
-
metoda determinării sentinţei judecătoreşti maxime pentru vătămare corporală sau pentru deces.
Soluţionarea daunelor care decurg din r ăspunderea civil ă depinde mai mult de lege decât de termenii contractuali ai poli ţei de asigurare, întrucât legile privind r ăspunderea civil ă există separat de termenii poli ţei de asigurare. Contractele de asigurare de r ăspundere civil ă îl protejează pe deţinătorul de poli ţă împotriva consecin ţelor financiare ale legilor care reglementează r ăspunderea civil ă. În orice daun ă apărută la asigur ările de r ăspundere civil ă, inspectorul de daune trebuie să stabilească: -
acoperirea;
-
r ăspunderea;
- prejudiciul suferit; -
valoarea desp ăgubirii;
Prin asigurarea de r ăspundere civil ă, va fi acoperit orice tip de v ătămare corporală sau pagubă materială pentru care asiguratul este r ăspunzător, cu excep ţia situaţiilor prezentate ca excluderi. Dup ă stabilirea acoperirii, inspectorul de daun ă trebuie să evalueze r ăspunderea legală şi mărimea pagubelor, astfel este esen ţial un proces de investigare în vederea r ăspunderii legale. Înainte de a stabili valoarea desp ăgubirilor, inspectorii de daun ă trebuie să determine mărimea pagubelor produse, acesta bazându-se pe informa ţiile furnizate de exper ţi , cu privire la mărimea daunelor produse, respectiv de medici, pentru v ătămările corporale, de evaluatori,
63
antreprenori, sau de unit ăţi de reparaţii pentru pagube la bunuri, sau de contabili şi economişti pentru pierderile financiare. Pentru cazurile de v ătămări corporale, elementele de daun ă pentru care legea impune plata unei despăgubiri se refer ă la cheltuielile medicale deja efectuate precum şi de cele estimate pentru perioada urm ătoare; de asemenea la pierderile de venit pe perioada în care reclamantul a fost în incapacitate de munc ă. Despăgubirile pentru cheltuieli medicale şi pentru pierderi de venit sunt denumite desp ăgubiri de ordin special. În plus fa ţă de aceste desp ăgubiri de ordin special, reclaman ţii pot solicita anumite despăgubiri de ordin general. Acestea sunt practic, compensa ţii care se acordă pentru suferinţa fizică şi pentru consecin ţele producerii unui eveniment. Toate daunele de ordin special şi general sunt denumite daune compensatorii. Contractul de asigurare de r ăspundere civil ă este format, în general, din: condi ţiile generale privind asigurarea de r ăspundere civil ă, condiţiile specifice fiec ărui tip de poli ţă, cererea de asigurare, dovada efectu ării plăţii primei de asigurare, poli ţa de asigurare şi alte documente semnate de asigurat şi asigur ător.
5.2. Tipuri de asigură asigur ări de ră răspundere civilă civilă Asigur ările de r ăspundere civil ă cuprind o gam ă diversă de acoperiri, în continu ă extindere, datorit ă creşterii gradului de diversificare a activit ăţilor umane şi datorită r ăspunderilor tot mai mari pe care le au fa ţă de ter ţi atât persoanele juridice cât şi persoanele fizice. Cele mai frecvente tipuri de asigur ări de r ăspundere sunt:
r ăspunderea angajatorului;
r ăspunderea produc ătorului şi a contractan ţilor;
r ăspunderea pentru riscuri comerciale şi industriale;
r ăspunderea proprietarului;
r ăspunderea chiria şului;
r ăspunderea proprietarilor de magazine;
r ăspunderea autorit ăţii publice;
asigurarea de r ăspundere a proprietarilor unor bunuri;
r ăspunderea unor categorii de sportivi;
r ăspunderea pentru poluarea mediului înconjur ător; 64
r ăspunderea civil ă auto, r ăspunderea bicicli ştilor;
r ăspunderea civil ă faţă de ter ţi în asigurarea de avia ţie;
r ăspunderea fa ţă de ter ţi în asigurarea maritim ă;
r ăspunderea persoanelor fizice (asigurare de r ăspundere personal ă);
asigurarea pentru cheltuieli de judecat ă;
r ăspunderea profesional ă pentru contabili, avoca ţi, arhitecţi, constructori – care acoper ă r ăspunderea pentru erori, omisiuni ale lor sau ale angaja ţilor lor, precum şi pentru medici, chirurgi, stomatologi – care acoper ă daunele provocate pacien ţilor din acelea şi motive;
asigurarea de r ăspundere a directorilor şi funcţionarilor;
Asigurarea de r ă spundere a angajatorului ofer ă
protecţie pentru asigura ţi în legătur ă
cu pierderile, cheltuielile de stabilire a desp ăgubirilor legate de r ăniri, îmbolnăviri determinate de neglijenţa angajatorului. Ter ţa parte este angajatul sau un fost angajat care sufer ă o vătămare corporală sau o îmbolnăvire datorită neglijenţei, erorilor, defecţiunilor sau omisiunilor angajatorului. În multe ţări, asigurarea de r ăspundere a angajatorului este obligatorie. Asigurarea de r ă spundere a producătorului este
practică datorită faptului că toţi cei
care vând o marf ă au o r ăspundere faţă de cei care o folosesc sau o consum ă. Prin utilizarea ei se pot produce v ătămări corporale, îmboln ăvire, deces sau r ănire, pierderi sau prejudicii materiale. În ţările dezvoltate reglement ările sunt puternic protective pentru consumatori, iar limitele r ăspunderilor sunt ridicate. În Marea Britanie aceast ă r ăspundere exist ă chiar dacă mărfurile se vând în alt ă ţar ă, iar în Statele Unite ale Americii r ăspunderile se ridic ă la sume uriaşe datorită reglementărilor stricte privind protec ţia consumatorilor. Asigurarea de r ă spundere a directorilor este
o formă de protecţie specializat ă care
acoper ă r ăspunderea directorilor şi membrilor consiliilor de administra ţie pentru erori şi neglijenţă în conducerea unei companii. De asemenea, poate fi acoperit ă, printr-o poliţă asemănătoare, şi r ăspunderea altor categorii de personal. Asigur ătorii elaborează condiţii specifice fiec ărui client, func ţie de nevoile acestuia, pe criterii de activitate, nivel de r ăspundere, şi altele. Poli ţa ofer ă acoperire şi pentru cheltuielile cu avoca ţii pentru apărarea în proces şi compensaţiile financiare pe care directorul sau func ţionarul ar trebui s ă le plătească. Ră spunderea civil ă auto
se refer ă la responsabilitatea legal ă legată de vătămarea
corporală sau de distrugerea propriet ăţii ca urmare a de ţinerii, întreţinerii şi folosirii unui autovehicul. Aceasta îmbrac ă două forme: asigurarea de r ăspundere civil ă auto obligatorie şi
65
asigurarea de r ăspundere civil ă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule cu valabilitate numai în afara teritoriului României. Asigurarea de r ă spunderea civil ă fa ţă de ter ţ i în asigurarea de avia ţ ie ie.
Ca regul ă
generală, r ăspunderea civil ă a proprietarului sau operatorului unui aparat de zbor se determin ă în funcţie de legisla ţia existen ţi în statul în care s-a produs accidentul sau în cel care are cea mai mare legătur ă cu accidentul produs, cu excep ţia cazului în care exist ă tratate de colaborare interna ţionale care reglementează acest aspect. Asigurarea de r ăspundere civil ă de aviaţie ofer ă deţinătorului de poliţă de asigurare protecţia împotriva reclaman ţilor care au suferit v ătămări corporale sau daune (respectiv vătămări sau pagube provocate: echipajului, pasagerilor, alte persoane decât pasagerii, administratori de hangare, bunuri diverse). Asigurarea de r ă spunderea fa ţă de ter ţ i în asigurarea maritimă. În cadrul acestui tip
de asigurare sunt cuprinse: r ăspunderea pentru v ătămarea, îmboln ăvirea sau decesul membrilor echipajului, muncitorilor portuari, pasagerilor sau altor persoane aflate la bord, personalului care nu se afl ă la bordul navei; r ăspunderea pentru avarierea altor nave, bunuri existente pe alte nave, inclusiv a înc ărcăturii acestora, a podurilor, docurilor, ecluzelor navigabile şi a altor structuri; r ăspunderea civil ă pentru prejudiciile produse de poluare. constă în rambursarea unor sume necesare
Asigurarea privind r ă spunderea publică
asiguratului pentru compensarea unui ter ţ, în calitate de public, în cazul v ătămării corporale sau pagubelor materiale provocate de neglijen ţa sa sau a angaja ţilor săi. Astfel de r ăspunderi pot proveni din: duşumele alunecoase, defecte ale sc ărilor, lifturilor sau scărilor rulante, vitrine, mărfuri care cad de pe rafturi sau din vitrine, u şi-capcană, parcuri, muzee, etc. Asigurarea de r ă spundere personal ă
este necesar ă datorită faptului că orice persoan ă
fizică are obligaţia de a nu cauza nici un fel de v ătămări corporale ter ţilor sau pagube proprietăţilor lor. Astfel, persoanele fizice r ăspund faţă de ter ţi prin activitatea zilnic ă pe care o desf ăş ăşoar ă şi care implic ă o anumită r ăspundere (sport, plimbatul animalelor, etc). poli ţele se pot încheia şi pentru r ăspunderea familiei. Asigurarea pentru cheltuieli de judecat ă.
Aceasta nu este o asigurare de r ăspundere
în adevăratul înţeles al termenului, dar este important ă deoarece este totu şi legată de r ăspunderea fa ţă de ter ţi. Aceasta include ac ţiunile duse de clien ţii şi angajaţii asiguratului sau de vecinii acestuia. ă Asigurarea de r ă spundere profesional
are ca scop desp ăgubirea celor ce suport ă
diverse pagube materiale sau financiare din vina anumitor profesioni şti, apărând ca o necesitate impus ă de implicaţiile practicării anumitor profesii care pot produce altora pagube 66
provocate din neglijenţă în exercitarea profesiei. În aceast ă categorie se încadreaz ă profesiile care ofer ă consultanţă sau presteaz ă un serviciu specializat, cum ar fi: constructorii, arhitec ţii, avocaţii, contabilii, economi ştii, medicii, consultan ţii şi în general, orice profesie sau meserie care presupune o mare r ăspundere. Prin activitatea desf ăş ăşurată, aceste categorii de persoane pot, prin eroare, greşeală, neglijenţă, omisiune sau orice culp ă proprie să aducă prejudicii persoanelor pentru care lucreaz ă sau unor ter ţi.
67
CAPITOLUL VI
FORME ŞI METODE DE REASIGURARE
6.1. Consideraţ Considera ţii generale O societate de asigurare este interesat ă să manifeste o preocupare constant ă pentru ca portofoliul său să corespundă cerinţelor unei bune stabilit ăţi financiare, adic ă să fie omogen, diversificat şi dispersat . Cum însă lucrul acesta nu se realizeaz ă dintr-o dată, acţiunea de
îmbunătăţire a structurii portofoliului trebuie continuat ă şi după încheierea contractelor de asigurare. Pentru împăr ţirea riscurilor între mai multe societ ăţi de asigurare, se folosesc dou ă soluţii şi anume coasigurarea sau reasigurarea. Coasigurarea
constă în participarea mai multor societ ăţi la asigurarea unui bun de
valoare mare. În practica asigur ărilor de bunuri se ivesc deseori cazuri când, dat ă fiind valoarea ridicat ă a bunurilor oferite spre asigurare, un asigur ător să nu consimtă la încheierea contractului pentru întreaga valoare. Atunci, asiguratul trateaz ă, cu ajutorul unui intermediar, cu mai mul ţi asigur ători, posibilitatea frac ţionării asigur ării valorii bunului respectiv şi acoperirea fiec ărei păr ţi în parte la un alt asigur ător. Fiecare societate de asigurare care participă la asigurarea unei frac ţiuni din valoarea bunului în cauz ă reprezintă un coasigur ător. Fiecare coasigur ător r ăspunde faţă de asigurat numai în limita sumei pentru care s-a angajat prin contract, iar nu în mod solidar. La producerea daunei, asiguratul trateaz ă de regul ă, problemele legate de constatarea daunei, stabilirea şi plata desp ăgubirii, cu una din societ ăţile participante – care este societate garantă – şi care acţioneaz ă în numele tuturor, la lichidarea respectiv ă, fiind însă necesar ă aprobarea fiec ăruia dintre coasigur ători. Neajunsurile coasigur ării rezidă în faptul c ă asiguratul nu poate cerceta direct solvabilitatea fiec ărui coasigur ător, plasarea riscului necesitând uneori un timp îndelungat, iar decontarea daunelor este greoaie. Asigur ări sub forma coasigur ării se încheie în Marea Britanie, Fran ţa şi în alte ţări.
