Conflictul Din Rwanda,

CONFLICTUL DIN RWANDA Alianţe şi organizaţii internaţionale de securitate STUDENT : Gavril Elena-Loredana ANUL III GRUPA II

CLUJ-NAPOCA 2014

UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI, CLUJ-NAPOCA FACULTATEA DE ISTORIE ŞI FILOSOFIE

ISTORICUL REGIUNII Rwanda este o ţară, situată în centrul Africii cu o densitate de populaţie foarte ridicată. Majoritatea populaţiei este reprezentată de etnia hutu, cu un procentaj de 85%, la care se adaugă 14% pentru etnia tutsi şi 1% pentru twa. 1 Cu toate aceastea, ţara a fost codusă de o elită tutsi din care provenea şi regale. Tensiunile dintre cele două etnii au fost mereu duse la extreme, mai ales în perioada în care ţara a fost colonie belgiană, belgienii încurajând elita tutsi să rămână la putere, în mare parte datorită strict aspectului fizic, graţie căruia erau consideraţi superiori. Baza viitoarelor conflicte interetnice, care au ajuns la apogeu cu genocidul din 1994, a fost introducerea cărţilor de identitate entice, pe buletinul fiecărui cetăţean fiind scrisă etnia.

CONTEXTUL CONFLICTULUI În perioada decolonizării, belgienii îşi pierd interesul de a menţine elita tutsi la putere, oferind ceea mai bună ocazie populaţiei hutu de a se răscula, acest fapt a determinat peste 150.000 de tutsi să fugă din ţară, iar alţii 100.000 să fie omorâţi de noii conducători ai ţării, hutu.2 În 1973 Generalul Juvenal Habyarimana, hutu de origine, acaparează toată puterea ţării. La începutul anilor 90 situaţia economică a Rwandei se înrăutăţeşte, astfel încât Juvenal Habyarimana se vede obligat să treacă la un sistem multipartid. Refugiaţii tutsi din afara ţării, organizaţi în Frontul Patriotic Rwandez, văd această ocazie ca momentul potrivit de a invada Rwanda şi de a prelua toată puterea. Guvernul rwandez este ajutat de Franţa, şi cu preţul a numeroase victime reuşeşte să respingă atacul. În anul 1993 se semnează un acord de pace, în Tanzania, care pune capăt conflictului civil, totuşi pe parcursul celor 3 ani de conflict relaţiile dintre hutu şi tutsi s -au înrăutăţit considerabil, ceea ce a determinat ca reprezentanţii hutu să nu fie de acord cu condiţiile acordului de pace prin care guvernul va avea tot atâţia reprezentanţi cât vor avea şi cei din Frontul Patriotic Rwandez.

1

Rwanda : How the genocide happened , editat 17 mai 2011,

accesat în data de 22.05.2013 2 Ibidem, accesat în data de 22.05.2013 2

http://www.bbc.co.uk/news/world-africa-13431486,


DESFĂŞURAREA CONFLICTULUI În 6 aprilie 1994 avionul în care se afla preşedintele Habyarimana a fost bombardat, fapt ce a provocat moartea acestuia. Nimeni nu ştia cu siguranţa cine a cauzat moartea preşedintelui, totuşi mass-media a pus incidentul pe seama rebelilor tutsi care doreau să îşi redobândească puterea. A doua zi dimineaţa Agathe Uwilingiyimana, singura femeie prim-ministru, a fost asasinată împreună cu alţi politicieni hutu care se opuneau ideii de a extermina populaţia tutsi. Un grup de 15 soldaţi ai ONU o păzeau pe Agathe, dintre aceştia 5 au fost eliberaţi iar ceilalţi 10 au fost torturaţi şi ucişi, această acţiune avea ca scop determinarea retragerii trupelor ONU de pe teritoriul ţării. 3 O dată cu retragerea personalului din Franţa şi Belgia, Rwanda şi-a format un nou guvern, în care prim-ministru era Jean Kambada, un anti-tutsi convins. Imediat după asasinarea preşedintelui au început atrocităţiile. Rebelii tutsi au încălcat acordul de pace şi au pornit un asalt către capitala Kigali, astfel două războaie au început în acelaşi timp, unul oficial între Frontul Patriotic Rwandez şi armata naţională a Rwandei şi unul între oamenii obişnuiţi, în care a fost implicată aproape toată populaţia. Nu toţi cetăţenii hutu erau împotriva tutsilor, iar cei care nu erau extremişti convinşi, erau ameninţaţi cu moartea dacă nu luau parte la asasinate. Aproximativ 10%-20% dintre victime au fost de origine hutu, şi totuşi au fost asasinaţi deoarece nu au luat parte la masacre sau au ascuns tutsi.4 Punctele de control erau în permanenţă controlate de militanţii husu pentru a împiedica orice încercare a tutsilor de a părăsi ţara, erau verificate cărţile de identitate iar cei care nu erau husu erau ucişi, erau omorâţi şi husu dacă aceştia refuzau să ucidă. Aveau loc masacre în adevăratul sens al cuvântului : erau tăiate la întâmplare mâini, picioare, capete iar cei mai norocoşi erau împuşcaţi în cap. O altă modalitate de a distruge populaţia au fost violurile, toate femeile tutsi care scăpau cu viaţa deveneau sclave sexuale, între 250.000 şi 500.000 de femei au fost violate în urma cărora s-au înăscut peste 20.000 de copii.5 Toate aceste atrocităţi erau susţinute de autorităţile locale care înarmau civilii, şi de primul ministru Jean Kambanda care incita în permanenţă la ură rasială şi îi încuraja pe cetăţeni la masacre. 3

