MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE UNIVERSITATEA „1 DECEMBRIE 1918” DIN ALBA IULIA FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ
CONFLICTUL DIN PERSPECTIVA UNEI ANALIZE TEOLOGICE
ABSOLVENT: MARIUS SLABU
Alba Iulia 2017
CUPRINS
INTRODUCERE....................................................................................................................3
I. ANATOMIA CONFLICTULUI: definiție, tipuri și cauze .............................................4 1.1 Definiție și tipuri de conflicte...............................................................................4 1.2. Cauzele conflictului.............................................................................................6
II. PERSPECTIVA BIBLICĂ DESPRE CONFLICT ȘI GESTIONAREA LUI............8 III. FUNDAMENTALISMUL RELIGIOS ȘI IDENTITATEA PERSONALĂ.............12 IV. PRINCIPII CREȘTINE DE
SOLUȚIONARE A CONFLICTELOR......................14
4.1.Principiul smereniei sau al recunoașterii păcatului........................................14 4.2. Principiul dragoste altruiste sau al sacrificiului .............................................15 CONCLUZII.........................................................................................................................17 BIBLIOGRAFIE..................................................................................................................18
2
Introducere
În interiorul Bisericii există o mulțime de tipuri de relații: de colaborare, de prietenie, de
slujire, de subordonare, de competiție, dar și de confruntare. Ele au un rol important în
creșterea și stabilitatea Bisericii. În timpul mărturiei și slujirii ei în societate, Biserica trebuie să păstreze echilibrul și armonia în relațiile dintre membrii săi, bazându -se pe învățăturile Mântuitorului Hristos, pe dragostea Lui: „Întru aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii față de alții” (Ioan 13, 35). Din acest motiv, o înțelegere defectuoasă a relațiilor are consecințe majore în viața Bisericii.
De altel, putem remarca că un rol decisiv în deteriorarea relațiilor îl are păcatul în
sine, așa cum apare el în Biblie și cum se observă în viața omului. Păcatul afectează relația omului cu Dumnezeu, relațiile dintre oameni, în familie, relațiile omului cu el însuși (aprecierea și stima de sine, capacitatea de căința și de schimbare). În general, deosebirile care apar în ceea ce privește punctele de vedere opuse sunt neutre și pot să evidențieze în mod simplu valori, principii sau priorități diferite. În momentul în care aceste deosebiri nu sunt analizate constructiv, nu conduc la unitate bazată pe diversitare, ci la excludere, la diversitate sau chiar la atacuri fizice, se creează o situație conflictuală. Despre conflicte se poate spune un singur lucru cu certitudine: ele există și ne înconjoară
viața. Dumnezeu îngăduie ca ele să aibă loc: unele pot fi prevăzute, altele nu; unele pot fi prevenite prin măsuri psihologice, pedagogice simple, alte nu. Unele conflicte trec fără urmări, altele lasă cicatrici sufletești. În urma conflictelor poți deveni, fie mai puternic, fie mai slab, în funcție de reacția personală. Unele conflicte sunt pași importanți în viața duhovnicească și duc la maturizarea caracterului.
Lucrarea de față reprezintă o incursiune teoretică î n domeniul conflictului, prezentând tipuri de conflicte, modul în care acestea pot apărea, dar și modul în care ele pot fi soluționate cu succes.
Lucrarea este construită, în general, pe o abordare teologică a conflictului și are în
vedere reacția creștină, în ceea ce privește strategiile de gestionare a conflictului. Totodată, lucrarea pune accent pe ideea ca apariția conflictului nu este cu necesitate un aspect negativ, ci dimpotrivă, conflictul reprezintă o parte integranta a relaț iilor interumane, reprezentând de multe ori un factor de progres.
3
I. ANATOMIA CONFLICTULUI: DEFINIȚIE, TIPURI ȘI CAUZE 1.1. Definiție
Considerăm că definirea acestui concept larg este esenţială pentru identificarea măsurilor ce trebuiesc luate. Fără o bază teoretică solidă, medierea nu poate avea efecte pozitive. Conflictul a fost definit de-a
lungul timpului într-o multitudine de forme. Disputa,
neîntelegerea, dezacordul, diferența sau divergența sunt termeni uzuali pe care îi auzim mereu şi care au legatură cu existenţa unor stări conflictuale. Conflictul cuprinde o serie de stări afective ale indivizilor cum ar fi: neliniştea, ostilitatea, rezistenţa, agresiunea deschisă, precum şi toate tipurile de opoziţie şi interacţiune antagonistă, inclusiv competiţia. Conflictul apare
atunci când două sau mai multe părţi consideră interesele lor
incompatibile, exprimă atitudini ostile sau întreprind acţiuni care afectează abilitatea celorlalte părţi în a-și urmări propriile interese1. Termenul
de conflict are o puternică conotaţie negativă, evocând cuvinte ca opoziţie,
