Ministerul Educatiei al Republicii Moldova Institutul International de Management “IMI-NOVA” Catedra Stiinte Sociale si Drept
La disciplina Drept international public La tema:
A elaborat : studenta anului III, facultatea Drept. Grupa 2710, Colibaba Gabriela Coordonator stiintific : Lector universitar, Gherman Alexei
Chisinau 2010 Planul Tezei:
Introducere…………………………………………………………..3
Capitolul I : Beligeranta…………………………… Beligeranta…………………………………………….4 ……………….4
§1 : Notiunea si izvoarele dreptului international umanitar;…...4 §2 : Razboiul terestru:………………………………………….7 2.1 : Inceperea ostilitatilor si instituirea starii de razboi 2.2 : Statutul Combatantilor 2.3 : Mijloace si metode interzise 2.4 : Ocupatia militara. §3 : Razboiul maritime:……………………………………….16 §4 : Razboiul aerian si extraatmosferic…………………… extraatmosferic……………………….19 ….19 Capitolul II : Protectia umanitara umanitara in caz de conflict armat……..20
§1 : Protectia populatiei civile si a persoanelor civile in caz de conflict armat………………………………………………………...21 §2 : Statutul prizonierilor de razboi……………………………24 razboi……………………………24 §3 : Rolul Comitetului Crucii Rosii in realizarea protectiei umane………………………………………………………………..27 Concluzii…………………………………………………………….30
Bibliografie……………………………….…………………………33
2
Chisinau 2010 Planul Tezei:
Introducere…………………………………………………………..3
Capitolul I : Beligeranta…………………………… Beligeranta…………………………………………….4 ……………….4
§1 : Notiunea si izvoarele dreptului international umanitar;…...4 §2 : Razboiul terestru:………………………………………….7 2.1 : Inceperea ostilitatilor si instituirea starii de razboi 2.2 : Statutul Combatantilor 2.3 : Mijloace si metode interzise 2.4 : Ocupatia militara. §3 : Razboiul maritime:……………………………………….16 §4 : Razboiul aerian si extraatmosferic…………………… extraatmosferic……………………….19 ….19 Capitolul II : Protectia umanitara umanitara in caz de conflict armat……..20
§1 : Protectia populatiei civile si a persoanelor civile in caz de conflict armat………………………………………………………...21 §2 : Statutul prizonierilor de razboi……………………………24 razboi……………………………24 §3 : Rolul Comitetului Crucii Rosii in realizarea protectiei umane………………………………………………………………..27 Concluzii…………………………………………………………….30
Bibliografie……………………………….…………………………33
2
Introducere
Drep Dreptu tull inte interna rnati tion onal al uman umanit itar ar,, creat creatie ie recen recenta ta a omen omenir irii ii a aparu aparutt ca necesitate a limitarii efectelor distructive ale conflictelor armate, din ratiuni umanitare. Sunt notorii marile suferinte pe care le genereaza razboiul in rindul popu popula lati tiei ei si pagu pagube bele le im imme mens nsee pe care care le prod produce uce.. Drep Dreptu tull inte intern rnat atio iona nall umanitar, creat ca un ansamblu de norme juridice integrate in sistemul dreptului international contemporan, se doreste a fi un attenuator al acestor suferinte si pierderi care depasesc “necesitatile militare”. In a doua jumatate a secolului secolului XIX-lea, preocuparile preocuparile pentru reglementarea reglementarea in dreptul international a protectiei victimelor in situatie de razboi a dus la crea creare reaa in 1863 1863 a Comi Comite tetu tulu luii Inte Interna rnati tion onal al al Cruc Crucii ii Rosi Rosiii si in 1864 1864 la adop adopta tarea rea prim primei ei conv conven enti tiii de drep dreptt uman umanit itar. ar. Aces Aceste te mome moment ntee au dus la divizarea lui jus in bello in doua ramuri: dreptul razboiului propriu-zis si dreptul umanitar. La conferintele de pace de la Haga din 1899 si 1907, s-a adoptat o noua denumire a dreptului razboiului, aceea de legi si obiceiuri ale razboiului. Ulterior, ca urmare a dezvoltarii codificarilor de drept umanitar culminind cu adoptarea celor doua Protocoale aditionale de la Geneva din 1977, dreptul razboiului si dreptul international umanitar sunt reunite intr-un concept nou – dreptul international umanitar al conflictelor armate, denumire acceptata si in prezent.
3
Capitolul I : Beligeranta. §1 : Notiunea si izvoarele dreptului international umanitar
Notiunea de „dreptul razboiului", utilizata cu mult in urma, va fi inlocuita cu „dreptul conflictelor armate", iar recent cu imbinarea „drept international umanitar". In plan explicativ si logic, triada constituie un compartiment, o institutie a dreptului international public si dispune de toate particularitatile acestuia. Or, asemeni dreptului international public, dreptul international umanitar e mai mult unul al coordonarii decit al subordonarii. Dupa alti parametri insa, dreptul international umanitar dispune totusi de un continut specific mai variat si mai complex. Dreptul la care ne referim e consensual, stabilit prin acordul dintre state, de unde si trebuie sa fie clar si nemijlocit aplicabil in timpul diferendelor militare, dar nicidecum pe durata examinarilor judiciare de mai apoi. Aici nu vom trece cu vederea opinia corecta, ca „dreptul international umanitar al conflictelor armate poate fi definit ca ansamblu de norme de drept international, de sorginte cutumiara sau conventionala, destinate a reglementa in mod special problemele survenite in situatii de conflict armat international si neinternational”1. Acelasi drept cuprinde ambele ipostaze ale razboiului : ura si infratirea, astfel reglementind, pe de o parte, mijloacele prin care persoanele se pot nimici 1
Dr. Ionel Closca. Dr. Ion Suceava. Dreptul international umanitar. Casa de Editura si Presa “Sansa” – S.R.L. Bucuresti,1992,p.11.
4
reciproc, iar, pe de alta parte, impunind respectul pentru raniti aflati in captivitate sau pentru alte categorii de persoane neimplicate in conflict. Se pare ca avem un drept al violentei, care reglementeaza actiunile militare in interesul protejarii statului, un drept aflat la intersectia dintre necesitatile militare si cerintele umanitare si un drept de acordare a ajutorului prin apararea victimelor de razboi aflate la discretia inamicului. Dreptul international umanitar apare totalmente ca un institutal dreptului international, ce are menirea de a diminua nenorocirile provocate de razboi prin determinarea metodelor si mijloacelor inadmisibile actiunilor militare si prin protejarea victimelor diferendului armat1. E vorba in fond de selectarea metodelor si mijloacelor de ducere a razboiului, de apararea persoanelor si bunurilor carora li se poate adduce vreun prejudiciu2, adica si a obiectelor ce nu figureaza ca obiectiv al atentatelor militare. Ne dam seama ca anume continulul dreptului international umanitar a fost intotdeauna orientat spre satisfacerea necesitatilor omului, iar scopul principal al acestei ramuri de drept consta in apararea vietii si demnitatii persoanei aflate in situatii extrimale din cauza razboiului. Doctrina recunoaste tratatul si cutuma internationala ca fiind izvoare ale dreptului international. Si totusi, intr-o directie mai larga de cercetare acestea nu sint unicele izvoare ale dreptului care ne preocupa, asa cum ele nu ofera o lista a mijloacelor prin care se exprima normele sale odata si pentru totdeauna3. Tratatul international bilateral sau multilateral constituie izvorul de baza al dreptului international umanitar. Subliniem totusi ca tot asa cum Conventia de la Geneva (1864) a fost avant la lettre o consecinta indirecta a razboiului francoaustriac din 1859, tot asa si multiple alte tratate adoptate mai recent in materie de drept international umanitar au constituit o reactie la anumite diferende armate. 1 2
3
И. И, Лукашук. Международное право, Москва 1998. Ханс-Петер Гассер. Международное право, Москва 1995.
