dreptul

Cuprins

Rezumat ............................................ .................................................................. ............................................ ............................................ ............................................. ............................ ..... 3 1.

CONCEPTUL DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ ............................................. .................................................. ..... 4 1.1.  Noțiuni introductive ......................................... ............................................................... ............................................ ........................................... ..................... 4 1.2.

Afirmarea dreptului de proprietate intelectuală ........................................... ................................................................ .....................4

1.2.1.

Definirea dreptului de proprietatea pr oprietatea intelectuală ............................................ ........................................................ ............5

proprietate ......................................... 1.3.  Natura juridică a dreptului de proprietate ............................................................... ................................ .......... 6 1.4.

Domeniile proprietății intelectuale ............................................ ................................................................... ....................................... ................6

1.4.1.

Drepturile de autor și drepturile conexe: ........................................... .................................................................. ......................... 6

1.4.2.

Proprietatea industrială: ........................................... .................................................................. ............................................. ........................... ..... 7

intelectuale. ......................................................... 1.5.  Necesitatea și importanța proprietății intelectuale ......................................................... 11 2.

ORIGINALITATEA OPEREI DE CREAȚIE INTELECTUALĂ ................................16 2.1.

Condiții ............................................. .................................................................... ............................................. ............................................. ................................. .......... 16

2.2.

Originalitatea ............................................ .................................................................. ............................................ ............................................. .......................... ... 17

2.2.1.

Condiții .......................................... ................................................................ ............................................ ............................................. .............................. ....... 17

2.2.2.  Noțiunea originalității ......................................... ............................................................... ............................................. .............................. ....... 19 2.2.3.

3.

Gradele originalității ........................................... ................................................................. ............................................ .............................. ........ 20

2.3.

Opera sa fie o creație de formă perceptibilă simțurilor ........................................... .................................................. ....... 20

2.4.

Prezumția de originalitate și sarcina probei .......................................... ................................................................. .......................... ... 22

NOUTATEA INVENȚIEI BREVETABILE .......................................... ................................................................. .......................... ... 24 3.1.

Importanța invențiilor .......................................... ................................................................ ............................................ ..................................... ............... 24

3.1.1.

Definiția invenției ............................................. ................................................................... ............................................ ................................. ........... 24

3.1.2.

Evoluția reglementării invențiilor în România .......................................... ........................................................ .............. 25

3.2.

Condiții ............................................. .................................................................... ............................................. ............................................. ................................. .......... 27

invenției ............................................ 3.3.  Noutatea invenției .................................................................. ............................................ ......................................... ................... 28 noutate .......................................... 3.3.1.  Noțiunea de noutate ................................................................ ............................................ ................................. ........... 29 3.3.2.

Stadiul tehnicii...................................... ............................................................ ............................................. ............................................. ......................30

3.3.3.

Efectul distructiv de noutate al publicității ........................................... ............................................................. .................. 31

3.3.4.

Examinarea noutății invenției ......................................... ............................................................... ......................................... ................... 33

3.4.

Condiții de brevetabillitate ............................................ ................................................................... ............................................. ......................... ... 33

3.5.

Condiția activității inventive .......................................... ................................................................. ............................................. ......................... ... 36

3.6.

Condițiile aplicabilității industriale ........................................... .................................................................. ..................................... ..............39

4.

3.7.

Condițiile de brevetare a invențiilor de perfecționare ............................................. .................................................... ....... 40

3.8.

Ordinea publică și bunele moravuri ........................................... .................................................................. ..................................... .............. 42

3.9.

Procedura de înregistrare invenției ............................................ ................................................................... ..................................... .............. 43

NOUTATEA DESENULUI ȘI MODELULUI ........................................... ................................................................. ......................45 4.1.

Reglementare actuală ........................................... ................................................................. ............................................ ..................................... ............... 46

4.2.

Condiții ............................................. .................................................................... ............................................. ............................................. ................................. .......... 47

4.3.  Noutatea............................................ ................................................................... ............................................. ............................................. ................................. .......... 53 4.4.

Caracterul individual ........................................... ................................................................. ............................................ ..................................... ............... 55

4.5.

Articulația noutății ........................................... ................................................................. ............................................ ......................................... ................... 57

4.5.1.

Dreptul de autor ................................. ....................................................... ............................................ ............................................. .......................... ... 57

4.5.2.

Prezumția noutății ............................................ .................................................................. ............................................ ................................. ...........61

4.6. 5.

Legătura între dreptul desenelor și modelelor și dreptul dr eptul de autor .................................. .................................. 62

Distinctivitatea și disponibilitatea mărcii ............................................ ................................................................... .............................. ....... 69 5.1.  Noțiuni introductive ......................................... ............................................................... ............................................ ......................................... ................... 69 5.2.

Condiția distinctivității ............................................ .................................................................. ............................................ ................................. ........... 70

5.2.1. Semnul trebuie să distingă în privința provenienței bunului, iar nu bunul în sine de alte bunuri........................................................ .............................................................................. ............................................ ............................................ .......................... .... 70 5.2.2. Aprecierea puterii distinctive nu se realizează decât în raport cu produsul sau serviciul71 5.2.3.

Puterea distinctivă a unei mărci variază în timp ........................................... ..................................................... .......... 73

5.2.4.

Dobândirea distinctivității prin folosiță ......................................... ............................................................... .......................... .... 74

5.3.

Condiția disponibilității semnului ales ca marcă .......................................... ............................................................ ..................75

5.4.

Articulația mărcii ......................................... ............................................................... ............................................. ............................................. ...................... 78

5.4.1.

Principiul specialității ........................................... ................................................................. ............................................ .............................. ........ 78

5.4.2. 6.

Principuil teritorialității ........................................... .................................................................. ............................................. ......................... ... 79

Concluzii .......................................... ................................................................ ............................................ ............................................ ......................................... ................... 80

Bibliografie: ............................................ .................................................................. ............................................ ............................................ ......................................... ................... 81

Rezumat

Această lucrare conține 5 capitole: În primul capitol: Conceptul de proprietat e intelectuală - au fost definite și   afirmate

drepturile de proprietate intelectuală. Tot în decursul acestui capitol am enumerat si argumentat domeniile de proprietate intelectuală, necesitatea și importanța acestora. În capitolul doi: Originalitatea operei de creație intelectuală - aici își face apariția

opera de creație intelectuală care se bucură de protecție în măsura în care se va dovedi ca este o creație originală, dar și de formă, punând accentul pe condiții noțiune și prezumție. În capitolul trei:  Noutatea invenției brevetabile –  în acest capitol a fost analizată

importanța invenției, tabloul condițiilor care este completat și de alte cerințe formulate într -o manieră negativă, ce se referă la faptul că nu se poate acorda brevet pentru anumite invenții, continund cu amănunțire pe larg  pentru condiții de brevetabilitate, condiții de brevetare a invențiilor de perfecționare, condiții de activității inventive, condiții de aplicabilității industriale și procedura de înregistrare a invenției. În capitolul patru:  Noutatea desenului și modelului  –   pornind de la reglementarea

actuală,  prevazută de Legea nr. 129/1992, publicată în Monitorul Oficial O ficial din 8 ianuarie 1993 , am evidențiat condițiile și aprecierea caracterului protejabil care trebuie să fie efectuată de o manieră globală în fucție de   aspectul de ansamblu produs prin combinarea unor elemente diverse. În capitolul cinci:  Distinctivitatea și disponibilitatea mărcii –   pe de o parte, distinctivitatea este o condiție esențială pentru înregistrarea ca marcă a unui semn, care rezultă din chiar definiția dată mărcii în art. 3 lit. a) din Legea nr. 84/1998: „marca este un semn servind la deosebirea produselor sau a serviciilor unei persoane fizice sau juridice de cele aparținând

altor persoane”. Iar pe de alta parte  pentru ca un semn să poată fi apropriat de o persoană, ca marcă, trebuie ca acel semn să fie disponibil, adică să nu fi fost anterior apropriat de altă  persoană, să nu aducă atingere drepturilor anterior dobândite de o altă persoană. persoană. înregistrarea unui semn ca marcă este precedată de o verificare a anteriorităților.   În final vorbind despre articulația mărcii.

3

1. CONCEPTUL DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ 1.1.

Noțiuni introductive

Dreptul proprietății intelectuale a primit o consacrare definitivă și oficială o data cu încheierea Convenției care a condus la înființarea Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale (OMPI)1, semnată la data de 14 iulie 1967 la Stockholm.

Profesorul loan Macovei, în lucrarea „Tratat de drept al proprietății intelectuale", chiar de la început, susține că în cadrul strategiei dezvoltării economice, sociale și culturale,  proprietate intelectuală reprezintă o componentă fundamentală care asigură protejarea creațiilor inteligenței umane și garantează valorificarea în condițiile pieței libere. În plan internațional, România este membru fondator al Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale Intelectuale și al Organizației Organizației Mondiale a Comerțului. Prin proprietatea intelectuală înțelegem drepturile asupra creațiilor intelectuale din domeniile științific, literar și artistic, pe de o parte, și domeniul industrial, pe de altă parte, la care

se adaugă drepturile asupra semnelor distinctive. Dreptul proprietății intelectuale cuprinde proprietatea literară și artistică și proprietatea industrială. Proprietatea literară și artistică cuprinde dreptul de autor și drepturile conexe dreptului de autor. Iar proprietatea industrială se divide între drepturile asupra creației intelectuale cu aplicabilitate în industrie și d repturile asupra semnelor distinctive. 2 1.2.

Afirmarea dreptului de proprietate intelectuală

Drepturile de proprietate intelectuală intelectuală sunt drepturi de proprietate proprietate ca toate celelalte celelalte definite de dreptul civil - ele permit creatorului sau proprietarului unui bre vet de invenție, al unei

mărci sau al unei opere protejate prin drept de autor să beneficieze de pe urma muncii sau a investiției sale. Importanţa proprietăţii intelectuale a fost recunoscută pentru prima dată de Convenţia de la Paris  pentru protecţia proprietăţii industriale din 20 martie 1883, publicată în Monitorul 1

OIMPI, Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale [conform denumirii originale din engleză, The World Intellectual Property Organization (WIPO)] este una din agențiile specializate ale Națiunilor Unite. WIPO a fost creată în 1967 cu scopul declarat de a încuraja activitatea creatoare și promovarea proprietății intelectuale oriunde în lume. WIPO are la 1 ianuarie 2010, 184 de state membre (http://www.wipo.int/members/en/), administrează 24 de tratate internaționale, (http://www.wipo.int/treaties/en/) având sediul mondial în Geneva, Elveția. Actualul Director general al WIPO este Francis Gurry 2 Adrian Circa,  Protecţia drepturilor intelectuale, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 11

4

Oficial, Partea I nr.77/1998 şi de Convenţia de la Berna pentru protecţia operelor literare şi artistice din 9 septembrie 1886.

Ambele tratate sunt administrate de către Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale (OMPI).

Potrivit prevederilor art. art. 3 alin (1) pct. 1 din Legea nr. 344/2005 privind măsuri  pentru asigurarea respectării drepturile de proprietate intelectuală în cadrul operațiunilor de vămuire, dreptul de proprietate intelectuală cuprinde: dreptul de autor, drepturile conexe, dreptul asupra mărcilor de produs sau de serviciu protejate, dreptul asupra desenelor și modelelor industriale, dreptul asupra indicațiilor geografice, dreptul asupra brevetelor de invenție, drep tul asupra certificatelor suplimentare de protecție, dreptul asupra soiurilor de plante.3 1.2.1.

Definirea dreptului de proprietatea intelectuală

Plecând de la considerentele unei maxime latine: „ omnis definitio in jure civile periculosa est parum est enim ut non subverti posii ” -  potrivit căreia „orice definiție, în dreptul civil, este

 periculoasă, puține fiind cele care să nu poată fi răstălmăcite”, apreciem că și în dreptul  proprietății intelectuale o definiție considerată îndestulătoare poate fi însă susceptibilă criticii. Proprietatea intelectuală este termenul ce descrie ideile, invențiile, tehnologiile, lucrările de artă, muzică și literatură, care, deși sunt intangibile în momentul creării lor, pot fi valorificate în forma tangibilă a  produselor. Pentru scopul acestei introduceri, este de ajuns însă să definim

 proprietatea intelectuală ca fiind aplicarea comercială a gândirii imaginative pentru a răspunde unor provocări tehnice sau artistice. Proprietatea intelectuală nu înseamnă produs ul în sine, ci acea idee specială din spatele lui, modul în care este exprimată acea idee, precum și modalitatea distinctă de a o numi și descrie. Termenul „proprietate” este utilizat pentru a descrie această valoare, întrucât acest

termen se aplică doar invențiilor, lucrărilor și denumirilor asupra cărora o persoană sau un grup de persoane revendică dreptul de proprietate. Proprietatea este importantă deoarece experiența ne-a arătat că un potențial câștig economic reprezintă o motivare puternică pentru actul inovării. 4 Astfel, dreptul intelectual are ca obiect opera de creație intelectuală, iar opera de spirit

este un bun incorporal, elemente ce își pun amprenta asupra naturii dreptului ce le încorporează. În acest context, funcție de obiectul lui, dreptul intelectual poartă asupra unor bunuri incorporale, iar funcție de conținutul lui, este un drept privativ, exclusiv și de monopol, în sensul că asigură

3 4

Constantin Anechitoae, Dreptul proprietății intelectuale, Ed. Pro Universitaria, București, 2013 , p. 22 Ioan Macovei, Tratat de drept al proprietății intelectuale, Ed. C. H. Beck, București, 2010, p. 5

5

titularului un monopol de reproducere și exploatare a creației incorporale. 5  Prin dreptul de  proprietate intelectuală se înțelege ansamblul normelor juridice care reglementează raporturile

 privind protecția creației intelectuale în domeniile industrial, științific, literar și artistic, precum și semnele distinctive ale activității de comerț.

Natura juridică a dreptului de proprietate

1.3.

 Natura juridică a dreptului de proprietate intelectuală reprezintă una din c ele mai controversate probleme în funcție de calificările folosite, punctele de vedere susținute în

literatura de specialitate pot fi grupate în două mari teorii. Dreptul asupra proprietății intelectuale este apreciat: 1) ca un drept de proprietate sau 2) ca un drept distinct ce formează o categorie specială. În sens juridic proprietatea este privită ca un raport juridic civil reglementat de norma de dr ept civil, privit în elementele sale structurale (subiect, conținut și obiect).

Sensul juridic al termenului de „proprietate” poate avea două înțelesuri: un înțeles larg: proprietatea desemnând atât dreptul de proprietate, cât și alte drepturi

-

reale; în acest sens a fi proprietar însemnând a deține ceva în mod exclusiv și de a -i da

destinația dorită; un înțeles restrâns: proprietate corporală (bunuri corporale), mobile și  imobile;

-

Domeniile proprietății intelectuale

1.4.

Împărțirea formală a creației intelectuale în domenii și subdomenii, ori în categorii și

subcategorii, în grupe sau în segmente etc., este necesară pentru a înlesni înțelegerea normelor  juridice, caracteristice acestei discipline, care au ca obiect de protecție, produse ale spiritului creator, ale inteligenței și pentru a fi protejate, sunt necesare norme juridice derogatorii de la dreptul comun. În mod tradițional, proprietatea intelectuală, ca ramură de drept distinctă, se împarte în

două domenii principale cu subdomenii: 1.4.1. Drepturile de autor și drepturile conexe:

-

Drepturile de autor: ❖

5

Scrierile literare și publicistice;

❖

Operele artistice;

❖

Operele științifice;

Adrian Circa, Protecţia drepturilor intelectuale, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 14

6

-

Drepturile conexe: ❖

Interpretările artiștilor interpreți și execuțiile/prestațiile artiștilor executanți;

❖

Fonogramele (înregistrările sonore/audiovizuale) și emisiunile de radiodifuziune

și televiziune. -

Drepturile sui generis : ❖

Ale fabricanților bazelor de date;

❖

Protecția expresiilor de folclor. 1.4.2.

Proprietatea industrială:

❖

Creațiile tehnice (invenții, modele de utilitate);

❖

Creațiile estetice (desene și modele, semnele distinctive asociate produselor,

marca, numele comercial, indicația geografică);

Fig. 1 Clasificare: Proprietate intelectuală 7



Jurisprudență:

Drept de autor. Operă scrisă. Editare neautorizată. Acțiune în răspundere civilă delictuală. Competență

Acțiunea reclamantului nu se întemeiază pe o răspundere civilă contractuală derivând din nerespectarea clauzelor contractuale, în care s- a stipulat că soluționar ea litigiilor ivite între

 părți în legătură cu executarea contractelor se va face de către Arbitrajul Federației Ruse din orașul Sankt Petersburg. Ca temei al acțiunii s -a reținut răspunderea civilă delictuală pentru fapte de editare neautorizată a operei, săvârșite de pârâte într -o perioadă ulterioară expirării ultimului contract În atare situație, clauza compromisorie inserată în cele două contracte, conform art. 343

și urm. C. proc. civ., nu operează în cauză pentru a exclude competența instanțelor judecătorești în soluționarea litigiului, conform art. 3433 alin. (1) C. proc. civ. Prin sentința civilă nr. 725 din 18 aprilie 2007, Tribunalul Bacău, Secția civilă a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul S.N.L. împotriva pârâtelor SC R.P. SRL și SC  V.T. SRL, a obligat-o pe pârâta SC R.P. SRL să plătească reclamantului suma de 10.000 dolari SUA

drepturi de autor și dobânda legală de 6% pe an aferentă acestei sume până la efectuarea plății integrale, le-a obligat pe ambele pârâte să înceteze publicarea și distribuirea cărții „Diagnosticul

Karmei” și, totodată, să plătească reclamantului suma de 2.998 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut urmă toarele: Referitor la competența de soluționare a cauzei, tribunalul a stabilit că este competent să soluționeze pricina conform art. 2 lit. e) și art. 5 C. proc. civ. și, ca atare, excepția de necompetență materială invocată de cele două pârâte este nefondată. Astfel, s-a reținut că, deși prin contractele de editare în cheiate cu reclamantul s-a

stipulat că orice conflict ce va apărea în legătură cu executarea acestora va fi soluționat d e o instanță arbitrată din Federația Rusă, respectivele clauze nu se aplică în speță, deoarece sumele  pretinse prin cererea de chemare î n judecată nu au ca fundament existența vreunui contract

încheiat între părți, ci pretinsele fapte ilicite ale societăților pârâte care, ulterior expirării duratei ultimului contract, au încălcat dreptul de autor al reclamantului. În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 9 septembrie 2000, între reclamant și pârâta SC R.P. SRL s -a încheiat un contract de editare având ca obiect editarea în România a cărții „Diagnosticul Karmei” al cărei autor este reclamantul.

La data de 3 aprilie 2003, între părți s -a încheiat un al doilea contract de editare în aceleași condiții ca și primul, valabil până la 31 decembrie 2003. 8

În perioada 2004-2005 părțile nu au mai încheiat un nou contract, dar pârâtele au continuat editarea și distribuirea cărții; de asemenea, au convenit verbal ca reclamantului să i se

 plătească suma de 5000 dolari SUA pe an, dar acesta nu a primit suma de 10 000 dolari SUA cuvenită pentru cei doi ani. În ceea ce privește pretențiile reclamantului pentru anul 2006, tribunalul a reținut că nu s-au administrat probe din care să rezulte că pârâta SC R.P. SRL a continuat să editeze cartea sau

că cele două pârâte mai dețin cărți cu acest titlu în rețeaua de distribuție. Referitor la daunele morale solicitate de reclamant, tribunalul a arătat că, potrivit art.

139 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, acestea au un caracter subsidiar, pentru situația în care nu pot fi acordate daune materiale. Prin decizia nr. 9 din 28 ianuarie 2008, Curtea de Apel Bacău, Secția civilă, pentru

cauze cu minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale a respins, ca nefondate, apelurile declarate de cele două pârâte împotriva sentinței, obligându-le, totodată, să plătească reclamantului-intimat suma de 510 lei , cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de avocat.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a avut în vedere următoarele considerente: Clauzelor contractuale, ci se întemeiază pe faptele pretins ilicite prin care r eclamantul a fost prejudiciat.

Pe fond, curtea a reținut că nu se poate pronunța asupra pretinsei intenții de eludare a obligațiilor fiscale din partea autorului pe teritoriul Federației Ruse, nefiind învestită cu o acțiune având un atare obiect. În ceea c e privește întinderea prejudiciului cauzat reclamantului prin editarea fără drept

a operei, curtea a stabilit că tocmai pe baza recunoașterii la interogatoriu a sumei convenite a fi  plătită pentru anii 2004-2005, a fot posibilă obligarea pârâtei SC R.P. SR L la plata a 10.000 dolari SUA către reclamant. Astfel, printr-o convenție verbală recunoscută de pârâte s -a evaluat prejudiciul produs

reclamantului la suma de 10.000 dolari SUA, la plata căreia prima pârâtă a și fost obligată. În ceea ce privește distribuirea operei efectuată ulterior anului 2005, ca urmare a

neepuizării volumelor editate în perioada când ultimul contract a fost în vigoare, s- a constatat că nu există temei pentru obligarea pârâtelor la plata unei alte sume de bani, suplimentară celei stabilite prin contract. Împotriva deciziei au declarat recurs cele două pârâte, invocând, în drept, dispozițiile

art. 304 pct. 3, 7, 8 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recurentele susțin că decizia a fost pronunțată cu încălcarea competenței altei instanțe, deoarece 9

 prin contractele încheiate la 1 septembrie 2000 și 3 aprilie 2003, reclamantul și pârâta SC.R.P. SRL au convenit ca orice litigiu intervenit între părți să fie soluționat prin arbitraj, de către Arbitrajul Federației Ruse din orașul Sankt Petersburg, conform normelor din Federația Rusă. Pentru acest considerent, pârâtele au solicitat ambelor instanțe anterioare ca, în baza art. 3433 alin. (1) și art. 3434 alin. 3 C. proc. civ., să se declare necompetente în soluționarea acțiunii. În ceea ce privește motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C.  proc. civ., recurentele s- au limitat la a reda dispozițiile procedurale invocate, fără a dezvo lta

critici care să se circumscrie acestor dispoziții. Deși au arătat în finalul cererii de recurs că vor dezvolta motivele printr -un memoriu separat, nu au depus la dosar în termenul de 15 zile de la data comunicării deciziei un astfel de memoriu, conform art. 303 cu referire la art. 301 C. proc. civ. Intimatul-reclamant a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat. Recursul este, într-adevăr, nefondat și va fi respins pentru urmă toarele considerente: Critica referitoare la necompetență nu se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 3 C.

 proc. civ., deoarece nu se contestă competența Curții de Apel Bacău, ca instanță imediat superioară Tribunalului Bacău, de a soluționa apelul, conform dispozițiilor art. 3 pct. 2 și 282 alin. (1) teza a 11-a C. proc. civ.

Ceea ce se contestă este modul de soluționare a motivului de apel prin care pârâtele s -au  plâns de soluția dată de tribunal excepției de necompetență invocată în fața acestei instanțe. Această critică ce vizează nelegalitatea deciziei se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și este nefondată. Astfel, s-a reținut că acțiunea reclamantului nu se întemeiază pe o răspundere civilă

contractuală derivând din nerespectarea clauzelor celor două contracte încheiate l a data de 1 septembrie 2001 și respec tiv la 3 aprilie 2003, în care s- a stipulat, printre altele, că soluționarea litigiilor ivite între părți în legătură cu executarea contractelor se va face de către Arbitrajul Federației Ruse din orașul Sankt Petersburg . Ca temei al acțiunii s-a reținut răspunderea civilă delictuală pentru fapte săvârșite de  pârâte într-o perioadă ulterioară expirării ultimului contract, aspect necontestat prin motivele de recurs. În atare situație, clauza compromisorie inserată în cele două contracte, conform art. 343

și urm. C. proc. civ., nu operează în cauză pentru a exclude competența instanțelor judecătorești în soluționarea litigiului, conform art. 3433 alin. (1) C. proc. civ. 10

În mod legal curtea de apel a validat soluția tribunalului referitoare la excepția de

necompetență invocată de pârâte și a stabilit că, pentru soluționarea litigiului, competența revine instanței judecătorești, respectiv Tribunalului Bacău. În baza art. 312 C. proc. civ., înalta Curte a menținut decizia curții de apel și a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâte. 6

Necesitatea și importanța proprietății intelectuale

1.5.

Există mai multe motive care fac ca protecția proprietății intelectuale să fie necesară. Î n  primul rând, progresul și prosperitatea umanității depind de creativitatea ei în domeniile tehnic și cultural, în al doilea rând, protecția juridică a creațiilor noi încurajează investițiile și conduc la alte inovații, în al treilea rând, promovarea și protecția proprietății intelectuale stimulează creșterea economică, duc la crearea de noi locuri de muncă și noi ramuri de activitate și la îmbunătățirea calității vieții. Un sistem de proprietate intelectuală eficient și echitabil poate fi de ajutor tuturor țărilor în exploatarea potențialului de proprietate intelectuală care este un instrument puternic de dezvoltare economică și de progres social și cultural. Acest sistem contribuie la instaurarea unui echilibru între interesele inovatorului și interesul public, asigurând un mediu propice creativității și invenției, în beneficiul tuturor.7 Potrivit dispoziţiilor art.123 ind.1 alin.1 lit. e din Legea nr.8/1996 gestiunea colectivă

este obligatorie pentru exercitarea dreptului de comunicare publică a operelor muzicale. Alineatul 2 al aceluiaşi articol prevede că pentru aceste categorii de drepturi organismele de gestiune colectivă îi reprezintă şi pe titulari, persoane fizice sau juridice şi care nu le -au acordat mandat. Pentru gestiunea colectivă obligatorie nu este necesar încheierea unui mandat sau convenţie. Drepturile conexe dreptului de autor sunt reglementate de Titlul II din Legea nr. 8/1996,

iar titularii sunt artişti interpreţi sau executanţi, astfel cum sunt definiţi în art. 95 al aceleaşi legi. 