mânie, agresivitate. Dar conflictul nu trebuie să fie neapărat o experienţă negativă. În accepţiunea contemporană, noţiunea de conflict semnifică întâlnirea unor sentimente, valori sau interese contrare, care se opun. În interacţiunea dintre doua sau mai multe persoane, fiecare se prezintă cu bagajul său de informaţii, diferite sau diferit procesate, de motive, interese, aşteptări, convingeri, credinţe, atitudini, valori sau opţiuni. Când diferenţele dintre oameni nu sunt acceptate, apare dezacordul, verbalizat sau nu; este prima formă de conflict care, dacă nu este tratată corespunzător, conduce la conflicte deschise, uneori violente, cu tot cortegiul lor de daune şi reparaţii costisitoare. Daca doi oameni au păreri diferite sau reprezentări divergente înlegătură cu modul în care trebuie rezolvată o sarcină, acesta nu este deocamdată un conflict, ci mai întâi o diferență, o deosebire. Diferențe pot exista în percepție și în gândire, în simțire în voință. Important este modul în care oamenii se raportează la aceste diferențe sau incompatibilități2. Conflictul presupune că una dintre părți este împiedicată în realizarea propriilor reprezentări și intenții. Se vorbește de conflict atunci când una dintre părți încearcă masiv să
Daniela Popoviciu, Ioana Stoica, Manual de instruire a mediatorilor, București, Asociația Pro Medierea, p. 4. Gernot Czell, Observații privind diferențele și conflictele , în „Drumuri noi înspre consens: negociere constructivă și dispută pozitivă în economie, societate și politică”, Sibiu, Editura Schiller Verlag, 2009, p. 52 1 2
4
impună cu sila celeilalte părți propria -i concepție, propriu-i mod de proceda, propriile interese sau să-și impună concepția împotriva celeilalte părți 3. Conflictul este o ciocnire, o coliziune între interese opuse, necorespunzătoare, incompatibile4. Pentru a vizualiza mai clar cum ia naștere o situație conflictuală, să ne imaginăm
două mașini care merg în aceeași direcție, iar la un moment dat una trece în calea celeilalte, lovind-o cu o lovitură de răzbunare, în timp ce încearcă să se redreseze și să se întoarcă la traseul
inițial. Acesta exemplu prezintă o situație conflictuală relativ ușoară. Or, conflictul poate deveni unul extrem de violent, ca în cazul a doua mașini care se deplasează cu viteză îndirecții opuse și se întâlnesc într-o coliziune frontală de necontrolat. Termenul de „conflict” provine de la verbul latinesc confligo, ere
– „a se lupta”, „a se
bate între ei”, cu participiul substantivizat de conflictus, având sensurile de ciocnire, șoc, dar și de ceartă, luptă împotriva cuiva. Multe dicționare definesc conflictul prin termeni similari violenței, ca disensiune, fricțiune, dispută, ceartă, scandal, luptă, război 5. Conflictul este
determinat de ciocnirea dintre interesele, conceptele şi nevoile unor
persoane sau grupuri atunci când acestea intră în contact şi au obiective diferite sau aparent diferite. Conflictul presupune un dezacord sau un comportament incompatibil între părţile implicate, perceput chiar de acestea. Această definiţie ilustrează o gamă largă de conflicte experimentate de oameni
– incompatibilitatea scopurilor, diferenţe în interpretarea faptelor,
dezacorduri privind aşteptările comportamentale6.
Există diferite tipuri de conflicte: conflicte organizaţionale; conflicte s ociale; conflicte de muncă; conflicte de interese; conflicte ideologice; conflicte diplomatice; conflicte armate; conflicte internaţionale; conflicte culturale; conflicte familiale; conflicte financiare , conflicte religioase. Conflictele pot avea mai mult e tipuri de cauze. În funcţie de acestea, conflictele pot fi
clasificate în cinci tipuri: conflicte de valori, de relaţii, de structură, de date şi de interese. 7 Fiecare dintre aceste cinci tipuri de conflicte apare în urma anumitor acţiuni, fapte. De exemplu, în cazul conflictului de valori, ştim că fiecare persoană sau grup se raportează la propriul sistem de valori, fapt care nu trebuie să ducă neapărat la o stare conflictuală, dar în momentul în care una dintre părţi încearcă să-si impună propriul sistem de valori în faţa celeilalte părţi, atunci ne aflăm în situaţia unui conflict. Conflictul de relaţii apare atunci când există probleme de 3
Ibidem, p. 52 Tony Cooper, What is conflict? How are conflicts resolved? în „Journal of Police Crisis Negotiations ”, Vol. 3, Nr. 1, 2003, p. 85 5 Ana Stoica-Constantin, Conflictul interpersonal: prevenire, rezolvare și diminuarea efectelor, prefață de Adrian Neculau, București, Editura Polirom, 2004, p. 18. 6 Ibidem, p. 23 7 Daniela Popoviciu, Ioana Stoica, op. cit., p. 6 4
5
comunicare sau percepţii şi comportamente negative, iar în cazul conflictului de structură, acesta se produce atunci când se manifestă o inegalitate de putere, un comportament ostil, când
se exercită un control asupra uneia dintre părţi sau când există un acces limitat la resurse. În ceea ce priveşte conflictul de date, acesta apare ca rezultat a unei lipse de informare sau a unei informări eronate în luarea unei decizii. În cazul conflictelor de interese, acestea apar când una dintre părţi consideră că îşi poate satisface propriile nevoi sau are percepţia că îşi poate satisface propriile nevoi, numai sacrificând interesele celeilalte părţi.8 Adesea, participanţii la o dispută se află imobilizaţi de anumite dezechilibre de forţe, ideologii diferite etc., având tendinţa de a extinde ariile de dezacord, îndreptându -se, în mod inevitabil spre escaladarea conflictului. În acelaşi timp, tendinţa de a recurge la acţiuni de constrângere duce la diminuarea şanselor de cooperare, făcând dificilă ajungerea la o înţelegere mutual avantajoasă. Acestea sunt conflictele distructive, scăpate de sub control, care nu au putut fi soluţionate la momentul oportun, fie pentru că părţile nu au manifestat un interes real, fie că