Ерик Давид, Op. cit. p.p. 48-54.; 5 Oleg Bгlan, Eduard Serbenco. Drept internaюional public. Voi. I, Chiєinгu, 2001, p. 50.
5
Cutuma ramine actuala in masura in care dreptul scris nu poate asigura plenitudinea reglementarilor. Completarea lacunelor in „dreptul conventional" sau compensarea neaplicarii unor tratate acorda cutumei un rol de „adaos" la normele tratatelor, precum si unul de substitut al acestora. Din cele mentionate reiese ca statul care nu este supus unor norme ale conventiilor, aplicabile intr-o anumita situatie, nu se poate pomeni intr-un vacuum al reglementarilor, deoarece in locul normelor cuprinse in tratate, statul va folosi obisnuit o serie de reguli ale dreptului conflictelor armate, reguli ce nu sint stabilite, dar care variaza in dependenta de evolutia evenimentelor in lume. Nu trecem cu vederea nici faptul ca in dreptul international umanitar exista si o serie de izvoare auxiliare. La acestea se refera: Rezolutiile Adunarii Generale a ONU, legile si regulamentele interne, hotaririle instantelor judiciare si arbitrare, jurisprudenta internationala, doctrina. Jurisprudenta, in functia care ne intereseaza, ofera largi posibilitati pentru interpretarea si dezvoltarea progresiva a dreptului international. Este vorba, in primul rind, despre hotaririle Tribunalelor internationale, precum si despre practica instantelor judiciare nationale in privinta aplicarii normelor de drept international. Doctrina constituie o interpretare si realizare a dreptului international umanitar, o totalitate de reguli abordate in privinta acordarii de uniformitate activitatii umanitare internationale. Ca izvoare ale dreptului international umanitar sint considerate si documentele Conferintelor Internationale ale Comitetului Crucii Rosii (statutele, rezolutiile, declaratiile), a caror varietate e generata de particularitatile structurale ale acestei organizatii, la care participa cu drept de vot toate statele membre ale Conventiilor de la Geneva. Aceasta participare acorda hotaririlor Conferintelor Internationale o forta juridica similara cu cea a deciziilor luate de catre organizatiile guvernamentale internationale in domeniul dezvoltarii si interpretarii dreptului international umanitar.
6
§2 : Razboiul terestru 2.1 : Inceperea ostilitatilor si instituirea starii de razboi
Datele si argumentele istorice sint in favoarea faptului ca, conform legii, declararea oficiala a razboiului premerge, fara basculare, inceperii actiunilor armate. Momentul este intilnit la popoarele antichitatii, la cele din Evul Mediu si Epoca Moderna. Actualmente, conform reglementarilor in domeniu, initierea unui diferend militar interstatal trebuie sa treaca anumite proceduri, sa imbrace in prealabil o forma strict stabilita de normele dreptului international umanitar. Conventia de la Haga (III) din 18 octombrie 1907 „Cu privire la inceperea ostilitatilor" stabiletse ca: „Puterile contractante recunosc :a) ostilitatile intre ele nu trebuie sa inceapa decit dupa un avertisment prealabil neechivoc, fie sub forma unei declaratii de razboi motivata, fie a unui ultimatum cu declaratia de razboi conditionata". Conform acestei prevederi, avertismentul prealabil neechivoc are forma unei comunicгri - instiintare facuta de un stat altui stat in privinta faptului :b) starea de pace intre ele inceteaza, fiind instituita starea de razboi. Documentul nominalizat precum si doctrina dreptului international umanitar fixeaza, in mod expres, doua forme in care se realizeaza evaluativ avertismentul prealabil in privinta inceperii actiunilor militare si care contribuie la adaptarea in continuare a mediului social si a cadrului politic general la trebuintele de razboi. Aceste forme sint: •
declaratia de razboi motivata;
•
ultimatumul cu declaratie de razboi conditionata.
Se pare ca, in ciuda tuturor laturilor ce se invoca sub cuvint ca „se putea si altfel", cel mai bine e totusi daca instituirea starii de razboi este (si trebuie sa fie!) adusa si la cunostinta statelor neutre. Instiintarea aceasta face loc pozitiei principiale sau „efectului de spectator" pe care il pot lua aceste state. Lipsa 7
instiintarii insa nu e o frustrare in acest caz si nu poate fi invocatг drept argument intru nerespectarea obligatiilor ce revin statelor neutre, daca se poate dovedi cu certitudine ca ele erau incunostintate (puse la curent) asupra inceperii razboiului. Din momentul instituirii starii de beligeranta sint produse un sir de mutatii in relatiile sociale, economice si politice dintre statele aflate deja pe picior de razboi. Aceste mutatii sint conditionate intru totul de efectele generate de starea de razboi. Starea de beligeranta dintre partile conflictului armat inseamna: 1)
ruperea sau suspendarea fireascгa si totala a relatiilor diplomatice si
consulare, care atrag dupa sine retragerea in mod obligator a agentilor diplomatici, consulilor, distrugerea arhivelor daca nu este posibila evacuarea sau lasarea imediata a acestora pentru pastrare unui stat protector; 2) afectarea acordurilor si tratatelor internationale incheiate intre partile intrate in conflict, a caror aplicare, de obicei, ori se anuleaza, ori se suspenda si toate acestea fara a produce vreun efect negativ asupra ratatelor organizatiilor internationale sau a acelora de drept umanitar; 3) lovirea proprietatii statului inamic (depozitele de arme, mijloacele de transport, magaziile, aprovizionarile si orice proprietate mobila a statului care prin natura ei serveste operatiunilor de razboi); exceptii fac numai acele obiecte care nu pot servi scopurilor de razboi. Inceperea ostilitatilor militare dicteaza si alte schimbari de efect, directionind prevazator tratarea persoanelor, in dependenta de faptul in ce teritoriu se afla si carui stat apartin. Situatia nationalilor aflati tn propriul teritoriu este determinata de reglementarile interne speciale, ei fiind impartiti tn doua categorii: beligeranti si non-beligeranti (combatanti si necombatanti). Supusii statelor aliate, neutre sau prietene, ca persoane straine beneficiaza de statutul premergator starii de razboi cu anumite limitari si restrictii. Cea mai grava se dovedeste a fi insa situatia nationalilor unui stat inamic aflati pe 8
teritoriul statului vrajmas sau in propriul teritoriu deja ocupat de dusman. Conform traditiei, aceste persoane beneficiaza de anumite garantii oferite de reglementarile din domeniu si de normele juridice ale dreptului international umanitar. Situatia lor dificila si tratarea specifica nu chiar favorabila nu poate fi intotdeauna lichidata prin intermediul aplicarii expulzarii in tara de origine, deoarece momentul poate genera intarirea capacitatii de lupta a adversarului, poate duce la divulgarea secretelor de stat etc. Persoanele carora li s-a refuzat cererea de a parasi teritoriul vor avea dreptul sa obtina ca un tribunal sau un colegiu administrativ competent, creat in acest scop de catre Puterea detinatoare, sa reconsidere acest refuz intr-un termen cit mai scurt"1. Plecarile autorizate trebuie efectuate „in conditii satisfacatoare de securitate, igiena, salubritate s i alimentare"2. Daca persoanei de alta nationalitate ii este refuzata cererea de a parasi teritoriul statului inamic, fata de ea pot fi aplicate un sir de masuri de control, dintre care cele mai severe sint stabilirea domiciliului fortat si internarea. Inceperea ostilitatilor militare poate genera, de asemenea, unele schimbari in sfera relatiilor dintre cetatenii statelor inamice, intoleranti fata de „straini", reiesind din masura in care natiunile nu se tolereaza in plan interstatal. De cele mai multe ori, aceste schimbari iau forma interzicerii relatiilor comerciale, anularii contractelor incheiate dupa inceperea diferendului si suspendarii contractelor premergatoare starii de conflict. 2.2 : Statutul Combatantilor:
Pentru intiia data notiunea de combatant a fost definita in articolul I din Regulamentul-anexa la Conventia de la Haga (II) „Cu privire la respectarea legilor si obiceiurilor razboiului terestru” din 29 iulie 1899. 1
Convenюia de la Geneva (IV) din 12 august 1949 „Cu privire la protecюia persoanelor civile оn timp de rгzboi", art. 35, alin. I єi II.
