UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA SIBIU
PROIECT LA MANAGEMENT FINANCIAR
Introducere Managementul Managementul financiar financiar este o artă, nu o ştiinţă ştiinţă exactă, exactă, ceea ce explică de ce unii o pot face, iar alţii nu.“
„
DAVID DAVIES
evoluția progresului tehnic în ritm rapid și consecințele sale greu de stăpânit; incertitudinile pieței referitoare la evoluția cererii, schimbarea gusturilor consumatorilor, modificarea prețurilor, a politicii vânzărilor promovate la unele firme; instabilitatea economică și politică (situații de criză economică, de inflație, de șomaj, greve). Riscul financiar pentru o firmă decurge din proporția mare a împrumuturilor sale luate de la bănci. Acest gen de risc constă în aceea că, în cazul ivirii unei conjuncturi nefavorabile, profiturile se volatilează, cedând locul pierderilor. Întreprinderea ajunge în situația ca din rezultatele sale financiare să nu poată achita Riscul în afaceri este generat de
nici dobânzile la împrumuturile împrumuturile contractate.
Riscul a fost, din totdeauna, o ameninţare, dacă nu a fost cunoscut şi gestionat corespunzător, corespunzător, şi o performanţă, un avantaj, un succes, dacă a fost înţeles şi abordat ştiinţific. Plaja abordărilor s -a întins de la opinia din antichitate a lui Syrus, potrivit căruia ,, cu cât un lucru este mai important, cu atât este mai plin de riscuri”, până la opiniile de vârf contemporane, potrivit cărora, ,, cea mai mare performanţă în management, este să iei decizii dincolo de risc, adică în zona incertitudinii, unde a rămas singura piaţă încă ne explorată şi unde există loc pentru toţi competitorii ”. Pe de altă parte, specialiştii în management sunt tot mai aproape de – un lucru destul de rar între ei, în alte domenii şi probleme – unanimitate în vederi – un că ,, riscul este umbra oricărei oricărei afaceri”, că ,, de regulă, nu există afacere fără risc”, că ,, avantajele potenţiale ale afacerilor sunt proporţionale cu riscul asumat în mod ştiinţific”. Am ales aceasta tema deoarece indiferent de marimea unei afaceri si de stadiul ei de dezvoltare fiecare conducator al unei afaceri trebuie sa cunoasca care sunt resursele de
1
care dispune, cum poate sa le foloseasca cat mai eficient pentru a obtine rezultatele dorite si care sunt actiunile care ii aduc castig sau pierdere pentru a putea lua deciziile corecte.
In literatura de specialitate am regasit o definitie cu care sunt pe deplin de acord, si
anume: Riscul este variabilitatea rezultatelor sub presiunea factorilor de mediu”, definiţie formulată, probabil, pornind de la realitatea că deciziile se fundamentează, elaborează şi operaţionalizează sub impactul factorilor de mediu. Dar, această variabilitate nu provine numai din risc, ci şi din incertitudine, care sunt două concepte distincte distincte şi trebuie, în continuare, continuare, abordate ca atare. O definiţie care se apropie mai mult de cerinţele construcţiei managementului riscului în afaceri, este formulată astfel: ,, Riscul este o categorie socială, economică sau naturală a cărei origine se află în incertitudinea care poate sau nu să genereze o pagubă datorită ezitărilor şi inconsistenţei în luarea deciziei”. Autorul, deşi face o demarcaţie corectă, ştiinţifică, între risc şi incertitudine, în definiţie, după cum se observă, le combină, motivându -şi opţiunea prin faptul că ,,riscul şi incertitudinea se întâlnesc combinate în diferite proporţii, iar în realitate incertitudinea nu poate fi eliminată”.
2
Cap. 1 Aspecte conceptuale „Cu „Cu cât un lucru este mai important, cu atât este mai plin de riscuri” riscuri” SYRUS
1.1.