Jurisprudență

Prin acţiunea civilă, astfel cum a fost precizată, înregistrată la Tribunalul Sibiu sub nr. 2153/85/21.05.2007, reclamanta U.C.M.R.- A.D.A., în contradictoriu cu Municipiul Sibiu prin  primar a solicitat: - obligarea pârâtei la plata, cu titlu de daune interese, a sumei reprezentând triplul

remuneraţiilor ce ar fi fost legal datorate pentru utilizarea autorizării prin comunicare publică a 6 Octavia 7

Spineanu-Matei, Proprietate intelectuală, practică judiciară 2009, Ed. Hamagiu, 2010, pg .2 81 Constantin Anechitoae, Dreptul proprietății intelectuale, Ed. Pro Universitaria, București, 2013  , p.26-30

11

operelor muzicale de către U.C.M.R. - A.D.A. în cadrul spectacolului Euro-Revelion 2007, organizat în data de 31.12.2006 de Municipiul Sibiu, potrivit pct. 17 din Metodologia privind

utilizarea operelor muzicale prin comunicare publică, Titlul II publicată prin Decizia ORDA nr. 365/2006 în M.Of. nr.857/2006; - obligarea pârâtei să plătească U.C.M.R. - A.D.A. remuneraţiile reprezentând drepturi  patrimoniale de autor pentru comunicarea publică a operelor muzicale în cadrul spectacolului Euro-Revelion 2007, remuneraţii reprezentând 5 % din bugetul de cheltuieli al spectacolului mai

sus menţionat, astfel cum prevede Metodologia publicată în M.Of. Partea I nr. 857/19.10.2006  prin decizia ORDA nr. 365/2006 Titlul II, lit. a, pct. 8; - obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de U.C.M.R. -A.D.A. în

această cauză, în conformitate cu prevederile art. 274 Cod procedură civilă. Prin sentinţa civilă nr. 290/2008, Tribunalul Sibiu a respins acţiunea formulată de reclamanta U.C.M.R. - A.D.A. în contradictoriu cu Municipiul Sibiu - reprezentat prin Primar. S-a luat act de renunţarea la judecata capetelor de cerere privind obligarea pârâtului la  plata drepturilor patrimoniale de autor pentru comunicarea publică a operelor muzicale în cadrul celorlalte spectacole organizate ulterior datei de 31.12.2006; privind operele muzicale

comunicate public şi desfăşurate în Sibiu în anul 2007; obligarea pârâtei să obţină autorizaţie de licenţă neexclusivă privind utilizarea operelor în cadrul spectacolelor organizate anterior datei de 31.12.2006; obligarea pârâtului să publice pe cheltuiala sa dispozitivul hotărârii. Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă  a reţinut şi motivat următoarele: Pârâtul a organizat, împreună cu Casa de Cultură a Municipiului Sibiu, evenimentul Euro-Revelion 2007, unde au concertat formaţiile E. 17, P. şi C. N. Contractele încheiate cu E.17

şi C.N. au fost depuse la dosar, rezultând că aceştia au încasat pentru prestaţiile lor a anumită remuneraţie. Astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 123 din Legea nr.8/1996, titularii drepturilor de autor pot să-şi exercite drepturile personal sau la cererea lor prin organisme de gestiune colectivă, iar potrivit dispoziţiilor art. 130 lit. c dina acelaşi act normativ, organismele de

gestiune colectivă au obligaţia să încheie, în numele titularilor care le -au acordat mandat sau pe  baza convenţiilor încheiate cu organisme similare din străinătate, contracte cu organizatorii de spectacole.

Reclamanta nu a fost în măsură să probeze existenţa convenţiei încheiate cu organisme similare din străinătate, astfel încât nu are dreptul să solicite pentru artiştii străini vreo remuneraţie, mai ales că dreptul de autor al acestora a fost protejat prin remuneraţia achitată prin contractele încheiate. 12

Această concluzie se desprinde şi din art. 2 alin 6 din Convenţia de la Berna, care reglementează că protecţia se exercită în favoarea autorului şi a deţinătorulu i drepturilor sale. Cum în cauza de faţă protecţia drepturilor de autor ale artiştilor străini a fost realizată  prin plata remuneraţiilor stabilite prin contract, acţiunea formulată pentru plata remuneraţiilor organismului de gestiune colectivă, care nu are mandat pentru aceştia, apare ca neîntemeiată. În ce priveşte concertul susţinut de formaţia P., nu poate constitui baza de calcul pentru remuneraţie, bugetul de venituri şi cheltuieli al întregului spectacol, deoarece acesta cuprinde şi cheltuielile afer ente spectacolului artiştilor străini şi cum reclamanta nu a înţeles să solicite

efectuarea unei expertize în acest sens, şi din acest punct de vedere cererea este neîntemeiată. Potrivit dispoziţiilor art. 246 Cod procedură civilă, s -a luat act de renunţar ea la judecata capetelor de cerere arătat e în cererea de la fila 132. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România - Asociaţia pentru Drepturi de Autor, criticând -o pentru nelegalitate

şi netemeinicie. În expunerea criticilor se arată că instanţa de fond face o gravă cofuzie între calitatea de compozitor al operelor muzicale şi cea de artist interpret. Faptul că pârâta a depus la dosarul cauzei contracte de intermediere a apariţiei artiştilor interpreţi nu înlătură obligaţia plăţii remuneraţiilor reprezentând drepturi patrimoniale de autor, cuvenite compozitorilor, textierilor, operelor muzicale, aranjorilor şi editorilor.

Apelanta arată că prin hotărârea atacată s -au încălcat dispoziţiile art. 123 ind. 1 alin 1 lit. e din Legea nr.8/1996 care menţionează expres că gestiunea colectivă este obligatorie pentru exercitarea dreptului de comunicare publică a operelor muzicale, astfel: reclamanta nu trebuia să facă dovada mandatului încheiat cu organismele similare din străinătate. Se mai arată în motivarea apelului că definiţia bazei de calcul a remuneraţiilor reprezentând drepturi patrimoniale de autor pentru comunicarea publică potrivit punctului 8 din Titlul II al Metodologiei publicată în M.Of. nr .857/2006 prin decizia ORDA 365/2006, nu face distincţie între compozitor, textier, editori români sau străini. Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea apelului ca nefondat. În apel nu s-a solicitat încuviinţarea şi administrarea de probe noi. Prin decizia nr. 157/A din 17 octombrie 2008, Curtea de Apel Alba Iulia, a admis apelul

reţinând următoarele: Potrivit dispoziţiilor art. 123 ind. 1 alin 1 lit. e din Legea nr. 8/1996, gestiunea colectivă este obligatorie pentru exercitarea dreptului de comunica re publică a operelor muzicale. 13

Reclamanta apelantă, U.C.M.R. - A.D.A., a fost desemnată a organism de gestiunea colectivă prin Decizia ORDA nr. 3/1997 pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute d e art. 130 din Legea nr.8/1996.

E de necontestat că intimatul pârât a organizat spectacolul Euro-Revelion 2007, eveniment cu prilejul căruia au comunicat public opere muzicale, mai multe formaţii şi interpreţi, ai căror titulari de drepturi de autor sunt protejaţi de U.C.M.R. - A.D.A. conform art. 13, art. 15 din Legea nr.8/1996.

Potrivit dispoziţiilor punctului 4 din Titlul II al Metodologiei privind utilizarea operelor muzicale prin comunicare publică şi remuneraţiile reprezentând drepturile patrimoniale cuvenite autorilor de opere muzicale publicată în ba za deciziei 365/10 octombrie 2006 a Oficiului Român  pentru drepturile de autor, pârâtul, în calitate de utilizator, avea obligaţia de a comunica reclamantei cu cel puţin 5 zile înaintea evenimentului, denumirea spectacolului, data şi adresa locaţiei, programul artistic şi bugetul de venituri şi cheltuieli pentru obţinerea autorizaţiei neexclusive.

Pârâta avea obligaţia legală să plătească remuneraţiile reprezentând drepturile  patrimoniale de autor pentru utilizarea operelor muzicale în concerte în conformitate cu

dispoziţiile pct. 8 al Tabelului nr. 1 al Titlului II al Legii nr. 8/1996 şi Metodologiei publicată în  baza Deciziei ORDA 365/2006.

Pârâtul nu şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 8/1996 astfel încât acţiunea formulată de către reclamantă este întemeiată. Greşit prima instanţă a reţinut că prin contractele depuse la dosar, încheiate cu E.17 şi C.N., aceştia au fost remuneraţi pentru prestaţiile lor, iar protecţia drepturilor de autor pentru artiştii străini a fost realizată. Într-adevăr, prima instanţă face confuzie între drepturile de autor şi drepturile conexe drepturilor de autor. Drepturile conexe dreptului de autor sunt reglementate de Titlul II din Legea nr. 8/1996,

iar titularii sunt artişti interpreţi sau executanţi, astfel cum sunt de finiţi în art. 95. Potrivit art. 92 din Legea nr.8/1996 - drepturile conexe dreptului de autor nu aduc atingere autorilor. Drepturile conexe dreptului de autor nu fac obiectul prezentei cauze, ci drepturile de autor. Nelegal reţine instanţa de fond lipsa mandatului, a convenţiei încheiate de către reclamantă cu organisme similare din străinătate.

Pentru gestiunea colectivă obligatorie nu este necesar un mandat sau convenţie, ci doar  pentru gestiunea colectivă facultativă. 14

Ori, în speţă, s-a arătat mai sus că gestiunea colectivă pentru exercitarea dreptului la comunicare publică a operelor muzicale este obligatorie potrivit dispoziţiilor art. 123 ind. 1 ali n 1 lit. e din Legea nr.8/1996. Apărarea pârâtei în sensul că, în cazul gestiunii col ective obligatorii,

Legea 8/1996 protejează doar titularii persoane, fizice sau juridice cu domiciliul sau sediul în România nu poate fi primită.

Potrivit dispoziţiilor art. 147 din Legea nr.8/1996, persoanele fizice sau juridice străine, titulare ale drepturilor de autor sau ale drepturilor conexe, beneficiază de protecţia prevăzută prin

convenţiile, tratatele şi acordurile internaţionale la care România este parte, iar în lipsa acestora,  beneficiază de un tratament egal cu cel al cetăţenilor români, cu condiţia ca aceştia să  beneficieze la rândul lor, de tratament similar în statele respective. Ori, potrivit art. 5 alin 2 Teza a II-a din Convenţia de la Berna, ratificată prin Legea nr.77/1998, într-adevăr, protecţia, precum şi mijloacele procedurale garant ate autorului pentru

apărarea drepturilor sale se reglementează în mod exclusiv conform legislaţiei ţări i în care se reclamă protecţia. Din aceste dispoziţii legale rezultă că persoanelor juridice sau fizice străine, titulare ale dreptului de autor, le sunt aplica bile dispoziţiile Legii 8/1996.

Pârâta intimată invocă prevederile art. 2 pct. 2.2 din Statutul U.C.M.R. - A.D.A. şi art. 5  pct. 5.5 lit. B referitoare la mandat şi/sau contract, ori aceste dispoziţii se referă dosar la gestiunea colectivă facultativă şi nu la cea obligatorie, astfel că nu sunt incidente în speţă. Potrivit art. 5.5 lit. b din Statut, reclamanta este mandatată să gestioneze drepturile  patrimoniale de autor de opere muzicale în România pentru toţi membrii săi, precum şi pentru membrii organismelor străine cu care încheie contracte de reprezentare reciprocă, precum şi în temeiul legii în cazul gestiunii colective obligatorii.

Astfel, din acest text rezultă că încheierea contractelor de reprezentare este necesară  pentru gestiunea colectivă facultativă şi nu pentru cea obligatorie, gestiune care îşi are izvorul în

temeiul legii, respectiv dispoziţiile art. 123 ind. 1 din Legea nr. 8/1996 citate mai sus.Pentru considerentele expuse, Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 296 Cod procedură civilă, a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa atacată şi a admis acţiunea astfel cum a fost precizată. 8

8

http://www.dreptonline.ro/spete/detaliu_speta.php?cod_speta6

15

2.

ORIGINALITATEA OPEREI DE CREAȚIE INTELECTUALĂ Actul de creație, expresia intelectului uman, se traduce în dreptul de autor prin elaborarea

unei opere. Legea română protejază această creație a spiritului recunoascând autorului dreptul asupra propriei opere pentru a- și ocroti ineresele patrimoniale, precum și cele morale.

Originalitatea, privită prin prisma condițiilor de valabilitate, este specifică dreptului de autor. În fapt, putem spune și vom vedea că originalitatea este marca dreptului de autor. Opera de creație intelectuală se va bucura de protecție în măsura în care se va dovedi că este o creație originală, dar și o creație de formă.9

2.1.

Condiții

Originalitatea reprezintă, incontestabil, o condiție a operei în cadrul dreptului de autor. Legea nr.8/1996, fără a o califica astfel și fără a o defini, formulează această condiție în art. 7 constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creație intelectuală în domeniul li terar,

artistic sau științific, oricare ar fi modalitatea de creație, modul sau forma de exprimare și independent de valoarea și destinația lor. 10 Acest criteriu a fost inserat și în art. 2 alin. (3) din Convenția de la Berna în ceea ce  privște domeniul rezervat operei derivate, conform căruia sunt protejate ca opere originale, fără a  prejudicia drepturile autorului operei originale, traducerile, adaptările, aranjamentele muzicale și alte transformări ale unei opere literare sau artistice. Adoptarea acestei convenții internaționale a

determinat statele membre ale Uniunii de la Berna să o includă în sistemul național, devenind astfel o condiție cvasi universală. - art 1 alin. (3) din Directiva 91/25 0/CE privind protecția juridica a programelor pentru

calculator prevede că un program pentru calculator este protejat dacă este original în sensul că reprezintă o creație intelectuală proprie autorului.  Nici

un alt criteriu nu se aplică pentru a

stabili dacă acesta poate beneficia de protecție. - art. 6 din Directiva 93/9/CE privind armonizarea duratei de protecție fotografiilor care

sunt originale, în sensul că reprezintă o creație intelectuală proprie autorului. - art. 3.1. din Directiva 96/6/CE privind protecția juridică a bazelor de date ce stabilește că  bazele de date care, prin alegerea sau dispunerea materiilor, constituie o creație intelectuală  proprie a autorului care sunt protejate ca atare de dreptul de autor. 9

Adrian Circa, Protecţia drepturilor intelectuale, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 76 Viorel Roș, Dreptul Proprietății intelectuale, Ed. Global Lex, București, 2001, p. 83

10

16

2.2.

Originalitatea 2.2.1.

Condiții

Activitatea creatoare se prezintă ca un act psihologic, un act care dă naștere unui „lucru creat și obiectivat în realitatea exterioară a autorului”. Sursa activității creatoare este imaginația autorului. A face un act original „înseamnă  a alege, a analiza, a compara, a ezita, a face apel la toate resursele de gust, inteligență, sensibilitate, într -un cuvânt, a crea în mod personal”. Criteriul originalității este greu de definit și pentru că intervenția sa este nuanțată, diferită chiar, în funcție de genul operei examinate. Definiția cu cel mai mare grad de generalitate dată

noțiunii îi aparține lui E. Ulmer, care pune semnul egalității între originalitatea operei și individualitatea operei. Opera este originală în măsura în care ea poartă  amprenta  personalității autorului. Aceasta se poate manifesta atât în forma de expresie, cât și în elementele de „fantezie, alegere, selecționare a materialului sau prelucrare mintală”. Pentru că face referire la personalitatea autorului, originalitatea e ste un criteriu subiectiv și relativ. Personalitatea autorului se reflectă în opera sa. Autorul original își imaginează și realizează opera în funcție de propria personalitate, aceasta devenind rodul conceperii și alegerii subiective. Amprenta personală re flectându-se în operă chiar și atunci când aceasta este destinată de a reda realitățile vieții, a unui domeniu al cunoașterii etc.

Concepția subiectivă asupra condiției originalității are și adversari, care sunt, în același timp, adepți ai unei concepții o biective asupra criteriului originalității în concepția obiectivă asupra originalității opera este demnă de protecție doar în cazul în care diferă de ceea ce este cunoscut. În această concepție opera trebuie să aibă caracter de unicat sau cel puțin un „un grad

superior de noutate”. Originalitatea se manifestă la nivelul expresiei care este, potrivit unei definiții a lui H. Desbois „maniera în care creațiile spiritului sunt comunicate publicului”. Ideea, care nu este  protejată, are, pentru operă și autorul ei, valoarea unei materii prime. Ideea este un dat general susceptibil de a fi descoperit prin obser varea lumii. Gândirea și ideile scapă oricărei intenții de

apropriere, ele având privilegiul de a fi veșnic libere, de a nu suporta nici o constrângere . Dreptul face însă distincție între materia preexistentă și prestația creatoare, conferind protecție doar acesteia din urmă și numai în măsura în care este originală. Pentru a fi protejată opera, trebuie să fie, așadar, rezultatul unei activități creatoare, să poarte amprenta originalității, a individualității autorului. Nu va exista un act de creație intelectuală și originalitate atunci când autorul se

limitează la o executare mecanică a operei, prin mijloace tehnice obișnuite, fără o contribuție  proprie în ce privește substanța de idei care reprezintă opera în discuție. 17

Originalitatea poate fi însă absolută sau relativă. Opera este absolut originală atunci când nu se află în raport de dependență cu o operă preexistentă. Opera este relativ originală (derivată) când împrumută elemente dintr -o operă preexistentă. De altfel, legea însăși, și n u este doar cazul legii române, conferi protecție operelor derivate sau compozite, sub singura condiție de a nu se  prejudicia drepturile autorilor operei originale. Cu alte cuvinte legea, fără a o face în  mod expres,

 privește criteriul originalității în cele două forme de manifestare absolut și relativ. 11 În doctrină s-au conturat două teze cu privire la condițiile de protecție a operelor.  Prima teză

susținută de majoritatea autorilor extrage, din întreg ansamblul dispozițiilor

legale aplicabile în materie, trei condiții generale de protecție a operelor intelectuale, și anume: - Opera să fie originală, rezultat al activității de creație intelectuală; - Opera să îmbrace formă concretă de exprimare, perceptibilă simțurilor, ceea ce înseamnă

că nu în toate cazurile opera trebuia să fie fixată pe un suport material; studiul comparat relevă că țările cu sistem common law sunt mai înclinate decât țările cu sis temul drept de autor   spre a impune această fixare; - Opera să fie susceptibilă de aducere la cunoștință publică: se pune accentul pe faptul că

operele își afirmă utilitatea numai prin expunerea lor, își împlinesc scopul numai prin difuzarea lor și de aici însușirea acestora de a fi susceptibile de reproducere. Justificarea ultimei cerințe are în vedere: fie ideea de reproducere (fapt obiectiv, material), fie faptul subiectiv al cererii operei,

aceea de a fi comunicată publicului. Decretul nr. 321/1956 prevedea și el acestă obligație din actuala reglementare, dar asigurarea protecției era condiționată de faptul aducerii la cunoștința  publicului a operei în cauză. În fapt, doctrina română, întărită și în jurisprudența vremii, extrăgea aceleași condiții și sub i mperiul Decretului nr. 321/1956.  A doua teză

susține că sunt necesare și suficiente pentru ca o operă să pretindă protecția

legală doar doua condiții: - Opera să fie originală; - Opera să fie realizată, să îmbrace o formă concretă de exprimare, care să o facă  obiectiv

 perceptibilă. 12 Se consideră că cerința ca opera să fie susceptibilă de aducere la cunoștință publică este strâns legată de condiția formei concrete de exprimare. Și aceasta deoarece tot ceea ce este  perceptibil prin simțuri poate fi adus într -un mod sau altul la cunoștința semenilor. Deci, este absorbită de momentul realizării operei când devine perceptibilă simțurilor.

11

Viorel Roș, Dreptul Proprietății intelectuale, Ed. Global Lex, București, 2001, p. 84 V. Roș, D. Bogdan, O. Spineanu -Matei, Dreptul de autor și drepturile conexe. Tratat, Ed. All Beck, București, 2005, p.99 12

18

Putem concluziona că protecția se acordă operelor de creație originale, materializate într-o anumită formă perceptibilă simțurilor. 13 2.2.2. 

Noțiunea originalității

Definiții doctrinare

Încă de la început dorim să subliniem că originalitatea este o noțiune delicată.

Definițiile avansate de doctrina română sunt în armonie cu concepția tradițională subiectivă a dreptului de autor. Așadar, s-a considerat că obiectul dreptului de autor îl constituie opera de creație,

intelectuală, indiferent de fondul, valoarea sau forma ei de exprimare, dar condiționată de  posibilitatea de a fi percepută prin simțurile omenești și de a fi împărtășită publicului.14 Creativitatea operei de creație constă într -o formă ce dovedește originalitatea exprimării, chiar dacă fondul cuprinde idei comune. Originalitatea presupune elemente de alegere, selecționare a materialului sau prelucrare mintală, c u alte cuvinte, reflectă personalitatea autorului . Baza

activității creatoare o reprezintă imaginația autorului, felul în care acesta reușește, să -și exprime gândurile ori trăirile. A face un act original de creație înseamnă a alege, a analiza, a compara, a ezita, a face apel la toate resursele de gu st, inteligență, sensibilitate, adică a crea în mod personal.

În timp ce, pentru unii autori, opera este originală și beneficiază de protecție dacă nu este copia parțială sau totală a altei opere intelectuale, sau care a fost creată fară folosirea unei opere preexistente.

În doctrina franceză se consideră că este originală acea creație, în mod necesar nouă, c e exprimă personalitatea autorul ui ei vis-a-vis de lucrurile ce îi sunt proprii. Noutatea poate fi un element constitutiv de originalitate, ce o poate demonstra foarte bine, dar nu va fi îndeajuns. Va

fi necesar ca bunul intelectual să poarte și amprenta personalității autorului, în lipsa căreia o operă chiar nouă va fi banală. Suntem invitați să vedem în originalitate o exigență de noutate în universul formelor cu condiția ca originalitatea să nu provină din natura bunului. Calificându-se drept o noțiune în criză, se consideră că opera este originală dacă ea traduce un efort intelectual individualizat. În cele din urmă să nu uităm că originalitatea poate fi înțeleasă ca un mecanism necesar la

respectarea libertății de creație ce aparți ne tuturor. 

Definiții jurisprudențiale

La un examen al jurisprudenței române legat de definirea noțiunii de originalitate, am identificat două definiții sensibil diferite a operelor   protejabile. Pe de o parte, se observă că 13

Adrian Circa, Protecţia drepturilor intelectuale, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013 , p. 78 Hanga, Dreptul și calculatoarele, Ed. Academiei Române, București, 1991, p. 71

14 Vl.

19

accentul este pus pe amprenta lăsată de personalitatea autorului, iar pe de altă parte, se referă la lipsa de anterioritate: - se considera că proprietatea literară este cea care se recunoaște cei mai facil dintre toate

 proprietățile pentru că poartă cel mai distinct amprenta personalității autorului, deși această  proprietate este compusă din idei care rătăcesc prin carte. Totuși, căutarea acestor idei,

combinarea lor de multe ori nouă, atât de mult încât se pare că nimeni nu a cunoscut -o până atunci, această muncă lungă și perseverentă, pe care omul o realizează cu atâta dificultate, nu  poate fi produsul tuturor și nu poate profita decât pentru el sau pentru descendenți . Legea

 protejează o producție de fiecare dată când găsește concepțiile proprii ale autorului  de maniera în care opera apare mai mult sau mai puțin originală. - opera este originală dacă este o creație a celui care se pretinde autor, iar nu o simplă copie a unei opere anterioare. 15 2.2.3.

Gradele originalității

Originalitatea este susceptibilă de grade. Astfel, se distinge între opere absolut originale

și cele care nu sunt decât relative (opere origina le relativ). Așa cum pentru opera inițială, una din condițiile protecției o reprezintă originalitatea și  pentru opera derivată se cere îndeplinirea acestei condiții. În speță, s -a făcut dovada că romanul „Varava” a fost publicat în traducerea lui L.C. și n u s-a contestat că transpunerea operei în limba română este rodul efortului său creator. Chiar dacă în cazul traducerii se pornește de la o operă  preexistentă, aportul creator al traducătorului nu poate fi negat și constă, așa cum corect a arătat instanța de apel, în modul de selecție a termenilor și expresiilor, precum și de îmbinare a acestora, pentru a transmite cât mai fidel cu putință mesajul operei inițiale . Spre deosebire, un artist sau un interpret este protejat chiar dacă interpretarea sa nu este originală. Legea nu impune această condiție pentru protecția titularilor drepturilor conexe, totuși

se consideră că interpretarea este întotdeauna rezultatul unui efort personal de transmitere a operei într-o formă cât mai adecvată, astfel ca ea va purta amprenta personalitații autorului. 2.3.

Opera sa fie o creație de formă perceptibilă simțurilor

Potrivit art.1 alin.(2) din LDA opera este „recunoscută și protejată indep endent de

aducerea la cunoștință publică, prin simplu fapt al realizării ei, chiar în formă nefinalizată”.

