Proiect Managementul Conservarii (ISACHI ANDREI)

FACULTATEA DE STIINTE AGRICOLE SI MEDICINA VETERINARA “ION IONESCU DE LA BRAD” SPECIALIZAREA INGINERIE ECONOMICA IN AGRICULTURA

PROIECT LA MANAGEMENTUL CONSERVARII SI PROCESARII

Profesor coordonator:

Student:

Sef lucrari, Dr. Ungureanu George

Isachi Andrei IEA 462

IASI 2014

PROIECT – FUNDAMENTAREA STRATEGIEI DE DEZVOLTARE A PRODUCTIEI DE ULEI

CUPRINS: Cap 1 1. Concept de baza a Managementului Produselor Alimentare. 1.1 Locul si rolul industriei alimentare in economia tarii noastre 1.2 Definirea, rolul si atributele intreprinderilor moderne de productie 1.3 Structura industriei alimentare: Procesarea uleiului 1.3.1 Indicatori de prelucrare a productiei vegetale. Cap 2 1. Evolutia societatii comerciale si diagnosticul acesteia 1.1 Obiectul de activitate 1.2 Obiectivele proiectului 1.3 Capacitatea de productie 1.4 Productii realizate 1.4.1 Productii prognozate 1.4.2 Proiectarea costului de productie si a pretului de livrare 1.4.3 Metoda bugetului partial 1.5 Justificarea necesitatilor si oportunitatilor realizate a productiei proiectate

Cap 3 2. Stabilirea amplasamentului si dimensiunii unei intreprinderi agroalimentare 2.1 Stabilirea dimensiunii suprafetelor de productie si de depozitare. 2.2 Metode de dimensionare a suprafetelor necesare 2.3 Etapele procesului de amplasare a intreprinderilor 2.4 Metode de amplasare 2.5 Fundamentele elaborarii planului general de organizare a firmei

Cap 4 3. Alegerea si descrierea schemei adaptate si analiza a factorilor de productie 3.1 Schema tehnologica a uleiului 3.2 Descrierea procesului de fabricatie 3.3 Principalele caracteristici ale materiilor prime auxiliare si ale produsului finit

Cap 5 4. Optimizarea productiei cu ajutorul indicilor economici 4.1 Metode clasice 4.2 Metodele functiei de productie 4.3 Programare liniara

Concluzii Propuneri Bibliografie

Cap 1. Concept de baza a Managementului Produselor Alimentare 1.1 Locul si rolul industriei alimentare in economia tarii noastre

Indiferent de natura lor, vegetală, animală sau mixta, alimentele sunt indispensabile pentru om, dat fiind faptul că acestea asigura energia şi substanţele nutritive de bază, foarte necesare pentru buna desfăşurare a proceselor metabolice, creşterea şi dezvoltarea individului. Se manifestă astăzi pe piaţa internă şi internaţională fenomenul de diversificare extremă a categoriilor de produse alimentare care tot mai complexe şi colorat ambalate atrag tot mai mulţi consumatori. Cu toate acestea trebuie sa spunem că produsele alimentare au compoziţia complexă, greu de desluşi uneori de către consumatori si că asociată cu o alimentaţie incorectă, săracă în nutrienţi necesari organismului, precum si combinarea „periculoasă” a alimentelor. Departe de noi de a fi consideraţi agro-centrişti dimpotrivă, abordăm problematica contribuţiilor agriculturii la dezvoltarea economică de ansamblu, descompunând aceste contribuţii în opt funcţii importante pe care le îndeplineşte această ramură, din dorinţa de a puncta şi argumenta într-un mod cât se poate de limpede rolul agriculturii în dezvoltarea economiei româneşti. În legătură cu aceste funcţii trebuie subliniate părerile lui Kuznets 1 în acest domeniu: El consideră că respectivele funcţii trebuie judecate şi apreciate prin prisma participării agriculturii la creşterea PIB, prin producţia agricolă propriu-zisă, prin participarea sa la schimburile pe piaţă prin totalitatea cumpărărilor şi vânzărilor atât în cadrul economiei naţionale şi în afară, cât şi prin furnizarea de mână de lucru şi capital sectorului industrial. Rolul agriculturii în accederea spre dezvoltare este fundamental, pentru că fiind sectorul dominant este firesc ca dezvoltarea sa să fie condiţia creşterii economice. S-ar putea vorbi în această accepţiune şi de efectul de antrenare globală a agriculturii asupra celorlalte sectoare, efect cu atât mai puternic cu cât agricultura are o greutate relativă mai importantă în economie (cazul de fapt al României). Trebuie subliniat şi faptul că funcţiile agriculturii evoluează proporţional şi cu gradul de industrializare dar şi în funcţie de specificul fiecărei ţări, caracterizată prin propria sa structură economică şi socială. Adăugând ceea ce unii autori ignoră (cei care abordează această problemă din punct de

vedere funcţionabil) faptul că în mod logic conform circumstanţelor istorice diferitele funcţii ale agriculturii nu sunt întotdeauna compatibile între ele, configuraţiile funcţionale ale agriculturii trebuie analizate în raport cu specificul lor temporal şi spaţial. În cadrul economiei naţionale, aflată ea însăşi în ţara noastră într-un proces general de restructurare, agricultura îndeplineşte mai multe funcţii, determinate de aportul său la dezvoltarea economiei naţionale, ca una dintre ramurile cu mare capacitate de regenerare. Trecem în revistă funcţiile sau contribuţiile agriculturii subliniind în special faptul că, conţinutul şi configuraţia lor evoluează în timp şi spaţiu. 1. Principala funcţie a agriculturii este aceea de furnizoare de produse agroalimentare pentru consumul intern al populaţiei sau mai simplu aceea de a asigura alimentaţia populaţiei. Acest rol vital al agriculturii are un statut deosebit, recunoscut în toate societăţile. Dar aspectul nutriţional al alimentaţiei ascunde alte funcţii, scoase în relief prin analiza ricardiană. După Ricardo, bunurile agricole sunt bunuri salariale şi acolo unde există o ofertă agricolă abundentă, bineînţeles că şi preţurile agricole sunt joase, ceea ce permite practicarea unor salarii joase rezultând profituri ridicate. Pe această cale indirectă agricultura facilitează acumularea de capital în sectoarele non agricole. Această funcţie a agriculturii stă la baza eforturilor de realizare în ţara noastră a dezideratului privind asigurarea unui consum alimentar apropiat de cel din unele ţări din Europa Occidentală. Problema garantării securităţii alimentare nu se reduce numai la asigurarea cantitativă a necesarului de consum, ci se referă şi la asigurarea unei anumite structuri calitative şi sortimentale. Pentru România, norma medie de consum după prevederile F.A.O. stabilite pentru ţările europene este de circa 2 700 kcal. şi minimum 55 g de proteine, din care circa 50 % trebuie să fie de origine animală, deoarece au o valoare biologică ridicată. Agenda alimentară a României se caracterizează în prezent prin instabilitatea ofertei de produse agricole, prin structura calitativă deficitară a consumului de produse agro-alimentare, în special în ceea ce priveşte produsele animale. În ultimii ani s-au accentuat dificultăţile asigurării şi cu alte produse (zahăr, ulei, cartofi, cereale etc.). Securitatea alimentară a ţării a fost afectată de descentralizarea brutală a sistemului agro-alimentar, de nivelul nesatisfăcător al producţiei agricole şi de mutaţiile structurale din economie, care pentru o perioadă de timp au un impact negativ atât în amonte cât şi în aval faţă de agricultură. 2. Agricultura participă la satisfacerea nevoilor de bunuri de larg consum ale populaţiei şi pe calea aprovizionării cu materii prime agricole a industriilor prelucrătoare .

Aceasta constituie de fapt cea de-a doua funcţie a agriculturii – furnizoare de materii prime pentru industriile prelucrătoare. Între acestea şi agricultură există o dependenţă directă, dar şi relaţii de condiţionare şi influenţare reciprocă. Nivelul de dezvoltare şi diversitatea industriilor prelucrătoare depind nemijlocit de volumul şi sortimentul de materii prime furnizate de către agricultură. Stagnarea creşterii producţiei agricole, ca şi diminuarea cantitativă şi sortimentală a produselor în ultima perioadă a acţionat ca o frână în creşterea şi dezvoltarea producţiei în industriile prelucrătoare de materii prime agricole. 3. Agricultura constituie în acelaşi timp o importantă piaţă de desfacere pentru mijloacele de producţie create în amonte de agricultură precum şi pentru bunurile industriale de folosinţă îndelungată, necesare îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă ale ţărănimii. În procesul de modernizare a agriculturii, de perfecţionare a bazei tehnicomateriale, are loc un consum continuu de mijloace de producţie: maşini şi utilaje agricole, tractoare, îngrăşăminte, erbicide, insectofungicide, diverse materii şi materiale. În acelaşi timp, odată cu creşterea nivelului de trai al populaţiei rurale sporeşte cererea de bunuri de consum de provenienţă industrială (aparate de radio şi tv., frigidere etc.). În felul acesta agricultura reprezintă o vastă piaţă de desfacere, stimulând producţia industrială şi creşterea economică de ansamblu. 4. Agricultura a constituit şi va constitui şi în continuare o sursă importantă de creare a acumulărilor generale ale statului prin sistemul de impozite, taxe, tarife, preţuri etc. În perioada comunistă numai o parte redusă din aceste acumulări se foloseau în agricultură pentru reproducţia lărgită, cea mai mare parte a lor fiind transferată din agricultură spre industrie, completând aşa numitul “Fond central de investiţii al statului”. Acest fond se redistribuia în funcţie de cerinţele economiei naţionale în ansamblu, de fapt statul dirijându-l cu prioritate spre industrie. În perioada imediat următoare de industrializare a agriculturii, fluxul acumulărilor se inversează, fapt demonstrat de experienţa ţărilor dezvoltate. 5. Agricultura îndeplineşte şi o funcţie socială de mare însemnătate pentru creşterea economică din celelalte ramuri ale economiei naţionale, prin aceea că este încă furnizoare de forţă de muncă. Deşi au intervenit mutaţii spectaculoase în structura populaţiei ocupate pe ramuri în ţara noastră (chiar în agricultură a crescut ponderea populaţiei active de la 28 % în 1989 la 34,5 % în 1996), agricultura alături de industrie va contribui la asigurarea resurselor de muncă pentru prestările de servicii atât în mediul urban cât şi în mediul rural. 6. Prin crearea de surplusuri de producţie destinate exportului, agricultura

În ultimii ani s-a înregistrat o tendinţă de scădere a contribuţiei agriculturii la exporturile ţării noastre, la asigurarea unor resurse suplimentare de valută necesare dezvoltării ţării. Sporirea producţiei agricole va permite ca agricultura să participe într-o măsură mare la dezvoltarea comerţului exterior al ţării în condiţii de competitivitate şi de eficienţă ridicată, dar numai după satisfacerea integrală a necesităţilor de consum alimentar al propriei populaţii. 7. În condiţiile accentuării tendinţelor de poluare a mediului înconjurător agricultura îndeplineşte o importantă funcţie ecologică, contribuind la refacerea şi întreţinerea mediului înconjurător. Armonizarea dezvoltării agriculturii cu protecţia mediului necesită măsuri îndreptate spre creşterea contribuţiei pozitive a agriculturii faţă de mediul înconjurător, reducerea poluării provocată de agricultură mediului, adoptarea unor politici agricole care să ţină seama de mediul înconjurător. Această funcţie a agriculturii, fundamentală, este rareori inclusă în cadrul rolului sectorului agricol în creşterea economică. Ea capătă un rol strategic din ce în ce mai mare pe măsură ce poluarea şi deşertificarea zonelor rurale atinge praguri intolerabile pentru societate, pentru însăşi sistemele productive. Conservarea resurselor naturale va obliga să nu se generalizeze agriculturile de tip industrializat, mari consumatoare de energie, de humus, de apă, ci, din contră, să se găsească căi de conciliere între rentabilitate şi agricultura conservatoare de mediu, ca modalitate de a prezerva natura şi de a asigura sustenabilitatea. Noţiunea de “sustenabilitate” (sau de “durabilitate”) va trebui extinsă şi asupra aspectelor de densitate a populaţiei direct şi indirect legată de activitatea agricolă mai mult decât în sensul strict al conservării şi protecţiei resurselor. Revendicările actuale ale ţăranilor pentru venituri decente, pentru oprirea falimentelor agricole, speranţa în stabilirea unui nou raport de forţe, faţă de puterea publică şi de ansamblul societăţii graţie intrării în conştiinţa colectivă a caracterului vital al funcţiilor agriculturii, în aceste momente când ea este supusă unor serioase dificultăţi, apar ca fiind absolut normale. 8. În ansamblul funcţiilor pe care le îndeplineşte agricultura este necesar să fie menţionată şi cea care se referă la participarea nemijlocită la crearea, dezvoltarea şi

împrospătarea periodică a rezervelor de stat de produse agricole necesare pentru situaţii neprevăzute.

1.2 Definirea, rolul si atributele intreprinderilor moderne de productie Definirea Întreprinderea industriala reprezinta o unitate economica de baza în cadrul economiei nationale. Ea este veriga primara, de baza a economiei, la nivelul careia se desfasoara activitatile de productie specifice profilului ei. Întreprinderea de productie industriala este veriga organizatorica unde are loc fuziunea dintre factorii de productie (resurse umane si material-organizatorice) cu scopul de a produce si desface bunuri economice în structura, cantitatea si calitatea impusa de cererea de pe piata si obtinerea de profit 1. Unii autori2 sunt de parere ca întreprinderea este un sistem care produce bunuri si servicii destinate vânzarii, realizate cu ajutorul mijloacel or fixe si umane, având structura si finalitate economica, precum si autonomie decizionala. Întreprinderea industriala, ca forma specifica de întreprindere, reprezinta o unitate economica în care se desfasoara în mod direct, nemijlocit, procesul de productie industrial. Ea mai poate fi definita si ca reprezentând o unitate de baza a eco nomiei nationale, care dispune de resurse fizice, umane si financiare, pe care un colectiv de oameni le foloseste pentru realizarea procesului de productie pe baza principiilor de eficienta si rentabilitate, în vederea obtinerii de bunuri, executarii de lucrari si servicii cu caracter industrial destinate satisfacerii cerintelor pietei interne si externe. Scurte definitii: Vom defini unii termeni folositi în descrierea activitatilor care au loc în cadrul întreprinderilor, cu scopul de a întelege mai bine complexitatea acestora. Prin fabricatie se întelege acea parte a activitatii de productie care consta în folosirea mijloacelor de munca existente, astfel ca, pornind de la anumite materii prime, sa se obtina produsele finite la o calitate superioara, un cost scazut si la termenele de executie prevazute.

