2. Egalitatea de resurse. I. Licitatia In acest capitol, autorul isi propune sa defineasca si sa dezvolte conceptul de ,,egalitate de resurse” care conform acestuia tine de o egalitate in orice resurse care sunt detinute in privat de catre indivizi. Din punctul de vedere al teoriilor economice, controlul resurselor publice de catre un individ fac parte din resursele sale private. Cineva care are putere sa influenteze deciziile publice referitoare la calitatea aerului, de exemplu, este mai bogat decat cineva care nu are. Asadar, conform lui Dworkin, o teorie globala asupra egalitatii trebuie sa gaseasca mijloace de a integra resursele private si puterea politica Proprietatea privata nu este o singura, unica relatie intre o persoana si o resursa matariala, dar este o relatie deschisa interpretarilor (open-textured), a carei aspecte trebuie stabilite politic. O diviziune egala a resurselor presupune o piata economica de orice forma care sa functioneze ca un dispozitiv/instrument analitic si intr-o oarecare masura ca institutie politica. Ideea unei piete pentru bunuri figura in teoria politica si economica incepand cu secolul 18, in doua feluri diferite. a) a fost un instrument care lucra atat pentru definirea cat si pentru obtinerea anumitor scopuri de interes general a comunitatii, adesea descris in termeni de prosperitate, eficienta, utilitate. b) a fost salutata ca o conditie necesara a libertatii individuale, conditie sub care oamenii liberi isi pot exercita inititiativa individuala si alegerile, astfel incat soarta lor sa fie in propriile lor maini. Totusi, in acea perioada, piata economica a inceput sa fie perceputa ca un dusman al egalitatii, deoarece formele sistemului pietei economice dezvoltate si instaurate in tarile puternic industrializate au permis si au incurajat mari inegalitati in ceea ce tine de proprietate. Prin contrast, ideea unei pieti economice ca instrument de reglare a preturilor pentru o mare varietate de bunuri si servicii trebuie sa fie in centrul oricarei teorii a egalitatii resurselor. Dworkin incearca sa ne familiarizeze cu aceste notiuni prin intermediul unui exerciutiu a egalitatii de resurse. Consideram ca un anumit numar de personae au naufragiat si au ajuns pe o insula ce are resurse in abundenta dar nu are populatie nativa iar orice salvare a lor poate avea loc doar peste cativa ani. Imigrantii accepta ideea ca nimeni nu este proprietar al acestor resurse, dar acestea trebuiesc impartite egal intre ei. De asemenea ei accepta si testul invidiei- nici o divizune a resurselor nu este egala, daca odata finalizata vreun imigrant va dori partea altuia de resurse in schimbul partii sale. O simpla diviziune fizica a resurselor nu satisfice cerintele. Exista resurse nedivizibile precum laptele, dar chiar si in cazul resurselor divizibile ca pamantul arabil, anumite parti ale acestuia vor fi mai bune decat altele. Chiar daca se greseste, se va reusi crearea a n parti din resurse. Fiecare parte se deosebeste de altele, dar cu toate acestea fiecarui imigrant se poate atribui cate una asa incat nu se vor invidia intre ei.
Totusi, aceasta impartire s-ar putea sa nu fie chiar exacta, dintr-un motiv care nu a fost surprins de test. Sa presupunem ca cel care a impartit a reusit sa faca asta, transformand toate resursele disponibile in oua (plovers’ eggs) si alte chestii (phylloxera claret
??) si reuseste astfel sa le imparta in parti
identice.Toti imigrantii in afara de unul sunt multumiti. Daca acel singur imigrant uraste ouale si chestia ailalta, va considera ca nu a fost tratat ca un egal in impartirea resurselor. Testul ividiei este trecut (nu doreste partea altuia) dar doreste ceea ce ar fi obtinut daca s-ar fi impartit resursele originale Cel care a impartit are nevoie de un instrument care sa atace 2 focare distincte de posibila nedreptate si impartire intamplatoare (arbitrariness). Cel care imparte are nevoie de un fel de licitatie sau alta procedura de piata pentru a rezolva aceste probleme.