15

Înalta Curte de Casație și Justiție, S.civ. și de propr. int, dec. nr. 963/2007, apud O. Spineanu Matei,  Drept de autor. Acțiune în contrafacere. Operă derivată. Traducere. Condiția originalității , în RRDPI, nr. 2/2007, p. 186-196

20

Se va putea pretinde protecția unei opere atunci când creația a trecut de la forma mentală, internă, la o formă ce poate fi percepută de o persoană umană. Toate operele de spirit trebuie să îmbrace o formă. Forma este opera în a căru i corp vom găsi persoana . Forma permite delimitarea domeniului de protecție, pentru că proprietatea va fi limitată la obiectul creat .  Nu se impune o anumită formă, ci va putea îmbrăca orice formă ce este perceptibilă simțurilor umane. Avem în vedere cele cinci simțuri ce sunt susceptibile de a asigura recepția unei opere, cum ar fi: văz, pipăit, auz, gustativ sau miros. Pentru operele coregrafice, numerele de circ și pantomimele, protecția este asigurată, conform legii franceze, dacă realizarea a fost fixată print r-un înscris sau orice alt mod, această exigență este cerută doar din punct de vedere probator. Considerăm că acest ordin probator se va impune pentru orice fel de operă efemeră sau

orală. Chiar dacă dreptul se declară gata să protejeze orice fel de creație, indiferent de formă,  problema probațiunii nu poate fi lăsată deoparte,  pentru că, dacă dorește să își protejeze interesele, autorul trebuie să poată face proba creației sale dacă vrea să aibă succes într -o acțiune în contrafacere. Cu alte cuvinte, este necesar să-și preconstituie un mijloc de probă.  Divulgarea. Nu se cere ca opera să fie adusă la cunoștința publicului. În cadrul sistemul

american opera trebuie să fie înregistrată, cu excepțiile aduse de aderarea S.U.A. la Convenția de la Berna și care se referă doar la autorii străini. Iar în cadrul sistemului anglo -saxon protecția este asigurată operelor care sunt fixate pe un suport material. Corelativ acestei condiții există și o excepție, în ceea ce privește operele postume. Î n cazul acestora, pentru a se asigura protecția, trebuie să intervină și aducerea la cunoștința publică

 prin orice mod de comunicare, în special publicarea. Nu este îndeajuns să deții manuscrisul unei opere inedite, ca să beneficiezi de dreptul de autor trebuie să aibă loc și publ icarea. Ideile sunt creații neprotejabile. Consecița majoră a acestui criteriu se referă la

excluderea ideilor din câmpul de protecție al dreptului de autor. Ideile prin natura sau destinația lor sunt inapropiabile. Pot fi originale pe fond, dar din păcate  ele nu v or fi prin definiție originale  pe formă. Un autor nu va putea apropria o idee artistică. În schimb, forma originală prin care ideea este exprimată poate fi eligibilă la protecția prin dreptul de autor. Avem exemplul unui arhitect care a redactat r espectând intrucțiunile din caietul de sarcini. Procesul arhitectului care a

acționat în judecată pentru reproducerea fără autorizație expresiei materiale a conceptului de amenajare conținut în caietul sarcini, a fost respins pe motiv că dreptul de autor nu protejază conceptele, ci forma originală în care ele sunt exprimate.

Conform art. 9 din LDA, nu pot beneficia de protecția legală a dreptului de autor: 21

a)

ideile, teoriile, conceptele, descoperirile științifice, procedeele, metodele de

funcționare sau conceptele matematice ca atare și invențiile, conținute într -o opera, oricare ar fi modul de preluare, de scriere, de explicare sau de exprimare;  b)

textele oficiale de natura politica, legislativă, administrativă, judiciară și

traducerile oficiale ale acestora; c)

simbolurile oficiale ale statului, ale autorităților publice și ale organizațiilor, cum

ar fi: stema, sigiliul, drapelul, emblema, blazonul, insigna, ecusonul și medalia; d)

mijloacele de plată;

e)

știrile și informațiile de presă;

f)

simplele fapte și date.

2.4.

Prezumția de originalitate și sarcina probei

Legislația română nu conține nicio mențiune în acest sens . Înseamn că originalitatea nu se prezumă. În principiu, partea care invocă beneficiul dispozițiilor legale trebuie să demonstreze originalitatea creației de formă ce îi aparține. Regula se poate explica pe necesitatea de a nu acorda un monopol asupra unei creații decât dacă este în mod real originală (astfel ne putem confrunta cu riscul să vedem o persoană ce intentează o acțiune în contrafacere și care să câștige fără a fi fost necesar să dovedească originalitatea creației, atâta timp cât nu a fost pusă în discuție originalitatea).

Cu toate acestea, considerăm că se poate să se acorde beneficiul unei prezumții simple de originalitate, evident funcție de g enul operei. Instanțele române au considerat că originalitatea

unei opere este prezumată și de aceea revine autorului contrafacerii sarcina să probeze că opera, căreia i-a adus atingere nu este originală. În acest caz instanțele fac dovadă de pragmatism, decizând că nu vor cerceta

originalitatea unei creații decât dacă acest argument nu este invocat de către parte, ceea ce nu este decât aplicarea art. 249 din noul Cod de procedură civilă. Originalitatea variază de la un tip de operă la alta și va fi analizată de la caz la caz. Este

sarcina judecătorilor de a aprecia. Dar, în același timp, este sarcina părților de a dovedi faptele afirmate. În practică, de regulă apare cu ocazia unei acțiuni în contrafacere în care chestiunea originalității va interveni atunci când pârâtul vrea să dovedească lipsa originalității operei și în consecință a protecției și astfel pentru a demonstra inexistența actului delictual și deci a contrafacerii.

22

Potrivit art. 249 din noul Cod de procedură civilă cel care face o susținere în cursul  procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege. Consecința va consta în faptul că dacă reclamantul își dovedește temeinicia acțiunii, atunci pârâtul va trebui să facă dovada contrară. Spre exemplu, Curtea de la Par is a considerat că un arhitect care acționa împotriva unei

societăți ce i -a încălcat dreptul moral trebuie să justifice originalitatea creației, ce relevă  personalitatea sa în desenarea unei i fațade a unui imobil.

Originalitatea ține de esența dreptului de autor. Cele două noțiuni, creație intelectuală și originalitate, semnifică rolul esențial de a fi uman în crearea operelor de creație intelectuală. Parcă nici nu se poate concepe o creație fără  originalitate. 16

16

Adrian Circa, Protecţia drepturilor intelectuale, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013 , p. 91-95

23

3.

NOUTATEA INVENȚIEI BREVETABILE 3.1.

Importanța invențiilor

Invenția este rezultatul unei activități de creație intelectuală. Procesul de realizare a unei invenții presupune o contribuție originală, o idee inventivă, o scânteie de inspirație Autorul invenției propune aplicarea unei soluții noi într -un domeniu al vieții economice și sociale. Rezolvând o problemă practică, soluția inventatorului are o natură tehnică. Între creația intelectuală și descoperirile științifice există o strânsă legătură. Activitatea

inventivă este determinată de dezvoltarea științei și tehnologiei. De cele mai multe ori, în cadrul activității de creație intelectuală, descoperirea științifică reprezintă o primă etapă. Din acest punct de vedere, se consideră că invențiile sunt aplicații industriale ale descoperirilor științifice.

Invențiile reprezintă o formă superioară de materializare a gândirii creatoare, cu caracter aplicativ. Prin obiectivele lor concrete, invențiile contribuie în mod decisiv la dezvoltarea tehnică și progresul economic. Stimularea activității creatoare și transferul informațiilor științifice oferă reale posibilități de cooperare internațională.17 3.1.1.

Definiția invenției

Constituie invenție creația care îndeplinește anumite condiții de br evetabilitate, fiind  protejată prin acordarea unui titlu specific. Prin brevet de invenție este protejată creația care este rezultalul unei activități inventive, este nouă prin raportare la stadiul tehnicii mondiale și este susceptibilă de a fi aplicată industrial. Dreptul de inventator are la bază activitatea de creație intelectuală a inventatorului, activitat e materializată într -o invenție, dar dacă în cazul creațiilor de formă acestea sunt protejate independent de valoare și de îndeplinirea unor condiții de formă, invențiile spre a fi protejate trebuie să îndeplinească anumite condiții de fond.

Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenție, în art. 7 alin. 1, nu definește invenția, enunțând doar condițiile pe care aceasta tr ebuie să îndeplinească spre a fi brevetabilă, respectiv, să fie nouă, să rezul te dintr-o activitate și să fie susceptibilă de aplicare industrială. Legea vorbește, de asemenea, despre invenții brevetabile și invenții nebrevetabile. Dar, sub aspect juridic, invențiile nebrevetabile nu sunt protejate, deci nu există. Corect ar fi fos t ca

17 Ioan

Macovei, Dreptul  proprietății intelectuale, Ed. C. H. Beck, București, 2010, p. 47

24

legea să considere invenții numai creația care îndeplinește condițiile de brevetabilitate și care a fost protejată prin acordarea unui titlu de protecție. 18 3.1.2.

Evoluția reglementării invenți ilor în România

Dezvoltarea relațiilor de producție și necesitatea garantării proprietății industriale au determinat apariția în țara noastră a primei legi în materia invențiilor. La 17 ianuarie 1906 a fost adoptată Legea nr. 102 asupra brevetelor de invențiune, iar la 21 aprilie 1906, Reg ulamentul  pentru aplicarea Legii brevetelor de invențiune .

Fără a cuprinde o definiție a invenției, Legea din 1906 prevedea în art. 1 că orice  persoană care a făcut o invențiune nouă sau a adus o perfecționare la o invențiune deja stabilită, susceptibilă de a fi exploatată ca un obiect de industrie sau de comerț, va putea obține drepturi exclusive și temporale de exploatație în România, prin acordarea unui brevet de invențiune sau de perfecționare. Pentru invențiile brevetate în străinătate, titularul putea obține în România un  brevet de importațiune. Protecția unei invenții era condiționată de existența elementului de

noutate, de contribuția adusă în domeniul cercetării utilului. Legea din 1906 a consacrat brevetul ca titlu de protecție pentru invenții. Brevetul de invenție se acorda fără nici un examen prealabil asupra noutății sau utilității, pe riscul, peri colul și cheltuielile solicitantului. Statul nu garanta originalitatea, valoarea sau realitatea invenției ori  perfecționării și nici exactitatea descrierilor din brevet. Brevetul de invenție se acorda prin decret fiind eliberat de Serviciul de brevete din

cadrul Ministerului Agriculturii, Industriei, Comerțului și Domeniilor. Durata unui brevet de invenție era de 15 ani, iar a unui bre vet de perfecționare de 10 ani. Ca urmare a eliberării  brevetului, nimeni nu avea autorizația, fără voia proprietarului brevetului, de a fabrica obiectul invențiunii, de a-1 pune în comerț sau a -1 expune spre vânzare. Legea brevetelor de invențiune a fost modificată prin Decretul nr. 214 din 5 septembr ie 1950 privind înființarea Comitetului pentru Invențiuni și Descoperiri al României și Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 943 din 7 septembrie 1950 asupra Regulamentului de funcționare a Comitetului pentru Invențiuni și Descoperiri și a organelor din ministere, instituții și întreprinderi  pentru finanțarea cheltuielilor de experimentare și pentru recompensarea inovatorilor. Art. 2 din Regulament prevedea că această reglementare apără interesele oamenilor muncii, prin asigurarea utilizării complete și la timp a invențiilor, descoperirilor și inovațiilor și garantarea drepturilor autorilor.

18

Viorel Roș, Dreptul Proprietății intelectuale, Ed. Global Lex, București, 2001, p. 323

25

Prin dispozițiile Regulamentului a fost introdus, alături de brevet, certificatul de autor, ca titlu de protecție pentru invențiile oferite statului. Eliberarea certifi catului de autor era condiționată de exami narea propunerii din punct de vedere al noutății, utilității și posibilității de realizare. Dacă invenția nu era cesionată statului, autorul avea dreptul, potrivit Legii brevetelor de invențiune, la obținerea unui  brevet. Legea brevetelor de invențiune a fost abrogată în anul 1967. Creația tehnică a fost reglementată prin Decretul nr. 884 din 30 septembrie 1967 privind invențiile, inovațiile și raționalizările, aprobat prin Legea nr. 31 din 30 decembrie 1967. în baz a Legii, au fost adoptate Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 2250 din 30 septemb rie 1967 pentru aplicarea Decretului nr. 884 din 1967 privind invențiile, inovațiile și raționalizările și Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 2772 din 17 noiembrie 1967 p entru aprobarea Regulamentului privind compunerea, organizarea și funcționarea Comisiei pentru soluționarea contestațiilor privind invențiile din cadrul Direcției Generale pentru Metrologie, Standarde și Invenții. Legislația din 1967 a instituit, ca titlu unic de protecție a invențiilor,   brevetul. În cazurile în care brevetul se acorda unei organizații socialiste, inventatorului i se elibera un certificat de inventator, care era un titlu constatator al calității de autor. Cererea de brevet era supusă, după înregistrare, unui dublu examen. Direcția Generală  pentru Metrologie, Standarde și Invenții verifica atât îndeplinirea condițiilor pentru constituirea depozitului reglementar, cât și legalitatea protecției solicitate. Prin introducerea examenului  prealabil al condițiilor de fond, ca sistem general, se asigura tuturor invențiilor un regim unitar.

Brevetul de invenție se acorda inventatorului, succesorului său în drepturi ori întreprinderii îndreptățite de către Direcția Generală pentru Metrologie, Standarde și Invenții. Protecția creației intelectuale asigură premise favorabile valorificării produselor la export. Pentru obținerea de brevete de invenție în alte state, legislația din 1967 a consacrat și  principiile de bază ale Convenției de la Paris pentru protecția proprietății industriale. În concordanță cu stadiul științei și tehnologiei și pentru asigurarea unui cadru juridic

corespunzător, la 30 octombrie 1974 a fost adoptată Legea nr. 62 privind invențiile și inovațiile. În completarea Legii au fost edictate Decretul nr. 93 din 16 aprilie 1976 privind normele pentru calcularea recompenselor bănești cuvenite autorilor invențiilor aplicate în economia națională,

Decretul nr. 363 din 2 noiembrie 1976 privind taxele pentru cererile de brevete de invenție ș i  pentru brevetele de invenții acordate și Regulamentul privind organizarea și funcționarea Comisiei pentru soluționarea contestațiilor privind invențiile din cadrul Oficiului de Stat pentru 26

Invenții și Mărci, aprobat de Biroul Executiv al Consiliului Naț ional pentru Știință și Tehnologie  prin Hotărârea nr. 3 din 1 aprilie 1975. În concepția Legii din 1974, invenția era definită, prin textul art. 10, ca fiind creația

științifică sau tehnică, care prezintă noutate și progres față de stadiul cunoscut al tehn icii mondiale, care nu a mai fost brevetată sau făcută publică în țară sau străinătate, reprezintă o soluție tehnică și poate fi aplicată pentru rezolvarea unor probleme din economie, știință, ocrotirea sănătății, apărarea națională sau în orice alt domeniu al vieții economice și sociale. Invenția care perfecționează ori completează o invenție, pentru care există un brevet în vigoare și nu poate fi aplicată fără cea brevetată anterior, constituie invenție complementară. Brevetul de invenție se acorda de Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, în urma examinării cererii din punct de vedere al îndeplinirii con dițiilor pentru existența unei invenții  brevetabile, pe baza avizului insti tutelor centrale de cercetare, al academiilor de științe sau al institutelor de cercetare și proiectare de profil. Brevetele erau înscrise în registrul brevetelor de

invenții acordate. Perioada de valabilitate a unui brevet de invenție era de 15 ani, cu începere de la data constituirii depozitului reglementar. Pentru brevetul de invenție complementară, durata de

valabilitate era limitată la aceea a brevetului acordat pentru invenția pe care o completează, fără a fi mai scurtă de 10 ani. Prin acordarea brevetelor de invenție se asigura titularului de brevet dreptul de folosire exclusivă a invenției pe teritoriul țării noastre. Calitatea de autor al invenției era recunoscută prin acordarea certificatului de inventator.

Autorii invențiilor aplicate în economia națională erau recompensați moral și material  prin acordarea de titluri științifice, ordine și medalii, grade profesionale, promovarea în mod excepțional în funcție, acordarea de premii și alte recompense bănești, stabilite în raport de avantajele economice și sociale postcalc ulate.19 3.2.

Condiții

Pentru a fi ocrotită de către lege, prin eliberarea unui brevet, invenția trebuie să întrunească anumite condiții speciale. Condițiile de brevetabilitate ale unei invenții, prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 64/1991, sunt noutatea, activitatea inventivă și aplicabilitatea industrială.

19

Ioan Macovei, Dreptul proprietății intelectuale, Ed. C. H. Beck, București, 2010, p.  56-57

27

Tabloul acestor condiții este completat și de alte cerințe, formulate într -o manieră

negativă, ce se referă la faptul că nu se acordă brevet pentru următoarele invenții: - a căror exploatare comercială este contrară ordinii publice sau bunelor moravuri, inclusiv

cele dăunătoare sănătății și vieții persoanelor, animalelor ori plantelor, și care sunt de natură să aducă atingeri grave mediului, cu condiția ca această excludere să nu depindă numai de faptul că exploatarea este interzisă printr -o dispoziție legală; -  pentru soiurile de plante și rase de animale, precum și procedeele esențial biologice

 pentru obținerea plantelor sau animalelor. Prevederea nu se aplică procedeelor microbiologice și  produselor obținute prin aceste procedee; - având ca obiect corpul uman în diferitele stadii ale formării și dezvoltării sale, precum și

simpla descoperire a unuia dintre elementele sale, inclusiv secvențaprincipală sau secvența  parțială a unei gene; -  pentru metodele de tratament ale corpului uman sau animal, prin chirurgie ori prin

terapie, și metodele de diagnosticare practicate asupra corpului uman sau animal (art. 9 din LBI). Conform Convenției Brevetului European (CBE), invenția trebuie să raspundă criteriilor generale enunțate de art. 52 alin. (1), adică de a fi nouă, implicând o activitate

inventivă și de a fi susceptibilă de aplicare industrială, așa cum au fost evocate de Marea Cameră de recurs în Decizia G 6/83. 3.3.

Noutatea invenției

Inventatorul este un creator, dar el nu se va bucura de dreptul asupra in venției sale prin simplu fapt al creației. Spre deosebire de autorul unei opere literare, acesta v a trebui să solicite

un titlu. Pentru că invenția nu comportă prin ea însăș i niciun drept, dacă nu este acoperită prin  brevet. Brevetul de invenție este titlu l ce va conferi inventatorului dreptul de exploatare

exclusivă și temporară asupra unei invenții. Curtea de Justiție a Uniunii Europene a considerat că  obiectul specific al brevetul este, în principal, de a asigura titularului dreptul exclusiv de a utiliza o invenție prin fabricare și prima

 punere în circulație a produsului  industrial, fie direct, fie pri n terți, cu ajutorul licențelor, și dreptul de a se opune la orice contrafacere. În contrapartida monopolului ce îi va fi recunoscut, inventatorul va avea obligația să

aducă invenția la cunoștința publicului prin divulgare, ce va fi asigurată de către O.S.I.M.. O dată ce brevetul va fi eliberat, titularul lui va deține puterea de a -1 exploata și de a sancționa orice atentat asupra monopolului deținut. 28

3.3.1.

Noțiunea de noutate

Invenția propusă spre brevetare trebuie să se deosebească de alte soluții tehnice cunoscute. Potrivit art. 10 alin. (1) al Legii nr. 64/1991, o invenție este nouă dacă nu este cuprinsă în stadiul tehnicii .  Noutatea unei invenții constă în faptul că elementele tehnice ale soluției sunt proprii sau originale. Pentru a fi luate în considerare, elementele tehnice distincte trebuie să fie și esențiale. În funcție de soluțiile cunoscute ale tehnicii mondiale, aceste elemente vor produce efecte tehnice noi. Prin tehnica mondială se înțelege totalitatea regulilor, metodelor și proce deelor, care

se folosesc pentru a obține un anumit rezultat. Ele se concretizează în construcții, unelte și mijloace de producție, produse și procedee tehnologice, succesiunea operațiunilor în procesul tehnologic.

Condiția de noutate a soluției propuse se apreciază prin intermediul efectelo r tehnice ce  pot fi realizate. În măsura în care, prin aplicarea soluției, se obține un efect tehnic care nu a fost

 prevăzut înainte, regula sau metoda utilizată este nouă față de nivelul cunoscut de tehnica mondială. În examinarea soluției tehnice pentru care se solicită protecția, efectul tehnic nou  prezintă un caracter material obiectiv. Noțiunea de noutate îmbracă aspectul concret al unor elemente tehnice, distincte, caracteristice, care fac ca soluția propusă a fi nouă să se deosebească de alte soluții tehnice cunoscute, în stadiul existent al tehnicii, nu numai din punct de vedere constructiv, funcțional sau al succesiunii fazelor în tr-un proces tehnologic dat, ci și din punct de vedere al efectelor tehnice ce pot fi realizate datorită acestor elemente tehnice distincte, proprii noii soluții. Aplicarea elementelor soluției propuse, diferite sau similare față de rezolvările cunoscute, poate să producă un efect tehnic sau un efect sup erior celui cunoscut anterior. În cea

de a doua situație, elementele de noutate ale unei invenții pot consta în următoarele: asocieri noi  prin îmbinări sau combinații de mijloace cunoscute; aplicarea nouă a unui mijloc cunoscut; înlocuirea unui material cu altul în alcătuirea unui produs cunoscut sau într -un procedeu de fabricație cunoscut; înlocuirea într-un dispozitiv sau instalație a unui element care îndeplinește o anumită funcție cu un altul, ce produce același efect tehnic; modificarea formei unui obiect cunoscut sau a unor elemente componente ale unui obiect cunoscut; modificarea dimensiunilor

unui obiect cunoscut; simplificarea constructivă adusă unui produs sau procedeu cunoscut; modificarea parametrilor tehnologici într-un procedeu de fabricație cunoscut .20

20

Ioan Macovei, Tratat de drept al proprietății intelectuale, Ed. C. H. Beck, București, 2010, p .. 58

29

 Noutatea poate fi suprimată prin așa-zisele anteriorități distructive. Viciul noutății este anterioritatea. Anterioritatea este constituită prin divulgarea aceleași invenții. Divulgarea va crea o anterioritate ce va invalida orice cerere de brevet depusă ulterior de către terți. Ce înseamnă

anterioritate? Acele acte sau fapte ce dovedesc faptul că soluția examinată nu este nouă. Î n schimb, nu va exista divulgare, și, deci anterioritate, dacă invenția a fost comunicată  unei  persoane ținută de secret. Ce va face diferența este noțiunea de public. Aceste anteriorități sunt reprezentate de materiale documentare pertinente referitoare la invenție, documente ce o fac cunoscută, documente ce au intrat în cir cuitul public. Anumite divulgări nu vor avea efectul de a anterioriza invenția. Așa că vom avea: -

Divulgarea distructiva de noutate;

-

Divulgarea care, prin excepție, nu este considerată drept anterioritate.  Noutatea este un criteriu obiectiv, ce este îndepli nit atunci când invenția este

necunoscută stadiului tehnicii la data la care protecția este solicitată. În același timp, este o condiție determinată și necesară, cuprinse în toate legislațiile. 21 3.3.2. Stadiul tehnicii

 Noutatea invenției se stabilește în funcție de stadiul tehnicii mondiale. Stadiul tehnicii cuprinde toate cunoștințele care au devenit accesibile publicului, oriunde în lume.

Cunoștințele făcute publice pot proveni dintr -o descriere scrisă sau orală, prin folosire ori prin orice alt mijloc, până la data depozitului cererii de brevet de invenție . Cunoștințele accesibile publicului privesc informațiile care rezultă fie din prezentarea pe diferite suporturi sau pe diferite canale informaționale a unor documente de brevet sau a altor informații, fie din descrierea orală de informații care nu au fost supuse nici unei restricții de confidențialitate privind utilizarea sau diseminarea acestor informații. Tot accesibile publicului sunt considerate și documentele care cuprind informații sau prezentarea lor publică pe cale orală și se află într -o bibliotecă publică cu acces neîngrădit . Prin public se înțelege orice persoană, neconstrânsă la confidențialitate, și care ar putea difuza informații. Persoana nu trebuie să fie neapărat un specialist. Orice alt mijloc înseamnă mijloacele electronice și, în particular, baze le de date electronice sau Internetul.

