capitolul 11 Lila nu mai traise niciodatS ceva asemSnStor. In pofida barului deschis §i a peisajului dom inat de alb, suferinta era autentica §i profunda. O vazu pe chipul palid ?i devastat al mamei lu i Oliver, o auzi in vocile ?ovaitoare ale celor care urcara pe podium ul alb sa vorbeasci. O sim^i apasand aerul in tim p ce soarele se revarsa peste ei, in tim p ce parfum ul de crini §i de trandafiri plutea pe aripile brizei tremurStoare. § i totusi, chiar era o piesa de teatru, cu personaje in costume atent alese §i gesturi coregrafiate, interpretate de actori ?ocant de frum ofi pe o scena minu^ios pregatita. C and Ash urea pe podium , Lila i§i spuse ca ar fi putut fi un actor - genul inalt, brunet §i chipe§. Era ele gant, proaspat ras, intr-un costum negru perfect. Chiar daca prefera stilul usor neglijent §i aerul relaxat §i boem pe care il afi§a in m od obi§nuit, trebui sa admita ca acea ^inuta ii venea bine. - I-am cerut lu i Giselle sa-i aduca un elogiu lu i Oliver. D intre to£i fra^ii, cea mai stransa legatura era intre ea ?i Oliver. De$i tofi 1-am iubit, to^i ii vom sim^i lipsa, Giselle 1-a inteles cel mai bine §i i-a apreciat vesnicul optimism. In numele mamei lui §i al tatalui nostru, va mul^umesc tuturor ca ati venit azi aici pentru a ne ajuta sa ne luam ramas-bun de la fiul nostru, fratele nostru, prietenul nostru. Oare to£i cei din familia Archer erau superbi? se intreba Lila cand vazu o femeie naucitor de frumoasa ridicandu-se in picioare. Aceasta il imbrafi§a strans pe Ash, apoi se intoarse spre mul^ime. Vocea ei nu tremura, ci ramase puternica §i limpede. -A m incercat sa identific prima mea amintire legata de Oliver, dar nu am reu§it. A facut intotdeauna parte
din viafa mea, indiferent cat timp s-ar fi scurs fSr5 sa-1 vild. A reprezentat, din atatea puncte de vedere, rasul, dlstracfia, naivitatea de care e nevoie in via{a oricui. Era un optimist. Ai pus punctul pe i, Ash, i se adresa Giselle zflmbind. Unii dintre noi sunt realifti, al^ii sunt cinici, alfii sunt, s& recunoaftem, pur §i simplu ticalo§i. Cei mai mul^i dintre noi avem cate pu^in din toate astea nmestecate in suflet. Dar, in ceea ce-1 prive$te pe Oliver, Ash are dreptate. Optimismul era trasatura lui definitorie. Putea fi nepasator, dar nu a fost niciodata crud. §i, sincer, cai;i sunt oamenii despre care putem spune asta cu adev&rat? Era impulsiv $i generos fara excep^ie. Era o fire sociabila pentru care solitudinea reprezenta un fel de pedeapsa. Fiindca era atat de fermecator, atat de inteligent, atat de frumos, era rareori singur. O pasare trecu brusc pe langa Giselle, o sageata albastru-intens care zbura fulgerator pe fundalul movili^elor de flori albe, apoi disparu. - Te-a iubit, Olympia, profund §i sincer. $i pe tine, tata. Pentru o clipa ochii ei scanteiarS, apoi, asemenea strafulgerarii de albastru, scanteierea disparu. $i-a dorit atat de mult sa fii mandru de el, poate chiar §i-a dorit-o prea mult. Voia sa fie §i sa realizeze ceva spectaculos. Oliver nu putea sa accepte nimic obi§nuit sau mediocru. A facut §i gre§eli, iar unele au fost spectaculoase. Dar nu a fost niciodata aspru, niciodata crud. Dimpotriva, a fost intotdeauna optimist. Daca vreunul dintre noi i-ar fi cerut vreodata ceva, ne-ar fi oferit acel lucru. Nu-i statea in fire sa refuze. Poate ci plecarea lui dintre noi, intro maniera atat de teribila, cat era inca tanar, vioi ?i frumos, era inevitabila. Deci nu am sa mai caut prima mea amintire legata de Oliver, nici nu am sa zaliovesc asupra celei din urma. Am sa fiu pur ?i simplu ii’cunoscatoare ca a facut intotdeauna parte din via^a mea, eft mi-a oferit ras, distrac^ie si naivitate. Acum ne voin bucura de o petrecere, fiindca nimic nu-i placea lui t 'liver mat mult. ( Aiul Giselle cobori de pe podium, cimpoierul inceI»»i sft i iliifc. La acest semn, pe notele de jale ale imnului
„Amazing Grace", sute de fluturi albi se ridicara bStand din aripi in spatele arboretului. Fascinata, Lila o urmari pe Giselle aruncand o privire peste umar spre norul alb, uitandu-se la Ash. §i razand. Lila sorbi din paharul de vin. Chelnerii le prezentau musafirilor platourile cu aperitive si ii invitau la mesele lungi si albe pe care se serveau feluri mai consistente. Oamenii se strangeau in grupuri sau rataceau, pe terenul complexului sau in casa. Defi era curioasi, Lila nu considera ca s-ar fi cuvenit s3 intre. Alegandu-si momentul, porni spre mama lui Oliver pentru a-i oferi condoleanfe. - Nu vreau sa deranjez. Sunt o prietena a lui Ashton. Imi pare r&u pentru pierderea dumneavoastra. - Prietena lui Ashton. Femeia era alba ca varul §i avea ochii sticlofi, dar ii intinse o mana. Ashton s-a ocupat de toate detaliile. -A fost o ceremonie foarte frumoasa. -Oliver intotdeauna imi aducea flori albe de Ziua Mamei. Nu-i a§a, Angie? - Nu uita niciodata. - Sunt superbe. Pot sa-fi ofer nifte apa? -Apa? Nu, eu... - Ce-ar fi sa mergem inauntru? E mai racoare acolo. Mulfumesc, ii spuse Angie Lilei, apoi, cu braful incolacit ferm pe dupa talia Olympiei, o trase spre casa. - O prietena de-a lui Ashton? Lila o recunoscu pe femeia care vorbise de pe podium. - Da, din New York. Discursul tau a fost minunat. Emofionant. - Emofionant? - Fiindca s-avSzut ca erai sincera. Giselle o studie in timp ce sorbea fampania din paha rul inalt ca f i cum s-ar fi nascut cu el in mana. -Am fost. L-ai cunoscut pe Oliver? -Nu, imi pare rau ca nu. - Dar Ash te-a rugat sa vii. Asta e interesant. O prinse pe Lila de mana, conducand-o spre un grup restrans.
Monica? Scuzat;i-ne putin, le spuse Giselle celorlal^i, fi o trase^ deoparte pe roscata ce reprezenta eleganta deplinS. I{i prezint o prietena de-a lui Ash. El a rugat-o sa vinS azi. - Chiar afa? Sunt incantata sa te cunosc, chiar si date fiind imprejur&rile, spuse femeia, cercetando cu ochii ei verzi fi ageri. Eu sunt mama lui Ashton. - O! Doamna... -Numele e Crompton in momentul de fat;a. Poate fi derutant. Cum 1-ai cunoscut pe Ash? -Eu... ah. - O poveste, zise Monica. Ne place sa auzim povefti interesante, nu-i afa, Giselle? - Cum s5 nu? - Hai s5 g3sim un loc confortabil IE sa o ascultSm. Incol^iti, Lila se uita in jur. Unde naiba era Julie? - Eu tocmai... Dar nu prea vazu rostul sa opuna rezisten^a cand se trezi tarata, cu elegants f i stil, spre casa impunatoare. -Ash nu mi-a spus ca are o noua femeie in viata lui, remarca Monica deschizand o usa spre ceea ce Lila presupuse a fi o sala de muzica, date fiind pianul f i violoncelul, plus vioara. -Nu a§ spune ca sunt... - Pe de aka parte, Ash nu-mi spune nici pe departe cat ar trebui. Mai mult decat naucita, Lila se trezi condusa afara din incapere. Trecura pe langa o incapere cu lambriuri intunecate in care doi barbati jucau biliard fi o femeie statea la bar, privindu-i, apoi printr-un salon in care cineva plangea, fi ajunsera intr-un hoi spectaculos cu un tavan inalt, o mul^ime de coloane, un fir dublu de scari gra(;ioase fi candelabre de cristal uriafe. La capatul acesuiia se afla o biblioteca pe doua niveluri in care cineva vorbea foptit. -Aici e bine, anunta Monica in momentul in care Ini riit'fl in solariul cu pereti de sticla ce se deschidea spre Utfldlnlle uluitoare.
-Ai putea sa-fi faci portia de cinci kilometri de mi§care zilnicS doar strflb&tand casa asta de la un capit la celalalt. -A?a pare, nu? Monica se a§eza pe o canapea de culoarea pielii si batu cu palma in perna de langa ea. Stai jos §i spune-mi totul. - Nu prea exista un tot. - Nu te-a pictat inca? -Nu. Sprancenele rofcate se ridicara, iar buzele acoperite de o nuanfa perfecta de roz transparent se intinsera !ntr-un zambet. -Acum ma surprinzi. -A facut cateva schite, dar... - §i cum te imagineaza? - Ca o tiganca. Nu §tiu de ce. - E din cauza ochilor. -A^a susfine fi el. Probabil suntefi foarte mandra de Ash. Operele lui sunt minunate. -N-am banuit nici o clipa ce ii rezerva viitorul atunci cand i-am dat prima cutie de creioane colorate. Deci cum v-afi cunoscut? -Doamna Crompton... - Monica. Orice s-ar intampla, eu sunt intotdeauna Monica. -Monica. Giselle. Lila expira zgomotos, impunandu-fi sa povesteasca repede. L-am intalnit pe Ash la secfia de polifie. Am v3zut-o pe Sage Kendall cazand. -Tu e§ti cea care a sunat la urgenfe, spuse Giselle, impletindu-si degetele cu ale Monicai. - Da. Im i pare rau. Fara indoiala situafia este inconfortabila pentru amandoua. - Eu nu ma simt inconfortabil. Tu te simp inconfortabil, Giselle? - Nu. Sunt recunoscatoare. Sunt recunoscatoare ca ai sunat la politie. Sunt fi mai recunoscatoare ca ai vorbit cu Ash, fiindca majoritatea oamenilor i-ar fi intors spatele.
-Avea nevoie doar sa priceapa ce vizusem. Nu cred ca majoritatea oamenilor i-ar fi intors spatele intro astfel de situate. - Uifi ce am afirmat in discurs despre ticalo?i, o atenfiona Giselle. -Atunci ma bucur cS nu m-am dovedit ticSloasS in acest caz, dar... -S-au ferit sS-fi dezvSluie numele !n presS, o nitrerupse Giselle. -Nu era nici un motiv pentru care s& apara. N-am fost de mare ajutor. - L-ai ajutat pe Ashton. Monica intinse mana libera $i o stranse pe a Lilei, stabilind o legatura intre toate trei, II chinuie nevoia de a gasi raspunsurile, solufia, iar tu l-ai ajutat. -Ai nevoie de vin, decise Giselle. Ifi aduc ?i fie. -Te rog, nu te deranja. Eu... -Adu-ne niste §ampanie, scumpo. Monica stranse cu fermitate mana Lilei pentru a o fine in loc atunci dind Giselle pleca in graba. Ash 1-aiubit pe Oliver - tofi 1-am iubit, oricat ne-ar fi infuriat. Are tendinfa sa-?i asume responsabilitatea - la Ash ma refer. Daca a inceput sa faca schite, daca te-a chemat aici azi, inseamna ca l-ai ajutat s&treaca peste primul hop. -Uneori e mai u§or sa vorbe§ti cu cineva pe care nu tl cuno§ti bine. $i am aflat ulterior ca avem o prietena comuna, deci se adauga §i asta. -La fel §i ochii tai - si tot restul persoanei tale. Monica inclina capul, studiind-o din nou: Nu e§ti genul lui obi^nuit - nu ca ar avea un gen propriu-zis. Dar ma gSndesc la balerina. Poate §tii despre balerina cu care a avut o relatie. O tanara superba, cu un talent uria§ $i un orgoliu §i un temperament exploziv pe masura. Ash nu suporta sa fie calcat pe bataturi. Cred ca i-a plftcut pasiunea - §i nu ma refer la sex, ci la pasiune. 1>n\matismul relafiei. Insa doar pe termen scurt. Per HWtnmblu, ?i in strafundul fiinfei lui, ii plac liniftea §i Milttudinea. Tu pari a fi mai echilibrata. Pot eu sa fiu aspra - cand sunt calcata pe bataturi.
Monica ii adresa un ranjet fulgerator, iar Lila il vSzu pe Ash in trSsaturile ei. - Sper ca da. Nu pot suferi femeile slabe. Sunt chiar mai rele decat barbafii slabi. Cu ce te ocupi, Lila? Lucrezi? - Da. Scriu §i ingrijesc locuinte. -Jur, a§ face acela§i lucru daca a§ avea varsta ta. Calatore$ti, vezi cum traiesc alfi oameni, te bucuri de locuri noi, de peisaje noi. E o aventura. -Chiar e. - Dar ca sa-fi ca§tigi existenfa din asta, ca sa-fi formezi o clientela, trebuie neaparat sa fii responsabila, serioasa, de incredere. -Ai grija de casele oamenilor - de lucrurile lor, de plantele lor, de animalele lor. Daca nu pot avea incre dere in tine, aventura se sfar?e§te. - Sa §tii ca nimic nu dureaza fara incredere. §i ce anume scrii? - Scriu o serie pentru tineret. Romane. Drame de liceeni, politica, povefti de dragoste, plus varcolaci aflafi in conflict. -Nu cumva Moon Rise? intreba Monica, deopotriva surprinsa §i incantata. Nu cumva e$ti L.L. Emerson? -Ba da. Chiar ftifi... Rylee, i§i aminti ea. Ash mi-a spus ca lui Rylee i-a placut cartea. -Daca i-a placut? A devorat-o. Trebuie sa va fac cuno§tinfa. Va fi innebunita de fericire. Dintr-odata, Monica ridica privirea: Spence! Tatal lui Ash si al lui Oliver, i?i spuse Lila. Zdrobitor de chipe§, bronzat fi in forma, cu parul negru §i des punctat perfect de fire carunte la tample, cu ochii de un albastru rece §i viclean. - Lila, el e Spence Archer. Spence, Lila Emerson. -Da, §tiu. Domnifoara Emerson, suntem foarte recunoscatori. - Imi pare atat de rau, domnule Archer. - Mulfumesc. Da-mi voie sa-fi torn pufina ?ampanie, spuse el, cand un chelner in haina alba aduse o ffapiera de argint. Apoi am sa fi-o fur pufin, Monica.
- Nu ar fi prima data cand o ftergi cu o tanara dragu-
im i cer scuze, te-am tachinat din obifnuinfa. Nu azi, Spence. Se ridica, se apropie de el fi ll saruta pe obraz. N-am sa-fi stau in cale. Ne mai vedem, Lila. Fii pregatita ca Rylee a noastra sa te adore de-a dreptul. Ifi stranse tandru soful de brat, apoi ii Msa singuri. -A fost amabil din partea ta sa vii, incepu Spence, Intinzandu-i Lilei paharul de fampanie. - Era important pentru Ashton. - Da, afa am infeles fi eu. Se afeza in fafa ei. Lila ifi spuse ca arata sumbru fi obosit, ceea ce era de infeles - fi fi-ar fi dorit sincer sa se afle oriunde in alta parte. Ce ar fi putut sa-i spuna tatalui care ifi pierduse un fiu pe care ea nu il cunoscuse fi tatalui al carui fiu supraviefuitor definea un secret periculos pe care doar ea il cunoftea? -A fost o ceremonie superba intr-un cadru superb. $tiu ca Ashton fi-a dorit sa faca totul cat mai... cat mai pufin dificil pentru dumneavoastra fi pentru mama lui Oliver. -Ash o scoate intotdeauna la capat. De cat timp il cunofteai pe Oliver? -N u 1-am cunoscut. Im i pare rau, probabil vi se pare ciudat ca ma aflu aici daca nu 1-am cunoscut. Eu doar... in noaptea aceea nu faceam decat sa ma uit pe fereastra. - Printr-un binoclu. - Da, murmura Lila simfind cum fierbinfeala ii urea In obraji. - Simpla coincidenfa? M ie m i se pare mai plauzibil ca spionai apartamentul lui Oliver fiindca erai una dintre icmeile lui. Sau, fi mai grav, ai o legatura cu persoana care l-a ucis. Cuvintele, rostite pe un ton sec, o naucira atat de tiire, incat ii lua o clipa pana sa infeleaga. Domnule Archer, suferifi dupa fiul dumneavoastra. Suntefl lurios fi va dorifi raspunsuri. N u am raspunsuri IT mic srt vi le pot oferi. N u 1-am cunoscut pe Oliver
?i nu ?tiu cine 1-a ucis. Puse jos §ampania de care nu se atinsese: Ar trebui si plec. - L-ai convins pe Ash s&te invite azi aici, in casa noastra. M i s-a spus ca ai petrecut m ult timp cu el de la intalnirea voastra intdmplatoare la secfia de polifie, a doua zi dupa moartea lui Oliver. Ca Ashton a inceput deja sa te picteze. Te mi§ti repede, domni§oara Emerson. Lila se ridica incet in picioare, la fel §i el. -Nu va cunosc, spuse ea, mSsurandu^i cuvintele. Nu §tiu daca va sta in fire sa insultafi oamenii. Cum nu §tiu, am sa pun aceasta atitudine pe seama §ocului §i a durerii. §tiu ce efect poate sa aiba moartea unei persoane dragi. - $tiu ca e§ti o femeie fara un loc al ei, care i§i petrece tim pul locuind in casele altora §i, intre timp, scrie pove?ti fantastice pentru adolescenfi impresionabili. O legatura cu Ashton Archer, cu numele lui, cu resursele lui, ar fi pentru tine un pas urias inainte. Ultimele rama?ife de intelegere disparura. - Eu im i urmez propria cale §i ma descurc singura sa avansez. Nu toata lumea e motivata de bani ?i statut. Va rog sa ma scuzafi. -Crede-ma, oricare ar fi jocul tau, nu ai sa ca^tigi, spuse el cand Lila dadu sa iasa din incapere. Se opri sa-1 priveasca pentru ultima data, atat de chipe§ si rafinat, atat de frant §i aspru. -Im i pare rau pentru dumneavoastra, murmura, dupa care ie§i. Orbita de furie, coti in directia gre§ita, dar se corecta repede. Trebuia sa iasa, sa piece. Ura faptul ca Spence Archer reu§ise sa o faca sa simta ?i vinovafie, §i furie in acelasi timp, dar §tia ca era necesar sa mediteze la ambele aspecte. Asta avea so faca insa altundeva, oriunde altundeva in afara de acea casa imensa ?i uluitoare, plina de oameni cu relafii complicate. Naiba so ia de casa enorma si superba, naiba sa le ia de pajisti intinse §i piscine, si blestematele de terenuri de tenis! Si naiba sa-1 ia fi pe el, fiindca incercase sa o descrie ca pe o parvenita materialista.
Ifi aduse aminte c5 Luke ftia numeral foferului, iar foferul avea bagajele ei in mafina. Nu voia sS vorbeasca nici cu Luke, nici cu Julie, nici cu nimeni altcineva. GSsi un asistent de parcare fi ii ceru numSrul unei companii de taxiuri, una dispusa sS o duca la New York. Nu-i pSsa de bagaje - fara indoiala, Julie avea sa i le aduca. La un moment dat avea sa-i trimitS un mesaj ca s-o anunfe ca plecase, dar nu intentions sa mai ramanS acolo, victims a umilintei, a atacurilor fi a culpabilizarii, nici un minut mai mult decat era absolut necesar. Observa taxiul inaintand incet pe aleea lunga fi ifi indrepta umerii. Ea ifi croia singura drum, ifi aminti, ifi cSftiga singura existenfa. §i traia dupa propriile reguli. - Lila! Se intoarse in fafa portierei deschise fi o vazu pe Giselle venind in fuga spre ea. - Pleci? - Da, trebuie sa plec. - Dar Ash tocmai te cauta. - Nu pot sa mai raman. -Taxiul poate sa aftepte, ii spuse Giselle luando de braf cu fermitate. Hai sa ne intoarcem fi... - Chiar nu pot. La fel de ferma, Lila desprinse braful celeilalte femei. Im i pare foarte rau pentru fratele tau. Urea in taxi fi ii comunica foferului destinafia, incercSnd sa nu se gandeasca la gaura pe care avea so faca acea calatorie in bugetul ei. Giselle se intoarse in pas grabit f i il gasi pe Ashton in fafa casei de oaspefi, vorbind cu Angie, care era vizibil tulburata. -Stii ca asta nu-i sta in fire, Ash. Nu raspunde la telefon - nici acasa, nici pe mobil, nici la magazin. Mi-e teama ca a avut un accident. -Am sa plec la New York in curand, dar intre timp hai sa trimitem pe cineva sa verifice acasa. -Af putea sa o sun pe Janis, sa o rog sa ia setul de i hoi de rezerva din biroul lui Vinnie de la magazin. Ari am vorbit deja cu ea. Nu 1-a mai vazut de cand a plecnt do la munca ieri.
- Hai sS facem asta mai intai. $i te due eu cu ma?ina inapoi. -N-a§ vrea s5 o pSrSsesc pe Olympia, dar sunt foarte ingrijoratS. Am s-o in§tiinfez ca trebuie sa plec. -Nu e§ti singurul care pleaca, observa Giselle cand Angie intra in casa de oaspefi. Prietena ta Lila tocmai a luat un taxi. - Poftim? De ce? -Nu §tiu sigur, insa ceea ce §tiu e ca tata a intrat sa discute cu ea, apoi, cand am vazuto din nou, se urea in marina. Parea furioasa. Se stapanea, dar era foarte furioasa. - Pe tofi dracii! Ramai cu Angie, te rog. Am nevoie de cateva minute sa ma ocup de asta. I?i scoase telefonul §i porni spre casa pe ocolite, pen tru a evita grosul invitafilor. Forma numarul, insa fu direcfionat catre mesageria vocala a Lilei. -Lila, spune-i taximetristului sa te aduca inapoi. Daca vrei sa pleci, te due eu la New York. Ma ocup eu de asta. Indesa telefonul in buzunar §i intra in salonul destinat micului dejun, unde o observa pe mama lui. - L-ai vazut pe tata? -A urcat de cateva minute, probabil in biroul lui. Ash... -Nu acum. Im i pare r3u, nu acum. Urea scarile, coti spre aripa vestica §i Iasa in urma dormitoarele, saloanele §i apartamentul principal, ajungand in final la biroul privat al tatalui lui. A nii de educate il determinara sa bata mai intai, chiar daca doar de forma, inainte de a deschide u§a. Spence ridica o mana, ramanand a§ezat in spatele biroului masiv de stejar care aparfinuse strabunicului lui Ash. -Te sun eu inapoi, spuse in receptor, §i inchise. Am cateva lucruri de rezolvat, dupa aceea cobor. - Sa infeleg ca unul dintre lucrurile pe care ai sirpfit nevoia sa le rezolvi e Lila. Ce i-ai spus de aispDCpSQa&u:’
Spence se ISsa pe spate, sprijinindu-fi mainile pe brafele fotoliului de piele: -Nu am facut decat sa-i pun cateva intrebari. Cred ca am avut parte de suficiente drame pe ziua de azi, Ash. - C u varf fi indesat. Ce intrebari? - E dubios, nu crezi, c& femeia asta - care, din pura intamplare, e prietena cu managerul galeriei in care ifi expui lucrarile - e totodata fi singurul martor la orice s-ar fi intamplat in apartamentul acela in noaptea in care a fost ucis Oliver? -Nu. - §i aceasta prietena a ei a fost candva casatorita cu prietenul tau apropiat. Ash infelese clar unde avea sa duca acea conversafie dificila. Nu voia sa pa§easca pe acel drum, mai ales nu in ziua aceea. -Astfel de relatii se mai leaga uneori. Familia asta e o dovada vie. - Efti conftient de faptul ca Lila Emerson a fost la un moment dat amanta sotului lui Julie Bryant. Izbucnirea de furie pe care sperase so evite incepu sa-i clocoteasca in sange. - In acest caz folosefti abuziv termenul de „amanta“, dar sunt cat se poate de constient de faptul ca Lila a avut la un moment dat o relafie cu fostul sot al lui Julie. Cum stii fi tu asta, mi-e clar acum ca ai angajat detectivi particulari care sa faca sapaturi. - rireste. Spence deschise un sertar din care scoase un dosar fi un C D . lata o copie a raportului. M ai bine il citefti personal. -De ce ai facut asta? Chinuindu-se sa-fi tina mania in frau, Ash il fixa cu privirea pe tatal sau fi recunoscu zidul impenetrabil pe care-1 ridicase intre ei. A sunat la police. A vorbit cu mine, mi-a raspuns la intrebari, desi nu era obligata, atunci cand m ulfi oameni nu ar II fflcuto. Ca si cum asta i-ar fi demonstrat teoria, Spence infip'K' un degef in birou fi rosti pe un ton dur:
-Iar acum ii cumperi haine, petreci tim p in compania ei, te pregatesti sa o pictezi fi ai adus-o aici, toemai azi. „Impenetrabil, i?i spuse Ash, dar fi indoliat.“ - Nu ifi datorez nici o explicate, dar, avand in vedere ce zi e azi, am sa-fi spun atat. A m cumparat un costum pentru scena pe care vreau sa o pictez, afa cum fac adesea. Am petrecut mai m ult tim p in compania ei fiindca m-a ajutat fi fiindca mi-a placut de ea. A m rugat-o sa vina aici din motive care ma privesc. Eu am abordat-o - fi la secfia de politie fi dupa aceea. A m rugat-o sa pozeze pentru mine fi am insistat in ciuda ezitarilor ei. Am staruit sa vina la inmormantare fiindca o voiam aici. - Stai jos, Ashton. - Nu am timp sa stau jos. Sunt lucruri ce trebuie facute, iar a sta aici incercand sa discut rational cu tine nu ma ajuta in nici un fel. - Cum dorefti, dar ai sa ma asculti. Spence se ridica, se apropie de un bufet sculptat fi ifi turna doua degete de whisky dintr-o carafa, continuand: Exista un soi de femei care se pricep sa le dea barbafilor iluzia ca ei iau deciziile, defi, de fapt, ele ii conduc. Pofi fi absolut sigur ca nu a avut nici o legatura cu ceea ce i s-a intamplat lui Oliver? Ridica paharul ca fi cum ar fi finut u n toast inainte de a sorbi din whisky: Tocmai ea, care a fost martora la caderea acestui manechin fiindca le spiona apartamentul printr-un binoclu? - Ifi permit! sa spui asta dupa ce ai platit detectivi care sa o spioneze? - Protejez ce-mi aparfine, replica Spence afezandu-se iarafi la birou. -Nu, in acest caz folosefti ceea ce-fi aparfine ca sa ataci o femeie care nu a facut nim ic in afari de a incerca sa ajute. A venit aici fiindca am rugat-o eu fi a plecat fiindca, dupa cum devine clar acum, tu ai insultat-o. - Ratacefte dintr-un loc in altul ca o figanca, de-abia reufefte sa ifi caftige existenfa. A avut o aventura - din
cate ftim pana acum - cu un barbat c&s5torit fi cu o situate financial considerabil mai buna decat a ei. Mai mult extenuat decat furios, Ash ifi van mainile in buzunare. - Chiar vrei s&faci pe lupul moralist in privinfa relafiilor extraconjugale? Data fiind situafia ta? - Sunt totufi tatal tau, marai Spence cu ochii scanteind de furie. -Afa e, dar asta nu ifi da dreptul sa insulfi o femeie la care fin. Spence se lasa pe spate in scaun, rotindu-1 ufor dintr-o parte in alta in timp ce ifi studie fiul. - Cat de mult te-ai implicat, mai precis? -Asta ma privefte. -Ashton, pur fi simplu nu fii cont de realitate. Exista femei care vaneaza barbafii pentru statutul lor, pentru ceea ce au realizat. - $i de cate ori ai fost tu casatorit - pana acum? Cate amante ai platit? -Ar trebui sa-mi arap respect, izbucni Spence ridicandu-se in picioare. Dar tu nu o faci. Furia dadu sa iasa din nou la suprafafa, atat de rapi da f i de puternica incat Ash abia izbuti sa f io inabufe. „Nu aici, ifi porunci. Nu azi.“ -Mi-e clar acum ca povestea asta nu a avut nici o legatura cu Oliver. Raportul polifiei fi raportul ala de pe biroul tau ar fi trebuit sa te convinga de faptul ca Lila nu a avut nici o legatura cu Oliver sau ceea ce i s-a intamplat lui. Ceea ce te deranjeaza sunt eu fi relafia mea cu Lila. - In esenfa e acelafi lucru, remarca Spence. Iar tu te afli intr-o pozitie vulnerabila. - Poate ifi inchipui ca palmaresul tau de multiple sotii, amante, aventuri, logodne anulate fi flirturi scurte III di\dreptul de a te considera un expert. Eu sunt de tillft pflrere. -( 'nde In sarcina parinfilor sa-fi ghideze copiii astfel !iu rti srt evite grefelile pe care le-au facut ei. Femeia asta
nu are nimic de oferit §i a exploatat o tragedie pentru a-fi caftiga increderea ?i afecfiunea. -Te in§eli amarnic. Ar trebui sa-fi aminte§ti ca Oliver era cel care avea nevoie de aprobarea §i mandria ta. Eu m5 bucur cand am parte de ele, insa nu traiesc doar pentru asta, a§a cum a trait el. A i exagerat. -Nu am terminat, spuse Spence cand Ash se intoarse sa piece. -Te in§eli din nou. Lasandu-se manat de furia neimblanzita, cobori searile in goana. Aproape c3 ie?ise din casa cand il ajunse mama lui din urma. -Ash, pentru numele lui Dumnezeu, ce se intampla? -Cu excepfia faptului ca tata a angajat detectivi particulari sa scotoceasca prin viafa Lilei, apoi a atacat-o dur, im pingando sa-?i cheme un taxi §i sa piece, ca tocmai am asistat la funeraliile lui Oliver §i ca Vinnie e dat disparut, e doar o intalnire tipica pentru familia Archer. -Spence... Doamne, ar fi trebuit sa-mi dau seama. Am lasat-o pe biata fata singura cu el, ofta Monica aruncand o privire ameninfatoare in direcfia scarilor. A i so impaci pana la urm3; mie im i place de ea, daca asta conteaza. - Conteaza. - Care e problema cu Vinnie? -Nu $tiu inca. Trebuie sa vorbesc din nou cu Angie. E ingrijorata. -Pe buna dreptate. Nu e normal pentru Vinnie. M-a§ duce eu la casa de oaspefi, dar tocmai a pornit Krystal intr-acolo, spuse ea, referindu-se la sofia din acel moment a fostului ei sof. Se poarta foarte decent cu Olympia, a§a ca nu e cazul sa stau §i eu ca un spin in coaste. -A§a e cel mai bine. -A? putea sa discut cu Spence. -Nu... -Probabil §i de la asta e mai bine sa ma abfin. I?i impleti un braf cu al lui, incetinindu-1 pana la pas
de plimbare ?i - i?i dadu el seama - calmandu-i mania: Vrei ca Marshall §i cu mine sS o ducem pe Angie inapoi in ora§? -Am s-o fac eu. Mulfumesc, dar trebuie sa ma intore oricum. -Cand o vezi pe Lila, spune-i ca mi-ar placea mult sa luam pranzul candva. - Sigur. Mama §i fiul se oprira cand Luke J Julie aparura in fafa lor. -Am auzit ca Lila a plecat, incepu Julie. - Da, un mic taraboi, ca sa zic a§a. Daca o vezi inainte sa o vad eu, spune-i... Spune-i ca am sa-i explic personal. -Ar trebui sa plec. Lila sta la mine in seara asta, deci ar trebui sS plec. -Atunci plecam. Vrei sa te ducem inapoi? il intreba Luke pe Ash. - Nu, am ceva de facut. Ne auzim. -Va conduc, se oferi Monica luandu-i pe Julie §i pe Luke de cate un braf. Nimeni nu se descurca mai bine decat mama lui, reflects Ash. Se indepasta, trecand pe sub umbrar si ie$ind din nou in soare. Savura liniftea, planuind s-o sune iara§i pe Lila, dar soneria telefonului il distrase. Se uita pe ecran si se incrunta la vederea numelui: -Janis? -Ash, Dumnezeule, Ash. Nu am putut... nu am putut sa o sun pe Angie. - Ce e? Ce s-a intamplat? -Domnul V., domnul V.... Polifia... Am sunat la polifie. Sunt pe drum. -Respira. Spune-mi unde esti. - Sunt la magazin. Am venit sa iau cheile de la apartamentul domnului V. D in biroul lui. Ash... - Respira, repeta el cand Janis izbucni in hohote de plflns, Trebuie sa-mi spui ce s-a intamplat. Dar pumnii pp cure !i simtea strangandu-i-se in stomac ii dadusera tlt'|n iftnpunsul. Spune-mi ?i gata.
-E mort. Domnul V. In birou. Cineva 1-a ranit. $i mai e un barbat acolo... -Un barbat? -E mort ?i el. Zace pe podea intro balta de sange. Cred ca cineva 1-a impu^cat. Domnul V. e legat de seaun, iar fafa lui e toata... Nu §tiu ce sa fac. Emofia trebuia sa a§tepte. Acum se intamplase ceva de neconceput §i trebuia sa se ocupe de aceasta situafie, ?i inca repede. —A i chemat politia? -Sunt pe drum. Dar nu am putut sa o sun pe Angie. Nu am putut, a?a ca te-am sunat pe tine. -A?teapta afara pana sosesc polifistii. V in §i eu. -Grabeste-te. Pofi sa te grabefti? Pofi sa-i spui tu? Eu nu pot. Nu pot. -Am sa-i spun. Ajteapta polifia, Janis - afara. Pornim spre tine. Incheie convorbirea, ramanand cu ochii holbafi la telefon. Oare el era cauza acestei orori? El o provocase cerandu-i ajutorul lui Vinnie? „Lila!“ se gandi brusc §i ii cauta frenetic numarul in agenda. - Raspunde naibii, se rasti el cand fu direcfionat spre mesageria vocala. Asculta-ma. Vinnie a fost ucis. Inca nu §tiu ce s-a intamplat, dar pornesc spre New York. Du-te la un hotel. Incuie u$a ?i nu deschide nimanui. $i data viitoare cand te sun, raspunde dracului odata. Indesa telefonul in buzunar. Apasandu-?i degetele pe ochi, se intreba cum sa-i spuna lui Angie ca soful ei era mort.
capitolul 12 Nu voia sa vorbeasca absolijit cu nimeni - iar telefonul ei tot suna cu primele note furtunoase din We W ill Rock You.
Avea sa schimbe nenorocita *&ia de sonerie la prima ocazie.
Era oricum destul de rSu ca se afla Intr-un taxi dupa ce fusese fScuta albie de porci de cStre tatal super-bogat al barbatului cu care hotarase recent sa se culce, ca sa nu mai suporte f i bombardamentul sonor al celor de la Queen. Defi Queen ii plSceau la nebunie. Mania ei se potolise dupa vreo treizeci de kilometri, afa ca pe restul drumului nu facuse altceva decat s3-fi planga de mila. Ar fi preferat sa fie furioasa. Ignora tonul de apel in ritm de rock, muzica tribala africana ce r3suna din radioul taximetristului fi riff-ul de chitara din piesa „Highway to Hell" care o anunfa ca primise un mesaj. Mai calmS, cu mintea mai limpede - chiar daca posomorflta - se imbuna pufin cand intrara in oraf. Suficient c3t sa ifi scoata telefonul fi sa se uite cine o cautase. Trei apeluri de la Ash, doua de la Julie. Si cate un mesaj text dc la fiecare. Expirand zgomotos, decise ca Ash caftiga la mai multe capitole. Asculta primul mesaj inregistrat fi ifi dadu ochii pes te cap. „Ma ocup eu de asta.“ Barbafii! Se ocupa singura de propria persoana fi de tot ceea ce i se intampla. Aceasta era regula numarul unu pentru Lila Emerson. Asculta apoi primul mesaj lasat de Julie: „Lila, tocmai am dat peste Giselle Archer. Mi-a spus ca ai plecat. Ce se petrece? Ce s-a intamplat? Efti bine? Suna-ma.“ - Bine, bine. Mai tarziu, mormai ea. Trecu la cel de-al doilea mesaj al lui Archer, pufnind disprefuitor la cererile lui insistente de a-i raspunde. Apoi totul incremeni. Degetul ei tremura cand ap3s3 din nou pe butonul de redare a inregistrarii. - Nu, nu, nu, murmura ea, fi deschise imediat mesajul text de la el. „Raspunde naibii odata. Vin cu elicopturul. Am nevoie de numele hotelului tau. Incuie Ufa. Am umlc*re.“ Ai {lonAnd instinctiv, Lila se apleca in fafa:
-S-au schimbat planurile. Am nevoie sa ma ducefi la... Care era nenorocita de adresa? In cele din urma, ifi aminti numele magazinului pe care il menfionase Ash f i il cauta repede pe internet. Cu o voce gatuita, ii dicta adresa taximetristului. - O sa va coste mai mult, ii spuse acesta. - Duceti-ma acolo f i gata. Ash se opri in pragul biroului lui Vinnie langa un polifist in uniforma. Furia, vinovafia, durerea ardeau inabufit sub un strat gros de nauceala. Zborul scurt, de cofmar, toata confuzia, toata panica disparura in tr-o clipita cand il vazu pe barbatul pe care il cunoscuse fi iubise. Costumul de obicei spilcuit al lui Vinnie era patat cu sange fi urina. Fafa lui cu trasaturi fine era plina de vanatai brutale, umflata fi rofie, indicand ca fusese batut cu bestialitate. Singurul ochi deschis privea in gol, acoperit cu pelicula morfii. -Da, el este Vincent Tartelli. In scaun, adauga Ash prudent. -§i celalalt tip? Ash inspira adanc. Hohotele matufii lui se auzeau pana jos, sunete oribile pe care probabil avea sa le auda neincetat in minte. O polifista o dusese la etaj, departe de scena oribila. Slava Domnului ca o luase de acolo. Se forfa acum sa se uite la cadavrul lafit pe podea. Solid, lat in spate, cu maini mari acoperite de julituri f i vanatai in dreptul incheieturilor de la degete. Un cap ras, o fafa patrata, de buldog. Si o gaura innegrita, bine conturata, exact la mijloc intre sprancene. -Nu-1 cunosc. Nu cred ca 1-am mai vazut vreodata. Mainile lui - el e cel care 1-a batutype Vinnie. Doar uitafi-va la mainile lui. -Mergefi la etaj, unde se afla fi doamna Tartelli. Inspectorii vor discuta cu dumneavoastra. Fine fi Waterstone, ifi spuse el. Sunase din elicopter fi ceruse ca inspectorii sa fie anunfafi.
- Ea nu poate sa vada asta. Angie - doamna Tartelli. N u se poate sS-1vada pe V innie a?a. -Vom avea grija, promise agentul indrumandu-1 spre sala d in fafa a magazinului. Puteti a^tepta sus pana... Se intrerupse cand un alt polifist ii f&cu semn de la u§a. RamSnefi aici. U nde ar fi putut sa mearga? se intreba Ash cand ramase singur. AruncS o privire in magazinul de care V innie fiisese atat de mandru, observand lem nul lScuit, vitrinele scanteietoare, poleiala aurie. Lucruri vechi, lucruri prefioase. $i nim ic nu fusese atins, nim ic spare sau rSscolit, cel pufin nu din cate i§i dadea el seama. Nu fusese un jaf, crima nu fusese comis5 de un dezaxat in cSutare de bani sau de obiecte pe care sfl le amaneteze. Totul incepuse cu Oliver. Totul incepuse cu acel ou. - E O femeie afara care v& cauta. Lila Emerson. - E o... Ce anume era, de fapt? Nu reu§ea sa o defineascS exact. Este o prietena, spuse intr-un tarziu. Am fost impreuna la inmormantarea fratelui meu azi dupa-amiaza. - O zi grea pentru dumneavoastrS. Nu o vom Iasa sa intre, dar putefi ie§i sa vorbifi cu ea. - In regula. Nu ar fi trebuit sa se afle acolo. Pe de alta parte, nici Angie nu ar fi trebuit sa planga in sala de la etaj. Nimic nu era asa cum ar fi trebuit sa fie, dar trebuia sa dea piept cu realitatea. Lila se invartea agitata pe trotuar, dar se opri cand Il vazu iesind. Ii prinse mainile si, la fel ca prima data cflnd o intalnise, din ochii ei mari §i intunecafi radie o expresie calda de compasiune. - Ash, murmura ea. Ce s-a intamplat? - Ce caufi aici? Ti-am spus sa mergi la un hotel. -Am primit mesajul tau. Unchiul tau a fost ucis Hiii hlul lui Oliver. I mi lnHut. Cred ca a fost strangulat, preciza el gan111Ht111 ic 1.1 vflniltilile urate de pe gatul lui Vinnie.
- O , Doamne! suspina ea strangandu-i m ainile cu putere. Im i pare atat de rau. § i sofia lui? A m intalnit-o pe sofia lu i pentru o clipa. -E inauntru, la etaj. A u dus-o la etaj. N u ar trebui s5 fii aici. - N u te pot Iasa sa infrunfi oroarea asta singur. Da-mi ceva de facut, ceva cu care sa te ajut. -N u e nim ic aici. -Tu e§ti aici, il contrazise Lila, impletindu-§i degetele cu ale lui. Inainte ca Ash sa apuce sa raspunda, inainte sa-?i contureze un raspuns in minte, ii vazu pe cei doi inspectori. -I-am chemat pe Waterstone §i Fine. Sunt aici. Tu trebuie sa mergi la un hotel. Nu, du-te acasa la mine, se corecta el incepand sa-si caute cheile. V in §i eu cat de repede pot. - Raman aici deocamdata. M-au vazut a^teptand aici, adauga ea. N u prea pot sa o tai acum - §i nu te las sa te descurci cu toate astea singur. - Domnule Archer! se auzi vocea inspectorului Fine. D in nou, condoleanfe pentru pierderea dumneavoastra. Haideti sa discutam inauntru. § i dumneavoastra, domni?oara Emerson. Intrara in magazin, lasand in urma caldura de vara ?i gazele de e§apament produse de trafic. -Sofia lui, incepu Ash. Stiu ca trebuie sa vorbifi cu ea, sa-i punefi intrebari. A fi putea face asta rapid? Trebuie sa piece acasa, sa fuga de toate astea. -Ne vom mifca repede. Domnule agent, va rog sa-i gasifi domni§oarei Emerson un loc liniftit in care sa a§tepte. Domnule Archer, putefi merge sus, sa fifi alaturi de doamna Tartelli. Urcam §i noi in cateva minute. Ii separau, conchise Ash. Lila ii stranse mana, apoi se indeparta, urmand indicafiile polifistului. Era procedura standard, presupunea el, dar avea efectul de a-i accentua sentimentele de vinovafie §i de frustrare.
In camera de la etaj se afeza langa Angie, care hohotea nestapanit, f i o lua in brafe. Alaturi, Janis se straduia sa nu planga; ti murmura si ei cateva cuvinte de imbarbatare. Si se gandi la ceea ce avea de facut. Polifia trimise dupa Janis, care ii arunca o privire impietrita de durere inainte de a cobori. -Janis mi-a spus ca a avut o clienta la sfar§it de program. - Poftim? Angie nu rostise nim ic coerent pana in acea clipa. Plansese, se legSnase, tremurase. Acum insa, sprijinindu-se de el, vorbi cu un glas ragufit, asprit de lacrimi: -Ieri, cand Janis a plecat, V innie avea o clienta. O femeie care voia cica sa mobileze un apartament nou. A ales multe lucruri. Soful ei urma sa vina fi sa aprobe selecfia, din cate spune Janis. Deci a stat aici pana tftrziu. Cineva a intrat inainte ca V innie sa incuie, sau I-a surprins chiar in acel moment. Era aici singur, Ash. In tot acest tim p cat eu am crezut ca intarzie sau trage de timp, el era aici singur. N ici macar nu 1-am sunat aseara. Eram atat de obosita dupa tim pul petrecut cu Olympia, incat nici macar nu 1-am sunat. - E in regula, se stradui el zadarnic s-o linifteasca. - Dimineata, cand a plecat la munca, 1-am cicalit sa nu piarda nopunea tim pului. I se mai intampla, dupa cum ftii. Era atat de trist din cauza lu i Oliver. Voia pu fin timp doar pentru el, dar eu 1-am cicalit sa nu piarda nof iunea tim pului. E ciudat, pentru ca le-ar fi dat orice ?;i doreau. Lacrimile i se rostogolira ca nifte picaturi de ploaie, dar Angie ifi finu privirea atintita asupra lui Ash, explicand: A m discutat despre asta frecvent. Daca cineva ar fi incercat sa-1 jefuiasca, le-ar fi dat tot ce doreau, Intotdeauna le spunea fi angajatilor acelafi lucru. Nimic de aici nu merita platit cu viafa voastra sau cu sitfcrlnfn familiei voastre. N u era nevoie sa-1 raneasca. Nu rrn nevoie sa faca asta. ^tlu, murmurfl el finand-o in brafe pana cand lacri-
Peste cateva m inute, cei doi inspectori isi fecurS apari^ia. - Doamna Tartelli, eu sunt inspectorul Fine, iar acesta este inspectorul Waterstone. Ne pare foarte r&u pentru pierderea dumneavoastra. - Pot sa-1 vad acum? N u m-au lasat sa-1vad. - O sa ne ocupam de asta in scurt tim p. Stiu ca este greu, dar trebuie sa va punem cateva intrebari. Fine se a§eza pe un scaun din lemn de trandafir cu boboci de trandafir pe tapitjerie. Pastra un ton cald, la fel cum facuse §i cand venise sa-i spuna despre Oliver, i§i am inti Ash. - Stiti pe cineva care i-ar fi dorit raul sopilui dum neavoastra? - O am enii il placeau pe Vinnie. Putefi intreba pe oricine il cunostea. Nim eni dintre cei care il cuno§teau nu ar fi vrut sa-i faca rau. - Cand 1-afi vazut sau api vorbit ultim a data cu el? Ash o £inu de manS in timp ce Angie le relata, in esenta, ceea ce ii spusese si lui, detaliind cand ei o intrebara de ce ram&sese la New York inca o zi: -Olym pia, mama lu i Oliver, voia sa stau cu ea. Este sora lu i V innie, dar suntem apropiate, ca nifte surori. Avea nevoie de mine, spuse Angie, iar buzele incepura sa-i tremure. M-am dus acolo inso^ita de copiii no§tri si de copiii lor. V innie urma sa vina aseara sau azi-diminea^a, in func^ie de cum se sim^ea. A? fi putut sa-1 conving sa ne inso^easca daca a§ fi insistat. N u am facuto, iar acum... - Nu-ti face asta, Angie, murmura Ash. Te rog, nu-ti face asta. - Le-ar fi dat orice §i-ar fi dorit. De ce a trebuit sa-1 raneasca astfel? - Noua ne revine sarcina sa dezlegam misterul, ii spu se Fine. Sunt multe lucruri de valoare aici. Exista o casa de bani? ^ - Da. In depozitul de la etajul al doilea, unde se {in piesele puse deoparte pentru diver?i clienp. §i cele aduse pentru evaluare.
- Cine are acces? -Vinnie §i Janis. $i eu. -Va trebui si aruncam o privire. V-afi da seama daca lipsefte ceva? -Nu, dar Vinnie probabil avea o lista a obieotelor in birou sau pe computer. Janis §i-ar da seama cu siguranfa. -In regula. Un agent va va conduce acasa. E vreo persoana pe care dorifi s-o contactam? -Ash i-a sunat... pe copiii mei. Copiii nostri. - Sunt deja acasa, o informa Ash. Te asteapta acolo. - Nu ?i Vinnie, gemu ea cu ochii plini de lacrimi. Pot sa-1 vad? -Mai sunt cftteva detalii de care trebuie sa ne ocupam, dar va vom anunfa cand e posibil sa-1 vedeti. Acum mergefi acasa. Vom face tot ceea ce ne sta in puteri, doamna Tartelli. -Ash.., - Du-te acasa, Angie, ii zise el ajutand-o sa se ridice. Aici voi avea eu grija de tot, ifi promit. Daca ai nevoie de ceva, daca pot sa fac ceva pentru tine, anunfa-ma. -Va conduc eu jos, doamna Tartelli, spuse Waterstone luand-o de braf. -Acestea sunt rudele fratelui dumneavoastra semivitreg, comenta Fine cand ramase doar cu Ash. Parefi apropiafi. - Intr-o familie ca a mea, tofi suntem rude. Ce-o sa faca Angie acum? Apasandu-si podul palmelor peste ochi, Ash explica: sunt casatorifi de dinainte sa ma nasc eu. In ce privefte crima, exista inregistrari ale camerelor de supraveghere. Stiu ca Vinnie instalase un sistem de securitate eficient. - Avem CD-urile. - Deci afi vazut cine a facut asta. Trebuie sa fi fost cel put In doua persoane. -! )e ce credefi asta? Fiittdctt nu Vinnie 1-a impuscat pe celalalt, pe barlutiiti i mi-, judecftnd dupa cum ii arata mainile, 1-a battn t ti BhlbRflclo. Nu e nevoie sa fii detectiv ca sa-fi dai
ieama de atata lucru, adauga Ash. Trebuie doar sa foloicfti o logica simpla. - Cand 1-ati vazut ultima data pe rSposat? -Joi seara. A trecut pe la mansarda mea. Aratati-mi CD-urile. - Faptul cS suntefi logic nu va transforma automat in nnchetator. - Suspectati ca uciderea lui Vinnie are legatura cu moartea lui Oliver. La fel cred §i eu. Nu 1-amvazut niciodata pe individul din biroul lui, dar poate 1-am vazut pe celalalt fapta?. Doamna inspector, credeti ca Angie mi-ar arata atata incredere daca a§ fi avut vreun conflict cu Vinnie? A fost un om bun, un prieten bun §i, chiar daca nu se potrive^te cu definitia dumneavoastra, mi-a fost ruda apropiata. - De ce a trecut pe la dumneavoastra joi seara? - Eu pierdusem un frate, el pierduse un nepot. Daca vrefi sa aflafi mai multe, aratafi-mi inregistrarile. -Incercafi sa negociati cu mine, domnule Archer? -Nu negociez, va cer. Doi membri ai familiei mele au fost ucisi. Fratele meu lucra pentru Vinnie, aici, in magazinul asta. Daca pot sa va ajut cumva sa-i depistafi pe autorii crimelor, am sa o fac. - Pastra Vinnie ceva pentru fratele dumneavoastra? -Nu, dar e posibil ca uciga?ii sa fi crezut ca da. Vinnie era absolut onest - nu trebuie sa ma credefi pe cuvant, §i nici nu o vefi face. Vefi verifica §i vefi primi confirmarea. - $i Oliver? Bubuitul din capul lui se intensifica atat de tare, in cat aproape ca nu auzi intrebarea. - Oliver era capabil sa modifice limitele in funcfie de imprejurari §i nu intelegea niciodata - sincer nu infelegea - cand intrecea masura. Doamna inspector, familia mea e sfaramata. Se gandi la tatal lui - inflexibil, impenetrabil in furia §i durerea lui - §i incheie: Gasirea uciga§ului sau a uciga§ilor e un prim pas pen tru a o reface.
-Familia conteaza cel mai mult pentru dumnea voastra, nu-i asa? - Da, a?a fi trebuie sa fie. Chiar fi atunci cand e atat de complicata. Poate mai ales atunci cand este atat de complicata. -Nu strica sa va aratSm inregistrarile, zise Fine ridicandu-se brusc in picioare. De ce se afla domnifoara Emerson aici? -M-a insofit la inmormantare fi a plecat inaintea mea. -A venit la inmormantarea fratelui dumneavoastra? -Eu am rugat-o. Voiam sa o ftiu acolo. Cand m-a sunat Janis, dupa ce 1-a gasit pe Vinnie, am contactat-o. Daca aceasta crima are legatura cu Oliver, e posibil ca ea sa fie prinsa la mijloc. - Care e relafia dintre dumneavoastra fi domnifoara Emerson? - Evolueaza, rosti el simplu. -Ii vom cere fi dansei sa se uite la inregistrari. Va deranjeaza? -Nu. Probabil e mai bine afa, ofta el in timp ce coborau scarile. - O familie data peste cap poate impotmoli o relafie care evolueaza. „Ba bine ca nu“, se gandi Ash, dupa care spuse cu voce tare: - Presupun ca o sa aflam. Ap&rusera fi alfi polififti, fi o mulfime de tehnicieni, probabil experfi in criminalistica, imperturbabili la vederea sftngelui fi a morfii. Fine ii facu semn lui Ash sa aftepte, apoi se indeparta pentru a vorbi cu unul din tre agenfi. Ash ramase intr-un coif al incaperii; la un moment dat observa cum polififtii ridicara cele doua cadavre. -Va fi nevoita sa-1 vada afa cum 1-am vazut eu pe Oliver, spuse el c&nd Fine se intoarse. Pe o masa, acoperit de un cearfaf. Prin geam. Nu va reufi niciodata sa-fi ftearga acea imagine de pe retina, indiferent cat de multe alte amintiri a strans de-a lungul anilor. Acea unica amintire nu f i-o va fterge niciodata.
-Venifi cu mine, !i ceru Fine, care finea un lap top ?i un plic transparent sigilat in care se afla un CD. Doamna Tartelli are un pastor, un preot, un rabin mai apropiat? -Nu erau deosebit de religio§i. - Pot sa va dau numele catorva consilieri specializafi In astfel de traume. - Da. Da, mulfumesc. I§i croira drum printre piesele de mobilier inghesuite. Lila era a?ezata la o masa, ascultandu-1 concentrata pe Waterstone. Detectivul ridica privirea, §i imediat o vaga ro?ea$i ii acoperi gatul. -Am sa-i rog sa se uite la inregistrarea de pe camerele de supraveghere, il anunfS Fine. Waterstone ifi impreuna sprancenele. Ash avu impresia ca voia sa spuna ceva, probabil sa obiecteze. Apoi insa, deslu?ind probabil un semnal tacit din partea partenerei lui, ridica din umeri. -Am sa pornesc din momentul in care domnul Tartelli ramane singur in magazin cu o femeie deocamdata neidentificata, - O femeie? Lila o privi pe Fine deschizand laptopul §i punandu-1 in funcfiune. O femeie a facut asta? Este stupid sa ma mir, adauga ea imediat. Femeile fac lucruri teribile, la fel ca barbafii. Se Intinse si atinse u?or mana lui Ash cand acesta veni langa scaunul ei. Ce mai face Angie? -Au lasat-o sa piece acasa, unde o a^teaptS familia ei. Fine introduse CD-ul fi derula inregistrarea pana la punctul care o interesa. Ash il privi pe Vinnie oferind vin unei femei intr-o rochie de vara vaporoasa, incaltata cu pantofi cu toe. Par scurt, de culoare inchisa, brafe zvelte, dar musculoase, picioare superbe. Necunoscuta se intoarse §i ii vazu profilul complet. Asiatica, remarca el. Buze pline, sculptate, pometi ascufiti, ochi migdalati, breton des.
-Vefi observa ca nu-si face grij i in privinfa camerelor ?tie ca sunt acolo. Inregistrarile facute mai devreme o arata strabatand tot magazinul, etaj cu etaj, in compania victimei. Atinge mai multe lucruri, deci n-o intereseaza nici ca lasa amprente. - Nu prea reu?esc sa-i vad fafa, spuse Lila. - O so vedefi. Ash o vedea deja. Ochiul lui de artist nu avu nevoie decat de profil pentru a-$i imagina restul. Exotica, rapitoare, cu tr&sfituri superb sculptate §i echilibrate. Ar fi pictato in chip de Sirena, una care ispitea barbafii in ghearele morfii. Pe ecranul laptopului, femeia zambi ?i se intoarse. -Stafi. Putefi sa... Stafi! Putefi sa dap inapoi cateva secunde ?i sft facefi stop cadru? Strangand din buze, Lila .so aplecft mai in fafa. Am mai vazuto. Am mai vazuto iiiulcvn, dar... La piafa! Piafa dintre banca si apartamentul pe care il ingrijeam. Dar atunci avea parul lung. A fost la piafa. Am vorbit cu ea. -A fi vorbit cu ea? intreba Fine. - Da. Eu tocmai plecam, cu plasele mele, iar ea statea acolo. I-am spus ca im i plac pantofii ei. Erau ni?te pantofi superbi. Ea a spus ca ii plac ai mei, dar nu era adevarat. Erau doar sandalele mele de zi cu zi. - Sunteti sigura ca este aceea?i femeie? se interesa Waterstone. -Uitati'va la fafa aia. E uluitoare. C ite femei au un asemenea chip? -Vorbea cu accent? vru Fine sa stie. -N u, chiar deloc. Purta o rochie mai scurta decat cea din filmare §i mai sexy. Avea ni?te sandale cu talpa ortopedica inalta. A parut pufin surprinsa cand am intrat in vorba, insa asta e o reacfie frecventa cand te adresezi pe nepusa masa unui strain. Dar a fost politicoasft. Avea o piele superba, ca un praf de aur presarat peste porfelan. • Unde e piafa? Waterstone nota adresa pe care io dndu Lila, apoi se rasuci spre Ash: § i dumneavoastra? ( ' iiH'iinoilftefi?
- Nu. Mi-a§ fi am intit chipul ei. E inalta. V innie are circa un metru optzeci, §i cu tocuri ea e la acela?i nivel, ba chiar pare cu vreo doi centimetri mai inalta. Deci are cam un metru §aptezeci ?i cinci. Zvelta, dar cu un corp bine hicrat. A? recunoa§te-o daca a§ vedea-o din nou. Se da drept o clienta cu un sof bogat, promifand o vanzare importanta. -De unde ?tifi asta? -Janis i-a spus lu i Angie, Angie mi-a spus mie. V innie a ramas dupa ora inchiderii sa-1 aftepte pe soful ei. Fara a rosti vreun cuvant, Fine derula mai departe Inregistrarea, Vinnie bause un pahar de vin in compania uciga^ei lui, apoi se dusese la u§a pentru a-i deschide complicelui, se gandi Ash. Apoi totul se schimba. O expresie de teama aparu in ochii anticarului. Ridica mainile intr-un gest de preda re, de cooperare, inainte de a fi format, sub amenintarea unui pistol, sa se retraga in birou. Iar pe ecran nu mai aparu decat magazinul gol. - L-afi recunoscut pe barbat? o intreba Fine pe Lila. - Nu. Nu, nu cred ca 1-am mai vazut. Doar pe ea. Fine scoase CD-ul §i il puse inapoi in plic, sigilandu-1. -Au venit aici dupa ceva anume. Dupa cum pare, barbatul neidentificat a folosit bataia pentru a incerca sa smulga informafiile de la victima. La aproximativ treizeci de minute dupa ce au intrat in birou, femeia a ie§it, a dat un telefon. A vorbit timp de cateva minute, apoi, cu un aer satisfacut, s-a Intors in birou. Peste inca patru minute a ie§it singura. N u mai parea satisfacuta, ci iritata. A urcat, iar camerele de la etaj o arata luand o caseta decorativa de pe un raft §i impachetand-o in folie cu bule. S-a intors la parter, a pus-o intr-o cutie, ba chiar a legat-o cu o panglica. Inainte sa piece a luat $i un portfigaret dintr-o vitrina din spatele tejghelei. Le-a pus pe amandoua intr-o plasa de cumparaturi ?i a ie§it pe u§a din fa^a.
-VanzStoarea a identificat portfigaretul ca fiind de provenienfa austriac5, interveni Waterstone. Inceputul secolului douSzeci, cu o valoare de aproximativ trei mii de dolari. Caseta era o bomboniera Faberge, cu mult mai valoroasa - estimate la circa doua sute de mii. Ce $tip despre acea bomboniera? - Nimic. Nici macar nu ftiu ce e. -Este o cutie facuta pentru a pastra dulciuri, expli ca Lila. Bombonierele antice pot fi foarte valoroase. Am folosit a?a ceva Intr-o carte nepublicata inca. Personajul trimitea trufe otravite Intr-o bomboniera. Faberge, repeta ea. Ash? - Nu ftiu nimic despre cutie, zise el. Poate cS a luat portfigaretul drept suvenir - afa cum a facut cu pantofii fi cu parfumul lui julie. Cutia vrea s-o ofere probabil drept cadou, altfel de ce ar fi legat-o cu o panglica? Dar nu din intamplare a ales o creafie Faberge. Au venit aici ciUitand o alta piesa Faberge, una care valoreaza mult mai mult decat bomboniera. Milioane. Unul dintre ouale imperiale disparate. Carul cu heruvim. - De unde ?tifi asta? - Oliver. Atat cat am reufit eu sa deduc, 1-a cumparat cu ocazia lichidarii unei mase succesorale - o vanzare legitima la care a reprezentat firma lui Vinnie. Dar a cumparat oul pe sub mana, pastrand secretul fafa de unchiul sau. Vinnie nu a aflat decat joi seara, cand i-am spus eu. -Pe noi nu v-afi deranjat sa ne informafi, se rasti Waterstone. - Nu am ftiut nici eu nimic pana cu o zi inainte, cand mi-am verificat cutia poftala. Oliver mi-a trimis un paI'het. Ifi luase masuri de precaufie sau se baza pe mine Sit le iau. - V-a trimis un ou Faberge In valoare de cateva milii hinc prin pofta? ■ Nu, Mi-a trimis o cheie - de la o caseta de valori 'il un hllofe! prin care imi cerea sa o pastrez pana ma i■ Mil n lii rl.
-Eram cu el, interveni Lila, gandindu-se ca, indiferent de consecinfe, era timpul sa dezvaluie totul in amanunt. Atunci am vazuto pe femeia aceea. Ash s-a dus la banca sa vada ce pusese Oliver deoparte, iar eu am Intrat in piafa. -Am luat legatura cu Vinnie cand mi-am dat seama ce era. Am facut copii dupa documentele pe care le-am gSsit in caseta de valori - majoritatea in rusa - fi dupa un contract de vanzare intre Oliver fi o anume Miranda Swanson, domiciliata in Sutton Place, referitor la masa succesorala a tatalui ei din Long Island. Vinnie mi-a confirmat ca a fost unul dintre dosarele de care s-a ocupat Oliver cu doar cateva saptamani In urma. Vinnie ftia pe cineva care putea traduce documentele. Nu 1-am Intrebat cine. - Unde e oul? intreba Fine. - In siguranfa. Nu-i spuse nimic Lilei, nici macar nu-i arunca o privire, dar ea Tnfelese clar mesajul. Acest detaliu nu avea sa fie impartafit. Si acolo va f i ramane pana nu o vefi gasi pe femeia asta f i nu o vefi baga dupa gratii, adauga Ash. - E o proba, domnule Archer. - D in punctul meu de vedere, oricat de non-etica ar fi fost tranzacfia, oul i-a aparfinut fratelui meu. Avea un contract de vanzare, semnat, datat, confirmat. §i daca vi-1 dau voua, im i pierd orice parghie de negociere de care m-af putea folosi daca ticaloasa asta incearca sa ma vaneze pe mine sau pe ai mei. Deci va ramane in siguranfa. Vari mana in buzunarul interior de la piept fi scoase o fotografie: Asta este. Daca va ajuta la ceva, am sa fac copii dupa toate documentele, dar oul va rama ne acolo unde se afla acum. Putefi incerca sa-mi forfafi mana, dar In acel moment am sa-mi sun avocafii. A§ prefera sa evit o asemenea situafie, f i cred ca voi afi prefera sa o evitafi cu atat mai mult. Waterstone se lasa pe spate, batand cu degetele boante In masa fin lucratS.
- Haidefi sa revedem detaliile fi cronologia, incepand chiar din noaptea in care a fost ucis fratele dumneavoas tra. De data aceasta fara sa lSsafi nimic pe dinafarS. - Nu am facut-o niciodata, ii reaminti Ash. Nu pofi sa lafi pe dinafara un lucru de care nu ai ftiut.
capitolul 13 Lila raspunse la intrebari, relata evenimentele din perspectiva ei f i lflsft sA-i scape, la propriu, un oftat de ufurare cand detectivii le spusera ca puteau pleca. Pana la urmfltoarea convocare. -Am impresia ca ar trebui sa mi-i adaug ca prie teni pe Facebook. Neprimind raspuns din partea lui Ash, care o privea absent, explica: Fine fi Waterstone. Am petrecut atat de mult timp cu ei, incat am senzafia cfl ar trebui sa pastram legatura. Sau nu. Of, im i pare atflt de r3u pentru Vinnie! - §i mie, zise el apropiindu-se de bordura fi ridicand mSna pentru a opri un taxi. -Nici macar nu-mi pot inchipui cate ai pe cap acum. Eu am sa iau metroul pana la Julie. Raman la ea peste noapte, inainte sa ma mut la noul client. Daca ai nevoie de ceva, suna-ma. - Poftim? Nu. Da, am multe pe cap. Tu faci parte din tre ele. Opri un taxi, o baga aproape cu forta in el, apoi 11 dadu foferului adresa lui. Mergem la mine. Lila reflecta asupra imprejurarilor fi hotar! sa-fi inabufe reflexul de a protesta pe seama faptului ca nu fusese consultata. - Bine atunci. Ar trebui sa o sun pe Julie, sa-i explic. Altfel ma va aftepta. - I-am trimis un mesaj lui Luke. Este cu ea. $tiu urnAndoI. Ei bine, vad ca ai aranjat totul. A«li fie ignora, fie nu remarca sarcasmul ei, mulfumliulu Me Nil ridice din umeri.
- Despre ce discutai cu Waterstone cand am coborat i'll i ii Pine? - 0 , despre fiul lui. Brennon are faisprezece ani fi il di imte din m infi pe taica-sau. Si-a vopsit parul in portot uliu, ca un morcov, a decis sa fie vegan - facand exceptlc iloar pentru pizza cu branza fi milk-shake-uri. Canta In ihitara bas intr-o trupa de garaj fi spune ca vrea sa se Iitue de fcoala ca sa se ocupe de cariera lui muzicala. -Ti-a zis el toate astea? se mira Ash. -Toate astea, fi tocmai incepuseram sa vorbim despre fiica lui. Josie are treisprezece ani fi ifi petrece prea mult timp scriindu-le mesaje prietenilor de care tocmai N - n despartit in lumea reala cu zece minute in urma. Probabil e o experientja interesanta, sa traiefti cu doi ndolescenti in casa. - Credeam ca el trebuia sa te interogheze pe tine. -A facut-o - adica mi-a pus cateva intrebari, dar nu prea am avut multe de spus. L-am intrebat daca are familie. Trebuie sa fie greu sa fii polifist, mai ales in New York, f i sa incerci in acelafi timp sa te bucuri fi de o viafa de familie. Iar faptul ca 1-am facut sa vorbeasca despre copiii lui mi-a distras atenfia de la situafia in care ma aflam. Plus ca mi-a facut placere sa aflu ca tfi iubefte odraslele, doar ca e derutat in prezent de acfiunile lor. “ Eu oare de ce nu m-atn gandit sa o Intreb pe Fine daca are familie? -E divortata, fara copii. Cu un gest absent, Lila ifi impinse inapoi in coc o agrafa desprinsa - fi ifi dadu seama ca ifi dorea de mult sa-fi lase parul liber. Dar are o relafie destul de serioasa acum. §tiu asta de la Waterstone. -Am de gand sa te iau cu mine la toate dineurile simandicoase f i interogatoriile polifienefti la care voi mai avea de mers tot restul viefii. - Hai sa incercam sa mai reducem din interogatoriile politienefti. Ar fi vrut sa-1 intrebe ce intenfiona sa faca in legatura cu oul, dar nu credea ca bancheta din spate
a unui taxi era locul potrivit. Chiar ai luat un elicopter din Connecticut? se interesS ea. -Era cea mai rapids solupe pentru a o aduce pe Angie inapoi. In spatele terenului de tenis e un loc araenajat pentru aterizare. - Nu mS surprinde. -Trebuie sa o sun, adSugS el, sco^andu-si portofelul cand taximetristul opri langa bordurS in fata casei lui. §i pe mama mea. E suficient sa ii explic o data situapa mamei, iar ea le va spune tuturor celor care trebuie sS §tie. - Ai de gflnd sa-i spui despre... tot? - Nu. Nu inca, zise el platind cursa §i deschizand portiera pentru Lila. - De ce? - Lam spus lui Vinnie, §i acum e mort. - Asta nu e vina ta. Nu e, insista ea. Oliver a cumparat oul, Oliver lucra pentru Vinnie. Oliver a cumparat oul in timp ce lucra pentru Vinnie. Chiar crezi ca femeia asta nu ar fi... facut ceea ce a facut indiferent daca i-ai fi dezvaluit sau nu secretul lui Vinnie? Ea nu avea de unde sa §tie ce i-ai spus, dar stia precis ca Oliver lucra pentru el. - Poate. - Nu poate, ci sigur. E logic. Daca indepartezi emopile, ceea ce nu e u?or, ramai doar cu logica. -Vrei o bere? intreba el cand intrara. - Sigur, o bere, de ce nu? II urma in bucatarie, privindu-1 cum scotea doua sticle de Corona din frigider. Ash, uite concluzia logica, §i probabil ca eu am ajuns la ea inaintea ta fiindca nu i-am cunoscut nici pe Oliver, nici pe Vinnie. Vrei sa auzi teoria mea? - Sigur, o teorie, de ce nu? -Te iert ca faci pe de^teptul, tinand cont de imprejurflrl. In regula, logica spune ca femeia asta il cunoftea pi’ Oliver - ori el, ori Sage i-au deschis usa in noaptea mrrn. Polip?tii afirma ca nu au gasit urme de intrare pi In pfractie. El p-a spus in bilet ca avea un client - ea p i lifiiin Ponte s-au cunoscut prin intermediul lui Sage,
flindcfl se pare ca Sage a fost tinta principals. B&tau§ul ftI» mort a fost probabil cel pe care 1-am vazut lovindo. ! )nr ea nu putea sa le spuna unde se afla oul, fiindca I )||ver nu-i comunicase. Cum fi se pare pana aici? » Logic, decreta Ash intinzandu-i berea. -A?a §i e. BatSu§ul a mers prea departe, iar Sage a /I ti Irat pe fereastra. Acum s-au trezit intro situatie urata, obllgafi sa ia masuri rapid. Oliver era deja pe jumatate huon?tient, oricum, fiindca il drogasera - ceea ce e un till indiciu ca, dupa ei, Sage detiriea informatia, plus ca avea sa fie mai u?or sa o smulga de la ea. Trebuia sa o ytearga de-acolo, nu-1 puteau lua pe Oliver cu ei, a§a ca l-uu inscenat sinuciderea. Im i pare rau. -A trecut. Continua. -Cred ca au ramas undeva prin preajma, supraveghind locul faptei. Poate au verificat telefonul lui Oliver, au vazut ca te sunase pe tine cu cateva zile in urma. Aha, §i-au zis, poate ca fratele 5 tie ceva. -Aha? repeta el zambind, in ciuda oboselii care se fflcea tot mai m ult simfita. -Sau o alta exclamatie similara. Te urmaresc pana la secfia de polifie, te vad cu mine, ne vad discutand. Eu sunt martorul. Ce am observat? E posibil sa fiu implicata mai profund? Oricum ar fi, femeia - cred ca doar ea - se duce la apartamentul lui Julie^ unde crede ca locuiesc eu, dar nu gaseste nimic acolo. I?i ia suvenirurile si sta pufin sa reflecteze. Apoi eu vin aici sa ma tntalnesc cu tine, ceea ce-i sugereaza ca punem ceva la cale. Ne urmare?te - intra dupa mine in piafa, unde eu ii laud pantofii. Fara indoiala ne-a vazut intrand in cladirea familiei Kilderbrand. - Profitand de acest interval de timp, s-a intors aici, a intrat prin efracfie, a aruncat o privire. - Dar tu nu aveai oul, nici vreun document legat de el, nu aici. Poate se intreaba de ce te-ai dus la banca, dar la ie§ire nu aveai decat saco§ele cu care intraseji. Foarte probabil ifi pastreaza convingerea ca tu sau noi amandoi suntem implicafi, dar urmatoarea ei finta e Vinnie.
Im dacfl 1-a v&zut venind aici, asta i-a confirmat hflnuiala. -Da, dar ar fi ajuns la el oricum. Piesa Faberge pe i are ii luat-o im i sugereaza cS 1-a intrebat despre ouSle Fabergi, doar pentru a testa apele. Tu nu crezi ca e poslbil sS o fi facut? - Daca m-a? fi dat drept un client bogat, da, af fi adus fn discupe casa Faberg6. - Logic. Vine cu batflu?ul, care, din nou, merge prea departe, dar de data aceasta se descotorosefte de el. Ash sorbi din sticla, privind-o pe Lila - interesat fi tulburat deopotriva - cum ifi scotea agrafele din par. - La mflnie sau cu sange rece? -Ar putea fi nmAndoua. El era doar un batauf, dar ea e un pradfltor. Intrigat, cflci la fel fi-o imaginase fi el, Ash mai lua o giirA ilc' bere. - 1)e ce spui asta? - Ai bagat de seama felul in care 1-a invartit pe degete pe Vinnie, plimbandu-1 prin tot magazinul si selectand diverse piese? Lila puse agrafele pe blat si ifi trecu mai nile prin par, rotindu-fi gatul sa se dezmorfeasca, apoi continua rationamentul: Stia ce avea sa i se intample lui Vinnie. L-ar fi ucis oricum, chiar daca el ar fi avut oul f i i l-ar fi dat. E ca un paianjen $i i-a placut sa feasa panza aia in jurul lui Vinnie. S-a vazut clar. - Nu te pot contrazice. A i prezentat o teorie destul de buna. Intr-un singur punct nu sunt de acord. - Ce punct? - Superbul paianjen nu e clientul. - Asculta, m i se pare perfect logic... -Atunci pe cine a sunat? -Ce vrei sa spui? - Pe cine a sunat cand 1-a lasat singur pe batauf ul ala udga? cu Vinnie? A stat m ult la telefon, a purtat o convrnufie ampla. Pe cine ar fi putut sa sune In toiul unei liu m flri de a smulge inform atii prin tortura de la un i nu liirn ii pa rare? Alt, Am uitat de partea asta.
!?l ridica pletele de pe gat, de pe umeri, in tim p ce i lill'Xtila. Nu fusese un gest deliberat, ifi spuse el - recuttitfteu gesturile deliberate. Peste o clipa ifi ridica parul IIn nou fi il lasa sa cada, m ulpim ita ca il eliberase din tuulu 1 In care-1 pnuse strans toata ziua. I AnAnd la o parte inocenta gestului, mifcarea ei ii i nl o reacpe direct intre picioare. - $i-ar fi putut suna... iubitul, sugera Lila. Sau mama, *uii pe femeia care ii hranefte pisica atunci cand lipsefte illn ora?. N u, rahat! Pe feful ei. - Exact. - Nu ea e clientul. Ilum inata de aceasta idee, gestii uln cu berea de care aproape nu se atinsese. Asiatica lilt reazS, pentru client. Cineva care fi-ar putea permi n' N<1 cumpere acel ou - chiar daca ea intenpona sa-1 (lire de la Oliver - ar fi avut nevoie de nifte dovezi luurte concrete de fidelitate ca s-o angajeze. Daca iti pcrmifi afa ceva, nu te plim bi prin New York, sparKrtnd apartamente fi adm inistrand batai. Pui pe cineva >«n o faca. La naiba, mi-a scapat asta, Dar im preuna nvem o teorie solida. - E destul de clar ca pe fef nu-1 deranjeaza sa plateasca pe cineva sa ucida. S-ar putea sa ai dreptate cand spui ca <■posibil ca Sage sa fi fost legatura dintre acest client mm femeia-paianjen - fi Oliver. Ceea ce trebuie sa aflam e cum f i cine. -Ash, murmura Lila punand berea jos - el calcula ca luase cam trei guri mici, ca de fata. -Vrei ceva in afara de bere? Vrei nifte vin? -N u, e in regula. Ash, trei oameni - din cate ftim noi - f i-au pierdut via^a din cauza acelui ou. O u l se afla la tine. -Afa e. -A i putea sa-1 predai politiei sau FBI-ului - oricui. S3 raspandefti vestea peste tot.- Ofera interviuri, fa senzatie. A i incredinfat aceasta comoara extrem de valoroasa autoritaplor, pentru a fi pastrata in siguran^a. - De ce af face asta?
- Fiindca atunci nu ar mai avea nici un motiv sa te ucida, f i chiar nu a? vrea sa incerce. -N u au avut nici un motiv sa-1 ucida nici pe Vinnie. - Ii vazuse. - Lila, folosefte-fi din nou logica. Ei - sau cel pufin ea - f tiau ca fefele lor vor aparea pe inregistrarile camerelor de supraveghere a magazinului, Insa nu le-a pasat. I-au ucis pe Sage, Oliver fi Vinnie fiindca asta e meseria lor. Odata ce nu mai am oul, se pot lipsi de mine. Cata vreme il am, ori dacS nu sunt siguri daca il am sau nu, s-ar putea sS le flu util. -Detest faptul c& probabil ai dreptate, zise ea luand incS o InghifiturS mica de bere. De ce nu le-ai spus asta polifl?tilor? -Fiindca ar fi nifte anchetatori cam profti daca nu fi-ar fi dat seama de asta inaintea mea. N u vad ce rost are sfl le spun ceva unor anchetatori profti. - Eu nu cred ca sunt profti. - Atunci nu are rost sa le spui asta nici unor anchetatori deftepti, replica el alegand o sticla de Shiraz din frigiderul de vinuri. - N u o deschide doar pentru mine. -Am nevoie sa-mi pozezi tim p de circa o ora. Vei fi mai relaxata dupa un pahar de vin, deci este fi pentru mine. -Ash, nu cred ca este chiar m om entul potrivit pentru asta. - Nu ar fi trebuit sa-fi desfaci parul. - Poftim? De ce? - Fii mai atenta la tine insafi data viitoare cand o faci. §i, la fel ca atunci cand ai vorbit cu Waterstone despre familia lui, pictatul o sa-mi abata gandurile de la tot balamucul asta. O sa lasam sticla sa respire pana te achimbi, spuse el, luand un pahar. Rochia e in cabina dc probft din atelier. Eu am sa dau telefoanele alea. Nu sunt sigura ca asta e cea mai buna modalitate de rultixiuv, Plus ca voi locui in cealalta parte a orafului in ill luftloiwidc eftCeva zile, deci...
- I )oar nu ai de gand sa-1lafi pe tatal meu sa te intimidew? Ifi Inclina ufor capul cand vazu ca o surprinsese, llUilnd'O fara cuvinte. Vom vorbi despre asta, Insa acum i l»lnr am de dat nifte telefoane. Du-te sa te schimbi. - Incearca afa, riposta ea dupa ce trase aer in piept. „Bu trebuie sa dau telefoanele alea. Lila, vrei te rog •ft te schimbi fi sa-mi pozezi pentru o ora? Ti-af fi nu unoscator." - In regula, afa. Zambi ufor in fafa privirii ei calme fl lerme, apoi Ii ridica fafa spre el, prinzandu-i barbia in pulma. § i o saruta, un sarut lent, profund - exact atat il<- profund cat sa starneasca un tors de placere in gatul rl. Ti-af fi recunoscator, murmura In final. - Foarte bine, f i am sa beau f i vinul ala pana la urma, i And urci fi tu. Deci ftia de ce plecase de la inmormantare. Probalill ca afa era mai bine, reflecta ea, urcand scarile spre iildier. Intr-adevar, hotarase sa nu-i mai pozeze, insa nu Intimidarea fusese cauza, ci mania. $i, de fapt, ce rost uvea sa se incurce sexual - fiindca In mod cert intr-acolo ne Indreptau lucrurile - cand tatal respectivului te calca pe nervi, iar sentimentul era reciproc? - Sexul, bom bani ea, raspunzandu-fi singura la Intrebare. Sexul era rostul, cel pufin In parte. Principalul motiv era Ashton insufi. Ii placea de el, ii placea sa discute cu cl, sa fie cu el, sa se uite la el, ii placea sa aiba vise erotice cu el. Cel mai probabil situafia lor intensifica toate ace le trairi, iar rezolvarea ei avea sa dilueze atracfia. „Si ce daca? se gandi Lila, intrand in cabina de proba. N im ic nu dureaza o vefnicie, deci e cu atat mai im portant sa profifi la maximum de ceea ce fi se ofera In prezent.“ Lua rochia de pe suport, o studie, privi tivul colorat al juponului. Fusese modificat fulgerator de repede, dar presupunea ca oamenii faceau diverse lucruri fulgerator de repede pentru Ash. D in fericire pentru el - sau pen tru ea - purta unui dintre sutienele noi.
