China - Putere Mondiala

CUPRINS Capitolul 1. China în economia mondială………………………………………3

1.1 Începuturile erei Chinei………………………………………………………..3 1.2 Resurse şi capabilităţi…………………………………………………………..4 1.3 Sinergiile Marii Chine………………………………………………………….6 1.4 Economia în plin avânt a Chinei………………………………………………6 1.5 Investiţiile străine directe……………………………………………………..11

Capitolul 2. Republica Populară China–o putere economică incontestabilă..16 2.1 Afirmarea Chinei ca putere economică pe plan mondial…………………..17 2.2 Comerţul exterior al Chinei…………………………………………………..18 2.2.1 Evoluţia comerţului……………………………………………………..18 2.2.2 Exporturile şi importurile Chinei……………………………………...20 2.2.3 Dificultăţi întâmpinate în activităţile de comerţ………………………27 2.3 Zonele economice libere………………………………………………………29

Capitolul 3. China unica………………………………………………………...35

3.1 Dragonii mari şi mici…………………………………………………………36 3.1.1 Coreea de Sud…………………………………………………………...38 3.1.2 Taiwan…………………………………………………………………...40 3.1.3 Singapore………………………………………………………………...41 3.2 China şi Uniunea Europeană………………………………………………...42 3.3 China versus Japonia………………………………………………………...44 3.4 China versus Statele Unite ale Americii…………………………………….47

Capitolul 4. Prezentarea performanţelor economice care au susţinut ideea “miracolului chinez” după al doilea război mondial………………………….52

4.1 Stadiile reformei economice – schimbări îndrăzneţe de orientare……….54 4.2 Reforma întreprinderilor – un resort puternic al dezvoltării economice..59 4.3 Reforma sistemului fiscal şi a sistemului financiar………………………..63 4.4 Dezvoltarea regională – adâncirea disparităţilor şi noi provocări……….65 4.5 China şi Organizaţia Mondială a Comerţului……………………………..69

Capitolul 5. Hong Kong (Studiu de caz)………………………………………..73 5.1 Istoric………………………………………………………………………....74 5.2 Politica şi guvernul…………………………………………………………..76 5.3 Sisteul legal………………………………………………...…………………77 5.4 Economia……………………………………………………………………..77

Scenarii pentru viitorul Republicii Populare China…………………………..91 Abrevieri…………………………………………………………………………94 Anexe……………………………………………………………………………..95 Bibliografie……………………………………………………………………...100 2

Capitoulul 1 CHINA ÎN ECONOMIA GLOBALĂ 1.1 Începuturile erei Chinei. Economiştii şi editorialiştii deseori descriu ascensiunea Chinei ca pe un caz al unei economii înfloritoare care urmează un drum ascendent, precedata de Japonia si de „ tigrii” Asiatici (Coreea de Sud, Singapore, Taiwan şi Hong Kong) şi cărora li se va alătura în curând şi India. Însă nu este chiar aşa: evoluţia Chinei are mai mult în comun cu evoluţia SUA cu un secol în urmă decât cu progresul predecesorilor şi urmaşilor săi din perioada modernă actuală. Suntem martorii unei creşteri dramatice si menţinute a unei viitoare puteri mondiale, cu o vastitate de neegalată de resurse, cu aspiraţii măreţe, cu o poziţie puternică de negociere şi tot necesarul financiar şi tehnologic pentru o Diasporă specializată în domeniul afacerilor. Impactul unei Chine in continuă ascensiune asupra ţarilor lumii-atât asupra celor dezvoltate cât şi celor în curs de dezvoltare - va fi enorm, şi la fel va fi şi nevoia de a găsi noi strategii si reacţii la provocările create de China. Dacă se ia in considerare puterea de cumpărare diferenţiată, China este deja a doua mare economie a lumii. Avansând într-un ritm mai mare decât al oricărei alte mari naţiuni, este pe făgaşul care ar putea duce la surclasarea SUA ca economia cea mai mare a lumii în decursul a două decenii. Unii observatori consideră cifrele ce indică creşterea economiei Chinei ca fiind exagerate, dar aşa cum afirmă chiar şi ei, o rată a creşterii PIB de 6-8 procente ar face ca această ţară să fie ţara cu rata de creştere cea mai mare din ţările dezvoltate şi în dezvoltare pe o perioadă de timp mare. Bazându-se pe datele referitoare la consumul de energie, alţi observatori susţin că rata de creştere a Chinei este în realitate mai mare decât cea pe care o sugerează datele oficiale. În timp ce economia Chinei se confruntă cu câteva obstacole serioase ca sistemul bancar care se destramă, un sector falimentar al serviciilor, aceste obstacole vor încetini, însă, nu vor stopa marşul economiei Chinei. În multe industrii, în special cele bazate pe munca fizică, China este jucătorul dominant global. Fabricile din această ţară produc 70% din jucăriile aflate în lume, 60% din bicicletele de pe piaţă, 50% din încălţăminte si o treime din genţile de voiaj. În această categorie de produse, este deseori imposibil să găseşti un produs care nu este produs în China pe raftur i. În alte categorii de produse, ca textilele şi activitatea industriei textilelor, participarea Chinei a fost mai mică datorită barierelor tarifare care totuşi se preconizează că vor scade cu timpul datorită apartenenţei Chinei la OMC şi a expirării regimurilor de comerţ internaţional. Totuşi China nu se mulţumeşte să rămână un producător dotat cu tehnică slabă şi bazată intens pe utilizarea forţei de muncă. Este deja activă în domeniile unde tehnologia joacă un rol important şi forţa de muncă nu este factorul dominant în costul de producţie. Această ţară produce jumătate din cuptoarele cu microunde vândute in lume, o treime din televizoarele şi aparatele de aer condiţionat, un sfert din maşinile de spălat, o cincime din frigidere; aceste produse fac parte din segmentul de export al său care au o rată mai mare de

3

creştere. Producătorii din alte ţări se bazează tot mai mult pe componentele produse în China pentru a rămâne competitivi. Spre deosebire de Japonia şi Coreea, China nu va renunţa la folosirea forţei de muncă în timp ce urcă în clasamente. În schimb se va folosi de dominanţa sa în industriile bazate pe forţa de muncă şi nivelul mediu de tehnologie pentru a consolida o intrare puternică în domeniile bazate pe tehnologie care vor influenţa viitoarea economie mondială. Această combinare va catapulta China în poziţiile de lider şi va face din China un adversar important în competitivitatea mondială. Cu o politică externă din ce în ce mai impunătoare, China poate transpune puterea economică din ce in ce mai mare, în poziţie geo-strategică şi să contrabalanseze hegemonia globală a SUA. În acelaşi timp, ca şi alte naţiuni, China se foloseşte de puterea sa politică pentru a interesele economice.

1.2.Resurse şi capabilităţi Resursele cu care China vine în lupta economică sunt de multe ori minimizate şi înţelese greşit. A spune că este o ţară cu peste 1,3 miliarde de locuitori a devenit un fel de clişeu, până când se iau in considerare implicaţiile acestei cifre imense. China este deja cea mai mare piaţă de desfacere pentru avioanele Boeing şi utilajele americane ce produc unelte, iar piaţa pentru automobile este una dintre cele mai promiţătoare, China fiind deja piaţa externă cea mai mare pentru Volkswagen, înaintea SUA. Caracterul atrăgător al pieţei asigură Chinei o putere de negociere imensă, un atu care nu era disponibil Japoniei şi Coreei de Sud înainte. Piaţa sa atractivă face ca ea să necesite un transfer de tehnologie, aceasta fiind condiţia pentru ca un investitor să intre pe piaţă, făcându-i sa accepte concesiuni fără precedent. În industria automobilelor, firme străine ca General Motors au acceptat sa înfiinţeze centre de cercetare şi dezvoltare pe domenii de aplicare care nu fuseseră niciodată studiate într-o piaţă în dezvoltare. Nu numai că aceşti producători au acceptat să transfere tehnologie care cu siguranţă aparţine capacităţii de bază, dar au făcut acest lucru într-un mediu unde practic nu exista protecţia drepturilor de proprietate intelectuală şi au constituit alianţe nemaiîntâlnite: China este singura ţară unde producătorii naţionali de automobile deţin acţiuni cu parteneri străini care sunt în competiţie ceea ce face posibil să se înveţe practicile de la ambii parteneri şi deţin astfel cunoştinţe mai multe şi mai bune decât fiecare dintre parteneri. Scopul este să se înfiinţeze companii multinaţionale chinezeşti care să fie competitive pe piaţa mondială şi să reproducă succesele companiilor ca Toyota, Sony, Samsung, dar într-o perioadă mai scurtă. Dimensiunea Chinei implică de asemenea un vast parc de resurse uman. Aceasta nu include numai o sursă practic nelimitată de muncitori necalificaţi, dar şi un număr în creştere de ingineri, oameni de ştiinţă, tehnicieni, mulţi dintre care sunt angajaţi în centre de cercetare şi dezvoltare finanţate de guvern, sau în centre tehnologice din ce în ce mai des întâlnite fondate de companii multinaţionale străine. Coexistenţa forţei de muncă ieftină cu numărul tot mai mare de personal calificat nu ţine cont de supoziţiile comune despre competitivitatea naţională, şi stă la baza strategiei Chinei de a-şi menţine dominaţia în industriile bazate pe forţă de muncă chiar şi când intră în domeniile intensive în tehnologie. 4

Scopul şi ritmul modernizării propriului sistem educaţional este mult mai mare decât cel al pretendenţilor dinaintea. Chiar şi în prezent sistemul educaţional al Japoniei este majoritar insular, influenţele străine şi reforma în acest domeniu având efect e puţin vizibile. Aceasta este văzută de către Japonia ca un obstacol serios în dezvoltarea şi creşterea economică într-o economie bazată pe cunoştinţe. Universităţile din Coreea deşi mult mai deschise decât în Japonia, au început de curând să recruteze studenţi străini sau absolvenţi străini deşi până acum au recrutat studenţi coreeni care au absolvit în străinătate. Instituţiile de educaţie superioară au demonstrat o deschidere mai mare si cel puţin instituţiile elitiste arată nu numai că sunt pregătite dar şi nerăbdătoare să ajusteze programa analitică şi să facă orice schimbare. Universităţile de stat ale Chinei îşi îmbunătăţesc infrastructura stabilind parteneriate cu instituţii şi companii occidentale şi recrutând personal instruit în străinătate. Pe lângă susţinerea intensă a sistemului educaţional, China se bazează pe un eventual val de absolvenţi chinezi care se întorc din străinătate. Studenţii chinezi sunt cel mai mare contingent de studenţi străini din SUA. Potrivit Institutului Internaţional de Educaţie, mai mult de 64 000 de studenţi din China continentala au studiat în SUA în 2002-2003. În aceeaşi perioadă, SUA a fost gazda a mai mult de 8000 de studenţi din Hong Kong şi mai mult de 28 000 din Taiwan, cu un total de peste 100 000 de studenţi chinezi ce studiază în Europa, Australia şi Japonia. Guvernul chinez a intensificat eforturile de a atrage pe cei mai buni şi mai inteligenţi din această „recoltă” înapoi în China, oferind „condiţii de peste hotare” şi funcţii combinate celor care au perspective promiţătoare. Chiar şi fără stimulentele formale mulţi studenţi şi oameni de ştiinţă sunt atraşi înapoi datorită bogăţiei şi oportunităţilor oferite de companiile care se dezvoltă într-un sistem rapid. Aceştia aduc cu ei nu numai cunoştinţele academice ci şi ceea ce chinezii aveau nevoie teribil: expertiza în domeniul afacerilor şi aplicarea know-how-ului. Altă sursă importantă a cunoştinţelor tehnologice, ştiinţifice şi manageriale rezidă în economiile din Taiwan şi Hong Kong. Impulsionaţi în parte de cei ce produc ieftin, producătorii din ambele teritorii mai puţin Singapore- au fost ocupaţi să îmbunătăţească sistemele lor educaţionale în ultimele două decenii. Hong Kong-u se mândreşte cu 8 universităţi , plecat de la 3 în 1970. Aceste universităţi, unele de talie mondială, au un rol important în a promova infrastructura resurselor umane din China; tot mai multe sunt gazde pentru studenţii din China continentală şi mulţi din absolvenţii locali ajung să lucreze direct sau indirect în întreprinderile continentale. Acestea fiind spuse, China are un lung drum până sa depăşească nevralgiile principale pentru a-şi producţia si către care să-şi canalizeze personalul superflu, un sector bancar aproape lipsă, şi abilitaţi limitate de a genera inovaţii tehnologice. Judecând după experienţa trecută, sunt motive să credem că China va fi în stare să depăşească actualele probleme, ieşind şi mai puternică din acest proces. Un fapt important este că nu este singură, mai degrabă este punctul central al unui grup de economii complementare şi în continuu integrate care formează China Cea Mare.

1.3. Sinergiile Marii Chine 5

În sens cultural, economic şi geo-politic, China nu constă numai în Republica Populară dar şi din Hong Kong, un centru antreprenorial care din 1997 este o Regiune Administrativă Specială a Chinei cu propria jurisdicţie de comerţ şi investiţii străine; Taiwan, o insulă avansată din punct de vedere tehnologic cu statutul politic litigios prin derogare (Taiwan este o provincie renegată din punctul de vedere al Chinei), care este din ce in ce mai mult integrată în economia Chinei; chiar şi Singapore, predominant chinez un centru cu o producţie bazată pe tehnologie avansată, şi o bază pentru mai multe companii multin aţionale; şi o vastă Diasporă chineză care ocupă multe locuri din elitele afaceriste din Asia de Sud Est şi este activă în cercurile de afaceri de pe glob. Un exemplu este Hutchison Whampoa cu baza în Hong Kong, un conglomerat diversificat cu aproape 20 de miliarde de dolari în venit şi tranzacţii în peste 40 de ţări. Alăturând aceste diferite părţi ale Chinei obţinem un potenţial de neegalat: un parc de resurse umane care nu este doar cel mai mare din lume dar include un număr mare de oameni de ştiinţă, ingineri şi directori executivi; o infrastructură tehnologică avansată ce progresează rapid şi o poziţie fruntaşă în multe domenii emergente(Taiwan este cea mai mare producătoare mondială de notebook-uri); capital vast (economia Chinei, Taiwanului , Hong Kong şi Singapore au trei sferturi trilioane de dolari in rezerve valutare); o poziţie dominantă in comerţ (portul container din Hong Kong este printre cele mai aglomerate şi avansate din lume); sedii centrale pentru companii multinaţionale Asia(Shanghai, Hong Kong şi Singapore); abilitaţi în domeniul afacerilor (Diaspora Chineză) Din ce in ce mai integrate (într-o măsură mai mică Singapore) şi dependente pe afacerile Chinei continentale, aceste economii prezintă caracteristici complementare si sinergetice din punct de vedere al capitalului, cunoştinţelor, resurselor umane şi al pieţei care pot aduce dezvoltarea de o magnitudine şi într-un ritm nemaivăzut. La un comerţ din care rezultă 1,4 de trilioane de dolari, China cea Mare (incluzând Rwpublica Populară China, Hong Kong, Taiwan şi Singapore) este în urma doar a UE şi SUA şi este aproape dublu faţă de volumul comerţului Japoniei. Într-o economie globalizată în continuă creştere , acest volum reprezintă baza pentru o mare putere de negociere, aşa cum alte ţări analizează răspunsul la relaţiile de comerţ şi problemele economice în contextul fluxurilor şi exporturilor proprii. China cea Mare devine centrul unei mai mari şi în creştere economii asiatice : China continentală este deja piaţa de desfacere de export pentru Coreea de Sud, în timp ce China cea Mare este cea mai mare piaţă pentru celelalte state din Asia.

1.4. Economia în plin avânt a Chinei „Socialismul înseamnă eliminarea sărăciei. Pauperitatea nu înseamnă socialism, cu atât mai puţin comunism........A fi bogat este minunat. 1"

În martie 2007, cei 3000 de delegaţi ai Congresului Naţional al Poporului Chinez (CNP) au votat o lege care poate părea uimitoare într-o ţară care, în general, este descrisă ca fiind comunistă. Această nouă lege, consfinţită acum şi de constituţia chineză, garantează proprietăţilor deţinute de persoanele particulare aceeaşi protecţie legală ca şi pentru cele de stat. Bineînţeles, legea 1

DengXiaoping (1904-1997), liderul suprem al Republicii Populare Chineze.

6

va conta extrem de puţin pentru ţăranii chinezi, ale căror terenuri sunt închiriate pentru foarte scurte perioade de timp de la stat, iar pentru cohortel e de proprietari de locuinţe din clasa mijlocie, ce iau spaţiul locativ în arendă de la stat pe 70 de ani, s-ar putea să aibă o importanţă practică şi mai redusă. Însă implicaţiile acestei noi legislaţii a proprietăţii sunt clare - proprietatea privată este un element pozitiv şi trebuie protejată prin lege. Majoritatea economiştilor occidentali sunt de acord că protecţia dreptului de proprietate este vitală dacă se doreşte susţinerea avântul ui economic al Chinei. Dacă nu eşti sigur că vei putea păstra roadele eforturilor tale, nu prea există stimulente pentru a munci sau a investi. Însă, desigur, proprietatea particulară este un lucru tabu pentru comuniştii tradiţionalişti. Nu este de mirare atunci, că în momentul în care a fost propusă pentru prima oară în partid, în 2006, legea a fost primită cu proteste şi huiduieli din partea conservatorilor de stânga, care o considerau a fi doar ultima dintre numeroasele trădări ale idealurilor comuniste venite din partea liderilor reformatori. Faptul că guvernul a ieşit învingător, sau că cineva s-a gândit, pur şi simplu, să propună o astfel de lege, este o mărturie nu doar a nivelului de influenţă pe care-1 deţin în prezent reformatorii economici din conducerea Chinei, dar şi a uluitoarei forţe a boom-ului economic, ce pare să spulbere totul din cale, făcând ca argumentele opozanţilor să devină ineficiente. Ritmul progresului economic chinez a fost într-adevăr ameţitor. La sfârşitul anului 2006 China însuma 28 de ani de creştere economică rapidă şi constantă, cu o medie de aproape 10% pe an. Aceastădezvoltare rapidă şi susţinută este impresionantă, însă proporţiile sale o fac şi mai uimitoare. Intre 1962 şi 1989, Taiwanul s-a dezvoltat aproape la fel de repede, iar între 1967 şi 1993, acelaşi lucru s-a întâmplat şi în Singapore. Însă aceste două economii sunt minuscule în comparaţie cu cea a Chinei. China este un gigant. În 2006, China a depăşit Marea Britanie, devenind cea de-a patra cea mai mare economie a lumii, surclasată doar de Statele Unite, Japonia şi Germania. Întradevăr, între 2001 şi 2005, China a fost responsabilă de o treime din întreaga creştere economică mondială. Din 2000, contribuţia Chinei la creşterea economică mondială a fost de două ori mai mare decât a celor trei mari economii emergent e — India, Brazilia şi Rusia, împreună. Mai mult de atât, spre deosebire de tigrii asiatici ai anilor '60 şi '80, expansiunea economi că chineză nu dă semne de încetinire. Mulţi prezic, plini de încredere, că în următoarele câteva decenii, ar putea depăşi chiar şi Statele Unite, devenind cea mai mare economie de pe glob. Există unele îndoieli în legătură cu proporţiile avântului economic chinez. Atunci când China a depăşit Marea Britanie, în 2006, acest lucru s-a întâmplat, în parte, deoarece China şi-a schimbat maniera de calculare a produsului său intern brut (PIB). În 2005, chinezii au descoperit un surplus de 17% al productivităţii economice în telecomunicaţii, vânzări cu amănuntul şi în afacerile imobiliare, pe care, iniţial, nu-l luaseră în calcul. Efectul a fost ridicarea cifrei produsului intern brut peste cel al Italiei (al şaselea ca mărime la ora respectivă), iar în următorul an peste cel al Franţei şi apoi al Marii Britanii.În unele domenii, câştigurile raportate de China sunt în mod cert fantasmagorice. În trecut, probabil că oficialităţile le-au supradimensionat pentru a demonstra ce treabă bună făceau. însă acum, când guvernarea redirecţionează fonduri dinspre estul aflat în plin avânt, către regiunile mai sărace din vestul ţării, tendinţa prevalentă este de a le a subestima. Regiunile prospere din est inventează nişte cifre mai mici, astfel încât să nu piardă prea mult din fonduri. Regiunile stagnante din vest raportează la rândul lor sume mai mici, pentru a demonstra cât 7

de mare nevoie au de fonduri. Nivelul de frustrare al guvernului în faţa acestor manipulări este revelat de faptul că, în 2003, a intentat procese de fraudă pentru peste 20 000 dintre funcţionarii ce se făceau vinovaţi de astfel de măsluiri ale registrelor.

Graficul 1: Rata de creştere a economiei chineze (PIB) .

Sursa „Secretele Chinei – ascensiunea unei noi superputeri mondiale” – John Farandon Şi chiar dacă funcţionarii sunt de o probitate exemplară, ei nu dispun decât de cifrele comunicate lor de firme, faimoase pentru dubla contabilitate şi alte modalităţi de alterare a registrelor. În afara acestor aspecte, există şi o uriaşă economie subterană ce presupune afaceri neautorizate, sau chiar ilegale. Astfel încât, este foarte probabil ca, până la urmă, estimările oficiale ale proporţiilor economiei chineze să fie cu mult mai mici decât în realitate. Graficul 2: Avântul economiei chineze (PIB)

Sursa „Secretele Chinei – ascensiunea unei noi superputeri mondiale” – John Farandon

8

Mai există şi o altă modalitate prin care economia chineză poate fi subevaluată. Iar aceasta se referă la ceea ce pot cumpăra banii chinezeşti. De multă vreme deja, China şi-a fixat moneda, yuanul (cunoscut şi ca yen sau Renminbi) la o cotă fixă în raport cu dolarul american, în loc să-i permită o fluctuaţie, aşa cum se întâmplă şi cu alte monede. China este atât de hotărâtă să menţină stabil acest nivel, încât este pregătită să cheltuiască o mare parte din uriaşele sale rezerve de valută pentru a păstra raportul dintre dolar şi yuan. E posibil ca, dacă yuanul nu ar fi scăzut în comparaţie cu alte valute, odată cu dolarul, economia chineză să fi părut cu mult mai puternică. În 2001, Jim Neill, de la banca de investiţii Goldman Sachs, a arătat că economia Chinei s-ar putea dovedi şi mai dezvoltată dacă am lua în considerare ce se poate cumpăra cu un dolar în China. Unele bunuri, cum ar fi petrolul, costă aproape la fel peste tot în lume. Dar costurile altor bunuri, cum sunt alimentele, chiriile şi bunurile de larg consum produse la nivel local variază extraordinar de mult. Un produs care te-ar costa 5 dolari la New York, se poate deseori cumpăra, în China, cu puţin mai mult de un dolar. Astfel încât unii economişti preferă să folosească, pentru a compara economiile un sistem denumit paritatea puterii de cumpărare (PPC). În baza acestuia, demonstrează Neill, economia Chinei reprezenta încă din 2001, 12,5% din econo mia mondială, situându-se deja pe locul doi în lume, doar cu puţin în urma Statelor Unite. 2 Nu toată lumea e de acord că acest sistem este unul valid, însă el aduce, cu siguranţă, o dovadă în plus a faptului că economia chineză nu este doar mare, dar ar putea fi chiar mai mare decât o înfăţişează cifrele oficiale. La câţiva ani după raportul lui Neill, Goldman Sachs a publicat un alt raport, care avea drept obiect, de această dată, predicţii pe termen lung. Autorii săi sugerează că ţara va deveni într-atât de puternică, încât, chiar şi după standardele cele mai stricte, va depăşi Germania până în 2010, devenind cea de-a treia putere economică a lumii, apoi Japonia, în 2016, şi, în fine, Statele Unite , în 2041, moment în care procentul său de creştere economică anuală va fi de numai 3,5%. Dar care este secretul reuşitei în China? Cum a fost posibil ca una dintre cele mai sărace şi înapoiate ţări din lume să devină o atât de mare putere economică, într-un timp atât de scurt? O primă şi cât se poate de simplă raţiune a acestui succes este mâna de lucru. China are cea mai mare populaţie de pe glob şi cea mai mare forţă de muncă la nivel mondial. În numeroase privinţe, vasta forţă de muncă chineză ar putea fi descrisă ca cea mai valoroasă resursă mondială. Poate că ţara nu este bogată în resurse naturale, însă are miliarde de mâini capabile să trudească, iar cheia ascensiunii sale a fost şi va fi şi în viitor această vastă forţă de muncă. Însă , chestiunea nu ţine doar de cantitate, oricât de impresionantă ar fi aceasta. Esenţial este numărul imens de muncitori „migranţi" - cele aproximativ două sute de milioane de muncitori ce au invadat zonele urbane, venind din mediul rural ori de câte ori a fost nevoie de mână de lucru necalificată, menţinând fabricile în funcţiune şi construind totul, de la blocuri de locuinţe şi până la stadioane olimpice. Fără aceşti muncitori dornici, adesea neglijaţi şi subestimaţi, însă tot timpul disponibili, miracolul economic chinez nu s-ar fi produs nicicând. În sud, în Shenzhen, acol o unde a început totul, muncitorii migranţi alcătuiesc 85% din populaţia de 10 milioane a oraşului. 2

John Farandon, „Secretele Chinei- ascensiunea unei noi superputeri mondiale”, Ed. Litera Internaţională, Bucureşti, 2008

9

0 a doua cauză o reprezintă investiţiile. Sumele investite de guvernul chinez pentru a stimula avansul ţării sunt uriaşe şi, cu atâţia plătitori de taxe, nici nu-i de mirare. Există, însă, şi numeroase investiţii străine. Atraşi atât de vasta forţă de muncă, cât şi de uriaşul potenţial al pieţei, investitorii străini au pompat peste 50 de miliarde de dolari pe an aici, de 10 ori mai mult decât în India. Şi într-adevăr, în 2002, China a depăşit Statele Unite, devenind cel mai mare destinatar de valută străină din lume. De atunci, Statele Unite şi-au recâştigat poziţia, însă nu au decât slabe şanse să o păstreze pentru multă vreme. Sume uriaşe au venit din Hong Kong şi Taiwan, nefiind practic vorba de bani străini în adevăratul sens al cuvântului, însă impactul lor este acelaşi. Aceşti bani au fost folosiţi la înălţarea unor noi fabrici, la reconstrucţia oraşelor şi la impulsionarea afacerilor. Iar forţa de muncă a fost întotdeauna acolo, contribuind la transformarea banilor în progres economic real şi în profit. Un element-cheie al strategiei lui Deng a fost promovarea unei strategii a „porţilor deschise". Sub conducerea lui Mao, comerţul Chinei cu restul lumii a fost aproape inexistent. Deng a susţinut că, în măsura în care China doreşte să prospere, va trebui să înceapă să interacţioneze cu alte ţări străine. „Dacă ne izolăm şi închidem iarăşi toate uşile" ,a spus, „ne va fi absolut imposibil să atingem acelaşi nivel cu al ţărilor dezvoltate în următorii cincizeci de ani." 3 Noua sa strategie a „porţilor deschise" se va concretiza în nişte Zone Economice Speciale (ZES), în care nivelul impozitelor urma să fie redus la jumătate, iar taxele de import urmau să fie anulate. Trei dintre primele patru oraşe care urmau să facă parte din aceste zone favorizate (ZES) - Shenzhen, Zhuhai şi Shantou - se aflau în Guangdong, foar te aproape de Hong Kong, iar oamenii de afaceri din Hong Kong s-au şi grăbit să profite de oportunităţile ce le fuseseră oferite pe tavă. Pentru producătorii din Hong Kong a intra pe piaţa chineză era cel mai normal lucru cu putinţă. în 1990, salariile medii în fabricile din Hong Kong erau de 4 dolari pe oră; în Guangdong abia dacă ajungeau la 50 de cenţi. Deloc surprinzător, fabricile s-au mutat în Guangdong. în 1991, douăzeci şi cinci de mii de afacerişti din Hong Kong deţineau deja fabrici în Guangdong, în care lucrau trei milioane de localnici. Aceste schimbări au determinat o adevărată explozie în comerţul exterior. În 1985, exporturile din Guangdong erau de 2,9 miliarde de dolari; până în 1994, ajunseseră la 50 de miliarde de dolari. Pe la mijlocul anilor '80, Guangdong a depăşit Shanghai-ul, devenind cel mai mare exportator chinez, iar la începutul anilor '90 ajunsese să deţină 40% din exporturile chineze. Efectele au fost de-a dreptul uimitoare, în special asupra oraşului Shenzhen. În doar câţiva ani, Shenzhen s-a transformat dintr-un mic port pescăresc cu o populaţie de doar şaptezeci de mii de locuitori, într-un înfloritor oraş industrial. Deloc surprinzător, şi alte regiuni au vrut să intre în afacere. în 1982, altor 14 oraşe de coastă le-a fost conferit un statut asemănător cu cel al zonelor economice speciale, iar un an mai târziu, o serie de alte regiuni, printre care şi delta Râului Perlelor (Zhu Jiang), au fost transformate în „regiuni economice deschise". Fireşte că strategia lui Deng a funcţionat, iar în octombrie, Congresul Naţional al Partidului a declarat că în China funcţionează o „economie de piaţă socialistă". În curând, fiecare oraş din China îşi dorea măcar o parte din succesul Shenzhenului. În ianuarie 1992, când Deng a 3

Deng Xiaoping, 1978

10

pornit în excursia sa spre Shenzhen, existau doar o sută de zone deschise investiţiilor străine. Până la sfârşitul anului, apăruseră 8 700 de astfel de zone. Biroul pentru Zonele Economice Speciale (ZES) dorea să le organizeze pe baza celor „trei alinieri" - de-a lungul coastei, de-a lungul fluviului Yangtze şi de-a lungul graniţei de nord-est. Însă intenţiile acestui birou s-au dovedit a nu avea o foarte mare importanţă, administraţiile locale luându-i-o înainte şi instituindu-şi propriile zone. Această febră a zonelor de dezvoltare a dat naştere unui uriaş val de investiţii pe piaţa de capital şi pe cea imobiliară. În decembrie 1992, revista The Economist a publicat un grupaj special, de 16 pagini, despre China, intitulat „Uriaşul se trezeşte la viaţă", atrăgând atenţia asupra progresului economic al Chinei. Anul următor, David Roche şi Barton Biggs, de la Banca de Investiţii Morgan Stanley, ambii figuri importante pe pieţele de capital, au decis să meargă în China pentru a vedea în legătură cu ce se făcea atâta tevatură şi au rămas uimiţi. într-un articol ce purta incitantul titlu, China!, Biggs scria: „După opt zile în China m-am acomodat foarte bine, am mâncat pe săturate şi sunt cât se poate de optimist în legătură cu ce se petrece aici." „China", se entuziasma el, „va fi piaţa cu cea mai uimitoare ascensiune." În perioada imediat următoare, frenezia investiţiilor de pe piaţa din Hong Kong a fost botezată chao gupiao, sau „investiţii la foc deschis", atât de „fierbinte" a fost. Biggs a fost atât de şocat de această febră stârnită de China, încât a început să se îngrijoreze că „toată această agitaţie în legătură cu magia Chinei începe să arate ca un balon de săpun”.

1.5. Investiţii străine directe China şi-a consolidate poziţia de sursă importantă de investiţii străine directe şi continuă să crească datorită achiziţiilor tot mai multe de către firmele sale în ţările dezvoltate. China rămâne principala ţară,dintre ţările în dezvoltare, în domeniul atragerii investiţiilor străine directe atrăgând 72 miliarde în 2005 şi 69 milierde în 2006. în anii ’80-’90 sprijinul principal în investiţiile străine directe veneau în China în principal din Hong Kong şi întreprinderile mijlocii şi mici din împrejurimi. Investiţiile străine directe au cauzat schimbări importante în structura economiei şi industriei în China. Astfel s-a modernizat industria şi nivelul tehnologic. Volumul investiţiilor străine directe a scăzut în ultimul an,pentru prima data în ultimii 7 ani. Modestul declin de 4%(până la 69 miliarde)a fost datorat reducerii investiţiilor în domeniul serviciilor financiare. Unele provincii din centrul şi vestul ţării au acaparat mai multe investiţii decât în anii precedenţi,iar regiunile mai dezvoltate precum Pear River şi Yangtze River Delta,investiţiile au scăzut puţin,dar sau concentrat în domeniul ,,higher value’’,adică echipament pentru telecomunicaţii, calculatoare şi semiconductoare. Sectorul principal de atragere a investiţilor este cel manufacturier , cu precădere în construcţia automobilelor, electronicelor , petrochimie şi siderurgie,dar la fel şi în domeniul serviciilor, ca cel bancar , telecomunicaţii şi imobilizărilor.

