Lucrare licenta nutritie

Facultatea Medicină –Specializarea –Specializarea -Nutriţie -Nutriţie dietetică „Arad”.

Lucrare licienţă.Regimul

alimentar în anorexie.

Student, Barbos Elena Theodora 1


Natura şi tipul alimentaţiei au suferit transformări remarcabile odată cu progresul

speciei umane, distanţa şi diferenţele înregistrate între modul de hrănire al omului primitiv şi cel al omului contemporan fiind la fel de importante ca şi cele ce caracterizează oricare alte aspecte ale evoluţiei umane între aceste două etape extreme. Şi – similar cu multe alte privinţe – alimentaţia omului a înregistrat progrese, dar uneori şi tendinţe nefavorabile de evoluţie, odată cu trecerea dintr o etapă istorică în alta. În următoarele milenii, odată cu dezvoltarea agriculturii, consumul de carne scade, provenind de această dată de la diverse animale domestice; aportul alimentar ajunge treptat să fie reprezentat cu prioritate de către vegetale. Este perioada denumită „era agricolă”, marcată de apariţia primelor deficienţe alimentare. Civilizaţiile antice, diferenţiindu-se diferenţiindu -se progresiv prin orânduiri sociale, economice şi religioase distincte, adoptă stiluri alimentare tot mai diverse.Trecerea la perioada Evului Mediu generează schimbări majore în alimentaţie. alimentaţie. Până în secolul XI, caracteristica nutriţională comună este alimen taţia global insuficientă; inclusiv în următoarele două secole aportul proteic usual se menţine încă mult deficitar. În plus, întrîntr -o epocă a ignoranţei şi a limitărilor religioase religioase severe, perioadele de post ale anului au şi ele o influenţă negativă considerabilă asupra statusului nutriţional al populaţiei. Primele încercări de ameliorare a nutriţiei populaţionale apar începând din secolul XVI, marcând – încet dar sigur – – trecerea spre o epocă în care privaţiunile alimentare, deşi persistente, diminuă câte puţin în intensitate. Secolele XVIII-XIX XVIII- XIX aduc cu ele o altă serie de modificări ale dietei habituale, ce o apropie treptat de tipul de hrană al omului modern. Se introduc înalimentaţie noi produse, rezultante ale revoluţiei industriale, precum zahărul şi şi produsele zaharoase, apoi concentratele alimentare, pastele făinoase etc. Cu timpul, alimentaţia zilnică începe să conţină cantităţi tot mai mari de produse rafinate şi concentrate, concentrate, cu densitate nutriţională şi energetică sporită şi reziduu tot mai redus cantitativ. O altă tendinţă ce se poate constata, dacă privim alimentaţia umană din perspectiva temporală, este utilizarea unui număr tot mai redus de 2

Facultatea Medicină –Specializarea –Specializarea -Nutriţie -Nutriţie dietetică „Arad”. plante şi animale pentru hrana zilnică. LimitânduLimitându -şi numeric sursele alimentare, omul modern este mai predispus – dacă îl comparăm cu omul primitiv, spre exemplu,care folosea tot ceea ce natura sălbatică îi punea la îndemână – la dezvoltareaunor deficite cronice de nutrienţi, cu toată bogăţia paradoxală a puţinelor soiuri alimentare folosite. În fine, o ultimă particularitate – – dar deloc lipsită de importanţă – – o constituie asocierea în peisajul lumii moderne a excesului excesului alimentar cantitativ şi calicali -tativ (mai ales pe fondul utilizării utilizăr ii predominante a alimentelor rafinate şi concentrate, în asociere cu sedentarismul propriu civilizaţiei civilizaţiei actuale) cu deficitele alimentare, ali mentare, de multe ori grave şi cu consecinţe nefaste asupra stării de sănătate a unor segmente încă extinse din populaţia globului. globului. Ideile hipocratice au marcat medicina până în secolul în secolul XVI, iar o parte dintre ele (privind influenţa factorilor de mediu asupra stării de sănătate şi boală) pot fi considerate valabile şi astăzi. Şcoala hipocratică utiliza termenul de diaita pentru a pentru a defini per ansamblu studiul stilului de viaţă al omului, incluzând pe lângă alimentaţie (al cărei rol era recunoscut ca central) şi celelalte influenţe ale mediului ambiant asupra acestuia. După descoperirile de anatomie, fiziologie şi chimie ale secolelor XVII-XVIII concepţiile legate de dietetică încep treptat să se schimbe. Apar deja cu noştinţele privitoare la circulaţia sanguină şi limfatică; la sfârşitul secolului XVIII au loc descoperirea oxigenului şi descrierea proceselor de combustie în c adrul organismului de către Lavoisier. Treptat este percepută semnificaţia majoră aactului de hrănire, prin care se aduc în corp resursele energetice cu ajutorul cărora acesta îşi întreţine procesele vitale. În secolul XIX, odată cu progresele înregistrate de către chimie, apar şi cunoştinţe de chimie alimentară (şi nu numai). Se dezvoltă noţiuni noi (meta -bolismul azotului, căldura specifică, caloria etc.) şi clasificări ale alimentelor, se fac descoperiri privind respiraţia şi consumul de energie, se determină compoziţia alimentelor şi conţinutul lor în proteine, glucide, lipide, apă şi minerale. Mulţu mită savanţilor vremii, tratamentul dietetic îşi dobândeşte în sfârşit un fundament fiziologic din ce în ce mai solid. 3

Facultatea Medicină –Specializarea –Specializarea -Nutriţie -Nutriţie dietetică „Arad”. Medicina secolului XX îşi extinde aria de cercetare şi asupra aportului alimentar de minerale. În cadrul organismelor vii sunt identificate pe rând peste 60 dintre elementele chimice cunoscute. Sunt fixate primele standarde privind aportul zilnic minim necesar din unele minerale, de altfel destul de diferite pe alocuri de cele utilizate astăzi: 500 -1000 mg calciu, 1000-2000 mg fosfor, 6- 16 mg fier şi 10-14 10 -14 g de sare. În deceniile următoare iau amploare şi cunoştinţele privitoare la deficienţele în anumite microminerale, precum iodul, fluorul sau, mai recent, zincul. Tot în prima jumătate a secolului XX sunt descoperite vitaminele, descoperite vitaminele, termenul fiind folosit pentru prima dată de către Funk în 1912. Tot secolului XX îi aparţin descrierea completă a rolului şi importanţei proteinelor în organism. organism. Se demonstrează acum că valoarea nutritivă a proteinelor depinde de conţinutul lor în aminoacizi (Osborne şi Mendel), iar în 1938 Rose clasifică aminoacizii în esenţiali (indispensabili) şi neesenţiali. În deceniile 2 -4 ale secolului trecut sunt identificate identificate lipidele esenţiale din alimentaţie (acizii graşi polinesaturaţi) şi sunt descrise formele clinice ale deficienţelor alimentare ale acestora (Evans şi Burr, 1926; Burr, 1930; Hansen, 1944). Cunoştinţele privind rolul şi circuitul în organism ale diferitelor tipuri de glucide apar şi se extind, în mod ciudat, mai târziu şi întrîntr -o măsură mai mică decât cele privitoare la proteine şi lipide. Interrelaţiile dintre diferitele metabolisme încep să fie tot mai mult cunoscute şi se dovedesc a avea uneori un rol important. Ulterior, odată cu extinderea cunoştinţelor medicale, se descriu treptat şi alte conexiuni, precum cele existente între circuitele diferitelor vitamine în organism (acid folic – vitamina B12, vitamina A – – vitamina B, vitamina E – – vitamina A), aminoacizi şi vitamine (triptofan – niacină), vitamine şi minerale(tiamină – – diverse minerale) sau chiar între un mineral şi altul (calciu – fosfor, – fosfor, calciu – magneziu,cupru – magneziu,cupru – fier – fier etc.). Dietoterapia secolelor secolelor XIX şi XX este un domeniu ce ia treptat trepta t amploare, date fiind cunoştinţele acumulate treptat de comunitatea ştiinţifică a perioadelor respective, ce servesc la stabilirea unorbaze fiziologice şi fiziopatologice ale indicaţiilor nutriţionale. 4

Facultatea Medicină –Specializarea –Specializarea -Nutriţie -Nutriţie dietetică „Arad”. Dietoterapia constituie astăzi o component autonomă şi de şi de multe ori extrem de importantă a tratamentului multor boli cu localizare şi natură foarte diferită. BENEFICIILE INTERVENŢIILOR NUTRIŢIONALE 1 . Da Da t e ep ep i d e m i o l o g i c e

Este deja dovedit la ora actuală că alimentaţia joacă un rol important în promovarea şi menţinerea stării de sănătate de-a de -a lungul lungul întregii vieţi, o dietă nesanogenă nesanogenă jucând un rol important în determinismul a numeroase boli cronice cu incidenţă şi prevalenţă în creştere alarmantă în civilizaţia actuală, precum sunt obezitatea, diabetul zaharat zahara t tip 2, bolile cardiovasculare, cancerul, osteoporoza şi bolile dentare. Procesele de industrializare, urbanizare şi mecanizare specifice zilelor noastre în multe regiuni de pe glob antrenează cu sine modificări ale obiceiurilor alimentare (consumul de alimente alimente cu densitate calorică şi lipidică mare şi conţinut redus de fibre alimentare) şi un stil de viaţă sedentar ce favorizează extensia obezităţii în populaţie, aceasta asociind la rândul său un risc crescut pentru apariţia diabetului zaharat tip 2, hipertensiunii hipertensiunii arteriale şi a altor afecţiuni cardiovasculare. Pe de altă parte, rezultă de aici că programele de prevenţie şi control dedicate tuturor acestor maladii îşi vor putea găsi numeroase elemente comune, ceea ce poate facilita pe termen lung implementarea implementarea lor în populaţie. Obezitatea îmbracă la ora actuală tendinţe epidemice atât în ţările bogate, cât şi

