Dreptul International Al Muncii

CAPITOLUL I Ideea abordării internaţionale a problematicii muncii şi crearea Organizaţiei Internaţionale a Muncii

După ani de război, de luptă cu foamea şi mizeria, omenirea începea să înţeleagă că trebuie să-şi construiască un sistem de apărare împotriva acestor lucruri fanatice ale începutului de secol. Aşa apare în mod semnificativ, semnificativ, prin Tratatul de la Versailles, Versailles, Liga Naţiunilor şi Organizaţia Internaţională Interna ţională a Muncii. Crearea Organizaţiei Internaţionale a Muncii constituie rezultatul unui lung proces al ideilor sociale care au cunoscut în această perioadă p erioadă intensităţi semnificative. Creată în 11 aprilie 1919, Organizaţia Internaţională a Muncii urmărea peste opt decenii de activitate în domeniul justiţiei sociale şi în acelaşi timp este un factor hotărâtor în asigurarea păcii mondiale. Considerată astăzi drept o veritabilă conştiinţă socială a umanităţii1, Organizaţia Internaţională a Muncii a devenit o  prezenţă marcantă în cadrul relaţiilor internaţionale, consacrată promovării normelor internaţionale de muncă şi securitate socială. Organizaţia Internaţională a Muncii deţine competenţa genrală în domeniul muncii2, pe primul plan situându-se elaborarea normelor internaţionale în materie. Elementul esenţial care a asigurat o implicare progresistă a Organizaţiei Internaţionale a Muncii în rezolvarea marilor probleme sociale ale lumii la constituit prezenţa reprezentanţilor partenerilor sociali din statele membre în întreaga activitate a Organizaţiei Internaţionale a Muncii. Organizaţia Internaţională a Muncii a apărut pe un teren gol iar ideea unei legislaţii internaţionale în domeniul muncii are o vechime considerabilă. Ideea unei legislaţii internaţionale în domeniul muncii a evoluat în paralel cu Dreptul muncii.

1

A Popescu - Dreptul internaţional al muncii 1998 ed. Holding Reporters Bucureşti p. 26-27

2

I.T.Stefanescu I.T.Stefanescu Dreptul Colectiv al Muncii ed. Lumina Lex 1998 p25-26

-1-

Se consideră că ideea unei legislaţii internaţionale a muncii a aparţinut filosofului Robert Owen care a încercat în propria uzină să-şi materializeze propriile idei. Pentru precursorii care şi - au adus contribuţia  pentru a prinde formă această idee se mai numără şi J. A. Blangui, L. R. Vilernie, Daniel Le Grand , E. Ducpetiaux3. Adoptarea unei legislaţii internaţionale de muncă a reieţit din adoptarea unor legislaţii naţionale în domeniul muncii. Astfel , apare în Germania , în 1839 prima lege privind munca copiilor, urmată de cea din Franţa în 1841. Franţa va fi prima ţară care va hotăra şi reducerea zilei de muncă în fabrici pentru muncitori la 12 ore , în 1848. În ţara noastră este cunoscut faptul că sub influenţa ideilor socialiste a fost elaborată o legislaţie a muncii cum ar fi, de remarcat, Legea minelor - partea asigurărilor muncitoreşti - din 1895, Legea privind repausul duminical din 1897 şi 1910 , Legea asupra muncii minorilor şi femeilor din 1906, Legea asigurărilor  muncitoreşti din 19124. Pe plan internaţional în această perioadă în care în ţările vest europene se dezvoltă din ce în ce mai mult ramura industrială, proletariatul, clasa muncitorilor, devine o forţă şi începe să joace un rol important pe scena politicăa lumii căpătând conştiinţa solidarităţii sale 5, începe să utilizeze armele politice şi sociale pe care le dobândise : buletinul de voz, asociaţia profesională, sindicatul. În 1897 se derulează două congrese în paralel, unul muncitoresc la Zurich şi altul ştiinţific la Bruxelles , ambele pledând pentru un oficiu internaţional pe problemele muncii. După trei ani se decide constituirea constituirea Asociaţi Asociaţiei ei internaţion internaţionale ale pentru proecţia proecţia legală a muncitorilo muncitorilorr şi un oficiu internaţional al muncii6. Aceste „organisme dacă le putem numi aşa, pun întreaga lor activitate în scopul apariţiei şi formării Organizaţiei Internaţionale a Muncii.

1.1 Fondarea Organizaţiei Internaţionale a Muncii

3

A. Popescu - Consideraţii generale privind O. I. M. p 40 - 41

4

A .Popescu Dreptul Internaţional al Muncii ed. Holding Reporters Bucureşti 1998 p 27-28

5

I.T.Stefanescu I.T.Stefanescu - Dreptul colectiv al muncii ed.Lumina L ex Bucureşti 1998 p 25 - 26

6

A. Popescu - Consideraţii generale privind O. I. M. p 40 - 41

-2-

Se consideră că ideea unei legislaţii internaţionale a muncii a aparţinut filosofului Robert Owen care a încercat în propria uzină să-şi materializeze propriile idei. Pentru precursorii care şi - au adus contribuţia  pentru a prinde formă această idee se mai numără şi J. A. Blangui, L. R. Vilernie, Daniel Le Grand , E. Ducpetiaux3. Adoptarea unei legislaţii internaţionale de muncă a reieţit din adoptarea unor legislaţii naţionale în domeniul muncii. Astfel , apare în Germania , în 1839 prima lege privind munca copiilor, urmată de cea din Franţa în 1841. Franţa va fi prima ţară care va hotăra şi reducerea zilei de muncă în fabrici pentru muncitori la 12 ore , în 1848. În ţara noastră este cunoscut faptul că sub influenţa ideilor socialiste a fost elaborată o legislaţie a muncii cum ar fi, de remarcat, Legea minelor - partea asigurărilor muncitoreşti - din 1895, Legea privind repausul duminical din 1897 şi 1910 , Legea asupra muncii minorilor şi femeilor din 1906, Legea asigurărilor  muncitoreşti din 19124. Pe plan internaţional în această perioadă în care în ţările vest europene se dezvoltă din ce în ce mai mult ramura industrială, proletariatul, clasa muncitorilor, devine o forţă şi începe să joace un rol important pe scena politicăa lumii căpătând conştiinţa solidarităţii sale 5, începe să utilizeze armele politice şi sociale pe care le dobândise : buletinul de voz, asociaţia profesională, sindicatul. În 1897 se derulează două congrese în paralel, unul muncitoresc la Zurich şi altul ştiinţific la Bruxelles , ambele pledând pentru un oficiu internaţional pe problemele muncii. După trei ani se decide constituirea constituirea Asociaţi Asociaţiei ei internaţion internaţionale ale pentru proecţia proecţia legală a muncitorilo muncitorilorr şi un oficiu internaţional al muncii6. Aceste „organisme dacă le putem numi aşa, pun întreaga lor activitate în scopul apariţiei şi formării Organizaţiei Internaţionale a Muncii.

1.1 Fondarea Organizaţiei Internaţionale a Muncii

3

A. Popescu - Consideraţii generale privind O. I. M. p 40 - 41

4

A .Popescu Dreptul Internaţional al Muncii ed. Holding Reporters Bucureşti 1998 p 27-28

5

I.T.Stefanescu I.T.Stefanescu - Dreptul colectiv al muncii ed.Lumina L ex Bucureşti 1998 p 25 - 26

6

A. Popescu - Consideraţii generale privind O. I. M. p 40 - 41

-2-

Odată cu declanşarea primei conflagraţii mondiale a apărut şi o recrudescenţă a problemelor sociale fapt ce a dete determi rminat nat ampl amplif ific icar area ea preoc preocupă upări rilo lorr pent pentru ru solu soluţi ţiona onarea rea aces acesto tora ra atât atât pe plan plan naţio naţional nal cât cât şi internaţional. Pe parcursul celor patru ani de război organizaţiile sindicale şi muncitoreşti decele mai diverse orientări şi tendinţe discutaseră probleme legate de îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi de viaţă ale salariaţilor. Principalele probleme discutate se canalizau pe două direcţii: a.crearea condiţiilor ca prin reglementarea  păcii să se asigure şi condiţiile ţinerii unui congres muncitoresc.  b.includerea în tratatul de pace a unor clauze care să amelioreze condiţiile de muncă ale lucrătorilor. În contextul negocierilor de pace, la cererea sidicatelor din mai multe ţări , Conferinţa de pace din 1919 a stabilit cu acest prilej şi o Comisie a legislaţiei internaţionale a muncii. Această comisie era formată din 15 membri (mari personalităţi ale mişcării sindicale americane, franceze, belgiene) şi după o perioadă foarte scurtă de activitate a adoptat pe baza unui proiect prezentat ca fiind Partea a xii a a Tratatului de pace de la Versailles, Constituţia Organizaţiei Internaţionale Interna ţionale a Muncii. Acest lucru explică preocuparea unor guverne ( Franţa, Anglia, Germania) de a avansa proiecte priind clauzele de muncă , de natura să fie luate în discuţie de către Conferinţa de pace Conferinţa de pace încredinţează pentru prima dată unei comisii speciale sarcina de a analiza şi de a  propune măsuri în legătură cu reglementarea internaţională a muncii. Dispoziţiile părţii a XII a din Tratatul de la versailles sunt integral reproduse în Partea a XIII a din Tratatul de la saint - Germain din 10 septembrie 1919(art. 332- 372) ;şi în Tratatul de la Trianon din 4 mai 1920 (art. 315-355). La 29 oct. 1919 la Washington are loc prima sesiune a Organizaţiei Internaţionale a Muncii care adoptă  prin voturile delegaţilor celor 42 de ţări membre , şase convenţii internaţionale care aveau o extrmă importanţă  privind legislaţia internaţională a muncii. Prin Prin norm normel elee sale sale Organ Organiz izaţ aţia ia Inte Intern rnaţ aţio iona nală lă a Munc Muncii ii avea avea menir menirea ea să ocrot ocrotea ească scă o valoa valoare re fundamentală, unică - forţa de muncă -.

-3-

În 1929 deputatul român I. I. Mirescu prezenta Organizaţia Internaţională a Muncii „ ca o concesie sau ca un act de bunăvoinţă şi de recunoştinţă faţă de clasa muncitoare din pareta înaltelor părţi contractante... Organizaţia Internaţională a Muncii este opera şi rezultatul luptei clasei muncitoare”7. Pentru România prevederile Tratatului de la Versailles a fost ratificat şi publicat în M. O. nr. 134 din 19 sept. 1920; cel de la saint -Germain încheiat cu Austria a fost ratificat şi publicat în M. O. nr. 140 din 20 sept. 1920; cel de la Trianon încheiat cu Ungaria a fost ratificat prin legea publică în M. O. 136 din 21 sept. 1920 iar  cel de la Neuily sur Seine S eine cu Bulgaria a fost publicat pub licat în M. O. nr. 135 din 20 sept. 1920. 1 920. Cu această ocazie, prin formarea Organizaţiei Internaţionale a Muncii a fost făcut primul mare pas  privind internaţionalizarea reglementărilor privind probleme de muncă.

1.2 Evoluţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii

Organizaţia Internaţională a Muncii pe fundalul puternicelor frământări sociale, pe faptul că proletariatul câştigă tot mai mult teren în disputa cu clasa conducătoare şi cea politică, nu a fost văzută de la început de toţi ca fiin fiindd un lucr lucruu impor importa tant nt,, ci mai mult mult ca “tex “textt dipl diploma omati tic”. c”. Totuş otuşi, i, dato datori rită tă presi presiun unii ii cont contin inue ue a  proletariatului, organizaţia a devenit o realitate. Evoluţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii a fost posibilă datorită maturizării mişcării sindicale şi cu existenţa concomitentă a altor factori favorabili dezvoltării, care au făcut ca aceasta să nu dispară, cum a fost cazul şi altor organizaţii apărute pe lângă Liga Naţiunilor. Evoluţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii poate fî privită ca o evoluţie continuă cu progrese şi regrese, în funcţie de perioadele istorice peste care a trecut. Această evoluţie poate fi urmărită şi în funcţie de  perioadele de timp pe care le traversează, de dezvoltarea procesului tehnologic cât şi în raport cu diversificarea luptei sindicale8. Putem astfel exemplifica câteva puncte de răscruce: 7

I.I.Mirescu - Clasa muncitoare şi B.I . al Muncii - Institutul de Arte Grafice „Bucovina”Iaşi 1919p3-4

8

A. Popescu - D.I.M. ed. Holding Reporters Bucureşti 1998 p 35 - 36

-4-

- criza criza privin privindd competen competenţa ţa - criza principiului tripartismului

- retragerea retragerea SUA din din Organizaţia Organizaţia Internaţional Internaţionalăă a Muncii din 1974 O perioad perioadăă foarte foarte import important antăă în evoluţ evoluţia ia şi activi activitat tatea ea Organi Organizaţ zaţiei iei Intern Internaţi aţiona onale le a Muncii Muncii este este repreze reprezenta ntată tă de perioa perioada da dintre dintre cele cele două două războai războaiee mondia mondiale. le. Organi Organizaţ zaţia ia Interna Internaţio ţională nală a Muncii Muncii şi-a şi-a consacrat întreaga activitate procesului de elaborare a convenţiilor şi recomandărilor. Acest proces a presupus în primul rând strângerea, analiza şi sistematizarea unor informaţii privitoare la munca din întreaga lume pentru ca aceasta să poată ulterior emite anumite reguli şi care să poată fi încorporate legislaţiilor ţărilor membre în folosul progresului social. În această perioadă au fost aduse şi unele amendamente Constituţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii care în principal au vizat: - compoziţia compoziţia Consiliulu Consiliuluii de Administa Administaţie ţie - menţinerea menţinerea numărului numărului de pot membri guvername guvernamentali ntali Tot în această perioadă, mai precis în perioda 1922 - 1932, O. I. M. a traversat o criză privind contestarea reglementărilor pe care le - a emis în problema muncii în agricultură, a muncitorilor nesalariaţi şi muncitorilor intelectuali. O perioadă mai puţin fastă privind evoluţia O. I. M. a fost în perioada celui de - al doilea război mondial când elaborarea normelor internaţionale a fost întreruptă iar activitatea de strângere a informaţiilor mult diminuată.O. I. M. s - a întrunit doar de două ori în 1941 când s - a stabilit planul de măsuri pentru perioada de după încetarea războiului şi în 1944 când a fost adoptată şi “ Declaraţia de la Philadelphia “ prin care au fost redefinite scopurile şi principiile O. I. M. din care amintim: - munca nu este o marfa - libertatea de asociere şi expresie este o condiţie indispensabilă de progres - sărăcia oriunde s-ar afla reprezintă un pericol pentru prosperitatea tuturor  - lupta împotriva lipsurilor trebuie purtată cu energie deosebită în sânul fiecărei naţiuni.