Steve Bradshaw, Ben Loeterman, Front Line : The Triumph of Evil , editat 26 ianuarie 1999, http://www.pbs.org/wgbh/pages/frontline/shows/evil/etc/script.html , accesat în data de 23.05.2013 4 Gerard Prunier, Contemporary Tragedy : Rwanda & Burundi : The Conflict, http://library.thinkquest.org/12663/summary/contemporarytragedy.htm , accesat în data de 23.05.2013 5 Jacobs, Steven Leonard, Confronting Genocide, Editura Lexington Books, 2006, pp. 296 3


Primul masacru, de mare amploare a avut loc pe 9 aprilie, peste 100 de tutsi s-au adăpostit într-o biserică romano-catolică, unde la scurt timp au sosit membrii gărzilor prezidenţiale care au verificat cărţile de identitate, lăsându-i pe hutu să plece.6 În urma lor au venit membrii Interahamwe cu macete şi au început asasinările. Un caz similar a avut loc în zona Murambi unde 65.000 de tutsi s-au îngrămădit într -o şcoală tehnică aşteptând trupele franceze pentru a îi proteja.7 Au rezistat timp de 5 zile până ce au sosit militanţii husu şi au început masacrul în urma căruia au murit 45.000 de oameni.8

CONSECINŢELE CONFLICTULUI În cele 100 de zile de teroare au murit peste 80.000 de oameni, peste 2 milioane au fugit în Burundi, Tanzania, Uganda şi Zair.9 Unii dintre responsabilii genocidului au reuşit să fugă din ţară, iar alţii s-au ascuns în tabere pentru refugiaţi. Totuşi unii dintre ei au fost judecaţi de un tribunal creat special pentru Rwanda şi condamnaţi la închisoare pe viaţă. La conducerea ţării a ajuns o nouă dictatură, reprezentată de fostul lider al Frontului Patriotic Rwandez , Paul Kagame şi a fost creat un guvern unit între liderii Frontului Patriotic Rwandez şi partidele hutu moderate. Cu toate acestea procesul de reformare este foarte anevoios, mulţi dintre cei plecaţi la începutul dezastrului încă nu au revenit la casele lor, justiţia face foarte greu faţă milioanelor de criminali din timpul genocidului iar o pace între cele două etnii se va realiza foarte greu.

6

Rwanda : How the genocide happened ,op.cit., accesat în data de 22.05.2013 Jens Meierhenrich, Through a Glass Darkly : Genocide Memorials in Rwanda 1994 – present, http://genocidememorials.cga.harvard.edu/murambi.html, accesat în data de 23.05.2013 8 Ibidem, accesat în data de 23.05.2013 9 Maximo, A Genocide that could have been avoided , Editura New times, nr. 17, 2012, pp. 76-79 7