Rolul mg financiar
Managementul financiar este un segment al managementul firmei, o prelungire a acestuia in zona economica si financiara a firmei. Din aceasta cauza managementul financiar trebuie tratat cu aceasi seriozitate ca si managementul cercetarii, resurselor umane, productivitatii. Managementul are are un pronuntat caracter caracter uman, cuprinde o retea de de oameni care lucreaza impreuna pentru a atinge obiectivele urmarite de catre firme, fiecare structura a firmei isi organizeaza si conduce propriile afaceri cu singurul amendament ca trebuie sa-si justifice rezultatele in fata conducerii companiei din care face parte. Astfel rolul managementului financiar este acela de a crea un sistem de raportari manageriale care sa asigure dezvoltarea eficienta a afacerii, acest lucru fiind tinta tuturor managerilor. Consider ca Managementul Financiar ocupa un loc important in Managementul general al unei afaceri deoarece cuprinde un ansamblu de decizii, operatiuni si modalitati de organizare a activitatii financiare în vederea procurarii si utilizarii capitalurilor în scopul obtinerii, repartizarii si utilizarii cât mai eficiente a profiturilor întreprinderii. Managemntul financiar poate fi definit ca un ansamblu de persoane, metode, tehnici, procedee, instrumente si actiuni, prin care se urmareste transformarea efectului utilizarii capitalului firmei in profit si implicit cresterea valorii de piata a intreprinderii. Din aceasta se definitie de baza se desprind urmatoarele roluri : - De a evalua efortul in plan financiar a tuturor actiunilor ce urmeaza a se intreprinde intr o perioada de timp data. - De a asigura la momentul oportun, fondurile necesare, in structura de capital reclame de nevoi, la un cost cat mai scazut s cazut - De a urmarii tilizarea capitalului si influenta comportamentul factorilor deciziei din celalalte centre de responsabilitate, in directia asigurarii unei utilizari cat mai eficiente a capitalului atras in circuit - De a obtine rezultatul financiar si de al repartiza pe destinatiii.
3
1.2.Rolul riscurilor in afaceri
O afacere este practic inseparabilă de cel care o iniţiază, de cel care o finanţează şi de riscul pe care şi-l asumă fiecare dintre părţi. Riscul, din păcate, s -a studiat şi abordat doar secvenţial, la creditor şi la debitor, deci literatura (mai bogată) tratează riscul bancar şi (cea mai săracă) riscul de firmă. Cu atât mai puţin au fost investigate riscuril e reciproce dintre întreprinzători întreprinzători şi celelalte părţi implicate în afacere afacere , inclusiv segmente segmente ale pieţei financiare şi mai cu seamă ale pieţei de capital. Un prim aspect, se referă la diferenţierea abordării riscurilor în management, după originea lor. Potrivit acestui criteriu, avem riscuri naturale ( cutremure, inundaţii, etc.), care vizează managementul în special din punct de vedere al finanţării şi riscuri riscuri datorate activităţii umane, care sunt cele cele mai multe, multe, mai diverse, mai sofisticate, mai dif icil icil de cunoscut şi gestionat, cu consecinţe mai greu cuantificabile, mai greu de anticipat şi monitorizat, datorită, în primul rând, caracterului imprevizibil al acţiunii oamenilor, caracterului unic al fiinţei umane. Datorită acestor acestor aspecte, riscurile respective respective trebuie trebuie să polarizeze polarizeze corespunzător corespunzător activitatea managerilor managerilor în general şi şi a managerilor de risc, în special. Nu este este lipsită de importanţă, ci dimpotrivă, realitatea subliniată de marele nostru poet naţional, Mihai Eminescu, care grupa oamenii în două categorii : unii care caută şi nu găsesc şi alţii care găsesc şi nu sunt mulţumiţi, categorii care trebuie abordate diferenţiat în managementul riscului în afaceri. În al doilea rând, aşa aşa cum s-a arătat în prefaţa lucrării, cu cât un lucru est e mai important, cu atât este mai riscant. Ca urmare, activitatea managerilor în
general şi a managerilor managerilor de risc în special special trebuie orientată selectiv, în funcţie funcţie de impactul riscului riscului potenţial în activitatea organizaţiei organizaţiei pe care o conduc. conduc. Stabilirea acestor priorităţi impune, obligatoriu, utilizarea metodologiei managementului prin excepţie (managementul (managementul excepţiilor), excepţiilor), în mod deosebit Legea lui Pareto er, potrivit (Metoda ABC), al cărei concept a fost amplificat de către Peter Druck er, căruia 90 la sută din rezultate se datorează doar la 10 la sută din evenimente, evenimente, cea ce ar duce la concluzia că 90 la sută din evenimente, evenimente, mai ales din resurse, produc doar 10 la sută din rezultate. rezultate. Acest aspect devine esenţial esenţial în management, în general şi în manage mentul riscului, în special. Extrapolând aceste aspecte, trebuie să remarcăm situaţia de ansamblu în care ne găsim şi anume, societatea românească, şi nu numai, se află în etapa unor transformări politice, economice, sociale, culturale care afectează viaţa tuturor, şi, ca urmare, riscul care însoţeşte aceste transformări ne vizează , într-un fel sau altul, 4
pe toţi. Această realitate impune impune o cultură a riscului, în substanţa substanţa căreia să regăsim convingerea că arma de apărare împotriva împotriva riscului riscului şi noilor vulnerabilităţi, vulnerabilităţi, în general, este cunoaşterea cunoaşterea şi managementul riscului, riscului, care devin principala resursă resursă a societăţii viitorului. Distinsul profesor Niţă Dobrotă, abordând riscul şi incertitudinea în economia modernă, defineşte riscul riscul ca având geneza în tensiunea tensiunea între nevoi şi resurse, nevoile nevoile fiind într-o continuă expansiune şi diversificare, iar resursele, mai ales cele care nu se regenerează, vor fi tot mai rare şi mai scumpe. Ca urmare, după Domnia Sa, managementul şi gestiunea riscului reprezintă lupta împotriva rarităţii. Iată, o abordare care impune reflecţii profunde pentru manageri şi o organizare specială a managementului riscului în afaceri. Nevoile, care nu au limite, ba mai mult,
potrivit îndrăgitului îndrăgitului scriitor Mark Twein Twein ,, civilizaţia industrială a potenţat puternic puternic nevoile umane, apărând numeroase nevoi - de care nu este nevoie” , nu trebuie să fie comprimate, comprimate, deoarece, după după opinia marelui nostru savant Nicolae Georgescu Roegen ,, maximizarea maximizarea satisfacerii nevoilor”, ,, plăcerea de a trăi”, este o sursă sursă importantă de progres, de creştere economică. Lipsa de resurse trebuie să fie suplinită de creşterea eficienţei utilizării lor, prin maximizarea utilităţii şi reducerea eforturilor. Iată, deci, alte opinii care impun o nouă optică asupra managementului riscului, deoarece un risc considerabil este chiar nesocotirea nesocotirea lor.