-5-

Datorită activităţii sale în această perioadă de grele încercări pentru lumea internaţională , O. I. M. va  juca un rol important în crearea O. N. U. şi ulterior aceasta constituindu - se într - un adevărat punct de plecare  pentru formularea principiilor fundamentale pe care putea fi construită o lume paşnică , respectiv Carta O. N. U.9 în această situaţie O. I. M. a devenit un partener valoros în colaborarea cu O. N. U. şi alte instituţii specializate , bucurându - se de autonomie deplină precum şi de o serie de privilegii şi imunităţi cum ar fi: - libertatea de reuniune, discuţie şi decizie - libera dispozişie asupra localurilo şi teritoriului - inviolabilitatea localurilor  - respectul secretului deliberărilor, deciziilor şi corespondenţei - libera circulaţie a documentelor  - imunitate de jurisdicţie - privilegii financiare Prin activitatea sa Organizaţia Internaţională a Muncii îşi amplifică colaborarea cu O. N. U. devenind un factor decisiv în instaurarea justiţiei şi păcii sociale.In perioada de după Declaraţia de la Philadelphia , O. I. M. trece printr - o perioadă contradictorie de intense căutări şi incertitudini. În calitate de instituţie specializată a O.N.U. , O.I.M. se bucura de anumite privilegii şi imunităţi stabilite  pin acorduri cu state gazdă, principal fiind acela încheiat cu Elveţia. Spre deosebire de trecut O. I. M. trebuie să reconcilieze o gamă tot mai largă de inteese şi ideologii diferite, datorită şi faptului că statele care au aderat la O. I. M. în această perioadă îşi dublaseră numărul.Această perioadă poate fi definită cu sintagma „deceniile confruntării urmate de cele ale colaborării“10. Pe planul O. I. M. declanşarea “ războiului rece “ s - a concretizat în manifestarea unor tendinţe anti comuniste ceea ce a dus în afara problemelor politico - ideologice la dispute ce păreau a fi uneori interminabile. Pe acest funal se manifestau două tendinţe: -crearea unei atmosfere de tensiune în raport cu statele socialiste -critica sistematică a realităţilor din ţările comuniste 9

S. Ghimpu , I. T. Stefanescu- Dreptul muncii T.U. B. 1974 p 195 - 196.

10

A. Popescu - D.I.M.ed. Holding Reporters Bucureşti 1998 p37 - 38

-6-

Datorită acestor realităţi apare o puternică criză în cadrul O.I. M. care va pune în discuţie principiul tripartismului, pe care era structurată organizaţia. Deşi tulburată de marile neînţelegeri O.I.M. îşi va continua parcursul şi în 1966 în Consiliul de Administraţie a intrat pentru prima dată un reprezentant dintr - o ţară socialistă , situaţie care rămâne neschimbată până in 1975. Un eveniment care trebuie remarcat în evoluţia O. I. M. este reprezentat de retragerea S.U.A.din organizaţie care a suscitat o serie de comentarii în întreaga lume11. Totuşi, S.U.A. revine în februarie 1980 asupra deciziei de retragere din O.I.M. După căderea cortinei de fier şi marile transformări care a cuprins Europa Centrală şi de Est s -a constatat o nouă relansare în elaborarea de noi norme internaţionale. Astfel, au loc trei sesiuni ale Conferinţei O.I.M. ,respectiv 79(1992), 81 (1994) şi 85 ( 1997) care pun în discuţie probleme radicale privind evoluţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii. Conferinţa din 1992 pune în discuţie în cadrul O.I. M. problema democratizării. O.I.M. a fost chemată să se pronunţe asupra propriei sale evoluţii, asupra modului în care va trebui să se adapteze pentru a rămâne fidelă idealurilor şi misiunilor sale de  promovare a păcii şi justiţiei sociale. Conferinţa din 1992 stabileşte drumul O.I.M. în îndeplinirea idealurilor propuse făcând eforturi deosebite împreună cu O.N.U. şi celelalte organizaţii internaţionale pentru stabilirea unui climat de pace socială. Totuşi O.I.M. şi - a propus să acţioneze pentru: - respectarea drepturilor fundamentale ale omului în special, în ceea ce priveşte munca şi protecţia socială - încurajarea economiei de piaţă sub condiţia esenţială a constituirii unei dimensiuni sociale a acesteia - întărirea tripartismului şi reafirmarea negocierilor colective12 La cea de a 81 a sesiune a Conferinţei O.I.M. 11

Considerată o măsură de forţă hotărârea S.U. A. a afectat serios bugetul O.I.M.(cotizaţie 25%) şi a antrenat şi

riscul retragerii altor state occidentale. 12

B.Bureau International du Travail - Le democratisation el Foit- Rapport du Directeur general, Geneva 1992 p 3-5

-7-

S- au dezbătut teme având ca titlu generic „Valori de apărat”, schimbări de întreprins , justiţia socială într  - o economie care se mondializează. S-a discutat foarte mult asupra rolului O.I.M. în elaborarea normelor având în vedere noile date sociale rezultate din liberalizarea comerţului mondial şi instaurarea unui tripartism activ şi eficient. Pentru Conferinţa din 1997 tema principală a fost'' Activitatea normativă a O.I.M. la ora mondializării“13. Ideea de bază s-a situat în existenţa ei acţiuni paralele între progresul economic şi progresul social.

1.3 Rezultate ale confruntărilor şi colaborărilor dintre Organizaţia Internaţională a Muncii şi statele neutre

Încă din primele momente de existenţă şi chiar prin Constituţia sa, O.I.M. s-a dorit a fi şi în acelaşi timp s-a dovedit că este o organizaţie cu vocaţie universală care a militat pemanent pentru instaurarea unei păci durabile, bazate pe o justiţie socială eficientă. Luând fiinţă înaintea unei mari organizaţii internaţionale O.N.U. contribuind în mare măsură la naşterea acesteia O.I.M. a devenit prima instituţie specializată a O.N.U. în domeniul muncii în 194814. Preluând responsabilitatea politicilor sociale O.I.M. a jucat un rol activ în promovarea cooperării tehnice internaţionale şi realizarea unor norme de muncă aplicabile pentru majoritatea statelor membre15. Rezultatele dialogului dintre membrii organizaţieiau pus în evidenţă promovarea ocupării forţei de muncă, problema muncitorilor emigranţi, problema intreprinderilor multinaţionale, protecţia mediului uman şi consecinţele restructurărilor economice

13

A. Popescu - O.I.M. ed. Holding Reporters Bucureşti 1998 p 46

14

Sanda Ghimpu, Alex Ţiclea - Dreptul muncii ed. Şansa S .R.L. Bucureşti, 1997 p 51

15

Adrian Năstase, Alex Bolintineanu - Drept Internaţional Contemporan ed. Autonomă M.O

Bucureşti 1995 p 48

-8-

Politica O.I.M. în care îşi procură informaţiile din toate colţurile lumii, modul de analiză a acestora, a făcut posibilă emiterea unor norme care să facă faţă şi să poată fi adoptate şi pe plan naţional în multe din statele membre.De la activitatea de elaborare şi adoptare a unor instrumente internaţionale care a constituit o  preocupare de bază a O.I.M. treptat această organizaţie abordează probleme esenţiale cu rezonanţe politice  privind relaţiile dintre state. Pe baza discuţiilor dintre membri fondatori s-a ajuns la implicarea organizaţiei în dezbaterea şi soluţionarea marilor probleme ale dezvoltării şi păcii, pe agenda lucrărilor organizaţiei existând teme ca: - industrializarea ţărilor în curs de dezvoltare - ameliorarea condiţiilor şi a mediului muncii - salarii minime 1991

- asigurările sociale şi protecţia socială 1992 - aplicarea tehnologiilor moderne 1991 - prevenirea accidentelor industriale majore 1993 - punerea în valoare a resurselor umane 1991 - democratizarea şi O.I.M. 1992 - libertatea sindicală şi negocierea colectivă 1995 - protecţia contra licenţierii nejustificate 1995 O.I.M. prin politica de colaborare a fost organizaţia care a trebuit să se schimbe odată cu cerinţele lumii, să-şi adapteze permanent mecanismelenormative pentru a răspunde noilor cerinţe de globalizare şi liberalizare a comerţului16. Aşa cum se arată de Directorul general al O.I.M. prin raportul general din 1994, aceste măsuri generale trebuie să fie completate atât la nivel naţional, cât şi la nivel internaţional prin promovarea justiţiei sociale ca o valoare fundamentală şi garantarea unor mijloace eficiente de realizare a cerinţelor sale, instituirea unui tripartism activ şi eficient şi introducerea în cadrul raporturilor economice internaţionale a unei clauze sociale.

16

Adrian Năstase , Alex Bolintineanu - Drept internaţional contemporan Regia Autonomă Monitorul Oficial

Bucureşti 1995 p 81

-9-

CAPITOLUL II Competenţa, componenţa şi structura Organizaţiei nternaţionale a muncii

2.1. Competenţa O.I.M.

De-a lungul evoluţiei sale tumultoase O.I.M. şi-a dovedit de nenumărate ori rolul şi locul său în cadrul organismelor internaţionale. In prezent problema competenţei O.I.M.nu mai constituie subiect de discuţie deoarece această problemă a fost statutată în timp de mai multe ori. Prima dată când s-a încercat delimitarea clară a competenţei O.I.M.a fost în perioada anilor 1922 - 1932 când au fost ridicate o serie de critici la adresa acesteia. Curtea Supremă de justiţie de la haga a fost chemată să se pronunţe prin mai multe avize consultative asupra interpretării textului, constituie O.I.M. care delimitează clar competenţa acestei organizaţii. Competenţa acesteia se limita în ace perioadă la : - reglementări în raporturile de muncă în agricultură - limitarea sau interzicerea folosirii ca mijloace de producţie a unor metode vătămătoare sănătăţii muncitorilor  - prestarea muncii de către patroni sau alte persoane decât salariaţi - munca de noapte a femeilor care ocupă funcţii de supraveghere. Această latură generală a competenţei O.I.M.este statutată ca fiind competenţa generală a O.I.M. în materie socială.Competenţa generală a O.I.M. este stipulată şi în cadrul Declaraţiei de la Philadelphia prin concepţia cuprinzătoare ce se degajă din principiile generale pe care le - a formulat în completarea celor enunţate în 1919 prin tratatul de la Versailles17. O altă latură a competenţei O.I.M. după cum este deja subliniat ăn literatura de specialitate o reprezintă latura personală sau maibine spus , competenţa personală. Competenţa personală reiese tot din

17

S. Ghimpu, I.T.Stefanescu - Dreptul munciiT.U.B.Bucureşti ed. 1974 p 194

- 10 -

Constituţia O.I.M.care prevedeca această organizaţie nu se limitează doar la condiţiile de muncă, ci cuprinde şi condiţiile de viaţă în general, ale muncitorilor, salariaţilor şi celorlalte categorii18. Competenţa jatione personae” înglobează atât pe muncitori cât şi pe intelectuali în temeiul principiului unităţii muncii, pe cei ce muncesc încalitate de salariaţi cât şi pe lucrătorii independenţi, pe cei din sectorul  privat şi pe cei din sectorul public.această competenţă atrage sub potecţia sa în mod aproape obligatoriu şi celelalte categorii, cum ar fi: şomerii, copii, emigranţii, ucenicii, etc. Ca o concluzie asupra competenţei O.I.M. putem spune că aceasta are două laturi importante : -competenţa materială -competenţa personală Deşi O.I.M. în materie de competenţă la începuturile sale se limita doar la problemele fundamentale ale muncii pe parcursul evoluţiei , mai precis după 1944 acestea se extind asupra tuturor măsurilor economice şi financiare care pot avea rezonanţe sociale asupra libertăţilor publice fundamentale, asupra anumitor aspecte ale  politicii penale şi penitenciare19.