68
Reasigurarea
constă în cedarea de c ătre asigur ător, către alte societ ăţi, a păr ţii din
riscul subscris care dep ăşeşte reţinerea sa proprie. Dac ă la coasigurare, redistribuirea riscurilor se produce în faza încheierii asigur ării propriu-zise, în schimb, la reasigurare redistribuirea riscurilor are loc dup ă perfectarea contractului de asigurare, adic ă în faza posterioar ă asigur ării. Necesitatea redistribuirii riscurilor subscrise nu este „descoperit ă” de asigur ător numai după încheierea asigur ării, ci ea este cunoscut ă şi avută în vedere de el de la bun început. Altfel spus, reasigurarea nu constituie (sau nu ar trebui s ă constituie) o m ăsur ă de reperare a unei erori comise de asigur ător în procesul de negociere şi perfectare a contractului de asigurare. La început, reasigurarea se practica de societ ăţile profilate pe încheierea de asigur ări directe care sim ţeau nevoia imperioas ă a amelior ării portofoliilor lor. Ulterior au fost constituite societ ăţi specializate în opera ţii de reasigurare, f ăr ă însă ca societ ăţile de asigurare să renunţe la acest gen de opera ţii. Ţări în care reasigurarea a c ă pătat o amploare tot mai mare au fost Germania, Marea Britanie, Elve ţia, Franţa, Italia. Cu timpul, piaţa naţională a reasigur ărilor devine prea îngust ă pentru a absorbi întreaga ofertă de cedare în reasigurare, ceea ce determin ă societ ăţile de asigurare s ă-şi plaseze o parte din riscuri la societ ăţile de reasigurare din str ăinătate. Cu cât mai larg ă este participarea societ ăţilor de reasigurare la redistribuirea riscurilor, cu atât mai accentuat ă este dispersarea geografic ă a riscurilor.
6.2. Contractul de reasigurare şi principiile ce stau la baza acestuia Între reasigur ător şi reasigurat se stabile şte o relaţie, pe baza liberului consim ţământ care exprimă acordul de voin ţă al păr ţilor în legătur ă cu acceptarea/cedarea de riscuri în reasigurare, aceast ă relaţie fiind finalizată într-un document denumit contract de reasigurare . Astfel, contractul de reasigurare reprezint ă înţelegerea stabilit ă între două păr ţi, denumite „reasigur ător” şi „reasigurat”, prin care reasigur ătorul preia o parte din risc de la reasigurat, în schimbul unei sume numit ă „primă de reasigurare”, pentru care se oblig ă să-i plătească acestuia din urm ă, partea din desp ăgubirea cuvenit ă în cazul producerii riscului, conform condi ţiilor stipulate în contract. Principalele tr ăsături ale acestui contract pot fi sintetizate astfel: - contractul de reasigurare este condi ţionat de existen ţa unui contract de asigurare încheiat între asigurat şi asigur ător; 69
- contractul de asigurare şi cel de reasigurare exist ă în acelaşi timp; - contractul de reasigurare este un contract separat încheiat între reasigur ător şi reasiguratul său, la care asiguratul original nu este parte; - despăgubirea va fi suportat ă doar pentru r ăspunderea pe care asigur ătorul direct şi-a asumat-o prin contractul de asigurare. În practica interna ţională nu există o formă standard a contractului de reasigurare, întâlnindu-se anumite tipuri de contracte, în func ţie de unele criterii, precum: interesul reasiguratului, natura şi dimensiunea riscului, domeniul în care se va încheia tranzac ţia. Activitatea de reasigurare şi contractul de reasigurare se desf ăş ăşoar ă pe baza unor principii, care trebuie s ă fie cunoscute şi respectate întocmai de c ătre păr ţi, şi anume: -
obligativitatea existen ţei interesului asigurabil;
- principiul maximei bune credin ţe (relaţia dintre păr ţi bazându-se pe „cea mai mare bună credinţă); - principiul desp ăgubirii; -
obligativitatea existen ţei, în momentul încheierii contractului de reasigurare, a unui obiect al reasigur ării.
Din punct de vedere juridic, contractul de reasigurare prezint ă aproape acelea ţi caracteristici ca şi contractul de asigurare, respectiv: - este un contract consensual, având la baz ă acordul de voin ţă al păr ţilor asupra elementelor contractului; - are un caracter sinalagmatic, întrucât presupune obliga ţii interdependente şi reciproce ale păr ţilor; - este un contract succesiv, presupunând o anumit ă perioadă în care reasigur ătorul acordă protecţie companiei cedente pentru riscurile preluate, iar aceasta din urm ă plăteşte prima de reasigurare; - are un caracter oneros, deoarece se bazeaz ă pe contrapresta ţii reciproce; - are un caracter aleatoriu, exist ă incertitudinea producerii riscului şi a rezultatelor finale ale contractului; - este un contract de adeziune, clauzele contractuale fiind propuse de c ătre una dintre păr ţi, cealaltă având posibilitatea de a accepta sau refuza oferta primit ă. - o particularitate a acestui contract o reprezint ă prezenţa elementului de extraneitate, deoarece p ăr ţile contractante sunt, de regul ă din ţări diferite. Într-un contract de reasigurare, participan ţii, persoane juridice sun „compania cedent ă”, respectiv asigur ătorul direct, care are deja încheiat ă o poliţă de asigurare cu un 70
asigurat pentru un anumit risc şi care dore şte să cedeze o parte din acesta, devenind reasigurat, şi „reasigur ătorul, care preia partea din risc cedat ă.
Încheierea contractului de reasigurare oblig ă păr ţile la respectarea tuturor clauzelor. Reasiguratul are obliga ţia de plată a primei de reasigurare la nivelul şi în condiţiile stabilite şi totodată să anunţe reasigur ătorul asupra mersului afacerii, iar în cazul producerii de daune trebuie să anunţe reasigur ătorul în termenul cel mai scurt posibil. Reasigur ătorul are obligaţia de a asigura protec ţia împotriva riscurilor, în schimbul primei de reasigurare primite de la compania cedent ă şi de a-i pl ăti acesteia desp ăgubirile de reasigurare în cazul producerii riscului reasigurat. Contractul de reasigurare poate avea diferite diferi te forme, deosebirile dintre acestea constând numai în modul de cuprindere, respectiv de angajare a p ăr ţilor. Contractul de reasigurare cuprinde de regulă:
-
obiectul reasigur ării;
-
r ăspunderea asumat ă de reasigur ător;
-
r ăspunderea re ţinută de reasigurat pentru contul s ău propriu;
-
condi ţiile în care se face reasigurarea, respectiv costul reasigur ării;
-
modul de decontare a primelor şi respectiv a daunelor;
-
durata contractului;
-
alte clauze privind raporturile reciproce (arbitraj, dec ăderea din
drepturi, etc.). Reasigurarea constituie astfel, un mijloc de egalizare, prin divizare, a r ăspunderilor între mai mulţi asigur ători, dispersaţi pe arii geografice cât mai întinse, de men ţinere a unui echilibru între primele încasate şi despăgubirile datorate la fiecare asigur ător în parte.
6.3. Forme de reasigurare În prezent se practic ă două forme principale de reasigurare, şi anume: 1. reasigurarea propor ţională; 2. reasigurarea nepropor ţională.
6.3.1. Reasigurarea propor ţională ională Reasigurarea propor ţională a fost prima form ă de reasigurare, dezvoltându-se din sistemul coasigur ării, prin care mai mul ţi asigur ători împăr ţeau între ei în propor ţii convenite o parte a asigur ării directe. 71
Prin acest tip de reasigurare, reasigur ătorul accept ă o r ăspundere stabilit ă ca o propor ţie din suma asigurat ă iniţial prin contractul de asigurare direct ă, daunele înregistrate repartizându-se între compania cedent ă şi reasigur ător în mod direct propor ţional cu acoperirea acordat ă. În principal, contractele de reasigurarea propor ţională sunt de dou ă tipuri: a) contract de reasigurare „cot ă – parte”; b)contract b) contract reasigurare „excedent de sum ă”; a) Reasigurarea „cot ă ă – parte” se caracterizeaz ă prin aceea c ă participarea
reasiguratului se stabile şte sub forma unei cote procentuale din suma asigurat ă prevăzută în contractul de asigurare; participarea reasigur ătorului se stabile şte tot sub formă de cote procentuale. Deci, reasiguratul re ţine o anumit ă cotă din suma asigurat ă, iar diferen ţa până la 100% o cedeaz ă în reasigurare. Reasigur ătorii, la rândul lor, particip ă fiecare în parte cu o anumit ă cotă procentuală la riscurile prevăzute în contractul de reasigurare. Propor ţionalitatea se refer ă nu numai la suma asigurat ă, dar şi la repartizarea primelor de asigurare şi a daunelor înregistrate. Astfel, primele de asigurare se împart reasigurat şi reasigur ători în aceeaşi propor ţie în care ace ştia au participat la repartizarea sumei asigurate. La fel se procedeaz ă şi la acoperirea daunelor: din daunele înregistrate, reasiguratul şi reasigur ătorii suportă, fiecare în parte, o cot ă din daune corespunz ătoare sumei asigurate reţinute, respectiv primite în reasigurare. Acest sistem de reasigurare este preferat de reasigur ător, deoarece nu permite o selecţie a riscurilor din partea reasiguratului. Ca urmare, portofoliul reasigur ătorului va fi la fel de diferit şi de dispersat ca şi cel al reasiguratului. Avantajul pentru reasigur ător constituie, însă, un dezavantaj pentru reasigurat, deoarece portofoliul de asigur ări al acestuia din urm ă este, de obicei, compus dintr-un mare num ăr de riscuri mici şi mijlocii care în mod normal nu ar necesita reasigurare. Ori, cedând şi aceste riscuri în reasigurare, reasiguratul renun ţă la un important volum de prime. Din punct de vedere tehnic, acest tip de reasigurare nu prezint ă nici un fel de dificultate şi este avantajos din punct de vedere administrativ. Reasigurarea cot ă-parte, denumit ă şi în participaţie, se practică mai ales de c ătre societ ăţile de asigurare nou înfiin ţate, care nu au capacitatea ca, din riscurile subscrise, s ă reţină sume importante şi nici nu dispun de un serviciu de reasigurare puternic care s ă poată utiliza forme de asigurare mai eficiente, dar mai laborioase. Reasigurarea cot ă-parte suplineşte
72
aceste neajunsuri inerente începutului, întrucât procentul de re ţinere aplicându-se linear, nu reclamă operaţii administrative complicate şi costisitoare. Întrucât nu realizeaz ă omogenizarea cantitativ ă a riscurilor – obiectivul de baz ă al reasigur ării – ci numai reducerea volumului r ăspunderilor asumate de asigur ător până la nivelul capacit ăţii sale financiare, unii speciali şti nu consider ă reasigurarea cot ă-parte ca o formă veritabilă de reasigurare. Cu toate acestea, aceast ă reasigurare este frecvent folosit ă în unele ţări chiar şi de societ ăţile de asigurare mai vechi. Ea se mai utiliza în ramurile în care s-au înregistrat rezultate negative, din care cauz ă reasigur ătorii ezită să mai accepte riscuri în reasigurare pe baza vechilor formule. b) Reasigurarea „excedent de sum ă ” se caracterizeaz ă prin aceea c ă reasiguratul
stabileşte anticipat, sub forma unei sume fixe, re ţinerea sa proprie, denumit ă şi plin de conservare, şi tot ce dep ăşeşte aceast ă reţinere, adică excedentul, pân ă la limita maximă a sumei asigurate, îl cedeaz ă reasigur ătorului. Plinul de conservare se exprim ă valoric şi variază ca mărime de la o ramur ă de asigurare la alta şi chiar în cadrul aceleia şi ramuri, al aceleia şi categorii de risc, de la obiect asigurat la altul. Reasigurarea excedent de sum ă asigurată se aplică, de obicei, la asigur ările de bunuri (clădiri, construcţii şi echipamente industriale, ma şini şi aparate, materiale, produse, etc) deoarece aici suma asigurat ă poate fi determinat ă cu precizie, iar re ţinerea proprie a reasiguratului poate fi diferen ţiată în funcţie de natura şi frecvenţa riscului asigurat (incendiu, explozii, avarii, furt prin efrac ţie, etc). Sistemul excedentului de sum ă asigurată îndeplineşte cel mai bine rolul reasigur ării, adică omogenizarea r ăspunderii reţinute de reasigurat. El prezint ă pentru reasigurat avantajul că riscurile mici, intrând în cadrul re ţinerii proprii (plinul de conservare) nu vor fi reasigurate. Mărimea reţinerii proprii în raport cu r ăspunderea maxim ă a reasigur ătorilor este un prim indiciu al calit ăţii riscurilor cedate în reasigurare. Aceasta, deoarece deoarece la stabilirea re ţinerii proprii reasiguratul va ţine seama de probabilitatea producerii riscului, de întinderea daunei, de mărimea medie a sumelor asigurate şi a mijloacelor financiare de care dispune. La riscurile mai „bune” plinul de conservare va fi mai mare decât la cele mai „pu ţin bune”. Reasigurarea excedent de sum ă asigurată reclamă, însă, un mare volum de munc ă: pentru fiecare contract se calculeaz ă raportul dintre re ţinerea proprie (plinul de conservare) şi suma asigurat ă, precum şi raportul dintre suma care se cedeaz ă în reasigurare (excedentul) şi
73
suma asigurat ă. Aceasta, pentru a stabili cât reprezint ă, procentual, partea din suma asigurat ă care r ămâne în sarcina reasiguratului şi respectiv partea preluat ă de reasigur ători.