2
2Convenюia de la Geneva (IV) din 12 august 1949 „Cu privire la protecюia persoanelor civile оn timp de rгzboi", art. 36, alin. I.
9
In calitate de combatanti sint recunoscute si persoanele care, la apropierea inamicului, pun spontan mina pe arme pentru a respinge invazia, fara a avea timp de a se organiza in forte armate regulate1. Lor li se acorda acest statut doar daca era respectata conditia purtarii deschise a armelor si cea referitoare la respectarea legilor si a obiceiurilor de razboi. Disparitia pericolului invaziei externe genera in mod obligator depunerea armelor de catre cei ridicati in masa, iar luarea lor in prizonierat in timpul beneficierii de statutul de combatant atragea dupa sine acordarea statutului de prizonier de razboi2. Regulamentul include si categoriile de persoane care insotesc armatele in calitate de necombatanti, dar carora in caz de prizonierat li se asigura acelasi tratament ca si combatantilor: reprezentantii serviciilor administrative ale armatei; reprezentantii justitiei militare; corespondentii de presa; intendenta etc.3 Concluzia finala este ca : 1.
Fortele armate ale unei Parti in conflict se compun din toate fortele,
toate grupurile si toate unitatile armate si organizate care sint puse sub comanda, care raspund de conduita subordonatilor sai fata de aceasta parte, chiar daca aceasta este reprezentata de un guvern sau o autoritate nerecunoscuta de catre partea adversa. Aceste forte armate vor trebui sa fie supuse unui regim de disciplina interna care sa asigure, in special, respectarea regulilor de drept international aplicabile la conflictele armate; 2.
Membrii fortelor armate ale unei Parti la conflict (altii decit
personalul sanitar si religios prevazut in articolul 33 al celei de a III-a Conventii) sint combatanti, adica au dreptul de a participa direct la ostilitati; 3.
Partea la un conflict, care incorporeaza in fortele sale armate o
organizatie paramilitara sau un serviciu armat insarcinat cu mentinerea ordinii, trebuie sa notifice aceasta celorlalte Parti la conflict. 1
Art. 2 din Regulamentul-anexг la Convenюia de la Haga (IV) „Cu privire ia legile єi obiceiurile rгzboiului terestru" din 18 octombrie 1907.
2
Эрик Давид. Ib., р. 319.
3
Art. 13 din Regulamentul-anexa la Conventia de la Haga (IV) „Cu privire la legile si obiceiurile razboiului terestru" din 18 octombrie 1907.
10
Pentru ca persoanelor nominalizate sa li se recunoasca statutul de combatant este necesara respectarea urmatoarelor prevederi: 1)sa actioneze in cadrul unei colectivitati; 2)colectivitatea in care actioneaza sa fie organizata pe principii militare; 3)sa se afle in subordinea unui comandament responsabil care sa exercite un control efectiv asupra membrilor orgnizatiei; 4)organizatia sa apartina unei Parti la conflict; 5)
sa
Mercenarii.
fie
supusa
unui
regim
de
disciplina
interna1.
Faptul ca luptatorul acaparat de catre statul inamic nu este
cetatean al statului in ale carui forte armate a luptat, nu atrage dupa sine, in mod obligator, lipsirea de statutul de prizonier daca el face fata cerintelor stabilite in vederea obtinerii acestui statut. Indeplinesc aceleasi functii, fiind obligat sa accepte „conditii egale” din cauza crizei economice sau a starii de somaj; 4)
inscrierea sau includerea oficiala a mercenarului in cadrul fortelor
armate ar duce automat la disparitia statutului de care dispune; 5)
practic este imposibil de a dovedi faptul primirii de catre mercenar a unei
sume de bani majorate, aceste informatii fiind secrete si nereflectate in vreun document. Reglementarile din domeniu exclud acordarea statutului de mercenar persoanelor puse la dispozitia unei parti beligerante de catre statele aliate sau prietene, de organizatiile internationale. Nu se acorda acelasi statut consilierilor militari straini, cetatenilor unei parti la conflict precum si rezidentilor de pe un teritoriu ocupat. Astfel, conform articolului 47, alin. II, pct. f, din Protocolul aditional nr. I, nu poate fi considerat mercenar cel care a fost trimis de catre un stat, altul decit o parte la conflict, in misiune oficiala ca membru al fortelor armate ale statului respectiv.
1
Dr. Ionel Closca, Dr. Ion Suceava.
11
Spionii.
Pentru intiia data in dreptul international umanitar notiunea de
„spion" este intоlnita in Regulamentul-anexa la cea de-a IV-a Conventie de la Haga din 18 octombrie 1907 „Cu privire la legile si obiceiurile razboiului terestru". Articolul 29 al acestui document prevede ca: „spion poate fi considerat individul care, lucrind pe ascuns sau sub pretexte inselatoare, aduna ori incearca sa adune informatii in zone de operatii ale unui stat beligerant cu intentia de a le comunica partii adverse". Conform acestei definitii, activitatea de spion se caracterizeaza prin urmatoarelor trei elemente: •
clandestinitatea;
•
pretextul fals;
intentia de a comunica informatiile adunate partii inamice. 2.3: Metode si mijloace interzise
Atingerea obiectivului de limitare a dreptului partilor in privinta alegerii metodelor si mijloacelor de razboi s-a soldat, treptat, cu ilegalizarea si plasarea in afara legii a urmatoarelor metode si mijloace de lupta: 1)
care produc un rau superfluu;
2)
cu efecte nediscriminate;
3) care produc daune considerabile (intinse, grave si durabile) mediului natural. Metode si mijloace de lupta care produc un rau superfluu.
La metodele si mijloacele de razboi capabile de a produce un rau superfluu se refera: 1)
proiectilele cu o greutate mai mica de 400 gr, care ar fi explozibile sau
incarcate cu materii fulminante sau inflamabile 1;
1
Interzicerea aplicarii acestora este fixata pentru prima datг in Declaraюia de la Sankt-Peters-burg, din 11 decembrie 1868. Aceeasi interzicere este reluata de Conventia de la Haga (II) din 29 iulie 1899 („Cu privire la respectarea legilor si obiceiurilor razboiului terestru"), iar mai apoi si de articolul 23 di Regulamentul-anexa al Conventiei de la Haga (IV) din 18 octombrie 1907.
12
2)
gloantele care se dilata sau se turtesc usor in corpul omenesc, cum sint
gloantele cu camasa dura, care nu acopera in intregime miezul sau au fоst prevazute cu incizii (gloantele dum-dum)1; 3) armele ale caror efect principal este de a provoca rani prin schije nelocalizabile prin raze X in corpul omenesc2. Metode si mijloace de razboi cu efecte nediscriminate.