2.2.1 Principiul Tripartismului Pentru a putea vorbi în continuare de celelalte organe şi laturi ale O.I.M.trebuie să ne oprim asupra  principiului fundamental - coloana vertebrală - a acestei importante organizaţii internaţionale. Acest principiu este principiul tripartismului. Tripartismul este prezent în compoziţia organelor deliberative ale organizaţiei, Conferinţa Internaţională a muncii, Consiliul de administraţie şi în cele mai multe comisii. Tripartismul este considerat ca instrument de dialog social şi se manifestă ca un principiu de bază al dreptuluiinternaţional al muncii cât şi la elaborarea normelor de drept intern al muncii20. 18

S. Ghimpu, I.T.Stefanescu - Dreptul muncii T.U.B. Bucureşti ed. 1974 p 195

19

A.Popescu - Dreptul Internaţional al muncii ed. Holding Reporter Bucureşti 1998 p62

20

S. Beligrădeanu - Impactul legii nr. 109/1997 privind organizarea şi funcţionarea

Consiliului Economic şi Social asupra legislaţiei muncii, drept nr.8/1997 p 3 - 4

- 11 -

Principiul tripartismului se regăseşe la originea formării O.I.M. Prin Declaraţia de la Philadelphia cu  privire la scopurile şi obiectivele O.I.M. din 1944 este considerat fundamentul cacestei organizaţii.în 1971 Conferinţa Internaţională a muncii a adoptat o rezoluţie specială prin care solicita analiza unor măsuri necesare ca structurile tripartite să cuprindă o gamă cât mai completă de activităţi. In concepţia iniţiatorilor O.LM.cei care participau la această organizaţie trebuiau să fie pe picior de egalitate aşa că s - a ajuns ca reprezentanţii guvernelor să fie sşezaţi la acelaşi nivel cu reprezentanţii partenerilor sociali21. Existenţa tripartismului la nivel naţional este necesară şi esenţială. Intervenţia partenerilor sociali la nivel macroeconomic şi social se poate traduce prin următoarele direcţii: - obligaţia consultării prealabile de către guvern a reprezentanţilor partenerilor sociali cu privire la  proiectele unor acte normativece privesc dezvoltarea ecomomico - socială şi raporturile de muncă - obligaţia de creare a unor organisme sau mecanisme speciale cu participarea reprezentanţilor salaiaţilor  şi patronatului. Tripartismul are funcţia de a crea premisele acceptării pe plan naţional a normelor şi măsurilor adoptate în comun de părţile interesate, de a spori autoritatea O.I.M., dea a evita luarea unor decizii în spirit strâmt, tehnocratic. În faza de început a fost folosită în cadrul discuţiilor formula 2-1-1 respectiv 2 reprezentanţi ai guvernului, 1 reprezentant al organizaţiilor muncitoreşti şi 1 reprezentant al organizaţiilor angajaţilor 22. Această formulă a rezistat aproape 75 ani. In 1976 prin Convenţia nr. 144 şi respectiv Recomandarea nr. 152 ,  principiul tripartismului a căpătat o nouă conformare, instituindu - se consultări tripartite naţionale destinate să  pună în aplicare normele O.I.M. În majoritatea ţărilor dezvoltate s - au constituit organisme tripartite fie în baza prevederilor  constituţionale, şi aici amintim Franţa, Italia, fie în temeiul unor legi organice, Olanda, Belgia, Canada, mexic. Aceste organisme sunt neutre, cu rol consultativ şi sunt plasate între guvern şi parlament. Rolul lor constă în realizarea dialogului social, medierea intereselor individuale cu cele naţionale. Tripartismul a trecut prin momente şi perioade de criză generate de contestarea împuternicirilor  delegaţiilor patronilor sau muncitorilor din unele state a căror orânduire socială a cunoscut schimbări 21

I.T.Stefanescu - Dreptul colectiv al muncii ed. Lumina Lex Bucureşti 1998 p 77

22

A.Popesu - Dreptul Internaţional al Muncii ed.Holding Reporters Bucureşti 1998 pag 6

- 12 -

substanţiale , care s -au repercutat în raporturile dintre cei trei parteneri de discuţii. Aceste crize au fost totuşi depăşite iar sistemul tripartit a supravieţuit.

2.2Componenţa O.I.M.

Constituţia O.I.M. din 1919 ( modificată şi completată prin declaraţia de la Philadelphia din 1944 şi prin amendamentele din 1972 şi 1986) stabilesc şi componenţa O.I.M. Conform Constituţiei calitatea de membru al acestei organizaţii se dobândeşte astfel: a. sunt state membre de drept statele care făceau parte din O.I.M. la data de 1 nov. 1945 b. O.N.U.

pot cu

deveni condiţia

state

membre,

formulării

unei

tară cereri

nici de

o

formalitate admitere

şi

, o

statele

membre

declaraţie

de

acceptare a obligaţiilor ce decurg din Constituţie. c. Devin state membre şi statele care nu fac parte din O.N.U. cu condiţia ca cererea lor de admitere să fie acceptată de conferinţă cu majoritatea de 2-3 a delegaţiilor prezente. În Constituţia O.I.M. la art. 1 se spune „ Conferinţa generală a O.I.M. poate să admită state membre în organizaţie cu majoritatea a 2-3 din voturile delegaţiilor prezente la sesiune, inclusiv 2-3 din voturile delegaţiilor guvernamentale23.

23

A se vedea Constituţia O.I.M. p 75 - 80

- 13 -

Pentru ca orice stat care nu este membru al O.N.U. şi doreşte să devină membru al O.I.M. trebuie ca după ce îndeplineşte coniţiile art. 1 din Constituţia O.I.M.trebuie ca guvernul noului stat membru să Comunice directorului general al Biroului Internaţional al Muncii acceptarea oficială a obligaţiilor ce decurg din constituţie. În decursul timpului, O.I.M. a avut şi ea o evoluţie privind numărul statelor membre. Astfel, trebuie menţionat că în anul 1919 , an care confirma naşterea O.I.M. organizaţia avea 42 state membre. Intr - o  perioadă scurt de timp, respectiv 1919 - 1948, numărul statelor membre a crescut ajungând la 58 de state. La sfârşitul anilor 1990 conform unui raport al O.I.M. aceasta avea ca membri un număr de 150 de state24. O.I.M. şi în viitor rămâne o organizaţie deschisă primirii de noi membri dar numai în condişiile care sunt  prevăzute în Constituţie.

1.3 Organele de lucru ale O.I.M.

Pornind de la competenţele pe care le are O.I.M. pe plan internaţional privind elaborarea normelor şi recomandărilor privind munca şi întregul proces social internaţional, în structura acesteia apare o anumită structură şi un anumit mod de lucru bine stabilit. Altfel spus, organele de lucru ale O.I.M. sunt: a.

adunarea generală - Conferinţa Internaţională a Muncii

 b.

un consiliu executiv - Consiliul de Administraţie

c.

un secretar permanent - Birolu Internaţional al Muncii

d.

conferinţe regionale

e.

comisii pentru diferite domenii

f.

reuniuni de expertiză

24

I.T.Stefanescu - Dreptul Colectiv al Muncii ed. Lumina Lex ed.1998 p30

- 14 -

a.

Conferinţa Internaţională a Muncii

Conferinţa Internaţională a Muncii este organul suprem al O.I.M. care trasează linia politicii sociale a organizaţiei şi are ca principală atribuţie elaborarea normelor de drept internaţional al muncii sub forma convenţiilor sau recomandărilor internaţionale precum şi urmărirea aplicării lor. Ca adunare generală tripartită adelegaţiilor statelor membre ale O.I.M., Conferinţa O.I.M. este un „parlament internaţional al muncii”25. Pe lângă activitatea principală a conferinţei de a dezbate şi adopta convenţii şi recomandări, conferinţa dezbate raportul directorului general, al Biroului Internaţional al Muncii care este prezentat annual şi care cuprinde activitatea O.I.M., evoluţia situaţiei economice şi sociale în lume. Pe baza unui astfel de raport, la Conferinţa din 1994 s -a discutat problema viitorului O.I.M. şi a justiţiei sociale într - o economie cu tendinţe din ce în ce mai puternice de mondializare. Conferinţa generală a reprezentanţilor se va ţine ori de câte ori va fi nevoie şi cel puţin odată pe an( art. 389 partea a xiii - a din Tratatul de la Versailles). În faţa marilor responsabilităţi pe care le are O.I.M. în conferinţele sale se formulează idea politicilor  economice şi ale forţei de muncă, dezvoltarea dreptului internaţional al muncii,mărirea dimensiunilor sociale a aliberalizării comerţului internaţional precum şi procesul cooperării tehnico - ştiinţifice26. Conferinţele O.I.M.oferă posibilitatea unor largi shimburi de păreri şi opinii între toţi membrii  participanţi şi permit acestora să aducă în discuţie probleme importante pe plan social şi al muncii din toate  părţile lumii. O altă activitate importantă desfaţurată de conferinţa este şi aceea de a aproba sau nu posibilitatea diferitelor state care nu sunt membre ale O.N.U. să adere sau nu la O.I.M.

25

A.Popescu Dreptul Intrernaţional la Muncii ed. Holding Reporter Bucureşti 1998 pag 65

26

Uneori prin declaraţiile sale Conferinţa O.I.M. s-a pronunţat şi asupra unor probleme poitice( 1964 a condamnat

politica de aparthaid a Africii de Sud)

- 15 -

Conferinţa O.I.M. începând cu 1949 se reuneşte la geneva, pe o perioadă de trei săptămâni şi este singurul organ al O.I.M. care poate aduce modificări Constituţiei O.I.M. Având în vedere tripartismul delegaţiilor care participă la conferinţa în caz de litigiu a unei probleme se formează o comisie de verificare a puterilor compusă din 3 membri reprezentând cei 3 parteneri sociali. Totuşi, conferinţa este cea care decide cu o majoritate de 2-3 asupra respingerii unei delegaţii de la lucrările sale. Pe durata unei sesiuni delegaţii se reunesc în trei grupuri-guvernamental, al patronatului şi al lucrătorilorce ţin reuniuni private. Voturile în plen sunt individuale de unde se poate naşte problema divergenţei de opinii asupra unei probleme chiar in cadrul aceleiaşi delegaţii.

b.

Consiliul de Administraţie

Consiliul de Administraţie al O.I.M. este un organ cu atribuţii executive şi începând cu anul 1975 acesta este compus din 56 de membri, dintre care: - 28 reprezentanţi guvernamentali - 14 reprezentanţi ai angajatorilor  - 14 reprezentanţi ai lucrătorilor  Acest consiliu are şi o particularitate în cea ce priveşte numărul celor 28 de reprezentanţi guvernamentali, deoarece 10 dintre aceştia sunt numiţi de către statele membre potrivit importanţei industriale,iar restul de 18 sunt aleşi de către delegaţii guvernamentali din cadrul conferinţei. Principalele atribuţii ale consiliului constau în: -stabilirea ordinei de zi a conferinţei -ia act de măsurile dispuse în cadrul conferinţei -dispune măsuri care duc la îndeplinirea deciziilor conferinţei -răspunde de linia programului B.I.M. -numeşte pe directorul general al B.I.M. - 16 -

-examinează şi definitivează proiectul de buget al B.I.M. Conform Amendamentului adus Constiutţiei O.I.M. din 1986 s-a suprimat ideea de „statut de membru  permanent” şi s-a mărit numărul de membrii la 11227. Consiliile de administraşie se aleg din trei în trei ani, iar imediat după alegeri îşi desemnează biroul compus din: -un preşedinte-obligatoriu reprezentant guvernamental -doi vicepreşedinţi reprezentând ceilalţi doi parteneri sociali Funcţionarea Consiliului de Administraţie a fost reformată în 1993 pentru a creşte eficienţa acestuia şi a reduce cheltuielile, urmând ca el să se întrunească într-o sesiune primăvara şi una toamna şi imediat după o Conferinţă a O.I.M.In cadrul acestui consiliu activează cinci comisii respectiv: -programe, buget şi administraţie -probleme juridice şi de norme internaţionale ale muncii -ocuparea forţei de muncă şi politici sociale -cooperare tehnică -reuniuni sectoriale şi tehnice În cadrul Consiliului de Administraţie activeauă un organism specific numit „Comitetul libertăţii sindicale”. Acest comitet a luat fiinţă în 1950 şi este format din 9 membri titulari şi 9 membrii supleanţi într-o compoziţie tripartită, fiind prezidaţi de o personalitate internaţională. Comitetul libertăţii sindicale a luat naştere ca urmare a necesităţii soluţionării plângerilor de violare a libertăţii sindicale. Procedura specială de control în materie de libertate sindicală este eficientă şi poate fi declanşatăpotrivit acordului între O.I.M. şi Consiliul Economic şi Social al O.N.U. din 1950 atât împotriva unui stat membru al O.I.M. cât şi împotriva unui stat nemembru.

c. Biroul Internaţional al Muncii 27

Astfel, din 1986 au statut de membru permanent Anglia, Brazilia,China, Franţa, Germania, India, Italia, Japonia,

Federaţia Rusă şi SUA

- 17 -

Biroul Internaţional al Muncii reprezintă secretariatul permanent al O.I.M. fiind în acelaşi timp organul de aplicare a deciziilor Consiliului de Administraţie şi ale conferinţei O.I.M. dar şi un punct de documentare în materie socială. Biroul Internaţional al Muncii este condus de un director general desemnat de Consiliul de Administraţie. Conform art. 8 din Constituţia O.I.M. directorul general va primi instrucţiuni din partea Consiliului de Administraţie şi va fi răspunzător faţă de acesta din urmă de bunul mers al Biroului precum şi pentru executarea tuturor celorlalte sarcini care ar fi putut să-i fie încredinţate. Directorul general asista la toate şedinţele Consiliului de Administaţie. În structura Biroului Internaţional al Muncii intră28: - directorul general - 3 directori genrali adjuncţi - 7 subdirectori generali - mai multe departamente Atribuţii specifice Biroului Internaţional al Muncii - elaborează

documentele

şi

rapoartele

pentru

duferite

reuniuni,

şi

inspecţia

inclusiv proiecte de convenţii şi recomandări - acordă ajutor tehnic statelor membre pentru elaborarea legislaţiei sociale - implementează

concepţii

noi

privind

administraţia

muncii - sistematizează informaţii şi statistici privind munca şi securitatea socială din toată lumea - acordă consultanţă şi informaţii celor trei parteneri sociali - dezvoltă o importantă activitate de cercetare, de publicare de studii şi difuzare de informaţii

d. Conferinţe regionale

28

La ora actuală în cadrul B.I.M. activează aproximativ 2000 de funcţionari internaţionali

- 18 -

Conferinţele regionale adună delegaţii guvernamentali ai patronilor şi lucrătorilor diin ţările membre ale O.I.M. care aparţin aceluiaşi continent sau regiuni a lumii. Aceste conferinţe nu au împuternicirea de a adopta convenţii sau recomandări ci doar rezoluţii pe diverse subiecte legate de munca şi securitate socială ce interesează regiunea respectivă. Aceste conferinţe au rol de a informa O.I.M. de problemele apărute în anumite zone ale lumii. Pentru continentul european ultima conferinţă regională s-a ţinut în 1995.

e. Comisii şi reuniuni tehnice

O.I.M. fiind structura internaţională complexă are nevoie de un sistem la fel de complex de comisii  pentru a putea face faţă continuului proces de transformare a relaţiilor de muncă şi a relaţiilor sociale din întreaga lume. Cele mai importante sunt comisiile pentru industrie, iar acestea se compun din doi reprezentanţi ai celor trei parteneri sociali din statele membre. Problematica abordată de aceste comisii este destul de amplă şi pornesc de la recrutarea şi formarea  personalului până la influenţa procesului tehnologic asupra organizării muncii. Aceste comisii adoptă concluzii şi rezoluţii ce sunt communicate statelor membre, partenerilor sociali şi  pot influenţa politica socială în domeniul respectiv. Pe lângă comisiile de industrie mai funcţionează: -comisia consultativă de dezvoltare rurală -comisia paritară pentru funcţia publică -comisia de experţi pentru aplicarea convenţiilor şi recomandărilor  Consiliul de Administraţie poate convoca ori de câte ori are nevoie reuniuni ale experţilor pentru a studia  problematica concretă şi a face recomandări în domeniul respectiv.