în cele cu venituri populaţionale mai mici. Dacă în ţările cu potenţial econo-mic econo -mic redus ponderea sa este mai mare printre femeile feme ile de vârstă mijlocie şi populaţia aparţinând claselor cu statut sociosocio -economic mai înalt şi comunităţilor urbane, comunităţilor urbane, în ţările dezvoltate se înregistrează o tendinţă îngrijorătoare de creştere a prevalenţei excesului ponderal nu numai la indivizii de vârstă mijlocie, ci şi la cop ii şi adolescenţi. ora actuală o prevalenţă prevalenţă în creştere mai ales Bolile cardiovasculare înregistrează la ora în ţările aflate în curs de dezvoltare, datorită modificărilor nutriţionale care au survenit recent în societăţile respective. La ora actuală, maladii le cardiovasculare constituie componenta majoră a proceselor morbide înregistrate pe glob şi se află 5

Facultatea Medicină –Specializarea –Specializarea -Nutriţie -Nutriţie dietetică „Arad”. la originea a 15,3 milioane (aproximativ o treime) din totalitatea deceselor înregistrate pe plan mondial. În 1998, 86% din totalul anilor de viaţă pierduţi prin pierduţi prin boală în ţările cu venit redus şi mediu şi în cele aflate în curs de dezvoltare s-au s -au datorat bolilor cardiovasculare, iar situaţia pare că va continua să se agraveze în viitor. Cancerul este o altă mare problemă de sănătate publică pe plan mondial, fiind

depăşit ca mortalitate în ţările dezvoltate doar de maladiile cardiovasculare. Dacă fumatul este considerat astăzi principala cauză preventibilă pentru dezvoltarea neoplaziilor, factorii dietetici se află pe locul al doilea, determinând 30% din totalul totalul cazurilor de cancer înregistrate în ţările industrializate şi 20% din cele înregistrate în ţările în curs de dezvoltare. Anul 2000 a adus cu sine raportarea a 10 milioane de cazuri noi şi peste 6 milioane de decese prin cancer. Osteoporoza afectează pe plan global milioane de indivizi, cu precădere

aparţinând generaţiei vârstnice, fracturile pe osul fragilizat din această cauză constituind o cauză majoră de morbiditate, morbiditate, handicap şi în cazul fracturilor de şold chiar şi de moarte prematură, inducând prin toate acestea cheltuieli de sănătate considerabile. Bolile dentare constituie la ora actuală o altă problemă de sănătate publică,

implicând între 5-10% 5-10% din cheltuielile totale alocate îngrijirilor pentru sănătate şi depăşind în mod surprinzător costurile tratamentului bolilor cardiovasculare, cancerului şi osteoporozei în ţările industrializate; lucrurile se prezintă altfel în ţările sărace, unde peste 90% din cariile dentare nu sunt tratate şi unde costul unui tratament dentar corect şi complet ar depăşi depăş i probabil bugetele alocate pentru sănătate.

2. Relaţia nutriţie nesanogenă – boală O caracteristică comună a obezităţii, diabetului diab etului zaharat, bolilor cardiovasculare, cancerului, osteoporozei şi bolilor dentare, oricât de diferit ar putea fi mecanismul lor de producere în unele cazuri, este că fiecare dintre ele prezintă un mare potenţial de preventibilitate. Dacă în cazul celor deja suferinzi de una sau mai multe dintre aceste afecţiuni tratamentul medical complet şi adecvat se impune 6

Facultatea Medicină –Specializarea –Specializarea -Nutriţie -Nutriţie dietetică „Arad”. ca absolut necesar, afectând afectând însă considerabil costurile medicale, sociale şi economice aferente, implementarea programelor de prevenţie primară prin măsuri de sănătate publică este considerată la ora actuală ca fiind metoda cea mai accesibilă şi cu cel mai scăzut raport costcost -eficienţă ce poate fi adoptată în abordarea expansiunii epidemice a acestor boli cronice pe plan mondial.

MODALITĂŢI DE IMPLEMENTARE A UNUI GHID NUTRIŢIONAL Necesitatea măsurilor de prevenţie şi control care să contracareze expansiunea de tip epidemic a maladiilor cronice discutate în cele de mai sus este tot mai mult recunoscută astăzi de un număr de ţări în continuă creştere; din păcate, exact în cazul ţărilor în curs de dezvoltare (adică exact acolo unde sunt de aşteptat ascensiuni alarmante ale cifrelor cifrel or morbidităţii şi mortalităţii prin aceste afecţiuni în următorii ani), se constată o întârziere în adoptarea şi punerea în aplicare a acestor măsuri. Printre factorii care stau în calea implementării măsurilor de prevenţie menţionate, ducând la limitări şi întârzieri în punerea lor în practică, se numără subestimarea eficienţei unor astfel de intervenţii, credinţa greşită că între mo mentul adoptării lor şi apariţia unor rezultate notabile not abile s-ar s-ar scurge o lungă periperioadă de timp, presiunile comerciale, inerţia ce caracterizează (peste tot în lume) multe din instituţiile oficiale şi alocarea unor resurse inadecvate. Starea de sănătate a fiecărui individ necesită, în primul rând, existenţa unui status

nutriţional optim ce derivă din echilibrul obţinut între necesarul şi aportul energetic şi nutriţional. Fiecare dintre componentele acestei balanţe de pinde, la rândul său, de o multitudine de factori, mai mult sau mai puţin influenţabili, ce pot fi modificaţi pe parcursul vieţii. Existenţa unui status nutriţiona l optim promovează creşterea şi dezvoltarea organismului, menţine starea de sănă tate, permite desfăşurarea activităţii zilnice şi participă la protecţia organismului faţă de diverse injurii sau boli. Pentru a putea funcţiona normal, organismul uman necesită un aport constant de energie, aport care se realizează prin intermediul i ntermediul principiilor alimentare. Sursa

7

Facultatea Medicină –Specializarea –Specializarea -Nutriţie -Nutriţie dietetică „Arad”. unică şi indispensabilă a supravieţuirii organismului uman este,deci, este, deci, energia conţinută în alimente. termi c al alimentelor, cel mai mare consum Compoziţia dietei influenţează efectul termic înregistrându-se înregistrându-se după ingestia de proteine şi carbohidraţi, iar cel mai redus re dus fiind în cazul lipidelor. Grăsimile se depozitează cu doar 4% pierderi, comparativ comparativ cu depozitarea de hidraţi de carbon sub formă de lipide, care are 25% pierderi. Procesul de depozitare a lipidelor este foarte eficient, în timp ce, în cazul hidrocarbonatelor şi al proteinelor, este necesară energie suplimentară pentru conversia conversia metabolică în forma corespunzătoare de depozit. de pozit. Proteinele au o ADS de aproximativ 15-30%, 15-30%, energie care este consumată în procesele de oxidare a aminoacizilor sau de încorporare a acestora în structura proteinelor constituţionale în cadrul turn-over-ului proteic normal. Compoziţia alimentelor pe care le consumăm co nsumăm este acum considerată o cauză

primară de morbiditate şi mortalitate (obezitate, boli coronariene). Alimentele condimentate cresc şi prelungesc prelunge sc consumul energetic secundar aportului alimentar; adaosul de chili sau muştar creşte consumul energetic faţă de alimentele necondimentate necondimentate şi poate prelungi efectul efectu l termic al alimentelor pentru mai mult de 3 ore. Cafeina, nicotina şi alimentele calde se însoţesc de asemenea de creşterea TEF. Organismul uman utilizează energia termică pentru a menţine celulele no bile la o temperatură temperatură normală de funcţionare. Energia necesară desfăşurării activităţilor fizice reprezintă cel mai vari abil component al consumului energetic total şi reprezintă aproximativ 30% din cheltuielile energetice ale organismului. Costul tuturor acestor activităţi cotidiene pare a fi foarte variabil şi dificil de estimat, reprezentând principalul component al consumului energetic secundar activităţilor fizice.

8


Surse alimentare : Alimentele bogate în glucide reprezintă un ansamblu eterogen. Efectele lor fiziologice pot fi analizate în funcţie de 5 parametri: - cantitatea de glucide pe care o conţin, care permite definirea densităţii lor energetice; - natura chimică a glucidelor: zaharuri (mono- şi dizaharide, denumite glucide simple), polizaharide digerabile (amidon, denumite glucide complexe) sau polizaharide nedigerabile (fibre alimentare); - prezenţa fibrelor alimentare sau a amidonului rezistent; - noţiunea de densitate nutriţională sau densitate în micronutrienţi, care se referă la conţinutul lor în minerale şi vitamine; - conceptul de index glicemic (IG). Valoarea biologică a glucidelor este determinată de indexul glicemic, glic emic, care

cuantifică puterea hiperglicemiantă variabilă a unei raţii glucidice identice, fiind definit ca efectul hiperglicemiant global al unui aliment şi exprimat procentual faţă de o cantitate izoglucidică de glucoză sau de pâine albă. El este influenţat de concentraţia în glucide a alimentelor, dar şi de o serie de alţi factori: - conţinutul de proteine şi lipide al alimentelor, alimente lor, indexul glicemic fiind cu atât mai redus cu cât concentraţia acestora este mai mare; - conţinutul în fibre alimentare, indexul glicemic gl icemic fiind cu atât mai redus cu cât cantitatea acestora este mai mare; - prezenţa de amidon amidon greu digerabil; - mărimea particulelor de amidon; - forma fizică a hranei; - conţinutul hidric al alimentelor;

9

Facultatea Medicină –Specializarea –Specializarea -Nutriţie -Nutriţie dietetică „Arad”. - temperatura alimentelor; - prezenţa inhibitorilor enzimatici naturali şi a unor substanţe cum sunt fitaţii şi taninele; - gradul de prelucrare prelucrare mecanică prin masticaţie.

