Definitia si elementele esentiale ale tratatului = actul juridic care exprima intelegerea privind acordul de vointa intre 3 sau mai multe state ori alte subiecte de drept international in scopul de a crea, modifica sau stinge drepturi si obligatii in raportul dintre ele. Dreptul tratatelor = partea componenta a dreptului international general data de/formata din ansamblul de norme care guverneaza, reglementeaza incheierea, aplicarea, respectarea, interpretarea, modificarea, incetarea precum si orice alta problema care are legatura cu un tratat. In timp, tratatul a inlocuit cutuma in cadrul raporturilor internationale din motive care tineau de avantajele pe care le prevedeau tratatele in raport de dezavantajele pe care le prezenta cutuma. O importanta deosebita o reprezinta codificarea normelor de drept international – Carta ONU 1945. Din punct de vedere al codificarii prezinta importanta si Conventia de la Viena 1969, 1986. Elementele esentiale ale tratatului sunt : 1)Subiectii sau partile la tratat sunt atat statele cat si alte subiecte de drept international( organizatiile, Vaticanul, popoarele care lupta pt. eliberare). 2)Vointa partilor care trebuie sa fie liber exprimata fara vicii de consimtamant. De obicei, aceasta vointa se exprima in scris si trebuie sa aiba un caracter concordant exprimand acordul celor de la care emana privind oboectul licit si realizabil si scopul tratatului 3)Intentia de a produce efecte juridice – adica intentia de a da nastere, de a modifica sau stinge drepturi si obligatii intre parti. 4)Guvernarea tratatului se face de catre normele dreptului international pt. ca numai actele juridice reglementate de norme de drept international intra in categoria tratatelor. Statele pot incheia si acte care sa fie carmuite, reglementate de dreptul intern, dar acestea se plaseaza nu in categoria actelor de drept international public, ci in cea a actelor de drept international privat.
Denumirea tratatelor Termenul de tratat este denumirea generala care include orice acord incheiat intre state. Indiferent de denumirea lor insa, tratatele au aceeasi forta juridica obligatorie. Denumiri : • Tratat – in sens restrans se foloseste pt. a reglementa intelegerile cu privire la unele domenii importante ale relatiilor internationale avand cel mai inalt nivel/grad de solemnitate • Conventia – denumire folosita pt. a reglementa acele intelegeri prin care se stabilesc relatii internationale in domenii special sau determinate(Viena 1969, Montego Bay) • Acordul – termen general care desemneaza acele intelegeri internationale intervenite in deosebi in domeniile economic, comercial, financiar, cultural) • Pactul – denumire data de obicei unei intelegeri privind domeniile concrete ale relatiilor politice dintre state si care au un caracter solemn • Protocolul – termen fara un continut precis ; se aplica diverselor intelegeri internationale ; de multe ori, este un act accesoriu care insoteste un tratat
1
•
preexistent in scopul de a-l prelungi, interpreta, completa, modifica. In egala masura protocolul poate desemna si o inteleger de sine statatoare intre state Alte denumiri – schimburi de note avand acelasi continut - compromisul – dobandeste acceptiunea acordului intervenit intre state cu privire la trimiterea spre solutionare a unui litigiu la o in stanta arbitrala sau judiciara - statutul ; carta ; declaratia ; actul general ; actul final
Modus vivendi (mod de existenta) – incetarea razboiului in timpul sarbatorilor Cartelul – acea conventie incheiata intre beligeranti – comandanti militari cu privire la prizonierii de razboi , ranitii de razboi. Pactum de negotiando – un act preliminar incheierii unor tratate prin care partile isi asuma numai obligatia de a negocia cu buna-credinta in scopul de a ajunge la o intelegere, acceptabila pt. ambele parti cu privire la un tratat avand un anumit obiect. Pactum de contrahendo – un pretratat, o forma preliminara a unui tratat care, daca exprima vointa partilor, dobandeste forta juridica a unui tratat(ex. schimbul de note intre guvernul german si SUA din 1918 privind elementele de baza ale tratatului de pace care urma sa se incheie).
Clasificarea tratatelor Ideea clasificarii tratatelor a aparut inca din antichitate. Romanii imparteau tratatele in 3 categorii : • Pactiones = pactele • Sponsiones • Foedera = aliantele Hugo Grotius separa tratatele in 2 categorii : • Tratatele care consacra obligatii ce decurg din dreptul natural • Tratatele care adauga obligatii necunoscute dreptului natural Emerich Vattel a propus unele clasificari in functie de continutul tratatului: • Tratatele reale si personale • Tratatele tranzitorii • Tratatele propriu-zise Tratatele reale sunt cele care se refera la obiectul tratatului si au o durata indelungata. Tratatele personale sunt legate de persoana care le-a incheiat, adica acestea isi pierd valabilitatea cand persoanele respective inceteaza sa mai existe. Tratatele tranzitorii sunt cele care isi consuma obiectul printr-o singura prestatie. Tratatele propriu-zise implica derularea mai multor prestatii succesive. In timp, observam ca drept criteriu de clasificare a fost folosit si termenul sau durata tratatului. Din acest punct de vedere exista : • Tratate cu termen(CECA) • Tratate incheiate pe o perioada nedeterminata(tratatele de la Roma) Alt criteriu de clasificare a fost acela al posibilitatilor de aderare : • Tratatele deschise aderarii libere pt. Orice stat
2
•
Tratatele inchise in cadrul carora in vederea aderarii se cere consimtamantul tuturor statelor(Tratatul Atlanticului de Nord, Tratatul de aderare la UE, CECA, EURATOM) Deoarece criteriile mai sus enuntate au un caracter mai mult descriptiv, ele nu mai sunt folosite , motiv pt. care in prezent sunt folosite urmatoarele criterii : • Dupa continutul tratatului : - tratate contracte - tratate legi La origini acest criteriu de clasificare s-a bucurat de o larga circulatie in materia de specialitate, dar in prezent criteriul in cauza este apreciat ca neconcludent deoarece majoritatea tratatelor au atat caracter de contracte, cat si caracter de legi. • In raport de numarul partilor la tratat : - tratate bilaterale - tratate multilaterale • In functie de criteriul procedurii de incheiere a tratatelor in diferitele ei etape : - tratate in sens ingust sau formal - tratate in forma simplificata Tratatele in sens ingust parcurg in vederea incheierii lor 3 etape(negociere, semnare, ratificare), in timp ce acordurile in forma simplificata cunosc numai 2 etape(negociere si semnare), fara ratificare pt. ca semnarea in acest caz este de natura sa exprime consimtamantul statului de a fi obligat prin tratat fara a mai fi nevoie de ratificare. • Dupa domeniul relatiilor care constituie obiectul lor de reglementare - tratate politice(alianta, incheierea pacii) - acorduri economice(acorduri comerciale, de colaborare, investitii) - acorduri culturale - acorduri in domeniul justitiei
Incheierea tratatelor Aspecte generale Incheierea tratatelor reprezinta parcurgerea tuturor procedurilor pt. ca tratatul sa se formeze, sa devina obligatoriu pt. parti si sa intre in vigoare. Etapele incheierii tratatelor • negocierea, in cadrul careia se redacteaza, se elaboreaza si se adopta textul tratatului • semnarea in vederea autentificarii textului • exprimarea consimtamantului statului de a deveni parte la tratat Simpla derulare a etapelor procedurale nu este suficienta pt. ca tratatul sa ia fiinta, ci este necesar ca si conditiile de valabilitate privind obiectul tratatului sa fie indeplinite(licit, realizabil), iar consimtamantul partilor sa nu fie viciat, trebuie sa se supuna unor norme de drept material, substantial. Regulile privitoare la incheierea tratatelor formate pe cale cutumiara au in general un caracter supletiv, statele fiind libere sa aleaga forma( este aplicabil principiul libertatii formelor , principiu care este agreat si de Conventia de la Viena din 1969).