- 19 -

CAPITOLUL III Activitatea O.I.M.

3.1 Caracteristici generale

În literatua de specialitate şi mai ales în literatura română cu acest specific s-a acordat un spaţiu foarte mare numărului mare al convenţiilor şi recomandărilor adoptate, la activitatea normativă şi mai puţin laturii de cooperare şi asistenţă tehnică. Activitatea O.I.M. totuşi pe lângă aceste laturi importante mai desfăşoară şi o amplă activitate de cercetare. Pentru a-şi atinge în orice condiţii scopul sau de instaurare a justiţiei sociale, O.I.M. idspune din cele  prezentate mai sus de trei moijloace de acţiune: -normele -cooperarea tehnică -activitatea de cercetare şă difuzare a informaţiei O.I.M beneficiind de aceste trei mijloace de activitate totuşi de- a lungul istorie sale acestea au avut  ponderi diferite vizând activitatea acestea. In perioada de început activitatea O.I.M.. avea ca obiect sau ca activitate de bază elaborarea instrumentelor de bază care avea să conducă la formarea legislaţiei muncii. Această activitate era deosebit de importantă deoarece până atuni nu a existat un asemenea domeniu de activitate şi trebuia construită cu structură de baze pe care să-şi desfăşoare activitatea această nouă organizaţie. Pe lunga latură de creare a instrumentelor de baze O.I.M. desfăşura şi o altă activitate şi anume aceea de strângere şi culegere a datelor privind legislaţia muncii din toată lumea.

- 20 -

Odată cu înaintarea în timp, datorită dezvoltării forţelor de producţie apare necesitatea dezvoltării unei cercetări ştiinţifice proprii care trebuia să se bazeze pe activitatea de elaborare a instrumentelor internaţionale  privind legislaţia muncii. Pe parcursul timpului şi odată cu creşterea rolului O.I.M. pe plan internaţional apare şi necesitatea acordării de asistenţă tehnică statelor care solicitau sprijin în vederea realizării unei legislaţii naţionale privind munca. Ca exemplu putem da asistenţa tehnică acordată de O.I.M. Greciei şi Birmaniei în 1930, în 1931 Chinei, în 1934 Cubei şi 1937 Marocului. Odată cu sfârşitul celui de al doilea război mondial şi ulterior Declaraţiei de la Philadelphia viaţa socială a impus şi cea de a treia componentă a activităţii O.I.M. şi anume cooperarea tehnică. Cu toate că cele trei activităţi esenţiale desfăşurate de O.I.M. au apărut în anumite perioade evolutive ele nu trebuie privite separat ci ca pe un ansamblu, un tot unitar. Activităţile desfăşurate de O.I.M. au fost de la început canalizate pe aceste idei şi oricât de importante ar fii convenţiile şi recomandările aprobate în timp datorită procesului de evoluţie a relaţiilor sociale şi a legislaţiei în domeniul muncii pe plan naţional acestea trebuie permanent adoptate, revizuite eventual abrogate şi acest lucru nu se poate realiza fără o conlucrare între cele trei activităţi ale O.I.M.. O analiză mai profundă asupra activităţii O.I.M. ne relevă faptul că există o legătură indisolubilă între cele trei componente.instrumentele internaţionale întăresc cooperarea contribuind în acelaşi timp la aplicarea normelor O.I.M. dar şi la semnalarea unor elemente de perfecţionare a acestora în raport cu realităţile sociale29. Potrivit rolului său O.I.M. având aceste trei activităţi drept bază a activităţii sale se impune să existe în  primul rând şi o coordonare între ele, de aceea cooperarea tehnică poate şi trebuie să furnizeze informaţii în legătură cu aplicarea normelor O.I.M. În concluzie, trebuie să admitem un lucru cert şi indiscutabil : activitatea O.I.M. nu se poate desfăşura fără o vastă documentare, fără programe de cercetare, fără asigurarea asistenţei tehnice şi difuzarea de informaţii către statele membre în aşa fel încât să determine aceste state să ratifice convenţiile şi recomandările aprobate spre bunul mers al progresului social şi al lagislaţiei internaţionale a muncii.

29

M. Florescu- Consideraţii despre O.I.M. cu specială privire la convenţiile acestei organizaţii-ed. S. Cluj 1969

nr. 3 p 379

- 21 -

3.2. Activitatea de elaborare şi aplicare a normelor O.I.M.

În conformitate cu Constituţia O.I.M. elaborarea şi aplicarea normelor internaţionale reprezintă activităţi de bază şi indisolubil legate. Trebuie subliniat de la bun început că odată elaborate convenţiile şi ratificate de statele membre acestea creează obligaţii juridice pe plan internaţional ale acestor state. Recomandările făcute de O.I.M. nu au aceeaşi valoare ca şi convenţiile deoarece problemele pe care le abordează sunt foarte complexe şi în acelaşi timp există diferenţe mari între sistemele de drept ale statelor.De obicei, aceste recomandări au rolul de a pregăti statele respectiv legisletia statelor membre în vederea adoptării unor convenţii ulterioare, acestea efectiv reprezentând relevanţa recomandărilor elaborate de O.I.M.Ca o concluzie putem spune că recomandările reprezintă factorul care precizează elementele necesare pentru a putea adopta şi ratifica o convenţie. Totuşi, din punct de vedere juridic recomandările cuprind deziderate, idealuri,  preferinţe adresate statelor fără a crea stare de obligativitate a statului respectiv în respectarea acestora. Acest recomandări care sunt acceptate de statele membre pot impune anumite termene ce trebuiesc respectate în vederea adoptării legislaţiei corespunzătoare. Procesul de elaborare şi aplicare a convenţiilor promovate de O.I.M. reprezintă o serie de particularităţi semnificative, fapt care le conferă statutul de tratate internaţionale multilaterara sui generis30.

3.2.1 Elaborarea Convenţiilor

Pentru elaborarea convenţiilor în cadrul Conferinţelor O.I.M. nu există un regulament standard, nu există un stas . Elaborarea convenţiilor se bazează în principal pe discuţiile şi consultările dintre state. Elaborarea lor  nu se aseamănă cu cele de tip diplomatic, nu este vorba de desfăşurarea negocierilor detip diplomatic în aşa fel 30

A.Popescu- Dreptul Internaţional al Muncii ed. Holding Reporters 1998 p 80

- 22 -

încât un stat se poate vedea obligat de aprobarea acestora în urma semnării unui act adţional.Elaborarea convenţiilor O.I.M. pune pe primul plan rolul discuţiilor care au loc între statele participante şi ca o notă caracteristică chiar dacă convenţiile sunt elaborate acestea nu se aprobă cu unanimitatea voturilor ci cu 2/3 din voturi. Aceste moduri de lucru din punct de vedere procedural aduce O.I.M. la echivalentul unui organ legislativ de drept comun iar convenţiile sunt asemănate cu aşa zisele halate-legi.

3.2.2 Adoptarea convenţiilor

Avându-se în vedere structura tripartită a delegaţiilor ce participă la Conferinţele O.I.M.-stat, sindicate,   patronat- adoptarea acestor convenţii reprezintă expresia intereselor şi voinţei a trei factori decisivi ai  progresului social. Adoptarea convenţiilor nu reprezintă un factor definitor şi determinant în obligativitatea statelor de respectare a acestor convenţii ale O.I.M. Convenţiile odată adoptate va purta semnătura de autentificare a textului din partea preşedintelui şi secretarului general al Conferinţei şi semnăturile tuturor reprezentanţilor. Textele convenţiilor

sunt apoi transmise statelor membre spre a fi ratificate în funcţie şi de interesele

naţionale ale fiecărui stat. Constiutţia O.I.M. prevede două tipuri de proceduri de adoptare a convenţiilor: a.procedura dublei discuţii- presupune discutarea unui subiect în două sesiuni anuale succesive, având ca efect elaborarea unor instrumente temeinice şi echilibrate.  b.procedura simplei discuţii- se deruluază pe parcursul unei singure sesiuni şi este rezervată în principal revizuirii instrumentelor existente şi adoptării de convenţii anterior dezbătute. Adoptarea convenţiilor şi recomandărilor are nevoie de 2/3 din voturile exprimate pentru a fî transpuse în practică.Odată elaborate şi adoptate convenţiile şi recomandările O.I.M. crează anumite obligaţii către statele membre cum ar fi: -Supunerea spre examinare autorităţilor competente ale statului respectiv . Pornind de la ideea că aceste convenţii sunt obligatorii pentru statele membre cel puţin în mod principal, trebuie ca acestea să fie supuse - 23 -

examinării autorităţilor naţionale în domeniu. Acest lucru, totuşi, impune ca autorităţile naţionale să facă demersurile necesare şi să stabilească instrumentele necesare ca aceste convenţii să fie ratificate. Constituţia O.I.M. prevede obligativitatea guvernelor statelor care nu au ratificat convenţiile să înainteze către aceasta un raport în care sunt specificaţi factorii care au dus la neratificarea convenţiei. -Necesitatea ratificării convenţiilor. Statele membre ale O.I.M. au obligaţia de a ratifica convenţiile şi acestea nu pot fi însoţite de rezerve. Interpretarea textului convenţiei nu se face de către fiecare stat în parte ci de Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga. -Introducerea în dreptul intern a normelor convenţiilor internaţionale în domeniul muncii.Ratificarea convenţiilor face necesară introducerae normelor conţinute de acestea în dreptul naţional şi implicit Constituţia O.I.M. obligă statele să facă efective dispoziţiile acestora. Fiecare stat trebuie să facă un raport periodic asupra măsurilor pe care le-a luat în vederea executării cât mai rapide a cerinţelor convenţiei. -Respectarea normelor fundamentale. Constituţia O.I.M., Declaraţia de la Philadelphia din 1944 obligă statele membre ale organizaţiei de a respecta normele fundamentale chiar dacă au fost sau nu ratificate convenţiile. -Mecanisme de control. Verificarea modului de îndeplinire a obligaţiilor rezultate din convenţiile O.I.M. se face prin două mijloace: - rapoarte periodice - procedurile plângerilor şi reclamaţiilor  În privinţa convenţiilor ratificate controlul se efectuează cu ajutorul rapoartelor anuale furnizate de guverne şi prin intermediul plângerilor. Controlul aplicării normelor se realizează în trei trepte: -control administativ şi judiciar naţional -control în baza rapoartelor periodice ale statelor membre -control în urma plângerilor şi reclamaţiilor 

3.2.3 Aplicarea convenţiilor

- 24 -

Convenţiile O.I.M. odată adoptate în cadrul conferinţelor ele trebuiesc aplicate de către ţările membre. Acest lucru totuşi nu este aşa uşor pe cât pare şi datorită faptului că în multe ţări apar o serie de dificultăţi de aplicare reieşite din diversitatea sistemelor juridice, nivelul de dezvoltare al fiecărui stat în parte, de strategiile şi politicii promovate în materie de muncă şi securitate socială ale statelor respective.In acest sens un exemplu îl constituie Marea Britanie care la ora actuală nu dispune de un drept al muncii, de o legislaţie a muncii iar  aceste lucruri sunt incluse în convenţiile colective care sunt negociate de sindicate şi patronate. In această situaţie singurii interesaţi a ţine seamă de convenţiile internaţionale şi includera acestora în convenţile colective sunt partenerii sociali. Aplicarea convenţiilor O.I.M. în legislaţia diferitelor state membre ale O.I.M. este foarte dificilă uneori chiar imposibilă, deoarece prevederile convenţiilor O.I.M. nu sunt încorporate în legi fundamentale ale statului respectiv cum ar fi, codul muncii, administraţia şi judecătorii ignoră aceste convenţii. Din punct de vedere teoretic aceste punţi de legătură între legislaţia internă şi legislaţia internaţională  privind munca, se stabilesc prin raportul de echivalenţă dintre dreptul intern şi dreptul internaţional stabilit prin Constituţia fiecărui stat. În ţara noastră se consideră că tratatele şi convenţiile internaţionale ratificate conform legii fac paret din dreptul intern şi au prioritate, acestea din urmă făcând referiri în fond la drepturile fundamentele ale omului. În ansamblu, O.I.M. elaborează convenţii şi recomandări pentru statele membre privind munca şi  protecţia socială, dar în faza de început O.I.M. elabora convenţii şi recomandări care aveau acelaşi obiect. După Declaraţia de la Philadelphia s-a ajuns la ideea că una dintre aceste norme să fie pe punctul de a prelua “forţa” mesajului, iar cealaltă să ocupe un loc secundar. Ansamblul normelor O.I.M. se constituie la ora actuală într-un sistem coerent, acoperind o paletă foarte largă în domeniul dreptului muncii şi dreptului securităţii sociale31. În privinţa convenţiilor şi a recomandărilor O.I.M. deşi există o indiscutabilă continuitate între cele din  perioada 1919-1939 şi cele elaborate după al doilea război mondial, totuşi la ora actuală se impun câteva revizuiri ale unor convenţii, deoarece acestea riscă să-şi piardă valabilitatea pentru că ele nu mai pot fi aplicate32. 31

Al. Athanasiu- Dreptul Securităţii Sociale- Ed. Actami Bucureşti 1995 p 80-94

32

Convenţia 66/1939 privind muncitorii migranţi nu a fost ratificată de nici un stat dar ca urmare a Convenţiei

143/1975 aceasta nu mai este de a ctualitate şi nici nu va fi ratificată

- 25 -

 Normele elaborate după Declaraţia de la Philadelphia au vizat în primul rând durata muncii, salariul, concediul plătit, repausul săptămânal, igiena şi protecţia muncii, securitatea socială în domeniul reglementărilor, dar şi pentru cei ce se aplică aceste reglementări şi se referă la muncitorii emigranţi, pescari, fermieri, funcţionari publuci. Trbuie menţionat faptul că ritmul în care au fost adoptate convenţiile O.I.M. este diferit de la etapă la etapă, ceea ce a făcut ca şi ritmul de aplicare ale acestora de către statele membre să fie diferit în funcţie de  perioadele istorice pe care le-au traversat statele respective.

