PROIECT-Mentenanta Transformatoarelor de Putere

COLEGIUL TEHNIC ELIE RADU MUNICIPIUL PLOIEŞTI

Proiect pentru examenul de certificare certificare

a competenţelor profesionale nivel 3

Calificarea: Tehnician electrotehnist electrotehnist

Elev, Dinu Alexandru Constantina

2013

Prof.îndrumător, Vlad Ileana

MENTENANTA TRANSFORMATOARELOR DE PUTERE

CUPRINS 1. ARGUMENT.............................................................................................pag. 1 TRANSFORMATOARELOR DE PUTERE.....................pag.2 2. MENTENANȚA TRANSFORMATOARELOR 3. PRINCIPALELE DEFECTE ȘI MODUL DE RECUNOAȘTERE A LOR LA TRANSFORMATOARELE TRANSFORMATOARELE DE PUTERE..................................................pag. 4 3.1. Demonatarea transformatorului................................... ........................pag. 5 3.2. Repararea miezului magnetic.................................. magnetic................................................. ............................pag. .............pag. 6 3.3. Repararea înfășurărilor.......................................................................pag. 8 3.4. Demontarea transformatorului................................... ..........................pag. ................. .........pag. 9 4. PROBE ȘI ÎNCERCĂRI ALE TRANSFORMATOARELOR ELECTRICE............................................................................................pag. 10 4.1. Măsurarea rezistenței de izolație a înfășurărilor și a coeficientului de absorbție R60/R15...............................................................................pag. 10 4.2. Verificarea raportului de transformare................................ transformare............................................. ...............pag. ..pag. 11 4.3. Verificarea rigidității a izolației transformatorului............................pag. 12 4.4. Încercarea la scurtcircuit................................ scurtcircuit......................................................... ......................... ...........pag. 13 4.5. Încercarea la mers în gol........................... ................... .....................pag. 14 4.6. Măsurarea unghiului de pierderi dielectrice tg δ și bornelor..............pag. 14 4.7. Determinarea raportului C2/C20..........................................................pag. 15 TANSFORMATORULUI...............pag. 16 5. ELEMENTE CONSTRUCTIVE ALE TANSFORMATORULUI 6. MĂRIMI NOMINALE ȘI MARCAREA BORNELOR..............................pag. 20 TRANSFORMATORULUII 7. PRINCIPIUL DE FUNCȚIONARE AL TRANSFORMATORULU ELECTRIC..............................................................................................pag. 22 8. EXPLOATAREA TRANSFORMATOARELOR TRANSFORMATOARELOR DE PUTERE................pag. 31 8.1. Protecția uleiului de transformator...................................................pag. 31 Norme de securitate și sănătate în muncă..............................................pag. 33 Anexe Bibliografie

1. ARGUMENT Viata si activitatea productiv ă a societății noastre contemporane a devenit de neconceput fa ră energia electrica .Utilizarea largă a energiei electrice în producţie si  în viața de toate zilele a devenit o cerinţă obiectiva a progresului tehnic contemporan.  În producerea , transportul .distribuirea si si utilizarea energiei electrice un rol important îl joacă maşinile electrice , ca generatoare in centralele electrice , ca transformatoare de transport si distribuţie , ca motoare electrice  î n diferite acţionari electromecanice . Transformatorul electric este un dispozitiv electromagnetic static cu doua sau mai multe infasurari cuplate magnetic , care serveste la transformarea parametrilor  ( tensiune , curent , număr  de faze ) energiei de curent alternativ , menținând neschimbata frecventa mărimilor alternative .  În principal transformatorul este constituit dintr-un miez magnetic , pe care sunt aşezate doua infasurari , izolate intre ele , infasurarea primara care primeşte energia electrica , si infasurarea secundara , care cedeaza energia electrica unei relele sau unui consumator . Înfasurarea care corespunde cu tensiunea cea mai mare se numeşte î nfasurare nfasurare de inalta tensiune (IN) , iar infasurarea corespunzătoare tensiunii mai mici se numeşte infasurare de joasa tensiune (JT) . Daca tensiunea secundara este mai mare decât tensiunea primara ( U2>U1) transformatorul este ridicător de tensiune ; daca tensiunea secundara este mai mica decât cea primara ( U2
4

2. MENTENANȚA TRANSFORMATOARELOR DE PUTERE  În SEN se află în exploatare (la nivelul anului 2003) un număr de 339 transformatoare şi autotransformatoare de putere nominală cuprinsă între 63 şi 440MVA şi cu tensiunile nominale cuprinse între 110 şi 750 kV. Marea majoritate dintre acestea au durata de funcţionare mai mare m are de 25 de ani, perioadă considerată ca fiind „durata de viaţă standard”. La transformatoarele de putere punctele critice sunt: a)  înfăşurările: scăderea parametrilor de izolaţie sub limitele minime admise ceea ce poate conduce la străpungerea izolaţiei la l a supratensiuni; slăbirea rezistenţei la eforturi electrodinamice. b) trecerile izolate - se datorează calităţii inferioare a acestora; c) sistemul de consolidare a înfăşurărilor realizat din materiale magnetice supraîncălzirea puternică a pieselor de presare (prezon -şaibă), ceea ce conduce la deformarea lor termică şi la degradarea termică a materialelor  izolante; d) comutatoarele cu reglaj sub sarcină; e) circuitul magnetic - se datorează cantităţii relativ mari de impurităţi mecanice şi de umiditate din ulei care determină scăderea izolaţiei tolelor, a pachetelor de tole, a schelelor; f) sistemul de răcire: reducerea capacităţii de răcire prin înfundarea canalelor de circulaţie a aerului sau uleiului.  În cursul exploatării transformatoarelor se execută următoarele lucrări de  întreţinere curentă:  înlocuiri de siguranţe la transformatoarele protejate prin siguranţe (înlocuirea se face cu transformatoarele deconectate de la reţea şi cu instalaţiile legate la pământ); măsurători de sarcină şi tensiune în conformitate cu reglementările în vigoare; dacă sub transformatoarele montate în exterior există pat de piatră, afânarea şi greblarea periodică a acestuia pentru a permite scurgerea şi depistarea scurgerii uleiului; verificarea fundaţiilor şi a îngrădirilor; punerea la punct a dispozitivelor  de închidere şi încuiere; completarea cu cerneală a aparatelor înregistratoare; demontări şi montări de aparate de măsurat aparţinând instalaţiei transformatorului; -

-

-

-

-

-

-

-

-

-

5

 înlocuirea silicagelului.  În cadrul activităţii de exploatare- întreţinere, în care se stabilesc lucrările care trebuie să readucă şi să menţină instalaţiile în starea tehnică prescrisă, pe lângă lucrările din activitatea de exploatare şi întreţinere curentă, un rol deosebit îl au lucrările din activitatea de revizii şi reparaţii (programare sau accidentale). Aceste lucrări sunt: revizia tehnică (RT), reparaţia curentă (RC), reparaţia capitală (RK). -

6

3. PRINCIPALELE DEFECTE ȘI MODUL DE

RECUNOAȘTERE A LOR LA TRANSFORMATOARELE DE PUTERE

Tipul defectului

Modul de recunoaştere a

Cauze posibile

defectului

Lucrează releul de gaze Scurtcircuitarea locală a tolelor de oţel Funcţionează protecţiile: de gaze, diferenţială, Scurtcircuit între maximală (dacă aceasta este instalată pe partea spire alimentării)

 Îmbătrânirea lacului izolant tolelor, deteriorarea tolelor 

al

Deteriorarea izolaţiei între spire datorită îmbătrânirii în urma uzurii normale sau a suprasarcinilor de durată sau a insuficientei răciri. Descoperirea înfăşurărilor în urma coborârii nivelului de ulei. Poziţia necorespunzătoare a înfăşurărilor.

Funcţionează protecţia în de gaze din cauza arcului care apare în punctul de întrerupere

Distrugerea capetelor de ieşire. Lipirea interioară necorespunzătoare a conductorului. Topirea unei părţi din spire din cauza scurtcircuitului în înfăşurare.

Străpungerea (punerea la masă)

Funcţionează protecţia de gaze, iar la transformatoarele cu neutrul legat la pământ şi protecţia diferenţială

Defectarea izolaţiei principale datorită îmbătrânirii sau existenţei fisurilor; umezirea uleiului. Scăderea nivelului de ulei din cuvă. Umiditate şi murdărie în ulei. Supratensiuni care au condus la străpungerea izolaţiei.

Scurtcircuit între  înfăşurările fazelor.

Funcţionează protecţiile:  Aceleaşi cauze ca în cazul de gaze, diferenţială şi precedent; în plus: scurtcircuit la maximală. Aruncarea borne sau la comutatorul de prize. uleiului prin expandor 

Topirea suprafeţelor  contactelor la comutatoarele de ploturi

Funcţionează protecţiile: Defecte de montaj (apăsare de gaze, diferenţială şi insuficientă a contactelor şi maximală. elasticitate insuficientă a resoartelor  de presare). Supraîncălziri datorită curenţilor de scurtcircuit din zonă.

 Întreruperi  înfăşurări

Defectarea izolaţiei Semnalizează protecţia Deteriorarea izolaţiei buloanelor de  între tole. de gaze, miros specific strângere, a izolaţiei între tole; pătrunzător  deteriorarea sau lipsa garniturilor la  jug. 7

Repararea transformatoarelor se realizează numai după retragerea lor din exploatare, pa baza foii de manevră, de către personalul de exploatare al staţiei sau postului respectiv. Procesul tehnologic cuprinde următoarele faze: izolarea electrică a transformatorului de restul instalaţiei; desfacerea legăturilor electrice la borne; deplasarea transformatorului la atelierul de reparaţii; demontarea transformatorului; repararea părţilor componente defecte (miez, înfăşurări); remontarea transformatorului;  încercări; reinstalarea transformatorului în boxă sau celulă; refacerea legăturilor la instalaţia electrică; ridicarea izolării; cuplarea la reţea prin executarea operaţiilor indicate în foaia de manevră.           

3.1. Demontarea transformatorului  Aceasta cuprinde operaţiile descrise pe scurt în cele ce urmează: evacuarea uleiului parţial sau total într -un vas pregătit, curat şi uscat, prin robinetul de golire de la partea inferioară. deşurubarea şi desfacerea legăturilor electrice se va realiza începând cu capacul cuvei, apoi legăturile la izolatoarele de trecere. Dacă buloanele nu pot fi deşurubate din cauza ruginii se ung cu petrol lampant. Se refac filetele defecte, iar  piesele defecte se înlocuiesc cu altele noi. demontarea subansamblurilor începe cu demontarea izolatoarelor, şi continuă cu expandorul. Se demontează conservatorul de ulei prin detaşarea lui pe flanşa conductei de ulei, apoi de piesele de care este fixat şi cu un cab lu cu inele de ridicare se ridică de pe capacul cuvei. Se fereşte de deteriorări sticla indicatorului de nivel de ulei. Releul de gaze şi termometrul cu rezistenţă sau termosemnalizatorul sunt demontate imediat după evacuarea uleiului. decuvarea reprezintă scoaterea părţii active din interiorul cuvei şi deasupra Unei tăvi se aşează pe traverse de cale ferată. Acest proces se realizează lin, cu ajutorul macaralei. demontarea părţii active începe cu prizele şi comutatorul de ploturi care 









8

vor trebui în prealabil numerotate prin etichete. Se dezlipesc lipiturile cu lampa de lipit (cele cu cositor) şi cu dalta şi ciocanul (cele realizate cu aliaj tare).