Prin expresia
atacuri fara discriminare se inteleg: a)
atacuri care nu sint indreptate impotriva unui obiectiv militar determinat;
b)
atacuri in care se folosesc metode si mijloace de lupta care nu pot fi indreptate impotriva unui obiectiv militar determinat;
c)
atacuri in care se folosesc metode sau mijloace de lupt ale caror efecte nu pot fi limitate dupa cum se prescrie in prezentul Protocol si care sint in consecinta, in fiecare din aceste cazuri, capabile sa loveasca, fara deosebire, obiective militare si persoane civile sau bunuri cu caracter civil. Conform doctrinei dreptului conflictelor armate si a reglementarilor din
domeniu, drept arme care au efecte discriminante (care lovesc fara discriminare) sint recunoscute: armele chimice; armele bacteriologice (biologice); armele nucleare; minele, minele-capcana si alte dispozitive; armele incendiare si proiectilele de mic calibru. Metode si mijloace de razboi care produc daune intinse, grave si durabile mediului natural.
Exista doua mijloace de protectie a mediului natural. Primul se refera la protejarea nemijlocita, asigurata prin reglementarile special elaborate in 1
Folosirea lor a fost interzisa prin Declaratia de la Haga (IV) din 29 iulie 1899 („Cu privire la gloantele dilatatoare"). Ulterior ea a fost reluata de articolul 23 al Regulamentului-anexa la Conventia de la Haga (IV) din 18 octombrie 1907. Un sir de date istorice ne vorbesc despre incalcarea acestei interdictii in timpul diferitor conflicte armate, precum razboiul Balcanic (1912-1913), primul razboi mondial (1914-1918) etc.
2
Se au in vedere schijele din lemn rsticla sau plastic care, fiind extrase cu mare intirziere sau dificultate, creeaza riscul infectiiloif si provoaca suferinte nejustificate de necesitatile militare. Inadmisibilitatea utilizarii acestof categorii de arme este prevгzuta de Protocolul nr. I ,,Cu privire la shijele nelocalizabile", anexa la Conventia de la Geneva din 10 octombrie 1980 „Cu privire la interzicerea sau limitarea utilizarii anumitor arme clasice care pot fi considerate ca producind efecte traumatizante excesive sau ca lovind tara discriminare".
13
aceastг privinta, iar al doilea - la protejarea indirecta, care decurge din anumite prevederi ce nu sint orientate in mod special spre apararea naturii. Mijloace perfide de ducere a razboiului.
Istoria a dovedit nu o singura
data ca in cadrul mijloacelor de lupta in diferite razboaie se inscrie si perfidia militara. Trecind la subsol explicatia textuala a lexemului
„perfidie",
aducem
aminte ca unele sinonime ale lui au fost, sint si vor fi utilizate dupa trebuinta in planul relatiilor dintre state, fara a uita ca in dreptul international umanitar „perfidia" tinteste doar faptele legate nemijlocit de diferendul armat, de actiunile de lupta, sprijinindu-se pe anumite norme de ordine si sinceritate. Dreptul razboiului interzice perfidia, dar nu si viclesugurile de razboi in masura in care se recunoaste ca exista o distinctie intre prima si cea de-a doua notiune.
2.4 : Ocupatia militara.
Utilizata in mai multe acceptii, ocupatia militara este invadarea armata a unui teritoriu si punerea lui sub regim de ocupatie, in scopul de a exercita efectiv asupra lui o autoritate temporara1. Ocupatia se caracterizeaza prin pastrarea structurilor statale ale tarii invinse si continuarea actiunilor militare impotriva statului ocupant. Total deosebita de ocupatie, cucerirea atrage dupa sine incetarea nemijlocita a actiunilor militare din partea celor invinsi. Daca dupa ocuparea teritoriului partii inamice urmeaza o capitulare deplina si neconditionata a acesteia, apoi supunerea teritoriului, desfiintarea armatei si a guvernului, incetarea rezistentei vor schimba regimul ocupatiei si reglementarile pina aici aplicate. In doctrina, 1
Grigore Geamanu. Drept international contemporan. Editura Didactica si Pedagogica, 1965, p.757; 2 Dictionar de Drept international public. Coordonator – Dr. Ionel Closca. Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1982, p.201.
14
aceasta practica este recunoscuta si acceptata doar in cazurile in care „supunerea" corespunde dreptului international, adica atunci cind se recunoaste invingerea statului agresor. Cu alte cuvinte, in cazul unui razboi de aparare, biruinta obtinuta asupra statului agresor exclude aplicarea in privinta acestuia a normelor care se refera la ocupatie (cazul Germaniei si al Japoniei in urma celui de-al doilea razboi mondial). Conform reglementarilor, ocupatia militara nu schimba si nu incorseteaza statutul teritoriului ocupat. Aceasta prevedere nu se utilizeaza in cazul cuceririi unui sau altui stat, dar se aplica in cazul regimului de ocupatie militara si se caracterizeaza prin urmatoarele sase trasaturi: 1) ocupatia teritoriului nu genereaza transmiterea (transferul) suveranitatii; 2) statul ocupant trebuie sa respecte drepturile persoanelor aflate pina la
ocupatie in teritoriul cotropit; 3) statul invingator trebuie sa respecte, cu anumite exceptii, legile statului
invins; 4) statul ocupant este obligat sa respecte devotamentul, fidelitatea si apartenenta populatiei din teritoriile ocupate; 5) statul invingator trebuie sa respecte proprietatea privata si publica aflata
pe teritoriul ocupat; 6) masurile intreprinse de statul ocupant inceteaza odata cu incetarea
ocupatiei.
§3 : Razboiul maritim
Procesul de umanizare a razboiului maritim a decurs mai greu decit cel al razboiului terestru. Abia la inceputul secolului XVIII, tratatele incheiate intre partile beligerante la acest rang de razboi incep sa includa si prevederi mai cumpatate referitoare la protectia persoanelor-participante la operatiuni. 15
Factorul ce a jucat rolul de catalizator in reglementarea razboiului maritim 1-a constituit ciocnirea dintre flota italiana si cea austriaca linga Coasta Dalmatiana la 20 iulie 1866. Ca rezultat, Comitetul de la Geneva a pregatit un proiect de Conventie, referitor la aplicarea prevederilor de la 1864 in privinta ranitilor, bolnavilor si naufragiatilor pe mare. Completarea si revizuirea de mai departe a normelor destinate razboiului pe mare s-a datorat aparitiei submarinelor. Discutii initiale pe marginea acestei teme au avut loc la Washington, unde la 22 aprilie 1922 a fost adoptat un Tratat care interzicea atacarea navelor comerciale de catre submarine impunind acestora din urma respectarea anumitor norme in privinta comportamentului. Mijloace si metode de razboi maritim.
Prin mijloace de razboi
maritim subintelegem armele sau sistemul de arme folosite de catre partile beligerante pentru a exercita una asupra alteia acte de violenta. Navele de razboi (militare) se impart in: • nave de razboi propriu-zise; • nave de razboi afectate serviciului flotei de razboi; • navele comerciale incorporate in fortele militare maritime (cu respectarea
anumitor conditii). Un sir de probleme cu referinta la razboiul naval au aparut in dreptul conflictelor armate in legatura cu incorporarea navelor comerciale in fortele marinei militare. Pentru prima data, problema a fost examinata la Conferinta de pace de la Haga (1907), care a incercat sa se pronunte in aceasta privinta prin adoptarea Conventiei (VII). Articolul 1 din acest document fixa ca „Nici un vas de comert transformat in nava de razboi nu poate avea drepturile si obligatiile legate de acest statut, daca nu este pus sub autoritatea directa, controlul imediat si raspunderea Puterii al carei pavilion il poarta". Un sir de articole din acelasi document determina conditiile ce trebuia sa le indeplineasca o nava pentru a fi recunoscuta in calitate de „combatant". La acestea se refera: 16
• portul semnelor exterioare deosebitoare ale navelor de razboi de aceeasi
nationalitate; • aflarea comandamentului in serviciul statului si imputernicirea lui
formala de catre autoritaatile competente; • figurarea numelui comandantului in lista ofiterilor marinei militare; • respectarea in timpul operatiunilor militare a legilor si obiceiurilor de
razboi; • supunerea echipajului regulilor de disciplina militara; •
mentionarea transformarilor vaselor de comert in vase militare in lista bastimentelor de razboi ale flotei militare.