3.3. Activitatea de cooperare, asistenţă tehnică, informare şi cercetare ştiinţifică.

3.3.1. Activitatea de cooperare şi asistenţă tehnică.

Activitatea de cooperare şi asistenţă tehnică a apărut odată cu evoluţia O.I.M. şi ca rezultat al procesului muncii şi apariţiei protecţiei sociale. Această activitate nu o putem încadra în istoria O.I.M. ca perioadă de început. Ea a apărut după Declaraţia de la Philadelphia, odată cu crearea Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (P.N.U.D.) şi a evoluat progresiv şi sistematic33.  Noţiunea de “asistenţă tehnică” se regăseşte pentru prima dată într-un document al O.I.M. în 1930 şi se concretiza prin misiuni consultative ale B.I.M. pe lângă statele membre. P.N.U.D. a apărut în anul 1966 şi este rodul unirii altor două programe ale O.I.M. apărute cu mult înainte. Este vorba despre Programul lărgit de asistenţă tehnică (P.E.T.A.) apărut în 1949 şi Fondul special al  Naţiunilor Unite (F.S.N.U.) apărut în 1958. P.N.U.D. în urma Adunării Generale a O.N.U. din 1970 avea ca atribuţii:

33

T. Meleşcanu- O.I.M. ed. Politică Bucureşti 1974 p 16-17

- 26 -

- instituţie centrală de finanţare şi coordonare - principala organizaţie care acordă asistenţă tehnică - forma

un

sistem

mondial

unificat

şi

planificat

de

planificare

şi

execuţie a asistenţei tehnice Cooperarea şi asistenţa tehnică sunt acordate la cererea guvernelor statelor membre pentru realizarea unor programe naţionale de politică socială şi se materializează prin trimiterea unui expert care să acţioneze în mod practic în vederea sprijinirii efortului statului respectiv de a-şi crea un program privind politica socială34. Cooperarea şi asistenţa tehnică s-a dezvoltat foarte mult în perioada 1970-1990 fiind necesare crearea unor centre naţionale sau regionale în vederea formării de cadre pregătite. Această activitate a vizat la început un număr mic de domenii de activitate carecondiţionau dezvoltarea şi utilizarea resurselor de forţă de muncă în ţările respective. Pentru desfăşurarea acestei activităţi se impunea şi alocarea unui fond corespunzător şi astfel în 1961 s-a stabilit ca o treime din fonduri să meargă la Asia, o treime la America, iar restul de fonduri să se distribuie între Africa şi Orientul Mijlociu. Avându-se în vedere concepţia privind asistenţa tehnică în domeniul formării profesionale, în 1955 se crează la Instambul, Institutul pentru problemele muncii din Orientul Mijlociu şi Apropiat care avea ca obiectiv principal formarea de funcţionari pentru serviciile de administraţie a muncii. La cererea unor state, O.I.M. trimite misiuni pe probleme de productivitate care urmau să demonstreze cum se poate realiza prin metode de organizare a muncii sporirea productivităţii. În perioada anilor 1950-1968, asistenţa tehnică în acest domeniu a fost acordată la peste 50 state şi a constat în trimiterea de experţi pe durate limitate sau oferirea de burse, fapt ce a determinat elaborarea sau aducerea la zi a reglementărilor în materie şi a format cadre competente în domeniu. Tot în această perioadă  pentru statele în curs de dezvoltare au fost folosite şi alte forme de asistenţă tehnică, cum ar fî: organizarea de grupe de studii, colocvii, seminarii. Între anii 1970-1980 se profilează două tendinţe privind acordarea de asistenţă tehnică35: - realizarea

coordonării

eforturilor

O.I.M.

cu

ale

celorlalte

specializate ale O.N.U. - desfăşurarea activităţii în cadru programelor proprii 34

I.Maxim- O.I.M. la semicentenar RRSI nr. 2 anul 1969 p 100

35

A.Popescu- Drept internaţional al muncii ed. Holding Reporters 1998 Bucureşti p 95

- 27 -

organizaţii

Prin programele derulate, O.I.M. a acordat şi acordă în continuare asistenţă tehnică statelor membre în diferite domenii şi ajută în acest fel şi la crearea de specialişti în domeniu. Putem aminti în acest sens numai câteva programe importante dezvoltate de O.I.M. în decursul timpului: - Programul

pentru

ameliorarea

condiţiilor

şi

a

modului

de

muncă

(P.I.A.C.T.) - Programul de securitate şi igienă a muncii - Programul mondial de folosire a forţei de muncă - Programul readaptării profesionale a indivizilor  - Programul

privind

combaterea

şomajului

şi

marginalizarea

socială.  Numărul de acţiuni de cooperare şi asistenţă tehnică este diferit de la an la an în funcţie şi de condiţiile sociale existente. Ponderea acestor acţiuni aparţine dezvoltării resurselor umane, planificarea şi folosirea forţei de muncă şi dezvoltarea unor instituţii sociale. Pentru desfăşurarea de astfel de acţiuni erau necesare şi fonduri băneşti care proveneau din trei direcţii: -

Organizaţia

Naţiunilor

Unite,

în

la

dispoziţia

principal

Programul

O.N.U.

 pentru dezvoltare - Fonduri

“multilaterale”

puse

O.I.M.

de

o

state donatoare - Bugetul O.I.M. Până în anul 1990 principalele domenii ale cooperării au fost concentrate asupra: - formarea forţei de muncă - ocuparea forţei de muncă - relaţii profesionale - condiţiile de mediu de muncă - securitate socială Modalităţile în care s-a realizat în principal asigurarea de asistenţă tehnică: - trimiterea de experţi (pe termen lung sau scurt) - acordarea de burse pentru formarea şi perfecţionarea cadrelor în domeniu

- 28 -

serie

de

- furnizarea de echipamente După anul 1990 activitatea de cooperare şi asistenţă tehnică capătă noi valenţe datorită ridicării numărului de state membre şi complexităţii din ce în ce mai mare a relaţiilor de muncă şi sistemul social. Odată cu aceasta apar şi unele probleme de funcţionare în cadrul O.I.M. şi care necesită anumite schimbări. Pe acest fond apare necesitatea descentralizării structurilor B.I.M. prin crearea de centre de acţiune regionale, reformarea activităţilor operaţionale de cooperare tehnică, necesitatea respectării normelor O.I.M. de către statele care beneficiază de asistenţă tehnică. Prin Raportul prezentat Conferinţei din 1994 se relevă o nouă concepţie privind cooperarea tehnică bazată pe un parteneriat activ având ca obiectiv aprobarea dintre O.I.M. şi statele membre. Chiar şi cu aceste schimbări şi adaptări la noile condiţii, totuşi O.I.M. rămâne organizaţia ce va acorda asistenţă tehnică statelor ce vor solicita acest lucru în principal pentru a implementa instituţiile şi politicile necesare în aplicarea consecventă a principiului tripartismului în elaborarea şi adoptarea politicilor sociale.

3.3.2 Activitatea de informare şi cercetare ştiinţifică

A. Activitatea de informare Plecând de la Constituţia O.I.M., sarcina principală de a centraliza, gestiona şi distribui informaţiile revine B.I.M. In decursul istoriei, relaţia dintre această activitate şi O.I.M. a devenit foarte strânsă deoarece existenţa organizaţiei avea ca punct de plecare activitatea de informare. Activitatea de informare cunoaşte fluctuaţii în timp, dar ponderea ei creşte după ce de-al doilea război mondial. Sursele de informare sunt reunite în B.I.M. ca organ reprezentativ al O.I.M. şi provin din trei direcţii36: - informarea din toate ţările cu documente, publicaţii şi imprimate privitoare la problematica muncii a) 36

depozitarul

informaţiilor

pe

care

le

gestionează

prin

A.Popescu- Dreptul internaţional al munciied. Holding Reporters 1998 bucureşti p 100

- 29 -

rapoartele

anuale ale guvernelor ţărilor membre b)

rezultate reieşite din rapoartele experţilor şicomisiilor de experţi care s-au deplasat în

anumite

zone

ale

lumii

cu

misiuni

de

cooperare. Informaţiile primite prin aceste trei canale sunt folosite pentru redactarea unor răspunsuri orientative din  partea O.I.M. către guvernele sau organizaţiile sindicale care cer sprijin şi totodată constituie şi baza în întocmirea rapoartelor B.I.M. pentru conferinţele şi seminariile ce se organizează pe tema problemelor sociale. O.I.M. prin organul său specializat în probleme de informare pe lângă faptul că stochează informaţii şi acordă sprijin statelor solicitante aceasta editează, sau mai bine zis publică aceste informaţii sub diferite forme  pentru ca toţi cei interesaţi să aibă acces la ele. In acest mod au apărut enciclopediile, ghidurile, manualele, culegerile de documente în domeniul muncii şi securităţii sociale. Pe baza acestor aprecieri se poate concluziona că B.I.M. este factorul răspunzător în colectarea şi distribuirea informaţiei şi totodată este pilonul care degajă o serie de concluzii esenţiale privind politica socială concluzionate în Conferinţele O.I.M.

B. Activitatea de cercetare ştiinţifică

Această activitate este mai nou apărută în cadrul O.I.M. şi are un istoric mai scurt. Ea îşi face apariţia la începutul anului 1960 şi funcţionează pe lângă B.I.M. ca organ specializat de formare profesională în cadrul “Institutului Internaţional de Studii Sociale”. Activitatea acestui institut are o semnificaţie triplă: - de a deschide pentru O.I.M. noi căi de cercetare - de a dezvolta schimburile ştiinţifice cu statele membre -a

oferi

posibilitatea

unui

cadre

legal

de

discuţii

între

factorii

decizionali în materie de problematica muncii Activitatea de cercetare a institutului este orientată în funcţie de marile probleme sociale aflate pe ordinea de zi a conferinţelor O.I.M. şi în funcţie de tendinţele care se manifestă în domeniu pe plan mondial.

- 30 -

O.I.M. foloseşte această activitate de cercetare pentru a cunoaşte cât mai bine tendinţele de evoluşie pe  plan mondial ale procesului de reglementare în domeniul muncii şi protecţiei sociale pentru ca normele elaborate să nu fie depăşite. Prezentând această idee, ne dăm seama că activitatea de cercetare ştiinţifică a urmat îndeaproape activitatea întregii O.I.M.

Capitolul IV Problematica elaborării şi aplicării convenţiilor şi normelor O.I.M.