3
Capacitatea de a incheia tratate - o componenta esentiala a statutului de subiect de drept international Capacitatea deplina de a incheia tratate apartine subiectului principal de drept international – statul in unele situatii precis determinate. Aceasta capacitate a statului de a incheia tratate poate fi limitata. De ex : statutul de neutralitate(Elvetia si Austria) e cel ce impiedica incheierea tratatelor avand caracter militar ori chiar apartenenta la CE. Austria, prin aderarea la UE a renuntat implicit la neutralitate(tacit) si Elvetia in proportie de 50% a renuntat la neutralitate prin aderarea la ONU(2002). In cazul statului federal, capacitatea de a incheia tratate revine in majoritatea cazurilor federatiei si numai rareori revine statelor competente( pe domeniile care tin de autonomie, administrarea acestor state). Organizatiile Internationale au capacitatea de a incheia tratate potrivit actelor constitutive in domeniile de competenta special determinate. Natiunile si popoarele care lupta pt. eliberare, respectiv pt. realizarea statutului propriu, cunoscut fiind faptul ca statutul de popor sau natiune care lupta pt. eliberare e numai un statut temporar, tranzitoriu, deplasandu-se catre statutul de stat. Vaticanul, ca subiect special de drept international, poate incheia tratate care tin de domeniul religios(tratate denumite CONCORDATE). Individul nu se gaseste decat in reprezentarea statului in cadrul incheierii tratatului, nu – din punct de vedere al destinatarului al normelor de drept international, al conventiei drepturilor omului, nu – la incheierea in nume propriu. Autoritatile interne competente sa participe la incheierea tratatelor. Sediul principal al materiei- legea 590/22 dec 2003 privind tratatele publicata in MO, parte I nr.23/12ian 2004. Aceasta lege inlocuieste legea nr. 4/1991 privind incheierea si ratificarea tratatelor. De regula, acestea autoritati interne fac obiectul reglementarilor din Constitutie si prin legi speciale. In sistemul constitutional al statelor in general, puterea executiva formata din Presedinte si Guvern are atributii in domeniile negocierii si semnarii tratatelor. Legislativele nationale au atributii in materia actelor de exprimare pe calea ratificarii a consimtamantului statului de a deveni parte la tratat(fie prin aprobari prealabile, fie prin ratificari ulterioare). In SUA, Presedintele are dreptul de a incheia tratate in materii dintre cele mai diverse(« executive agreements »). Guvernul este cel care aproba incheierea de tratate la nivel departamental, fiind realizata o distinctie/separare intre tratatele care intra in competenta legislativului sau in competenta aprobarii la nivel departamental, guvernamental. Acordurile prin care se reglementeaza colaborarea politica, cele care fac necesara adoptarea unor legi noi, revizuirea legilor in vigoare, acordurile care implica un angajament politic sau funanciar ori se refera la regimul politic si teritorial al statului, statutul persoanelor, drepturile si libertatile cetatenesti, participarea la organizatii internationale si, in ultimul rand, acordurile care prevad in mod expres faptul ca vor fi supuse ratificarii ori aderarii. Toate aceste mentiuni de mai sus fac obiectul exprimarimarii consimtamantului statului prin legislativ. Pe langa aceste acorduri, conventiile care intra in sfera de reglementare, sfera de competenta a Parlamentului si respectiv a Guvernului, mai intalnim si categoria
4
instrumentelor juridice care se ragasesc in acorduri si intelegeri in forma simplificata incheiate de catre Ministerul Afacerilor Externe prin intermediul schimbului de note sau de scrisori si care pot intra in vigoare de la data efectuarii lor fara a fi supuse ratificarii sau aderarii ulterioare. In practica internationala ca si in doctrina dreptului international s-a pus problema daca incalcarea prevederilor legii interne din domeniul incheierii tratatelor afecteaza sau nu validitatea acestora. Potrivit Conventiei de la Viena din 1969, pt. ca incalcarea unei norme interne sa poate fi invocata ca viciind consimtamantul si prin urmare sa poata fi invocata ca o cauza de nulitate a unui tratat, trebuie indeplinite in mod cumulativ urmatoarele 2 conditii : 1. incalcarea sa fie manifesta(obiectiv evidenta) 2. aceasta incalcare sa se refera la o norma fundamentala a dreptului intern, adica sa priveasca o norma constitutionala.
Forma tratatelor Potrivit principiului libertatii formelor, tratatele pot fi incheiate nu numai in forma scrisa, ci si verbala, fara ca valoarea lor juridica sa fie afectata. Problemele de forma nu sunt decisive in dreptul international. In secolul celeritatii, forta probatorie devine esentiala. Conventia de la Viena din 1969 desi a specificat ca se aplica numai tratatelor in forma scrisa potrivit art.2, in art.3 precizeaza ca insa prin aceasta nu se aduce atingere valorii juridice a tratatelor incheiate verbal. S-a apreciat ca un tratat international s-ar putea incheia chiar prin intermediul unei conduite concludente, precise si consecvente, fapt care e totusi greu de conceput pt. ca in acest caz nu se are in vedere un acord verbal, ci numai o conduita. In practica actuala, acordurile in forma verbala au disparut aproape complet, statele preferand sa recurga la forma scrisa, tocmai pt. a asigura claritatea, celeritatea si securitatea raporturilor juridice.
Fazele incheierii tratatelor In legatura cu procedurile necesare incheierii tratatelor, intervin 2 faze principale : I. Negocierile in cursul carora negociatorii indeplinesc o serie de proceduri si acte care duc la : 1. formarea textului tratatului 2. autentificarea lui II. Exprimarea consimtamantului statului de a fi legat prin tratat, faza in care actioneaza alte organe decat cele prezente in etapa anterioara, indeplinind, de asemenea, o serie de proceduri in plan intern si extern, in raport cu formarea vointei statului de a deveni parte la tratat si comunicarea consimtamantului celuilalt stat/state in acest sens. Procedurile de negociere, redactare si alte faze ale incheierii tratatului trebuie sa fie realizate de catre reprezentantii statelor care detin depline puteri sau sunt abilitati sa indeplineasca astfel de proceduri in virtutea functiilor pe care le detin in stat fara a mai fi obligati sa prezinte instrumentul deplinelor puteri. Potrivit Conventiei de la Viena din 1969 sunt considerati reprezentanti ai statului lor fara a fi obligati sa prezinte depline puteri pt. realizarea actelor privitoare la incheierea unui tratat dupa cum urmeaza ; e vorba despre sefii de state, sefii de guverne, ministrii
5
afacerilor externe, sefii misiunilor diplomatice numai pt. adoptarea textului unui tratat care urmeaza sa se incheie intre statul acreditar si acreditant, reprezentantii acreditati ai statelor, pe langa organizatiile internationale sau la conferintele internationale destinate adoptarii textului unui tratat in cadrul organizatiei sau la conferinta respectiva.
Deplinele puteri In ceea ce priveste abilitatea de a putea purta negocieri de catre persoanle imputernicite, se mentioneaza necesitatea existentei deplinelor puteri. Persoanele inzestrate cu depline puteri se numesc plenipotentiali. In Conventia de la Viena din 1969 deplinele puteri sunt definite ca fiind un document emanand de la autoritatea competenta a unui stat si desemnand una sau mai multe persoane imputernicite sa reprezinte statul pt. negocierea, adoptarea, autentificarea textului tratatului precum si in vederea exprimarii consimtamantului statului de a deveni parte la tratat. Dispozitiile legii 590/2003 definesc deplinele puteri ca fiind acele documente eliberate de Ministerul Afacerilor Externe, semnate de ministru si insotite de sigiliul de stat , prin care se consemneaza participarea la negocierea, adoptarea, autentificarea tratatului anumitor persoane investite in mod special. Dupa cum se observa, deplinele puteri constituie un document scris, imputernicirile dat prin acest document fiind interpretate diferit, conform sistemelor de drept ale statelor(ex :in unele tari, prin dreptul de a negocia se intelege si dreptul de a parafa , dar nu se presupune dreptul de a semna). In practica SUA, autorizarea de a semna un tratat sub conditia confirmarii este data dupa o serioasa analiza a organelor care participa la incheierea tratatelor si al domeniului care constituie obiectul tratatelor. Practica moderna a statelor lasa deschise spre semnare tratatele multilaterale, dand posibilitatea sa se cunoasca si sa se analizeze in profunzime continutul tratatului inainte de semnare. Inainte de secolul al XIX-lea, deplinele puteri erau reproduse integral in continutul tratatului. Astazi, deplinele puteri constituie documente separate, mentionandu-se uneori in preambulul tratatelor, ca deplinele puteri au fost recunoscute in buna si cuvenita forma. In tratate, referirea la deplinele puteri se face in mod diferit, mentionandu-se ca acestea pot fi comunicate, schimbate, aratate si depuse. In general, in deplinele puteri se mentioneaza posibilitatea ratificarii. Insa aceasta este doar o figura de stil, deoarece ratificarea este un act ulterior adoptarii continutului tratatului, depinzand de organele interne ale statului. In ceea ce priveste problema verificarii deplinelor puteri, mentionam ca s-a produs o evolutie notabila in practica. In aceasta privinta, substituirea simplei comunicari a depunerii deplinelor puteri, reflecta transferul ce afecteaza chiar functia acestor documente. Astfel, din punct de vedere juridic, rolul deplinelor puteri este mai putin importanta in prezent, fiindca prin acestea se autorizeaza negocierea si adoptarea textului tratatului, acesta devenind obligatoriu prin ratificare. In ceea ce priveste semnarea ad referendum, practica tinde sa nu faca diferenta intre semnarea propriu-zisa si semnarea ad referendum(se intampla cel mai mult in cadrul ONU).