Cu timpul, in afara de conditiile nominalizate, in doctrina au mai fost formulate citeva momente, a caror indeplinire era necesara pentru transformarea navelor de comert in vase de razboi. Acestea sunt: • transformarea de facto a navei comerciale in vederea participarii ei la
operatiunile efective de razboi; • transformarile respective sa aiba loc doar in apele maritime interne sau
teritoriale ale partilor beligerante; • inarmarea adecvata a navei de comert transformata in bastiment de lupta. Prizele maritime. Priza sau captura maritima de razboi este actul militar
prin care comandantul unui vas de razboi pune stapinire pe o nava de comert inamica, exercitindu-si autoritatea asupra comandantului de pe vasul acaparat cu dispunerea de a folosi incarcatura, echipajul si nava dupa toate normele razboiului maritim recunoscute de dreptul international umanitar. Or, toate puse sub microscopul normelor arata ca razboiul maritim nu recunoaste respectarea proprietatii private a partii inamice precum o respecta razboiul terestru. Pe scena operatiilor militare, priza a devenit o institutie a dreptului international umanitar dupa foarte multe discutii in contradictoriu purtate de un grup de state in frunte cu SUA si alt grup situat de partea Angliei. Primele rivneau o anulare totala a capturii, dorind sa-si ocroteasca vasele maritime, cele17
lalte protejau aceasta norma vazind in ea un izvor de imbogatire. La sfirsitul secolului XIX, Anglia si coalitii ei isi invinge oponentii din considerentul ca la data vizata fortele maritime ale ei dictau strategia pe mare. Reglementarile s-au soldat cu anumite rezultate, dar, din pacate, toate au ramas numai la nivel cutumiar, contradictoriu de cele mai multe ori, si cu mari deosebiri de la stat la stat. Distrugerea pe mare a navelor inamice sau a celor apartinind tarilor neutre care transporta pasageri civili este interzisa, in scopul asigurarii securitatii pasagerilor, aceste nave trebuie sa fie indreptate in anumite raioane sau porturi in care sa se inchieie actul de captura. Dreptul de priza nu poate fi exercitat asupra averii personale a pasagerilor si echipajului de pe navele inamice sau de pe navele neutre, cu exceptia acelor bunuri care pot fi folosite nemijlocit in conflictul militar. Realizarea dreptului de priza prevede trei operatiuni care se desfasoara intr-o ordine succesiva: 1) vizita; 2) captura; 3) judecarea. Vizita este operatiunea prin care captorul cere unei nave sa se opreasca in vederea efectuarii cercetarilor la bord pentru a stabili caracterul navei si al incarcaturii transportate. Captura se realizeaza doar daca in urma verificarilor de la bordul navei cercetate este stabilit caracterul inamic si ostil al acesteia sau al incarcaturii. Judecarea constituie etapa finala a prizei maritime in cadrul careia are loc transformarea simplei confiscari sau posesiuni fortate a navelor si bunurilor inamice in proprietate. §4 : Razboiul aerian si extraatmosferic
Actualmente, razboiul aerian este mai putin reglementat de catre dreptul conflictelor armate, aceasta datorindu-se unui sir de cauze obiective si 18
subiective. Printre cele obiective se numara: aparitia avionului in teatrul de razboi abia la inceputul secolului XX; dezvoltarea rapida si desavirsirea acestuia intr-un mod care complica orice reglementare; imposibilitatea de a efectua din aer delimitarea dintre obiectivele militare si cele civile. La cauzele subiective se refera: respingerea de catre statele cu o aviatie puternica a oricaror reguli de razboi aerian; dorinta de a mentine si a desavirsi bombardamentul aerian ca metoda de lupta. Problema razboiului aerian nu a putut fi solutionata adecvat nici dupa 1945, Or, reglementarile actuale ale razboiului aerian sunt insuficiente pentru a asigura o protectie adecvata a populatiei si obiectivelor civile, din care considerent este necesara elaborarea unui document special ce ar inlatura aceste lacune. O problema care in prezent provoaca discutii aprinse este acea a razboiului extraatmosferic, care, de asemenea, este legat de o mare lipsa de reglementari. Mai mult ca atit: problema se agraveaza prin faptul ca inca nu exista o organizatie cosmica internationala, care ar contribui la canalizarea colaborarilor dintre state privind valorificarea spatiului extraatmosferic. In acest domeniu, insa, activeaza un sir de organizatii specializate regionale, reprezentind doar statele care au resurse financiare suficiente si un potential tehnico-stiintific adecvat1. Intreaga activitate cosmica trebuie sa se desfasoare in interesul mentinerii pacii, securitatii si colaborarii internationale, in acest scop, Tratatul de la Moscova din 5 august 1963 „Cu privire la interzicerea experientelor cu arme nucleare in atmosfera, spatiul cosmic si sub apa", a interzis, in mod expres, de a efectua, printre altele, si experimente nucleare in spatiul extraatmosferic. Reiesind din postulatul ca fiecare stat are dreptul la valorificarea spatiului extraatmosferic, in anii 80 ai secolului XX a fost intocmit un proiect de statut al 1
Аслан X. Абашидзе, Всеволод П. Пархитько. Взгляд в XXI век. В: Международное право. Специальный выпуск, май -июнь, 1999 г, с. 132.
19
Organizatiei Cosmice Mondiale, fiind prezentat spre aprobare Congresului Aeronautic Mondial, care insa nu a acordat nici o atentie documentului propus.
Capitolul II : Protectia umanitara in caz de conflict armat §1 : Protectia ranitilor, bolnavilor si naufragiatilor
20
Pina la sfirsitul celui de-al doilea razboi mondial, dreptul international umanitar nu asigura in mod practic populatiei civile o protectie eficienta in caz de conflict armat, din motivul ca ea nu era implicata sau afectata direct. Totusi primele reguli cu caracter general sint stipulate inca in Declaratia de la Sankt-Petersburg din 11 decembrie 1868, care prevedea ca: „statele trebuie sa aiba un singur scop legitim - acela de slabire a fortelor militare ale inamicului", de unde s-ar putea trage concluzia ca populatia civila urmeaza sa fie scutita de efectele directe ale razboiului. Asadar, violenta armata nu trebuie folosita decit impotriva celui care o foloseste, acesta fiind unul din principiile de baza ale belgeirantilor. Populatia civila este alcatuita din persoane care nu participa direct la ostilitatile militare si, implicit, impotriva sa nu este ingaduit nici un act de razboi. Problema protectiei populatiei civile a ridicat-o CICR 1 care a adresat o nota cu propunerea ca Liga Natiunilor sa se preocupe de problemele referitoare la razboi si in special de mijloacele de a-1 face mai uman. In acest sens, cea de-a X-a Conferinta a CICR inscrie principiul care "interzice abuzurile autoritatilor de ocupatie impotriva populatiei civile, deportarea lor in masa, luarea de ostatici, precum si orice alt tratament neomenos". In 1949, la Conferinta diplomatica de la Geneva, a fost adoptata cea de-a IV-a Conventie relativa2 privind protectia persoanelor civile in timp de razboi3. Dupa materia pe care o reglementeaza, dispozitiile Conventiei se divizeaza in doua grupe: 1)
norme menite sa protejeze persoanele civile impotriva abuzurilor
puterii de ocupatie asemanatoare celor petrecute in cursul celui de-al doilea razboi mondial; 1
CICR - Comitetul International al Crucii Rosii.