Alimentele ce conţin glucide în cantitate crescută :

- au o slabă densitate energetică şi un volum important; - au o putere de saţietate ridicată, dar mai mică decât a alimentelor bo gate în proteine; - aportul este bine reglat prin bucla glucide-serotonină; glucide-serotonină; - necesită un efort important de masticaţie; - consumul lor induce activarea sistemului nervos simpatic; - antrenează o termogeneză postprandială mai ridicată decât alimentele - glucidele îşi induc propria lor oxidare în funcţie de aport fiindcă au o bogate în lipide; capacitate slabă de stocare; în supraalimentaţie glucoza este oxidată cuprioritate; cuprioritate; energia este eliberată sub formă de căldură. Glucidele Glucidele trebuie să aducă 50-55% 50-55% din aportul energetic zilnic. Se recomandă consumul de glucide complexe şi limitarea celor simple la 10%. Persoanele care consumă consu mă cantităţi crescute de zahăr cantităţi mici de zahăr şi un aport de micronutrienţi mai redus decât al acestora.

10

Facultatea Medicină –Specializarea –Specializarea -Nutriţie -Nutriţie dietetică „Arad”. FIBRELE ALIMENTARE

Fibrele alimentare sunt constituenţi vegetali alcătuiţi în principal din poli zaharide ce constituie peretele celulelor vegetale (polizaharide de structură sau parietale) şi sunt ingerate cu alimentele. Prin extensie, extensie , alte polizaharide de origine vegetală rezistente digestiei în intestinul gros, dar care nu aparţin peretelui celular, celu lar, sunt integrate în lista fibrelor alimentare; sunt polizaharide de rezervă sau de sinteză (polizaharide citoplasmatice), care pot face fac e parte din alimentaţie (cazul amidonului rezistent) rezistent) sau pot fi adăugate aditivii alimentari (gume, mucilagii). Definirea nutriţională a fibrelor alimentare se referă mai mult la particularităţile lor fiziologice (rezistenţa la digestia intestinală) decât la originea botanică; categoria lor tinde actualmente ac tualmente să includă alţi compuşi vegetali de natură glucidică, glucidică, dar nepolizaharidici (oligozaharide naturale) naturale ) sau neglucidici (polifenoli, acid fitic) şi chiar compuşi nevegetali (oligozaharide de sinteză, polizaharide bacteriene), bacteriene), care rezistă de asemenea asemenea digestiei în intestinul intest inul omului sănătos. În aceste cazuri, se vorbeşte de substanţe cu efect de fibre. Fibrele alimentare se clasifică în două mari categorii în funcţie d e solubilitatea lor în fluide: - fibre alimentare solubile, care se dizolvă dizol vă în fluide şi măresc volumul conţinutului intestinal; includ pectina, mucilagiile, gumele; - fibre alimentare insolubile, ce nu se dizolvă în fluide şi de aceea asigură structura şi protecţia pentru pentru plante; sunt reprezentate de celuloză, hemiceluloză şi lignină.

Rolul fibrelor alimentare în organism - stimulează masticaţia, fluxul salivar şi secreţia de suc gastric; - determină senzaţia de saţietate prin umplerea stomacului; - cresc volumul bolului fecal, scăzând presiunea intraluminală colocolo nică; 11

Facultatea Medicină –Specializarea –Specializarea -Nutriţie -Nutriţie dietetică „Arad”. - asigură un tranzit intestinal normal; - asigură substratul pentru fermentaţia colonică; - fibrele solubile întârzie evacuarea gastrică şi încetinesc rata de di gestie şi de absorbţie; - fibrele solubile reduc r educ LDL-colesterolul; - leagă acizii biliari fecali şi cresc excreţia de colesterol derivat din - reduc absorbţia de grăsimi alimentare şi de colesterol prin legare de aceştia; acizii biliari şi de grăsimi.

Surse alimentare Fibrele se găsesc în produsele de origine vegetală. Nu se cunoaşte exact efectul fierberii asupra conţinutului în fibre, dar se pare că există o diferenţă mică între cele fierte şi cele crude.

Lipidele Lipidele (sau corpii graşi) constituie o familie eterogenă de molecule in -solubile în apă. Lipidele alimentare sunt alcătuite di d in molecule de acizi graşi esteeste -rificaţi sub formă de trigliceride şi fosfolipide. Sterolii Steroli i alimentari sunt în principal reprezentaţi de colesterol şi steroli de origine vegetală (fitosteroli).

Rolul lipidelor în organism Lipidele joacă un rol esenţial în în producerea de energie, reprezentând forma de stocare energetică cea mai economicoasă, întrucât au densitatea calorică cea mai mare (9,3 kcal/g). Lipidele, ca structuri hidrofobe, participă la l a delimitarea compartimentelor celulare în sectoare hidroosmolare diferite. Această clasă intră în compoziţia hormonilor hor monilor steroizi şi a prostaglandinelor.

12

Facultatea Medicină –Specializarea –Specializarea -Nutriţie -Nutriţie dietetică „Arad”. Unele grăsimi conţin sau transportă vitaminele liposolubile A, D, E, K şi acizii graşi esenţiali linolenic şi linoleic. Aceşti acizi graşi esenţiali care intră în compoziţia compoziţia trigliceridelor sunt necesari pentru sinteza de prostaglandine, care reglează re glează multe funcţii ale organismului: presiunea arterială, coagularea sângelui prin agregarea plachetară, secreţia de acid gastric. Rezistenţa membranelor depinde depin de de acizii graşi esenţiali.

Surse alimentare Lipidele se găsesc în produsele de origine animală, în uleiuri şi lactate. Lipidele se găsesc şi în formă “inaparentă” în prăjitu ri, creme, mixturi de cereale, snacks-uri. Alimentele bogate în în lipide:

- au cea mai mare densitate energetică (furnizează cea mai mare cantitate de energie pe cel mai mic volum), inducând cel mai mare consum global glo bal şi o creştere de ansamblu a raţiei (hiperfagie) pentru a menţine o greutate alimentară constantă a raţiei; - aprecierea lor cantitativă cantitativă este dificilă, grăsimile gră simile fiind mai greu reperate în alimente decât glucidele; - cele mai apetisante, cum sunt îngheţata, ciocolata, produsele de patiserie, sunt asociate cu o componentă afectivă importantă care le creşte valoarea hedonică; - determină determină o reglare postprandială mai puţin precisă a prizei energetice la subiecţii obezi; - induc mai puţină saţietate decât alimentele bogate în glucide; - majoritatea necesită mai puţin efort de masticaţie decât alimentele gluglu cidice bogate în fibre; - iau locul glucidelor în alimentaţia actuală;

13

Facultatea Medicină –Specializarea –Specializarea -Nutriţie -Nutriţie dietetică „Arad”. - induc o mai mică termogeneză postalimentară (costul pentru stocaj 4%) decât alimentele bogate în glucide (12% pentru glicogeneză); - excesul de lipide este stocat, ele neavând capacitatea de a- şi stimula propria lor oxidare.

Proteinele Toate peptidele şi proteinele sunt constituite consti tuite din aproximativ 20 aminoacizi, aminoacizi, legaţi împreună prin legături covalente liniare. Aminoacizii sunt compuşi organici formaţi din carbon, hidrogen şi oxigen, dar conţin şi azot, ceea ce distinge proteinele de alţi nutrienţi. Dintre aceşti aminoacizi care se găsesc în proteinele alimentare, aproape jumătate se numesc neesenţiali, deoarece pot fi sintetizaţi în organism din alţi aminoacizi. Alţi 9 aminoacizi sunt indispensabili indispensabil i pentru organism, deoarece nu există căi de sinteză endogenă şi trebuie aduşi prin pr in alimentaţie. Proteinele se clasifică în funcţie de valoarea lor biologică, care este determinată de conţinutul în aminoacizi esenţiali. Orice proteină căreia îi lipseşte unul din aminoacizii aminoacizii esenţiali are o valoare biologică scăzută. Proteinele animale au o valoare biologică mai mare decât cele vegetale. Proteinele complete conţin proporţii suficiente de aminoacizi esenţiali. În mod curent se numesc proteine cu “valoare biologică ridicată”. Acestea asigură creşterea şi dezvoltarea, refacerea uzurii şi menţine rea echilibrului azotat. Această Această categorie include proteinele din ou, carne, lapte, care conţin 33% aminoacizi esenţiali esenţiali şi 66% aminoacizi neesenţiali.

Rolurile proteinelor în organism – sunt componente ale tuturor celulelor, fiind necesare creşterii şi Rol structural – sunt refacerii ţesuturilor.

14

Facultatea Medicină –Specializarea –Specializarea -Nutriţie -Nutriţie dietetică „Arad”. Rol funcţional – în desfăşurarea proceselor metabolice. Sunt componente

structurale ale diverselor enzime şi hormoni. Pot îndeplini funcţii specifice (anticorpi). – prin caracterul lor amfoter amfoter şi coloidal participă la reglarea Rol fizico-chimic – presiunii osmotice şi menţinerea echilibrului acido-bazic. acido -bazic. Rol energetic – evidenţiat prin degradarea compuşilor rezultaţi din transformarea

lor, până la etapa finală de CO2 şi H2O. Proteinele din alimentaţie vor fi folosite folosi te în organism nu numai pentru biosinteza proteinelor tisulare sau înlocuirea celor dis truse, ci şi pentru biosinteza unor compuşi azotaţi neproteici (baze purinice şi pirimidinice, constituenţi ai nunu cleoproteinelor, creatinei, colinei).