6.3.2. Reasigurarea nepropor ţională ională Alături de forma clasic ă, propor ţională a reasigur ării, s-a dezvoltat treptat forma nepropor ţională. Aceasta, deoarece a ap ărut teama că contractele de valori mari nu vor putea fi plasate integral în reasigurare pe baze propor ţionale. În plus, reasigurarea propor ţională reclamă un volum mai mare de munc ă decât cea nepropor ţională. La contractele nepropor ţionale, repartizarea r ăspunderii între reasigurat şi reasigur ători se face în func ţie de volumul probabil al daunei, şi nu în baza unui raport propor ţional faţă de suma asigurat ă. La acest tip de contract, r ăspunderea reasiguratului este limitat ă, pentru fiecare daună, iar în sarcina reasigur ătorilor cade partea de daun ă care depăşeşte r ăspunderea reasiguratului. Contractele de reasigurare nepropor ţională se clasifică în funcţie de modalitatea de exprimare a limitei monetare (ca o sum ă absolută sau ca o cot ă procentuală din volumul daunei). Astfel, aceste contracte pot fi: a) contracte de reasigurare „excedent de daun ă”; b) contracte de reasigurare „oprire a daunei” (sau „excedent a ratei a daunei”). a) Reasigurarea „excedent de daun ă ”. La aceast ă reasigurare, r ăspunderea
reasiguratului este limitat ă, pentru fiecare daun ă, la un anumit plafon (nivel), denumit prioritate, franşiză sau prag, iar r ăspunderea reasigur ătorilor vizează partea de daun ă care depăşeşte prioritatea. Drept urmare, r ăspunderea reasiguratului se exprim ă printr-o sumă fixă din dauna probabil ă. În ceea ce prive şte r ăspunderea reasigur ătorilor, aceasta este fie limitat ă la o sumă fixă din daună, fie nelimitată. Reasigurarea excedent de daun ă se utilizeaz ă mai ales în ramurile în care în urma producerii unui risc asigurat, se pot înregistra pagube deosebit de mari ( de exemplu: r ăspunderea civil ă a armatorului pentru poluarea apelor m ării şi a litoralului cu ţiţei; r ăspunderea ce revine unei centrale atomoelectrice care a suferit un grav accident, etc). Reasigurarea excedent de daun ă prezintă avantajul, pentru reasigurat, c ă-i permite să limiteze r ăspunderea pentru daunele produse de acela şi risc, în funcţie de capacitatea sa de plată, iar pentru reasigur ători, că necesită un volum relativ redus de cheltuieli de administraţie. În schimb, acest tip de reasigurare reclam ă un volum mare de munc ă din partea reasiguratului pentru eviden ţierea r ăspunderilor ce revin asigur ătorilor pe nivele de daune; în plus, nu asigur ă nici omogenizarea portofoliilor reasigur ătorilor. 74
b) Reasigurarea „oprire a daunei” . La aceast ă reasigurare, reasiguratul se angajeaz ă
să acopere din daunele produse în cursul anului, o sum ă echivalentă cu un procent din volumul primelor încasate, iar reasigur ătorii să suporte tot ceea ce dep ăşeşte acest nivel. Altfel spus, la reasigurarea oprire de daun ă participarea reasigur ătorilor la acoperirea daunei este dependent ă de raportul dintre daune şi primele de asigurare, adic ă de rata daunei înregistrate. Acest raport este de regul ă, subunitar, deoarece societatea de reasigurare suport ă pe lângă despăgubirile de asigurare şi cheltuielile de administra ţie. La întocmirea acestei variante de contract, sarcina principal ă a reasiguratului const ă în limitarea daunei pe care înţelege să o suporte pornind de la rata daunei. Dauna care r ămâne în sarcina reasiguratului se stabile şte sub forma unui procent din dauna produs ă raportat la primele încasate. Pentru a nu- şi asuma angajamente excesiv de mari, la încheierea contractului, reasiguratul e bine s ă manifeste pruden ţă şi să precizeze şi mărimea absolut ă a opririi de daună, şi nu doar mărimea relativă a acesteia în raport cu primele încasate. Aceasta, deoarece este posibil ca volumul primelor efectiv încasate s ă depăşească pe cel al primelor estimate, ceea ce atrage dup ă sine majorarea automat ă a r ăspunderii reasiguratului. Şi reasigur ătorii sunt interesa ţi ca r ăspunderea lor s ă fie stabilită şi ca mărime absolut ă
nu numai ca procent fa ţă de primele încasate de reasigurat. Ceea ce dep ăşeşte aceast ă limită r ămâne în sarcina reasiguratului. La aceste contracte, un rol foarte important joac ă buna credinţă a reasiguratului în ceea ce prive şte informarea corect ă a reasigur ătorului despre mărimea reală a daunelor înregistrate şi a primelor încasate. La reasigur ările nepropor ţionale, o problem ă extrem de important ă o constituie stabilirea cuantumului primelor cuvenite reasigur ătorului. Aceasta, deoarece prima de reasigurare pe care reasiguratul o cedeaz ă reasigur ătorului nu este propor ţională cu angajamentele asumate de ace ştia (cu volumul daunelor de acoperit), ci este mult mai mic ă. Aceasta se explic ă prin faptul că posibilitatea producerii daunei maxime (limita prev ăzută în contract) sau chiar a daunei medii (care se situeaz ă peste nivelul priorit ăţii) este mult mai redusă decât probabilitatea producerii de daune m ărunte, care se încadreaz ă în prioritate şi r ămân în totalitate în sarcina reasiguratului. La repartizarea primelor între reasigurat şi reasigur ător se folose şte o metodă denumită „cost al arderii” care se bazeaz ă pe următoarea formulă: Ca =
D ⋅ 100 P ⋅ 80
, în care:
Ca = costul arderii; 75
D – volumul daunelor înregistrate de reasigurat, la nivelul considerat din ramura de asigurare în cauz ă, în ultimii 5 ani; P – volumul total al primelor încasate de reasigurat, în ramura considerat ă, în ultimii 5 ani; 100 - arată în ce propor ţie se reduce raportul daune prime. 80 Costul arderii reprezint ă cota de primă cuvenită reasigur ătorilor exprimată în procente şi care se aplic ă asupra volumului de prime încasate în
anul de asigurare.
În contractele de reasigurare, odat ă cu cedarea unei p ăr ţi din riscurile asumate, reasiguratul cedeaz ă în mod automat şi primele de asigurare aferente acesteia. Astfel, pe măsur ă ce încaseaz ă prima de asigurare de la asigurat, reasiguratul deconteaz ă prima de reasigurare cuvenit ă reasigur ătorului. La rândul lor, reasigur ătorii se angajeaz ă, prin contractul de reasigurare s ă plătească reasiguratului un comision de reasigurare. Ra ţiunea acestui comision const ă în faptul c ă obţinerea asigur ării presupune anumite cheltuieli, pe care le suportă reasiguratul din prima încasat ă de le asigurat. M ărimea comisionului de reasigurare se determină în funcţie de mărimea medie a daunelor, stabilite pe baza statisticii, pe o perioadă de timp. Cu cât acest comision este mai ridicat, cu atât costul reasigur ării pentru reasigurat va fi mai mic. Pe lângă comision, prin contractul de reasigurare, reasigur ătorul se angajeaz ă să plătească reasiguratului şi o cotă din beneficiul realizat în urma reasigur ării. De menţionat că reasiguratul poate s ă participe numai la împ ăr ţirea beneficiului realizat de reasigur ător şi nu la pierderea eventual ă a acestuia. În cazul în care reasiguratul realizeaz ă pierdere în loc de beneficiu de pe urma contractului de reasigurare, reasiguratul se angajeaz ă ca în anii urm ători perioadei care s-a încheiat cu pierdere, aceasta s ă fie dedusă din beneficiul realizat de reasigur ător şi numai rezultatul net s ă fie repartizat. La determinarea beneficiului realizat de reasigur ător, se ţine seama de primele încasate de reasigur ător, de comisionul de reasigurare, de daunele pl ătite, de rezervele pentru daune nedecontate şi de cheltuielile de administra ţie ale reasigur ătorului. Reasigurarea constituie o modalitate frecvent utilizat ă pentru omogenizarea riscurilor sub raport cantitativ şi pentru dispersarea acestora sub raport geografic (teritorial). Nu întotdeauna, îns ă, acest obiectiv se realizeaz ă în mod corespunz ător, deoarece subscrierea în reasigurare se face pe dou ă căi: pe baza ofertelor primite direct de la societ ăţile de asigurare şi pe baza ofertelor primite de la curtieri. Nici în primul şi nici în al doilea caz nu se face o 76
analiză temeinică a riscurilor primite în reasigurare. În acest fel, se ajunge ca un reasigur ător să participe la unele riscuri în propor ţie exagerat de mare, fenomen denumit risc de cumul. Corectarea acestei st ări de lucruri, se realizeaz ă prin retrocesionarea unei p ăr ţi din riscurile acceptate de c ătre reasigur ător în reasigurare, folosind în acest scop fie sistemul cot ă-parte, fie pool-ul de retrocesiune. Retrocesiunea devine astfel, un mijloc de echilibrare a rezultatelor sale financiare.
