UNIVERSITATEA „CONSTANTIN BRÂNCOVEANU” - PITEŞTI – DEPARTAMENTUL DE STUDII DE MASTERAT ŞI POSTUNIVERSITARE DE PERFECŢIONARE FACULTATEA MANAGEMENT MARKETING ÎN AFACERI ECONOMICE - BRĂILA -
DREPTUL MUNCII DECLANŞAREA, DESFĂŞURAREA, ÎNCENTAREA GREVEI. RĂSPUNDEREA JURIDICĂ PENTRU NERESPECTAREA PREVEDERILOR LEGALE PRIVIND GREVA
Masterat Anul universitar 2009-2010 Masterand: Pascu(Ferentz Lenuţa) Anul I
Grupa 412 Constituţia României prevede în articolul 40, pentru salariaţi, dreptul la grevă, acesta fiind şi un principiu fundamental al dreptului muncii. Greva este definită de articolul 251 alin. 1 din Codul Muncii ca fiind „încetarea voluntară şi colectivă a lucrului de către salariaţi”. Potrivit art. 40 din Legea nr.168/ 1999, greva constituie o încetare voluntară şi colectivă a lucrului într-o unitate şi poate fi declarată pe durata desfaşurării conflictelor de interese, cu excepţiile prevăzute de lege. Greva constituie, la scară colectivă o aplicare a excepţiei neexecutării obligaţiilor contractuale. În Pactul Internaţional referitor la drepturile economice, sociale şi culturale este proclamat, în art.8, dreptul sindical şi dreptul la grevă, cu precizarea că acesta trebuie exercitat conform legilor din fiecare ţară. Carta socială europeană, revizuită, consideră dreptul la grevă un mijloc de asigurare a negocierii colective şi afirmă dreptul muncitorilor şi întreprinzătorilor la acţiuni colective în caz de conflicte de interese, inclusiv dreptul la grevă, sub rezerva obligaţiilor ce pot rezulta din convenţiile colective în vigoare. Nici o convenţie sau recomandare a Organizaţiei Internaţionale a Muncii nu se referă exclusiv şi nici expres la dreptul la grevă. Dar, în mod justificat, se poate susţine că negocierea colectivă reglementată prin Convenţia O.I.M. nr. 87 (1948) încorporează intrinsec şi logic dreptul la grevă. În ultimă instanţă, greva constituie, la scară colectivă, o aplicare a excepţiei neexecutării obligaţiilor contractuale- excepţie tipică în contractele de drept privat. Conform art. 251 alin.2 din Codul Muncii, participarea salariaţilor la grevă este liberă. Potrivit legii, nimeni nu poate fi constrâns să participe la grevă sau să refuze să participe. Participarea la grevă sau la organizarea ei, cu respectarea condiţiilor legale, nu reprezintă o încalcare a obligaţiilor de serviciu ( art. 54 alin.1 din legea 168/1999). Greva nu trebuie confundată cu conflictul de muncă (ea reprezintă numai o modalitate de presiune utilizată în cursul unui conflict). Noţiunea de grevă poate fi analizată atât în sens juridic cât şi în sens sociologic. Noţiunea de grevă în sens juridic, desemnează încetarea totală sau parţială a muncii de către salariaţi în scopul obţinerii unor revendicări economice şi sociale legate de condiţiile de muncă şi de plată a muncii, de securitate socială. Noţiunea sociologică de grevă este mult mai largă decât cea juridică care se referă strict la persoanele aflate sub incidenţa legislaţiei muncii. În sens sociologic, greva reprezintă orice mişcare revendicativă prin care un 2
grup profesional determinat încearcă prin încetarea lucrului, să impună anumite soluţii sau să înceteze anumite decizii pe care grupul le contestă.1 Conform art. 41 din legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, greva poate fi declarată numai dacă, în prealabil, au fost epuizate posibilităţile de soluţionare a conflictului de interese prin procedurile prevăzute de prezenta lege şi dacă momentul declanşării a fost adus la cunoştinta conducerii unităţii de către organizatori cu 48 de ore înainte. Înainte de declanşarea grevei medierea şi arbitrajul conflictului de interese sunt obligatorii numai dacă părţile, de comun acord, au decis parcurgerea acestor etape.