6
Conventia de la Viena, privind codificarea dreptului tratatelor, mentioneaza ca o persoana este considerata ca reprezinta un stat in vederea adoptarii sau autentificarii textului tratatului sau pt. exprimarea consimtamantului, numai daca prezinta depline puteri sau daca rezulta din practica statelor sau din alte imprejurari ca a avut intentia sa considere acea persoana ca reprezentand statul in acest scop si nu de a prezenta depline puteri in mod special. In baza dispozitiilor legale in virtutea functiilor pe care le detin se considera ca au depline puteri : - sefii de state - sefii de Guvern - ministrii afacerilor externe pt. toate actele referitoare la incheierea unui tratat - sefii de misiuni diplomatice pt. adoptarea textului unui tratat ce se incheie intre statul emitator si statul primitor - reprezentantii acreditati de state la o conferinta sau pe langa o organizatie internationala pt. adoptarea textului tratatului elaborat sub egida organizatiilor respective sau in cadrul conferintei internationale. Un act referitor la incheierea unui tratat efectuat de o persoana care nu a fost autorizata este considerat fara efect juridic, in afara de faptul daca nu a fost confirmat ulterior de acel stat. Conventia de la Viena stabileste in mod similar problema deplinelor puteri luandu-se in consideratie adaptarile necesare impuse de faptul ca punctul de referinta il constituie organizatiile internationale. O persoana este considerata ca reprezinta o organizatie in vederea adoptarii, autentificarii textului tratatului, daca persoana respectiva prezinta depline puteri si daca rezulta din anumite imprejurari intentia de a se considera acea persoana ca fiind imputernicita.
Negocierea In dreptul international prin negociere se poate intelege o faza din cadrul procedurii de incheiere a tratatului, un mijloc de solutionare pasnica a diferendelor, o forma de lucru in vederea adoptarii unei hotarari sau recomandari si una dintre functiile misiunilor diplomatice. Negocierea este acea activitate care determina formarea directa a tratatului in cadrul careia organele imputernicite ale statelor se intalnesc intr-un anumit loc si la o anumita data pt. a desfasura activitatea de negociere in urma careia va rezulta continutul. In literatura de specialitate au existat divergente asupra notiunii de negocieri. Aspecte contradictorii privind sfera de cuprindere si locul pe care-l ocupa in cadrul procedurii de incheiere a tratatului. In studiile consacrate tratatelor, uneori negocierile sunt privite ca o faza distincta, separata de elaborarea si redactarea textului tratatului, de adoptarea si autentificarea acestuia. Acestea sunt considerate consecinte ale negocierilor. Uneori, negocierile nici nu sunt mentionate. Notiunea de negociere poate avea o acceptiune larga, incluzand toate fazele incheierii tratatelor, sfarsindu-se cu incheierea si intrarea in vigoare a acestora. Unii autori sustin ca negocierile se termina in momentul in care tratatul este pregatit pt. semnare, iar altii pun semnul egalitatii intre negociere si elaborarea textului tratatului.
7
Conventia de la Viena din 1969 face referiri cu titlu general la negocieri, fara a consacra un text special prin care sa se stabileasca semnificatia si rolul negocierilor. Nici chiar art. 2 care se ocupa cu definirea termenilor nu defineste conceptul de negocieri, ci foloseste termenul de stat care a participat la negocieri, afirmand ca este vorba de statul care prin reprezentantii sai a participat la elaborarea si adoptarea textului tratatului. Astfel, Conventia de la Viena ne ofera un indiciu despre ceea ce ar trebui sa avem in vedere in cadrul negocierilor. Ptin urmare, se poate conchide asupra faptului ca in literatura de specialitate se face distinctie intre acceptiunea de negocieri in sens larg si acceptiunea de negocieri in sens restrans. Negocierea reprezinta una din cele mai extinse faze ale procesului de incheiere a tratatelor, caracterizandu-se prin urmatoarele aspecte : 1. este o procedura complexa, complexitatea fiind determinata de importanta care se acorda calificarii organelor care participa la negocieri, de importanta stabilirii concrete a continutului negocierilor. 2. procedura este fixata pe cale cutumiara. In lipsa unor reglementari internationale, statele au creat de-a lungul timpului prin practica lor reguli procedurale. Asa se explica lipsa de uniformitate si de conformitate a procedurii aplicate intr-un caz dat, fata de practica generala. 3. activitatea de negociere se desfasoara prin respectarea principiilor fundamentale ale dreptului international care dau expresie dreptului egal al tuturor partilor de a participa efectiv si activ la discutarea problemelor. 4. negocierile imbraca un anumit specific in functie de vointa partilor care participa la acestea. Astfel, avem negocieri bilaterale, multilaterale Mentionam ca se mai intalnesc negocieri, tratative ce privesc probleme de importanta majora la care trebuie sa participe in conditii de egalitate toate statele. Iar la tratativele care au ca scop reglementarea unor probleme de importanta regionala, participa statele din regiunea respectiva interesate.
Organele care negociaza Negocierile se desfasoara de toate statele prin reprezentantii lor imputerniciti. Din analiza evolutiei istorice, se poate observa ca principalii reprezentanti la negocieri au fost sefii de state. Dupa anul 1830, interventiile directe ale sefilor de state au fost foarte rare, locul lor fiind luat de catre ministrii afacerilor externe. De cele mai multe ori, ministrii de externe actioneaza prin intermediul reprezentantilor diplomatici carora li se alatura delegatii tehnici. Din delegatia de negociere pot fcae parte si ministrii de resort, daca negocierile privesc anumite probleme speciale. Reprezentantii diplomatici se intalnesc pt. pregatirea textului tratatului in cadrul reuniunilor numite congrese sau conferinte. Negocierea se face adesea pe cale diplomatica obisnuita da catre agentii diplomatici acreditati, pe langa Guvernul unui stat. Dupa cum se observa, negocierea imbraca forme diverse in functie de persoanele care participa la desfasurarea acestor activitati. Negocierea tratatelor bilaterale este cunoscuta ca fiind negociere conform unei proceduri clasice, realizandu-se direct intre reprezentantii partilor interesate.
8
Negocierea si semnarea tratatului Negocierea – faza de inceput a incheierii tratatelor, faza in cadrul careia au loc urmatoarele : - dicutarea - redactarea - elaborarea - se finalizeaza cu adoptarea textului tratatului Scopul negocierii este acela de realizare a acordului de vointa asupra textului tratatului si, ca finalitate, adoptarea acestui text. Dupa adoptare se trece la autentificarea sa prin semnare : - semnarea propriu-zisa - semnarea ad referendum - parafarea tratatului ori a actului final al conferintei care contine textul tratatului(ex :actul final al conferintei de la Helsinki din 1975) Semnarea ad referendum reprezinta autentificarea textului tratatului, dar numai avand caracter provizoriu, intervenind atunci cand reprezentantul unui stat are imputernicirea de a negocia textul, nu si de a-l semna. Parafarea inseamna/reprezinta semnarea textului numai cu initialele reprezentantilor statului si are loc in conditii similare semnarii ad referendum(caracter provizoriu). Semnarea propriu-zisa sau definitiva se realizeaza numai in cazul in care exista o autorizare in acest sens pt. ca semnarea definitiva este cea care da dreptul statului de a ratifica ulterior tratatul.
Structura textului tratatului -
preambulul care contine prevederi de ordin general referitoare la obiectul si scopul tratatului( uneori se stabilesc si chestiuni de natura conceptuala) - dispozitivul alcatuit din prevederile de fond ale tratatului - clauzele finale – prevederi avand caracter procedural - se adauga anexele care, daca nu se prevede altfel in textul tratatului, fac parte integranta din acesta. La un tratat se mai pot adauga protocoale, note, scrisori sau liste de marfuri. Tratatele pot fi incheiate in orice limba oficiala acceptata de catre statele contractante(araba, chineza, engleza, franceza, rusa, spaniola). In cadrul negocierilor este necesar ca statele sa respecte principiile fundamentale ale dreptului international si sa poarte negocierile cu buna-credinta.