problemele au fost atât de grave încât nu s-a putut ajunge la o soluţie acceptată de cei implicaţi. 1.2. Cauzele conflictului
Identificarea cauzelor conflictelor reprezintă o condiţie esenţială a soluţionării cu succes
a situaţiilor conflictuale şi a reducerii, pe cât posibil a consecinţelor negative. Cauzele conflictelor sunt diverse. Unii autori reușesc să le reducă la una sau două categorii foarte largi, în vreme ce pentru unii o inventariere analitică este mai echitabilă. Din multitudinea surselor conflictelor9, am selectat acestora: - incompatibilități
câteva dintre cauzele esenţiale ale
între persoane: trăsăturile de personalitate, opiniile, atitudinile,
nevoile sau gusturile și preferințele constituie în mod normal deosebiri generatoare de conflict. - lezarea stimei de sine:
minimalizarea, anumite standarde inaccesibile, constrângerea
sau persuadarea unei persoane să acționeze contrat conștiinței sale sunt motive care atacă stima de sine a omului și reprezintă, în același timp, surse conflictogene. -
diferenţe în modul de percepere sau în sistemul de valori: majoritatea conflictelor
rezultă din modul diferit în care oamenii văd realitatea; -
lipsa de comunicare sau comunicarea defectuoasă; oferirea unor informaţii
insuficiente, trunchiate, precum şi lipsa de comunicare poate constitui o sursă de conflict; în astfel de situaţii singura cale de soluţionare a conflictului o reprezintă cooperarea în scopul 8
9
Ibidem, p. 6 Ana Stoica-Constantin, op. cit., p. 23 6
determinării celei mai acceptabile soluţii şi pentru descoperirea cauzelor reale ale conflictelor; schimbul de informaţii permite fiecărei părţi să aibă acces la cunoştinţele şi modul de gândire al celeilalte,
neîncrederea, confuzia şi neînţelegerea mesajelor generate de transmiterea
defectuoasă a informaţiilor sau invers poate conduce la un coflict structurat; folosirea unui limbaj prea specializat poate duce la interpretări sugestive ce au acelaşi rezultat;
în cazul unei dependenţe unilaterale şi nu diferenţe de putere, statut şi cultură: reciproce, în legătură cu puterea, creşte potenţialul de conflict, o altă cauză de conflict constituie -
şansele mai mari pe care le au unele persoane sau grupuri de a avea un statut social considerat de alţii mai onorabil; de asemenea, când două sau mai multe culturi foarte diferite se dezvoltă într-o organizaţie, impactul dintre convingeri şi valori poate genera conflict deschis; - lupta pentru
supremaţie: apare atunci când un individ încearcă să depăşească sau să
eclipseze un alt individ; - invadarea teritoriului:
nu se limitează la spaţiul fizic , ci la toate celelalte resurse
pentru care oameni sunt în competiţie (spaţii, dotări, investiţii, resurse umane, recompense); disputa teritorială
sau invadarea teritoriului reprezintă o cauză de conflict deoarece anumite bunuri sunt finite prin natura lor şi ceea ce este beneficiu pentru o persoană reprezintă pierdere pentru alta; - ambiguitatea:
scopurile şi obiectivele ambigue, lipsa de claritate în transmiterea
deciziilor sau prezentarea deformată a realităţii sunt surse de conflict; -
natura activităţilor şi interdependenţa sarcinilor: pot constitui surse de conflict în
situaţia în care membrii grupului sau grupurile sunt reciproc dependente pentru îndeplinirea propriilor obiective ceea ce necesită interacţiunea părţilor astfel încât acestea să -şi poată coordona interesele; - agresivitatea şi
încăpăţânarea: se referă la faptul că unii dintre membrii diferitelor
grupuri se manifestă în permanenţă ca şi cum ar fi în căutarea unor adversari.
7
II. PERSPECTIVA BIBLICĂ DESPRE CONFLICT ȘI GESTIONAREA LUI
Sfânta Scriptură ne vorbește despre numeroase conflicte. Evoluția diferită a conflictelor, precum și modalitățile de soluționare sunt actuale pentru orice persoană, grup sau comunitate și scot în evidență valori ca recunoașterea, iubirea sau puterea. Oare nu ar minunat dacă oamenii ar putea renunța la obiceiurile rele și ar decide să se raportezela conflict într-un mod constructiv, cooperant? Însă, acest lucru nu e ușor. Ca să poată rupe lanțul conflictual în care au intrat, oamenii au nevoie să-și înțeleagă propriul mod de reacționare la conflicte. Hristos ne-a oferit ajutor în această problemă. În timpul vieții sale pământești, lui Hristos I s-a
cerut să facă lumină într -o dispută pe moștenire dintre un om și fratele lui: „Zis-a Lui
cineva din mulţime: Învăţătorule, zi fratelui meu să împartă cu mine moştenirea. Iar El i-a zis: Omule, cine M-a pus pe Mine judec ător
sau împărţitor peste voi? Şi a zis către ei: Vedeţi şi
păziţi-vă de toată lăcomia, căci viaţa cuiva nu stă în prisosul avuţiilor sale” (Luca 12, 13-15). Acest pasaj scripturistic relevă un comportament obișnuit. Când ne confruntăm cu o situație conflictuală, avem tendința de a ne concentra obsesiv pe ceea ce interlocutorul nostru a făcut greșit sau pe ce a trebuit să facă corect. De ce? Pentru că inima noastră este locașul tuturor gândurilor, cuvintelor, acțiunilor și, de altfel, sursa tuturor conflictelor: „Căci din inimă ies: gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtişaguri, mărturii mincinoase, hule” (Matei 15,19)10.