Mai face parte din stadiul tehnicii conținutul cererilor depuse la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci și al cererilor internaționale pentru care s -a deschis fază națională în România

21

Teodor Bodoașcă, Lucia Ioan Tarnu, Dreptul proprietății intelectuale, Ed. Universul Juridic, București, 2015,  p.263

30

sau europene desemnând România. Aceste cereri trebuie să aibă o dată de depozit recunoscută,

anterioară celei menționate, și să fie publicate la data respectivă, conform legii. 22 3.3.3. Efectul distructiv de noutate al publicității

Față de stadiul existent al tehnicii mondiale, soluția este nouă dacă nu a fost brevetată

sau adusă la cunoștința publicului. Publicitatea care provine de la autorul soluției se numește divulgare, iar de la un terț, anterioritate. Divulgarea și anterioritat ea au un efect distructiv de noutate.  Anterioritatea este constituită din acte sau fapte care permit să se constate că soluția

examinată nu este nouă. Verificarea anteriorității nu este limitată în timp și spațiu. Pentru a fi opozabilă, anterioritatea trebuie să fie certă, suficientă, omogenă și publică. În cazul în care soluția cercetată formează obiectul unui brevet de invenție, noutatea se

va examina în funcție de momentul constituirii depozitului reglementar sau invocării priorității convenționale. Cererea de brevet anterioară este distructivă de noutate numai când îndeplinește condițiile pentru constituirea depozitului reglementar. Materialele documentare ce conțin informații referitoare la soluția examinată trebuie să fie publicate în țară sau în străinătate. Informațiile publicate viciază noutatea dacă sunt anterioare cererii de brevet depus e de autorul soluției. În consecință, nu interesează aspectele legate de consultarea în timp a materialului, cunoașterea de către autor a invenției descrise sa u

realizarea soluției tehnice publicate. În literatura juridică s-a arătat că descrierea invenției trebuie să coincidă, să fie compactă, cu soluția examinată sub toate aspectele esențiale. Pentru a fi distructivă de noutate, identitatea este necesar să fie și suficientă, adică să permită unui specialist să realizeze invenția  publicată. Publicația este anterioară dacă materialul a fost tipărit sau multiplicat și adus la cunoștința publicului prin rețeaua de difuzare comercială. Data publicării este cea indicată pe material. În absența ei, se va considera data menționată  la bun de tipar ori data la care materialul a fost depus în locuri publice. Noutatea se va stabili prin compararea datei de publicare cu data depunerii cererii de brevet cercetate. 23

Prin expunerea sau aplicarea cu caracter public, invenția devine cunoscută tehnicii mondiale. Anterioritatea va fi condiționată de existența unei identități vădite între informațiile referitoare la expunerea sau aplicarea invenției și propunerea examinată. Nu interesează unde a

22

V. Roș, D. Bogdan, O. Spineanu -Matei, Dreptul de autor și drepturile conexe. Tratat, Ed. All Beck, București, 2005, p. 167 23 Ioan Macovei, Dreptul proprietății intelectuale, Ed. C. H. Beck, București, 2010, p . 64

31

fost aplicată înainte invenția și dacă soli citantul cererii de brevet era informat despre aplicarea

soluției.  Divulgarea reprezintă difuzarea soluției de către autor, înainte de acordarea brevetului

de invenție. În unele legislații , autorul care a adus la cunoștința publicului invenția sa  beneficiază de un termen de grație. În cadrul acestui termen, noutatea invenției nu este distrusă de divulgarea ei.

În alte legislații, divulgarea nu este luată în considerare dacă rezultă din faptul expunerii invenției în expoziții internaționale sau dintr -un abuz, recu noscut ca atare, față de solicitant. O asemenea soluție este admisă și în dreptul nostru. Prin textul art. 11 alin. (1) lit. a) și  b) al Legii nr. 64/1991, se dispune că divulgarea invenției nu este luată în considerare dacă a intervenit în intervalul de 6 luni înaintea datei de depozit a cererii de brevet și dacă rezultă direct

sau indirect ca urmare: a unui abuz evident în privința solicitantului sau predecesorului în drepturi al acestuia ori a faptului că solicitantul sau predecesorul în drepturi al aces tuia a expus invenția într -o expoziție internațională oficială sau oficial recunoscută, în sensul Convenției  privind expozițiile internaționale, semnată la Paris la 22 noiembrie 1928, cu revizuirile ulterioare.

Prin aplicarea acestor dispoziții, constituie  un abuz evident divulgarea inven ției de către un terț, care a sustras invenția de la inventator sau de la succesorul său în drepturi ori căruia inventatorul i-a comunicat-o sub condiția ca acesta să nu o facă publică. Abuzul poate fi produs

în privința solicitantului cererii de  brevet sau a inventatorului. Declarația privind divulgarea invenției într -un document se face de cțtre solicitantul cererii, în termen de maximum 4 luni de la data de depozit sau de la data deschiderii fazei naționale. Expunerea invenției într -o expoziție internațională va fi declarată de solicitant la înregistrarea cererii de brevet. În termen de 4 luni de la data de depozit, solicitantul va depune un

certificat de expoziție, care trebuie să cuprindă anumite mențiuni (art. 28 din Re gulamentul de aplicare a Legii privind brevetele de invenție). În legătură cu divulgarea s -a pus și problema publicității frauduloase a invenției de către un terț. Potrivit opiniilor exprimate, s -a considerat, printr-o interpretare strictă, că terții nu su nt obligați să fie mai vigilenți decât autorul. Chiar dacă terțul a surprins secretul soluției, datorită  publicității, invenția nu mai este nouă. Orientarea doctrinei nu a fost acceptată și de practica judiciară. în mod just, s -a decis că atunci când divul garea este urmarea unei fraude, publicitatea nu este opozabilă brevetului de

invenție. 32

3.3.4.

Examinarea noutății invenției

Regulamentul de aplicare a Legii privind brevetele de invenție se referă la criteriul examinării noutății în art. 45. Conform acestor prevederi, noutatea unei invenții brevetabile se stabilește în funcție de conținutul revendicărilor și al domeniului de aplicare precizat în descriere. Problema tehnică pe care o rezolvă invenția nu este luată în considerare. De regulă, la stabilirea noutății unei invenții se va avea în vedere un singur document din stadiul tehnicii și anume cel considerat a fi cel mai apropiat de invenția revendicată. În raportul de examinare se analizează ca fiind relevante acele documente din stadiul tehnicii al căror conținut acoperă, parțial sau total, întinderea protecției cerute de solicitant prin revendicări. Examinarea noutății se face prin compararea caracteristicilor din revendicări cu cele din documentul considerat a fi cel mai apropiat de invenția revendicată, selec tat în raportul de examinare.

Se apreciază că invenția revendicată îndeplinește condiția noutății, dacă diferă prin cel  puțin o caracteristică esențială de soluția tehnică din documentul selectat. Nouă va fi și invenția revendicată care se referă la următoarele: un caz particular, iar documentul din stadiul tehnicii are în vedere o dezvăluire generală care include cazul particular; un subdomeniu selectat dintr -un domeniu dezvăluit într -un document din stadiul tehnicii, cu condiția ca subdomeniul să fie restrâns, să nu fie apropiat de valori cunoscute și să aibă un efect tehnic diferit,  un element sau un număr limitat de elemente, selectate dintr -o clasă mai largă, cunoscută. 24 3.4.

Condiții de brevetabillitate

O invenție este brevetabilă dacă este nouă, rezultă dintr -o activitate inventivă și este susceptibilă de aplicare industrială. Invenția brevetabilă poate avea ca obiect un produs sau un procedeu.   Produsul este obiect al unei invenții în măsura în care constituie soluția unei pro bleme tehnice. Produsele obiect al unei invenții pot fi toate tipurile de produse astfel cum sunt ele indicate în regula 11 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 64/1991.

Procedeul este obiect al unei invenții în măsura în care constituie o soluție a unei  probleme tehnice. Procedeul obiect al unei invenții bre vetabile constă din activități teh nologice care duc la obținerea, fabricarea, modificarea ori utilizarea unui produs sau la curățare, uscare, diagnosticare sau tratament medical și a ltele, specifice metodelor. Procedeul este definit ca o 24

Ioan Macovei, Tratat de drept al proprietății intelectuale, Ed. C. H. Beck, București, 2010, p. 62

33

succesiune logică de etape, faze sa u pași, caracterizați prin ordinea lor de desfășura re, prin condiții inițiale, ca de exem plu, materia primă aleasă, parametrii, prin condiții tehnice de desfășurare și sau mijloace tehnice utilizate, cum ar fi utilaje, instalații, dispozitive, aparatură, catalizatori și prin produse sau rezultate finale. Pentru acordarea acestui titlu de protecție, invenția trebuie să aibă calitatea de a fi  brevetabilă. Literatura de specialitate a afirmat că pentru ca o invenție să fie brevetabilă, ea tre buie să îndeplinească condiții de fond și condiții de formă. Condițiile de fond se analizează dintr -o dublă perspectivă, și anume condiții de fond ale obiectului protecției și condiții de fond ale subiectelor titulare de drepturi și obli gații. Condițiile de formă sunt definite ca fiind acele forme legale care se referă la pro cedura expres prevăzută de lege prin care sunt sesizate organele de stat competente a elibera brevetul de invenție, procedura prin care acestea, precum și alte organe cu atribuții în materie își realizează activitatea de control a îndeplinirii prevederilor legale în domeniul brevetării, procedura prin care este eliberat în mod valabil brevetul sau se respinge cererea de brevet.

Din definiția dată de legiuitorul român, rezultă că pe ntru ca o invenție să fie brevetabilă, ea trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiții, și anume: 1)

Invenția să fie nouă. Rezultat al activității intelectuale de creație, invenția

do bândește protecția conferită de lege dacă înainte de toate conține un ele ment de noutate.

 Noutatea unei invenții brevetabile se stabilește în conformitate cu prevederile art. 8 și art. 9 din Legea nr. 64/1991, în raport cu conținutul revendicărilor și al domeniului de aplicare  precizat în descriere.

La stabilirea noutății unei invenții problema tehnică pe care o rezolvă invenția nu este luată în considerare. O invenție nu prezintă noutate dacă materialul din stadiul tehnicii cuprinde un exemplu specific, iar invenția revendicată acoperă acel exemplu specific. La examinarea noutății nu se iau în considerare echivalentele tehnice ale caracteristicilor invenției revendicate. Potrivit art. 10 din Legea nr. 64/1991, o invenție este nouă dacă nu este conținută în stadiu] tehnicii . Stadiul tehnicii cuprinde toate cunoștințele care au d evenit accesibile publicului, oriunde în lume, printr-o descriere scrisă sau orală, prin folosire sau prin orice alt mijloc, până la

data de depozit a cererii de brevet de invenție sau a priorității recunoscute, cu condiția ca data  punerii la dispoziția publicului să fie identificabilă.

34

Dacă informațiile disponibile cuprind indicații privind numai luna dintr -un anumit an sau numai anul, se consideră că aceste informații au devenit accesibile publicului în ultima zi a lunii, respectiv în ultima zi a anului.

Cunoștințe accesibile publicului înseamnă informațiile la care publicul are acces, oriunde în lume, prin prezentarea pe diferite suporturi sau pe diferite canale informa ționale a

unor documente de brevet sau alte informații, descrierea orală de informații care nu au fost supuse niciunei restricții de confidențialit ate privind utilizarea sau diseminarea acestor informații. Accesibil publicului înseamnă și faptul că documentul cuprinzând informațiile sau  prezentarea publică a acestora pe cale orală se află în tr-o bi bliotecă publică cu acces neîngrădit. Prin public se înțelege una sau mai multe persoane neconstrânse la confidențialitate și care ar putea difuza informații,  publicul poate fi orice persoană și nu neapărat o persoană de specialitate. Descrierea orală poate consta într -o conferință, în emisiuni de radiodifuziune, în

înregistrări pe echipamente pentru redarea sunetului, cum ar fi benzi, discuri sau alte asemenea. Informațiile sunt considerate că au devenit accesibile publicului prin folosire dacă la d ata relevantă orice persoană  ar putea intra în posesia acestora prin expunere sau folosire. Măsura în care cunoștințele sunt considerate că sun t accesibile publicului este da tă de nivelul de control impus asupra accesului la aceste informații de către pers oana care le-a posedat inițial . Stadiul tehnicii cuprinde, de asemenea, conținutul cererilor depuse la O.S.I.M. și al cererilor internaționale sau europene desemnând România, așa cum acestea au fost depuse, care au o dată de depozit sau de prioritate recunoscută, anterioară celei men -ționate în art. 10 alin. (2) din Legea nr. 64/1991, și care au fost publicate la sau după această dată, conform legii. Dacă informațiile care permit reproducerea invenției de către un om de meserie sunt accesibile publicului, aceasta constituie o anterioritate distructivă de noutate. Invenția a cărei

noutate este viciată de anteriorități nu este brevetabilă.  Nu se exclude brevetabilitatea oricărei substanțe sau compoziții cuprinse în sta diul tehnicii pentru utilizarea acesteia în cadrul unei metode pentru tratamentul corpului uman sau

animal, prin chirurgie ori terapie, sau în cadrul oricărei metode de diagnosticare practicate pe corpul uman sau animal, dacă utilizarea sa în cadrul acestei metode nu este cuprinsă în stadiul tehnicii sau brevetabilitatea oricărei substanțe sau compoziții prevăzute mai sus, pentru orice

utilizare specifică în orice metodă pentru tratamentul corpului uman sau animal, prin chirurgie sau terapie, ori în orice metodă de diagnosticare practicată pe corpul uman sau animal, dacă 35

această utilizare nu este cuprinsă în stadiul tehnicii. Momentul aprecierii noutății este momentul la care se înregistrează cererea pentru obținerea titlului protecției invenției. Din punct de vedere juridic, noutatea este consider ată a fi o stare de fapt care poate fi

dovedită prin orice mijloc de probă. 2)

Invenția să rezulte dintr -o activitate inventivă. O invenție este considerată ca

implicând o activitate inventivă dacă, având în vedere asemănările și deosebirile dintre invenți a revendicată luată ca un tot și stadiul tehnicii definit conform art. 10 alin. (2) și art. 38 din Legea nr. 64/1991, ea nu ar fi fost evidentă unei persoane de specialitate la data depozitului sau a  priorității recunoscute. 3)

Invenția să fie susceptibilă de aplicare industrială. O invenție este susceptibilă de

aplicare industrială dacă obiectul său poate fi fabricat sau utilizat într -un domeniu industrial, inclusiv în agricultură. Invenția, potrivit regulamentului de aplicare a legii, are aplicabilitate industrială dacă obiectul său poate fi realizat sau utilizat în cel puțin unul din domeniile tehnologice, inclusiv în agricultură. O invenție este susceptibilă de aplicare industrială dacă obiectul său poate fi realizat sau utilizat în cel puțin unul din domeniile tehnologice, inclusiv în agricultură. O invenție este susceptibilă de aplicare industrială dacă din descriere, revendicări și desene rezultă că aceasta este corectă din punct de vedere științific și tehnic.  Nu are aplicabilitate industrială invenția revendicată având ca obiect un dispozitiv sau un procedeu a cărui presupusă funcționare este în mod evident contrară legilor fizicii, cum ar fi un mecanism de perpetuam mobile. 25 3.5.

Condiția activității inventive

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) al Legii nr. 64/1991, o invenție este

considerată ca implicând o activitate inventivă dacă, pentru o persoană de specialitate, ea nu rezultă în mod evident din cunoștințele cuprinse în stadiul tehnicii. Condiția activității inventive a fost consacrată în dreptul francez. Preluând ideile lui Paul Roubier, Legea nr. 68- 1 din 2 ianuarie 1968 cu privire la brevetele de invenție, modificată  prin Legea nr. 78-742 din 13 iulie 1978, a prevăzut, prin textul art. 9, condiția activității inventive. 25

Ligia Cătuna, Drept civil Proprietate intelectuală, Ed.C.H.Beck, București, 2013, p. 107-108

36

„Omul de meserie” este un fabricant, nu un utilizator, este un tehnician, care are cunoștințe normale pentru domeniul de referință. Criteriul unui personaj de referință, aflat la extreme, trebuie să fie cu desăvârșire exclus. Dacă s -ar reține, că „om de meserie” e ste un savant, atunci criteriul activității inventive ar fi apreciat foarte sever. Dacă, dimpotrivă, s -ar reține că „om de meserie” este cel care este lipsit și ignoră orice cunoștințe tehnice, activitatea inventivă ar fi apreciată prea liberal și ar cădea  în derizoriu.26 Activitatea inventivă a inventatorului se poate manifesta cu referire la principiul invenției și a ideii care stă la baza ei, la mijloacele de realizare a invenției și dificultățile pe care autorul a trebuit să le învingă, sau la rezultatele invenției și avantajele neașteptate pe care le -a obținut industria. Condiția activității inventive a generat numeroase discuții. Astfel, activitatea inventivă  poate prezenta mai multe forme. Tehnica curentă poate fi depășită în principiul invenției și id eea inventivă, în mijloacele de realizare a invenției și dificultatea învinsă sau în rezultatele invenției și avantajele neașteptate pentru industrie . În prima situație, invenția consistă într -o idee inventivă sau originală. Prin prisma  procesului de realizare a invenției, importanță prezintă ideea și nu înfăptuirea materială a

soluției. Mai mult chiar, s-a considerat că activitatea inventivă se poate referi numai la identificarea și determinar ea unei probleme. Principiul invenției și ideea inventivă se fol osesc în  practică pentru stabilirea invențiilor pionier. În a doua situație, activitatea inventivă are valoare prin dificultatea învinsă. Autorul

invenției învinge dificultăți sau obstacole ce nu erau accesibile tehnicii curente. Dificultatea învinsă se determină prin raportarea invenției la starea anterioară a tehnicii. În a treia situație, invenția se apreciază prin rezultatele economice și avantajul

neașteptat pentru industrie. Avantajul este neașteptat pentru industrie dacă nu poate fi dobândit  prin tehnica curentă. în configurarea activității inventive, avantajul realizat nu trebuie să

constituie întotdeauna un progres, adică să reprezinte o soluție superioară față de cele existente. Mijlocul nou propus prin invenție nu implică întotdeauna și o producție calitativ deosebită. În legătură cu exigența activității inventive se pune problema unui criteriu de apreciere. Pentru a stabili dacă invenția rezultă sau nu, cu evidență, din stadiul tehnicii, raportarea activității inventive trebuie să se facă la omul de meserie. Pozițiile adoptate de doctrină și  jurisprudență admit, în majoritatea lor, că omul de meserie este un profesionist, o persoană normal competentă într -un domeniu industrial, întrucât specialistul nu trebuie să fie de referință,

26

Viorel Roș, Dreptul Proprietății intelectuale, Ed. Global Lex, București, 2001, p. 332

37

invenția va fi evidentă în cazurile în care un om de meserie o poate realiza exclusiv cu ajutorul cunoștințelor profesionale, prin simple operațiuni de executare. Istoria demonstrează, de altfel, că numeroase invenții sunt rezultatul nu al unei activități cu adevărat inventive ci, mai degrabă, a hazardului, așa cum este cazul radioactivității și al aplicațiilor sale, a teflonului, penicilinei etc. Î n mod paradoxal, istoria științei relevă, de asemenea, că invențiile simple sunt cele mai ingenioase, că adesea, pentru invenții cu adevărat revoluționare, invenții foarte avansate pentru timpul lor, a trebuit să treacă mulți ani, pentru a fi exploatate la adevărata lor valoare. Telecopiatorul, inventat în anul 1843, de către abatele Giovanni Caseli, a așteptat 130 de ani până câ nd a fost ex ploatat comercial, mașina de scris nu a interesat pe nimeni atunci, când era inventată de Cristopher Latham -Sholes, la 1868, iar fotocopiatorul inventat de Chester Carlson în anul 1937, a așteptat 10 ani până la prima licență de exploatare acor dată societății Haloid, devenită, grație acestui contract, cunoscută astăzi

„Xerox Corp. În dreptul englez se utilizează noțiunea de neevidență (non -evidence). Conform art. 3 al Legii din 1977, obiectul unei cereri de brevet este considerat invenție dacă, înainte de data depozitului, nu era evident pentru un om de meserie, ținând seama de stadiul tehnicii. În dreptul german se folosește condiția nivelului inventiv (erfindungshdhe). Potrivit acestei cerințe, invenția trebuie să atingă un anumit nivel inventiv, să depășească posibilitățile și cunoștințele medii ale unui specialist1. Unele precizări cu privire la activitatea inventivă conține și Regulamentul de aplicare a Legii privind brevetele de invenție. Potrivit art. 47, activitatea inventivă a unei invenț ii se apreciază în raport cu problema tehnică pe care o rezolvă și cu invenția revendicată luată ca un tot, prin compararea ei cu stadiul tehnicii. Analiza activității inventive se face numai pentru revendicările care îndeplinesc condiția de noutate. Invenția revendicată, luată ca un tot, va fi evidentă, dacă plecând de la una sau mai

multe caracteristici ale stadiului tehnicii, utilizarea cunoștințelor generale ale persoanei de specialitate în domeniu ar fi permis acesteia, la data de depozit sau de priori tate a cererii, să

ajungă la invenția revendicată. Persoana de specialitate este considerată a avea acces la întregul stadiu al tehnicii, având aptitudini obișnuite și cunoștințe generale în domeniul în care se pune  problema tehnică rezolvată în invenției la data relevantă. Pentru aprecierea activității inventive, se pot combina în sistem mozaic fie mai multe documente, fie părți din mai multe documente, fie părți diferite ale aceluiași document aparținând stadiului tehnicii și compararea lor cu invenția revendicată. Această combinație trebuie să fie evidentă pentru o persoană de specialitate. 38

Aprecierea activității inventive se poate efectua, prin abordarea de tip problemă -soluție, luându-se în considerare stadiul tehnicii cel mai apropiat. Prin abordarea de tip problemă-soluție, se va ține seama de următoarele etape: determinarea stadiului tehnicii cel mai apropiat; stabilirea problemei tehnice obiective de

rezolvat; aprecierea măsurii în care invenția revendicată, pornind de la stadiul tehnicii cel mai apr opiat și de la problema tehnică obiectivă, ar fi fost evidentă pentru persoana de specialitate, la

data relevantă. Stadiul tehnicii cel mai apropiat este acea combinație de caracteristici care rezultă dintr o singură referință a stadiului tehnicii și care constituie cea mai bună bază pentru aprecierea evidenței.27 3.6.

Condițiile aplicabilității industriale

Conform dispozițiilor art. 13 al Legii nr. 64/1991, o invenție este susceptibilă de aplicare industrială, dacă din descrierea invenției rezultă cumulativ următoarele: -

Obiectul invenției poate fi folosit, cel puțin dintr -un domeniu;

-

Problema tehnica și rezolvarea ei;

-

Dezvăluire invenției în exemplare de realizare, astfel încât o persoană de specialitate în domeniu să poată realiza invenția, fără a desfășura o activitate inventivă;

-

Invenția poate fi produsă cu aceleași caracteristici și efecte, ori de câte ori este necesar.

În primele legi asupra brevetelor, caracterul industrial al invenției a constituit un criteriu de brevetabilitate, întrucât brevetele trebuie să servească industriei și nu științelor. Această

condiție implică două elemente: aplicabilitatea și caracterul industrial al aplicabilității. Condiția aplicabilității industriale se referă la obiectul, aplicarea și rezultatul invenției. Invenția este industrială prin obiectul ei, dacă se situează în domeniul indus triei. Legea exclude de la protecție ca invenții, creația estetică. O invenție este industrială în aplicarea sa când aparține realizărilor industriale, în absența aplicațiunii practice, nu  pot fi protejate ca invenții ideile, descoperirile, teoriile și principiile. Invenția este industrială prin rezultatul său, dacă  produce efecte industriale. Această invenție va fi industrială și în obiectul și aplicarea ei. În dreptul proprietății industriale se consideră că o invenție are caracter industrial dacă

obiectul ei poate fi aplicat, în mod repetat, în unul din domeniile industriale. Accepțiunea

27 Ioan

Macovei, Tratat de drept al  proprietății intelectuale, Ed. C. H. Beck, București, 2010, p. 68

39

termenului de industrie este convențională, cuprinzând activitatea omului de transformare și utilizare a naturii și materiei.

Posibilitatea aplicării industriale trebuie să fie evidentă, fără a implica reali zarea de efecte economice și folosirea imediată în practică.  Modalitatea de reali zare se poate situa și în viitor, invenția fiind de perspectivă. Regulamentul de aplicare a Legii privind brevetele de invenție se ocupă de

aplicabilitatea industrială în dispozițiile de la art. 48. Astfel, o invenție este susceptibilă de aplicare industrială dacă prezintă utilitate tehnică sau este în mod obiectiv realizabilă. Nu are aplicabilitate industrială invenția revendicată având ca obiect un dispozitiv sau un procedeu a cărui funcționare, respectiv utilizare, este în mod evident contrară legilor fizicii, cum ar fi mecanismele de tip  perpetuum mobile. 3.7.