Sursele alimentare Alimentele derivate din animale, incluzând carne, ca rne, peşte, ouă şi majoritatea produselor lactate conţin proteine complete. comp lete. Soia este singura plantă ce conţine teine complete. Cea mai mare valoare proteică se regăseşte în lapte şi ouă. Proteinele Proteinele incomplete nu asigură un aport adecvat de aminoacizi. a minoacizi. Multe plante alimentare alimentare conţin cantităţi considerabile de proteine incomplete, i ncomplete, cele mai bune surse fiind cerealele şi legumele. Unele alimente bogate în proteine conţin cantităţi importante de lipide (carnea de oaie, porc, raţă sau ouăle). În general, consumăm un amestec suficient de proteine complete şi incomplete in complete care nu pune probleme de sănătate.

Aportul recomandat Se bazează pe cantitatea de proteine necesară pentru menţinerea balanţei de azot şi reprezintă cantitatea de azot consumată sub formă de proteine, care trebuie să fie egală cu azotul eliminat zilnic prin urină şi alte secreţii ale organismului. Aportul total de proteine trebuie să fie de 10 -15% (maxim 20%) din totalul caloric, jumătate de origine animală şi jumătate de origine vegetală. 15

Facultatea Medicină –Specializarea –Specializarea -Nutriţie -Nutriţie dietetică „Arad”. Necesarul de proteine depinde de valoarea biologică biolog ică a acestora. Pentru cele cu cu valoare biologică mare este suficient un aport de 0,6 g/kgcorp. Acest necesar creşte la 0,85 g/kgcorp pentru proteinele cu valoare biologică scăzută.

Vitaminele În funcţie de comportamentul lor în diverse soluţii, vitaminele sunt clasifi-cate clasifi-cate în liposolubile liposolubile (A, D, E şi K) şi hidrosolubile (vitaminele din grupul B şi vi-tamina vi -tamina C). În vreme ce oricare dintre ele se poate caracteriza, mai mult sau maipuţin frecvent, prin apariţia deficienţelor (în situaţia unui aport alimentar insuficient insufi cient sau a unei absorbţii intestinale defectuoase), efectele toxice ale unui aportexcesiv sunt posibile cu precădere în cazul vitaminelor vitaminelor liposolubile, care se pot depozita în ficat şi ţesutul adipos; vitaminele hidrosolubile nu se acumulează în organism, eventualul surplus surplus fiind eliminat pe cale digestivă şi renală. cu activitate Vitamina A este un termen generic care reuneşte mai mulţi compuşi cuactivitate biologică similară, incluzând retinolul (cel (cel mai activ produs la om), retinalul reti nalul şi acidul retinoic. În forma sa naturală, vitamina A preformată (retinolul) se găseşte în pro-dusele pro -dusele animale, de obicei în asociere cu lipidele (produ (produsele sele lactate, ficat), dar şi înmargarină. Vitamina D există sub două forme sterolice sterolic e în lipidele animale sau vegetale.

Colecalciferolul (vitamina D3) se f ormează ormează în pielea animalelor şi a omului sub acţiunea ultravioletelor. Ergocalciferolul (vitamina D2) se formează în plante şi fungi, tot sub acţiunea ultravioletelor. cod, peştele gras Principalele surse naturale de vitamina D sunt uleiul din ficat de cod,peştele (macrou, hering, somon, sardine), drojdia de bere. do uă familii de compuşi înrudiţi: Vitamina E este un nume generic pentru două tocoferolii şi tocotrienolii, cel mai activ compus fiind α -tocoferolul. Uleiurile vegetale sunt cele mai importante surse de acizi graş i polinesaturaţi po linesaturaţi şi implicit şi de vitamină E, dar cantităţi considerabile se găsesc şi în nuci, cereale, peşte, carne, legume verzi (broccoli, spanac). 16

Facultatea Medicină –Specializarea –Specializarea -Nutriţie -Nutriţie dietetică „Arad”. Vitamina E este cel mai puternic antioxidant liposolubil, protejând acizii graşi polinesaturaţi din structura membranelor celulare împotriva degradării oxi -dative realizate de speciile reactive de oxigen şi alţi radicali liberi. Vitamina K uneşte sub această denumire mai multe substanţe cu activitate

biologică asemănătoare în procesul de coagulare: filochin onele din plante (sursaalimentară de vitamina K), menachinonele sintetizate de bacteriile intestinale şi menadiona (compus sintetic ce poate fi metabolizat la filochinone). Principala sursă alimentară este constituită de leguminoasele verzi, iar cantităţi

mai mici se găsesc în lapte şi produsele lactate, carne, ouă, cereale, legume şi fructe. Filochinonele sunt sensibile la lumină şi ş i iradiere, de aceea preparate-le pentru uz medical se păstrează în sticle de culoare închisă. Vitamina B1 (tiamina) este larg răspândită în alimente, cantitatea cea mai

importantă găsindugăsindu-se în carnea de porc; cantităţi mari se mai găsesc şi în cerealele integrale, cartofi, drojdia de bere, carne şi peşte. Vitamina B2 (riboflavina) este prezentă mai ales în produsele lactate, carne,

viscere, peşte, ouă, cerealele integrale. Riboflavina este distrusă de ultravio lete, de aceea laptele nu se mai îmbuteliază în sticle, ci în cutii de carton. Cantităţi variabile se pot pierde pierde şi în timpul preparării termice în vase deschise cu multă apă. – acidul Vitamina B3 (niacina) este un termen folosit generic pentru doicompuşi – acidul nicotinic şi nicotinamida – care care intră în compoziţia NAD (nicotinamidadenindinucleotid) (nicotinamidadenindinucleotid) şi NADP (nicotinamidadenindinucleotidfosfat). (nicotinamid adenindinucleotidfosfat). Niacina Niacina se sintetizează în organism pornind de la triptofan (în prezenţa vitaminelor B2 şi B6), de aceea nu este considerată strict o vitamină. repr ezentate de produsele de carne şi Principalele surse de vitamină B3 sunt reprezentate peşte. Cantităţi mari se mai găsesc în legume şi cerealele îmbogăţite, iar porumbul porumbul şi orezul conţin cantităţi foarte mici. Vitamina B5 (acidul pantotenic) este larg răspândită în organism. Cantităţi mari se

găsesc în ţesuturile metabolic active (ficat, rinichi), în cereale, legume şi carne, iar 17

Facultatea Medicină –Specializarea –Specializarea -Nutriţie -Nutriţie dietetică „Arad”. cantităţi mai mici în lapte, fructe şi vegetale. Cantităţi mici de acid pantotenic se pierd în timpul proceselor de pregătire termică obişnuită. Vitamina B6 este un nume generic folosit pentru şase substanţe (piridoxina,

piridoxalul, piridoxamina şi formele lor 5’5’ -fosfat) metabolic interconvertibile şi cu activitate biologică asemănătoare; aceste substanţe sunt fosforilate în organismul uman pentru a se obţine obţine formele metabolic active. Vitamina B6 este largrăspândită în alimente, găsindugăsindu -se în cantităţi mari î n carne, viscere, cereale integrale integrale şi vegetale. Vitamina B12 (ciancobalamina) este un compus cristalin complex ce conţine un

atom de cobalt. Dintre mai ma i mulţi compuşi cu acţiune similară, cei mai activi sunt ciancobalamina şi hidroxicobalamina. Sursele alimentare de vitamină B12 sunt exclusiv de origine animală: ficat,rinichi, ficat, rinichi,

carne slabă, ouă, lapte şi brânză. Vitamina B12 B 12 nu suferă modificări în timtim pul preparării termice. Acidul folic este o substanţă complexă, denumită şi pteroilglutamat, f or f ormată mată din

acidul pteroic, acidul para-aminobenzoic para- aminobenzoic şi acidul glutamic. Sursele principale de acid folic sunt reprezentate de vegetale (spanac, asparagus,

broccoli), broccoli), ciuperci, ficat; cantităţi mari se mai găsesc şi în produsele de carne, pâinea integrală, fasolea uscată. Acidul folic este o vitamină relativ stabilă, dar pierderi importante (de până la 50%) se pot produce în timpul depozitării sau al preparării termice în cantităţi mari de apă. Vitamina H (biotina) denumeşte trei substanţe metabolic active (biotina,biocitina

şi carboxibiotina). Cantităţi mari de biotină se găsesc în ficat, lapte, găl -benuşul de ou şi cereale. Vitamina C (acidul (acidul ascorbic) este un derivat derivat hexozic sintetizat de plante şi unele

animale pornind de la glucoză şi galactoză. Oamenii nu o pot sintetiza deoarece nu au enzima L-gulonolactonoxidaza. L-gulonolactonoxidaza. Vitamina C se găseşte atât în pro -dusele de

18

Facultatea Medicină –Specializarea –Specializarea -Nutriţie -Nutriţie dietetică „Arad”. origine vegetală, cât şi în cele de origine animală sub formă de acid ascorbic şi dihidroascorbic. Principalele surse sunt fructele, legumele, viscerele. Acidul ascorbic este distrus prin oxidare sau adăugarea bicarbonatului (folosit

pentru prezervarea şi îmbunătăţirea culorii legumelor preparate termic). R efrigerarea şi îngheţarea rapidă conservă vitamina C, însă pierderi ale acesteia apar în apa de gătit.