Rolul primordial al inimii în cadrul conflictului este descris în mod expresiv în Epistola Sf. Iacov: „De unde vin războaiele şi de unde certurile dintre voi? Oare, nu de aici: din poftele voastre care se luptă în mădularele voastre? Poftiţi şi nu aveţi; ucideţi şi pizmuiţi şi nu puteţi dobândi ce doriţi; vă sfătuiţi şi vă războiţi, şi nu aveţi, pentru că nu cereţi. Cereţi şi nu primiţi, pentru că cereţi rău, ca voi să risipiţi în plăceri” (Iacov 4, 1 -3). Care este cauza luptelor și a conflictelor dintre noi? De unde vin dorințele noastre apr ige,
posesive? Vrem ceva, dar nu primim. Ucidem și râvnim apoi la multe lucruri, dar tot nu primim nimic pentru că nu cerem cui trebuie: lui Dumnezeu. Când cerem ceva, de multe ori nu primim pentru că cerem cu motive greșite, egoiste, pentru satisfacerea plăcerilor personale. Acest pasaj mai descrie rădăcina conflictelor distructive. Conflictele apar din dorințele nesatisfăcute sau neîmplinite ale inimii noastre. Când simțim că nu putem fi satisfăcuți dacă nu avem ceva spre care râvnim, dorința noastră se transformă în cerere. Dacă nu ne poate îndeplini
10
John Brown, Biblical Theology of Conflict Resolutions, curs în varianta electronică, 2008 8
cineva cererea, îl condamnăm și ne luptăm să obținem în stilul propriu. Mai pe scurt, conflictul apare când dorința se transformă în
cerere insistentă.
Un prim conflict prezentat în Biblie este povestea lui Cain și Abel (Facere 4, 1-16). „Şi a adus şi Abel din cele întâi-născute ale oilor sale şi din grăsimea lor. Şi a căutat Domnul spre Abel şi spre darurile lui” (Facere 4,4). „Iar spre Cain şi spre darurile lui n-a căutat. Şi s-a întristat Cain
tare şi faţa lui era posomorâtă” (Facere 4,5). „După aceea Cain a zis către Abel, fratele
său: <> Iar când erau ei în câmpie, Cain s -a aruncat asupra lui Abel, fratele său, şi l-a omorât” (Facere 4, 8). Cauza acestui conflict distructiv este rivali tatea
dintre primul născut, Cain și al doilea
născut, Abel. Psihoterapeutul Adler vorbește despre detronarea primului născut. El atrage atenția asupra faptului că, prin nașterea unui al doilea copil, dragostea și afecțiunea părinților față de primul copil se reduc cel puțin la jumătate. Consecința frecventă este invidia, gelozia, ba chiar concurența care se poate solda cu crimă11. A cauza durere altora este unul dintre cele mai sigure aspecte care arată cât de curată este inima noastră. Când îi batjocorim pe ceilalți în orice mod, deliberat sau inconștient, este un avertisment că altcineva decât Dumnezeu sălășluiește în inima noastră12. Rivalitatea, lupta pentru a beneficia de dragostea, de afecțiunea tatălui și de binecuvântarea acestuia marchează conflictul îndelungat dintre Isav și Iacov (Facerea 25, 19 și următoarele). Concurența dintre frați începe chiar din pântecele mamei lor: „ Dar copiii au început a se zbate în pântecele ei şi ea a zis” (Facerea 25,22). După acest conflict prenatal, neînțelegerile dintre cei doi frați Isav și Iacov continuă cu viclenia, minciuna, înșelătoria lui Iacov, fratele mai tânăr, urmată de amenințarea de asasinare de către Isav, fratele mai mare. În istoria conflictelor și a soluționării acestora, Isav și Iacov se remarcă prin acțiuni malefice și perfide, dar în anumită măsură civilizate. Se remarcă o evoluție față de primele soluții arhaice, reprezentate de bătaie, ortăvire, strangulare, ardere, așa cum arată alte multe întâmplări din Biblie13. Un alt conflict biblic, dintre
Avram și Lot, ne oferă un exemplu reușit și demn de laudă
pentru o soluționare la timp și bazată pe parteneriat a conflictelor. Avram și Lot aveau multe turme și mulți oameni de hrănit: „Însă pământul acela nu-i încăpea să stea împreună, căci averile lor erau multe şi nu -i încăpea locul să trăiască împreună” (Facere 13, 6) . Conflictul mocnea, în
special între angajații de bază ai celor doi, între păstorii lor. Avram, cel mai mare dintre frați, a Gernot Czell, Medierea în tradiția creștină și în creștinim, în „Drumuri noi înspre consens: negociere constructivă și dispută pozitivă în economie, societate și politică”, Sibiu, Editura Schiller Verlag, 2009, p. 24 11
12
John Smith, Biblical Theology of Conflict Resolutions... Gernot Czell, Medierea în tradiția creștină și în creștinim, în „Drumuri noi
înspre consens: negociere constructivă și dispută pozitivă în economie, societate și politică”, Sibiu, Editura Schil ler Verlag, 2009, p. 24 13
9
luat inițiativa, a abordat problema deschis, făcându-i o propunere echitabilă fratelui său: „Atunci a zis Avram către Lot: Să nu fie sfadă între mine şi tine, între păstorii mei şi păstorii tăi, căci suntem fraţi. Iată, nu e oare tot pământul înaintea ta? Desparte -te dar de mine! Şi de vei apuca tu la stânga, eu voi apuca la dreapta; iar de vei apuca tu la dreapta, eu voi apuca la stânga” (Facere 13, 8-9). După un scurt timp de gândire, Lot acceptă propunerea de separare și se mută spre răsărit, în Câmpia Iordanului. Astfel, situația este detensionată definitiv. Un conflict grav, care mocnea a fost analizat constructiv, iar soluționarea lui a fost benefică pentru amândoi14. Cele trei relatări biblice reprezintă în același timp trei strategii fundamentale de soluționare a conflictelor: Metoda câștig-pierdere, în care numai unul câștigă. Datorită faptului numai unul poate obține ce vrea, lupta se duce pe viață și pe moarte. Metoda pierdere-pierdere, în care nicio parte nu are de câștigat. În mod corespunzptor,