4.1. Elaborarea convenţiilor şi recomandărilor O.I.M.

Elaborarea convenţiilor şi a recomandărilor de-a lungul întregii activităţi a O.I.M. a ridicat o serie de  probleme privind nivelul şi formele utilizate, uzura acestora în timp precum şi posibilitatea adoptării lor la noile condiţii internaţionale cât şi la cele naţionale ale statelor membre. La ora actuală pentru elaborarea unei convenţii sau a unei recomandări s-a format o practică în activitatea organizaţiei şi anume aceea că înainte de a fi adoptate,ele sunt precedate de un studiu aprofundat al legislaţiilor  statelor membre, de consultarea guvernelor, organizaţiilor patronale reprezentative precum şi consultarea sindicatelor. Totuşi, încă mai există o problemă majoră ca aceste norme să fie elaborate sub formă de convenţie sau recomandare. Alegerea între cele două căi de exprimare a O.I.M. rămâne de strictă actualitate deoarece încă nu s-a ajuns din punct de vedere juridic la o delimitare strictă între ele. O altă problemă în cadrul activităţii O.I.M. este considerată a fi uzura normelor în timp şi posibilitatea adaptării acestora la noile condiţii existente.Acest lucru a determinat introducerea unei noi practici în activitatea O.I.M.şi anume aceea de admitere a revizuirii normelor elaborate. In practică s-a arătat că adoptarea unei convenţii revizuite nu duce la abrogarea convenţiei iniţiale şi anularea obligaţiilor asumate ci la faptul că

- 31 -

vechea convenţie nu va mai fi supusă ratificării de către statele nesemnatare37. Acest lucru determină şi osituaţie conciliantă între activitatea O.I.M. şi statele membre. Analizând activitatea O.I.M. de-a lungul timpului vom putea observa faptul că principala problemă a acestei organizaţii rămâne obţiunea de a alege modul în care trebuie exprimată o normă elaborată- convenţie sau recomandare-. În actuala redactare a Constituţiei O.I.M. modificată în 1946, distincţia dintre convenţie şi recomandare este tăcută de art. 19 sub forma că “ se vor elabora recomandări numai atunci când obiectul tratat sau unul din aspectele sale nu se   pretează la adoptarea unei convenţii”38. Pe lângă această delimitare, recomandările şi convenţiile sunt recunoscute ca fiind “ambele norme internaţionale în domeniul muncii şi protecţiei sociale”. Totuşi, revenind la Constituţia O.I.M. putem deduce că, convenţiile au rolul de prim rang în faţa recomandărilor. Intre convenţii şi recomandări există şi asemănări care generează o interdependenţă între ele datorită factorilor care duc la elaborarea lor. Se poate spune că recomandarea este privită ca un accesoriu al convenţiei aceasta având rolul de a pregăti sau definitiva rolul unei convenţii. În momentul adoptării unei convenţii O.I.M. adoptă în mod constant şi o reglementare care are rolul de a conţine aspectele de detaliu. Această formă de adoptare a convenţiilor a fost folosită în probleme care au vizat serviciul, plasarea în muncă, egalitatea remunerării şi fixării salariilor. Pe lângă acest lucru, rolul unei recomandări în raport cu o convenţie poate fi şi acela de a reprezenta o reglementare mult mai avansată. Nu de puţine ori Conferinţa Internaţională a Muncii a elaborat recomandări şi în urma studierii efectelor produse pe plan internaţional au  putut elabora convenţii mult mai bine structurate. Un număr de recomandări elaborate reprezintă prin ele însele o reglementare utilă administraţiilor  naţionale ale muncii şi care sunt mai mult norme tehnice. In acest sens amintim Recomandarea nr. 53/1937 asupra prescripţiilor privind securitatea în construcţii39. Conferinţa Internaţională a Muncii a recurs la recomandări în domenii ca formarea profesională, relaţii  profesionale, relaţii de servicii, datorită faptului că statele membre au un mod atât de diferit de a aborda aceste  probleme încât elaborarea unei convenţii privind domeniile respective ar fi aproape imposibil de ratificat.

37

I.T.Ştefanescu-Dreptul muncii ed. Lumina Lex Bucureşti 1997 p 280

38

ConstitutiaO.I.M.art. 19

39

A.Popescu-Dreptul Internaţional al Muncii ed. Holding Reporters Bucureşti 1998 p 165

- 32 -

Recomandările prin statut oferit de Constituţia O.I.M. ele nu trebuiesc a fi ratificate de statele membre, dar acestea trebuie să se supună lor. Acest lucru a determinat o influenţă benefică şi reală pentru statele membre în activitatea acestora privind elaborarea unr acte interne privitoare la muncă şi la asigurarea socială. O.I.M. a reglementat la ora actuală prin intermediul convenţiilor şi recomandărilor principalele domenii care se referă la munca şi securitatea socială. Pentru activitatea viitoare a O.I.M. se impune o alegere după caz între forma de convenţie şi cea de recomandare avându-se în vedere că prin recomandare se pot asigura anumite reguli, iar prin convenţie trebuie reglementat un domeniu cu exactitate. În activitatea O.I.M. la ora actuală se mai ridică o problemă şi anume aceea de elaborare a unor  “convenţii de promovare” prin care statele membre ratificându-le se angajează să urmărească obiectivele acestora urmând să fie apreciate de fiecare stat în parte. Faţă de asemenea convenţii se manifestă o anumită reţinere, dată fiind diversitatea condiţiilor din fiecare ţară. Procesul de elaborare a normelor internaţionale privind problematica muncii şi securităţii sociale a dus  pe parcursul timpului la apariţia unei noi opţiuni din partea O.I.M. Datorită diversităţii structurilor politice şi social economice dintre ţările membre şi dintre diferite regiuni ale lumii a apărut ideea elaborării unor  instrumente universale sau regionale. Prin Declaraţia de le Philadelphia din 1944 s-au reafirmat scopurile şi obiectivele organizaţiei precizându-se că principiile enunţate sunt aplicabile tuturor statelor dar trebuie să se ţină seama în modul de aplicare al acestora şi de gradul de dezvoltare socială şi economic al fiecărui popor. De aici se desprinde şi ideea conform căreia este necesară combinarea caracterului universal al acestor norme cu o apreciere realistă a gradului lor de aplicabilitate, de existenţa unor instrumente regionale diferite de cele universale uneori chiar inferioare care nu ar duce decât la adâncirea decalajului dintre statele lumii. În anul 1967 la Conferinţa O.I.M. s-a respins ideea regionalizării normelor datorită faptului că acestea ar  complica modul de elaborare şi aplicare a convenţiilor şi recomandărilor şi ar putea duce la apariţia discriminării între statele dintre diferite zone ale lumii pe plan internaţional. Datorită acestui lucru s-a ajuns la organizarea de reuniuni regionale care pentru O.I.M. constituie un mijloc de a cunoaşte preocupările şi  problemele sociale ale fiecărei regiuni precun şi posibilitatea de a stabili la scară regională concluzii şi direcţii de acţiune realiste. Aceste reuniuni regionale au rolul de a perfecţiona normele emise de O.I.M. în funcţie de natura posibilităţilor şi de aceea în perspectiva activităţii O.I.M. nu se poate renunţa pe deplin la ideea elaborării unor instrumente regionale. - 33 -

Tendinţa regionalizării exercită o influenţă sensibilă asupra redactării textelor O.I.M. asupra formelor de supleţe şi de adaptare a normelor la condiţiile concrete ale fiecărui stat şi ale fiecărei regiuni 40. Aceste diferenţe de structură politică şi social-economică dintre state cât şi dintre zonele lumii impune elaborarea de texte cu formele de supleţe care să contribuie la o unificare reală a legislaţiilor diferitelor state şi care să menţină eficacitatea instrumentelor internaţionale ale muncii41. Pentru o mai bună eficienţă a instrumentelor O.I.M. s-a recurs la un procedeu nou şi anume “inserţia clauzelor speciale, relative la mai multe state”, care asigură o mai mare flexibilitate normelor elaborate. Acest mod de lucru a oferit posibilitatea că pentru anumite state să fie fixate anumite condiţii care permiteau ratificarea convenţiilor O.I.M. Un exemplu îl poate constitui Convenţia privind munca de noapte a femeilorcare a cuprins referiri speciale pentru India sau Convenţiile cu privire la vârsta minimă şi cu privire la munca de noapte a copiilor care cuprind referiri speciale pentru India şi Japonia. Dispoziţia celui de-al treilea paragraf al articolului 19 al Constituţiei O.I.M. pebaza căreia au fost realizate aceste forme de supleţe a fost folosită şi pentru a introduce în textul unor convenţii, clauze speciale cu caracter mai general. Astfel, convenţia privind munca femeilor pe timp de noapte dispune ca în ţările în care clima face dificilă munca în timpul zilei perioada de repaos din timpul nopţii să fie mai scurtă cu condiţia ca ea să fie compensată de o perioadă de repaos în timpul zilei. Aplicarea formelor de supleţe de-a lungul timpului a fost luată de aplicare formelor mai variate şi mai rafinate, care au permis unui număr din ce în ce mai mare de state să ratifice un număr mare de convenţii. Pentru ţările în curs de dezvoltare s-a aplicatprincipiul aplicării progresive a instrumentelor  internaţionale. Un alt procedeu aplicat de O.LM. este acela al “clauzei noii legislaţii” ca mijloc de supleţe şi care constă în principal prin admiterea posibilităţii ca un stat în care nu există o lege în domeniul respectiv să poatăratifica convenţia de la limitele sale inferioare. În anul 1938 s-a introdus procedeul ratificării pe părţi a convenţiilor şi propune ca un stat membru să nu ratifice convenţia în întregul ei ci numai anumite părţi în faza iniţială, urmând ca pe parcursul timpului să  poată ratifica întreaga convenţie. In acest sens putem exemplifica prin Convenţia nr. 81/1947 privind inspecţia 40 41

SandaGhimbu, I.T.Ştefănescu-Dreptul muncii Casa de editură şi Presă Sanda SRL Bucureşti, 1997,p 198 Adrian Năstase, Alexandru Bolintineanu- Drept internaţional contemporan Regia autonomă Monitorul Oficial

Bucureşti 1995 p85

- 34 -

muncii, Convenţia 91/1949 asupra birourilor de plasare cu plată şi Convenţia 97/1949 asupramuncitorilor  imigranţi care cuprinde şi anexe a căror ratificare este facultativă42. Analizând instrumentele elaborate de O.I.M. se relevă faptul că printr-o lărgire a câmpului de aplicare a făcut posibilă relansarea activităţii de ratificare a cât mai multe convenţii de către cât mai multe state dar prin aplicarea acestor noi procedee internaţionale nu pot fi pierdute din vedere anumite probleme ca: - existenţa unor categorii profesionale unde munca se efectuează în condiţii cu totul speciale - acţiunea specială de aplicare a instrumentelor elaborate asupra populaţiei care practică agricultura de subzistenţă Aceste norme elaborate de O.I.M. încearcă să acopere un spectru cât mai larg referitor la   problemele muncii şi securităţii sociale, dar putem spune că aceste norme ajută la elaborarea unor noi concepţii bazate pe modernism, pe plan internaţional şi nu în ultimul rând ajută statele membre să aibă informaţiile necesare pentru a-şi crea peplan intern o legislaţia în domeniul muncii şi securităţii sociale modernă şi adaptată la noile cerinţe internaţionale în domeniu.

4.2. Problematica aplicării convenţiilor şi recomandărilor

Modul de aplicare a convenţiilor şi recomandărilor implică o serie de factori specifici fiecărui stat mambru ce duce la unele dificultăţi în luarea deciziei de aplicare a acestora. Conform Constituţiei O.I.M. la art.9 se spune că statele membre au obligaţia de a supune, într-un termen de 1 an de la adoptarea de către Conferinţă, convenţiile sau recomandările autorităţilor competente în vederea transformării lor în legi interne fiecărui stat43. Ţinând cont de această prevedere din Constituţia O.I.M., se poate afirma că obligaţia deaplicare a acestor  convenţii şi recomandări de către statele membre este inevitabilă dar totuşi, în practică s-au întâmpinat diferite 42

A.Popescu-Dreptul Internaţional al Muncii ed. Holding Reporters 1998 Bucureşti p 170

43

Constituţia O.I.M. art.9

- 35 -

dificultăţi generate atât de înţelegerea greşită cât şi de aplicarea incorectă şi incompletă a cestei obligaţii determinând mărirea perioadei de intrare în aplicare de la lan la 2-3 ani. În acest sens, O.I.M. şi-a propus o mai aprofundată colaborare cu statele membre punându-le la dispoziţie informaţii suplimentare, organizând cicluri d studii regionale, traducând textele instrumentelor  recent elaborate. Aplicarea convenţiilor şi recomandărilor O.I.M. poate fi urmărită în cazul statelor membre şi printr-o eficientizare a procedurilor de control pe care organizaţia o desfăşoară în raporturile cu membrii săi. Trebuie menţionat că prin mod de control se desfăşoară prin rapoartele transmise de către statele mmbre. Procedura comportă examinarea acestor rapoarte de un comitet de experţi independenţi iar discutarea dificultăţilor de aplicare se face de Comisia tripartită a Conferinţei O.I.M. Acest procedeu a fost în timp îngreunat şi a cunoscut o creştere a volumului de muncă şi datorită emiterii unui număr din ce în ce mai mare de convenţii. Pentru simplificarea procedeului s-a ajuns în 1959 la ideea trimiterii rapoartelor din 2 în 2 ani. Un viciu de procedură pe baza analizei acestor rapoarte din ultimii 15 ani arată că s-au făcut progrese în domeniul ratificărilor dar s-au înmulţit şi numărul criticilor la adresa Comisiei de aplicare a normelor, întucât acest lucru permite posibilitatea unor state care nu au ratificat convenţiile să se pronunţe asupra lor în timp ce statele care au ratificat convenţile nu mai pot avea acest drept. În ulimul timp, tot sub a spectul controlului O.I.M. asupra statelor membre, se solicită şi rapoartele referitoare la convenţiile neraificate, periodicitatea lor fiind impusă de importanţa instrumentelor în cauză , în special de cele privind principiile fundamentale ale muncii. Un alt aspect care duce la modul de aplicare al convenţilor în urma activităţii de control se bazează pe  plângerile şi reclamaţiile făcute de centrale sindicale împotriva statelor membre. Această modalitate permite în continuare funcţionarea mecanismului specific de protecţie al libertăţii sindicale. Pe parcursul timpului pe lângă acest procedeu s-a impus şi procedeul contractelor directe care faţă de cel al plângerilor şi reclamaţiilor  are avantajul unei mai mari operativităţi dar în acelaşi timp scot în evidenţă şi soluţiile care corespund realităţii. O.I.M. a promovat şi alte formule de acşiune care să asigure aplicarea instrumentelor internaţonale ale muncii. în acest sens putem enumera: - discuţii la nivel regional - 36 -

- stabilirea de relaţii cu organizaţiile nonguvernamentale în acest mod O.I.M. contribuie concret la orientarea activităţii statelor membre spre găsirea unor soluţii care să corespundă realităţii şi în acelaşi timp şi mărirea ariei celor interesaţi în aplicarea convenţiilor şi recomandărilor sale.