Presupunem ca cel care imparte resursele atribuie fiecarui imigrant un numar egal de scoici care sunt suficient de numeroase si nu valoreaza nimic pentru a fi utilizate ca unitate de masura intr-o piata de acest tip- Fiecare obiect de pe insula este listat ca un lot/parte pentru vanzare daca cineva atentioneaza licitantul despre dorinta sa de a licita o anumita parte dintr-un din acel articol (item). Licitantul propune un set de preturi pentru fiecare lot si descopera daca aceste preturi sau curata toate pietile (clears all markets) sau daca este doar un comparator la acel pret si toate loturile sunt vandute. Daca nu, licitantul ajusteaza preturile pana ajunge la preturile ce nu curate pietile. In aceasta situatie testul invidiei a fost indeplinit si nimeni nu va invidia achizitia altcuiva, deoarece ipotetic fiecare ar fi putut achizitiona bunurile cuiva in loc de ale sale. De asemenea, norocul joaca un oarecare rol in determinarea a cat de satisfacut este individul de rezultate, impotriva altor posibilitati pe care si le-ar putea imagina. Daca doar ouale ar fi unicele resurse puse la licitatie, atunci persoana care le uraste ar fi intr-o situatie proasta. Acea persoana ar fi nenorocoasa, fiindca nu au naufragiat pe o alta insula cu mai multe resurse pe placul sau. Norocul mai tine de numarul celor care impartasesc aceleasi gusturi cu el. Ulterior autorul scoate la iveala conceptul de egalitate a bunastarii care presupune ca oamenii decid ce tip de viata vor, independent de informatiile relevante pentru a determina cat de mult alegerile lor vor reduce sau spori capacitatea altora de a avea ceea ce vor. Cand vorbim despre egalitate a resurselor, totusi, oamenii decid ce tip de viata sa urmareasca contrar/impotriva (against) fundalului de informatie despre actualul cost pe care il impune alegerea lor asupra altor oameni si prin urmare asupra stocului total de resurse care poate fi echitabil/corect utilizat de ei. Carcaterul de piata al licitatiei este o forma institutionalizata a procesului de descoperire si adaptare care este in centrul eticii acestui ideal. Egalitatea resurselor presupune ca resursele destinate pentru viata fiecarei persone trebuie sa fie egale. Licitatia propune ceea ce asuma testul invidiei, si anume ca masurarea corecta a resurselor sociale destinate vietii unei personae este fixata prin intrebarea cat de importanta este acea resursa pentru altii. O precizare importanta in acest sens tine de faptul ca oamenii intra in piata in conditii egale. Echitatea unei licitatii presupune ca preferintele cu care vin oamenii la licitatie sunt cu adevarat preferintele lor ci nu sunt impuse de sistemul economic. II. The Project Daca instrumentul unei licitatii egale pare promitatoare pentru atingerea egalitatii de resurse intr-un context simplu, precum insula, apare intrebarea daca va fi aceasta utila in dezvoltarea
unui cadru mai general al acestui ideal (de exemplu intr-o economie dinamica, unde se munceste, se face comert si investitii). Interesul nostru in aceasta intrebare este intreit: 1 .Proiectul ofera un important test al coerenteii si deplinatatii ideii de egalitate a resurselor. Nu poate fi descrisa nici o licitatie a carei rezultate sa poata fi acceptate ca egale intr-o societate mai complexa sau mai mai putin artificiala decat simpla economie de consum. Sau nici o licitatie nu poate produce o egalitate fara constrangeri sau restrictii care violeaza independent principiile justitiei. Nu exista un ideal coerent al egalitatii. Trebuie sa concludem ca idealul egalitatii de resurse inglobeaza o varietate de distributii, fiecare dintre acestea satisfacand idealul, si idealul prin urmare este partial indeterminat. 2. O descriere dezvoltata despre o licitatie egala, adecvata pentru o societate mai complexa, ar putea sa furnizeze un standard pentru a judeca institutiile si distributia in lumea reala. Desigur ca nici societate complexa si organica nu a avut in istoria sa ceva comparabil cu o licitatie egala. Instrumentul licitatiei ar putea sa furnizeze un standard de a judeca cat de mult o distributie actuala se apropie de egalitatea resurselor in orice moment. 3. Instrumentul ar putea fi folositor in design-ul actualelor institutii politice. In anumite circumstante cand conditiile pentru o licitatie egala sunt cel putin aproximativ atinse(roughly met), atunci o licitatie actuala ar putea fi cel mai bun mijloc pentru a atinge si a prezerva egalitatea resurselor in lumea reala. Pietile economice ale mai multor tari pot fi interpretare chiar daca ele stau ca forme ale licitatiilor. Odata ce am dezvoltat un model satisfacator al licitatiei putem folosi acest model pentru a testa aceste institutii si a le reforma pentru a le aduce mai aproape de acest model. III. Luck and Insurance Dworkin face distinctia intre doua tipuri de success. Succesul optiunii (option luck) este o chestiune care tine de cat de deliberate si calculate se dovedesc a fi riscurile- daca cineva castiga sau pierde prin acceptarea unui risc pe care l-ar fi trebuit sa fi anticipat si ar fi putut sa-l minimizeze. Norocul brut (brute luck) este o chestiune ce tine de faptul cum riscurile cad/se manifesta/se intimpla (fall out), riscuri care nu sunt in acest sens deliberate (are not in that sense deliberate gambles). Asigurarea furnizeaza a legatura intre succesul optiunii si norocul brut. Presupunem ca unii dintre imigranti planteaza culturi valoroase, dar riscante, pe cand altii iau o atitudine mai de siguranta, unii cumpara asigurari imporiva aerului nefavorabil, pe cand altii nu o fac. Unii oameni prefera riscurile iar altii le detesta. Viata pe care o alege cel ce practica jocuri de noroc contine ca element, factorii de risc. Cineva care nu practica jocurile de noroc prefera o viata mai sigura. Oamenii trebuie sa plateasca pentru tipul de viata pe care-l aleg, masurat in termenii a ceea la ce altii renunta pentru a putea face asta.(???) In rezultat, acei ce nu risca au mai putin decat cei risca.