Se dezbrac§, t§i puse pe un umeras rochia neagra pentru toate ocaziile, se descalpi de pantofii negri §i i§i lua costumapa de pganca. Rochia ii venea bine acum, dezvaluind un decolteu adanc acolo unde sutienul ii impingea sanii in sus. Era doar o iluzie, ifi spuse, dar una care o flata. §i ii subpa trunchiul, largindu-se in dreptul fustei de foe. Facu o piruetS fi volanele multicolore ale juponului ie?ir3 la iveali. Ash ftia exact ce voia f i obpnea acel lucru intotdeau na, i?i zise. $i-ar fi dorit sil aibll fi altceva in afara de luciu de buze fi servefele absorbante in pofeta - fi bijuteriile pe care fi le imaginase el. Se rSsucl pe c&lcaie cand se deschise u?a: - Pofcim vinul. -Ar trebui sa bap. -De ce? Rochia e potrivita, remarca el, ignorandu-i pufnetul. Numai buna. Am nevoie de mai mult machiaj pentru ochi - vreau sa fie umbrip, senzuali - si de o culoare mai inchisa pe buze. -Nu am farduri la mine. -Sunt destule acolo, o informa el aratand spre un dulap cu o duzina de sertare. Nu te-ai uitat? -Nu deschid sertare care nu imi aparpn. - Probabil efti una dintre cele cinci persoane din lume care pot spune asta cu mana pe inima. Uita-te acum, folosefte orice ai nevoie. Lila deschise primul sertar fi facu ochii cat cepele. Farduri de pleoape, creioane de ochi, contururi de ochi - lichide, sub forma de pudra sau cremS, rimeluri - cu aplicatoare de unica folosinfa pentru toate. Totul aranjat dupa tipuri fi palete de culori. In urmatorul sertar erau fonduri de ten, farduri de nbritz, nntobronzante, perii fi alte perii. I )umnezeule, Julie ar plange de fericire! I >r*t hiae fi altele. Rujuri, luciuri de buze, contururi
» Le-am cerut diverselor mele surori sa-mi alcatuiascS . i l olecpe. -Ai putea sa-p deschizi un magazin. Uau, sunt minuitwre, exclama ea cand gasi o mulpme de cercei, pandani Ivc, lanturi, bratari. Ash veni langa ea §i rascoli bijuteriile. - lncearca asta §i astea, si da - incearca aia. Era ca §i cum s-ar fi jucat de-a deghizarea, observa ea, luitarSnd sa intre in atmosfera. La naiba, poate chiar uvea sa-i reuseasca figura. Selecta un autobronzant §i un fard de obraz, ifi alese culori pentru ochi, apoi se incrunta spre el: -Ai de gand sa stai aici §i sa te uip? -Deocamdata. Ridicand din umeri, Lila se intoarse npre oglinda §i incepu sa se joace. Peste o clipa, Ash o Intreba: E cazul sa im i cer scuze pentru tatal meu? -Nu, raspunse ea intalnindu-i privirea in oglinda. Va trebui s-o faca el insusi. De§i nu ma a§tept sa se inrAmple prea curand. -Nici nu am sa-p ofer scuze pentru el. Poate fi un om aspru, chiar si in condipi normale. Acestea nu sunt nici pe departe normale. Dar nu avea nici un drept, absolut nici unul, sa se poarte cu tine a?a cum a facut-o. Ar fi trebuit sa vii la mine. - §i ce sa fac, sa incep sa ma smiorcai fiindca taticul tau m-a insultat? E casa lui §i, in mod evident, nu voia sa m l §tie acolo. Ce barbat §i-ar dori o femeie, pe care o considera o pradatoare intriganta, materialista §i oportunista, in preajma fiului sau? - Nu are nici o scuza, repeta Ash. S-a in?elat din toate punctele de vedere. -Te-ai certat cu el, murmura Lila in timp ce omogeniza fardurile de pleoape, studiindu-le efectul. -Nu a§ spune ca „ne-am certat". Ne-am exprimat foarte limpede punctele de vedere contrare. -Nu vreau sa fiu un obstacol intre tine fi tatal tau. Mai ales acum, cand top avep nevoie de familie.
- DacS ai devenit un obstacol, e fiindca el fi-a atribuit rolul asta. Va trebui sa se descurce. Ar fi trebuit sa vii §i sa-mi spui. - Im i port singura bataliile, declara ea !ntinzandu-$i o umbra de culoare pe obraji. - Nu era doar batalia ta. Hai afara cand termini, ma due sa pregatesc materialele. Lila i§i lua paharul de vin ?i sorbi din el pentru a-fi potoli furia. Se simtea Ia fel ca atunci cand parasise acea re$edinfa superba din Connecticut. Chiar $i a?a, aspectul pozitiv era acela c3 toate cartile fusesera animate pe masa. El §tia, ea §tia, amandoi §tiau, $i cu asta basta. Aveau lucruri mult mai importante de rezolvat decat faptul ca fatal lui o disprefuia cu totul. - Nil ai de gand sa te culci cu taica-sau, i§i zise cu glas rare pe cAnd manevra abil conturul de ochi. Nu pe taica-sau il ajufi sa ia decizii in legatura cu un ou Faberge $i o crima. Ceea ce se Intampla o privea, cu siguranfa, doar pe ea si pe Ashton. I§i termina machiajul §i hotari ca facuse o treaba foarte decenta. $i, pentru propria ei placere, schifa o pirueta. Gestul o facu sa rada; razand inca i§i lua vinul ?i merse in atelier. Cand Ash se intoarse de la §evalet, i$i ridica fustele, scuturandu-le jucauf: - Ei bine? -Aproape perfect, decreta el dupa ce o masura din cap pana in picioare. -Aproape? - Colierul nu se potrive?te. -Mie imi cam place, se bosumfla ea, ridicand pnndantivul. - Nu se potrivefte, dar nu conteaza in momentul de fiHA. Du-te langa ferestre. Lumina a disparut, dar pot sa tuft ile.MCiirc pentru atata lucru. Nu ni de gand sa pictezi imbracat a§a, nu? il intreba • fi, romiirertnd ca se dezbracase de sacou $i de cravata
tyi suflecase manecile de la cima^a. Nu ar trebui sa ai ii Nulopeta sau ceva de genul asta? -Salopetele sunt pentru fetife in poienife. Nu pict6t azi. In seara asta, se corecta el. Termina vinul sau Inme-1 jos. -E$ti foarte autoritar cand ifi intri in pielea de artist, icplica ea, dar puse jos paharul. -Invarte-te. Cu brafele in sus fi ochii afintifi asuprn mea. Lila se supuse. De fapt, era chiar distractiv. Rochia ilecoltata ?i volanele o faceau sa se simta sexy ?i puter nica. Cu bratele ridicate, se invarti din nou cand el i-o i cru §i incerca sa se imagineze sub o luna plina §i alba, Iftnga flacarile aurii ale unui foe de tabara. - Inalfa barbia. Barbafii te privesc, te doresc. Lasa-i sa te doreasca. Fa-i sa te doreasca. Ochii la mine. Ramai cu ochii la mine. Lila se invarti pana incepu sa se invarta §i came ra cu ea §i i$i finu brafele in aer pana incepura sa o doara in timp ce creionul lui continua sa alerge, sa alerge, sa alerge. - Daca ma mai rotesc o data o sa cad in nas. - E in regula. Ia o pauza. -Ura! Se duse direct la paharul de vin, iar de data asta sorbi indelung. Bine ca am scapat, ofta ea, dupa care se npropie de §evalet. Nu reu§i sa ingaime decat: Ah! Arata proaspata §i apriga, §i feminina, toate in acelafi timp. O desenase cu parul falfaind, cu fustele involburate, cu trupul rasucit din talie ?i cu un picior dezgolit ie$ind dintre volanele inspumate. Ochii ei priveau direct de pe panza, increzatori, amuzafi §i fierbinfi. - E uluitor, murmura Lila. -Mai e de lucru, dar e un inceput bun, zise Ash aruncandu-$i creionul. Se uita din nou la ea, cu aceea§i intensitate pe care o simfi direct panS in maduva oaselor. Sunt lihnit, hai sa comandam ceva. -Mi-ar prinde bine ni§te mancare. -Tu schimba-te, eu comand. Ce dore^ti?
- Orice care n u confine ciuperci, anf oa sau castravep.
In rest nu fac m ofturi. - In regula. MS gasefti jos. In vestiar, Lila se dezbraca de rochie - cu m ai multe regrete decat se asteptase. D upa ce o puse inapoi pe umeraf, ifi sterse m achiajul aproape complet fi ifi prinse parul la spate intr-o coada. Im aginea d in oglinda o infapfa pe Lila cea de toate zilele. -A ici se incheie reprezentapa noastra in aceasta sea ra, m urm ura ea. Il gasi pe Ash in camera de zi, vorbind la telefon: -Te anun£ cand aflu. Orice pop sa faci. Da, fi eu. Ne auzim m ai tarziu. Sora mea, ii explica el Lilei. - Care dintre ele?
- Giselle. Ip transmite salutSri. - O , salut-o fi d in partea mea. Ce mancam? -A m ales u n m eniu Italian. Localul meu preferat ofera u n p ui cu parmezan form idabil. Fara ciuperci. - Pare num ai bun. - ip m ai aduc u n pahar de vin. -A pa cu gheata m ai intai. D upa atata invartit p se face sete. Se apropie de fereastra fi privi oam enii plimbandu-se, defiland fanpDfi fi imbulzindu-se. Felinarele stradale creau pete de lum ina alba in care pafeau fi din care disp&reau. Era mai tarziu decat crezuse. Ce zi ciudata - o zi lunga, ciudata fi plina de com plicapi. - A i un adevSrat spectacol aici, observa ea cand il auzi intorcandu-se. N-ai nevoie de binoclu. A tapa oam eni, cu atatea de facut. M ulpimesc, spuse luand paharul de apa. A dor sa privesc New Yorkul, m ai m ult decat orice alt oras in care m-am aflat. Exista intotdeauna ceva de va zut. Sprijinindu-se de pervazul lat, m&rturisi: N u mi-am dat seama ca e atat de tarziu. Va trebui sa m ananc fi sa plec. - N u pleci. -Nu?
- E§ti in siguran$ aici. Luke va ramane la Julie - doar ca m lsura de precaupe. -A§a se cheamS in cercurile sus-puse? -A fa a spus el. A spus ca va dorm i in camera rezervata de obicei pentru tine, preciza Ash zam bind ufor. - Ceea ce ma lasa pat - sau aici cu u n pat, dar bagaje.
fara
fara
-Am trimis dupa ele. -Ai... trimis dupa ele?
- N u e mare lucru. T ipul care le aduce ar trebui sa soseasca in cateva m inute. -U ite, iar ai aranjat tu totul. Lila se ridica de pe pervaz fi porni spre capatul opus al incaperii. - U nde te duci? - D upa vin, zise ea fluturand o m ana in aer, a se opri d in mers. Mi-1 aduc singura. - Ei bine, adu-mi f i mie u nu l daca tot te deranjezi. Ash zambi in sinea lui. II fascina, trebuia sa recunoascS. A tat de m ulta compasiune, o m inte atat de deschisa, un ochi atat de ager fi perspicace. § i o coloana vertebrala ce se putea dovedi tare ca o vergea de fier. Ifi im agina ca astfel plecase fi dupa cearta cu tatal lui. C u flacari in priviri ?i spatele drept ca o^elul. C and Lila se intoarse cu doua pahare, focul se domolise f i ardea inabuf it. - Cred ca avem cateva lucruri de... - E fie mancarea, fie om ul cu valizele, o intrerupse Ash cand se auzi soneria. N u uita ce ai vrut sa spui. Se dovedi a fi bagajul ei, adus pe roti pana in casa. Curierul iefi repede, bagand in buzunar bancnota pe care i-o intinsese Ash. - $ i im i platesc singura ce este al meu, declara pifnoasa Lila. - C and tu faci aranjamentele, pop sa platefti. N ici o problema. C um se cam saturase de.confruntari, Ash in cerca o alta metoda: A fost o zi a naib ii de grea. O sa-mi fie m ai Ufor daca te ftiu aici, in siguranpi. A i fi p utut sa te cazezi la u n hotel. N u ai facut-o.
fara
- Nu, nu am facut-o. Dar... -Ai venit direct la mine, fiindca voiai sa ma ajufi. Acum lasS-mS pe mine sa te ajut. Ramai aici in noaptea asta, apoi te due eu la noii clienfi maine dimineafa. Sau dupa-amiaza. Cand vei avea de mers acolo. I§i luase adio de la fratele lui, cu tot cu un val de fluturi albi, se gandi Lila. Pierduse un unchi intr-o maniera oribila. Si, intr-un context in care ea fusese prinsa la mijloc, se certase cu tatal lui. Merita sa se arate mai infelegatoare. -Ifi sunt recunoscStoare pentru ajutor, dar e mai bine sa intrebi inainte. -Am auzit asta undeva, candva. -E in general adevarat. Ma due s5 ma schimb din rochia asta inainte sa vina mancarea. Ma simt de parca af fi purtat-o o sfiptamana. -Ducem astea sus, atunci, zise el tragand valizele pana la lift. Pofi sa ifi alegi orice camera vrei. Nu este obligatoriu sa te culcl cu mine. -Asta ma bucurfl. Nu mi-ar placea sa fie o obligafie. Dar daca ar fi o opfiune, sft ftii ca nu m-ar deranja absolut deloc. -E cu siguranfil o opflune, rosti Ash intorcandu-se cu fafa la ea fi trflgftndo tn brafele lui. Lila se lflsfl absorbitfl de sflrutul - pufin aspru fi foar te posesiv de dutn siceasta - afa ca de-abia remarca fiuitul soneriei. -Pe tofi dracii! Pui cu parmezan, murmura el, cu gura lipita de a ei. Livrat rapid. -Ah! Presupun ca trebuie sa deschidem. -Lasa-mi un minut. Se duse la Ufa, verifica, apoi ii deschise unui tip scund cu basca de baseball. - Buna ziua, domnule Archer. Cum merge? - Destul de bine, Tony. -V-am adus doua porfii de pui cu parmezan, doua salate, baghetele de paine specialitatea casei. Trecute pe nota de plata, cum afi cerut.
-Perfect, zise Ash intinzandu-i o bancnota in schimbul pachetului cu mancare. -Multumesc. O searS buna, domnule Archer. -A§a va fi. Ash inchise Ufa fi ifi fixa privirea asupra Lilei. Cu siguran^a afa va fi. -Pun pariu ca puiul ala se va incalzi fara probleme la microunde, zambi ea. -O sa aflam. Ash lasa pachetul pe masa fi porni spre Ufa liftului, ademenit de surasul ei.
capitolul 14 Ash inchise gratiile cu for$a fi apas& pe buton. In timp ce liftul se ridica scrafnind spre etajul doi, o impinse pe Lila cu spatele in peretele lateral. Mainile lui urcara mangaietor de pe foldurile ei pe talie, pe coaste, pe lateralele sanilor, starnind mici focuri in calea lor pana ii cuprinsera obrajii. In cele din urma ii asedie gura cu a lui. O dorise de la bun inceput, cand statusera fa^a in fa$ in cafenea. O dorise cand fusese coplefit de ?oc fi durere, iar ea incercase sa-1 ajute. O dorise atunci cand ea ii adusese zambetul pe buze chiar fi in negura suferin^ei fi a intrebarilor imposibile. Cand statuse in atelierul lui, pozand sfioasa f i fastacita. Ii oferise alinare, ii daduse raspunsuri fi, intre timp, starnise in el o emotie care-1 ajutase sa flefuiasca muchiile aspre ale durerii. Ifi dadu seama insa ca nu in^elesese pana atunci cat de profund o dorise. Dorinta se raspandi in el ca o creatura vie, strangandu-i vintrele, abdomenul, gatul, cand ea se ridica pe varfuri, se incolaci in jurul lui, ifi stranse pumnul in parul lui. Afa ca nu se mai gandi; ac^iona. Ii puse mainile pe umeri fi prinse bretelele rochiei, tragandu-i-le in jos. Gestul imobiliza bra^ele Lilei doar
pentru o clipa, suficient ca el sa-si inchida palmele peste sanii ei. Simti pielea fina, o fafie de dantela fi bataia rapida, foarte rapida, a inimii. Apoi ea se zgal^ai Ufor, rapida si agila, pentru a-§i co bori rochia peste f olduri, dupa care se inalta fi ifi stranse picioarele goale in jurul taliei lui, cuprinzandu-i gatul cu bra^ele. Liftul se opri cu o bufniturS. -Tine-te bine, ii spuse Ash, desprinzandu-fi mainile de pe foldurile ei ca s3 deschida gratiile. -Nu-fi face griji pentru mine, toarse ea trecandu-fi iifor dinfii cle-a lungul gatului lui. Numai nu te impiedica. Ash ii trase elasticul din par. II voia desfacut. Rasucindu-1 in mftnfl, ii trase capul pe spate fi ii acoperi din nou gura cu a lui. In Intunericul colorat in albastru de lumina felinarelor stradale, o duse pana la dormitorul lui, traversand parchetul din scanduri late, fi se lasa sa cada cu ea pe patul pe care nu se obosise sa il faca de cand dormise ultima data in el. Lila se rostogoli imediat, folosind inertia cazaturii pentru a-1 intoarce pe spate. §i il incaleca. Pletele ii cazura ca doua draperii deo parte fi de alta a capului lui cand se apleca sa-i mufte scurt buza de jos. Degetele ifi faceau deja de lucru cu nasturii de la camafa lui. -A trecut ceva timp, dar cred ca mai #n minte cum se face. -Daca uiti vreun pas... Mainile lui alunecara in sus pe coapsele ei, coborara din nou. I^i suflu eu. Deschizandu-i larg camafa, Lila incepu sa-1 maseze ferm pe piept. - Frumos corp, mai ales pentru un barbat care face sport cu vopsele fi pensule. - Nu uita de spatula. t 41 un ras ragufit, tanara femeie ifi trecu mainile pesto muerii lui: I'onrte frumos. Ifi pleca iarafi capul, plimbandu-fi tlplluU buzele peste ale lui - atingand, retragandu-se,
atingand - apoi coborand pe gat, pe umeri. Cum ma descurc? -Nu ti-a stiSpat nimic. Ash intoarse capul, iar buzele li se lipirS. Cand ea se cufunda in sarut, Ash se rostogoli si inversa pozi^ia, in prima miscare a dansului lor senzual. Lila avusese de gand sa stabileasca ea ritmul, sa o ia oarecum incet. Sa inceapa cu ceva usor §i sa adauge pe parcurs, insa Ash ii spulberase toate intentiile. , Cum ar fi putut sS-fi planuiascS mi$c5rile, ritmul, cand mainile lui goneau peste ea? Atingea §i poseda la fel cum schita, cu miscari sigure §i ferme, demonstrand c5 ?tia perfect cum sa staraeascS pasiunea. Pe masura ce dorinta cre§tea in ea, Lila cauta mai mult, arcuindu-se sub el, oferind, incol&cindu-se in jurul lui, cucerind. Mu?chi puternici, linii prelungi, toate doar pentru ea, gata sa fie explorate si posedate in acea mare de lumina albastra, blanda. Prada freneziei, se rostogolirS impreuna, apucand §i pipaind, cu inimile batand innebunitor in timp ce sangele curgea mai rapid, tot mai rapid, sub pielea incinsa. Ash ii desfacu clema sutienului, il azvarli cat colo §i, ridicandu-se, ii prinse sanul in gurS. Lila se arcui ca o pisica, torcand de placere, infigandu-si degetele in umerii lui, coplefita de valul de senza^ii. Limba lui trecu mangaietor peste ea, din^ii lui o torturara, toate concentrate cu precizia unui laser asupra acelui singur punct din corpul ei - p§n3 cand intreaga ei lume se cutremura. Era complet deschisa spre placerile acelea nemaiintalnite, spre viteza cu care se adaugau una peste cealalta, peste ea. Corpurile li se impletira in timp ce degetele ei se luptara cu nasturele pantalonilor lui. Apoi ,gura lui cobori in goana pe trunchiul ei, tot mai jos §i mai jos, pana cand o aduse la extaz. Striga, savurand acel §oc glorios, traindu-1 din plin pana la punctul culminant ce ii taie rasuflarea, desfatandU'Se cu prabu§irea nesfar^ita ce ii urma.
„Acum, o, Doamne, acum!“ Mintea ei rosti cuvintele aproape hohotind, dar de-abia reufi sa-i rosteascS numole cu un geamSt cand se aga$ cu disperare de el, chemdndu'l si se intoarca la ea. Sa o posede, definitiv fi complet. Ash o privi, ii fix& ochii intuneca^i, de ^iganca, ca nifte luni negre in noapte, apoi intra in ea. Propriul lui corp Incepu s5 tremure cand se chinui sa reziste, sa mai prelungeasca pu^in acel moment de descoperire. Era InSuntrul ei, prins acolo, cu ochii Lilei atintiti asupra lui, cu parul ei revSrsat pe afternuturi. lia se infiora, apoi ii prinse mainile, le stranse tare. Impreuna^i, se abandonara nevoii, vitezei, mifcarii fi fierbin^elii ce ii inunda, ii ineca. Lila zAcea epuizata; mainile !i alunecara fara vlaga de pe umerii lui umezi de sudoare fi cazura pe afternuturile In dezordine. Se sim^ea minunat fi nu-fi dorea nimic mai mult decat sa se bucure de acea senzape pana strangea destula energie pentru un nou episod. - Uau! reufi sa spuna in final. Ash scoase un fel de geamat pe care ea il interpreta drept acord. O apasa cu toata greutatea, ceea ce Lilei ii placea la nebunie. Ii placea sa-i simta inima galopandu-i pe piele, contururile acelui corp delicios fi satisfacut zacand vlaguite peste ea. -Afa inchei tu in mod obifnuit fedintele din atelier? -Depinde de model. Lila lasa sa-i scape un hohot scurt. L-ar fi inghiontit sau 1-ar fi ciupit Ufor daca s-ar fi sim^it in stare sa-fi ridice bra^ele. Ash marturisi: De obicei beau o bere. Uneori ies la jogging sau urc pe banda de alergare. -Eu nu inteleg benzile de alergare. Transpiri din iilumdent;a fi nu ajungi nicaieri. Sexul, pe de alta parte? Transpiri din abunden^a fi ajungi peste tot. Ash ridica pu^in capul pentru a o privi: Acum am sa ma gandesc la sex de fiecare data cand M i n i pe banda de alergare. I ' i i plficere. I fit untcft, i'ftse el rostogolindu-se pe spate.
-Un obiectiv major realizat. - De ce un obiectiv? Cand ea nu facu decat sa ridice din umeri, I?i petrecu un bra£ in jurul ei ?i o intoarse ca n-o priveasca in ochi. De ce un obiectiv? repeta el. -Nu §tiu. Probabil din cauza c5 am crescut in armata. Uniforme, inregimentare. Poate c5 a fi unicS e razvratirea mea personala. -Ti se potrive?te. - $i tu nu ar trebui sS fii un mare ?ef de companie mfinat de ambi^ie - sau genul de bogata? care calatore?te cu avionul personal §i ifi petrece verile la Monte Carlo? Sau poate chiar ifi petreci verile la Monte Carlo. -Prefer Lacul Como. Nu, nu sunt genul permanent tn vacan^a, nici un mare §ef. Nu am fost nevoit sa tree prin etapa de artist muritor de foame, dar a? fi facut-o. -FiindcS nu e vorba doar de ceea ce faci, ci $i de menirea ta. E bine sa ai parte de talent ?i de dragoste. Nu toata lumea poate. - Iar menirea ta este scrisul? -Eu a?a simt. Im i place foarte mult $i cred c§ voi deveni tot mai buna. Dar af muri de foame ca scriitoare daca n-a§ ingriji locuinfe. Si asta im i place, e o activitate la care sunt foarte buna. -Nu cotrobai prin sertare care nu-^i apar^in. - Perfect adevarat. -Eu a? face-o, recunoscu el. Majoritatea oamenilor ar face-o. Curiozitatea o impune. - Cedeaza in fata curiozitapi, ?i e§ti dat afara imediat. In plus, e pur §i simplu nepoliticos. -Ai dreptate, rase el atingandu-i cu un deget gropi^a minuscula de langa gura. Hai sa punem cina la microunde. -Acum ca ai pomenit de asta, sunt oficial lihnita. Tin sa-$i atrag aten^ia ca rochia mea e in lift. -Ferestrele sunt acoperite cu o pelicula ce le face opace din afara, pentru a-i frustra pe exhibipkmi§tii de felul tau. - Chiar §i a§a, ai un halat? Sau o cama§a? Sau valizele mele?
- DacS Insifti... Sc ridicft, iar Lila decise ca avea ochi de pisicS din moment ce se putea mifca atat de lin in lum ina sc&/titfl. Ii aduse din dressing o camafS. pe care i-o dadu coment&ndi - E prea mare pentru tine. - Ceea ce inseamna ca im i va acoperi fundul. Fundurile trebuie acoperite la masa. - Asta e o regula foarte stricta! -Nu am multe reguli, dar cele pe care le am sunt foarte stricte, il informa ea imbrScand camasa. Ii acoperea intr-adevar fundul §i partea de sus a coapselor - fi mainile. Isi incheie nasturii cuminte, apoi ifi suflecS manecile. Avea sa o picteze fi a§a, ifi spuse el. Blanda fi zapScirfl dupa sex, cu ochii somnorofi fi purtand una dintre cftmSfite lui. - Perfect, decise ea netezind tivul. Acum ai de ce sa ma dezbraci dupa cina. - Daca afa pui problema, regulile sunt reguli, spuse Ash punandu'fi un tricou fi nifte pantaloni de trening. Mi-ai alungat din minte orice altceva, pentru o vreme, marturisi el in timp ce coborau la parter. - Poate daca lasam gandurile sa bantuie liber o sa pu tem stabili mai Ufor ce avem de facut mai departe. Lila ndulmeca pachetul cu mancare fi exclama incantata: I )oamne, inca miroase grozav! - Daca af putea sa dau tim pul inapoi, nu te-af mai Implica in asta, spuse Ash trecandu-fi o mana prin parul cl. Te-af vrea oricum aici, dar nu te-af mai implica. - Sunt implicata fi sunt aici. Acum insa, hai sa mancftm. Si poate reufim sa identificam urmatorii pafi pe i me i avem de facut. Ash tncerca sa-fi puna ideile in ordine cat incalzira iii Aih hii*:i fi se instalara in coltiforul pe care il folosea in nit it I obifnuit: pentru masa. Al nviit ilivptate, spuse Lila dup&o inghi^itura. EgusI ><1 1,„ la ce te gandefti? A i aerul acela de om culiiinl.il in mrilltavic, adauga ea. Ca atunci cand incerci
hotara^ti ce sa pictezi si cum. Nu aerul complet concentral, periculos de intens, pe care il ai cand desenezi, cl acela din momentul pregStirilor. -Am aere? -Da, §i ai vedefi fi,singur dacS $i-ai face un autoporfret. La ce te gande^ti? ' - Daca politia o identifies pe Tipa Asiatics Sexy, s-ar putea sS fie inutil. -Dar tu nu crezi asta, §i nici eu. N u era preocupata de camerele de supraveghere. Deci fie nu o intereseaza dacS i se aflS numele,jjfte nu este inregistratS nicSieri In sistem. - Oricum ar fi, nu pSrea deosebit de ingrijoratS cS politia ar putea sS o vaneze sub suspiciunea de a fi comis mai multe crime. -Probabil a mai fScut §i altele, nu crezi? Doamne, e atat de ciudat, sa stau s9 mSnanc pui cu parmezan §i sS discut despre crime multiple! - Nu e nevoie sS o facem. - Ba da, Doar fiindca e ciudat nu InseamnS cS e mai putin necesar. Am crezut ca pot sa privesc Intreaga situatie ca pe intriga unei povesti si sS mS deta?ez putin. Dar nu-mi iese. Asta e realitatea §i trebuie sS o accepti a?a cum e. Deci, probabil a mai ucis ?i Inainte. Mintea lui Ash evocS gaura neagrS, perfect conturatS, dintre sprancenele cadavrului. -Da, nu cred cS e un domeniu nou pentru ea. $i dacS avem dreptate, §eful ei probabil are buzunare adanci. N u ar angaja ni§te amatori. - DacS a angajat-o ca sS obtinS oul de la Oliver, ea nu fi-a fScut treaba. - Exact. - Te gande§ti la o modalitate de a o atrage in capcanS folosind oul, zise Lila fluturand furculita spre el. DacS ds gres, si-ar putea pierde locul de muncS sau onorariul - sau poate chiar viata, avand in vedere cS individul care o plate§te, oricine ar fi el, nu are scrupule in a comanda uciderea, altora pentru a-§i realiza interesele. lift
- Daca nu-?i dore?te decat oul - §i ce altceva ar putea fi? a r&mas fara optiuni. N u stiu ce i-a zis V innie sub tortura. T inand cont de personalitatea lui, cred ca nu i-a spus nim ic. C hiar daca a vorbit, §tia doar ca1-am dus la complex, sa-1 ascund intr-un loc sigur, dar nu §i unde anum e in cadrul complexului. - Daca ea ?i-ar da seama cumva ca e acolo, tot ar fi in dificultate. Si chiar daca ar reufi sa intre... - U n dacd foarte problematic, dat fiin d sistemul de securitate al tatalui meu. D ar §i in cazul in care i-ar da p rin minte, de exemplu, sa se angajeze in randurile personalului sau sa i$i faca rost de o invitatie, tot nu ar §ti unde sa inceapa s j il caute. L-am pus... -Nu-mi spune, ii ceru Lila acoperindu-§i instinctiv urechile. DacS... - Daca se intam pla ceva foarte grav si ajunge la tine? In acest caz, ai sa-i spui ca oul C arul cu heruvim se afla in seiful mic din biroul de la grajduri. N u avem cai in acest moment, deci biroul nu e folosit. Este u n cod de cinci cifre. Trei-u nuopt-noua-zero. Asta e ziua de na§tere a lu i Oliver, lunii, zi, an. Daca i-a? fi spus lu i V innie, poate ar fi inca in via^A. -N u, ofta Lila intinzflndu-se sa-1 atinga pe mana. Inten^ionau sa-1 ucida do la bun inceput. Daca 1-ar fi lasat sa traiascA, el \i-ar Ii spus (ie, le-ar fi spus politi^tilor. A m convincerea cfl $i dacft ar fi avut oul in posesia lui, §i daca li 1-ar Ii dat, tot 1-ar fi ucis. - §tiu asta. Ash rupse o bagheta de paine in doua, m ai m ult din nevoia de a rupe ceva decat pentru ca ar fi vrut s-o manance. Mi-e greu so accept, dar tu trebuie sa ftii unde se afla, urma el. - C a sa-1 folosesc drept parghie de negociere pentru m ine insam i sau ca sa-1 pot recupera daca pune mana pe tine. - Sper ca nu se vor intam pla nici una, nici alta. O li ver il avea. Probabil s-a razgandit in privin^a tranzac£iei sau i-a m odificat term enii vrand sa obtina u n profit mai mare. N u s-ar fi gandit niciodata ca ei ar fi putut sa-1
ucida §i s-o ucida §i pe iubita lu i - dupa ce au folosit-o drept persoana de contact. - Ve^nicul optim ist, m urm ura Lila. O ptim istul crede Intotdeauna ca se va intam pla cel m ai bun lucru posibil, nu cel m ai rau. | -Exact. Ii cam enervase, desigur, prin urmare ?i-a luat masuri de precau^ie trimitandu-mi mie cheia. Dar spera sa-i convinga sa pklteasca - eventual fluturandu-le promisiunea de a gSsi ?i alte obiecte deosebit de interesante pentru client, i -Asta e u n joc riscant. a riscat. Coborand privirea: spre paharul de vin, Ash gandi cu vo,ce tare: A§ putea incerca o variable a acestuijoc. - Ce fel de varia^ie? -Oliver avea o m odalitate de a o contacta pe aceasta femeie sau pe ?eful ei, ori cunojtea pe cineva care pastra legatura cu ei. Trebuie sS aflu cum proceda, apoi Ii con* tactez §i le propun o noua tranzactie. -Ce i-ar im piedica, odata ce afla ca ai oul, sa te vaneze §i pe tine, a§a cum au fScut-o cu Oliver §i Vinnie? Ash, chiar am vorbit serios cand am spus ca nu vreau sa fii victim a unei tentative de asasinat. -A m sa le spun foarte clar ca oul e intr-o locate bine securizata. Sa zicem una care necesita prezen^a mea ?i a u n u i reprezentant autorizat pentru a putea ridica obiectul. Daca m i se intam pla ceva - sunt ucis, sufar un accident, dispar -, am lasat instruc^iuni ca oul sa faca obiectul unei dona^ii imediate catre M etropolitan Museum o f Art. D upa parerea ei, rostise intreaga fraza - In special cuvintele „sunt ucis“ - m ult prea relaxat. - Poate ar funcfiona. Trebuie sa ma gandesc la asta. i>: - C um eu trebuie sa gasesc o cale de a o inform a pe femeie sau pe §eful ei ca sunt deschis la negocieri, ai tim p de reflec^ie. -Sau ai putea sfi-1 donezi acum, sa dai de veste in lung ?i in lat, dupa cum sugeram m ai devreme, ?i atunci nu ar m ai avea nici un m otiv sa te vaneze.
Femeia ar disp&rea. Fie pentru a se sustrage autoritailor, fie pentru a sc&pa de furia celui care a angajat-o. Trei oameni sunt mor^i, iar doi dintre ei au insemnat mult pentru mine. Nu pot s& ma dau pur fi simplu la o parte. Lila rflmase tScuta o clipa. Avea sentimente puternice lutfl de Ash - se culcase cu el, a§a ca relapa lor cuprindea acum mai multe niveluri - fi totufi nu ftia precis cum sft puna problema. Abordarea directa, ifi spuse, era Intotdeauna cea mai buna. - Cred ca ai dreptate in privinta faptului ca ea ar dispftrea. In cazul asta, teama fi riscurile ar lua sfarsit. - Poate da, poate nu. - Hai sa fim optimisti. §i totufi, nu ai avea niciodata sentimentul ca ti s-a ficut dreptate. Pana la urma, despre asta e vorba, nu? Vrei sa ii stii, cel putin partial, in mSinile tale. A i nevoie sS o pui la punct a§a cum ai pune la punct un bepv nesuferit intr-un bar. -Nu a? lovi-o. E femeie, iar unele reguli sunt prea ad&ne inradacinate. . Lila ii studie chipul cu atentie. §tia s5 afiseze o masca de calm fi ra^iune, dar in substrat se afla 0 hotarare de fier. Luase o dedzie fi avea sa o puna in aplicare, cu sau fara ajutorul ei. -In regula, spuse in cele din urma. - Ce anume e In regula? -Ma bag. Va trebui sa punem la punct detaliile, sa hi abilim totul pas cu pas, deoarece nu-mi imaginez ca inuccnarea unei esscrocherii face parte din repertoriul tau. -Poate ar trebui sa ne culcam inainte sa luam ii hotftr&re. - Poate chiar ar trebui, zambi ea luandu-fi paharul ill1vin. llllle nu putea sa doarma. Ceea ce nu era nicidecum ■ it mlmrc, date fiind imprejurarile. Ifi incepuse ziua I*mu (pAud la 0 inmormantare, de la care cea mai buna l>tir it un it el plecase furtunos dupa ce fusese insultata
ile c&tre tatal r&posatului, apoi sfarfise prin a-1gazdui pe Iostul ei sot in camera de oaspeti. Iar intre timp avusese loc o altS crimS, ceea ce era oribil, mai ales ca facuse cuno^tintS cu Vincent Tartelli fi so^ia lui la una dintre expozi^iile lui Ash. Gandul ca toate incepusera cu descoperirea unuIn dintre ouale imperiale pierdute era insa de-a drepiul fascinant. $i-ar fi dorit foarte mult sS poatS vedea oul, desi era conftienta c5 nu ar fi trebuit sa se gandeasca la incantarea pe care i-o putea oferi o comoara pierduta cand mai mul^i oameni fusesera ucif i. Pe de alta parte, aceste reflectii erau mult mai pu(;in Inconfortabile decat conftiinta faptului ca Luke dormea trf camera alaturata. Se rasuci iara?i in pat. Cu ochii la tavan, incerca sa-1 foloseasca drept fundal, construind imaginea Carului cu heruvim. Dar busola m intii o calauzi spre adevaratul ci nord fi spre Luke. Luasera cina impreuna, doi oameni civiliza^i discutflnd despre crime si comori rusefti nepretuite in timp ce degustau feluri thailandeze. Ea nu se impotrivise cftnd el ceruse sa ramana peste noapte. Fusese inspaimantata, ceea ce era de in^eles, in definitiv. Parea limpede acum ca persoana care il omorase pe Oliver, iar acum ?i pe bietul domn Tartelli, intrase prin efrac^ie in apartamentul ei. Nu avea sa revina, bineinteles ca nu avea sa revinS. Dar daca totusi se intorcea... Julie putea sa sus^ina drepturile femeilor fi egalitatea intre sexe, dar tot se sim^ea mai in siguranta avand un barbat in casa. InsS cand acel barbat era Luke, prezen^a lui ii trezea o multime de amintiri, in majoritate placute. Multe dintre ele sexy. Amintirile placute fi sexy nu incurajau somnul. Evident, nu ar fi trebuit sa se retraga la culcare atat de devreme, dar i se paruse mai sigur f i mai intelept sa se cuibareasca in propria ei camera, in vreme ce Luke era cuibarit altundeva.
Putea sS-fi ia iPad-ul, s3 lucreze ceva, s3 incerce catevii jocuri. Putea s3 citeasca. Oricare dintre acestea ar fi fost o distracfie productive. Deci avea sa meargS tiptil In bucatSrie, sa-?i ia tableta §i sa-fi prepare o cana din ceaiul de plante recomandat de nutri$ionistul pe care Il concediase fiindca se dovedise complet nerezonabil organismul ei avea nevoie^de doze regulate de cofeina fi de Indulcitori artificiali. Insa ceaiul o relaxa. Se ridica din pat fi, din pruden^a, ifi lua un halat peste cama§u£a. Deschizand usa incet, grijulie ca un ho£, se strecura In varful picioarelor in bucatarie. Folosind doar lumina de la aragaz, turna apa in ceainicul electric fi il puse sa fiarba. Era mai bine, mult mai bine decat sa se zvarcoleascS fi sa retraiasca vechi amintiri sexy, decise ea, deschizand un dulap in cautarea cutiei de ceai. O bautura gustoasa, liniftitoare, pu^ina munca, apoi, eventual, o carte foarte plictisitoare. Avea sa doarma buftean. Sim^indu-se deja mai satisfacuta, Ifi scoase ceainicul preferat, ai carui boboci de liliac, pe un fond verde-pastel, ii ridicau intotdeauna moralul. Procesul de incalzire a apei, de masurare a dozei de ceai fi de pregatire a strecuratorii o tinu concentrata asupra sarcinii domestice, permitandu-i sa se linifteasca. - Nu po^i dormi? Julie, lasand sa-i scape un chi^ait jenant, scapa cutia de ceai - pe care, din fericire, tocmai o inchisese - f i se zgai la Luke. Nu purta decat pantalonii de la costum - cu fermoarul tras, dar fara sa fi inchis nasturele -, prin urmare nu era nicidecum vina ei ca primul gand fu despre cat de bine, chiar foarte bine arata fostul ei sol;. Al doilea fu regretul ca se demachiase. - Nu am vrut sa te sperii, zise el apoi ridicand de pe Joa cutia. - Nu am vrut sa te trezesc. Nu m-ni trezit. Te-am auzit invartindu-te pe aici, dar tint viui nit ma nsigur ca e$ti tu. J Ivllliatft, I?i reaminti Julie. Matura.“
-Nu reufeam sa-mi deconectez creierul. §i nu ftiu ce sau ce sa simt, £inand cont ca acele crime sunt Htflt de aproape de casa mea. Mai e fi oul. Nici Sla nu roufesc sa mi-1 scot din cap. Este un eveniment major, o descoperire uriafa in lumea artei, iar prietena mea cea mai buna e implicata in toate astea. „Vorbe§ti prea repede“, ifi spuse, dar nu se putea cab ma. De ce era buc&taria ei atat de mica? Aproape ca erau cttlare unui peste ceMalt. -Ash va avea grija de Lila, o asigura el. -Nimeni nu are grija de Lila, dar da, ftiu ca o sa Incerce. Isi dadu la o parte parul, imaginandu-fi ca era o incalceala nebuna dupa atata zvarcolit in pat. Fa^a nemachiata, parul in dezordine. Slava Domnului ca nu aprinsese becul de deasupra capului. -Vrei nifte ceai? E un amestec de plante cu valeriana, gura-lupului, mu?e^el fi levan^ica. E foarte bun pentru lnsomnie. -Suferi des de a?a ceva? -Nu prea. Mai mult de la stresul de zi cu zi. -Ar trebui sa te apuci de meditate. -Tu meditezi? il intreba ea atunci privindu-1 cu ochii c&t cepele. -Nu. Nu reufesc sa-mi deconectez creierul. Razand, Julie se intinse dupa o a doua cana. -Am incercat de cateva ori, dar de fiecare data aum'-ul meu se transforma in: „Of, ar fi trebuit sa cumpar po feta aia fabuloasa de la Barneys1*. Sau: „Nu cumva ar trebui sa il promovez pe artistul cutare nu afa, ci a§a?“ Sau: „De ce am mancat briofa aia?“ - In cazul meu gandurile au in centru programul angajapdor, inspec^iile de la direc^ia sanitar-veterinara fi, evident, re^etele de briofe. Julie acoperi ceainicul pentru a lasa ceaiul sa se infuzeze. nAcred
1 Silabs sanscrita care se reg5se?te in mai multe religii orientale; tn hinduism reprezintS sunetul primordial de la care s-a structurat Universul (n.red.)
In iKKipiiM nittu, mintea mi-a stat num ai la crima ?i lit .Minltf I il'ftfM' yl... • I ll I I, ilivriso, IliH’irNiint, gftndurile mele au fost despre crima, i ii hilt* I'ubcrg^ ?i despre tine. Julie Ii uruncfl o privire, apoi ifi feri ochii cand at in ml contact vizual ii facu stomacul sa tresara. Hi bine, date fiind imprejurarile... Al fost mereu prezenta in gandurile mele, marturiat I ukf plimbandu-fi un deget de la umarul ei pana la 11 ii un obicei vechi pe care ea fi-1 amintea bine. Mi-am pun multe Intrebari ce te-au avut drept subiect. Cum ar 11 lust daca am fi facut asta in loc de aia? Cum ar fi fost dm ft af fi spus asta si nu aia? - E firesc sa-ti pui astfel de intrebari. - Ti-ai pus fi tu? - Da, desigur. Dorefti miere? Eu il beau simplu, dar am miere daca... -Te-ai intrebat vreodata de ce nu am reufit sa ne mentinem relatia? De ce am facut amandoi gesturi stupide, in loc sa cautam o solute pentru a o repara? -Poate pentru ca preferam sa fiu furioasa pe tine? Parea mai ufor sa fiu furioasa pe tine decat sa im i doresc sa fi spus asta sau ca tu sa fi facut aia. Eram doar niste copii, Luke. C u blande^e, o facu sa se intoarca spre el. Privind-o in ochi, rosti: - N u mai suntem copii. Mainile lui ferme ii incalzeau pielea prin matasea subtire a halatului, iar ochii patrunzatori ii incalzeau sufletul. Toate acele intrebari, toate acele ganduri, toate acele am intiri strabatura intr-o clipa lim ita pe care Julie fi-o impusese ca fiind de bun-simt. - Nu, nu mai suntem, confirma ea. Debarasata de ultimele retineri, se apropie fi se lipi de el, pentru a-si lua ceea ce ifi dorea. Iar mai tarziu, cu ceaiul uitat pe tejghea, cuibarita lAnga corpul lui, adormi buftean.
capitolul 15 §tiind ei trebuia sa recupereze zilele pierdute $i neavand nici un alt loc in care sft 6 poata face, Lila prepara cafea, apoi i$i instala un spa^iu de lucru temporar in coljul pe care Ash il rezefvase pentru luarea mesei. 1 Se cufunda in povestea care, ftia bine, nu se bucurase de suficienta atenjie din partea ei in ultim ul timp. Imbracata in cama?a lui Ash, alunga orice alt gand si se intoafse la via^a de liceu §i fa nlzboaiele dintre varcolaci. ‘ Reu?i sa lucreze doua ore bune pana il auzi pe Ash intrand. Ridica un deget pentru a-i cere sa faca linifte, apoi ifi incheie paragraful. Apasand tastele pentru salvare, inalta privirea spre el §i zambi: |!( - Buna dimineata. - ’Nea^a. Ce faci? ’ -Scriu. Trebuia neaparat sa reiau munca, insa pi-ai sincronizat perfect aparifia. E un punct bun in care sa ma opresc deocamdata. i 1“ Atunci de ce plangi? -A! facu Lila stergandu-si lacrimile. Tocmai am ucis un personaj induiosator. Era necesar, dar im i pare foar te rau. O sa-mi lipseasca. - O m saU varcolac? - In versiunea mea, varcolacii sunt oameni cu excep{ia a trei nop^i pe luna. Dar era varcolac. Personajul meu principal va fi zguduit. - Condolean^e. M ai vrei o cafea? - Nu, multumesc. Am baut deja doua. M-am gandit ca, daca ma instalez aici, o sa te derahjez cel mai pu^in, continua ea, in vreme ce Ash porni cafetiera. Sunt a?teptata la urmatorul client abia azf dupa-amiaza §i nu ma simt in stare sS merg la Julie acum. Nu sunt sigura ce af gasi acolo. - Efti bine. - E ceva in neregula?
-Totul e in neregula Inainte de cafea, mormai Ash luand prima inghifitura de cafea neagri. Af putea sS fac o omleta daca vrei. Lila ti observa parul ciufulit, fal;a nerasa fi expresia clara de iritare in jurul ochilor. -Om leta e unui dintre pufinele lucruri pe care le gatesc foarte bine. Ifi ofer asta in schimbul unui loc in care sa stau pana la doua. -S-a facut. Tanara femeie deschise frigiderul fi scoase un cofraj de oua. - Stai jos f i bea-{i cafeaua, iar eu am sa-mi indeplinesc partea mea din in^elegere. Ash nu se afeza, ci o privi intorcandu-se la frigider, scotocind pana gasi nifte cafcaval fi un pachet de unt. Sorbind din ceafca, se sprijini de tejghea s-o urmareasca in vreme ce ea scormoni prin dulapuri dupa tigaie, un bol mic, un tel - ustensila pe care el nu prea finea minte sa fi-o fi cumparat. - Arafi bine diminea^a, ii spuse. -Ah, cafeaua ifi face efectul, constata ea oferindu-i un zambet proaspat fi vesel ca o lalea de primavara. Ma simt bine dimineafa, de obicei. Totul incepe de la zero dimineafa. - U ndo lucruri se pflstreaza peste noapte. N u exists nici o cult' dc n renun^a la clientul asta? Sa ramai pur fi simplu aici pflnrt facem omleta din oul cu care trebuie s3 ne batem capul? -N u pot. Nu am suficient tim p sa gSsesc un inlocuitor sau sa obfin aprobarea clienfilor. Se bazeaza pe mine. In plus, continua ea, spargand ouale in castron, femeia-paianjen nu are de unde sa ftie unde voi fi. -A i un site web. - Pe care apare doar cand sunt rezervata, nu fi unde, fi nici o informafie despre client. N u ar avea nici un motiv sa ma caute in Tudor City. - Poate ca nu, dar e foarte departe de aici in caz ca se intampla ceva.
Lila adauga branza, u n varf de cufit de sare f i pufin piper. -Te preocupa gandul ca trebuie sa ai grija de mine, dar am multe abilita^i care im i permit sa ma descurc. Doar ca nu ai avut ocazia sa le vezi puse in aplicare. Turna amestecul de oua in tigaie, unde topise o bucafic& de unt. Vrei nifte paine prajita? A i paine? Ash lua painea fi vari cateva felii in prajitor. Putea 85 se ocupe de ea fi de aceasta parte a problemei mai t&rziu. - De cat tim p mai ai nevoie cu varcolacii? -Daca af reufi sa schi^ez urmatoarea scena - cea in care Kaylee gasefte cadavrul m utilat al lu i Justin -, m-af simfi im plinita. O am deja in minte, deci alte cateva ore mi-ar fi suficiente. -Atunci vei avea cateva ore inainte sa mergi la urmatorul client, insa pana atunci o sa-mi m ai pozezi o data. Im i convine. ' Ifi termina cafeaua fi ifi facu imediat inca una, dupa care scoase doua farfurii. - Incearca altfel, sugera ea. „Tie ifi convine, Lila?“ i -Tie ip convine, Lila? repeta Ash aducand la masa painea prajita. -N u vad de ce nu. Puse omleta in farfurii, apoi ti intinse una. Sa vedem cum merge scrisul. - M i se pare corect. La cSteva cvartale d ista n t, Julie se trezi. Se sim^ea fantastic, m inunat de relaxata, perfect odihnita. Scoase un oftat lung, satisfacut, intinzandu-fi bra^ele deasupra capului. Dispozifia ei scazu o idee cand vazu ca Luke nu era langa ea, dar ifi alunga imediat dezamagirea. Administra o patiserie, ifi am inti. Ii spusese ca avea sa se trezeasca fi sa piece inainte de cinci diminea^a. Erau de m ult apuse zilele cand considera ora cinci dimineata drept un moment rezonabil pentru a se retrage la culcare dupa o petrecere, dar mai avea cale lunga pana cand sa i se para u n moment rezonabil pentru a se trezi fi a se apuca de treaba.
Nu putea sA nu-i admire etica profesionala, insa o pottle ile sex matinal i-ar fi priit de minune. Mai ales 11tu n nr li fost urmata de un mic dejun la care ar fi putut si etaleze talentele in bucatarie. Limitate, ce-i drept, reflects ea, dar ii ie§ea o paine cu ou criminal de buna. l)Andu-§i seama ca incepuse sa viseze la dimine^i lene$e $>i nop{i lungi, se intrerupse brusc. Acele zile se sfargi.serA, l?i atrase atentia, exact la fel ca petrecerile pana In zori. Fusese doar sex. O partida de sex foarte placuta inrre doi oameni cu un trecut comun, dar nimic altceva decSt sex. Nu avea nici un rost sa complice povestea, i§i spuse, dAndu-se jos din pat §i gasind halatul acolo unde aterizase cu o noapte inainte - deasupra lampii de pe noptiera. Erau amandoi adul^i acum, adulti care puteau trata sexul - indiferent daca era vorba de o singura partida sau de o aventura - intr-o maniera responsabila. Nu intenfiona sa mearga mai departe de atat, nici macar in gand. Acum, ca un adult responsabil ?i rezonabil, avea sa-§i bea cafeaua, sa manance o chifla - sau nifte iaurt, fiindca uitase sa-si cumpere chifle - apoi urma sa se pregateasca pentru mersul la munca. Intra agale in bucatarie, fredonand ceva in surdina, $i se opri brusc. Pe tejghea, a§ezata pe una dintre farfuriile ei elegante de por^elan, se afla o brio§a aurie, scanteind de zahar. Un bol de sticla fusese pus cu fa^a in jos peste ea ca un capac. meet, cu grija, ridica bolul. Se apleca, adulmeca u§or. Aline. Luke gasise afinele pe care le cumparase cu cateva site in urma §i le folosise pentru brio§a. De§i, date fiind proportiile perfecte ale prajiturii, i se paru aproape un nm rilegiu, rupse o buca^ica din partea de sus si o gusta. I iusttil era pe masura aspectuluL II fflcuse o brio?a. De la zero. Ce semnifica^ie itvMti lucst lucru? Oare insemna „Mulpimesc“ pentru
o partida foarte placuta? Sau insemna o relatie? Insemna oare... iy: Cum naiba ar fi putut sa intuiasca? Nimeni in afara de bunica ei nu ii mai facuse o brio§a pana atunci. §i o luase prin surprindere cu acest gest inainte sa fi apucat macar sa-§i limpezeasca mintea cu o cea§ca de cafea. I§i rupse alta buca^ica, pe care o savura cufundata in ganduri. In laboratorul de la subsolul patiseriei, Luke framanta aluatul pe masa tapetata cu faina. Avea o masinarie care inlocuia eficient aceasta etapa a procesului, dar atunci cand putea, prefera sa o faca, totu§i, cu mainile lui. ii dadea timp sa reflecteze - sau chiar sa nu se gandeasca la nimic, concentrat la ritmul mainilor §i al bra{elor, la textura aluatului. Primele tavi din dimineata aceea erau deja gata, i?i incheiasera cele doua dospiri §i se coceau in cuptorul de caramida din spatele lui. In acea zi trebuia sa mai faca o transa de paine pentru un client care daduse o comanda speciala. Pregatise impreuna cu brutarul-?ef brio^ele, chiflele, croasantii, gogo^ile $i baghetele pentru multjimea ce venea dimineata devreme, apoi incepusera sa lucreze la fursecuri, tarte si biscuiti. Odata ce termina cu framantatul, avea sa urce, sa dea o mana de ajutor. Arunca o privire spre ceasul a§ezat la vedere pe raftul de inox de pe peretele opus. Era aproape opt, deci i§i imagina ca Julie se trezise. Se intreba daca gasise brio§a pe care io lasase. Avusese dintotdeauna o slabiciune pentru afine. §i ciocolata neagra. Trebuia sa-i faca ceva special cu ciocolata neagra. Doamne, cat de dor ii fusese de ea! Cu mult mai mult decat i§i permisese sa recunoasca in to^i acei ani. li fusese dor sa o vada, sa o auda, sa o simta. Se tinuse departe de roseate dupa Julie. De roseatele inalte cu un corp superb §i ochi alba§tri indrazne^i. Timp de cateva luni, poate chiar ani, dupa ce se despar^isera, i se facuse dor de ea in cele mai ciudate
momente - cSnd vedea ceva ce ar fi facut-o sa rada, cat timp se chinuise in iadul facult^ii de drept. Chiar fi
In ziua cSnd deschisese Baker’s Dozen se gandise la ea, dorindu-fi sa-i poatS arata ca ifi gasise calea, ca ifi facuse un rost in viat^S. Toate femeile care trecusera prin via^a lui dupa Julie nu lflsasera nici o urma. Distrac^ii, diversiuni, toate temporare, indiferent cat de mult fi-ar fi dorit sa construiasca ceva solid fi real. Ea fusese intotdeauna acolo, in strafundurile m inpi lui, in central inim ii lui. Acum nu mai trebuia decat sa gaseasca o cale de a o atrage inapoi in viata lui f i de a o pastra acolo. -Aproape am terminat aici, striga el cand auzi pe cineva coborand scarile. Cinci minute. - Mi-au spus ca nu e nici o problema daca vin aici. Cel pupm afa mi-a zis fata cu par violet, adauga Julie, c&nd Luke ridica privirea. - Sigur. Hai incoace. Julie ii aprinse toate simparile, cu parul ca focul aranjat cuminte la spate fi prins cu piepteni de argint, cu trupul fantastic turnat intr-o rochie de culoarea afinelor pe care le pusese in briofa ei. - Nu ma afteptam sa te vad, dar bun venit in peftera mea. Aproape am terminat. iPod-ul e pe raftul ala, da muzica mai incet. Ea se conforma, amu^indu-1 pe Springsteen fi amintindu-fi ca Luke fusese dintotdeauna un mare fan al celui supranumit „The Boss“. - Im i petrec mult timp aici sau in bucataria principala, ori in biroul din spate. Probabil de asta nu te-am vflzut intrand. Gasefti bauturi reci in frigider, adauga el, privind-o in timp ce continua sa framante aluatul. Sau por sa-ti aduc o cafea de sus. -Nu-i cazul. Mulpjmesc, nu e cazul. Trebuie sa-i Inji'lt’Ksensul. -( ’urn adica? Te referi la sensul viepi? Apasa aluatul 1 11 pod u 1palmelor, evaluandu-i textura. Nu mai avea demI i t Atrvn minute. Inca nu am ajuns la nici o concluzie li i inft In iumsta privin^a, ofta el.
-Brio?a, Luke. - Sensul brio?ei? Doamne, cat de frumos mirosea, ?i tsi dadu seama ca parfiimul ei, amestecat cu mirosul de drojdie al painii, avea sa se intipSreascS astfel in mintea lui. Se stradui sa revina cu picioarele pe pamant. Sensul ei, de fapt intregul ei scop, este: Mananca-ma. Ai mancat-o? -Vreau sa §tiu de ce mi-ai facut o brio$a. Este o intrebare simpla. - Fiindca sunt patiser? -Deci dimineafa pregate^ti o brio$a pentru fiecare femeie cu care te culci. Recuno?tea acel ton sacadat - fi-1 amintea la perfec^iune. Nervi §i iritare, i§i spuse el. D in cauza unei brio§e? -Unele prefera un croasant - §i nu, nu le satisfac pofta. Dar nu mi s-a parut ca a face o prajitura pentru tine ar fi fost un gest problematic. A fost doar o brio?a. -Ne-am culcat impreuna, preciza ea tragandu-§i geanta mai sus pe umar. -Asta e cat se poate de sigur. Continua sa framante ti tinea mainile ocupate -, dar placerea data de munca lui, de diminea^a aceea, de prezenta lui Julie disparuse. Asta e gestul problematic, sau brio§a? - Cred ca trebuie sa lamurim toata povestea. -Te rog sa o lamure§ti. - Nu-mi vorbi pe tonul asta. Am avut o zi dificila ieri, iar prietenii no§tri sunt implica^i in ceva inspaimantator. Avem un trecut comun ?i... ?i nu am putut dormi, a?a ca am facut sex. Sex de calitate, ca intre adul^i. Fara... complicatii. Apoi tu mi-ai facut o brio§S. - Nu pot nega asta. Eu am facut brio?a. -Vreau doar sa fie clar ca §tim amandoi ce s-a intam plat noaptea trecuta. Ca nu e nevoie sS fie complicat, mai ales cand, prin Lila §i Ash, suntem intr-o situate foarte complicata. -Totul e simplu, a?a cum a fost, credeam eu, o simpla brio§a. - In regula atunci. Bun. Multumesc. Trebuie sa merg la munca.
Julie ezitft o clipa, ca fi cum ar fi afteptat sa mai spuna ceva, apoi urea scarile. Pleca, lasandu-1 in tacere, exact la
fel cum facuse cu mai bine de zece ani in urma. Cftnd Ash insista sa o duca pe Lila la apartamentul noilor clien^i, ea nu se impotrivi. Daca sa vada unde urma sa locuiasca fi sa verifice personal nivelul de securitate il facea sa se simta mai bine, ce era rau in asta? - Sunt client vechi, ii spuse ea in timp ce taxiul ifi croia drum spre central orafului. Am mai lucrat pentru ei de doua ori, dar nu la aceasta adresa, fiindca aici s-au mutat doar acum cateva luni. Iar Earl Grey e o aparitie noua, insa foarte dragalafa. - S-ar putea ca noul loc sa fie mai bun din toate punctele de vedere. - E u n spatiu superb, cu privelifti minunate. U n Car tier in care e placut sa te plim bi - cu Earl Grey. § i am prim it un e-mail de la Macey azi diminea^a. - Macey? - Kilderbrand, ultima clienta. Au fost foarte mul^umifi de serviciile mele - fi au impresia ca Thomas im i simte lipsa. Cum planuiesc o excursie la schi undeva spre vest in ianuarie anul viitor, ar vrea sa ma rezerve de pe acum. Deci, in ciuda a toate cate s-au intamplat, unu-zero pentru mine. - Dar aici vei avea de stat mai pu^in. - E o federe scurta la familia Lowenstein. O pt zile cu totul, se due sa-fi viziteze nifte prieteni fi sa arunce o privire la o proprietate din Saint Bart’s. CSnd foferul opri in fatja intrarii de pe East Fortyfirst Street a complexului neogotic masiv, Lila ifi scoase enrdul de credit. - Platesc eu, se oferi Ash, insa ea, clatinand din cap, Ituroduse suma corespunzatoare bacfifului. - ( 'lientul meu, costurile mele profesionale. Poate ca nut tin nmnnt bogat, dar nu-1 folosesc decat pentru sex. I Un tip norocos. i ihim e, rase ea bagand in buzunar chitanta fi mtmiAiul din mafina. Buna, Dwayne. Ii zambi radios
|Htrtarului cand acesta veni in grabs spre taxi. Lila Emernon. Poate nu mS mai £ii minte, dar... -VS tin minte, domnifoara Emerson, de cand a$i venit in vizitS la so^ii Lowenstein. Am cheile pentru dumncavoastrS. A^i sosit exact la timp. - Ms strSduiesc. Sopi Lowenstein au plecat cu bine? - I-am condus chiar eu, cu nici o orS in urmS. Iau eu Hfita, spuse el ridicand cea de-a doua valizS din portbaga(ill taxiului inainte sS apuce Ash sa o facS. Pot sa va ajut art le ducefi sus? -Nu, mul$umesc, ne descurcSm noi. Acesta este prietcnul meu Ashton Archer. O sS mS ajute sS mS instalez, Stii cumva cand 1-au dus ultima datS la plimbare pe Karl Grey? - D om nul Lowenstein 1-ascos la o ultimS runds chiar Inainte sa piece. Ar trebui sS fie in regulS o vreme. - Excelent. Ce clsdire superbS! O sa-mi placS la nebunie sS locuiesc aici. -DacS ave^i vreo intrebare sau vrepi sS vS chem o mafina sau orice altceva, anuntati-mS. -Multumesc. LuS cheile pe care i le dsdu portarul si p&?i in holul lum inat ca o catedrala prin ferestrele cu vitralii. Spune-mi cS munca mea nu e grozavS, i se adrekS ea lui Ash pe cand urcau in lift. Cum altfel a? putea Mfl-mi petrec o sSptamanS intr-un apartament tip pent house din Tudor City? §tii cS la un moment dat avea fi un mic teren de golf? $i un teren de tenis pe care au jucat diverse celebritSti. Nu mai tin minte cine anume, fiindcS nu prea urmSresc evenimentele din tenis. -Tatal meu s-a gandit sS o cumpere impreunS cu nif te asOciati cand a scos-o Helmsley la v&nzare. - Serios? Uau! - N u tin minte detaliile, doar nifte discutii vagi. -PSrintii mei au cumpSrat o micS tzonS de campare In Alaska. A fost prilej de multe discutii si stres considerabil. Ador sS lucrez in astfel de cladiri vechi, mSrturisi ea cand iefirS pe palier. Nu-mi displac nici cele noi, dar astea au un aer aparte. Descuie Ufa, o deschise fi adSugS: lata un bun exemplu.
Facu un gest larg cu mana inainte de a se intoarce *prr pnnoul sistemului de alarms pentru a introdu ce imini. Zidul realizat in intregime din ferestre ce se intindeau dc la podea pana in tavan dezvaluia o panorama incredibilfl a New Yorkului, cu elegantul turn Chrysler in f i in centra. Tavanele inalte, lemnul masiv fi scantelerea discreta, luxoasS, a antichita^ilor serveau drept prim-plan pentru acea privelifte spectaculoasa. - Ce parere ai? Ar fi trebuit sa ne oprim la nivelul al doilea - e un ansamblu triplex -, dar m-am gandit ca o sa apreciezi caracteral spectaculos al parterului. - E grozav, intr-adevar. -Trebuie sa ma due in bucatarie. Earl Grey se afla ori acolo, ori in dormitorul principal. Traversa sufrageria cu o masa lunga de mahon, un mic femineu pe gaz fi o vitrina in care era expusa o colecfie reusita de diverse por^elanuri amestecate. Bucataria reflecta personalitatea cladirii cu peretele de caramida aparenta, dulapurile din lemn de nuc sculptat §i accentele in nuance de cupra. Acolo, pe podeaua de culoarea ardeziei, se afla un culcuf alb in care stStea cel mai mic caine pe care il vazuse Ash vreodata. In opinia lui, asta nici macar nu era un caine adevarat. La fel de alb ca patul, era tuns in stilul traditional pentru un pudel, iar in loc de zgarda avea un papion in miniatura. Cu buline mov fi albe. Tremura ca o franza in vant. - Buna, scumpule, i se adresa Lila pe un ton vesel. Ma mai fii minte? Deschise capacul unei cutii rofu-aprins de pe tejghea fi scoase un biscuit de caini nu mai mare decat degetul ei mare, dupa care se lasa pe vine: Vrei ceva bun? Tremuratul inceta. Coada - atat cat avea din ea - inn'l >u siWluture. Cainele care nu parea un caine adevarat «n11 din patul minuscul, se ridica pe labele din spate
f I \'0ptll.
r Ash nu se putu ab^ine sa nu ranjeascS, iar Lila, cu un hohot de ras, ii oferi biscuitul. - Nu ai absolut nici un motiv sS-^i fie team& cu un asemenea fals caine feroce prin preajmS, comenta Ash. -Cred c& sistemul de securitate e suficient de bun pentru mine f i pentru Earl Grey. Lua cainele in bra$e ?i tl dezmierda cu nasul. Vrei sa il tii? -Ma pot lipsi. De fapt, imi cam da fiori. Nu sunt sigur ca un caine ar trebui sa-^i incapa in buzunarul de lacama§a. • ■W jjs @ gl b - E mic, dar are o minte mare. Sarutand pudelul pe nas, Lila il puse jos. Vrei sa facem un tur inainte sa-mi despachetez lucrurile? -Nu m-ar deranja. - In special ca sa po£i studia tot spa^iul, sa i^i faci o idee cum e organizat, in caz ca trebuie sa dai buzna fi sa ma salvezi. -Tie ce-£i pasa? Oricum, trebuie sa^i ducem valizele sus. [i. Ash ifi imagina, chiar tn timp ce Lila ti oferi un tur al parterului, ca avea sa lucreze la carte in sufragerie, pentru a se putea bucura de privelifte. Chiar tn clipa In care ea dadu sa-fi ia una dintre valize, el le ridica pe amandoua $i porni voinice§te spre etaj. -Asta e o chestie barbateasca sau manifestarea bunelor maniere? -Sunt un barbat cu bune maniere. -Iar acest ansamblu este dotat cu lift. Mic, dar suficient. - De-abia acum imi spui? -Trei dormitoare, toate cu bai, Un birou pentru stapanul casei §i camera ei de lucru, mai degraba o camera de zi in care ifi £ine orhideele. Sunt fabuloase. Asta este Incaperea pe care am s-o folosesc eu. 1 Intra intr-o camera de oaspeti decorata in nuance de albastru f i verde-pastel, cu mobilier alb fi un tablou cu mad care adauga o pata de culoare neafteptata. Incantata la culme, Lila se gandi ca acea camera avea sa fie a ei, doar a ei, pentru urmatoarele opt zile.
-E cea mai mica, dar are o atmosfera odihnitoare. Poti sa la§i valizele acolo §i mergem sa verificam fi nivelui trei, sa ne facem treaba pana la capat. - Ia o inainte. -Ai telefonul la tine? -Da. - H ai sa luam liftul, doar ca sa ne asiguram ca e totul in regula. $tiu ca are buton de urgen^a, dar e intotdeauna bine sa ai un telefon. Ash 1-ar fi confundat cu un dulap de haine, ceea ce dovedea un design inteligent. -Nu e la fel de distractiv ca al tau, comenta Lila in timp ce urcau. - M ult mai silen^ios. - Pot sa repar zdranganitul, cred. - Repari fi lifturi cu scula aia ciudata a ta? -E o multifunctionala Leatherman fi e genialS. Al tau ar fi prim ul, in materie de lifturi, dar mie chiar im i plac zdranganitul fi scrasnetele. Sunt un semn ca functioneaza. La iefirea din ascensor dadura intr-o sala media mai mare decat majoritatea garsonierelor, in estimarea lui Ash. Se aflau acolo un ecran de proiectie, fase canapele de piele, o alta baie de serviciu, un bar cu chiuveta fi frigider de vinuri incorporat. -Au o colec^ie de DVD-uri nemaipomenita de care m i s-a permis sa profit. Dar ftii ce im i place cel mai mult? zise Lila luand o telecomanda. Cortinele ce blocau lum ina se deschisera, dand la iveala u fi largi de sticla fi, dincolo de acestea, o terasa de caramida in centrui careia se afla o fantana - in prezent oprita. Nim ic nu se compara cu placerea de a avea un spatiu exterior in New York. Descuie ufile fi le deschise larg: Aici nu sunt rofii sau ierburi, ci doar cateva ghivece ilrftgufe cu flori, iar in magazia cocheta de acolo se ni In unelte de gradinarit fi scaune de rezerva. D in rellt’K, verifies pamantul din ghivece cu degetul mare fi i <>nntnin mul^umita ca era ufor umed. U n loc dragu^
prntru a servi un pahar inainte sau dupa cina, aprecie cu. Vrei sa iei cina cu mine mai tarziu? - Eu doar ma folosesc de tine pentru sex. -Atunci comandam ceva la pachet, rase ea. -Am cSteva lucruri de facut. A f putea sa ma intorc pe la fapte sau fapte jumatate, sa aduc cina. - Perfect. Surprinde-ma! Ash se duse sa o vada pe Angie, dar cobori din taxi la dteva cvartale dista n t de apartament pentru a merge pe jos. Avea nevoie de acea plimbare; mai m ult insa, ilacS asiatica il urmarea, era posibil sa memoreze numarul taxiului fi sa gaseasca o cale de a identifica locul in cure, sim^ea el, Lila era acum in siguranja. Era paranoic, poate, dar de ce sa-fi asume riscul? Ifi petrecu o ora dificila, nefericita, cu Angie fi fami lia ei, apoi alese sa piece pe jos. Cat de bine ii func^iona radarul? se intreba. Ar fi ulmpt oare daca ea 1-ar fi urmarit? Ar fi recunoscut-o precis daca ar fi vazut-o, de aceea merse incet, sperand pe jumatate - chiar mai m ult de jumatate - ca ea avea nHfaca o mifcare. II vazu pe Barbatul cu Palton tropaind fi mormaind, ;i o femeie impingand un carucior de bebelufi. Ifi aminti ca o observase plimbandu-se prin carrier, cu cateva Kftptamani in urma, cu o burta imensa. Dar nu vazu nici o asiatica inalta, rapitoare. Facu un ocol pentru a trece pe la o librarie, unde rataci printre rafturi cu un ochi la Ufa. Gasi fi cumpara o carte ilustrata despre ouale Faberge fi o alta de istorie, apoi intra in vorba cu vanzatorul, asigurandu-se ca aces ta avea sa-fi aminteasca de el daca il intreba cineva. |, Lasa intentionat o urma pentru a putea fi gasit. $i poate ca simti intr-adevar o intepatura in ceafa c&nd traversa strada la doar u n cvartal d ista n t de man sarda lui. Ifi scoase telefonul din buzunar ca pentru a r&spunde, ifi facu putin de lucru cu plasa de cumpara turi, ifi schimba pozipa fi arunca o privire in spate, dar nu o vazu pe femeie.
Nu apucS sa-fi bage telefonul inapoi in buzunar, ca ncesta suna in mana lui. Nu recunoscu numarul de pe ecran. - Da, Archer. - Domnule Archer. Numele meu e Alexi Kerinov. Ash incetini pasul. Accentul era vag, reflecta el, dar neindoielnic est-european. - Domnule Kerinov. - Sunt un prieten al lui Vincent Tartelli - Vinnie. Abia am prins de veste ce s-a intamplat, cand am incercat sa-1 contactez. Sunt... E devastator. - Cum 1-ati cunoscut pe Vinnie? -Atat in calitate de client, cat fi de consultant ocazional. Recent m-a rugat sa-i traduc nifte documente din rusa in engleza si mi-a dat numele §i numarul dumitale. Deci nu era feful femeii, ifi spuse Ash in gand. Era traducatorul. -Mi-a spus ca vi le va da. Ati apucat sa arunca^i 0 privire? - Da, da. N-am ajuns la capat, insa am descoperit... Voiam sa discut cu Vinnie, dar cind am incercat in cele din urma sa-1 sun acasa, Angie mi-a spus... Este un foe teribil. - Pentru noi toti. -Mi-a vorbit cu afec^iune despre dumneata. Spunea ca ai achizi^ionat acele documente f i voiai sa ftii ce scrie in ele. - Da. Mi-a facut o favoare. Acest gand avea sa-1 impovSreze pentru totdeauna, se gandi Ash. Si vi le-a dat du mneavoastra. -Trebuie sa stam de vorba. Putem sa ne intalnim sa dlscutam despre asta? Nu ajung la New York decat mailie. Am facut un scurt drum pana in capitala fi le-am hint cu mine. Am putea sa ne vedem? l :&nd njunse la mansarda, Ash ifi scoase cheile fi par1mu- pi’ocesul laborios de descuiere a ufii de la intrare yi dr Introducere a noilor coduri.
-Da, nici o problema. A# fost vreodata acasa la Vinnie? - Da, de multe ori. - La cina, eventual? -Da, de ce? -Care e specialitatea lui Angie? -Pui la cuptor cu usturoi fi salvie. Te rog, suno pe Angie. Efti ingrijorat, in^eleg. Ea, fara indoiala, i^i va •pune cine sunt. -Ati nimerit-o cu puiul, asta e suficient. Ce-ar fi »H-mi dati o idee despre ceea ce a£i descoperit? Ash pafi inauntru, ifi plimba privirea prin incapere fi arunca un ochi la noul monitor, convinganilu-se ca totul era in regula inainte de a incuia Ufa In urma lui. -§tii ceva despre Faberge? -La drept vorbind, da, ftiu cate ceva, raspunse Ash wruncand pe o masa volumul abia cumparat. -§tii despre ouale imperiale? - Da, fi despre cele opt oua disparate. Mai exact, ftiu despre Caral cu heruvim. - §tii deja? Ai putut citi documentele? -Nu, nu acele documente. Oare cum ar fi trebuit sa puna problema? Erau cateva fi in engleza. -Atunci ftii ca se poate identifica provenien^a oului, prin intermediul documentelor. Este o descoperire cnorma. La fel fi celalalt. - Celalalt ce? -Celalalt ou pierdut. Actele se refera la doua piese: Carul cu heruvim fi Necessaire. -Doua, murmura Ash. Cand ajunge# in oraf maine? -Putin dupa ora unu dupa-amiaza. -Sa nu pomeniti nimanui despre asta. -Vinnie mi-a cerut sa nu vorbesc decat cu el sau cu dumneata, nici macar cu so^ia mea sau a lui. A fost un prieten, domnule Archer. A fost prietenul meu bun. -Am in^eles fi apreciez. Am sa va dau o adresa la care »a ne intalnim maine, imediat ce ajunge^i.
Ii dicta lui Kerinov adresa Lilei din Tudor City. Era mai sigur afa, ifi spuse. Departe de locuinl;a lui fi de magazinul lui Vinnie. - Ave^i numSrul meu. Daca se intampla ceva, daca ceva vi se pare suspect, contacta^i-ma. Sau chema^i politjia. - De la asta i s-a tras lui Vinnie? - Eu afa cred. -Am sa vin direct la dumneata maine. Stii care este valoarea oualor daca ar fi gasite? -Am o idee destul de clara. Dupa ce inchise, Ash lua ambele cSr^i fi se duse direct in biroul lui, unde incepu sa citeasca despre cel de-al doilea ou.
capitolul 16 Lila despacheta, savurand ca intotdeauna sentimentul de nou. ClicntuI ei ii lasase cateva provizii, lucru pe care il aprecia, dar avea scoata pe Earl Grey la plimbare mai tarziu fi sa ifi cumpere cate ceva. Petrecu ceva timp juc&ndu-se cu minusculul patruped, care - dupa cum fusese informatft - era incantat sa alerge dupa o mingiu{& de cauciuc rofie rostogolita pe podea. Prin urmare se jucS nport, apoi gasefte-mingea, pana cand Earl Grey sc retrase Intr-unul dintre paturile lui in miniatura pentru a trage un pui de somn. In linifte, Lila Ifi pregati spatiul de lucru, ifi turna un pahar tnalt de apa cu lamaie fi ifi actualiza blogul, raspunse la e-mailuri fi accepta rezervari pentru al^i doi clien(;i. Tocmai se gandea s9 se cufunde din nou in carte c&nd suna telefonul fix. - Casa Lowenstein. - Domnifoara Emerson, sunt Dwayne de la poarta. E o domnifoara Julie Bryant aici in hoi. - Este o prietena. Poti sa o trim ip direct sus. Mulpimesc, Dwayne.
sa-1
- N-ave^i pentru ce. Lila se uita la ceas f i se incrunta. Era m ult prea tarziu pentru pauza de pranz a lui Julie, fi putin prea devreme pentru sfarfitul programului ei obisnuit. Dar vizita nu ar fi putut sa pice mai bine - trebuia neapdrai sa-i spuna lui Julie despre Ash, despre ea §i Ash, despre noaptea de dupa ziua aceea ingrozitoare. , Se duse la u?a, o deschise ?i aftepta. Nu avea nici un rost sa o lase pe Julie sa sune prea m ult la u§a fi sa trezeasca pudelul. r De-abia cand auzi ascensorul bazaind fi vazu usile acestuia incepand sa se deschida, ii trecu brusc prin minte un gand inspaimantator,' Daca nu era prietena ei, ci femeia-paianjen care se folosise de numele acesteia? In secunda urmatoare, cand Lila dadu sa tranteasca Ufa, Julie cpbori din lift. ; -Tu efti! r-Bineinteles c i eu sunt. Am spus ca eu sunt. - Im i joaca mintea feste. A i scapat de la munca ceva mai devreme? ■ -Am plecat mai devreme. Aveam nevoie de o pauza pentru sanatatea mea mintala. Ify. -A i venit unde trebuia. Fluturand larg din brat, Lila spuse: Fantastic peisaj, ce zici? - Chiar e. Privind in jur, Julie ifi arunca pofeta intr-un fotoliu cu spatarul im podobit cu pompoane. Am fost la o petrecere in cladirea asta anul trecut, dar apartamentul nu era nici pe departe atat de spectaculos ca asta - fi era destul de spectaculos. - Trebuie sa vezi terasa de la etajul doi. A f putea sa locuiesc acolo toata vara. A i adus vin, constata Lila cand Julie scoase o sticla din pofeta cu tndemanarea unui ma gician extragand un iepure din palarie. Asta este o vizita cu vin! - Clar. -Bun, fiindca trebuie H B spun ceva ce merge cu vin. - $i eu tie, replica Julie, urmand-o pe Lila la bar. Ziua de ieri a fost nebuna fi ingrozitoare, fi apoi...
- §tiu! Tocmai asta e, de fapt. Este vorba despre ina inte §i dupa. Lila folosi tirbu?onul sofisticat montat pe tejghea §i scoase dopul. -M-am culcat cu el, spusera amandouS deodata. Se zgairi una la cealaltS: -Ai facut-o? -Ai fecut-o? repeta Julie, aratand cu degetul spre prietena ei. -Te referi la Luke, fiindca eu m-am culcat cu Ash, deci daca te-ai fi culcat cu el a? fi observat. Te-ai culcat cu Luke. Tarfuli^o! -Tarfuli^a? Tie fi se potrivefte mai mult apelativul asta in situafia de fa$. Eu am fost candva casatorita cu Luke. - Exact. Te culci cu fostul? Amuzata, Lila plescai din limba in timp ce se intinse dupa pahare. D in toate punctele de vedere, un comportament de tarfuli^a. Cum a fost? Adica, a fost ca o calatorie printre amintiri? -Nu. Ei bine, da, intr-un fel. Faptul ca il cuno§team, ca ma simteam confortabil cu el. Dar ne-am maturizat amandoi, deci nu a fost ca un episod in reluare. Am crezut ca a fost, nici nu §tiu, un fel de incheiere de care nu am avut parte atunci. Pur §i simplu, eram amandoi atAt de tri$ti $i de furiofi cand ne-am despartit! Atftt de tineri $i pro?ti! Privind retrospectiv, in^eleg c3 ne asteptaserftm doar sa ne jucam de-a mama ?i de-a tata, fara a ne g9ndi ca aveam sa fim in cea mai mare parte falifi, chinuindu-ne sa platim chiria - ?i cu parinpi lui Inca insistand ca el sa urmeze facultatea de drept. Nu aveam directie nic* unui din noi, adauga Julie ridicand din umeri. Am vrut doar sa fugim in lume, sa ne casatorim, fara sa luam in seama realitatea, apoi ne-am trezit brusc amandoi ca nu §tiam ce sa facem intr-o situate atat de reala. - Realitatea e dificila. -$i e ceva ce trebuie infruntat, dar noi nu paream capabili sa pricepem cum am fi putut sa ne dorim unui pe celalalt §i sa ne dorim §i alte lucruri. Cum am fi putut
itfl ne avem unui pe celalalt ?i sa avem §i alte lucruri. Presupun... Nu, ftiu ca eu am decis ca a fost vina lui, de?i nu a fost. El probabil a decis ca a fost vina mea, dar nu mi-a spus-o niciodata. $i asta era cealalta problema. Spunea mereu „Cum vrei tu“, iar asta ma scotea din minti. Spune-mi ce gande?ti, la naiba. -Nu voia decat fii fericita. -A?a e, iar eu voiam ca el sa fie fericit - ?i nu eram nici unui, iar asta fiindca nu faceam decat sa ne impiedicam in realitate. Certuri marunte, care s-au tot acumulat, pana au devenit una mare, iar eu am plecat. El nu m-a oprit. -A i fi vrut sa o faca. - Doamne, cat a? fi vrut sa o faca! Dar 1-am ranit, a§a ca m-a lasat sa plec. $i intotdeauna... -Ai regretat acest lucru, completa Lila. Ruptura, nu pe Luke. Mi-ai spus asta candva, dupa doua pahare de martini cu ciocolata. -Martiniul cu ciocolata ar trebui scos in afara legii, dar da, presupun ca am regretat intotdeauna modul in care a luat sfar§it relapa noastra §i ca m-am intrebat me reu cum ar fi fost in alte condi^ii. Iar acum... Luand vinul pe care i-1intinsese Lila, Julie incheie: Acum totul e dat peste cap, incalcit §i confuz din nou. - De ce? Nu raspunde inca. Hai sa mergem sus. Ia sti ck §i o sa stam afara. -Stam afara, dar lasam sticla. M ai am inca ni§te documente de care trebuie sa ma ocup acasa, avand In vedere ca am plecat mai devreme. Trebuie sa ma limitez la un singur pahar fiindca am chiulit pu^in de la munca. -Mi se pare corect, zise Lila indrumand-o spre terasa. -A i dreptate, ai putea sa locuie§ti aici, afara. Trebuie sa ma mut, decise Julie. Trebuie sa-mi gasesc un apartament cu terasa. Am nevoie de o marite de salariu mai tntai. Una foarte consistenta. - De ce? Ma refer la Luke, nu la marire. -Mi-a facut o brio?a. - Ooo! exclama Lila zambind.
sa
- $tiu. Inseamna ceva. N u e doar „Iata un produs de patiserie“. A g&tit pentru mine. In zorii zilei. Probabil chiar mai devreme. Asta inseamna ceva. -Inseamna ca se gandea la tine inainte de ivirea zorilor fi voia ca fi tu sa te gandefti la el cand te trezeai. E at§t de frumos din partea lui! - Atunci de ce nu a spus asta cand 1-am intrebat? - Dar ce ti-a spus? -Ca nu e decat o briofa. M-am dus la patiseria lui fi 1-am gasit jos intr-un fel de peftera, lucrand cu o bucata uriafa de aluat. La naiba, oare de ce m i s-a parut asta sexy? De ce e sexy cand e cufundat pana la coate in aluat In peftera aceea? - Fiindca el e sexy oricum, iar peftera ti adauga inca o nota de atractivitate. Mai pune fi faptul ca facea ceva fizic, cu mainile lui, fi obtii o tripla amenin^are. -Nu e corect, asta-i tot. Sex, apoibriofa, apoi peftera aia sexy de la patiserie. M-am dus acolo pentru un sim plu raspuns. -Aha. - C um adica „Aha“? Cunosc acel „Aha“. -Atunci nu ar trebui sa-# explic, dar in regula. Ti-a facut o briofS, ceea ce, sunt de acord, are o anumita semnificatie. Iar tu te-ai dus la locul lui de munca fi 1-ai intrebat ce anume inseamna. -Afa e. Ce nu e in regula cu asta? - Eventual ai fi putut pur f i simplu sa mananci briofa fi sa-i multumefti mai tarziu. -Voiam sa ftiu, ofta Julie lasandu-se sa cada in scaunul de langa Lila. - Inteleg asta. Dar din perspectiva lui - vrei sa ftii cum vad eu perspectiva lui? - Probabil ca nu. Nu, cu siguran^a nu. Dar ar trebui, ttfti c& te ascult. -Luke a facut un gest frumos, un gest atent fi, avand In vedere ca e patiser, ceva potrivit pentru el. Voia sa te 1.1. n un zAmbefti fi sa te gandefti la el, fiindca el s-a ganilli In line - fi pun pariu ca a zambit. In schimb, gestul lui il ii NiArnlC ingrijorarea.