DECLANŞAREA GREVEI Hotărârea de a declara greva se ia de către organizaţiile sindicale reprezentative participante la conflictul de interese, cu acordul a cel puţin jumatate din numărul membrilor sindicatelor respective. Pentru salariaţii unităţilor în care nu sunt organizate sindicate reprezentative hotarârea de declarare a grevei se ia prin vot secret, cu acordul a cel puţin unei pătrimi din numărul salariaţilor unităţii sau, după caz, ai subunităţii, compartimentului sau grupului de salariaţi în care s-a declanşat conflictul de interese. Grevele sunt organizate de sindicatele reprezentative sau, după caz, de reprezentanţii salariaţilor, care vor stabili şi durata acesteia. Sindicatele reprezentative sau, după caz, reprezentanţii aleşi ai salariatilor îi reprezintă pe grevişti, pe toată durata grevei, în relaţiile cu unitatea, inclusiv în faţa instanţelor judecătoreşti, în cazurile în care se solicită suspendarea sau încetarea grevei. Pe durata în care revendicările formulate de salariaţi sunt supuse medierii ori arbitrajului aceştia nu pot declara greva. Greva poate fi declarată numai pentru apărarea intereselor cu caracter profesional, economic şi social ale salariaţilor. Greva nu poate urmări realizarea unor scopuri politice. Articolul 63 din legea nr.168/1999 stabileşte că nu pot declara grevă : procurorii, judecătorii, personalul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi al unităţilor din subordinea acestor ministere, personalul Serviciului Român de Informaţie, al Serviciului de Informaţii Externe, al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, personalul militar încadrat în Ministerul de Justiţie, precum şi cel din subordinea acestuia. Faţă de reglementarea anterioară, se remarcă o opţiune nouă: au dreptul la grevă şi funcţionarii publici (din aparatul 1
Mohanu Gh.,Popescu A., Conflictul colectiv de muncă şi greva, Ed. Forum, Bucureşti, 1991, pg. 12
3
Parlamentului, Guvernului, ministerelor, prefecturilor, primării). Conform acestei opţiuni se explică şi de ce anume, în cazul Ministerului Justiţiei, greva este interzisă numai pentru personalul militar. De asemenea, este interzisă greva pentru personalul din transporturile aeriene, navale, terestre de orice fel din momentul plecării în misiune şi până la terminarea acesteia, pentru personalul îmbarcat pe navele marinei comerciale sub pavilion românesc, numai cu respectarea normelor stabilite prin convenţii internationale ratificate de statul român. Pot declara grevă numai cu condiţia asigurării serviciilor esenţiale: a) Salariaţii din unităţile sanitare şi de asistenţă socială, de telecomunicaţii, ale radioului şi televiziunii publice, din unităţile de transporturi pe căi ferate inclusiv pentru gardienii feroviari, din unităţile care asigură transportul în comun şi salubritatea localităţilor, precum şi aprovizionarea populaţiei cu gaze, energie electrică, apă şi caldură. Pentru aceste categorii de unităţi, greva este permisă numai dacă organizatorii asigură serviciile esenţiale, dar nu mai puţin de 1/3 din activitatea normală, cu satisfacerea necesităţilor minime de viaţă ale comunităţilor locale. b) Salariaţii din unităţile sistemului energetic naţional, din unităţile operative de la sectoarele nucleare, din unităţile cu foc continuu pot declara grevă cu condiţia asigurării unei activităţi de cel puţin 1/3 din cea normală, care să nu pună în pericol viaţa şi sănătatea oamenilor şi să asigure funcţionarea instalaţiilor în deplină siguranţă.
DESFĂŞURAREA GREVEI Participarea la grevă este liberă. Nimeni nu poate fi constrâns să participe la grevă sau să refuze să participe. Pe durata unei greve declanşate într-o unitate pot înceta activitatea şi salariaţii unor subunităţi sau compartimente care nu au participat iniţial la declanşarea conflictului de interese. Dacă este posibil, salariaţii care nu participă la grevă îşi pot continua activitatea. Salariaţii aflaţi în grevă trebuie să se abţină de la orice acţiune de natură să împiedice continuarea activităţii de către cei care nu participă la grevă. Organizatorii grevei, împreună cu conducerea unităţii au obligaţia ca pe durata acesteia să protejeze bunurile unităţii şi să asigure funcţionarea continuă a utilajelor şi a instalaţiilor a căror oprire ar putea constitui un pericol pentru viaţa sau pentru sănătatea oamenilor. Pe durata grevei conducerea unităţii nu poate fi împiedicată să îşi desfăşoare activitatea de către salariaţii aflaţi în grevă sau de organizatorii acesteia. Conducerea unitatii nu poate 4