6.4. Metode de reasigurare În reasigurarea interna ţională se utilizează două metode de baz ă, şi anume: -
metoda facultativă;
-
metoda contractual ă. Pe lângă acestea s-au conturat şi alte metode care deriv ă din cele dou ă amintite
anterior, mai cunoscute şi mai frecvent întâlnite fiind: -
metoda „facultativ – obligatorie”;
-
„pool”-urile de reasigurare
Metoda facultativă .
Obiectul reasigur ării facultative îl constituie localizarea riscurilor individuale între companiile de asigur ări directe. Semnificaţia termenului „facultativ” se refer ă la faptul c ă reasigur ătorul nu este obligat s ă accepte şi să încheie tranzac ţia în condi ţiile propuse de compania cedent ă. Aceasta se practic ă pentru plasarea unui risc, rest de risc sau clas ă de riscuri specifice, ori când metoda contractual ă nu ofer ă partenerilor condi ţiile pe care le doresc pentru reasigurarea respectiv ă. Astfel, fiecare risc propus spre reasigurare este tratat şi analizat separat, iar reasigur ătorul poate accepta sau refuza. De obicei, reasigurarea facultativ ă sa încheie prin contracte propor ţionale, însă tot mai mult în ultimul timp se constat ă tendinţa de a se încheia prin contracte epropor ţionale. Reasigurarea facultativ ă este cea mai veche metod ă de reasigurare, în prezent folosindu-se pentru anumite categorii de riscuri categorii de riscuri, precum: incendiu, accidente, unele riscuri maritime. În reasigurarea facultativ ă, compania cedent ă şi viitorul reasigur ător sunt liberi s ă cedeze, şi respectiv, s ă accepte sau s ă respingă oferta. Ea respect ă „principiul dublei selec ţii”, şi anume, pe de o parte, selec ţia pentru compania cedent ă care
77
decide dac ă reasigur ă sau nu un anumit risc, iar pe de alt ă parte, selecţia pentru reasigur ător, care îşi rezervă dreptul de a accepta sau a refuza ce i se propune. Metoda contractual ă ă.
Aceast ă metodă este mult mai utilizat ă în reasigur ările internaţionale, fiind mult mai comodă, cu cheltuieli de administrare mai mici şi pretându-se la toate categoriile de afaceri. Reasigurarea contractual ă este forma obligatorie care are la baz ă „principiul non selec ţiei” pentru cele dou ă păr ţi. Contractul este încheiat între compania cedent ă şi reasigur ător pentru reasigurarea unui ansamblu de riscuri f ăr ă posibilitatea de alegere a unui singur risc sau a unui grup de riscuri. Ansamblul de riscuri cedate de asigur ător poartă denumirea de „portofoliu. Deci, reasigurarea facultativ ă este ataşată de noţiunea de risc luat ă individual, în timp ce reasigurarea obligatorie (contractual ă) este ataşată de noţiunea de portofoliu luat ă în totalitate ca o sumă de riscuri. Conform acestei metode, reasigur ătorul nu examineaz ă separat fiecare risc individual şi
nu are dreptul s ă refuze sau s ă evalueze un singur risc dac ă el nu este inclus în contract.
Reasigur ătorul este obligat s ă accepte atâr riscurile „bune” cât şi pe cele „rele”. Metoda contractual ă prezintă avantal atât pentru reasigur ător, cât şi pentru reasigurat. Reasigur ătorul este sigur c ă va obţine un volum substan ţial de afaceri de la compania cedent ă indiferent de forma propus ă (propor ţională sau nepropor ţională), iar asigur ătorul direct ofer ă spre reasigurare riscuri grupate în pachete în forma şi în termenii contractuali cei mai potrivi ţi interesului său. Singurul dezavantaj al reasigur ătorului este acela c ă pierde dreptul de a alege riscurile pentru reasigurare, fiind obligat s ă accepte, global, toate riscurile pe care vrea s ă le cedeze compania de asigur ări directe. Aceast ă metodă este totuşi, principala metod ă folosită în reasigur ările internaţionale. Metoda „facultativ – obligatorie” a apărut ca urmare a cre şterii dimensiuni riscurilor
individuale care afecteaz ă toate tipurile de asigurare. Acestea sunt „contracte încheiate între o companie cedent ă şi un reasigur ător, sau între un broker şi un reasigur ător, în care acesta din urmă are obligaţia de a accepta reasigur ările voluntar cedate de cealalt ă parte”. Aceast ă metodă este considerat ă facultativă pentru asigur ătorul direct care cedeaz ă o parte din riscuri reasigur ătorului, în condi ţiile pe care el însu şi le decide şi este obligatorie pentru reasigur ător care trebuie s ă accepte oferta în condi ţiile propuse de compania cedent ă. Astfel, acest tip de reasigurare are la baz ă „principiul selec ţiei” pentru compania cedent ă şi „principiul nonselec ţiei” pentru reasigur ător.
78
Asemănarea cu metoda contractual ă const ă în aceea c ă reasigur ătorul într ă în afacere cu un asigur ător sau cu un broker şi accept ă riscurile oferite conform acordului propus. Diferenţa este aceea c ă societatea de asigur ări directe (sau brokerul) nu este obligat ă să ofere riscurile pentru asigurare în timpul derul ării acordului. Reasigurarea facultativ – obligatorie îl dezavantajeaz ă într-o oarecare m ăsur ă pe reasigur ător, întrucât acesta nu are posibilitatea de a accepta sau refuza tranzac ţii care altfel le-ar fi oferite direct în sistemul coasigur ării şi nu exercit ă nici un control asupra tranzac ţiei primite. De asemenea, ei se afl ă în stare de incertitudine, pentru c ă atunci când apare o nou ă daună înainte ca societatea cedent ă să-şi completeze toate acordurile de reasigurare, ace ştia vor fi automat r ăspunz ători până la limita lor, chiar dac ă în momentul producerii daunelor nu li se cedase în mod special nici o parte din risc. Pool-urile de reasigurare
În vederea acoperirii unor riscuri deosebite sau a unui complex de riscuri din anumite ramuri de asigurare, mai multe societ ăţi de asigurare convin s ă creeze un pool de reasigurare care să plaseze în reasigurare contractele de asigurare în cauz ă. Pool-ul respectiv este administrat de un oficiu, care centralizeaz ă ofertele de reasigurare primite din partea societ ăţilor de asigurare şi le repartizeaz ă pe membrii pool-ului pe baza cotelor de subscriere, la care ace ştia s-au angajat. Dac ă membrii pool-ului nu au acoperit întreaga valoare a contractelor oferite în reasigurare, diferen ţa se plaseaz ă în afara pool-ului. Printre cauzele care au dus la crearea de pool-uri de reasigurare se num ăr ă: a) necesitatea acoperirii unor riscuri de propor ţii deosebit de mari, având o frecven ţă şi o intensitate înc ă necunoscute (riscurile atomice şi nucleare); b) existen ţa unor riscuri care prin cumul ar putea produce la daune excep ţional de mari (riscul de r ăzboi); c) evitarea ced ării unui volum important de prime de asigurare c ătre societ ăţi de asigurare dintr-o ţar ă sau zonă geografică. Primele două cauze sunt specifice ţărilor dezvoltate, iar cea de-a treia se întâlne şte în ţările în curs de dezvoltare. Aceast ă
formă duce la reducerea cheltuielilor de administrare, dar
determină restrângerea sau chiar înl ăturarea concuren ţei, cu efecte negative asupra costului reasigur ării.
79
CAPITOLUL VII
EFICIENŢ EFICIENŢA ACTIVITĂŢ ACTIVITĂŢII II DE ASIGURARE
7.1. Conceptul de eficienţă eficien ţă a activităţ activităţiiii de asigurare Ca noţiune complex ă, eficienţa economic ă exprimă rezultatele obţinute de o unitate economică, privite prin prisma eforturilor depuse într-o anumit ă perioadă de timp. Evaluarea performan ţelor unei societ ăţi de asigurare şi exprimarea eficien ţei activităţii desf ăş ăşurate de acestea trebuie s ă aibă în vedere atât rezultatele financiare ob ţinute, raportul dintre efectul înregistrat şi efortul depus pentru ob ţinerea acestui efect, dar şi evaluarea succesului asigur ătorului în direcţia satisfacerii nevoilor clien ţilor săi. Eficienţa activităţii de asigurare este necesar s ă fie privită atât din punctul de vedere al intereselor asigur ătorului, care î şi conduce activitatea pe baza principiului gestiunii financiare, fi nanciare, cât şi din punctul de vedere al intereselor asigura ţilor. Pentru asigurat, efectul ob ţinut ca urmare a activit ăţii de asigurare este reprezentat de despăgubirile pe care asigur ătorul le acordă, în timp ce pentru asigur ător, efectul este dat de rezultatele financiare proprii pe care le ob ţine şi care îi garanteaz ă funcţionarea în continuare în condi ţii de maximă securitate. Efortul depus de asigurat const ă în plata primelor de asigurare, iar efortul asigur ătorului constă în organizarea, conducerea şi gestionarea în bune condiţii a fondurilor constituite şi/sau plasate în diverse opera ţiuni financiare. Din punct de vedere al asigur ătorului, activitatea de asigurare este cu atât mai eficient ă cu cât cheltuielile cu plata indemniza ţiilor (sume asigurate şi despăgubiri), precum şi cele legate de formarea şi gestionarea fondului de asigurare sunt mai reduse. Din punct de vedere al asiguratului , eficien ţa asigur ărilor este cu atât mai mare cu cât despăgubirile primite la producerea riscului asigurat sunt mai ridicate, iar primele de asigurare mai mici. De asemenea, cu cât s-a scurs mai pu ţin timp de la intrarea în vigoare a contractului de asigurare pân ă la plata desp ăgubirii, cu atât este mai eficient ă activitatea de asigurare.
80
La momentul contract ării poliţei asigur ătorul încaseaz ă prima de asigurare f ăr ă a cunoaşte cu exactitate m ărimea daunelor care se vor produce, dispunând doar de estima ţii ale acestora, calculate pe baza teoriei probabilit ăţilor. De aceea calculul cotelor de prim ă este o etap ă importantă în crearea unui tip de produs, bazându-se pe calcule actuale. Fondurile specifice create de societatea de asigurare trebuie să acopere cheltuielile cu plata desp ăgubirilor, cheltuieli financiare şi de administrare. Analiza eficien ţei se va baza pe datele furnizate de sistemul informa ţional al societ ăţii de asigurare. Un prim pas în analizarea şi stabilirea gradului de eficien ţă al activităţii în domeniul asigur ărilor îl constituie studierea rezultatelor financiare, pe care societatea de asigurare reuşeşte să îl stabilească, în urma politicii economico-financiare pe care o practic ă. O societate de asigurare î şi poate desf ăş ăşura activitatea doar în m ăsura în care aceasta este eficient ă, în măsura în care din primele de asigurare încasate reu şeşte să-şi formeze un fond de asigurare care s ă-i permită acoperirea cheltuielilor pe care le are de efectuat. Raţiunea de a exista a oric ărei societ ăţi comerciale, deci inclusiv a societ ăţilor de asigur ări este ob ţinerea unui profit, deci acoperirea din veniturile ob ţinute a cheltuielilor efectuate şi obţinerea unui surplus. În analiza eficien ţei asigur ărilor este necesar s ă avem în vedere faptul c ă în acest domeniu se întâlne şte un fenomen original-unic în activitatea economic ă şi anume inversarea ciclului de produc ţie, asigur ătorul “vinde” înainte de a fi “produs”, deci înainte de a cunoa şte “costul produsului vândut”. Indiscutabil, cre şterea eficienţei activităţii de asigurare, indiferent de forma juridic ă, ramura de activitate, obiectul de activitate, riscul asigurat, sfera de cuprindere sau raporturile ce se stabilesc între asigur ător şi asigurat, este dependent ă de: mărimea veniturilor şi nivelul cheltuielilor aferente. Veniturile au ca baz ă de constituire primele încasate aferente asigur ărilor realizate şi a sumelor încasate din alte opera ţiuni specifice. În timp ce sumele încasate din alte opera ţiuni depind de pia ţa financiar ă şi de cerin ţele acesteia, volumul total al primelor încasate este dependent şi determinat de cererea de asigur ări. În general, societ ăţile de asigur ări au în vedere ca prima medie pentru un risc asigurat s ă fie redusă, astfel încât prin aceasta s ă influenţeze creşterea cererii de asigurare, a num ărului de asigur ări şi obiecte asigurate şi implicit, să se realizeze pe aceast ă cale o dispersie a riscului şi o reducere relativ ă a nivelului despăgubirilor.