11

Tabelul 1: Fluxul investiţiilor străine directe (1990- 2006)

Sursa Banca Mondială După cum se poate observa, pe toată durata acestei perioade fluxurile intrărilor de investiţii străine directe în China sunt cu mult mai mari decît cele ale ieşirilor de investiţii străine directe, atît ca valoare cît şi ca procent din formarea brută a capitalului fix. Intrările de ISD în Asia de sud, de est şi de sud-est, inclusiv Oceania, au atins cote şi mai înalte în 2005 –165 de miliarde de dolari SUA– reprezentând o creştere de 19% faţă de anul 2004, se arăta în Raportul mondial al investiţiilor 2006, elaborat de UNCTAD 4. Regiunea şi-a continuat creşterea economică şi a devenit tot mai atractivă pentru investitorii străini, în special în ţările cu costuri relativ scăzute. În plus, zona a devenit un loc fierbinte al corporaţiilor transnaţionale (CTN) care investesc în servicii financiare şi în industria tehnologiilor de vârf.. China a fost din nou cel mai mare receptor de investiţii străine directe din regiune, dar şi cel mai mare receptor dintre toate ţările în curs de dezvoltare din lume. Intrările de ISD din China sau ridicat la 72 miliarde de nefinanciare ridicatfinanciare la 60 de miliarde de la dolari SUA, înregistrând undolari declinSUA. uşor, Numai în timpISD ce fluxurile cătres-au serviciile s-au ridicat 12 miliarde de dolari, creşterea datorându-se investiţiilor masive în băncile chinezeşti. Hong Kong (China) şi Singapore şi-au păstrat poziţia de al doilea, respectiv al treilea receptor major din regiune, atragând investiţii străine directe în valoare de 36, respectiv 20 miliarde de dolari SUA. Mai multe state membre ale Asociaţiei Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN 5) au înregistrat de asemenea creşteri ale fluxurilor de ISD. În China, ISD în sectorul manufacturier se reorientează acum catre tehnologiile avansate. Şi tot în China Airbus intentionează să construiască o linie de asamblare a avionului A320. Se simte, însă, tendinţa unei schimbări a interesului către servicii în regiune, în particular cele bancare, telecomunicaţii şi imobiliare. Politica de reconstrucţie a economiei chineze a implementat multiple facilităţi fiscale care nu au întârziat să atragă masiv investiţiile străine în China. Prin acest procedeu, China a reuşit să atragăZid. marile companii transnaţionale ale lumii, care şi-au stabilit sediul central la poalele Marelui SUA, Japonia, Coreea de Sud, Singapore şi Finlanda au dat tonul investiţiilor străine in economia chineză, aducând, în 2003, 41 de miliarde de dolari în tehnologie şi fonduri. 4

5

UNCTAD= Conferinta Natiunilor Unite pentru Comert si Dezvoltare -,,ISD din tarile in curs de dezvoltare si in tranzitie: Rolul lor in dezvoltare’’ASEAN = Indonezia, Malaiezia, Filipine, Singapore, Brunei, Cambogia, Laos, Myanmar, Vietnam

12

Samsung, IBM, Nokia, Motorola, Intel au deschis în China cel mai mare număr de filiale din lume. Fără îndoială apetitul lor investiţional a fost şi este determinat de avantajele ce vin la pachet cu mărimea şi creşterea pieţei interne chineze, cu surplusul de forţă de muncă cu lanţurile de furnizori extrem de bine organizate şi, nu în ultimul rând,cu oferta generoasă a guvernului chinez în materie de facilităţi fiscale. Forţa de muncă este disciplinată, produce mult şi costă puţin.Un muncitor calificat este plătit cu 43 euro pe lună. Este salariu mediu brut lunar al unui inginer, architect sau medic este de circa 100 euro lunar. Salariul mediu brut lunar al unui polonez este de 547 euro lunar iar al unui sloven de 1100 euro lunar. Alături de forţa de muncă, regimul fiscal este cel de-al doilea punct de atracţie pentru capitalul străin. Companiile străine plătesc impozite de până la 27%, cu 6% mai mici decât cele locale, şi se bucură de reduceri şi scutiri fiscale dacă îşi localizează producţia într-una din cele şase zone economice speciale sau în una din cele 14 zone libere. Cota de impozitare a companiilor care-şi deschid capacităţi de producţie în aceste zone este de 15%. Nu în cele din urmă, conteaza şi legile aspre care sancţionează evaziunea fiscală şi corupţia funcţionarilor publici chinezi. Pentru fraudă fiscală sau “şpaga” în valoare de 2500 euro, pedeapsa legală este de neconceput pentru lumea occidentală, 20 ani închisoare. Aderarea Chinei la Organizatia Mondiala a Comerţului, în 2001, a impus schimbarea politicii de atragere a investitorilor străini. Pentru că legiile OMC interzic discriminarea fiscală între companiile naţionale şi cele străine, guvernul chinez este nevoit să reformeze codul fiscal în vigoare, acţionând în două direcţii. Prima constă în unificarea cotelor de impozitare la 24%-27% pentru toate companiile de pe piaţă, indiferent de srcinea capitalului. Cea de-a doua se referă la taxa pe valoarea adăugată. În prezent este de 17% şi se plăteşte de către toate companiile producătoare. Noul cod fiscal va stabili posibilitatea unor deduceri substanţiale ale TVA pentru impozitele de echipamente ale companiilor din industria chimică, metalurgică, IT, construcţii de nave şi automobile. Prin această reformă, guvernul de la Beijing încearcă să împuşte doi iepuri dintrun foc: împăcarea OMC-ului şi stimularea capitalului, indiferent de provenienţă. Noul cod fiscal a fost definitivat, iar implementarea sa va lua sfârşit în 2010. După valul din 2004, ieşirile de ISD din regiune au scăzut în 2005 cu 11%. Totuşi, acestea au rîmas relativ însemnate (68 de miliarde de dolari SUA). Conform Raportului Mondial al Investiţiilor 2006, care acordă o atenţie specială ţărilor în curs de dezvoltare şi în tranziţie în postura de surse importante ale investiţiilor străine directe, recenta creştere a corporaţiilor transnaţionale (CTN) din aceste ţări a fost determinată în special de companii având sediul principal în ţările asiatice în curs de dezvoltare. Asia de est şi cea de sud-est găzduiesc aproximativ patru cincimi din primele 100 de corporaţii transnaţionale din ţările în curs de dezvoltare. Noile economii industrializate din Asia şi anume Hong Kong (China), Republica Coreea, Singapore şi provincia chineză Taiwan au rămas – în pofida unui regres semnificativ al ieşirilor de ISD din 2005 – principala sursă de ISD din ţările în curs de dezvoltare . Între timp, creşterea rezervelor valutare ale Chinei a stimulat şi creşterea rapidă a ieşirilor de ISD din această ţară, contribuind la reconturarea tiparului de fluxuri din Asia. Ieşirile de ISD din Asia de sud, de est şi de sud-est se axează încă pe servicii, deşi o proporţie tot mai mare a ieşirilor de capital din regiune (China), a vizat resursele naturale şi 13

manufactura. În ceea ce priveşte fuziunile şi achiziţiile transfrontaliere, cota combinată a sectoarelor manufacturier şi primar a crescut semnificativ – de la 29% în 2004 la 54% în 2005. Companiile asiatice de energie, din China, şi-au sporit eforturi le de achiziţionare a activelor petroliere. Corporaţia Naţională Petrolieră din China (CNPC) a achizţionat în August 2005 PetroKazakhstan contra sumei de 4,2 miliarde de dolari SUA – de departe cea mai mare afacere din industria petrolieră şi de gaze naturale încheiată de o companie provenind dintr-o ţară în curs de dezvoltare sau cu economie în tranziţie. China se afirmă tot mai incisiv în arena internaţională în domeniul investiţiilor strategice susţinute de Guvern: în mine din Canada şi Australia, la cele în exploatarea resurselor naturale în state din America de Sud, şi de la achiziţionarea a companiei IBM de către concernul chinez Lenovo Group, la încercarea de anul trecut a companiei de stat CNOOC de a cumpăra compania UNOCAL. În contextul în care principalul favorit la preluarea acţiunilor UNOCAL părea la vremea respectivă compania americană Chevron, care ofertase 16 mld. USD, surpriza de proporţii s-a produs însă atunci când în joc a intrat CNOOC, care a licitat cu 2,5 mld. mai mult decât Chevron. Însă preocupările în legătură cu securitatea naţională, au dus la blocarea cumpărării Unocal (Statele Unite ale Americii) de catre CNOOC (China). Miza strategică a fost extrem de importantă, fie şi numai prin prisma faptului că UNOCAL deţinea la rândul ei 54% din concernul CentGas, care controlează oleoductele strategice care vor transporta petrolu l caspic spre India, Pakistan, China şi Japonia. O dată cu întărirea sprijinului guvernamental şi cu încheierea unor fuziuni şi achiziţii transfrontaliere majore, creşterea investiţiilor străine provenind din China poate continua.

Graficul 3. Intrările de investiţii străine directe în ţările est- asiatice (2004- 2005) FD I Infl ows 0

20

40

60

14.8

Singapore

20.1

7.7 7.2

Rep ubli c of Korea

5.5 6.6

India

M alays ia

72.4

34 35.9

Hong ong, K Chin a

Indonezia

80 60.6

China

1.9

5.3

4.6 4

Thailand

1.4 3.7

Pakistan

1.1 2.2

Vietnam

1.6 2

2004 2005

Sursa UNCTAD, Raportul mondial al investiţiilor 2006 După cum se observă China prezintă cel mai mare flux de intrări de investiţii străine directe dintre ţările est asiatice, cu o creştere în 2005 de 19,47 % faţă de anul 2004. 14

Graficul 4. Ieşirile de investiţii străine directe din ţările est asiatice(2004-2005)

FDI Outflows 0.2 0.6

Philippines

0.2

Thailand 0.1 1.4 2

India

3 2.1

Malaysia

3.1 3.4

Indonezia

2005

4.3 4.7

Republic of Korea

2004

5.5

Singapore

6

Taiwan Province of China China

8.5

7.1 11.3

1.8

32.6

Hong Kong, China 0

10

20

30

40

45.7

50

Sursa UNCTAD, Raportul mondial al investiţiilor 2006 China este a doua ţară ca mărime a fluxului ieşirilor de investiţii străine directe din Asia de sud- est cu 1,8%, respectiv 11,3%, însă Hong Kongul o devansează având 45,7% respectiv 32,6%.

Capitolul 2 15

R.P.CHINA - O PUTERE ECONOMICĂ INCONTESTABILĂ R.P.China este ţara cu cel mai mare număr de locuitori 1.306.313,512 locuitori şi are o suprafaţă de 9.572.419 km pătraţi şi totuşi a reuşit să uimească lumea prin performanţele sale economice. O mare putere înseamnă un stat bogat şi influent. Printre marile puteri ale lumii se află şi R.P.China “un model atipic de putere.”6 Această ţară a uimit lumea deoarece în prezent este singura ţară comunistă care are o economie de piaţă funcţională. Centralizarea statală chineză a fost una dintre cele mai asuprit oare la nivel mondial , statul monopolizând emisiunea monetară, reglementa piaţa de produse agricole şi alimentare şi controla vânzările şi cumpărările de pe această piaţă, deţinea proprietatea asupra domeniilor silvice şi asupra resurselor naturale, de aur, de cupru şi de argint şi limita dezvoltarea întreprinderilor private. În acelaşi timp, liberalizarea economiei a permis pentru perioade scurte de timp o accentuare a comerţului cu ţările vecine, ceea ce a produs efecte şi asupra economiei interne. R.P.China a încercat să găsească o cale proprie de modernizare a economiei. Din păcate măsurile adoptate, în majoritate neconforme cu spiritul timpului respectiv, au creat premisele unei modernizări în care competitivitatea externă a sectoarelor economice sau a produselor era ignorată. La sfârşitul anului 1978 R.P.China s-a orientat către o economie de piaţă. Schimbările realizate de autorităţile chineze, au fost următoarele : colectivizarea în agricultură a fost înlocuită cu ferme particulare, a crescut autonomia pe plan local, s-a deschis o gamă largă de firme în domeniul serviciilor şi de asemenea economia a fost deschisă investiţiilor străine şi lărgirii schimburilor comerciale cu alte state. Rezultatul a fost creşterea PIB-ului, iar în 1999 a devenit cea de-a doua putere economică a lumii , după SUA, cu un PIB de 3800 USD per cappita. În anii ’80 industria a adus importante câştiguri datorită investiţiilor realizate în zonele de coastă din apropierea Hong-Kongului şi Taiwanului. Resursele naturale ale R.P.China sunt numeroase şi variate, ea fiind una dintre cele mai mari producătoare de cărbuni, minereu de fier şi staniu, petrol, aur, sare, etc. la nivel mondial. Industria are un rol important în economia acestei ţări, ea fiind un mare producător de fontă şi oţel, maşini, electronice şi rachete cosmice. Astăzi, agricultura R.P.China e diversificată. Terenurile cultivate ocupă o zecime din suprafaţa ţării, mai mult de jumătate din acestea fiind irigate. R.P.China ocupă primul loc pe glob la suprafeţe irigate. Este cel mai mare producăt or de cereale – orez şi grâu – şi de asemenea produce bumbac, ceai , cânepă şi fructe. La sfârşitul anului 1993 conducătorii R.P.China au aprobat reformele adiţionale pe termen lung urmărind ca instituţiile din economia de piaţă să aibă un rol mai important şi în această ţară, dar firmele de stat vor continua să domine multe industrii cheie în ceea ce acum se numeşte “ o economie de piaţă socialistă”.

6

S. Neguţ, China, un model atipic de putere, revista Jurnalul Economic, nr. 15

16

Consumul din industrie, creşterea veniturilor şi schimbarea tradiţiilor de consum fac din R.P.China motorul schimbării configuraţiei pieţei mondiale.R.P.China este cel mai serios cumpărător de materii prime din regiune, în 2003 cheltuind pe acestea 413 miliarde USD.

2.1 Afirmarea R.P.China ca putere economică pe plan mondial Viitorul economic al R.P.China şi rolul său politic în regiune constituie una dintre problemele cele mai importante cu care se confruntă Asia de Est, iar pe termen lung, întreaga lume. Rata de creştere economică a acestei ţări în anii ’90 a fost uluitoare. În 1992-1993, economia chineză a crescut cu 13%, înainte ca inflaţia să constrângă guvernul să aplice frâne. Din punct de vedere al Produsului Naţional Brut ( PNB ), economia R.P.China a devenit a doua sau a treia din lume, şi după unele estimări, va depăşi SUA la începutul secolului XXI. Pe măsură ce economia R.P.China a crescut şi s-a industrializat, prezenţa sa economică în regiune şi, în general, în economia globală a devenit din ce în ce mai impunătoare. Capacităţile militare chineze s-au dezvoltat şi, pe fondul declinului importanţei militare a Rusiei în Asia de Est, R.P.China se conturează ca putere militară dominantă în Asia. Din cauza problemelor financiare ale altor economii din regiune şi stagnării economice a Japoniei, mulţi observatori americani şi de alte naţionalităţi văd în R.P.China principala putere din regiune. Bineînţeles că industrializarea impresionant de rapidă a R.P.China şi extraordinara ei afirmare ca ţară exportatoare au stat la baza caracterizării R.P.China drept "o altă Japonie" sau chiar "o super-Japonie". Această imagine asupra dezvoltării economice a R.P.China trebuie să fie restrânsă în anumite privinţe. Spre exemplu, “ deşi excedentul comercial al R.P.China cu SUA, de 40-50 miliarde USD anual, era aproximativ egal cu cel al Japoniei, acest succes al exporturilor 7 nutransformă R.P.China într-o superputere economică” . Succesul economic al R.P.China era strâns

legat de accesul său la capitalul extern şi la tehnologie, precum şi de accesul său pe piaţa americană. O parte substanţială a excedentului comercial al R.P.China cu lumea a fost produs de firme non-chineze; marii exportatori din R.P.China sunt, în cele mai multe cazuri, filiale ale unor corporaţii străine. Succesul economic al R.P.China continentală se datorează în cea mai mare parte Hong – Kongului, cel mai mare furnizor de capital al R.P.China. Dinamismul economic chinez a fost stimulat de ISD-uri şi de exporturi, precum şi de acumularea de capital intern şi / sau de piaţa internă în expansiune. Firmele străine au acoperit, direct sau indirect, aproximativ 75% din exporturile R.P.China. Cea mai mare fabrică de pantofi sport din R.P.China şi din lume are manageri taiwanezi, este finanţată de Goldman Sachs şi produce pantofi Adidas, Reebok şi Nike, pe bază de contract. Firmele străine şi fabricile în proprietate străină şi-au intensificat ritmul de producţie şi, între mijlocul anilor ’80 şi mijlocul anilor ’90, exporturile chineze datorate firmelor străine a crescut semnificativ. Aceste filiale ale firmelor străine constau mai ales în fabrici de prelucrare sau asamblare, în ramuri cu valoare adăugată redusă şi tehnologie inferioară, multe din componentele acestor produse fiind 7

Robert Gilpin(2004),Economia mondială în secolul XXI, ed. Polirom, Iaşi, 2004, pag 211

17

importate. În consecinţă, o mare parte a profitului înregistrat de aceste firme a revenit altor naţiuni, în timp ce R.P.China a câştigat un procentaj relativ mic, prin taxe şi salarii. Exporturile R.P.China se compun din produse precum jucării, produse electronice de calitate inferioară, textile şi încălţăminte, aceste produse de export fiind vândute sub mărci de fabricaţie străine. Deşi R.P.China a urcat în mod constant pe scara valorii adăugate şi pe cea tehnologică, sectorul exportator a rămas, în mare măsură, o enclavă cu efecte de revărsare limitate în raport cu imensa economie continentală a R.P.China. În pofida realizărilor economice limitate ale R.P.China, statele vecine din ASEAN au toate motivele să considere această ţară o provocare economică, în prezent, şi o posibilă ameninţare militatră, în viitor. În particular, ţările membre ASEAN au fost tulburate de rapiditatea cu care R.P.China a devenit o putere industrială, mai ales în domeniul înaltei tehnologii. Spre exemplu, “ în 1993, R.P.China a produs mai multe automobile decât toate cele 6 ţări membre ASEAN; de 8 . Statele din ASEAN sunt asemenea, ea a devenit cel mai mare producător de televizoare din lume”

preocupate şi de faptul că ea absoarbe ISD – uri, care altfel s-ar îndrepta către ele; dezvoltarea industrială a R.P.China le-a stimulat, de altfel, să-şi intensifice cooperarea economică între ele. Deşi liberalizarea economică a avansat considerabil, la mijlocul anului 1999 birocraţia avea, încă un cuvânt greu de spus în economie. Mai mult decât atât, aproape 50% din totalul fabricilor din R.P.China aparţineau statului, iar multe sectoare industriale primeau subvenţii guvernamentale generoase, decisive pentru supravieţuirea lor. În prezent, R.P.China se află între economia de comandă din trecut şi economia de piaţă din viitor. R.P.China a devenit o economie duală, în care există inegalităţi imense şi periculoase. R.P.China urmăreşte două scopuri: “ să devină campionul culturii chineze, statul de nucleu, magnet civilizaţional înspre care toate celelalte comunităţi chineze ar trebui să se orienteze şi să îşi 9 reia poziţia de putere hegemonică în Asia de Est, pe care a pierdut-o în secolul XIX.”

2.2. Comerţul exterior al R.P.China 2.2.1. Evoluţia comerţului “Lăsaţi China să doarmă, fiindcă atunci când se va trezi, va zgudui lumea” spune zicala faimoasă a lui Napoleon, se pare că el vedea peste veacuri. Din 1978, când Deng Xiaoping şi-a îndreptat ţara spre o cale a reformei economice, PIB-ul ei a crescut cu o medie de 9.5% pe an, de trei ori cât este rata în Statele Unite, şi mai rapid decât în orice altă economie . Cifrele oficiale ar putea exagera puţin rata creşterii, dar, cu toate acestea, China e posibil să întreacă într-o zi Statele Unite

ale Americii şi să devină liderul în economia mondială. Nivelul exporturilor a generat în ultimul sfert de secol o creştere medie a economiei de 9,6 procente. Anul trecut, exporturile chineze au crescut cu 28,4 %, atingând 631,6 miliarde de euro, în timp ce importurile s-au redus cu 17,6 procente , fiind evaluate la 547 miliarde de euro. 8 9

R. Gilpin(2004), op.cit., pag 212 S.P.Huntington(1997), Ciocnirea civilizaţiilor, Editura Antet, Prahova, pag 247

18

De fapt, China a fost cea mai mare economie de-a lungul unei bune părţi a istoriei cunoscute. Până în secolul XV, China a avut cel mai mare venit pe cap de locuitor şi a fost liderul în tehnologie al epocii. Dar apoi, pe neaşteptate, şi-a întors spatele lumii. Conducătorii săi au impus limite stricte asupra comerţului internaţional şi au înăsprit controlul lor asupra ramurilor economice. În 1820 ea deţinea 30% din PIB-ul mondial. Totuşi, în 1950, după un secol de anarhie, de dictatură militară, de ocupaţie străină, după războiul civil şi conflictul cu Japonia, partea sa din producţia mondială a scăzut sub 5% (toate cifrele măsurate la paritatea puterii de cumpărare). Acum China recuperează din terenul pierdut. Dacă economiile dezvoltate doresc creştere economică rapidă ele trebuie să o obţină pe cale grea, prin inventarea de noi tehnologii sau prin adoptarea de metode de management mai bune. Dar ţările sărace, cel puţin din punct de vedere teoretic, ar trebui să reuşească creşteri economice rapide deoarece ele pornesc cu niveluri scăzute ale venitului şi capitalului pe cap de locuitor. Cu politicile potrivite, şi aici mă refer la politicile monetare şi fiscale, ţările în curs de dezvoltare au o posibiliate uriaşă să se dezvolte rapid prin importul de capital, idei şi tehnici de la economiile dezvoltate şi prin folosirea pieţelor ţărilor bogate ca trambulină pentru dezvoltare. Deşi China se află în postura de întârziată, ea nu trebuie să reinventeze roata, ci pur şi simplu să-şi deschidă economia spre idei de la lumea bogată – lucru pe care îl şi face cu entuziasm. Mare parte din creşterea economică a Chinei de-a lungul ultimului sfert de secol poate fi explicată prin rate ale investiţiilor ridicate şi migrarea lucrătorilor de la ferme de subzistenţă, unde productivitatea lor marginală se apropie de zero, către fabrici mai productive în industrie. Dar creşterea economică a Chinei nu se bazează doar pe forţa de muncă ieftină: salariile sunt mai mici în India şi Vietnam. China are de asemenea avantajele unei infrastructuri bune, a unei forţe de muncă educate, a unei rate a economisirii disponibilă pentru investiţii financiare şi, cel mai important, are o economie extrem de deschisă. Taxele vamale ale Chinei au scăzut de la 41% în 1992 la 6% după ce s-a alăturat Organizaţiei Mondiale a Comerţului în decembrie 2001, făcând disponibilă cea mai scăzută taxă de protecţie din toate ţările în curs de dezvoltare. Multe bariere non-tarifare au fost deasemenea demolate. Mai mult decât atât, China a permis intrarea investiţiilor străine, care au sprijinit creşterea prin sporirea stocului de capital fix şi prin furnizarea de tehnologie nouă şi know-how managerial. Societăţile asociate cu firme străine produc 27% din produsule industriale al Chinei. Guvernul chinez vizează în special SUA, ca principală sursă de capital şi tehnologie. Produsele chinezeşti sunt prezente în marile supermarketuri americane sau europene, iar companiile chineze achiziţionează firme renumite şi încep să pătrundă tot mai mult pe piaţa mondială. SUA şi Japonia, ţări care au dominat piaţa mondială în ultima jumătate a secolului XX, înregistrează în ultimii ani încetiniri ale creşterii economice. În prezent încep să se afirme noi economii în creştere, ca cea a Chinei, a Rusiei sau a Indiei. China a avut de înfruntat multe obstacole până la creşterea economică: sistemul bancar fragil, lipsa unui sistem legal transparent, corupţia, riscul unor nelinişti sociale şi politice cauzate de extinderea inegalităţilor în privinţa venitului sau abuzul drepturilor omului, cât şi poluarea gravă a mediului. 19

Principala constrângere asupra creşterii economice a Chinei este inabilitatea sistemului său financiar să aloce capitalul în mod eficient, cu riscul asociat al unor împrumuturi proaste în sistemul bancar. Au existat cu siguranţă investiţii excesive în anumite sectoare, cum ar fi industria de automobile, oţel şi imobile, deci inevitabil unele proiecte s-au dovedi neprofitabile. Sistemul financiar trebuie să fie reformat pentru a îmbunătăţi deciziile legate de investiţii. Listarea băncilor de stat la bursa din Hong Kong este o soluţie bună pentru a schimba structura şi managementul acestora, dar privatizarea efectivă ar fi şi mai utilă. Discrepanţele de la nivelul politic, diferenţa între teoria comunistă şi dreptul la proprietate nu permit lăsarea unui sector vital pentru guvernul chinez în mâinile unor persoane juridice, fie ele şi autohtone.

2.2.2. Exporturile şi importurile Chinei În aceşti ani China a contribuit la creşterea cererii energetice mondiale, influenţând incontestabil asupra evoluţiei preţurilor petrolului întrucât trebuie să facă faţă unei industrii mari consumatoare de energie care o obligă să consume de 3 ori mai mult petrol decât SUA şi de 5 ori mai mult decât Uniunea Europeană pentru a genera o cantitate de bogăţie comparabilă. La momentul actual, China ocupă deja primul loc în lume la consumul de oţel (25% din producţia mondială, comparativ cu 12% în cazul SUA) şi de cupru şi se plasează în topul consumatorilor de aluminiu, zinc, platină, etc. Judecând şi după timpul scurt, consumul de petrol este cel care a înregistrat probabil cea mai spectaculoasă evoluţie în contextul în care, deşi a început să importe petrol abia în 1993, China reprezintă la ora actuală al doilea importator din lume (mai exact 32% din necesarul său) şi acoperă 30% din rata marginală a consumului mondial de petrol. Zăcământul de petrol descoperit recent în marea Bohai (nord-estul ţării) are rezerve de miliarde de barili de petrol, fiind astfel cel mai mare descoperit în ultimii 40 de ani. Potrivit estimărilor, zăcământul are între 1.300 şi 1.500 kilometri şi conţine în jur de 7,3 miliarde barili. Aceasta descoperire ar putea contribui la reducerea importurilor de petrol ale Chinei. Anul trecut, China a produs 183 milioane tone petrol, cu 1,7 la sută mai mult faţă de 2005, dar a importat 138 milioane tone (cu 16,9 la sută mai mult ca în urmă cu doi ani). O parte din petrolul extras din China a fost utilizat pentru constituirea rezervei strategice pe care Guvernul de la Beijing a decis să o creeze. China este cu siguranţă un gigant agricol, care nu mai stârneşte frica concurenţilor de pe piaţa mondială. Urbanizarea galopantă, lipsa resurselor de apă, solurile de proastă calitate şi poluarea solurilor sunt doar câteva cauze care ămpiedică dezvoltarea agricultu rii. Creşterea puternică a populaţiei face din China o piaţă extrem de tentantă pentru ţările exportatoare de produse agricole. Statele Unite ale Americii au început deja să profite de oportunităţile oferite de piaţa chineză. China a devenit importatoare netă de produse agricole în anul 2004. Previzioniştii sunt de părere ca această situaţie se va menţine şi pe parcursul următorilor 20 de ani. Cele mai cerute produse de chinezi sunt: soia, oleaginoasele, cerealele şi zahărul. Importurile au atins în anul 2005, valoarea de 22 de miliarde de dolari, dintre care jumătate au fost consacrate produselor vegetale. 20

Grâul se constituie în a doua mare cultură, dupa orez (160 milioane de tone), iar împreuna fac parte din hrana de bază a chinezilor. Guvernul chinez trăieşte cu teama că importurile masive de cereale vor afecta puternic agricultura. Cu toate acestea, marile provocări vin din interior. Lipsa terenurilor arabile de bună calitate şi producătorii individuali care deţin în medie doar 0,65 hectare/familie, fac imposibil visul conducătorilor comunişti care doresc o agricultură chineză competitivă la nivel mondial. China este de asemenea cel mai mare importator de lemn tropical din lume: jumătate dintre arborii tropicali exploataţi pe plan mondial ajung în statul asiatic. O mare parte provin din Indonezia şi Papua Noua Guinee, unde 76-90% din exploatări sunt ilegale, conform organizaţiei ecologiste. În ultimii 10 ani, consumul total de produse din lemn al Chinei a avansat cu 70%. O treime din creştere s-a datorat ascensiun ii înregistrate de exporturi şi două treimi se justifică prin accelerarea consumului intern. Greenpeac e avertizează că, în cazul în care China şi-ar mări consumul de hârtie pe cap de locuitor până la nivelul celui din SUA, spre exemplu, acest lucru ar necesita suplimentarea volumului de lemn exploatat cu aproape 1,6 miliarde de metri cubi – volum echivalent cu recolta mondială anuală. Creşterea competitivităţii unor sectoare industriale a dus la sporirea volumului vânzărilor de calculatoare, China deţinând peste 30% din exporturile regionale de produse electronice. Exemple de companii chineze de succes sunt firmele LEGEND, cu o cotă de piaţă de 26% şi HAIER (producătoare de aparate electrocasnice) care intenţionează să impună primul brand mondial „made in China”. Ele atacă în principal pieţele segmentate, cu competiţie fragilă, iar strategia lor este de a vinde ieftin. Haier a reuşit sa isi construiasca în acest mod o cota de 20-70% la cele mai multe categorii de aparate electrocasnice pe pieţele nationale unde este prezentă. Cifra de afaceri realizată de Haier în afara Chinei este de un miliard de dolari şi vine din 100 de ţări. Foarte ambiţioasă, Shanhai Automotive Industry ţinteşte să ajungă printre primele şase companii din lume până in 2020, iar Huawei, activă în telecomunicaţii, a investit mai cu seamă în Europa, unde a reuşit să ofere echipamente de telecomunicaţii cu până la 30% mai ieftine decât competitorii. Investiţiile pe ansamblu sunt destul de modeste - 2,9 miliarde de USD - dar se preconizează creşteri. Echipamentele şi maşinile industriale constituie peste 60% din exporturile chinezeşti, urmate de textile. Exporturile de textile şi îmbracăminte realizate de China în 2006 au totalizat 144 miliarde de dolari, cu circa 25% peste nivelul înregistrat în 2005. Destinaţiile principale sunt, în ordine: Statele Unite, dragonii asiatici şi Germania China a devenit cel mai mare producător mondial de oţel, cupru, ciment şi aluminiu, în condiţiile în care în anii '90 era unul dintre cei mai mari importatori pe aceste pieţe. China ocupă locul al treilea în ierarhia mondială în privinţa exporturilor şi importurilor de produse manufacturate, devansând Japonia, atât valoric, cât şi în privinţa ritmului de creştere (29% la exporturi şi 15% la importuri). Comerţul Chinei cu produse agricole deţine o pondere redusă, de 0,5% din comerţul mondial de mărfuri. Combustibilii şi produsele industriei extractive constituie o grupă care a înregistrat cel mai mare ritm de creştere (35%) şi valorile cele mai ridicate la importuri provenite din Asia, America de Nord, Europa sau Africa, fapt care confirmă rolul Chinei în creşterea cererii mondiale la această grupă de produse. 21

Din anul 1999, până acum, comerţul Chinei cu produse ITC a crescut anual în medie cu 38%. China a depăşit de asemenea Japonia, în anul 2004, în calitate de cea mai mare ţară exportatoare de produse ITC către SUA, această categorie de produse fiind importate din China în proporţie de 27%. După ce au “inundat” Europa şi America cu tenişi, camăşi, jucării şi electronice, chinezii se pregatesc acum să inunde piaţa cu bani. Cifrele arată că s-au făcut investiţii străine de proporţii în servicii financiare în China, dar şi că, la rândul ei, China a crescut numărul investiţiilor “plasate” în străinătate. Cele mai recente cifre anunţate de guvernul de la Beijing arată că investiţiile făcute în China de firmele străine au urcat brusc, susţin ute în special de investiţiile în sectorul financiar. Pe de alta parte, şi totalul sumelor investite de China continuă să crească rapid. Informaţiile arată faptul că importanţa statului asiatic este în creştere nu doar ca destinaţie de investiţii, ci şi ca sursă de capital. Conform Agenţiei de Comerţ Exterior a Chinei, investiţiile nete realizate de China au crescut la 11,3 miliarde de dolari. Cele mai mari sume au fost cheltuite de China National Petroleum, care a făcut, recent, achiziţii în PetroKazahstan şi într-o companie canadiana, cu sediul tot în Kazahstan. Totuşi autorităţile chineze doresc să încetinească creditarea, care finanţează în principal investiţiile, şi au luat o serie de măsuri în acest sens: creşterea dobânzilor, a ratei dobânzilor pentru rezervele obligatorii, restricţionarea plafoanelor de credit în sectoarele în care s-au atins creşteri excesive, cum este cel al imobiliarelor. Piaţa chineză a absorbit, în 2006, peste 7,22 milioane de automobile şi a urcat pe locul doi în lume, după Statele Unite, surclasând Japonia, în ierarhia vânzărilor de maşini. Per total, vânzările de automobile noi în China s-au triplat în ultimii cinci ani, iar estimările indică o creştere de 15% în acest an, până la aproape opt milioane de unităţi. Lucrul marcant pentru piaţa auto mondială în 2006 este că vânzările totale de automobile din China le-au depăşit pe cele din Japonia, unde piaţa a scăzut uşor, până la 5,72 milioane de automobile. Doi producători locali, Geely Automobile Holdings Ltd. şi Chery Automobile Co, fac parte din grupul principalelor firmele ce vor contribui la creşterea pieţei. Potrivit unui raport Unesco privind comerţul internaţional de bunuri şi servicii culturale China a ajuns cel de al doilea exportator de "arte vizuale", cu o cotă de 19% din totalul mondial. Nu a fost singura surpriză pentru piaţa de artă. Comerţul în domeniul artistic este concentrat într-un top de cinci state, fiecare fiind atat importator cât şi exportator. Chiar dacă o astfel de analiză este dificil de făcut, Unesco a acceptat provocarea şi a monitorizat comerţul de artă în perioada 1994-2005. În acest interval comerţu l de bunuri culturale de toate categoriile (arte vizuale, bunuri de patrimoniu, carte, massmedia, film) aproape s-a dublat, de la 39 de miliarde de dolari în 1994 la 59 de miliarde în 2005, ajungând să reprezinte aproximati v un procent din comerţul internaţi onal. Marea Britanie rămâne pe locul întâi în topul exporturilor, cu 8,5 miliarde de dolari în 2005, urmată de China şi SUA. Valoarea exporturilor R.P.China în perioada 2000-2004 este prezentată în tabelul numărul 2. Din tabel reiese că exportul de animale vii se mentine în ultimii ani la valoarea de 300 milioane USD, în perioada 2000-2003 fiind într-o scădere, iar în 2004 acesta creşte dar nu foarte mult. 22

La exportul de lapte se observă o scădere în anul 2001, de la valoarea de 51 de miliarde USD la 41 de miliarde, iar în 2002 se observă o creştere însemnată a exportului acestui produs. În 2004 se observă o creştere importantă a valorii exportului de lapte. La exportul de orez se observă o scădere faţă de anul 2000, cea mai mică valoare având-o în 2004- 232 miliarde USD. În anul 2001 exportul de fructe înregistrează o scădere pentru ca în următorii ani să crească impresionant faţă de anul 2000. Exportul de zahăr şi produse zaharoase se menţine în anii 2000-2004 între valorile 170-180 miliarde USD.. În anul 2004 R.P.China a exportat cafea în valoare de 43 miliarde USD, aceasta fiind cea mai mare valoare din această perioadă. Exportul de cacao nu a înregistrat nici el creşteri importante în această perioada , din 2001 el crescând constant până în 2004 când a ajuns la valoarea de 29 miliarde USD În 2004 R.P.China a înregistrat cea mai mare valoare a exportului de ceai şi mate, acesta atingând valoarea de 451 miliarde USD. Din anul 2000 pâna în 2002 exportul de băuturi non-alcoolice a crescut constant, în anul următor scăzând la valoarea de 320 miliarde USD pentru ca în anul următor să aibă o creştere importantă atingând valoarea de 472 miliarde USD. Valoarea exportului de lână a variat anual , de la 380 miliarde USD în 2000 la 445 miliarde USD în 2004. Valoarea tutunului prelucrat exportat a crescut în perioada 2000-2003 , iar în 2004 a cunoscut o uşoară scădere. Exportul de băuturi alcoolice a crescut constant în această perioadă, în 2004 atingând valoarea de 227 miliarde USD. Exportul de fier a cunoscut creşteri importante în anii 2003-2004 când a ajuns la valorile de 219 miliarde USD, respectiv 349 miliarde USD.