4.3. Eficientizarea normelor O.I.M. la ora mondializării

Analizând problematica abordată de-a lungul timpului de către O.I.M. şi condiţiile internaţionale în care aceasta îşi desfăşoară activitatea s-a impus trasarea unor linii directoare pentru activitatea viitoare. Astfel, la cea de-a 85 a sesiune pe baza raportului directorului general al O.I.M. intitulat „ Acţiunea normativă a O.I.M. la ora mondializării , s-au propus două mari direcţii de acţiune: 1. Garantarea universală a drepturilor fundamentale realizat prin: -un sistem de încurajare mutuală a eforturilor de progres social - mobilizarea tuturor organizaţiilor neguvernamentale în favoarea progresului social 2. Norme la obiect pentru un cât mai eficient impact supra legilor naţionale realizabil prin mobilizarea tuturor organizaţiilor neguvernamentale în favoarea progresului social: - realizarea unui portofoliu de probleme actualizat periodic - recurgerea la un număr mai mare de recomandări - instituirea

unui

mecanism

global

de

evaluare

a

normelor  

Odată cu reorientarea activităţii O.I.M. după anii 1980 s-au purtat discuţii în legătură cu politica normativă a organizaţiei în contextul socio-politic internaţional. De reamintit este faptul că în 1987 a fost adoptat Raportul Grupului de Lucru privind normele internaţionale ale muncii care propuneau o srie de măsuri care priveau: -politica generală a O.I.M. în materie de activitate normativă

- 37 -

-clasificarea revizuită a convenţiilor şi recomandărilor  -sugestii privind o serie de măsuri practice urmărind o mai bună alegere între statele membre şi O.I.M. Odată cu constituirea Organizaţiei Mondiale a comerţului, Consiliul de Administraţie a decis formarea unin grup de lucru care să urmărească problema socială şi să propună măsuri asupra dimensiunii sociale a liberalizării comerţului internaţional. Un moment important în activitatea O.I.M. în acest proces de mondializare îl reprezintă analiza raportului directorului general al O.I.M. prezentat la Conferinţa O.I.M. din 1996, care a determinat realizarea unui document de către Departamentul normelor internaţionale ale muncii ce cuprindea măsuri în 14 domenii de activitate ale O.I.M.44. -locul şi rolul acţiunii normative -perspectivele adoptării de noi norme -necesitatea revizuirii normelor existente -procedura elaborării normelor  -conţinutul normelor  -problema ratificării -recurgerea la diversitatea instrumentelor juridice -evaluarea normelor  -posibilitatea consolidării normelor  -promovarea convenţiilor asupra drepturilor sociale fundamentale -reântărirea sistemului de control -posibilitatea extinderii procedurilor  -crearea unei proceduri de mediere şi arbitraj voluntar  44

Adrian Năstase, Alexandru Bolintineanu-Drept Internaţional Contemporan Regia Autonomă M.O. Bucureşti ed.

1995 p 90

- 38 -

-reluarea aspectelor de muncă şi securitate socială în întreprinderile multinaţionale. După analizarea acestui document s-au făcut progrese importante în întreaga activitate a O.I.M. Un alt moment important în activitata O.I.M. este reprezentat de Sesiunea a 85-a a Conferinţei O.I.M. din 1997 când a fost adoptat un „Instrument de amendare a Constituţiei O.I.M.” care abilitează conferinţa O.I.M. ca la propunerea Consiliului de Administraţie şi o majoritate de 2/3 din voturile exprimate să abroge convenţiile internaţionale ale muncii pe care le apreciază că nu mai prezintă interes. Acest amendament reprezintă un pas important al O.I.M. şi poate asigura coerenţa şi actualitatea dreptului internaţional al muncii45.  Noţiunea de abrogare O.I.M. a preluat-o din dreptul intern şi a transpus-o în dreptul internaţional. În activitatea O.I.M. se desprinde ideea reactualuizării şi alinierii convenţiilorsale la condiţiile internaţionale actuale şi perfecţionarea instrumentelor normative, dar în acelaşi timp apare şi ideea posibilităţii reducerii impactului juridic al normelor adoptate asupra statelor membre. Până în prezent se recurgea la ideea de revizuire adică suprapunerea textului original cu cel revizuit fapt care ducea la producerea unor efecte de către vechiul text chiar dacă noul text era ratificat. Pentru a elimina astfel de neplăceri care într-un anumit mod exercitau şi o dorinţă mai slabă din pareta statelor membre pentru ratificarea de convenţii.Consiliul de Administaţie al O.I.M. a trebuit să opteze între: -soluţia de tip contractual care presupune ca la Conferinţa O.I.M. să se decidă dacă convenţia este depăşită sau nu -soluţia de tip constituţional prin care se recunoaşte Conferinţei dreptul să procedeze la abrogarea unei convenţii depăşite În acest sens trebuie amintit Conferinţa a potat pentru această souţie circumstanţiind condiţiile abrogării. Întreaga activitate a O.I.M. în aceşti ultimi ani este canalizată spre a restructura activitatea sa şi a spori impactul convenţiilor asupra statelor membre prin ratificarea de către acestea a unui număr cât mai mare. Pentru a mări numărul ratificărilor O.I.M. în ultimii ani a depus o intensă activitate pentru: -revizuirea normelor şi problemelor sale conexe 45

A. Popescu- Dreptul Internaţional al Muncii ed. Holding Reporters ed. 1998 Bucureşti, p. 179

- 39 -

-descoperirea de soluţii pentru a spori impactul convenţiilor revizuite -proceduri simplificate de revizuire -actualizarea normelor  -facilitarea procesului de ratificare -consolidarea normelor şi coerenţa sistemului normativ. Cu toate aceste probleme apărute în urma procesului de mondializare, O.I.M. este

conştientă de

importanţa şi rolul său în contextul internaţional şi continua să aducă permanent îmbunătăţiri normelor  internaţionale ale muncii şi progresului social 46.

CAPITOLUL V ROMÂNIA - PREZENŢĂ ACTIVĂ IN CADRUL O.I.M.

5.1. Prezenţa României la O.I.M. în perioada 1919-1942

România se numără printre ţările fondatoare ale O.I.M. avându-se în vedere Tratatul de la Versailles 1919, care prevedea că „ membrii originari ai Societăţii Naţiunilor vor fi membrii originari ai organizaţiei “.Contribuţia ţării noastre în cadrul acestei organizaţii este relevantă prin reglementările în domeniul muncii şi  progresului social luate pe plan intern care se pot identifica cu convenţiile şi recomandările O.I.M. România deşi nu a participat la Conferinţa Internaţională de la Berna 1905, este prezentă anul următor la Conferinţa Internaţională Diplomatică care adoptă două convenţii internaţionale. România se numără printre 46

Sanda Ghimpu, Alexandru Ticlea- Dreptul Muncii Casa de Editura şi Presa Şansa Bucureşti 1997 p 55

- 40 -

statele care au ratificat cea de-a doua convenţie iar prin Legea Lahovary transpune în linii generale dispoziţiile  privind munca de noapte a femeilor 47. Participarea României la această conferinţă este foarte importantă pentru că atunci s-au pus bazele unei noi ramuri de drept- dreptul internaţional al muncii. După cum este subliniat în literatura de specialitate primele reglementări în domeniul muncii au apărut la sfârşitul sec. xix ca urmare a dezvoltării industriale, a apariţiei şi dezvoltării muncii salariate. Primele reglementări sunt Legea Sanitară- 1885 şi regulamentul indusriilor insolubre-1894. în intervalul 1909-1912 a fost adoptat un complex de legi care aveau ca obiect politica socială ( legea asociaţiilor, legea   pentru cooperativele de muncitori şi meseriaşi, legea asupra repausului duminical). Aceste începuturi în domeniul reglementărilor muncii au făcut ca România să fie un membru fondator marcant al O.I.M.48 Între cele două războaie mondiale România a luat parte la aproape toate sesiunile Conferinţei O.I.M. fiind reprezentată de delegaşii guvernamentale. In această perioadă România a ratificat 17 convenţii din cele 67 elaborate de O.I.M. In privinţa transpunerii în legislaţia internă unor convenţii în mod semnificativ prin legea din 1921 au fost adoptate Convenţia nr l/1919privind durata muncii şi Convenţia nr.2/1919 privind şomajul, Convenţia nr. 3/1919 privind protecţia maternităţii, Convenţia nr.4/1919 privind munca de noapte a femeilor, Convenţia nr. 5/1919 privind munca de noapte a copiilor în industrie, lucru ce denota punerea de acord a legislaţiei interne cu cea internaţională. Dintre convenţiile elaborate de sesiunea următoare a O.I.M., România ratifică în 1923 Convenţia referitoare la vârsta minimă de 18 ani pentru admiterea la muncă a tinerilor în calitate de cărbunari şi fochişti  pe vase, Convenţia privind repausul săptămânal în stabilimente industriale şi Convenţia privind examenul medical obligatoriu pentru copii şi tinerii întrebuinţaţi la bordul vaselor 49. Începând cu anul 1925, România se situează printre statele care au acceptat ideea transmiterii de informaţii şi cifre privind emigranţii iar începând cu anul 1927 organizează servicii de inspecţie a muncii, fiind astfel corelate necesităţile de ordin intern cu obligaţia de a transpune în ele cuprinsul recomandărilor O.I.M. 50

47

A.Popescu- România la Organizaţia Internaţională a muncii ed. Junimea 1980 p 75-81

48

S.Ghimpu, Al. Ţiclea - Dreptul muncii ed. Şansa SRL, Bucureşti

49

I. Barasch.- Legislaţia internaţională a muncii, Bucureşti 1 929 p 92

50

M.I.Barasch. - Legislaţia internaţională a muncii, Bucureşti 1929 p 112

1997, p. 17

- 41 -

Urmând îndeaproape recomandările O.I.M. şi căutând să formeze o legislaţie cât mai cuprinzătoare şi mai clară în anul 1929 este promulgată pentru prima dată Legea contractelor de muncă şi care reglementa contractul de ucenicie, contractul individual de muncăşi contractul colectiv de muncă. Prin această lege s-a vizat cu prioritate instituirea unor reglementări adecvate în privinţa măsurilor de protecţie adoptate în cadrul conferinţelor internaţionale ale muncii. În această perioadă foarte prolifică din punct de vedere al legislaţiei în domeniul muncii apare pentru  prima dată şi ideea unei legi sau a unei legislaţii care să asigure reglementările necesare în cazurile de boală, maternitate şi deces, deci ideea asigurărilor de sănătate. Realizarea 0unui sistem unic al asigurărilor sociale apare în 1933 ca urmare a confruntărilor realităţilor româneşti cu convenţiile şi recomandările O.I.M.51 Criza economică din perioada 1929-1933 a adunat contradicţiile sociale în primul rând între partenerii sociali fapt ce a dus la o înnăsprire a relaţiilor dintre viaţa socială şi cea politică având repercursiuni şi asupra raporturilor dintre România şi O.I.M. Această perioadă este caracterizată printr-o stagnare a raporturilor dintre România şi O.I.M. fapt ce a dus la o neîncredere din partea forţei de muncă în această organizaţie acuzând-o de incapacitatea de a gestiona situaţiile de criză52. În perioada 1935-1942 se încearcă şi în aceeiaşi măsură se realizează unificarea organizaţiilor sindicale la nivel naţional în cadrul Conferinţei Generale a Muncii dar care nu participă la Conferinţele O.I.M. Din această cauză cumulată cu viaţa politică tumultoasă a României care se confruntă cu instaurarea dictaturii generalului Ion Antonescu s-a pus problema ca românia să înceteze raporturile cu O.I.M. în anul 1940 şi neachitându-se contribuţia către organizaţie în 1942 România este exclusă din O.I.M.53. Ca o concluzie a acestei perioade de activitate a României în cadrul O.I.M. se poate spune că în faza de aderare şi în prima perioadă ţara noastră s-a situat pe niveluri progresiste având o colaborare fructuoasă cu această organizaţie, având chiar şi câteva iniţiative legislative internaţionale printre care cea cu privire la asigurarea conta bolilor.Trebuie relevat faptul că în această perioadă legiuitorii din ţara noastră au căutat să transpună în practică convenţiile şi recomandările O.I.M. şi în unele situaţii chiar s-a încercat anticiparea adopătării unor convenţii internaţionale care să fi fost deja reflectate în dreptul intern.

51 52

I.Marinescu-Politica socială interbelică în România .relaţii între muncă şi capital ed. Tehnică Bucureşti p 130 I.Marinescu-Politica

socială

interbelică

în

România

.relaţii

între

muncă

şi

Tehnică p 17 53

T.Meleşcanu-Organizaţia Internaţională a Muncii ed. Politică Bucureşti 1992 p 29

- 42 -

capital

ed

Cele mai reprezentative domenii de activitate atinse în această perioadă au fost cele privitoare la asigurările sociale, reglementările privitoare la încheierea contractelor de muncă fie individuale sau colective, reglementări care vizau aplanarea conflictelor sociale, ameliorarea condişiilor de viaţă şi muncă fapt ce confirmă încă o dată colaborarea deosebită dintre România şi O.I.M.54

5.2. Colaborarea României cu O.I.M. în perioada 1956-1989

Această perioadă de colaborare dintre România şi O.I.M începe odată cu repunerea ţării noastre în cadrul organizaţiei pe data de 14 decembrie 1955. În această nouă etapă românia are o reprezentare tripartită la lucrările O.I.M. aceasta fiind formată din reprezentanţi ai guvernului , ai salariaţilor şi ai celor ce angajează. În această perioadă sunt ratificate un număr mare de convenţii ale O.I.M. iar activitatea d e conlucrare între România şi O.I.M. este foarte bogată. Ca un punct de referinţă al acestei perioade este perioade este   perioada 1966-1975 când sunt ratificate 16 convenţii şi sunt realizate cu sprijinul organizaţiei o serie de obiective importante legate de pregătirea cadrelor şi valorificarea resurselor umane. în această perioadă în ţara noastră apare cu sprijinul O.I.M. centrul pentru formarea şi perfecţionarea cadrelor din industria hotelieră, Centrul de pregătire a conducătorilor auto, iar experţii români sunt trimişi pentru înfăptuirea programelor de asistenţă tehnică ale O.I.M. în ţările în curs de dezvoltare beneficiind de burse pentru specializare în domeniul muncii şi problemelor sociale. În acelaşi timp, România a fost în cadrul organelor de lucru ale organizaţiei şi autoare a unor rezoluţii ca : - comerţul internaţional şi utilizarea forţei de muncă - anul cooperării internaţionale 54