Pe de altă parte, managementul riscului în afaceri nu este un scop în sine şi, ca urmare, nu trebuie construit cu ochii spre trecut, pentru că nu ne păzim de o ameninţare viitoare viitoare repetând cea ce am mai făcut, făcut, cel mai mare risc risc fiind pierderea unei oportunităţi, celelalte aspecte rămânând doar de natură tehnică, birocratică . notorietate, sub acest aspect, opinia aşezată pe hârtie hârtie de Victor Hugo, Este de notorietate, potrivit căruia ,, Există ceva mai puternic decât toate avuţiile din lume şi anume, o idee căreia ia venit timpul”, realitate care în contextul noii economii bazate pe cunoaştere, are conotaţii conotaţii cu totul speciale, în sensul sensul că este un risc fundamental fundamental ratarea operaţionalizării cunoştinţelor de vârf disponibile, a capitalului de cunoştinţe, a capitalului intelectual. Consecinţele riscurilor, conturate fără replică de către autor, obligă toţi managerii şi prin ei, întregul personal al organizaţiei, să -şi însuşească elementele de comportament, de cultură organizaţională, de cultură a riscului, cea ce presupune ca în procesul de învăţare continuă, aceasta să devină una dintre temele de importanţă majoră. majoră. Nu în ultimul rând, rând, ţinând seama de cerinţele cerinţele de pregătire multidisciplinară multidisciplinară a managerilor managerilor şi a personalului personalului implicat, arătate, instituţiile de învăţământ trebuie să-şi adapteze corespunzător corespunzător planurile de şcolarizare. Apoi, având în vedere impactul evaluării evaluării riscurilor asupra deciziilor şi rezultatelor, această responsabilitate deosebită trebuie să fie bine conturată şi 5
aşezată la nivelul nivelul celor cărora cărora le revine, revine, prin reproiectarea proceselor de management şi a structurilor structurilor organizatorice şi de management. Domeniul riscului, ca stimulent al creativităţii oamenilor, subliniat cu deplin temei de către autor, trebuie, de asemenea, la rândul său, să-şi găsească locul cuvenit în managementul motivării personalului, conturându -se, cât mai precis, cadrul de asumare a riscului şi avantajele asumării respective. respective. Riscul devine devine o frână în desfăşurarea desfăşurarea activităţii activităţii economice economice şi implicit implicit a expansiunii ei, acest impact necontrolat ducând la îngreunarea procesului de decizie prin: reducerea volumului de afaceri;
suportarea unor pagube materiale de mai mică sau mai mare amploare.
Desfăşurarea unei activităţi eficace şi creatoare se poate realiza numai în condiţiile în care cei care o înfăptuiesc sunt puşi la adăpost de efectele nefaste ale riscului”. Riscul, însă, trebuie privit, concomitent, ca o ameninţare, dar şi ca o oportunitate, altfel altfel nu are nici un sens, nici o logică, logică, să fie asumat. Privit ca atare, deschide managerilor două zone de creaţie, mai ales managerială, de importanţă cardinală, zona de investigare, evaluare şi gestionare a ameninţării şi zona de conturare şi operaţionalizare a oportunităţii care se oferă. Această abordare este mai amplă şi, spunem noi, mai benefică, decât definiţia potrivit căreia riscul reprezintă abaterile potenţiale de la prevederile iniţiale, sub impactul factorilor de mediu, pentru că aduce cu ea, concomitent, ameninţarea şi oportunitatea, care pot fi gestionate numai prin creaţie, inovaţie, motivaţie, creativitate, în general, pentru nou şi performanţă. Cap 2. Impactul riscurilor in lumea contemporana „Pana acum, acum, omul nu a gasit alt drum drum spre adevar adevar decat decat greseala.” greseala.” Nicolae Iorga
Impactul riscului în activitatea manageriala trebuie analizat tinând cont de relatia în care se afla cele doua conceptii despre risc si anume: conceptia propusa de teoria deciziei si conceptia propusa de manageri. Importanta riscului în luarea unei decizii este data de locul pe care acesta îl ocupa în teoria deciziei , de rangul în ideologia manageriala si de interesul – în ascensiune – pentru evaluarea riscurilor în management.