Tabelul 2. Valoarea exporturilor pe grupe de mărfuri în perioada 2000-2004(miliarde USD) GRUPA DE MĂRFURI TOTAL din care: ANIMALE VII EXCEPTÂND PEŞTELE LAPTE OREZ FRUCTE PROASPETE ZAHĂR ŞI

20 00 8.247,513

200 1 7.243,452

ANUL 2002 7.819,555

384,808

344,492

343,879

326,571

51,168 561,054

41,555 329,005

58,855 380,398

53,735 494,662

69,581 232,553

384,361

353,118

463,795

604,543

771,544

20 03 10.037,801

2004 12.648,479 330,251

23

PRODUSE ZAHAROASE CAFEA CACAO CEAI ŞI MATE BĂUTURI NONALCOOLICE BĂUTURI ALCOOLICE TUTUN PRELUCRAT BUMBAC LÂNĂ FIER CUPRU METALE PREŢIOASE PETROL BRUT TEXTILE TELEVIZOAR E

176,996

167,536

184,516

165,639

174,170

16,537 18,119 356,996

22,458 16,889 352,420

26,503 17,128 339,852

37,678 25,998 375,865

43,573 29,546 451,865

319,529

350,887

354,659

320,927

472,324

123,412

136,334

196,275

204,999

227,967

150,587 307,274 380,045 85 734

196,810 82,048 315,993 90 722

227,313 172,426 338,537 88 1,084

263,546 134,654 392,367 219 3,119

249,530 17,565 445,071

2,219 2.132,032

4,911 1.383,328

11,098 1.296,176

10,294 1.661,601

3,682 1.324,692

766,031 1.297,345

742,694 1.590,974

922,792 2.396,269

1.271,285 3.471,318

1.532,039 5.485,526

349 438

SURSA: WWW.INTRACEN.ORG Valoarea cuprului exportat a avut creşteri importante în anii 2002 şi 2003 – 1,084 miliarde USD respectiv 3,119 miliarde USD. În 2004 exportul a scăzut semnificativ până la valoarea de 438 miliarde USD. Exportul de metale preţioase a avut cele mai impresionante creşteri în 2002 şi 2003 – 11,098 miliarde USD respectiv 10, 294 miliarde USD. Exportul de petrol s-a mentinut în această perioadă între valorile de 1,300- 2,100 miliarde USD. Cele mai importante creşteri la exportul de textile s-au înregistrat în anii 2003 şi 2004 – 1,271 miliarde USD şi 1,532 miliarde USD. În această perioadă la exportul de televizoare s-a înregistrat o creştere continuă, în 2004 ajungând la valoarea de 5,485 miliarde USD. Valoarea importurilor efectuate de R.P.China în perioada 2000-2004 este prezentată în tabelul numărul 3. În anii 2003 şi 2004 importul de animale vii a avut cele mai mari valori – 117 miliarde USD respectiv 219 miliarde USD. Valoarea importului de lapte a crescut anual în această perioadă de la 207 miliarde în 2000 la 403 miliarde în 2004. 24

În 2001 şi 2002 importul de orez a scăzut de la 112 miliarde în 2000 la 98 miliarde în 2001 respectiv 79 miliarde USD în 2002, iar în 2004 a crescut până la valoarea de 251 miliarde USD. Cele mai importante creşteri le-a avut importul de fructe proaspete în anii 2003 şi 2004 – 470 miliarde USD respectiv 594 miliarde USD. Importul de zahăr şi produse zaharoase a avut cea mai mare valoare în anul 2001 când a ajuns la valoarea de 350 miliarde USD. Valoarea importului de cafea a crescut anual de la 7 miliarde USD în 2000 la 20 milia rde USD în 2004. Cea mai importantă creştere la importul de cacao a avut loc în anul 2003 când acesta a ajuns la valoarea de 66 miliarde USD, iar în 2004 la 74 miliarde USD. Importul de ceai şi mate a scăzut în 2002 la valoarea de 3 miliarde USD, iar în 2003 şi 2004 a crescut până la valorile de 4 miliarde USD respectiv 6 miliarde USD. Până în 2003 importul de băuturi non-alcoolice s-a mentinut între valorile de 3 miliarde USD şi 4 miliarde USD, în 2004 crescând până la valoarea de 9 miliarde USD.

Tabelul 3. Valoarea importurilor R.P. China pe grupe de mărfuri în perioada 20002004( miliarde USD) GRUPA DE MĂRFURI TOTAL din care: ANIMALE VII EXCEPTÂND PEŞTELE LAPTE OREZ FRUCTE PROASPETE ZAHĂR ŞI PRODUSE ZAHAROASE CAFEA CACAO CEAI ŞI MATE BĂUTURI NONALCOOLICE BĂUTURI ALCOOLICE TUTUN PRELUCRAT

20 00 12.191,114

200 1 13.670,474

ANUL 2002 13.391,44

20 03 19.738,488

2004 35.112,453

52,284

34,830

53,414

117,252

219,909

207,160 112,714

211,725 98,853

258,524 79,664

322,224 96,532

403,854 251,538

367,049

365,154

371,909

470,791

594,620

148,113

350,001

257,662

196,251

313,951

7,055 36,912 4,618

8,419 39,758 3,593

10,139 37,970 3,032

17,265 66,991 4,775

20,155 74,402 6,870

4,581

4,599

5,125

5,260

9,186

155,231

139,608

139,316

177,334

246,930

40,402

34,312

27,450

45,807

59,762 25

BUMBAC LÂNĂ FIER CUPRU METALE PREŢIOASE PETROL BRUT TEXTILE TELEVIZOAR

137,197 1,124,719 1,857,699 805,976

116,609 1,104,019 2,502,759 898,066

199,512 1,063,435 2,769,066 811,243

1,218,245 956,946 4,856,212 1,296,470

3,242,122 1,263,128 12,699,131 2,235,584

572 3,657,061

934 3,745,396

2,789 3,798,257

3,655 5,863,487

12,511 9,239,294

2.840,394 59,949

3.038,468 40,305

3.465,945 36,988

3.937,477 85,514

4.071,424 148,082

E SURSA: WWW.INTRACEN.ORG În 2001 importul de băuturi alcoolice a scăzut la valoarea de 139 miliarde USD, iar în anii următori a crescut, în 2004 atingând valoarea de 246 miliarde USD. Importul de tutun a scăzut de la valoarea de 40 miliarde USD în 2000 la 27 miliarde USD în 2002 şi în 2004 a crescut până la valoarea de 59 milioane USD. Cele mai mari valori le-a avut importul de bumbac în 2003 şi 2004 – 1.218 miliarde USD respectiv 3.242 miliarde USD. Importul de lână a avut cea mai mică valoare în 2003 când a atins valoarea de 956 miliarde USD, în ceilalţi ani menţinându-se la valoarea de 1.100- 1.200 miliarde USD. Valoarea importului de fier a crescu anual de la valoarea de 1.800 miliarde USD în 2000 la valoarea de 12.699 miliarde USD în 2004. Importul de cupru a avut cea mai mare valoare în 2004 – 2.235 miliarde USD, valoarea sa scăzând în 2002 – 811 miliarde USD. Valoarea importului de metale preţioase a scăzut anual de la 572 miliarde USD în 2000 la 12 miliarde în 2004. Şi valoarea petrolului importat a crescut anual de la 3.657 miliarde USD în 2000 la 9.239 miliarde în 2004. De asemenea şi valoarea importului de textile a crescut de la 2.840 miliarde USD în 2000 la 4.071 miliarde USD în 2004. În 2001 şi 2002 importul de televizoare a scăzut până la valoarea de 36 miliarde USD în 2002 pentru ca în 2004 să atingă valoarea de 148 miliarde USD.

2.2.3. Dificultăţi întâmpinate în activitatea de comerţ China se află în conflict cu mai multe state ale lumii, în special cu SUA. De aceea urmăreşte o diminuare a exporturilor, ca urmare a excedentului comercial al ei şi al tensiunilor din ultima vreme legate de textile şi alte produse chinezeşti care au invadat pieţele lumii, îndeosebi cele americane şi europe ne. În privinţa aceasta China va creşte taxele la export pentru o serie de produse, printre care şi oţelul, cu 5%, până la 10%, în încercarea de a încetini explozia exporturilor 26

chinezesti. Partenerii comerciali ai Chinei, mai ales Statele Unite ale Americii exercită presiuni asupra tării asiatice, pentru schimbarea politicilor care promovează exporturile, în contextul în care excedentul comercial chinez este în creştere accelerată. Excedentul comercial al Chinei a urcat la 16,9 miliarde dolari în aprilie. Exportul de produse de oţel al Chinei a atins în aprilie recordul de 7,16 milioane de tone, deoarece fabricile şi comercianţii se grăbesc să compenseze schimbările politicii exporturilor. China a scos returnările de taxe la export pentru mai multe produse de oţel şi a redus cunatumul acestora la unele produse cu valoare adaugata la 5% şi urmează să implementeze un sistem de licenţiere a exporturilor. Exporturile de tablă de oţel, materia primă pentru fabricarea ţevilor, au crescut de 900 de ori în primele patru luni ale acestui an, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2006. În acelaş timp exportul produselor de aluminiu s-a dublat în primele patru luni din 2007, faţă de perioada echivalentă din 2006. Principalele combinate siderurgice din China, printre care şi Baosteel Group, susţin că micşorarea sumei returnate din taxe la export va afecta grav câştigurile lor. Marile combinate siderurgice din China exportă între 10% şi 20% din producţia lor. Importurile ieftine de produse din oţel inoxidabil din China îi afectează pe producătorii europeni, care se plâng că oţelul asiat ic a inundat piaţa UE şi a determinat o scădere a preţurilor cu 25%. Companiile sunt îngrijorate de faptul că, vânzând ieftin aceste produse, China va duce la o prăbuşire a preţurilor în industria siderurgică. În ultimii ani, China şi-a intensificat producţia de oţel ca să se pregătească pentru Olimpiada, dar acum, pe măsură ce se potoleşte avânt ul construcţiilor, ţara asiatică are un surplus de oţel şi caută cumpărători. În Europa, oţelul chinez ieftin nu duce lipsă de clienţi, de la şantierele daneze până la producătorii germani de scule, iar industria europeană a oţelului suferă deja de pe urma unei monede tot mai puternice, care ieftineşte importurile. În contextul eforturilor pentru temperarea comerţului, autorităţile de la Beijing iau în considerare creşterea costurilor pentru unii fabricanţi de cupru sau de aluminiu, prin impunerea obligaţiei de a plăti taxe la import, sub forma unui depozit. Aceştia pot importa metal rafinat fără taxe, dacă re-exporta produsele. Altă problemă cu care se confruntă China este cea legată de jucăriile care conţin un nivel "nepermis de mare de plumb". S-a lansat o campanie de îmbunatăţire a calităţii produselor fabricate în China, urmând să se elimine de pe piaţă produsele necorespunzatoare calitativ, de la mâncare şi medicamente, la haine şi jucării. O altă măsură de protecţie împotriva produselor chinezeşti este introducerea încă din vămi a controlului calităţii, deoarece după ce au intrat în comert, importatorii sunt foarte greu de depistat şi controlat. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a dispus măsuri de supraveghere a pieţei de haine, în urma mai multor informaţii conform cărora în Noua Zeelanda s-au descoperit haine importante din China, având în compoziţie lână şi bumbac, cu conţinut ridicat de formaldehida.. India şi China vor să colaboreze pe piaţa petrolieră în vederea reducerii rivalităţii dintre ele. Ambele au economii ce se dezvoltă rapid şi un consum energetic enorm şi, de asemenea, ambele 27

caută rezerve de petrol pe termen lung. Ministrul indian al petrolului vrea însă să înceteze rivalităţile şi propune o cooperare a marilor importatori de petrol. Republica Populară China este cea mai populată ţară din lume de unde şi locul doi pe care îl ocupă datorită consumului de energie după SUA. Cererea în creştere de petrol şi de asemenea şi importurile tot mai mari de petrol au făcut din China un factor important pe piaţa petrolului.

Graficul 5. Evoluţia furnizării de energie în R.P.China 1971- 2005

Sursa World Energy Outlook, 2007 După cum se vede, China este o mare consumatoare de cărbune. China este cel mai mare producător şi consumator de cărbune, şi un participant important în piaţa internaţională a cărbunelui. Paradoxal, deşi este un mare producător de cărbune este şi un importator de cărbune. Deşi o altă sursă importantă de energie este şi petrolul, cărbunele va rămâne sursa dominantă de energie din China, deşi autorităţile fac mari eforturi să diversifice sursele de energie. Petrolul ocupă de asemenea un loc important în importurile Chinei. Guvernul chinez va adopta măsuri pentru a spori proporţia energiei regenerabile în consumul energetic total, a declarat, Xu Dingming, directorul Departamentului pentru Energie din cadrul Comitetului de Stat pentru Reformă şi Dezvoltare din China. Vechea structură energetică din China, în care cărbunele ocupă cel mai important loc, a dus la afectarea mediului şi la creşterea costurilor pentru funcţionarea economiei naţionale. Totodată, dezvoltarea rapidă a economiei chineze implică un mare consum de energie. În momentul de faţă, guvernul chinez acţionează pentru elaborarea programului privind dezvoltarea pe termen lung şi mediu a resurselor regenerabile de energie. Potrivit acestui program, până în 2020, 16% din energia consumată în China va fi reprezentată de resursele regenerabile. 28

China, Coreea de Sud şi Japonia sunt vizate pentru cooperare atât în procurarea de petrol, cât şi pentru atragerea de investiţii în domeniu. S-au discutat premisele formării acestui bloc energetic, dar s-a realizat, de asemenea, şi o apropiere deosebită a relaţiilor diplomatice între China şi India. Aceste două tări ar putea să ajungă mai repede la un consens, întrucat cooperează deja pe câmpurile petroliere din Sudan, iar în Rusia, interesele celor două se vor întâlni din nou. India's Oil & Gas Co. doreşte să cumpere 20% din Yugansk, o proprietate Rosnef cu care China intenţionează şi ea să încheie un acord de şase miliarde dolari pentru un contract de livrare pe termen lung. India importă 70% din petrolul său, iar China, deşi în prezent importa numai 40%, pe fondul reducerii zăcămintelor, ar putea ajunge la 75% în 2025. În aceste condiţii, chiar o colaborare bilaterală ar schimba regulile pe piaţa petrolului.

2.3 Zonele economice libere Un rol imoprtant în economia R.P.China îl au zonele libere. R.P.China este o ţarã a cãrei ieşire la mare însumeazã 18 mii de km şi dispune de resurse foarte bogate. Cu sprijinul acordat de guvernul chinez, sectorul capitalist din zona litoralului se aflã în prezent în perioada cea mai favorabilã a dezvoltãrii. Valoarea totală realizată de acest sector în anul 2003 a depăşit 1000 de miliarde yuani, atingând, în anul 2004, 1280 de miliarde yuani (80% din PIB - ul R.P.China), nivel record în istorie. Valoarea adăugată realizată în 2004 de acest sector a crescut cu 9,8% în comparaţie cu anul 2003, înregistrând ritmul de dezvoltare cel mai înalt în structura economiei naţionale. Au fost create 3 mari zone economice speciale pe litoral, care concentreazã cea mai mare parte din creşterea economicã a R.P.China, sunt dinamice şi puternic industrializate. Cele trei areale geo-economice principale sunt: - Golful Bohai, cu axa Beijing-Tianjin şi raza sa de influenţã asupra provinciilor Liaoning, Shandong şi Hebei (la nord, sud şi respectiv vest); - Delta râului Yangtze, cu marele său centru Shanghai şi provinciile adiacente Jiangsu şi Zhejiang (la nord şi respectiv la sud) şi conexiunile spre interior de-a lungul râului Yangtze; - Delta Râului Perlelor. Zona econom ică a Golfului Bohai cuprinde municipiile Beijing şi Tianjin, precum şi provinciile Hebei, Shandong şi Liaoning, reprezentând 5% din suprafaţa totală a R.P.China (peste 500000 km pătraţi), respectiv peste 15% din populaţie (215 milioane locuitori). În zona economică a Golfului Bohai se realizează 23,5% din PIB-ul întregii R.P.China. Produsul intern brut pe cap de locuitor în aceastã zonă este de 1250 USD, faţă de nivelul naţional de 1090 USD. În acest areal funcţionează Zona de Dezvoltare Economică şi Tehnologică Tianjin – TEDA – care a înregistrat în ultimii 2-3 ani o dezvoltare impresionantă, devenind prima zonă de acest fel în R.P.China. În cadrul TEDA au realizat investiţii peste 8000 de firme chineze şi străine. Facilităţile oferite de TEDA investitorilor străini şi costurile reduse ale forţei de muncă au condus la atragerea unui volum de capital care l-a depăşit deja pe cel înregistrat de Shanghai. În acest fel s-a putut crea şi cea mai bună infrastructură din zonele de investiţii din R.P.China. 29

Producţia industrială a golfului Bohai echivalează cu 22% din totalul naţional. În Beijing şi Tianjin sunt concentrate numereoase unităţi industriale, cu produse încorporând valoare adăugată mare, circumstanţa favorizată de gradul înalt de calificare a forţei de muncă. Producţia industrială a celor două oraşe luate împreună este de circa 80% din cea a oraşului Shanghai, oraşul cu cea mai mare producţie industrială din R.P.China. Provincia Hebei, care înconjoară municip iile Beijing şi Tianjin a fost influenţată pozitiv de creşterea economică a celor două municipii şi ca atare şi-a dezvoltat o puternică bază industrială plecând de la extracţia cărbunelui şi ajungând la industria chimică şi farmaceutică. În perspectivă, obiectivul principal al industriei din golful Bohai este acela de a realiza diminuarea participării întreprinderilor de stat în economia regiunii respective şi crearea unei structuri industriale competitive. În prezent, această zonă depinde excesiv de industria primară (produce 28% din petrolul national şi 25% din gazul natural) şi de industria grea. Sistemul bancar chinez se află în plină restructurare. În 2004, s-a introdus sistem ul privind gradul de risc, pentru prima dată în R.P.China, iar Comisia de Supraveghere Bancară monitorizează îndeaproape cele 11 bănci comerciale, pentru a le obliga să funcţioneze eficient, să elimine creditele neperformante şi să se apropie de managementul occidental. Zona golfului Bohai exportă 18-20% din totalul exporturilor chineze şi importă 20-22% din totalul importului realizat de R.P. China. Principalii parteneri comerciale sunt: Japonia, Hong-Kong, SUA, Uniunea Europeană, Coreea de Sud, Singapore. Principalele bunuri de import: maşini şi echipamente de înaltă tehnologie, produse chimice, îngrăşăminte, maşini agricole. Zona economică a Deltei fluviului Yangtze cuprinde: - municipiul Shanghai - regiunea care este străbătută de fluviul Yangtze - provincia Jiangsu în zona de nord - provincia Zhejiang, în zona de sud Shanghaiul reprezintă motorul industrial şi comercial al zonei,cu aproximativ 18 milioane de locuitori. Este principalul centru comercial, financiar şi industrial din China şi unul din cele mai mari din Asia. Populaţia zonei în discuţie (în sensul strict al fluviului Yangtze) o egalează pe cea a Japoniei, 131 milioane locuitori, PIB-ul zonei reprezintă 20% din PIB-ul R.P. China, iar producţia industrială aproximativ 25% din cea a R.P. China. Regiunea fluviului Yangtze contribuie cu 25% la producţia industrială a R.P. China. Există două mari coridoare de creştere economică în zona analizată: - unul spre sud de la Shanghai la Ningbo - cel de al doilea către vest, pe axa Suzhou, Wuxi până la Nanjing. Ningbo, Hanzhou, Wuxi şi Nanjing sunt importante centre industriale ce dispun de bogate resurse naturale.

30

Jiangsu este una din primele 5 provincii industrializate din R.P.China, cu urmãtoarele sectoare dezvoltate: maşini şi utilaje, textile, electronicã, petrochimie, materiale de construcţii, produse alimentare. În provincia Zhejiang principala industrie este cea uşoarã. Oraşul Shanghai deţine locul 1 la producţia industrialã a R.P.China (5%), dispune de 10000 de întreprinderi industriale, din care 10% sunt de mărime mare şi mijlocie. În Shanghai există 173 de întreprinderi ce au dreptul de a realiza operaţiuni de comerţ exterior. Sectoarele industriale cheie sunt: auto, siderurgie, textile, telecomunicaţii, naval, electronică, petrochimie, bunuri de larg consum. Piaţa mobiliară în Shanghai dispune de peste 500 de membri şi de aproximativ 5 milioane acţiuni. Începând cu anul 1994, Shanghaiul funcţioneazã ca centru pentru tranzacţii de schimb valutar. Veniturile relativ mari ale populaţiei oraşului Shanghai, l-au transformat în una din principalele pieţe de consum ale R.P. China. Oraşele din delta fluviului Yangtze derulează 24% din exportul R.P.China şi 23% din importuri, beneficiind de avantajele Shanghai-ului în privinţa distribuţiei şi comercializării. Partenerii principali în comerţul internaţional ai zonei analizate sunt Hong-Kong, Japonia şi SUA, principalele bunuri importate fiind produsele manufacturate, echipamente, produse chimice, fibre sintetice şi oţel. Zona analizată nu are un potenţial agricol deosebit, nici mari resurse minerale, deşi la export deţin o pondere însemnată produsele alimentare, de artizanat, mătase şi produsele minerale. Delta fluviului Yangtze a devenit în ultimul deceniu al doilea mare beneficiar chinez în domeniul investiţiilor străine, cca. 26-30% din totalul acestora fiind realizate în această zonă. Din primele 100 de companii mari din lume, 65 au decis să investească în zona Specială Liberă PudongShanghai. Şi în această zonă investitorii străini întâmpină încă multe dificultăţi birocratice. Shanghai-ul a devenit, începând din anul 2004 un important Centru de traznacţii pentru produse petroliere, operând cu contracte standardizate, ceea ce a condus la aşezarea preţurilor, în mod gradual, la cele internaţionale, în prezent ele situându-se sub nivelul mondial. Zona economică a Deltei Râului Perlelor depăşeşte suprafaţa de 237000 km 2 şi are 104 milioane locuitori (8,3% din populaţia R.P.China), cuprinzând în special provinciile Guandong şi Fujian. Proximitatea geografică a provinciei Guandong de Hong-Kong coroborată cu o birocraţie aflată la mare distanţă de centrul politic al ţării (Beijing) au fost factori de natură să determine ca această provincie să devină principala beneficiară a invetiţiilor străine în R.P.China. Un exemplu în acest sens este şi oraşul Shenzhen, care este principala destinaţie a investiţiilor provenind din HongKong. Provincia Guangdong deţine 42% din exportul total al R.P China şi 39% din import. Provincia Fujian reprezintă principala destinaţie a investiţiilor provenite din Taiwan. În zona economică a Deltei Râului Perlelor au fost stabilite primele Zone Economice Speciale din R.P.China, respectiv: - Xiamen şi Fuzhou în provincia Fujian şi - Shenzhen, Zhuhai şi Shantou în provincia Guandong. 31

În provincia Guandong există autostrada ce uneşte Gunagzhou (Canton) cu Shenzhen şi Hong-Kong şi care în prezent este legată prin Shanghai, Nanjing de capitala Beijing. Principalele zone economice al Deltei Râului Perlelor se găsesc pe coastă, având bune conexiuni cu porturile maritime, exemplu Zxhuhai şi Shenzhen, care beneficiază de aproprierea lor geografică de Macao şi Hong-Kong. În privinţa porturilor maritime, Hong-Kong-ul continuă să rămână principalul punct de ieşire pentru exporturi, în special spre SUA, Japonia şi Europa. Aprovizionarea cu electricitate şi apă se desfăşoară în parametri normali. Un rol decisiv îl joacă termocentrala de la Huaneng şi construcţia de centrale hidroelectrice. Reţeaua telefonică fixă s-a extins în ultimii ani. În plus generalizarea utilizării telefoniei mobile a contribuit la creşterea reţelei de comunicaţii. Serviciile naţionale şi internaţionale funcţioneazã bine în oraşele zonei analizate. Principalul avantaj al zonei Deltei Râului Perlelor în comparaţie cu restul provinciilor chinezeşti rezidă în ponderea mică a întreprinderilor de stat. Astfel, cu sprijinul unor masive investiţii străine, în special din Taiwan, provincia Fujian a ajuns să deţină una din industriile cele mai sănătoase din R.P. China. La rândul ei provincia Guandong a reuşit să transforme cele mai multe întreprinderi de stat în firme private. Provincia Fujian posedă un enorm potenţial agricol, constând în principal, în produse subtropicale şi fructe, ceea ce a favorizat dezvoltarea unei importante industrii de procesare a alimentelor. Deşi nu este de talia Shanghai-ului, oraşul Shenzhen s-a transformat într-un important centru bancar şi financiar. Shenzhen împreună cu Hong Kong au format un spaţiu economic unic, foarte atractiv pentru firmele străine care doresc să abordeze piaţa chineză, beneficiind de avantajele şi experienţa economiei de piaţă oferite de Hong-Kong. Datorită, în mare parte, proximităţii geografice a Hong-Kong-ului, zona care înconjoară provincia Guangdong a devenit principalul centru de distribuţie pentru întreaga ţară. În perimetrul format de oraşele Zhuhai, Shenzhen şi Guangzhou se găseşte cea mai mare platformă de primire şi ulterioară comercializare a produselor importate de R.P.China. Principalii parteneri comercial i ai zonei analizate sunt Hong-Kong, Taiwan, Japonia, Uniunea Europeană, SUA. Principalele produse exportate sunt bunurile de consum şi produsele cu un procent mare de valoare adăugată. Zona analizată realizează 48% din exporturile R.P.China, iar în ultima perioadă a devenit principala poartă de intrare pentru importuri (44% din total). Administraţiile locale stimulează orice intrare de capital străin, în cadrul unei birocraţii flexibile, cu excepţia oraşului Shenzhen care favorizează numai investiţiile de avengură şi care atrag după sine dezvoltarea unor tehnologii avansate. Zona Fujian oferă facilităţi sporite investitorilor străini, în comparaţie cu provincia Guangdong, ceea ce a stimulat investiţiile provenind din Hong-Kong şi Taiwan. ZONA LIBERĂ NINGBO 32

Această zonă este principalul producător de confecţii lucrate manual de calitate. Toate produsele textile din această zonă sunt în concordanţă cu standardele internaţionale. ZONA LIBERĂ SHANGHAI Aceasta a fost prima zonă liberă din R.P.China şi este una dintre cele mai mari din ţară şi cuprinde: o zonă de liber schimb, depozite, servicii de comerţ şi procesare, etc. Până acum 44 de ţări, printre care: Japonia, SUA, ţări din Europa şi Asia au făcut investiţii de 2,73 miliarde USD în această zonă. ZONA LIBERĂ TIANJIN Tianjin este singura zonă liberă din nordul R.P.China. Ea mai cuprinde un aeroport internaţional şi un parc industrial aeronautic. Cele 3 zone sunt cele mai eficiente şi au cele mai mici costuri. Cele 3 zone formează o reţea de transport maritim, rutier şi aerian datorită avantajului de a fi in acelaşi timp aproape de oraş şi de porturi.

Tabelul 4. Indicatori economici ai zonellor libere din R.P. China î perioada Ian 2000- Iun. 2004 INDICATOR PIB TOTAL INDUSTRIA SECUNDARĂ INDUSTRIA TERŢIARĂ VALOAREA ISD UTILIZAREA ACTUALĂ ACAPITALULU I STRĂIN VENITURI TAXE COMERCIALE ŞI INDUSTRIALE TAXE VAMALE ŞI ALTE TAXE VALOAREA TOTALĂ A IMPORTURILO R ŞI

UNITĂŢI DE MĂSURĂ 10000YUAN

IUNIE 2004 93.322

IANUARIEIUNIE 2004 456.530

% IANUARIEIUNIE 2004 32,87

10000YUAN 10000YUAN 10000USD

9.785 83.537 13.659

40.400 416.130 62.358

64,4 30,5 65,14

10000USD

5.987

22.372

33,16

10000YUAN

9.850

82.983

29,42

10000YUAN

8.699

71.324

19,07

10000YUAN

78.782

543.162

36,27

10000USD

46.125

209.868

50,69

33

EXPORTURILO R IMPORTURI EXPORTURI

10000USD 10000USD

40.232 5.893

180.428 29.440

45,15 96,66

SURSA:WWW.TJFTZ.GOV Peste 4000 de firme din peste 1000 de ţări au făcut investiţii în cele 3 zone.

Capitolul 3 CHINA UNICĂ China nu este prima economie care avansează rapid dintre economiile în dezvoltare sau din cenuşa războiului şi a conflictelor interne şi ajunge o putere industrială. În perioada de după al II-lea Război Mondial, Japonia şi Germania (cu ajutorul SUA) au revitalizat industriile răvăşite de către distrugerile din război şi au reuşi să le transforme în „economii miracol”. Coreea de Sud, Hong Kong, Taiwan şi Singapore au ieşit de sub ocupaţia Japoniei şi au devenit „tigri” sau „micii dragoni”, cu economii cu dezvoltare rapidă şi nivel de ţară tot mai dezvoltat. Taiwan a reuşit să suporte un influx major de continentali în1949, în timp ce Coreea de Sud a rezistat războiului şi insurgenţei şi s-a transformat dintr-o societate agrară într-o putere industrială. Ambele au beneficiat de ajutorul SUA dar au fost capabile să menţină progresul. Thailanda, Malayesia, Indonezia, Filipine şi Vietnam au fost şi ele denumite „noua generaţie de tigri” cu destinul de a urma drumul Coreei de Sud, Taiwanului, Singapore si Hong Kong-ului, deşi criza financiara din Asia şi revoluţia socială

34

.le-a încetinit progresul. Mai recent, India a lansat primele sale reforme serioase şi este în competiţie cu alte state pentru investiţiile multinaţionale. Este ceva special în legătură cu China atunci? Este doar o za din lungul lanţ al economiilor în plină ascensiune care va preda ştafeta noilor economii miracol – Vietnam sau India? Va ajunge China un „tigru de hârtie”?semănând cu o Japonie stagnantă sau cu micii dragoni ce au urmat crizei asiatice. Dacă această ţară este doar o economie în dezvoltare în ascensiune atunci impactul său ar trebui să fie temporar limitat şi mai presus de toate previzibil în forma sa de evoluţie. Aceasta în schimb, va face mai uşor să se înveţe din impactul predecesorilor Chinei să-şi evalueze competitivitatea, vis-a-vis de adversarii actuali şi să elaboreze strategii şi tehnici să rezolve aceste provocări. Evoluţia Chinei la începutul secolului XXI este diferit şi are mai multe în comun cu evoluţia SUA în secolul XX decât cu evoluţia vecinilor asiatici, repercusiunile progresului sunt monumentale; unicitatea Chinei şi a ascensiunii sale îşi are rădăcina numai în imensa sa populaţie; în fond India a trecut de pragul de un miliard. Nu îţi are rădăcinile în economia sa mare sau în ascensiunea sa rapidă, deşi combinaţia acestor factori este apreciată în cazul Chinei. Ce este excepţional la China este legat de moştenirea sa, diferitele sale instituţii, aspiraţii înalte şi o combinare unică a resurselor, capabilităţilor şi a puterii sale de negociere. Unicitatea sa vine şi din sincronizare. Urmează un drum ascendent într-o perioadă de accelerare dramatică în globalizare, într-o perioadă în care multe instituţii multinaţionale se înfiinţează. Este o perioadă foarte importantă deoarece asistăm la o realizare semnificativă a geopoliticilor şi la o presiune crescătoare asociată restructurarea economică în ţările industrializate, în special SUA. Acest mănunchi de evenimente interdependente este fără precedent: este foarte puţin probabil să poată fi replicat în altă parte în curând. China este singura ţară comu nistă (cu o economie atât de desch isă) care are o creştere economică atât de rapidă. Este o economie cu un regim autoritar care caută, deşi cu dificultate, să menţină controlul asupra libertăţii individuale şi de exprimare deşi deschide tot mai multe segmente ale activităţilor economice către exterior. Este singura ţară care anual atrage un număr tot mai mare de investiţii străine, mai multe decât în orice altă piaţă, dezvoltată sau în dezvoltare. China primeşte de asemenea şi tehnologie într-un ritm nemaivăzut, mai ales că nu este considerată un aliat pentru acei investitori. Şi dintre toate economiile din ultimii 50 de ani, China este de departe cea mai ambiţioasă în a-şi îndeplini scopul. Înţelegerea experienţei predecesorilor săi atât pe pieţele naţionale cât şi pe cele internaţionale şi evaluarea eficienţei lor este importantă nu numai pentru demonstrarea unicităţii Chinei. Comparaţia este vitală şi pentru identificarea ţelurilor propuse de guvernul Chinez şi modelele, strategiile pe care le urmează efortul său continuu de a se dezvolta atât naţional cât şi în expansiunea sa pe pieţele externe.

3.1. Dragonii economici ai Asiei O analiză a evoluţiei economice actuale relevă fenomene deosebit de complexe, uneori chiar contradictorii. Unele state înregistrează succese economice remarcabile, dezvoltându-şi 35

anumite ramuri în ritmuri deosebite altele au cunoscut o evoluţie spasmodică (Asia de Sud-Est) sau o recessiune accentuată (ţările Sahelului). Unul dintre fenomenele actuale este tripolizarea economiei mondiale. În sec XIX Europa constituia polul economic al lumii, cu o dinamică datorată revoluţiei indusriale şi dezvoltării ştiinţei şi tehnicii. Această poziţie dominantă a deţinut-o până în prima jumătate a sec. XX când s-a conturat un al doilea pol de putere economică în America de Nord, cu exponentul său Statele Unite, economia mondială devenind astfel bipolară. A doua jumătate a sec. XX a fost marcată de expansiunea economică miraculoasă a unui grup de state din estul şi sud-estul Asiei, cu o dinamică economi că ascendentă, rapidă şi extrem de eficientă, grup cunoscut şi sub denumirea de “Dragonii economici ai Asiei”. S-a creat în scurt timp cel de-al treilea pol al economiei mondiale, la care se ataşează progresiv China, ţară cu un dinamism economic fără precedent, care o propulsează treptat spre vârfurile economiei lumii. Dacă până nu demult, acum câteva decenii, factorii naturali (resurse, clima, sol) şi umani erau preponderenţi, în prezent factorii care determină dezvoltarea economică sunt cei politici şi financiari. Colapsul socialismului din ţările Europei s-a declanşat pe fondul unei politici economice iluzorii, dar şi pe fondul plafonării societăţilor comuniste la un nivel de viaţă scăzut. Mutaţiile politice radicale au determinat recesiune economică şi încercări mai mult sau mai puţin reuşite de restructurare ale unor economii necompetitive şi supercentralizate. Adaptarea la mecanismele economiei de piaţă s-a realizat diferenţiat, convulsiv, cu mari sacrificii sociale şi drumul este încă anevoios. Factorul uman a avut un rol determinant în dezvoltarea Japoniei, “dragonilor”, Chinei, unde un potenţial uman deosebit a intrat cu succes în angrenajul complicat al economiei de piaţă, standardizându-şi producţia industriale la nivele ridicate ale calităţii şi adaptându-se perfect la cererea mondială. Evoluţia ascendentă a dragonilor a fost favorizat şi de poziţia Americii faţă de China, pe care a înconjurat-o cu state puternic dezvoltate, prin investiţii masive în zonă. Alături de Japonia, numele unor ţări mici (Hong Kong – actualmente inclus la China, Coreea de Sud, Singapore, Taiwan, Macao) au devenit simbolice pentru succesul lor economic contemporan şi au primit apelativul de “dragoni economici”. Pe o suprafaţă însumată de numai 136 333 km 2 (aproximativ ½ din România) trăiesc peste 80 000 000 de locuitori, care realizează împreună peste 830 mld $, PNB: - Coreea de Sud – 485, - Taiwan – 284, - Hong Kong -163, - Singapore – 101, - Macao – 10 în 1993, adică aproape dublu cât Afri ca (431 mld. S în 1993 din care 115 mld. S – Africa de Sud). Sunt ţări mici, devenite remarcabile puterii economice, financiare şi comerciale şi care deţin 9% din comerţul mondial (7% Japonia). Dezvoltarea lor economică s-a bazat pe un ritm foarte înalt al creşterii producţiei industriale într-un timp foarte scurt. Cauzele care au favorizat progresele economice rapide sunt multiple : 36

- o poziţie geografică privilegiată – toate sunt pe rutele comerciale spre Japonia, China, SUA şi Australia, iar unele au poziţie strategică deosebită. (Singapore); - infarstructurile de decolare economică create în anii ’60; - un ajutor financiar şi tehnologic consistent din partea S.U.A.; - politica economică transparentă; - politica fiscală a statului extrem de avantajoasă pentru investiţii; - forţa de muncă ieftină, disciplinată, conştiincioasă, calificată sau cu posibilităţi de calificare; - orientarea producţiei industriale spre export (devenit aproape un scop în sine); avantajoase; -

accesul liber pe piaţa S.U.A. şi apoi pe cea vest – europeană; investiţii masive din partea Japoniei, SUA, a ţărilor arabe exportatoare de petrol; un accent particular pe cercetare şi învăţământ; inserţia benefică a statului care acordă facilităţi faţă de impozite, terenuri în poziţii promovarea unui control tehnic de calitate foarte exigent; promovarea unor politici comerciale de dumping; integrarea societăţilor în companii puternice etc.