Se demontează grinzile jugului, se despachetează jugul superior, şi se depresează înfăşurările deşurubându -se buloanele de presare. Se deşurubează buloanele de strângere a jugului superior şi grinzile respective, se leagă cu funii grinzile şi se scot buloanele de strângere. Se ridică grinzile jugului scoţându -le de pe tiranţii verticali. Se despachetează jugurile scoţând câte 2 -3 tole simultan din două părţi. Muncitorii vor aşeza lângă ei pe schelă tolele despachetate. Pentru scoaterea înfăşurărilor se folosesc nişte gheare aşezate în cruce.  Acestea se prind de înfăşurarea respectivă şi cu ajutorul unei macarale se ridică cu o funie strict vertical, după care se depozitează pe două grinzi pe pardoseală. Demontarea radiatoarelor se realizează dacă sunt detaşabile după demontarea părţii active. Se închid robinetele, se deşurubează piuliţele flanşelor, se deplasează radiatoarele de pe prezoane, se aşează pe podea. 

3.2. Repararea miezului magnetic Se realizează un control minuţios al stării tolelor şi a izolaţiei lor. Izolaţia de lac defecte cade la despachetare, iar cea din hârtie se sfărâmă. Dacă nu se constată urme de scurtcircuite locale, se reface jugul superior şi se supune la încercări: - măsurarea pierderilor în gol folosindu-se o înfăşurare de control, care să asigura magnetizarea completă a miezului. Se alimentează la 380/220V şi se măsoară P´0 (pierderile în gol). Apoi se scurtcircuitează tolele marginale ale miezului, pe suprafaţa exterioră cu un conductor şi se măsoară din nou P´´ 0. Dacă starea izolaţiei este satisfăcătoare, trebuie ca: P 0  P 0 P 0

100

 1...2%

(1.1)

- măsurarea tensiunii tolele marginale şi pachetele miezului magnetic   înfăşurarea de control fiind sub tensiune. Lipsa unei tensiuni între pachete indică o regiune în care există tola scurtcircuitate. Locul de defect se stabileşte la demontarea pachetelor de tole.

9

V Fig. 1 Schema de măsurare a tensiunii pe pachetele miezului magnetic.

Măsurarea rezistenţei în c.c. a izolaţiei între tolele diferitelor pachete, conform fig. 3. Fixându-se un curent de 2- 2,5 A, se determină rezistenţ a diferitelor pachete cu relaţiile: R 1 

U 1 I 

; R 2



U 2 I 

;

R 3 

U 3 I 

(1.2)

Rezistenţele trebuie să fie aproximativ egale, pentru pachetele simetrice. Se calculează apoi rezistenţa specifică a izolaţiei între tolele fiecărui pachet cu relaţia:   0 

unde:

R  nF 

=50-60 Ω/cm2  (1.3)

R  – rezistenţa măsurată; F  – aria tolei, cm2; n – numărul de tole în pachet.

Dacă starea este necorespunzătoare se reface izolaţia. Electrod de cupru cu suprafaţa de 100 150mm2 şi grosimea de 3 -4mm, cu marginile ascuţite într -o parte.

V

E

Fig. 2. Schema de măsurare a rezistenţei în c.c. a pachetelor separate ale miezului. 10

3.3. Repar area înfăşurărilor   Înfăşurările sunt cele mai afectate părţi ale transformatorului, fiind supuse la deteriorări ale conductorului, desfaceri de pe bobină, contacte între spire, întreruperi, alterarea izolaţiei. Repararea presupune : - Scoaterea izolaţiei de pe conductor după care se îndreaptă cu un ciocan din lemn şi se şterg cu cârpe. Dacă conductorul este ecruisat şi izolaţia se curăţă greu se recoc în cuptoare la 550 -600°C. Dacă se constată goluri, crăpături, ele se taie şi conductorul se lipeşte cu cleştele electric. - Reizolarea conductorului se face manual sau cu maşini de izolat. Pentru izolare se utilizează hâr tie de cablu cu grosimea de 0,05 mm, iar la ultimul strat hârtie cu grosimea de 0,12mm. Productivitatea izolării în cazul folosirii maşinilor este de 6-8 ori mai mare. În cazul izolării manuale, lucrătorul şterge conductorul cu o cârpă curată, ia ruloul şi  începe să izoleze aşezănd mai întâi primul strat. „jumătate acoperit”, parcurgând tot tronsonul (distanţa între două tambure), iar apoi cel de -al doilea strat ş.a.m.d. Este necesar să se aşeze izolaţia cât mai strâns, tot timpul netezind- o şi  întinzând hârtia cu mâna, astel încât să nu se formeze goluri. Când tronsonul este complet izolat acesta se înfăşoară pe tambur, aşezănd strâns o spiră lângă alta. - Rebobinarea înfăşurărilor în cazul bobinelor cilindrice în două straturi se execută pe şabloane sau direct pe cilindrul de pertinax, care constituie izolaţia faţă de miezul transformatorului, în acest ultim caz cilindrul fixându- se pe şablonul de bobinare. De prima spiră se fixează pana egalizatoare de carton preşpan, prin bandajare cu bandă de bumbac. Se verifică calitatea izolaţiei în timpul bobinării, refăcându-se cea deteriorată. Consolidarea spirelor se face cu fâşie de bandă groasă de bumbac, care face o spiră peste prima spiră. După aşezarea primului strat de spire se aşează distanţoarele longitudinale pentru realizarea canalelor de răcire. - După bobinare urmează uscarea, presarea definitivă, impregnarea şi coacerea, operaţii care se efectuează în cuptoare cu vid, speciale. Înainte de coborârea în cuvă se curăţă minuţios, se şterge cu o cârpă uscată. Uscarea se realizează la temperatura de 100 -120°C, timp de 6-12 ore. Apoi se scoate se răceşte la 70°C, se presează până la dimensiunea dorită şi se impregnează cu lac într -o baie. Apoi se introduce din nou în cuvă pentru coacere timp de 8 ore. - Remontar ea înfăşurărilor pe miezul magnetic se realizează după verificarea în prealabil a lor; se realizează cu ajutorul macaralei, cea de joasă să fie montată imediat lângă coloană şi cea de înaltă la exterior.

11

3.4. Remontarea transformatorului. După asamblarea părţii active sunt pregătite pentru montare cuva, conservatorul, expandorul, radiatoarele, capacul, bornele, comutatorul, instrumentele de măsură, robinetele etc.  Asamblarea constă în: - montarea conservatorului şi expandorului; - instalarea garniturilor de etanşare; - montarea radiatoarelor, robinetelor, roţilor; - ridicarea părţii active şi coborârea ei în cuvă; - instalarea capacului; - umplerea transformatorului cu ulei şi verificarea etanşeităţii garniturilor; - vopsirea exterioară a transformatoru lui

12

4. PROBE ŞI ÎNCERCĂRI ALE TRANSFORMATOARELOR ELECTRICE Principalele probe şi verificări ale transformatoarelor de putere care au ca scop verificarea calitatii reparatiei sunt: măsurarea rezistenţei de izolaţie a înfăşurărilor şi a coeficientului de absorbţie R60/R15; verificarea raportului de transformare; verificarea grupei de conexiuni a înfăşurărilor; verificarea rigidităţii dielectrice a izolaţiei la frecvenţă industrială; încercarea la scurtcircuit; încercarea la mers în gol; măsurarea rezistenţei înfăşurărilor în curent continuu; măsurarea unghiului de pierderi dielectrice tgδ a înfăşurărilor şi bornelor (izolatoarelor de trecere); determinarea raportului C 2/C20. 

      



4.1. Măsurarea rezistenţei de izolaţie a înfăşurărilor şi a coeficientului de absorbţie R60 /R15; Se măsoară: -

-

cu megohmmetrul de 1000V la înfăşurările de joasă tensiune; cu megohmmetrul de 2500V la înfăşurările de înaltă tensiune.

A

MΩ

2500 b

MΩ

1000

a

B

c

Fig. 3 Montaj pentru măsurarea rezistenţei de izolaţie a înfăşurărilor  transformatorului.

Rezistenţa de izolaţie se măsoară între fiecare înfăşurare şi masă şi între  înfăşurări (figura 5).Indicaţiile megohmmetrului se citesc după 15 şi 60 s. Raportul acestor citiri R60/R15 se numeşte coeficient de absorbţie, fiind unul dintre criteriile de stabilire a gradului de umiditate a înfăşurărilor. Valorile măsurătorilor se compară cu cele indicate de întreprinderea constructoare. 13

Coeficientul de absorbţie trebuie să fie R 60/R15≥1,3. Momentul efectuării probei: -

-

-

-

la PIF (punerea în funcţiune);  în cadrul reviziilor tehnice RT, reparaţiilor curente RC şi a reparaţiilor  capitale RK; la schimbarea uleiului; la transformatoarele aflate în stare operativă “rezervă rece” odată la 2 ani.

4.2. Verificarea raportului de transformare Se face pe toate fazele şi pe toate prizele transformatorului. Pe partea de  înaltă tensiune, unde nu se poate măsura tensiunea de fază (conexiunea de regulă este triunghi), se face măsurarea tensiunii între faze ( U 1  3U f  ) . Raportul de transformare nu trebuie să difere de cel indicat de întreprinderea constructoare cu 0,5 %..

Fig. 4 Raportul de transformare se determină cu ajutorul montajului din figura de mai sus şi valoarea sa se obţine făcând raportul dintre tensiunea fazei din primar şi cea din secundar (măsurată la bornele omoloage), la mersul în gol al transformatorului, trecând comutatorul de prize prin toate poziţiile sale. Momentul efectuării probei: -

-

-

-

la PIF (punerea în funcţiune); intervenţii la înfăşurări şi la conexiuni; la modificarea conexiunilor sau a raportului de transformare pe placa de conexiuni exterioară sau interioară; după RK în atelier.