I.Marinescu- Politica socială interbelică în România Relaţii între muncă şi capital ed. Tehnică Bucureşti p 241

- 43 -

- dezvoltarea resurselor umane - dezvoltarea

cooperării

în

domeniul

politicilor

sociale

între

ţările

europene Reprezentanţii româniei la O.I.M. au fost desemnaţi în diferite organisme de conducere făcând parte din grupul de lucru care în perioada 1962-1963 au elaborat statutul Centrului Internaţional pentru Perfecţionare Tehnică şi Profesională din Torino.România a fost aleasă în Consiliul de Administraţie al O.I.M. în anii 19601963 şi 1969-1972. Ţara noastră s-a numărat printre statele care au solicitat perfecţionarea structurilor şi activităţilor O.I.M., transformarea acestei organizaţii pentru a corespunde schimbărilor care aveau loc pe plan mondial din punct de vedere politic, social şi economic55. În această perioadă reprezentanţii României la O.I.M. desfăşoară o activitate importantă conştientizând rolul O.I.M. pe plan internaţional şi făcând tot posibilul ca această organizaţie să-şi strustureze activitatea pe  problemele importante ale momentului, să-şi formeze o structură proprie mobilă pentru a face faţă problemelor  din ce în ce mai complicate şi pentru a milita în favoarea progresului în toate ţările lumii fără a face o discriminare între membrii organizaţiei şi programele sale. Intervenţii româneşti semnificative au fost consemnate în ceea ce priveşte orientarea discuţiilordin conferinţele O.I.M. pe problemele sociale majore specifice momentului datorită sistemelor politice diferite ale ţărilor membre şi încearcă a subordona obiectivele organizaţiei unor interese imediate. Pe plan intern această colaborare intensă cu O.I.M.îş regăseşte reflectarea pe plan legislativ în aprobarea Codului Muncii-1973 care cuprindea toate convenţiile pe care România le ratificase până în acel moment. În perioada imediat următoare datorită înclinării regimului politic din România către totalitarism apar  unele probleme în O.I.M. şi în ţara noastră. În cadrul dezbaterilor o.I.M. sunt formulate tot mai multe acuzaţii la adresa ţării noastre pentru nerespectarea normelor O.I.M. pe care le-a semnat în special privind dreptul la asociere, libertatea sindicală, munca forţată şi durata muncii.Aceste acuzaţii au culminat în perioada anilor 1981-1984 când a existat chiar şi o plângere pe seama libertăţii sindicale.

55

România la Organizaţia Internaţională a Muncii documentar MAE Bucureşti 1966 p. 6

- 44 -

Semnificativ pentru perioada de până în 1989 este şi faptul că România nu a mai ratificat nici o convenţie a organizaţiei iar din 1981 ţara noastră neachitându-şi cotizaţia nu a mai avut drept de vot pierzând în acest fel calitatea de membru cu drepturi depline. Pentru această perioadă trebuie să mai subliniem faptul că România a mai fost aleasă în Consiliul de Administaţie al O.I.M. în perioada 1979-1981 dar ridigizarea politicii româneşti atât pe plan intern cât şi pe  plan internaţional privind munca şi progresul social, a făcut ca ţara noastră să nu mai participe la lucrările organizaţiei. Perioada 1956-1989 poate fi caracterizată pentru România ca fiind de împliniri deosebite dar şi de eşecuri deeznădeji. Aportul României a însemnat mult pentru politica O.I.M. privind politicile sociale făcând ca la proiectele propuse de ţara noastră să adere multe state membre.

5.3. Relansarea raporturilor dintre România şi O.I.M.

Odată cu schimbarea regimului politic din ţara noastră de după 1990, România trece printr-o perioadă de relansare a raporturilor sale cu O.I.M. In iunie 1990 după achitarea datoriilor financiare către organizaţii românia primeşte din nou dreptul la vot şi totodată statutul de membru cu drepturi depline. După reluarea legăturilor cu O.I.M. România a primit asistenţa din partea experţilor organizaţiei privind elaborarea legilor ce vizau conflictele colective de muncă, protecţia socială a şomerilor şi reintegrarea lor  socială, profesională şi organizarea sindicală. În 1991, România a convenit la o colaborare cu Biroul Internaţional al Muncii privind asistenţa în următoarele domenii: - formarea

şi

perfecţionarea

gestiunii

întreprinderilor

în

economiei de piaţă - restructurarea şi modernizarea oficiilor de muncă - dezvoltarea unui program de asigurări sociale

- 45 -

condişiile

- formarea

specialiştilor

pentru

gestionarea

resurselor

umane

în

domeniul administraţiei publice centrale şi locale - organizarea şi funcţionarea inspecţiei muncii la standarde internaţionale În perioada 1990-1993 România a făcut parte din consiliul de Administraţie al B.I.M. în calitate de membru supleant iar în perioada 1993-1996 a fost aleasă membru titular 56. După 1995, România a mai deţinut o serie de funcţii în cadrul O.I.M. dintre care amintim: -vicepreşedinte al Conferinţei din 1995 -raportor al Comisiei de aplicare a normelor internaţionale ale muncii 1997 -raportor al Comisiei de cooperare regională şi norme internaţionale Pe plan extern această colaborare dintre România şi O.I.M. s-a concretizat prin abrogarea a o serie de acte normative fiind adoptate altele noi în concordanţă cu exigenţele normelor internaţionale ale muncii. După 1990 s-au pus bazele întregului sistem al raporturilor de muncă , influenţate şi de noile relaţii intervanite în acest domeniu în ţara noastră. Această colaborare a dus la elaborarea unor legi deosebit de importante pentru ţara noastră , din care amintim: - Legea 13/1991 privind contractul colectiv de muncă ulterior abrogată şi înlocuită de Legea 130/1996 - Legea 14/1991 privind salarizarea - Legea 15/1991 privind soluţionarea conflictelor de muncă - Legea 31/1991 privind stabilirea duratei timpului de muncă - Legea 6/1992 privind concediile de odihnă - Legea 54/1991 cu privire la sindicate Pe această cale prin perfecţionarea permanentă a sistemului legislativ intern în tandem cu cerinţele socioeconomice concrete, legislaţia muncii şi securităţii sociale va oferi o reglementare modernă adecvată acestui domeniu deosebit de important al vieţii sociale.

56

A.Popescu, M. Duţu- Convenţiile O.I.M. ratificate de România ediţia I ed. IRDO Bucureşti, 1997,p 19-20

- 46 -

4. Convenţii ale O.I.M. ratificate de România

1.

Convenţia

nr

1

/1919

privind

durata

muncii

ratificată

şomajul,

ratificată

prin

prin

D(L)nr 1990/1921. 2.

Convenţia

nr

2

/1919

privind

D(L)

nr.

1990/1921 3. 4.

Convenţia nr. 3 /1919 privind protecţia maternităţii, ratificată prin D(L) 1990/1921 Convenţia

nr.

4/

1919

privind

munca

nr.

5

/1919

privind

vârsta

de

noapte

a

femeilor,

ratificată prin D(L) 1990/1921 5.

Convenţia

minimă

de

angajare

în

industriae , ratificată prin D(L) 1990/1921 6.

Convenţia nr. 6 /1919 privind munca de noapte a copiilor din industrie , ratifgicată prin

D(L) 1990/1921 7.

Convenţia nr. 7 /1920 privind vârsta de a dmitere a copiilor în munca maritimă,

ratificată prin D(L) nr. 1902/1922 8.

Convenţia

nr.

8

/1920

relativă

la

indemnizaţia

de

lipsa

de

lucru la caz de pierdere prin naufragiu , ratificată prin L nr. 73/1930 9.

Convenţia

nr.

9/1920

privitoare

la

plasarea

marinarilor, ratificată prin L nr.

73/1930

- 47 -

10.

Convenţia nr. 10/1921 relativă la vârsta de admitere a copiilor la munca agricolă ,

ratificată prin L nr. 73/1930 11.

Convenţia

nr.

11/1921

relativă

la

drepturile

de

asociaţie

şi

coaliţie ale muncitorilor agricoli, ratificată prin L 73/1930 12.

Convenţia

nr.

13/1921

relativă

la

întrebuinţarea

în

pictură,

ratificată prin L 55/1923 13.

Convenţia nr. 14/1921 privind repausul săptămânal în industrie, ratificată prin L

55/1923 14.

Convenţia

nr.

15/1921

privind

vârsta

minimă

la

admiterea

tinerilor la muncă în calitate de cărbunari sau fochişti, ratificată prin L 55/1923 15.

Convenţia

nr.

16/1921

privind

examinarea

medicală obligatorie a copiilor şi

tinerilor întrebuinţaţi la bordul vaselor, ratificată prin L 55/1923 16.

Convenţia nr. 24/1927 relativă la asigurarea de boală, ratificată prin 144/1929

17.

Convenţia nr. 27 /1929 relativă la indicarea greutăţii pe colete mari transportate cu

vapoarele, ratificată prin L 194 /1932 18.

Convenţia

nr.29

/1930

privind

munca

forţată

sau

obligatorie,

ratificată prin D 213/1957 19.

Convenţia

nr.

59/1937

revizuită

privind

stabilirea

vârstei

minime pentru admiterea copiilor la muncile industriale, ratificată prin D. 284/1973 20.

Convenţia nr. 81/ 1947 privind inspecţia muncii în industrie şi comerţ, ratificată prinD.

284/1973 21.

Convenţia nr. 87 /1948 privind libertatea sindicală şi apărarea dreptului sindical,

ratificată prin D .213 /1957 22.

Convenţia nr. 88/1948 privind

organizarea

activităţii de folosire a forţei de

muncă, ratificată prin D. 284/1973 23.

Convenţia nr. 89 revizuită în 1948 privind munca de noapte a femeilor care lucrează în

industrie , ratificată prin D. 213 11951 24.

Convenţia

nr.

95

/1949

privind

protecţia

salariului,

ratificată

 prin D. 284/1973 25.

Convenţia nr. 98 /1949 privind aplicarea principiilor dreptului de organizare şi

negociere colectivă, ratificată prin D. 352/1958 - 48 -

Convenţia

26.

nr.

100

/l

951

privind

egalitatea

şi

remunerarea

mâinii de lucru masculină şi a mâinii de lucru feminină pentru o muncă de valoare egală, ratificată prin D. 213/1957 Convenţia

27.

108

/1958

privind

actele

naţionale

de

identitate

discriminarea

în

domeniul

 pentru personalul navigant, ratificată prin D.25 /1976 Convenţia

28.

ocupării

forţei

de

nr.

muncă

111

/1958

şi

privind

executării

profesiei,

ratificată

prin

D.284/

1973 Convenţia nr. 116/1961

29.

privind revizuirea parţială a Convenţiilor adoptate de

Conferinţa Generală a O.I.M. , ratificată prin D.722/1964 Convenţia

30.

nr.

117

/1962

privind

obiectivele

şi

normele

de

 bază ale politicii sociale , ratificată prin D.284 /1973 Convenţia nr. 122 /1964 privind politica de ocupare a forţei de muncă, ratificată prin

31.

D.284 /1973 Convenţia nr.

32.

127/1967

privind greutatea maximă a încărcăturilor care pot fi

transportate de un singur lucrător, ratificată prin D.83/1975 Convenţia nr. 129/1969 privind inspecţia muncii în agricultură, ratificată prin

33.

D.83 11915 Convenţia

34.

nr.

131

/1970

privind

fixarea

salariilor

minime

în

special în ce priveşte ţările în curs de dezvoltare, ratificată prin D.83/1975 Convenţia

35.

nr.

134/1970

privind

prevenirea

accidentelor

de

muncă ale navigatorilor maritimi, ratificată prin D.83 1X915 Convenţia

36.

nr. 135/1971

privind

protecţia

reprezentanţilor lucrătorilor în

întreprinderi şi înlesnirile ce se acordă acestora, ratificată prin D.83/1975 Convenţia nr. 136 /1971 privind protecţia contra riscurilor de intoxicaţie datorate

37.

 benzenului, ratificată prin D.83 /1975 Convenţia

38.

nr.

137/1973

privind

repercursiunile

sociale

ale

noilor metode de lucru în paturi, ratificată prin D. 83 /1975 39.

Convenţia nr. 138 /1973 privind vârsta de încadrare în muncă, ratificată prin D. 83/1975

40.

Convenţia

destinate

să

promoveze

nr.

144/1976 aplicarea

privitoare

normelor

la

consultările

internaţionale

ale

- 49 -

tripartite muncii,

ratificată prin L. 96/1992 41.

Convenţia nr.

154/1981

privind promrvarea negocierii colective, ratificată prin

L. 112 /1992 42.

Convenţia nr.

168/1988 privind promovarea angajării şi protecţia şomajului,

ratificată prin L. 112/1992

BIBLIOGRAFIE

1. A. Popescu - Dreptul Internaţional al Muncii ed. Holding Reporters, Bucureşti, 1998 2. S. Ghimpu, Al Ţiclea, - Dreptul Muncii ediţia a III-a, ed. Şansa SRL , Bucureşti 1997 3. I.T.Ştefanescu, - Dreptul Colectiv al Muncii ed. Lumina Lex 1998 , Bucureşti 4. A.Popescu- Consideraţii generale privind O.I.M. 5. I.I.Mirescu - Clasa muncitoare şi B.I.M. Institutul de Arte Grafice ed. Bucovina,Iaşi 6. S. Ghimpu, LT.Ştefanescu, - Dreptul Muncii ed. TUB , Bucureşti 1974 7. B.I.M. - Le democration et l'oit rapport du Directeur General, Geneva, 1992 8. Adrian Năstase, Alex Bolintineanu -Drept Internaţional Contemporan ed. Autonomă Monitorul Oficial, Bucureşti 1995

- 50 -