; -Este drept, mi-a starnit tngrijorarea, defi exista o femeie ratio nala in mintea mea care striga: „Nu mai fi proasta. Gata, gata, gata“, Sorbind din vin, Julie conti nua: Mi-am dorit sa fie doar un flirt de scurta durata. Simplu, relaxat, ca intre adulp. §i in clipa in care am v3zut nenorocita aia de briofa... - Efti tnca indragostita de el. - Sunt inca indragostita de el. Rela^ia dintre mine fi Maxim nu ar fi functional niciodata - am ftiut asta, dar am refuzat sa accept, chiar de cand m-am casatorit cu el. Nu ar fi functionat nici daca nu m-ar fi infelat cu tine. Tarfulita ufuratica! -Nevasta ignoranta! - Luke nu m-ar in f ela niciodata. Nu-i sta in fire. Iar noaptea trecuta totul mi-a parut extrem de familiar, dar fiecare detaliu se potrivea mai bine, era mai logic. I1' -Atunci de ce nu efti fericita? fe - Fiindca nu vreau sa ma aflu in situatia asta, Lila. Nu vreau sa fiu femeia care nu se poate desprinde de aceasta iluzie spumoasa a trecutului. A f fi putut sa ma descurc doar cu sexul. Ma descurcam doar cu sexul. - Iar briofa a schimbat situatia. - §tiu ca pare ridicol. - Deloc, zise Lila strangandu-i mana. Absolut deloc. -Presupun ca asta e ceea ce aveam nevoie sa aud. Ar fi trebuit sa accept gestul lui atent fi afectuos fiindca doar atat a fost - f i sa-1 las in pace, in loc sa ma tntreb daca nu cumva inseamna mai m ult. La naiba, tn loc sa-mi doresc sa Insemne mai mult, chiar daca ideea asta ma inspaimanta. - E mai inspaimantator sa acorzi cuiva o a doua f ansa decat prima fansa, fiindca a doua oara ftii deja cat de mult rifti. - Da. Julie inchise ochii, murmurarid: §tiam ca ai sa intelegi. Va trebui sa lamuresc situatia cu el, mai ales ca e prieten apropiat cu Ash, iar eu cu tine. Iar azi sunt o prietena nasoala fiindca nu te-am intrebat nim ic des pre ce simti tu. In legatura cu tine fi cu Ash.
-M a simt grozav, tnsa eu nu am prim it o briofa. Tot ceea ce am facut a fost sa pregatesc o omleta pentru amandoi. -Aratafi atat de bine impreuna. Nu {i-am spus asta pana acum fiindca ai fi inceput sa ridici bariere. - Ba nu, nu a? fi facut-o. Mda, af fi facut-o, se corecta ea inainte ca Julie sa deschida gura. Probabil. Aratam bine impreuna? Chiar crezi asta? Ash e superb, in ambele feluri. -Ambele feluri? - § i ca artist - in blugi, tricou, cateva pete de vopsea pe ici, pe colo, barba de cateva zile pe fata -, dar fi cand intra in pielea mof tenitorului bogat, elegant intr-un cos tum Armani. Poate ca era Armani. Ce ftiu eu? - Cel de ieri? Tom Ford. C u siguranfa. -Tu te pricepi mai bine. - Afa e. $i da, arfltafi grozav impreuna. Suntefi aman doi superbi. - Doar cea mai buna prietena a mea, fi poate fi mama mea, ar spune asta. Dar pot sa arat destul de bine cand investesc ceva timp fi efort. -Ai un prtr fantastic - un metru de par, ochi fabulofi, o gur& foarte sexy fi o piele perfecta. A fa ca taci. - lifti un adevarat balsam pentru orgoliul meu. $i noaptea tree uni a fost un adevarat balsam pentru or goliul meu. Cred cfi ar fi incercat ceva - ftii ca pofi sS-fi dai seama. -$i dacfl da, $i daca nu. -Dar am facut eu prim ul pas - mai exact, i-am deschis Ufa. El a trecut pragul fi... nu a fost ca o intoarcere acasa.^A fost ca fi cum af fi descoperit un nou conti nent. Insa... -U ite fi barierele, r&se Julie ridicand paharul spre turnul Chrysler. Nu, nu sunt bariere. Inca explorez lumea asta noua, doar ca Ash e Jmpovarat de atata vinovafie. Nu e drept ca el sa indure atat de m ult. Dar, pe masura ce am inceput sa-1 cunosc - fi mai ales dupa ce am vazut cu ochii mei care e dinamica familiei lui am constatat
eft de fapt el e capul familiei. Tatal lui e fef doar cu nu mele. Ash e cel la care apeleaza tofi. - D in cate mi-a spus Luke, afa stau lucrurile de cafiva In i deja. Tatal lu i gestioneaza afacerile, dar Ash se ocupfl de familie. Luke spune ca „ 0 sa rezolve Ash ceva“ ar trebui sa fie deviza lor. f -Asta e o problema, nu o bariera, insista Lila luand 0 Inghifitura de vin. Are tendinfa de a-fi asuma prea multe pentru gustul meu - afa functioneaza el. Decide eft va trebui sa raman acasa la el, fiindca Luke ramane ucasa la tine - fi asta e logic. Dar „a discuta" e mai bine decat „a decide“, iar el a trimis sa-mi fie aduse bagajele Inainte sa discutam despre asta. -Vrei perspectiva lui? ' -Daca semeni vant, culegi furtuna, bom bani Lila. In regula, da-i bataie. - Se ocupa de detalii fi, da, are grija de tine. N u e un lucru rau sa ai pe cineva care are grija de tine, cata vreme e dispus sa accepte ca exista limite, iar tu efti dispusa sa negociezi o parte dintre acele limite. -Poate. Ceea ce ftiu e ca ma picteaza acum, cand eu credeam ca nu vreau sa o faca, iar acum vreau. A fa ca ma intreb. Vreau cu adevarat sa ma picteze sau m-a prins el in laf? N u sunt sigura. Sunt sigura ca vreau sa fiu cu el fi sunt sigura ca vreau sa-1 ajut sa duca la bun sf&rfit povestea asta ciudata cu oul Faberge, fi vreau sa ma eule cu el din nou. Astea sunt lucruri clare in mintea mea. Punandu-fi jos vinul, Julie se apleca spre Lila fi o batu uf or pe obraz. -Uita-te la fafa asta! E fti fericita. -Sunt. E graitor - doar ca nu sunt sigura in ce sens - faptul ca pot fi fericita chiar-in ciuda tuturor evenimentelor din ultim ul tim p. Trgi oameni sunt morfi, dintre care doi erau im po rtan t pentru Ash, iar el are un ou Faberge neprefuit pe care 1-a ascuns. $i exista o femeie asiatica incredibil de frumoasa care i-a ucis sau a contribuit la uciderea acelor trei oameni
fi care ifi dorefte acel ou. $tie cine sunt fi poarta parfum ul tau. - Cred ca a compromis mirosul ala pentru mine. §tiu ca vrei sa-1 aju# pe Ash, to# vrem asta. Dar oricat de m ult mi-ar placea de el, efti prietena mea. Trebuie sa fii prudenta. - Sunt. Voi fi. Poate ca femeia aia ne cauta, sau cauta oul, dar poli#stii sunt cu ochii pe noi. in plus, gandefte-te pu#n. Uciderea lu i Oliver fi a iubitei lu i nu i-a adus ceea ce ifi dorea. De ce ar face aceeafi grefeala de doua ori? -Nu ftiu, poate fiindca e o ucigafS. Posibil chiar o psihopata. Nu te po# baza pe logica. Reflectand, Lila dadu din cap, caci argumentul prietenei sale era foarte solid. -Atunci voi fi mai defteapta. Cred ca sunt - fi nu-# da ochii peste cap. Cred ca sunt. Nu a fost o idee defteap ta din partea ei sa fure diverse lucruri din apartamentul tau. Daca nu ar fi facut-o, nu am fi ftiut niciodata ca a trecut pe acolo. N u a fost o idee defteapta nici sa foloseasca parfumul tau cand a intrat in mansarda lui Ash - defi o parte din asta, recunosc, a #nut de norocul nostru de a fi ajuns acolo la suficient de scurt timp dupa trecerea ei indit sa-i detectam mirosul. Nu a fost o idee defteapta nici sa-1 lase pe batauful ala singur cu Vinnie dupa ce acesta ifi demonstrase deja incapacitatea de a se controla cu iubita lui Oliver. Toate astea denota arogan^a fi impulsivitate, nu o planificare inteligenta. Eu am sa fiu defteapta. -A i grija doar sa ramai in siguranfa. Eu m-af mulpimi sa te ftiu in siguranta. - Sunt la ultim ul etaj al unei cladiri pazite strafnic, In o adresa pe care doar o mana de oameni o cunosc. A? spline ca sunt in siguranta. -Afa sa fi ramai. Acum ar trebui sa plec, sa ma apuc i|t' liflnogrtrie. • sfl decizi cum sa descurci i^ele cu Luke.
f
sa
sa
- Ies te conduc. Trebuie oricum scot cainele la o plimbare f i sa cumpar cateva provizii. - Ce caine? Nu am vazut nici un caine. - E Ufor treaca neobservat. Sa ftii poti vii cu documentele alea aici, daca nu vrei sa fii singura, spu se Lila, conducand-o inapoi spre micul ascensor. E un apartament enorm. - Probabil am nevoie sa meditez, fi presupun ca Ash se va intoarce diseara. i -Se va intoarce aducand cina. Dar, dupa cum spuneam, este un apartament foarte mare. §i tu efti prie tena mea. -Seara asta e rezervata pentru munca fi reflec#i sumbre, hotari Julie. S-ar putea accept invita#a zilele viitoare. Ifi puse paharul gol pe bar. Tocmai ifi lua poseta cand Lila se intoarse dupa un ocol prin bucatarie, #nand in mana o mica lesa albastra batuta cu strasuri. - O ! facu ea cand Lila ridica m icul ghem de blana alba care era Earl Grey. Este atat de micu$, de-a dreptul adorabil! - $i foarte dulce. Poftim. Julie 11saruta in aer fi ii ganguri in timp ce Lila ifi lua fi ea pofeta. -Vreau fi eu unul! xntreb daca 1-af putea duce la munca. I-ar dezarma complet pe clien#, care ar ajunge tn. cele din urma cumpere mai mult. - Mereu cu gandul la afaceri. -Cum altfel am sa ob#n acea marire de salariu substan#ala, apartamentul meu cu terasa fi un caine minuscul pe care sa-1 pot purta in pofeta? Ma bucur ca am trecut pe la tine, adauga Julie cand iefira. A m venit aici sim#ndu-ma frustrate f i stresata f i plec simtindu-mS ca fi cum tocmai af fi terminat o ora de yoga. -Namaste1. Se despartira pe trotuar, cand Julie urea intr-un taxi chemat de eficientul portar al cladirii. Se instala confortabil pentru drumul pana la marginea orafului fi ifi
sa
ca
sa
sa
Ma
sa
1Formula de salut utilizata In Asia de Sud fi de Sud-Est (n.red.)
verifies e-mailul. Nimic de la Luke - dar ce motiv ar fi avut sa o contacteze? Avea s& gaseasca ea o cale de a-1 aborda, dar deocamdata trebuia sa citeascS numeroasele mesaje de la serviciu. Ii raspunse asistentei ei, contacta un client direct pentru a discuta despre un tablou, apoi, uitandu-se la ceas, decise c& putea sa ia legatura cu artistul, aflat tn acel moment la Roma. Cand un client voia s&negocieze, ei ii revenea sarcina de a obfine cel mai bun pref pentru galerie, pentru artist fi pentru client. I§i petrecu drumul cu taxiul calmand capriciile artistului, mangaindu-i orgoliul, cpnvingandu-1 de cateva aspecte practice. Apoi il sfStui sS mearga sa ftrbatoreasca, fiindca simfea ca putea sa-1 convinga pe client sa achizifioneze §i cea de-a doua lucrare de care se aratase interesat, daca reu§eau sa-i dea impresia ca facuse o afacere excelenta. -Trebuie sa-fi cumperi vopsea, bombani ea dupa ce incheie convorbirea. §i mancare. Sunt pe punctul de a te face aproape bogat... Domnule Barnseller! Sunt Julie. Cred cfl am o propunere foarte atragatoare pentru dumneavoastra. In timp ce se lansa in discurs, ti facu semn taximetristului sa opreasca la coif si scotoci dupS portofel. Continua sa vorbeasca: Da, tocmai am vorbit cu Roderick. E foarte ata?at emofional de Servire la Tejghea. V-am spus, nu, ca a lucrat tn acel barulef pentru a se susfine financiar in timpul facultafii de arta? Da, da, dar i-am explicat reacfia dumneavoastra fafa de tablou - $i fafa de pictura pereche, Comandafi. Sunt minunate fi luate separat, desigur, dar ca set sunt de-a dreptul irezistibile. Ii plati taximetristului fi se strecura afara din mafina, finand in, echilibru telefonul fi pofeta: - Cum ezita atat de mult sa le separe, i-am propus s stabileasca un pref pentru amandoua la set. Personal, af detesta sa vad pe altcineva punand mana pe Comandafi, mai ales ca sunt convinsa, ferm convinsa, ca valoarea lucrarilor lui Roderick va creste foarte rapid.
i li ingadui sS-§i exprime ezitarea, dar auzi hotSrarea de a cumpara In tonul lui. I?i dorea picturile - trebuia doar s5'l faca si simta ci i se oferea un chilipir: -Voi fi sincera, domnule Barnseller. Roderick este atSt de hotarat sa nu desperecheze tablourile, incat ramane de neclintit in privin^a pre^ului pentru o sin gura piesa. Dar am reu§it sa-1 conving sa le vanda ca set la doua sute de mii - §i §tiu ca il pot face sa accepte o suta optzeci §i cinci - chiar daca va trebui sa ne ajustam comisionul nostru pentru a va ?ti pe aman doi satisfacu#. ' Se opri pre£ de o clipa sa topaie fericita pe trotuar, p5strandu-?i insa tonul rece ?i profesionist: -Ave# un gust minunat §i un ochi exceptional pentru arta. Stiu ca veti fi Incantat de fiecare data cand ve# pri vi acele tablouri. Voi lua legatura cu galeria, cerandu-le sa le marcheze ca vandute. Vi le vom impacheta §i livra. Da, desigur ca putefi stabili aceste detalii cu asistenta mea la telefon, sau pute# sa treceti pe la mine maine. Felicitari, domnule Barnseller. Cu mare placere. Nimic nu ma incanta mai mult decat sa §tiu ca opera potrivita a ajuns la omul potrivit. Jopai din nou bucuroasa pe trotuar, apoi il suna pe artist: - Cumpara §ampanie, Roderick. Ai vandut doua picturi. Am obtinut o suta optzeci §i cinci. Da, ?tiu ca ti-am spus ca o sa cer o suta ?aptezeci ?i cinci. Nu am fost nevoita sa scad atat de mult. Ii plac la nebunie tablourile tale, iar asta e un motiv de sarbatoare la fel de impor tant precum cei patruzeci la suta ai tai. Du-te, spune-i lui Georgie, sSrbatorip, iar de maine apuca-te s&-mi pictezi ceva fabulos pentru a tnlocui lucririle pe care le-ai vandut. Da, §i eu te iubesc. Ciao. Ranjind, ii trimise asistentei ei un mesaj cu instrucfiuni, ocolind din reflex restul pietottilor. Cu ochii a#nti# in continuare asupra telefonului, coti spre treptele scurte ale cladirii in care locuia, moment in care aproa pe ca se impiedica de Luke.
O aftepta pe treptele de la intrare de aproape o ora §i o privise inaintand pe trotuar fara a lSsa sa-i scape nici un detaliu - conversafia rapida, pauza pentru a fopai de pe nn picior pe altul, ranjetul larg, fericit. -Am trecut pe la galeria ta, explica el observandu-i tresftrirea surprinsS. M i s-a spus ca ai plecat mai devreme, a?a c& m-am gandit sa astept. -Aha. M-am dus sa o v&d pe Lila in centru. - §i ai prim it o veste bunS cand te apropiai de casa. - O vanzare reufita. Reu^ita pentru galerie, pentru artist, pentru client. E placut cand pofi sa satisfaci toate parfile. Dupa o clipa de ezitare, Julie se a§eza pe treapta l&nga el §i, pref de inca un moment, privira impreuna New Yorkul trecand pe langa ei. Dumnezeule, i§i spuse, cum era posibil ca o femeie obi§nuita cu viafa in metropola, care avea la activ doua casnicii §i doua divorfuri, sa se simta la fel ca la optsprezece ani, cand statuse pe treptele de la casa parinfilor ei din Bloomfield, New Jersey, langa iubitul ei din liceu? Stupid de indragostita. - Ce facem aici, Luke? -Am reu§it sa gSsesc un raspuns la intrebarea ta de azi-dimineata. -O , asta? Aveam de gand sa te contactez. A fost o prostie. N u §tiu ce m-a apucat §i... -Te-am iubit inca din prima zi in care te-am vazut prima zi de liceu, prima ora din cursul criminal de istorie americana al doamnei Gottlieb. Fusese intr-adevar criminal, ifi spuse Julie, dar stranse din buze pentru a-$i fine in frau cuvintele, emofiile, lacrimile. -Asta inseamna cam jumatate din viafa mea, urma Luke. Poate eram prea tineri, poate am dat-o in bara. - Eram. Lacrimile ii incefosara privirea. Le lasa sa curj(i\, murmurand: § i da, am dato in bara. - Dar nu am reusit niciodata sa te uit. Nu am sa reu|r»e niciodata sa te uit. M-am descurcat destul de bine dr trninci $i pana acum - al naibii de bine. Dar suntem In piezcnt ?i fot pe tine te doresc. Intotdeauna pe tine
fc voi dori. Asta e, rosti el privind-o staruitor. Asta este ceea ce ftiu. I U n ghem de emotie se rostogoli din inim a ei pana In gat. Lacrimile puteau sa curga oricat, deoarece erau Cftlde fi placute. Mainile ii tremurau u?or cand le ridica ift-i prindfl fa^a in palme: - Pe tine te-am dorit inca din acea prima zi. § i tot pe tine te doresc. Intotdeauna pe tine te voi dori. :' Ifi lip i buzele de ale lui, lSsand New Yorkul s5 treacft pe langa ei, fi se gandi la hortensiile mamei sale, Ijhemuri mari de albastru, de langa treapta pe care ntStusera in verile de demult. Unele lucruri infloreau din nou. - Hai sa mergem inauntru. Luke isi sprijini fruntea de a ei fi expira prelung, foar te prelung: - Da, hai sa mergem inauntru. Lila planuise lumanari fi vin, farfurii fi pahare fine fi cina servita pe terasa. Indiferent ce ar fi fost mancarea la pachet, putea sa organizeze o cina romantica f i fermecatoare cu accesoriile potrivite. Iar cel mai bun accesoriu era New Yorkul intr-o zi de vara. Apoi incepu sa ploua. Ifi reevalua optiunile. Puteau sa ia o cina intimS in italon, in fata ferestrelor biciuite de ploaie. Ar fi fost ori cum romantic, mai ales ca incepuse §i sa tune. Ifi facu timp sa se dichiseasca, prinzandu-fi parul tntr-o coada neteda, lejera, fi realizand cu migala un machiaj care sa nu para prea studiat. Alesese nifte pantaloni negri mula# fi, peste o camafu^a din dantela, o liluza transparenta in nuance de cupru care, dupa cum Ii placea sa creada, ii scotea in evident tonurile de auriu ale irisurilor. Ii trecu prin minte ca, daca rela#a Cu Ash continua, era obligata sa-fi reactualizeze garderoba foarte prafuita. ' Ii trecu prin minte fi ca el intarzia. Aprinse lumanarile, porni muzica, ifi turna un pahar de vin.
Se fiicuse ora opt fi era deja pe punctul de a-1 suna cand se auzi telefonul fix. - Domnifoara Emerson, sunt Dwayne de la poarta. Va cauta un domn Archer in hoi. -O, pofi... da-mi-1 la telefon, bine, Dwayne? - Lila. -Voiam doar sa ma asigur. Da-mi-1 pe Dwayne, ii spun sa te trimita sus. Deci era foarte prudenta, se felicita ea. Defteapta fi In siguranfa. Cand deschise Ufa, in fafa ei statea Ash, ud leoarca, finand un pachet cu mancare. - Zambetul tau nu fi-a tinut loc fi de umbrela. Intra, ma due sa caut un prosop. -Am adus friptura. - Friptura la pachet? se mira ea scofand imediat capul din baie. - $tiu un restaurant f i voiam o friptura. In privinfa ta am mers pe ghicite, am ales-o mediu facuta. Daca o vrei in sange, pofi sa o iei pe a mea. - Nu, e perfect. Lila se intoarse cu un prosop f i i-1 dadu in schimbul pachetului. Am o sticla de vin deschisa, dar am cumparat fi bere, daca preferi. - O bere mi-ar prinde bine. $tergandu-fi parul cu prosopul, o urma pana in salon, unde exclama: Se vede ca ai facut un efort! - Farfuriile elegante f i lumanarile nu sunt niciodata un efort pentru o fata. -Arafi minunat. Ar fi trebuit sa-fi spun de la bun tnceput - fi sa-fi fi adus flori. - Imi spui acum, f i mi-ai adus friptura. C&nd Lila veni cu berea, Ash o lua fi o puse deopar te, preferand sa deguste mai intai buzele ei. Reveneau acea euforie, acel fior in sangele ei, toan* intensificate de un bubuit gutural de tunet, se ^Aiuli ea. I ii mflinile pe brafele ei, Ash o indeparta ufor pen11u n I Hcruta chipul. I kInia un al doilea ou.
-Poftim? Ochii ei cu chenar auriu se marira. Existfl doua? i -Traducatorul la care a facut apel Vinnie m-a sunat exact cand am ajuns acasa. Spune ca documentele din plic descriu inca un ou, Necessaire, fi ca in opinia lui poate fi gasit. O imbrafifa iarafi fi o saruta, apoi ifi relua explicafia: Avem pur fi simplu o parghie in plus. Mi-am petrecut ore intregi cercetand subiectul. Traducatorul te va intoarce la New York maine fi am sa ma vad cu el nici. O sa gasim cel de-al doilea ou. j -Stai o clipa. Trebuie sa procesez informafia, rosti Lila apasandu-fi mainile pe tample. Oliver ftia? Femeia-paianjen ftie? -Habar n-am, dar nu cred. De ce nu s-afolosit Oliver de al doilea ou? De ce nu a incercat sa-1 gaseasca, ori sa negocieze inarmat cu documentele? Nu ftiu. Luandu-fi sticla de bere, Ash urma: Daca ma pun in pielea lui, cred ca ar fi incercat sa-1gaseasca. Nu ar fi rezistat ispitei. La naiba, nici eu nu-i pot rezista, iar eu nu sunt nici pe departe la fel de impulsiv. Ar fi trebuit sa te intreb inainte sa-1 chem pe Kerinov aici. -Kerinov e traducatorul? -Da. Ar fi trebuit sa te intreb. Mi s-a parut mai pufin riscant fi mai eficient sa-i spun sa vina direct aici de la gara. -Nu e nici o problema. M i se invarte capul. Un al doilea ou - ou imperial? - Da. Vreau sa discut cu femeia de la care a cumparat primul ou. Probabil de la ea a obfinut documentele. In mod limpede, nu ftia ca are de-a face cu o comoara, dar e posibil sa ne poata spune ceva. E plecata din oraf, conform menajerei, f i nu am reufit sa aflu unde anume, dar mi-am lasat numele fi num&rul. -Unui era extraordinar, dar doua? Zguduita, Lila se afeza pe braful fotoliului cu pompoane. Cum arata? Cel de-al doilea ou. -A fost conceput ca un etui, un toe mic, decorativ, pentru articole de toaleta feminine. E decorat cu dia mante, rubine, safire, smaralde - cel pufin conform
cercetarilor mele. Surpriza e probabil un set de manichiurS, dar nu exista nici o fotografie cunoscuta cu acest ou. Potrivit cercetarilor mele, a fost confiscat de la Palatul Gatcina in 1917, trimis la Kremlin, apoi in 1922 a fost transferat la Sovnarkom. - Ce e acela? -Consiliul lui Lenin - guvernul dominat de bolfevici. Iar dupa acel transfer nu mai exista nici un docu ment, din cate am aflat eu. -Un set de manichiura, murmura Lila. Valorand milioane. Ar fi vorba de milioane din nou. -Da. - Nu pare real - nimic din toate astea. Efti sigur ca ai incredere in acest Kerinov? -Vinnie avea. - In regula. Dand din cap, Lila se ridica. Probabil trebuie sa incalzim fripturile. -Gasefti in pachet fi cativa cartofi cop# cu sare fi nifte sparanghel. - Deci incalzim f i mancam - nici nu mai #n minte c&nd a fost ultima data cand am mancat friptura - fi uneltim, fi planuim. Ma pricep destul de bine la uneltit. Ridica privirea cand el ii cobori mangaietor o mana peste par: Ce-i? -Mi-am dat seama ca, lasand la o parte toate astea, f i toate astea sunt destul de multe, ma bucur sa ma aflu aici, luand cina cu tine. Ma bucur ca mai tarziu am sa merg sus cu tine, am sa fiu cu tine. Am sa te ating. - Orice s-ar intampla, fopti ea incolacindu-fi bra{ele in jurul lui. - Orice s-ar intampla. Iar asta era tot ce fi-ar fi putut dori cineva, reflecta I ila, cuibarindu-se la pieptul lui.
capitolul 17 I il.i deschise un ochi cand telefonul de pe noptiera Iih ppu Hrt cftnte.
Cine naiba ar fi putut sa-i trimita mesaje atat de devreme? Mintea ei incetofata nu gasi nici un cunos cut care sa fie treaz fi in stare de functionare inainte de ora fapte. Ifi spuse sa ignore mesajul, sa se culce la loc, insa reminds, in treizeci de secunde. Curiozitatea feminina ii interzicea sa-fi ignore telefonul. -Raspunzi mai tarziu, murmura atunci Ash tragand-o inapoi. - Sunt dependenta de comunicare. Sprijinindu-fi capul pe umarul lui, afifa mesajul. i Luke ma a§tepta c&nd am ajuns acasa §i mi-a facut o prajitura rasturnata inainte sci piece azi-diminea^a. El este briofa mea. 1 - Ooo! facu Lila, tastand acelafi cuvant pe post de raspuns. -Ce e? - E de la Julie. Ea fi Luke sunt impreuna. - Bun. E mai bine sa stea cineva cu ea pana se termina povestea asta. v -Nu - adica da, dar nu se afla acolo ca sa aibS grija de ea. Dupa ce puse telefonul jos, Lila se cuibari din nou in bra^ele lui Ash. Binein^eles ca o sa aiba grija de ea. Dar vreau sa zic ca sunt impreuna. -Ai mai spus asta. Mana lui aluneca in jos peste spatele ei, peste fese. - Impreuna-impreuna. -Hmm. Mana urea pe fold, oprindu-se le sanul rotund. Poftim? - Sunt un cuplu. U n cuplu-cuplu. - Fac sex? - §i asta, cu siguranta, dar nu e totul. Inca se mai iubesc, ceea ce mi-a spus fi Julie c|nd a trecut pe la mine ieri. Dar nu era nevoie sa-mi spuna, fiindca eu ftiam deja. - §tiai deja. -Se vedea pe femeie lor. Oricine care are ochi fi-ar fi dat seama. - §i eu am ochi.
-Tu pur fi simplu nu erai atent. A i fost distras de una, de alta. $i... Mana ei cobori intre corpurile lor fi il gasi rigid fi pregatit. Asta. -Asta imi distrage atenfia. - Sper fi eu. Buzele ei se curbara cand le afeza peste ale lui, apoi se Intredeschisera fi il primira. O simfea atat de moale - pielea ei, parul ei, curba gatului ei. Moale peste tot unde rataceau buzele f i mainile lui. Lasase o crapatura intre draperii cand le trasese in seara precedenta, iar acum lumina soarelui strecura o raza ingusta fi oblica. 0 atinse in acea lumina de vis, trezindu-i trupul in timp ce Lila i-1trezi pe al lui, laolalta cu toate dorinfele ascunse in el. Nu grabira ascensiunea. In schimb, savurara calatoria lunga fi relaxata, se desfatara cu senzafiile, cu atingerea pielii pe piele, alunecarea limbilor, mangaierea degetelor, pana cand, impreuna, se inalfara spre mai mult. Doar pufin mai mult. $i inca pufin mai mult cand se strecura in ea, ridicandu'Se fi coborand ca intr-un dans lent. Mainile lui ii incadrara fafa; ifi lasa degetele sa o mangaie in timp ce ochii ei ramasera afintifi asupra lui, contemplandu-1 cum o privea ca fi cum nimic altceva nu ar mai fi existat. Doar aceasta impreunare. Doar ea. Doar aceasta in talnire a trupurilor, ifi spuse Lila, arcuindu-se in sus pentru a-i oferi totul. Doar el, coborandu-fi fafa spre a ei, turnandu-fi intreaga emofie in acel sarut. Blanda, tandra, placerea tacuta aluneca matasoasa ca vinul, pana cand, imbatafi de ea, se revarsara pestc culme. Mai tarziu, somnoroasa fi satisfacuta, Lila se tari pflnfl la parter pentru a face cafea, urmata indeaproape ilf burl Grey. 1 numai sa dau asta pe gat, bine? Macar juinAitilr. Apoi te scot la plimbare.
Ii Tresari chiar in clipa in care rosti cuvantul „plimbare“. Dupa cum fusese avertizata, cainele incepu sa latre ascufit fi se ridica pe labele din spate pentru a fopai de bucurie fi nerabdare. [ - Bine, bine, am grefit. Un minut. I Deschise mica debara pentru a scoate lesa, saculefele de plastic fi perechea de flapi pe care ii pusese acolo exact in acest scop. - Ce naiba se intampla? intreba Ash din prag. Are convulsii? -Nu, nu are convulsii. E fericit. Am facut grefeala de a pronunfa cuvantul p-l-i-m-b-a-r-e, fi asta e rezultatul. II scot pana nu face un atac de cord de la atata fopaiala. Umplandu-fi un termos cu licoarea neagra, Lila spuse: Nu ar trebui sa dureze prea mult. - Ies eu cu el. - E munca mea, ii aminti ea, prinzandu-fi parul sus din cateva rasuciri experte din incheietura in timp ce Ash se chinuia sa prinda lesa pe cainele aproape isteric. Luke i-a facut lui Julie o briofa - de la zero - ieri. Azi i-a facut o prajitura rasturnata. -Ticalosul ala nu face decat sa se laude. Pot fi eu sa fac micul dejun. Ma descurc excelent la turnatul cerealelor in castron. Este unui dintre talentele mele principale. - Din fericire am facut provizii de Cocoa Puffs - dulapul de sus, in stanga firigiderului. Ne intoarcem repede. - Cocoa Puffs? - E o slabiciune, ii striga ea peste umar, luand cheile fi lasand cainele minuscul sa o traga spre Ufa. -Cocoa Puffs, repeta el in incaperea goala. Nu am mai mancat Cocoa Puffs de... Nu cred ca am mancat vreodata Cocoa Puffs. Gasi cerealele, le deschise, le studie. Ridicand din umeri indiferent, van mana in cutie fi gusta, moment in care ifi dadu seama ca toata viafa fusese genul pretenfios in materie de cereale. Bau pufina cafea, apoi turna cerealele in doua boluri. Dupa aceea, amintindu-fi cat se straduise ea pentru cina
din ajun - fi vrand s5 demonstreze c&nu era mai prejos decat Luke - afezS atent micul dejun pe o tav5. Gasi un carnefel ?i un creion fi scrise un bilevel mainte de a duce totul sus, pe terasa de la etajul al doilea. Lila dadu buzna in casa la fel cum se napustise afara dar de data aceasta tinandu-1 pe Earl Grey in bra^e. -Cainele asta e o nebunie! A incercat sa abordeze un Lhasa Apso - pentru a se bate sau a face sex, nu sunt sigura. Dupa aventura asta suntem amandoi lihniji, afa c3... ?i vorbesc singura, ifi dadu ea seama. Incruntandu'Se, lua foaia de pe tejghea. Iar incruntarea se transforma intr-un zambet luminos.
Facuse o schi^a cu ei amandoi afezap la masa de pe terasa, bandu-fi cafeaua. Il adaugase chiar fi pe Earl Grey ridicat pe labele din spate, cu cele din fa^a fluturand. -Asta merita pastrat, murmura Lila, in timp ce inima ei reproduse topaitul cainelui din schita. Cine ar fi crezut ca poate fi adorabil? Ei bine, Earl Grey, se pare ca vom lua micul dejun pe terasa. Ma due sa-p aduc bobi^ele. Ash statea in picioare langa zidul inalt, uitandu-se spre vest, dar se intoarse cand aparu Lila, purtand ca^elul fi doua boluri minuscule. -Ce idee grozava! exclama ea. Il puse jos pe Earl Grey intr-un loc cu umbra, ii a?eza alaturi castronul cu bobite fi il umplu pe celalalt cu apa de la furtun. Vai, ce frumos e! Ochiul tau de artist nu se dezminte. Aranjase perfect bolurile albastre de cereale, un alt bol de capfuni, paharele de sue, o cafetiera alba cu nervuri, cu recipientele asortate pentru lapte fi zahar, fi ?erve{ele cu dungi albastre fi albe. Intr-o vaza delicata pusese un fir de gura-leului galben pe care, in mod evi dent, il furase din ghiveciul din gradina. - Nu e tocmai o prajitura rasturnata, dar... I llu so apropie de el fi apoi se ridica pe varfuri pentru a I HAniia. Sunt nebuna dupa cerealele Cocoa Puffs.
-Eu nu af merge atat de departe, dar nu sunt rele. -Mi-a placut in special schita, mlrturisi ea trSgandu-l 85 se a?eze. Data viitoare voi avea grija sa-mi perii parul tnainte de a scoate cainele la plimbare. -Mie imi place ciufulit. I -Se pare ca barbatii apreciaza aspectul de corcitura. Lapte? ji -Ce se intampla cu cbestia asta cand ii adaugi lapte? se interesa Ash privindu-fi cerealele din bol cu un aer neincrezator. -Ceva magic, promise ea, turnand pentru amandoi. Doamne, ce zi superba! Ploaia a spalat totul, in clusiv umiditatea din aer. Ce planuiefti sa faci in diminea^a asta?. -Ma gandeam sa-mi continui cercetarile, dar am impresia ca a? pierde timpul. Mai bine afteptam sa ve dem ce are de spus Kerinov. Poate voi lucra aici o vreme, sa fac ni§te schife. New Yorkul vazut de sus. Si am de dat cateva telefoane. Peste cateva clipe gusta cerealele fi decise: Nu sunt rele. Arata rau, dar daca nu te uip, sunt In regula. -Eu am sa incerc sa lucrez. Si cand ajunge traducatorul, vom vedea. Nu ar trebui sa luam in calcul posibilitatea ca acel client - oricine ar fi el - sa aiba deja celalalt ou? Necessaire? -Posibil, raspunse Ash, care nu se gandise la aceasta ipoteza. Dar nu-1 are de la Oliver. Mi-am petrecut mult timp rasfoindu-i hartiile. Chiar daca acea persoana are oul, fi-1 dorefte oricum fi pe cel aflat in posesia mea. Cunoscandu-1 insa pe Oliver, spera sa scoata o suma considerabila de pe oul acesta, apoi intensiona sa foloseasca o parte din ea pentru a finan^a cautarea celuilalt ou, ca sa obfina un profit fi mai mare. Tot mai mare fi mai mare, asta era stilul lui Oliver. -In regula, deci pornim de la premisa asta. Probabil nu se mai afla in Rusia. Sunt sigura ca ar fi fost desco perit intre timp, daca ar fi ramas acolo. Probabil a fost geos din £ara clandestin sau vandut neoficial, ceva de genul asta. Sunt destul de mici fansele sa se gaseasca
In iloiim na cu care a tratat fratele tau. E greu de crezut c3 0 ulnyurfl persoana le-ar fi avut pe amandouS; in cazul AMii , rl ii-ar fi lasat ocazia sa-i scape. M ufcand dintr-o 1 Lila conchise: Deci cu asta elimin&m Rusia fi o persoana din New York. A m avansat. II afteptam pe Kerinov. 11 iiftoptam. Detest sa aftept, ofta ea sprijinindu-fi bflrbln In palma. Mi-ar placea sa pot citi in rusa. -$i mie. - $tiu u n pic de franceza. M-am inscris la cursul de Iranceza in liceu doar fiindca im i im aginam ca o sa mft m ut la Paris fi o sa locuiesc intr-un m ic apartament cochet. $i-o putea im agina acolo, ifi zise el. $i-o putea imagina oriunde. - Ce aveai de gand sa faci la Paris? - Sa invaf u n m ilion de stiluri de a purta e?arfe, sa cumpar bagheta perfecta ?i sa scriu un rom an genial fi tragic. M-am razgandit cand mi-am dat seama ca, de fapt, nu im i doream decat sa vizitez Parisul, f i de ce af fi vrut sa scriu un roman genial fi tragic cand nici eu nu vreau sa citesc a§a ceva? - C afi ani aveai in m om entul acestei revelafii? -Eram in anul doi de facultate cand o profesoara de literatura engleza sm ochinita, snoaba fi ingusta la m inte ne-a obligat sa citim u n fir nesfarfit de romane geniale fi tragice. Sincera sa fiu, nu prea infelegeam ce era atat de genial la unele dintre ele. Punctul de cotitura a fost cand am vandut o povestioara revistei Amazing Stories - dupa aceea s-a dovedit ca era un fel de precursor al seriei pe care o scriu in prezent. Eram innebunita de fericire. -Aveai cam cat, nouasprezece sau douazeci de ani? Ash intenfiona sa caute povestirea, s-o citeasca, pentru a infelege mai bine personalitatea Lilei. E un motiv bun pentru a fi innebunita de fericire, zambi el. - Exact. Chiar f i tatalui meu i-a placut. - Chiar?
- N u ar fi trebuit sa p u n problema afa. R idicand d in umeri, Lila lua inca o lingura de cereale, apoi explica: Dupa parerea lui, a scrie ficfiune e un hobby draguf. Dar se afteptase sa ma p u n serios pe treaba, sa devin cadru universitar. In fine, vestea despre povestioara a njuns §i la profesoara asta d in facultate, care a anunfat-o tn fafa clasei - fi a spus ca era un gunoi de consum prost scris, fi ca oricine citea sau scria gunoaie de consum nu facea decSt sa-fi piarda tim pul venind la cursul ei sau la facultate in general. > - Ei bine, era o cafea, f i inca una invidioasa. - O cafea, nu incape indoiala, dar opiniile ei erau sin cere. Orice lucru scris in ultim ii o suta de ani reprezenta un gunoi pentru ea. In orice caz, i-am luat de bune cuvintele. A m renunfat la cursul ei, m-am lasat de faculta te. Spre marea constemare a parinfilor mei. Deci... D adu sa ridice d in um eri din nou, dar Ash ii acoperi mana cu a lui. - Le-ai aratat tu. - N u ftiu ce sa zic. Tu cum ... -N u, nu ma intreba cum mi-am petrecut anii de facultate. Ce ai facut dupa ce ai abandonat fcoala? i, -A m urm at cateva cursuri de ficfiune populara fi m-am apucat de blogging. C um tatal meu a inceput sa agite apele cu sugestia ca armata avea sa-mi insufle atat de necesara disciplina, m-am angajat pe post de chelnerifa ca sa nu ma sim t vinovata ca traiam d in banii lui, defi nu aveam nici cea mai mica intenfie sa-i urmez sfatul. E m andru de m ine acum. Se tot afteapta sa scriu ceva genial, daca nu cumva f i tragic, dar accepta ceea ce fac. In cea m ai mare parte. Ash renunfa s-o descoasa cu privire la tatal ei. §tia foarte bine cum era cu tafii care nu erau tocmai satisfacufi de cariera aleasa de propriul copil. -Ti-am cumparat cartea. -Cred ca glumefti. Fastacita, incantata, il studie. Vorbefti serios? - § i am citit-o. E amuzanta f i e inteligenta - f i e incredibil de vizuala. § tii sa redai o imagine din cuvinte.
-U n compliment uria? din partea unui pictor. Pe langa vestea uimitoare c3 ai citit efectiv un roman pentru tineret. - Povestea m-a prins. In^eleg de ce Rylee a§teaptS cu neribdare cea de-a doua carte. § i nu am pomenit asta panS in clipa de fata, deoarece m-am gandit ca o sa ai impresia ca o spun doar ca sa te culci cu mine. E prea tarziu pentru asta acum. -E... dragut din partea ta. Probabil ca a?a mi-a? fi imaginat - dar oricum ai fi crescut in ochii mei. A?a ai crescut ?i mai mult. Peste cateva clipe, facand un gest larg spre peisajul presarat cu zgarie-nori, Lila murmura: E placut aici. Luxos, dar nu exagerat. Face ca povestea cu ouale imperiale ?i colectionari fara scrupule sa para pura fic#une. - Kaylee ar putea sa gaseasca un asemenea ou. Gandindu-se la eroina ei fictiva, Lila clatina din cap: - Nu, nu un Fabergd, ci un ou de legenda. U n ou de dragon, sau un ou magic de cristal. Hmm. Ar putea fi interesant. Dar daca vreau s-o pun la treaba, ar fi bine sa ma apuc de scris. -Vreau sa ramSn la tine la noapte, spuse el. -Aha. Fiindca vrei sa te culci cu mine sau fiindca nu vrei sa ma la?i aici singura? -Ambele. - Imi place primul motiv, dar nu po# sa-mi #i companie in casele clien#lor. - Hai sa nu ne gandim mai departe de noaptea asta, deocamdata. - In regula, zise ea, gandindu-se ca planurile pe termen scurt decurgeau mai bine. - Iar maine pop sa-mi acorzi cateva ore in atelier. Po# sa aduci ?i cainele. - Serios? - Putem face o plimbare pana la patiseria lui Luke. - Corupere cu brio?e. Nu pot opune rezistenta. In re gula, sa vedem cum decurge ziua de azi. Primul pe lista e Kerinov.
Lui Ash ii placeau listele, planurile pe termen lung f I to# pa?ii necesari pentru a ajunge din punctul A tn punctul B. Ii placea sa se afle in acel punct A cu Lila, tlar tncepea sa se gandeasca ?i tn ce mod putea ajunge In punctul B. - Cand Lila se intoarse de la plimbarea de dupa-amiatil cu Earl Grey, il gasi pe portar vorbind cu un barbat sound ?i sub#re, cu o burta cat o minge de fotbal ?i o eoada de par lunga, pe jumatate carunta. Purta blugi ppalaci#, un tricou cu Grateful Dead, iar pe umar ti atdrna o geanta ponosita. Crezu ca era un mesager ?i ar fi trecut pe langa el cu un zambet adresat portarului daca nu l-ar fi auzit spunflnd, cu u n accent aproape insesizabil: -Alexi Kerinov. - D om nul Kerinov? Se a?teptase la cineva mai in varsta decat barbatul cliruia ii dadu vreo cincizeci ?i cinci de ani - cineva Imbracat la costum, cu par alb ?i eventual un mic barbi?on ingrijit. -Da, rosti el aruncandu-i o privire prudenta din ipatele ochelarilor cu lentile fumurii. -Sunt Lila Emerson, prietena lui Ashton Archer. -Ah, da. Ii intinse o mana, moale ca pielea unui bebelu?. Ma bucur sa va cunosc. -V-ar deranja sa-mi arata# un act de identitate? -Nu, desigur. I?i scoase portofelul si ii intinse permisul de conducere, care, dupa cum observa ea, era valabil doar pentru motociclete. Nu, nu era deloc a?a cum ?i-l imaginase. -Va conduc eu sus. Multumesc, Dwayne. -C u mare placere, domni?oara Emerson. - Pot sa-mi las valiza? intreba el aratand spre geamantanul pe ro#. - Desigur, ii spuse portarul. Vi-1 pun eu deoparte. -Multumesc. A m fost la Washington, i se adresa vizitatorul Lilei, urmand-o in ascensor. O scurta calatorie
dc afaceri. Pudel de juc&rie? Intinse dosul palmei, lasandu-1 pe Earl Grey sS-1 adulmece. Soacra mea are unui ciiruia li spune Kiwi. - El e Earl Grey. - Distins. - Deci, fan Grateful Dead? zambi ea ar&tand spre tricoul lui. -Prim ul concert la care am fost dupa sosirea in America. A fost un moment de cotiturS. - De cat timp locuifi aici? - Aveam opt ani cand am parasit ceea ce era pe atunci U niunea Sovietica. - Inainte de caderea Zidului. - Da, inainte. Mama mea era balerina la Balfoi, tatal meu profesor de istorie. Era un barbat foarte inteligent, care ifi tSinuia preferinfele politice atat de bine, incat nici m§car copiii lui nu le stiau. - C um afi scapat? - N i s-a dat voie, surorii mele fi mie, sa o insofim pe mama intr-un turneu londonez cu Lacul Lebedelor. Tatal meu avea prieteni in Londra, persoane de contact. El §i mama au planuit evadarea timp de cateva luni, fara a ne spune nici Talliei, nici mie. Intr-o noapte, dupa un spectacol, am urcat intr-un taxi - o cina tarzie, afa am crezut noi, copiii, doar ca foferul nu era taximetrist. U n prieten de-al tatei ne-a dus - conducand ca un ne bun pe strazile Londrei - pana la ambasada americana, unde n i s-a acordat azil. De acolo am ajuns la New York. A fost foarte palpitant. - Sunt convinsa. Pe cat a fost de palpitant pentru un copil de opt ani, pe atat trebuie sa fi fost de inspaimanffltor pentru pSrintii voftri. - Eu nu am infeles ce rise f i-au asumat decat la m ult timp dupa aceea. Duseseram o viafa buna in Moscova, chiar una privilegiata. - Dar ei ifi doreau libertate. Da. Mai m ult pentru copiii lor decat pentru ei in fill, fi ne-au oferitacel dar. Unde se afla acum?
-Locuiesc in Brooklyn. Tatal meu e pensionar, dar mama are o mica fcoala de balet. | -A u lasat totul in urma lor, spuse Lila cand coborara din lift, pentru a le oferi copiilor o viafa in America. Sunt nifte eroi. - Da. Le datorez... Jerry Garcia1 f i tot restul. Erafi fi dumneavoastra prietena cu Vinnie? - N u, nu tocmai. Dar dumneavoastra erafi, zise Lila In tim p ce descuia Ufa apartam entului. Im i pare foar te rau. [I -A fost un om bun. M aine este inmormantarea. Nu m-am afteptat... A m vorbit cu doar cateva zile in urma. Cand am citit documentele, m-am gandit ca Vinnie o sa-fi piarda m infile. De-abia afteptam sa discutam fi sa vedem ce era de facut. Iar acum... I -Trebuie sa va inm orm antafi prietenul, ofta ea luandu-1 de braf fi conducandu-1 inauntru. £ -E m inunat aici. Ce privelifte! Asta este o piesa George al Ill-lea, observa el ducandu-se glonf spre un dulap aurit. Superb, perfect. D in 1790, aproximativ. D in cate vad, colecfionafi sticle pentru tutun de prizat.^Aceasta, din opal, e deosebit de reufita. $i acest... Im i cer scuze. Se intoarse catre ea, scuturandu-fi m ainile in aer: U it de m ine cand dau de ceea ce ma pasioneaza. - O pasiune pe care afi avut-o in comun cu Vinnie. -Afa e. Ne-am cunoscut la o licitafie, cand am concurat amandoi pentru o berjera din lemn de satin recondifionat cu trestie. - Cine a caftigat? se interesa ea, detectandu-i in voce afecfiunea fi parerea de rau. -El. Era foarte aprig. Avefi un gust foarte rafinat, domnifoara Emerson, fi un ochi desavarfit. - Sunt Lila, fi de fapt... 1 In acel moment, Ash cobori din ascensor. C u o pri vire rapida spre Kerinov, se apropie in graba de Lila, tmpingand-o in spatele lui. 1Liderul trupei Grateful Dead (n.red.)
-Ash, dumnealui e Alexi Kerinov. L-am intalnit in hoi cand m-am intors cu Earl Grey. -A# sosit mai devreme. - Da, trenul a ajuns mai devreme, fi am avut norocul sa gasesc un taxi. Am venit direct aici, cum mi-a# cerut. Kerinov ridica mainile in aer, ca pentru a se preda. Ave# dreptate sa fi# prudent. - Mi-a aratat permisul de conducere inainte sa urcam. Ave# o motocicleta. -Afa e, un Harley, un V-Rod. So#a mea fi-ar fi dorit altceva. Rusul zambi Ufor, dar ifi #nu privirea fixata cu pruden^a asupra lui Ash. Exista o fotografie cu dumneata, alaturi de Oliver fi Giselle, printre fotografiile cu copiii lui Vinnie, pe masa cu marchetarie W illiam fi Mary din camera de zi de la parter. Te considera unul dintre ai lui, - $i eu sim^eam la fel. Multumesc pentru ca a# venit, zise Ash intinzandu-i mana. -Sunt agitat, marturisi Kerinov. N-am inchis un ochi de cand am vorbit. Informa#ile din aceste documente sunt importante. In lumea mea circula di verse zvonuri despre indicii privind ouale imperiale disparute. La Londra, la Praga, la New York. Nimic n-a ajutat insa la gasirea lor. Dar astea? Avem aici un fel de harta, un intinerar. Nu am mai vazut niciodata ceva atat de concludent. -Ar trebui sa luam loc, propuse Lila. Pot sa va ofer nifte ceai? Cafea? Ceva rece? - Ceva rece ar fi bine-venit. -Sa mergem in salon, decise Ash. - Po# sa-mi spui ce ftie poli#a? Despre Vinnie. §i O li ver. Imi pare foarte rau pentru fratele dumitale. L-am intalnit la magazinul lui Vinnie. Atat de tanar, ofta Kerinov cu un regret sincer. Era fetmecator. - Da, era. - Documentele ii apar#neau lui? - Erau in posesia lui Oliver, zise Ash facandu-i semn catre un scaun de la masa lunga. Si a murit pentru ele, la fel ca Vinnie. A murit pentru ceea ce ar putea
II descoperit gra#e lor. Aceste oua valoreaza multe mi lioane de dolari. D in punct de vedere istoric, recupemrea lor e nepretuita. Pentru un colec#onar, valoarea lor este mai presus de cuvinte. Sunt unii care ar ucide pentru a pune mana pe ele, fara indoiala. D in nou, din punct de vedere istoric sunt deja manj ite cu sanuele tarilor. Ei Afezandu-se, Kerinov ifi deschise servieta fi scoase un plic mare. | -Acestea sunt documentele pe care mi le-a dat Vinnie. Ar trebui sa le pui undeva in siguranta. -Afa voi face. I - Si traducerile mele, adauga rusul scotand alte doua plicuri. Cate una pentru fiecare ou. Si acestea ar trebui puse bine. Documentele erau in cea mai mare parte in rusa, dupa cum credea fi Vinnie. Unele erau in ceha. Traducerea acelor por#uni mi-a luat mai mult timp. lata, avem aici descrierea - cea pe care o ftim deja din factura lui Faberge, din inventarul tezaurului imperial confiscat in 1917, la revolu#e. Ash citi traducerea scrisa pe calculator in care se deicria Carul cu heruvim. -Acest ou a fost comandat de catre Alexandru nl Ill-lea pentru so#a lui, Maria Feodorovna. Pre^ul lui la acel moment a fost de doua m ii trei sute de ru ble. O suma considerabila in epoca, iar unii ar spune chiar ca mai mult decat frivola data fiind starea tarii. Chiar fi afa, nu e nimic in compara#e cu valoarea lui actuala. Multumesc, spuse Kerinov cand Lila reaparu fi puse pe masa o tava cu o carafa de limonada fi pahare inalte cu gheata. Limonada e printre bauturile mele preferate. - $i ale mele. -Am gatul uscat, explica el dupa ce bau cu sete. Si tuatia asta e fi teribila, fi palpitanta in acelafi timp. - Ca atunci cand a# fugit din URSS. -Da, spuse vizitatorul inspirand lent. Da. Nicolae, care i-a urmat pe tron tatalui sau, a trimis milioane de tarani pe front, in Primul Razboi Mondial. Poporul
a suferit teribil, iar fara a inceput s§ fiarba. Muncitorii s-au unit pentru a rasturna conducerea. Guvernul pro vizoriu - format din bancheri f i alfii asemenea lor - s-a confruntat cu opozitia bolfevicilor. Lenin a preluat puterea printr-o baie de sange in toamna anului 1917 fi a confiscat tezaurul fi proprietafile imperiale, iar familia regala a fost macelarita. Dupa cum o atesta documentele, o parte din tezaur a fost scoasa la vanzare. Lenin avea nevoie de valuta fi voia sa puna capat razboiului. Asta e istorie, ftiu, dar contextul e important. -Afi moftenit pasiunea pentru istorie de la tatal dumneavoastra. Aruncandu-i o privire lui Ash, Lila il lamuri: Tatal dansului a fost profesor de istorie in URSS inainte sa fuga. Ash nu fu catufi de pufin surprins sa afle ca trecutul familiei lui Kerinov nu mai avea nici un secret pentru ea. -Tatal meu, da. Am invSfat istoria farii noastre - fi a altor fari, dar in primul rand pe aceea a patriei. Mai luand o inghifitura de limonada, rusul urma: Razboiul a continuat, iar incercarile lui Lenin de a negocia o pace cu Germania au dat gref. A pierdut Kievul, iar inamicul era la doar cativa kilometri de Petrograd cand s-a semnat tratatul prin care Rusia a iefit din razboi. - Un moment ingrozitor, murmura Lila. Oare de ce nu invafam din el? -Tatal meu ar spune ca aceia care au puterea poftesc adesea la mai mult. Doua razboaie, cel civil fi cel mon dial, au stors Rusia de sange fi de comori, iar pacea a avut fi ea un pref. O parte din tezaurul farilor a fost vandut pe fafa, o alta parte in maniera mai discreta. $i o parte a ramas in Rusia. Dintre cele cincizeci de oua imperiale, doar opt nu au ajuns in colecfii private sau muzee. Din cate ftim noi, adauga el, dupa care batu cu ll n deget in documentul pe care il scosese la imprimanIfti Aici se consemneaza vanzarea Carului cu heruvim In I‘>24. Asta s-a intamplat dupa moartea lui Lenin fi in 11111 pu11 ti ptelor pentru putere din sanul troicii, cu pufin 11mlute ca Stalin sa ajunga la putere. Razboi fi politica.
S-ar parea ca unul dintre membrii troicii a obfinut acces la o parte din tezaur fi, in interes strict personal, i-a van dut oul lui Vladimir Starski pentru doua mii de ruble. Mai pufin dedit valoarea lui, dar o sum! uriafa pentru un sovietic. Aici se arata ca Starski, ceh de origine, a dus oul in Cehoslovacia, ca dar pentru sofia lui. | -Informafie care nu mai apare in documentele oficiale fiindca, in esenfa, oul fusese furat? - Da, incuviinfa Kerinov in direcfia Lilei. In confermitate cu legile acelor vremuri, tezaurul le aparfinea sovieticilor. Dar oul a fost transportat la Praga fi a ramas acolo pana a fost vandut din nou in 1938. In acel an naziftii au invadat Cehoslovacia, iar obiectivul lui Hitler era sa asimileze complet fara, eliminandu-i in intregime elita intelectuala. Fiul lui Starski i-a vandut oul unui american, Jonas Martin, din New York, in schimbul sumei de cinci sute de mii de dolari. if -Acest Starski era probabil disperat, reflecta Lila. Ca sa poata fugi, cu tot cu familia, din Cehoslovacia, departe de razboi, probabil f i-a vandut cea mai mare parte a obiectelor de valoare. Ca sa calatoreasca fara multe bagaje, dar cu buzunare cat mai adanci, fi sa o ftearga naibii din calea lui Hitler. ! -Asta cred fi eu. Kerinov ifi puncta acordul cu un pumn in masa. Din nou razboi, din nou sange. Din dite am reufit eu sa aflu despre acest Jonas Martin, era un bancher foarte bogat, deci suma aceea ar fi fost un mizilie pentru el. Cred ca oul i se parea un fel de jucarioara, un suvenir splendid. Fiul lui Starski 1-a vandut, poate fara a-i cunoafte intreaga poveste. Afa a ajuns ia New York, intr-o casa eleganta din Sutton Place. -Unde Oliver 1-a identificat la moftenitoarea lui Martin, Miranda Swanson. -Nepoata lui Jonas Martin. Evidenfa ,se incheie cu vanzarea catre Martin. Dar... Kerinov deschise cel de-al doilea plic: Oul Necessaire. Avem descrierea, ca pentru Carul cu heruvim. Istoria lui este asemanatoare. Razboi, revolufie, schimbarea puterii. A fost confiscat, ultima inregistrare datand din 1922, fi transferat la Sovnarkom.
De aici a calatorit laolalta cu primul ou - formand o pereche, s-ar putea spune - din Rusia in Cehoslovacia, de acolo la New York. De la Alexandra la Maria, la Lenin, la hopil din troica, la Starski, la fiul lui, la Martin. -Ambele in New York. Ash ii arunca o privire Lilei. In privinfa asta ne-am inselat. -Ambele, confirms Kerinov, pana la 12 iunie 1946, cSnd oul Necessaire a luat-o pe un alt drum. Acest... scuzap-ma. Deschise plicul in care se aflau documentele in rasa: Aici §i aici. IndicS o secpune lovind cu degetul in ea. Pasajul asta e tot in rusa, dar cu gre§eli, atat gramaticale, cat fi de ortografie. A fost scris de cineva care nu vorbef te fluent limba, dar o stSpanefte la un nivel functional. Se refers la ou nu cu numele, ci prin descriere: „Cutie in formS de ou decorata cu pietre prepoase. Set de manichiura pentru-femei cu treisprezece piese. Castigat de Antonio Bastone de la Jonas Martin Junior la stud cu cinci carp“. - La o partida de poker, murmura Lila. -Asta e interpretarea mea. Dupa cum spuneam, textul nu e integral corect, dar se poate infelege. $i se pomenef te numele Junior, vedep. - Fiul arunca in joc ceea ce el considers a fi un bibelou sofisticat, probabil cand incep sS i se termine banii gheata, §i crede cS are o manS caftigatoare, zise Ash. -E plauzibil. Vedep aici, valoarea e stabilitS la opt mii. „Ghinion, Jonnie“, asta scrie. L-am gSsit pe tanSrul Martin in anuarul Who’s Who din acel an. Avea douazeci de ani, era student la Harvard, la facultatea de drept. Inca nu am aflat nimic despre Antonio Bastone. - E aproape ca o glumS, interveni Lila. Nu s-au obosit niciodata sS afle ce anume aveau. Iar acestui Jonnie cu siguranfS nu i-a pSsat. L-a arancat pe masa de joc de parcS ar fi fost un fleac gSsit prin casS. - A?a ar fi procedat ?i Oliver, murmura Ash. Era la fel uc nopSsStor. E ca §i cum s-ar inchide un cerc, nu-i afa? I .lltt'Ifi puse mana peste a lui, consolandu-1: -1Oliver nu a mai avut prilejul sS invete din gre?eli. A* u m ni se ivefte o fansa de a indrepta lucrurile.
-Putem sa le gSsim, rosri Kerinov aplecandu-se in fafa entuziast, nerabdator. Sunt absolut convins. Istoria lor trebuie cercetatS mai amSnunpt, trebuie completate informapile care lipsesc. Gandip-vS pe unde au fost, pe unde au calatorit, prin cate au trecut. DacS ar fi fost in viafa, Vinnie f i-ar fi umplut un pahar de votes si ar fi inchinat in favoarea cSutSrii. - §i ce ap face dacS le-ap gSsi? vru Ash sS stie. -Locul lor este intr-un muzeu. Aici. In cel mai mSref ora? din lume. Rusii probabil s-ar plange, dar exists documente, chiar astea de aici. A fost vandut in repetate randuri. Sunt nifte opere de arts splendide, piese istorice. Ar trebui sa aparpna lum ii intregi. Ifi lua paharul, apoi il puse jos brusc: Doar nu intenfionezi sS le pSstrezi, sS le pui deoparte in propria vitrinS? Domnule Archer, efti un om bogat, ip pop permite sS fii generos. Efti artist, fara indoials infelegi valoarea artei accesibile. - Nu trebuie sa mS convingep. Voiam sS ftiu care e pozipa dumneavoastrS. Lila? -Da. - In regula. Oliver a achiziponat aceste documente f i Carul cu heruvim. -Im i cer scuze, cum adicS „?i“? Poate vrei sS spui „pentru“? -$i, repetS Ash. A achiziponat aceste documente fi oul. Kerinov aproape se prabufi pe spate in scaun. Chipul ii cSpStS o paloare cadavericS, apoi se inrofi de emope. -Dumnezeule. Dumnezeule! El - Il ai dumneata? Ai unui dintre ouale imperiale disparate? Aici? Te rog, trebuie sa... -Nu aici. E in sigurantS- Cred cS Oliver a fScut o intelegere cu cineva, apoi s-a rSzgandit, a incercat sS creascS miza. D in cauza asta fi el, fi iubita lui au fost ucifi. §i, deoarece a acceptat sS ma ajute, Vinnie f i-a pierdut la randul lui viafa. Nu e o simpla vanatoare de comori.
- Infeleg. LasS-mS s3 ma adun, te rog. Kerinov se ri dica, merse pana la fereastra, se intoarse la masa, porni iarSfi spre fereastrS. Inim a mea bubuie, spuse in cele din urmS. Oare ce ar spune tatal meu, un om care studiaz& trecutul fi nu simte nevoia sa posede jucSrii pentru bogatafi? Ce ar spune daca i-a? dezvalui ca fiul lui a contribuit la a reda aceasta bucata de istorie lumii? M ai calm, se afeza incet, ca un om in varsta, oftand: Poate ca e stupid sa ma gandesc la tatal meu intr-un astfel de moment. -Nu. Lila clatina din cap. Nu. Vrem sa fie mandri de noi. - Ii datorez atat de multe! Pentru cineva ca mine, asta poate concentra munca de o viafa. Vinnie... Lasand propozifia neterminata, ifi apasa degetele pe ochi. Cand le cobori, ifi impreuna mainile pe masa fi rosti: Mi-afi acordat increderea voastra. Sunt recunoscator. Sunt plin de admirafie. -Vinnie avea incredere in dumneavoastra. -Am sa fac pentru dumneata ceea ce af fi facut fi pentru el. Orice pot. Te considera unui dintre ai lui, deci n-o sa precupefesc nici un efort. Dumneata chiar 1-ai vazut. L-ai atins. Fara un cuvant, Ash ifi scoase telefonul din buzunar fi-i arata fotografiile pe care le facuse. - Doamne, Dumnezeule, e o minunatie! A i, din cate ftiu eu, singura imagine clara a acestei opere de arta. Trebuie sa ne adres&m unui muzeu, cel mai probabil Metropolitan. Nu putem permite sa fie inchis iarafi de parte de ochii lum ii. - Dupa ce se termina ancheta, nu va fi inchis departe de ochii lum ii. Cei care ifi doresc acest ou au ucis deja doi membri ai familiei mele. Nu e doar o opera de arta, o bucafica de istorie, ci fi instrumentul meu de negociere. Iar acum mai exista unui. Vreau sa-1gasesc inaintea lor. Pentru asta, trebuie sa-1 dibuim pe Antonio Bastone sau, mai probabil, pe moftenitorii lui. Daca mai e in viafa, ar trebui sa aiba cel pufin nouazeci de ani, deci f ansele sunt mici sa dam de el.
- In schimb, sunt ?anse ceva mai mari sa-1 fi vandut din nou sau sa-1 fi pierdut la o alta partida de poker sau sfl-l fi oferit vreunei femei, remarca Lila. Totu?i, chiar dac& era un fiu de bogata§ de teapa Ghinionistului Jonnie, ca?tigarea unui bibelou foarte stralucitor la o partida de poker nu putea fi un fapt banal. Deci poate cS povestea a fost transmisa din generate in generate si, odata cu asta, §i informafiile despre soarta trofeului. t un bun punct de pornire, oricum. - Facultatea de Drept de la Harvard, 1946. E posibil s3 fi fost colegi. Si poate ca Miranda Swanson §tie mai multe despre intreaga poveste. Pot sa trag sforile in sensul asta, declara Ash. -Eu am sa continui cercetarile. Am ceva treaba, dar pot sa o las in seama altora. O sa ma concentrez pe aceasta aventura istorica. Sunt recunoscator sa fac parte din ea, spuse Kerinov restituindu-i telefonul lui Ash. - Scuzafi-ma un m inut, zise Lila ridicandu-se ?i ie§ind din incapere. I -Totul trebuie sa rSmanS confidential, incepu Ash. I : -Am infeles. Ifi dau cuvantul meu de onoare. .■ - Chiar §i fafa de familia dumneavoastra. -Chiar §i fata de ei, consimti Kerinov. Cunosc o mu 1fime de speciali?ti §i colectionari. Folosindu-ma de contactele mele, pot sa aflu cine ar putea avea un interes aparte pentru colecfionarea de piese Faberge sau de antichitafi ruse§ti. | -Intrebati cu grija. Au ucis deja de trei ori. Nu vor ezita sa ucida din nou. I -Tine de profesia mea sa pun intrebari, sa strang informatii despre colectionari §i colectii. Am sa fiu insa foarte prudent, ca sa nu starnesc banuieli. I Lila se intoarse cu o sticla inghetata-de Ketel One pe o tava. - Efti foarte amabila, spuse incantat Kerinov. ; -Cred ca momentul impune a§a ceva. Um plu trei paharele cu votca rece ca gheafa §i il ridica pe al ei. Pear tru Vinnie.
I'n tiin V lnnlc, m urm ura Kerinov, apoi dadu paha-
h-Iii I |>r ({At.
liu n unui, zise Lila turnand d in nou. Pentru Ion(jrvll nlcu nrtei. C um se spune in rusS „Noroc“, Alexi? I )iu l\beau in s&n&tatea ta, spun Za vashe zdorovye. ■Hun. Za vashe zdorovye. - Ai ureche buna. Pentru longevitatea artei, pentru NAnfltntea fi succesul nostru. Clocnira paharele, trei sunete tari contopindu-se tntr-unul singur. Iar acel sunet, reflecta Lila, dand pe gat votca, semnalu urmatorul pas.
capitolul 18 Lila hotari sa lase munca deoparte pentru restul zilei fi sa exploateze noile tehnologii. In tim p ce Ash ifi suna contactele de la Harvard, ea facu apel la refelele de socializare. Poate ca un barbat aproape centenar nu avea pagina de Facebook, asta daca mai traia, dar erau f anse mari ca urm afii lu i sa aiba. U n nepot, poate, num it dupa bunicul lui. O nepoata - Antonia? Ifi spuse ca merita sa caute pe Google fi pe Facebook, folosind pufinul pe care il ftiau. Eventual sa-1 adauge fi pe Jonas M artin, sa sape mai adanc in speranfa ca existau prieteni com uni care sa le puna numele in legatura. Ii facu semn lui Ash sa intre cand il observa ezitand in pragul arcadei ce delimita salonul. - N u scriu. Fac cercetari in stilul meu. A i avut ceva noroc? - U n prieten care ii va cere o favoare altui prieten, plus un link spre anuarul Facultafii de Drept de la Harvard. N u s-a publicat intre 1943 fi 1945, dar exista edifia din 1946, fara fotografii. Am sa obtin acces la el fi, data fiind varsta lu i M artin, la cele din urmatorii cativa ani.
- Bine lucrat! exclama ea. - Cred ca a§ putea sa angajez un detectiv care sa faca toate astea. - $i sa te lipsefti de distracfie? Eu bantui pe Facebook. t* - Facebook? - § i tu ai pagina de Facebook, remarca ea. Tocmai fi-am trim is cerere de prietenie, apropo. De fapt, se pare ca ai doua, una personala fi una profesionala. Nu fi-ai m ai actualizat pagina profesionala de mai bine de doua lun i. - Parca ai fi agentul meu, bom bani el. Adaug lucrarile noi atunci cand im i aduc aminte. De ce bantui pe Facebook? -Tu de ce ai o pagina personala? -Ma ajuta sa vad ce mai fac neamurile, tot cand im i aduc aminte, evident. - Exact. Pun pariu ca la fel procedeaza fi u n ii membri ai fam iliilor Bastone fi M artin. Bastone e un nume italian. Precis nu ftiai ca Italia e pe locul noua in lume ca numar de utilizatori ai Facebook-ului. - Nu pot spune ca af fi ftiut. - In plus, pe Facebook exista f aizeci f i trei de A n tonio Bastone fi trei A ntonia Bastone. Acum incerc cu Tony fi Toni scris cu i. M ai e fi Anthony, daca au mers atat de departe. A m sa-i iau la rand, sa vad daca le pot accesa listele de prieteni. Daca gasesc un Mar tin pe lista sau un Swanson, avand in vedere ca acesta este numele urmafei lu i M artin, s-ar putea sa se dovedeasca util. - Facebook, repeta el uim it, facand-o sa rada. -Tu nu te-ai gandit la asta fiindca nici macar nu reu§efti sa-fi aduci la zi propria pagina. 1 -Lila! -Ashton, rosti ea impingandu-fi laptopul deoparte fi impreunandu-fi mainile pe masa. - Ce ai de gand sa faci cu acele f aizeci f i f ase de nume de pe Facebook? - Cred ca vom avea mai multe daca adaugam f i comb mafia Tony/Toni. Dupa cum spuneam, o sa ma uit
tn listele lor de prieteni. Chiar daca nu gSsesc nimic, am nH le scrlu, intrebandu-i daca sunt urmafii acelui Antonio Bastone care a fost student la Harvard in anii 1940.Nu suntem siguri ca a ffecventat universitatea - la naiba, poate ca el fi M artin s-au cunoscut intr-un club dr striptease, dar ne folosim de aceasta trambuiina pentru u n salt considerabil. S-ar putea sa am noroc, mai ales dac& apelez fi la Google pentru confirmare. - E o abordare destul de creativa. - Creativitatea si tehnologia sunt zeifele mele. - Ifi face placere treaba asta. - §tiu. O parte din mine spune ca nu ar trebui, cad, daca am norocul sa-1 gasesc, exista cineva care m-ar ucide pentru asta, daca ar avea ocazia. Dar nu ma pot abfine. Totul e atat de fascinant! -Nu am sa las sa fi se intample nimic, murmura el luandu-i mana. §i sa nu-mi spui ca pofi sa ai singura grija de tine. Ifi spun eu. Efti cu mine acum. -Ash... - Efti cu mine, repeta el intefindu-fi stransoarea. S-ar putea sa avem nevoie de mai m ult timp pentru a ne obifnui cu asta, dar afa stau lucrurile. Am vorbit cu Bob. - Cine? - Fratele meu Bob. Printre numele exotice gen Giselle, Rylee fi Esteban, exista f i un Bob? -Am nevoie de o copie a tabelului tau, ofta ea. -Azi, Bob e acasa la Angie. El fi Frankie - asta este fiul cel mare al lui Angie fi Vinnie - sunt destul de apropiafi. I-am cerut sa discute cu Frankie, sa obfina informafiile pe care le avea Vinnie despre masa succesorala a familiei Swanson fi despre achizifiile pe care le-a intermediat Oliver. - Ca sa vezi daca exista ceva legat de oul Necessaire, sau de Bastone. -Pufin probabil, dar de ce sa nu incerc? In plus, tre buie sa contactez familia Swanson, ceea ce m-a determinat sa o sun pe mama mea. Ea ii ftie pe tofi fi o cunoafte vag fi pe Miranda Swanson, pe care o descrie
ca pe o prostufa la moda. A fost de acord s& dea cateva telefoane si sa afle unde ifi petrec vacanfa Miranda
Swanson fi soful ei, Biff1. -Nu-1 cheamS cu adevarat afa. Nim eni nu poate s& aiba numele asta. - Conform mamei mele, afa il cheamS. Auzind sone ria telefonului, Ash ofta: Evident, ar fi trebuit sa apelez la ea din prima clipa. Mama, spuse el in receptor. Te m ifti repede. i Lasandu-1 sa vorbeasca, Lila se duse la etaj sa-fi ia pantofii, o fapca de baseball fi ochelarii de soare, apoi Ifi vari in buzunar micuful portofel cu fermoar - chei, ceva bani, buletinul. Pe scari se intersecta cu Ash, care urea. - Unde ai fost? o intreba el. Sau, mai exact, unde vrei sa pleci? -Mi-am luat cele necesare ca sa-1 scot pe Earl Grey tn pare. Sau, mai exact, sa-1 scoatem. Ti'ar prinde bine fi fie o plimbare, fi intre timp pofi sa-mi spui ce fi-a zis mama ta. -Bine. Ii studie fapca, iar ochii i se ingustara. Tii cu Mets! -Vrei sa ne batem? rase ea ridicand pum nii in dreptul fetei. -Asta e un test dificil al relafiei noastre, ofta Ash clatinand din cap. Aduc eu lesa. - $i saculefele, ii am inti ea. : Echipafi, condufi de un Earl Grey in culmea fericirii, pornirS pe treptele ce faceau legatura intre Tudor City f i pare. - Sa fie asta un semn? se intreba Lila. Faptul ca acum coboram pe Treptele Sharanksy, numite dupa un disident rus. -Voi fi cam satul de chestii rusefti o vreme, dupa ce se termina povestea asta. Dar ai avut dreptate in privinfa iefirii in pare. Im i prinde bine. Aerul proaspat f i zumzetul traficului de pe First Ave nue ii inviorara. Pafira agale in spatele tiifelului care 1LoviturS, scatoalca (n.tr.)
jnpniu pe aleen largS, intrand fi iefind din umbra salcamilnr, |>Ann nj unsera intr-o oazS de verdeata. Locul era I>11n ilc oameni care impingeau cSrucioare cu bebelufi mm copii mtei, plimbau caini, defilau cu dispozitivele Bluetooth la ureche sau, asemenea tipului cu picioare nlbr n Iill ifi noage stranse intr-un fort mulat, se leganau in tit mill muzicii rSsunand d in cSsti. - Ce-ai aflat de la mama ta? intreba Lila cu ochii la Earl Grey, care adulmeca fericit iarba. -S-a uitat in agenda - daca tabelul meu ti se pare remarcabil, ar trebui sa vezi agenda ei de contacte sociale. A i putea sa pui la cale un razboi. A luat legatura CU o altS cunoftinfa care e in relatii amicale cu Miranda Swanson. Se afla la Hamptons pan5 dupa Ziua M uncii, def i ambii vin des in ora? ca sa se vada cu prietenii ori sa se ocupe de afaceri. Mi-a facut rost de adresa Mirandei fi de numarul de mobil. - Sun-o. Lila il prinse de mana f i il trase inspre o banca. Sun-o acum. - De fapt, nu e nevoie. A facut-o mama deja. - Chiar ca se mifca repede. - Ca fulgerul. Mama, care se afla tot la Hamptons, a obfinut o invitafie la recepfia organizata de sofii Swan son in seara asta. Invitatia ma include fi pe mine, cu partenera mea. Vrei sa bem cocktailuri pe plaja? - In seara asta? Nu am nici o finuta potrivita pentru cocktailuri pe plaja, mai ales la Hamptons. - E pe plaja. Va fi destul de relaxat. - Barbatii, bombani ea. Am nevoie de o rochie. Acest inceput de relatie avea sa o ruineze, ifi spuse. Du-1 pe Earl Grey inapoi, bine? I?i scoase cheia, i-o dadu, apoi ii intinse lesa. Eu trebuie sa merg la cumparaturi. Se indeparta in fuga, lasandu-1 singur. - E doar o ie§ire pe plaja, repeta el. Lila reufi un miracol dupa standardele ei. Purta o rochie intr-o nuanta varateca de roz, decupata foarte ad£nc in spate ?i sustinuta de nifte bretele subtiri care se incrucifau la nivelul omoplafilor. Sandale romane
turcoaz se asortau cu pofeta de paie cu dungi, suficient de mare pentru a-fi fine in ea accesoriul principal: un lermecator pudel de buzunar. Telefonul m obil ii suna exact cand mai adauga un utrat de rimel. - Efti gata? o intreba Ash. - Doua minute. lnchise, iritata ca el reusise sa ajunga acasa, sa se uchimbe f i sa se intoarca in mai putin timp decat ii luase ci sa se imbrace. Vari proviziile cafelului in pofeta, strecura efarfa pe care o cumparase la insistenfele vanzatoarei - turcoaz cu valuri roz-aprins - langa Earl Grey, apoi f&fni afara pentru a se incadra in cele doua minute. 1" II gasi pe Ash sprijinit de o Corvette de colecfie, povestind cu portarul. - Dafi-mi voie sa va ajut, domnifoara Emerson, zise portarul, care deschise portiera ma§inii. O seara placuta. -Mulfumesc. Studie bordul, in timp ce Ash dadu ocol pentru a se strecura in scaunul foferului. A i o ma constata ea. -Am. Nu o scot prea des. -A i o mafina foarte sexy. - Daca tot duci o femeie sexy pe plaja, trebuie sa o faci intr-o mafina pe masura. - Bine jucat. M-au apucat emofiile. - In legatura cu ce? se interesa Ash, care naviga prin trafic sigur pe el, ca f i cum ar fi parcurs zilnic traseul la orele de varf. - In legatura cu totul. Mi-o imaginez pe aceasta Miranda spunand: „0 , Antonio! Bineinfeles, ce scumpete de batranel. L-am instalat acolo, in coif. Chiar va rog sa mergefi sa-1 salutafi". Ii, -Nu-mi imaginez ca se va intampla afa ceva. - Bineinfeles ca nu, dar am inceput sa ma gandesc la asta. Ne-am apropia, iar el ar spune sau ar striga, fiind mi-1 imaginez tare de ureche ca un bolovan: „Poker? Ghinionistul de Jonnie! Ce vremuri bune“. Apoi ne-ar povesti ca i-a dat oul fetei cu care se culca pe atunci.
fina,
ca
Cum o chema oare? Ar scoate un hohot de ras, apoi ar cSdea mort, - Cel pufin ar muri cu o amintire fericita. - Intr-o alt& versiune, Tipa Asiatics Sexy da buzna la petrecere - e imbr&catS precis intr-o tinuta Alexander McQueen - ameninfandu-i pe tofi cu pistolul in timp ce din spate apare seful ei. El arata ca Marlon Brando. Nu ca acel Brando sexy din vechile filme alb-negru, ci Brando cel foarte gras. Poarta un costum alb fi o palarie panama. - Pai e vara, la plaja. - In fantezia mea, eu ftiu kung fu, iar Tipa Asiatica Sexy f i cu mine ne infruntam in lupta dreapta. Eu o bat de nu se vede, iar tu il imobilizezi pe feful ei. Ash ii arunca o scurta privire inainte de a $ fn i ca un glonf printre doua taxiuri. -Tu te alegi cu femeia sexy, eu ma aleg cu Brando cel gras? Nu mi se pare corect. - Pur f i simplu a?a a fost. Dar tocmai cand credeam ca totul e in regula, s-a intamplat ceva oribil. Nu-1 mai gaseam pe Earl Grey. L-am cautat peste tot, dar nu dadeam de el. Gandul inca im i strange pufin stomacul. -Atunci e bine ca nu s-a intamplat in realitate - fi nici nu se va intampla. - Dar tot mi-a§ dori sa ftiu kung fu. Ash arunca o privire in pofeta ei, unde Earl Grey dormea incolacit. - Ce ai acolo? Doar nu ai bagat cainele in geanta? L-ai luat cu tine? - Nu puteam sa-1 las acasa. E responsabilitatea mea. In plus, femeile au caini minusculi tocmai ca sa-i poata purta peste tot in pofetele lor la moda. Oamenii vor cre do pur fi simplu ca sunt excentrica, spuse ea zambind. -Oare ce i-ar putea face sa creada afa ceva? Liln adora spafiile noi fi, defi nu ar fi ales casa din I Inmptons a sofilor Swanson pentru ea insafi, era capaI'llfl m uprecieze la justa valoare. Era in intregime alba, i u yi’Hmuri largi, eleganta fi ultramoderna, singura pata
de culoare constituind-o florile rofii care impodobeau rcrasele vaste. Dovada limpede a bogafiei proprietarilor, Intruchipa stilul contemporan urmarit pana in cele mai mici detalii. Terasele erau deja populate de invitati - femei in rochii vaporoase, barbafi in costume de culori deschise fi sacouri sport. Lumina era scanteietoare, iar zgomotul valurilor se contopea cu muzica ce se revarsa pe ferestrele deschise. B' Lila vazu chelneri ducand tavi cu pahare de fampanie, halbe de bere fi gustari. 8 Perefii de sticla ingaduiau ca marea fi cerul sa domine interiorul refedinfei, dar atata alb ii ranea ochii, dandu-i o senzafie de frig pe piele. r Piesele de mobilier cu finisaje argintii se asortau per fect cu tonurile tari de rofu, albastru fi verde ale scaunelor fi ale canapelelor, culori ce se regaseau fi in tufele lucrarilor de arta prinse in rame argintii pe perefii albi. >' Nimic care sa indulceasca imaginea de ansamblu, reflecta Lila. | -N-af putea sa lucrez aici, ii murmura ea lui Ash. Mi-ar da o durere de cap constanta. O femeie imbricata intr-o rochie scurta fi, inevitabil, alba se apropie in graba de ei. Avea o coama de par blond platinat fi ochi atat de nefiresc de verzi, incat Lila Ii puse pe seama unor lentile de contact colorate. -Tu trebuie sa fii Ashton! Ii prinse mana, apoi se apleca in fafa pentru a-1 saruta pe ambii obraji dupa obiceiul european. Ma bucur atat de mult ca ai reufit sa vii! Eu sunt Miranda. -A fost frumos din partea ta sa ne invifi. Miranda | Swanson, Lila Emerson. - Ce draguf, proaspata ca un parfe de capfuni. Dafi-mi voie sa va aduc ceva de baut, spuse ea invartind un deget In aer fara a privi in jur. Servim Bellini. Desigur, putem sa va aducem orice altceva dorifi. ; -Mi-ar placea la nebunie un pahar. Lila se stradui sa-i zambeasca radios, simfind insa o unda de compatimire.