81
Cheltuielile aferente opera ţiunilor de asigurare, atât directe (desp ăgubiri şi efortul de constituire şi gestionare a fondului de asigurare), cât şi indirect (acţiuni diverse, publicitate, reclame), sunt în aten ţia asigur ătorilor. În primul rând, având în vedere c ă plăţile pentru desp ăgubiri ocupă locul prioritar (ca pondere) în totalul cheltuielilor, în mare măsur ă creşterea exagerat ă, dincolo de limita obiectivă, ar reprezenta o ac ţiune anormal ă şi riscantă, deoarece desp ăgubirea este efectul final al întregii opera ţiuni al activităţii de asigurare. Limita obiectiv ă în care trebuie s ă se încadreze o desp ăgubire este nivelul real al pagubei produs ă de un fenomen asigurat, f ăr ă a se lua în considerare şi influenţele nefavorabile datorate caracterului subiectiv pe care îl au acţiunile întreprinse sau neîntreprinse. În unele situa ţii însă desp ăgubirea este superioar ă limitei obiective acceptate în principal datorit ă caracterului subiectiv în stabilirea nivelului pagubei şi a realităţii acţiunii fenomenului asigurat. Ca o concluzie, se poate spune c ă activitatea de asigurare trebuie s ă fie astfel organizată încât asigur ătorul să-şi poată acoperi cheltuielile de administrare şi constituire a fondului de asigurare, plata desp ăgubirilor şi a sumelor asigurate, precum şi un anumit profit
7.2. Indicatori de apreciere a eficienţ eficienţei activităţ activităţiiii de asigurare Pentru a putea face o apreciere obiectiv ă a eficienţei activităţii de asigurare, vom apela la un sistem adecvat de indicatori. Alegerea indicatorilor ce pot fi utiliza ţi pentru aprecierea eficienţei activităţii de asigurare este necesar s ă fie f ăcută în funcţie de o serie de criterii, cum sunt: - obiectivele concrete care se urm ăresc; - nivelul macro sau micro la care se urmeaz ă să fie efectuată aprecierea activit ăţii; - modul de reglementare juridic ă a asigur ărilor care se aplic ă; - ramura de asigurare despre care este vorba. Fiecare dintre indicatorii utiliza ţi scoate în eviden ţă anumite laturi ale activit ăţii de asigurare. Nu se poate face o ierarhizare în utilizarea acestor indicatori şi nici nu se poate afirma că unul dintre ei ar avea vreo importan ţă mai mare decât altul. Cei mai importanţi şi mai frecvent utilizaţi indicatori sunt:
Rata daunei – este unul din indicatorii utiliza ţi pentru aprecierea rezultatelor financiare ob ţinute de un asigur ător. Ea arată în ce raport se afl ă despăgubirile sau sumele
82
asigurate, pl ătite de asigur ător, faţă de primele de asigurare încasate. Formula de calcul a ratei daunei (R d) este:
Rd =
D ×100 P
D – totalul desp ăgubirilor sau sumelor asigurate pl ătite de asigur ător P – totalul primelor de asigurare încasate de asigur ător Rata daunei se exprim ă în procente şi poate fi mai mic ă, egală sau mai mare de 100%. Cu cât rata daunei înregistreaz ă valori mai mici decât 100, cu atât situa ţia financiar ă este mai favorabil ă pentru asigur ător. Asigur ătorul efectueaz ă şi alte cheltuieli decât cele cu plata desp ăgubirilor şi a sumelor asigurate. Indicatorul rata daunei are relevan ţă numai în cazul asigur ărilor de bunuri şi al asigur ărilor de r ăspundere civil ă , nu şi în cazul asigur ărilor de viaţă; în acest ultim caz nu se poate vorbi de daune ci de despăgubiri. Atunci când se realizeaz ă evenimentul asigurat, asigur ătorul plăteşte asiguratului indemniza ţia sau suma asigurat ă pentru care s-a încheiat poliţa şi nu o desp ăgubire. Se utilizează indicatorul denumit costul relativ al activităţ activit ăţiiii de asigurare. El se obţine prin raportarea totalului cheltuielilor ocazionate de activitatea de asigurare, la totalul încasărilor obţinute din primele de asigurare şi din alte surse. Formula de calcul este:
Ca =
C ×100 P
Ca – costul relativ al activit ăţii C – totalul cheltuielilor efectuate de asigur ător P – totalul primelor de asigurare şi a altor venituri încasate Costul relativ reprezint ă cheltuielile de asigurare fa ţă de veniturile realizate din activitatea de asigurare. Costul relativ al activit ăţii este mai mic decât 100%, îns ă pot apărea cazuri când este mai mare. Când costul relativ al activit ăţii este mai mare, în perioada respectiv ă, asigur ătorul n-a reuşit să acopere, cu încas ările din primele de asigurare şi din alte venituri, cheltuielile totale pe care le-a efectuat. O societate de asigur ări care înregistreaz ă un cost relativ mai mic decât costul relativ mediu din ramura asigur ărilor îşi poate permite sa aib ă o rata a daunei mai mare decât media de pe ramura, deoarece ea va înregistra profit, ca rezultat al minimiz ări celorlalte costuri ale 83
activitatii de asigurare. Se utilizeaz ă alături de ace şti doi indicatori şi o rată rată combinată combinată, care se determină ca o sum ă:
Rc =
D C + P a P a
Rc – rata combinat ă. Daca Rc < 100% ,atunci societatea de asigur ări obţine un profit din activitatea desf ăş ăşurată. Pentru aprecierea nivelului rezultatelor financiare finale ob ţinute de o societate de asigur ări, se poate utiliza indicatorul rata venitului net (R Vn Vn).Se calculeaz ă raportând diferenţa între totalul veniturilor şi totalul cheltuielilor înregistrate într-o anumit ă perioadă, la totalul veniturilor. Formula de calcul este:
RVn =
( P − C ) ×100 P
R Vn Vn – rata venitului net Aceasta relaţie se mai poate scrie: ⎛ C ⎞ RVn = ⎜1 − ⎟ × 100 = 1 − C a × 100 = 100 − C a ⎝ P ⎠ În cazul în care societatea de asigurare ob ţine venituri şi din alte activit ăţi, atunci rata
venitului net se calculeaz ă raportând diferenţa între totalul veniturilor şi totalul cheltuielilor la totalul veniturilor, respectiv:
RVn =
V t − C t × 100 V t
Vt- venituri totale; Ct- cheltuieli totale. Rata venitului net arat ă, în procente, cât îi r ămâne asigur ătorului (netto) din fiecare 100 de lei, de dolari etc. prime încasate. Un alt indicator utilizat pentru aprecierea rezultatelor financiare finale este cheltuieli
la 1 leu, la 1 dolar etc. venit net . Acesta se calculeaz ă raportând diferen ţa dintre totalul cheltuielilor şi totalul desp ăgubirilor (sumelor asigurate) pl ătite de asigur ător pe parcursul unui an, la diferen ţa dintre totalul veniturilor şi totalul cheltuielilor. Formula de calcul este: C 1leu ( dolar )Vn =
C − D P − C
84
Indicatorul exprimă cheltuielile înregistrate de asigur ător pentru obţinerea unei unit ăţi monetare la venit net sau cât a cheltuit asigur ătorul pentru a ob ţine o unitate de venit net. Cu cât acest indicator are o valoare mai mic ă, cu atât situa ţia este mai favorabil ă pentru asigur ător. Analiza indicatorilor analiza ţi se poate efectua atât pe ansamblul societ ăţii de asigur ări cât şi pentru fiecare ramura de asigur ări. Concluziile analizei trebuie s ă indice cauzele şi măsurile necesare ob ţinerii unor rezultate mai bune în viitor. Un set de indicatori calitativi necesar pentru aprecierea nivelului de dezvoltare al asigur ărilor facultative sunt urm ătorii indicatori: -gradul de cuprindere în asigurare; -numărul mediu de asigur ări contractate de un lucr ător; -suma medie asigurat ă pe contract; -prima medie încasat ă pe un contract; -productivitatea muncii unui angajat în asigur ări;
Gradul de cuprindere în asigurare care apare ca un raport între totalul bunurilor (persoanelor) asigurate şi totalul bunurilor (persoanelor) asigurabile. Formula de calcul este:
Gc =
n ×100 N
Gc – gradul de cuprindere în asigurare n – numărul bunurilor asigurate N – numărul bunurilor asigurabile Acest indicator exprim ă procentual cât din procentualul asigurabil (bunuri sau persoane) dintr-o anumit ă zonă geografică sau arie de activitate a încheiat poli ţe de asigurare cu asigur ătorul analizat. Mărimea indicatorului Gc influen ţează rezultatele obţinute de asigur ător deoarece un grad de cuprindere în asigurare mare reprezint ă o premisă favorabilă pentru obţinerea unei rate a daunei mici, se realizeaz ă o dispersie mai bun ă a riscurilor în cadrul comunit ăţilor. Gradul de cuprindere în asigurare arat ă cât din numărul bunurilor este asigurat (în procente). Cu cât acest indicator înregistreaz ă valori mai apropiate de 100, cu atât înseamn ă că asigurarea facultativ ă respectivă este mai dezvoltat ă. Numărul mediu de asigur ări contractate de un lucr ător ,este un indicator care reflect ă cantitatea şi calitatea activit ăţii desf ăş ăşurate de personalul care încheie poli ţe de asigurare.
85
Se calculeaz ă ca raport între numărul total al asigur ărilor facultative (de bunuri, persoane, r ăspundere civil ă) contractate într-o anumit ă perioadă de timp (lun ă, trimestru, an) şi numărul lucr ătorilor care se ocup ă cu încheierea de asigur ări. Formula de calcul este:
Nac =
Ac Lc
Nac – numărul mediu de asigur ări contractate de un lucr ător Ac – numărul asigur ărilor contractate într-o anumit ă perioadă Lc – numărul lucr ătorilor care se ocup ă cu încheierea de asigur ări
Suma medie asigurată asigurat ă pe un contract se calculeaz ă ca un raport între totalul sumelor asigurate şi numărul total al contractelor de asigurare încheiate. Formula de calcul este: Sma =
Sa Nc
Sma – suma medie asigurat ă Sa – totalul sumelor asigurate Nc – numărul total al contractelor de asigurare încheiate Se utilizează ca indicator pentru aprecierea rezultatelor numai în cadrul asigur ărilor facultative de via ţă. O valoare ridicat ă a acestui indicator relev ă faptul că personalul a desf ăş ăşurat o activitate de calitate şi deci, rata venitului net este ridicat ă, deoarece costurile cresc mai lent decât volumul primelor încasate într-o anumit ă perioadă.