Mineralele În funcţie de aportul zilnic minim necesar pentru buna desfăşurare a proceselor metabolice ale organismului, mineralele se clasifică în macrominerale (elementele pentru care necesarul zilnic depăşeşte 100 mg/zi) şi microminerale (elementele cu un necesar zilnic sub 100 mg/zi). Mineralele majore există în corp şi alimente mai ales sub formă ionică pozitivă

(sodiu, potasiu, calciu) sau negativă (clor, sulfaţi, fosfaţi), dar şi în compoziţia diverselor molecule organice şi contribuie contribui e cu 60-80% 60-80% la masa anorganică solidă a corpului uman, restul fiind constituit din microminerale; în cadrul ultimei categorii coexistă unele elemente cărora li s-au s -au stabilit stabilit roluri esenţiale în organism orga nism cu altele pentru care aceste roluri nu au fost încă demonstrate. Cu excepţia electroliţilor, absorbţia mineralelor este în general mai redusă decât cea a vitaminelor şi macronutrienţilor.

Apa Apa este este esenţială pentru supravieţuire. Organismul uman conţine o mare

cantitate de apă, care se află întrîntr -o continuă mişcare între spaţiile intra şi extracelulare, extracelulare, asigurând desfăşurarea proceselor necesare supravieţuirii. cazul prematurilor proporţia de apă este es te de 80% din greutatea corpoProcentul de apă din organism variază între 50-70%, 50 -70%, fiind dependent de:

- masa celulelor adipoase; acestea au un conţinut hidric scăzut, astfel încât cantitatea totală de apă din organism scade pe măsură ce masa adipoasă creş te

19

Facultatea Medicină –Specializarea –Specializarea -Nutriţie -Nutriţie dietetică „Arad”. (organismul unui adult emaciat conţine apă în proporţie de 70-75%, 70-75%, în timp ce organismul unui adult obez conţine 40-50% 40-50% apă);

- sex (organismul femeilor conţine apă în proporţie de 50 -55%, iar al bărbaţilor 55-65%; 55-65%; acest lucru se explică prin conţinutul crescut al masei musculare la bărbaţi); - vârstă (conţinutul de apă se corelează invers proporţional cu vârsta: în cazul prematurilor proporţia de apă este de 80% din greutatea corporală, corpo rală, la nou-născut nou-născut este de aproximativ aproximat iv 75%, între 6 luni şi un an de 60%, iar la vârstnici scade spre 45-55%).

20


SISTEMUL NERVOS

Organismul uman poate sa realizeze performante fizice si intelectuale

incredibile pt ca se afla intr-un echilibru permanent cu mediul inconjurator ,echilibru ce este asigurat de activitatea unora dintre organele care o alcatuiesc .Printre acestea se numara si cele ce fac parte din sistemul nervos.Sistemul nervos al omului este alcatuit din encefal aflat in cutia craniana ,maduva spinarii adapostita in canalul vertrebral din centrul coloanei vertebrale nervi si ganglioni nervosi.Tesutul nervos este alcatuit din doua tipuri de celule:  

neuronii(celulele nervoase) celulele de sustinere cu rol de sustinere si nutritie a neuronilor.

Neuronul este alcatuit dintr-un corp celular in care se gaseste nucleul,din

prelungiri scurte ramificate numite dendrite si o prelungire lunga si unica ,ramificata terminal,numita terminal,numita axon . Axonul este invelit in teci protectoare dintre care una alb-sidefie,teaca de

mielina.In alcatuirea organelor nervoase intra doua tipuri de substanta nervoasa :  

cenusie,formata din corpul neuronilor alba formata din prelungirile acestora.

Neuronul este o celula foarte perfectionata unica prin faptul ca nu se divide,in

momentul nasterii organismului acesta avand deja toti neuronii de care va dispune de-a lungul intregii sale vieti.Neuronii raspund stimulilor acerasta proprietate numindu-se excitabilitate

21

Facultatea Medicină –Specializarea –Specializarea -Nutriţie -Nutriţie dietetică „Arad”. Neuronul transmite informatiile primite din mediu sub forma de influx nervos

,intotdeauna de la dendrite spre corpul celular si apoi spre axon ,aceasata proprietate numindu-se conductibilitate.Intre neuroni exista zone de atingere ,numite sinapse ,prin care influxul nervos este transmis de la un neuron la altul intr-o singura directie . Un nerv este format din mai multe fibre nervoase protejate de un invelis

comun . Fibra nervoasa este alcatuita din axonul neuronului ,impreunana cu tecile lui.

Nervii si ganglionii formeaza sistemul nervos periferic ,iar encefalul si maduva spinarii formeaza sistemul nervos central . Encefalul si maduva spinarii sunt invelitwe in 3 membrane impreuna formand

meningele avand un rol de protectie si de hranire al sistemului nervos .Legatura dintre sistemul nervos central si organele corpului se face prin intermediul nervilor . Ganglionii nervosi se gasesc in apropierea encefalului ,a maduvei spinarii cat si

in diferite zone ale corpului . Maduva spinarii este segmentul nervos situat in canalul vertebral avand o

forma cilindrica putin turtita cu diametrul de aproximativ un cm.In interior substanta cenusie cenusie este dispusa dispusa central in forma literei literei h in exterior aflandu-se substanta alba formata din fibre nervoase grupate in fascicule ascendente si desccendente .Cele ascendente urca spre encewfal ducand informatia iar cele descendente coboara de la encefal ducand comenzi catre maduva.Din maduva spinarii pornesc cele 31 de perechi de nervi spinali care contin fibre senzitive si fibre motoare . Encefalul(creierul) cu greutate de circa 1,4 kilograme este segmentul nervos

aflat in cutia craniana ,fiind compus din:creierul mare ,creierul m ic si trunchiul cerebral . Creierul mare este alcatuit din doua emisfere cerebrale ,separate printr-un

sant aflat la mijloc ,si legate printr-o punte de subst alba aflata la baza santului 22

Facultatea Medicină –Specializarea –Specializarea -Nutriţie -Nutriţie dietetică „Arad”. .Suprafa emisferelor este brazda de santuri care formeaza circumvolutii cerebrale .Santurile mai adanci impart suprafetele emisferelor in patru lobi :frontal, occipital ,parietal si temporal .La suprafata emisferelor cerebrale se afla substanta cenusie numita scoarta cerebrala iar la interior substanta alba avand la interiorul ei subst cenusie. Creierul mic sau cerebelul este alcatuit din doua emisfere cerebrale

acoperite cu santuri si cute paralele avand substanta cenusie la exterior si cea alba la interior. Trunchiul cerebral ,aflat sub cele doua emisfere cerebrale are forma unui

trunchi de con dispus cu baza mare in sus,cuprinzand atat substanta alba cat si cenusie intrepatrunse. Partea trunchiului afalata spre maduva se numeste bulb rahidian .Din encefal pornesc 12 perechi de nervi cranieni acestia fiind: nervii senzitivi care aduc aduc informatii la encefal de la organele organele de simt nervi motori careduc comenzi de la encefal la organele care efectueaza comanda si nervi ficsi care au fibre senzitive si motorii. Sistemul nervos isi poate indeplini rolul ce-i revine cu conditia bunei functionari a tuturor segmentelor sale .  

In anumite conditii de viata nefavorabile sau ca urmare a actiunii unor factori de risc sistemul nervos poate fi afectat de o serie de boli care trebuie sa fie depistate in timp si tratate in mod corespunzator .Dintre aceste boli se pot enumera :epilepsia,criza de isterie,depresia,nevroza isterie,depresia,nevroza ,anorexia,dementa,si ,anorexia,dementa,si scizofrenia.

Epilepsia

Criza de epilepsie are trei faze :convulsia,pierderea cunostintei si agitarea membrelor ,apoi intepenirea corpului incetarea respiratiei si muscarea

23

Facultatea Medicină –Specializarea –Specializarea -Nutriţie -Nutriţie dietetică „Arad”. limbii,ultima faza fiind faza de coma dupa care persoana se trezeste si nu isi mai aminteste de criza . Isteria

Este asemanatoare ca manifestari exterioare cu epilepsia iar persoana in cauza nu isi pierde cunostinta. Depresia

Se manifesta prin tristete sub aprecierea fortelor proprii si pierdera energiei. Nevroza

Este caaracterizata prin teama permanenta de ceva teama care poate deveni obsesie . Anorexia

Se manifesta prin refuzul unei persoane de a se hrani,bolnavul slabind foarte mult. Dementa

O boala grava datorita careia bolnavul isi pierde inteligenta nu se mai poate exprima nu intelege sensul cuvintelor,nu se mai poate orienta in spatiu pierzandusi memoria atentia si judecata . Schizofrenia

Se intalneste mai ales la adolescenti si tineri acestia pierzand contactul cu realitatea avand tulburari de afectivitate si delir.

In aparitia acestor acestor tulburari nervoase un rol important il joaca mediul mediul social si familial.In astfel de cazuri se apeleaza la psiholog sau medicul de specialitate acestia avand diverse teste de personalite care le permit sa exploreze atitudinile ,tendintele profunde ale individului si gradul de inteligenta al acestuia.