Estima ca femeia avea aproximativ aceea?i varsta ca mama lui Ash, dar Miranda se sculptase pana la formele unui baf ascufit, unui care parea funcfioneze cu energie nervoasa §i cu lichidul acidulat din care sorbea la intervale regulate. -Trebuie sa venifi sa-i cunoa§tefi pe tofi. Suntem tofi foarte relaxafi aici. Am fost incantata cand m-a sunat mama ta, Ashton. Habar nu aveam ca e aici, petxecandu-§i o parte din vara. -A i o locuinfa superba, remarca Lila luand un pahar de pe tava chelnerului. -Ne place la nebunie. Am reamenajat in intregime casa cand am cumparat-o anul trecut. Este minunat sa pleci din ora^ul atat de incins ?i de aglomerat. Sunt sigura ca ■§£ exact la cq ma refer. Dafi-mi voie sa va prezint— Earl Grey profita de ocazie pentru a scoate capul prin colful po§etei de paie. Gura Mirandei se deschise larg, iar Lila i§i tinu respirafia, afteptandu-se sa auda un fipat. In schimb, gazda chicoti fericita: - O , e un cafelu?! O feti^a ca o jucarioara|k|ft -U n baiefel. II cheama Earl Grey. Sper sa nu te deranjeze, dar nu am vrut sa-1 las singur acasa. - Of, ce dragala§ e! Pur §i simplu o scUmpete. -A i vrea s&-l til? - Mi-ar plScea la nebunie. Miranda prinse cainele in cau§ul palmelor §i incepu sa gangureascS peltic. Lila se multumi sa-i arunce o privire piezi§a lui Ash. -Exista vreun loc, unde 1-as putea. scoate la o scurta plimbare? -O , desigur! Te conduc. Vrei mergi la 9 plimbaricfi? susura duios, Miranda frecandufisnasul de botul lui Earl Grey, apoi cbicotind cand acesta i?i trecu limba minuscula peste fafa ei. 1 )c data aceasta Lila doar flutura din gene spre Ash, dtmA care porni in urma gazdei. ( '11 un Bellini in mana, Monica se apropie de fiul ei.
sa
sa
- Defteapta fata ai. -Nu ftiu daca o am, dar e a naibii de defteapta, rase ll aplecandu-se s-o sarute pe obraz. I - Fiul meu ftie cum sa obfina ceea ce ifi dorefte, fi a nbfinut intotdeauna, replica Monica intorcandu-i sarului. Trebuie sa socializam putin, dar vom gasi un locfor llniftit in aceasta casa ridicola ca sa-mi spui de ce ai filiut sa faci cunoftinta cu Miranda Swanson. >, -M i se pare corect, zise Ash, fara a se putea abtine sa Btunce o privire spre Ufa. I - Cred ca Lila e in stare sa se descurce singurS. -Afa im i spune mereu fi mie. I -Un contrast destul de mare pentru un barbat care ►a obifnuit sa rezolve prea multe pentru prea multi. 1 lai sa ne jucam rolul in societate, il indemna Monica lu&ndu-l de mana pentru a-1 conduce spre camera de zi. Scumpa mea, nu cred ca 1-ai cunoscut pe fiul meu. !'• „Scumpa mea?“ bombani Ash in gand, dar indura rcsemnat politefurile nesfarfite. i Afara, Lila se plimba pe cararea alba, larga, straduindu-se sa evite lamele diverselor ierburi ornamentale fi npinii tufelor de trandafiri. '( -Biff fi cu mine calatorim atat de mult, incat nu m-am gandit niciodata sa-mi iau un caine. Atat de mult deranj. Dar acum... zise Miranda tragand de lesa, in timp ce Earl Grey adulmeca ierburile. Af vrea sa aflu numele crescatorului. ; -Am sa-fi fac rost de el. Ifi mulfumesc pentru ca ne-ai invitat aici in seara asta fi te-ai aratat infelegatoare in privinfa lui Earl Grey. Nu mi-am dat seama decat atunci cand a pomenit Ash ca 1-ai cunoscut pe fratele lui parfial vitreg, Oliver. - Cine? ? -Oliver Archer, s-a ocupat de vanzarea masei succesorale prin intermediul O ld World Antiques. - O! Nu am vazut pana acum legatural A menfionat !ntr-adevar ca e fiul lui Spence Archer. Uitasem. Afa o bataie de cap, toata povestea aia cu masa succesorala, iar el ne-a ajutat enorm.
- Sunt sigurS. - Biff f i cu mine pur f i simplu nu vedeam ce rost are s5 pastram casa aia veche fi toate chestiile din ea. Bunica mea colecfiona de toate, ofta Miranda dandu-fi ochii peste cap. Aveai impresia ca e un muzeu, un loc vechi fi imbacsit. - Chiar si asa, trebuie sa fi fost greu sa vinzi toate acele obiecte de familie. -Prefer sa traiesc in prezent. Antichitafile sunt doar nifte vechituri pe care le-a folosit deja altcineva, nu-i a§a? - Ei bine... „E o definitie foarte concisa“, ifi zise Lila. Da, cred ca afa e, rosti cu glas tare. - §i atat de multe erau greoaie f i sumbre, sau tipatoare. Biff f i cu mine apreciem lucrurile curate f i moderne. Oliver - mi-1 amintesc, desigur - ne-a fost de mare ajutor. Ar trebui sa-1 invit intr-un weekend vara asta. -Im i pare rau, credeam ca ftiai. Oliver a fost ucis acum cateva saptamani. O expresie de foe fi mahnire aparu in ochii Mirandei. -Asta e ingrozitor. Vai, era atat de tanar fi aratos! Ce tragedie! Cum s-a intamplat? -A fost impufcat. S-a vorbit despre asta in toate buletinele de ftiri. -Eu nu ascult niciodata ftirile. Sunt intotdeauna atat de deprimante! -Asta-i drept, consimfi Lila. - Impufcat, spuse Miranda infiorata. O talharie, un jaf, presupun. - Ceva de genul acesta. Tu i-ai vandut un ou. - Cuminte baiatul, face pipi. U n ce? tresari Miranda privind-o pe Lila peste umar. U n ou? De ce af vinde euiva un ou? - Un ou decorativ. U n inger cu un car de lupta. -Ce ciudat. Nu fin minte... A, stai. Da, im i amintcitc. Doamne, era atat de tipator fi invechit. Era insofit de o grftmadSi de hartii scrise intr-o limba straina ciuiliiiil, I )ar Oliver a fost vrajit de el fi m-a intrebat daca
nu a? fi dispusa sa i-1 vand direct. Nu am vazut nimic lihi In asta. -Hartiile se refereau de fapt la doua oua. - Serios? Ei bine, dupa cum spuneam, casa aia ve che era plina de fleacuri. Biff §i cu mine preferam ininimalismul. -Ash a aflat despre el - se ocupa de masa succesorala it fratelui lui. $tii cum e. -Un urias consumator de timp si energie, suspinS Miranda cu o mina istovita. -Da. Si rasfoind hartiile lui, a aflat ca Jonas Mar tin Junior a pierdut cel de-al doilea ou la o partida de poker. In favoarea lui Antonio Bastone. -Bastone? O expresie luminoasa aparu pe chipul feineii. Asta sa fi fost? Legenda despre o comoara pierduta In pariuri s-a transmis de la o generate la alta. Bunicul meu, Jonas Martin, a fost oaia neagra a familiei, cu o pasiune pentru jocurile de noroc §i femei. - Cuno§ti familia Bastone? -Am fost iubita lui Giovanni intr-o vara fierbinte cAnd eram in Italia - inca nu implinisem optsprezece nni. Eram nebuna dupa el, probabil fiindca tata nu era tntru totul de acord cu relafia noastra, din cauza pove§tii cu partida de poker. -Unde anume in Italia, daca nu te deranjeaza Intrebarea? -Florenfa, cel putin am petrecut mult timp in Florenfa. Vila Bastone se afla in Toscana. Giovanni s-a cSsatorit cu un model italian §i a facut o turma de copii. Nu 1-am mai vazut de ani buni deja, dar inca mai facem schimb de felicitari de Craciun. O femeie nu-si uita ni ciodata prima iubire. - E norocoasa femeia a carei prima iubire e cu un Italian care are o vila in Toscana. Afi vorbit vreodata despre acest ou pe care bunicul lui 1-a fca§tigat de la al tau? -Aveam lucruri mult mai importante de discutat atunci cand discutam. Ar trebui sa ma intorc, de§i a§ putea sta aici cu dulceafa asta mica toata noaptea, spuse
Miranda luandu-1 pe Earl Grey in palme. Crezi c& a terminat? -A §a a§ zice. Pe drumul de intoarcere, Lila ghida conversatia spre o flecireala fara confinut, menfionand numele unor clienj;i care aveau fi ei o casa in East Hampton. Se desparfira pe terasa dinspre est, cand Miranda o prezenta cu numele de Leela - unor cupluri de invitati. Lila nu o corecta, gandindu-se ca Leela era o rasfatata, beneficiara unei rente importante, care se juca pufin de-a designerul vestimentar. Se amuza cu acel personaj timp de cateva minute, apoi se scuza pentru a merge sa-1 caute pe Ash. Tocmai atunci, el o prinse din spate, petrecandu-i ferm un braf in jurul taliei. -Iata-te. Trebuie sa vii sa vezi panorama de la etajul unu. - Da? intreba ea, in timp ce el o tragea in pas vioi spre scarile de marmura alba. -Da, fiindca acolo se afla mama mea, fi am primit ordine sa te due sus. Am fost nevoit sa o pun la curent, adauga el in f oapta. -A i facu to? - In cea mai mare parte. Poti sa-i fii companie pana dau de urma lui B iff Swanson fi-1 trag de limba despre ou. -Asta nu va fi necesar. Doamna Crompton, ma bucur sa va revad. - Monica, te rog. Lasa-ma sa-fi vad momeala. - Momeala? -Pe celebrul Earl Grey. Auzindu-fi numele, cainele scoase capul din pofeta ?i latra vesel. Monica recunoscu: Eu prefer cainii mari §i solizi, dar cu siguranta e dragala§. §i are o fafa foarte fericita. - Asta e tot farmecul lui, din punctul meu de vedere. la fa fericita. - Mai intai vreau sa-mi cer scuze pentru tatal lui Ashton, murmura Monica luand-o pe Lila de braf fi traUfttulo mai departe de un mic grup de invitafi.
-N u e nicidecum cazul s& o facefi. - Nu te-as fi lasat singura cu el daca a? fi §tiut ce-i trecea prin minte. Cum am avut doi copii cu el, ar fi trebuit sa ftiu sau sa ghicesc. Actuala lui sofie si cu mine nu avem prea multe in comun, nici nu ne placem reciproc in mod deosebit, dar ar fi oripilata daca ar afla cum s-a purtat cu un oaspete in casa lor. La fel ar reacfiona §i biata mama a lui Oliver, si Isabella - cea de-a treia sotie a lui Spencer. Deci, in numele tuturor fostelor sofii §i al actualei, im i pare rau ca s-a purtat cu tine atat de urat. - Multumesc. A fost o zi dificila pentru toata lumea. - O zi oribila, care a inceput prost ?i s-a terminat $i mai prost. Ash mi-a povestit cum stau lucrurile, nu in mare detaliu, e drept. Trebuie sa spun ca fineam enorm la Vinnie. El §i Angie, copiii lor, fac tofi parte din familia noastra. Vreau sa-i vad prin§i ?i pedepsiti pe cei care i-au luat viafa, i-au frant inima lui Angie. Dar nu vreau asta cu riscul de a-mi pierde fiul sau de a te pierde pe tine. - Infeleg. In principiu, deocamdata nu facem decat sa strangem informafii. - Eu nu sunt Oliver, mama, interveni Ash. - Slava D om nului pentru asta! exclama Monica, ale carei bucle auriu-ro?cate fluturara in bataia brizei. Printre nenumaratele deosebiri, tu nu e§ti lacom, ingamfat sau nechibzuit. Oliver a§a era, ?i adesea toate deodata. E ridicola zicala „Despre morfi, num ai de bine". Toti o sa fim morfi la un moment dat. Despre ce am putea sa vorbim pana atunci? Lila lasa sa-i scape un hohot de ras scurt inainte de a izbuti sa §i-l stapaneasca. : -Ash spune ca o sa aiba grija de mine - §i, in tim p ce el incearca sa faca asta, eu o sa am grija de el. - Sa va finefi amandoi de cuvant. -Ar fi momentul sa va dezvalui amandurora ca momeala mea mi-a permis sa obtin premiul cel mare. In versiunea prescurtata, M iranda nu avea nici cea mai vaga idee despre oul pe care 1-a cumparat Oliver -
il considera pur fi simplu demodat si tipator. Pentru ea, era doar un alt obiect inutil dintr-o casa veche pe care nu o voia. - Refedinfa familiei Martin e una dintre cele mai frumoase case din Long Island, ii spuse Monica. A fost neglijatS, din pacate, fiindcS bunica Mirandei - bunicul ei a murit cu mai mulfi ani in urma - a fost foarte bolnavS in ultima parte a viefii. Am fost la cateva petreceri acolo, in alte vremuri. Eram insfircinata cu tine, Ash, prima data cand am pus piciorul acolo. - E o lume mica fi incestuoasa. Lila, ce-ai aflat despre posibila legatura cu Bastone? - In spiritul unei lumi mici fi incestuoase, Miran da a trait prima ei aventura de dragoste cu Giovanni Bastone, acum mulfi ani, in Toscana. Familia Bastone are o vila acolo. Trebuie s&fie undeva aproape de Florenta, fiindca spunea ca ea si Giovanni si-au petrecut mult timp in acest oraf. $i ifi aminteste vag o legenda despre Jonas Martin - oaia neagra la vremea aceea care ar fi pierdut o comoara de familie intr-un pariu cu Antonio Bastone - unul dintre motivele pentru care tatal ei nu era incantat de relapa ei amoroasa. Giovanni s-a casatorit cu un manechin f i au mai mulfi copii impreuna. -Ai aflat toate astea plimband cainele? se mira Monica privind-o aprobator. -Da. §i am mai aflat fi ca habar nu avea ce i s-a intamplat lui Oliver. Nici dupa ce i-am spus ca a fost ucis nu a facut legatura cu oul. Este o femeie foarte amabila. Cam prostuta, dar amabila. Trebuie sa-mi aduc aminte sa caut numele crescatorului de la care a fost cumparat Earl Grey, fiindca ifi dorefte fi ea un cafel. Dupa aceea cred ca voi putea obtine fi adresa lui Giovanni Bastone, dar asta n-ar trebui sa fie greu de gasit. Satisfacuta, Lila mai lua un pahar de la un chelner ce trecu pe langa ei: Nu-i afa ca aceste cocktailuri sunt minunate? -Afa-i, rase Monica intinzandu-fi paharul penlru a ciocni cu Lila. Bietul Ash le tolereaza doar cand
nu reufefte sa scape. Deja ifi akatuiefte strategia de evadare. Mai stai jumatate de ora, il sfatui. Interacfioneaz3 cu invitafii, apoi pleaca neobservat. O sa te acopar. $i pe tine, adauga ea strecurandu-si un brat pe dupa talia Lilei, afa cum facea adesea f i fiul ei. Trebuie neaparat sa iefim la un pranz foarte, foarte lung data viitoare cSnd vin la New York. r „Jumatate de ora“, isi spuse Ash, uitandu-se la ceas Inainte de a-fi conduce doamnele inapoi la parter.
capitolul 19 Odata sosifi la New York, Ash decreta - defi considera ca nici un barbat nu ar fi trebuit sa plimbe un caine de dimensiunile unui hamster - ca era randul lui sa il scoata pe Earl Grey sa faca mifcare. Acceptand aranjamentul, Lila scotoci printre proviziile din bucatarie. Cele cateva gustari de la petrecere nu facusera decat sa-i starneasca apetitul. Cand Ash reveni, mancarea ei favorita pentru refacerea moralului, macaroane cu branza, era gata, iar Lila statea deja in fafa computerului, cautand eventuale raspunsuri pe Facebook. [ -Ai gatit macaroane cu branza! ; - Dintro cutie. Daca mi-fi plac, pofi sa te lipse§ti. - Cutia albastra, a§a-i? - Bineinfeles. Am fi eu nifte standarde. t Ash ifi lua o bere din frigider. Fiind la volan, fusese nevoit sa indure toata recepfia aceea tampita band o sin gura bere. Ifi caftigase cu varf fi indesat dreptul la cea de-a doua pe seara respectiva. -Cutia aceea albastra era singurul lucru pe care ftiam sa-1gatesc atunci cand m-am mutat pentru prima data singur. Asta fi gofrele congelate Eggo, ifi aminti el cu o oarecare afecfiune. Imi preparam ori una, ori cealalta daca lucram pana tarziu. Nimic nu este mai gustos decat o porfie de macaroane cu branza la ora trei dimineafa.
-Am putea astepta sS. vedem daca mai este valabil, dar mie mi-e foame acum. O , Iisuse! Ashton, am prim it un r&spuns. - U n r&spuns la ce? -La cautarile mele pe Facebook. A ntonia Bastone mi-a r&spuns. C u referire la intrebarea mea - efti cumva ruda cu acel Antonio Bastone care a jucat poker cu Jo nas M artin in anii ’40? lata ce scrie: „Sunt stranepoata lui A ntonio Bastone care a fost prieten cu americanul Jonas M artin. Tu cine efti?“ -Antonia ar putea fi de fapt un barbat de patruzeci de ani cu burta de bere f i sperand sa aib& succes la vreo fata naiva care se joaca pe internet, opina Ash infigand o furculita in castronul cu macaroane. Cu fruntea inca aplecata spre ecranul laptopului, Lila se m ultum i sa-i arunce o privire piezifa. - § i doar intamplarea 1-afacut sa-fi aleaga acest nume? A i pufina incredere - fi da-mi o furculita. Daca tot mancam direct din castron, vreau propria mea furculifa. -Mofturoaso! rase Ash mai luand o inghititurS. Doamne, ce de amintiri im i trezefte! T in minte ca am gatit asta dupa o ndapte lunga cu... O furculita, ifi lua el seama, f i disparu in bucatarie. -Amintirea aia se referea la macaroane cu branzS fi o femeie goala. - Poate, murmura el intinzandu-i o furculita f i cateva fervetele. - Daca vrei sa ftii, fi eu am am intiri cu barbafi goi. -Atunci e totul in regula. Bine, poate ca tipul de varsta mijlocie cu burta de bere e o exagerare. Probabil ai aflat ceea ce cautam. Efti tare de tot, Lila. Eu nu af fi incercat nici strategia cu pudelul, nici refeaua de socializare. Tu ai obtinut rezultate cu ambele. -Af spune ca e doar noroc, dar falsa modestie este reribil de iritanta. Cat de m ult sa-i spun tipei asteia? Nu m-am afteptat nici o clipa sa obtin o reacfie atat de rapid, afa ca nu m-am gandit la urmatorul pas, nu in detaliu. Nu pot sa-i spun ca sunt prietena cu fratele par(in I vitreg al barbatului care a fost ucis din cauza oului
Faberge pe care stramoful ei nu 1-a caftigat de la Jonas Martin. Dar trebuie sa-i spun ceva, suficient cat sa pot continua un dialog. - Efti scriitoare. Scrii dialoguri bune, personajele tale chiar par adolescent autentici. - §tiu ca sunt scriitoare, f i mulfumesc, dar partea asta nu am planificat-o in amanunt. -Nu, spune-i ca efti scriitoare, ceea ce e adevarat. Poate verifica asta. cunofti pe Miranda Swanson, care e nepoata lui Jonas M artin - fi a ramas in relafii amicale cu Giovanni Bastone. Toate astea sunt adevarate. Cercetezi istoricul familiilor, in special legatura Martin-Bastone f i pariul, pentru o potential carte. Nu e adevarat, dar e plauzibil. -Asta e un plan destul de bun, facut afa din senin, declara Lila varand iarafi furculifa in castron. Poate chiar voi scrie o carte despre toate astea, la un moment dat, deci e o strategie buna. Cercetez. In regula, combin adevarul fi eventualul adevar. § i inchei cu: „Efti dispusa, sau e vreunul dintre membrii familiei tale dispus sa discute cu mine?“ Scrise mesajul, il trimise, dupa care ataca din nou macaroanele cu branza. Nu putem decat sa afteptam, spuse cu gura plina. - Putem face ceva mai bun de atat. Care este programul tau? -Programul meu? Sunt aici p£na luni dupa-amiaza, apoi am doua zile libere inainte sa ma m ut la un client In Brooklyn, apoi... - Doua zile s-ar putea sa nu fie suficiente. Pofi sa ceri altcuiva sa te inlocuiasci in Brooklyn? -Af putea, dar... / - Gasefte-fi inlocuitor pentru Brooklyn. Iar noi mergem in Toscana. Cum ea nu reufi sa ingaime nici un cuv&nt, Ash continua: Plecam luni, imediat ce te eliberezi. Afa vom avea destul timp sa identificam vila Bastone fi, cu pufin noroc, sa obfinem o invitatie sa o vizitam. Daca nu avem noroc, gasim noi o alta solufie. mergem pur f i simplu in Toscana? -Tie ifi place sa calatorefti.
O
- Sa... Sa
- Da, dar... - Eu trebuie sa fac pasul urmator, iar asta presupune sa verific oul Necessaire. N u pot plec tine. Refuz sa te las singura pana nu se termina povestea asta. Nu ifi convin conditiile, dar astea sunt. Deci gande§te-te ca im i faci o favoare. -Ai ni?te talente de manipulator, Ashton... ofta Lila impungand abatuta pastele portocalii. - Recunosc, dar vrei §i tu sa mergi. Vrei sa fii implicata. Nu vrei sa ramai aici in timp ce eu incerc sa deslu?esc itele italiene. Locuinfa din Brooklyn o aftepta cu o pisica, un caine §i un acvariu cu pe$ti de apa sarata. Asteptase nerabdatoare sejurul de doua saptamani. Dar cand il punea in balanfa cu Toscana, o alta piesa din puzzle ?i Ashton... -Trebuie sa gasesc un inlocuitor pentru Brooklyn, cineva care sa-i satisfaca pe deplin pe clienfii mei. - De acord. - Sa vad ce pot sa rezolv.
sa
fara
Lila ii arunca o privire lui Earl Grey, care calatorea fericit in pofeta ei de pai, inainte de a intra in galeria lui Julie. Observa cafiva turi?ti - plimbarefi, nu cumparatori, estima ea - $i un angajat discutand entuziast cu un cuplu cu trSsaturi ascufite, in fafa unei sculpturi reprezentand o femeie ce plangea. Se intreba de ce §i-ar dori cineva o asemenea intrachipare a nefericirii, dar chemarea artei era diferita pentru fiecare. O gasi pe Julie in incaperea din spate, pregatind cu grija o pictura pentru expediere. - O alta vanzare excelenta, §i am promis ca ma ocup personal de livrare, explica Julie suflandu-si din ochi o §uvifa rebela. Frumoasa pofeta. Cand fi-ai luat-o? - Ieri. De ce e§ti desculfa? -O , mi-am prins tocul intr-un grilaj in drum spre munca. A crapat, a§a ca acum e instabil. Il due la cizmar dupa-amiaza.
[ Fara sa stea pe ganduri, Lila scoase din po?eta o foaie de ?mirghel §i un mb de adeziv universal. | —II repar eu. Lua pantoful - o sandala Jimmy Choo foarte eleganta - si se apuca de treaba. intrebai despre pofeta, continua, in timp ce §lefuia atenta cele baze. Am fost la Hamptons, la un cocktail, §i aveam nevoie de ceva in care sa-1 fin pe Earl Grey. -A i luat cainele cu tine la un cocktail in Hamptons? I -Da. S-ar prinde mai bine cu adeziv special pentru pantofi, dar... Ar trebui sa fina, decise Lila tragand U?or de tocul proaspat lipit. Deci. O informare rapida. Am nevoie de un sfat. if- Ii povesti ceea ce aflase, dandu-se prudentS la o par te in timp ce prietena ei desfa§ura role intregi de folie cu bule. - Doar fie ar fi putut sS-fi treaca prin cap sa folose§ti Facebook pentru a da de urma unor opere de arta. 1 -Tipa nu mi-a r&spuns la ultim ul mesaj, deci toata treaba s-ar putea dovedi un e§ec. Dar indiferent daca Imi raspunde sau nu, Ash vrea sa mearga in Toscana saptamana viitoare. M-a rugat sa-1 insofesc. -Te duce in Italia? - Nu e o excursie romantica, Julie, nici nu m-a? gandi la asta cand am clienfi programafi. ■ -Scuza-ma, poate ca nu, dar nimic nu poate fi mai romantic decat o calatorie in Italia, mai ales in Toscana. Cu o expresie severa, Julie i?i sprijini pum nii pe folduri $i rosti ferm: Spune-mi ca ai sa mergi. P -Asta e sfatul pe care vreau sa fi-1 cer, §i nu te pripi sa-mi dai un raspuns. Pot sa-mi gasesc o inlocuitoare pentru urmatorul client. O sa-mi faca o mica gaura in buget, dar ?tiu o tipa de mare incredere. Vreau sa merg fiindca... din atatea motive. Oricum,1trebuie sa iau o decizie repede. De aici ma due la Ash. Azi-dimineafa aproape am fost nevoita sa-1 imping afara pe u§a ca sa mearga la inmormantarea lui Vinnie, §i m-a pus sa jur ca acum am sa iau un taxi. - E o precaufie rezonabila.
Ma
doua
- U n taxi pe care nu 1-af lua de acolo unde lucrez, ci de la zece cvartale distanfa. Incep sS ma simt ca Jason Bourne. Dandu-fi la o parte p&rul de pe frunte, Lila ofta: Julie, in ce ma bag? - Cred ca efti in siguranfa cu Ash, dar situafia este riscantS. Daca efti cat de pufin nelinistita sau nesigura in privinfa... -Nu la aspectul asta ma refer. N u se pune problema sa-mi var capul in nisip. Sunt implicata in toata povestea de cand m-am uitat naibii pe fereastra in noaptea aia. M a refer la Ash. In ce ma bag? - M i se pare destul de clar. A i o relatie romantica f i ifi caufi singura probleme. - Nu m i le caut. N u tocmai. Im i place sa anticipez, sa fiu pregatita. Daca nu efti pregatit pentru diverse varia b le , te pot lua prin surprindere. -Tu ftii sa savurezi prezentul mai bine decat oricine, dar in masura in care nu efti atinsa personal. Ifi place sa fii cu el, ai anumite sentimente fata de el. Este clar ca acelafi lucru e valabil fi in ceea ce-1 privefte. De ce sa anticipezi probleme? -Are tendinfa sa-mi stea cam m ult prin preajml. -Situafia o impune, dupa parerea mea. -Asta e corect. Este obifnuit s& se ocupe el de toa te detaliile. Pe deasupra, il maicina faptulca nu a rezolvat situafia lu i Oliver. Traiefte la o intensitate incredibila. Are un stii de a-fi transforrna g&ndurile in realitate fi.... -Si fie ifi place sa te descurci singura, sa-fi pastrezi o flexibilitate deplina. Uneori insa, calea optima de urmat e sa gestionezi detaliile impreuna cu altcineva. E un alt fel de aventura. -Ai stele in ochi, o acuza Lila. Si luna. -Afa e. Sunt indragostita de Luke de la cincisprezece ani. Am negat-o m ult timp, dar Luke este iubirea viefii mele. - Ce romantic, murmura Lila apasandu-fi o mana pe inima. La fel de romantic precum povestea dintre Eliza beth fi Darcy.
v » Pentru mine e pura realitate. Ceea ce o face fi mai romantica. El » Presupun ca da. Zambind pentru sine, Julie fixa amluilajul cu banda adeziva, apoi spuse: Chiar fi afa, im i niergea foarte bine fi inainte. Pot fi fericita - fi la fel fl tu - de una singura. Recunoaftem o relafie specials, •ollda, tocmai daca suntem^capabile sa facem pasul cel nmre, daca putem spune: In regula, asta e un om in iHre pot avea incredere, cu care pot sa traiesc fi sa-mi Cue planuri. - Ifi faci planuri? -Ma refeream la tine, dar da. O luam incet. M ai ini cf, adauga ea cu un zambet, cand Lila ifi ingusta ochii. I )nr am lasat deoparte ultim ii doisprezece ani, care nu livseamna decat timp irosit. Vrei sfatul meu? N u da fancu piciorul doar fiindca preconizezi variabile fi porti|(! de scapare. Du-te in Toscana, ai grija de tine, rezolva Un mister fi fii indragostita. Fiindca efti. - Nu ftiu cum ar trebui sa ma simt. - Daca nici tu nu ftii... Simte pur fi simplu. -Asta schimba totul. Julie ifi flutura degetul in aer: -§i in ciuda faptului ca te m ufi de colo-colo de i flteva zeci de ori pe an, schimbarea e fobia ta. Cand nu defii tu controlul. Incearca ceva diferit. Conducefi cu randul. -Sa cedez pufin controlul, sa merg in Toscana, sa pozez pentru un tablou care nu ma interesa catufi de pufin fi pe care acum de-abia aftept sa-1 vad terminat. Sa fiu indragostita. Daca pui toate astea laolalta, inceri:area de a mom i un ucigaf cu obiecte de arta pare floare Ia ureche. -Trebuie sa ai mare grija. Vorbesc serios, Lila. Si trimite-mi un e-mail in fiecare zi cat timp efti in Toscana. De doua ori pe zi. O sa mergem la cumparaturi inainte #8 pleci. -Nu-mi permit sa merg la cumparaturi, intrucat am pierdut comisionul pentru Brooklyn.
m*i
-Te duci in Italia. Nu-fi pofi permite s5 nu mergi la cumparaturi. '•‘„§i cu asta basta“, t?i spuse Lila pe cand ie?ea din galerie. Avea sa-fi dea peste cap intregul buget de varfi ca sa-§i satisfaca un capriciu. De fapt, trecusera ani buni de cand i?i ingaduise asta ultima data, iar confinutul valizelor ei era o dovada graitoare. „Traieste-fi viafapjj se indemna. Alese sa mearga pc jos pana la Ash, ca sa poata admira vitrinele pe traseu. Doua rochii de vara noi, doua perechi de pantaloni scurfi, cateva maiouri si nifte bluze vaporoase. , Putea sa recicleze o parte din hainele de umblat prin oraf, convertindu-le in haine de lucru, f i sa mai rareascS din hainele de lucru actuale. Cata vreme ii incapeau in valize, era gata de plecare. * O vitrina ii atrase atenfia - manechinul alb, fara fafa, purta o rochie vaporoasa cu rotocoale in culori indraznefe si sandale cu barete si talpa ortopedica in tonuri verde-smarald. Nu trebuia sa-?i cumpere sandale verzi. Trebuia sa aleaga o culoare neutra, care sa se asorteze la orice exact ca incalfarile pe care le purta in acel moment. Verdele putea fi insa neutru. Iarba era verde fi se asorta cu orice daca te gandeai mai bine. In timpul acestor reflecfii profunde simfi o prezenfa in spatele ei f i, imediat, o infepatura in coaste. -Ar fi bine sa stai foarte linistita si foarte tacuta, altfel cufitul va ajunge mult mai adanc intro clipita. Da din cap daca infelegi. In vitrina magazinului, Lila zari chipul uluitor, revarsarea neagra de par. Dadu din cap. - Bun. Trebuie sa stam de vorba. Partenerul meu are o mafina, imediat dupa coif. - L-ai ucis pe partenerul tau. - Intotdeauna se gasesc alfii de teapa lui. El s-a dovedit... nesatisfacator. Stiind asta, ar trebui sa-mi oferi deplina satisfacfie. Vom merge la mafina, ca doua prietene bucurandu-se de o zi de vara. - Nu am ceea ce caufi.
I - O sa discutam. Am un loc liniftit. I Femeia ifi petrecu ferm un braf pe dupa talia I llei, ca §i cum ar fi fost cele mai bune prietene sau iuhlte. Cufitul continua sa o apese in coaste, ca un me mento ucigaf. p - Eu n-am facut decat sa ma uit pe fereastra. „Ramai ntlma“, ifi ordona Lila. Erau pe strada, in toiul zilei. Trebuia sa gaseasca o cale de scapare. Nici macar nu I am cunoscut pe Oliver Archer, declara ea. -§i totufi te-ai dus la inmormantare. f - Pentru fratele lui. * - Iar pe frate il cunofti foarte bine. Poate fi totul foar simplu. Fratele im i da ceea ce mi s-a promis, fi totul r In regula. [ Lila studie fefele trecatorilor. „Uitafi-va la mine!“ le in gand. „Sunafi la polifie!“ Nimeni nu-i acorda atenfie. - De ce faci asta? De ce ucizi? -Tu de ce locuiefti in casele altor oameni? replica Jai zambind. Cu asta ne ocupam, din asta ne caftigam existenfa. Sunt multe laude pe site-ul tau web. Suntem bune la ceea ce facem. - Deci e doar o profesie. ’ -Potrivit unei expresii americane, nu e o profesie, este o aventura. Angajatorul meu platefte bine fi se ftfteapta la rezultate de calitate superioara. Eu ii ofer rezultate de calitate superioara. Probabil ca asociatul meu se invarte in jurul cvartalului. New Yorkul, atat de aglomerat, atat de multa mifcare. Im i place. Avem asta In comun, cred. §i activitatea noastra ne permite sa calatorim. Avem multe in comun. Daca avem o discufie mulfumitoare, pofi sa te intorci, sa-fi cumperi rochia aia dragufa din vitrina magazinului. - $i daca nu? -Atunci am sa-mi fac treaba. Infelegi responsabilitatea fafa de un fef. -Eu nu af ucide pentru nici un ?ef. Polififtii ftiu cum arafi. Nu pofi...
te
utriga Insa
Cufitul se infipse pufin mai adanc, provocandu-i o usturime acuta. - Eu nu vad polififti, tu da? - Nu-1 vad nici pe acolitul tau. - Rabdare, zambi Jai. Lila tl observa pe Barbatul cu Palton tropaind spre ele. Se putea folosi de el, ifi spuse. Putea sa exploateze acea furie clocotitoare, acea atitudine agresiva. Trebuia doar sa se sincronizeze perfect, apoi... In acel moment Earl Grey scoase capul din colful pof etei fi latra fericit pentru a-fi anunfa aparifia. Tresarirea surprinsa fi usoara slabire a stransorii durara numai o clipa, dar Lila profita de ocazie. Se impinse, imbrancindu-fi adversara cu foldul fi facando sa alunece un pas in spate, apoi se rasuci f i ii trase un pumn in acea faffi uluitoare. Dezechilibrandu-se, Jai cazu in fund pe trotuar. Lila o lua la fiiga. Mai intai orbefte, coplefita de panica, cu urechile fiuindu-i fi inima bubuindu-i. Cand tndrazni sa arunce o privire rapida peste umar, o vazu pe asiatica impingand la o parte un barbat care se oprise sa o ajute. „Poarta tocuri“, ifi spuse, fi simfi o mica unda de speranf& in toiul acelei panici. Vanitatea avea sa o coste. Incepu sa alerge cat putea de repede, finandu-fi strans pofeta f i cainele care se ghemuise din nou la fundul ei. Era prea departe ca sa se intoarca la Julie fi la galerie fi ar fi trebuit sa traverseze strada ca sa ajunga la mansarda lui Ash. Dar avea patiseria. Patiseria lui Luke. Strabatu inca un cvartal la viteza maxima, ocolind pietonii, croindu-fi drum cu forfa printre ei fi ignorandu-le injuraturile cand nu se dadeau la o parte din cale. Gafaind, cu picioarele urlandu-i de durere, coti dupa coif fi dadu buzna pe Ufa patiseriei Baker’s Dozen. Clienfii incremenira, se zgaira la ea peste placintele cu piersici sau tartele cu kiwi, dar ea continua sa alerge, ocolind fara sa fovaie tejgheaua, din spatele careia
im angajat striga dupa ea, ajungand in spate, intr-o buclit&rie imensa ce mirosea a drojdie f i a zahar. H Un barbat corpolent, cu o barba de cateva zile acoperindu-i cea mai mare parte din fata rotunda, se intrcrupse din adaugatul de rozete pe marginea unui tort Cu trei etaje. - Doamna, nu avefi voie aici. - Luke, reu?i ea sa ingaime. Am nevoie de Luke. I - Inca una! I O femeie cu parul violet scoase o tava de prajituri il Intr-un cuptor, iar mirosul de ciocolata se raspandi In aer. I Intrucat ceva din expresia Lilei ii atrase atenfia, feme ia puse jos tava si ii aduse un scaun fara spatar. f - Stafi jos, il chem eu. I Lila trase aer in piept fi vari mana in pofeta dupa te lefon, moment in care il simfi pe Earl Grey tremurand. - O , scumpule, im i pare rau! - Potaia n-are ce cauta aici! Cofetarul isi lasa deoparre seringa de ornat, iar vocea i se ridica doua octave: Ce 6 chestia aia? Scoatefi-o imediat din bucatarie. - Im i pare rau. Urgenfa. Lila stranse cafelul agitat la piept fi se apuca din nou l5-?i caute telefonul. Nu apuca sa formeze 911, ca Luke veni in goana pe scari. -Ce s-a intamplat? Unde e Julie? - La galerie. E in regula. Avea un cufit. -Julie? -Nu. Asiatica. Avea un cufit. A trebuit sa fug. Nu ftiu daca m-a vazut intrand aici. Nu m-am uitat in (pate. Sau poate era o mafina. Nu ftiu. i -Stai jos. Luke o lua efectiv pe sus fi o puse pe scaunel, Simon, adu-i nifte apa. -Sefu’, are un animal. Nu putem permite accesul animalelor in bucatarie. -E un pudel de jucarie, protesta Lila strangandu-1 fi mai tare in brafe. Il cheama Earl Grey fi mi-a salvat
viafa. Mi-a salvat viafa, repeta ea, uitandu-se din nou la Luke. Trebuie sa sunam la politie. §i pe Ashton. -Ma ocup eu de asta. Bea acum. - Sunt bine. Doar m-am panicat pufin. Nu am mai fugit atat de repede de la orele de atletism din liceu, suspina ea inghifind apa cu lacomie. Im i dai, te rog, un castron? Trebuie s9.-i dau lui Earl Grey nifte apa. Este destul de zdruncinat §i el. -Aducefi-i un castron, porunci Luke. - Sefule! -Aducefi un castron, pe tofi dracii. Am sa te insofesc eu pana la Ash, §i o sa sunam la polifie. Poti sa ne spui ce s-a intamplat? - In regula, spuse ea luand castronul pe care Simon i-1intinse fovaitor. -Ala nu-i caine, bombani cofetarul. - Mi-a salvat viafa. - Ei bine, nu-i... Doamna, va curge sange! -Im i... Panica reaparu cand cobor! privirea §i vazu dara de pe cama?a. Smuci in sus tivul, apoi se infiora de u§urare. Doar m-a impuns cu lama de cateva ori. Nu e decat o zgarietura. - Hallie, adu trusa de prim ajutor. -Nu e nimic, sincer, in afara de faptul ca mi s-a distrus cama§a alba de ocazie. - Stafi lini^tita, doamna, ii dau eu apa cainelui. - L-am speriat cand am rupt-o la fuga. Vazand expresia blanda ce aparu in ochii lui Simon, incerca sa explice: E Lila. Adica eu sunt Lila. El e Earl Grey. Cu mare atenfie, ii intinse cofetarului cainele ?i castronul. -Nu vreau decat sa curaf rana, ii spuse Luke, pe tonul domol al unei mame ce alina un copil speriat. Vreau doar sa o curaf si sa o bandajez. -Bine, bine. Eu am so sun pe doamna inspector Fine. S-o intreb daca ne putem vedea acasa la Ash. El ma a§teapta. Am intarziat. Era amefita. Odata ce adrenalina se epuizase, i$i simfea corpul u§or ca un fulg. Recunoscatoare, accepta
*prijinul lui Luke pe scurta distanfa pana la mansarda lui Ash. Daca nu ar fi ancorat-o el, avea impresia ca s-ar ft ridicat in aer §i ar fi fost dusa de vant. * Fusese atat de calm ?i bland la patiserie, iar acum pftrea solid ca un stejar care ar fi rezistat in fafa oricSrei iurtuni. Fire§te ca Julie il iubea. -Tu e?ti stejarul ei. -Ce anume sunt? -E§ti stejarul lui Julie. Cu r&d&cini sSnStoase, adanci. - In regula. I I?i pastra bratul in jurul ei fi, cu o mana blanda, ii masa umarul ca so linisteasca. [ Lila il vazu pe Ash_ fugind spre ei, napustindu-se cu o viteza incredibila. II simfi apoi ridicando in brafe, direct de pe trotuar. -Sunt bine, se auzi spunand. I -Ma due la Julie, spuse Luke. Trebuie sa ma asigur c8 e bine. |, - Du-te. Ma ocup eu de ea. i - Pot sa umblu. E caraghios, am alergat vreo trei cvartale. Pot sa umblu. -Nu acum. Ar fi trebuit sa te a§tept. Sau sa vin dupa tine. - Inceteaza! Dar cum nu mai avea energie sa se impotriveasca, i§i •prijini capul pe umarul lui in timp ce Ash o duse pe sus pSna la mansarda §i o aseza pe o canapea. ! - Lasa-ma sa vad unde te-a ranit. r -S-a ocupat deja Luke de asta. M-a zgariat, atata tot. Voia doar sa ma sperie, ceea ce a §i reu§it. Sincer. Insa doar atat a facut §i nu a obtinut ceea ce-§i dorea. Nenorocita mi-a distrus cama§a. i - Lila. I I Cand Ash i?i cobori fruntea peste a ei, Lila lasa sa-i sca pe un oftat prelung §i simfi amefeala indepartandu-se. S Prindea din nou radacini, i?i dadu ea seama. Nu avea dfl fie luata de vant, fiindca o finea el. | - Earl Grey marcheaza din nou. - Poftim?
-A scos capul din pofeta fi a f5cut-o sa tresara. Tocmai incercam sa ma folosesc de Barbatul cu Palton, dar Earl Grey a fost mai bun. Cine se afteapta sa vada un caine iefind la iveala dintr-o pofeta, mai ales cand efti concentrat sa rapefti pe cineva in toiul zilei? A m profitat de momentul de deruta ca s-o imbrancesc, dupa care i-am dat un pum n fi am f&cuto s5 cads in fund. $i am fugit. Purta tocuri, ceea ce im i demonstreazi ca e vanitoasa fi exagerat de increzatoare. Ticaloasa m-a subestimat. Acum da-mi voie, trebuie sa ma ridic. Se opinti de pe canapea, luand cainele din pofeta, fi incepu s&se invarta cu el in brafe, cum ar fi facut cu un bebeluf agitat. Acum simfea si furie, si u§urare. Indignarea dadu in clocot, alungand ultimele rama?ife de teama. -N u credea ca am sa-i fac probleme. Se gandea cS am sa ma supun cuminte ordinelor ei, tremuratoare §i slaba, §i proastd. Incearca sa ma atace la lum ina zi lei, m m ijlocul cartierului Chelsea, si nu se a^teaptfl sa-i opun rezistenfa? Se rasuci pe calcaie si se intoarse spre canapea cu ochii scanteind, cu fata imbujorata de manie: Pentru numele lu i Dumnezeu, sunt fiica unui locotenent-colonel din armata Statelor Unite! Poate ca nu §tiu kung fu, dar ftiu cateva miscari simple de autoaparare. Stiu sa manuiesc o arma. $tiu cum sa am grija de mine. Ea este cea care a aterizat in fund. Deci cine e cafea acum? - Te-a taiat. -A vrut sa-fi bata joc de mine. Panica, focul, tremuraturile se stransera toate laolalta fi se regrupara in acea furie pura, clocotitoare. „ 0 sa avem o mica discufie“, mi-a zis, pe tonul ala arogant, superior al ei. Si daca nu-i dadeam satisfacfie, ei bine, era nevoita sa-fi faca treaba. Adica sa ma omoare. Voia sa ma vada tremurand, plangand fi implorand la fel ca biata iubita a lui Oliver. Ei bine, nu a obtinut ce voia, afa-i? Poate ca mi-a distrus cea mai buna camafa alba, dar o sa se gandeasca la mine
de fiecare data cand se privefte in oglinda sau se a?aza undeva in urmatoarele cateva zile. Ash se opri in fafa ei cu mainile in buzunare. -Ai terminat? -Aproape. Unde e Luke? - S-a dus sa o vada pe Julie. -Asta e bine, doar ca acum o sa fie §i ea ingrijorata. Coborand privirea, vazu ca Earl Grey adorrmse cu capul pe pieptul ei ?i suspina: Toate aventurile astea 1-au epuizat. Scoase din geanta patura catelului, o intinse pe canapea, apoi il instala comod pentru un pui de somn. Aveam de gand sa fac acela§i lucru, sa o imbrancesc §i sa fug, urma ea. Dupa aceea a? fi avut insa nevoie de o vizita la Urgenfe §i cateva copci. Rana ar fi fost neindoielnic m ult mai grava. Dar Earl Grey mi-a oferit exact acea fracfiune de secunda, exact atat cat Im i trebuia ca sa acfionez fara sa ma pun in pericol. Am sa-1 due la magazinul de animale ?i am sa-i cumpar tot ce-fi dore^te. - Cum ai sa §tii ce-§i doreste? I' -Avem o legatura telepatica acum. E aproape ca o chestie de Jedi. M ai calma, se aseza pe braful canapelei, dezmierdand cafelul in timp ce se uita la Ash. Ma pricep destul de bine sa citesc oamenii, spuse dupa cateva clipe. Stau ?i ii observ - a§a am facut dintotdeauna. Am fost toata viafa un outsider - este statutul rezervat copiilor nou-venifi. A?a ca Inveti, sau cel pufin eu am Invafat, sa-i prive§ti, sa le cunosti firea, sa-i descifrezi. §i sunt destul de buna la asta. Orice i-a? fi spus, daca ar fi reu?it sa ma duca in acel loc izolat de care vorbea, m-ar fi ucis dupa ce termina cu mine. I-ar fi facut placere. Asta e vocatia ei. - O sa-i dau oul Faberge §i o sa' punem capat nebuniei. -Nu va fi suficient, nu pentru ea. Asta incerc sS-fi spun. Poate ar fi suficient pentru angajatorul ei, §i sigur are unui, intrucat 1-a menfionat. Dar nu va fi sufi cient pentru ea, mai ales acum. Se ridica §i se apropie de el, conftienta ca era pregatita sa fie finuta in brafe,
s5 il finS la randul ei. Continua pe un ton domol: Are o piele farii cusur. VSzuta de aproape, fafa ei e pur ?i simplu nSucitoare, iar tenul e perfect, insa este ceva in neregula cu ochii ei. In ochii ei, se corecta Lila. Exists un personaj in cSrfile mele, o fiinf& salbaticS indiferent daca e sub forma de om sau de lup. Are acela§i gen de ochi. - Sasha. - Da, zambi Lila. Chiar ai citito, deci. Mi-am dat seama ce hram poarta cand am privit-o in ochi azi. Este o uciga?8. Nu e vorba doar de profesie, ci asta e esenfa ei. Este sSlbatica, pentru ea luna e intotdeauna plina. De un calm glacial, Lila trase aer in piept §i urma: Ash, am putea sa-i dam oul Faberge impachetat cu fundifa ?i tot m-ar ucide, la fel §i pe tine, fi pe oricine ar incerca sa-i stea in cale. Are nevoie sa o faca, a?a cum tu simfi nevoia sa pictezi, iar eu sa scriu. Poate chiar mai mult de atat. - Eu am nevoie sa te ftiu in siguranfa, chiar mai mult de atat. -Atunci trebuie sa terminam povestea asta fiindca, pana cand nu o facem, pana cand nu ajunge in inchisoare, nici unul dintre noi nu va fi in siguranfa. Crede-ma, Ash. Am vazut asta in ochii ei. -Te cred. Iar tu crede-ma cand ifi spun ca, pana nu ajunge in inchisoare, tu nu mai ie§i din casa singura. Nu ma contrazice, se rasti el, inainte ca Lila sa deschida gura. Data viitoare nu te va mai subestima. Gandul o irita, insa i§i dadu seama ca era adevarat. -Ai dreptate in privinfa asta. - Ce-ai vrut sa spui cand te laudai ca §tii sa manuiefti o arma? -Am crescut printre militari, ii aminti ea. Tata m-a invafat cum sa manuiesc o arma, cum sa trag. Poate ca n-am mai facut nici una, nici alta de vreo cinci sau $ase ani, dar a§ fi in stare daca a$ fi nevoita. $i ftiu cateva mifcari de box - mai mult, cunosc unele tehnici de autoaparare eficiente. La nici o luna dupa ce m-am mutat la New York, un gunoi a incercat sa ma jefuiasca.
Ei bine, i-am tras una in boa?e de i-au zburat in g£t. Pro babil nu au coborat inapoi nici pana acum. | -Reu?e?ti de fiecare data sa ma surprinzi. fi’ O stranse iara§i la piept. imbrafifand-o ca so aline §i sS se linifteasca el insu§i. Ifi spuse ca Lilei nu avea sa-i trebuiasca un pistol cand f i daca se mai ciocneau de ucigafa asiatica. Nu lovise in viafa lui o femeie, nici nu se gandise vreodata sa o faca, dar avea sa admita o excepfie pentru cea care varsase sangele iubitei lui. ; El avea grija de ceea ce-i aparfinea, se gandi in timp ce o saruta bland. - Deschid eu, ii spuse cand auzi soneria. Probabil erau polififtii sau Luke. Oricum ar fi fost, situafia era pe punctul de a se debloca. Era mai mult decat pregatit sa acfioneze.
capitolul 20 | Julie dadu buzna inauntru fi imediat se arunca in brafele Lilei. If -Efti bine? O, Doamne, Lila. I -Sunt bine;, Nu fi-a spus Luke ca sunt bine? - Da, dar... Ii dadu drumul doar cat sa-i studieze fafa, moment in care exclama: Te-a atacat! - Nu tocmai. -Avea un cufit. O, Doamne! Te-a taiat! Ifi curge sange. -Nu. Lila ii prinse fafa intre palme pentru a o putea privi in ochi. M-a zgariat, iar Luke m-a oblojit. §i eu am impinso in fund. - Probabil te-a urmarit de la galerie. -Nu §tiu. Cred ca se plimba prin carrier, sperand sa aiba noroc. §i a avut - pana am pocnito eu. Chiar daca am pierdut o cama$a alba frumoasa, per total am ie§it in caftig. -Ai scapat de data asta, insa ar trebui sa mergi sa stai la parinfii tai cateva saptamani. Alaska e prea departe ca sa te urmareasca acolo.
-Nici gand. Ash fi cu mine putem sa-fi explicam ce anume o sa se intample, dupa.*. Se intrerupse cand auzi soneria. - Polifia, anunfa Ash, aruncand o privire la monitorul interfonului. -Vorbim mai incolo, zise Lila strangand mana prietenei sale. Ai incredere in mine. Din prag, Fine fi Waterstone aruncara o privire scurta, impasibila, spre grupul de persoane. Apoi ochii lui Fine se oprira asupra sangelui de pe camafa Lilei. -Afi fost ranita? - E ceva minor. Nu ar trebui sa facem o cafea sau sa bem ceva rece? Mi-ar prinde bine o bauturS. cu gheaf&. -Ma ocup eu de asta, anunta Luke pornind spre bucatarie. Cunosc bine locuinta. - Haideti sa luam loc. Avand grija sa evite rana, Ash ifi incolad braful pe dupa talia iubitei sale. Lila ar tre bui sa stea jos. -Sunt bine, dar nu mi-ar strica un pic de odihna. Inlanfuifi, cei doi se afezara pe canapea, in vreme ce inspectorii luara loc in fafa lor. - Ce-ar fi sa ne spuneti totufi ce s-a intamplat? incepu Fine. -Trecusem pe la Julie, la galerie, in drum spre casa. Ash voia sa lucram la tablou in cursul dupa-amiezii. Lila se instala confortabil fi le spuse restul poveftii, oferind cat mai multe detalii posibil. Cand il prezenta pe Earl Grey, Fine paru ufor focata, in timp ce fata lui Waterstone se lumina cu un ranjet. -Asta este cea mai tare chestie pe care am vazut-o vreodata! - E teribil de dulce. $i e eroul meu in acest moment. Cand a scos capul din poseta, a luat-o prin surprindere, mi-a oferit ocazia sa actionez. Am pus-o la pamant f i am luat-o la fuga. -Nu 1-afi vazut niciodata pe acest partener de care a pomenit? Fine ii arunca pudelului o privire prudenta cand acesta ii adulmeca varfurile pantofilor.
[ ; -Nu. Nu-i datorez recunostinta doar lui Earl Grey, ci fi traficului din New York, Individa nu a reufit sa mS prinda. Era incalfata cu tocuri, afa ca am putut »&i-o iau bine inainte. Cand a inceput fi creierul sa-mi functioneze, am luat-o spre patiseria lui Luke. Ii zambi b&rbatului, care tocmai intra cu nifte pahare inalte de ceai cu gheafa, fi spuse pe un ton spasit: Cred ca eram pufin isterica. f -Nu. Te-ai descurcat, o asigura el impartind paharele. 1 -Mulfumesc. Apoi v-am sunat, fi iata-ne aici. Femeia are par lung - ti ajunge pana la omoplafi. Are pufin peste un metru faptezeci fara tocuri fi vorbefte fara ac cent. Intonatia e putin ciudata, dar engleza e buna. Are ochi verzi, verde-deschis, fi crima e ocupafia ei, pentru bani fi pentru placere. Dar ftiti deja toate astea, incheie Lila. $tifi cine e. -Numele ei e Jai Maddok. Mama ei e cetacean chinez, tatal era engleiz - acum decedat. Fine facu o pauza, pSrand sa reflecteze, apoi continua: E cautata in mai multe fari. E specializata in asasinate fi furturi. Acum trei ani a atras intr-o capcana doi membri ai M I6 care incercau sa-i dea de urma fi i-a ucis pe amandoi. De atunci a mai fost observata de cateva ori. Informafiile despre ea sunt sumare, dar anchetatorii care au avut de-a face cu ea sau au studiat-o sunt tofi de acord ca e nemiloasa, vicleana fi nu se da batuta pana nu obfine ceea ce vrea. -Af putea sa confirm toate astea. Dar viclean nu inseamna intotdeauna rezonabil, murmura Lila gandindu-se la ochii verzi ai asasinei. E sociopata f i narcisista. -Nu ftiam ca suntefi licentiata in psihiatrie. ( - $tiu ce am avut in fafa ochilor azi, replica Lila pe un ton glacial. Am scapat din mainile ei fiindca nu sunt proasta fi pentru ca ea a dovedit o siguranfS. de sine exagerata. -Oricine reufefte sa scoata din joc doi agenti cu pregatire serioasa ar avea motive intemeiate sa fie sigur pe el.
-A avut timp s5 planifice, spuse Ash, inainte ca Lila sS. apuce sa vorbeasca. §i atunci a fost ceva ce finea de propria ei supraviefuire. Adaugafi fi faptul ca avea de-a face cu doi oameni pe care probabil ii respecta ca profesionifti. Lila incuviinfS din cap. Ash infelegea, ifi spuse. Infelegea exact ce gandea, ce simfea. - Cu Lila? urma el. S-a gandit ca va fi floare la ureche ?i a fost neglijenta. -Sa nu va bazafi ca seva intampla din nou, interveni Waterstone. A t avut noroc azi. -Nu ma aftept sa faca cineva aceeafi grefeala de doua ori. Nici macar eu, adauga Lila. -Atunci dafi-ne oul Faberge, lasafi-ne sa facem un anunf public. Va spalati pe maini de toata povestea, iar ea nu va mai avea nici un motiv sa va atace. - $tifi bine ca nu e adevarat, riposta Lila. Ash fi cu mine suntem nifte detalii ramase in aer pe care ar trebui sa le rezolve. Mai mult, am insultat-o azi, iar ea nu va trece asta cu vederea. Daca va dam oul, singurul lucru pe care il va mai dori de la noi va fi placerea de a ucide. Waterstone se apleca ufor in fa(a. Tonul lui, intreaga atitudine reflectau rabdarea pe care Lila ifi imagina ca incerca sa fio pastreze cand avea de-a face cu cei doi adolescenfi ai lui. - Lila, putem sa te protejam. La ancheta participa fi FBI, fi Interpol, ba s-a creat fi o comisie interdepartamentala de investigate. -Cred ca afi putea fi a t face-o. Pentru o vreme. Dar in cele din urma, nevoia de limitare a bugetului - bani fi personal - s-ar face simfita. Ea ifi poate permite sa aftepte. De cat timp lucreaza ca asasin platit? - De cand avea f aptesprezece ani, poate chiar faisprezece. - Cam jumatate din viafa ei, deci. -Cam pe acolo. -Avefi detalii despre ea, dar nu ftifi pentru cine lucreaza acum. interveni Ash.
j -N-am inca. LucrSm la asta, avem profesioni§ti excelenfi, spuse Fine vioaie. Vom ajunge §i la cel care 0 plSte^te.
[ -Chiar de ar fi a§a, chiar daca afi reufi sa ajungefi la el, pe ea tot nu afi opri-o. ! -Un motiv in plus pentru care aveti nevoie de protecfie. 1 -Lila §i cu mine o sa plecam pentru cateva zile. Ar trebui sa venifi §i voi, li se adresa Ash lui Luke §i Julie. O sa discutam despre asta. | -Unde? intreba Fine. ‘ - In Italia. O sa stam departe de New York o vreme. Daca reu§ifi sa o prindefi cat timp suntem plecafi, problema se rezolva. O vreau pe Lila in siguranfa, domnilor. Imi vreau viafa inapoi §i vreau ca persoana responsabila pentru moartea lui Oliver §i Vinnie sa fie prinsa §i inchisa dupa gratii. Nimic din toate astea nu 8e va intampla pana nu reusejte cineva sa o opreasca pe Jai Maddok. , -Avem nevoie de adresa dumneavoastra din Italia, cand plecafi, cand intentionafi sa va intoarcefi. -O sa va ofer toate informafiile necesare. -Nu incercam sa va ingreunam munca, adauga Lila, j Fine indrepta o privire rece spre ea: 1 - Poate ca nu, dar nici nu ne-o u?urafi deloc. h Lila reflecta mult la acest lucru dupa plecarea Inspectorilor. [, -Ce ar trebui sa facem? Sa plecam undeva §i sa ne ascundem pana o gasesc ei si o arunca in inchisoare ceea ce nimeni nu a reu?it sa faca in mai bine de zece ani? Nu noi am provocat situafia asta, nici nu am cerut-o. Eu doar m-am uitat pe fereastra. Tu ai deschis o Scrisoare de la fratele tau. | - Daca ascunzandu-ne am rezolva problema, a§ face tot ce mi-ar sta in putere ca sa te conving sa te ascunzi. Dar... Ash, care incuiase u§a, se a§eza din nou langa ea §i continua: Ai avut dreptate cand ai spus ca ar putea sa a§tepte pur §i simplu. Daca se da la fund acum, nu putem $ti cand §i de unde va incerca sa te atace din nou.
- Sau pe tine. -Sau pe mine. Deci, Italia. - Italia, consimfi Lila, apoi se uita spre Julie fi Luke. Putefi veni? -Nu ?tiu. Nu m-am gandit sa-mi iau liber chiar acum. Mi-ar placea foarte mult, recunoscu Julie. Dar nu §tiu ce am putea face noi. -Ne-afi ajuta sa extindem cercetarile, o lamuri Ash. Am fi patru in loc de doi. §i, dupa ceea ce s-a Intam plat azi, nu vreau ca Lila sa mai mearga nicaieri singura. N-am zis ca nu te pofi descurca, adauga el, anticipandu-i impotrivirea, dar de data asta nu putem lasa nimic in voia sorfii. -Impreuna suntem mai in siguranfa. A? putea gasi o solufie, reflecta Luke. Surprinzand privirea lui Ash, citi mesajul - „Am nevoie de pufin ajutor“ - §i dadu din cap. Da, pot gasi o solufie. Julie? -A? putea sa maschez calatoria intr-o deplasare in interes de serviciu. Am sa vorbesc cu proprietarii, sa prezint problema din perspectiva asta, §i avand in vedere ca recent am facut ni§te vanzari importante, cred ca vor fi de acord. -Bun. Ma ocup eu de restul. Lila se intoarse nedumerita spre Ash. - Cum adica te ocupi tu de restul? -Va trebui sa ajungem acolo, sa ne cazam undeva, sa ne deplasam la fafa locului. De astea ma ocup eu. - De ce tu? -Fratele meu, rosti Ash, punandu-?i o mana peste a ei. Era greu sa combata simplitatea §i sinceritatea acelui raspuns, decise Lila. I§i intoarse mana pentru a-§i impleti degetele cu ale lui. -In regula, dar eu sunt cea care a contactat-o pe Antonia Bastone. Eu o sa ma ocup de asta. -Pofi fi mai clara? -Odata ce rezolvam transportul, cazarea §i deplasarea pe plan local, ne-ar ajuta sa avem o cale de acces in vila Bastone. Am sa ma ocup eu de asta.
I - Sunt sigur ca pofi. I -Pofi sa te bazezi pe mine. Ic'-.Se pare ca o sa va insofim fi noi. Acum insa tre buie sa ma intorc, daca nu mai avefi nevoie de mine, Ipuse Luke. v -Ma descurc de aici incolo. Trecand mangaietor 0 mana peste parul Lilei cand se ridica, Ash zise: Mulfumesc. Pentru tot. 1 -Af spune ca ifi stau la dispozifie, dar sper sa nu mai am prea curand ocazia sa oblojesc ranile doamnei tale. I -Ai facut-o perfect! exclama Lila, sarind sa-1 imbrallfeze. Daca voi avea vreodata nevoie de o mana calma yi eficienta care sa-mi panseze ranile, ftiu exact la cine JS apelez. 1 - O idee ar fi sa stai departe de femeile nebune, iposesoare de arme albe. Luke o saruta ufor in timp ce schimba un mesaj din priviri cu Ash pe deasupra capului ei, apoi i se adresa lui Julie: Vin sa te iau la gfarfitul zilei. i -Efti cumva garda mea de corp? pufni ea. ■ \-A§a se pare. I< —Nu ma deranjeaza. Strangandu-§i prietena in brafe, Julie ii murmura: Ai grija. I - Promit. K -Si fa ceva la care efti maestra. Impacheteaza-fi o valiza cu pufine lucruri. Vom face cumparaturile in Italia. Julie se intoarse spre Ash sa-1 imbrafifeze, cerandu-i: Sa ai grija de Lila, indiferent daca ea vrea sau nu. - Deja fac asta. I: -Te sun mai tarziu, ii striga Julie din prag Lilei, apoi iefi impreuna cu Luke. V Lila aftepta ca Ash sa fixeze la loc zavoarele, dupa care spuse imbufnata: | -Nu sunt imprudenta. ■; -Nu. Tendinfa de a-fi asuma riscuri nu e neaparat aemn de imprudenfa. Si tendinfa de a avea grija de detalii nu e neaparat semnul unui exces de autoritate.
-Hmm. A?a poate pSrea in ochii unei persoane care este obi?nuita s&se ocupe singura de detaliile care o privesc. -Probabil, exact la fel cum pentru un tip obi?nuit st-?i asume riscuri gandul ca exists cineva hotSrat sa ?i le asume alaturi de el poate parea o dovadfl de imprudenfa. -Asta e o mica dilema. -Ar putea fi, dar avem una mai mare,, zise Ash punand u§or o mana deasupra ranii Lilei. In momentul de fafa, prioritatea mea e sa ma asigur ca asta nu se va mai intampla niciodata. Solufia e sa gasim o cale de a o inchide pe Jai Maddok in spatele gratiilor. - Iar primul indiciu s-ar putea afla in Italia. -Asta e planul. Daca a? fi ?tiut ca se va intampla asta, ca vei fi ranita, nu te-a? fi abordat niciodata la secfia de polifie. Dar m-a? fi gandit la tine. Fiindca, in ciuda vartejului de evenimente, imaginea ta mi-a ramas intiparita in minte. De la prima vedere. - Iar eu, daca af fi ftiut ca se vor intampla toate astea, a? fi venit dupa tine. - Dar nu e§ti imprudenta. -Pentru unele lucruri merita sa-fi asumi riscul. Nu §tiu ce se va intampla in capitolul urmator, a§a ca vreau sa merg mai departe pana aflu. - La fel ?i eu. Se gandea insa la ea. Doar la ea. -Am sa renunf la Brooklyn ca sa merg in Italia, am sa te las sa rezolvi tu detaliile §i am sa fac rost de o intrare la familia Bastone. Iar cu restul ne vom descurca din mers. - E perfect. A i chef sa-mi pozezi? - De asta sunt aici. Restul a fost 0 digresiune. -Atunci hai sa ne apucam de treaba. Lila se apropie de caine $i-1lua in brafe. -Vine si el oriunde merg. - Dupa ziua de azi, nu am nimic impotriva.
■' Ash alunga orice alt gand atunci cand picta. Lila vedca asta din felul in care se concentra asupra lucrSrii. Tr&satura sau rotocolul desenat de penelul lui, inclinartia capului, pozifia ferm& a picioarelor. La un moment dat ifi prinse o pensula in dinfi si cu alta amestecS vopselele pe paleta. I Ar fi vrut sa-1 intrebe de unde ftia ce pensula sa foloseasca, cum decidea in privinfa asta sau a amestecului de culori. Era o tehnica invafata, sau totul se baza pe inspirafie? t I§i spuse insa ca, atunci cand un barbat avea un aer atat de intens, cand putea privi in ea ca fi cum i-ar fi putu t vedea fiecare secret - trecut f i viitor - era mai bine pentru amandoi sa pastreze tacerea. | In plus, el rareori scotea vreun cuvant in timp ce m&na ii alerga peste panza pentru a adauga cate un detaliu marunt pe fundalul sonor al muzicii bubuitoare. f Pentru o vreme, privirea lui verde ca un laser se concentra exclusiv asupra panzei. Lila crezu ca uitase de prezenfa ei, avand in minte doar imaginea pe care voia g-o creeze, doar culori, textura, forma. L Apoi ochii lui se afintira asupra ei, cu o asemenea intensitate incat Lila ar fi putut jura ca intreaga suflal re i se desprinsese de corp. O sfredeli pref de o clipa fierbinte, vibranta, inainte de a-fi indrepta iarafi atenfia asupra panzei. Ash era ca un carusel emotional, ifi spuse Lila. Recu noscu in sinea ei ca-i placeau cursele rapide, nebunefti, In mafinariile rotitoare, dar un barbat care putea sa-i taie rasuflarea fara un cuvant, fara o atingere, definea o putere formidabila. Oare ?tia ce efect avea asupra ei, cum ii tresalta inima in piept, cum ii alergau fiorii de emotie pe piele? Erau amanfi acum, iar Lila acceptase intotdeauna contactul fizic ca pe un lucru firesc. Dar aceasta valtoare emofionala era noua fi imbatatoare. §i terifianta intr-o anumita masura. Exact cand bratele incepura sa-i tremure, cainele se trezi, scheuna fi porni fopSind spre ea.
-Nu, se rasti Ash, cand Lila dadu sa se mifte. -Ash, brafele mele cantaresc cate o tona fiecare, iar cainele vrea sa iasa. - Ramai asa, inca un minut. Un minut. Cainele scanci, iar tot corpul ei incepu sa vibreze de durere in timp ce pensula lui trasa linii lungi, lente. -Bun. In regula. Se dadu in spate cu ochii ingustafi, cu sprancenele impreunate, pentru a studia ce realizase in ziua aceea. Bun. Lila lua in brafe cainele, apoi ifi frecfiona umerii ce o dureau: - Pot sa vad? il ruga Lila apropiindu-se cu Earl Grey in brafe. - Efti tu. Ridicand din umeri, Ash se apropie de o masa de lucru f i se apuca sa-fi curefe pensulele. Ii pictase corpul, liniile alungite ale rochiei, flirtul jucau? al juponului. Vazu conturul ce indica unde aveau sa se afle bratele fi chipul, dar acestea nu fusesera inca trasate pe panzS. Doar liniile generale, unghiurile, un picior intr-o posturS grafioasa, cambrata. -Ar putea fi oricine. - Dar nu e oricine, efti tu. -Tiganca fara Cap. -Am sa ajung fi la asta. Realizase o parte din fundal - portocaliul §i auriul focului de tabara, norul de fum din spatele ei, o parte din cerul spuzit de stele. Prezenta ei nu era necesara pentru acestea, se gandi Lila. - De ce amani pictarea fefei? -A fefei tale, o corecta el. Fiindca e cea mai importanta. Liniile, culorile, curbele brafelor tale - toate sunt importante, toate spun ceva. Dar fafa ta va spune totul. - $i ce anume va spune? - O sa aflam. Du-te sa te schimbi si pofi sa-fi iei ceva din garderoba daca vrei sa-fi inlocuiefti camafa. Eu scot cainele. Trebuie sa-mi strang cateva lucruri, apoi mergem la tine. Raman peste noapte. -Asa, pur si simplu?
0 scanteiere palida de iritare aparu pe chipul lui. B A m trecut de acel punct, Lila. Daca vrei sa dam ina poi pofi sa-mi eeri sa ma culc in alta camera. Nu am s-o fee, am sa te seduc, dar pofi sa-mi ceri. f Cum nu reusea sa decida daca tonul lui sec era irilm\t sau excitant, Lila abandona subiectul fi se intoarse 1 garderoba. I Dupa ce analiza opfiunile, se opri la un maiou ver>!t-pastel, studiindu-?i zgarietura bandajata inainte de a-1 pibraca. Apoi ifi cerceta chipul. ■ Ce avea sa spuria acesta? se intreba ea. Ash ftia deja? Atftepta? Si-ar fi dorit sa o fi pictat deja, ca s5 afle cum n vedea el. R Cum ar fi putut sa se instaleze confortabil, sa duca o vliifa liniftita, fara acele raspunsuri? Cum ar fi putut sa htca asta cata vreme nu ftia cum funcfiona totul - cum luncfiona Ash cu adevarat? | Ifi indeparta maeihiajul dramatic intrebandu-se de I'C-fi mai daduse silinfa, din moment ce fafa ei ramasese o pat& alba pe panza. Ash avea probabil vreun motiv ftftistic pentru care ifi dorea ca ea sa intre complet in pielea personajului pe care fi-1 imaginase. r Seducfie? Nu, nu voia sa fie sedusa. Acest lucru prelupunea un dezechilibru de putere, un fel de cedars involuntara. Dar Ash avea dreptate, trecusera de acea llmita - fi ftiau amandoi ca ifi dorea sa ramana cu ea, t& fie cu ea. E Cat timp pozase se incarcase cu o tensiune cu neputinfa de ignorat. Era mai bine sa o disipeze, cad, slava Domnului, aveau surse de stres mai importante. |: Sangele de pe camafa ei distrusa era un memento sumbru. Uitandu-se la pata, rememora atacul. Nu putea sa nu recunoasca faptul ca ar fi trebuit sa fie mai atenta. Poate ca astfel nu ar fi fost luata prin surprindere $i poate ca nu ar fi avut acum o cSmafa distrysa fi nu ar fi fost bandajata. Era in stare fi intenfiona sa corecteze acest lucru. Chiar fi afa, simfea ca iefise victorioasa din acea mica batalie.
Jai o fScuse s5 sangereze pufin, dar nu obfinuse nimic altceva de la ea. Facu sul cama?a pentru a o baga in pofeta. Era mai bine sa o arunce in coful de gunoi al clientului decat in cel al lui Ash. Daca o gasea intamplator, hotararea lui dc a o^proteja nu avea decat sa se intareasca. I§i scoase telefonul fi facu o verificare rapida. Cinci minute mai tarziu cobori in ftiga scarile, exact cand Ash intra cu pudelul in casa. -Mi-a raspuns Antonia. Au mufcat momeala, Ash! A vorbit cu tatal ei - cel care a fost iubitul Mirandei Swanson. Faptul ca am pomenit acest nume a fost de ajutor, plus ca are o prietena care mi-a citit cartea. Am reufit! -Ce a spus tatal ei? -Vrea sa ftie mai multe despre ceea ce fac, ceea ce caut. I-am spus ca saptamana viitoare voi caiatori la Florenfa cu nifte prieteni fi am intrebat daca ar fi posibil sa ne vedem - cand fi unde alege el. Apoi am pomenit de numele Archer, fiindca, ei bine, banii vorbesc pe limba celor cu bani, nu-i afa? -Cel pufin ii fac sa asculte mai atent. -E acelafi lucru. Mulfumita de ea insafi, scotoci prin pofeta dupa o mingiuta pe care o rostogoli pe podea in calea pudelului, apoi continua: Fac o calatorie profesionala fi de placere cu tine fi alfi doi prieteni. Cred ca Ufa tocmai s-a mai deschis cativa centimetri. -Poate. Sunt convins ca sofii Bastone ftiu ce comoara au. Miranda Swanson o fi ea complet ignoranta, dar un tip ca Bastone trebuie sa ftie ca define un obiect de arta rar, care valoreaza o avere. Cum Earl Grey ii aduse mingea fi i-o lasa plin de speranfa la picioare, Ash o impinse cu piciorul. -Asta daca-1 mai define, comenta el in timp ce cainele se repezi bucuros dupa minge. -Daca... Fir-ar sa fie, se poate sa-1fi vandut! Nu m-am gandit la asta. -Afacerile de familie - podgorii, livezi de maslini - genereaza cateva milioane pe an, iar el conduce
toate firmele respective. Un ignorant n-ar putea sa obfilift ?i sa pastreze o asemenea pozifie. Daca mai are oul, lie ce ne-ar spune, de ce ni 1-ar arata? R -Plimbarea in pare te-a facut sa virezi spre un pesimism crunt. | -Eu i-af spune mai degraba realism, preciza Ash lovind iar mingea. B -Am reusit sa obfinem o oarecare deschidere din partea lor. Trebuie sa vedem ce se intampla mai departe. -Exact asta vom face, dar cu afteptari realiste. Da-mi voie sa-mi iau cateva lucruri, apoi ne intoarcem acasa la tine. Prinzandu-i fafa in cauful palmelor, Ash murmura: Cu afteptari realiste. I -Mai exact? | Ifi atinse ufor buzele de ale ei, apoi se cufunda in sSrut, rapid fi adanc, tragand-o dupa el, fara a-i da de ales. De fapt, Lila nu-fi dorea sa aiba de ales. | -Avem ceva, zise el finandu-i in continuare fafa in mSini. Ceva ce eu cred ca am fi avut oricand, indiferent cfind ne-am fi cunoscut. Trebuie sa fim atenfi la asta. r -Se intampla atatea lucruri deodata! -Iar acesta e unui dintre ele. Aceasta Ufa e deschisa, Lila, fi am de gand sa-i tree pragul. Te iau cu mine. I -Nu vreau sa fiu luata nicaieri. I -Atunci trebuie sa ma ajungi din urma. Nu lipsesc prea mult. [ in timp ce il privea urcand scarile, Lila ifi simfi fiecare centimetru din corp vibrand, de la sarut, de la cuvintele auzite, de la expresia ferma fi hotarata din ochii lui. I -In ce naiba m-am b&gat? ii murmura ea cainelui. $i daca eu nu reufesc sa ma lamuresc, tu cu siguranfa nu_ma ajufi. ■ Ii lua lesa fi, bagand-o in pofeta, observa camafa facuta ghem. Era timpul sa fie mai atenta in general, ifi spuse. Daca se lasa luata prin surprindere se expunea unor riscuri deloc neglijabile. I Nu o deranja traseul ocolit de intoarcere, preferand sa-1considere un fel de safari. Iefira pe Ufa de serviciu
a casei lui Ash fi luarS un metrou pana in centru, unde se oprirS la Sals pentru a inlocui cama§a. Apoi mersern pe jos pana la Central Park, de unde luarS un taxi spre zona rezidenfiala. -Camasa asta a costat de dou5 ori mai mult decAt prima, spuse Lila in timp ce descuia U fa . Plus ca nu po\i sft-mi tot cumperi haine. -Nu (i-am cumparat nici o hainS. -Mai intai rochia rofie... -Garderoba necesara pentru tablou. Vrei o bere? -Nu. §i tocmai mi-ai cumparat o camafS. -Erai in drum spre mine cand s-aintamplat, remarcfl el. Daca eu af fi venit spre tine, tu mi-ai fi cumparat o cama§a. Ai de gand sa lucrezi? - Poate - da, se corecta Lila. Cateva ore, cel pufin. -Atunci eu due asta sus fi termin de facut aranjamentele pentru calatorie.
-Am venit la tine sa pozez. -Afa e, iar acum eu sunt aici ca sa pofi lucra. Caufi probleme acolo unde nu exista, zise el mangaind-o tandru pe par. -Atunci de ce nutresc impresia ca am probleme? -Buna intrebare. Voi fi la etajul doi daca ai nevoie de mine. Poate ca ar fi vrut ea sa foloseasca etajul cu pricina, reflecta Lila posomorata. El nu se gandise la acest lucru. Desigur, tot ceea ce finea de munca ei era instalat la parter, dar daca o apuca brusc o toana creativa sa lucreze pe terasa? Nu o apucase - dar ar fi putut sa o apuce. Nu erau deloc mici fansele sa constate ca se purta ca o idioata - mai mult, o idioata ursuza dar nu reufea sa se calmeze. Ash o prinsese in cufca atat de elegant, atat de indemanatic, incat nu-fi daduse seama cand se ridicasera zidurile. Zidurile o faceau sa se simta limitata, de aceea nici nu-fi cumparase sau inchiriase o locuinfa. Aceas ta solufie era una simpla, flexibila fi in ultima instanfa practica, dat fiind stilul ei de viafa.
' Ash ii schimbase insa complet existenfa fi, in loc sa le bucure de noua situafie, cauta mereu sa se asigure c§ avea o cale de scapare. -Sunt o idioata, bombani. Ifi scoase camafa distrusa din geanta fi o arunca in COful de gunoi din bucatarie, pe care avea sa-1 duca mai tAtziu, apoi ifi umplu o carafa cu apa f i lamaie rece fi o Bfeza pe masa de lucru.
f Un mare avantaj al scrisului era faptul ca, atunci cSnd propria ei lume devenea prea complicata, se putea cufimda direct intr-alta. Ramase in lumea ficfiunii, ajungand la acea stare minunata in care cuvintele si imaginile incepura sa curga fluent. Pierdu nofiunea timpului pe cand trecea de la disperarea crunta la o hotarare de fier ?i la dorinfa de razbunare; incheie cu Kaylee pregatindu-se pentru batalia finala fi totodata pentru examenele de sfarfit de an. Se lasa pe spate, ifi apasa degetele peste ochii obosifi fi Isi roti umerii tensionafi.
In acel moment il observa pe Ash, care statea pe canapea cu carnetul de schife in poala fi cu Earl Grey ghemuit alaturi. -Nu te-am auzit coborand. -Nu erai gata inca. -Ma desenai? se interesa ea aranjandu-fi involuntar parul. -Inca o fac, spuse el lenef. Ai un aer diferit cand efti cufundata in munca. Intens. Aproape gata sa izbucnefti In plans intr-o clipa, vizibil iritata in urmatoarea. A§ putea face o intreaga serie pe tema asta. Continuand sa schifeze, observa: Acum te simfi stingherita fi e mare pacat. Pot sa ma intorc sus pana termini. -Nu, am terminat pe azi. Trebuie sa-mi las gandurile sa se invarta pufin in jurul subiectului. Se apropie de el fi-1ruga: Pot sa vad? Rasfoind carnetul de schife, se vazu pe ea insafi, cocofata deasupra laptopului - o postura foarte proasta, se dojeni, indreptandu-fi instinctiv spatele -, cu parul ciufulit fi fafa reproducand sentimentele personajelor. Dumnezeule!
Se Intinse sa-fi scoata agrafa din par, dar el ti prinse repede mana. -Nu. De ce faci asta? Efti tu, lucrand, tu, prinsfl tn imaginile pe care le vezi in minte, apoi le afterni iutc pe hartie. -Arat pufin cam nebuna. -Nu, pasionata. O trase Ufor de mana pana cand ea ceda fi se a?eza tn poala lui continuand sa se uite in carnet.