încadra salariaţi care să îi înlocuiască pe cei aflaţi în grevă. Participarea la grevă sau organizarea acesteia, cu respectarea dispoziţiilor prezentei legi, nu reprezintă o încalcare a obligaţiilor de serviciu ale salariaţilor şi nu poate avea consecinţe negative asupra greviştilor sau asupra organizatorilor, afară de cazul în care greva este suspendată sau declarată ilegală. Pe durata grevei salariaţii îşi menţin toate drepturile ce decurg din contractul individual de muncă, cu excepţia drepturilor salariale. Greva constituie o încetare colectivă şi voluntară a lucrului într-o unitate şi poate fi declarată pe durata desfăşurării conflictelor de interese, cu excepţiile prevăzute de Legea nr. 168/1999, respectiv dacă în prealabil au fost epuizate posibilităţile de soluţionare a conflictului de interese prin procedurile prevăzute de lege şi pe care le-am prezentat anterior, respectiv dacă momentul declanşării a fost adus la cunoştinţă conducerii unităţii de către organizatori cu 48 de ore înainte. Grevele pot fi de avertisment, propriu-zise şi de solidaritate. Conform Legii nr. 168/1999: Art. 44: “Greva de avertisment nu poate avea o durată mai mare de două ore, dacă se face cu încetarea lucrului, şi trebuie, în toate cazurile, să preceadă cu cel puţin 5 zile greva propriu-zisă.” Art. 45. - (1) Greva de solidaritate poate fi declarată în vederea susţinerii revendicărilor formulate de salariaţii din alte unităţi. (2) Hotărârea de a declara grevă de solidaritate poate fi luată, cu respectarea prevederilor art. 42 alin. (1), de către organizaţiile sindicale reprezentative afiliate la aceeaşi federaţie sau confederaţie sindicală la care este afiliat sindicatul organizator. În cazul grevelor de solidaritate prevederile art. 42 alin. (2) nu se aplică. (3) Greva de solidaritate nu poate avea o durată mai mare de o zi şi trebuie anunţată în scris conducerii unităţii cu cel puţin 48 de ore înainte de data încetării lucrului. În situaţia în care, după declararea grevei, jumătate din numărul salariaţilor care au hotărât declararea grevei renunţă la grevă, aceasta încetează. La fel de important este faptul că participarea la grevă este liberă. Nimeni nu poate fi constrâns să participe la grevă sau să refuze să participe.
5
În timpul grevei organizatorii acesteia continuă negocierile cu conducerea unităţii, în vederea satisfacerii revendicărilor care formează obiectul conflictului de interese, iar în momentul în care organizatorii grevei şi conducerea unităţii ajung la un acord, conflictul de interese este soluţionat şi greva încetează. Declararea grevei de către organizatori, cu încălcarea condiţiilor prevăzute de Legea nr. 168/1999 constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 6 luni sau cu amendă, dacă fapta nu întruneşte elementele unei infracţiuni pentru care legea penală prevede o pedeapsă mai gravă.
ÎNCETAREA GREVEI Potrivit art. 55 din Legea nr. 168/1999, conducerea unităţii poate sesiza Curtea De Apel competentă nu numai cu privire la suspendarea începerii grevei, dar şi cu suspendarea continuării acesteia. Potrivit prevederilor art. 48 din Legea nr. 168/1999 în situaţia în care, după declararea grevei, jumătate din numărul salariaţilor care au hotărât declararea grevei renunţă la grevă, aceasta încetează. Încetarea grevei poate avea loc prin acordul părţilor (când părţile s-au înţeles pe deplin asupra revendicărilor formulate) şi prin hotărârea tribunalului conform art. 58 din Legea nr. 168/1999, la art. 58-61 prevede şi modul în care unitatea se poate apăra de abuzurile sindicatului sau reprezentanţilor salariaţilor în declararea conflictelor de muncă. Astfel conform art. 58: “Dacă unitatea apreciază că greva a fost declarată ori continuă cu nerespectarea legii se poate adresa judecătoriei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are sediul unitatea, cu o cerere prin care se solicită instanţei încetarea grevei.” Art. 59: “Judecătoria fixează termen pentru soluţionarea cererii de încetare a grevei, care nu poate fi mai mare de 3 zile de la data înregistrării acesteia, şi dispune citarea părţilor.” Art. 60: “(1)Judecătoria examinează cererea prin care se solicită încetarea grevei şi pronunţă, de urgenţă, o hotărâre prin care, după caz: a) respinge cererea unităţii; b) admite cererea unităţii şi dispune încetarea grevei ca fiind ilegală. (2)Hotărârile pronunţate de judecătorie sunt definitive.”
6
Când greva s-a derulat pe o durată de 20 de zile fără ca părţile implicate să fi ajuns la o înţelegere, iar continuarea grevei este de natură să afecteze interesele de ordin umanitar – conform art. 62, conducerea unităţii poate supune conflictul unei comisii de arbitraj.