fiecare parte se sapă reciproc. Metoda câștig-câștig are ca scop satisfacerea cererilor tuturor părţilor care lucrează împreună pentru a ajunge la soluţia cea mai eficientă şi reciproc avantajoasă15. În tradiția vetero-testamentară, se regăsesc numeroase alte exemple de insuccese, dar și suficiente puncte de
plecare pentru soluții de succes. Nu trebuie să ne lăsăm influențați sau
paralizați de furie, așa cum arată îndemnul Sf. Apostol Pavel: „Să nu apună soarele peste mânia voastră”. (Efeseni, 4, 26) Soluționarea conflictelor se regăsește și în Noul Testament . Un bun exemplu de rezolvarea a conflictului ni-l dă
chiar Mântuitorul Iisus Hristos, spunând: „Iubiți pe vrăjmașii
voștri, faceți bine celor ce vă urăsc pe voi; binecuvântați pe cei ce vă blesteamă, rugați -vă pentru cei ce vă fac necazuri. Celui ce te lovește peste obraz, întoarce -i și pe celălalt; pe cel ce-ți ia haina, nu-l împiedica să-ți ia și cămașa; Oricui îți cere, dă -i, și de la cel care ia lucrurile tale, nu
cere înapoi. Și precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi asemenea”(Matei 5,39-44). Un exemplu similar este oferit și de Sf. Ap. Pavel, în prima sa Episolă către Corinteni: „Negreșit, și aceasta este o scădere pentru voi, că aveți judecăți unii cu alții. Pentru ce nu sunteți mai bine stâmtorați? Pentru ce nu răbdați mai bine paguba?”(I Corinteni 6, 7). Renunțare continuă la sine, ar fi cea mai consecventă obțiune de reabilitatea a situației și de penetrare a conflictului.
Sunt multe exemple de soluționare a conflictului. Sunt prezentate și alte propuneri pentru o soluționare constructivă a conflictului și nu una distructivă. Încă unul care ar putea fi 14 15
Ibidem, p. 25 Ibidem, p. 25 10
comunicarea concentrată, discuția între patru ochi cu persoana aflată în conflict: „într -un conflict cu cineva, du-te la el și vorbește-i între patru ochi. În situația în care conflictul nu poate
fi soluționat prin intermediul unei discuții directe și concise, se recomandă o nouă încercare; de această dată cu una sau două persoane diferite. Dacă nici acest demers nu se bucură de succes, cazul ar urma să fie prezentat opiniei publice, în comunitate, în fața structurilor de conducere a comunitații. Iar dacă nici aceasta nu dă roade, va fi deferit instanței în scop de soluționare, >>să fie pentru tine ca un păgân sau ca un vameș<< (Matei 18,17)”16.
Gernot Czell, Medierea în tradiția creștină și în creștinim, în „Drumuri noi înspre consens: negociere constructivă și dispută pozitivă în economie, societate și politică”, Sibiu, Editura Schil ler Verlag, 2009, p. 27 16
11
III. FUNDAMENTALISMULUI RELIGIOS ȘI IDENTITATEA PERSONALĂ
Cuvântul fundamentalism a fot utilizat pentru prima dată în anul 1920 într-un editorial pentru a desemna pe cei care vor să ducă bătălia pentru reîntoarecerea la fundamentele biblice. Fundamentaliștii se defineau prin raportare la interpretarea liberă a creștinismului. În atmosfera de dezbateri teologice efervescente între conservatori și liberali, fundamentaliști credeau că Bibilia cuprinde previziuni ale viitorului și încercau să se conformeze acestuia.17 Termenul fundamentalism desemnează în limbaj uzual orice mișcare religiosă tradițională. Fundamentaliștii aveau o dublă preocupare: o renaștere spirituală a indivizilor și o renaștere a societății prin transfigurarea cetățenilor ei. Pentru aceasta era necesară, pe deoparte, o reînoire a teologiei în confruntarea directă cu modul de resemnificare a valorilor creștine în contextul teologiei literare, iar pe de altă parte, dintr-o critică a adaptării teologiei la modernitate și religiozitate. Cele mai asemănătoare trăsături a grupurilor fundamentaliste sunt: - Grupurile se constituie
ca o comunitate menită să apere tradiția autentică, prin
opoziție cu atitudinile credincioșilor nepracticanți, ce aparțin religiei instituționalizate ți care trebuie aduși la adevărata tradiție. Ele presupun o solidaritate de grup care se fortifică prin manifestarea opozițieideschise în raport cu modernitatea și valorile societății occidentale. -
Fiecare dintre acestea rezultă o încercare de armonizare a tradiției pe care o reprezintă
cu sistemul de valori al democrației occidentale, ceea ce duce în cele din urmă la respingerea tuturor ideologiilor occidentale. -
Majoritatea liderilor mișcărilor fundamentaliste nu provin din rândul clerului sau a
persoanelor cu o educație religioasă tradițională, ci a celor cu o educație universală, în special în domeniul științelor, al ingineriei, și mai puțin a celor cu o educație umanistă. -
Scripturile ocupă un loc central pentru modul fundamentalist de înțelegere a vieții
cotidiene, a practicii religioase, a evenimentelor politice contemporane ca și a celor viitoare, pe care le interpretează cel mai adesea într-o perspectivă mesianică -
În ciuda faptului că încearcă să purifice religia lor de ritualuri și credințe populare,
fundamentaliștii operează de obicei cu imaginea vulgarizată a lui Dumnezeu.