-Poate amandoua. Nu se putu abtine sa nu rada cand ajunse la o schifa in care statea cu capul dat pe spate fi ochii tnchifi. Asta ai putea so intitulezi Dormind la locul de muncd. -Nu. Crednd. Ce scriai? - O gramada de chestii. A fost unui dintre acele episoade lungi, productive. Kaylee s-a maturizat tntr-un timp foarte scurt. Imi pare cam rau, dar trebuia sa se intample. Pierderea unei persoane de care era atat de apropiata, gandul ca cineva din spifa ei a fost in stare sa faca asta, sa ucida pe cineva la care finea, sa faca asta pentru a o pedepsi, e... O, uite-o! Daduse o alta pagina fi o gasise pe Kaylee, in ipostaza de lup, in padurea intunecoasa. Era un animal de o frumusefe salbatica, avand un corp subfire fi musculos, cu ochii supranatural de umani fi plini de durere. Deasupra copacilor gola?i se inalfa o luna plina. - E exact afa cum o vad eu. Cum ai putut sa ?tii? -Ti-am spus ca am citit cartea. -Da, dar... E ea. Tanara, zvelta, trista, prinsa intre doua naturi diferite. E prima data cand o vdd altfel de cat in mintea mea. -Am sa fi-o inramez, apoi vei putea sa o vezi ori de cate ori vei dori. -Ai desenat una dintre cele mai importante persoa ne din viafa mea ca fi cum ai cunoafte-o, murmura Lila sprijinindu-fi capul pe umarul lui. Asta este o forma de seducfie?
f -Nu, zise Ash trecandu-fi degetele incet peste spatele cl. Dar am sa-fi arat ce anume e. * -Nu inainte sa plimb cainele. E -Ce-ar fi sa plimbam cainele, sa luam cina !n ora?, iipoi sa ne intoarcem fi sa te seduc? [ Noul aranjament instituit de Ash era ceva ce trebuia cxplorat, experimentat, se gandi Lila. i - In regula. Dar avand in vedere ca acum ftiu foarte clar cum arat, am nevoie de zece minute mai intai. I -Te a?teptam. Ifi lua din nou carnetul fi creionul cand ea porni in fuga pe scari. §i incepu sa o deseneze din memorie goala, infafurata in cearfafurile incalcite, razand. fi Da, avea sa aftepte.
capitolul 21 [ Viafa Lilei sebaza pe liste. Avea convingerea ca, odatS. puse pe hartie, cuvintele deveneau realitate. Daca nota Undeva un lucru, se forfa sa-1duca la indeplinire. O lista simplifica o calatorie scurta in Italia, o ajuta sa-§i faca bagajele mai eficient §i sa urmeze tofi pa§ii necesari ina inte de imbarcare. ■ lntocmi lista de bagaje, apoi se apuca sa-?i aranjeze lucrurile in teancuri pe patul din camera de oaspefi. h Un teanc pe care sa-1 ia cu ea, unul pe care sa-1lase acasa la Julie §i un al treilea pentru potenfiale donafii. Astfel i$i u?ura bagajul ?i lasa loc pentru hainele pe care avea sa le cumpere la insistence prietenei sale. -Tocmai m-a sunat Kerinov, o anunfa Ash din prag. Vine incoace. -Acum? -In curand. Are ni§te informafii sa ne transmita. Ce faci? Nu plecam decat peste trei zile. -Asta e etapa de planificare, dupa care urmeaza pregStirea propriu-zisa a bagajelor. Cum e o excursie scur ta, sunt lucruri pe care le pot lasa acasa. Pe deasupra, carderoba mea are nevoie sa fie pufin improspatata. La toate astea se adauga faptul ca am nevoie de spafiu pentru a-mi pune lucrurile pe care nu le pot lua in baga jul de mana. Ridicand nelipsita unealta Leatherman pe care de obicei o purta in pofeta, explica: Asta, de pilda. $i lumanarile de calatorie pe care le iau intotdeauna cu mine, bricheta, cutterul, plus... I -Infeleg, dar nu exista restricfii pentru astfel de obiecte intr-un avion particular. -Poftim? exclama ea scapand unealta din mana. Mergem in Italia cu un avion particular? -Nu vad ce rost are sa ai unul daca nu-1folosefti. -Tu... defii un avion privat?
- Familia. De fapt, sunt doua. Avem fiecare dreptul la un anumit numar de ore de zbor in fiecare an - cata vreme avionul nu e deja rezervat. Ti-am spus ca am sa ma ocup eu de detalii. -Detalii! baigui ea, hotarand ca avea nevoie sa stea jos. -Te deranjeaza faptul ca pofi sa-fi iei la bord intimidanta unealta multifuncfionala si cutterul? -Nu. Iar zborul cu un avion privat e o incantare - va fi o incantare. Doar ca toate astea ma descumpanesc. - Strabunicul meu a fost cel care a pus bazele afacerii, zise Ash luand loc alaturi de ea. Era fiul unui miner galez care §i-a dorit ceva mai bun pentru copiii lui. Fiul lui cel mare a avut succes, apoi a venit la New York, unde a cunoscut un succes ?i mai mare. De-a lungul timpului unii dintre noi au risipit averea, altii au sporit-o. §i daca iei de bun ceva din ce a zis tatal meu, o sa ma scoata din sarite. - Sunt obifnuita sa-mi platesc totul singura. Nu pot fine pasul cu avioanele private. -Vrei sa fac rezervare la o linie comerciala? -Nu, zambi ea. Nu sunt complet nevrotica. Incerc doar sa-fi spun ca nu am nevoie de avioane private. Am sa savurez experienfa, insa nu am s-o iau drept ceva ce mi se cuvine automat. -Mi-ar fi greu sa cred asta cand ai facut o fafa de parca fi-a? fi spus ca vom calatori cu un avion de para?uti?ti in loc de un G4. -Te in?eli. M-am aflat intr-un avion de para?uti?ti. M-a? fi inverzit u?or la fafa. Ei bine, spuse ea jucandu-se absent cu unealta Leatherman. Am sa-mi ajustez strategia de pregatire a bagajelor. A? putea sa pregatesc ceva pentru cina. -Mi-ar placea. -Ma refeream la vizita lui Kerinov. -Nu cred ca intenfioneaza sa ramana aici atat de mult, intrucat dupa aceea participa la un eveniment de familie. Pofi sa-1 pui la curent cu ceea ce §tim in prezent despre familia Bastone.
[' -Atunci am sa gStesc cina pentru noi doi. Aruncand 0 privire spre teancurile de haine ordonate, Lila ofta: 1rebuie sa reevaluez totul. | - Fa-o liniftita, spuse el, apoi scoase telefonul care ii mina in buzunar. E tatal meu. Ma due jos sa vorbesc. j Lila ramase pe loc. Detesta sa se simta vinovatS., dar cxact a?a o facea sa se simta Spence Archer. [ „Uita de asta“, t§i impuse si incepu sa redacteze o lista noua. I In timp ce Lila i?i ajusta strategia de calatorie, Ash Ktudie priveliftea New Yorkului, discutand la telefon cu listeban. Printre alte avantaje, numarul mare de frafi ii permitea sa aiba relatii peste tot. [ -Ifi multumesc. Da, m-am gandit eu ca s-ar putea. Nu §tiu cat de departe a mers Oliver. Prea departe. Nu, ai dreptate, probabil n-a§ fi putut sa-1 opresc. Da, voi avea grija. Arunca o privire spre scari, cu gandul la Lila, fi i?i dadu seama ca avea o multime de motive sa fie pru dent. M-ai ajutat, ti spuse lui Esteban. Te anunf ce iese din asta. Pastram legatura, adauga el atunci cand suna telefonul fix. Da, promit. Ne auzim. Vari mobilul tn buzunar si raspunse la fix. Era portarul, care anunfa sosirea lui Kerinov. j Progresele incepeau sa se concretizeze. Nu ftia exact destinafia, dar vantul ii batea tn sfar?it din spate. 1 Se duse la u§a fi ti deschise lui Kerinov. | -Alexi, ma bucur sa te vad. ; -Ash, tocmai am primit ve?ti de la... se auzi Lila, care venea tn goana pe scari. Oprindu-se brusc, spuse: Alexi! Buna. -Sper ca e un moment potrivit. ; - Oricand e bine. Ifi aduc ceva de baut. -Te rog, nu te deranja. Trebuie sa ma intalnesc cu familia tn scurt timp. ! - Hai sa luam loc, sugera Ash. -Nu puteam sa discutam despre asta 4a inmormantarea lui Vinnie, ii spuse Kerinov cand se asezara in ca mera de zi. -A fost o zi dificila.
-Da. Au venit atat de multe rude! E bine s5 ai familia alaturi in clipele dificile, murmura rusul privindu-fi mainile. Peste cateva momente ifi drese glasul fi hotart sa intre in subiect: Am nifte informafii. Am luat cateva notice, dar voiam sa va spun ca am vorbit cu mai mulfi colegi mai bine documentafi decat mine in materie de Faberge fi epoca farilor. Exista zvonuri, intotdeauna. Poate ca unui dintre ouale disparate se afla in Germa nia. E rezonabil sa crezi ca un ou imperial a fost confiscat de nazifti alaturi de alte comori. Luat din Polonia, Ucraina, Austria. Dar nici o teorie nu poate fi dovedita. Nu exista nici o harta, ca aceea pe care o avem noi pentra cele doua. -Unui in New York, ceMalt in Italia - sau speram noi ca in Italia, spuse Lila. -Da. Ashton imi spune ca mergefi acolo, incercand sa dafi de urma oului Necessaire. Exista colecfii publice fi private. Dintre cele din urma, unele sunt foarte priva te. Dar am cateva nume, cateva posibilitafi. Din punctul meu de vedere, iese net in evidenfa. Se apleca in fafa, lasandu-fi mainile sa atarne printre genunchi, fi continua: Un anume Basil Vasin a pretins candva ca era fiul Marii Ducese Anastasia, fiica lui Nicolae fi a Alexandrei. Asta se intampla cu mult inainte de a se dovedi ca Anastasia a fost executata alaturi de restul familiei. Cateva decenii dupa revolutia rasa au tot circulat zvonuri cum ca ar fi reufit sa scape cu viafa, ca ar fi fugit. -S-a facut fi un film, ifi aminti Lila. Cu... O, oare cine era? Ingrid Bergman. -Anna Anderson a fost cea mai celebra dintre femeile care se dadeau drept Anastasia, dar nu a fost singura. Vasin, pe de alta parte, i-a infelat pe mulfi. Era foarte chipef, plin de farm fi suficient de convingator incat sa se insoare cu o moftenitoare bogata. Annamaria Huff, o verifoara indepartata a Reginei Angliei. Ea a inceput sa colecfioneze obiecte de arta rusefti, inclusiv Faberge, ca un omagiu adus familiei lui. Dorinfa ei cea mai mare a fost sa regaseasca ouale imperiale disparate, dar nu a reufit - cel pufin nu din cat se ftie.
I -Crezi ca e posibil s5 fi obtinut unul? intreba Ash. -Nu a? putea spune. Cercetarile mele arata ca au dus o viafa opulenta, profitand adesea de sangele ei regal yl de pretinsa lui linie genealogica. ‘ -Atunci, daca ar fi obtinut un astfel de ou, ar fi dat de veste tn lung fi in lat, conchise Lila. ■ -Da, insa nu exista nici o proba. Au avut un singur flu, care le-a moftenit toate bogafiile, inclusiv colecfia. §1, din cate am aflat, le-a mostenit §i dorinta de a obfine ouale disparute. [ -Acesta ftie fara indoiala ca pretenfiile tatalui lui de apartenenfa la familia Romanov au fost infirmate. Am facut §i eu cercetari, zise Ash. I s-agasit trupul neinluflefit, s-au facut teste ADN. -Oamenii cred ceea ce vor sa creada, murmura Lila. Ce fiu fi-ar dori sa creada ca tatal lui a fost un mincinos fi un farlatan? A fost o perioada foarte confuza, propi ce pentru impostura. Am facut fi eu cercetari: noul guvern rus, care incerca sa negocieze un tratat de pace cu Germania, a susfinut un timp ca fetele fusesera duse tntr-un loc sigur. -Da, da, aproba Kerinov. Pentru a ascunde uciderea brutala a unor femei §i copii neinarmafi. -Din zvon in zvon, s-a conturat ideea ca Anastasia, cel pufin, supraviefuise. Dar li s-au descoperit mormintele, adauga Ash. Dovezile ftiinfifice nu au contat pentru unii. [ „Nu, pentru unii n-au contat", isi zise, cu gandul la Oliver. -Da, unii oameni cred ceea ce vor sa creada. Indiferent ce spun ftiinta sau istoria, completa Alexi zambind. -Cand s-adovedit in mod concludent ca a fost executata odata cu restul familiei? vru Lila sa ftie. -In 2007. S-a descoperit un al doilea' mormant, iar cercetatorii au demonstrat ca ramafifele le apartineau Anastasiei fi fratelui ei mai mic. Ce cruzime, ofta Kennov. Chiar fi dupa moarte au finut sa-i separe de familie, pentru a incerca sa ascunda crimele.
-Deci fiul lui Vasin era deja barbat in toata firea. Tre buie sa fi fost umilitor sau enervant - probabil amandoua - sa-fi vada intreaga istorie de familie demascata drept minciuna. -El continua sa pretinda ca e adevarat. Dupa cum vefi vedea, spuse Alexi batand cu degetul in plicul pe ca re-1scosese din servieta. Sunt mulfi care prefera sa crea da ca datele §tiinfifice au fost falsificate. Ipoteza cum ca Anastasia ar fi supraviefuit e mult mai romantica. -Iar mortile lor au fost brutale, adauga Lila. Crezi ca acest Vasin e cel pentru care a cumparat Oliver oul? -Exista si alte posibilitafi, am notat informafiile aici. O femeie din Franfa care poate intr-adevar sa-§i dovedeasca descendenfa din familia Romanov §i un american despre care se zvone§te ca ar fi dispus sa cumpere opere de arta furate. Dar acesta - Nicholas Romanov Vasin mi-a atras atenfia in primul rand. Are numeroase interese internafionale, in lumea finanfelor si a industriei, dar in cea mai mare parte duce o viafa retrasa. Are case in Luxembourg, Franfa, Praga §i in New York. -New York? -Da. La North Shore, in Long Island. Nu prime§te oaspefi decat foarte rar, i§i deruleaza majoritatea afacerilor de la distanfa - prin telefoane, e-mailuri, videoconferinfe. Se zvone§te ca ar suferi de mizofobie - teama de microbi. -Nu-i place sa se murdareasca pe maini, murmura Ash. Se potrive§te. Isi angajeaza pe cineva care sa faca treburile murdare in locul lui. -V-am adus aceste nume §i pufinele informafii pe care am reu$it sa le aflu, dar nu am auzit nici macar o ?oapta despre descoperirea sau achizifionarea oualor. Mi-a5 fi dorit sa va pot spune mai multe. -Ne-ai dat numele, o direcfie in care sa ne orientam. Nume pe care putem sa i le pomenim lui Bastone cand ne vom intalni cu el. - Ceea ce seva intampla joi dupa-amiaza, anunfa Lila. Am primit un mesaj de la Antonia inainte sa cobor, ta tal ei a fost de acord sa discute cu noi. Ne va contacta
pi cu detalii, dar suntem invitati la Vila Bastone joia viitoare. ■ -La doua fix, complete Ash. Fratele meu Esteban are afeceri in acelafi domeniu. L-am rugat sa ne puna o vorlift buna pe langa Bastone. B -Ei bine, bravo noua! | -Urmatorul punct de pe harta, observa Kerinov. Mft veti fine la curent? Mi-ar placea sa pot merge cu voi, dar familia §i afacerile ma obliga sa raman la New York in urmatoarele cateva saptamani. Daca tot veni vorba de familie, trebuie sa plec la a mea, zise el ridicandu-se. Deci va urez udachi, mult noroc. ■ Dadu mana cu Ash ?i accepta fastacit imbrati§area Lilei. Dupa ce-1conduse pana la ie$ire, tanara femeie i?i freca mainile incantata: i -Hai sa-1 cautam pe Google pe acest Nicholas Romanov Vasin. $tiu ca avem notifele lui Alexi, dar hai Ifi facem $i noi sapaturi. I -Am o sursa mai buna decat Google. Tatal meu. I -O! Banii vorbeau pe limba celor cu bani, reflects Lila. O spusese chiar ea. Buna idee, zise cu glas tare. Tu fa asta, iar eu am sa ma ocup de cina, dupa cum im promis. Presupun ca trebuie sa verificam §i celelalte doua posibilitati. Poate ii cunoa§te ?i pe ei. i -Sau stie ceva despre ei. Nu am uitat ca-fi datoreaza scuze. 6' -Nu e pe lista celor mai importante zece lucruri cu care sa-mi bat capul in momentul de fafa. I -E pe lista mea. Ash intra in bucatarie inaintea ei fi turna doua pahare de vin. Pentru bucatareasa, rosti el intinzandu-i unul. Nu am sa-fi stau in cale. H RamasS singura, Lila cobori privirea spre pahar, ridi ca din umeri si lua o inghifitura. Poate'ca tatal lui o sa le ofere informafii mai consistente, si asta conta in primul rSnd. In acel moment nu avea importanf& faptul ca ea i gasise scuze pentru a nu merge la inmormantarea lui Vinnie -^si §tiau amandoi ca nu fusesera decat nifte pretexte. In acel moment nu avea importanfa ce credea tatal lui despre ea.
Mai tarziu... Cine ?tia ce avea s5 conteze mai tarziu? In clipa de fafa trebuia sa decida ce sa gateasca. Ash ii lasa aproape o ora inainte de a trece din non prin bucatarie: - Miroase grozav. Ce e? - Nu sunt sigura. Nu e nici refeta clasica de crevefi cu sos, nici paste cu busuioc, dar are elemente din ambele. Sa-i spunem crevefi cu paste. Mi-e mintea la Italia, cred. Orice ar fi, mancarea e cam gata. O servi in farfurii largi fi pufin adanci, cu felii din painea cu rozmarin pe care Ash o cumparase de la padseria lui Luke §i un alt pahar de vin bine meritat. Lila gusta §i dadu mulfumita din cap. Pusese usturoi exact atat cat trebuia, iar aroma puternica de lamaie era extrem de imbietoare. -Nu-i rea. - E chiar mai buna de atat. E grozava. -In general am mai multe succese decat e?ecuri cand improvizez refete, dar e$ecurile mele sunt absolut fenomenale. - Refeta asta ar trebui sa o notezi, -Atunci s-ar pierde spontaneitatea. Infipse furculifa intr-un crevete, infa^ura pastele in jurul ei, dupa care se interesa. Deci, fi-a oferit tatal tau ceva util? -II cunoaste pe Vasin - in sensul ca 1-a intalnit o data, cu aproape zece ani in urma. Conform tatei, Vasin nu era deosebit de sociabil, dar nu era nici atat de retras pe cat a devenit in ultim ii ani. Nu s-a casatorit niciodata, nici nu se §tie sa fi avut vreo legatura mai stransa cu vreo femeie sau cu vreun barbat, daca e sa mergem cu gandul pana acolo. Chiar $i la vremea aceea refuza sa dea mana cu oricine, de?i s-au intalnit la un eveniment foarte pompos, la care participau mai mulfi §efi de stat. §i-a adus cu el o asistenta care i-a servit o apa speciala la sticla pe tot parcursul serii. D in cate spune tata, Vasin era arogant, fifos, excentric, fara farmec, dar foarte atragator din punct de vedere fizic.
I -Inalt, masliniu, chipef. Am facut o cautare rapida pe Google, am gasit nifte poze din anii optzeci fi nouaicci. Avea o stralucire demna de o vedeta de cinema. -A fi cochetat cu domeniul la un moment dat. A finanfat cateva filme fi era pe punctul de a realiza o noua versiune a filmului Anastasia - se lucra deja la scena rio se cautau actorii. Apoi s-au efectuat testele ADN, H ajuns la un consens general ca Anastasia murise cu restul familiei imperiale, iar proiectul a fost lasat balta. I -O mare dezamagire, im i inchipui. -Cam pe atunci s-a retras din industria cinematograflca, din cate fine minte tatal meu. Iar evenimentul la care au participat amandoi a fost unul dintre ultimele pentru el. A devenit tot mai retras, incepand treptat »fl-fi gestioneze toate afacerile, afa cum spunea fi Keri nov, de la distanta. , - Sa ai o asemenea avere f i sa nu folosefti o parte din ca ca sa vizitezi lumea intreaga, sa mergi in diverse locuri, sa te bucuri de ele, sa cunofti oameni! Cu un gest ibsent, Lila infafura un nou rand de paste pe furculifS. Probabil sufera de o forma grava de fobie. -Asta nu-1 impiedica sa fie un om de afaceri fara icrupule, din cate zice tata. A fost acuzat de spionaj in dustrial, dar armata lui de avocafi a ftiut sa amufeasca zvonurile sau sa plateasca pentru tflcere - tatal meu nu e sigur cum a procedat. Preluarile ostile de companii sunt specialitatea lui. - Parca ar fi un prinf. I - El cu siguranfa afa are impresia. - Ha! facu Lila amuzata, infepand un alt crevete. f. - Pe vremuri a permis un acces limitat la colecfia lui de arta, dar fi asta s-a inchis de cafiva ani deja. ' - Deci se izoleaza complet de societate, colecfioneaza Opere de arta, ifi conduce imperiul de'afaceri folosindu-se de tehnologie - f i toate astea sunt posibile fiindca e bogat. -Atat de bogat, incat nimeni nu ftie exact ce avere poseda. Mai e ceva care ma duce cu gandul, la fel ca pe Alexi, spre Vasin.
-Aha. -De doua ori, din c&te ftie tatal meu, concurenfii lui Vasin in afaceri au pierit in accidente tragice. -Deja vorbim de ceva mult mai grav decat lipsa dc scrupule, comenta ea. -Mai mult, pe la mijlocul anilor nouazeci un repor ter lucra la o carte despre tatil lui Vasin, pe atunci incfl in viafa. In timp ce facea un reportaj despre atentatelc din Oklahoma City, jurnalistul a dispSrut. Nimeni nu a mai auzit de el, $i nu s-agasit nici un cadavru. -Ai aflat toate astea de la tatal tau? -§i-a scormonit amintirile, gandindu-se la ceea ce i s-a intamplat lui Oliver. El nu ftie ce anume incerc sa obtin... -Nu i-ai spus inca? Despre ou? Ash... -Nu, nu i-am spus. E destul de inteligent ca sa-fi dea seama ca interesul meu fafa de Vasin are legatura cu ceea ce a pafit Oliver. La cat e de ingrijorat, n-are rost sa-i mai dau toate detaliile. -Daca i-ai oferi detaliile 1-ai ajuta cel pufin sa obfinfl nifte raspunsuri. Pe de alta parte, nu pot sa-fi dau eu lecfii in privinfa asta, avand in vedere ca parinfilor mei nu le-am spus decat ca merg intr-o scurta vacanfa. - Probabil afa e cel mai bine. -Asta mi-am spus fi eu, dar tot ma simt vinovata. Tu nu. -Catufi de pufin, spuse Ash relaxat. Cat despre celelalte doua nume pe care ni le-a dat Alexi, tata nu o cunoaste pe femeie, dar il stie destul de bine pe tip. Ce-am infeles eu din caracterizarea pe care i-a facut-o lui Jack Peterson e ca omul nu ar face mofturi daca i s-ar ivi ocazia sa cumpere bunuri furate, sa triseze la carfi ori sa faca profit folosind informafii secrete; toate as tea i s-ar parea un joc. Insa uciderea cuiva, in special a fiului unei cunostinte, nu ar intra in repertoriul lui. Dupa cum 1-a prezentat tatal meu pe scurt, acestui Peterson ii place sa joace, sa caftige, dar ftie fi sa piarda cu eleganfa. -Deci nu e genul care sa angajeze un asasin.
-Nu, nu mi s-a parut ca ar fi. /! -In regula, deci deocamdata ne concentram pe Ni cholas Romanov Vasin. Ce crezi c&s-ar putea intampla daca i-am pomeni numele in fafa lui Bastone? , -O sa aflam. Ai rezolvat cu bagajele? L -Da, e totul sub control. i. -Bun. Ce-ar fi sa strangem masa? Presupun ca tre buie sa scoatem cainele. Apoi vreau sa mai fac cateva schife cu tine. Dornica sa prelungeasca momentul §i vrand sa amane spalarea vaselor §i plimbatul patrupedului, Lila se lasa pe spatarul scaunului, cu paharul de vin in mana. I -Ai inceput deja tabloul. -Asta e un alt proiect. Ma gandesc sa realizez cate va piese pentru expozitia din iarnS. In timp ce strangea masa, Ash preciza-. Vreau cel pufin inca doua tablouri cu tine, iar primul la care ma gandesc e acela cu zana din umbrar. -Afa-i, ai mai pomenit de asta. Smaralde. Ca o Clopofica scanteietoare. if, -Cu siguranfa nu ca o Clopofica. Mai degraba Titania, trezindu-se din somn intr-o seara de vara. §i goala. -Poftim? Nu! Rase la aceasta idee, apoi ifi aminti ca inifial refuzase fi proiectul cu figanca. Nu, repeta ea. Nici gand. -O sa discutSm despre asta. Hai s&plimbam cainele. Ifi cumpar o inghefata la cornet. , -Nu pofi sa ma mituiefti cu inghefata ca sa ma convingi sa ma dezbrac. -Stiu cum sa te conving sa te dezbraci. O prinse fi o lipi cu spatele de frigider. Gura lui se facu stapana peste a ei, mainile lui alergara, degustara, tachinara. -Nu ifi pozez goala. Nu am de gand si£ atarn goala pe perete in galeria lui Julie. -E arta, Lila, nu pomografie. -Stiu diferenfa. Dar tot eu sunt goa... la, reufi ea sa Spuna, cand degetele lui mari ii dezmierdara sfarcurile.
-Ai un corp perfect pentru asta. Zvelt, delicat, dar nu slab. Am sa fac nifte schife, cateva reprezentari generale. Daca nu ifi plac, o sS. le rup. -O sa le rupi. Ash i?i cobori din nou buzele peste ale ei si apoi zabovi acolo. -Am sa te las pe tine s&le rupi. Dar mai intai am nevoie s§ te ating, am nevoie s&fac dragoste cu tine. Apoi sa te schifez cu ochii inca grei, cu buzele moi. Daca nu vezi cat esti de frumoasa, de puternica, parca desprinsa dintr-un basm, ai sa le rupi. Mi se pare corect. - Eu... da, eu... -Bun. O saruta din nou, apoi se dadu in spate. Aduc eu cainele. Plutind inca sub vraja sarutului, Lila se duse la debara dupa lesa. La jumatatea drumului se opri insa. Trecuse de la un „nu“ ferm, i?i dadu ea seama, la un „da“ limitat. -Te-ai mi?cat foarte subtil. -Ai in continuare dreptul sa refuzi dupa ce vezi schifele, ii aminti el, luand lesa. Plus o inghefata la cornet. -Pentru un artist efti un negociator al naibii de bun. - E in sangele familiei Archer. Hai sa mergem la o plimbare, ii spuse el lui Earl Grey, fi ranji cand micul pudel incepu sa fopaie. Cum spafiul nu avea sa fie o problema, Lila ifi imparfi lucrurile pe care urma sa le ia intre valize. Astfel avea sa faca loc pentru hainele noi, decise ea. De§i intenfionase sa trimita o geanta cu obiecte fara-destinafia-Italia acasa la Julie, Ash le dusese in mansarda lui, luand fi geanta cu lucruri ce urmau sa fie donate. Avea sa rezolve el. Nu putea sa nu admita ca era mai Ufor, chiar mai eficient - dar nu reufea sa identifice exact momentul cand incepuse sa se adapteze la filozofia „Rezolv eu asta“. In plus, cedase f i pozase nud. Se simfise jenata f i intimidata - pana cand el ii aratase prima schifa. Doamne, arata superb! Defi zana in care se transfermase era goala, felul in care o asezase el, aripile pe care i
le adaugase, ii salvasera pudoarea exact atat cat sa o faca l&se relaxeze. V Smaraldele devenisera sclipiri de roua in parul ei, care se confunda cu frunzele umbrarului. HI Nuditatea era sugerata, ifi zise Lila, dar nu era sigura ce parere ar fi avut locotenent-colonelul daca ar fi vazut >Vreodata lucrarea. I Nu rupsese schifele. Cum ar fi putut sa o faca? 1 -§tia, ii spuse ea lui Earl Grey cand termina de aranjat florile care aveau sa-i intampine pe proprietarii apartamentului la intoarcerea acasa. §tia ca va obfine exact i ceea ce urmarea. Nu-mi pot da seama cum ma simt in ; legatura cu asta. Dar nu pofi sa nu-1 admiri, afa-i? Se lasS pe vine in fafa cainelui ce statea cu labele afezate protec tor peste micufa pisica de jucarie pe care i-o cumparase ca dar de bun ramas fi murmura: O sa-mi fie foarte dor de tine, micuful meu erou. I Cand auzi soneria, se duse la u§a, se uita pe vizor, apoi ii deschise lui Ash. I. —Ai fi putut sa ma suni sa cobor. -Poate voiam sa-mi iau la revedere de la Earl Grey. Ne mai vedem, amice. Efti gata? [ Cele doua valize, laptopul fi pofeta afteptau langa usa. -Sa fii cuminte, ii spuse ea cainelui. Vor ajunge acasa curand. Arunca o ultima privire in jur, constata ca toate erau in ordine, apoi i§i lua pofeta §i prinse manerul i unei valize. -I-am luat §i pe Julie ?i Luke pe drum incoace, deci putem sa mergem direct la aeroport. Ti-ai luat pa§aportul? Scuze, adauga Ash cand ea ii arunca o privire scurta. Din obi?nuinfa. Ai calatorit vreodata in Europa cu §ase frafi, dintre care trei sa fie adolescente? i -Nu, trebuie sa recunosc. - Crede-ma, asta va fi mult mai usor, chiar §i finand cont de scopul principal al calatoriei. Apoi i§i cobori mangaietor o mana pe parul ei, se apleca §i o saruta cand ascensorul incepu sa coboare.
Ii stStea in fire sSfaca astfel de lucruri, reflects Lila. To tul era practic, organizat, „rezolvat“, apoi o atingea fi ni mic din sufletul ei nu mai rSmanea practic sau organizat. Se ridicS pe varfuri, ii trase capul inapoi §i il sarutfl la randul ei: -Mulfumesc. - Pentru? -In primul rand, fiindca mi-ai depozitat calabalacul la tine acasa fi mi-ai dus geanta cu lucrurile de care nu mai aveam nevoie. Nu fi-am mulfumit. - Erai prea ocupata sS-mi spui ca nu era cazul sa mfl deranjez cu asta. - §tiu. E o mica problems, dar ifi mulfumesc acum. Apoi, ifi mulfumesc pentru calatorie - indiferent care ar fi scopul ei principal, merg in Italia, unul dintre locurile mele favorite. Si mS due acolo cu prietena mea cea mai bunS si cu iubitul ei, un tip care imi place enorm. §i cu tine. Deci mulfumesc. - Eu merg cu prietenul meu cel mai bun, cu iubita lui fi cu tine. Deci multumesc fi eu. - IncS un multumesc, de data asta in avans. Mulfumesc pentru ca nu o sS razi de mine dupS ce urcSm in avionul privat, cand n-o sS-mi pot inSbufi tipetele de incantare. Plus cS am sS ma reped pe diversele butoane fi manete - am cSutat informafii despre modelul G4. O sSvreau sS mS joc cu toate alea. §i sS discut cu pilofii, fi sa-i conving sS ma lase sa stau in carlingS o vreme. S-ar putea sS te simfi stanjenit la un moment dat. - Lila, am umblat cu o turmS de adolescente prin Europa. Nimic nu m3 poate stanjeni. -Asta e bine. Deci buon viaggio pentru noi. Tinandu-se de manS, iesira in pas vioi din clsdire.
capitolul 22 Lila nu tipa de fericire, dar se jucS intr-adevar cu toate butoanele si manetele. Inainte ca avionul sa decoleze se tutuia deja cu pilotul, copilotul f i stewardesa.
f La doar cateva minute dupa imbarcare, o urma pe stewardesa in bucatSria avionului, de unde reveni incSntata. r -Exista un cuptor cu convecfie, anunfS ea. Nu doar unul cu microunde, ci un cuptor adevarat. | -Ai de gand sa gatefti? o intreba Ash. L -Af putea, daca am fi ca in 2012 - filmul - fi am fi i\evoiti sa zburam pana in China. $i avem BBML. N u ai pomenit nimic de BBML. -Poate fiindca nu ftiu ce inseamna. | -Conexiuni multiple in banda larga. Putem trimite e-mailuri in timp ce zburam peste Atlantic. Trebule sa scriu un e-mail cuiva. Ador tehnologia. Farirnd o mica pirueta pe culoar, Lila continua: Si sunt flori in baie. Mi se pare atat de dr&gut! Pe toti dracii! exclama ea cand pocni dopul de la fampanie, dupa care bau cu sete din pahar. . Lila imbratifa viafa, se gandi Ash. Poate ca vSzuse acel lucru fara a-1 recunoafte atunci cand se intalnisera prima data, chiar f i prin perdeaua de suferinfa, de furie, de foe. Intuise deschiderea ei fafa de nou, interesul fafa de tot ceea ce ii iefea in cale, plus respingerea categories a blazarii. Era dornic sa savureze aceasta experienfa cu ea §i cu prietenii lui. New York fi moartea ramasesera in urma, Italia fi orice ar fi gasit acolo ii afteptau inainte. Cele cateva ore de zbor ii ofereau un moment de rSgaz bine-venit. I »Cand se aflau deasupra Atlanticului, dupa o masa agreabila udata cu vin, Lila se duse in carlinga. i Ash nu avea nici o indoiala ca urma sa afle in scurt timp poveftile de viafa ale pilofilor. Nu 1-ar fi surprins nici daca ar fi lasat-o chiar sa treaca la manfa pentru o vreme. -O sS ajungS precis sS piloteze avionul, comentS Julie. ( -Exact la asta ma gandeam f i eu. ( - Inseamna ca o cunofti deja. Incepe sa se obifnuiascS treptat cu tine. - Crezi?
- Ii vine greu sa accepte lucruri pentru care nu a m uncit, s&accepte ajutorul cuiva si, mai m ult, sa-§i pun ft soarta in mainile altei persoane. Dar cu tine incepe sa sc obifnuiasca. Intrucat o iubesc enorm, m3 bucur sa vad asta. Acum insa ar fi tim pul sa ma apuc de citit. Julie se duse in partea din fafa a cabinei, ifi Iasa scaunul pe spate fi se cuibari in el. -Am sa o cer in casatorie. D in nou. Ash clipi spre Luke: - Poftim? -Am decis sa o lu3m incet, murmura Luke privind in fafa, spre focul intens al parului ei. Daca ma refuza, daca mai vrea sa aftepte, am sa accept asta. Dar tot o sfl devina sofia mea mai devreme sau mai tarziu. A f prefera mai devreme. -Acum o luna jurai ca n-o sa te mai insori niciodata. Si nici macar nu erai beat. -Asta fiindca nu exista decat o singura Julie, fi credeam ca o dadusem in bara cu ea. Sau o daduseram amandoi in bara cu relafia noastra, explica Luke. A m sa cumpar un inel la Florenfa fi am sa-i cer mana. M-am gandit ca ar fi bine sa-fi spun, avand in vedere ca sun tem in misiune. Sunt dispus sa te ajut cu orice ai avea nevoie, trebuie doar sa-mi fac tim p f i pentru asta. Ureaza-mi noroc. - Ifi urez. $i nu trebuie sa te intreb daca efti sigur. Vad ca efti. - N u am fost in viafa mea mai sigur. Dar sa nu-i spui nim ic Lilei. A r incerca sa fina secretul, dar intre priete ne exista un cod special. Cred. - Secretul este in siguranfa cu mine. Ii frangi inima Katrinei. - Serios? rase Luke. - Cat se poate de serios. Ifi sunt recunoscator pentru asta. Macar n-o sa-mi mai trimita mesaje incercand sa ma convinga sa te aduc la un club, sa mergem undeva cu iahtul sau sa te atrag in diverse urzeli de-ale ei. - Face afa ceva? Are doisprezece ani.
[ -Are douazeci fi, da, face afa ceva. Ti-am fost ca un icut, omule. Im i r3mai dator. I' - Pofi fi cavalerul meu de onoare. I - Sunt deja. ■ Ash se gandi la ce tnsemna sa fii sigur fi sa mergi Inainte, la ce insemna acceptarea. Se gandi la fratele lui, care incercase intotdeauna sa obfina prea mult fi nu k&strase niciodata nimic. i Dormea iepurefte cand Lila se intoarse in sfarsit f i se lungi langa el. Cand se trezi in cabina intunecata cu ea cuibsrita in bratele lui, ifi dadu seama ce ifi dorea. I §tiuse dintotdeauna sa recunoasca lucrurile pe care fi le dorea fi gSsise o cale de a le obfine. ft Acum insa nu ifi dorea ceva anume, ci pe cineva. Pentru a o cuceri pe Lila, avea nevoie de mai mult decat acceptare din partea ei, dar nu putea sa identifice precis acel „mai mult“. Cum ar fi putut sa vada limpede cand avea de infruntat atatea obstacole? j Moartea ii adusese impreuna. Acela ramanea punctul initial de la care se dezvoltase haotic relafia lor. | Amandoi aveau nevoie de rezolvarea misterului ca sa poata vedea limpede calea. (i Se uita la ceas fi vazu ca urmau sa aterizeze in ceva mai mult de o ora. I I Ragazul aproape se incheiase. I Coborara din avion in lumina soarelui italian, fiind afteptafi de o mafina cu un fofer tanar fi pus pe flirt pe nume Lanzo. Pe un ton vesel, intro engleza excelenta, acesta le ura bun venit la Florenfa f i ii informa ca le statea la dispozifie in orice moment, din zi sau din noapte, In cursul vizitei lor. I -Varul meu are un restaurant foarte aproape de hotelul vostru. lata cartea lui de vizita, vefi avea parte de o servire perfecta. Sora mea lucreaza la Uffizi fi va poate oferi un tur. Unui privat, daca dorifi. -Ai o familie mare? il intreba Lila, f - O, si. Am doi frafi, doua surori fi mulfi, mulfi veri.
-Tofi In Florenta? -Majoritatea sunt aici, unii nu foarte departe. Am niste veri care lucreaza pentru familia Bastone. Va due eu la vila peste doua zile. Sunt o familie foarte importanta, iar vila e superba. -Ai vizitat-o? -Si, si. Am fost, ah... chelner acolo la nifte petreceri. Parintii mei au flori, un magazin cu flori. Uneori due flori acolo. -Efti un baiat bun la toate. -Scusi? -Faci multe servicii. Ai multe talente. Lanzo conducea ca un nebun, dar la fel conduceau fi tofi ceilalti foferi. Lila il atrase in conversafie inca de la aeroport, continuand pana intrara in Florenta fi ajunsera la hotel. Ii placu la nebunie ora?ul, a carui lumina o ducea cu gandul la un lan de floarea-soarelui, iar aerul parea sa respire arta. Florenfa se intindea sub o cupola de albastru estival, cu motociclete gonind fi facand slalom pe strazile inguste, intre splendidele cladiri vechi, in jurul piafetelor pline de culoare. Si oamenii, ifi spuse ea, atat de multi oameni de atatea nafionalitati, amestecandu-se, socializand in cafenele, magazine fi biserici minunate. Acoperifurile cu figla rofie fierbeau inabufit in caldura soarelui de august, deasupra lor inalfandu-se curba Domului. O multime de flori in culori indraznete rasareau din ghivece fi jardiniere, scanteind pe fundalul zidurilor incinse. Vazu pentru o clipa ferpuirea lenefa a fluviului Arno, intrebandu-se daca timpul avea sa le permita sa faca o plimbare de-a lungul farmului curbat, sa urce pana la poduri - fara a face nimic altceva. -Aveti un hotel excelent, ii anunta Lanzo. Vefi fi servifi ca nifte regi. -§i verii tai?
1 -Unchiul meu e portar de noapte aici. Va avea mare irljS de voi, zise tan&rul facandu-le cu ochiul cand opri In fata hotelului. I Cladirea avea ferestre inalte, cu rame groase, din limn de culoare inchisa, pe fundalul zidurilor varuite. In clipa tn care Lanzo opri mafina, un barbat intr-un tostum gri perfect iefi sa-i intampine. [. Lila lasa totul sa curga tn jurul ei - managerul, stranllll mainilor, urarile de bun-venit. Se opri pur fi simplu pentru o clipa, savurand atmosfera - strada eleganta cu magazine fi restaurante, zumzetul traficului, senzatia de wge afla intr-un loc nou fi extraordinar. I Un loc in care, trebuia sa accepte, nu ea definea conirolul. Se plimba prin hoi in timp ce Ash se ocupa de detalii. Totul era atat de liniftit fi de racoros, fotoliile mari de piele, lampile elegante, alte flori. Julie i se alatura, intinzandu-i un pahar: I -Sue de grepfrut roz acidulat. E fantastic. Spune-mi, totul e in regula? Ai devenit foarte tacuta. f -Sunt fascinata. Totul e atat de firumos fi doar o idee Ireal. Nu-mi vine sa cred ca suntem aici tofi patru. r -Suntem aici, iar eu mor de nerabdare sa fac un duf. Dupa ce termin de indepartat panzele de paianjen, ma due direct sa vizitez cateva galerii, ca sa simt ca-mi merit lalariul. Maine o sa ne facem pufin timp pentru cumpa raturi. O sa aratam amandoua ca nifte doamne pentru care vizita la vila unei familii florentine de vaza face par te din cotidian. ■ -Ai tras cu urechea! I -§i m-am bucurat ca am putut sa fac asta, tn loc sa Mau la taclale cu foferul nostru de un farmec incontestabil - fi care probabil are tot atatea femei topite dupa el precum verifori. [ -Te privefte direct in ochi atunci cand vorbefte cu tine - ceea ce m-a ingrijorat pufin,, avand in vedere ca era la volan. Dar e atat de mmm, spuse Lila, negasind un cuvant mai potrivit. 1 Apoi ifi dadu seama ca fi Ash facea exact la fel. Cand vorbea cu ea, cand o picta, o privea direct in ochi.
LuarS ascensorul. Spre mulfumirea Lilei, managerul ce ii insofea ifi orienta cea mai mare parte a replicilor spre Ash. In cele din urma, cu o infloriturS subtila a mainii, ii conduse in ceea ce se dovedi a fi un set de doua apartamente combinate. Spafios, aerisit, reufea sa imbine perfect lumea veche cu luxul modern. Lila se imagina scriind la micul birou dinspre fereastrS, pe care se proiecta imaginea acoperisurilor din ora?, sau luand micul dejun pe terasa insorita, ghemuita cu o carte pe pernele canapelei de culoarea untului. Sau incolacita in jurul lui Ash in patul maiestuos de sub tavanul aurit. Lua o piersica perfects dintr-un bol cu fructe fi, adulmecand-o, intra in baia echipata cu o cabina de du? generoasS, o cada cu hidromasaj foarte, foarte adanca ?i acri intregi de marmura alba cu vinifoare negre. Ifi imaginS pe loc momentul romantic - lumanari, Florenfa licarind pe fundalul cerului luminat de luna, ea f i Ash in apa fierbinte ?i inspumata. Trebuia sa-fi despacheteze bagajele, sa se instaleze, s3 se orienteze. Avea o rutina bine exersata pentru primele momente petrecute intr-un spafiu nou. Acum insS continua sa rataceasca, inspirand parfumul piersicii, deschizand larg ferestrele spre aer, spre lumina, spre mirosurile Florenfei. Se intoarse in camera de zi exact cand Ash inchise Ufa de la intrare. -Am stat intr-o mulfime de locuinte impresionante, ii spuse ea. Asta tocmai a sarit direct pe locul intai. Unde sunt Julie f i Luke? Nu e cazul sa ne pierdem unii de alfii. -Sunt in apartamentul lor. Julie voia sS-fi despache teze lucrurile, sa se spele. Are o lista de galerii pe care trebuie sa le viziteze. -Afa-i. -N u i-ai cerut managerului sS-fi declare starea civila, afilierea politica fi ocupatiile preferate din tim pul liber.
I -§tiu, am fost nepoliticoasa, rase ea. Eram prinsa in propria mea lume. E minunat sa ma aflu in Florenfa din nou, §i nu am vazut-o niciodata exact in lumina asta. Dar ?tii ce im i place §i mai mult? E minunat sa fiu aici cu tine. $i §tii ce-mi place chiar mai mult de atat? Sa fiu nici cu tine fara ca vreunul din noi sa fie nevoit sa prikeasca mereu peste umar. E grozav sa te pofi relaxa. I - Dupa ce terminam, nu vom mai avea motiv sa ne uitam peste umar. Putem sa ne intoarcem aici sau sa mergem oriunde dore^ti. I Simfind cum inima i se poticnise, Lila invarti piersica tn maini §i tl studie atent. » -Asta e o promisiune serioasa. I Cand promit, ma fin de cuvant. I -Te cred. I' Puse piersica deoparte - avea sa o savureze mai tarziu - fiindca acum ii venise in minte o alta placere pe care sa §i-o satisfaca. I -Ar trebui sa ma ocup de aspectele practice, sa despachetez, sa-mi pun lucrurile in ordine, dar im i doresc foarte tare un du§ lung, lung §i fierbinte, in baia aia uluitoare. Deci... Lila porni spre baie, apoi ii arunca o privire peste umar: E§ti interesat? I - Cred ca a? fi un neghiob sa refuz, spuse el arcuind 0 spranceana. ■ -Iar tu nu e§ti neghiob, remarca ea descalfandu-se fara a se opri din mers. 1 -Pari destul de vioaie pentru cineva care tocmai a zburat peste Atlantic. I, -A i calatorit vreodata la clasa economica? I - In regula, m-ai prins. K „Te-am prins“, se gandi Lila. ■ -Chiar §i atunci cand calatoresc astfel, sunt ca jerseul. ■ Ifi scoase elasticul pe care il folosise pentru a-§i prinde parul la spate ?i il arunca pe raftul din sticla fina. i - Esti ca Jersey-ul? I -Tesatura, nu statul. Nu sunt pretenfioasa fi rezist bine la calatorii. Curioasa, Lila deschise samponul aflat tntr-un co§ pe raft §i il mirosi, dupa care dadu din cap
aprobator. In timp ce-1 privea surazand pe Ash, se dezbraca de camasS, de pantaloni, de maioul de dantela pe care il purtase in loc de sutien. §i pot fi folosita inde lung panS sa incep sa dau semne de uzura, completa ea. Lua famponul §i gelul de dus si se indrepta spre cabi ns, murmurand: Matasea e superba, dar jerseul rezista mai bine. Deschise robinetul ?i intra in cabina, dar lasa u§a deschisa, numai bine ca sa adauge: -Apropo, am vorbit serios cand am spus Jung §i fierbinte". -Da, incep sS infeleg. Ash o privi in timp ce se dezbrSca, admirand felul in care i§i ridica fafa spre jet, lasand apa sa-i curga pe par pana deveni lucios ca matasea. Cand pa?i in cada din spatele ei, Lila se intoarse §i ifi impleti mainile pe dupa gatul luil’fyJ -Asta e cel de-al treilea loc in care am facut sex cu tine aici. -Eram cumva in coma? -S-a intamplat doar in mintea mea, dar a fost excelent. -Care au fost celelalte doua locuri? -Crede-ma, ai sa afli, sopti ea ridicandu-se pe varfuri pentru a veni in intampinarea gurii lui. Ash simfi parfum de piersici cand Lila ii trecu usor mana peste obraz ?i i?i lipi corpul, deja umed si cald, de al lui. Se gandi la figanca pasionala, care provoca un barbat s5 o posede, §i la zana, trezindu-se lene^a dupa ce i§i luase singura un barbat. Se gandi la ea, atat de deschisa, atat de dulce - cu mici buzunare secrete in care se afla cu mult mai mult decat ceea ce dezv&luia. Aburul se ridica in jurul lor, jetul de apt pulsa. Iar mai nile ei goneau pe corpul lui, provocandu-1 si ispitindu-1. Dorinfa de a o avea se propaga in sangele lui ca o vibratie constanta. Crescu acum cand o simti lipita
lie el* se intensifies precum aburii, izolandu-i in acel cocon de apa si fierbinteala. V O ridicS in aer inca doi centimetri, tinand-o ca pe o bulerina pe poante, rava?indu-i gura, gatul, pana cand cu i?i stranse pumnul in parul lui pentru a-si fine echillbrul. DescStu§ase ceva in el, simfea acest lucru in bubuitul salbatic al inimii lui, in cursa asprS a mainilor lui pe corpul ei. Incantata de acea emotie, Lila se abandona nebuniei Impreuna cu el. I Ii lua in posesie corpul fara cuvinte, cople§it de laI'Omie, dorinfa fi de o foame nepotolita de carne. (Xl 0 nerabdare farS suflu, o prinse de §olduri, o ridica 111 aer si mai mult. Si se infipse in ea, cu atata ariloare si disperare incat Lila tipa, dand drumul unui ifrigat de soc §i de triumf in acela§i timp. A fi dorita astfel - nerezonabil de mult - §i a dori la randul ei era mai mult decat i§i imaginase vreodata ca avea sa n&iasca. Se agata de el, respirand gafait pe fundalul suneidor taioase ale pielii lovindu-se de pielea umeda. B II primi in ea, i se darui, il poseda in timp ce se lSsS posedata. $i in cele din urma, cand placerea striga inlauntrul el, in sange si in oase, se abandona cu totul. Se ag&fS de el cu toate puterile; in lipsa acelui sprijin, ►nr fi prelins intro balta pe fundul cazii de dus. Uitase cu totul unde se aflau, aproape ca nu-fi mai iimintea cine erau, prin urmare nu facu decat sa se fina ile el, in urechi rasunandu-i bubuitul ca un galop nebun nl propriei inimi. Ash ar fi duso la pat daca ar ft avut forfa. In schimb, •c agata la randul lui de Lila, rSmanand sub jetul de apa. Bnturat de ea. | Cand izbuti sa-§i recapete rasuflarea, ifi sprijini obramiI pe crestetul capului ei. -A fost suficient de fierbinte? -Cu siguranfa. -Nu foarte lung. -Uneori oamenii se grabesc pur $i simplu.
-Si alteori nu. Ash se dadu Ufor in spate fi deschise famponul. Fara a-fi desprinde privirea de pe chipul ei, ifi turna fampon in palma si ifi trecu mainile peste parul matasos al Lilei, pieptanandu-1 cu degetele. Apoi o intoarse, ii stranse tot parul sus f i incepu sa-i maseze scalpul. Un nou fior ii strabatu pielea: - Dumnezeule! Ai putea sa-fi castigi existenfa din asta. -Toata lumea are nevoie de o plasa de siguranfa. De data aceasta dura mult. Ash se trezi in camera intunecata fi se intinse dupa Lila. Un obicei, deja, ifi dadu el seama. Locul de alaturi era insa gol. Se uita la ceas fi vazu ca mai era pufin pana la pranz. Ar fi fost mulfumit sa ramana exact unde se afla - daca ar fi fost fi ea acolo -, sa alunece in somn sau in acea stare intermediara, alaturi de Lila. Afa insa se ridica, trase draperiile fi lasa soarele italian sa se reverse peste el. Pictase scene ce aduceau mult cu acest peisaj - formele, culorile arse de soare, texturile. Superb, dar prea tipic pentru panza - pentru panza lui. Dar daca adauga o femeie pe un cal inaripat, cu parul falfaind, cu sabia ridicata, totul se schimba. O armata de femei in piele fi armuri scanteietoare, zburand deasupra orafului antic. Unde mergeau la batalie? Ar fi putut sa-1creeze f i sa afle. Iefind din dormitor, constata ca salonul era la fel de gol ca patul. Dar simfi miros de cafea fi, mergand pe urmele lui, o gasi pe Lila in cel de-al doilea dormitor, mai mic, afezata in fafa laptopului ei la un birouaf cu picioare curbate. -Lucrezi? -Dumnezeule! tresari ea. Data viitoare fa cumva sa-fi anunfi prezenfa sau cheama direct ambulanfa. Buna dimineafa. -’Neafa. Aia e cafea?
| -Am comandat o porfie In camera - sper ca este trl regula. I -E mai mult decat in regula. -Probabil nu e prea fierbinte. Sunt treaza de mai mult timp. | -De ce? [ ‘ -Ceasul intern, presupun. Apoi m-am uitat pe fcreastra §i gata cu somnul. Cine poate dormi cu un asemenea peisaj? Ei bine, aparent Luke §i Julie, fiindca nu am auzit nici pas de la ei. I Ash bau pufina cafea - Lila avusese dreptate, chiar nu era fierbinte. Dar era foarte buna fi a§a. | -A fost placuta iefirea de aseara, spuse ea. Plimbarea, pastele de la cina, un ultim pahar de vin baut impreuna pe terasa. Merg a§a de bine impreuna! ii Ash mormai absent, cu gandul la secretul pe care tl pastra. -Te tenteaza micul dejun sau trebuie sa mai lucrezi? Eu am de gand sa mai comand cafea,,oricum. I ■-A§ putea sa mananc. Gata cu munca deocamdata. Am terminat cartea. [ -Poftim? Ai terminato? Asta e grozav. I -Nu ar trebui sa spun ca am „terminat-o“, fiindca tnca mai trebuie sa o corectez de la un capat la celaIalt, dar in esentS e terminata. Mi-am terminat cartea la l lorenta. Prima am terminato in Cincinnati. Nu are chiar acelafi farmec. I -Ar trebui sa sarbatorim. I' -Ma aflu la Florenfa. Acest simplu fapt este o iflrbatoare. If Dar Ash comanda §ampanie fi o carafa de sue de porlocale pentru cocktailuri Mimosa. Lila nu putu sa nu fie de acord cu alegerea lui - mai ales cand aparu §i Julie, cu ochii inca somnorosi, capabila sa spuna doar: (> - M m m m l [ Era bine sa serbeze terminarea dirfii cu prietenii, se gilndi Lila. Fusese singura in Cincinnati la prima, singurft in Londra la cea de-a doua.
- E placut, zise ea intinzandu-i lui Luke un cof cu pro duse de patiserie. Nu am fost niciodata in Italia insofitit de prieteni. E foarte placut. -Aceasta prietena urmeaza sa te tarasca la cumparSturi peste... o ora, decise Julie. Apoi am sa arunc o privire la cafiva artifti stradali, sa vad daca nu gasesc vreunul pe care sa-1 fac celebru fi bogat. Ne putem reintalni tot aici sau oriunde dorefti, ii spuse lui Luke. -Putem sa ne facem program de voie. Am de garul sa ma joc de-a turistul, anunfi acesta aruncandu-i lui Ash o privire cu subinfeles, II angajez pe Ash drept ghicl personal. Zi libera, afa-i? -Da. „Doar o zi“? ifi spuse Ash. O meritau. A doua zi ii afteptau intrebari, sapaturi fi noi eforturi concentrate. Li se cuvenea un respiro. las*daca prietemil lu^jfoia sil petreaca acea zi cautand un inel pentru a se putea arunca din nou intro casnicie, el avea sa-i serveasca drept trambulina. Afadar, propuse: -Ce-ar fi sa ne reintalnim pe la patru? Sa bem ceva, sa punem la cale urmatorul pas? -Unde? - $tiu eu un loc. Am sa va trimit un mesaj. Trei ore mai tarziu, Lila studie cu ochlfticlofi gramada impresionanta de incal^ari minunate. Pantofi cu toe, fara toe, sandale, in toate culorile imaginabile. Mirosul de piele ii seducea simfurile. -Nu pot. Trebuie sa ma opresc! -Ba nu trebuie. Julie vorbi pe un ton ferm, studiiml pantofii de un albastru electric, ale caror tocuri argintil pareau inalte de un kilometru. Pot sa-mi construiesc o finuta in jurul acestei perechi. Tu ce crezi? Sunt ca nifte bijuterii pentru picioare. -Nici macar nu le pot vedea. Am devenit pur fi simplu oarba la pantofi, -Am sa le iau, la fel fi sandalele galbene ca nifte nar cise. §i sandalele fara toe - astea, cu impletitura elegan ta. Acum. Se afeza din nou si lua in mana una dintre
Leaaturiyrimejdioase
195
sandalele rofii pe care Lila le incercase inainte de a deveni oarba la pantofi, decretand: Ai nevoie de astea. I -Nu am nevoie de ele. N-am nevoie de toate astea. Julie, am doua plase de lucruri! Mi-am cumparat o jacheta de piele. Ce-a fost in capul meu? - Gandul ca e§ti la Floren^a - f i ce loc mai bun pentru a cumpara obiecte din piele? Ca arata fantastic pe tine. $i ca tocmai p-ai terminat cea de-a treia carte. ! -Am terminat-o in esenta. *: - Iti iei sandalele astea, spuse Julie fluturandu-le ispititor in fata ochilor Lilei. Daca nu, ti le cumpar eu. - Ba n-ai so faci. -Nu pop sa ma impiedici. Pantofii ro§ii sunt clasici fi interesanti fi, chiar cu designul asta complicat, se vor aovedi rezistenp ca otelul. Ai sa-i porti capva ani. j.i -Asta e adevarat. Opozitia ei slabea, i§i spuse Lila, slabea. Stiu c5 e o gre^eala sa merg la cumparaturi cu tine, isi mustra ea prietena. Unde o sa-mi tin toate lucrurile astea? Mi-am cumparat o rochie alba §i jachetica aceea alba - nimic nu e mai pupn practic decat albul. -Ambele arata fantastic pe tine, iar rochia va fi perfec ts pentru maine. Cu astea, zise Julie ridicand o alta pereche - ni§te sandale cu barete fi toe de un verde deschis. Lila i§i acoperi fata cu mainile, apoi se uita printre degetele rSsfirate: ; - Sunt atat de frumoase! - Cea care nu-$i cumpara pantofi cand merge la Floreiua nu e o femeie adev&ratS. -Hei! -§i pop sa Iasi orice dorefti la mine acasa, ?tii asta. De fapt mS gandesc serios sa imi caut un apartament mai mare. - Poftim? De ce? f - Cred sincer ca vom avea nevoie de mai mult spapu dupa ce ii cer lui Luke sa fie sopil meu., -Sfinte Sisoie! Naucita, Lila sari tn picioare, apoi se HfezS imediat la loc. Vorbefti serios? II -M-am trezit azi-dimineata, m-am uitat la el f i mi-am dat seama ca asta e ceea ce imi doresc. Cu un zambet
visitor, Julie ifi duse o mana la inimSL El e tot ce mi-am dorit vreodata. II vreau alaturi in fiecare dimineafa - f i vreau sa-i fiu fi eu alaturi. Afa ca am sa-1cer in cisatorie. Nici m&car nu am emofii, fiindca daca mS refuz& am sa-1 imping pur fi simplu in fafa unei mafini. -N-o sa te refuze. Intinzandu-se spre Julie, Lila o prinse intr-o imbrSfifare stransa, leganata. Asta e grozav! exclama ea. Trebuie sa ma lafi sa te ajut cu organizarea nunfii. §tii cat de bine ma pricep la organizat. -$tiu, fi am sa te las. De data asta imi doresc fi o nunta - s-ar putea chiar sa port alb. - In mod cert ai sa porfi alb, decreta Lila. -Atunci in mod cert am so fac. Nu trebuie sa fie o nunta uriafa, nebuneasca, dar trebuie sa fie adevarata. -Flori, muzica fi oameni ftergandu-se la ochi cu batistele. ^ii-Le vreau pe toate de data asta. Nu mai fugim in lume sa ne casatorim in fata unui judecator de pace. Sub ochii rudelor fi ai prietenilor, cu prietena mea cea mai buna drept domnifoara de onoare, o sa-mi rostesc juramintele fata de el. Si de data asta le vom respecta. -Sunt atat de fericita pentru tine! -Nu i-am lansat inca intrebarea, dar presupun ca ma voi simfi ca tine cand fi-ai terminat cartea. Radianta, Julie o saruta zgomotos pe obraz fi spuse: Cumparam pantofii. -CumparSm pantofii. Acum aveau trei plase, reflecta Lila cand iefira din magazin. Ifi jurase ca nu avea sa-fi cumpere decat articole esentjiale, practice, cu un bun raport caiitate-pref, pentru a le inlocui pe cele pe care le aruncase. Se mintise singura, dar, la naiba, era foarte incantata de acest lucru. -Cum ai de gand sa-1 intrebi? vru ea sa ftie. Cand? Unde? Am nevoie de toate detaliile astea inainte sa ne intalnim cu ei. - In seara asta. Nu vreau sa astept.
? -Pe terasa, la apus. Pentru Lila fu suficient s&inchida ochii pentru a-si imagina. Apus la Florenta. Crede-mS, |fiu cum sa pregatesc o scena. I -Apus, ofta Julie. Pare perfect. -Afa va fi. Voi avea grija ca Ash fi cu mine sa stam ileoparte. Vep bea putin vin - tu vei purta ceva fabulos, apoi, in timp ce soarele coboara la orizont, iar cerul tic deasupra ora§ului se coloreaza in rofu, auriu fi alte nuance superbe, il vei intreba. Apoi va trebui sa vii imeillat sa ne spui ca sa putem inchina top in sanatatea voastra - apoi vom iefi la restaurantul varului lui Lanzo pentru a sarbatori. -S-ar putea ca asta sa nu se intample imediat. » -Macar atat pop sa faci dupa ce m-ai terorizat sa cumpflr trei plase de haine: sa amani sexul de logodna pana ilupa ce sarbatorim. -Ai dreptate. Gandeam egoist. Ce-ar fi sa... Dintr-odata, Lila o prinse de bra£ f i murmura: p, -Julie, uite! -Ce-i? Unde? -Acolo, in fa^a. Tocmai cotefte pe... Haide. Tragando de mana, Lila o lua la fuga. -Ce-i? Ce-i? Ce-i? -E femeia, Tipa Asiatica Sexy - Jai Maddok, cred. -Lila, nu poate fi ea. Incetinefte. Fara s-o asculte, Lila pi$ni spre colpil strazii, insa nu o mai vSzu decat pentru o fracpune de secunda. -Ea e. Tine astea, zise ea aruncandu-i plasele prietenei sale. Ma due dupa ea. -Ba nu te duci. Julie se folosi de statura ei impozanta ca sa-i blocheze calea. In primul rand, nu e ea, cum ar putea fi ea? $i chiar daca e ea, nu te apuci so urmarefti de una singura. ' -Vreau doar sa ma lamuresc - fi sS vad unde merge. Ma due. 0 Mai mica, dar mai hotarata, Lila fenta, apleca pupn capul fi trecu pe langa blocajul lui Julie, r -O, pentru numele lui Dumnezeu!
ImpovSrata de plase, Julie porni greoi dupa ea, in acelafi timp scofandu-fi telefonul. - Luke, o urmaresc pe Lila, iar ea crede ca o urmarefte pe femeia ucigasS. Asiatica. E prea rapida pentru mine, nu pot... Nu ftiu unde suntem. Unde suntem? Aleargft spre o piafa, una mare. Eu ma feresc de turifti. E... e cea cu fantana - Neptun. Luke, am s-o pierd intr-un minut, se mifca repede. Piazza della Signoria! Vad statuia lui Bandinelli Hercule ji Cacus. Grabefte-te. Fugi cat de repede putu pe langa fantana, dar Lila caftigase prea mult avans.
capitolul 23
Lila incetini fi se strecura in spatele unei statui. Fe meia pe care o urmarea inainta intro cadenza Constanta, cu un pas hotarat. Era Jai Maddok, nu incapea indoiala. Felul in care se mifca, inalfimea ei, parul, silueta, toate ii confirmau prima impresie. Ifi puse ochelarii de soare fi se amesteca intr-un grup de turifti, apoi se desprinse de ei, reducand putin distanfa, in timp ce finta ei trecea grabita pe sub arcadele largi. Lila ftia exact unde se afla. O urmari pe strada, incercand sa pastreze intre ele o distant pe care o estima la o jumatate de cvartal. Daca femeia se uita in urma, avea sa se lase cu bataie sau cu fuga, insa nu merita sa se gandeasca de pe acum la varianta optima. Jai coti dupa un alt coif in acelafi ritm vioi, dupa care intra intr-o cladire veche fi eleganta. Locuinfe particulare - apartamente, stabili Lila, care ifi scoase telefonul pentru a tasta adresa. Exact in acel moment, aparatul suna. -Unde naiba efti? o intreba Ash. -Ma aflu pe Via della Condotta, langa Piazza della Signoria. Tocmai am vazut-o pe Jai Maddok intrand in tr-o cladire. De apartamente, cred.
b. -Porne§te inapoi spre piapi. Acum. Vin spre tine. [ -Sigur. Putem... Se crispa cand Ash ii inchise. Au, murmurs ea; dupa o ultima privire spre imobil, porni cuminte spre piata. R« Cand il vSzu venind, decise ca „Au“ nu era suficient de graitor. Furia brutS, turbatS, din ochii lui o plesni ca un dos de palma. L -Ce dracu’ a fost in capul tau? [ -M-am gandi ca, uite, aia e femeia care vrea ceea ce avem noi §i pe care nu o deranjeaza sa ucids pentru asta. p; Ash o prinse de bra£ §i incepu sS o tarasca rapid dupS el in direcpa de unde venise. , -Ia-o u?or, Ashton! -Nici mScar sa nu te gandesti sa-mi spui sS o iau usor. Te las singura o dupa-amiaza ?i tu o tulesti dupa cineva care a incercat sa te ucida? Poate cS te Inseli. - Chiar era ea. Mai important e ce cauta la Florenta. De unde §tia ca suntem aici, fiindca a naibii sa fiu daca e o coinciden^a. L -Nu, cel mai important e ca ti-ai asumat un rise idiot fftcand acest lucru. Ce fSceai dacS te ataca din nou? \ -Ar fi trebuit sS mS ajungS din urmS mai intai, si am dovedit deja cS sunt mai rapida decat ea. Iar de data aceasta eu as fi luat-o prin surprindere, nu invers. nu m-a observat. Voiam sa vad unde merge, §i am vSzut. Am obpnut o adresa. Exact la fel ai fi procedat §i tu. . -Nu pop sS fugi a$a de capul tSu. Te-a rSnit deja o datS. Trebuie sS §tiu cS pot sS am incredere in tine, Lila. ^ ParcS vorbea cu un copil neascultStor, i§i spuse ea, simtind cum ii sporea iritarea. ii -Nu e o chestiune de incredere, nu pune problema a?a. Am zSrit-o §i nu puteam sS irosesc aceastS §ansS. Pe deasupra, am obpnut o adresS - m-ai auzit? Stiu unde se aflS in acest moment. , - I-ai vSzut fa^a? -Suficient din ea. Nu sunt proastS sS o infrunt di rect. Am v5zut-o destul de bine ca s-o recunosc. Pune la socotealS inSltimea, silueta, pSrul, felul in care
se mifca. Ne-a urm irit. Ar fi trebuit sS ne uitam totiifi peste umar. -SlavS Dom nului! Julie, care se cocotase pe Fantanu lui Neptun, se dadu jos fi se napusti sa-fi imbrafifezc prietena, apoi o scutura: Esti nebuna? -Nu, fi im i pare rau ca te-am lasat balta, dar trebuin sa fin pasul cu ea. -Nu ai voie sa-mi tragi o asemenea sperietura. Nu ai voie^Lila. -Im i pare rau. Sunt O.K. Surprinzand privirea lui Luke, Lila continua pe un ton spasit: Si tu efti furios pe mine. Bine, trei la unu, trebuie sa ma inclin in fafa majoritafii. Im i pare rau. Detest gandul ca mi-am supftrat prietenii cei mai buni. Suntefi furiofi, infeleg, dar putem sa lasam asta deoparte doar pentru un m inut fi sa sunam la police? .§tiu unde se afla in acest moment o infractoare cautata pe plan international. Fara un cuvant, Ash ifi scoase telefonul. Lila dadu sS spuna ceva, Insa el se indeparta. - Ifi iefise din minti, ii spuse Luke. Nu raspundeai la telefon, nu ftiam unde te afli sau daca efti teafara. - Nu 1-am auzit. Era in pof eta, f i e galagie in jur. L-am scos sa scriu adresa f i am raspuns imediat ce 1-am auzit sunand. Im i pare rau. - Da-mi adresa, ii ceru Ash, care venise langa ea, apoi ii intoarse spatele din nou. -Va sta afa nervos multa vreme? il intreba ea atunci pe Luke. - Depinde. -I-am transmis informafia inspectorului Fine, zise Ash. Vor reufi sa ia legatura cu polifia locala mai repe de decat un turist strain. Ar trebui sa ne intoarcem la hotel, sa verificam daca suntem in siguranta acolo. Era din nou depafita numeric, ifi spuse Lila, afa ca nu se impotrivi. Ash trecu pe la recepfie inainte de a-i conduce la ascensor. - Nu a venit nimeni pe aici, nici nu a sunat nimeni sa intrebe de noi - nici unui dintre noi. Personalul
hotelului nu va directiona nici o comunicare spre upartament, nici nu va confirma ca suntem inregisIrap. Daca e aici ?i ne cauta, asta ii va sc&dea §ansele sa nc gaseasca. I - E aici. Nu m-am in$elat. \ -*Le-am oferit descrierea ei^tfurma Ash ignorand liltreruperea. Paznicii hotelului vor fi cu ochii in patru In caz c3 apare. ■ CoborarS din ascensor §i pornira spre apartament. ■ -Am de dat ni§te telefoane, anunta el, dupa care ie$i direct pe terasa. i, - Sa fii tratat cu raceala e oribil. -Incearca sa-p imaginezi cum s-ar simp el dacS ai fi papt ceva, sugera Luke. Faptul ca nu ai papt nimic nu anuleaza cele zece minute de teama. Peste o clipS, Imbunat, o saruta pe cre§tet: Cred ca ne-ar prinde bine tuturor ceva de baut. p Infranta, Lila se a§ez&, tn vreme ce Luke deschise o sticla de vin. - Nu ai voie sa stai posomorata, o mustra Julie, care se arunca intr-un fotoliu. I -Nu stau posomorata. Adica da, asta fac, dar daca toatS lumea ar fi furioasa pe tine, si tu ai sta posomorata. - Eu nu a? fi fugit ca un iepure nebun dupa o uciga^a recunoscuta. I -Am urmarit-o, reacponand rapid ?i cu pruden^a. $i am spus ca im i pare rau. Nim eni nu zice: Bravo, Lila, pentru ca ai aflat unde sta. - Bravo, spuse Luke oferindu-i un pahar de vin. Sa nu tnai faci asta niciodata. - Nu fi suparatS, Julie. Am cumparat pantofii, se pisici Lila. -Asta-i drept. Nu am reu$it sa pn pasul. Daca mi-ai fi dat o sansa, as fi venit cu tine, Atunci am fi fost doua daca s-ar fi intamplat ceva, -Tu nu m-ai crezut ca am vazut-o cu adevarat. -Nu la inceput, dar apoi m-a inspaimantat gandul c9 intr-adevar ai vazUt-o. Recunosc insa ca ai cumparat pantofii. § i daca tot veni vorba, adauga ea, ridicandu-se
in picioare rand Ash intrS in camera, ar trebui sa-mi pun trofeele la locul lor. Luke, trebuie sa vii sS vezi ce mi-am luat. Se eschiva Sau era discreta? se intreba Lila. Probabil cate putin din amandoua, deeise ea, in timp ce Luke lua plasele lui Julie fi cei doi pornira spre partea lor de apartament. - Mi-am cerut scuze de la ei din nou, incepu Lila. E cazul sS-mi cer jfl de la tine inca o data? -Am vorbit la aeroportul unde ne finem avioanele familiei. Tonul lui, calm fi vioi, era in antiteza deplina cu fierbinteala ce-i clocotea in ochi. Cineva, dandu-se drept secretara tatei, i-acontactat pentru a confirma informafiile legate de zborul meu. Nu a fost secretara tatei. - Deci ne-a urmarit. - E destuide probabil. Ash ifi turna un pahar de vin fi continua: Am facut rezervarea pentru Lanzo fi apartamentul asta separat, pe baza unei recomandari pe care mi-a dat-o sora mea Valentina cu mai bine de un an in urma. Va fi mai dificil pentru ea sa ne gaseasca astfel, dar, daca face suficiente sapaturi, s-ar putea sa reufeasca. -Ar trebui sa-i spunem lui Lanzo. - I-am spus eu deja. - Pofi sa fii furios pentru cum am procedat, dar nu e mai bine sa ftim? Oricare dintre noi s-ar fi putut separa de grup sa mearga dupa o inghefata fi s& dea nas in nas cu ea. Acum ftim. -Efti implicata in povestea asta din cauza mea. Nu pofi sa negi. Oliver fi-a pierdut viafa din cauza propriilor lui actiuni, dar adevarul e ca nu am fost atent. L-am implicat fi; pe Vinnie in problema, nu am anticipat nici o clipa. Asta nu o sa se mai intample fi cu tine. Se intoarse din nou spre ea,1cu furia la apogeu: N u o sa se intample fi cu tine. O ri im i dai cuvantul tau de onoare ca nu ai fa mai pleci nicaieri de capul tau, indiferent pe cine sau ce crezi ca vezi, ori te urc in avion fi te trimit inapoi la New York. - Nu pofi sa ma urci nicaieri. Poti sa ma dai afara, dar aici se termina autoritatea ta.
S -Vrei s&testam ipoteza asta? f, Lila se ridica furioasa din fotoliu fi incepu sa se plimbeprin incapere. - De ce ma incol^e§ti astfel?; I - Fiindca insemni prea mult pentru mine ca sS ma mulpimesc cu orice altceva. §tii bine asta. p -Ai fi procedat fi tu exact la fel ca mine. I -Atunci aceasta conversape ar fi fost diferita. Am nevoie sa-mi dai cuvantul tau de onoare. I -Ar fi trebuit doar sa spun: „0, vai, uite-o pe Jai Maddok, asasin international, care ne-ar vrea pe top morp“, apoi sa im i continui cumparaturile cu Julie? 1; •‘■ Ar fi trebuit sa spui y,Cred ca aia e Jai Maddok? fi til ip scop telefonul, sa ma suni. Atunci, daca ai fi urmkrit-o, eu a? fi fost deja pe drum spre tine. Ne-am fi aflat permanent In legatura fi nu af fi stat cu teama ca poate te-a atacat fi p-a spintecat maruntaiele cu lama in timp ce eu umblam sa ip cumpar un nenorocit de lanpsor. | - Nu vorbi urat. Da, ai dreptate. Nu sunt obi^nuita sa ma consult cu nimeni. I - Obi§nuie§te-te. Incerc. Tu ai o jumatate de milion de frap, o familie enorma. Esti obi§nuit sa te consulp, s3 verifici, sa fii consultat. Eu sunt de capul meu de capva ani, fiindci a§a am ales. Nu m-am gandit niciodata ca am sa va Iperii, pe nici unul dintre voi. Eu... §i tu insemni mult pentru mine. Nu suport gandul ca am stricat totul, intre noi - cu toata lumea. I -Ip cer sa-mi dai cuvantul tau de onoare. Pop sa o faci sau pop sa nu o faci. p.:Era depa^ita numeric* ifi spuse Lila din nou, chinuindu-se sa-?i inabu§e mania. Cand trei oameni care pneau la ea vedeau lucrurile la fel, trebuia sa admita ca perIpectiva ei avea nevoie sa fie ajustata. k - Pot sa-p dau cuvantul meu de onoare ca am sa tncerc sa nu uit ca exista cineva cu caref trebuie sa ma consult, ca e important pentru el sa o fac... - In regula.
Lila !§i permise sa rasufle, mai tremurStor decat s-ar fi a§teptat. Nu o deranja sa se certe, dar nu putea sa o faca atunci cand intelegea clar unde grease. - Detest gandul c4 fi-am provocat atata ingrijorare, ca nu am auzit telefonul ala tampit cand ai incercat sa dai de mine. Daca rolurile ar fi fost inversate, a? fi fost §i eu speriata, a§ fi fost furioasa. Am reacfionat a§a cum sunt obisnuita sa reactionez §i... Mi-ai cumparat un lanfi§or? -M i s-a parut gestul potrivit la momentul respectiv. Acum nu mai sunt atat de sigur. - Nu poti sa ramai furios pe mine. Sunt de-a dreptul fermecatoare. - Sunt destul de furios. Clatinand din cap, Lila il cuprinse atunci dragastos cu brafele. - Sunt foarte fermecatoare. §i im i pare sincer rau. - Ea ucide oameni, Lila. Pentru bani. - Pot sa ifi spun ca am fost prudenta, dar tu nu ai fost acolo, a?a ca n-ai de unde sa §tii. Avea o po§eta mare, eleganta, nici o plasa de cumparaturi §i nu purta tocuri de data asta. Nu s-a uitat deloc in urma. Mergea ca o femeie care §tie ca are de ajuns undeva. Fie locuie§te in cladirea aceea, fie se intalnea cu cineva acolo. Am putea suna sa transmitem o informatie anonima la polifia locala. - Fine §i Waterstone se ocupa de asta. - Deci noi ne mulfumim sa afteptam? -Corect. Iar maine mergem sa ne intalnim cu Bastone, conform planului. Aruncand o privire la pla sele de cumparaturi, Ash se interesa: Alea sunt toate ale tale? - E vina lui julie. Ar trebui sa-i lasam sa piece, pe ea §i pe Luke. Stiu ca voia sa vada lucrarile catorva arti^ti. -Mergem tofi. D in acest moment, ramanem tofi impreuna. -In regula. „Adapteaza-te“, isi aminti Lila. Rama nem impreuna. *
[ Chiar daca erau din nou nevoip s3 priveascS peste umSr, Lila i§i spuse cS le prindea bine tuturor sa iasa pur ?i simplu, sS se plimbe impreuna, sa fie impreuna. InaintarS agale pe pod, cu raul curgand sub ei, pentru ca Julie s§ poata studia §i evalua tablourile ce se realizau pe loc §i sa schimbe cateva vorbe cu artiftii. 1 -Nu pricep niciodata despre ce vorbeste cand se Ian»eaza in discupi despre arta, comenta Lila la urechea lui Luke. DupS cum nu pricep nici ce spune Ash. ^ -Nu ?tiu sa traduc, dar im i place tabloul la care se uita. f Lila privi scena de vis reprezentand o curte, in care florile se revarsau din ghivece, ca^arandu-se nebuneste pe un perete cu tencuiala zgrunjuroasa. O mica drama era in desfa^urare, cu un copil mic plecandu-§i capul deasupra unui ghiveci spart o femeie care-1 certa din prag, cu mainile in ?olduri. , -Ea are un mic zambet pe chip - doar o umbra, observa Lila. II iubeste pe baie^elul ei trist §i rufinat. 0 sa-1 puna sa stranga cioburile, apoi vor replanta im preuna florile. r -A§ zice ca in^elegi mult mai mult decat mine. Dar v5d ca lui Julie ii place, suficient cat sa se uite §i la alte cSteva picturi ale artistului. -$i nu putem sa neglijam nici munca ta. Va trebui sa vizitam cateva patiserii inainte sa ne intoarcem la New York. Ce greu va fi! 1 -Am fost la cateva azi-diminea^a. Am gustat un eometto al cioccolato pe care cred ca pot sa il reproduc fi am primit un pont in legatura cu vreo cateva pati serii secrete. f - Ce e secret la ele? I -Trebuie sa le vanezi indepartandu-te de cararea batuta. Sunt patiserii industriale, ii explica el. Scot primele trance in toiul nopfii, pentru cafenele. Teoretic nu au voie sa vanda catre persoane fizice, dar o fac - neoficial. - O vanatoare in toiul noppi in cautare de patiserii secrete. Clar ma bag. Julie spunea ca vrei sa deschizi un al doilea local. Poveste§te-mi despre asta.
Str§b&tura la braf ?irul de arti?ti pana cand, imbujorat5 de succes, Julie li se alatura. - E posibil sa fi schimbat o viafa. $eful mi-a dat verde sa semnez un contract cu artistul care a pictat pu?tiul din curte. In imagine e cbiar el. Scena evoca o amintire din copilarie, cu mama lui si un mic accident cu o minge de fotbal dintro dupa-amiaza de vara. - Ce draguf! Imi place la nebunie. - Lucrarile lui sunt vii §i spun o poveste. Luam trei. Primul lucru pe care 1-a facut - dupa ce m-a sarutat a fost sa i?i sune sofia. - §i asta e dragut. -Deci m-am ales cu niste incalfari fabuloase, ca ni$te bijuterii pentru picioare, §i cu un nou artist pentru galerie. Razand, Julie ridica bratele in aer: Am avut o zi desavar^ita. Luke o prinse de mana fi o invarti, facando sa rada din nou. -Nimic nu e desavar^it fara inghetata. Ai chef de a§a ceva? il intreba pe Ash. -Sigur. -Daca avem inghetata in program, trebuie sa merg mai mult pe jos ca sa o merit. Julie arunca o privire in spate, apoi se uita la Ash. T>'au placut lucrarile lui? -Simteai mirosul florilor, caldura, ghiceai exasperarea amuzata a mamei §i resemnarea baiatului fata de ceea ce urma sa se intample. Picteaza cu sufletul, nu doar cu tehnica. -Aceea?i impresie am avuto §i eu. Nici macar nu are un agent. Sper sa se ocupe de asta. - Lam dat cateva nume, spuse Ash. Odata ce vine la New York, cred ca ist va face cateva contacte. -Tu mai fii minte prima vanzare pe care ai facuto? se interesa Lila. -Toata lumea o fine minte pe prima. - Ce anume a fost? - Eu i-am spus Surorile. Trei zane ascunse in padure, privind un calaref care se apropie. Tocmai il terminasem, lucrand in gradina complexului, cand tatal meu
» adus-o pe femeia cu care avea o relape la vremea tospectiva, ca sa ma cunoasca. Ea a vrut tabloul, iar el i-a §pus ca-1 poate avea. -A§a, pur §i simplu? -El nu in^elegea ce faceam sau ce incercam sa fac, In vremea respectiva. Ea da. Era agent. Am crezut intot deauna ci tata a adus-o la mine ca sa-mi spuna si o las baltS. In schimb, mi-a dat cartea ei de vizita, s-a oferit ifl m i reprezinte §i a cumparat tabloul imediat. E ?i in prezent agentul meu. -Ador finalurile fericite - si inghetata. Fac eu cinste, ununta Lila. -O Scuza tangibila pentru povestea de mai devreme. | Se plimbau acum pe aleea larga a Gradinilor Boboli. Ash o conduse spre ele§teul din care se inalta Androme da ?i Ii ceru: 4 Stai jos aici, a§ezata turcefte. , Lila se supuse, crezand ca voia o fotografie, apoi flutura din maini cand el scoase carnetelul de schi^e. -Un aparat foto e mai rapid! -Am ceva in minte. Cinci minute. Intoarce-ti capul, iloar capul, spre apa. Bun. Lila se resemna sa pozeze, In timp ce Luke f i Julie se Iiidepartara. -O sa-i ia ceva timp, prezise Julie. -Stiu cum functioneaza treaba asta. Luke Ii ridica infina In aer, cum obisnuise sa faca §i in adolescenfa, il t?i apasa buzele pe incheieturile degetelor ei. E foarte Irumos aici. Hai sa stam jos un minut, sa ne relaxam. -E o zi superba. A fost o zi superba, chiar si cu pauza lie un inalt dramatism. Arata bine impreuna, nu-i a§a? I' ll nu-1 cunosc pe Ash la fel de bine ca tine, dar nu 1-am vftzut niciodata atat de preocUpat de o femeie cum e cu Lila. Iar pe ea o cunosc. E nebuna' dupa el, §i asta este i>adevarata premiera. -Julie. -Mmm, facu ea Inclinandu-si capul pe umarul lui. -Te iubesc. -$tiu. §i eu te iubesc. Asta ma face atat de fericita!