Activitatea de productie se realizeaza prin intermediul procesului de productie. Procesul de productie al unei întreprinderi cuprinde totalitatea actiunilor constiente ale oamenilor îndreptate cu ajutorul mijloacelor de munca asupra obiectelor muncii în vederea transformari lor în bunuri materiale destinate pietei. Procesul de productie reprezinta o componenta de baza a unui sistem de productie. Fabricatia este o activitate de productie care transforma materiile prime în produse finite de un nivel calitativ cât mai ridicat si cu costuri câ t mai reduse. Procesul de productie este format din: - procesul tehnologic; - procesul de munca. Procesul tehnologic este format din ansamblul operatiilor tehnologice prin care se realizeaza un produs sau repere componente ale acestuia. Procesul tehnologic modifica atât forma si structura, cât si compozitia chimica a diverselor m aterii prime pe care le prelucreaza. Procesele de productie sunt: - elementare; - complexe. Procesele de productie elementare sunt acele procese prin care produsul finit se obtine printr-o singura operatie tehnologica. În cadrul procesului de productie continutul principal îl formeaza procesele de munca. Prin proces de munca se întelege actiunea muncitorului cu ajutorul uneltelor de munca asupra obiectelor muncii în vederea transformarii lor în bunuri materiale. Totalitatea activitatilor legate de fluxul material, adica de miscarea materiei prime în transformarile succesive pâna la obtinerea produsul ui sau lucrarii finite, constituie functiunea de productie. Din punct de vedere al rezultatelor si al existentei societatii comerciale aceasta este functiunea principala. Deoarece procesul de productie necesita, uneori, pe lânga efectuarea proceselor de munca si actiunea unor procese naturale, putem afirma ca procesul de productie cuprinde totalitatea proceselor de munca si a proceselor naturale ce concura la

obtinerea produselor care constituie obiectul activitatii întreprinderii. Pe lânga procesele de munca în unele ramuri industr iale exista si procese naturale în cadrul carora obiectele muncii sufera transformari fizice si chimice sub actiunea unor factori naturali (industria alimentara - procese de fermentatie, în industria mobilei - procese de uscare a lemnului etc.). ROLUL Rolul Principal al unei întreprinderi consta în fabricarea de bunuri, executarea de lucrari sau prestarea de servicii pentru a satisface cerintele pietei, în conditiile unui context relational economic client-furnizor, în care întreprinderea joaca alternativ unul sau altul din aceste roluri. Privita în ansamblul, ca unitate organizatorica constituita pentru realizarea unei activitati industriale, specifica ramurii sau subramurii din care face parte, întreprinderea este atât utilizatoa re de resurse, cât si sursa de bogatie si detinatoare de puteri economice. Prin obiectul activitatii ei, o întreprindere industriala are rolul de a administra cu eficienta maxima mijloacele de care dispune, de a asigura îndeplinirea ritmica si integrala a productiei prevazute, ridicarea calitatii produselor, folosirea completa a capacitatilor

de

productie,

modernizarea

proceselor

tehnologice,

cresterea

productivitatii muncii, reducerea continua a cheltuielilor de productie si sporirea pe aceasta baza a profiturilor. În contextul noilor abordari ale conceptului de întreprindere în economia de piata, aceasta este privita ca un grup de persoane, organizat pe baza unor criterii juridice, economice si tehnologice, care concepe si realizeaza un proces de productie specific, în vederea oferirii pe piata a produselor executate pentru satisfacerea anumitor nevoi si cerinte ale clientilor sai. În functie de profilul activitatii întreprinderii, produsele executate se pot prezenta sub forma de bunuri materiale pentru consum productiv (materii prime si materiale, energie, echipamente de productie etc.) sau individual (bunuri alimentare, de larg consum, de folosinta îndelungata s.a.), lucrari (tehnologice, de montaj, de reparatii sau de alta natura) si servicii (personale, de afaceri, publice sau pentru alte necesitati).

ATRIBUTELE Rol activ al întreprinderii industriale în procesul de dezvoltare a economiei nationale se realizeaza prin atributiile sale în domeniile prezentate în figura 2.1.

A T R I B U T I I L E

Activitati de personal

Î N T R E P R I N D E R I L O R

Cercetare­dezvoltare Financiar­contabil Comercial Productie Stabilieste, executa si controleaza îndeplinirea indicatorilor economici

Principalele atributii ale întreprinderilor în cadrul economiilor moderne Referitor la acestea facem urmatoarele precizari: 1) În domeniul stabilirii indicatorilor economici, al executarii si controlului îndeplinirii lor, atributiile se împart în doua mari grupe: a)

Privind

elaborarea

si

fundamentarea

indicatorilor

economici,

unde

întreprinderea realizeaza dimensionarea judicioasa a economiei, tinând seama de misiunea ei si obiectivele strategice stabilite; pentru buna functionare a acestor indicatori economici, întreprinderea asigura: -

studierea si cunoasterea temeinica a pietei interne si externe;

-

contractarea întregii productii;

-

valorificarea la maximum a potentialului productiv prin utilizarea integrala a capacitatii de productie;

- elaborarea, directa sau cu institute de profil, de studii si prognoze privind dezvoltarea de perspectiva; - elaborarea programelor speciale pe diferitele probleme si stabilirea sarcinilor ce revin subunitatilor de productie, sectiilor, atelierelor s.a. b) Privind executia indicatorilor economici, întreprinderea: - urmareste îndeplinirea ritmica si integrala a acestora; - tine evidenta statistica a realizarii productiei si a folosirii capacitatilor de productie ca si a celorlalti indicatori. 2) În domeniul productiei, întreprinderea: - organizeaza si asigura îndeplinirea programelor de produc-tie în conditii de eficienta ridicata; - asigura încadrarea în consumurile normate de materiale si valorificarea superioara a acestora; - asigura realizarea ritmica a productiei, livrarea produselor în corelare cu termenele contractuale precum si realizarea sarcinilor de cooperare în productie; - asigura executarea productiei la parametrii calitativi stabiliti; - organizeaza controlul tehnic de calitate; - stabileste lucrarile de mica mecanizare;

- ia masuri pentru reducerea consumurilor specifice, optimizarea stocurilor de valori materiale si eliminarea cheltuielilor neeconomicoase; - foloseste rational, întretine, repara si modernizeaza mijloacele fixe; - asigura încarcarea optima a capacitatilor de productie; - ia masuri pentru realizarea parametrilor proiectati ai produselor; - stabileste si întreprinde masuri pentru cresterea productiei; - asigura alimentarea cu diferitele tipuri de energie si folosirea rationala a instalatiilor energetice; - aplica normele de protectie si igiena muncii s.a. 3) În domeniul comercial, întreprinderea are atributii ce se pot încadra în trei grupe: a) Aprovizionarea tehnico-materiala. Întreprinderea are ca atributii: - elaborarea si fundamentarea programului de aprovizionare tehnico-materiala; - asigurarea bazei materiale necesare realizarii în bune conditii a sarcinilor de plan; - încheierea contractelor economice si realizarea aprovizionarii la termenele necesare; - elaboreaza norme de stoc pentru materialele necesare; - ia masuri pentru preîntâmpinarea formarii de stoc uri supranormative si pentru valorificarea operativa a celor disponibile; - asigura receptia materialelor, depozitarea si conservarea lor s.a. b) Marketing si desfacere. Întreprinderea: - încheie contracte economice si urmareste executarea întocmai a acestora; - urmareste livrarea produselor la termenele si în condtiile prevazute în contracte; - participa la prospectarea pietei interne si externe în scopul cunoasterii cerintelor consuma-torilor;

- asigura reclama, participa la expozitii si târgur i, elaboreaza si difuzeaza cataloage comerciale; - ia masuri pentru introducerea în fabricatie numai a produselor care au asigurata desfacerea prin contracte sau comenzi ferme; - organizeaza si urmareste în exploatare instalatiile si utilajele livrate; - realizeaza activitatii de „service"; - rezolva reclamatiile referitoare la calitatea productiei, cantitatea si termenele de livrare s.a. c) Comertul exterior si cooperarea economica internationala. Întreprinderea: -

încheie contracte cu beneficiarii externi, asigurând fundamentarea indicatorilor economici pentru export pe baza de contracte, contracte-cadru, comenzi sau conventii;

-

actioneaza pentru asigurarea necesarului de comenzi si contracte pe perioade cât mai lungi, intrarea în raporturi de cooperare cu întreprinderi si firme din alte tari;

-

se ocupa cu organizarea corespunzatoare a productiei destinate exportului, de realizarea si livrarea fondului de marfa destinat beneficiarilor externi;

- participa singura sau împreuna cu întreprinderile specializate de comert exterior la prospectarea pietei externe, la negocierea si încheierea contractelor ferme, contractelor-cadru, comenzilor sau conventiilor pentru productia de export, participând la cooperarea în productie cu firme si organizatii din strainatate; - urmareste permanent cresterea eficientei financiar-valutare a operatiilor de comert exterior;

- rezolva reclamatiile referitoare la calitatea si cantitatea productiei, termene de livrare s.a. 4) În domeniul financiar-contabil, atributiile se încadreaza în doua grupe: a) Întocmirea si executia bugetului de venituri si cheltuieli. Întreprinderea: - elaboreaza bugetul de venituri si cheltuieli, urmarind sa-si acopere din veniturile obtinute cheltuielile si sa obtina beneficii; - elaboreaza propuneri pentru planul de credite si de casa; - efectueaza studii si analize în vederea cresterii eficientei folosirii mijloacelor fixe, sporirii beneficiilor, accelerarii vitezei de rotatie a mijloacelor circulante; - stabileste nivelul stocurilor de materii prime, materiale, produse; - ia masuri pentru executarea întocmai a bugetului de venituri si cheltuieli si crearea resurselor financiare necesare pentru acoperirea costurilor de productie si de circulatie, desfasurarea

normala

a

activitatii

economice,

constituirea

fondurilor

proprii,

rambursarea creditelor bancare precum si mentinerea echilibrului între venituri si cheltuieli. b) Alte atributii. Întreprinderea: - organizeaza si exercita controlul financiar-preventiv si controlul gestionar de fond asupra gospodaririi mijloace-lor materiale si banesti; - organizeaza si conduce contabilitatea, întocmind bilantul contabil si situatia principalilor indicatori economico-financiari; - stabileste preturi si tarife la produsele si serviciile executate;

- urmareste situatia valorilor materiale; - face inventarierea bunurilor din patrimoniul întreprinderii s.a. 5) În domeniul cercetarii si dezvoltarii, atributiile întreprinderii se împart în trei grupe: a) Cercetarea stiintifica, ingineria tehnologica si introduce-rea progresului tehnic. Întreprinderea: - elaboreaza în colaborare cu institutele de cercetare si proiectare de profil: - planuri proprii de cercetare stiintifica, inginerie tehnologica si de introducere a progresului tehnic; - studii, documentatii si proiecte privind realizarea de produse noi si modernizarea celor existente, dezvoltarea si modernizarea utilajelor, reutilari, extinderi de capacitati, perfectionari de tehnologii s.a.; - aplica în productie si valorifica studiile si cercetarile stiintifice; - organizeaza activitatea de cercetare uzinala si introducerea progresului tehnic, normele de consum de materiale si normele de munca; - organizeaza activitatea de inventii si inovatii; - asigura informarea, documentarea si propaganda tehnico-stiintifica. b) Investitii si constructii. Întreprinderea: - elaboreaza planurile de investitii, de finantare si creditare a acestora; - asigura din timp, potrivit legislatiei existente, documentatiile tehnico-economice necesare; - încheie contracte de antrepriza si contracte de livrare a utilajelor, corelate cu termenele de punere în functiune;

- urmareste realizarea obiectivelor de investitii si aproba receptia investitiilor care intra în componenta sa. c) Organizarea conducerii, a productiei si a muncii. Întreprinderea asigura: - organizarea pe baze stiintifice a activitatii de conducere si de productie; - efectuarea de studii privind perfectionarea structurii organizatorice; - realizarea sistemului informational; - perfectionarea regulamentelor în vigoare; - aplicarea celor mai moderne si eficiente metode de organizare, programare si urmarire, de optimizare a fluxurilor de fabricatie; d) îmbunatatirea organizarii si normarii muncii, organizarea rationala a locurilor de munca si a muncii pe schimburi; e) aplicarea studiilor si proiectelor de organizare s.a. 6)

În domeniul activitatilor de personal, întreprinderea:

a) organizeaza

orientarea

profesionala,

selectionarea,

încadra-rea

în

munca

si

promovarea personalului; b) asigura evidenta cadrelor si aplicarea unor criterii obiective de apreciere anuala; c) stabileste indicatorii referitori la asigurarea, pregatirea si perfectionarea fortei de munca pe meserii si specialitati; d) organizeaza perfectionarea pregatirii personalului muncitor; e) asigura baza materiala a unitatilor scolare, dotarea acestora si cadrele de specialitate necesare; f) asigura salarizarea personalului, aplicarea formelor de stimulare materiala;

g) ia masuri pentru îmbunatatirea conditiilor de munca, prevenirea accidentelor de munca, folosirea rationala a fortei de munca si respectarea disciplinei muncii; h) ia masuri pentru organizarea activitatii cu caracter administrativ, pentru înfiintarea de cantine, crese, gradinite, grupuri sociale, pentru asigurarea asistentei medicale, a spatiului locativ, a bazei materiale pentru actiuni cultural-sportive, întocmirea dosarelor de pensii, luarea de masuri fata de persoanele care au comis abateri s.a.