Exprimarea consimtamantului unui stat de a deveni parte la tratate Pt. a deveni parte la un tratat un stat poate recurge la unul din urmatoarele mijloace juridice : - semnarea - schimbul de instrumente constituind un tratat
9
-
ratificarea aderarea acceptarea ori aprobarea orice alt mijloc convenit
Rezervele la tratate In acest sens, Conventia din 1969 la art.2 litera d defineste rezerva la tratat ca o declaratie unilaterala, oricare ar fi continutul sau denumirea sa, facuta de catre un stat atunci cand semneaza sau aproba un tratat sau adera la acesta. Prin rezerva in cauza, statul isi manifesta intentia de a exclude sau de a modifica efectul juridic al unor dispozitii din tratat cu privire la aplicarea lor fata de statul respectiv, numit stat rezervatar. Rezerve se pot forma numai la tratatele multilaterale. Dreptul de a formula rezerve este supus unor limitari.
Aplicarea tratatelor Art 26 – tratatele in vigoare trebuie aplicate de parti cu buna credinta. Aplicarea tratatului implica obligatia introducerii acestuia in ordinea juridica a fiecarui stat parte. O parte nu poate invoca dispozitiile din dreptul sau intern pt. a justifica neexecutarea tratatelor. Aplicarea in timp a tratatelor este guvernata de principiul retroactivitatii dispozitiilor conventionale. Art 28 – daca din tratat nu rezulta o intentie diferita sau nu a fost prevazut altfel, dispozitiile tratatului nu leaga o parte in ceea ce priveste un act sau un fapt anterior datei de intrare in vigoare a acestu tratat sau o situatie care a incetat sa existe la acea data. Problema aplicarii concurente a tratatelor si solutia in cazul conflictelor intre dispozitiile tratatelor succesive. Sub rezerva dispozitiilor Cartei ONU, avem 2 reguli : 1. cand un tratat precizeaza ca e subordonat unui tratat anterior sau posterior ori ca nu trebuie considerat ca fiind incompatibil cu celalalt tratat, prioritate vor avea dispozitiile acestuia 2. cand toate partile la tratatul anterior sunt parti la tratatul posterior, fara ca cel anterior sa fi iesit din vigoare sau sa-i fi fost suspendata aplicarea, tratatul anterior se aplica numai in masura in care dispozitiile sale sunt compatibile cu cele ale tratatului posterior(tratatele comunitare modificatoare – Amsterdam si Nisa modifica Tratatul de la Maastricht) Un tratat e considerat a fi luat sfarsit daca toate partile la acel tratat incheie ulterior un nou tratat in aceeasi materie. Si in aceasta situatie, noul tratat se va aplica, dar cu conditia ca din dispozitiile sale sa rezulte intentia partilor de a inlocui vechiul tratat sau in situatia in care dispozitiile vechiului tratat sunt incompatibile cu dispozitiile din noul tratat. Situatia in care statele parti la tratatul anterior nu sunt parti toate la tratat – 2 reguli impuse de aceeasi Conventie de la Viena din 1969 : 1. in relatiile dintre statele care nu sunt parti la ambele tratate, tratatul anterior se aplica numai in masura in care prevederile sale sunt compatibile cu cele ale tratatului nou inheiat 2. in relatiile dintre un stat parte la cele 2 tratate si un stat parte la numai unul dintre aceste tratate(cel vechi), tratatul la care ambele state sunt parti va reglementa drepturile si obligatiile lor reciproce.(Tratatul de la Maastricht si Uniunea Economica si Monetara)
10
Aplicarea in spatiu : daca tratatul nu dispune altfel, acesta leaga fiecare parte cu privire la intregul sau teritoriu. Interpretarea tratatelor consta in stabilirea sensului si continutului regulilor aplicabile unei situatii date. Exista mai multe tipuri de interpretare : 1. in functie de autorul interpretarii : a) interpretare autentica colectiva b) interpretare autentica unilaterala c) interpretare neautentica a) - realizata de catre toate partiel la tratat in momentul adoptarii textului sau mai tarziu b) – se mai numeste si « autointerpretare », prin intermediul acesteia, fiecare stat parte poate sa ofere propria interpretare si se realizeaza printr-o declaratie interpretativa c) – realizata de un organ al unei organizatii internationale(Adunarea generala a ONU interpreteaza Carta ONU) 2. in functie de obiect a) interpretare obiectiva – are in vedere numai textul propriu-zis din tratat, consideranduse ca vointa partilor a fost clar exprimata in tratat b) interpretare subiectiva – are in vedere gasirea adevaratei vointe a partilor
Intrarea in vigoare a tratatelor si inregistrarea acestora Un tratat devine obligatoriu pt. statele care si-au exprimat consimtamantul de a deveni parti din momentul intrarii sale in vigoare. De regula, modalitatea si data intrarii in vigoare sunt prevazute in textul tratatului. Pt. tratatele bilaterale, intrarea in vigoare este prevazuta la data semnarii, dar numai daca aceasta(semnarea) indeplineste si functia de a exprima consimtamantul statului de a deveni parte la tratat. In al doilea rand, este vorba despre faptul ca acestea intra in vigoare la data schimbarii sau la data ratificarii tratatelor. Tratatele multilaterale prevad, de obicei, faptul ca intra in vigoare la un anumit termen dupa depunerea unui anumit nr. De instrumente de ratificare sau aderare. Statele care au semnat un tratat, sub rezerva ratificarii, precum si statele care si-au exprimat consimtamantul de a deveni parti la un tratat au obligatia ca pana la intrarea in vigoare a tratatului respectiv sa nu intreprinda actiuni care l-ar lipsi de obiectul si scopul sau asa cum arata art.18 din Conventia de la Viena din 1969. Conform art.102 din Carta ONU statele membre au obligatia de a trimite spre inregistrare tratatele si acordurile internationale la secretariatul ONU care asigura si publicarea lor. Neinregistrarea tratatelor nu afecteaza sub nici o forma forta lor obligatorie pt. parti, ci este de natura numai sa le lipseasca de opozabilitatea fata de organele ONU, in sensul ca un tratat neinregistrat nu poate fi invocat in fata vreunui organ al ONU.
Aplicarea tratatelor a)Notiuni generale Forta obligatorie a tratatelor da expresie principiului fundamental al dreptului international:PACTA SUNT SERVANTA, adica potrivit acestui principiu, tratatele in vigoare, acelea neafectate de o cauza de nulitate, ori acelea care nu si-au incetat aplicarea
11
trebuie executate de catre parti cu buna-credinta. In egala masura, aplicarea tratatelor este guvernata si de principiile suveranitatii, independentei si neamestecul in treburile interne. Incalcarea prevederilor unui tratat atrage raspunderea internationala a statului care a savarsit o astfel de incalcare. In textele tratatelor au fost inserate o serie de clauze privind mijloacele care sa le garanteze executarea , urmarind sa previna incalcarea lor, cum ar fi juramantul religios, luarea de ostatici, ipoteca, ocuparea militara pasnica individuala sau colectiva, gajul financiar asupra unor venituri. In prezent, cele mai de sus nu mai au decat o insemnatate istorica. Aplicarea tratatelor ridica o serie de probleme cu privire la forta lor obligatorie in ordinea juridica interna, ca modalitate esentiala de atingere a finalitatii propuse, adica probleme privind aplicarea acestora in spatiu si timp, interpretarea lor, dar si efectele lor fata de statele terte. In prezent, urmarirea aplicarii tratatelor se face in cadrul organizatiilor internationale prin procedurile specifice acestora. b)Forta obligatorie a tratatelor de drept international Executarea tratatelor presupune dobandirea fortei juridice a acestora inclusiv in dreptul international, fapt care se reflecta in actiunea organelor statului cu privire la elaborarea si adoptarea masurilor necesare in acest sens,ori, in cazul instantelor judecatoresti, acestea sunt obligate sa aplice masuri in cauzele pe care le solutioneaza, adica in acele cauze in care sunt implicate fizice si cele juridice. Se pune astfel problema daca tratatele produc direct efecte in dreptul intern sau sunt necesare anumite acte pt. introducerea lor in ordinea juridica interna. Dreptul international nu contine nici o regula cu privire la modul in care tratatele produc efecte in dreptul intern.In acest sens, pt. aplicarea tratatelor la care sunt parti statele se conduc dupa constitutiile lor care pot prevedea modalitatile de introducere a tratatelor in ordinea juridica interna. Intre aceste modalitati retin atentia cu precadere urmatoarele: promulgarea su publicarea lor prevazute in deosebi de constitutiile franceze sau poate fi vorba de emiterea unor legi speciale pt. a declara tratatul drept lege interna(sistemul de drept englez). In ce priveste Romania se considera ca nu este necesara emiterea unui act special pt. introducerea tratatului in dreptul intern pt, ca o astfel de functie este indeplinita de catre actele normative de ratificare ori aprobare a unui astfel de tratat sau chiar semnarea tratatului in cauza. Potrivit legislatiei interne(590/2003) se adopta legi pt. ratificarea tratatelor si hotarari pt. aprobarea acordurilor, conventiilor si a altor intelegeri internationale. Textul acestor legi si hotarari si cele al tratatelor, acordurilor si al altor intelegeri internationale se publica in Monitorul Oficial. Prin Constitutia Romaniei se face referire la faptul ca statul roman se obliga sa indeplineasca cu buna-credinta obligatiile care ii revin din tratatele la care e parte. Tratatele ratificate de Parlament potrivit legii fac parte din dreptul intern. Constitutia revizuita in 2003(Titlul IV,”Integrarea euroatlantica”),art.148 si 149 reglementeaza aplicabilitatea normelor dreptului comunitar, respectiv indeplinirea angajamentelor rezultate din statutul de stat membru la CE si NATO. Cu toate ca modalitatile de introducere a tratatelor in ordinea juridica interna sunt diferite, fiecare stat in temeiul principiului “pacta sunt servanta” are obligatia de a asigura ac transpunere ori de cate ori este necesar si de asemenea are obligatia de a realiza concordanta dintre legislatia sa interna si tratatul pe care devenind parte la el s-a angajat sa-l aplice.