Prima medie încasată încasat ă pe un contract se obţine raportând totalul încas ărilor din prime, la num ărul contractelor de asigurare încheiate. Formula de calcul este:
pm =
P N c
pm – prima medie încasat ă pe un contract P – totalul încas ărilor din primele de asigurare Indicatorii pm si Sma ofer ă informaţii relevante dac ă se calculeaz ă pentru întreg portofoliul de poliţe de asigurare existent la un moment dat, dar şi pentru poliţele nou contractate într-o anumit ă perioadă. În cazul asigur ărilor de persoane acest indicator arat ă nivelul şi posibilităţile de atragere pe o perioada mai îndelungat ă a unor sume de la popula ţie, datorită caracteristicilor de economisire pe care le de ţin poliţele de via ţă.
Productivitatea muncii unui lucr lucrăător din asigură asigur ări se obţine raportând încas ările din primele de asigurare la num ărul total de lucr ători. Formula de calcul este: 86
W =
P Ls
W – productivitatea medie a muncii pe un lucr ător Ls – numărul total de lucr ători Indicatorul W se poate calcula anual sau pentru subperioade (lunar, trimestrial şi semestrial), atât pentru angaja ţii permanent cât şi pentru colaboratorii societ ăţii, şi relevă calitatea muncii depuse de personal în vederea ob ţinerii de noi contracte de asigurare. Eficienţa asigur ărilor pentru asigura ţi poate fi apreciat ă pe baza unor indicatori, cum sunt: durata medie de lichidare a daunelor, gradul de acoperire prin asigurare, gradul de acoperire a daunei.
Durata medie de lichidare a daunelor se calculeaz ă ca un raport între num ărul zilelor trecute de la avizarea daunei pân ă la plata desp ăgubirilor şi numărul daunelor soluţionate. Formula de calcul este: n
t 1 + t 2 + ... + t n = Dm = N
t i ∑ t 1 =
Dm – durata medie de lichidare li chidare a daunelor t – numărul zilelor de la avizarea daunelor pân ă la soluţionarea acestora N – numărul daunelor solu ţionate Durata medie de lichidare a daunelor se calculeaz ă pe categorii de bunuri asigurate, când aceasta este mai mic ă, asiguraţii au posibilitatea de a intra mai rapid în posesia despăgubirilor, putând reface sau înlocui bunul avariat sau distrus; se poate determina atât la nivelul unei sucursale, cât şi la nivelul societ ăţii de asigurare.
Gradul de acoperire prin asigurare se calculează ca un raport între suma asigurat ă şi valoarea real ă a bunului asigurat. Ne arat ă, în procente, în ce raport, se afl ă suma asigurat ă faţă de valoarea real ă a bunului asigurat. Formula de calcul este:
Gaa =
S ×100 V
Gaa – gradul de acoperire prin asigurare S – suma asigurat ă V – valoarea real ă a bunului în momentul încheierii asigur ării
87
Acest indicator are semnifica ţia necesar ă numai dacă se calculeaz ă separat pentru fiecare bun cuprins în asigurare. Acest indicator se folose şte în cazul asigur ărilor de bunuri şi de r ăspundere civil ă, neavând aplicabilitate în cazul asigur ărilor de viaţă, deoarece omul şi viaţa sa nu se pot evalua în vreo moneda.
Gradul de acoperire a daunei arată, în procente, în ce raport se afl ă despăgubirea faţă de paguba produs ă. Formula de calcul este:
Gad =
D ×100 P
Gad – gradul de acoperire a daunei D – desp ăgubirea acordat ă asiguratului P – valoarea pagubei produse la bunul asigurat Gradul de acoperire al daunei se poate urm ări separat, pe feluri de bunuri cuprinse în asigurare, dar valorile înregistrate difer ă în funcţie de principiul de r ăspundere aplicat de asigur ător în cazul solu ţionării daunelor. Astfel, dac ă se aplică principiul r ăspunderii propor ţionale, Gad par ţial va fi mai mic decât dacă se aplică principiul primului risc. Indicatorii prezenta ţi se pot utiliza pentru o analiz ă atât la nivelul microeconomic (nivelul sucursalelor unei societ ăţi de asigurare), dar şi la nivelul macroeconomic oferind informaţii despre rezultatele financiare ob ţinute în activitatea de asigurare într-o anumit ă perioadă de timp.
88
CAPITOLUL VIII
TESTE GRILĂ GRILĂ ŞI APLICAŢ APLICAŢII PRACTICE
ă rilor 1. În cazul asigur ă rilor facultative, raporturile dintre asigurat şi asigurator, precum şi
drepturile şi obliga ţ iile iile fiec ă rei rei pă r r ţ i,i, sunt stabilite de: a. norme speciale emise de Ministerul Finan ţelor; b. Hotărâre de Guvern; c. înţelegerea verbal ă dintre păr ţi; d. contractul de asigurare; e. prin lege. 2. Contractul de asigurare nu prezint ă toarele tr ă turi: ă una din urmă toarele ă s ă turi: a. aleatoriu; b. oneros; c. consensual; d. de adeziune; e. unilateral. 3. Prin comunitate de risc se în ţ elege: elege: a. un grup de indivizi care locuiesc în aceea şi zonă geografică; b. un grup de indivizi care se simt amenin ţaţi de un risc; c. un grup de indivizi care sunt angaja ţi de acela şi patron. 4. Rela ţ ia ia dintre prima de asigurare şi suma asigurat ă ă este: a. prima de asigurare = suma asigurat ă / cota de primă; b. prima de asigurare = suma asigurat ă × cota de prim ă; c. suma asigurat ă = cota de primă + suma asigurat ă.
89
5. Riscul este un element obligatoriu, esen ţ ial ial în materie de asigur ă r i, deoarece: ări, a. producerea lui nu las ă loc hazardului; b. f ăr ă acest element nu poate exista raport de asigurare valabil; c. producerea lui se realizeaz ă prin fapta inten ţionată a contractantului asigur ării; d. este un eveniment viitor, posibil dar incert la care sunt supuse bunurile ori patrimoniul sau via ţa, ori sănătatea unei persoane. 6. În materie de asigur ă r i, cazul asigurat este: ări, a. evenimentul asigurat care s-a produs şi pentru înlăturarea consecin ţelor lui s-a încheiat asigurarea; b. un eveniment viitor; c. un eveniment care s-a produs; d. un eveniment care s-a produs prin fapta inten ţionată a beneficiarului asigur ării. 7. În cazul asigur ă rii de bunuri, interesul asigur ă r ii este reprezentat de: ă rii ării a. bunurile care fac obiectul contractului de asigurare; b. suma asigurat ă; c. desp ăgubirea pe care urmeaz ă să o încaseze asiguratul în cazul producerii evenimentului asigurat; d. valorile patrimoniale expuse riscurilor asigurate. 8. La asigurarea bunurilor se pot acorda desp ă gubiri pentru: a. pagubele produse ca urmare a radia ţiei nucleare; b. pagubele produse de r ăzboi; c. cheltuielile efectuate pentru cur ăţ ăţarea locului unde s-a produs paguba; d. uzura fizică a bunurilor; e. reducerea valorii bunurilor dup ă reparaţie. 9. Principiul primului risc presupune: a. acordarea desp ăgubirii la nivelul sumei asigurate; b. acordarea desp ăgubirii doar la prima producere a riscului asigurat; c. încetarea contractului de asigurare dup ă producerea primului risc asigurat; d. acordarea desp ăgubirii la nivelul pagubei, în limita sumei asigurate; e. acordarea desp ăgubirii la nivelul pagubei indiferent de m ărimea acesteia. 90
10. În cazul în care contractul de asigurare prevede o fran şiză atinsă : a. asigur ătorul acoper ă în întregime paguba pân ă la nivelul sumei asigurate, dac ă aceasta este mai mare decât fran şiza; b. asigur ătorul acoper ă în întregime paguba; c. asigur ătorul acoper ă diferenţa dintre suma asigurat ă şi franşiză; d. asigur ătorul acoper ă paguba numai pân ă la nivelul franşizei. 11. Rezilierea contractului de asigurare de bunuri poate fi realizat ă : a. de către asigurat cu acordul asigur ătorului; b. numai de c ătre asigur ător; c. de către asigur ător cu acordul asiguratului; d. de către asigur ător sau de c ătre asigurat. 12. La asigur ă rile de bunuri, suma asigurat ă ă rile ă trebuie să fie: a. cel puţin egală cu valoarea real ă a bunului asigurat; b. egal ă cu valoarea real ă a bunului asigurat; c. mai mică sau egal ă cu valoarea real ă a bunului asigurat; d. mai mică decât valoarea real ă a bunului asigurat; e. mai mare decât valoarea real ă f ăr ă să depăşească valoarea de înlocuire a bunului asigurat. 13. În cazul în care în contractul de asigurare se prevede o fran şiză deductibil ă ă , valoarea despă gubirii reprezint ă ă: a. suma dintre cuantumul pagubei şi franşiză; b. diferenţa dintre cuantumul pagubei şi franşiză; c. franşiza; d. cuantumul pagubei. 14. La asigurarea auto casco nu se acord ă despă gubiri pentru: a. căderea unor corpuri pe construc ţia în care se afl ă autovehiculul; b. cheltuielile f ăcute în vederea limit ării pagubelor; c. explozia rezervorului de carburan ţi; d. pagubele produse p ăr ţilor componente de rezerv ă.
91
15. La asigurarea bunurilor pe timpul transportului terestru nu se acoper ă : a. pagubele produse de umezeal ă; b. pagubele produse de r ăsturnarea autovehiculului; c. pagubele produse bunurilor de roz ătoare; d. pagube produse de acte de tâlh ărie. 16. Asigurarea de r ă civil ă gubiri pentru: ă spundere ă medical ă ă nu ofer ă ă despă 1. pagubele materiale generate ter ţilor; 2. serviciile prestate de medic la un alt cabinet decât cel men ţionat în poli ţă; 3. cheltuieli de judecat ă la care este obligat asiguratul; 4. exercitarea profesiei sub influen ţa consumului de alcool; 5. vătămări corporale provocate ter ţilor. R ăspuns: a. 1 + 3 + 5 b. 2 + 4 c. 1 + 5 d. 2 + 3 + 4 17. Sumele asigurate în cazul asigur ă rii rii pentru r ă ă spunderea civil ă , în general se determin ă separat pentru: a. deces / v ătămări corporale / pagube materiale; b. fiecare persoan ă prejudiciată / perioadă; c. eveniment / perioad ă; 18. La asigurarea obligatorie de r ă civil ă ă spundere ă auto nivelul primelor de asigurare, limita maximă a despă gubirilor, termenele de plat ă iunile şi alte elemente cu privire la ă , sanc ţ iunile aplicarea asigur ă r ii se stabilesc de: ării a. Parlament prin lege; b. Ministerul Finan ţelor; c. Oficiul de supraveghere a activit ăţii de asigurare şi reasigurare; d. Adunarea general ă a acţionarilor de la societ ăţile autorizate să practice aceast ă asigurare; e. Guvern, la propunerea Ministerului Finan ţelor.