1.3.Structura industriei alimentare: Procesarea uleiului Prin industria alimetara a procesarii uleiului competitivă care funcţionează bine este o condiţie esenţială pentru adera-rea la Uniunea European ă. Privatizarea sectorului alimentar românesc aproape că s-a încheiat, dar se mai resimte încă o prezenţă puternică a statului în unele subsectoare. Progresul înregistrat de privatizare e posibil să fi contribuit la creşterea producţiei ş i a productivităţii în industria ali-mentară, începând cu anul 1990. Opţiunile pentru proprietatea privat ă au atras, de asemenea, un flux crescut de investiţii străine directe, dar nivelul ISD în sectorul alimentar (şi în agricultura primară) rămâne totuşi scăzut. Mai mult, investitorii străini preferă în general sectorul comerţului cu amănuntul şi al restaurantelor, în timp ce ISD în sectorul de prelucrare sunt limitate la fabri-cile de bere şi fabricile de lapte. Drept rezultat, micii proprietari privaţi (care reprezintă două treimi din sector) sunt în general lipsiţi de resurse financiare pentru îmbunătăţiri tehnologice, iar fabricile de stat supradimensionate, cu tehnologie învechită, lucrează cu o capacitate şi eficienţă scăzute. Privatizarea procesatorilor de stat care au mai rămas (în special în subsectoarele impor-tante ale zahărului şi fructelor) în combinaţie cu o promovare agresivă a ISD ar

trebui să devină o prioritate de prim rang. Industria alimentară a României in cazul procesarii uleiului reprezintă 14% din producţia industrială totală a ţării (18% din total industrii prelucrătoare), iar valoarea producţiei sale a fost mai mare cu 43,5% în decembrie 2004 faţă de anul 2000 (comparativ cu creşterea de 25,0% pe total industrie prelucrătoare) în termeni reali. Întreprinderile de comercializare a seminţelor. Majoritatea seminţelor comerciale produse în România se aflau sub controlul tehnic şi financiar al SEMROM (pentru culturile mari) şi UNISEM. La începutul anului 1997, SEMROM s-a divizat în cinci întreprinderi aflate în proprietatea statului, cu acoperire regională independentă, în timp ce UNISEM a rămas aproape intact. Toate cele şase întreprinderi de seminţ e au fost privatizate în 1998-1999. Ele trebuie să “se lupte” pentru cote de piaţă şi să facă faţă competiţiei din partea importatorilor privaţi de seminţe certificate de calitate. Întreprinderile SEMROM lucrează în general cu marii producători de seminţe – asociaţii juridice şi ferme de stat –, în timp ce micii fermieri sunt din ce în ce mai puţin încurajaţi să producă seminţe (deşi aceasta este o activitate profitabilă). Unele întreprinderi SEMROM au început, de asemenea, să importe seminţe, iar activităţile de import au o pondere din ce în ce mai mare în cifra lor de afaceri. Cifra de afaceri a întreprinderilor care comercializează seminţe a scăzut după reducerea subvenţiilor directe pentru achiziţia de seminţe şi extinderea eligibilităţ ii pentru aceste subvenţii la importatorii privaţi. Privatizarea, competiţia crescut ă şi restrângerea activităţilor au condus la reduceri semnificative ale forţei de muncă (cu mai mult de 30%), dar nu au fost raportate schimbări manageriale majore.

1.3. Indicatori de prelucrare a productiei vegetale Constă în totalitatea operaţiilor îndeplinite în asociaţiile agricole conform unei anumite tehnologii pric care produsele agricole vegetale sau animale sunt pregătite pentru a fi folosite ca materie primă sau semifabricate ale diferitor ramuri ale industriei alimentare şi textile. Transformarea amestecurilor obţinute după recoltare în produse

care pot fi păstrate sau folosite ca materie primă se realizează printr-o succesiune de operaţii care pot sau nu să afecteze forma produsului de bază. Ansamblul ordonat al operaţiilor prin care se realizează prelucrarea primară a unui produs rezultat în urma recoltării poartă denumirea de proces tehnologic de prelucrare primară. Fazele distincte ale fiecărui proces tehnologic se numeşte operaţie. Operaţiile de PP a PA se îndeplinesc cu diverse utilaje, maşini şi instalaţii. Multiplul de maşini şi utilaje pentru realizarea consegventă a procesului respectiv de prelucrare primară alcătuiesc fluxul sau linia tehnologică. În liniile tehnologice maşinile şi utilajele întrebuinţate trebuie corelate după capacitatea de lucru în aşa fel ca fluxul tehnologic să nu se oprească în faza de prelucrare primară a produsului. Deci, o linie tehnologică de prelucrare primarî a unui produs constă din mai multe operaţii, maşini şi utilaje adecvate, care trebuie să fie corelate astfel ca fluxul tehnologic să lucreze fără oprire. Fazele componente ale fiecărui proces tehnologic sunt operaţiile tehnologice Maşinile şi utilajul din industria prelucrării primare sunt maşini de lucru destinate pentru efectuarea unor operaţii variate în cadrul procesului de producţie în conformitate cu cerinţele impuse fiecărei operaţii. După modul de lucru se deosebesc: -

Maşini şi utilaje cu acţiune periodică;

-

Maşini şi utilaje cu acţiune continuu. În cazul maşinilor cu acţionare periodică producţia de prelucrat este supusă

acţionărilor de prelucrare într-un anumit interval de timp, iar produsul finit este scos din maşina după prelucrarea lui, după aceasta procesul se termină.

Cel mai mult se întîlnesc maşini care lucrează în flux continuu de lucru. În cazul acestor maşini are loc un proces stabilizat în timp precum şi încărcarea componentelor produsului iniţial şi ieşirea produsului finit. În general un sistem de maşini şi aparate de prelucrare trebuie să accepte totalitatea operaţiilor sau proceselor în urma cărora din materia primă este obţinută produsul finit. Sistemul de maşini şi utilaje se bazează pe analiza factorilor tehnici, energetici şi tehnico-organizatorici. Factorii tehnici principali sunt: -

Caracterul procesului de producţie;

-

Metodele de conducere a procesului de producţie.

Factorii energetici sunt: -

Bilanţul dintre materialul intrat în sistem şi materialul ieşit din sistem;

-

Bilanţul de energie intrată în sistem şi ieşit din sistem.

Factorii tehnico-oorganizatorici: -

Gruparea raţională a agregatelor de producere conform indicilor tehnicoeconomici;

-

Mecanizarea proceselor de producere şi a sistemului de transportare a materiei prime la sistem şi materialul finit de la sistemul respectiv. Fermele cele mai perfecţionate de prelucrare a produselor sunt cele care sunt

produse continuu, pe bandă (transportoare), în care maşinile şi operaţiile sunt amplasate astfel încît ţinîndu-se seama de fluxul şi capacitatea de lucru a maşinii şi utilajului montat în linie. După caracterul producţiei în flux continuu pe bandă se deosebesc fluxuri pe o singură linie şi pe mai multe linii şi anume: -

Divergente – pe o singură linie:

-

Convergente – pe mai multe linii.

Fluxurile pe o singură linie se întîlnesc în toate întreprinderile de prelucrare a producţiei agricole, din care dintr-un anumit tip de materie primă se fabrică un singur produs omogen. Fluxurile pe mai multe linii se întîlnesc în întreprinderile în care producţia se împarte în mai multe fluxuri de sinestătător, şi în fiecare se obţine un semifabricat care este necesar pentru obtinerea produsului finit. Exemplu: Laptele integral din care putem să primim lapte de consum, smîntînă de consum, produse lactate acide, smîntînă pentru baterea untului, brînzături. Flux cu mai multe linii, care are o linie principală şi mai multe linii auxiliare se numeşte flux......... Principala linie este aceia care constă din maşini şi utilaje destinate pentru transformarea semiprodusului în produsul finit. Liniile auxiliare sunt acele linii care îndeplinesc operaţiile auxiliare la finalizarea produsului finit. Exemplu: fluxul de producere a brînzăturilor proaspete din lapte, cu ameliorarea lor cu diverse componente adăugătoare. În funcţie de caracterul său, un sistem de maşini de mai multe linii se poate compune din: 1) Fluxuri divergente – dintr-un anumit produs se primesc o serie de produse finite; 2) Fluxuri convergente – cînd mai multe fluxuri care se execută o serie de semiproduse convergente, intervin la executarea unui singur produs finit; 3) Fluxuri mixte – cînd din mai multe materii prime se pot obţine o serie de produse finite. Pentru conducerea proceselor tehnologice cît şi dimensionarea utilajului necesar, trebuie de cunoscut bilanţurile de materiale şi energie ale procesului. Fiecare produs primar se transformă în produsul finit prin îndeplinirea mai multor caracteristici.

Cap II Evolutia societatii comerciale si diagnosticul acesteia

1.1 Obiectul de activitate Activitatea principală a societăţii consta in fabricarea uleiurilor şi a grăsimilor vegetale brute. Obiectele secundare de activitate ale societăţii sunt:  Fabricarea uleiurilor rafinate;  Fabricarea produselor pentru hrana animalelor;  Comerţ cu ridicata cu cereale, seminţe şi furaje; intern şi inernaţional;  Comerţ intermediar cu materii prime agricole, animale vii, materii prime textile şi semiproduse; intern şi internaţional;  Comerţ inermediar cu combustibili, minerale şi produse chimice pentru industrie; intern şi internaţional;  Comerţ intermediar cu porduse alimentare băuturi şi tutun; intern şi internaţional; Comerţ intermediar cu produse diverse; intern şi internaţional;  Comerţ cu ridicata cu produse lactate, ouă, uleiuri şi grăsimi comestibile; intern şi internaţional; alte tipuri de comerţ cu ridicata cu produse alimentare; intern şi internaţional;  Comerţ

cu

amănuntul

în

magazine

nespecializate

cu

predominantă de produse alimentare, băuturi şi tutun;  Alte tipuri de comerţ cu amănuntul în magazine nespecializate;  Cultura cerealelor;

vânzare

 Servicii

pentru

mecanizarea,

chimizarea

agriculturii

şi

protecţia

fitosanitară;  Alte servicii pentru agricultură;  Producerea aburului şi a apei calde;  Transportul şi distribuţia aburului şi a apei calde, captarea şi aducţiunea apei;  Întreţinerea şi repararea autovehiculelor;  Activităţi de testări şi analize tehnice;  Alte activităţi de servicii prestate în principal întreprinderilor; intern şi internaţional;  Transporturi rutiere de mărfuri; intern şi internaţional;  Depozitări; Închirierea altor mijloace de transport terestru intern şi internaţional.  2.2.Obiectivele proiectului 

În ţară mai există fabrici care au posibilitatea de a prelucra boabe din soia în Vaslui, Slobozia (care acum apartine tot grupuilui Alimenta prin Alisa Trading) si



Buzău. Aceste societăţi nu sunt dotate insa cu instalatii de delecitinizare a uleiului brut, iar capacitatea de producţie cumulată reprezintă aproximativ 50% din capacitatea societăţii Expur. Practic aceste societăţi nu constituie concurenţa amentitatoare atata vreme cat capacitate de prelucrare a boabelor de soia pentru Expur este de 540t/24h (159.300 tone boabe soia pe an la un fond de timp de 295 zile).



Mai mult, investitiile efectuate in ultimii ani fac din Expur singura fabrica din tara care produce srot imbogatit cu proteine.



Privind piata din punct de vedere al grupului, principalii concurenti sunt Bunge



Romania, Cargil, Topway Industries Craiova, Argus Constanta. Gigantii americani Bunge si Cargil intentioneaza sa detina in 2005 cel putin jumatate din productia de ulei a Romaniei, iar pe termen mai lung, obiectivul este obtinerea unei cote de 70%. Grupul Bunge detine deja cele mai importante trei fabrici de ulei – Muntenia Bucuresti, Unirea Iasi, si InterOil Oradea – pe care le-a cumparat dupa ce initial au fost supuse unor ample procese de modernizare tehnica si tehnologica. Analistii sustin ca la aceasta data grupul Bunge detine 35% din cota



de piata, iar prin investitiile pe care le preconizeaza tinteste spre o cota de 45%. Cargil, care a achizitionat anul trecut fabricile de la Podari si Craiova, deschide o perspectiva capitalului american care, pe termen mediu, ar putea controla industria



de ulei romaneasca. Argus Constanta este singura companie cu capital autohton care prin investitiile proprii a reusit sa construiasca o rafinarie moderna, capabila sa faca fata puternicilor investitori straini. Conform unui studiu efectuat de Gfk Romania in 2002, Argus



Constanta este pe locul al doilea, avand o cota de piata de aproximativ 19%. S.C. Topway Industries S.A. detine marcile Untdelemn de la Bunica si Solio care are o cota de piata de 17% si distributie bine pusa la punct reusind, datorita campaniei de comunicare la “Untedelemn de la Bunica” sa ramana in mintea consumatorului cu imaginea traditiei in arta gatitului.

2.3.

Capacitatea de productie

Capacitatea de producţie cumulată reprezintă aproximativ 50% din capacitatea societăţii Expur. Practic aceste societăţi nu constituie concurenţa amentitatoare atata vreme cat capacitate de prelucrare a boabelor de soia pentru Expur este de 540t/24h (159.300 tone boabe soia pe an la un fond de timp de 295 zile). Mai mult, investitiile efectuate in ultimii ani fac din Expur singura fabrica din tara care produce srot imbogatit cu proteine. Expur este liderul pietei romanesti in procesarea de seminte oleaginoase, avand:

-2 fabrici cu 3 linii de fabricatie, cu o capacitate anuala de 480.000 de tone pentru soia, floarea soarelui si rapita -1 linie de imbuteliere completa cu o capacitate de 4.000 de sticle pe ora -5 silozuri cu o capacitate de stocare de 225.000 de tone Materii prime utilizate sunt: seminte de floarea soarelui, seminte de rapita si boabe de soia. Procesarea celor 1500 de tone pe zi de seminte oleaginoase este axata in Urziceni pe procesarea de boabe de soia si in Slobozia pe procesarea de floarea soarelui si rapita. Pe parcursul celor zece ani, investitiile au depasit cifra de 38 milioane de euro, fiind directionate spre cresterea capacitatilor de stocare, imbunatatirea calitatii si performantelor fabricilor, dar tinand cont tototdata si de respectarea cerintelor Uniunii Europene referitoare la protectia mediului.  In Slobozia-aceasta avand 2 linii de procesare: -prima linie proceseaza in special floarea soarelui:430 tone/zisi aproximativ 150.000 tone/an , sau 325 tone/zi rapita sau 250 tone/zi soia -a doua procezeaza in special rapita: 450 tone/zi si aproximativ 150.000 tone/an Aceasta fabrica are o capacitate de stocare : -seminte:44.000 tone; -sroturi: 4000 tone; -uleiuri: 13.000 tone in 26 tancuri. Capacitatile tehnologice: -

Degumare= 250 tone ulei brut/zi

-

Neutralizare=250 tone ulei brut/zi

-

Rafinare= 180 tone ulei brut/zi

-

Imbuteliere= 96.000 butelii 1L/zi

Departamentele implicate in activitatea de productie, evidenta si rapoarte: -

Departamentul de productie

-

Departamentul financiar contabil

-

Departamentul comercial

-

Laborator

-

Management

 In Urziceni –are o capacitate de procesare de 600 tone/zi si 180.000 tone/an, proceseaza in special soia. Aceasta fabrica are o capacitate de stocare de : -boabe:10.000 tone; -srot: 4500 tone; -ulei: 2700 tone.

2.4.