David A. Raush, Fundamentalist Origins, în Marla J. Selvidege (ed.), Fundamentalism Tuday. What Maches It So Attractive?, foreword by Jerry Falwell, Brethren Pres, Elgin, Ilions, 1984, p. 16. apud. Sandu Frunză, Fundeamentalismul religios și noul conflict al ideologiilor, Cluj-Napoca, Editura Limes, 2003, p. 90 17
12
-
Fundamentaliștii sunt stăpâniți de o dorință apocaliptică de a construi „Împărăția lui
Dumnezeu pe pământ” printr-o schimbare radicală ce trebuie să aibă loc într-un viitor foarte apropiat.. -
O trăsătură comună a grupurilor fundamentaliste este atitudin ea de respingere a
emancipării feminine. Femeilor li se acordă de obicei un deosebit respect, cu condiția să-și asume rolul lor natural legat de familia tradițională. -
Relevant ca trăsătură de familie a fundamentalismului este și atitudinea generală
față
de membrii altor religii. Pentru fundamentaliști nu există o altă versiune a
adevărului decât cea pe care ei o stăpânesc.18 Vicennt P. Branick susține că în orice mișcare fundamentalistă, scripturalismul este o mișcare a fundamentalismului creștin. El susține că Biblia cuprinde adevărul absolut, dat o dată pentru todeauna și este destinat să reglementeze toate acțiunile. creație umană. Astfel, fundamentalismul se poate adresa direct omului modern și devine deosebit de atractiv pentru aceasta printr-o interpretare a Bibliei centrată pe
18
adevăr.19
Hava Lazarus- Yafeh, Contemporany Fundamentalism: Judaism, Cristianity, Islal, în Laurence J. Silberstein(ed.), Jewish Fundamentalism in Coparative Perspective. Religion, Ideology, and the Crisis Of Modernity apud. Sandu Frunză, Fundeamentalismul religios și noul conflict al ideologiilor , Cluj-Napoca, Editura Limes, 2003, p. 85. 19 Vicent P. Branick, The Atractivenss of Fundamentalism , în Marla J. Selevige(ed.), Fundamentalism Today. What Maches It So Attractive?, foreword by Jerry Falwell, Brethren Pres, Elgin, Ilions, 1984, p.21. apud. Sandu Frunză, Fundeamentalismul religios și noul conflict al ideologiilor, Cluj-Napoca, Editura Limes, 2003, p. 91. 13
IV. PRINCIPII CREȘTINE DE SOLUȚIONARE A CONFLICTELOR20
4.1. Principiul smereniei sau al recunoașterii păcatului
Deşi unele teorii au fost dezvoltate de specialişti creştini, multe din conceptele studiate folosesc o înţelegere secularizată a lumii, care face abstracţie de prezenţa lui Dumnezeu şi de intervenţia Sa în istorie. Există, însă, principiile biblice importante care stau la baza medierii, a consilierii creştine în caz de conflict. Recunoaştere păcatului este un principiu esenţial în tratarea conflictelor, din p unct de vedere biblic. În Facere, se observă că violenţa în familie, în societate, minciuna, viaţa imorală, excesele, toate s-au
dezvoltat exponenţial în urma neascultării de Dumnezeu, într-un interval
scurt, de aproximativ 3-4
generaţii de la Adam (Facere. 4-6; Cain-Abel, Lameh, generaţiile
potopului).