6
Este necesar sa se tina cont de comportamentul managerilor în fata conceptului de risc definit de teoria alegerii, fapt ce conduce la urmatoarea concluzie: managerii îsi asuma efectiv riscuri si exprima preferinte în materie de risc, folosind tehnici si procedee – altele decât cele clasice – cum sunt media, variatia distributiilor probabilistice ale rezultatelor posibile. O astfel de întelegere a
conceptului de “risc” de catre manageri conduce la o anumita atitudine a acestora fata de risc caracterizata prin trei trasaturi esentiale si anume: - sensibilitatea scazuta a managerilor fata de estimarile probabilistice ale rezultatelor posibile; - mobilizarea voita a managerilor asupra unor obiective cheie si influenta hotarâtoare a acestei mobilizari asupra deciziilor manageriale; - distinctia clara între asumarea riscului de catre manageri si jocul hazardului. Importanta riscului în luarea unei decizii este data de locul pe care acesta îl ocupa în teoria deciziei, de rangul în ideologia manageriala si de interesul – în ascensiune – pentru evaluarea riscurilor în management. Cercetarea rolului riscului în luarea deciziei, rar a avut ca obiect comportamentul comportamentul managerial, managerial, fapt ce a condus condus
la deosebiri clare referitoare la conceptul “risc” propus de teoria deciziei si cel propus de manager. 2.1 Tipologia riscurilor in afaceri "Daca nu risti nimic riscul este si mai mare." Erica Jong
Intre specialişti nu există o unitate de vederi privind tipologia riscului în afaceri, iar plaja opiniilor acestora este foarte largă. Noi am apreciat că în etapa în care ne găsim cu construcţia managementului riscului în afaceri, situaţia existentă nu este un dezavantaj, ci, dimpotrivă, libertatea de a vedea diferit tipologia respectivă oferindu -ne posibilitatea să reflectăm, cu toată atenţia, asupra acestor opinii şi să împingem lucrurile spre o unitate de vederi în viitor. Necesitatea, însă, de a se ajunge într -un -un viitor apropiat la o unitate de vederi, este acută, întru-cât altfel nu se pot coagula modalităţile de realizare a componentelor de bază ale managementului riscului în afaceri : identificarea, evaluarea, monitorizarea şi reacţia pentru gestionarea lor. Mai mult, nu ne apropiem de necesităţile utilizatorilor, care vor o atitudine clară, fără echivoc, în aceste abordări, pentru a le putea operaţionaliza în activitatea practică. afacerile ar fi vizate de opt categorii de riscuri şi anume: Riscuri economice, Riscuri financiare, Riscuri comerciale, Riscuri de fabricaţie, Riscuri politice, Riscuri sociale, Riscuri juridice, Riscuri naturale.
