Diabetul zaharat Diabetul zaharat este un sindrom foarte frecvent, in prezent existand aproximativ 200 de milioane de bolnavi. In Romania, la inceputul anului 2002 existau peste 360 000 de bolnavi. Diabetul zaharat este cunoscut din antichitate, manifestarile sale fiind descrise in Papirusul Ebers - 1500 i.e.n. In 1889 este dovedita legatura dintre DZ si pancreas. In 1921 este descoperita insulina de catre savantul roman Nicolae Paulescu, iar in 1922 este pentru prima data administrata la om. In 1955 incepe era medicamentelor antidiabetice orale, iar in 1963 se reuseste sinteza insulinei. DZ este un sindrom caracterizat prin hiperglicemie cronica datorata scaderii secretiei de insulina sau tulburarii actiunii acesteia. Se considera ca o persoana are diabet zaharat atunci cand glicemia masurata dimineata inainte de masa este mai mare de 126 mg % sau cand este peste 200 mg % in orice moment al zilei. Glicemia - nivelul glucozei (zaharul) din sange. In mod normal valorile glicemiei sunt cuprinse intre 70-110 mg %. Hiperglicemia - valori ale glicemiei de peste 126 mg %. Hipoglicemia - valori ale glicemiei sub 70 mg %. Insulina - hormon secretat in pancreas. Principalul hormon care mentine glicemia la valori normale (70-110 mg %). Stimuleaza patrunderea glucozei in celule, necesara producerii de energie. In timp, hiperglicemia determina complicatii la nivelul ochilor, rinichilor, inimii, vaselor de sange, nervilor, deoarece glucoza in exces poate avea efecte toxice. Clasificarea diabetului zaharat • • •
Diabetul zaharat tip 1 apare in general la copii si tineri inainte de 40 de ani. La acesti bolnavi pancreasul nu mai secreta deloc insulina, astfel incat ei va trebui sa urmeze toata viata tratament cu insulina. Diabetul zaharat tip 2 apare de regula dupa 40 de ani. La acesti bolnavi pancreasul secreta inca insulina, dar aceasta nu actioneaza normal la nivelul celulelor, acestea nepreluand si nefolosind corespunzator glucoza din sange. Diabetul zaharat la gravide - unele femei pot face DZ in timpul sarcinii, dar de obicei acesta dispare dupa nastere.
Cauzele aparitiei diabetului zaharat Diabetul zaharat este cauzat de: defecte genetice, boli ale pancreasului (pancreatita, traumatisme), alte boli endocrine, unele medicamente (prednison, diuretice), infectii (rubeola congenitala, citomegalovirus), obezitate, stres, sedentarism, alimentatie bogata in grasimi si glucide. Principalele semne in diabetul zaharat
referat.clopotel.ro
• • • • • •
Poliuria - eliminarea a peste doi litri de urina. In cursul unei zile se poate ajunge pana la pierderea a 6-8 litri de urina. Polidipsia - senzatia puternica de sete urmata de consumul unor cantitati mari de lichide. Bolnavii au limba si gura uscata. Scaderea in greutate - pana la 10-20 kg in cateva saptamani sau luni. Polifagia - exagerarea poftei de mancare. Bolnavii mananca foarte mult desi in mod paradoxal scad in greutate. Oboseala, scaderea fortei fizice si intelectuale. Semne ale complicatiilor infectioase: gangrene, boli de piele, infectii la nivelul organelor genitale.
Complicatiile in diabetul zaharat Datorita complicatiilor, durata medie de viata a diabeticilor este cu aproximativ 5 ani mai mica decat a persoanelor fara diabet. Complicatiile acute sunt frecvente: • •
Comele diabetice - hiperglicemie peste 700-800 mg %.Bolnavul prezinta: fata palida, maini si picioare reci, limba uscata, piele uscata, greturi, varsaturi, dureri abdominale, respiratie cu miros de acetona; bolnavul este inert, flasc si isi poate pierde cunostinta. Infectii acute: ale pielii (furunculi, abcese), respiratorii (pneumonii), renale (pielonefrite, cistite).