Este posibil ca, din mulţimea conflictelor care apar, Dumnezeu să se folosească de unele din ele în mod aparte: de exemplu, Dumnezeu testează credincioşia lui Avraam în conflictul Avraam –
Lot (şi dă moştenirea Canaanului doar lui Avraam); El îl călăuzeşte pe Moise şi îşi
arată gloria în conflictul Moise – Faraon (sau, mai degrabă conflictul Israel – Faraon, sau Dumnezeu
– Faraon); El intervine ca mediator atunci când face clară chemarea lui Moise la
conducere, când este contestat de Maria, sora lui (Num. 12.1-15); El călăuzeşte şi îl testează pe Iosif în conflictul dintre Iosif şi fraţii săi. În perioada politică a judecătorilor, Dumnezeu lasă ca necredincioşia lui Israel să fie pedepsită prin înfrângeri militare şi vasalitate (robie) iar izbăvirea vine doar în urma pocăinţei, când Dumnezeu ridică un conducător, un judecător care îi izbăveşte de sub dominaţia vrăjmaşilor. Dumnezeu testează încrederea lui David, principiile lui etice, dependenţa de Dumnezeu, în conflictul David - Saul; Dumnezeu îşi arată gloria în conflictul Daniel
– dregătorii necredincioşi de la curtea lui Darius, în Babilon); Dumnezeu îl
menţine pe Ieremia în stare să profeţească până la deznodământul înfrângerii lui Iuda, în conflictul dintre Ieremia şi curtea regală (rege, dregători, profeţi regali). Dumnezeu lucrează deci, prin conflicte, El poate să stingă sau să faciliteze apariţia conflictelor:
El urmăreşte maturizarea noastră, lucrează prin mărturia celor credincioşi Îşi
glorifică Numele, ne dă un exemplu de urmat.
20
Octavian Baban, Conflict și mediere. Principii laice și principii creștine în managementul conflic tului, în
„Creștinul azi. Supliment Teologic”, vol 4, Nr. 1, 2004, p. 28-32. 14
4.2. Principiul dragostei altruiste sau al sacrificiului
Conform principiului dragostei suverane, Dumnezeu intervine
în conflicte sau le
restrânge datorită dragostei sale pentru oameni, pentru poporul Său. De exemplu, în Deuteronom 4,
37 Moise arată că Dumnezeu „a iubit pe părinţii tăi şi v -a ales pe voi, urmaşii
lor, de aceea te-a Şi scos cu puterea Lui cea mare din Egipt”. În mod asemănător, Ieremia 31, 3-4 vorbeşte despre întoarcerea din Babilon: „ Atunci mi S-a arătat Domnul din depărtare şi mi-
a zis: "Cu iubire veşnică te-am iubit şi de aceea Mi -am întins spre tine bunăvoinţa. Principiul dragostei include şi ideea me dierii din spirit de sacrificiu. Conform acestei abordări, oamenii lui Dumnezeu au intervenit adesea pentru iertarea prietenilor, a rudelor, a poporului, chiar şi a duşmanilor, în numele dragostei, fiind gata să se jertească ei înşişi. Unul din exemplele cele mai cunoscute este medierea lui Avraam în favoarea lui Lot, din Facere 18, 23-33.
Un alt exemplu este cel din Ieșire 32, 9 -11, unde Moise mijloceşte pentru Israel: Şi a
mai zis Domnul către Moise: „Eu Mă uit la poporul acesta şi văd că este popor tare de cerbice; Lasă-Mă dar acum să se aprindă mânia Mea asupra lor, să -i pierd şi să fac din tine un popor mare!” Moise însă a rugat pe Domnul Dumnezeul său şi a zis: „Să nu se aprindă, Doamne, mânia Ta asupra poporului Tău, pe care l -ai scos din ţara Egiptului cu putere mare şi cu braţul Tău cel înalt”. Apostolul Pavel oferă un alt exemplu celebru, în Romani 9, 3, unde declară: „Căci aş fi dorit să fiu eu însumi anatema de la Hristos pentru fraţii mei, cei de un neam cu mine”Toţi creştinii sunt chemaţi să mijlocească unii pentru alţii în rugăciune, să se roage pentru naţiune, pentru cei în funcţii de răspundere, ca să putem trăi o viaţă liniştită, în dreptate (I Tim. 2, 1-2). Cel mai important, însă, este exemplul lui Iisus Hristos, cf. Luca 23, 34. Pe cruce Iisus se ruga „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac”. În Romani 5, 8 aflăm că „Dumnezeu Îşi arată dragostea Lui faţă de noi prin aceea că, pentru noi, Hristos a murit când noi eram încă păcătoşi”. Adevărul despre jertfirea de Sine a lui I isus pentru iertarea noastră, a întregii omeniri, şi mai ales a celor ce credincioşi, este reluat în multe alte locuri din Sfânta Scriptură. Din asemenea motive, rugăciunea împărătească Tatăl Nostru, cere ca şi noi să iertăm greşiţilor noştri (Mt. 6, 12). Predica de pe munte cere ca să fim generoşi în iertare şi cuprinzători în dragoste faţă de cei care ne -au greşit, aşa cum este şi Dumnezeu faţă de toţi (Mt. 5, 48). Pavel spune că trebuie să ne iertăm unii pe alţii, aşa cum Hristos ne-a iertat (Col. 3, 13), şi că trebuie să ne folosim înţelepciunea de la Dumnezeu ca să judecăm neînţelegerilor noastre, iar in extremis, suferirea nedreptăţii este de preferat judecării înaintea tribunalelor păgâne (1 Cor. 6, 6-8).