24


Anorexia

Anorexia nervoasă este o tulburare psihică din categoria tulburărilor de alimentare, alimentare, caracterizată printrprintr -o reducere anormală a greutății corpului și printrprintr o deformare a imaginii propriului corp cu teama prevalentă, persistentă, de îngrășare. Termenul anorexia își are originea în greaca veche: veche: an (αν (αν-- sau α -lipsa de, "α privativ" ), și órexis (óρεξις) = dor, poftă, apetit (de la verbul "orégo" ορεγω = a întinde, a oferi cuiva, a tinde spre) (există și în greaca modernă: modernă: orexi - óρεξι = poftă). Anorexia nervoasă a fost descrisă prima dată în 1694 de către Richard către Richard Morton (1637 - 1698), medicul regelui James al II-lea al Angliei, în tratatul său despre ceea ce numea el „atrofia nervoasă” ( nervous atrophy ), ), în care a semnalat între altele și apariția „amenoreei”, precum și asocierea cu un comportament hiperactiv. Morton a descris cazul unei fete de 18 ani, fără poftă de mâncare și într-atât într-atât de emaciată emaciată încât încât rămăsese doar „piele și oase” ( skeleton only clad with skin ). Pierduse ciclul menstrual și studia zi și noapte fără semne de oboseală oboseală.. Morton nu găsise alte semne de patologie de patologie fizică și gândea că boala se datora unei stări anormale a „spiritelor animale” și slăbirii tonusului nervilor. El presupunea că pasiunile pasiunileviolente violente ale sufletului au deranjat spiritele animale ale acestei fete, trimițând prea mult sânge mult sânge la creier. De asemenea asemenea credea că, poate, și schimbări în climă climă - nopțile foarte reci din anul 1684 - au contribuit la apariția bolii.

25

Facultatea Medicină –Specializarea –Specializarea -Nutriţie -Nutriţie dietetică „Arad”. Terapia pe care a propus-o - plasturi pe stomac, stom ac, săruri de amoniu amoniu,, doctorii amare (chalybeats) conținând săruri de fier de fier nu au ajutat și pacienta a decedat după câteva luni. În 1859 Louis Victor Victor Marce descrie și el un caz de anorexie nervoasă. În 1861 psihiatrul britanic Forbes Benignus Winslow, în cartea sa Boli obscure așa -numita boală a „refuzului de a mânca” ale creierului și ale sufletului a descris așa(refusal of food ), ), dar cazurile descrise de el par să fi avut psihoze avut psihoze coexistente (schizofrenie sau alte boli psihotice), unde starvația voluntară se datora unor deliruri de otrăvire sau unor halucinații halucinații imperative - adică auzirii unor porunci imaginare. În 1868 Sir William Wilthey Gull a dedicat și el bolii un tratat și i -a dat numele folosit până astăzi, de anorexia nervoasă. În diagnosticul diferențial el a menționat tuberculoza, tulburări mezenterice, și a susținut că în acest caz e vorba de o „apepsie isterica” (hysteric apepsia ). Francezul Ernes Charles Lasègue a descris o triadă caracteristică, după opinia lui, acestei boli, pe care a denumit -o anorexie isterică:: post, amenoree și hiperactivitate. După cum se vede, amândoi, Gull și isterică Lasègue au fost convinși de existența unor cauze psihice și au legat această boală de isterie. În 1914 Morris Simmonds din Germania, pe baza unor date anatomo-patologice într-un întrun caz de emaciere extremă a unei tinere, lansează ipoteza endocrină - cea a unei insuficiențe hipofizare - cachexia hypophyseopriva sau sindromul Simmonds numai că ipoteza aceasta conduce pe terapeuți întrîntr -o direcție greșită. Asociația Americană de Psihiatrie Psihiatrie în manualul ei diagnostic DSM III, precum și psihiatrul Paul Gurfinkel, antropologul David Gamer de la Toronto și John Feigner de la St Louisîn SUA (mai restrictiv) au definit criterii mai precise de diagnostic ale anorexiei nervoase. Katherine Halmi a descris diverse aspecte psihologice ale pacientelor cu anorexie, ca de exemplu surprinzătorul interes pentru rețete culinare și pentru gătit celorlalți membri ai familiei (o „obsesie pentru mâncare”) paralel cu abținerea severă de la mâncare. Psihanaliști au emis ipoteze diverse despre originile restricției voluntare a alimentării la bolnavele de anorexie, dorința inconștientă de a fi impregnate (a induce sarcina) prin însămânțare orală, urmate de sentimente de vinovăție care determină abținerea de la alimentare.

26

Facultatea Medicină –Specializarea –Specializarea -Nutriţie -Nutriţie dietetică „Arad”. Secolul al XX-lea, XX-lea, mai ales în a doua jumătate a lui, a cunoscut o creștere a incidenței tulburărilor de alimentare, inclusiv a anorexiei nervoase. Creșterea a fost confirmată de studii în SUA și în Europa de vest, de pildă, în Elveția (Willi și Grossman 1983). În etiologie au fost implicați factori culturali ca noile standarde noile standarde de frumusețe feminină impuse în diverse societăți vestice, dar și factori și factori traumatici ca de exemplu abuzurile sexuale suferite în copilărie. Dintre psihiatrii și psihoterapiștii care s-au s -au ocupat în mod deosebit cu studiul tulburărilor de alimentare, inclusiv al anorexiei nervoase, se pot menționa psihanalista americană de origine germană Hilde Bruch, Bruch, terapeutul comportamental W. Stewart Agras Agras,, terapista cognitivă Katherine A. Halmi de la New York, Christopher Fairburn de la Londra, psihanalistul francez Philippe Jeammet.

Manifestari Persoanele care suferă de anorexie nervoasă își limitează greutatea corpului prin abținerea voluntară îndelungată de la hrană (înfometare sau post sau post voluntar) (anorexia nervoasă de tip restrictiv) și prin alte metode - ca de pildă abuzul pildă abuzul de purgative, p urgative, clisme și și diuretice, diuretice, folosirea de substanțe substan țe anorexigene, anorexigene, și excesul de exerciții fizice (anorexia nervoasă de tip eliminator, purgativ). Boala afectează mai ales tinerele adolescente tinerele adolescente,, însă 10 % 10 % din cazuri apar la tineri de sex masculin. Anorexia nervoasă este o tulburare psiho - somatică sau psiho sau psiho fiziologică complexă, implicând componente psihologice, componente psihologice, neuro-biologice neuro-biologice și sociosocio culturale. Bolnavul de anorexie nervoasă e numit de obicei „anorectic”, deși termenul simplu de anorexie (fără adaosul "nervoasă") este de fapt sinonim cu „inapetență”, adică lipsa deapetit deapetit,, lipsa de poftă de mâncare. Bolnavul de anorexie nervoasă nu e lipsit neapărat de poftă de mâncare, mănâncă intenționat foarte puțin. „Anorexice” sau „anorexigene” sunt denumite substanțele care taie pofta de mâncare, care suprimă apetit ul, folosite uneori în tratamentul obezității. În mass media media,, dar și în literatura științifică termenul „anorexie nervoasă” este prescurtat prescurt at de obicei sub forma „anorexie”. Anorexia nervoasă are un risc crescut de mortalitate - până la 10%. 27


Diagnosticul si tabloul clinic

Diagnosticul se bazează pe o combinație de comportamente, de credințe și

experiențe relatate, precum și caracteristici fizice ale pacientului. Anorexia nervoasă este de obicei diagnosticată de psihologi clinici, clinici, psihiatri sau alți clinicieni clinicie ni cu calificarea necesară. De reținut că criteriile diagnostice au menirea de a ajuta pe clinicieni și nu de a fi reprezentative pentru ceea ce pacientul individual simte sau trăiește în cursul bolii.

Criterii: 1. Refuzul de a menține greutatea menține greutatea corpului la nivelul sau deasupra greutății minime considerate normală pentru o anumită vârstă și înălțime (ex. pierderea ponderală ducând la menținerea unei greutăți corporale sub 85 % din greutatea optimă) sau incapacitatea de a realiza creșterea ponderală optimă în cursul perioadei de creștere, ducând la o greutate a corpului sub 85% din ponderea optimă. 2. Teama intensă de a crește în greutate sau de a se îngrășa (de a deveni supraponderal sau obez). 3. Tulburare în modul de a percepe greutatea și forma corpului, influența influenț a exagerată a greutății și a formei corpului asupra auto -evaluării, sau negarea gradului sever de slăbire. 4. La femeile postmenarheale, premenopauzale (femei care au trecut de vârsta menarheidar nu au ajuns la menopauză), amenoreea menopauză), amenoreea (absența a cel puțin trei cicluri menstruale succesive). 5. sau alte tulburări de alimentație.

Se specifică două tipuri de anorexie nervoasă: 

Tipul restrictiv : în timpul episodului curent de anorexie nervoasă, persoana nu

a avut comportamente regulate de accese de mâncare rapidă sau d e eliminare sau purgație (adică de vărsături autoauto -provocate, de exerciții fizice exagerate sau abuz de laxative, diuretice sau clisme). 28

Facultatea Medicină –Specializarea –Specializarea -Nutriţie -Nutriţie dietetică „Arad”. 

Tipul cu accese de mâncare rapidă sau tipul eliminator : în cursul episodului

curent de anorexie nervoasă, persoana s-a s -a angajat în mod regulat în comportamente ca accese de mâncare rapidă sau comportamente de eliminare (vărsături autoauto -provocate, exerciții fizice exagerate sau abuzul de laxative, diuretice sau clisme).

Exist ă trei cauze:

1. cauze sociale 2. cauze psihologice 3. cauze biologice

Cercetările actuale se concentrează asupra explicării factorilor cauzali existenți și căutarea altora noi. Însă este important să se aprecieze care este ponderea fiecărui factor în etiologia anorexiei nervoase. S -a apreciat ca importantă importantă contribuția presiunii sociale prin intermediul mass media exercitată asupra femeilor de a fi slabe.