Complicatii cronice: • • • • • • • • •
• • •
Tuberculoza pulmonara Infectii urinare (pielonefrita cronica) Infectii genitale: vulvovaginita (prurit genital, secretie abundenta, albicioasa), balanopostita (prurit penian, roseata) Complicatii oculare - retinopatia diabetica, cataracta diabetica (se poate ajunge pana la orbire) Complicatii renale - nefropatia diabetica - pana la insuficienta renala ce va necesita dializa sau transplant renal. Cardiopatia ischemica - angina pectorala sau infarct miocardic, de cele mai multe ori nedureros. Accidente vasculare cerebrale Arteriopatia membrelor inferioare - poate evolua pana la gangrena si amputatie. Neuropatia diabetica (afectarea nervilor) - bolnavii prezinta crampe musculare, furnicaturi, senzatia de arsura sau dureri adesea insuportabile la nivelul membrelor inferioare. Dimpotriva, se intampla frecvent ca bolnavii sa nu simta durerea. Acest fapt este mult mai grav deoarece se pot lovi, intepa, taia si, nesimtind durere, vor neglija tratarea ranilor. Trebuie precizat ca ranile diabeticilor se infecteaza mult mai usor si se vindeca mult mai greu decat la nediabetici. Tot in cadrul neuropatiei se incadreaza alte complicatii precum: impotenta (30-75%), gastropareza diabetica (greturi, varsaturi, balonare). Diaree apoasa, alternand cu constipatie. Transpiratie exagerata sau disparitia transpiratiei in unele zone. Parodontopatia diabetica - caderea dintilor la varste tinere.
Cine trebuie sa faca teste pentru diabet zaharat
referat.clopotel.ro
• •
Toate persoanele peste 45 de ani, o data la 3 ani. Persoanele sub 45 de ani, o data la 6-12 luni care sunt: obeze, rude de gradul intai ale unor persoane cu diabet zaharat, femeile care au nascut copii cu greutate peste 4 kg sau care au avut diabet zaharat in timpul sarcinilor anterioare, persoanele cu hipertensiune arteriala (>140 / 90 mmHg).
Tratament Indiferent de tipul de diabet zaharat, regimul alimentar este obligatoriu. Glucidele vor reprezenta 50-60% din necesarul caloric, proteinele aproximativ 12%, iar lipidele sub 30%. De aceea alimentele vor fi cantarite si repartizate pe mese. Alimentele ce contin glucide se impart in 3 categorii: • • •
Alimente interzise: zaharul, prajituri cu zahar, bomboane, ciocolata, halva, siropuri, biscuiti cu zahar, miere, inghetata, bauturi cu zahar, fructe bogate in glucide (struguri, pere zemoase, curmale, smochine). Alimente ce trebuie cantarite: paine, fainoase, produse din cereale, cartofi, orez, leguminoase uscate. Alimente ce pot fi consumate fara restrictie - legumele.
De asemenea trebuie consumate in cantitati reduse alimentele cu continut mare de colesterol (creier, ficat, carne grasa, galbenus de ou). Alimentele pot fi consumate sub orice forma, neexistand restrictii in ceea ce priveste prepararea lor. Alcoolul si fumatul sunt interzise, iar cafeaua se poate consuma in cantitati mici (o ceasca pe zi). Exercitiul fizic. Este indispensabil deoarece are rol de a scadea glicemia prin cresterea consumului glucozei la nivel muscular. Trebuie insa individualizat dupa tipul diabetului, existenta si frecventa complicatiilor. In diabetul zaharat tip 1, unele profesiuni nu pot fi practicate deoarece pot fi puse in pericol viata bolnavului sau a celor din jur (aviator, sofer profesionist, muncitor la inaltime, scafandru, mecanic de locomotiva). Insulinoterapia. Tratamentul cu insulina este indispensabil celor cu diabet zaharat tip 1. In cazul celor cu diabet zaharat tip 2 insulina se administreaza permanent cand glicemia nu mai poate fi mentinuta la valori convenabile prin dieta si medicamente antidiabetice orale, sau temporar in anumite situatii - infectii severe, in timpul interventiilor chirurgicale, sarcina si alaptare, alergii sau reactii adverse la antidiabeticele orale, infarct miocardic. Din 1982, insulina umana sintetizata prin inginerie genetica a inlocuit aproape total insulina de origine animala. Aceasta este administrata subcutanat prin injectii cu seringi pentru insulina sau in ultimii ani, cu ajutorul unor Pen-uri (stilouri) mult mai usor de manevrat de catre copii, varstnici, nevazatori. Din 1995 au aparut primii analogi de insulina (substante putin diferite structural de insulina umana) care au acelasi efect. Ei exista in prezent si pe piata romaneasca: Lispro si Aspart - cu actiune scurta si Glargine si Detemir - cu actiune prelungita. La ora actuala se fac studii pentru realizarea de insuline ce pot fi administrate oral, nazal, inhalator, transdermic. Medicamentele antidiabetice orale. Acestea se adreseaza in exclusivitate bolnavilor cu diabet zaharat tip 2 care nu pot fi echilibrati doar cu regim alimentar. Sunt contraindicate in diabetul zaharat tip 1, sarcina, infectii asociate, in timpul interventiilor chirurgicale pana la vindecare. 