Condițiile de brevetare a invențiilor de perfecționare

Invenția de perfecționare (sau complementară), este invenția care îmbunătățește, completează o invenție anterioară, pentru care există un brevet în vigoare și care nu poate fi aplicată fără invenția preexistentă. Motivația brevetării invenției de perfecționare are la bază constatarea că invențiile sunt susceptibile de îmbunătățire, de perfecționare, iar acest lucru îl fac, de regulă autorii înșiși. Aparent, susceptibilă de perfecționare ar fi numai invenția principală. în realitate, Legea nr. 64/1991, în cele două articole care se referă la acest gen de invenții (art. 33 și 36) și Regulamentul de aplicare a legii (regulile 9 alin. 7 și 33) nu limitează sfera invențiilor de  perfecționare, nu condiționează existența ei de perfecționarea unei invenții principale. Așa fiind, considerăm că invenția de perfecționare poate îmbunătăți și alte invenții de perfecționare, iar nu doar invenții principale. Reguli speciale privind brevetarea invențiilor de perfecționare sunt form ulate în Regulamentul de aplicare a Legii nr. 64/1991 (regulile 9 (7) și 33), iar condițiile de exploatare a acestora sunt formulate, în art. 33 și 36 din lege. Solicitantul unui brevet de invenție de perfecționare poate fi titularul unui brevet de invenție în vigoare, sau o terță persoană. în cazul în care, solicitant este o altă persoană decât titularul brevetului de invenție în vigoare, acesta poate exploata invenția sa, numai cu acordul titularului invenției la care se referă perfecționarea, iar OSIM  este obligat să notifice acest lucru, solicitantului brevetului de invenție de perfecționare. 40

În ceea ce privește condițiile de fond, pe care trebuie să le îndeplinească invenția de  perfecționare, Regulamentul de aplicare a Legii nr. 64/1991 prevede că „OSIM hotărăște acordarea unui brevet de invenție de perfecționare, în aceleași condiții ca și la celelalte invenții  brevetabile și anume, cele prevăzute de art. 7; 8; 10; 18 și 19 din lege”. În realitate, potrivit regulamentului, brevetul de invenție pentru invenția de  perfecționare nu se acordă în aceleași condiții ca și la celelalte invenții, pentru că, din modul în care este formulată regula, rezultă că pentru invenția de perfecționare nu este cerută condiția activității inventive care este formulată în art. 9 al Legii nr. 64/1991. Totuși, nu poate fi exclusă categoric ipoteza, că regula 33 (6) a omis, dintr -o greșeală și nu deliberat, referirea la condiția activității inventive, reglementată de art. 9 din lege. Concluzia se întemeiază pe modul de redactare,  pe conținutul de ansamblu al acesteia și pe interpretarea regulii, în întregul ei și nu, pe părți. Astfel, potrivit regulii 33 (6), „OSIM hotărăște acordarea unui brevet de invenție de perfecționare, în aceleași condiții ca și la celelalte invenții brevet abile și anume, cele prevăzute de art. 7; 8; 10; 18 și 19 din lege”. Ori, „aceleași condiții”presupun existența și a activității inventive. în același timp, trebuie remarcat și faptul că regula 33, care este dedicată invenției de perfecționare, nu mai conține nici o referire la condiția activității inventive, dar nici la condiția aplicabilității industriale, referindu -se în schimb, la condiția noutății. În examinarea noutății invenției de perfecționare, se vor lua în considerare stadiul tehnicii, citat în descrierea invenției pe care o perfecționează, precum și materialele din stadiul

tehnicii, apărute între datele de depozit reglementar al celor două invenții.  Descrierea invenției

de perfecționare va cuprinde, în capitolul „stadiul tehnicii” aceleași

materiale cu cele luate în considerare în descrierea invenției pe care’o perfecționează, dacă între

datele lor de depozit reglementar nu au mai apărut și alte materiale pertinente. La redactarea revendicărilor invenției de perfecționare, solicitantul va menționa în

 partea caracteristică, elementele noi ale invenției, în interdependentă tehnică numai cu acele elemente ale invenției pe care le perfecționează și la care se aplică, astfel încât să rezulte legătura lor organică. Articolele 33 și 36 din lege, precum și regula 33 (8) și (9) sunt generatoare și de alte confuzii.

Astfel, potrivit art. 33 din „Pentru invenția care perfecționează o altă invenție protejată  printr-un brevet și care nu  poate fi aplicată fără cea brevetată anterior, durata de valabilitate a  brevetului, este limitată la aceea a brevetului acordat pentru invenția pe care o perfecționează,

fără a putea fi mai scurtă de 10 ani”. Interpretarea per a contrario conduce la concluzia, că pot 41

exista invenții de perfecționare aplicabile, fără cea brevetată anterior. Dar, potrivit art. 36 din lege, „Titularul brevetului unei invenții de perfecționare poate exploata invenția sa, numai cu acordul titularului invenției la care se referă perfecționarea”, de unde rezultă concluzia că invenția de perfecționare este întotdeauna dependentă și în exploatare de invenția preexistentă și de acordul titularului brevetului acestei invenții. Pe de altă parte însă, Regulamentul de aplicare a Legii nr. 64/1991, în regula 33 (8), dispune că, „în cursul examinării unei cereri de  brevet de invenție de perfecționare, OSIM analizează, pe baza revendicărilor, dacă invenția poate fi aplicată independent de invenția la care se referă perfecționarea”, iar în regula 33 (9) că „OSIM hotărăște acordarea unui brevet de invenție de perfecționare numai în cazul în care este îndeplinită condiția de la pct. (8) de mai sus și invenția la care se referă perfecționarea este protejată printr -un brevet în vigoare”. Cu alte cuvinte, OSIM va acorda brevet de invenție, pentru invenția de perfecționare, dacă aceasta poate fi aplicată independent de invenția la care se referă perfecționarea. În realitate, ne vom afla în fața unei invenții de perfecționare, numai în măsura în care invenția de perfecționare este dependentă de invenția preexistentă prin mater ialele existente în stadiul tehnicii și interdependența tehnică a unor elemente, care evidențiază o „legătură organică” între cele două invenții, în cazul în care, „invenția de perfecționare” poate fi aplicată independent, ne vom afla în prezența unei invenții principale, dacă este îndeplinită și condiția activității inventive, sau, în caz contrar, eventual, în fața unei inovații. O altă condiție pentru existența unei invenții de perfecționare brevetabile este aceea ca, invenția preexistentă să fie încă protejată prin brevet. în cererea de brevet de invenție, solicitantul va menționa explicit că invenția perfecționează o altă invenție, indicând datele necesare identificării invenției perfecționate (care poate fi o invenție principală sau o altă invenție  perf ecționată), (regula alin. 2). Dar, „invențiile complementare succesive sunt complementare,

numa în raport cu o invenție principală. Aceasta poate fi sau invenția principală sau, în cazul în care protecția invenției principale încetează, prima dintre invenț ii complementare succesive devine principală, iar celelalte devin complementar la această nouă invenție principală” .28 3.8.

Ordinea publică și bunele moravuri

 Nu sunt comform legii, brevetabile invențiile a căror exploatare comercială este contrară ordinii publice sau bunelor moravuri, inclusiv cele dăunătoare sănătății și vieții persoanelor, animalelor sau plantelor și care sunt de natură să aducă atingeri grave mediului, cu condiția ca 28

http://legislatie.just.ro/

42

această excludere să nu depindă numai de faptul că exploatarea este interzisă printr -o dispoziție legală (art. 9 (1) lit. a). din LBI ). Printr-o decizie din 1990, în afacerea „souris oncogene”, Camera de recurs tehnic a

Oficiului European de brevet a arătat că exigența conformității invenției cu ordinea publică impune luarea în considerare a tuturor suferințelor îndurate de animale, care sunt predispuse a dezvolta tumori, și a efectelor imprevizibile și ireversibile susce ptibile de a fi cauzate acelor animale, ca urmare a manipulării genetice. Același raționament a fost aplicat și riscurilor

 potențiale pentni mediu în decizia Plant Genetic Systems din 1995. în acea afacere, judecătorii au procedat la un examen suplimentar a eventualelor atentate la bunele moravuri. În final au

respins excepția legată de invenția privitoare la modificarea genetică a unor plante, chiar dacă în societatea civilă se susține că prin biotehnologie omul caută să modifice natura . 3.9.

Procedura de înre gistrare invenției

Obținerea brevetului reprezintă complexul de operații juridice și tehnice prin epuizarea cărora se eliberează brevetul. Aceste operații au în vedere patru etape: -

Înregistrarea cererii de eliberare a brevetului;

-

Publicarea cererii de eliberare a brevetului;

-

Examinarea cererii de eliminare a brevetului;

-

Eliberarea brevetului. Înregistrarea cererii de eliberare a brevetului reprezintă totalitatea operațiilor prescrise

de lege, pentru realizarea depozitului național reglementar al invenției. Potrivit art. 16 alin. (5) din LBI, cererea de eliberare a brevetului împreună cu descrierea invenției, cu revendicările ș i desenele exemplificative reprezintă depozitul reglementar. Este un depozit, deoarece presupune o depunere și păstrare a actelor res pective. Este național, întrucât se realizează la nivelul statului, al cărui resortisant este solicitantul și este reglementar întrucât se întocmește corespunzător dispozițiilor legale. Data depozitului național reglementar este data primirii la O.S.I.M. a   tuturor

documentelor menționate în lege. Data de acordă de către O.S.I.M. în condițiile legii și se înscrie în Registrul național al cererilor depuse la O.S.I.M. Depozitul național asigură un drept de  prioritate cu începere de la data constituirii depozitului sau de la data priorității invocate și

recunoașterea față de orice alt depozit, privind aceeași invenție cu o dată ulterioară sau de depunere sau de prioritate recunoscută.

43

Eliberarea brevetului presupune hotărârea de acordare a brevetului, înscrierea  brevetului în Registrul național, nerevocarea acestei hotărâri, plata taxei pentru tipărirea și eliberarea  brevetului, plata taxei de menținere a brevetului, cu sublinierea că neplata duce la decăderea din dreptul asupra brevetului. În concluzie, noutatea reprezintă un criteriu obiectiv ce este îndeplinit atunci când

invenția este necunoscută stadiului tehnicii la data la care protecția este solicitată, este o condiție determinantă și necesară, cuprinsă în toate legislațiile. În materia brevetului, factor ul uman este subînțeles de cerința activității inventive. Este

urmărit efortul intelectual, chiar dacă în mod indirect. Introducerea acestei exigențe recente, ce reprezintă o condiție subiectivă a brevetabilității, a întărit dreptul brevetului. S -a spus, pe drept cuvânt că legea nu cere pentru o invenție decât o străfulgerare de geniu.  Nu vom avea o invenție atunci când este vorba despre o simplă enumerare de probleme fără rezolvarea lor, dacă este vorba de o simplă economie, optimizare sau reducere de preț  sau o înlocuire de materiale. În acest domeniu, mottoul „file first, publish later” este pe deplin justificat. 29

29

Adrian Circa, Protecţia drepturilor intelectuale, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013 , p. 110-111

44

4.

NOUTATEA DESENULUI ȘI MODELULUI Protecția creațiilor ornamentale din domeniul industriei și artei aplicate este asigurată

 prin dreptul asupra desenelor și modelelor. Dreptul exclusiv se găsește la granița între dreptul  brevetelor și dreptul de autor. Caracterul individual îl va apropia de brevet, în timp ce aspectul ornamental îl va apropia de dreptul de autor. Cu t oate acestea, protecția va fi acordată pentru

desenele ce vor dovedi noutate și nu originalitate . Chiar dacă unii autori încearcă să stabilească o concordanță între condiția originalității din dreptul de autor și cea de noutate din dreptul desenelor și modelelor. Dreptul desenelor are vocația să protejeze creația ce va prezenta utilitate. Dar aceasta nu înseamnă că între cele două drepturi exclusive nu vor exista similitudini. Spre exemplu, protecția va fi acordată independent de meritul sau valoarea artistică a creației. Această proximitate a domeniilor de intervenție este la originea dificultăților practice de delimitare a obiectului celor două drepturi exclusive. Proximitate datorată și de art. 25 din Acordul de la Marrakech din 1994 (Acordul TRIPS) ce s ubordonează protecția prin dreptul

desenelor de existența unei noutăți sau originalități. Înseamnă că cele două noțiuni chiar dacă nu sunt identice, sunt foarte apropiate.

Aceste dificultăți au încercat să fie surmontate prin aplicarea principiului unității artei. În virtutea acestui principiu, în dreptul român, o creație ce va prezenta caracter ornamental va  putea beneficia de o protecție cumulată prin dreptul de autor sau prin dreptul desenelor dacă aceasta va îftdeplini anumite criterii. Astfel, d acă creația nu va fi înregistrată, atunci va putea fi

invocată protecția prin dreptul de autor. Acest cumul poate fi privit drept o favoare acordată creatorilor, având în vedere lipsa formalităților sau durata acordată. La nivel comunitar, creatorii vor putea opta fie pentru un sistem bazat pe înregistrare,

fie pe o protecție bazată pe faptul divulgării creației sale. Într -adevăr, anumite industrii precum cea a modei, au anumite nevoi specifice. Protecția specifică este prea formalistă, prea oneroasă și  pe o perioadă prea lungă. De aceea, regimul creațiilor înregistrate nu a prezentat niciun interes.

Pentru acestea legislatorul comunitar a implementat un sistem de protecție a desenelor neînregistrațe (Regulamentul CE nr. 6/2001). Astfel, toate creațiile ce r eunesc criteriile tradiționale de protecție, vor putea beneficia de o protecție pe trei ani începând cu data la care au fost divulgate publicului pentru prima oară, fără a fi nevoie de înregistrare. Vom avea o protecție specifică, limitată la apărarea împo triva copiei servile.

45

Protecția prin desen sau model este condiționată de prezența unui desen sau model, care să fie nou, să prezinte un caracter individual și să nu îndeplinească vreo funcție tehnică. În fapt, a nu îndeplini o funcție tehnică poate fi înțeles și să dețină o funcție ornamentală. în ceea ce ne  privește, cerința legată de funcția tehnică am analizat-o în cadrul obiectului protecției. 4.1.

Reglementare actuală

Protecţia desenelor şi modelelor industriale este asigurată în dreptul nostru prin: Legea nr. 129/1992, publicată în Monitorul Oficial din 8 ianuarie 1993; Instrucţiunile  privind

condiţiile

pentru depunerea

şi eliberarea certificatelor de desene şi

modele

industriale în conformitate cu Legea 129/1992 publicată în Buletinul Oficial al Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) nr. 1/1995; Dectretul nr. 1177/1968 prin care România ratifică Convenţia de la Paris din 1883 pentru protecţia proprietăţii industriale în forma revizuită la Stockholm în 1967; Legea nr. 44/1992 prin care România a aderat la Aranjamentul de la Haga privind depozitul internaţional al desenelor şi modelelor industriale din 1925. Atât Convenţia de la Paris cât şi Aranjamentul de la Haga fac parte din Convenţiile internaţionale administrate de Organizaţia Mondială pentru Protecţia Proprietăţii

Intelectuale. Analizând conţinutul actual al

textelor

acestora, observăm că protecţia

internaţională a desenelor şi modelelor industriale are la bază un d ublu principiu. Pe de o  parte, statele pot reglementa această protecţie fie în cadrul dreptului de autor, fie în acela al dreptului de proprietate industrială. Pe de altă parte, se consacră principiul reciprocităţii legislative, potrivit căruia resortisanţii ţărilor în care desenele şi modelele industriale nu sunt  protejate decât în cadrul unei legi care consacră o protecţie specifică, nu vor putea reclama într -o altă ţară semnatară decât protecţia specifică. Statele în care nu există o protecţie specifică  pentru desene şi modele sunt datoare să le asigure protecţie în cadrul dreptului de autor; Legea nr. 77/1998 prin care România a aderat la forma în viguare în prezent a Convenţiei de la Berna din 1886 privind protecţia operelor literare şi artistice; Decr etul nr. 1175/1968 prin care România a ratificat Convenţia pentru instituirea OrganizaţieiMondiale a Proprietăţii Industriale de la Stockholm din 1967; Legea nr. 3 din 8 ianuarie 1998 prin care România a aderat la Aranjamentul de la Loc arno privind clasificarea internaţională a desenelor şi modelelor industriale din 1968 utilizat în procedurile OSIM şi anterior anului 1998.

46

4.2.

Condiții

Desen - aspectul exterior al unui produs sau al unei părți a acestuia, redat în două

dimensiuni, rezultat din combinația dintre principalele caracteristici, îndeosebi linii, contururi,

culori, formă, textură și/sau materiale și/sau ornamentația produsului în sine.  Model - aspectul exterior al unui produs sau al unei părți a acestuia, redat în trei

dimensiuni, rezultat din combinația dintre principalele caracteristici, îndeosebi linii, contururi,

culori, formă, textură și/sau materiale și/sau ornamentația produsului în sine. 30 În principal, protecția prin desen sau model se dobândește prin înregistrare. Nici în această materie, protecția nu este acordată prin simplu fapt al creației. Potrivit normelor de acces la protecție, și anume art. 6 din LDI, poate fi înregistrat orice desen sau model ce îndeplinește condițiile art. 2, dacă este nou și prezintă caractel in dividual. Regimul desenului sau modelului, din acest punct de vedere, se apropie de dreptul brevetului.

Mai mult, protecția este recunoscută creațiilor de formă. De aceea, este necesar ca creația, pe care o vom căuta să o protejăm, să fie vizibilă. În timp ce art. 8 din LDM prevede că desenul sau modelul care este determinai exclusiv

de o funcție tehnică nu poate fi înregistrat. Per a contrario, trebuie să aibă o funcție ornamentală sau utilitară. Condițiile de protecție sunt reprezentate de noutate (art. 6 din LDI, art. 4 dip Directivă, art. 5 din Regulament), caracterul individual (art. 6 din LDM, art. 5 din Directivă, art. 6 din Regulament), și liceitatea (art. 9 din LDI, art. 8 din Directivă, ar t. 9 din Regulament). Aceste dispoziții se diferențiază de prevederea din art. 25 din TRIPS ce folosește sintagma nou sau original. Folosința alternativă a celor doi termeni face posibilă   invocarea conceptului de independența creației, ce poate fi înțeles

ca asimilabil cu originalitatea creației.

Raportat la prevederile legislației române, pentru Y. Eminescu, protecția este acordată desenelor și modelelor ce prezintă caracter ornamental, nou, aplicabil și aparent. Profesorul G. Olteanu vede doar două cerințe, și anume noutatea și funcția utilitară, pentru profesorul V. Roș, funcția utilitară se prezintă mai degrabă ca o condiție negativă semnificând disocierea formei de funcția utilitară a obiectului. La aceste condiții profesoara L. Cătuna adaugă cerința c a desenul sau modelul să nu contravină ordinii publice sau bunelor moravuri și aspectul să nu fie determinat de o funcție tehnică. Dacă vedem în caracterul individual o noutate specifică, ce este absorbită de noutate, atunci nu ne rămâne decât funcția utilitară. 30

Constantin Anechitoae, Dreptul proprietății intelectuale, Ed. Pro Universitaria, București, 2013, p. 191

47

În ceea ce ne privește, considerăm că pentru a putea fi apropriat printr -un drept intelectual

de proprietate industrială forma bunului, obiectul trebuie să fie nou și să prezinte caracter individual.

În dreptul comunitar, dreptul asupra desenului ș i modelului neînregistrat constituie o inovație, inspirată din dreptul englez, a Regulamentului CE nr. 6/2002. O diferență majoră față de modelul înregistrat este nașterea sa prin prima divulgare publică în sânul Comunității (art. 11), fără ca un depozit să fie necesar. O altă cerință majoră se referă la  posibilitatea pentru titular de a obține măsuri definitive sau provizorii în anumite cazuri paneuropene înaintea trib unalelor naționale specializate. Astfel, se încurajează invocarea prevederilor comunitare   mult mai favorabile. Desenul sau modelul comun itar este unitar, adică produce efecte în toată Comunitatea,

ceea ce înseamnă:  pe de o parte, înregistrarea este centralizată pe plan procedural (la OHMI, Alicante), în timp ce examenul de înregistrare privește doar formalitățile, ordinea publică, însă nu se apleacă asupra condițiilor de protecție sau motivelor relative. Analiza comparată ne dezvăluie faptul că noutatea și caracterul individual reprezintă condiții suficiente și necesare, rezultat al efortului de armonizare concretizat prin Directiva și Regulamentul invocate mai sus. Considerăm că noutatea este o condiț ie esențială, în timp ce caracterul individual reprezintă o cerință complementară. Optând pentru protecţia în cadrul dreptului de autor, este necesară îndeplinirea condiţiei originalităţii, a formei concrete de exprimare, pe aceea de a fi susceptibilă de aducere la cunoştiinţă publică, dar şi condiţia specială privitoare la destinaţie, fără a fi necesară îndeplinirea vreunei formalităţi. În conformitate cu art.6 din Legea nr. 129/1992 privind  protecţia desenelor şi modelelor, cu modificările şi completările ulterioare, obiectul cererii poate fi înregistrat în măsura în care constituie un desen sau un model, în sensul art.2 din aceeaşi lege, este nou şi are un caracter individual.

Un desen sau model este considerat nou dacă nici un desen sau model identic nu a fost făcut public înaintea datei de depunere a cererii de înregistrare sau, dacă a fost revendicată  prioritatea, înaintea datei de prioritate. Se consideră că desenele sau modelele sunt identice dacă

trăsăturile lor caracteristice diferă numai în ceea ce priveşte detaliile nesemnificative. Se consideră că un desen sau model are caracter individual dacă impresia globală pe care o produce asupra utilizatorului avizat este diferită de cea produsă asupra unui asemenea utilizator de orice

desen sau model făcut public înaintea datei de depunere a cererii de înregistrare sau, dacă a fost revendicată o prioritate, înainte de data de prioritate. 48

Dacă un desen sau model aplicat la un produs sau încorporat într -un produs constituie o parte componentă a unui produs complex, acesta va fi considerat nou si având caracter individual numai dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: a) partea componentă, încorporată în produsul complex, rămâne vizibila pe durata

utilizării normale a acestuia;  b) caracteristicile vizibile ale părţii componente îndeplinesc ele însele condiţiile  privind noutatea şi caracterul individual.31 

Jurisprudență :

Prin Ordonanţa civilă nr. 4831/PI din 20.10.2011, pronunţată în dosarul nr. 2701/30/2011, Tribunalul Timiş a admis în parte cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamantele S.C. „C.C.” S.R.L. şi C.V. în contradictoriu cu pârâta S.C. „V.M.” S.R.L. şi, în consecinţă, a interzis pârâtei, până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii de fond ce face obiectul dosarului nr. 2702/30/2011 al Tribunalului Timiş, reproducerea, fabricarea, comercializarea ori oferirea spre vânzare, punerea pe  piaţă, importul, exportul sau folosirea oricărui produs din

categoria lumânărilor de nunţi şi botezuri în care desenul/modelul protejat prin certificatul de înregistrare a desenului/modelului nr. 019131 din 31.05.2010 eliberat de OSIM este incorporat ori la care acesta se aplică sau stocarea unui astfel de produs în aceste scopuri, respingând în rest cererea reclamantelor.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut următoarele considerente: Conform certificatului de înregistrare desen/model industrial nr. 019131 din 31.05.2010

eliberat de OSIM în temeiul Legii nr. 129/1992, reclamanta S.C. „C.C.” S.R.L. este titulara, iar reclamanta C.V. este autoarea unui număr de 8 desene/modele industriale lumânări pentru nunţi şi botezuri potrivit anexei care face parte din certificat, perioada de valabilitate fiind cuprinsă între 8.12.2009 şi 8.12.2019. În baza acestui certificat, reclamanta S.C. „C.C.” S.R.L. a somat pârâta S.C. „V.M.” S.R.L. să sisteze producţia şi comercializarea modelului industrial protejat de Le gea nr. 129/1992, să retragă de pe piaţă şi să distrugă produsele contrafăcute. Pârâta a răspuns somaţiei mai sus menţionate susţinând că funcţionează din anul 2003 ca  producător de lumânări decorative şi nu contraface modelele protejate, între lumânările  produse de către societatea reclamantă şi lumânările societăţii pârâte existând diferenţe, lumânările având un caracter individual. Mai mult, a invocat faptul că societatea reclamantă s -ar fi inspirat şi ar fi 31

www.osim.ro

49

 preluat de la pârâtă anumite idei, modele, iar   conform art. 5 din Legea nr. 129/1992 privind  protecţia desenelor şi modelelor industriale se specifică faptul că drepturile asupra unui desen sau model dobândite conform legii nu prejudiciază drepturile asupra desenelor sau modelelor neînregistrate. Pârâta a menţionat că nu înţelege sa retragă modelele de pe piaţă şi să le distrugă,

fiind în deplină legalitate asupra comercializării lor. Din declaraţia martorului S.I., care comercializează lumânările produse de reclamantă şi care a comercializat între 2004  – 2007 şi lumânările produse de pârâtă, rezultă că începând cu

anul 2007 anumite modele de lumânări produse de cele două societăţi au început să semene, că în Piaţa 700 există comercianţi care vând lumânări fabricate de pârâtă care seamănă cu modelele fa bricate de reclamantă şi că fotografiile lumânărilor fabricate de pârâtă sunt cele de la filele 41 52 din dosarul de fond.

Din coroborarea declaraţia martorului audiat în cauză cu lipsa răspunsului la interogatoriul comunicat pârâtei la sediul social (conf orm certificatului O.R.C.) şi cu fotografiile

aflate la dosar în care sunt înfăţişate atât lumânările fabricate de societatea reclamantă, cât şi cele  produse de pârâtă, instanţa a reţinut că există asemănări între modelul de lumânări fabricate de societatea reclamantă şi care sunt protejate conform certificatului de înregistrare desen/model

industrial nr. 019131 din 31.05.2010 eliberat de OSIM şi lumânările comercializate în prezent de  pârâtă. Conform dispoziţiilor art. 30 şi art. 31 din Legea nr. 129/1992,  pe întreaga durată de valabilitate a înregistrării desenelor sau modelelor, titularul are un drept exclusiv de a le utiliza şi de a împiedica utilizarea lor de o terţă parte care nu dispune de consimţământul său. Titularul are dreptul de a interzice terţilor să efectueze, fără consimţământul său, următoarele acte: reproducerea, fabricarea, comercializarea ori oferirea spre vânzare, punerea pe piaţă, importul, exportul sau folosirea unui produs în care desenul sau modelul este încorporat ori la care acesta

se aplică sau stocarea unui astfel de produs în aceste scopuri, întinderea protecţiei fiind determinată de reprezentările grafice ale desenelor sau modelelor înregistrate, protecţia acordată unui desen sau model în baza prezentei legi extinzându-se la orice desen sau model care nu

 produce o impresie vizuală globală diferită asupra unui utilizator avizat. Aşadar, în determinarea existenţei ori inexistenţei riscului de confuzie al produsului la care este utilizat modelul/desenul industrial protejat cu un prod us cu un model/desen asemănător,

ceea ce se analizează cu prioritate sunt asemănările, şi nu deosebirile (în acest sens decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 6367/2009).

