Procesul de la Nurnberg Procesul de la Nürnberg a reprezentat un aspru rechizitoriu împotriva războiului, a violenţei şi forţei ridicate la rangul de normă etică şi politică în stat. În Hotărârea Judecătorească se spune în mod categoric: "În concepţia Tribunalului, renunţarea solemnă la război, ca instrument al politicii naţionale, implică faptul că războiul, astfel conceput, este, în Dreptul Internaţional, nelegitim. Acei care îl pregătesc sau îl conduc, determinând prin aceasta consecinţe inevitabile şi teribile, comit o crimă. Or războiul < pentru reglementarea diferenţelor internaţionale >, războiul folosit de un stat ca < instrument al politicii naţionale > cuprinde în mod sigur războiul de agresiune..." Folosirea forţei în raporturile dintre state trebuie interzisă pentru totdeauna. Aceasta este una dintre marile probleme imperative ale prezentului, şi Nürnbergul constituie un argument de o uriaşă valoare. Mai este oare necesar să răscoleşti trecutul? Unul dintre avocaţii criminalilor de război rostea patetic la Nürnberg : "Aici, la Nürnberg, mă gândesc la simplul şi frumosul dicton al evului mediu german : Geschehenes hat keinen Umkehr (Ceea ce s-a petrecut nu se poate schimba)." Cu alte cuvinte : Nu are rost să se mai revină asupra trecutului pentru că tot nu se mai poate face nimic. Aşa să fie oare ? Oare simpla uitare a unor decenii care au împins omenirea la marginea unei catastrofe totale, ameninţând popoare întregi cu sclavia pentru generaţii şi generaţii, poate ajuta umanitatea în drumul ei spre progres ?
"Conştient de necesitate de a stabili un text autentic al Procesului marilor criminali de război germani, Tribunalul Militar Internaţional a hotărât publicarea dezbaterilor. Această lucrare este editată în cele patru limbi - franceză, engleză, rusă şi germană folosite în cursul audierilor. Documentele reţinute ca probe sunt reproduse doar în textul lor original. Primul volum cuprinde documentele oficiale fundamentale, anterioare începerii dezbaterilor, sentinţa Tribunalului, precum şi condamnările care formează concluzia. Volumele următoare sunt consacrate dării de seamă integrale a dezbaterilor, începând cu audierea preliminară, din 14 noiembrie 1945, şi terminând cu audierea finală din 1 octombrie 1946... Dezbaterile Tribunalului Militar Internaţional au fost stenografiate şi au făcut obiectul unei înregistrări sonore..." Rândurile de mai sus reprezintă cuvântul înainte cuprins în primul din cele 43 de volume cu scoarţe albastre, groase de aproximativ 600 de pagini fiecare. Paginile au ca indice calendarul acelui an în care au fost dezvăluite în faţa istoriei crimele fascismului hitlerist comise împotriva tuturor popoarelor, inclusiv a poporului german, împotriva celor mai sacre idei ale justiţiei şi echităţii umane, ale demnităţii. Ne aflăm în faţa unui a adevărat document-fluviu. Procesul-verbal complet cuprinde peste 4 000 000 de cuvinte. Traducerea în cele patru limbi a necesitat 6 000 000 de foi de hârtie. O greutate de peste 20 de tone... Acuzarea a prezentat 2 630 documente şi a citat 33 de martori; apărarea, la rândul ei, 2 700 de documente şi 64 de martori. În cursul celor 403 audieri publice au fost prezentate în plus de către apărare 143 depoziţii în scris. Au mai fost prezentate 1809 depoziţii în scris emanând de la diverşi
1