1. Derivati de sulfoniluree - la pacienti cu greutate normala (normoponderali). Acestia stimuleaza secretia de insulina, scad producerea de glucoza de catre ficat, actioneaza la nivelul receptorilor de insulina de la nivelul celulelor. In Romania sunt folosite sulfoniluree de generatia a doua: glibenclamida (Maninil, Euglucon), glipizida (Minidiab, Glucotrol), gliclazida (Diaprel), gliquidona (Glurenorm), administrate in 1-2 prize. Glimepirida
referat.clopotel.ro
(Amaryl) este cel mai nou preparat de sulfoniluree considerat ca inceputul generatiei a treia. Avantajul acestuia fata de celelalte sulfoniluree consta in dozajul mic, debut rapid al actiunii, administrare intr-o singura priza, actiune 24 de ore; poate fi administrat si la pacientii cu insuficienta renala. 2. . Analogi de meglitinida - repaglinida (NovoNorm), nateglinida. Acestea actioneaza asemanator cu sulfonilureele dar au actiune scurta (4 ore) si se administreaza inainte de fiecare masa principala. 3. . Biguanide - metformin (Meguan, Siofor, Glucophage), buformin (Silubin, Dibiten). Acestea se administreaza la pacientii obezi. Actioneaza prin scaderea absorbtiei intestinale a glucidelor si prin cresterea actiunii insulinei. Se pot asocia cu insulina si sulfonilureele; nu se administreaza in insuficienta renala. 4. . Tiazolidindione - reprezinta o clasa noua de antidiabetice orale, fiind introduse in 1999 in SUA si 2000 in Europa. In Romania au fost introduse in 2002. Rosiglitazona (Avandia) si pioglitazona (Actos) nu stimuleaza secretia de insulina ci cresc sensibilitatea la insulina a tesutului adipos, ficat, muschi. Acestea se administreaza in 1-2 doze si se indica folosirea lor numai in asociere cu alte antidiabetice orale. Alte metode de tratament. •
•
Pompele de insulina - Dispozitive mecanice care injecteaza continuu si automat in organismul pacientului mici cantitati de insulina. Avantajul acestor aparate costisitoare consta in imbunatatirea controlului glicemic si ameliorarea calitatii vietii prin reducerea numarului de injectii de insulina la una singura la 2-3 zile si permiterea unui regim alimentar mai usor. Transplantul de pancreas sau transplantul de celule secretoare de insulina - este singura modalitate de a inlocui administrarea insulinei sau a medicamentelor antidiabetice. La ora actuala se realizeaza doar in cateva centre din SUA, Canada, China si UE.
Metodele traditionale si naturiste - ceaiurile pentru diabet - pot cel mult ajuta la controlarea glicemiei, dar nu pot inlocui tratamentul cu insulina sau medicamente antidiabetice orale.
Glucidele, numite şi hidraţi de carbon, carbohidraţi sau zaharide, sunt substanţe de bază în organizarea materiei vii. În lipsa totală a glucidelor, celulele nu pot supravieţuii mai mult de 20 de ore. Aceşti compuşi, ca atare sau în combinaţii cu alte substanţe, intră în structura pereţilor celulari a tuturor vieţuitoarelor, ajutând şi înmulţirea (diviziunea) şi dezvoltarea celulelor. În combinaţie cu glucidele, în organism se construiesc numeroase substanţe, care intră în structura unor hormoni, anticorpi, antigene, elemente figurate sanguine, etc.. Însă, doar în secundar glucidele joacă un rol structural sau plastic în organism, principala "sarcină" al lor, fiind aceea de a furniza energie. Carbohidraţii conţin doar trei elemente chimice minerale; carbon, oxigen şi hidrogen. Doar plantele verzi pot sintetiza glucide din materie anorganică (apă şi dioxid de carbon). Acest proces se realizează cu consum de energie luminoasă, în urma procesului de fotosinteza. La om, sinteza glucidelor din alte substanţe este posibilă, cu condiţia ca acestea să aibă structura organică. Randamentul unor astfel de geneze este destul de scăzut, astfel încât, omul este nevoit să îşi procure, cel puţin o parte din necesarul de carbohidraţi, direct din alimente.