RĂSPUNDEREA JURIDICĂ Poate fi considerată că este “complexul de drepturi şi obligaţii conexe”- care potrivit legii se nasc ca urmare a săvârşirii unei fapte ilicite şi care constituie cadrul de realizare a constrângerii de stat prin aplicarea sancţiunilor juridice în scopul asigurării stabilităţii raporturilor sociale şi a îndrumării membrilor societăţii în spiritul respectării ordinii de drept. Fiecare ramură a dreptului cunoaşte o formă de răspundere specifică 2. Fiecare dintre formele concrete de răspundere penală, administrativ-contravenţională, disciplinară, civilă, materială, constitue o instituţie juridică distinctă a unei ramuri de drept. Condiţiile răspunderii juridice sunt: fapta-ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi rezultatul produs, vinovăţia, subiectul faptei ilicite, inexistenţa cauzelor sau împrejurărilor care înlătură răspunderea juridică. Persoanele participante la grevă pot răspunde penal atât în perioada declanşării cât şi în desfăşurării grevei, în situaţia comiterii de fapte ilicite, calificate ca infracţiuni prin legea penală. Răspunderea penală a) Potrivit art.87, coroborat cu art.50 alin.1 din legea nr.168/1999, declararea grevei de către organizatori cu încălcarea libertăţii participarea la grevă constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 6 luni sau cu amendă. b) Conform art.87 coroborat cu art.63-66 din legea nr.168/1999, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 6 luni sau cu amendă, declararea grevei în unităţile în care legea o interzice sau cu nerespectarea prevederilor privind asigurarea serviciilor esenţiale. În cazul în care instanţa dispune încetarea grevei ca fiind ilegală în baza art. 61, alin. 2 din Legea nr. 168/1999, stabileşte şi obligarea celor vinovaţi la plata despăgubirilor cerute de unitate pentru pagubele pricinuite. Această formă de răspundere este întotdeauna de natură civilă, deoarece sindicatul nu se află în raport juridic cu unitatea, iar greva este organizată
2
Popa N., Teoria generală a dreptului, Editura Actani, Bucureşti, 1998, pg. 326
7
conform Legii nr. 168/1999 şi nu în exercitarea atribuţiilor ce le revin în baza contractului individual de muncă. Răspunderea disciplinară În situaţia unor greve spontane, caz în care nu există persoane care organizează şi conduc acţiunea grevistă, faptul că salariaţii încetează activitatea, în afara cadrului stabilit prin lege, constituie o încalcare de către fiecare dintre ei a obligaţiilor de serviciu, putând fi antrenată răspunderea disciplinară. În consecinţă, salariaţii participanţi la grevă pot fi sanctionaţi disciplinar, inclusiv cu desfacerea contractului de muncă, iar paguba produsă unităţii, ca urmare a încetării lucrului, va putea fi recuperată de la cei vinovaţi, urmându-se şi calea răspunderii materiale reglementată de dreptul muncii. Răspunderea juridică pentru pagubele cauzate unităţii cu prilejul grevei, legal, revine organizatorilor ei. Salariaţilor, care s-au declarat de acord cu greva, şi care şi participă la grevă, le revine o răspundere solidară cu organizatorii numai dacă au ştiut de la început (din momentul adoptării hotărârii de declanşare a grevei) că se încalcă normele legale. Răspunderea materială – a persoanei încadrate prin contract individual de muncă, este o formă a răspunderii juridice ce constă în obligaţia persoanei de a repara în condiţiile legii paguba cauzată unităţii în legătură cu munca prin fapta ilicită săvârşită cu vinovaţie. Răspunderea materială este condiţionată de existenţa raportului juridic de muncă şi este o răspundere limitată sub trei aspecte:
Salariatul răspunde numai pentru daunele respective;
Salariatul răspunde numai pentru prejudiciile actuale;
Executarea silită se efectuează de regulă numai asupra unei cote din salariu.
Răspunderea materială este o răspundere în cadrul căreia recuperarea materială se face prin echivalent bănesc. Pentru angajarea acestei forme de răspundere trebuie îndeplinite cumulativ condiţiile prevederilor art. 102 din Codul Muncii. Răspunderea materială nu operează în următoarele condiţii:
Pierderile sunt inerente personalului de producţie şi se încadrează în limite legale;
Dacă pagubele se datorează unor cauze neprevăzute care nu puteau fi înlăturate;
Dacă pagubele au fost provocate de riscul normal al serviciului;
Când prejudiciul se datorează forţei majore. 8
Răspunderea contravenţională – este acea formă a răspunderii ce constă în aplicarea de sancţiuni contravenţionale persoanelor vinovate de încălcarea dispoziţiilor legale care prevăd şi sancţionează contravenţiile. Contravenţia este fapta săvârşită cu vinovăţie care prezintă un pericol social mai redus decât infracţiunea şi care este prevăzută şi sancţionată ca atare prin acte normative.
BIBLIOGRAFIE 1. Codul Muncii 2. Legea nr. 168/12.11.2009 - privind soluţionarea conflictelor de muncă 3. Mohanu Gh.,Popescu A., Conflictul colectiv de muncă şi greva, Ed. Forum, Bucureşti, 1991 4.
Popa N.,Teoria generală a dreptului, Editura Actani, Bucureşti, 1998
5.
Suport de curs
9