7
Riscurile economice, cărora li se atri buie buie componente foarte foarte multe şi de mare complexitate, cuprinzând riscul de exploatare, inclusiv riscul provenit din
costuri, riscul provenit din inflaţie ( sub impactul schimbării cursului valutar şi a dobânzii), riscul investiţional, iar într -o viziune şi mai largă, largă, şi alte riscuri riscuri care pot influenţa rezultatele scontate ( calamităţi naturale, actele de imprudenţă managerială, riscuri riscuri generale provenite din caracterul concurenţial concurenţial al pieţei, etc). Riscurile financiare, care au componente mai puţin e – influenţa structurii financiare a organizaţiei, dar de mai mare complexitate, vizând modul de formare şi utilizare a capitalurilor, structura acestora, lichiditatea, solvabilitatea, gradul de îndatorare, capacitatea de rambursare a datoriilor, etc. Riscurile comerciale, care, în sens restrâns, cuprind riscurile provenite
din modificarea volumului şi structurii vânzărilor şi a rentabilităţii acestora, dar în sens larg, riscul respectiv se manifestă manifestă sub impactul schimbării poziţiei concurenţiale a produselor a produselor şi serviciilor, serviciilor, riscurilor provenite din preţ, din transport, transport, din canalele de distribuţie şi modalităţile de desfacere, din clauzele contractuale de livrare şi recepţie, din condiţiile de transport şi asigurare, din bonitatea clienţilor, din distrugeri sau pierdere a mărfurilor, etc. Riscurile de fabricaţie, care se referă la o categorie de riscuri cu un spectru foarte larg de componente, generate de condiţiile de mediu în care se face aprovizionarea, producţia şi desfacerea, care au impact în calitatea fabricaţiei, încadrarea în consumurile de resurse programate, realizarea programelor de
fabricaţie, asupra ritmicităţii şi continuităţii fabricaţiei, a reinoirii programului de fabricaţiei, etc. Riscurile politice, care sunt tot atât de insidioase şi greu de prevăzut prevăzut ca şi reacţiile politicienilor, a guvernelor şi a statelor, în general, care pot duce la restrângerea importurilor importurilor sau la pierderea licenţelor ca urmare deteriorării relaţiilo r politice între state, la neacceptarea mărfii în unele ţări şi la anularea importurile, din aceleaşi cauze, riscurile datorate accentuării riscului de ţară, etc. Riscurile sociale, derivă din demotivarea personalului, din creşterile salariale nes usţinute de rezultate economice corespunzătoare, din cultura organizatorică antieconomică şi din celelalte pierderi specifice forţei de muncă ( îmbolnăviri, absenţe nemotivate, greve, etc), riscuri a căror gestionare este deosebit de dificil de gestionat, datorită comportamentului imprevizibil al oamenilor. Riscurile juridice, care provin din caracterul afaceri ca act juridic, ca
relaţie contractuală, având geneza în comportamentul uman din spatele afacerii, dar şi din comportamentul legislativ al statului, sau statelor în care se derulează afacerea, ele concretizându- se în pierderea sau distrugerea mărfii , neincasarea contravalorii mărfurilor sau serviciilor, blocarea afaceri, pierderea proprietăţii, etc, toate din cauza nerespectării legii. 8
Riscurile naturale, sunt efectul calamităţilor naturale, de estimat. 2.1.1 Riscurile după J. Ch. Matche Matche
impredictibile şi greu
Ne-am
oprit asupra lor cu un singur scop şi anume, pentru a sublinia pluritatea de opinii şi plusurile şi minusurile unor abordări. Potrivit acestui autor, afacerile sunt vizate doar de cinci categorii de riscuri, astfel: 1. Riscuri politice 2. Riscuri economice 3. Riscuri juridice 4. Riscuri tehnologice 5. Riscuri financiare
Se observă că lipsesc riscurile comerciale, de fabricaţie, sociale şi naturale şi apar în plus riscurile tehnologice.
Din simpla comparaţie se poate concluziona că problema identificării şi definirii riscurilor în afaceri rămâne deschisă. Mai mult, dacă grupările făcute de către autorii din care ne -am inspirat, au avut în vedere şi gravitatea consecinţelor riscurilor, atunci abordarea de mai sus are conotaţii în în plus, în sensul sensul că în prim - plan apar riscurile politice, înaintea celor economice şi a celorlalte, aspect asupra căruia sunt necesare reflecţii corespunzătoare. În cazul acestei grupări avem şi sursa din care le -am preluat, pe care o indicăm, potrivit potrivit regulilor de redactare a textelor. 2.1.2Riscurile 2.1.2Riscurile după D. Mărgulescu
Distinsul profesor consideră, de asemenea, că afacerile sunt vizat e doar de cinci categorii de riscuri, toate începând cu litera M, de unde şi teoria celor 5M, astfel:
MEN = potenţialul uman, cu tot ce ţine de dimensiunea, calitatea acestuia (competenţa profesională şi managerială), managerială), performanţele obţinute , etc; - Money = problematica financiară; - Marchandise = cantitatea, calitatea şi evaluarea stocurilor; - Materials = evaluarea cantitativă şi calitativă a activelor fixe în special (ca nivel tehnic, fiabilitate, per formanţă etc.). - Market = poziţia pe piaţă, distribuţia produselor produselor şi serviciilor, etc. Ne-am oprit asupra acestei grupări tot din considerentele arătate la gruparea precedentă, dar şi pentru eventuala lor interpretare ca grad de periculoz itate, caz în care, asupra poziţionării poziţionării pieţei pe pe ultimul loc loc este de reflectat. -
9
Având în vedere gradul de originalitate deosebit al acestei abordări, considerăm că ştiinţa managementului riscului în afaceri, la care am făcut referire, necesită completări consistente, pentru ca această să fie operaţionalizată în practica socială. 2.1.3 2.1.3 Riscurile după C. Stănescu
Distinsul autor, autor, dezvoltă riscul de exploatare sau operaţional, operaţional, definindu definindu -l ca fiind posibilitatea de a nu se recupera totalitatea cheltuielilor efectuate din
veniturile obţinute. Problema esenţială pe care autorul o semnalează este determinarea gradului minim de utilizare a capacităţii de producţie care să asigure veniturile acoperitoare pentru cheltuielile care se efect uează. Se porneşte de la ecuaţia: CA – CA – (CV (CV + CF) = 0, în care:
CA = cifra de afaceri sau producţia (Q); CV = cheltuielile variabile;
CF = cheltuielile fixe sau convenţional constante). constante). Din ecuaţie ar rezulta că nu există risc de exploatare, în sensul că volumul activităţii (veniturile) acoperă toate cheltuielile. În realitate este un risc, în sensul că activitatea cuantificată ca atare nu are rezultatul final al oricărei activităţi economice (profitul). Ca urmare, ar putea fi utilizat modelul din următoar ea ea ecuaţie: CA = CV + CF + P unde: P = profitul scontat. 2.1.4 Riscurile în opinia practicienilor
Între practicieni este acreditată ideea că afaceriloe lor sunt vizate doar de trei riscuri şi anume: - Riscul economic economic (de exploatare); - Riscul financiar; - Riscul de faliment Riscul economic ar proveni din neadaptarea la mediu (calitate, costuri
– ca nivel şi structură –, profit, variaţia mesajelor pieţei, modificarea factorilor de producţie etc.). Riscul financiar este ataşat structurii capitalurilor şi mai ales costului acestora şi modului de constituire şi utilizare. 10
Riscul de faliment este considerat, de regulă, un sumum al riscului economic şi al celui financiar, financiar, precum şi efectul efectul negativ al unor factori de conjunctură, conjunctură, cu consecinţe deficite financiare periodice sau definitive, insolvabilitate, care fac imposibilă onorarea datoriilor asumate. 2.1.5 Riscurile în opinia profesorului Niţă Dobrotă
Distinsul profesor, o autoritate în Economia Politică, face o grupare a riscurilor în afa ceri foarte elaborată teoretic, aspect care, după opinia noastră, necesită o studiere studiere atentă, pentru că are are conotaţii totul deosebite în management management ( aşa cum s-a arătat în capitolul în care am tratat conceptul de risc în afaceri şi impactul lui în management).
După modul în care este implicat omul, riscurile au fost grupate în două categorii:
risc obiectiv, care are ca geneză transformările anterioare şi nu depinde de individ;
risc subiectiv, subiectiv, care are amprenta amprenta personalităţii personalităţii celui care participă la producerea fenomenului generator generator de risc şi depinde de informaţia de care acesta dispune şi o stăpâneşte, de temperamentul lui, etc. După structurarea economiei naţionale:
riscuri la nivel micro economic: riscul pur, respectiv riscul
accidental, neintenţionat ( cutremure, incendii, războaie,
atentate, etc,) asigurabil, prin modul de asigurare putând produce profit; riscul speculativ, fiind generat de posibilitatea de a câştiga sau de a pierde,
riscul de neplată , cu cauzele multiple cunoscute; riscul de inovaţie, de asemenea cunoscut, dar la care autorul mai ataşează conceptul de profit inovaţional, la care se impune o reflecţie corespunzătoare, corespunzătoare, datorită importanţei creativităţii oamenilor în lumea contemporană.
riscuri la nivel macro economic: riscul social – determinat de evenimentele sociale; riscul politic – determinat determinat de evenimentele politice;
riscul economic, care, după opinia Domniei Sale, ar avea la origine
dezechilibrele economice.
11
riscul la nivel mondo, respectiv riscul de ţară, la care, de, asemeni, sunt o multitudine multitudine de abordări abordări şi de modalităţi de gestionare, la care ne vom referi şi noi, în limita spaţiului disponibil, în lucrare.