referat.clopotel.ro
Clasificarea glucidelor Carbohidraţii se pot clasifica după mai multe criterii, aşa cum se poate observa din tabelul de mai jos. Criteriu de clasificare După origine După valoarea energetică
După structura chimică
Reprezentanţi - glucide de origine vegetală (fructoza, zaharoza, amidonul, etc.) - glucide de origine animală (glicogenul) - glucide energetice (glucoza - este principalul donor de energie la om, lactoza, amidonul, etc.) - glucide neenergetice (celuloza, pectinele, amidonul rezistent, etc.) - monoglucide (carbohidraţi formaţi dintr-o singură moleculă) - oligoglucide (hidraţi de carbon care au în structura lor mai multe resturi (2-6) de monoglucide) - poliglucide (zaharide cu structură ramificată care pot conţine zeci, sute sau mii de resturi monoglucidice) Glucidele energetice
Carbohidraţii care furnizează energie în urma proceselor metabolice, se numesc glucide energetice. Se consideră, în medie, că un gram de glucide energetice, dezvoltă 4,1 kilocalorii. Glucidele energetice sunt principalele donoare de energie pentru organismul uman. Zaharidele sănătoase (naturale) este bine să furnizeze organismului aproximativ 65% din energia necesară (vezi cantitatea şi raportul dintre nutrienţi). Suprimarea glucidelor energetice din sursele de hrană nu conduce la scăderea în greutate, decât în cazul inaniţiei (malnutriţiei alimentare). Inaniţia voluntară (curele de înfometare) este, după cum se ştie, deosebit de nocivă. Este cu mult mai eficient să se folosească în alimentaţie glucide sănătoase şi naturale, în cantitate optimă, pe principiul cunoscut din vechime că: "grăsimile se ard la focul carbohidraţilor". Trebuie subliniat faptul că glucidele nu îngraşă în mod direct. Sinteza de substanţe grase pe baza carbohidraţilor este foarte mică (1-3%), de maximum 10 g acizi graşi pe zi. Însă, pe căi indirecte, mai ales prin frânarea arderii lipidelor, excesul de carbohidraţi, conduce la creşterea masei adipoase. La zaharidele cu putere calorică, nu numai valoarea energetică este importantă, ci şi viteza de absorbţie a acestora. Hidraţii de carbon care se absorb rapid (trec cu viteză din intestin în sânge) poartă denumirea de glucide cu absorbţie rapidă. • Glucidele cu absorbţie rapidă
referat.clopotel.ro
Monoglucidele (glucoza, fructoza), amestecul fizic concentrat de monoglucide (zahărul invertit, mierea de albine) şi diglucidele (zahărul) care provin din extragerea selectivă a acestora din organele vegetale ale plantelor, din cauza concentraţiei foarte mari, dar şi a masei moleculare mici, intră rapid în sânge, traversând pereţii intestinali, cu o viteză mare. Absorbţia acestor compuşi, dacă provin din surse naturale integrale de hrană (legume, fructe, cereale), este cu mult mai mică, chiar dacă este vorba despre acelaşi substanţe. În faţa glucidelor cu absorbţie rapidă, şi reacţia organismului este la fel de promptă. Astfel, corpul prin mijloacele pe care le are la dispoziţie, încercă să convertească în glicogen, cât mai repede, excesul de carbohidraţi care a ajuns brusc în fluxul sanguin. Procesul se desfăşoară repede, cu participare masivă a insulinei care se secretă din abundenţă. Deoarece depozitele de glicogen din ficat şi din muşchi au o capacitate mică de stocare, organismul va transforma o parte din surplus în grăsimi (trigliceride) circulante şi de depozit (care se depun la nivelului ţesutului adipos). Mai mult, participarea insulinei la metabolismul glucidelor, conduce, în paralel cu oxidarea carbohidraţilor, la frânarea arderii grăsimilor, fapt ce conduce, în mod indirect, către obezitate. S-a constatat că glucidele cu absorbţie rapidă dezvoltă o adipozitate de tip androgin (se depun preponderent pe trunchi şi pe bărbie, şi mai puţin pe coapse, pe şolduri sau pe fese), abdomenul fiind în mod special afectat. Ori se ştie că surplusul de adipozitate abdominală este cu mult mai periculos decât excesul grăsos care se localizează în alte zone ale corpului. Glucidele cu absorbţie rapidă abundă în produsele zaharate (ciocolată, bomboane, prăjituri, etc.). Dacă aceşti hidraţi de carbon sunt solubilizaţi în lichide şi semilichide (sucuri, lichioruri, miere artificială, îngheţată), ei se absorb şi mai repede. Deşi acţionează cu ceva mai lent, amidonul din produsele purificate (făina albă, extracte de amidon), mai ales în combinaţie cu grăsimile, dezvoltă o putere calorică foarte mare pe o durată de timp relativ scurtă. Alimentele de acest tip (hot dog, hamburger, plăcintele coapte