14

4.3. Verificarea rigidităţii dielectrice a izolaţiei transformatorului.  Această încercare are drept scop verificarea izolaţiei unei înfăşurări faţă de masă sau faţă de alte înfăşurări şi a izolaţiei între spire şi părţile unei aceleiaşi  înfăşurări. Proba se efectuează după trecerea a cel puţin trei ore de la umplerea cu ulei a transformatorului. Verificarea rigidităţii dielectrice a izolaţiei se face în două feluri: cu tensiune aplicată; cu tensiune indusă. -

-

Fig. 5. Montaj pentru verificarea rigidităţii dielectrice a transformatorului prin metoda tensiunii aplicate: TP  – transformatorul de încercat; T  – transformatorul ridicător;  ATR – autotransformator reglabil; E  – eclator; R – rezistenţă de protecţie.  În figura 5 se prezentată prima metodă fiind cea mai utilizată pentru transformatoarele de putere din dotarea consumatorilor. Tensiunea de încercare se aplică în modul următor: se aplică brusc 50 % din valoarea tensiunii de încercare, apoi treptat, până se atinge valoarea tensiunii de încercare; aceasta se menţine un minut, apoi se scade treptat până la zero. Transformatorul se consideră bun, dacă în timpul probelor nu se produc conturnări sau străpungeri, care se manifestă atât prin zgomote caracteristice, cât şi prin oscilarea pronunţată a acelor aparatelor de măsură.

15

4.4. Încercarea la scurtcircuit Se face cu scopul de a verifica tensiunea procentuală de scurtcircuit uk % şi pierderile în scurtcircuit P k . Montajul este cel indicat în figura 7 . Tensiunea aplicată se creşte treptat, până când indicaţiile ampermetrelor ating valoarea curentului nominal. În acest moment se citesc: tensiunea de scurtcircuit U k  în V şi P k  în W (prin metoda celor două wattmetre). Valorile măsurărilor se compară cu cele înscrise în fişa tehnică a transformatorului.

Fig. 6. Montaj pentru încercarea la scurtcircuit a transformatorului trifazat Montajul din figura 8 conţine un transformator trifazat reglabil TR, două ampermetre A1 şi A2, două wattmetre W 1 şi W2 a căror bobine de current sunt alimentate din secundarele a două transformatoare de current 1TC şi 2TC, un voltmetru pentru a determina tensiunea de scurtcircuit şi transfo rmatorul verificat T. Momentul efectuării probei:  

la PIF (punerea în funcţiune) în lipsa buletinului de fabrică; după RK în atelier care presupune demontarea înfăşurărilor sau intervenţii la miezul magnetic.

16

4.5. Încercarea la mers în gol  Încercarea la mers în gol se face cu scopul de a determina curentul procentual de mers în gol i 0% şi pierderile de putere la mers în gol P 0, în W. Montajul cuprinde trei ampermetre, două wattmetre a căror bobine de curent sunt alimentate din secundarele transformatoarelor de curent 1TC şi 2TC şi tansformatorul de  încercat T. Se aplică tensiunea nominală pe partea de joasă tensiune, bornele de  înaltă fiind în gol (la un potenţial ridicat şi deci încercarea se face cu respectarea NTS pentru instala ţia sub tensiune periculoasă). Se citesc valoarea curentului

I 0 

I 1  I 2  I 3

3

- media aritmetică a indicaţiilor 

celor trei ampermetre şi valoarea puterii P 0 prin metoda celor două wattmetre. Se calculează curentul de mers în gol în procente i 0%. Valorile se compară cu cele din fişa tehnică a transformatorului.

4.6. Măsurarea unghiului de pierderi dielectrice tgδ a înfăşurărilor şi bornelor (izolatoarelor de trecere);  Această măsurare (figura 8) se efectuează cu puntea Schering, punte care având tensiunea de 10 kV, se utilizează numai pe partea de înaltă tensiune a transformatorului. Tangenta unghiului de pierderi serveşte drept criteriu pentru stabilirea gradului de umiditate a înfăşurărilor. Aceasta nu trebuie să depăşească cu mai mult de 30% valoarea dată de întreprinderea constructoare.

220 V

Cx Puntea Schering

 A a B b C c 0 cablu ecranat

TP

Fig. 7. Montaj pentru determinarea tgδ la transformatorul de putere.

17

4.7. Determinarea raportului C 2 /C20 Un alt criteriu pentru aprecierea umidităţii înfăşurărilor îl constituie şi raportul capacităţilor la frecvenţele de 2 şi 50 Hz. Măsurarea se face cu dispozitivul pentru controlul umidităţii, conform instrucţiunilor de folosire a acestuia. Înainte de măsur area raportului C 2 /C    20 , trebuie să se măsoare rezistenţa de izolaţie a  înfăşurării transformatorului, deoarece la valori reduse ale acesteia dispozitivul dă erori inacceptabile.

1. 2. 3. 4. 5. 6.

Izolatori IT Izolator nul IT Izolatori JT Conservator de ulei Comutator de reglaj sub sarcină Mecanism de acţionare pentru comutator  7. Supapă de presiune 8. Filtru de aer deshidratant cu silicagel 9. Radiator 

10. 11. 12. 13. 14. 15.

Suporţi pentru cric Robinet de filtrare şi golire Cofret de comandă Cărucior (roţi) Ventilatoare Indicator de temperatură a înfăşurării

16. Indicator de temperatură a uleiului 17. Releu Buchholz 18. Suporţi pentru cric

18

5. ELEMENTE CONSTRUCTIVE ALE TRANSFORMATORULUI transformatoarelor şi Principalele elemente constructive ale autotransformatoarelor sunt: circuitul magnetic (miezul), înfăşurările, cuva şi capacul, conservatorul, comutatorul pentru reglajul tensiunii, izolatoarele de trecere, instalaţiile de răcire, releele de gaze şi alte accesorii.

Fig.9. Transformator de putere - vedere laterală: 1 -cuva transformatorului; 2- roată de cărucior; 3- radiator; 4-conservator; 5-supapă de siguranţă; 6 -suport conservator; 7-suport cric; 8-robinet de golire; 9-robinet de filtrare; 10- dispozitiv de acţionare; 11 -izolator nul; 12cutia cu contactoare; 13-izolator de ÎT; 14-izolator de JT; 15-izolator de JT; 16-fanion izolator 

19

de JT; 17-robinet de golire; 18- bornă de punere la pământ; 19 -gresor; 20-robinet radiator; 21-filtru de aer; 22-releu Buchholz; 23-robinet izolare conservator; 24-nivel de ulei.

Transformatorul electric este construit din următoarele elemente constru ctive de bază : Miezul feromagnetic, care realizează un cuplaj magentic strâns între circuitele electrice ale înfăşurărilor, este construit din tablă electrotehnică cu grosime de 0,3 şi 0,33 mm. În prezent pentru transformatoarele de putere se utilizează numai tablă laminată la rece cu cristale orientate (texturată), cu pierderi specifice de 0,45 -0,6 W/Kg, la B=1 T şi f=50 Hz. Tabla electrotehnică, tăiată convenabil în fâşii numite ţole, se împachetează formând miezul feromagnetic. Tolele sunt izolate între ele cu lacuri sa oxizi (la tabla texturată). Consolidarea miezului se asigură prin diferite sisteme, alcătuind aşa zisă „schelă” a transformatorului, care depind de mărimea şi tipul produsului. În figura 1.2 se indică scheme de miezuri pentru transformatoare monofazate, iar în figura 1.3 scheme pentru cele trifazate. Cu litera a au fost notate miezurile cu colane, iar cu b miezurile cu coloane, în manta. Pentru clarificarea utilizării acestor tipuri de miezuri, sunt indicate sensurile fluxurilor magnetie la un moment dat şi, prin cercuri, coloanele pe care se montează  înfăşurări. Partea mieului feromagnetic pe care se dispun înfăşurările poartă denu mirea de coloană, iar părţile care unesc coloanele între ele se numesc juguri. Deoarece înfăşurările se execută în sfera miezului şi se montează ulterior pe coloanele transformatorului miezul feromagnetic se construieşte cu jugul superior  demontabil, de tip suprapus (fig. 1.4,a) sau de tip ţesut (fig.1.4,b,c şi d). Tăierea tolelor se execută la 90 0 sau la construcţiile mai noi, la 45 0sau la 300 şi 600. Sistemul de înfăşurări este construit din spire realizate din conductoare de cupru sau de aluminiu, dispu se pe miezul feromagnetic, după ce în prealabil nu au fost izolate corespunzător . Transformatoarele cu două sau mai multe înfăşurări distincte pentru fiecare transformatorului. Pentru realizarea unui cuplaj magnetic cât mai strâns între  înfăşurările distincte, acestea se dispun - de regulă - pe aceeaşi coloană a transformatorului.

20

Fig.10

Fig.11

Fig.12

21

 În tehnica măsurătorilor se utilizează transformatoarele de măsură; transformatoarele de tensiune şi transformatoare de curent. În automatică şi electronică îşi găsesc o largă întrebuinţare transformatoarele de foarte mică putere, cu construcţii şi tehnologii speciale. După modul de răcire se deosebesc transformatoare uscate şi transformatoare în ulei. Transformatoarele uscate au miezul şi înfăşurările aşezate  în aer, sau înglobate în răşini sintetice; în această categorie ce execută unităţi cu puteri până la ordinul sutelor de kVA. La transformatoarele în ulei, miezul şi  înfăşurările sunt aşezate într -o cuvă umplută cu ulei; această construcţie caracterizează unităţile de puteri mari şi foarte mari.

22

6. MĂRIMI NOMINALE ȘI MARCAREA BORNELOR Pentru transformatoarele de putere cu răcire în ulei funcţionarea în regim nominal este definită de următoarele mărimi nominale: puterea, tensiunile şi deci raportul de transformare, curenţii, tensiunea de scurtcircuit şi frecvenţa . La transformatoarele cu prize de reglare a tensiunii, regimul nominal este cel corespunzător prizei cu tensiunea nominală. Puterea nominală a transformatorului este puterea aparentă la bornele circuitului secundar, exprimată în kVA, pentru care nu sunt depăşite limitele de  încălzire. Tensiunea nominală primară este tensiunea care trebuie aplicată la bornele de alimentare ale înfăşurării primare a tranformatorului în regimul său nominal de funcţionare. Tensiunea nominală secundară, la transformatoarele cu puteri peste 10 kVA, este tensiunea care rezultă la bornele înfăşurării secundare atunci când transformator ul funcţionează în gol şi se aplică primarului tensiunea nominală primară, comutatorul de prize al transformatorului fiind pus pe priza nominală. La transformatoarele mici, cu puteri sub 10 kVA, teniunea nominală este cea corespunzătoare curentului secunda r nominal. Raportul nominal de transformare este dat de raportul dintre tensiunea nominală şi cea secundară, la mersul în gol. Curenţii nominali, primari şi secundari, sunt curenţii de linie care rezultă din valorile nominale ale puterii şi ale tensiunilor , definite mai sus. Tensiunea de scurtcircuit nominală este tensiunea care trebuie aplicată circuitului de înaltă tensiune al transformatorului pentru ca acest circuit să fie parcurs de curentul nominal atunci când circuitul de joasă tensiune este legat în scurtcircuit, transformatorul fiind pe priza nominală şi temperatura înfăşurărilor fiind egală cu temperatura convenţională de lucru (75 0 pentru clasele de izolaţie A, E, B şi 115 0 pentru clasele F şi H). Frecvenţa, nominală a transformatorului, în condiţii normale, se consideră frecvenţa de 50 Hz. În cazuri speciale, frecvenţa se specifică prin caiete de sarcină cu mărime nominală de bază. Marcarea bornelor, stabileşte următoarele reguli: La înfăşurările de înaltă tensiune ale transformatoarelor se prescr iu literele A, B, şi C pentru începuturile lor  şi X, Y, Z pentru sfârşiturile acestora; la bornele înfăşurărilor de joasă tensiune se utilizează literele b,c respectiv x, y, z. La transformatoarele cu trei înfăşurări pentru  înfăşurarea de medie tensiune se prescriu literele Am, Bm, Cm şi Xm, Ym, Zm. 23

Punctul neutru al înfăşurărilor, dacă este scos la borne, pe capac, se notează cu literele N, n şi Nm.  Aşezarea bornelor pe capac se face în aşa fel, încât privind transformatorul de sus şi din partea bornelor deînaltă tensiune, dispunerea bornelor trebuie să fie în ordinea NABC, n, a, b, c, Nm Am Bm Cm, cum este arătat în figura 1.7 pentru diferite tipuri de transformatoare

Fig.13 a - transformator monofazat; b - transformator trifazat cu două înfăşurări; c – transformator trifazat cu trei înfăşurări

Trebuie subliniat faptul că atât partea de înaltă tensiune, cât şi pe partea de  joasă tensiune, succesiunea alfabetică a literelor coincide cu succesiunea fazelor în timp, bobinele înfăşurărilor considerându -se că au acelaşi sens de înfăşurare.