martori, iar 6 rapoarte au rezumat cuprinsul unui mare număr de alte depoziţii; 38 000 de depoziţii scrise, semnate de 155 000 persoane, au fost prezentate în legătură cu şefii politici, 136 213 cu privire la SS; 10 000 asupra SA-ului, 7 000 asupra SD-ului; 3 000 privitoare la Marele stat-major şi O.K.W.-ul şi 2 000 despre gestapo. Documentele acuzării au fost descoperite şi prezentate de către fiecare dintre părţi. Cine erau acuzaţii ? Conducătorii fostului Reich hitlerist, ai regimului fascist care a adus moarte şi pustiire atâtor popoare. Adolf Hitler, fostul cancelar al Reichului, inspiratorul principal al acestei "nopţi negre" de ani de zile, căzută asupra lumii, s-a sustras de la judecată sinucigându-se. Alţi trei foşti demnitari nazişti - Himmler, Göbbels şi Robert Ley - au procedat la fel. Toţi ceilalţi conducători nazişti, cu excepţia lui Martin Bormann care a dispărut, au compărut pe banca acuzării. Îi prezentăm în lumina acuzaţiilor formulate împotriva lor în Actul de acuzare (şedinţa din 20 noiembrie 1945). Hermann Wilhelm Göring. Conducător al partidului nazist. Între 1932 - 1945 a fost şeful suprem al SA, general al SS, membru şi preşedinte al Reichstagului, ministru de interne al Prusiei, şef al poliţiei prusiene şi al poliţiei secrete a Prusiei, şeful Consiliului de stat prusian, directorul planului de patru ani, ministru al Aerului, comandant suprem al forţelor aeriene, preşedintele Consiliului ministerial pentru apărarea Reichului, membru al Consiliului secret al cabinetului, şeful trustului industrial "Hermann Göring" şi locţiitor numit al lui Hitler. Profitând de poziţia pe care o deţinea, de influenţa şi de relaţiile de strânsă prietenie cu Hitler, Göring a favorizat ascensiunea la putere a conspiratorilor nazişti şi întărirea influenţei lor asupra Germaniei, a favorizat pregătirea militară şi economică a războiului, a participat la alcătuirea planurilor conspiratorilor nazişti de pregătire şi dezlănţuire a unor războaie de agresiune, a unor războaie care au violat tratate, acorduri şi angajamente internaţionale, a autorizat şi a condus direct săvârşirea de crime de război, de crime împotriva umanităţii, de crime împotriva unor persoane şi bunuri. Joachim von Ribbentrop. Conducător al partidului nazist. Între 1932 - 1945 a fost membru al Reichstagului, consilier al lui Hitler pentru problemele de politică externă, reprezentantul partidului hitlerist în chestiunile de politică externă, delegat special al Germaniei hitleriste pentru dezarmare, ambasador extraordinar, ambasador la Londra, organizatorul şi directorul serviciilor Ribbentrop (Dienststelle), ministru de externe al Reichului, membru al Consiliului secret al cabinetului, membru al statului-major politic al lui Hitler la Cartierul general, general al SS. Procesul de la Nürnberg a reprezentat un aspru rechizitoriu împotriva celui de-al doilea razboi mondial. Cine erau acuzatii ? Conducatorii fostului Reich hitlerist Adolf Hitler, s-a sustras de la judecata sinucigându-se. Alti trei fosti demnitari nazisti Himmler, Göbbels si Robert Ley - au procedat la fel. Toti ceilalti conducatori nazisti, cu exceptia lui Martin Bormann care a disparut, au comparut pe banca acuzarii. Göring, Ribbentrop, Rudolf Hess si ceilalti lideri nazisti sunt adusi in fata dumneavoastra si depun marturie despre cum a fost posibila crearea Reichului, cine l-a
2
ajutat pe Hitler sa ajunga la putere, cum a fost decisa campania impotriva Europei si cine este raspunzator pentru exterminarea evreilor. Joe.J.Heydecker a fost unul din ziaristii acreditati la proces iar principala sursa documentara o constutuie interogatoriile si declaratiile acuzatilor, fara comentarii de prisos. Aceasta este prima editie in limba romana necenzurata care contine cele doua capitole despre Stalin, legat de masacrul de la Katyn si pactul Ribbentrop Molotov. Fragmente din articolul ""60 de ani de la Procesul de la Nurnberg"" publicat in revista Der Spiegel