Productii realizate

Intre structura de productie si cea organizatorica trebuie sa existe relatii de legatura si conditionare.Printr-o structura de productie eficienta, societatea devine competitiva pe piata. Structura produselor care sunt obtinute la societatea SC Expur SA este una foarte diversificata .Societatea are productie principala si secundara, produsele rezultate fiind urmatoarele:  Productia principala 

Ulei brut



Ulei brut mixat



Ulei degumat



Ulei degumat neutralizat



Ulei imbuteliat in butelii de diferite capacitate



Coaja



Srot

 Productia secundara 

Acizi grasi



Zaturi de ulei



Plevuri

Structura de productie pentru fabrica din Slobozia: Nr crt

Produsul

Cantitate Tone/an

1

Ulei brut de floarea

11034

2

soarelui Ulei rafinat de

27312

3

floarea soarelui Srot floarea soarelui

18171

4

Ulei brut de rapita

7000

5

Ulei rafinat de rapita

16528

6

00 Srot de rapita 00

9020

7

Ulei brut de soia

3021

8

Ulei degumat de

1200

9

soia Ulei rafinat de soia

11095

10

Srot de soia

4000

11

Coaja de soia

6970

12

Uleiuri vegetale

2500

rafinate 13 Total

(amestecuri) Produse secundare

% 9,088 22,496 14,967 5,765 13,613 7,429 2,488 0,988 9,138 3,294 5,741

2,059 3556 121407

2,929 100

2.4.1 Productii prognozate Se prognozeaza o marire a capacitatii de productie in urmatorii ani cu cu un procent de 18% , ceea ce ii confera intreprinderii sa isi mareasca capacitatea de investitie . In tabelul de mai jos avem detaliata prognoza capacitatii de productie.

Nr crt

Produsul

Cantitate Tone/an

1

Ulei brut de floarea

13256

2

soarelui Ulei rafinat de

30025

3

floarea soarelui Srot floarea soarelui

20123

4

Ulei brut de rapita

7156

5

Ulei rafinat de rapita

25365

6

00 Srot de rapita 00

10025

7

Ulei brut de soia

3021

8

Ulei degumat de

2233

9

soia Ulei rafinat de soia

18652

10

Srot de soia

4000

11

Coaja de soia

6970

12

Uleiuri vegetale

3622

rafinate 13 Total

(amestecuri) Produse secundare

% 11.3 22.1 15.4 6.1 15.3 8 2.1 0.9 9,138 3,294 5.4

2.0 4522 185246

2.6 100

2.4.2 Proiectarea costului de productie si a pretului de livrare

ACTIV

2005

2006

2007

Active

PASIV

2005

2006

2007

13580 89924

82276

Paive

permanente

573

6388

57685

Active

permanente Pasive

curente/tempora le

curente/tempora 29533 58327 308339

666815

662047

→Active de

le

2

9

636456

0

0

0

→Pasive de

trezorerie

20490

7627

1704

trezorerie

30891 65520 TOTAL

308912

655203

700732

TOTAL

Indicatorii de echilibru:

Indicatori de

2005

2006

2007

FR

13007

83536

24591

ACN

13007

83536

24591

NFR

-7483

75909

22887

echilibru financiar:

2

3

700732

TN

20490

7627

1704

CF

-

-12863

-5923

AE

13580

89924

82276

D NFR

-

83392

-53022

Interpretarea valorilor indicatorilor de echilibru: 

Fondul de rulment

FR = Pasive permanente – Active permanente Valoarea pozitiva a FR de-a lungul tuturor celor trei ani analizati este o situatie favorabila, deoarece se respecta regula de finantare a nevoilor permanente din surse durabile, ramanand o parte din aceste surse si pentru finantarea activelor circulante, contribuind astfel si la realizarea echilibrului financiar pe termen scurt in partea de jos a bilantului financiar. 

Activul curent net (Activul circulant net)

ACN = Active curente – Pasive curente Cum ACN este egal cu FR inseamna ca inseamna ca in perioada 2005-2007 valoarea ACN va fi pozitiva ilustrand o situatie favorabila a firmei. 

Necesarul de fond de rulment:

NFR=(Active curente–Active de trezorerie)–(Pasive curente–Pasive de trezorerie) Indicatori CA Cheltuieli din exploatare (fara am si

2005 250716 228815

2006 409552 334862

2007 533015 522838

proviz) Amortizari si provizioane Dobanzi

1000 0

1000 0

1000 3027

Solduri intermediare de gestiune in varianta anglo-saxona: INDICATORI EBITDA EBIT EBT PN Prag de

2005 21901 20901 20901 17557 229815

2006 74690 73690 73690 61899 335862

2007 10177 9177 6150 5166 523838

rentabilitate Imp/profit CAF

3344 18557

11790 62899

984 6166

Indicatori

2006

2007

CF exploatare(metoda -20493

59188

indirecta) CFD pt actionari

-14445

12814 Se observa ca firma a inregistrat -3027

CFD pt creditori

0

valori pozitive doar ale CF-ului de exploatare,in 2007 datorita CAF-ului mare(datorat profitului net

CF total

-34938

68975

inregistrat) si in 2006 datorita valorii negative si foarte mari a variatiei fondului de rulment.CF-ul de

finantare este negativ in 2006 datorita dividendelor distribuite.CF-ul de investitii este negativ in 2006 deoarece firma a facut investitii in imobilizari. Diagnosticul Rentabilitatii Rentabilitatea financiara a unei firme poate fi diagnosticata prin calcularea ratelor de rentabilitate aferente dobanzii,capitalului propriu si activului economic Indicatori PN Kpr

2005 17557 13580

2006 61899 89924

2007 5166 82276

ROE Dobanda Datorii financiare Rdob AE RAE

129.28 % 0 0 0 13580 129.28 %

68.83 % 0 0 0 89924 68.83 %

6.27% 0 3027 0 82276 6.27 %

ROE=Rata rentabilitatii financiare = PN K pr

 Rdob= 

dobanda datorii. financiare

RAE= PN  dobanzi 

AE

Rata rentabilităţii economice măsoară performanţele resurselor angajate în procesul de exploatare fără a lua în considerare mecanismul de finanţare (provenienţa surselor de finanţare), rezultatul excepţional şi incidenţa fiscală (impozitul pe profit). Rata rentabilităţii financiare măsoară performanţele resurselor proprii angajate în procesul de exploatare, ţinând cont de influenţa politicii de finanţare a firmei Pentru a exprima cât mai exact dependenţa între rata de rentabilitate financiară şi cea economică, cea mai potrivită expresie pentru rata de rentabilitate. financiară este cea care are la numărător profitul curent (varianta cu profitul brut are în vedere neglijarea cheltuielilor excepţionale, iar varianta cu profitul net face în plus abstracţie de impozitul pe profit.).

Efect

* Rata de rentabilitate = Efort =

Re zultat CA Pasiv Re zultat * *  CA Activ Capital .investit Capital .investit

Indicatori Rezultat (PN) CA Activ(A. Imobilizate) Capital ( propriu) Rata de marja Viteza de rotatie Rata de structura

2005 17557 250716 573 13580 7.002% 437.54 129.28%

Indicatori CApre CAprg Pozitia relativa fata de

2006 61899 409552 6388 89924 15.11% 64.11 67.33%

2007 5166 533015 57685 82276 0.96 % 9.24 6.13%

2005 229815 233159 0.09

2006 335862 347652 0.21

2007 523838 524822 -0.009

0.07

0.17

-0.01

pragul de rentabilitate de exploatare Pozitia relativa fata de pragul de rentabilitate global

Indicatorii de Lichiditate  a) Lichiditate curenta =

ActiveCurente PasiveCure nte

Acest indicator vizează capitalul circulant si oferă garanţia acoperirii datoriilor curente din active curente. Valoarea recomandata pentru acest indicator este în jurul valorii de 2 b) Lichiditate imediata =

ActiveCurente  Stocuri PasiveCurente

Acest indicator se mai regăseşte sub denumirea de „Testul acid” si are aceeaşi semnificaţie cu indicatorul anterior, dar pe o arie mai restrânsa. c) Lichiditate cash/instantanee =

ActiveCure nte  Stocuri  Creante PasiveCurente

d)

Indicatori Lichiditate curenta Active curente-Stocuri Lichiditate imediata AC-Stocuri-Creante Lichiditate instantanee

2005 1.05 228860 0.77 20490 0.06

2006 1.14 328907 0.56 7627 0.01

2007 1.04 483393 0.75 2704 0.004

Indicatori de Solvabilitate 

Indicatori Kpr/Pasiv Dat totale/Pasiv Dat fin/Pasiv levier

2005 0.04 0.99 0 0

2006 0.13 0.98 0 0

2007 0.11 0.91 0.004 0.036

2.5 Justificarea necesitatilor si oportunitatilor realizate a productiei proiectate Analizand evolutia indicatorilor se constata urmatoarele: -capacitatea societatii de a-si achita datoriile a avut o evolutie constanta in perioada analizata. Avand in vedere faptul ca rata lichiditatii imediate trebuie sa tinda catre 1, in toti cei trei ani, firma a avut o capacitate de a-si plati datoriiledin ce in ce mai slaba;

-rata lichiditatii curente, indicator ce ofera garantia acoperirii datoriilor curente din activele curente, a oscilat de-a lungul anilor, cea mai mica valoare inregistrandu-se in anul 2004; -rata datoriilor totale la total activ masoara procentajul, din totalul fondurilor, asigurat de creditori;creditorii prefera rate ale obligatiilor mari, deoarece au o incredere mare in aceasta societate ,data fiind dimensiunea sa, si sustinerea pe care o are;cea mai mare valoare a acestui indicator s-a inregistrat in anul 2005; -marja de profit, indicator ce arata profitabilitatea agentului economic, are cea mai mare valoare in anul 2006, in anul 2005 fiind negativa, fapt datorat cheltuielilor foarte mari . Fondul de rulment -reprezinta marja de securitate ce masoara echilibrul financiar si se poate aprecia fie ca diferenta intre capitalurile permanente si activul imobilizat,. Fondul de rulment poate avea valori pozitive sau negative. Se observa ca fondul de rulment a crescut dealungul anilor,marja de securitate fiind mai mare, cea mai mare valoare fiind de 124346473. Valorile ridicate constituie premisa unei capacitati sporite de plata.

capital propriu datorii t.l. capital permanent Active imobilizate fond de rulment

2004 307538153

2005 9633755

2006 35077835

293602318 601140471 571312432 29828039

149154354 158788109 59254417 99533692

180757196 215835031 91488558 124346473

Rotatia stocurilor -se calculeaza ca raport intre stocuri inmultite cu 365 zile si cifra de afaceri. Anul

2004

2005

2006

Stocuri

906614452

136331116

160506040

CA

2138443993 241484348 223308386

Viteza de rotatie a stocurilor(zile)

154

206

262

Analizand graficul de mai sus se observa o crestere continua a duratei in zile a unei rotatii a stocurilor, dat fiind faptul ca stocurile au crescut de la un am la altul. Rata disponibilitatilor -se calculeaza ca raport dintre disponibilitatile banesti si total active.

Disponibilitati

2004 70453556

2005 20621370

2006 12498273

banesti Total Activ Rata

1674474308 246510802 277144590

disponibilitatilor

4,2

8,3

4,5

Cap 3. Stabilirea amplasamentului si dimensiunii unei intreprinderi agroalimentare 3.1. Stabilirea dimensiunii suprafetelor de productie si de depozitare

Procesarea celor 1500 de tone pe zi de seminte oleaginoase este axata in Urziceni pe procesarea de boabe de soia si in Slobozia pe procesarea de floarea soarelui si rapita. Pe parcursul celor zece ani, investitiile au depasit cifra de 38 milioane de euro, fiind directionate spre cresterea capacitatilor de stocare, imbunatatirea calitatii si performantelor fabricilor, dar tinand cont tototdata si de respectarea cerintelor Uniunii Europene referitoare la protectia mediului. Cele 2 fabrici sunt situate in :  Slobozia-aceasta avand 2 linii de procesare: -prima linie proceseaza in special floarea soarelui:430 tone/zisi aproximativ 150.000 tone/an , sau 325 tone/zi rapita sau 250 tone/zi soia -a doua procezeaza in special rapita: 450 tone/zi si aproximativ 150.000 tone/an Aceasta fabrica are o capacitate de stocare : -seminte:44.000 tone; -sroturi: 4000 tone; -uleiuri: 13.000 tone in 26 tancuri. Capacitatea de rafinare a uleiului este de 180 tone pe zi si 54.000 tone pe an. Aici se imbuteliaza 4000 recipiente PET 1L pe ora si 28.800.000 recipiente pe an. Capacitatile tehnologice: -

Degumare= 250 tone ulei brut/zi

-

Neutralizare=250 tone ulei brut/zi

-

Rafinare= 180 tone ulei brut/zi

-

Imbuteliere= 96.000 butelii 1L/zi

Departamentele implicate in activitatea de productie, evidenta si rapoarte: -

Departamentul de productie

-

Departamentul financiar contabil

-

Departamentul comercial

-

Laborator

-

Management

 Urziceni –are o capacitate de procesare de 600 tone/zi si 180.000 tone/an, proceseaza in special soia. Aceasta fabrica are o capacitate de stocare de : -boabe:10.000 tone; -srot: 4500 tone; -ulei: 2700 tone. Slilozurile sunt situate in:  Slobozia -noul siloz are o capacitate de in magazinare vertical de 44.000 tone; -silozul vechi are o capacitate de 44.000 tone depozitate vertical si 5000 de tone in depozitul plan.  Fierbinti -silozul are o capacitate de 44.000 tone depozitul fiind vertical.  Urziceni -silozul are o capacitate de 44.000 tone intr-un depozit vertical si 10.000 tone depozitate intr-un depozit plan.

 Dragalina -silozul are un depozit vertical cu o capacitate de 10.000 tone si un depozit plan cu o capacitate de 6000 de tone. In fabrica din Urziceni se pot procesa boabe de soia, din care se obtin srot de soia cu continut inalt de proteine si ulei de soia crud sau degumat.. Uleiul brut de soia se foloseste ca: ulei rafinat pentru consumul uman, materie prima pentru margarina si grasimi, supliment in alimentatia animalelor sau in aplicatii tehnice (ex. biodiesel). Produc srot de diferite calitati (cu concentratie puternica intre 43% si 46%) pentru a satisface nevoile tuturor clientilor. Cu o marja de productie de 80%, srotul de soia este principalul produs al procesarii boabelor de soia. Srotul de soia constituie element proteic de baza in hrana animalelor, in special pentru pasari si porcine dar si pentru vacile de lapte si carne. Etapele procesului tehnologic in aceasta fabrica sunt: -

Producere abur tehnologic

-

Decojirea

-

Presa+ Extractie

-

Mixarea srotului cu coaja-se face pentru a obtine un srot cu grad de proteina mai scazut in functie de solicitarile pietei

In fabrica de la Slobozia se proceseaza seminte de floarea soarelui si rapita rezultand sroturi si uleiuri crude, degumate, rafinate sau partial rafinate, in functie de cerintele clientilor. Srotul este un produs secundar al procesarii semintelor de floarea soarelui sau rapita. Srotul de floarea soarelui reprezinta un element proteic de baza in hrana animalelor, in special a porcinelor. Avand o calitate superioara, de 36% continut de proteina, satisface atat nevoile clientilor locali cat si externi.