-Vreau sa te fac fericita, Julie, spuse Luke intorcand-o cu fafa spre el. Vreau sa ne facem fericifi unui pe ceMalt, pentru tot restul viefii. Scoase cutia de bijuteri i din buzunar, o deschise si rosti: M&rita-te cu mine, dupa care putem sa incepem. - O, Doamne! Luke! -Nu spune nu. Spune „sa mai a§teptam“, daca trebuie neaparat, dar nu spune nu. -Nu? N-am de gand sa spun nu. Aveam de gand sa te cer eu in seara asta. La apusul soarelui. Planuisem totul. -Aveai de gand sa-mi ceri sa te iau de nevasta? -Nu vreau sa mai a§tept, spuse Julie aruncandu-^i brafele in jurul gatului lui. Nu vreau sa mai a§tept. Vreau sa ne casatorim iar, ca ?i cum ar fi prima data. Mi-ai cumparat un inel! -Nu am vrut sa-fi iau unui cu diamant. Un nou fnceput. Deci, facu Luke punandu-i pe deget smaraldul cu taietura patrata, pentru ziua de azi §i toate zilele de maine pe care vom reu$i sa le traim impreuna. - Ne-am gasit unui pe ceMalt! Ochii ei se umplura de lacrimi cand ii prinse fafa in maini, iar piatra pretioasfl scanteie in soarele alb. §i e perfect, Luke, murmura ea lipindu-?i buzele de ale lui. Noi suntem perfecfi. Dura mai degraba douazeci de minute decat cinci, dar Ash veni in cele din urma langa ea, se lasa pe vine $i-i arata carnetul de schife. Lila studie diversele perspective in care statea a§ezata printre tufi§uri, cu apa in fundal. Ash o pusese sa ridice mana, cu palma in sus. - Ce anume sunt? -O zei^a contemporana, absorbind forfe noi din cele vechi. S-ar putea sa-1 realizez in carbune, o absenfa a culorii, cu o sugestie de furtuna in coltul de vest al cerului. Se ridica §i-i intinse o mana pentru a o ajuta sa se ridice la randul ei. -$i toate astea fi-au fost inspirate de ele§teu?
p -De tine, spuse el simplu, apoi privi in jur. Uite-i acolo. O lua pe Lila de mana §i se apropiara de banca. Scuze. Am uitat de mine. K -?i eu, zise Julie intinzand mana in fata. , i -O, ce inel superb. Cand 1-ai... O, Dumnezeule! L -Ne casatorim. Julie sari in sus, o imbrafi§a pe Lila, apoi pe Ash. Is, -Cum ramane cu apusul? I -Mi-a luat-o Luke inainte. [ -Felicitari. Sunt atat de fericita! exclama Lila imbrafi^andu'l la randul ei pe Luke. Trebuie sa ciocnim in iflnatatea voastra. L -$tiu eu un loc, ii anunfi Ash. I -Ai mai zis asta. Condu-ne la el. O sa bem pentru lubirea adevarata, pierduta, apoi regasita. 1 -Scuze, spuse el, cand ii suna telefonul. Trebuie sa rilspund.
mm...
|r Ash nu facu decat sa ridice un deget §i se indeparta. | „Concentreaza-te asupra momentului“, i§i impuse Lila. | -Avem o nunta de organizat. I -§i inca rapid. Sfar§itul lunii septembrie. -Asta chiar e rapid, dar ma descurc. Trebuie sa aleliem locul. Am sa fac o lista. Si... Ce e? intreba ea cand Ash se intoarse. ; -Nu au gasit-o acolo. Pe Maddok. I -Sunt sigura ca ea era. Am vazuto intrand. I -Nu te-ai in§elat. Ea era - dar nu au gasit-o acolo. In schimb au gasit un dealer de arta cu numele de Frederick Capelli. Ii taiase gatul. R Jai !i trimise angajatorului un mesaj din apartamentul ei elegant din Florenfa: Pachetul a fost livrat. I Fusese destul de simplu, Ifi spuse ea, punand deopurte telefonul §i a^ezandu-se sa i§i curefe temeinic cutitul. Aceasta mica misiune suplimentara ii adauga bani
in cont, iar eficien^a cu care o indeplinise urma sS fir pe placul angajatorului. Avea nevoie de ceva care Nil incline balan^a in favoarea ei dupa acel e§ec ridicol din New York. Ca^eaua aia slabs nu ar fi trebuit sa-i scape nicioda ta din mana, trebuia sa admita ca fusese neglijenta In aceasta privinta. Cine s-ar fi gandit ca pipi^a aia osoasil avea suficient tupeu sa fuga - sau ca era capabila sa den un pumn adevarat? Nu avea sa uite. Nu ea era de vina pentru ceea ce papsera Oliver $1 tarfa lui, precum §i unchiul lui cu sentimente nobile. Fusese nevoita sa colaboreze cu un neghiob, §i inca unit I care nu se putea stapani. Dar in^elegea foarte bine ca angajatorului ei nu-l placeau scuzele. I?i studie cuptul, il privi sclipind curat m argintiu In lumina ce se strecura pe fereastra. Comerciantul de arts fusese ufor §i rapid de ucis - il trimisese pe lumea cealalta cu o singura taietura. Momentul in care ii sfa§iase gatul ii Inseninase ziua, de§i fusese o crima jalnic de banala. Arunca o privire spre ceea ce considera a fi bonusul ei: portofelul lui in care se aflau cateva bancnote fo§nitoare, ceasul de mana un Cartier antic -, inelul pentru degetul mic, al carui diamant avea o greutate decenta §i o luminozitate buna. Zabovise suficient pentru a scotoci prin apartament, luand obiecte de valoare usor de transportat. Dintr-o toana de moment luase §i o cravata Hermes. Avea sa se descotoroseasca de toate in afara de eravata - aceea aVea sa ajunga in colectia ei personala. In fond, ii placeau micile ei suveniruri. Iar polipa avea sa ancheteze crima, cel putin initial, ca pe un jaf ce luase o intorsatura proasta. Dar Capelli era mort fiindca il omorase ea si pentru ca nu localizase oul, a?a cum promisese, a?a cum Oliver Archer o facuse.
fi Nimeni nu avea sS-i simta lipsa pana lunea urmatoaceea ce M lasa timp suficient sa-1 gaseasca pe Archer fi ca^eaua lui. & Reufise sa le dea de urma, nu-i fusese u§or. Fusese 0 decizie buna sa plateasel - din propriul buzunar pentru o locuin^a din care sa poata supraveghea mansarda lui Archer. Si avusese noroc sa-i zareasca limuzina, sS il vada plecand cu o valiza. | Dar norocul nu insemna nimic fara talent. Urmarirea lui pana la aeroport, faptul ca obpnuse printro minciuna datele zborului, toate acestea necesitasera talent. Angajatorul fusese destul de mulpimit ca sa accepte so trimita la Florentja cu unul dintre avioanele lui. E Archer t?i luase o scurta vacant ca sa se refaca dupa tragedie, presupunea Jai. El ■ amicii lui nu aveau habar ca-i supraveghea §i, astfel, aveau sa fie cu atat mai neglijenti. p lJn om ca Archer, cu banii lui, se cazase probabil la un hotel grandios sau inchiriase o locuin^a privata. Aveau sa viziteze atractiile tipice pentru turifti, printre care colecpile de arta ocupau un loc important. Bi Acum ca livrase pachetul, putea sa inceapa vanatoarea. )/ Iar vanatoarea avea sa fie urmata de ucidere. A§tepta cu nerabdare acel moment. Vari cuptul in trusa de piele, facuta la comanda, in care i§i pnea toate armele ascutite, si o impaturi cu atenpe.Intenpona sa folo&easca mai multe lame pe ca^eaua care ii sparsese buza.
re,
1 Sarbatorira ciocnind paharele cu bauturi spumante
la o masa de pfe trotuar, in timp ce via^a Floren^ei se icurgea pe langa ei. I , Jai Maddok nu-§i fScuse aparitia, se gandi Lila, care Btudia femeie trecatorilor chiar §i atunci cand discuta des pre detaliile nunpi lui Julie.. , -Am in^eles, zise ea batand cu un deget in masa. Ip dore?ti eleganta simpla, cu o doza serioasa de amuzament. Ritualul §i tot ce simbolizeaza acesta, urmat de o petrecere salbatica.
-Cam asta-i tot. Julie ii zambi lui Luke. E tot f i pentru tine? -Tu e§ti tot pentru mine. -Uau! Ai adunat o gr&mad5 de buline albe, remarcS Lila cand Julie se apleca sa-1sarute. Ma bucur ca am ochelarii de soare pe ochi, fiindca stralucirea pe care o radiafi voi doi e orbitoare. Poate ar trebui sa oferim ochelari de soare ca marturii de nunta. Am sa-mi notez asta. - Glumefte, rase Julie. -Poate. Cu siguranta nu glumesc in privinfa scotocirii prin magazine dupa ceea ce este de departe cel mai important element al nuntii - rochia de mireasa. Daca avem timp, ar trebui sa aruncam o privire chiar aici, in Florenfa. -Mi-ai citit gandurile. Lila il inghionti ufor pe Ash: - Efti foarte tacut. -Barbatii, din experienta mea, se implica prea putin in organizarea f i executarea nunfilor. Ei doar ifi fac aparifia la timp, f i aici se sfarfefte rolul lor. -Mai gandefte-te. Am sa pregatesc o lista cu sarcinile tale, domnule Cavaler de Onoare. Pofi sa incepi un alt tabel faimos. Cred... Se intrerupse cand suna telefonul lui Ash. -Archer, raspunse el. Da. In regula. Nici un nume? Nu, este exact cum trebuia, mulfumesc. Da, afa e bine. Multumesc din nou. Incheie convorbirea fi ridica din nou paharul: O femeie a sunat la hotel, cerand sa i se faca legatura la camera mea. Dupa cum am solicitat, la recepfie i s-a spus ca nu sunt inregistrat acolo. §i nici tu, Lila, caci a intrebat f i de tine. -A inceput verificarile. -§i daca nu ai fi vazut-o tu, nu le-af fi cerut celor de la recepfie sa spuna oricaror eventuali vizitatori sau apelanfi ca nu suntem inregistrafi acolo. - Iar ea ar fi ftiut unde suntem cazati. Deci astea sunt cateva bile albe importante pentru mine. -A o observa fi a fugi dupa ea sunt doua lucruri diferite. Dar incep sa ma inmoi. Hai sa mai comandam
0 tura, iar tu pofi sa te distrezi incercand sa o gasefti in
mulfime. -O feceam la modul subtil. Multumindu-se sa zambeasca, Ash ii facu semn chelnerului.
capitolul 24 | Lila i?i puse rochia alba fi pantofii cei noi fi fu nevoita sa admita ca Julie - ca intotdeauna - nimerise la fix. Era o finuta de vara clasica si stilatS, pe care o finisa impletindu-fi parul fi prinzandu-1 intr-un coc lejer la ceafa. M Nimeni nu avea sa suspecteze, daca mai conta, ca era prima ei vizita, altfel decat in interes de serviciu, la o vila italiana. -Arati aproape perfect, comenta Ash cand intra tn dormitor. 1 -Aproape? -Aproape. Deschise sertarul de sus al comodei fi icoase o cutie, spunandu-i: Incearca asta. Incantata, Lila deschise capacul cutiei, apoi se zgai la husa dinauntru. Lanfifoarele rantezie vandute ca suveniruri nu veneau in huse de piele. ; - E vreo problema? -Nu. Era stupid sa o emofioneze un cadou. Aman momentul pentru a fi mai placuta descoperirea. | Lua husa fi o despaturi. Inconjurat de o rama ingusta de diamante minuscu le, pandantivul in forma de lacrima licarea in tonuri pastelate de albastru. Era prins pe doua lanfifoare, de licate ca panza de paianjen, pe care alte mici diamante gcanteiau ca nifte picaturi de roua. -E... e superb. E un cristal de piatra lunii. -Mi se parea potrivit pentru o femeie care fi-a terminat, in esenfa, cea de-a treia carte despre varcolaci. Da-mi voie. Il desfacu el insufi, apoi i-1puse la gat. Dupa
ce il inchise, ramase in spatele ei, studiind rezultatele in oglindi: Acum efti perfects.. -E splendid. Dar „potrivit“ nu e cuvantul corect, „Potrivit“ se refera la ceva facut din politefe. Gestul acesta e unui atent, demonstrandu-mi ca ai c&utat indelung un obiect cu o semnificafie aparte pentru mine. II ador, nu doar fiindca e splendid, ci fiindca a fost atent ales. Mulfumesc. Nu stiu ce sa spun. -Tocmai ai spuso. Am avut dreptate sa ne luam li ber ieri, sa sarbatorim cu Luke fi Julie. Asta sarbatorefte ceea ce ai realizat tu. - E cel mai frumos lucru pe care 1-amprimit vreodata de la cineva, fi inseamna cel mai mult, murmura Lila lipindu-fi obrazul de al lui. Ash o desprinse ufor de el, mangaind-o bland pe umeri in timp ce ii studia chipul. -Sunt cateva lucruri despre care trebuie sa discutam odata ce ne intoarcem la New York. -Despre care nu putem vorbi in Italia? -Vizita de azi e motivul pentru care am venit, afa ca trebuie sa ne ocupam de asta. De fapt, ar trebui sa mergem. Am sa-1sun pe Lanzo. -Eu trebuie sa-mi iau doar pofeta. Sunt gata. Cand Ash iefi, Lila se intoarse din nou spre oglinda fi ifi trecu ufor degetele peste piatra pretioasa. Cu coada ochiului zari binoclul pe care il pusese langa fereastra. Nu era ciudat ca de la acel binoclu se ajunsese aici? $i cum avea sa se descurce cu acest sentiment de alunecare necontrolata printr-un tunel lung, foarte lung, spre iubire? Fara nici un punct de sprijin, ifi spuse, fara nici o bordura la indemana pe care sa se tarasca pentru a-fi trage rasuflarea, pentru a incetini coborarea. Oricat de palpitanta ar fi fost caderea, habar nu avea ce trebuia sa faca la aterizare. Sa traiasca experienta de pe o zi pe alta? se intreba ea, luandu-fi pofeta. Sa faca ceea ce venisera sa faca, apoi ceea ce trebuia facut mai departe. Era singura manierS pe care o cunoftea.
| Se uita in oglinda pentru ultima data, mangaindu'fi lanpforul. Ash o descoperise, intelesese ce avea sa conteze pentru ea, iar acest lucru era la fel de frumos ca piatra in sine. & Lila avea sa-fi aminteasca acea calatorie cu maf ina prin zona rurala a Toscanei ca pe o insiruire de culori. Ceruri albastre, discuri galbene de floarea-soarelui dans&nd in lanuri pe marginea drumului. Verdele intunecat al dealurilor, al livezilor de maslini, al chiparosilor conici, toate nuantele de citrice ale lamailor galbene fi verzi, ale portocalelor revarsandu-se din copaci fi violetul intens al ciorchinilor grei de struguri de pe vi£e. Gradinile de flori in tonuri fierbinp de rofu fi violet sau flacari de galben fi portocaliu scanteiau in lumina soarelui pe fimdalul zidurilor albe rascoapte ale caselor sau al peretilor solizi de caramida. Viile, ce pareau sa se tntinda pe kilometri intregi, se ridicau pe dealuri terasate sau campii uniforme in firuri ordonate. If Daca ar fi putut sa picteze ca Ash, ar fi pictat acel peisaj - acea abunden^a de culori imbibate de soare. I Lanzo condimenta drumul cu barfe locale sau intrebari despre America, tara in care i§i promisese ca avea sa cilatoreasca intro buna zi. La fel cum facuse in timpul zborului, Ash considera acest drum cu mafina un fel de ragaz, ca fi cum ar fi calatorit prin tablouri, de la un peisaj la altul. B ln nuance intunecate fi prafuite intro clipa, apoi vibrand de culori indrazne^e in urmatoarea. De la frumos la frumos, totul saturat de o lumina eroica. I, Cotira de pe drum pe o alee ingusta fi abrupta ce Urea printre livezile de maslini. I; Lila vazu treptele brute cioplite in coasta dealului, ca fi cum vreun urias din Antichitate le-ar fi taiat din panta prelunga. Florile de camp ifi scoteau capul prin crapaturi pentru a sorbi soarele in jurul unei mici zone Iiivelate pe care se afla o banca de fier. 1 Cine statea acolo vedea totul, ifi spuse ea.
-Acesta este domeniul Bastone, ii informs Lanzo Giovanni Bastone, pe care mergefi sa-1 vedefi, are vili cea mare. Sora lui fi mama lui locuiesc tot pe dome niul acesta, intro casa foarte frumoasa. Fratele lui sta la Roma fi se ocupa de... cum se spune?... interesele lor dc acolo. Mai are inca o sora care locuiefte la Milano. Can ts opera si e cunoscuta ca o excelenta soprani. A mai existat un frate, dar el a murit tanar, intr-un accident dc mafina. Virand usor spre doua porfi de fier ce faceau legatura intre zidurile albe, tanarul italian explica: Securitatea, infelegefi. Sunteti afteptafi, ii, iar mafina mea e cunoscuta. Chiar in timp ce vorbea, porfile se deschisera. Drumul spre impozanta vila era strajuit de palcuri de copaci si de gradini cu plante ornamentale. Cladirea reufea sa fie in acelafi timp si maiestuoas9 fi blanda, cu ferestre arcuite inalte, porticuri rotunjite fi terase fluide. Fara liniile domoale, fara farmecul plantelor agafatoare revarsandu-se de pe acele terase, ar fi dominat intregul peisaj. In schimb, dupa parerea Lilei, se integra perfect in el. Acoperiful cu figla rofie se inalfa inclinat fi iefit in afari deasupra zidurilor galben-deschis. Aleea de intrare a mafinilor inconjura o fantana centrala in care apa curgea din palmele facute cauf ale unei sirene cocofate pe o gramada de stand. - Ma intreb daca au vreodata nevoie de cineva care sS aiba grija de casa cat timp sunt plecafi. -Tu ai face-o, pufni Julie dandu-fi ochii peste cap. Lanzo deschise portiera mafinii exact in clipa in care un barbat in pantaloni bej fi o camafa alba iefi pe terasa. Parul ii era alb, marcat dramatic de fuvife negre de aceeafi culoare ca sprancenele stufoase, arcuite. Avea o silueta de om bine hranit, dar inca nu corpolent, fi ochi negri ce ardeau pe fundalul unei fefe arse de soare, cu trasaturi pronuntate. -Bine afi venit. Eu sunt Giovanni Bastone, se prezenta el intinzandu-i mana lui Ash. Vad ceva din tatal tau in tine.
v -Signor Bastone, va mukumesc pentru ospitalitate. ■ -Desigur, desigur, e o incantare. I -Acestia sunt prietenii mei, Lila Emerson, Julie Bryant fi Luke Talbot. I -O mare placere. Saruta mana Lilei fi pe cea a lui Julie fi o stranse pe cea a lui Luke. Poftip in casa, nu Itap in soare. Lanzo, Marietta are ceva special pentru tine in buc&tarie. 1 -Ah, grazie, Signor Bastone. [ -Prego. I -Casa dumneavoastra arata ca fi cum ar fi crescut nici sub soare, cu sute de ani in urma, remarca Lila. I -Acesta este un compliment excelent, spuse Bastone jflmbindu'i radios. Doua sute de ani - partea originals, tnfelegi. Deja fermecat, ifi petrecu brapil Lilei pe sub ai lui fi ii conduse inauntru. Bunicul meu a extins-o. Un om ambipos f i abil in afaceri. I Ii duse intr-un foaier spapos cu dale de culoarea nisipului, perep crem fi grinzi de culoare inchisa deasupra. ScSrile se curbau, realizand din nou acele linii mai blande, cu arcade suficient de largi cat sa treacS patru perloane deodata, fluidizand spapul de la o camera la alta. Operele de arta, inramate in aur cu patina, reprezentau o mare varietate de subiecte, de la peisaje toscane la portrete fi naturi moarte. f -Trebuie sa discutam despre arta, spuse Bastone. 0 pasiune a mea. Dar mai intai bem ceva, nu? Trebuie 8(1 curga intotdeauna vin pentru prieteni. Tatal tau este bine, sper. >t -Este bine, mulpimesc, fi v5 transmite cele mai calde salutari. [ -Drumurile noastre nu s-au mai intersectat de ceva Vreme. Am cunoscuto fi pe mama ta, Mai recent. [ -Nuftiam. 1 - Una bella donna, rosti italianul sSrutandu-fi varfurile degetelor. -Da, afa e. -§i o femeie excepponala.
Ii conduse pe o terasa sub un pavilion sufocat do bougainvillea. O multime de flori se rev&rsau si scoteau capetele din ghivece de teracota inalte pana la brau; un caine galben mofaia la umbra, iar dealurile, lanurile fi livezile toscane se intindeau ca un dar prefios dincolo de toate acestea. - Probabil va imbatati de fiecare data cand iefifi din casa. Din cauza peisajului, se gr&bi Lila sa adauge, cand el ifi increfi spranceana. E amefitor. -Ah, da. Amefitor ca vinul. Efti scriitoare, da? -Da. -Va rog s&stafi jos, ii invita gazda. Pe o masa fusesc deja pregatit vinul, alaturi de nifte platouri colorate cu fructe, branzeturi, paine si masline. -Trebuie sa gustati cafcavalul nostru local. E deosebit. Ah, iato fi pe sotia mea. Gina, prietenii noftri din America. O femeie zvelta, cu parul decolorat de soare fi ochii intunecati, adanci, iesi pe terasa in pas vioi. -Va rog, scuzafi-ma ca nu v-am intampinat^Ii turui ceva sofului ei in italiana, facandu-1 sa rada. Ii explic lui Giovanni, e sora mea la telefon. O mica drama de familie, afa ca am fost retinuta. Soful ei facu prezentarile fi turna vinul in pahare. -Ati avut o calatorie placuta? intreba Gina. -Drumul cu mafina de la Florenfa a fost minunat, ii spuse Lila. - Ce v-a placut mai mult la Florenfa? Mancarea toscana, magazinele, operele de arta? -Absolut totul. Se lansara intro conversafie vioaie. Privindu-i pe sofii Bastone, Lila vazu doi oameni care traisera o viaffl intreaga impreuna fi inca se bucurau fiecare de compania celuilalt. -Ai intalnito pe cea care i-a fost sofului meu amante, ii spuse Gina. -Ah, tan&ra americanca, exclama dramatic Bastone, ridicand ochii spre cer. Eram atat de pasionafi, atat de presafi de timp! Tatal ei nu era de acord, ceea ce facea
totul cu atat mai pasional, cu atat mai urgent. Ii scriam ode f i sonete, ii compuneam cantece. N-am ratat nimic din durerea si bucuria primei iubiri. Apoi a disparut, IInu el pocnind din degete. Ca un vis. Lua mana sofifit lui, o sarutS fi spuse: Apoi a aparut aceasta superba fameie toscana care m-a respins cu inverfunare, facandu ma sa o blestem, sa o implor, sa o curtez, pana s-a Imlurat de mine. Cu ea am trait acele ode fi sonete, tccf cantec. I -De cat timp suntefi casatorifi? intreba Lila. -De douazeci f i fase de ani. -Si e in continuare un cantec? I -In fiecare zi. In unele zile muzica suna fals, dar I fntotdeauna un cantec ce merita cantat. -Asta e cea mai buna descriere a unei casniCii reufiH din cSte am auzit vreodata, decise Lila. Sa cantafi tot timpul, le ura lui Julie fi Luke. Ei sunt logodifi - de ieri. Gina bStu din palme fi, ca orice femeie, se apleca in (itfil sa studieze inelul lui Julie, f Bastone ridica paharul: -Fie ca muzica voastra sa fie dulce. Salute. Treptat, Ash conduse conversafia inapoi spre ceea ce II preocupa. -A fost interesant sa o cunosc pe Miranda. Atat Lila, t fi eu am fost fascinafi de povestea despre bunicul dumneavoastra fi partida de poker cu Jonas Martin. -Au ramas prieteni, defi nu se vedeau decat rar, cand hunicul meu venea sa-fi vada de afaceri. Jonas Martin »dora jocurile de noroc, afa spunea bunicul, f i aproape Intotdeauna paria prost. II numeau, ah... -Ghinionistul Jonnie, completa Ash. -Da, da. -$i faptul ca a pus pariu pe o comoara de familie? Ufa ceva obifnuit pentru el? -Nu obifnuit. Era... da, „rasfafat“ e cuvantul. Era taH4r fi impetuos ca un manz, dupa cum spunea bunicul. '>(|pare ca tatal lui Martin a fost foarte furios din cauza icestui pariu, dar regulile sunt reguli. Efti interesata sa ■crii despre acea perioada?
-Sunt foarte interesatS, rSspunse Lila. Miranda nu §tia care a fost miza pariului - ce amintire de familie a fost pierdutS. Putep sa-mi spune^i? -Pot sa fac mai mult de atat Pot sa v i arSt. V-ar face placere sS vedepi? Lila i§i sim^i inima infigandu-i-se in gat. Reu?i sa dea din cap §i sa baiguie: -Mi-ar placea enorm. -Vei rog, venitji. Gazda se ridica §i le facu semn: Luat;i'va vinul. Bunicul meu iubea c&latoriile §i arta. Calatorea mai ales in scop de afaceri, pentru a-§i mencine §i dezvolta re^eaua profesionala, cum s-ar zice azi. C§uta obiecte de arta, ceva interesant, peste tot unde mergea, Acest interes i 1-atransmis tatei, §i 1-am mo?tenit la randul meu. -Ave^i o colectjie minunata, comenta Julie. lata, acesta. Se opri o clipa langa portretul unei femei cu un aer visator §i romantic. E din perioada de inceput a lui Um berto Boccioni? -A§a e. -Si acesta, zise Julie trecand la un tablou in culori tari, cu forme amestecate care,’i?i dadu seama Lila, erau oameni. Una dintre lucr&rile lui de mai tarziu, cand adoptase curentul futurist italian. Ambele sunt minunate. Imi place foarte mult c& le expune^i impreuna, pentru a ilustra evolu^ia §i cautSrile artistului. -Te pricepi la arta, observa Giovanni oferindu-i bratul sau. Ai o galerie? -Sunt manager la una. -Un bun manager are It participate la afacere. Eu cred ca e§ti un bun manager. C ind trecura prin urmatoarea arcada, Julie se opri incremenita. Nu ar fi putut spune ca se aflau intr-o camera de zi, se gartdi Lila. Ar fi fost un termen mult prea comun ?i vag.I »Salon“, eventual. De$i nici ,jgalerie“ nu ar fi fost exagerat. Mai multe fotolii §i canapele in nuance discrete ofereau posibilitatea relaxarii. Mesele, dulapurile, comodele,
de la cele mai simple pana la cele mai sofisticate, str5luceau de patina vremii. In capSt se afla un mic §emineu de malahit in care erau expu?i crini portocalii. I $i peste tot se z&reau lucrari de arta. I Pere^ii erau tapeta^i cu picturi, de la icoane religioase |terse la operele vechilor maestri ?i cele ale unor artlfti contemporani. Pe piedestale sau mese se aflau diverse sculpturi, din marmura fina, lemn §lefuit sau piatra bruta. [ In vitrine §i pe rafturi scanteiau numeroase obiecte
de arta.
I -O! exclama Julie ducand o mana la piept. Inima mea! Bastone chicoti ?i o trase spre el. | -Arta e un alt cantec ce trebuie cantat. Efti de acord, Ashton? Indiferent daca acel cantec e de suferin^a sau de bucurie, de dragoste sau de disperare, de rSzboi |BUde pace, el trebuie cantat. P -Arta o impune. Iar dumneavoastra ave^i aici o intreaga opera. I -Trei genera^ii de iubitori de arta, §i nici un artist printre noi. Incapabili de create, ne-am asumat rolul de mecena. ' -Exista arta §i fara protectori, comenta Ash, dar nrtistul rareori ajunge sa prospere fara generozitatea si vlziunea acestora. > -Trebuie sa-tf vad lucrarile data viitoare cand venim In New York. Am fost intrigat de ceea ce am vazut pe Internet, iar unele au facuto pe Gina sa ofteze. Care era, cara, cea pe care #-ai dorit-o? ii - Padurea. Copacii sunt reprezentaji ca niste femei, fi mai intai te gande§ti, o, sunt captive, prada unei vraji. Dar nu, cand te uit;i mai atent vezi ca sunt... Isi cautft cuvintele §i, dupa ce discuta cateva clipe cu so^ul ei In italiana, relua: Da, ele insele sunt vrajitoarele. Ele sunt padurile. E un mesaj puternic §i feminist, a§ spune. Ii corect? i -Nu exista „corect“ sau „gre§it“ in domeniul asta, dar n(i in^eles ce am facut, ceea ce e un mare compliment.
-Pofi sa-mi faci marele compliment de a-mi picta fiicele. -Ah, Gina! Ea i§i ignora soful §i continua: -Giovanni spune c3 nu ar trebui sa-fi cer, dar daca nu ceri, cum pofi sS obfii ceea ce vrei? Ii fScu jtrengSre?te cu ochiul lui Ash: O s3 vorbim. - Dar voi afi venit sS vedefi premiul ca^tigat in urma pariului, le atrase atentia Bastone aratandu-le o vitrina pictata in care se afla o colecfie de cutii emailate, impodobite cu pietre prefioase. Lua una fi o ridica in lumini: O piesa minunata. Portfigaretul e din citrin emailat, in montura de aur, canelat, cu un safir caboson drept buton de deschidere. Vefi vedea ca e gravata cu inifiala maestrului casei Faberge, Michael Perchin. O pierdere ustur&toare pentru familia Martin. *-E superba, spuse Lila din tot sufletul. -§i motivul unei dispute intre cele doua familii, drept pentru care nu am sofie american&, zise el fScandu-i Ginei cu ochiul. - Signor Bastone, i se adresa Lila punandu-si o mana peste a lui. Uneori trebui sa mergi pe incredere. Se intoarse sS-i arunce o privire lui Ash, apoi repeta: Trebuie sa mergi pe incredere. Signor Bastone, cunoa§tefi un om pe nume Nicholas Vasin? De§i fafa lui ramase complet calmS, Lila ii simti mana tresarind sub a ei. §i v3zu culoarea disparand brusc din obrajii Ginei. -Numele nu mi-e familiar, declara el punand portfigaretul xnapoi cu mare grija. Ne-a facut mare placere compania voastra. -Signor Bastone... -Apreciem ospitalitatea dumneavoastra, intervene Ash. Ar trebui sa pornim inapoi spre Florenta. mainte de asta, trebuie sa va spun ca fratele meu Oliver a achizifionat anumite documente §i un obiect de arta in timp ce o ajuta pe Miranda Swanson sa vanda masa suecesorala a tatalui ei - mo§tenita de la bunicul ei. Fratele meu a cumparat acest obiect pentru el insu§i, nu pentru
unchiul la a carui firms lucra. Ash se opri doar penmi o clipa, observand liniile aspre intipSrite pe chipul ltd Bastone, apoi continua: La un moment dat familia Mnrtin a avut in posesie doua dintre ouale imperiale illspSrute. Unul a fost pierdut la o partida de poker, celalnlt a ajuns la fratele meu, fiindca Miranda, din cat se pare, nici nu stia, nici nu era interesata sS afle ce anume inoftenise. Fratele meu, iubita lui fi unchiul pentru care lucra sunt tod mor^i. i -Imi pare foarte r&u. -Documentele, care sunt acum la mine, descriu clar oul care a fost pus drept miza fi pierdut la o partida de poker in favoarea lui Antonio Bastone. Oul Necessaire. Ii -Nu am ceea ce cautap. -So$ia dumneavoastra cunoaste numele de Nicholas Vasin, cici a tresarit speriata cand 1-a auzit. Ii e teami tie el, fi pe buna dreptate. Cred c&a comandat uciderea Iratelui meu fiindca Oliver avea cel de-al doilea ou I !arul cu heruvim - f i a incercat prosteste sa negocieze tin pre£ mai mare. A fost nesocotit, dar era fratele meu. -Ai suferit o tragedie. Condolean^e. -Ii cunoaste^ pe tatal meu, pe mama mea. Fara in tioiala a^i facut verificari despre fiecare dintre noi inaintr de a ne permite accesul in casa dumneavoastra, stiind id eram interesat;i de acel pariu pierdut cu atata timp in tirma. Creded-ma cand va spun ca am facut aceleafi ve rificari despre dumneavoastra fi familia dumneavoastra luainte de a-mi aduce prietenii aici. -Suntem incantad sa va oferim ospitalitate, dar nu $tlm nimic despre asta. v -O anume Jai Maddok ucide la comanda lui Ni cholas Vasin. A infipt un cudt in coastele iubitei mele, fl s-a ales cu un pumn in fa^a pentru asta, spuse Ash privind-o mandru pe Lila. Avem de gand sa ne luptam iU ei, signor Bastone. Polida, cea din New York, dar il la nivel internadonal, ftie de existen^a ei fi a lui Vasin. Au sa plateasca pentru ceea ce au facut familiei mele. Sunted dispus sa ma ajutad?
-Nu am ceea ce cSutafi, incepu el, insa fii intrerupt de sofia lui. Ii vorbi in italianS, pe un ton aprig, cu fafa incinsil, cu ochii scanteind. In timp ce se certau, ochii ei fierbinfi se umplura dc lacrimi, dar vocea ii ramase puternica, fiirioasa, panil cand Bastone ii prinse mainile fi i le ridica la buze, Ii murmura ceva, apoi dadu din cap resemnat. - Familia e totul, spuse el. Gina mea imi amintefte acest lucru. Tu ai venit aici pentru familia ta. Eu am facut ceea ce am facut pentru a mea. Am nevoie dc aer. Vino. Se indeparta cu pafi mari, intorcandu-se pe unde venisera. Masa fusese golita in absenfa lor. Trecu pe langa ea $1 se opri abia la capatul terasei ce dadea spre splendoarea peisajului toscan. -§tiam ca familia Martin avea doua oua, fiindca bunicul meu le vazuse pe ambele. Jonas i-a permis s<1 aleaga unui cand a pierdut pariul., Bunicul era tanSr cand a c&ftigat oul Necessaire, inca nu se pricepea la astfel de lucruri, dar a invafat repede - a fost primul lui obiect de arta fi prima lui iubire in acest sens. Disputa s-aintetit. Pariul e pariu, da, insa acest ou nu-i aparfinea baiatului ca sa-1 poata pune in joc. Bunicul meu a refuzat sa-1 dea inapoi, chiar fi atunci cand i s-aoferit dublul mizei. A devenit o chestiune de orgoliu fi de princi pal, fi nu pot eu sa ma pronunf cine a avut dreptate fi cine nu. A devenit al nostru. Bunicul 1-a pastrat in ca mera lui, refuzand sa-1 expuna. Tatal meu a stat langS el cand i-a sosit ceasul. Afa a ajuns la mine. Fusese al nostru, un obiect privat, timp de trei generafii. - Inceputul, murmura Lila. Restul, dragostea lui faf
rflnduri §i am decis ca nu era un obiect privat. Aparfinuir candva altei familii §i le fusese rapit odata cu viefile. Ne gandeam sa facem in a§a fel incat sa fie donat unui inuzeu - eventual imprumutat in numele familiei noasire §i al familiei Martin. Povestea e buna, doi barbafi llneri, o partida de poker. Trebuie sa decidem cum se vil face asta, la ce muzeu. Pe de alta parte, nu e simplu tleloc. Trebuie sa ne ocupam de autentificarea oului Hpeland la speciali§ti de o discretie irepro?abila. I -Frederick Capelli, spuse Lila, f&candu-l pe Bastone •ft se rasuceasca brusc spre ea. I -De unde §tii asta? I -A fost ucis ieri, de catre aceea§i femeie care i-a ucis |l pe ceilalfi. I -Foarte bine, rosti implacabil Gina ridicandu-§i ulldator barbia. Ne-a tradat. Propria lacomie i-a adus moartea. I-a spus lui Vasin despre oul Necessaire. Vasin it trimiso pe aceasta femeie la noi, mai intai cu o oferta lie a cumpSra oul. Noi hotaraseram sa procedam cum ni se parea corect §i am refuzat sa-1vindem. Ea s-aintors »ft ne ofere mai mult ?i sa ne ameninfe. -Sofia mea, copiii mei, nepofii mei, continua Bastone. Merita oricare dintre ei sa^i piarda viafa de draglil acestui obiect pentru care, in plus, ni se oferea o iuma considerabila? I-am poruncit sa piece, i-am spus ca m sa apelez la autoritafi. In noaptea aceea ne-a sunat. II rapise pe nepotul nostru. Intrase in casa fiicei mele, II In?facase mezinul in timp ce ei dormeau. Antonio al nostru, de doar patru ani. M-a lasat sa-1 ascult strigand ilupa mama lui, dupa mine, ?i mi-a promis ca-1 va ucide III chinuri daca nu-i dau oul. Avea sa rapeasca un alt COpilj sa-1omoare, pana cand ii dadeam satisfacfie. Ne-a |ioftit sa contactam autoritafile. Avea sa-1spintece pur §i dlmplu pe baiat si sa-si vada de ale ei, apoi sa se intoarca tiltcandva dupa urmatorul. * Julie se apropie de Gina §i ii oferi un fervefel cand vllzu lacrimile rostogolindu-i-se pe obraji. -I-afi dat oul. Nu afi avut incotro. ii
-O simpla afacere, a?a i-a spus ea. Puttana! marai dispretuitor Bastone. Ne-au dat jumState din oferta initials. -Le-am zis sa pistreze banii, sa §i-i bage pe gat, dar ea a spus ca daca nu ii luam, daca nu semnam actul dc vanzare, se va intoarce dupa alt copil. Incrucisandu-^l mainile peste inimS, Gina murmura: Copila§ii no?tri! -Era doar o afacere, a spus ticaloasa. O simpla afa cere. Antonio avea vanatai acolo unde il ciupise ea, dar era teafSr. A doua zi dimineata ni 1-aadus inapoi in sta re buna. Iar ei au ramas cu bleStematul de ou. -Ati facut ceea ce trebuia s& faced, ii asigura Luke. V-afi protejat familia. DacS acest Capelli s-a dus la Vasin, inseamna c&era la curent cu povestea despre par tida de poker. -Da, ii spuseseram tot ce stiam. -Ceea ce probabil c&1-acondus pe Vasin la Miranda iar ea ii vanduse cel de-al doilea ou lui Oliver. Cand s-au intamplat toate astea? intreba Lila. -Pe optsprezece iunie. Nu am sa uit niciodata noaptea in care 1-a rapit. -De aici la New York, zise Lila uitandu-se la Ash. Succesiunea evenimentelor se confirma. In mod evi dent, Miranda nu §tia ce anume reprezenta acel ou ?i probabil a spus ca 1-avandut. Poate Capelli a incercat s<\ intermedieze tranzactia cu Oliver. -$i Jai a intervenit, folosindu-se de iubita lui. An stabilit un prej;, insa Oliver a dat inapoi, incercand sil stoarca mai mult. V-afi dus la polide. signore? -Au obtinut ceea ce voiau. Nu mai au motive sa le faca rau copiilor mei. -L-a? ucide daca a§ putea, rosti Gina strangandu-fl pumnii. Si pe el, §i pe cSteaua lui. I-a facut vanatai copilasului nostru, i-a luat mielu^elul cu care dormea. A pkns dupa el pana i-am gasit un altul. -Ii place sa colectioneze suveniruri, murmura Ash. -Ashton, am sS-ti vorbesc a§a cum i-a§ vorbi fiului meu, zise Bastone punandu-i o mana pe braf. Fratele tau e mort. Da-le ceea ce vor. E doar un obiect. Sunt mai importante via^a ta, a doamnei tale, a familiei tale.
> - Daca a? crede ca asta ar rezolva problema, a? lua In calcul posibilitatea. Nu a avut nici un motiv sa-1raneasc3 pe nepotul dumneavoastra. I-a facut vanatai fiindca i-a placut. Nu a reufit sa ia oul de la Oliver, iar acum de la mine. Pentru asta cineva va trebui sa plateasca. Singura rezolvare e sa o oprim. Sa-i aducem atat pe ea, cat fi pe Vasin in fafa justifiei. -Tu ifi dorefti dreptate sau razbunare? -AmandouS. - Inteleg, ofta Bastone. Ma tem insa ca Vasin este Inatacabil. I1 -Nimeni nu e inatacabil. Trebuie doar sa-i gase§ti punctul slab. Lila ifi petrecu cea mai mare parte a drumului spre Florenfa mazgalind intr-un carnet de notife. Imediat ce intra in apartament, porni direct spre biroul ei provizoriu si se afeza in fafa laptopului. ' Inca mai lucra cand intra Ash, aducandu-i sucul ei preferat. ■ -Mulfumesc. Vreau sa pun totul pe hartie cat mai repede. Personajele, ce ftim despre ele, evenimentele, momentele-cheie, legaturile. Ma ajuta sa organizez imaginea de ansamblu. -Vezi, faci fi tu tabele! -Da. Sorbi din pahar cu ochii la Ash, care se afezase pe marginea patului. Julie fi cu mine nu vom avea timp sft cautam o rochie de mireasa in Florenfa. ' - Imi pare rau. -Nu, sa nu-fi para. Imi dadusem seama fi singu ra. Doamne, Ash, am avut cateva zile fantastice - zile minunate, productive. Plecam in seara asta? Jai Mad dok nu s-ar aftepta la o asemenea manevra. Am fi la New York, in vreme ce ea ar continua sa ne caute aici. Am avea un ragaz. - Putem pleca in trei ore daca ifi ajunge timpul. -Impachetarea bagajelor este una dintre specialitafile mele. -O sa ne intoarcem la Florenfa dupa ce se termina toata povestea asta.
-Nu a§ spune nu, avand in vedere cS. acum am o misiune: trebuie sa-mi petrec o noapte vanand acele patiserii secrete despre care vorbea Luke. El are dreptate, so^ii Bastone au facut ceea ce trebuia sa faca pentru a-§i proteja familia. Daca a fost capabils sS rSineascft un copila§... -Am s& spun un lucru de§i i£i §tiu deja replica. Reflecteaza bine inainte sa-mi raspunzi. Pot sa te due undeva la adapost, undeva unde sa nu te gaseasca. Daca a§ crede c5 solupa ar fi sa ajung la o in^elegere cu Vasin, i-a§ propune un targ. - Dar nu crezi asta, §i nici eu. -Nu, nu cred. Jai Maddok a inteles punctul slab al soljilor Bastone §i s-a folosit de el. Cred ca il in^elege §i pe al meu. - Familia ta. Dar... -Nu. A ucis deja doi membri ai familiei mele sau a fost complice la uciderea lor. Asta nu i-a adus rezultatele scontate. Tu e§ti punctul meu slab, Lila. -Nu trebuie sa-ti faci griji pentru mine. Eu pot... Ash ii lua mainile ?i le stranse pentru a o impiedica sa vorbeasca. -Nu m-a atacat pe mine direct. Nu a§a ac^ioneaza ea. In cazul lui Oliver s-a folosit de Sage. In cazul sotilor Bastone, de nepotul lor. Pe tine a incercat deja o data sa te raneasca. - §i nici asta nu i-a adus rezultatul scontat, zise Lila ridicandu-?i pumnii intr-o atitudine bataioasa. -Tu e§ti punctul meu slab, repeta el. M-am intrebat de ce anume mi-am dorit sa te pictez inca din prima clipa in care te-am vazut. Am simtit nevoia sa o fac, in ciuda tuturor dramelor din jurul meu, pur §i simplu am simtit nevoia. De ce, de fiecare data cand ma gandesc sa incep o lucrare noua, e legata de tine? - Oamenii aflati in situatii-limita... - E vorba de tine. Fa(;a ta, corpul tau, vocea ta pe care o aud mereu in minte. Ceea ce simt cand te ating. Felul in care tran§ezi net intre bine §i rau, ezitarea de a spune prea multe despre tine ?i fascina^ia pe care
mi-o provoacS descoperirea ta treptatS, pe m&surS ce-fi inlatur unui cate unui straturile de protecfie. Chiar ii’ capacitatea ta uimitoare de a repara diverse lucruri. Toate astea te aduc in centrul universului meu. Tu e§ti punctul meu slab fiindca te iubesc. K Lila simfi ceva strangandu-i inima, un amestec de tea ms ?i bucurie pe care nu reu§i sa-1 descifreze. ' -Ash, eu... [ -Asta te ingrijoreazS. E mai u§or dacS ne limitam la (fecfiune ?i sex, la rezolvarea unei situafii in care suntem implicati amandoi. Iubirea lasS o urma care nu se fterge u?or. Mai mult, dat fiind istoricul familiei mele, mi-am promis cu mult timp in urma ca, daca §i cand voi iijunge in acel punct, voi avea grija sa fie pentru totdeauna. Iar asta te ingrijoreaza §i mai tare. - Chiar nu putem sa ne gandim la astea in clipa de fafa. Panica ii urea Lilei in gat, incefo§andu-i mintea. Nu acum cand suntem in mijlocul unei... situafii. - Daca nu pot sS-fi spun cS te iubesc in mijlocul unei „situatii“, atunci cand? Poate ca ni se va oferi un mo ment perfect, dar ?ansele sunt slabe, mai ales cS am de-a face cu o femeie care se teme de angajamente. - Eu nu ma tem de angajamente. -Ba da, dar hai sS spunem ca e§ti ezitantS, daca preferi. -Acum devii enervant. -Hai sS sporim enervarea §i sS terminam odata cu nsta. Ii sSruta mainile, apoi rosti: Am sa obfin ceea ce vreau fiindca nimic din tot ce mi-am dorit vreodata nu a contat pentru mine nici o fracfiune din cat contezi tu. Deci am sa obfin ceea ce vreau. Intre timp pot sS te due undeva la adapost, undeva departe de tot Dalamucul asta. A§a vei avea timp sa reflectezi. -Nu am sa accept sa fiu pusa la adapost ca o domnifa neajutorata inchisa intr-un turn. - In regula. - §i nu am sa ma las manipulate atat de... Ash o intrerupse aplecandu-se in fafa, smucind-o spre el ?i inchizandu-?i gura peste a ei.
-Te iubesc, repeta el cand ii dadu drumul. Va trebui sa accept asta. Ma due sa-mi fac bagajele.
Iesi, lasand-o sa se zgaiascS. in urma lui.
Ce naiba era in neregula cu el? Cine formula o decla rable de dragoste ca pe un fel de amenin^are? Si de ce nu reu§ea sa puna capat acelei aiureli, chiar furioasa fiind? Ce naiba era in neregula cu ea7 .
capitolul 25 Ash se trezi in New York, la o ora nefireasca, intrucat schimbarea de fus orar de la un continent la altul §i inapoi ii daduse complet peste cap ritmul circadian. Intunericul, linistea relativa ii sugerara ca nu avea sa-i placa ora indicata de ceas. Avusese dreptate in ambele privinte, decise el cand i§i lua ceasul de pe noptiera si miji ochii spre cadranul luminos. Patru treizeci si cinci era o ora nefireasca ?i nu-i placea deloc. Poate ca ar fi gasit o maniera agreabila de a profita de acea ora nefireasca, dar se parea ca Lila era nu doar treaza, ci §i pusa deja pe treaba. Nu-i fusese prea greu sa o convinga de faptul ca a ramane in mansarda lui era o idee mai buna decat s3 se inghesuie cu Julie si Luke ori sa se cazeze la un hotel pana la urmatorul client. O pusese sub tensiune, spunandu-i ca o iubea, ca intentiona sa se angajeze pe termen lung. Insa nu il deranja acest lucru. Prefera sa dea car^ile pe fata de fiecare data cand era posibil. Iar ea trebuia sa se obisnuiasca. Intelegea cu deplina claritate ca felul in care daduse car^ile pe fa^a, apoi lasase lucrurile in pace o daduse pe Lila peste cap. Nici asta nu-1 deranja. Constatase c3 exact aceea§i tehnica, aplicata nenumaratjilor membri ai familiei lui, daduse de regula rezultate satisfacatoare. Nu inten^iona sa insiste prea mult, prea repede. Cand urmareai un scop, unul care sa merite sa fie atins, era
nevoie de anumite... strategii f i tactici. Teoria era valabila f| pentru o femeie, o femeie care chiar merita. f;' Trebuia sa-si planifice strategia, dar cel mai impor tant lucru in momentul de fata era sa o £ina la adapost. Pentru a o fine la adapost, trebuia sa-i opreasca pe Jai Maddok fi pe Nicholas Vasin. r Cheia acestui obiectiv era ascunsa in vechile grajduri din complexul familiei. P Cum somnul nu mai era o opfiune, avea nevoie de doua lucruri. Sa o gaseasca pe Lila §i sa faca rost de nifte cafea. I:, Pe cand cobora scarile, auzi muzica. Nu, pe cineva c&ntand, ifi dadu el seama. Lila cantand... „Mifca-te, mifca-te“? „Cafelufi?“ Derutat, se opri pentru o clipa, trecandu-fi mainile peste fata. I; Ploaie fi vant fi... „Rawhide“1, ifi spuse. Lila era in bucataria lui, in toiul noptii, fi canta „Rawhide“ cu o voce admirabila. I. De ce ar fi cantat cineva despre turmele de vite la patru jumatate dimineata? ; Intra in bucatarie exact cand Lila le indemna sa se mifte, scofandu-le pe poarta. Era afezata pe blatul de marmura, purtand un halat scurt, cu imprimeu vesel, i se ridica mult pe coapse. Picioarele ei goale se leganau in ritmul cantecului. Unghiile de la picioare ii erau lftcuite intr-o nuantS de albastru tropical, iar parul fi-1 prinsese sus intr-un coc ciufulit. !■' Chiar fi fara cafea, Ash se gandi ca ar fi fost absolut fericit sa o gaseasca exact afa in fiecare dimineata, pen tru tot restul viefii. P -Ce faci? I Ea tresari ufor fi lasa jos unealta multifuncfionala pe care o finea in mana. i -Am sa-fi cumpar o zgarda cu clopofel. Am avut un Vis ciudat in care tatal meu, in unifdrma, insista ca tre buie sa invat sa pescuiesc la musca, afa ca stateam pana
ce
• Celebru cantec despre viafa cowboy-ilor care a fost reluat de numeroji interpret ?i a facut parte din coloana sonora a seriaiului Omonirn de televiziune. (n.red.)
la genunchi intr-un parau nSvalnic, iar peftii... Fluturil bratele in sus fi in jos pentru a imita pe?tii care sareau. Dar erau pesti din desene animate, ceea ce a facut visul §i mai ciudat. Unul dintre ei fiima un trabuc. -Poftim? rosti Ash neincrezator. -Asta am spus §i eu. Tatal meu obisnuia s5 se uite la westemuri vechi pe un canal dedicat subiectului. Acum am piesa „Rawhide“ zbarnaindu-mi in minte, fiindcfl trebuia sa inva£ sa pescuiesc la musca. Ajuta-ma. -M-am prins cS e „Rawhide“. Cu visul e mai greu. Ce faci cu scula aia la o asemenea ora? - Cateva dintre u§ile de la dulapuri au pupn joc, ?i asta ma scoate din min^i. Voiam doar sa le strang. Iar u§a de la c&marS scartaie putin - sau scar^aia. Nu am g3sit nici un tub de WD-401in debaraua ta, asa ca am fost nevoita sa-1folosesc pe al meu. Nu po(i trai in lume fSr5 WD-40, Ash. $i bands adeziva. Plus lipici universal. -Am sa-mi notez undeva. -Serios. Odata le-am scris producfitorilor de WD-40 pentru a le mulpimi ca au scos pe pia$ si o versiune miniaturala, potrivita pentru calatorii. Eu port mereu in po§eta un astfel de tub, pentru ca nu se ?tie niciodata. Ash i$i sprijini mainile pe blat, de o parte fi de cealalta a §oldurilor ei. - E patru jumatate dimineata! -Nu puteam sa mai dorm - din cauza orologiului intern dat peste cap ?i a pe$tilor de desene animate fumatori de trabuc. §i nu pot nici sa lucrez, fiindca am creierul in cea#!. Prin urmare, am facut cateva mici reparatii prin casa. Le putem considera echivalentul unei chirii. -Nu e cazul sa-mi plate§ti chirie. -Eu simt nevoia. Ma face sa ma simt mai impacata. Fac asta §i cu Julie. -Bine, spuse el luand-o in bra£e si punand-o jos. -Nu terminasem inca. -Imi blochezi accesul la cafea. 1Substanpt care previne umiditatea ?i coroziunea (n.red.)
1 -A! Eu am b&ut doua cani una dupa alta. O idee proasta, iar acum sunt cam agitata. I -Serios? Ash verifica nivelul cafelei fi vazu ca Lila rcumpluse compartimentul. Nu am observat. I -Chiar fi un creier in ceafa recunoafte sarcasmul. Te-ai gandit vreodata sa-ti zugravefti sala de baie de la Barter? Ma gandeam la toate acele cladiri superbe de In Florenfa. Exista o tehnica de zugravire a perefilor fal§i Bstfel incat sa para vechi. Ar fi grozava ca fundal pentru iliverse lucrari de arta. Cred ca af putea sa o fac eu, fi daca incep cu sala de baie, va fi doar un spafiu restrans In caz ca dau gref. I Ash continua so priveasca uimit in timp ce mafinaria macina boabele de cafea. De la „Rawhide“ la WD-40 ;i zugravirea bailor. I De ce dura atat de mult preparatul cafelei? I -Poftim? E toiul nopfii, iar tu te gandefti sa zugraVefti baia? De ce? I; -Fiindca in esentS. mi-am terminat cartea, mai am iproape doua saptamani pana la urmatorul client fi am baut doua cani de cafea. Daca nu imi gasesc ceva care sa ma fina ocupata, ma sui pe perefi. -Nu crezi ca incercarea de a dejuca planurile unei asasine profesioniste si ale angajatorului ei ficnit ifi va da suficient de lucru? 1 -Cata vreme sunt ocupata, accept mai u?or faptul ca am cunoscut o asasina atat de indeaproape incat i-am trantit un pumn in fafa. E doar a doua oara in viafa mea cSnd ii trantesc cuiva un pumn in fafa. I - Cand s-a intamplat prima data? -Ei, cu Trent Vance. Aveam amandoi treisprezece ani, iar eu credeam ca imi place de el, pana m-a impins cu spatele intr-un copac §i m-a pipait pe sani. Nu prea aveam sani pe atunci, dar el tot a incercat... explica ea ridicandu-si mainile cu palmele facute cau^. Asa ca i-am dat un pumn. ■ Ash i§i lasa mintea inca nestimulata de cofeina sa abioarba imaginea.
- In ambele cazuri, pumnul trantit tn fa^a a fost complet justificat. -Tu po£i si spui asta, fiindca ai im pact ?i tu pumni la vremea ta. Sunt de acord insa. Oricum, daca am ceva care sa ma tina ocupata, pot sa ma gandesc limpede la ce am putea sa facem, ce ar trebui sa facem §i ce nu. -§i zugravirea baii ar realiza toate astea? -E posibil. - Da-i bataie. Ash dadu pe gat cafeaua, mul$umindu-i lui Dumnezeu pentru ea. - Serios? -Tu ai s-o vezi sau ai so folosesti la fel de mult - sau poate chiar mai mult - ca mine, avand tn vedere ca vei locui aici tn intervalele dintre clienti. -Nu am spus niciodata ca voi... -Joaca-te cu baia, o intrerupse el. $i vom vedea amandoi ce parere avem despre asta. - !jii intre timp? -Intre timp, cum politia nu ne-a mai oferit nimic nou, am de gand sa-1contactez pe Vasin direct. - Direct? Cum? - Daca tot e sa purtam o conversable serioasS, vreau §i mancare serioasa. Deschise frigiderul ?i se holba la con^inutul foarte limitat, dupa care deschise congelatorul. -Am goffe congelate. -Accept. Vasin traieste complet izolat §i nici macar nu putem fi siguri unde se afla. Daca e in Luxemburg? Tu ai sa-mi spui ca putem sa sarim pur ?i simplu in convenabilul tau avion privat §i sa zburam la Luxemburg. Nu am sa ma obisnuiesc prea curand cu asta. -Nu e al meu, ci al familiei. -Nici cu asta. Cu o avere ca a lui, probabil ca e protejat de tot felul de ziduri. Metaforic vorbind. - Zidurile metaforice constau din oameni - avoca^i, contabili, garzi de corp. Exista oameni care ii fac curatenie in casa, ti gatesc mancarea. Are doctori. ColectioneazS
lilcrSri de arta, deci ni?te exper^i pe care se bizuie. Are o mul^ime de angaja#. I -Inclusiv propria asasina platita. I -Inclusiv, confirma Ash, aruncand doua gofre con(jolate in prajitorul de paine. Nu am nevoie decat de o llngura persoana pentru inceput. j Inima Lilei tresari u§or: 1 -Doar nu te gande§ti si o folose^ti pe mercenara? -Asta e calea cea mai directa. Dar avand in vedere ca en e probabil inca in Italia, cred ca vom incepe cu avocatil. Vasin are afaceri in New York, define proprietati in NewYork, deci va avea ?i avoca^i in New York, ft Scotoci printr-un dulap - cu balamalele proaspat Itr&nse - §i scoase o sticla de sirop. S -De cat timp sta asta acolo? se interesa Lila cu o privlre banuitoare. y -Nu este in principiu decat seva de copac, deci ce conteaza? L Lua gofrele cand sarira din prajitor, puse cate una pe fiecare farfurie, turna din abunden^a sirop peste amandoua §i ii intinse una. ■ Lila se incrunta spre gofra necoapta, inecata intro balta de sirop dubios. B -Ai avut intotdeauna bucatari, nu-i asa? K -Da. Pe de alta parte, cunosc oameni de pe Long Island care au bucatari, deci ar putea fi si asta o cale. Ii intinse un cu^it §i o furculi^a §i, ramanand in picioare Iflnga blatul de marmura, ifi taie o bucata din propria uofra. Peste o clipa continua: Dar avocatul este mai direct. Avoca^ii no§tri iau legatura cu avoca^ii lui, il infbrmeaza ca doresc sa discut cu el. Apoi vedem ce se tntSmpla mai departe. I -Contactul 1-ar lua prin surprindere. S-ar putea sa-1 Irite sau sa-1 intrige. Poate ambele. h -Ultima variants e in regula, decise Ash. Ba e chiar mai buna. I Constienta ca nu putea inghifi gofrele imbibate In sirop daca nu avea o bautura alaturi, Lila deschise frigiderul.
-Ai V 8 Fusion! Cel cu gust de mango. B&utura ei favorita de dimineafa, ifi spuse, scofaml sticla inca nedeschisS fi scuturand-o. Ash era atent la detalii, iar acest lucru i se parea mat romantic decat trandafirii si poeziile. -Ar trebui s§ bei fi tu. Ifi face bine. Cum el se millfumi s& mormaie, Lila puse jos doua pahare de sue fl reveni la subiectul principal de discufie: Vasin nu va recunoafte ca are vreo legStura cu ceea ce i s-a intamplat lui Oliver. Ar fi nebun sa o faca. - E un om retras care angajeaza asasini pentru a pune mana pe obiecte de arta pe care nu le poate arSta nim;V nui. Cred ca am stabilit deja ca e nebun. -Ai dreptate. -Dar tot ce trebuie este sa-mi faca o oferta pentru ou. Nu putem pretinde ca il avem pe cel de-al doilea, fiindca ftim ca e la el. Deci folosim informafiile de care dispunem. Un astfel de ou reprezinta un trofeu enorm, realizarea viefii pentru un colecfionar. - Iar sa ai doua e ceva cu totul extraordinar. Gofra nu era chiar atat de rea pe cat se temuse, ifi zise Lila. Dar dac& avea sa locuiasca acolo oricat de pufin, in mod cert trebuia sa preia controlul in materie de cumparaturi. La ce te ajuta daca il determini sa-fi faca o oferta? il in treba pe Ash. Nu e nimic ilegal in asta - ai un contract de vanzare-cumparare, deci e o tranzacfie legitima. -Am sa-1refuz. Am sa-i spun foarte clar ca nu vreau decat un singur lucru in schimbul oului. Pe Maddok. -Tipa Asiatica Sexy? De ce fi-ar preda-o? De ce ar accepta ea sa fie data astfel la schimb? -Sa incepem cu inceputul. Ea e doar o angajata desigur, una valoroasa, insa nimic mai mult decat atat. - E o persoana, obiecta Lila. O persoana oribila, dar o persoana. - Nu gandefti ca un om care ar ucide pentru un ou de aur. -Ai dreptate. Lasand deoparte pentru moment propriile sensibilitafi fi coduri morale, incerca sa intre
In pielea lui Vasin. E doar un mijloc pentru atingerea unui scop, un instrument, conchise in cele din urma. I -Exact. Si Frederick Capelli lucra pentru el, trebuie •It fi primit macar un comision. Vasin nu a avut scrupule sa-1 execute. -In regula, am sa accept ca oul valoreaza pentru el mai mult decat o fiinta umana. Dar nu-?i poate asuma rlgcul sa o predea, Ash. S-ar intoarce impotriva lui, ar negocia o infelegere cu polifia, le-ar spune tot de la iiip la coada. Cel pufin, asta ar fi o posibilitate demna tie luat in calcul. \ Fiindca era la indemana, Ash gusta sucul ?i il gasi BUtprinzator de bun. | -Nu ma intereseaza sa o dau pe mana polifi§tilor, sa-i ofer ocazia sa ajunga la o intelegere cu ei. De ce mi-a§ u,1uma riscul ca ea sa obtinl imunitate sau sa fie inscrisa In programul de protecfie a martorilor? I -Ei bine, ce altceva ai putea sa faci? I -Vreau razbunare, vreau ca ea sa plateasca dracului odata, se rasti el punand jos paharul cu o bufnitura. Am s-ofac sa plateasca dracului odata. Cafeaua aia mi-a ucis fratele. A varsat sangele familiei mele, acum vreau cu sa i-1 vars pe al ei. L -Nu cumva vrei sa spui... nu pofi, ingaima Lila, scuturata de un fior. Nu ai face-o. : -Pentru o clipa ai crezut ca a§ putea sa o fac. Ash gestlcula cu furculifa mai lua o bucata de gofra imbibata In sirop, adaugand: Tu, care ma cunosti cu mult mai bine decat m-ar putea cunoafte el, aproape m-ai crezut. El o sa ma creada. O sa ma creada, fiindca o parte din mine vorbe§te serios. f -Chiar daca te-ar crede, §i chiar daca ar spune „Hei, hai sa batem palma", Maddok nu s-ar lasa prinsa. A ucis doi agenfi profesioni§ti cand s-au apropiat prea mult de ea. ' -Asta il prive?te. Daca vrei oul, da-o pe mana mea pe ctlfeaua care 1-a ucis pe fratele meu. Este singurul lucru pe care il vreau. Altfel am sa-1 distrug. \ - Nu te-ar crede niciodata in stare sa faci a§a ceva.
- Ba a§ fi in stare, pe to£i dracii! Ash se impinse de la tejghea cu atata violent, incat Lila tresari §i se dadu in spate, incordandu-se. Individa aia mi-a ucis doua rude apropiate. E manjita cu sangele lor. M-am saturat sa fiu harpait - de police, de elp de uciga§ii lui plati^i. Totul din cauza unei juc&rii frivole pe care un (ar mort a comandato pentru sofia lui rasfatatS? Dracu’ so ia de treaba! Aici e vorba de familie. Eu nu sunt Oliver §i ma doare in pai?pe de bani. Nenorocita 1-aucis pe fratele meu, ori o voi ucide, ori pun barosul pe ou. -In regula. In regula. Lila ifi duse la buze ceasca de cafea cu o mana tremurStoare §i lua o mghi^itura. Ai fost conving&tor. M-ai speriat zdravSn. -Partial vorbesc serios §i in privinta asta. Frecandu-se la ochi, Ash murmura: Ma doare in paifpe de ou §i am incetat sa-mi mai pese din clipa in care Jai te-a taiat. -O, a fost doar... -Nu-mi spune ca a fost doar o zgarietura. Dao dracului §i pe asta, Lila. Daca ar avea ocazia, te-ar ucide cat ai zice peste, o §tii prea bine. Nu apasa butonul ala cand sunt deja furios. Vreau - am nevoie - ca oamenii raspunzatori pentru moartea lui Oliver §i a lui Vinnie, chiar §i pentru cea a femeii pe care nu am intalnit-o niciodata, sa fie pedepsi^i. Inchifi. Oul conteaza pentru ceea ce e, pentru ceea ce reprezinta, pentru valoarea lui in lumea artelor. Locul lui e intr-un muzeu, §i voi avea grija sa ajunga unde ii e locul. Fiindca Vinnie §i-ar fi dorit asta. Daca ar fi dupa mine, l-a§ strivi intr-o clipita. Ochii lui taio§i, inten§i, scanteiau ca atunci cand o picta. L-a§ strivi Lila, fiindca, pe toti dracii, tu e?ti mult mai importanta, incheie el. -Nu §tiu ce sa fac sau sa spun, murmura ea, inca sub efectul §ocului. Nimeni nu a simtit pentru mine ceea ce sim^i tu. Nimeni nu m-a facut sa ma simt a§a cum ma faci tu. -Ai putea incerca sa accep^i. -Nu am avut niciodata nimic concret in afara de ceea ce am ob^inut singura. Pur §i simplu asa au stat lucrurile. Nu mi-am permis niciodata sa ma atasez prea
lure de vreun lucru, fiindca era posibil sa fiu nevoita tfcl las in urmS. O mare afectiune aduce fi o suferinfa («• masura. -Asta e ceva concret, spuse el luandu-i mana §i aselAitd-o peste inima lui. Asta e a ta. Lila ii simfi inima batand constant, puternic. Era a ei fluca reusea sa o accepte. -Nu-mi dau seama cum s-a intamplat. -M-ai cucerit atunci cand mi-ai aratat compasiune, (And mi-ai oferit un sprijin, de$i nici macar nu ma cuMO?teai. A§a ca acum lasa-ma sa-ti ofer la randul meu un punct de sprijin. Pentru a-i demonstra, o trase In bratele lui si rosti: Nu ai sa la§i nimic in urma. Tu ai iA zugrave^ti baia, eu am sa-i sun pe avocati. Tu ai sa-ti Ind treaba ta, eu pe a mea. Si am sa a§tept pana vei fi prCgatita sa te sprijini pe mine. Lila inchise ochii §i se intari sufletefte. Avea sa primeasca oferta lui, sa-§i accepte propriile sentimente. I >eocamdata, cel putin. Pregatirea salii de baie, cercetarile mai aprofundate legate de tehnica si materiale, discufiile privind culoafta de baza - §i ar fi trebuit sa §tie ca artistul avea sa vina cu idei foarte clare in aceasta privinfa - reu§ira sa o (Ini ocupata. Hotarand sa-?i acorde o zi in plus pentru n tngadui proiectului sa se sedimenteze in mintea ei, se a pupa sa lucreze la definitivarea carfii. Apoi ingadui acelui proiect sa se sedimenteze si, silflecandu-?i manecile, se apuca de treaba cu pensula ji trafaletul. Ash i§i petrecea in atelier cea mai mare parte a timpului. Lila se a^teptase sa-i ceara sa pozeze din nou, dar el nu pomeni nimic. I$i imagina ca avea destule pe cap tllscutand cu avocafii, incercand sa pregateasca terenul pifntru confruntarea finala cu Vasin. Nu mai deschisese subiectul. I?i imaginase cateva scenarii, dar nici unui dintre ele nu functiona fara primul Ims. Deci Ash avea sa pregateasca terenul, apoi urma
sa intervina fi ea, sa i?i aduca propria contribute, gandurile - ca o tu?a finala. Avea oricum destule probleme, cea mai important!! fiind legata de sentimentele lor. Putea sa refuze ceea cr i se oferea - nu, mulfumesc, pare grozav, dar...J Voia s8 o faci? Putea sa guste pufin apoi sa spuna „Mersi, m-am saturat“? Sau putea sa se aseze comod fi sa se infrupte dupa pofta inimii? Dar daca te a§ezai comod, nu ajungeai la un moment dat sa epuizezi ceea ce £i se oferea? Sau era ceva de genul miracolului cu painile §i pe§tii? - Inceteaza, i§i porunci, Inceteaza odata. -Daci te oprefti acum, n-o sa poata folosi nimeni sala de baie. Lila arunca o privire peste umar. Iata-1 acolo, punctul central al gandurilor el, cu superbul lui par negru in de?ordine, cu fata chipesa acoperita de barba din cauza aversiunii lui fa{;\de lama de ras ?i corpul atletic imbrScat intro perecbe de blugi - cu o urma vaga de Vopsea caramizie pe foldul stang - si intr-un tricou negru. Arata ca un artist ?i, intotdeauna cand arata astfel, ii starnea toate emotiile posibile. Varandu-fi degetele mari in buzunarele din fa£i, Ash o studie nedumerit: -Ce e? -Ma intrebam. de ce barbatii par at&t de sexy cand sunt nerasi, iar femeile care nu acorda aten^ie fiecarui detaliu arata pur §i simplu neingrijite sau neglijente. Presupun ca 0 sa dam vina pe Eva - oricum e gasita vinovata pentru toate. -Care B h u - Eva a lui Adam. In fine, nu ma opresc din zugravit, era vorba doar de nifte jocuri mintale la care trebuie sa renunt. Nu te incrunta. Gesticula usor amenintator cu trafaletul inmuiat in vopsea: Asta e doar stratul de grund. Tehnica tencuielii venetiene are mai multe etape. Du-te de aici. -Exact asta aveam de gand sa fac. Trebuie sfl ies la cumparaturi. Ai nevoie de cevaBjSt:
p
P - N u, sunt... Gandindu-se mai bine, i?i apSsa o mana !•«• burtS. S-ar putea sS-mi fie foame mai tarziu. Te tenIpiizS sa ImpSrfim o pizza calzone? Voi fi gata cu stratul ilt bazS pe cand te intorci tu. I -S-ar putea sS fiu interesat de o pizza calzone, dar vitau una numai pentru mine. -Eu nu pot s&mananc una intreagS. i -Eu da. 1 -Nu conteaza, ia-mi o jumatate de sendvif. Curcan, i iljcaval afumat §i mai §tiu eu ce. Cu de toate - dar doar 0 Jumatate. -Pot sa fac asta. Se apleca so sarute ?i arunca din nou o privire spre peretele pe care il zugravea Lila. -Infelegi, nu, ce inseamna strat de grund? - Intamplarea face ca da. Infelegea totodata §i ce inIrmna sa la§i vopseaua in mainile unui amator. Era doar ii baie, i§i aminti, ?i una pe care oricum o folosea rar. Klmai cu u§a incuiata, nu ie§i, stai departe de studioul meu, ii ordona. - Daca trebuie sa... -Nu lipsesc mult, zise el sarutando din nou. -le§i singur, in pofida indicatiilor tale, ii strigS ea din urma. Poate ar trebui sa a^tepfi pana iau un cufit de hucatarie §i vin sa te insofesc. Ash ii arunca o privire peste umar ?i zambi: -Nu lipsesc mult. -„Nu lipsesc mult“, il maimufari ea, dupa care i?i ilescarca nervii manuind trafaletul cu for$L. „Incuie u§a, •ini inauntru. Stai departe de atelier.“ Nici macar nu mft gandisem sa merg acolo pana nu mi-a interzis el sa ii fac. Ridica privirea spre tavan. L-ar fi invajat minte iltca s-ar fi dus direct acolo, bSgandu-§i nasul peste tot. Insa etica ei profesionala se dovedi mai puternica. trebuia sa stea departe de spafiile personale, sa res p ite granitele.
In plus, voia sa termine stratul de grund fisa rescrir in minte o scena din carte. Poate ar fi iefit mai bine din alta perspectiva. Se amuzS cu trafaletul si pensula gandindu-se cS idoea de schimbare a perspectivei nu era delpc rea. Avea sfi se apuce de treaba imediat dupa pauza de pranz. Se dadu in spate fi studie pere^ii. Realizase un galben toscan cald fi placut, imbogatit subtil cu cateva note dr portocaliu. Acum trebuia sa aftepte douazeci fi patru de ore bune inainte sa aplice tencuiala - o nuan^a mai inchisa, spre ocru. Atunci avea sa inceapa partea mai interesanta, mai putin banala, a procesului. Inca admirandu'fi opera, ifi scoase telefonul din buzUnar pentru a rSspunde la tonul de apel. -Buna, sunt Lila. * -Ti-a placut vacan^a in Italia? Vocea ii inghe^a sangele in vene. Detesta sa descopere ca prima ei reactie era una de frica extrema. -Mi-a placut foarte mult. Privi innebunita in jut - la Ufa, fereStre - afteptandu-se pe jumltate sa vada acea fa^a uluitoare, exotica, prin sticla. -Sunt convinsa. Avion privat, hoteluri elegante. Ai pescuit un pefte mare si stralucitor, nu-i afa? Lila ifi inabu^i tresarirea de furie, izbutind chiar sS rada sardonic. - Si inca unul atat de aratos. Tie ti-a placut vacan^a in Italia? Te-am vazut in Piazza della, Signoria, Pareai sa te grabefti sa ajungi intr-un loc important. Scurta ezitare a lui Jai Maddok ii spuse ca marcase un punct fi o ajuta siVfi potoleasca bubuitul inimii. Mai calm.l acum, ifi aminti de aplicapa de inregistrare a convorbirilor. Punand-o rapid in furic{iune, continua: Raman o admiratoare a pantofilor tai. Mi-am cumparat mai multe perechi c.at am fost acolo. -Mare pacat,ca nu te-am vazut. - Ei bine, erai preocupata. Trebuia sa ajungi in diver se locuri, sa ueizi un comerciant de arta. Gatul ei, teribil
de uscat, implora apS, insa picioarele pareau sa-i fie lipite de sol. Cine crezi ca i-a informat pe polififti, Jai? , Al doilea punct, ifi spuse. Inspaimantata, da, dar nu neajutorati. Nu proasta. - Polifia nu ma ingrijoreaza, biao zi- ?i nu te va ajuta. Nu ai sa ma vezi data viitoare. Nu ai sa vezi nici cufitul, nu pana cand nu am sa te fac eu sa-1 simfi. I; Lila inchise ochii fi se sprijini slabita de tocul ufii, dar se forfa sa adopte un ton curajos: (V -Tu fi cutitul tau nu ati facut cine ftie ce ultima data. Cum fi-e buza? S-a vindecat? Sau efti nevoita sa o acoperi cu rujul pe care 1-ai furat de la Julie? -Ai sa ma implori sa te ucid. Oul Faberge e doar o comanda, dar tu, bi? Tu vei fi o placere. -Angajatorul tau ftie ca m-ai contactat, ca vorbefti prostii? Pun pariu ca nu i-ar placea. -De fiecare data cand inchizi ochii, vei fti ca s-ar putea sa ma gasefti acolo cand ii deschizi din nou. Bucura-te de via$ cat inca mai pofi, caci viafa e scurta, dar moartea, biao zi, e foarte, foarte lunga. De-abia aftept sa-fi arat cat de lunga. Ciao. Lila ifi apasa telefonul pe inima care-i gonea nebunefte. Reufi sa se impleticeasca pana in baie, unde se stropi cu apa rece pe fafa transpirata, apoi se lasa pur fi simplu sa alunece la podea cand picioarele ii cedara. ' Trebuia sa sune la polifie - oricat de pufin ar fi ajutat-o - imediat ce se oprea din tremurat. Dar se descurcase onorabil, nu-i afa? Cati oameni puteau spune ca se descurcasera onorabil in fafa unui asasin profesionist manat de razbunare? Daramite sa mai fi avut fi inspiratia de a inregistra intreaga experienfa? Era probabil o lista destul de scurta. ", Iar acum era vorba de o razbunare personala, una care fricepuse cu un pumn in fata. L, -In regula. Inspira adanc, expira, ifi sprijini capul pe genunchii ridicati la piept. Sunt mai bine. O sa sun la polifie fi... [( Nu, ifi dadu ea seama. Ash.
N u il sunase la Floren^a fi facuse o grefeala. Atunci se descurcase onorabil, dar nu insemna ca trebuia s3 ramana - in picioare sau a^ezatS. - singura. I?i studie mana pentru a se asigura ca nu mai tremura, insa tocmai atunci, soneria de la intrare o facu sS-fi scape telefonul pe podea. II culese de pe jos fi se ridica in picioare, cu privirea a^intita asupra Ufii. Era inchisa, desigur - chiar daca nu trSsese fi zavorul interior dupa plecarea lui Ash. Ferestrele erau insa vulnerable. Primul ei gand fii sa se apere. FarS a scipa Ufa din ochi, porni incet spre bucatarie. Intro bucatarie se g5seau arme nenumarate. Soneria se facu din nou auzita, iar Lila tresari din nou. Soneria, ifi spuse. ^ N u ai sa ma vezi nici pe mine, nici cutitul.“ O femeie hotarata sa ucida nu suna naibii la uf&. Era stupid, reflecta ea, pur fi simplu stupid sa tresara doar fiindca era cineva la Ufa. -Du-te sa vezi cine e, fopti. Du-te pana acolo sa te lamurefti, in loc sa tremuri aici ca o piftie. Ifi impuse sa traverseze incaperea, sa deschida dulapul in care - cu aprobarea lui Ash - mutase monitorul interfonului. Recunoscand persoana care sunase, ifi spuse ca aproape ar fi preferat sa o vada pe asasina. - La naiba, drace, rahat! Ifi apasa mainile pe fata, luptandu-se sa-fi stapaneasca lacrimile de ufurare. Nu venise nim eni sa o ucida. Poate ca vizitatorul ar fi vrut sa 0 ftie disparuta de pe fa£a pamantului, dar nu zacand moarta, intro balta de sange. Chiar f i afa. ifi indesa mai bine basca de baseball peste parul prins sus. De ce venise tatal lui Ash tocmai acum? De ce nu putuse aftepta pana era Ash acasa ~ ifi ea nu? De ce trebuia sa-fi faca apari^ia tocmai acum, Cand ea era un ghem de nervi f i de panica?
I $i chiar nu gSsise alt moment decat acela cand ea purta singura cSma§& fi singura pereche de pantaloni icurfi pe care nu-i aruncase in sacul de carpe, pastrandu-j pentru muncile murdare? K -Rahat, rahafSrahat!' $i-ar fi dorit s& poata ignora soneria fi vizitatorul, dar nu-fi putea permite sa fie chiar atat de nepoliticoasa - sau atat de imprudenta meat sa prefere sa.stea llngura in loc sa aiba companfe, oricat ar fi detestat persoana respectiva.
[ Indreptandu'fi umerii, se apropie incet de u§a, „Desturca-te“, ifi porunci. - Domnule Archer! zise, fara a se obosi sa mimeze tin zambet fals. Bunele maniere erau una, ipocrizia era
ultceva. Im i cer scuze ca mi-a luat atata timp. Eram cufundata in vopsea. - Efti pictori^a mai nou? -Zugraveam perefi, nu pictam pe panza. Im i pare rftu, Ash nu e aici. Avea cateva drumuri de facut. Dorifi *11 ihtrafi, sa-1 afteptafi?
In loc sa raspunda, Spence ifi croi drum inauntru.
- Sa infeleg ca te-ai mutat aici? - Nu, locuiesc aici pana incep munca la urmatorul client. Pot sa v i aduc ceva de baut? ; -Locuiefti aici, dupa o calatorie spontana in Italia, Insista el. - Da, am fost in Italia. Cu mare placere va aduc ceva de baut, sau sunt sigura ca va descurcafi prin casa daca preferati sa va servifi singur. Eu trebuie neaparat sa-mi •pal sculele. ’ -Vreau sa ftiu ce se petrece. I Lila vazu in el ceva din Ash fi, in mod bizar, ceva din propriul ei tata. Era vorba de autoritate. Avea in fata ochilor un barlint cu autoritate, se folosea de ea fi aftepta ca ceilalfi sa no supuna. | Ea nu avea so faca. - Zugravesc sala de baie folosind o tehnica de tencuItila venefiana.