în ulei încins, etc.) sunt denumite, pe bună dreptate, cu apelativul de "bombe calorice". Mai mult, aceste preparate conţin mai multe toxine, dintre care cea mai nocivă este acrilamida, substanţă cu potenţial cancerigen. Insistenţa cu care se încearcă, prin vocea nutriţioniştilor şi a medicilor, să se limiteze vânzarea alimentelor de acest fel, alături de alte zaharoase concentrate, în incinta şi în jurul şcolilor, este pe deplin justificată. • Glucidele cu absorbţie mai lentă Glucidele din vegetalele naturale, datorită substanţelor de balast, se absorb mai lent şi treptat. Astfel, ele sunt benefice pentru om, furnizând, fără exces şi în timp, energia necesară desfăşurării normale a proceselor fiziologice. Glucidele cu absorbţie lentă, sunt compuşi întâlniţi frecvent sub denumirea de
referat.clopotel.ro
carbohidraţi cu eliberare treptată. Ei fac parte din rândul ozidelor cu un număr mare de molecule, aşa cum este amidonul, dar şi a monoglucidelor, cu condiţia ca, aceşti din urmă carbohidraţi, să fie "prinşi" în structuri organice mai greu digerabile, de obicei formate din glucide neenergetice. Glucidele neenergetice Glucidele neenergetice, sunt substanţe vegetale de obicei cu structură complexă (poliglucide), nedigerabile (nu pot fi degradate de către enzime) cu rol de material de balast. Glucidele neenergetice sunt numite în dietetică şi alimentaţie fibre vegetale (alimentare). Ele abundă în coaja fructelor şi a cerealelor, în rădăcinoase, precum şi în verdeţuri. Conţinutul în glucide ale unor surse de hrană În tabelul de mai jos, în ordine descrescătoare, prezentăm conţinutul estimativ în carbohidraţi a unor alimente.
Aliment
Zahăr rafinat Miere naturală Paste făinoase Franzelă, pâine albă Pâine integrală Lapte praf Seminţe oleaginoase, leguminoase, cereale integrale Cartof Lapte condensat Fructe proaspete Ciuperci comestibile Sfecla roşie Lapte Ficat Legume şi zarzavaturi (cu excepţia unor legume cultivate pentru părţile subterane sfeclă, cartofi, etc.) Lactate şi brânzeturi Carne
referat.clopotel.ro
99,9 70 - 80 70 - 80 60 - 72 50 40
Glucide neenergetice (de balast) [g/100g parte comestibilă] 0 urme 0 0,5 3,3 0
10 - 40
5-8
14 -18 11 7 - 15 6 5 4,5 - 5 3
2 0 1-3 1 2,5 0 0
Glucide energetice [g/100g parte comestibilă]
1,5 - 2,5
0,5 - 3
1-5 0,01
0 0
Metabolismul este o însuşire de bază a tuturor organismelor vii. Principala deosebire între materia vie şi cea nevie, constă în lipsa metabolismului celei din urmă. Orice materie care posedă metabolism, capacitatea de a se reproduce şi abilitatea de a se adapta, este un organism viu. Pentru celulă metabolismul înseamnă totalitatea proceselor fizice şi chimice, în sens fiziologic şi biologic, care stau la baza tuturor transformărilor structurale şi energetice. Doar prin metabolism materia vie se organizează, se autoîntreţine şi se manifestă (R. M. Albu). Laturile metabolismului - anabolismul şi catabolismul Printr-un ansamblu complex de procese, substanţele nutritive sunt încorporate în celule şi apoi înglobate în structuri proprii. Prin înglobarea în structuri noi, se formează substanţe specifice fiecărui organism, procesul numindu-se biosinteză. Această încorporare-înglobare interesează tot corpul, iar complicatul proces prin care se realizează poartă numele de anabolism sau de asimilaţie. Anabolismul se înfăptuieşte cu consum de energie. Energia necesară proceselor de asimilaţie este furnizată de cealaltă latură a metabolismului; catabolismul. În sens opus, la nivel celular, au loc procese prin care substanţele sunt degradate (dezintegrate). Acest fenomen poartă denumirea de catabolism sau de dezasimilaţie. Catabolismul se realizează prin reacţii biochimice succesive în care, sub influenţa enzimelor, se rup legăturile chimice şi moleculele se scindează. Procesul de dezasimilaţie se realizează cu degajare de căldură (proces exoterm) şi de energie (proces macroergic). Dezasimilaţia este un proces de oxidare, de "ardere", realizat cu ajutorul oxigenului, pe seama substanţelor ("cărbunilor") ce suferă degradări. Energia furnizată de catabolism este întrebuinţată de organism nu numai în procesele de asimilaţie, ci şi în întreţinerea funcţiilor vitale, în repaos sau în diferite condiţii de efort. Cele două laturi ale metabolismului (anabolismul şi catabolismul) pot fi separate doar teoretic, în scop didactic. În fapt, ele se petrec simultan. Bilanţul metabolic Bilanţul metabolic reprezintă valoarea raportului dinte asimilaţie (A) şi dezasimilaţie (D). Când A/D este mai mare decât 1 (anabolismul predomină asupra catabolismului), se consideră că bilanţul metabolic este pozitiv, iar când A/D este mai mic decât 1 (catabolismul este mai accentuat decât anabolismul), bilanţul este negativ. Metabolismul bazal