Uleiul de floarea soarelui este folosit aproape in exclusivitate in industria alimentara ca ulei rafinat pentru consum uman. Expur vinde uleiul brut si rafinat de floarea soarelui, vrac sau imbuteliat, atat pe piata interna cat si la export. Rafinaria de ulei de la Slobozia rafineaza ulei crud de floarea soarelui, rapita sau soia, sau mixturi ale acestora, in functie de solicitarile clientilor. Uleiul rafinat se inbuteliaza in recipient PET de 1L, 5L sau 10L atat sub marcile proprii cat si ale clientilor 3.2. Metode de dimensionare a suprafetelor necesare O problema care se cere rezolvata din punctul de vedere a organizarii suprafetelor productiei o constituie tipul optim de amplasare a locurilor de munca pe suprafetele de productie si modul in care se va face circulatia produselor si deplasarea personalului pentru executarea operatiilor de prelucrare. Din acest punct de vedere pot fi adoptate trei solutii si anume: 

proiectarea pe baza pozitiei fixe a obiectului de prelucrat;



proiectare pe baza procesului tehnologic sau pe grupe omogene de masini;



proiectare in functie de produsul prelucrat sau pe linii tehnologice.

a)

Proiectarea pe baza pozitiei fixe a obiectului de prelucrat consta in aceea ca produsul care trebuie prelucrat ocupa o pozitie fixa, iar muncitorii impreuna cu echipamentele tehnologice se deplaseaza la acesta, in ordinea impusa de succesiunea operatiilor tehnologice. Acest tip de organizare a procesului de productie se recomanda a se folosi in acele unitati de productie care fabrica produse grele si de dimensiuni mari, numarul produselor este mic, iar procesul tehnologic este relativ simplu.

b)

Proiectarea pe baza procesului tehnologic presupune faptul ca utilajele au o

pozitie fixa; in acest caz deplasarea fiind efectuata de produsele care urmeaza a fi prelucrate. Utilajele sunt grupate pe grupe omogene de masini asemanatoare din punctul de vedere al tehnologiei de prelucrare. Va exista in acest caz grupa de masini: strunguri, freze, raboteze, etc. Acest mod de amplasare a locurilor de munca este specific unitatilor de productie cu tip de productie de serie mica sau unicate.

c)

Proiectarea in functie de produsul prelucrat se foloseste in unitatile de productie

care au un tip de productie de serie mare sau de masa. Amplasarea utilajelor se face in cadrul unor linii tehnologice specializate in fabricarea unui produs sau a unor produse asemanatoare din punct de vedere tehnologic, in succesiunea impusa de fluxul tehnologic al produselor. In urma analizei modului de organizare a procesului de productie poate rezulta necesitatea unor modificari de fluxuri tehnologice sau de amplasari sau reamplasari de utilaje. In acest caz este nevoie sa se faca o dimensionare judicioasa a suprafetelor de productie. Pentru aceasta se folosesc mai multe metode dintre care mai utilizate sunt urmatoarele: ■

metoda pe baza de calcul;

■

metoda prin elaborarea unui proiect sumar;

■

metoda pe baza tendintei coeficientilor si a extrapolarii.

a) Metoda pe baza de calcul consta in stabilirea necesarului de masini, utilaje si instalatii si a necesarului de suprafata pentru fiecare tip de utilaj sau instalatie in parte. In final se calculeaza suprafata pe total grupe de utilaje prin inmultirea normativului de suprafata si numarul de utilaje de acelasi tip. Tot pe baza normativelor de suprafata se stabilesc si suprafetele necesare deplasarii muncitorilor, a mijloacelor de transport sau pentru depozitarea materiilor si materialelor sau a echipamentelor tehnologice.

Suprafata totala de productie se

obtine prin insumare la suprafata de productie suprafetele necesare serviciilor auxiliare sau de deservire sau pentru administratia intreprinderii. Determinarea necesarului de masini, utilaje sau instalatii se poate face prin utilizarea unor relatii de calcul specifice. Acestea sunt diferentiate dupa cum utilajele sunt de prelucrare mecanica, elaboreaza sarje sau sunt folosite in turnatorii. Pentru utilajele din prelucrari mecanice numarul acestora se determina cu ajutorul relatiei:

unde: - Qj- cantitatea de produse de tipul j ; - tnj- norma de timp pe unitatea de produs j; - Knj- coeficientul de indeplinire a normelor pentru produsul j; - Td- timpul disponibil al utilajului. Pentru utilajele care elaboreaza sarje, necesarul acestora se stabileste cu ajutorul relatiei:

unde: -Q- cantitatea de produse care trebuie fabricata; -Gmp- greutatea materiei prime care intra o singura data in instalatie; -Kp- coeficientul de transformare din materie prima in produs finit; -Td- timpul disponibil al instalatiei; -ds- durata de elaborare a unei sarje. In turnatorii necesarul de instalatii de turnare se determina cu ajutorul relatiei:

unde:

Q- cantitatea de produse care va fi turnata in rame; -Np/rama- numarul produselor care se formeaza pe o rama de turnare; -Nrame/ora- numarul de rame realizate intr-o ora; -Td- timpul disponibil al instalatiei de turnare. Calculul necesarului de suprafata se face pornind de la fiecare utilaj in parte pentru care se calculeaza suprafata totala de productie dupa relatia: St = Ss + Sg + Se unde: -Ss- suprafata statica; -Sg- suprafata de gravitatie; -Se- suprafata de evolutie. Suprafata statica reprezinta suprafata pe care se aseaza efectiv utilajul, putandu-se determina in functie de dimensiunile acestuia. Suprafata de gravitatie este necesara pentru deservirea de catre muncitor a locurilor de munca, sau pentru depozitarea materialelor. Aceasta suprafata se determina dupa relatia: unde: -N- numarul laturilor din care poate fi deservit utilajul de catre muncitor Suprafata de evolutie este necesara pentru deplasarea personalului din sectie si pentru efectuarea diferitelor transporturi si se determina cu ajutorul urmatoarei relatii: Se =(Ss + Sg)K unde: -K este un coeficient de suprafata, ale carui valori sunt cuprinse intre 0,05 si 3 in functie de specificul locului de munca.

b)

Metoda pe baza unui proiect sumar consta in aceea ca se elaboreaza un proiect

de detaliu care sa ofere o prima orientare asupra spatiilor necesare in functie de solutiile de amplasare adoptate. Dimensionarea spatiilor pe baza normativelor de utilizare a spatiului se foloseste in mod frecvent in cazul in care anumite tipuri de suprafete se repeta de la un proiect la altul. In concluzie, folosirea acestei metode se bazeaza pe normativele existente pentru diferitele masini sau utilaje. Astfel, pentru masinile mici este necesara o suprafata de 10-12 mp, pentru cele mijlocii 15-25 mp, iar pentru cele mari 30-45 mp. La fel se stabileste suprafata de productie necesara pentru activitati de control tehnic de calitate sau auxiliare. c)

Metoda pe baza tendintei coeficientilor sau a extrapolarii . Pe baza acestei

metode se pot determina indicatori precum raportul dintre suprafata utila si suprafata totala, sau intre suprafata construita si cea utila, etc Suprafetele de productie se pot determina si prin extrapolare, adica tinandu-se seama de tendinta acestor coeficienti si necesarul de suprafata estimat intr-o perioada viitoare.

3.3.

Etapele procesului de amplasare a intreprinderilor

O intreprindere poate prospera in cazul unui amplasament favorabil. La alegerea amplasamentului unei intreprinderi este necesar de luat in calcul urmatoarele etape : 

Numărul și structura populașiei și puterea de cumpărare a acesteia;



Natura produsului și frecvenșa cumpărării diferitelor produse;



Intensitatea traficului pietonal;



Apropierea concurenșilor;



Vecinătatea cu alte afaceri;



Numărul locurilor de parcări;



Costul amplasării;



Condișiile contractului de încheiere;



Imaginea localului;



Reglementări și norme specifice;



Accesibilitatea pentru clienși;



Existenșa transportului public;



Existenșa unui număr suficient de locuri de parcare;



Posibilitatea extinderii ulterioare a afacerii;



Cât de ușor și de repede pot găsi clienșii afacerea;



Mărimea cheltuielilor suplimentare pentru promovarea amplasamentului respectiv, etc.



Disponibilitatea forșelor de muncă calificate;



Apropierea de sursele de materie primă;



Apropierea de pieșele de desfacere pentru bunurile finite;



Accesul la căile de transport;



Costul transportului;



Costul și calitatea utilitășilor;



Prevederile legale referitoare la protecșia mediului înconjurător.

3.4.

Metode de amplasare

Amplasarea va fi realizata în functie de costul total minim rezultat din formulele prezentate sau într-o localitate care se gaseste în interiorul triunghiului ABC si niciodata în afara perimetrului acestuia. În analiza cheltuielilor legate de achizitia si transportul materiei prime nu trebuie neglijate si alte aspecte majore: - existenta altor furnizori pentru materiile prime utilizate - cantitatile comandate si cantitatile disponibile la furnizor - pretul materiei prime la fiecare furnizor - calitatea materiei prime - termenele de livrare si promptitudinea în satisfacerea comenzilor - conditiile de lotizare. Doar la prima vedere amplasarea pare o problema unica pentru ca orice politica de dezvoltare sau restrângere de activitate, orice schimbare a zonelor de aprovizionare sau desfacere impune obligatoriu declansarea unei analize si o rezolvare de tipul: - se va promova o politica de subcontractare; - se va dezvolta uzina existenta; - se mentine uzina existenta si se va construi o noua capacitate de productie pe un amplasament mai favorabil; - se va dezafecta uzina existenta si se va gasi un nou amplasament pentru productie.

Chiar daca este o decizie pe termen lung, sustinuta printr-un un suport financiar considerabil factorii fizici, economici, sociali sau politici cu un comportament mai mult sau mai putin previzibil, pun conducatorii în postura de a fi mereu atenti fata de consecintele amplasamentului asupra costurilor, de a lua în considerare o serie de situatii si de riscuri neidentificate sau incorect cuantificate si care impun o reconsiderare a situarii geografice a întreprinderii. Factorii fizici, în primul rând tipul si caracteristicile materiilor prime si a produselor finite, au o influenta directa asupra nivelului de energie consumata, dimensiunii instalatiilor de încalzire sau ventilatie, marimii capacitatilor de productie, dimensiunea spatiilor pentru depozitare, iar factorii economico - sociali într-o însiruire exhaustiva: nivelul de salarizare, climatul de munca, politica de mediu, somajul, taxele si impozitele au repercusiuni directe sau indirecte asupra costurilor de productie si a nivelului profitului realizat. Obiectivul managementului strategic de amplasare îl reprezinta: minimizarea costurilor combinate de productie, transport, comunicatii si a celor cauzate de factorii de mediu. Într-o figura sugestiva (fig. 6.1) au fost reprezentati principalii factori care trebuie luati în considerare într-un demers strategic de amplasare.

Forta de munca reprezinta principalul factor al procesului productiv: activ, creativ, comunicativ, perfectibil, iar influenta sa asupra pretului de productie este determinanta. Nivelul de salarizare, disponibilitatea, stabilitatea, productivitatea muncii, nivelul de cultura generala si de specialitate, costul vietii difera de la o localitate la alta, de la o tara la alta, si reprezinta influente care nu pot fi neglijate într-o analiza de amplasare care trebuie fundamentata si printr-un diagnostic al comportamentului si dinamicii factorului uman, evidentiind pentru fiecare amplasament posibil istoricul, traditiile, starea actuala si tendintele în viitor. Nu doar forta de munca, ci toti factorii de influenta nominalizati în fig. 6.1 trebuie corect evaluati, în întreaga lor complexitate. De multe ori evaluarile cantitative sunt insuficiente sau imposibil de realizat, si în acest caz listele de control, tehnici specifice evaluarilor calitative se dovedesc deosebit de utile si relevante pentru un analist experimentat.

De exemplu: nivelul de salarizare scazut reprezinta categoric un avantaj pentru decizia în amplasare, dar retributia redusa este asociata cu productivitate scazuta, pregatire insuficienta, indisciplina tehnologica si organizatorica, acceptul de noncalitate, generând o serie de costuri suplimentare care pot anula avantajele mentionate anterior. Materiile prime necesare fabricatiei, reprezinta legatura primara cu mediul exterior fiind caracterizate prin starea, volumul, greutatea, localizarea si posibilitatile de transport de la furnizori la întreprindere. Daca materia prima este voluminoasa, grea, si se utilizeaza la obtinerea mai multor produse, procesele întreprinderii producatoare sunt de tip , iar decizia de amplasare va lua în considerare cu prioritate o zona geografica în proximitatea firmei furnizoare de materie prima.

3.5 . Fundamentele elaborarii planului general de organizare a firmei

Structura organizatorică reprezintă ansamblul posturilor şi compartimentelor unei organizaţii şi legăturile ce se stabilesc între acestea. Structura organizatorică evidenţiază posturile de conducere create în întreprindere, de aceea mai este numită şi structură de conducere, iar elaborarea ei, organizarea conducerii. Structura organizatorică este componenta de bază a sistemului de management, de care depinde funcţionarea firmei, consumul de resurse, eficienţa activităţii. O structură bună poate favoriza comunicarea, rezolvarea operativă a problemelor, reducerea consumurilor de muncă, în timp ce organizarea necorespunzătoare duce la apariţia unor disfuncţiuni în activitatea firmei, generează dezordine şi ineficienţă. Structura organizatorică a firmei reflectă specificul fiecărei organizaţii. De aceea, structurile nu se înscriu în şabloane, există diferenţieri în structura organizatorică a întreprinderii de la o ramură la alta sau chiar în cadrul aceluiaşi domeniu în funcţie de mărimea firmei, de tehnologiile folosite, de gradul de dispersie teritorială, de competenţele personalului etc

Indiferent de particularităţile lor, structurile organizatorice se caracterizează prin următoarele elemente de bază: posturi, compartimente, niveluri ierarhice, legături organizaţionale.  Postul – rezultă din gruparea obiectivelor, sarcinilor, autorităţii şi responsabilităţii desemnate unei persoane din organizaţie. Titularului unui post i se atribuie, odată cu numirea pe post, sarcinile şi autoritatea (puterea decizională) asociate postului, precum şi responsabilitatea pentru efectuarea sarcinilor şi îndeplinirea obiectivelor. Între sarcinile, autoritatea şi responsabilitatea atribuite unui post trebuie să existe un echilibru; este ceea ce specialiştii numesc “triunghiul de aur” al organizării. Un manager responsabil cu producţia, de exemplu, va avea probleme dacă nu are autoritatea de a stabili ordonanţarea lucrărilor, asigurarea resurselor etc. Neajunsuri apar şi dacă managerul nu are competenţele necesare pentru rezolvarea unei probleme.  Funcţia - reprezintă ansamblul posturilor de o anumită factură. Este un factor de generalizare a posturilor din punctul de vedere al autorităţii şi responsabilităţii. În întreprinderi, de exemplu, pot exista următoarele funcţii: inginer proiectant, tehnolog de secţie, contabil, inspector de calitate, maistru, normator, programator etc., denumirile sugerând rolul şi sarcinile fiecăruia. După sfera de cuprindere a autorităţii şi responsabilităţii se deosebesc două tipuri principale de funcţii: funcţii de conducere şi funcţii de execuţie. Funcţiile de conducere – au ca şi caracteristică definitorie coordonarea unor subordonaţi. În această grupă intră posturile de director general, director de departament şi alţi şefi de colectiv sau compartimente. Funcţiile de execuţie – au atribuite sarcini de executare a unor lucrări sau servicii, care nu implică coordonarea activităţii altor persoane.