24

7. PRINCIPIUL DE FUNCŢIONARE AL TRANSFORMATORULUI ELECTRIC Se consideră un transformator monofazat având înfăşurarea primară, cu W1 spire, alimentată de la o sursă de curent alternativ de tensiune u 1;  înfăşurarea secundară se presupune mai întâi deschisă (transformatorul funcţionează în gol). În această situaţie, transformatorul se comportă ca o bobină de reactanţă cu miez de fier. Înfăşurarea primară este parcursă de un curent alternativ i1e relativ mi c (2-8% din I1n), datorită reactanţei mari a circuitului la funcţionarea în gol. Solenaţia  înfăşurării primare     excită prin miezul feromagnetic fluxul ᵠ, variabil în timp.  Aplicând legea inducţiei electromagnetice pe un contur închis r care străbate cele w1 spire ale înfăşurării primare în sensul pozitiv al curentului i1e şi se închide prin aer pe o linie a tensiunii la borne şi presupunând că fluxul magnetic se închide numai prin miez, se poate scrie ecuaţia:

       

(1.4)

 în care R1 este rezistenţa înfăşurării primare şi s-a ţinut seama de sensul ales pozitiv pentru tensiunea la borne u 1, circuitul fiind considerat receptor. Căderea chimică de tensiune R1 · i1e este mică în raport cu tensiunea de alimentare şi se poate neglija, ecuaţia, (1.1)

     

(1.5)

 În înfăşurarea secundară cu W 2 spire, care înlănţuie practic acelaşi flux magnetic p , se induce o tensiune electromotoare de transformare, de aceeaşi frecvenţă ca şi tensiunea u1 având expresia:

        

(1.6)

Raportul tensiunilor la bornele celor două înfăşurări, notat cu k u are valoarea:

    

(1.7)

25

şi este denumit raport de transformare. În regim armonic raportul valorilor  nstantanee ale tensiunilor instantanee este egal cu raportul valorilor efective, deci:

    

(1.8)

     

(1.9)

Dacă se conectează la bornele înfăşurării secundare un receptor, circuitul  înfăşurării este parcurs de curentul i 2, determinat de tensiunea la bornele secundare la funcţionarea în sarcină transformatorului şi de impedanţa receptorului . Curentul i1 din înfăşurarea primară se modifică potrivit sarcinii transformatorului. Fluxul magnetic ϕ este produs de solenaţia rezultantă a ambelor   înfăşurări:

care este în acest caz solenaţia de magnetizare. Relaţia (1.6) exprimă fenomenul de reacţie a indusului la un transformator: w1i1 reprezintă solenaţia primară instantanee care determină un câmp magnetic de excitaţie; w2i2 este solenaţia secundară instantanee, care produce, când transformatorul funcţionează în sarcină, un câmp magnetic, de reacţie. Cele două câmpuri magnetice, de exc itaţie şi de reacţie se compun şi determină un câmp rezultant creat, evident de solenaţia rezultantă instantanee care rezultă din aplicarea legii circuitului magnetic pe conturul închis r. Fluxul magnetic ᵠ  este dictat practic ca variaţie în timp şi ca valoare instantanee de tensiunea u1 aplicată la bornele înfăşurării primare, considerând regimuri staţionare:

  √   

(1.10)

şi deci: √   (  )   ∫ √      

(1.11)



adică fluxul γ este sinusoidal, defazat  cu în urma tensiunii  şi este practic acelaşi fie că transformatorul funcţionează în gol sau în sarcină.

26

Cum solenaţia de magnetizare este mica în raport cu solenaţiile înfăşurărilor, se poate scrie:

          

(1.12)

considerând un regim armonic. Prin urmare la creşterea solenaţiei înfăşurării secundare (creşterea curentului I 2) trebuie să crească şi solenaţia înfăşurării primare, astfel încât solenaţia de magnetizare θ µ să rămână practic constantă. Dacă se neglijează pierderile (transformator ideal) se poate scrie:

sau

                    

 

(1.13)

adică sarcina din secundar cu un anumit factor de putere se reflectă în primar  aproximativ cu acelaşi factor de putere. Oricum, chiar la un transformator real cu pierdere nu se schimbă în limite mari defazajul dintre (   ) în raport cu defazajul dintre (  ), la încărcări în jurul valorilor nominale. Puterea instantanee p1 primită de transformator pe la bornele înfăşurării primare de regaseste în parte în pierderile prin efect Joule în cele două înfăşurări, în pierderile în miezul feromagnetic, o parte reprezintă variaţia în unitatea de timp a energiei localizate în câmpul de dispersie a înfăşurărilor şi în miezul magnetic, iar  cea mai mare parte se transmite pe la bornele înfăşurării secundare - sub forma puterii instantanee p2 - receptorului:

          

(1.14)

La funcţionarea în sarcină a transformatorului se produc căderi de tensiun e în  înfăşurări datorită rezistenţei de dispersie a acestora; tensiunea la bornele secundarului variază de la funcţionarea în gol la funcţionarea în sarcină în funcţie de căderile de tensiune din înfăşurări şi din defazajul curentului din secundar faţă de tensiunea la bornele respective.

27

Se consideră un transformator monofazat având înfăşurarea primară, cu w 1 spire, alimentată de la o sursă de curent alternativ de tensiune u 1;  înfăşurarea secundară se presupune mai întâi deschisă(transformatorul funcţioneazăîn gol). În această situaţie, transformatorul se comport ca o bobină de reactanţă cu miez de fier. Înfăşurarea primară este parcursă de un curent alternativ i1e relativ mic (2-8% din I1n), datorită reactanţei mari a circuitului la funcţionarea în gol. Solenaţia  înfăşurării primare     excită prin miezul feromagnetic fluxul ᵠ, variabil în timp. Aplicând legea inducţiei electromagnetice pe un contur închis Γcare străbate cele w1 spire ale înfăşurării primare în sensul pozitiv al curentului i1e şi se închide prin aer pe o linie a tensiunii la borne şi presupunând că fluxul magnetic se închide numai prin miez, se poate scrie ecuaţia:

         

(1.15)

 În înfăşurarea secundară cu w2 spire, care înlănţuie practic acelaşi flux magnetic ᵠ ,se induce o tensiune electromotoare de transformare, de aceeaşi frecvenţă ca şi tensiunea u1 având expresia:

        

(1.16)

Raportul tensiunilor la bornel e celor douăînfăşurări, notat cu k u are valoarea:

    

(1.17)

şi este denumit raport de transformare. În regim armonic raportul valorilor  nstantanee ale tensiunilor instantanee este egal cu raportul valorilor efective, deci:

    

(1.18)

Dacă se conectează la bornele înfăşurării secundare un receptor, circuitul  înfăşurării este parcurs de curentul i 2, determinat de tensiunea la bornele secundare 28

la funcţionarea în sarcină a transformatorului şi de impedanţa receptorului . Curentul i1 din înfăşurarea primarăse modifică potrivit sarcinii transformatorului. Fluxul magnetic ᵠ este produs de solenaţia rezultantă a ambelor înfăşurări:

    

(1.19)

care este în acest caz solenaţia de magnetizare.

Fig.14

Relaţia anterioar ă exprimă fenomenul de reacţie a indusului la un transformator: w1i1 reprezintă solenaţia primară instantanee care determină un câmp magnetic de excitaţie; w2i2 este solenaţia secundară instantanee, care produce, când transformatorul funcţionează în sarcină,un câmp magnetic, de reacţie. Cele două câmpuri magnetice, de excitaţie şi de reacţie se compun şi determină un câmp rezultant creat, evident de solenaţia rezultantă instantanee care rezultă din aplicarea legii circuitului magnetic pe conturul închis . Fluxul magnetic ᵠeste dictat practic ca variaţie în timp şi ca valoare instantanee de tensiunea u1 aplicată la bornele înfăşurării primare, considerând regimuri staţionare:

  √     

(1.20)

√   (  )   ∫  √       

(1.21)

şi deci:

29



adică fluxul  este sinusoidal, defazat cu în urma tensiunii u1 şi este practic  acelaşi fie că transformatorul funcţionează în gol sau în sarcină. Cum solenaţia de magnetizare este mica  în raport cu solenaţiile înfăşurărilor, se poate scrie:

          

(1.22)

considerând un regim armonic. Prin urmare la creşterea solenaţiei înfăşurării secundare (creşterea curentului I2) trebuie să crească şi solenaţia înfăşurării primare, astfel încât solenaţia de magnetizare  să rămână practic constantă. Dacă se neglijează pierderile (transformator ideal) se poate scrie:

30

8. Exploatarea transformatoarelor de putere 8.1. Protecţia uleiului de transformator  Siguranţa în funcţionare şi durata de viaţă a unui transformator depind în mare măsură de starea uleiului din cuva transformatorului. Proprietăţile fizice ale uleiului se modifică în decursul exploatării, uleiul îmbătrâneşte. Cele mai importante caracteristici ale uleiului din punct de vedere al exploatării sunt rigiditatea dielectrică şi tangenta unghiului de pierderi. Orice impuritate care pătrunde în ulei influenţează negativ rigiditatea lui dielectrică. Impurităţile din ulei pot fi solide, lichide sau gazoase. Impurităţile solide provin mai ales din procesul de fabricaţie al tran sformatorului, ele sunt particule de hârtie, lemn, rugină, vopsea, etc. Unele particule de impurităţi absorb umezeala, formează particule cu permitivitate ridicată, se grupează şi se orientează în direcţia câmpului electric, realizând punţi de străpungere prin ulei. Dintre impurităţile gazoase şi lichide, importanţă deosebită prezintă oxigenul şi apa, care degradează uleiul şi acţionează defavorabil şi asupra izolaţiilor solide ale transformatorului. Contactul, sub orice formă, dintre ulei şi aer duce la pr ocesul de oxidare a uleiului.  Apa din ulei provine din umiditatea aerului din mediul înconjurător şi în urma proceselor de descompunere ale uleiului. Consecinţa imediată a creşterii umidităţii uleiului este micşorarea rigidităţii lui dielectrice. În acelaş i timp umiditatea micşorează rigiditatea dielectrică a izolaţiei de hârtie, accelerează pierderea calităţilor mecanice ale hârtiei, adică accelerează îmbătrânirea izolaţiei de hârtie. Este necesară protejarea uleiului faţă de umiditatea şi oxigenul din aer ul mediului înconjurător. Cea mai simplă protecţie este aplicarea conservatorului de ulei , prin care se realizează o suprafaţă de contact micşorată dintre ulei şi aer. Atât procesul de oxidare, cât şi procesul de absorbţie a umidităţii sunt favorizate de o temperatură mai ridicată. De aceea se urmăreşte menţinerea temperaturii uleiului din conservator la valori scăzute. În acest scop conservatorul se leagă cu cuva transformatorului printr-o ţeavă relativ subţire, care asigură răcirea uleiului, care datorită dilataţiei termice trece din cuvă în conservator. Spaţiul de aer din conservator comunică cu exteriorul printr -o ţeavă pe care sunt filtre de oxigen şi de apă. Un procedeu răspândit de încetinire a procesului de îmbătrânire a uleiului este introducerea în ulei a unor substanţe, denumite inhibitori, care împiedică direct 31

desfăşurarea procesului chimic de oxidare a uleiului.  Încă în procesul de fabricaţie al transformatorului trebuie să se aibă în vedere acţiunea catalitică a metalelor în procesul de oxidare a uleiului. De aceea, se prevăd metode de pasivizare a suprafeţelor metalice din transformator , cum ar fi acoperirea acestora cu un lac special. Măsurile indicate de protecţie a uleiului de transformator încetinesc procesul de îmbătrânire a uleiului, dar nu îl elimină complet. Astfel se impun măsuri de control şi întreţinere a uleiului. Periodic, se verifică aspectul (culoarea) uleiului, prezenţa cărbunelui în suspensie, prezenţa apei, punctul de inflamabilitate, aciditatea organică, impurităţile mecanice, rigiditatea dielectrică şi tangenta unghiului de pierderi.  Întreţinerea uleiului de transformator înseamnă îndepărtarea impurităţilor, a produselor de oxidare şi a apei din ulei. Procedeele de întreţinere sunt: decantarea, filtrarea, centrifugarea, uscarea sau tratarea în vid a uleiului. Dacă uleiul este pronunţat oxidat, el trebuie regenerat. Metodele de regenerare sunt similare cu metodele de rafinare ale uleiului. Prin ele se  îndepărtează din ulei acizii, hidrocarburile nesaturate şi apa. L a schimbarea uleiului trebuie luate măsuri de îndepărtare a produselor de oxidare ale uleiului din izolaţiile solide ale transformatorului.O protecţie mult superioară a uleiului se realizează prin interpunerea între uleiul din transformator şi atmosferă a unei perne de azot. Astfel, se elimină procesul de oxidare a uleiului şi de asemenea, se elimină aproape complet şi procesul de absorbţie a umidităţii, ceea ce duce la mărimea considerabilă a duratei de viaţă a uleiului, precum şi a materialelor izolante s olide ale înfăşurărilor şi deci a transformatorului. O altă modalitate de eliminare a contactului dintre uleiul din transformator şi aerul din mediul înconjurător este separarea uleiului de aer în conservator printr -o membrană elastică, care urmăreşte variaţiile de volum ale uleiului. Sau, în cuva transformatorului umplută complet cu ulei se introduce un balon elastic, de asemenea umplut cu ulei. Balonul elastic comunică cu un expandor.

32

Norme de securitate și sănătate în muncă  În cazul omului cea mai plauzibilă ipoteză este de a considera drept cauză a morţii, prin şoc electric, acţiunea complexă şi distructivă a curentului electric asupra sistemului nervos, întrucât acesta comandă respiraţia si funcţionarea inimii. Ultimele cercetări au arătat că, în cazul producerii unui şoc electric, curentul electric poate acţiona direct asupra inimii sau asupra sistemului nervos şi concomitent asupra inimii si sistemului nervos. Drept urmare, moartea poate surveni datorită încetării funcţionării inimii, oprirea respiraţiei sau acţiunii lor concomitente.  Încetarea funcţionării inimii se datorează supraexcitării acesteia de către tensiunea suplimentară aplicată, ca urmare a trecerii curentului electric. În muşchiul inimii se induce permanent o diferenţă de potenţial, care constituie stimulul necesar  pentru fiecare contracţie a ei. Inima este în acest fel un organ care se excită singur. La trecerea curentului electric prin om inimii i se aplică o tensiune suplimentară, un stimul neobişnuit, ce provoacă contractarea fibrelor muşchiului inimii. Această contracţie se adaugă contracţiilor inimii produse pe cale naturală. Sub acţiunea directă şi reflectată a curentului electric, contracţiile şi destinderile fibrelor muşchiului inimii se produc dezordonat şi asincro n, cu o frecvenţă de câteva sute de ori pe minut , faţă de funcţionarea normală a inimii cu 70 de bătăi pe minut, ceea ce duce, practic, la încetarea acţiunii de pompare şi, deci, a circulaţiei sângelui.  Încetarea circulaţiei sângelui are drept consecinţă moartea biologică după 3 - 5 minute a celulelor sensibile ale organismului. Fenomenul descris poartă denumirea de fibrilaţie şi este practic echivalent cu încetarea funcţionării inimii. Sensibilitatea inimii, la curentul electric, depinde şi de momentul în care are loc trecerea curentului electric prin organism. Inima este deosebit de sensibilă când se află în stare de relaxare, între o contracţie şi o destindere. Formele de manifestare a fenomenelor determinate de trecerea curentului electric prin organism depind de frecventa şi forma curentului electric, de durata şi traseul prin organism a acestuia. Curentul alternativ nu produce efecte electrolitice, în schimb efectele de stimulare sunt mai accentuate decât în cazul curentului continuu. Curenţii alternat ivi de joasă frecvenţă produc convulsii, senzaţii dureroase şi contracţii musculare. Curentul continuu nu produce convulsii musculare. Curentul alternativ poate produce tulburări cardiace şi respiratorii la tensiuni de 70 V iar cel continuu la tensiuni de 120 - 220 V. Curentul alternativ cu frecvenţa de 50 - 60 Hz este cel mai periculos pentru organism. La trecerea unui current 33

alternativ cu frecvenţă mai mare de 10 kHz comportarea ţesuturilor este diferită faţă de a unuia de joasă frecvenţă. La trecerea un ui curent de frecvenţă de 15 - 300 MHz organismul se comportă ca un dielectric cu pierderi. Efectul principal este cel caloric exercitându se, preferenţial, asupra ţesuturilor aflate în profunzime. Moartea prin şoc electric survine, în majoritatea cazurilo r, în urma paraliziei respiraţiei, în alte împrejurări din cauza paraliziei respiraţiei simultan cu cea a inimii, iar în cazuri foarte rare numai în urma fibrilaţiei inimii. Şocurile electrice, chiar dacă nu au ca rezultat moartea, pot provoca tulburări gr ave în organism cum ar fi: boli cardiovasculare şi nervoase, tulburări endocrine, slăbirea memoriei care poate apare în timpul producerii şocului electric sau peste câteva ore, zile sau luni. Traumatismel e locale se prezintă sub formă de arsuri, metalizare a pielii, semne electrice (pete de culoare cenuşie sau gălbuie pe suprafaţa pieii, de formă rotundă sau ovală, cu o scobitură la mijloc), leziuni mecanice provocate de contracţiile muşchilor, cum ar fi: ruperea ligamentelor şi a vaselor sanguine, luxaţiaîncheieturilor, etc. Conductorul electrobiologic, cum este şi corpul uman, ca element de circuit electric, se comportă ca un conductor complex special având o impedanţă variabilă, prezentând parţial proprietăţi de electrolit şi parţial proprietăţi de semicon ductor, la care predomină rezistenţa electrică. Conductorul electrobiologic neomogen este caracterizat printr- o structură complexă, ceea ce determină o conductibilitate diferenţiată a părţilor constituent ca pielea, oasele, ţesuturile, muşchii şi sângele. Caracterul şi valoarea impedanţei electrice a conductorului electrobiologic depinde nu numai de proprietăţile fizice, ca  în cazurile corpurilor obişnuite, ci şi de procesele biofizice şi biochimice foarte complicate care au loc în corp. Conductibilitatea d iferitelor părţi ale corpului depinde de rezistivitatea electrică a ţesuturilor constitutive. Lichidele interstiţiale au o rezistivitate de 0,6 m, iar  protoplasma de 2 m. O fibră nervoasă cu diametrul de 20 m are o rezistenţă de 260 M , iar o fibră musculară cu diametrul de 100 m are 2,6 M . Oasele, ligamentele, grăsimea şi pielea opun cea mai mare rezistenţă la trecerea curentului electric, în schimb muşchii, sângele şi lichidul ţesuturilor opun o rezistenţă mai mică. Cea mai mare rezistenţă la curent o opune epiderma, adică stratul superior al pielii lipsit de nervi şi vase sanguine. Acest strat a cărui grosime este de 0,05  –0,2mm, în anumite condiţii, poate fi considerat ca dielectric. Simplificat, corpul omenesc, ca element de circuit, poate fi reprezentat prin schema echivalentă din figura 1.1.a în care Re , Ce reprezintă rezistenţa, respective 34

