Modelul managementului ideal
Noţiunea de “management” a fost definită de către Mary Follet ca fiind „art „artaa de a înfă înfăpt ptuui ceva ceva împre preună ună cu alţ lţii oamen amenii”. Dar, Dar, nu numai umai atâ atât, managementul implică şi necesitatea de a testa însuşirile şi aptitudinile fiecăruia pentru a ocupa locul cel mai potrivit într-o firmă, scopul fiind acela de a aduce rezultate cât mai bune. Întărirea legăturilor comerciale internaţionale, dezvoltarea comp compan anii iilo lorr tran transn snaţ aţio iona nale le şi mi mixt xte, e, cons consti titu tuir irea ea zone zonelo lorr cu come comerţ rţ li libe ber, r, globalizarea, relaţiile strânse între culturile diferite şi soluţiile manageriale diferite au dus la defini definirea rea noţiuni noţiuniii de manage managemen mentt compar comparat. at. Obiecti Obiectivul vul esentia esentiall al mana manage geme ment ntul ului ui comp compar arat at a fost fost tran transf sfer erul ul inte intern rnat atio iona nall de know know-h -how ow managerial. Cu ajutorul acestui tip de management, s-a putut face o comparaţie între metodele folosite de celelalte ţări şi modul prin prin care sunt utilizate utilizate pentru a se stabili un model ideal de management. Metodele şi tehnicile manageriale, subsistemele manageriale, structurile organizatorice, leadershipul şi motivarea, comportamentul indivizilor şi motivarea dar şi elementele culturale constituie punctele forte în comparaţia unor ţări. În ceea ce mă priveşte, consider că nu există un model perfect al vreunei ţări din punct de vedere managerial. Fiecare ţară are avantaje şi dezavantaje. De exemplu, Anglia, Anglia, cu o populaţie de circa 60 de milioane, se numără printre ţările mari europene cu o economie dezvoltată. Alături de SUA, Anglia este una dintre ţările în care profesia de manager a devenit treptat o profesie distinctă în plan social. Însă, sunt relativ conservatori ceea ce prezumă o orientare spre trecut, tradiţii, tradiţii, cutume cutume şi o viziune viziune mai modestă asupra asupra viitorului, viitorului, sunt relativ relativ mai slab pregătiţi profesional, judecând după tipul şi provenienţa diplomelor de care dispun (foarte rar provin de la Oxford sau Cambridge), cel puţin comparativ cu Germania, SUA şi Japonia; managerii britanici pun un accent deosebit pe chestiuni financiare, dar nu neglijează alte funcţiuni. De asemenea, obţin venituri mai mici decât manage managerii rii americ americani ani (30.00 (30.0000 – 100.00 100.0000 lire/a lire/an) n) şi opteaz opteazăă relati relativv uşor uşor şi sunt sunt eficienţi pentru posturi de management în străinătate: filiale ale firmelor britanice din alte ţări, inclusiv SUA şi Japonia. Ca o caracteristică importantă a managementului britanic se remarcă relativ slaba calificare a acestora faţă de omologii lor din alte ţări. Spre deosebire de alte categorii de personal, pentru managerii englezi nu se cere neapărat o pregătire academincă specifică pentru a deveni manager, de aceea aceştia posedă pregătiri foarte diverse.
Spre deosebire de managerii britanici, managerul francez decide singur, este “rege”, are “drepturi divine”. Este considerat ca făcând parte dintre managerii cei mai bine educaţi din Europa. Managementul curent al firmelor franceze este relativ birocratic, puternic centralizat, ierarhia însumând un număr mare de nivele ierarhice. La nivel de companie franceza, relaţiile interumane se caracterizează ca fiind rigide, învechite, relaţiile între colegi fiind impersonale, reci; relaţia sef-subaltern caracterizându-se prin autoritarism. Un alt model managerial reuşit îl reprezintă Japonia. La nivelul anilor 2000 structura economiei japoneze şi principalii indicatori socio-economici atestă o poziţie de invidiat în competiţia globală. Japonia a fost secole de-a rândul izolată de restul lumii, chiar neîncrezătoare în Europa, China, Rusia sau SUA. Singurele influenţe culturale „admise la import” au fost cele din China pentru multe secole, însă şi acestea au fost filtrate şi adaptate. Raportat însă la primul semestru din 2010, Japonia rămâne, după Statele Unite, a doua economie mondială. Produsul Internt Brut realizat de Japonia în prima jumătate a anului este de 2.590 de miliarde de dolari cu 60 de miliarde de dolari mai mult decât China. Ceea ce am apreciat la Japonia din punct de vedere managerial a fost ambiţia de a demonstra că, o ţară izolată de restul lumii poate şi reuşeşte să se impună pe piaţa mondială în rândul marilor puteri. Spre deosebire de Japonia, China a depăşit în 2005 economia Franţei, în 2006 pe cea a Marii Britanii, iar în 2007 pe cea a Germaniei, devenind a treia economie a lumii după Statele Unite şi Japonia. Printre principiile managementului Japonez se regăseşte loialitatea faţă de şef şi faţă de organizaţie, armonia de grup cu orice preţ, oamenii nu trebuie lăsaţi nefolositori, admiraţia şi interesul pentru succesul celorlalţi nu trebuie să lipsească. Totuşi, în ciuda acestor principii bine conturate, SUA rămâne cea mai mare putere economică deţinând una dintre cele mai stabile economii. Principiile SUA se axează pe liberalism, spre o afirmare personală nelimitată, este o ţară orientată spre câştig iar motto-ul oficial este “ In God we trust”. Un aspect important din punct de vedere managerial în comparaţie cu celelalte ţări îl reprezintă statul care intervine doar pentru a proteja concurenţa şi pentru a cumpăra de pe piaţa privată. De asemenea, predomină firmele mici şi mijlocii. Organizarea firmelor este foarte strictă, există o delimitare clară între manageri şi muncitori, flexibilitatea firmelor este mai mare decât în Europa sau Japonia. SUA este încă lider în domeniul medical, aeronautică şi echipament militar.
Firmele germane sunt de cele mai multe ori organizate pe divizii sau funcţiuni. Gradul de centralizare al deciziilor este ridicat. Structura organizatorică predominantă este de tip orizontal. În Germania, firmele folosesc previziuni pe termen lung, elaborând strategii şi politici, pe perioade mai scurte, de 2-3 ani. Am analizat cele mai importante ţări din punct de vedere economic şi la nivel managerial. Fiecare ţară se conduce după propiile reguli şi principii, încercând să se inmpună pe piaţa mondială. Chiar şi ţările în curs de dezvoltare ca India cu o agricultură dezvoltată şi bogată în zăcăminte petroliere încearcă să ţină pasul cu celelalte ţări. În viziunea mea, un model de management ideal ar cuprinde principiile managementului japonez, liberalismul şi modul în care firmele sunt organizate din SUA, seriozitatea şi corectitudinea nemţilor, priceperea şi formarea caracterului chinezilor şi îndemânarea românilor.