 Compartimentul - reprezintă un grup de persoane reunite sub aceeaşi autoritate. Fiecare compartiment este caracterizat prin: obiectul de activitate; obiective proprii, derivate din obiectivul general al întreprinderii; relaţiile cu celelalte compartimente. Gruparea activităţilor se poate face în diverse feluri. De regulă, compartimentele efectuează activităţi omogene sau complementare, formând birouri, servicii, ateliere, secţii etc. În structurile clasice, crearea compartimentelor are la bază funcţiile întreprinderii, compartimentele fiind asociate domeniilor funcţionale: producţie, cercetare-dezvoltare, financiar-contabil, comercial şi de personal. Compartimentele ce realizează nemijlocit produsele specifice întreprinderii şi alte activităţi de producţie se numesc compartimente operaţionale (secţii şi ateliere), iar celelalte, care concentrează activităţi economice, organizatorice, administrative, sunt compartimente funcţionale, de forma birourilor şi serviciilor. Compartimentarea întreprinderii reprezintă una dintre problemele cheie în cadrul proiectării structurii organizatorice a unei întreprinderi. Rezolvarea ei nu diferă doar de la o organizaţie la alta, chiar şi pentru aceeaşi întreprindere se pot crea structuri diferite prin numărul şi natura compartimentelor. Principiile ce se aplică, raţionamentele ce servesc optimizării deciziilor cu privire la compartimentarea firmei vor fi prezentate în capitolul 4.6. 

Nivelul ierarhic - reprezintă poziţia subdiviziunilor organizatorice faţă de organul superior de conducere al firmei. Numărul nivelurilor ierarhice dă dimensiunea verticală a structurii, fiind unul dintre

elementele ce influenţează funcţionarea întreprinderii şi rezultatele ei.

Fig. 4.1 Piramida ierarhică Şi din acest punct de vedere există o diversitate de soluţii, structurile create în întreprinderi putând avea un număr de niveluri ierarhice mai mare sau mic (fig. 4.1, piramida ierarhică). În organizarea clasică, tendinţa a fost de creştere a dimensiunii verticale a structurilor. Cauza principală a acestui fenomen este multiplicarea numărului de compartimente (adâncirea specializării pe funcţii a întreprinderii), care a dus la creşterea nevoii de coordonare şi control şi, implicit, a nivelurilor de conducere. Aplicarea unor reguli noi de structurare, în ultimele decenii, a dus la reducerea numărului de niveluri ierarhice, structurile moderne fiind structuri aplatizate (structuri orizontale), după cum se va vedea în capitolul 4.6.  Relaţiile organizaţionale reprezintă legăturile dintre unităţile structurale, instituite prin acte oficiale. În funcţie de natura şi modul lor de manifestare, relaţiile organizatorice pot fi: relaţii de autoritate, relaţii de cooperare şi relaţii de control.

Relaţiile de autoritate - .sunt relaţii determinate de puterea cu care este investit un organism, în virtutea căreia dă dispoziţii cu caracter imperativ. În această categorie mai importante sunt: - relaţiile ierarhice – stabilite între titularii posturilor de conducere şi ocupanţii posturilor subordonate acestora, situate la un nivel ierarhic inferior. Ele definesc liniile ierarhice în cadrul structurii organizatorice; - relaţii funcţionale ce se stabilesc între compartimentele funcţionale şi celelalte compartimente,

concretizându-se

în

reglementări,

proceduri,

indicaţii

specifice

domeniilor funcţionale, a căror aplicare este obligatorie. Relaţiile de cooperare – se stabilesc între organisme situate de regulă la acelaşi nivel ierarhic, contribuind la soluţionarea operativă a unor probleme de interes comun. Astfel de relaţii există, de exemplu, între specialiştii în marketing şi cei de la vânzări şi proiectare.

Relaţiile de control – se stabilesc între organisme cu atribuţii de control şi compartimente supuse controlului. Rezultatele controlului sunt aduse la cunoştinţa conducătorului compartimentului respectiv, care are responsabilitatea şi competenţa iniţierii unor măsuri corective.

Cap 4 . Alegerea si descrierea schemei adaptate si analiza a factorilor de productie

4.4 Schema tehnologica a uleiului Prelucrarea si procesarea semintelor se va face prin metode fizice fara a afecta calitatea productiei si fara a modifica continutul de elemente care constituie ingredientele ce trebuie sa existe in produsul final obtinut.Prin implementarea proiectului, societatea urmăreşte asigurarea unui nivel ridicat de calitate ale produselor obţinute prin tehnologie modernă , la standardele impuse de UE, realizând un control amănunţit, bazat pe o aparatură ultraperformantă. Obiectivul general al proiectului „Asamblarea unei linii de procesare si prelucrare a ssemintelor oleaginoase” îl constituie achiziţionarea şi montarea unei linii de productie a uleiului in conformitate cu normativele de mediu ale Uniunii Europene. Astfel, investiiţile propuse a se realiza prin acest proiect vizează următoarele: 

achiziţionarea de instalaţii performante la nivelul standardelor Uniunii Europene în vederea prelucrarii semintelor oleaginoase ;



crearea condiţiilor de desfăşurare în condiţii optime a activităţii şi de protecţie a mediului înconjurător.



Utilizarea utilajelor,instalatiilor si echipamentelor nou achizitionate in conditii eficiente din punct de vedere tehnic si economic pentru a valorifica productia obtinuta in cadrul plantatiei.

Uleiul se va produce dupa după următoarea Schemă tehnologică:

SEMINTE ALEAGINOASE

RECEPTIE (cantitativa si calitativa)

DEPOZITARE

CURATIRE

USACRE

DECOJIRE

TRATAMENT HIDROTEHNIC (DECOJIRE)

PRESARE

TURTE

ULEI BRUT DE PRESA

EXTRACTIE CU SOLVENTI

MISCELA

SROT

DISTILARE DESOLVENTIZARE

ULEI BRUT DE EXTRACTIE

RAFINARE DESMUCILAGINARE NEUTRALIZARE SPALARE USACARE DECOLORARE WINTERIZARE DEZODORIZARRE

ULEI RAFINAT

2.

Descrierea procesului de fabricatie

Curatirea semintelor are ca scop indepartarea impuritatilor organice, minerale si a prafului.

Uleiurile vegetale se extrag din seminte, pulpa, sau miezul unor fructe, sau chiar din samburii unor plante, denumite oleaginoase. Compozitia chimica a semintelor oleaginoase variaza cu specia vegetala din care provine. Se considera ca semintele au un cntinut de 0,5 g ulei/g proteina. Compozitia chimica a semintelor si uleiurilor poate fi influentata de umiditate solului, procedeele agrotehnice aplicate, temperatura mediului. Precuratirea semintelor oleaginoase are ca scop prevenirea unor deprecieri ale materie prime in timpul depozitarii. Depozitarea semintelor oleaginoase. Depozitarea si reducerea umiditatii semintelor oleagonoase creaza conditi necesare unei depozitari in care pericolul degradarii materiei prime prin respiratie, incingere, degradare este micsorat. Maturarea semintelor oleaginoase se poate continua si dupa recoltareStabilitatea este influentata de trecerea enzimelor din starea lor activa in starea inactiva. Incheierea maturarii imbunatateste randamentul de prelucreare a semintelor in uleiuri. In timpul depozitarii e evita accesul luminii in silozuri, pentru a preveni autooxidarea grasimilor. Decojirea se realizeaza prin lovire , frecare, presare sau taiere; folosindu-se in acest scop utilaje speciale. Este necesar de examinat materialul iesit de la decojire si procentul de seminte nesparte. In materialul descojit se determina procentul de miez, continutul de ulei in coaja si umiditate. Macinarea are ca scop ruperea membranei celulare si destramarea stucturiiectoplasmei, creandu-se conditii favorabile pentru extractia uleiului Continutul de mic de ulei si mediul favorizeaza in general o buna macinare. In timpul macinarii se creeaza conditi prielnice oxidarii uleiului. Prajirea are ca scopmodificarea proprietatilorfizice-chimice ale macinarutii pentru ca la presare sa se obtina randamentul maxim in ulei.

Umectarea se realizeaza prin adaugarea de apa favorizand fenomenul deudare selectiva, potrivit caruia fortele de suprafata care retin uleiu se satureaza cu apa eliminand uleiul. Incalzirea macinaturii duce la scaderea tensiunii superficiale si vascozitatii uleiului. Presarea macinaturii reprezinta una dintre cele doua operatii finale ale procesului tehnologic de obtinere a uleiului brut. Pentru fabricatiile de ulei care nu au extractie, presarea incheie procesul de obtinere a uleiului brut. Prin presare, uleiul se separa din macinatura cu randament supus preserarii. Procesul de presare este infuentat de: tipul de presa, presiunea exercitata, durata presarii, umiditatea macinaturi, temperatura macinaturii, grosimea stratului de material supus presarii Csterea presiunii trebuie sa se faca gradat, pentru a evita infundarea capilalelor si, impiedicarea scurgerii uleiului. Cresterea presiunii si durata de presare influenteaza asupra cantitati de ulei expulzat, numai pana la o limita, dupa care randamentul nu mai este modificat . Purificarea uleiului de presa are ca scop retinerea suspensilor mecanice si organice, cum si a urmelor de apa. Acestea pot micsora conservabilitatea uleiului si ingreuna operatie de rafinare. Purificarea uleuiului brut cu presa se realizeaza prin trecerea uleiului pe sita vibratoare, uscarea si filtrarea uleiului. Factorii care influenteaza filtrarea sunt: presiunea si viteza de filtrare, structura sau natura precipitatului depus, grosimea precipitatuluyi, vascozitarea lichidului cere se filtreaza, si temperatuta lichidului care se filtreaza. La uleiul brut se determina sedimetul si aciditatea iar la brochen umiditatea si continutul de ulei. Rezultatul purificarii se masoara prin continul de impuritati si apa a uleiului rezultat.

In acelasi timp se verifica aciditatea libera, gustul mirosul si culoarea. Extractia cu dizolvanti prezinta avantajul ca asiguta extragerea aproape integrala a uleiului, mai ales atunci cand se practica o schema tehnologica moderna, care cuprinde si presare anterioara. In industrie extractia este influentata de sructura materialului supus extractiei, proprietatile dizolvantului si regimul de extractie a macinaturii. Structura anterioara a macinaturii permeabilitatea dizolvantulu, gradul de degresare al macinaturii. Umiditatea optima a macinaturii este de 6-9 %. Cresterea temperaturii dizolvantului favorizeaza procesul de extractie a uleiului Extractia macinaturii se poate realiza atat in baterii de extractie cat si in instalatii cu flux continuu. La extractia in baterii, controlul de calitate va urmari respectatea normelor tehnologice de incarcare a extractului cu macinatura si benzina. Distilarea miscelei se refera la procesul de ulei dizolvat intr-o cantitate determinatade dizolvant. Greutatea specifica este influentata

de raportul cantitativ

dintre ulei si dizolvant si de temperatura. Eliminarea dizolvantului din srot se realizeaza prin aburirea srotului urmata de uscare, pana la o umiditate de 8-9 % pentru eliminarea dizolvantului.. Rafinarea uleiurilor vegetale are ce scop eliminarea unor substante de insotire din uleiu brut(mucilagii, acizii grasi liberi, pigmenti vegetali),. Prin rafinare se amelioreaza proprietatile uleiurilor cum sunt culoarea aciditatea libera, gustul si mirosul, transparenta, consevabilitatea. Rfinarea trebuie astfel condusa incat sa se obtina minimim de pierderi de grasime. Rafinarea se realizeaza in funcie de impuritatile din uleiul brut prin: • metode fizice: sedimentare, centrifugare, filtrare, distilare;

• merode chimice: neutralizarea alcalina, rafinarea acida, decolorarea chimica, neutralizarea prin esterificare; • metode fizico-chimice: hidratatea, decolorarea prin adsortie, rafinarea cu dizolvanti selectivi; Filtrarea este influentata de presiunea vascozitati uleiului si temperatura sa, grosimea stratului de de separat. Uscarea in industria uleiului se realizeaza utilizand, in general, actiunea caldurii. La indicarea metodei de uscare si a regimului de uscare aplicat, contrlul de calitale va urmari: ►-evitarea supraincalzirii semintelor, printr-o temperatura prea ridicata; ►-mentinerea unei durate cat mai reduse de deshidratare pentru a evita , la temperaturi ridicate, unele procese enzimetice; Uscarea se poate realiza in uscatoare rotative, uscaroare tambur si in instalatii de iradiere cu radiatii infrarosii. Viteza de uscare depinde de umiditatea initiala si finala a semintelor oleaginoase, de temperatura mediului in care are loc uscarea si de intensitatea de miscare a agentului. Uscarea uleiurilor se realizeaza la o temperatura de 90-95 oC, la o presiune de reziduala de 100-160 mm Hg. Decolorarea (albirea) are ca scop obtinerea unui ulei cu o coloratie cat mai slaba.Decolorarea se face utizand absorbanti si este influentata de ai multi factori: natura substantei absorbante, temperatura, timpul de contact dintre adsorbant si ulei, starea de agitare. Prezenta aciilor grasi liberi cum si a urmelor de sapun micsoreaza eficienta docolorarii cu adsorbanti, datorita faptului ca sunt adsotbanti preferentiali.

Cantitatea de pamant decolorant pentru ulei de dovleac este de 4-5% Vintetizarea (deceruirea sau demargarinizarea) este o operatie prin care se elimina din ulei cerurile si gliceridele care se solidifica la temperatura camerei. Temperatura de cristalizare este de 5-7 oC, iar in vederea obtinerii de cristale cu dimensiuni mari se introduc ce centre de cristalizare granule de kiselgur in proprtie de 0,5%. Filtrarea se face in filtre tip Seitz, iar pentru formarea stratului filtrant se aplica dozele de 1 kg cristal Dezodorizarea consta in indepartarea substantelor care confera uleiului gust si miros strain.Dezodorizarea este obligatorie pentru uleiurile comestibile obtinute prin extractie. Gustul si mirosul uleiurilor sunt provocate de unele componente naturale, de produsi rezultati din alterarea materiei prime sau a uleiului in timpul depozitarii sau a operatiilor de prelucrare. Aceste substante sunt hidrocarburile nesaturate , compusi cu gust amar, aldehide sau cetone, rezultate din degradarea grasimilor. Prin dezodorizare se urmareste eliminarea mirositoare fara antrenarea gliceridelor. Tensiunea de vapori fiin redusa la presiunea atmosferica, temperatura de fierbere este de 193-263oC pentru eliminarea de metilului si cetonelor. Pentru reducerea temperaturii de distilare se lucreaza fie sub vacuum, fie utilizandu-se antrenarea cu gaz inert. Pentru a evita hidroliza gliceridelor se va aplica, pentru uleiurile vegetale, temperatura maxim de 185-200oC. Ca gaz inert se folosesc vaporii de apa. In timpul dezodorizarii de pierde de la 0,2-0,8%ulei.