capacitatea

Factorii care determină pericolul şocurilor electrice Producerea şocurilor electrice este determinată de curentul electric ce trece prin organism. Tensiunea aplicată şi rezistenţa electrică contează, numai în măsura  în care determină intensitatea curentului electric. Intensitatea curentului electric depinde de tensiunea aplicată în două moduri: o dată direct proporţional cu tensiunea conform legii lui Ohm şi a doua oară datorită faptului ca rezistivitatea organismului scade datorită creşterii tensiunii. Intensitatea curentului electric care începe să fie percepută de om poartă denumirea de intensitate de prag . Ea este de 0,5mA în curentul alternativ cu frecvenţa de 50Hz şi 5mA în curentul continuu şi nu este periculoasă. La intensităţi mai mari de 1 mA apar convulsii musculare, mai întâi la palmele mâinilor (la intensităţi de 3-5 mA) şi apoi la întreaga mână (8 -10 mA); ajungându-se ca la peste 10 mA să nu se mai poată desface mâna în care se găseşte conductorul. Creşterea  în continuare a curentului provoacă intensificarea contracţiilor musculare şi apariţia senzaţiei de durere. La valori de 100 mA în curent alternativ sau 300 mA în current continuu apare fibrilaţia inimii, efectele fiind mortale dacă durata trecerii curentului electric prin organism depăşeşte 2 -3 secunde. Se consideră curent nepericulos curentul alternativ de frecvenţă industrial cu intensitatea de până la 10 mA şi curentul continuu cu o intensitate de până la 50 mA. Prin curent periculos se înţelege acel curent sub acţiunea căruia omul nu se mai poate elibera prin forţe proprii. Al doilea factor important este durata trecerii  curentului electric prin corp. Influenţa duratei de trecere a curentului se manifestă complex. Rezistenţa organismului scade în timp, datorită încălzirii şi străpungerii epidermei, iar sensibilitatea inimii nu este aceeaşi în diferitele stări de contracţie. Cu cât timpul este mai lung cu atât este mai probabil ca st area de contracţie sensibilă să coincidă cu trecerea curentului electric. Pentru o durată de trecere a curentului mai mică de 3 secunde dependenţa de timp a intensităţii curentului alternativ suportată de om este dată aproximativ de relaţia : I t  = 0,165. (1.2) Dependenţa de timp a intensităţii curentului electric suportat de om. Intensitatea curentului la care apare fibrilaţia inimii este funcţie şi de natura şi frecvenţa curentului . Comparând sensibilitatea omului la curent continuu, cu cea la current alternativ, se constată că în curent continuu nu apar convulsii şi că pot fi suportaţi curenţi continui având o intensitate de aproximativ 4 -5 ori mai mare decât în curent 35

alternativ, dar numai pentru tensiuni mai mici de 450 V.

Până la frecvenţa de 10 Hz curentul de prag scade exponenţial, după care se menţine aproximativ constant până la 1000 Hz şi apoi creşte din nou exponenţial. Rezultă că pentru frecvenţe cuprinse între 10 şi 600 Hz curentul alternativ prezintă periculozitatea maximă. La frecvenţe mai mari de 1 kHz intensitatea de prag este mare, fiind posibilă utilizarea acestor curenţi în scopuri terapeutice. La frecvenţe foarte înalte, de peste 500 kHz, curentul produce arsuri şi nu încetarea respiraţiei sau fibrilaţia inimii. Traseul curentului electric prin corp  joacă, de asemenea, un rol însemnat. Pericolul şocului electric este mai mare, dacă curentul acţionează direct asupra organelor interne vitale, cum ar fi sistemul nervos central, inima, plămânii etc. Dacă nu se găsesc pe traseul curentului vor  suferi numai o acţiune reflectată. Cele mai periculoase sunt traseele cap - mâini şi cap - picioare, caz în care curentul trece prin creier, inimă şi măduva spinării. În ordinea periculozităţii urmează traseele mână -picior sau mână -mână. Cel mai puţin per iculos este traseul picior picior. Prezintă importanţă nu numai traseul curentului ci şi locul de intrare şi ieşire a curentului din corp. Sunt considerate ca periculoase regiunea capului (ceafa, gâtul, tâmpla), a pieptului, a abdomenului, etc., regiuni de mare sensibilitate nervoasă. Condiţii pe care trebuie sa le indeplineasca personalul pentru acceptare la lucrări în instalaţiile electrice ale staţiilor de transformare Personalul care îşi desfasoară activitatea în instalaţii electrice trebuie sa fie autorizat din punct de vedere al securitatii şi sanatatii în muncă: Să fie apt din punct de vedere fizic şi psihic Să aibă aptitudini pentru funcţia încredintată Să posede calificarea profesională şi îndemanarea necesara pentru lucrările ce li se încredintează corespunzator funcţiei detinute; Să cunoască, să -şi însusească şi să respecte prevederile de securitate a muncii,tehnologiile şi procedurile care privesc funcţia şi locul de munca  în care işi desfasoară activitatea Să cunoasca procedeele de scoatere de sub tensiune şi acordarea primului ajutor  Personalul care exploatează instalaţii electrice este verificat periodic asupra cunostinţelor profesionale, de protecţia muncii, stării de sănătate şi atestat prin autorizare. Pentru executarea de lucrari în instalaţii electrice se iau următoarele măsuri   





36

tehnice:   

Separarea electrică a instalaţiei:  Întreruperea tensiunii şi separarea vizibila a instalaţiei Blocarea în pozitia deschis a dispozitivelor de acţionare a aparatelor 

de comutatie 

Identificarea instalaţiei sau partii de instalatie în care urmează a se

lucra

Verificarea lipsei tensiunii şi legarea imediată la pămant şi în scurtcircuit a instalaţiei sau părţii de instalatie la care se lucrează Delimitarea materială a zone i de lucru  Asigurarea impotriva accidentelor de natura neelectrică 

 

Acordarea primului ajutor în cazul accidentelor   În caz de electrocutare se iau următoarele măsuri:  Accidentatul se scoate de sub tensiune acţionand întrerupatorul cel mai apropiat ( şi luând măsuri să nu cadă dacă este la înălţime); Dacă nu este posibil se va acţiona direct asupra victimei utilizând mijloace electroizolante; Se anunţă imediat medicul; Se aşează accidentatul într -o poziţie comodă, sau pe spate, în funcţie de starea fiziologică; I se eliberează căile respiratorii, dacă respiră greu sau deloc; I se face masaj cardiac şi se aplică o metodă de respiraţie artificială; Respiratia artificiaă se continuă oricât timp este nevoie, iar eventualul deces poate fi confirmat numai de medicul specialist; Trebuie reţinut că de rapiditatea cu care se intervine depinde salvarea vieţii accidentatului. Pentru evitarea accidentelor prin atingere directă sau indirectă se aplică măsuri de protecţie ca: inaccesibilitatea tuturor elementelor ins talaţiei care fac parte din circuitele electrice; prevederea de îngrădiri; blocajul electric sau mecanic; montarea instalaţiilor în încăperi speciale; izolarea suplimentară de protecţie a echipamentului şi amplasamentului acestuia; utilizarea tensiunilor reduse - până la 42 V curent continuu şi 40 V curentalternativ este o masură foarte sigură dar este limitată numai la receptoare de 

   



37

putere redusă; folosirea mijloacelor individuale de protecţie Egalizarea sau dirijarea distribuţiei potenţialelor (se leagă la pământ toate elementele conductoare inactive care pot intra accidental sub tensiune); Legarea la pământ şi la nul; Utilizarea dispozitivelor automate de protecţie la supratensiuni şi supracurenţi.  



Primul ajutor în caz de arsuri termice  Arsurile termice sunt răniri ale pielii sau alte ţesuturi produse de agenţi termici (foc, suprafeţe fierbinţi, abur ). Durerea extremă şi suferinţa intensă produse de arsuri, ca şi evoluţia acestora, trebuie să determine luarea tuturor măsurilor de precauţie pentru a  împiedica producerea accidentală a arsurilor. În astfel de cazuri, funcţie de amploarea evenimentului, se acţionează astfel: - introducerea imediată a părţii arse în apă rece sau alcool pentru a uşura durerea, a reduce inflamarea şi preveni lezarea ulterioară a ţesuturilor; - acoperirea suprafeţei lezate cu un pansament curat, de preferinţă steril; - controlarea respiraţiei victimei şi, dacă este necesar, aplicarea respiraţiei artificiale; - calmarea durerilor victimei administrându-i analgezice. ( algocalmin, antinevralgic ); - oferirea victimei, dacă este conştientă, să bea apă minerală, ceai, sau sirop, pentru a compensa, dacă este cazul, pierderea de lichide şi săruri. Pentru evitarea infectării nu se încearcă dezlipirea îmbrăcămintei dacă este lipită de suprafaţa arsă şi nu se sparg băşicile. De asemenea nu se pipăie zona arsă şi nu se aplică loţiuni, alifii sau uleiuri. Primul ajutor în caz de electrocutare Prima operaţie pentru acordarea primului ajutor va fi scoaterea accidentatului de sub acţiunea curentului electric prin scoaterea de sub tensiune a instalaţiei, de către o persoană care o cunoaşte bine. Apoi se parcurg următoarele activităţi: - se aşează victima în poziţie culcat, examinându -se rapid dacă este conştientă, inconştientă sau dacă prezintă vătămări sau răniri; - se controlează respiraţia şi se aplică respiraţie artificială, dacă este necesar; se controlează circulaţia sângelui şi se aplică resuscitare cardio respiratorie, dacă pulsul nu este sesizabil şi dacă există antrenament şi experienţă pentru resuscitarea cardio - respiratorie; 38

- se acordă primul ajutor pentru arsuri, acoperindu -le cu pansament uscat şi curat; - se imobilizează fracturile, luxaţiile; dacă există posibilitatea se cere de urgenţă ajutor medical; - orice electrocut at va fi transportat la spital pentru supraveghere medicală, deoarece ulterior pot surveni tulburări de ritm cardiac.

a. Scoaterea celui accidentat de sub tensiune La instalaţiile electrice, atingerea părţilor conducătoare de curent care se găsesc sub tensiune provoacă în majoritatea cazurilor o contractare bruscă şi involuntară a muşchilor. Din această cauză, când accidentatul ţine conductorul în mâini, degetele se strâng atât de tare, încât descleştarea lor de pe conductor devine imposibilă. Dacă acesta ramâne în atingere cu părţile conductoare de curent, atunci este necesar să se ştie că fără aplicarea măsurilor necesare de securitate, atingerea celui aflat sub tensiune este periculoasă şi pentru viaţa celui care intervine. Prima acţiune de întreprins este deconectarea părţii de instalaţie de care se atinge accidentatul. Cu această ocazie trebuie să se ţină cont de următoarele: 1. În cazul în care accidentatul se gaseşte agăţat la o înălţime oarecare, deconectarea instalatiei si eliberarea acestuia de sub curent poate sa provoace un rau mai mare decat cel cauzat de curentul electric, de aceea trebuie luate toate masurile care sa garanteze securitatea celui accidentat în caz de cădere. 2. În caz de deconectare, pot fi stinse concomitent şi luminile. De acee a, trebuie luate masuri pentru a avea alte surse de iluminat: (felinare, făclii, lumanari, un iluminat de rezervă, felinare cu acumulatoare, etc.) fara sa se intarzaie din aceasta cauza deconectarea instalatiei şi masurile de prim ajutor pentru cel accidentat. 3. În cazul în care deconectarea instalaţiei nu poate fi executată suficient de repede, atunci trebuie luate masuri de separare a persoanei accidentate de parţile conducătoare de curent de care este agăţată şi anume: Pentru separarea celui accidentat de părtile conducatoare de current sau a conductei electrice de aceasta, trebuie să se faca uz de o haină, o frânghie uscată sau un băţ, sau orice mijloc asemănător neconductor şi uscat; nu se pot întrebuinţa  în aceste cazuri obiecte metalice sau umede; pe ntru ca accidentatul să fie separat repede de partile conducatoare de curent, se poate trage de haina lui, daca este uscată şi este departată de corp (poalele hainei), evitând în acelaşi timp atingerile de obiectele metalice înconjuratoare şi de părţile co rpului neacoperite de haine. De asemenea, nu se recomandă să se tragă cel accidentat de picioare, fără 39