referat.clopotel.ro
Metabolismul care se desfăşoară în condiţii de repaus total constituie metabolismul bazal. Metabolismul bazal (de bază) este unul de întreţinere, care asigură minimul de energie necesar menţinerii funcţiilor vitale (circulaţie, respiraţie, activitate nervoasă, etc.). Cantitatea de oxigen utilizat de către organism în stare de repaus fiziologic, precum şi cantitatea de dioxid de carbon eliminat prin respiraţie, sunt indicii preţioase în estimarea metabolismului bazal. Există şi alte tipuri de măsurători indirecte sau directe (calorimetrice) ale metabolismului bazal. Valoarea energetică a metabolismului bazal la adult este cuprinsă între1.300 şi 1.600 kcal pe zi sau, mai precis, de aproximativ 1 kcal/kg corp/oră, ceea ce însemnă că de atât este nevoie doar pentru a supravieţui (pentru întreţinerea funcţiilor vitale), în condiţiile în care nu se depune niciun un fel de efort. În sarcină şi febră, hipertiroidism, etc., valoarea metabolismului bazal este mai mare. Metabolismul bazal mai este influenţat de sex (la femei este mai mic datorită mai bunei reprezentări a ţesutului adipos), de activitatea endocrină (hormonii tiroidieni, cei sexuali şi cei medulosuprareanli intensifică metabolismul bazal) şi de vârstă. Valoarea metabolismului bazal în funcţie de vârstă Vârsta Valoarea [ani] [ kcal/kg corp/oră] nou - născut 0,75 1 1,375 5-15 1,25 15-20 1,20 20-40 1 40-60 0,975 peste 60 0,925 Metabolismul intermediar şi metabolismul energetic Ansamblul transformărilor chimice, începând de la absorbţia nutrienţilor şi terminând cu eliminarea produşilor finali, constituie metabolismul intermediar. Metabolismul intermediar este o noţiune care se referă la substanţe (glucide, lipide, protide, minerale, etc.) şi la transformările pe care acestea le suferă, deosebindu-se de noţiunea de metabolism energetic, care priveşte procesul metabolic din unghiul energiei consumate şi degajate în urma reacţiilor biochimice ce au loc. Metabolismul energetic vizează eliberarea energiei chimice potenţiale din moleculele dezasimilate în urma transformărilor realizate pe baza metabolismului
referat.clopotel.ro
intermediar al substanţelor. Energia chimică potenţială, în urma proceselor metabolice, se transformă în alte forme de energie (mecanică, calorică, electrică. osmotică, etc.). Donorul principal de energie este ATP-ul (acid adenozin-trifosforic). Degradarea substanţelor alimentare în procesele metabolice conduce în proporţie de 45% la formarea de ATP (R. M. Albu). Cele mai importante substanţe implicate în metabolismul intermediar şi energetic, sunt glucidele, protidele şi lipidele. • Metabolismul intermediar şi energetic glucidic În organismul omului, glucidele sunt substanţe cu rol energetic. Ele furnizează organismului cele mai multe şi mai accesibile calorii. Digestia şi metabolismul acestor substanţe au ca produşii finali dioxidul de carbon şi apa [mai multe]. • Metabolismul intermediar şi energetic protidic Proteinele, prin faptul că se uzează repede, dar şi ca o consecinţă a faptului că omul nu dispune de organe de depozit pentru aceste substanţe decât celulele însele, trebuiesc reînnoite în permanenţă [mai multe]. • Metabolismul intermediar şi energetic lipidic Metabolismul lipidelor cuprinde transformarea grăsimilor din alimente precum şi neogeneza lor (sinteza lipidelor din substanţe nelipidice) [mai multe]. Metaboliţii Metaboliţii sunt substanţe care participă sau iau naştere din metabolismul intermediar. Dintre metaboliţi fac parte compuşi ca vitamine, hormoni, produşii intermediari a metabolismului proteinelor, a lipidelor, etc.. Produşii intermediari rezultaţi din procesele de dezasimilaţie poartă denumirea de cataboliţi. Acumularea exagerată a unor cataboliţi (acid lactic, acid piruvic, acid glutamic, GLUCIDELE (NOMENCLATURĂ, STRUCTURĂ, METABOLISM) Nomenclatură În legătură cu acest important grup de substanţe, s-au încercat mai multe denumiri, niciuna dintre ele nefiind pe deplin satisfăcătoare. • Denumirea de "glucide" provine de la grecescul "glichis", iar cea de zaharide, de la latinescul "saccharum", amândouă însemnând "dulce". Se ştie însă, că nu toate glucidele sunt dulci şi, pe de altă parte, că există compuşi care deşi sunt dulci, nu sunt glucide.