Conditiile de calitate ale uleiurilor comestibile sunt inscrise in STAS 12-62 si ulterioare. Uleiurile se pastreaza in rezervoare ferite de actiunea lumini si umiditatii care favorizeaza producerea unor fenomene de degradare. Rezervoarele trebuie sa fie etanse, pentru a impiedica patrunderea prafului si mirosurilor straine. In timpul depozitarii uleiul poate suferii procese de degradare (hidroliza enzimatica absortia unor substante volatine, mirositoare,...) Rancezirea hidrolitica se caracterizeaza prin cresterea aciditatii, in timp ce rancezirea oxidativa duce fie la formarea metil-cetonelor

puternic mirositoare

(rancezirea cetonica), cum si a unor peroxizi si in final la aldehide si acizi cu catena mijlocie.

3.

Principalele caracteristici ale materiilor prime auxiliare si ale



produsului finit Produsul „ulei comestibil” este obtinut din seminte de floarea soarelui prin presare



sau extractie cu solvent si rafinare. Uleiul comestibil trebuie fabricat dupa instructiuni tehnologice aprobate de catre



organul central coordonator, cu respectarea dispozitiilor legale sanitare. Materia prima si materialele auxiliare utilizate la fabricarea uleiului rafinat de floarea soarelui trebuie sa corespunda documentelor tehnice normative de produs si dispozitiilor legale sanitare.

Caracteristici organoleptice

Condiţii de admisibilitate

Aspect – la 600 C pt uleiul in ambalaje de

Limpede, fara suspensii sau

desfacere

sedimente

culoarea

galbenă

rniros

placut, fara miros străin;

gust

plăcut, fara gust străin;

Caracteristici fizico-chimice

Conditii de admisibilitate

Aciditate libera exprimata in acid oleic - %

0,1

max Culoare de iod, mg l/100 cm3, max

7

Apa si substante volatile, % max

0,06

Impuritati insolubile in eter etilic, % max

0,05

Sapun, % max

0,02

Substante organice nesaponificabile, % max

1

Indice de iod, g, l/100g

119.....135

Indice de saponificare, mg KOH/g

184.....198

indice de peroxids, meg/kg. max Plumb, mg/kg, max

12 Cfm reglementarilor sanitare in vigoare

Cupru, mg/kg, max

Cfm reglementarilor sanitare in vigoare

Zinc, mg/kg, max

Cfm reglementarilor sanitare in vigoare

Arsen, mg/kg, max

Cfm reglementarilor sanitare in

vigoare

Cap 5. Optimizarea productiei cu ajutorul indicilor economici

5.1.

Metode clasice

Optimizarea ca metoda de crestere a eficientei economice a exploatatiilor agricole Adaptarea rapida la tehnici noi de productie in ultimii ani are rezultat cresterea continua a marimii exploatatiilor agricole, care este asociata cu descresterea numarului acestora. Exploatatia agricola trebuie sa fie suficient de mare pentru a prevedea nu numai operatii eficiente, ci sa obtina un venit suficient pentru bunastarea acesteia. Intre marimea si dimensiunea exploatatiilor agricole exista relatii de conditionare reciproca. Marimea optima este data de capacitatea de productie a tuturor resurselor umane, financiare, materiale care asigura venituri ridicate la costuri cat mai reduse Problema care se pune este de a determina acea marime, respectiv dimensiunea exploatatiei agricole profilate pe cultura plantelor de camp care determina viabilitatea economica a exploatatiilor agricole in economia de piata. Optimizarea marimii medii a exploatatiilor agricole are drept scop utilizarea cu maxima eficienta a conditiilor pedoclimatice, economice si sociale de care dispune unitatea agricola pentru desfasurarea unei activitati profitabile. Realizarea acestui deziderat la intocmirea lucrarilor de optimizare presupune luarea in considerare a unui sistem de criterii si premize, cele mai importante fiind: cunoasterea in detaliu a potentialului productiv al pamantului; elaborarea unui program unitar pentru toate culturile; obtinerea de produse agricole la nivelul cererii pietei; promovarea concentrarii si specializarii productiei in exploatatiile agricole, indiferent de forma de proprietate asupra pamantului si de organizare.

Precizarea metodelor si tehnicilor de calcul la intocmirea unui studiu de optimizare este deosebit de importanta, deoarece da posibilitatea aprecierii masurii in care un fenomen cercetat este cuprins si analizat. Intrucat dimensionarea teritoriala a societatilor agricole cu personalitate juridica este determinata in mod obiectiv de nivelul dezvoltarii fortelor de productie din agricultura si de gradul utilizarii lor, este necesar ca aceasta sa fie stabilita mai intai pe baza analizelor statistice de eficienta economica a productiei pe grupe de exploatatii. Pentru alocarea optima a resurselor in agricultura, care reprezinta probleme de programare neliniara, se foloseste metoda punctajului sau se utilizeaza metode de transformare a modelelor cu restrictii in modele fara restrictii, cele mai importante fiind: metoda multiplicatorilor lui Langrange, metoda multiplicatorilor Kühn si Tucker, metoda functiilor de penalizare etc. Activitatea moderna a productiei agricole din cadrul exploatatiilor agricole a devenit tot mai complexa iar rezolvarea problemelor decizionale devine tot mai anevoioasa prin metodele traditionale, ceea ce implica folosirea de metode moderne cum ar fi cele de programare liniara. Aceasta metoda economico-matematica, prin care se adancesc studiile de analiza, previziune sau optimizare si se inlocuieste sistemul real cu un model al acestuia, ofera pentru problema cercetata un optim matematic si unul economic. Utilizarea programarii liniare impune ca necesare transpunerea intr-o forma matematica de exprimare a problemelor tehnice si economice, precizandu-se ce se urmareste sa se determine prin calcule matematice, stabilindu-se elementele necunoscute ale modelului, conditiile in care se desfasoara activitatea sub aspect cantitativ si calitativ al resurselor solicitate, precum si restrictiile ce se creeaza intre diferitele elemente ale acestora care, exprimate matematic, devin restrictiile modelului; care este functia obiectiv a modelului, in baza careia se realizeaza optimizarea . Modelarea matematica a diferitelor aspecte concrete ce se refera la activitatea economica si tehnica a exploatatiilor agricole, contribuind pe aceasta cale la ridicarea eficientei economice. Rezolvarea problemelor economice cu ajutorul programarii liniare consta in transpunerea problemelor economice si tehnice intr-o forma matematica de exprimare, de redare a continutului problemelor in expresie matematica, pentru a putea fi integrata intr-un anumit sistem de relatii .

In literatura de specialitate si in vorbirea curenta economica patrunde tot mai mult notiunea de optim, ceea ce implica lamurirea notiunii de optim care este indisolubil legata de cea de programare. In cazul in care dorim o combinare a factorilor de productie, se pot obtine o multitudine de solutii. Problema care se pune este de a determina care din aceste solutii este optima, sau care dintre acestea este mai putin acceptabila . Modelul economico-matematic de programare liniara constituie unul dintre cele mai importante instrumente cu aplicatii in toate domeniile de activitate. Prin programarea liniara se incearca a se determina marimea optima a unui fenomen sau activitati date. Rolul modelului economico-matematic de programare liniara este acela de a ordona culturile in sensul obtinerii productiilor celor mai mari, maxim de profit si cheltuieli minime. La realizarea acestui obiectiv concura o serie de factori naturali, tehnici, economici si sociali. Dintre factorii tehnici, in tendinta de marire a productiilor medii la ha, o importanta deosebita o are introducerea unei rotatii rationale in cadrul culturilor agricole in sensul obtinerii de sporuri importante de productie fara cheltuieli in plus. Optimizarea structurii culturilor actioneaza in sensul reducerii caracterului sezonier al lucrarilor agricole si folosirea completa si uniforma in tot cursul anului, a resurselor de munca si a materialelor; accelerarea vitezei de rotatie a mijloacelor circulante precum si reducerea

riscului

determinat de variatiile

fenomenelor

meteorologice, folosirea cat mai productiva a pamantului si obtinerea de pe fiecare hectar de teren arabil a unor recolte cat mai mari si stabile, de calitate superioara; crearea conditiilor necesare pentru cresterea continua a potentialului productiv al pamantului; valorificarea fiecarui ban investit cu eficienta maxima, pentru obtinerea de recolte cu o rentabilitate ridicata. Programarea economica ofera managerului latura riguroasa a actiunilor sale, modalitati multiple de punere de acord a resurselor (materiale, umane, financiare)

existente cu obiectivele formulate pentru o anumita perioada de timp, oferindu-i posibilitatea de a gandi si a decide „mai bine' si ”mai repede' fara sa denatureze realitatea. In activitatea de programare liniara sunt implicate trei elemente importante si anume: sistemul real, modelul, calculatorul si doua relatii: relatiile de modelare si relatiile de simulare. Modelul poate fi definit ca o reprezentare abstracta si simplificata a unui proces economic. Metoda modelarii este un instrument de cunoastere stiintifica si are ca obiect construirea unor reprezentari care sa permita o mai buna intelegere si o mai profunda cunoastere stiintifica a diferitelor domenii. Esenta metodei modelarii consta in inlocuirea procesului real studiat printr-un model mai accesibil studiului. Problema care se pune este aceea de ordonare a culturilor in asa fel incat sa asigure, in conditiile date, o succesiune a culturilor cat mai rationala, care sa favorizeze obtinerea unei productii cat mai mari in raport cu resursele de care dispun exploatatiile respective. In raport cu structura culturilor din anul precedent, se pune problema de a se amplasa culturile pentru anul viitor in asa fel incat sa se realizeze un optim in raport cu criteriul de optimizare. In cadrul exploatatiilor agricole stabilirea structurilor optime a culturilor prezinta un interes si o importanta deosebita deoarece astfel se pot utiliza mai bine resursele naturale, economice si sociale existente. Stabilirea suprafetelor pe care le ocupa fiecare cultura, este o operatiune complexa deoarece necunoscutele sunt alese in ordinea valorii ce le au in raport cu criteriul de optimizare, in raport de dependenta fata de alte culturi. In ceea ce priveste asigurarea viabilitatii in timp a solutiilor obtinute, termenul liber, care cuantifica disponibilul de resurse, trebuie sa aiba neaparat mai multe valori.

Luarea in considerare la construirea modelelor a mai multor valori ale termenului liber care cuprinde in mod sintetic influenta celor mai importanti factori care actioneaza asupra sistemului de cultura a plantelor, creeaza posibilitatea obtinerii mai multor variante de solutii pentru diferite situatii, dintre care se alege solutia optima, in functie de gradul in care se cheltuieli suplimentare cu depozitarea si manifesta actiunea factorilor .

Metoda de organizare “Tocmai la timp” (Just in time sau Juste à temps) Aceasta metoda permite organizarea productiei în flux continuu cu o fiabilitate corespunzatoare sub raportul termenelor de executie, a calitatii productiei si a costurilor. Folosirea metodei “Tocmai la timp” reprezinta modalitatea de organizare a productiei “în flux tras” si coordonarea desfasurarii productiei potrivit cererilor formulate în aval catre amonte în fluxul de fabricatie. Aceasta metoda impune organizarea productiei potrivit urmatoarelor cerinte: - diferitele materii prime si componente ale productiei trebuiesc aduse la locurile de munca pentru prelucrarea tocmai la timp, fara stocari sau asteptari inutile; - pentru montajul subansamblelor piesele necesare trebuiesc aduse tocmai la timp; - pentru formarea si montajul ansamblelor, diferitele subansamble si alte componente trebuiesc aduse tocmai la timp; - produsele finite trebuiesc executate tocmai la timp în stricta coordonare cu termenele de livrare, pentru a se evita stocarile inutile.

5.2.

Metodele functiei de productie

Metoda Kanban Kanban în limba japoneza înseamna fisa, eticheta, cartela.

Metoda Kanban de organizare a fluxurilor de productie consta în declansarea productiei unui post de lucru situat în amonte în functie de cererea de productie a postului de munca situat în aval, folosind pentru aceasta un mijloc vizual simplu. Folosirea metodei necesita punerea la punct a unui flux de informatii care merg din aval catre amonte si, ca raspuns, un flux de reîntoarcere de materii prime, materiale, piese, etc., din amonte spre aval. Sistemul de organizare potrivit metodei Kanban se bazeaza pe folosirea a doua fise, atunci când posturile de munca sunt îndepartate sau când volumul de piese necesita un stocaj intermediar sau, de regula, o singura fisa. De asemenea, folosirea metodei necesita punerea pieselor de acelasi fel în containere identice, de dimensiuni potrivite pentru a fi manipulate usor, pe cât posibil manual si o organizare a productiei pe linii de productie pe obiect de fabricat (produs). În esenta, aplicarea metodei Kanban necesita respectarea urmatoarelor reguli: - postul (locul) de lucru din aval semnaleaza postului de lucru din amonte (de la care trebuie sa primeasca piese) ca a început sa prelucreze prima piesa din containerul cu piese care este în asteptare; - în momentul primirii semnalului si a fisei care mentioneaza piesele în cantitatile necesare, postul de lucru situat în amonte executa piesele si cantitatile solicitate; - postul de lucru, situat în aval este reaprovizionat cu un nou container la timpul potrivit, pentru a avea asigurat continuitatea lucrului; - posturile de lucru situate în amonte trebuie sa furnizeze numai piese sau produse de buna calitate; - stabilizarea si adaptarea corespunzatoare a ciclurilor de productie. . Metoda S.M.E.D. (Single Minute Exchange of Dies)