a se lua măsurile necesare, deoarece încaltamintea poate fi umedă iar cuiele batute si ochiurile pentru sireturi sunt bune conducatoare de electricitate; persoana care intervine isi va pune mănusi sau îşi va infasura mainile cu o haina uscata; în cazul cand nu are asemenea obiecte, îşi va pune sub picioare un covor de cauciuc electroizolant, scânduri uscate sau va încalţa cizme electroizolante. Când, în vederea salvarii, este nevoie să se atingă cel accidentat pe părţile corpului ce nu sunt acoperite cu haine, trebuie sa se pună manusile de cauciuc si galosii sau sa se infasoare mainile cu un fular uscat, cu o sapca de postav sau cu mâneca ori pulpana propr iei haine uscate etc., sau acoperind persoana accidentată cu o haină de cauciuc ori cauciucată (impermeabil) sau cu simplă stofă uscată. Se mai poate interveni stând cu picioarele pe o scândură sau pe orice alt asternut uscat, neconductor de curent, pe o l egatura sau pachet de haine etc. Se mai recomandă sa se folosească, dacă se poate, numai o singură mână. La joasă tensiune, cândcurentul se scurge în pămant prin corpul celui accidentat prin electrocutare şi acesta strânge convulsiv în mâini un conductor, iar reţeaua nu se poate deconecta urgent, este mai bine ca cel accidentat sa fie izolat faţă de pământ (de exemplu  împingând sub el scânduri uscate sau orice alt material izolant uscat, astfel încât să nu mai atingă solul, pereţii sau alte obiecte din imediata apropiere) decât să se  încerce desprinderea mâinilor. Persoana care intervine trebuie să respecte măsurile ce trebuie luate la atingerea celui accidentat, prezentate înainte. De asemenea, se va avea grijă ca cel accidentat prin electrocutare să nu suf ere alte accidente la luarea acestor măsuri. În caz de nevoie trebuie tăiate conductoarele de joasă tensiune, cu ajutorul unui topor cu coada de lemn uscat, cu foarfeci izolate sau cu ajutorul unui aparat cu o izolaţie corespunzatoare. Operaţia trebuie executată cu precauţie (nu se ating conductoarele, se taie fiecare conductor în mod separat, cu mănuşile de cauciuc şi cu galoşii puşi). La înaltă tensiune, pentru izolarea celui accidentat faţă de pămant sau de parţile conducatoare de curent, cel care intreprinde acest lucru trebuie să poarte încăltaminte de cauciuc dielectrica şi manusi şi sa actioneze cu o prajina sau cleşti izolati la o tensiune corespunzatoare. Pe liniile electrice de transport, când scoaterea accidentatului de sub tensiune printruna din metodele aratate mai sus nu se poate executa suficient de repede şi fără pericole, trebuie să se recurgă la scurt - circuitarea (prin aruncarea unor conductoare) a tuturor  conductoarelor de linie şi legarea lor sigură la pământ (după regulile generale de tehnica securităţii). În acest caz, trebuie luate măsuri ca bucla aruncată să nu atingă corpul persoanei care acordă ajutorul. De asemenea trebuie să se ţina cont de urmatoarele: a) daca accidentatul se gaseşte la înalţime, trebuie să se prevină sau să se 40

evite pericolul de cădere ; b) dacă accidentatul atinge un singur conductor, este adesea suficient să se lege la pămant numai acest conductor ; c) pentru a realiza legarea la pamant şi scurt -circuitarea, este necesar în primul rand ca conductorul întrebuin ţat în acest scop să fie pus la pământ apoi aruncat peste conductoarele de linie care urmează sa fie puse la pământ; d) trebuie de asemenea reţinut ca, daca în linie există o capacitate electrică mare, prin deconectare poate rămâne o sarcină periculoasă pentru viaţa şi numai legarea la pământ a liniei o poate face inofensivă. b. Primele măsuri după scoaterea accidentatului de sub tensiune Modul de aplicare a măsurilor de prim - ajutor este în funcţie de starea în care se află accidentatul dupa scoaterea de sub curent. În cazul cand acesta se află  în deplină cunostinţa, deşi până atunci fusese în leşin sau a stat mult timp sub tensiune, el va fi îndrumat sau transportat la un medic, spre a preveni o eventual agravare a stării sale; în situaţii grave, trebuie să fie chemat medicul sau salvarea la faţa locului. Până la venirea medicului şi pentru ca să nu existe din nou pericolul inghiţirii limbii sau al înecării cu voma în cazul unui nou leşin, accidentatul se aşează  într-o poziţie comodă. Când cel accidentat ş i-a pierdut cunostinţa, el trebuie intins pe un loc neted şi comod; i se desface imbracamintea la piept şi la gât, se iau măsuri pentru  împrospătarea aerului, se evacuează din încapere persoanele de prisos, apoi i se da sa miroase o soluţie de amoniac, se stropeşte cu apă, i se fac fricţiuni pentru  încalzirea corpului. Medicul trebuie să fie chemat cât mai urgent. În cazul când accidentatul respiră greu, foarte rar şi convulsiv, la fel ca un muribund, i se va face respiraţie artificială şi un masaj în regiu nea inimii. În cazul când persoana accidentată nu mai dă semne de viaţă (respiraţia, bătaile inimii, pulsul sunt absente) nu trebuie sa fie considerată pierdută. Moartea poate fi adesea numai aparentă, dar  cel accidentat va muri daca nu i se va acorda prim ul ajutor, făcându -i-se respiraţie artificială. Respiraţia artificială trebuie facută în mod continuu, până la sosirea medicului. Pulsul se verifică la artera carotidă, fară a presa excesiv.  În operaţia de readucere la viată a acelui accidentat prin electr ocutare, care  în aparenta este mort, fiecare secundă este preţioasă, de aceea primul ajutor trebuie dat imediat, dacă este posibil chiar la faţa locului; el va fi transportat în alt loc numai  în cazul cand pericolul continuă să ameninte atât pe cel accidentat cât şi pe cel care acordă primul ajutor sau în cazul imposibilităţii acordării primului ajutor în timpul transportului. Electrocutatul poate fi considerat mort numai în cazul unor grave leziuni externe, de exemplu fracturarea cutiei craniene în cădere sau carbonizarea  întregului corp. Moartea poate fi declarată numai de către medic. 41

c. Principalele instrucţiuni obligatorii aplicabile la executarea respiraţiei artificiale Respiraţia artificială va fi executată numai în cazurile în care cel accidentat nu respiră deloc sau respiră rar, convulsiv, cu sughiţuri, ca un muribund, sau dacă respiraţia se înrautăţeşte. Executarea respiraţiei artificiale trebuie să fie începută imediat ce accidentatul a fost scos de sub tensiune şi se continuă apoi fără  întreruper e. Ea va fi continuată până la obţinerea rezultatului pozitiv (revenirea la viaţă) sau până la apariţia semnelor neîndoielnice ale morţii reale (a petelor  cadaverice sau a rigidităţii corpului). S -au observat cazuri când cei consideraţi morţi datorită leziunilor provocate, au fost readuşi la viaţă peste câteva ore socotite din momentul accidentului (chiar 8- 11 ore). În timpul cât se execută respiraţia artificială, se va observa atent faţa accidentatului. În cazul când se observă o mişcare a buzelor, a pleoapelor sau a cartilagiului tiroidian (mărului lui Adam), făcând impresia că înghite, se va verifica dacă nu cumva accidentatul a început să respire singur şi regulat, se opreşte respiraţia artificială, deoarece continuarea ei poate fi periculoasă. Dacă însă după câteva clipe de aşteptare se va observa că acesta nu mai respiră, se va relua imediat respiraţia artificială. Înainte de a se proceda la executarea respiraţiei artificiale, este necesar : • să se elibereze imediat accidentatul de părţile de îmbrăcăminte care impiedică respiraţia (gulerul de la camasă, fularul), să se desfacă cureaua de la pantaloni; • să se elibereze imediat gura celui accidentat de obiecte străine (să se  înlature protezele dentare dacă există); • dacă gura accidentatului este înclestată, ea trebuie deschisă, în care scop falca inferioară este împinsă în afară; pentru aceasta cel care acoirdă primul ajutor  aplică cele patru degete de la ambele mâini în spatele colţurilor fălcii inferioare, apoi, prin apăsarea degetelor mari deasupra marginii fălcii, aceasta este împinsă în afară, astfel ca dinţii maxilarului inferior să fie aduşi în faţa dinţilor celui superior. În cazul cand în modul mai sus indicat nu se reuseşte să se deschidă gura, atunci se va recurge la ajutorul unei lame metalice sau unei linguri care se va introduce între măsele la colţurile gurii şi nicidecum în faţă (fiindcă dinţii se pot rupe) şi cu precauţie se descleştează dinţii. Înainte de a se folosi lama metalică/lingura, se înveleşte cu un material textil pentru a proteja dantura. Sunt preferabile de asemenea unelte din lemn.