2
1Intrucit unele state s-au opus unei reglementari complexe a problemei, conferinta a trebuit sa se limiteze numai la un singur aspect: protectia persoanelor civile aflate sub autoritatea unei puteri ocupante. 3 2Conventia a intrat оn vigoare la 21 decembrie 1950, iar R. Moldova a aderat la Conventie prin H.P.nr, 1318 din 02 martie 1993.
21
2)
norme care protejeaza persoanele civile impotriva anumitor efecte
ale razboiului. Prima grupa de norme este guvernata de principiile privitoare la tratamentul strainilor in timp de pace. In orice caz, li se vor garanta urmatoarele drepturi: •
vor putea primi ajutoarele individuale sau colective,
tratament medical si spitalizare in egala masura cu cetatenii statului respectiv; •
li se va acorda dreptul sa practice cultul lor si asistenta
spirituala a preotilor cultului lor; •
vor fо scosi in afara oricarui pericol din zonele sau regiunile
unde au loc actiuni militare; •
copiii si femeile vor fi in special protejati impotriva oricarei
atingeri a onoarei lor, mai ales contra violului, constringerii la prostitutie si la orice atentat la pudoare; •
copiii sub cincisprezece ani, femeile insarcinate si mamele cu
copii pina la 7 ani vor beneficia de protectie in aceeasi masura ca si cetatenii statului interesat. Cea de-a doua categorie de norme inscriu crearea de zone si localitati sanitare si de securitate1 si zone neutralizate2. De la inceputul unui conflict, Partile beligerante si cele interesate vor putea incheia intre ele acorduri pentru recunoasterea zonelor si a localitatilor pe care le-ar stabili in acest scop CICR, fiind invitate sa-si ofere bunele lor oficii pentru a inlesni stabilirea acestor zone. In urma stabilirii zonelor, Partile vor dispune sa puna la adapost de pericolele luptelor, fara nici o distinctie, urmatoarele persoane: 1
Aceste zone,localuri si localitati pot fi stabilite si in timp de pace sau imediat dupa inceperea ostilitatilor militare pentru a pune la adapost persoanele din prima grupa si ultima categorie. 2 Zonele neutralizate pun la adapost de pericolele aciunilor militare urmatoarele categorii: a) ranitii si bolnavii, combatantii sau necombatantii; b) persoanele civile care nu participa la ostilitati si nu pun mina pe arme si nu desfasoara nici o activitate cu character militarin interiorul acestor zone .
22
• raniti si bolnavi, combatanti sau necombatanti; •
persoanele civile care nu participa la ostilitati si nu presteaza
nici o munca cu caracter militar in aceste zone. Spitalele civile organizate pentru acordarea de ingrijiri medicale ranitilor, bolnavilor, infirmilor, batrinilor si altor categorii de persoane vor beneficia de un document care atesta caracterul lor de spital civil. Persoanele civile aflate pe teritoriul unei Parti in conflict, vor putea primi sau trimite membrilor familiilor lor, oriunde s-ar gasi, vesti cu caracter strict familial1. Pericolele care ameninta populatia civila, ca urmare a desfasurarii operatiunilor militare, sint multiple, mai ales daca tinem seama de faptul ca in anumite operatiuni, atacurile celor trei forte armate - terestra, aeriana si navala — sint combinate. Masurile concrete de protectie pe care trebuie sa le ia atit partea care ataca, cit si cea care se apara, sint urmatoarele: 1. Identificarea cu exactitate a obiectivelor militare pe care doresc sa le atinga. O asemenea indatorire impune responsabilitati deosebite pentru combatantii militari, care trebuie sa-si instruiasca trupele in acest scop. 2.
Folosirea numai a mijloacelor si metodelor de atac strict necesare
pentru distrugerea obiectivelor militare alese. Aceasta norma are un sens dublu atit pentru atacator, care reduce cheltuielile pentru armament si munitii, cit si pentru partea atacata — o limitare a pierderilor si distrugerilor obiectivelor militare. In consecinta, partile trebuie sa aiba drept scop in urma acestor masuri, reducerea la minimum a pierderilor de vieti omenesti2.
1
3In cazuri necesare, Partile aflate in conflict armat pot sг restringa corespondenta familiala cel mult pina la folosirea de formulare tip, continind douгzeci si cinci de cuvinte la cel mult o scrisoare pe luna . 2 Oricit de precise ar fi mijloacele de lupta, ele nu pot evita pierderile de vieti omenesti. In conflictele din Golf din 1991, fortele aliate au folosit asa-numitele arme „inteligente", care au produs 68.000 de morti, dintre care cea mai mare parte au fost civili; rachetele „skud", folosite de Irak, lipsite de precizie, au fost dirijate contra populatiei civile din Israel si Arabia Sauditг.
23
3.
Sa nu se intreprinda un atac in cazul in care s-ar ajunge la concluzia
ca acesta ar putea sa produca incidental pierderi de vieti omenesti in rindul populatiei sau persoanelor civile. Sint interzise numai atacurile intentionate indreptate impotriva populatiei civile, iar cele incidentale nu vizeaza aceasta indatorire1. Dar obligatia de a intrerupe un atac care ar putea produce incidental pierderi de vieti omenesti este atit a celor care pregatesc atacul (comandantii), cit si a celor ce-1 executa (soldatii). In diverse cazuri pot sa apara elemente noi in timpul lansarii atacului, care sa duca la incetarea sau nedeclansarea lui2. 4.
Sa avertizeze in timp util populatia civila inainte de declansarea
atacului.
§2 : Statutul prizonierilor de razboi
O prima ameliorare a soartei prizonierilor de razboi consta in transformarea acestora in sclavi, insa pina la acel moment ei se aflau in afara oricarei legi umanitare. Incepind din secolul al XVII-lea se creeaza o cutuma, conform careia comandantii militari incheiau acorduri denumite carteluri, in care stabileau conditiile de eliberare a prizonierilor de razboi, inclusiv tariful de rascumparare, al carui cuantum varia in functie de rangul prizonierului. Astfel, se creeaza pe cale cutumiara principiul crutarii, conform caruia prizonierii nu mai pot fi ucisi, ci internati ori schimbati prin rascumparare. Unul din intemeietorii acestui obicei este Alexandru cel Mare, care, ajuns la apogeul cuceririlor sale, a creat doctrina stoica, formind o era noua in lumea antica. El a pus baza rascumpararii prizonierilor 3. 1
In Irak o bomba, care fusese dirijata impotriva unui pod, obiectiv strategic, a cazut intr-o piata din apropiere si a cauzat circa 160 de morti. 2 In timpul bombardarii Irakului pe timp de zi, in obiectivele militare se aflau multi civili; aviatorii trebuiau sa sesizeze acest fapt si sa se abtina de la atac. 3 Henry Bonfils. Manuel de droit international public, Paris, 1905, p. 33-35.