Modelul dezvoltării economice a fost preluat de la japonezi, mizând pe investiţii masive şi tehnologice de vârf şi pe calificarea forţei de muncă. Conducerile acestor ţări au sprijinit masiv formarea cadrelor calificate şi a specialiştilor şi în primul rând au lichidat analfabetismul. Salturile realizate spre exemplu în Coreea de Sud în decursul mai mult or generaţii sunt uluitoare (96% din populaţia adultă este alfabetizată). Aceste state au adoptat foarte rapid noile tehnici ale informaticii şi ale comunicaţiilor şi tranzacţiilor prin internet, fiind printre cele mai “computerizate” din lume (Singapore: 458 computere la 1000 de locuitor). Având de guvernat popoare al căror respect tradiţional pentru muncă şi educaţie constituie un avantaj esenţial, guvernanţii acestor ţări au alocat ponderi foarte mari din PNB penru învăţământ şi cercetare în anii ’60 – 70’. O reflectare a creşterii standardului cultural este ilustrată de scăderea masivă a natalităţii, mortalităţii, a mortalităţii infantile şi creşterea duratei medii a vieţii.

Tabelul 5. Evoluţia indicatorilor demografici în perioada Indicator

CoreeadeSud

1990

Taiwan

1950

Natalitate %

1950

Hong Kong

1990

1950

17

45

8

20

5

6

3 15

2

6

30

Mortalitate%

1990 3

3

1 2

1

0 10 37

Mortalitate Infantilă % Speranţa de viaţă (M F) Ponderea tinerilor

1 19

150 6

68 – 77

7 115

21

6

69 - 73

57 – 65

4 46 – 49

5 39 – 42

4 64

47

7 79 7 75 – 80

5 47

63

37

5 33

Este o evoluţie demografică de tip occidental, cu un comportament spontan. Dacă alte ţări sud-est asiatice au o demografie progresivă, aceste state, care au făcut salturi imortante pe linia civilizaţiei, tind spre un echilibru demografic, depăşind faza tranziţiei. Totuşi, ritmurile de dezvoltare ale dragonilor au cunoscut şi perioade de fluctuaţii, datorate unor crize financiare ( 1996 – 1998 ), sau datorită recesiunii economice mondiale survenită în urma atentatelor criminale din 11 sept. 2001.

3.1.1.Coreea de Sud De la statutul de colonie a Japoniei, Coreea de Sud a ajuns a unsprezecea putere economică şi a douăsprezecea putere comercială a lumii (2,32% din volumul comerţului mondial). Ţara a avut o istorie recentă zbuciumată. Între 1910 şi 1945 a cunoscut perioada neagră a colonizării japoneze, iar între 1950 şi 1953 a avut războiul nimicitor cu Coreea de Nord. La 27 iulie 1953 s-a încheiat armistiţiul de la Panmunjon, încă în vigoare, deşi între cele două părţi au existat numeroase runde de convorbiri, rămase fără un rezultat concret. După războiul civil, a început o campanie susţinută de dezvoltare economică, în paralel cu un program ambiţios de promovare a învăţământului şi cercetării ştiinţifice. Dezvoltarea economică a început prin apariţia unor mari conglomerate de firme care şi-au concentrat atenţia asupra exporturilor. Au început prin lucrări de construcţii în străinătate şi au ajuns în prezent la o producţie de nivel tehnologic ridicat în domeniul aparaturii electronice şi automobilelor. Şi astăzi economia sud-coreeană este dominată, în proporţie de 70%, de marile conglomerate economice, numite „chaebol”. Firmele mari au penetrat agresiv pieţele externe, ajungând să-i concureze pe japonezi pe piaţa americană şi vest-europeană. Concurenţa cu Japonia a devenit acerbă. Alături de SUA, Coreea de Sud este vocea cea mai vehementă care pledează pentru deschiderea pieţelor japoneze pentru produse de import. Pe de altă parte, piaţa lor internă este bine protejată şi tot după model japonez sunt impuse restricţii la importuri, invocându-se protecţia mediului înconjurător. Deschiderea pieţei pentru importurile de orez, în condiţiile neacordării de subvenţii compensatorii a stârnit protestele agriculturilor şi studenţilor. Între 1990 şi 1998, PNB a crescut cu peste 200 mld. $, de la 237 mld. $ la 485 mld. $ (17500 $/loc. în 2001), perioadă în care a depăşit India, Mexicul , Olanda, şi Rusia (17500 $/loc. în 2001). (Rusia a scăzut din 1990 de la 528 ml d. $ la 394 mld. $ în 1998, dar pe fondul une i slabe dezvoltări economice şi a unei inflaţii fulminante). 38

Volumul comerţului exterior este de aprox. 280 mld. $, 141 mld. $ export şi 138 mld. $ import, asigurându-I un loc fruntaş în ierarhia mondială. Modelul economic sud-coreean (un alt miracol economic sud-est Asiatic) se pare că a fost copiat după cel japonez şi presupune o coordonare foarte precisă între stat, finanţe şi activitatea economică şi socială. Un rol deosebit de important l-a avut în stimularea producţiei ajutor ul financiar american, ca şi prezenţa bazelor şi soldaţilor americani (care au stimulat cererea şi producţia de bunuri de larg consum şi servicii). Astăzi cererea inter nă este foarte ridicată şi o parte din producţia destinată altădată exportului este dirijată spre piaţa internă. În mare parte, capitalul sud-corean este plasat prin investiţii în străinătate: China(zonele libere), Indonezia, Malaysia, Thailanda, în ţările est-europene (în România peste 50 mil. $ în telecomunicaţii, firma Daewoo). În Europa, în 4 ani (1992-1995) a investit 540 mil. $, peste tot unde există oportunităţi de investiţii. În interiorul ţării s-au creat 10 zone libere, cu 1631 întreprinderi şi peste 1 mil. de angajaţi. S-au dezvoltat firme şi întreprinderi foarte puternice, cu activităţi diversificate. Dintre primele 500 de mari întreprinderi din lume, 25 sunt sud-coreene. (Samsung este mai important în prezent decât Renault, având 9 uzine în Europa, iar centrul de coordonare a fost plasat la Londra.) Producţia industrială este diversificată, dar excelează în construcţiile de maşini (auto, construcţii navale, electronică). În producţia de automobile, Coreea de Sud a intrat în grupul marilor producători, cu 3,1 mil. buc. produse în 2001, locul 5 pe Glob (a devansat Rusia, Italia, Marea Britaniei). Firme mari, ca Hyundai, Kia, Daewoo au devenit bine cunoscute pe plan internaţional şi au câştigat progresiv segmente de piaţă pe toate continentele. Dar, în ultimii ani, firma Daewoo a avut dificultăţi care au adus-o la faliment şi a fuzionat cu GMC. Industria auto sud-coreeană a pătruns pe piaţă cu modele fiabile şi relativ ieftine, care se schimbă şi reînnoiesc la 2-3 ani. Hyundai va produce 1,2 mil. într-una dintre cele mai mari uzine de pe Glob, la Ulsan. Industria auto este susţinută de o producţie importantă de oţel, de cca 43mil. t, realizată în oţelării moderne, dominată de conglomeratul POSCO (Pohan Iron and Steel Company). La construcţii navale ocupă locul al II-lea pe Glob, cu 12 mil. t/2005, în şantierele de la Pusan, Ulsan, Seul, Inchon, realizând mineraliere şi petroliere, dar şi nave specializate. Industria electronică este reprezentată mai ales prin trei firme mari: Samsung (cu investiţii şi în industria auto la Pusan), Goldstar (cu 30% din valoarea exportului de produse electronice) şi LG. Concentrarea industriei electronice este una dintre cele mai reprezentative, la Seul – Kyongi se realizează 75% din totalul producţiei. Importante sunt şi producţiile de ciment (51 mil. t), energie electrică (267 mld. kW/h) şi de textile, unde ocupă locul III pe Glob, cu peste 60 mld. $ în balanţa exportului. În ultimii ani, Coreea de Sud a cunoscut unele convulsii economice şi sociale, legate de criza financiară din sud-estul Asiei şi de conjuncturile mondiale. În decembrie 2000, Daewoo Motors a intrat în faliment, iar în aprilie 2001 Dong-ah Construction la fel. Ritmul de creştere economică a scăzut de la 10% în 1999, la 8% în 2000 şi doar 4% în 2001. Dar exporturile şi consumul intern au rămas la un nivel bun, fapt ce întreţine speranţa unei revigorări a producţiei industriale. 39

3.1.2. Taiwan Mica Chină este o insulă (Formosa) de 36 000 km 2, cam cât Belgia sau Elveţia, despărţită de China continentală prin strâmtoarea Formosa, largă de 150 km. Teritoriul este în mare parte muntos, iar terenurile arabile nu reprezintă decât 25% din suprafaţa insulei. Este o ţară dens populată, având 22,2 mil. loc. şi o densitate medie de 626 loc/km 2, cu un PNB de 314 mld. $ şi 14 100 $/loc. Ocupat de Japonia la sfârşitul secolului al XIX-lea, Taiwanul a fost retrocedat Chinei în 1945. În 1949 Chang Kai Shi împreună cu naţionaliştii anticomunişti s-au refugiat în insulă şi de atunci coexistă două state chinezeşti. Chiar dacă nu a fost recunoscut şi nu a întreţinut relaţii diplomatice cu majoritatea statelor lumii, a avut o inserţie crescândă în marile fluxuri comerciale mondiale, fapt ce i-a permis contacte strânse cu un mare număr de ţări industrializate sau în curs de dezvoltare. Agricultura a fost motorul dezvoltării Taiwanului. Ocupaţia japoneză a orientat economia spre o agricultură diversă şi de înaltă productivitate pentru a satisface cererea crescândă de produse alimentare a Imperiului nipon. Au creat vaste sisteme de irigaţii, uzine pentru producerea de îngrăşăminte, centrale electrice, o infrastructură rutieră şi o industrie agro-alimentară. Între 1952 şi 1984, producţia agricolă a crescut cu 300%. De la jumătatea anilor 50, activitatea economică a fost relansată prin promovarea exporturilor. O sumă de măsuri speciale au încurajat producţia destinată exportului: împrumuturi preferenţiale, taxele vamale obţinute din importuri au fost destinate susţinerii exportului, privatizarea întreprinderilor şi devalorizarea monedei naţionale pentru o mai bună liberalizare a cursului de schimb. În acelaşi timp structura comerţului exterior a fost substanţial modificată. Dacă în 1952 produsele industriale reprezentau doar 10% din exportur, în prezent acestea reprezintă peste 90%, contribuind decisiv la excedentul balanţei comerciale. Dezvoltarea economică a fost susţinută prin investiţii străine masive: SUA (41,4%), Japonia (20,4%), Europa (16,6%), chinezi din alte ţări (Hong Kong, Singapore, 7,1%), alte investiţii (14,5%). Pentru investitorii străini au fost amenajate perimetre speciale, privilegiate: zona Kaoshung în SV, Nantze şi Taichung. După 1980, a fost creat parcul ştiinţific Hsinchu, cu obiective principale în domeniul industriilor de vârf: electronică, maşini unelte de înaltă tehnicitate, aparate de precizie, chimie fină, farmaceutică, metale rare, energetică nucleare, aeronautică şi alte domenii de ultimă generaţie tehnologică. Ritmurile de creştere globală au fost în anii 60 – 65 de 8,5%, în 70 – 75 de 10,2%, 80 – 85 de 6%, dar a scăzut la mai puţin de 4% în ultimii ani. Producţia industrială a crescut, în schimb, în ritmuri mai alerte: între 1963 şi 1972 a avut ritmuri care au depăşit 15% anual, realizând salturi extraordinare ale producţiei, în special a celei industriale. Statul este la srcinea a jumătate din investiţii, dar pentru Taiwan, ajutorul american a fost piatra de temelie a dezvoltării. S-a ajuns în prezent la situaţia că Taiwanul deţine de 5% din piaţa americană, ceea ce înseamnă un excedent comercial de peste 10 mld. $. (50% din exporturi se îndreaptă spre SUA). 40

Orientările industriei spre produse competitive a cunoscut mai multe etape: după succesul în semiconductori şi în domeniul informaticii urmează, promovarea actuală a biotehnologiei, cu respectarea unor norme stricte de protecţie a mediului şi transformarea ţării în „Green Silico Island”. Şi alte producţii sunt importante: computere (12 mil. buc/an), energie electrică (145 mld. kW/h, din care 39 mld. – nucleară), oţel (16 mil. t), auto (0,5 mil. buc./an), nave (1 mil. t/an), textile sintetice (3,2 mil. t), ciment (19 mil. t), hârtie. Relaţiile cu China rămân încă tensionate în plan politic. În plan economic se menţin foarte bune: schimburi comerciale de 22 mld. $ în 2000, investiţii taiwaneze în China de 60 mld. $ în 2001.

3.1.3. Singapore Este o insulă de 648 km 2 situată în strâmtoarea Malacca, din care cca 1/5 este ocupată de oraşul Singapore şi are o populaţie de 4 mil. locuitori, care realizează un PNB de 101 mld. $, reprezentând cca 30 000 $/loc. Între 1867 şi 1965 a fost colonie britanică (în 1963 inrtă în federaţia Malayeză şi iese după doi ani), iar din 1965 este stat independent. Situat într-o poziţie geografică şi ştrategică cu totul deosebită, la confluenţa spaţiului asiatic cu cel pacific, la încrucişarea unor importante drumuri comerciale mondiale, Singapore este o interfaţă între Occident şi Orient. Dezvoltarea sa economică se bazează pe industria prelucrătoare şi pe servicii şi constituie una din plăcile turnante ale comerţului internaţional şi în acelaşi timp una din marile antreprize ale Asiei. Portul său ocupă locul 2 pe Glob ca volum al mărfurilor tranzitate: 326 mil. t/2001 (179 – descărcate; 147 – încărcate ). Un alt atu al dezvoltării îl constituie computerizarea totală al activităţii economice şi financiare, având o circulaţie extrem de rapidă a informaţiei şi banilor. Cu 458 de computere la 1000 de locuitor, Singapore ocupă primul loc pe Glob la informatizarea activităţilor (aproape fiecare domiciliu are cel puţin un computer). Industria prelucrătoare se remarcă prin rafinarea petrolului din import,în cadrul căreia posedă al III-lea mare complex petrochimic al lumii, cu o capacitate de rafinare şi prelucrare de 55 mil. t/an. Industria electronică realizează aparate de radio, TV, componente pentru tehnică de calcul, tehnică de telecomunicaţii, etc. Acest sector a avut o dezvoltare exponenţială, realizând în 1999 produse în valoare de 70 mld. $, dar în ultimii ani se constată o reducere a producţie i datorită reducerii cererii pe plan mondial, concurenţei altor producători şi saturării pieţii interne. Singapore este un activ centru financiar, bancar, de transport, telecomunicaţii, reparaţii navale şi service de escală. Atragerea investiţiilor străine a fost atât de puternică, încât s-a depăşit capacitatea spaţială şi umană oferită de statul singaporez. Au fost transferate astfel investiţii în domenii de vârf tehnologic în unele insule din statele vecine în nord – în Malayzia – insula Johor şi în sud în Indonezia, în insulele Riau şi Batam, formând împreună “triunghiul creşterii”. Creşterea economică a fost de 10% pe an în 1993 şi 1994,a scăzut uşor o perioadă, apoi a revenit la 10% în anul 2000. 41

Turismul este extrem de activ: Singapore Air Lines transportă peste 20 mil. pasageri/an, iar cei 6,5 milioane de turişti/an aduc peste 6 mld. $ venituri. Este şi un centru al cumpărătorilor datorită unor preţuri avantajoase, mai ales pentru angrosişti. Valoarea comerţului exterior a fost de 271 mld. $ în anul 2000, ceea ce reprezintă 2,14% din valoarea schimburilor mondiale. Dar efectul de feed-back al unei dezvoltări exponenţiale a industriei electronice începe să se facă simţit. Piaţa internă este prea mică, nu absoarbe decât 20% din producţie şi nu poate compensa căderea exporturilor. Se fac eforturi pentru diversificarea partenerilor comerciali şi în ultimii ani, Singapore s-a orientat spre relaţii de schimb mai ales cu Australia şi Noua Zeelandă, Uniunea Europeană şi China, unde Singapore a devenit un investitor important. Societatea din Singapore se bazează pe valorile confucianismului, deoarece marea majoritate a populaţiei este de srcine chineză (societatea înaintea individului, cultul familiei, educaţie înainte de toate, cultul muncii, încrederea totală în şefi, etc.).

3.2. China şi Uniunea Europeană Relaţiile Uniunii Europene cu China au la bază comuni carea din 1998 inti tulată „Construirea unui parteneriat cuprinzător cu China”, completată de strategia propusă de Comisie „Strategia Uniunii Europene faţă de China: Implementarea Comunicării din 1998 şi paşii viitori ai unei politici UE mai eficiente” (COM ( 2001) 265), având următoarele obiective: -angajarea Chinei în comunitatea internaţională prin actualizarea dialogului politic; -sprijinirea tranziţiei Chinei spre o societate deschisă bazată pe statul de drept şi respectarea drepturilor omului şi a democraţiei; -integrareaproceselor Chinei în de economia aducerea ei în sistemul mondial al comerţului şi prin sprijinirea reformămondială, economicăprin şi socială; -folosirea mai eficientă a asistenţei financiare europene; -creşterea profilului UE în China. Dezvoltarea economică rapidă a Chinei în ultimii douăzeci de ani a avut un impact semnificativ asupra relaţiilor comerciale şi economice UE-China. Relaţiile bilaterale au crescut de mai mult de şaizeci de ori de când au început reformele în China în 1978, şi au fost în valoare de 210 de miliarde de € în 2005. UE a pornit de la un surplus de comerţ, la începutul anilor 1980 şi a ajuns la un deficit de 106 de miliarde de € în 2005, cel mai mare deficitul comercial cu orice partener. Per total, China este acum al doilea mare partener comercial al Chinei, după SUA, şi UE şi China a devenit cel mai mare partener comercial în 2004. În ultimii ani, companii le UE au investit considerabil în China (fluxurile anuale de ISD utilizate de aproximativ 4 miliarde de dolari în medie în ultimii 5 ani), aducând stocurilor de ISD ale UE, la peste 35 de miliarde de dolari. comercial reflectă, printre efectele obstacolelor în calea liber pe piaţaDeficitul Chinei. Politica UEalînUE acest domeniu arealtele, ca scop liberalizarea comerţului şi accesului a fluxurilor de investiţii. Obiectivele-cheie includ eliminarea barierelor la importurile de anumite bunuri (controlul preţurilor, discriminatorii, necesitǎţi privind înregistrarea, standarde sanitare arbitrare), îndepărtarea obstacolelor din calea investiţiilor (restricţii geografice, necesitǎţi privind compa niile cu capital comun, procedurile discriminatorii de acordare a licenţelor, închidere a anumitor sectoare 42

cetăţenilor străini , Reglementările restrictive de schimb valutar), precum şi îmbunătăţirea mediului de afaceri (de protecţie a drepturilor de proprietate intelectuală etc.) La data de 19 mai 2000, China a încheiat un acord bilateral privind accesul pe piaţă cu UE, o piatră de hotar a Chinei în procesului de aderare la OMC. UE a salutat aderarea Chinei la Organizaţia Mondială a Comerţului la sfârşitul anului 2001, care a venit după 15 de ani de negocieri dure. Aderarea Chinei a fost un salt istoric, pentru a OMC, mǎrind extinderea OMC la 1,3 miliarde de oameni într-un singur pas. Calitatea de membru aduce beneficii atât Chinei cât şi partenerilor comerciali, a cimentat locul Chinei în cadrul economiei globale şi a asigurat un mai mare grad de certitudine pentru comercianţii din China şi din întreaga lume. Pentru ca aceste beneficii sǎ fie pe deplin realizate, este esenţial ca China sǎ implementeze condiţiile sale de aderare la timp şi într-o manieră comprehensivă. În acelaşi timp, Uniunea Europeană doreşte să sprijine China în aceastǎ sarcină greoaie, atât prin dezvoltarea unor dialoguri sectoriale în domenii economice cheie şi prin intermediul UE-China Co-operation Programme. Un dialog structurat anual privind drepturile de proprietate intelectuală (DPI) a fost realizat la a şasea întâlnire la nivel înalt UE-China în 2003 şi a fost înfiinţat de grup de acces pe piaţǎ la un nivel înalt în 2005. China este singura şi cea mai importantǎ provocare pentru politica comercială a UE. China sa relansat nu numai ca a treia economie din lume şi al patrulea exportator, ci şi ca o putere politică din ce în ce mai importantǎ. Relaţiile comerciale UE-China au crescut dramatic în ultimii ani. China este acum al doilea partener comercial al UE dupǎ SUA şi cea mai mare sursǎ de importuri. UE este printre cei mai mari parteneri comerciali ai Chinei . În 2008, UE şi China a lansat un nou mecanism strategic de conducere a politicii economice şi de comerţ . Piaţa deschisǎ a Uniunii Europene a fost un mare contribuitor la exporturile în creştere ale Chinei. De asemenea, UE a beneficiat de creşterea pieţei chineze şi UE se angajează să deschidă relaţiile comerciale cu China. Cu toate acestea, impinge China sǎ respecte drepturile de proprietate intelectuală şi să îşi îndeplinească obligaţiile OMC. În cadrul schimburilor de mărfuri UE a exportat mărfuri către China 2007 în valoare de € 71,6 miliarde şi UE a importat mărfuri din China 2007 în valoare de € 230,8 miliarde de euro. UE a importat din China în principal bunuri industriale: maşini şi echipamente de transport şi diverse articole fabricate. Exporturilor UE în China sunt, de asemenea, concentrat pe produse industriale: maşini şi echipamente de transport, diverse bunuri şi produse chimice.

Comerţul cu servicii Serviciile exportate de UE către China 2006au avut valoarea de € 12,4 miliarde UE a importat servicii din China 2006 cu valoarea € 11,2 miliarde Investiţii străine directe UE a investit în China în 2006 € 6 miliarde de euro iar China a investit în UE în 2006 € 2,1 miliarde de euro. Tabelul 6. Relaţiile de comerţ UE-China în perioada 2000- 2005 Source: EUROSTAT) Comerţul 2000

2001

2002

2003

2004

2005 43

exterior al Chinei cu UE (milioane de euro) Importuri 4.369 Exporturi 5.758 Balanţ 48.611

81.620 30.554 -51.066

89.610 34.869 -54.741

105.389 41.170 -64.219

127.444 48.189 -79.255

158.098 51.796 -106.302

Sursa EUROSTAT Se observă o balanţă pasivă în ultimii ani, ceea ce reflectă relţiile comerciale tot mai strânse dintre China şi UE. China tinde să deţină un procent tot mai mare în importurile în U.E. ceea ce relevă deschiderea sa către un comerţ liber cu parteneri de pe orice meridian.

3.3. China versus Japonia China este cel mai imp ortant partener comercial al Japoniei, înaintea SUA , schimb urile dintre cele doua state totalizând 240 miliarde de dolari în 2006.Comerţul dintre China şi Japonia a crescut continuu in acesti ani.În 2004, Japoni a exporta în China bogăţii în valoare de 8,0 trilioane zen si importa din China marfuri in valoare de 10,1 trilioane yen.Deficitul comercial a crescut la 2,2 trilioane.China este a doua mare ţară care importă din Japonia , iar Japonia depinde de China ,adica 6,3 procente din exporturile sale se indreapta spre China, in anul 2000 si 13,1 procente in 2004. Rusia ,China si India sunt pe cale să consolideze un parteneriat gigantic, menit să contrabalanseze puterea economică si politică a SUA, dominate pe plan mondial după încheierea Războiului Rece.Cele trei ţări deţin în total 40 de procente din populaţia lumii, o cincime din economia mondială si mai bine de jumătate din armamentul nuclear. China şi India vor fi furnizori giganti de produse si servicii.Foamea lor de materie prima va fi alimentata de doi giganţi ai resurselor , Rusia si Brazilia. Chinezii par să aibă o raportare la timp diferită faţă de europeni. Timpul lung prevalează, chinezii gândesc în perioade generoase de timp. China duce o politică pe termen lung, care ar putea cuprinde două stagii. În prima etapă, China trebuie să îşi creeze o bază economică, să îşi multiplice resursele financiare pentru a se putea dezvolta strategic şi afirma politic. După aceea, China se poate manifesta ca o mare putere, la nivel regional şi global. Prima etapă este oricum departe de a fi încheiată. În planul relaţiilor internaţionale se vede deja o ofensivă discretă a Chinei. Chinezii au investiţii în Africa şi America Latină şi relaţii politice bune cu lideri din aceste zone. Tenacitatea şi perseverenţa chineză dau roade. Companiile chineze extrag petrol, exportă sau construiesc fabrici şi străzi în Angola, Gabon, Sudan, Africa de Sud. Politica chineză include şi pregătirea unei elite africane pregătite în China: 10.000 de studenţi africani studiază în universităţi chineze în fiecare an. Din 15 miliarde de dolari investiţi în Africa anul trecut, aproape 1 miliard au fost investiţii chineze, 44

China având relaţii diplomatice cu 47 din cele 53 de ţări de pe continentul negru. Tot ce cere China este recunoaşterea drepturilor sale asupra Taiwanului şi unda verde pentru investiţii chineze şi comerţ. Oriunde alţii lasă terenul gol, chinezii îşi sporesc prezenţa. Din primele 15 firme străine care operează în cea mai mare ţară din Africa, Sudan, 13 sunt chineze. În schimbul petrolului extras din această ţară, China acorda sprijin politic guvernului de la Khartoum când Consiliul de Securitate, în care China este membru permanent cu drept de veto, intenţionează să adopte o linie mai tranşantă faţă de guvernul sudanez pentru a opri atrocităţile din Darfur şi a încheia definitiv procesul de pace cu rebelii din Sud. China începe să arate că este un jucător global, chiar dacă nu dispune încă de atuuri să joace tot timpul în divizia A. Demersurile politice şi economice sunt sprijinite şi prin trupele cu care China contribuie la misiunile ONU de menţinere a păcii, de pildă în Liberia şi Republica Democratică Congo, ţări bogate în resurse. China intenţionează anul acesta să trimită trupe sub stindardul ONU şi în Sudan. sub stindardul ONU şi în Sudan. Dincolo de încercarea de a-şi constitui propria zonă de influenţă, China s-a lansat în cooperări regionale. În 2001, a încheiat cu Rusia şi patru din "stanurile" din Asia Centrală un acord de cooperare. Organizaţia pentru cooperare convenită la Shanghai prevede contraponderea Americii prin cooperare politică, economică, ştiinţifică şi tehnologică între membri. Foşti aliaţi din timpul Războiului Rece ai SUA, chinezii s-au aliat cu ruşii, care le furnizează majoritatea importului de armament şi o importantă parte a petrolului şi gazelor.

Graficul 6. Graficul comerţului exterior al Japoniei pe regiuni sau ţări

45

În ceea ce priveşte comerţul cu marile ţări străine şi regiuni în ultimii ani, Japonia a înregistrat un excedent continuu comerţul în cadrul schimburilor comerciale cu Asia, SUA şi UE. Pe de altă parte, Japoniaeconomice a înregistrat un cei deficit comerţul cu Orientul şi Oceania. Relaţiie între doi continuu uriaşi dinînAsia a crescut constant,Mijlociu în pofida relaţiilor politice tensionate. Japonia rămâne cea mai mare putere economică în Asia, cu o economie de $ 4,3 trilioane în 2006, faţă de China's $ 2,7 trilioane, conform datelor Băncii Mondiale. China înlocuieşte SUA ca partener comercial al Japoniei, în 2007, totalizând $ 236,6 miliarde de euro, raporteazǎ Organizaţia Comerţului Exterior a Japoniei (JETRO). Potrivit statisticilor chineze ale autoritatǎţii vamale din China, Japonia a fost cel mai mare al treilea partener de comerţ, în spatele Uniunea Europeană şi Statele Unite în anul 2007. China a depǎşit Statele Unite având Japonia ca cea mai mare destinaţie de export în 2007, pentru prima dată în istoria modernă. Exporturile către China şi Hong Kong combinate au valorat la 17,4 trilioane de yeni ($ 165,2 miliarde de euro), comparativ cu 16,9 trilioane de yeni în Statele Unite, în urma Uniunii Europene şi a Statelor Unite, de anul trecut. Exporturile Chinei către Japoni a au fost în valoare de $ 102 miliarde în 2007, o creştere de 11,4 la sută faţǎ de anul precedent. Investiţiile străine directe ale Japoni ei în China au fost de $ 6,2 miliarde anul trecut , atingând apogeul în valoare de $ 6,6 miliarde în 2005, în conformitate cu JETRO. Traficul în altă direcţie este relativ nou spaţiu de dezvoltare. Băncile chineze au posibilitatea să investească banii clienţilor lor în stocurilor şi fondurile mutuale japoneze începând din februarie. 46

3.4. China versus SUA

47

Chiar şi în aceste condiţii, interesele divergente dintre SUA şi China in Pacific pot conduce spre confruntare militară, un al doilea Război Rece fiind iminent, odată cu mutarea centrului geostrategic de gravitate din Europa şi Orientul Apropiat spre Asia. Argumentele ar fi investiţiile de 30 de miliarde de dolari ale Chinei, în 2005, în industria de apărare şi în dezvoltarea capacităţilor militare cu vocaţie de proiectare a forţei la distanţă: rachete, submarine şi avioane de vânătoare. Este o dovada a unui spirit beligerant alocarea a 10% mai mult în fiecare an bugetului apărării? China îşi dă seama că, dacă vrea să fie credibilă politic, trebuie să fie puternică şi militar, nu doar economic. Raţionament pe care Uniunea Europeană nu pare să îl împărtăşească când majoritatea ţărilor membre sunt puse în faţa problemei de a investi în industria de apărare, cercetare strategică sau constituirea unei forţe militare comune. Este adevărat, China se află pe locul patru în lume în privinţa bugetului alocat apărării şi are cea mai mare armată din lume - 2,5 milioane de oameni. Dar, chiar şi în aceste condiţii, China nu cheltuieşte pe apărare decât 10% din cât alocă anual Congresul SUA Pentagonului. . Înţelepciunea chineză spune să amâni bătăliile pe care nu este sigur că poţi să le câştigi. China trebuie să se concentreze asupra unei strategii de creştere economică. Odată creat fundamentul economic, China ar putea trece la altă etapă în care să aibă o atitudine mult mai ofensivă în politica internaţională. Pentru moment nu îşi permite să îşi sperie actualii parteneri economici, depinzând de investiţiile străine, în special ale SUA, Europei, Japoniei şi ale "tigrilor" asiatici, care urmăresc cu atenţie mişcările Chinei şi ar amenda imediat orice politici militare hazardate sau o politică însoţită de iz imperialist. . În ciuda vocilor alarmiste, cel mai probabil însă competiţia dintre China şi SUA nu va fi militară, ci se va exprima economic. O rivalitate susceptibilă să fie tranşată, ca şi în cazul războaielor economice dintre SUA şi Uniunea Europeană în privinţa exportului de brânza, banane, oţel sau a subvenţiilor pentru Boeing sau Airbus, prin mijloace de negociere şi compromis în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului, din care face parte şi China din 2001. Aşa cum România s-a transformat în ultimii 15 ani prin reforme care să încorporeze, sub presiunea integrării europene, în legislaţia şi practica internă standardele Uniunii Europene, în mod similar China a trebuit să îşi deschidă şi mai mult piaţa şi să adopte reforme care să îi permită aderarea la Organizaţia Mondială a Comerţului. Oficialii chinezi, dar şi chinezii de rând, par să fie mai curând orientaţi spre o viaţă mai bună şi succes prin afaceri, deşi recentele manifestaţii anti japoneze din China au arătat că există un rezervor plin al naţionalismului care poate scăpa de sub controlul comunist. În fond, şi chinezii păşesc pe o Terra incognito, ineditul modelului şi particularităţile situaţiei făcând ca experimentul lor să se construiască din mers, prin încercări şi rectificări.