Cap 3. Evaluarea riscurilor unei societati bancare Banca Nationala Romana (BNR)
La o jumătate de secol după apariţia primului proiect de înfiinţare a unei bănci naţionale, la 17/29 aprilie 1880, a fost publicată, în “Monitorul Oficial” nr. 90, Legea pentru înfiinţarea unei bănci de scont şi circulaţiune. Lua astfel fiinţă Banca Naţională a României, instituţie de credit, care deţinea privilegiul exclusiv de a emite bancnote. Capitalul băncii era în întregime românesc şi aparţinea în proporţie de o treime treime statului şi două treimi particularilor. particularilor. Centrala Riscurilor Bancare (CRB)
Prezentare
reprezintă o structură specializată în colectarea, stocarea şi centralizarea informaţiilor privind expunerea fiecărei persoane declarante (instituţie de credit, instituţie financiară nebancară înscrisă în Registrul R egistrul special, instituţie de plată care înregistrează un nivel semnificativ al activităţii de creditare sau instituţie emitentă de monedă electronică care înregistrează un nivel semnificativ al activităţii de creditare) din România faţă de acei debitori care au beneficiat de credite şi/sau angajamente al căror nivel cumulat depăşeşte suma limită de raportare (20.000 RON), precum şi a informaţiilor referitoare la fraudele cu carduri produse de către posesori. Centrala Riscurilor Bancare (CRB)
Baza de date a Centralei Riscurilor Bancare este organizată în patru registre: conţine informaţii de risc bancar raportate de persoanele declarante şi este actualizat lunar; 2. Registrul creditelor restante (RCR) conţine informaţii de risc bancar referitoare la abaterile de la graficele de rambursare din cel mult ultimii şapte ani şi este alimentat 1. Registrul central al creditelor (RCC)
lunar de Registrul central al creditelor; 3. Registrul grupurilor de debitori (RGD) conţine informaţii despre grupurile de persoane fizice si/sau juridice care reprezintă un grup de debitori si este alimentat lunar de Registrul central al creditelor;
12
4. Registrul fraudelor cu carduri (RFC) conţine informaţii despre fraudele cu carduri produse de către posesori raportate de persoanele declarante şi este actualizat on -line.
Utilizatorii informaţiilor existente în baza de date a CRB sunt persoanele declarante şi Banca Naţională a României. Schimbul de informaţii de risc bancar se realizează electronic prin Reţeaua de Comunicaţii Interbancară. Raportările efectuate de persoanele declarante conţin următoarele informaţii:
datele de identificare a debitorilor faţă de care persoana declarantă înregistrează o expunere mai mare sau egală cu limita de raportare (20.000 RON); informaţii privind fiecare din creditele şi angajamentele de care debitorul beneficiază: tipul creditulu i, termenul de acordare, tipul garanţiei, serviciul datoriei, data acordării şi data scadenţei, valuta în care s-a acordat creditul, comportamentul creditului, suma acordată, suma datorată utilizata si suma datorata neutilizată la momentul raportării, suma restantă; informaţii privind grupurile de persoane fizice şi/sau juridice care reprezintă un grup de debitori: denumire grup, cod grup, componenţa grup; informaţii privind fraudele cu carduri produse de posesori: date identificare posesor card, tip card, valuta, data constatării fraudei, suma fraudată.
Difuzarea informaţiilor de Centrala Riscurilor Bancare către persoanele declarante se face în două moduri:
rapoarte lunare care cuprind informaţii privind toţi debitorii pe care persoana declarantă ia raportat în luna respectivă. Pentru fiecare debitor raportat, raportul lunar conţine toate informaţiile disponibile la Centrala Riscurilor Bancare referitoare la creditele şi angajamentele de care acesta a beneficiat de la toate persoanele declarante, fără a se preciza identitatea instituţiei creditoare (situaţia riscului global); ca răspuns la interogările (cereri de consultare) on-line în cazul cărora persoanele declarante pot solicita două tipuri de informaţii: situaţia riscului global şi situaţia creditelor restante (pe o perioadă de şapte ani).
Trebuie precizat că pentru debitorii raportaţi de persoanele declarante, informaţiile sunt furnizate necondiţionat, în timp ce, pentru clienţii - debitori potenţiali, accesul persoanelor declarante este condiţionat de obţinerea prealabilă a acordului clienţilor respectivi. Sisteme similare de gestiune a informaţiilor de credit funcţionează cu succes în ţări din Uniunea Europeană cu un grad ridicat de intermediere financiară, cum sunt: Austria, Belgia, Franţa, Germania, Italia, Portugalia, Spania.