92
19. În cazul asigur ă r ii de r ă civil ă ării ă spundere ă , ter ţ a persoană pă gubit ă ă are statut de: a. contractant şi stipulat al asigur ării; b. beneficiar al asigur ării; c. asigurat; d. persoana cuprins ă în asigurare; e. contractant. 20. Asiguratul intr ă ă în posesia sumei asigurate numai în cazul în care este în via ţă la expirarea contractului. Aceast ă ie este valabil ă r ii: ă condi ţ ie ă în cazul asigur ă ării: a. de deces; b. de supravie ţuire; c. de accidente; d. de r ăspundere civil ă. 21. În asigurarea de persoane, asigur ă t orul se oblig ă ătorul ă ca la producerea riscului asigurat să pl ă ăteasc tească : a. o despăgubire de asigurare; b. o sumă pentru ajutorarea familiei asiguratului; c. o sumă asigurată; d. o sumă pentru sprijinirea asiguratului; e. o despăgubire pentru urma şii asiguratului. ările 22. La asigur ă r ile de persoane problemele legate de constatarea şi evaluarea
daunelor se fac: a. de către agenţii de asigur ări din teritoriu; b. de către o societate de asigurare specializat ă în astfel de opera ţiuni; c. nu apare necesar ă existenţa unui compartiment distinct pentru c ă aici nu poate fi vorba de evaluarea unei persoane cu tot ce înseamn ă ea; d. de către fiecare compartiment solicitat de asigurat. ă rile ă se stabile şte: 23. La asigur ă rile de persoane suma asigurat ă
a. pe baz ă de negociere liber ă; b. pe baza certificatelor medicale şi a facturilor prezentate de asigurat; c. în mod forfetar, în func ţie de nevoile şi posibilităţile sale financiare; d. de către agenţii de asigurare. 93
24. Printre atribu ţ iile iile Oficiului de supraveghere a activit ăţ iiii de asigurare
şi
reasigurare se num ă r r ă ă: 1. avizarea societ ăţilor comerciale din domeniul asigur ărilor; 2. avizarea modific ării statutelor societ ăţilor comerciale din domeniul asigur ărilor; 3. stabilirea tarifelor de prime şi normelor tehnice de aplicare a asigur ărilor practicate de fiecare societate de asigurare; 4. constituirea şi administrarea fondului de protejare a asigura ţilor; 5. analizarea bilan ţurilor anuale ale societ ăţilor de asigurare; Varianta corect ă este: a. 2 + 4 + 5 b. 1 + 2 + 3 + 4 + 5 c. 1 + 2 + 4 + 5 d. 2 + 3 + 4 + 5 e. 1 + 3 + 4 25. Printre situa ţ iile iile de reziliere a contractului de asigurare stipulate în legea nr. ă se şte una din situa ţ iile 136/1995 nu se reg ă iile prev ă zute mai jos:
a. dacă producerea riscului asigurat a devenit imposibil ă după începerea r ăspunderii asigur ătorului; b. dacă producerea riscului asigurat a devenit imposibil ă înaintea de începerea r ăspunderii asigur ătorului; c. în caz de neplat ă la termen a primelor de asigurare, dac ă nu s-a convenit altfel în contractul de asigurare; d. dacă riscul asigurat s-a produs dup ă începerea r ăspunderii asigur ătorului. 26. Din punctul de vedere al societ ăţ ilor ilor de asigurare sunt necesare anumite condi ţ ii ii pentru a încadra un eveniment în risc asigurat şi anume: a. producerea lui s ă fie posibilă; b. să aibă un caracter întâmpl ător; c. producerea fenomenului s ă nu depindă de voinţa asiguratului sau a asigur ătorului; d. riscul să lipsească în momentul încheierii contractului de asigurare, dar s ă fie posibilă producerea lui în momentul derul ării acestuia. Precizaţi r ăspunsul fals. 94
Aplica ţ ii ii practice.
1. Se cunosc urm ătoarele informaţii privind piaţa asigur ărilor din România: Nr. crt.
Categorie de asigur ări
Prime încasate
Despăgubiri plătite
1
Viaţă
80758
18587
2
Persoane, altele decât cele de via ţă
63476
8049
3
R ăspundere civil ă (inclusiv auto)
387392
233256
4
Credite şi garanţii
39443
40049
Se cere s ă se calculeze rata daunei (Rd) şi să se comenteze rezultatele ob ţinute.
Rezolvare: R d = (Despăgubiri plătite / Prime încasate) * 100 Pentru asigur ările de viaţă: R d =
18587 *100 = 23,02% 80758
Pentru asigur ările de persoane, altele decât cele de via ţă: R d =
8049 *100 = 12,68% 63476
Pentru asigur ările de r ăspundere civil ă: R d =
233256 *100 = 60,22% 387392
Pentru asigur ările de credite şi garanţii: R d =
40049 * 100 = 101,54% 39443
Se observ ă o rată scăzută a daunei la asigur ările de persoane, altele decât cele de via ţă, faţă de asigur ările de credite şi garanţii unde activitatea de asigurare este în pierdere (Rata daunei este supraunitar ă).
2. O societate comercial ă încheie o asigurare pentru cl ădirea în care î şi are sediul, precum şi pentru mobilierul şi aparatura birotic ă, aflate în aceasta, pentru cazurile de incendiu şi alte calamităţi. Contractul de asigurare se încheie pentru o perioad ă
de un an. Cl ădirea este
asigurată pentru o sumă de 500.000 lei, mobilierul pentru 17.550 lei, iar aparatura birotic ă pentru 217.000 lei. Cotele de primă anuală, practicate de societatea de asigur ări respectivă sunt: 0,5% pentru cl ădire, 1,3% pentru mobilier şi 1,7% pentru aparatura birotic ă. 95
La 4 luni de la încheierea asigur ării, la sediul firmei a izbucnit un incendiu care a avut ca rezultat avarierea cl ădirii, dauna fiind evaluat ă la 285.000 lei, şi distrugerea unor bunuri în valoare de 134.000 lei (10.450 lei mobilier şi 123.550 lei aparatur ă birotică). În contractul de asigurare se prevede o fran şiză deductibilă de 10% din suma asigurat ă atât pentru cl ădire cât şi pentru bunuri. Să se determine: a. întreaga primă de asigurare pl ătită de asigurat; b. desp ăgubirea cuvenit ă asiguratului; c. suma asigurat ă pentru care continu ă asigurarea.
Rezolvare: a. Prima de asigurare (P) este dat ă de produsul dintre suma asigurat ă (s) şi cota de prim ă tarifar ă (c). P=s*c Prima de asigurare anual ă aferentă clădirii este: Pc = 500.000 * 0,5% = 2.500 lei Prima de asigurare anual ă aferentă mobilierului este: Pm = 17.550 * 1,3% = 228,15 lei Prima de asigurare anual ă aferentă aparaturii birotice este: P b = 217.000 * 1,7% = 3.689 lei Prima totală de asigurare este: P = 2.500 + 228,15 + 3.689 = 6.417,15 lei b. Contractul de asigurare prevede o franşiză deductibilă, deci o parte a daunei este suportată de asigurat, şi anume: -
franşiza pentru cl ădire: 10% * 500.000 lei = 50.000 lei
-
franşiza pentru mobilier: 10% * 17.550 lei = 1.755 lei
-
franşiza pentru aparatur ă birotică: 10% * 217.000 lei = 21.700 lei
Valoarea desp ăgubirii acordate asiguratului este dat ă de diferenţa dintre cuantumul pagubei şi franşiză: - pentru cl ădire: dc = 285.000 – 50.000 = 235.000 lei - pentru mobilier: d m = 10.450 – 1.755 = 8.695 lei - pentru aparatur ă birotică: d b = 123.550 – 21.700 = 101.850 lei Valoarea total ă a despăgubirii acordate asiguratului = 235.000 + 8.695 + 101.850 = 345.545 lei 96
c. după plata desp ăgubirii, suma asigurat ă se diminueaz ă cu valoarea desp ăgubirii, iar asigurarea continu ă pentru suma r ămasă. Asigurarea cl ădirii continuă pentru: 500.000 – 235.000 = 265.000 lei Asigurarea mobilierului continu ă pentru: 17.550 – 8.695 = 8.855 lei Asigurarea aparaturii birotice continu ă pentru: 217.000 – 101.850 = 115.150 lei
3. O societate comercial ă şi-a asigurat pe o perioad ă de un an, bunurile din magazinul său dotat cu sistem antifurt, pentru suma de 40.000 lei cu o cot ă de primă tarifar ă de 1,20%. După trei luni are loc un furt, asiguratul suportând un prejudiciu de 20.500 lei. În urma cercetărilor efectuate au fost restituite societ ăţii comerciale bunuri în valoare de 7.800 lei. Se cere s ă se determine: a. care este prima de asigurare achitat ă de asigurat; b. care este desp ăgubirea achitat ă de asigur ător.
Rezolvare: a. Prima de asigurare este produsul dintre suma asigurat ă şi cota de primă tarifar ă: P = 40.000 * 1,20% = 480 lei b. Despăgubirea cuvenit ă asiguratului este dat ă de diferenţa dintre prejudiciul suferit într-o primă fază şi bunurile recuperate în urma cercet ărilor efectuate de organele în drept: d = p – v = 20.500 – 7.800 = 12.700 lei
4. Un imobil de locuit în valoare de 90.000 lei a fost asigurat facultativ pentru suma de 50.000 lei. Imobilul a fost afectat de un incendiu puternic paguba ridicându-se la suma de 25.000 lei. Să se calculeze indemniza ţia de asigurare prin procedeul r ăspunderii propor ţionale şi cel al r ăspunderii primului risc.
Rezolvare: Principiul r ăspunderii propor ţionale: d=p*
s v 97
d = 25.000 *
50.000 = 13.888,888 lei 90.000
Principiul primului risc: d = p = 25.000 lei
5. O persoan ă fizică îşi asigur ă apartamentul în care locuie şte, la dou ă societăţi de asigurare, prin dou ă poliţe de incendiu. Apartamentul valoreaz ă 400.000 lei, dar proprietarul îl asigur ă pentru 200.000 lei la societatea de asigurare A şi pentru 150.000 lei la societatea de asigurare B. Societatea Societatea A ofer ă o cotă de primă anuală de 0,5%, iar societatea B ofer ă o cotă de primă anuală de 0,55%. Pentru cuprinderea în asigurare a riscului de cutremur ambele societ ăţi prevăd o majorare a cotei de prim ă cu 10%. Dup ă 4 luni de la încheierea asigur ării are loc un cutremur care afecteaz ă locuinţa asigurat ă, cuantumul pagubei fiind de 90.000 lei. Să se determine: a. Primele de asigurare pl ătite la cele dou ă societăţi de asigurare; b. Despăgubirile ce se cuvin asiguratului din partea celor dou ă societăţi de asigurare ştiind că în acoperirea daunelor se aplic ă principiul r ăspunderii propor ţionale;
c. Sumele asigurate pentru care continu ă asigurarea.
Rezolvare: a. Cota de primă la care se face asigurarea la societatea A este: cA = 0,5% + 10% * 0,5% = 0,55% iar prima de asigurare pl ătită la societatea A va fi: PA = 0,55% * 200.000 = 1.100 lei Cota de primă la care se face asigurarea la societatea B este: cB = 0,55% + 10% * 0,55% = 0,605% iar prima de asigurare pl ătită la societatea B va fi: PB = 0,605% * 150.000 = 907,5 lei b. Nivelul despăgubirii totale este propor ţional cu raportul dintre suma pentru care s-a asigurat persoana la cele dou ă societăţi şi valoarea real ă a clădirii asigurate: d = 90.000 *
350.000 = 78.750 lei 400.000
Despăgubirea datorat ă de fiecare societate este propor ţională cu raportul dintre suma asigurată la societatea respectiv ă şi întreaga sum ă asigurată.