48

Anul acesta, Earth Policy Institute a anunţat că SUA au fost depăşite de China în consumul de otel, cărbune, carne şi grâne. O competiţie pentru resurse, un război economic e mai probabil decât o confruntare militară intre SUA şi China. Cele două ţări concurează deja acerb pentru petrolul mondial. China produce 3,3 milioane de barili de petrol pe zi, jumătate din cât consumă în prezent. Iar nevoile Chinei cresc pe măsură ce economia sa se dilată. O economie în creştere are nevoie de energie. Modernizarea Chinei şi coeziunea sa internă depind de găsirea de noi resurse de petrol şi gaze. China secondează deja SUA, fiind al doilea consumator de petrol din lume. Cele 20 de milioane de maşini din China vor ajunge, in 2020, 120 de milioane, pe măsură ce mai mulţi chinezi o să aibă putere de cumpărare şi vor renunţa la tradiţionalele biciclete. Chiar şi aşa, vor fi departe de cele 230 de milioane de maşini din SUA, în 2001, care consumă 21 de milioane de barili de petrol pe zi. Aceasta la o populaţie de aproape patru ori mai mică decât a Chinei. Nu numai China şi SUA au nevoie de mai mult petrol. India şi alte economii în expansiune împăr tăşesc setea de energie. Preşedintele Venezuelei, ţara care produce 3 milioane de barili de petrol pe zi, a anunţat că ar putea reorienta exportul ţiţeiului din ţara sa dinspre SUA către China. Petrolul venezuelian acoperă 10% din necesarul SUA. China extrage deja petrol din ţări africane, acoperi nd mai bine de 25% din nevoile sale actuale. China se află totodată în relaţii de concurenţă pentru petrolul rusesc şi din Kazahstan atât cu Japonia, cât şi cu Uniunea Europeană, traseul unui nou oleoduct făcând obiectul unor negocieri intense. Diverse previziuni, de la colaps intern şi implozie bancară până la consolidarea economică şi militară ce va conduce spre un conflict inevitabil cu actuala superputere mondială, SUA, alimentează strategiile şi viziunile privind viitorul Chinei şi configurarea relaţiilor internaţionale în secolul abia început. Anumiţi analişti prevăd deja decăderea SUA şi triumful Chinei. Unii dintre ei s-au grăbit sa anunţe că, după dominaţia Europei asupra lumii începând din secolul al XVII-lea şi cea a Americii începând din secolul al XX-lea, asistăm la următoarea mare schimbare de paradigmă mondială prin mutarea centrului de putere în Asia, cu exponenţii China, India şi Japonia. . Poate cel mai onest ar fi să recunoaştem că este mai probabil ca centri de putere să se dezvolte concurând SUA mai degrabă la nivel regional, precum China şi India în Asia, sau Uniunea Europeană pe vechiul continent, fiind posibilă şi reemergenţa Rusiei. Aceşti centri de putere nu vor fi însă autonomi, ci legaţi prin reţele care îi interconectează prin interese comune. SUA nu par să fie pregătite sau animate de dorinţa de a preda ştafeta Chinei. În topul celor 500 de mari companii din lume, doar 15 sunt chinezeşti, marea majoritate fiind americane şi europene. În ciuda globalizării, SUA sunt în continuare cel mai mare producător mondial, acoperindu-şi în proporţie de 75% propriile nevoi de consum. Alte ţări şi zone ale lumii pot prelua locul Chinei, dacă vor reuşi să producă mai ieftin şi calitativ mai bine. India are în regiunea Bangalore un al doilea Silicon Valley, unde sunt localizate toate marile companii care produc şi oferă servicii în domeniul tehnologiei de vârf. . Arnold Toynbee, în studiul său comparativ asupra a 26 de civilizaţii care au marcat istoria omenirii, surprinde cauzele care au dus la geneza, creşterea şi decăderea marilor imperii şi civilizaţii dominante de-a lungul istoriei. Suntem avertizaţi că o sursă a ridicării puterilor dominante în lume, dar şi a declinului lor, a fost dobândirea sau, respectiv, pierderea coeziunii sociale interne şi a unei creativităţi şi vitalităţi deosebite. SUA încă nu par să ducă lipsă de acestea, în timp ce China 49

nu poate pretinde că stă foarte bine la toate aceste capitole. Totuşi, deficitul bugetar al SUA şi prezenţa peste hotare a 500.000 de militari americani avertizează asupra disipării resurselor, extinderii şi ambiţiilor nemăsurate, cauze care au condus la prăbuşirea altor mari puteri. Incontestabil, China va fi o mare putere. Întrebarea este cât de mare. În prezent, nici o ţară nu se poate dezvolta în afara realităţii globalizării şi a reţelelor internaţionale. Conflictul, sub forma unui război convenţional, nu este inevitabil, mai ales când interdependenţa este atât de mare. Nivelul total al investiţiilor americane în China este in prezent de 48 de miliarde de dolari. Nu numai China beneficiază de pe urma investiţiilor americane, ea însăşi investind, în 2004, un miliard de dolari în SUA. Exporturile Chinei în SUA au crescut de 1.600 ori în ultimii 15 ani. China are în băncile sale rezerve de 600 de miliarde de dolari. Cea mai mare corporaţie americană şi mondială, Wal-Mart, importa anual bunuri în valoare de 18 miliarde de dolari produse în China. Volumul exporturilor UE în China a crescut cu 600% în 15 ani. . Relaţiile politic tensionate dintre Japonia şi China nu au împiedicat 28.000 de companii japoneze să investească în regiunea Dalian din sud-vestul Chinei, deschizându-şi sucursale de producţie. La fel, investiţiile taiwaneze în China continentală şi profitul mutual nu par să ţină seama de fricţiunile politice.

Tabel 7: Relaţiile comerciale ale China cu SUA (miliarde de dolari) 2000 1

2001

2002 1

2003 2

2004 2

2005 3

6.3 1 9.2 8.3 8.3 1 00.0 02.3

1 2.1 5.1 1 25.2

1 8.4 8.5 1 52.4

2 4.7 2.2 1 96.7

2 1.8 0.6 1 43.5

2 5.2 2.1 2 87.8

3 5.2 8.1 2 21.5

1

2

2

2

2

2

1

1

Exporturile SUA % variaţia Importurile SUA %variaţia

2 2.3

Total

.2 1

16.3 %variaţia

1 21.5

2 2.6

2.4 1 47.3 2

1.4

1.7 1 80.8 2

1.2

9.1

3.8 2

31.4 2

2.8

2007 5

8.2 2

85.3 2

8.0

2006 4

3

1.7 3

43.0 2

3.3

6

3 86.7

2 0.2

1 2.7

Sursa The U.S. – China Business Council În perioada 2000- 2007 exporturile SUA către China au scăzut, cu variaţii în jurul cifrei de 8% în anii 2000, 2001 şi variaţii în jurul cifrei de 2% în rest. Însă importurile au crescut foarte mult datorită deschiderii Chine către relaţiile comerciale cu SUA.

Graficul 7. Exporturile SUA către Chia în perioada 2000- 2007 50

Sursa The U.S. – China Business Council China reprezintă a treia piaţă de export din lume pentru SUA. Exporturile către China au crescut cu 301%, pe când cele către restul lumii doar cu 44%. Principalele produse exportate către China sunt calculatoarele şi electronicele, echipamentele de transport, produse chimicale şi utilaje.

Tabel 8: Partenerii de comerţ ai Chinei 2007 ( miliarde de dolari) Poziţia 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

Ţara/ Regiunea SUA Japonia HongKong CoreeadeSud Taiwan Germania Rusia Singapore Malaysia Olanda

Volumul 302.1 236 197.2 159.9 124.5 94.1 48.2 47.2 46.4 46.3

% Variaţia 15.0 13.9 18.8 19.1 15.4 20.4 44.3 15.4 25.0 34.3

Sursa The U.S. – China Business Council SUA este partenerul principal al Chinei în comerţul exterior. Această ţară este urmată de dragoniii asiatici . De asemenea Rusia şi Germania sunt parteneri importanţi în economia Chinei.

Tabel 9. Destinaţii de export ale Chinei Pozitia

Ţara/Regiunea

Volumul

% 51

1 SUA 232.7 2 HongKong 184.4 3 Japonia 102.1 4 CoreeadeSud 56.1 5 Germania 48.7 6 Olanda 41.4 7 MareaBritanie 31.7 8 Singapore 29.6 9 Rusia 28.5 10 India 24.0 Sursa The U.S.- China Business Council

Variaţtia 14.4 18.8 11.4 26.1 20.8 34.2 31.0 27.8 79.9 64.7

Şi in cazul exporturilor SUA este partenerul de pe poziţia unu . SUA sunt urmate de asemenea de draonii asiatici, Marea Britanie, Rusia, India şi Germania. Principalele state din SUA care au înregistrat exporturi crescute către China sunt: California, Washington, Texas, Louisiana, New York, Illinois, Carolina de Nord, Georgia, Ohio, Oregon,Arizona, Michigan, Pennszlvania şi Wisconsin. Aproape fiecare stat a înregistrat o creştere a exporturilor foarte mare. În 2007 creşterea faţă de 2006 per total a fost de 18,1%. 19 state americane au exportat mai mult de 1 miliard de dolari către China şi 10 mai mult de 500 de milioane de dolari. În ciuda relaţiilor comerciale bune între China şi SUA, există tensiuni economice totuşi deoarece China ameninţă poziţia de top a SUA, şi pe bună dreptate.

Capitolul 4 PREZENTAREA PERFORMANŢELOR ECONOMICE CARE AU SUSŢINUT IDEEA “MIRACOLULUI CHINEZ” DUPĂ AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL 52

China, unul dintre primele leagăne ale umanităţii, adăposteşte una din cele mai strălucite civilizaţii ale antichităţii. Istoria ei este încă presărată cu revolte populare, răscoale, războaie de ocupare, prin care se încearcă destrămarea imperiului sau aservirea lui puterilor coloniale dar, în acelaşi timp, şi cu războaie de eliberare. Poporul chinez a reuşit să depăşească toate aceste obstacole şi să proclame la 1 octombrie 1949 Republica Populară Chineză, realizând de atunci mari progrese şi deschizând o nouă eră în istoria sa. Ea alege calea socialistă de dezvoltare. Istoria modernă a Chinei este epoca afirmării luptei antiimperaliste, a luptei împotriva acelui imperialism care s-a opus independenţei şi a dezvoltării în China. Pentru a explica de ce capitalismul nu s-a născut în China, Mao Zedung formula, cu mulţi ani în urmă, un răspuns semnificativ şi profund, în sensul că, imperialismul internaţional nu a vrut să vadă China devenind un adversar suficient de puternic pentru a intra in competiţie cu el, dar în acelaşi timp nici nu vroia să piardă o ţară mare ca producţie şi materii prime, o mare piaţă de desfacere şi o sursă de mână de lucru 10. Ei au folosit orice obstacole pentru a se împotrivi dezvoltării capitalismului în China. Totodată, marea burghezie chineză nu a putut acţiona, ea găsindu-se sub depedenţa puterilor capitaliste internaţionale. Fragilă economic şi slabă politic, burghezia naţională chineză a fost incapabilă să ducă o revoluţie radicală împotriva imperialismului şi fundamentalismului şi să facă din China o ţară capitalistă puternică şi indepedentă. Comuniştii etnici chinezi au răsturnat “trei mari obstacole reprezentate de imperialism, feudalism şi capitalismul birocratic, şi după 28 de ani de lupte de o extremă asprime au repurtat victoria şi au fondat Republica Populară Chineză” 11. În urmă cu 50 de ani se credea că partidul communist va fi incapabil să rezolve problemele economice şi China se va găsi permanent în haos şi în cele din urmă în impas, dar naşterea Chinei noi a arătat că ţara a intrat într-o nouă perioadă de dezvoltare. Poporul chinez a stabilit şi consolidat puterea de stat şi dictatura democraţiei populare dirijată de către clasa muncitoare şi bazată pe alianţa muncitorilor şi ţăranilor care a devenit pentru viitor stăpâna statului constituind o garanţie fundamentală pentru existenţa unei ţări socialiste. Crearea puterii populare a pus capăt stării de destrămare a vechii Chinei şi a realizat coeziunea la care poporul chinez a revenit după mult timp. Statul a făcut tot posibilul pentru promovarea prosperităţii comune a celor peste cincizeci de naţionalităţi între care au fost stabilite relaţii de egalitate, unitate şi ajutor reciproc. Lumea Chinei este o enigmă. Când se aplică Chinei termenul de “model”, cuvântul are două accepţiuni: pe de o parte, el este o temă de analiză şi, pe de altă parte, un exemplu de urmat. În acest cuvânt cele două accepţiuni par să se unească. Modelul a fost realizat de poporul chinez care luându-şi destinul în propriile mâini depăşesc multe obstacole încheind cu afirmarea autonomiei şi devenind un popor întreg. El arată cum o civilizaţie mai veche a lumii, traversând o perioadă de efervescenţă, prin muncă, reuşeşte să devină o societate nouă. Prima revoluţie chineză, în 1949, şi a doua revoluţie, cea culturală, sunt reacţii ale poporului chinez la revoluţia ce are loc la 10 11

La Chine en marche. Chine: 40 ans de changements, Editions Nouvelle Etoile, Pekin, 1989, p.5 La Chine en marche. Chine: 40 ans de changements, Editions Nouvelle Etoile, Pekin, 1989, p.21

53

nivel mondial, o speranţă pentru poporul oprimat şi jignit, un răspuns la încercarea puterilor mondiale de a-şi impune şovinismul de mari puteri. Pe plan internaţional, China după o lungă perioadă de izolare, obţine în 1971-1972 ca prestigiul să-i fie restabilit şi Adunarea Generală a ONU îi recunoaşte drepturile. Ea devine unul dintre cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU. În perioada ce urmează, China, încheie tratatul de pace cu Japonia, stabileşte relaţii diplomatice cu SUA (care recunosc guvernul chinez ca singurul legal, iar Taiwanul ca parte componentă a Chinei), iar declaraţia comună semnată cu Marea Britanie a intrat în vigoare la 1 iulie 1997, dată la care China îşi exercită din nou puterea asupra Hong-Kong-ului, sub deviza “un stat-două sisteme”. În aceeaşi perioadă, în istoria Chinei se mai înscriu şi alte evenimente care-i marchează evoluţia: normalizarea relaţiilor cu URSS-ul, cu Vietnamul şi Coreea de Sud; apariţia în 1993 a unei noi constituţii; reînnoirea de către SUA a clauzei naţiunii celei mai favorizate. Dar impresionantele rezultate economice au la bază şi politici mai puţin democratice, reflectate de continuarea regimului autoritar şi de represiunea asupra dezidenţilor politici. Organizaţiile internaţionale de apărare a drepturilor omului plasează China în eşalonul fruntaş al celor ce încalcă aceste drepturi şi chiar încearcă să convingă lumea să aplice sancţiuni economice pentru a le stopa. Cu o suprafaţă de 9.595.961 km pătraţi, care o plasează pe locul trei pe glob, cu o populaţie de circa 1,3 miliarde locuitori, adică peste 20% din populaţia globului, China ocupă primul loc între statele lumii. Populaţia Chinei este foarte numeroasă şi de aceea problema demografică constituie o prioritate. Prin politica de scădere a natalităţii pusă în aplicare de câteva decenii s-a obţinut o reducere a creşterii cu 1% pe an. Pentru a accede la un loc fruntaş în ierarhia mondială, China avea nevoie să educe această populaţie. În ceea ce priveşte diplomaţia chineză după 1980, aceasta a fost supusă mai multor schimbări prin care s-a încercat perfecţionarea şi realizarea unui stil propriu şi srcinal. Ea a reuşit a salvgarda suveranitatea Chinei, a se opune hegemoniei, a apăra pacea în lume şi a-şi aduce o contribuţie adecvată la dezvoltarea prieteniei şi cooperării internaţionale, la promovarea progresului uman. Astfel ideea fundamentală ce a stat la temelia activităţii diplomatice este aceea că o ţară trebuie să-şi menţină suveranitatea, demnitatea sa naţională şi indepedenţa în politica externă. Totodată China încurajează cooperarea cu alte state în vederea utilizării paşnice a energiei nucleare. Ea se opune ferm ocupării de către o ţară a unei alte ţări sau teritoriu, amestecului în afacerile interne ale altei ţări sau oricărei altei agresiuni. Deschiderea spre exterior, dezvoltarea cooperării economice cu străinătatea şi promovarea dezvoltării comune sunt misiunile importante ale diplomaţiei chineze. După cel de-al doilea război mondial, China a susţinut şi a ajutat politic, moral şi economic, ţările din Asia, Africa şi America Latină care luptau pentru libertate şi indepedenţa lor. Astăzi ea întreţine relaţii de cooperare economică, comercială, ştiinţifică, tehnică şi culturală cu peste 180 de state şi teritorii şi participă, de asemenea, în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite şi a altor organizaţii internaţionale, la activităţi economice de anvergură. 54

Prin cooperarea economică şi schimburile comerciale ea întreţine relaţii cu ţări dezvoltate, ţări socialiste sau ţări în dezvoltare. Cooperarea cu ţările dezvoltate se dovedeşte foarte eficace pentru importurile de tehnologie şi bunuri, atragerea de capital străin şi dezvoltarea comerţului exterior ca şi a schimburilor ştiinţifice, culturale şi sportive. Cooperarea economică şi tehnologică a Chinei cu ţările în dezvoltare are noi şi vaste orizonturi. Continuând a acorda ajutor, China practică avantajul mutual sub forma întreprinderilor mixte, schimbului de lucrări, servicii tehnice şi comerţ compensatoriu, toate acestea în vederea promovării dezvoltării unei cooperări regionale şi Sud-sud. În virtutea conceptului “un stat, două sisteme” şi ţinând seama de situaţia din Hong Kong şi Macao, China va menţine sistemul capitalist în aceste două regiuni administrative asigurând prosperitatea, stabilitatea şi dezvoltarea. Multe tratate oferă exemple noi de soluţionare paşnică a problemelor moştenite şi vor contribui, ca model semnificativ, la salvgardarea păcii în Asia şi în ansamblul economiei mondiale. Pentru a realiza returnarea paşnică şi a Taiwanului în patrie, China va aplica acelaşi concept “un stat, două sisteme”. Dar, deocamdată, Taiwanul nu este dispus să accepte, ci doreşte mai întâi o schimbare politică în China. Experienţa diplomatică acumulată de către China, în ultimii ani, şi situaţia internaţională actuală determină China să rămână fidelă politicii sale externe de indepedenţă şi pace şi să continue reforma de deschidere. Ea joacă un rol din ce în ce mai important în afacerile internaţionale şi are o contribuţie remarcabilă în lupta contra hegemoniei şi pentru pace în lume.

4.1 Stadiile reformei economice – schimbări îndrăzneţe de orientare Începutul procesului de reformă economică şi de deschidere puternică a economiei chineze spre exterior s-a produs în anul 1978, la doi ani după încetarea Revoluţiei culturale care adusese economia chineză la marginea prăpastiei. La cel de-al XI-lea Congres Naţional al Partidului Comunist Chinez s-a hotărât schimbarea profundă de orientare a efortului naţional de pe făgaşul politic al luptei de clasă spre cel al dezvoltării economice, realizată prin “reformă profundă şi deschidere”. Din acel moment, economia chineză a cunoscut o dezvoltare neîntreruptă şi în ritmuri înalte, mult superioare celor înregistrate de alte ţări recunoscute pentru ritmul alert al creşterii economice. Efortul la scară naţională de identificare a celor mai bune şi eficiente căi de dezvoltare a economiei chineze, după dezastrul provocat de Revoluţia cultural ă, a permis conturarea treptată a coordonatelor pe care trebuie să se înscrie procesul de reformă, precum şi a orientărilor majore ale măsurilor destinate să transpună în fapt coordonatele respective. Viziunea strategică cu privire la coordonatele esenţiale ale dezvoltării şi la orientările de politică economică s-a perfecţionat treptat, a cunoscut schimbări de fond, a determinat, în funcţie de judiciozitatea ei, accelerări sau încetiniri ale ritmului reformei. După peste două decenii de reformă, viziunea lui Deng Xiaoping, artizanul recunoscut al reformei profunde a Chinei, s-a dovedit corectă, pe drumul urmat potrivit acestei viziuni asigurând economiei chineze un ritm rapid de dezvoltare, printre cele mai înalte din lume, premise solide pentru modernizare şi creştere a competitivităţii. 55

Două trăsături majore pot fi desprinse din analiza modului în care s-a înfăptuit până în prezent reforma economiei chineze. Prima este cea a realizării unei reforme graduale, în care, potrivit cuvintelor lui Deng Xiaoping, “se tatonează pietrele pentru a trece râul”. Abordarea graduală a reformei a fost indicată întrucât – la această idee subscriind numeroşi specialişti - China se găseşte şi va rămâne multă vreme în stadiul socialist primar, având o economie de piaţă specifică caracterizată printr-un nivel redus al productivităţii, mult inferior celui înregistrat de economia de piaţă consolidată din ţările dezvoltate; standardul redus de viaţă al populaţiei, care îi diminuează mult capaciatea de a face faţă durităţilor reformei, precum şi ritmul lent al schimbării mentalităţilor fac deci imperios, necesară efectuarea reformei “pas cu pas”, într-un ritm mai lent dar cu o avansare sigură şi neîntreruptă. A doua trăsătură este aceea că orice schimbare majoră produsă de reformă este mai întâi temeinic experimentată în unităţi pilot (întreprinderi, forme instituţionale noi etc), după care, pe baza învăţămintelor trase din încercările soldate cu succes, schimbarea respectivă se difuzează cu şanse sporite de reuşită în întreaga economie. Primul stadiu, 1978-1984: Realizarea unei economii precumpănitor planificate însoţite de o economie de piaţă •

Reforma a început la nivelul microeconomic şi, mai ales, la cel al gospodăriilor din domeniul rural, prin înlăturarea “comunelor poporului” şi introducerea unui sistem de contractare a responsabilităţii gospodăriilor, care lucrau pământul aflat în propritate publică, de a furniza statului o anumită cantitate de produse agricole pe bază de remunerare echitabilă, proporţională cu cantitatea oferită; sistemul, simplu şi logic, constituia însă o ruptură netă cu vechiul sistem egalitarist şi nestimulativ specific economiei planificate. Potrivit acestui sistem, surplusul de producţie faţă de cantitatea contractată cu statul putea fi vândut pe piaţa liberă. Rezultatele aplicării sistemului au fost spectaculoase şi rapide, producţia agricolă crescând semnificativ, iar standardul de viaţă al unei bune părţi a populaţiei rurale îmbunătăţindu-se vizibil. În paralel cu măsurile luate în ceea ce priveşte economia rurală, guvernul central a iniţiat reforma managementului întreprinderilor prin reducerea controlului de stat al activităţii acestora, creşterea puterii lor decizionale în gestionarea propriilor afaceri, introducerea în întreprinderile de stat a sistemului de reţineri pentru nevoile proprii din profit proporţionale cu mărimea acestuia, introducerea de stimulente pentru obţinerea de performanţe economico-financiare superioare. Cu sprijinul guvernului central, au început să se dezvolte întreprinderi orăşeneşti şi comunale, acestea din urmă extinzându-se rapid şi cunoscând un succes deosebit. Preţurile majorităţii mărfurilor, cu excepţia celor esenţiale (cereale, bumbac, cărbune) au început să fie liberalizate treptat, fluctuaţiile lor fiind de acum încolo determinate exclusiv de echilibrul cererii şi ofertei de pe piaţă. Au fost create în regiunile Guangdong şi Fujian primele patru zone economice speciale (ZEE) – Shenzen, Zhuhai, Shantou, Xiamen, considerate drept arii pilot pentru experimentarea mecanismelor economiei de piaţă şi adevărate ferestre deschise către comerţul internaţional şi economia mondială. 56

În general, în acest prim stadiu al reformei schimbările produse au fost limitate ca extindere şi profunzime, nereuşindu-se rezolvarea contradicţiilor fundamentale ale economiei chineze dar producându-se breşe apreciabile în mecanismele de funcţionare ale economiei planificate. ”Economie precumpănitor planificată” semnifica faptul că mecanismele planificării centralizate se menţineau în partea principală a economiei naţionale, cea care determina esenţialmente ritmul şi direcţiile de dezvoltare ale acesteia; economia de piaţă, care avea rol complementar, era acceptată în partea mai puţin importantă a activitaţii economice. •

Al doilea stadiu, 1984-1992: Realizarea economiei de mărfuri planificate socialiste

În cursul acestui stadiu, concentrarea acţiunilor de reformă s-a deplasat de pe sectorul rural spre cel urban. A treia Sesiune Plenară a celui de al 12-lea Comitet Central al Partidului Comunist Chinez, desfăşurată în octombrie 1981, a adoptat Decizia asupra Restructurării Economice, adoptată la cel de al 13-lea Congres National al Partidului Comunist Chinez, care a statuat ideea esenţială potrivit căreia economia planificată socialistă reprezintă un sistem consensual între plan şi piaţă, controlul dezvoltării economice făcându-se prin instrumentele adecvate ale ajustărilor planului şi pieţei. Complement ul necesar şi cu profitabilitate superioară al economiei socialiste îl reprezintă, de acum încolo, întreprinderile aflate în proprietatea ne-publică, precum şi noile întreprinderi create cu participarea capitalului străin. În noul sistem în care “economia integrează planul şi piaţa”- în sensul că economia socialistă este una de mărfuri planificată pe baza proprietăţii publice, dar care nu este exclusiv planificată ca în trecut şi nici una de piaţă complet reglem entată de mecanismele pieţei - Statul controlează piaţa, iar piaţa ghidează întreprinderile. Principalele direcţii de acţiune în cadrul acestui stadiu au fost reforma sistemului de preţuri şi reforma întreprinderii. În domeniul preţurilor mijloacelor de producţie s-a aplicat ”sistemul cu două căi”, potrivit căruia pentru o bună parte a acestor mijloace, evident cea mai consistentă şi cu mijloacele cele mai importante, preţurile se stabilesc planificat, pentru restul preţurile fluctuând liber în funcţie de jocul cererii şi al ofertei de pe piaţă. Cel de al doilea pilon al reformei înfăptuite în acest stadiu, reforma întreprinderii, a constat în creşterea puterii decizionale a managementului în domeniile producţiei, aprovizionării, vânzărilor, gestiunii financiare şi a personalului. S-a introdus, pe baza colaborării strânse între guvernul central şi guvernele locale, un nou sistem de contractare care garanta Statului posibilitatea de a colecta profiturile, întreprinderile începând să plătească taxe Statului în loc de a-i ceda profitul. A continuat deschiderea economiei chineze spre exterior, în acest scop principalele măsuri fiind:

Desemnarea în mai 1984 a 14 oraşe deschise de pe coasta de est, printre care Shanghai, Tianjin, Guangzhou şi Dalian, care să permită accesul investitorilor străini în zonele respective pentru iniţierea de afaceri; 

57

Crearea în 1984 a zonelor de dezvoltare economică şi tehnologică în 11 oraşe, printre care Dalian, Tianjin şi Guangzhou;  Crearea în 1985 a zonelor economice deschise în zona costală a deltelor Fluviului Yangtze şi Fluviului Perlei;  Înfiinţarea în perioada mai 1988 - martie 1991 a 27 noi zone de dezvoltare de înaltă tehnologie în Beijing şi Shanghai;  Construirea şi înfiinţarea în iunie 1990 a Noii Arii Pudong, în Shanghai, cea mai cunoscută şi competitivă zonă economică specială. Cel de-al doilea stadiu a reprezentat un progres pe calea reformei mult mai consistent decât 

cel înregistrat în stadiul precedent, principala coordonată a efortului fiind aceea de a crea şi consolida o breşă largă în constrângerile specifice vechilor concepte tradiţionale şi antireformiste. Iniţierea unui nou suflu în activitatea economică prin dinamizarea întreprinderilor de stat pe baza contractării responsabilităţilor acestora, adoptarea sistemului cu două căi în stabilirea preţurilor şi deschiderea puternică a economiei chineze spre exterior au constituit direcţiile majore de acţiune care au dat conţinut celui de al doilea stadiu al reformei economice. Trebuie menţionată totodată, iniţierea măsurilor de reformare a politicilor macroeconomice, a sistemului de taxare şi a instituţiilor financiare, menite să susţină eforturile de dezvoltare accelerată a activităţii economice, de modernizare şi eficientizare a acesteia. •

Al treilea stadiu, după 1992: Edificarea economiei socialiste de piaţă

La cel de al 14-lea Congres Naţional al Partidului Comunist Chinez, desfăşurat în octombrie 1992, Deng Xiaoping a afirmat că principalul obiectiv în cadrul reformei economice chineze este crearea şi consolidarea economiei socialiste de piaţă. După 14 ani de experimentări, conducerea Chinei a confirmat hotărârea de a continua şi consolida reforma economică prin menţinerea poziţiei dominante a proprietăţii publice în activitatea economică, paralel cu dezvoltarea altor forme de proprietate; unităţile economice din cele două forme juridice vor colabora strâns şi vor contribui cu mijloace specifice la creşterea competitivităţii activităţii economice şi la deschiderea în continuare a acesteia spre economia mondială. În februarie 1993, două modificări de o importanţă deosebită în Constituţia Republicii au fost propuse celui de al VII-lea Congres Naţional al Poporului, şi anume, schimbarea sintagmei ” economie planificată pe baza proprietăţii publice” în economie socialistă de piaţă”, ceea ce a asigurat fundamentul juridic pentru înfăptuirea în continuare a reformei orientate spre piaţă, precum şi a sintagmei ”întreprinderi conduse de stat” în ”întreprinderi în proprietatea statului”, ceea ce semnifică faptul că întreprinderile aflate în proprietate publică pot fi conduse şi în alte forme decât întreprinderile conduse nemijlocit de către stat . În decembrie 1993, guvenul chinez a stabilit cadrul de bază al creării şi consolidării economiei socialiste de piaţă, care are drept coordonate:

58

Crearea unui sistem modern de întreprinderi caracterizat prin “forma de proprietate clar stabilită, puterea decizională şi responsabilităţile precis definite, separarea întreprinderii de administraţiei, management ştiinţific”;  Stimularea şi dezvoltarea sistemului de piaţă ca mijloc principal de alocare a resurselor, construirea unei pieţe unificate şi deschise bazată pe concurenţă;  Perfecţionarea sistemului de control macroeconomic şi îmbunătăţirea funcţiilor guvernamentale. În ceea ce priveşte prima coordonată, Legea Corporaţiei a fost promulgată în 1993, reglementând formele şi mijloacele prin care caracteristicile menţionate sunt transpuse în practica 

organizării şi funcţionării întreprinderilor. În scopul conturării sistemului de organizare şi funcţionare a întreprinderilor, 100 de mari întreprinderi de stat au fost desemnate drept unităţi pilot pentru experimentarea măsurilor preconizate şi eventuala reconsiderare a acestora în funcţie de rezultatele experimentului; ulterior, experimentul s-a extins la alte 2000 de întreprinderi în acelaşi scop al îmbunătăţirii modului de funcţionare a întreprinderilor de stat, 18 oraşe-pilot au fost desemnate în anul 1994 pentru “optimizarea structurii capitalurilor întreprinderilor”, ce avea ca obiectiv reducerea datoriilor întreprinderilor de stat şi capitalizarea acestora pentru a face faţă cu succes presiunilor concurenţiale; şi acest experiment s-a extins ulterior la 111 oraşe-pilot. În anul 1995 au fost iniţiate experimente privind falimentarea sau fuziunea întreprinderilor ale căror datorii depăşeau activele lor, supravieţuirea fiindu-le până atunci asigurată cu subvenţii substanţiale de la bugetul de stat. În domeniile vizate de cea de a doua şi a treia coordonată, este de menţionat, printre principalele măsuri iniţiate, reformarea sistemului financiar prin adoptarea în anii 1994 şi 1995 a Legii Băncii Populare a Chinei, Legea Băncilor Comerciale, Legea Documentelor Bancare etc, care înscriu funcţionarea sistemului pe coordonatele specifice unei economii moderne şi separă activitatea de stabilire a politicilor financiare de cea a finanţelor comerciale. În acest ultim sens, au fost create trei bănci responsabile cu definirea politicilor financiare în domeniile lor specializate – Banca de Export-Import a Chinei, Banca Chineză de Dezvoltare şi Banca Chineză de Dezvoltare Agricolă -, precum şi alte bănci cu vocaţie comercială dintre care unele au rezultat din transformarea unor foste bănci de stat ( Banca Industrială şi Comercială a Chinei, Banca Agricolă a Chinei, Banca Chineză de Construcţii). În domeniul monetar, în scopul asigurării definirii şi urmării unei politici coerente a fost creat, de către Consiliul de Stat, Comitetul de Politică Monetară. În domeniul fiscal, taxele destinate bugetului de stat au fost separate de cele destinate bugetelor gestionate de guvernele locale; totodată, au fost experimentate sisteme de transfer al plăţilor. În domeniul schimburilor comerciale economice externe, Legea Comerţului Exterior a fost adoptată în 1994, ceea ce a determinat o adevărată explozie a numărului întreprinderilor înfiinţate cu capital străin – peste 200 000 în 1996, precum şi a capitalului străin cumulate din economia chineză, care a atins 283,4 miliarde dolari în perioada 1979-1996. Aceasta a contribuit alături de

59

alţi factori, la creşterea rezervelor valutare ale Chinei la 120 miliarde dolari în anul 1996, plasând-o pe locul al doilea în lume. Trecerea sintetică în revistă a principalelor orientări şi măsuri specifice economice demonstrează că eforturile de identificare, fundamentare, reconsiderare şi adoptare finală a celor mai potrivite căi de urmat pentru modernizarea economiei chineze şi creşterea competitivităţii acesteia .