referat.clopotel.ro
• Denumirea de "hidraţi de carbon" sau aceia sinonimă de "carbohidraţi" porneşte de la o abstracţiune biochimică. În majoritatea cazurilor, structura acestor compuşi se poate exprima sub forma: Cn(H2O)m . Aceasta însemnă că formal, molecula conţine un anumit număr de atomi de carbon hidrataţi (legaţi de molecule de apă). În realitate, din punct de vedere structural, glucidele sunt compuşi multifuncţionali de tip polihidroxicarbonilic (conţin grupări funcţionale hidroxid şi carbonil). • Pentru desemnarea glucidelor, se mai folosesc şi termenii de oze şi ozide. În 1927, Comisia Internaţională pentru Reforma Nomenclaturii Chimice, a înlocuit denumirea de "hidraţi de carbon" cu acela de "glucide". Cu toate acestea, schimbarea nu a fost preluată niciodată de literatura de specialitate anglo-saxonă (E. Rădulescu, 2004). Structura glucidelor Glucidele sunt substanţe formate din una sau mai multe molecule. După numărul de molecule care intră în structura unei glucide, există: - monoglucide numite şi oze (carbohidraţi formaţi dintr-o singură moleculă), - oligoglucide (hidraţi de carbon care au în structura lor mai multe resturi (2-6) de monoglucide) - poliglucide (zaharide cu structură ramificată care pot conţine zeci, sute sau mii de resturi monoglucidice). Oligoglucidele şi poliglucidele sunt structuri condensate care mai poartă denumirea de ozide. Digestia şi metabolismul glucidelor În organismul omului, glucidele sunt substanţe cu rol energetic. Ele furnizează organismului cele mai multe şi mai accesibile calorii. Digestia şi metabolismul acestor substanţe au ca produşii finali dioxidul de carbon şi apa. Doar carbohidraţii cu masă moleculară mică (monoglucidele, unele diglucide) pot traversa pereţii intestinali pentru a ajunge în sânge. Oligoglucidele şi poliglucidele trebuie să sufere, anterior absorbţiei intestinale, degradări prin care să se scindeze până la monoglucide. Principala poliglucidă prezentă în alimente; amidonul, începe să se descompună încă din cavitatea bucală, sub acţiunea enzimei ptialina, care este un ferment alcalin din salivă (amilază salivară). Astfel, ptialina este amestecată cu alimentele şi începe transformarea amidonului şi a dextrinelor în maltoză. Scindarea moleculelor se continuă în stomac, unde acidul clorhidric suprimă activitatea ptialinei şi înlocuieşte degradarea enzimatică, cu o hidroliză acidă. Procesul de degradare continuă, cu un mai mare randament, într-un mediu alcalin, în duoden şi în intestinul subţire, sub acţiunea amilazei pancreatice, şi a
referat.clopotel.ro
celei intestinale, astfel încât, se ajunge în final la glucoză, monoglucidă care traversează uşor pereţii intestinali.