12
Statele nu pot invoca legislatia interna pt. a justifica neexecutarea unui tratat potrivit art.27 din Conventia de la Viena din 1969. Probleme apar in legatura cu ceea ce stim ca inseamna conflictul dintre un tratat si o lege a statului in cauza, practica fiind diferita de la un stat la altul. In sistemul englez se confera proritate legilor si precedentelor judiciare interne indiferent de succesiunea in timp a tratatelor si a legilor. In Germania si Austria ,tratatele sunt asimilate legilor interne , iar in caz de conflicat prioritatea apartine actului recent(fie intern, fie international).
Aplicarea tratatelor in timp 1)Neretroactivitatea tratatelor In domeniul aplicarii tratatelor, regula generala este cea conform careia dispozitiile unui tratat nu leaga un stat cu privire la un act sau fapt anterior datei intrarii in vigoare a tratatului. Principiul neretroactivitatii se aplica si tratatelor exceptand cazurile in care statele confera un efect retroactiv tratatului in cauza. In practica Romaniei, in general, categoria tratatelor referitoare la asigurari sociale si pt. evitarea dublei impuneri contine clauze speciale privind aplicarea lor retroactiva pt. o perioada de la 5 la 10 ani. Ca tratat multilateral e de retinut Conventia de la Lousane1923 potrivit careia renuntarea Turciei la drepturile avute asupra Sudanului si Egiptului si anexiunea Ciprului de catre GB au fost considerate ca producand efecte cu incepere de la 5 noiembrie 1914. 2)Aplicarea concurenta a tratatelor Incheierea unui nr. tot mai mare de tratate determina podibilitati sporite de aparitie a unor conflicte intre tratate succesive avand acelasi obiect, dar un continut diferit. Astfel de conflicte apar indeosebi la tratatele multilaterale, dar si la cele bilaterale. Pt. evitarea unor astfel de situatii, practica in materie conventionala contine uneori prevederi de reglementare a raporturilor intre tratatele succesive. Astfel, observam ca tratatele mai importante prevad ca in caz de conflict intre prevederile care le instituie si acelea ale unui tratat ulterior aparut prevaleaza dispozitiile lor(Pactul Ligii Natiunilor). Alte tratate inscriu clauze care declara tratatul compatibil cu cele anterior incheiate sau cele care se vor incheia in viitor(este vorba despre Conventia asupra marii libere-1958). In practica se intalnesc si tratate incheiate de aceleasi parti dar care contin dispozitii contrare unui tratat incheiat anterior fara insa a prevedea o solutie pt. o situatie conflictuala. De aceea retinem ca avand in vedere practica internationala, Conventia de la Viena din 1969, la art.30 a consacrat unele reguli generale privind aplicarea tratatelor succesive in acelasi domeniu. La baza solutiilor adoptate de art.30 sunt plasate anumite criterii cum ar fi: a)prioritatea relativa a normelor contradictorii b)distinctia intre tratatele multilaterale care vizeaza relatiile bilaterale si cele care vizeaza relatiile de tip integral sau interdependent c)regulile stabilite in Conventie au un caracter supletiv in sensul ca se aplica numai daca tratatele in cauza nu contin reguli de solutionare a conflictului dintre ele Concret, art.30 din Conventie, proclamand preeminenta art.103 din Carta ONU asupra obligatiilor statelor membre asumate prin alte tratate, stabileste 2 reguli principale:
13
1) in cazul in care un tratat precizeaza in continutul sau ca se subordoneaza altui tratat anterior sau ulterior ori precizeaza ca nu trebuie considerat ca fiind incompatibil cu celalalt, dispozitiile acestuia se vor aplica cu precadere 2) atunci cand toate partile la tratatul anterior sunt parti si la tratatul ulterior fara ca tratatul anterior sa fi expirat sau ca aplicarea sa sa fi fost suspendata, tratatul anterior nu se mai aplica decat in masura in care dispozitiile sale sunt compatibile cu cele ale tratatului ulterior Prevederile art.30 din Conventia de la Viena din 1969 se reflecta de exemplu si in Conventia cu privire la notificarea rapida a unui accident nuclear, care Conventie, la art.10, arata ca dispozitiile sale nu vor afecta drepturile si obligatiile reciproce ale statelor parti asumate in temeiul unor acorduri internationale existente care se refera la problemele prevazute in aceasta Conventie sau in temeiul unor acorduri internationale viitoare incheiate in conformitate cu obiectul si scopul prezentei Conventii.