4.2 Reforma întreprinderilor – un resort puternic al dezvoltării economice Pentru corectarea primulu i efect nefavorabil, autorităţile centrale au orientat cea mai mare parte a împrumuturilor guvernamentale externe spre realizarea unor proiecte ample de dezvoltare a infrastructurilor şi a unor industrii de bază în regiunile centrală şi vestică ( în anul 1996 de exemplu, potrivit statisticilor, 47% din împrumuturile de la guvernele străine şi 40% din împrumuturile de la organizaţii financiare internaţionale au fost orientate spre realizarea unor asemenea proiecte în regiunile menţionate). Un alt domeniu în care reforma economică chineză s-a afirmat pregnant este cel microeconomic, în care restructurarea întreprinderilor de stat a cunoscut progrese semnificative, sensibil mai mici. Principiul esenţial care a guvernat restructurarea întreprinderilor a fost cel al îmbunătăţirii semnificative a conducerii întreprinderilor mari de stat - prin transformarea lor în unităţi economice care dispun de deplină autoritate de conducere şi responsabilitate pentru propriile profituri şi pierderi – şi al relaxării concomitente a controlului asupra întreprinderilor mici, în paralel cu asigurarea condiţiilor favorabile pentru dezvoltarea lor accelerată, respectiv adoptarea unor forme organizatorice potrivite, de natură să le permită revigorarea şi dezvoltarea. Acordarea facilităţilor fiscale întreprinde rilor cu capital străin le-a plasat pe acestea într-o poziţie net avantajoasă în raport cu întreprinderile autohtone, ceea ce a distorsionat în mod manifest concurenţă pe piaţa internă. Din această cauză, numeroase întreprinderi orăşeneşti şi comunale (IOC), care de la înfiinţare cunoscuseră o dezvoltare accelerată şi îşi amplificaseră forţa competitivă, nu au rezistat totuşi presiuni i concurenţiale firmelor cu capital străin, ceea ce a creat situaţii îngrijorătoare în industriile spre care s-a îndreptat cu predilecţie capitalul străin. Pentru a corecta aceste imperfecţiuni ale funcţionării pieţei, autorităţile centrale au adoptat politica acordării “tratamentului naţional” şi întreprinderilor cu capital străin, punându-le deci pe picior de egalitate cu cele autohtone în ceea ce priveşte regimul de impozitare, şi au continuat eforturile de îmbunătăţire a mediului de afaceri şi de introducere a noi stimulente pentru atragerea capitalului străin. Deşi conform acestui principiu s-au iniţiat anumite măsuri judicioase de reformă a întreprinderilor în perioada 1978-1991, sistemul întreprinderilor de stat a continuat să-şi păstreze configuraţia şi mecanismele de funcţionare, în sensul că cele care intrau în dificultăţi economicofinanciare continuau să se bazeze pe sprijinul statului, acordat în noile condiţii nu sub formele obişnuite înainte de 1978, ci sub forma nouă a “politicilor preferenţiale”. Drept urmare, reforma 60

întreprinderilor de stat efectuată în perioada menţi onată a fost şovăelnică şi nu a dat rezultatele aşteptate. Un succes neîndoelnic au înregistrat însă întreprinderile orăşeneşti şi comunale (IOC), create îndeosebi în industria uşoară şi în alte sectoare ale industriei prelucrătoare caracterizate prin posibilitatea desfăşurării activităţii productive la scară mică; aceste întreprinderi, aflate în proprietate colectivă şi desfăşurând activităţi productive de nivel tehnologic modest, cu intensitate redusă a capitalului, au funcţionat însă în condiţiile efective ale economiei de piaţă, în sensul că nu primeau nici un fel de subvenţii şi supravieţuiau numai dacă erau profitabile. Succesul lor este ilustrat de faptul că valoarea brută a producţiei industriale realizate de aceste întreprinderi a crescut de la 49,3 miliarde yuani în 1978 la 5553,7 miliarde yuani în 1996, ponderea lor în valoarea totală a producţiei industriale crescând în aceeaşi perioadă de la 11,6% la 55,8% În iulie 1992 au intrat în vigoare ” Prevederile asupra transformării mecanismelor operaţionale ale întreprinderilor industriale de stat”, a căror esenţă consta în transformarea acestor unităţi în entităţi juridice indepedente în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile lor, orientarea producţiei de bunuri şi servicii şi conducerea lor de către manageri responsabili deplini pentru profiturile şi pierderile realizate, capabile să se autodezvolte şi autoadapteze potrivit cerinţelor competiţiei de pe piaţă. Prevederile nu făceau referire la problema determinată a schimbărilor instituţionale în materie de drepturi de proprietate, dar puneau accent pe cerinţele îmbunătăţirii sistemului de contractare a responsabilităţilor manageriale şi subliniau necesitatea asigurării condiţiilor corespunzătoare pentru experimentări privind organizarea şi funcţionarea întreprinderilor pe acţiuni. Lipsa definirii clare a drepturilor de proprietate a determinat însă adâncirea contradicţiilor generate de reforma întreprinderilor, evidenţiind clar faptul că aceasta nu se va putea finaliza cu succes fără rezolvarea corespunzăto are a problemei sale centrale – realizarea schimbărilor instituţionale privind drepturile de proprietate. S-a menţionat anterior iniţiativa din februarie 1993 de modificare a Constituţiei ţării în ceea ce priveşte transformarea “economiei planificate pe baza proprietăţii publice”, în economie socialistă de piaţă, precum şi a întreprinderilor conduse de către stat în întreprinderi aflate în proprietatea statului. Reforma întreprinderilor a continuat prin adoptarea unor reglementări de natură să asigure îmbunătăţirea funcţionării întreprinderilor de stat în condiţiile pieţei, printre acestea putându-se evidenţia:  Transformarea mecanismelor operaţionale ale întreprinderilor şi orientarea puternică a activităţii acestora spre piaţă;  Întărirea macrocontrolului activităţii economice curente; 

Reglementarea contabilităţii întreprinderilor şi a finanţării acestora; Reforma sistemului de preţuri şi a controlului asupra nivelului preţurilor. Privatizarea şi proprietatea cooperativă a capitalului a fost adoptată de unele guverne locale pentru a pune capăt pierderilor crescânde înregistrate de numeroase întreprinderi de stat, datorită eficienţei reduse a activităţii lor economice. Aceasta a fost autorizată de către guvernul central în 

61

cazul întreprinderilor mici, cele a căror privatizare nu pune problema schimbării formei de proprietate pentru volume apreciabile de active. În China producţia şi productivitatea unităţilor agricole au crescut mult, aproape peste noapte, numai după un proces de privatizare. 12 Ca urmare a măsurilor iniţiate în anul 1994, considerat un punct de cotitură în reforma întreprinderilor, s-au pus bazele unui sistem sensibil îmbunătăţit de funcţionare a acestora prin care s-au creat numeroase întreprinderi mari cu portofolii de activităţi multi-regionale şi multiindustriale şi s-au restructurat drepturile de proprietate în care proprietatea de stat este considerată ca cea mai importantă formă. În sinteză, principalele îmbunătăţiri aduse prin reforma întreprinderilor şi în domeniul mediului de acţiune al acestora au constat în: 

Introducerea unui sistem clar de responsabilităţi manageriale în ceea ce priveşte gestiunea patrimoniului încredinţat de stat, precum şi de autoritate largă în exercitarea prerogativelor decizionale;  Crearea unui mediu deschis, favorabil desfăşurării unei competiţii corecte pe piaţă, prin aplicarea unui sistem de impozitare nediscriminatoriu pentru întreprinderile autohtone şi pentru cele cu capital străin;  Întărirea capacităţii de operare a întreprinderilor chinezeşti pe pieţele externe şi a celei de angajare a acestor întreprinderi în ample acţiuni de cooperare în producţie şi comercializare prin adoptarea sistemului dual de control al cursului de schimb, precum şi a celui de flotare liberă a acestui curs între anumite limite peste sau sub cursul anunţat de banca centrală. Interesantă în reforma întreprinderilor aşa cum a fost realizată în China este diversitatea de forme adoptate în vederea dinamizării şi flexibilizării activităţii economice a acestor unităţi. Formele organizatorice şi funcţionale adoptate se referă atât la organisme cu prerogative specifice în asigurarea funcţionării corespunzătoare a întreprinderilor, cât şi la întreprinderi propriu-zise, restructurate astfel încât să poată acţiona eficient pe piaţă. Principalele forme experimentate şi-au probat oportunitatea, contribuind la instaurarea unui climat de ordine şi randament în activitatea unităţilor economice respective. Fenomenul închirierii în sistem leasing sau vânzării integrale a întreprinderilor de stat de dimensiuni mici a căpătat amploare după 1995, generând necesitatea găsirii unor forme de conducere a activităţii economice adecvate noilor condiţii. Această formă de funcţionare constă, în esenţă, în încheierea unui contract de leasing între autorităţile publice şi persoanele fizice, prin care acestea din urmă sunt împuternicite să folosească şi să administreze activele statului din întreprinderile respective, dar şi să beneficieze de o parte din profitul realizat. În capitala ţării, Beijing, aplicarea acestui sistem s-a făcut pe două căi: prin închiriere în sistem leasing unor persoane particulare, în octombrie 1993, a peste 3400 magazine comerciale aflate în proprietate publică; prin contractarea de către autorităţile publice cu întreprinderi a responsabilităţii de obţinere a unui profit; când profitul realizat depăşeşte nivelul contractat, autorităţile returnează taxele suplimentare pe venituri întreprinderilor, care pot reţine 5% din valoarea imobilizărilor iniţiale şi 20% din profitul net pentru creşterea activelor publice şi a producţiei proprii. 12

Peter F. Drucker, Realităţile lumii de mâine, pg. 61

62

Sistemul de funcţionare a întreprinderilor publice cu management privat s-a dovedit anul de succes în cazul întreprinderilor mici care l-au adoptat. Extinderea acestuia la întreprinderile de dimensiune mijlocie şi mare a generat dezbateri în rândul oamenilor de ştiinţă şi a specialiştilor, toţi raliindu-se la ideea că o asemenea extindere reclamă adoptarea unor politici adecvate. Privatizarea şi proprietatea cooperativă a capitalului a fost adoptată de unele guverne locale pentru a pune capăt pierderilor crescânde înregistrate de numeroase întreprinderi de stat, datorită eficienţei reduse a activităţii lor economice. Ca şi calea precedentă, aceasta a fost autorizată de către guvernul central în cazul întreprinderilor mici, cele a căror privatizare nu pune problema schimbării formei de proprietate pentru volume apreciabile de active. Pe lângă cele 100 de întreprinderi de stat de importanţă naţională alese pentru experimentare de către guvernul centra l, au mai fost ulterior desemnate de către guvernele provinciale şi locale alte 1700 de întreprinderi de stat de importanţă mai redusă, experimentul transformării acestora continuând şi extinzându-şi aria de cuprindere. Diversitatea căilor şi formelor de înfăptuire a reformei întreprinderilor de stat, evidenţiază dorinţa guvernului central şi a guvernelor locale de a identifica cele mai potrivite modalităţi de eficientizare a activităţii întreprinderilor şi de creştere, astfel, a forţei lor competitive. Nu toate experimentările au condus însă la rezultate concludente şi încurajatoare şi nu au putut fi, în aceste condiţii, extinse la scară naţională. Experimentările, încheiate cu succes sau nereuşită, au evidenţiat însă dificultăţile majore cu care se confruntă întreprinderile de stat şi care trebuie rezolvate prin continuarea reformei:  Managementul ineficient şi gestiunea defectuoasă a activelor statului, concretizate în eficienţa economică redusă a activităţii desfăşurate în unele întreprinderi, investiţii nejustificate în active care nu sunt imperios necesare, apelarea excesivă la “companii de servicii”, proliferarea birocratismului şi chiar a corupţiei; problema esenţială care trebuie rezolvată pe acest plan este cea a delimitării prerogativelor administraţiei guvernamentale de cele ale managementului întreprinderilor reorganizate;  Situaţia financiară precară şi accesul limitat la creditele băncilor de stat, concretizate în ponderea redusă a capitalului propriu în pasive, capacitatea slabă de plată a datoriilor, dificultatea în recuperarea creanţelor, tendinţa de scăpare de datorii prin falimentare; Cu toate dificultăţile relevate, reforma întreprinderilor şi-a demonstrat însă cu prisosinţă oportunitatea şi orientarea corectă, concretizate în paşii semnificativi care au fost făcuţi înainte în urmatoarele direcţii:  Crearea sectorului nepublic al economiei a avut un puternic efect de demonstraţie pentru sectorul de stat în ceea ce priveşte adoptarea unor forme noi de redistribuire a drepturilor de proprietate, forme care s-au dovedit mult mai dinamice, eficiente şi competitive comparative cu cele existente înainte de începerea procesului de reformă economică în 1978; 

Generarea unei “culturi de întreprindere” de factură nouă chiar în întreprinderile de stat, pentru a nu vorbi de noile corporaţii, în care lucrătorii capătă conştiinţa capacităţii lor de autodepăşire, de ieşire din tiparele tradiţionale specifice culturii de inactivitate şi dependenţă de bunăvoinţa statului;

63

Succesele înregistrate în domeniul reformei întreprinderilor au fost facilitate de dezvoltarea puternică a sectorului bancar, de crearea treptată a pieţelor de capital, de acţiuni, de tranzacţionare a drepturilor de proprietate, de instituţii financiare de intermediere care au creat un mediu din ce în ce mai favorabil expansiunii economice şi desfăşurării normale a activităţii întreprinderilor. Guvernul chinez a iniţiat, pe lângă reforma din anii 1978 şi o altă serie de măsuri specifice pentru întreprinderile de stat în anul 2003 pentru a accelera restructurarea lor. Mai mult de 3000 de întreprinderi de stat care aveau datorii în valoare de 200 miliarde yuani au fost închise, 5,3 milioane salariaţi au fost concediaţi. Statisticile oficiale chineze 

precizează că 8% din firmele private chineze au cumpărat deja acţiuni sau deţin acţiuni la întreprinderile de stat şi aproximativ 14% din firmele private se pregătesc să facă acelaşi lucru. De la lansarea politicii de reformă, în urmă cu 28 de ani, sectorul privat chinez a înregistrat o creştere de 20% comparativ cu o creştere de 9% înregistrată de ansamblul economiei chineze. În acest context, chinezii au pledat pentru concentrarea statului chinez pe sectoare strategice, “exceptând sectoarele vitale pentru economie şi securitatea naţională partea deţinută de stat în alte sectoare în care rolul pieţei este important, fiind încă prea mare”13.

4.3 Reforma sistemului fiscal şi al sistemului financiar În ceea ce priveşte reforma sistemului fiscal, direcţia principală a înfăptuirii acesteia în anii 1980 a constat în descentralizarea puternică a competenţelor decizionale şi de gestiune a fondurilor, în sensul transferării unei bune părţi a acestora de la autoritatea financiară a guvernului central către guvernele locale. Importanţa acestora din urmă a crescut semnificativ în dezvoltarea economiei locale a unei cote crescânde a fondurilor; către sfârşitul deceniului al noulea, veniturile aflate în administrarea guvernelor locale reprezentau circa jumătate din veniturile totale fiscale. Drept urmare, fluxurile financiare către guvernul central s-au redus simţitor, ceea ce a determinat creşterea deficitului bugetar şi a împiedicat angajarea la nivel naţional a unor lucrări de amploare, îndeosebi în domeniul infrastructurii. De asemenea, capacitatea guvernului central de a orienta corespunzător dezvoltarea economică de ansamblu şi de a controla funcţionarea economiei naţionale s-a redus pe măsură. Replica prin politica fiscală la această tendinţă negativă a fost reforma profundă a sistemului de taxare prin introducerea în anul 1994 a unui “sistem de împărţire a taxelor” potrivit căruia responsabilităţile erau mai bine delimitate între guvernul central şi guvernele locale, iar transferul plăţilor şi restituirea plăţilor tarifare şi altor taxe pentru bunurile importate şi reexportate au fost reglementate pe baze noi. Noul sist em a contribuit substanţial la revigorarea forţei financiare a guvernului central, ale cărui venituri fiscale a crescut în acelaşi interval de timp de la 22,0% la 48,8%. Reforma sistemului de taxe realizată în anul 1994 s-a înscris într-o suită de cicluri de încordare şi de relaxare a politicii fiscale după anul 1978. Astfel, controlul “supraîncălzirii” economiei şi a creşterii alarmante a inflaţiei s-a realizat prin înăsprirea politicii fiscale, în scopul 13

Ioan Bari, Globalizaarea economiei, Bucureşti, 2005, p.35

64

controlului investiţiilor şi a reducerii consumului, în perioada 1980-1981, anii 1985 şi 1987, perioadele 1989-1991 şi 1995-1997. Pe ansamblu însă, cu toate aceste perioade de încordare, politica fiscală a guvernului chinez s-a dovedit mai curând a fi una destinsă, fapt ilustrat de mai multe aspecte semnificative: ponderea veniturilo r fiscale ale guvernului din taxe, impozite şi alte surse în venitul naţional, în ultimii ani fiind chiar negativă; deficitul fiscal a fost permanent şi ridicat, atât în anii de creştere economică accelerată cât şi în cei în care politica fiscală a fost înăsprită; efortul investiţional s-a intensificat rapid, rata medie anuală de creştere a investiţiilor fiind în perioada 1981-1997 una ridicată, de 23%; veniturile individuale au crescut de asemenea, în măsură apreciabilă, rata medie anuală de creştere a salariilor find de 16% în perioada 1978-1997. Reforma sistemului financiar a demarat pornindu-se de la situaţia de “depresiune financiară” existentă înainte de 1978, caracterizată prin existenţa Băncii Poporului a Chinei care juca concomitant rolul de bancă centrală şi de bancă comercială, lipsa unei pieţe financiare puternice şi dinamice, locul restrâns al finanţării directe. S-a statuat rolul exclusiv al Băncii Poporului a Chinei de bancă centrală şi s-a lărgit semnificativ piaţa financiară prin înfiinţarea de bănci specializate menţionate şi anterior – Banca Chinei, Banca Agricolă a Chinei, Banca Industrială şi Comercială a Chinei, Banca Poporului de Construcţie, precum şi prin înfiinţarea de numeroase instituţii financiare nebancare – companii de asigurări, companii financiare, corporaţii de investiţii, corporaţii de titluri de valoare etc. În 1985 au fost stabilite numeroase pieţe interbancare, în anul următor Banca Poporului a Chinei a început să efectueze operaţii de rediscount pentru bănci specializate şi s-a creat o piaţă de recreditare interbancară la scară naţională. În anul 1994 s-au mai înfiinţat trei bănci specializate cu rol major în dezvoltarea economică a ţării: Banca de Stat de Dezvoltare (al cărei domeniu de creditare îl constituie marile proiecte de infrastructură), Banca de Export şi Import a Chinei, Banca de Dezvoltare a Agriculturii, care şi-au stabilit politici proprii de acordare a creditelor în domeniile corespunzătoare, preluând această responsabilitate de la cele patru bănci de stat care au fost reorganizate în bănci comerciale. În anul 1995 a fost adoptată o lege privind Banca Poporului a Chinei, căreia i s-a întărit rolul de bancă centrală cu responsabilităţi de stabilizare a cursului monedei naţionale şi de supraveghere a instituţiilor financiare. Începând din anul 1997, în zonele economice speciale Shanghai şi Shenzhen a fost acordat unor numeroase bănci străine dreptul de a efectua afaceri limitate cu monedă naţională. În anul 1984 s-a înfiinţat prima compani e pe acţiuni, în 1990 şi 1991 s-au înfiinţat bursele din Shanghai şi Shenzhen, iar la sfârşitul anului 1997 existau peste 800 de companii cotate la bursă, valoarea totală de piaţă a acţiunilor tranzacţionate ridicându-se la peste 2000 miliarde yuani, de la 5% în 1979 la peste 20% în 1997. În 10 ani din perioada analizată volumul importurilor a fost superior celui al exporturilor, iar în 9 ani situaţia a fost inversă, înregistrându-se excedente ale balanţei comerţului exterior. Politica dobânzilor, instrument important în asigurarea stabilităţii macroeconomice, a prezentat, în general pe parcursul procesului de reformă, caracteristicile contradictorii ale menţinerii unui nivel relativ scăzut al ratelor dobânzilor: pe de o parte, a redus valenţele benefice 65

ale aplicării unei politici monetare adecvate şi, pe de o parte, a dus la folosirea în măsură insuficientă a acestui instrument pentru stimularea activităţii economice. După ce, începând din anul 1980, Banca Poporului a Chinei a majorat în repetate rânduri nivelul dobânzilor, în 1996 guvernul central a reglementat acest nivel, care nu se stabileşte de către banca centrală prin operaţiuni de piaţă deschisă şi nici de către băncile comerciale pe baza cererii şi ofertei; băncile centrale au posibilitatea să-şi fluctueze propriile dobânzi în cadrul unei zone de abateri de la nivelul dobânzii stabilite oficial. Este de menţionat faptul că nivelul reglementat al dobânzilor s-a situat, în general, sub cel al pieţei potenţiale, având chiar, în perioada 1994-1995, valori negative. În anul 1996 s-a deschis însă piaţa interbancară, s-a liberalizat complet nivelul dobânzilor la creditele pe termen scurt şi s-au iniţiat emisiunile de obligaţiuni naţionale licitate pe piaţă, toate acestea corectând disfuncţionalităţile menţionate şi îmbunătăţind simţitor condiţiile de funcţionare a pieţelor financiare. Pe planul politicii monetare, refacerea capitalului băncilor comerciale la nivelul reglementat s-a favorizat prin emisiuni lansate de guvernul central de obligaţiuni naţionale speciale, acţiune la care s-a adăugat reducerea în cinci etape, în perioada 1996-1998, a nivelului dobânzilor; în mod corespunzător, şi nivelul rezervelor bancare şi cel al ratei de scont au fost reduse. Reformele profunde ale sistemelor fiscal, financiar şi monetar, realizate pe baza învăţămintelor rezultate din evoluţiile anterioare ale acestor sisteme, au permis folosirea mai eficace a instrumentelor fiscale şi monetare în cadrul strategiei de dezvoltare macroeconomică. Reformele au fost înfăptuite progresiv, pe măsura creşterii capacităţii guvernului central de a stabili politici specializate coerente şi de a mânui adecvat o gamă din ce în ce mai largă de instrumente în conducerea economiei naţionale.

4.4 Dezvoltarea regională – adâncirea disparităţilor şi noi provocări Un alt plan pe care s-a afirmat pregnant reforma economică este cel al dezvoltării regionale, politicile specifice adoptate în această direcţie după 1978 având ca obiective corectarea disparităţilor preluate de la regimul economiei planificate şi realizarea în continuare a unei dezvoltări echilibrate. Natura acestor obiective şi coordonatele politicilor de dezvoltare regională sunt determinate de existenţa a trei regiuni majore în care se împarte vastul teritoriu al ţării: regiunea estică, de coastă, cea mai dezvoltată, în care activităţile dominante sunt cele industriale şi comerciale; regiunea centrală, mai puţin dezvoltată, cu profil dominant agricol; regiunea vestică, cea mai puţin dezvoltată, bogată în zăcăminte ale subsolului. În condiţiile sistemului economiei centralizate, guvernul central urmărea realizarea unei dezvoltări echilibrate a celor trei regiuni prin directive de plan pe două căi principale: 

Prin dirijarea unei părţi însemnate din veniturile realizate în regiunea de est spre subvenţionarea activităţilor din celelalte două regiuni, mult mai puţin eficiente din punct de vedere economic  Prin orientarea investiţiilor publice în construcţii capitale amplasate precumpănitor în regiunea vestică şi mai puţin în cea centrală 66

O asemenea orientare a determinat înregistrarea unor rate de creştere economică în regiunile centrală şi vestică la nivelul sau superioare celor din regiunea de coastă, situaţie neconformă însă cu potenţialul real de dzvoltare al celor trei regiuni. Este evident că politica de dezvoltare regională adoptată înainte de începerea procesului de reformă a fost benefică pentru regiunile centrală si vestică, contribuind la îmbunătăţirea într-o oarecare măsură a bazei lor economice şi că a împiedicat valorificarea integrală a potenţialului apreciabil pe care îl poseda regiunea de coastă. După anul 1978, guvernul central iniţiat o politică de descentralizare economică semnificativă, acordând largi prerogative decizionale guvernelor locale, care au început să joace un rol continuu crescând în conceperea şi aplicarea politicilor de dezvoltare regională, orientate tot mai accentuat în prima fază, unele disfunţionalităţi majore, cu efecte negative asupra dezvoltării economice ulterioare atât a regiunilor în cauză, cât şi la nivel naţional:  Orientarea la nivel local a investiţiilor în proiecte rentabile pe termen scurt, fără a ţine seama de cerinţele dezvoltării în perspectivă a regiunilor respective; drept urmare, unele industrii prelucrătoare au cunoscut o dezvoltare rapidă, ceea ce a intensificat excesiv concurenţa pe plan regional şi local, amplificând falimentele de întreprinderi şi şomajul. Iar investiţiile în infrastructură şi în industria extractivă au fost neglijate;  Intensificarea măsurilor protecţioniste la nivel regional şi chiar local, prin crearea unor bariere comerciale între regiuni; aceasta a determinat comportamente ale întreprinderilor neconforme cu funcţionarea normală a pieţei naţionale şi a întârziat semnificativ modernizarea necesară a activităţii întreprinderilor respective;  Creşterea disparităţilor regionale în raport cu situaţia dinaintea începerii procesului de reformă, pe fondul dezvoltării economice susţinute la nivel regional. În perioada 1980-1994 rata medie de creştere economică anuală a celor trei regiuni - de coastă, centrală şi vestică - au fost de 10,69%, 8,72% şi respectiv 8,68%, ceea ce a determinat creşterea semnificativă a decalajului între niveluri de dezvoltare economică ale lor; aceeaşi concluzie rezultă şi din compararea nivelurilor PIB/locuitor. Diferenţele apreciabile de eficienţă economică a activităţii desfăşurate în cele trei regiuni reies clar din faptul că regiunea de coastă producea, în ultimul an al perioadei menţion ate, circa 60% din totalul PIB, reprezenta 40% din populaţia ţării şi acoperea 20% din teritoriu. Accentuarea disparităţilor în regiuni s-a făcut sub impactul puternic al politicilor adoptate pe alte planuri ale dezvoltării economice, aflate însă în conexiune strânsă cu cel al dezvoltării regionale a fost Politica deschiderii largi a economiei chineze spre exterior. Principala beneficiară a acestei deschideri a fost regiunea de coastă, cea care era conectată puternic la circuitele financiare şi comerciale internaţionale încă din perioada interbelică, care dispunea la începutul procesului de reformă de avantaje de locaţie apreciabile. Caracterul preferenţial pentru regiunea de coastă al politicii de deschidere a economiei chineze spre exterior apare clar dacă se iau în considerare principalele zone de amplasare a investiţiilor, care au constituit primele ”ferestre deschise” spre economia mondială:  Noul district Pudon-Shanghai creat în1990, care beneficia de facilităţile stabilite prin politica privind zonele economice speciale.

67

Drept urmare a acestei politici preferenţiale, investiţiiile s-au orientat rapid spre regiunea de coastă, această tendinţă accentuându-se pe parcursul procesului de reformă, aşa cum relevă datele din tabelul următor: Tabelul 10. Evoluţia distribuţ iei geograf ice pe regiuni a investi ţiilor în active fixe, în perioada 1991-1996 .

ANUL 1991

REGIUNEA ESTICA 57,0

REGIUNEA CENTRALA 24,2

1992 1993 1994 1995 1996

59,7 62,9 63,4 63,8 62, 9

22,9 21,8 20,9 21,0 2 1 ,5

REGIUNEA VESTICA 14,7

13,8 12,4 12,0 12,0 1 2 ,2

Sursa: Li Wuwei, An Analysis of China’s Regional Economic Development Policy, ‘SASS Papers’, 8, Shanghai Academy of Social Sciences, 2000, p. 181. Amplificarea dezechilibrului economic între cele trei regiuni a indus, firesc, dezechilibre sociale şi frustrări pshihologice pe care politicile macroeconomice şi de control al dezvoltării iniţiate în a doua jumătate a anului 1993 au încercat să le diminueze, cu ocazia trasării celui de al noulea plan cincinal de dezvoltare economico-socială a ţării şi a stabilirii obiectivelor de atins în perspectiva anului 2010. Principalele orientări ale politicii de dezvoltare regională adoptate de guvernul central şi urmate începând din anul 1994 au fost următoarele:  Orientarea precumpănitoare a investiţiilor publice spre regiunile centrală şi vestică şi stimularea localizării activităţilor economice în acestea, prin intensificarea construcţiei de infrastructuri şi favorizarea dezvoltării industriei extractive şi a industriilor intensive în resurse şi în forţă de muncă în regiunile respective. Pot fi citate în acest sens câteva aspecte semnificative: dintre cele 153 de proiecte majore de investiţii publice iniţiate în anul 1994, 91 au fost localizate în regiunile centrală, şi vestică; în anul 1995, localizarea investiţiilor publice în active fixe făcută în favoarea regiunilor centrală şi vestică a redus decalajul dintre acestea şi regiunea estică, iar în anul 1996 rata de creştere a investiţiilor în primele două regiuni a depăşit-o pe cea din regiunea estică, ceea ce a dovedit că noua politică de dezvoltare regională a început să dea roade; sub presiunea creşterii apreciabile a costurilor terenurilor şi forţei de muncă în regiunea de coastă, unde există o concentrare economică puternică şi o concurenţă pe măsură, numeroase unităţi economice din această regiune au început să migreze spre celelalte regiuni, valorificând avantajele de locaţie oferite de acestea.  Folosirea instrumentelor fiscale pentru îmbunătăţirea distribuţiei activităţilor economice pe teritoriul ţării, în favoarea regiunilor care înregistrează decalaje economice negative de dezvoltare. Reforma sistemului de impozite înfăptuită în anul 1994 a schimbat modelul de distribuţie a veniturilor între guvernul central şi guvernele locale, primul primind responsabil ităţi 68

sporite în ceea ce priveşte colectar ea şi controlul impozi telor. Ca urmare a reformei sistemului de impozite, raportul dintre veniturile guvernului central şi cele ale guvernelor locale, care în anul 1993 era de 1:3,55, a devenit în anul 1994 de 1:0,80, ceea ce a permis autorităţilor centrale să trateze problema dezvoltării regionale dezechilibrate prin transferuri masive de plăţi financiare.  Continuarea deschiderii spre exterior a regiunilor centrală şi vestică s-a făcut atât prin declararea ca ”deschise” a numeroase localităţi din aceste regiuni, cât şi prin schimbarea politicii de atragere a investitorilor străini de la una centrală pe deschiderea anumitor zone la una orientată spre stimularea dezvoltării anumitor industrii, prin înlăturarea diferenţelor zonale în materie de impozitare. Investiţiile străine în industria extractivă, agricultură, infrastructură, proiecte de înaltă tehnologie, în industriile orientate puternic spre export sau substituirea importurilor vor continua să fie stimulate prin tratamente fiscale preferenţiale; aceasta va avea, de asemenea, efecte benefice pentru dezvoltarea mai rapidă a regiunilor centrală şi vestică, care vor putea astfel să-şi valorific e superior resursele naturale pe care le posedă, precum şi avantajele de locaţie pe care le prezintă;  Încurajarea legăturilor de cooperare economică şă tehnologică dintre unităţile economice din regiunea de coastă şi cele din regiunile centrală şi vestică. Cooperarea vizează combinarea resurselor tehnologice şi financiare, a abilităţilor manageriale şi comerciale apreciabile din unităţile aflate în regiunea de est cu resursele apreciabile de forţă de muncă, energetice şi de materii prime de care dispun unităţile economice din regiunile centrală şi de vestică. Stimularea puternică a acestei cooperări a determinat încheierea, în numai doi ani de la adoptarea noii politici de dezvoltare regională, a peste 30 000 de proiecte de cooperare între unităţi economice din regiunea estică pe de o parte, şi din regiunea centrală şi din cea vestică, pe de altă parte.  Sprijinirea regiunilor defavorizate din regiunile centrală şi vestică pentru eradicarea sărăciei până la sfârşitul secolului. Sprijinul s-a materializat în suplimentarea, începând din anul 1994, a fondurilor de bază destinate regiunilor defavorizate cu 1 miliard yuani, precum şi în acordarea de împrumuturi cu dobândă redusă în valoare de 1 miliard yuani pentru stimularea afacerilor în acele regiuni. Actiunile conjugate întreprinse în cele cinci direcţii menţionate au determinat accelerarea vizibilă a dezvoltării regiunilor centrală si vestică, începerea reducerii decalajului apreciabil ce le desparte de regiunea estică, care a atins în numeroase zone un grad de prosperitate economică ce impresionează orice vizitator străin. Deja din anul 1996 rata de creştere a investiţiilor în regiunile centrală şi vestică a depăşit-o pe cea înregistrată în regiunea de est. În acelaşi an, primele trei regiuni din ierarhia stabilită la nivelul întregii ţări în funcţie de ritmul de creştere economică au fost din regiunea centrală: Anhui, Hubei şi Jiangxi, care au înregistrat ritmuri de creştere de 20,9%, 20,4% şi respectiv 19,7%. Experienţa chineză în materie de dezvoltare regională a demonstrat clar că mecanismele de piaţă, care au început să fie funcţionale în mediul economic dezvoltat şi consolidat îndeosebi economice, au accentuat, în acelaşi timp, decalajele existente în dezvoltarea socio-economică la nivel regional. Aceasta a impus intervenţia fermă a statului pentru corectarea disfuncţionalităţilor mecanismelor de piaţă, stoparea adâncirii disparităţilor regionale şi înlăturarea surselor unor conflicte sociale potenţiale.

69

4.5 China şi Organizaţia Mondială a Comerţului După 15 ani de eforturi, China a obţinut în cele din urmă intrarea în O.M.C în noiembrie 2001. pentru a obţine aprobarea finală a membrilor organizaţiei, China a fost de acord să îşi liberalizeze comerţul exterior şi să reducă multe din restricţiile pentru investiţiile străine directe. Sintetic, liberalizarea comerţului exterior, realizată sau programată pentru viitorul apropiat este prezentată mai jos: 1. Reducerea taxelor medii de import de la 24,6% la 9,4%: 

De la 22% la 17,5% pentru produsele agricole; eliminarea subvenţiilor pentru exportul de produse agricole.  De la 25% la 8,9% pentru produsele indus triale; de la 100% la 25% pentru autovehi cule şi 10% pentru piese pentru până în 2007 şi de la 12,5% la 3,4% şi 0% pentru produse de tehnologie a informaţiei. 2. Plafonarea subvenţiilor agricole la 8,5% din valoarea producţiei. 3. Eliminarea taxelor de import pentru computere, semiconductori şi alte produse de tehnologie. 4. Eliminarea cotelor. 5. Deschiderea semnificativă a sectorului servicii, inclusiv activitate bancară, asigurări, telecomunicaţii:  Până la 49% proprietate străină în telecomunicaţii şi asigurări, după trei ani.  Importatorii vor putea să aibă propriile reţele de distribuţie.  Acces complet pe piaţă pentru băncile străine în termen de cinci ani. În ultimii doi ani a fost făcut un mare efort pentru adaptarea legislaţiei şi pentru respectarea angajamentelor luate. Desigur că mai sunt probleme nerezolvate în diverse domenii, interpretate de unii ca neînţelegeri, iar de alţii ca piedici în calea deschiderii. Noi reglementări privind exporturile şi importurile au intrat în vigoare la 1 ianuarie 2004 şi înlocuiesc reglementări care funcţionau încă din 1985. Este specific modul în care se face estimarea valorii mărfurilor în vamă şi taxele vamale prevăzute sunt, conform declaraţiilor, corespunzătoare prevederilor O.M.C. şi practicilor internaţionale. Prin noile reglementări s-a redus valoarea medie a taxelor vamale de import de la 11% la 10,4%. TVA de bază este în China de 17%, dar există produse pentru care taxa pe valoarea adăugată este doar 13%, iar firmele mici plătesc numai 6%. Prin noile prevederi, TVA returnat firmelor de stat pentru producţi a exportată a fost micşorată cu trei puncte procentual e. De fapt, la sfârşitul 2003 au fost schimbate prevederile privind TVA pentru multe produse de export. Aderarea Chinei la organismul de reglementare a comerţului mondial a accelerat integrarea economiei chineze în economia mondială Conform datelor publicate de “Le Figaro economie” ponderea Chinei în producţia mondială la anumite produse este următoarea:  Tractoare 83%; 70

Ceasuri 75%;  Jucării 70%  Aparate de fotografiat 55%;  Telefoane 50%;  Televizoare 29%;  Mobilă 16%;  Oţel 15%. Observatorii mai puţin binevoitori, inclusiv Camera de Comerţ americano-chineză consideră însă că entuziasmul manifestat de China s-a mai răcit şi, alături de angajamentele onorate în termen, altele au fost întârziate. De exemplu în industria de automobile, noile reglementări care permit constructorilor străini să ofere credite pentru cumpărarea de maşini nu au fost promulgate decât în decembrie 2003, cu aproape doi ani întârziere faţă de calendarul iniţial. La rândul său, Camera de Comerţ europeană, care pe ansamblu se declară satisfăcută de modul cum şi-a respectat China angajamentele, subliniază înmulţirea barierelor netarifare care frânează expansiunea comerţului şi implatarea societăţilor străine. Într-o carte albă, apărută în octombrie 2003, este menţionată menţinerea preferinţelor naţionale în detrimentul străinilor, lipsa de transparenţă sau problemele legate de proprietatea intelectuală. China nu este desigur o excepţie, deoarece, ca majoritatea altor ţări, este formată dintr-un ansamblu de grupuri de interese, dintre care unele nu foarte încântate de deschiderea adusă de aderarea la O.M.C. Autorităţile chineze sunt, cel puţin după părerea reprezentaţilor unor grupuri de afaceri, foarte inventive în născocirea unor reglementări noi, care să nu încalce flagrant obligaţiile asumate, dar care să protejeze piaţa proprie. Spre exemplu, produsele cosmetice importate trebuie să fie înregistrate la două agenţii guvernamentale diferite, ceea ce îngreunează accesul pe piaţă. În urma intrării în O.M.C. Chin a a beneficiat de cinci schimbă ri pozitive în polit ica sa de deschidere. Gradul de deschidere a Chinei a evoluat de la deschiderea limitată a unui număr de sectoare şi regiuni spre o deschidere către toate orizonturile, mai largă şi pe mai multe nivele, şi a trecut de la o deschidere ghidată de autorităţile politice la una garantată de un sistem de drept. Dacă anterior deschiderea era unilaterală, acum ea are loc în conformitate cu acorduri bilaterale, încheiate între China şi alte ţări membre O.M.C. Este apreciată şi posibilitatea de a participa la elaborarea reglementărilor din comerţul internaţional, în comparaţie cu rolul pasiv din trecut. Se apreciază că aceste schimbări privesc şi capacitatea Chinei de a-şi ajusta relaţiile economice şi de a rezolva diferendele cu alte ţări pe calea mecanismelor de negociere bilaterale şi multilaterale, ceea ce va avea un impact evident şi profund asupra ţării, creând noi oportunităţi de dezvoltare a comerţului exterior şi a cooperării economice, deschizând calea Chinei spre participarea la mondializarea economiei. China s-a integrat oficial în O.M.C. la 11 decembrie 2001. Respectându-şi angajamentele, China a trebuit să reducă drastic unele taxe vamale şi să elimine o seamă de bariere netarifare. Au trebuit modificate sau anulate circa 2300 de acte normative privind activitatea de comerţ exterior şi cooperare economică. 