50

Prezenta cauză având ca obiect pronunţarea unei ordonanţe preşedinţiale, instanţa nu  putea decât să stabilească, în baza probelor prezentate de părţi, în favoarea căreia există aparenţa de drept.

Or, din probele administrate în cauză s -a constatat că pârâta produce şi comercializează în  prezent lumânări care sunt asemănătoare cu lumânările produse de societatea reclamantă şi care au modelul/desenul industrial protejat conform certificatului OSIM pe perioada de valabilitate

cuprinsă între 8.12.2009 şi 8.12.2019. Atât timp cât certificatul mai sus menţionat nu şi -a încetat valabilitatea, societatea reclamantă în calitate de titular se bucură de protecţia prevăzută de Legea nr. 129/1992.

Prin urmare, în baza art. 581 raportat la art. 30 din Legea nr. 129/1992, instanţa a admis în parte cererea reclamantelor şi a interzis pârâtei până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii de fond ce formează obiectul dosarului nr. 2702/30/2011 al Tribunalului Timiş, reproducerea, fabricarea, comercializarea ori oferirea spre vânzare, punerea pe piaţă, importul, exportul sau folosirea oricărui produs din categoria lumânărilor de nunţi şi botezuri în care desenul/modelul  protejat prin certificatul de înregistrare a desenului/modelului nr. 019131 din 31.05.2010 eliberat

de OSIM este încorporat ori la care acesta se aplică sau stocarea unui astfel de produs  în aceste scopuri.

Instanţa a reţinut că pentru acest capăt de cerere sunt îndeplinite condiţiile ordonanţei  preşedinţiale, respectiv urgenţa (măsura fiind necesara pentru prevenirea producerii unei pagube iminente şi care nu s -ar putea repara constând în atingerea adusă dreptului reclamantelor asupra desenului/modelului industrial înregistrat la OSIM), vremelnicia şi neprejudecarea fondului (măsura dăinuind până la soluţionarea irevocabilă a cauzei pe fond care face obiectul dosarului nr. 2702/30/2011 al Tribunalului Timiş –  f.23 dosar fond).

Împotriva aceste hotărâri a declarat recurs pârâta S.C. „V.M.” S.R.L., solicitând admiterea recursului şi modificarea hotărârii în sensul respingerii cererii de ordonanţă  preşedinţială. În motivare, pârâta recurentă a arătat că desfăşoară încă de la data de 18.12.2003 activităţi de fabricare a unor produse manufacturiere, precum candele, lumânări şi produse similare acestora, flori ornamentale şi artizanale, conform Certificatului de înregistrare la ORC Timiş din data de 18.12.2003 şi Certificatului constatator eliberat de ORC Timiş la data de 27.06.2011.

Că, toate modelele de lumânări fabricate de către ea au un caracter complex, evidenţiindu-se printr-o serie de aplicaţii care le conferă nota de unicitate, acestea nep utând fi facil confundate cu alte modele existente pe piaţă. 51

Prin urmare, recurenta a învederat că se impune a fi cenzurate alegaţiile reclamantei S.C. „C.C.” S.R.L., conform cărora ea ar fi reprodus şi comercializat exact modelul industrial fabricat şi comercializat de reclamantă, pentru care a obţinut certificat de înregistrare la OSIM de abia în 2010.

Totodată, a arătat că potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 129/1992 „întinderea protecţiei este determinată de reprezentările grafice ale desenelor sau modelelor înregistrate”, iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol „protecţia acordată unui desen sau model în baza prezentei legi se extinde la orice desen sau model care nu produce o impresie vizuală globală diferită asupra unui utilizator avizat”. Or, aşa cum se poate observa prin compararea celor două categorii de produse, acelea ale

sale şi ale societăţii reclamante, reprezentările grafice sunt esenţial diferite, fiind implicit diferită impresia vizuală pe care o produce cele două tipuri de produse. A mai susţinut că există o serie de caracteristici care diferenţiază în mod evident  produsele sale de cele ale reclamantei (de exemplu: mărimea lumânărilor; lumânările produse de S.C. „V.M.” S.R.L. sunt picurate cu ceară de sus până jos, iar cele produse de S.C. „C.C.” S.R.L. sunt netede; partea colorată în cazul lumânărilor sale este oblică, iar la lumânările produse de reclamantă este în linie dreaptă; aplicaţiile strălucitoare şi conturul diferă; aplicaţiile cu trandafiri sunt diferite ca model, la fel şi poziţia acestora, precum şi conturul între ei; aplicaţiile cu figurine diferă ca dimensiuni şi culoare). Cât priveşte reprezentările grafice ale produselor protejate de care ea se prevalează, recurenta a arătat că acestea nu sunt clare, neîntrunind astfel cerinţele art. 11 din Legea nr. 129/1992, care să justifice eliberarea certificatului de înregistrare a desenelor/modelelor respective.

Mai mult, a învederat că potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 129/1992 „Drepturile asupra unui desen sau model dobâ ndite conform prezentei legi nu prejudiciază drepturile asupra

desenelor sau modelelor neînregistrate”. Prin Decizia civilă nr. 42 din 11 ianuarie 2012, pronunţată în dosarul nr. 2701/30/2011, Curtea de Apel Timişoara a respins recursul declarat de pârâta S.C. „V.M.” S.R.L. împotriva Ordonanţei civil nr. 4831/PI din 20.10.2011, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 2701/30/2011.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a examinat hotărârea atacată prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., apreciind că pârâtei nu este întemeiat, pentru considerentele ce în continuare sunt relevate. 52

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 129/1992, pe întreaga durată de valabilitate a înregistrării desenelor sau modelelor, titularul are un drept exclusiv de a le utiliza şi de a împiedica utilizarea lor de o terţă persoană, având dreptul de a interzice terţilor să efectueze, fără consimţământul său, următoarele acte: reproducerea, fabricarea, comercializarea ori oferirea spre vânzare, punerea pe piaţă, impo rtul, exportul sau folosirea unui produs în care desenul sau modelul este incorporat ori la care acesta se aplică, sau stocarea unui astfel de produs în aceste scopuri.

Conform art. 31 alin. (2) din Legea nr. 129/1992 „protecţia acordată unui desen sau model în baza prezentei legi se extinde la orice desen sau model care nu produce o impresie

globală diferită asupra unui utilizator avizat”. În speţă, prin compararea în materialitatea lor a lumânărilor produse de ambele părţi şi a fotografiilor aflate la dosar, în mod corect prima instanţă a stabilit că nu există o impresie vizuală

globală diferită, conchizând că pârâta produce şi comercializează în prezent lumânări asemănătoare cu lumânările produse de reclamantă, care au modelul/desenul industrial protej at, conform certificatului eliberat de OSIM.

Aşa fiind, Curtea a apreciat că toate criticile aduse hotărârii recurate sunt neîntemeiate, astfel că în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. a respins recursul pârâtei. 32 4.3.

Noutatea

Ceea ce se aproprie este for ma percepută grație ap arentei produsului. Este necesar ca

această aparență să se caracterizeze printr -un element particular pentru care legea ne dă o listă exemplificativă:  linii, contururi, culori, formă, textură și materiale ale produsului în sine și

ornamentația acestuia (art. 2 din LDI). înțelesul expresiei îndeosebi semnifică că alte aspecte pot conduce la aproprierea prin desen sau model.

 Noutatea este o noțiune obișnuită în proprietatea industrială. Pentru desen sau model noutatea va exista dacă l a data depozitului cererii, niciun desen sau model identic nu a fost divulgat. Vom fî în prezența unei noutăți obiective ce se întinde prin referință la stadiul artei anterioare.  Noutatea este un criteriu obiectiv. Se analizează la data depozitului sau la data

 priorității revendicate și semnifică faptul că forma nu trebuie să fie cuprinsă în stadiul arte i aplicate. După cum se observă criteriul reținut nu este cel al originalității, ce ar însemna că avem în vedere efortul creator al autorului.

32 Octavia

Spineanu-Matei, Proprietate intelectuală, practică judiciară 2009, Ed. Hamagiu, 2010, pg .239

53

 Noutatea este obiectivă atunci când creatorul care a creat -o a făcut totul independent de

alte desene sau modele ce deja au fost create și divulgate de alții. Spre deosebie , originalitatea subiectivă se analizează în persoana autorului în sensul că se ține seama de cunoașterea pe c are a  putut-o avea autorul față de alte desene identice.

Caracterele anteriorității distructive de noutate sunt: a)

 Noutatea este distrusă dacă va exista o anterioritate de toate piesele. O combinație

de anterioritate nu va putea fi suficientă  pentru a înlătura bunul intelectual de la protecție. Se acceptă o apreciere comună a elementelor anterioare ce sunt evidențiate . Această diferență între combinarea anteriorităților și aprecierea comună a e lementelor anterioare nu va avea efect decât asupra aprecierii administrării de probe de către părți, dar nu

asupra condițiilor de valabilitate. Astfel, dacă părțile prezintă mai multe documente care au vocația să circule împreună, prezența mai multor documente nu interzice a constata o anterioritate de toate piesele. Paralelismul cu dreptul brevetelor este evident, pentru că acolo se

cere ca anterioritate să rezulte dintr -un singur document Forma exterioară sau configurarea exterioară este cea care va da noutate desenului . Pentru a analiza noutatea trebuie să luăm în considerare creația în integralitatea sa, adică aranjamentul sau aspectul exterior în ansamblu, doar în acest caz se poate vorbi de noutate în toate piesele.

Rezultă că dacă vom reuși sa demonstrăm caracterului inedit al unei minorități de elemente constitutive ale creației, aceasta poate fi suficientă a caracteriza noutatea în ansamblu, dacă va permite de a transmite ansamblului o impresie globală de noutate. Astfel, un desen și model nu poate fi exclus de la protecție pe motiv de absență a noutății decât: dacă ansamblul elementelor caracteristice sunt anterioare.  b)

 Noțiunea de divulgare este esențială pentru construcția cerinței de noutate a

desenului sau modelului. La aprecierea noutății și chiar a caracterului individual al unui desen sau model vom avea în vedere nu doar cele identice sau cvasi identice anterioare , ci se cere să fi avut loc și divulgarea în public. Divulgarea trebuie să fie în mod rezonabil cognoscibilă în ambientul sectorului interesat. Regulamentul CE nr. 6/2002 precizea ză imediat că faptul divulgării nu va fi distructiv de

noutate dacă în practica normală de afaceri nu a fost rezona bil a fi cunoscut de cei mai mul ți specialiști din sectorul de activitate specific. De asemenea, se prevede în art. 7 pet. 1, 2 și 3 trei ipoteze de divulgare nedistructivă de noutate, și anume: -

divulgarea sub condiția explicită sau implicită a secretului, ce este deja clasic ; 54

divulgarea publicului efectuată chiar de creatorul însuși (sau succesorii săi) sau

-

chiar de un terț pe baza informațiilor furnizate de creator sau succesorii săi în 12 lu ni ce preced depozitul cererii de înregistrare; obiectivul esențial al acestui termen de grație este de a permite

autorului de a testa produsele ce integrează desenul înainte de a decide dacă protecția oferită prin înregistrarea comunitară este oportună; -

divulgarea rezultă dintr -o conduită abuzivă față de creator sau față de succesorii săi. Evaluarea noutății și a individualității presupune confruntarea desenului ce aspiră la

tutelă cu forma divulgată anterior datei indicate, denumită comun anterioritate. Este cazul, spre exemplu, cu o ceașcă galică expusă într -un muzeu ce este în principiu opozabilă ca și anterioritate.

Prin urmare, desenele și modelele sunt considerate dre pt identice nu doar cele care sunt riguros identice, ci și cele care prin caracteristicile lor  diferă doar prin detalii nesemnificative [art. 6 alin. (3) din LDI). Spre deosebire, vom putea avea anumite detalii semnificative

(elemente) care să acorde nouta te desenului sau modelului. Modelul nu trebuie să fie absolut nou, va fi suficient doar dacă anumite elemente sunt Astfel preluarea unor elemente anterioare cunoscute combinate cu elemente noi sau cominarea unor elemente care luate seperat sunt cunoscute, vor fi suficiente pentru ca desenul sau modelul

să fie considerat integral nou. 4.4.

Caracterul individual

Pentru a fi protejabil, desenul sau modelul trebuie să aibă un caracter individual. Conform art. 6 din LDI, se consideră că un desen sau model are caracter individual dacă impresia globală pe care o produce asupra utilizatorului avizat este diferită de cea produsă asupra unui asemenea utilizator, de orice desen sau model făcut public înaintea datei de depunere a cererii de înregistrare sau, dacă a fost revendicată prioritatea, înaintea datei de prioritate. Aprecierea caracterului  protejabil trebuie să o efectuăm de o manieră globală, în funcție de aspectul de ansamblu produs prin combinarea unor elemente diverse și nu prin izolarea unor anumite caracteristici revendicate.

Esențial pentru această cerință va fi ca impresia vizuală produsă de desen să difere de cea produsă de un desen anterior. Această protecție nu se limitează doar la identitate, dar se întinde la toate formele similare apropiate de impresia p rodusă prin vederea desenului industrial înregistrat. Este

adevărat că în cazul protecției prin marca tridimensională, acest drept cere să se facă proba și a 55

riscului de confuzie pentru consumatori. Doar dacă semnul (desenul) poate fi considerat că a dobândit un anumit renume, întinderea protecției va fi determinată doar pe baza unei simple

similitudini. În domeniul concurenței, baza se referă la proba confuziei provocată de imitație și limitată la proba cu privire la prezența efectivă în piață a produsului  imitat. În acest sens s- a pronunțat instanța franceză în procesul ce a opus Societatea Guzy v. Societatea Jade. În virtutea acestui principiu, chiar dacă elementele luate separ at nu vor îndeplini

criteriile de protecție, combinarea lor poate fi protejabilă. Un model, așadar se va bucura de

 protecție, chiar dacă el cuprinde elemente din domeniul public, daca reunirea lor este originală și nicio anterioritate nu va putea fi opusă.

Un desen sau model răspunde exigenței de individualitate dacă impresia globală , pe care o produce asupra unui utilizator avizat diferă de cea care o va produce asupra unui asemenea utilizator orice alte desene sau modele divulgate anterior. Această apreciere va trebui să se efectueze ținând cont de gradul de libertate al creatorului  în elaborarea desenului sau modelului. Considerentul nr. 14 din Regulament CE nr. 6/2002 precizează că se va tine cont de natura  produsului asupra căruia desenul sau modelul se aplică sau în care este încorporat așa cum se va ține seama și de sectorul ind ustrial relevant. Sunt motivele care au stat și la baza respinge rii plângerii formulată de Bosch Secunty   System. Chiar dacă, s -a reținut că modelele nu au fost identice, diferențele nu au fost totuși

suficient de perceptibile pentru a produce o impresie generală diferită asupra utilizatorului avizat.  Societatea Shenzen a obiecta, că în sec torul inovat - dispozitive pentru tehnologia informației,

libertatea autorilor este foarte limitată de funcționalit atea acelor aparate. Impresia generală

 produsă  de desenul contestat nu poate fi determinată de configurarea de bază sau de detalii relative la elementele funcționale, și că pentru utilizatorul informat desenul se caracterizează, din  punct de vedere estetic, prin aspectul asimetric rezultat din combinarea anumitor elemente.

Cu alte cuvinte, pentru a reține noutatea, desenul trebuie să se distingă de precedentele creații prin alte elemente decât detaliile nesemnificative și pentru a răspunde la cea de -a doua condiție, prin impresia de ansamblu produsă alta decât un alt desen anterior, în aceste condiții, se consideră că, în fapt, această cerință se prezintă, mai degrabă ca o noutate caracterizată sau un grad mai înalt de noutate. Adică, caracterul propriu nu este altceva de cât o noutate altfel formulată. Posibila similitudine între cele două condiții (noutate și individual) poate fi înlăturată

având în vedere că cerința caracterului individual se apreciază nu față de creator ci prin raportare la un terț, utilizatorul avizat. Într-adevăr, un desen nu are un caracter individual pentru că este 56

fructul realizării personale a creatorului lui, ci pentru că ei este perceput ca atare de către un utilizator, așa cum este omul de me serie pentru dreptul brevetelor. Utilizatorul avizat nu trebuie să fie un om de artă, nici un utilizator mediu, ci un utilizator vigilent, care să se bazeze pe experiența personală sau pe cunoștințele sale din sectorul avizat . Caracterul individual ar putea fi comparat și cu condiția specifică din dreptul brevetelor și anume activitatea inventivă. În timp ce activitatea inventivă este neevidentă și se face prin aprecierea in abstracto având în vedere pe omul de meserie în domeniu, în materia desenelor,

aprecierea caracterului individual trebuie să țină cont și de gradul de libertate al creatorului în elaborarea desenului.

Exigența caracterului individual apare drept o condiție hibridă, care nu este nici mai aproape de originalitate, nici mai aproape de activitatea inventivă, ci împrumută de la cele două anumite elemente diferite. Desenul sau modelul reprezintă efectul exterior nouxe dă o fizionomie

individuală, proprie obiectului protejat. Condițiile de protecție reprezintă, în fapt, motive absolute   de nulitate. Acestea sunt noutatea și caracterul individual. Acestea vor fi apreciate în lumina artei anterioare sau a  patrimoniului de modele cunoscut datorită divulgării. 4.5.

Articulația noutății

Aplicarea mecanismului cumulului de protecție nu reprezintă o operațiune ușoară, ce  poate suscita anumite interogații cu privire la articulația condițiilor de acces la fiecare din regimurile solicitate. Altfel spus, dacă protecția unei creații este cerută pe fundamentul dreptului desenelor și modelelor, condițiile proprii acestui regim vor fi exhaustive sau vom căuta de a cerceta în același timp și originalitatea creației în cauză . Chiar dacă legea nu se mărginește să o afirme în mod direct, desenul sau modelul trebuie să aibă un caracter estetic sau ornamental și nu unul pur utilitar. Nu trebuie să confundăm destinația industrială (utilitară) a desenului sau modelului, cu caracterul ornamental. Pentru ca să se bucure de protecție, autorul trebuie să aducă ceva în plus, și acel ceva este aspectul estetic.  În  prezent, dreptul asupra desenului sau modelului are o natură hibridă întemeiată pe legătura acestui drept cu dreptul de autor (necesitatea formei aparente) și cu dreptul brevetului (noutatea). 4.5.1. Dreptul de autor

Creatorul poate beneficia simultan sau alternativ de protecția prin dreptul de autor.  Nicio formalitate nu se cere îndeplinită pentru a putea beneficia de această protecție . 57

Condițiile de protecție se vor aplica alternativ, adică vom căuta noutatea pe terenul desenelor și modelelor, și originalitatea dacă protecția solicitată este cea a dreptului de autor. Cu toate acestea nu a ezitat să apară o altă teorie care plecând de la faptul că se protejează o singură creație, și că unitatea artei impune un cumul de protecție care trebuie să se reflecte și în cumulul condițiilor . Potrivit art. 2 alin. 7 din Convenția de la Berna, pentru operele protejate numai ca, desene și modelele în țara de origine nu poate fi cerută în altă țară a Uniunii decât protecția

specială acordată în această țară desenelor și modelelor; totuși, dacă o astfel de protecție specială nu se acordă în acea țară, acele opere vor putea fi protejate  ca opere artistice. Analiza comparativă ne -a dezvăluit un tratament diferit între Belgia și Olanda în ceea ce  privește modele de scaune create de designerii americani Charles și Ray Eames. În respectivele cauze s-a ridicat problema de a stabili dacă societățile cesionare a drepturilor intelectuale se  puteau prevala de dreptul de autor. În Belgia, s-a invocat aplicarea principiului tratamentului național în baza CUP, dreptul

asupra desenelor și modelelor fiind acoperit; aceasta a fost calea aleasă pentru n evita aplicarea regulii mai puțin favorabile a reciprocității prevăzute de art. 2 alin. 7 din CUB. Chiar dacă s -a respins aplicarea CUP, tribunalul belgian a statuat că articolele de arta aplicată pot fi protejate în S.U.A. cu titlu de drept de autor, astf el că regula reciprocității autorizează recursul la protecția  prin dreptul de autor în Belgia.

Pe de altă parte, Curtea olandeză a apreciat că modelul de scaun Eames. În cauză nu  poate beneficia de protecția prin dreptul de autor în S.U.A. având în vedere lipsa de a fi înregistrat la Oficiul Dreptului de autor (Copyright Office) și că singura protecție posibilă este cea a desenului și modelului prin aplicarea art. 2 alin. 7 din CUB. De asemenea, Curtea din Bruxelles a admis că forma de difuzoare (boxe), deș i, neprotejabile ca și model, constituie o operă originală (purtând amprenta creatorului și fiind rezultatul efortului intelectual al acestuia). În situația specială când un desen sau model intră în conflict cu un drept de autor anterior, acest conflict se va soluționa în favoarea dreptului de autor dacă opera anterioară protejată prin

dreptul de autor este cunoscută de cei mai mulți specialiști din comunitate; așadar, opera va constitui motiv autonom, ce va permite unui terț de a solicita, pe baza  dreptului său intelectual, nulitatea desenului sau modelului posterior. 33

33

Adrian Circa, Protecţia drepturilor intelectuale, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 123-126

58

În cazul următor, se obţin venituri prin plata drepturilor de autor către o persoană care lucrează că textier (independent), având însă şi calitatea de salariat la o societate. Ce obligaţii fiscale şi declarative are persoană respectiv pentru suma încasată, dat fiind faptul că e o persoană fizică, nu persoană fizică autorizată şi nici societate. Înţelegem că veniturile obţinute se încadrează la venituri din drepturi de proprietate intelectuală, fiind venituri obţinute din difuzarea/cesiunea drepturilor de autor pentru piesă respectivă. Veniturile obţinute din valorificarea drepturilor de autor, inclusiv a drepturilor conexe dreptului de autor sunt venituri din drepturi de proprietate intelectua lă. În conformitate cu prevederile art. 52 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, pentru veniturile din

drepturi de proprietate intelectuală plătitorii persoane juridice sau alte entităţi care au obligaţia de a conduce evidenţă contabila au obligaţia de a calcula, de a reţine şi de a vira impozit prin reţinere la sursă, reprezentând plăti anticipate, din veniturile plătite. Beneficiarul veniturilor din drepturi de autor poate opta între două modalităţi de impozitare, respectiv: -reţinere la sursă reprezentând plăti anticipate. În acest caz, potrivit dispoziţiilor art. 52

alin. (2) lit. a) din Codul fiscal, impozitul ce trebuie reţinut, se stabileşte aplicând o cota de impunere de 10% la venitul brut din care se deduc contribuţiile sociale obligatorii reţinute l a sursă potrivit titlului IX indice 2 din Codul fiscal. -stabilirea impozitului pe venit că impozit final. În acest caz, conform art. 52 alin. (2) din

Codul fiscal, impozitul pe venit se calculează prin reţinere la sursă la momentul plăţii veniturilor de către plătitorii de venituri, prin aplicarea cotei de 16% asupra venitului brut.

Opţiunea de impunere a venitului brut se exercită în scris în momentul încheierii fiecărui raport juridic/contract şi este aplicabilă veniturilor realizate că urmare a activităţii desfăşurate pe  baza acestuia.

Persoanele care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală au calitatea de contribuabil la sistemul public de pensii cu respectarea prevederilor instrumentelor juridice

internaţionale la care România este  parte. Aşadar, regulă este că persoanele care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală datorează contribuţie la sistemul asigurărilor sociale. Art. 296 indice 23 alin. (4) din Codul fiscal stabileşte că, persoanele care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor şi orice alte venituri din desfăşurarea unei activităţi 59

dependenţe, venituri din pensii şi venituri sub formă indemnizaţiilor de şomaj, asigurate în sistemul public de pensii, persoanele asigurate în sisteme propri i de asigurări sociale neintegrate

în sistemul public de pensii, care nu au obligaţia asigurării în sistemul public de pensii, precum şi  persoanele care au calitatea de pensionari ai acestor sisteme, NU datorează contribuţia de asigurări sociale pentru veniturile obţinute că urmare a încadrării în una sau mai multe dintre situaţiile prevăzute la art. 296 indice 21 alin. (1). Aşadar, dacă o persoană realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor şi orice alte venituri din desfăşurarea unei activităţi dependenţe, venituri din pensii şi venituri sub formă indemnizaţiilor de şomaj sau este asigurată în sistemul public de pensii, în sisteme proprii de asigurări sociale neintegrate în sistemul public de pensii, care nu au obligaţia asigurării în sistemul  public de pensii, sau are calitatea de pensionar al acestor sisteme, NU datorează

contribuţia de asigurări sociale pentru veniturile obţinute din drepturi de proprietate intelectuală. Persoanele care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală au calitatea de contribuabil la sistemul de asigurări sociale de sănătate cu respectarea prevederilor instrumentelor juridice internaţionale la care România este parte. În ceea ce priveşte excepţiile de la plata contribuţiei la sistemul asigurărilor sociale de sănătate art. 296 indice 23 alin. (2) din Codul fiscal, prevede că persoanele care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală NU datorează contribuţie de asigurări sociale de sănătate pentru aceste venituri, dacă realizează venituri de natură celor menţionate la cap. I, venituri sub formă indemnizaţiilor de şomaj, venituri din pensii mai mici de 740 lei, precum şi venituri de natură celor menţionate la art. 296 indice 21 alin. (1) lit. a) -d), g) şi h), art. 52 alin. (1) lit. b)-d) şi din asocierile fără personalitate juridică prevăzute la art. 13 lit. e).