Efectele tratatelor fata de statele terte Regula generala este cea potrivit careia tratatele produc efecte numai fata de parti, nu si pt. terti. In practica insa intalnim si o serie de exceptii de la aceasta regula pt. ca observam ca expresia “efectele tratatelor fata de terti” are un sens restrans in intelesul potrivit caruia se au in vedere numai acele situatii in care drepturi sau obligatii rezulta fata de statele terte direct din tratat. Cu alte cuvinte, nu trebuie luate in considerare cazurile de tratate care produc asemenea efecte ca urmare a faptului ca normele continute de acestea s-au transformat intr-o cutuma sau tratate care produc efecte fata de terti in temeiul consimtamantului lor exprimat printr-un acord colateral sau in mod tacit. In sfera efectelor fata de terti se include numai drepturi si obligatii, fiind excluse situatiile privind avantajele sau dezavantajele ori interesele, precum si problema statelor noi care se rezolva in cadrul succesiunii statelor la tratate si clauza ratiunii celei mai favorizate, cazuri in care statele isi manifesta in prealabil consimtamantul ca prevederile unor tratate incheiate de catre state terte sa le fie opozabile. Regula potrivit careia tratatele produc efecte numai fata de parti cunoscuta si ca regula efectului relativ al tratatelor decurge din principiul egalitatii suverane a statelor pt. ca admite faptul ca un grup de state ar putea impune obligatii sau drepturi pt. alte state, ceea ce ar insemna inlaturarea suveranitatii si egalitatii in drepturi a statelor. Exista 3 categorii de tratate care ies de sub incidenta acestui efect relativ: 1) tratatele care prevad drepturi pt. statele terte 2) tratatele care prevad obligatii pt. statele terte 3) tratatele considerate ca facand exceptie de la regula efectului relativ(cele 3 zone – demilitarizat, denuclearizat, neutralizat)
Tratatele care produc efecte fata de terti Unele categorii de tratate contin clauze care prevad drepturi in favoarea anumitor grupuri de state ori in favoarea oricaror state, tratate care d.p.d.v. strict juridic se aseamana cu “stipulatia pt. altul”. De exemplu: - Tratatul de pace de la Versailles(1919) a prevazut anumite drepturi in favoarea Danemarcei si Elvetiei
14
-
Tratatul de pace de la Paris(1947) care prevede renuntarea de catre tarile invinse la valorificarea oricaror pretentii decurgand din razboi fata de terti in raport cu acele tratate stipuland asttfel de drepturi in favoarea altor tari - Carta ONU(1945)care, ptin art.35 confera statelor membre dreptul de a supune spre rezolvare diferendele Consiliului de Securitate a ONU sau Adunarii generale a ONU Problema care se pune este daca drepturile in favoarea statului tert ia nastere din tratat sau trebuie ca statul tert sa-l accepte printr-un acord colateral. In practica conventionala, jurisprudenta si doctrina nu ofera un punct de vedere clar cu privire la aceasta situatie, si nici cu privire la faptul daca dreptul prevazut in favoarea tertului… Conventia de la Viena din 1969 la art.36 prevede necesitatea consimtamantului aratand ca “ un drept ia nastere pt. un stat tert din dispozitia unui tratat daca partile la acest tratat inteleg prin aceasta dispozitie sa confere acest drept, fie statului tert, fie unui grup de state caruia acest stat ii apartine, fie tuturor statelor si numai daca statul tert consimte” In ceea ce priveste consimtamantul tertului, acesta este prezumat in lipsa unei precizari contrare. Conventia mai prevede faptul ca acest drept nu poate fi revocat sau modificat de catre parti daca se stabileste ca dreptul in cauza este destinat pt. a nu fi modificat sau revocat fara consimtamantul statului tert. Regula generala care decurge din principiul suveranitatii exclude categoric impunerea in sarcina unor state terte a unor obligatii fara consimtamantul acestora. Cu toate acestea, este invocata in doctrina si practica domeniului existenta unor tratate care pot stabili obligatii ale unor state terte chair fara consimtamantul lor. In acest sens, se fac referiri la statele agresoare(Acordul de la Postdam-1959), cel de la Londra, privindu-I pe criminalii de razboi, Tratatle de pace din 1947. Tratatle de pace au fost ratificate de catre statele invinse iar acordul de la Postdam nu viza neaparat obligatii de natura juridica in sarcina Germaniei. In ce priveste acordul de la Londra, acesta prevede obligatiile statelor aliate de a-I pedepsi pe criminalii de razboi nefancand trimitere la obligatii ale statelor terte. Tot in doctrina se mai fac referiri la unele tratate de interes general: Conventia privind genocidul, Conventia prin care se interzice comertul cu sclavi, ambele stabilind reguli valabile pt. intreaga comunitate internationala, adica reguli aplicabile erga omnes. Astfel de tratate, fie ca exprima o cutuma , fie ca au tendinta de a se transforma in cutuma ca atare, regulile pe care le prevad devin aplicabile pt. statele terte tocmai tocmai in acest temei. Concluzia care se desprinde este cea potrivit careia printr-un tratat nu pot fi impuse obligatii unui stat fara consimtamantul acestuia. Conventia de la Viena din 1969 la art.35 se prevede faptul ca obligatii se pot naste pt. un stat tert sau din dispozitiile unui tratat in cazul indeplinirii urmatoarelor conditii: 1) Daca statele parti la tratat inteleg sa creezee o asemenea obligatie 2) Daca statul tert accepta in mod expres in scris aceasta obligatie Tratatele considerate ca facand exceptie de la regula efectului relativ In doctrina, unii autori sustin faptul ca anumite tratate pot genera unele regimuri juridice adica drepturi si obligatii care sunt opozabile erga omnes si, prin urmare, acestea ar face exceptie de la regula efectului relativ. Se fac in acest sens referiri la tratatele care
15
creaza statute sau regimuri juridice obiective pt. o zona/regiune, pt. un teritoriu/localitate, un fluviu ori o zona determinata a marii asa cum este cazul, de exemplu, al tratatelor de neutralizare, de militarizare sau de internationalizare. Exemple: - Tratatul cu privire la Antarctica(1959) - Tratatul dintre Anglia si Franta(1921) in domeniul demilitarizarii - Tratatele care instituie statute de neutralizare pt. state neutre(Elvetia,Austria) ori cele care creaza statute avand caracter politic, adica acelea care constata existenta unui nou subiect de drept international. Tratatele referitoare la caile internationale de comunicatii au fost considerate ca avand efecte erga omnes luand in considerare caracterul lor universal, stabilind atat drepturi si obligatii corelative pt. toate statele lumii. Drepturile decurg dupa caz din principiul libertatii de navigatie doar pt. statele riverane. Conventia de la Viena(1969), la art.36 nu a retinut notiunea de regimuri obiective ori alte notiuni similare, ci a statuat faptul ca un drept ia nastere pt. un stat tert din dispozitiile unui tratat daca partile la tratat inteleg sa confere acel drept fie statului tert sau unui grup de state, fie tuturor statelor si numai daca statul tert in cauza consimte. Consimtamantul este prezumat in lipsa vreunei precizari contrare mai putin daca tratatul nu prevede altfel.
Modificarea tratatelor Tratatele contin de regula clauze exprese privind procedura de modificare pe calea unor amendamente care se adopta pe baza de unanimitate sau majoritate calificata de voturi. In practica reglementarilor conventionale se foloseste termenul de amendare/reviziure. Amendarea vizeaza modificarea unor texte in timp ce revizuirea se refera la un proces de reexaminare in ansamblu a tratatului rezultand din modificari esentiale, substantiale ale acestuia. In realitate, deosebirea nu are relevanta juridica pt. ca rezultatul este acelasi in ambele cazuri. In ce priveste tratatele multilaterale, acestea se modifica prin intermediul unui acord care se poate incheia intre toate statele parti si numai atunci cand astfel de efecte statele parti inteleg sa fie produse pt. toate statele in cauza, sau numai pt. unele dintre ele cand tratatul in cauza este susceptibil de o astfel de disjungere, ceea ce face ca tratatul astfel modificat sa oblige doar statele care au acceptat modificarile in cauza. Pt. celelalte state care nu au acceptat modificarile cuntinua sa produca efecte tratatul nemodificat. Astfel asistam la 2 regimuri juridice generate de acelasi tratat (tratatul nemodificat si tratatul modificat).
Modificarea tratatelor bilaterale Pentru tratatele bilaterale este necesar acordul ambelor parti. Statele care devin ulterior parti ale amendarii, la forma modificata ori la aceea nemodificata reprezinta motivul pentru care statul care devine parte la tratatul initial, dupa ce acordul de amendare a intrat In vigoare , va fi considerat parte la tratat asa cum a fost amendat sau
16
va fi considerat parte la tratatul neamendat, fata de orice parte la acel tratat care nu este legat de acordul de amendare. Carta ONU prevede o dubla procedura pentru modificarea sa - art. f08 , 109 Art. 108 prevede amendarea , pentru ca la art. 109 sa intalnim revizuirea globala care se realizeaza in cadrul unei conferinte generate cu participarea tuturor statelor.
Incetarea tratatelor Stingerea unui tratat, denuntarea ori retragerea unei parti dintr-un tratat pot avea loc fie in conformitate cu dispozitiile tratatului respectiv , fie in conformitate cu Conventia de la Viena-1969. Efectele incetarii. Se face distinctie intre cauzele de nulitate si cele de incetare propriuzise precum si acele cauze de suspendare a aplicarii tratatelor. In caz de nulitate se considera ca tratatuL respectiv nu a existat. pentru ca temeiul sau este inexistent. In timp ce incetarea propriu-zisa semnifica un mod normal de a pune capat unui tratat perfect valabil. Suspendarea inseamna intreruperea temporara a aplicarii tratatelor. Nulitatea tratatelor. Referindu-se la cauzele de nulitate a tratatelor, Conventia de la Viena precizeaza ca o prima categorie de vicii de consimtamant, a caror invocare este lasata la latitudinea statului in cauza cuprinde eroarea , dolul si coruperea reprezentantului unui stat. A doua categorie de vicii de consimtamant. Conventia include si constrangerea asupra reprezentantului unui stat, caz in care consimtamantul este fara efect si respectivul tratat este nul. O cauza distincta de nulitate este si aceea potrivit careia poate veni in conflict cu o norma imperativa a dreptului international, cum ar fi o norma de jus cogens. Eroarea. Pentru ca eroarea sa fie considerata viciu de consimtamant trebuie intrunite urmatoarele conditii: • Sa fie de fapt • Sa poarte asupra bazei esentiale a consimtamantului • Statul care invoca eroarea sa nu fi contribuit prin conduita sa la producerea acesteia ori imprejurarile sa nu fi fost de asa natura incat posibilitatea erorii sa fie evidenta. Dolul. Art. 49 din Conventia de la Viena prevede ca : daca un stat a fost determinat sa incheie un tratat in urma conduitei frauduloase a unui alt stat care a participat la negocieri , el poate invoca dolul ca viciu al consimtamantului sau de a deveni parte la tratat. Dolul, viciu de consimtamant distinct de eroare , dar ca si eroarea , poate fi invocat doar daca statul in cauza doreste acest lucru. Coruperea reprezentantului unui stat este retinuta ca un viciu de consimtamant distinct de dol , argumentandu-se ca in timp ce coruperea pe plan intern este specifica dreptului penal, dolul tine de dreptul civil. In dreptul international se aprecieaza ca exprimarea consimtamantului unui stat de a fi legat printr-un tratat a fost obtinuta pe calea coruperii reprezentantului sau prin actiuni directe sau indirecte ale altui stat care a participat la negocieri, atunci cand se constata o manifestare expresa de vointa in acest sens. Statul poate invoca aceasta corupere ca viciu de consimtamant in cazul incheierii unui tratat.