N u era prima data cand cineva o privea de sus, dar Spence Archer pirea sa fie un maestru in aceasta arta. - N u face pe proasta. -N u fac. Incerc sa nu uit ca, indiferent ce parere afl aveajdespre mine, sunteti tatal lui Ash. - In calitate de tata al lui, vreau s5 ?tiu ce se petrece. -Atunci va trebui sa form ula^ intrebarea mai exact. -Vreau sa stiu de ce i-a^i facut o vizita lui Giovanni Bastone. Si, din moment ce ai reu?it sa te vari in viafa fiului meu, in casa lui atat de repede, vreau sa §tiu car de departe ai de gand sa duci treaba asta. Capul ei incepu sa pulseze dureros, un bufbufboc constant in tample §i la baza craniului. -Prima intrebare ar trebui sa i-o p un e t lui Ash. Cat despre cea de-a doua, nu sunt obligata sa va r3spund. Poate d o rit sa-1 intreba^i pe fiul dumneavoastril cat de departe are de gand sa o duca, avand in vedere ca estevorba de via^a lui §i de casa lui. Cum sunteti tatal lu i $i e evident ca nu dori^i ma ftiti aici, am plec pana cand puteti discuta cu Ash. Lua cheile de rezerva din bolul aflat in acelasi dulap cu monitorul, porni cu pafi mari spre usa si o deschise cu o smucitura. Se opri insa brusc atunci cand il vazu pe Ash urcand cele cateva trepte de la strada.
sa
sa
capitolul 26 - Care parte din „Nu iesi din casa“ nu ai inteles-o? se risti el. Apoi ochii i se ingustara pe masura ce incerca sa-i descifreze expresia. Ce s-a intamplat? -Nimic. Vreau sa iau putin aer. A venit tatal tau. Inainte sa apuce sa treaca pe langa el, Ash o prinse de bra( §i o intoarse. Lila riposta: Nu vreau sa ma aflu aici - fi efti pe punctul de a deveni cea de-a treia persoana careia ii dau un pumn in fa$L - Im i pare rau, §i fa ceea ce trebuie sa faci. Dar n o s9 te alunge. Asta trebuie sa o in^eleged clar amandoi. -Ma due naibii la o plimbare.
I - O sa facem una mai tarziu, zise el tragand-o inauntru. Tata. E, Salutandu-1 din cap, duse !n bucatarie plasele pe care le avea in mana, apoi reveni. > -Vreau sa discut cu tine, Ashton. Singuri. [ -Nu suntem singuri. Tocmai mi-am dat seama ca, de?i v-ati intalnit, nu v-am facut niciodata cunoftinfa. Lila, acesta este tatal meu, Spence Archer. Tata, ea e Lila Kmerson, femeia pe care o iubesc. Va trebui amandoi sa va obifnuifi cu asta. Vrea cineva o bere? • -N-o cunofti aproape deloc, incepu Spence. L, -Nu, tu nu o cunofti aproape deloc, fiindca preferi oft crezi ca urmareste doar banii mei - ceea ce ar intra la i-apitolul „Ma prive§te“. Tonul lui, atat de brutal fi de rece, o facu pe Lila »S-fi inabuse un fior. Ar fi preferat oricand sa-i infrunte fiiria apriga. ■ -Tu alegi sa crezi ca e interesata de banii tai, con tinua Ash, dar te inf eli amarnic. §i alegi sa crezi ca este interesata de sonoritatea numelui Archer, ceea ce e ridicol. In realitate nu o intereseaza nici unui din tre aceste lucruri. Ba chiar par sa fie argumente impotriva mea, ceea ce e a naibii de iritant. Insa fac eforturi tn acest sens, avand in vedere ca intenfionez sa-mi petree toata viafa cu ea. , -Nu am spus niciodata ca... h -Taci! rosti Ash aruncandu-i Lilei o privire atat de rece, incat o ustura. Cand ea inchise gura focata, se in toarse catre tatal lui: Nu a facut nimic care sa justifice folul in care o tratezi. D in contra, ar trebui sa fii recunoscator ca i-a oferit unuia dintre fiii tai compasiune (1 generozitate cand se confrunta cu moartea unui alt flu al tau. -Am venit aici sa discut cu tine, Ashton, nu sa-mi fii o predica. - E casa mea. $i regulile mele. Cat despre planurile inele in ceea ce o priveste pe Lila? Sunt pe termen lung. Spre deosebire de tine, asta e ceva ce nu intenfionez lA fac decat o singura data. Am fost mai prudent decat
ai putea crede, fiindca pentru mine e o data pentru tot> deauna. Lila nu a facut nimic care sS merite purtareu ta, de fapt o reflexie a experieni;elor tale. Trebuie sa In* cetezi si le mai folosefti ca etalon pentru via^a mea $1 alegerile mele. Te iubesc, dar daca nu pot^i sa o tratezl pe Lila cu o polite^e rezonabila - regulile de comportament esen^iale pe care le aftepp. fi din partea mea fi a oricui altcuiva - atunci nu vei fi bine-venit aici. -Nu. Nu face asta! Lacrimile care £afnira din ochii Lilei o ingrozira aproape la fel de mult precum cuvintele lui Ashton. Nu vorbi a§a cu tatal tau. -Crezi ca nu am sS-d iau apararea? O parte din furia fierbinte ce clocotea sub acea raceala se revarsa acum. Sau te pomenefti ca nu-mi dai voie? -Nu, nu e... Ash, e tatal tau. Te rog, nu-i spune asta. Nu e corect. Putem pur fi simplu sa evitam sa ne intersectam, nu-i afa? Privindu-1 rugator pe Spence, Lila sugera: Nu am putea conveni pur f i simplu sa ne ocolim reciproc? Nu pot fi raspunzatoare de apari^ia unei rupturi intre voi. Nu voi fi. ! -Nu tu efti raspunzatoare, fi to^i cei de fa$ ftiu asta, nu-i afa? i se adresa Ash tatalui sau. - -Cata vreme sunt capul familiei, am obligata sa ma ingrijesc de interesele tuturor. -Daca te referi la interesele financiare, procedeazS cum crezi tu ca e mai bine in aceasta privinta. Nu am sa ma opun. Dar aici e vorba de via^a mea personala, f i nu ai nici un drept sa te bagi. Eu nu m-am bagat niciodata intr-a ta. -Vrei sa faci aceleafi grefeli pe care le-am facut fi eu?';:';; -Nu. De ce crezi ca am afteptat? Chiar fi afa, orice grefeli a§ face, imi aparfin. Lila nu e una dintre ele. Po^i sa te liniftefti, sa bei o bere sau nu. Dupa o via^a intreaga in lumea afacerilor, Spence ftia cum sa schimbe macazul. -Vreau sa ftiu de ce te-ai dus in Italia sa-1 vizitezi pe Giovanni Bastone.
I -Are legStura cu ceea ce s-a intamplat cu Oliver si MUe deloc simplu. Ma ocup eu. Nu vrei sa stii detaliile, tnta, tot asa cum nu ai vrut sa ftii detaliile despre modul lit care tragea Oliver pe nas banii din fondul alocat lui mu cum ii inghitea sub forma de pastile fi alcool. Cuvlntele lui confineau fi o doza de amar&ciune, ifi dadu mama Ash, fi nu erau cu totul corecte. Ifi dorise ade»t!ii cu ardoare sa fi fost scutit de detaliile din viafa lui Oliver. Lasandu-1 pe Oliver deoparte, sunt destule pete pe rufaria familiei, urma el. Suntem prea multi ca lucrurile sa poata sta altfel. Ma ocup de ceea ce pot, atunci crtnd pot. Mi-af fi dorit sa fi facut o treaba mai buna cu Oliver cand am avut ocazia. I Spence inghiti ceea ce, in ochii Lilei, paru a fi un amestec de orgoliu fi durere. Ceea ce ramase neinghifit p u n a in vocea lui aspra: I ,4Ceea ce i s-a intamplat lui Oliver nu este vina ta. E a lui fi, poate, partial fi a mea. -Nu mai conteaza prea mult in momentul de fata. - Da-mi voie sa te ajut cu problema pe care incerci *-() fezolvi, orice ar fi. Lasa-ma sa fac macar atat. Lasand la o parte disensiunile, efti fiul meu. Pentru numele lui Dumnezeu, Ashton, nu vreau sa mai pierd un fiu. I -M-ai ajutat. Am luat avionul familiei pentru a tijunge la Bastone fi m-am folosit de numele tau. Mi-ai Ipus de la bun inceput ce ftiai f i ce parere aveai despre ell Afa am reufit sa-1 intalnesc. p - Daca e implicat in uciderea lui Oliver... [ -Nu, iti dau cuvantul meu ca nu e. II - De ce nu-i spui? intreba Lila. Oliver a fost fiul lui. Este grefit sa nu-i spui ce ftii, fi supararea voastra n-are nici un rost. Te infeli, Ashton. Amandoi va infelafi fi nunteti profti fi prea Tncapatanafi ca sa nu va punefi piedici singuri. Eu ma due sus. f Ash se gandi sa-i ceara sa ramana, apoi o lasa sa piece. Destul fusese finuta cu forfa la mijloc. i -Vad ca spune pe fata ce crede, comenta Spence. - In cea mai mare parte a timpului. Ash ifi dadu sea ma ca avea sa imparta acea pizza calzone pana la urma.
H ai sa bem berea aia, ?i dacS nu cumva ai mancat deja, ofer jumState din pizza mea. O sa discutSm. O o ri mai tarziu, Ash urea. Cunoftea femeile - era $i cazul, Jinand seama de iubitele, surorile, mamele vitrege §i toate celelalte femei care facusera parte d in via^a lui. Prin urmare, §tia cand era cazul sa faca un mic efort. Ii puse sendvi§ul pe o farfurie - cu §ervet;el de panzS de data aceasta. Adauga un pahar de vin §i a§eza pe tavfl o floare d in aranjamentul pe care il alesese ea pentru camera de zi. O gasi lucrand pe laptop la o masu^a aflata in una d in camerele de oaspe$i.
- Ia o pauza. Ea nu se opri, nici nu se uita in spate:
- Sunt in plin avant. - E trecut de doua. Nu ai mai mancat de azi-dimineapk. Ia o pauza, Lila, o ruga el aplecandu-se so sarute pe cre§tetul capului. A i avut dreptate. M-am in^elat. - In legatura cu ce, mai precis?
-Cu faptul ca ar fi trebuit sa discut cu tatal meu. Nu i-am dezvaluit totul, nu i-am dat toate detaliile, dar i-am spus suficient. - Bine. Asta e bine. -N u a fost u§or pentru el sa auda asta, dar ai avut dreptate. Avea nevoie. Merita sa §tie de ce a pierdut un fiu.
- Im i pare rau. C u mainile stranse in poala, Lila se holba la ecranul laptopului fara a vedea nim ic. Ash puse tava pe pat §i se intoarse la ea: - Te rog. Ia o pauza.
- Cand sunt suparata, fie im i indes dulciuri pe gat, fie nu pot m&nca deloc. Sunt suparata. - $tiu. O lua pe sus d in scaun, traversa incaperea §i o lasa cu blande^e pe pat, apoi se a§eza picior peste picior de cealalta parte a tavii.
| -A i obiceiul de a pune oamenii acolo unde vrei tu fie. [ - $tiu f i asta. r - E un obicei enervant. - Da, dar economiseste tim p. Stie ca s-a inselat, Lila. Si-a cerut scuze fata de m ine - fi nu a facut-o doar de lorma. M a prind cand ceva e doar de forma. N u e pregalit sS-fi ceara scuze fafa de tine, nu altfel decat de forma. Nu fi-ai dori asta. - Nu. N u mi-a? dori asta. ' - Dar o sa-fi ceara scuze si o va face sincer, daca ii lafi i uva m ai m ult tim p. I-ai luat apararea. Habar nu ai cat ile tare 1-ai surprins. Se simte pufin rufinat, fi asta e greu ilc inghifit pentru Spence Archer. -Nu pot fi un obstacol intre voi. N u pot trai cu gantlul asta. - E o chestiune pe care am rezolvat-o deja. Intinzand niflna, o mangaie pe genunchi. Poti sa-i lafi ceva timp ift-fi ceara scuze, sa indrepte situafia? - Da, desigur. N u eu sunt problema. N u vreau sa fiu cu problema. - Se simte vinovat pentru Oliver. L-a abandonat, Lila. Nu voia sa mai auda nim ic, sa m ai vada nim ic. Devenise mai ufor sa-i transfere pur fi simplu bani, fara sa se ginileasca incotro se indreptau lucrurile. El ftie asta, simte pta. Trecandu-fi ambele m aini prin par, Ash marturisi: mfeleg fiindca, in mare masura, ajunsesem fi eu in aceliifi punct cu Oliver. -Tatal tau avea dreptate c§nd spunea ca nu a fost vina ta. N u e nici a lui, Ash. Oliver a decis de un u i sinyur, oricat ar fi de greu de acceptat asta. -$tiu, dar... - Era fratele tau. - Da, f i fiul tatalui meu. Cred ca a sarit la gatul tau fiindca, pe tofi dracii, nu avea de gand sa-fi lase inca lin fiu sa o ia pe calea pierzaniei. Iar eu sunt prim ul lui nSscut, adauga Ash. Cel care ar fi trebuit sa-i calce pe Urme fi nu a facut-o catufi de pufin. N u e o scuza, dar cred ca face parte d in explicate.
-Nu e dezamSgit de tine. Te infeli din nou daca crezi asta. Se teme pentru tine §i inca il mai plange pe Oliver, Nu ftiu cum e sa pierzi pe cineva atat de apropiat, dar ftiu cum e sa-fi fie teama de asta. De fiecare data cand tatal meu era trimis in misiune... In fine, sa spunem ca emofiile erau intense. §i nu simt nevoia sS ma placfl toata lumea. -Te place deja, spuse Ash mangaind-o din nou pe genunchi. Doar ca nu vrea. Poate ca era adevarat, dar subiectul o facea sa se simta nelalocul ei. - I-ai spus despre ou, despre Vasin? - Destule, da. Mi-a promis ca va face aranjamentele necesare ca oul Faberge sa ajunga la Metropolitan cand va sosi momentul. Ii permisese sa joace fi el un rol, tn loc de a-1exclude, se gandi Lila. -Dar nu i-ai spus cS intentionezi sa-1 infrunfi pe Nicholas Vasin? -I-am spus destule, repeta Ash. Suntem de acord in privinfa asta? -Mi-ai cerut sa tac, bombani Lila impungand sendviful cu un deget. - Da? Nu va fi ultima data. Pofi sa-mi ceri fi tu mie cand va fi cazul. - M-ai tratat cu grosolanie. -Nu prea cred. Mijindu-fi ochii, Ash inclina Ufor capul. MSnanca-ti sendviful, apoi iji arat eu ce inseamna sa fii tratata cu grosolanie. Lila se stradui sa-fi reprime zambetul. Se uita in ochii lui f i vazu acolo atat de multe lucruri pe care f i le dorea, incat nu ftia daca sa se bucure ori sa se lasa prada spaimei. -Nu ftiu daca pot sa-fi ofer ce ifi dorefti, daca pot sa flu ce ifi dorefti. -Efti deja ceea ce tmi doresc. Cats vreme efti ce fi cine efti, eu sunt fericit. -Vorbeai despre relafii de o viafa, pe termen lung fi...
I -Te iubesc, murmura el punandu^i o mana pe obraml ei. De ce m-a§ mulfumi cu mai pufin? $i tu ma iul>e?ti - se vede clar pe tine, Lila. Ma iubejti, asa ca de ce tr-ai mulfumi cu mai pufin? I -Nu ?tiu daca sa mananc ce mi se ofera pe farfurie illn cateva imbucaturi mari sau doar din mu§caturi manmte. Si ce se intampla dupa ce se termina? Cum pofi III §tii ca o sa mai existe pur §i simplu? B Ash o studie pentru o clipa. Era evident ca nu se refe ree la acea farfurie, ci la o farfurie imaginara - pe care se iiflau probabil dragoste, promisiuni, angajamente. k -Dupa mine, cu cat mananci mai mult din ea, cu ItSt se mmulfe^te, mai ales atunci cand o imparfi. Jjii daca tot veni vorba de asta, am fost nevoit sa impart nenorocita aia de pizza calzone pana la urma. Ai de gilnd sa mananci tot sendvi§ul ala? [ Lila se holba la el nedumerita. Dupa o clipa insa, tyi scoase unealta multifunctionala din buzunar, selectil cufitul §i, cu multa grija, incepu sa taie sendvi^ul In jumatate. P - $tiam eu ca ai sa gase^ti o solufie. -Am de gand sa incerc. Daca o dau in bara, nu vei putea da vina pe nimeni in afara de tine insuti, zise ea intinzandu-i jumatate de sendvi?. -M-a sunat avocatul in timp ce eram la cumparaturi. [ -Ce a spus? - I-a gasit pe avocafii lui Vasin din New York §i le-a transmis ca a§ dori sa ma vad cu el pentru o tranzacfie reciproc avantajoasa. I -Presupun ca au impanat totul cu o muhime de termeni avocate^ti. -Fara indoiala. In termeni avocafe§ti, avocatul lui Vasin, a fost de acord sa i$i contacteze clientul. Un pas spre orice avea sa se intample mai departe, i?i *puse Lila. ' -Acum a^teptam un raspuns. -Nu cred ca va dura mult. -Nu, i?i dorefte oul. Dar ai folosit pronumele gre^it. Nu eu, ci noi vrem sa ne intalnim cu Vasin.
I]
-N u e deloc necesar sa... - Chiar nu vrei sa termini firaza aia. „Ia-o de la zero”, se indemna Ash. -Trebuie sa iei in calcul cine e el, ce trecut are. Ar fi mai dispus sa ajunga la o infelegere cu un barbat. -Are o femeie care se ocupa de toate treburile lui sangeroase. -Treburi sangeroase. Ash lua paharul ei de vin, sorbi din el f i hotSri c& nu era de ajuns sa-i spuna pur f i sim plu adevarul. Ar putea sa te raneasca, Lila, anume ca sil ma preseze sa ii dau ceea ce ifi dorefte. Se pare cS asta a fost ideea fi cu Oliver, fi cu iubita lui. -M-af aftepta ca un barbat ca el sa nu repete aceeafi grefeala. Desigur, ar putea sa te raneasca pe tine ca sfl ma preseze pe mine. Lila mufca din sendvif fi dadu din cap hotarata: Eu ma due, tu ramai. - Efti incapatanata sau doar incerci sa ma enervezi? -Nici una. Vrei ca eu sa stau cuminte in timp ce tu intri singur in vizuina leului? Incerci sa ma enervezi? Ifi recupera paharul de vin, bau o inghifitura fi conti nua: Nu pofi sa vorbefti despre relafii de o viafa fi an gajamente, apoi sa ma lafi deoparte. Mergem amandoi. Ash, daca ma leg de tine, de oricine, nu pot s-o fac fara sa ftiu ca e un parteneriat deplin. Ezita pentru o clipa, apoi orienta discutia spre propriile experience: Mama mea a afteptat. Nim eni nu ar putea spune ca nu a fost o sofie buna fi puternica de militar. Dar eu ftiu cat de greu i-a fost sa aftepte. Oricat de mandra ar fi fost de el, oricat de statornica, i-a fost greu sa aftepte. Eu nu sunt mama mea. - Mergem impreuna. C u asigurare. - Ce fel de asigurare? - Daca tu... daca vreunul din noi, se corecta el, e ranit, am lasat instrucfiuni ca oul sa fie distrus. - Nu e rau. Nu degeaba e o solufie clasica, dar... am dubii in legatura cu ideea de a distruge oul. Nu ca nu ai fi convingator, am asistat la repetifie, dar copiii rasfafati mai degraba ar vrea sa-fi ftie jucaria stricata decat
o Imparta cu alfii, nu-i a§a? S-ar putea sa-1 apuce un Mtfel de impuls. 1 “ „N^ai decat sa-1 strici“, reflects. Ash cu voce tare. I inca nu pot sa-1 am eu, sa nu-1 aiba nimeni. Nu mS gftndisem la asta. fc - Hai sa facem altfel: sa-i spunem ca, daca vreunul ilin noi e ranit, am lasat instrucfiunisa se dea imeIIInt un anunf in mass-media legat de descoperire. Iar Oul va fi predat unui muzeu al carui nume nu -1 vom ilijjvalui. Detaliile vor fi anuntate ulterior. j -Ameninfarea de a-1 distruge e cu m ult mai satisfaiftfoare, dar ai dreptate, spuse el §i mai lua o gura din vinul ei, impartindu-1 asa cum imparfisera fi sendvi^ul. Corect. Exact asa o sa organizam toata treaba. -Da? Ash pu$e paharul pe tava §i II prinse fata in maini. - Nu vrei sa auzi asta, dar nu am sa las sa fi se intaml>lc nimic. Am sa fac orice e nevoie pentru a te fine In •Itfuranfa, indiferent daca vrei sau nu. Daca se intampla Ceva, daca am motive sa cred ca o sa fi-se intample ceva, tpfls butonul. -Vreau sa am aceeafi optiune in ceea ce te prive^te. - in regula. -Cine va actiona butonul? Ash incepu sa se plimbe prin Incapere, gandintlu-se posomorat ca rolul acesta ar fi trebuit sa-i revina hi I Vinnie. -Alexi, de la complexul familiei mele. Tatal meu o sa K ocupe de toate detaliile. -E o idee de?teapta. Dar cum apasam butonul? - Gasim noi ceva. Ash se opri sa se uite pe fereastra |l murmura: Trebuie sa rezolvam situatia asta, Lila. -Stiu - Im i doresc o viata cu tine. Cum e,g nu spuse nimic, II arunca o privire peste umar fi continua: Am so obfin, ilitr n o prea putem incepe pana nu teim inam cu asta. Orice s-ar intampla cu Vasin, vom pune capat pove?tii. -Ce vrei spui, mai exact?
-Nu mergem acolo cu ameninf&ri la adresa lui Maddok. ApSsSm butonul daca refuzS s5 neo dea la schimb, apoi ie?im naibii cat mai repede. Iar restul ramane in mana polififtilor. -§tim amandoi ca, daca va fi libera, va veni dupfl noi. Asta a fost unul dintre motive. -Stai sa ne gaseasca. Tu pofi sa scrii de oriunde. Eu pot sa pictez de oriunde. Vom umbla dintr-un loc in altul, mai ales ca fie ifi place sa calatorefti. Am surprins-o pe figanca din tine inca de prima data cand te-am vazut. Vom fi tigani. - Nu ifi dorefti asta. -Te doresc pe tine. Vom inchiria o casufa in Irlanda, o vila in Provence, un conac in Elvefia. O mulfime de spafii noi pentru tine, o multime de panze noi de pictat pentru mine. $i avea s-o gSseasca in bucatarie in fiecare dimineafa, se gandi Ash. Intr-un halat scurt f i vesel, manuind o unealta multifunctional. Au sa o aresteze ori au s-o ucida in cele din urma, spuse el. Dar pana atunci, daca lucrurile nu ies afa cum ne-am dori, mai avem o opfiune. Vino sa vezi lumea cu mine, Lila. -Eu... Mica bula de panica fasai in gatul ei. Eu am o afacere. - Putem incepe afa. Putem sa fi continuam afa, daca dorefti. Dar trebuie sa plecam din New York. Gande§te-te la asta, ii sugera el. Lumea e mare. Eu am sa iau legatura cu Alexi, sa organizez toata treaba, apoi am s5 mai lucrez o ora sau doua in studio. Ce-ar fi sa vedem daca nu cumva Luke fi Julie vor sa iasa cu noi mai tarziu la cina? Sa ie§im pufin din casa? - Ie?itul din casa e bun. Nu efti ingrijorat? -Sunt curios din mai multe puncte de vedere. Nu are nici un rost sa-fi asmuta cafeaua asupra noastra daca se gandeste sa accepte intalnirea cu mine, sa vada ce am de oferit. Ora opt ifi convine? -Da. Cred ca ar... 0 , Doamne! murmura ea apisandu-fi degetele pe ochi. Cafeaua lui. -Ce mai e acum?
I -Sa nu te enervezi - efti pufin inspaimantator cand I t enervezi. Apoi o sa ma enervez fi eu, si pot fi eu sS llu pufin inspaimantatoare. §i toata treaba era deja IIisp&imant&toare. f ' -Ce dracu’ tot spui acolo? -M-a sunat. Jai Maddok m-a sunat - pe telefonul inobil. M-a sunat. H Expresia lui de exasperare amuzata se preschimba Instant In furie rece: -Cand? Dupa ce ai plecat tu. Dar trecuse ceva vreme, deci nu cred ca aftepta pur fi simplu sa raman singura. Nu cred c&mai conta. -De ce naiba nu mi-ai zis? Pe tofi dracii, Lila! -Af fi facut-o, intenfionam. Eram... aveam telefonul In mana fi voiam sa te sun; apoi a sunat la U fa ... tatal Iftu. Iar el nu a fost prea incantat sa ma vada, apoi ai venit tu fi... Chiar ^a pe tOfi dracii, Ashton, nu a fost ilecat un fir de drame. Mi-a zburat din minte cu toate idelalte. Plus ca tfi spun acum. Doar nu incerc sa pas(rez secretul. Eram... 1 Ash se afeza din nou fi ifi puse ferm mainile pe umerli ei. -Oprefte-te. Respira. Lila trase aer in piept cu privirea afintita in ochii lui, IftsSndu-l sa-i maseze umerii. Simfi cum micile bule de Uterie din gatul ei se spargeau una cate una. -Tocmai terminasem stratul de grund. Mi-a su nat telefonul, era ea. A vrut sa ma sperie fi a reufit. Ma bucur ca nu vorbeam pe Skype fi nu a putut sa-mi vnda fafa. M-a intrebat daca mi-a placut in Italia. Am incercat sa intru putin in pielea lui Kaylee - ftii tu, nu te lasa mai prejos. Am intrebat-o daca el i-a placut yi am pomenit de comerciantul de arta. Poate nu ar fi trebuit1si o fac, dar a descumpanit-o pentru o clipa, mi-am dat seama. -Da-mi telefonul. -Tele... Ce prostie! Nici macar nu rft-am uitat la numfir. Totul s-aintamplat atat de rapid. Dar am inregistrat
cea mai mare parte a convorbirii. Mi-am amintit ca am o asemenea aplicafie. - Fire§te ca ti-ai amintit, zise el. §i fire§te ca ai o apllca^ie de inregistrare. - Fiindca nu se §tie ruciodatS, a§a-i? Am auzit sonerln imediat dupS ce ea a inchis, apoi toate s-au petrecut unn dupa alta, ofta ea intinzandu-i telefonul. -Num&r ascuns, constats Ash in timp ce trecea tn revista apelurile primite. -Nu cred ca voia sa o sun inapoi §i sa stam la pove?ti, Probabil a fost un telefon de unic& folosin^L To^i cei care citesc romane politiste sau se uitS. la televizor ftin asta. Un telefon de unic& folosinta care nu poate fi idetv tificat. Voia doar sa bage spaima in mine. A reu§it. -Spune-mi ce £i-a zis. M - E inregistrat. Pofi sa asculti. - Spune-mi mai intai, apoi am sa ascult. -Multe despre cum o sa ma omoare, ?i am inteles cat se poate de clar cS amandoi am avut dreptate. Sum destul de sigura ca mi-a adresat cateva apelative foarto urate in chineza, pe care va trebui sa le caut. Pentru en nu mai e vorba doar sa-§i faca treaba. I-am dat peste cap planurile §i, pe deasupra, i-am tras un pumn - §i i-am amintit de asta fiindc& m-a speriat. Aveam de gand sft te sun, pe cuvantul meu, §i sa anun£ politia, dar apoi a ap&rut tatal tau, iar eu eram in hainele mele de lucru, deci nu ar fi putut fi mai rau. -Hainele tale de lucru? Ce legSturS are asta? - Orice femeie din lume ar intelege de ce a fost mai r5u a?a. - In regula. Cateva lacrimi i se scursesera pe obraji. Ash i le fterse cu degetele, apoi if i aseza ufor buzele peste ale ei. Amintindu-^i de telefon, o intreba: - Unde e aplicatia? -Lasa-ma pe mine, spuse Lila plimbandu-§i degetul pe ecran pana gasi butonul de redare.
| Refuza sa se cutremure cand auzi vocea lui Jai, cand Buzi acele cuvinte din nou. Vazu focul reaprinzandu-se la ochii lui fi arzand cu o valvataie rau prevestitoare. I -I-am servit §i eu cateva replici bune, d nu ea sa se luude. Nu am parut inspaimantatS sau panicata. Dar... Ghemuindu-se la pieptul lui, recunoscu: Am fost. Totul era ingrozitor de real - vocea ei la telefon, certitudinea c8 vrea sa ma ucida. Voia sa isi bata joc de mine, dar am detectat furie dincolo de asta. Atat de multa furie meat nu doar o auzeam, o si simteam. Ej -O sS plecam, sopti el desprinzand-o din imbra5i?are. Oriunde vrei tu. In seara asta. Nimic altceva nu conteaza. -Nu, nu, nu. Nu putem trai asa, eu nu pot. Nu putem sa plecam pur si simplu. Nu a func^ionat nici pentru Jason Bourne. Stii tu, stii tu. Lila se stradui sa nu alunece intr-o trancaneali fara noimS. cand vSzu o expresie de nedumerire alaturi de focul din ochii lui. C&rple, filmele. Matt Damon. -Stiu. Mintea ei era ceva minunat, reflects el mangaInd-o pe par. In regula. - E doar un motiv in plus s&-i punem capat. Nu o putem lasa sa ma transforme intr-o carpa zacand pe podea. Nu-i putem ingadui sa ne dicteze cum sa ne traim vie^ile. A devenit real, Ash, §i nu am de gand sa ma las transformata intr-o fiinta care nu-mi place sau pe care nu o recunosc. Nu-mi cere s&fac asta. -Am s-o sun pe Fine, ii promise Ash s&rutand-o pe frunte. Ma ocup eu de asta. -Dar am nevoie de telefon. Jumatate din via^a mea c tn telefonul &la. - O sS fi-1 aduc inapoi. Ii dezmierda alene parul pen tru ultima data, apoi se ridica. Tocmai ie§eai din casa cSnd am aparut eu. Singura. -Eram furioasa, jignita. Proasta. Doamne, nici macar nu-mi luasem po§eta! -Cata vreme recuno^ti ca a fost o prostie §i nu o reped> e?ti iertata. Ma due sa o sun pe Fine. E§ti tn regula daca ramai aici sus?
- Da. Sunt bine acum. Trebuie sa ma Intorc la carte pot sa ma cufund in ea, sa uit de toate astea. -Asa sa faci. Eu voi fi la parter sau in atelier. Sunt aici. Voi fi chiar aici. -Ash, rosti ea ridicandu-se in picioare. Fiindca sto» macul ii tremura, incepu repede: Tatal meu e un om foarte bun. - Sunt sigur de asta. - E ofifer. Nu e vorba ca ar fi pus armata inaintea fam iliei lui, dar armata era pe primul loc. Nu i-am purtat niciodata pica pentru asta, fiindca e parte din personalitatea lui. Si e un om bun. Dar a lipsit de acasa mult. N u putea sa nu lipseasca. -Trebuie s&-ti fi fost greu. - Mi-a fost uneori, dar infelegeam ca t§i facea datoria fafa de fara. Mama mea e fantastica. I§i construia viafa fara el cand tata nu putea fi prezent, o lasa deoparte fara sa clipeasca atunci cand el se intorcea acasa. Gate?te foarte bine - nu am mo?tenit prea m ult din talentu! ei in domeniul asta. Putea, ?i poate !n continuare, sil jongleze cu o duzina de lucruri deodata, treaba la care sunt destul de buna §i eu. Nu stia sa schimbe un bee, In regula, asta e o exagerare, dar nu una foarte mare. -A§a ca ai invatat sa repari diverse chestii. - Cineva trebuia sa o faca, si im i placea sa descopar cum sa repar obiectele stricate. Iar el era mandru de mine. .jDa-i-l Lilei“, obifnuia sa spuna. nO sa gaseasca ea o solufie sa4 repare sau, daca nu, inseamna ca nu poate fi reparat.“ Asta insemna enorm. In acelasi timp, cand era acasa, el era stapan. Era obi§nuit sa imparta ordine. - Iar fie nu-fi placea sa le prime§ti. - Inveti sa faci fafa schimbarilor, sa fii - pentru a cata oara - strainul abia sosit, sa lfi gasesti^ritmul intr-un loc nou. Invefi sa fii pe picioarele tale. Ii placea ca m3 descurcam singura - §i el m-a invatat cum. Cum sa trag cu arma, cum sa o curaf, sa o respect, tehnici de autoaparare, primul ajutor, toate astea. Insa ne mai ciocneam uneori cand era vorba sa fac un lucru doar pentru ca a§>a spunea el. In privinta asta semeni putin cu el, dar
iti o faci mai subtil. Dom nul locotenent-colonel este loarte direct. I' - Oamenii care nu se ciocnesc din cand in cand ajung probabil sa se plictiseasca foarte tare. I - Probabil ca da, rise Lila. Dar ceea ce vreau sS spun ■ c5 il iubesc. Si tu i£i iubefti tatal. Am vazut asta clar, ilefi erai foarte furios, chiar dezamagit de el. II la§i sa {reads ca e capul familiei, de§i nu e - nu in realitate. Ill e?ti. Dar ii la?i statutul acesta fiindca il iube§ti. Hu accept faptul ca tata nu a putut fi prezent la balul meu de sfar§it de an sau la ceremonia de absolvire. L-am lubit intotdeauna, chiar ?i atunci cand nu putea sa spunfi „Sunt aici“. [ §i acesta, in^elese Ash, era miezul problemei: , - Dar eu voi fi. E - Nu §tiu ce sa fac atunci cand cineva im i ofera conttan^a, cand incep sa-mi doresc asta. i -Ai sa te obi$nuie§ti, o asigura el plimbandu-§i un deget pe obrazul ei. Mi-ar placea sa-i cunosc pe pa rin g tai. | Nu era chiar panica, i?i spuse Lila, dar sim£i ceva itrangandu-se in abdomenul ei. i - O ! Ei bine, sunt in Alaska. ’ -Am un avion particular, a§a ca putem merge oric&nd te sim^i pregatita. Acum insa, cufunda-te in muneft. §i sunt aici, Lila. Po£i sa te bazezi pe asta, iar la un moment dat ai s-o faci. j, Ramasa singur5, Lila ifi spuse ca trebuia sa se apuce de treaba, sa se lase absorbita de carte §i sa nu se gandeasca la nimic altceva. w Ce fel de barbat se ofera sa lase totul in urma, sa porneasca prin lume impreuna cu tine pentru a te $ine la adapost §i a-fi oferi spa^ii noi? El o vedea ca pe o tiganca fi nu se in?ela prea mult. Nu traise niciodata altfel decat In mijcare. It' Atunci de ce sa nu o faca pur si simplu? Sa-§i stranga bagajele §i sa piece, asa cum procedase de nenumarate ori, doar ca de data aceasta alaturi de om ul pe care-1
iubea? Putea sa tr&iasca fara a planifica nimic mai depaft te de o zi, un loc, o aventurS. Ar fi trebuit sa profile de aceasta ocazie fi sityl ajusteze treptat activitatea, orientand-o spre client! international!. Sau sa ia o pauza, mulfumindu-se doar sa scrie fi sa calatoreasca. De ce nu sarea sa profite de ocazie? Mai mult, se putea oare obifnui sa se bazeze pe altclneva, cand ea funcfiona exact invers, dupa cum i-o demonstrase experien^a? Ea era cea pe care se bazau al^ii, Ifi lasau in grija ei casele, animalele de companic, plantele, lucrurile. Lila era cea se ocupa de toate detallile, puteai conta pe devotamentul ei pana la incheieren fiecarei misiuni. Avea prea multe in minte, ifi spuse. Trebuia mai inti'll sa se ocupe de realitatea imediata - oul, Vasin, Maddok. Nu avea timp sa construiasca fantezii fericite. Realitatea era pe primul loc. Se intoarse la masa de scris fi reciti ultima pagina k care lucrase, dar continua sa se gandeasca la fantezin de a calatori oriunde ar fi vrut. §i nu reufi nicidecum s.1 se imagineze in acea postura.
capitolul 27 Ash le ceru lui Fine fi Waterstone sa vina la el acasa §i o facu inten£ionat. Daca Vasin inca mai supraveghea mansarda, afirmapa ca era har^uit de politie avea sa fie mai credibila. Aprecie rabdarea cu care il ascultara cand le expuse planurile lui, precum fi laudele pe care i le adresarS Lilei pentru ca inregistrase conversatia telefonica dintre ea f i Jai Maddok. -Am facuto copie, spuse Lila mtinzandu-i lui Waterstone un card de memorie pe care il pusese intr-un plic etichetat. Nu ftiu daca puteai sa o folositi, dar m-am gandit ca e utila la dosar. E legal sa inregistrezi o convorbire telefonica, daca efti una dintre parti. Am verificat.
I Waterstone lua plicul fi-1 vari apoi in buzunarul jlicoului sport. K -A? spune ca nu ave^i motiv de ingrijorare in privin(il asta. [ Fine se apleca in fata, sfredelindu-1 pe Ash cu priviica ei de polijist neinduplecat, dupa cum o denumise el IncS de la prima lor intalnire. Ej -Nicholas Vasin e suspectat de infrac^iuni la nivel International, inclusiv comandarea unor asasinate. L -Sunt conftient de asta, avand in vedere cS fratele meu a fost una dintre victimele lui. I -Asasinul lui platit v-a contactat personal, ba chiar lie doua ori. Acum a devenit o razbunare personals, k -§tiu, zise Lila. Asta e foarte clar. Aaa... Biao zi inneamna in mandarin^ „catea“, care e un apelativ destul lie bland. Bi inseamna... - se crispa, fiindca detesta s3 n)steasca acel cuvant cu voce tare. Pana la urmS recurse lit un compromis: §ti^i dumneavoastra, organul sexual fcminin. E un atac foarte urat, fi il consider cu mult inai personal. -§i totufi a^i pus impreunS la cale o schema de a-1 Infrunta singuri pe Vasin. I* -De a ne intalni cu el, o corecta Ash. Intalnire pe care noi avem o fansa buna de a o ob^ine. Dumneavoasrra nu. , -$i ce credeti cS veti realiza - daca nu va pune s&fiti executati pe loc? Credeti cJosao predea pur fi simplu pe Maddok? O sa renun^e pur fi simplu la una dintre cele mai valoroase posesiuni ale lui? t - Cunosc gandirea oamenilor cu bani f i putere, spuse Ash relaxat. Tatal meu e unul dintre ei. Un tip aflat in pozi^ia lui Vasin ifi poate cumpara oricand o alts jucarie de pre£, tocmai asta e farmecul banilor fi al puterii pentru unii. Ifi dorefte oul, ceva ce se afla in posesia mea - a noastra, se corecta el. Maddok e o angajata, foarte probabil una valoroasa, insa oul conteaza mai mult pentru Vasin. E o tranzactie foarte avantajoasa, iar el e om de afaceri. Va in^elege acest lucru. ' -Chiar credeti ca va accepta sa faca schimbul?
-E o tranzaqie pur comerciala, iar condi^iile mele nu il costa un sfan^. Nici un angajat nu e indispensabil, mai ales in cOmpara$ie cu oul Faberge. Da, balan^a vn inclina mult in defavoarea ei. -Nu sunte^i poli^i§ti, incepu Fine enumerand pe degete contraargumentele. Nu avetji pregatire in domeniu. Nu ave^i experien^a. Nici macar nu pute^i intra cu microfoane, deoarece va va Verifica. -Asta ar putea fi un avantaf, comenta Waterstone scarpinandu'se pe obraz. -Ce dracu’, Harry? se rasti Fine la el. - Nu spun ca e solu^ia optima, dar noi nu ne putem apropia de el. Ei doi s-ar putea sa reufeasca. Nu sunt poli^ifti, nu vor avea microfoane. Doar doua gaini bune de jumulit, a$a va gandi Vasin, dupa parerea mea. - Fiindca asta fi sunt. - Dar gainile au oul de aur. Intrebarea e, cat de tare fi-1 dorefte? -Patru oameni au fost ucifi - incluzand comerciantul de arta din Floren^a, sublinie Lila. Ceea ce indica, dupa standardele mele, ca fi-1 dorefte foarte tare. §i felul in care a incercat ea sa ma atace? Avea ceVa de demonstrat. In misiunea asta n-a avut rezultate prea spectaculoase. S-o predea in schimbul oului mi se pare o afacere grozava pentru el. - Poate parea o afacere grozava, daca nu iei in calcul ce stie Maddok despre el, ce ne-ar putea spune, o aten^iona Fine. - Dar nu avem de gand so dam pe mana politiei, ii aminti Lila. Gel putin afa ii vom spune lui. -De ce ar crede ca domnul Archer, care nu a mai ucis niciodata, inten^ioneaza ■ o faca, iar dumneavoastra ap accepta acest lucru? -O sa creada. In primul rand, fiindca asta e solu£ia lui pentru a obtine ceea ce ifi dorefte, fi in al doilea rand fiindca Ash e destul de fnspaimantator cand se dezlantuie. Cat despre mine? urma Lila ridicand din umeri. Eu doar m-am uitat pe fereastra. Eu vreau doar sa se termine. Am pus mana pe un pefte foarte
•trfilucitor, in persoana lui Ashton Archer. Vreau s5 in|ip si profit de asta fara sa stau cu teama ca cineva vrea iA mS ucida. E -Un peste stralucitor? se mira Ash. I -A?a te-a numit Jai, si pot sa merg pe pista asta. Un arilit bogat, renumit, dintr-o familie importanta. O captura uriasa pentru o fiica de ofiter care traie§te in casele itlior oameni §i nu a cunoscut decat un succes mediocru •eriind romane pentru tineret. Gandi^i-vS cat de mult m-ar ajuta in carierS faptul ca am pus mana pe Ashton Archer. Ar fi destul de tare. I -Ai reflectat serios la asta, ranji el. I -lncerc sa gandesc deopotrivS ca un om de afaceri §i un ucigaf fara scrupule. In plus, totul e adevarat, corect Jin punct de vedere al faptelor. Doar ca exclude sendmentele. Ea nu are asa ceva. Nici el nu poate avea, altfel nu ar platio sa omoare oameni. Daca nu ai sentimente, nu po^i sa le in^elegi, a§a-i? Tu te alegi cu razbunarea, eu ITtfi aleg cu peftele cel stralucitor, iar Vasin se alege cu oul de aur. y. -$i mai departe? Daca nu sunteti morl;i la cinci minute dupa ce va intalni$ cu el - in caz ca ajunge^i pana itoolo daca el spune: „Sigur, sS batem palma“, ce faMn mai departe? -Mai departe stabilim cand fi unde sa facem schimbull Sau unde sa se intalneasca reprezentantii nostri pentru a face schimbul, spuse Ash, gandindu-se ca Lila irebuia sa fie la o distanta cat mai mare in momentul respectiv. §i de acolo intervine poli^ia. Noi doar realitftm contactul, batem palma. Daca Vasin accepta, se va luce vinovat de instigare la crima fi pute^i sa4 aresta^i pe haza marturiei noastre. Pe Maddok o ve£i prinde fiindca Vil incerca cel pu^in sa mimeze predarea ei. Iar oul va njunge acolo unde ii e locul. Intr-un muzeu. ' -Si daca nu e de acord? Daca va spune: „Da-mi oul, nltfel voi pune ca iubita ta sa fie violata, torturata fi impUfcata in cap“? -Dupa cum va spuneam, va sti dinainte ca, daca ic atinge de oricare din noi, descoperirea va fi facuta
publics, iar oul va ajunge intr-un loc inaccesibil. Doar daca nu cumva inten^ioneazS sa-1 fure de la muzeu. N-ar fi exclus, adauga Ash, inainte ca Fine sa apuce sa vorbeasca. Dar deocamdata nu a comandat furtul nici unuia dintre ouale imperiale aflate in muzee sau colec^ii private. - Din cate ftim noi. -In regula, asta e un aspect. Dar e mult mai ufor, mai curat fi mai rapid sa-1 obtina printro intelegere. -Ar putea sa va ameninte familia afa cum spune^i ca a amenintat-o pe cea a lui Bastone. -Ar putea, dar pana ne intalnim noi cu el, familia mea se va afla la complex. Din nou, eu ti ofer o tranzactie directa, in care nu are de platit nimic pentru ceea ce if i dore§te. Doar ofera la schimb un activ care nu prea i-a adus dividende. - S-ar putea sa mearga, zise Waterstone. Am mai folosit civili ?i in alte cazuri. -Cu microfoane, protejati. -Poate reufim sa gasim o solute in sensul asta. O sa vorbim la departamentul tehnic, sa vedem ce ne pot oferi ei. Sa vedem ce ne poate oferi biroul federal. -Noi o sa ne intalnim cu el, cu sau fara ajutorul dumneavoastra, insista Ash. Am prefera cu. - Ii oferi^i doi ostatici, remarca Fine. Daca tot vreti sa face^i asta, macar intrati dumneavoastra, pe ea lasa^io afara. -Mult succes in munca de convingere, comenta Ash. -Mergem amandoi, declara Lila sustinand privirea lui Fine cu aceeafi expresie hotarata pe care o afifa fi politista. Asta nu se negociaza. In plus, daca af ramane afara e mai probabil sa-1 ia pe el ostatic fi sa-fi inchipuie ca m-ar putea for£a sa predau oul. Eu cu ce ma aleg daca peftele meu cel stralucitor e spintecat? - Gasefte o alta metafora, o sfatui Ash. -Sunt fanse mici sa accepte o intalnire, opina Fine. Se ftie ca face totul de la distanta. In cel mai bun caz vep ajunge sa sta^i de vorba cu unul dintre avoca^ii sau asisten^ii lui.
I -Termenii mei sunt fermi. Ne intalnim cu el, altfel nu negociez nimic. Ash arunca o privire spre telefon i And acesta suna: Asta e avocatul meu, deci s-ar putea sa ivem un raspuns. Scuzap-ma un minut. b Cu telefonul la ureche, se duse pana in capatul opus hI camerei de zi. >*• -Convinge^i-1 sa renunte, starui Fine, mutandu-fi illn nou asupra Lilei privirea neinduplecata. » -Nu a? reu?i. In momentul de fata, nici nu pot sa Iticerc. Asta ii ofera - ne ofera - o §ansa de a pune punct intregii pove§ti. Trebuie sa-i punem punct, iar «sta nu se va intampla, cel pu£in in cazul lui Ash, daca nu §tie ca s-a facut dreptate pentru fratele §i unchiul lui. Altfel se va sim^i responsabil tot restul vie^ii pentru soarta lor crunta. | -Nu cred ca intelegeti ce rise v5 asumati. I -Inspectore Fine, eu simt ca im i asum un rise de llecare data cand ies pe usa. Dumneavoastra cat timp nfi putea trai a§a? Jai Maddok ne vrea mor^i, indiferunt ce-i ordona §eful ei. Am vazut asta, am sim^it'O. Ne dorim o §ansa de a ne trai vietile, de a vedea ce se Intampla mai departe. Pentru asta merita sa ne asumSm riscul. , -Maine, anun£i Ash punand telefonul pe masa. La ora doua, la locuinta lui din Long Island. -Uite cum ramanem fara Luxemburg, mormai Lila, Ihcandu'l sa-i zambeasca. -Mai pu^in de douazeci si patru de ore? Waterstone i Ifttina din cap. E la limita. -Cred ca asta §i urmareste, §i e motivul pentru care nm acceptat. Gestul meu ar trebui sa-i demonstreze c5 vreau sa termin odata, acum. -El crede ca ii vei cere milioane, remarca Lila. Solidturea ta o sa-l ia prin surprindere. Si o sa-1 intrige. -Du-te la complex, ii spuse Ash lasandu-se pe vine lAnga scaunul ei. Lasa-ma pe mine sa fac asta. || Lila ii prinse fa^a in maini: -Nu, replica ea prinzandu-i tandru fa^a in palme.
- Certati-va pe tema asta mai tarziu, le recomanda Waterstone. Acum o sa stabilim ce o sa face^i ?i ce nu o sa face^i §i, daca se ajunge atat de departe, unde §i cand va avea loc schimbul. Ii arunca o privire lui Fine §i-i sugerS: Ar fi bine sa il suni pe §eful, sa vezi cum am putea sa-i echipam cu microfoane si cum organizam ceea ce pne de noi. -Nu-mi place deloc treaba asta, ofta Fine. Imi sunte£i simpatici, amandoi. Mi-a§ dori al naibii de mult sa va detest. I§i scoase telefonul §i se indeparta pentru a-§i suna locotenentul. In clipa in care ramasera singuri, Lila expira prelung. - Doamne, toata povestea asta mi-a prajit creierul. Puncte de control, •coduri secrete §i proceduri. Am de gand sa aplic urmatorul strat in baie - munca manuala ajuta la refacerea unui creier prajit - mainte sa ajunga aici tehnicienii de la FBI. O sa mergem in misiune sub acoperire pentru FBI. Trebuie neaparat s&scot o carte din asta. Daca nu o fac eu, o va face altcineva, §i nu am de gand sa permit asta. Auzi, ce-ai spune sa comandam doar pizza mai tarziu? Pizza este o mancare la care nu trebuie sa te gande§ti atunci cand ai creierul obosit. - Lila. Te iubesc. Se uita la el i^i sim^i inima ridicandu-se ?i strangandu-se, o emo^ie deja familiara. -Nu folosi asta pentru a incerca sa ma convingi sa nu vin. Nu am de gand sa fac pe incapa^anata, nici sa apelez la argumente feministe, de§i a§ putea. Faptul ca am sa Vin, ca trebuie neaparat sa vin, ar trebui sa-ti dea un indiciu despre ceea ce simt pentru tine. - Ce sim^i pentru mine? - Inca ma straduiesc sa inteleg, dar §tiu ca nu a§ face asta pentru nimeni altcineva sau cu nimeni altcineva. Nimeni. Mai t;ii minte scena aia din Intoarcerea ccwalerului Jedii - Poftim?
Lila inchise ochii exasperata.
R -Te rog sa nu-mi spui ca n-ai v&zut filmele. Totul se duce de rapa daca nu ai vazut R&zboiul stelelor. [ -Binein^eles ca am vazut filmele. I -Mulpamesc, Doamne, murmura ea, ?i deschise ochii din nou. Aminteste^i de scena de pe Endor, satclitul acoperit de p&duri. Leia si Han sunt prin^i in ciipcana in fa$a bazei soldatilor imperiali. Sor^ii par sa le fie potrivnici. Han coboara privirea, Leia ii arata arma pe care o £ine in mana, apoi el se uita in ochii ei §i ii upline ca o iubefte. Ea raspunde zambind: „Stiu“. Nu-i iipune ca il iube?te. Ce-i drept, ea a spus-o prima in Im/nsriui contraataca, inainte ca Jabba Huttezul sa-1 inghe^e tn carbonit, dar daca luSm doar scena aia de pe Endor suparat, Leia a demonstrat ca erau un cuplu pana la cap&t - la bine §i la rfiu. -De cate ori ai vazut filmele alea? . -Asta e irelevant, murmura ea sfioasa. -De o mie de ori, probabil. Deci, tu e?ti prin^esa Leia, iar eu sunt Han Solo. t -Pentru scopurile acestei metafore. El o iubea. Ea ?tia, §i invers. Asta i-a facut pe amandoi mai curujo?i. I-a f&cut mai puternici. Ma simt mai puternica ftiind ca m i iube§ti. Nu m-am afteptat nici o clipa la asta. Incerc sa ma obi§nuiesc, exact cum mi-ai cerut Hi. I§i petrecu bratele in jurul lui, leganandu-1 u§or, fi lirma: Cand am sa £io spun, ai sa ?tii ca vorbesc din inim3, a§ vorbi din inima chiar daca, poate mai ales daca, am fi incolti^i de soldati imperiali pe Endor, avand un itlngur pistol laser pentru amandoi. -Nu ftiu cum se face, dar asta e cel mai induiosator lucru pe care mi 1-a spus cineva vreodata. -E un compliment grozav. Incerc sa ma deprind cu BAndul ca ma in^elegi, si ma iube?ti chiar §i a§a. -Prefer sa fiu Han Solo decat un pe?te stralucitor. Razand, Lila se trase usor in spate pentru a-1privi. -Iar eu prefer sa fiu Leia mai mult decat o parvenita In cautare de pe§ti stralucitori. A§a ca am sa ma intorc In zugravitul baii, am sa colaborez cu tehnicienii FBI, iipoi am sa mananc pizza. Ducem o viata fascinanta,
Ash - §i da, ne dorim ca partea asta de mijloc s& se termine o data pentru totdeauna. Dar unul dintre principiile mele importante e sa profit la maximum de ceea ce mi se ofera in prezent. Planul o sa mearga, te asigur, a§a cum a mers fi pentru Leia fi Han. -Tu nu vei avea,.. Cum se numea arma ei? -Trebuie sa^i ofer o seara-maraton cu R&zboiul stelelor, ca s&-£i amintefti detaliile. Un pistol laser. -Tu nu vei avea a§a ceva. -Nu, dar am instincte bune, la fel ca Leia, si il am pe propriul meu Han Solo. Ash o lasa sa piece fiindca o parte din el ti dadea dreptate. Aveau sa fie mai puternici tmpreuna. Gandindu-se la asta, urea in atelier pentru a-i termina portretul. Lila pnu neaparat sa treaca pe la galerie tn diminea£a urmatoare. Ash insista sa o insofeasca, apoi pleca pentru a-i lasa ragaz sa stea de vorba cu Julie intre patru ochi. -Ai sa-mi spui ceva ce nu vreau sa aud. - Probabil. Ash se duce la patiserie sa discute cu Luke. Efti cea mai buna prietena a mea pe lumea asta, asa ca trebuie sa-^i spun, trebuie sa-£i cer. -Mergep sa va intalnip cu Vasin. -Azi. -Azi? Dar e prea repede. Alarmata, Julie ii prinse mainile. Nu ai cum sa fii gata. Nu pop... -E totul pregatit. Da-mi voie sa-ti explic. Ii prezenta toti pafii, toate planurile, toate variantele care nu puteau da gref. -Lila, mi'agtdori sa nu faci asta. Mi-a'f dori sa pleci, pur fi simplu sa mergi cu Ash undeva, oriunde, chiar daca asta ar.tnsemna sa nu te mai vad niciodata. Te cunosc fi ftiu ca nu po£i, dar mi-af dori sa te pui la adapost. -M-am gandit la asta. Am reflectat indelung azi-noapte, rasucind fiecare detaliu pe toate parple, Afa mi-am dat seama ca nu mai e vorba de sex, distractie si afecfi' une. Presupun ca nu a fost niciodata vorba doar despre
Bata. Dar oriunde ne-am duce, tot ar fi un fel de arest la llomiciliu. Nu am fi niciodata in siguran^a deplina. | -Dar a^i fi mai iptotejati. I -Nu prea cred. Am inceput sa analizez diverse pollbilitati. Cum ar fi daca, vazand ca nu dft de noi, ea m' incepe sa ne atace familiile? Sau prietenii? Ar putea ifl-mi gaseasca parintii, Julie, sa le faca rau. Ar putea sa tf ranea,sc§ pe tine. Nu pot trai cu aceste riscuri. I -§tiu cS nu po^i, dar mi*a§ dori ;gi popi. -Colabonlm cu politia, cu FBI-uL Vom avea ni?te mini-reportofoane grozave. Mai mult, §i asta e cel mai mare plus, Ash i;i ofera exact ceea ce i§i dore§te. Nu are nici un rost sa ne faca rau daca ii oferim ceea ce i?i do nate. Tot ce trebuie sa facem e sa il convingem sa accepIn schimbul. Apoi noi plecam §i intra in scena politia. -Nu po^i sa crezi ca va fi atat de simplu. Nu poti sa Crezi |a asta e un fel de aventura. -Nu este o aventura, ci un pas necesar §i calculat. Nu ftiu ce se va intcimpla,, dar merits §a-mi asum ri$cul, cu sS-mi pot recapata Viji§a de dinainte. Merita riscul, pentru ca data viitpare, cand mintea mea refuza sa se fnchida peste nbaptfe, ia fie din cauza gandurilor legate de Ash. Ce ii pot oferi, ce pot primi. -If iube§ti? -El crede cii da. -Asta nu-mi rSspunde la intrebare. -Cred cS da. Uau! exclama Lila batandu-se cu pumnul in piept. E mare lucru pentru mifte. Dar nu voi sti t*ql inseamna asta pentru nici unul dintr£ noi pana nu se incheie toata pdVestea. '§i se va incheia. Apoi am sa In ajut sa-ti organizezi nunta cu fostul §i viitorul tau sof. Am sa-mi limpezesc lucrurile in propria mea via£L Am sa termin cartea asta cu totul, nu doar in esenta. -La ce ora azi? -Ne intalnim cu el la doua. Julie, eu cred ca o sa mergem acolo, o si batem palma si o sa plecam, exact Ufa cum ti-am explicat. Dar daca lucrurile iau o turnur(l proasta, am intocmit o scrisoare catre parintii mei.
E in trusa mea de cSlatorie, in sertarul de sus al como* dei lui Ash. Te rog s&le-o trimip tu. -Nici mScar sa nu te gandefti la asta. Prinzand mSinile Lilev Julie le stranse atat de tare incat ii smulse un geamat. Nu! -Trebuie sa m& gandesc. Nu cred ca va fi cazul, dar trebuie sa ma gandesc. Sunt multe aspecte ale relapel dintre mine ?i parinpi mei pe care le-am neglijat in ultimii ani. Si ultimele cateva saptamani petrecutS cu Ash m-au determinat sa in^eleg asta. Vreau ca ei sa ?tie ca ii iubesc. Mi-ar placea sa merg acolo, sa stau q'saptaman3, sa-1 intreb pe Ash daca vrea sa-i cunoasca, ceea ce e un pas mare pentru mine, uria?. Cred ca am sa-1 fac. Cred c&vreau sa-1 fac. Daca se intampla ceva, vreau ca ei sfl §tie asta. -Ai sS-1duci pe Ash sS-i cunoasca §i ai sa le spui per sonal ca-i iube§ti. -A§a cred §i eu, dar trebuie sa ma gandesc. §i ip cer sa ai grija ca ei sa afle daca totu§i se intampla ceva. -Nu se va intampla nimic. Cu ochii scanteindu-i de lacrimi, Julie se lupta sa nu planga. Dar da, ip promit, murmura ea. Orice ai nevoie. -Mulpimesc. Imi ia o greutate de pe umeri. Cealalta problema e cartea. Mi-ar mai trebui Mca vreo doua saptamani so definitivez,, dar daca se intampla ceva... Scopind un stick USB din buzunar, Lila explica: Am facut o copie pe care sa i-o duci editorului. - Dumnezeule! -E§ti singura persoana la care pot sa apelez sau la care a? apela. Trebuie sa §tiu ca vei face aceste doua lucruri pentru mine. A§a pot sa mi le scot din cap §i sa cred pur §i simplu ca nu vei fi nevoita niciodata sa le faci pentru mine. Julie -i^i apasa degetele pe ochi pana reu§i sa se stapaneasca, -Te pop baza pe mine. Nu va trebui sa o faci, dar te pop baza pe mine.
S' -Asta e tot ce am nevoie. Hai sa ie§im la cina sa sarfStorim, maine seara, toti patru. In seara asta o sa fie o nebunie prea mare. P Dand din cap rapid, Julie lu& cateva jerve^ele din cui In de pe biroul ei. B -A?a mai vii de-acasS. if -Sa mergem la restaurantul acela italian la care am ld?it noi patru prima data. Cred ca ar trebui sa devina utetaurantul nostru preferat, oricum. I -Am sa rezerv o masa. Ne vedem acolo. La §apte §i jumatate? I -Perfect. Lila se apropie s&-§i imbrapseze prietena, murmurand: Ne vedem maine seara - §i am sa te sun lit seara asta. Promit. I Iar dacS nu o facea, ISsase o scrisoare pentru Julie in »cela§i sertar cu cea pentru parintii ei.
capitolul 28 Lila decise ca rochia albastra pe care i-o daduse Ash dupa prima sedinta de pozat avea sa-i serveasca drept
timuleta. O purta cu lin^i§orul cu cristal de piatra lu ll li primit la Florenta, hotarand ca ambele aveau sa-i dduca noroc. P Petrecu destul de mult timp realizandu-si machiajul. Nu in fiecare zi aveai o intalnire de afaceri cu un Infractor international care angaja asasini ca sa-i exe cute comenzile. , Verifies atent continutul po§etei - dupa cum o informase agentul special desemnat, §i for^ele de securitate ule lui Vasin aveau sa o faca. Decise sS-§i lase in ea toate obiectele pe care le purta de obicei. Nu ar fi parut a§a mai normal? Zari in oglinda reflec^ia lui Ash. 1 ProaspSt ras, cu parul mai mult sau mai putin imlilSnzit, fi purtand un costum gri ce murmura putere fiindca puterea nu avea nevoie sa fie strigata - din fiei lire fibra.
-N u sunt destul de elegants! Iar tu e§ti imbracat la costum. - O intalnire serioasS, un costum serios. Innodandu-si cu pricepere cravata de culoarea unui cabernet vechi, arunca un ochi spre ea in oglinda, apoi i?i lasit privirea sa zaboveasca. Arati grozav. -N u sunt destul de eleganta, repeta ea. Dar taiorul meu e plictisitor. Tocmai de asta il tin la Julie, fiindcfl nu-1 port decat la ocazii plictisitoare, iar asta nu e. § i jur ca am sa ma opresc curand din turuitul asta fara noimS. Scotoci prin mica ei sectiune de dulap §i incerca jacheta alba scurta pe care Julie o convinsese sa o cumpere: A§a e mai bine. E mai bine? Ash ii prinse fata in maini §i o saruta cu blandete. - O sa fie in regula. - Stiu. Sunt cat se poate de increzatoare. Dar vreau sa arat corespunzator. Trebuie sa am o tinuta adecvat;! pentru confruntarea cu ni§te hoti ?i nifte uciga?i. Sunt agitata, recunoscu ea. Dar a§ fi nebuna sa nu fiu. Nu vreau ca el sa creada ca sunt nebuna. Lacoma, sau desfranata, sau razbunatoare. Dar nu nebuna. - Im i pare rau, arati proaspata §i frumoasa fi tensionata, exact atat cat trebuie. -Va trebui sa ne m ultum im cu asta. E momentul sS plecam, a§a-i? - Da. Ma due sa iau marina, apoi ma intorc, te iau $1 pe tine. N u ai nici un motiv sa mergi pe jos cu pantofii aia, remarca el. Daca eineva im i supravegheaza mansarda, va crede acelasi lucru. Douazeci de minute. Lila avu timp s& se invarta agitata, sa-si exerseze in oglinda privirea calma, hotarata §i sa se intrebe pentru ultima data daca n-ar fi putut pur §i simplu sa piece. Deschise sertarul de comoda pe care ?i-l rezeryase $i lua trusa de calatorie pe care o pusese inauntru. Ifi trecu u§or un deget peste scrisorile a^ezate intr-un teanc ordonat. Era m ai bine sa creada ca nu aveau sa fie deschise niciodata, ca urmau sa se intoarca amandoi atat teferi, cat §i cu sufletul impacat. Avea sa sfa^ie scrisorile
fi sa le recite continutul in fa^a destinatarilor, fiindcS unele cuvinte nu trebuiau sS r&mana nespuse. Dar se sim^ea mai bine ftiind ca le scrisese, ftiind ca acele cuvinte puse pe hartie aveau putere, iar dragostea Utma sSl razbatS. din ele. r Cand Ash opri mafina in fa^a parcSrii, Lila tocmai ie'fea din cladire. Raspunsul era nu. N u putea sa dea bir cu fugitii. 1' In mintea ei ifi imagina echipa FBI urmarindu-i prin traficul din centru. Probabil f i Vasin pusese sa fie urmari^i. Abia aftepta sa se simta singura din nou, cu adevarat singura. - E cazul sa exersam? il intreba pe Ash. L - Sim^i nevoia sa repetam din nou? 11!- Nu, nu prea, fi ftiu ca va parea fals fi studiat daca repetam la nesfarfit. > -Tine minte un lucru. Noi avem ceea ce ifi dorefte Vasin. - Si sa te las pe tine sa iei initiativa, fiindca la asta se va aftepta el. E cam enervant. - Fii tu insati, o sfatui Ash. Prinde-1 in conversa^ie. La asta te pricepi foarte bine. - Pot sa fac asta. Inchizand ochii pentru o clipa, Lila murmura: Da, pot sa fac asta. Ar fi vrut sa spuna mai multe, caci descoperise ca avea tot felul de lucruri pe care sa i le impartafeasca, Insa autoritatile, in afara de faptul ca ii urmareau, ii fi ascultau. , Prin urmare ifi ascunse cuvintele in minte, in inima, tn timp ce traversau cu maf ina East River, - Dupa ce o ucizi, am putea sa mergem intr-un loc fabulos. Im i intru in personaj, preciza ea cand Ash ii arunca o privire mirata. - In regula. Ce zici de Bali? - Bali? Se ridica mai dreapta in scaun. Serios? Nu am fost niciodata acolo. -Nici eu, deci vom pom i de la acelafi nivel.
-Bali. Indonezia. Ador mancarea lor. Cred ca au elefan^i. I?i scoase telefonul sa caute, dar se opri. E?ti §i tu in pielea personajului sau chiar vrei s3 mergi in Bali? -Amandoua. - Poate peste iarnS candva. Am mai pu^ini clien^i in februarie. Asta n-a zis-o personajul - ce ma intereseazdt pe mine ingrijirea locuin^elor cand am prins pe§tele strSlucitor? S-a terminat cu munca, nu incape discutie. Bali in timpul iernii, eventual cu o excursie in Elve^ia pentru schi. Voi avea nevoie de haine §i accesorii, desigur, pentru ambele. Ai sa te ocupi tu de asta pentru mine, nu-i a§a, scumpule? - Orice dore§ti, dulcea^a. -Sper ca in realitate ai detesta sa auzi o femeie spunandu'ti asta, dar, revenind la personaj, daca ai putea sa-mi aranjezi o linie de credit la Barneys, eventual §i la Bergdorfs, a§ putea chiar sa te surprind. O fata ca mine vrea sa-§i rasfe^e iubitul cu cateva surprize. - E§ti chiar talentata! - Incerc sa mi-o imaginez pe Sasha la varsta adulta fata mea varcolac razgaiata §i lacoma, du§manul de moarte al lui Kaylee. Ti-ar lua §i pielea de pe tine, s-ar plictisi, apoi ti-ar sfa^ia beregata. Daca pot sa gandesc in spiritul ei, scena e ca §i rezolvata. Oftand, Lila continua: Sigur ca pot, doar eu am creat-o. O sa fie bine. Tu te vei purta ca atunci cand e§ti foarte furios, §i o sa incheiem intalnirea asta cu un succes rasunator. - Lila, chiar sunt foarte furios. - Pari foarte calm, remarca ea aruncandu-i o privire piezi^a. - Pot fi ambele. Exact ca Bali. Marina inainta de-a lungul unui zid inalt de piatra, iar Lila surprinse clipitul luminii ro§ii de la camerele de supraveghere. -Am ajuns, nu-i a§a? - Poarta e chiar in fa^a. Ai sa te descurci bine, Sasha. - Pacat ca nu e luna plina. Poarta era atat de larga, incat ar fi permis trecerea a doua masini, si scanteia argintiu in soarele dupa-amiezii.
n
In centrul ei se afla un basorelief reprezentand un gri♦on cu sabie §i scut. It In clipa in care se oprirS, doi barba^i iesirS dintr-o ghereta amenajatS in coloanele groase de caramida care flancau poarta. I „Ii dam bataie“, i§i spuse atunci Lila cand Ash cobori 1licet geamul. I -Ie§i£i din marina, va rog, domnule Archer, domnifoara Emerson, pentru o verificare de securitate. | -Verificare de securitate. l Lila incerca sS-fi ia o m ini posomorata cand unul dintre paznici ii deschise portiera. Pufnind cobori din mafina. I Paznicii verificara automobilul de sus pana jos; plimbar& un scaner peste caroserie §i cercetara partea de dedesubt cu o camera fixata pe o prfijina, apoi deschisera capota §i portbagajul. i -Pute^i sa trece^i. I Lila i§i ocupa iarS§i locul. Gandind ca Sasha, i?i scoale o oglinda din po§eta §i i?i reimprospata luciul de buze, tnsa peisajul ii atrase atentia. La inceput intrezari doar dadirea printre palcurile dese de copaci, insa, dupa o curba, vazu casa in intregime. Era masiva §i superba, o construct larga in forma de U, din piatra aurie, cu semicercul din centru inaltandu-sedeasupra flancurilor. Ferestre ce reflectau razele de loare, fara a sugera nimic din ceea ce se afla in spatele lor. In varf se afla un trio de cupole in forma de bulb, cu balcoane circulare la baza. O gradina de trandafiri, cu tufele pline de flori, se intindea in §iruri de o precizie militara, alaturi de peluza vasta, perfect ingrijita. O pereche de grifoni de piatra cu sabie §i scut pSzeau U$ile duble sculptate de la intrare. Ochii lor, precum luminile camerelor, aveau o scanteiere ro§iatica. Alti doi paznici stateau in fa^a statuilor, incremeniti ca ni§te stane de piatra. Lila vdzu clar arma prinsa la §oldul celui care veni la masinS: -Cobora^i, va rog, §i urma^i-ma.
TraversarS pavajul din caramida aurie pana la ceea ce parea sS fie un §opron de gr&dina sofisticat. Inauntru, un alt paznic studia un fir de ecrane, O camera de monitorizare, i§i dadu ea seama, uimita la vederea atator dispozitive. Ar fi dat orice sa se poata juca pufin cu ele. -Va trebui sa verific confinutul po§etei dumneavoastra, dom nif oara Emerson. Cand ea o prinse mai strans, afifand o expresie iritata, barbatul explica: E nevoie sa fiti amandoi scanafi fi verificafi cu baghete magnetice inainte de a intra in casa. Avefi asupra dumneavoastra arme sau dispozitive de inregistrare? - Nu. Paznicul dadu din cap fi intinse o mana dupa pofeta Lilei. Ea io dadu, prefacandu-se ezitanta, in timp ce o femeie ie§i dintr-o alta ghereta cu u n detector care semana cu acelea folosite de serviciile de securitate ale aeroporturilor. - Ridicafi brafele, va rog. -E pur fi simplu caraghios, bom bani Lila, dar se supuse. Ce facefi? intreba ea cand barbatul ii scoase din pofeta unealta multifuncfionala, mini-tubul de spray pentru prim ul ajutor, recipientul de WD-40 §i bricheta. -Aceste obiecte sunt interzise. Deschise compartimentul in care if i finea benzile - adeziva, dublu adeziva, de ambalate §i scotch - si il inchise la loc. Va vor fi returnate la plecare. -Sutien cu armatura, anunfa femeia. Venifi aici pentru o verificare manuals. -Ce anume? A s h w -Pofi aftepta afara, Lila, daca nu vrei sa treci prin verificarile de securitate. - Pentru numele lui Dumnezeu, e un sutien! Fusese aveftizata, dar acum ca totul decurgea con form previziunilor, i§i simfea inima bubuind. Stranse din buze, afintindu-fi privirea asupra peretelui in timp ce femeia ifi trecu rapid mainile de-a lungul suporturilor de sarma alesutienului ei.
- Urmeaza o perchezitie la pielea goals? -Nu va fi necesar. E in regula, spuse femeia, fi se apropie de Ash. - DomnifoarS Emerson, avand in vedere numeroasele obiecte din poseta dumneavoastra care se afls pe lista noastrS de interdicfii, vom pSstra pofeta f i con^inutul ei In seiful nostru pana pleca^i. [ Cand Lila dsdu sa protesteze, femeia anunta: - Reportofon, fi scoase stiloul din buzunarul lui Ash. j, Ranji ufor cand il arunca pe o tava. I -E un stilou, spuse Lila, incruntandu-se spre el, dar Ash nu fScu decat sa ridice din umeri. -Voiam ceva care sa ma acopere. i -A, e o chestie din aia de spionat? Lila se intinse dupS stilou, posomorandu-se cand femeia ii trase tava din fa£a. Voiam doar sa Vad. 1. -Vi se va returna la plecare. Ave£i permisiunea de a intra in casa. Va rog sa ma urmati. i- Ii conduse afara, luand-o pe ocolite spre intrarea principals. !' Ufile duble se deschisera din interior. O femeie in tro uniforms neagrS severs spuse dand din cap: - Multumesc, William. Preiau eu de aici. Domnule Archer, domnifoarS Emerson. PSfi inapoi intr-un antreu separat cu pereti de sticlS de un hoi larg, cu tavane inalte fi o scarS centrala de cel pu^in patru metri fi jumatate latime. Stalpii balustradei rormau o curbs fluids, str&lucind ca nifte oglinzi, insS nu puteau deturna atentia de la nenumaratele opere de arta aflate in incSpere. « -Numele meu e Carlyle. Ap. folosit cumva produse pe bazS de tutun in ultimele douSzeci f i patru de ore? -Nu, ii spuse Ash. -A^i avut contact cu vreun animal in ultimele douSleci f i patru de ore? -Nu. - Eventuale boli in ultima sSptamanS, tratate sau nu de un cadru medical? -Nu.
-Contact cu vreun copil sub varsta de doisprezece ani? -Hai 8fi fim seriofi! interveni Lila dandu-fi ochii peste cap. Nu. Dar am avut contact cu alte persoane, inclusif unul cu eelalalt. UrmeazS o analiza de iange? Far& un cuVSnt, femeia feoase h H h M K c u pulverizator din buzunar. -Va rog sa intindefji mainile, cu palmele in sus. E un produs antiseptic. E perfect inofensiv. Domnul Vasin nu va da mana cu dumneavoastrfl, continua ea, pulverizandu-le solute in palme. Va rog sa intoarcep mainile. Nu va apropia^i de el mai mult decat vi se permite, Va rog sa fi£i respectuosi si s!atingeti cat mai purine lucruri posibil din incinta, fi nimic fara permisiunea domnului Vasin. Va rog si veni|i cu mine. Cand se intoarse, panourile de sticla se deschisera. Traversa dalele, aurii ca pietrele, in centrul carora se afla un Covor ceramic reproducand blazonul familiei Romanov. Urcara scarile - la mijloc, astfel incat sa nu poata atinge balustradele stralucitoare, Perepi primului etaj erau la fel de plini de opere de arta ca aceia de la parter. Fiecare u§& pe langa care treceau ramanea ferm inchisa fi fiecare avea un cititor de cartele. Aici atmosfera nu era deschisa fi aerisita, ci atent restricponata. Un muzeu menit a gazdui colectia proprietarului, se gandi Lila; O casa in lipsa unei alternative mai bune. La ultima Ufa, Carlyle scoase o cartela de securitate, apoi se apleca in ;fa$a pentru a-^fi lipi ochiul de un mic scanner. Cat de paranoic putea fi un om ca sa impuna o scanare a retinei pentru a intra intro camera din pro pria lui casa^H -Va rog sa luad loc aicifi|puse menajera indicandu-le doUa fotolii cu spatar inalt, tapi^ate !n piele rofu-mchis. §t sa nu va deplasa|;i. Vi se va servi o gustare ufoara, iar domnul Vasin vi se va alatura in scurt timp.
I Lila studie mcaperea. O vitrina era plina de papusi Matrio§ka minutios lucrate. O alta con^inea diverse calete pictate. Ferestrele galbui lasau sa treacS o luminS discreta, dezvaluind o livada de peri §i meri. V Ochii tristi din portretele sumbre ii fixau cu mahnire pe vizitatori, fara indoiala un aranjament intentionat. re Lila, cel pu^in, o faceau sa se simta nelalocul ei §i U$or deprimatS. V In centrul incaperii se afla un fotoliu masiv. Tapi^eria lui de piele stralucea intr-o culoare cu cateva tonuri mai Inchisa decat cea a restului mobilelor, spatarul era mai Inalt §i se lafaia intr-o rama groasa de lemn sculptat. Era totodata asezat la inaltime mai mare, remarca ea, pe picioare sculptate in forma de grifon. I Tronul lui, care-i exprima puterea. Lila i§i alunga 'tceste ganduri §i spuse: f -E o casa fantastica. E chiar mai mare decat cea a familiei tale din Connecticut. f - Incearca sa stoarca totul de la noi obligandu-ne sa d?teptam. E - Ei, Ash, nu te enerva! Ai promis. L -Nu-mi plac jocurile, bombani el, cu doar cateva Becunde inainte ca u?a sa se deschida. I Carlyle aparu conducand inauntru o alta femeie in uniforma, care aduse pe o masa cu rotile o tava pe care se aflau un serviciu de ceai elegant, albastru de cobalt pe fundal alb, un platou cu fursecuri decorate cu bucati minuscule de fructe §i un bol cu struguri verzi luciosi. In loc de §ervetele de hartie, intr-un bol de sticla se aflau (fervete individuale cu pecetea grifonului. -Ceaiul e un amestec de iasomie, pregatit anume pentru domnul Vasin. II ve^i gasi racoritor. Strugurii sunt bio, cultiva^i aici, pe domeniu. Alaturi ave^i furlecuri tradi^ionale cu mirodenii, pryaniki. Pofta buna. Domnul Vasin va veni imediat. -Arata splendid. Serviciul de ceai e atat de frumos! - E por^elan rusesc, foarte vechi, afirma Carlyle fara 8&schiteze vreun zambet.