4


ATITUDINEA ACTORILOR INTERNAŢIONALI ASUPRA CONFLICTULUI Prima intervenţie a Naţiunilor Unite în Rwanda, are loc în urma încetării conflictului armat dintre husu şi tutsi, care la data de 12 martie 1993 cheamă părţile implicate pentru a semna un acord de încetare a focului, astfel constituindu-se UNOMUR – Misiunea de Observare a Naţiunilor Unite în Uganda şi Rwanda, care urma să monitorizeze graniţele dintre cele două ţări precum şi întoarcerea refugiaţilor pe teritoriul Rwandei.10 Au fost trimise 3 misiuni de recunoştere pentru a analiza aspectele militare, politice, umanitare şi administrative, detalii care vor ajuta misiunea de menţinere a păcii. În 5 octombrie 1993, Consiliul de Securitate ONU decide trimiterea unei forţe pacif icatoare care să asigure respectarea acordului de încetare a focului, având ca si comandat al forţelor armate pe Romeo Dallaire. Odată cu începerea masacrului, comandantul Romeo Dallaire acuză Consiliul de Securitate şi comunitatea internaţională de indiferenţă absolută şi condamna prevederile ONU prin care trupele UNAMIR erau reduse de la 2500 de oameni la 270.11 În urma insistenţelor comandantului, Consiliul de Securitate ONU majorează efectivul militar al UNAMIR la 5500 trupe.12 Odată cu această deczie se interzicea tuturor statelor să vândă arme, muniţii şi echipament militar părţilor implicate în conflict. Totodată se oferea posibilitatea trupelor UNAMIR să recurgă la forţă dacă erau atacate. La puţin timp după aceste hotărâri se emite o rezoluţie în urma căreia se aprobă dislocarea altor câteva batalioane de militari pentru a echilibra situaţia internă a ţării. În 1 iunie 1994 se instituie o Comisie de Experţi, care urmau să investigheze toate cazurile de violare a drepturilor omului. Activitatea UNAMIR în Rwanda este prelungită până în iunie 1995.

10

Front Line : Philip Gourevitch , http://www.pbs.org/wgbh/pages/frontline/shows/evil/interviews/gourevitch.html , accesat în data de 23.05.2013 11 UNAMIR : International Tribunal for Rwanda , http://www.un.org/en/peacekeeping/missions/past/unamirS.htm , accesat în data de 24.05.2013 12 Ibidem, accesat în data de 24.05.2013 5


Rwanda nu a prezentat nici un interes strategic pentru actorii internaţionali, fără resurse naturale, fără importanţă geografică, evenimentele atroce aflate în plină desfăşurare au fost puse în umbră de criza din Iugoslavia care prezenta mai mult interes pentru comunitatea internaţională. Toate hotărârile şi rezoluţiile ONU, au venit mult prea târziu, Organizaţia Naţiunilor Unite, find acuzată de reacţie evazivă faţă de genocidul rwandez, fapt ce a adus nenumarate critici şi reproşuri în urma actului de abandon. Dezastrul din Rwanda a fost unul dintre cele mai mari eşecuri ale umanităţii, la care au contribuit: SUA prin susţinerea non-intervenţiei, Belgia, Franţa şi Marea Britanie, care, deşi stiau de evenimentele ce urmau să aibă loc, au respins cererea de întărire a forţelor UNAMIR aflate pe teritoriul Rwandei.

6


BIBLIOGRAFIE 1. Bradshaw Steve, Ben Loeterman, Front Line : The Triumph of Evil , http://www.pbs.org/wgbh/pages/frontline/shows/evil/etc/script.html , accesat în data de 23.05.2013 2. Front Line : Philip Gourevitch, http://www.pbs.org/wgbh/pages/frontline/shows/evil/interviews/gourevitch.h tml, accesat în data de 23.05.2013 3. Maximo, A Genocide that could have been avoided , Editura New times, nr. 17, 2012 4. Meierhenrich Jens , Through a Glass Darkly : Genocide Memorials in Rwanda 1994 – present,

http://genocidememorials.cga.harvard.edu/murambi.html, accesat în data de 23.05.2013 5. Prunier Gerard , Contemporary Tragedy : Rwanda & Burundi : The Conflict, http://library.thinkquest.org/12663/summary/contemporarytragedy.htm, accesat în data de 23.05.2013 6. Rwanda : How the genocide happened , http://www.bbc.co.uk/news/worldafrica-13431486, accesat în data de 22.05.2013 7. Steven Leonard, Jacobs, Confronting Genocide, Editura Lexington Books, 2006

7


8. UNAMIR : International Tribunal for Rwanda, http://www.un.org/en/peacekeeping/missions/past/unamirS.htm, accesat în data de 24.05.2013

8

Conflictul Din Rwanda,

Recommend Documents