17
Art. 51 al Conventiei din 1969 precizeaza ca exprimarea consimtamantului unui stat de a fi legat de un tratat obtinut prin constrangerea exercitata asupra reprezentantului sau prin acte sau amenintari indreptate impotriva lui este lipsita de orice efecte juridice , adica este nul orice tratat a carui incheiere a fost obtinuta prin amenintarea cu folosirea fortei, cu violarea principiilor de drept international prevazute in Carta ONU. Art. 53 se refera la o cauza de nulitate avand un caracter cuprinzator, aratand ca este nul orice tratat care in momentul incheierii sale este in conflict cu o norma imperativa de jus cogens.In cazul aparitiei unei noi norme imperative de drept international pe cale cutumiara sau conventionala , art. 64 din Conventie precizeaza ca tratatul care este in vigoare si vine in conflict cu acea norma devine nul si isi inceteaza efectele. Tot Conventia de la Viena nu contine o enumerare a normelor de jus cogens , ci se limiteaza numai la a formula criteriile de determinare a unei astfel de norme. O asemenea norma este adoptata de Comunitatea internationala in ansamblul ei. De la o asemenea norma nu este permisa nici o derogare. O astfel de norma nu poate fi modificata decat printr-o alta norma avand o forta juridica similara. ( ex. tratatele prin care s-ar conveni comiterea unor acte incriminate de dreptui international cum ar fi gencidul, pirateria , sclavia , etc. - devin nule ; tratatele care incalca drepturile omului; tratatele care incalca egalitatea in drepturi a statului sau dreptul la autodeterminare).
Cauzele de incetare sau suspendare a aplicarii tratatelor Incetarea unui tratat semnifica acele situatii in care un astfel de instrument juridic nu mai produce efecte juridice adica drepturile si obligatiile partilor inceteaza de regula din momentui aparitiei cauzei de incetare a tratatului. Conventia din 1969 reglementeaza in esenta urmatoarele cauze de incetare sau suspendare ale unui tratat: 1) Incetarea sau suspendarea in temeiul dispozitiilor cuprinse in tratat sau prin consimtamantul ulterior al tuturor partilor 2) Denuntarea in cazui in care un tratat nu contine prevederi in legatura cu incetarea 3) Incetarea sau suspendarea ca urmare a incalcarii sale de catre una dintre parti 4) Imposibilitatea de executare a tratatului 5) Schimbarea fundamentala a imprejurarilor 6) Aparitia unei noi norrne de jus cogens , care in aceasta situatie este o modalitate normala de incetare a unui tratat.
Stingerea tratatelor
In situatia in care un tratat inceteaza definitiv sa produca efecte, suntem in prezenta stingerii lui. Daca incetarea efectelor juridice este temporara, vorbim despre suspendarea aplicarii tratatului. Exista 3 grupe de incetare: 1. Vointa statelor parti 2. Violarea tratatului de una din parti 3. Circumstante independente de vointa partilor Conventia de la Viena din 1969 reglementeaza urmatoarele cauze de stingere sau suspendare: 1) Incetarea sau suspendarea in virtutea dispozitiilor prevazute in tratat 2) Denuntarea sau retragerea 3) Incetarea sau suspendarea ca urmare a violarii tratatului 4) Imposibilitatea de executare a tratatului
18
5) Schimbarea fundamentala a imprejurarilor(clauza „rebus sic standibus”) 6) Ruperea relatiilor diplomatice si consulare 7) Aparitia unei norme de ius cogens 1) In cuprinsul tratatelor pot fi mentionate termenul de valabilitate al tratatului, o conditie rezolutorie, denuntarea. Tratatele incheiate pe o perioada dar care contin o clauza privind tacita reconductiune Potrivit acestei clauze, la implinirea perioadei pt. care tratatul a fost incheiat, aceasta se considera automat reinnoit pt. o perioada egala cu cea prevazuta in tratat daca nici una din parti nu-si manifesta intentia de a pune capat tratatului la implinirea termenului. 2) Denuntarea este folosita pt. tratate bilaterale, retragerea pt. cele multilaterale. Denuntarea – manifestarea unilaterala de vointa prin care un stat intelege sa puna capat tratatului. Retragerea – manifestarea unilaterala a unui stat prin care acesta face posibila incetarea, producerea de efecte juridice ale unui tratat multilateral. Exceptii: 1. Atunci cand dreptul de denuntare poate fi dedus din natura tratatului 2. Atunci cand se poate determina intentia partilor de a admite posibilitatea denuntarii sau retragerii 3. Se are in vedere o incalcare substantiala grava a tratatului. Incalcarea unei prevederi esentiale pt. realizarea obiectului si scopului tratatului 4. Conventia de la Viena ofera aceasta posibilitate oricarui stat parte la un tratat de a invoca imposibilitatea executarii. Daca aceasta imposibilitate rezulta din disparitia sau distrugerea definitiva a obiectului, indispensabil pt. executarea tratatului 5. Pt a asigura stabilitatea tratatului trebuie sa fie vorba de o schimbare fundamentala, imprejurare care a intervenit in raport cu cele existente in momentul incheierii lui si schimbarea sa nu fi fost prevazuta de parti. 6. Numai tratatul care implica existenta unor astfel de relatii 7. Potrivit Conventiei de la Viena – orice tratat existent care este in conflict cu o noua norma de ius cogens devine nul si ia sfarsit Poate fi invocata aceasta clauza numai daca existenta acestei imprejurari a constituit o baza fundamentala pt. exprimarea consimtamantului statului de a se lega prin tratat si aceasta schimbare trebuie sa fi avut ca efect transformarea radicala a naturii obligatiilor care raman de executat in virtutea tratatului. 2exceptii: 1. Tratatele care stabilesc o frontiera 2. Daca schimbarea fundamentala este rezultatul incalcarii de catre partea care o invoca fie a unei obligatii din tratat, fie a unei obligatii internationale
19
Organizatiile internationale Pt. existenta unei organizatii internationale, trebuie sa fie indeplinite cumulativ 3 conditii: a) Cel putin 3 state sa incheie un acord privind infiintarea organizatiei(act constitutiv) b) Organizatia sa fie dotata cu personalitate juridica c) Prin actul constitutiv sa se infiinteze un sistem institutional propriu organizatiei respective Definitia organizatiilor internationale este data de Comisia Internationala ONU: o asociere de state constituita printr-un tratat, inzestrata cu o constitutie si organe comune si avand o personalitate juridica distincta de cea a statelor membre.