24
Beneficiaza de statut de prizonier de razboi si rezervistii, membrii miscarilor de rezistenta, precum si membrii fortelor armate in uniforma care actioneaza pe teritoriul inamic in scopul obtinerii de informatii sau distrugerii unor obiective militare. Nu se bucura de statutul prizonierilor de razboi spionii, sabotorii, mercenarii si militarii care au comis crime de razboi, dupa ce un tribunal competent a pronuntat o sentinta impotriva lor 1. Prizonierii de razboi isi pastreaza statutul lor juridic din momentul capturarii lor pina la repatriere. Nici un fel de masuri din partea autoritatilor care ii detin sau actiuni proprii ale lor nu pot duce la pierderea de catre ei a acestui statut in timpul captivitatii. Protectia prizonierilor de razboi trebuie sa aiba un caracter permanent, mai ales impotriva oricarui act de intimidare, contra insultelor sau curiozitatii publice2. Orice incalcare a acestor reguli va antrena raspunderea statului respectiv si a celor care au efectuat-o, orice act ilicit din partea puterii detinatoare, antrenind moartea sau punind in pericol grav sanatatea prizonierilor vor fi considerate infractiuni grave si echivaleaza cu crime de razboi. Toate bunurile si obiectele prizonierului de razboi vor ramine in posesia lui3, iar bunurile ridicate vor fi inapoiate in momentul punerii lui in libertate sau repatrierii lui. Evacuarea4 se va face in cel mai scurt timp dupa capturare, in lagare situate departe de zona de lupta. Pe timpul evacuarii Puterea detinatoare va 1
2 Numai persoanele care actioneaza cu inselaciune sau care recurg intentionat la metode ascunse pot fi considerate spioni. Astfel, militarii in tinuta nu pot fi considerati spioni, chiar daca ei incearca sa adune informatii in mod clandestin. 2 Expunerea la televiziune a prizonierilor irakieni in timpul conflictului din Golf din 1991, s-a apreciat ca o incalcare a dispozitiilor art. 13 din Conventia a IlI-ea. 3 2Bunurile sau obiectele ce sint destinate pentru actiuni militare (arme, cai, echipament militar, documente militare) vor fi ridicate, obiectele de valoare vor fi trecute pe contul prizonierului respectiv din considerente de securitate prin ordinul unui ofiter. 4 3Evacuarea, daca este la o distanta lunga, se va face pe etape si deplasarea pe jos nu va depasi 20 km pe zi.
25
asigura prizonierii cu apa potabila si hrana suficienta, imbracaminte, ingrijiri medicale necesare. Puterea detinatoare va asigura prizonierii de razboi cu imbracaminte si incaltaminte suficienta, tinind cont de clima in care se afla amplasat lagarul. Numai tribunalele militare vor putea judeca un prizonier de razboi, cu exceptia cazurilor in care legislatia Puterii detinatoare autorizeaza un tribunal civil in mod expres sa judece un membru al fortelor armate1. Pedeapsa cu moartea, in principiu, poate fi pronuntata pentru infractiuni ce se pedepsesc cu moartea in rindurile fortei armate ale Puterii detinatoare. Dar, tinоnd cont de faptul, ca prizonierul de razboi se afla ca urmare a unor imprejurari independente de propria sa vointa si nefiind cetatean al Puterii detinatoare, nu are nici o obligatie de credinta. In consecinta, el nu va putea fi pasibil de pedeapsa cu moartea fara acordul Puterii de care depind prizonierii. In toate cazurile in care este posibil, pedeapsa cu moartea nu se pronunta asupra femeilor gravide sau cu copii minori, precum si asupra prizonierilor de razboi care n-au implinit optsprezece ani2. Prizonierii vor fi pusi doar la urmatoarele munci: a)
lucrari agricole; b)
lucrari legate de procedura sau extractia materiilor
prime pentru industria prelucratoare; c)
in administrare si lucrari de transport;
d)
activitati comerciale artistice;
e)
servicii publice sau casnice.
La incheierea pacii, Agentia Centrala de informatii pentru prizonierii de razboi va inmina fisa individuala (cartela) guvernului de care depind prizonierii, iar Biroul va aduna toate obiectele personale, valorile, corespondenta, soldele,
1
Procedura, conditiile, efectele si categoriile de pedepse ce li se pot aplica prizonierilor de razboi sint stipulate in cap. III sect. I art. 82-88 ale Conventiei. 2 Art. 100-101; 107-a Conventiei 111 si Protocolul I art. 76-77,86, 99.
26
semnele de identitate lasate de prizonierii evadati, decedati si le vor transmite statelor interesate. §3 : Rolul Comitetului Crucii Rosii in realizarea protectiei umane
Comitetul International al Crucii Rosii ocupa un loc central in sistemul dreptului international umanitar, rolul sau fiind definit in articolul 4 din Statut: •
de a promova si de a difuza principiile fundamentale ale
Miscarii; umanismul, impartialitatea, neutralitatea, independenta, voluntariatul, unitatea si universalitatea; • de a recunoaste orice Societate nationala de Cruce Rosie; •
de a actiona pentru aplicarea fidela a dreptului international
umanitar si de a primi sesizari privind violarile acestui drept; •
de a se stradui in permanenta, in calitate de institutie neutra, a
carei activitate se desfasoara in special in perioadele de conflict armat sau de tulburari interne, sa asigure protectie si asistenta victimelor militare si civile; •
de a contribui, in eventualitatea unor conflicte armate, la
formarea si pregatirea personalului si materialelor sanitare in colaborare cu Societatile nationale de Cruce Rosie si cu alte autoritati competente; •
de a lamuri si promova prerogativele dreptului international
umanitar, aplicabil in conditiile conflictelor armate si de a pregati eventualele dezvoltari; •
de a-si asuma mandatele incredintate de Conferinta
Internationala a Crucii Rosii si Semilunii Rosii. CICR are personalitate juridica internationala, recunoscuta de normele dreptului internacional, care ii confera dreptul de a intretine cu statele si organizatiile internationale relatii oficiale, de a incheia tratate cu acestea, etc. Personalitatea juridica internationala a CICR are un carácter particular, astfel: 27
-
ca institutie cu caracter national, Organizatia Natiunilor Unite ii
recunoaste personalitatea juridica internationala; -
prin Conventiile de la Geneva, a fost abilitata cu personalitate
juridica internationala cu vocatie de universalitate, adica avind dreptul de a exercita competentele conferite prin aceste instrumente1. In 1921, CICR introduce in Statutul sau principiile fundamentale, in baza Carora isi va desfasura activitatea si anume: impartialitatea, independenta politica, confesionala si economica, universalitatea si egalitatea Societatilor nationale. Principiul umanitatii ocupa un loc central in Miscarea Inernationala de Cruce Rosie si Semiluna Rosie. In virtutea acestui principiu, CICR are datoria de se stradui sa previna si sa usureze in toate imprejurarile suferintele umane, sa protejeze viata si sanatatea, sa favorizeze intelegerea reciproca, prietenia, cooperarea si o pace durabila intre toate popoarele, respectarea persoanei umane. Principiul impartialitatii exclude oricare distinctie pe criterio de nationalitate, rasa, religie, conditie sociala sau apartenenta politica. Indivizilor li se acorda ajutor in masura suferintelor lor, prioritate acordinduse celor mai urgente cazuri si necesitati. Conform principiului neutralitatii, CICR are obligatia de a se abtine de la participarea la ostilitati si controverse de orden politic, rasial, religios si ideologic. Acest principiu este un mijloc de a cistiga increderea partidor aflate in conflict, asigurind accesul direct la victime. Voluntariatul. Esenta voluntariatului consta in acordarea de ajutor dezinteresat, adesea anonim, reprezentind o expresie deosebita si nemijlocita a asistentei umanitare. Unul dintre primele principii declarate de Miscarea de Cruce Rosie este principiul unitatii. Conform acestui principiu intr-un stat trebuie sa existe o 1
Ionel Closca, Ion Suceava. Tratat de drept international umanitar, Bucuresti, 2000, p.437.