Prin urmare, persoană care realizează venituri din drepturi de autor NU datorează contribuţii la sistemul asigurărilor sociale de sănătate dacă realizează concomitent şi venitur i din salarii;

Veniturile din drepturi de propietate intelectuală cu reţinere la sursă se declara de  plătitorul venitului în fomularul 112 „Declaraţia privind obligaţiile de plata a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţă nominală a persoanelor asigurate”. Anual, până în ultima zi a lunii februarie a anului curent pentru anul precedent trebuie să se depună declaraţia informativă privind impozitul reţinut pe veniturile cu regim de reţinere la sursă, pe beneficiari de venit (declaraţia 205). În concluzie pentru persoanele care obţin venituri din salarii se va reţine numai impozitul  pe venit în cota de 10% sau 16% în funcţie de opţiunea persoanei fizice iar pentru liber 60

 profesionişti pe lângă acest impozit pe venit veţi reţine şi CAS ( în cazul în care nu sunt asiguraţi la sistemul de pensii).

În cazul în care impozitul reţinut este de 10%, va trebui să se depună declaraţia 200  privind venitul realizat până la dată de 25 mai 2016. Diferenţa de impozit datorată se va calcula  prin deducerea din venitul brut unei cote forfetare de cheltuieli de 20% conform art. 50 lit.a din

Codul fiscal. În urmă depunerii Declaraţiei 200 de către beneficiarul de venit, autoritatea fiscală va emite Decizia de impunere finală prin care se determina diferenţele de plat a sau de restituit. În cazul în care plătitorul de venit reţine la sursă impozitul final de 16%, beneficiarului de venit nu îi mai revine nicio o obligaţie de declarare şi plata.34 Durata protecției în dreptul de autor este de 70 de ani post mortem, dar se limitează la  protecția împotriva reproducerilor identice sau cvasi-identice și nu va putea fi opus imitațiilor echivalente. Elementele grafice a creațiilor, în special logo -urile, pot fi protejate și sub titlu de marcă. Constatăm că protecția prin dreptul de autor este mai ușor acceptată, iar contrafacerea în dreptul de autor este recunoscută mai frecvent; astfel că tendința este mai favorabilă dreptului de autor prin raportare la regimul desenelor și modelelor. 4.5.2.

Prezumția noutății

Aprecierea noutății și a caracterului individual se face la data depozitului înregistrării sau a priorității. Sarcina probei va aparține celui care contestă noutatea și care trebuie să demonstreze existența anteriorității. Doar o anterioritate de toate piesele și care are o dată certă, distruge noutatea desenului sau modelului. Se apreciază prin raportare la un patrimoniu de desene și modele anterioare circumscris unei cunoașteri rezonabile din partea utilizatorilor avizați. Depozitul nu este decât declarativ de drepturi, iar titularul va putea beneficia de

 priorități. În ce privește desenul comunitar, Oficiul nu examinează nicio condiție de fond pe care

desenul trebuie să o îndeplinească, în afară de cea relativă la conformitatea cu ordinea publică și  bunelor moravuri (art. 47). Motivele acestei absențe de control a priori sunt de a permite de a

reduce la maximum modalitățile și cheltuielile de înregistrare. Acest sistem se explică având în vedere numeroasele anteriorități ce pot rezulta din creații nedepuse sau alte drepturi privat e.

34

http://auditeam.ro

61

4.6.

Legătura între dreptul desenelor și modelelor și dreptul de autor

Legea dreptului de autor și a drepturilor conexe (nr. 8/1996) enumeră între operele  protejate, în art. 7, lit. g) și operele de artă aplicată produselor destinate unei utilizări practice, iar Legea nr. 129/1992 (r2), privind protecția desenelor și modelelor prevede în art. 7 că protecția specială asigurată acestei categorii de opere prin această lege nu exclude beneficiul protecției conferite prin dreptul de autor.

Soluția includerii și protejării operei de artă aplicată în Legea dreptului de autor este rezultatul poziției legiuitorului care a adoptat soluția cumulului de protecții evident facultativ și subordonat alegerii autorului. Alegerea sistemului de protecție ori opțiunea pentru cu mulul de  protecție, în dreptul nostru, aparține autorului operei de artă aplicată. Desigur că spre a beneficia de protecție în cadrul dreptului de autor, opera de artă aplicată trebuie să îndeplinească și condițiile prevăzute în legea dreptului de autor pentru această categorie de opere. Obiectele apte de a primi protecția prin Legea privind desenele și modelele pot în egală măsură să fie protejate prin legea dreptului de băutor . Astfel, legea privind desenele are legături atât cu legea dreptului de autor, cât și cu legea privind proprietatea industrială.

Presupunând că un anumit desen încorporează elemente sau trăsături protejate atât de legea dreptului de autor, cât și de legea privind desenul, este posibil ca un creator să revendice cumulativ sau simultan pr otecția ferită de ambele legi. Legea Model prevede în Secțiunea I, alineatul (2) că protecția prin această lege nu exclude protecția prin altă ramură a legii, în special

 prin legea dreptului de autor. Aceasta înseamnă protecția poate fi cumulativă.   Cumularea  protecției înseamnă că senul este protejat simultan prin ambele legi, în sensul că un creator care invoca protecția uneia sau ambelor legi, legii dreptului de autor sau legii privind desenul, la alegere.

Dacă a înregistrat desenul, în momentul expirării acestei înregistrări, el nu mai poate invoca protecția prin legea dreptului de autor, cel puțin nu pentru o anumită aplicație a desenului. Diferențele dintre protecția prin Legea dreptului de autor și protecția prin Legea privind desenul sunt următoar ele: -

Conform Legii privind desenul, protecția este pierdută cu excepția cazului în care

desenul este înregistrat de solicitant, înainte de publicare sau de utilizare publică indiferent de loc, sau cel puțin în țara în care este revendicată protecția. Dreptul de autor subzistă în cele mai multe țări fără îndeplinirea unor formalități, iar înregistrarea nu este necesară.

62

Protecția desenului durează în general pentru o scurtă perioadă, de trei, cinci, zece

-

sau cincisprezece ani. Dreptul de autor durează în cele mai multe țări pe întreaga viață a autorului și cincizeci de ani după moartea sa. Dreptul conferit prin înregistrarea unui desen este un drept absolut, în sensul că

-

există încălcare indiferent dacă a existat o copiere deliberată sau nu. Există încălcare chiar dacă  persoana contravenientă a acționat independent și fără cunoștință privind desenul înregistrat. Conform legii dreptului de autor, există încălcare doar în cazul reproducerii sferei în care subzistă dreptul de autor. 35 Ca urmare a modificării Legii nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor industriale prin Legea nr. 280/2007, termenii „desene industriale” și „modele industriale” au fost înlocuiți cu termenii „desene” și „modele”. Legea nr. 129/1992, modificată, a fost republicată î n Monitorul Oficil nr. 729 din 26 octombrie 2007, dându- se textelor o nouă numerotare.

În spețele selecționate s -a solicitat anularea unor certificate de înregistrare a unor modele industriale eliber ate anterior modificării legii. 

Jurisprudență :

Instanța de apel a interpretat corect dispozițiile art. 2, art. 6, art. 7 din Legea nr. 129/1992, atunci când a reținut publicitatea anterioară, distructivă de noutate, a modelului industrial ce face obiect al litigiului. De asemenea, a dat semnificația juridică corectă faptului că

modele ale reclamantei, cu care este similar modelul pârâtei, au fost expuse și comercializate de reclamantă în România cu mult timp înaintea datei depozitului reglementar.  Î .C.C.J., Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 1341 din 10 februarie 2009, în B.C. nr. 3/2009, p. 30 și urm.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a 111 -a civilă, la 1 august 2007, SC R. SRL, în calitate de mandatar al SC V.l. SRL și SC O.S.R. SRL, a chemat în  judecată pe pârâții SC G.I.P.M. SRL și O.S.I.M., pentru ca instanța, prin hotărârea ce o va  pronunța, să dispună anularea certificatului de înregistrare a modelului industrial nr. f 2005 1049 din 21 decembrie 2005, intitulat „Indicator stradal”, înregistrat de pârâtă. În motivarea cererii de chemare în judecată s -a arătat că modelul industrial a cărui

 protecție a fost acordată pârâtei nu îndeplinește con¬diția noutății și solicitantul nu este autorul

35

Constantin Anechitoae, Dreptul proprietății intelectuale, Ed. Pro Universitaria, București, 2013, p. 194

63

desenului sau modelului industrial. Indicatorul stradal se fabrică în Franța, fiind comercializat de firma G. Și a fost produs și comercializat în România de SC V.I. SRL 1.3. Reclamanta și-a întemeiat, în drept, acțiunea pe dispozițiile art. 45 din Legea nr. 129/1992. Pârâta SC G.I.P.M. SRL a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii.

A arătat că a solicitat O.S.l.M. înregistrarea unor modele de indicatoare rutiere reflectorizante, indicatoare cu număr de stradă și număr de imobil. Ca urmare a acestei solicitări, reclamanta SC V.l. SRL a formulat opozi ție pe care O.S.l.M. a respins-o.

Prin sentința civilă nr. 1640 din 11 decembrie 2007, Tribunalul București, Secția a Ill -a civilă a respins acțiunea, ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că înscrisurile depuse de reclamante nu constituie document e distrugătoare de noutate refe ritor la modelul pârâtei, întrucât nu se încadrează în noțiunea de documente cu dată certă, publicate

înaintea depozitului național reglementat, pentru că materialele opuse nu au fost accesibile  publicului. S- a considerat că nu se poate reține că s -a făcut publică corespondența purtată între

reclamantă și diversele administrații locale, și nici facturile fiscale, iar copiile de pe cataloagele S.G. sunt ulterioare datei depozitului național, respec tiv din 2006. Prin decizia civilă nr. 73 A din 3 aprilie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a fost admis apelul declarat de reclamanta SC V.l. SRL. Sentința a fost schimbată în tot în sensul că a fost admisă cererea de chemare în judecată. S -a dispus anularea certificatu¬lui de înregistrare a modelului industrial f. 2005 1049 din 21 decem¬brie 2005, intitulat „Indicator stradal”, emis de O.S.l.M. în favoarea SC G.I.P.M. SRL.

A fost obligată intimata SC G.I.P.M. SRL la cheltuieli de judecată în favoarea apelantei. În considerentele deciziei s- a arătat că indicatorul stradal pentru care s -a acordat

 protecție de către O.S.l.M. se află în portofoliul de produse standard al companiei S.G., Franța și figurează în catalogul curent. Actele aflate la dosarul primei instanțe fac dovada faptului că modelul industrial pentru care intimata- pârâtă a obținut protecție a fost utilizat de mai mulți ani în Franța. Modele ale reclamantei, cu care este similar modelul protejat prin certificatul de

înregistrare, au făcut obiectul comerțului și, prin aceasta, au fost expuse înaintea datei de depozit. Pârâta a declarat recurs, motivat, în drept, pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,  prin care a formulat următoarele critici: 64

Instanța de apel a reținut eronat că actele depuse la dosarul primei instanțe fac dovada că modelul industrial a fost utilizat în Franța, fiind protejat prin copyright din anul 2000. Sintagma „Copyright 2000 Email Replica” aflată pe paginile de web se referă la drepturile de autor ale unei societăți. În facturile emise de apelantă către diverse autorități și persoane ju ridice la rubricile

„denumirea produselor” apar produse cu alte caracteristici și dimensiuni față de modelu l industrial produs de intimată. Răspunsul dat de SC B.C. SRL nu poate fi reținut ca un document distrugător de noutate, având în vedere că această societate comercială nu a precizat și unde s -au montat indicatoarele pentru a fi accesibile publicului. Documentele de la dosar au fost calificate eronat de instanța de apel.

Instanța de apel nu s -a pronunțat asupra unui înscris esențial depus de intimata - pârâtă. Este necesar să fie făcută o expertiză de specialitate pentru a se dovedi anterioritatea iar  prin înscrisuri care nu sunt accesibile publicului.

Recursul nu este întemeiat, pentru următoarele considerente: S-a invocat faptul că reclamanta nu a făcut dovada că modelul industrial pentru care

 pârâta a obținut protecție, nu îndeplinește cerin-țele art. 2, art. 6 și art. 7 din Legea nr. 129/1992. Conform art. 2, în înțelesul legii, termenii sau expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: a)

Aranjamentul de la Haga - Aranjamentul privind depozitul internațional de desene

și modele industriale, adoptat la Haga la 6 noiembrie 1925, cu modificările și completările ulterioare, la care România a aderat prin Legea nr. 44/1992;  b)

autor -  persoana fizică sau un grup de persoane fizice constituit pe baza unei

înțelegeri, care a creat desenul sau modelul; c)

certificat de înregistrare - titlul de protecție acordat de O.S.I.M. pentru desenele și

modelele înregistrate; d)

desen sau model - aspectul exterior al unui produs sau al unei părți a acestuia,

redat în două sau trei dimensiuni, rezultat din combinația dintre principalele caracteristici, îndeosebi linii, contururi, culori, formă, textură și/sau materiale ale produsului în sine și/sau ornamentația acestuia; e) desen sau model comunitar - desenul sau modelul protejat în condițiile Regulamentului nr. 6/2002/CE, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene L nr. 3 din 65

5 ianuarie 2002, de către Oficiul pentru Armonizare în Piața Internă, cu efect pe întregul teritoriu al Comunităților Europene; f)

detalii nesemnificative - acele elemente grafice sau de f ormă, care nu determină

caracterul individual al desenului sau modelului; g)

înregistrare - modul de dobândire a drepturilor asupra desenelor și modelelor în

temeiul prezentei legi sau al convențiilor internaționale la care România este parte; h)

mandatar autorizat -  persoana care exercită profesiunea de consilier în proprietate

industrială în condițiile legii și care poate reprezenta o parte interesată în procedurile în fața O.S.I.M.; i)

produs - orice articol obținut printr -un proces industrial sau arti-zanal, conținând

 printre altele și elemente concepute spre a fi asamblate într -un produs complex, ambalaje, forme de prezentare, aranjamente, simboluri grafice, caractere tipografice; programele de calculator nu sunt considerate produs;  j)

produs complex - un produs compus din elemente multiple ce pot fi înlocuite de o

manieră care să permită dezasamblarea și reasamblarea produsului; k)

solicitant -  persoana fizică sau juridică ce solicită la O.S.I.M. înregistrarea,

respectiv eliberarea unui certificat de înregistrare a unui desen sau model; l)

titular -  persoana fizică sau juridică căreia îi aparțin drepturile conferite prin

înregistrarea desenului sau modelului și pentru care se eliberează certificatul de înregistrare. Pentru a conduce la casarea sau modifi carea hotărârii, recursul nu se poate limita la o

simplă indicare „de formă” a textelor, condiția legală a „dezvoltării motivelor” prevăzută de art. 302 lit. c) C. proc. civ. implicând determinarea greșelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se întemeiază.

Prin simpla trimitere făcută la încălcarea dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 129/1992 recurenta invită instanța de recurs „să aleagă” dintre aspectele reglementate în acest text și să constate modul defec-tuos în care a procedat instanța superioară de fond, lucru care nu este cu

 putință. Articolul 6, a cărui încălcare a fost de asemenea invocată, prevede că obiectul cererii  poate fi înregistrat în măsura în care constituie un Desen sau model, în sensul art. 2, este nou și are un caracter individual [alin. (1)]. Un

desen sau model este considerat nou dacă niciun desen sau model identic nu a fost făcut public înaintea datei de depunere a cererii de înregistrare sau, dacă a fost revendicată prioritatea, 66

înaintea datei de prioritate [alin. (2)]. Se consideră că desenele sau modelele sunt identice dacă trăsăturile lor caracteristice diferă numai în ceea ce privește detaliile nesemnificative [alin. (3)]. Se consideră că un desen sau model are caracter individual dacă impresia globală pe care o  produce asupra utilizatorului avizat este diferită de cea produsă asupra unui asemenea utilizator de orice desen sau model făcut public înain tea datei de depunere a cererii de înregistrare sau,

dacă a f ost revendicată prioritatea, înaintea datei de prioritate [alin. (4)]. La evaluarea caracterului individual trebuie să se ia în considerare gradul de libertate a autorului în elaborarea desenului sau modelului [alin. (5)]. Dacă un desen sau model aplicat l a un produs ori încorporat într-un produs constituie o parte componentă a unui produs complex, acesta va fi considerat nou

și având caracter individual numai dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: a)

 partea componentă, odată încorporată în produsul complex, rămâne vizibilă pe

durata utilizării normale a acestuia; utilizare nor mală înseamnă utilizarea de către beneficiar, fără a include întreținerea sau reparațiile;  b)

caracteristicile vizibile ale părții componente îndeplinesc ele însele condițiile

 privind noutatea și caracterul individual [alin. (6)]. Iar în condițiile art. 7, în sensul aplicării art. 6, se consideră că un desen sau model a fost lăcut public dacă a fost publicat ori dezvăluit în alt mod, expus, utilizat în comerț, cu excepția situațiilor în care aceste evenimente nu ar fi putut, în mod rezonabil și în cadrul activității obișnuite, să devină cunoscute cercurilor specializate din sectorul în cauză care acționează în cadrul Uniunii Europene înainte de data de depunere a cererii d e înregistrare sau, dacă a fost invocată o prioritate, înaintea datei de prioritate. Cu toate acestea, nu se va considera că desenul sau modelul a fost făcut public pentru simplul motiv că a fost dezvăluit unei terțe  persoane în condiții explicite sau implicite de confidențialitate [alin. (1)]. în aplicarea a rt. 6 alin. (2) și (4), divulgarea nu este luată în considerare dacă desenul sau modelul pentru care se solicită  protecție a fost făcut public: a) de către autor sau succesorul său în drepturi ori de către un terț pe baza informațiilor furnizate sau actelor îndeplinite de autor sau succesor;

 b) în perioada de 12 luni precedând data de depozit a cererii de înregistrare sau, dacă o  prioritate este revendicată, la data de prioritate [alin. (2)]. Dispozițiile alin. (2) sunt aplicabile și în situația în care desenul sau modelul a fost făcut public, ca urmare a unui abuz în legătură cu autorul sau succesorul său [alin. (3)]. Instanța de apel a interpretat corect dispozițiile sus arătate atunci când a reținut  pu blicitatea anterioară, distructivă de noutate, a mode-lului industrial ce face obiect al litigiului. 67

Astfel, revista S.G. din 2006 face reclamă unor produse din gama modelului solicitat la  protecție în România, inclusiv plăcuța cu denu -mirea unor străzi din Franța, identică cu modelul industrial al pârâtei.

Pe de altă parte, consultarea site -ului www.signaux-girod.fr ar per-mite oricărei  persoane interesate să constate că tipul de placă indicate pentru care s-a acordat protecție de către O.S.I.M. se află în  portofoliul de produse standard al societății S.G., în mod cert cel puțin din anul 2000. Susținerea recurentei, în sensul că din pagina de web menționată nu rezultă decât drepturile de autor ale societății E.R. asupra înseși paginii web, iar nu asupra pro duselor în sine, nu poate fi primită în contextul analizat. Ceea ce interesează în speță este dacă modelul pentru care pârâta a solicitat protecție era cunoscut sau nu înaintea datei de depunere a cererii de înregistrare.

După cum, instanța de apel a dat semnificația juridică corectă adreselor și facturilor depuse de reclamantă, și anume faptul că modele ale reclamantei, cu care este similar modelul  pârâtei, au fost expuse și comercializate de reclamantă în România cu mult timp înaintea datei depozitului reglementar. Împrejurarea că instanța de apel nu ar fi analizat un înscris depus de către pârâtă nu se

încadrează în niciunul din motivele de casare sau de modificare limitativ prevăzute de art. 304 C.  proc. civ., astfel încât nu are a fi analizată. Având în vedere cele mai sus arătate, înalta Curte a apreciat că instanța de apel a făcut

aplicarea și interpretarea corectă a dispozițiilor legi materiale incidente, astfel încât nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în consecință, în temeiul   art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul a fost respins, ca nefondat. Față de dispozițiile art. 274 C. proc. civ., recurenta - pârâtă SC G.f.P.M. SRL a fost obligată la cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă.36

36 Octavia

Spineanu-Matei, Proprietate intelectuală, practică judiciară 2009, Ed. Hamagiu, 2010, pg .281-83

68

5. Distinct ivitatea și disponibilitatea mărcii 5.1.

Noțiuni introductive

Marca este un semn, un element ce permite a recunoaște un lucru. Marca se detașează

de alte semne distinctive ce au ca obiect alte elemente ale fondului de comerț sau ale persoanei  juridice. Marca are vocație să protejeze.atât titularul, cât și destinatarul produselor sau

serviciilor, având în vedere că garantează originea și asigură informarea cons umatorului, care  poate decide în cunoștință de cauză. Cerința ține de esența mărcii, având în vedere natura dreptului: - marca se dobândește prin înregistrare, iar dreptul este recunoscut în favoarea persoanei

care înregistrează prima un semn distinctiv, potrivit sistemului atributiv adoptat prin LMIG: astfel, orice semn chiar dacă aparține domeniului public, chiar dacă nu este nou și nici original,  poate constitui o marcă. Esențial va fi ca semnul, să îndeplinească funcția pentru care a fost creat, adică să permită publicului de a recunoaște produsul sau serviciul căutat și de a le diferenția de alte produse de aceeași natură fără să existe nicio confuzie; - asigură respectarea libertății comerțului și a industriei, în sensul de nu priva pe alți

comercianți de anumite semne, pe care le utilizează pentru a desemna produse sau un a din calitățile produselor lor sau de semne ce se bazează pe o anumită formă, a căror caracteristici esențiale răspund unor funcții tehnice. Funcția mărcii este de a distinge produsele sau serviciile. Aceasta presupune ca  produsele sau serviciile pe care le identifică să fie de aceeași natură cu cele pe care ea dorește să le distingă (principiul specialității). Cu alte cuvinte, nu avem nevoie de marcă pentru a distinge locomotivele de păpuși, dar vom avea nevoie de ea pentru a distinge locomotivele de alte locomotive și păpușile de alte păpuși. Titularul va căuta în semn o putere atractivă, seducătoare. Protecția este potențial nelimitată în timp. O marcă poate fi orice semn susceptibil de reprezentare grafică, cum ar fi: cuvinte, inclusiv nume de persoane, desene, litere, cifre, elemente figurative, forme tridimensionale și, în

special, forma produsului sau a ambalajului său, culori, combinații de culori, holograme, semnale sonore, precum și orice combinație a acestora, cu condiția ca aceste semne să permită a distinge  produsele sau serviciile unei întreprinderi de cele ale altora. 69

Pentru ca un semn să poată fi utilizat ca marcă, trebuie să fie fantezist sau arbitrar să nu fie generic, uzual, necesar sau descriptiv. O denumire este fantezistă când este fructul fanteziei. Ea este ar  bitrară dacă nu exprimă decât subiectivitatea celui care a creat -o. Ea nu are voie să fie

generică, în sensul că nu poate exprima doar genul lucrului sau activității (e.g țesături). Nu are voie să fie uzuală. Nu are voie să fie necesară, în sensul că exprimă atât de complet produsul încât în cuprinsul ei sunt întrunite toate elementele fără de care produsul nu poate fi înțeles. Și, de asemenea, nu are voie să fie descriptivă, adică să înfățișeze numai eleme ntele ce compun material marca.37 5.2.

Condiția distinctivității

Distinctivitatea este o condiție esențială pentru înregistrarea ca marcă a unui semn, care rezultă din chiar definiția dată mărcii în art. 3 lit. a) din Legea nr. 84/1998: „marca este un semn servind la deosebirea produselor sau a serviciilor unei persoane fizice sau juridice de cele

aparținând altor persoane”. Definiția dată de legea română este aproape identică celor date în: -

Directiva comunitară: „O marcă poate consta în orice semn... cu condiția ca

asemenea semne să fie capabile să distingă bunurile și serviciile unei întreprin¬deri de cele ale altor întreprinderi” (art. 2) -

Acordul TRIPS: „Orice semn sau orice combinație de semne, capabile să

deosebească un produs sau un serviciu al unei înt reprinderi de cele ale altor întreprinderi, va  putea să constituie o marcă”, (art. 15, alin. 1 teza 1).

Rezultă din aceste definiții că puterea distinctivă a unui semn este tocmai puterea de a deosebi produsele și serviciile unei întreprinderi de cele ale altor întreprinderi. 5.2.1.

Semnul trebuie să distingă în privința provenienței bunului, iar nu bunul în sine de alte bunuri

Distinctivitatea semnului ca marcă nu se confundă cu originalitatea și nu presupune nici noutate ori creativitate . „Astfel, un semn poate părea distinctiv în momentul în care a fost depus, dar în realitate să nu fie distinctiv în măsura în care este numele dat unui produs nou (minitel, alcotest, funboard etc.) sau serviciu nou (monetique, ticket restaurant etc.). Asociat acestui nou produs sau ser viciu termenul este în mod natural „necesar” prin „funcțiune” și va deveni uzual sau generic prin folosire. Cu alte cuvinte, faptul că o denumire ar fi într -un fel 37

Adrian Circa, Protecţia drepturilor intelectuale, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013 , p. 128

70

„nouă” în momentul depozitului nu o face și distinctivă în sensul dreptului măr cilor, deoarece, deși obiectiv nou, acest termen po ate fi în realitate, din chiar momentul depozitului, necesar sau uzual.