42

Metode de respiraţie artificială Există mai multe metode de respiraţie artificială (Silvester, Schäfer, Howard) care se aplică de la caz la caz. Oricare ar fi metoda, este necesar a se acţiona foarte rapid pentru a realiza primele cinci inspiraţii forţate pentru a asigura oxigen creierului, altfel după 3 minute fără oxigen, creierul se lezează ireversibil. Metoda Silvester.  Această metodă este cea mai bună dintre metodele de respiraţie artificială prezentate. În cazul când se dispune de ajutoare, se aplică această metodă. Pentru aplicarea acesteia sunt necesare mai multe schimburi de echipe, procedeul fiind obositor. La aplicarea metodei Silvester se aşează accidentatul pe spate, pe un sul de ha ine ca să se lărgească toracele, se scoate şi se reţine limba afară cu o ustensilă tip cârlig de rufe, batistă uscată sau cu ajutorul unei feşi sau bucăţi de pânză care se trece în jurul gatului; operatorul se aşează în genunchi la capul accidentatului iar  braţele acestuia se prind de sub încheietura cotului şi se apasa fara violenta pe partile laterale ale pieptului (expiratie), numărând: unu, doi, trei- se ridică apoi braţele accidentatului în sus şi se trag înapoi peste cap (inspiraţie); numărând: patru, cinci, sase- se vor apăsa din nou braţele accidentatului pe părţile laterale ale pieptului. În cazul când se dispune de ajutoare, la aplicarea metodei Silvester sunt întrebuinţaţi doi oameni, fiecare stând pe un genunchi de fiecare parte a accidentatului, acţionând în concordanţă şi după numărătoare. Un al treilea ajutor ţine scoasă limba accidentatului. În cazul unei executări corecte a respiraţiei artificiale se aude un sunet (care seamană a geamăt) produs de aerul ce trece prin traheea accidentatului, l a comprimarea pieptului şi eliberarea lui. Dacă sunetele nu se produc, aceasta înseamnă ca limba a cazut şi impiedică trecerea aerului; în acest caz trebuie să fie scoasă mai mult afară . În cazul fracturării unei mâini sau unui umăr, metoda Silvester nu trebuie aplicată. Meto da Sc häfer.  În cazul cand respiraţia artificială trebuie facută de o singură persoană, este mai uşor de aplicat metoda Schäfer. Avantajele ei constau în usurinţa aplicării procedeului, deoarece acesta poate fi uşor însuşită, după câtev a exerciţii de scurtă durată. În cazul aplicarii metodei Schäfer, accidentatul trebuie asezat cu spatele în sus, cu capul sprijinit pe o mâna, cu fata in laturi. Cealalta mana trebuie intinsa in lungul capului si se va asterne ceva sub faţă. Dacă este posi bil i se va scoate limba afara; aceasta nu trebuie ţinuta deoarece ea va sta singura. Apoi operatorul trebuie să se aseze în genunchi deasupra accidentatului, cu faţa înspre capul acestuia, în aşa fel încât şoldurile sale să fie cuprinse între genunchii persoanei care acordă ajutorul. Se aplică apoi palmele pe spatele accidentatului, pe coastele inferioare, cuprinzandu- le lateral cu degetele indoite, numărând unu, doi,trei operatorul se apleacă înainte în aşa fel ca prin greutatea corpului sau să apese cu mâinile pe coastele accidentatului. Numărand în continuare: patru, cinci, şase, 43

operatorul se ridică brusc de pe spatele accidentatului, revenind la poziţia de la  început, fără a ridica mâinile de pe accidentat. Metoda How ard. Se aplică (în locul metodei Sc häfer) în cazul în care cel accidentat are arsuri pe spinare si leziuni la maini. În cazul aplicării metodei Howard se aşeaza accidentatul pe spate aşternând sub locul cu arsuri o batistă sau o pânză curata şi i se intind mainile în lungul capului. În cazu l cand mainile sunt fracturate, acestea nu se vor intinde, ci se vor aseza deasupra capului. Limba accidentatului trebuie scoasă afara şi tinuta de o a doua persoană. Apoi operatorul se aseaza în genunchi deasupra persoanei accidentate, procedând identic c a şi la aplicarea metodei Schafer: apasă pe coastele inferioare (nu pe burtă), numărând la apasare şi la ridicare. Oricare ar fi metoda aplicată, trebuie să se evite apăsările intense pe piept sau pe spate, mai cu seama în regiunea abdomenului, deoarece poate produce impingerea alimentelor din stomac spre gură, ceea ce ar putea astupa căile respiratorii. Trebuie sa fie evitate mişcările violente ale accidentatului, (în special metoda Silvester) pentru a nu se produce fracturi sau luxaţii. La aplicarea orică rei metode de respiraţie artificială, trebuie avut grijă ca accidentatul să nu răcească; de aceea nu trebuie să fie lăsat pe pământ umed sau pardoseală de piatră, de beton sau fier. Pentru aceasta, sub accidentat trebuie aşezat ceva călduros, va fi învelit şi dacă este posibil incalzit aplicandu -i-se pe corp şi la picioare sticle cu apă fierbinte, cărămizi sau pietre încalzite şi bine acoperite pentru a nu cauza arsuri. Toate acestea trebuie facute repede fara sa se intrerupa operatia de respiratie artificiala. In timpul respiratiei, bratele celui care face respiraţia, în cazul aplicării metodelor Schafer şi Howard, sau ale accidentatului, la aplicarea metodei Silvester, pot fi indepartate pentru 2- 3 secunde de cutia toracică a accidentatului. La toate metodele de respiraţie artificială trebuie să se facă 15 mişcări complete pe minut, adică de inspiratie şi respiraţie. Pentru a obosi mai puţin, cel care efectuieză respiraţia artificială trebuie să respire în ritmul mişcărilor pe care le face accidentatului. M etoda respiratiei artificiale gură-la-  gură. Este cea mai bună metodă pentru ca este uşor de învaţat şi practicat, poate fi folosită asupra persoanelor de toate vârstele. În plus, oferă rată mare de succes pentru salvatorul singur, aşa cum este cel mai difi cil şi destul de răspândit caz din electroenergetică. Paşii care trebuie urmaţi sunt următorii: - verificarea gurii accidentatului pentru a se asigura că nu este obstrucţionată; - plasarea corpul accidentatului pe spate, astfel încât pieptul să fie în extensie; - prinderea mandibulei şi ridicarea acesteia în sus astfel încât capul să aibă 44

o poziţie înspre înapoi. Această acţiune va debloca căile respiratorii blocate de baza limbii, care este deseori înghitită de persoana în stare de inconstienţă.  Acum se începe respiraţia artificială: - cu o mână se strâng nările accidentatului. După aceea salvatorul inspiră rapid şi adânc, apoi insuflă aerul prin gura accidentatului. Dacă maxilarele sunt  încleştate, încă se mai poate folosi această metodă, aerul trecand printre dinţi, altfel se poate folosi şi metoda gură -la-nas. - expiraţia accidentatului trebuie să se producă natural, la oprirea insuflaţiei. Dacă e nevoie, respiraţia artificială(metoda Silvester sau gură – la - gură) trebuie combinată cu masajul cardia c.  În cazul a doi salvatori ritmul este de 10-12 inspiraţii pe minut - o dată la 5 compresii cardiace. În cazul unui singur salvator, se face o succesiune de 2 inspiraţii dupa fiecare 15 compresii cardiace. În cazul cand accidentatul este copil, ritmul de respiraţie artificială este de 20 inspiraţii pe minut, se continuă cu succesiunea de 2 inspiraţii la 15 compresii cardiace până la revenire sau sosirea medicului. În  începerea respiratiei artificiale, cea mai mică întârziere poate fi fatală. Masajul inimii se execută în felul următor: persoana care acordă primul ajutor pune mâna sa dreaptă pe regiunea inimii accidentatului, având degetele  îndreptate în direcţia capului acestuia şi mâna stângă peste mâna dreaptă şi apasă uniform, cu mâinile îndreptate, în ri tmul bătailor inimii (la un om sănătos 70 – 80 pe minut, sau pentru comoditate la fiecare secundă, după ceas) face cu podul palmei 20 - 30 apăsări slabe pe coastele de deasupra inimii. Primul ajutor în caz de arsuri chimice  Arsurile chimice sunt răni ale pielii sau alte ţesuturi produse de substanţe chimice foarte active precum acizii şi bazele. Arsurile produse de substanţele chimice corosive, precum acizii tari sau bazele sunt întotdeauna serioase, deoarece aceste substanţe chimice continuă „ să ardă „ cât timp rămân pe piele. Pentru diminuarea efectelor lor corosive, se procedează astfel: -  îndepărtarea imediată a substanţelor chimice, inclusiv a hainelor stropite sau îmbibate cu acestea; - inundarea cu apă rece din abundenţă zona arsă, pentru a „spăla‖ complet substanţele chimice;. - spălarea suprafeţelor care au suferit arsuri chimice cu soluţie de bicarbonat de sodiu, în cazul arsurilor provocate de acizi şi cu soluţie de acid boric, în cazul arsurilor provocate de baze tari; - controlarea respiraţiei victimei şi dacă este necesar aplicarea respiraţiei artificiale; 45

- se administrează analgezice pentru calmarea durerilor, dacă este cazul; - se acoperă suprafaţa lezată cu pansamente de tifon steril, uscat.

Primul ajutor în caz de plăgi: Plaga este înso ţită de sângerări, care pot avea ca urmare infecţia. Obiectivele primului ajutor constau în: - combaterea hemoragiei prin compresie locală sau prin aplicarea unui garou ( în cazul unei hemoragii puternice); -  în ultimul caz pacientul trebuie să ajungă în cel mult o oră la spital; pe garou se aplică un bilet cu ora exactă la care a fost aplicat; - prevenirea infecţiei prin curăţarea rănii dinspre interior spre exterior, fără a atinge rana propriu - zisă, cu apă caldă şi săpun, după care se va turna apă oxigenată peste rană, pentru dezinfectare, iar apoi se aplică pansamente sterile; - se administrează medicamente care combat durerea ca: algocalmin, antinevralgic etc.

Primul ajutor în caz de fracturi, luxaţii, entorse 1. Primul ajutor în caz de fracturi.  Are rolul să prevină complicaţiile şi leziunile ulterioare şi să diminueze durerea şi umflarea zonei: interzicerea oricărei mişcări; oprirea hemoragiilor şi pansarea rănilor (în caz de fractură deschisă); imobilizarea membrului fracturat cu ajutorul atelelor; administrarea unui calmant (antinevralgic, algocalmin) pentru a diminua durerea. Membrul fracturat se imobilizează în atele prin înfăşurare cu feşe de tifon sau pânză. Nu se îndreaptă forţat membrul fracturat fiind pericol de rupere a vaselor din apropier ea fracturilor. Membrul inferior se imobilizează întotdeauna întins, iar cel superior în poziţie flexată, în unghi drept a antebraţului pe braţ. În fracturile coloanei vertebrale victima trebuie aşezată cu faţa în sus pe plan rigid. 2. Primul ajutor în caz  de luxaţie sau entorsă. Luxaţia este o vătămare mai uşoară a articulaţiei constând în îndepărtarea unei extremităţi osoase din articulaţia respectivă, iar entorsa este o traumatizare a articulaţiei prin întinderea excesivă a ligamentelor articulare. În ac este situaţii primul ajutor constă în aplicarea unui pansament strâns şi interzicerea mişcărilor până la consultarea medicului.

46

Anexa 1

Montaj pentru verificarea rigidităţii dielectrice a transformatorului prin metoda tensiunii aplicate: TP  – transformatorul de încercat; T – transformatorul ridicător; ATR – autotransformator reglabil; E – eclator; R – rezistenţă de protecţie

47

Anexa 2

Montaj pentru încercarea la scurtcircuit a transformatorului trifazat

48

Anexa 3

Transformator de putere - vedere laterală: 1-cuva transformatorului; 2roată de cărucior; 3- radiator; 4-conservator; 5-supapă de siguranţă; 6suport conservator; 7-suport cric; 8-robinet de golire; 9-robinet de filtrare; 10-dispozitiv de acţionare; 11 -izolator nul; 12-cutia cu contactoare; 13izolator de ÎT; 14-izolator de JT; 15-izolator de JT; 16-fanion izolator de JT; 17-robinet de golire; 18-bornă de punere la pământ; 19-gresor; 20robinet radiator; 21-filtru de aer; 22-releu Buchholz; 23-robinet izolare conservator; 24-nivel de ulei.

49

Anexa 4

50

Anexa 5

51