Leacuri cu care monahul Pahomie a păcălit boala 92 de ani 16474
POSTAT DE CĂTRE ADMINISTRATOR26 MARTIE 2016CREDINȚĂ ȘI MEDICINĂ N-a luat niciodată medicamente și nu a apelat la tratamentele chimice. Singurul lui medic a fost doar Bunul Dumnezeu! Asta nu înseamnă că nu a fost bolnav niciodată, dar la vreme de boală a apelat întotdeauna la plante din grădina Domnului. Așa se face că în nenumărate rânduri mi-a dezvăluit o parte din terapiile sale, precum și remediile naturiste pe care le-a folosit de-a lungul atâtor ani. Despre leacurile pentru răceală, pentru oase, dar și pentru liniștea creierului, am aflat taine, pe care acum le vom dezvălui tuturor. Poate că ar fi făcut-o părintele, pe când încă mai era printre noi, dar timiditatea l-a împiedicat să o poată face prin viu grai. Mi-au rămas nenumăratele înregistrări pe reportofon, dar și amintirea unui monah desăvârșit. Taifas la o ceașcă de ceai verde De obicei am rămas mai multă vreme la Mănăstirea Cozia, în timpul iernii. Sfânta Liturghie îmi mângâia sufletul, Utrenia, Vecernia, Ceasurile, toate îmi primeneau trăirea întru Hristos, iar în vremea dintre slujbe, zăboveam ore în șir în chilia părintelui. Despre dragostea lui pentru plante, am aflat dintru început. Am înțeles foarte lesne de ce părintele avea atâta energie și o imunitate de invidiat, pentru un nonagenar. Încă de la prima mea vizită, m-a servit cu un ceai verde fierbinte, dar a avut grijă să-mi precizeze că: „Eu nu am fost adeptul cafelei niciodată. În tinerețe am mai băut, ocazional, dar o făceam de complezență, nu pentru că mi-ar fi plăcut. Știu că are efecte energizante și că revigorează un organism obosit, dar la fel de bine știu că un ceai cald, îndulcit cu miere face mai mult decât orice cafea din lume. V-am așteptat cu un ceai verde, pentru că mă vizitați înainte de prânz și așa obișnuiesc de când sunt în mănăstire: în prima parte a zilei, beau numai ceai verde. Chiar dacă plantele au devenit adevărate medicamente pentru mulţi dintre noi, nu trebuie să uităm că şi acestea au o istorie. Mai întâi a apărut ceaiul negru, apoi arborele de ceai a fost cultivat şi utilizat și în Rusia la fel de mult ca în China și uite-așa ne-am trezit consumând în același timp două tipuri de ceaiuri. Atât cel negru, cât şi cel verde, conţin multe vitamine şi săruri minerale, dar şi flavone, alături e magnifica vitamină C, care
poate fi economisită şi mobilizată mai eficient împotriva radicalilor liberi. Cultul ceaiului a apărut însă abia în timpul dinastiei Han, când au început să-l aplice ca pe cel mai eficient medicament. Călugării taoişti chinezi au afirmat că ceaiul nu numai că face mintea mai ageră, dar generează înţelepciune, ridicând spiritul. Cam asta era dintru început, apoi au ajuns și călugării noștri mari consumatori de ceaiuri.” Ceaiurile cele mai sănătoase sunt cele din plante culese la timp Faptul că întotdeauna beam un ceai de calitate în chilia părintelui Pahomie m-a făcut să îndrăznesc să-l întreb câte ceva și despre celelalte ceaiuri pe care le avea în dulăpiorul de la intrare. Abia atunci mi-am dat seama că acest călugăr smerit și mult prea tăcut, avea chilia doldora de ceaiuri, care mai de care mai folositoare în diferite afecțiuni și că ne servise cu ceai verde, considerându-l unul dintre ceaiurile „pentru oaspeți”. Ne-a povestit apoi că ceaiurile cele mai bune calitativ, sunt ceaiurile din plante pe care ți le culegi singur. Nu există anotimp în care să nu poți face o fiertură din plante culese de tine însuți, care sunt de departe cele mai sigure și mai eficiente leacuri din lume: „E bine însă să aveţi grijă ca plantele să fie culese din zone curate din punct de vedere ecologic, evitând locurile poluate, de la marginea şoselelor, din parcuri, sau de pe lângă calea ferată. Cele mai eficiente ceaiuri sunt cele care se obţin din plante proaspăt culese. Şi asta o puteţi face singuri, începând de primăvara timpuriu (uneori chiar pe la jumătatea lunii februarie) şi până la sfârşit de noiembrie. Sunt situaţii în care puteţi face un ceai din plantă proaspătă chiar şi iarna, cu condiţia să ştiţi locul exact unde se află planta sub zăpadă (urzica, rostopasca). În general însă, există perioade stricte de recoltare şi anume: florile se culeg la începutul perioadei de înflorire; frunzele se adună înainte şi după perioada de înflorire a plantei; fructele se recoltează întotdeauna când sunt bine coapte, iar rădăcinile se scot din pământ la începutul