Cuvântul „distinctiv” are ca sinonim cuvântul „caracteristic”, ambele desemnând calitatea de a fi deosebit, diferit de alte lucruri de același fel, calitatea de a fi clar, evident, lămurit, deslușit. Dar semnul nu trebuie să distingă bunul sau serviciul per se, ci trebuie să -l distingă de alte produse sau servicii în privința provenienței sale de la o întreprindere. Este o distincție importantă între aptitudinea de a distinge între un produs și altul și aptitudinea de a distinge originea produsului ca provenind de la o întreprindere . „Un semn este distinctiv pentru bunurile la care urmează să fie aplicat atunci când este recunoscut de cei cărora le este adresat ca identificând bunurile dintr-o anumită sursă comercială, sau poate fi recunoscut ca atare.”

„Conform art. 7(1)(b) din Regulamentul mărcii comunitare 40/94 „mărcile care sunt lipsite de orice caracter distinctiv nu trebui e înregistrate”. O marcă ce permite ca bunurile și serviciile pentru care a fost înre gistrată să fie distinse în privința originii lor va fi considerată ca

având caracter distinctiv. Nu este necesar în acest sens ca marca să transmită informații ex acte despre identitatea producă torului bunului sau furnizorului ser viciului. Este suficient ca marca să  permită membrilor publicului vizat să distingă bunul sau serviciul pe care îl desemnează de cele care au o origine comercială diferită și să concluzioneze că toate produ sele sau serviciile pe care le desemnează au fost fabricate, comercializate sau furnizate sub controlul titularului mărcii și că titular ul este răspunzător pentru calitatea lor (hotărârea Canon/Cannon, paragraful 28).

Un exemplu, dat în doctrină cu privire la această aptitudine, este cazul unor produse având caracteristici diferite, dar prezentate sub ambalaje identice, cu sin-gura deosebire de

numerotare; aceste numere nu vor diferenția decât produsele între ele, dar, așa cum sunt folosite, nu ar avea aptitudinea de a indica proveniența lor in concreto, deși o singură cifră ar avea această capacitate în abstracto. 5.2.2.

Aprecierea puterii distinctive nu se realizează decât în raport cu produsul sau serviciul

Caracterul distinctiv al unei mărci nu rezultă din semnul în sine, ci din perceperea lui ca atare de către public. Marca se află într -o relație triunghiulară, pe de o parte cu produsul (sau serviciul) iar pe de altă parte, cu publicul și această relație determină validitatea mărcii .

71

Caracteristic acestei laturi este faptul că la aprecierea caracterului dist inctiv al unei mărci se are în vedere nu semnul în sine, ci raportul semn produs/serviciu. „Specificitatea, caracterul distinctiv, trebuie evaluate în legătură cu produsele cărora li se aplică”. Această concepție se regăsește și în Acordul TRIPS care, prevăzând posibili -tatea dobândirii distinctivității prin uz, în art. 15 alin. 1 teza a 3 se referă la „ cazurile în care anumite semne nu sunt în sine în măsură să distingă produsele sau serviciile vizate...”; de asemenea, legiuitorul francez a consacrat-o expres în art. 711- 2 CPI care prevede în alineatul 1: „caracterul

distinctiv al unui semn de natură a constitui o marcă se apreciază în privința produselor sau serviciilor desemnate”. desemnate”. Jurisprudența s-a pronunțat în același sens: conform art. 4 al Regulament ului nr. 40/94, factorul decisiv pentru ca un semn apt de a fi reprezentat grafic să poată fi înregistrat ca marcă comunitară este capacitatea sa de a distinge produ -sele unei întreprinderi de cele ale altei întreprinderi.

Una din implicațiile acestui fapt este că evaluarea caracterului distinctiv se poate face numai în legătură cu produsele sau servici ile pentru care se cere înregis trarea. Adverbul „numai” din formularea folosită de Tribunal trebuie înțeles în sensul că exclude ipoteza ca aprecierea caracterului distinctiv să se facă având în vedere doar semnul în sine, fără raportarea acestuia la

 produsele/serviciile  produsele/serviciile pentru care se cere înregistrarea sa, iar nu în sensul că ar exclude celălalt r ezultă din referirea pe care factor din relația triunghiulară mai sus amintită, publicul. Acest lucru rezultă Tribunalul o face la consumator î n paragraful 26: „Aceasta fiind situația (...) termenul «Baby Dry», citit ca întreg, informează imediat pe consumatori asupra scopului urmărit de produs.” Este foarte important de re ținut faptul că aprecierea distinctivității unui semn va avea întotdeauna în vedere relația semn - produs, distinctivitatea nefiind o trăsătură a semnului însuși,

ci a relației semn - produs. Rezultă că „întrebarea dacă un semn luat izolat, adică făcând abstracție de produsele și serviciile pe care le vizează, are sau nu putere distinctivă este o întrebare fără sens,   singura chestiune relevantă este de a ști dacă semnul este apt să distingă, în privința originii, un produs sau serviciu determinat” . Acest semn trebuie să fie apt de a distinge un anumi t produs în cadrul aceleiași categorii, de a-l deosebi de produsele identice sau similare simil are ale altor comercianți. Considerăm discutabilă opinia conform căreia sunt lipsite de distinctivitate intrinsecă semnele prea simple ; această opinie a fost împărtășită în doctrina și jurisprudența mai veche, considerându-se că fiind prea simple sau banale în ele însele, asemenea semne ca o linie, un cerc, 72

un pătrat, un triunghi, o culoare simplă sau chiar (ca în German ia înainte de Directiva Comunitară) literele și cifrele cifrele nu ar putea avea avea un caracter distinctiv. O parte din doctrină a exprimat puncte de vedere similare cu cel anterior arătat. Dată fiind importanța subiectului vom reproduce câteva opinii citate critic de către Thierry Thierr y van Innis: „Suntem de acord să excludem de o manieră absolută de la beneficiul măr cilor legale pe acelea care nu au o formă a lor, l or, care sunt de o asemenea simplitate, după d-l. Rendu, încât ele nu constituie un veritabil semn caracteristi c. Astfel, un cerc, un pătrat sau o linie. Literele iniția le, imprimate în caractere ordi nare, fără a avea o formă anume, nu ne par suficiente, ele singure,

 pentru a specifica specifica un produs. La La fel și despre cifre cifre ori medaliile onorifice”. „Prin mărci lipsite de caracter distinctiv trebuie să înțelegem mărcile care, prin chiar natura lor, independent de orice dispoziție legală și fără a avea în vedea particularitățile  produsului pe care sunt chemate să-l distingă, apar unui obser vator vator de bun-simț ca inapte să

servească drept marcă” „Marca trebuie să fie distinctivă în ea însăși, abstracție făcând de orice altceva, adică ea trebuie să îmbrace un caracter de originalitate suficient pentru a juca rolul care îi este desemnat  piu, nu sunt susceptibile de a constitui o marcă semnele de  prin lege. Prin aplicarea acestui princi piu, o asemenea simplitate sau banalitate încât exclud orice caracter distinctiv: un cerc, un pătrat, o linie, o culoare luate izolat”. 5.2.3.

Puterea distinctivă a unei mărci variază în timp

Distinctivitatea unei mărci nu trebuie înțeleasă ca o calitate invariabilă și constantă.

„Caracterul distinctiv al unui semn nu este un factor absolut și imuabil. Este o chestiune pur circumstanțială. În funcție de pașii urmați de utilizatorul semnului sau de terți, poate  fi dobândit, accentuat sau chiar pierdut. Circumstanțe ca utilizarea semnului (eventual de lungă durată și intensivă) trebuie avute în vedere atunci când cel care face înregistrarea este de părere că semnului îi lipsește caracterul distinctiv, adică este privit ca nefiind, în mod inerent, distinctiv.” Această concepție concepție modernă despre despre distinctivitatea mărcii a fost însușită și de legiuitorul român. Astfel, art. 5 alin. 2 din Legea nr. 84/1998 consacră concepția potrivit căreia poate fi înregistrat ca marcă un semn care deși inițial lipsit de ca racter distinctiv, ca urmare a folosirii înainte de data cererii de înregistrare, a dobândit caracter distinctiv.

Este posibilă și ipoteza contrară, când, deși la data înregistrării marca avea putere distinctivă, ulterior, prin folosire marca și -a pierdut caracterul distinctiv. Cunoscută sub numele

73

de „degenerarea mărcii" sau „diluarea mărcii”, ipoteza este consacrată de art. 45 lit. b) al aceleiași legi, sancțiunea fiind decăderea din dreptul la marcă. 38 5.2.4. Dobândirea distinctivității prin folosiță

Caracterul distinctiv se analizeză la momentul depozitului cererii de înregistrare. Folosința poate avea un rol pozitiv. Astfel, chiar dacă avem un semn înregistrat ca marcă, chiar dacă el este mai mult sau mai puțin distinctiv, folosința îi va putea crea caracterul, de care era lipsit la originea lui adică la data creării. A fost cazul mărcii complexe Vichy Celestins: termenul Vichy este o indicație de proveniență ce nu deține acest caracter; dar, este adevărat că a fost folosit intensiv în Franța sec. XIX asociat cu apele naturale. Prin această folosire intensă și continuă termenul a căpătat un caracter distinctiv pentru a desemna apele minerale.

În această materie, doctrina română consideră că indiferent cât de mult timp a folosit un comerciant o marcă, dacă aceasta nu a căpătat caracter distinctiv, semnul va rămâne tot descriptiv sau sugestiv; important este ca pe lângă înțelesul său vechi, pentru o fracțiune importantă din publicul vizat, semnul respectiv să fie capabil să indice proveniența produsului. De aceea, nu numai simpla folosire trebuie tr ebuie probată, ci chiar dobândirea caracterului distinctiv. Conform legii române, nu se acoperă situația în care distinctivitatea a fost dobândită ulterior înregistrării cererii. Legiuitorul s-a limitat la a transpune doar prima teză, potrivit căreia distinctivitatea se poate dobândi prin uz, numai înainte de data cererii de înregistrare a mărci. S-a reținut că, urmare a folosirii mărcii, semnul „salam săsesc” a dobândit caracter distinctiv în sensul că publicul a fost capabil să distingă produsul în baza sa, ca provenind de la o

anume societate comercială. Din probele depuse la dosar, respectiv facturi fiscale, contracte de  publicitate anterioare datei de depozit a mărcii în litigiu, extrase din ziarele depuse, precum și explozia vânzărilor produsului din came marca „salam săsesc” sub emblema Cristim, urmare a  publicității agresive efectuate, s-a dovedit că marca combinată, având o scriere deosebită, cu litere conturate, a dobândit distinct ivitate. Astfel, sloganul „zi și tu: salam săsesc” a determinat ca 69% dintre res pondenții studiului de piață să menționeze spontan „Cristim” ca producător al

sortimentului respectiv, iar 51% dintre cei care au văzut campania publicitară au declarat că au cumpărat salam săsesc datorită influenței reclamei. S -a concluzionat că, per total, 32% din eșantionul studiat și -a amintit campania publicitară „Cristim” și au cumpărat produsul (salam săsesc) și au recunoscut că reclama i -a influențat în cumpărare. A rezultat astfel că pentru o

38

Ligia Cătuna, Drept civil Proprietate intelectuală, Ed.C.H.Beck, București, 2013, p. 168

74

fracțiune importantă din publicul vizat, marca „salam săsesc” a devenit capabilă să indice  proveniența bunului bunului ca fiind de la societatea societatea „Cristim”.39 Folosința poate avea însă și un rol negativ. Folosința generalizată de către publi c drept nume comun pentru produs, a unui semn depus ca marcă (e.g. bretele, frigider, vaselina, bikini)  poate duce la pierderea caracterului distinctiv al mărcii, caracter ce putea fi găsit la origine, cu condiția ca titularul mărcii să fie responsabil de degenerescența semnului semnului său [art. 12 alin. (2) lit. a) din Directiva CE nr. 89/104]. În fapt, considerăm că prevederile art. 5 alin. (1) lit. c), d) și e) din LMIG nu sunt decât

cazuri de semne descriptive, adică sunt doar cazuri ce explicitează distinctivitatea. 40 5.3.

Condiția disponibilității semnului ales ca marcă

Dreptul la marcă este un drept de ocupațiune. Pentru ca un semn să poată fi apropriat de o persoană, ca marcă, trebuie ca acel semn să fie disponibil, adică să nu fi fost a nterior apropriat de altă persoană, să nu aducă atingere drepturilor anterior dobândite de o altă persoană. înregistrarea unui semn ca marcă este precedată de o verificare a anteriorităților. Indisponibilitatea unui semn se poate datora: -

aproprierii anterioare a semnului ca nume comercial (firmă) sau emblemă;

-

aproprierii anterioare ca indicație i ndicație geografică;

-

aproprierii anterioare ca desen sau model industrial;

-

 protecției ca drept drept de autor;

-

 protecției ca drept drept al personalității;

-

aproprierii anterioare ca marcă: fie prin înregistrare, fie prin notorietate.

Regulamentul Regulamentul de aplicare a Legii nr. 84/1998 tratează aceste indisponibilități În regula 15 ca fiind conflicte cu drepturi anterioare, prevăzând că „un semn nu poate fi

înregistrat ca marcă sau ca element al unei mărci, dacă aduce atingere unui drept anterior  protejat”.41

Jurisprundeță :  Disponibilitate. Distinctivitate. Distinctivitate . Diferență. Produse identice. Mărci similare. Termeni străini  39

ÎCCJ, secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 3.313/2007, disponibilă pe sit -ul: www.scj.ro Adrian Circa, Protecţia drepturilor intelectuale, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 137 41 Ligia Cătuna, Drept civil Proprietate intelectuală, Ed.C.H.Beck, București, 2013, p.  232 40

75

Prin Hotărârea nr. 82/18.12.1997 pronunțată în dosarul nr. 59/1997 Co misia pentru soluționarea litigiilor privind mărcile a OSIM a respins contestația formulată de petiționara SC  N.P. SRL împotriva deciziei OSIM de admitere la publicarea mărcii AQUA CARPATICA nr. de depozit 33489, constituit la data de 16.01.1995 și având c a titular SC E. D. SA. Împotriva hotărârii a declarat recurs motivat la data de 1998 contestatoarea SC N. P. SRL criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului s- a arătat că hotărârea OSIM s-a pronunțat cu încălcarea

dispozițiilor art. 3 din Regulamentul privind compunerea, organizarea și funcționarea comisiei  pentru soluționarea litigiilor privind mărcile, în sensul că a fost dată de aceeași persoană (D. P.) în calitate de președinte al Comisiei, care a participat și la pronunțare a deciziei emise la 25.02.1997, contestată. În al doilea motiv de recurs s- a arătat că hotărârea OSIM nu cuprinde motivele pe care

se sprijină și conține motive contradictorii și străine de natura pricinii. Astfel, Comisia a preluat necritic susținerile SC E. D. SA în sensul că Aqua Car¬patica are o compoziție de sine stătătoare, în realitate fiind în discuție această marcă și nu E. D. Aqua carpatica, marca contestată este însoțită de sigla titularului care a fost înregistrată ca marcă de sine stătătoare și  nu face obiectul cererii. Potrivit art. 17, lit. c din Legea nr. 28/1967 denumirile generice nu pot fi protejate ca

marcă, emițând o decizie de admitere la publicare a unei mărci lipsită de distinctivitate. Că în al treilea motiv de recurs s -a invocat faptul că decizia de admitere la publi¬care a mărcii Aqua carpatica s -a pronunțat cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 17, lit. a din Legea nr. 28/1967, deoarece nu puteau fi înregistrate ca mărci semnele care nu se deosebesc suficient de alte mărci privind produse, lucrări sau servicii identice sau similare înregistrate în România.

 Normele privind înregistrarea mărcilor de fabrică, comerț și de serviciu prevăd în art. 14 că cererile de înregistrare a mărcilor pentru care s -au constituit depozite reglementare sunt supuse unui examen de fond pentru a se stabili dacă mărcile sunt noi în raport cu cele anterioare înregistrate în România, referitoare la produse iden tice sau similare, în condițiile în care recurenta este titulara exclu sivă a mărcii „Apele Carpaților  și „Eaux des Carpated, care au fost

înregistrate anterior, produsele și serviciile sunt identice cu cele protejate de aceste mărci și anume clasele 32 și 35, considerând nelegală hotărârea OSIM de menținere a deciziei prin car e sa admis la publicare marca Eu ropean Drinks Aqua carpatică. Marca contestată, Aqua carpatica

este similară cu cele ale recurentei, reprezentând copierea acesteia în limba latină. 76

Tribunalul constată că recursul este fondat și urmează să -l admită pentru următoarele motive:

Sub aspect procedural se observă că hotărârea Comisiei pentru soluționarea litigiilor  privind mărcile din cadrul OSIM nr. 82/18.12.1997 pronunțată în dosarul C59/1997 a fost  pronunțată de numita D. P. în calitate de președinte al Comisiei, aceeași per soană care a semnat în calitate de Șef -serviciu Măr ci Decizia din 25.02.1997 de ad mitere la publicare a mărcii E. D. Aqua carpatica ce a fost contestată, încălcându -se astfel normele legale în vigoare la data  pronunțării hotărârii (Legea nr. 28/1967, art. 3, alin.3 din Regulamentul privind compunerea, organizarea și funcționarea Comisiei pentru soluționarea litigiilor privind mărcile de fabrică, comerț și de serviciu, ce au prevăzut că în compunerea completului nu vor putea intra specialiști care au participat la examinarea și rezolvarea cererii de înregistrare a mărcii ce formează obiectul litigiului. Cu privire la fondul cauzei, într- adevăr, potrivit art. 17 lit. c) din Legea nr. 28/1967 nu

 pot fi înregistrate ca mărci denumirile generice. Chiar dacă s-a inserat și denumirea societății E. D., Aqua carpatica este o formulare generică care nu prezintă distinctivitate prin simpla precizare a denumirii societății pe acțiuni, iar în raport de faptul (dovedit cu acte) că recurenta este într -adevăr titulara mărcilor anterioare Apele Carpaților și Eaux des Carpates (denumirea similară în limba română și în franceză),  produsele și serviciile fiind identice în precizarea claselor 32 și 35, potrivit Legii aplicabile la data pronunțării hotărârii Comisiei, actul recurat este nelegal admis. Față de cel reținute, Tribunalul va admite recursul, va casa hotărârea recurată nr. 32/18.12.1997, iar în fond va admite contestația, desființând decizia nr. 3/1997 de ad mitere la aplicarea mărcii E. D. Aqua carpatica, nr. de depozit 033489/16.01.1995 și dispunând radierea acestei mărci din Registrul mărcilor OSIM. În temeiul art. 274 C. proc. civ. va obliga intimata SC E. D. SA la cheltuieli de judecată. Tribunalul București, secția a lll -a civilă, dec. civ. nr. 171 R din 16.11.1998

 Notă: Din decizia reprodusă nu rezultă cu claritate dacă motivul de admitere a recursului a fost lipsa de distinctivitate sau lipsa de disponibilitate a mărcii anterioare. În cazul lipsei de distinctivitate este indiferentă existența unei mărci anterioare; lipsa de

distinctivitate înseamnă pur și simplu că marca nu -și poate îndeplini funcția de bază, aceea de a distinge bunurile unei întreprinderi de cele ale altor întreprinderi. Nu credem că denumirea Aqua

77

carpatica este generică (necesară sau uzuală) pentru ape minerale, nefiind folosită în limbajul comun sau în comerț pentru a desemna apele minerale. În cazul indisponibilității trebuie analizată similaritatea mărcilor și ce a a bunurilor,

 precum și riscul de confuzie dintre ele.42 5.4.

Articulația mărcii

Dreptul intelectual al mărcii cunoaște și el anumite limite ceea ce înseamnă că nici el nu este absolut. 5.4.1.

Principiul specialității

În termenii mecanismului, titularul mărcii nu se  poate opune decât utilizării semnului

său, pentru produsele sau serviciile identice cu cele vizate prin înregistrare. Așadar, protecția este relativă fiind limitată doar pentru produsele sau serviciile pe care marca le deservește . Semnul ales nu realizeaz ă protecția prin el însuși, ci pentru produsele sau serviciile

 pentru care a fost desemnat. Rezultă că două semne identice pot coexista dacă se preocupă de  produse sau servicii diferite. În acest sens s- a statuat că marca  Mont-Blanc  poate fi folosită  pentr u alte produse în afară de stilouri .

CJUE a considerat că trebuie să se țină cont de,toți factorii pertinenți ce caracterizează raportul între produse sau servicii, în particular natura, destinația, utilizarea lor, precum și caracterele concurente. Se fol osește sintagma identice sau similare: natura și destinația clientelei

 pot atribui o origine comună. O decizie interesantă am găsit în jurisprudența franceză, ce s -a aplecat în cercetarea similarității nu numai în ce privește natura produselor, ci a analiz at ingredientele, modul de fabricație, modul de consumație, chiar și modul de distribuție.  Noțiunea de similaritate acoperă ansamblu produselor și serviciilor suficient de apropiate, pentru ca lor să ie fie atribuite o origine comună. Este ceea ce a consta tat Curtea de Apel franceză în afacerea Dakar, ce a opus, pe de o parte societatea organizatoare a raliului auto moto Paris-Dakar (titulara mărcii complexe Dakar) și societatea Pirelli ce oferea spre vânzare

cauciucuri denumite Dakar și Scorpion Dakar. Curtea de apel a statuat că marca aplicată pe  pneurile și serviciile de reșapare sunt similare cu marca. Dakar a organizatorului competiției auto-moto, consumatorul mediu putând atribui aceeași origine produsele. A arătat că vehiculele, în special autoturismele și motociclete atunci când sunt vândute sunt echipate cu pneuri, accesorii indispensabile utilizării lor normale. Cu alte cuvinte, curtea a demonstrat o legătură 42

www.scj.ro

78

obligatorie și restrânsă între vehicule și pneuri de natură a releva existența unei complementarități între acele produse .

Pentru mărcile extrem de cunoscute de către clientelă, acestea vor beneficia de o  protecție dincolo de produsele sau serviciile pentru care au  fost înregistrate. Este cazul mărcii Coca Cola indisponibilă nu numai pentru băuturi gazoase cât și pentru calculatoare . Clasificările funcție de care se stabilește domeniile mărci, sunt mai mult sau mai puțin arbitrare. Și de cele mai multe, ori artificiale. Jurisprudența franceză nu analizează similitudinile funcție de aceste clase. Spre exemplu, aceeași marcă aparținând la doi proprietari diferiți, poate exista pentru îmbrăcăminte și pentru pantofi chiar dacă sunt în aceeași clasă . 5.4.2. Principuil teritorialității

Dreptul de utilizare acordat de marcă este unul teritorial, adică protecția își produce efecte doar pe teritoriul statului ce l-a acordat, consacrat chiar prin CUP. Acest principiu

consacră ideea că regimurile acestor drepturi sunt reglementate de fiecare stat. În acest sens, un semn apropriat în România va fi indisponibil doar pe teritoriu român;

un semn apropriabil în străinătate va disponibil în România. în principiu, o marcă străină nu va  putea fi opusă unei mărci românești decât dacă a fost depusă internațional cu revendicarea unei  protecții și în România. în timp ce o marcă comunitară este indisponibilă pe întreg teritoriul comunității europene și va constitui o anterioritate față de o marcă românească. Titularul se poate opune la orice utilizare neautorizată a semnului său de către terți, ce se realizează pe acel teritoriu. El dispune de acțiunea în contrafacere. Societatea Hugo Boss titulara mărcii internaționale Hugo Boss a acționat în contrafacere societatea Reemtsma Cigarettenfabriken fondată pe reproducerea mărcii sale pe site -ul societății  pârâte. Constatând că produsele în cauză nu sunt disponibile în Franța, Curtea a concluzionat că site-ul nu poate fi considerat că se adresează publicul din Franța și că utilizarea mărcii Boss în

aceste condiții nu constituie infracțiune. Chiar dacă pe site se utiliza salutul în limba franceză Bienvemie. Acest principiu va fi limitat de regula epuizării drepturilor de proprietate intelectuală, ce

va concilia teritorialitatea drepturilor cu libera circulație a mărfurilor și serviciilor cu consecințe în materia contrafacerii.43

43

Adrian Circa, Protecţia drepturilor intelectuale, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 150

79

6. Concluzii

Cercetările întreprinse pe parcursul acestei lucrări au avut ca principal obiectiv elaborarea condițiilor de protecție ale drepturilor intelectuale. În urma cercetărilor teoretice eleborate pe parcursul lucrării, am constatat condiț ii ale operei ăn cadrul dreptului de autor având ca principal obiect operele originale de creație intelectuală în domeniul literar, artistic sau științific, oricare ar fi modalitatea de creație, modul sau forma de exprimare și independent de valoarea și destinația lor. Condițiile de protecție se vor aplica alternativ, adică vom căuta noutatea pe terenul desenelor și modelelor, și originalitatea dacă protecția solicitată este cea a dreptului de autor. Cu toate acestea nu a ezitat să apară o altă teorie care  plecând de la faptul că se protejează o singură creație, și că unitatea artei impune un

cumul de protecție care trebuie să se reflecte și în cumulul condițiilor. Așa cum și în cazul invenției brvetabile inventatorul este un creator, dar el nu se va bucura de dreptul asupra invenției sale prin simplu fapt al creației. Spre deosebire de autorul unei opere literare, acesta va trebui să solicite un titlu. Pentru că invenția nu comportă prin ea însăși niciun drept, dacă nu este acoperită prin brevet. Brevetul de invenție este titlul ce va conferi inventatorului dreptul de exploatare exclusivă și temporară asupra unei invenții.

80