Factori: Factori genetici Studii pe familii și pe gemeni au sugerat că factorii fac torii genetici contribuie cu 50% la dezvoltarea tulburării de alimentare, iar anorexia împărtășește un risc genetic cu depresia clinică. Aceste date sugerează că gene care influențează în același timp reglarea alimentației, cât și personalitatea și emoțiile, pot reprezenta factori etiologici etiologici importanți. 29

Facultatea Medicină –Specializarea –Specializarea -Nutriţie -Nutriţie dietetică „Arad”. Pentru testarea ipotezelor legate de efectele unor gene asupra unui comportament anumit s-au creat mai multe modele de anorexie - implicând supunerea animalelor la diferite stresuri externe, sau folosirea unor șoareci transgenetici. Aceste modele au sugerat rolul etiologic al axei hipotalamohipofizo-renală. hipofizo-renală. Modelele acestea au fost însă criticate pentru faptul că alimentația este limitată de către experimentator și nu de animal însuși, și că nu pot lua în considerare factorii culturali cunoscuți c unoscuți ca implicați în dezvoltarea bolii.

Factori neurobiologici S-au S-au găsit corelații strânse între neurotransmițătorul serotonina și diferite fenomene psihologice ca starea de dispoziție, somnul, vomitarea, pofta de mâncare și funcția sexuală. O recentă trecere în revistă a literaturii științifice a sugerat ca anorexia nervoasă este legată de o perturbare a sistemului serotoninic mai cu seamă în ariile din creier conținând Sistemul receptor - sistem legat mai ales de anxietate, starea de dispoziție și controlul impulsurilor. Starvația, se presupune a fi un răspuns la aceste efecte, ca și la reducerea nivelului triptofanului și la metabolismul hormonilor steroizi, care la rândul lor pot reduce nivelul serotoninei în aceste arii critice și, în consecință să protejeze de anxietate. Din contră, studiile receptorilor 5HT 2A serotonină, (implicați în regulația alimentației, a stării de dispoziție și a anxietății) sugerează ca activitatea serotoninică în aceste locuri este redusă. O problemă în aceste cercetări este dificultatea de a deosebi cauza de efect, și că aceste perturbări în neurochimia creierului pot fi în aceeași măsură și rezultat al starvației (state(state-dependent), și nu numai trăsături persistente care predispun pe unii la anorexie. Există, totuși, dovezi că atât trăsături de personalitate (ca anxietatea și perfecționismul) cât și tulburările sistemului serotoninic persistă și după remisia anorexiei. ceea ce sugerează că aceste perturbații ar putea fi factori cauzali. Studii recente sugerează de asemenea că anorexia nervoasă ar putea fi legată de un răspuns autoimun la peptide de melanotrope, care influențează apetitul și reacțiile la stres.

30


Factori nutriționali Deficitul de zinc cauzează o scădere a apetitului, care poate degenera în anorexie nervoasă, în tulburări de apetit și mai ales întrîntr -o inadecvată nutriție. Folosirea zincului în tratamentul bolnavilor de anorexie a fost susținută din 1979 când a fost lansată de către Bakan. Cel puțin cinci experimente au arătat ca zincul ameliorează scăderea ponderală din anorexie. În 1994 un experiment dublu orb și controlat cu placebo a arătat că administrarea de zinc (14 mg/zi) a dublat rata masei corpului în anorexie. Carența altor substanțe, ca de pildă tirozina și triptofanul, precursori ai neurotransmițătorilor monoaminici norepinefrina și serotonina, și respectiv carența de vitamina B1thiamina), poate contribui la acest fenomen de malnutriție indusă de malnutriție/tulburarea de alimentație.

Factori psihologici Numeroase cercetări asupra factorilor psihologici sugerează că anumite tendințe în gândire și percepție pot contribui la menținerea sau riscul de apariție a anorexiei. 1. Tulburare a imaginii corporale despre sine Comportamentul alimentar

anorectic este considerat ca provenind din sentimente de îngrășare și de imagine despre sine ca fiind „neatractiv”. și este menținut de variate tendințe, înclinații (bias) cognitive care denaturează evaluarea de către individ a pr opriului corp, a alimentelor și nutriției. Unul din cele mai cunoscute constatări este că oamenii suferind de anorexia nervoasă tind să supraestimeze dimensiunile sau grăsimea corpului lor. Un recent articol de revistă asupra cercetării în acest domeniu sugerează ca aceasta nu este de fapt o problemă de percepție, ci o problemă a evaluării informației perceptuale de către persoana afectată. Studii recente sugerează că persoane cu anorexie nervoasă au o carență într-un într -un anumit tip de bias de încredere excesivă excesivă în sine care face ca majoritatea oamenilor să se considere mai atractivi decât sunt considerați (clasificați - rating) de alții în realitate. Dimpotrivă, persoanele cu anorexie nervoasă par săsă -și judece mai realist propria atractivitate decât persoanele neafectate de anorexia nervoasă, adică ele nu posedă acest bias, înclinație augmentatoare augmentatoare a stimei de sine. sine. 31


2. trăsături de personalitate : Persoanele cu anorexie nervoasă au fost găsite ca având anumite trăsături de personalitate considerate ca predispozante predispoza nte pentru tulburări de alimentare: un nivel înalt de obsesivitate(având gânduri intrusive despre alimente, sau despre chestiuni legate de greutatea corporală ), de ascetism, restricție (capacitate de rezistență la tentații), și nivele clinice de perfecționism (căutarea patologică de standarduri personale înalte și nevoia de control) - aceștia factorii cel mai des identificați de către cercetători. 3. co-morbiditate

psihiatrică :

Frecvent există coco -morbiditate: la persoanele cu anorexie nervoasa coexistă și alte dificultăți psihologice și tulburări psihiatrice, cele mai frecvente fiind: 







depresia clinică, tulburarea obsesivă - compulsivă, una sau mai multe tulburări de personalitate: ex. tulburarea de personalitate de limită, abuzul de substanțe

În peste jumătate jumătate din cazurile de anorexie nervoasă la tinere femei se diagnostichează și prezența în acelaș timp de tulburări afective (mai ales depresie) și tulburarea de personalitate de limită ( borderline ).(Bemporad et al. 1992, vezi M Stone) Sunt prezente grade î nalte nalte de depresie și anxietate, chiar dacă nu întotdeauna ele îndeplinesc criteriile diagnostice diagnostice ale unui sindrom specific. specific. 4. factori cognitivi

Rezultatele cercetărilor în domeniul neuropsihologiei în anorexia nervoasă nu sunt consecvente în diversele studii st udii și este greu de a diferenția efectele starvației asupra creierului de caracteristicile pe termen lung. Totuși, o constatare destul de fiabilă este cea a existenței unei slabe flexibilități cognitive (capacitatea de a schimba tipare de gândire, mai ales ale s legată de functia lobilor frontali și de sistemul executive.

32

Facultatea Medicină –Specializarea –Specializarea -Nutriţie -Nutriţie dietetică „Arad”. Alte studii au sugerat că anorexia ar fi menținută de anumite tendințe deviante (biases ) în atenție și memorie.Biasmemorie.Bias -urile atenționale par să se concentreze în special în conceptele legate de corp co rp și dimensiunile corpului - acestea fiind mai evidente la persoanele cu anorexie. Unele studii limitate au găsit că bolnavii de anorexie au mai mare tendință de aa-și aminti materiale legate decât materiale nelegate de aceste subiecte. Deși s-au s-au efectuat un număr mare de cercetări în domeniul factorilor psihologici ai anorexiei nervoase, sunt relativ puține ipotezele care încearcă să explice boala în ansamblu. Profesorul Chris Fairburn de la Universitatea Oxford și colegii, au creat ceea ce se cheamă un model „transdiagnostic” care aspiră spre o explicație a modului în care care sunt menținute anorexia nervoasă, condițiile înrudite cu ea, ca bulimia nervoasă și tulburarea de alimentare nespecifică ED-NOS. ED -NOS. Modelul lor s-a dezvoltat odată cu terapii psihologice, mai cu seamă cognitiv -comportamentale și sugerează care sunt ariile unde clinicienii pot interveni cu tratamente psihologice. Modelul de bazează pe ideea că toate tulburările majore de alimentare (cu excepția obezității) au un număr de tipuri nucleare de nucleare de psihopatologie: 







perfecționism auto-apreciere auto-apreciere scăzută, intoleranță la anumite stări emoționale (dificultatea de a reacționa în mod potrivit), dificultăți interpersonale.

Factori sociali și culturali Studii socio-culturale socio-culturale au pus în lumină rolul factorilor culturali în apariția anorexiei nervoase ca „alegere de simptom” (vezi M Stone). Exemple de factori culturali: 1. Promovarea slăbirii ca formă ideală feminină în rândul națiunilor vestice industrializate, mai ales prin mass media. Un studiu epidemiologic recent efectuat pe 989.871 de locuitori ai Suediei a indicat că: 33

Facultatea Medicină –Specializarea –Specializarea -Nutriţie -Nutriţie dietetică „Arad”. 





sexul, originea etnică, etnică, statutul socio-economic,

au avut influențe considerabile asupra riscului de a se îmbolnăvi de anorexia nervoasă - cei având părinți ne-europeni ne-europeni fiind cel mai puțin afectați de această boală, iar cei provenind din familii „albe”, înstărite, având riscul cel mai ridicat. 2. Profesia

Un studiu clasic al lui Garner și Garfinkel a demonstrat că persoanele având profesii unde se exercită o deosebită presiune socială în direcția păstrării unei greutăți corporale scăzute (ca de pildă, manechinele/modelele, gimnastele și balerinele, balerinele, unii interpreți din lumea filmului și a spectacolului) sunt cele mai în risc de a suferi de anorexie nervoasă în cursul carierei lor. [1] iar cercetări ulterioare au sugerat că persoanele având anorexie au avut mai mult contact cu surse culturale care promovează reducerea greutății corporale. corporale . Deși anorexia nervoasă este de obicei asociată cu culturile occidentale, se crede că expunerea la media din Vest a contribuit la creșterea cazurilor de boală și în țări nene-vestice. Totuși ss-a constatat că în alte culturi nu există aceeași „fobie de îngrășare” ca în Vest, ci mai degrabă o scădere a poftei de mâncare însoțind celelalte semne ale tulburării. În țări și colectivități unde există frecvent foamete și subnutriție sau mari lipsuri de alimente anorexia ar fi o alegere absurdă ca mijloc de exprimare a unui conflict psihologic (vezi M Stone). Profesorul Lambo din Nigeria susținea la Congresul Mondial Psihiatric P sihiatric din Danemarca din 1986 ca în țara lui nu ar exista cazuri de anorexie nervoasă.