Niciodata in istorie nu a mai avut loc un asemenea eveniment. Niciodata pana la Nurnberg, tiranii si conducatorii militari nu au avut deasupra capului lor legea si nu au stiut ca acest lucru ii poate costa viata. In acelasi timp, nici o natiune invingatoare si nici o alta alianta nu au avut indrazneala sa faca ceea ce au facut aliatii cu conducatorii germanilor. Nici o varsare de sange. Nici un tratat de pace, ci un proces. Principalul acuzator, americanul Robert Jackson si-a propus la Nurnberg „sa ordoneze lumea conform principiilor dreptului”. In acele zile, sala de judecata dintr-un oras distrus in proportie de 91% era centrul lumii. La 1 octombrie 1946, Tribunalul Militar si-a pronuntat sentintele condamnand „razboiul de agresiune”, „crimele de razboi” si „crimele impotriva umanitatii” comise de conducatorii nazisti. Doisprezece dintre conducatorii regimului nazist au fost condamnati la moarte prin spanzurare. Sapte au fost condamnati la sentinte ce prevedeau privarea de libertate in inchisoarea Spandau si trei au fost gasiti nevinovati. In procesul de la Nurnberg au fost implicati 23 de acuzati, 270 de martori si studiate peste 2630 de documente. Intrucat acuzatii negau orice vina, Robert Jackson a decis ca drept probe incriminatorii sa nu fie folosite declaratiile acuzatilor si cele ale victimelor, ci documentele emise in timpul regimului. La amiaza zilei de 16 octombrie 1946, sentintele Tribunalului Militar International de la Nurnberg fusesera executate. Odata cu Nurnberg, istoria razboiului si pacii a luat o noua turnura. Totusi, timp de o jumatate de secol putini au crezut in acest lucru. Guvernele germane sustineau ca Nurnberg reprezenta „dreptul invingatorilor” asupra invinsilor si nu considerau ca verdictele vor avea urmari legale, pe viitor. Judecatorul american Jackson afirma in 1946 la Nurnberg: „Sa nu uitam niciodata, ca masura cu care-i judecam pe acuzati, va fi valabila si pentru noi in fata istoriei.” La Nurnberg a fost ingropata acea ordine a lumii, construita pe principiile Pacii Westfalice din 1648. Conform acelor principii, statele suverane aveau dreptul primar sa faca cu cetatenii lor ce vor. Statele aveau dreptul sa poarte razboaie impotriva altor state, oricand se simteau suficient de puternice. La Nurnberg razboaiele au fost declarate crime, iar conducatorii condamnati pentru „crime impotriva umanitatii”. Cum se impaca totusi pacea cu dreptul? Autorul sustine ca, conducatorii nazisti erau constienti de faptul ca principiile dreptului international in acea perioada erau de partea lor, si considerau ca problema Holocaustului era una ce tinea de afacerile interne ale regimului nazist.
3
Cu cateva zile inainte de capitularea neconditionata a Germaniei naziste, la 8 mai 1945, nimeni de la Casa Alba, fara a mai pomeni de puterile aliate, nu avea o imagine clara despre ceea ce se va intampla cu cei invinsi. In culoarele puterii de la Casa Alba existau cateva pareri. Spre exemplu, Henry Morgenthau, Ministrul de Finante al lui Roosevelt ar fi vrut ca la sfarsitul razboiului aprox. 20 de milioane de germani sa fie deportati undeva, ca sa nu mai poata provoca daune. Ministrul de Razboi, Henry Stimson era ceva mai moderat, chiar daca era si el revoltat de „razboiul total” purtat de Hitler. Acesta era pentru un proces moderat in fata unui tribunal militar, unde acuzatii ar fi fost condamnati pentru crime de razboi. Constructorul dreptului de la Nurnberg a fost avocatul Murray Bernays, care considera ca atrocitatile comise de nazisti trebuie pedepsite, pentru ca altfel ar exista prea multi nemultumiti. Judecatorul american Robert Jackson numit responsabil de organizarea procesului de la Nurnberg l-a cooptat pe Bernays in echipa sa dupa venirea la putere a lui Harry Truman, care era in favoarea unui proces istoric. Procesul de la Nurnberg a avut loc in zona americana de ocupatie. Dupa cum remarca autorul, celelalte puteri invingatoare nu erau de acord cu condamnarea conducatorilor nazisti pentru organizarea Holocaustului, acest lucru fiind prea radical pentru sistemul de drept international din acea perioada. Abia 50 de ani mai tarziu, odata cu procesul impotriva lui Milosevic, comunitatea internationala a acceptat sa pedepseasca teroarea unui guvern impotriva propriului sau popor si crimele impotriva umanitatii"
4