Aceasta metoda reprezinta un demers de îmbunatatire a productiei care are la baza stabilirea unor loturi de fabricatie de marimi mai importante atunci când se estimeaza ca exista timpi prohibitivi de schimbare a utilajelor. Metoda a fost inventata de profesorul Shigeo Shingo si a fost experimentata în numeroase întreprinderi apartinând firmei Toyota. Pentru aplicarea acestei metode trebuie facuta o analiza în detaliu a tuturor operatiilor care intervin la o schimbare, pentru a identifica operatiile care trebuie sa fie efectuate în mod obligatoriu atunci când postul de lucru este oprit si a acelor operatii care pot fi executate în afara masinii, urmarindu-se pe aceasta baza gasirea unor solutii de îmbunatatire. Potrivit metodei analiza consta, în esenta, în urmatoarele: - inventarierea tuturor operatiilor de executat, fara a lua în consideratie, în prima etapa, costurile implicate; - cuantificarea costurilor posibile pentru orice modificare care ar avea loc; - stabilirea prioritatilor si a unui program calendaristic de aplicare, luând în consideratie raporturile care se stabilesc între venituri, costuri si rentabilitate. Îmbunatatirile care pot fi obtinute prin aplicarea metodei sunt multiple, ele putând fi grupate în îmbunatatiri ce au loc prin eliminarea sau micsorarea timpilor de aplicare, prin diminuarea reglajelor pe loc de lucru, prin perfectionarea metodelor de catre o echipa de interventie experimentala si o analiza a timpilor si a miscarilor si prin modificari profunde ale utilajului, progresiv sau cu ocazia reînnoirii lui. Eliminarea sau micsorarea timpilor de aplicare se poate obtine prin stocajul în apropiere a pieselor înainte de terminarea lotului, folosirea de manipulari adaptate, utilajele fiind puse în ordine si în apropiere. Pentru eliminarea reglajelor pe loc se pot folosi dispozitive de centraj, racorduri rapide, dispozitive de fixare s.a., iar pentru aducerea unor modificari substantiale la utilaje pot fi

adoptate solutii deja verificate cu ocazia schimbarilor de utilaje. Productia integrata prin calculator (Computer Integrated ManufacturingC.I.M.) Productia integrata prin calculator reprezinta un sistem de organizare a productiei prin care se asigura integrarea tuturor elementelor legate de productie prin mijloace cu caracter tehnic cât si prin cele cu caracter economic, social si uman. Folosirea acestui sistem de organizare a productiei reprezinta un demers global, necesar pentru asigurarea unei productivitati superioare, în conditiile adâncirii concurentei dintre diferitele întreprinderi. Aplicarea metodei cuprinde ansamblul, începând cu conceptia si proiectarea produselor si încheind cu livrarea acestora, folosind metodele si mijloacele cele mai potrivite pentru a asig puternica a productivitatii muncii, reducerea costurilor, respectarea termenelor de livrare, o calitate superioara a produselor precum si un grad sporit de flexibilitate atât a fiecarei componente a sistemului cât si a ansamblului acestuia. Un sistem de organizare “Productia integrata prin calculator” cuprinde echipamente fizice automate – care îi permit folosirea calculatoarelor electronice în proiectare, în activitatea de design, ateliere flexibile de fabricatie, echipamente de stocare, transport si manipulare automatizate, având la baza o metodologie conceptuala care integreaza elementele componente unui sistem global de informare si de decizie. Pentru introducerea în cadrul întreprinderii a sistemului de conducere si organizare “Productia integrata prin calculator” trebuie sa se asigure atât o integrare a echipamentelor si datelor cât si integrarea unor metode superioare de organizare, cum sunt metodele “Just in time – Tocmai la timp”, “Controlul calitatii totale”, “Pilotajul întreprinderii” s.a. Pentru introducerea sistemului trebuie stabilit în prealabil arhitectura sistemului,

care cuprinde un ansamblu de metode reprezentând diferitele aspecte, modele care contin elemente si relatii între ele care permit pe baza aplicarii lor o functionare sincronizata a tuturor compartimentelor functionale si de productie ale întreprinderii. Punerea în aplicare a sistemului de conducere si organizare “Productia integrata prin calculator” necesita parcurgerea unor etape si solutionarea optima a acestora. În primul rând trebuie definite de o maniera exhaustiva ansamblul componentelor care trebuie integrare în cadrul sistemului, din rândul carora fac parte componentele cu caracter tehnic, de marketing, organizationale, ergonomice, sociale s.a. si care sa satisfaca cerintele unui management global optim. Dupa definirea acestor elemente trebuie sa se elaboreze o schema functionala pentru gestionarea datelor tehnice, care sa identifice obiectele industriale care trebuiesc gestionate, de la produse pâna la resursele tehnice (masini, utilaje etc.) si umane si elaborarea unor scenarii tehnice, cu specificarea sistemelor de organizare, a sistemelor de automatizare si a sistemelor industriale. Toate aceste demersuri trebuie sa aiba la baza un plan de actiuni (de integrare) prin care sa se precizeze esalonarea calendaristica a lucrarilor, a cheltuielilor necesare, a structurilor necesare realizarii si a mijloacelor tehnice necesare. Proiectul de introducere a sistemului trebuie sa fie condus de un sef de proiect, care trebuie sa aiba calitati de animator, sa fie un adevarat conducator, de recomandat sa nu fie un tehnician, care sa poata instaura un management participativ în cadrul grupei si în cadrul întreprinderii, în general. La nivelul întreprinderii, trebuie sa se porneasca de la cele trei subsisteme importante de gestiune, cum sunt subsistemul de decizie, subsistemul de informare si subsistemul de operare. Elaborarea strategiei, definirea obiectivelor si realizarea pilotajului operational si

strategic este realizat de subsistemul de decizie. Traducerea în viata a prevederilor planurilor întreprinderii referitoare la productie revine subsistemului operational, care cuprinde atelierele de productie, liniile de prelucrare sau de montaj, celulele de fabricatie s.a. Legaturile dintre subsistemul de decizie si subsistemul operational este asigurata de subsistemul de informare, care are rolul, printre altele, de a informa subsistemul de decizie asupra realizarilor subsistemului operational (modul cum au fost îndeplinite prevederile programelor de fabricatie) si de a comunica, de asemenea, deciziile subsistemului de decizie catre subsistemul operational cu privire la sarcinile de fabricatie care trebuiesc realizate.

5.3.

Programare liniara

Programarea liniară este folosită în optimizarea alocării resurselor. Programarea liniară ţine cont de două elemente: obiective şi restricţii. Programarea liniară poate fi folosită în gestiunea producţiei pentru rezolvarea unor probleme: -

de repartizare a producţiei pe diferite maşini în condiţiile maximizării profitului;

-

privind transportul produselor între locurile de munca şi între acestea şi punctele de distribuţie;

-

de determinare a cantităţilor din diverse bunuri ce trebuie produse.

Programare liniară a apărut ca un model matematic dezvoltat în timpul celui deal doilearăzboi mondial pentru a planifica cheltuielile, a reduce costurile pentru armată şi marirea pierderilor in armata inamica. Acesta a fost ţinut secret până în 1947. În perioada postbelică,multe industrii au i-au găsit utilitatea în planificarea productiei de zi cu zi.

Fondatorii acestei metode sunt Leonid kantorovici, un matematician rus, care a dezvoltat probleme de programare liniara in 1939, George B. Dantzig, care a publicat metoda simplex in1947 si John Neumann, care dezvoltat teoria dualitatii in acelasi an. Programarea liniară este operantă mai ales în cazul deciziilor de rutina referitoare la problemele structurate dar foarte complexe, cum ar fi programarea factorilor de fabricaţie a unui produs, alocarea raţională a materiilor prime şi utilajelor pe secţii, ateliere etc. Ea ajută manageriisă determine cea mai bună alocare a resurselor (materiale, umane, financiare, temporale) pentrurealizarea unui obiectiv cuantificabil.. Condiţiile care stau la baza utilizării acestui model sunt următoarele: a) variabilele modelului trebuie să fie cuantificabile (în unităţi naturale, valorice sau temporale); b) relaţiile dintre variabile trebuie să fie liniare, adică o schimbare petrecută într-o anumităvariabilă provoacă o modificare proporţională în altă variabilă; c) relaţiile dintre variabile trebuie exprimate sub formă de ecuaţii matematice; d) ecuaţiile sunt însoţite de restricţiile pe care trebuie să le respecte variabilele decizionale; e) variabilele şi relaţiile dintre ele sunt cunoscute şi controlabile de către decident; f) trebuie maximizat sau minimizat un singur obiectiv cuantificabil. Programarea liniara este o tehnica matematica folosita in determinarea alocarii optime a resurselor pentru activitati competitive. Urmatoarele cerinte trebuie indeplinite: 

Stabilirea listei variabilelor si codificarea acestora;



Specificarea functiei obiectiv (ex. Min ori Max );



Identificarea diferitelor activitati (resurse de munca, pamant, limita imprumutului, productii, vanzari, inchirieri etc.);



Stabilirea restrictiilor prin identificarea si cuantificarea diferitelor resurse constante (reale, care limiteaza resursele fizice, institutionale si subiective si constante contabile);



Cunoasterea marimii inputurilor si outputurilor (analiza senzitiva) . Stabilirea listei variabilelor si codificarea acestora. Lista variabilelor cuprinde

culturile care intrunesc conditii favorabile de dezvoltare in cele doua zone sau care au fost cultivate in functie de nevoile familiale, cerintele pietei, nevoile membrilor asociati etc. Lista variabilelor modelului economico-matematic de optimizare a culturilor si de stabilire a marimii optime a societatilor agricole cu personalitate juridica cuprinde un numar de 10 sortimente care se regasesc in cadrul celor 6 grupe de marime a societatilor agricole. Specificarea functiei obiectiv. In vederea intocmirii modelelor de optimizare tehnicoeconomica a sistemului de cultura a plantelor se utilizeaza anumite functii-obiectiv cat mai sintetice (maximizarea profitului brut, maximizarea productiei totale, maximizarea profitului, maximizarea cantitatii de energie produsa, minimizarea consumului de energie, minimizarea cheltuielilor de productie etc.), deoarece folosirea unor criterii cu sfera restransa de actiune conduce la solutii partiale, care nu raspund tuturor aspectelor ce asigura functionalitatea eficienta a sistemului.. Prin optimizare se incearca a se obtine o eficienta maxima prin minimizarea efortului (a cheltuielilor totale) si maximizarea rezultatului (maximizarea cifrei de afaceri; maximizarea veniturilor agricole; maximizarea profitului), iar conceptul de optim se defineste, in acest caz, ca un program x .R n care minimizeaza sau maximizeaza o functie obiectiv si, in acelasi timp, satisface toate restrictiile tehnico-economice. Modelarea matematica a diferitelor aspecte concrete ce se refera la activitatea economica si tehnica a exploatatiilor agricole, contribuind pe aceasta cale la ridicarea eficientei economice. Rezolvarea problemelor economice cu ajutorul programarii liniare consta in transpunerea problemelor economice si tehnice intr-o forma matematica de exprimare, de redare a continutului problemelor in expresie matematica.

Concluzii Pentru economia locală aceste schimbări reprezintă mari oportunităţi. Din cele prezentate mai sus rezultă necesitatea şi oportunitatea realizării prezentului proiect. Considerăm că proiectul este viabil şi are toate şansele de a fi realizat întrucat beneficiarul deţine cadre cu competenţă necesară. În prezent schimbările şi tendinţele din mediul economic general determină societăţile comerciale să realizeze produse cât mai competitive şi pe placul consumatorilor, în vederea satisfacerii cererii. Cu alte cuvinte pentru a satisface cerintele diversificate ale clienţilor, S.C. EXPUR S.R.L.va obţine, prin tehnologia implementată prin proiect, produse de calitate, fără conservanţi, la preţuri mai mici în comparaţie cu a principalilor concurenţi. Productivitatea actuală a muncii este de 7,2, iar plin implementarea proiectului, creşterea capacităţii de producţie şi a numărului de angajaţi se va ajunge la o productivitate a muncii de 21,12. Prin prezentul proiect s-a urmărit

observarea schimbărilor ce au loc la nivelul

întreprinderii S.C. EXPUR S.R.L în urma implementării unui proiect de investiŢii. Au fost analizaŢi principalii indicatori economici pentru a se putea observa rentabilitatea capitalului Şi durata în care se va recupera investiŢia. În cazul S.C.EXPUR S.R.L investiŢia de 90000 euro va fi recuperată în 3,26 ani. Prin implementarea proiectului capacitatea totală de producţie a firmei va creşte de la 434 tone pe an, la 868 tone pe an, realizându-se un plus de 434 tone pe an. Se va opţine o creştere cu 50 % a capacităţii de procesare a semintelor oleaginoase. De asemenea în urma achiziŢiilor efectuate de către societate aceasta îŞi va spori profiturile, astfel societatea va înregistra în anul 2012 un profit de 114715.69 lei, în 2013 un profit de 122215.21 Şi în 2014 un profit de128181.22 Pe lânga acest profit va mai înregistra un profit net de 472083,37 lei de pe urma cultivării solului. Toate aceste rezultate se datorează unui management eficient Şi a unui personal calificat care dă dovadă de măiestrie Şi pricepere în tot ceea ce face.

Firma va avea o mai mare influenţă asupra pieţei, oferind produse de calitate, la preţuri mai mici decât ale concurenţei, mărindu-şi veniturile şi în final profitul. Propuneri Indeplinirea politicii si a obiectivelor intreprinderii; - imbunatatirea performantelor si cresterea eficacitatii managementului organizational prin aplicarea principiilor managementului calitatii; imbunatatirea continua a calitatii serviciilor/produselor prin identificarea si corectia neconformitatilor constatate in desfasurarea implementarii planului calitatii; - sustinerea angajatilor in a intelege rolul lor in cadrul organizatiei, aceasta oferindule o mai buna intelegere a scopului si importantei muncii lor; - cresterea gradului de satisfactie a clientilor prin analiza cerintelor acestora si definirea proceselor care contribuie la realizarea de produse pentru satisfactia clientilor; - castigarea increderii clientilor companiei, furnizand produse care indeplinesc in mod consecvent cerintele unui standard inalt si eficient; - dobandirea de catre persoanele din managementul calitatii a abilitatilor si tehnicilor de auditori interni de calitate prin cursuri in domeniu; -

adaptarea rapida si sistematica la modificarile conditiilor pietei;

-

transparenta si eficienta proceselor interne ale companiei;

-

evitarea erorilor in locul corectarii lor;

-

economisire de timp si bani.

Bibliografie Philip KOTLER – Managementul marketingului (analiza, planificare, implementare, control), editura Teora; I Stancu – Finanţe, Ed Economică 2002  

http://facultate.regielive.ro/cursuri/marketing/analiza-diagnostic-143242.html http://www.referat.ro/referate/Analiza_dignostic_strategica_a_organizatiei_in_mediul_sa

 

u_de_referinta_47e65.html http://es.scribd.com/doc/55121087/Carte-Management-Strategic http://www.referat.ro/referate_despre/profilarea_si_specializarea_intreprinderilor_agricol

   

e.html http://www.scritube.com/economie/Modelul-lui-Michael-Porter-de-15163217.php http://biblioteca.regielive.ro/seminarii/management/exemplu-matricea-bcg-146819.html http://biblioteca.regielive.ro/seminarii/economie/modelul-bcg-22998.html http://biblioteca.regielive.ro/proiecte/economie/studiu-de-fezabilitate-sc-expur-sa-



113164.html http://biblioteca.regielive.ro/proiecte/economie/prezentarea-sc-expur-sa-90928.html