3. Tradiții religioase - culturale de post și ascetism la femei în societăți creștine: Exemple cunoscute din evul mediu sunt cele ale prințesei călugărițe Margit (Margareta) a Ungariei (1242 - 1271) și a călugăriței Venerabila Lukardis din Oberweimar (sec. XIII). Abținerea de la mâncare a făcut parte din experiențele mistice ascetice și de mortificare ale multora din femeile sfinte din istoria medievală a bisericii cat olice; după Rudolph Bell un comportament anorexic, însoțit uneori și de vărsături autoauto provocate, au caracterizat jumătate din cele 170 de femei sfinte din Evul Mediu a 34

Facultatea Medicină –Specializarea –Specializarea -Nutriţie -Nutriţie dietetică „Arad”. căror biografie lele -a cercetat (R. Bell „Anorexia sacră”). Cazul cel mai faimos a fost al Sfintei Ecaterina de Siena (Caterina Benincasa) (1347 - 29 aprilie 1380) În veacurile precedente, inclusiv în secolul al XIX-lea, XIX- lea, în epoca victoriană în Marea Britanie, dar și în SUA au devenit faimoase unele cazuri de „fete fasting girls), care, ca un fel de minune a naturii („fata care nu postitoare”,( fasting mănâncă”) inspirau ori un respect mistic ori curiozitate ca pentru un fenomen patologic de circ. Așa au fost Sarah Jacob, „fata care nu mănâncă din Wales”, Mollie Fancher sau Enigma din Brooklyn . Unele puteau fi cazuri de patologie psihică, inclusiv de probabila anorexie nervoasă, isterie (ori personalitate disarmonică) sau de schizofrenie. Uneori erau suspectate de înșelătorie și deveniseră obiect de investigație medicală. Motivații filosofice și religioase creștine de puritate și acceptarea suferinței și a morții pentru dragostea de adevăr au însoțit și deprivația alimentară la care s-a s -a supus filosoafa franceză de origine evreiască Simone Weil, decedată de starvație la 34 ani în 1943.

Alți factori psiho-sociali: abuzuri sexuale. Pacientele diagnosticate cu tulburări alimentare au avut și o istorie mai încărcată de experiențe de abuz sexual în copilărie (până la 50 % din cazurile internate în spitale, cu o prevalență mai mică la cele tratate ambulator) (deși Waller 1991,1992 în Anglia a găsit că acest procent de 50% este egal cu cel din rândul femei lor din populația generală!). Deși trecutul de abuz sexual nu este considerat un factor de risc specific pentru anorexie (în schimb este un factor de risc pentru tulburări psihiatrice în general), cele care au suferit astfel de abuzuri au riscul mai crescut de a avea forme mai severe și cu simptome cronice. Între femeile suferinde de tulburări de alimentare ss -a constatat că în istoria celor cu anorexie nervoasă nervoasă pură se găsesc procentele cele mai mici de cazuri raportate de abuzuri sexuale (incestuoase sau extrafamilale) în copilărie (6 %) față de pacientele pur bulimice - (75%) (Waller 1991,1992; Steiger și Zanko, Montreal 1990). Internetul a ușurat comunicarea dintre bolnavele de anorexie și bulimie în afara mediului curativ, cu mult mai reduse riscuri de respingere în contactele sociale decât în societatea mainstream. Au apărut o varietate de website -uri. Unele 35

Facultatea Medicină –Specializarea –Specializarea -Nutriţie -Nutriţie dietetică „Arad”. aparținând unor persoane având anorexie, altele ale unor persoane vindecate, iar altele ale unor persoane de profesii curative. Majoritatea acestor site- uri sprijină concepția medicală că anorexia este o tulburare care poate fi vindecată, deși unele persoane afectate de anorexia nervoasă au format comunități online pro ana care refuză abordarea medicală și susțin că anorexia este „opțiunea pentru un anumit stil de viață”. Acestea din urmă folosesc internetul ca un mijloc de susținere și schimbă între ele rețete de mijloace pentru scăderea greutății (weightloss tips ). Aceste site-uri au fost subiectul unui interes crescut în media, atrăgând atenția asupra faptului ca ele încurajează tinerele femei să adopte sau să persiste în comportamente anorectice, și de aceea unele (site -uri) au fost scoase din funcție. funcție. Prognosticul

Anorexia este considerată ca fiind una din tulburările psihiatrice cu o rată înaltă de mortalitate: circa 10 %. Și rata de sinucidere la bolnavii de anorexie este mai mare decât în populația generală și este considerată a fi o cauză majoră d e deces. Un studiu recent a sugerat că „mai puțin de jumătate din bolnavi se vindecă complet, o treime se ameliorează”, iar „20 % rămân suferinzi cronici”. În Suedia și Danemarca ratele de sinucidere (ca și la adolescenți în general) sunt chiar mai mari decât la bolnavele de anorexie din SUA. Factori de prognostic nefavorabil 1. spitalizări numeroase, 2. greutate corporală extrem de scăzută, 3. distorsiuni quasi-delirante ale imaginii corporale ( overvalued ideas la limita deziluziilor sau delirului). Pacienții cronici rămân și după ameliorarea simptomelor anorexice cu probleme de personalitate care necesita lungi psihoterapii - de orientare analitică, cognitivă sau suportivă. Tratament 

Cura de creștere în greutate : Prima linie de tratament pentru anorexia

nervoasă se concentrează pe imediata creștere în greutate - mai ales în cazurile care necesită spitalizare. În cazuri deosebit de grave, se pot aplica ordine de spitalizări forțate acolo unde legislația o permite. În majoritatea 36




cazurilor persoanele bolnave sunt tratate ambulator, de către medici, psihiatri, psihologi clinici și alte profesii din domeniul sănătății mentale. Psihoterapia individuală . Un studiu de revistă clinică a sugerat că psihoterapia este o formă efectivă, care poate duce la restaurarea greutății, reapariția menstruației la paciente, și o ameliorare a funcției psihologice și sociale, în comparație cu eșantioane care au primit numai programe educaționale sau simplu suport. psihoterapia psihodinamică (de orientare psihoanalitică) promovată mai ales de Hilde Bruch (1973). psihoterapia psihoterapia comportamenta comportamentală lă : tehnici de reinforcement pozitiv pozitiv (Agras et al 1974) - în condiții de spital: gratificarea pacientului cu un anumit privilegiu (ex. vizionarea unui program de televiziune, permiterea întâlnirii cu un prieten, etc.) în cazul unui anumit câștig în greutate într-o într -o anumită perioadă de timp. psihoterapia psihoterapia comportamentală comportamentală - cognitivă - (K Halmi 1985, Garner & Bemis 1985). Totuși articolul de revistă menționează faptul că există numai un număr prea mic de experimente controlate randomizate pentru a susține această recomandare, și nici o formă specifică de psihoterapie nu prezintă un avantaj de ansamblu în comparație cu celelalte. u n tratament efectiv tratament efectiv pentru Terapia de familie a fost găsită de asemenea ca un adolescente cu anorexie. și mai ales o metodă pusă la punct la Spitalul Maudsley- larg folosită și cu rezultate pozitive de ameliorare clinică în timp. În anorexie sunt deseori evidente lupte de putere între fiică și mamă, temeri de asumare a rolului adult de soție și mamă, (îngrășarea devenind în ochii pacientei o echivalență a gravidității). Tratamente medicamentoase, medicamentoase , ca SSRI și alte medicamente antidepresante, nu au fost găsite in general eficiente pentru anorexia nervoasă, ori pentru prevenirea relapse-ului relapse-ului Totuși s-a menționat rezerva ca nu există suficiente cercetări adecvate în acest domeniu. o

o









Medicamente antidepresive sunt prescrise de obicei în anorexie, aceasta pentru cura depresiei și anxietății coexistente. Suplimentarea cu Zinc 14 mg/zi este recomandată ca tratament de rutină în anorexia nervoasă, aceasta după ce un studiu a arătat dublarea greutății corpului după începerea tratamentului cu zinc. Mecanismul de acțiune presupus în acest caz ar fi creșterea eficienței 37

Facultatea Medicină –Specializarea –Specializarea -Nutriţie -Nutriţie dietetică „Arad”. neurotransmisiunii neurotransmisiunii în diverse părți ale creierului, inclusiv în amigdală. După un aport adecvat de zinc apare o creștere a poftei de mâncare. 

Tratamente de grup . Există de asemenea terapii de grup în cadrul unor

asociații nonnon -profit și a unor comunități, care oferă suport și îndrumare persoanelor suferind de anorexie și aparținătorilor sau apropiaților lor.

38

Lucrare licenta nutritie

Recommend Documents