71

La şaşe ani de la intrarea sa în Organizaţia Mondială pentru Comerţ, China este deja subiectul a cinci plângeri înaintate de SUA, Uniunea Europeană, Canada şi Mexic, privind diferite aspecte ale politicii comerciale chineze. Printre aceste, se pot enumera acordarea de „subvenţii ilegale“ unor sectoare industriale, rambursarea unei părţi din TVA aplicată circuitelor integrate fabricate în China şi taxele vamale chineze, pe piesele detaşate de automobile străine, egale cu cele puse pe întreaga maşină. Perspectivele Chinei la O.M.C. sunt umbrite de probleme economice şi politice. Tema abuzurilor împotriva drepturilor omului a fost intens dezbătută: mulţi americani şi vest europeni au considerat că refuzul Chinei de a acorda poporului său drepturi politice şi libertăţi funda mentale este o preocupare legitimă şi autentică. Există şi alte probleme cum ar fi statutul de membru OMC al Taiwanului. Odată cu admiterea în O.M.C., China a reuşit să-şi îndeplinească îndatoririle asumate. În cursul anului 2002, diferite sectoare, de la nivelele centrale la cele locale şi de la instituţii guvernamentale la întreprinderi, toate au depus eforturi susţinute pentru îndeplinirea acestui ţel. Începând cu luna februarie, au fost organizate numeroase cursuri de pregătire pentru funcţionarii publici de la nivel central şi local, pentru a-şi însuşi regulil e care guvernează activit atea O.M.C. În acelaşi timp, forurile de conducere de la nivel central şi local, au accelerat ritmul îndeplinirii reformelor în sistemul administrativ şi al modificărilor aduse atribuţiilor care revin organelor statului. La începutul lunii noiembrie, Consiliul de Stat a hotărât desfiinţarea susţinerii examenelor în administraţie şi a aprobat ca promovarea în acest sector să se facă pe baza rezultatelor obţinute la completarea unor teste cu 789 de indicatori. China a început să aplice reglementările O.M.C. şi în scopul apărării drepturilor sale. Sprijinindu-se pe reglementările impuse de O.M.C., China a rezolvat favorabil disputele sale de ordin comercial cu celelalte ţări, privind unele probleme, cum sunt dumpingul de export sau import, măsurile de protecţie şi barierele tehnologice. De exemplu, ea a recurs la mecanismul reglementării disputelor, ca membru al O.M.C., pentru soluţionarea unei probleme de ordin comercial cu Statele Unite, care au impus 201 măsuri de protecţie privind produsele din oţel. China a participat activ la dezbaterile O.M.C. privind politicile din sfera comerţului, specifice celorlalţi membri O.M.C. şi s-a angajat în negocieri bilaterale cu unele ţări asupra cererii lor de a deveni membre O.M.C. China a participat activ la noua rundă de negocieri asupra comerţului multilateral în cadrul O.M.C., participând cu un număr de peste 20 de delegaţi la convorbirile care s-au desfăşurat la Geneva. În timpul negocierilor, delegaţii Chinei au avansat propuneri asupra problemei majore privind mărfurile, serviciile, drepturile asupra proprietăţii intelectuale şi agricultura, făcând cunoscute punctele de vedere şi poziţia Chinei în cadrul noii runde de dezbateri. Acestea s-au bucurat de sprijinul delegaţiilor din ţările în curs de dezvoltare. Măsurile eficiente adoptate de China au contribuit la crearea unei conjuncturi favorabile, prin continuarea politicii de deschidere a pieţelor agricole, de servicii şi de autoturisme, îndată după admiterea ei în O.M.C. Sectorul agricol s-a dezvol tat neîntrerupt. Deschi derea sectoarelor financiare, de asigurări şi garanţii, de telecomunicaţii, logistică şi alte servicii a avansat tot mai mult în timp, dând un puternic impuls reformelor şi dezvoltării în aceste sectoare. Ritmul reorganizării şi al modernizării tehnologice în industria de autoturisme a fost mai viu decât în anii precedenţi. 72

Reorganizarea şi cooperarea dintre producătorii chinezi de autoturisme şi giganţii străini au adus beneficii ambelor părţi. Sectorul de presă şi publicaţi ile au trecut la reorganiz are în scopul adoptăr ii lui la noua situaţie creată în urma intrării Chinei în O.M.C. China a aprobat existenţa a şapte companii editoriale, cinci grupuri de difuzare de publicaţii şi 38 de grupuri de presă. În plus, reorganizarea industriei aeronautice a condus la apariţia a trei companii de linii aeriene. Monopolul telecomunicaţiilor a fost desfiinţat, sectorul mărindu-şi în acest fel puterea competiţională. Odată cu intrarea Chinei pe piaţa mondială ea a păşit într-o nouă etapă. Încă de la începutul anului 2002, China a redus tarifele vamale pentru 5.300 de bunuri de import, de la 15% la 12%. Tarifele medii pentru bunurile manufac turiere s-au redus de la 14,7% la 11,3%, iar cele pentru produsele agricole (cu excepţia produselor acvatice) au scăzut de la 18,8% la 15,8%. China a desfiinţat, de asemenea, contingenţele autorizate şi licitaţiile pentru opt tipuri de produse, dintre care cerealele, lâna, bumbacul şi îngrăşămintele chimice. În acord cu angajamentele asumate, China a trecut la revizuirea şi anularea unui număr de legi şi reglementări care contravin reglementărilor O.M.C. şi a promulgat altele noi, în care figurează reglementările privind contracararea dumpingului, cele referitore la subvenţii şi la măsurile de protecţie, care au început să intre în vigoare încă de la începutul anului trecut. Legea patentelor, a mărcii comerciale, a drepturilor de autor şi alte legi şi reglementări de interes au fost revizuite, iar legile şi reglementările interne referitoare la profitul investitorilor străini au fost modificate. Aproximativ 30 de departamente din subordinea Consiliului de Stat au revizuit 2.300 documente privind reglementările, anulând 830 şi amendând 325 dintre ele. Toate localităţile au rectificat, de asemenea, documentele regulatorii în conformitate cu cerinţele guvernului central. În acelaşi timp, creşterea competiţiei a condus treptat la desfiinţarea monopolurilor în sectoare ca telecomunicaţiile, aeronautica şi sectorul energetic. Reforma politicii de taxe şi impozite a condus la uniformizarea suprataxelor, atât pentru societăţile chineze cât şi pentru cele străine. Taxele ridicate pentru societăţile cu capital străin au fost desfiinţate, odată cu practicarea taxelor standard duale pentru călătoriile aeriene, feroviare şi navale, tichetele de admitere şi taxele de folosire a facilităţilor publice.

Capitolul 5 73

HONG KONG Ocupă un teritoriu minuscul de numai 1045 km 2, cu 7 mil. Loc. Compus din două părţi: insula Hong Kong şi partea continentală Kowloon – legate prin două tunele submarine. Densităţile umane sunt foarte mari, cu valori de peste 6 500 loc./km 2 . Structura populaţiei active reflectă orientarea economică a ţării şi statutul de freeport: 72,3% servicii, 26% industrie, 0,7% agricultură. În aceste condiţii de penurie de terenuri şi mari densităţi şi-au permis amenajarea unui parc naţional. Ocupat de britanici la 30 iunie 1898, teritori ul a cunoscut un început economic prosper, graţie poziţiei geostrategice excepţionale, rolului de avanpost chinez în relaţiile cu restul lumii şi nu în ultimul rând spiritului riguros al britanicilor. Între 25 decembrie 1941 şi 30 August 1945, ocupaţia japoneză a însemnat o perioadă de recesiune şi chiar de colaps economic. După război şi-a reluat rolul de bază militară ştrategică britanică şi de port liber deosebit de important. La 1 iulie 1997 a fost retrocedat Chinei, dar conform politicii chineze “o ţară cu două sisteme” şi-a păstrat o autonomie aproape totală. Investiţiile de capital american, englez, japonez (favorizată de o politică financiară şi fiscală extrem de avantajoasă – poate mai bine zis de lipsa unei politici fiscale) au condus la apariţia unuia dintre focarele expansiunii economice asiatice. Hong Kong şi-a propus dezvoltarea rapidă a următoarelor ramuri industriale: textilă (locul IV pe Glob), bunuri de larg consum (mai ales produse electronice şi electotehnice), ciment, reparaţii nave, produse chimice, montaj auto. În paralel, a devenit o forţă financiară activă, cu mari concentrări de capital şi cu o bursă eficace. Acestea au fost implantate cu precădere în arealul continental Tsuen Wan. Industria este extrem de activă, dar practic necontrolată şi nemăsurată. Nu e o dezvoltare haotică, ci una de conjunctură comercială. Se produce ceea ce se cere la un moment dat pe piaţa mondială. Este o adaptare extraordinară la mecanismele economiei de piată. Forţa financiară permite rapid asimilarea de produse noi. Industria este concentrată în proporţie de 2/3 în întreprinderi mici (67% din întreprinderi au sub 10 muncitori ). După un uşor relanti între 1989 – 1991, economia acestui stat-atelier a reintrat într-o perioadă nouă de creştere, 5-6%/an, datorată între altele şi stânselor legături cu zona liberă Shenzen din China sudică. În zonele libere chineze salariul mediu este de cca 75 $, faţă de 400 $ în Hong Kong şi 1600 $ în Franţa. Simbioza economică cu aceste zone libere este profundă: 60% din investiţiile Hong Kong-ului în afară sunt în China. Reciproca este de acelaşi rang: China este primul investitor în prezent în Hong Kong cu peste 12 mld. $ annual. În anul 2000 a avut o creştere record de 10% şi şi-a propus construirea unui Cyberport, conform formulei “Hong Kong centru de inovaţie”. Este un proiect de 2,2 mld. $, care va cuprinde 200 de întreprinderi specializate în tehnologii de vârf. Sunt aşteptate grupuri de mare prestigiu mondial: IBM, Microsoft, Cisco, Legend, Helwett Packard, care, pe lângă producţia de serie vor realiza şi teste inovatoare de producţie. Hong Kong ocupă locul 9 în comerţul mondial, cu 3,3% din schimburile mondiale. Statisticile economice relevă producţii industriale însemnate: - bumbac fire, pe bază de import de bumbac brut (250 000 t/an); 74

-

energie electrică, produsă pe filiera termocentralelor (35 mld. kW/h ); montaj automobile (0,5 mil. buc./an); ciment (2,5 mil. t/an); ceasuri (70 mil. Buc./an, producţie de ceasuri cu cuarţ şi electronice); aparate radio (peste 50 mil. Buc./an, locul I pe Glob); aparate foto (5 mil. Buc./an, inclusiv aparate digitale ); televizoare (3 mil.buc./an); confecţii şi textile (printre cei mai mari producători mondiali de confecţii). La nivelul anului 1996 funcţionau în total peste 20 000 de întreprinderi, din care: 9 677

de confecţii, 5 365 de textile, 2 160 de electronice. Este a treia piaţă mondială a aurului şi deţine o enormă putere financiară. După unele statistici ar fi a treia mare piaţă financiară, cu 400 de aşezăminte financiare, 140 bănci, 4 mari burse (cea mai importantă bursă ocupă locul III pe Glob ca volum al tranzacţiilor). Deţine primul loc în ierarhia mondială la volumul de mărfuri vehiculat prin trafic containerizat, şi un volum total al traficului portuar de 132 mil. t/an. Chek Lap Kok este al doilea aeroport al Asiei (după cel de la Kansai – Tokyo), ca dotări şi trafic, construit în Kowloon pe o insulă artificială şi care a atins un trafic total de 35 mil. pasageri în 1998. Raporturile cu China sunt extrem de strânse (de fapt 98% din populaţie este formată din chinezi). Anual se consemnează cca 30 mil. de intrări din Hong Kong în China şi peste 5 mil. din China în Hong Kong. Relaţiile cu China au la bază complementaritatea: Hong Kong oferă capital, management, reţele de marketing, iar China oferă teren pentru construcţii, forţă de muncă şi facilităţi de producţie. Integrarea economică este utilă şi benefică de ambele părţi, iar temerile privind modificările structurale după revenirea acestui teritoriu la China s-au dovedit nejustificate. Ţara este vizitată de peste 9 mil. turişti/an, cu un aport de devize de peste 7 mld. $.

5.1 Istoric Hong Kong, oficial Hong Kong Special Administrative Region (Hong Kong Regiune Administrativă Specială) , este una din cele două regiuni speciale administrative din Republica Populară Chineză, cealelaltă fiind Macao. Teritoriul se află pe partea de est a Pearl River Delta,la graniţă cu provincia Guangdong din nord şi se învecinează cu Marea Chinei de Sud, în est, vest şi sud. Întemeiat iniţial ca un port comercial în secolul al 19-lea, Hong Kong, a devenit unul dintre cele mai importante centre financiare. Hong Kong a fost o colonie a Coroanei Regatului Unit din 1842 până în 1981 şi a fost un teritoriu dependent de Regatul britanic din 1981, până la transferul de suveranitate către Republica Populară Chineză în 1997. Declaraţia comună sino- britanică şi Legea de bază din Hong Kong stipulează ca Hong Kong operează cu un grad înalt de autonomie, cel puţin până în 2047, cincizeci de ani de la data transferului. În conformitate cu politica de "o ţară, două sist eme", Guvernul Popular Central este responsabil pentru apărarea şi afacerile externe ale teritoriului său, în timp ce guvernul din Hong 75

Kong este responsabil pentru propriul sistem juridic, a forţelor de poliţie, de sistemul monetar, vamal, politica de imigrare politică, şi poate avea delegaţi la organizaţiile internaţionale şi alte evenimente. Aşezările umane în locaţia cunoscută acum ca Hong Kong, dateaza din era paleolitică. Regiunea a fost prima oară încorporată în China Imperială în timpul dinastiei Qin, si a servit ca post de comercializare şi bază navală în timpul dinastiei Tang şi Dinastia Song. Înregistrarea cea mai timpurie a unui vizitator european în zonă a fost a unui marinar portughey, Jorge Alvarey care a ajuns în acel port în 1513. În 1839, refuzul autorităţilor Dinastiei Qing să importe opiu a rezultat în primul Război al Opiului între China şi Marea Britanie. Insula Hong Kong a fost ocupată de către forţele britanice în 1841, şi cedată apoi formal în conformitate cu Tratatul de la Nanking la sfârşitul războiului. Britanicii au stabilit o Colonie a Coroanei în următorul an, prin construirea oraşului Victoria. În 1860, după ce China a câştigat al doilea Război al Opiului, Peninsula Kowloon şi Insula Stonecutter au fost cedate Marii Britanii conform Convenţiei de la Peking. În 1898 Marea Britanie a obţinut o concesionare a Insulei Lantau pentru o perioadă de 99 de ani dar şi a teritoriilor nordice adiacente, formându-se astfel Noile Teritorii. În campania militara din al doilea rayboi mondial a Japoniei, Imperiul japoniei a invadat Hong kong pe 8 decembrie 1941. Bătălia de la Hong Kong s-a terminat cu predarea coloniei către Japonia de către britanicii şi canadienii învinşi pe data de 25 decembrie. În timpul ocupaţiei japoneze, civilii au fost privaţi de mâncare datorită raţionalizării şi de asemenea s-a înregistrat o hiper inflaţie datorită schimbului forţat de monedă cu bancote militare. Hong Kong a pierdut jumătate din populaţia sa în perioada dintre invazie şi predarea Japoniei în 1945, când marea Britanie a reluat controlul aspura coloniei. Populaţia Hong Kongului şi-a revenit rapid datorită unui val de imigranţi continentali care se refugiau din cauza Razboiului Civil Chiney de la momentul respectiv. Odata cu proclamarea Republicii Populare Chineze în 1949, mai mulţi imigranţi au intrat în Hong Kong fugind de persecuţia Partidului Comunist. Multe corporaţii din Shanghai şi Guangzhou şi-au mutat activitatea în Hong Kong. Colonia a devenit astfel singurul loc de contact între China continentală şi lumea occidentală deoarece guvernul comunist izola tot mai mult ţara de influenţele exterioare. Comerţul cu partea continentală a fot întrerupt în timpul Războiului Coreean, când Statele Unite ale Americii au impus un embargou guvernului comunist. Industriile textile si de manufactură au crescut datorită creşterii populaţiei si a forţei de muncă ieftine. Pe măsură ce Hong Kongul se industrializa rapid şi economia sa devenea din ce în ce mai mult bazată pe exporturile căatre pieţele internaţionale. Nivelul de trai a crescut constnt odată cu creşterea industrială. Construcţia complexului de apartamente Shek Kip Mei în 1953 a marcat începutul programelor de construcţie a locuinţelor sociale. Comisia Independentă Anticorupţie , formată în 1974, a redus dramatic corupţia în cadrul guvernului. Când Republica Populară Chineză a iniţiat reforme economice în 1978, Hong Kong a devenit principala sursă de investiţii străine către partea continentală. O Zonă Economică Specială a fost formată în anul următor în oraşul chinez Shenyhen, localizat imediat la nord de graniţa 76

caontinentală cu Hong Kong. Serviciile au înlocuit treptat industria textilelor şi manufacturii în economia Hong Kongul ui din moment ce sectoarele bancare şi financiare deven eau tot mai dominante. Cum concesionarea Noilor Teritorii trebuia să expire în două deceni i, guvernu l Marii Britanii şi guvernul Republicii Populare China au avut discuţii în legătură cu problema suveranităţii Hong Kongului în anii 1980. în 1984 cele două ţări au semnat Declaraţia Comună Sino- Britanică prin care se cădea de acord asupra ttransferului de suveranitate asupra Hong Kongului către Republica Populară China în 1997. declaraţia stipula că Hong Kong va fi guvernat ca o regiune administrativă specială, menţinându-şi legile şi un grad înalt de autonomie pentru cel puţin 50 de ani după transfer. Din lipsă de încredere în acest aranjament, unii rezidenţi au ales să emigreze, în special după evenimentele de protest din Piaţa Tiananmen din 1989. Legea de Bază a Hong Kongului, care a servit drept document constituţional după transfer, a fost ratificată în 1990. în ciuda a obiscţii puternice din partea Beijingului, guvernatorul Chris Pattern a introdus reforme democratice referitoare la procesul de elecţie pentru Cosiliul Legislativ. Transferul de suveranitate s-a înfăptuit la mieyul nopţii în data de 1 iulie 1997, şi a fost marcat de o ceremonie la Centrul de Convenţii şi Expoziţii din Hong Kong. Atunci Tung Chee Hwa a fost numit Prim Ministru al Hong Kongului.

5.2. Politica şi guvernul În concordanţă cu Declaraţia Comună Sino- Britanică, şi reflectând politica „o ţară, două sisteme” a Republicii Populare Chineye, Hong Kong se bucură de autonomie ca regiune administrativă specială exceptând domeniul apărării şi a afacerilor externe. Declaraţia stipulează că regiunea îşi menţine sistemul economic capitalist şi garantează drepturile si libertăţile cetăţenilor pentru cel puţin 50 de ani de la tarnsferul suveranităţii. Legea de Bază este documentul constituţonal care trasează autoritatea executivă, legislativă şi judiciară a guvernului. Prim Ministrul este şeful guvernului şi principalul reprezentant al regiunii. El este ales de către Comitetul de Elecţie şi stă în funcţie nu mai mult de două mandate de câte 5 ani. Cei 800 de membri ai Comitetului servesc 5 ani şi includ foşti membri ai guvernului şi delegaţi aleşi de indivizi calificaţi şi entităţi legale ce aparţin unor sectoare sociale variate cum ar fi cele industriale, coemrciale, profesionale, academice şi religioase. Candidatul ales de către Comitet trebuie să primească avizul Guvernului Republicii Populare pentru a putee ocupa postul. Primul Ministru numeşte ofiţeri seniori şi stabileşte politicile guvernamentale cu consultaţia Comitetului executiv, corpul de cabinet. Pe lângă acestea, Primul Ministru numeşte judecători, semnează legi şi poate acorda graţieri sau amâna sentinţe. Consiliul Legislativ este unicameral şi conţine 60 de membri care servesc mandate de 4 ani. Jumătate din membrii săi sunt aleşi direct din districtele electorale geografice prin sistemul de reprezentare proporţională a listelor de partid, în timp ce cealaltă jumătate de membri sunt cei care se întorc din alte funcţii. Preşedintele Consiliului Legislativ este ales de către şi dintre membri şi are rol de purtător de cuvânt. Proiectele de lege guvernamentale sunt votate cu majoritate simplă, în 77

timp ce poriectele de lege private necesită majorităţi separate din membrii împărţiţi pe regiuni geografice. Serviciul Civil al Hong Kongul ui este un corp neutru din punct de vedere politic. Acesta implementează politicile şi furnizează servicii guvernamentale. Numirea şi promovarea funcţionarilor publici se bazează pe calificare, experienţă şi abilităţi. Secretarul permanent este cel mai înalt post din fiecare birou guvernamental, fiind subordonat secretarului care este numit pe criterii politice. Cele douăsprezece birouri opereaza din clădiri guvernamentale localizate în teritoriu, cu sediul în Clădirea Centrală a Guvernului. Legea de Bază şi sufragiul universa l sunt subiecte majore de dezbatere de când s-a efectuat trabsferul de suveranitate. În 2002 guvernul a încercat să implementeze Articolul 23 al Legii de Bază, care cerea legiferearea legilor care interziceau actele de trădare şi rebeliune împotiva guvernului chinez. Propunerea a ăntâmpinat o opoziţie puternică datorită îngrijorărilor că submina libertăţile civile. Propunerea a fost amânată după ce a devenut clar că îi lipsea susţinerea legislaturii. Discuţii au existat şi în jurul subiectului reformării sistemului elecţional pentru Primul Ministru si Consiliul Legislativ, dar şi a momentului oportun pentru aceste reforme. Legea de Bază declară că scopul ultim este de alegere a Primului Ministru şi a tuturor membrilor legislaturii prin sufragiu universal. Politica Hong Kongului este deseori caracterizată de dezbateri între grupurile proguvernamentale şi grupurile pro- democratice, care susţin o democratizare într-un ritm alert. O asemenea propunere pentru reformarea politicii a fost respinsă de legislator în 2005.

5.3. Sistemul legal Spre deosebire de sistemul civil de legi al Chinei continentale, Hong Kong continuă să urmeze tradiţia comună de legi stabilită pe baza regulilor coloniale britanice. Articolul 84 din Legea de Bză a hong Kongului îi permite curţii din Hong Kong să îşi ia deciziile şi pe baza precedentelor altor curţi din alte jurisdicţii. Articolele 82 şi 92 permit judecătorilor din alte jurisdicţii să participe la proceduri ale Curţii de Apel Final din Hong Kong şi să ocupe posturi de judecători în Hong Kong. Structural, sistemul judecătoresc din Hong Kong este format dn Curtea Finală de Apel care a înlocuit Comitetul Judiciar al Consiliului Privat, Curtea Înaltă care este formată din Curtea de Apel şi Prima Insanţă, şi Curtea Districtuală, care include Curtea de Drept Civil.

5.4. Economia Hong Kong este unul dintre centrele financiare mondiale de top. Economia sa capitalistă foarte dezvoltată, construită pe o politică de piaţă liberă, taxele mici si neintervenţia guvernamentală a fost caracterizată ca cea mai liberă economie din lume în Indexul Libertăţii Economiei timp de 14 ani consecutivi. Este un centru important pentru comerţul si finanţele internaţionale, cu cea mai mare concentrare de sedii corporatiste din regiunea Asia- Pacific, şi este cunoscut ca unul din cei 4 Tigrii Asiatici pentru ratele sale de dezvoltare mari şi industrializarea rapidă între anii 1960 şi 1990. bursa de Valori din Hong Kong este a şasea ca mărime din lume, cu o capitalizare a pieţei de 2,97 78

trilioane de dolari pana în octombrie 2007, şi a doua după Londra ca mărime a valorii iniţiale de ofertă publică. Moneda folosită în Hong Kong este dolarul Hong Kong care a fost corelat cu cel american din 1983. Continuând practica stabilit ă sub administraţia Britanică, guvernul din Hong Kong joacă în general un rol pasiv în industria financiară lăsând în general ca economia sa urmeze direcţia indicată de forţele pieţei şi de către sectorul privat. Sub politica oficială de non- intervenţionism pozitiv, Hong Kong a fost deseori dat exemplu ca având un capitalism „laissez faire”. După al doilea război mondial, Hong Kong s avut un ritm rapid de industrializare aceasta şi datorită exporturilor, şi apoi a urmat o tranziţie rapidă către o economie bazată pe sectorul serviciilor în anii 1980. Hong Kong a ajuns la un nivel mat ur devenind centru financiar în anii 1990, dar a fost grav afect at de criza financiară din Asia din 1998, şi apoi din nou de epidemia SARS. O revitalizare a cererii externe şi domestice a dus la o recuperare puternică în următorii ani. Aceasta s-a datorat costurilor care erau în scădere pentru că exporturile Hong Kongului creşteau în competitivitate şi perioada deflaţionară de 68 de luni s-a terminat cu o inflaţie a preţuriolor aproape de 0. La sfârşitul lui 2007 Hong Kongul avea 3,46 milioane de oameni angajaţi cu normă îintreagă, cu o rată a şomajului de 4,1%. Economia Hong Kongului este dominată de sectorul serviciilor care constituie 90% din PIB-ul său, în timp ce industria doar 9%. Industria turismului din Hong Kong a beneficiat de o creştere a numărului turiştilor din continent datorită investiţiilor mari făcute de multe companii străine în Hong Kong. Inflaţia a fost de 2% în 2007 iar cele mai mari pieţe de export ale sale sunt China, Statele Unite ale Americii şi Japonia. Până în anul 1971 nu a fost înregistrat oficial niciun PIB, tot ce se ştia până atunci în legătură cu PIB-ul era preluat din statistica internaţională a comerţului. În următorul tabel se găseşte tendinţa de creştere a PIB-ului real al Hong Kongului, în milioane de dolari Hong Kong. În anul 2007 PIB-ul 2007 a ocupat locul 40 cu 253,1 miliarde de dolari americani. PIB-ul nominal a ocupat locul 15 cu valoarea de 36 500 de dolari americani, depăşind ţări ca Japonia, Elveţia, Marea Britanie, Canada şi fiind cu mult înaintea Republicii Populare Chineze.

Tabelul 11. Produsul Intern Brut şi Variaţia sa în perioada 1980- 2005 Hong Kong An 1980 1985

Produsul Intern Brut 437,580 574,710

Variaţia % 5.60%

1990 1995 2000 2005

845,493 1,110,240 1,314,790 1,619,980

8.02% 5.60% 3.44% 4.26%

Sursa Government of Hong Kong 79

După cum se observă PIB-ul a înregistrat creşteri variate de peste 3%. Deşi în primii ani creşterea a fost mai evidentă, în următorii ani aceasta nu a fost atât de semnificativă, însă s-a menţinut peste pragul de 3%.

Resurse Hong Kong are o suprafaţă arabilă mică şi doar câteva resurse naturale, de aceea trebuie să recurgă la importarea majorităţii alimentelor şi a materiei prime. Hong Kong este pe locul 11 din punct de vedere al comerţului datorită calorii mari ale importurilor şi exporturilor. Economia Hong Kongului s+a transformat şi adaptat la diferitele perioade prin care a trecut. În perioada colonială sectorul princi pal era comerţul. În 1985, portul comercial din Hong Kong era al patrulea ca mărime din lume. Economia sa era bazată pe comerţul internaţional. Din 1950 pâna în 1960 industria textilelor în special a dominat economia ajutând la dezvoltarea sa. Pe măsura trecerii anilor, sectorul financiar a devenit din ce în ce mai imprtant şi era responsabil pentru perioada cu creşterea economică cea mai mare din istoria Hong Kongului. Din 1990 până în prezent, sectrul serviciilor este sursa a 85% din PIB. Componentele majore ale sectorului de servicii comerciale sunt: transporturile, aviaţia civilă, turismul şi diferite servicii financiare. Una dintre caracteristicile speciale ale comerţului din Hong Kong este că din 500 000 de firme, 98% din firmele locale angajează mai puţin de 50 de oameni si majoritatea au angajaţi cu normă îtreagă mai puţin de 10 persoane. Din 1999 economia din Hong Kong a început să crească tot mai mult. În viitor se aşteaptă ca Hong Kong să prezinte cifre statistice tot mai mari cu fiecare an care trece. Pe măsura trecerii timpului se aşteaptă ca Hong Kong să prezinte cifre statistice tot mai mari.principalii parteneri în relaţiile comerciale ale Hong Kongului sunt: China, Statele Unite ale Americii, Japonia, Taiwan, Germania, Singapore şi Coreea de Sud..

Tabelul 12. Produsul Intern Brut şi Deflatorul PIB în Hong Kong în perioada 2000aprilie 2008 Produsul Intern Brut(PIB) şi Deflatorul PIB An

Trimestru Pentru

PIB În dolari

DeflatorulPIB

80

preţulrile pieţei

2000

2001

2002

2003

2004

2005

2006

2007

2008

Q4 Q1 Q2 Q3 Q4 Q1 Q2 Q3 Q4 Q1 Q2 Q3 Q4 Q1

HK$ million 315.359 320.103 338.072 344.117 314.557 317.779 331.215 335.666 302.981 310.943 328.762 334.627 299.502 287.670 317.747 329.842 308.143 310.687 327.651 345.442 321.331

Variaţia anuală % 6.7 3.0 4.2 2.4 -0.3 -0.7 -2.0 -2.5 -3.7 -2.2 -0.7 -0.3 -1.1 -7.5 -3.4 -1.4 2.9 8.0 3.1 4.7 4.3

HK$ million 265.512 271.743 290.153 298.871 272.594 275.840 289.775 293.671 269.893 2 77.315 297.866 307.644 281.058 274.944 309.298 322.069 302.713 307.938 329.710 347.539 321.358

Q2 Q3 Q4 Q1 Q2 Q3 Q4 Q1 Q2 Q3 Q4 Q1

331.485 356.460 373.314 349.220 350.756 375.643 400.292 373.615 380.113 413.787 448.700 409.303

6.7 8.8 8.1 8.7 5.8 5.4 7.2 7.0 8.4 10.2 12.1 9.6

329.778 356.328 371.646 350.335 350.155 379.261 396.159 369.581 371.931 404.872 423.506 395.820

Q1 Q2 Q3 Q4 Q1 Q2 Q3

Variaţia anuală 10.7 7.5 7.6 6.3 2.7 1.5 -0.1 -1.7 -1.0 0.5 2.8 4.8 4.1 -0.9 3.8 4.7 7.7 12.0 6.6 7.9 6.2 7.1 8.1 6.9 9.0 6.2 6.4 6.6 5.5 6.2 6.8 6.9 7.1

Variaţia trimestrială 3,0 0,2 1,6 0,9 - 0,4 - 0,2 - 0,4 - 1,1 0,3 2,2 1,7 0,4 - 0,3 - 2,2 6,3 0,8 2,5 2,0 1,1 1,9 0,9 3,0 1,9 1,0 2,7 0,6 1,8 1,3 1,7 1,5 2,1 1,5 1,8

2006=100 118,8 117,8 116,5 115,1 115,4 115,2 114,3 114,3 112,3 112,1 110,4 108,8 106,6 104,6 102,7 102,4 101,8 100,9 99,4 99,4 100,0

Variaţia anuală % -3.6 -4.1 -3.2 -3.7 -2.8 -2.2 -1.9 -0.7 -2.7 -2.7 -3.4 -4.8 -5.1 -6.7 -6.9 -5.8 -4.5 -3.6 -3.3 -2.9 -1.8

100,5 100,0 100,4 99,7 100,2 99,0 101,0 101,1 102,2 102,2 105,9 103,4

-0.4 0.7 1.1 -0.3 -0.3 -1.0 0.6 1.4 2.0 3.2 4.9 2.3

După cum se observă Hong Kong are un PIB ridicat iar variaţia sa deşi negativă la în anii 2001- 2003 este mică. În decursul celorlalţ i ani se observă o variaţie pozitivă şi relativ mare. Dacă iniţial PIB-ul Hong Kongului era în 2000 de 315.359 în primul trimestru ela junge să fie de 409.303 în primul trimestru al anului 2008.

Graficul 8. Produsul Intern Brut din perioada 2002- 2008 81

Sursa Government of Hong Kong Produsul Intern Brut este un indicator macroeconomic care reflectă suma valorii de piaţă a tuturor mărfurilor şi serviciilor destinate consumului final, produse în toate ramurile economiei în interiorul unui stat în decurs de un an. Deoarece PIB-ul combină suma tuturor activităţilor care se pot evalua în bani şi nu a folosinţei acestora (sau chiar a distrugerii acestora) este un mijloc condiţionat de măsurare a bunăstării şi a calităţii vieţii.În cazul nostru datele din tabel susţin ideea de creştere a nivelului de trai din Hong Kong. Deflatorul PIB este procentul obţinut din PIBul nominal si cel real. Deflatorul PIB se foloseşte de exemplu pentru a descoperi proporţia de dezvoltare economică influenţată de inflaţie într-o perioadă anume de timp. Economia Hong Kongului a continuat să se extindă cu tărie în primul trimestru din 2008, în ciuda adversităţilor în creştere prezente în mediul exterior. Cu PIB-ului real în creştere de 7,1%, şi astfel s-a observat o rată a creşterii economice ce depăşeşte tendinţele intrându-se în al optsprezecelea trimestru cu această caracteristică. După cum spuneam Hong Kongul are o economie bazată în mare parte pe export. Partenerii săi principali de export au fost China continentală – 47%, Japoini – 4,9%, Taiwan -8%, Statele Unite ale Americii – 15%, Coreea de Sud – 5% şi Singapore – 3%. Domeniile în care s-au realizat exporturi în Hong Kong sunt textile, încălţăminte, aparatură electro- casnică, ceasuri, jucării, mase palstice şi pietre preţioase.

Graficul 9. Exportul din Hong Kong în perioada 2003- 2008

82

Sursa Government of Hong Kong Comerţul exterior a rămas reziste nt şi elastic faţă de creşterea advers ităţilor în mediul de tranzacţionare în primul trimestru din 2008. Totalul exporturi lor de mărfuri a înregistrat o creştere remarcabilă de 8,3% în termeni reali în primul trimestru faţă de cel înregistrat cu un an mai devreme în aceeaşi perioadă, sprijinit de puternica evolu ţie a multor pieţe emergente, precum şi dator ită extinderii solide pe piaţa UE. Pe primul trimestru al anului 2008, valoarea totală a exporturilor de bunuri a crescut cu mai mult de 1,4% în termeni reali. Exporturile de servicii şi-au menţinut o puternică creştere economică de 10,8% în termeni reali în primul trimestru din 2008. Exporturile de servicii de turism s-au extins în tandem cu turismul, comerţul şi exportul de servicii legate de turism a continuat să beneficieze de fluxurilor comerciale mari provenite de pe continent. Fără a fi atinse de turbulenţele financiare globale, exporturile de servicii financiare a crescut puternic , deşi uşor moderat faţă de ritmul său anterior de expansiune. Exporturile de servicii au crescut cu 1,1% faţă de valorile înregistrate în primul trimestru din 2008. Din moment ce Hong Kong este o regiune săracă în resurse naturale, aceasta se bazează foarte mult pe importuri pentru a-şi asigura necesarul atât in economie cât şi pentru populaţie. Exporturile sunt relativ mai mari decât importurile însă nu cu mult. Partenerii principali de la care Hong Kong importă sunt: China continentală (46%), Japonia (10%), Statele Unite ale Americii (4,8%), Taiwan (7.5%), Coreea de Sud (7,3%), Singapore (4,6%). Domeniile cele mai importante în care se realizează importuri sunt: alimentaţie, echipament de transport, materie primă, produse petroliere. O mare parte a acestor produse sunt însă re- exportate.