-O, am sa fiu atenta. Lila asteptS pana cand cele doua femei plecara pentru a-§i da ochii peste cap. Nu este corect s5 le oferi oamenilor ceva, apoi s5-i faci sa se simta prea intimidap. ca sa foloseascS lucrul respectiv. In timp ce vorbea puse strecuratoarele deasupra ce§tilor §i ridica ceainicul pentru a turna. -Nu vreau nici o picaturS de ceai nenorocit, bombani el. -Eu vreau. Miroase bine. O sa merite asteptarea, Ash, ai sa vezi. Si dupa ce scapi de oul ala stupid care a provocat toate problemele astea, putem face excursia la care vis&m. Iar in acel moment o sa vezi ca asteptarea a meritat, spuse ea ademenitor. Relaxeaza-te, iubitule. Ia un fursec. Cand el clatina din cap, refuzand posomorat oferta, ea ridica din umeri §i incepu sa ron^aie. -Ar fi bine sa ma mulpjmesc cu unul daca vreau sa arat bine in noul costum de baie pe care o sa mi-1 cumpar. Putem inchiria un iaht? Vad mereu fotografii cu celebritafi si persoane de vita nobila relaxandu-se pe cate un iaht mare §i alb. Mi-ar placea §i mie sa fac asta. Putem? - Orice dore?ti. Desi plictiseala din tonul lui era solida ca o caramida, Lila ii zambi radios. - Efti atat de generos cu mine! Imediat ce ne intoarcem acasa, voi fi §i eu generoasa cu tine. Ce-ar fi sa... Se intrerupse cand se deschise o bucata din zid. O u§a ascunsa, ifi dadu ea seama, mascata inteligent de stucaturi. II vazu pentru prima data pe Nicholas Vasin. „Sfrijit“, fu prima ei impresie. Se mai ghiceau ramasite din frumuse^ea demna de o vedeta de cinema, dar se scofalcise pana devenise o pastaie goala. I§i purta parul intr-o coama alba, prea voluminoasa pentru a se potrivi cu fa^a lui emaciata, lasand senzapa ca simpla ei greutate ar fi trebuit sa-i indoaie gatul pana la rupere. Ochii de deasupra obrajilor usca^i erau negri ca taciunele,
emanand o lumina stranie pe fundalul unui ten atat de palid meat era aproape translucid. ■ Purta un costum bej-deschis, cu o vesta fi o cravata exact in aceeafi nuanta. ft Rezultatul era o lipsa totala de culoare, cu excep^ia filramelor negre ale ochilor, conturand o imagine foarte Itudiata. 1' Un ac batut cu diamante, in forma de grifon, scanteia pe rever. Un ceas din aur ii incercuia incheietura subtire, osoasS. | -Domnifoara Emerson, domnule Archer, bine a£i venit! Iertati-ma ca nu va strang mana. I, Vocea lui, ca foapta picioarelor de paianjen pe matase, facu sa-i urce Lilei un fior pe fira spinarii. | Da, totul era foarte studiat. i Se a§eza, sprijinindu-fi mainile pe bra^ele late ale jilpilui, si spuse: 1 -Bucatareasa noastra ne facea intotdeauna pryaniki la ceai cand eram copil. B -Sunt delicioase. Lila ridica farfuria. Dori^i una? : El refuza fluturand din mana. | - In ceea ce ma priveste, eu folosesc o dieta macrobiotica. Oaspe^ii, desigur, trebuie rasfa^ap. J - Mulpmesc, raspunse ea, in timp ce Ash pastra o tacere impietrita. Avefi o casa incredibila fi o sumedenie de lucruri frumoase, chiar fi din putinul pe care 1-amvazut. Colec£iona$i papufi in papufi. Sunt absolut fermecatoare. B,/! - Matryoshki, o corecta el. O tradi^ie de demult. Trebuie intotdeauna sa ne onoram radacinile. -Ador lucrurile care se deschid fi dezvaluie altceva. Sa aflu ce e acel altceva. [I -Am inceput sa colecponez in copilarie. Papufile fi cutiile emailate sunt primele mele colectii, de aceea le pSstrez in camera mea de zi privata. y, - Sunt foarte personale. Am voie sa privesc mai indeaproape? Cum Vasin o invita printr-un gest, Lila se ridica fi se apropie de vitrine. Nu am vazut niciodata... matryoshki atat de minufios lucrate. Desigur, majoritatea
celor pe care le-am vazut eu erau in magazine de suveniruri, dar... O! exclama ea fi arata cu degetul, avand grija sa nu atinga sticla. Aceasta e familia regala? Nicolae, Alexandra, copiii? - Da. E§ti perspicace. -Ce poveste ingrozitoare! Atat de brutala, mai ales pentru copii. Eu credeam ca fusesera tofi incolonap fi executafi, ceea ce e oricum oribil, dar dupa ce a descoperit Ash... Adica recent am citit mai multe despre evenimentele din acea epoca. Nu infeleg cum ar fi putut cineva sa fie atat de crud fi brutal cu nifte copii. -Sangele lor era regal. Asta a fost suficient pentru bolfevici. - Poate s-au jucat §i ei cu papufi ca acestea - copiii. Le-au colecfionat afa cum afi facut dumneavoastra. E o alta legatura intre ei f i dumneavoastra. -Afa e. Pentru dumneata au fost pietre. - Poftim? - O piatra din fiecare loc in care calatorefti, inca din copilarie. O pietricica? -Eu... da. Afa am inteles eu sa iau ceva cu mine atunci cand trebuia sa ne mutam din nou. Mama mea le pastreaza intr-un borcan. De unde ftiap? -Am intotdeauna grija sa-mi cunosc oaspefii fi in teresele lor. Pentru dumneata, ii spuse lui Ash, a fost intotdeauna vorba de arta. Poate te-au distrat f i mafinufele fi diversele jucarii, dar astea n-au nici o relevant, spre deosebire de lucrarile de arta - ale dumitale sau ale altora care te impresioneaza - care merita colectionate. Ifi impleti degetele lungi fi osoase in timp ce Ash ramase tacut. Peste cateva clipe continua: Am o parte dintre lucrarile dumitale in colecfia mea. O piesa de la inceput numita Fwrtwna. Orizontul unui oraf, cu un turn ridicandu-se mult deasupra celorlalte cladiri, iar la fereastra cea mai de sus sta o femeie. Furtuna se dezlantuie culorile sunt de o v iolent fi de o profunzime extraordinare, norii iluminafi de fulgere creeaza o atmosfera nepamanteana. Atata mifcare! La prima vedere ai putea sa crezi ca femeia, o mare frumusete in alb feciorelnic,
captivS in turn, o victims a stihiilor. Apoi, daca te ui{i mai atent, observi ca ea comanda furtuna. I -Nu. Ea e furtuna. [ -Ah. Un zambet fugar aparu pe buzele lui Vasin. Aprecierea dumitale fa^S de fiinta feminina in totalitatea ei - corp, minte, spirit - ma fascineaza. Am o a doua piesa, achizitionata mai recent. O schita in c&rbune a carei atmosferS emana o bucurie frapanta: o femeie StS pe un camp luminat de luna, cantand la o vioara. Pe cine - sau ce - ma intreb, va invoca muzica ei? ft; „Portretul din apartamentul lui Oliver*1, i?i zise Lila, fi incremeni. S - Doar ea §tie, spuse Ash rece. Tocmai asta este sensul. Discutarea lucrarilor mele nu vS va aduce ceea ce v5 dorip. I -§i totu?i e agreabilS. Am pupni vizitatori, chiar mai rar unii care sS-mi impSrtaseascS sincer interesele. -Un interes comun e ceva diferit. j, -O distincpe subtila. Dar imparta$im §i o viziune comunS asupra insemnStapi descenden^ei, asupra modului in care aceasta trebuie onorata, respectatS, conservatS. i - Familiile ?i descenden^ele sunt lucruri diferite. i - Familia dumitale e unica prin... situate, rosti Vasin deschizandu'§i palmele. Pentru mulp dintre noi, pentru mine, familia inseamna descenden^a. Noi in^elegem tragedia, pierderea, nevoia de a echilibra balan^a, ai putea spune. Familia mea a fost ucisa pentru simplul fapt c3 era superioara. Ca dobandise puterea prin na§tere. Puterea §i privilegiile vor fi intotdeauna atacate de oamenii mai mSrunp, care pretind ca au o cauza. Dar cauza e intotdeauna lacomia. Indiferent ce scuza marea$ ar folosi oamenii pentru razboi sau revolupe, motivul e intotdeauna acela ca i§i doresc puterea aflatS in mainile altcuiva. -Deci va incuiap in aceasta fortarea^a pentru a va proteja de oamenii lacomi? - Femeia ta a fost in^eleapta sa ramana in turnul ei. c
-Dar singura, interveni Lila. Sa fii izolat de lume? Sa o vezi, dar fara a face parte din ea? Ar fi zdrobitor. -Efti o romantica dincolo de aparente, decise Va sin. Exista atat de multe variante la compania oamenilor, Ashton. Dupa cum spuneam, am pupni vizitatori. Am sa va arat cativa dintre cei mai de pre£ companioni ai mei, apoi putem discuta afaceri. Se ridica si le facu un semn cu mana: - O clipa, va rog. Se intoarse la u?a ascunsa. U n alt scanner ocular, i§i dadu seama Lila. Nu-1 observase printre muluri. - Pupni vizitatori, adauga Vasin, si chiar mai putini sunt cei care pa§esc dincolo de aceasta u$S. Dar cred ca ne vom in^elege mai bine dupa ce o faceti. Se trase intr-o parte a u?ii §i ii invita sa treacS: Va rog, dupa voi. Ash se apropie de u§a, avand grija s-o blocheze pe Lila pana nu vedea ce se afla dincolo. Apoi, cu o privire spre fa£a satisfacuta a lui Vasin, o lua pe Lila de bra£ si intrara impreuna. Prin ferestrele colorate se revarsa o lumina aurie, o lumina bogata §i lichida, menita sa-i puna in valoare colecpa, iar din interiorul unor insule de sticla se revar sa scanteierea de basm a creatiilor Faberge. Vitrine pentru ceasuri, altele pentru cutii, pentru bijuterii, pentru boluri, pentru flacoane de parfum. Toate aranjate meticulos pe categorii. Lila nu vazu nici o usa in afara de cea pe care intrasera §i, desi tavanele erau inalte, iar podelele erau dintr-o marmura stralucitor de alba, avu impresia ca se afla in pe§tera lui Aladin, aurita fi fara suflet. -Dintre toate colectiile mele, acesta este cel mai mare triumf al meu. Daca nu ar fi fost familia Romanov, Faberge poate ca s-ar fi limitat sa creeze pentru cei de vita nobila sau pentru burghezii instSrip, chiar §i pen tru plebe. Desigur, arti§tii - Faberge insusi §i marele maestru Perchin - merita toata lauda pentru viziune, pentru talent, chiar §i pentru riscul de a fi transformat o afacere cu bijuterii destul de profitabila intr-un imperiu artistic. Dar fara patronajul tarilor, al familiei Romanov,
majoritatea acestor obiecte nu ar fi fost niciodata create. §i multe dintre cele care au fost create nu ar fi reprezentat decat o simpla nota de subsol in lumea artelor. P Sute de piese - ba nu, mii, se gandi Lila. De la mici CuS festive cat ni§te bomboane pana la un serviciu de ceai sofisticat, de la un set de picnic panS la trofee §i vaze sau figurinele reprezentand animale. I -E fantastic! O asemenea viziune si o asemenea mSlestrie exprimate in moduri at&t de variate! E fantastic, repeta Lila. Probabil v-a luat ani buni sa colectionafi BtStea piese. j -D in copilarie. Dumitale ifi plac ceasurile, adaugft Vasin. Se apropie de ea, pastrand insa o distanfa iiigura, fi-i arata un exemplar: Prive?te-1 pe acesta in forma de evantai, atat de potrivit pentru o masa de birou sau o policioara, §i fii atenta la transparent emailului, la nuanfa de portocaliu discreta, dar bogata, la detalii - rozetele de aur din colfurile de jos, taietura trandafir a bordurii de diamante. Dincoace, acela§i maestru - Perchin - a realizat ceasul circular de o dimplitate splendida, azuriu cu chenar de panglici inguste §i funde. - Sunt toate superbe. $i prizoniere, se gandi ea, incredintata ca arta nu trebuia sa fie rezervata doar pentru ochii unui individ sau ai unui numar restrans de persoane. Toate sunt antichitati? Unele au un aspect foarte modern. -Toate sunt vechi. Nu ma intereseaza sa pastrez nici nimic din ceea ce ar putea obfine oricine doar oferindu-fi cardul de credit. -Toate ceasurile sunt oprite la ora douasprezece. -Miezul nopfii, cand asasinii au strans intreaga familie regala la un loc. Momentul care ar fi trebuit sa Irisemne sfarfitul tuturor, daca Anastasia nu ar fi izbutit ml scape. n Lila il privi cu ochii mari: - Dar credeam ca s-a dovedit ca ?i-a pierdut §i ea viafa, odata cu restul familiei. Teste ADN §i...
-Mint, o intrerupse Vasin taind aerul cu mana ca o secure. La fel cum au minpt §i bol§evicii. Eu sunt ultimul vl&star al familiei Romanov - ultimul in venele caruia curge sangele lui Nicolae §i al Alexandrei, prin fiica lor, apoi tatal meu, $i in cele din urma eu. Ceea ce le-a aparpnut lor e al meu de drept. - De ce aici? intreba Ash. De ce nu va $ine£i colecpa in Rusia? -Rusia nu mai e ceea ce era candva, §i nu va mai fi niciodata. Eu imi creez lumea §i traiesc in ea cum doresc. Mergand mai departe, gazda relua prezentarea: Aici se afla ceea ce a? numi eu obiecte de lux cu utilizari practice. Binoclul de opera din aur §i diamante, suportul de chibrituri din jasp gravat cu aur, semnul de carte emailat - perfect prin forma, prin emailul verde-inchis. §i, desigur, sticlufele de parfum de aici. Fiecare reprezinta un triumf al artei. -Cunoa^tep. fiecare piesa? se interest Lila. Avand atat de multe, eu le-a§ pierde numarul. - $tiu ce e al meu, rosti el pe un ton glacial. Un om poate define cu ignoran$, dar nu poate poseda fara cunoaftere. Stiu ce e al meu. Se tntoarse brusc si porni spre centrul camerei, unde se afla o vitrina complet izolata, conpnand opt piedestale albe. Pe unul dintre ele statea ceea ce Lila recunoscu din descrieri a fi oul Necessaire. Din aur, scanteietor, splendid - §i deschis pentru a da la iveala setul de mani. hiura incrustat cu diamante din interior. Se intinse dupa mana lui Ash §i isi stranse degetele in palma lui, uitandu-se fix in ochii lui Vasin: -Ouale imperiale disparute^ Avep trei. - In curand voi avea patru. Intro buna zi, le voi avea pe toate.
capitolul 29 - Gaina cu pandantiv de safir, incepu Vasin. Ca in tro rugadune, un fior de adoratie rasuna soptit din
vocea lui. Din 1886. G&ina de aur, decorata cu diaman te cu taietura trandafir, fine in cioc oul de safir - panilantivul - tocmai luat, s-ar parea, din cuib. Surpriza, dupa cum vedeti, e un mic pui din aur §i diamante, proaspit iefit din ou. ~ -E uluitor! Usor de spus, reflects Lila, fiindca era ndevarat. Pana la cele mai marunte detalii. I -Oul in sine, murmura el, cu privirea afintita asupra comorii. Nu doar o simpla forma, ci §i un simbol. Al viefii, al rena§terii. ■' -De aici §i traditia de decorare a oualor de Pa§te, pentru a celebra Invierea. -Simpatica, desigur, insa ceva ce poate face oricine. Familia Romanov - familia mea - a fost cea care u transformat aceasta traditie simpla intro forma de nrta mareafa. -Uitati de artist, remarca Ash. I -Nu, nu. Dar, dupa cum spuneam, a fost nevoie de viziunea fi patronajul farilor ca artistul sa creeze a?a ceva. Astea, toate astea, se datoreaza familiei mele. f 1 -Fiecare piesa e fantastica. Chiar §i balamalele sunt perfecte. Ce e acesta? intreba Lila, aratand cu grija spre cel de-al doilea ou. Nu-1 recunosc. - Oul Liliachiu, din anul urmator. Din nou, diaman te cUtaietura trandafir, perle alaturi de smaralde §i rubine. Toate astea pentru a pune in valoare surpriza, rama In forma de inima cu email ro§u, verde §i alb accentuat cu perle §i, din nou, diamante cu taietura trandafir. II vedeti deschis aici in forma de trifoi cu trei foi. Fie care foaie este un portret in miniatura, realizat in acuarela pe filde§. Nicolae, Alexandra $i Olga, primul lor copil. -Si oul Necessaire. Mi-am facut temele, spuse Lila. Ii un set de manichiura. Tot ce am citit sunt doar speculafii. Dar... nimic din ceea ce poti citi nu se apropie cfltu^i de pufin de realitate. - Pe cine ai ucis ca sa le obfii? intreba Ash. Vasin se mulfumi sa zambeasca:
-Nu a fost necesar si ucid. GSina a fost furatSL, apoi folosita pentru a finan^a fuga din Polonia, plata pentru a sc&pa de Holocaustul lui Hitler. Dar familia hotului u fost oricum trimisa in lagare §i a murit acolo. -Asta e oribil, murmurS Lila. - Istoria e scrisa cu sange, rosti Vasin simplu. Barbatul care a luat oul fi i-a tradat s-a lasat convins sa mi-1vanda mai degraba decat sa fie dat in vileag. In ce prive^te oul Liliachiu, a fost din nou vorba de hop. Norocul fusese de partea lor, dar generatiile urmatoare nu au reu§it sa spele pacatul originar. Se transmite prin sange. Norocul li s-a schimbat cand singurul lor fiu a suferit un tragic accident, iar ei au acceptat sa imi vanda oul pentru a-$i albi constiintele. -Tu ai comandat uciderea lui,.spuse Ash. E o crimft la fel de grava. Fata lui Vasin ramase impasibila cu exceptia unei vagi urme de amuzament. -Cand plate^ti mancarea la un restaurant scump, nu e?ti responsabil pentru farfurie. Lila i§i puse o mana pe bratul lui Ash, ca pentru a calma o eventual^ izbucnire de furie. In realitate, avea nevoie de acel contact. -Oul Necessaire, furat, a ajuns la un om capabil sa recunoasca frumosul, dar a fost apoi pierdut prin neglijenta in favoarea altuia. L-am obpnut prin persuasiune, din nou, ?i o plata corecta. Studie ouale, apoi se intoarse sa isi plimbe privirea prin incapere cu o expresie de satisfacpe aprigS: Vom merge dincolo ?i vom discuta o plata corecta. -Nu vreau banii tai. -Chiar si un om bogat are loc pentru mai mult. -Fratele meu e mort. -Mare pacat, zise Vasin, dandu-se un pas inapoi si scotand din buzunar un mic pistol cu electro§ocuri. Te rOg sa intelegi ca daca te apropii de mine, daca faci vreun gest amenin£ator, am sa ma apar. Mai mult, aceasta incapere e supravegheata. Barbati echipap
cu arme mai... letale vor interveni la cea mai mica um bra de pericol. |} -Nu am venit sa te ameninf. Nu am venit nici pentru bani. I; -Sa luam loc ca niste oameni civilizafi §i sa discutam motivul pentru care sunteti aici. -Are dreptate, Ash, spuse Lila mangaindu-i braful. Nu ajuta la nimic sa te enervezi. Vom merge sa discu tam. De asta am venit aici. Tu si cu mine si excursia in Bali, in regula? In regula? ., Pentru o clipa crezu ca avea sa se smuceasca din mana ei, sa-1 atace pe Vasin §i sa termine odata. Intr-un tarziu Insa, dadu din cap §i o urma. Lila rasufla usurata cand se intoarsera in camera de zi. Cineva stransese serviciul de ceai ?i tavile. In locul lor se afla o sticla deschisa de Barolo §i doua pahare. - V5 rog, servifi-va. Vasin se a$eza, privind cum u?a incaperii secrete se inchidea fara zgomot. Poate stii, sau poate nu, ca fratele tau - sau fratele tau pe jumatate vitreg, pentru a fi exacfi - a stat chiar in fotoliul asta acum cateva luni. Am discutat indelung si am ajuns la ceea ce eu credeam a fi o intelegere. Sprijinindu-fi mainile pe genunchi, Vasin se apleca in fata, cu chipul schimonosit de o furie rece. Am avut o infelegere, rosti el scrasnit, apoi se lasa din nou pe spate, iar chipul i se netezi. I-am facut oferta pe care am sa fi-o fac ?i fie acum - iar la momentul respectiv a acceptat-o. Am fost profund dezamlgit cand a incercat sa-mi stoarca o suma mai mare. Nu ar fi trebuit sa ma surprinda, recunosc. Nu era un om extrem de serios, fara indoiala stii asta. Dar eram entuziasmat, poate chiar prea entuziasmat, la gandul de a obfine Carul cu heruvim. -$i oul Necessaire, completa Ash. Ti le-a promis pe amandoua. A schimbat termenii infelegerii, Vasin, dar la fel ai facut §i tu cand te-ai folosit de Capelli pentru a obfine oul Necessaire. Vasin incepu sa-?i loveasca ritmic degetele in timp ce ochii lui ca de corb ramasera afintifi in gol.
- Informapa despre oul Necessaire a aparut la scurt timp dupa intalnirea noastra. Nu vedeam nici un motiv sa utilizez un intermediar, cand puteam sa aranjez tranzacpa eu insumi. Suma de plata pentru Carul cu heruvim ramanea ferma. - L-ai scos din joc, a?a ca el a crescut miza. $i femeia? Femeia lui? Victima colaterala? -Erau parteneri, a?a suspneau amandoi. Cum se pare ca suntep §i voi. Ceea ce li s-a intamplat e tragic. A fost, din cate am auzit, ceva legat de droguri §i alcool. Poate un conflict dus la extrem de catre furnizorul pastilelor pe care le-a consumat cu o neglijenpi fatala. -§i Vinnie? -Ah, unchiul. Din nou, tragic. O persoana inocenta, din toate punctele de vedere. Moartea lui n-a fost deloc necesara. Ar trebui sa in^elegi dar ca moartea lor nu mi-a adus nici un ca§tig. Eu sunt om de afaceri §i tot ceea ce fac e orientat spre profit. -Jai Maddok, spuse Ash aplecandu-se tn fa{3. Ceva tresari in ochii lui Vasin, dar Lila nu reu?i sa-§i dea seama daca fusese surpriza sau iritare. -Va trebui sa fii mai exact. -Ea i-a ucis pe Sage Kendall, pe fratele meu, pe Vinnie §i, cu doar cateva zile in urmS, pe Capelli. - Ce iegatura are asta cu mine? - Este a ta. Ma aflu aici pe domeniul tau, izbucni Ash, inainte ca Vasin sa apuce sa vorbeasca. Am ceea ce |j® dore§ti. Nu ai sa obpi acel lucru min^indu-ma, insultandu-ma. - Pot sa te asigur ca nu am cerut nimanui sa-i ucida pe fratele tau, pe femeia lui sau pe unchiul tau. - §i pe Capelli. - El nu inseamna nimic pentru tine sau pentru mine. I-am oferit lui Oliver patruzeci de milioane de dolari ca sa imi aduca doua oua, cate douazeci pentru fiecare. Cum unul 1-am obpnut singur, au ramas celelalte douazeci. Mi-a cerut o plata in avans - zece la suta. I-am dat-o avand incredere in el. A batut palma, a luat avansul,
apoi a incercat s Sl dubleze preful. LScomia 1-a ucis, domnule Archer. Nu eu. -Jai Maddok 1-aucis. Ea e pe statul tau de plata. i -Am sute de oameni pe diverse state de plata. Nu pot nicidecum sa fiu considerat responsabil pentru infracfiunile §i indiscrefiile lor. -Ai asmutit-o asupra lui Vinnie. -A-i cere sa discute cu Vincent Tartelli, pentru a afla daca §tia sau nu unde era ascuns obiectul care-mi apartinea, nu inseamna nicidecum ca am asmutit-o asupra cuiva. j -§i totu§i el e mort, iar caseta Faberge pe care ea a luat-o din magazinul lui se afla in vitrina ta. | -Un dar din partea unui angajat. Nu sunt eu respon sabil pentru felul in care a fost obtinut. -A atacat-o pe Lila, a ameninfat-o cu un cufit. A taiat-o. Acea informafie il surprinse, i$i dadu seama Lila, vazand gura lui Vasin strangandu-se. Deci Maddok nu-i raportase angajatorului ei toate detaliile. I -Imi pare rau sa aud asta. Unii angajafi fac exces de zel. Sper ca nu ai fost ranita grav. -Mai mult speriata decat ranita, recunoscu Lila, strecurand insa un tremur in voce. Daca nu a§ fi reufit sa scap ?i sa fug... E periculoasa, domnule Vasin. Credea ca eu §tiu unde e oul, §i chiar nu §tiam. Mi-a cerut sa nu dezvalui nimanui ca i-am spus. Avea sa-1ia pur §i simplu $i sa dispara, dar mi-a fost teama ca intenfiona sa ma ucida. Ash? -E in regula, §opti el strangandu-i mana. Nu o sa te mai atinga niciodata. -Inca ma apuca tremuratul cand ma gandesc. Lila tuma un pahar de vin, avand grija ca Vasin sa-i observe tremurul mainii. Ash m-a dus in Italia pentru cateva zile, dar inca ma inspaimanta §i simplul gand de a ie§i din casa. Chiar §i in casa... M-a sunat §i m-a ameninfat. Mi-e frica sa mai raspund la telefon, fiindca mi-a spus ca o sa ma ucida. Ca a devenit personal, nu mai e doar o sarcina de serviciu.
-Ti-am promis, o sa terminam cu asta. -Problemele pe care vi le-a cauzat o persoanS care lucreazS pentru mine sunt un incident nefericit. O pata de culoare ii aparuse pe chip, un val roz de furie. Dar, din nou, nu sunt responsabil. Ca sa terminam cu asta, am sa-£i ofer exact ceea ce i-am oferit lui Oliver. Douazeci de milioane. -Ai putea sa-mi oferi de zece ori mai mult ?i tot a§ refuza. -Ash, eventual am putea... - Nu, se rasti el. Eu pun condipile, Lila. Eu pun condipile in privinta asta. - $i care sunt condipile tale? intreba Vasin. - Hai sa lamurim ceva. Daca nu ie?im de aici teferi si cu o intelegere la mana, reprezentantul meu e autorizat sa faca un anunt public. Roti^ele sunt deja in mifcare f i, dat fiind timpul pe care 1-am irosit, daca nu il contactez in - se uita la ceas - douazeci fi doua de minute, va pune planul in aplicare. - Ce anun£ public? - Descoperirea unuia dintre ouale imperiale disparute, achiziponat de fratele meu tn numele lui Vincent Tartelli. Deja autentificat de cei mai mari experp in domeniu. O ul va fi dus imediat intr-o loca te securizata fi donat catre Metropolitan Museum of Art - ca imprumut permanent din partea familiei Archer. Eu nu vreau nenorocitul ala de ou, spuse Ash, aruncand cuvintele biciuitor. D in punctul meu de vedere, e blestemat. Daca il vrei, facem o intelegere. Altfel, n-ai decat sa incerci sa il obtii de la Metropoli tan. Nu va fi problema mea. - Si ce anume vrei, daca nu bani? - Pe Jai Maddok. Vasin lasa sa-i scape un chicot de ras. - Chiar crezi ca poti s-o dai pe mana polipei? Ca poa te fi convinsa s3 depuna marturie impotriva mea? -Nu o vreau in inchisoare. O vreau moarta. -Vai. Ash!
- Inceteaza, Lila. Am mai discutat despre asta. Atata timp cat traie§te, reprezinta o ameninfare. Chiar ea a spus ca a devenit ceva personal. Este un asasin platit ?i intenfioneaza s5 te ucida. L-a ucis pe fratele meu. Se intoarse furios spre Vasin: §i ce a facut polifia pana acum? M-a vanat, a harfuit-o pe Lila. Mai intai e o crima urmata de suicid, apoi e o tranzacfie cu droguri care s-a sfarfit prost. Familia mea sufera din cauza asta. Apoi e ucis Vinnie, care nu a facut niciodata rau mm&nui. $i polifia ce face? Incearca sa ma implice pe mine, sa ne implice pe amandoi in caz. A§a ca naiba s-o ia de polifie. Vrei oul, poti sa il ai. Eu n o vreau decat pe Jai Maddok. -Te a§tepti sa te cred capabil sa ucizi cu sange rece? -Sa-mi fac dreptate cu sange rece. Eu apar ceea ce este al meu. Familia mea, Lila. Maddok va plati pentru ca s-a atins de femeia mea, §i nu va avea ocazia de a o face din nou. -O, scumpule! Lila incerca sa redea o incantare prost mascata. Ma faci sa ma simt atat de ocrotita, atat de speciala! -Nimeni nu se atinge de ce e al meu, rosti Ash sec. $i am sa fac dreptate pentru familia mea. Pe tine nu te costa nimic. - Dimpotriva. M-ar costa un angajat foarte valoros. -Ai sute, pofi sa-fi angajezi alfii. Aici vorbim despre 0 femeie care ar fi luat oul pentru ea insa?i daca Lila ar fi ftiut unde I-am pus. Ash scoase o fotografie din buzunar §i o puse pe masa dintre ei: Asta a fost facuta in mansarda mea - presupun ca pofi sa confirmi asta des tul de usor, avand in vedere cSl a trecut §i cateaua ta pe acolo. O ul nu mai e in mansarda, ci intr-un loc din care n-ai sa-1 pofi lua niciodata. Timpul trece, Vasin. Batem palma sau plecam. Vei putea sa vezi oul la Metropolitan Museum of Art ca orice alt turist. Nu va face parte nici odata din colectia ta. Vasin extrase din buzunar o pereche de m3nu$i albe fine §i le puse inainte de a lua fotografia.
Un val de culoare ii inunda fapt, o fericire rapida, salbaticS, cand studie imaginea Carului cu heruvim: - Detaliul. Vezi detaliulf * Ash arunca pe masa inca o fotografie; -Surpriza. -Ah! Ceasul. Da, da, exact cum credeam. Mai mult decat splendid;. Un miracol artistic. A fost creat pentru seminpa mea. Imi aparpne mie. -Da-mi femeia fi va fi al tau. Am top banii care mi-ar trebui vreodata. Am o munca ce ma face sa ma simt implinit. Am o iubita. Nu am parte de dreptate. Asta este ceea ce im i doresc. Da-mi ceea ce imi doresc, am sa ip dau fi eu ceea ce ip dorefti. Mad dok a dat-o in bara. Daca nu ar fi dat-o in bara cu Oliver, aifiavutoul deja. L-ai£iobpnutlaprepilavansului. In schimb, polipftii au vazut-o pe inregistrarile camerelor de securitate din magazinul lui Vinnie fi au declarapa Lilei privind atacul. O sa-fi dea seama ca are legatura cu tine, daca nu au facut-o deja. Trebuie s& plateasca pentru fratele meu, altfel nu te alegi cu nimic. Am sa pun un baros pe nenorocitul acela de ou inainte sa te las sa pui mana pe el. -Ash, oprefte-te! Ai promis c,a n-ai s-o faci. N-o sa o faca. Tremurand speriata, Lila intinse mainile rugatoare spre Vasin. N-o sa o faca. E doar suparat. Se invinova^efte pentru Oliver. -La naiba, Lila! -Trebuie sa in^eleaga, asta-i tot, scumpule. Trebuie sa punem capat acestei povefti. Si... - $i dumneata, domnifoara Emerson? Accepp acest gen de dreptate? -Eu... Ifi miifca buza. Are nevoie sa se simta impacatj-^puse ea, sfortSndu-sd vizibil.v,Eu... nu pot trai mereu cu teama ca va fi acolo. De fiecare data clind inchid ochii... Apoi 6 sa plecam. Mai intai in Bali, apoi, even tual, nu $tiu... oriunde dorim. Dar el are nevoie sa se simta impaeat, iar eu am nevoie sa m3 simt in siguran^a. Un pefte stralucitor, ifi aminti, f i se intinse dupa mana lui Ash: Eu imi doresc orice ifi dorefte Ash. Iar el ifi
dorefte ceea ce imi doresc eu. Adica, am o cariera, iar el crede in mine. Afa-i, scumpule? O sa investeasca in mine, fi poate reufesc sa obfin o ecranizare. Moon Rise ar putea deveni urmatorul Twilight sau Hunger Games. t -Mainile tale ar fi manjite cu sange. £ -Nu. Ifi mdrepta brusc spatele, facand ochii mari. Eu nu af face nimic. Eu doar... eu sunt cu Ash. Ea m-a rSnit. Nu vreau sa mai traiesc inchisa in mansards. Fara suparare, eu nu vreau sa traiesc afa ca dumneavoastra, domnule Vasin, sa nu pot sa ies din casa fi sa ma distrez, sa ma vad cu alfi oameni, sa merg in diverse locuri. Dumneavoastra afi obfine ceea ce va dorifi, Ash ar obfine acel ceva de care are nevoie. Am fi tofi pur fi simplu... fericifi. - Daca af fi de acord, cum ai faceo? t) Ash cobori privirea spre mainile lui - maini puternice, de artist - apoi ridica din nou ochii spre Vasin, sugerand foarte clar raspunsul. -Va rog, nu vreau sa ftiu, bolborosi Lila. Ash mi-a promis ca nu va trebui sa mai vorbim niciodata de spre asta dupa ce se termina. Vreau doar sa uit intreaga poveste. -E vorba de familie, spuse Ash simplu. Tu ce le-ai face acelor oameni care i-au ucis pe stramofii tai, daca ai avea ocazia? -I-af ucide, la fel de brutal cum au facut-o ei cu ai mei. Le-af ucide familiile fi prietenii. -Pe mine ma intereseaza doar o persoana. Nu imi pasa de familia ei, daca are afa ceva. Doar ea. Da sau nu, Vasin? Ti se termina timpul. OdatS ce se intampla asta, nici unui dintre noi nu mai obtine ceea ce ifi dorefte. -Deci imi propui un schimb. Valoare contra valoare. Cand? < -Cat mai curand posibil. -Ce propunere interesanta. Vasin ifi strecurS mana sub braful fotoliului. Intro clips, Ufa se deschise fi aparu Carlyle. - Domnule? -Trimiteo pe Jai inauntru.
-Imediat. -Vai! facu Lila lipindu-se crispata de spatar. -N-o sa te atinga, ii promise Ash. -Va dau cuvantul meu de onoare in privinpi asta. Un oaspete nu trebuie niciodata ranit in casa gazdei. Nu este doar o dovada de proaste maniere, ci aduce fi ghinion. Ip spun atat, daca batem palma iar tu, la fel ca fratele tau, nu ip respecp cuvantul, domnifoara Emer son va fi mai mult decat ranita. -Ameninta-mi femeia, Vasin, fi nu ai sa-p mai umpli niciodata vitrina de trofee, replica Ash dezgolindu-fi dinpi. -Termeni, nu amenint;ari. Ar trebui sa ftii ce li se intampla celor care nu ifi indeplinesc partea dintr-o intelegere, sau ofera servicii nesatisfacatoare. Intra, spuse, cand auzi docanitul scurt in ufa. Jai era imbracata in negru - pantaloni mulap, camafa pe corp, sacou cambrat. Ochii ei sclipira spre Lila: -Ce interesant sa va vad aici. Pe amandoi. Domnul Vasin mi-a spus ca ne vep vizita azi. Sa ii conduc... afara, domnule? - Inca nu am terminat. Mi s-aspus ca tu fi domnifoara Emerson v-ap cunoscut. -O scurta intalnire la pia^a. Jai cobori privirea fi remarca: Azi porp pantofi mai dragup. -O alta intSlnire pe care nu ai inclus-o in raportul tau, preciza Vasin. Unde s-a intamplat asta, domnifoara Emerson? Lila nu facu decat sa clatine din cap, apntindu-fi privirea in pamant. - In Chelsea, interveni Ash. La cateva cvartale distan^a de galeria in care imi expun lucrarile. Ai amenin$at-o cu o lama. -Exagereaza. -Ai uitat sa-mi menponezi aceasta intalnire. -A fost complet neinsemnata. -Te%m loyit. Ti-am dat un pumti in fa^a. Lila ifi lasa demonstrapa de curaj sa se dizolve cand Jai ifi apnti privirea asupra ei. Ash?
I -Eu ma bazez mult pe detalii, Jai, rosti posomorat colectionarul. I -Imi cer scuze, domnule. A fost o scapare. K -Da, o scapare. La fel cum fi telefonul pe care i 1-ai dat domnisoarei Emerson a fost, sunt sigur, tot o scapare. Domnul Archer fi cu mine am ajuns la o infelegere in ceea ce privefte proprietatea mea. Misiunea ta in aceasta privinfa s-a incheiat. [; -Cum doriti, domnule Vasin. I, -Nu ai facut ceea ce am dorit, Jai. Asta ma dezamagefte profund. | Vasin scoase pistolul cu electrofocuri. Reactia ei fix rapida, aproape ca reufi sa puna mana pe arma de sub sacou. Dar focul o lovi in plin, fScand-o sa se prabufeasca la pamant. Fara a se ridica din scaun, Vasin ii administra un al doilea foe, apoi, cu un calm absolut, apasa din nou butonul de sub braful fotoliului. B Carlyle deschise Ufa. Privirea ii aluneca pentru o cli ps la Jai, dupa care se ridica impasibila. -Pune sa fie scoasa f i inchisS in siguranfS. Ai grija sa I se ia toate armele. - Desigur. -Am sS-mi conduc oaspefii la iefire. DomnifoarS Emerson, domnule Archer. r Lila ifi simti picioarele gata sa-i cedeze. Avu impresia ca pafea peste un strat de noroi cand traversara podeaua Imaculata, apoi coborara curba gratioasa a scarilor. , -In noaptea asta ar fi cel mai bine, spuse Vasin pe un ton de conversafie uzuala. Sa zicem ora doua. Un loc liniftit, de acord? Avand in vedere talentele lui Jai, cu cat se face mai repede schimbul, cu atat mai bine pentru toata lumea. -Tu alegi ora, eu locul. Reprezentantii tai se vor intSlni cu ai mei la ora doua noaptea fix, in Bryant Park. -Data fiind valoarea, ar fi mai bine daca am face ichimbul personal. Tentatia unui angajat de a fugi cu trofeul ar fi foarte mare. -Maddok e la fel de importanta pentru mine. Ai so aduci tu, personal?
-Acum nu-mi mai este utils, decat pentru ca o dorefti tu. - Oul nu mi-e util decat pentru ca !l dorefti tu, repli ca Ash. E doar o tranzacpe de afaceri, nimic mai mult. Odat& ce obpn ceea ce vreau, intenponez sa uit de existen^a ta fi a oului. Ar fi in^elept din partea ta sa faci la fel cu mine fi ai mei. Uitandu-se la ceas, constata: E§ti cam la limita, Vasin. - Ora dou& fix, Bryant Park. Reprezentantul meu ma va contacta la doua fi cinci. Daca oul nu a fost adus, dupa cum ne-am infeles, nu va fi bine pentru tine. Nici pentru ai tai. -Adu-o pe Maddok fi se rezolva. O prinse pe Lila de brat §i ie§i. Unul dintre paznici statea langa marina lui. Ii intinse Lilei pofeta, deschise portiera in dreptul pasagerului f i o invita sa urce. Ea nu spuse nimic, se mul^umi doar sa respire, pana nu trecura de porti fi pornira in viteza pe drumul de langa zidul inalt. -Tu ai de dat telefonul ala, iar eu... Ai putea sa oprefti pentru o clipa? Mi-e cam rau. Cand el trase pe acostament, Lila deschise larg por tiera §i cobori impleticindu-se. Aplecandu-se in fa^a, inchise ochii amenta, moment in care ii sim^i mana la baza spatelui. - Ia-o ufor. -Am nevoie doar de pu^in aer. Ceva proaspat, ceva curat. Vasin e chiar mai rau decat ea. Nu credeam ca poate exista ceva mai rau, dar el e. Nu cred ca af mai fi putut sta nici cinci minute in camera aia, in locul ala. Simteam ca ma sufoc. - Eu nu mi-am dat seama. InsS vazu acum, cand Lila lasase garda jos. Tremuratul Ufor ce ii strabatea tot corpul, paloarea fe£ei ei cand o ridica. -Ar fi ucis-o chiar el, chiar acolo, chiar in fa£a noastra, daca astfel ar fi putut sa obt^ini oul. §i ar fi putut apoi sa piece, ar fi pocnit din degete sa vina servitorii sa curete mizeria.
1, - Sa §tii c5 ea este cea mai mica dintre motivele mele de ingrijorare. - -Nu am fi plecat niciodata teferi de acolo daca nu ai fi avut ceea ce ifi doreste. Sunt sigurS de asta. Sunt sigurS. - O sa se fina de cuvant. Deocamdata. i - DeocamdatS, consimfi ea. Ai vazut expresia lui cand i-ai aratat fotografiile? Parca s-ar fi uitat la Dumnezeu. - E unui dintre Dumnezeii lui. I -Ai dreptate, ofta Lila sprijinindu-se de el. Nu e nebun, cel pufin nu a§a cum mi-am imaginat eu. Chiar crede tot ceea ce ne-a spus, despre familia Romanov fi genealogia lui. Toate acele lucruri superbe, afezate atat de exact in spatele sticlei. Doar pentru el. Doar pentru a le poseda. Precum casa, castelul lui, in care poate fi far, inconjurat de angajafi care-i indeplinesc toate ordinele. Oricare dintre acele cutii elegante inseamna mai mult pentru el decat oamenii aceia. Iar ouale conteazS cel mai mult. I - O sa-1 terminSm, f i nu va mai avea nimic. i -Asta ar fi chiar mai rau decat moartea pentru el. Ma bucur ca-1 afteapta o asemenea soarta. Cand fi-a pus manufile alea stupide, imi venea sa ma aplec spre el fi sa-i stranut in fafa, doar ca sa-1 vad cum reactioneaza. Doar ca mi-a fost teama ca o sa apara cineva fi o sa ma impufte. -Te simfi mai bine? t - Mult. -Am sa-1 sun pe Alexi, xn caz ca polifia nu a inregistrat transmisia. -Bun, eu am sa imi verific pofeta f i am sa ma uit prin mafina. Ar fi avut suficient timp la dispozifie ca sa instaleze un microfon sau un aparat de localizare Lojack. I Gasi micutul dispozitiv de inregistrare in torpedou fi i-1 arata lui Ash. I Fara un cuvant, el il lua, ii dadu drumul fi il zdrobi sub calcai. - Of. Voiam sa ma joc cu el! -Am sa-fi cumpar altul.
I j!| H ||| I 1 1 I I I I I 4' !
I I I I I I I
i
-Nu va fi acelafi lucru, bombSni ea, apoi scoase o oglinda din poseta. Lasandu-se pe vine langa mafina, o tinu inclinata fi privi atent. Daca af fi genul care nu are incredere in absolut nimeni, fi cineva ar avea unul dintre zeii mei, af... Uite-1. - Ce anume? -Dispozitivul de localizare. Un Lojack. Trebuie doar sS... I-am spus lui Julie ca albul nu e practic, mormai ea sco^andu-fi jacheta fi aruncand-o in mafina. Ai o patura in portbagaj? Imi place mult rocbia asta. Fascinat, Asb lua vechiul prosop de baie pe care il tinea in portbagaj pentru urgente, o privi intinzandu-1 f i apoi, inarmatS cu unealta ei multifunctionala, strecurandu-se sub mafina. -Serios? -Vreau doar sa-1 dezactivez. Nu vor fi siguri ce s-a intamplat, ftii? Mai tarziu pot sa-1 dau jos, sa vad cum func|ioneaza. Mi separe unul foarte reufit. Exista probabil dispozitive diferite pentru mafini clasice ca aceasta. Af spune ca echipa de securitate a lui Vasin e pregatita pentru orice. -Vrei sa faci fi schimbul de ulei daca tot efti acolo? -Alta data. Gata, am reufit. Iefi de sub mafina, se ridica in capul oaselor fi il privi amuzata: Ifi inchipuie ca suntem profti. -Nu numai ca nu suntem profti, dar eu sunt destul de inteligent ca sa am o femeie care umbla permanent cu o trusS de scule asupra ei, ba mai fi ftie sa le foloseasca. Luand-o de mana, o ridica in picioare fi-i spuse fara preambul: Marita-te cu mine. Lila dadu sa rada, apoi capul incepu sa i se invarta din nou cand ifi dadu seama ca vorbea serios. -O, Doamne! ^ -Gandefte-te. Ii prinse fa£a in maini fi o sarutS. Hai sa mergem acasa. Fusese doar un impuls de moment, ifi spuse Lila, Nici un barbat nu-i cerea mana unei femei care tocmai
dezactivase un dispozitiv Lojack plantat de un infractor febsedat cu iluzii de grandoare farista. n Un impuls, ifi repeta, fiindca rolul lor in acel cofmar complicat, sangeros fi ireal se incheiase in esenfiL De intalnirea din Bryant Park aveau sa se ocupe nifte agenfi sub acoperire. In timp ce aceftia ii arestau pe Jai Maddok fi pe „reprezentanfii“ lui Vasin, Fine fi WaterStone, in colaborare cu o echipa din cadrul FBI, aveau sil il aresteze pe Vasin. Principalele acuzafii erau conspirape la crima fi comandarea de asasinate. L ReufiserS sa puna la pamant o organizafie infracfionala de anvergura, platind doar cu o simpla zgaiba. ■ Cine nu s-ar fi simfit Ufor euforic? | Si inspaimantat, recunoscu ea, foindu-se aiurea prin dormitor, defi ar fi trebuit s&ifi verifice pagina de inter net, s5 lucreze la carte, sa ifi actualizeze blogul. | Dar pur fi simplu nu izbutea sa se linifteascS. I Nu era posibil ca doi oameni sa treacS pur fi simplu de la prima intalnire - fi inca in circumstance oribile la interes reciproc, la sex, la dragoste, la casatorie, toate tn doar cateva saptamani. ,r Pe de alta parte, oamenii, in general, nu colaborau la rezolvarea unor crime, nu descopereau obiecte de arts neprefuite, nu zburau pana in Italia fi inapoi fi nu pSjeau in panza unui paianjen veninos pentru a-1 prinde in capcana. Reusind in tot acest timp fi sa termine, in esenta, o carte, sa picteze, sa se bucure de sex de foarte buna calitate. §i sa realizeze o tencuiala falsa in baie. f,1 Pe de alta parte, ei ii placea sa fie ocupata. | Cum aveau sa se descurce impreuna dupa ce viafa Incetinea pana la un ritm normal? Cand aveau sa se intoarca la munca fi traiul de zi cu zi? ■’ In acel moment intra Ash. Ifi daduse jos sacoul fi cravata, ifi suflecase manecile de la camafa. Avea parul ciufulit fi ochii patrunzatori ca nifte raze X. Arata a artist din nou. Artistul care o facea sa tanjeasca dupa lucruri pe care nu crezuse niciodata ca fi le dorea. f -E totul pregatit, o informa. -E totul pregatit?
-Au obpnut mandatele. Au sa aftepte pana la ora programata pentru intalnire, apoi au sa acponeze simultan. Transmisia a fost u?or neclara in unele momente, dar au obpnut suficient. -Microfonul din sutien a fost absolut super M. -M? -Trebuie neaparat sa programam un maraton de fiime. Bond, James Bond. $tii tu, super Mi§to. -Aha, Mifto. Nu il mai porti, a?a-i? -Nu. L-am dat jos, dar sper pe jumatate ca o sa uite sa mi-1 ceara inapoi. Mi-ar placea la nebunie sa ma joc cu el. Microfonul vizibil din stilou a fost bun ca sa le distraga atenpa, dar m-am temut ca femeia aia pipaitoare avea sa dibuie microfonul cand a pus mana pe mine. -Chiar daca ar fi facut-o, tot am fi primito pe Maddok. Vasin terminase cu ea. Oricat de mult ar fi urat-o pe tipa, Lila i§i simp stomacul contractandu-se: -Stiu asta foarte bine. O terminase cu ea inca din clipa in care i-am spus ca m-a atacat, ca m-a sunat - fara sa-i raporteze lui. -$i improvizapa ta cum ca ar fi incercat sa puna mana pe ou pentru ea insa§i a fost de ajutor. - M-a luat valul. El ar fi ucis-o, deci practic ii facem o favoare. Stiu, exagerez, recunoscu ea. Dar sincer nu i-a? dori nimanui sa aiba de-a face cu Vasin. Nici macar ei. - Ea singura a ales, Lila. Maine, politi§tii vor dori declarapi complete de la amandoi. Chiar daca Maddok nu il tradeaza pe Vasin, au suficiente probe sa-1 puna sub acuzare. Pentru Oliver, pentru Vinnie, pentru iubita lui Oliver. Fine spune ca autoritaple discuta $i cu Bastone. - Bine, asta e bine. Mi-a placut mult de ei. Imi place sa §tiu ca li se va face dreptate. -Alexi ramane la complex in noaptea asta. Carul cu heruvim ajunge la Metropolitan maine. Vom amana anun$ul pana primim aprobarea de la police, dar acolo e locul lui. Acolo va fi in siguran^a.
■
i Totul e atat de clar acum, reflects Lila. Top pa$ii fulesera respectap riguros. i - Chiar s-a terminat. f - In esenta, spuse el, fScand-o sa zambeascS. M-au intrebat daca suntem dispu§i sa ramanem in casa diseara, sa nu fim vazup in caz ca Vasin continua s5 ne urmafeasca. Ar putea parea ciudat daca am ie§i. -Presupun ca au dreptate. Sunt prea bagata in prii& - ha, ha - oricum. -Vom s&rbatori maine cu Luke §i Julie, a§a cum am planuit. Se apropie de ea pentru a-i lua mainile. Oriunde vrei tu sa mergem. | Oriunde, repeta ea in gand, §i vorbea serios. - De ce? [ -Fiindca ne-am ca§tigat acest drept. -Nu, de ce? De ce m-ai intrebat ceea ce m-ai intrebat? Tocmai petrecusem o ora prefatimdu-ne a fi altcineva decat cine suntem, iar stresul acelei experience m-a dat atat de tare peste cap incat im i era teama ca o 8Sdau la rafe chiar in ma?ina ta de colectie. Apoi m-am trezit in patru labe, pentru numele lui Dumnezeu, cautlnd dispozitive de urmarire, fiindca Vasin probabil ar prefera sa ne §tie morp - indiferent daca pe noi cei adevSrap sau personajele pe care le-am jucat. Nu cred c5 mai conteaza. ! -Asta e o buna parte din motiv. -Nu are logica. Nici macar nu §tiam unui de existenfa celuilalt inainte de 4 Iulie, acum e de-abia Ziua Muncii, iar tu vorbe?ti despre... - Pop sa o spui. Nu o sa te arda pe limba. -Nu §tiu cum s-a intamplat asta. Ma pricep sa descopar cum funcponeaza lucrurile, dar nu-mi dau seama cum s-a intamplat asta. > -Dragostea nu e un prajitor defect. Nu pop sa o desfaci in bucSfele §i sa studiezi piesele, sa inlocuie§ti o par te ?i sa H dai seama cum sa o asamblezi la loc. O simp pur §i simplu. - Dar daca...
-Incearca sa te gande§ti la ceea ce e mai degraba, sugerS el. Te-ai bagat sub ma§ina in rochia ta albastrS. Cand sufeream, mi-ai oferit alinare. L-ai pus la punct pe tatal meu cand s-a purtat impardonabil de grosolan cu tine. -Nu l-am pu§ efectiv... -A fost pe-aproape. Repari dulapuri, zugrave^ti bai, il intrebi pe portar despre familia lui §i le zambe^ti chelnerilpr. Cand te ating, restul lumii dispare. Cand te privesc, vSd restul vietii mele. Am de gand sa ma insor cu tine, Lila. Deocamdata ip las doar timp sa te obi?nuie§ti cu garidul. Tot ceea ce se inmuiase in Lila cat timp vorbise el se crispa din nou. -Nu pop sa spui pur ?i simplu „am sa ma insor cu tine“ ca §i cum ai spune „ma due sa iau mancare chinezeasca“. Poate nu-mi place mancarea chinezeasca. Poa te sunt alergica. Poate nu am incredere in pache^elele de primavara. -Atunci luam pilaf cu pore. Ar fi bine sa vii cu mine. -Nu am terminat, il avertiza ea, cand Ash o trase din camera. - Eu da. Tabloul. Cred ca trebuie sa-1vezi. ' , Lila inceta sa se mai smuceasca din mana lui. -Ai terminat tabloul? Nu mi-ai spus. - Ip spun acum. Nu am de gand sa folosesc cliseul ,,o imagine face cat o mie de cuvinte" in fa^a unei scriitoare, dar trebuie sa-1 vezi. -Ard de nerabdare sa-1vad, dar mi-ai interzis sa intru in atelier. Nu §tiu cum 1-ai terminat, pnand cont ca nu am mai pozat pentru tine de cateva zile. Cum ai... Se opri incremenita §i amupta in pragul atelierului. Panza era asezata pe sevalet, cu fata spre ea, scaldata in lumina inceputului de seara.
capitolul 30 Porni spre ea incet. Intelegea ca arta era subiectiva, ca putea - ?i trebuia - sa reflecte viziunea artistului §i a privitorului.
Deci traia §i se transforma de la un ochi la altul, de la o minte la alta. De la Julie inv&fase s3 recunoascS $i sa aprecieze tehnica §i structura, echilibrul sau lipsa intentionata a acestuia. Insa toate acestea zburarS pe fereastrS, alungate de emofie, de uluire. Nu §tia cum reufise sa faca cerul nopfii atat de luminos, cum fusese in stare sa creeze lumina lunii aceleia perfecte pe fundalul sumbru. Sau cum se facea ca focul de tabara parea sa pocneasca de caldura §i energie. Nu §tia cum reu§ise sa o vada astfel, atat de vibranta, atat de frumoasa, prinsa in acea pirueta, cu rochia ro?ie lapndu'se in aer, culorile juponului dansand provocatoare pe piciorul ei gol. Bra^arile ii zdranganeau la incheieturi - aproape le putea auzi -, cerceii mari ii scanteiau la urechi §i parul ii zbura liber. In locul lanti^oarelor cu care pozase, purta pandantivul din piatra lunii. Cel pe care i-1 daduse el. Cel pe care il purta ?i acum. Imediat deasupra mainilor ei ridicate plutea un glob de cristal in care se amestecau lumina ?i umbrele. - E... e viu. Ma a§tept sa ma vad terminand pirueta. Este magnific, Ashton. Ifi taie respiratia. M-ai facut frumoasa. - Pictez ceea ce vad. Asa te-am vazut de la inceput. Tu ce vezi? - Bucurie. Sexualitate, dar una vesela, in loc de, nu §tiu, una senzuala. Libertate §i putere. Aceasta femeie e fericita, increzatoare. §tie cine e §i ce vrea. Iar in cristalul ei e tot ce se poate intampla. - Ce i§i doreste? - E opera ta, Ash. - Efti tu, o corecta el. Fafa ta - ochii tai, buzele tale. Tiganca e o poveste, scenografia, costumul. Dansand in jurul focului, intre barbafii care o privesc, o doresc. Care ifi doresc acea bucurie, acea frumusefe, acea putere, chiar daca numai pentru o noapte. Dar ea nu se uita
la ei - danseaza pentru ei, dar nu-i vede. Nu se uita in globul de cristal, ci il fine deoparte. - Fiindca nu in cunoa§tere e puterea, ci in alegere. -Si nu se uita decat la un singur barbat, o singura alegere. Fata ta, Lila, ochii tai, buzele tale. Dragostea e cea care le lumineaza. Se vede in ochii tai, in curba buzelor tale, inclinarea capului tau. Dragostea, bucuria, puterea §i libertatea care se nasc din ea le-am vazut pe fa^a ta, pentru mine. O intoarse spre el $i, privindo in ochi, urma: Recunosc infatuarea, dorinpi, flirtul, cochetaria calculata. Am vazut toate astea aparand §i disparand din via^a p&rintilor mei. §i recunosc dragostea. Crezi ca am sa renun^ la ea, ca am sa te las sa te ascunzi de ea, doar fiindca tu, care nu esti nicidecum o la§a, te temi de ceea ce ar putea fi? -Nu §tiu ce sa fac in privinpi asta, cu dragostea asta, pentru ea. Pentru tine. - Lamureste-te. O ridica pe varfuri §i ii devora gura cu a lui intr-un sarut lung, fierbinte, incins de un foe de tabara intr-o noapte cu luna plina. l?i lasa mainile sa alunece, desenandu-i conturul de la ?olduri in sus, pe trunchi, pana la umeri, inainte de a se desprinde din imbrapfare pentru a spune: -Te pricepi sa lamuresti lucrurile. -Nu e un prajitor defect. Ash zambi cand ea utiliza propriul lui argument. -Te iubesc. Daca ai avea vreo zece frati §i surori, p-ar fi ma. u?or sa o spui ?i sa o simp in toate imprejurarile posibile. Dar e vorba de tine §i de mine. E vorba de tine, insista el, intorcand-o din nou cu fatja spre tablou. Ai sa te lamuresti tu. Acum insa, ma due sa iau ceva pentru cina. Mi-e pofta de mancare chinezeasca. Lila i§i inclina capul pentru a-1privi peste umar, cu o expresie seaca precum un pahar de martini. -Serios? -Da, serios. Tree pe la patiserie, sa schimb doua cuvinte cu Luke daca e acolo. Oricum ar fi, am sa-ti iau o briosa. Cum ea nu spuse nimic, Ash o stranse ufor
de umeri: Vrei sa vii cu mine, sa iefi din casS, sa faci o plimbare? ' -Sincer, ar fi grozav, dar cred ca ar trebui sa incep sa lamuresc situafia. $i eventual sa-mi gasesc pufin timp pentru carte. ^ -Mi se pare corect. Din prag, Ash precizS: I-am cerut lui Fine sa ma sune, indiferent la ce ora ar fi, imediat ce ti aresteaza pe amandoi. Apoi vei putea sa dormi. O cunoftea, ifi spuse Lila, §i pentru acest lucru putea fi recunoscatoare. - Dupa ce suna, dupa ce sunt arestafi, pregatefte-te sa fii cSlSrit ca un armasar salbatic. -Neaparat. Nu stau mult, maximum o ora. Lila veni pana la Ufa atelierului doar pentru a-1 privi coborand scarile. Avea sa-fi ia cheile, portofelul fi telefonul, apoi sa treaca pe la patiserie, sa discute cu Luke. Comanda pentru cina urma so faca prin telefon, ca sa fie gata pe cand ajungea el, dar avea sa zaboveasca un minut, doua sa discute cu proprietarii, cu baiatul de la livrari daca era acolo. Se intoarse la tablou. Fafa ei - ochii ei, buzele ei. Dar cand se uita in oglinda, nu vazu acea stralucire. Nu era uluitor ca el o vedea? Infelegea acum de ce amanase sa-i picteze trSsaturile. Avusese nevoie sa vada acea expresie pe chipul ei - fi o vazuse. Picta ceea ce vedea. Arunca o privire la un alt fevalet fi, surprinsa, se apropie sa-1 studieze mai indeaproape. Ash prinsese pe el zed de schife - toate cu ea. Zana din umbrar dormind, trezindu-se, zeifa de langa apa - purtand o diadema fi rochii albe subfiri. Era calare pe un cal inaripat deasupra unui oraf - Florenfa, ifi dadu ea seama - cu picioarele gOale, un braf ridicat mult deasupra capului. Iar deasupra palmei ei intoarse In sus scanteia o minge de foe. El ii dadea putere, curaj fi frumusefe. Ii punea viitorul in maini.
Rase de schi^ele eu ea la tastatura, cu ochii inten§i, parul ciufulit - ft, cea mai tare, cu trupul prins la mijlocul transformarii intr-o iupoaica zvelta. -Trebuie neaparat sa-mi dea m3car un desen din toa te astea. Si-ar fi dorit sS poata §i ea sS deseneze, pentru a putea sa-1 reprezinte pe Ash a§a cum il vedca, s9-i ofere acel dar. Inspirata, Cobori in fuga sciirile pana in micul dormitof. Nu putea sa deseneze, dar stia al naibii de bine sa picteze in cuvinte. U n cavaler, decise ea. Nu intr-o armura strSlucitoare, fiindca o folosea in fiecare zi, dar nici intr-una ponosita, intrucat o ingrijea atent. Inalt de statura §i cu o purtare mareata. Ondrabil si aprig in acela§i timp. O povestioara. se gandi - ceva amuzant §i romantic. Alese drept cadru lumea mitica Korweny - Ash avea sa aprecieze anagrama -, o lume in care zburau dragoni, iar lupii alergau liberi. Iar el, printul rSzboinic, i§i apara casa ?i familia mai presus de orice. Isi oferea inima unei pganci ce calarea alaturi de el §i vorbea limba lupilor. Daca adauga §i tiranul malefic ce incerca sa fure oul dragonului magic $i sa ii uzurpe tronul, si vrajitoarea intunecata ce ii indeplinea pOruncile, chiar se contura o poveste iriteresanta. Dupa ce sSrls6 cateva pagini, reveni la inceput ca sa schimbe introduterea. I§i dadu seama ca ar fi putut sa; scirie o nuvela in lp^ dfe o povestifd'. Tot atunci constata ca trecuse de la o schipi de personaj la o povestire §i apoi la o nuvela in numai douazeci de minute. -Da-mi o ora $i amfia tnc^p sa scriu un roman. Si, hei, cine stie? Gandindu-se la aceasta posibilitate, decise sa coboare, sa i$i ia un pahar de apa cu lamiiie, sa i§i acorde cateva minute pentru a chibzui. - Doar ;jsSteva pagini ca idee, isi promis^. Trebuie sa ma concentrei pe carte, dar cateva pagini, asa, de amuzament, n-au cum sa strice.
Porni pe scSri, imaginandu-?i o bStSlie - zdrSngSnitul sabiilor si al securilor, f i ceafa diminefii ridicandu-se de pe p&mantul imbibat cu sange. Zambi cand auzi usa deschizandu-se: - Oare afa pe nesimfite a trecut timpul? Tocmai... Incremeni in capul scSrilor cand Jai inchise Ufa in urma ei. Mai multe v&nStai purpurii ii poceau fata sub ochiul drept, de-a lungul maxilarului. Camafa neagra era sfafiatS in dreptul cusSturii pe un umar. Dezgolindu-fi dintii, Jai scoase un pistol din partea de spate a beteliei pantalonilor fi rosti un singur cuvant: - CSfea! Lila fugi, inabufindu-fi un tipat cand auzi bufhitura glonfului izbindu-se in zid. Se napusti in baie fi tranti Ufa, chinuindu-se sa o incuie. „Suna la politie“, ifi ordona, apoi ifi aminti clar ca ifi lSsase telefonul langS tastatura. Nu avea cum sa strige dupa ajutor. Tasni spre fereastrS, pierdu timp incercand sa o deschida - uitase ca era blocata - fi auzi izbitura puternica in Ufa. Avea nevoie de o arm&. Ifi lua pofeta, o goli, scotoci disperata. - Gandefte, gandefte, gandefte! scanda ea, auzind cum lemnul incepea sa se rup&. Lua tubul de spray lacrimogen, trimis de mama ei cu un an in urma fi nefolosit vreodata. Se ruga sa funcfioneze. Stranse pumnul in jurul uneltei Leatherman, simfindu-i greutatea solida in mana. Cand Ufa fu aproape sa cedeze, se lipi cu spatele de zid. j „Fii puternica, fii defteapta, fii rapida", ifi spuse, repetandu-fi acest lucru ca pe o rugadune cand Ufa se deschise cu un bubuit. Se forfa sa-fi inabufe un nou fipat cand un fir de gloanfe zburara fulgerator prin incapere. Ifi finu respirafia, se intoarse fi incerca sa nimereasca ochii lui Jai cand aceasta pSfi in baie.
JipStul ei o sfa§ie ca o dalta. Gandindu-se doar sS fugS, Lila o izbi in um&r cu unealta grea, apoi o impinse cat colo. Cand Jai incepu sa traga orbe§te, reusi sa se strecoare afara. „Coboara, ie?i!“ Ajunsese aproape la jumStatea scSrilor cand auzi pa§i alergand. Arunca o privire peste umar, pregatindu-se pentru un glont, insa vazu doar o strSfulgerare de mi§care cand Jai sari. Impactul o rasturna la pamant, ripindu-i chiar §i nopunea de aer. Cand lumea incepu s& se invarta cu ea, junghiuri de durere o sSgetara in umar, in §old, in cap. Csdeau amandouS pe trepte, rostogolindu-se ca doua zaruri dintro cupa. Simp gust de sange, v&zu dungi luminoase fulgerandu-i prin fafa. Dadu din picioare farS vlagS, incercS s5 se tarasca, in timp ce o senzape de greata o scutura din stomac pana in gat. Tipa la randul ei cand doua maini o trasera inapoi. Apeland la toata forfa ei, dadu din nou din picioare §i simp lovitura atingandu-fi pnta. Se ridica in patru labe, trase aer in piept ca sa se ridice, insa cazu imediat la loc, dungile luminoase explodand in stele cand pumnul o lovi dintr-o parte in maxilar. Acum Jai era deasupra Lilei, cu o mana inclestata in jurul gatului ei. Nu mai era nici urma de frumusefe. Avea ochii ro§ii, inlacrimap, fafa pocita, invinepta, insangerata. Dar mana ce o impiedica pe Lila sa respire era grea ca ofelul. - $tii cap oameni am ucis? Tu e$ti un nimic. E?ti doar urmatoarea. §i cand se intoarce barbatul tau, biao zi, am sa-1spintec §i am sa-1privesc sangerand pana moare. E§ti un nimic, fi am sa te fac sa fii ?i mai pupn. Lila nu putea respira, §i o ceapi rofie incepu sa-i alunece peste ochi. II vazu pe Ash in fafa §evaletului, il vazu mancand gofre, razand intr-o cafenea scaldata de soare. II vazu - se vazu alaturi de el - calatorind impreuna, stand acasa impreuna, traindu-si vieple impreuna.
[ Viitorul to mainile ei. I Ash. Avea sa-1 ucida pe Ash. I Un val de adrenalins o inunda ca un §oc electric. Se cabrS, dar menghina din jurul gatului ei nu facu decat sa se strangS. IncercS sa loveasca, insa vazu buzele lui Jai ridicandu-se intr-un zambet oribil. Avea o greutate in mana, isi dadu ea seama. IncS mai ravea unealta, n-o scSpase din mana. Se chinui sS o deschida pe furi?. If: - Oul, cronc&ni ea. I - Crezi ca imi pasS de nenorocitul ala de ou? -Aici. Oul. Aici. i, Stransoarea ucigasS se relaxS milimetric. Aerul zgarie gatul Lilei cand incerca sa respire lacom. -Unde? -Ti-1 dau. Tie. Te rog. -Spune-mi unde e. -Te rog. | -Spune-mi sau mori. - In... Restul cuvintelor se inecara intr-un acces de tuse care facu sa-i {a?neasc3 lacrimi din ochi. Jai ii trase o palma peste fafa. -Unde. E. Oul, intreba ea sacadat, plesnind-o pe Lila la fiecare cuvant. -Este in... §opti ea cu vocea ragu$ita, cu respirapa tSiata. Asiatica se apleca mai aproape. ' In mintea ei, Lila ppa, dar gatul ei chinuit nu produse decat un §uierat strident cand infipse cuptul in obrazul lui Jai. Greutatea se ridica de pe pieptul ei, insa doar pentru o clipa. Lila se cabra, dadu din picioare, impunse din nou cu lama. O durere uria§a se impra^tie de-a lungul brafului ei cand Jai ii rasuci tncheietura §i ii smulse cutitul din mana. - Fa$a mea! Fa^a mea! O sa te tai buca^ele. Epuizata, infranta, Lila se pregati sa moarS. *
Ash avea in brafe un pachet de mancare chinezeascS, o cutie mica de produse de patiserie fi un buchet de gerbera colorate ca nifte bomboane. Aveau so inveseleasca. Ifi imagina cum aveau sa deschida o sticla de vin, sa imparta mancarea, sa imparta patul. Distragandu-fi reciproc atenfia pana primeau in sfarfit telefonul fi ftiau ca totul se incheiase. Apoi aveau sa-fi vada mai departe de vietile lor. Se gandi la reactia pe care o avusese Lila cand ii ce ruse mana pe marginea drumului. Nu intenfionase sa o intrebe atunci si acolo, dar prinsese momentul din zbol. Infafi?area ei, firea ei, felul in care ifi citisera redproc fiecare indicate scenica subtila in tim pul faradei jucate cu Vasin se combinasera pentru a-i narui orice gand de amanare. Ceea ce exista intre ei era ceva rar. $tia acest lucru. Acum trebuia sa o convinga fi pe ea. Puteau calatori oriunde ifi dorea Lila, oricat de mult ifi dorea. Destinatia nu conta pentru el. Puteau folosi mansarda ca baza pana cand ea avea sa se simta pregatita sa prinda radacini undeva. §i avea sa ajunga acolo odata ce credea sincer, odata ce miza totul pe ceea ce exista intre ei. D in punctul lui de vedere, aveau tot timpul din lume. Ifi muta plasele pentru a-fi scoate cheile in timp ce incepu sa urce scarile. Observa ca luminile de la sistemul de alarma, de la camera pe care o instalase erau stinse. Fusesera aprinse, nu-i afa, dind plecase el? Verificase oare? I se ridica parul de pe ceafa cand vazu zgarieturile de pe incuietori, Ufoara crapatura intre Ufa fi cadrul ei. Lasase deja sa-i cada plasele cand auzi fipStul. Se izbi in Ufa. Aceasta sdkfai, gemu, dar rezista. Dandu-se inapoi, se lovi cu tot corpul, cu toata furia in ea. Ufa se deschise larg, dezvaluindu-i cel mai negru cofmar al lui.
| Nu ftia daca era vie sau moarta, nu v3zu decat sangele - sangele ei, corpul ei fara vlaga fi ochii sticlofi. §i pe Maddok calare peste ea, cu lama preg&tita si loveascS. 1 Furia exploda in el ca un curent electric fulgerStor care-i facu sangele s& clocoteascS, ii incinse oasele. Se napusti asupra ei f&rS sa incetineasca atunci cand ea sari in picioare, fata sa simta mu§catura cuptului cand ea il taie. | O lua pe SUs cu totul §i o impinse intr-o parte. Se puse intre ea f i Lila, neindrSznind sa coboare privi rea, pregatindu-se in schimb sS atace, sa-fi apere iubita. f Jai nu mai sari in picioare de data aceasta, ci se ghemui printre resturile a ceea ce fusese candva masa Pembroke a bunicii lui. Sangele ii firoia pe obraz, i se scurgea din nas. Undeva intr-un colpfor al m inpi, Ash se intreba daca acesta era motivul pentru care plangea. Ochii ii erau rofii fi umflap, inotand in lacrimi. Se napusti spre ea din nou. Ar fi izbit-o cu toatS for^a, ca un taur, dar asasina reufi sa faca un pas impleticit in lateral, o intoarcere tremuratoare, fi sa dea o lovitura furif a cu lama care il rata la musta^a. }. Ash ti prinse de incheietura mana in care pnea cuptul, i-o rasuci, se imagina rupandu-i osul ca pe o crengufa uscata. Panicata fi chinuita de durere, ea intinse un picior, aproape doborandu-1, dar el ramase in picioare f i se folosi de elanul ei pentru a o prinde din nou, invalu ind-o. In acel moment o vazu pe Lila clatinandu-se ca un betiv, cu fa^a apriga, si pnand in mana o lampa ca pe o bata. Ufurarea fi furia se amestecara confuz. - Fugi, ii porunci, dar ea continua s5 avanseze. p Jai se lupta sa scape. Pielea ei, alunecoasa de la sange, aproape ii permise sa se elibereze. Ash ifi desprinse pri virea de pe Lila ca sa se uite in ochii'asiaticei. ; §i pentru prima data in via^a, ifi stranse mana in pumn fi lovi o femeie in fa^a. Nu o data, ci de doua ori. Cuptul cazu pe podea cu un zdranganit rasunator. Cand genunchii lui Jai cedara, o lasa sa cada. Lua unealta
insangerata §i i§i petrecu un braf in jurul Lilei, care se aplecase in fafS. - E moarta? E moarta? -Nu. Cat de grav e?ti ranita? LasS-ma sa vad. - Nu §tiu. Sangerezi. Braful tau sangereaza. -E in regula. Am de gand sa sun la police. Pofi sa mergi in bucatarie, in debara? Gase§te ni§te funie. - Funie. Trebuie sa o legam. -Nu pot sa te las singura cu ea ?i sa merg eu insumi. Pofi sa o aduci tu? -Da. Intinzandu-i lampa, Lila marturisi spasita: Am stricat §techerul cand am smuls-o din perete, dar am sa-ljepar. Aduc funia mai intai. $i trusa de prim ajutor. Ifi curge sange din brat. $tia ca nu ar fi trebuit s5 se opreasca atunci, dar nu se putu abfine. Puse lampa deoparte, apoi o trase spre el foarte, foarte bland: -Am crezut ca e?ti moarta. -A?a am crezut ?i eu. Dar nu suntem. I§i lasa mainile sa alerge peste chipul lui ca fi cutil ar fi incercat sa-i memoreze forma. Nu suntem. Sa nu o la?i sa se dezmeticeasca. Va trebui sa o love?ti din nou daca da semne de trezire. Ma intorc imediat. Ash i?i scoase telefonul §i i§i privi mana tremurand cand suna la politie. Dura cateva ore, care lor le parura cateva zile. Polififti in uniforma, paramedici, Fine §i Waterstone, agenfi FBI. Oameni intrand §i ie§ind, intrand §i iesind. Apoi un doctor care iivari Lilei o lumina in ochi, o impunse cu degetul, o pipai, o intreba cine era pre?edinte. Chiar §i in stare de §oc, se minuna de prezenfa lui. - Ce fel de doctor suntefi? il intreba ea. -Unui bun. -Vreau sa zic altceva: ce fel de doctor face vizite la domiciliu? -Unui foarte bun. §i sunt prieten cu Ash. -Ea 1-a injunghiat - sau parea mai degraba un fel de taietura. Eu doar am cazut pe scari.
-E?ti o femeie norocoasa. Ai incasat cateva lovituri izdravene, dar nu ai nimic rupt. Gatul te doare destul de tare, pun pariu. -Ma simt de parcS a§ fi bSut cioburi de sticla. Ash trebuie sa mearga la spital pentru brapil ala. Atata sange... - Pot sa-i pun eu nifte copci. -Aici? - Cu asta ma ocup. Mai Sp minte cum ma cheama? I -Jud. - Bun. Ai o Ufoara contuzie, cateva vanatai eroice §sta este un termen medical, adauga el, starnindu-i un zambet. Nu p-ar strica sa ip petreci noaptea la spital, doar pentru a fi pnuta sub observape. -A§ prefera sa fac doar un du§. Pot sa fac doar un duf? 0 simt peste tot pe mine. -Nu singura. -Chiar nu cred ca acum sunt in stare de sex la duf. Razand, medicul o stranse u§or de mana. -Este aici prietena ta, Julie? Cum ar fi daca te-ar ajuta ea? -Ar fi grozav. -Ma due jos s-o chem. Afteapta, bine? Baile sunt adevarate campuri minate. - Suntep un prieten bun. Eu... O, im i amintesc! V-am cunoscut la inmormantarea lui Oliver. Doctorul Judson Donnelly - medic privat. Ca tipul de la televizor. -Asta e un semn bun ca bietui tau creier nu este chiar harcea-parcea - un alt termen medical simandicos. Am sa las instrucpuni scrise privind tratamentul ?i am sa tree pe aici maine sa vad cum va descurcap. Pana atunci., odihne§te-te, aplica pungi de gheata pe vanatai $i renun^a la sexul la du§ in urmatoarele douazeci ?i patru de ore. - Pot sa fac asta. Doctorul ifi stranse lucrurile, apoi se opri in drum spre iefire pentru a se uita din nou la ea. -Ash spunea ca efti o femeie faritascica. Nu sginjAfe.
Ochii ei se umplura de lacrimi, dar se str&dui s5 fi le stapaneascS. Nu avea sa cedeze nervos, pur f i simplu nu putea. Ii era teama ca daca ceda, chiar §i pentru o clipa, nu avea s5 se mai opreasca niciodata. Prin urmare afifa o umbra convingatoare de zambet cand Julie dadu buzna inauntru. -Vai de mine, Lila! -Nu arSt tocmai grozav, fi e chiar mai rau sub ce a mai ramas din rochia asta. Dar am nifte pastile excelente, mulfumita lui Jud, asa ca ma simt intr-adevar mai bine decat arat. Cum e Ash? Ajezandu'Se pe marginea patului, Julie o lua imediat de mana. -Vorbea cu nifte tehnicieni de la criminalistica, dar doctorul 1-atras deoparte sa-1ingrijeasca. Luke e cu el fi 0 sa ramana cu el. -Bun. Luke e foarte bun in situafiile de criza. Imi place mult. -Ne-ai speriat de moarte. -Valabil fi in cazul meu. Ai chef sa stai sa ma pazefti pana fac un duf? Am nevoie sa... trebuie sa... Presiunea ii cazu in piept, taindu-i rasuflarea. Maini in jurul gatului ei, strangand, strangand: Mi-a distrus rochia. Ifi auzi propriul hohot gafait, dar nu reufi sa fi-1 stapaneasca. Era Prada. -Stiu, scumpo. Julie o stranse in brafe, leganand-o ca pe un bebeluf cand izbucni in plans. Dupa duf, dupa ce analgezicul ifi facu efectul, nu-i lua mult lui Julie sa o convinga sa se intinda. Cand se trezi, lumina era aprinsa la cel mai mic nivel, iar capul 1se sprijinea pe umarul lui Ash. Se ridica in capul oaselor, iar junghiurile de durere o trezira complet. -Ash! -Sunt aici. Mai ai nevoie de o pastila? Ar cam fi cazul. -Da. Nu. Da. C&t e ceasul? Este trecut de miezul noptii. Bratul tau.
, -E bine. |: In ciuda durerii, Lila se intinse sa aprinda lumina ■mai tare, ca sa vada cu ochii ei. Bandajul se intindea de | la umSr pana la cot. ; - E foarte bine, repeta atunci Ash, auzind exclamaI pa ei de mahnire. |,i; -Sa nu spui cS e doar o zgarietura. -Nu e doar o zgarietura, dar Jud suspne c5 ftie sa ■coasa la fel de fin ca o c&lugarita bretona. Ip aduc pasti■la, apoi pop sa te mai odihnefti pupn. ; -Nu inca. Trebuie sS merg jos. Trebuie sa vad I Doamne, cat efti de obosit! Ifi puse mainile pe obrajii I lui, se uita in ochii lui extenuap. Trebuie sa vad locul, 1 sa il strabat, sa ma liniftesc. -In regula. ! Lila se crispa cand se dadu jos din pat. ; -N-a§ minp cu nimic daca af spune ca ma simt ca §i ■cum a? fi fost calcata de un camion. Crede-ma, nu am 1 sa ma zgarcesc la pastile. Vreau doar sa vad, cu mintea I limpede fi ochii limpezi, apoi luam amandoi medicaI mentele fi mergem la culcare. -S-a facut. Julie fi Luke au refuzat sa piece, sunt in ■camera de oaspep. - Prietenii de calitate sunt mai valorofi decat diamanI tele. Am plans in bra^ele lui Julie, trebuie sa recunosc. ■S-ar putea sa plang fi in brafele tale la un moment dat, I dar sunt destul de calma acum. ; Se opri in capul scarilor §i se uita in jos. Urmele incaierarii fusesera eliminate. Masa pe care ■aterizase Jai nu mai era impraftiata in bucSp pe podea. BFusesera fi cateva piese de ceramics fi de sticla sparte. I $i sange. Al ei, al lui, al lui Jai. Fusese spalat de pe podea I tn cea mai mare parte. -Avea un pistol, a existat un pistol! -Da, 1-au ridicat polipftii. Le-ai spus chiar tu. -Partea cu spusul este cam in cea^a. Cumva Watert' stone m-apnut de mana? Parca mi-1amintesc pnandu-ma I de manS. - Da, te-a pnut.
-Dar au gasit pistolul. L-au luat? -Da, era desc&rcat. Ramasese fara gloanfe. Auzind oboseala din vocea lui, Lila il prinse de mana pe cand coborau. Paznicii lui Vasin au subestimat-o, urma Ash. A ucis doi dintre ei, a luat un pistol si o marina. -Era ranita cand a ajuns aici. Asta a fost norocul meu. Nu m-am mai obosit cu yalele interne, asta a fost o prostie din partea mea. -Am fost neglijenfi. Nu mai fin minte dacJ am activat alarma cand am plecat. A trecut peste sistem, oricum. A ajuns la tine, iar eu nu eram aici. - Nu o sa facem asta. Lila se intoarse §i ii prinse din nou fafa in maini. Nu o sS ne facem asta nici noua inline, nici unui altuia. - Spray lacrimogen §i o unealta Leatherman, murmu ra Ash sprijinindu'§i fruntea de a ei. - Nu mi-a venit nici o idee de utilizare a benzii adezive. Am orbito de i-au zburat mucii - adica ochii. Nu ar fi trebuit sa vina pe aici, nu ar fi trebuit sa incerce asta. Ar fi putut si scape. - Orgoliu, presupun. A costat-o. Fine ?i Waterstone s-au intors in timp ce dormeai. Maddok n o sa mai vada lum ina zilei altfel decat printre gratii, pentru tot restul viefii - $i a dat drumul unui potop de acuzafii impotriva lui Vasin. Deja 1-au arestat ?i pe el. - Deci chiar s-a terminat. Lila expira zgomotos, constienta ca lacrimile erau pe punctul de a o inunda din nou. „Nu inca“, i§i spuse. - §tii chestia aia la care m-ai rugat sa reflectez, mai demult? A m reflectat. Se indeparta de el ca sa examineze lampa cu ftecherul stricat. Da, putea sa-1 repare. Mi-ai salvat viafa, murmura ea. -Daca ideea asta te convinge sa te marifi cu mine... o accept. -Stai, lasa-ma sa vorbesc. Am cazut pe scari. Totul e atat de neclar! Incepuse sa ma sugrume, si nu mai rezistam mult. Nu mi-a trecut toata viata prin fafa ochilor - nu lucrurile din trecut, a§a cum se spune. M-am gandit la tine §i la imaginea pe care o ai tu despre noi.
M-am gandit ca acum nu voi mai putea sa ma bucur de asta, de viafa din interiorul acelui glob de cristal §i de tot ce ar fi putut sa decurga din ea. Am vrut sS renunf - dar ea a spus ca intenfiona s5 te ucida §i pe tine cand te intorceai. Si am gasit noi resurse. Nu doar unealta Leatherman pe care o stransesem in mana, ci noi resurse. Fiindca te iubesc. Uau, lasa-mi o clip&. Ridica o mana pentru a-1 impiedica sa se apropie inainte de a spune tot ce avea pe suflet. N u puteam indura gandul la o lume fara tine, gandul ca ar fi putut sa te ucida, sa ne rapeasca viitorul impreuna. A§a ca am gasit noi resurse - nu suficiente, dar mai multe. Chiar inainte sa intri tu in forfa, cand credeam ca se terminase, singurul meu gand era ca nu fi-am spus niciodata ca te iubesc. Ce idioata! Apoi cavalerul meu in armura nu foarte stralucitoare mi-a salvat viafa. Desigur, eu am slabit mai intai capacul. - Capacul? - Ca la un borcan de muraturi. Am inm uiato zdravan pentru tine, trebuie sa recuno§ti. - Ifi blestema numele cand au scoso pe u§a. - Serios? Lila zambi aprig. Tocmai m-ai facut fericita. - Fa-ma §i tu pe mine. Accepfi sa fii Sofia mea? Era in mainile ei, i§i spuse Lila. Nu trebuia sa se uite ca sa 5tie. Trebuia doar sa aiba incredere - §i sa aleaga: -Am cateva condifii. Am visat dintotdeauna sa calatoresc, dar cred ca e tim pul sa-mi due viafa altfel decat plimband dupa mine doua valize. Im i doresc ceea ce im i era teama sa-mi doresc pana nu mi-a trecut prin fafa ochilor viitorul meu posibil. Im i doresc un camin, Ash. U n camin cu tine. Vreau sa merg in diverse locuri, sa vad diverse locuri - cu tine -, dar vreau sa-mi construiesc un camin. Cred ca pot construi unui fericit. Vreau sa termin de facut ceea ce am planificat, apoi sa ma concentrez pe scris. Am o poveste noua pe care vreau neaparat sa o spun. O poveste noua pe care voia sa o traiasca, se gandi ea. Dupa o clipa de tacere, continua:
- Poate am si mai lucrez ca ingrijitor de locuin^e din cand in cand, pentru cate un client mai vechi sau ca o favoare, dar nu vreau sa-mi petrec viitorul mutandu-ma de colo-colo. Vreau s& mi-1 petrec locuind in propria>*mea casa, Intr-a noastra. Inspira adanc, apoi indr&zni: $i vreau sa vii cu mine in Alaska, sa-mi cunofti parinpi, ceea ce e pupn cam inspSimantStor, fiindcS nu am dus niciodata pe nimeni sa-mi cunoasca pSrinpi. §i im i doresc... l$i §terse obrajii. N u e momentui pentru o alta tura de plans. Vreau un caine. - Ce fel de caine? -Nu ftiu, dar vreau unul. Mi-am dorit dintotdeauna un caine, dar nu puteam sS ne luSm niciodata unul, din cauza ca ne mutam in permanent#, Nu vreau sS mai fiu pganca. Im i doresc o casa fi un caine, ?i copii, fi pe tine. Pe tine te doresc atat de mult. Deci, vrei sa te insori cu mine pnand cont de toate astea? -Trebuie sa ma gandesc. Rase §i, fara SS-fi dea seama, o smuci spre el, apoi se desprinse rapid din imbrSpfare cand ea icni. Scuze. Im i cer scuze. C u o tandre^e infinita, depuse saruturi ufoare pe toatS fata ei. Ip accept termenii, fara discupe. -Slav5 Dom nului. Te iubesc, fi acum c& $Pu cat e de placut sS o spui, am de gand sa o spun des. I§i trecu degetele prin parul lui. Dar nunta n o facem mai devreme de primavarS. Julie §i Luke sunt prim ii. - Primavara viitoare. Am stabilit. -Am trecut cii bine prin asta. Prin toata povestea. Ifi sprij ini capul pe umarul lui. Suntem acolo unde trebuie sa fim - ca oul de aur. Intorcand capul, i?i lipi buzele de gatul lui. Cum e posibil sa ma doara totcorpul, §i totu?i &S mS simt atat de grozav? - Hai sa luam medicamentele alea, apoi va ramane valabila doar cea de-a doua parte. - Mi-ai citit gandurile. Tinandu-se pe dupa talie, incepura sa urce scarile. p B i ftii ce altceva im i mai doresc? Vreau sS zugrSvesc baia principals. Am o idee pe care vreau sS o incerc. - 0 sS discutSm.
Aveau sa discute, reflecta ea, in timp ce se ajutau reciproc sa urce. Urmau s& discute despre tot felul de lucruri. Aveau timp suficient.