Trebuie de facuta o comparatie intre situatia in care cineva risca si castiga si cineva risca si pierde. Dar putem spune ca posibilitatea de fi in pierdere a facut parte din viata pe care au ales-o – a fost pretul corect pentru posibilitatea de a castiga. Daca castigatorii ar imparti castigul lor cu cei ce au pierdut, atunci nimeni nu ar mai risca si in acest sens tipul vietii pe care ar preferao cei doi ar fi indisponibil. Pentru cerintele egalitatii sunt prioritare alte desiderate, incluzand o varietate in privinta tipurilor de viata disponibile oamenilor. Exista, desigur, motive intemeiate pentru a interzice anumite forme jocuri de noroc/riscuri (gambles). Se poate de interzis pe cineva sa se joace la noroc (gamble) cu liberatea, religia sau drepturile politice. Dar nu putem interzice jocul de noroc intrutotul, deoarece in final castigatorul va controla mai multe resurse decat cel ce a pierdut, mai mult decat in cazul in care castigatorii vor avea mai mult decat cei care nu pariaza. Principiile initiale, conform carora egalitatea resurselor cere ca oamenii sa plateasca adevaratul pret pentru vietile pe care le duc, garanteaza mai mult decat condamna aceste diferente. Norocul optiunii ce permite anumitor diferente sa afecteze venitul si bunastarea asuma ca fiecare are in principiu acelasi joc de noroc disponobil pentru sine. Cineva care nu a avut niciodata posibilitatea de a incerca un risc similar, dar si-ar dori in continuare va invidia pe cei care au facut-o. Daca doi oameni duc aproximativ aceleasi vieti, dar unul subit devine miop, atunci nu putem explica diferentele in veniturile lor fie prin a spune ca unul risca si celalalt nu sau ca nu putem redistribui fara a nega vietile pe care ei le prefera. Se presupune ca asigurarea impotriva miopiei exista in licitatia initiala. De asemenea sa presupunem ca doi oameni vazatori au la aceeasi licitatie sanse egale de a suferi un accident care ii va face nevazatori si stiu despre asta. Acum daca unul alege sa cheltuiasca o parte din resursele initiale pentru asigurare, dar altul nu, sau daca unul cumpara mai multa asigurare decat altul, atunci diferenta va reflecta si divergentele opinii despre relativa valoare a diferitelor forme sau componente ale vietii prospective. La fel reflecta faptul ca cineva pune mai mare accent pe vedere decat altcineva. In orice caz simpla idee de egalitate a resurselor, separate de careva completari paternalistice, nu va fi vorbi despre o redistributie de la o persoana care s-a asigurat catre o persoana care nu a facut-o, daca din nefericire, ei au devenit nevazatori in acelasi accident. Pentru disponibilitatea asigurarii ar insemna ca ambii au avut un noroc rau brut, diferenta dintre ei a fost in chestiunea norocului optiunii. Diferenta tine de diferenta norocului optiunii de a se asigura sau nu. Daca nici unul in final nu ar fi devenit nevazator, atunci ar pierde acel care s-a asigurat. Daca fiecare ar avea un risc egal de a suferi o catastrofa care l-ar putea lasa cu un handicap, si fiecare stia despre sanse si a avut oportunitatea de a se asigura- atunci handicapul nu cauzeaza mari probleme in ceea ce tine egalitatea resurselor. Dar desigur aceasta conditie nu se intruneste (cineva se naste cu handicap, cineva nu are surse pentru a procura asigurarea) Pentru norocul rau brut care a modificat aceste egalitati de sanse, persoana medie va cumpara asigurare la acel nivel si va compensa pe cei care dezvolta handicap in consecinta, in afara unor fonduri colectate prin taxare sau alte procese obligatorii
Oamenii pot decide cat de mult din resursele proprii sa le aloce asigurarii impotriva unei catastrofe doar avand o idee despre viata pe care spera sa o duca, deoarece doar atunci pot ei sa decida cat de serioasa o catastrofa ar putea fi, cat de mult resursele aditionale ar atenua tragedia si asa mai departe. Oamenii care se nasc cu un handicap sau li se dezvolta in copilarie vor lua desigur in consideratie aceste circumsante pentru planurile pe care vor sa le urmareasca. Pentru a decide cat de multa asigurare si-ar cumpara o astfel de persoana daca nu ar avea handicap, trebuie sa decidem ce fel de viata vrea sa duca. Dar in principiu, nu poate exista raspuns la aceasta intrebare. Chiar daca toti oamenii au riscuri egale la toate catastrofele si au evaluat valoarea si importanta asigurarii diferit, in dependenta de planurile si ambitiile personale, piata asigurarii va fi structurata in categorii care desemneaza riscurile impotriva carora cei mai mult oameni s-au asigurat in mod general. Dupa toate acestea, riscurile celor mai multe catastrofe sunt privite de catre piata asigurarii ca fiind distribuite aleator.