Graficul 10. Importurile în Hong Kong în perioada 2003-2008

83

Sursa Government of Hong Kong Statisticile de comerţ exterior de marfuri ale Hong Kongului sunt bazate pe informaţiilor conţinute de declaraţiile de import / export. Regiun ea Administrativă Specială Hong Kong este separată ca teritoriul vamal, în conformitate cu "Legea de bază din Hong Kong din Republica Populară Chineză". Declaraţi a de import / export, este necesară în Hong Kong pentru schimburi lor comerciale cu marfă din China continentală, şi statisticile referitoare la aceasta sunt incluse în statisticile de comerţ exterior de mărfuri ale Hong Kongului. Importurile de bunuri sunt bunuri care au fost produse sau fabricate în afara jurisdicţiei Hong Kongului şi aduse în Hong Kong pentru uz casnic sau export ulterior. Valoril e lor sunt înregistra te pe c.i.f. (cost, asigurare şi navlu). Bunurile importate care sunt păstrate se referă la acele bunuri care sunt reţinute pentru utilizare în Hong Kong, mai degrabă decât să fie re-exportate în alte locuri. Valoarea păstrată importurile de bunuri se calculează prin scăderea valoarii estimată a bunurilor importate destinate să fie re-exportate din valoarea import urilor de bunuri. Departamentul de Statistică şi recensământ desfăşoară cu regularitate un studiu asupra produselor re-exportateşi asupra comerţului. Pe aceste studii se bazează estimările ratelor de re-export pentru diferite categorii de bunuri. Statistici importurilor reţinute sunt supuse unor revizuiri ulterioare, când estimările privind ratele de reexport, devin disponibile.

Graficul 11. Re-exporturilor din perioada 2003- 2008

84

Sursa government of Hong Kong În aprilie 2008, volumul re-exportului de mărfuri din Hong Kong a crescut cu 14,7% faţă de aprilie 2007, întrucât exporturile de piata interna s-au diminuat cu 17,1%. Evaluate împreună, volumul total al exporturilor de mărfuri a crescut cu 13,4%. Concomitent, volumul importurilor de mărfuri a crescut cu 8,5%. Comparând primele patru luni ale anului 2008 cu aceeaşi perioadă din 2007, volumul reexportul de mărfuri din Hong Kong a crescut cu 11,0%, în timp ce exporturile din piaţa internă s-au diminuat cu 8,3%. Evaluate împreună, volumul total al exporturilor de mărfuri a crescut cu 10,2%. Concomitent, volumul importurilor de mărfuri a crescut cu 9,3%. Comparând cele trei luni precedente lunii aprilie 2008, folosindu-se o bază ajustată sezonier, volumul total al exporturilor de mărfuri a crescut uşor cu 0,7%. În acest total, volumul re-exporturile au crescut cu 1,0%, în timp ce exporturile din piaţa internă s-au diminuat cu 6,2%. Concomitent, volumul importurilor de bunuri a scăzut cu 3,9%. Schimbări în volumul de marfă comercializată în exterior sunt derivate din modificări din valoarea schimburilor externe de mărfuri datorită de modificărilor de preţ. Comparând luna aprilie 2008 cu luna aprilie 2007, preţurile de re-export de mărfuri au crescut cu 3,1%, iar cele ale exporturilor domestice au crescut cu 4,8%. Luate împreună, preţurile din totalul exporturilor de mărfuri au crescut cu 3,2%. Concomitent, preţurile importurilor de mărfuri au crescut cu 4,5%. În ceea ce priveşte modificări de preţ în primele patru luni ale anului 2008 faţă de aceeaşi perioadă din 2007, preţurile re-exportulului de mărfuri au crescut cu 2,8%, iar cele ale exporturilo r domestice au crescut cu 3,7%. Luate împreună, preţurile din totalul exporturilor de mărfuri au crescut cu 2,8%. Concomitent, preţurile importurilor de mărfuri au crescut cu 3,8%. 85

În aprilie 2008, volumul total al exporturilor către Germania şi China continentală (Continent) a crescut în mod semnificativ cu 21,7% şi 20,2%, respectiv, peste aprilie 2007. Pe de altă parte, volumul total al exporturilor în Regatul Unit, Japonia şi SUA au scăzut cu 1,8%, 5,3% şi, respectiv, 7,2%. În aceeaşi perioadă de comparaţie, totalul preţurilor exporturilor către toate principalele destinaţii a crescut: SUA (+6,5%), Germania (+5,4%), Regatul Unit al Marii Britanii (+5,0%), Japonia (+4,0%) şi în Continent (+1,1%). În aprilie 2008, a fost înregistrată o creştere de două cifre pentru volumul de importuri din SUA (15,7%) faţă de aprilie 2007. Simultan, volumul de import din Japonia, Singapore , Taiwan şi partea continentală a crescut cu 7,9%, 6,2%, 5,3% şi, respectiv, 4,6%. Comparativ cu luna aprilie 2008 aprilie 2007, preţurile de import de la principalii furnizori crescut: Singapore (14,8%), Taiwan (5,5%), Continent (3,5%), Japonia (2,5%) şi SUA (1,3 %).

Graficul 12. Balanţa de plăţi a Hong Kongului în perioada 1999- 2007

Sursa Government of Hong Kong O balanţă de plăţi este integrat de statistică este o declaraţie economică de statistică integrată a tranzacţiilor cu restul lumii. Hong Kong înregistrat un excedent în valoare de $ 55,0 miliarde de euro în contul său al balanţei de plăţi (de 13,4% din PIB) în primul trimestru al anului 2008, comparat iv cu un excedent de 78,3 miliarde $ (de 17,4% din PIB) în al patrulea trimestru din 2007. Activele de rezervă în mod corespunzător au crescut cu aceeaşi sumă în primul trimestru din 2008. Dintre cele mai importante componente ale balanţei de plăţi un surplus de cont curen t de 52,9 miliarde $ (de 12,9% din PIB) în primul trimestru al anului 2008, mai mic decât cel de $ 63,4 miliarde de euro (de 14,1% din PIB) în al patrulea trimestru din 2007. În acelaşi timp, afluxul net de 86

financiare non-active de rezervă în valoare de $ 18,6 miliard e de dolari ( de 4,5% din PIB) a fost înregistrat în primul trimestru al anului 2008, mai mare decât cel de $ 1,1 miliarde (de 0,2% din PIB) în cel de-al patrulea trimestru al anului 2007.

Populaţia Analiza populaţiei Hong Kongului este importantă datorită impactului pe care îl are demografia asupra economiei unei ţări sau regiuni. Variaţia demografică este exprimată prin indicii demografici.

Graficul 13. Populaţia Hong Kongului în perioada 1998- 2007

Sursa Government of Hong Kong Variaţia populaţiei a fost relativ constantă, ajungându-se de la 6, 5 milioane în 1998 la puţin peste 7 milioane la sfârşitul lui 2007. Din august 2000, a fost adoptată abordarea "populaţiei rezidente" în loc de abordarea "extins de facto" pentru înregistrarea cifrelor populaţiei Hong Kongului. Datele populaţiei în cifre revizuită până în 1996 au fost compilate. Populatia estimată şi compilată în conformitate cu abordarea "populaţiei rezidente" este denumită şi "populaţia Hong Kongului" . " Populaţia Hong Kongului " cuprinde " locuitorii uzuali" şi "Locuitorii mobili". "Locuitorii obişnuiţi" se referă la două categorii de oameni: (1) rezidenţii permanenţi din Hong Kong care au ramas în Hong Kong timp pentru cel puţin trei luni în cursul celor şase luni precedente sau pentru cel puţin trei luni în cursul celor şase luni de la punctul de referinţă în timp , indiferent dacă acestea sunt în Hong Kong sau nu la punctul de referinţă de timp; şi (2) rezidenţii nepermanenţi din Hong Kong care sunt în Hong Kong, la punctul de referinţă de timp. 87

"Locuitorii mobili", sunt rezidenţii permanenţi din Hong Kong care au ramas în Hong Kong timp de cel puţin o lună dar nu mai mult de trei luni în cursul celor şase luni precedente sau pentru cel puţin o lună dar mai puţin de trei luni în termen de şase luni – după momentul de referinţă, indiferent dacă acestea sunt în Hong Kong sau nu . sub numele de „populaţie rezidentă” nu sunt incuşi vizitatorii.

Graficul 14. Populaţia angajată în perioada 2005- 2008

Sursa Government of Hong Kong Potrivit ultimelor statistici forţei de muncă lansate pe 17 iunie de către Departamentul de Statistică şi a recensământului (SD & C), rata şomajului sezonier este de 3,3% (cifra provizorie) în martie - mai 2008, aceeaşi ca şi în februarie - aprilie 2008 . De asemenea, rata de subocuparea s-a stabilit la 1,8% în ambele perioade (cifra provizorie pentru luna martie - mai 2008). Comparând martie - mai 2008, februarie - aprilie 2008, scăderi în rata şomajului (neajustate sezonier) au fost observate în principal în sectorul de construcţie, sanitar şi al serviciilor de transport, în timp ce creşterile au fost mai evidente în sectoarele recreaţionale şi al serviciilor de agrement, restaurante şi comerţul cu amănuntul. În ceea ce priveşte rata de subocupare, scăderi s-au observat în principal în comunicaţii şi diverse sectoare de servicii personale, compensând creşterile în sectoarele de servicii şi de agrement. Totalul ocupării forţei de muncă a scăzut cu aproximativ 2.100, de la 3537300 în februarie aprilie 2008 la 3.535.200 (cifra provizorie) în martie - mai 2008. În aceeaşi perioadă, forţa de muncă a scăzut cu aproximativ 900, 3658200 la 3657300 (cifra provizorie). 88

Numărul persoanelor şomere (neajustate sezonier) a crescut cu aproximativ 1200, de la 120900 în februarie - aprilie 2008 la 122.100 (cifra provizorie) în martie - mai 2008. Atât forţa de muncă şi ocuparea forţei de muncă totală au arătat o uşoară scădere, în martie mai 2008 în timp ce numărul persoanelor şomere (neajustate sezonier) a crescut moderat. Rata şomajului a rămas la 3,3% în martie - mai 2008. În acelaşi timp, subocuparea a rămas stabilă la 1,8%. Ambele cifre au fost la cel mai mic nivel în ultimii zece ani. În mai 2008, Departamentul Muncii (LD) a declarat că 56.242 de posturi din sectorul privat erau libere, cu peste 21,7% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. În medie, Departamentul a primit peste 2800 de posturi libere pe zi lucrătoare. "Cum tot mai mulţi si mai mulţi proaspeţii absolvenţi care intră pe piaţa forţei de muncă în următoarele câteva luni, oferta de mână de lucru este de aşteptat să se extindă cu un ritm tot mai rapid. Rata şomajului va rămâne scăzută doar dacă ritmul de creare de locuri de muncă în economie este suficient de mare pentru a absorbi noi oameni în căutare de locuri de muncă.” A spus priul ministru în 2008. Se observă o creştere în numărul celor angajaţi şi aceasta exprimă o dezvoltare economică.

Graficul 15. Populaţia şomeră în perioada 2005-2008

Sursa Government of Hong Kong S-a observat o scădere constantă în numărul celor şomeri şi aceasta se datorează politicilor guvernului, a deschiderii economice, a creşterii economice şi a investiţiilor masive ale giganţilor economici (atât cei statali cât şi cei de talia companiilor transnaţionale). Hong Kong are o economie de piaţă liberă extrem de dependentă de comerţul internaţional. În 2006, valoarea totală a bunurilor şi serviciilor comerciale, inclusiv ponderea de reexporturi, a fost echivalentă cu 400% din PIB. Teritoriul a devenit din ce în ce mai integrat cu China în ultimii câţiva ani, prin comerţ, turism,şi legături financiare . Conti nentul a fost pent ru multă vreme cel mai mare part ener 89

comercial al Hong Kongului, constând cam 46% din totalul schimburilor comerciale dca valoare în 2006. Ca rezultat al minimizării restricţiilor de călătorie de către China , numarul de turiştilor de pe continent pe teritoriul Hong Kongului a urcat de la 4,5 milioane în 2001 la 13,6 milioane în 2006, atunci când aceştia au surclasat numărul de vizitatori din toate celelalte ţări combinate. Hong Kongul s-a stabilit, de asemenea, ca bursa numărul unu pentru firmele din China care vor să fue listate la bursă peste hotare. susţinută de mai multe oferte publice iniţiale încununate de succes la începutul anului 2007, până în septembrie 2007 companii de pe continent reprezentau o treime din firmele cotate la Bursa de Valori din Hong Kong, şi mai mult de jumătate din capitalizarea pieţei de schimb. În decursul ultimului deceniu, cum industria manufacturieră a Hong Kongului a fost mutată pe continent, sectorul său de servicii a crescut rapid şi acum, furnizează 91% din PIB-ul pe teritoriul lui. Hong Kong are resurselor naturale sunt limitate, iar produsele alimentare şi materiile prime trebuie să fie importate. PIB-ula crescut puternic în medie cu 5% de la 1989 la 2007, în ciuda celor două recesiuni ale economiei, în timpul crizei financiare din Asia, în 1997-98. Hong Kong, continuă să menţină o legătură strânsăîntre moneda sa şi dolarul SUA, menţinând un aranjament stabilit în 1983.

Tabelul 13. Rata de schimb a dolarului Hong Kong 2003-2007 Anul 2003

DolarulHongKong 7,7868

1

DolarulS.U.A.

2004 2005 2006 2007

7,788 7,7773 7,7678 7,802

11 1 1

Sursa Government of Hong Kong Guvernul Hong Kongului a menţinut cursul monedei naţonale constant faţă de cel al dolarului american şi asta datorită politicilor fiscale şi monetare pe care le implementează.

5.5. Hong Kong sau Republica Populară China? Între Hong Kong şi China Conti nentală existămulte probleme ca cea a identităţii. Spiritul antreprenorial entuziast din Hong Kong nu pare a fi deloc compaibil cu sobrietatea şi autoritarismul guvernului de la Beijing. Astfel încât întrebarea este: oare Beijingul va trage Hong 90

Kong-ul în jos sau acesta va reuşi să schimbe China? Locuitorii mai vârstnici ai oraşului se consideră mai întâi cetăţeni ai Hong Kong-ului, şi de abia apoi ai Chinei, fiind hotărâţi să nu renunţe la sălbatica lor independenţă. În iunie 2007, revista Time îl cita pe Yan Xuetong, de la Universitatea Tsinghua din Beijing: „Reîntoarcerea Hong Kong-ului la China s-a realizat doar pe jumătate. Hong Kong-ul este acel loc aparte din China care continuă să fie privit ca o ţară străină. Hong Kong-ul s-a întors cu numele, dar nu şi n realitate.” Interesant, totuşi, acest lucru ar putea să se schmbe mai repede şi mai uşor decât şi-ar fi putut imagina cineva. În rezent, tânăra generaţie de locuitor ai Hong Kong-ului creşte cunoscând doar regulile chineze şi învţând după programa impusă de beijing. Mulţi dintre aceşti copii sunt mândri că sunt chinezi, aşteptând să-şi primească valorile din partea Chinei şi nu a Occidentului, aşa cum făcuseră părinţii lor. Ei sunt mai mult decât dispuşi să se considere atât chinezi cât şi locuitori ai Hong Kong-ului. Şi într-adevăr, majoritatea vorbesc doar chineză, mai degrabă decât engleză, iar în opinia generaţiilor mai vârstnice, aceasta ar putea onstitui o problemă în viitor. Succesul afacerilor din Hong Kong, argumenteză ei, depinde de abilitatea de a acţiona ca o poartă spre lumea din afara Chinei dar, în special, de fluenţa englezei vorbite în cadrul comunităţii de afaceri a oraşului. Dacă cei din Hong Kong îşi pierd engleza, oraşul şi-ar putea pierde atuul în afaceri. Mai rău, se îngrijorează aceştia, copiii învaţă cantoneza, nu mandarina, aşa că ar putea avea parte de cele mai rele lucruri din ambele lumi, nefiind capabili să comunice fluent nici în limba engleză, care ar putea fi folosită în toată lumea, nici mandarină care le-ar putea fi de folos pe continent. Deloc surprinzător, locurile din şcolile private internaţionale, unde se predă în engleză, sunt la mare căutare. Însă, chiar dacă copiii familiilor înstărite vor privi spre vechea putere colonială, viitorul Hong Kong-ului este chinez.

Scenarii pentru viitorul Republicii Populare China

91

Prezicerea viitorului este o sarcină foarte grea în orice condiţii, cu atât mai mult cu cât este vorba despre o ţară despre care s-a spus odată: „ Singurul lucru sigur despre China este nesiguranţa.” Subiectul referitor la impactul Chinei este complex. Este multifaţetat, şi implică multipli clienţi în diferite ţări, cu interese divergente şi ale căror acţiuni nu pot fi prezise întotdeauna. Scenarii viitoare referitoare la cursul comerţului Chin- SUA sunt de accea greu de trasat., deşi este posibil să se specifice o arie de acoperire: de la cursul într-o viziune optimistă, unde surplusul comercial al Chinei scade uşor împreună cu creşterea costurilor materiei prime şi a forţei de muncă şi eşecul ţării de a ajunge din urmă productivit atea puternică şi dezvoltar ea tehnologică a SUA, până la scenariul mai puţin atrăgător, în care China cu o economie beligerantă, disperată să creeze locuri de muncă în interiorul ţării, întâlneşte o reacţie protecţionistă tot mai puternică din partea SUA dar şi pe alte pieţe internaţionale, aducţnd astfel economia mondială pe un curs descendent. China are un ritm de creştere a exporturilor foarte mare. Problema este dacă este un ritm care se va menţine având în vedere cometiţia globală şi preferinţa crescândă pentru firmele domestice. Scenariul optimist Acest scenariu este bazat pe viziunea predominantă asupra economiei chineze ca a fi încă o legătură, za, în lanţul evoluţiei naturale a comerţului internaţional. În timp, salariile chinezilor vor creşte până vor ajunge la un nivel la care ţara nu va mai fi competitivă din punct de vedere al industriilor bazate pe forţa de muncă şi astfel va lăsa locul liber pentru Vietnam, Bangladesh şi altele. China va canaliza tot mai multe resurse în sectorul serviciilor, micşorând presiunea pentru a atrage mai multă capacitate de producţie. Acest scenariu cere o schimbare graduală în rata de schimb( sunt semne că guvernul are deja în vedere acest lucru, pentru a îmblânzi infla ţia în creştere), cuplată cu măsuri de deschidere a pieţei şi cu o reducere treptată a subvenţiilor şi a altor bariere care pun piedici competitorilor. Un război împotriva pirateriei, motivat de presiunea internaţională şi de interesul pentru protecţia inovaţiei, va reda poziţia SUA şi a altor multinaţionale. În acet scenariu, China va face un efort pentru a cumpăra produse americane, datorită puterii încă mari a guvernului, ceea ce va duce la o creştere rapidă si constantă a exporturilor SUA. Deficitul balanţei va scădea , mişorând presiunile protecţioniste în economia restructurată a SUA, ceea ce va duce la aparţia unor noi locuri de muncă. Este totuşi un număr de proleme cu acest scenariu. Presupune ca producătorii dein SUA din sectorul cu înzestrare tehnologică slabă şi medie, vor avansa rapi d din punct de vedere al tehnologiei. Problema este că frimele din SUA nu vor fi singurele care vor încerca să avanseze în ierarhie pentru a scăpa de competiţia vicioasă. Cu alţi pretendenţi, inclusiv China, care ţintesc la o valoare mare adăugată, viaţa în vârful ierarhiei va fi din ce în ce mai grea.. Se presupune de asemenea, că guvernul chinz va fi dornic şi va putea să diminueze pirateria şi manipularea pieţei, ceea ce până acum nu a făcut, şi că situaţia gradului de ocupare al populaţiei se va stabiliza la un punct unde creşterea exporturilor va putea să atingă o constanţă şi o relaxare. 92

În timp China va deveni mult mai eficientă în direcţionarea capitalului şi a resurselor umane şi va deveni astfel un mai bun competitor. Scenariul pesimist Acest scenariu prevede o criză între China şi SUA care va culmina cu un clash economic,politic şi în cadrul securităţii naţionale. Sub presiunea pierderilor de slijbe în sectorul manufacturier, administraţia va lua măsuri tarifare protecţioniste, depăşind cotele aprobate de O.M.C. China va continua să îşi apre industria proprie incluzând măsuri antidumpng. În acelaşi timp se va apăra de investigaţiile de peste hotare în legătură cu antidumpingul. China va urma exemplul SUA şi va lansa şi ea un apel referitor la comerţ aşa cum a făcut şi SUA în cazul Chinei. Asia şi Europa nu vor susţine SUA cum mulţi consideră această ţară ca fiind nedreaptă în relaţile comerciale. Simţindu-se izolată, SUA se va orienta spre fluxuri domestice decât spre cele intenaţionale. Sub presiunea uniunlor şi producătorilor, guvernul SUA va lua măsuri unilaterale pentru a-şi proteja industria, ameninţând sistemul global al comerţului. China va elibera enorma sa rezervă în dolari ceea ce va duce la prăbuşirea dolarului şi a unei crize financiare globale. Acest scenariu este posibil dar nu realizabil. Un astfel de scenariu este posibil să fie provocat mai degrabă de proble interne ale Chinei. China se confruntă cu diferite riscuri: sistemul său financiar este aproape bancrut dacă guvernul pierde abili tatea de a-l susţine. Un declin în rata de creştere ar putea face ca rata de şomaj deja mare, să crească şi mai mult. Inegalitatea dintre coastă şi continent şi dintre cei bogaţi şi cei săraci este în creştere , facând fragilitatea sistemului comunist şi mai puternică. O cădere a cererii interne ar face ca Republica Populară China să externalizeze capacitatea imensă de producţie şi având în vedere supraaglomerarea pieţei, impactul va fi devastator. Competitorii străini vor fi obligaţi să vândă în pierdere şi exporturile vor fi din ce în ce mai mici. Sfârşitul va fi o depresie globală comparabilă cu cea din 1930. În ciuda obstacolelor întâlnite, secolul 21 va asista la o revenire a Chinei la numele de „Regatul central”. Un pivot industrial, comercial şi politic, China se va extinde dincolo de Asia de Est- sfera sa tradiţionalaă de influenţă- mai întâi în Asia centrală şi de Sud- Est, şi apoi în restl lumii, unde este destinată să devină unul dintre principalii 2 sau 3 jucători cheie. Este doar o chestiune de timp când va juca această ţară un rol important în Orientul Mijlociu, ale cărui rezerve de petrol le râvneşte, sau când va încerca să preia frâiele în ajutarea Africii să iasă din „mlaştină”. În loc să fie o lumină călăuzitoare pentru „barbarii” care o înconjoară, de data aceasta China va deveni o forţă conducătoare într-o lume competitivă şi interdependentă. În acest fel, China va putea să rescrie unele din acele reguli pe care alte ţări se aştaptă ca ea să le respecte, fie că se referă la drepturile de proprietate sau comerţ internaţional, punând state, firme şi indivizi în poziţia de a îşi tranforma modelele economice şi aşteptările financiare. Mişcarea masivă a factorilor de producţie pe care China o declanşează, s-ar putea nu numai să modifice teoriile economice şi schimbe aroganşa politică, dar s-ar putea să testeze baza fundamentală a sociatăţii noastre. Cum se va manevra apropiata provocare va determina cât de mult vor moşteni urmaşii noştri. Progresul Chinei este acum o realitate. Sloganul „ când se va trezi China” este înlocuit acum cu „ cât de mult şi cât de repede se va dezvolta”. Provocarea este acum să ne întrebăm şi apoi să răspundem 93

la întrebarea „ cum vor fi afectate statele, companiile şi indivizii, cum vor reexamina şi ajusta modelele de afaceri care au dominat decenii, dacă nu secole, în funcţie de noile realităţi. O China prosperă nu e o ameninţare la adresa altor naţiuni, dar este, ca şi celelalte evenimente tehnologice şi geopolitice majore, o ameninşare la adresa necunoscătorilor, a celor mulţumiţi de sine, a celor nepregătiţi, şi a celor care au adoptat mentalitatea „ afacerile şi comerţul ca o obişnuinţă” bazată pe adagii şi proverbe vechi care nu îşi mai găsesc aplicabilitate în vremurile actuale.

ABREVIERI APEC

- Cooperarea Economică Asia-Pacific 94

ASEAN - Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est CNPC – Corporaţia Internaţională Petrolieră din China CTN – Companii transnaţionale FMI – Fondul Monetar Internaţional IOC – Întreprinderi orăşeneşti şi comunale ISD – Investiţii străine directe ITC – International Trade Center JETRO – Japan External Trade Organisation LD – Consiliul Miniştrilor din Hong Kong OMC – Organizaţia Mondială a Comerţului PIB – Produdul intern brut PNB – Produsul Naţional Brut TEDA – Zona de dezvoltare economică şi tehnologică Tianjin UE – Uniunea Europeană UNESCO - United Nations Educational, Scientific and Cultural Organisation UNCTAD - Conferinţa Naţiunilor Unite de Comerţ şi Dezvoltare

ANEXA NR. 1 Harta Republicii Populare China 95

ANEXA NR. 2 Harta Hong Kong-ului

ANEXA NR. 3. Harta Coreei de Sud

ANEXA NR. 4 Harta Taiwanului

96

ANEXA NR. 5 Harta Singaporeului

ANEXA NR. 6

97

Comerţul Hong Kongului- Exporturile

An Lună 2000 Jan Feb Mar Apr

Valoare Valoare unitară Cantitate Variaţie Variaţie Variaţie Index anuală Index anuală Index anuală 93,0 +14,1 99,9 -0,5 93,0 +14,8 72,6 +20,3 99,9 -0,2 72,6 +21,7 93,7 +26,4 100,0 +0,1 93,6 +26,4 93,9 +15,5 100,1 0,0 93,7 +16,1

May Jun Jul Aug Sep Oct Nov Dec 2001 Jan Feb Mar Apr May Jun

101,4 96,3 102,6 112,1 115,4 118,2 103,5 98,7 92,6 80,0 92,6 91,7 97,8 88,2

+22,3 +14,1 +9,6 +18,2 +25,0 +23,6 +8,7 +4,6 -0,4 +10,1 -1,2 -2,4 -3,5 -8,4

99,9 100,3 100,1 100,1 100,3 100,1 99,8 99,6 99,4 99,0 98,2 98,0 97,8 97,6

+0,1 101,3 +0,5 95,9 +0,5 102,4 +0,1 111,9 0,0 114,9 -0,7 118,1 -0,8 103,6 -1,2 99,0 -0,5 93,2 -0,9 80,9 -1,8 94,4 -2,2 93,6 -2,0 100,2 -2,6 90,5

+23,1 +14,0 +10,0 +18,7 +24,4 +24,7 +9,7 +5,4 +0,1 +11,4 +0,9 0,0 -1,1 -5,6

Jul Aug Sep Oct Nov Dec 2002 Jan Feb Mar Apr May Jun Jul Aug

101,8 101,9 102,7 101,7 91,7 88,5 81,3 72,7 94,6 93,9 96,0 95,3 111,7 107,8

-0,8 -9,1 -11,0 -13,9 -11,3 -10,4 -12,2 -9,1 +2,2 +2,5 -1,8 +8,0 +9,8 +5,7

97,7 97,4 97,4 97,1 96,8 96,5 9 5,6 95,8 95,1 95,2 95,2 95,2 95,2 95,3

-2,3 -2,7 104,2 104,8 -2,9 105,8 -2,9 105,0 -3,0 95,2 -3,2 92,1 -3,8 85,3 -3,3 76,3 -3,1 100,0 -2,8 99,2 -2,7 101,5 -2,6 100,5 -2,5 117,7 -2,2 113,5

+1,8 -6,3 -7,9 -11,1 -8,1 -6,9 -8,4 -5,6 +6,0 +5,9 +1,2 +11,0 +12,9 +8,2

Sep Oct Nov Dec 2003 Jan Feb

113,0 114,9 107,6 103,3 103,0 80,2

+10,0 +12,9 +17,3 +16,7 +26,7 +10,4

9 9 5,0 4,8 9 4,7 9 4,2 94,5 94,7

-2,5 -2,4 -2,2 -2,3 -1,2 -1,1

+12,9 +15,7 +20,1 +19,5 +28,3 +12,6

119,5 121,5 114,3 110,1 109,5 86,0

98

Mar Apr May Jun Jul Aug Sep Oct Nov Dec 2004 Jan Feb Mar Apr May Jun Jul Aug Sep Oct Nov Dec 2005 Jan Feb Mar Apr May Jun Jul Aug Sep Oct Nov Dec 2006 Jan Feb Mar Apr

109,2 102,4 109,1 108,6 120,2 115,3 120,2 125,7 117,3 119,6 103,2 102,9 124,3 122,1 126,2 128,4 140,1 139,4 137,1 145,9 137,1 135,0 139,2 97,3 128,7 131,6 147,5 144,6 151,4 157,1 160,4 162,9 152,9 144,0 145,0 117,2 147,6 144,0

+15,4 +9,0 +13,6 +14,0 +7,6 +7,0 +6,4 +9,4 +9,0 +15,8 +0,2 +28,2 +13,9 +19,3 +15,7 +18,2 +16,5 +20,9 +14,1 +16,1 +16,8 +12,9 +34,8 -5,4 +3,5 +7,8 +16,9 +12,6 +8,1 +12,7 +17,0 +11,6 +11,5 +6,7 +4,2 +20,5 +14,7 +9,4

9 4,8 94,1 9 4,0 9 3,5 93,6 93,3 93,4 93,2 9 3,1 9 3,3 93,5 9 4,2 9 4,2 9 4,1 94,2 9 4,5 9 5,1 9 5,2 9 5,4 9 5,6 9 5,6 9 5,7 95,9 96,3 95,9 95,9 96,1 9 6,0 96,3 9 6,2 9 6,1 9 6,2 9 6,0 95,8 95,5 9 5,7 9 5,7 9 6,3

-0,4 116,1 -1,1 109,7 -1,2 117,1 -1,8 117,3 -1,7 129,9 -2,0 124,6 -1,7 130,6 -1,8 137,0 -1,7 127,9 -1,0 130,0 -1,1 112,4 -0,6 110,6 -0,6 134,7 0,0 132,0 +0,3 136,7 +1,1 137,4 +1,6 149,7 +2,0 148,7 +2,2 146,4 +2,7 155,5 +2,6 146,8 +2,6 144,5 +2,6 148,8 +2,2 104,1 +1,8 137,6 +2,0 140,2 +2,0 158,5 +1,6 155,0 +1,3 161,0 +1,0 168,4 +0,7 172,5 +0,6 175,9 +0,5 166,2 +0,1 155,8 -0,4 158,0 -0,6 128,5 -0,1 161,3 +0,4 156,6

+16,1 +10,6 +15,4 +16,7 +10,4 +9,8 +9,3 +12,8 +12,0 +18,0 +2,7 +28,6 +16,1 +20,4 +16,8 +17,1 +15,3 +19,4 +12,1 +13,5 +14,8 +11,1 +32,4 -5,8 +2,1 +6,2 +15,9 +12,7 +7,5 +13,3 +17,8 +13,1 +13,2 +7,9 +6,1 +23,4 +17,3 +11,7

May Jun Jul Aug Sep Oct

147,5 154,3 167,5 172,6 167,9 175,8

-0,1 +6,7 +10,7 +9,9 +4,7 +7,9

96,5 97,0 9 7,4 9 7,5 97,7 97,7

+0,4 +1,0 +1,1 +1,3 +1,7 +1,6

+0,6 +7,2 +11,6 +10,2 +5,1 +7,9

159,5 166,1 179,6 185,7 181,3 189,8

99

Nov Dec 2007 Jan Feb Mar Apr May Jun Jul Aug Sep Oct Nov Dec 2008 Jan Feb Mar Apr

174,6 163,8 158,3 130,8 157,8 162,2 165,3 171,4 182,0 185,5 182,1 193,1 186,2 177,2 183,2 140,7 169,8 185,7

+14,2 +13,7 +9,2 +11,6 +6,9 +12,6 +12,1 +11,1 +8,6 +7,5 +8,5 +9,8 +6,6 +8,2 +15,8 +7,6 +7,6 +14,5

9 7,7 9 7,9 98,1 9 8,2 98,3 9 8,4 98,5 9 8,7 99,2 99,5 99,9 100,2 100,5 100,6 100,6 101,0 100,9 101,5

+1,8 189,2 +2,3 176,7 +2,7 169,3 +2,7 142,5 +2,7 171,0 +2,2 174,2 +2,1 177,7 +1,8 184,2 +1,8 194,8 +2,0 199,2 +2,3 195,1 +2,5 206,0 +2,9 198,6 +2,7 188,0 +2,6 195,3 +2,8 150,4 +2,6 180,8 +3,2 197,5

+13,8 +13,4 +7,2 +10,9 +6,0 +11,3 +11,4 +10,9 +8,5 +7,3 +7,6 +8,5 +5,0 +6,4 +15,4 +5,5 +5,8 +13,4

BIBLIOGRAFIE 1. 2.

Bari I. – Globalizarea economiei, Ed. Economică, Bucureşti, 2005. Broob C., McGrew A. – Asia- Pacific in the New World Order, The Open University, New York, 2002 100

3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11.

Chirilă M., Creţoiu Gh.- Econimie mondială, Ed. Porto- Franco, Galaţi, 2000. Drucker P.F.- Realitatea lumii de mâine, Ed. Teora, Bucureşti, 2000. Gilpin R. – Economia mondială în secolul XXI – provocarea capitalismului global, Ed. Polirom, Iaşi, 2004. Farandon J. – Secretele Chinei, ascensiunea unei noi superputeri mondiale, Ed. Litera Internaţională, Bucureşti, 2008. Gu Z. G. – China΄s Global Reach- Markets, Multinationals and Globalization, Fultus Books, New York, 2006. Hungtington S. P. – Ciocnirea civilizaţiilor, Ed. Antet, Prahova, 1997.

15. 16. 17. 18. 19.

Neculiţă M. – Economie Europeană, Ed. Fundaţiei Universitare Dunărea de Jos, Galaţi, 2006. Pann L. – The New Chinese Revolution, Contemporarz Books, Chicago, 2000. Pomeranz K. – The Great Divergence ( China, Europe and the Making of the Modern World), Princeton University Press, 2000. Shenkar O. – The Chinese Century, Wharton School publishing, 2005. Stiglitz J. – Globalozarea, Ed. Economică, Bucureşti, 2005. Wilmots A. – La Chine dans le monde ( Les conflicts et différends, le contexte et les moyens), Ed. L΄Harmattann, 1998. Dethlefsen K. - China΄s Foreign policy in Transition (www.cadranpolitic.ro ) Antonescu Al. – China, hegemonul noului mileniu ( www.lumeamagazin.ro ) Badu A. – China cucereşte lumea ( www.cadranpolitic.ro ) http://www.atimes.com/atimes/China WWW.TJFTZ.GOV

20. 21. 22. 23. 24. 25. 26. 27. 28. 29. 30. 31. 32.

WWW.INTRACEN.ORG http://www.meforum.org http://www.oecd.org http://www.economywatch.com/world_economy/ http://www.economist.com/ http://www.stats.gov.cn/english http://www.ceicdata.com http://www.made-in-china.com/ http://www.mfa.gov.cn http://www.export.gov/china/ http://www.tid.gov.hk/english www.hk.gov www.eia.com

33.

www.cia.com

12. 13. 14.

101