Clasificarea organizatiilor internationale Potrivit Cartei ONU, pot fi : • Regionale • Institutii specializate In functie de obiectul si scopul prevazute in actul constitutiv: • Economice • Comerciale • Militare • Cultural-stiintifice Aria de cuprindere a membrilor : • Cu vocatie interna • Regionale In functie de competentele stabilite : •Cu competenta generala •Functionale In functie de plenitudinea suveranitatii statelor membre : • De integrare in cadrul lor: statele membre deleaga o parte a competentelor lor catre organizatii(ex.:Uniunea Europeana) • De cooperare: statele nu deleaga nici o parte din competenta ce le revine In functie de posibilitatea aderarii altor state : • Deschise • Inchise
Izvoarele Organizatiilor internationale 1.Tratatul Tratatele multilaterale care reglementeaza aspecte generale ale organizatiilor internationale Tratatele multilaterale care constituie statutele organizatiilor internationale Tratatele bilaterale incheiate intre organizatii internationale si statele membre Tratatele bilaterale incheiate intre organizatii internationale si statele membre cu privire la statutul juridic al organizatiilor internationale 2.Cutuma – trebuie sa fie recunoscuta si de catre state
20
3.Rezolutiile organizatiilor internationale 4.Regulamentele interne : de procedura ale organizatiilor internationale Izvoarele derivate 1. Tratate constitutive 2. Tratate generale 3. Conventia de la Viena 1986 cu privire la dreptul tratatelor incheiate intre state si organizatii internationale sau intre organizatii internationale 4. Actele normative care emana de la organele lor
Structura dr. organizatiilor internationale Analizata sub mai multe aspecte: • Dupa caracterul lor: reguli imperative pt. statele membre si reguli supletive aplicabile numai daca statele nu au hotarat altfel • Dupa sfera de aplicare : principii si norme generale pt. toate categoriile de organizatii internationale si norme proprii unei anumite organizatii internationale • Dupa criteriul continutului juridic al regulilor aplicabile: principii de baza ale organizatiilor internationale si norme valabile pt. domeniile speciale
Trasaturile organizatiilor internationale Orice organizatie internationala are caracter permanent si institutional determinat de existenta unei competente, a unei structuri, competente si functionari permanente stabilite printr-un tratat multilateral care are natura unui act constitutiv. Elementul caracteristic al formarii si existentei unei organizatii internationale il constituie structura acestuia, sistemul organelor sale si de regula aceasta structura este formata din 3 categorii: • Organe larg reprezentative cu atributii generale • Organe cu competenta restransa • Organe de secretariat
ONU Este entitatea care a aparut prin semnarea la San Francisco la 26iunie 1945 a Cartei. Scopurile pe care si le propune ONU: • Izbavirea generatiilor viitoare de flagelul razboiului • Reafirmarea credintei in drepturi fundamentale ale omului • Egalitatea in drepturi a natiunilor mari si mici • Crearea conditiilor necesare mentinerii justitiei si respectarii obligatiilor decurgand din tratate si alte izvoare ale dreptului international • Favorizarea progresului social si instaurarea in Carta a unor conditii mai bune de trai intr-o mai mare libertate Doctrina si literatura de specialitate ONU este organizatia mondiala menita sa asigure pacea si securitatea, sa previna agresiunea si sa inlature pericolele de razboi printr-o colaborare permanenta intre toate statele lumii avand ca finalitate progresul economic, social si cultural al tuturor statelor.
21
Pentru realizarea scopurilor propuse, ONU isi fundamenteaza intreaga activitate pe urmatoarele principii inscrise in documentul de constituire, principii care au devenit si principii fundamentale ale dreptului international: 1. Principiul egalitatii suverane a statelor membre 2. Principiul autodeterminarii popoarelor si natiunilor 3. Principiul indeplinirii cu buna-credinta a obligatiilor asumate prin Carta, principiul pacta sunt servanta 4. Principiul reglementarii prin mijloace [asnice a diferendelor internationale in asa fel incat sa nu se primejduiasca pacea, securitatea internationala si justitia 5. Principiul abtinerii de la amenintarea cu forta sau de la folosirea fortei impotriva integritatii teritoriale ori a independentei politice a vreunui stat(principiul neagresiunii).Prin Carta se consacra 2 situatii de exceptii cand e permisa folosirea fortei armate si anume: a) Cazul in care masurile de constrangere, in caz de amenintare sau violare a pacii decise de catre Consiliul de Securitate sunt aduse la indeplinire de catre fortele armate ale statelor membre b) Cazul in care folosirea fortei armate pt. autoapararea individuala sau colectiva a statelor impotriva unui atac armat este permisa pana cand Consiliul de Securitate al ONU adopta masurile necesare pt. reinstaurarea si mentinerea pacii in zona 6. Din principiul de mai sus rezulta si principiul neinterventiei in probleme care tin esential de competenta interna a statelor ceea ce reprezinta o consacrare a principiului neamestecului in treburile interne si respectarii suveranitatii statelor membre. Calitatea de membru ONU Sediul principal al materiei il reprezinta Carta ONU prin care se reglementeaza acele probleme care privesc modul in care un stat poate deveni membru al organizatiei, ce sanctiuni I se pot aplica in aceasta calitate in caz de incalcare a prevederilor Cartei si in ce conditii se poate pierde calitatea de membru al ONU. De retinut este faptul ca prin Carta, membrii ONU se impart in originari si noi. Membrii originari sunt cele 51 de state fondatoare care au participat la semnarea Cartei ONU in 1945. Membrii noi sunt considerate statele care au fost admise ulterior in cadrul organizatiei. Orice stat poate deveni membru al ONU daca indeplineste cumulativ urmatoarele conditii: 1) Sa fie un stat suveran 2) Sa fie un stat iubitor de pace 3) Sa accepte obligatiile care decurg din Carta 4) Statul sa fie in stare si dispus sa indeplineasca aceste obligatii Organizarea si functionarea ONU In vederea indeplinirii scopurilor propuse ONU dispune de un sistem de organe care functioneaza in cadrul unor mecanisme riguros stabilite. Importante sunt cele 6 organe principale ale ONU: 1. Adunarea Generala 2. Consiliul de Securitate
22
3. Consiliul economic si social 4. Consiliul de tutela 5. Curtea Internationala de Justitie 6. Secretariatul Acestor organe li se alatura organele subsidiare ale ONU care sunt infiintate de catre organele principale in functie de obiectivele si sarcinile propuse. Organele subsidiare au rolul de a ajuta organele principale in indeplinirea atributiilor lor si au o competenta delegata de catre organele pricipale. Pot fi formate fie din reprezentanti ai statelor membre, fie din persoane care participa la activitatea acestora cu titlu personal ca in cazul Comisiei de drept international a ONU. Prin intermediul Consiliului economic si social, ONU coordoneaza activitatea institutiilor specializate care, la randul lor, sunt infiintate prin intermediul unor conventii interstatale care urmaresc sa consolideze colaborarea economica, sociala si culturala la nivelul pietei internationale. Institutiile specializate ale ONU sunt organizatii interstatale care fac parte din sistemul Natiunilor Unite si care potrivit actelor lor constitutive indeplinesc functii in domeniul economic, social, cultural, al educatiei, muncii, sanatatii etc. care au legatura cu scopurile ONU(OIM, OMS, UNESCO). Acestor organizatii universale li se adauga si • organizatiile internationale regionale in diferite domenii(OSA-organizatiile statelor americane, OUA, ELEI-liga araba, UEO-uniunea Europei occidentale, NATO, Consiliul Europei) • organizatii internationale economice(GAT-acordul general pt. tarife si comert, Comunitatile europene, Asociatia Europeana a liberului schimb, INTERPOL) Consiliul Europei Consiliul Europei a fost infiintat prin semnarea statutului de la Londra din 5mai 1949. Scopurile: - realizarea unei unitati mai stranse intre membrii sai in vederea salvgardarii si promovarii idealurilor si principiilor care constituie patrimoniul lor comun - favorizarea progresului economic si social in folosul tuturor membrilor Consiliului Europei Pt. realizarea acestor scopuri se incheie acorduri si se desfasoara activitati comune in domeniile economic, social, cultural, stiintific, juridic si administrativ, precum si pt. protectia si dezvoltarea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. Calitatea de stat membru poate fi obtinuta daca statul in cauza respecta scopurile Consiliului. In imprejurari speciale, un stat european considerat a fi in masura sa respecte scopurile propuse de Consiliu poate fi cooptat in calitate de stat membru asociat(art.52). Un stat membru care incalca in mod grav prevederile statutului poate fi suspendat din dreptul sau de reprezentare si I se poate cere sa se retraga din organizatie ori poate fi exclus din aceasta ca sanctiune suprema. Principalele organe ale Consiliului Europei: 1. Comitetul de Ministri 2. Adunarea Consulativa(in prezent Adunarea Parlamentara) 3. Secretariatul Consiliului
23
In ce priveste Curtea Europeana a drepturilor omului, nu este un organ al Consiliului, ci este un organ infiintat printr-un act al Consiliului Europei prin Conventia drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului – 1950.
24