primăverii sau la sfârşitul toamnei. Regula de bază pentru ca plantele medicinale să fie eficiente în procesul de vindecare a anumitor boli este aceea ca recoltarea acestora să fie făcută obligatoriu în perioada conţinutului cel mai mare de substanţe active şi niciodată atunci când sunt acoperite de rouă.” Dumnezeu a lăsat bolile, dar și ceaiuri tămăduitoate Despre boli, părintele Pahomie spunea că de simțit le-a simțit întotdeauna, doar că nu a vrut să le ia în seamă. A fost întotdeauna conștient de faptul că Dumnezeu a lăsat bolile pe pământ ca pedeapsă pentru păcatele săvârșite de oameni, dar tot El, în marea Lui bunătate pentru oameni a lăsat și leacuri pentru fiecare boală în parte. Omului îi trebuie doar un dram de voință, pentru a căuta leacul care i se potrivește spre a învinge boala. ”Leacurile acestea, au existat de când există plantele pe pământ, că unii le numesc bătrânești, băbești, mănăstirești, leacurile sunt leacuri, iar noi trebuie să le lăsăm moștenire celor ce vin după noi, altfel se pierd și e păcat mare. Dintotdeauna au existat oameni sănătoși și oameni bolnavi, iar leacurile le-au fost de mare ajutor tuturor. Este adevărat, sunt persoane cu o sănătate de fier, dar măcar o dată în viață au răcit, au tușit sau i-a durut un picior. De sute de ani, oamenii au tot experimentat fel de fel de leacuri și s-au tămăduit cu frunze, cu fructe, cu rădăcini, cu fierturi, alifii, dar înainte de toate cu ceaiuri. La un moment dat fiecare dintre noi lasă aceste leacuri celor care ne urmează, deși multe dintre ele sunt mai mult sau mai puțin modificate. Important este să respectăm cantitățile, așa cum le-am moștenit, pentru că sunt situații în care și plantele pot să facă rău. Trebuie să fiți cu mare grijă și să spuneți asta tuturor adepților tămăduirii cu ajutorul plantelor.” Jarul încins calmează durerile reumatice Deși l-am cunoscut pe acest monah, pe când se afla în preajma vârstei de 90 de ani, avem impresia că mă aflu lângă un om cu cel puțin 20 de ani mai tânăr. Este incredibil cât era de
lucid și de doritor de a împărtăși din trăirile sale, dar ceea ce m-a impresionat cel mai mult era vioiciunea din privire și pașii vioi, de om tânăr, pe care adesea l-am admirat în timp ce parcurgea distanța dintre chilie și biserică. Aici se oprea întotdeauna în prima strană din dreapta și stătea în picioare pe tot parcursul slujbei. L-am întrebat, dacă nu îl dor genunchii sau spatele, atunci când îngenunchează și mi-a mărturisit că iarna mai simte câte un junghi în spate sau la picioare, dar seara se oblojește cu leacuri din chilie și a doua zi e ca și nou. Ceea ce îi mai dădea oarecare bătaie de cap era o hernie de disc, veche de vreo șaisprezece ani, pe care însă o trata cu jar încins:„Dintre toate afecţiunile coloanei vertebrale hernia de disc este cea mai periculoasă, pentru că de cele mai multe ori se ajunge la intervenţia chirurgicală. De obicei poate să apară în orice parte a coloanei vertebrale, de cele mai multe ori afectează zona lombară sau cervicală. Ruperea unui disc din coloană sau pur şi simplu tasarea lui, duce la pierderea lichidului care menţine flexibilitatea coloanei şi apare acea durere sfâşietoare, pe care trebuie să o calmăm cât mai repede. La mine, oasele sunt doar tasate. Părintele Calinic Stan, pe care eu l-am găsit aici, în mănăstire, spunea că razele calorice, emanate de jarul încins sunt cele mai eficiente. Și am experimentat și eu. Pentru aceasta însă, trebuie să avem în casă o sobă sau un şemineu cu lemne. Se face focul şi se aşteaptă domolirea acestuia, iar când jarul este format, bolnavul îşi descoperă spatele (se dă jos inclusiv maieul) şi se aşează cam la 30 cm de jarul încins. Se stă maxim 20 de minute la gura sobei (eu nu prea mai rezist decât vreo 10-15 minute), apoi se îmbracă haine de lână sau de bumbac, nici vorbă de haine sintetice. Pentru ameliorarea durerilor, procedura se repetă dimineaţa şi seara, timp de 5 zile, iar pentru vindecarea definitivă (dacă este doar leziune şi nu fractură) se poate ajunge până la 10-15 zile.” Colagenul din planta de coada-calului ajută oasele În ultimii ani se mai șubrezise și părintele, dar nu într-atât încât să apeleze la medic. Avea vizibile probleme cu genunchii și mi-am dat seama de asta pentru că la anumite momente din timpul slujbelor, nu putea să mai stea în genunchi și rămânea în picioare, în strană. I-am întrebat și pe ceilalți călugări din obște, dar toți miau confirmat că n-a