Digestia şi absorbţia glucidelor Metabolismul energetic al omului este "planificat" să se desfăşoare cu prioritate pe baza glucidelor. Dacă în organism se introduc cantităţi mari de lipide şi de carbohidraţi, în maximul 24 de ore va avea loc arderea aproape completă a glucidelor, în timp ce lipidele vor rămâne în bună parte neoxidate. Lipidele neoxidate se vor depune, împreună cu cele derivate din metabolismul altor substanţe, în ţesutul adipos, pe termen lung. Dacă în organism ajung cantităţi mai mici de glucide, şi acestea de provenienţă naturală, fără absorbţie rapidă, metabolismul nu va avea destule resurse energetice, şi va arde combustibilul de depozit, adică grăsimile, desigur în condiţiile unei alimentaţii sărace în lipide. Mai mult, o cantitate moderată de glucide cu absorbţie lentă, va iniţia procesul de arderea a grăsimilor, dacă aportul caloric alimentar nu este mai mare decât energia consumată de corp. Principalul donor de energie celulară este glucoza. Aceasta ajunge la ţesuturi fiind purtată prin fluxul sanguin. În funcţie de provenienţă, ţesuturile folosesc 3 feluri de glucoză: - glucoza exogenă (rezultată din hrană), - glucoza endogenă (rezultată din oxidarea glicogenului), - neoglucoza (glucoza provenită din neosinteze, deci din substanţe neglucidice).
referat.clopotel.ro
Arderea glucozei în celule are loc sub influenţa insulinei. Metabolismul glucidelor poate urma o cale aerobă (în prezenţa îndestulătoare a oxigenului) sau una anaerobă (în lisa oxigenului). Catabolismul anaerob al glucozei poartă denumirea de glicoliză anaerobă. Prin glicoliza anaerobă, fenomen ce are loc mai ales la nivelul ficatului şi a muşchilor scheletici, glucoza se transformă în acid lactic, în urma trecerii succesive prin 10 reacţii chimice catalizate enzimatic. În ultima reacţie, care este reversibilă, acidul piruvic trece în acid lactic. Acidul lactic nu se mai degradează mai departe, dar poate reveni în acid piruvic, oxidându-se mai departe pe cale aerobă. Acidul lactic rezultat din glicoliza anaerobă este responsabil de instalarea febrei musculare, fenomen cauzat de creşterea acidităţii musculare. Metabolismul anaerob al glucidelor are loc în condiţii de efort fizic solicitant, ca o consecinţă a faptului că necesarul de oxigen gazos de care au nevoie celulele nu poate fi satisfăcut (nevoile de oxigen ale ţesuturilor depăşesc capacitatea de respiraţie tisulară). Glicoliza anaerobă furnizează o cantitate mare de energie, însă cu un randament scăzut, un fel de "forţă fără rezistenţă". Pe cale aerobă, glicoliza are un randament energetic mult superior. În prezenţa oxigenului, glucoza trece printr-o serie de reacţii catalizate enzimatic până la acid piruvic. Acidul piruvic, trece mai departe în acetil coenzima A (sub influenţa piruvat dehidrogenazei), care intră în ciclul lui Krebs, oxidându-se până la CO2 şi H2O. Insulina favorizează fixarea glucozei în ţesuturi, stimulează glicoliza şi activează complexul enzimatic piruvat dehidrogenaza. În acelaşi timp, insulina inhibă arderea grăsimilor (E. Rădulescu, 2004). Faţă de glucoză, fructoza urmează o altă cale metabolică, independentă de insulină. Astfel, la nivelul ficatului, sub acţiunea enzimei fructochinaza, substanţa se fosforilează degradându-se treptat cu eliberare de energie. Până nu demult, datorită unei absorbţii mai lente şi ca o consecinţă a faptului că nu necesită prezenţa insulinei, se considera că fructoza este cea mai sănătoasă glucidă. Timpul însă, a dovedit că lucrurile nu stau chiar aşa. În natură, fructoza se află de cele mai multe ori alăturată glucozei, mai ales în fructe, amândouă glucidele aflându-se în concentraţii relativ scăzute. Însă, datorită gustului foarte dulce, fructoza a început să se extragă selectiv, astfel încât se întâlneşte adăugată într-o mulţime de alimente (cereale pentru micul dejun, răcoritoare, gumă de mestecat, prăjituri, bomboane, gemuri, produse pentru diabetici, etc.). Această fructoză concentrată nu este deloc sănătoasă. Un studiu amplu publicat în SUA în anul 2002, arată că fructoza concentrată, care abundă într-o serie largă de alimente la care a fost adăugată, creşte trigliceridele sanguine, măreşte tensiunea arterială, produce rezistenţă la insulină şi intoleranţă la glucoză, favorizează formarea de ţesut adipos mai mult decât glucoza (E. Rădulescu, 2004).
referat.clopotel.ro