15
Împărţirile pe partide, controversele, pot avea o latură pozitivă, ele arată caracterul oamenilor (1 Cor. 11, 19), dar formele lor extreme (certurile, atacurile) nu sunt de dorit, ele duc la distrugere, la o devorare
reciprocă sălbatică, a celor implicaţi. De aceea, preoții creştini
trebuie să fie oameni neviolenţi, care nu apelează uşor la mânie şi care se controlează în caz de conflict (Tit 1-2; 1 Tim. 3). În cazuri de erezii sau de păcat, însă, intervenţia şi mustrarea trebuie
să fie viguroase, clare, chiar dacă în dragoste (Tit 1, 13; 2, 15; 1 Tim. 4, 12). Cel matur nu trebuie să-şi placă lui însuşi, ci să ţină seama, în dragoste, de faptul că Hristos a murit şi pentru oamenii cu pricepere mai strâmtă, cu vederi mai înguste, cu caractere mai dificile (Rom. 14, 116).
În felul acesta, principiul sacrificiului (al dragostei care se jertfeşte, sau renunţă, cu un scop clar, nu din lipsă de iniţiativă) este o modalitate eficientă, deşi extremă, de abordare a unui conflict dat. Puterea lucrării Duhului Sfânt, îndreaptă oamenii mai mult decât un proce s omenesc de confruntare, sau de mediere. Cine are tăria şi maturitatea unei astfel de abordări în dragoste, prin puterea Duhului sfânt, are la dispoziţie una din cele mai eficiente forţe, care poate transforma vieţile persecutorilor, ale duşmanilor, care poate să elibereze viaţa personală şi să ajute creştinul să crească în asemănare cu Hristos.
16
Concluzii
Mântuitorul Iisus Hristos aprinde în inimile oamenilor credința cea adevărată. Mediatorul are înfipt în suflet credința în Mântuitorul Iisus Hristos pentru a ușura conflictele și pentru a ajunge la o bună înțelegere. Viața în comun este dură, de aceea trebuie să știm să ne facem acceptați. Inima, centrul duhovnicesc al făpturii umane trebuie să cuprindă toată dragostea față de Dumnezeu și de oameni. Medirea este procesul structurat de negociere bazat pe soluții de aplicare în viitor. Se discută probleme, formulându-se metode prin care să se adopte cea mai bună decizie. Medierea reprezintă intermedierea între părți aflate pe poziții divergente.
Mediatorul câștigă când și celelate persoane au de câștigat. Temerile sunt discutate, evitându-se conflictele, punându-se în valoare idei, dorințe, cerințe și interese. Negocierea soluției trebuie să respecte interesele tuturor. Supărarea e soluționată de mediator. Se urămrește promovarea intereselor sociale pentru a depăși diferențele de interese existente în raport cu alte persoane.
Conflictele sunt o rădăcină puternică pentru schimbare, o perspectivă stimulatoare spre
autoexaminare și autocritică. Conflictele pot fi: tematice, de relație, de valori și de roluri. Din punct de vedere al obiectivelor sunt conflicte: de structură, de metodă și de reprezentare. Conflictele de relație se bazează pe comunicare și conlucrare. Cele mai frecvente motive de declanșare a conflictelor de relație sunt lezarea personală, lipsa de acceptare sau de sentiment. Conflictele de valori se nasc când se întâlnesc așteptări de valori incompatibile. Conflictele de roluri se nasc din așteptările contradictorii referitoare la rolul unei persoane. Cele mai multe conflicte sunt mixte.
Conflictul are mai multe niveluri: rațional, emoțional și social. Cearta nu f ace altceva decât să distrugă, să creeze tabere prin distrugerea emoțiilor. Condiția hotărâtoare a conflictului este dispoziția și acordul. Modelarea unui conflict înseamnă tratarea pas cu pas a probelmei prin înțelegere, observarea și recunoașterea atât a propriilor puncte de vedere, cât și a părerilor celorlalți. Aspectele
soluţionării conflictelor nu constituie, în mod obişnuit, obiectul teoriilor
despre conflict şi mediere, ele apar mai ales în cărţile de teologie pastorală, şi de multe ori, nici acolo.
De aceea, se impune o cunoaştere cât mai bună a lor, pentru a se putea veni cu soluţii
constructive, în caz de conflict, bine motivate biblic. Cu siguranţă tematica conflictului şi a medierii lui, în viaţa comunităţii creştine, rămâne un subiect important şi are nevoie de o elaborare pe măsură, în multe alte studii, pentru a pune la dispoziţia celor în nevoie
17
instrumentele unei ajustări corespunzătoare la voia lui Dumnezeu pentru noi, aşa cum apare ea în Scriptură.
BIBLIOGRAFIE:
1. ***, Drumuri noi înspre consens: negociere constructivă și dispută pozitivă în economie, societate și politică, Sibiu, Editura Schiller Verlag, 2009.
2. Biblia sau Sfânta Scriptură, București, Editura Institului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 2015. 3. Baban, Octavian, Conflict și mediere. Principii laice și principii creștine în managementul conflictului, în „Creștinul azi. Supliment Teologic”, vol 4, Nr. 1, 2004, p. 24-32.
4. Brown, John, Biblicat Theology of Conflict Resolutions , curs electronic, 2008. 5. Cooper, Tony, What is conflict? How conflicts are resolved? ? în „Journal of Police Crisis Negotiations”, Vol. 3, Nr. 1, 2003, pp. 85-100. 6. Popoviciu, Daniela / Stoica, Ioana, Manual de instruire a mediatorilor , București, Asociația Pro Medierea. 7. Frunză, Sandu, Fundamentalismul religios și noul conflict al ideologiilor, Cluj-Napoca, Editura Limes, 2003
8. Stoica-Constantin, Ana, Conflictul interpersonal: prevenire, rezolvare și diminuarea efectelor, București, Editura Polirom, 2004.
18