13
Cap.4 Concluzii Asa cum aratat in partea introductiva, neevaluarea riscurilor in orice afacere poate fii atinsa de urmatoarele amenintari: amenintari: 1.Amplasarea greş greşită ită a afacerii. Aceasta ţine de politica de marketing: presupune nepromovarea unor reclame corecte şi nealegerea unei pie ţe favorabile desfacerii produsului. 2. Prea mult capital în active fixe. Eficienţa utilizării activelor fixe este scăzută. 3. Lipsa de capital . S-au f ăcut investiţii prea mari în active fixe şi nu mai există suficient capital circulant pentru continuarea procesului de produc ţie. 4. Probleme cu creditele. Nu exist ă resurse pentru rambursarea datoriilor. 5. Proasta gestionare a stocurilor . Dublarea vânz ărilor nu implic ă dublarea stocurilor. Stocurile vor cre şte numai de 1/4 ori. 6. Expansiune necontrolată necontrolată. Se lansează produse pe o pia ţă care nu a fost cercetată în prealabil. 7. Capitalizare neadecvată neadecvată. Ea este determinat ă de riscul activit ăţii. Dacă riscul este mare ,dividendele cerute de investitori vor fi mari. Din profitul ob ţinut se plătesc dividendele şi partea investit ă va fi mică. 8. Lipsa de experienţă experienţă şi de calificare. Nu exist ă interes pentru ridicarea gradului de preg ătire profesional ă a celor angaja ţi. 9. Probleme cu personalul. Dacă activitatea merge prost personalul va fi tentat să î şi găsească alt loc de munc ă. 10. Birocraţ Birocraţia. Aceasta se găseşte în activităţile ale c ăror rezultate nu mai sunt satisf ăcătoare. Daca se analizeaz ă aceste amenin ţări se constat ă ca una deriv ă din cealaltă ca un efect cu propagare în lan ţ. Cei “7 factori de succes” în cazul evaluării evaluării riscurilor:
14
Specialiştii au analizat factorii care determin ă succesul activităţii unei întreprinderi. Ei consider ă că, dacă se urmăreşte realizarea anumitor condi ţii, performanţa este asigurat ă. Condiţiile stabilite sunt: 1. Tendinţ Tendinţa spre acţ acţiune. Fiecare angajat este capabil s ă acţioneze zi de zi, f ără a aştepta ordine de la cineva. 2. Apropierea de client pentru înţ înţelegerea nevoilor acestuia. Activitatea de producţie trebuie să aibă un dublu scop: realizarea unui produs calitativ superior şi satisfacerea necesit ăţilor unui anumit segment de consumatori.
15
3. Autonomie în luarea deciziilor. Toată activitatea trebuie împ ărţită în compartimente compartimente care ştiu exact ce au de f ăcut şi unde de fapt se iau deciziile. 4. Conducerea simplă simplă şi bazată bazată pe valori. Americanii denumesc aceasta KISS = “a păstra lucrurile simple”(de la keep it short and simple). 5. Realizarea scopului propus sau denumit plastic ”croşetarea modelului potrivit”. Ideea const ă în aceea că un produs nou se lanseaz ă numai pe o pia ţă cunoscut ă, iar pe o piaţă nouă se vinde numai un produs deja cunoscut. Niciodat ă un produs nou nu se lanseaz ă pe o piaţă nouă, pentru că riscul este foarte mare. 6. Un personal bine pregă pregătit şi dedicat. dedicat. Activitatea presupune un lan ţ de oameni implica ţi în procesul de produc ţie de la furnizorul ini ţial la clientul final. Dac ă fiecare este interesat în activitatea pe care o desf ăşoară şi depune o munc ă de calitate, riscul ca în procesul de produc ţie să apară întreruperi este foarte mic. 7. Un control cât mai scurt al activităţ activit ăţii. ii. Nici un aspect al controlului nu trebuie neglijat în nici o faz ă a activităţii. Orice conduc ător analizând continuu activitatea de care r ăspunde şi ţinând cont de factorii men ţionaţi mai sus, poate asigura succesul afacerii.
16
Bibliografie
4. 5.
Bogdan Ioan – financiar in afaceri afaceri”, Editura – Management financiar Universitara, 2006 Petrescu Ioan – – Tratat de management financiar-contabil”, Editura Continent, Sibiu, 1998 Burduş, E., Căprărescu, G. - „Managementul schimbării organizaţionale”, Editura Economică, Bucureşti, 2000 Management ent ”, Editura Economică, Bucureşti, 1999 – Managem Nicolescu, O. – Vasilescu, I. - „Managementul investiţiilor”, Editura Economică,
6.
Bucureşti, 1999 Stoica, M. – – Managem Management ent bancar” bancar”, Editura Economică, Bucureşti,
1. 2. 3.
8.
1999 – Managem Robson, Steve – Management ent financi financiar” ar”, Editura Teora, Bucureşti, 1998 Manolescu, Gh. - „Management financiar”, Editura Economică,
9.
Bucureşti, 1995 – „‟ Matematici Ion Purcaru – „‟ Matematici Financiare, Financiare, Editura Editura Economica,
7.
10. 11. 12. 13. 14. 15.
Bucuresti, 2000. 2000. Butanescu Remus "Management Financiar", Editura Universitatii"Lucian Universitatii"Lucian Blaga", Sibiu 2003. Bogdan Ioan, "Managementul riscului in afaceri", Editura Universitara , Bucuresti, 2002. Ciuhureanu Alina, "Management Financiar", Editura Universitatii"Lucian Universitatii"Lucian Blaga", Sibiu, 2009. Georgeta Vintila „‟Gesti unea financiara a intreprinderii intreprinderii „‟ Editura Didactica si Pedagocica, Bucuresti, 1997. Dumitru Patriche, “ Economie comercială”, Editura Economică,
București, 1998. Constantin Bărbulescu, Mihai Pricop, Doina Popescu, , Tatiana Tatiana Gavrilă, “ Managementul general al firmei”, Editura Economică, București, 2004.
17