98
dA = 78.750 * 200 .000 = 45 .000 lei 350 .000
dB = 78.750 * 150 .000 = 33 .750 lei 350 .000
c. După plata despăgubirilor, cele dou ă asigur ări vor continua pentru sumele asigurate diminuate cu valorile desp ăgubirilor. La societatea de asigur ări A: 200.000 – 45.000 = 155.000 lei La societatea de asigur ări B: 150.000 – 33.750 = 116.250 lei
6. O societate comercial ă încheie o asigurare cargo pentru marfa pe care dore şte să o transporte din vam ă la sediul firmei. Marfa transportat ă constă în aparate electrocasnice în valoare de 500.000 lei. Costul transportului este de 5.000 lei. Societatea comercial ă a mai plătit taxe vamale ce reprezint ă 8% din valoarea m ărfii. Mărfurile transportate sunt acoperite pentru următoarele riscuri: calamit ăţi naturale; accidente ale mijlocului de transport (ciocniri, loviri, izbiri, c ăderi, derapări, r ăsturnări); acte de tâlh ărie; spargere, scurgere, risipire, dispariţie sau furt al bunurilor asigurate ca urmare a unui accident al mijlocului de transport; accidente în timpul înc ărcării, aşezării sau desc ărcării bunurilor. Cota de prim ă corespunzătoare este de 1,3%. Pe durata transportului, datorit ă poleiului camionul a derapat şi s-a r ăsturnat. În urma efectu ării inspecţiei de daună s-a constatat o pagub ă evaluată la 266.000 lei. Pentru măsurile luate în vederea limit ării pagubei asiguratul a cheltuit 1.300 lei. În contractul de asigurare se prevede o fran şiză deductibilă de 5% din suma asigurat ă. Se cere s ă se determine: a. La ce sumă se încheie asigurarea; b. Care este prima de asigurare pl ătită de asigurat; c. Care este nivelul desp ăgubirii primită de asigurat.
Rezolvare: a. Suma asigurat ă este formată din: preţul mărfii conform facturii, costul transportului, cheltuieli şi taxe vamale, o suprasigurare de 10% din valoarea m ărfii pentru acoperirea unor cheltuieli ce nu pot fi prev ăzute la încheierea asigur ării. s = 500.000 + 5.000 + 8% * 500.000 + 10% * 500.000 s = 595.000 lei b. Prima de asigurare este dată de produsul dintre suma asigurat ă şi cota de prim ă tarifar ă:
99
P = 1,3% * 595.000 lei = 7.735 lei c. Contractul de asigurare prevede o fran şiză de 5% din suma asigurat ă, ceea ce înseamnă că asiguratul va suporta o anumit ă parte din valoarea pagubei şi anume: 5% * 595.000 = 29.750 lei Societatea de asigur ări va suporta diferen ţa dintre cuantumul pagubei şi franşiză, respectiv: 266.000 – 29.750 = 236.250 lei Asiguratul a cheltuit 1.300 lei cu m ăsurile luate pentru limitarea pagubei, sum ă ce va fi desp ăgubită de către asigur ător. În concluzie desp ăgubirea primită de asigurat se ridic ă la valoarea de: 236.250 + 1.300 = 237.550 lei
7. O societate comercial ă doreşte să-şi asigure autovehiculul aflat în proprietatea sa pentru riscurile de furt şi avarii accidentale. Asigurarea se încheie pentru suma de 35.000 um pe o perioadă de un an. Cota de prim ă anuală este de 3,25%. Dup ă 10 luni de la încheierea asigur ării autovehiculul este implicat într-un accident. În urma efectu ării inspecţiei de daun ă s-a constatat c ă este necesar ă efectuarea următoarelor cheltuieli: piese – 8.540 um; manoper ă – 3.500 um. Asiguratul a cheltuit 230 um pentru tractarea autovehiculului pân ă la cel mai apropiat atelier de repara ţii. Din documenta ţia prezentat ă de asigurat a rezultat c ă valoarea din nou la momentul producerii accidentului este de 47.000 um iar uzura este de 15%. Să se calculeze: a. Prima de asigurare anual ă; b. Valoarea real ă a autovehiculului în momentul producerii accidentului; c. Despăgubirea primită de asigurat; d. Suma asigurat ă pentru care va continua asigurarea.
Rezolvare: a. P = 35.000 * 3,2% = 1.225 um b. Valoarea real ă a autovehiculului în momentul producerii accidentului este dat ă de diferenţa dintre valoarea din nou a autovehiculului la acea dat ă şi valoarea uzurii: VR = 47.000 – 15% * 47.000 = 39.950 um c. Cuantumul pagubei se ob ţine prin însumarea urm ătoarelor elemente: pre ţul pieselor ce trebuie înlocuite, manopera, cheltuielile cu tractarea autovehiculului. Cuantumul pagubei = 8.540 + 3.500 + 230 = 12.270 um
100
Despăgubirea va fi propor ţională
cu raportul dintre suma asigurat ă şi valoarea
autovehiculului la momentul producerii accidentului: d = 12.270 *
35.000 = 10.750 um 39.950
d. Asigurarea va continua pentru o sum ă egal ă cu diferenţa dintre suma asigurat ă iniţial şi despăgubirea acordat ă, adică:
35.000 – 10.750 = 224.250 um
8. O persoan ă îşi asigur ă automobilul aflat în proprietate printr-o poli ţă de avarii şi furt pentru suma de 50.000 um. Contractul de asigurare prevede o fran şiză deductibilă de 10% din suma asigurat ă corespunz ătoare asigur ării pentru furt. Pe perioada asigurat ă automobilul este furat. Din documenta ţia prezentat ă de asigurat reiese c ă, la momentul producerii furtului valoarea din nou a ma şinii este de 60.000 um, iar cota de uzur ă este de 15%. La dou ă să ptămâni după ce asiguratul prime şte despăgubirea automobilul este g ăsit abandonat şi avariat, dauna fiind evaluat ă la 14.000 um. Să se determine desp ăgubirea primită de asigurat.
Rezolvare: Despăgubirea se face în func ţie de valoarea real ă a automobilului la momentul comiterii furtului: VR = 60.000 – 15% * 60.000 = 51.000 um Deoarece valoarea real ă este mai mare decât suma asigurat ă, cuantumul pagubei este egal cu suma asigurat ă. Din cuantumul pagubei se scade fran şiza corespunz ătoare asigur ării de furt astfel desp ăgubirea primită de asigurat este: d = 50.000 – 10% * 50.000 = 45.000 um După găsirea maşinii, asiguratul trebuie s ă returneze societ ăţii de asigur ări partea din despăgubire ce nu i se cuvine, şi anume: 45.000 – 14.000 = 31.000 um În final despăgubirea cu care r ămâne asiguratul este de 14.000 um.
9. O persoan ă îşi asigur ă autoturismul pentru suma de 60.000 um printr-o poli ţă de avarii şi furt pe o perioad ă de un an. La 10 luni de la încheierea asigur ării din maşină au fost furate prin efrac ţie următoarele bunuri. Un radiocasetofon în valoare de 3.500 um, o hain ă de piele în valoare de 2.600 um şi casetofonul din dotarea ma şinii în valoare de 2.200 um. Cu 101
ocazia comiterii furtului maşina a fost avariat ă paguba ridicându-se la 4.100 um. Ştiind că la momentul producerii riscului asigurat valoarea din nou a ma şinii era de 70.000 um, iar uzura de 10% s ă se determine desp ăgubirea cuvenit ă asiguratului.
Rezolvare: Paguba ce urmeaz ă a fi despăgubită este reprezentat ă de casetofonul furat, care se afla în dotarea ma şinii şi de avarierea ma şinii. Furtul bunurilor care se afl ă în maşină şi care nu sunt din dotarea acesteia nu se desp ăgubeşte. p = 2.200 + 4.100 = 6.300 um Valoarea real ă a autoturismului asigurat la momentul comiterii furtului este: VR = 70.000 – 10% * 70.000 = 63.000 um Deoarece suma asigurat ă este mai mică decât valoarea real ă a autoturismului la momentul producerii riscului asigurat desp ăgubirea cuvenit ă va fi: d = p * (s / VR) d = 6.300 * (60.000 / 63.000) = 6.000 um
10. Un agent economic a încheiat o asigurare de incendiu şi alte calamităţi, pentru sediul în care î şi desf ăş ăşoar ă activitatea. Suma asigurat ă este de 350.000 lei, iar cota de prim ă este de 0,6%. În urma unui cutremur produs în perioada asigurat ă, imobilul asigurat a suferit o daună evaluată la 100.000 lei, dar desp ăgubirea cuvenit ă asiguratului a fost de 70.000 lei (este aplicat principiul r ăspunderii propor ţionale). Să se determine: 1. prima de asigurare pl ătită de asigurat; 2. valoarea real ă a imobilului asigurat.
11. O persoan ă şi-a asigurat casa, în valoare de 400.000 lei, la dou ă societ ăţi de asigurare. La societatea A imobilul este asigurat pentru 120.000 lei, iar la societatea B pentru 180.000 lei. În urma producerii unui risc asigurat, se înregistreaz ă o daună de 50.000 lei. În ipoteza în care se aplic ă principiul r ăspunderii propor ţionale, ce desp ăgubire ar trebui s ă primească asiguratul de la fiecare dintre cele dou ă societăţi de asigurare?
12. O clădire este asigurat ă la două societăţi de asigurare pentru urm ătoarele sume: 100.000 lei – la societatea de asigur ări A şi 200.000 lei la societatea de asigur ări B. în urma producerii unui risc asigurat, se produce o daună evaluată la 240.000 lei. Ştiind că pentru 102
acoperirea pagubei cele dou ă societăţi practică principiul primului risc, iar valoarea imobilului este de 450.000 lei s ă se determine desp ăgubirile ce se cuvin asiguratului.
13. O societate comercial ă încheie o asigurare pentru bunurile pe care dore şte să le transporte dintr-un punct vamal, la sediul firmei. Pre ţul bunurilor conform facturii este de 455.200 lei, taxele vamale reprezint ă 10% din pre ţul bunurilor, iar costul transportului este de 1.600 lei. Cota de prim ă tarifar ă este 1,15%. Să se calculeze: 1. suma asigurat ă; 2. prima de asigurare pl ătită de asigurat.
14. O persoană îşi asigur ă autoturismul pentru suma de 65.000 lei printr-o poli ţă de avarii, pentru o perioad ă de un an. Dup ă opt luni, în urma coliziunii cu un alt autovehicul, autoturismul este avariat în totalitate. La momentul producerii accidentului valoarea din nou a autoturismului este de 75.000 lei, iar uzura 15%. Ştiind că
asigurarea prevede o fran şiză deductibilă de 10% din suma asigurat ă, să se
determine: 1. cuantumul daunei; 2. desp ăgubirea cuvenit ă asiguratului.
103
BIBLIOGRAFIE
1. Alexandru Felicia, Armeanu Daniel – „Asigur ă r i de bunuri şi persoane”, persoane”, Editura ări Economică, Bucureşti 2003. 2. Bistriceanu Gh., Bercea F.
– “Lexicon de protec ţ ie ie social ă ri şi ă , asigur ă ri
ări”, reasigur ă r i”, Editura Karat, Bucure şti 1997.
3. Ciurel Violeta – „Asigur ă ări ări: ări ri teoretice r i şi reasigur ă r i: abord ă
şi
practice
interna ţ ionale, ionale, Editura All Beck, Bucure şti, 2000 4. Constantinescu Dan Anghel – “Asigur ă r i şi reasigur ă r i”, Editura Tehnic ă, ări ări”, Bucureşti 1998. 5. Constantinescu Dan Anghel – „Practica asigur ă ”, Editura Semne, Bucure şti, r ilor ”, ărilor 1999 6. Constantinescu Dan Anghel – „Asigur ă ări r i personale”, personale”, Editura Semne, Bucure şti, 1999 7. Iosif Gh., Gherasim Al. – “Sistemul “ Sistemul asigur ă ărilor rilor în România”, Editura Tribuna Economică, Bucureşti 1997. 8. Şeulean Victoria (coordonator) – „Asigur ă ”, r i comerciale: teorie şi practică ”, ări Editura Mirton, Timi şoara, 2001 9. Văcărel I., Bercea F. – “ Asigur “ Asigur ă ări ă ri”, r i şi reasigur ă ri”, Editura Expert, Bucure şti 1998. 10. * * * - “Legea “Legea nr. 32/2000 privind societ societ ăţile de asigurare şi supravegherea asigur ărilor” 11. * * * - “Legea nr. 136/1995 privind asigur ările şi reasigur ările în România”
104