fost nici măcar la un control de rutină și că se oblojește tot cu buruieni. Monahul Filimon, care îl ajuta pe părintele Pahomie în ultimul său an de viață, mi-a spus că avea mare încredere în siliciul din planta de coada-calului, în sensul că acesta întinerește şi redă mobilitatea articulaţiilor: „Siliciul conţinut din belşug de planta de coada-calului, este un mineralesenţial în producerea colagenului, care este direct răspunzător de sănătatea ţesuturilor musculare şi a mobilităţii articulare. Am citit undeva că siliciul solubil din organism determină menţinerea tinereţii organismului. S-a constatat că aportul mărit de siliciu, obţinut prin administrarea sistematică de coada-calului, alături de regimul vegetarian preponderent crudivor, ajută organismul să facă faţă mult mai uşor tuturor afecţiunilor. Maceratul obţinut din această plantă face ca siliciul să fie asimilat în organism cel mai uşor. Pentru aceasta se iau 200 g plantă proaspătă de coada calului, care, după ce se mărunţeşte, este acoperit cu 200 ml alcool alimentar de 60 de grade. Se lasă totul la macerat timp de 10 zile, după care se strecoară şi se depozitează la întuneric. Tratamentul durează trei săptămâni, timp în care se administrează astfel: 50ml macerat, în 50ml apă plată. Acesta poate fi reluat din trei în trei luni, fiind o inepuizabilă sursă de tinereţe. Studii de medicină experimentală arată că oasele fracturate se sudează de 1,5 până la 2 ori mai repede atunci când se administrează coada-calului, care pe lângă siliciu, este foarte bogată şi în săruri de calciu şi magneziu, ajutând la asimilarea rapidă a acestor minerale.“ Nicio plantă nu se infuzează mai mult de 6 minute Orice plantă poate deveni toxică sau își poate pierde proprietățile daca nu e folosita cum trebuie. În mod normal, planta nu se fierbe. Pentru un ceai sănătos, cu efecte benefice pentru vindecarea
anumitor boli, întotdeauna se toarnă apă clocotită peste planta respectivă. Nicio plantă, fie frunze, fie rădăcină, fie flori, nu trebuie lăsată la infuzat mai mult de 5-6 minute. Excepție face doar ceaiul din coji de mere sau gutui. Cojile de mere inhibă celulele canceroase Ceea ce m-a impresionat cel mai mult și lucrul datorită căruia mi-am pus zeci de semne de întrebare, a fost acela că de fiecare dată când ne servea cu ceai, plantele infuzate erau altele. Dacă era frig afară ceaiul era de măceșe, dacă observa că te bântuie vreo viroză, pe lângă măceșe, adăuga și mușețel, afine, soc, rozmarin. Un ceai care mi-a plăcut foarte mult la gust a fost acela din coji de mere:” Cum să nu facă bine acest ceai, dacă este făcut cu bucățele din fructul biblic, mărul. Important este să nu folosiți mere cumpărate din magazinele astea mari, ci mai degrabă din cele mici, viermănoase, acelea netratate sunt bune. Ceaiul de mere este bun pentru orice boală. Consumând atât fructele în întregime, cât şi cojile sub formă de poame sau ceai, trebuie să ştim că merele apără organismul de riscuri ale bolilor cardiovasculare, astm bronşic şi diabet zaharat, mai eficient decât medicamentele. Unele studii au arătat că aceste fructe acrişoare inhibă dezvoltarea celulelor de cancer hepatic şi de colon. Merele au o puternică acțiune antioxidantă, deoarece conţin mulţi flavonoizi şi prin aceasta preântâmpină un mare număr de afecţiuni cronice şi degenerative. În cojile de măr există cantităţi mari de cvercitină, o flavonoidă cu acţiune antioxidantă puternică, care amplifică acţiunea vitaminei C şi astfel protejează de cancer în general. Coaja merelor poate fi consumată ca atare sau sub formă de fiertură. Se fierbe un litru de apă de izvor, până când dă în clocot, apoi se adaugă coaja de la şase mere şi se mai fierb împreună timp de două minute. Se ţine ceaiul acoperit un sfert de oră, după care se bea pe parcursul unei zile. După o cură de 60 de zile, se continuă cu trei porţii de mere pădureţe pe zi (câte un măr înaintea fiecărei mese principale), timp de 30 de zile. Se reia această cură alternativă până la stoparea evoluţiei tumorilor canceroase.” De când părintele nu mai este printre noi, când ajung la Cozia, am întotdeauna o strângere de inimă. Păstrez și azi coșulețul cu frunze uscate de iasomie, pe care părintele mi le-a dăruit pentru zilele în care oboseala mă va învinge. Privesc spre încăperea pustie de sub stăreție, acolo unde era chilia monahului Pahomie și mă gândesc de unde dobândise acest fost învățător, atâtea comori despre plantele de leac?!