28
singura Societate de Cruce Rosie sau Semiluna Rosie, deschisa pentru toti si care sa-si desfasoare activitatea umanitara pe intreg teritoriul tarii. Potrivit principiului universalitatii, Crucea Rosie este o institutie universala in cadrul careia toate Societatile nationale au drepturi egale si datoria de a se ajuta reciproc. Desi fiecare principiu fundamental este definit in parte si are anumite caracteristici, in ansamblu ele formeaza un tot intreg, prin care se manifesta unicitatea acestei organizatii.
Concluzii
Dreptul internaţional umanitar este o ramură a dreptului internaţional, aplicabil unei situaţii în care violenţele armate între state sau grupări ostile degenerează într-un conflict armat internaţional sau non internaţional. El reglementează în special relaţiile dintre state şi cetăţenii inamici (fie că sunt combatanţi sau nu) şi regrupează următoarele elemente: elemente de protecţie care trebuie acordate victimelor conflictelor armate (dreptul de la Geneva); elemente care reglementează desfăşurarea ostilităţilor (dreptul de la Haga); 29
elemente de control asupra armamentului care vizează restrângerea sau suprimarea utilizării armelor de nimicire în masă. Conceptele de bază ale dreptul internaţional umanitar, aşa cum rezultă din textele convenţiilor şi protocoalelor, sunt: conflict armat; combatant; civili; prizonier de război. Cum aceste concepte ridică cele mai multe semne de întrebare atunci când vorbim de incidenţa dreptului internaţional umanitar în contextul luptei împotriva terorismului şi pentru a asigura o abordare logică a temei, le vom defini de o manieră succintă. Astfel, conflictul armat este o stare de neînţelegere, dezacord sau ciocniri de interese antagonice între părţi adverse, care a degenerat, ca urmare a anumitor condiţii, în acţiuni violente sau război. El poate fi internaţional sau non internaţional. Conflictul armat internaţional reprezintă acţiunile violente sau războiul dintre două state. Acestei situaţii clasice, dreptul internaţional umanitar îi asimilează şi mişcările de eliberare naţională (luptă împotriva dominaţiei coloniale, ocupaţie străină, rasiste). Prin opoziţie cu acest tip de conflict, conflictul armat non internaţional reprezintă „Conflictul care se derulează pe teritoriul unui stat, între forţele sale armate şi forţe armate disidente, sau grupuri armate organizate, care sub o conducere responsabilă, exercită pe o parte din teritoriu un control care le permite să ducă operaţiuni militare continue şi concertate, şi să aplice prezentul protocol. Prezentul protocol nu se aplică situaţiilor de tensiuni interne, tulburări interne, cum ar fi dezordinea civilă, actele izolate şi sporadice de violenţă şi alte acte similare care nu sunt considerate ca fiind conflicte armate”. Pentru a beneficia de protecţia dreptului internaţional umanitar, combatantul implicat într-un conflict armat trebuie să se încadreze în una din
situaţiile următoare: „Membrii forţelor armate al unei părţi participante la conflict, cât şi membrii miliţiilor şi corpurilor de voluntari care fac parte din 30
aceste forţe armate cu excepţia personalului sanitar şi religios; membrii forţelor armate regulate chiar dacă acestea afirmă că aparţin unui guvern sau autorităţi care nu este recunoscută de partea adversă; membrii tuturor grupurilor şi tuturor unităţilor armate şi organizate şi care sunt plasate sub un comandament responsabil de comportamentul subordonaţilor săi, chiar dacă acesta depinde de un guvern sau o autoritate care nu este recunoscută de partea adversă. În toate cazurile ei se disting prin uniforma lor sau printr-un semn fix care poate fi recunoscut sau poartă armamentul de o manieră deschisă. Ei trebuie să respecte regulile dreptului conflictelor armate”. Dreptul internaţional umanitar autorizează membrii forţelor armate ale unui stat implicat într-un conflict armat internaţional şi membrii miliţiilor asociate care îndeplinesc condiţiile necesare să angajeze ostilităţile în mod direct. Ei sunt consideraţi ca fiind combatanţi „legali” sau „privilegiaţi”, în sensul definiţiei prezentate anterior, şi nu pot fi urmăriţi pentru participarea lor la ostilităţi, atât timp cât respectă dreptul internaţional umanitar. Dacă sunt capturaţi, ei beneficiază de statutul de prizonier de război („orice combatant în sensul articolului 43 care cade în puterea unei părţi adverse este prizonier de război”). În situaţia în care anumite persoane civile participă la ostilităţi, ele sunt considerate ca fiind combatanţi sau luptători „ilegali”, care nu se bucură de „privilegiile” asigurate de dreptul internaţional umanitar (tratatele de drept internaţional umanitar nu conţin aceşti termeni sau aceste concepte). Ele pot fi urmărite penal pentru actele săvârşite în conformitate cu dreptul intern al statului care le-a capturat. Aplicând prevederile dreptului internaţional umanitar, dar şi prevederile dreptului intern, atât combatanţii care se înscriu în definiţia formulată anterior şi care sunt consideraţi „legali”, cât şi combatanţii care nu se înscriu în această definiţie, „ilegali”, pot fi internaţi în timp de război, interogaţi şi urmăriţi pentru
31
crime de război. Ce trebuie reţinut este faptul că, atunci când se găsesc în mâinile inamicului, ei au dreptul la un tratament uman.
Bibliografie:
Oleg Balan, Vitalie Rusu, Valeriu Nour „Dretul international umanitar” Chisinau 2003; Balan Oleg, Serbenco Eduard „Dretul international umanitar” Vol. I, Chisinau 2001; Balan Oleg, Vitalie Rusu, Valeriu Nour „Drept international umanitar” Departamentul Ed. Al Univ. De Criminologie , Chisinau 2003. 32
R. M Besteliu „Drept international. Introducerea in dreptul international public” Editura CHBECK, 2003; Mircea Teodorescu „Drept international umanitar” Editura Lumina Lex, Bucuresti 2002; Nicolae Purda Drept international umanitar” Editura Lumina Lex, Bucuresti 2002; Dr. Ionel Closca. Dr. Ion Suceava. Dreptul international umanitar. Casa de Editura si Presa “Sansa” – S.R.L. Bucuresti,1992 Grigore Geamanu. Drept international contemporan. Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti 1965; Ionel Closca, Ion Suceava. Tratat de drept international umanitar, Bucuresti, 2000; Dictionar de Drept international public. Coordonator – Dr. Ionel Closca. Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti 1982; Aurora Ciuca „Drept international public”, ed. Cugetare, Iasi, 2000; Adrian Nastase, Dumitra Popescu, Florian Coman „Drept international public”, ed. Sansa Bucuresti 1994; George Plastara „Manual de drept international public”, ed. ALLBECK, Bucuresti, 2004; Ion Diaconu, „Drept internaţional public”, Bucureşti 1995; Stelian Scaunas „Drept international public”, ed. ALLBECK, 2002; Raluca Miga-Belestiu „Dreptul international. Introducere in Drept international public”,ed. ALLBECK, 2002; Diaconu Dumitru „Dreptul international Public” Editura C.H. Beck, 1999; Bianca Selejan-Gutan, Laura-Maria Craciunean „Drept international public” Editura Hamangiu, 2008; Dumitra Popescu, Adrian Năstase, Florian Coman.Drept Internaţional Public.Casa de editură şi presă “Şansa”-S.R.L. Bucureşti-1994; Niciu Ion Marţian.Drept Internaţional Public. Iaşi 1995 V-I; 33
